INCIDEN ȚA RISCULUI DE LICHIDITATE IN DESF ĂȘURAREA [632057]

INCIDEN ȚA RISCULUI DE LICHIDITATE IN DESF ĂȘURAREA
ACTIVIT ĂȚILOR BANCARE

Asist. univ. drd. Mariana Vlad, Universitatea „ Ștefan cel Mare” Suceava
[anonimizat] Abstract: Liquidity is necessary for banks to compensate for expected and unexpected balance sheet and fluctuations and to provide funds for growth. It represents a bank’s ability to efficiently accommodate the redemptions of deposits and other liabilities and to cover funding increases in
loan and investment portfolio. A bank has adequate li quidity potential when it can obtain needed
funds promptly and at a reasonable cost.

Activitatea principal ă a unei b ănci constă în atragerea de disponibilit ăți de pe pia ță, care
împreună cu capitalul propriu, s ă fie plasate în afaceri profitabile. Aceasta presupune ca b ăncile vor
fi în măsură să asigure pre țul resurselor atrase de pe pia ță, cheltuielile de func ționare proprii și să
obțină și un profit convenabil. De aceea orice activitate bancar ă comport ă un risc. Acesta este
permanent și însoțește toate afacerile b ăncii, producerea sau nu a acestuia depinzând de condi țiile
care i se creeaz ă.
Riscul bancar poate fi definit ca fiind probabilitatea ca într-o tranzac ție să nu se ob țină
profitul a șteptat și chiar să apară o pierdere. El are un impact deosebit asupra valorii societ ății
bancare, atât sub forma pierderilor directe suportate, cât și prin efectele induse asupra clien ților,
personalului, partenerilor. [3]
Activitatea de zi cu zi într-o banc ă se caracterizeaz ă prin existen ța unor riscuri, îns ă aceasta
nu înseamn ă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele.
Riscurile provoac ă efecte negative asupra activit ăților desfășurate de banc ă prin deteriorarea
calității afacerilor, afectarea func ționalității băncii, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de
pierderi. El poate fi provocat de c ătre clienți sau din cauza mediului concuren țial extern.
Diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o banc ă în activitatea ei zilnic ă, precum și
diversitatea situa țiilor care genereaz ă aceste riscuri fac imposibil ă clasificarea riscurilor sub aspect
unic criterial.
În țara noastr ă, Banca Na țională a României, în calitate de autoritate de supraveghere, a
emis reglement ări bancare menite s ă contribuie la identificarea și administrarea riscurilor
semnificative din activitatea bancar ă, respectiv: [6]
• riscul de credit : reprezentând riscul înregistr ării de pierderi sau al nerealiz ării profiturilor
estimate, ca urmare a neîndeplinirii de c ătre contrapartid ă a obligațiilor contractuale;
• riscul de țară: este un risc asociat riscului de cr edit, care este determinat de condi țiile
economice, sociale și politice ale țării de origine a împrumutatului. Componen ța riscului de țară
este riscul de transfer, care apare atunci când obliga ția împrumutatului nu este exprimat ă în
monedă locală a acestuia;
• riscul de pia ță: este riscul înregistr ării de pierderi sau al nerealiz ării profiturilor estimate, care
apar din fluctua țiile pe pia ță ale prețurilor (valorilor mobiliare, m ărfurilor și instrumentelor
financiare derivate), ratei dobânzii și cursului valutar. A șadar, riscul de pre ț, riscul valutar și
riscul ratei dobânzii sunt principalele componente ale riscului de pia ță.
• riscul de lichiditate : este riscul înregistr ării de pierderi sau al nerealiz ării profiturilor estimate,
ce rezultă din imposibilitatea b ăncilor de a onora în orice moment obliga țiile de plat ă pe termen
scurt, fără ca acestea s ă implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de b ănci;

• riscul opera țional : este riscul înregistr ării de pierderi sau al nerealiz ării profiturilor estimate
care depinde de factori interni sau externi b ăncii. În categoria factorilor interni intr ă: derularea
neadecvat ă a unor activit ăți interne, existen ța unui personal sau unor sisteme necorespunz ătoare.
