Inchiderea Exercitiului Financiar

INTRODUCERE

În sens generalizat, contabilitatea este considerată de minelii ca o practică socială.

De la apariția contabilității ca știință (1494 – Veneția, Italia – Luca Paciolo), până în zilele noastre, aceasta a avut o evoluție ascendentă. Astăzi , contabilitatea se numără printre cele mai mari descoperiri ale omenirii, ea, împreună cu matematica, fizica , medicina, chimia, cibernetica, informatica, stând pe cel mai mare edificiu al științelor.

Aceasta a trecut de-a lungul timpului de la simplu la complex, de la rudimental la superior, definindu-și treptat obiectul și metodele de realizare .

Contabilitea este una dintre cele mai sublime creațiuni ale genului uman… fiind o oglindă a trecutului și o călăuză a viitorului.

Odată ce omul s-a format ca ființă economică, a apărut și necesitatea de măsurare și înregistrare activității desfășurate de către acesta , individual sau comunitar.

Necesitatea ținerii unei contabilități a fost manifestată atât de către conducătorii unei colectivități, cât și de practicanții de schimburi comerciale, pentru măsurarea, evaluarea și autentificarea diferitelor activități economice, sau generalizat, rapoarte sociale.

Încă de acum 5000 de ani , oamenii din Mesopotamia au folosit scrierea pentru oficializarea diferitelor activități :

Cumpărarea/vânzarea de bunuri și sclavi

Comercializarea animalelor

Contracte de asociere

Închirierea de terenuri

Căsătorii

Diferite împrumuturi etc.

După cum ne demonstrează și Mattessich , vechile popoare din Orientul Mijlociu au fost primele care au aplicat principiul intrări-ieșiri, deoarece principala funcție a sistemului contabil prin tăierea jetoanelor de argilă , a fost de ordin conceptual , deoarece a servit la reflectarea realității prin intermediul unor anumite mecanisme conceptuale.

Mattessich susține, de asemnea, că încă de acum mii de ani, contabilitatea a fost dominată de niște dualități distinct :

relație de natură fizică, prin intermediul căreia apare un schimb fizic de bunuri între 2 părți

relație care stabilește o datorie între debitor și creditor

relație de proprietate între bun și proprietarul acestuia

În opinia profesorului Ionașcu I., contabilitatea este atât o știință socială, cât și o știință aplicativă. Acesta dezvoltă respectiva teză în “Epistemologia contabilității” :

Contabilitatea este o știință socială, deoarece:

Este o creație a ființei umane

Reflectă activități, fapte, evenimente sociale

Se adresează unor grupuri de utilizatori membri integrali ai societății

Produce situații financiare care influențează societatea și comportamentul indivizilor, generează schimbări sociale

Este influențată de fenomene sociale

Contabilitatea este o știință aplicativă, deoarece :

Mediul în care aceasta acționează este unul real și concret

Reflectă fenomene reale

Utilizează cunoștințe teoretice care sunt utilizate în lumea reală

Obiectul contabilității

Ca disciplină științifică independentă, contabilitatea are obiectul propriu de cercetare, la baza căruia a fost pus patrimoniul întreprinderii.

În general, prin patrimoniu se înțelege totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice , dobândite în cadrul relațiilor de drepturi și obligații.

DELIMITĂRI PRIVIND LUCRĂRILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIȚIULUI FINACIAR

Potrivit legii, la sfârșitul fiecărui an, respectiv 31 decembrie, fiecare întreprindere este obligată să își încheie exercițiul financiar, care urmează a fi deschis din nou la data de 1 ianuarie. Acesta presupune întocmirea documentației de sinteză denumită situații financiare anuale, care au ca scop oferirea informațiilor necesare legate de poziția finaciara a întreprinderii, de eventualele modificări suferite pe parcursul anului.

Situațiile financiare anuale, în formația lor completă, potrivit Reglementărilor Contabile armonizate cu Directia a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin OMFP nr. 94/2001, sunt constituite prin bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative, acestea din urmă detaliind unele informații.

În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea Contabilității, verificarea înregistrărilor corecte a operațiunilor efectuate, presupune întocmirea lunară a balanței de verificare.

Întocmirea situațiilor financiare anuale reprezintă un proces complex de prelucrare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind poziția financiară a întreprinderii, performanța întreprinderii și modificarea poziției financiare. Derularea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele se referă la redactarea sau completarea propriu-zisă a bilanțului.

LUCRĂRI PRELIMINARE INVENTARIERII

Înaintea realizării inventarierii, este necesară întocmirea balanței de verificare pentru centralizarea exactă a datelor ce urmează să fie înregistrate.

Întocmirea balanței presupune o serie de relații de control și anume:

CAP I. DEFINIȚII. NOȚIUNI GENERALE. ROLUL INVENTARIERII.

Ce este inventarierea și care este rolul ei?

Finalizarea oricărui exercițiu financiar presupune efectuarea uneia dintre cele mai importante lucrări , și anume inventarierea patrimoniului. În cadrul inventarierii , societatea urmărește identificarea ți înregistrarea diferențelor ce pot apărea între patrimoniul faptic și cel scriptic.

Între cele două tipuri de patrimoniu pot apărea

diferențe cantivative . Aceste diferențe apar din mai multe cauze. Un caz ar fi înregistrarea eronată a datelor în contabilitate .

diferența valorică, apărută datorită deteriorării unei imobilizări , în urma înregistrării acesteia în contabilitate.

Prin urmare, rolul inventarierii este identificarea și corectarea eventualelor erori/diferențe (cantitative/valorice) care apar între cele două patrimonii.

