Incheierea Contractelor

Capitolul III

Încheierea contractelor

III.1 Probleme generale

Al treilea capitol dedicat contractelor începe cu determinarea elementelor de validitate ale contractului care sunt considerate a fi: consimțământul parților, capacitatea parților, cauza licita și morală, obiectul contractului și în caz de necesitate și forma acestuia.

Având în vedere că elementele de validitate ale contractelor sunt considerate obiecte ale unei analize distincte făcute de către doctrina națională în cele ce urmează ne vom răsfrânge asupra consimțământului intern al părților contractante cât și asupra acordului extern al acestora.

Acordul intern al părților. Pentru încheierea valabilă a unui contract este necesară întâlnirea a două voințe juridice a părților în vedere modificării, stingerii sau nașterii acestuia.

Întâlnirea celor două voințe reprezintă un proces complex privit ca o analiză în interiorul părți determinat de necesitatea și importanța acordului pe care urmează să îl exprime alături de cealaltă parte contractantă.

În această etapă a formării contractului o importantă relevantă este acordată condițiilor de fond ale acestuia: cauza, consimțământul, capacitatea și obiectul.

Consimțământul parților deși nu are o definiție clară în legislația națională se prezuma ca acesta face referire la o manifestare de voința considerată necesară pentru încheierea valabilă a unui contract civil.

În conformitate cu prevederile art. 1204 Cod civil consimțământul exprimat de părți trebuie să fie serios liber exprimat.

În ceea ce privește latura internă a consimțământului o importanță majoră o are discernământul parților cât și analiza viciilor de consimțământ ce pot să lovească consimțământul.

Un alt element ce este analizat este reprezentat de cauză contractului ce este reglementată prin intermediul articolului 1235 Cod civil și reprezintă motivul principal al nașterii unui contract civil.

Fiind un element esențial al contractului civil acesta trebuie să îndeplinească condițiile de validitatea menționate în articolul 1238 și anume să fie licita și morală sub sancțiunea anulabilității sale sau a nulității absolute a contractului.

Acordul extern al contractului. Această fază a formării contractului numită și faza externă se concentrează asupra exprimării voinței parților care trebuie făcută în așa fel încât să permită încheierea valabilă a contractului.

Această fază a contractului civil desemnează întâlnirea dintre ofertă și acceptare cât și faza premergătoare a încheieri contractelor si anume negocierea.

Deși două elemente ale contractului capacitatea și obiectul contractului sunt reglementare de Codul Civil nu reprezintă decât condiții de forma și nu au o importanță majoră în ceea ce privește mecanismul acordului de voință.

III.2 Procedura anterioară încheieri contractului.

Încheierea contractului se poate face în mod spontan fără necesitatea existenței unei faze precontractuale sau dimpotrivă datorită intereselor existente pentru încheierea contractelor existenta acesteia are un rol major.

Acesta distincție este reglementată și de legiuitorul roman prin intermediul Cod civil ce subliniază că: ,, Contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta"

Faza precontractuală a formari unui contractului poate cuprinde un progres sau un regres întrucât aceasta se poate sau nu finaliza cu încheierea unui contract.

Ținând seama de reglementările codului civil și faptul că acesta faza a formării viitorului contract se poate finaliza sau nu cu o încheiere de contract părțile negociante au dreptul, de a iniția, întrerupe sau înceta negocierile” pe care le poartă.

Importanță acestei faze precontractuale este determinată de formarea acordului de voința al parților ce este considerat și momentul încheieri negocierilor purtate de părțile viitorului contract.

Obligații cuprinse în faza precontractuală.

Ținând seama de reglementările Codului civil faza precontractuală cuprinde o serie de obligații legale aflate în sarcina parților negociante, o serie de obligații implicite cât și o categorie de obligații izvorâte din actele încheiate de părți.

Printre aceste obligații existente în faza precontractuală se numără și: obligația de buna-credință, obligația de confidențialitate, obligația de informare precontractuală cât și obligații rezultate din acordurile existente între părți.

Obligația de buna-credință

Această primă obligație existenta în faza precontractuală este express reglementata de lege fiind o obligație imperativă ce nu poate fi înlăturată și nici limitată prin voința părților contractante.

Mai ușor de definit ar fi manifestările relei credințe ce trebuie eliminate cum ar fi: angajarea într-o negociere fără intenția reală de a încheia un contract sau întreruperea intempestivă a acestora.

Pe cale de consecința cel care inițiază sau întrerupe negocierile fără a avea intenția de a încheia un contract este ținut să răspundă pentru prejudiciul cauzat părți care a acționat pe baza bunei credinței.

Obligația de confidențialitate

Obligația de confidențialitate este reglementată de art 1184 al Codului civil și reprezintă cea dea doua obligație existenta în faza precontractuală.

Cea de-a doua obligație existenta în faza precontractuală este o obligație dispozitivă părțile având posibilitatea să folosească informațiile venite din partea celeilalte părți atât în perioada negocierilor cât și în relația cu alte persoane.

Încălcarea acestei promisiuni atrage răspunderea în culpă a părți răspunzătoare.

Obligația de informare precontractuală

Deși nu este o obligație express reglementata de lege acesta trebuie să fie reținută și această obligație existenta în faza precontractuală considerată a fi legală și implicita.

Obligația de informare precontractuală este o obligație rezultată din definită dolului cuprinsă în interiorul art 1214 al Codului Civil. Sunt considerate obiect al obligației de informare toate informațiile necesare ce trebuie furnizate și celeilalte părți în vederea încheieri contractului de partea care le deține.

Având în vedere că obligația de informare este o obligație de rezultat cel în sarcina căruia cade are obligația de a se asigura că informațiile au fost transmise au ajuns și că au fost înțelese de destinatarul lor.

Este dificil de determinat dacă caracterul obligației de informare este unul contractual sau precontractual întrucât aceasta se formează în mod progresiv pe perioada negocierilor.

În alte domenii de activitate obligația de informare precontractuală aceasta are un caracter express și legal.Cu privire la sancțiunile aplicabile acestea pot fi sancțiuni aplicabile viciilor de consimțământ sau celor contractuale.

O altă parte importantă existenta în faza precontractuală este reprezentată de acordurile precontractuale sunt acele acorduri prin care sunt organizate viitoarele negocieri pentru încheierea contractului sau care fac un rezumat al negocierilor purtate până la un anumit punct și care pot avea un efect mai larg său restrâns.

