Incidenta Hemoparazitozelor la Animalele de Companie din Municipiul Bucuresti

CUPRINS

CUPRINS 2

INTRODUCERE 3

PARTEA I: STUDIU BIBLIOGRAFIC 4

1.Babesioza 4

1.1 Etiologie 4

1.2 Epidemiologie 7

1.3 Patogeneza 8

1.4 Modificarile anatomopatologice 9

1.5 Simptomatologie 10

1.6 Diagnosticul 11

1.7 Tratamentul 12

1.8 Profilaxia si combaterea 13

1.9 Babesioza felina 13

2.Dirofilarioza 15

2.1 Etiologie 15

2.2 Epidemiologie 19

2.3 Patogeneza 19

2.4 Modificari anatomopatologice 20

2.5 Simptomatologie 21

2.6 Diagnostic si prognostic 22

2.7 Tratamentul 24

2.8 Dirofilarioza pisicii 25

3. Incidenta hemoprazitozelor in alte zone din Romania si in lume 28

PARTEA A II-A: CERCETĂRI PERSONALE 28

1 Scopul lucrării 28

2 Materiale și metode 28

3 Rezultate și discuții 28

CONCLUZII 28

BIBLIOGRAFIE 28

INTRODUCERE

Incidența hemoparazitozelor la animalele de companie a crescut considerabil în ultimii ani, datorită varietății căilor de contaminare, a condițiilor favorabile de creștere și înmultire a vectorilor și datorită nerespectării măsurilor de prevenție necesare.

Cele mai frecvent întalnite hemoparazitoze sunt piroplasmozele ( hemosporidioze), boli cosmopolite, determinate de protozoare încadrate în subclasa Piroplasmia, ordinul Piroplasmida, care se dezvoltă în elementele figurate sanguine și ale sistemului limfoid la mamifere și păsări, transmise prin intermediul artropodelor hematofage. (Mitrea, 2011).

Babesioza a devenit un subiect intens disputat atât prin prisma îmbolnăvirilor produse la câini, cât și prin potențialul caracter zoonotic.

Studiul acestor boli a început în anul 1888, când V. Babeș descrie în premieră mondială agentul etiologic al babesiozei la taurine, iar în 1893 Stracovici propune denumirea genului de Babesia ,dupa numele savantului român, care este acceptată și utilizată și în prezent.

Primul caz de babesioză canină a fost diagnosticat in 1885, în Africa de Sud de către Hutcheon, totuși paraziții au fost identificați mult mai târziu de Purvis în 1896 și de Koch în 1897.

Boala a fost diagnosticată în zona de est a României de către Dulceanu și col., cu riscul apariției în alte zone ale țării, prin intermediul căpușelor transmițătoare și prin circulația câinilor parazitați.

Babesioza este o boală cu caracter sezonier, incidența maximă este atinsă în luna aprilie, însă în ultima perioadă au apărut îmbolnăviri la câini pe tot parcursul anului.

Cea de a doua hemoparazitoză prezentătă în această lucrare este dirofilarioza cardio-vasculară, biohelmintoză cu incidență crescută în regiunile cu climat cald, cu evoluție estivală în zone temperate, pe teritorii invadate de culicide ,produsă de Dirofilaria immitis cu localizare în cordul drept și artera pulmonară la caine, vulpe, lup, alte carnivore salbatice și pisică, manifestată prin tulburări pulmonare, cardiace, renale, hepatice, cutanate și nervose.

Dirofilarioza canină este larg cunoscută în lume, ea răspândindu-se progresiv din regiunile subtropicale către zonele cu climă temperată. Adaptarea climatică și genetică a parazitului și a gazdei intermediare a condus în ultimii ani la lărgirea hărților endemice ale dirofilariozei. Turismul, concursurile internaționale, modificările climaterice, ploile și inundațiile frecvente au contribuit la creșterea incidenței dirofilariozei pe teritoriul României.

PARTEA I: STUDIU BIBLIOGRAFIC

1.Babesioza

Incadrarea sistematica

Increngatura Apicomplexa

Clasa Sporozoa

Subclasa Piroplasmia

Ordinul Piroplasmida

Familia Babesiidae

Specia Babesia spp

Babesiile sunt paraziți unicelulari, care în stadiile englobulare se prezintă sub diferite forme: piriformi, unici sau bigeminați, inelari, ovali, anaplasmoizi sau amiboidali; se intâlnesc 1-4 paraziți într-un eritrocit, iar dimensiunile diferă în funcție de specie , existând babesii mai mari decât raza eritrocitului( 3-4µ ) sau mai mici decât aceasta(1-2 µ); formele bigeminate mici se dispun sub formă de unghi obtuz, iar cele mari în unghi ascuțit; citoplasma babesiilor este vacuolara, conținând reticul endoplasmatic și numeroase granulații (evidente electronomicroscopic), iar nucleul dispus periferic, prezintă o membrană poroasă.(Mitrea, 2002).

Sunt cunoscute peste 100 de specii de babesia , dar doar două s-au constatat că infectează câinii: Babesia canis și Babesia gibsoni.

La câine sunt întalnite babesii de dimensiuni marii : Babesia canis (subspeciile Babesia canis canis, Babesia canis rossi, Babesia vogeli) și babesii de dimensiuni mici : Babesia gibsoni.

Babesia canis canis este o babesie de dimensiuni mari, 2,5-5,0 µm, formele endoglobulare fiind piriforme, rotunde sau ovale. In mediul urban este transmisă de capusa Rhipicephalus sangiuneus, iar în mediul suburban și rural, de către Dermacentor reticulatis.

Fig 1: Babesia canis

(www.capcvet.org)

Babesia canis vogeli are dimensiuni de 4,5-5 µm și este considerată ca fiind o susa a Babesiei canis.

Babesia canis rossi are dimensiuni de 4, 5 µm și este transmisă de Haemaphysalis leachi.

Acestea diferă între ele prin virulență, localizare geografică și prin capușa vector. Deși aparent sunt identice, studii recente au permis diferențierea celor trei subspecii prin reacția de polimerizare în lanț, analizele enzimatice sugerând că sunt înrudite, dar distincte ca specii.

Babesia canis gibsoni este o babesie mică, 1,0-2,5 µm. Este transmisă de Haemaphysalis bispinosa ( capușa cu trei gazde și cu transmiterea parazitului transovarian) și de Rhipicephalus sanguines, la care transmiterea parazitului se face atât transovarian, cât și transstadial.

Fig. 2 Babesia gibsoni (www.vetemergency.ca)

Ciclul biologic al babesiilor se realizează prin alternața celor două tipuri de gazde, în corpul cărora se dezvoltă stadiile evolutive ale babesiilor. Acestea sunt paraziți diheteroxeni: în corpul gazdelor definitive ( capușele ), se realizează fazele sexuate, iar în organismal mamiferelor ( gazdelor intermediare ) se realizează fazele asexuate.

Capușele Ixodidae în momentul hrănirii,inoculează sporozoiții, elementele infestante, care prin mobilitatea amoeboidală proprie trec în interiorul eritrocitelor, se dezvoltă,rezultând stadiul de trofozoit(forma inelară). Prin bipartiția trofozoitului se realizează merozoiții, care distrug hematiile , trec în plasmă și pătrund în alte hematii, unii autori afirmând că aceasta înmulțire schizogonică se poate realiza și în celulule endoteliale (Kolabski, Ceruti, Tsur, citati de Lungu si col., 1982). După câteva succesiuni asexuate, în sânge se formează gamonții, formele inelare fiind considerate gametociți.

Capușele vor ingera sângele parazitat, iar în lumenul intestinal al acestora sunt eliberate formele endoglobulare, dintre care unele se distrug, iar altele(asa-zișii micro- și macrogameți) continuă dezvoltarea gametogonică. Unii autori arată că se vor dezvolta în continure numai formele ce supraviețuiesc în celulele epiteliale din intestinul capușelor după 24 de ore de la contaminarea acestora (Riek, Friedhoff, citati de Lungu si col., 1982).

