Indicatori Statistici In Activitatea de Turism

CAPITOLUL 1

SISTEMUL DE INDICATORI STATISTICI CE CARACTERIZEAZĂ

ACTIVITATEA DE TURISM

1.1 Particularitățile sistemului indicatorilor turismului

1.2 Indicatori macroeconomici ai turismului

1.2.1 Capacitatea de cazare turistică

1.2.2 Circulația turistică

1.3 Indicatori statistici microeconomici în turism

1.3.1 Indicatorii cererii turistice

1.3.2 Indicatorii ofertei turistice

1.3.3. Indicatorii relației cerere – ofertă în turism

1.3.4 Indicatorii calității activității turistice

1.4 EFICIENȚA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ A TURISMULUI

1.4.1 Indicatori de măsurare cu privire la eficiența economică

în turism

1.4.2 Eficiența socială a turismului

1.5 Caracterizarea stării actuale a turismului românesc

1.5.1 Concluzii privind aspectele economice ale turismului românesc

pagini 20

=== INDICATORI STATISTICI in activitatea de turism ===

CAPITOLUL 1

SISTEMUL DE INDICATORI STATISTICI CE CARACTERIZEAZĂ

ACTIVITATEA DE TURISM

Privit în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează

ca un element dinamizator al sistemului economic global. Desfășurarea

turismului presupune o cerere specifică de bunuri de servicii, cerere care

antrenează o creștere în sfera producției acestora. Totodată, cererea turistică

determină o adaptare a ofertei care se materializează, între altele, în

dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și, indirect, în stimularea

producției ramurilor participante la construirea și echiparea spațiilor de cazare și

alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport,

de instalații pentru agrement etc.

În abordare sistematică, turismul poate fi privit ca un sistem cibernetic,

inclus în sistemul economiei naționale, și format la rândul lui dintr-o serie de

subsisteme interconectate, a căror stare de funcționare trebuie permanent

cunoscută. Pentru formularea, fundamentarea și alegerea deciziilor optime,

factorii decizionali trebuie să dețină în permanență informații despre starea

sistemului, ceea ce se realizează prin culegerea informațiilor, sistematizarea,

prelucrarea și prezentarea lor sub formă de indicatori.

Având în vedere marea diversitate a serviciilor, caracterul sezonier al

turismului, diferitele forme de turism practicate (organizat, neorganizat, itinerant,

de sejur, balneo-medical etc.), categoriile de prețuri și tarife diferențiate pe grade

de confort, pe forme de turism, etc., activitatea din această ramură nu poate fi

caracterizată printr-un singur indicator, ci printr-un sistem de indicatori, care are

un conținut complex. Acest sistem de indicatori formează partea principală a

sistemului informațional statistic în domeniul turismului și reprezintă o parte

componentă, un subsistem al sistemului de indicatori ai economiei naționale.

După cum progresul tehnologic permanent influențează pozitiv ramurile

primare și secundare ale economiei, este nevoie ca și în sectorul terțiar, în

speță în turism, sa fie introduse tehnologii de vârf care să contribuie la

optimizarea și eficientizarea activităților.

Avansul impresionant din ultimul deceniu al tehnologiei informației și-a găsit

numeroase aplicații în domeniul turismului. Aceste tehnologii, coroborate cu

progresele din sfera telecomunicațiilor, contribuie sistematic și substanțial la

modernizarea serviciilor turistice. Utilizarea tehnologiei informaticii în turism,

ceea ce implica realizarea sistemelor informatice, permite :

– cunoașterea cererii turistice;

– cunoașterea ofertei turistice;

– urmărirea serviciilor turistice pe toate formele de turism;

– urmărirea serviciilor legate de formele și mijloacele de transport,

agrement;

– rezervări hoteliere;

– studiul pieței turistice;

– un sistem complex și flexibil de contabilitate și management.

1.1 Particularitățile sistemului indicatorilor turismului

Evoluția turismului este influențată de o serie de factori, dintre care,

determinanți sunt cei care influențează cele două laturi corelative ale pieței :

– factori ai cererii turistice – venituri, timp liber, dinamica populației ;

– factori ai ofertei turistice – diversitatea și calitatea serviciilor, costul

prestațiilor, nivelul de pregătire a forței de muncă.

Turismul este analizat și urmărit în evoluția sa printr-un sistem de indicatori

specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizata pe plan mondial.

Indicatorii turismului furnizează și cuantifică informațiile necesare acțiunilor de

politică turistică, permițând și măsurarea efectelor acestor acțiuni.

Pentru a calcula indicatorii turismului sunt necesare următoarele surse de

informații21 :

– registrele și statisticile intrărilor turistice la frontieră ;

– registrele și statisticile capacităților de cazare ;

– registrele ofertei turistice pe categorii de întreprinderi ;

21 PETCU N., Statistica în turism-teorie și aplicatii, Editura Albastra, Cluj Napoca 2000

– rezultatele anchetelor efectuate asupra turiștilor străini și naționali la locul

destinației turistice ;

– rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecărei categorii de

consumatori ;

– recensământul populației ;

– balanța de plăti în structură ;

– balanța legăturilor dintre ramuri.

Indicatorii turismului trebuie definiți pe baza noțiunilor oficiale cuprinse în

documentația tehnică a O.M.T., unitatea statistică de observare fiind turistul

(persoana ce sejurnează minimum 24 de ore, minim o noapte și pentru orice

alt motiv decât cel de a exercita o activitate remunerată).

Sistemul de indicatori trebuie sa furnizeze prompt informații cu privire la :

– cererea turistică – prin măsurarea circulației turistice interne și

internaționale în cadrul teritoriului național ;

– oferta turistică sau potențialul economic din punct de vedere al bazei

materiale și al personalului ;

– rezultatele valorice ale activității turistice, prin cheltuieli, încasări și

eficiența economică ;

– calitatea activității turistice.

