Incetarea Contractului de Leasing
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. Aspecte introductive
I. 1. Noțiunea contractului de leasing
I. 1. 1. Caracterele juridice ale contractului de leasing
I. 1. 2. Natura juridică a contractului de leasing
I. 2. Clasificarea contractului de leasing
CAPITOLUL II. Cuprinsul și forma contractului de leasing
II. 1. Cuprinsul contractului de leasing
II. 2. Forma contractului de leasing
II. 2.1. Condiții de formă ale contractului de leasing
II. 2. 2. Valoarea de titlu executoriu a contractului de leasing
CAPITOLUL III. Încheierea contractului de leasing
III. 1. Procedura încheierii contractului de leasing
III. 2. Publicitatea contractului de leasing
CAPITOLUL IV. Efectele contractului de leasing
IV. 1. Obligațiile locatorului/finanțatorului
IV. 2. Obligațiile locatarului/utilizatorului
CAPITOLUL V. Încetarea contractului de leasing
V. 1. Expirarea duratei contractului de leasing
V. 2. Rezilierea contractului de leasing
V. 3. Situații speciale de încetare a contractului de leasing
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Contractul de leasing reprezintă o tehnică de finanțare modernă, care presupune un risc relativ ridicat și care vine să dea satisfacție agenților economici care nu pot obține credite bancare sau care evită grevarea bunurilor mobile sau imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri.
Interesul practic al contractului de leasing este de a asigura finanțarea integrală prin fonduri împrumutate a unei investiții, fără ca beneficiarul să constituie ,după cum am precizat, măsuri asiguratorii; aceasta din urmă reprezintă elementul distinctiv principal față de tradiționala creditare a investițiilor.
Scopul principal al lucrării de față este de a reprezenta, în toată complexitatea sa, contractul de leasing, relativ nou pentru societatea noastră, de a-i dezvălui neajunsurile și lacunele în legislația noastă, prezentarea unei sinteze, cât și a analizei raționale asupra acestui subiect.
Primul capitol al lucrării debutează cu definirea noțiunii de contract de leasing, însoțită de disputele cu privire la natura sa juridică, generate de asemănările acestuia cu alte contracte de drept comercial.
Cuprinsul și forma contractului de leasing sunt prezentate în cadrul capitolului al doilea al lucrării de față, urmând ca procedura încheierii și publicitatea contractului de leasing să constituie obiectul prezentării din capitolul al treilea.
Efectele contractului de leasing, respectiv obligațiile părților contractante, precum și modalitățile de încetare a contractului care face obiectul prezentării de față sunt discutate pe larg în ultimele două capitole.
În cuprinsul lucrării sunt prezentate, printre altele, avantajele contractului de leasing, ca modalitate de finanțare a investițiilor, spre deosebire de alte modalități de creditare a acestora, care de cele mai multe ori sunt evitate de investitori.
Pe de altă parte, în studiul de față am inserat aspecte comparative al contractului de leasing din dreptul intern față de prevederile conveției UNIDROIT asupra leasingului financiar internațional, care conferă beneficiarului posibilitatea de a opta pentru o lege sau alta care să guverneze contractul astfel încheiat.
Contractul de leasing este un contract complex, o tehnică de finanțare relativ nouă pentru legislația noastră, prin urmare a reprezentat o provocare pentru doctrină să îi stabilească natura juridică, efectele specifice acestui tip de contract, delimitându-l de alte contracte cu care prezintă asemănări, dintre care amintim contractul de vânzare-cumpărare și contractul de locațiune.
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE
Ca instrument juridic de finanțare a investițiilor, leasingul este o creație de origine americană, care, de-a lungul timpului, a fost perfecționat și s-a răspândit în lumea întreagă. Leasingul satisface dorința de promovare a comerțului, de permanentizare a legăturilor dintre furnizori, bănci comerciale și beneficiari, constituind o tehnică modernă de creditare pe termen lung sau mediu, dar nu financiară, ci în bunuri mobile și imobile.
Un prim pas în pătrunderea înțelesului termenului de leasing îl constituie analiza rațiunilor care au stat la baza apariției acestui tip de contract și a necesităților cărora trebuie să le răspundă.
Astfel, încă din antichitate a fost observat faptul că un bun aduce beneficii prin utilizarea sa, fără ca dreptul de proprietate în sine să contribuie în vreun fel. De altfel, folosința unui lucru nu este neapărat condiționată de calitatea de proprietar a utilizatorului. La baza evoluției contractului de leasing stă fiducia, o formă de credit existentă în dreptul roman prin care creditorul își asigura recuperarea creditului rezervându-și dreptul de proprietate asupra unui bun al împrumutatului, urmând a retransmite acest drept împrumutatului după achitarea datoriei. Acest transfer de proprietate nu era întotdeauna însoțit și de remiterea efectivă a bunului către creditor, beneficiarul împrumutului devenind un detentor precar, mai exact un chiriaș, având în vedere că plătea periodic o anumită sumă cu titlu de chirie pentru folosința bunului.
Nu există o continuitate în evoluția acestui tip de act juridic, specific dreptului roman, către actualul contract de leasing, apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, asemănările existente între fiducia și leasing ar putea să ajute în determinarea naturii juridice a acestui contract, cel puțin la nivel teoretic.
Termenul de leasing, de origine engleză, derivă din to lease, care înseamnă a închiria.
În țara noastră, leasingul a fost reglementat prin O.G. nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.
Noțiunea generică de leasing desemnează atât operațiunea în ansamblul său, cu toate raporturile juridice pe care le presupune, dar și contractul de leasing propriu- zis, de aceea se impune o analiză prealabilă a distincției dintre acestea.