Inventarierea este un procedeu utilizat de către mai multe discipline economice, fiecare dintre acestea atribuindu-i o anumită accepțiune. Din punctul de vedere al contabilității inventarierea este un procedeu de verificare faptică a existenței și stării mijloacelor economice, a creanțelor și datoriilor unei unități patrimoniale.

Inventarierea generală a patrimoniului reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabilește situația reală a patrimoniului.

Inventarierea reprezintă procedeul de stabilire faptică cantitativă și valorică , la o anumită dată a elementelor patrimoniale și de stabilire a valorii de utilitate a acestora, iar documentul contabil care se întocmește este inventarul.

Inventarierea este un procedeu de constatare faptică la o anumită dată, a existenței elementelor patrimoniale ale unității economice și sociale din punct de vedere cantitativ, calitativ și valoric.

Acest procedeu este folosit și de către alte științe economice, dar cel mai des este folosit în contabilitate pentru furnizarea de date și informații reale.

Inventarierea s-a impus ca procedeu important și datorită neconcordanțelor care pot apărea în datele din contabilitate și realitate.Spre exemplu , stocurile de bunuri pierd în timp din greutate, calitate , datorită proprietăților lor fizice și chimice și a condițiilor neadecvate de păstrare. Animalele, cresc/ scad în greutate datorită influenței proceselor biologice. Gestionarea defectuoasă poate fi o cauză a dispariției de bunuri din cadrul întreprinderii, neglijența poate duce la înregistrări greșite a existenței și mișcării bunurilor în contabilitate, a creanțelor și datoriilor , a operațiilor financiare și economice.

Între inventariere și celelalte procedee ale metodei contabilității există o strânsă legătură, astfel toate operațiunile economice sunt consemnate în documentele corespunzătoare, urmând ca datele din documente să fie înregistrate în conturi. Informațiile din conturi se compară cu realitatea și sunt puse de acord prin intermediul inventarierii.

Inventarierea stă la baza întocmirii bilanțului deoarece acesta contribuie la crearea unei imagini fidele și aplicarea principiului prudenței în contabilitate. A nu se confunda inventarul cu bilanțul deoarece deși ambele prezintă elemente patrimoniale , există anumite diferențe între cele două :

CAP. II. IMPORTANȚA INVENTARIERII

Prin intermediul inventarierii se efectuează și un control asupra integrității și gestionării patrimoniului întreprinderii. Cu ocazia inventarierii sunt descoperite unele aspecte negative : – sustrageri de bunuri,

– manipularea și păstrarea necorespunzătoare

– descoperirea unor daune provocate de cauze naturale etc.

În urma depistării acestora se permite stabilirea de răspunsuri și luarea măsurilor necesare pentru recuperarea prejudiciilor cauzate. Pe calea inventarierii se mai identifică și stocurile de bunuri neutilizabile, degradate, avariate, creanțele și datoriile cu termen depășit și prin intermediul inventarierii acestea sunt atrase în circuitul economic , contribuie la accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante .

CAP III. SCOPUL INVENTARIERII

Scopul inventarierii – Determinarea reală a elementelor patrimoniale. Inventarierea cuprinde totalitatea elementelor patrimoniale, precum și bunurile aparținând altor persoane fizice sau juridice aflate în patrimoniul societății.

Principalul scop al inventarierii este de a stabili situația reală a tuturor elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii ale întreprinderii, precum și a bunurilor și valorilor aparținând altor persoane fizice sau juridice, dar care sunt deținute de entitate, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale, pentru a oferi o imagine fidelă a poziției și performanței entității în cadrul respectivului exercițiu financiar.

Toate activele trebuie să fie date în folosință administratorilor sau salariaților.

În cazul entităților cu activitate complexă , inventarierea bunurilor poate fi realizată înaintea încheierii exercițiului financiar, în condițiile în care valorile sunt asigurate, iar rezultatele inventarierii sunt cuprinse în situațiile financiare întocmite pentru exercițiul financiar stabilit.

Conform Legii nr. 82/1991, republicată, la propunerea principalilor ordonatori de credite, Ministerul Finanțelor Publice poate aproba excepții de la regula inventarierii generale pentru bunuri aflate în administrarea inistituțiilor publice; bunuri cu caracter special.

Asigurarea integrității patrimoniului.

Aceasta se realizează printr-un control periodic , în urma căruia se determină posibilele erori apărute între datele din contabilitate și ceea ce există concret (plusuri/minusuri de gestiune) și soluționarea respectivelor erori.

CAP. IV. FUNCȚIILE INVENTARIERII

Funcțiile inventarierii :

Funcția de control

Funcția de stabilire a situației nete

Funcția de calcul și evidență a stocurilor

a). Funcția de control.

De regulă, informațiile furnizate de contabilitate sunt relative, deoarece pot apărea diferențe între soldurile scriptice și realitatea :

Pe timpul transportului, manipulării și depozitării, bunurile economice pot suferi anumite modificări cantitative și calitative. Aceste modificări se datorează unor factori pe care contabilitatea nu îi poate consemna în momentul acționării acestora.

Modificările cantitative se datorează proprietăților fizico-chimice ale bunurilor care se evaporă, se topesc, se oxigenează, etc.

Moficicările calitative se datorează expirării termenului de garanție al bunului , manipulării și depozitării necorespunzătoare.

Prin intermediul inventarierii sunt identificate bunurile inutilizabile, creanțele vechi și/sau neîncasate. și pe această bază se iau măsuri pentru limitarea pagubelor, pentru sporirea eficienței.