Din categoria acordurilor precontractuale fac parte: contractele preparatorii, punctajul, pactul de preferință, promisiunea unilaterala de a contracta cât și contratul cadru.

Contractele preparatorii reprezintă o altă categorie a acordurilor precontractuale ce sunt considerate contracte prin care părțile convin să poarte negocierile cu bună credință pentru încheierea unui contract și prin care deopotrivă se organizează în mod convențional negocierile dintre părți.

Punctajul reprezintă acel act prin care părțile fac o recapitulare a negocierilor purtate până la un anumit punct sau prin care se stabilesc anumite puncte comune și care în urma încheieri acestuia puntele comune sunt considerate puncte lămurite

Pactul de preferință reprezintă o altă categorie a acordurilor precontractuale ce sunt acele contracte prin care este preferat un anumit partener contractual în defavoarea altor parteneri contractuali.

O altă categorie de acorduri precontractuale este reprezentată de promisiunile unilaterale de a contracta ce reprezintă acele acorduri preparatorii prin care o parte se obliga să contracteze dacă cealaltă parte dorește.

Dacă în intervalul de timp determinat pentru încheierea contractului beneficiarul pactului alege să încheie contractul acesta va fi încheiat din momentul în care aceasta își exprima opțiunea.

Contractul cadru reprezintă o altă categorie a actelor precontractuale fiind văzut ca un contract prin care părțile stabilesc regulile care vor guverna viitoarele contracte încheiate între acestea.

Cu privire la regimul juridic aplicabil fazei precontractuale este necesar să avem în vedere natura obligațiilor ce sunt fie obligații convenționale sau legale.

Pe cale de consecința dacă obligațiile încălcate sunt de natura legală însemna că sancțiunile aplicabile pentru această încălcare este de natura extracontractuală însă dacă vorbim de încălcări ale unor obligații convenționale vom avea în vedere sancțiuni de natura contractuale subordonate regulilor stabilite de părți prin intermediul unui acord contractual.

III.3. Oferta de a contracta

Faza de negociere a unui contract poate să cuprindă o serie de oferte cât și de contraoferte. Dacă unei oferte nu i s-a răspuns printr-o contraofertă sau dacă i s-a răspuns printr-o pretinsă acceptare ce nu face decât să modifice condițiile ofertei inițiale acest fapt va avea ca principala consecinta considerarea contractul încheiat în aceste condiții să nu fie considerat valabil încheiat.

Oferta de a contracta trebuie să respecte condițiile legale impuse de articolul 1188 aliniat 2 Cod civil însă uneori acordul suficient nu este în măsură să determine nici măcar persoană de la care a emanat oferta.

III.3.1 Noțiune

Oferta reprezintă acea propunere făcută unei persoane sau publicului in general de a încheia un contract în anumite condiții.De asemenea ofertă reprezintă o manifestare unilaterală de voința prin care un terț își face cunoscută intenția de a contracta cât și condițiile în care urmează să se încheie viitorul contract.

Dacă în vechea reglementare nu a fost cuprinsă nici o prevedere legală cu privire la oferta în noua reglementare legiuitorul roman a introdus oferta într-o serie de articole ale Codului civil începând cu art 1187 și până la 1197.

Pentru a fi considerată valabil exprimată din punct de vedere legal oferta trebuie să îndeplinească condițiile cuprinse în articolul 1188 aliniat 2 Cod civil conform căruia Oferta poate proveni de la persoana care are inițiativa încheierii unui contract.

III.3.2 Condițiile ofertei și natura juridică a acesteia

Ținând cont că este o manifestare de voința oferta trebuie să îndeplinească condițiile de validitate generale specifice consimțământului ce sunt cuprinse în dispozițiile articolului 1204 al Codului civil care menționează că acesta trebuie să fie: liber serios și exprimat în cunoștință de cauză.

Având în vedere reglementarea legală a ofertei(Legea 17/2014) la care se adaugă prevederile cuprinse în articolul 1187 vom vedea că condițiile generale ale ofertei sunt: să fie completă să fie ferma și să fie emisă în forma cerută de lege pentru contractul avut în vedere.

Oferta să fie completă

Pentru că oferta să fie considerată completă aceasta trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru îndeplinirea acordului de voințe dintre care cele mai importante elemente sunt considerate forma și obiectul acesteia.

Adesea pentru a fi considerată completă oferta în momentul în care întâlnește acceptarea trebuie să determine formarea contractului văzut ca o consecință a întâlniri acordului de voința al părților.

Astfel în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena cu privire la vânzarea internațională de mărfuri pentru că o propunere de a contracta să fie considerată o ofertă aceasta trebuie să cuprindă în mod obligatoriu tipul mărfii și în mod implicit sau explicit prețul și cantitatea acesteia.

Oferta trebuie să fie ferma

O altă condiție a ofertei se referă la fermitatea acesteia avand ca principală consecință formarea unui contract în mod neechivoc odata cu accptarea sa.

Caracterul neechivoc al unei oferte este determinat de lipsa oricărei îndoieli în legătură cu conținutul acesteia său iar pe cale de consecința dacă o ofertă conține clauza negociabil cu privire la preț, la cantitatea mărfii sau la orice element esențial al acesteia nu poate fi considerată ca fiind o ofertă valabilă.

Oferta trebuie să fie emisă în forma cerută de lege pentru contractul proiectat

Ultima condiție a ofertei aceea a formei pe care trebuie să fie în conformitate cu tipul de contract ce se dorește încheiat aceasta trebuie să îndeplinească condițiile articolului 1187 Cod civil.

Dacă pentru încheierea unui contract se cere ca acesta să îndeplinească ad validitatem pe cale de consecință și oferta de a contracta trebuie să îndeplinească aceiași formă ca și contractul ce urmează a fi încheiat.

Această condiție a ofertei de a contracta este foarte importantă în ceea ce privește anumite mecanisme juridice cum ar fi cele din materia vânzări sau al dreptului de preemțiune.

III.3.3 Forța obligatorie a ofertei

Ținând cont de noile reglementari cuprinse în Codului civil oferta trebuie privită ca un act unilateral ce produce efecte juridice și care are un caracter irevocabil.

Cel mai aplicat principiu în ceea ce privește oferta este cel al forței obligatorii ce se traduce prin faptul că aceasta este irevocabilă.

