Incinerarea Deseurilor Medicale

Cuprins

Bibliografie generală ……………………………………………………………5

Lista Notații ……………………………………………………………………….7

1. GESTIONAREA DEȘEURILOR ȘI IMPACTUL ACESTORA ASUPRA MEDIULUI ȘI SĂNĂTĂȚII UMANE

1.1. Principii strategice și opțiuni de gestionare a deșeurilor

1.2. Clasificarea deșeurilor și modalități de eliminare a acestora

1.3. Impactul deșeurilor solide urbane asupra mediului înconjurător și sănătății umane

2. Gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile MEDICALE

2.1. Deșeurile rezultate din activitatea medicală

2.2. Cadrul legislativ privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

2.3. Etapele gestionarii deșeurilor rezultate din activitatea medicală

3. Tehnologii de neutralizare a deșeurilor provenite din unitățile MEDICALE

3.1. Procedee pentru neutralizarea deșeurilor periculoase medicale

3.1.1. Incinerarea

3.1.2. Tratamente de neutralizare

3.1.3. Dezinfecția chimică

3.1.4. Mărunțirea

3.2. Procedee de minimizare a deșeurilor medicale provenite din activitatea unităților sanitare

4. Tratarea deșeurilor periculoase prin incinerare

4.1. Incinerarea

4.2. Incineratoare de deșeuri periculoase

4.3. Emisiile rezultate în urma incinerării

5. Incinerarea deșeurilor MEDICALE– Studiu de caz

Analiza funcționarii unei instalații de incinerare a deșeurilor sanitare – Exemplu: HOVAL

Fluxul tehnologic de incinerare a deșeurilor sanitare

Descrierea fluxului tehnologic de epurare

Concentrații de poluanți, nivele de zgomote, admise la evacuarea în mediul înconjurător

6. Determinarea prin calcul a poluanților rezultați in urma incinerării deșeurilor sanitare

7.Procese pentru reducerea emisiilor poluante

Reducerea emisiilor de particule

Reducerea emisiilor de HCl, SOx si a compușilor de mercur

Reducerea emisiilor de NOx

Reducerea emisiilor de monoxid de carbon

8. CONCLUZII

Bibliografie generala

[1] Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Planul Național de Gestiune a Deșeurilor (2003), vol. II.

[2] Cadariu Arinda, 2005, Raport de referință – Incinerarea deșeurilor medicale, Proiectul internațional de eliminare a POP, www.ipen.org

[3] Proorocu M., 2005, Gestionarea deșeurilor, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca

[4] *** Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind deșeurile

[5] *** Directiva CE nr. 91/689 privind deșeurile periculoase

[6] *** Ordinul nr. 219 din 1 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

[7] *** Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor

[8] *** HGR nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase

[9] *** HGR nr. 128/2002 privind incinerarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare (HGR nr. 268/2005)

[10] *** Ordin de Ministru comun al Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor și al Ministrului Sănătății nr. 698/940/2005 cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Criteriilor de evaluare a echipamentelor de neutralizare prin sterilizare termică a deșeurilor rezultate din activitatea medicală

[11] ***HG. Nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

[12] Căpățână Camelia, Racoceanu C., Deseuri, Ed. MatrixRom, București, 2003

[13] *** „Managementul deșeurilor rezultate din activitatea medicală”, Institutul de Sănătate Publică București, Program finanțat de Guvernul Flamand

[14] Anisoara Popescu, Tratarea prin metode alternative a deșeurilor periculoase provenite din unitățile sanitare, Buletinul Agir, Inginerie Electrică și Convertoare Energetice, An XVI, nr.4/2011, ISSN-L 1224-7928

[13] ***Ordin privind aprobarea metodologiei de evaluare a autovehiculelor utilizate pentru transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală – întocmit de Ministerul Sănătății

[14] ***Raport privind cele mai performante și eficiente procedee și tehnologii de eliminare finală a deșeurilor periculoase medicale, în conformitate cu normele UE, Proiect PHARE, România, Proiect implementat în perioada: 1.12.2008 – 30.11.2009

[15] Arinda Cadariu, Asociația Experților de Mediu, “Raportul de Țară privind POP”, 2005

[16] Arinda Cadariu, Asociația Experților de Mediu, “Incinerarea deșeurilor medicale”, 2005

[17] http://www.labshop.ro/Incineratoare/Incinerator%20MD-D.html

[18] Ion V. Ion, suport curs „Procesarea deșeurilor”, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

[19] Bold O.V., Mărăcineanu G.A., Managementul deșeurilor solide urbane și industriale, Ed. MatrixRom, București, 2004.

[20] http://antreprenor.money.ro/colectarea_de_deseuri_medicale-84009.html

[21] http://www.wastespectrum.com/volkan-incinerators.aspx

[22] ***Asociația Experților de Mediu, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică – “Model de plan de minimizare a deșeurilor medicale rezultate in activitatea unităților sanitare”, 2005

[23] Asistență tehnică pentru îmbunătățirea sistemului intern de gestionare a deșeurilor periculoase generate de unitățile sanitare, conform prevederilor standardelor europene – PHARE RO 2006/018-147.03.03/04.08.

[24] http://eea.ngo.ro/materiale/HSR_final_rom.pdf

[25] http://www.deseurimedicale.ms.ro/index.php/legislatie/legislatie-deseuri- medicale

[26] „Metode si tehnologii de gestionare a deșeurilor” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului – ICIM București

[27] Prof. univ., dr. hab.Ion Bumbu “RECICLAREA, TRATAREA ȘI DEPOZITAREA DEȘEURILOR SOLIDE – Elemente de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare și neutralizare a deșeurilor solide”

Lista Notațiilor

EEA – European Environment Agency

IPPC – Prevenirea și Controlul Integrat al Poluǎrii

OUG – Ordonanțǎ de urgențǎ

POP Poluanți Organici Persistenți

DDT Diclorodifenil – tricloretan

HCB Hexaclorobenzen

DDPC Dibenzo-p-Dioxine Policlorurate

DFPC Dibenzo Furani Policlorurați

BPC Bifenili Policlorurați

HPA Hidrocarburi Poliaromatice

PNI Planul Național de Implementare

ICIM Institutul Național de Cercetare – Deavoltarepentru Protecția Mediului

UNIDO Organizația pentru Dezvoltare Industrială

UNEP Programul de Mediu al Națiunilor Unite

GEF Fondul Global de Mediu

ONG Organizație Neguvernamentală

PRGD Plan Regional de Gestionare a Deșeurilor

1. GESTIONAREA DEȘEURILOR ȘI IMPACTUL ACESTORA ASUPRA MEDIULUI ȘI SĂNĂTĂȚII UMANE

Creșterea continuă a populației umane determină creșterea producției, prin urmare creșterea consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului. De-a lungul timpului, omul a dezvoltat noi tehnici, diferite tehnologii, in vederea satisfacerii nevoilor primare însă nu numai, ci mergând pe ideea creșterii confortului, a dezvoltării economice. Fabricarea oricărui produs presupune generarea anumitor presiuni asupra mediului, de la consumul resurselor naturale pânăla eliminarea acelor părți ce nu mai pot fi utilizate denumite deșeuri.

