Incheierea Executiei Bugetare

CUPRINS

INTRODUCERE,

Nevoile cât și interesele publice se realizează de către stat, în principal prin intermediul banilor. Este adevărat, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât cu ajutorul banilor. Fără ei nu există finanțe publice.

Finanțele publice reprezintă forma bănească a relațiilor economice, în procesul repartiției produsului social și venitului național în cadrul îndeplinirii funcțiilor statului.

Această caracteristică expune și preocuparea in ceea ce privește etimologia cuvântului “finanțe”. Aceasta noțiune de “finanțe” provine de la anumite cuvinte latinești precum “fiare” sau “finis”, care se traduc prin a soluționa, a încheia un diferend, o acțiune judiciară în legătură cu plata unei sume de bani.

De la aceste cuvinte s-a format “financia” sau “financia pecuniaria”, adică plata în bani. Se crede că din aceste cuvinte latinești s-a născut noțiunea” finance” folosită în Franța în secolele XV-XVI, care avea mai multe înțelesuri și anume: sume de bani, resurse bănești, venit al statului, iar “les finances” echivala cu gospodaria publică, sau patrimoniul statului.

Conținutul social, juridic și în special economic al relațiilor financiare, funcțiile și importanța lor sunt câteva din problemele fundamentale ale științei dreptului financiar.

CAPITOLUL I

DEFINIȚIE, STRUCTURĂ, FUNCȚII

1.1 Conținutul economic al finanțelor publice

Statul mobilizează importante resurse publice și efectuează cheltuieli bănești , pentru îndeplinirea sarcinilor și funcțiilor sale. Contribuția persoanelor fizice și juridice la fondurile publice diferă de la o orânduire la alta, de la o categorie socială la alta, de la o țară la alta, și mai ales, de la o perioadă la alta. Transferuri de putere de cumpărare către diverși beneficiari – atât persoane fizice cât și juridice se pot efectua de la aceste fonduri.

Alcătuirea acestor fonduri se face în cea mai mare parte pe seama produsului intern brut și sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor sociale, atât de interes național, cât și local. Fondurile în cauză se mobilizează așadar pe baza unui transfer de valoare, de putere de cumpărare de la persoanele fizice și juridice la dispoziția organelor administrative publice centrale și locale.

Apariția relațiilor sociale în procesul mobilizării și repartizării fondurilor de resurse bănești din economie sunt relațiile economice, exprimate în formă bănească, altfel spus, sunt relații financiare. Trebuie precizat că nu toate relațiile bănești care apar în procesul repartiției și circulației P.I.B. sunt, concomitent și relații financiare.

Domeniul finanțelor cuprinde numai relațiile bănești care exprimă un transfer de valoare, nu și pe cele care reflectă o schimbare a formelor valorii și este mai îngust decât cel al relațiilor bănești.

În concluzie, au loc fluxuri de resurse bănești în dublu sens – către și de la fondurile publice – ceea ce generează anumite relații sociale între participanții la acest proces.

În ceea ce privește transferul de valoare care generează relații financiare, trebuie impuse câteva precizări:

– transferul de valoare are un caracter de transfer de putere de cumpărare (apariția relațiilor este determinată de transferul de valoare, în formă bănească, de la persoane juridice și/sau fizice la fondurile ce se constituie în economie sau de la aceste fonduri la persoanele juridice sau fizice beneficiare);

– de obicei, acest transfer de valoare se efectueazã fără contraprestație directă (de exemplu, orice agent economic care a vărsat o sumă de bani la bugetul de stat, cu titlul de impozit pe profit nu are dreptul să solicite statului nici rambursarea acestuia și nici o altă prestație în echivalent; totodată, finanțarea de la buget a anumitor cheltuieli publice nu are nici o legătură directă cu vărsările efectuate de beneficiarii către alocațiile bugetare);

– transferul de valoare la și de la fondurile publice se realizează, doar parțial, în condiții de rambursabilitate (garanțiile depuse de administratorii și cenzorii societăților comerciale, de persoanele care gestionează bani sau alte valori publice au, de pildă, caracter nerambursabil, sau cum este cazul sumelor vărsate în contul împrumuturilor contractuale de stat etc.).

Prin ajutorul mecanismului bugetar, se pot efectua, după caz, transferurile la și de la fondurile financiare publice. În cadrul relațiilor financiare se particularizează modalitatea în care se realizează transferul de valoare ;

– relațiile ce exprimă un schimb de resurse bănești fără echivalent și cu titlu nerambursabil (sunt relații financiare de tip clasic, care sunt reflectate în bugetul de stat, bugetele locale și în bugetul asigurărilor sociale de stat sau în anumite fonduri publice extrabugetare);

– relațiile ce exprimă un împrumut de resurse bănești pe o perioadă de timp determinată, pentru care se percepe dobânda (relații mijlocite de bănci sau de alte instituții specializate sunt denumite și relații de credit,);

– relațiile care exprimă, după caz, un transfer obligatoriu sau facultativ de resurse bănești, în schimbul unei contraprestații care depinde de producerea unui fenomen aleatoriu (aceste relații apar în procesul constituirii și repartiției fondurilor de asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere civilă, a fondului pentru pensia suplimentară, pentru ajutor de șomaj etc.);

– relațiile care apar în procesul mobilizării și repartizării resurselor bănești la dispoziția unităților economice în vederea desfășurării activității economice și a dezvoltării acestora, pe seama veniturilor realizate, a creditelor bancare, a vânzării de acțiuni, a emiterii de obligațiuni sau pe alte căi (acestea sunt denumite finanțe ale întreprinderilor).

În consecință, finanțele întreprinderilor, creditul, asigurările cât și finanțele publice deservesc procesul reproducției lărgite, având un impact decisiv, la satisfacerea nevoilor generale ale societății.

1.2 Finanțele publice clasice

Acest concept este specific perioadei de dezvoltare atât economică cât și socială de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, și se află în strânsă legătură cu liberalismul politic. Conform acestei concepții, statul liberal își limita intervenția sa în domeniul anumitor funcții tradiționale, precum, apărarea națională, diplomația, ordinea publică și justiția, această preocupare lipsind și din cadrul activităților sale private.

Un principal atribut al întreprinderilor private este reprezentat de activitatea economică, ceea ce rezultă în contraindicarea participării statului la aceste activități economice. Altfel menționat, în ceea ce privește viața economică a statului, aceasta se desfășoară conform principiului “laisser faire, laisser passer”.

Cheltuielile publice trebuiau restrânse la minimum. Concepția „guvernului ieftin“ își găsește suportul în teza potrivit căreia progresul social-economic reclamă utilizarea venitului național pentru dezvoltarea industriei și comerțului în loc să fie irosit pentru activități neproductive.

În concluzie, resursele necesare funcționării instituțiilor publice, se bazează pe rolul finanțelor publice.

1.3 Finanțe publice moderne

Schimbarea, sau transformarea statului neintervenționist, în cel intervenționist a luat formă în perioada de după Primul Război Mondial, adică după anul 1918, când se remarcă rolul mult mai activ al statului în influențarea proceselor economice .

Totodată, se observă o influență pozitivă pentru organizarea activităților social-economice, ca urmare a mijloacelor de intervenție a finanțelor publice.

1.4 Aparatul financiar

În sens larg, în detrimentul aparatului financiar intră atât totalitatea organelor ce contribuie cât și cele care înlesnesc realizarea activităților financiare, aici fiind incluse organele cu ajutorul cărora, în stat, li se aplică o anumită politică financiară, printre care putem menționa: Guvernul, Parlamentul, Președenția, Consiliile locale cât și serviciile publice locale, organismele centrale și locale ale administrației de stat, ministerele.