Contractul de leasing stricto sensu reprezintă actul bilateral încheiat între finanțator/locator și utilizator/locatar.
Operațiunea de leasing reprezintă un complex de raporturi juridice (o tranzacție tripartită) care cuprinde, pe lângă contractul propriu-zis de leasing, toate celelalte consecințe legale decurgând din încheierea contractului la care iau parte un producător sau un furnizor de bunuri, un finanțator, în speță societatea de leasing, și un utilizator , indiferent dacă este vorba despre o persoană fizică sau juridică.
Operațiunea de leasing presupune și contractele accesorii pe care participanții le încheie, și anume: contractul de vânzare- cumpărare între furnizor și finanțator, contractul de asigurare a bunului ce formează obiectul leasingului, mandatul dintre finanțator și utilizator.
În forma sa inițială, Ordonanța prevedea că prin operațiunea de leasing o parte, denumită locator, se angajează la indicația altei părți, denumită utilizator, să cumpere de la un terț și să confere folosința și posesia unui bun mobil sau imobil, în scopul exploatării sale comerciale sau pentru consumul final. Ulterior, s-a admis ca finanțatorul să fie și furnizor sau finanțatorul să fie chiar furnizorul. În reglementarea actuală a Ordonanței, operațiunea de leasing se poate realiza atât în varianta inițială, cât și în varianta perfecționată a reglementării actuale.
Totuși, în doctrină, problema esențială pe care o ridică noțiunea de contract de leasing o reprezintă existența sau inexistența unui asemenea contract: este leasingul un contract sau o operațiune formată dintr- un complex de contracte?
În common law nu se face deosebirea între contractul de leasing și operațiunea de leasing; nici în dreptul internațional cele două noțiuni nu se diferențiază, tocmai datorită importanței practice reduse a unei astfel de distincții.
Contractul de leasing s-a dovedit eficient în cazul investițiilor pe termen mediu și lung, atât în tranzacțiile naționale, cât și acelea internaționale.
Contractul de leasing internațional se derulează potrivit clauzelor generale ale contractului de leasing intern, cât și potrivit clauzelor specifice tranzacțiilor internaționale.
Legea nr. 105-1992 conferă părților posibilitatea de a desemna prin contract autoritățile și legislația statului unuia dintre contractanți sau a unui stat terț, incidente contractului. Părțile vor ține cont în stabilirea legislației care guvernează raporturile acestora și ale autorității competente, în caz de litigiu și de prevederrile referitoare la soluționarea litigiilor cuprinse în acordurile bilaterale de promovare și protejare reciprocă a investițiilor, dacă ele provin din state care au încheiat între ele asemenea acorduri.
Convenția UNIDROIT asupra leasingului financiar internațional este incidentă atunci când locatarul/utilizatorul și locatorul/finanțatorul își au sediul în state contractante, sau atunci când atât contractual de furnizare, cât și contractual de leasing sunt guvernate de legea statului contractant.
Convenția, care consacră principalele drepturi și obligații ale părților, are caracterul de regulă general și se aplică tuturor contractelor de leasing, dacă prin acestea nu s-a renunțat în mod expres la beneficial contractului.
Convenția care constituie cadrul general în baza căruia se derulează operațiunile de leasing și se soluționează litigiile apărute, lăsând pe seama dreptului comun determinarea instanțelor competente de soluționarea litigiilor, guvernează, în conformitate cu prevederile ordonanței, operațiunile de leasing financiar, referitoare la echipamentele, cu excepția acelora care trebuie utilizate în principal de către locator/finanțator cu titlu personal, familial sau casnic.
Părțile contracului de leasing internațional pot insear în contract o clauză compromisorie, beneficiind de posibilitatea soluționării eventualelor litigii pe cale de arbitraj.
De asemenea, părțile pot introduce în contract o clauză de impreviziune, ori un pact de menținere a valorii referitoare la prestațiile monetare, evitând astfel riscurile decurgând din fluctuațiile monedei.
În temeiul unor asemenea clauze, societatea de leasing își rezervă dreptul la indexarea redevențelor datorate de locatar/utilizator, în temeiul clauzei de impreviziune, atunci când obligațiile părților devin imposibil de executat ori executarea ar duce la falimentarea părții, contractul va înceta.
În raporturile cu furnizorul, beneficiarul se poate prevala de clauza ofertei concurente pentru a obține modificarea sau rezilierea contractului.
I.1. NOȚIUNEA CONTRACTULUI DE LEASING
În Europa, francezii au fost primii care au furnizat o definiție a contractului de leasing, considerându-l o operațiune prin care o întreprindere închiriază, în scopuri profesionale, bunuri imobiliare aflate în proprietatea sa, beneficiarul închirierii putând să devină cel târziu la expirarea contractului proprietar al imobilului sau al unei părți a acestuia. Deși se referă doar la leasingul imobiliar, această definiția surprinde elementele principale ale contractului, și anume o închiriere urmată de un transfer de proprietate. În momentul de față, doctrina franceză privește leasingul prin prisma funcțiilor economice pe care le îndeplinește. Astfel, acesta reprezintă o formă de finanțare a unei investiții, garantată cu dreptul de proprietate asupra obiectului investiției.
Legislația italiană, pe de altă parte, definește leasingul într-o manieră deosebit de simplă și de concisă, ca fiind închirierea bunurilor mobile sau imobile, pe care finanțatorul le dobândește sau le confecționează, în funcție de indicațiile dat de utilizator, acesta din urmă asumându-și toate riscurile pe timpul valabilității contractului, având și dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locațiune, cu condiția de a plăti prețul stabilit la data închirierii.
