Incidenta Suferintelor Rahidiene la Pacientii Internati la Sanatoriul Balnear Techirghioldocx

=== Incidenta suferintelor rahidiene la pacientii internati la Sanatoriul balnear Techirghiol ===

Universitatea Ovidius

Facultatea de Medicină

Specializarea Balneofiziokineto Terapie si Recuperare

Disciplinã Reumatologie

Lucrare de licență

Incidența suferințelor rahidiene la pacienții internați la Sanatoriul Balnear Techirghiol

Coordonator:Conf. Univ. Dr. Surdu Olga

Absolvent: Neagu Mădălina

Constanța 2015

PARTEA GENERALǍ

INTRODUCERE

I.ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală sau rahisul, reprezintă un complex anatomic de elemente structurale, de o varietate impresionantă, elemente organizate astfel încât să permită rahisului îndeplinirea simultană a foarte multor funcții, aparent contradictorii. Rahisul trebuie să fie extrem de rezistent la solicitări mecanice, dar în aceeași măsură, trebuie să fie flexibil, pentru a permite efectuarea unor variații de mișcări, asigurând simultan și o perfectă protecție a structurilor din interiorul canalului vertebral și a celor din găurile de conjugare intervertebrală.

“Rahisul contractează strânse raporturi anatomice și funcționale și cu alte elemente: craniul, centurile scapulară si pelvină, structuri cu care se află în relație de interdependență anatomică și funcțională.”(Lucescu V. Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale. Clinica, diagnosticul și tratamentul de recuperare – 2009)

Segment complex, de o mare importanță funcțională, coloana vertebrala este alcatuită din 33 sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale si 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai putin de 730 de mușchi cu acțiune directă. La toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase (somatice si vegetative), vasculare, etc.

Această prezentare înfățișează fiecare vertebră facând parte și din unitatea funcțională vecină ,în acest fel realizându-se o viziune de ansamblu unitară asupra anatomiei și funcției îmtregii coloane vertebrale.

Unitatea motorie vertebrală prezintă, pentru descriere, două sectoare diferite: un sector anterior și un sector posterior

I.a.SECTORUL ANTERIOR

CORPUL VERTEBRAL

Aspectul morfologic al coprilor vertebrali diferă de la o regiune topografică la alta, aceste diferențe privind atât forma, cât și dimensiunile acestor structuri de rezistență ale rahisului.

În prezentarea corpului vertebral al rahisului, se descrie corpul vertebral standard. Acesta prezintă o masă osoasă de dorma unui cilindru, care este ponderat turtit în sens antero-posterior, caracter întalnit la toate vertebrele, indiferent de zona topografică studiată, diametrul antero-posterior fiind mai mic decât cel transversal la toate nivelele coloanei vertebrale.

Corpii vertebrali nu au o suprafatța circumferențială plană, ci moderat deprimată in mijloc, mai mult pe porțiunile laterale și pe fața anterioară si mai puțin pe cea posterioară. Această suprafață prezintă mai multe perforații pentru vasele nutritive vertebrale. Pe fața anterioară se inseră ligamentul longitudinal comun anterior, împreună cu numeroase tendoane, mușchi și diverse structuri viscerale.

La nivelul coloanei toracale, corpul vertebral are aproape toate caracteristicile standard, dar prezintă unele particularități, având în plus două fațete articulare situate pe fețele laterale ale corpilor vertebrali, pentru articularea cu capetele coastelor.

La nivelul coloanei vertebrale cervicale, observăm mai multe particularități anatomice, și anume: un segment de joncțiune cervico-craniană, format din atlas și axis.Astfel, atlasul nu are corp vertebral clasic, ci două mase laterale unite printr-un arc vertebral dispus anterior și poste-rior; masele laterale înfațișează două suprafețe articulare superioare pentru condilii occiputului. Axisul prezintă apofiza odontoidă, proces prin care se formează articulatia cu atlasul.

La nivelul coloanei lombare, se observă volumul mai mare al corpilor vertebrali, aspect reniform al suprafețelor intervertebrale.

Ȋn continuarea coloanei lombare se află sacrumul,os median și nepereche.”Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi, astfel că formează un unghi numit promotoriu, de o mare importanță obstetricală și antropologică.”(Victor Papilian, Aparatul locomotor, București-1982)

DISCUL INTERVERTEBRAL

În componența coloanei vertebrale, discul intervertebral constituie un rol foarte important, conferind posibilitatea îndeplinirii simultane a unui număr mare de funcții. Având in vedere că din cei 55 de centometrii ce îi masoară rahisul, 14-15 centimetrii îi reprezintă discurile intervertebrale, rolul funcțional al discului intervertebral poate fi lesne înțeles. Odată cu înaintarea în vârstă, înălțimea discurilor scade, de aici și scăderea în înălțime a individului.

Forma discurilor intervertebrale depinde de amplitudinea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale în plan sagital.

Structura discului intervertebral este formată din patru elemente: două plăci cartilaginoa-se, inelul fibros și nucleul pulpos.

Inelul fibros este o componentă de mare rezistență a discului intervertebral, și care reprezintă stratul extern ce acoperă de jur împrejur nucleul pulpos.

Nucleul pulpos este poziționat in centrul discului intervertebral, având o formă extrem de neregulată.Dimensiunile nucleului pulpos sunt diferite de la o zona la alta. Capacitatea de hidropexie a unui nucleul pulpos este extrem de mare, variind de la 88% la nou-născut, până la 70% la un vârstnic. Hidropexia este cea care furnizează nucleului pulpos forța explozivă ce men-ține tensiunea internă a structurilor discului intervertebral

Ȋn esență, nucleul pulpos are trei proprietăți fundamentale: este incompresibil, este deformabil, este mobil.

LIGAMENTUL LONGITUDINAL COMUN ANTERIOR

Reprezintă o bandeletă fibroasă, care se întinde pe fața anterioară a coloanei vertebrale de la apofiza bazilară a occiputului până la a doua vertebră sacrată.

Ligamentul longitudinal comun anterior aderă strâns la corpurile vertebrale, dar sare peste discul intervertebral, de care este independent anatomic. Acesta conține fibre lungi, așezate superficial, care unesc mai multe vertebre și fibre scurte, așezate profund, care se întind numai de la o vertebră la cea vecină.

Rolul cel mai important al acestui ligament este în biomecanica coloanei vertebrale, prin care se face limitarea mișcării de extensie a coloanei.

LIGAMENTUL LONGITUDINAL COMUN POSTERIOR

Acest ligament este o lungă panglică fibroconjunctivă, care se întinde de la craniu, de pe apofiza bazilară endocraniană a occiputului , până la coccis.

Ligamentul longitudinal comun posterior este așezat în canalul rahidian, între fața posterioară a corpilor vertebrali și fața posterioară a discului intervertebral pe o parte și pe de alt parte.

Ȋncepând cu segmentul dorsal al coloanei, acest ligament are aspect festonat cu porțiuni mai late la nivelul discurilor, unde ajunge cu inserțiile sale pana la nivelul pediculilor vertebrali, și cu zone mai înguste la nivelul inserțiilor pe corpii vertebrali. Acesta aderă puternic de discul intervertebral și sare peste corpii vertebrali.

