Indicatori Naționali Privind Cultura Calității în Învățământul Preuniversitar din România

Investește în oameni !

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară: 1 "Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere"

Domeniul major de intervenție: 1.1. "Accesul la educație și formare profesională inițială de calitate"

Titlul proiectului: Dezvoltarea culturii calității și furnizarea unei educații de calitate în sistemul de învățământ preuniversitar din România prin implementarea standardelor de referință

Contract nr. POSDRU/85/1.1/S/55330

Activitatea 4.2.2. Elaborarea indicatorilor naționali privind cultura calității

Indicatori naționali privind cultura calității în învățământul preuniversitar din România

– descriere-

Grup de lucru (experți naționali):

Constantin-Șerban IOSIFESCU

Constanța-Valentina MIHĂILĂ

Monica – Vanda MUNTEANU

Cornelia NOVAK

Paloma Cecilia PETRESCU

Viorica Livia POP

Levente Csaba VADASZ

I. Argument

Cum definim specificul unei unități școlare, în raport cu alte școli de același tip și nivel din sistemul de învățământ?

Cum sunt înțelese de către mediul școlar (școală și comunitate) educația și valoarea ei pentru om, importanța socială a instituției școlare sau rolul și statutul profesorului?

Există o anumită “ambianță valorică” în care se desfășoară activitatea educativă într-o școală și care este de natură să influențeze opțiunile și valorile elevilor, integrarea socială actuală și viitoare a acestora?

O cultură organizațională “sănătoasă” se corelează pozitiv cu motivația superioară de învățare a elevilor? Dar cu satisfacția profesională a cadrelor didactice?

Cum definim ”școala bună”?

Valorile, atitudinile, normele, credințele, tradițiile și obiceiurile care s-au format de-a lungul timpului într-o anumită unitate școlară (etosul școlii) și s-au transmis din generație în generație celor care fac să funcționeze instituția școlară respectivă, cultura sau climatul organizațional al acesteia condiționează, direct și indirect, funcționalitatea și performanțele școlii, reprezintă piatra de temelie a școlii bune și fundamentul pentru îmbunătățirea acesteia.

Dezvoltarea conceptului de cultură a calității prin analiza naturii, caracteristicilor și stadiului dezvoltării acesteia în școala românească, precum și crearea instrumentelor necesare identificării și evaluării culturii calității, atât la nivelul unităților de învățământ, cât și la nivel național este scopul celui de-al doilea proiect strategic al ARACIP, finanțat prin FSE-POSDRU, Dezvoltarea culturii calității și furnizarea unei educații de calitate în sistemul de învățământ preuniversitar din România prin implementarea standardelor de referință, ID 55330.

Proiectul, derulat în perioada 2010-2013, are ca obiectiv general creșterea capacității sistemului de învățământ preuniversitar de a furniza educație de calitate prin implementarea standardelor de referință. Obiectivele specifice ale acestuia sunt:

1. Dezvoltarea și implementarea de instrumente și mecanisme de evaluare externă a calității (rezultate: elaborarea și pilotarea manualului, metodologiei, instrucțiunilor și procedurilor de evaluare externă a calității);

2. Formarea și perfecționarea personalului implicat în evaluarea externă și asigurarea calității (rezultate: peste 5100 persoane formate în cadrul a 3 programe acreditate);

3. Dezvoltarea culturii calității prin rapoarte și studii comparative la nivelul sistemului de învățământ (rezultate: raport național privind starea calității, studiu național privind stadiul culturii calității în educație, campanie de conștientizare a stadiului culturii calității, newsletter bianual).

Realizarea Studiului național privind stadiul culturii calității în educație are ca prim demers elaborarea instrumentelor de cercetare – identificarea și eșantionarea publicului țintă, elaborarea unui set de indicatori naționali privind cultura calității în învățământul preuniversitar din România, realizarea și aplicarea chestionarelor.

II. Cadrul teoretic – modelul Hofstede

Raportarea oricărei cercetări la modele teoretice existente aduce argumente științifice de validare a demersului și permite comparații cu rezultate ale unor studii similare realizate la nivel național și internațional. De ce am optat pentru modelul Hofstede? Vom trece în revistă principalele repere ale acestui model, pentru a ne argumenta demersul.