Pe baza inventarierii sunt estimate riscurile la care întreprinderea este supusă , este stabilită posibilitatea de încasare a creanțelor, sunt determinate valorile de piață și de utilitate a elementelor de activ, aplicându-se principiul prudenței, se constituie/anulează provizioanele.

b). Funcția de stabilire a situației nete

Inventarierea reprezintă punctul de pornire și de încheiere a oricărui exercițiu financiar. Pe baza inventarierii sunt deschise/închise conturi și este definitivat bilanțul contabil.

SITUAȚIA NETĂ A PATRIMONIULUI = ACTIVE (inventariate)– DATORII (inventariate)

În cazul în care se face abstracție de modificare a aportului acționarului la capital, atunci rezultatul net este determinat în funcție de varianția situației nete :

REZULTATUL NET = SITUAȚIA NETĂ – SITUAȚIA NETĂ

la sfârșitul exercițiului la începutul exercițiului

c). Funcția de calcul și evidență a stocurilor

În cazul întreprinderilor de dimensiuni mici și mijlocii se poate folosi metoda inventarului intermitent pentru evidența stocurilor. Astfel în conturile de stocuri sunt înregistrate numai stocurile inițiale și finale ale respectivelor elemente patrimoniale .

La sfârșitul fiecărei luni, se stabilesc, prin inventariere, stocurile finale care se vor scădea din cheltuieli și vor fi înregistrate în conturile de stoc.

IEȘIRILE DIN DEPOZITE = STOCURILE + INTRĂRI – STOCURILE

INIȚIALE ÎN CURSUL FINALE

PERIOADEI

CAP. V. CLASIFICAREA INVENTARIERII

Clasificarea inventarierii :

După periodicitate

După scop

După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale

În funcție de condițiile în care se desfășoară

Clasificarea inventarierii după periodicitate :

Anuală

Periodică

Ocazională

Inopinantă

Inventarierea anuală este o inventariere generală și complexă, obligatorie pentru toate unitățile și are ca scop reflectarea situației patrimoniale reale în bilanț.

Aceasta cuprinde totalitatea mijloacelor economice existente în cadrul întreprinderii , cât și cele aparținând altor unități , dar care se regăsesc în întreprinderea respectivă în închiriere, concesionare , păstrare etc.

Inventarierea periodică se efectuează trimestrial, lunar . Ea poate fi doar parțială , având ca scop constatarea existenței unor anumite mijloace/surse.

Inventarierea ocazională poate fi generală sau parțială și este determinată de primirea-predarea gestiunilor, calamități, modificări de prețuri etc.

Inventarierea inopinantă este efectuată în mod spontan, fără a anunța gestionarului în prealabil ,dar în prezența lui ,când există indicii că în cadrul gestiunii ar exista plusuri sau minusuri.

Clasificarea inventarierii după scop:

De constatare a existenței elementelor patrimoniale

Pentru determinarea valorii de utilitate a elementelor patrimoniale

Clasificarea inventarierii după sfera de cuprindere :

Inventariere generală

Inventariere parțială

Inventarierea generală cuprinde întregul patrimoniu al unității, precum și bunurile ce aparțin altor unități , dar care se află temporar în unitate. Agenții economici sunt obligați să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul activității, cel puțin o dată pe an, de regulă la finele anului, în cazul furnizării sau încetării activității ori reogranizării gestiunilor .

Inventarierea parțială cuprinde doar o parte din patrimoniu, doar anumite categorii de mijloace economice din cadrul unității.

Clasificarea inventarierii în funcție de condițiile în care se desfășoară :

Inventariere ordinară

Inventariere extraordinară

Inventarierea ordinară este planificată, are un caracter normal, pe când inventarierea extraordinară este impusă de anumite situații excepționale :

la cererea organului de control

în cazul modificării prețurilor

calamități, cazuri de forță majoră, furturi

în cazul în care apariției unor indicii de existență a unor plusuri/minusuri în gestiune

CAP. VI. ORGANIZAREA INVENTARIERII

Obligația pentru gestionarea unității, administrării patrimoniului , precum și răspunderea pentru efectuarea inventarierii în cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, instituțiilor naționale de cercetare și dezvoltare, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, cât și prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, îi revine administratorului care este direct responsabil de organizarea inventarierii, ajutat de către ordonatorul de credite sau oricare persoană responsabilă de gestionarea entității.. Aceștia stabilesc obiectul și sfera de cuprindere a inventarierii , elaborează și transmit comisiilor de inventariere instrucțiuni scrise, adaptate la specificul unității.

Obiectul inventarierii îl pot constitui stocurile, imobilizările, disponibilitățile bănești, creanțele etc, putând fi inventariere generală, parțială, inopinantă etc.

Inventarierea anuală se face de regulă la închiderea exercițiului financiar , în funcție de specificul activității desfășurate de către unitate.

În cadrul întreprinderilor cu o activitate mai complexă , inventarierea se poate realiza și înaintea datei de încheiere a exercițiului financiar, în condițiile în care este asigurată valorificarea și cupriderea rezultatelor inventarierii în situațiile financiare întocmite pentru respectivul exercițiu financiar.

În vederea realizării inventarierii se constituie comisii de inventariere în funcție de numărul gestiunilor , formate din cel puțin 2 persoane , iar în cazul întreprinderilor mici, inventarierea poate fi efecutată de către o singură persoană .

Comisiile de inventariere pot fi coordonate de către o comisie centrală, dacă este cazul. Aceasta este numită prin decizia scrisă a persoanelor răspunzătoare pentru organizarea și efectuarea inventarierii .

Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii și nici contabilii care țin evidența gestiunii respective.