După forma de exprimare, acești indicatori se pot exprima în: unități naturale,

natural-convenționale și valorice (lei, euro, dolar).

Toți indicatorii ce caracterizează activitatea de turism se pot determina sub

formă de: indicatori absoluți (globali), medii, de intensitate, de structură, de

dinamică.

Pentru a avea aplicabilitate și eficiență, sistemul de indicatori ai turismului

trebuie să aibă la bază principiile generale care stau la baza oricărui sistem

de indicatori statistici, respectiv:

– unicitatea concepției cu privire la conținutul, metodologia de calcul și

mijloacele de agregare ale acestora;

– asigurarea comparabilității ;

– extinderea și lărgirea sistemului cu noi indicatori.

Datorită acestui fapt ei pot fi grupați în două mari categorii :

– indicatori macroeconomici ;

– indicatori microeconomici.

1.2 Indicatori macroeconomici ai turismului

Sursa datelor o constituie cercetările statistice pentru urmărirea rezultatelor

din activitatea de turism, organizate de Comisia Națională pentru Statistică :

– rapoartele primite de la agenții economici, organizații obștești etc. care au

în proprietate sau administrează unități de cazare turistică pentru

activitatea de turism intern ;

– surse administrative : Ministerul de Interne pentru turismul internațional

(sosirile și plecările în/din țară înregistrate la punctele de frontieră).

–

1.2.1 Capacitatea de cazare turistică

Unitatea de cazare turistică furnizează turiștilor în mod permanent sau

ocazional prestația de cazare. În unitățile de cazare turistică sunt cuprinse

unitățile existente la sfârșitul anului respectiv, exclusiv cele care și-au

întrerupt activitatea pentru o perioadă de timp. Se face distincție între:

– capacitatea de cazare existentă – care reprezintă numărul de locuri de

cazare de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare,

clasificare a unității de cazare.

– Capacitatea de cazare în funcțiune (disponibilă)- care reprezintă numărul

de locuri de cazare de care pot beneficia turiștii, ținând cont de numărul

de zile cât sunt deschise unitățile într-o anumită perioadă.

Indicatorii folosiți pentru măsurarea capacității de cazare se prezintă sub

formă de : mărimi absolute (număr de unități, număr de camere, capacitate

de cazare în funcțiune locuri-zile, capacitate existentă, permanentă și

sezonieră),structurate pe tipuri de unități, categorii de confort, formă de

proprietate precum și în dinamică. Tipurile de unități sunt structurate în

hoteluri și moteluri, hanuri turistice, cabane turistice, campinguri, vile turistice,

tabere de elevi și preșcolari, unități școlare, locuințe contractate cu cetățeni,

pensiuni.

1.2.2 Circulația turistică

Măsurarea statistică a circulației turistice are drept scop de a determina

dimensiunile acesteia și de a oferi informații utile pentru dezvoltarea în

perspectivă a industriei serviciilor. 22

Indicatorii statistici care măsoară și caracterizează fluxurile turistice sunt:

numărul total de turiști, numărul total de zile-turist, numărul mediu zilnic de

turiști, durata medie a sejurului, densitatea circulației turistice, preferința

relativă a turiștilor.

Numărul total de turiști (Σt) – este un indicator absolut care reprezintă

numărul persoanelor (romani și străini) care călătoresc în afara localităților în

care își au domiciliul stabil, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și stau cel

puțin o noapte într-o unitate de cazare turistică în zone vizitate din țară;

motivul principal al călătoriei este altul decât acela de a desfășura o activitate

remunerată în locurile vizitate.

Înnoptarea – reprezintă fiecare noapte pentru care o persoană este

înregistrată într-o unitate turistică, astfel încât se pot obține următoarele

situații pe baza acestor indicatori:

– turiști cazați în unitățile turistice;

– înnoptări în unitățile de cazare turistică;

– turiști cazați pe tipuri de unități turistice și grade de confort;

– indicii de utilizare ai capacității de cazare în funcțiune, pe tipuri de unități și

grade de confort; indicele de utilizare a capacității în funcțiune exprimă

relația între capacitatea de cazare disponibilă (locuri oferite) și utilizarea

efectivă a acesteia de către turiști într-o perioadă determinată; se obține

prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la capacitatea de

cazare în funcțiune.

22 Baron T., Korka M, Pecican E., Stanescu M., Statistica pentru comert si turism, Editura didactica si

pedagogica, Bucuresti 1981

Numărul total de zile-turist – (Σzt) – este tot un indicator absolut care se

obține ca produs între numărul de turiști (t) și durata activității turistice

exprimată în zile (z), perioada maximă luată în calcul fiind de un an.

Numărul mediu de turiști – (t ) exprimă circulația turistică medie într-o

anumită perioadă:

Σ

Σ =

z

zt

t

în care Σz reprezintă numărul de zile luat în calcul

Durata medie a sejurului ( z ) oferă informații complete în legătură cu

amploarea activității turistice:

Σ

Σ =

t

zt

z

Evoluția în timp a acestui indicator este foarte importantă deoarece scoate în

evidență atitudinea consumatorilor față de activitatea turistică, atitudine

determinată de o serie de factori cum ar fi : veniturile, politica de prețuri,

timpul liber.

Densitatea circulației turistice (dt) este un indicator statistic de intensitate

care pune în legătură circulația turistică cu populația autohtonă a țării

receptoare (P):

P

zt

sau d t

P

t

dt Σ Σ = ' =

Circulația turistică se poate caracteriza nu numai prin indicatorii absoluți, medii și

de intensitate, ci și prin indicatorii de structură, în alcătuirea cărora intervin cele

două componente ale turismului – turism intern și turism internațional, cât și zona

sau țara de origine a turiștilor.

