.incheierea Tratatelor. Modul de Exprimare a Consimtamantului de a Se Lega Printr Un Tratat

CAPITOLUL I

Reguli generale privind incheierea tratatelor internationale

Secțiunea I

Introducere privind dreptul internațional

Societatea internationala formata in principal din state suverane si organizatii internationale create de catre aceste state suverane in cadrul carora tratatul internatinal indeplineste un rol fundamental , adica entitatiile care formeaza societatea internatinala sunt obligate sa respecte raporturile ce exista intre ele si dispozitiile tratatelor din care statele sau organizatiile internationale fac parte.Tratul internatinal este un act juridic bilateral sau multilateral incheiat prin acordul a doua sau mai multe state , prin care se stabilesc norme juridice , aplicabile si recunoscute de parti ca fiind obligatorii raporturilor dintre ele.

Tratatele internationale , totodata , pot modifica sau abroga normele existente.

Tratatul este considerat atat de doctrina cat si de practica statelor ca fiind in momentul actual , principalul izvor al dreptului.Acesta din mai multe motive: In primul rind , preambulul cartei O.N.U. care , mentionind respectarea obligatiilor decurgind din tratate si alte izvoare ale dreptului international , confera tratatului o pozitie superioara in raport cu alte izvoare ale dreptului intrnational.

Pe de alta parte , tratatul da posibilitatea statelor de a-si exprima acordul la crearea , modificarea sau abrogarea unor norme de drept international in mod direct , fiind ca atare , instrumentul juridic cel mai potrivit ce raspunde nevoilor lor rapide de reglementare.Pe calea incheierii de tratate , procesul crearii normelor de drept international este mai scurt in raport de cutuma.Procedeul se impune mai ales in domeniile noi cum sunt dreptul cosmic , energia nucleara , protectia mediului inconjurator , ce necesita pe plan international , o reglementare juridica cat mai rapida.

Fiind un act scris , incheiat intr-un anumit cadru , prin autoritatea , iar in multe cazuri , solemnitatea sa , tratatul confera siguranta partilor , avind si o forma juridica superioara.Practica internationala a relevat adeziunea rapida a statelor la folosirea acestui mijloc juridic constatare sustinuta prin aceea ca , in perioada 1947-1975 au fost incheiate peste 3000 de tratate , comparativ cu secolele XIV-XIX , cand au fost perfectate , aproximativ , 800 de tratate internationale.La cele mentionate se impun a fi consemnate si progresele inregistrate pe planul codificarii dreptului international , care in trecut aveau un carcter cutumiar , asa cum este cazul dreptului marii , a dreptului diplomatic si consular.

Comparartiv cu cutuma , tratatul international prezinta pentru state avantaje evidente , din care , in principal enumeram:

– respectul egalitatii suverane

– operativitatea si oportunitatea

– eficienta

– mijloc modern si flexibil de reglementare

– forta superioare

– siguranta sporita pentru partiile contractant

Tratatele internationale incheiate de state , subiecte principale ale dreptului international , sunt guvernate , din punct de vedere procedural de prevederile Conventiei , din 23 mai 1969 , adoptata la Viena , privind dreptul tratatelor.

Tratatele care se incheie de catre state cu organizatiile internationale , sau intre acestea din urma , sunt guvernate de dispozitiuniile Conventiei privind dreptul tratatelor incheiat intre state si organizatiile internationale adoptata la Viena in anul 1986.

Acestea sunt izvoare de drept cu caracter derivat , consecinta directa a caracterului derivat al unuia din subiectele lor sau ambelor.Numai tratatele internationale licite sunt izvoare ale dreptului international public , adica acele tratate care au fost adoptate fară vicii de consimtamint si sunt conforme cu normele imperative ale acestui drept.

Tratatele internationale poarta denumiri diferite:tartat, conventie, pact, statut , protocol , aranjament , modus vivendi etc..Independent insa de denumire , toate acestea sunt obligatorii pentru partiile lor contractante , cu aceeasi valoare juridica , iar violarea prevederilor lor atrage raspunderea internationala a celor vinovati.

Secțiunea II

Consideratii generale privind incheierea tratatelor internationale

Prin incheierea tratatelor se intelege ansamblul de activitati desfasurate, de proceduri care trebuie sa fie indeplinite si de reguli sa fie observate , pentru ca tratatul sa se formeze , sa devina obligatoriu pentru parti , sa intre in vigoare si sa existe deci , ca act valabil in conformitate cu dreptul international.

Incheierea tratatelor implica unele activitati si proceduri care trebuie indeplinite intr-o anumita succesiune si coerenta , stabilirea celui care are calitatea de a incheia tratatul si care sunt organele prin care se realizeaza acordul de vointa al partilor , conditiile de fond si forma pe care trebuie sa le intruneasca actul juridic respectiv , modul in care se exprima consimtamantul de a fi legat prin-un tratat , fazele prin care trece aceasta operatie de inchiere a tratatelor , negocierea si semnarea sau parafarea textului , elaborarea si autentificarea acestuia , procedura de intrare in vigoare si inregistrare a tratatelor.

Aceste proceduri au in vedere activitatiile succesive care au loc de negociere a tratatului , de exprimare a consimtamantului statelor negociatoare de a fi legate prin tratat si de intrarea in vigoare a tratatului.

Procedura de incheiere a tratatelor este un aspect esential in cadrul mecanismului general de aparitie a tratatelor pentru ca ea constiute calea prin care tratatul se formeaza si capata valoare juridica , reprezinta modul in care se naste un tratat interantional .Data fiind importanta pe care o are procedura de incheiere a tratatului pentru formarea acestuia , s-a ajuns ca tratatul sa fie considerat , uneori ca o operatiune de procedura. Procedura de inchieire a tratatelor internationale nu este aceiasi pentru toate categoriile de tratate , intrucat necesitatile , circumstantele si dinamismul relatiilor internationale1 au impus , in anumite situati , proceduri mai simple si mai eficiente de incheiere a intelegerilor dintre state.

Conventiile de codificare a dreptului tratatelor reglementeaza incheierea si inmtrarea in vigoare a tratatelor iar in cuprinsul ei sunt reglementate momentul adoptarii si autentificarii textului tratatului , acela al exprimarii consimtamantului de a fi legat printr-un tratat si intrarea in vigoare a tratatului. Intrucat intrarea in vigoare a tratatului se plaseaza ca act , dupa incheierea tratatului , rezulta ca incheierea cuprinde in mod incontestabil nu numai semnarea ci si ratificarea , aprobarea , acceptarea sau aderarea , adica exprimarea consimtamantului de a fi legat printr-un tratat.

Incheierea tratatelor este dominata de principiul libertatii formelor sau de autonomia procedurala a statelor negociatoare , iar aceasta tendinta generala apare cu evidenta in practica internationala actuala.

Codificate prin conventia de la Viena (1969) aceste reguli au insa in general , o valoare supletiva2 , intrucat Conventia ofera , in numeroase cazuri mai multe alternative.In finalul unor articole , dupa ce se enunta o anumita regula , referitoare la o etapa sau alta a procesului de incheiere a tratatului se adauga mentiunea “in afara cazurilor in care partile nu convin astfel”.Aceasta a facut pe unii autori sa scoata in evidenta faptul ca procedura de incheiere a tratatelor este dominata de regula “deplinii autonomii de vointa a partilor “ sau asa-zisa “libertate a formelor “.

Statele se bucura de intreaga libertate , in ceea ce priveste conducerea treburilor lor politice externe, ele decid incheierea de acorduri internationale si sunt libere sa-si aleaga partenerii si sa convina intelegerilor. Pot sa recunoasca un stat nou , sa elaboreze ori sa lege aliante cu unul sau mai multe state , erau autorizate sa foloseasca forta , sa faca razboaie si politica de putere , cerinta

1.Nicolae Ecobescu-Victor Duculescu, Dreptul tratatelor, editura Continent XXI

2.Raluca Miga Besteliu, Drept international, editura ALL Bucuresti, 1999

continua a unui echilibru al puterilor prestigiul si traditiilor lor sunt factorii care au contribuit la reducerea acestor libertati.

Toate tarile participa la activitatea unui numar de organizatii internationale , fac parte din aliante politice , organizatii economice , inclusiv organizatii de integrare economica si juridica.Chiar daca statele sunt libere sa incheie sau nu tratate sau sa participe sau nu la organizatii internationale , factori de ordin public , economic , social impun acasta participare.

Secțiunea III

Dreptul de a incheia tratate internationale

Incheierea de tratate internationale constitue principala forma de manifestare a subiectelor de drept international. Dreptul de a incheia tratate internationale a subiectelor de drept international reprezinta modul lor natural , obisnuit de a-si afirma existenta.

Subiectele de drept international sunt libere sa incheie tratate de orice fel , la culegerea si aprecierea lor. Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea acestuia de a dobindi drepturi si de a-si asuma obligatii prin incheierea de tratate.In dreptul international subiectele de drept avind capacitatea juridica de folosinta isi manifesta vointa lor prin tratate pe care le incheie. Caracterul conventional reprezinta o nota fundamentala a relatiilor dintre subiectele de drept international stabilindu-se prin tratate.

Capacitatea de a incheia tratate apare ca un atribut obligatoriu al personalitatii juridice internationale pe care o au statele. Termenul de personalitate juridica internatonala reprezinta drepturi si obligatii pe care o persoana internationala le poseda , sau poate fi subiect de drept international. Termenul de subiect de drept international are mai multe intelesuri:

– titular de drepturi si obligatii in baza dreptului international

-detinator al unui privilegiu procedural de a-si valorifica o pretentie in fata unui tribunal international

– posesor de interese pentru care sunt facute prevederile de drept international

Un subiect de drept international poate avea personalitate juridica internationala numai in cazul statului , in cadrul unei organizatii internationale , acesta poate fi , conform actului ei constitutiv un subiect de drept international , dar nu poate avea o personalitate juridica completa.

Au calitatea de a fi parti la tratate toate subiectele de drept international :statele organizatiile internationale insurgentii si miscarile de eliberare3. Conventiile de codificare a tratatelor din 1969 si 1986 se aplica numai tratatelor la care parti sunt statele si organizatiile internationale nu si “alte subiecte de drept international “ si se confirma ca parti la tratatele internationale pot fi si alte subiecte de drept international.

Statele nu sunt singurele subiecte de drept international. In decursul istoriei , multor alte entitati li s-a recunoscut calitatea de subiect de drept international ; statele vasale teritorii sub mandatul Sfantului Scaun, statele neutre , statele federale desi sunt state suverane.

Statele suverane in comparatie cu alte subiecte de drept international , poseda numai o parte din drepturile si obligatiile recunoscute de dreptul international.

Prin conventiile de codificare a tratatelor s-a stabilit ca toate statele au dreptul de a particinale si sunt libere sa-si aleaga partenerii si sa convina intelegerilor. Pot sa recunoasca un stat nou , sa elaboreze ori sa lege aliante cu unul sau mai multe state , erau autorizate sa foloseasca forta , sa faca razboaie si politica de putere , cerinta

1.Nicolae Ecobescu-Victor Duculescu, Dreptul tratatelor, editura Continent XXI

2.Raluca Miga Besteliu, Drept international, editura ALL Bucuresti, 1999

continua a unui echilibru al puterilor prestigiul si traditiilor lor sunt factorii care au contribuit la reducerea acestor libertati.

Toate tarile participa la activitatea unui numar de organizatii internationale , fac parte din aliante politice , organizatii economice , inclusiv organizatii de integrare economica si juridica.Chiar daca statele sunt libere sa incheie sau nu tratate sau sa participe sau nu la organizatii internationale , factori de ordin public , economic , social impun acasta participare.

Secțiunea III

Dreptul de a incheia tratate internationale

Incheierea de tratate internationale constitue principala forma de manifestare a subiectelor de drept international. Dreptul de a incheia tratate internationale a subiectelor de drept international reprezinta modul lor natural , obisnuit de a-si afirma existenta.

Subiectele de drept international sunt libere sa incheie tratate de orice fel , la culegerea si aprecierea lor. Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea acestuia de a dobindi drepturi si de a-si asuma obligatii prin incheierea de tratate.In dreptul international subiectele de drept avind capacitatea juridica de folosinta isi manifesta vointa lor prin tratate pe care le incheie. Caracterul conventional reprezinta o nota fundamentala a relatiilor dintre subiectele de drept international stabilindu-se prin tratate.

Capacitatea de a incheia tratate apare ca un atribut obligatoriu al personalitatii juridice internationale pe care o au statele. Termenul de personalitate juridica internatonala reprezinta drepturi si obligatii pe care o persoana internationala le poseda , sau poate fi subiect de drept international. Termenul de subiect de drept international are mai multe intelesuri:

– titular de drepturi si obligatii in baza dreptului international

-detinator al unui privilegiu procedural de a-si valorifica o pretentie in fata unui tribunal international

– posesor de interese pentru care sunt facute prevederile de drept international

Un subiect de drept international poate avea personalitate juridica internationala numai in cazul statului , in cadrul unei organizatii internationale , acesta poate fi , conform actului ei constitutiv un subiect de drept international , dar nu poate avea o personalitate juridica completa.

Au calitatea de a fi parti la tratate toate subiectele de drept international :statele organizatiile internationale insurgentii si miscarile de eliberare3. Conventiile de codificare a tratatelor din 1969 si 1986 se aplica numai tratatelor la care parti sunt statele si organizatiile internationale nu si “alte subiecte de drept international “ si se confirma ca parti la tratatele internationale pot fi si alte subiecte de drept international.

Statele nu sunt singurele subiecte de drept international. In decursul istoriei , multor alte entitati li s-a recunoscut calitatea de subiect de drept international ; statele vasale teritorii sub mandatul Sfantului Scaun, statele neutre , statele federale desi sunt state suverane.

Statele suverane in comparatie cu alte subiecte de drept international , poseda numai o parte din drepturile si obligatiile recunoscute de dreptul international.

Prin conventiile de codificare a tratatelor s-a stabilit ca toate statele au dreptul de a participa la negocierea si incheierea tratatelor internationale multilaterale , de a deveni parti la acestea , intrucat prin aceste tratate se reglementeaza probleme importante de interes general in virtutea principiului ca: ”Orice stat are capacitatea de a incheia tratate”.

Participarea statelor la incheierea unui tratat international se face conform principiului ca “intr-o comunitate de state mici un stat trebuie sa fie tratatelor exclus de la participarea multilaterale generale , intentionate a fi universale in aplicarea lor” , cu toate ca exista principiul libertatii statelor de a determina in ce

3L. Oppenheim, International law, A Treatise

masura sunt ele pregatite a intra in relatii conventionale cu alte state.

Secțiunea IV

Reguli care se aplica incheierii tratatelor internationale

Institutia tratatelor internationale , inclusiv incheierea lor tine de dreptul international , una din trasaturile ei definitorii fiind tocmai faptul ca sunt guvernate de dreptul international ,tratatul se afla la baza dreptului international. Statul in calitatea sa de subiect de drept international care fac parte din ordinea juridica internationala ca atunci cand intocmeste un act sa fie supus dreptului international.

Exprimarea consimtamintului unui stat de a deveni parte la un tratat , obtinand drepturi si asumindu-si obligatii care decurg din aceasta participare , la actiunea de incheiere a tratatului a anumitor organe interne de stat care sunt investite cu competenta de a incheia tratate. Organizarea , competentele si modul lor de functionare sunt stabilite prin legea nationala.

Dreptul international nu poate reglementa si modul in care se ajunge la exprimarea consimtamantului unui stat de a intra intr-un tratat , care sunt organele competente si in ce limite pot acestea actiona pentru a vorbi in numele statului. Consimtamantul unui stat la incheierea unui tartat constitue rezultatul actiunii organelor sale , iar acestea sunt reglememtate prin dreptul intern al statului respectiv. Cine vorbeste in numele unui stat si dupa ce norme , toate acestea se stabilesc in dreptul constitutional al statului respectiv ; cum se exprima consimtamantul de a fi legat prin tratat , ii revine dreptului international sa o stabileasca .Dreptul international trebuie sa faca trimitere la dispozitiile de drept intern ale statelor sau la regulile organizatiilor internationale pentru unele faze din procesul de incheiere si intrare in vigoare a tratatelor , pentru ca dreptul international nu ar putea acoperi zone care apartin sferei dreptului intern , a dreptului constitutional. Incheierea tratatelor este reglementata de dreptul constitutional al fiecarui stat , fara ca dreptul international sa fie absent.