Factorii externi se refer ă la condi țiile economice, schimb ări în mediul bancar, progrese
tehnologice, etc. Componenta de baz ă a riscul opera țional este riscul legal, care apare din
inițierea unor ac țiuni în justi ție, interpret ări eronate ale actelor normative sau contracte care se
dovedesc imposibil de pus în aplicare și care întrerup sau afecteaz ă negativ opera țiunile sau
situația băncilor:
• riscul reputa țional: reprezint ă riscul înregistr ării de pierderi sau al nerealiz ării profiturilor
estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea b ăncilor.
Fiecare institu ție de credit are obliga ția identific ării și administr ării acelor categorii de
riscuri care au un impact semnificativ asupra situa ției băncilor, recunoscute ca riscuri semnificative.
Lichiditatea reprezint ă capacitatea activelor de a fi transformate rapid și cu cheltuieli
minime în moned ă lichidă (numerar sau disponibil în contul curent). Ea este de fapt, o problem ă de
gestiune a pasivelor și activelor bancare care au grade diferite de lichiditate.
Riscul de lichiditate pentru o banc ă este expresia îns ăși a probabilit ății pierderii capacit ății
de finanțare a opera țiunilor curente, aspect de o importan ță deosebită pentru banc ă. [3] Este firesc
ca o banc ă să transforme termenul datoriilor sale în diferite scaden țe pe partea de active a bilan țului,
întrucât scaden ța activelor tinde s ă fie mai îndelungat ă decât cea a pasivelor. Fluxurile de intrare și
ieșire de fonduri efective nu reflect ă neapărat scaden țele contractuale, iar b ăncile trebuie s ă ia
măsuri în scopul îndeplinirii anumitor angajamente scadente. De aceea, o banc ă poate avea de-a
face cu recorel ări ale lichidit ăților, făcând din politicile sale privind lichiditatea și gestionarea
riscului de lichiditate factori cheie ai strategiei de afaceri.
Un nivel de lichiditate necorespunz ător poate duce, în situa ția unei reduceri nea șteptate a
numerarului, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducând
profitabilitatea b ăncii și determinând, în ultim ă instanță, insolvabilitatea. Pe de alt ă parte, o
lichiditate excesiv ă duce la sc ăderea rentabilit ății activelor și, în consecin ță, la performan țe
financiare slabe.
Menținerea unei lichidit ăți adecvate depinde de modul în care pia ța percepe situa ția
financiară a băncii. Dacă imaginea b ăncii se deterioreaz ă, ca urmare a unei pierderi importante în
portofoliul de credite, va ap ărea o cerere mare de li chiditate. În aceste condi ții, banca va putea
atrage fonduri de pe pia ță numai cu costuri foarte mari, înr ăutățindu-și astfel și mai mult situa ția
veniturilor. Ca urmare, o deteriorare a imaginii b ăncii pe pia ță poate avea consecin țe serioase asupra
poziției lichidit ății.
Principalele cauze care determin ă apariția riscului de lichiditate sunt urm ătoarele: situa ția
economiei reale; influen ța mass – media; indisciplina financiar ă a agenților economici; dependen ța
pe piața financiar ă; necorelarea între scaden țele depozitelor și a creditelor. [4]
Analiza riscului de lichiditate se face în cadrul sucursalelor b ăncii, precum și în centrala
băncii, la direc ția de trezorerie.
La nivelul sucursalelor se analizeaz ă:
• sursele de lichiditate: numerarul, depozite la banca central ă, depozite la b ănci corespondente,
portofoliul de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie și alte titluri negociabile, ratele scadente
la creditele acordate clien ților, împrumuturi de la alte b ănci sau de la banca central ă.
• destinația lichidit ății: constituirea rezervelor minime obligatorii la BNR, satisfacerea cerin țelor
de împrumut și nevoile de bani lichizi ale clien ților, acoperirea eventualelor cereri ale clien ților
persoane fizice și / sau juridice de retragere de fonduri.
În cadrul centralei, analiza lichidit ății presupune: gestionare pozi ției monetare, gestionarea
poziției lichidit ății și elaborarea și analiza raportului de lichiditate.
Gestionarea pozi ției monetare presupune evaluarea la un moment dat a activelor lichide.
Principalele componente ale pozi ției monetare sunt:

• numerarul: sub forma monedei metalice, plus bancnotele aflate în posesia b ăncii la ghi șee și în
tezaur.