Legea română definește contractul de leasing, pe baza dispozițiilor Ordonanței, ca fiind acel contract prin care o parte numită locator/finanțator transmite dreptul de folosință asupra unui bun proprietatea sa celeilalte părți, numită locatar/utilizator, în schimbul plății periodice a unei sume de bani, denumită rată de leasing, cu dreptul locatarului/utilizatorului ca, la expirarea duratei contractului, să opteze pentru cumpărarea bunului, prelungirea contractului sau încetarea raporturilor contractuale.
Acestă definiție privește leasingul din punct de vedere juridic, iar nu prin prisma efectelor sale în plan economic, ca în cazul altor legislații europene. Maniera deosebit de concisă în care este realizată definiția are și unele dezavantaje, împunând restricții în ceea ce privește interpretarea; acest lucru se evidențiază mai ales în privința bunurilor care pot face obiectul material al unui asemenea act juridic. Astfel, este exclusă posibilitatea ca bunurile respective să fie produse sau construite de către locator/finanțator ori ca proprietarul inițial al bunurilor să fie însuși locatarul/utilizatorul.
Spre deosebire de complexa operațiune de leasing care este bazată pe o relație trilaterală, contractul de leasing se încheie între două părți, și anume locatorul/finanțatorul și locatarul/utilizatorul.
Locatorul/finanțatorul este partea contractantă care transmite dreptul de folosință asupra unui bun proprietatea sa locatarului/utilizatorului.
Locatarul/utilizatorul este partea contractantă care, în schimbul plății ratelor de leasing, beneficiază de dreptul de folosință asupra bunului, iar la expirarea duratei contractului are dreptul de a opta fie pentru cunpărarea bunului, fie de a prelungi sau înceta raporturile contractuale.
Contractul de leasing poate avea ca obiect bunuri imobile, precum și bunuri mobile corporale de folosință îndelungată, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, drepturilor de autor și a bunurilor necorporale. Începând cu anul 2004, prin derogare de la cele menționate mai sus, se admite că dreptul de utilizare a programelor pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra acestor programe, poate face obiectul contractelor de leasing. Trebuie menționat că nu sunt excluse bunurile care ar putea face obiectul unei concesiuni.
Elementele definitorii ale contractului de leasing sunt:
obiectul contractului de leasing îl formează bunurile mobile sau imobile care servesc activității economice ale utilizatorului, de regulă, cu caracter de investiție;
cumpărarea de către o persoană în vederea închirierii a unor bunuri potrivit indicațiilor primite de la locatar/utilizator;
închirierea bunurilor unui locatar/utilizator în schimbul unei rate de leasing;
perioada mare de locațiune care în cazul contractului de leasing imobiliar este fixă, fără să fie cu mult mai scurtă decât durata de folosință a obiectului închiriat;
utilizarea bunului de către beneficiar în scopuri profesionale potrivit obiectului de activitate;
caracterul financiar al contractului de leasing deoarece el constituie un mijloc de a obține un credit;
posibilitatea locatarului/utilizatorului la împlinirea termenului contractului de a opta fie pentru continuarea contractului, fie pentru încetarea acestuia;
leasingul este o operațiune bazată pe interesele complementare prezente ale persoanelor care participă la încheierea contractului de leasing, astfel încât fiecare dintre părțile contractante să realizeze un beneficiu ce depinde de ceilalți parteneri și de nevoile lor economice;
locatarul/utilizatorul care își exercită opțiunea de a cumpăra bunul la expirarea duratei contractului devine proprietar al bunului, fără efecte retroactive, plătind un preț socotit în considerarea plăților efectuate cu titlu de chine, adică în considerarea valorii sale reziduale.
Fiind o creație a economiei moderne, aflată sub semnul eficienței, contractul de leasing prezintă o serie de avantaje, dintre care amintim:
utilizarea efectivă a mijloacelor fixe, iar nu proprietatea, este aducătoare de profit;
nu proprietatea echipamentelor vechi și depășite moral reprezintă un avantaj pentru societate, ci obținerea cu un capital minim investit în echipamente moderne și performante;
în stabilirea priorității leasingului, raportat la contractul de vânzare-cumpărare, trebuie să se ia în considerare durata de viață a bunurilor care fac obiectul contractului, condițiile contractului de leasing cu referire specială la ratele de leasing, diferența valorică a celor două contracte, dobânzile percepute și avantajele obținute prin facilitățile fiscale;
recurgând la sistemul leasingului, locatarul/utilizatorul își asigură mașinile și utilajele, fără cheltuielile imediate de investiții, la nivelul tehnicii mondiale, fără riscuri, printr-un sistem original de finanțare din partea locatorului/finanțatorului sau furnizorului. Pe această cale, locatarul/utilizatorul beneficiază de reducerea cheltuielilor de producție, de credite curente pentru plăți, precum și de un rabat, în măsura în care va cumpăra bunul închiriat;
condițiile speciale ale creditului bancar, care implică constituirea unor garanții, plata dobânzilor, a comisionului pentru serviciile prestate de societatea bancară, dreptul băncii de a modifica unilateral contractul, retragerea sau limitarea creditului, justifică pe deplin avantajele creditării prin sistemul leasingului.
leasingul imobiliar este net avantajos creditului ipotecar pentru investiții imobiliare, deoarece locatarul/utilizatorul nu este ținut să depună o garanție sub forma constituirii unei ipoteci și nici un avans. Locatarul/utilizatorul, deși nu dispune de mijloacele financiare necesare pentru cumpărare, beneficiază în procesul de producție de utilaje moderne, asigurând direcționarea fondurilor disponibile activității curente;
modalitatea de rambursare a creditului sub forma ratelor de leasing, fără plata unui avans, facilitează programarea riguroasă a cheltuielilor și prefigurează exercitarea dreptului de opțiune al locatarului/utilizatorului- cumpărarea bunului la prețul rezidual ori folosirea în continuare cu o rată de leasing redusă.