Ca și cel anterior, ligamentul longitudinal comun posterior, este format din fibre lungi, ce unesc patru-cinci vertebre și din fibre scuerte ce unescu două vertebre vecine. Ȋmpreună cu alte structuri vertebrale, acest ligament limitează mișcarea de flexie a coloanei vertebrale.

PERIRAHISUL

Ȋnafara celor două mari ligamente ale sectorului anterior , rezistența acestuia este marită prin țesutul fibros ai perirahisului. Fibrele lungi si scurte ale acestuia contribuie la consolidarea vertebrelor între ele. Acestea sunt expresia forțelor de tracțiune exercitate asupra discurilor intervertebrale, în timpul mișcărilor coloanei.

I.b.SECTORUL POSTERIOR

Acest sector însumează structurile osoase ale arcului vertebral, articulațiile interapofizare, sistemul musculo-ligamentar, găurile de conjugare, canalul rahidian și conținutul acestuia, și elementele nervoase corespunzătoare etajului vertebral în cauză.

PEDICULII VERTEBRALI

Sunt structuri osoase ce unesc arcul vertebral de corpul vertebral. Inserția pediculilor pe corpul vertebral se face sub un unghi ce variază în funcție de segmentul vertebral considerat: astfel la nivelul coloanei cervicale implementarea pediculului se face într-o direcție laterală, sub un unghi de aproape 90°, la vertebrele toracale planul de implementare este de aproximativ 45° fată de axul antero-posterior al vertebrei, și este aproape în plan sagital în segemnetul lombar.

Dimensiunile pediculilor cresc de la cei cervicali, unde sunt delicați, până la cei lombari unde sunt scurți și groși.

LAMELE VERTEBRALE

Lamele vertebrale continuă post-median arcul vertebral. Ele au o înclinație oglică din față în spate, si dinainte spre înapoi, iar pe linia madiană posterioară se unesc, închizând canalul rahidian osos in partea posterioară. Pe marginile lor se inseră ligamentele galbene, structuri care fac perfectă închiderea canalului rahidian, în porțiunea sa postero-laterală. Fața externă a lamelor formează împreună cu celelalte elemente, șanțurile vertebrale.

APOFIZELE TRANSVERSE

Sunt lame osoase care au implementarea la locul de unire a pediculului vertebral cu lama vertebrală. Pentru majoritatea apofizelor transverse ale segment-motorului vertebral, la toate etajele vertebrale, funcția evidentă a acestora este cea de a oferi inserție unei varietăți de mușchi si ligamente ale coloanei vertebrale, devenind adevărate “brațe de pârghie” pentru dinamica segment-motorului vertebral.

APOFIZELE SPINOASE

Aceste apofize sunt lame osoase aflate pe linia mediană în sectorul posterior al arcului vertebral. Apofizele spinoase reprezintă o componentă importantă a biomecanicii rahisului, pentru că pe acestea se inseră numeroși mușchi si ligamente, prin care se asigură mobilitatea și stabilitatea coloanei vertebrale.

APOFIZELE ARTICULARE ȘI ARTICULAȚIILE INTERAPOFIZARE

Apofizele articulare superioare si inferioare sunt elemente osoase dispuse vertical și simetric pe arcul vertebral.

Cele două apofize articulare superioare se articulează cu cele inferioare ale vertebrei supraiacente. Suprafețele articulare ale acestora se organizează în adevărate articulații de tip diartrodial la nivelul coloanei cervicale și a celei dorsale, și de tip trodoid la nivelul coloanei lombare.

GAURA DE CONJUGARE

Gaura de conjugare este, de fapt, un tunel existent între cele două vertebre vecine, realizând un pasaj pentru structurile vasculo-nervoase ce ies din canalul vertebral spre exterior.

Acest tunel prezintă: un perete anterior, unul posterior, tavanul tunelului, planșeul tunelului.

Prin orificiul intern al tunelului pătrunde pachetul vaculo-nervos, ce conține: nervul sinovertebral Luschka, rădăcina anterioară și rădăcina posterioară. Ȋntregul pachet vasculo-nervos este înconjurat de un bogat țesut grăsos, care ocupă trei pătrimi din secțiunea găurii de conjugare, rădăcinile nervoase, arterele, venele, vasele limfatice ocupând doar o pătrime din spațiul prezent la acest nivel.

CANALUL RAHIDIAN

Fiecare vertebră prezintă orificiul vertebral sau canalul rahidian, ce ocupă spațiul dintre corpul vertebrei si arcul vertebral posterior. Forma acestui canal pe secțiune orizontală este triunghiulară, doar la nivelul vertebrelor dorsale fiind rotundă.

Suprapunerea tuturor vertebrelor realizează o tijă perforată de la occiput la sacru, unde în interior se află complexul vasculo-medular și toate structurile de înveliș.Ȋn interior canalului vertebral, măduva este fixată de învelișul dual prin ligamentul dințat.

LIGAMENTELE SECTORULUI POSTERIOR

Ligamentele galbene, care formează 23 de perechi, unesc între ele lamele arcurilor vertebrale.

Ligamentele interspinoase realizează unirea apofizelor spinoase, fiind structuri formate din țesut elastic.

Ligamentul supraspinos se prezintă ca o bandă fibroasă, așezat pe linie mediană, care unește vârfurile apofizelor spinoase.

Ligamentele intertransverse sunt așezate pe de-o parte și de alta a coloanei dorso-lombare, ele lipsind la nivelul coloanei cervicale.

MUSCULATURA COLOANEI VERTEBRALE

Dinamica coloanei vertebrale este asigurată de peste 730 de mușchi. Unii sunt rahidieni, alții sunt comuni rahisului și altor segmente ale aparatului locomotor: capul, toracele, centura scapulară.

Acești mușchi au o inserție pe coloana vertebrală și cea de-a doua inserție pe una din structurile menționate mai sus.

Mușchii extraradieni – dreptul abdomenului și mușchii oblici ai abdomenului, sunt esențial implicați in dinamica coloanei vertebrale, fără a avea inserții rahidiene.

VASCULARIZAȚIA SEGMETULUI MOTOR

Coloana vertebrală prezintă un sitem vascular arterial și venos foarte bogat, care asigură irigarea tuturor structurilor sale osoase și nervoase, sistemul arterial și venos al coloanei realizând un adevărat arbore vascular vertebral.

Sistemul vascular care asigură nutriția celor mai fine structuri nervoase ce alcătuiesc filetele nervoase ale rădăcinilor spinale, este reprezentat de sistemul de arteriole, patul capilar și de venulele fiecărui structuri nervoase vertebrale.

INERVAȚIA COLOANEI VERTEBRALE

Inervația senzitivă a coloanei vertebrale este asigurată de nervul recurent sino-vertebral al lui Luschka. Acest nerv se desprinde din nervul spinal dupa ieșirea acestuia din gaura de conjugare. Filetele acestui nerv asigură inervație senzitivă: ligamantelor longitudinal comun anterior și posterior, interspinoase si intertransverse, musculaturii intervertebrale, durei mater in parțiunea sa anterioară, periostului corpilor vertebrali și lamelor cele mai superficiale ale inelului fibros.

