Incidenta Viciilor de Refractie Astigmice
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ
1. Introducere
2. Anatomia mediilor transparente ale globului ocular
2.1 Corneea
2.1.1 Structura microscopică
2.1.2 Vascularizația corneei
2.1.3 Inervația corneei
2.1.4 Limbul sclero-corneean
2.2 Cristalinul
2.2.1 Structura cristalinului
2.2.2 Arhitectura cristalinului
2.2.3 Raporturile cristalinului
2.3 Umoarea apoasă
2.4 Corpul vitros
3. Viciile de refracție
3.1 Refracția statică
3.2 Metode de determinare a refracției oculare
3.2.1 Metode subiective
3.2.2 Metode obiective
3.3 Hipermetropia
3.4 Miopia
3.5 Astigmatismul
4. Corecția viciilor de refracție
4.1 Corecția hipermetropiei
4.2 Corecția miopiei
4.3 Corecția astigmatismului
PARTEA SPECIALĂ
5. Introducere
6. Scopul lucrării
7. Material și metodă
8. Rezultate și discuții
9. Concluzii
10. Bibliografie
1. INTRODUCERE
Vederea este un proces fiziologic complex în care este angajat întregul organism, care face apel la experiențele trecute, în vederea interpretării mesajului vizual. Vederea omului este rezultatul unei evoluții lente în strânsă legătură cu evoluția nevoilor vizuale.
Ochiul, componentă a aparatului vizual periferic, reprezintă sediul celulelor fotoreceptoare, care au rol în transformarea energiei luminoase din spectrul vizibil (radiația cu lungime de undă 400-760 nm) în impulsuri nervoase, care vor fi transmise spre cortex. Globul ocular este situat la nivelul orbitei și este învelit de un strat de țesut conjunctiv numit capsula Tenon, care îl separă de grăsimea orbitară. Orbita are nu numai rolul de a susține și direcționa globul ocular, cât și de a determina o relație spațială între ochi, factor fundamental în vederea binoculară.
Razele de lumină care traversează mediile transparente ale globului ocular din față în spate (corneea, camera anterioară, cristalinul și corpul vitros) sunt transformate în semnale electrice de retină și, apoi, transmise la cortexul occipital prin intermediul nervului optic.
Lumina se propagă în linie dreaptă în spațiu, dar când întâlnește o suprafață de separare între două medii transparente cu indicii de refracție diferiți, direcția sa se modifică, iar fenomenul de deviație este numit refracție.
Elementele de refracție cele mai importante ale ochiului sunt corneea (39-44 dioptrii) și cristalinul (13-23 dioptrii). Ochiul este un sistem optic complex, format din mai multe dioptrii, cu o putere totală de convergență de aproximativ 60 dioptrii.
În ochiul emetrop, razele de lumină paralele se concentrează pe retină, când mușchiul ciliar este complet relaxat oferind spontan o imagine clară. Ochiul prezintă un raport corect între puterea de refracție a mediilor și lungimea axului. Capacitatea cristalinului de a-și modifica puterea de refracție atât la aproape cât și la distanță poartă numele de acomodație. Cristalinul are o putere de refracție la tânăr între 20-34 dioptrii, la adultul de 40 de ani între
20-23 dioptrii și la vârstnic de 20-21 dioptrii. Procesul acomodării se poate realiza prin
intermediul unui reflex controlat de snc.
Are trei componente: bombarea cristalinului prin contracția mușchiului ciliar și relaxarea fibrelor zonulare, contracția pupilei are ca scop reducerea ariei prin care lumina poate intra în ochi și convergența privirii în care axele celor doi ochi își modifică poziția pentru a menține ambii ochi focalizați pe obiect.Se poate distinge deci refracția staticã – fãrã acomodație, și dinamicã – în care intervine acomodația.Viciile de refracție sunt datorate unor variații ale lungimii axiale și puterii de refracție.
Miopia și hipermetropia sunt vicii de refracție sferice, pe când astigmatismul este un
viciu de refracție asferic.
Deși viciile de refracție pot fi corectate ele nu pot fi combătute prin medicamente, dietă sau exerciții fizice și trebuie știut că ochii nu pot fi neglijați prin necorectare sau corectare în mod greșit.
Viciile de refracție principale sunt:
Hipermetropia: este viciul de refracție în care razele de lumină venite de la infinit se întâlnesc într-un punct situat în spatele retinei deoarece axul ochiului este prea scurt raportat la puterea sa de convergență . În acest caz imaginea se formează practic în spatele retinei.
Simptomele variază în funcție de vârsta pacientului. La tineri se poate să nu apară nici un simptom deoarece puterea de acomodare a ochiului este de așa natură încât să poată depăși defectul și să aducă imaginea pe retină. Cu înaintarea în vârstă puterea de acomodare redusă și capacitetea de a se concentra este pierdută.
Este fiziologică în copilărie și pe măsură ce ochiul crește are tendința de a se corecta. Ocazional, hipermetropia poate fi patologică ca urmare a leziunilor care împinge retina sau partea din spate a ochiului înainte.
Ochiul hipermetrop este predispus la dezvoltarea de glaucom primar cu unghi închis.
Miopia: este viciul de refracție în care razele de lumină paralele venite de la infinit se întâlnesc într-un punct în fața retinei deoarece axul ochiului este prea lung raportat la puterea sa de convergență: imaginea obiectului observat se formează în fața retinei.
Astigmatismul: reprezintă o modificare de curbură a suprafețelor de refracție a
ochiului în special a corneei.
Astigmatismul poate fi miop, hipermetrop sau mixt. Încețoșarea vederii este un simptom comun. Acomodarea nu poate corecta complet astigmatismul și încercările de a se adapta pentru a depăși astigmatismul poate da naștere la simptome de oboseală a ochilor. Astigmatismul poate fi congenital sau dobândit.
Cel dobândit apare de obicei datorită unui traumatism în special în chirurgia pentru extragerea cataractei. Pot apare de asemenea datorită unor boli ale corneei cum ar fi keratoconus și keratită.
Numărul persoanelor din întreaga lume care suferă de vicii de refracție variază de la
800 milioane la 2.3 miliarde dintre care 153 milioane nu sunt corectate cu lentile de contact sau aeriene.
2. ANATOMIA MEDIILOR TRASPARENTE ALE GLOBULUI OCULAR
Structurile anatomice prin care ochiul transmite și refractă lumina incidentă sunt corneea, umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros.
Fig. nr. 1 – Anatomia globului ocular
Corneea împreună cu cristalinul, umoarea apoasă și umoarea sticloasă formează sistemul optic al ochiului care proiectează pe retină imaginea răsturnată și mai mică a obiectului privit.
Fig. nr. 2 – Formarea imaginii pe retină
2.1. Corneea
Corneea este o membrană transparentă încadrată în orificiul anterior al scleroticii și reprezintă 1/6 din tunica fibroasă. Este alcatuită din țesut conjunctiv dens în care fibrele de colagen sunt aranjate foarte regulat. Este transparentă, avascularizată și bogat inervată. La limita dintre cornee și scleră se află limbul sclero-corneean.
Corneea este cel mai puternic element al dioptrului ocular si are o curbură mai acccentuată decât restul globului ocular, având rol fundamental în transmisia, refracția și reflexia luminii determinând calitatea imaginii retiniene. Are formă eliptică în exterior și circulară în interior, iar diametrul este în medie de 11-12 mm, cel vertical fiind mai mare decat cel orizontal. Razele de curbură ale fețelor corneei sunt în porțiunea centrală cuprinse între 7 și 8,4 mm, fața anterioară având întotdeauna raza de curbură mai mare.
Grosimea corneei este de 0,6 mm în centru și crește înspre periferie ajungând la 1mm; la marii miopi este mai subtire, hipermetropia neinfluențând grosimea corneei; este puțin mai groasă după somn decat în starea de veghe, când este expusă aerului și o parte din lacrimile de pe suprafața ei se evaporă.
2.1.1. Structura microscopică
Histologic corneea este un țesut heterogen, constituit din:
Epiteliul anterior, acoperit de un fin strat de lichid;
Membrana Bowman, separată de epiteliu anterior prin membrana bazală;
Stroma corneeană;
Membrana descemet;
Epiteliul posterior.
Fig. nr. 3 – Histologia corneei
Țesutul corneean prezintă dinspre suprafață spre profunzime urmatoarele straturi:
a) epiteliul cornean este format din 7-8 rânduri de celule așezate în trei straturi și are o grosime medie de cca 50µ. Acest strat este acoperit de filmul lacrimal cu rolul de lubrifiere, netezire și protecție. Filmul lacrimal are o grosime de 7µ și este alcătuit din stratul anterior lipidic (secretat de glandele Meibomius), stratul mijlociu apos (secretat de glanda lacrimală) și stratul posterior mucos (produs de celulele mucoase conjunctivale).
Celulele epiteliului corneean sunt reprezentate de următoarele straturi de celule:
– celulele bazale care sunt dispuse într-un singur strat cu activitate mitotică intensă și au o formă prismatică cu baza poligonală. Membranele laterale și cele anterioare aderă de celulele învecinate prin desmozomi. Aderența acestor celule de membrana bazală se face prin hemidesmozomi care prin intermediul integrinelor și polipeptidelor (180 D, 200 D, 230 D,
480 D) mediază conexiunea cu filamentele intermediare de keratină citoplasmatică.
Membrana bazală este produsă de celulele bazale, are o grosime de 90 nm și ultrastructural este trilaminată: lamina lucidă, lamina densă și lamina reticulată (deja aceasta aparținând membranei Bowman). Substratul aderenței epiteliului de membrana bazală, sunt filamentele fine care pornesc de la hemidesmozomi, traversează lamina densa și se unesc sub forma unor filamente de ancorare striate alcătuite din colagen tip VII. Aceste filamente se termină prin plăci de ancorare constituite din colagen tip IV în membrana Bowman. Lamina densa a membranei bazale poate fi foarte subțire sau chiar absentă în zona centrală a corneei. Celulele stratului bazal se divid, se diferențiază și migrează prin stratul intermediar spre stratul apical. Acest proces durează aproximativ 7-10 zile după care celulele sunt eliminate în lacrimi. Eroziunile corneene au ca sursă de acoperire nu numai aceste celule bazale ci și celulele stem limbice.
– celulele intermediare (wing cells) sunt dispuse pe 2-3 straturi, au o formă poligonală și prezintă prelungiri celulare. Ele sunt ancorate de celulele învecinate prin desmozomi.
– celulele apicale sunt turtite și pe suprafața lor prezintă microvili și microplici acoperite de glicocalix, un strat glicoproteic cu rolul de aderență pentru stratul mucos al filmului lacrimal. Între aceste celule există atât desmozomi cât și joncțiuni strânse.
b) Membrana Bowmann (limitanta anterioară) este o structură acelulară, colagenică cu o grosime de 10µ. Ea este formată din fibre de colagen de tip I, III, V, VI învelite de o matrice amorfă. Suprafața anterioară a acestei structuri prezintă pori de cca 1µ diametru prin care fibrele nervoase ajung subepitelial. Suprafața posterioară este strabătută de fibrile colagenice care ancorează puternic membrana Bowmann de stroma adiacentă.
c) Stroma corneană are o grosime de 450µ în zona centrală și de 900µ periferic. Ea este alcătuită dintr-o rețea de fibre de colagen tip I, III, V, VI și o substanță fundamentală care este compusă în principal din proteoglicani. Aceste molecule sunt sintetizate de keratocitele
stromale ale căror procese stelate se interconectează realizând astfel o rețea în spațiul interlamelar. Leziunile stromale pot transforma aceste celule în fibroblaste. Fibrele de colagen tip I sunt organizate în structuri fibrilare cu diametrul de 30 nm separate prin spații de 60 nm. Fibrilele se dispun în lamele paralele cu suprafața corneei, de-a lungul meridianelor cât și circumferențial în vecinătatea limbului sclero-cornean. Fibrilele sunt dispuse paralel în cadrul aceleiași lamele dar sunt orientate oblic în raport cu lamelele vecine. Ochiurile rețelei fibrilare sunt spațiile de 60 nm și deci întreaga rețea se comportă ca o rețea de difracție cu o geometrie precisă în care are loc un fenomen de interferență destructivă. Acesta reprezintă o anulare a undelor emergente din rețea și în acest fel este asigurată transparența corneei. Edemul cornean prin mărirea acestor spații modifică fenomenul de interferență, crește dispersia luminii și scade transparența.
Substanța fundamentală este formată din proteoglicani, molecule care conțin keratan sulfat și dermatan sulfat, glicozaminoglicani care reglează conținutului de apă al stromei.
d) Membrana Descemet (limitanta posterioară) are o grosime de cca 9µ și este o structură colagenică fibrilară (colagen tip III, IV, V, VI) sintetizată de endoteliul cornean.
Din punct de vedere ultrastructural prezintă trei zone: zona anterioară (adiacentă stromei, are o grosime de 0,3µ și este străbătută de fibre de colagen scurte care determină o aderență scăzută între stromă și membrana Descemet), zona mijlocie (are o grosime de 3µ și este formată dintr-o rețea lamelară geometrică cu ochiuri de 100 nm) și zona posterioară (de
5,7µ, care are o structură fibrilogranulară).
Fibrilele sunt dispuse în trei grupuri: fibrilele anterioare care ajung la scleră profund de canalul Schlemm, fibrilele mijlocii de care se atașează mușchiul ciliar și cele posterioare care se inseră prin intermediul ligamentului pectineu Huneck pe iris.
e) Endoteliul cornean este un strat format din cca 450000 de celule turtite, hexagonale (5µ înălțime, 20µ lățime). Celulele au trei suprafețe: apicală, laterală și bazală. Suprafața apicală prezintă microvili, iar cea laterală posedă joncțiuni strânse prin care aderă de celulele învecinate. Celulele endoteliale nu se pot divide, numărul lor scăzând cu vârsta. Fluidul din camera anterioară trece pasiv pe cale paracelulară în stroma corneană dar celulele endoteliale prin procesele de transport ionic activ împiedică hidratarea stromală excesivă.