În același timp, locatarul/utilizatorul este dotat cu mijloace de producție moderne, eficiente, având posibilitatea de a face față concurenței acerbe. El poate conveni cu furnizorul ca acesta din urmă să înlocuiască bunul care constituie obiectul contractului de leasing cu altul modern, fiind astfel ferit de efectele distructive ale uzurii morale.
și din punctul de vedere al furnizorului leasingul își dovedește efectele benefice;
în cazul leasingului, folosit ca formă de privatizare, statul este avantajat, deoarece își păstrează temporar proprietatea activelor, putând fi vândute ulterior ântreprinzătorului;
avantaje există și pentru întreprinzător, deoarece acesta derulează activități economice complexe, de anvergură, deși nu dispune de resurse financiare suficiente;
la rândul său, locatorul/finanțatorul este avantajat, deoarece își plasează capitalul pe termen mediu sau lung, obținând beneficii reale prin sistemul dobânzilor pentru creditul acordat, prin vânzarea sau relocațiunea bunului la expirarea duratei contractului de bază, când creditul a fost, în cele mai frecvente cazuri, recuperat.
În orice caz, contractul de leasing este asociat unui comerț modern, rapid și ușor adaptabil la cerințele pieței, căruia i se deschide largi perspective de utilizare.
În momentul de față, contractul de leasing reprezintă soluția optimă pentru întreprinderile care încearcă să se dezvolta, necesitând achiziții de noi utilaje și echipamente, dar care nu au puterea financiară cerută de un asemenea proces. Prin această modalitate de finanțare se evită și contractarea de credite de la bănci, credite care presupun garantarea lor cu bunuri mobile sau imobile.
Pe plan extern, comunitatea internațională, preocupată de armonizarea și unificarea reglementărilor comerciale internaționale și ținând seama de multitudinea operațiunilor de leasing derulate la scară mondială, a inițiat un proiect de convenție internațională, care s-a finalizat cu adoptarea Convenției Unidroit asupra leasingului financiar internațional.
I.1.1. CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE LEASING
Din definiția contractului de leasing rezultă și caracterele juridice ale acestuia, care sunt în mare parte asemănătoare cu trăsăturile contractului de locațiune, date fiind asemănările cu acesta. Astfel, conform opiniei majoritare, contractul de leasing este sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual și cu executare succesivă. Conform unor opinii separate se consideră că sunt caractere juridice ale contractului de leasing și caracterul negociat, comercial, intuitu personae și translativ de folosință.
Contractul de leasing are caracter bilateral (sinalagmatic) în sensul că, prin încheierea sa, dă naștere unor obligații reciproce și interdependente. Locatorul/finanțatorul se obligă să asigure folosința liniștită, pe o anumită perioadă de timp, a bunului obiect al operațiunii, în timp ce obligația principală a locatarului/utilizatorului este să plătească la termen ratele de leasing.
S-a exprimat în doctrină opinia potrivit căreia contractul de leasing ar avea un caracter sinalagmatic imperfect deoarece, în temeiul art.14 alin.2 din O.G. nr. 51/1997, locatarul/utilizatorul este privat de ambele efecte special ale unui contract sinalagmatic, anume, dreptul să invoce excepția de neexecutare a contractului sau să ceară rezilierea acestuia.
Caracterul oneros al contractului de leasing rezultă din faptul că ambele părți contractante urmăresc un folos patrimonial la încheierea acestuia.
Contractul de leasing are un caracter comutativ deoarece existența și întinderea obligațiilor reciproce sunt cunoscute de către ambele părți din chiar momentul încheierii contractului. Acest caracter trebuie subliniat în condițiile existenței în contractul de leasing a unor clauze legale, stabilite în art. 6 din Ordonanță, precum și a clauzelor convenționale.
Contractul de leasing este un contract consensual deoarece se încheie prin simplul acord de voință al părților. Pentru protejarea intereselor părților, contractul se încheie în formă scrisă. Forma scrisă, cerută în art. 7 din O.G. nr. 115/1997, este prevăzută de legiuitor ca mijloc de probă, iar nu pentru validitatea actului juridic.
Contractul este cu executare succesivă deoarece pe durata existenței contractului locatarul/utilizatorul folosește bunul care formează obiectul contractului și plătește eșalonat și la termenele prevăzute prin acordul părților ratele de leasing. Datorită acestui caracter, în cazul neîndeplinirii culpabile a obligațiilor de către una dintre părți, cealaltă parte este în drept să ceară rezilierea contractului care va produce efecte numai pentru viitor. Așa cum s-a precizat în doctrină, în privința dreptului la acțiune în cazul neexecutării obligațiilor din contract, de exemplu în caz de neplată a ratelor de leasing, acesta se prescrie în condiții specifice. Astfel, pentru fiecare prestație va curge un termen de prescripție distinct.
Contractul de leasing are un caracter intuitu personae în ceea ce privește locatarul/utilizatorul, fiind încheiat în considerarea persoanei acestuia din punctul de vedere al solvabilității. Într-o opinie separată leasingul este un contract intuitu pecuniae, fiind încheiat de locator/finanțator în considerarea posibilității pe care o are locatarul/utilizatorul să restituie creditul. O eventuală situație financiară precară a potențialului locatar/utilizator, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, ar putea determina locatorul/finanțatorul să renunțe la încheierea contractului de leasing.