Interdependența dintre creșterea economică și impactul activitaților economice asupra Capitalului Natural, datorită consumului de resurse și implicit generarea deșeurilor ridică probleme la nivel global.

Cherubini și Colab. (2008) afirmă că „Ecosistemele reciclează orice tip de deșeuri, și conceptul însuși de deșeuri nu mai este adecvat. Produsele de la o anumită componentă sau compartiment sunt întotdeauna o resursă utilă pentru o altă componentă sau compartiment. Ecosistemele sunt sisteme auto-organizate în așa fel încât toate resursele sunt utilizate cu maxim de eficiență astfel încât nu rămâne nici o resursă neutilizată.”[]

Așadar, sistemele ecologice sunt capabile să recicleze si să utilizeze resursele cu maxim de eficiență, însă intervențiile antropice perturbă toate procesele „…procesele din ecosistemele naturale au un pregnant caracter ciclic. Spre deosebire de această situație, deșeurile activităților umane se acumulează în mare masură, neputând fi reintroduse în ciclurile biogeochimice în ritmul în care sunt produse." (Botnariuc și Vadineanu, 1982). []

Acest fapt impune adoptarea politicilor coerente însoțite de eforturi economice și sociale în vederea unei utilizări raționale a resurselor naturale. Producția și utilizarea resurselor variază semnificativ de la o țară la alta. Conform statisticilor EEA (European Environment Agency), se consideră următoarele sectoare economice, in ceea ce privește impactul asupra mediului: furnizarea energiei electrice, apa, gaze, serviciile de transport și agricultură, însăși mineritul, construcțiile precum și diferitele activități industriale.

1.1. Principii strategice și opțiuni de gestionare a deșeurilor

Gestionarea deșeurilor ridică probleme foarte complexe, care necesită întreprinderea acțiunilor coordonate de la nivel local la cel regional, colaborarea societății civile cu autoritățile locale, cu reprezentanții guvernului și de asemenea colaborarea intre state. De-a lungul timpului, această problemă s-a acutizat, mai ales în ultimele 2 secole, s-au dezvoltat diferite metodologii, accentuându-se o abordare integrată, considerând minimizarea cantității de deșeuri, gradul de poluare provocat și mai nou, importanța deșeurilor ca materii secundare. Însă și în zilele noastre, până și cele mai dezvoltate țări întâmpină dificultăți în ceea ce privește aplicabilitatea lor. Pentru a găsi cea mai bună metodă de management al deșeurilor, respectiv pentru a minimiza impactul acestora asupra mediului este importantă raportarea la o scară adecvata de timp și spațiu și bineînțeles trebuiesc luate în calcul efectele cumulative. De-a lungul timpului, pentru a proteja sănătatea populației, s-au introdus diferite sisteme de gestionare a deșeurilor. În anii ’70–’80 ai secolului trecut, principalul obiectiv al acestor sisteme a fost controlarea emisiilor atmosferice și a deversărilor în apele de suprafață și freatice. În ultimii ani, accentul s-a pus din ce în ce mai mult pe valorificarea deșeurilor ca resurse. Principiile generale ale gestionării deșeurilor sunt concentrate în așa-numita „ierarhie a gestionării deșeurilor”. Principalele priorități sunt prevenirea producției de deșeuri și reducerea nocivității lor. Când nu se poate realiza nici una nici alta, deșeurile trebuie reutilizate, reciclate sau folosite ca sursă de energie (prin incinerare). În ultimă instanță, deșeurile trebuie eliminate în condiții de siguranță.

Ierarhia deșeurilor așa cum este prezentată în cadrul Directivei Cadru 2008/98/CE privind deșeurile, se aplică în calitate de ordine a priorităților, în cadrul legislației și a politicilor în materie de prevenire a gestionării deșeurilor în următoarea ordine descrescătoare a priorităților:

Prevenirea apariției deșeurilor

Activitațile economice, modelul de producție, modelul de consum, modificǎrile demografice și inovațiile tehnologice sunt factorii principali de care depinde prevenirea apariției deșeurilor.

Prevenirea apariției deșeurior vizeaza ca domeniu-ținta industria producǎtoare. Exista o cerința evidenta de ȋmbunǎtațire a cunoștințelor ȋn ceea ce privește prevenirea deșeurilor ȋn cadrul tehnologiilor de producție folosite ȋn Romȃnia. Ȋn special, respectarea cerințelor directivei privind Prevenirea și Controlul Integrat al Poluǎrii (IPPC), preluatǎ prin OUG 34/2002, va convinge agenții industriali de beneficiile, atȃt ecologice, cȃt și economice ale prevenirii producerii deșeurilor.

Obiectivele prevenirii deșeurilor sunt:

reducerea emisiilor;

reducerea conținutului de substanțe periculoase în fluxurile de materiale

creșterea eficienței utilizării resurselor.

Pregătirea pentru reutilizare

Pregǎtirea pentru reutilizare reprezintǎ operațiunile de verificare, curățare sau valorificare prin care produsele sau componentele produselor care au devenit deșeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate, fără alte operațiuni de pretratare.

Reciclarea deșeurilor

Prin reciclarea deșeurilor ȋnțelegem operațiile de valorificare prin care materialele sunt transformate în produse, materii prime sau substanțe, fiind folosite în același scop pentru care au fost concepute sau în alt scop. Aceasta include reprocesarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetica și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de umplere.

Reciclarea este metoda ce vizează doua aspecte importante:

eficiența folosirii resurselor

impactul asupra mediului

Deșeurile nu mai reprezintă, în societatea de astăzi, acel rău inevitabil, ci o sursa importantă de resurse secundare, tocmai de aceea se promovează din ce în ce mai mult reciclarea și avantajele în ceea ce privește utilizarea durabilă a resurselor, de asemenea, deșeurile reprezintă o sursă regenerabilă de energie. Reciclarea materială presupune înlocuirea resurselor primare cu folosirea materialelor din deșeuri, dar reciclarea propriu-zisă presupune o serie de activități anterioare: colectarea, transportul deșeurilor, prelucrarea intermediara care implică sortare, mărunțire sau compactare etc.