Prin unirea micro- și macrogameților se formează zigotul (oochinet) ,care pătrunde în celulele gastrice, se divide și formează sporochineți, care trec în limfă si se dispersează în tot corpul, afectând glandele salivare și ovocitele. In acestea se multiplică și formează sporonți piriformi, apoi sporozoiți. Sporozoiții ajunși în ovar, pătrund în ouăle căpușelor, asigurând transmiterea ereditară.

Fazele gameto- și sporogonică, realizate în corpul căpușelor, durează circa 5 zile sau mai mult, dependent de regimul termic (Suteu si Cozma, 1998)(mitrea).

Epidemiologie

Sursele de infecție il constituie animalele infestate , mai ales cele cu infecție latentă ce nu sunt diagnosticate, și căpușele Ixodide la care prin transmiterea transovariană se asigură invazia generațiilor urmatoare, contribuind la menținerea multienală a focalitățiii bolii. S-a constatat de pildă, că transmiterea ereditară a babesiilor la căpușele genului Rhipicephalus poate fi asigurată până la 10 generații(Lungu si col., 1982).

Contaminarea animalelor cu babesii se realizează în momentul hrănirii căpușelor infectate, care odată cu saliva ,inoculează sporozoiții( sofia).

Transmiterea transplacentară de la mama bolnavă la fetus, deși a fost citată se întalnește foarte rar. Această transmitere s-a demonstrat la câinii de 3 zile, născuți din mame infectate cu Babesia gibsoni. Infecții grave au fost identificate la câini nascuți din mame seropozitive.O altă posibilitate de transmitere, o reprezintă contaminarea directă în cazul transfuziilor de sânge, de aceea donatorii ar trebui sa fie testați de babesioză.( Coman 2001).Contaminarea prin sânge se poate realiza și prin injecțiile efectuate cu acelasși ac de la un animal contaminat la altul sănătos.

Receptivitatea animalelor la infecțiile babesiene este specifică, însa o receptivitate comună se observă între unele specii de câinii și șacali. Nu se transmit paraziții de la câine la pisică.

Animalele indigene și mai ales din zonele endemice sunt mai rezistente la boală, iar animalele aparținând unor rase perfecționate, animalele tinere, cele stresate, cu afecțiuni intercurente, cu o stare proastă de întreținere, malnutriție , tratate imunodepresoare (Dexametosan, Ciclofosfamida ) prezintă o receptivitate ridicată la infecție .Un studiu efectuat de către ONDERSTEPOORT VETERINARY ACADEMIC HOSPITAL a evidențiat că 77% dintre câinii infestați erau mai mici de 3 ani).

Reactivitatea organismului parazitat se manifestă la 2, 5 saptamani după infestare când în sangele animalelor apar anticorpi specifici. Nivelul cel mai ridicat al acestora a fost identificat la 5 saptamani de la contaminarea bolii. De reținut că, înainte de apariția anticorpilor se instalează parazitemia ( ce poate fi pusă în evidență pe frotiuri de sânge, fixate și colorate May-Grunwald –Giemsa).(VICTOR)

Dinamica și evoluția babesiozelor, prezintă anumite particularități legate de biologia acestor sporozoare și a gazdelor definitive-căpușele Ixodidae:

-răspandire cosmopolită, corespunzator arealului căpușelor transmițătoare.

-evoluție enzootică, rareori sporadică, având caracter zonal și sezonier, astfel: la câine, babesioza a fost diagnosticată cu o frecvență mai mare în estul țării , incidența îmbolnăvirilor crescând din luna aprilie.( mitrea , 2002)

Patogeneza

Efectele patogene sunt dependente de virulența specifică a babesiilor și receptivitatea gazdei și se reflectă asupra sângelui, sistemului reticulo-histiocitar, mecanismelor imunogene s.a.(mitrea)

Babesiile exercită acțiune mecanică în momentul pătrunderii în hematii ,unde iși intensifică procesele de nutriție și multiplicare , elaborează toxine metabolice rezultând paraziți morți și hematii distruse, respectiv anemie.(sofia)

Sub acțiunea factorilor parazitari crește fragilitatea eritrocitelor, au loc perturbări ale metabolismului unor componente majore, cu influențe îndeosebi asupra componentelor sângelui și aparatului circulator. Astfel, perturbările metabolismului lipoproteic, traduse prin scăderea fosfolipidelor plasmatice și creșterea celor eritrocitare, ca și creșterea azotului rezidual din hematii(Pipano, citat de Lungu, 1982), influențează hemoliza; hemoliza extravasculară se realizează mai ales în ficat și splină, provocând spleno- și hepatomegalie.

Prezența babesiilor determină activarea unor enzime proteolitice, precum kalikreina plasmatică, și activând kininele, determină hipotensiune,tahicardie, vasodilatație arterială.

Babesiile determină hiperplazia sistemului reticulo-histiocitar.Acesta hiperplazie, asociată cu aglutinarea și apoi aderentă la endoteluiul capilar al hematiilor parazitate și a babesiilor din plasmă, determină blocajul circulației capilarelor , cu consecințe diverse în funcție de organul afectat : apariția edemelor perivasculare din encefal, anoxie și tulburări nervoase; apariția disfuncțiilor hepatice și renale, ce generează icter și respectiv, albunimurie, ca și hemoglobinurie, prin imposibilitatea virăriii hemoglobinei în urobilina îi pigmenți biliari; hipoxie și anoxie în diferite organe , determinând procese degenerative și necrobiotice locale.(mitrea modif)

Reacțiile imunitare sunt determinate de componentele antigenice structurale și funcționale ale babesiilor. In infestațiile cu babesii se constată existența unei imunități naturale și dobandite.

Imunitatea naturală legată de specie conferă o stare refractară înnascută a unor specii de animale față de agresivitatea speciilor de babesii, care nu acceptă condițiile fiziologice ale gazdei.

Imunitatea dobandită antibabesiană poate fi activă sau pasivă. Cea activă se instalează ca urmare a trecerii animalelor prin boală, fie postvaccinal după administarea antigenului specific. Este cunoscut că animalele trecute prin babesioză se imunizează, iar starea de rezistența specifică este determinată de prezența în organism a paraziților o perioadă variabilă de timp – stare denumită premuniție (preimunitate). Aceastț stare reprezintă un echilibru labil dintre gazdă și parazit ce asigură o protecție prin limitarea multiplicării babesiilor. (sofia)

Modificarile anatomopatologice

Leziunile anatomopatologice sunt variate în funcție de forma clinica a bolii. Cu cât sunt mai pronunțate , cu atât boala a avut o evoluție mai lungă.

In forma supraacută apar leziuni septicemice.

In forma acută se înregistrează:

-peteșii pe mucoase și serose; exudate la nivelul seroaselor, lichidul în cavități fiind roz sau roșiatic;

-icter și subicter ;

-hepatomegalie, congestie hepatică, cu perihepatită si degenerescență hepatică; vezica biliară marită ce conține fiere granulară groasă, poate avea culoare sangvinolentă.(2)

– splenomegalie, marginile splinei fiind rotunjite, consistența splinei crescută, cauciucată (fără ramolisment ), cu evidențierea sistemului limfoid și hemoragii subcapsulare;

– hipertrofia rinichilor, cu congestie și degenerescență renală și infacte renale; sub capsula renală se observă peteșii de diferite dimensiuni ; pe secțiune ,corticala este delimitată de medulară de un strat hemoragic( foarte discret uneori); vezica urinară este plină cu conținut hemoragic, prezintă mucoasa inflamată și edemațiată.

-edem pulmonar .

-miocardoză.

-congestie și hemoragii gastro- intestinale.

-hipertrofie și infiltrații ale limfonodurilor .

-trombi în capilarele cerebrale și edem cerebral, uneori apare congestia generalizată sau chiar necroza cerebrală ( 8)

-maduva osoasă este congestionată și moale.