Sociolog al culturii și recunoscut antropolog, atât în mediul universitar, cât și în cel antreprenorial, Geert Hofstede, Profesor Emerit de management internațional și antropologie organizațională la Universitatea din Maastricht, Olanda, mărturisea într-un interviu că, vorbindu-le studenților despre subiectul principal al operei sale – cultura – o definește simplu: ”Cultura nu există, cultura este un concept pe care l-am construit pentru a înțelege o lume complexă, dar nu este ceva tangibil, ca un tabel sau o ființă umană; ceea ce este depinde în fond de modul în care noi o definim…așa că n-ar trebui să fie un motiv de gâlceavă faptul că vom defini cultura ușor diferit”.

În studiul său din 1991, ”Culturi și organizații: Software-ul minții, cooperarea interculturală și importanța ei pentru supraviețuire”, antropologul olandez identifică două sensuri ale culturii: cultura în sens restrâns, pe care o numește „cultură primară” (educație, maniere, talente etc.) și cultura ca software mental, pe care o numește „cultură secundară” și care este întotdeauna un fenomen colectiv, deoarece este acceptată, cel puțin parțial, de oamenii care au trăit sau trăiesc în același mediu social în care a fost învățată. ”Programarea colectivă a minții” distinge membrii unui grup/categorii de persoane de altă categoria (aceasta putându-se referi la națiuni, regiuni sau, în cadrul națiunilor, la etnii, religii, ocupații, organizații sau genuri). Într-o formulare concisă, cultura reprezintă "regulile nescrise ale jocului social".

Nicio parte a vieții noastre nu este exceptată de influențele culturii, începând cu practicile zilnice, modul de viață, modul în care suntem crescuți, modul în care conducem și suntem conduși, teoriile pe care suntem capabili să le dezvoltăm, până chiar la modul în care murim.

Sinergii sau conflicte culturale?

Între 1967 și 1973, în timp ce lucra ca psiholog social la IBM și având la dispoziție două baze de date unice prin complexitate și caracter internațional, referitoare la angajații IMB din țări și continente diferite, Hofstede a realizat o serie de cercetări statistice, care au fundamentat unul dintre cele mai ample studii de morfologie culturală privind diferențele culturale care caracterizează țările/grupurile de persoane. Aceste diferențe se explică în cea mai mare parte prin valorizarea diferită a acelorași stări de lucruri. Geert a observat că valorile sau "preferințele generale pentru o stare de lucruri în detrimentul altora, în mare parte inconștiente" care disting țările se grupează statistic în câteva clustere, în jurul unor categorii de probleme antropologice care sunt valorizate diferit de la o țară la alta, și anume: modul în care oamenii fac față/reacționează la inechitate, modul în care oamenii fac față/reacționează la incertitudine, relația individului cu grupul său primar și implicațiile emoționale ale apartenenței la un gen.

Acestea sunt cunoscute ca ”dimensiunile Hofstede ale culturii naționale” și sunt exprimate prin categorii dihotomice:

distanța față de putere: mare vs. mică;

individualism vs. colectivism;

feminitate vs. masculinitate;

nivelul de evitare a incertitudinii: ridicat vs. scăzut

Cu timpul, autorul a mai adăugat două dimensiuni,

orientarea pe termen lung vs. scurt;

indulgență vs. constrângere.

Distanța impusă de putere se raportează la modul în care este privită puterea în cadrul culturii respective.

În culturile care valorizează distanța mare față de putere, inegalitatea are un caracter structural:

folosirea puterii nu este eficient constrânsă de legitimitate sau de morală;

calificările, veniturile, puterea și statusul se susțin reciproc și sunt valorizate împreună;

organizația centralizează puterea în cât mai puține mâini;

între subordonat și superior se păstrează/impune o distanță considerabilă;

managerilor li se acordă privilegii, iar șeful ideal este un autocrat binevoitor;

relațiile cu ”șefii” sunt frecvent încărcate emoțional;

în relația profesor – elev inegalitatea se perpetuează constant iar elevii, chiar dacă ating un nivel educațional înalt, rămân dependenți de profesori.