CAP. VII. ETAPELE INVENTARIERII

Etapele inventarierii :

Pregătirea inventarierii

Inventarierea propriu-zisă

Stabilirea și înregistrarea în contabilitate a diferențelor constatate

Pregătirea inventarierii

Pregătirea inventarierii este o etapă premergătoare inventarierii propriu zise, etapă de care depinde eficiența celorlalte etape. Ea constă în luarea unor măsuri de natură organizatorică și contabilă în vederea desfășurării corecte a inventarierii.

Măsurile de natură organizatorică:

Măsuri pentru crearea condițiilor necesare comisiei de inventariere

Persoanelor care sunt răspunzătoare cu realizarea inventarierii le revine datoria de a lua măsuri pentru buna desfășurare a inventarierii :

sigilarea căilor de acces în gestiune, cu excepția locului unde se realizează inventarierea

gruparea bunurilor pe sortimente, primite în custodie, pentru prelucrare, ce urmează a fi supuse inventarierii

ținerea la zi a evidențelor tehnico-operative la gestiunile de valori materiale și confruntarea periodică a datelor cu cele contabile

participarea întregii comisii la procesul de inventariere

asigurarea personalului necesar pentru manipularea, sortarea , așezarea ,etc, a valorilor materiale

dotarea cu aparate și instrumente necesare pentru măsurarea, cântărirea, catalogarea valorilor materiale

dotarea cu mijloace de calcul a comisiei necesare pentru realizarea lucrării de inventariere

Măsuri care trebuie luate de comisia de inventariere pentru efectuarea acestei

declarație scrisă de la gestionar cum că : gestionează bunuri și în alte locuri de depozitare , deține în gestiune valori aparținând altor terți, are bunuri care urmează a fi recepționate sau care sunt în curs de livrare etc

identificarea tuturor locurilor de depozitare a bunurilor ce urmează a fi supuse inventarierii

verificarea stăriide funcționare a aparatelor de măsurare ce urmează a fi utilizate pentru efectuarea inventarierii

Lucrările premergătoare de natură contabilă cuprind :

înregistrarea tuturor operațiilor economice și financiare în contabilitate

verificarea exactității înregistrărilor prin confruntarea din evidența operativă cu cele din contabilitate și prin întocmirea balanțelor de verificare

ridicarea tuturor evidențelor operative din cadrul gestiunii și vizarea acestora după ultima operațiune

Inventarierea propriu zisă

Conform Legii contabilității 82/1991, entitățile au obligația de a efectua inventarierea activelor, datoriilor și a capitalurilor proprii, la începutul activității , pe parcursul exercițiului financiar (măcar o dată), precum și în următoarele situații :

La cererea organelor de control sau a altor organe prezăvute de lege

În cazul în care există indicii ale unor plusuri sau minusuri în gestiune , care nu pot fi stabilite decât în urma inventarierii

Predare-primire de gestiune

Cu ocazia reorganizării gestiunilor

În urma unor calamități naturale sau cazuri de forță majoră

Alte cazuri prevăzute de lege

Inventarierea propriu-zisă constă în constatarea , descrierea și evaluarea elementelor patrimoniale.

Constatarea reprezintă operația de stabilire directă și faptică a existenței elementelor patrimoniale la locurile de depozitare.

Elementele de activ și de pasiv a căror existență nu poate fi stabilită prin efectuarea inventarierii fizice, se verifică din datele din contabilitate.

Inventarierea mijloacelor bănești existente la bănci, a drepturilor și obligațiilor societății față de furnizori, clienți, bănci, creditori, se face prin confirmarea soldurilor din contabilitate de către aceștia , prin confruntarea sumelor din contabilitate cu extrasele de cont ale băncii și documentația care stă la baza acestor înregistrări.

Pe baza constatărilor făcute, bunurile inventariate se înregistrează în listele de inventariere unde se descriu cantitatea atât faptică, cât și scriptică; pe langă acestea, se mai descriu și principalele caracteristici legate de starea, calitatea, prețul unitar, precum și diferențele constatate (plusuri, minusuri, deprecierea valorii de inventar).

Listele de inventariere separate se întocmesc pentru :

locuri de depozitare și gestionare, pe categorii de bunuri

bunuri proprii corespunzătoare calitativ

bunuri depreciate, neutilizabile, fără desfacere, comenzi în curs

creanțe și obligații incerte și în litigiu

bunuri aparținând altor persoane fizice sau juridice

imobilizările și producția în curs de execuție

Listele de inventariere se semnează atât de către comisia de inventariere , cât și de către gestionari. Pe ultima filă, gestionarii trebuie să menționeze că toate bunurile și valorile bănești din cadrul întreprinderii au fost inventariate și trecute în listele de inventariere.

Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care sunt înscrise rezultatele inventarierii , grupate după natura lor , conform posturilor din bilanț.

Elementele de activ și de pasiv înscrise în registrul-inventar au la bază listele de inventariere , procesele verbale de inventariere și situațiile analitice, după caz, care justifică conținutul fiecărui post din bilanț.

În literatura de specialitate și în practica unor țări, inventarul reprezintă un document contabil care ține evidența valorică a bunurilor , creanțelor și obligațiilor unității.