În sens restrâns, în componența aparatului financiar intră organismele de specialitate ale statului, de competență specială cu atribuții exclusive în domeniul finanțelor publice. Din această categorie fac parte:

– organele centrale de specialitate, cum ar fi, Ministerul Economiei și Finanțelor și instituțiile aflate în subordonarea sau coordonarea acestuia, Curtea de Conturi a României, alte organe de specialitate;

– organe teritoriale de specialitate, precum, Direcțiile generale ale finanțelor publice județene și ale municipiului București, având în subordine administrațiile financiare municipale și ale sectoarelor capitalei, circumscripțiile financiare orășenești, percepțiile rurale.

Sarcinile imperative ale aparatului financiar, prin organismele specifice ale statului sunt:

– administrarea finanțelor publice;

– atât realizarea cât și menținerea echilibrului financiar monetar și valutar al țării;

– asigurarea eficienței economice naționale;

– efectuarea anumitor studii, analize, prognoze;

– satisfacerea cerințelor sociale și culturale;

– constituirea și repartizarea resurselor;

– apărarea integrității fondurilor publice.

1.5 Funcția de repartiție a finanțelor publice

Anumite obiective, atât economice cât și sociale, care nu pot fi înfăptuite pe altă cale sau prin alte mijloace, decât cele puse la dispoziție de către stat, sunt realizate prin contribuția finanțelor publice.

Atât funcția de repartiție cât și funcția de control sunt concretizate prin misiunea socială și economică a finanțelor publice.

În primul rând, funcția de repartiție a finanțelor publice cuprinde două faze, distincte, dar organic legate între ele, și anume:

– constituirea fondurilor publice

– distribuirea fondurilor publice

1. În procesul distribuirii și redistribuirii P.I.B.-ului, între diverse persoane fizice și juridice, se realizează constituirea de fonduri publice, iar în raport de capacitatea lor financiară, în proporții diferite, aceste fonduri se constituie prin participarea:

– unităților economice, indiferent de forma juridică de organizare a acestora și de forma de proprietate asupra capitalului social;

– instituțiilor publice;

– populației;

– persoanelor fizice și juridice rezidente în străinătate.

Resursele financiare constituite prin participarea fondurilor publice, îmbracă mai multe forme:

– impozite, taxe, contribuții la asigurările sociale, amenzi, penalități, vărsăminte din veniturile instituțiilor publice;

– chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri proprietate de stat;

– venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat și a bunurilor fără stăpân;

– împrumuturi de stat primite de la persoane fizice sau juridice;

– rambursări ale împrumuturilor de stat acordate;

– donații, și alte ajutoare.

Din produsul intern brut și într-o mai mică măsură din avuția națională sau din transferurile percepute din străinătate provin acele resurse care alimentează fondurile publice, în marea lor majoritate

În mod diferit și mai ales în raport de nivelul de dezvoltare a acestora, resursele respective provin din toate ramurile economiei naționale.

Toate sectoarele societății, atât public, cât și privat, mixt și populația, însă în proporții diferite în funcție de capacitatea lor financiară, participa la constituirea fondurilor publice de resurse financiare.

La fondurile publice cu titlu definitiv și fără contraprestație sunt mobilizate cele mai multe resurse financiare.

2. Repartizarea de resurse financiare, pe beneficiar (persoane fizice și juridice), după inventarierea nevoilor sociale (resursele financiare cerute de la fondurile publice), existente în perioada de referință, reprezintă distribuirea fondurilor publice.

Datorită diferenței semnificative în ceea ce privește volumul nevoilor, acesta fiind mult mai mare decât posibilitatea de finanțare, în cadrul cererii și ofertei de resurse financiare publice, trebuie efectuate anumite operațiuni repartiției propriu-zise a resurselor, de către autoritățile publice competente, aceste operațiuni sunt:

– să se identifice nevoile sociale existente în perioada respectivă;

– să se cuantifice aceste nevoi în expresie bănească;

– ierarhizarea acestei nevoi în raport de importanță.

Distribuirea acestor fonduri reprezintă, de fapt, dimensiunea volumului cheltuielilor publice pe destinații, și anume pentru:

– învățământ, cultură, sănătate;

– asigurări sociale și protecție socială;

– gospodărie comunală și locuințe;

– apărare națională;

– ordine și siguranță publică;

– datorie publică.

Orientarea resurselor financiare publice, în țările dezvoltate, se face către acțiunile cu caracter social și cultural, pe când în țările în curs de dezvoltare, aceste resurse sunt dirijate mai mult către domeniul economic în detrimentul celui social sau cultural.

Astfel, orientarea fluxurilor de resurse financiare sunt distribuite atât către sfera producției materiale, cât și nemateriale, însă în proporții diferite.

În ceea ce privește importanța funcției de repartiție a acestor finanțe publice, se poate aprecia în funcție de două criterii:

1) un criteriu este acela al intermediului dimensiunii transferurilor de valoare sau de putere de cumpărare la și de la fondurile publice de către resurse financiare;

2) un alt criteriu, intermediul mutațiilor apărute în economie, adică a efectelor sociale, economice, ecologice și de altă natură, generate de către respectivele transferuri de valoare.

Realizarea unui flux de resurse financiare pe plan internațional, poate fi constituit pe lângă distribuirea și redistribuirea produsului intern brut pe plan național, acesta putând lua naștere prin:

a) acceptarea de împrumuturi externe;

b) distribuirea de credite externe;

c) plata de contribuții, sau cotizații către organisme internaționale la care țara este membră;

d) atât primirea cât și acordarea, după caz, de ajutoare financiare externe cu caracter nerambursabil.

Nivelul de dezvoltare al oricărui stat, pe plan economic sau social, este independent de necesitatea constituirii de fonduri publice din resursele financiare, astfel, se poate afirma faptul că, această funcție de repartiție a finanțelor publice prezintă un caracter obiectiv. Pe de altă parte, procesul propriu-zis de repartiție este dependentă de alți factori.

Proveniența fondurilor de resurse finanaciare publice, ca și destinația lor se modifică în funcție de gradul de dezvoltare al sectoarelor economiei naționale, de politicapromovată de stat, de raportul dintre resursele interne și cele atrase din exterior, de numeroși factori interni și externi.

1.6 Funcția de control al finanțelor publice

Funcția de control a finanțelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse publice constituite la dispoziția statului aparțin întregii societăți.

Interesele societății sunt:

– să asigure satisfacerea nevoilor generale prin resursele financiare;

– dirijarea acestor resurse în concordanță cu prioritățile stabilite de către autoritățile competente;

– utilizarea resurselor financiare publice în condiții de eficiență maximă din punct de vedere economic sau social;

– armonizarea intereselor pe termen scurt și lung în legătură cu dimensionarea volumului resurselor financiare, cu repartizarea acestora între administrația centrală și cele locale respectiv cu destinația cheltuielilor publice.

Împiedicarea irosirii avutului public, sau efectuării de cheltuieli ilicite, inoportune, ineficiente, precum și evitarea unui eventual prejudiciul produs prin gestionarea inexactă a fondurilor publice, reprezintă contribuția pe care o arefuncția de control a finanțelor publice.

Toate domeniile vieții sociale, care țin de sectorul public, precum, activitatea economică, culturală sau educativă , de ocrotire medicală sau de asigurări sociale de stat, de apărare națională, sau de menținere a ordinii șisiguranței publice, sunt încadrate în sfera largă de manifestare a controlului statului.