În culturile care valorizează distanța mică față de putere inegalitatea are un caracter convențional:

folosirea puterii este supusă legitimității și criteriului bine vs. rău;

calificările, veniturile, puterea și statusul nu este necesar să fie valorizate împreună;

organizațiile sunt destul de descentralizate/ cu nr. scăzut de niveluri ierarhice și de personal de supraveghere;

distanța dintre superiori și subordonați tinde către minimum;

sistemul ierarhic este doar o structură de inegalitate a rolurilor stabilită convențional;

profesorul tratează elevul ca fiindu-i egal, iar elevii pot deveni mai independenți față de profesori pe măsură ce avansează în studii.

Nivelul de individualism/colectivism se referă la măsura în care cultura încurajează fie individul, fie interesele de grup/ colective. Există culturi colectiviste, în care accentul se pune pe apartenența la grup, pe buna încadrare în echipă (ex. culturile orientale – Japonia, Hong Kong), iar opiniile și interesele personale nu sunt valorizate, dar și opusul acestora, culturi individualiste (ex. SUA și Marea Britanie) în care adevărul iese tocmai din confruntarea opiniilor.

În ceea ce privește educația, scopul acesteia este, în primul caz, de a învăța cum să te comporți, de a pregăti persoana pentru a se integra social, iar studiile universitare ale tânărului sunt în general finanțate de familie, pe când, în cel de-al doilea caz, scopul educației este de a învăța cum să înveți, tânărul este încurajat să-și câștige banii de buzunar și chiar să-și finanțeze studiile printr-o slujbă full/part-time sau un credit bancar de studii.

Gradul de masculinitate/feminitate se stabilește în funcție de clișeele cu privire la cele două genuri: ambiția, realizările/succesul, banii și recompensele materiale caracterizează masculinitatea (ex. Australia, Italia), iar grija față de oameni (etica grijii sau a îngrijirii), calitatea vieții și a mediului se asociază feminității (ex. Olanda, Suedia). Organizațiile din societatea de tip masculin cer rezultate și recompensa este fiecăruia după prestație, pe când tipul feminin tinde spre recompensa fiecăruia după nevoi. Dacă luăm în considerare rolul locului de muncă din viața unei persoane, specificul cultural al muncii într-o societate de tip masculin tinde mai mult spre „a trăi pentru a munci”, în timp ce, în cea de tip feminin, acesta tinde spre „a munci pentru a trăi”.

Familia tradițională este formată cele două perechi de valori inegale, dar complementare: părinte – copil, soț – soție.

În ceea ce privește educația, în interiorul unei societăți de tip masculin, familia orientează copiii spre aroganță, ambiție și competiție, în relația cu școala sunt apreciați profesorii ”deosebiți”, băieții și fetele studiază domenii diferite, elevul standard este cel bun, iar eșecul la școală este un dezastru; o societate de tip feminin îi orientează pe copii spre modestie și solidaritate, în relația cu școala este apreciată atitudinea prietenoasă a profesorilor, băieții și fetele studiază aceleași domenii, elevul standard este cel mediu, iar eșecul la școală este considerat un accident minor.

Atitudinea față de incertitudine se referă la măsura în care membrii unei culturi se simt amenințați de situații incerte/necunoscute și în funcție de care se organizează prin construirea de instituții, seturi de reguli și protocoale, măsuri de siguranță și securitate prin care încearcă să reducă/să controleze situațiile nestructurate/ambigue, sau, dimpotrivă, recurge la cât mai puține astfel de măsuri sau le va relaxa/elimina pe cele existente.

La nivel filozofico-religios, aceasta se exprimă prin căutarea ”adevărurilor absolute” sau, în sensul contrar, prin relativizarea acestora, iar în ceea ce privește gradul în care cultura respectivă acceptă procesul de inovare, favorizând asumarea riscurilor, unele culturi încearcă în cel mai înalt grad să evite riscurile (ex. Japonia, Marea Britanie), în vreme ce altele denotă o mare acceptare a riscurilor (ex. Danemarca, Hong Kong). Temperamental, primii sunt emoționali/tensionați (până la anxioși) și interiorizați, iar ceilalți apar mai relaxați/calmi/flegmatici și contemplativi.