În cazul bunurilor cu destinație comercială și industrială, succesorul locatarului/utilizatorului trebuie să respecte condițiile de exploatare prevăzute în planul de exploatare de la momentul încheierii contractului.
Caracterul intuitu personae al contractului de leasing face ca locatarul/utilizatorul să își păstreze această calitate pe toată durata de derulare a operațiunii de leasing până la completa realizare.
Atunci când imperativele realizării contractului de leasing nu mai pot fi realizate din varii motive, se poate pune în discuție, ca un remediu, cesiunea contractului, care are ca efect subrogarea terțului în locul locatarului/utilizatorului. Evident, acest lucru presupune, în prealabil, negocieri pentru stabilirea clauzelor cesiunii din care elementul principal îl reprezintă prețul cesiunii, care are în vedere stadiul derulării leasingului și transferul bunului care face obiectul contractului de leasing, care poate avea loc cu o parte din activul cedentului.
Obligațiile cedentului față de locator/finanțator sunt preluate în integralitate, fără nici o modificare, cu acordul locatorului/finanțatorului, sub sancțiunea contractului de cesiune.
Cum leasingul are ab initio un caracter intuitu personae, element ce îl diferențiază de locațiune, posibilitatea locatarului/utilizatorului de a ceda contractul de leasing presupune convenția expresă a părților și respectarea condițiilor convenite în contractul principal, dar și posibilitatea de a conveni în mod contrar, cu acordul locatorului/finanțatorului, sub sancțiunea ca acesta din urmă să ceară în justiție executarea obligațiilor sau rezilierea contractului.
Cum Codul Civil nu reglementează cesiunea obligațiilor, obiectul cesiunii leasingului se limitează la drepturile locatarului/utilizatorului, care rămâne pe mai departe obligat față de locator/finanțator, cedentul garantând numai existența dreptului de folosință la data încheierii convenției, nu și îndeplinirea obligațiilor locatorului/finanțatorului.
Desigur, la rândul său și locatorul/finanțatorul poate ceda contractul de leasing, cesionarul substituindu-se locatorului/finanțatorului inițial, ca o parte în contract.
Deși poziția economică puternică a societăților de leasing și existența unor clauze prestabilite creează aparența în conformitate cu care contractul de leasing este un contract de adeziune, nu pot fi ignorate o serie de prevederi legale care menționează expres stabilirea unor clauze prin negocierea părților, de unde și caracterul negociat al contractului de leasing.
În doctrină se afirmă că enumerarea cuprinsă în art. 3 din Codul Comercial este enunțiativă, iar nu limitativă, în sensul că legiuitorul a menționat cele mai frecvente acte de comerț la momentul adoptării codului. Contractul de leasing reprezintă o faptă de comerț chiar dacă nu este expres prevăzută la enumerarea de la art. 3, deoarece la data redactării actului normativ operațiunea nu apăruse. Caracterul comercial al leasingului a fost confirmat și printr-o decizie de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Contractul de leasing nu este prin sine translativ de proprietate, pe toată durata sa, dreptul de folosință revenind altei persoane decât titularul dreptului de proprietate. Faptul că la sfârșitul perioadei de leasing locatarul/utilizatorul are un drept de opțiune în sensul cumpărării bunului nu înlătură această afirmație, ci, dimpotrivă, subliniază faptul că dreptul de proprietate nu trece la utilizator cât timp contractul de leasing este în derulare, de unde și caracterul translativ de folosință.
Conform unei opinii separate, constituie caracter al contractului de leasing faptul că este titlu executoriu în cazurile prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 51/1997.
I.1.2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE LEASING
Venind ca o noutate în materia dreptului privat european, leasingul a dat naștere la numeroase dispute teoretice în ceea ce privește natura sa juridică. Deși tendința inițială a fost aceea de a încadra acest tip de operațiuni în tipare tradiționale, în sfera contractelor de locațiune, de vânzare cu plata în rate, de credit cu garanții speciale, majoritatea teoreticienilor dreptului privat european au fost nevoiți să accepte în final că se află în fața unui nou tip de contract, a unei instituții de sine stătătoare. Deși prezintă asemănări cu contractele tradiționale, leasingul nu poate fi considerat ca fiind o varietate a vreunuia dintre acestea.
Contractul de leasing reprezintă, din punct de vedere economic, un instrument specific de finanțare, care are ca obiect anumite bunuri mobile sau imobile necesare activității comerciale, fondurile bănești neputând constitui obiect al contractului de leasing.
Cu privire la natura juridică a contractului de leasing, în literatura juridică au fost avansate și opinii conform cărora contractul de leasing este unul sui generis, complex, original, care îmbină diferite insituții juridice, precum și opinii potrivit cărora contractul de leasing este un contract propriu de finanțare fiind o fuziune de tehnici juridice.
Din punct de vedere juridic, contractul de leasing reprezintă un act juridic complex, care cuprinde mai multe raporturi juridice la care iau parte locatorul/finanțatorul, furnizorul și locatarul/utilizatorul. Aceste raporturi juridice sunt asemănătoare contractelor de vânzare-cumpărare și de locațiune din dreptul comun, în sensul că locatorul/finanțatorul cumpără bunul de la furnizor și îl dă spre folosință locatarului/utilizatorului, nu dobândește prin urmare dreptul de proprietate asupra bunului care face obiectul contractului de leasing.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat între locator/finanțator și furnizor și efectele acestuia, legiuitorul admite anumite drepturi locatarului/utilizatorului, cu toate că acesta nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare. Acesta din urmă are posibilitatea să aleagă furnizorul, iar contractul de vânzare-cumpărare se încheie în condițiile expres stabilite de locatar/utilizator. În temeiul contractului de leasing, drepturile derivate din contractul de vânzare-cumpărare se transmit locatarului/utilizatorului, cu excepția dreptului de dispoziție. În doctrină aceste drepturi ale locatarului/utilizatorului se explică prin existența unui mandat.
