Incursiuni în creativitate [307691]

[anonimizat] “Incursiuni în creativitate” vreau să prezint relaționarea dintre partea creativă și partea logică a creierului uman.

[anonimizat], iar artistul se descoperă pe sine. [anonimizat], așa cum el a înțeles-o. [anonimizat] o [anonimizat] a propriei personalități.

[anonimizat]-o. [anonimizat], [anonimizat] a cuprinde realitatea pe calea sensibilității și a logicii. Această modelare presupune o generalizare prin care se dă un conținut concret obiectului sau fenomenului observat.

Din perspectiva teoriei și a psihologiei se susține existența unor zone cerebrale diferite ce sunt răspunzătoare pentru creativitate. [anonimizat], [anonimizat], a cifrelor și capacității de analiză. [anonimizat]-verbale, al recunoașterii formelor și percepțiilor vizuale. [anonimizat], astfel încât atunci când lucrează împreună formează un tot unitar. Partea artistică și cea logică reprezintă două modalități de exprimare a lumii, natural, [anonimizat].

Se știe că ideea creației, a [anonimizat], [anonimizat] a demoniacului, prima referire fiind a [anonimizat] a fost studiată pe larg și de mai multe personalități ale filosofiei culturii. [anonimizat], contribuie la actul creației.

[anonimizat], înțelegere. Dar dacă adevărul științific se bazează pe o [anonimizat].

[anonimizat], reprezintă percepția proprie a cercetătorului. [anonimizat]. [anonimizat] a gândi. [anonimizat]. Trăsăturile holistice nu pot fi sesizate. Cunoașterea științifică este posibilă în cazul unor evenimente sau procese repetabile. Aici apare o [anonimizat]. [anonimizat], singura capabilă să‑l motiveze. Știința recurge la matematică nu numai pentru că există relații precise; matematica dă posibilitatea exprimării cercetării într‑un mod concret. Arta se distanțează de matematică deoarece exprimarea creației ei este diferită.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], abstracte, înțelegându‑[anonimizat]. Într‑un fel, a face știință este o [anonimizat], știința reprezintă un domeniu riguros logic care se bazează pe o minte logică.

Procesul abstractizării în artă diferă de cel din știință, deoarece modalitatea abstractizării în artă nu constituie un rezultat al raționamentului. Abstractizarea în artă tinde să simbolizeze experiența subiectului, sentimente, emoții. Această abstractizare nu se pretează la o aplicabilitate practică, în artă intervine sentimentul iluziei. Abstractizarea elementului senzorial este menită să creeze o viziune, este o abstractizare a formei vizuale.

Pictura, de exemplu, reprezintă o apariție a obiectelor într‑un spațiu virtual și acest spațiu virtual al picturii constituie o creație. Prin pictură, iluzia spațială capătă o nouă semnificație.

Forma artistică este, în sens larg, o formă logică, fără să fie vizibilă, ea este conceptuală și prin aceasta, abstractă. Vizualizarea și înțelegerea nu sunt consecințe ale limbajului optic sau o reflectare a gândirii creatoare, ci o suprapunere a abstractizărilor ce conturează imaginea produsului artistic creat.

Capitolul I

I.1 Conceptul de creativitate

Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente. Termenul de „creativitate” își are originea în latinescul „creare” ceea ce înseamnă a naște, a crea, a zămisli, a făuri.

Conceptul de creativitate este interpretat diferit de către cercetătorii care s-au ocupat de acest concept. Particularitățile atribuite creativității ilustreaza cel mai bine această diversitate: original, nou, adecvat, neobișnuit, relevant, valoros, armonios, transformat, condensat, spontan. Fiecare dintre aceste atribute cuprinde astfel un aspect parțial, care poate fi raportat la personalitatea creativă, la produsul sau procesul creativ. Creativitatea se poate defini ca un complex de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate. Creativitatea a constituit și constituie condiția necesară a progresului cunoașterii, a evoluției lumii. De aceea, fenomenul creației i-a fost specific omului din cele mai vechi timpuri. Însă cercetările în această direcție încep abia din secolul al XIX-lea.

Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G. W. Allport pentru a reprezenta o formă de personalitate. Datorită opiniei lui G. W. Allport, aceea că creativitatea nu poate fi limitată doar la o categorie de manifestare a personalității, în dicționarele de specialitate apărute până în anul 1950, termenul „creativitate”: nu este inclus.

Cu toate acestea, abordări mai mult sau mai puțin directe ale creativității s-au realizat și înainte de 1950, termenul fiind consemnat sub alte denumiri: inovație, descoperire, talent, aptitudine, geniu. Astfel, Francis Galton, în cartea „Hereditary Genius”, consideră că factorul determinant al creativității este ereditatea, lăsând la o parte contribuția factorilor socio-educaționali.

Majoritatea psihologilor consideră că anul 1950 a reprezentat nașterea investigațiilor sistematice asupra creativității. J. P. Guilford semnalează sărăcia studiilor asupra creativității, arătând că doar 0,2 % din studiile efectuate despre psihologie, sunt despre creativitate. Pe parcursul anilor următori se observă o creștere considerabilă a studiilor, ajungând în anul 1970, studiile despre creativitate să reprezinte 1 % din totalul celor efectuate.

Studiile asupra creativității au fost orientate spre investigarea procesului creativ, a persoanelor creative, etapelor creației, mijloacelor de identificare, evaluare și educare a creativității.

Robert W. Weisberg prezintă o evoluție asupra creativității, ce este considerată ca o „rezolvare de probleme în trepte”. De asemenea, putem considera că este vorba de o abordare integralistă, întrucât baza produselor creatoare se află atât în experiența individuală, cât și în experiența altor persoane.

După Mihaly Csikszentmihalyi în anul 1997 creativitatea este un fenomen care dezvoltă din interacțiunea a trei sisteme: setul instituțiilor sociale, domeniul cultural stabil și individul. Aceasta nu poate fi studiată doar în plan personal, doarece acest fenomen rezultă din interacțiunea celor trei sisteme. Cu alte cuvinte, fără un domeniu cultural bine definit, în care inovația este posibilă, persoana nu poate începe o creație.

Creativitatea este, în esență, o activitate psihică complexă a individului în vederea realizării noului sub diferite forme: teoretică, științifică, tehnică, socială cu scopul de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realității, de a elabora căi și soluții originale de rezolvare a problemelor și a le exprima în forme personale inedite.

În artă sunt mai multe valori și mai multe semne ale experienței estetice, dar fiecare dintre aceste valori este unică. Spre deosebire de artă, știința se caracterizează prin caracterul ei universal.

Când privim în jurul nostru suntem impresionați de complexitatea lumii în care trăim și încercăm s‑o reducem mintal la elemente mai simple care se repetă, ceea ce se poate descrie cu ajutorul științei.

Atât știința cât și arta s‑au dezvoltat bazându‑se pe mituri sub imboldul unor critici. Un mit se referă la aspectul estetic, celălalt la aspectul rațional. Primul aspect derivă din mitic, dezvoltându‑se și contribuind la o limbă frumoasă, celălalt aspect pornește de la mit spre știință, transmițând cunoașterea prin intermediul unui limbaj formal.

În realitate, cunoașterea în domeniul științific recurge la un limbaj specific neambiguu, nemetaforic și care se construiește în analogie cu limbajul obișnuit. Limbajul formal stabilește un raport de dependență funcțională între concepte. Definițiile determină legătura între concepte și termeni, asigurându‑se legătura dintre cunoaștere și limbaj.

I.2. Creativitatea științifică versus cea artistică

Principalele elemente care diferențiază aceste forme ale creativității sunt:

1. Contribuția interiorității și a exteriorității în procesul creației: în creativitatea artistică se exprimă mai mult fondul psihologic al creatorului, iar în cea științifică se exprimă mediul investigat.

2. Tipul de infomație vehiculată: cea figurală este folosită în artă, cea simbolică în știință, literatură, cea comportamentală în medicină, literatură și artă.

3. Criteriile de validare a produselor create: în creativitatea științifică, criteriul folosit este cel al adevărului, în creativitatea tehnică cel al eficienței și în cea artistică cel estetic.

4. Personalitatea creatoare: inteligența are un aport mai mare în creativitatea științifică și mai puțin în cea artistică, în cazul aptitudinilor situația este inversă.