Deși nu se inventariază, mărimea capitalurilor proprii se poate determina prin relația :

Capitaluri proprii = Activul inventariat – Obligații

Activul inventariat = Bunuri + Creanțe

Pentru asigurarea imaginii fidele , evaluarea elementelor patrimoniale inventariate se face astfel :

bunurile de natura imobilizărilor și stocurilor sunt evaluate la valoarea actuală (valoarea de inventar)

bunurile depreciate sunt evaluate la valoarea de utilitate a fiecărui element

creanțele și datoriile sunt evaluate la valoarea lor nominală

creanțele, datoriile și disponibilitățile în devize sunt evaluate la cursul stabilit ăn ultima zi a exercițiului

titlurile imobilizate sunt evaluate la valoarea lor de utilitate în cadrul firmei, iar titlurile de plasament sunt evaluate la cursul mediu al ultimei luni a exercițiului

Cu ocazia închiderii exercițiului sunt comparate valoarea de intrare (valoarea contabilă) cu valoarea de utilitate stabilită în urma inventarierii, rezultând următoarele situații :

Pentru elementele de activ :

Vu Vc – elementele își păstrează valoarea de intrare , nu se fac înregistrări în contabilitate

Vu Vc – valoarea activelor se menține la valoarea de intrare, se înregistrează în contabilitate diferența constatată ca minus pe seama cheltuielilor cu provizioanele sau aprovizionările

Pentru elementele de pasiv :

Vu Vc – elementele își mențin valoarea de intrare, nu se înregistrează în contabilitate

Vu Vc – valoarea pasivelor se menține la valoarea de intrare, diferența constatată ca minus se înregistrează ca un provizion

Rezultatele obținute în urma inventarierii se concretizează în procesul verbal de inventariere de către comisia de inventariere, din care rezultă :

perioada și gestiunea inventariată

persoanele care au participat la inventariere

plusurile și minusurile constatate

persoanele responsabile de plusurile și minusurile înregistrate

constituirea și regularizarea unor provizioane pentru depreciere etc.

Procesul verbal de inventariere după aprobarea propunerilor comisiei, servește compartimentului de contabilitate pentru punerea de acord a datelor din contabilitate cu realitatea.

3. Stabilirea și înregistrarea în contabilitate a diferențelor constatate la inventar

Se referă la determinarea rezultatelor inventarierii prin trecerea soldurilor scriptice din contabilitate în listele de inventariere , stabilindu-se diferențele contabile față de mărimile faptice.

Diferențe constatate la inventar :

diferențe cantitative

diferențe valorice

A). Diferențele cantitative între stocurile faptice și cele scriptice evaluate la valoarea de intrare în patrimoniu se înregistrează în contabilitate ca plusuri sau minusuri de inventar, după efectuare în prealabil a compensărilor admise de lege. Dacă cantitățile și valorile constatate faptice sunt mai mari decât cele din contabilitate, diferența reprezintă plus de inventar, iar în situația inversă minus de inventar.

Dacă diferențele constatate la inventariere s-au produs în aceeași perioadă , la sortimente asemănătoare, la același gestionar , unde sunt posibile confuzii (mărime, culoare, design etc) , este posibilă compensarea minusurilor cu plusurile . Este interzisă compensarea valorică.

B). Diferențele valorice reprezintă rezultatele obținute prin compararea valorii contabile cu valoarea de inventar. Acestea sunt tratate potrivit principiului prudenței.

Înregistrarea diferențelor cantitative la inventariere

Diferențele cantitative :

plusuri

minusuri

a). Plusurile cantitative înregistrate la inventariere apar ca urmare a nerespectării condițiilor de ținere a evidenței, intenții de sustragere, defecțiunea aparatelor de măsurat etc.

b). Minusurile cantitative înregistrate la inventar se împart în :

Lipsuri imputabile – cauzele care duc la aceste lipsuri pot fi : neglijența, intenția de sustragere a bunurilor. Inputarea se face la valoarea actuală a bunurilor la momentul producerii sau la momentul constatării lipsurilor. La momentul evaluării pagubelor se ține seamă de gradul de uzură . În cazul în care acesta nu se poate stabili, se va imputa valoarea integrală.

Lipsuri neimputabile – cauzele producerii acestor lipsuri reprezintă proasta manipulare și păstrare a bunurilor. În contabilitate acestea sunt înregistrate ca ieșire de mijloace, mărindu-se astfel cheltuielile exercițiului.

După ce diferențele constatate la inventar sunt înregistrate în contabilitate și după ce sunt contituite eventualele provizioane , se întocmește o nouă balanță de verificare.

Metode de stabilire a valorii de inventar :

Metoda valorii actualizate

Metoda valorii de realizare

Metoda valorii de întreprindere

Metoda valorii curente

Metoda valorii de înlocuire

Metoda valorii actualizate – denumită și metoda capitalizării are la bază conceptul valorii de întrebuințare. Aceasta înseamnă atribuirea unui bun supus evaluării, valorea corespunzătoare încasărilor nete viitoare care s-ar aduce prin utilizarea bunului supus evaluării între momentul prezent și sfârșitul duratei de viață a bunului.

C – valoarea curentă a elementului patrimonial la data inventarierii

Č – valoarea contabilă înregistrată

r – rata de actualizare egală cu rata dobânzii sau rata medie a rentabilității

n – perioada exprimată în ani între prezent și sfârșitul duratei de viață a bunului

Metoda valorii de realizare nete sau de ieșire – constă în determinarea curentă a valorii care s-ar obține dacă întreprinderea ar vinde bunul la momentul actual. Această valoare poate fi interpretată ca o valoare curentă negociabilă pentru bunurile care sunt utilizate în continuare. Ea este stabilită pornind de la prețul pieței și luându-se în calcul starea și locul în care se află bunul respectiv.

Metoda valorii de înlocuire – în cadrul acestei metode, valoarea reprezintă costul acceptat de către întreprindere pentru a dobândi un bun similar cu cel determinat ca obiect al evaluării , la nivelul prețului în vigoare.

Metoda valorii curente – se referă la estimarea costului unui bun prin:

aplicarea indicelui de preț specific asupra valorii contabile

listele de prețuri curente, în contradictoriu cu prețurile pieței în momentul inventarierii

Metoda valorii de întreprindere – reprezintă o combinație între valoarea actualizată, valoarea de realizare și valoarea de înlocuire; reprezintă prețul pe care un bun întreprinzător l-ar plăti pentru obținerea bunului vizat, sau pierderea maximă pe care ar trebui să o suporte la momentul actual, dacă bunul respectiv ar lipsi.