Astfel, în legătură cu vânzarea, intervine, încă de la începutul discuțiilor, un contract de mandat între cumpărător și utilizator. De altfel, în momentul în care utilizatorul a ales bunul, el cere o factură proformă în care sunt enunțate toate caracteristicile bunului, printre care și prețul acestuia; în baza acestei facturi, locatarul/utilizatorul se adresează locatorului/finanțatorului cu care semnează contractual de locație. Din acest moment ia naștere un mandate în temeiul căruia locatorul/finanțatorul se obligă la cumpărarea bunului, de la furnizorul desemnat în contract, și, deci, plata prețuilui fixat de către locatar/utilizator și furnizor. Și tot din acest moment locatarul/utilizatorul este abilitat să îndeplinescă operațiunile tehnice necesare sau formalitățile vamale, dacă provine din import, formalități valutare, etc.
În temeiul acestui mandat primit din partea locatorului/finanțatorului, locatarul/utilizatorul, care nu va deveni dobânditor (proprietar) al bunului, discută cu vânzătorul condițiile cumpărării, prețul, modalitățile de livrare, etc. Cumpărarea se realizează juridic, în persoana insituției finanțatoare. Dacă însă discuțiile dintre locatarul/utilizatorul viitor și vânzător au început mai înaninte ca locatarul/utilizatorul să fi luat contact cu instituția finanțatoare, atunci nu se poate spune că acesta este mandatar al cuiva, cid oar că el se face forte că va adduce contribuția unui locator/finanțator, iar din momentul în care intervine acesta din urmă, vânzarea se perfectează, intrând în vigoare la momentul încheierii procesului-verbal de predare, încheiat între vânzător și locatar/utilizator.
Cu alte cuvinte, contractul de mandat intervine într-un al doilea timp, la momentul încheierii procesului-verbal de recepție, adresat în contradictoriu cu furnizorul și prin care se atestă că materialul este conform cu cel comandat.
În sfârșit, locatarul/utilizatorul mai acționează ca mandatar al proprietarului (locatorul/finanțatorul) la îndeplinirea formalităților administartive pe care le comportă încheierea afacerii. În afară de cele enunțate anterior, locatarul/utilizatorul mai are mandatul de a sta în justiție și dispune de o acțiune împotriva furnizorului dacă este necesar.
Contractul de locațiune prin care locatorul/finanțatorul transmite locatarului/utilizatorului dreptul de folosință asupra bunului obiect al contractului de leasing conferă acestuia din urmă dreptul ca, la expirarea duratei convenției, să opteze fie pentru cumpărarea bunului-doctrina recunoaște existența unei promisiuni de vânzare din partea locatorului/finanțatorului-, fie pentru prelungirea sau încetarea contractului.
Prin urmare, contractul de leasing nu poate fi încadrat în tiparele clasice ale Codului Civil, deoarece acesta reprezintă un act juridic complex, cu reguli specifice, care îi asigură finalitatea și care îl deosebește de alte contracte prevăzute de legislația în vigoare.
Astfel, contractul de leasing se deosebește de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, cu mențiunea că la contractul de leasing transferul dreptului de proprietate asupra bunului de la locator/finanțator către locatar/utilizator are loc la expirarea duratei contractului, sub rezerva opțiunii locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, în timp ce la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, dreptul de proprietate asupra bunului se transmite la momentul încheierii convenției.
Contractul de leasing se deosebește de contractul de locațiune de tip clasic. În contractul de leasing, locatarul/utilizatorul este implicat în procurarea bunului de către finanțator care urmează să îi fie dat în folosință, situație pe care nu o întâlnim în contractul de locațiune. O altă deosebire semnificativă între cele două tipuri de contracte se referă la condițiile de încetare a contractului de leasing înainte de expirarea duratei sale care sunt mult mai restrictive, neputând fi denunțat unilateral. În sfârșit, la expirarea duratei contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are dreptul să opteze pentru cumpărarea bunului obiect al contractului, spre deosebire de locațiune pentru care nu există prevederi în acest sens.
Confuziile care se creează între cele două tipuri de contracte se datorează asemănărilor dintre contractul de leasing și, respectiv, contractul de locațiune, dintre care amintim:
obligația utilizatorului de a plăti periodic o sumă de bani proprietarului este comună cu obligația locatarului;
obligația finanțatorului de garanție pentru evicțiune este asemănătoare cu cea a locatorului;
ambele contracte sunt cu executare succesivă, sinalagmatice, consensuale și cu titlu oneros.
În ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate, contractul de leasing se deosebește de contractul de locațiune-vânzare, în care vânzătorul își rezervă dreptul de proprietate asupra bunului, până la plata ultimei rate din prețul bunului. În cazul contractului de leasing, transferul dreptului de proprietate asupra bunului de la locator/finanțator la locatar/utilizator reprezintă o facultate a acestuia din urmă. Conform unei păreri doctrinare, pe lângă existența unui drept de opțiune al utilizatorului, în cazul contractului de leasing intervine o separație între proprietatea fiduciară și economică-juridică, prima revenind utilizatorului; in contrast, locațiunea-vânzarea nu presupune divizarea proprietății, ci doar o menținere a titlului în patrimoniul vânzatorului, până la plata integrală a prețului de către creditorul creditat.