Alte operațiuni de valorificare, cum ar fi valorificarea energetică (recuperarea de energie din arderea deșeurilor)

Valorificarea reprezinta o serie de operații prin care deșeurile sunt folosite pentru a înlocui un alt material ce ar fi fost folosit pentru a îndeplini o anumită funcție sau prin care deșeurile sunt pregătite să îndeplinească această funcție.

Tehnologiile de ardere a deșeurilor s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, de la instalațiile simple de eliminare a deșeurilor, la instalații de obținere a energiei din deșeuri și cu introducerea de noi tehnologii de control al emisiilor, reprezentând o metodă ce câștigă din ce în ce mai mult interes în strategiile de gestionare a deșeurilor.

Obținerea energiei din deșeuri presupune arderea deșeurilor și utilizează conținutul energetic al deșeurilor pentru producerea energiei electrice sau a obținerii de căldură și electricitate, căldura fiind utilizată (recuperată și exportată) pentru diferite servicii (încălzire, alimentarea cu apă caldă).

Eliminarea deșeurilor

Eliminarea deșeurilor se poate traduce într-o pierdere de resurse valoroase, și de aici presiunea care se pune asupra capacității mediului de a face față cererilor tot mai crescute. Însă la aceasta se adaugă și impactul suplimentar generat de extragerea și prelucrarea materialelor noi, precum și producția/distribuția de bunuri noi.

Modalitați de eliminare a deșeurilor :

Incendierea deșeurilor

Piroliza și gazarea deșeurilor

Coicinerarea deșeurilor

Procedee de uscare a deșeurilor

Depozitarea deșeurilor

Din punct de vedere ecologic, depozitarea este cea mai puțin recomandabilă opțiune din ierarhia gestionării deșeurilor. Cu toate acestea, ea continuă să fie cea mai răspândită metodă de eliminare a deșeurilor în unele țări, printre care și România, în ciuda faptului că prezintă cele mai multe efecte negative asupra mediului și a sănătății populației.

1.2. Clasificarea deșeurilor și modalități de eliminare a acestora

Clasificarea deșeurilor

Deșeurile pot fi clasificate in funcție de mai multe criterii:

în funcție de proveniența lor;

în funcție de consistența lor;

în funcție de biodegradabilitatea lor;

După sistemul EEA (European Environment Agency) deșeurile pot fi impărțite în următoarele categorii:

deșeuri periculoase;

deșeuri municipale;

nămoluri de epurare;

deșeuri de la ambalaje;

deșeuri de la producerea energiei electrice;

deșeuri electronice.

Conform Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 78/2000 , aprobatǎ cu modificǎri și completǎri prin Legea nr. 426/2001 deșeurile sunt clasificate astfel :

01. Deșeuri de la explorarea miniera și a carierelor și de la tratarea fizicǎ și chimicǎ a mineralelor

02. Deșeuri din agriculturǎ, horticulturǎ, acvaculturǎ, silviculturǎ, vanatoare și pescuit, de la prepararea și procesarea alimentelor

03. Deșeuri de la prelucrarea lemnului și producerea plǎcilor și mobilei, pastei de hârtie, hârtiei și cartonului

04. Deșeuri din industriile pielariei, blǎnariei și textilǎ

05. Deșeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale și tratarea pirolitica a cǎrbunilor

06. Deșeuri din procese chimice anorganice

07. Deșeuri din procese chimice organice

08. Deșeuri de la producerea, prepararea, furnizarea și utilizarea (ppfu) straturilor de acoperire (vopsele, lacuri și emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor și cernelurilor tipografice

09. Deșeuri din industria fotograficǎ

10. Deșeuri din procesele termice

11. Deșeuri de la tratarea chimicǎ a suprafețelor și acoperirea metalelor și a altor materiale; hidrometalurgie neferoasǎ

12. Deșeuri de la modelarea, tratarea mecanicǎ și fizicǎ a suprafețelor metalelor și a materialelor plastice

13. Deșeuri uleioase și deșeuri de combustibili lichizi (cu excepția uleiurilor comestibile și a celor din capitolele 05, 12 și 19)

14. Deșeuri de solventi organici, agenți de rãcire și carburanți (cu excepția 07 și 08)

15. Deșeuri de ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante și îmbrãcãminte de protecție, nespecificate în altǎ parte

16. Deșeuri nespecificate în altǎ parte

17. Deșeuri din construcții și demolǎri (inclusiv pǎmânt excavat din amplasamente contaminate)

18. Deșeuri din activitãți de ocrotire a sǎnǎtǎții umane sau din activitǎți veterinare și/sau cercetǎri conexe (cu excepția deșeurilor de la prepararea hranei în bucatarii sau restaurante, care nu provin direct din activitatea de ocrotire a sǎnǎtǎții)

19. Deșeuri de la instalații de tratare a reziduurilor, de la stațiile de epurare a apelor uzate și de la tratarea apelor pentru alimentare cu apǎ și uz industrial 20. Deșeuri municipale și asimilabile din comerț, industrie, instituții, inclusiv fracțiuni colectate separat.

Modalitați de eliminare a deșeurilor

1. Incinerarea deșeurilor

Incinerarea este un proces de oxidare uscatǎ la temperaturi mari care reduce deșeul organic combustibil la o materie anorganicǎ necombustibilǎ.

Procesul de incinerare a deșeurilor este alcǎtuit din urmatoarele domenii :

preluarea deșeurilor;

stocarea temporarǎ, pretratarea;

alimentarea ȋn unitatea de incinerare;

eliminarea și tratarea cenușei reziduale;

tratarea și valorificarea emisiilor.

2. Piroliza si gazarea deșeurilor

Piroliza reprezintǎ descompunerea termicǎ la temperatura ridicatǎ și in absența oxigenului , a compușilor chimici și a compușilor organici din reziduuri. Ȋn urma pirolizei rezultǎ substanțe combustibile gazoase, lichide și solide.

Piroliza prezintǎ urmǎtoarele avantaje:

procedee necomplicate, care sǎ poatǎ funcționa și cu cantitǎți mici de prelucrare de pȃnǎ la 10 tona/h;

posibilitatea recuperǎrii energiei și a materiei prime;

posibilitatea de depozitare a produselor valorificabile ȋn mod energetic;

flexibilitate fațǎ de diversele și schimbǎtoarele componente ale deșeurilor;

evitarea in mare masurǎ a impactului asupra mediului.