Analiza poate fi completată cu următoarele situații:

– numărul de zile vacanță petrecute în țară și/sau străinătate, după: tipul de

sejur (circuit, mare, munte, rural); tipul de cazare; categorii socioprofesionale;

categorii de vârstă; gradul de aglomerare a rezidenței

principale;

– sejururi și zile petrecute în străinătate după țările de destinație;

– analiza sejururilor petrecute în timpul sezonului cald/rece după: tipul de

sejur, modul de cazare, modul de transport, lunile corespunzătoare

acestui sezon;

– comparații între zone turistice naționale și internaționale.

Aceste analize se pot realiza pe bază de eșantion, extinderea rezultatelor

efectuându-se în condiții de probabilitate dinainte stabilite.

1.3 Indicatori statistici microeconomici în turism

Sistemul de indicatori prezentați la nivel macroeconomic se regăsesc și la

nivel microeconomic, dar mult mai detaliați, permițând o analiză mult mai

amănunțită a modului de desfășurare a activității turistice, precum și a

factorilor care o influențează. Acești indicatori23 pot fi structurați pe :

– indicatori ai cererii turistice;

– indicatori ai ofertei turistice;

– indicatorii relației cerere – ofertă;

– indicatorii cheltuielilor turistice;

– indicatorii încasărilor din turism;

– indicatorii potențialului turistic al piețelor;

– indicatorii eficienței economice a turismului;

– indicatorii calității activității turistice.

23 Biji E., Baron T., Tovissi L., Statistică teoretică și economică, Editura didactică și pedagogică București

1991

1.3.1 Indicatorii cererii turistice

Între cererea turistică și consumul turistic există o anumită similitudine:

– cererea turistică – ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a

se deplasa în afara reședinței proprii;

– consumul turistic – cheltuielile efectuate de cererea turistică pentru

achiziționarea unor bunuri și servicii legate de motivația turistică; se poate

realiza înainte de deplasarea la locul destinației, în timpul deplasării, la

locul de destinație.

În calculul indicatorilor statistici specifici cererii turistice trebuie să ținem cont

de o serie de particularități ale cererii turistice: caracterul dinamic,

concentrarea în țările și regiunile dezvoltate pe plan economic, diversitate,

eterogenitate, sezonalitate.

Cererea poate fi analizată ca:

– cererea pieței turistice – reprezentând numărul de vizitatori corespunzători

sectorului geografic dat, în cursul unei perioade precizate, în condițiile

determinate de mediu și răspunzând unui program de marketing specific;

– cererea potențială – corespunde limitei către care tinde cererea pieței,

dacă eforturile de marketing ale sectorului turistic cresc la maximum.

Astfel, condiții economice mai bune cresc potențialul pieței turistice;

– previziunea cererii turistice – indică, pentru o perioadă viitoare

determinată, care va fi la nivelul cererii în funcție de eforturile de

marketing ale întreprinderilor.

Cererea turistică se naște dintr-o necesitate specifică și se transformă într-un

consum specific. Pentru ca cererea să se transforme într-un act de consum,

trebuie îndeplinite trei condiții : timp liber, venit disponibil, motivație. Printre

determinanții cererii turistice amintim:

– factorul demografic. Populația reprezintă un rezervor pentru cererea

turistică, dar creșterea populației nu conduce la o creștere în aceeași

măsură a cererii turistice, aceasta depinzând de gradul de dezvoltare

economică a țării, precum și de structura pe vârste a populației.

– Venitul. Baza materială a oricărui act de consum, deci și a participării la

circulația turistică. Nivelul ratei de consum turistic depinde atât de venitul

național cât și de venitul individual, deși trebuie precizat că mai curând

structura, repartizarea și evoluția venitului național permit apariția și

manifestarea cererii turistice, decât nivelul său. Venitul trebuie să atingă

un anumit prag peste care devine posibilă satisfacerea nu numai a

necesităților vitale, dar și a celor legate de ridicarea nivelului de trai, ceea

ce va duce la creșterea ratei cererii turistice. Nivelul acestui prag variază

în timp și spațiu, deoarece structura consumului individual este strâns

legată de gradul de dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor,

obiceiuri, tradiții, grad de cultură.

– Gradul de urbanizare. Orașele reprezintă poli puternici emițători de

călători care doresc să evadeze din viața trepidantă provocată de ritmul

de muncă, atmosfera poluată, viața în comun în locuințele de capacitate

mare etc. Cu cât gradul de urbanizare crește cu atât crește proporția

cererii turistice pe plan național.

– Determinanții motivaționali. Pot fi grupați în : motivații psihice (dorința de

recreere, de a efectua diferite sporturi sau motivații legate de îngrijirea

sănătății); motivații culturale; motivații interpersonale (dorința de a

cunoaște alte persoane, de a ieși dintr-o anumită rutină).

Prin indicatorii statistici putem analiza cererea turistică în structura și

dinamica ei. Aceștia pot fi grupați astfel:

– cererea totală (Ct) – mărime absolută, constituită din cererea internă (Ci)

și cererea externă (Ce).

Mărimile de structură reflectă ponderile pe care le dețin cele două tipuri de

cereri în cererea totală.