• disponibilul în cont de rezerv ă la banca central ă: reprezint ă rezerva minim ă obligatorie depus ă
de fiecare banc ă în contul curent deschis la BNR, ca procent din valoarea resurselor atrase.
• disponibilul la alte b ănci: respectiv depozitele constituite de fiecare banc ă pe piața interbancar ă;
• sume de încasat de la alte b ănci: reprezint ă sumele în tranzit la alte b ănci, valoarea
instrumentelor de plat ă (cecuri) onorate de banc ă, depuse la b ăncile corespondente.
Instituțiile de credit estimeaz ă necesarul de numerar în baza raportului între volumul
încasărilor și plățile zilnice cu numerar.
Dintre toate componentele pozi ției monetare, în afar ă de disponibilul în contul de rezerv ă la
B.N.R. și a disponibilului la alte b ănci, pentru care se bonific ă dobânzi, celelalte componente ale
poziției monetare nu aduc venituri b ăncii.
Pe de altă parte, în afar ă de rezerva minim ă obligatorie care este cunoscut ă încă la începutul
zilei, celelalte componente ale pozi ției monetare variaz ă puternic în func ție de natura și volumul
operațiunilor curente. De aceea, actualizarea permanent ă, în timp real, a pozi ției monetare a b ăncii
este esențială.
La băncile mari, pozi ția monetar ă este influen țată doar de num ărul tranzac țiilor zilnice de
valoare semnificativ ă, ceea ce permite o actualizare în timp real.
Gestionarea pozi ției lichidit ății de către bănci are drept obiectiv atingerea punctului optim
pentru indicatorul pozi ției lichidit ății. Poziția lichidit ății se determin ă ca diferen ță între active
lichide și pasive volatile.
Alături de numerar, în categoria activelor lichide se înscriu disponibilit ățile în cont curent la
BNR, depozitele la vedere la b ănci corespondente și sumele încasate de la alte b ănci. Rezervele
minime obligatorii sunt incluse în aceast ă categorie pentru a se solda pozi ția lichidit ății. Resursele
volatile reprezint ă disponibilit ățile din contul clien ților și depozitele de economii la vedere, banca
putând dispune doar temporar de ele.
Din calcularea acestui indicator pot rezulta dou ă situații:
• când pozi ția lichidit ății este pozitiv ă, ceea ce înseamn ă că sursele de lichiditate dep ășesc
necesarul, excedentul peste limita celui admisibi l poate fi plasat pe termen scurt sub forma
depozitelor pe pia ța interbancar ă.
• când pozi ția lichidit ății este negativ ă, aceasta înseamn ă că activele lichide sunt insuficiente
pentru onorarea integral ă a obligaților băncii, banca fiind nevoit ă să apeleze la surse urgente de
finanțare, de genul împrumuturilor de pe pia ța interbancar ă, de la B.N.R. sau s ă lichideze înainte
de termen active de portofoliu.
De regulă, acești indicatori se calculeaz ă pe zile, s ăptămâni și pe luni în vederea depist ării
nevoilor de lichiditatea pe termen scurt. O cre ștere mai rapid ă a nevoilor de credite fa ță de volumul
depozitelor determin ă o nevoie suplimentar ă de lichiditate pe termen lung, care poate fi redus ă prin
diminuarea marjei lichidit ății sau prin împrumut. Invers, o cre ștere mai lent ă a necesarului de
credite decât cea a depozitelor, indic ă un plus de lichiditate pe termen lung, care poate fi folosit de
bancă fie pentru a majora marja lichidit ății, fie pentru finan țarea plasamentelor bancare.
Păstrarea pe termen lung a numerarului afecteaz ă profitabilitatea institu ției de credit, dar în
același timp lipsa lui poate duce la probleme financiare dificile pentru banc ă.
Raportul de lichiditate reflectă evoluția masei monetare. Este calculat în lei și în valută, la
nivelul centralei b ăncii, pe baza informa țiilor transmise de subunit ăți, având periodicitate zilnic ă și
lunară.
Principalii indicatori pe care o banc ă îi calculeaz ă și evalueaz ă pentru analiza riscului de
lichiditate sunt:
• Lichiditatea global ă (Lg): reflect ă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se
transforma pe termen scurt în lichide pentru a satisface obliga țiile de plăți exigibile.