2.1.2. Vascularizația corneei
Corneea nu posedă vase sanguine sau limfatice. Totuși, la nivelul stromei există un sistem lacunar prin care difuzează fluidul care transportă substanțele necesare metabolismului cornean și oxigenul. Acesta ajunge prin difuziune atât din umoarea apoasă cât și prin interfața film lacrimal-epiteliu cornean.
2.1.3. Inervația corneei
Fibrele nervoase corneene sunt prelungirile periferice ale neuronilor pseudounipolari din ganglionul trigeminal Gasser. Aceștia reprezintă protoneuronii căii sensibilității tactile, termice și dureroase corneene. Pentru a ajunge la cornee prelungirile periferice străbat nervul oftalmic, nervul nazociliar, nervii ciliari lungi și scurți. După ce traversează spațiul supracoroidian formează un plex nervos circumferențial în jurul limbului din care se desprind cca 70 de filete nervoase care pătrund radiar în stroma corneană. După un traiect intrastromal de 2 mm, ele pierd teaca de mielină, traversează partea mijlocie a stromei și emit spre planurile superficiale filete care se organizează sub forma unui plex subepitelial profund de membrana Bowman. Din acesta pleacă fibre care perforează membrana Bowman și realizează plexul intraepitelial ce se ramifică în jurul celulelor epiteliale. Nervii corneeni îi asigură troficitatea.
2.1.4. Limbul sclero-corneean
Este o zonă cu structură particulară prin care sclera, corneea și membrana musculo-
vasculară se unesc la periferia corneei prezentând o triplă importanță:
fiziologică, în circulația lichidelor endoculare, prin canalul Schlemm care este localizat la acest nivel.
patologica, aici având punctul de plecare numeroase afecțiuni inflamatorii, traumatice, tumorale.
chirurgicală, reprezentând calea cea mai frecventă de abordare a globului ocular, în
majoritatea intervențiilor.
2.2. Cristalinul
Anatomia macroscopică
Cristalinul aparține mediilor transparente oculare și reprezintă o structură anatomică cu rol major în refracția luminii contribuind cu cca 22 D la puterea de refracție totală a ochiului (60D). El este situat central între vitros și camera anterioară.
Este o lentilă biconvexă, transparentă, prezentând un pol anterior și unul posterior. Liniile ce trec prin cei 2 poli se numesc meridiane.
Cristalinul prezintă la interior un nucleu înconjurat periferic de cortexul cristalinian.
La exterior cristalinul este învelit de o structură elastică foarte subțire numită capsula cristalinului pe care în zona ecuatorială se atașează fibrele zonulare. Ancorarea sa de corpul ciliar permite direcționarea forțelor transmise prin contracția mușchiului ciliar în procesul de acomodație asupra întregului cristalin.
2.2.1. Structura cristalinului
1. Capsula cristaliniană
Este o membrană ce menține structurile cristaliniene iar la exterior este locul de ancorare al fibrelor zonulare.
Capsula are o serie de proprietăți: este elastică, transparentă, solidă și formează o barieră între umoarea apoasă și vitros, pe de o parte și cristalin, pe de altă parte .
Capsula are o structură fibrilară, în zona ecuatorială se atașează fibrele zonulare
(zonula lui Zinn), o rețea de fibre care ancorează cristalinul de corpul ciliar. Are o grosime de
13mm la nivelul polului anterior și de 4mm la nivelul polului posterior. Capsula este
transparentă pentru razele ultraviolete.
2. Zonula Zinn
Reprezintă un ansamblu de fibre de forma trinughiulară care se întind între epiteliul ciliar și capsula cristalinului. Ele au rolul de a menține în poziție cristalinul și de a transmite forțele generate de mușchiul ciliar în procesul de acomodație. Între fibrele anterioare și posterioare se află spațiul Petit.
Dupa inserția lor, se disting fibre orbiculo-capsulare anterioare si posterioare, cilio- capsulare posterioare, cilio-ecuatoriale și cilio-ciliare.
Zonula devine mai fragilă cu vârsta. Înainte delimitează camera posterioară, înapoi vine în raport cu hialoida posterioară și în afară cu corpul ciliar la nivelul ecuatorului. Între zonula și vitros se constituie spațiul Hannover.
3. Epiteliul cristalinian
Situat sub capsula cristaliniană este alcătuit dintr-un singur strat de celule care aderă de capsula anterioară a cristalinului. Ele au o formă poligonală turtită și dimensiuni de 6/12 μ. Densitatea celulară medie este de cca 5000 de celule/mm2 .
Doar celulele din zonele periferice se divid activ.
4. Substanța cristaliniană este compusă din fibre cristaliniene și substanța interfibrilară (ciment).
Fig. nr. 4 – Structura cristalinului
2.2.2. Arhitectura cristalinului
Examenul biomicroscopic al cristalinului permite observarea benzilor de discontinuitate, date de variațiile indicelui de refracție datorită dezvoltării embrionare și postnatale.
La adultul tânăr se descrie nucleul embrionar situat în centru reprezentat prin două emisfere opuse prin suprafața lor plană și separate printr-un spațiu optic vid. Nucleul fetal îl înconjoară pe precedentul.
Nucleul adult este înconjurat de cortexul anterior și posterior, mulat pe nucleul fetal. Joncțiunile fibrelor ieșite din epiteliul ecuatorial formează liniile de sutură „în stea”. Greutatea
De la 3 luni la 30 ani, greutatea cristalinului crește de la 93 mg la 258mg, iar volumul
de la 93 mm la 239mm. Cristalinul adult are o greutate medie de 190-220 mg.
Dimensiuni
– diametrul frontal 9-10 mm;
– diametrul antero-posterior 4 mm;
– raza de curbură:
– anterior 10 mm;
– posterior 6 mm.
Raza de curbură diminuă cu vârsta, scăzând de la 15,99mm la 8 ani, la 8,26mm la 82 ani.
Dimensiunile cristalinului variază în timpul acomodației: raza de curbură anterioară trece de la 10mm la 6mm, iar cea posterioară de la 6mm la 5,5mm.
Indicele de refracție al cristalinului este de 1,42.
Puterea dioptrică este de 21 D.
2.2.3. Raporturile cristalinului
1. Raporturi anterioare
Fața anterioară a cristalinului vine în contact cu fața posterioară a irisului, centrată de orificiul pupilar. Între iris, cristalin și corpul ciliar se delimitează camera posterioară, ocupată de umoarea apoasă; camera anterioară este plină cu umoare apoasă și este delimitată de diafragmul irido-cristalinian, posterior și de cornee, anterior.
2. Raporturi posterioare
Sunt cu vitrosul. Hialoida anterioară prezintă o aderență circulară pe fața posterioară a cristalinului, formând ligamentul Weiger sau Berger, ce delimitează o fosetă, foseta patelară. În exteriorul ligamentului lui Berger cristalinul corespunde unui spațiu virtual, realizând canalul Hannover.
3. Ecuatorul cristalinian
Corespunde zonulei Zinn, ce formează 2 planuri separate printr-un spațiu – spațiul retrozonular Petit.
2.3. Umoarea apoasă
Umoarea apoasă este un lichid transparent care umple camerele anterioară și posterioară ale ochiului. Ea este produsă de corpul ciliar în camera posterioară. Din camera posterioară, umoarea apoasă trece prin pupilă în camera anterioară și evacuată prin unghiul irido-cornean în canalul lui Schlemm prin care umoarea apoasă drenează în sistemul venos. Umoarea apoasă transportă glucoză, aminoacizi și oxigenul, elemente necesare cristalinului și corneei. De asemenea umoarea apoasă contribuie la menținerea presiunii oculare.
2.4. Corpul vitros
Corpul vitros este un material semigelatinos și transparent care ocupă camera vitroasă, situat între cristalin și retină. El prezintă anterior o depresiune numită fosa patelară prin intermediul căreia vine în raport cu cristalinul. Elasticitatea corpului vitros este esențială în amortizarea șocurilor produse de mișcările capului și ale globilor oculari, contribuind astfel la protecția retinei. Vitrosul este alcătuit din gelul vitrean (80%) și lichidul vitrean (20%) proporția modificându-se cu vârsta. Gelul vitrean este format dintr-o rețea neomogenă de fibre de colagen de tip II (organizate în fibrile și fibre) în ochiurile căreia se află hialuronat de
sodiu. Cu vârsta fibrele colagenice se condensează și astfel apar zone fără fibre în care se acumulează lichid vitrean care conține hialuronat de sodiu. În afara fibrelor dispuse neregulat există fibre colagenice dispuse în benzi care pornesc de la discul optic și ajung la baza vitrosului. Altele pornesc de la maculă și aderă pe capsula posterioară a cristalinului .
3. VICIILE DE REFRACȚIE
Prin refracție se înțelege devierea razelor luminoase la nivelul suprafeței de separare a două medii transparente cu densitate diferită. Este rezultatul unui echilibru între patru variabile refractive fundamentale: lungimea axială a globului ocular, puterea dioptrică a corneei, puterea dioptrică a cristalinului și adâncimea camerei anterioare.
Mediile refringente ale ochiului sunt:
corneea (42 dioptrii);
cristalinul (22 dioptrii);
umoarea apoasă;
vitrosul.
Modificarea refracției ochiului poate fi dată numai de cristalin care își poate modifica
raza de curbură prin acțiunea mușchiului ciliar în procesul de acomodație.
În funcție de intervenția acomodației, refracția oculară poate fi:
Statică, când curburile cristalinului rămân neschimbate, acomodația nu intervine, ochiul fiind în repaus acomodativ;
Dinamică, sub influența acomodației cristalinul își modifică cubura fețelor sale.
3.1. Refracția statică
În ochiul în stare de repaus acomodativ razele luminoase venite de la infinit după ce
au străbătut dioptrul ocular se întâlnesc într-un focar pe retină, înaintea sau înapoia ei.
Emetropia reprezintă o stare refractivă a ochiului în care cele patru variabile fundamentale se află într-un echilibru în care razele luminoase venite de la o distanță mai mare de 5m (infinitul oftalmologic) focalizează pe retină.
Ametropia este o stare refractivă a ochiului în care corelația dintre variabilele
refractive este modificată în sensul că razele luminoase venite de la o distanță mai mare de
5m nu mai focaliază pe retina ci înaintea sau în spatele ei.
Clasificarea ametropiilor statice:
Ametropiile sunt vicii de refracție și pot fi:
după apariție:
a) congenitale sau constituționale, cu debut precoce:
– sferice sau stigmatice, razele luminoase se întâlnesc într-un punct situat în fața retinei
(miopie) sau în spatele ei (hipermetropie);
– asferice, razele luminoase se întalnesc într-o linie foacala (astigmice).
b) dobândite, apar de obicei la adult și sunt legate de o patologie oculară sau generală, ce modifică puterea dioptrică a globului ocular;
după modul de producere:
a) axiale, determinate de modificarea lungimii axului antero-posterior al globului ocular;
b) de curbură, razele de curbură ale dioptrului ocular sunt modificate;
c) de indice, indicele de refracție a unuia din mediile oculare este modificat;
d) accidentale, se produce deplasarea unui element al dioptrului (luxație de cristalin).
Fig. nr. 5. – Formarea imaginii pe retină
3.2. Determinarea refracției oculare
Se realizează prin metode subiective și obiective:
3.2.1. Metode subiective
a. Metoda Donders
Pentru efectuarea acestei metode este nevoie de o cameră cu lungimea de 5 m, un optotip și trusa cu lentile de probă. Se efectuează examenul acuității vizuale monocular la o distanță de 5 m de optotip și se urmărește următorul algoritm:
1. pacient tânăr care citește fără greutate rândul de 5/5 al optotipului; acesta poate fi
emetrop sau hipermetrop (care prin acomodație compensează vederea la distanță).
Pentru a face diferența se testează cu o lentilă de +0,50 Dsf sau +1,00 Dsf și dacă vede neclar rândul de 5/5m atunci este emetrop; dacă vederea se ameliorează este vorba de un ochi hipermetrop.
2. pacientul cu vârstă de aproximativ 45 ani care citește corect toate testele optotipului este considerat de metoda Donders emetrop.
3. pacientul care nu citește toate testele optotipului poate fi: miop, hipermetrop de grad mare sau astigmat. Diferențierea dintre aceste situații se face plasând în fața ochiului un punct stenopeic.
Dacă acuitatea vizuală se ameliorează ochiul este astigmat.
În situația în care ochiul este hipermetrop, acuitatea vizuală se va ameliora, după
interpunerea unei lentile de +1,00 Dsf.
În cazul în care ochiul este miop acuitatea vizuală se va ameliora după interpunerea
unei lentile de -1,00 Dsf
Fig. nr. 6 – Optotip
.
Fig. nr. 7 – Trusă lentile
b. Fanta stenopică
Principiul metodei este că limitează fasciculul de raze luminoase incidente numai la cele ce traversează meridianul în lungul căruia a fost plasată fanta. Este un ecran negru cu o fantă îngustă de 1 mm în centru. Fanta stenopeică se aplică în fața ochiului pacientului și se rotește. În cazul ochiului astigmat există două poziții: una în care acuitatea vizuală obținută este cea mai bună și indică poziția meridianului cel mai apropiat de emetropie și una în care acuitatea vizuală este cea mai slabă și indică poziția meridianului cel mai ametrop.
Pentru a afla valoarea astigmatismului este necesar ca alternativ pe cele două meridiane peste fanta stenopică să se plaseze lentile sferice convergente sau divergente până la obținerea unei acuități vizuale maxime.
În concluzie, metoda este utilă atât pentru diagnosticarea unui astigmatism, cât și pentru stabilirea valorii sale.
3.2.2. Metode obiective
Metodele obiective de examinare a refracției determină viciul de refracție a ochiului respectiv dar corecția viciului de refracție determinat prin aceste metode nu este întotdeauna acceptată de pacient.
Se efectuează după realizarea cicloplegiei. La copii, cicloplegia se realizează prin instilarea de atropină 0,5% (pâna la 3 ani) sau 1% (peste 3 ani). La copiii mai mari sau adulții tineri se poate utiliza ciclopentolatul sau tropicamide.
a. Oftalmoscopia directă
Evidențiază refracția totală a globului ocular; reprezintă cea mai puțin precisă metodă
de examinare a refracției oculare.