Cu ajutorul pirolizei deșeurilor s-a urmǎrit un scop asemǎnǎtor cu cel al incinerǎrii. Volumul deșeurilor se reduce considerabil și se transformǎ

într-o formǎ ce face posibilǎ o depozitare fǎrǎ un impact semnificativ asupra împrejurimilor.

La o incinerare convenționalǎ, procesele de uscare, degazare, gazare

și incinerare au loc într-o singurǎ camerǎ. La pirolizǎ, unele dintre aceste procese parțiale pot fi executate în reactori separați, astfel încât degazarea și gazarea sǎ devinǎ procedee de tratare a deșeurilor de sine stǎtǎtoare.

3. Coincinerarea deșeurilor

Deșeurile municipale nu sunt, de regulǎ considerate materie primǎ pentru sistemele industriale de ardere și sunt folosite numai ȋn calitate de combustibili alternativi. Ȋn schimb, datoritǎ densitǎții lor precum și proprietǎților lor chimice și fizice, un mare numǎr de deșeuri de producție sunt folosite ȋn sistemele de ardere industrialǎ. Folosirea deșeurilor ȋn sistemele de ardere industriala se numește coincinerare.

Coincinerarea prezintǎ urmatoarele avantaje:

Reducerea cantitǎții de deșeuri depozitate;

Valorificarea energeticǎ a deșeurilor acolo unde valorificarea materialǎ nu este posibilǎ;

Conservarea resurselor de materii prime necesare pentru producerea energiei.

4. Procedee de uscare a deșeurilor

Uscarea nǎmolului prezintǎ cea mai mare importanțǎ dintre procedeele de uscare a deșeurilor. Ȋn alegerea procesului de uscare, un criteriu important este mirosul puternic sau mai puțin puternic al nǎmolului. Pentru ca mirosurile sa fie diminuate (in mare parte excluse) se recomandǎ folosirea procesului de uscare cu pat fluidizant cu recirculare de vapori (proces indirect de uscare).

Ȋn funcție de alimentarea cu cǎldurǎ se regǎsesc ȋn principal urmǎtoarele tehnologii de uscare:

1.Uscarea cu contact:

Uscǎtor cu peliculǎ;

Uscǎtor cu disc;

Uscǎtor cu pat fluidizant.

2. Uscarea cu transmitere :

Uscǎtor cu cilindru rotativ;

Uscǎtor cu suspensii;

Uscǎtor cu etaje;

Uscǎtor cu banda.

1.3. Impactul deșeurilor solide urbane asupra mediului înconjurător și sănătății umane

“Societatea umană are ca sursă primordială de existență munca, în al cărei proces omul transformă materii prime sau produse de nivel calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. Pentru aceasta el are nevoie de energie. Obligatoriu însă din această activitate apar  produse secundare, inutile, de cele mai multe ori toxice. Aceste deșeuri, noxe, poluanți pun în pericol, prin acumulare, nu numai activitatea creatoare de bunuri, ci chiar confortul și sănătatea speciei umane.”

De-a lungul ultimilor ani, s-a petrecut o mutare a centrului de greutate al preocupǎrilor ecologice, de la problemele vizibile si demonstrabile, la probleme potențiale și în mare parte invizibile. Aceastǎ mutare a accentului a schimbat modul în care știința este implicatǎ în abordarea aspectelor practice legate de ocrotirea sǎnǎtǎții omului .

Societatea industriala în ansamblul ei este dǎunǎtoare sǎnǎtǎții sistemelor naturale de care depinde în ultimǎ instanțǎ viața si nu acceptǎ faptul cǎ existǎ limite ale capacitǎții planetei de a furniza resurse si de a absorbi reziduuri industriale.

Ȋn general, ca urmare a lipsei de amenajǎri si a exploatǎrii deficitare, depozitele de deșeuri se numǎrǎ printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact și risc pentru mediu si sǎnǎtatea publicǎ. Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orǎșenești și industriale, in ordinea in care sunt percepute de populație, sunt :

modificǎri de peisaj si disconfort vizual;

poluarea aerului;

poluarea apelor de suprafațǎ;

modificari ale fertilitǎții solurilor și ale compoziției biocenozelor pe terenurile ȋnvecinate.

Ȋn secolul XX datoritǎ activitǎților industriale concentrațiile naturale de zinc, plumb și cupru au crescut alarmant, nivelul actual al concentrației de plumb depǎșind de 27 de ori nivelul normal. Repercursiunile acestei poluǎri sunt foarte grave și sunt vizibile in locurile contaminate cu metale grele: plumbul fiind o susbstanțǎ neurotoxicǎ afecteazǎ dezvoltarea intelectualǎ, expunerea la mercur (cel mai des ȋntȃlnitǎ la mineri) afecteazǎ rinichii și sistemul nervos și mǎrește riscul apariției cancerului, iar in locul vechilor topitorii vegetația lipsește pe kilometri ȋntregi.

„Colectarea deșeurilor menajere nu este generalizată la nivelul țării. În anul 2006, primăriile și operatorii de salubritate au colectat deșeuri menajere de la 79,53% din populația urbană și 11,44% din populația rurală, ceea ce reprezintă, la nivel național, o medie de 48,84%.

În anul 2006, au fost colectate 6,8 milioane tone de deșeuri municipale (tabelul nr. 1.3.1 ), atât de la populație și operatori economici, cât și din serviciile publice. Față de această cantitate de deșeuri generată și colectată, a fost estimată o cantitate de circa 2,06 milioane tone deșeuri menajere generate de populația care nu este deservită de servicii de salubritate. Cantitățile de deșeuri generate și necolectate s-au calculat luându-se în considerare valorile indicatorului de generare a deșeurilor de 0,9 kg/loc.zi în mediu urban și 0,4 kg/loc.zi în mediu rural, valori stabilite prin PRGD.”

Tabelul nr. 1.3.1. Deșeuri municipale generate și colectate în perioada 2004 – 2006

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Institutul Național de Statistică

Ȋn ultimii ani s-au fǎcut progrese ȋn vederea reducerii vitezei de creștere a deșeurilor generate pe cap de locuitor datoritǎ campaniilor tot mai dese de informare a populației in privința importanței reciclǎrii, dar și datoritǎ creșterii costurilor depozitelor de deșeuri.

2. Gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile MEDICALE

Sistemul medical se ocupǎ de protejarea sǎnǎtǎtii, tratarea pacienților și salvarea vieților. Dar in același timp genereazǎ deșeuri; 20% dintre deșeuri prezintǎ risc de infecție, traume, expunere la substanțe chimice sau radiații.

