Incidenta Traumatismelor Umarului la Sportivi

Medicina

Incidenta Traumatismelor Umarului la Sportivi

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

1.Introducere

1.1 Incidența traumatismelor umărului la sportivi-Generalități

Accidentările sau traumatismele, acestea sunt două cuvinte care noi cu toții încercam să le auzim cât mai rar și pe cât posibil să le evităm deoarece știm cu toții cât de neplăcute și dureroase pot fi. Ne ia o secundă de neatenție și răul este făcut dar ne trebuie zile săptămâni luni chiar ani pentru a ne reveni din urmă unor întâmplări neplăcute, de putem accidenta oriunde și oricând, în timpul unei plimbări, la servici, acasă în timul curățeniei , la birou, pe scări etc. Sportul este un mediu în care accidentările apăr frecvent și un tratament executat cu imprudentă poate creă recidive. Sportul este activitatea care îi permite practicantului să se relaxeze într-un mod activ după o zi plină de stress, de asemenea ajută la menținerea unei vieți sănătoase, îmbunătățirea condiției fizice este și un bun factor social, prin numeroasele sale domenii oferid posibilitatea pentru oameni de a socializa și de a se destinde. Sportul printre altele antrenează și menține sănătatea psihicului, întărește voința, dârzenia și spiritul de competiție. Însă sportul de performanță nu este tocmai sănătatea întruchipată deoarece solicita prea mult organismal iar în aceste condiții apar și accidentările frecvente și specifice fiecărui sport în parte. Exemple sunt in baschet-umerii și brațele, polo pe apa-brațele umerii, fotbal-genunchii și gleznele etc.

1.2 Scopul lucrării

Un portar din domeniul fotbalului este expus la numeroase pericole de accidentare, cele mai frecvente fiind cele de genunchi șold cot și umăr. În această lucrare se va acorda atenție accidentărilor membrului superior pentru postul de portar.

1.3 Motivație

Postul de portar este unul important în jocul de fotbal pentru că se zice că un portar bun face 50% din victorie, și pentru aceasta e esențial să ai un portar bun și să îl menții sănătos, pentru că în momentul în care apare o accidentare, durere acesta nu mai poate exercita aceeasi atenție care o solicită jocul și astfel el nu mai dă randament 100%. Motivul pentru care mi-am ales această temă a fost datorat faptului că, fiind sportiv în domeniul fotbalului pe postul de portar, am fost interesat de traumatismele ivite în cadrul acestei activități, în special traumatismelor membrului superior la nivelul umărului.

De-alungul timpului în care am practicat fotbal am întâlnit multe cazuri diferite de traumatisme la segmente diferite ale corpului dar, am de gând să acord atenție membrului superior. Astfel din experiențele întâlnite, văzute, și trăite de mine și de alții am decis să îmi axez studiul asupra zonei umărului deoarece e un component important pentru postul de portar.

Umărul este important pentru portar pentru a prinde mingea, ridica brațele, direcționa jucătorii, pentru a amortiza șocurile ivite în timpul jocului, pentru a-și lua avânt și pentru coordonarea unor mișcări specifice portarilor. De asemenea consider că studierea acestui subiect mă va ajută la buna înțelegere a biomecanicii umărului, la prevenirea accidentărilor, și la tratarea traumatismelor în cazul în care totuși se vor ivi.

Umărul și cotul sunt expuse accidentărilor în permanență pentru că în orice moment se poate să vină un șut de la distanță scurtă care îl poate surprinde pe portar și îi poate afecta cotul mana sau umărul astfel ivindu-se accidentarea. Leziunile musculare pot să fie produse direct prin traumatism, prin suprasolicitare în cazul unor sesiuni de efort ridicat și menținut nelăsând loc organismului pentru refacere și odihnă sau prin invazie tisulară (prinrupere).

Multe accidentări apar din lipsă de pregătire a organismului la efort, în urma învățării greșite a anumitor mișcări ce pot afecta umărul, sau chiar în urmă unor contacte dure între jucători. După procesul de reparare și remodelare apar modificări ale funcției mușchiului, că deficite de forță, tulburări ale echilibrului de forțe grupele agoniste și antagoniste, flexibilitate, propriocepție (prin receptoriii cutanați, musculari și articulări).în lipsa unor tratamente adecvate, sportivul riscă să facă noi leziuni în aceleași structuri sau într-o altă regiune, lanțul kinetic funcțional fie ele leziuni ale mușchilor articulațiilor sau oaselor.

Pentru evitarea acestor lucruri se recomandă întărirea structurilor care sunt solicitate la postul de portar astfel încât accidentările să fie reduse.

2. Noțiuni de biomecanică a umărului

Umărul este o combinație de articulații, tendoane și mușchi care permite realizarea unei game largi de mișcări ale brațului.

2.1 Noțiuni de biomecanică a umărului, pentru acțiunea de aruncare

Articulația scapulo-humerală este o articulație sferoidală (enartroză) în care libertatea de mișcare este de amplitudine maximă, iar aceasta e și mai mult amplificată prin participarea celorlalte articulații ale centurii scapulare; interscapulo-toracică, sterno-claviculară și acromio-claviculară. Această conformație anatomică permite capului humeral să poată să se miște în jurul unei infinități de axe, să realizeze cele mai variate mișcări, din care 4 sunt principale; flexie – extensie; abducție – ad-ducție; circumducție și rotație.

Mișcările de flexie și abducție în momentul aruncării mingii spre exemplu, determină un stres suplimentar la nivelul articulației umărului și a altor segmente ale extremității superioare.

Cunoașterea biomecanicii acestor activități sportive, sunt esențiale în dezvoltarea unor programe de recuperare eficiente.

“Aruncarea este o acțiune complexă a corpului uman prin care acesta urmărește să azvârle cât mai departe un obiect oarecare.”Forța este distribuită prin lanțul kinetic dinspre picioare spre brațe și apoi mișcarea finalizându-se în degete.Extremitatea inferioară produce puterea. Rotația trunchului permite transferul de energie dinspre umăr spre cot și flexia, extensia, abducția sau adductia falangelor oferă direcționarea mingii înainte ca aceasta să intre pe traiectoria aruncării.

2.1.1 Fazele aruncării:

1. Faza de pregătire a mișcării: Pregătirea mișcării se produce la nivelul creierului, acesta trimițând comenzile necesare legate de direcție, distanță, viteză, forță și înălțime.Se termină în momentul separării celor două mâini, după ce portarul prinde mingea.Necesită control și echilibru ridicat forță bună la nivelul trunchiului și pelvisului.

2. Faza de inițiere a mișcării: Începe în momentul separării celor două mâini.Se termină cu rotația externă maximă și abducție a umarului. Deltoidul și supraspinosul acționează împreună pentru a realiza mișcarea de elevație a umărului peste 90grade .Flexorii, rotatorii externi, subscapularul, pectoralul mare, dorsalul mare, acționează pentru a împiedica mișcările adiționale, având un rol important în controlul mișcării.Dințatul anterior este principalul rotator, infraspinosul și rotundul mic sun responsabili pentru rotația externă. Subscapularul, pectoralul mare și dorsalul asigură suportul capsular anterior. Laxitatea capsulară anterioară poate conduce la translarea capului humeral și la problemele impingementului intern.Laxitatea poate fi redusă prin poziționarea scapulară corectă și îmbunătățirea forței subscapularilor.

3. Faza de accelerație: Începe cu mișcarea de rotație externă maximă și abducție a umărului. Se încheie în momentul eliberării mingii, velocitati angulare înalte apar la nivelul umărului și cotului.Mușchii dințatul anterior și pectoralul mare sunt activați puternic.Subscapularul și dorsalul se contractă concentric pe măsură ce este inițiata mișcarea de rotație internă a brațului.Pectoralul mare și rotundul mic acționează împreună pentru a controla rotația internă a umărului.