II.BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

Studiul biomecanicii coloanei vertebrale implică două aspecte: statica și dinamica. Armonia celor două componente ale dinamicii coloanei vertebrale, asigură acesteia premizele îndeplinirii principalelor funcții:

-funcție de susținere

-funcție de protecție

-funcție dinamică

Rezistența elastică a coloanei vertebrale, în ansamblul ei, este conferită de cele trei curburi suple ale sale Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte și se numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi și se numesc cifoze. Aceste curburi sunt în număr de patru: lordozele cervicală și lombară, cifozele toracală și sacrală.

Curburile în plan frontal orientate cu convexitatea fie la stânga sau dreapta, se numesc scolioze și sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim: curbura cervicală – cu convexitatea la stânga; curbura toracală – cu convexitatea la dreapta; curbura lombară – cu convexitatea la stânga. Coloana vertebrală poate prezenta și curburi patologice, ca urmare a exagerării celor normale. “Curburile patologice pot fi congenitale sau dobândite. Dezvoltarea și funcționarea unor viscere pot fi influențate în sens negativ de către curburile patologice ale coloanei vertebrale.”(Ion Albu, Radu Gerogia, Anatomie clinică – București 2007)

MIȘCǍRILE COLOANEI VERTEBRALE

Se efectuează concomitent în articulația dintre corpurile vertebrale și articulația apofizelor articulare. Un rol important în mișcările coloanei vertebrale îl are nucleul pulpos, el are rolul unei bile, permițând practic realizarea oricărui fel de mișcare. Mișcarea intervertebrală este mică și proprie, dirijată și limitată. Prin însumarea deplasărilor ușoare intervertebrale, accentuate pe discurile intervertebrale, se produce o mișcare amplă și vastă.

1. Flexiunea (mișcarea de înclinare înainte) și extensiunea (apecarea coloanei înapoi) în jurul axului frontal;

2. Înclinarea laterală în partea dreapta sau stângă în jurul axului sagital;

3. Rotația se execută spre dreapta sau stânga în jurul unui ax vertical ce trece prin centrul discurilor intervertebrale;

4. Circumducția este mișcarea rezultată din executarea alternativă a mișcărilor precedente. Mișcările sunt dependente de înălțimea discului intervertebral, care se raportează la înălțimea corpurilor vertebrale, forma și orientarea apofizelor articulare, forma și orientarea apofizelor spinoase și transversale.

Cea mai mobilă zonă a rahisului este segmentul cervical. Această particularitate este dată de înălțimea discului, cât și de plasarea fețelor apofizelor articulare în plan orizontal.

Segmentul toracal este mai rigid datorită înălțimii mai reduse a discului intervertebral precum și datorită plasării fețelor apofizelor articulare în plan frontal și poziției oblice a apofizelor spinoase .În regiunea toracală mișcarea este limitată și de prezența coastelor.

Segmentul lombar are mobilitate mai mică decât segmentul cervical și mai mare decât a celui toracal. Raportul dintre înălțimea discului intervertebral și înălțimea corpului vertebral este de 1:3, mișcările în acest segment fiind limitate de plasarea în plan sagital a apofizelor articulare.

LANȚURILE MUSCULARE

Un rol important în menținerea poziției verticale a corpului revine mușchilor, amplasați anterior și posterior de coloană.

Mișcarea de extensie este realizată de patru lanțuri musculare:

-Primul lanț cinematic format din mușchii superficiali, este constituit de marele dorsal, continuat de aponeuroza toraco-lombară de partea opusă și fasciculile superficiale ale fesierului mare;

-Al doilea lanț este constituit de spleniusul gâtului, continuat de fasciculile semispinalului de partea opusă, de iliocostal și de oblicul extern al abdomenului;

-Al treilea lanț este reprezentat de spleniusul capului, continuat de dințatul postero-superior din partea opusă și de intercostalii externi;

-Al patrulea lanț este format de splenius, continuat de fasciculile spinalului toracic din partea opusă, de transversospinos și de fesierul mare de aceiași parte cu spleniusul.

Din grupul flexorilor fac parte următoarele lanțuri musculare:

-Primul lanț cinematic este flexor, fiind constituit de mușchii prevertebrali cervicali – dreptul anterior al capului, dreptul lateral al capului, lungul gâtului, cât și de mușchii laterovertebrali, toracoabdominali – stâlpii diafragmului și psoasul iliac;

-Al doilea lanț cinematic, tot flexor, este format din mușchii scaleni, continuați de mușchii intercostali interni, care după o încrucișare la nivelul coloanei lombare, continuă cu fibrele psoasului iliac;

-Al treilea lanț cinematic, flexor, este reprezentat de mușchii gâtului, continuat de mușchii antero-laterali ai toracelui și ai abdomenului până la pube.

III.ELEMENTE GENERALE DIN MORFOPATOLOGIA COLOANEI VERTEBRALE

“Patologia de tip degenerativ a întregii coloanei vertebrale , prezintă multe aspecte comune, indiferent de nivelul unde s-ar localiza aceasta, dar există și multe alte elemente particulare, specifice fiecărui segment vertebral afectat. Aceste particularități depind mai degrabă de modificările funcționale locale pe care le generează, decât de substratul anatomo-patologic pe care evoluează afecțiunea vertebrală, fie cervicală, fie lombară.”( Lucescu V. Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale. Clinica, diagnoticul și tratamentul de recuperare – 2009)

Un studiu mai în amănunt a concepțiilor ce privesc patologia coloanei vertebrale permite efectuarea unei observații interesante, și anume cea referitoare la perpetuarea opiniei că “spondilozele” sunt localizate la nivelul coloanei lombare. Această concepție se sprijină pe o observație clinică des întalnită: la nivelul coloanei cervicale majoritatea solicitărilor ce duc la uzura articulațiilor, sunt de tip dinamic, uzuri care vor evolua spre un proces patologic de artroză a spondililor, respectiv spondiloză. La nivelul coloanei lombare solicitările mecanice solicită la maximum structura de rezistență si amortizare a coloanei lombare, respectiv discul intervertebral, care într-un final va ceda , ducând la dezvoltarea diverselor forme ale discopatiei lombare.

III.a.PROCESELE DE TIP DEGENERATIV CARE AFECTEAZǍ COLOANA CERVICALǍ

Patologia de tip degerativ a coloanei vertebrale cervicale cuprinde, ca și la nivelul celorlalte segmente vertebrale, toate structurile sale:

1.CORPUL VERTEBRAL

1.1.Osteoporoza vertebrelor cervicale: este o afecțiune la fel de des întâlnită la nivelul coloanei cervicale ca la oricare alte vertebre, însă complicațiile sale sunt mult mai rare decât la celelalte ca urmare a solicitărilor mecanice de compresiune cranio-caudală mai mici.

1.2.Osteofitele corpilor vertebrali cervicali: de obicei sunt deformări osoase mult mai agresive decât cele de la nivelul corpilor vertebrali lombari sau dorsali. Aceste osteofite se dezvoltă cu precădere în zonele de maximă presiune, reprezentând un factor de risc pentru măduva spinării.

2.SECTORUL POSTERIOR

Ȋn sectorul posterior al segmentului vertebral, osteofiza are ca punct de plecare articulațiile interapofizare. Uzura precoce și de mare gravitate a acestor articulații înfățișează expresia suprasolicitării de tip dinamic la care este supus acest segment.

Declanșarea si dezvoltarea unor procese patologice de tip degenerativ la nivelul acestor articulații se supun acelorași reguli ca și la oricare alte articulații periferice.