• Lichiditatea imediat ă (Li): reflect ă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie (numerar,
cont curent la BNR) de a face fa ță datoriilor pe termen scurt (disponibilit ățile la vedere ale
clienților nebancari și împrumuturile pe termen scurt de la alte b ănci).
• Lichiditatea în func ție de total depozite (Ld): reflect ă posibilitatea elementelor de activ de a face
față datoriilor (reprezentând totalul depozitelor).
• Lichiditatea în func ție de total depozite și împrumuturi: reflect ă posibilitatea elementelor
patrimoniale de activ de a face fa ță datoriilor (reprezentând totalul depozitelor și al
împrumuturilor).
Alți indicatori care se calculeaz ă pentru estimarea riscului de lichiditate sunt:
• Pasivele nete (active – pasive, clasificate dup ă scadență): se calculeaz ă pentru a se semnala
perioada maxim ă necesară de lichiditate.
• Rata lichidit ății: exprim ă evoluția gradului de îndatorare a b ăncii față de piața monetar ă. O rată
supraunitar ă indică scăderea lichidit ății datorită creșterii gradului de îndatorare. Rela ția este
inversă în cazul unei rate subunitare.
Instituțiile de credit folosesc tehnici specifice care s ă elimine pân ă la reducere riscul de
lichiditate. Aceste tehnici vizeaz ă resursele b ăncii și plasamentele b ăncii.
Tehnicile care vizeaz ă resursele b ăncii sunt: atragerea depozitelor de la popula ție, depozite
mai puțin vulnerabile la neramburs ările în timp a creditelor promovate de b ănci; căutarea unor
depozite stabile (depozite la termen , certificate de depozite) diminueaz ă riscul de lichiditate și
permit băncii să facă investiții pe termen lung, care aduc mai mult profit b ăncii; creșterea fondurilor
proprii determin ă băncile să-și mărească lichiditățile și puterea lor financiar ă, având posibilitatea de
a face investi ții pe termen lung din fonduri proprii.
Tehnicile privind plasamentele b ăncii vizeaz ă în mod exclusiv gestiunea tezaurului b ăncii,
ceea ce presupune asigurarea în mod continuu a echilibrului între lichidit ăți și plasamente.
Nevoile de lichidit ăți ale băncii constau în pl ăți imediate, cum ar fi: retragerile de depozite
sau cererile de credite pe care banca trebuie s ă le satisfac ă pentru a r ămâne un instrument financiar
riguros. Normele bancare prev ăd obligația băncilor de a- și asigura un nivel minim de lichiditate,
calculat pe baza indicatorului de lichiditate, ca raport între lichiditatea efectiv ă și lichiditate
necesară, pe fiecare band ă de scaden ță. Menținerea permanent ă a lichidit ății instituțiilor de credit la
nivel minim se realizeaz ă prin mecanismul benzilor de lichiditate. [7]
Prin band ă de lichiditate se în țelege o anumit ă perioadă de timp r ămasă de scurs pân ă la
scadența unui plasament (activ) sau depozit atras (pasiv). Ea se stabile ște pe intervale de timp: pân ă
la 1 lună inclusiv, între 1 și 3 luni inclusiv, între 3 și 6 luni inclusiv, între 6 și 12 luni inclusiv și
peste 12 luni. Dup ă stabilirea benzilor de lichiditate, institu țiile de credit:
• efectueaz ă repartizarea activelor și pasivelor pe benzi de lich iditate pe clase de conturi
(operațiuni bancare);
• determină lichiditatea efectiv ă și lichiditatea necesar ă. Lichiditatea efectiv ă se va determina prin
însumarea activelor și extrabilan țiere și va exprima sumele pe care banca le are de primit de la
clientelă în intervalul de timp respectiv. Lichiditatea necesar ă se determin ă prin însumarea
pasivelor și obligațiilor extrabilan țiere și va exprima sumele pe care banca le are de pl ătit
clienților în perioada de timp respectiv ă. Limita minim ă a indicatorului de lichiditate (lichiditate
efectivă / lichiditate necesar ă) este 1;
• compară lichiditatea efectiv ă cu lichiditatea necesar ă, rezultând un excedent fie de lichiditate
efectivă, fie de lichiditate necesar ă. În prima situa ție se înregistreaz ă un surplus de lichidit ăți, în
timp ce a doua situa ție un deficit ceea ce arat ă că banc nu poate s ă-și onoreze obliga țiile.