4. Faza de decelerație șide încheiere a mișcării: Începe cu eliberarea mingii și se încheie în momentul finalizării mișcării de aruncare.Roundul mic este mai activ decât mușchii glenoumerali, controlând decelerația. Deltoidul este activat puternic la începutul fazei, bicepsul se contractă excentric pentru a reduce forțele de distracție prezente în articulația cotului. Rotatorii externi, trebuie să decelereze brațul după eliberarea mingii și să se opună forțelor de distracție ce apăr la nivelul umărului.

2.1.2 Factorii de care depinde funcționalitatea umărului

Pentru a funcționa normal umărul are nevoie de:

1-Stabilitate

2-Forță musculară scapulară

3-Raport echilibrat între forțe

4-Relația umărului cu alte segmente ale corpului

5-Postură corectă a corpului

1. Stabilitatea este fundamentală pentru funcționarea normală a articulațiilor.

Stabilizatorii statici includ:

Capsula articulară

Ligamentele

Cavitatea glenoidă

Stabilitatea dinamică

Nervii și mușchii, incluzând impulsurile aferente de la receptori la sistemul nervos central pentru a asigura suportul echilibrului activității musculare.

2. Controlează mișcarea scapulei, recuperarea acestora fiind fundamentală în toate cazurile de leziuni ale umărului.

Nivelul lor de forță și control este crucial pentru umăr, de aceea exercițiile ce includ acești mușchi trebuie introduse cât mai devreme în programul de recuperare chiar și în cazul unei intervenții chirurgicale.

Toate programele de reabilitare a umărului trebuie să includă exerciții de stabilizare a mușchilor scapulari. O scapulă instabilă poate conduce la impingement sau tendiniteale coafei rotatorilor și bicepsului.

Pentru a controla și reantrena trapezul superior pot fi utilizate două tehnici diferite. Biofeedbackul – facilitează activitatea mușchilor coafei rotatorilor, acesta reduce activitatea fascicolelor trapezului superior în timpul exercițiilor de abducție a umărului.

Taping-ul scapular-folosit în cazul prezenței unui impingement secundar, în care poziționarea greșită a scapulei în timpul mișcării deasupra capului, cauzează impingementul tendonului coafei rotatorilor.

Taping-ul trebuie însoțit de exercițiile de reeducare a mușchilor scapulari, pentru a fi capabili să poziționeze scapulă corect, în timpul mișcării umărului.

3. Mișcările active ale umărului se bazează mai ales pe acțiunea cuplurilor de forțe. În articulația glenohumerală, infraspinosul și rotundul mic formează un cuplu de forțe cu subscapularul, iar mușchii rotatori ai coafei cu deltoidul.

Cuplul de forțe scapular include trapezul superior și inferior și dințatul anterior ce lucrează împreună pentru a rota în sus scapulă, iar pectoralul mic, ridicătorul scapulei și romboidul, se contractă pentru a rota în jos scapulă.

Pentru a produce mișcarea dorită, mușchii din cadrul aceluiași cuplu de forțe trebuie să se coordoneze din punct de vedere al timpului și nivelului de intensitate.

4. Stabilitatea trunchiului și extremității inferioaresunt importantepentru funcționarea scapulară. Trunchiul și membrele inferioare asigură 51% până la 55% din energia kinetică și forța totală necesară activităților de „overhead”. Umărul contribuie cu 13% din producția totală de energie și cu 21% din forță totală.

Exercițiile ce se adresează rotatorilor, abductorilor și extensorilor umărului precum și mușchii abdominali, oblicii și extensorii trunchiului, ar trebui incluse în programul de recuperare a umărului.

5. O postură corectă este esențială pentru funcționarea și echilibrul umărului.

Postura trebuie corectată pentru că un program de recuperare să obțină rezultate corespunzătoare.

O postură cifotică toracala determină protractia scapulei și rotația internă a humerusului. Există o relație strânsă între coloana cervicală și umăr.

Limitarea mișcărilor humerale poate determina și limitarea mobilității articulare la nivelul coastelor și spinei toracice.

2.2 Biomecanica și anatomia umărului

Structura funcțională a centurii scapulare

Legătura dintre partea superioară a trunchiului și membrele superioare este realizată de centura scapulară .Scheletul centurii scapulare este alcătuit din douăoase: clavicula și omoplatul.

Clavicula este un os lung, turtit, așezat transversal, deasupra toracelui între manubriul sternal și acromionul omoplatului.

“Scapula (omoplatul) este un os lat cu formă triunghiulară situat în treimea superioară a spatelui, pe grilajul costal, între coastele 2 și 7, cu baza în sus; are două fețe: anterioară (cea dinspre coaste; este concavă) și posterioară. Pe fața anterioară se inserează mușchiul subscapular. Fața posterioară (sau dorsală) este convexă și prezintă o creastă înaltă care se mărește spre umăr, denumită spina omoplatului. Lateral-exterior se îngroașă și formează o apofiză numită acromion”.

Articulațiile centurii scapulare sunt:

-articulația sterno-claviculară

-articulația acromio-claviculară

-articulația scapulo-toracică

Biomecanica articulației sterno-claviculară

Articulația sterno-clavicularăeste o diartroză prin dublă îmbucare, deci o articulație șelară, are două grade de libertate: permite claviculei mișcări de ridicare și coborâre și mișcări de proiectare înainte și înapoi, iar ca o rezultantă

a acestora și mișcări de circumducție.

Adevăratul pivot al acestor mișcări este ligamentul costo-clavicular în jurul căruia se realizează aceste mișcări.

Extremitățile claviculei, în diversele mișcări, se deplasează concomitent, dar în sens invers, astfel:

– în mișcarea de proiecție înainte a claviculei extremitatea ei internă basculează înapoi, iar cea externă-înainte.

– în mișcarea de proiecție înapoi a claviculei, extremitatea ei internă basculează înainte, iar cea externă basculeaza înapoi.

– în mișcarea de circumducție, extremitatea internă are o amplitudine mai mică, iar cea externă o amplitudine mai mare.”

Mușchii motori ai articulației sterno-clavicularesunt:

–mușchii ridicători ai claviculei / mușchii pentru proiecția înapoi a claviculei

–trapezul, sternocleidomastoidianul (capătul clavicular)

–mușchii coborâtori ai claviculei / mușchii pentru proiecția înainte a claviculei:

–marele pectoral, deltoidul, subclavicularul

Biomecanica articulației acromio-claviculare

Articulația acromio-claviculară are mișcări de alunecare, care, deși foarte limitate, permit omoplatului basculări de mare amplitudine. Această articulație conferă centurii scapulare o anumităsuplețe. Fără ea mișcările claviculei ar antrena mișcări bruște și necoordonate ale omoplatului pe torace.

Biomecanica articulației scapulo-toracice

Omoplatul se sprijinăindirect pe torace, prin intermediul claviculei, la nivelul articulației sterno-claviculare.Ridicarea omoplatului este realizatăde fasciculele superioare ale trapezului,de romboid și unghiular. Realizată concomitent și bilateral, contribuie la ridicarea brațelor prin înainte, sus.

Coborârea omoplatului se realizează de fasciculele inferioare ale trapezului,de dințatul mare și dorsalul mare.Realizată concomitent și bilateral, contribuie la realizarea poziției stând (poziția de drepți).