5. Atitudinile: sunt diferite de la un domeniu la altul, în funcție de tipul de creativitate respectivă.

Creativitatatea științifică și cea tehnică pot fi și ele diferențiate prin: faza de preparare și aptitudinile speciale solicitate.

Creativitatea artistică poate fi circumscrisă prin calitățile: pot fi folosite mai multe tipuri de informații figurale, semantice, simbolice și comportamentale. Tipurile pe care le putem distinge în cadrul creativității artistice sunt:

1. Creativitatea literară: calitățile pe care le întâlnim la creatori: gândirea simbolică, memoria auditivă și vizuală, imaginație bogată, flexibilitatea asociațiilor verbale, originalitatea figurilor de stil, capacitatea empatică, simț estetic, perseverență, interese față de valorile autentice ale culturii.

2. Creativitatea muzicală: creatorul din această categorie poate prezenta cea mai puternică precocitate a aptitudinilor, discriminarea înălțimilor, intensității și a duratei sunetelor muzicale, simțul ritmului, memoria tonală, forță și elasticitate manuală, memorie auditivă, profunzime în trăiri.

3. Creativitatea din artele plastice: (grafică, pictură, sculptură) presupune existența abilităților: spirit de observație, acuitate vizuală, simțul luminii și al culorii, simțul proporției și al ritmului, al formei și volumului, dexteritate manuală, bună coordonare a văzului și auzului.

4. Creativitatea scenică: presupune o îmbinare între arta cuvântului și pantomimă, având trei dimensiuni majore: cognitivă, afectivă și expresivă. Calitățile necesare sunt: o bogată cultură generală și de specialitate, dicție, expresivitate în limbajul verbal și gestual, capacitate de autoinducere și exprimare a emoțiilor.

Fiind vorba de un proces creator, indiferent de domeniu, între cele două forme esențiale ale creativității există și asemănări, în ceea ce privește unele aptitudini, dar și în privința dimensiunilor non-intelectuale. Aptitudinile ambelor forme sunt: fluiditatea, flexibilitatea, sensibilitatea față de probleme, capacitatea de redefinire și de evaluare. Trăsăturile de personalitate, dimensiunile non-intelectuale în ambele forme sunt: curiozitate epistemică, pasiune, productivitate, nonconformism, independență și inițiativă.

I.3. Emisferele cerebrale

Emisfera stângă este responsabilă de ceea ce spunem iar cea dreaptă de modul în care spunem. Persoanele cu o dominanță dreaptă sunt vizuale, iar cele cu dominanță stângă sunt auditive.

Emisfera stângă se referă la limbaj, cuvânt, aspectul lingvistic al limbajului scris, calcul, logic, cifre, raționament, capacitate de analiză și de abstractizare. În opinia lui Paul Watzlawich, principala funcție a emiserei stângi este cea de a transforma orice percepție în reprezentări logice, semantice ale realității și de a comunica cu exteriorul pe baza acestui cod logic.

Predominarea emisferei stângi înseamnă gust pentru dicționare, cuvinte. Este arta de a structura fraze și de a face planuri. Emisfera stângă reprezintă preferința pentru detalii și nu pentru ansamblu, prezentarea logică a faptelor, relații de la cauză la efect.

Trăsătura tipică pentru emisfera stângă reprezintă abordarea rațională. Persoanele care au dezvoltată emisfera stângă mai tare au grijă să găsească scuze și explicații pentru orice, procedează metodic, nu trec la o etapă următoare până nu o încheie pe cea anterioară.

Emisfera dreaptă este universul gândirii fără limbaj, al înțelegerii nonverbale, al creativității, al percepției spațiale, privește stilul de manifestare al unei persoane. Este apreciată ca locul ritmului, al muzicii, imaginilor și imaginației. Informațiile stocate ale emisferei drepte se referă la culori, analogii, structuri, scheme și figuri. Aceasta este universul visului, imaginației, al culorii, al vederii în relief. Treaba ei este să sintetizeze și să exprime experiența noastră într-o imagine. Imaginația și intuiția sunt funcțiile ei dominante, fapt pentru care este socotită sediul competenței artistice și muzicale.