Odată cu declanșarea procesului de degenerescență la nivelul articulațiilor interapofizare, se instalează așa-numita spondilartroză.

Apariția artrozelor la nivelul coloanei cervicale se pot însoți uneori de tulburări funcționale mai complexe, între care limitarea amplitudinilor de mișcare în funcție de gradul de alterare a structurilor articulare.

3.DISCUL INTERVERTEBRAL

Procesele degenerative ale discului intervertebral se pot prezenta sub două forme principale:

1.Discartroza intervertebrală: degenerescența discului se instalează lent cu o evoluție cronică, producându-se diminuare tot mai accentuată a înălțimii discului intervertebral, astfel încăt platourile vertebrelor vecine se vor apropia tot mai mult și spațiul intervertebral se va îngusta în consecință; din acest moment segmentul motor vertebral suferă o modificare complexă și gravă, prezentând o discartroză in sectorul anterior și o spondilartroză în sectorul posterior.

2.Hernia de disc: degenerescența structurilor discului intervertebral poate ajunge la stadii avansate de uzură, astfel încât să se provoace fisuri la nivelul inelului fibros, fisuri prin care se vor infiltra mase de substanță din nucleul pupos, care se vor deplasa spre canalul spinal cervical.

III.b.PRINCIPALELE SINDROAME CLINICE DE TIP DEGENERATIV ALE COLOANEI CERVICALE

Ȋn cadrul suferințelor coloanei cervicale, afecțiunile de tip degenerativ reprezintă doar o parte care nu poate fi cu exactitate exprimată procentual, ele fiind oricum mult mai frecvente decât celelalte boli ce pot altera starea fiziologică a coloanei cervicale: boli de tip reumatismal inflamator (poliartrita reumatoida, spondilita ankilopoietică etc.), afecțiuni tumorale benigne sau maligne cu localizare la nivelul structurilor osoase sau neurale, traumatisme vertebro-medulare de diverse forme anatomice sau clinice.

Ȋn ciuda complexității structurale, cele mai multe afecțiuni ale coloanei cervicale au o expresie clinică foarte limitată: durerea si impotența funcționala.

1. Cervicalgiile cronice

Substratul anatomopatologic al acestor dureri cronice ale coloanei cervicale este

reprezentat de:

-procese artrozice comune la nivelul discului intervertebral

-modificări de postură a coloanei cervicale de tip primar sau de tulburări de statică apărute secundar

Frecvența: durerile de coloana cervicală cu iradieri în umăr sau în membrul superior sunt foarte întâlnite , cu precadere în cazul bărbaților( 75-80%)

Vârsta bolnavilor acuzănd primele simptome este după 40-45 ani. Prezența acuzelor cervicale la subiecți sub 30 ani trebuie privită cu atenție in vederea efectuării diagnosticului direfențial.

Profesia pacienților nu pare a prezenta o importanța majora deoarece se întâlnesc suferințe cervicale de tip degenerativ la toate formele de activitate.

Simptomatologie: durerile sunt localizate in segmetele superioare ale coloanei cervicale, acestea incepănd lent, dar progresiv. Prezența durerilor este variabila, uneori apărând accentuări ale simptomelor, iar intensitatea este moderata. Sediul este uneori bilateral și cel mai frecvent simetric.

Examenul clinic obiectiv este sărac în elemente utile conturării unui diagnostic. La palpare se identifică puncte dureroase situate paravertebral cervical, unilateral sau bilateral, prezența unor mușchi tensionați si dureroși cu localizare simetrică

Investigațiile imagistice pun în evidență modificări de tip artrozic la nivelul articulațiilor interapofizare, fenomene de degenerescendență ale discurile intervertebrale.

Evoluția acestei afecțiuni este cronică, cu dureri ce cresc mereu în intensitate care vor aparea la solicitări dinamice sau statice tot mai mici.

Tratamentul formelor comune de cervicalgie cronică poate fi aplicat cu succes în condiții de ambulator și in stațiunile balneare cu profil de recuperare.

Metodologia terapiei se rezumă la cea medicamentoasă si cea fizicală. Ȋn cadrul tratamentului medicamentos intră medicația intermitentă cu altialgice banale, iar in pusee de acutizare AINS de scurtă durata. Tratamentul fizical cuprinde termoterapia locală, electroterapia , curenții de joasă și medie frecvență, ultrasunetele, masajul și kinetoterapia.

2.Torticolisul acut

Această afecțiune a coloanei cervicale se prezintă clinic ca un puseu dureros, uneori de mare intensitate, cu un debut acut și care se însoțește de severe tulburări de statică și dinamică a coloanei cervicale.

Frecvența torticolusului este foarte mare, numeroase statistici menționând prezența a cel puțin unui puseu la 25% din populația între 25-30 ani și 50-70% din cea peste 45 ani. Toticolisul afectează ambele sexe, însă unele statistici prezintă o mai mare frecvență la sexul feminin.

Debutul afecțiunii este brusc, uneori apărând la o expunere excesivă la frig.

Clinica puseului actual este dominată de o durere vie, apărută brusc, durerile sunt foarte mari, sunt greu de găsit poziții antalgice și se măresc violent la cele mai mici tentative de mobilizare a coloanei cervicale.

Palparea relevă unul dintre semnele clinice de bază ale acestei afecțiuni: contractura musculară, simptomul care se arată a fi principal în torticolisul acut. O palpare atentă poate înregistra existenȚa unor puncte de maximă intensitate a durerilor, cu localizare laterocervicală. Uneori această zona prezintă și o hiperstezie tegumentară foarte pronunțată.

Investigațiile imagistice pun în evidență prezența unor modificări locale de tip degenerativ, frecvent banale, rareori mai evidente.

Evoluția torticolusului acut este benignă, cu potențial spontan reversibil într-un interval de 5-8 zile.

Mijloacele de tratament se rezumă la imobilizarea coloanei cervixcale, medicație antialgică-antiiinflamatorie, tratament fizical orientat spre combaterea durerii și a contracturii musculare

3.Sindromul dureros cervico-cefalic

Această afecțiune este caracterizată de prezența concomitentă a durerilor în coloana cervicală însoțite de iradieri constante către craniu. Ca factor clinic comun este descrisă prezența unor procese de infiltrare a tegumentelor la nivelul zonelor dominate de durerile iradiate.

Acest sindrom are o evoluție cronică întretăiată de pusee de acutizare.

Examenul clinic obiectiv arată exacerbarea durerilor la palparea unir zone ale coloanei cervicale sau la nivelul unir ligamente interspinoase înalt situate.Principiile generale de tratament ale sindromului dureros cervico-cefalic se suprapun cu cele ale tratamentului cervicalgiilor cronice la care se adaugă: depistarea unor zone cervicale mult mai sensibile la palpare pentru administrarea unui amestec de Hidrocortizon și Xilină, identificarea unor puncte trigger și prezența elementelor sindromului celulo-teno-mialgic.

4.Nevralgia cervico-brahială

Este un sindrom clinic complex ce prezintă cervicalgiile și durerile iradiate într-un membru superior.Această afecțiune cervicală determină fie un proces iritativ asupra unei rădăcini cervicale, fie un proces compresiv radicular. Comprimarea rădăcinii se poate exercita de la nivelul discului intervertebral prin hernierea nucleului pulpos sau de un osteofit dezvoltat pe corpul vertebrei si orientat posterior.