Evoluția în timp a celor trei tipuri de cereri poate fi evidențiată sub formă de

indici24:

24 Cristureanu C, Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona București 1992

x 100

0

1

1/ 0 Ct

I Ct = Ct

x 100

0

1

1/ 0 Ci

I Ci = Ci

x 100

0

1

1/ 0 Ce

I Ce = Ce ,

în care : Ct = cererea totală

Ci = cererea internă

Ce = cererea externă

– Din punct de vedere a provenienței cererii se urmărește să se pună în

evidență țările care dețin cea mai mare pondere în cererea turistică externă

i k

C

C

e

tara−i x100 =1,

în care : Ctară = cererea țării

Ce = cererea externă

– pentru cererea turistică internă, ponderile zonelor de proveniență (orașul

sau regiunea):

i k

C

C

i

zona−i x100 =1,

în care : Czonă = cererea unei anumite zone

Ci = cererea internă

– structura și dinamica cererii pe principalele mijloace de cazare:

x100

Ct

Choteliera

x100

Ct

Cvile

x100

Ct

Ccabane

în care : Ct = cererea totală

Chotelieră = cererea hotelieră

Cvile = cererea vile

Ccabane = cererea cabane

– din punct de vedere al mijloacelor de transport cererea turistică poate fi

structurată pe următoarele variante:

o cererea totală pentru transportul cu avionul;

o cererea totală pentru transportul cu autocarul;

o cererea totală pentru transportul feroviar;

o cererea totală pentru transportul cu autoturismul;

o cererea totală pentru transportul maritim;

o cererea totală pentru alte forme de treansport ( transport pe cablu

etc.)

– sezonalitatea cererii poate fi urmărită calculându-se:

o coeficientul lunar de trafic ca raport între numărul de turiști din luna

cu trafic maxim și numărul de turiști din luna cu trafic minim;

o coeficientul trimestrial;

o ponderi ale cererii turistice pe luni, în total cerere.

􀂃 Repartiția cererii pe modalități de organizare a călătoriei;

􀂃 Repartiția cererii pe criterii sociale (vârstă, starea civilă, sex);

􀂃 Indicatori de fidelitate a cererii turistice calculata ca raport

între numărul de turiști care au venit sau au intenția să

revină în viitor și cererea totală.

􀂃 Elasticitatea cererii măsurată cu coeficientul de elasticitate:

0

1 0

0

1 0 :

X

X X

C

E C C − −

=

în care:

C – cererea turistică;

X – factori de influență – prețul, venitul, populația, cheltuieli

publicitare.

Coeficientul de elasticitate presupune analiza modificării cererii în funcție

de modificarea factorilor de influență, putând fi utilizat și pentru analize în

structura fenomenelor (împărțirea consumatorilor în câteva grupe după venituri).

o previziunea cererii turistice – permite întreprinderilor turistice să

sesizeze noi oportunități, să se organizeze în funcție de schimbările

defavorabile, să aibă o planificare de marketing mai eficientă.

Metodele de previziune a cererii turistice pot fi clasificate în trei categorii:

– metode calitative;

– metoda seriilor de timp;

– metode cauzale.

Metodele calitative și indicatori cantitativi

Se referă la:

– măsurarea intenției de cumpărare. Presupune efectuarea unui studiu de

piață, luând în considerare un eșantion de persoane care sunt chestionate

în legătură cu intenția lor de a efectua un voiaj turistic în următoarele șase

luni. Metoda prezintă dezavantajul că este costisitoare, iar între intenția și

comportamentul viitor este o legătură slabă.

– Analiza istorică. În cazul unui lanț hotelier, determinarea cererii pentru

primele luni, într-un hotel pus în funcțiune, se face comparând cererea

hotelurilor similare, recent deschise.

Analiza seriilor de timp

Presupune analiza statistică a evoluției în timp a innoptărilor sau a sosirilor

trecute25 , determinând:

– tendința (T) sau componentele trendului, care rezultă din evoluția pe

termen lung a seriei;

– ciclicitatea (C), care este conținută în evoluția sinusoidală;

– caracterul sezonier (S), care corespunde evoluției regulate a seriei în

cursul anului;

– eroarea (E), ca urmare a acțiunii factorilor aleatori.

25 Biji E., Lilea E., Voineagu V., Statistică teoretică, Editura Dimitrie Cantemir, București 1993

Metodele cauzale și indicatorii aferenți

Nu se limitează la utilizarea datelor istorice pentru extrapolarea viitorului, ele

utilizând factori care influențează direct sau indirect obiectul previziunii. Din

această categorie fac parte:

– modele econometrice – se prezintă sub forma mai multor ecuații

interdependente, parametrii fiind estimați simultan;

– modelele regresiei multiple – prin care se stabilește o ecuație a cererii, în

care variabila dependentă reprezintă obiectul previziunii, iar variabilele

independente sunt selecționate plecând de la ipoteza că ele influențează

variabila dependentă 26

Exemplu:

0 1 2 3 1 1 2 3 − = + + + t t t t Y a a X a X a X

În care:

Yt – numărul estimat de vizitatori

X1 – tariful transportului

X2 – venitul pe cap de locuitor

X3 – numărul de vizitatori din perioada anterioară.

1.3.2 Indicatorii ofertei turistice

Oferta turistică este constituită din potențialul turistic natural și antropic, baza

tehnico-materială, forța de muncă.

Producția turistică reprezintă ansamblul de servicii care mobilizează forța de

muncă, echipamentele și bunurile materiale care se materializează într-un

consum efectiv.

Oferta turistică și producția turistică prezintă o serie de particularități:

– producția turistică este mai mică sau cel puțin egală cu cererea;

– oferta turistică poate exista independent de producție;

26 Tocquer G., Zins M., Marketing du tourisme, Ed. Morin, Quebec 1987

– oferta există ferm, pe când producția turistică există atât timp cât există

consumul turistic;

– oferta turistică este diversificată: pentru turism de vacanță, cultural,

îngrijirea sănătății , turism de afaceri

– oferta turistică prezintă un grad mare de rigiditate, caracterizată prin

imobilitate, imposibilitatea de a fi stocată, adaptabilitate scăzută la

variațiile sezoniere.

Indicatorii bazei materiale din turism

Baza materială turistică este constituită din totalitatea mijloacelor de muncă

ce participă la deservirea clienților.

Poate fi analizată prin indicatorii : capitalului fix, capacității de cazare,

transporturilor turistice, mijloacelor de agrement, alimentație publică.

Caracterizarea statistică a fondurilor fixe poate fi făcută ca mărime, structură

și dinamică, stabilindu-se: volumul fizic, indicatori exprimați valoric prin

evaluarea fondurilor fixe27 .