Emisfera dreaptă are ca trăsături specifice gândirea video-spațială și capacitatea de a vedea abstract. Abordarea este intuitivă, procedând prin asociații de idei, prin reprezentarea interactivă. Reprezentarea pare dezordonată și nu îți dai bine seama unde vrea să ajungă. Evoluția se face în spirală, așteptând ca elementele să se ordoneze intre ele cât mai simplu posibil.

Contrar ideilor exprimate de unii autori, creativitatea nu este localizată în emisfera dreaptă. Biologul californian Dahlia Zaidel consideră că artiștii au abordări variate și diferite. Descoperirea presupune demersul în ambele emisfere. Creativitatea depinde de ambele emisfere.

Cele două emisfere, pe de o parte se opun și pe de altă parte se completează. Faptul că una dintre emisfere analizează, iar cealaltă sintetizează, una folosește dominant rațiunea, iar cealaltă se bazează pe intuiție a determinat pe numeroși autori să inventarieze dualitatea celor două emisfere cerebrale.

În mod tradițional, se consideră că emisfera stângă controlează în totalitate limbajul. Numeroase experimente s-au axat pe diferitele aspecte ale înțelegerii limbii:percepția limbii, decodificarea scrisului, înțelegerea sensului cuvintelor, astfel dovedind că emisfera dreaptă prelucrează informația legată de limbă, de stilul său de procesare.

Experimentele axate pe aspectele emisferelor cerebrale au evidențiat că cele două emisfere funcționează complementar și unitar.

Capitolul II

II.1 Creativitatea în domeniul artistic

Creativitatea reprezintă elementul cheie al oricărui artist, însă este la fel de importantă în oricare alt domeniu, existând posibilitatea ca o persoană să fie creativă fără a fi neapărat și reprezentant al părții artistice. Creativitatea este un proces mental innascut, însă fiecare persoană este unică în felul său astfel încât doi oameni nu vor gândi niciodată la fel și nici nu vor genera aceleași idei.

Pentru domeniul artistic, creativitatea reprezintă o adevărată unealtă, fiind și cea mai importantă. Pentru a înțelege corect conceptul de creativitate artistică, trebuie să se realizeze legătura dintre artă și creativitate. Arta reprezintă, pe scurt, esența creativității umane.

Indiferent de domeniul despre care vorbim, procesul creativ este unul foarte complex. Pentru domeniul artistic, creativitatea se concretizează prin procesul de creație. Charles Darwin afirmă că creativitatea artistică se află în strânsă legătură cu modul în care creierul funcționează. Capacitatea de a crea a artiștilor este mult mai mare decât cea a oamenilor obișnuiți, însă și pentru cei din urmă creativitatea este caracteristică.

Una din trăsăturile definitorii creativității artistice este posibilitatea de a se manevra mai multe tipuri de informație. Pentru a funcționa la un nivel maxim, creativitatea artistică adună un evantai bogat de aptitudini și atitudini, însă nici o artă nu se poate lipsi de serviciile inteligenței, chiar dacă decisiv este prezența unor aptitudini specifice fiecărui domeniu. Principalele caracteristici ale creativității artistice sunt: utilizarea mai multor tipuri de informații, implicarea unui ansamblu de aptitudini și atitudini, factorii motivaționali. Aptitudinile specifice au un rol esențial în structurarea creativității, venind în completarea celor generale: intelectuale, atitudinale, motivaționale.

Produsele artei au fost considerate produse creatoare în epoca romantismului, până în acea perioadă fiind considerată o imitare ce poate fi perfecționată și o reflectare a frumuseților din mediul înconjurător. Prin artele plastice se încearcă o reconstruire a realității prin intermediul personalității creatorului, evocarea se realizează direct. Indicatorii precocității în pictură pot fi stabiliți chiar de la vârstă mică: viteză de execuție, produsele grafice sunt calitativ superioare, îndemânare de nivel superior.

Procesul de creație artistică se împarte în mai multe etape. În prima etapă ideile sunt acumulate iar artistul realizează o schiță a viitoarei opere de artă. În cea de a doua etapă, care poartă și numele de incubație, se încearcă elaborarea unor noi idei, a unor concepte sau a operei de artă în sine. Abia în etapa finală, creativitatea atinge punctul suprem. „Iluminarea”, deoarece acesta este numele ultimei etape a procesului de creație artistică și presupune găsirea soluției.