Pe marginea superioară a spinei scapulei se inseră mușchiul trapez și mușchiul deltoid. Deasupra spinei se formează fosa supraspinoasa unde se inseră mușchiul supraspinos; sub spină se formează fosa subspinoasa, unde se inseră mușchiul subspinos, micul și marele rotund.

Omoplatul are trei margini:

-superioară: cea mai subțire; nu se inseră mușchi pe ea;

-internă/vertebrală: se inseră mușchiul marele dințat și romboidul;

-externă:se mai numește și fațeta subglenoidiana; pe ea se inseră lunga porțiune a tricepsului.

În unghiul inferior al omoplatului se inseră mușchiul subscapular, marele rotund și fascicule din marele dințat; în unghiul supero-extern al omoplatului se găsește cavitatea glenoidă; are formă ovală, privește în afară și puțin în sus. Este înconjurată de un burelet fibrocartilaginos și împreună formează cavitatea articulară a omoplatului. Cavitatea glenoidă se unește cu corpul omoplatului printr-un gât iar pe marginea superioară a omoplatului se ridică apofiza coracoidă (de care se fixează mușchiul coracoid); pe vârful acestei apofize se inseră scurta porțiune a bicepsului și mușchiul coraco-brahial.

Pe fața superioară a acestei apofize se inseră ligamentele coraco-claviculare și mușchiul micul pectoral.

Humerusul este un os lung și reprezintă scheletul brațului, extremitatea superioară a humerus-ului prezintă un cap cu care se prinde de restul osului, o tuberozitate mare numită trohiter și una mică numită trohin. Capul humeral reprezintă a două suprafața articulară a articulației umărului ; este neted, rotunjit, orientat în sus și puțin în față.

Articulația scapulo-humerală este cea mai mobilă articulație din corpul omenesc; cavitatea glenoidă este acoperită de un cartilaj hialin nevascularizat la interior, iar de jur împrejur se află un burelet bogat în vase d sânge și nervi.

Cele două suprafețe articulare (capul humeral și cavitatea glenoidă) sunt menținute în contact de o capsulă întărită superior de un ligament coraco-humeral și anterior de trei ligamente gleno-humerale.

Capsula articulară se inseră pe omoplat pe marginea externă a bureletului glenoidian.

Ligamentul coraco-humeral: se întinde de la spina coracoidă a omoplatului la marea tuberozitate a humerus-ului. Acest ligament este întărit de tendonul lungii porțiuni a bicepsului. Ligamentul coraco-brahial este cel mai important ligament al articulației; el susține capul humeral și de aceea se mai numește și ligamentul suspensor (al capului humeral).

Cele trei ligamente dintre omoplat și humerus (gleno-humerale) sunt:

– ligamentul supragleno-suprahumeral;

– ligamentul supragleno-prehumeral;

– ligamentul pregleno-subhumeral.

Ele se inseră pe humerus în puncte diferite. Aceste ligamente sunt foarte laxe în menținerea contactului între cele două suprafețe articulare, pentru a permite mișcări ample.

Mușchiul deltoid

Este cel mai mare mușchi al umărului; este superficial și are formă triunghiulară.Se inseră proximal pe marginea anterioară a claviculei, în treimea exterioară. A doua inserție este pe marginea exterioară a acromionului a fascicolelor acromiale. A treia inserție este pe buza inferioară a spinei omoplatului a fascicolul spinal. Toate aceste fascicule converg într-un tendon distal, care se inseră pe față externă a humerusului.

Acțiunea deltoidului este complexă. Când ia punct fix pe torace și pe centura scapulară, el va fi abductor al brațului. Contracția izolată a fasciculelor claviculare proiectează brațul înainte, iar fasciculele spinale proiectează brațul înapoi.

Ridicarea brațului în lateral până la 90 de grade este realizată de deltoid. Mai sus de această poziție, brațul este ridicat de trapez.

Muschiul coraco-brahial

Este un mușchi fusiform care se inseră proximal pe omoplat, pe apofiza coracoidă,

împreună cu scurta porțiune a bicepsului, iar distal se inseră pe fața internă a humerusului. Când ia punct fix pe apofiza coracoidă este proiector al brațului înainte, iar când are punct fix pe humerus apropie omoplatul de humerus.

Articulația umărului este una din puținele articulații ce permit realizarea multor mișcări în planuri și axuri diferite și amplitudini mari.

Mobilitatea ce este oferită de această combinație are și dezavantaje deoarece poate determina probleme ce pot implica instabilitatea articulațiilor, afectarea tesuturior moi și a structurilor osoase ale urmarului, din care rezultă durere.

Este posibil ca durerea să apară doar atunci când se mișcă umărul sau poate fi constantă.

De asemenea, durerea poate fi temporară sau poate fi permanentă, caz în care necesită diagnostic și tratament medical.

Având în vedere că umărul are cea mai mare amplitudine a mișcării dintre toate articulațiile corpului trebuie totuși să luăm în considerare că această amplitudine a mișcării poate determina apariția problemelor articulare datorită suprasolicitării mai multor componenți ai umărului. Înțelegerea felului în care sunt construite și interconectate diferitele structuri ale umărului poate ajuta la înțelegerea modului în care funcționează umărul, modul în care se pot produce leziunile și cât de dificilă poate fi recuperarea umărului după traumatisme.

Structurile cele mai profunde ale umărului includ oasele și articulația.Următoarele sunt ligamentele și capsula articulară.Cel mai superficial sunt situați mușchii și tendoanele.

Structuri importante:Cele mai importante structuri ale umărului pot fi împărțite în mai multe categorii:

– oasele și articulațiile;

– ligamentele și tendoanele

– mușchii;

– nervii;- vasele de sânge;

– bursele.

2.2.1 Oasele și articulațiile

Oasele care intră în alcătuirea umărului sunt humerusul (osul brațului), scapulă și clavicula, de asemenea și acromionul intră în această compoziție fiind situat superior humerusului.

Umărul este alcătuit din patru articulații, pincipala articulație a umărului fiind numită articulația glenohumerala, se formează în locul în care capul humeral se potrivește la nivelul unei scobituri de la nivelul scapulei. Această scobitură poartă numele de cavitate glenoidă.Articulația acromio-claviculara se găsește între acromion și claviculă.Articulația sternoclaviculara realizează conexiunea între braț, umăr și scheletul principal al toracelui anterior. O articulație falsă se formează în locul în care scapulă glisează la nivelul toracelui. Această articulație, numită articulația scapulo-toracica, este importantă deoarece necesită ca mușchii din jurul scapulei să funcționeze împreună, pentru a menține glenoida în linie în timpul mișcărilor umărului.

Cartilajul articular este cel care acoperă capetele articulare ale fiecărui os. Cartilajul articular are o grosime aproximativă de 0,6 cm la articulațiile mari, care trebuie să suporte sarcini mari. Și este puțin mai subțire la articulații precum umărul, care în mod normal nu suportă greutăți. Cartilajul articular este alb și strălucitor și are o consistență de cauciuc. Este alunecos, lucru care permite suprafețelor articulare să alunece una pe lângă alta fără a produce durere și implicit apariția leziunilor.

Funcția cartilajului articular este să absoarbă șocurile și să ofere o suprafață foarte netedă pentru a avantaja mișcările. Există cartilaj articular în orice loc în care două suprafețe osoase sunt articulate. La nivelul umărului, cartilajul articular acoperă capătul proximal al humerusului și regiunea din cavitatea glenoidă a scapulei.