Analiza în structură presupune gruparea fondurilor fixe pe categorii:

x100 Σ =

i

i

F

gi F

Modificările în timp se urmăresc cu indicii:

Σ Σ = =

0

0

:

1

1

x100

0

1

i

i

i

i

gi

gi

gi F

F

F

I F

Pentru a caracteriza starea fizică a fondurilor fixe folosim indicele stării de

utilitate (I su) sau indicatorul uzurii (Iuz)

x100

ic

r

su V

I = V x100

ic

uz

uz V

I = V

27 Biji E., Baron T., Tovissi L., Statistică teoretică și economică, Editura didactică și pedagogică

București 1991

în care:

Vr – valoarea rămasă

Vic – valoarea de inventar completă

Vuz – valoarea uzurii.

Indicatorii capacităților de cazare:

– numărul total de unități de cazare (locuri)

– oferta teoretică maximă în unități-zile

– oferta efectivă (reală) în unități-zile.

Din punct de vedere al mijloacelor de transport deținute de sectorul turistic,

analiza se poate referi la:

– parcul mijloacelor de transport;

– parcul autoturismelor destinate închirierii;

– încasări și cheltuieli din activitatea de transport structurate pe turism intern

și internațional.

Mijloacele de agrement pot fi analizate în structura lor, precum și ca număr de

locuri ce revin la 1000 locuitori.

Unitățile de alimentație publică sunt analizate folosind mărimile de structură,

precum și mărimi de intensitate, locuri ce revin la 1000 locuitori.

Indicatorii ocupării forței de muncă în turism

Acești indicatori permit evaluarea repartiției locurilor de muncă în sectorul

turistic pe tipuri de întreprinderi, cunoașterea evoluției în timp a fiecăruia,

evaluarea greutății specifice a sectorului turistic în antrenarea de necesități de

muncă în raport cu forța de muncă activă sau angajată în cadrul economiei

naționale. 28

Indicatorii repartiției, evoluției și dinamicii necesarului de forță de muncă în

turism:

… 1

0

0

0

0

0

0 + + + =

LM

LMX

LM

LMR

LM

LMH

în care:

LMH0 – locuri de muncă în hoteluri în momentul 0;

28 Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert 2003

62

LMR0 – locuri de muncă în restaurante în momentul 0;

LMX0 – locuri de muncă în alte activități turistice în momentul 0

LM0 – locuri de muncă totale/ forță de muncă activă/ forță de muncă angajată

x100

0 LMH

LMHi = indicele dinamicii necesarului de forță de muncă în hoteluri în

perioada 0-i.

Indicatorul importanței turismului ca furnizor de locuri de muncă, pentru

măsurarea contribuției turismului la ocuparea forței de muncă

x100

0 LM

Pto

în care:

Pt0 – personal care lucrează în turism;

LM0 – locuri de muncă totale/ forță de muncă activă/ forță de muncă angajată

x100

t0

ti

P

P

– indicele dinamicii forței de muncă care lucrează în turism.

Indicatorul utilizării temporare a forței de muncă în turism

Din cauza sezonalității cererii turistice, care impune condiții speciale

ofertanților, întreprinderile turistice din țările cu sezonalitate accentuată

înregistrează numeroase locuri de muncă sezoniere în lunile cu afluență

turistică maximă. Măsurarea acestui fenomen și evoluția sa se obține prin

aprecierea gradului de sezonalitate al locurilor de muncă, calculat după cum

urmează:

x100

t

p

P

LM

în care:

LMp – locuri de muncă provizorii;

Pt – personal care lucrează permanent în turism.

Evoluția în timp a acestui indicator se calculează prin formula:

<> 1

pO

pi

LM

LM

Pentru a se construi corect indicatorii din această categorie, este necesar să

se convingă asupra unei metodologiei unice și riguroase de identificare a

grupului de activități pur turistice, ținând seama de eterogenitatea acestui

sector, precum și de utilizarea unor bunuri și servicii, atât de către turiști, cât

și de către non-turiști.29

1.3.3. Indicatorii relației cerere – ofertă în turism

Activitatea întreprinderilor turistice poate fi reflectată prin această categorie

de indicatori, deosebit de utili în practică, deoarece reflectă gradul de utilizare

a fiecărei întreprinderi turistice, precum și legăturile dintre întreprinderi.

În calculul acestor indicatori se ia numai acea parte a cererii turistice care s-a

materializat prin consum, noțiunea de cerere se referă la cererea propriu-zisă

și nu la cererea potențială .30

– coeficientul de utilizare a capacităților de cazare:

x100

L x Z

C = Nt

x100

x

x

L Z

C = Nt D

în care:

Ni – numărul de înnoptări;

L – numărul de locuri;

Z – numărul de zile ale ofertei hoteliere;

Nt – numărul de turiști;

D- durata medie a sejurului.

29 Cristureanu C, Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona București 1992

30 Minciu R, Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Universitatea Independentă Dimitrie Cantemir

București 1993

– Indicele evoluției înnoptărilor, indicator ce poate fi calculat pe categorii de

unități turistice sau pe categorii de clientelă turistică:

x100

0

1

Ni

Ni

– Indicatori ce reflectă activitatea comercială a agențiilor de voiaj calculați în

funcție de cererea efectivă sau utilizarea ofertei:

x100 x100

Lt

Lav

Ct

Cav

în care:

Cav – cererea comercializată prin agențiile de voiaj;

Ct – cererea totala;

Lav – locuri în unități turistice comercializate prin agențiile de voiaj;

Lt – număr total locuri.