Debutul acut, brutal , al unui puseu de nevralgie cervico-brahială este produs de o hernie a discului intervertebral. Principalele simptome sunt durerea și blocajul cervical. Sunt și cazuri în care compresiunea asupra structurilor nervoase este exercitată și de alte procese degenerative cervicale, urmanând să se dezvolte o osteofită.

Examenele radiologice clasice evidențiează multe modificări de tio degenerativ localizate sau generalizate.

Frecvența acestei suferințe este estimată la 3-5% la polulația între 25-30 ani, și 10-20% la cea peste 50 ani, observându-se o frecvență mai mare la bărbați .

Pot aparea parestezii și deficiență musculară la nivelul unei grupe musculare ale mâinii sau antebraț.La palparea coloanei cervicale se consemnează prezența unor zone în care durerea are o intensitate maximă și contractură muculară antalgică, reflexă. Evoluția acestei nevralgii este lungă 4-6 luni.

5.Stenoza de canal spinal cervical

Este o entitate nosologică distinctă în patologia de tip degenerativ a coloanei cervicale, provocată de micșorarea diametrelor canalului vertebral, provocând afectarea măduvii spinării.

Stenoza de canal spinal poate afecta un segment-motor vertebral, sau mai multe.

Cauzele cele mai frecvente ale stenozării canalului spinal sunt steniza idiopatică sau cea congenitală, sau deformarea structurilor osoase.

Simptomatologia stenozei curpinde două sindroame: lezional și sublezional. Stenozele de canal spinal cervical cu elemente decelate, pot beneficia de tratamentul conservator, însă dacă s-a instalat sindromul decompresiune medulară cu mielopatie , au indicație teraspeutică de tip chirurgical.

6.Sindromul Barre-Lieou

Reprezintă un ansamblu simptomatic cervico-cefalic instalat ca urmare a unor tulburări morfofuncționale a coloanei vertebrale.

Ȋn ultimii 35 de ani au fost elaborate mai multe teorii privind etipatogenia acestui sindrom:

teoria vasculara: susține rolul etiopatogenic al tulburărilor de hemodinamică din sistemul arterial cervico-cefalic;

teoria neurogenă: susține rolul etiopatogenic al iritării nervului simpatic cervical superior;

teoria psihogenă: susține rolul etiopatogenic al tulburărilor psihice care marchează și modifică terenul prin dezvoltarea unor simtome subiective cu manifestări diverse.

Simptomatologia cuprinde: dureri cervico-cefalice, tulburări de echilibru, modificări ale terenului psihic, simptome senzoriale, vizuale, auditive, simptome faringo-laringiene, respiratorii, simptome vasculare faciale.

Tratamentul cuprinde hidroterapia generala, kinetoterapia individuala, hidrokinetoterapia, CFM, psihoterapia individuală, iar terapia medicamentoasă AINS, medicație sedativă psihotropă și simpaticolitică.

III.b. AFECȚIUNILE DEGENERATIVE ALE COLOANEI DORSALE

Coloana vertebrală dorsală prezintă particularități anatomice care asigură acesteia îndeplinirea funcțiilor specifice dinamice și statice. Sarcinile statice ale coloanei dorsale sunt foarte mari: este suport pentru etajele superioare ale coloanei și pentru scheletul cutiei toracice, și suport pentru inserțiile tuturor viscerelor din interior toracelui.

Prin caracterele sale particulare morfo-funcționale, coloana dorsală va fi afectată mai mult prin solicitările produse de incărcarea statică și mai puțin prin solicitările dinamice.

Clasificarea dorsalgiilor:

1. Cauze rahidiene

2. Cauze extrarahidiene

3. Cauze endorahidiene

4. Cauze psihosomatice

Dorsalgiile benigne cuprind suferințe algice locoregionale ce pot avea mai multe cauze: distonii muscularem modificări minore de staticăm dorsartroza comună, traumatisme vertebrale dorsale minore fără fracturi vertebrale.

Dorsalgiile grave se referă la modificări severe de staică certebrală ireductibile, patologia posttraumatică vertebrală, spondilodiscitele specifice sau nespecifice, herniile de disc toracal, dorsalgiile secundare ale altor afecțiuni vertebrale.

Dorsalgiile psihogene sunt o realitate la bolnavi cu probleme psihosomatice, dar acest diagnostic va fi ultimul la care se va apela doar ca diagnostic de diferențiere.

Tratamentul dorsalgiilor este medicamentos și fizical, cel medicamentos cuprinzând antiinflamatoare si antialgice, decontracturant si sedativ. Tratamentul fizical cuprinde hidrotermoterapia, electroterapia, masajul, kinetoterapia individuală și colectivă.

III.c PATOLOGIA DE TIP DEGENERATIV A COLOANEI VERTEBRALE LOMBARE

Poate fi caracterizată cu o singură particularitate: diversitatea. Această diversitatea a patologiei lombosacrate este determinată de marea varietate de structuri anatomice care se află pe o arie relativ strânsă.

Structurile vertebrale sensibile la durere au fost expuse la capitolul de prezentare a anatomiei funcționale a coloanei vertebrale.

1 . Discul intervertebral

Alterarea elementelor unui singur disc intervertebral poate avea urmări importante asupra funcțiilor vertebrelor supra- și subiacente, sau chiar pentru întregul etaj vertebral, cervical ori lombar, la care s-a produs deteriorarea. Degradarea morfologică a unui disc se poate produce în urma acțiunii factorilor biomecanici, metabolici, nutriționali sau imunologici.

2 . Corpii vertebrali

Fiecare vertebră prezintă la exterior o carcasă de țesut osos compact, acoperită de un periost și o structură complexă de țesut spongios situată in mijlocul vertebrei. O parte din materialul nutritiv adus de sânge în os va traversa platoul vetebrei și cartilagiul vertebral și va pătrunde în discurile intervertebrale vecine.

3 . Structurile neurale

Segmentul-motor vertebral prezintă o fluctuasă rețea nervoasă furnizată de ramul spinal posterior, filete nervoase din ganglionul spinal de la rădăcina dorsală și de nervul sino-vertebral al lui Luschka.

Fiziopatologia durerilor vertebrale este dominată de două tipuri de mecanisme ale agresiunii asupra structurilor neurale: acțiunea mecanică asupra nervilor și cea exercitată asupra vaselor sanguine ce asigură nutriția nervilor. Agresiunea mecanică asupra rădăcinilor nervoase din canalul spinal se poate manifesta intr-o modalitatea acuta printr-o hernie de disc.

4 . Articulațiile interapofizare

La toate nivelurile coloanei vertebrale aceste articulații pot suferi modificări ca și oricare altele, cu implicații in fiziopatologia coloanei vertebrale: în apariția durerilor, a tulburărilor de statică și dinamică. Principalele procese patologice articulare sunt cele de tip inflamator și degenerativ, care survin o dată cu înaintarea în vârstă.

Procesele reumatismale inflamatorii ale acestor articulații se pot întâlnii în spondilitele reumatismale și in spondilitele psoriazice.

5 . Structurile ligamentare

Solicitările normale statice sau dinamice nu produc dureri la nivelul aparatului ligamentar, ci tensionările excesive produc iritarea filetelor și apar dureri. Durerile ligamentare apar cel mai adesea ca urmare a posturilor nefiziologice ale coloanei vertebrale, cu precădere la nivelul coloanei lombare4.