Controlul financiar este exercitat în toate fazele reproducției sociale, astfel:

a) în prima fază, cea a repartiției, el urmărește:

– atât proveniența resurselor care alimentează fondurile publice cât și destinația acestora;

– nivelul constituirii acestor fonduri;

– titlul cu care se mobilizează și cel cu care se repartizează către diverși beneficiari;

– redistribuirea fondurilor financiare publice între sferele de activitate, sectoarele sociale, membrii societății și între diverse regiuni și zone geografice;

– modul de asigurare a echilibrului între necesarul de resurse financiare și posibilitățile de procurare etc.

b) în cea de-a doua fază, cea a producției, controlul financiar urmărește producția constituită în sectorul public;

c) cea de-a treia fază, schimbul în sectorul public, controlul urmărește dacă produsele obținute în unitățile economice cu capital de stat se realizează ca mărfuri, dacă oferta corespunde cererii și dacă prețurile mărfurilor, stabilite prin mecanismul pieții, acoperă cheltuielile de producție și circulație și un anumit profit;

d) în ultima fază, consumul, controlul financiar vizează atât consumul productiv al unităților economice cu capital de stat (gradul de valorificare a materiilor prime și a materialelor, rentabilitatea diferitelor produse, cursul de revenire la export etc.), cât și consumul final al instituțiilor publice (de învățământ, sănătate, cultură, apărare națională etc.).

În România, controlul financiar este exercitat de către organele specializate (ale Curții de Conturi, Ministerului Finanțelor Publice, ministerelor etc.).

1.7 Structura finanțelor publice

De-a lungul timpului, și în același timp condiționate de evoluția cerințelor bănești publice și de dezvoltarea economiei naționale, au existat o serie de modificări semnificative în ceea ce privește componentele structurale finanțelor publice.

Structura finanțelor publice se structurează conform legii nr. 500/2002:

– bugetul de stat;

– bugetul asigurărilor sociale de stat;

– bugetele fondurilor speciale;

– bugetul trezoreriei statului;

– bugetele instituțiilor publice autonome;

– bugetele instituțiilor publice finanțate atât integral cât și parțial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din bugetele fondurilor speciale;

– bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

– bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare și dobânzi și alte costuri este asigurată din fonduri publice;

– bugetul fonduri externe cu caracter nerambursabil;

– bugetele locale;

– datoria publică.

1.8 Conținutul și caracteristicile bugetului de stat

Bugetul de stat este o categorie fundamentală a științei finanțelor la definirea căreia concura o abordarea juridică și altă economică.

Actul în care sunt prevăzute și autorizate atât veniturile cât și cheltuielile anuale ale statului, reprezintă, din punct de vedere juridic, bugetul.

În formă legislativă, cheltuielile și resursele publice sunt autorizate, așadar, de către bugetul de stat.

O astfel de abordare necesită o aprobare legislativă, a indicatorilor bugetari. Caracterul obligatoriu al bugetului de stat face referire la necesitatea autorizării prealabile al acestuia de către puterea legislativă.

Trebuie subliniat faptul că bugetul este un act de previziune a resurselor financiare publice și a modului de utilizare a acestora, bugetul de stat fiind elaborat pe o perioadă de un an.

În cazul intervenției anumitor neconcordanțe, între prevederile înscrise în legea bugetară anuală și execuția veniturilor și cheltuielilor publice, se impun anumite corecții și în același timp aprobarea de către puterea legislativă statală a unor modificări ale bugetului de stat în cadrul aceluiași exercițiu bugetar.

Potrivit reglementărilor constituționale, în statele democratice moderne, controlul bugetar, inclusiv elaborarea și execuția acestuia, se derulează în conformitate cu procedurile dreptului bugetar, și în același timp, în cadrul principiilor contabilității publice, asigurându-se astfel un echilibru între puterea legislativă și cea executivă.

Interesele grupurilor care exercită puterea politică, precum și concepțiile politice, economice și sociale ale fiecărei perioade, influențează legea bugetului de stat. Mărimea cheltuielilor aprobate ce se vor efectua în viitor și volumul veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziția statului, dar și perioada de timp pentru care este aprobat, toate aceste elemente sunt evidențiate de către bugetul de stat, ca document oficial.

Este scos în evidență un ansamblu de relații și corelații macroeconomice, în special în legătură cu evoluția și nivelul schimbător al produsului intern brut, prin abordarea economică a conceptului de buget.

O variabilă esențială în determinarea produsului intern brut și a gradului de folosire a resurselor o reprezintă teoria economică modernă a bugetului de stat. Astfel, politică bugetară crează multiple divergente, iar efectele sale sunt de cele mai multe ori contradictorii.

Un anumit nivel al produsului intern brut și măsură în care acesta este repartizat între formarea brută de capital și consum determină nivelul indicatorilor bugetari și constituie baza evoluției favorabile sau nefavorabile a resurselor în viitor.

Din perspectiva abordării economice, bugetul de stat este, în esență, definit ca un fiind ansamblu de relații economice și sociale în formă bănească ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele politicii guvernamentale.

Bugetul de stat este un adevărat plan financiar la nivel macroeconomic, și nu doar un simplu document unde sunt înscrise veniturile și cheltuielile aprobate ale statului pe o perioadă de doisprezece luni, el mai constituie și un instrument de previziune atât pe termen scurt, ca urmare a dimensionării veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă de 12 luni, cât și pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor program, în special pentru cheltuielile de investiții.

Acest document estimativ, cuprinde informații ce fac referire la previziuni privind producția, repartiția și consumul produsului intern brut, precum și formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat.

Elaborarea acestui instrument se constituție în funcție de țară, astfel, în SUA, în acest document se înscriu veniturile disponibile, cheltuielile și soldul dintre venituri și cheltuieli pe principalele sectoare:

– întreprinderile private;

– instituțiile publice;

– populația;

– relațiile cu străinătatea.

Guvernul se informează asupra situației economico-financiare curente a țării prin intermediul instrumentului numit “bugetul economic”. Acest “buget economic” nu substituie bugetul de stat și nu are putere de lege.

În funcție de condițiile sociale și politice interne ale fiecărei țări, precum și de conjuctura internațional prezentă, structura veniturilor și cheltuielilor bugetare , cât și volumul acestora, pot fi diferite.

Pe lângă a fi simpli indicatori ai bugetului de stat, veniturile și cheltuielile publice mai îndeplinesc și alte roluri, precum cele ale unor pârghii financiare, prin care puterea publică poate accelera sau frâna anumite situații economice, în funcție de interesele sale directe.

La nivelul fiecărui stat se elaborează mai multe categorii de bugete corelate între ele care alcătuiesc un sistem.

În principiu, obiectul bugetelor centrale sau federale sunt reprezentate de cele mai importante venituri și principalele categorii de cheltuieli, în timp ce veniturile și cheltuielile de importanță mai mică se înscriu în bugetul statelor member ale federației și în bugetele locale.

În România nevoile de resurse la nivelul societății și posibilitățile de acoperire a acestor nevoi sunt reflectate în bugetul general consolidat.

Resursele financiare publice se gestionează printr-un sistem unitar de bugete în conformitate cu legea privind finanțele publice, acest sistem cuprinde:

1. Bugetul de stat,

2. Bugetul asigurărilor sociale de stat;

3. Bugetele locale;

4. Bugetele fondurilor speciale extrabugetare;

5. Bugetul trezoreriei statului;

6. Bugetul instituțiilor publice autonome;

7. Bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele local după caz;

8. Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din veniturile proprii;

9. Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantarea de stat și a căror rambursare, dobânzi și alte costuri se acoperă din fonduri publice;

10. Bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Bugetul general consolidat este constituit în principal de acest sistem unitar și corelat de fonduri, rezultat prin eliminarea transferurilor între bugetele componente și prin care se dimensionează și se compară, la nivelul unui an, veniturile și cheltuielile statului, precum și a celorlalte instituții publice. Totalitatea veniturilor și cheltuielilor sistemului bugetar, sunt reflectate în bugetul general consolidat,

Rolul bugetului general consolidat este pus în evidență de modalitățile de exercitare a funcțiilor finanțelor publice. Bugetul reprezintă așa cum am mai menționat mai sus, nu doar un tablou sintetic în care se înscriu și prin care se compară veniturile și cheltuielile statului, rolul său este mult mai complex.