Băncile urm ăresc să mențină întotdeauna lichiditatea la un nivel acceptabil, dar în acela și
timp trebuie s ă încerce maximizarea profiturilor. Pentru banc ă un plasament pe termen scurt pe baza
unor depozite atrase pe termen lung indic ă un risc și o lichiditate mare. Controlul lichidit ății la

instituțiile de credit prive ște două elemente: maximizarea profiturilor și asigurarea la termen a
transferurilor de bani în economie.
Gradul de lichiditate al activelor este privit în func ție de timp, deoarece în principiu toate
activele de ținute de o banc ă pot fi vândute contra numerar, îns ă ceea ce intereseaz ă lichiditatea este
calitatea anumitor active de a fi transformate rapid în numerar pentru ca banca respectiv ă să-și poată
achita în timp util obliga țiile scadente. De aceea, controlul riscului de lichiditate implic ă evaluarea
zilnică a intrărilor și a ieșirilor de active de active lichide din banc ă și corelarea zilnic ă a acestor
fluxuri cu nevoile zilnice de asigurare a pl ăților.
În general, principalele categorii de active care intr ă sub observa ția controlului lichidit ății
sunt: numerarul, soldul contului curent deschis de fiecare banc ă al B.N.R., plasamentele la alte
bănci și numerarul aflat în curs de colectare.
Așa cum se observ ă, aceste active sunt în mod normal neproductive, în special cazul
numerarului efectiv, care nu produce venituri pentru banc ă în mod direct, ci prin transformarea sa în
alte active. P ăstrarea numerarului pe termen lung afecteaz ă profitabilitatea b ăncii, dar lipsa lui poate
duce la probleme financiare dificile pentru banc ă.
Banca Na țională a româniei a impus anumite limite prin intermediul unor reglement ări
privind lichiditatea, care vizeaz ă:
• plafonul casei de circula ție: se aprob ă pentru fiecare unitate a b ăncii, de c ătre sucursala b ăncii
centrale pe teritoriul c ăreia se afl ă unitatea bancar ă, alimentarea cu numerar f ăcându-se de c ătre
aceste sucursale. Sumele care dep ășesc plafonul de cas ă se depun la sucursala b ăncii centrale
dacă nu sunt necesare pentru efectuarea pl ăților în urm ătoarele trei zile. Exist ă posibilitatea
redistribuirii excedentului de numerar între institu țiile de credit în cadrul aceluia și județ, cu
obligația ca opera țiile respective s ă fie eviden țiate în conturile curente deschise la sucursala
B.N.R. În condi țiile în care soldul casei de circula ție este mai mic decât plafonul stabilit,
alimentarea cu numerar se face din fondul de rezerv ă în limita plafoanelor aprobate.
• rezerva minim ă obligatorie în contul curent deschis de fiecare banc ă la B.N.R.: reglement ările
în vigoare impun constituirea rezervei minime obligatorie atât pentru mijloacele în lei, cât și
pentru cele în valut ă. [8] La începutul anul 2006 ratele rezervelor minime obligatorii sunt pentru
mijloacele în lei de 16%, iar pentru disponibilit ățile în valut ă de 35%. [9] B.N.R. bonific ă
dobânda la rezervele minime obligatorii, excedentul nefiind purt ător de dobând ă. Această
dobândă se situeaz ă cel puțin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere practicate de
bănci. Rata medie se calculeaz ă lunar de banca central ă, distinct pentru lei și pentru valute
(USD, EUR), ca medie ponderat ă, pe baza datelor transmise de b ănci. Astfel, în luna ianuarie
2006 institu țiile de credit ob țin o rată a dobânzii pentru disponibilit ățile aflate în contul curent
deschis la B.N.R. în lei de 1,5%, în USD de 0,95% și în EUR de 0,7%. Nerespectarea nivelului
prevăzut la rezervele obligatorii în lei și în valute este sanc ționat în permanen ță de banca
centrală prin dobânzi penalizatoare foarte mari. În concluzie, constituirea rezervelor minime
obligatorii genereaz ă pentru orice banc ă două efecte: pe de o parte, îi limiteaz ă posibilitatea de
acordare a creditelor, cu sc ăderea corespunz ătoare a veniturilor rezultate din dobânzi, iar pe de
altă parte îi asigur ă lichiditatea minim ă necesară pentru fluen ța plăților. O constituire a
fondurilor de rezerv ă minime obligatorii peste limita prev ăzută duce la o pierdere a câ știgurilor
pentru banc ă (surplusul nefiind purt ător de dobând ă), iar dacă ea nu-și îndepline ște obligația în
întregime de a constitui rezerve, efortul pe care va trebui sa-l fac ă în următoarea perioad ă va fi
mult mai mare. De aceea este necesar ă o planificare atent ă a rezervei minime obligatorie.