Slaba gestionare a deșeurilor poate pune in pericol personalul, angajații care se ocupǎ de deșeurile medicale, pacienții si familiile lor, dar și populația aflatǎ in vecinǎtate. Mai mult de atat, slaba gestionare si eliminarea neadecvatǎ a deșeurilor poate duce la contaminarea și poluarea mediului.

Termenul de „Deșeuri Medicale” include toate deșeurile produse de cǎtre instituțiile de cercetare, laboratoare si așezǎmintele de sǎnǎtate.

O gestionare adecvatǎ a deșeurilor medicale presupune o bunǎ organizare, fonduri suficiente și o participare activǎ a personalului foarte bine informat și instruit. Personalul este alcǎtuit din :

Coordonatorul activitǎții de protecție a mediului

Directorul unitǎții sanitare

Directorul economic al unitǎții sanitare

Medicul șef SPCIN

Șefii de departamente : Laboratoare de tehnicǎ dentarǎ, Farmacie, Radiologie, Laboratoare, Banca de sange, Catering, Servicii de curǎțenie, Sistem intern de transport, Serviciu administrativ.

Personalul tehnic

Asistenți medicali, infirmiere

Personal auxiliar

Aceste precondiții sunt imperios necesare pentru buna gestionare a deșeurilor pe toata durata procesului.

Un plan inițial conceput pe baza datelor, informațiilor colectate trebuie formulat.

Acest plan pentru gestionarea deșeurilor trebuie sǎ conținǎ urmǎtoarele etape :

Inventarierea :

Evidența deșeurilor;

Necesarul de materiale;

Informații financiare;

Colectarea si separarea pe categorii a deșeurilor;

Depozitarea temporarǎ;

Transportul ;

Eliminarea finalǎ.

2.1. Deșeurile rezultate din activitatea medicală

Deșeurile rezultate din activitatea medicalǎ pot fi de douǎ feluri :

Deșeurile periculoase – deșeuri rezultate din activitǎțile medicale care prezintǎ un risc real pentru sǎnǎtatea umanǎ și pentru mediu, fiind generate ȋn cursul activitǎților de diagnostic, tratament, supraveghere, prevenția bolilor și recuperare medicalǎ, inclusiv cercetarea medicalǎ și producerea, testarea, depozitarea și distribuția medicamentelor și produselor biologice;

Deșeurile nepericuloase – deșeuri asimilabile celor menajere, rezultate din activitatea serviciilor medicale, tehnico-medicale, administrative, de cazare, a blocurilor alimentare și a oficiilor de distribuție a hranei. Aceste deșeuri se colecteazǎ și se ȋndepǎrteazǎ la fel ca deșeurile menajere. Deșeurile asimilabile celor menajere ȋnceteazǎ sǎ mai fie nepericuloase atunci cȃnd sunt amestecate cu o cantitate oarecare de deșeuri periculoase. Urmǎtoarele materiale se includ ȋn categoria deșeurilor nepericuloase: ambalajele materialelor sterile, flacoanele de perfuzie care nu au venit ȋn contact cu sȃngele sau cu alte fluide biologice, ghipsul necontaminat cu lichide biologice, hȃrtia, resturile alimentare (cu exceptia celor care provin de la secțiile de boli contagioase), sacii și alte ambalaje din material plastic, recipiente din sticla care nu au venit ȋn contact cu sȃngele sau cu alte fluide biologice, etc.

Ȋntre 75% și 90% din deșeurile medicale sunt similare cu deșeurile domestice și nu prezintǎ un pericol pentru sǎnǎtate, procesul de gestionare fiind asemǎnǎtor cu sistemul de gestionare al deșeurilor domestice. Celelalte 10% – 25% deșeuri medicale sunt deșeuri infecțioase ce prezintǎ un risc ridicat pentru sǎnǎtate.

Ȋn funcție de riscul pe care ȋl prezintǎ, deșeurile periculoase pot fi impǎrțite in 10 categorii :

Deșeuri ȋnțepǎtoare-tǎietoare :ace, seturi de perfuzie, lame, bisturie, sticle sparte;

Deșeuri radioactive : in principal radionuclizi pentru terapie și diagnostic;

Deșeuri ce prezintǎ risc de contaminare : deșeuri ce conțin sȃnge sau secreții ;

Deșeuri anatomice : țesuturi, organe, pǎrți de corp;

5. Deșeuri infecțioase : sunt suspecte de a conține agenți patogeni in concentrație sau cantitate suficientǎ sǎ ȋmbolnǎveascǎ gazde susceptibile. Exemple:

-agenți infecțioși sau culturi de laborator;

-resturi chirurgicale sau provenind de la autopsierea unor indivizi cu boli infecțioase;

-deșeuri aparținȃnd unor pacienți infectați din secțiile “izolate”;

-animale de laborator moarte, infectate;

6. Deșeuri farmaceutice : produse farmaceutice expirate sau nefolosite;

7. Deșeuri genotoxice : reprezentate prin medicamente citostatice și alte deșeuri medicale din secțiile de oncologie. Aceste deșeuri prezintǎ grade ȋnaintate de hazard datoritǎ proprietǎților utagenice si carcinogenice.

8. Deșeuri chimice : solvenți, substanțe dezinfectante, resturi fotografice;

9. Deșeuri ce conțin metale grele: baterii, mercur (termometre sparte), tuburi fluorescente de iluminat;

10. Containere presurizate : sunt folosite pentru pǎstrarea gazelor medicale. Ex: gaze anestezice, oxid de etilena, oxigen, aer comprimat.

Repartiția din punct de vedere procentual a deșeurilor medicale ar fi:

80% – deșeuri menajere obișnuite provenind din activitǎțile administrative si hoteliere;

3% – deșeuri farmaceutice și chimice;

1% – containere presurizate și deșeuri radioactive;

16% – deșeuri infecțioase.

2.2. Cadrul legislativ privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale

Domeniul protecției mediului și implicit al gestionǎrii deșeurilor periculoase sunt guvernate de urmǎtoarele principii internaționale :

Principiul “precauțiunii” se referǎ la necesitatea de a lua mǎsuri de precauție ȋmpotriva apariției riscurilor ce pot fi generate de gestionarea necorespunzǎtoare a deșeurilor rezultate din activitatea medicalǎ.