II.2. Conceptul lucrării

Prezenta lucrare se raportează la relația creativ-rațional prin relatarea celor două emisfere cerebrale.

Știm cu toții că fiecare emisferă cerebrală controlează partea opusă a corpului. Funcțiile care rezidă în fiecare emisferă cerebrală sunt atât de diferite încât putem să asemănăm creierul uman cu întâlnirea dintre un om de știință și un artist.

Emisfera cerebrală stângă se comportă întocmai ca un om de știință tipic. Folosește cuvintele ca să definească, să clasifice, să descrie. Lucrează cu abstractizări și cu simboluri scrise. Analizează situațiile și lucrurile plecând de la fiecare detaliu sau element component în parte. Gândește în pași logici, secvențial. Își organizează lucrurile în timp și le execută într-o anumită ordine. Mecanismul de bază a creierului uman reflectă un proces de potrivire a tiparelor sau de recunoaștere a acestor tipare. Aceste tipare am reprezentat și eu în lucrarea mea, un model logic stilizat.

Emisfera stângă este cea responsabilă de raționamentul nostru logic. Modul ei analitic de a raționa m-a determinat să-mi aleg repartizarea în spațiu a lucrării, structurarea sa în forme geometrice, cât și alegerea dimesiunii lucrării. Partea logică este reprezentată în lucrare prin formele roților dințate, elemente ce fac parte din gândirea analitică. Prin aceste simboluri ale roților vreau să exprim ideea de rațiune, de gândire timpurie, execuție într-o anumită ordine.

Emisfera cerebrală dreaptă întruchipează artistul din noi. Artistul “gândește” nonverbal, în imagini, sunete, emoții. El recunoaște și modelează forme. Plasează elementele într-un context, percepe conexiunile dintre ele precum și întregul din care ele fac parte.

Această parte a creierului uman am reprezentat-o prin simțul estetic, prin dispunerea culorii pe suprafața de lucru, realizarea liniei și formei în contextul ales. Organizarea acestor elemente de limbaj plastic într-un ansamblu omogen transmite privitorului emoția și mesajul autorului. Partea creativă se poate observa în lucrare atât din perspectiva reprezentării, a documentării, cât și din dispunerea ideilor acumulate pe parcurs. Ca și în procesul de creație artistică, cel de realizare a lucrării mele se împarte în mai multe etape. În prima etapă am acumulat idei, m-am documentat, realizând o schiță a viitoarei lucrări de artă.(Fig.1) În cea de a doua etapă, am elaborat noi idei, am realizat noi concepte pentru a ajunge în etapa finală, cea de a realiza proiectul final al lucrării de artă.

Fig. 2.1

La naștere, cele două emisfere cerebrale par să lucreze independent, dar defapt ele lucrează în mod egal tot timpul. Acest lucru se poate demonstra prin teoria relativității a lui  Albert Einstein care a adus o concepție cu totul diferită pentru spațiu și timp față de cea a specialiștilor de la acea vreme care le percepeau ca fiind separate. El le-a conceput ca fiind contopite, una decurgând din cealaltă. La această concepție nu a putut ajunge decât gândind integrat, folosindu-se atât de capacitățile și funcțiile emisferei stângi cât și de cele ale emisferei drepte. Judecând doar cu emisfera stângă ar fi perceput numai timpul iar judecând doar cu emisfera dreaptă ar fi perceput numai spațiul.

Relația dintre aceste două emisfere am prezentat-o în lucrare, ilustrând mecanismul creierului privit prin prisma părții creative, prin latura artistică. Cele două părți laterale ale lucrării prezintă emisferele creierului care împreună formează un întreg, reprezentat prin centrul compozițional, întregul fiind cea mai importantă parte al corpului nostru, adică creierul.

În jumătatea stângă a lucrării este reprezentată emisfera dreaptă, supranumită și “artista familiei”. Acestei jumătăți ii datorez simțul meu artistic, alegerea paletei cromatice, formele, volumele și atenția la detalii. Transpunerea lucrării din mintea mea, a artistului, pe perete nu ar fi fost posibilă fără ajutorul ei. Prin artele plastice, fiecare om creativ încearcă o reconstruire a realității.