Se utilizează oftalmoscopul electric care oferă o imagine directă a regiunii maculo- papilare. Oftalmoscopul conține în afară de sistemul de lumină care permite vizualizarea și o trusă de lentile pentru a corecta defectele de refracție ale medicului sau pacientului.
Pot exista trei situații:
când examinatorul vede clar toate detaliile fundului de ochi, înseamnă că ochiul examinat este emetrop;
când ochiul este hipermetrop, imaginea este neclară, moment în care examinatorul va trece în spatele orificiului de examinare lentile convexe (+), până când imaginea fundului de ochi va deveni clară;
când ochiul examinat este miop, imaginea este neclară, moment în care examinatorul va trece în spatele orificiului de examinere lentile concave (-), până în momentul clarificării imaginii fundului de ochi.
Lentilele interpuse măsoară viciul de refracție ținând cont și de ametropia examinatorului, însă nu ne putem baza pe datele oferite de oftalmoscopie în prescrierea de ochelari.
Dezavantajul metodei constă în faptul că nu permite determinarea valorii astigmatismului.
Fig. nr. 8 – Oftalmoscop direct
b. Schiascopia
c. Topografia corneană:
Reprezintă investigația cea mai importantă pentru evaluarea geometriei corneene preoperatorii și postoperatorii. Topograful cornean Orbscan II (Bausch & Lamb), spre deosebire de alte videokeratoscoape, are posibilitatea să analizeze ambele suprafețe corneene și să calculeze datele pahimetrice pe întreagă suprafață a acesteia.
Topografia corneana preoperatorie și postoperatorie este utilă în obținerea:
datelor calitative (sub forma unor hărți colorate, ușor de interpretat);
datelor cantitative directe (valoarea keratometrică medie, keratometria simulată
SimK, indicii de astigmatism neregulat);
datelor cantitative indirecte (indici topografici și biomecanici).
d. Astigmometria
Metoda este utilă în stabilirea refracției oculare, razei de curbură a corneei (utilă în prescrierea lentilelor de contact), astigmatismului corneean și înclinația meridianului astigmat.
Principiul metodei constă în proiectarea pe corneea ochiului examinat a unor mire și examinarea reflectării acestora de către suprafața sa anterioară, care se comportă ca o lentilă convexă.
Astigmometria permite diagnosticarea unui astigmatism și a tipului acestuia:
direct sau conform regulii când valoarea refracției este mai mare la nivelul meridianului vertical (mirele se suprapun pe acest meridian);
invers sau contrar regulii când valoarea refracției este mai mare la nivelul meridianului orizontal (mirele se suprapun pe meridianul orizontal).
Fig. nr. 9 – Astigmometru
d. Refractometria:
Este metoda prin care se detremină refracția totală a ochiului la nivelul celor două
meridiane principale (vertical, orizontal) și înclinația excesivă a acestora.
Refractometrul proiectează anumite imagini la nivelul retinei ochiului examinat, și
permite analiza imaginilor reflectate de către retină.
Manuală constă în proiectarea unor mire test pe retina ochiului examinat și studiul fasciculului reflectat cu ajutorul aparatului.
Automată sistemul fotosensibil analizează imaginea formată și reflectată. Acest aparat măsoară automat refracția; este un examen de rutină rapid și eficient.
Fig. nr. 10 – Autorefractometru
3.3. Hipermetropia
Hipermetropia este o tulburare de refracție oculară statică, sferică caracterizată printr- un deficit de refringență astfel încât razele luminoase paralele venite de la infinit focalizează într-un punct focal secundar situat înapoia retinei.
Hipermetropul în repaus acomodativ nu vede bine nici la aproape, nici la distanță. Acomodația lucrează tot timpul, ducând la oboseală rezultând astenopia acomodativă.
Fig. nr. 11 – Formarea imaginii și corecția în hipermetropie
Este tulburarea de refracție cel mai des întâlnită la naștere. Aproximativ 80-90% din copii sunt hipermetropi, ochiul nefiind complet dezvoltat. Pe măsură ce copilul
crește, hipermetropia se micșorează, ochiul devenind hipermetrop sau miop. Un procent din
ei rămân hipermetropi toată viața.
Clasificarea hipermetropiilor:
a). Din punct de vedere etiologic deosebim:
Hipermetropia axială. Este cea mai frecvent întâlnită. Este determinată de axul antero-posterior mai scurt în raport cu puterea sa de refracție. O scurtare a axului antero- posterior cu 1mm determină o hipermetropie de 3 dioptrii. În general această scurtare este genetică și se transmite în mod dominant. În cazuri excepționale poate fi vorba de o cauză organică, respectiv tumori retrooculare (orbită sau nerv optic) ce împing anterior polul posterior al ochiului sau tumori oculare (coroidiene sau edem retinian) ce împing în față retina;
Hipermetropia de curbură. Este rară și este determinată de scăderea razei de curbură a corneei; o diminuare a acesteia cu 1 mm va determina o hipermetropie de 6 dioptrii. Ea se observă la cei cu microcornee;
Hipermetropia de indice apare printr-o scădere a indicelui de refracție a cristalinului.
b). Din punct de vedere al valorii deficitului dioptric:
Hipermetropia mică, are valori mai mici de +3D; este cel mai frecvent tip de hipermetropie;
Hipermetropie medie, între 3 și 6 dioptrii;
Hipermetropie mare, peste 6 dioptrii. Este rar întâlnită.
c). După raportul cu acomodarea, hipermetropia poate fi:
Manifestă, cea care nu poate fi compensată prin acomodație;
Latentă, cea care este compensată prin acomodație;
Totală, care este suma dintre hipermetropia manifestă și latentă și care se obține prin paralizia acomodației.
Simptomatologie
Hipermetropia se manifestă în funcție de gradul său. Hipermetropul poate să nu manifeste nici o tulburare de vedere atâta timp cât amplitudinea acomodativă depășește valoarea hipermetropiei totale; în aceste situații viciul de refracție devine asimptomatic.
Însă datorită efortului acomodativ permanent (lectură prelungită, lucrul la calculator),
hipermetropul poate prezenta după perioade de activitate susținută pentru aproape:
cefalee;
senzație de disconfort vizual;
tulburări pasagere de vedere;
oboseală oculară;
ochii sunt roșii și obosiți (aspect de falsă conjunctivită);
se poate asocia blefarospasm și lăcrimare.
Hipermetropia peste 6 dioptrii se însoțește de scăderea importantă a vederii uneori chiar cu ambliopie bilaterală, datorită stimulării inadecvate a regiunii oculare în primul an de viață când acomodația nu a intrat în funcție.
A B
Fig. nr. 12 – Vederea normală(A) și în hipermetropie(B)
Examinarea pacientului cu hipermetropie
Examinarea ochiului hipermetrop este identică ca pentru orice viciu de refracție.
Etapele examinării trebuie să precizeze: vârsta pacientului, debutul hipermetropiei, antecedente personale patologice, acuitatea vizuală, examenul motilității oculare.
1. Determinarea refracției
După paralizia prealabilă a acomodației, pune în evidență valoarea hipermetropiei totale. Hipermetropia totală rezultă din însumarea hipermetropiei latente cu cea manifestă.
Măsurarea valorii hipermetropiei se face cu ajutorul schiascopiei sau refractometriei
după o prealabilă atropinizare.
2. Examenul polului anterior
Examenul polului anterior al ochului evidențiază un ochi de dimensiuni mai mici, camera anterioară de profunzime redusă, cu un unghi camerular mai îngust.
3.Examinarea fundului de ochi
În general este normal.
În hipermetropiile medii sau mari, papilele pot să aibă un aspect mai congestiv și cu margini discret șterse, cu aspect pseudonevritic, dar fără hemoragii sau exudate.
Complicații
Complicațiile hipermetropiei sunt clasificate în funcție de vârstă:
În perioada copilăriei, până la vârsta de 5-6 ani datorită acomodației excesive apare
un dezechilibru între acomodație și convergență favorizând apariția strabismului convergent.
La tineri predomină fenomenele de astenopie acomodativă și spasm acomodativ.
După vârsta de 35-40 de ani datorită configurației particulare a ochiului hipermetrop
(ochi mic, cu unghi camerular îngust) poate determina apariția unui glaucom cu unghi închis.
Presbiopia se instalează mai devreme la ochiul hipermetrop decât la cel emetrop.
Evoluție
În general nu atinge valori dioptrice mari și nu progresează cu vârsta. La adulți este staționară, iar amplitudinea acomodativă scade cu vârsta, necesitând creșterea progresivă a corecției.
3.4. Miopia
Este tulburarea de refracție statică caracterizată printr-un exces de refringență în care razele luminoase paralele venite de la infinit focalizează într-un punct situat în fața retinei.
Focarul principal situându-se în repaus acomodativ înaintea retinei, rezultă că pentru a fi văzut clar, obiectul trebuie să se apropie de ochi, până când focarul deplasându-se și el în același sens, ajunge să coincidă cu retina. Cu cât obiectul privit se apropie de ochi cu atât focarul se apropie de retină.
Din această cauză ochiul miop, neavând un mecanism compensator intrinsec cum are hipermetropul, nu vede bine la distanță, dar vede bine la aproape, unde are nevoie de intervenția acomodației.
Această anomalie interesează 15-20 % din populația țărilor occidentale. Este mult mai rară la naștere decât hipermetropia, dar este frecventă progresia ei și produce alterări ale membranelor oculare.
Clasificarea miopiei
a). În funcție de etiopatogenie:
Miopie axială în care lungimea axului antero-posterior al globului ocular este mai
mare decât normal, iar puterea de refracție a corneei și cristalinului sunt normale;
Miopia de curbură se datorează unei creșteri (accentuări) a curburii corneene, (de exemplu: 45 dioptrii); acest fenomen poate fi întâlnit în afecțiuni ale corneei cum ar fi keratoconus;
Miopia de indice este determinată de creșterea indicelui de refracție a cristalinului. Acest tip de miopie este observat în stadiul de debut al cataractei nucleare, sau în spasamul mușchiului ciliar; mai poate apare prin deplasarea anterior a cristalinului în subluxația de cristalin.
b). În funcție de valoarea dioptrică:
Miopie mică până la 3 dioptrii;
Miopie medie între 3 – 6 dioptrii;
Miopie mare între 6 – 8 dioptrii;
Miopie forte peste 8 dioptrii.
c). După gradul de alterare al structurilor globului ocular:
Simplă (benignă), mai puțin de 6 dioptrii care este o simplă eroare de refracție și în general se stabilizează la adulții tineri;
Patologică (malignă), este o afecțiune ereditară care debutează din copilărie cu o evoluție pe mai mulți ani, manifestată printr-o prelungire treptată a globului ocular și o creștere progresivă a miopiei (miopia axială).
d). Din punct de vedere etiologic:
Miopia congenitală;
Miopia dobândită care se asociază mai multor afecțiuni oculare: cataractă senilă, retinopatie pigmentară, glaucomul congenital, sindromul Marfan (prin luxația anterioară a cristalinului), traumatisme oculare.
Miopia simplă
Din punct de vedere etiopatogenic, se consideră că în miopie există o predispoziție genetică ce se manifestă prin alungirea segmentului posterior al globului ocular. Miopia simplă este o tulburare refractivă pură care apare la aproximativ 6-7 ani, fiind denumită miopia școlarului. Ea are o evolutie progresivă până în jurul vârstei de 20 ani după care se stabilizează și nu depașește 6-7D. Este determinată poligenic si se poate transmite autozomal recesiv.
Examenul fundului de ochi este normal.
Simptomatologie
Vedere neclară la distanță;
Cefalee (mai ales în miopiile mici);
Îngustarea fantei palpebrale pentru a vedea mai clar;
Vederea foarte bună la aproape.
Fig. nr. 13 – Formarea imaginii și corecția în miopie
A B
Fig. nr. 14 – Vederea normală(A) și vederea in miopie(B)
La persoanele cu miopie simplă efortul acomodativ este mult mai mic decât la emetropi. Noaptea datorită predominanței luminii violet și albastre miopia este mai mare cu
0.50-1.00 D fenomen numit miopie nocturnă.
Presbiopia apare mai târziu la miopi, iar pentru miopul de 3-4 dioptrii nu apare deloc.
Miopia simplă are un potențial evolutiv greu de precizat; de regulă cu cât ea debutează mai repede cu atât rata progresiei este mai crescută; există și posibilitatea ca miopia să progreseze în contextul unor evenimente patologice sau în cursul sarcinii.
Diagnostic:
Diagnosticul miopiei simple include 2 obiective:
Evaluarea viciului de refracție pur prin tehnicile uzuale de refractometrie;
Diferențierea de alte tipuri de miopie:
a) miopiile ce apar în contextul unei patologii acomodative:
– miopia spațială a piloților, în care percepția unui spațiu vid în fața avionului determină o supraacomodație;
– miopia nocturnă este legată de convergența scotopică a carei valoare este fixă pentru fiecare subiect.
b) miopia de curbură produsă de creșterea razei de curbură;
c) miopiile de indice ce apar în ectopiile anterioare ale cristalinului sau cataracta
nucleară.
Miopia malignă (degenerativă)
Este o afecțiune oculară mult mai rară, fiind vorba de o anomalie congenitală. Tulburarea de refracție este prezentă la naștere, cu valori mari, peste -10 dioptrii. Evoluează toată viața putând ajunge la -20-40 D; reprezintă 1-3% din totalul miopiilor. În SUA prevalența este de 2% și reprezintă a-7-a cauză de orbire. În Europa 2-3 % din totaul miopiei considerat 5-10% din populație.
Alte boli asociate cu miopia degenerativă: retinita pigmentară, glaucom infantil,
retinopatia prematurității, sdr. Down, sdr. Marfan, sdr. Ehlers-Danlos.
Etiopatogenie
În etiopatogenia miopiei intervin:
factori genetici (transmitere genetică autosomal recesivă);
factori peristatici, mecanici, inflamatori și unele leziuni degenerative.
Se poate datora miopiei axiale: apare de obicei când miopia este mai mare de 6 dioptrii sau axul antero-posterior mai mare de 26 mm (axul antero-posterior normal – 24 mm).
Simptomatologie
Din punct de vedere funcțional:
acuitatea vizuală este scăzută, chiar și cu lentile corectoare deoarece corecția optică nu poate fi niciodată totală;
câmpul vizual este redus concentric și prezintă scotoame corespunzătoare zonelor de
atrofie.