Principiul “poluatorul plǎtește” ce implicǎ responsabilitatea legalǎ și financiarǎ a celui ce produce deșeurile (poluatorul). Unitatea sanitarǎ rǎspunde de ȋndepǎrtarea și eliminarea finalǎ ȋn siguranțǎ a deșeurilor produse.

Principiul “proximitǎții” recomandǎ ca eliminarea finalǎ a deșeurilor sǎ se realizeze cȃt mai aproape posibil de sursa de producere, ȋn scopul reducerii riscurilor pentru mediu și sǎnǎtate legate de transport. Principiul devine aplicabil doar atunci cȃnd existǎ posibilitǎți tehnice, iar mediul ȋnconjurator nu este afectat.

La nivel național gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicalǎ este reglementatǎ de urmǎtorul set de legi :

Ordinul MS nr. 536/1997 cu modificǎrile și completǎrile ulterioare (ord. MS nr. 1.028/2004) pentru aprobarea Normelor de Igienǎ și a recomandǎrilor privind mediul de viațǎ al populației;

Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgențǎ a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor;

HGR nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzȃnd deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase;

HGR nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare (HGR nr.349/2005);

HGR nr. 128/2002 privind incinerarea deșeurilor, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare (HGR nr.268/2005);

Ordinul MSF nr. 219/06.06.2002 cu modificǎrile și completǎrile ulterioare (Ord. MS 997/2004 si1029/2004) pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitǎțile medicale și a Metodologiei culegerii datelor pentru baza naționalǎ de date privind deșeurile rezultate din activitǎțile medicale. Ordinul reprezintǎ reglementarea tehnicǎ specificǎ referitoare la gestionarea acestei categorii de deșeuri.

Ordinul MAPM nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deșeurilor;

Ordinul MAPM nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor;

HGR nr. 1.470/2004 privind aprobarea Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor și a Planului național de gestionare a deșeurilor;

Ordinul MTCT nr. 211/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare și control al transportului deșeurilor pe teritoriul Romȃniei;

Protocol ȋncheiat intre MMGA, MS si GNM/octombrie 2004 ce are ca scop conformarea unitǎților sanitare generatoare de deșeuri medicale periculoase la prevederile legislației de protecție a mediului;

Ordinul MS nr. 994/2004 privind aprobarea Normelor de supraveghere și control a infecțiilor nosocomiale in unitǎțile sanitare;

Ordinul MS nr. 713/2004 privind aprobarea Normelor de autorizare sanitarǎ a unitǎților sanitare cu paturi;

Ordonanța nr.195/2005 privind protecția mediului, care abrogǎ Legea 137/1995 cu completǎrile și modificǎrile ulterioare;

Ordin de Ministru comun al Ministrului Mediului si Gospodǎririi Apelor si al Ministrului Sǎnǎtǎții nr. 698/940/2005 cu modificǎrile și completǎrile ulterioare, pentru aprobarea Criteriilor de evaluare a echipamentelor de neutralizare prin sterilizare termicǎ a deșeurilor rezultate din activitatea medicalǎ;

HGR nr. 1862/2005 pentru aprobarea proiectului ”Incinerarea deșeurilor periculoase și sterilizarea deșeurilor periculoase generate din activitatea medicalǎ”;

Ordonanța nr. 18/2005 pentru modificarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienǎ și sǎnǎtate publicǎ;

Legea nr. 147/2005 privind aprobarea Ordonanței nr. 18/2005 pentru modificarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienǎ și sǎnǎtate publicǎ.

Acordul internațional – Convenția de la Basel – din anul 1989

Coordonata de Programul de Protecție a Mediului al Națiunilor Unite (UNEP).

Se refera la transportul transfrontierǎ a deșeurilor periculoase.

2.3. Etapele gestionǎrii deșeurilor rezultate din activitatea medicală

Etapele gestionǎrii deșeurilor rezultate din activitatea medicalǎ sunt urmǎtoarele:

Inventarierea :

Evidența deșeurilor;

Necesarul de materiale;

Informații financiare;

Costurile depind foarte mult de context, in funcție de cantitatea de deșeuri generatǎ și de metodele de tratare.

2. Minimizarea, reciclarea deșeurilor

Reducerea cantitǎții de deșeuri direct la sursǎ : alegerea produselor care genereazǎ mai puține deșeuri; alegerea furnizorilor care primesc ȋnapoi containere și butelii pentru reumplere; alegerea echipamentelor care pot fi refolosite, spǎlate ȋn detrimentul celor de unicǎ folosințǎ.

Reciclarea produselor : reciclarea bateriilor, hȃrtiei , metalelor, sticlei, reciclarea argintului folosit ȋn prelucrǎrile fotografice, etc.

Gestionarea stocurilor : cumpǎrare centralizatǎ, managementul stocului chimic și farmaceutic cu scopul de a evita o acumulare de produse expirate sau nefolosite, monitorizarea datelor de expirare.

3. Colectarea la locul de producere și separarea pe categorii a deșeurilor;

Producǎtorul este responsabil pentru corectitudinea separǎrii la sursǎ pe categorii a deșeurilor. Ȋn situația ȋn care nu se realizeazǎ separarea pe categorii, ȋntreaga cantitate de deșeuri se trateazǎ ca deșeuri periculoase.

Ambalajul ȋn care se face colectarea și care vine ȋn contact direct cu deșeurile periculoase rezultate din activitatea medicalǎ este de unicǎ folosințǎ și se eliminǎ odatǎ cu conținutul.

Codul de culori ale ambalajelor ȋn care se colecteazǎ deșeurile din unitǎțile sanitare este:

a) galben – pentru deșeurile periculoase (infecțioase, ȋnțepǎtoare-tǎietoare, chimice și farmaceutice);

b) negru – pentru deșeurile nepericuloase (deșeurile asimilabile cu cele menajere);

c) pictograma “pericol biologic” – pentru deșeurile infecțioase și ȋnțepǎtoare-tǎietoare;

d) pictogramele adecvate pericolului – inflamabil, coroziv, toxic, etc – pentru deșeurile chimice și farmaceutice.

Deșeurile infecțioase care nu sunt ȋnțepǎtoare-tǎietoare

Se colecteazǎ ȋn cutii din carton prevǎzute ȋn interior cu sac din polietilenǎ sau direct ȋn saci din polietilenǎ galbeni sau marcați cu galben. Gradul de umplere al sacului nu va depǎși 3/4 din volumul sǎu. Grosimea polietilenei din care este confecționat sacul este ȋntre 50 – 70 μ.