CAP. VIII. Operații de regularizare

8.1. Operații privind regularizarea plusurilor și minusurilor de inventar

În urma stabilirii rezultatelor inventarierii, plusurile și minusurile constatate sunt înregistrate și decontate. Această operațiune este definită ca regularizarea rezultatului inventarierii.

În principiu, plusurile se înregistrează ca intrări în patrimoniul întreprinderii, iar minusurile se impută. Dacă lipsurile contatate la inventariere nu se datorează vinei cuiva, se decontează, după caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor întreprinderii.

Regularizarea diferențelor de inventar, raportată la natura elementelor de activ și pasiv supuse inventarierii, generează o serie de înregistrări :

Plusuri de active imobilizate, la valoarea de inventar

Plusuri de stocuri cumpărate

Plusuri cu titlu de plasament

Plusuri constatate la inventarierea casieriei, la societăți cu capital privat

Minusuri de inventar neimputabile

Minusuri de inventar imputabile

Pe lângă stabilirea diferențelor de inventar, se mai înregistrează și stocurile finale. Mărimea stocurilor se determină prin inventarul fizic aș acestora, iar ieșirie prin calcul pe

baza relației :

IEȘIRE DE STOCURI = STOCUL INIȚIAL + INTRĂRI DE STOCURI – STOCUL FINAL

Rezultatul inventarierii este mai apoi introdus în “Procesul-verbal de inventariere”, care

cuprinde în principal : perioada acordată inventarierii, persoanele numite pentru realizarea

inventarierii, plusurile și minusurile constatate, constituirea și/sau regularizarea provizioanelor,

creanțele și datoriile incerte, bunurile depreciate, regularizarea amortizării,etc.

8.2. Operații privind calculul amortizărilor

În principiu, amortizarea activelor imobilizate se calculează și înregistrează pe baza

planului de amortizare sau fișelor mijloacelor fixe. La închiderea exercițiului financiar, cu

ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar să fie egală cu

valoarea rămasă de amortizat. Dacă valoarea de inventar este mai mică decât cea rămasă de

amortizat, iar diferența este evidentă, ca mărime, aceasta ar trebui să se regularizeze astfel :

Dacă diferența constatată este semnificativă și ireversibilă, este necesară înregistrarea unei amortizări suplimentare, având ca și consecință modificarea planului de amortizare sau a fișei mijloacelor fixe

Dacă diferența constatată este semnificativă și reversibilă, este necesară constituirea unui provision pentru depreciere

8.3. Operații privind provizionale pentru deprecieri

Provizioanele pentru deprecieri vizează acele elemente de active neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare. Aceste micșorări de valoare au un caracter reversibil, în consecință ele sunt regularizate la închiderea conturilor. Astfel avem două situații :

Atunci când deprecierea înregistrată la inventar este mai mare decât provizionul constituit, este necesară constituirea unui provizion suplimentar

În cealaltă situație, când deprecierea este mai mică, provizionul este diminuat cu diferența

CAP. VIII. OMFP 1802/2014

În scopul întocmirii situațiilor financiare anuale, entitățile trebuie să  procedeze la inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.

În cadrul situațiilor financiare anuale, activele, datoriile și capitalurile proprii sunt reflectate și evaluate la valoarea lor contabilă, în acord cu rezultatele inventarierii. Aceste reguli de evaluare se aplică și în cazul bunurilor aduse drept aport la capital , cât și în cazul activelor în curs de execuție.

Reglementări OMFP :

Valoarea contabilă a activelor reprezintă valoarea recunoscută în urma deducerii amortizării acumulate și ajustărilor acumulate din deprecieri sau pierderi de valoare

Valoarea de inventar reprezintă valoarea contabilă stabilită cu ocazia inventarierii (valoarea înscrisă în listele de inventariere)

Cu ocazia inventarierii, evaluarea activelor, datoriilor și a capitalurilor proprii se realizează conform reglementărilor prezentate anterior și normelor emise de către Ministerul Finanțelor Publice, în acest sens.

Pentru efectuarea inventarierii, conducerea entităților trebuie să îți stabilească proceduri proprii în acest scop, respectând prevederile legale.

În scopul realizării în bune condiții a procesului de inventariere, comisiile de inventariere vor fi formate din personal cu pregătire tehnică și economică corespunzătoare, cu cunoștințe în respectivul domeniu de activitate.

La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.

Pentru elementele de active înregistrate la cost, minusurile constatate între valoarea contabilă și valoarea de inventar, vor fi înregistrate distinct ca o ajustare , activele menținându-și valoarea lor de intrare.

Evaluarea imobilizărilor corporale și necorporale, în cadrul inventarierii , se face la valoarea de inventar a acestora, care este stabilită, potrivit legii, de către comisia de inventariere sau evaluatori autorizați. Corectarea valorii acestor imobilizări și aducerea la nivelul valorii de inventar al acestora, se realizează :

În cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, prin înregistrarea unei amortizări suplimentare

În cazul în care se constată o depreciere reversibilă, prin constituirea/suplimentarea ajustărilor pentru depreciere

La determinarea pierderilor din depreciere , în cazul imobilizărilor corporale și necorporale, personalul entității sau evaluatorul autorizat, pot utiliza diferite metode de evaluare, spre exemplu : metode bazate pe fluxuri de numerar. Pentru a stabili dacă în afara constatării faptice produsă la inventariere, există eventuale deprecieri ale imobilizărilor corporale și necorporale, se pot lua în considerare și surse de informații, atât interne, cât și externe.