1.3.4 Indicatorii calității activității turistice

Acești indicatori pot fi considerați ca un ansamblu de componente specifice

care, alături de indicatorii prezentați contribuie la caracterizarea completă a

activității turistice. Ei exprimă laturile calitative ale ofertei, efectele sociale,

cultural-educative și politice ale industriei turistice. 31

Dificultățile care se întâlnesc în comensurarea laturilor calitative ale turismului

își pun amprenta și asupra modului de determinare a indicatorilor specifici.

Din această cauză, efectele laturilor calitative ale activității turistice se

evaluează indirect.

Indicatorii calității ofertei pot fi evaluați prin creșterea/scăderea cererii ca

urmare a îmbunătățirii/înrăutățirii și diversificării/nediversificării serviciilor

turistice. Pentru aceasta se iau în calcul: nivelul calității prestațiilor și

diversificării serviciilor, gradul de confort și de dotare al unităților turistice,

31 Petcu N., Statistica în turism-teorie și aplicatii, Editura Albastra, Cluj Napoca 2000

65indicatorii de competitivitate, indicatorii păstrării echilibrului ecologic al

mediului înconjurător.

Din această categorie de indicatori fac parte:

– numărul de monumente istorice, muzee, case memoriale ce revin la 1000

de locuitori și densitatea lor pe zone turistice;

– numărul de vizitatori ai acestor obiective culturale pe sezoane;

– obiective turistice cu cel mai mare număr de vizitatori într-un sezon.

Ca indicator al calității activității turistice poate fi utilizat și numărul de turiști

care vizitează zona:

– turiști care vizitează zona pentru prima dată;

– turiști care repetă vizita (de 2-3 ori, de 4-5 ori etc).

Ca o concluzie se poate spune ca toți acești indicatori au drept scop

informarea factorului decident asupra stării sistemului la un moment dat, sau

a evoluției lui în timp și pe baza lor se pot lua decizii privind atenuarea

sezonalității prin:

– folosirea cât mai bună a bazei tehnico-materiale;

– utilizarea rațională a forței de muncă;

– modificarea fluxurilor turistice în favoarea celor internaționale;

– obținerea unui volum mai mare de încasări;

– beneficii și rentabilitate superioară pe baza acelorași resurse materiale și

umane;

– diversificarea gamei de servicii;

– optimizarea structurii ofertei;

– reducerea cheltuielilor;

– creșterea productivității muncii.

1.4 EFICIENȚA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ A TURISMULUI

Utilizarea cât mai eficientă a resurselor umane, materiale și financiare ale

societății reprezintă condiția esențială a progresului economico-social, una dintre

trăsăturile fundamentale ale economiei de piață.

Potrivit accepțiunii generale, eficiența presupune compararea eforturilor,

exprimate prin intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele,

concretizate sub forma producției realizate.32

Eficiența are un conținut larg, cuprinzător, referindu-se la modul de utilizare a

tuturor categoriilor de resurse: naturale, umane, materiale, financiare, la toate

componentele activității : de producție, de comercializare, de servire, la aspectele

lor cantitative și calitative, economice și sociale, directe și indirecte. Se poate

vorbi de eficiență totală determinată de eficiența de utilizare a factorilor de

producție, definită de rezultatele obținute cu cel mai redus cost de oportunitate,

eficiența de alocare a resurselor, exprimată de combinația optimă a factorilor de

producție destinați obținerii de bunuri și servicii de care societatea are nevoie și

chiar eficiența de distribuție, realizată atunci când bunurile și serviciile produse

sunt repartizate în corelație cu dorințele și intențiile consumatorilor de a-și cheltui

veniturile disponibile.33

Eficiența în turism prezintă o multitudine de fațete și se exprimă printr-o paletă

largă de indicatori, încercând să surprindă complexitatea activității, rezultatele

înregistrate la nivelul fiecărei componente sau proces – transport, cazare,

alimentație, agrement, turism intern, turism internațional – și ale domeniului în

ansamblul său, latura economică și socială, efectele directe și indirecte. 34

32 Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C., Economie, Editura Economică, București 1999

33 Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C., op.citata, pag.327

34 Minciu R., Ispas A., Economia turismului, Editura Universității Transilvania Brașov 1994

1.4.1 Indicatori de măsurare cu privire la eficiența economică

în turism

Ținând seama de criteriile de evaluare a eficienței, principiile generale de

determinare ale acesteia, structura resurselor și efectelor, se coate constitui

sistemul de indicatori.

O primă categorie o constituie indicatorii sintetici, cei care reflectă rezultatele

întregii activități desfășurate : profitul, rata profitului, rata rentabilității, volumul și

nivelul cheltuielilor.

Profitul brut se obține ca diferență între venituri (încasări) și cheltuieli (costuri), iar

profitul net se obține după deducerea impozitului. În cazul unei întreprinderi

hoteliere sunt luate în calcul încasările din activitatea de cazare și din prestațiile

suplimentare. Pentru sectorul alimentației publice veniturile sunt realizate din

adaosul comercial și cel special (de alimentație publică). Pentru o agenție de

voiaj sau touroperator este vorba de comisionul aplicat la produsele

comercializate.

Rata profitului reprezintă mărimea relativă a profitului (calculată procentual) în

raport de un termen de referință care reflectă efortul depus pentru obținerea

acestuia.

– rata economică a profitului este determinată ca raport între masa profitului

P și valoarea activelor totale – proprii și împrumutate (AT):

x100

AT

R P pe =

în care:

AT – valoarea activelor totale – proprii și împrumutate

P – profitul

– rata comercială a profitului – este considerată forma cea mai elocventă de

exprimare a eficienței activității în sectorul terțiar, inclusiv a turismului, și

deci cea mai utilizată.