Din punct de vedere clinic:
astenopie musculară datorată faptului că miopul, pentru a vedea bine apropie foarte mult, ceea ce duce la o convergență exagerată. Prin slăbirea convergenței un ochi deviază în exterior, rezultând strabismul divergent, cu dispariția vederii binoculare.
miopia forte este însoțită uneori de complicații oculare grave cum ar fi glaucom cu
unghi deschis, cataractă și mai presusus de toate desprinderea retinei.
întinderea cronică a retinei și distensia globului ocular poate duce la zone de atrofie, rupturi corioretiniene și hemoragie preferențial maculară.
Alte modificări ale miopiei:
miodezopsii (muște zburătoare);
coroidoza miopică – constând în modificări degenerative ale fundului de ochi centrale și periferice: conus miopic, zone atrofice și migrări pigmentare;
modificări ale nervului optic și ale vitrosului.
Biomicroscopia polului anterior poate evidenția:
exoftalmie ușoară;
camera anterioară profundă;
pupilă cu diametru mare;
reflex fotomotor lent.
Examenul fundului de ochi :
Modificările fundului de ochi în miopie – retină: stafilomul posterior – sclerectazie, care are drept consecință alungirea axului antero – posterior al ochiului cu consecințe devastatoare asupra țesuturilor din polul posterior. Este localizat între papilă și maculă (cel
mai frecvent), perimacular, peripapilar, nazal de papilă.
Fig. nr. 15 – Stafilom
Fundul de ochi în teritoriul stafilomului are o culoare mai deschisă, din cauza atrofiei corioretiniene. Determină astigmatism asociat miopiei, iar confirmarea stafilomului se face ecografic.
Conusul miopic este determinat de o pătrundere oblică a nervului optic la nivelul sclerei datorită lungimii axiale mari a globului ocular. Interacțiunea dintre o permanentă alungire a globului ocular și poziția discului optic are ca rezultat apariția unei leziuni semilunare pe marginea temporală a discului optic numită conus miopic. La marginea temporală a conusului retina esre hiperpigmentată. Conusul miopic progresează inițial spre temporal apoi circumferențial sub aspect de stafilom miopic posterior.
Leziunile coroidiene se manifestă prin apariția unor zone mici de atrofie corioretiniană, celulele epiteliului pigmentar retinian sunt turtite, scade grosimea (atrofia) stratului coriocapilarelor. Au aspect de placarde albe multifocale numită coroidoză miopică; leziunile de coroidoză miopică maculară conduc la repetate hemoragii în această regiune urmate de migrări de pigment sub denumirea de pata Fuchs.
Oftalmoscopic paloarea FO prin creșterea vizibilității sclerei subiacente, accentuarea desenului vaselor mari coroidiene, iar vasele retiniene au un curs rectiliniu, ca și când ar fi întinse.
Fig. nr. 16 – Leziuni coroidiene
Leziunile maculare nespecifice constau în aglomerări pigmentare neomogene. Leziunile retiniene. Se observă plaje de atrofie corioretiniană mai ales periferic,
degenereșcențe retiniene periferice.
Leziunile sclerale sunt reprezentate de stafilomul scleral posterior.
Leziunile vitreene sunt degenereșcența macrofibrilară a vitrosului, dezlipirea posterioară de vitros și lichefierea vitrosului.
Diagnosticul diferențial:
degenereșcența maculară senilă;
histoplasmoza oculară;
conusul miopic congenital;
toxoplasmoza congenitală.
Complicațiile majore ale miopiei:
Dezlipirea de retină consecutivă leziunilor corioretiniene;
Hemoragii retiniene;
Cataracta subcapsulară posterioară;
Luxația spontană sau posttraumatică a cristalinului datorită fragilității zonulei Zinn;
Glaucom primitiv cu unghi deschis.
3.5. Astigmatismul
Astigmatismul este o ametropie asferică în care razele luminoase paralele venite de la infinit după ce traversează mediile oculare nu se întalnesc într-un punct focal ci într-o linie focală (astigmatismul regulat) sau într-o figură geometrică neregulată (astigmatism neregulat).
Astigmatismul apare când corneea prezintă o formă necorespunzătoare. De obicei corneea are formă sferică ca o minge de baseball, dar în astigmatism are formă eliptică mai
mult ca o minge de fotbal. Acest lucru va provoca persoanei vedere neclară.
A B
Fig. nr. 17 – Forma corneei normal (A) și în astigmatism (B)
Clasificarea astigmatismului:
a). După meridianul interesat astigmatismul poate fi :
regulat în care cele două meridiane ale unui sistem optic cu refracție diferită sunt poziționate perpendicular între ele.
După refracția meridianelor principale poate fi:
Fiziologic, în care meridianul vertical are o curbură mai accentuată decât meridianul orizontal; este determinat de presiunea exercitată de pleoapa superioară în timpul clipitului și se prezintă sub forma unui astigmatism simplu de 0,50 – 0,75 dioptrii; acesta nu trebuie corectat deoarece este anulat de astigmatismul cristalinian invers.
Propriu-zis, care poate fi:
Simplu, când unul din meridianele principale este emetrop, iar celălalt este miop sau hipermetrop astfel încât unul dintre focare se află pe retină, iar celălalt în fața retinei și se numește astigmatism miopic simplu, sau în spatele retinei și se numește astigmatism hipermetropic simplu.
Compus, când ambele meridiane principale sunt mioape sau hipermetroape de grade diferite, astfel încât ambele focare sunt fie în fața retinei și se numește astigmatism miopic compus, fie în spatele retinei și se numește astigmatism hipermetropic compus.
Mixt, când unul din meridianele principale este miop, iar celălalt este hipermetrop astfel încât unul din foacare este în fața retinei, iar celălalt este în spatele ei.
neregulat: este forma de astigmatism în care există diferențe nu numai între cele două meridiane, dar și între diferite puncte ale aceluiași meridian; poate apărea în cicatrici corneene, keratoconus.
b). După refringența meridianelor astigmatismului poate fi:
Direct sau conform regulei, când meridianul vertical este mai refringent.
Invers sau contrar regulei, când meridianul orizontal este mai refringent.
c). După înclinația meridianelor principale, astigmatismul poate fi:
Cu axe de 0 și 90 grade.
Cu axe înclinate.
d). După etiologie, astigmatismul poate fi:
congenital, bilateral și simetric; este determinat genetic și se transmite autosomal recesiv.
dobândit, cauzat fie de :
factori indirecți (presiune asupra corneei determinată de șalazion, tumori palpebrale, tumori orbitale);
factori direcți (chirurgia cataractei, chirurgia refractivă);
ectopii cristaliniene;
leziuni anatomice ale polului posterior (astigmatism retinian).
Cauzele astigmatismului
Cauza exactă de apariție a astigmatismului nu se cunoaște, însă există o serie de
factori cu potențial dăunător cum ar fi:
vindecări prin cicatrici ale abraziunilor sau perforațiilor corneene;
contuzii sau alte traumatisme oculare;
infecții oculare;
modificări de formă ale corneei secundare intervențiilor chirurgicale oftalmologice;
keratoconul este o tulburare caracterizată de deformarea cronică a corneei însoțită de scăderea vederii. Evoluția keratoconului poate fi spre indicația realizării unui transplant de cornee.
boli cu componentă metabolică cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială.
Simptomatologie
Subiectiv, în astigmatismele mici pacientul acuză:
astenopie acomodativă mai ales când efectuează activități de precizie;
din punct de vedere funcțional se remarcă o scădere a acuității vizuale atât pentru
vederea la distanță cât și pentru cea la aproape, în funcție de tipul și gradul astigmatismului.
În astigmatismele mari necontroloate:
pacienții fac un anumit efort de a vedea clar la distanță;
micșorează fanta palpebrală, schimbă poziția;
efortul prelungit produce hiperemie conjunctivală, jenă și astenopie.
Copiii și tinerii pot tolera astigmatismul mai ales dacă linia verticală este situată pe retină. Acest fapt se produce printr-un efort de acomodație suplimentar.
Astigmatismele hipermetropice sunt cele mai simptomatice deoarece sunt asociate cu:
astenopie;
cefalee;
fotofobie.
Astigmatismele neregulate mari produc:
diplopie monoculară;
imagini fantomice.
Astigmatismul poate duce la întreținerea unei migrene, blefarite, conjunctivite.
Fig. nr. 18 – Formarea imaginii și corecția în astigmatism
A B
Fig. nr. 19 – Vedere normală (A) și vederea în astigmatism (B)
Evaluarea astigmatismului, se poate face prin:
Tehnici subiective și obiective după ce a fost indus spasmul musculaturii care realizează
acomodația (prin instilații intaoculare de cicloplegice).
Tehnici obiective de determinare a refracției:
1. Retinoscopie (schiascopie).
2. Astigmometria.
3. Refractometria computerizată.
4. Topografia corneană computerizată.
Această metodă aduce informații detaliate despre forma (curburile) corneei; evidențiază anomaliile de suprafață anterioară a corneei și calculează gradul de astigmatism neregulat în zonele centrale.
4. CORECȚIA VICIILOR DE REFRACȚIE
Există mai multe posibilități de corecție:
A. Corecție optică (cu lentile aeriene sau lentile de contact) Lentile aeriene
Lentilele aeriene trebuie să fie rezistente, să aibă protecții antireflexive, să absoarbă
radiațiile nocive, să fie ușoare și estetice. Ele pot fi:
Sferice:
– convergente (notate cu semnul +) deoarece formează imagini reale și au proprietatea de a concentra un fascicul de raze luminoase care vin de la infinit într-un focar situat dincolo de lentilă. Sunt utilizate pentru corectarea: hipermetropiei, presbiopiei, afachiei.
– divergente (notate cu semnul -) deoarece nu pot forma imagini reale. Razele de lumină care vin de la infinit diverg și formează o imagine virtuală dreaptă și mai mică, după ieșirea din lentilă. Sunt utilizate pentru corecția miopiei.
Asferice ( astigmice) focalizează razele de lumină sub forma a două linii focale:
– cilindrice au putere de refracție numai în planul perpendicular pe axul cilindrului din care fac parte razele care cad paralel cu axul cilindrului, nu suferă nici o deviație. Sunt utilizate în corectarea astigmatismelor simple.
– sfero-cilindrice (torice) rezultă din combinarea unor dioptrii sferici și cilindrici. Deviază diferit razele pe cele două direcții perpendiculare. Sunt utilizate pentru corectarea astigmatismelor regulate.
– prismatice alcătuite dintr-un mediu transparent delimitat de două fețe plane, a căror intersecție reprezintă vârful prismei. Lentilele prismatice pot fi utilizate pentru stabilirea unghiului de deviație statică, în tratamentul paraliziilor oculomotorii, tratamentul strabismului funcțional sau al unor forme clinice de nistagmus.
Fig. nr. 20 – Diferite tipuri de lentile corectoare
După numărul focarelor: Unifocale – monofocale; Multifocale: bifocale, progresive.
Lentilele de contact
Lentilele de contact, sunt așezate înainte corneei și sclerei, bine tolerate care în
ultimul timp au dobândit o mare popularitate.
Lentilele pot fi grupate în trei categorii, după natura materialului utilizat:
Lentile de contact dure, care nu sunt permeabile pentru gaze și lichide. Din această cauză ele nu pot fi purtate continuu, corneea devenind hipoxică. Aceste lentile fiind rigide corectează foarte bine astigmatismul și sunt durabile, însă sunt rar prescrise. Infecțiile și reacțiile alergice sunt rare;
Lentile de contact semidure, sunt permeabile pentru gaze, permițând trecerea oxigenului spre cornee. Au proprietăți între lentilele dure și cele moi. Sunt semirigide și corectează astigmatismul mai bine decât cele moi;
Lentile de contact moi, au un conținut bogat în apă (35-85%) și sunt permeabile pentru gaze și lichide. Sunt mai bine tolerate și pot fi purtate pe o perioadă mai lungă, dar sunt mai puțin durabile, iar riscul de reacție alergică este mai mare. Fiind cele mai bine tolerate de pacienți sunt și cele mai frecvent prescrise. Nu pot corecta astigmatismul la fel de bine ca cele dure și se depun frecvent depozite pe ele.
Lentile „disposable” sunt lentile moi care se aruncă după ce sunt purtate o perioadă
de timp. Sunt des folosite deoarece nu trebuie păstrate și curățite.
Indicațiile lentilelor de contact
Principalul motiv pentru care pacienții doresc lentile de contact este renunțarea la ochelari.
La lentilele cu putere dioptricã mare (miopie forte, afachie) lentila de contact reduce aberațiile optice.
Anizometropia. În anizometropie lentila de contact aduce imaginea formată la normal, permițând creierului să fuzioneze cele două imagini.
Keratoconusul poate fi corectat prin lentile de contact dure făcute după mulajul cornean.
Contraindicații:
▪ ochiul uscat;
▪ atopia;
▪ neîndemânarea la montarea lentilelor.
Complicațiile purtării lentilelor de contact
Cea mai serioasă complicație a purtării lentilelor de contact este abcesul cornean. De
asemenea, se poate întâlni eroziunea corneană.
De aceea, la purtătorii de lentile de contact în prezența ochiului roșu trebuie întreruptă purtarea lentilelor și examinare de specialitate – biomicroscopie după colorație cu fluoresceină.
Pentru prevenirea acestor complicații trebuie ca pacientul să respecte o igienă riguroasă și să studieze ghidul cu instrucțiuni de folosire și întreținere a lentilelor de contact.
Fig. nr. 21 – Lentilă contact
4.1. Corecția hipermetropiei
Corecția optică cu lentile aeriene se face cu lentile convergente convexe (+). Acestea
modifică vergența razelor luminoase aducând punctul focal secundar pe retină. Se prescrie
lentila cea mai puternică cu care pacientul vede bine.
Fig. nr. 22 – Corecția hipermetropiei cu lentile convexe
Reguli pentru prescrierea de ochelari la hipermetropi sunt următoarele:
La copiii mai mici de 4 ani se evaluează hipermetropia totală după refracția cicloplegică și se prescrie valoarea găsită.
La copiii mai mari de 4 ani se prescrie cea mai puternică lentilă cu care pacientul
vede bine.