In forma cronică: cahexie, anemie, emacierea maselor musculare, splenomegalie.

Simptomatologie

Babesiozele evoluează supracut ,acut , subacut și cronic la carnivore.

Forma supracută, rar intalnită,este caracterizată prin distrucție celulară masivă și o rată crescută a mortalității.

La câine, forma acută evolueaza cu :

-apatie, adinamie,anorexie, prostrație.

– febră.

– subicter sau icter.

-paloarea mucoaselor aparente, anemie.

-hemoglobinurie.

-se observă un grad variabil de deshidratare în funcție de timpul scurs de la infecție.

– tulburări respiratorii sau nervoase (ataxie, sindrom epileptiform, paraplegie).

-tahicardie, tahipnee

– irido-ciclită, cu epiforă, fotofobie, hemoragii retiniene.

– semne mai rar întalnite : ascită, ulcere, stomatită, gastroenterită ,edeme periferice și insuficiență renală acută.

Moartea survine la 5- 10 zile dupa îmbolnăvire fără un tratament eficient.

In toate cazurile semnele clinice ale infecției acute sunt similare, deși severitatea poate varia la subspecii: în mod normal, Babesia canis, transmisă de Dermacentor reticulatus determină o infecție severă, în timp ce Babesia canis vogeli, transmisă de R. Sanguineus, determină o infecție mai putin severă.( focus on small animal parasitology)

Forma cronică evoluează cu mai multe săptamâni, predominantă fiind anemia și slabirea accentuate.

Diagnosticul

Diagnosticul de suspiciune se pune pe seama:

datelor epidemiologice : caracterul enzootic, zonal, sezonier și de pășune, legat de prezența căpușelor Ixodidae.

anamnezei – date referitoare la parazitismul cu căpușe, deparazitărilor externe, culegerea datelor referitoare la statusul animalului.

Datele clinice, în special tetrada semiotica: febra, anemie, icter, hemoglobinurie conduc clinicianul spre diagnosticul suspiciune.

La examenul biochimic se urmăresc valorile următorilor parametrii biochimici : GPT( glutamat-piruvat-transaminaza), GOT( glutamat- oxalacetat- tranbsaminaza), fosfataza alcalină, bilirubina, ureea si creatinina. Valoarea crescută a acestor parametrii orientează diagnosticul.

La examenul hematologic se urmaresc : hemoglobina, hematocritul , numarul de eritrocite, de trombocite, de leucocite si de granulocitelor. Anemia este evidențiată de valoarea scazută hemoglobinei, a hematocritului si a eritrocitelor, trombocitopenia arată slaba coagulabilitate a sângelui , iar leucocitoza prezența infecției . Creșterea numărului granulocitelor, în special eozinofilele denotă o boala parazitară.

Diagnosticul de certitudine se realizează prin examenul microscopic al frotiurilor din sângele periferic, la animale în viață, prelevându- se primele picături, iar la cadavru pe baza frotiurilor din rinichi, splină, limfonoduri, efectuate cât mai rapid după moartea animalului (babesiile se lizează în 48-72 de ore.)

Examenul serologic, tot o formă de diagnostic de certitudine , folosit mai ales în formele latente de boală, utilizând metodele : R.F.C., imunofluorescență, microaglutinarea, dubla difuziune în gel de agar, testul imunoenzimatic ( ELISA) .

Leziunile orientează de asemenea diagnosticul, cele mai importante fiind: hipetrofia splinei, peteșii și sufuziuni pe serose, degenerescența miocardică, hepatică și renală, icter și hemogobinurie, edem perirenal gelatinos.

Diagnosticul diferențial, se face :

In formele acute, față de : pasteureloza, leptospiroza, intoxicații cu substanțe și plante hepatotoxice și hemolizante, hemoglobinurie postpartum.

In formele cornice, față de: sindroamele anemice, cistită hemoragică.( mitrea)

Prognosticul este rezervat sau grav, în formele acute, mai ales la animalele cu infecții suprapuse și favorabil , în focarele vechi, la animalele tinere și indigene. Momentul intervenției medicale este deosebit de important, astfel încât dacă animalul este prezentat la medic în timp util ,de la primele semne clinice, evoluția cazului poate fi una favorabilă.

1.7 Tratamentul

Tratamentul constă în instituirea unei medicații specifice, asociată cu tratament adjuvant (de susținere), în condițiile unui regim igieno-dietetic, menținut și în perioada de convalescență.

Tratamentul specific se face : la câine , cu :

Berenil, sol. 7%, 3 mg/kg, i.m ; efecte adverse constatate: durere la locul inoculării,s emne gastrointestinale și semne nervoase (depresie, ataxie, opistotonus, inconstiență , rigiditatea mușchilor extensori). Babesia gibsoni este destul de rezistentă la Berenil, de aceea se recomandă repetarea tratamentului după 2-3 saptamani.

Imidocarb (Imizol) , sol. 12% , 6mg/kg, s.c.; efecte adverse întâlnite: durere la locul de inoculare, lăcrimare, salivare, palpitații și semne gastrointestinale. S a constatat că este eficient împotriva Babesiei canis și mai puțin eficient împotriva Babesiei gibsoni. Se poate administra și a doua doză după 48 de ore, după examenul parazitologic al sângelui.

Acaprin, sol. 0.5 % – 0.2 mg/kg, s.c

Lomidine- 4 mg/g, i.m.

Clindamicina 12,5 mg/kg/12 h per os

Tratamentul simptomatic, se face mai ales în formele acute de boală cu: cardiotonice, cu seruri glucozate , vitamina C, preparate antianemice, aminoacizi, electoliți ,înlocuitori de plasmă.

Tratamentul se asociază cu o furajare ușoară, în rații complete, de calitate, adăpostirea animalelor se face în spații cu igienă corespunzatoare , se face de asemenea deparazitarea externă a animalelor.

In situația în care ne confruntăm cu o anemie hemolitică (hematocrit < 20% si hemoglobina < 8 g/dl) se impune terapia prin hemotransfuzie. La transfuzie se vor utiliza 10-20 ml sânge/kg corp cu o viteza de 60-80 picături/ minut.

Eficacitatea terapeutică depinde de momentul intervenției, întârzierea tratamentului diminuând procesul vindecărilor.

1.8 Profilaxia si combaterea

Profilaxia vizează controlul preventiv , menținerea unei igiene corespunzătoare în adăpostul animalului, aplicarea tratamentelor acaricide, chimioprevenția etc.

O îndepartare a căpușelor promptă în 24 de ore ar trebui să prevină transmisia bolii, deoarece a fost demonstrat că o căpușă trebuie sa fie atașată de doua sau trei zile pentru a transmite infecția. Cea mai bună metodă de prevenire constă în combaterea căpușelor. In acest scop se folosesc momentan diverse produse comerciale, care au însă un succes limitat datorită mediului infectat. Diverse produse comerciale uzual folosite au ca substanță activă fipronilul ( Front-line, Effipro, Fiprodog , Fypryst etc ), atât soluție pentru aplicare cutanată , cât și spray. Alte soluții antiparazitare folosite frecvent conțin imidacloprid și permetrină ( Advantix, Activyl).

Imunoprofilaxia, utilizând vaccinuri continând babesii vii, cu virulență atenuată sau recent omorâte, se aplică în zone limitate, din cauza riscurilor infectante înca mari (Calow si col., 1965, Pipano si col., 1982)

In Franța, se utilizează un vaccin , Pirodog, pentru prevețtia babesiozei la câine, se practică două inoculări la interval de 3 săptămâni, repetat la 6 luni. Vaccinul nu dă reacții secundare în cazul nefro+ si hepatopatiilor, dar nu conferă protecție totală .( mitrea)

1.9 Babesioza felina

Incidența bolii la această specie nu este atât de mare ca la canide.