În cele din urmă, există deosebiri esențiale și între contractul de leasing și cel de creditare, prin care se transferă o sumă de bani, cu obligația împrumutatului de a o restitui la scadență. Prin contractul de leasing se finanțează procurarea unui bun și nu a unei sume de bani; nu este o formă de vânzare pe credit, deoarece locatorul/finanțatorul rămâne proprietarul bunului până la expirarea contractului și manifestarea opțiunii locatarului/utilizatorului în sensul cumpărării bunului pe care l-a avut în folosință.
I. 2. CLASIFICAREA CONTRACTULUI DE LEASING
Practica comercială a impus mai multe forme ale contractului de leasing, care se deosebesc în funcție de următoarele criterii: natura bunului care face obiectul contractului, părțile contractante, conținutul ratelor de leasing, specificul tehnicii de realizare,etc.
Contract de leasing mobiliar și contract de leasing imobiliar. După natura obiectului, contractul de leasing poate fi mobiliar sau imobiliar.
Contractul de leasing mobiliar are ca obiect bunuri mobile, precum utilaje, echipamente, mașini,etc., cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, piesele de teatru, manuscrisele, brevetele, drepturile de autor și bunurile necorporale, cu mențiunea că programele de calculator pot face obiectul contractului de leasing.
Contractul de leasing imobiliar are ca obiect bunurile imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinație. Leasingul imobilir a a fost introdus în România ca urmare a necesității de a găsi o modalitate eficientăpentru privatizarea regiilor autonome, precum și a societăților și companiilor naționale.
Leasingul mobiliar prezintă interes pentru relațiile economice internaționale, deoarece se referă la echipamentul industrial.
Contract de leasing direct și contract de leasing indirect. În raport de persoana furnizorului, contractul de leasing poate fi direct sau indirect.
Contractul de leasing direct presupune încheierea contractului între furnizor și locatar/utilizator. Se consideră tot contract de leasing direct chiar și atunci când acesta este încheiat între locator/finanțator, care are și calitatea de furnizor, și locatar/utilizator.
Contractul de leasing indirect reprezintă operația clasică de leasing, și anume, contractul este încheiat între finanțator și utilizator cu privire la un bun procurat de finanțator în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu furnizorul.
În dreptul american este întâlnit și termenul de synthetic lease, care din punct de vedere juridic este un leasing direct, dar din punct de vedere fiscal, este asociat leasingului financiar.
Contract de leasing financiar și contract de leasing operațional. În funcție de conținutul ratelor de leasing, contractul de leasing este financiar sau operațional.
Contractul de leasing financiar și contractul de leasing operațional sunt definite de art. 7 pct. 7 și 8 din Legea nr. 571/2003, de Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 343/2006.
Contractul de leasing financiar este acel contract care îndeplinește cel puțin una din următoarele condiții:
riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul în care contractul de leasing produce efecte;
contractul prevede expres transferul dreptului asupra bunului care face obiectul leasingului către locatar/utilizator la momentul expirării contractului;
locatarul/utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferența dintre durata normală de funcționare maximă și durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcționare maximă, exprimată în procente;
perioada de leasing depășește 80% din durata normală de funcționare maximă a bunului care face obiectul contractului de leasing (perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit) ;
valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului.
Rata de leasing financiar este, potrivit O. G. nr. 51/1997, “cota-parte din valoarea de intrare a bunului și dobânda de leasing, care se stabilește pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul părților” .
Contractul de leasing operațional este acel contract de leasing încheiat între locator și locatar, care nu îndeplinește condițiile contractului de leasing financiar.
Distincția dintre contractul de leasing financiar și cel operațional prezintă interes practic cu privire la stabilirea ratelor de leasing.
Contract de lease-back și contract de leasing comun. În funcție de specificul tehnicii de realizare a operațiunii de leasing, contractul de leasing este, potrivit ordonanței, contract de lease-back și contract de leasing comun.
Contractul de lease-back este contractul prin care o persoană fizică sau juridică vinde un bun unei societăți de leasing pentru a-l utiliza în sistem de leasing, cu dreptul sau obligația de răscumpărare a bunului la expirarea duratei contractului.
Acest tip de leasing evidențiază caracterul de operațiune financiară a leasingului, întrucât scopul încheierii sale îl constituie obținearea unor mijloace financiare de către utilizator. Prin lease-back sau sale and lease-back (vânzare și închiriere apoi) , utilizatorul care are în proprietate utilaje tehnice, dar nu dispune de mijloacele financiare necesare pentru desfășurarea unor activități, are posibilitatea să obțină capital fără a pierde dreptul de folosință asupra echipamentelor.
Contractul de lease-back este astfel folosit ca și instrument de procurare de fonduri bănești. Vânzând bunul societății de leasing, proprietarul primește prețul bunului în temeiul contractului de leasing (o sumă de bani) și va continua să folosească bunul, în schimbul ratelor de leasing (sume de bani mai mici) , iar la expirarea contractului, va redeveni proprietarul bunului.
Contractul de leasing comun asigură posibilitatea folosirii unui bun în sistem de leasing de către mai mulți utilizatori.
Conform ordonanței, bunurile care fac obiectul unui contract de leasing pot fi utilizate în sistem de leasing de mai multe societăți comerciale, dacă între acestea și locator/finanțator există o convenție în acest sens. Ordonanța permite, de asemeni, încheierea contractului de leasing între două sau mai multe societăți de leasing în calitate de locator/finanțator și locatarul/utilizatorul, dacă s-a convenit în acest sens.