2.2.2 Ligamentele și tendoanele

Ligamentele sunt structuri de țesut moale care conectează os de os. O capsulă articulară este un sac impermeabil care înconjoară articulația. La nivelul umărului, capsula articulară este formată dintr-un grup de ligamente care leagă humerusul de glenoidă.Aceste ligamente sunt principala sursă de stabilitate a umărului pentru că țin umărul la locul său și împiedică dislocarea sa. Ligamentele atașează și clavicula de acromion în articulația acromio-claviculară. Două ligamente fac legătura dintre claviculă și scapulă prin atașarea de procesele coracoide, două bonturi osoase de la nivelul scapulelor, în față umărului.

Un tip special de ligament formează o structură unică în interiorul umărului, numită labrum. Acesta este prins aproape complet în jurul marginii cavității glenoide. Când este vizualizată în secțiune, labrum are formă de parcelă. Forma și modul în care labrum se atașează creează o cupă profundă pentru articulația glenoidă. Acest lucru este important deoarece cavitatea glenoidă este atât de plată și superficială, iar capul humeral nu se potrivește perfect.

Labrum-ul creează o cupă mai adâncă, pentru ca humerusul să se potrivească astfel garantând o stabilitate mai mare a articulației.

Labrum-ul este prezent și în locul unde tendonul bicepsului se atașează de cavitatea glenoidă. Tendoanele seamănă mult cu ligamentele, cu excepția faptului că tendoanele atașează mușchii de oase.Mușchii mișcă oasele, acționând asupra lor prin intermediul tendoanelor. Tendonul bicepsului își are originea la nivelul mușchiului biceps, traversează anterior umărul până la cavitatea glenoidă. În punctul cel mai superior al cavității glenoide, tendonul bicepsului se atașează de os și devine parte a labrum-ului. Această legătură poate fi o sursă de probleme când tendonul bicepsului este lezat și este desprins de la

nivelul cavității glenoide.

Tendoanele coafei rotatorii reprezintă următorul strat al articulației umărului. Cele patru tendoane ale coafei rotatorii fac legătura dintre cel mai profund strat de mușchi și humerus.

2.2.3 Mușchii

Tendoanele rotatorilor se atașează mușchilor rotatori profunzi.Acest grup de mușchi se găsește chiar lângă articulația umărului.Acești mușchi ajută la ridicarea brațului și rotirea umărului în multe direcții, fiind implicați în multe activități zilnice. Mușchii rotatori și tendoanele ajută la menținerea stabilității articulației umărului prin menținerea capului humeral în cavitatea glenoidă a scapulei.

Mușchiul deltoid este stratul exterior al articulației umărului. Deltoidul este cel mai mare și mai puternic mușchi al umărului.

2.2.4 Nervii

Toți nervii care traversează spre braț trec prin axilă, chiar pe sub articulația umărului. Trei mari nervi au originea comună la nivelul umărului: nervul radial, nervul ulnar și nervul median. Acești nervi transportă semnale de la creier spre mușchii care mișcă brațul. De asemeni, acești nervi transportă semnale, înapoi spre creier, despre senzații tactile, de durere și temperatură.

2.2.5 Vasele de sânge

Alături de nervi se găsesc vase de sânge mari care realizează vascularizația brațului. Artera axilară mare trece prin axilă. Dacă se palpează la nivelul axilei, persoana poate simți pulsul acestei artere mari. Artera axilară are mai multe ramuri, mai mici, care vascularizează diferite părți ale umărului. Umărul are o vascularizație foarte bogată.

2.2.6 Bursele

Bursele sunt structuri prinse între coafa rotatorie și celălalt strat muscular al umărului. Bursele se găsesc oriunde în corp, oriunde două organe se mișcă unul pe lângă celălalt și nu există nicio articulație pentru a reduce frecarea. O bursă simplă reprezintă un ‘sac’ între două suprafețe care se mișcă și conține o mică cantitate de lichid lubrifiant.

O bursă poate privită și astfel: dacă cele două palme sunt unite și frecate una de cealaltă se produce o anumită fricțiune.

De fapt, când mâinile sunt reci, frecarea determină caldură. Dacă între palme s-ar afla un mic sac plin cu ulei, acesta ar permite mâinilor să alunece una pe lângă cealaltă fără fricționare.

3. Patologia umărului

Majoritatea problemelor localizate la nivelul umerilor se încadrează în patru categorii majore:

– inflamația tendoanelor (tendinită sau bursită) sau ruptura de tendon;

– artrită;

– instabilitate;

– fractură;

Alte cauze mai puțin frecvente ale durerilor de umăr sunt tumorile, infecțiile și probleme legate de lezarea nervilor..

3.1 Bursita

Uneori, utilizarea excesivă a umărului duce la inflamația și umflarea bursei dintre coafa rotatorilor și acromion. Rezultatul este afecțiunea numită bursită subacromială.. ……….

Bursita apare adesea și în asociere cu tendinita coafei rotatorilor. Multe dintre țesuturile umărului pot deveni inflamate și dureroase, astfel că multe dintre activitățile zilnice, precum pieptănatul sau îmbrăcatul pot deveni dificile..

3.2 Tendinita

După cum știm tendonul este un fascicul fibros care conectează mușchiul de os. Cele mai multe dintre tendinite sunt rezultatul inflamației tendonului, proces care apare lent, în timp, din cauza utilizării excesive. Tendoanele cel mai frecvent afectate de la nivelul umărului sunt coafă rotatorilor și unul dintre tendoanele bicepsului.

Coafa rotatorilor este alcătuită din patru mușchi ce înconjoară articulația umărului asemănător unei manșete. Coafa rotatorilor este cea care susține stabilitatea umărului și permite mișcările acestuia./

3.3 Rupturasau fisura de tendon

Ruptura sau fisura de tendon poate fi rezultatul unor leziuni acute sau degenerative cauzate de vârsta, uzură, utilizarea excesivă și pe termen lung a acestuia sau a unui prejudiciu apărut brusc.

Ruptura de tendon poate fi parțială sau completă și poate duce la ruperea în două bucăți a tendonului. În cazurile în care ruptura este completă, tendonul este separat de osul de care este atașat. Vătămarea coafei rotatorilor și a tendonului biceps sunt cele mai comune leziuni.

3.4 Impigementul subacromial

Impigementul subacromial apare atunci când partea acromionului presează țesuturile moi subiacente atunci când brațul este ridicat departe de corp. Când brațul este ridicat, acromionul freacă tendoanele rotatorilor și bursa.

Acest lucru poate duce la bursită și tendinită, cauzând dureri și limitarea mișcării. De-a lungul timpului impingementul sever poate duce chiar și la ruperea coafei rotatorilor.

3.5 Instabilitatea

Instabilitatea umărului apare atunci când capul humeral este forțat și iese din cavitatea glenoidă. Acest lucru se poate întâmpla că urmare a unei leziuni sau a utilizării excesive a umărului. Dislocarea umărului poate fi parțială, când capul părții superioare a brațului (capul humeral) iese doar parțial din cavitatea glenoidă a scapulei (subluxație), în timp ce o luxație completă implică ieșirea totală a capului humeral din articulație.

O dată ce ligamentele, tendoanele și mușchii din jurul umărului se slăbesc, se rupt sau se dislocă, aceste neplăceri pot avea loc în mod repetat. Dislocările recurente pot fi parțiale sau complete, pot provoca durere și instabilitate atunci când se ridică brațul sau se îndepărtează de corp. Episoadele repetate de subluxație sau dislocare pot duce la creșterea riscului de a dezvolta artrită.

3.6 Artrita

Durerile de umăr pot fi inclusiv rezultatul artritei.Există mai multe feluri de artrită, cel mai frecvent tip fiind osteoartrita. Simptomele specifice sunt: durerea, inflamația, rigiditatea,care se manifestă mai ales la persoanele cu vârstă mijlocie. Osteoartrita se dezvoltă lent și durerea provocată se agravează în timp.