Regulile constitutionale si regulile internationale alcatuiesc un tot , fara acest mecanism neputandu-se realiza incheierea unui tratat.

Dreptul interantional face legatura intre sistemele constituionale in prezenta , pentru a le capacita sa ajunga la incheierea de tratate. Facand trimitere la dreptul intern , dreptul international joaca rolul de a racorda diferitele sisteme de competente pentru incheierea tratatelor internationale si intrucat dispozitiile constitutionale intre care se realizeaza intalnirea sunt , adesea , fie incomplete , fie variate sau chiar in opozitie , ele sunt completate de cutuma internationala sau ajustate in raport cu acestea (cutuma internatinala, desi are un caracter supletiv, prin autoritatea ei inspira o regula constitutionala).

Secțiunea V

Conținutul tratatului

§1.Redactarea textului unui tratat

Daca negocierile unui tratat au condus la un acord , se trece la elaborarea textului unui tratat. Din punct de vedere a formei tratatului , care cuprinde mai multe parti , iar uneori si anexe si punct de vedere formal , textul unui tratat are un titlu si contine un preambul , dispozitiv , dispozitii de incheiere si semnaturile.

Titlul unui tratat contine elementul de identitate a tratatului , numele documentului , intre cine se incheie si care este obiectul reglementarii.

§2.Preambulul unui tratat international

In general tratatul se deschide cu un preambul in care sunt enumerate partile contractante si dupa caz persoanele care sunt imputernicite sa convina asupra textului :

-enumerarea motivelor care au deteminat sa incheie tratatul

-scopul urmarit prin acesta

Pentru enumerarea pertilor contractante in preambulul unui tratat se folosesc , in principal ,doua procedee:enumerarea statelor contractante sau enumerarea organelor statale ale partilor contractante.

In cazul enumerarii statelor contractante , acest procedeu este cel mai logic pentru ca insusi statele se obliga prin efectul tratatului si este normal sa fie mentionate intr-un tartat guvernamental statele ca parti la tratat.Acest procedeu este tot mai rar folosit in epoca contemporana , dar sa simtit o usoara revenire in cazul tratatelor multilaterale elaboprate de O.N.U. si a celor bilaterale .

In cazul enumerarii organelor statale ale partilor contractante acest sistem se poate prezenta sub doua forme , este vorba organ unipersonal sau colegial. Aceasta formula este folosita in enumerarea sefilor de state sau a organelor investite cu incheierea tratatelor (cazul Elvetiei).

In preambulul unui tratat pot fi mentionate intr-o forma dezvoltata sau numai enuntate, motivele pentru care se incheie un tratat sau scopul urmarit de partile contractante. Expunerea motivelor cuprinsa in preambul poate prezenta interes juridic.

In cazul in care preambulul enunta o dispozitie supletiva , necesara sa aujute la acoperirea lacunelor in tratatIn cazul in care preambul este enuntat scopul tratatului cu elemente de precizare care pot ajuta interpretarea dispozitivului.

Preambulul are aceeasi forta obligatorie ca si tratatul , facand corp comun cu tratatul , iar semnatura pusa pe tratat priveste in egala masura si preambul. Preambulul unui tratat dobindeste o importanta deosebita cu ocazia interpretarii tratatului1.

1Ludovic Takas, Drept international public, editura Didactica si pedagogica, Bucuresti 1976

§3.Dispozitivul

Dispozitivul sau continutul propriu-zis al tratatului variaza dupa natura si obiectul tratatului. Dispozitivul tratatului cuprinde formularea concreta a raportului juridice se creeaza intre parti , drepturile si obligatiile ce i se revin fiecarui stat parte la tratatul incheiat.

Redactarea tratatului se face pe articole , care in unele tratate se pot reduce la 2-3 articole , iar in altele sunt foarte numeroase.

In afara de textele care reglementeaza materia propriu-zisa in partea dispozitiva a tratatelor , mai sunt incluse si prevederi care stabilesc infiintarea de mecanisme care vor juca un anumit rol in asigurarea aplicarii conventie , tratatului, clauze de arbitrj etc..

§4.Clauzele finale

Clauzele finale trebuie sa existe in orice tratat precum si mentiuni privind locul si data semnarii, numarul textelor originale limba in care este redactat si semnaturile.

Clauzele finale cuprind si dispozitii privind data intrarii in vigoare , notoficari si depunerea instrumentelor de ratificare , durata ,posibilitatea de revizuire sau suspendarea tratatelor. Clauzele finale joaca un rol important in incheierea unui tratat , intrarea si mentinerea in vigoare a tratatelor depind de ceea ce se stabileste in aceste clauze finale.

Data la care s-a incheiat tratatul ori s-a semnat reprezinta elementul de identificare a tratatului. In identificarea tratatului nu se spune a fost ra tificat , si cand si unde a fost intocmit sau semnat.

Clauzele finale sau o structura si mod de redactare diferita , intre cazul tratatelor bilaterale si acela a tratatelor multilaterale.

§5.Anexe la tratate

Tratatele pot avea anexe in care se include detaliile tehnice , se dau definitii , liste etc.. Aceste anexe pot fi separate sau incluse in corpul tratatului dupa prevederea pentru a carei explicare sau detaliere se face.

La tratatele principale , se anexeaza conventii aditionale ,protocoale , declaratii ,schimburi de scrisori , liste etc..

Conventiile aditionale au ca obiect sa reglementeze situatia creata prin tratatele la care unele state nu au participat.In protocoale sau schimburi de scrisori se precizeaza anumite probleme care au fost sau nu solutionate in tratat.

Declaratiile sau notele reciproce contin recunoasterea de catre statele semnatare a anumitor principii de interes general carora ele inteleg sa li se conformeze in viitor. Prin declaratiile aditionale unilaterale2 statele participante isi exprima rezerve la unele dispozitii din textul tratatului.

Aceste anexe fac parte integranta din tratat si au aceeasi valoare juridica ca si textul tratatului propriu-zis ,dar sunt respectate de el pentru diferite motive (spre a se evita ca tratatele sa fie prea greu de citit , anexele se de catre experti) .

2.Grigore Geamanu, Drept international contemporan, editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1975

CAPITOLUL II

Negocierile pentru incheierea unui tratat international

Secțiunea I

Notiunea de negociere

In dreptul international , negocierea unui tratat este privita din mai multe puncte de vedere , avand mai multe intelesuri. Astfel negocierea unui tratat international este o faza in procesul de incheiere a tratatelor , mijloc principal de solutionare a diferendelor internationale , forma de lucru care urmareste adoptarea unei hotariri sau recomandari precum si a deciziilor in cadrul organizatiilor internationale sau una din functiile misiunilor diplomatice.

Negocierea tratatelor reprezinta instrumentul cel mai eficace pentru realizarea unei intelegeri in orice domeniu este dialogul negocierilor.In materie de tratate internationale , negocierile se poarta , de obicei intre guverne , organe de stat interne sau externe1 ale relatiilor internationale.

Faza negocierii cuprinde activitatea partilor pentru stabilirea clauzelor tratatelor2, inclusiv elaborarea textului acestuia. Tot in cadrul negocierilor partile convin asupra structurii tratatului , a limbii sau limbilor in care tratatul urmeaza a fi redactat , precum si a procedurii ce urmeaza a fi indeplinita dupa elaborarea textului pentru a da acestuia forta juridica. Negocierile , ca institutie politico-juridica reprezinta modul normal de a actiona a unui stat in relatiile internationale , constituind esenta insasi a diplomatiei. Negocierile reprezinta faza principala in care se convine textul unui tratat , daca nu chiar exclusiva in procesul de incheiere a unui tratat.

Negocierea textului unui tratat interantional trebuie sa se faca cu

1. Grigore Geamanu, op.cit pg. 108

2. Ludovic Takas, Martian Niciu, op.cit pg. 225

respectarea principiilor fundamentale ale dreptului international public3, in primul

rind a suveranitatii si egalitatii in drepturi a statelor participante. Negocierile constitue procedura directa de formare a tratatelor , in cadrul carora organele competente imputernicite a doua sau mai multe state se intilnesc , intr-un loc si la o anumita data , in acest scop prestabilit , iar in urma dialogului rezulta intelegerea care ia forma unui tratat international.

In literatura de specialitate nu este clar ce anume trebuie sa se inteleaga prin negocierea unui tratat international , adica , ce reprezinta negocierile , care este sfera lor de cuprindere si ce pozitie in procedura de ansamblu a incheieri tratatului. Studiile consacrate arata ca negocirile sunt privite , ca faza distincta , separata de elaborare si redactarea textului si respectiv de adoptarea si semnarea tratatului.

Termenul de negociere a unui tratat international poate fi interpretat ca fazele care incep cu dialogul de initiere a tratativelor si luand sfirsit odata cu intrarea lor in vigoare. Unii autori (P.Reuter )sustin ca negocierea se termina cand textul este stabilit prin semnarea in vreme ce altul (A.N.Tatolaev ) este de parere ca procesul incheierii tratatelor incepe cu tratativele in cursul carora se cade de acord asupra diferitelor articole , dupa care textul se adopta de catre parti , se semneaza iar daca este cazul se ratifica. Conventia de la Viena din 1969 privind , dreptul tratatelor face referiri doar generale in cazul negocierilor , fara a indica rolul si semnificatia termenului de “negociere “ si rolul acestora in procesul de ansamblu al incheierii tratatului.

Ion Anghel e de parere ca activitatea de elaborare , redactare si adoptare se realizeaza in contextul general al fazei negocierilor , deoarece notiunea de negociere nu cere un sens simplu de discutii preabile , elaborarea , redactarea si adoptarea textului au loc in cadrul unor discutii a unui dialog , ceea ce inseamna ca , se negociaza si se convine asupra unui fapt. Redactarea , elaborarea si stabilirea

3. Martian I.Niciu, Drept international editura Servosat 1997

textului implica operatia de negociere ,consimtamantul partilor fiind exprimat in legatura cu orice formulare care se da unui tratat.

Dupa procedura traditionala , negocierea cuprinde doua faze :

-negocierea propriu-zisa si semnarea tratatului

-ratificarea si schimbul instrumentelor de ratificare

Negocierea tratatelor reprezinta una dintre cele mai importante faze in procesul incheierii tratatului , in cadrul caruia se elaboreaza si o serie de faze , proiectul textului tratatului putand suferi modificari in anumite situatii , chiar in cursul adoptari , textul tratatului ramanand definitiv numai dupa autentificarea sa.

§1.Importanta negocierilor

Pentru o imagine mai exacta a caracterului complex si a universalizari negocierilor in procesul incheierii tratatului international , este suficient de mentionat ca in august 1977 erau inregistrate la O.N.U. 15841, obiectul acestora negocieri vizeaza rezolvarea problemelor majore ale zilelor noastre ca:

-asigurarea pacii si securitatii internationale , stingerea focarelor de razboi , dezarmarea nucleara , instituirea unei noi ordini economice internationale , instituirea unor regimuri juridice internationale asupra zonelor ce constitue patrimoniul comun al intregii umanitati.

Negocierea intervine in sfera subiectelor cu vocatie de a negocia si deveni parti la tratate , alaturi de state , participand o categorie numeroasa de subiecte de drept international aceea a organizatiilor internationale , cat si alte subiecte de drept international (miscarile de eliberare nationala).

§2.Cracteristici generale ale procedurii negocierilor

Interventia autoritatiilor constitutionale cele mai inalte , in practica , sefii de stat , subliniaza importanta care li se acorda acestor acte juridice. In prezent sefii de stat nu se mai intilnesc direct , ei trateaza prin mandatari , tratatele sunt supuse unor aprobari ulterioare , iar aprobarea parlamentara este adesea ceruta de constitutiile nationale. Procedura negocierii este stabilita prin cutuma. In lipsa unor reglementari internationale scrise , statele au creat prin practica lor in decursul secolelor reguli procedurale.

Modul in care un tratat este negociat si pus in vigoare se stabileste prin intentia si consimtamantul partilor. In practica , forma tratatelor este guvernata de uzante si variaza , potrivit cu acordul care a intervenit intre state , sefii de state sau guverne4. Dintre comandamentele care trebuie sa stea la baza negocierilor sunt tratativele care privesc probleme de importanta majora , trebuie sa participe , in conditii de egalitate deplina , toate statele , iar cele cu caracter regional , este normal sa participe statele din zona in cauza5. In cazul conferintelor , participarea statelor este conditionata de obiectul conferintei (conferintele de pace sunt limitate ,in principiu numai la beligeranti) sau de situatia geografica a participantilor(conferintele interamericane , conferintele statelor Comonwealth) .Desfasurarea negocierilor trebuie sa aiba loc cu respectarea principiilor dreptului international , care sa exprime dreptul egal al tuturor partilor de a participa efectiv si activ la discutarea problemelor si adoptarea solutiilor respective.

§3.Organele care negociaza

Negocierile se duc intre statele care urmeaza sa devina parti la un tratat(state negociatoare). Daca este vorba de un tratat bilateral vor participa la negocieri reprezentantii celor doua state , iar daca este vorba de un tratat multilateral , negocierile se duc intre reprezentantii statelor participante la conferinta respectiva.

Negocierile erau conduse , adesea , pana spre ani 1830 de sefii de stat

4. Jad Browdlie, Principles of public internatinal law Oxford 1974

5.E.Glaser, Dreptul statelor de a participa in conditii de egalitate la viata internationala 1979

insusi;Tratatul Sfintei Aliante din 1815 a fost negociat si semnat de suverani. Dupa 1830 , interventiile directe ale sefilor de stat sunt foarte rare. Cu toate acestea , preliminariile de pace de la Vilafranca din 1859 au fost negociate si semnate de suverani , iar presedintele Wilson a jucat un mare rol la Conferinta de la Paris din 1919. In prezent , organele supreme ale puterii de stat negociaza tratatele numai in cazuri exceptionale. In aceasta privinta constitutiile si legile speciale privind incheierea tratatelor existente intr-o serie de tari cuprind anumite dispozitii in ceea ce priveste organele de stat competente si atributiile lor in acest domeniu.In cele mai multe cazuri ministrii afacerilor externe negociaza intre ei si de regula , se ocupa personal de pregatirea tratatelor. De cele mai multe ori ministrii de externe actioneaza prin intermediul reprezentantiilor diplomatici , la care sunt alaturati delegati tehnici.In cazul negocierii unor tratate cu o importanta deosebita se poate impune includerea in cadrul delegatiilor a unor specialisti de prestigiu in domeniul economic , juridic, militar6, etc., pentru ca inca din aceasta faza sa poata fi solutionate toate problemele esentiale ce privesc structura tratatului , prevederile sale , clauzele mai dificile etc..

Negocierea se face , de regula , pe cale diplomatica obisnuita de catre agentii diplomatici care sunt acreditati pe linga un guvern , intrand in contact cu reprezentanti acestuia si negociind direct cu ei tratatul. Negocierile iau forme diferite , cand este vorba de un tratat bilateral , cand negocierile se desfasoara intre reprezentanti ai ministerului afacerilor externe al unui stat si agentul diplomatic al celuilalt stat , asistati atunci cand este cazul de experti si tehnicieni sau de un tratat multilateral care se desfasoara , de obicei , in cadrul unui congres sau conferinte7

6.Nicolae Ecobescu ,V.Duculescu, op.cit pg 31

7. Raluca Miga-Besteliu , op.cit pg. 226

§4.Procedura clasica de incheiere a tratatelor in cazul tratatelor bilaterale

Negocierea se poate face direct intre reprezentantii partiilor interesate si consta intr-un ansamblu de propuneri prezentate de reprezentantii statelor in prezenta carora acordul trebuie sa se realizeze , uneori un proiect complet este prezentat de o delegatie si sunt discutate contra propunerile celorlalte delegatii , pana se ajunge la convenirea textului de tratat. Negocierea se poate face si gratie participarii unui stat tert care , facand oficiul de intermediar , primeste propunerile , punctele de vedere si acceptarile statelor in prezenta , baza carora constata ca acordul s-a realizat. Negocierea poate fi facuta insa si intr-o conferinta care a fost in mod special intrunita , la care participa reprezentantii tuturor statelor interesate. Aceasta conferinta este convocata la initiativa unuia sau mai multor state si constitue obiectul unei organizari mai mult sau mai putin complete.