Dacă oferta nu este menținută pentru un anumit interval de timp această trebuie să fie considerată revocabila. Ținând seama de criteriul revocabilității sau irevocabilității unei oferte determină relizarea distincției între oferta făcută unei persoane prezente sau absente cât și între o ofertă cu termen sau una fără termen.

Având în vedere distincțiile făcute de legiuitor s-au creat o serie de situații care produc efecte proprii printre care amintim: cazul ofertei făcute unei persoane prezente, când oferta este făcute unei persoane absente, cât și între ofertă cu termen și fără termen.

În cazul în care oferta este făcută unei persoane absente problema forței obligatorii a aceste este mult mai complexă decât dacă persoana er fi prezentă.

În această ipoteză oferta este trimisă prin fax email, radio, televiziune fapt ce determina că termenul de realizare al acordului de voințe să fie mai mare decât dacă persoana ar fi de fata fapt ce determina o altă distincție între ofertă cu termen și oferta fără termen.

Oferta făcută în cazul în care persoana este prezenta este reglementată pe baza articolului 1194 aliniat 1 Cod civil reprezentând situația în care cele două părți se afla în același loc fata în fata și fără acordarea unui termen de analizare a acesteia iar pe cale de consecința acest fapt nu determina obligația în sarcina ofertantului numai dacă aceasta este acceptată imediat și fără echivoc.

Ofertă cu termen este acea ofertă ce conține un termen de analizare în mod explicit sau implicit. O astfel de oferta devine irevocabila de îndată ce autorul sau se obliga să o mențină o anumită perioadă de timp sau când este considerată cu termen pe baza acordurilor dintre părți, a uzanțelor sau practicilor statornicite intre părți.

Oferta făcută fără termen este acea ofertă ce nu cuprinde un termen de acceptare dar care trebuie să fie menținută un anumit termen în conformitate cu prevederile art 1191 aliniat 1 Cod civil conform căruia: ,, un termen rezonabil după împrejurări, pentru că destinatarul să o primească, să o analizeze și să expedieze acceptarea.”

Existența unei asemenea prezumții este perfect normală pentru toate ofertele făcute unor persoane absente având în vedere că oferta reprezintă o manifestare de voința ce dorește să producă efecte juridice și pentru că acest fapt să fie posibil este nevoie de existența unui termen rezonabil de menținere a acesteia.

Pe cale de consecința dacă o ofertă fără termen făcută unei persoane ce nu este prezenta se revoca în termenul legal pe care legiuitorul îl considera rezonabil aceasta nu ar putea produce niciun fel de efect juridic.

III.3.4 Retractarea și revocarea ofertei

Încă de la început între cele două noțiuni trebuie făcută o distincție clară astfel dacă retractarea reprezintă o revenire asupra manifestării de voința înainte ca aceasta să ajungă la destinatarul sau pe de altă parte revocarea la rândul său reprezintă de asemenea o revenire a emitentului asupra manifestării sale de voința însă numai după ce aceasta a ajuns la destinatar.

Distincția dintre cei doi termeni se regăsește și în textele legale dar mai cu seamă în Codul civil.

Codul civil definește retractarea sau retragerea ofertei, fie că ea este cu termen sau fară termen, așadar revocabilă sau irevocabilă, adresată unei persoane prezente sau uneia absente, poate avea loc în mod liber și necenzurat oricând până la momentul ajungerii ofertei la destinatar sau cel târziu concomitent cu acest moment.

Dacă emitentul ofertei respecta acesta condiție impusă de Codul civil retractarea acesteia are puterea să împiedice formarea unui viitor contract desființând în mod unilateral orice efect ce poate fi produs de ofertă.

De asemenea Codul definește revocarea ofertei ca fiind actul juridic unilateral de revenire asupra ofertei inițiale și care intervine după momentul ajungerii ofertei la destinatar.

Ținând seama de definiția data revocării de către Codul civil legiuitorul a făcut distincție între două situații de revocare.Pe de o parte avem situația când oferta este irevocabilă datorită existenței unui termen explicit sau implicit de acceptare a ofertei iar cea dea doua distincție face referire la situația când oferta este irevocabilă ca urmare a existenței termenului rezonabil, în condițiile ofertei fără termen adresate unei persoane absente.

Prima distincție referitoare la revocare face trimitere la situația când oferta este irevocabilă datorită existenței unui termen explicit sau implicit de acceptare a ofertei fapt ce determina ca odată ajunsă la destinatar revocarea nu mai produce nici un efect cu privire la oferta emisă.

Pe cale de consecința dacă acceptarea fără rezerve a ofertei intervine în interiorul termenului de acceptare contractul se considera încheiat între cele două părți ținându-se seama de toate consecințele rezultate în urma acestui fapt.

Cea de-a doua distincție face trimitere la situația în care oferta este irevocabilă ca urmare a existenței termenului rezonabil, în condițiile ofertei fără termen adresate unei persoane absente fapt ce nu împiedica formarea contractului intre părți acest fapt realizându-se numai în situația în care revocarea ajunge la destinatar înainte ca acceptarea ofertei să ajungă la emitentul sau.

Această distincție făcută de legiuitor ne arată ca și în condițiile în care este menținută un termen rezonabil oferta poate fi revocata.

Deși oferta este menținută un termen rezonabil aceasta poate fi revocata fapt ce ar nu ar împiedica încheierea contractului dar care poate atrage răspunderea ofertantului pentru revocarea intempestivă a manifestării sale de voință.

Dacă oferta presupune un termen rezonabil de menținere a sa aceasta nu poate fi retractata după momentul în care a ajuns la destinatarul său iar consecința încălcării acestei reguli este punerea în aplicare a principiului forței obligatorii a contractului având în vedere că odată încheiat contractul nu poate fi revocat.

III.3.5 Comunicarea ofertei și caducitatea acesteia

Comunicarea ofertei. Oferta produce efecte juridice abia din momentul ajungerii ei la destinatar, adică la potențialul acceptant. Efectul juridic principal este acela că ofertă cu termen sau cu termen rezonabil prezumat legal, nu poate fi revocată un anumit termen calculat de la data acestei comunicări.

Deși oferta poate fi transmisă pin orice mijloc de comunicare de către emitentul sau către destinatar aceasta poate fi supusă și anumitor condiții de forma dar nu în mod obligatoriu.