– x100

CA

R P pc =

în care:

P – profitul

CA – cifra de afaceri

– rata financiară a profitului:

x100

AP

R P pf =

în care:

AP – activele proprii (capitalurile proprii)

– rata rentabilității

x100

Ch

R P r =

în care:

Ch – cheltuielile (costurile) de producție și/sau comercializare a vacanțelor

Nivelul relativ al cheltuielilor (costurilor) – pune în evidență consumul total de

resurse (Ch) în raport cu rezultatele economice obținute, respectiv încasările sau

cifra de afaceri (CA):

x100

CA

N Ch ch =

Eficiența turismului poate fi apreciată și prin indicatori parțiali 35care surprind fie

randamentul utilizării factorilor de producție fie rezultatele obținute într-un

compartiment al activității.

– productivitatea muncii (W) ca expresie a eficienței cheltuirii resurselor

umane; se determină:

35 Minciu R., Economia turismului, Editura Uranus 2000

L

W P

L

W = CA =

în care:

CA – cifra de afaceri

L – numărul lucrătorilor

P – profit

– productivitatea /randamentul capitalului (rk) – reflectă modul de utilizare a

resurselor materiale și financiare (K):

K

r CA k =

Tot în sfera indicatorilor parțiali pot fi menționați și indicatorii eficienței

investițiilor:

– valoarea investiției, respectiv totalitatea cheltuielilor necesare pentru

pregătirea, execuția și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții;

– capacitatea, exprimată prin numărul locurilor de cazare și alimentație

publică, sau suprafețe destinate altor funcțiuni, este un indicator ce

caracterizează modul în care a fost asigurată o dotare corespunzătoare a

hotelurilor, a celorlalte mijloace de cazare sau a spațiilor de alimentație

publică;

– durata de realizare a investiției reprezintă perioada de timp (exprimată în

ani sau luni) care s-a scurs de la începerea execuției investiției și până la

punerea sa în funcțiune;

– investiția specifică redă volumul de investiții necesar pentru realizarea

unui loc de cazare sau de masă;

– volumul încasărilor totale reprezintă totalitatea încasărilor estimate a se

realiza după punerea în funcțiune a obiectivului.

– Durata de recuperare a investiției totale, se obține fie ca raport între

valoarea totală a investiției și beneficiul estimat, fie ca raport între volumul

acumulărilor totale și beneficiul estimat, se exprimă în ani sau luni;

– Coeficientul marginal al investițiilor arată cu câte procente au crescut întro

anumită perioadă încasările din turism la un procent de creștere a

volumului de investiții. Se obține ca raport între indicele volumului

investiției și indicele încasărilor din turism.

Pentru determinarea și analiza eficienței activității din diversele domenii ale

sectorului turistic, se calculează:

– indicatori de eficiență economică ai bazei de cazare

o coeficientul de utilizare a capacității Cuc arată gradul de ocupare a

spațiilor de cazare într-o anumită perioadă de timp:

Ip

sau C Ir

Np

C Ir uc uc = =

în care:

Ir – numărul de înnoptări realizate;

Ip – numărul de înnoptări posibile

Np – numărul de paturi

Mărimea coeficientului este influențată de amplasamentul ansamblului hotelier.

Pentru a pune în evidență oscilațiile sezoniere coeficientul de utilizare a

capacității se poate calcula pentru fiecare lună calendaristică.

o Încasarea medie pe un pat se determină raportând încasările

efective la numărul de paturi;

o Cheltuiala medie pe un pat se obține raportând cheltuielile efective

la numărul de paturi.

– indicatorii de eficiență economică ai activității din alimentația publică:

o încasări din producția proprie pe m2 spații de producție

o valoarea încasărilor pe un loc la masă, indicator ce evidențiază

gradul de valorificare a capacității unității de alimentație publică;

o profitul pe un loc la masă;

o coeficientul de folosire a capacității de desfacere a sălii de consum,

obținut ca raport între numărul mediu al locurilor ocupate zilnic și

numărul total de locuri al sălii;

o numărul consumătorilor pe ospătar;

o încasarea medie pe un client.

– indicatori de eficiență economică a activității de agrement

– indicatori ai activității parcului propriu al întreprinderii de transporturi

turistice auto:

o coeficientul de utilizare a parcului, care exprimă gradul de folosire a

parcului inventar pentru activitatea de transport:

Ai

Up = Ae

în care:

Up – coeficientul de utilizare a parcului

Ae – numărul autovehiculelor – zile aflate în exploatare

Ai – numărul autovehiculelor în inventar

o coeficientul de ocupare a locurilor sau frecvența călătoriilor

o încasarea medie pe autoturism închiriat.

1.4.2 Eficiența socială a turismului

Comensurarea și analiza eficienței sociale a turismului presupune două premise:

definirea criteriilor de evaluare și stabilirea sistemului de indicatori ai eficienței

sociale.

Criteriile de apreciere a eficienței sociale a turismului și anume: gradul de

satisfacere personală a turistului, contribuția la ocrotirea sănătății și refacerea

forței de muncă, ridicarea nivelului de pregătire profesională, protejarea mediului

etc., au fost abordate in literatura de specialitate. 36Aceste criterii îmbină

interesele generale cu cele individuale.

Cea de-a doua premisă este dificil de realizat din cauza preponderenței

elementului calitativ. Evaluarea efectelor sociale ale turismului se poate face prin

sondaje, anchete, dar aprecierile sunt subiective .

Nivelul de servire a turiștilor este un parametru cu conținut complex. Pentru

analizarea lui ar trebui luate în analiză o serie de aspecte privind : ambianța din

unitățile de alimentație, cazare, agrement, tratament, comportamentul lucrătorilor

36 Barbu Gh., Turismul și calitatea vieții, Editura politică București 1980, Baron P., Istrate I., Servicii

turistice și calitatea vieții, Rev. Comerțul modern 3/80, Hunziker W, Le tourisme social, Berna 1951

din turism, posibilitățile și modalitățile de aprovizionare cu mărfurile solicitate de

turiști, gradul de diversificare a serviciilor turistice etc.