Deșeurile ȋnțepǎtoare-tǎietoare

Se colecteazǎ ȋn cutii din material rezistent la acțiuni mecanice. Cutiile trebuie prevǎzute la partea superioarǎ cu un capac special care sǎ permitǎ introducerea deșeurilor și sǎ ȋmpiedice scoaterea acestora dupǎ umplere, avȃnd pentru aceasta un sistem de ȋnchidere definitivǎ.

Pǎrțile anatomice

Sunt colectate obligatoriu ȋn cutii din carton rigid prevǎzute ȋn interior cu sac din polietilenǎ de ȋnaltǎ/joasǎ densitate sau direct ȋn saci de polietilenǎ cu marcaj galben, special destinați acestei categorii de deșeuri. Sacii vor fi pe suport “holder” sau ȋn gǎleți de plastic cu capac. Sacii trebuie sǎ fie perfect etanși pentru a nu permite scurgeri de lichide biologice. Ȋn cazul recuperǎrii placentelor, acestea sunt ambalate și supuse dezinfecției ȋn conformitate cu cerințele beneficiarului. De asemenea, pentru colectarea pǎrților anatomice se folosesc cutii din plastic rigid (polipropilenǎ) cu capac.

Deșeurile chimice și farmaceutice

Se colecteazǎ ȋn recipiente speciale, cu marcaj adecvat pericolului (inflamabil, coroziv, toxic, etc.). Ele se ȋndeparteazǎ conform prevederilor legale privind deșeurile chimice periculoase.

Medicamentele expirate

Ȋn cantitǎți mici pot fi colectate ȋmpreunǎ cu deșeurile infecțioase solide (cutie din carton rigid prevǎzutǎ ȋn interior cu sac de plastic), urmȃnd apoi sǎ fie eliminate final prin incinerare. Pentru a evita acumularea unor cantitǎți mari de deșeuri famaceutice (ex: medicamente expirate), acestea se pot returna, pe baza unui contract, farmaciei sau depozitului de produse farmaceutice ȋn vederea eliminǎrii finale.

Deșeurile lichide periculoase

Se colecteazǎ ȋn recipiente speciale, impermeabile, iar evacuarea lor se poate realiza fie de cǎtre o firma specializatǎ, sau se pot ȋndepǎrta ȋn sistemul de canalizare, dacǎ unitatea sanitarǎ dispune de stație de tratare a apelor uzate. Pe ambalajele care conțin deșeuri periculoase se lipesc etichete autocolante cu datele de identificare ale secției sau laboratorului care a produs deșeurile (numele secției sau laboratorului și data). Ȋn cazul ȋn care nu existǎ etichete autocolante, datele respective se scriu cu creion tip marker rezistent la apǎ direct pe sacul gol sau pe cutie.

Deșeurile nepericuloase asimilabile deșeurilor menajere

Se colecteazǎ ȋn saci de polietilenǎ de culoare neagrǎ. Ȋn lipsa acestora se pot folosi saci de polietilenǎ transparenți și incolori.

4. Depozitarea temporarǎ;

Depozitarea temporara trebuie realizata in functie de categoriile de deseuri colectate la locul de producere. Accesul persoanelor neautorizate in incaperile destinate depozitarii temporare este interzis.

Pe durata depozitarii temporare se vor respecta normele de igiena in vigoare. Durata de depozitare trebuie sa fie cat mai scurta posibil. Durata depozitarii temporare pentru deseurile periculoase nu trebuie sa depaseasca 72 de ore. Din 72 de ore, 48 de ore in incinta unitatii si 24 de ore pentru transport si eliminare finala.

Ȋn fiecare unitate sanitara este necesara existența unui spatiu de depozitare temporara. Amenajarea spatiului pentru depozitarea temporara trebuie prevazuta in proiectul initial al unitatii, in cazul noilor constructii. Unitatile sanitare care nu au fost prevazute in proiect cu spatii pentru depozitare temporara, vor construi sau amenaja ulterior un spatiu de depozitare temporara.

Spatiul de depozitare temporara trebuie sa conținǎ doua compartimente:

Un compartiment destinat deseurilor periculoase, prevazut cu dispozitiv de inchidere care sa permita numai accesul persoanelor autorizate;

Conditiile spatiului de depozitare pentru deseuri periculoase trebuie sa permita depozitarea temporara a cantitatii de deseuri periculoase acumulate in perioada de timp dintre doua indepartari succesive a acestora. Spatiul de depozitare temporara a deseurilor periculoase este o zona cu potential septic si trebuie separat functional de restul constructiei si asigurat prin sisteme de inchidere. Incaperea trebuie prevazuta cu sifon de pardoseala pentru evacuarea in reteaua de canalizare a apelor uzate rezultate in urma curatirii si dezinfectiei. Spatiul trebuie prevazut cu ventilatie corespunzatoare pentru asigurarea temperaturilor scazute, care nu permit descompunerea materialului organic din compozitia deseurilor periculoase. Trebuie asigurate dezinsectia si deratizarea spatiului de depozitare in scopul prevenirii aparitiei vectorilor (insecte, rozatoare).

Un compartiment destinat deseurile nepericuloase, asimilabile celor menajere, amenajat in conformitate cu normelor de igiena in vigoare, privind mediul de viata a populatiei.

Conditiile spatiului de depozitare pentru deseurile nepericuloase, asimilabile celor menajere trebuie sa fie conform prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobata prin Legea nr. 426/2001 si a Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata a populatiei, cu modificarile si completarile ulterioare.

Transportul .

Ȋn scopul protejarii personalului si populatiei generale, transportul deseurilor periculoase pana la locul de eliminare finala se face cu respectarea stricta a normelor de igiena si securitate .

Transportul intern (in incinta unitatii sanitare)

Transportul deseurilor periculoase se face pe un circuit separat de cel al pacientilor si vizitatorilor. Deseurile sunt transportate cu ajutorul unor carucioare speciale sau cu ajutorul containerelor mobile. Carucioarele si containerele mobile se spala si dezinfecteaza dupa fiecare utilizare, in locul unde sunt descarcate.

Transportul extern (in afara incintei unitatii sanitare)

Transportul deseurilor periculoase rezultate din activitatea medicala se va realiza pe rute cat mai scurte posibil, evitandu-se arterele aglomerate, in conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului nr. 211 din 06.02.2004 (M.O. 324/15.IV.2004) pentru aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor pe teritoriul Romaniei.