Babesioza felinelor domestice este determinată de Babesia felis, un parazit mic, cu diametrul de 1-2 µm. Este o specie pleomorfică, a cărei incubație durează cca 21 de zile. Agentul transmițător ( căpușa) este încă necunoscut. ( Victor Ionescu, Stefan Nicolae, Aurelia Ionescu,2001)

hnum

Fig. 3 Infestatie cu capuse la pisica( original)

In majoritatea cazurilor la feline această boală este cronică.

Semnele clinice prezente sunt anorexia, letargie, pierderea în greutate, anemia. Mai puțin întâlnite sunt : icterul, voma și afecțiunile respiratorii.

Modificările frecvente observate la examenul biochimic sunt: valorile crescute la alanin aminotransferază( ALT) si hiperbilirubinurie. Alți parametrii sunt inconstanți.

Infecția concomitentă cu Haemobartonella felis, virusul imunodeficientei feline și / sau
virusul leucemiei feline , Mycoplasma a fost identificată la un numar apreciabil de cazuri.

Diagnosticul pe certitudine se pune baza frotiului din sânge (analiza tip Romanowsky).

Tratamentul specific constă în primachina fosfat 1 mg/ pisica/ 36 ore, apoi 1 mg/ pisică la 7 zile/ 4 administrari. Medicamentul nu sterilizează infecția.

S –a mai utilizat și doxiciclina 5 mg/kg de 2 ori pe zi timp de 21 de zile. http://www.veterinaryworld.org/2008/April/Feline%20Babesiosis.pdf

2. Dirofilarioza

1.1 Etiologie.

Incadrarea sistematică

Increngatura Nemathelmintes

Clasa Nematoda

Subclasa Secernentea

Ordinul Spirurida

Subordin Spirurina

Superfamilia Filaroidea

Familia Filariidae

Gen Dirofilaria

Specia Immitis

Dirofilaria immitis( Filaria immitis), nematod cu corpul alungit,filiform, egal calibrat, de culoare albă strălucitoare, măsurând 120-180/0,6-0,9 mm, masculul si 150-300/1-1,3mm, femela.Orificiul bucal, obișnuit fără buze și vestibul bucal, este înconjurată de șase papile mici și numeroase,numite papile cefalice. La mascul , extremitatea posterioară la masculi este spiralată, prezintă doi spiculi inegali ,unul lung și ascuțit, iar celălalt scurt, rotunjit și spiralat ,și o pereche de aripi caudale susținute de 5 perechi de papile ovoide. Femela prezintă capătul posterior drept și rotunjit,orificiul vulvar se deschide în regiunea anterioară a corpului .

Fig. 4 Dirofilaria immitis – mascul si femela( web.stanford.edu)

Inmulțirea se realizează prin ouă, care rămân în uterul femelei învelite într-o membrana vitelină, până la dezvoltarea larvelor-microfilariile. Microfilariile ( larvele L1), măsoară 220-330/5-6 µm și au extremitatea posterioară lungă, efilată, dreaptă sau recurbată.

Fig. 5 Microfilaria

http://pixshark.com/dirofilaria-immitis-microfilariae.htm

Adulții parazitează în cordul drept și artera pulmonară, la câine, vulpe, lup, alte carnivore sălbatice și la pisică și se hrănesc cu elementele solubile din plasmă.

Fig. 6 Dirofilarii adulte

http://pixgood.com/dirofilaria-immitis.html

Ciclul biologic se realizează prin alternanța celor două tipuri de gazde, în corpul cărora se dezvoltă stadiile evolutive ale dirofilariilor. Ciclul biologic este diheteroxen , țânțarii, gazde intermediare, se infestează, ingerând microfilariile în momentul hrănirii cu sânge de la animalele bolnave.

Dirofilaria immitis poate fi transmisă prin peste 60 de specii de țânțari. In condiții naturale, dintre toate genurile de țânțari, gazde intermediare, numai Culex pipiens, Anopheles quadrimaculatus și Aedes vexens pot transmite larve infestate (31).

Fig. 7 btb.animaldisease.org

Contaminarea G.I. este favorizată de biologia microfilariilor: se acumulează în circulația sanguină periferică și prezintă un bioritm circadian, cu creșterea densității lor în sângele periferic, seara și noaptea și diminuarea matinală. Seara și noaptea numărul microfilariilor din sângele circulant poate fi de până la 50 de ori mai mare decât dimineața și ziua, de aceea se recomandă recoltarea sângelui pentru testare în aceste momente.

In tubii Malpighi ai culicidelor ,microfilariile se dezvoltă,devin L1, si apoi L 2, ajungând infestante( L3) în aproximativ 14 zile, când migrează la nivelul trompei . Durata dezvoltării crește în cazul temperaturilor sub 26 C.( modif)

Infestarea canidelor are loc prin înțepare acestora de țânțar: larvele L3 părăsesc labiumul țânțarului și pătrund activ în tegumentul animalului, în momentul înțepăturii; timp de 70 de zile se dezvoltă în țesutul conjunctiv , în țesutul adipos, în mușchi și în submucoasa venelor.Aici au loc două năpârliri, devin L4 și respectiv L5 și apoi, pe cale venoasă ajung în cordul drept, unde, în circa 3-4 luni devin adulți, capabili de reproducere. Perioada prepatentă este de 6-6 ½ luni, ciclul integral realizându-se în 8-9 luni.( putin modif)

Tabel nr. 1

Longevitatea adulților ajunge la 3-6 ani, faza reproductivă, cu prezența larvelor în circulația sanguină fiind de 2-3 ani. Longevitatea microfilariilor în sângele canidelor, determinată după extracția chirurghicală a viermilor adulți din cord, a fost 3-5 luni, uneori chiar mai mult.

Epidemiologie

Boala cosmopolită, dirofilarioza este raspandită în regiunile cu areal extins al populațiilor de țânțari( zone umede, cu terenuri mlăștinoase), unde poate evolua enzootic; în țările temperate, ea are caracter estival.( Mitrea )

Sursele de paraziți sunt reprezentate de câinii infestați, care determină infestarea culicidelor gazde intermediare și vectori. Canidele sălbatice, vulpea și mai ales cotoiul, care prezintă infestații latente, constituie rezervor de paraziți. S- a constatat că infestațiile masive cu microfilarii determină moartea țânțarilor( în cazul în care nivelul microfilariilor depășește 30.000/ml sânge, infestația e fatală pentru țânțari; după evoluția parazitară, într-un țânțar se pot gasi maxim 10 larve mature).

Contaminarea se realizează transcutanat prin înțepătura de țânțar și transplacentar , prezența ocazională a microfilariilor la cațeii nou-născuți, arată acest lucru. Microfilariile pot trece de la mamă la făt, dar nu se pot transforma în paraziți adulți, decât dacă sunt ingerate de un țânțar. O altă posibilitate de transmitere, o reprezintă contaminarea directă în cazul transfuziilor de sânge, de aceea donatorii ar trebui sa fie testați de dirofilarioză.

Receptivitatea depinde de specie: cel mai receptiv este câinele, apoi vulpea, alte canide fiind mai rezistente, prezentând forme latente ale bolii; de sex , femelele sunt mai receptive decât masculii, găsindu-se o prevalență a infestației de 66 %, față de 38,6 % la masculi; de vârstaă, animalele de peste 18 luni sunt mai receptive decât cele tinere și de alți factori, îndeosebi modul de viață( câini de vânătoare), eforturile repetate agravând evoluția bolii.

Patogeneza

Procesele patogenetice sunt determinate atât de helminții adulți, cât și de microfilarii, care acționează spoliator prin modul de hrănire , producând anemie ; cât și de gradul infestației.

Paraziții exercită acțiune mecanic-iritativă, toxică și antigenică.