În ceea ce privește educația, în culturile care evită puternic incertitudinea, profesorul trebuie să aibă răspuns la orice întrebare, elevii nu pot contrazice/ argumenta în sens contrariu, sunt preferate programele analitice fixate și se caută răspunsurile corecte și validate, pe când în mediile unde evitarea incertitudinii este scăzută se relaxează relația profesor-elev în ambele sensuri – primul poate spune ”nu știu”, iar celălalt poate contrazice/argumenta contrariul, sunt preferate discuțiile și temele libere.

Cultura există numai prin comparație, afirmă Hofstede. Scorurile de țară pe dimensiunile culturale nu pot fi absolutizate, acestea sunt relative în măsura în care societățile pot fi caracterizate numai în comparație cu alte societăți. Fără a face o comparație, un scor de țară este lipsit de sens.

Aceste scoruri relative s-au dovedit a fi însă destul de stabile în ultimele decenii. Fenomene ca europenizarea, globalizarea sau mondializarea, care determină culturile să se reorienteze, afectează mai multe țări în același timp și sens, astfel că, deși culturile acestora sunt în schimbare, traversând împreună acest proces, pozițiile lor relative par că rămân aceleași.

Comunitățile de practici

Locul unde ne desfășurăm activitatea zilnică face parte din acest tot cultural și în timp, pe bază de tradiții, mod specific de a acționa, proceduri aplicate etc., în fiecare organizație (instituție, firmă etc.) tinde a se structura o cultură organizațională. Prin analogie cu definiția generală dată de Hofstede, și noțiunea de cultură organizațională se poate defini ca o programare mentală colectivă care deosebește membrii unei organizații de cei ai altor organizații.

Între cultura națională și cultura organizațională există diferențe de fond: dacă pentru cea dintâi avem în vedere valori care deja au fost programate mental încă din familie și școală și care constituie ”bagajul” cu care venim într-o organizație, în ceea ce privește cea de-a doua noțiune avem în vedere practicile acumulate prin socializare la locul de muncă de către indivizi. În acest sens, Hofstede a mai realizat un proiect de cercetare, separat pentru studiul culturii organizaționale, aplicând instrumentul nou creat la 20 de instituții din Danemarca și Țările de Jos. Cercetarea a relevat șase dimensiuni diferite ale practicilor organizaționale, pe care le-a numit comunități de practici și le-a exprimat în aceeași manieră dihotomică:

orientare spre proces vs. orientare spre rezultate;

orientare spre angajat vs. orientare spre job;

parohial vs. profesional;

sistem deschis vs. sistem închis;

control slab vs. control puternic;

pragmatic vs. normativ.

III. Metodologie

Demersul investigativ privind cultura calității va utiliza o strategie complexă de cercetare, care îmbină atât metode cantitative, cât si metode calitative de investigație.

Analiza documentară

Prin această metodă au fost studiate reglementările în domeniu, materialele elaborate de ARACIP, rapoartele si studiile referitoare la cultura calității realizate de către Institutul de Științe ale Educației în 2001 și 2002 – Culturi organizaționale în școala românească și 2005 Managementul și cultura calității la nivelul unității școlare.

Ancheta prin chestionar

În studiul din 2002 a fost luată în considerare în identificarea dimensiunilor culturale delimitate de tipologia lui Hofstede, fiind utilizat un chestionar cu 32 de itemi care investiga cele patru dimensiuni importante ale acestei tipologii:

Distanța față de putere

Colectivism-individualism

Masculinitate-feminitate

Evitarea incertitudinii

În anul școlar 2012-2013, a fost reluat acest chestionar și au fost investigate opiniile a patru mari categorii de subiecți:

Cadre didactice

Elevi

Părinți

Reprezentanți ai autorităților publice locale

Reluarea chestionarului (numit în tabelul sinteză chestionar de referință) adresat cadrelor didactice și directorilor cu adăugarea unui singur item suplimentar la dimensiunea evitarea incertitudinii (ce se referă la școală ca un mediu sigur și sănătos) permite realizarea unor corelații și comparații atât pe verticală, în timp, prin raportare la concluziile studiului ISE, cât și între diversele tipuri de școli din eșantionul prezentului studiu.