În doctrina economică de specialitate existența o concordanță de opinii potrivit căreia bugetul îndeplinește trei roluri:

1. rolul alocativ;

2. rolul redistributiv;

3. rolul de reglare a vieții economice.

1.9 Principiile bugetare

În vederea unei gestiuni cât mai eficiente, au fost asigurate și formulate anumite principii bugetare, ele aplicându-se fie etapelor bugetare, fie întregului sistem bugetar. Având în vedere că acestea au fost adaptate conform cerințelor perioadei contemporane, acestea și-au mai pierdut în mare parte semnificația inițială.

Conturarea principiilor bugetare de către teoria și practica financiară, sunt în mare parte, consecrate în Legea 500/2002, privind finanțele publice, pe când altele reies implicit din analizarea și interpretarea prevederilor altor legi:

1. Anualitatea bugetului;

2. Universalitatea bugetului;

3. Unitatea bugetului;

4. Neafectarea veniturilor bugetare;

5. Specializarea bugetară;

6. Echilibrul bugetar;

7. Publicitatea bugetului.

Aplicarea în mod concret în practică a acestora diferă de la o țară la alta, dar și de la o perioadă la alta.

CAPITOLUL II

BUGETUL

2.1 Principiul anualității

Din punct de vedere istoric, acest principiu al anualității bugetare este primul principiu aplicat în practica bugetară.

Este un principiu ce nu guvernează doar bugetul de stat ci întregul sistem bugetar public național.

El se referă la faptul că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de douăsprezece luni, care corespunde exercițiului bugetar.

Astfel, toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul bugetului de stat, aparțin exercițiului bugetar corespunzător anului de execuție al acestui buget.

Principiul anualității bugetare are două înțelesuri:

a) pe de o parte, acesta face referire la intervalul de timp pentru care se întocmește și se aprobă bugetul;

b) pe de altă parte, acesta ia în considerare intervalul de timp pentru care se execută bugetul, adică se încasează veniturile și se efectuează cheltuielile aprobate prin legea bugetară anuală. De obicei, bugetul este elaborat și aprobat pentru o perioada de douăsprezece luni.

Factorii ce influențează data startului anului bugetar sunt:

– caracterul economiei;

– nivelul prezent de dezvoltare al acesteia;

– programul și eficiența de lucru a Parlamentului;

– cutuma sau tradiția.

2.2 Universalitatea bugetului

Conform acestui principiu, doar cadrul bugetului trebuie realizate totalitatea veniturilor și cheltuielilor publice. Există o asemănare a principiului universalității bugetare cu cel al unității bugetare, în sensul că permite o cunoaștere exactă a conexiunilor dintre volumul total al veniturilor și cheltuielilor publice.

Din acest principiu emană regula, conform căreia, atât veniturile cât și cheltuielile trebuie înscrise în buget, în sumele lor totale, fără modificări și fără compensări reciproce. Această regulă conferă bugetului un caracter “brut”, adică înscrierea veniturilor și cheltuielilor în sume brute, sau globale. Facilitarea controlului financiar este scopul principal al acestui principiu.

Acest principiu permite o analiză a corelațiilor existente, într-un buget de stat, între diferitele categorii de venituri și cheltuieli, precum și cunoașterea volumului total al cheltuielilor de efectuat și al veniturilor de încasat

Respectarea riguroasă a principiului universalității nu mai este întâlnit în practică, trecându-se la elaborarea unor bugete de tip “mixt”, în cadrul cărora veniturile și cheltuielile anumitor instituții figurează ca sumele lor globale, iar altele numai cu soldul dintre acestea.

În țara noastră, în conformitate cu legea finanțelor publice, atât veniturile cât și cheltuielile se înscriu în buget în totalitate în sume brute.

2.3 Principiul unității bugetare

Esență acestui principiu presupune, în conformitate cu accepțiunea sa clasică, înscrierea într-un singur document, a tuturor veniturilor și cheltuielilor în sumele lor totale.

Acest principiu permite realizarea controlului puterii legislative și oferă o imagine mult mai clară a statului în ceea ce privește situația lui financiară. În cazul respectării cerințelor acestui principiu, conduce la constituirea unui buget clar, ce oferă informații de ansamblu asupra veniturilor și cheltuielilor, realizând în același timp și un control mai riguros asupra execuției acestora.

Adaptarea acestui principiu la cerințele contemporane, ne conduce la acceptarea unor derogări care favorizează operațiunea de “debugetizare”.

Debugetizarea reprezintă eliminarea anumitor categorii de cheltuieli, în special de investiții, și acoperirea acestora din alte surse.

În plus, ca și abateri de la unitatea bugetară, se întâlnesc în practică o serie de bugete dintre care menționăm:

a) bugetele anexe;

b) bugetele autonome;

c) bugetele extraordinare;

d) conturile speciale de trezorerie.

O încălcare practică a acestui principiu o reprezintă și aprobarea anumitor legi bugetare rectificative anuale.

a) Bugetele anexe sunt diferite de bugetul general al statului, sunt votate separat de Parlament și supuse controlului puterii legislative.

De regulă, în acest buget se înscriu venituri și cheltuieli ale unor instituții publice sau ale întreprinderilor industrial proprietate de stat, și care nu au în mod obligatoriu personalitate juridică.

Bugetele anexe sunt corelate cu bugetul general al statului prin aceea că soldul lor figurează la partea de venituri sau de cheltuieli a bugetului de stat (în funcție de excedentul sau deficitul bugetului anexe).

b) Elaborarea bugetelor autonome se face de către întreprinderile publice cu personalitate juridică și cu o largă autonomie funcțională, din sfera administrației de stat, sau de anumite servicii publice, cum ar fi cele sociale, culturale sau financiare.

Una din cele mai importante categorii de bugete autonome o constituie bugetele locale, aprobate de către reprezentanții aleși ai unităților administrativ-teritoriale, și care sunt supuse reglementărilor în materie de control bugetar.

Bugetele locale sunt corelate cu bugetul de stat în măsură în care primesc de la acesta subvenții și alte transferuri.

c) Bugetele extraordinare, sau bugetele ce sunt distincte de cele ordinare, în care se înscriu acele venituri sau cheltuieli ce sunt considerate ca fiind excepționale, ocazionate de anumite situații speciale. Elaborarea acestor bugete s-au făcut, în principiu, pentru mascarea dificultăților financiare ale unui stat, sau destinațiile reale spre care sunt îndreptate resursele financiare ale acestuia.

Ca urmare a încălcării principiilor contabilității naționale, puterile executive au renunțat la întocmirea unor astfel de bugete extraordinare.

d) Conturile speciale de trezorerie evidențiază încasări ce nu reprezintă un venit propriu-zis pentru bugetul de stat și plăti care nu au caracter definitiv. Aceste instrumente financiare au caracterul unor „conturi în așteptare”.

Legile rectificative anuale se aprobă în măsura în care pe parcursul execuției bugetare intervin modificări importante între veniturile și cheltuielile previzionate și cele realizate.

În România există o multitudine de bugete elaborate și aprobate la nivel central și local în funcție de specificul economiei noastre ceea ce face ca unitatea bugetară să nu fie respectată în sensul său clasic.

2.4 Neafectarea veniturilor bugetare

Deși neprevăzut în legislația actuală, acest principiu a fost recunoscut de teoria finanțelor publice .

Este principalul care presupune ca veniturile odată încasate la buget să se depersonalizeze, adică vor servi la efectuarea cheltuielilor privite în ansamblul lor. Cu alte cuvinte, nu este permisă perceperea unui venit public pentru finanțarea unor cheltuieli publice determinate.