Acum să acordăm atenție și celeilalte emisfere, cea responsabilă de raționamentul nostru logic. Modul ei analitic de a raționa m-a determinat să-mi aleg repartizarea în spațiu a lucrării, structurarea sa în forme geometrice, cât și alegerea dimesiunii lucrării. Latura critică a acestei emisfere este cea responsabilă de alegerea formei finale a roților dințate, forme care au fost refăcute până când viziunea a coincis cu realitatea.

Astfel că în lucrare se regăsesc elemente logice văzute din prisma laturii artistice, existând o permanentă armonie, o întrepătrundere între cele două emisfere cerebrale.

Capitolul III

III.1. Schițe și proiecte

Artistul poate lucra cu fanteziile sale, dându-le o formă acceptabilă social, transformându-le în produse artistice, acceptate și de ceilalți. Acesta transformă materialul în ceva ce poate împărți cu publicul. Arta este o cale ce unește fantezia cu realitatea, artistul reușind să restabilească contactul cu realitatea.

Am încercat să reprezint aceste idei în lucrarea intitulată „Incursiuni în creativitate”, prin fiecare schiță și proiect întocmit pe parcursul timpului până la finalizarea lucrării.

Fig. 3.1 – Schiță

Fig. 3.2- Schiță

Fig. 3.3- Schiță

Fig. 3.4- Schiță

Fig. 3.5- Schiță

Fig. 3.6- Schiță

Fig. 3.7- Proiect

Fig. 3.8- Proiect

Fig. 3.9- Proiect

Fig. 3.10- Proiect

Fig. 3.11- Proiect

Fig. 3.12- Proiect

Fig. 3.13- Proiect final

III.2. Etape de lucru

Proiectul de decorație murală s-a realizat în cadrul Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” din Iași. Amplasamentul lucrării este pe holul liceului la parter, dimensiunile peretelui fiind de 5 m pe lungime și 3,16 m pe înălțime, iar lucrarea de decorație murală are o dimensiune de 1,76 m pe înălțime și 4,48 m pe lungime.

Fig. 3.14

Fig. 3.15

Preparare peretelui

O primă etapă de lucru în realizarea lucrării a fost prepararea peretelui. Aceasta a constat în șlefuirea și pregătirea peretelui pentru aplicarea unui strat de glet, apoi netezirea și finisarea suprafeței de lucru prin șlefuire. În ultima fază, am aplicat un strat de amorsă pentru a nu permite gletului să absoarbă stratul pictural.

Fig. 3.16

Fig. 3.17

Fig. 3.18

Transpunerea desenului

După prepararea peretului am transpus desenul realizat prin caroiaj, apoi am aplicat un strat de eboșă pe toată suprafața peretelui.

Fig. 3.19

Fig. 3.20

Fig. 3.21

Realizarea picturii

Aplicarea culorii am realizat-o în straturi subțiri, luând fiecare pătrat în parte. Culoarea se aplică în stil decorativ, rezultând o pată de culoare uniformă. După aplicarea eboșei am luat fiecare element în parte și am aplicat straturile de culoare. După această fază am trecut la realizarea detaliilor, ajungând la o formă finală. În ultima fază am realizat ultimile retușuri în locurile necesare.

4

Fig. 3.22

Fig. 3.23

Fig. 3.24

Fig. 3.25

Fig. 3.26

Fig. 3.27

Fig. 3.28

Fig. 3.29

Fig. 3.30

Fig. 3.31

Fig. 3.32

Fig. 3.33

Fig. 3.34

Concluzii

Creativitatea nu poate fi definită dintr-un singur punct de vedere tocmai pentru că este aplicată în mai multe domenii. Cu toate acestea, în limbajul modern cuvântul “creativitate” a primit semnificația pe care o cunoaștem și în prezent, capacitatea umană de a crea. Filozofii antici nu au luat niciodată în considerare conceptul de creativitate, privind arta ca pe o modalitate de cunoaștere și nu ca pe un act creativ. Ființa umană a fost dotată, printre alte caracteristici specific umane, și cu creativitate.