În cadrul surselor de informații interne se evidențiază unele aspecte :

Existența unor uzuri fizice sau morale ale imobilizării

Apariția unor modificări cu efect negativ, pe parcusul perioadei, asupra entității la momentul respective sau în viitorul apropiat, în ceea ce privește gradul/modul de utilizare al imobilitării.

Aceste modificări pot fi :

Situațiile în care respectiva imobilizare devine neproductivă

Eventualele planuri de restructurare/ de înrerupere a activității în cadrul căreia respectiva imobilizare este utilizată

Cedarea imobilizării înainte de data estimată inițial

Prezentarea unor indicii date de raportările interne, conform cărora rezultatele economice ale imobilizării sunt/vor fi mai slabe decât cele așteptate :

Costul de achiziție al unei imobilizări similar, pentru exploatarea/întreținerea imobilizării este mai mare decât cel scontat

Rezultatele obținute din exploatarea imobilizării sunt mai mici decât cele prevăzute inițial în buget

scăderea a profitului din exploatare , respectiv o creștere a pierderilor generate de imobilizare

În cadrul surselor de informații externe se evidențiază următoarel aspecte :

Pe parcusul perioadei, valoarea de piață a activului a scăzut datorită trecerii timpului și datorită uzurii

Pe parcursul perioadei, s-au produs sau se vor produce în viitorul apropiat unele modificări cu efect negativ asupra entității , asupra mediului economic, comercial, tehnologic sau juridic în cadrul căruia entitatea își desfășoară activitatea

Deciziile privind reevaluarea unor pierderi înregistrate în conturile de ajustări, sunt puse pe seama constatărilor comisiei de inventariere. Pot exista unele indicii cum că o pierdere din deprecierea imobilizărilor corporale sau necorporale recunoscută anterior s-a redus sau nu mai există. În cadrul acestei evaluări se ține cont atât de sursele de informații interne, cât și cele externe.

Surse de informații interne :

Apariția unor modificări cu efect pozitiv, pe parcusul perioadei, asupra entității la momentul respective sau în viitorul apropiat, în ceea ce privește gradul/modul de utilizare al imobilitării. În cadrul acestor modificări sunt incluse și costurile pentru îmbunătățirea și creșterea performanței imobilizării sau pentru restructurarea activității în cadrul căreia imobilizarea a fost utilizată

Prezentarea unor indicii date de raportările interne, conform cărora rezultatele economice ale imobilizării sunt/vor fi mai bune decât cele așteptate

Surse de informații externe :

Valoarea de piață a imobilizărilor a crescut pe parcursul perioadei

Pe parcursul perioadei, s-au produs sau se vor produce în viitorul apropiat unele modificări cu efect pozitiv asupra entității , asupra mediului economic, comercial, tehnologic sau juridic în cadrul căruia entitatea își desfășoară activitatea

La data bilanțului, evaluarea imobilizărilor corporale se face la cost, cu excepția amortizării și ajustărilor din depreciere, sau la valoarea de reevaluare (valoarea justă la data reevaluării), cu excepția amortizării cumulate și a oricărui tip de pierdere din depreciere cumulată.

Evaluarea la inventar a creanțețor și datoriilor se realizează la valoarea lor probabilă de încasare/ plată. Diferențele în minus constatate în urma inventarierii între valoarea contabilă și valoarea de inventar a creanțelor sunt înregistate în contabilitate sub formă de ajustări pentru depreciere. În cazul creanțelor incerte se constituie ajustări pentru pierderea de valoare.

Evaluarea la bilanț a creanțelor și a datoriilor exprimate în valută și a celor cu decontare în lei în funcție de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională  a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar. În scopul prezentării în bilanț, valoarea creanțelor, astfel evaluate, se diminuează cu ajustările pentru pierdere de valoare.

Disponibilitățile bănești, biletele la ordin, cambiile, cecurile, acreditivele, precum și alte valori înregistrate în casieria unității sunt prezentate în bilanț, conform reglementărilor în vigoare.

În cazul elementelor de natura datoriilor , diferențele constatate ca plusuri între valoarea contabilă și valoarea de inventar sunt înregistrate în contabilitate pe baza elementelor corespunzătoare de datorii. Capitalurile proprii rămân evidențiate la valoarea lor contabilă.

La fiecare dată a bilanțului :

Disponibilitățile, acreditivele, depozitele bancare, creanțele și datoriile exprimate în valută trebuie evaluate și prezentate în situațiile financiare anuale la cursul de schimb comunicat de către Banca Națională a României la data înregistrării creanțelor sau datoriilor în valută, sau la cursul la care acestea sunt înregistrate în contabilitate și la cursul de la data închiderii exercițiului financiar.

Pentru creanțele și datoriile, exprimate în lei, a căror decontare se exprimă în funcție de cursul unei valute, eventualele diferențe care apar (favorabile/nefavorabile) care rezultă în urma evaluării acestora, sunt înregistrate la alte venituri/cheltuieli financiare, după caz.

Elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută și înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie prezentate în situațiile financiare anuale utilizând cursul de schimb valutar de la data efectuării tranzacției.

Elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută  și înregistrate la valoarea justă  (de exemplu, imobilizările corporale reevaluate) trebuie prezentate în situațiile financiare anuale la această  valoare.

Inventarierea activelor, datoriilor, capitalurilor proprii se realizează de către comisii de inventariere. Aceste comisii sunt numite prin decizie scrisă de către administrator sau persoanele desemnate pentru gestionarea entității.

Pentru desfășurarea în bune condiții a inventarierii, în cadrul comisiilor, pot fi numite persoane cu pregătirea necesară în domeniul economic, pentru a asigura efectuarea corectă a inventarierii bunurilor, inclusiv evaluarea lor, într-un timp cât mai scurt.