La nivelul unei unități de turism aprecierea calității servirii se poate face în funcție

de gradul de diversificare a ofertei de mărfuri; ponderea producției culinare;

numărul serviciilor sortimentale; gradul de confort; numărul de lucrători ce revin

la 1000 turiști etc. Pentru fiecare din acești parametri se calculează un coeficient

parțial al nivelului de servire, ca raport între valoarea efectivă și valoarea

normată (sau din perioada precedentă) a acestora.

Coeficientul general al nivelului de servire este dat de relația:

s i i K = Σ g k

în care:

Ki – coeficienți parțiali ai nivelului de servire;

Gi – coeficientul de ponderare

Coeficientul de ponderare are o mărime proporțională cu importanța fiecărui

parametru în caracterizarea nivelului de servire și poate lua valori între 0 și 1.

Coeficientul general al nivelului de servire poate lua următoarele valori:

Ks ≤1

În cazul în care Ks =1 parametri ce definesc calitatea servirii au fost realizați la

nivel superior față de baza de comparație aleasă.

Din cauza diversității de condiții în care își desfășoară activitatea de turism,

practic este foarte greu de stabilit o valoare a acestor parametri, care să aibă

aplicabilitate generală.

Se poate calcula un coeficient general al nivelului de servire, după relația:

max

x ( min )

Ni

K g Ni Ni s i

+

= Σ

în care:

Ni – valoarea înregistrată de parametrul i al nivelului de servire;

Nimin – nivelul minim admisibil al parametrului i;

Nimax – nivelul maxim ce poate fi atins de parametrul i.

Se impune a fi menționată și relația dintre eficiență și calitatea produselor și

serviciilor turistice. Efortul de obținere a unei eficiențe ridicate conduce, nu de

puține ori, la o calitate mai slabă a prestațiilor. Condițiile pieței impun o creștere a

eficienței simultan cu îmbunătățirea sau măcar menținerea calității produselor și

serviciilor. Relația dintre eficiență și calitate are un conținut complex și poate fi

abordată atât din punctul de vedere al producătorului (latura economică),

definită, în opinia specialiștilor 37 prin costul resurselor, modalitatea de utilizare a

acestora (consumuri, tehnologii) și rezultatele cheltuirii resurselor, cât și din

punctul de vedere al utilizatorului (latura socială), evaluată prin gradul de

satisfacție a individului, măsura în care ceea ce oferă clienților răspunde

așteptărilor acestora. Optimizarea relației calitate-eficiență oferă garanția

desfășurării unei activități în concordanță cu exigențele consumatorilor și

cerințele pieței.

1.5 Caracterizarea stării actuale a turismului românesc

În prezent sectorul turistic românesc se caracterizează, la nivel global,

prin următorii indicatori38:

• 6,6 mil. vizitatori străini ;

• 6,9 mil. plecări ale turiștilor români;

• 607 mil. USD încasări din turismul internațional;

• 2,13 % contribuție la PIB, după metodologia Institutului Național de

Statistică.

• La nivelul anului 2005, conform datelor furnizate de WTTC (Word Travel

& Tourism Council), contribuția turismului in P.I.B. este de 4,7%.

• 105 mii locuri de muncă oferite de sectorul turistic;

• 1,2 % din totalul locurilor de muncă;

• Investițiile din ramura “Hoteluri și restaurante”, în totalul investițiilor din

economie, de la 0,59% în 1990 la 1,35% în 2003, cu niveluri maximale

atinse în anii 1992 – 1,52%, 1995 – 1,68% și 1999 – 1,41%;

37 Ioncică M., Minciu R., Stănciulescu G., Economia serviciilor, Editura Uranus București 1998

38 date furnizate de Autoritatea Națională pentru Turism, www.mturism.ro

În raport cu potențialul existent în țara noastră, și comparativ cu celelalte

țări central și est europene, România se prezintă modest în ceea ce privesc

performanțele economice ale industriei turismului.

1.5.1 Concluzii privind aspectele economice ale turismului românesc

a. În ceea ce privește capacitatea de cazare:

• Creșterea în prezent cu 24,9 % a numărului de structuri de primire;

• Scăderea capacității de cazare cu aprox 2,4% față de anul 2000;

b. În ceea ce privește numărul de vizitatori și numărul turiștilor înregistrați :

• În anul 2004 numărul de turiști români înregistrați în structurile de primire a

atins cifra de 4.279.105 turiști însumând 15.167.545 mii înnoptări;

• Creșterea cu 13,8 % a numărului total de turiști înregistrați în unitățile de cazare

față de anul 2000, din care cu 5,3 % a turiștilor români și cu 46,3 % a turiștilor

străini ;

• Creșterea numărului de înnoptări la total turiști cu 11,4% față de 2000, cu 1,3 %

la turiști români și 52,6 % la turiști străini;

• Reducerea sejurului mediu de la 3,6 zile în 2000 (3,8 zile la turiștii români și 2,5

zile la turiștii străini) la 3,3 zile în anul 2004 (3,5 zile pentru turiștii români și 2,5

zile pentru turiști străini);

• Creșterea 25,4 % a numărului de vizitatori străini la frontieră;.

• Creșterea cu 1,7% a numărului de turiști români care au plecat în străinătate;

• Creșterea cu 5,1 % a numărului de turiști români sosiți pe litoral și cu aprox

260% a numărului de turiști străini;

• Scăderea cu 2,2 % a numărului de turiști români sosiți în stațiunile balneare și

creșterea cu 76,7 % a numărului de turiști străini;

• Creșterea cu 7,7 % a numărului de turiști români sosiți în stațiunile montane și

cu 32,2 % a numărului de turiști străini;

• Creșterea cu 87,6 % a numărului de turiști români sosiți în Delta Dunării și cu

360 % a numărului de turiști străini ;

• Creșterea cu 4,8 % a numărului de turiști români sosiți în București și în orașele

reședință și cu 47,2 % a numărului de turiști străini.