Hipermetropia asimptomatică la copiii mai mici de 7 ani trebuie corectată doar dacă după refracția cicloplegică se obțin valori mai mari de +1,75D. Dacă copilul prezintă tulburări subiective specifice hipermetropiei această regulă nu se respectă și se prescriu lentile convergente.
La tineri și adulți cu vârstă sub 35 ani se prescriu lentile cu plus egale cu valoarea hipermetropiei latente. Se prescrie cea mai puternică lentilă cu plus cu care se obține acuitatea vizuală maximă.
La pacienții peste 40 ani instalarea presbiopiei determină prescrierea unor lentile cu plus separat pentru aproape și departe. Acești pacienți pot beneficia de ochelari bifocali sau progresivi.
4.2. Corecția miopiei
Corecția optică se poate face cu lentile aeriene sau de contact.
În cazul miopiei simple se prescrie cea mai slabă lentilă divergentă concavă notată cu
semnul (-) care aduce focarul pe retină cu care pacientul vede clar la distanță.
Examenul cu autorefractometru poate produce o supraevaluare a miopiei cu -1-3D prin inducerea unui ușor spasm acomodativ. De aceea este obligatoriu ca la sfârșitul examenului oftalmologic să efectuăm și o refracție cicloplegică.
Corecția miopiei este o corecție în planul punctului remotum. În miopie punctul remotum este aproape de cornee iar miopul vede clar doar obiectele situate între punctul remotum și ochi. Cu cât apropiem lentila de ochi cu atât este nevoie de o valoare prescrisă mai mică. Ochiul miopului vede clar fără corecție doar pâna la punctul remotum. Lentila divergentă folosită trebuie să aibă punctul focal secundar în punctul remotum.
Fig. nr. 23 – Corecția miopiei cu lentile concave
Efectul acomodației:
Un miop de -4D poate citi fără corecție la 25 cm și cu un efort acomodativ zero. Atunci când citește cu corecție el folosește acomodația ca și un emetrop. Miopii care citesc fără acomodație au o insuficiență de convergență care induce o exoforie responsabilă de apariția astenopiei și diplopiei. De aceea miopii trebuie să poarte ochelari și la aproape și la distanță.
Dacă supracorectăm miopia, acomodația este solicitată suplimentar și apare astenopie. Acest efort este suportat de copii dar nu și de tineri peste 20 ani.
La miopi presbiopia se manifestă mai tarziu în funcție de numărul de dioptrii. Miopul de -3D nu va avea niciodată nevoie de ochelari de citit la 33 cm. La miopii cu valori dioptrice mai mici de -3D după un anumit interval de timp de la instalarea presbiopiei este necesară prescrierea unor ochelari cu plus pentru citit de valoare mai mică deoarece miopia nu compensează decat parțial deficitul de amplitudine acomodativă. La miopii presbiți cu valori dioptrice mari este necesară o scădere a dioptriilor pentru citit cu 2.5-3 D.
Miopia poate fi corectată și cu ajutorul lentilelor de contact, în special cele moi
deoarece au un conținut bogat în apă și sunt permeabile pentru gaze și lichide.
În unele cazuri se recurge și la tratament chirurgical.
4.3. Corecția astigmatismului
Poate fi optică sau chirurgicală.
astigmatismele regulate pot fi corectate optic, cu ajutorul lentilelor aeriene. Pentru formele simple de astigmatism sunt indicate lentilele cilindrice;
astigmatismele compuse pot fi corectate cu lentile sfero-cilindrice;
astigmatismele mixte pot fi corectate cu lentile de formă cilindrică și poziție
încrucișată, prin purtarea unei combinații de lentilă cilindrică negativă și lentilă sferică negativă, sau prin purtarea unei combinații de lentilă cilindrică negativă și lentilă sferică pozitivă.
Fig. nr. 24 – Corecția astigmatismului cu lentile cilindrice
La prescriere unei lentile cilindrice este importantă respectarea următoarelor reguli:
La copii este posibilă corecția totală a astigmatismului. Ei se adaptează foarte bine la
procesele de distorsiune determinate de astigmatism.
La adulți se încearcă inițial corecția totală a astigmatismului. Dacă pacientul nu o suportă se scade puterea cilindrului fie direct având grijă să creștem corespunzător echivalentul sferic, fie indirect ( prin rotația axului spre 90 sau 180 de grade). Această diminuare a puterii cilindrului se continuă până când se obține un compromis acceptabil între acuitatea vizuală și confortul vizual.
Astigmatismul poate fi corectat și cu ajutorul lentilelor de contact. Astigmatismul este foarte bine corectat cu lentilele de contact dure, însă dezavantajul acestor lentile este acela că nu pot fi purtate continuu deoarece nu sunt permeabile pentru gaze și lichide, corneea putând deveni hipoxică.
Lentilele de contact torice moi reprezintă o alternativă de corecție a astigmatismului. Ele oferă câmp vizual larg, acomodare rapidă, creșterea confortului și reducerea complicațiilor, odată cu apariția lentilelor de înlocuire frecventă. Însă există anumite rețineri în a le prescrie iar pacienții nu sunt pe deplin mulțumiți.
B.Corecție chirurgicală
Chirurgia refractivă este cea mai modernă metodă prin care se poate scăpa de ochelari sau lentile de contact, în cazul unor dioptrii mari sau în cazul unei diferențe mari de dioptrii între ochii aceleași persoane.
Prin acest tip de intervenție se corectează defectele de refracție ale ochiului ce apar la nivelul corneei și/sau cristalinului.
Tehnicile de chirurgie refractivă se împart în două mari categorii:
Operații cu Laser Excimer;
Implantarea de lentile intaoculare în scop refractiv, acestea având două
subcategorii:
▪ lentile implantate pe ochi fac (care păstrează cristalinul natural și acomodația);
▪ lentile implantate pe ochi afac (după extracția prin emulsificare a cristalinului natural al pacientului – în aces caz, se pierde acomodația).
Laseul excimer reprezintă o formă de laser cu ultraviolete utilizat în tratamentul defectelor de refracție ale globului ocular (miopie, hipermetropie, astigmatism).
Operația cu laser excimer:
În funcție de mărimea viciiului de refracție (nr. de dioptrii) și a grosimii corneei există
mai multe metode de tratament:
PRK (keratectomie fotorefractivă);
LASIK ( laser in situ keratomileusis );
LASEK ( laser epitelial keratomileusis ).
a. În tehnica PRK și LASEK, aplicarea spotului Laser se face direct pe suprafața corneei,
după dezepitelizarea acesteia:
principiul se bazează pe îndepartarea mecanica a epiteliului cornean, urmată
de aplicarea spotului Laser;
spotul Laser subțiază corneea proporțional cu numărul de dioptrii care trebuie corectat nedepășind 5-10% din grosimea corneei (maxim 160 microni) fără a slăbi rezistența acesteia.
tratamentul remodelează curbura corneei, corectând astfel dioptriile;
operația se realizează la ambii ochi în aceeași ședință, sub anestezie doar cu picaturi și durează 7-8 minute per ochi;
la terminarea intervenției se aplică o lentilă de contact de protecție, care va fi ținută 4-5 zile, până la epitelizarea corneei; aceasta ajută la limitarea simptomatologiei postoperatorii (durere, lacrimare, fotofobie).
Avantajul acestei metode e dat de lipsa de secționare a corneei și pe posibilitatea aplicării ei
și pe cornee mai subțire, între 400-500 microni.
Dezavantajul e dat de dezlipirea corneei, simptome neplăcute în primele zile (fotofobie, jenă oculară, lăcrimare), recuperarea funcțională și stabilizarea vederii mai lente (2-4 săptămâni).
b. În tehnica LASIK se realizeaza mai întâi un flap cornean cu grosimea ideala de aproximativ 150 microni, care e ridicat provizoriu, apoi se aplică spotul Laser, după care flapul cornean se așează în poziția inițială, "acoperind" astfel zona pe care s-a aplicat laserul. Nu necesită lentilă de contact terapeutică.
Avantajul acestei metode este că nu necesită dezepitelizare, ceea ce înseamnă lipsa durerii, lacrimării și fotofobiei postoperator, precum și o recuperare și vindecare mai rapidă (cateva zile).
Dezavantajele Lasik: posibile complicații legate de efectuarea flapului corneean și alipirea lui în primele 24 ore postoperator, precum și limitarea aplicării acestei tehnici pe cornee mai subțire de 500 microni.
Fig. nr. 25 – Tehnica Lasik
Selectarea pacienților pentru chirurgia refractivă nu depinde numai de valoarea dioptriei ci și de alte caracteristici cum ar fi:
Dioptrii stabile (fără modificări importante în ultimul an);
Să nu aibă afecțiuni oculare (keratoconus, keratite în antecedente, ulcere corneene);
Boli autoimune;
Pahimetria.
În cazul în care pacienții se supun chirurgiei refractive, trebuie bine informați asupra riscurilor și să li se ofere de către chirurgul oftalmolog timpul necesar pentru a reflecta asupra dezavantajelor înainte de intervenție și nu după, când se produc modificări ireversibile.
5. Introducere
Prin refracție se înțelege devierea razelor luminoase la nivelul suprafeței de separare a două medii transparente cu densitate diferită. Refracția oculară este constituită de deviațiile pe care mediile transparente și refringente ale ochiului le imprimă razelor luminoase ce le tranversează.
Mediile refringente ale ochiului sunt: corneea, umoarea apoasă, cristalinul și vitrosul ce alcătuiesc dioptrul ocular.
Principalele vicii de refracție sunt:
Hipermetropia: este viciul de refracție în care razele de lumină venite de la infinit se întâlnesc într-un punct situat în spatele retinei deoarece axul ochiului este prea scurt raportat la puterea sa de convergență. În acest caz imaginea se formează practic în spatele retinei.
Miopia: este viciul de refracție în care razele de lumină paralele venite de la infinit se întâlnesc într-un punct în fața retinei deoarece axul ochiului este prea lung raportat la puterea sa de convergență: imaginea obiectului observat se formează în fața retinei.
Astigmatismul: este viciul de refracție în care razele luminoase venite de la infinit după ce traversează mediile oculare nu se întâlnesc într-un focar unic, nu formează un con, ci un conoid.
Numărul persoanelor din întreaga lume care suferă de vicii de refracție variază de la
800 milioane la 2.3 miliarde dintre care 153 milioane nu sunt corectate cu lentile de contact sau aeriene.
6. Scopul lucrării
Lucrarea are ca scop studiul incidenței astigmatismului din cadrul tuturor viciilor de refracție precum și faptul că depistarea și tratamentul acestora trebuie făcut cât mai devreme posibil pentru obținerea unei corecții ideale.
Lucrarea urmărește de asemenea studiul incidenței patologiei asociate care duce la
scăderea vederii, ameliorarea și recuperarea funcției vizuale.
Evaluarea posibilitățiilor de prevenire a scăderii acuității vizuale și corecția lor.
7. Material și metodă
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2010 am studiat un lot de 101 pacienți prezentați ambulator la Cabinetul Medical Dr. Stănilă.
În cazul fiecărui pacient am testat:
Acuitatea vizuală;
Motilitatea oculară;
Examenul fundului de ochi. Pacienții studiați au fost examinați la:
Biomicroscop;
Examinarea prin refractometrie automată;
Atunci când a fost necesar am măsurat deviația strabică;
Corecția optică cu lentile aeriene și uneori lentile de contact.
Date urmărite:
Date personale: nume, prenume, gen, vârstă, mediul de proveniență;
Tipul viciului de refracție;
Simptomele asociate viciilor de refracție;
Vederea cu corecție;
Patologie asociată.
Pacienții au fost examinați cu ajutorul autorefractometrului Shin Nippon.
Este un refractometru computerizat cu memorie, care calculează valoarea refracției oculare în funcție de unele măsurători de biometrie oculară (axul antero-posterior al globului ocular, profunzimea camerei anterioare).
Analizează imaginea grilei test proiectată pe retină cu grila însăși de receptorii fotosensibili.
Pentru a obține informații cât mai corecte aparatul trebuie să fie înclinat în dreptul axului vizual al pacientului, pupila să nu fie miotică, iar mediile transparente să nu fie suficient de
clare.
Avantajele metodei constau în: rapiditate, rezultate corecte, proiectează foarte exact axul astigmatismului, dă înregistrarea grafică a refracției oculare.
Dezavantajul rezidă din costul ridicat al aparatului și oferă valori inexacte la vicii de
refracție peste 12 dioptrii, (figura nr. 1).
Fig. nr. 1 – Autorefractometru Shin Nippon
O metodă mai veche de determinare a refracției este schiascopia, folosită în special pentru copiii care nu colaborează, după atropinizarea corectă (atropină 0,5% – 1%, timp de 3 – 4 zile).
Este o metodă obiectivă de evaluare a refracției oculare studiind jocul umbrei în câmpul pupilar.
Aparate necesare realizării examinării:
Lampa de schiascopie;
Oglinda de schiascopie plană cu un orificiu central de 3 mm;
Rigle de schiascopie prevăzute cu un set de lentile convergente (+) sau divergente (-).
Fig. nr. 2 – Trusa de schiascopie
Condiții de examinare:
Camera obscură;
Examinatorul se așează la distanța de 1m față de pacient (focarul unui miop de – 1D),
care este invitat să privească înainte;
Sursa de lumină este așezată în spatele și lateral față de capul pacientului;
Pupila se dilată, acomodația fiind astfel paralizată.
Tehnică:
Fasciculul de lumină transmis de sursa de lumină va fi proiectat pe oglinda de schiascopie ce se află în fața ochiului examinatorului, acesta privind prin orificiul ei central;
Fasciculul luminează pupila examinatului, dându-i un aspect roz;
Când examinatorul va deplasa oglinda de schiascopie, va observa prin orificiul ei central o umbră ce se va deplasa în același sens sau în sens invers deplasării oglinzii.
Rezultate:
Umbra inversă (în sens opus deplasării oglinzii) când meridianul explorat este miop
mai mare de 1 D.
Umbră directă (în același sens cu deplasarea oglinzii) când meridianul respectiv
poate fi emetrop, hipermetrop sau miop mai mic de 1 D;
Umbra nu se mai deplasează în cazul unui meridian miop mai mic de 1 D;
Umbra nu este uniformă și se rotește în jurul corneei fără a putea fi stabilit exact
sensul ei de deplasare (keratoconus).