Chestionarul de referință a fost adaptat pentru elevi, părinți și reprezentanți ai administrației locale, numărul de itemi în aceste cazuri fiind redus (23 de itemi) și păstrați doar itemii relevanți pentru fiecare dimensiune culturală și populație investigată.

Pentru realizarea analizei datelor culese, codificarea răspunsurilor pentru toate tipurile de chestionare se va realiza utilizând o scală cu cinci trepte:

Un prim tip de analiză va lua în considerare cele patru dimensiuni culturale ale tipologiei Hofstede, cu analiza răspunsurilor pentru fiecare din itemii care intră în compoziția celor patru dimensiuni, pentru toate tipurile de subiecți.

Pentru cadrele didactice, distribuția itemilor pe cele patru dimensiuni culturale ale tipologiei Hofstede este următoarea: (cei 33 itemi au devenit 35, prin introducerea a 2 itemi de control, pentru asigurarea fidelitatii raspunsurilor)

Pentru celelalte categorii de subiecți (elevi, părinți și reprezentanți ai administrației locale), distribuția itemilor este:

Aspecte metodologice privind eșantionarea

Eșantionarea se referă la selecția unităților de învățământ în care se realizează investigarea, acestea alcătuind eșantionul de bază al cercetării. Cercetarea vizează investigarea opiniilor cadrelor didactice, ale elevilor și ale părinților acestora cu privire la calitatea în educație, cele trei segmente constituind baze de selecție pentru cele trei eșantioane derivate. Fiecare unitate școlară reprezintă o unitate de eșantionare, în cadrul căreia, pentru selecția subiecților, a fost utilizată o eșantionare de tip cluster (respectiv grupe egale de subiecți având aceleași caracteristici în cadrul cercetării).

Metoda de eșantionare: eșantionare pe straturi, straturile reprezentând tipul unității de învățământ.

Tema proiectului impune opinii din partea tuturor categoriilor de cadre didactice, cu mențiunea că informarea / respectiv formarea în domeniul investigat trebuie să cuprindă de la nivelul de bază până cel mai ridicat nivel de educație din sistem. De asemenea, în ceea ce privește cadrul didactic, este important nu numai nivelul de învățământ în care acesta funcționează, ci și tipul unității – din punctul de vedere al nivelurilor din unitate, ca mediu socio-educațional în care cadrul didactic își desfășoară activitatea. Aspectul se referă cu deosebire la unitățile de învățământ primar și la învățământul postliceal, purtătoare ale unui anumit specific al rețelei școlare, respectiv al structurii resursei umane.

Referitor la situația unităților S04 (școli primare), o mare parte sunt organizate de regulă în mediul rural, în zone izolate sau cu natalitate scăzută, unde este dificilă selecția cadrelor didactice. Numărul acestor unități în sistem este foarte mare, reprezentând aproape o cincime din rețea, dar funcționează ca structuri în cadrul unor unități mai mari. Doar 92 unități sunt PJ, din care 56 sunt unități de învățământ particular. Din aceste considerente, apreciind că opinia acestor cadre didactice trebuie cunoscută, ele au fost luate în calcul în proiectarea eșantionului în pereche, alături de unitatea “mamă”. Situația este similară și în cazul grădinițelor, dar precizăm că în sistemul public funcționează 1033 de unități independente, neridicând probleme în ceea ce privește eșantionarea.

Cea de-a doua categorie de unități, în pondere mică (de doar 0,7%) în rețea și cu un număr redus de unități PJ în învățământul public (26 unități) este cea a școlilor postliceale, fără alte niveluri de învățământ în unitate. Dată fiind natura investigației referitoare la opinii ale cadrelor didactice, se pornește de la premisa că, în unități cu diverse niveluri de studii, la nivelul postliceal se regăsesc cadre didactice comune cu cele care predau și la liceu, astfel încât acest tip de unități intră în categoria liceelor. O caracteristică a unităților postliceale este aceea că resursa umană a unității cuprinde un număr însemnat de colaboratori – specialiști în domeniu, fiind importantă investigarea acestora.

Trebuie precizat că o analiză statistică în cadrul unei categorii impune un minim de 50 de unități de eșantionare pentru o analiză statistică pe eșantion mic, astfel încât, pentru a permite analiza, în cele două cazuri (S04 și Q) eșantionul a fost completat cu unități particulare de același tip. De altfel, includerea unor astfel de unități în eșantion a fost necesară și din perspectiva structurii rețelei școlare în care funcționează și un număr important de unități de învățământ particular.