Acțiunea mecanică și iritativă se răsfrânge asupra arterelor pulmonare și cordului drept. Dirofilariile determină endocardita care conduce la îngroșarea intimei și implicit pierderea elasticității, insuficiența cardiacă dreaptă, cu consecințe în aval( diminuarea hematopoezei) și în amonte (congestia pasivă a ficatului și a rinichilor); este posibil refluxul a numeroși viermi în atriul drept și vena cavă, determinând sindromul cav. In infestații masive se poate produce obturarea ventricului drept și a arterei pulmonare, iar fragmentele de paraziți morți, precum și microfilariile, pot provoca embolii la nivelul capilarelor pulmonare, arterelor coronare, cu consecințe circulatorii grave.Microfilariile pot ajunge în encefal, maduva spinarii, vasele oculare si chiar in camera anterioara sau posterioara a ochiului.

Actiunea toxică este determinată de toxinele eliberate de viermii adulți în artere, în cordul drept și mai ales de tromboxanii eliberați de plachetele sangiune la contactul cu paraziții .Tromboxanii provoacă activarea plachetelor și o endarterită a ramificațiilor arterei pulmonare, antrenând: agregare plachetară, cu aderența plachetelor și a leucocitelor la endoteliul lezat și tromboza, hiperplazia celulelor musculare lezate, îngustarea lumenului vascular. Compensator, apare hipertensiune pulmonară, cu dilatarea arterelor mari, urmată de dilatarea cordului drept, în final congestia pasivă și hipertrofia ficatului: este posibil și glomerulonefrită, datorită depozitelor de complexe imune.

Acțiunea antigenică este cauza apariției accidentelor, de tipul șocului anafilactic, mai ales dupa un tratament microfilaricid, în special cu dietilcarbamazină.

Se pare că substanțele incomplet definite, cu acțiune antigenică și/sau toxică eliberate de helminții morți sunt cele care determină leziunile din artere și din parenchimul pulmonar

Modificari anatomopatologice

La nivelul cordului: dilatarea ventriculului drept, niciodată hipertrofie, endocardită dreaptă și miocardită, cu tromboza și prezența în ventriculul drept a paraziților în ghemuri ( până la 50 de viermi adulți în același ventricul).

Hipertrofia intimei arterelor pulmonare crește rezistența arterelor pulmonare și presiunea din acestea, conducând la suprasarcina ventricului stâng. Dacă hipertensiunea pulmonară este de durată se produce insucifiența cordului drept . Semnele insuficienței cordului drept constau în ascită, hepatomegalie, splenomegalie ,cahexie si in toleranța la efort (2, 38).(dezert)

La nivelul pulmonilor, apar leziuni trombo-embolice, cu infarctizări consecutive, congestie pulmonară și bronhopneumonie, cu fibroza interstițială a parenchimului; în arterele pulmonare, dilatate, se poate constata prezența helmintilor. Acestea sunt incapabile de a răspunde prin dilatație la necesarul crescut de oxigen, rezultatul fiind supraumplerea datorită presiunii ventricului drept ( 38, 39)

La câinii cu dirofilarioza ocultă poate apărea pneumonia alergică, este un sindrom asmatiform legat de sechestrarea și distrugerea masivă a microfilariilor în capilarele și în parenchimul pulmonar. In final se observă infiltare inflamatorire a țesutului pulmonar cu formarea de granuloame și densificări ale parenchimuli.(10, 14 )

In encefal și măduva spinării, se constată hemoragii punctiforme.

Se mai pot înregistra:congestia pasivă a diverselor viscere( ficat, rinichi); focare de necroză hepatică; obstrucția venei cave, în infestații masive( prin numarul mare de viermi adulți și trombuși); cadavre anemice.

2.5 Simptomatologie

Dirofilarioza canină evoluează obișnuit cronic.Boala îmbracă un tablou clinic polimorf, uneori evoluând cu semne clinice șterse, alteori mai grav, simptomele fiind exprimate printr-un sindrom de insuficiență cardiacă, sindrom nervos sau sindrom cutanat; prezența fiecăruia este adesea inconstantă.

Obișnuit , boala debutează cu apariția, uneori efemeră, de papule eritematoase, cu horipilație, cu noduli cutanați duri, nedureroși, frecvent la cap, pe urechi, urmate de depilatții. După câteva luni, apar tulburări generale, inițial cele corespunzatoare unei insuficiențe cardiace compensate, iar în timp, insuficiența decompensată, însoțite de ascită, edeme ale membrelor, dermatoză crustoasă și sclerodermie. Aminalele prezintă o anemie avansată, ajung cahectice, apar tulburări nervoase și de vedere, hematurie și sfârșit letal, după o evoluție a bolii de 6-18 luni. Moartea poate surveni, uneori rapid, consecutiv rupturii auriculului drept sau prin embolia vaselor cefalice.

Sindromul de insuficiență cardiacă are 2 faze: insuficiență compensată, cu dispnee de efort și tahicardie ;

Insuficiență decompensataă, cu dilatație cardiacă, ce determină stază sanguină cu : congestie pulmonară ( dispnee, accese de tuse răgușită, uscată); congestie renală ( exprimată prin oligurie, uneori albuminurie); congestie hepatică(ce determină hipertensiune portală și uneori diaree hemoragică); în stadii avansate poate apărea : ascită, hidrotorax, edeme; la ascultație, se constată suflu mitral și tricuspidian.

Sindromul nervos se caracterizează prin modificări de comportament, depresii, privire apatică, alternanța fazelor de excitație cu accese rabiforme sau epileptiforme; semne de anemie cerebrală: pierderea constiinței, cu revenirea la normal câteva minute mai târziu( adesea, acest semn este unul din simptomele precoce ale bolii) ; simptome locomotorii: incoordonare motrice, pareze, paraplegii.

Sindromul cutanat, exprimat prin apariția zonelor depilate și pruriginoase, mai ales în regiunile cu piele fină.

Evoluția bolii este, în general lentă, fiind posibilă o supraviețuire îndelungată în special la câinii care nu sunt supuși la efort.

Dintre complicațiile grave ce pot apărea în evoluția bolii, este sindromul cav ( hemoglobinuria dirofilariană), care corespunde trecerii a numeroși viermi adulți în vena cavă posterioară; acest lucru determinând o tromboză acută și un sindrom hemolitic, cu hemoglobinemie și hemoglobinurie.

2.6 Diagnostic si prognostic

Diagnosticul clinic, este dificil, datorită evoluției latente și a polimorfismului semiotic. Corelarea acestor date clinice cu situațiile epidemiologice, orientează diagnosticul. Confirmarea se face prin examenul hematologic, ce are in vedere evidențierea microfilariilor.

Depistarea microfilariilor, se face de regulă seara, când ele sunt numeroase în sângele periferic și se folosesc mai multe tehnici:

-examenul direct al unei picături de sânge proaspăt între lamă și lamelă;

-examenul frotiului;

-metoda picăturii groase, colorate May-Grunwald Giemsa;

-examenul sângelui hemolizat ( 1ml sânge + 9 ml formol 2 %, centrifugat și examenul sedimentului);

– filtrarea pe membrană ( filtru tip milipor, pori de 3-5 µm), dupa hemoliză, cu examenul filtrului pus pe o lama și colorat cu violet de metil 0,3 %.

Se utilizează și metode de concentare :Testul Knott modificat, metoda filtratului.

Teste serologice: Elisa, teste rapide imunocromatografice (Canin Dirofilaria Ag Rapid Test, Snap 4 x), PCR.

Prin examenul radiografic se pot evidenția modificările cordului și ale arterei pulmonare, în funcție de gradul de infestație, iar prin ecografie se pot vizualiza dilatările vasculare, precum și helminții( exceptând localizările în arterele lobare ale pulmonilor, parenchimul pulmonar oprind ultrasunetele) ; s-a încercat chiar și o evaluare aproximativă a numărului de paraziți.