În lipsa unei înțelegeri asupra emiterii ofertei intre părțile viitorului contract dacă ne aflam în situația în care aceasta trebuie emisă în forma autentică emiterea unei simple copii este considerată suficientă pentru a determina convingerea destinatarului asupra sa.

Caducitatea ofertei. Caducitatea, este expres reglementată de art. 1195 C. civ și reprezintă acele situații în care oferta nu poate produce efecte datorită unor cauze ce nu țin de emitentul sau.

Oferta act juridic unilateral considerată irevocabila va produce efecte juridice în mod independent de voința emitentului sau de situația juridică a acestuia iar dacă după ajungerea ofertei la destinatar emitentul devine incapabil sau decedează obligațiile rezultate din acesta vor fi respectate de către reprezentantul legal sau moștenitori după caz.

Efectul irevocabilității ofertei se întinde în intervalul de timp cuprins în această iar pentru că contractul să fie considerat valabil încheiat acceptarea ofertei emitentului trebuie să se facă în interiorul termenului de acceptare iar pe cale de consecința după trecerea acestui interval de timp oferta se considera că nu mai este valabilă.

Ținând seama de termenul de acceptare al ofertei aceasta nu mai este valabilă după expirarea acestuia fiind prevăzute mai multe situați în care intervine caducitatea acesteia și anume:

Acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit în ofertă sau în termenul rezonabil dacă oferta este fară termen și adresată unei persoane absente [art. 1195 alin. (1), lit. a) C. civ.]. Ori de câte ori acceptarea ofertei nu ajunge la emitent în termenul stabilit în cuprinsul acesteia sau într-un termen considerat rezonabil contractul dintre părți nu poate fi considerat încheiat iar pe cale de consecința atât oferta emitentului cât și acceptarea destinatarului vor fi considerate caduce.

Destinatarul refuză oferta. Dacă destinatarul își exprimă dorința de nu a accepta oferta în termenul cuprins în aceasta sau în termenul considerat rezonabil pentru acceptarea să oferta nu va produce nici un efect iar pe cale de consecința contractul nu va putea fi încheiat.

Survenirea incapacității sau decesul ofertantului pot să genereze caducitatea ofertei. Odată ce ofertă a fost emisă aceasta va produce efecte juridice în mod independent de voința emitentului sau de situația juridică a acestuia iar dacă după ajungerea ofertei la destinatar emitentul devine incapabil sau decedează obligațiile rezultate din acesta vor fi respectate de către reprezentantul legal sau moștenitori după caz. Cea mai întâlnită situație în care intervine caducitatea bazată pe inalienabilitate sau decesul emitentului este reprezentată de oferta ce are un caracter intuitu personae caz în care emitentul este văzut ca unic executant al obligațiilor rezultate din contractul dintre părți fapt ce va determina caducitatea acesteia.

III.3.6 Natura juridică a ofertei

Deși în doctrina anterioară intrării in vigoare a Noului Cod Civil s-au elaborat o serie de teorii cu privire la răspunderea emitentului dintre care putem aminti teoria antecontractului, teoria răspunderii delictuale sau teoria ofertei – act juridic – izvor de obligații în actuala reglementare nu mai au aceiași importantă întrucât accentul este pus pe actul juridic unilateral văzut că și izvor de obligații.

O scurtă analiză a acestor teorii prezente în reglementarea anterioară în vigoare a Noului Cod Civil este considerată necesară pentru a scoate în evidență noutățile ce au fost aduse odată cu noua reglementare determinată de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.

Prima teorie adusă în discuție este teoria antecontractului ce arata ca obligația emitentului de a menține oferta reprezintă o obligație contractuală și astfel între acesta și destinatar ar lua naștere un antecontract.

Oferta este formată din două părți pe de o parte oferta este fondul acesteia ce face referire la conținutul ofertei ce urmează a fi încheiat de părți iar pe de altă parte este propunerea accesorie ce se referă la termenul de menținere a acesteia ce este menționat fie în mod expres sau în mod tacit.

Cel de-al doilea element al ofertei reprezintă o obligație în sarcina transmițătorului iar pentru destinatar dacă acesta va accepta oferta va reprezenta un beneficiu iar pe cale de consecința între cele două părți va lua naștere un antecontract iar încălarea acestei obligații va atrage răspunderea contractuală a emitentului.

Irevocabilitatea ofertei de a contracta nu poate rezulta dintr-un contract preparatoriu cu atât mai puțin un asemenea tip de contract nu poate fi considerat unul tacit ce poate fi considerat încheiat numai prin simpla transmitere a unei oferte cu termen către destinatar.

Această teorie a fost aspru criticata întrucât acceptarea ofertei de către destinatarul sau este posibilă numai în mod ipotetic fiind greu de demonstrat că destinatarul prin emiterea acesteia și destinatarul prin acceptare și-au exprimat voința și sunt conștienți ca între ei s-a format un antecontract.

Teoria antecontractului este una ce nu poate fi aplicată în realitate având în vedere că între emitorul și destinatarul ofertei nu este un acord de voința până în momentul în care oferta este acceptată fără echivoc iar un antecontract între acestea nu poate fi încheiat fără întâlnirea concordanta a voințelor celor două părți.

Cea de-a doua teorie este teoria răspunderi delictuale în conformitate cu care retragerea intempestivă a ofertei reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea delictuală a transmițătorului iar pe cale de consecința vor fi aplicate dispozițiile cuprinse în dispozițiile articolului 1357 și urm. C. civ.

Așa cum se prevede în Codul civil orice persoană care prin fapta sa produce un prejudiciu altei persoane are obligația să repare acel prejudiciu. Prin intermediul acestei teorii este scos în evidență numai un temei de reparare al unui eventual prejudiciu produs de emițător fără a oferii o explicație cu privire la situațiile în care oferta ar putea fi revocata.

Revocarea intempestivă a ofertei se poate face în situația în care oferta emitentului este adresată unei persoane absente, este făcută fără termen de acceptare iar revocarea acesteia intervine după ce acceptarea destinatarului ajunge la emitent singurul temei de răspundere al acestuia rămâne răspunderea delictuală.

În opinia unor autori exercitarea dreptului de revocare a ofertei de către transmițător se poate realiza numai în anumite situații iar în caz contrar acesta ar reprezenta un abuz de drept.