In conformitate cu Legea nr.4/1991 privind incheierea si ratificarea tratatelor , presedintele “ incheie tratate in membri ai guvernului numele Romaniei sau poate da imputerniciri , in acest scop , primul ministru , ministrul afacerilor externe , altor sau unor reprezentanti diplomatici ai Romaniei. Pe baza imputernicirii date de presedintele Romaniei , guvernul ia masuri pentru initierea si negocierea tratatelor internationale care se incheie in numele Romaniei (art 1).Guvernul poate negocia si semna acorduri , conventii si alte intelegeri internationale la nivel guvernamental ‘’.(art 2).

Reprezentantii acreditati ai statelor la o conferinta sau la lucrarile unei organizatii internationale , convocate in vederea elaborari unui tratat8. Potrivit practicii internationale actuale , negocierile pentru incheierea de tratate internationale pot avea loc intre state si organizatii internationale sau numai intre statele interesate sau in cadrul organizatiilor internationale.

8. Grigore Geamanu , op.cit pg. 108

In functie de caracterul bilateral sau multilateral al negocierile se pot desfasura in mai multe variante :

-cai diplomatice obisnuite asupra carora partile sau pus de acord. Aceasta forma este folosita in special pentru incheierea unor tratate bilaterale sau cu un numar restrins de participanti

-reuniuni restranse ale reprezentantilor statelor. Persoane special imputernicite in acest scop. Uneori guvernele considera necesar sa imputerniceasca anumite persoane cu negocierea unui tratat. Aceste persoane poarta negocierile sub controlul sau in contact permanent cu organele diplomatice ale statului mandat. Se pot infiinta si organe speciale pentru ducerea negocierilor .

-conferinte si congrese internationale – practica folosita in trecut pentru incheierea tartatelor de pace si care , in conditiile actuale , a dobandit o mare extindere (Conferinta de la Haga 1899 si 1907 privind reglementarea pasnica a diferendelor interantionale si legile si obiceiurile razboiului , Conferinta de la Geneva din 1949 privind elaborarea Conventiilor relative la tratamentul ranitilor si prizonierilor ) .

-organizatii internationale , in primul rand O.N.U. si institutiile sale specializate , alte organizatii specializate. Negocierile pentru incheierea tratatelor multilaterale se pot desfasura in diferite organizatii internationale , fie ca negocierile ce se duc in cadrul organizatiei sau unor organe ale acestora (prevenirea si reprimarea crimei de genocid 1948) , consimtamantul la casatorie , varsta minima si inregistrarea casatoriilor 1962 , eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala 1966 .

Negocierile bilaterale au un caracter concret in sensul ca , odata ce partile au stabilit problema ce urmeaza sa fie reglementata , cunoscindu-si in mod reciproc pozitiile , trec la convenirea si formularea clauzelor tratatului. Negocierile multilaterale , constituie un proces mult mai complex decat negocieriele bilaterale , ele avand un caracter general mai ales atunci cand partile procedeaza mai intai la definirea si convenirea problemelor ce urmeaza a fi reglementate , la clarificarea si apropierea pozitiilor negociatoare in legatura cu modul si problematica ce urmeaza a fi convenita in vederea reglementarii.Un rol important in negocierea tratatelor multilaterale il are stabilirea procedurii de lucru .Dupa indeplinirea acestor proceduri urmeaza sa se treaca la negocieri concrete de continut privind convenirea si redactarea textului tratatului.

Negocierea tratelor multilaterale se desfasoara in cadrul unor conferinte sau organizatii internationale , ceea ce implica o durata si o complexitate mai mare pentru obtinerea unei redactari acceptabile numeroaselor state participante la conferinta sau membre ale organizatilor internationale9 negocierile au loc in comisi si apoi in plen. Asemenea tratate sunt redactate in mai multe limbi.In unele cazuri sunt necesare pregatiri cu totul speciale ; toate conventiile de codificare ale dreptului international au la baza texte elaborate de Comisia de drept international si discutate de state in Comisia a-VI –a a Adunarii generale a O.N.U.

Conferinta internationala10 este o reuniune plenipotentiala convocata de un stat sau o organizatie internationala. Sistemul convocarii conferintei de catre un stat exista si in prezent .Determinarea statelor participante depinde in mod necesar de obiectul tratatului respectiv si de intentia celor care iau initiativa .Cand convocarea o face un organism inetrnational , aceasta cuprinde indicatii foarte precise privitoare la conditiile in care va lucra Conferinta. Rezolutiile Adunarii generale prin care s-a decis organizarea unei conferinte a dreptului marii s-au bazat pe lucrarile de pregatire a Comitetului pentru folosirea pasnica a fundului marilor dincolo de limitele jurisdictiei nationale.

Este posibil ca o conferinta sa nu se incheie dupa semnarea tartatului negociat si o noua conferinta privind un obiect sa fie prevazuta ajungindu-se astfel la institutionalizare. In cadrul unei organizati internationale este posibil ca aceasta sa elaboreze o conventie multilaterala ce a fost prevazuta pentru prima oara in conventi care , in secolul XIX au creat uniunile internationale si care prevedeau

9. Adrian Nastase, A.Bolintineanu, B. Aurescu, Drept international contemporan, editura ALL BECK 2000

10. Sh. Rosenne , United nationes treaty 1954

revizuirea conventie de baza de catre unul din organele organizatiei conferintei. Unele organizatii internationale au primit o competenta speciala in materie de elaborare de conventii multilaterale , Consiliul Europei , in virtutea statului sau , are o putere in aceasta privinta. In cazul in care o organizatie internationala intervine inelaborarea textului unei conventii , proiectul este adesea pregatit de secretariatul organizatiei sau de un organism care poseda o competenta tehnica si care este stabilit in cadrul organizatiei. In cazul in care un organ al organizatiei internationale este cel care stabileste textul conventiei , discutarea si adoptarea textului conventieiare loc in conformitate cu regulile de procedura aplicabile in acea organizatie.

§5.Tehnica organizarii , procedurile conferintelor internationale

Organizarea tehnica interna a conferintelor consta in alegerea unui presedinte uneori ales de reprezentantii statului gazda sau alteori este desemnat dinainte de un organ internatinal.

Negocierile se realizeaza , de obicei , de catre grupe de negociatori constituite din reprezentanti diplomatici , ai ministerelor de externe. Porcedura desfasurarii negocieriilor prezinta anumite deosebiri in cadrul negocierii tratatelor bilaterale fata de cele pentru tratatele multilaterale. La tratatele bilaterale initiativa negocierilor revine unui stat sau ambelor state care doresc sa incheie tratatul.In cazul tratatelor multilaterale cu caracter restrans , conferinta reprezentantilor statelor este convocata pe baza unui acord care s-a stabilit in mod preliminar intre statele interesate , in care sunt stabilite locul , data si ordinea de zi a conferintei. Prin acest acord se stabileste care este statul care va convoca conferinta , ce state vor fi invitate limbile folosite , formele si verificarea deplinelor puteri si obiectul reuniunii. Procesul negocierilor are loc sub forma discutiilor directe , dar in unele faze ale acesteia procesul negocierilor poate avea loc si prin corespondenta.

Fiecare parte la negocierea tratatului poate prezenta proiectul sau de tratat sau de articole , face amendamente , au loc dezbateri si se cade de acord asupra textului convenit. In unele cazuri se poate ajunge la un acord ca proiectul sa fie elaborat de catre un stat sau de mai multe state si ca apoi acesta sa fie supus discutiilor. Inainte sau in cursul conferintei au loc consultari in vederea gasiri unui teren comun pentru formularea textului si definitivarea lui. Proiectele unor asemenea tratate sunt negociate de organele autorizate , urmand ca ele sa fie aprobate de catre reprezentantii statelor participante.

Activitatea de negociere se finalizeaza cu punerea de acord a partilor asupra continutului si prevederilor unui tratat. Negocierea conduce la redactarea unui text scris care este insusi tratatul. Acordul realizat poate fi constatat printr-un document sau prin mai multe documente diplomatice , numarul originalelor acestor documente diplomatice fiind indicat in forma finala a tratatului.

§6.Drepturile si obligatiile statelor si organizatiilor care au participat la negocieri

Participarea unui stat la negocieri creaza anumite drepturi si obligatii pentru acel stat sau organizatie. In ceea ce priveste drepturile trebuie facuta o distinctie in tratatele bilaterale , multilaterale cu un numar restrans de state si tratatele multilaterale generale.

In cazul tratatelor bilaterale numai cele doua state care au negociat au dreptul de a deveni parti.

La tratatele multilaterale cu un numar restrins de state , pot deveni parti numai statele care au participat la negocieri , insa acestea pot conveni printr-o clauza expresa din tratat , ca dreptul de a deveni parte sa fie acordat si altor state care nu au participat la negocieri ceea ce inseamna ca dreptul acestor state din urma depinde de vointa primelor state.

La tartatele multilaterale generale , exista o vocatie de universalitate , acea din care intelegem ca dreptul de a deveni parti la tratate nu trebuie sa apartina exclusiv statelor care au participat la negocieri, ci oricarui stat interesat sa adere la acel tratat. Odata ce textul unui tratat a fost adoptat acesta nu mai este deschis pentru modificari decat cu consimtamintul statelor participante la tratat.

O obligatie de negociere poate fi stipulata printr-un “pactum negociando “ in scris , de regula in textul unui tratat (art 4din Tratatul de neproliferare 1968 ).

Statele care au participat la negocieri au dreptul dar nu insa si obligatia de a deveni parti , exercitarea dreptului de catre ele de a deveni parti , tinind de vointa lor suverana care se materializeaza intr-o faza ulterioara negocierilor.

O regula de baza in desfasurarea negocierilor o constitue buna credinta dupa care partile tehnice trebuie sa se comporte in asa fel incat negocierea sa aiba sens. O alta obligatie a statelor care participa la negocieri este acea de a se abtine de la acte care ar afecta obiectul si scopul tratatului asupra caruia poarta negocierile11.

Secțiunea II

Deplinele puteri

Deplinele puteri “ reprezinta documentul care atesta calitatea persoanei de a reprezenta statul la elborarea unui tratat , iar persoanele care sunt inzestrate cu deplinele puteri se numesc “plenipotentiari “.

Deplinele puteri sunt acte unilaterale12, iar conventia asupra dreptului tratatului defineste deplinele puteri ca “un document emanand de la autoritatea competenta a unui stat si desemnand una sau mai multe persoane imputernicite sa reprezinte statul pentru negocierea , adoptarea sau autentificarea textului unui tratat , pentru a exprima consimtamintul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a indeplini orice alt act cu privire la tratat “.

In Legea nr. 4/1991 privind incheierea si ratificarea tratatelor se prevede

11. Dumitra Popescu, Mijloace juridice prin care statele devin, parti la tratate 1967

12. Martian Niciu, Drept international public, editura Servosat 1997

ca “negocierea si semnarea tratatelor internationale incheiate in numele Romaniei se fac pe baza imputerniciri date de catre presedinte , de catre delegatiile aprobate de catre acesta “( art 3 ) si “ imputernicirile pentru semnarea tratatelor , acordurilor ,conventiilor si altor intelegeri cu caracter guvernamental se consemneaza in deplinele puteri , care se elibereaza de Ministerul Afacerilor Externe , fiind semnate de ministrul afacerilor externe , potrivit reglementarilor si practicii internationale “ (art 8 ).

In unele sisteme constitutionale si in functie de importanta tratatului, deplinele puteri trebuie sa emane de la seful statului13, iar in alte sisteme sau pentru alte categorii de tratate deplinele puteri trebuie sa emnane de la primul ministru sau ministrul afacerilor externe. In sistemul constitutional francez deplinele puteri trebuie sa emnane de la seful statului si sa fie contrasemnate de primul ministru Deplinele puteri nu trebuie prezentate cand presedintele Romaniei , primul ministru si ministrul de externe , negociaza si semneaza tratate , acorduri ,conventii si alte intelegeri internationale. Aceasta calitate se bucura si sefi de misiune diplomatica14, pentru adoptarea textului unui tratat ce se incheie intre statul acreditant si statul acreditor , precum si reprezentantii acreditati ai statelor la conferinta sau organizatie internationala.

In practica moderna deplinele puteri se cer pentru a atesta imputernicirea de a negocia , sigila si semna un tratat. In conventia de codificare a dreptului tratatului deplinele puteri sunt definite ca “ un document emanand de la autoritatea competenta a unui stat si desemnand una sau mai multe persoane imputernicite sa reprezinte statul pentru negocierea , adoptarea sau autentificarea textului unui tratat , pentru a exprima consimtamintul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a indeplini orice alt act cu privire la tratat “.

Deplinele puteri sunt un titlu scris care emana in general de la seful statului si consta in autorizarea de a negocia si semna un tratat.

13.Nicolae Ecobescu , op.cit pg. 30

14. Grigore Geamanu , op.cit pg. 107

Inainte de secolul XIX , deplinele puteri se gaseau in intregime inscrise in tratat. In trecut , cand tratatele se incheiau intre monarhi , deplinele puteri aveau caracterul unui mandat15 :plenipotentiarul angaja statul sau prin cele convenite si semnate de el , iar monarhul se obliga sa ratifice tratatul , exceptie facand cazul cand plenipotentiarul si-ar fi depasit mandatul. In prezent deplinele puteri se prezinta ca documente distincte de tratat , dar in preambulul tratatului este mentionat ca “ deplinele puteri au fost recunoscute in buna si cuvenita forma “ .

In tratate , mentiunile la deplinele puteri se face in mod diferit , astfel , unele tratate stipuleaza ca deplinele puteri trebuie sa fie comunicate , altele sa fie schimbate sau aratate. In mod normal deplinele puteri sunt mentionate ca promisiunea de a ratifica un tratat, in realitate aceasta formula este o simpla figura de stil , pentru ca ratificarea ulterioara a negocieri si semnarii tratatului este intotdeauna rezervata.

Din punct de vedere politic este necesara verificarea simultana a deplinelor puteri , din partea reprezentantilor calificati ai altor state , a titlului in virtutea caruia statul sau guvernul participa la negocieri.

Tratatele sunt frecvent negociate si semnate de diplomati si pentru ca reprezentantii diplomatici sa poata negocia sau semna un tratat trebuie sa prezinte deplinele puteri eliberate de autoritatile competente din statul sau care sa confirme aceasta competenta. Pentru semnarea “ ad referendum “ practica spune sa nu se faca distinctie pentru scopurile deplinelor puteri intre semnare si semnare ad referendum , deoarece sunt multe tratate care intra in vigoare prin semnare si este important ca sa se insiste pe motivul practic de a dovedi imputernicirea de a semna.

In cazul conferintelor convocate de catre O.N.U. conferinta insasi aproba deplinele puteri de participare , iar secretariatul , ca depozitar examineaza deplinele puteri ale fiecarui delegat care semneaza.