Un ultim aspect legat de criteriile care au stat la baza proiectării eșantionului îl constituie menținerea în cercetare a unităților evaluate în prima etapă, compararea cu noile unități constituind un obiectiv secundar al studiului.

Selecția unităților a constituit prima etapă a demersului de eșantionare, acesta constituind eșantionul de bază al cercetării. În cea de-a doua etapă, se procedează la selecția subiecților din unitate cărora li se vor administra instrumentele de investigare. Pentru cele trei eșantioane derivate se propun următoarele metodologii de selecție:

Eșantionul cadrelor didactice se constituie din subiecți selectați din toate unitățile de învățământ, în funcție de tipul acestora. În cadrul grădinițelor și școlilor S04, selecția vizează cadre didactice de specialitate, respectiv educatoare și învățători-institutori. În cadrul celorlalte unități, clusterul va fi alcătuit din cadre didactice reprezentative pentru ariile curriculare ale disciplinelor predate în școală. Dimensiunea unui cluster a fost stabilită în funcție de volumul proiectat al eșantionului, acesta fiind stabilit în perspectiva unei erori de selecție care să nu depășească ±4%, referitoare la analiza în funcție de specializarea subiecților, în ipoteza că aceasta poate constitui un factor de influență în formarea opiniei.

Volumul teoretic calculat în acest caz este de aproximativ 800 de subiecți în cadrul principalelor discipline de studiu. Pornind de la dimensiunea de 2100 unități eșantionate, a rezultat o dimensiune medie a clusterului de 6 subiecți, astfel că din fiecare unitate vor fi selectate câte 6 cadre didactice, de preferat de specialități diferite. Pentru unitățile cu mai puțin de șase cadre didactice în eșantion vor fi cuprinse toate cadrele didactice din unitate. Pentru unitățile cu peste șase cadre didactice se va proceda la o selecție a cadrelor pe diferite arii curriculare, la nivelul eșantionului procedându-se la o selecție în spirală, care să asigure, prin parcurgerea tuturor unităților, o acoperire cât mai echilibrată a tuturor ariilor curriculare, în funcție de tipul unității. Dacă în cazul unei unități aria curriculară apare de două sau mai multe ori, este recomnadat ca selecția să vizeze discipline diferite, în aceste situații indicația de eșantionare referindu-se la disciplină și nu la arie curriculară.

Eșantionul elevilor va fi alcătuit de elevi din clasele terminale pe niveluri, respectiv clasa a VIII-a și clasa a XII-a din gimnaziu și liceu, precum și la elevi din ultimul an de studiu din școlile postliceale.

Pentru obținerea unui eșantion reprezentativ pentru diferite medii educaționale, care să satisfacă un nivel de eroare de cca. ±3%, elevii vor fi selectați din unități de învățământ diferite. În funcție de modalitatea de evaluare la nivel local (externă / internă), în analiză fiind cuprinși câte 5 elevi din școală. Pentru eșantionul elevilor de clasa a VIII-a se propune selecția aleatoare a unui număr de 150 de unități gimnaziale, dintre cele aproximativ 1200 unități gimnaziale selectate. În cazul liceelor procedura va fi aceeași, iar selecția va fi tot de 150 licee și grupuri școlare dintre cele 500 cuprinse în eșantion. Numărul de unități școlare a fost stabilit în funcție de eroarea de selecție propusă și de dimensiunea clusterului de elev (numărul de elevi selectați în școală). La rândul ei, dimensiunea clusterului a fost stabilită pornind de la un număr mediu de 20 de elevi prezenți în clasă și de la diversificarea particularităților personale ale respondentului.

În cazul învățământului postliceal, unde subiecții au un grad de maturitate superior, iar participarea la educație vizează tocmai formarea unei meserii, propunem o selectație a subiecților din toate unitățile investigate (69 unități). În cazul fiecărei unități se va recomanda, pentru completarea chestionarului, selecția unui număr de 8 elevi din anul terminal de studii.