Acest principiu interzice ca un anumit venit să fie special afectat acoperirii unei anumite cheltuieli.

Aceasta deoarece nu se poate realiza o concordanță deplină între mărimea unui venit și nivelul cheltuielilor ce urmează a fi finanțate pe seama acestuia.

În practică se înregistrează frecvente abateri și de la acest principiu. Abaterile de la principiul unității constituie în același timp și încălcări ale principiului neafectării veniturilor.

Totuși, cea mai reprezentativă abatere de la cerințele acestui principiu este aceea a existenței și funcționarii fondurilor speciale extrabugetare (de exemplu: fondul special al drumurilor publice).

2.5 Specializarea bugetară

Este principiul potrivit căruia veniturile trebuie înscrise în buget și aprobate de către Parlament pe surse de proveniență, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli.

Specializarea bugetară se realizează cu ajutorul unui instrument tehnic numit clasificație bugetară, prin care înțelegem repartizarea sistematică, într-o ordine riguroasă, pe anumite diviziuni și subdiviziuni ale bugetului general consolidat și a verigilor sale componente, atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor bugetare.

Prin credit bugetar se înțelege suma limitată înscrisă în buget și aprobată de Parlament în contul căreia se pot efectua plăți pentru fiecare cheltuiala publică. Pentru ca puterea legislativă să poată avea o imagine clară asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare este necesar că acestea să fie înscrise în buget pe baza unei scheme unitare.

Gruparea veniturilor și cheltuielilor bugetare într-o anumită ordine și în funcție de anumite criterii precis determinate poartă denumirea de clasificație bugetară.Aceasta trebuie să fie simplă, concisă și clară pentru a fi înțeleasă cu ușurință de toți cei chemați să examineze bugetul.

2.6 Principiul echilibrului bugetar

În doctrina clasică, acest principiu bugetar constituia cheia de boltă a finanțelor publice.

În accepțiunea sa clasică acest principiu presupunea ca veniturile ordinare totale să acopere integral volumul cheltuielilor publice ale perioadei, altfel spus, între veniturile și cheltuielile care alcătuiesc bugetul general al statului trebuie să existe un echilibru bugetar.

Anualitatea și echilibrul bugetului erau indisolubil legate având drept rezultat echilibrul bugetar anual, considerat drept „principiul de aur al gestiunii bugetare”.

Echilibrul bugetar presupune atât elaborarea unor bugete balansate, cât și păstrarea echilibrului pe perioada de execuție a bugetului.

2.7 Publicitatea bugetului

Acest principiu este consacrat expres atât de legea finanțelor publice cât și de Legea finanțelor publice locale.

Un principiu aplicat întregului sistem bugetar, potrivit căruia, bugetul trebuie adus la cunoștință opiniei publice, după ce este supus dezbaterii și aprobării Parlamentului. Aducerea la cunoștință a opiniei publice include și dezvăluirea proiectelor de buget cât și conturile anuale de execuție a acestora. Totodată, aceste dezbateri parlamentare privind aprobarea bugetului de stat, trebuie să fie publice.

Legea privind aprobarea bugetului, precum și contul de execuție bugetară pe anul precedent sunt publicate în buletinul oficial al țării și în culegeri de legi.

În același timp, indicatorii bugetari sunt aduși la cunoștință opiniei publice prin presă scrisă și audiovizuală. Forma în care bugetul este prezentat publicului larg trebuie să fie simplă, clară și concisă pentru a putea fi accesibilă și nespecialiștilor.

Această cerință întâmpina însă în practică dificultăți că urmare a volumului mare de documente bugetare, complexității clasificațiilor bugetare și frecventelor abateri de la principiile bugetare.

În contextul amplificării cooperării economice internaționale, necesitatea principiului publicității bugetului este cu atât mai stringentă.

CAPITOLUL III

EXECUTIA BUGETARĂ

3. 1 Conținutul, etapele și caracteristicile procesului bugetar

Ansamblul de acțiuni și măsuri realizate de către diferite instituții abilitate ale statului, în scopul concretizării politicii financiare aplicată de autoritatea guvernamentală reprezintă procesul bugetar.

Prin dispozițiile legii fundamentale, autoritatea guvernamentală are puterea să pună în mișcare întregul mecanism complex de producere cât și de distribuire a bunurilor serviciilor necesare cetățenilor.

Existența unor resurse financiare și alocarea acestora în scopul furnizării către populație a bunurilor și serviciilor publice se numește derularea procesului bugetar.

Bugetul general consolidat reprezintă instrumentul în care se regăsesc toate resursele financiare ale statului, cât și totalitatea cheltuielilor publice.

Acest sistem complex devine operațional în momentul în care se elaborează politicii financiare a Guvernului pentru o anumită perioadă.

Este impus, astfel, existența cadrului juridic care să reglementeze pe de o parte categoriile și nivelul impozitelor, taxelor și contribuțiilor percepute de la persoanele fizice și juridice, iar pe de altă parte destinațiile spre care pot fi orientate alocațiile bugetare în vederea furnizării bunurilor și serviciilor publice.

Existând la bază obiectivele programului de guvernare aprobat de către Parlament, aflate în concordanță cu un anumit cadru juridic, se poate înfăptui declanșarea procesului bugetar de către executiv.

Etapele procesului bugetar sunt:

1. Elaborarea proiectului de buget;

2. Aprobarea bugetului;

3. Execuția bugetului;

4. Încheierea execuției bugetului;

5. Controlul execuției bugetului;

6. Aprobarea execuției bugetului.

Dincolo de unele particularități care pot exista într-o țară sau alta generate de nivelul de dezvoltare a democrației și de experiență acumulată în domeniul finanțelor publice, procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici comune care îi conferă trăsăturile specifice unui proces:

a) are caracter decizional – această deoarece este rezultatul acțiunilor de alocarea a unor resurse bugetare limitate în raport cu nevoile societății pentru bunuri și servicii publice. Stabilirea destinațiilor spre care sunt alocate resursele financiare este rezultanta procesului de identificare, cuantificare și ierarhizare a nevoilor sociale.

b) are caracter democratic -pentru că în cursul derulării sale se manifestă atât atributele statului de drept între care cel al separației puterilor în stat, cât și posibilitatea impunerii intereselor economice și sociale ale diferitelor grupuri de cetățeni care dețin majoritatea politică de decizie.

c) este preponderent politic -pentru că opțiunea pentru un anumit tip de politică economică în general și de politică financiară și monetară în special, toate reflectate în conținutul bugetului, reprezintă un act specific deciziei politice a forțelor majoritare în Parlament. La rândul lor, forțele publice majoritare reprezintă în forul legislativ interesele grupurilor sociale și profesionale care le-au acordat votul la desemnarea Parlamentului. Optând pentru un anumit tip de politică fiscală și pentru anumite direcții de alocare a resurselor, forțele publice majoritare care decid asupra bugetului adoptând evident o decizie de ordin public.

d) este un proces cu continuitate ciclică -pentru că etapele sale sunt precizate prin legi specifice cu stabilirea termenelor concrete de derulare și finalizare a fiecărei faze, în conformitate cu principiile anualității și publicității bugetului.

e) este un proces cu un impact de tip larg, se manifestă atât în planul social, cât și în cel economic, cu implicații la nivel macro și microeconomic – fundamentarea bugetului este o acțiune esențială a procesului de macrostabilizare economică, prin rolul său, bugetul exercitând influențe asupra tuturor componentelor mixului de politici guvernamentale, transmițând influențe asupra economiei naționale în ansamblu cât și asupra comportamentelor economice și sociale ale firmelor și indivizilor.