De asemenea, persoanele responsabile cu gestionarea entității, administratorii, trebuie să ia unele măsuri pentru crearea condițiilor necesare și corespunzătoare de lucru comisiei pentru buna desfășurare a inventarierii :

Depozitarea mărfurilor pe tip, sortiment, dimesiuni, codificarea și etichetarea acestora

Evidențele tehnico-operative, contabile trebuie să fie ținute la zi

Toții membrii comisiei de inventariere trebuie să participe la lucrările de inventariere

Asigurarea necesarului de personal pentru manipularea, sortarea, măsurarea, numărarea ,etc, bunurilor supuse inventarierii

Participarea unor specialiști din entitate sau din exterior

Dotarea cu instrumetele, aparatele și birotica necesare inventarierii

Asigurarea protecției celor din comisie

Securizarea ușilor, ferestrelor, porților depozitelor, magazinelor supuse inventarierii

Principalele măsuri organizatorice pe care comisia de inventariere trebuie să le ia, sunt :

Luarea de la gestionarul bunurilor ce urmează a fi inventariate a unei declarații scrise înainte de a începe operațiunea de inventariere. Din declarație trebuie să rezulte dacă :

– gestionează și alte bunuri (aparținând terților) în afara celor aparținând entității

-există bunuri și în alte depozite

-are cunoștintă legat de existența unor plusuri sau minusuri în gestiune

-a primit/eliberat bunuri ilegal, fără documentele necesare

-etc

Identificarea tuturor încăperilor în care există bunuri ce necesită a fi supuse inventarierii

Închiderea și sigilarea încăperilor, în prezența gestionarului, în momentul în care operațiunea de inventariere este întreruptă

Bararea și semnarea fișelor de magazie, la ultima operațiune, menționându-se data la care s-a efectuat inventarul vizarea documentelor de intrări/ieșiri de bunuri neînregistrate, dar care există în gestiune

Verificarea numerarului din casă și stabilirea totalului încasat în ziua curentă, solicitându-se depunerea acestuia în casieria entității

Afișarea la loc vizibil programul și perioada inventarierii, pe toată durata acesteia

Inventarierea terenurilor se realizează pe baza documentelor documentelor care fac dovada dreptului de proprietate al acestora

Stocurile faptice se stabilesc prin măsurare, numărare, cântărire, etc. În cazul produselor sigilate , se desfac prin sondaj, cu condiția ca acest lucru să fie menționat în listele de inventariere

Toate bunurile inventariate sunt înscrise în listele de inventariere

Determinarea stocurilor faptice se realizează în așa fel încât să nu se omită sau să se înregistreze de mai multe ori un bun

Inventarierea lucrărilor nefinalizate de modernizare/reparație a clădirilor, mașinilor, utilajelor, instalațiilor și ale altor bunuri, se face prin constatarea la fața locului a stării fizice al acestora

Disponibilitățile bănești, biletele la ordin, cambiile, cecurile, acreditivele, precum și alte valori care se regăsesc în casieria entității, sunt inventariate conform prevederilor legale

Rezultatele inventarierii sunt stabilite prin compararea datelor faptice , cu cele din contabilitate

La stabilirea valorii de inventar se aplică principiul prudenței â

Rezultatele inventarierii sunt înregistrate de către cei din comisie într-un proces verbal . Acesta trebuie să conțină : data întocmirii, numele membrilor comisiei, data începerii și încheierii operațiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, plusurile și minusurile constatate și concluziile și propunerile comisiei legate de acestea, etc.

Propunerile aduse de către comisie și înscrise în procesul verbal, trebuie prezentat aministratorului, persoanei responsabile cu gestionarea entității, în termen de 7 zile lucrătoare din momentul încheierii operațiunii de inventariere

Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate în termen de 7 zile lucrătoare din momentul în care procesul verbal a fost aprobat de către administrator, în evidența tehnico-operativă

DATE DESPRE FIRMA

1. Detalii de identitate

SC. POOL CLUB. SRL, înregistrată sub Codul Unic de Înregistrare RO31666573, J05/854/2010, își are sediul în Oradea, str. Traian Moșoiu, nr. 20 A. Aceasta și-a început activitatea pe la jumătatea anului 2010, având ca obiect de activitate „Baruri și alte activități de servire a băuturilor”, înregistrat sub codul CAEN 5630.

2. Bar, atmosferă, jocuri, băuturi

Atracția principală a localului îl reprezintă jocurile. Cu timpul aceasta s-a dezvoltat promițător pe partea de jocuri, dispunând în prezent de 10 mese de biliard, Darts, și multe alte jocuri de masă : Monopoly, Activity, Ticket to Ride, Cruce, Poker, etc, jocuri care stimulează mintea și socializarea.

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Goete, Wilhelm Meister, p 211, Munchen

Mariana Radu, Contabilitate de gestiune, Editura Bibliotheca

Mihai Ristea, Contabilitatea societăților comerciale, CECCAR, 1995

Mihai Ristea, Mirela Dana, Contabilitatea societăților comerciale, Editura Universitară, 2002

Octavian Bojian , Contabilitate generală , Bazele contabilității , Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară București , 2003

Tirpe Olivia Paula, Contabilitate – Aplicații Practice, Editura Universității din Oradea, 2010

Victoria Bogdan,Bazele contabilității contemporane,Editura Universității din Oradea,Oradea, 2005

http://www.ccdmures.ro/OMFP_2861_2009.pdf

http://ro.scribd.com/doc/152840803/Atestat-Inventarierea-patrimoniului#scribd

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_1802_2014.pdf