Ținând cont de aceasta opinie exprimată de uni autori revocarea intempestivă a unei oferte îl face pe transmițătorul sau să treacă din sfera licitului în sfera ilicitului prin săvârșirea unui abuz de drept a cărui unică consecința este atragerea răspunderii delictuale.

Răspunderea civilă delictuala este construită pe baza principiului reparări în natura a prejudiciului cauzat destinatarului acesteia care în vechea reglementare consta în considerarea că inoperanta a ofertei făcută și deci lipsita de efecte.

Instanța are puterea să pronunțe sub formă de titlu reparatoriu ca acel contract este încheiat numai în situația în care destinatarul ofertei s-a hotărât să accepte oferta sau s-a hotărât să accepte în termenul stabilit în oferta sau în termenul considerat rezonabil.

Ultima teorie adusă în discuție este teoria ofertei-act juridic-izvor de obligații în concepția căreia ofertă cu termen fie că este vorba de un termen express sau tacit reprezintă un act juridic unilateral capabil să dea naștere unui raport între transmițător și destinatar.

În vechea reglementare această teorie nu avea un temei juridic puternic dat fiind faptul că nu exista o reglementare a actului juridic unilateral și de aceia trebuia considerat liber revocabil.

În situația în care vechea reglementare nu oferea ofertei forța valoarea de act juridic unilateral aceasta nu poate constitui temeiul irevocabilității acesteia în anumite situați sau că oferta este esențialmente revocabila.

Odată cu intrarea în vigoare al Noului Cod Civil legiuitorul stabileste reguli stricte în ceea ce priveste revocarea ofertei(1191-1195 Cod civil) dându-se totodată o reglementare de principiu actelor juridice unilaterale prin intermediul articolelor 1324-1329 ale aceluiași cod.

Făcând o comparație între nouă și vechea reglementare vom vedea că oferta nu poate fi văzută de cât că un act juridic unilateral care poate fi definită ca fiind un act juridic unilateral supus comunicării, astfel încât, el va produce efecte „din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”

Definiția data ofertei se contopește perfect cu regulile referitoare la comunicarea acesteia întrucât acest fapt se poate realiza până la ajungerea să la destinatar sau concomitent cu aceasta iar dacă acest lucru nu este posibil oferta trebuie să fie menținută un anumit interval de timp.

Pentru a scoate și mai mult în evidență necesitatea că oferta să fie văzută ca un act juridic unilateral în cazul ofertei cu termen aceasta trebuie văzută ca o promisiune unilaterala în conformitate cu prevederile art. 1327 C. civ.

Oferta de a contracta cu termen de acceptare, reprezintă un act unilateral prin care ofertantul se obligă să mențină această ofertă un anumit interval de timp, adică să nu o revoce iar regimul juridic aplicabil acesteia..

III.4 Acceptarea ofertei

III.4.1 Noțiunea, reglementarea și natura juridică a acceptării

Acceptarea constă în manifestarea voinței juridice a unei persoane de a încheia un contract în condițiile stabilite în oferta ce i-a fost adresată în acest scop. Ținând cont de faptul reprezintă un consimțământ acordat pentru încheierea unui contract aceasta trebuie să îndeplinească toate condițiile referitoare la consimțământul persoanelor.

Reglementarea acceptări este cuprinsă în interiorul articolelor 1196-1200 C. civ. iar în cazul în care pentru aceasta nu este pretinsa o anumită formă simpla acceptare este considerată suficientă pentru că contractul să fie considerat valabil încheiat.

Asemenea ofertei natura juridică a acceptări aceasta trebuie văzută ca un act juridic unilateral ce este supus comunicării și care se supune regulilor cuprinse în interiorul art 1326 C. Civ.

Acceptarea ofertei va produce efecte încă din momentul în care acesta a ajuns la transmițătorul ei chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de acceptarea destinatarului din motive ce nu îi sunt imputabile.

III.4.2 Condițiile și felurile acceptării ofertei

Acceptarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții cu privire la conținutul său:

Să fie pură și simplă, ceea ce presupune că destinatarul ofertei să o accepte fără echivoc așa cum a fost transmisă de către emițătorul ei și fără a propune modificări ale acesteia. Ținând cont de această condiție acceptarea trebuie să reprezinte numai o confirmare venită din partea destinatarului a ofertei emitentului iar în cazul în care sunt formulate modificări pentru aceasta ele nu trebuie să aducă atingere fondului ofertei.

Să fie neîndoielnică, această condiție scoate în evidență necesitatea acceptării ofertei de către destinatarul sau și indiferent dacă este acceptată prin acte sau fapte juridice trebuie făcută fără echivoc.

Să nu fie tardivă, o condiție esențială a acceptări face referire la faptul că aceasta trebuie să se producă în interiorul termenului de acceptare și de asemenea aceasta trebuie să ajungă la ofertant în interiorul termenului prevăzut în oferta pentru că în caz contrar aceasta ar fi caduca.

Să fie emisă în forma cerută de lege pentru valabilitatea contractului proiectat-această ultima condiție pe care acceptarea trebuie să o îndeplinească face referire la respectarea formei pe care trebuie să o respete în funcție de contratul ce urmează să fie încheiat.

În ceea ce privește felurile acceptării aceasta este de două feluri și anume expresa și tacita.

Acceptarea tacită reprezintă acea acceptare ce rezulta din atitudinea sau acțiunile destinatarului ofertei iar începerea executării obligațiilor rezultate din contract coincide cu acceptarea destinatarului.

În conformitate cu prevederile art. 1186 alin. (2) C. civ. , contractul se consideră încheiat și atunci când destinatarul ofertei „săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod”

O altă problemă legată de acceptarea tacită fare referire la necesitatea determinări dacă tăcerea sau inacțiunea destinatarului ofertei reprezintă neacceptarea ofertei transmițătorului.

În principiu tăcerea sau inacțiunea destinatarului ofertei nu constituie o modalitate de exprimare a consimțământului destinatarului cu privire la oferta transmițătorului însă există situații în care practică sau legea permite ca prin tăcerea să destinatarul să accepte oferta.

O astfel de situație face referire la reconducțiune sau relocațiune când tăcerea exprima acceptarea locatorului cu privire la manifestarea locatarului de a continua contractul de locațiune fapt ce determina acceptarea relocațiuni.