3.2 Instituții cu atribuții în realizarea procesului bugetar în țările cu economie de piață

În țările democratice moderne, prin intermediul instituțiilor publice specifice statului de drept se realizează transpunerea în practică a anumitor etape ale procesului bugetar.

Pe de o parte, separarea pe orizontală în subsisteme componente a instituțiilor din cadrul celor trei puteri ale statului, legislative, executive și judecătorești, și pe de altă parte subordonarea pe verticală a instituțiilor componente ale fiecărui subsistem reprezintă o caracteristică fundamentală a sistemului instuțional public.

Evitarea abuzului de putere din partea uneia sau alteia dintre entitățile în cauză, este asigurată de acest mod de organizare și funcționare a instituțiilor care participă la derularea procesului bugetar.

3.3 Elaborarea proiectului bugetului de stat

Începe încă din prima parte a anului anterior celui pentru care se întocmește proiectul de buget.

Această etapă cuprinde la rândul ei o înlănțuire de subetape în care sunt implicate diverse categorii de organe cu atribuții în acest sens.

Legea finanțelor publice stabilește o serie de termene ferme până la care trebuie îndeplinite anumite acte și operațiuni specifice ce compun această etapă a procesului bugetar, după cum urmează:

1) până la data de 31 martie, ordonatorii principali de credite trebuie să depună, la Ministerul Finanțelor Publice, indicatorii macroeconomici și sociali, precum și toată documentația pe care se vor fundamenta apoi, proiectele de buget ale fiecărui ordonator în parte;

2) până la data de 1 mai, Ministerul Finanțelor Publice va înainta Guvernului obiectivele politicii fiscale și bugetare împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget și pentru următorii 3 ani;

3) până la data de 15 mai, Guvernul trebuie să aprobe obiectivele politicii fiscale și bugetare și mai ales limitele de cheltuieli pentru fiecare ordonator principal de credite. El mai are obligația de a informa comisiile de buget, finanțe și bănci ale Parlamentului cu privire la principalele orientări ale politicii sale macroeconomice și ale finanțelor publice;

4) până la data de 1 iunie, Ministrul Finanțelor Publice va transmite ordonatorilor principali de credite, o scrisoare cadru ce va cuprinde descrierea contextului macroeconomic, pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum și limitele maxime de cheltuieli pentru fiecare ordonator în parte, așa cum au fost ele aprobate de Guvern;

5) până la data de 15 iunie, Ministerul Finanțelor Publice va comunica ordonatorilor principali de credite, eventualele modificări ale limitelor de cheltuieli hotărâte de Guvern, în vederea definitivării proiectelor de buget, în conformitate cu acestea;

6) până la dată de 15 iulie, ordonatorii principali de credite au obligația de a definitivă propunerile pentru proiectul de buget și de a le comunica Ministerului Finanțelor Publice însoțite de anexele la proiectele de buget și de estimările pentru următorii trei ani;

7) Ministerul Finanțelor Publice, examinează propunerile pentru proiectele de buget ale fiecărui ordonator principal în parte, și poartă, dacă este cazul, discuții cu aceștia în legătură cu propunerile formulate de ordonatorii principali de credite. În cazul în care, intervin divergente între ordonatorii principali de credite și Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la propunerile pentru proiectul de buget (și în principal cu privire la limitele maxime de cheltuieli stabilite pentru ordonatorii principali de credite), divergența va fi soluționată de către Guvern;

8) Până la data de 1 august, ordonatorii principali de credite au obligația de a definitiva proiectele de buget și anexele la acesta și de a le depune la Ministerul Finanțelor Publice;

9) Până la data de 30 septembrie, Ministerul Finanțelor Publice va întocmi proiectul bugetului de stat și al legii bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și le va înainta Guvernului;

10) Până la data de 15 octombrie, Guvernul își va însuși proiectele bugetului de stat și al legii bugetare anuale și le va înainta Parlamentului în vederea adoptării.

3.4 Aprobarea bugetului de stat și adoptarea legii bugetare anuale

Această etapă a procedurii bugetare, așa cum rezultă din titulatura ei, are în vedere realizarea a două obiective:

• aprobarea proiectului bugetului de stat, care potrivit naturii sale juridice arătată într-o secțiune anterioară, este un program ce cuprinde sarcini și obiective de realizat în anul bugetar pentru care s-a întocmit bugetul;

• adoptarea legii bugetare anuale menite să confere forța juridică de care are nevoie bugetul pentru a putea fi pus în executare.

Sarcina aprobării bugetului de stat și a adoptării legii bugetare anuale, revine Parlamentului care le analizează, le discută și le aprobă pe ansamblu, pe părți, capitole subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz, dar și pe ordonatori principali de credite.

Mai sunt supuse aprobării Parlamentului, cu această ocazie, creditele de angajament pentru acțiuni multianuale. Nu fac obiectul autorizării, estimările pentru următorii 3 ani, întrucât ele reprezintă informări privind necesarul de finanțare pe termen mediu.

Aprobarea bugetului de stat și a legii bugetare anuale se va face ținându-se cont și de propunerile de amendare formulate de comisiile buget, finanțe, bănci și trebuie să se realizeze cel târziu până la dată de 15 decembrie a anului anterior celui pentru care se aprobă bugetul. În timpul dezbaterilor asupra legii bugetare anuale nu pot fi aprobate amendamente la această lege care să determine majorarea nivelului deficitului bugetar.

În cazul în care, nu se realizează aprobarea legii bugetare până la data de 15 decembrie, Guvernul are posibilitatea să solicite Parlamentului aplicarea procedurii de urgență.

Dispozițiile referitoare la această procedură de urgență, au și o consacrare constituțională care arată că, dacă legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent până la adoptarea noilor bugete.În acest caz, legiuitorul însărcinează Guvernul să îndeplinească sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent cu precizarea că, limitele lunare de cheltuieli nu pot depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetului anului precedent sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, dacă acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.

3.5 Execuția bugetului

Ca urmare a promulgării de către Președinte, bugetul se publică în buletinul oficial al țării, acesta devenind operațional și în același timp trecându-se la execuția sa, acest lucru fiind efectuat pe parcursul anului bugetar.

Execuția bugetului de stat constă în încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor aprobate de forul legislativ.

Un proces de o amploare atât de complexă poate antrena un număr consistent de operatori bugetari, aici fiind vorba de aparatul fiscal cu totalitatea de structuri ce le deține, atât centrale cât și teritoriale, structuri de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale, instituțiile bugetare, organisme internaționale ce primesc anumite transferuri de la buget.

Puterii executive îi revine responsabilitatea execuției bugetare, acesta trebuind să dovedească, prin instituțiile sale componente, capacitatea de administrare a procesului de colectare la un nivel cât mai ridicat veniturilor bugetare, și în același timp, procesul de repartizare pe destinațiile stabilite a cheltuielilor bugetare.

Veniturile înscrise în buget constituie limite minime ce trebuie atinse, cu excepția veniturilor din împrumuturi care constituie limite maxime.

La rândul lor cheltuielile bugetare aprobate de forul legislativ sunt considerate limite maxime ce nu pot fi depășite, instituțiile publice care execută bugetul fiind obligate să respecte întocmai destinațiile stabilite pentru fiecare alocație bugetară.

Execuția veniturilor bugetare este un proces diferit față de execuția cheltuielilor bugetare întrucât există mai multe particularități ce țin de conținut și de instituționalitate.

O anumită structură de specialitate a Ministerului Finanțelor Publice realizează monitorizarea operativă a execuției bugetare, această structura sintetizând anumite informații privind încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor.

Asigurarea unui echilibru între venituri și cheltuieli pe tot parcursul execuției bugetare reprezintă obiectul principal al acestei structuri, astfel asigurându-se un echilibru financiar dar și monetar.