Pentru a măsura gradul ametropiei se interpun în fața ochiului examinat lentile
convexe sau concave în raport cu direcția umbrei.
Fig. nr. 3 – Tehnica schiascopiei
Examinarea acuității vizulale se face cu ajutorul unor tabele speciale numite optotipi ce au diferite semne:
Desene (animale, jucării), pentru copii;
”E”-urile Snellen, pentru adulții neștiutori de carte;
Cifrele pentru restul pacienților.
Fig. nr. 4 – Optotip
Fig. nr. 5 – Examinarea acuității vizuale
8. Rezultate și discuții
Au fost examinați și luați în evidență un număr de 101 pacienți cu tulburări de refracție prezentați ambulator la Centrul Medical Dr. Stănilă în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2010.
Examinarea refracției s-a făcut cu ajutorul autorefractometrului Shin Niponn, iar copiilor care nu colaborează prin schiascopie.
Repartiția viciilor de refracție astigmice și stigmice
Lotul studiat este constituit din 101 cazuri de vicii de refracție:
Astigmice 49 de cazuri (48,51%),
Stigmice 52 de cazuri (51,49%), (tabelul nr. 1).
Tabelul nr. 1 Repartiția viciilor de refracție
Se constată un număr mare de cazuri a viciilor de refracție astigmice (48,51%), dar și a celor stigmice (miopia și hipermetropia) deținând un procent de 51,49%. Numărul mare al astigmatismului este susținut datorită faptului că adresabilitatea este mai mare a persoanelor cu vicii de refracție dificil de corectat, (fig nr.6).
51.48% 48.51% Astigmice
Stigmice
Fig. nr. 6 – Repartiția viciilor de refracție
Repartiția pe genuri
Lotul studiat este constituit din 101 de cazuri cu tulburări ale refracției, din care
56 de cazuri aparțin sexului feminin și 45 de cazuri sexului masculin (tabelul nr. 2).
Tabelul nr. 2 Repartiția pe genuri a cazurilor studiate
Se constată o incidență crescută a a viciilor de refracție la genul feminin (55,45%), față de cel masculin care deține un procent de( 45,55%), fără a exista o diferență mare între cele două genuri, (fig. nr. 7).
55.45%
45.55%
Feminin Masculin
Fig. nr. 7 – Repartiția pe genuri
Repartiția pe medii de proveniență
Din totalul de 101 pacienți cu vicii de refracție investigați, 65 de pacienți provin din mediul urban, iar 36 de pacienți din mediul rural, (tabelul nr. 3).
Tabelul nr. 3 Repartiția în funcție de mediul de proveniență
Se constată un număr mare de cazuri provenite din mediul urban (64,36%), spre deosebire de cel rural (35,64%). Aceasta poate fi susținută de faptul că subiecții din mediul urban se adresează mai frecvent medicului oftalmolog, cât și datorită faptului că populația din mediul urban este mai numeroasă spre deosebire de cel rural, (fig nr. 8).
64.36%
35.64%
Rural Urban
Fig. nr. 8 – Repartiția în funcție de mediu de proveniență
Distribuția viciilor de refracție pe grupe de vârstă
Repartiția pe grupe de vârstă a pacienților cu vicii de refracție aflați în studiu s-a prezentat astfel, (tabelul nr. 6).
grupa 0 – 10 ani 17 cazuri (16,82%),
grupa 11 – 20 ani 13 cazuri (12,87%),
grupa 21 – 30 ani 14 cazuri (13,86%),
grupa 31 – 40 ani 11 cazuri (10,89%),
grupa 41 – 50 ani 6 cazuri (5,94%),
grupa 51 – 60 ani 15 cazuri (14,85%),
peste 61 cazuri 25 cazuri (24,75%).
Tabelul nr. 4 Repartiția pe grupe de vârstă
Se constată că vârsta pacienților aflați în studiu a fost cuprinsă între 0 și peste 61 de ani; cele mai multe cazuri aparținând grupelor de vârstă: 0 – 10 (16,82%), 51 – 60 (14,85%), >61 (24,75%). La aceste vârste s-a instituit tratamentul de recuperare a acuității
vizuale (fig nr. 9).
24.75%
16.82%
12.87% 13.86%
10.89%
14.85%
5.94%
0-10 ani 11-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani 51-60 ani > 61 ani
Fig. nr. 9 – Repartiția pe grupe de vârstă
Repartiția simptomelor asociate viciilor de refracție
Simptomele luate în discuție la lotul studiat sunt:
cefaleea la 41 cazuri (40,59%),
oboseala oculară la 22 cazuri (21,78%),
vedrea încețoșată la 95 cazuri (94,06%),
usturimi oculare la 16 cazuri (15,84%),
fotofobie la 4 cazuri (3,96%),
ochi roșii la 8 cazuri (7,92%),
lăcrimare la 15 cazuri (14,85%).
Tabelul nr. 5 Repartiția simptomelor asociate viciilor de refracție
Principalul simptom pentru care pacienții se adresează medicului oftalmolog este vederea încețoșată, prezentă la majoritatea pacienților (94,06%). Pe lângă acest simptom principal mai prezintă simptome asociate cum ar fi cefalee (40,59%), oboseală oculară (21,78%), usturimi oculare (15,84%), fotofobie (3,96%), ochi roșii (7,92%), lăcrimare (14,85%), (figura nr. 10).
94.06%
40.59%
21.78%
15.84%
3.96% 7.92%
14.85%
Cefalee Oboseală oculară
Vedere
încețoșată
Usturimi oculare
Fotofobie Ochi roșii Lăcrimare
Fig. nr. 10 – Repartiția simptomelor asociate viciilor de refracție
Consecințele tulburărilor mari ale refracției
Examinarea fundului de ochi este un moment obligatoriu și are drept scop în primul rând excluderea unei afecțiuni organice. Tulburările mari ale refracției, precum hipermetropia forte, respectiv miopia forte, determină modificări la nivelul fundului de ochi (tabelul nr. 6).
Tabelul nr. 6 Consecințele tulburărilor mari ale refracție
În majoritatea cazurilor (91,09%) examinarea FO nu a evidențiat nici o modificare; au existat totuși un număr de 6 pacienți la care examinarea FO a evidențiat prezența
pseudopapilitei hipermetropice (5,94%) și un număr de 3 pacienți la care s-a evidențiat
prezența coroidozei miopice (2,97%) –( figura nr. 11).
Coroidoza
Pseudopapilită
2.97%
5.94%
91.09%
Normal
Fig. nr. 11 – Consecințele tulburărilor mari ale refracție
Corecția optică
Presupune corecția totală sau aproape totală a viciului de refracție. Corecția cu lentile are un dublu scop:
asigurarea celei mai bune acuități vizuale,
evitarea eforturilor acomodative, ceea ce permite corectarea deficitului senzorial, care poate influența starea motorie și evită eforturile acomodative, ce dezechilibrează sinergia acomodare-convergență.
Refracția va fi precizată prin autorefractometrie după instilare de cicloplegice.
Corecția exactă a ametropiei sub cicloplegie constituie o etapă importantă a tratamentului, căci orice dereglare a acomodației poate antrena un dezechilibru oculomotor.
Se va prescrie lentila ce corectează cel mai bine ametropia și care asigură o vedere optimă pentru vederea de aproape și de departe.
Corecția ametropiilor trebuie să fie totală și se va purta în permanență.
Corecția optică prescrisă în lucrarea de față a fost făcută cu lentile aeriene sau uneori cu lentile de contact.
Lentilele utilizate în corecția ametropiilor sunt : lentile sferice (convexe sau concave), cilindrice și torice (sfero-cilindrice).
Lentilele sferice convexe utilizate pentru corecția hipermetropiei avansează focarul imaginii la nivelul planului focal al ochiului, ușurând în acest fel acomodația, pentru a obține o imagine precisă; la distanță persistând numai acomodația de aproape (figura nr.12).
Fig. nr. 12 – Corecția hipermetropiei
Lentile sferice concave utilizate pentru corecția miopiei dau înapoi focarul imaginii, la nivelul planului focal al ochiului. Corecția optică trebuie să corespundă exact ametropiei pacientului, (figura nr.13).
Fig. nr. 13 – Corecția miopiei
Lentilele cilindrice corectează astigmatismele simple, iar cele sfero-cilindrice (torice)
corectează astigmatismele compuse și cele mixte, (figura nr. 14).
Fig. nr. 14 – Corecția astigmatismului
Corecția cu lentile de contact se poate face cu:
lentile de contact dure, corectează foarte bine astigmatismul,
lentile de contact semidure, corectează astigmatismul mai bine decât cele moi,
lentile de contact moi, cele mai bine tolerate de pacienți, utilizate pentru corecția miopiei sau hipermetropiei, însă nu pot corecta astigmatismul.
Odată corecția cunoscută, pacientul trebuie să fie corectat complet și să poarte în
permanență corecția totală, căci ea are rolul să pună ochiul în condițiile cele mai bune.
Fig. nr. 15 – Corecția cu lentile aeriene
Corecția viciilor de refracție pentru obținerea unei acuități vizuale optime s-a aplicat în 75 de cazuri cu lentile aeriene, iar restul de 26 folosesc pentru corecție lentilele de contact (tabelul nr.7).
Tabelul nr. 7 Corecția optică
Se constată o incidență crescută a corecției acuității vizuale cu lentile aeriene (74,26%), lentilele de contact corectând viciu de refracție într-un procent de 25,76% (figura nr.16), însă în ultima perioada numărul corecției viciilor de refracție cu lentile aeriene este în continuă creștere.
25.74%
Lentile aeriene
Lentile de contact
74.26%
Fig. nr. 16 – Corecția optică
Repartiția în funcție de tipul astigmatismului
Din cei 49 pacienți cu astigmatism, repartiția s-a realizat astfel:
15 astigmatism simplu (30,61%);
31 astigmatism compus (63,27%);
3 pacienți astigmatism mixt (6,12%), (tabelul nr.8).
Tabelul nr. 8 Repartiția în funcție de tipul astigmatismului
Se constată o incidență crescută a astigmatismului compus (63,27%), ceea ce impune depistarea și realizarea cât mai precoce a corecției optice; corecția astigmatismului este foarte importantă pentru că este viciul de refracție generator de ambliopie, (figura nr.
17).
30.61% 63.27%
6.12%
Astigmatism
simplu Astigmatism
compus Astigmatism
mixt
Fig. nr. 17 – Repartiția în funcție de tipul astigmatismului
Repartiția în funcție de tipul astigmatismului
Din cei 49 pacienți cu astigmatism, repartiția s-a realizat astfel:
15 astigmatism simplu:
– 9 astigmatism hipermetropic,
– 6 astigmatism miopic,
31 astigmatism compus:
– 21 astigmatism hipermetropic,
– 10 pacienți astigmatism miopic,
3 pacienți astigmatism mixt, (tabelul nr.9).
Tabelul nr. 9 Repartiția în funcție de tipul meridianelor
Se constată o incidență crescută a astigmatismului hipermetropic compus (44,90%), în care ambele meridiane sunt hipermetroape, urmat de astigmatismul hipermetropic simplu (20,41%), în care un meridian este emetrop iar celălalt hipermetrop, astigmatismul miopic compus deținând un procent de 18,37% și astigmatismul miopic simplu
10,20%.
Astigmatismul mixt în care un meridian este miop iar celălalt hipermetrop
deține un procent de 6,12%.
Astigmatism mixt
6.12%
Astigmatism miopic compus
18.37%
Astigmatism hipermetropic compus
44.90%
Astigmatism miopic simplu
10.20%
Astigmatism hipermetropic simplu
20.41%
Fig. nr. 18 – Repartiția în funcție de tipul meridianelor
Repartiția astigmatismului în funcție de gen
Repartiția astigmatismului în funcție de gen nu este semnificativă în ceea ce privește atingerea unui gen.
Se constată prezența astigmatismului în 27 de cazuri la genul feminin (55,10%), iar
în 22 cazuri la genul masculin (44,90%), (tabelul nr. 9).
Tabelul nr. 9 Repartiția astigmatismului în funcție de gen
Se constată o incidență mai crescută a astigmatismului la genul feminin (55,10%), față de genul masculin (44,90%), fără a exista o diferență mare între cele două genuri datorită faptului că numărul persoanelor de gen feminin este mai mare decât cel masculin, (figura nr.
19).
55.10%
44.90%
Feminin Masculin
Fig. nr. 19 – Repartiția astigmatismului în funcție de gen
Repartiția astigmatismului pe grupe de vârstă
Repartiția pe grupe de vârstă a pacienților cu astigmatism aflați în studiu s-a prezentat astfel (tabelul nr. 10).
grupa 0 – 10 ani 8 cazuri (16,33%),
grupa 11 – 20 ani 6 cazuri (12,24%),
grupa 21 – 30 ani 7 cazuri (14,29%),
grupa 31 – 40 ani 6 cazuri (12,24%),
grupa 41 – 50 ani 3 cazuri (6,12%),
grupa 51 – 60 ani 7 cazuri (14,29%),
peste 61 cazuri 12 cazuri (24,49%).
Tabelul nr. 10 Repartiția astigmatismului pe grupe de vârstă
Vârsta pacienților aflați în studiu este cuprinsă între 0 și peste 61 ani. Cea mai mare frecvență a astigmatismului s-a constatat la grupa de vârstă cuprinsă între 0 -10 ani (16,33%), și peste 61 de ani (24,29%). Însă și la celelalte categorii de vârstă se constată o prezență deloc neglijabilă a astigmatismului. La aceste vârste s-a instituit tratamentul de recuperare a
acuității vizuale (figura nr. 20).
24.49%
16.33%
12.24%
14.29%
12.24%
14.29%
6.12%
0-10 ani 11-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani 51-60 ani Peste 61 ani
Fig. nr. 20 – Repartiția astigmatismului pe grupe de vârstă
Patologia asociată astigmatismului
Din totalul pacienților astigmici studiați, 5 prezintă pseudofachie, 3 atrofie de nerv optic, 2 glaucom iar 4 dintre ei prezintă cataractă, (tabelul nr. 11).