Afecțiunea poate fi declanșată de mișcări făcute în timpul activităților sportive, accidente de muncă sau ca urmare a uzurii și fisurării cronice de la nivelul articulațiilor.

Alte tipuri de artrită pot fi legate de rupturi sau fisuri la nivelul manșonului rotatorilor, infecții sau inflamații ale mucoasei articulațiilor.

3.7 Fractura

Fractura de umăr implică de obicei clavicula, osul brațului (humerus) și al scapulei (omoplatul).Fracturile cauzează dureri severe, umflarea și învinețirea umărului.

3.8 Luxația

E reprezentată de pierderea contactului permanent al capului humeral cu cavitatea glenoidă. Se întâlnesc la adult (20-50 ani), mai frecvent la bărbați .Sunt rare la copii unde același traumatism determină dislocări epifizale sau o fractură de claviculă, iar la bătrâni o fractură de humerus.

3.9 Mecanism

De obicei se produc printr-un mecanism indirect, în urma unei căderi pe umăr, pe mână sau pe cot, cu brațul în abducție de 90° și în rotație externă. Aceasta se explică anatomic prin existența unui punct slab în partea inferioară a capsulei și a ligamentelor articulare pe care capul humeral îl traversează, ocupând apoi secundar poziția sa definitivă. După poziția capului humeral față de glenă se descriu următoarele varietăți clinice de luxație:
3.9.a. Luxații antero-interne, 95% dintre luxațiile scapulo-humerale recente cu următoarele. variante: – luxația antero-internă extra coracoidiană (foarte rară), capul humeral se află pe marginea anterioară a cavității glenoide realizând de fapt o subluxație, prin decolarea limitată a capsulei; .

– luxația antero-internă subcoracoidiană este cea mai frecventă varietate, ea apare în urma unui șoc direct la partea posterioară a umărului, sau după o contractură musculară puternică în momentul căderii cu brațul în abducție, rotație externă și retroductie (capul humeral rupe capsula articulară în partea sa anterioară și inferioară și migrează în poziția subcoracoidiană înaintea gâtului omoplatului integritatea ligamentului coracohumeral și a musculaturii rotatorilor externi îl fixează în această poziție);.

– luxația intracoracoidiană în care capul humeral alunecă mai anterior și medial față de coracoidă;

– luxația subclaviculara (rară) este o formă particulară a celei dinainte, în care capul humeral se oprește pe marginea inferioară a claviculei. .

3.9.b.Luxațiile posterioare mai rare. Capul humeral se luxează înapoia cavității glenoide, ocupă regiunea subacromială, sau de sub spină omoplatului, brațul fiind în rotație internă.

3.9.c.Luxații antero-inferioare (luxație erectă) sau subglenoidiană, este rară – 1% -, apare când traumatismul surprinde brațul în abducție exagerată (capul humeral apare pe radiografie situat subglenoidian în axilă, humerusul dirijat în abducție.

Aceste luxații pot fi însoțite de rupturi musculare, în special ale subscapularului, de dezinserții ale capsulei și bureletului glenoidian, de fracturi ale capului humeral, ale colului chirurgical și ale tuberozităților, deplasate sub acțiunea contracturii musculare, fracturi marginale anterioare sau posterioare ale glenei, (care netratate pot cauza recidive), fracturi de acromion, de coracoidă, de omoplat etc.

3.10 Investigații

Pentru a se depista cauzele durerilor de umăr va fi necesară o examinare completă. Medicul va cauta orice anomalie de ordin fizic: umflare, deformare sau slăbiciune musculară și va verifica zonele sensibile. Acesta va examina inclusiv flexbilitatea și puterea articulațiilor.

Specialistul poate solicita efectuarea unor teste specifice utile pentru identificare cauzelor durerii și pentru diangosticarea altor probleme…

– Radiografia – cu ajutorul acestor imaginilor oferite de radiografie se va putea vedea dacă există vreo leziune la nivelul oaselor care alcătuiesc articulația umărului..

-Imagistica prin rezonanța si ultrasunete magnetica(investigații care contribuie la obținerea unor imagini cat mai clare ale țesuturilor moi) poate ajuta medicul să evalueze leziunile ligamentelor și tendoanelor din jurul articulației umărului.

-Tomografia computerizată- această pocedură combină razele X cu tehnologia calculatorului pentru a oferi o imagine foarte detaliată a oaselor din zona umerilor.

– Electromiograma – are rolul de a verifica funcția nervilor din zona umărului.

Artrograma – este o analiză care implică utilizarea unei substanțe de contrast în umăr pentru a se vedea mai bine articulația, mușchii care o înconjoară și tendoanele.

-Artroscopia- cu ajutorul acestei proceduri chirurgicale, medicul va evalua interiorul articulației cu o cameră cu fibră optică. Pot fi vizualizate leziuni ale țesuturilor moi care nu pot fi depistate la examenul fizic, radiografie sau alte teste. Artroscopia este utilă pentru descoperirea cauzei unei dureri.

3.11 Tratament

– Modificarea activităților – Tratamentul presupune, în general, odihnă, modificarea activităților și terapie fizică pentru ca umărul să devină mai puternic și mai flexibil. Vor fi adoptate soluții cum ar fi evitarea activităților care forțează umărul, pentru prevenirea durerilor acestuia.

– Medicație – Medicul va poate prescrie medicamente pentru a se reduce inflamația și durerea. Dacă medicamentele sunt prescrise pentru ameliorearea durerii trebuie să fie luate conform indicațiilor. Specialistul poate recomanda inclusiv preparate injectabile pentru a preveni amorțeala sau steorizi pentru calmarea durerii.

– Chirurgie – Pentru rezolvarea unor probleme a urmarului poate fi necesară și chirurgia, deși 90% dintre pacienți răspund la metodele simple de tratament, cum ar fi modificarea activităților, odihnă, activități fizice și medicație. Anumite tipuri de afecțiuni ale umărului (dislocări recurente sau fisurarea rotatorilor) nu pot beneficia de activități fizice.În aceste cazuri, chirurgia poate fi recomandată la scurt timp după diagnosticare.Chirurgia poate implica artroscopia pentru eliminarea țesutului cicatricial sau repararea țesuturilor rupte, iar procedurile tradiționale pot fi necesare pentru reconstrucție sau înlocuirea umărului.

4. Evitarea accidentărilor

Unele leziuni în fotbal se pot întâmplă accidental și oriunde: imprevizibil și inevitabil.

Pentru a deveni un jucător mai bun, prevenirea accidentelor este la fel de importantă ca și pregătirea și munca în timpul antrenamentului: astfel rămânând sănătos poți învăța și perfecționa atribuții care în timpul jocului îți pot fi de mare folos și în același timp pentru a învăța să te protejezi cu cât mai multă atenție. Conducerea și specialiștii FIFA recomandă următoarele lucruri.

1. Întotdeauna să te recuperezi 100% după o accidentare .

2. Protejează-te întotdeauna cu echipamente special făcute pentru acest scop

3.Fair Play: Respectă regulile jocului: protejează-te pe tine și pe adversar în momentul în care se ivește o fază a jocului în care puteți fi puși într-o situație cu risc de accidentare.

4. Regulat fă exerciții pentru prevenirea accidentărilor și pentru obișnuirea organismului cu șocurile ce se pot întâmpina în timpul jocului. De asemenea o încălzire completă și executată bine trebuie să facă parte din rutina zilnică înaintea fiecărui antrenament.