În România, printr-o structură de specialitate din subordinea Ministerului Finanțelor Publice, denumită și Trezoreria Statului, se poate realiza încasarea veniturilor cuvenite statului, și în același timp, efectuarea cheltuielilor finanțate din fondurile publice, pe când în alte țări, o altă variantă de încasare a acestor venituri și de efectuare a cheltuielilor poate fi realizată prin intermediul sistemului băncilor comerciale.

Așa cum am menționat, procesul execuției veniturilor bugetare este distinct de cel al cheltuielilor.

În același timp, datorită particularităților specifice ,fiecare categorie de venituri bugetare cunoaște o anumită procedura de executare.

Astfel, de exemplu, în cazul impozitelor directe fazele procedurale ale execuției bugetare sunt următoarele:

1. așezarea;

2. lichidarea;

3. emiterea titlului de percepere;

4. perceperea.

La rândul lor, cheltuielile bugetare parcurg în execuție următoarele faze procedurale:

1. angajarea;

2. lichidarea;

3. ordonanțarea;

4. plata.

Primele trei faze cad în responsabilitatea conducătorilor instituțiilor publice sau înlocuitorilor acestora care poartă generic denumirea de ordonatori de credite bugetare. Aceștia pot fi: principali sau de gradul I, secundari sau de gradul ÎI, terțiari sau de gradul III.

Conducătorii instituțiilor publice sau înlocuitorii acestora, purtând denumirea generică de ordonatori de credite bugetare, au responsabilitatea primelor trei faze. Ei pot fi principali, sau de gradul I, secundari sau de gradul al ÎI-lea, terțiari sau de gradul al III-lea.

Structurilor competente ale ordonatorilor de credite bugetare le revine responsabilitatea îndeplinirii ultimei faze.

În procesul execuției a cheltuielilor publice se răspunde solidar, de către toate persoanele implicate în acest proces, pentru calitatea și legalitatea utilizării banilor publici.

3.6 Încheierea exercițiului bugetar privind bugetul de stat

Încheierea exercițiului bugetar este ultima etapă din cadrul procedurii bugetare, care începe numai după ultima zi (31 decembrie) a execuției bugetare.

Procedura de derulare a încheierii exercițiului bugetar, începe prin depunerea, de către ordonatorii principali de credite, la Ministerul Finanțelor Publice, a situațiilor financiare referitoare la modul în care s –a realizat execuția bugetară aferentă anului bugetar încheiat.

În același timp, Trezoreria Statului trebuie să înainteze Ministerului Finanțelor Publice conturile privind execuția de casă a bugetului de stat.

Pe baza documentelor mai sus arătate (și în urma analizării și verificării lor), Ministerul Finanțelor Publice elaborează contul general anual de execuție a bugetului de stat și îl prezintă Guvernului.

Acest document, trebuie întocmit în structura bugetelor aprobate și cu luarea în vedere a anexelor acestora.

Conturile anuale de execuție a bugetului de stat vor cuprinde, în conformitate cu legea, următoarele:

• la venituri: prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive, încasări realizate;

• la cheltuieli: credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive, plăți efectuate.

Guvernul analizează contul general anual de execuție al bugetului de stat și îl înaintează Parlamentului în vederea aprobării, cel mai târziu până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuție.

Cu această ocazie, Ministerul Finanțelor Publice, întocmește contul general anual al datoriei publice a statului, care va fi prezentat Parlamentului ca anexă la contul de execuție al bugetului de stat.

Înainte ca acest document să fie luat în discuția Parlamentului, el va fi analizat și de către Curtea de Conturi, ce va întocmi, în aces t sens, un raport pe care îl va înainta și ea Parlamentului.

Acest raport al Curții de Conturi prezintă o importanță deosebită, întrucât el cuprinde punctul de vedere obiectiv și specializat al celui mai important organ de control financiar, cu privire la activitatea desfășurată de executiv, în cadrul execuției bugetului de stat.

Astfel, Parlamentul, când va fi chemat să analizeze și să aprobe contul general anual de execuție al bugetului de stat, va avea la dispoziție și raportul Curții de Conturi împreună cu neregulile constatate de către aceasta .

Aprobarea contului general anual de execuție al bugetului de stat, se face prin adoptarea unei legi în acest sens, și are valoarea unei descărcări de răspundere dată executivului în legătură cu execuția bugetului de stat. Dat fiind faptul că, în faza elaborării proiectului de buget Guvernul și -la “însușit”, fapt ce echivalează cu o asumare a răspunderii față de acest document, descărcarea de răspundere dată de Parlament prin aprobarea contului general anual de execuție a bugetului de stat, apare ca o operațiune inversăși firească, în condiții de respectare a legalității.

3.7 Controlul execuției bugetare

Execuția bugetului de stat presupune realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor aprobate prin legea bugetară anuală ce se face sub controlul unor organisme de stat cu răspunderi în activitatea bugetară. Atribuțiile de control ale execuției bugetare sunt îndeplinite de următoarele organe:

1. Parlament, care exercită controlul politic;

Controlul politic se efectuează de către Parlamentul României, în cadrul prerogativelor sale generale de control al activității executive. Parlamentul țării, având sarcina de a aprobă control general anual de execuție a bugetului statului, exercită prin această aprobare controlul parlamentar asupra modului în care a fost executat bugetul de stat în fiecare exercițiu bugetar și ajunge să cunoască exact situația financiară a statului, rezultatele cât și perspectivele.

Pentru cunoașterea și aprecierea situației financiare a statului cu prilejul aprobării de către Parlament a contului general de execuție a bugetului statului este remarcabil că în finalul acestui cont se precizează excedentul ori deficitul bugetului statului, rezultat din comparația veniturilor realizate și cheltuielile efectuate.

În caz de excedent, conform dispozițiilor legale, Parlamentul decide la propunerea Guvernului modul de utilizare a excedentului avându-se în vedere posibilitatea de a repartiza cel puțin o parte din excedent pentru crearea unui fond de tezaur al statului a cărui utilizare să fie decisă în viitor tot de către Parlament.

În ipoteza contrară, în care, din contul general anual de execuție a bugetului statului rezultă deficit, Parlamentul îi revine îndatorirea de a decide, tot la propunerea Guvernului, modul și termenul de acoperire a deficitului, precum și acțiunile necesare pentru a se preveni repetarea deficitelor bugetare.

Hotărârile Parlamentului de acest fel sunt de importantă deosebită în împrejurările în care execuția bugetului anual a fost sprijinită prin împrumuturi interne de stat realizate prin bonuri de tezaur nerambursate ori contractate de Banca Națională.

2. Curtea de Conturi, cară exercită controlul financiar;

La cererea Parlamentului, Curtea de Conturi ca organ suprem de control financiar, poate declanșa controale detaliate asupra conturilor ordonatorilor de credite și a documentelor justificative care au stat la baza operațiunilor bugetare.

3. Ministerul Finanțelor, cară exercită un control administrativ specializat.

Controlul administrativ – financiar sau de specialitate se exercită de către autoritățile puterii executive.

Astfel, potrivit legii nr. 500/2002, privind finanțele publice, Guvernul exercită conducerea generală a activității executive în domeniul finanțelor publice, în acest scop examinând periodic situația financiară, pe economie, execuția bugetului de stat și stabilind măsuri pentru îmbunătățirea echilibrului financiar.

La nivelul Guvernului, funcționează Corpul de Control al Primului Ministru, care, potrivit atribuțiilor legale, poate desfășura acțiuni de control în domeniul execuției bugetului de stat.

Ministerul Finanțelor Publice exercită, în numele statului, controlul în întreaga economie asupra administrării și utilizării fondurilor de la bugetul de stat, a realizării veniturilor bugetare, precum și pentru prevenirea faptelor de evaziune fiscală.