Cu privire la tăcere sau inacțiune prevederile Codului civil cuprinse în interiorul art. 1196 alin. (2) ne arată ca tăcerea sau inacțiunea nu valorează acceptare din partea destinatarului ofertei și numai în anumite situații express reglementate de lege, prin acordul parților, prin practici sau uzanțe ori din alte împrejurări acestea pot valora acceptare din partea destinatarului.

III.4.3 Retractarea acceptării ofertei și comunicarea acceptării ofertei

În ceea ce privește acceptarea și aceasta poate fi retractata în condițiile impuse prin art 1199 C. civ. Cea mai importantă condiție pentru că retractarea să își producă efecte este reprezentată de necesitatea că acceptarea ofertei să nu fi ajuns la transmițătorul acesteia sau ca retractarea să ajungă la acesta odată cu acceptarea destinatarului.

Dacă retractarea destinatarului nu a ajuns la transmițător înainte ca acceptări sau concomitent cu acest moment nu se mai poate aduce în discuție retractarea acceptării ori revocarea ofertei întrucât contractul se considera încheiat și guvernat de principiul forței obligatorii.

Cu privire la comunicarea acceptări aceasta trebuie făcută prin mijloace „cel puțin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant, dacă din lege, din acordul părților, din practicile statornicite între acestea sau din alte asemenea împrejurări nu rezultă contrariul”

Asemenea ofertei și acceptarea produce efecte din momentul ajungerii sale la destinatar „chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ele din motive care nu îi sunt imputabile”

III.5 Momentul încheierii contractului

Datorită faptului că majoritatea contratelor regăsite în legislația națională sunt consensuale momentul încheieri contratului va fi același cu cel al realizări acordului de voințe al părților.De la această regulă sunt excepții contratele solemne ce sunt considerate încheiate în momentul finalizări formalităților prevăzute de lege pentru validitatea acestora.

Determinarea momentului în care contractul este încheiat are o importanță majoră din mai multe motive:

Din momentul în care contractul este încheiat este aplicabil principiul forței obligatorii iar ofertă și acceptarea nu mai pot fi revocate.

Raportat la momentul încheierii contractului sunt analizate elementele de validitate ale contractului dintre părți iar consecință a acestui fapt este reprezentată de recunoașterea motivelor de nulitate ale acestuia.

În cazul în care există mai multe legi ce se consideră a fi aplicabile contractului momentul încheierii acestuia va reprezenta principala modalitate de soluționare al conflictului de legi

Ținând cont de momentul încheieri contractului vor începe să curgă anumite termene legale cum ar fi termenul de prescripție extinctivă sau cel suspensiv ori extintivă

În cazul contractelor translative ce au ca obiect bunuri mobile momentul încheieri contractului constituie momentul de transfer al dreptului de proprietate sau a altor drepturi legale de la vânzător la cumpărător

Reprezintă un criteriu de determinare a locului încheieri contractului

Determinarea momentului încheierii contractului între persoane prezente.

Stabilirea momentului încheieri contractelor între persoane prezente nu ridica probleme având în vedere că momentul încheieri sale coincide cu cel al acceptării ofertei de către destinatarul său integral și fără rezerve.

Un astfel de tip de oferta dacă nu este acceptat de îndată de destinatarul sau rămâne fără efecte iar transmițătorul acesteia nu este obligat să o mențină o anumită perioadă de timp cu excepția acelor situații în care s-a obligat în mod direct sau prin orice alt mijloc să o mențină o anumită perioadă de timp chiar dacă este adresată unei persoane prezente.

Determinarea momentului încheierii contractului între persoane neprezențe.

În ceea ce privește dificultatea determinări momentului încheieri contractului între persoane ce nu sunt prezente aceasta este determinată de faptul că oferta este transmisă prin poștă curier, telegraf, telex, e-mail etc iar între transmiterea ofertei și acceptarea acesteia trece un anumit interval de timp.

Pentru o determinare mai ușoară a momentului încheieri contractului ținând cont de faptul că oferta se adresează unei persoane absente doctrina a propus mai multe modalități și sisteme de soluționare:

Sistemul emisiunii sau declarațiunii acceptării conform căruia contractul se consideră a fi încheiat în momentul în care destinatarului se decide să accepte oferta destinatarului chiar dacă acceptarea să nu a fost transmisă către acesta. Acest sistem a fost reglementat de art 1533 al vechiului Cod civil prin care se arata că „primirea mandatului poate să fie tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului”.

Acest sistem de determinare al momentului în care contractul este considerat încheiat a ridicat numeroase probleme în ceea ce privește aplicarea lui în practică întrucât prin intermediul său se susține că momentul încheieri contratului depinde doar de voința destinatarului „care, deși a semnat înscrisul cuprinzând acceptarea, ar putea să-l trimită mult mai târziu, ori să nu-l trimită deloc”.

Sistemul expedierii acceptării reprezintă o altă modalitate de determinare al momentului încheieri contractului conform căruia contractul este considerat încheiat în momentul în care acceptantul își expediază acordul de voința către emitentul ofertei. Acest sistem de drept poate fi criticat di două motive: pe de o parte pentru că între momentul acceptări și cel al ajungeri la ofertant oferta făcută poate fi retrasă iar pe de altă parte transmițătorul nu poate considera contratul încheiat atâta timp cât nu a luat la cunoștință de acceptarea destinatarului acesteia.

Sistemul recepțiunii acceptării conform căruia contractul dintre părți se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ajunge la ofertant indiferent dacă scrisoarea sau telegrama este sau nu pusă în cutia poștală, predată la poartă, secretariat sau serviciul de curier al întreprinderii. Numai într-un asemenea moment, acceptarea se definitivează, neputând fi revocată.

Sistemul informării sau luării la cunoștință reprezintă ultima modalitate de determinare a momentului încheierii contractului conform căreia momentul real de încheiere al contractului este acela în care emitentul ofertei i-a cunoștință de acceptarea destinatarului.

Acest sistem de determinare a momentului încheieri contractului a fost consacrat prin intermediul art. 35 Cod comercial care astăzi este abrogat dar care încă este considerat aplicabil și contractelor civile.

Acest mecanism de determinare al momentului încheieri contractului prezintă două mari dezavantaje pe de o parte încheierea contractului dintre părți depinde de voința transmițătorului care deși a primit acceptarea destinatarului nu i-a cunoștință de aceasta iar pe de altă parte oferă posibilitatea emitentului ca în fața instanței să afirme că deși a primit documentul de acceptare din partea destinatarului nu a luat cunoștință de aceasta încercând astfel să fraudeze interesele destinatarului.