Diagnosticul necropsic este relativ ușor de stabilit, prin depistarea viermilor adulți în cordul drept sau în vase.Formele adulte s-au mai găsit inficat, aorta abdominală, spațiu epidural, sacul pericardic, arterele cerebrale, ventriculele laterale, spațiul subarahnoidian.(45)

Diagnosticul de laborator cuprinde un examen hematologic , un profil biochimic seric și o analiza a urinei. (2, 18, 38).

Distrugerea fizică a eritrocitelor produce anemie, hemoglobinemie și hemoglobinurie (50). Leucocitoza evidențiază existența un infecții nespecifice. Eozinofilia este frecventă când paraziții tineri spre adulți ating cordul și când apar primele microfilarii(38). Trombocitopenia apare în forma cronică.

Transaminazele hepatice sunt de obicei normale la câinii asimptomatici.Posibil să apară hiperproteinemie și proteinurie produsă de glomerulopatia cu complexe imune. Hipoalbuminemie apare în sindromul nefrotic. Ocazional apare și bilirubinemia.

Diagnosticul diferențial se face față de :sindrom cardio-pulmonar cu alte etiologii, ascite, tulburări nervoase, hepatite, dermatoze neparazitare , angiostrongiloza, filarioza, spirocercoza.(eu)

Prognosticul este rezervat sau grav, în infestațiile masive, boala fiind mortală, iar tratamentul dificil; el depinde de nivelul de infestare și de activitatea pe care o desfasoară câinele, repausul animalului bolnav determinând o ameliorare a prognosticului.

In funcție de gradul infestație și evoluției, exprimările clinice ale bolii au fost grupate în 4 clase , cu prognostic corespunzător:

Clasa I- dirofilarioza subclinică, fără simptome, serologia semicantitativă slab pozitivă: prognosticul este favorabil, dacă se evita exercițiile violente și se prevede un tratament;

Clasa II- dirofilarioza moderată, cu simptome limitate la câteva tulburări respiratorii în timpul exercițiilor, clișeele radiologice arată dilatații ale ramificatiilor arterelor pulmonare, cu serologia semicantitativă pozitivă: prognosticul este variabil;

Clasa III- dirofilarioza gravă, cu manifestări clinice de insuficiență cardiacă, filmele radiologice arată leziuni asemănătoare clasei II, în plus, apare dilatarea arterei pulmonare principale și a ventricului drept, cu serologia semicantitativă foarte intensă: prognosticul este rezervat;

Clasa IV- sindrom cav, cu sfarșit letal foarte apropiat, aproape inevitabil.

2.7 Tratamentul

Tratamentul specific este dificil și vizează distrugerea simultană a viermilor adulți ai microfilariilor; sunt însă puține medicamente active, existând pericolul complicațiilor determinate de filariile moarte în artere, în cazul infestațiilor masive. Un tratament medical eficace trebuie urmat, la 3 saptamani, de un tratament microfilaricid, apoi de chimioprevenție, dacă animalul rămâne în zona infestată.

Thiacetarsamida sodica( Filoramide) , 2mg/kg, i.v., de 2 ori/zi, 2 zile consecutiv; tratamentul este precedat de administrarea de aspirina( 15 mg/kg corp), timp de 15 zile, continuat încă 28 de zile p.t., pentru a preveni efectele tromboembolismului pulmonar.

Melasormina dihidroclorhidrica 2,5 mg-kg repetare la 24 h. Prezintă avantajul față de tiacetarsamida care se poate administra i.m , nu dă reacție la locul inoculării și este mai puțin toxică renal și hepatic.(18,38)

Tetramisol 20 mg/kg corp, oral, cu repetare dupa 7 zile .(victor)

Levamisol, administrat în doze mari, repetate: 10 mg/kg corp, repetabil la 3-5 zile, până la dispariția simptomelor sau 6-11 mg/kg corp,zilnic, timp de 6-12 zile, până la dispariția microfilariilor, dar nu mai mult de 15 doze; unii autori recomandă doza de 22mg/kg/zi, administrată în două reprize, per os, timp de 3-4 săptămâni. Tratamentul îndelungat cu Levamisol este acompaniat frecvent de vomă, care se combate cu anticolinergice (sulfat de atropina), administrate anterior, într-o masă usoară. De asemenea, apariția tulburărilor nervoase de origine toxică, obligă întreruperea tratamentului.

Avermectinele, în doza de 0,2mg/kg corp, au efect microfilaricid.

Dietilcarbaminaza, 25 mg/kg/zi, s.c., prezintă o acțiune moderată asupra viermilor adulți; poate cauza reacții severe, chiar fatale și de aceea nu se folosește ca microfilaricid.

Ditiazina, în doză de 20-40 mg/zi, oral, o dată pe zi, timp de trei săptămâni.

Doxiciclina 5mg/kg o data pe zi per-os timp de 30 de zile

Tratamentul specific este însoțit de terapie simptomatică( cardiotonice, vitaminoterapie, antihismaminice, diuretice ) și regim alimentar de redresare.

Profilaxia bolii se bazează pe dezinsecții( distrugerea culicidelor) în zonele endemice și utilizarea colierelor cu insecticide la animalele expuse atacului țânțarilor.

In chimioprevenție, avermectinele au eficacitate mare, în doze de 0,1- 0,2 mg/kg, asupra stadiilor tisulare din primele 2 luni de infestare; după această perioadă, se administrează pe cale bucală(Cardomec, Heartgard), în doză de 0,6 mg/kg, o dată pe lună.

Milbemicinele se utilizează în doză de 1-5 mg/kg corp, dar se pot produce fenomene adverse la câinii cu microfilaremie.

Selamectina (Stronghold) si Imidocloprid – Moxidectin (Advocate ) spot- on asigură prevenția dirofilariozei prin administrări lunare.

Dietilcarbaminaza se folosește numai la câinii neinfestați, în doză de 6 mg/kg/zi, pe toată perioada în care staționeaza într-o zonă periculoasă și 2 luni după aceea; dacă țânțarii sunt activi un an, tratamentul se face zilnic timp de un an, sau toată viața, cu dietilcarbamazină.

S-a încercat imunoprofilaxia, prin vaccinare cu larve iradiate sau prin infestări, urmate de tratamente, două luni mai târziu.

2.8 Dirofilarioza pisicii

Nematodoză cardio-pulmonară produsă de Dirofilaria immitis, intalnită pe tot globul, evoluând paralel cu infestațiile la câine in aceiași regiune, dirofilarioza la pisică prezintă o incidență mult mai scăzută; intr-o zona infestată, se inregistreaza de 10 ori mai puține cazuri la pisică decat la câine.

Pisica este o gazda atipică pentru dirofilarii, iar majoritatea viermilor la pisici nu supraviețuiesc sau nu ajung până la stadiul de adult. Pisicile cu dirofilarii adulte, in mod caracteristic, au numai 1-3 viermi, iar multe dintre pisicile cu dirofilarioză nu au viermi adulți. Deși acest lucru inseamna ca dirofilarioza, adesea, trece nediagnosticată la pisici, este important sa intelegem că, chiar si viermii imaturi provoacă probleme serioase sub forma unei afecțiuni cunoscute ca boala respiratorie asociată dirofilariilor (HARD – Heartworm Associated Respiratory Disease). Unele pisici care gazduiesc viermi adulti rămân asimptomatice sau prezinta semne clinice de intensitate medie.

Fig. 8 http://doctoritapisicilor.blogspot.ro/2015/03/dirofilarioza-cardiaca-la-pisici.html

Viermii pot migra aberant mai frecvent decat la câine in creier, in special in ventriculii laterali.

Modificarile anatomopatologice sunt in general asemanatoare cu cele de la câine. Incidența complicatiilor pulmonare si nervoase acute, severe, ce ameninta viața pisicii, este mai mare decat la câine.

Semnele de dirofilarioza la pisici pot fi foarte subtile sau foarte dramatice. Simptomele pot fi reprezentate de tuse, accese de tipul astmul, varsături periodice, lipsa poftei de mancare sau pierderea in greutate. Ocazional, o pisica afectată poate intampina dificultati in a se deplasa, poate prezenta stare de lesin sau convulsii, ascita. Din nefericire, primul semn in anumite cazuri este colapsul brusc sau moartea subită.