CONCLUZII

Bugetul reprezintă un procedeu economico-financiar, cu caracter evaluativ, programatic și comparativ, compus din două părți, respectiv din partea de venituri și partea de cheltuieli, care se întocmește pentru o perioadă determinată, în legătură cu resursele financiare ale oricărei persoane fizice sau juridice.

După cum se poate observa ne referim la buget, în general, ca instrument de lucru în munca financiară de evidențiere a veniturilor ce se pot realiza și a cheltuielilor ce urmează a fi efectuate într-o perioadă determinată de timp de către orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă sunt subiecte de drept public sau de drept privat.

Din cele arătate mai sus rezultă că bugetul prezintă o serie de caracteristici:

• Este un instrument de lucru în domeniul economico-financiar;

• Este un act de programare pentru viitor a anumitor activități care presupune cheltuirea unor resurse financiare și implicit constituirea acestor resurse;

• Este un act de evidențiere a datelor cuprinse în conținutul său pe măsură ce activitățile programate, se desfășoară;

• Este un act de urmărire a modului în care s-au realizat activitățile programate;

• Este format din două părți, partea de venituri și partea de cheltuieli, fapt ce permite programarea, evidențierea și urmărirea distinctă și comparativă a acestora;

• Se întocmește pentru o perioadă determinată de timp;

• Se referă la resursele financiare, fie ale unei persoane fizice, fie ale unei persoane juridice sau ale oricărei asocieri de persoane, chiar și fără personalitate juridică, dacă asocierea are ca scop îndeplinirea unor obiective concrete ce presupune efectuarea unor cheltuieli (fapt ce implică și căutarea surselor de finanțare pentru realizarea obiectivelor propuse).

Din cele arătate se poate concluziona că, pentru orice activitate cu caracter lucrativ ce urmează să se desfășoare de-a lungul unei perioade de timp determinate, se poate întocmi un buget de venituri și de cheltuieli care să permită programarea financiară a acelei activități, evidențierea și urmărirea modului de realizare (sub aspect financiar) a acelei activități, și nu în ultimul rând previzionarea eficienței financiare a activității respective (prin compararea veniturilor și a cheltuielilor).

Atunci când întocmirea unui buget se referă la activitatea viitoare a unui corp public avem de-a face cu un buget public. Când ne referim la corp public avem în vedere: statul și unitățile administrativ-teritoriale. Fata de cele arătate mai sus, definim bugetul public ca fiind un program prin care se prevăd și se aprobă veniturile și cheltuielile unui corp public pentru o perioadă determinată, adoptat printr-un act normativ, care să îi confere forța juridică necesară punerii lui în aplicare.

Precizăm că, noțiunea de buget public are un conținut abstract, care pleacă de la noțiunea de buget (așa cum le-am și prezentat) cu caracteristici specifice generate de faptul că un astfel de buget aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale (deci unui subiect de drept public) și nu oricărei persoane fizice sau juridice.

Așa cum rezultă și din definițiile anterioare, orice buget, deci și bugetele publice, se compun din două părți: partea de venituri și partea de cheltuieli.

Evidențierea distinctă a veniturilor de cheltuieli permite efectuarea analizei comparative între cele două părți. Astfel, balanța (adică raportul dintre venituri și cheltuieli) bugetară poate fi echilibrată, situație generată de egalitatea dintre total venituri și total cheltuieli. Ea poate, însă, să fie și dezechilibrată, împrejurare în care avem de-a face cu un excedent bugetar (când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile) sau cu un deficit bugetar (când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile).

Atât veniturile bugetare, cât și cheltuielile bugetare sunt părți componente ale unui buget public și ele vor prelua acestă caracteristică împreună cu toate consecințele economice și juridice pe care le implică.

Banii publici (fondurile bănești publice) sunt administrați și circulă prin intermediul bugetelor publice, indiferent la care dintre ele ne-am referi, sub forma veniturilor, respectiv a cheltuielilor bugetare.

Veniturile publice au fost definite în literatura de specialitate ca fiind mijloacele practice de constituire a fondurilor bănești publice.

Modalitățile de realizare a veniturilor bugetare sunt insituite în raport cu necesitatea repartiției venitului național, cu structura economiei naționale, cu gradul de dezvoltare teritorială a țării și cu nivelul de dezvoltare al forțelor de producție.

Veniturile bugetare presupun existența unor surse instituite de lege care sunt prelevate de la persoanele fizice și juridice sub forma impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor surse (amenzi, dobânzi penalități, etc.) și care sunt menite să alimenteze bugetele publice.

Mai mult decât atât, s-a mai arătat că prin venit bugetar se înțelege o sumă de bani care se varsă la buget de către o persoană fizică sau juridică, în conformitate cu legea. Când vorbim despre sistemul veniturilor bugetare ne referim la totalitatea surselor de alimentare a bugetelor publice.

Încheierea execuției bugetare reprezintă etapa încasării veniturilor și efectuării cheltuielilor pentru un an bugetar. Această etapă înseamnă de fapt, întocmirea contului de execuție bugerară, care permite determinarea rezultatelor finale reflectând totalitatea operațiunilor de execuție a bugetului.

În funcție de raportul între venituri și cheltuieli anmul bugetar se poate încheia cu un deficit sau cu un excedent bugerar, acesta fiind de fapt rezultatul execuției bugetare .

Ministerul Finantelor are obligația de a urmări și supraveghea în permanență mersul execuției bugetului și de a prezenta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului cu privire a starea de echilibru a bugetului.

Procesul bugetar reprezinta ansamblul acțiunilor și măsurilor întreprinse de autoritatea statala competenta cu privire la etapele consecutive ale procedurii bugetare: elaborarea proiectului de buget, aprobarea acestuia, executarea sa, incheierea, controlul si aprobarea executiei bugetare.

Durata în timp a întregului proces bugetar cunoaște unele deosebiri, de la o țară la alta.

Luând în calcul etapele procedurii bugatare, aceasta se prelungește pe parcursul a trei ani calendaristici (cazul anualității bugetare), întrucat elaborarea proiectului începe în anul precedent celui pentru care se întocmește, executarea bugetului, continuă în cursul anului respectiv și se definitivează prin contul de încheiere a exercitiului bugetar în anul urmator.

BIBLIOGRAFIE

1. Elena Dragoescu, Finante Publice, Editura "Dimitrie Cantemir" Targu-Mures 2006

2. Iulian Vacarel (coordonator), Finante Publice, Editia aVI-a,Editura Didactica si Pedagogica R.A.

3. Constantin I. Tulai,Finante Publice si Fiscalitate,Casa Cartii de Stiinta,Cluj-Napoca 2003

4. Prof.Univ.Dr. Tatiana Moseanu,Buget si Trezorerie Publica,Editia aIII-a revizuita si completata, Editura DU Style Bucuresti 2000

5. Curs Universitar, Dan Drosu Saguna, Dan Sova, Drept financiar public,Editura All Beck Bucuresti 2005

6. Prof. Univ. Dr. Dan Drosu Saguna, Tratat de Drept Financiar si Fiscal, Bck 2001

7.Legea nr.82/1991, Legea Contabilității republicată

8. Legea nr.500/2002, actualizată 2015

9.OMFP nr.2020/ 2013

10.OMFP nr.1780/2014

Surse web:

http://www.preferatele.com/referate/Principiile_procedurii_bugetare_1104.htm

http://facultate.regielive.ro/fituici/management/finante_publice-25594.html?in=fituici&s=mind

http://facultate.regielive.ro/fituici/management/finante_publice-25594.html?in=fituici&s=mind

http://www.studentie.ro/Referat_BUGETUL_PUBLIC_NATIONAL-nrciteste13246.html