Portarul în jocul de fotbal pe lângă faptul că trebuie să fie pregătit foarte bine fizic mai trebuie să poată reacționa foarte repede.Trebuie să fie agil și să se miște repede în toate direcțiile. Este obligat să săra cât mai înalt la loviturile de la colțul terenului, să se lupte pentru a intra în posesia mingii, iar pentru aceasta trebuie să mai aibă poziționare și orientare spațială bune. El trebuie să aibă și un timing foarte bun,cu alte cuvinte , portarul trebuie să fie un atlet bine dezvoltat din toate punctele de vedere pentru a performa bine în domeniul fotbalului.

Din punct de vedere psihic portarul trebuie să fie extrem de bine pregătit pentru că pe el se află cea mai mare responsabilitate și presiune în timpul unui joc de fotbal, trebuie să-și mențină concentrarea mereu și să poată rezolva orice situație de joc oricât de tensionanta ar fi. O singură greșeală e de ajuns pentru a lua gol și așa toată munca portarului și întregii echipe se poate distruge și nimeni nu va mai lua în considerare acțiunile anterioare în care portarul a apărat foarte bine.

După toate acestea e de subliniat și de înțeles că postul de portar implică multă responsabilitate, riscuri, și calități atât fizice cât și psihice.

De multe ori trebuie să prindă mingea în aer și apoi să aterizeze fără a putea să îți protejeze mâinile, brațele și umerii. Rezultatul acestui contact poate fi de multe ori un traumatism la mâini, coate,brațe sau umeri,traumatisme ce constă în disjuncții, luxații, subluxații, dislocări sau contuzii.

De asemenea se poate întâmpla ca portarul să aterizeze cu piciorul pe piciorul unui adversar sau coechipier astfel apărând și posibilitatea accidentării membrului inferior care pe lângă traumatismele umărului și cotului sunt și ele frecvente. Portarii trebuie uneori să se arunce în fața altor jucători pentru a-i bloca pe aceștia și pentru a le lua mingea astfel apare riscul lovirii portarului în cap, umeri, brațe, mâini, coaste, piept. Mai sunt și întâmplări când, portarul se lovește de bară în urma unui plonjon sau sărituri după minge pentru a o opri de a intra în poartă.

În cazul unui șut la poartă foarte puternic degetele, coatele, umerii și capul portarului sunt vulnerabile și de aceea trebuie protejate cât de bine se poate prin orice mijloace, pentru a evita fisurile, fracturile, contuziile,și alte leziuni.

Statisticile fifa au arătat că accidentările portarilor în ligile de fotbal superioare sunt mai numeroase pentru că nivelul competiției e ridicat, miza e considerabil mai mare și sportivii riscă mai mult pentru a înscrie un gol.

Pe de altă parte pe locul al doilea se află cei ce practică fotbal de plăcere în ligile inferioare, aceștia se accidentează fie din lipsă experienței fie din lipsă de pregătire specifică.

Apoi, pe locul al treilea sunt cei din ligile de categorie mijlocie aceștia menținând un echilibru din punct de vedere al accidentărilor la portari.

Statisticile FIFA spun că 73% din accidentările portarilor se întâmplă în timpul meciurilor. Portarii se antrenează în medie de 2.5 ori mai mult decât joacă în meciuri oficiale.În timpul antrenamentelor numărul accidentărilor e mai mic deoarece portarii nu intervin în situațiile de joc periculoase și de asemenea și colegii îi protejează.

Prevenirea accidentărilor

Portarii ar trebui să fie sfătuiți și încurajați să folosească echipamente protective în zonele unde șansa accidentărilor e mai mare. De aceea ei ar trebui să poarte genunchiere, cotiere și fașe, benzi speciale pentru a evita impacturile puternice cu solul și prevenirea apariției bursitelor. Genunchierele și cotierele ar trebui să fie obligatorii pentru portari spun cei de la FIFA.

Pantalonii de portar trebuie să prezinte bureți dispuși în partea laterală a feselor, șoldului și coapsei, printre altele ar trebui folosite și "scoicile” pentru protejarea zonei genitale.

Este obligatoriu pentru portari să poarte apărători pentru tibie la fel cum e obligatoriu și pentru jucătorii de câmp. Apărătorile au rol important în protecția tibiei care este foarte sensibilă din punct de vedere al durerii la lovituri. Este recomnandat ca portarii de fotbal să facă și exerciții specifice de agilitate pentru a putea evita mai ușor accidentările. În final ar trebuie recunoscut portarul ca fiind o piesă foarte importantă a jocului de fotbal pentru că acestui atlet i se cere să aibe calități fizice psihice și motrice foarte bune, și să fie apreciat pentru ceea ce face.

Școala căderii:

Școala căderii este foarte importantă în orice sport ce implică mișcare și contact cu suprafețe solide deoarece o școală a căderii corecte scade semnificativ riscul accidentărilor.

În fotbal există școala căderii atât la jucătorii de câmp cât și la portari, bine înțeles la portari școala căderii este mai complexă și specifică postului.

Mișcările specifice portarilor:

Plonjonul jos

2. Plonjonul mediu

3.Plonjonul înalt

-Plonjonul jos

-Plonjonul mediu

-Plonjonul înalt

-Plonjonul înainte

-Aterizarea în urma unei sărituri la ominge înaltă

5. Desfășurarea studiului

5.1 Scopul studiului

Studiul de față își propune să evalueze impactul traumatismelor musculoscheletale ale umărului, mai exact dislocarea umărului, asupra activității sportive în fotbal pentru postul de portar.

Date privind subiectul studiat

Studiul s-a realizat pe un subiect, portar la “Scoala de fotbal Ardealul” din Cluj, in varsta de 24 de ani, 193cm inaltime si 80 kg.

Istoric sportiv: A început sportul la vârstă de 7 ani ca jucător de câmp la fotbal dar după jumătate de an s-a reprofilat pe postul de portar. Pe parcursul activității sportive a întâmpinat diferite accidentări cum ar fi: întinderi, entorse, contuzii precum și cea mai recentă accidentare ce a fost dislocarea temporară a umărului drept în urma unei căderi pe acesta în timpul unui meci de fotbal. Vechimea acestui traumatism este de 2 ani, umărul este recuperat din punct de vedere al stabilității însă prezintă ușor discomfort la anumite mișcări ce vor fi prezentate mai jos.

Caracteristicile subiectului se regăsesc in tabelul nr. 1

Tabel nr.1 Caracteristicile subiecților

De asemenea mai e de menționat că sportivul a făcut repaus de 6 săptămâni în urma dislocării și încă 2 săptămâni de reacomodare cu activitățile zilnice.

5.2 Mijloace de evaluare

5.2.1. Indicele Ruffier

Eficiența sistemului cardiovascular se poate evalua în multe feluri evitând tehnologia modernă, și anume prin utilizarea testelor funcționale.Una dintre metodeeste testul Ruffier, care în mod simplu și cu o rată suficientă de fiabilitate stabilește starea funcțională a sistemului cardiovascular și capacitatea organismului pentru efort.

Testul funcțional Ruffier este format din trei părți:

În prima parte testăm ritmul cardiac când persoana este relaxată și nu a depus efort (măsurăm pulsul timp de 10 secunde și apoi inmulțim cu 6)

În partea a 2-a se execută 30 de genuflexiuni în 45 de secunde după care imediat se măsoară din nou pulsul.

În ultima parte se lasă persoana să se relaxeze și după 1 minut de pauză i se măsoară din nou pulsul. Cum se calculează

Se adună datele referitoare la pulsul subiectului din cele 3 măsurători și se adună după care din suma lor se scade 200 și în final rezultatul este împărțit la 10 și astfel se află indicele lui Ruffier

Indice Ruffier = [(P1 + P2 + P3) – 200]/10

Tabel nr.2 Evaluarea testului funcțional Ruffier

5.2.2. Mobilitatea articulară testată: Activă

Instrument de măsurare folosit: Goneometru

Evaluare:

Flexie

P.i: Pacientul în ortostatism, Br lângă corp. Kt.: Homolateral, așează goneometrul cu centrul în centrul articulației umărului pe partea laterală și cere pacientului să flecteze brațul. Brațul mobil al goneometrului: pe centrul părții laterale a liniei humerale. Brațul fix al goneometrului: perpendicular cu solul.