Așa cum am prezentat și în capitolele anterioare, creativitatea a constituit și constituie condiția necesară a progresului cunoașterii, a evoluției lumii. Cu toate acestea, abordări mai directe ale creativității s-au realizat abia după anul 1950, când cercetătorii au pus accent mult mai mult pe procesul de creativitate.

În aceste capitole am prezentat atât viziunea mea din lucrare asupra relației dintre creativitate și raționament, cât și procesul de creativitate abordat de către cercetătorii de specialitate. Creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de importantă pentru progresele de știință, de matematică, tehnologie, politică și în toate domeniile vieții cotidiene.

Văzută din perspectiva subiectului, creativitatea apare ca o capacitate complexă, o structură caracteristică a psihicului care face posibilă opera creatoare. Este o aptitudine, o dispoziție a creierului de a elabora idei, teorii, modele, plecând de la datele și obiectele existente deja. Este o caracteristică, o performanță a unei persoane, o facultate sau o capacitate a acesteia de a inova sau inventa, de a descoperi și de a crea. De aceea, activitatea creatoare poate fi considerată drept forma cea mai înaltă a activității omenești. Fără acastă activitate creatoare, progresul omenirii nu a fost și nici nu va fi posibil.

Anexe

Listă de ilustrații

Fig. 2.1- Balan Andra, creion+acrilic pe hârtie;

Fig. 3.1- Balan Andra, creion+acrilic pe hârtie;

Fig. 3.2- Balan Andra, creion pe hârtie;

Fig. 3.3- Balan Andra, acuarelă pe hârtie;

Fig. 3.4- Balan Andra, creion pe hârtie;

Fig. 3.5- Balan Andra, creion pe hârtie;

Fig. 3.6- Balan Andra, acuarelă pe hârtie;

Fig. 3.7- Balan Andra, acrilic pe hârtie;

Fig. 3.8- Balan Andra, acrilic pe hârtie;

Fig. 3.9- Balan Andra, acrilic pe hârtie;

Fig. 3.10- Balan Andra, creion pe hârtie;

Fig. 3.11- Balan Andra, acrilic pe hârtie;

Fig. 3.12- Balan Andra, acrilic pe hârtie;

Fig. 3.13- Balan Andra, acrilic pe hârtie;

Fig. 3.18- Balan Andra, glet pe perete;

Fig. 3.19- Balan Andra, amorsă pe perete;

Fig. 3.20- Balan Andra, creion pe perete;

Fig. 3.21- Balan Andra, eboșă pe perete;

Fig. 3.22- Balan Andra, acrilic pe perete;

Fig. 3.24- Balan Andra, acrilic pe perete;

Fig. 3.29- Balan Andra, acrilic pe perete;

Fig. 3.34- Balan Andra, acrilic+ var pe perete.

Bibliografie:

1. Acad. Gleb Drăgan, Terminologie pentru științele exacte și alte reflecții sumare, Ed. Electra, 1999

2. Alopi C.- Creativitate și inovare, Editura A.S.E., București, 2002

3. Bejat M.- Creativitatea în știință, tehnică și învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

4. Cojocaru C.- Creativitate și inovație, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975

5. Daniel Goleman- Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București, 2001

6. Guilford J. P.- Traits of creativity, Harper, 1959

7. http://ro.blastingnews.com/știință/2015/05/cum-func-ionează-creierul-uman-emisferele-cerebrale-i-manifestările-lor-00414051.html (consultat la data de 27.03.2017)

8. http://www.empower.ro/creativitate/specializarea-emisferelor-celebrale/ (consultat la data de 25.04.2017)

9. https://deștepți.ro/creativitatea-și-rolul-său-în-artă (consultat la data de 03.05.2017)

10. Mânzat I.- Istoria universală a psihologiei. Istoria modernă și contemporană, Editura Universității Titu Maiorescu, București, 1994

11. Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Tonița, Psihologia sportului de performanță, Ed. Fest, 2001

12. Moraru I. – Psihologia creativității, Editura Victor, București, 1997

13. Munteanu Anca- Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timișoara, 1994

14. Popescu Gabriela- Psihologia creativității, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

15. Roco Mihaela- Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, București, 2001

16. Roșca Alexandru- Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei, București, 1981

17. Roșca Alexandru- Creativitatea, Editura Enciclopedică, București, 1972