Depistarea sursei ligamentare a durerilor vertebrale dirijează și conduita terapeutică: corectarea posturii și educație privind evitarea suprasolicitărilor dinamice excesive.

6 . Structurile musculare

Musculatura paravertebrală este implicată adesea în fiziopatologia durerilor vertebrale cervico-lombare, mecanismul principal fiind tensionarea musculară excesivă.

Tonusul muscular poate fi chiar el o sursă de durere ce se poate controla prin mijloace fizicale, medicamentoase sau cele două combinate.

A . HERNIA DE DISC LOMBARǍ

Reprezintă cea mai frecventă cauza a sindromului lomboradicular. Această suferință pare a fi specifică omului, poate ca preț al câștigării poziției verticale.

“Afectarea discului intervertebral este denumită de unii autori “ hernie de disc” (terminologia anglo-saxonă), iar de alții “discopatie” (după terminologia franceză). Ultimul termen, cu înțeles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinică, deoarece discul nu suferă doar prin herniere, existănd o întreagă patologie discală, diferită de hernia de disc, care determină suferințe ale coloanei lombare.”(Roșulescu Eugenia, Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice, Craiova- 2009)

Clasificarea anatomo-patologică a herniei de disc lombare se face astfel:

1 . hernie anterioară

2 . hernie laterală

3 . hernia posterioară: este responsabilă de producerea simptomelor algofuncționale de tip de compresiune radiculară

Ȋn majoritarea cazurilor, hernia de disc intervertebral afectează o singură rădăcină lombară, dar herniile lombare joase pot determina și afectarea mai multor rădăcini. Cele mai frecvente hernii de disc au loc la nivelurile inferioare ale coloanei vertebrale lombare: la L4-L5 și la L5-S1.

Având în vedere raportul dintre particularitățile anatomopatologice și simptomele clinice a herniei de disc lombare, este util sa precizăm faptul ca vechea clasificare De Seze – Arsene privind discopatiile lombare, poate fi folosită și in prezent.

Clasificarea discopatiei lombare de fază III în subgrupele stadiale se prezintă după cum urmează:

STADIUL 1: sindromul de iritație radiculară

STADIUL 2: sindromul de compresiune radiculară

STADIUL 3: sindromul de întrerupere radiculară

Principalele sindroame clinice ale herniei de disc lombare în etapa puseului acut sunt:

sindromul rahidian

sindromul radicular

sindromul dural

sindromul miofascial

sindromul psihic

Prezența primelor trei sindroame este imperativă pentru susținerea diagnosticului clinic pozitiv, mai ales in puseul acut, celelalte două sindroame nefiind obligatorii, fiind considerate chiar complicații ale bolii de bază.

SINDROMUL RAHIDIAN reprezintă o curentă formulare a unui grup de simptome și semne clinice obiective și subiective, care se instalează la debutul sau în cursul bolii și care cuprinde: durerea lombară, starea musculaturii paralombare, tulburări de statică și dinamică ale coloanei vertebrale lombare.

Durerea lombară – este o caracteristică a clinicii herniei de disc după De Seze. Apariția durerii lombare poate apărea după efectuarea unui efort fizic mai mare, sau de o mișcare executată in condiții dinamice proaste

Contractura musculară – este un simptom clinic întâlnit cu foarte mare frecvență, fiind cu siguranță un act reflex. Localizarea contracturii musculare pe o parte a coloanei vertebrale este situația cea mai întâlnită.

Sindromul rahidian static – este ansamblul modificărilor care afectează statica coloanei vertebrale. C. Arseni le descrie sub numele de “atitudini antalgice”. Modificarea staticii coloanei lombare în plan frontal constă în apariția scoliozei lombare. Ȋn plan sagital, modificare lordozei fiziologice este un alt semn frecvent întâlnit

Sindromul rahidian dinamic – acest semn nu lipsește niciodată și poate avea o severitate diferită. Afectarea toleranței la mobilizare a coloanei lombare este unul din semnele clinice cele mai frecvente ale herniei de disc lombare.

SINDROMUL RADICULAR prezent are o mare valoare diagnostică în definerea herniei de disc lombare. Simptomatologia clinică a suferinței radiculare este foarte variată cu caracteristici clinice bine definite.

Varietatea formelor clinice sub care este prezent sindromul radicular poate fi corelată cu clasificarea stadială a discopatiei lombare din faza a III-a a lui De Seze – Arseni

Forma iritativă a lomboradiculopatiei – nevralgia sciaticii

Forma compresivă a lomboradiculopatiei – forma nevritică

Forma paretică sau paralizantă a radiculopatiei – întreruperea conductibilității nervoase

Hernia de disc lombară cu sindrom de coadă de cal-hernie de disc ce are un traiect posteromedian și care exercită o presiune mare asupra sacului dural.

SINDROMUL DURAL reprezintă consecința creșterii presiunii lichidului cefalorahidian în canalul medular care produce o stază, ceea ce face sa crească și presiunea venoasă din sistemul intracranian, la nivelul ventriculelor.

SINDROMUL MIOFASCIAL poate crea condiții pentru complicarea tabloului clinic al sindromului lombosacrat sau lomboradicular deja instalat. De cele mai multe ori sindromul miofascial este prezent înaintea apariției puseului de hernie de disc sau poate să se adauge simptomelor acesteia.

SINDROMUL NEUROPSIHIC este foarte rar abordat ca fiind al cincilea sindrom din tabloul clinic al herniei de disc. Simptomele neurovegetative se prezintă sub forma unor tulburări de tip vasomotor distal la nivelul membrului inferior afectat de sindromul radicular.

Examenele radiografice standard pot fi de mare folos în precizarea diagnosticului de hernie de disc lombară.

Afecțiunile vertebrale cu care trebuie făcut diagnostic diferențial, de obicei, sunt:afecțiuni neoplazice de tip primar, afecțiuni discovertebrale de natură inflamatorie, afecțiuni

discovertebrale de natură traumatică, afecțiuni metabolice, afecțiuni degenerative ale coloanei vertebrale.

Tratamentul herniei de disc lombare

Ȋn funcție de tabloul clinic, tratamentul poate fi:

medical: conduita terapeutică presupune repaus la pat, administrarea unei medicații antiinflamatorii, decontracturante musculare, antialgice, sedative, proceduri de fizioterapie. În cazul în care tratamentul medicamentos nu este eficient, se poate practica peridurală continuă sau rahianestezia.

chirurgical: “Este imperativ necesar în cazul persistenței simptomatologiei după o perioadă de trei până la șase săptămâni de tratament conservativ susținut. Instalarea unui defi cit motor parțial său complet, însoțit sau nu de tulburări sfi ncteriene, la un pacient afl at în tratament medical sau având în antecedente episoade de suferințe discale, constituie o urgență neurochirurgicală. Rezolvarea chirurgicală a herniei de disc lombare implică abordul la nivelul coloanei lombare prin fenestrație, hemilaminectomie și laminectomie asociată sau nu cu foraminotomia sau foraminectomia uni sau bilaterală, urmată de ablarea herniei de disc prin discectomie.”(Prof. Dr. M. R.