Conventia de la Viena pentru codificarea dreptului tratatelor a rezervat

15. Grigore Geamanu , op.cit pg. 108

doua articole deplinelor puteri.In art. 7 aliniatul 1 se prevede ca “ o persoana este considerata ca reprezentind un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimtamintul unui stat de a se lega printr-un tratat daca :

-prezinta deplinele puteri cuvenite

-rezulta din practica statelor interesate sau din alte imprejurari ca aveau intentia de a considera aceasta problema ca reprezentand statul in acest scop si de a nu pretinde prezentarea deplinelor puteri

In virtutea functiilor lor si fara a fi obligati sa prezinte depline puteri , sunt considerati ca reprezentand statul lor :

-sefii de stat , sefi de guvern si ministri afacerilor externe , pentru toate actele referitoare la incheierea unui tratat

-sefii de misiune diplomatica , pentru adoptarea textului unui tratat ce se incheie intre statul acreditant si statul acreditat

-reprezentantii acreditati de catre state la o conferinta internationala sau pe linga o organizatie internationala ori pe linga un organ al acesteia

In articolul nr. 8 “Un act referitor la incheierea unui tratat , indeplinit de o persoana care in temeiul articolului 7 , nu poate fi considerata ca autorizata a reprezenta un stat pentru acest scop , este fara efect juridic , afara numai daca nu a fost confirmat ulterior de catre acel stat “ .

Depasirea sau incalcarea deplinelor puteri lipseste de orice valoare juridica16 actele astfel incheiate , afara de cazul cand statul al carui plenipotentiar si-a depasit puterile aproba ulterior conduita acestuia si recunoaste valoarea juridica a actelor semnate.In aceste cazuri de neprezentare sau inexistenta a deplinelor puteri se face prin confirmare17 ulterioara a deplinelor puteri de catre statul respectiv. Pana la confirmarea deplinelor puteri celelalte state participante la tratat pot revoca consimtamantul lor , constatandu-se ca persoana cu care au tratat

16. Ludovic Takas, Martian Niciu, op.cit pg. 230

17. Adrian Nastase, Alexandru Bolintineanu, Bogdan Aurescu, op.cit pg. 27

nu a avut imputernicirea necesara.

In epoca actuala un numar mare de tratate sunt incheiate in forma simplificata si in cele mai multe cazuri , procedura deplinelor puteri nu este ceruta. In Conventia de la Viena articolul 3 prevede ca “functiile unei misiuni diplomatice consta mai ales in a negocia cu guvernul statului acreditor “ , dar in practica nu este admisa ideea ca puterea de a reprezenta statul lor , care apartine sefilor de misiune sa exprime consimtamantul unui stat de a fi legat prin tratat.

Problema deplinelor puteri a fost reglementata in conventia din 1986 la fel ca in conventia din 1969 , ideea care a stat la baza acestor reglementari fiind comuna atat pentru cazul statelor cat si al organizatiilor internationale. Depunerea , insotita de verificare18 a deplinelor puteri se face mai ales in cadrul conferintelor internationale , cand se si acorda de cele mai multe ori pentru semnare.In cazul organizatiilor internationale conventia de la Viena prevede ca “ o persoana este considerata ca reprezentand o organizatie internationala pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimtamantul acestei organizatii de a fi legata printr-un tratat :

-daca aceasta persoana prezinta deplinele puteri apropiate

-daca rezulta din imprejurari ca era intentia statelor si a organizatiilor internationale in cauza de a considera aceasta persoana ca reprezentand organizatia pentru aceste scopuri , in conformitate cu regulile organizatiei respective , fara prezentarea deplinelor puteri

Daca deplinele puteri sunt reglementate ca si pentru state , organizatiile internationale nu au posibilitatea de a fi scutite de la prezentarea acestora ca in cazul statelor.

18. Grigore Geamanu op.cit pg. 108

Secțiunea III

Limba in care se incheie tratatul

Limba in care se fac negocierile constituie un element esential deoarece exista un dialog , ca si schimbul de opini si de propuneri pe care negociatori le fac cu acest prilej.

Limba are importanta indeosebi pentru desfasurarea negocierilor , ea este esentiala pentru determinarea continutului acordului realizat , precum si a documentului in care acesta este incorporat. Limba constitue un element important la interpretarea unui tratat si ea poate juca un rol determinant in a stabili in ce a constat in mod exact acordul partilor.

Sistemul vechi consta in folosirea unei limbi unice care a fost limba latina , considerata limba diplomatica oficiala19 .Tratatele de la Westfalia din 1648 au fost incheiate in limba latina. Incepand cu secolul al-XVIII-lea locul limbii latine este luat delimba franceza. La inceputul secolului al-XX-lea limba engleza este recunoscuta si ea limba internationala alaturi de limba franceza. Tratatul de la Versailles a fost intocmit in limbile franceza si engleza.

In etapa negocierilor , participanti se pun de acord asupra modului in care sa se desfasoare tratativele , la limba in care sa se poarte discutiile , in ce limba se redacteaza textul final.

Tratatele multilaterale de interes general20 se redacteaza in toate cele cinci limbi oficiale folosite in lucrarile O.N.U. :chineza , franceza , rusa , engleza si spaniola. Cand mai multe state participa la incheierea unui tratat , acesta se incheie in atatea limbi cate state participa la incheierea acestuia. Cel mai adesea tratatele sunt redactate in limbile partilor contractante sau in limba uneia dintre ele indiferent daca acestea sunt limbi nationale sau limbi de uzanta diplomatica. Partile sunt libere sa aleaga limba sau limbile in care sa fie redactat tratatul. Se

19. Grigore Geamanu, op.cit. pg. 113

20. Ludovic Takas, Martian Niciu, op.cit. pg. 230

poate ca tratatul sa fie redactat intr-o limba si apoi , sa fie tradus intr-o alta limba , fiind semnate ambele texte. Cand un tratat este redactat in mai multe limbi , se pune problema care din texte este cel autentic21 . De obicei problema se rezolva expres , in tratat , aratandu-se ce texte si ce limba sau limbi vor fi considerate autentice.

Cand tratatul este redactat intr-o singura limba, alta decat acelea ale statelor participante , textul in acea limba este socotit ca fiind cel autentic.

Pentru tratatele bilaterale intre state avand limbi diferite , exista in general , doua versiuni in limbile statelor participante , in caz de divergente ambele texte trebuie sa fie considerate ca obligatorii. Este posibil sa fie aleasa pentru redactarea tratatului limba unei tari terte mai ales cand diplomatii statelor respective practica in mod obisnuit aceasta limba sau si o a treia limba.

In practica , in cazul tratatelor bilaterale in care limba engleza nu este limba comuna a ambelor parti , unul din texte trebuie sa fie in limba engleza. Sunt si situatii cand se foloseste o singura limba atat pentru redactarea textului tratatului cat si pentru negocieri.

21Grigore Geamanu, op.cit. pg. 113

CAPITOLUL III

Modul de exprimare a consimtamantului de a se lega

printr-un tratat

Secțiunea I

Semnarea tratatelor

§1.Notiunea de semnare a unui tratat

Prin semnarea tratatelor , se intelege actul prin care reprezentantul unui stat imputernicit in mod legal , semneaza tratatul din partea acelui stat.Dupa ce se realizeaza intelegerea intre parti ca urmare a negocierilor care au avut loc intre reprezentanti lor , tratatul astfel redactat , este semnat. Uneori deplinele puteri limiteaza atributiile delegatilor1 doar la elaborarea textului tratatului , urmind ca pentru semnare sa se prezinte noi imputerniciri.

Rezultatul pozitiv al negocierilor il constitue adoptarea si autentificarea textului convenit. Semnarea are , ca una dintre functiile sale , pe aceea de autentifica un text de tratat poate fi insa autentificat si in alte moduri , prin incorporarea in actul final ori prin sigilarea textului.

Ca regula generala , au dreptul de a semna un tratat in primul rand statele care au participat la negocieri , dar exista si tratate deschise semnarii pentru toate statele. Autentificarea prin semnare reprezinta astfel atestarea solemna , de catre statele care au participat la negocieri , a faptului ca acestea sau incheiat si ca textul pe care isi depun semnatura reprezinta forma definitiva a tratatului , acesta neputind fi deci modificat unilateral2 de nici unul din statele participante.

Daca este vorba de un tratat bilateral , dreptul de a semna , tratatul il au cele doua state care au negociat tratatul. Daca este un tratat multilateral , dreptul de

1Martian Niciu ,L.Takas , op.cit pg. 235

2Raluca Miga Besteliu , op.cit pg. 267

a semna tratatul il au statele , care au participat la negocierile pentru elaborarea si convenirea acestuia.

In cazul tratatelor multilaterale pentru infiintarea unei organizatii internationale , au dreptul de a semna tratatul statele indiferent daca au participat sau nu la negocieri daca aceste tratate cuprind , asa-zisa clauza a triplei optiuni. Un tratat este semnat , in aceleasi timp , de toti plenipotentiari .Pot conveni , printr-o clauza , ca semnaturile se pot pune pe tratat pana la o anumita data. Daca un stat lasa sa treaca data limita prevazuta pentru semnare , nu va mai putea semna , dar va avea posibilitatea de a adera la tratat.

O ultima inovatie o constitue aparitia , in ultimii ani , a procedeului semnari simultane sau succesive a tratatelor multilaterale , in mai multe capitale care au fost stabilite dinainte prin tratat.

In tratatele bilaterale este urmata regula alternatului, ca atare , fiecare dintre parti isi va avea pe alternatul sau semnatura pe primul loc. Punerea semnaturilor pe tratat se efectueaza dupa anumite reguli procedurale3 , prin care se exprima principiul agalitatii statelor , astfel cand sunt mai multi plenipotentiari , ei isi pun semnaturile pe textul tratatului , fata in fata , pe partea stanga si pe partea dreapta. Regula alternatului se aplica si in cazul tratatelor bilaterale care consta in ideea ca cuprinsul exemplarului unui tratat care trebuie sa-I ramana , fiecare stat este primul.

In tratatele multilaterale , succesiunea semnaturilor este in general , determinata de ordinea alfabetica a statelor dupa limba franceza a denumirii statelor4 . Se fac atatea originale cate state contractante sunt. Un tratat intre doua state este semnat in doua originale si fiecare stat primeste un exemplar original al acestui tratat.

Semnarea unui tratat poate fi examinata ca o procedura de autentificare a textului unui tratat sau ca un mod de exprimare a consimtamintului de a fi legat

3Grigore Geamanu , op.cit pg. 115

4Grigore Geamanu , op.cit pg. 116

prin tratat , valoarea acestui act fiind complet diferita intre cele doua ipostaze in care se prezinta. Semnarea ca procedeu tehnic 5 este actul prin care reprezentantul unui stat , imputernicit in mod convenit , semneaza tratatul in numele statului respectiv.

Semnarea are valoarea unei constatari de fapt , adica constitue actul de incheiere a fazei negocierilor in cursul carora instrumentul diplomatic a fost examinat , convenit si redactat in forma definitiva. Semnarea tratatului poate sa aiba insa o valoare juridica diferitva 6 , in raport cu vointa partilor contractante privind procedura prin care tratatul dobindeste forta juridica obligatorie pentru ele. In acest caz , semnarea autentifica in mod automat textul tratatului.

Autentificarea va da textului unui tratat un caracter definitiv , el nu va mai putea fi modificat decat cu consimtamintul partilor sau pe calea corectarii acestui text. Dar semnarea inseamna in mod automat confirmarea autenticitatii unui angajament international consensual , constituind in mod normal actul final prin intermediul caruia “ dorinta partii contractante este exprimata “.

In cazul organizatiilor internationale , semnarea indeplineste aceleasi functii , autentifica textul sau exprima consimtamintul de a fi legat. In conventiile de codificare a dreptului tratatelor semnarea apare si ca mijloc de autentificare a textului (art 10 ) si ca mod de exprimare a consimtamintului de a fi legat printr-un tratat ( art 12 ).In coventiile de codificare a dreptului international nu se , da o definitie propriu-zisa notiunii de semnare , in art 10 se prevede ca textul unui tratat este stabilit ca fiind autentic si definitiv prin semnare , semnarea ad referendum sau parafarea de catre reprezentantii statelor si ai organizatiilor a textului tratatului sau al actului final al unei conferinte in care acest text a fost consemnat.

5.Nicolae Ecobescu ,V. Duculescu op.cit pg. 31

6Grigore Geamanu , op.cit pg. 113

§2.Semnarea definitiva

Semnarea unui tratat reprezinta si procedura prin care se exprima consimtamintul de a fi legat juridic prin tratat. Aceasta constitue semnarea definitiva sau deplina diferita de semnarea simpla.In acest caz de semnare definitiva a tratatului , acesta poate sa fie obligatoriu si sa produca efecte de la data semnarii , fara a mai astepta ratificarea care intervine ulterior.

Semnarea definitiva este atestarea solemna a faptului ca negocierile sau incheiat si catextul reprezinta forma definitiva a tratatului nemaiputand fi modificat unilateral de catre nici unul din statele care au participat la negocieri si se realizeaza prin semnarea textului tratatului de catre reprezentantii statelor care poseda depline puteri 7 , ce le permit sa indeplineasca acel act cu privire la tratat , dupa ce negocierea s-a terminat. Semnarea definitiva implica pentru statul in cauza obligatia de a se abtine 8 de la orice acte contrare scopului sau obiectului tratatului , pana la momentul in care isi exprima clar intentia de a nu mai deveni parte.

Semnarea definitiva se face fie de imputernicitul care a semnat ad referendum , fie de un nou imputernicit in ambele cazuri se face cu aprobarea expresa9 din partea guvernului pe care-l reprezinta. Atunci cand acordul este semnat de parti la date diferite si chiar in locuri diferite , sa intre im vigoare la data ultimei semnaturi.

Conventiile de codificare a dreptului tratatelor trateaza semnarea ca mod de exprimare a consimtamintului in articolul 12 . Mai intii in articolul 10 stabileste care acte au valoare de autentificare a textului tratatului procedura prevazuta in tratat sau convenita de parti , semnatura reprezentantului statului respectiv , parafarea si semnarea ad referendum. In articolul 12 se stipuleaza: ”Consimtamintul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprima prin semnatura

7Martian Niciu , op.cit pg. 38

8A. Nastase,A.Bolintuneanu,B.Aurescu, op.cit pg. 37

9.Grigore Geamanu, op.cit pg. 116

reprezentantului acestui stat “. Scopurile consimtamintului potrivit articolului 12 sunt:

-parafarea unui text are valoarea semnarii tratatului , daca este stabilit ca statele care au participat la negociere au convenit in acest fel

-semnatura ad referendum pusa pe un tratat de catre reprezentantul unui stat , daca este confirmata , are valoarea semnarii definitive a tratatului

Tot in articolul 12 se precizeaza conditiile in care semnarea are valoarea de consimtamint exprimat exprimat pentru a se lega printr-un tratat unui stat:

-cand tratatul prevede ca semnarea va avea efect este cazul in care tratatul stipuleaza el insusi ca acesta va fi efectul semnarii ceea ce este in mod normal intalnit pentru majoritatea tratatelor bilaterale

-cand este stabilit , pe alta cale , ca statele care au participat la negociere convenisera ca semnarea va avea acest efect , in acest caz nu este vorba decat sa se recurga la elementele de proba pentru a demonstra intentia partilor

-cand intentia statului de a conferi semnaturii acest efect rezultat din deplinele puteri ale reprezentantului sau sau a fost exprimat in cursul negocierii , intentia unui statluat individual ce considera ratificarea ca esentiala din punct de vedere al propriei reglementari , ca un alt stat sa fie dispus a exprima consimtamintul sau de a fi legat definitiv prin semnatura sa.

§3.Semnarea tratatului ad referendum

Delegatia care participa la negocieri poate sa semneze tratatul ad referendum. Acest procedeu avea loc in cazul unui tratat bilateral , dar poate fi folosit si in cazul unui tratat multilateral. Semnarea ad referendum intervine atunci cand imputernicitul are mandat sa negocieze , dar nu si imputernicire de a semna tratatul10 .

Semnarea ad referendum este facuta cu titlul provizoriu si sub rezerva

10K.Holloway , op.cit pg. 36-38

confirmarii11. Odata confirmata , ea constitue o semnare in buna si cuvenita forma si este considerata ca atare , pentru scopurile prezentelor articole relative la exprimarea consimtamintului unui stat de a fi legat prin tratat. Spre deosebire de ratificare , confirmarea unei semnaturi ad referendum nu este confirmarea tratatului ci pur si simplu aceea a semnaturi.