Tabelul nr. 11 Patologia asociată astigmatismului
Din cauza acestei patologii cunoscute: pseudoafachie (10,20%), atrofie de nerv optic
(6,12%), glaucom (4,08%), cataractă (8,16%), acuitatea vizuală nu a putut fi corectată în
totalitate cu lentile aeriene sau lentile de contact, (figura nr. 21).
71.44%
10.20%
6.12% 4.08% 8.16%
Pseudofachie Atrofie de nerv optic
Glaucom Cataractă Fără patologie
Fig. nr. 21 – Patologia asociată astigmatismului
Repartiția conjunctivitei în astigmatism
Din totalul pacienților astigmici studiați, 6 pacienți prezintă conjunctivită asociată
astigmatismului, iar un număr de 43 pacienți nu prezintă conjunctivită, (tabelul nr. 12).
Tabelul nr. 12 Repartiția conjunctivitei în astigmatism
Se constată o incidență de 12,24% a conjunctivitei în astigmatism, datorită faptului
susținut în literatura de specialitate că astigmatismul netratat duce la întreținerea unei conjunctivite, (figura nr. 22).
12.24%
Fără conjunctivită
Cu conjunctivită
87.76%
Fig. nr. 22 – Repartiția conjunctivitei în astigmatism
Asocierea astigmatismului cu strabism sau ambliopie
Din cei 49 de pacienți cu astigmatism studiați, 2 pacienți au prezentat astigmatism cu ambliopie, 3 cu strabism convergent, iar restul de 44 fără asociere, (tabelul nr. 13).
Tabelul nr. 13 Asocierea astigmatismului cu strabism sau ambliopie
Se constată o incidență a ambliopiei asociată cu astigmatism (4,08%) și strabism convergent asociat cu astigmatism hipermetropic (6,12%). Astfel depistarea și tratamentul medical trebuie întreprins cât mai devreme, posibilitățiile de recuperare diminuând cu
înaintarea în vârstă.
89.80%
4.08% 6.12% 0%
Astigmatism cu ambliopie
Astigmatism cu strabism convergent
Astigmatism cu strabism divergent
Fără asociere
Fig. nr. 23 – Asocierea astigmatismului cu strabism sau ambliopie
Corecția acuității vizuale în astigmatism
În cazul multor pacienți s-a obținut corecția completă a acuității vizuale, pentru alții doar o parte a acuității vizuale pierdute. Această corecție a fost cu atât mai mare cu cât:
vârsta a fost mai mică,
colaborarea a fost bună,
efectuarea tratamentului patologiei asociate.
Tabelul nr. 14 Corecția acuității vizuale în astigmatism
Corecția completă a acuității vizuale a fost obținută în procent de 38,71% din cazuri, deoarece nu întotdeauna se poate obține în totalitate corecția astigmatismului, iar pe de altă parte se datorează faptului că pacienții prezintă patologie asociată astigmatismului care împiedică recuperarea completă a acuității vizuale, (figura nr.24).
38.78%
30.61%
16.33%
6.12%
4.08% 4.08%
vao=1cc vao=2/3cc vao=1/3cc vao=1/4cc vao=1/10cc vao=1/12cc
Fig. nr. 24 – Corecția acuității vizuale în astigmatism
Repartiția simptomelor asociate astigmatismului
Simptomele luate în discuție sunt:
cefaleea prezentă la 12 pacienți,
oboseala oculară la 9 pacienți,
ochi roșii al 3 pacienți,
lăcrimare la 8 pacienți,
fotofobie la 4 pacienți,
vederea încețoșată la 49 pacienți.
Tabelul nr. 15 Repartiția simptomelor asociate astigmatismului
Cel mai întâlnit simptom este vederea încețoșată prezentă la toți pacienții (100%), acesta fiind principalul simptom pentru care pacienții se adresează medicului oftalmolog.
Mai sunt prezente într-un procent deloc neglijabil și alte simptome: cefaleea (24,49%), oboseala oculară (18,37%), ochi roșii (6,12%), lăcrimare (16,33%), fotofobie (8,16%), (figura nr. 25).
Aceste date sunt corelate cu literatura de specialitate unde se afirmă faptul că astigmatismele necorectae sunt generatoare de cefalee, vedere încețoșată atât la aproape cât și
la distanță, ochii roșii datorită cititului timp îndelungat.
100%
24.49%
18.37%
6.12%
16.33%
8.16%
Fig. nr. 25 – Repartiția celor mai frecvente simptome în astigmatism
Corecția optică a astigmatismului
Corecția astigmatismului pentru obținerea unei acuități vizuale optime s-a aplicat în
37 de cazuri cu lentile aeriene, iar restul de 12 folosesc pentru corecție lentilele de contact
(tabelul nr.16).
Tabelul nr. 16 Corecția optică a astigmatismului
Se constată o incidență crescută a corecției optice cu lentile aeriene (75,51%), iar un procent de 24,49% realizează corecția cu lentile de contact, (figura nr. 26).
Asociația de optometrie estimează că peste 20% din populație folosesc lentlile de
contact torice pentru corecția astigmatismului.
24.49%
Lentile aeriene
Lentile de contact
75.51%
Fig. nr. 26 -Corecția optică a astigmatismului
Repartiția în funcție de tipul hipermetropiei
Din ce 35 de pacienți cu hipermetropie, 18 pacienți au prezentat hipermetropie de grad mic (51,43%), 11 pacienți hipermetropie de grad mediu (31,43%) și 6 pacienți hipermetropie de grad mare (17,14%), (tabelul nr. 17).
Tabelul nr. 17 Repartiția în funcție de tipul hipermetropiei
Se constată o incidență crescută a hipermetropiei mici (51,43%), dar și a hipermetropiei medii (31,43%), ceea ce a impus corecția optică, ce are drept obiective: corectarea deficitului senzorial, care poate influența starea motrică și corectarea
hiperacomodației, care echilibrează dissinergismul acomodație-convergență, (figura nr. 27).
17.14%
Hipermetropie mică
Hipermetropie medie
Hipermetropie mare
31.43%
51.43%
Fig. nr. 27 – Repartiția în funcție de tipul hipermetropiei
Repartiția hipermetropiei în funcție de gen
Repartiția hipermetropiei în funcție de gen este neseminificativă în ceea ce privește atingerea unui gen.
Se constată prezența hipermetropiei în 19 cazuri la genul feminin (54,29%), iar în 16
cazuri la genul masculin (45,71%), (tabelul nr. 18).
Tabelul nr. 18 Repartiția hipermetropiei în funcție de gen
Se constată o incidență mai crescută a hipermetropiei la genul feminin (54,29%) față de genul masculin (45,71%), fără a exista o diferență mare între cele două genuri datorită faptului că numărul persoanelor de gen feminin este mai mare decât cel masculin, (figura nr.
28).
Masculin
45.71%
Feminin
54.29%
Fig. nr. 28 – Repartiția hipermetropiei în funcție de gen
Repartiția hipermetropiei pe grupe de vârstă
Repartiția pe grupe de vârstă a pacienților cu hipermetropie aflați în studiu s-a prezentat astfel, (tabelul nr. 19).
grupa 0 – 10 ani 7 cazuri (20%),
grupa 11 – 20 ani 4 cazuri (11,43%),
grupa 21 – 30 ani 2 cazuri (5,71%),
grupa 31 – 40 ani 1 cazuri (2,86%),
grupa 41- 50 ani 2 cazuri (5,71%),
grupa 51 – 60 ani 7 cazuri (20%),
peste 61 cazuri 12 cazuri (34,29%).
Tabelul nr. 19 Repartiția hipermetropiei pe grupe de vârstă
Se constată incidența crescută a hipermetropiei la grupa de vârstă 0 – 10 ani (20%) și la peste 61 ani (34,29%), (figura nr. 29).
Aceste date corespund literaturii de specialitate unde se afirmă că hipermetropia este viciul de refracție cel mai des întâlnit la naștere (80 – 90%), o parte dintre ei rămând cu acest viciu toată viața.
34.29%
20%
20%
11.43%
5.71%
2.86%
5.71%
0-10 ani 11-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani 51-60 ani > 61 ani
Fig. nr. 29 – Repartiția hipermetropiei pe grupe de vârstă
Repartiția patologiei asociată hipermetropiei
Din totalul pacienților hipermetropi studiați, 7 prezintă cataractă, 2 glaucom, 1 conjunctivită și 3 pacienți angiopatie spastică, (tabelul nr. 20).
Tabelul nr. 20 Repartiția patologiei asociată hipermetropiei
Se constată o incidență crescută a cataractei (20%), angiopatie spastică (8,57%), glaucom (5,71%) datorită configurației camerei anterioare, conjunctivită (2,86%), pe când un procent de 62,86% nu au patologie asociată hipermetropiei, (figura nr. 30).
Fără patologie
62.86%
Angiopatie
spastică
8.57%
Conjunctivită
2.86%
Glaucom
5.71%
Cataractă
20%
Fig. nr. 30 – Repartiția patologiei asociate hipermetropiei
Asocierea hipermetropiei cu strabism sau ambliopie
Din cei 35 de pacienți cu astigmatism studiați, 3 pacienți au prezentat astigmatism cu ambliopie, 5 cu strabism convergent, iar restul de 26 fără asociere, (tabelul nr. 23).
Tabelul nr. 23 Asocierea hipermetropiei cu strabism sau ambliopie
Se constată o incidență a hipermetropiei asociată cu ambliopie (11,43) și strabism (14,29%), ceea ce impune depistarea și realizarea cât mai precoce a corecției optice, (figura nr. 31).
74.29%
11.43% 14.29%
Hipermetropie cu ambliopie
Hipermetropie cu strabism
Hipermetropie
Fig. nr. 31 – Asocierea hipermetropiei cu strabism sau ambliopie
Corecția acuității vizuale în hipermetropie
În cazul multor pacienți s-a obținut corecția completă, pentru alții doar o parte a
acuității vizuale pierdute. Această corecție a fost cu atât mai mare cu cât:
vârsta a fost mai mică,
colaborarea a fost bună,
efectuarea tratamentului patologiei asociate.
Tabelul nr. 24 Corecția acuității vizuale în hipermetropiei
Corecția completă a acuității vizuale a fost obținută în procent de 42,86% din cazuri, restul pacienților prezentând patologie asociată hipermetropiei, s-au adresării medicului oftalmolog la o vârstă înaintată, când corecția completă a acuității vizuale nu a mai fost posibilă, dar și din cauza adresabilității pacienților cu vicii de refracție greu de corectat,
(figura nr. 32).
42.86%
22.86%
20%
8.57%
5.71%
vao=1cc vao=2/3cc
vao=1/3cc vao=1/4cc
vao=1/10cc
Fig. nr. 32 – Corecția acuității vizuale în hipermetropie
Repartiția simptomelor asociate hipermetropiei
Simptomele luate în discuție sunt:
cefaleea prezentă la 20 pacienți,
oboseala oculară la 8 pacienți,
ochi roșii al 5 pacienți,
lăcrimare la 4 pacienți,
usturimi oculare la 9 pacienți,
vedere încețoșată la 29 pacienți, (tabelul nr. 25).
Tabelul nr. 25 Repartiția celor mai frecvente simptome în hipermetropie
Cel mai întâlnit simptom este vederea încețoșată prezent la 82,86% dintre pacienți, acesta fiind principalul simptom pentru care pacienții se adresează medicului oftalmolog.
Mai sunt prezente într-un procent deloc neglijabil și alte simptome: cefaleea (57,14%), oboseala oculară (22,86%), ochi roșii (14,27%), lăcrimare (11,43%), usturimi oculare (25,71%), (figura nr. 33).
.
82.86%
57.14%
22.86%
14.27%
11.43%
25.71%
Cefalee Oboseală oculară
Ochi roșii Lăcrimare Usturimi oculare
Vedere
încețoșată
Fig. nr.33 – Repartiția celor mai frecvente simptome în hipermetropie
Repartiția în funcție de tipul miopiei
Din cei 17 pacienți cu miopie, 9 au prezentat miopie mică (52,94%), 4 miopie
mare (23,53%), 3 miopie medie (17,65%), iar un pacient miopie forte (5,88%), (tabelul nr.
26).
Tabelul nr. 26 Repartiția în funcție de tipul miopiei
Se constată o incidență crescută a miopiei mici (52,94%), dar și a miopiei mari (23,53%), miopie medie (17,65%), iar miopia forte deținând un procent de (5,88%), ceea ce impune depistarea și realizarea corecției optice, deoarece miopia este generatoare de
complicații precum cataracta, dezlipirea de retina și hemoragii retiniene.
52.94%
23.53%
17.65%
5.88%
Miopie mică Miopie mare Miopie medie Miopie forte
Fig. nr. 34 – Repartiția în funcție de tipul miopiei
Repartiția miopiei în funcție de genuri
Repartiția miopiei în funcție de gen nu este semnificativă în ceea ce privește atingerea unui gen.
Se constată prezența miopiei în 10 cazuri la sexul feminin (58,82%), iar în 7 cazuri la sexul masculin (41,18%), (tabelul nr. 27).
Tabelul nr. 27 Repartiția miopiei în funcție de genuri
Se constată o incidență mai crescută a miopiei la sexul feminin (58,82%), fără a exista
o diferență mare între cele două genuri.
Studiile arată că femeile au un risc mai mare de a dezvolta miopie decât bărbații și
odată dezvoltată de a avea o formă mai severă de boală decât bărbații, și de asemenea miopia poate să apară la femei și în urma unei sarcini.
58.82%
41.18%
Fe minin M asculin
Fig. nr. 35 – Repartiția miopiei în funcție de gen
Repartiția miopiei pe grupe de vârstă
Repartiția pe grupe de vârstă a pacienților cu miopie aflați în studiu s-a prezentat astfel (tabelul nr. 28).
grupa 0 – 10 ani 2 cazuri (11,76%),
grupa 11 – 20 ani 3 cazuri (17,65%),
grupa 21 – 30 ani 5 cazuri (29,42%),
grupa 31 – 40 ani 4 cazuri (23,53%),
grupa 41 – 50 ani 1 cazuri (5,88%),
grupa 51 – 60 ani 1 cazuri (5,88%),
peste 61 ani 1 caz (5,88%).