Pentru investigarea opiniei părinților, propunem distribuirea chestionarelor la nivelul aceleiași clase de elevi din școala de unde au fost selectați aceștia, solicitând completarea acestuia de către unul dintre părinți. Ar fi de preferat selectarea unui număr de 2 părinți, ai altor elevi decât cei selectați pentru eșantionul elevilor. Dimensiunea acestui eșantion va fi cea rezultată din cercetarea de teren, participarea la investigare fiind opțională.

Cercetarea și-a propus, de asemenea, investigarea opiniei comunității în ce privește relația cu școala. În acest scop, un al patrulea eșantion a fost alcătuit din reprezentanți ai comunității locale. Pentru eficientizarea investigației de teren, dar și în perspectiva unei reprezentativități a răspunsurilor, subiecții cuprinși în această categorie au fost selectați din unitățile în care au fost investigați și elevii, reprezentantul fiind identificat dintre membrii Consiliului de Administrație al Școlii.

Selecția unităților. Investigația pe bază de chestionar se derulează într-un număr de 2105 unități din toate județele țării, alcătuind un eșantion reprezentativ la nivel național pentru toate caregoriile de subiecți investigate. Volumul celor 2105 unități selectate în condițiile stabilite pentru acoperirea obiectivelor cercetării referitoare la menținerea subeșantionului alcătuit din cele 1023 unități evaluate în prima etapă, a rezultat din completarea eșantionului de referință cu 1050 de noi unități, selectate aleator. Volumul subeșantionului de referință a ajuns la 1051 unități datorită modificărilor produse în rețea în anul școlar curent prin includerea unui număr de 29 de unități dintre cele evaluate în subordinea unor unități coordonatoare. Restructurarea rețelei a impus completarea eșantionului de referintă cu unitățile “mamă”, de care aparțin unitățile devenite structuri.

Selecția cadrelor didactice se va aplica în toate unitățile școlare eșantionate, pe baza unei scheme de selecție a subiecților alcătuită în scopul acoperirii tuturor ariilor curriculare, pe baza planului de învățământ în ce privește ponderea medie a orelor pe arii curriculare din programa școlară, în funcție de nivelul de studiu. În scopul simplificării procedurilor de selecție și de administrare a chestionarelor, celelalte categorii de subiecți (elevi, părinți și reprezentantul comunității locale), vor fi selectate concomitent conform unei metodologii specifice la nivel de unitate, din aproximativ o cincime dintre unitățile eșantionate (380 de unități).

Indicatorii privind cultura calității

Un alt tip de analiză va lua în considerare gruparea cros-dimensională a unor itemi, relevanți de la mai multe dimensiuni culturale Hofstede. Construirea indicatorilor va fi combinată din răspunsurile care indică acordul cu unele afirmații sau dezacordul cu altele, varianta mediană (reprezentată prin “ Nu sunt sigur “ nu va intra în construcție).

În ceea ce privește numărul diferit de itemi ce intră în construcția indicatorilor pentru diversele tipuri de subiecți, la nivelul fiecărui indicator se poate determina un indicator global (prin echivalarea scalei de evaluare cu o scală cantitativă și însumarea componentelor), care, exprimat în valori procentuale, va conduce la uniformizarea scalelor, în vederea comparării / corelării etc.

De exemplu, în funcție de datele concrete culese, indicatorul Percepția stilului managerial-adecvarea la așteptări ar putea fi compus din doi sub-indicatori: Stil managerial adecvat , prin luarea în considerare a acordului (puternic sau relativ) al subiecților cu afirmațiile de la itemii 5, 6 și 18, și Stil managerial neadecvat, prin luarea în considerare a acordului (puternic sau relativ) al subiecților cu afirmațiile de la itemii 1, 14, 28 și a dezacordului (puternic sau relativ) cu afirmațiile de la itemii 5 și 6.

În construcția indicatorului Climatul educațional din școală ar putea intra acordul cu afirmațiile de la itemii 27, 32 și 33 și dezacordul cu afirmațiile de la itemii 1 și 8.

Este posibil ca, la analiza datelor concrete, să apară, în funcție de rezultate, o regrupare a itemilor corespunzători indicatorilor propuși sau alte tendințe interesante care pot conduce fie la reformularea indicatorilor, fie la apariția unor indicatori noi.