§4.Parafarea tratatului

In practica contemporana , se intercaleaza , in mod frecvent o procedura suplimentara , plasata intre redactare si semnare. In 1962 parafarea era considerata decat un efect de autentificare si avand nevoie ca in toate cazurile sa fie urmata de semnare. Unele guverne au subliniat totusi ca, in practica , parafarea mai ales cand este facuta de seful de stat , primul ministru sau ministrul afacerilor externe este frecvent menita sa fie echivalentul unei semnaturi in buna si cuvenita forma. Semnarea tratatului prin parafarea inseamna certificarea textului tratatului , spre a nu fi schimbat 12 .

Parafarea constitue procedura cu care se incheie negocierile , textul parafat fiind concluzia negocierilor. Intre parafare si data semnarii este de regula un interval de saptamini , in practica insa s-au vazut insa si cazuri in care de la parafare pana la semnare s-au scurs si termene mai lungi. Dupa convenirea sau adoptarea cat si dupa semnarea ad referendum sau parafare , procesul de negociere poate fi reluat 13 chiar daca in practica diplomatica aceasta poate avea consecinte politice uneori importante. Parafarea intervine si atunci cand guvernele statelor doresc sa mai examineze textul tratatului inainte de a-l semna definitiv.

Parafarea consta in aplicarea pe textul tratatului a semnaturilor prescurtate a initialelor plenipotentiarilor care le-au negociat. Acest motiv avand

11.Grigore Geamanu , op.cit pg. 117

12.Nicolae Ecobescu,V.Duculescu , op.cit pg. 31

13.A.Nastase,A.Bolintineanu,B.Bourescu , op.cit pg. 29

acelasi efect ca si semnarea ad referendum , aceste tipuri de semnare trebuie urmate de semnarea definitiva 14 .

De regula negociatorii sunt cei care parafeaza , pentru ca restul parafari este sa fixeze intr-un document ceea ce s-a negociat si convenit. Aceasta formalitate intervine in acele situatii in care statele nu au dat reprezentantilor lor depline puteri pentru a semna tratatele sau cand exista o oarecare incertitudine in legatura cu acceptarea definitiva a textului tratatului de catre un anumit stat.

Efectele parafarii se reduc la certificarea textului rezultat la tratative , text care astfel nu mai poate fi modificat de catre imputerniciti 15 , ceea ce nu exclude insa dreptul pentru guverne de a-i aduce modificari.

§5.Semnatura amanata

Semnarea amanata are loc in cazul in care un stat a participat la elaborarea textului unui tratat dar nu poate sa-l accepte imediat. In acest caz , statul care nu semneaza imediat ii ramane deschisa posibilitatea de a semna mai tirziu.

Semnatura amanata trebuie sa fie prevazuta in tratat , si in mod obisnuit , se fixeaza un termen in care aceasta semnare este posibila. Acest termen este de 6 la 9 luni. Aceasta pauza se datoreaza in principal diferitelor prevederi ale legislatiei nationale care dispun ca textul conventi sau adoptat dupa negociere sa fie supus unor proceduri de avizare16 interna inainte de semnare.

Textul final al tratatului nu ajunge sa fie stabilit decat in ultimele momente ale conferintei , plenipotentirii neavand timp sa comunice acest text guvernelor lor , este de dorit sa li se lase un interval de timp pentru a face evaluarile necesare.

14.A. Nastase,A.Bolintineanu,B.Bourescu, op.cit pg. 27

15.Grigore Geamanu, op.cit pg. 115

16.Adrian Nastase , op.cit pg. 29

Uneori se intimpla ca tratatele sa ramana deschise semnarii pentru state care nu au participat la negocieri. Semnarea trebuie rezervata statelor care au participat la elaborarea textului. Semnatura amanata nu are valoare invariabila , uneori echivaleaza cu aderarea , alteori nu. Exista ideea ca semnatura amanata se apropie de aderare , nefiind decat o varianta a acesteia. In cadrul unor lucrari de codificare s-a afirmat ca in cazul tratatelor lasate deschise spre semnare pe o perioada nedeterminata pentru state care nici macar nu au participat la elaborarea tratatului , semnarea ar fi o aderare , referindu-se la conventii internationale , sustin ca semnatura amanata ar putea fi socotita ca echivaland cu aderarea , cu o singura diferenta spre deosebire de aderare ea este supusa ratificarii.

La conventiile multilaterale trebuie sa se prevada un termen limita in care tratatul sa ramana deschis numai pentru statele care au participat la negociere , iar dupa expirare sa existe posibilitatea de aderare de state terte. In realitate semnarea amanata desi are o configuratie proprie , prin efectele ei se aproprie cand de semnare cand de aderare. Daca semnarea amanata este supusa ratificarii , ea nu poate avea decat valoarea unei semnari urmate de ratificare , daca semnarea amanata este supusa ratificarii , ea constitue un mod de exprimare a consimtamintului ca si semnarea definitiva sau aderarea.

Semnarea aminata , la origine ,era un simplu artificiu menit sa dea timp unui plenipotentiar care era , pentru moment , indisponibil sau astepta indicatii de la guvernul sau ; mai tirziu , a fost deschisa pentru anumite state , limitativ desemnate prin tratat , spre a le permite sa ia parte la tratat ; in epoca actuala s-a permis , printr-o noua si speciala extindere , statelor care nu luasera parte la negocieri sa semneze dupa un termen , care , practic este nelimitat precum si clauza facultativa de jurisdictie obligatorie puteau fi semnate de orice stat , oricand , iar unele semnari s-au facut dupa 10-15 ani. Deci semnatura amanata a aparut ca o inlesnire acordata in mod normal plenipotentiarul pentru a putea semna apoi aceasta s-a extins in timp.

Aceasta modificare a procedurii de incheire a tratatului atrage implicatii serioase , statele care semneaza o conventie nu stiu exact fata de cine se angajeaza , pe de alta parte semnatura data mai tarziu de un stat care nu era parte originara la tratat , devine echivalenta cu o aderare.

Semnarea simpla , fiind prima etapa in procedura de incheiere a tratatelor , face parte deci din seria necesara a actelor ce trebuie indeplinite pentru ca statele sa devina parte la tratat. In afara de autentificare , semnarea mai are si alte functii dupa cum urmeaza :

-daca semnarea este supusa ratificarii , acceptarii sau aprobarii , semnarea nu stabileste consimtamantul de a fi legat prin tratat

-daca tratatul nu este supus ratificarii , acceptarii sau aprobarii , semnarea stabileste consimtamantul de a fi legat17 prin tratat si creaza aceleasi obligatii de buna credinta

-data tratatului este aceea a semnarii ( nici a ratificarii , nici a aderarii care indica de la ce data statele au devenit parti )

-de regula semnatura pusa pe un tratat este un act pur si simplu , deci neconditionata. Exista insa posibilitatea ca semnatura sa fie insotita de rezerve cu privire la anumite articole sau clauze ale tratatului. Aceste mentiuni speciale facute cu prilejul semnarii pot avea caracterul unor rezerve , al unor interpretari sau reafirmarea unei anumite pozitii.

Sectiunea II

Ratificarea tratatelor internationale

§1.Expresia de ratificare

Expresia de ratificare are mai multe intelesuri18 in practica internationala. In sensul constitutional , ratificarea este un act al organului de stat care exprima

17.Jad Browdlie, op.cit pg. 603

18.F.O.Wilcox,The ratification of international convention, London Longmans 1935

dorinta acelui stat de a fi legat prin tratat. In sensul procedurii internationale este actul in baza caruia un tratat este aprobat si intra in vigoare. Tot prin ratificare se intelege aprobarea de catre organul legislativ sau alt organ a carui aprobare este necesara. Ratificarea este documentul efectiv prin care statul isi exprima vointa de a fi legat prin tratat.

Semnarea de catre partile contractante a unui tratat nu este suficienta pentru a da acestuia caracterul obligatoriu si este necesara ratificarea , adica acceptarea formala a tratatului de catre organul de stat care din punct de vedere constitutional , are in mod exclusiv competenta de a incheia tratatul.

Ratificarea consta si intr-o reexaminare a textului tratatului , permitind autoritatiilor statale , sfatuita de catre consilierii sai si de opinia tarii sa verifice si sa controleze opera plenipotentiarilor. Ratificare reprezinta o expresie a suveranitatii statelor , fiind un act intern descretionar19 , este dreptul fiecarui stat de a ratifica sau nu un tratat de drept international chiar daca a fost semnat sau nu de catre reprezentantii sai.

Efectul ratificarii este decisiv , in sensul ca numai prin ratificare tratatul devine perfect si obligatoriu. Cu alte cuvinte ratificarea este actul prin care statul incheie “ in mod ferm contractul “ ( Jellinek ) , este “decizia insasi a statului “ (Politis ). In Protocolul numarul 19 al congresului de la Berlin din1878 se arata “ Congresul considera intra-devar ca ceea ce da o valoare definitiva tratatului sunt ratificarile , iar nu numai semnatura “ .

Institutia moderna a ratificarii in dreptul international s-a format in cursul secolului al XIX –lea. Inainte ratificarea era un act esentialmente formal si limitat , prin care suveranul , dupa elaborarea unui tratat , confirma sau certifica definitiv deplinele puteri conferite anterior reprezentantului sau in vederea negocieri tratatului.

Ratificarea este considerata ca un mijloc de a supune controlului parlamentului exercitarea de catre executiv a atributului de a incheia tratate si

19.Martian Niciu, op.cit pg. 234

teoria ratificarii a terminat prin a se transforma in mod radical. Regula s-a stabilit ca pentru a dobindi forta obligatoria , tratatul insusi este supus ratificarii ulterioare de catre stat.

Aceasta evolutie s-a produs intr-o perioada cand majoritatea acordurilor internationale erau tratate formale. Prin folosirea acestei practici s-a ajuns la o regula generala ca ratificarea este necesara pentru a conferi forta obligatorie a unui tratat. Ca urmare a dezvoltarii relatiilor intre state , s-a recurs din ce in ce mai mult la tipuri de acorduri internationale cu caracter mai mult sau mai putin formal , mai ales la schimbul de note , aceste acorduri trebuie sa dobandeasca forta obligatorie prin semnarea lor.

Constitutiile unui numar mare de state prevad ca tratatele trebuie sa fie supuse ratificarii unui organ sau organe stabilite. Procedurile de ratificare isi exercita functia lor in dreptul intern ca conditii de indeplinit inainte ca organele competente ale statului sa poata savirsi actul international care va stabili consimtamantul statului de a fi legat printr-un tratat. Ratificarea a fost definita de unii autori de drept ca o confirmare definitiva sau finala , data semnarii tratatului20 . Din aceasta definitie rezulta ca , in cazul in care tratatul este supus ratificarii , semnarea constituind doar o atestare a faptului ca textul semnat este cel asupra caruia partile au cazut de acord , ci si un consimtamant provizoriu dat cu privire la acel text. Cu alte cuvinte putem spune ca la semnare avem de-a face cu o manifestare de vointa definitiva confirmata prin ratificare.

Ratificarea nu confirma semnatura , ea este o manifestare de vointa independenta care nu valideaza un act existent , ci constitue un act de sine statator21, chiar daca iin timp se plaseaza ulterior actului semnarii. Statele sunt libere sa ratifice sau nu tratatul sa atribuie semnarii prealabile ratificarii

20.R. Genet, Traite de diplomatie et de deroit diplomatique, Paris 1932 , volumul III, pg.436

21.P. Fauchille , Traite de droit international , Paris 1926

semnificatia unui consimtamint provizoriu22 .

Semnarea tratatelor urmata de ratificare are numai functia de a autentifica textul tratatelor , nu se poate sustine ca nu ar evoca nimic despre intentia statului respectiv de a participa la acest tratat. Ratificarea inseamna totusi acceptarea unui angajament dupa ce tratatul a fost semnat si nu s-ar putea sustine ca nu exista nici un fel de pozitie a statului , daca certifica textul tratatului prin semnarea lui si participarea la negocieri. Ratificarea nu este precedata de semnare in cazul conventiilor elaborate in cadrul unor organizatii internationale. Semnatura este considerata ca implicita23 in majoritatea cazurilor , prin participarea reprezentantilor statelor la elaborarea si la adoptarea proiectului de tratat de catre conferinta sau de catre un organ al organizatiei internationale. Cu alte cuvinte , ar exista , nu sub forma semnarii , o procedura prealabila ratificarii , ceea ce ar apropia aceasta procedura de cea clasica de incheiere si de semnare a tratatelor prin plenipotentiri.

§2.Caracterele juridice

Caracterele juridice al ratificarii consta ca in acesta este un act pozitiv in sensul ca organul competent trebuie sa-si exprime vointa printr-un act decizional de a lega statul printr-un tratat. Fiind vorba de un mod de exprimare a consimtamantului unui stat de a se lega prin tratat.

In privinta formelor ratificarii , nu exista reguli de drept international care sa stabileasca o anumita forma. Astfel s-a considerat ca ratificarea poate fi si tacita prin trecerea unui stat la executarea tratatului fara o ratificare formala24 .

Ratificarea este un act scris si se aplica ansamblului textului tratatului25 se

22.A. Bolintineanu, op.cit pg. 48

23.A Nastase, A.Bolintinenu , op.cit pg. 38

24.Grigore Geamanu, op.cit pg. 41

25.S. Bastid, Les traites dans la vie international, Paris 1985

notifica de un stat altui stat sub forma unui document .Ratificarea ca act de vointa pentru a exprimarea consimtamantului unui stat de a deveni parte la un tratat , se face cu indeplinirea anumitor forme si proceduri care sunt cerute si pe plan intern si pe plan internaitonal. Intre aceste proceduri si actul de vointa exista o srinsa legatura , iar actul ratificarii nu se poate realiza decat cu efectuarea cumulativa a acestor proceduri. Pe planul dreptului intern , pentru ratificare intervin acte ale organelor competente in formele prevazute prin dispozitiile constitutionale sau alte acte normative ale statului respectiv.

Actele prin care un stat devine parte la un tratat , este necesara folosirea unui instrument in forma scrisa pentru ratificare. Cerinta formei scrise pentru ratificare impune intocmirea de instrumente speciale , alcatuite potrivit dispoztiilor dreptului intern. Instrumentul de ratificare trebuie sa cuprinda elementele de idetificare a tratatului ratificat , mentiuni despre indeplinirea formalitatiilor prevazute de legea interna si este enuntat angajamentul de a executa tratatul. In practica unor state , este incorporat in instrument sau i se alatura acestuia si un decret al sefului de stat care are valoarea unei ratificari26 .

Instrumentul de ratificare poate emana de la seful de stat , dar ratificarea poate fi comunicata sau confirmata si prin declaratii sau note de primul ministru , ministrul afacerilor externe sau agentul diplomatic acreditat.

Ratificand un tratat un stat poate sa-si limiteze consimtamintul la o parte din tratat , excluzand alte parti din acesta. In principiu ratificarea nu poate fi data decat pentru intregul text al tratatului , se poate ca tratatul sa permita o ratificare partiala sau ratifica tratatul , statele respective pot sa nu accepte o anumita clauza. Aceste ratificari partiale pot interveni numai in cazul tratatelor multilaterale susceptibile de a fi divizate27 .

26.In Italia si Marea Britanie guvernul comunica ratificarea printr-o scrisoare la care se anexeaza decretul de ratificare

27.Dumitra Popescu, A.Nastase,F.Coman, Drept international public editura Sansa Bucuresti 1999

Ratificarea se concretizeaza printr-un decret care este comunicat prin scrisori de ratificare , acest instrument nu are decat valoarea unui act de drept intern si numai dupa ce a avut loc schimbul respectiv depunerea instrumentelor de ratificare , statele vor fi legate din punct de vedere juridic. Caracterul ratificarii de act care angajeaza contractul este confirmat si prin conventiile de codificare ale tratatelor , in articolul 11 ratificarea este enumerata prin modurile de exprimare a consimtamantului de a fi legat la un tratat. Cazurile in care are loc exprimarea consimtamantului unui stat de a fi legat printr-un tratat conform conventiilor de codificare sunt:

-cand tratatul prevede ca acest consimtamant se exprima prin ratificare

-cand este stabilit ca statele participante la negocieri convenisera asupra cerintei ratificarii

-cand reprezentantul acestui stat a semnat tratatul sub rezerva ratificarii

-cand intentia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificarii rezulta din deplinele puteri ale reprezentantului sau ea a fost exprimata in cursul negocierii

Ratificarea trebuie sa fie pura si simpla , fara rezerve. Aceasta este regula generala si trebuie sa fie conforma cu securitatea relatiilor internationale. Ratificarea este un act neconditionat28 pentru ca ea presupune exprimarea consimtamantului statului cu privire la un tratat in forma in care a fost adoptat in urma negocierilor.