Tabelul nr. 28 Repartiția miopiei pe grupe de vârstă
Se constată o incidență crescută a miopiei la grupa de vârstă 11 – 20 ani (17,65%), 21-
30 ani (29,42%) și 31 – 40 (23, 53%), (figura nr. 36).
Aceste date corespund statistic literaturii de specialitate unde se afirmă faptul că miopia afectează mult mai frecvent populația adultă tânără.
Recent au fost realizate studii în care a fost demonstrată legătura dintre incidența crescută a cazurilor de miopie și nivelul de educație al populației studiate. Cu cât preocupările intelectuale ale unei populații sunt mai intense, cu atât mai frecvente sunt cazurile de miopie.
29.42%
23.53%
17.65%
11.76%
5.88% 5.88% 5.88%
0-10 ani 11-20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani 51-60 ani > 61 ani
Fig. nr. 36 – Repartiția miopiei pe grupe de vârstă
Repartiția miopiei după evoluție
Din ce 17 pacienți cu miopie studiați, 15 au miopie simplă (88,24%) și 2 pacienți miopie patologică (11,76%), (tabelul nr.29).
Tabelul nr.29 Repartiția miopiei după evoluție
Se constată o incidență crescută a miopiei simple (88,24%), dar totuși există un procent de (11,76%) de miopie patologică, ceea ce impune depistarea și realizarea cât mai precoce a tratamentului datorită faptului că miopia patologică este însoțită de multilpe modificări la nivelul fundului de ochi, fiind generatoare de complicații cum ar fi: dezlipirea de retină, cataractă subcapsulară, hemoragii retiniene, (figura nr. 37).
11.76%
88.24%
Miopie simplă
Miopie patologică
Fig. nr. 37 – Repartiția miopiei după evoluție
Repartiția patologiei asociate miopie
Din cei 17 pacienți miopi studiați, 2 prezintă opacități vitreene asociate miopiei,
2 leziuni degenerative, 3 cataractă și 1 pacient prezintă glaucom cu unghi închis, (tabelul nr.
30).
Tabelul nr. 30 Repartiția patologiei asociate miopiei
Se constată o incidență crescută a cataractei (17,65%), opacități vitreene (11,76%), leziuni degenerative (11,76%), glaucom primar cu unghi închis (5,88%), iar un procent de
52,95% nu prezintă patologie asociată miopiei, (figura nr. 38).
Fără patologie
52.95%
Glaucom primar cu unghi deschis
Cataractă
5.88%
17.65%
Leziuni degenerative
11.76%
Opacități vitreene
11.76%
Fig. nr. 38 – Repartiți patologiei asociate miopiei
Corecția acuității vizuale în mioipie
În cazul multor pacienți s-a obținut corecția completă, pentru alții doar o parte a
acuității vizuale pierdute. Această corecție a fost cu atât mai mare cu cât:
vârsta a fost mai mică,
colaborarea a fost bună,
efectuarea tratamentului patologiei asociate.
Tabelul nr. 31 Corecția acuității vizuale în miopie
Corecția completă a acuității a fost obținută în procent de 35,30% din cazuri, la restul pacienților neputând fi obținută recuperarea completă a acuității vizuale din cauza patologiei
asociate care împiedică obținerea unei acuități vizuale maxime, (figura nr.39).
35.30%
17.65%
17.65%
11.76%
11.76%
5.88%
vao=1cc vao=2/3cc vao=1/2cc vao=1/3cc vao=1/4cc va0=1/10
Fig. nr. 39 – Corecția acuității vizuale în miopie
Repartiția simptomelor asociate miopiei
Simptomele luate în discuție sunt:
cefaleea prezentă la 9 pacienți,
ochi roșii al 5 pacienți,
oboseală oculară 5 pacienți,
lăcrimare la 3 pacienți,
usturimi oculare la 7 pacienți,
vedere încețoșată la 17 pacienți.
Tabelul nr. 32 Repartiția simptomelor asociate miopiei
Cel mai întâlnit simptom este vederea încețoșată prezent la toți pacienții (100%), acesta fiind principalul simptom pentru care pacienții se adresează medicului oftalmolog.
Mai sunt prezente într-un procent deloc neglijabil și alte simptome: cefaleea
(52,94%), oboseala oculară (29,41%), ochi roșii (29,41%), lăcrimare (17,65%), usturimi oculare (41,18%), (figura nr. 40).
100%
52.94%
29.41% 29.41%
17.65%
41.18%
Fig. nr. 40 –Repartiția simptomelor asociate miopiei
9. Concluzii
1) În perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2014 au fost luați în evidență și tratați pentru vicii de refracție un număr de ? pacienți prezentați ambulator la Centrul Medical Dr. Stănilă .
2) În ceea ce privește incidența tulburărilor de refracție s-a constatat o predominanță a vicilor de refracție astigmice (48,51%), dar și a celor stigmice, miopia și hipermetropia, deținând împreună un procent de 51,49%.
3) Comparând incidența tulburărilor de refracție la cele două genuri se constată o predominanță la genul feminin (55,45%), fără a exista o diferență mare între cele două genuri.
4) Se constată predominanța cazurilor provenite din mediul urban, 65 pacienți (64,36%), putând semnifica faptul că populația din mediul urban se adresează mai frecvent medicului oftalmolog.
5) Repartiția pe grupe de vârstă a cazurilor de tulburări de refracție studiate, relevă o
incidență crescută la grupele de vârstă 0 – 10 ani (16,82%) și > 61 ani (24,75%).
6) Principalul simptom pentru care pacienții se adresează medicului oftalmolog este vederea încețoșată (94,06%). Pe lângă acesta, mai prezintă simptome asociate: cefaleea (40,59%), oboseala oculară (21,78%), usturimi oculare (15,845), fotofobie (3,96%), ochi roșii (7,92%) și lăcrimare (14,85%).
7) Corecția acuității vizuale s-a făcut cu lentile aeriene (74,26%) și uneori și cu lentile de contact (25,745) trebuind să asigure corecția totală a ametropiilor.
8) Luând în discuție tipul astigmatismului, s-a constatat o incidență crescută a astigmatismului compus (63,27%), urmat de astigmatismul simplu (30,61%) și cel mixt (6,12%) ceea ce impune depistarea și realizarea cât mai precoce a corecției optice, acest viciu de refracție fiind generator de ambliopie.
9) Repartiția pe grupe de vârstă și gen a cazurilor de astigmatism studiate, relevă o incidență crescută la grupele de vârstă 0 – 10 ani (16,33%), > 61 ani (24,29%) și la sexul feminin. Însă și la celelalte categorii de vârstă se constată o prezență deloc neglijabilă a astigmatismului, beneficiind de corecția acuității vizuale.
10) Corecția completă a acuității vizuale în astigmatism s-a obținut în 38,78% din cazuri, datorită faptului că acuitatea vizuală completă nu se obține întotdeauna la pacienții astigmici pe de o parte, iar pe de altă parte unii pacienți prezintă patologie asociată astigmatismului (glaucom, cataractă, atrofie de nerv optic, pseudofachie) care împiedică corecția completă a acuității vizuale.
11) Luând în discuție tipul hipermetropiei se observă o incidență crescută a hipermetropiei de grad mic la 18 pacienți reprezentând 51,43%, dar și a hipermetropiei de grad mediu la 11 pacienți reprezentând 31,43%, în timp ce la 6 pacienți ce reprezintă 17,14% s-a întâlnit hipermetropie de grad mare.
12) Comparând incidența hipermetropiei la cele două genuri se constată o predominanță
la genul feminin (54,29%), fără a exista o diferență mare între cele două genuri.
13) Repartiția pe grupe de vârstă a cazurilor de hipermetropie studiate relevă o incidență crescută a hipermetropiei la grupele de vârstă 0 – 10 (20%) și > 61 (34,29%).
14) În cea ce privește patologia asociată hipermetropiei se constată o incidență crescută a cataractei (20%), angiopatie spastică (8,57%), glaucom (5,71%), conjunctivită (2,86%), pe când un procent de 62,86% dintre hipermetropi nu au patologie asociată.
15) Se constată asocierea hipermetropiei cu strabismul convergent (14,29%) și ambliopia
(11,43%) ceea ce impune depistarea și realizarea cât mai precoce a corecției optice.
16) Corecția completă a acuității vizuale la pacienții hipermetropi a fost obținută într-un procent de 42,86% din cazuri, restul pacienților prezentând patologie asociată hipermetropiei sau adresării medicului oftalmolog la o vârstă înaintată când corecția completă a acuității vizuale nu a mai fost posibilă.
17) Luând în discuție tipul miopiei se observă o incidență crescută a miopiei de grad mic, la 9 pacienți reprezentând 52,94%, miopiei mare la 4 pacienți reprezentând 23,53% , miopiei medii la 3 pacienți reprezentând 17,65%, în timp ce la 1 pacient reprezentând
5,88% s-a întâlnit miopie forte.
18) Repartiția pe grupe de vârstă a cazurilor de miopie studiate relevă o incidență crescută a miopiei la adulții tineri cu vârstă cuprinsă între 21 – 30 ani (29,42%) și 31 – 40 ani (23,53%).
19) În ceea ce privește patologia asociată miopiei se constată o incidență a cataractei (17,65%), opacități vitreene (11,76%), leziuni degenerative (11,76%), glaucom primar cu unghi închis (5,88%), iar un procent de 52,95% nu prezintă patologie asociată miopiei.
20) Corecția acuității vizuale în miopie s-a obținut în 35,30% din cazuri, restul pacienților prezentând patologie asociată miopiei precum cataractă, glaucom primar cu unghi deschis , leziuni degenerative, care împiedică corecția completă a acuității vizuale.
10. Bibliografie
1) Adeati CO, Egbeweale BE: Refractive errors in Mercyland Specialist Hospital,
Osogbo, Western Nigeria. Niger postgrad Med J 2008.
2) Adegbehingbe BO, Majekodunni AA, Akinsola FB, Soetan Eo: Pattern of refractive errors at obafeni University Teaching Hospital, Ileife, Nigeria. Nigerian Journal of Ophthalmology 2003.
3) Adegbehingbe BO, Adeoye Ao, Onahpoy OM: Refractive errors in childhood.
Nigerian journal of surgical sciences 2005.
4) Ashaye AO: Refractive astigmatism. Afr J Med Med Sci 2002.
5) Bragheeth MA, Dua HS. Effect of refractive and Topographic astigmatic axis on
LASIK corection of myopic astigmatism. Journal of Refractive. May – Jun 2005. Vol.
21.
6) Buiuc S. – ”Principii teoretice și practice ale oftalmologiei” , volumul I, Ed.
Tehnopres, Iași, 2000.
7) Carmen Mocanu, Doina Barascu – ”Diagnostic pozitiv și diferențial în oftalmologie”,
Ed. Sitech 2008.
8) Clinical Optics and Refraction – A Guide for Optometrists Contact Lens Opticians and Dispensing Opticians, 2007..
9) Coleman AL, Yu F, Keelen E: The treatment of uncorrected refractive error improves vision specific quality of life 2006.
10) Color Atlas of Ophthalmology – Third Edițion, 2003.
11) Cristina Vlăduțiu – ”Oftalmologie”, Ed. Mega, Cluj – Napoca 2009.
12) David D., Elliott – Clinical Procedures in Primary Eye Care, second edițion, 2003.
13) Javadi MA, Mohammad pour M, Rabei HM. Keratectomia after LASIK but not after
PRK in one patient. Journal of Refractive Suegery. Oct 2006. Vol. 22.
14) Kohlhaas M, Spoerl E, Boehm AG, Pollack K. A corection formula for the real intaocular pressure after LASIK for the correction of myopic astigmatism. Journal of Refractive Suegery. March 2006. Vol. 22.
15) Lang G. Ophthalmolgy a Pocket Textbook Atlas 2nd edition 2007.
16) Manual for eye examinațion and diagnosis 2007.
17) Marieta Dumitrache – ”Tratat de Oftalmologie” , Editura Carol Davila 2005, ISBN:
973 – 708 – 051 – 3.
18) Maul E et al. Refractive error study in children: results from La Florida, Chile, American Journal of Ophthalmology, 2000.
19) Mc. Carty CA: Editorial: Refractive error. Br. J Ophthalmol 2006.
20) Nancy B. Carlson, Daniel Kurtz – Clinical Procedures for Ocular Examinațion,
Third Edițion, 2003.
21) Nicula C. – ”Corecția viciilor de refracție”. Ed. Midianira , Cluj-Napoca, 2002.
22) Ophtalmology; Investigațion and examinațion techniques 2007.
23) Pavan Langston D. – ”Manual of Ocular Diagnosis and Therapy” Fith Edițion,
2002, by Lippincot Williams & Wikins.
24) Riyaz Ahnod, Mouhamed A Al – Aqaba, Usana Fores, Ahnod Muneer Otri, Ammor Miri, Dalia G Said, Harmmider S Dua, Corelațion between the pattern of myopic fundal changes and the axis of astigmatism of the eye. Br J Ophthalmol 2010.
25) R. Fletche & D. C. Still – Eye Examination and Refraction, Second Edition, 1998.
26) Stănilă A. – ”A, B, C în Oftalmologie”, Ed. Tripotrib , Sibiu ,1997.
27) Stănilă A. – ”Cristalinul”, Sibiu 2000.
28) Stănilă A. – ”Oftalmologie, ghid practic”, Ed. Imago, Sibiu, 2000.
29) Thacker N. – ”Medicine Journal”, March 2003, Nr. 3, 4, vol. 4.
30) Zhao J et al. Refractive errors studyin children. American Journal of
Ophthalmology, 2000.
31) Weab RA: Refractive errors and presbyopia. In Epidemiology of eye disease 2nd edițion. Edited by: Johnson GJ, Mimassian DC, Weale RA, West SK. London: Arnold publisher; 2003.
32) Wong Ty, Foster, Pj, Hee J, et al. The prevalence and risk factors for refractive errors in adult Chinese residents in Singapore Invest Ophthalmol Vis Sci. 2000.
33) www. emedicine. com.
34) www. allhealth. com.
35) www. eyeatlas. com.
36) www. subscrib. com.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Incidenta Viciilor de Refractie Astigmice (ID: 156922)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.