Dogan Neurochirugie. Note de curs – București 2012)

B. SPONDILOLISTEZA LOMBARǍ

Reprezintă o glisare anterioară a unui corp vertebral, prin care aceasta depășește în sens anterior corpul vertebral subiacent pe care alunecă, vertebra olistetică antrenând odată cu ea toate vertebrele situate desupra ei.

Arseni include în această entitate nosologică numai formele ce recunosc ca mecanism patogenic liza istmului vertebral bilateral.

Tot Arseni exclude din grupa spondilolistezelor lombare pe cele care s-au produs în urma unor fracturi la nivelul istmului vetebral, fracturile de la nivelul apofizelor articulare și pe cele consecutive artrozei articulațiilor interapofizare

După criterii anatomopatologice șu etiopatogenice, spondilolistezisurile pot fi clasificate după cum urmează:

1. Spondilolisteze prin liza istmului vertebral

2. Spondilolisteze prin procese degenerative

Simptomatologia acestei afecțiuni este foarte variată ca expresie clinică, și curpinde:

1. Lombalgie

2. Radiculalgie sciatică

3. Agravarea posturală a durerii

4. Slăbiciunea membrelor inferioare

5. Contractura dureroasă a mușchilor ischio-gambieri.

Durerile lombare acuzate de bolnav in stadiul cronic sunt de tip mecanic, după un debut insidios, treptat devenind și mai intense și apar iradierile dureroase spre membrele inferioare. Ȋn timpul puseului acut, în cele mai multe cazuri se produce o adevărată hernie de disc lombară cu semnele specifice acestei boli.

Valoarea explorărilor radiologice este absolută în cazul acestei afecțiuni, acestea putând concretiza dacă este o alunecare vertebrală, tipul spondilolistezei, stabilitatea alunecării și gravitatea ei.

Ȋn raport cu axul antero-posterior al feței superioare a sacrumului, se deosebesc 4 stadii.

Spondilolistezisul se poate clasifica astfel:

1. spondilolistezisul istmic, poate fi întâlnit în 5-20% din examinările radiologice ale coloanei,

2. displastic (congenital)

3. degenerativ: întâlnit în 5,8% la bărbați și 9,1% la femei (multe fiind asimptomatice);

4. traumatic

5. patologic (în boli osoase generalizate sau locale).

Tratamentul spondilolistezisului:

A. Conservativ – reeducarea capacității funcționale, adaptarea profesională, schimbarea obiceiurilor sportive, imobilizare în corset, antiinfl amatorii.

B. Chirurgical .

Tratamentul fizical crupinde: repaus postural, hidrotermoterapie, elentroterapie, masaj, kinetoterapie.

C. STENOZA DE CANAL LOMBAR

Canalul vertebral în etajele superioare ale coloanei este aproape circular și ia treptat aspect triunghiular în segmentul lombosacrat.

“Stenoza de canal spinal poate să se instaleze la nivelul unui segment-motor vertebral sau poate fi întâlnită la mai multe niveluri lombare sau la mai multe segmente ale coloanei vertebrale; gravitatea stenozei poate fi diferită de la un nivel la altul, cu consecințe clinice variate, realizând forme clinice foarte dificil de interpretat.” (Lucescu V.,Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale. Clinica, diagnoticul și tratamentul de recuperare – Constanța 2009)

Debutul poate să se manifeste ca un atac acut, în condițiile unei stenoze asimptomatice mai vechi care suferă o diminuare suplimentară a diametrelor canalului spinal.

Durerea lombară este însoțită de iradieri dureroase într-unul sau în ambele membre inferioare. Durerile din membrul inferior sunt exacerbate în mers, de tuse, de strănut, de posturile în extensie lombară, uneori fiind prezentate ca niște parestezii, decât ca niște dureri.

La examenul clinic obiectiv al coloanei vertebrale, se observă o accentuare a lordozei fiziologice lombare.

Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu : hernia de disc lombară, claudiția intermitentă de origine vasculară, mielopatia sau polinevrita diabetică, polinevrita virotică, tumora intratecală și psihonevroza.

Tratamentul în stadiul acut în stenoza de canal spinal lombar curpinde:

tratament medicamentos: antialgice, sedative, psihotrope, decontracturatente musculare, corticoterapie

tratament fizical: repaus la pat, termoterapie, electroterapie, masaj, kinetoterapie.

Ȋn stadiul subacut, elementele metodologice particulare sunt masajul, care va fi trofic, kinetoterapia care va urmării tonifierea musculaturii, hidrokinetoterapia.

Ȋn stadiul subcronic sunt similare cu cele din hernia de disc , dar se va acorda mare atenție la însușirea de către bolnav a tehnicilor de conservare a pozițiilor corectat.

D.FIBROZITA GENERALIZATǍ

Face parte din grupa bolilor reumatismale abarticulare generalizate și reprezintă o suferință a întregului aparat musculoscheletal.

Acest sindrom prezintă dureri cronice, difuze ale sistemului musculoscheletal, care implică prezența unor multiple puncte dureroase “tender point” .

Fibrozita generalizată afectează majoritar populația feminină, putând fi prezentă și la bărbați, dar diagnosticul este mai greu de precizat. Tipul profesiei nu este foarte important. Sunt afectate cel mai frecvent femeile cu vârsta cuprinsă între 45-55 de ani, dar nu sunt excluse nici cazurile de apariție a bolii la vârste mai mici de 20 de ani

Diagnotiscul diferențial se face cu: sindromul miofascial și sindromul polimiozitic.

PARTEA PERSONALǍ

SCOPUL LUCRǍRII DE LICENȚǍ

Scopul acestei lucrări de licență este acela de a studia incidența suferințelor coloanei vertebrale.

Ȋn majoritatea clinicilor de recuperare, în proporție de 65% se internează pacienți cu boli ale rahisului, fie ele reumatice, traumatice, degenerative sau inflamatorii, cu precădere cele degenerative, acestea fiind și cele mai greu de ameliorat.

Ȋn Sanatoriul Balnear Techirghiol din județul Constanța, procentul pacienților ce s-au internat cu simptomul “ durere de spate ”, fie ea cervicală, dorsală sau lombară este de 63% .

MATERIALUL SI METODA DE CERCETARE

Pentru alcătuirea lucrării de licență, am alcătuit un lot de pacienți în număr de 6281, pacienți internați la Sanatoriul Balnear Techirghiol în luna mai 2015, pentru studierea afecțiunilor și simptomelor cu care aceștia s-au prezentat la internare, în vederea precizării incidenței suferințelor coloanei vertebrale.

PREZENTAREA LOTULUI

Din cei 6281 de pacienți, 3714 dintre aceștia sunt bărbați, iar 2560 sunt femei.Media de vârstă este 54,7 , cea mai mică fiind 16 , iar cea mai mare 92.

Observăm în Fig. 1 că numărul bărbaților este semificativ mai mare.

Fig. 1 – Distribuția pe sexe a pacienților

Am analizat ocupația pacienților, și anume dacă sunt activi social sau au devenit pensionari, și prezint în Fig. 2 rezultatul.

Fig.2 – Ocupația pacienților

Observăm că procentul celor activi social, care incă profesează, este mai mic decât al celor ce s-au pensionat, cei activi insumând 2673, iar cei pensionati 3333, iar 279 fiind încă studenți sau elevi.

Am analizat si mediul din care pacienții provin.