Ratificarea conditionata este acea ratificare care este insotita de propuneri de amendamente la unele clauze de tratat si ar produce efecte cu conditia ca cealalta parte sa accepte propunerile29 , dar o astfel de ratificare conditionata a fost considerata ca un refuz de a ratifica tratatul si o propunere de renegociere a

28.Grigore Geamanu , op.cit pg. 406

29.D. Oppenhaim, H. Lauterpacht, op.cit pg. 911-912

tratatului respectiv30.

In unele cazuri statele pot formula rezerve sau declaratii cu ocazia ratificarii. Ratificarea fiind un act liber nu exista o obligatie juridica pentru un stat de a ratifica tratatul semnat de reprezentantul sau doar daca s-a angajat prin tratat sa-l ratifice.

§3.Evolutia in timp a ratificarii

Din timpurile cele mai indepartate , ratificarea a fost considerata indispensabila pentru incheierea tratatului, primul exemplu de tratat ce cuprindea obligatia de ratificare este tratatul incheiat de Justinian in anul 561 cu Cosroes , regele persilor , in secolele XII si XIV se gasesc numeroase acte de ratificare.

In regimul monarhiei absolute , suveranii sau printii incheiau tratate personal dupa bunul plac , ratificandule doar formal. Totusi suveranii tratau de cele mai multe ori prin plenipotentiari considerindu-i mandatarii lor.Trotius privea tratatul incheiat in modul cuvenit de catre plenipotentiari care s-au mentinut in limitele mandatului ca obligatoriu pentru state si nu se cerea ratificarea lor , decat atunci cand acestia isi depaseau puterile conferite de deplinele puteri. In secolul al XVIII –lea la Bynkonshoek a aparut o noua idee ce consta in sensul ca ratificarea este intotdeauna necesara pentru a face tratatul valabil indiferent daca plenipotentiarii sau incadrat sau nu in limitele imputernicirii lor.

§4.Angajamentul international a unui stat pentru ratificare

Ratificarea a fost considerata mult timp regula pentru asumarea de angajamente internationale. Statul ai carui reprezentanti au participat la elaborarea unui tratat nu este legat , in principiu , de faptul ca acestia au acceptat dispozitiile

30.D. Azzilotti , Corso di dreto internatinale 1962 , pg.323

tratatului in momentul semnarii lui. Traditia ratificarii cere ca inainte ca statul sa fie angajat , sa fi avut loc un nou examen din partea autoritatiilor statului asipra tratatului. In perioada 1946 – 1951 mai putin de un sfert din tratatele semnate prevedeau ratificarea , iar mai mult de o treime intrau in vigoare pe data semnarii lor. In cauza Ambatielos , C.I.J. in 1952 a semnalat ca “ratificarea unui tratat , daca acesta o prevede , asa cum este cazul pentru tratatul din 1926 este o conditie indispensabila intrarii in vigoare a tratatului.

In literatura juridica 31 s-a ajuns la constatarea ca :

-majoritatea tratatelor prevad expres procedura prin care tratatele pot deveni parti la ele

-se observa o diminuare a numarului de tratate la care statele devin parti prin semnare

-in cazul tratatelor care pastreaza tacerea cu privire la mijloacele prin care statele devin parti la ele , se observa , in general ca statele au considerat ca , in lipsa unei prevederi exprese , mijlocul prin care pot deveni parti la ele este semnarea

-in legislatia statelor se prevede in ce cazuri se face ratificarea iar in lipsa unor stipulatii exprese ratificarea nu este necesara

-practica judecatoreasca nu ofera criterii pertinente , pentru ca daca unele instante subliniaza importanta ratificarii , altele s-au pronuntat in sensul ca tratatele care nu prevad ratificarea nu trebuie sa fie ratificate

In dostrina ar exista o regula generala de drept international conform careia ratificarea este singurul mijloc prin care un stat devine parte la un tratat semnat in prealabil de plenipotentiarii sai , indiferent daca acesta e prevazut sau nu in tratat 32 dar exista cazuri in care tratatele nu sunt supuse ratificarii.

Ratificarea fiind “ o conditie indispensabila a intrarii in vigoare a tratatului “ are doua exceptii :

31.A. Bolintinenu, op.cit pg. 97-101

32.Ch.Rausseau, op.cit pg. 189

-numeroase angajamente internationale sunt incheiate direct si definitiv din momentul semnarii , fara a mai fi necesar sa fie ratificate in cazul acordurilor in forma simplificata

-tratatul poate avea efect de la semnarea lui , insa el ramane sa fie supus totusi ratificarii

Unii autori sustin regula ca ratificarea este cerinta esentiala a unui tratat afara daca :

-prin prevederile lui se stabileste in mod expres ca ratificarea nu este indispensabila

-se poate deduce din natura sau forma tratatului ori din imprejurariile in care acesta a fost negociat , ca partile au intentionat sa-l dispenseze de conditia ratificarii

Ratificarea nu era considerata necesara pentru conventiile incheiate de seful statului in mod direct. Puteau fi incheiate fara a fi supuse ratificarii , tratatele incheiate de reprezentantii suveranilor.

Statele pot dispune , uneori , in mod expres pentru motive de urgenta ca tratatul va intra in vigoare la data semnarii. Exista situati cand constitutia unui stat prevede ratificarea iar potrivit constitutiei ceiluilalt stat ratificarea unui tratat nu este necesara. Tratatul ni poate sa fie in vigoare pentru una din parti , iar pentru alta nu. Exigentele constitutionale leaga numai partea respectiva si nu pot fi impuse celeilalte parti contractante. Ori de cate ori partile nu au stipulat in mod expres mentiuni privind ratificarea , tratatul va fi supus ratificarii , afara daca nu rezulta in mod neindoielnic ca partile au avut o alta intentie , partile trebuie sa-si fi exprimat intentia ca statul sa se incheie prin semnare si fara o alta confirmare ulterioara.

Ratificarea unui tratat pentru a angaja statul din punct de vedere international 33 apartine organului competent de drept public intern a tratatului negociat si semnat , ratificarea aparand ca “procedura definitiva care le da

33.Ch.Rousseau , Drept international public, Paris 1970

tratatelor validitatea “ actul prin care vointa statelor este confirmata de catre autoritatea competenta in scopul de a-i da forta de lege.

Autoritatea de stat , confirma ceea ce a fost stipulat sau a fost decis in numele sau prin acte guvernamentale sau administrative si fara concursul parlamentului , pot fi stabilite raporturi cu alte state prin simple acorduri guvernamentale.In S.U.A. se practica asemenea incheieri a unui numar mare de acorduri in forma simplificata –executive agreements- intra in atributiile presedintelui , fara sa fie necesara interventia senatului. In sistemul britanic , s-a lasat la aprecierea puteri executive daca un tratat va trabui sau nu ratificat , iar potrivit unor declaratii ale guvernului britanic , consimtamantului prealabil al parlamentului ar trebui obtinut pentru o serie de tratate. Fosta constitutie romana din 1965 stabilea o singura categorie de tratate care erau supuse ratificarii marii adunari nationale.

§5.Procedura ratificarii

In cazul in care un tratat trebuie supus procedurii de ratificare 34 exista reguli care stabilesc modurile in care aceasta se face. In practica moderna , exista regula , ca tratatul insusi sa contina stipulatie expresa sau o alta indicatie despre intentia partilor , cat priveste necesitatea ratificarii.

Ratificarea fiind un act de suveranitate a statului , acesta nu este obligat sa stabileasca un termen 35 referitor la ratificarea textului unui tratat si nu exista o regula de drept in ceea ce priveste perioada in limita careia sa aiba loc. In intervalul intre semnare si ratificare a tratatelor , partile la tratat au obligatia sa se abtina de la savarsirea unor acte36 care ar lipsi un tratat de obiectul si scopul sau.

Termenul in care urmeaza sa se faca ratificarea este valabil uneori

34.K. Holloway , op.cit pg. 73

35.Martian Niciu , op.cit pg. 37

36.Martian Niciu, op.cit pg. 228

termenul in care sa se faca ratificarea este precizat si scurt. Din secolul al XX –lea clauzele de ratificare sunt mai vagi , limitandu-se la a stipula ca tratatul trebuie ratificat “cat mai curand posibil “ sau “ in cel mai scurt timp “ .Procedura de ratificare cere un termen destul de indelungat in tariile in care aprobarea parlamentara prealabila este ceruta. In prezent sunt numeroase tratate in care nu exista nici o aluzie la termenul in care sa se faca ratificarea. Situatiile in care o clauza a tratatului considerate exceptionale.

§6.Reglementarea ratificarii in dreptul intern

Ratificarea implica doua acte procedurale distincte si succesive : primul este actul organului competent al statului si poate fi calificat ratificarea in sensul constitutional, al doilea este procedura internationala care pune un tratat in vigoare printr-un schimb sau depunere formala a instrumentelor de ratificare.

Conditiile de ratificare a tratatelor internationale , din punctul de vedere intern , sunt stabilite in constitutiile sau alte reglementari de drept intern si variaza in functie de sistemul juricdic si forma de guvernamant din fiecare stat.

In determinarea autoritatiilor competente de a face ratificarea se admite ca autoritatea constitutionala cea mai inalta trebuie sa intervina pentru ratificarea textului unui tratat , astfel in tarile cu regim parlamentar , cel ce ratifica este parlamentul , in statele autoritare seful de stat sau organul executiv ratifica singur , iar parlamentul , daca intervine , o face ulterior pentru a-si da aprobarea.

Regimul juridic al ratificarii este dominat de principiul ca autoritatea competenta pentru a face ratificarea este determinata de dreptul intern al statului in cauza. Sistemele constitutionale de ratificare a tratatelor , sub raportul dreptului comparat , se impart in trei categorii in functie de modul in care este implicata competenta executivului si legislativului :

-in sistemul in care ratificarea constitue opera ce cade in competenta exclusiva a executivului , seful statului este cel care ratifica singur tratatele. Acest sistem corespunde regimului monarhic si a reaparut in epoca contemporana ca o practica temporara , in regimurile autoritare

-in sistemul competentei exclusive a legislativului , ratificarea tratatului se face de organul legislativ si este caracteristic statelor care practica guvernarea prin parlament

-sistemul impartirii competentei intre executiv si legislativ constitue regula generala in cele mai multe state. Pentru acest sistem trebuie facuta distinctie intre statele europene , ramase in ansamblu fidele regimului parlamentar si statele americane in care se practica regimul prezidential

Regimul parlamentar , cunoscut in tarile cu regim parlamentar urmeaza formula franco-belgiana. Constitutia belgiana din 1831 a constituit un model pentru multe cinstitutii europene din a doua jumatate a secolului al XIX –lea. In general actul ratificarii emana de la executiv , dar se prevede obligatia de a se obtine autorizatia parlamentului pentru ratificare. Guvernul trebuie sa depuna proiectul de lege care autorizeaza ratificarea sau aprobarea si numai dupa validarea legii poate interveni ratificarea de catre presedintele republicii. Aprobarea parlamentului este necesara pentru tratatele a caror aplicare cere o modificare sau completare a dreptului intern pentru tratele de extradare , pentru tratatele implicand cedarea de teritoriu.

In sistemul francez consitutia prevede ca tratatele de pace , tratatele de comert , tratatele referitoare la organizatii internationale nu pot fi ratificate decat in virtutea unei legi.

Executivul este cel care intervine pentru a aproba acordurile dupa autorizarea parlamentului si un decret al primului ministru pare sa fie suficient pentru a face aplicabile acordurile nesupuse ratificarii37 . In Anglia si Commonwealth deplinele puteri sunt eliberate de seful de stat , acesta din urma este cel ce ratifica singur fara autorizatie. Regina este in principiu investita cu dreptul de a negocia si ratifica , dar o regula de drept constitutional englez

37.Ch. Rousseau, Les constiution de 1848 et les traites international,

stabileste ca nu poate face nimic doar in parlament.

Regimul prezidential este cunoscut in republicile din America Latina si il gasim intr-o forma perfectionata de regimul prezidential al S.U.A.38. Acest regim este caracterizat prin competenta executivului cu interventia obligatorie pentru toate tratatele , astfel constitutia federala din 1787 prevede :”Presedintele va avea puterea , cu avizul si asentimentul senatului sa incheie tartate cu conditia ca aceste tratate sa intruneasca majoritatea de doua treimi a voturilor senatorilor prezenti “. Senatul intervine in elaborarea continutului tratatului si concureaza , pe picior de egalitate cu presedintele la formarea vointei statale.

Regimul Elvetian39 consta in faptul ca tratatele incheiate pe o perioada nedeterminata sau mai mare de 15 ani pot fi supuse adoptarii sau respingerii poporului. Sunt supuse referendumului facultativ tratele prin care se creaza sau transfera drepturi “ de durata “.

In sistemul dreptului nostru exista o reglementare recenta Legea nr.4/1991 privind incheierea si ratificarea tratatului ce prevede in articolul 4 “Tratatele internationale semnate in numele Romaniei , precum si acordurile , conventiile si intelegerile semnate la nivelul guvernului roman care se refera la colaborarea politica si militara ,cele care fac necesara adoptarea unor legi sau revizuirea legilor in vigoare , precum si cele care implica un angajament politic sau financiar ori se refera la probleme privind regimul politic si teritorial sau la statutul persoanelor , drepturilor si libertatilor cetatenilor sau participarea la organizatii internationale precum si acelea care prevad expres acestea sunt supuse parlamentului pentru ratificare prin lege.’’

In constitutiile unor state exista prevederi care stabilesc in mod expres categoriile de tratate care sunt supuse intotdeauna ratificarii : tratate de pace , tratate privind cesiuni de teritorii , tratate comerciale , tratate de alianta , tratate de colaborare politica si militara etc..

38J.R.Hayden, The Senate and the Treaties, New York, 1920

39R.Luper, The treaty power in Switzerland, 1958

§7.Caracterul discretionar

Ratificarea are un caracter discretionar , adica organul care face ratificarea nu confirma un act juridic pretins perfect de la semnarea lui. Din aceasta rezulta trei consecinte importante40:

-nu se stabileste un termen in care sa se faca ratificarea , in afara unor cazuri cu totul rare , cand se stipuleaza un termen , statul care a semnat un tratat ramane liber sa indeplineasca procedura ratificarii atunci cand considera el ca este potrivit

-posibilitatea unei ratificari efectuate in mod conditional. Ratificarea avand caracter discretionar, apare logic ca statul care semneaza tratatul sa subordoneze ratificarea sau efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare la un tratat incheiat de el

-posibilitatea refuzului de a ratifica. Fiind un act liber , statele care au semnat un tratat nu sunt obligate sa-l ratifice si pot refuza sa o faca , fara sa-si angajeze raspunderea internationala. Refuzul de a ratifica nu trebuie sa fie insa si arbitrar pentru ca s-ar ajunge la negarea importantei negocierilor si lipsirea de orice valoare a semnarii tratatului41

Consecintele refuzului ratificarii unui tratat pot fi periculoase cand este vorba de un tratat cu semnaturi multiple. Cauzele legitime care stau la baza refuzului de a ratifica :

-cauze care tin de modul in care s-au purtat negocierile

-cauze care tin de insusi continutul tratatului

-cauze care tin de o schimbare care a intervenit in imprejurari dupa incheierea negocierilor

-cauze care tin de ratiuni de ordin intern

40.Ch. Rousseau, op.cit pg. 91

41.L. Cavare, op.cit pg. 106

Un stat incearca sa modifice un tratat in timp ce il ratifica , aceasta echivaleaza cu refuzul ratificarii , insotit de o noua oferta care poate fi sau nu acceptabila42.