Diagnosticul este dificil de stabilit.Se poate utiliza testului pentru detectarea antigenelor, cat si a testului pentru detectarea anticorpilor, de e asemenea examenul radiologic, care evidentiaza aspectul dilatat si rasucit al ramurilor arterei pulmonare lobare caudale. Testul pentru anticorpi determină dacă sistemul imunitar al felinei a fost expus la acești paraziți. Un rezultat pozitiv poate indica prezența unei infecții. Pisicile care au suferit de dirofilarioză în trecut, iar acum sunt sănătoase vor prezenta un rezultat pozitiv la acest test. Anticorpii rămân în sângele felinei o perioadă de 2-4 luni după ce larvele au murit. Pisicile care au larve în stadiu avansat de dezvoltare și pisicile care au viermi în alte organe decât inima vor avea un rezultat pozitiv la acest test. Întrucât acest test este destul de sensibil, el este făcut primul. Mai apoi se trece la alte teste.

Testul antigenului dirofilariozei determină prezența femelelor adulte ale viermilor inimii. Testul este foarte specific. Un rezultat pozitiv indică că aceiaști viermi sunt prezenți în corpul pisicii, însă un rezultat negativ nu înseamnă lipsa lor. Pentru ca testul să iasă pozitiv este nevoie de prezența a minim 2 femele de viermi. Astfel, un test negativ poate însemna și faptul că pisica are viermi masculi. Pentru ca prezența viermilor să fie confirmată este nevoie ca rezultatul să fie pozitiv la ambele teste.

Sângele poate fi testat și pentru prezența microfilariilor. Însă, mai puțin de 20% dintre pisicile care suferă de dirofilarioză au microfilarii în sânge, iar acestea din urmă rămân în sânge pentru maxim 4 săptămâni. Deși un rezultat pozitiv înseamnă prezența viermilor, rezultatul negativ nu este unul decisiv.

Tratament curativ nu este cunoscut, astfel ca preventia este singurul mijloc de a proteja pisicile de efectele dirofilariozei.

Este posibila chimiopreventia cu avermectine, 24µg/kg, o data pe luna.

S- a mai încercat utilizarea thiacetarsamidei 2,2 mg/kg greutate vie, de patru ori la 12 ore și se repetă după 2-3 saptamani. Se recomandă ca inainte de a începe acest tratament să se administreze antihistaminice. Concomitent cu medicația specifică se instituie și un tratament simptomatic și tonifiant in funcție de semnele clinice evidente.( victor)

Table nr. 2 Dirofilarioza caine/ pisica

3. Incidența hemoparazitozelor in lume

3.1 Incidența babesiozei

Babesia canis cuprinde speciile B. canis canis, B canis vogeli si B. Canis rossi.

Cel mai patogen tip, Babesia canis rossi este endemic in Africa de Sud, Babesia canis canis este gasită in Europa (aceasta afectează mai mult 400 000 de câini pe an în Franta ) si unele parți din Asia și este considerată intermediar in patogenitate (24). Babesia vogeli este cel mai puțin patogen si apare în Franța, Australia, Japonia, Brazilia, Africa de Sud si in Statele Unite ale Americii.

In 1992, Taboada a descoperit ca 46 % din cainii din Florida, au fost detectati pozitivi la infectia cu Babesia canis. Intr-un alt studiu al cainilor din adapostul pentru animale din California, 13 % au fost pozitivi la Babesia canis.

Babesia gibsoni infecteaza cainii din Statele Unite ale Americii, Japonia, India, Sri Lanka, Coreea, Malaezia, Egipt.

Babesia gibsoni a fost pentru prima data identificata la caini si sacali in India in 1910. Acesti paraziti sunt acum considerati endemici printre caini in Nord -Estul Africii, in Centrul, Estul si Sud-Estul Asiei. A fost detectata în ultimul timp si în Italia, Ungaria și Australia (Muhlnickel et colab. 2002).

Nici unul din virusii Babesia care afecteaza pisicile: Babesia cati -India, Babesia felis- Africa de Sud si Sudan, Babesia helpailuri-America de Sud si Africa sau Babesia panthere-Kenia, nu se intalnesc in Statele Unite.

(Matjila,Penzhorn, Bekker, Nijhof & Jongejan 2004).

3.2 Incidenta dirofilariozei

In Europa cea mai endemica zona este N Italiei , unde incidenta dirofilariozei cardiovasculare este cuprinsa intre 40-80 % . In Sudul Portugaliei ajunge pana la 6,7 %, in Grecia ,pana la 10 % ,in Turcia( 2008), 5,8 %, Bulgaria (2001-2004) 8,62 % (Genchi, C. , Rinaldi, L., Cascone C., Mortarino, M., Cringoli, G.- Is heart worm disease really spreading in Europe?, Vet. Parasitol 2005.)

In SUA, incidenta dirofilariozei canine este de 3, 9 %, in Asia 9.6 %, iar in Africa 7, 8%. (Soulsby EJL, editor. Helminths, arthropods and protozoa of domesticated animals. 7th ed. Balliere, Tindall, London: ELBS; 1982.)

Un studiu realizat de Veterinary Medical Data Base ( VMDB ) la Purdue University ( 1964-1994 ), a evidentiat cel puțin 355 de cazuri diagnosticate de dirofilarioza felina in SUA , subliniind ca incidenta dirofilariozei la pisici in aceasta zona este cuprinsa între 5 și 20 %.

In Italia , incidenta dirofilariozei feline a fost de 23%. În plus față de SUA , Italia , Japonia , Canada și Australia , infecție viermi cardiaci feline a fost , de asemenea, raportate de Franța , Armenia , Brazilia , Venezuela , Filipine , Malaezia , Noua Guinee , Tahiti , Sierra Leone și China .

Fig. 9 Distributia dirofilariozei in lume

PARTEA A II-A: CERCETĂRI PERSONALE

1.Scopul lucrării

Hemoparazitozele au avut o incidența ridicată mai ales in ultimii ani și de aceea se consideră necesară aprofundarea studiului acestor boli.

Lucrarea are ca scop prezentarea unei cazuistici bogate de babesioză si de dirofilarioză, ce va sprijini elaborarea corectă a diagnosticului , instituirea celor mai eficiente mijloace profilactico-terapeutice la momentul oportun.

Prezentul studiu a avut urmatoarele obiective:

– diagnosticul principalelor hemoparazitoze întalnite la câinii comunitarii de pe raza orasului Bucuresți

– stabilirea incidenței acestora

2.Materiale si metode

Cercetările s –au efectuat în perioada iulie 2014 – mai 2015 pe câini de rase, vârste și proveniențe diferite, animale examinate într-o clinică particulară din Municipiul Bucuresți.

Investigațiile s-au realizat pe un numar de 59 câini în cazul babesiozei si 123 câini în cazul dirofilariozei.

Paraziții pot fi identificați atât din probele din sângele periferic cât și prin puncție venoasă. Dacă frotiurile se efectueaza din sangele periferic sansele de identificare a babesiilor cresc semnificativ. Dacă nu este posibilă recolatarea sângelui din circulația periferică se poate apela la puncția venoasă, recoltarea făcându se pe EDTA( 1mg/ml), excepție facand heparina, aceasta poate afecta colorația specifică a frotiului si de aceeea trebuie evitată. Sângele se va pastra la temperatura de 4 C , și se va lucra proba în mai puțin de o ora de la recoltare .

Babesioza a fost identificată prin depistarea paraziților la nivelul hematiilor pe frotiuri colorate prin metoda MayGrunwald-Giemsa și Diff Quick, metode uzuale de identificare a agentului etiologic.