Fig. 3 – Mediul din care pacienții provin

Numărul celor care provin dintr-un mediu urban este aproape majoritar în Fig.3, aceștia fiind în număr de 5261, ceea ce înseamnă 84% din totalul pacienților, restul de 1020 reprezentând cei 16% din mediul rural.

Din cei 6281 de pacienți, numărul celor care sunt fumători este relativ mic, majoritatea fiind nefumători. Doar 714 dintre pacienți fumează, reprezentând 11% din totalul pacinenților,(Fig.4) iar dintre aceștia majoritatea fumează 10-20 de țigarete pe zi.(Fig.5)

Fig.4 – Procentul pacienților fumători și celor nefumători

Fig.5 – Numărul ce țigarete fumate pe zi

Analizând tensiunea arterială a pacienților, am găsit peste 75 de tipuri de tensiune arterială, iar în Fig. 6 am reprezentat 20 cele mai întâlnite.

Fig. 6 – Cele mai frecvente 20 de măsurători ale tensiunii arteriale

Observăm că majoritatea pacienților au tensiunea arterială 140/80 mmHg, aceștia fiind în număr de 731, 620 de pacienți 120/80 mmHg, 581 de pacienți 130/80 mmHg, 444 pacienți 120/70 mmHg. Cea mai mare tensiunea arterială este de 180/100 mmHg, iar cea mai mică 85/60 mmHg.

Din lotul de 6281 de pacienți, 2098 dintre ei suferă și comorbidități pe lângă motivul internării pe care le-am prezentat în figura de mai jos. ( Fig. 7)

Fig. 7 – Comorbidități

Din cei 2098 de pacienți, majoritari sunt cei 1774 care suferă de hipertensiune arterială. Observăm deci, că este o afecțiune des întălnită. Sunt și pacienți ce suferă de osteoporoză, varice, accident vascular cerebral, astm, hernie de disc, sinuzită, psoriazis, epilepsie.

Activitatea fizică este foarte importantă, pentru că în funcție de tipul activității, se pot dezvolta diverse afecțiuni. Spre exemplu munca fizică solicitantă duce la afecțiuni ale rahisului, discopatii, hernii de disc, etc. Ȋnsă, lipsa unei activităti și sedentarismul pot duce la afecțiuni la fel de grave.

Am reprezentat în Fig. 7 frecvența cu care pacienții fac efort fizic sau diferite alte activități mai puțin sau mai mult solicitante.

Fig. 7 – Frecvența activității fizice a pacienților

Din analiza pe care am reprezentat-o în Fig. 7, reiese că mai mult de jumătate din pacienți depun efort fizic în fiecare zi, însă 23% din paceinți sunt sedentari, 12 % fac efort fizic la 2-3 zile , 5 % săptămânal, iar 1% lunar.

Dată fiind tipul societății din prezent, am analizat și nivelul stresului (Fig. 8) pacienților la care aceștia sunt predispuși să îl dezvolte din cauza rutinii zilnice sau diverse alte lucruri, situații, sarcini cu care aceștia se confruntă. Nu este o noutate faptul că stresul poate avea un efect major asupra organismului în sens negativ, crescând riscul de boli cardiace, contribuie la apariția obezității și scade sistemul imunitar.

Ȋn Fig. 8, am reprezentat nivelul stresului pacienților pe o scala de la 0-absent la 10-foarte mare. Pacienții s-au autoevaluat. Numărul celor ce au evaluat stresul zilnic ca fiind maxim, foarte mare, este relativ mic 264, însă nu este de trecut cu vederea. Cei mai mulți pacienți – 1311, au evaluat stresul la nivelul 8, ceea ce înseamnă că nivelul stresului este mare, fiind urmați de cei 973 pacienți ce au evaluat stresul la 7. Numărul celor ce s-au autoevaluat ca fiind deloc stresați este și el mic – 354 de pacienți

Fig. 8 – Nivelul stresului

Ȋn vederea stabilirii incidenței suferințelor rahidiene a pacienților internați la Sanatoriul Balnear Techirghiol, am analizat simptomele cu care aceștia s-au prezentat în momentul internării.

Ȋn Fig. 9 am prezentat localizarea durerii la toți cei 6281 pacienți.

Analizând figura de mai jos, observăm numărul foarte crescut de pacienți ce suferă de dureri lombare, și anume 2323 din cei 6281. Pacienți ce acuză dureri cervicale sunt 720, 297 pacienți dureri dorsale, 341 pacienți prezintă sciatalgie ,339 pacienți prezintă dureri la multiple articulații ale coloanei vertebrale.

Fig. 9 – Localizarea durerii pacienților

Ȋnsumând totalul pacienților ale căror simptome sunt produse de afecțiuni ale rahisului, obținem datele prezentate în Fig. 10.

Fig. 10 – Procentul pacienților cu dureri ale coloanei vertebrale

Analizând Fig. 10 , se remarcă procentul foarte crescut de pacienți ce acuză dureri ale coloanei vertebrale, fie ele lomvare, cervicale sau dorsale.

Din cei 6281 de pacienți, 4020 de pacienți reprezentând 64% din total, prezintă dureri ale rahisului, iar restul de 36% prezintă dureri ale membrelor.

Pe baza localizării durerilor analizate și reprezentate în Figurile 9 și 10, putem reprezenta grafic ( Fig. 11) diagnosticele pe care pacienții le-au primit în urma consultului clinic și explorărilor paraclinice.

Fig. 11 – Diagnosticele pacienților

Se remarcă numărul foarte crescut al pacienților ce prezintă artroze ale articulațiilor vertebrelor, și anume 2119 pacienți, 1666 pacienți ce prezintă discopatii ale discurilor interbetebrale. 107 pacienți cu hernie de disc operată și 22 de pacienți diagnosticați cu dorsalgii.

Altfel spus, dintre cei 6281 de pacienți numărul celor ce au fost diagnosticați cu suferințe rahidiene, este foarte crescut, așa cum va fi reprezentat în figura de mai jos. ( Fig. 12 )

Fig. 12 – Incidența pacienților cu suferințe rahidiene

Se remarcă deci, că numărul pacienților internați la Sanatoriul Balnear Techirghiol cu suferințe ale coloanei vertebrale este foarte mare, procentul acestora fiind de 63%, restul de 37% prezentând alte afecțiuni menționate în Fig. 11 .

CONCLUZII

Ȋn urma analizelor pe care le-am făcut și pe care le-am expus și reprezentat grafic, am remarcat că incidența suferințelor rahidiene la pacienții internați la Sanatoriul Balnear Techirghiol este foarte mare.

Din lotul de pacienți de 6281 pe care l-am alcătuit, pacienți internați în luna mai 2015, 3914 dintre ei suferă de afecțiuni ale rahisului, totalitatea lor reprezentând 63% din lotul prezentat.

Numărul foarte ridicat al acestora se datorează muncii zilnice pe care pacienții o fac, al modului de viață al acestora, al traumatismelor pe care pacienții le-au suferit, al altor comorbidități de care suferă și a vârstei, dat fiind faptul că 53% dintre ei sunt pensionați, afecțiunile rahidiene fiind o cauză a degenerescenței componentelor coloanei vertebrale, o dată cu înaintarea în vârstă, dar nu numai, 43% dintre pacienți fiind încă activi social, deci vârsta nu este o cauza definitorie în apariția suferințelor coloanei vertebrale, însă este majoritară.