Extensie

P.i: Pacientul în ortostatism, Br.lângă corp Kt.: Homolateral, așează goneometrul cu centrul în centrul articulației umărului pe partea laterală și cere pacientului să extindă brațul.

Brațul mobilal goneometrului: pe centrul părții laterale a liniei humerale. Brațul fix al goneometrului: perpendicular cu solul.

Adducție: Adducția este de 0° , Pi. Este in ortostatism cu br.lângă corp.

Abducție

P.i: Pacientul în ortostatism, Br.lângă corp Kt.: În spatele pacientului, așează goneometrul cu centrul în centrul articulației umărului pe partea posterioară și cere pacientului să abducă brațul ("ridică brațul lateral").

Brațul mobil al goneometrului: pe centrul părții posterioare a liniei humerale.

Brațul fixal goneometrului: perpendicular cu solul.

Abducție Orizontală

P.i: Pacientul în decubit ventral, Br. abdus la 90°

Kt.: La capul pacientului, așează goneometrul cu centrul în centrul articulației umărului pe partea superioară și pacientului să abducă brațul.

Brațul mobil al goneometrului: pe centrul părții laterale a liniei humerale.

Brațul fix al goneometrului: paralel cu solul.

Adducție Orizontală

P.i: Pacientul în decubit dorsal, Br.abdus la 90°

Kt.: La capul pacientului, așează goneometrul cu centrul în centrul articulației umărului pe partea superioară și cere pacientului să adducă brațul.

Brațul mobil al goneometrului: pe centrul părții laterale a liniei humerale.

Brațul fix al goneometrului: paralel cu solul.

Rotație internă:

P.i: Pacientul în decubit dorsal, Br.abdus la 90 de grade cotul flectat 90 de grade, antebraț supinat, cotul la marginea patului. Kt.: Homolateral, așează goneometrul cu centrul în centrul articulației cotului pe partea cubitala și cere pacientului să roteze intern brațul. Brațul mobil al goneometrului: pe centrul articulației cotului pe partea posterioară (olecran) și urmărește antebrațul. Brațul fix al goneometrului: perpendicular cu solul.

Rotație externă:

P.i: Pacientul în decubit dorsal, Br.abdus la 90 de grade cotul flectat 90° cu antebraț supinat la marginea patului. Kt.: Homolateral, așează goneometrul cu centrul în centrul articulației cotului pe partea cubitală și cere pacientului să roteze extern brațul.

Brațul mobil al goneometrului: pe centrul articulației cotului pe partea posterioară (olecran) și urmărește antebrațul. Brațul fix al goneometrului: perpendicular cu solul.

Teste funcționale specifice:

Se execută de 3 ori pentru fiecare mișcare în parte și se măsoară distanțele, precum și prezența sau nu a durerii în timpul aruncării pe baza unei scale în care:

0 – fără durere (0%);

1- durere ușoară (20%);

2- durere medie, senzație de disconfort (40%)

3- durere mare, senzație stresantă (60%)

4- durere foarte mare, senzație oribilă (80%)

5- durere extremă (100%)

Aruncarea mingii cu două mâini de la piept

Aruncarea mingii cu două mâini de deasupra capului

Aruncarea mingii cu o mână de deasupra capului (stânga, dreapta)

Aruncarea mingii cu o mână din lateral (stânga, dreapta)

Lansarea mingii de jos (stânga, dreapta)

Aruncarea mingii cu două mâini de la piept

Aruncarea mingii cu două mâini de deasupra capului

Aruncarea mingii cu o mână de deasupra capului

Aruncarea mingii cu o mână din lateral

Lansarea mingii cu o mână de jos

5.3 Propunere de program de recuperare

Obiective

-Tonifierea Musculaturii

-Menținerea mobilității articulare

-Menținerea și îmbunătățirea coordonării

Mijloace:

– Exerciții de tonifiere: cu și/sau fără greutăți

-Exerciții de mobilitate: Active, Auto-pasive

-Exerciții de coordonare: aruncarea/rularea mingii în locuri prestabilite

5.4 Program de exerciții propus

Ex.1:

P.I: așezat pe scaun, brațele pe lângă corp cu gantere de 1 kg în mâini

KT.: în spatele pacientului

Priza: 1/3 distală humerus partea laterală

Contrapriza: partea superioară a umărului

Comanda: "ridica brațul prin lateral”

T1- ridicarea brațului prin abducție la 90º, contracție concentrică deltoid

T2- menținere prin izometrie 5 sec. în abd 90º

T3-ridicarea brațelor prin contracție concentrică a deltoidului până la limita mobilității.

T4- coborârea brațului prin add,contracție excentrică deltoid

Ex.2:

P.i: ortostatism pe banda elastică, mâinile apucă cele două capete

KT.: asistă

Comanda: ridică brațele la orizontală, depărtează brațele orizontal

T1- flexia brațului 90º prin contracția concentrică a deltoidului anterior

T2- abducția orizontală a brațului prin contracția concentrică a deltoidului posterior

T3- adducția orizontală prin contracția excentrică a deltoidului posterior T4- revenire in P.I. prin contractia excentrica a deltoidului anterior

Ex.3:

P.I: decubit dorsal, brațele apucă bandă elastică

KT.: asistă

Comanda:"ridică brațele sus prin lateral"

Priza: –

Contrapriza: –

T1- ridicarea brațelor sus(cot întins) prin contracția concentrică a deltoidului

T2- revenire în P.I.contracția excentrică a deltoidului

Ex.4.

P.I:ortostatism, cu brațele flectate la 90º, cot extins, palmele lipite

KT.: în față pacientului

Contrapriza pe mâna pacientului, împingând în diferite direcții

Comanda: "nu mă lasă să-ți mișc mână"

T1-T2-T3-T4- contracții izometrice alternante deltoid, pectoral, dorsal mare.

Ex.5.

P.I: decubit dorsal, genunchii flectați, mâinile apucă mingea medicinală de 4kg deasupra capului

KT.: asistă

Comanda: flectează coatele, extinde coatele, extinde brațele, flectează brațele.

T1- aproprierea mingii medicinale de cap prin contracția concentrică a bicepsului

T2- îndepărtarea mingii medicinale de la cap prin contracția concentrică a tricepsului

T3- ridicarea mingii prin contracție concentrică a deltoidului și pectoralului

T4- apropierea mingii medicinale de cap prin contracția excentrică a tricepsului

T5- depărtarea mingii medicinale de cap prin contracția concentrică a tricepsului

T6- coborârea brațelor la abdomen și atingerea acestuia cu mingea medicinală prin contracție excentrică a deltoidului

T7- menținerea mingii medicinale deasupra abdomenului prin contracție izometrică a deltoidului

T8- apropierea mingii de piept prin contracția concentrică a bicepsului și deltoidului

T9- apropierea mingii de abdomen prin contracția concentrică a tricepsului

T10- relaxare și revenire în P.i.

6. Rezultate și discuții

Fișă de evaluare individuală a subiectului

Examen general:

a). Greutatea corporală: 80 kg

b). Înălțimea: 192 cm

Examenul aparatului cardio – vascular:

a). Puls: – înainte de antrenament: 60

-după antrenament cu 5 minute: 60

b). Tensiunea arterială: – înainte de antrenament: 121/63

-după antrenament cu 5minute: 129/68

De asemenea în următoarea zi s-a mai efectuat o testare pentru a determina condiția funcțională a cordului subiectului testat.