Metoda de coloare MayGruwald-Giemsa

Materiale necesare:

lame microscopie degresate

lame tragator

probă sânge

soluție MayGruwald

soluție tampon

solutie Giemsa

apa distilată

pipeta

manuși de protecție

Metoda: se ia o picatura de sânge și se pune pe o lama curată si degresată, apoi se întinde cu ajutorul lamei rodate, aceasta fiind mentinută la un unghi de aproximativ 45 C. Preparatul astfel obținut este uscat la temperatura camerei , apoi este colorat și fixat. Fixarea frotiului se realizeaza prin punerea a 10-15 picaturi de soluție MayGruwald încat sa acopere toată lama timp de 3 minute. Se adauga un numar egal de picaturi de soluție tampon ținandu-se 2 minute ( se realizeaza colorația acidofilă ). Se indeparteaza soluția MayGruwald prin inclinarea lamei, apoi se acopera cu soluție Giemsa diluată extempore, âse spala la jet de apa, apoi se lasa la uscat. Dupa uscare se poate examina la microscop.

Metoda Diff-Quick

Materiale necesare :

-lame degresate

-lame rodate

-proba sânge

-pipeta

-manuși de protecție

-un fixator

-colorant rosu

-colorant albastru

-apă distilata

Metoda:. Se ia o picatura de sânge( de preferat nu prima picatura) și se pune pe o lama curată si degresată , apoi se intinde cu ajutorul unei lame rodate, aceasta fiind menținuta la un unghi de 45 grade. Preparatul astfel obținut este uscat la temperatura camerei si apoi este colorat prin folosirea kitului care contine trei recipienți, dintre care primul este un fixator de culoare bleu deschis în care frotiul se introduce de 3 ori.Cel de al doilea este reprezentat de un colorant roșu in care frotiul este introdus de 10 ori, iar la sfarșit este folosit colorantul albastru in acesta frotiul este introdus de 8 ori. Dupa ce se coloreaza, lama este spalata cu apa distilată, iar apoi se usucă. Dupa uscare, poate fi examinată cu obiectivul de imersie.

Avantaje: timp scurt de realizare

Metode folosite pentru depistarea dirofilariozei

-metoda de picatură de sânge strivită

-SNAP 4 X PLUS

Metoda de picatură de sânge strivită

Materiale necesare

-lame obisnuite degresate

-lamele

-probă sange

-pipetă

-mănusi de protecție

Metoda: pe lama degresată se recolteaza a 2 a picatură de sânge, iar aceasta picatură va fi imediat strivită cu ajutorul lamelei.Preparatul astfel realizat se va examina cu obiectivul 40x . Microfilariile sunt observate datorita miscarilor pe care le realizeza în picatura de sânge.

Avantaje : metodă rapidă și economică

Dezavantaje : sensibilitate scazută( fals negativ) , nu pot fi identificate speciile de microfilarii și nu poate fi folosită la pisica.

Snap 4dx test

S-au folosit testele Snap 4XD test, fiind bazate pe reactia antigen-anticorp si permite diagnosticarea urmatoarelor boli: Dirofilarioza, Erlichioza, Borelioza si Anaplasmoza.

Materiale necesare

-Proba de sânge

-Eprubete sterile

-Conjugat

-Pipetă

-Test snap 4xd test

-Manuși de protecție

Metoda: in cazul în care proba de sange este recoltata pe anticoagulant, se v-a realiza omogenizarea probei inainte de folosire. Testele SNAP 4dx test vor fi aduse la temperatura camerei cu 30 de minute înainte folosirii. Cu pipeta se v-a recolta sânge omogenizat si se vor distribui 3 picaturi în eprubeta, peste care se vor pune 4 picaturi de conjugat. Cele doua componente vor fi omogenizate, apoi continutul se va pune in locul special de pe test. Cand cercul de activare este colorat, se apasă ferm pentru activarea testului. Se așteaptă decolorarea testului și aparitia rezultatului. Citirea rezultatului se face la 8 minute de la activarea testului.

3. Rezultate si discutii

Cercetările s –au efectuat în perioada iulie 2014 – mai 2015 pe câini de rase, vârste și proveniențe diferite, animale examinate într-o clinică particulară din Municipiul Bucuresți.

Investigațiile s-au realizat pe un număr de 59 câini în cazul babesiozei și 123 câini în cazul dirofilariozei.

Subiecții s-au prezentat la clinica cu semne clinice care puteau conduce la diagnosticul de babesioza( apatie, febra, paloarea mucoaselor, subicter , urina usor colorata , iar proprietarii au constatat capuse pe animale in ultimle zile).

Fiind o metodă mai usor de realizat și cu un timp de asteptare mai scurt , majoritatea cazurilor au fost diagnosticate prin metoda Diff-Quick.

La 15 dintre ei diagnosticul a fost completat si cu realizarea hemoleucogramei.

In cazul dirofilariozei subiectii luati in discutia in acest studiu apartin unui adapost privat din Municipiul Bucuresti.Toate canidele au fost testate cu ajutorul testului Snap 4DX Plus.

3. Concluzii

Cercetarile în cazul babesiozei au fost efectuate pe un numar de 59 animale, dintre care 18 au iesit pozitiv în urma frotiului realizat prin metoda Diff- Quick, corelată cu hemoleucograma.

Dintre cei 18 pozitivi, 10 sunt masculi si 8 sunt femele, iar 11 au varsta pana in 7 ani.

Dintre aceste cazuri un numar de 15 canide infestate cu Babesia canis s au vindecat ,iar 3 au decedat .

6 cazuri au avut nevoie de hemotransfuzie .

Trei cazuri au fost depistate pozitiv atat pentru Babesia, cat si pentru Dirofilaria

Sara (canină, metis, femelă, 5ani și 3 luni) ,Alex(canină, metis, mascul, 9 luni), Lizuka

(canina, metis, femela , 2 ani si 3 luni)

In cazul dirofilariozei studiul a fost facut pe un numar de 121 canide, apartinand unui adapost particular din Bucuresti . Dintre acestia 26 de cainii, au fost diagnosticati pozitiv cu Dirofilaria immitis in urma efectuarii testul Snap 4DX Plus. 16 canide sunt de sex masculuin si 10 canide sunt femela.

Incidenta cazurilor cu dirofilarioza cunoaste o crestere semnificicat în ultimii ani, de aceea se recomanda administrarea profilactica depreparate pe baza de selamectina si ivermectina.

BIBLIOGRAFIE

1.Coman Sofia, 2002, Bolile parazitare la animalele domestice I, Editura Fundatiei Romania de maine”, Bucuresti”;

2. Coman Sofia, 2004, parazitologie veterinara, Ghid de lucrari practice, , Editura Fundatiei Romania de maine”, Bucuresti”;

3.Dulceanu N., 1994, Parazitologie veterinara, Editura “ Moldova” Iasi;

4.Mitrea Ioan Liviu, 2011, Parazitologie si boli parazitare , Editura Ceres, Bucuresti;

5.Mitrea Ioan Liviu, Ionita Mariana, 2013, Diagnosticul parazitozellor la animale, Ghid de laborator , Vol. I, editura Ceres, Bucuresti;

6. Mitrea Ioan Liviu, 2013-2014,curs parazitologie FMVB;

7.Suteu I., Cozma V., 1998, Boli parazitare la animalelele domestic, editura Ceres, Bucuresti;

Robert W. Tolan Jr. ,Dirofilariosis, http:/ www.emedicine.com

Niculescu Al., Dida I., 1998, Parazitologie veterinara ,Editura Ceres , Bucuresti ;

Bownam D. , 2009, “Georgy’s Parasitology for veterinarias, Nitht edition

Byron L. Blagburn, MS, PhD, Pfizer Atlas of veterinary Clinical Parasitology

Urquhart G.M., Armour J., Duncan J.L, Dunn A.M., Jennings F.W., Veterinary parasitology, second edition, Blackwell Publishing

Selby L.M., Covin R.M., Hyes H.M , 1980, Risc factors associated with canine heartworms infections, Javna;