Ținând cont de aceste două mari dezavantaje ale acestui sistem de determinare al momentului încheieri contractului legiuitorul a înțeles că cea mai bună modalitate de determinare este cea cuprinsă în sistemul recepției acceptării așa cum s-a întâmplat și în celelalte legislații moderne.

În conformitate cu prevederile acestui sistem încheierea contractului trebuie să se realizeze în interiorul termenului de acceptare astfel ca o acceptare tardivă a ofertei venite din partea emițătorului nu mai are ca și principala consecința încheierea contractului.

În sistemul nostru de drept aceasta modalitate de determinare al momentului încheieri contractului este consacrata prin dispozițiile articolului 1200 alin. (1) C. civ ce face trimitere la momentul în care oferta nu mai poate fi retractare iar contractul este considerat încheiat („Oferta, acceptarea, precum și revocarea acestora produc efecte numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ele din motive care nu îi sunt imputabile”.).

O consacrare și mai clară a acestui mecanism este cuprinsă în articolul 1186 alin. (1) C. civ ce prevede că „Contractul se încheie în momentul și în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile”.

Momentul încheierii contractului prin acceptarea implicită.

Un contract se considera încheiat în momentul în care oferta a fost acceptată în mod implicit și fără echivoc de către destinatarul său iar Codul civil prin art art. 1196 alin. (1) prevede ca „orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă (…)”.

Contractul se considera încheiat dacă destinatarul ofertei emițătorului începe executarea obligațiilor contractuale sau printr-o comunicare făcută prin intermediul unei terțe persoane prin care se comunica încheierea acestuia sau printr-o inacțiune în conformitate cu practicile statuate între acestea.

Ținând cont de prevederile Codului civil „contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.”

În conformitate cu prevederile legale s-au detectat două modalități de determinare al momentului în care contractul este considerat încheiat și anume:

Dacă prin lege sau prin uzatele statornicite intre părți nu sunt stabilite criterii de la care se considera încheiat contractul acesta se considera încheiat prin simpla înștiințare a ofertantului de încheierea acestuia

Ca o excepție de la prima modalitate dacă prin lege sau prin uzatele existente între părți exista precizări cu privire la determinarea momentului de la care contractul se considera încheiat după îndeplinirea practici stabilite între acestea.

III.6 Locul încheieri contractului

Determinarea locului de încheiere al contractul are o importanță practică atât în domeniul dreptului procesual civil cât și în ceea ce privește dreptul internațional privat.

În ceea ce privește importanta determinării locului de încheiere a contractul în sfera dreptului procesual civil acesta reprezintă un criteriu important de determinare a competentei instanței în cazul apariției unor litigii intre părțile contractante.

Cu privire la importanța practică a locului încheieri contractului în domeniul dreptului internațional privat aceasta reprezintă principala modalitate de stabilire a normei aplicabile în cazul unui contrat cu elemente de extraneitate în cazul unui conflict de legi.

Un criteriu important de determinare al locului de încheiere al contractului este reprezentat și de momentul încheierii acestuia astfel ca locul încheieri unui contract va corespunde cu locul în care s-au întâlnit acordul de voința al părților contractante.

În ceea ce privește contractele încheiate între persoane prezente locul încheieri acestora corespunde cu cel în care se realizează ofertă și acceptarea părților contractante.În legătură cu contratele încheiate între persoane neprezențe acesta se considera încheiat în locul unde emitentul ofertei primește acceptarea destinatarului ce poate fi domiciliul sau reședința acestuia ori în oricare alt loc stabilit de către transmițător.

În materia dreptului internațional privat importanta acordată locului încheieri contractului a fost redusă iar în conformitate cu prevederile tratatului de la Roma acesta nu mai are nici o importanță.

Un alt domeniu în care importanta locului încheieri contractului scade este reprezentat de domeniul competentei jurisdicționale având în vedere faptul că locul încheieri contractului nu mai reprezintă un criteriu de determinare a legii aplicabile în caz de conflict de legi.

Întorcându-ne la reglementarea internă din domeniul dreptului procesual civil locul încheieri contractului nu reprezintă un criteriu de determinare al competentei instanței ce va fi investită în cazul apariției unui litigiu intre părți ci mai degrabă criteriu de determinare al competentei este reprezentat de locul îndepliniri obligațiilor contractuale.

Soluția pe care legiuitorul național a adoptat-o este greșită însă aceasta este corectată prin aplicarea prioritară a normelor de drept comunitar chiar și în domeniul dreptului procesual civil.

III.7 Probleme speciale privind stabilirea conținutului contractului în raport de ofertă și acceptare

Ținând cont de importanță să cat și datorită faptului că reprezintă o problemă delicată conținutul contractului are nevoie de reguli clare de reglementare pe care legiuitorul le-a concretizat ținând cont de anumite elemente cum ar fi concursul împrejurărilor ce stau la baza încheierii sale, apelul la documente precontractuale sau extracontractuale cât și modalitățile specifice în care acesta se încheie.

Acordul asupra elementelor esențiale – acordul suficient. Ținând cont de prevederile legale contractul se considera încheiat în momentul în care părțile contractante și-au exprimat acordul cu privire la elementele esențiale ale acestuia realizându-se astfel acordul suficient al părților.

Cu privire la elementele secundare (clauzele explicite sau implicite) cuprinse în interiorul contractului acestea pot fi analizate și acceptate de părți prin intermediul unor convenții viitoare ce vor fi atașate ulterior contractului.

În cazul în care părțile nu se pot pune de acord cu privire la clauzele contractuale instanță are puterea să se pronunțe cu privire la acestea însă nu va putea decât să aducă o completare a acordului deja existent între părți ce va reprezenta o interpretare a voinței parților făcând un apel la dispozițiile dreptului comun.