§8.Consecintele ratificarii

Ratificarea efectuata il constitue incheierea tratatului. Ca urmare a faptului ca este un mod de exprimare a consimtamantului de a fi legat printr-un tratat , ratificarea produce angajarea subiectului respectiv de drept international. Pana la intrarea in vigoare a tratatului , partile care l-au ratificat sunt tinute la o anumita atitudine , trebuie sa aiba un comportament conform cu noua situatie juridica care a intervenit 43 .

Dupa intrarea in vigoare se naste categoria specifica de obligatii legate de obiectul tratatului , iar statul in calitate de parte va trebui sa reflecte acest lucru in legislatia sa , nefiind de conceput un sistem de reglementare in ordinea sa juridica in opozitie cu obligatiile asumate.

Sectiunea III

Aderarea la un tratat international

§1.Procedura aderarii

Procedura aderarii –participarea la un tratat se poate face si prin procedura aderarii sau accesiunii care consta in aceea procedura prin care un stat care nu a participat la negociere , devine parte la tratat printr-o declaratie unilaterala , in conformitate cu dispozitiile tratatului. Procedura aderarii este

42.Raluca Miga Besteliu , op.cit pg. 268

43.K.Holloway , op.cit pg. 56-58

folosita ca o procedura care permite sa extinda tratatul pentru state ce nu au participat la negociere si care devin astfel parti la tratat. Participarea unui stat la un tratat prin aderare depinde de vointa partilor contractante originare44, asa cum acesta se exprima prin tratat. Din acest punct de vedere , in practica internationala se intalnesc tratate deschise si tratate inchise.

Aderarea este metoda traditionala prin care un stat poate , in anumite conditii , sa devina parte la un tratat pe care nu l-a semnat. Aderarea este o modalitate de drept international de a asigura universalitatea45 tratatelor internationale. Aderarea da expresia actului intern prin care , potrivit normelor constitutionale , un stat isi manifesta vointa de a deveni parte la un tratat , mai precis este actul juridic prin care un stat care nu este parte la un tratat international devine parte la acesta printr-o declaratie , facuta conform unei clauze a acestui tratat care autorizeaza acest procedeu.

In unele cazuri aderarea constitue singura cale pe care un stat poate sa se declare legat prin tratat , neexistind semnarea , se stabileste numai o procedura de aderare. La aderare pot recurge statele care sunt terte in raport cu statele care au semnat tratatul , adica statele care au vocatia sa-l ratifice , pentru acest motiv , aderarea a fost calificata ca un act subsidiar , fata de ratificare care constitue modul obisnuit de a deveni parte la tratat. Acest mod de aderare este valabil in mod general deoarece exista si tratate care prevad ca pot recurge la aderare , chiar si statele semnatare ale tratatului , acestea din urma avand optiune intre a ratifica si adera , in alte cazuri tratatele sunt deschise fie pentru semnare urmata de ratificare fie pentru aderare sau numai pentru aderare.

§2.Aderarea , mijloc de exprimare a consimtamantului

Acest caracter de egalitate pe care-l are aderarea ca mijloc de exprimare a

44.Adrian Nastase,D.Bolintineanu, op.cit pg. 30

45.Martian Niciu, op.cit pg. 38

consimtamantului de a fi legat printr-un tratat este insusit si consacrat prin conventiile pentru codificarea dreptului tratatelor. Potrivit Conventiei din 1969 in articolul 11 aderarea este reglementata ca una din formele de exprimare a consimtamantului de a fi legat printr-un tratat , iar articolul 15 este cuprinsa reglementarea acestei institutii : “consimtamantul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprima printr-un prin aderare “ :

-cand tratatul prevede ca acest consimtamant poate fi exprimat de catre acest stat pe calea aderarii

-cand este stabilit , pe alta cale , ca statele participante la negociere convenisera ca acest consimtamant va putea fi exprimat de catre acest stat pe calea aderarii

-cand toate partiile au convenit ulterior ca acest consimtamant va putea fi exprimat de catre acest stat pe calea aderarii

§3.Natura juridica a aderarii

Aderarea este un act contractual este sustinuta de doctrina italiana , in prezent aderarea a pierdut din caracterul sau conventional pentru a deveni un act unilateral46. Incheindu-se in mod simplificat , prindepunerea instrumentului de aderare , tratatul trebuie sa fie identic47 intre statul aderent si statele parti originare. Aderarea trebuie sa fie vazuta ca un act conditie , adica ca un act juridic al carui efect esntial este sa plaseze subiectul de drept intr-o situatie obiectiva preexistenta , adica sa faca aplicabil , statului care adera , statul conventional care este deja in vigoare intre statele semnatare.

Tratatul prevede expres ca anumite state sau categorii de state ce pot sa adere la el. Atunci cand un stat nu are dreptul de a deveni parti la tratat conform

46.Ch.Rousseau, op.cit pg. 115

47.Adrian Nastase,D.Bolintineanu, op.cit pg. 32

dispozitiilor sale , este invitat ulterior sa devina parte. Alt mod de a adera la un tratat de catre un stat se poate face cand toate partile au convenit ulterior ca acest consimtamant va putea fi confirmat de catre acest stat pe calea aderarii.

Cand este vorba de un tratat care prevede un termen pentru ratificare urmand ca statele care nu se incadreaza in acest termen sa adere la el s-a propus o solutie pe baza distinctiei , intre ipoteza cand nu sunt prevazute conditii pentru aderare:

-daca nu este pervazuta posibilitatea de a adera , statul semnatar devine patre la tratat , prin ratificare , chiar daca termenul pentru acesta fusese expirat

-daca este prevazuta posibilitatea de a adera , se impune a se face distinctie intre aderare si ratificare

Practica internationala admite ca statele sa adere inainte ca tratatul sa fie in vigoare sau care este supus confirmarii, ignora aceasta natura juridica speciala a aderarii care difera de semnare si ratificare 48 : statele puteau adera la tratate , numai cu consimtamantul partilor originare si numai dupa ce tratatele intrasera in vigoare pentru ele. In cazul in care un document prezentat drept instrument de aderare poarta mentiunea “ sub rezerva aderarii “ un instrument sub o asemenea forma nu poate produce efectele aderarii.

Aderarea constitue un mijloc de manifestare a vointei unui stat de a deveni parte la un tratat , folosirea termenului de aderare pentru asemenea acte de “ aderare sub rezerva ratificarii “ este improprie deoarece , in acest caz e vorba de “ o notificare a intentiei de a deveni parte la tratat “ care desi nu este identica cu semnarea urmata de ratificare , indeplineste totusi aceeasi functie. Statul care a aderat sub rezerva ratificarii nu este propriu-zis semnatar al tratatului , dar are pozitia acestuia sub raportul modului in care urmeaza sa-si exprime consimtamantului definitiv de a deveni parte la tratat.

48.K. Holloway, op.cit pg. 85

§4.Formele aderarii

Din punct de vedere al evolutiei sale , aderarea se caracterizeaza prin atenuarea progresiva a procedeelor contractuale , in secolele XVIII – lea si al XIX – lea reprezentand un acord , iar in epoca contemporana devenind un act unilateral.

Aderarea la un tratat se realizeaza prin trei procedee folosite 49 in mod succesiv:

-aderarea prin tratat , special folosita mai ales pentru tratatele –contract :acest procedeu a cunoscut un regim de favoare in epoca contemporana a statelor legate de sistemul de Axa

-aderarea prin declaratii schimbate este un procedeu tranzitoriu care marcheaza limita de aplicare a mecanismelor contractuale

-aderarea prin act unilateral , notificat depozitarului tratatului50 aceasta declaratie fiind adresata unui guvern desemnat printr-un tratat pentru a o primi si despre care va instiinta statele semnatare

In raportul modalitatii si al formelor aderarii , se aplica , mutatis mutandis , regulile ratificarii, instrumentele de aderare dand expresie actului intern prin care , potrivit normelor constitutionale , un stat isi manifesta vointa de a deveni parte in tartat 51 . Aderarea este in cele mai multe cazuri pur si simpla sau conditionata. De regula , aderarea este un act liber , dar poate uneori sa fie impusa.

§5.Conditiile aderarii

Statele care participa la negocieri si incheie tratatul sunt cele care au dreptul de a fixa conditiile in care este posibila aderarea la acest tratat , inserand in acest scop , o clauza speciala , fie in textul insusi al tratatului , fie intr-un document

49.Ch.Rousseau, op.cit pg. 114

50.L.Takas,M,Niciu, op.cit pg. 231

51.Grigore Geamanu, op.cit pg. 125

separat.

Acest drept de a fixa conditiile in care un stat poate sa adere la un tratat decurge din principiul potrivit caruia statele , in virtutea suveranitatii lor , sunt libere sa determine statele cu care inteleg sa stabileasca legaturi conventionale. In ceea ce priveste tratatele bileterale , este firesc ca in masura in care nu este prevazut dreptul alto rstate de a adera la ele , aderarea sa nu poata avea loc decat cu acordul ambelor parti 52 .

In cazul aderarii la tratatele multilaterale , urmeaza sa se aplice libertatii statelor contractante. In unele cazuri , partile originare pot sa nu admita aderarea la tratat pentru statele terte , deseori statele parti originare admit ca si alte state sa adere la tratat , uneori posibilatea de a adera este conferita in mod nedeterminat , alteori determinat in functie de anumite imprejurari expres specificate sau indicand alte state. Sunt tratate care subordoneaza fiecare aderare consimtamantului expres sau tacit al statelor contractante sau invitatiei lor ori al unui organ al unei organizatii internationale.

Sectiunea IV

Aprobarea si acceptarea tratatelor internationale

Aprobarea si acceptarea unui tratat international reprezinta un alt mod de exprimare a consimtamantului de a fi legat printr-un tratat. Conventiile de codificare a dreptului statelor reglementeaza cazurile de aprobare si acceptare a unui tratat.

Aprobarea si acceptarea unui tratat reglementeaza schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare si aderare , mentionand si instrumentele de acceptare si aprobare. Pe plan international acceptarea constitue o inovatie de terminologie , decat o metoda. Daca un tratat prevede ca va fi deschis semnarii “

52.Adrian Nastase,D.Bolintineanu, op.cit pg. 35

sub rezerva acceptarii “ , procedura pe plan international se aseamana cu ceea a semnarii sub rezerva ratificarii , iar daca un tratat prevede ca va fi deschis “ acceptarii fara semnare prealabila , aceasta procedura se aseamana cu ceea a aderarii. Acceptarea sau aprobarea au , dupa caz , functia ratificarii sau aderarii. Practica acceptarii sau aprobarii se foloseste pentru o serie de tratate multilaterale , reprezentand acte constitutive ale organizatiilor internationale. Termenul de acceptare sau aprobare este folosit in multe conventii multilaterale , pentru a desemna uneori echivalentul ratificari , iar alteori echivalentul aderiar si inainte de intrarea lui in vigoare , deoarece statele care au participat la formarea tratatului sunt titulare ale unor obligatii juridice. In intervalul cuprins intre momentul de cand statul si-a manifestat vointa de a fi legat prin tratat , semnand , ratificand sau aderand la el si pana la intrarea lui in vigoare , statul respectiv nu a devenit parte la tratat , el are doar calitatea de parte contractanta el produce totusi unele efecte creand pentru el anumite obligatii.

Un tratat poate sa prevada ca va intra in vigoare cu titlu provizoriu de la data semnarii si inainte de ratificare , aprobare sau aderarea sa fi avut loc. Doctrina totusi precizeaza ca nu poate fi o intrare in vigoare provizorie daca un stat nu ratifica , ar insemna ca tratatul continua sa fie in vigoare si sa se aplice desi nu este ratificat. Iesirea unei parti dintr-un asemenea tratat , se poate face printr-o comunicare despre hotararea de a nu ratifica si efectele produse pina la acea data vor ramane valabile.

In principiu , un tratat nu obliga partile , decat de la intrarea lui in vigoare , totusi semnarea , ratificarea , aderarea sunt mijloacele prin care un stat si-a exprimat vointa de a deveni parte la un tratat si au ca prim efect ca tratatul respectiv leaga partile , iar in al doilea rand efectul lor consta in a conferii unui stat calitatea de parte la un tratat si stabileste momentul intrarii lui in vigoare pe care statul respectiv se obliga sa-l respecte.

Sectiunea IV

Tratatele in forma simplificata

In practica internationala exista un numar tot mai mare in care tratatele se prezinta ca acorduri incheiate in forma simplificata , adica tratatele la care statul devine parte prin simplul fapt al semnari lui :schimb de note ,schimb de scrisori,proces-verbal aprobat, memorandum de intelegere, declaratii comune. Acestea constituie “acorduri in forma simplificata”.

Acordurile in forma simplificata sunt negociate si semnate de seful de stat sau de guvern si realizarea lor revine ministrilor de externe si agentilor diplomatici.Regula in cazul acordurilor simplificateeste ca ele nu trebuie sa fie supuse ratificari.

Acordurile in forma simplificata se practica in raporturile cu caracter administrativ si tehnic , dar si pentru domeniide o importanta mai deosebita (conventii de armistitiu semnate intre sefii militari).

In legislatia romana acordurile in forma simplificata a fost reglementata recent :”Acordurile si intelegerile in forma simplificata , incheiate de Ministerul Afacerilor Externe prin schimb de note sau de scrisori, pot intra in vigoare de la data efectuarii lor , fara a mai fi supuse ratificarii sau aprobarii ulterioare”. .

Conventia de la Viena reglementeaza tratatul in forma simplificata in art.12”Consimtamantul unui stat de afi legat prin semnatura reprezentantului acestui stat:

– cand tratatul prevede ca semnatura va avea efect

cand este stabilit pe o alta cale ca statele care au participat la negociere convenisera ca semnatura va avea efect

cand intentia statului de a conferi semnaturii acest efect rezulta din deplinele puteri ale reprezentantului sau, sau a fost exprimata in cursul negocierii”

Consimtamantul statului de a se lega printr-un acord simplificat se exprima in moduri diferite, astfel prin schimbare de documente, prin scrisoarea trimisa dupa ce a expus in mod concret propunerea de acord. Schimbul de scrisori are doua functii diplomatice procesuale distincte:

prima consta in a da nastere la un tratat gratie a doua instrumente diplomatice, identice in continutul lor desi distincte ca documente

a doua consta in efectul juridic de a exprima consimtamantul celor doua state de a fii legate prin tratatul care este astfel realizat

Schimbul de note in cazul acordului simplificat are trei caracteristici:

este o procedura simplificata, intrucat nu implica o procedura preliminara care este aceea a semnarii urmata de o ratificare

e o procedura susceptibila de aplicat, nu in orice raporturi internationale, ci numai in acele tratate bilaterale

se incheie intre seful misiunii diplomatice a unui stat si ministerul de externe a altui stat

In cazul acordurilor in forma simplificata, semnatura exprima consimtamantul unui stat, semnarea avand o tripla functie: atesta autentificarea tratatului, constata acordul realizat asupra celor continute in tratat si ii da forta juridica. Aceste acorduri sunt in principiu obligatoriu prin simplu fapt al semnarii lor, leaga direct si definitiv partile contractante, perfectarea angajamentului facandu-se prin semnare. Cazul clasic de incheiere de acorduri in forma simplificata il constituie acela in care tratatul este incheiat direct cu organul care i-a stabilit continutul, incheierea are loc numai prin interventia negociatorilor.

CAPITOLUL IV

Tratatele in forma simplificata

Modul si data intrării în vigoare a unui tratat sunt reglementate în mare majoritate a cazurilor, în însuși textul tratatului1. În cazul tratatului național care nu cuprinde asfel de precizări va intra în vigoare în momentul în care consimțământul de a fi legat prin acel tratat a fost stabilit pentru toate părțile contractante.2

Documentele prin care statele isi comunica indeplinirea procedurilor interne de exprimare a consimtamantului de a se angaja prin tratat sunt denumite instrumente de ratificare 3 .Astfel in general , in practica conventionala a statelor se fixeaza ca data de intrare in vigoare a tratatului momentul semnarii definitive a tratatului , momentul schimbului instrumentelor care constitue tratatul respectiv , schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare , aprobarea sau acceptarea tratatului si aderarea la tratat.