Indicele Rouffier de adaptare a inimii la efort

Formula de calcul:

Rouffier = P1+P2+P3 – 200 / 10

P1 – pulsul de repaus

P2 – pulsul după 30 de genuflexiuni consecutive în45 de secunde cu călcâiele pe sol

P3 – pulsul în primul minut după încetare.

Calcul: inaintea dilocării P(60)+P2(85)+P3(60)-200/10 => 0.5

Calcul: după dislocare P(60)+P2(90)+P3(60)-200/10 =>1

Evaluarea durerii: Mare (in momentul accidentării)

Scala vizual analogă: minimă

Evaluarea mobilității articulare: Umăr afectat: Drept

Membru superior Îndemânatic:Drept

Tabel nr.3 Evaluarea mobilității articulare a umărului

Grafic 1: Graficul de mai sus prezintă diferența dintre amplitudinea mobilității umărului stâng și drept. În grafic amplitudinile de mișcare a umărului afectat (drept) sunt reprezentate de culoarea albastră și amplitudinile umărului neafectat (stâng) sunt reprezentate de culoarea roșie. În urmă dislocării umărului drept ligamentele, mușchii vasele de sânge și toată structură articulară a avut de suferit, tendoanele s-au alungit și astfel în urma recuperării după traumatism la măsurarea mobilității s-a constatat o creștere a mobilității umărului care a fost dislocat.

Tabel nr.4 Testarea performanței/ Evaluarea durerii

Grafic 2 – Efectul dislocării umărului asupra lungimii de aruncare a mingii

Grafic 2:Graficul nr.2 a fost făcut pentru a evidenția efectul negativ al dislocării umărului drept asupra performanței aruncării în lungime a mingii. Trebuie luat în evidență faptul că subiectul supus testării este dreptaci, umărul drept fiind și cel dislocat, subiectul fiind dreptaci e de așteptat ca aruncările cu brațul stâng să fie mai scurte. Aruncările anterioare dislocării sunt notate cu albastru iar aruncările după dislocare sunt notate cu roșu. Aruncările cu brațul stâng după dislocare au scăzut cu ~1m datorită perioadei de repaus în care portarul nu s-a putut antrena. Aruncările cu brațul drept după dislocarea umărului au scăzut considerabil la unele aruncări fiind redusă cu până la 8m față de aruncările în care umărul era neafectat.

Grafic 3: Graficul nr.3 face referire la "Indicele Ruffier" care a fost făcut pe subiect pentru a vedea cât de mult a fost afectată condiția fizică a acestuia în urma pauzei cauzate de dislocarea umărului. După cum arată graficul, pulsul P1 reprezintă pulsul luat în repaus și e identic atât înaintea cât și în după traumatism, pulsul P2 este pulsul luat după 30 de genu-flexiuni executate în 45 de secunde și este crescut în urmă pauzei de 6 săptămâni datorate dislocării, pulsul P3 este pulsul luat după 1 minut după încetarea genu-flexiunilor este de asemenea identic și înainte și după traumatism. Rezultatul testării ne arată că sportivului i-a scăzut condiția fizică la efort de la ”Indice Ruffier” de 0.5 la”Indice Ruffier” de 1 (aici această creștere este un factor negativ).

7. Concluzii și propuneri

Studiul de față urmărește evoluția funcțională și a performanței sportive, a unui portar de fotbal, înainte și după dislocarea antero-superioară a umărului drept.

Din evaluările efectuate, s-a constatat că înainte de accident, starea funcțională a subiecutlui luat în studiu se prezentă astfel:

Distanța aruncării mingii la membrul neafectat a scăzut cu aproximativ 1 metru datorită opririi antrenării,

Distanța aruncării mingii la membrul afectat a scăzut considerabil ajungându-se chiar și la scăderea cu până la 8 metri a distanței de aruncare.

Indicele Ruffier a crescut de la 0.5 la 1.0 ceea ce arată o scădere a capacității funcționale a cordului sportivului.

În urmă măsurătorilor de mobilitate s-a constatat că membrul dislocat are acum o mobilitate mai mare decât membrul neafectat.

În concluzie, dislocarea antero-superioară a umărului este un traumatism frecvent întâlnit la portarii de fotbal, datorită particularităților sarcinii atribuite postului de portar (căderi frecvente pe umăr în încercarea de a para mingea), cu repercursiuni severe asupra capacității de efort a sportivului, precum și asupra funcției umărului în viața sportivă, (pase cu mână, participarea la joc fără a deține un potențial funcțional maxim, afectarea coordonării și a plonjoanelor și implicit afectarea generalăa randamentului în antrenament sau competiție) și de asemenea în viața extrasportivă (în grădinărit, construit, cărat de diverse obiecte, și alte activități ce aparțin de domeniul timpului petrecut înafara antrenamentului).

8. Bibliografie

1. Bogdan R., Bucur Angela, Chiriac, M., Ciobanu Dorina, Cristea Dana, Dan Mirela, Ianc Dorina, Lozincă Isabela, Marcu, V., Mărcuț, P., Matei Corina, Pasztai Elisabeta, Pasztai, Z., Pâncotan, V., Pețan, P., Serac, V., Șerbescu Carmen, Tarcău, E., (2006), „Kinetoterapie Fizioterapie”, Editura Universității din Oradea.

2. Chiriac, M. (2009), Studii și cercetări privind evaluarea în cultura fizică și sport, Editura Universității din Oradea.

3. Gagea, A., (1999) – Metodologia Cercetării științifice în Educație fizică și Sport, Editura Fundației ”România de mâine”, București.

4. Ianc Dorina (2009) – Biomecanica aplicata in activitati motrice, Editura Universitatii din Oradea, Oradea.

5. Maroti, Ș., (2008) – Metodologia cercetării științifice în Educație Fizică și Sport, Editura Universității din Oradea, Oradea.

6. Maroti, S., Marcu, V., Leah Claudia (2000), Ghid pentru realizarea lucrării de licență, Institutul Biblic Emanuel.

7. Oxford Radcliffe Hospitals –Rehabilitation after shoulder dislocation Editon II, Published by NHS Trust, 2010.

8. Papilian Victor – Anatomia Omului, Volumul I Aparatul Locomotor Editia a XII-a 1993,1998,2001, 2003 Editura Bic All.

9. Pick RY. Treatment of the dislocated shoulder. Clin Orthop 1977.

10. Șerbescu, Carmen (2007), Kinetoprofilaxie primară – Biologia condiției fizice (ediția a II-a rev), Ed. Universității din Oradea.

11. http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiunile-membrului-superior/durerile-de-umar_9387

12.http://www.fifa.com/aboutfifa/footballdevelopment/medical/playershealth/injuries/prevention.html

13. http://www.fifa.com/aboutfifa/footballdevelopment/medical/news/newsid=77592/

14. http://sportsanatate.blogspot.ro/2008/09/adaptarea-inimii-la-efort-tensiunea.html

15. http://www.mediculmeu.com/patologia-chirurgicala-ortopedica/luxatii/luxatiile-scapulohumerale.php

16. http://ro.scribd.com/doc/23943522/16/CENTURA-SCAPULAR%C4%82

17. http://www.sfatulmedicului.ro/Anatomia-membrelor-superioare/anatomiaumarului _5677#Ligamentele _si_tendoanele

18. http://www.sfatulmedicului.ro/Anatomia-membrelor-superioare/anatomiaumarului _5677#Ligamentele _si_tendoanele