Vehiculul care transporta deseurile periculoase trebuie sa indeplineaca urmatoarele criterii :

– sa fie conceput si amenajat special pentru transportul deseurilor periculoase medicale;

– sa fie sigur din punct de vedere tehnic (lucru confirmat de o autorizatie tehnica);

– compartimentul destinat containerelor sa fie separat de cabina soferului, sa aiba inaltimea de 2,2 m si realizat din materiale usor lavabile si rezistente la agenti chimici si abur folositi la curatenie si dezinfectie;

– sa aiba dispozitive de fixare a containerelor in timpul transportului;

– sa contina sisteme de asigurare impotriva raspandirii deseurilor periculoase in mediu in caz de accident;

– sa existe permanent o trusa (sau minicompartiment) ce contine saci de plastic, echipament de protectie, echipamente de curatenie, dezinfectie;

– pe timp de vara (temperaturi inalte) interiorul autovehicului va fi prevazut cu sisteme de racire (ventilatie aer rece, aer conditionat, etc.);

– autovehiculul va fi marcat in inscriptionat cu datele de identificare ale firmei transportatoare, activitatea prestata (“Transport deseuri medicale”) si pictograma “Pericol biologic”.

6. Eliminarea finalǎ.

Eliminarea deseurilor periculoase rezultate din activitatea medicala se face in conformitate cu reglementarile in vigoare referitoare la aceasta categorie de deseuri.

Metodele de eliminare trebuie sa asigure distrugerea rapida si completa a factorilor cu potential nociv pentru mediu si pentru starea de sanatate a populatiei.

Metodele acceptate pentru eliminarea finala a deseurilor periculoase rezultate din activitatea medicala sunt incinerarea si depozitarea in depozitul de deseuri.

Incinerarea

Deseurile periculoase rezultate din activitatea medicala se pot elimina prin incinerare in incineratoare zonale, de capacitate mare, care sa deserveasca mai multe unitati medicale. Indiferent de tip si capacitate incineratoarele trebuie sa respecte normele si standardele in vigoare privind emisiile in atmosfera si pe cele privitoare la produsele secundare rezultate din procesul de incinerare si din procesele de retinere si purificare a gazelor (cenusa zburatoare, zgura, ape reziduale).

Nu toate categoriile de deseuri pot fi incinerate deoarece continutul acestora, prin ardere afecteaza major mediul si implicit sanatatea populatiei. De exemplu :

– reactivi chimici in cantitati mari;

– saruri ce contin argint sau deseuri ce provin de la radiografii;

– deseuri din material plastic halogenat (PVC);

– recipiente ce contin gaz sub presiune;

– recipiente ce contin metale grele.

– deseuri readioactive;

Depozitarea

Deseurile periculoase medicale pot fi supuse tratamentelor de neutralizare inainte de a fi eliminate prin depozitare in depozitul de deseuri. Procedeul de neutralizare pentru deseurile periculoase rezultate din activitatea medicala, acceptat pana la data de 31.12.2008 este sterilizarea termica, in conformitate cu Strategia Nationala de Gestionare a Deseurilor si cu Planul de Implementare a Directivei 76/2000 privind incinerarea deseurilor. Se interzice depozitarea deseurilor periculoase netratate in depozitul de deseuri.

Deseurile periculoase produse de unitatile sanitare trebuie eliminate specific fiecarei categorii de deseuri, prin procedee autorizate:

Deseuri farmaceutice

1. Incinerare in echipamente de incinerare cu temperatura de combustie 800oC. Produsele secundare rezultate in urma incinerarii vor fi depozitate.

2. Evacuare in sistemul de canalizare. Mixturile farmaceutice solubile in apa (de ex: vitamine – solutie, siropde tuse, seruri intravenoase, picaturi pentru ochi, etc) se pot dilua in cantitati mari de apa si apoi varsate in sistemul de canalizare, fara afectarea apelor naturale, exceptie facand antibioticele.

3. Incapsulare. Metoda este simpla si se recomanda numai in situatia in care nu se poate utiliza incinerarea.

4. Returnarea medicamentelor sau compusilor farmaceutici la furnizor, aplicabila numai cu acceptul acestuia.

Deseuri citotoxice

Acestea nu vor fi colectate impreuna cu alte deseuri farmaceutice, nu vor fi aruncate in apele naturale sau depozitate in depozitul de deseuri, ele incadrandu-se in categoria deseurilor speciale.

Deseurile citotoxice prezinta un grad inalt de periculozitate, atat pentru sanatatea populatiei, cat si pentru mediu. In vederea colectarii, transportului si eliminarii acestor deseuri se recomanda masuri speciale de siguranta. Optiunile de eliminarea a deseurilor citotoxice sunt urmatoarele:

1. Returnarea deseurilor la furnizor. Este o masura acceptata.

2. Incinerare in incinerator tip cuptor rotativ (ex: temperatura de combustie este de 1200-1600oC).

3. Degradare chimica.

Deseuri chimice

1. Ȋn cantitati mici includ reziduuri de chimicale in ambalaj, chimicale expirate sau produse chimice care nu se mai utilizeaza. De regula, aceste deseuri se pot colecta impreuna cu deseurile infectioase, urmand acelasi ciclu de eliminare.

2. Ȋn cantitati mari nu vor fi colectate in aceleasi containere utilizate pentru colectarea deseurilor infectioase. Optiunile de tratare pot fi urmatoarele:

• Incinerare pe baza de contract cu o statie de incinerare echipata special pentru eliminarea in siguranta a deseurilor chimice periculoase. Inainte de incinerare, se recomanda testarea reactivitatii termice a deseurilor.

• Returnarea deseurilor chimice la furnizor. Metoda este aplicabila numai daca se accepta.

Containere sau recipiente sub presiune

Acestea sunt incluse in categoria deseurilor care nu se incinereaza. O masura sigura de eliminare este aceea de returnare a acestora la furnizor, in situatia in care acestea nu sunt deteriorate. Containerele sau recipientele sub presiune deteriorate se pot depozita in depozite speciale.

Deseuri radioactive

Deseurle radioactive sunt restrictionate ca utilizare in unitatile sanitare si nu numai. Gestionarea acestei categorii de deseuri intra sub incidenta altor autoritati.

Echipamente de contin metale grele

Se pot colecta separat in vederea reciclarii sau pot fi incapsulate, urmand apoi sa se depoziteze intr-un depozit de deseuri impermeabilizat. Activitatea de colectare a acestor deseuri in scopul de a fi reciclate, va fi efectuata de catre firme specializate.

Deseuri cu caracter special

Deseurile citotoxice, recipientele sau containerele sub presiune, bateriile uzate, termometrele cu mercursparte sau iesite din uz, deseuri radioactive sunt cateva exemple de deseuri cu caracter special ce pot fi generate de unitatie sanitare.