• plasamentele la alte b ănci: plasamentele în active lichide (depozite pe pia ța interbancar ă și
titlurile de stat) sunt plasamente u șor transferabile în lichidit ăți, ele putând fi folosite ca un
tampon pentru a face fa ță necesităților de lichidit ăți ale băncii. Sumele plasate de b ănci unele la
altele nu sunt, de regul ă, productive la nivelul altor categorii de plasamente, acestea având rolul
de a sprijini în condi ții de reciprocitate b ăncile aflate la un moment dat în criz ă de resurse. Ele

sunt eficiente pentru c ă sunt generatoare de transf eruri de venituri între b ănci, însă pe total
sistem bancar volumul resurselor circulante r ămâne în principiu nemodificat.
Este deci normal ca b ăncile să aibă în vedere men ținerea la o cot ă minimă a activelor lichide
pentru a nu se produce pierderi prin redundan ță, datorate neplas ării resurselor în active purt ătoare
de dobând ă normală. Din acest motiv reglement ările B.N.R prev ăd ca perioada maxim ă pentru
plasamentele interbancare s ă fie 6 luni pentru maximum 20% din totalul depozitelor în lei și 3 luni
pentru maximum 10% din totalul depozitelor în valut ă. Majoritatea plasamentelor interbancare în
lei și valută sunt efectuate în maximum o luna de zile.
În concluzie, m ăsurarea câ știgurilor și gestionarea riscurilor prezint ă o importan ță deosebită
în aprecierea calit ății, atât a activit ății bancare cât și a performan țelor acesteia. Ele î și vor asuma
toate riscurile specifice procesului de ob ținerea de profit, dar în condi ții de pruden ță, luând în
calcul: respectarea regulilor pruden țiale impuse de autoritatea na țională de reglementare; profitul
scontat să justifice expunerea la riscul asumat; eventualele pierderi s ă nu deterioreze dramatic
situația financiar ă a anului respectiv, ele putând fi acoperite din profit sau din provizioane și riscul
ce trebuie s ă fie astfel dimensionat încât pierderea produs ă prin materializarea acestuia s ă poată fi
considerat ă ca normal ă pentru activitatea b ăncii, astfel încât imaginea ei, atât extern ă, cât și internă,
să nu fie deteriorat ă.
BIBLIOGRAFIE:
[1] Basno, C., Dardac, N., Managementul bancar, Editura Economic ă, București, 2002.
[2] Mihai, I., Tehnica și managementul opera țiunilor bancare, Editura Expert, Bucure ști, 2003.
[3] Nițu, I., Managementul riscului bancar , Ed. Expert, Bucure ști, 2000
[4] Olteanu A, Olteanu, F.M., Badea, L., Management bancar-caracteristici, strategii, studii de caz,
Editura Dareco, Bucure ști, 2003.
[5] Stoica, M., Gestiune bancar ă, Editura Luminalex, Bucure ști, 2002.
[6] Norma B.N.R. nr.17/2003 privind organizarea activit ății și sistemul de control intern al b ăncilor,
administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și funcționarea compartimentului de
audit intern, Monitorul Oficial nr. 17, ianuarie 2004
[7] Norma B.N.R. nr. 1/2001 privind lichiditatea b ăncilor, Monitorul Oficial nr.201, aprilie 2001.
[8] Circulara B.N.R. nr.6 pentru modificarea și completarea Regulamentului B ăncii Naționale a
României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, precum și pentru stabilirea
ratelor rezervelor minime obligatorii și modificarea ratei dobânzii, pl ătită la rezervele minime
obligatorii constituite în dolari SUA., Monitorul Oficial nr.141, 16 februarie 2005
[9] Buletin lunar – februarie 2006 B.N.R