Clauză de „fuziune” și clauzele extrinseci.Cu ajutorul acestor clauze părțile pot înlătura din conținutul contractului orice element extrinsec sau folosit în faza precontractuală iar dacă în interiorul contractului nu sunt prevăzute asemenea clauze de fuziune vor fi aplicate dispozițiile art 1201 C. civ ce prevedere faptu că:,,dacă prin lege nu se prevede astfel,părtile sunt ținute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere’’

Clauzele standard. Clauzele standard reprezintă „stipulațiile stabilite prealabil de una dintre părți pentru a fi utilizate în mod general și repetat și care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte”

Acest tip de clauze este folosit cu precădere în contractele de adeziune ținând cont de faptul că sunt stabilite de una dintre părți fără a oferi posibilitatea celeilalte părți să i-a parte la negocieri.Pe lângă acest tip de clauze în faza negocierilor părțile pot să mai utilizeze și alte tipuri de clauze cum ar fi clauze-tip, cât și la clauze negociate iar în cazul apariției unui conflict de legi clauzele negociate, prevalează asupra clauzelor standard”.

În cazul existenței unui conflict între clauzele standard propuse de părți legiuitorul obligă ca în cuprinsul contractului să fie cuprinse „clauzele comune în substanța lor, cu excepția cazului în care una dintre părți notifică celeilalte părți, fie anterior momentului încheierii contractului, fie ulterior și de îndată, că nu intenționează să fie ținută de un astfel de contract.”

Soluție propusă de legiuitor nu acoperă toate situațiile în care poate apărea un conflict de clauze existând situații în care deși părțile nu s-au pus de acord asupra posibilelor conflicte acestea apar. O astfel de situație este reprezentată de cazul în care pârțile și-au executat obligațiile contractuale chiar dacă nu sunt de acord cu anumite aspecte ale contractului.

Clauzele surprinzătoare sau neuzuale. Clauze neuzuale sunt acele clauze standard care prevăd în folosul celui care le propune fiind enumerate intr-un mod nen-limitativ prin dispozițiile articolului 1203 astfel: a) limitarea răspunderii; b) dreptul de a denunța unilateral contractul; c) dreptul de a suspenda executarea obligațiilor; d) care prevăd în detrimentul celeilalte părți decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului; e) care prevăd limitarea dreptului celeilalte părți de a opune excepții; f) care restrâng dreptul celeilalte părți de a contracta cu alte persoane; g) care prevăd reînnoirea tacită a contractului (desigur, nu este vorba de contractele pentru care legea însăși prevede acest lucru); h) care prevăd legea aplicabilă (alta decât cea stabilită de dreptul comun); i) clauzele compromisorii prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești.

Enumerarea cuprinsă în interiorul definiției date clauzelor surprinzătoare sau neuzuale are ca efect enumerarea stipulațiilor ce se încadrează într-una din categoriile cuprinse în definiție ca fiind netransparente și ținând cont de această situație legiuitorul a prevăzut faptul că „nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte”

Odată utilizată o clauză neuzuală partea ce a acceptat o astfel de clauza trebuie să facă dovada înțelegeri acesteia căci în lipsa unei astfel de înțelegeri nu își va produce efectele.Acceptată în mod express de către una dintre părțile contractuale determina obligația acesteia de a arăta clauza ce face obiectul acceptării sale.

Concluzi

În conformitate cu prevederile Noului Cod Civil cuprinse în articolul 1166 contractul este definit ca, acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane (realizat, încheiat, format, s.n.) cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic".

Contractul este un act juridic rezultat în urma acordului a două sau mai multe persoane cu cea mai mare reprezentativitate determinată de însăși aplicarea în practică a acestuia având ca și finalitate îndeplinirea scopurilor urmărite de părțile contractante.

Realizând o sinteză a definițiilor prezente în legislația romană de la 1864 având ca și sursă de inspirație codul civil francez de sorginte napoleoniană cât și definiția prezentă în legislația actuală contractul poate fi definit ca fiind o înțelegere între două sau mai multe persoane, încheiată în condițiile legii, ce produce efecte (mijloace) juridice în vederea realizării intereselor (scopurilor) părților.

Clasificarea contractelor prezintă o importanță majoră atât practică cât și teoretică fiind necesară pentru identificarea caracteristicilor fiecărui tip de contract prevăzut de Codul Civil de la 1864 cât și de cel actual.

Având în vedere necesitatea clasificări contractelor pentru identificarea particularităților fiecărui tip de contract prezent în legislația națională trecută sau actuală doctrina clasifică contractele în funcție de următoarele criterii: conținutul și corelația lor, modul de formare și de executare, scopul urmărit etc.

De asemenea o importanță majoră o are încheierea contractului atât practic cât și teoretic raportată la mai multe criterii cum ar fi: locul, momentul iar în funcție de acestea se stabilesc reglementările legale aplicabile fiecărui tip de contract menționat în legislația națională.

În concluzie contractul reprezintă principala formă pe care o îmbracă relațiile sociale de drept privat rezultat în urma exprimări voinței a două sau mai multe persoane indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice ce au ca și scop îndeplinirea unui obiectiv comun.

Bibliografie

Boyer Laurent, Droit civil, vol. II, Contract, Ed. Litic, Paris 1989.

Boyer Laurent, Contract et conventions, în Rep de Droit civil, Ed Dalloz, Paris, 1993.

Calais-Auloy Jean, Franck Steimmentz, Droit de la consemnation, Ed Dalloz, Paris, 2000.

Chauvel Patrick, Consentement, în Rep Civil, Ed Dalloz, Paris, 2007.

Ghestin Patrick, La formation du contract, Ed LGDT, Paris, 1993.

Leș Ioan, Noul cod de procedura civilă, Comentariu pe articole, vol. ÎI, Articolele 1-499, Ed CH Beck, București, 2011.

Giocovici Juanita, Dreptul consumației, Ed Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006.

Mousseron Jean-Marc, Technique contractuelle, Ed Francis Lefebre, Paris, 1999.

Rawach E, La portee des clauses tendant ă exclure le role des documents precontractuels dans l ’interpretation du contrat, în Rec, Ed Dalloz, 2001.

Regulamentul de la Roma I, 17 Iunie, 2010.

Popa Ionuț Florin, Obligația de informare în contractele sinalagmatice, în revista Dreptul, 2002.

Pop Liviu, Tratat de drept civil. Obligațiile vol. ÎI Contractul, Ed Universul Juridic, 2009.

Shroter, în Schlectriem Peter, Schwenzer Ingeborg, Commentary on the U.N. Convention on the Internațional sale of goods, Oxford, University Press.

Statescu Constantin, Bârsan Corneliu, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed All, București, 1997.

Stoica Valeriu, Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Ed All, București, 1997.

UNDROIT principles 2010.