Conventia privind dreptul tratatelor din anul 1969 admite ratificarea sau aderarea partiala la un tratat international , daca este acceptata de celelalte parti contractante ale tratatului sau este prevazuta de acesta in mod clar.

Un alt element nou adus de Conventia din anul 1969 este admiterea aplicarii provirii a unui tratat international inainte de intrarea lui in vigoare. In cazul tratatelor bilaterale data intrarii in vigoare coincide cu data schimbului instrumentelor de ratificare sau a notificarii privind aprobarea sau acceptarea.

In cazul tratatelor multilaterale , intrarea in vigoare se poate produce la data depunerii , pe linga statul sau organizatia internationala care are calitatea de depozitar potrivit prevederilor documentului , a unui anumit numar de instrumente de ratificare . Depozitarul instrumentelor de ratificare ale unui tratat multilateral

1Grigore Geamănu, op.cit., pg.43

2M.Niciu, op.cit., pg.36

3Raluca Miga Beșteleiu, op.cit.270

poate fi : statul pe al carui teritoriu a fost semnat acel tratat , un grup de state sau

Secretarul general al O.N.U. , ori Directorul general al Agentiei Internationale pentru Energia Atomica .

Data intrarii in vigoare a acestor tratate este stabilita in functie de acumularea unui numar minim , prestabilit prin dispozitiile tratatului , de asemenea instrumente de ratificare. De exemplu articolul 308 al Conventiei Natiunilor Unite privind dreptul marii, din anul 1982 , a prevazut intrarea ei in vigoare la 12 luni de la depunerea celui de-al 60 –lea instrument de ratificare sau aderare. Anumite tratate multilaterale leaga intrarea lor in vigoare , pe linga acumularea unui numar minim de ratificare si de indeplinirea altor conditii. De exemplu articolul 110 din carta O.N.U. a prevazut intrarea instrumentelor de ratificare de catre majoritatea statelor semnatare , care sa includa obligatoriu S.U.A. , U.R.S.S. , Marea Britanie , China si Franta.

Statele care au semnat un tratat sub rezerva ratificarii si statele care si-au exprimat consimtamantul de a deveni parti la tratat au obligatia , ca , pina la intrarea in vigoare a tratatului respectiv , sa nu intreprinda actiuni care l-ar priva de obiectul si scopul sau 4 .

Secțiunea I

Legislatia romana privind incheierea tratatelor

Potrivit Constitutiei si legii numarul 4/1991 incheierea tratatelor internationale in numele Romaniei intra in competenta presedintelui tarii.

Presedintele tarii poate incheia tratate in numele Romaniei sau poate delega persoane imputernicite in scopul incheierii de tratate in numele Romaniei ca de exemplu : primul ministru , ministrul afacerilor externe sau altor membrii ai guvernului sau unor reprezentanti diplomatici ai Romaniei. Pe baza acestor imputerniciri , guvernul ia masuri pentru initierea si negocierea tratatelor

4D.Popescu, op.cit., pg.153

internationale in numele Romaniei. Negocierea si semnarea tratatelor

inacest sens de presedinte sau pentru acordurile care se incheie la nivelul guvernului sau la nivel departamental , de catre “ delegatiile aprobata in acest scop “.

Tratatele negociate si semnate in numele Romaniei se supun fie ratificarii , prin lege , de catre parlament , fie aprobarii prin hotarare de catre guvern , in functie de domeniul in care intervin. Astfel , potrivit articolului 4 din legea 4/ 1991 , sunt supuse ratificarii , prin legea parlamentului , tratatele care se refera la : colaborarea politica si militara . cele care fac necesara adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor in vigoare , precum si cele care implica un angajament politic sau financiar ori se refera la probleme privind regimul politic si teritorial al statului sau la statutul persoanelor , drepturile si libertatiile cetatenesti , sau participarea la organizatii internationale , precum si acelea care prevad expres ratificarea de catre parlament.

In conformitate cu articolul 5 al legii numarul 4/1991 tratatele care prin obiectul lor nu se refera la problemele enumerate in articolul 4 sunt supuse aprobarii prin hotararea guvernului. Guvernul informeaza insa pe presedintele tarii precum si parlamentul despre orice acord , conventie sau alte intelegeri internationale pe care le aproba.

Acordurile si intelegerile care prin continutul lor nu impun ratificarea de catre parlament sau aprobarea guvernului , cunoscute sub denumirea de acorduri in forma simplificata , se incheie de ministrul afacerilor externe prin schimburi de note sau scrisori. Ele se pot incheia , in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe si de alte ministere sau organe centrale , care au primit atributii si imputerniciri in acest sens.

Ministerul Afacerilor Externe prezinta guvernului ,singur sau impreuna cu celelalte ministere , propunerile cu privire la semnarea , ratificarea , aprobarea tratatelor , acordurilor , conventiilor si a celorlalte intelegeri sau aderarea la acestea ori pentru denuntarea lor.

Imputernicirile pentru semnarea tratatelor , acordurilor , conventiilor si altor intelegeri cu caracter guvernamental se consemneaza in deplinele puteri , care se elibereaza de Ministerul Afacerilor Externe , fiind semnate de ministrul afacerilor externe. Articolul 8 al legii numarul 4/1991 prevede ca presedintele Romaniei , primul ministru al guvernului si ministrul afacerilor externe pot negocia si semna tratate , acorduri , conventii si alte intelegeri internationale , fara a prezenta depline puteri.

Ratificarea sau aderarea , respectiv denuntarea tratatelor incheiate in numele Romaniei , se consemneaza in instrumentele de ratificare sau aderare , respectiv de denuntare , semnate de presedintele Romaniei , investite cu sigiliul statului si contrasemnate de ministrul afacerilor externe. Aceste instrumente urmeaza a fi schimbate intre parti sau depuse la depozitar.

Sectiunea II

Efectele juridice ale semnarii si ratificarii unui tratat

Dupa ce un stat si-a exprimat consimtamantul de a fi legat printr-un tratat, iar acesta a fost adus la cunostinta celeilalte parti, tratatul s-a perfectat si a intrat in vigoare potrivit prevederilor stabilite de parti, din acest moment existand un angajament potrivit dreptului international tratatul incepand sa-si produca efectul.

Obligatiile stabilite prin tratat intra in vigoare iar partile beneficiaza de drepturile si obligatiile pe care le-au contractat.

Un alt efect al ratificarii il constituie faptul ca impiedica statul care ratifica sa mai pretinda ulterior ca tratatul nu este valabil pe motiv de exces de autoritate din partea reprezentantului care l-a negociat si semnat 53.

Momentul intrarii in vigoare a tratatelor este un element important si trebuie stabilit cu certitudine deoarece de la aceea data incep sa curga consecintele unui tratat care leaga partile. In fiecare tratat exista clauze exprese prin care se

53.Mc Nair, The law al treaties Oxford 1961

stabileste modul in care acesta va intra in vigoare, iar unele tratate se fixeaza o anumita data sau un anumit eveniment.

Un tratat semnat, supus ratificarii, produce unele efecte, chiar si inainte

de intrarea lui in vigoare, deoarecestatele care au participat la formarea tratatului sunt titulare ale unor obligatii juridice. In intervalul cuprins intre momentul de cand statul si-a manifestat vointa de a fi legat printr-un tratat, semnand, ratificand sau aderand la el si pana la intrarea lui in vigoare, statul respectiv nu a devenit parte la tratat, el are doar calitatea de parte contractanta, el produce totusi unele efecte creand pentru el anumite obligatii.

Un tratat poate sa prevada ca va intra in vigoare cu titlu provizoriu de la data semnarii si inainte ca ratificarea, aprobarea sau aderarea sa fi avut loc. Doctrina totusi precizeaza ca nu poate fi o intrare in vigoare provizorie daca un stat nu ratifica aceasta insemnind ca tratatul continua sa fie in vigoare si sa se aplice desi nu este ratificat. Iesirea unei parti dintr-un asemenea tratat, se poate face printr-o comunicare despre hotararea de a nu-l ratifica si efectele produse pana la aceea data vor ramane valabile.

În principiu un tratat nu obliga parțile, decât de la intrarea lui in vigoare, totusi semnarea, ratificarea, aderarea sunt mijloacele prin care un stat și-a exprimat voința de a deveni parte la un tratat și au ca prim efect legarea parților prin tratatul respectiv, iar in al doilea rand efectul lor consta în a conferi unui stat calitatea de parte la un tratat și stabilește momentul intrarii lui în vigoare pe care statul respectiv se obliga să-l respepecte.

Capitolul V

Concluzii generale

Incheierea unui tratat international reprezinta un asamblu de activitati, ce trebuie desfasurate in anumite conditii stabilite prin conventiile de codificare a tratatelor , astfel exista proceduri cetrebuie indeplinite de catre statele participante , reguli ce trebuie respectate pentru ca tratatul sa ia nastere si sa devina obligatoriu pentru parti , sa intre in vigoare , adica sa fie in conformitate cu normele dreptului international.

La incheierea unui tratat international de parcurg trei faze :negocierea textului unui tratat, semnarea lui si exprimarea consințământului.

Negocierea este prima etapă în cursul căreia se elaborează textul tratatului.Negocierile se desfășoară între reprezentanți ai statelor, special abilitați în acest sens. Aceasta abilitare trebuie sa rezulte din documente care emana de la autoritatiile competente ale fiecarui stat in conformitate cu dispozitiile Constitutiei sau altor legi interne, aceste documente poarta denumirea de deplinele puteri. Pe linga persoanele special imputernicite prin deplinele puteri, exista si o categorie care prin functiile lor pe care le indeplinesc in stat nu au nevoie sa prezinte pentru negocierea si semnarea tratatelor, deplinele puteri (seful statului, seful guvernului, ministrul de externe, sefii misiunilor diplomatice).

Urmatoarea etapa in incheierea unui tratat international este semnarea acestora in scopul autentificarii textului negociat. Autentificarea prin semnare reprezinta atestarea solemna, de catre statele care au participat la negocieri, a faptului ca acesta sau incheiat imediat, de semnarea definitiva a acestuia. Exista astfel de situatii in care dupa incheierea negocierilor, se procedeaza doar la semnarea ad-referendum sau la parafarea textului. Prin semnarea cu mentiunea ‘ad-referndum’ se autentifica textul tratatului dar numai cu caracter provizoriu.Parafarea , care consta in inscrierea initialelor numelui negociatorului imputernicit al fiecarui stat pe textul negociat are acelasi efect provizoriu. Semnarea ad-referendum sau parafarea urmate de semnarea definitiva a tratatului.

Cea de-a treia faza a incheieri unui tratat consta in exprimarea consimtamantului statelor de a deveni parte la un tratat. Exprimarea consimtamantului se prin ratificare ,aprobare sau acceptare, aderare sau semnare.

Prin participarea la semnarea si negocierea unui tratat , statele nu se considera obligate juridic de dispozitiile acestuia.Pentru ca un tratat sa fie definitiv angajat juridic prin dispozitiile tratatului este necesar sa intervina un act intern , prin intermediul caruia organele special abilitate(parlamentele nationale) analizeaza dispozitiile acestuia si decid daca se angajeaza la tratat prin ratificarea acestuia. Ratificarea unui tratat nu poate fi partiala sau conditionata ci numai acordata sau refuzata. Ratificarea tratatelor este mijlocul principal prin care organul legislativ controleaza exercitarea de catre executiv a dreptului de a negocia tratatele internationale. Termenul pentru ratificare depinde in mare masura de natura tratatului incheiat.

Consimtamantul exprimat prin aprobare sau acceptare a aparut ca urmare a cresterii numarului de tratate incheiate si a diversificarii domenilor in care acestea intervin , in special a celor cu caracter economic. Acest consimtamant a aparut astfel ca o alternativa la ratificarea tratatelor , o modalitate noua de exprimare a consimtamantului statelor de a fi parti la tratat , aprobarea sau acceptarea este data in competenta guvernelor. Sunt supuse aprobarii, acceptarii tratatele care nu implica un angajament politic major.

Aderarea la tratate se refera numai la tratatele multilaterale si intervine in cazurile in care un stat nu a participat la negocierea si semnarea tratatului , dar decide ulterior sa devina parte la acesta. Aderarea este posibila numai daca aceasta este prevazuta expres in textul tratatului sau daca din aceasta rezulta intentia partilor de a permite aderarea ulterioara a altor state.

Consimtamntul exprimat prin semnare are ca efect autentificarea textului tratatului stabilit prin negociere. In unele cazuri semnarea echivaleaza cu exprimarea consimtamantului statului de a fi parte la tratat daca textul prevede expres acest lucru sau daca rezulta din deplinele puteri ale reprezentantului unui stat.

Numeroase tratate internationale la care statele devin parti prin semnare sunt realizate prin acorduri in forma simplificata (schimb de note , de scrisori , declaratii comune). Originea acestor acorduri sunt cunoscute in S.U.A. sub denumirea de executive agreements in care Constitutia americana permite ca S.U.A. sa devina parte la tratatele internationale prin semnarea acestora de catre presedinte cu aprobarea Senatului.

Exprimarea consimtamantului statelor de a deveni parti la un tratat international se realizeaza printr-o serie de proceduri interne , se desfasoara in ritmuri si la date diferite. Este necesar ca statele parti sa-si comunice reciproc indeplinirea acestor proceduri si in functie de acestea sa se stabileasca o data precisa de la care tratatul produce efecte intre statele parti , data de la care marcheaza intrarea in vigoare a tratatelor

Bibliografie

1. Ion Anghel – Dreptul tratatelor , Editura Lumina Lex , Bucuresti 1994

2. D.Anzilotti – Corso di dretto internationale , 1962

3.S.Bastid – Les Traites dans la vie international , Paris 1985 4.A.Bolintineanu, D.Popescu – Mijloace juridice prin care statele devin parti la tratate , 1967

5. Jan Brownlie – Princeples of public international law , Oxford 1974

6. Raluca Miga-Besteliu –Drept international, Editura All Beck, Bucuresti 1999

7. Nicolae Ecobescu,V.Duculescu – Dreptul tratatelor ,Editura Continent XXI,Bucuresti 1995

8. P.Fauchille – Traite de droit international public , Paris ,1926

9. Grigore Geamanu – Dreptul international contemporan ,Editura Didactica si Pedagogica 1975

10..E.Glaser – Dreptul statelor in conditii de egalitate la viata internationala 1979

11..J.R. Hayden –The Senate and the treties , New York 1920

12. K.Holloway –Les reseves aux traites multilateraux , Paris 1979

13.R.Looper – The treaty power in law a Swintzerland , American Journal 1958

14. L.Oppenheim – International law a treatise

15. McNair – The Law of Treaties , Oxford 1961

16. Matian Niciu – Dreptul international public , Editura Servosat ,Arad 1997

17. Ad. Nastase,A.Bolintineanu,B.Aurescu – Drept international contemporan Editura All Beck 2000

18. D.Popescu,Ad.Nastase,F.Coman – Drept international public , Editura Sansa,Bucuresti 1994

19. Dumitra Popescu –Negocierile ca faza in incheierea tratatelor internationale

20. Sh.Rosenne – United Nationes Treaty practice 1954

21. Ch.Rousseau – Droit international public , Paris 1970

22. Ch.Rousseau – Lu Constituion de 1948 et les traites internationaux Hommage 1960

23. M.Sibert – Quelques aspects de l’organisation et conferens internationale 1934

24. Ludovic Takas,M.Niciu – Drept international public , Editura Didactica si Pedagogica 1976

25. F.O.Wilcox – The ratification of international conventions ,London 1935

26. R.Genet –Traite de diplomatie et de droit diplomatique , Paris 1932

Bibliografie de specialitate

27.Revista romana de Studii Internationale ,nr.3-4, 1986

28.Recuiles des sentences arbitrales

29.Lucrarile Comisiei de drept international in problema codificarii incheieri tratatelor internationale , vol.II , 1964