În doctrină, în funcție de specificul tehnicii de realizare a operațiunii de leasing, sunt recunoscute și alte variante ale leasingului : leasing experimental, în care se urmărește să se promoveze vânzarea de mașini-unelte și utilaje industriale; time sharing sau leasingul ordinatoarelor, care se practică pentru închirierea în comun a calculatoarelor electronice și a altor utilaje; renting este o operațiune simplă care se realizează pe o perioadă scurtă de timp. Contractul de renting se utilizează pentru închirierea pe termen scurt a mijloacelor de transport și a altor utilaje și aparate. Bunurile se închiriază în mod succesiv iar proprietarul este obligat să asigure și serviciul necesar.
Master leasingul, sau leasingul de containere, este utilizat de către societățile de transport și este determinat de avantajele pe care le are cărăușul prin închirierea containerelor, față de achiziționarea acestora, care implică cheltuieli suplimentare legate de organizarea unei exploatări eficiente, întreținerea și repararea containerelor, ori pregătirea unui personal calificat.
Leveraged leasing, utilizat în situația în care obiectul contractului îl constituie echipamente de mare valoare, presupune că societatea de leasing finanțează doar o parte din valoarea bunului, diferența fiind acopertă de alte societăți financiare.
Leasingul la producător implică asigurarea unei finanțări totale de către societatea de leasing, prin achiziționarea de la producător, cu fondurile acestuia.
În funcție de subiectele participante la operațiunea de leasing se face distincția între leasingul public, atunci când locatorul/utilizatorul este o instituție public, și leasingul privat, atunci când locatarul/utilizatorul este o persoană fizică sau juridică de drept privat.
CAPITOLUL II. CUPRINSUL ȘI FORMA CONTRACTULUI DE LEASING
Contractul de leasing cuprinde, în mod obligatoriu, anumite clauze valabile oricărui tip de contract pentru a produce efecte juridice în mod valabil, dar și clauze specifice contractului de leasing.
În conformitate cu prevederile art. 6 din O. G. nr. 51\1997, contractul de leasing trebuie să cuprindă clauze privind definirea contractului și caracteristicile de identificare ale acestuia, clauze privind părțile contractante, clauze privind obiectul contractului, durata acestuia, clauze privind asigurarea bunului, precum și alte clauze speciale sau clauze rezultând din acordul de voință al părților.
Forma contractului de leasing este prevăzută de dispozițiile ordonanței.
II. 1. CUPRINSUL CONTRACTULUI DE LEASING
Pentru a fi valabil, contractul de leasing trebuie să cuprindă anumite condiții specifice, care se regăsesc în cuprinsul contractului sub forma unor clauze, care produc efecte față de părțile contractante.
Clauze privind definirea contractului. În contractul de leasing trebuie prevăzute clauze prin care să se precizeze forma contractului, respectiv dacă este leasing financiar sau operațional.
Calificarea formei de leasing se poate realiza prin chiar denumirea contractului, “contract de leasing financiar” , “contract de leasing operațional”.
Conform regulii generale instituite prin art. 966 C.civ. , cauza contractului de leasing trebuie să existe, să fie reală, licită și morală.
Cauza imediată( causa proxima) a contractului de leasing este prefigurarea mentala a contraprestației celeilalte părți contractante. Se consideră că utilizarea criteriului cauzei pentru diferențierea dintre leasing financiar și leasing operațional are în vedere tot cauza imediată a fiecărei specii de leasing.
Cauza mediată ( causa remota) se caracterizează prin aceea că este concretă și variabilă de la o categorie la alta de acte juridice și chiar în cadrul aceleiași categorii, și reprezintă considerentele de ordin personal care conduc părțile la încheierea contractului de leasing.
Existența și valabilitatea cauzei contractului se prezumă, în temeiul dispozițiilor din C.civ.
Clauze privind părțile contractante. Părțile contractului de leasing sunt locatorul/finanțatorul și locatarul/utilizatorul.
În doctrină se apreciază că legiuitorul folosește denumirea de locator/finanțator deaoarece între cele două noțiuni există diferențe esențiale. Apreciem, ținând seama de criticile aduse acestei afirmații, că legiuitorul român apelează la denumirea de locator/finanțator, respectiv de locatar/utilizator, pe de o parte, pentru a sublinia asemănările cu locațiunea, iar pe de altă parte, pentru a arăta că leasingul presupune mai mult decât o simplă locațiune.
Locatorul/finanțatorul este partea care transmite dreptul de folosință asupra bunului proprietatea sa celeilalte părți, respectiv locatarul/utilizatorul. Potrivit art. 3 alin. (1) din O. G. nr. 51/1997, “în cadrul unei operațiuni de leasing, poate avea calitatea de locator/finanțator o societate de leasing, persoană juridică română sau străină”. Astfel, potrivit art. 3 alin (1) din ordonanță, doar societățile de leasing pot încheia acest tip de contract în calitatea lor de locator/finanțatori.
Societatea de leasing, persoană juridică română, se constituie și funcționează în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și O. G. nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Societatea de leasing se constituie ca și societate pe acțiuni și are ca obiect principal de activitate desfășurarea operațiunilor de leasing, mai ales operațiuni de leasing financiar, foarte des întâlnite în practică. Astfel, potrivit O. G. nr. 28/2006, societățile de leasing fac parte din categoria instituțiilor financiar nebancare, obiectul principal de activitate al societății de leasing fiind leasingul financiar. În contextul legislativ actual, constituirea unei societăți comerciale având ca obiect de activitate leasingul operațional se întâlnește rar în practică.
Capitalul social minim al societății de leasing trebuie să fie, la data constituirii societății, echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro. Acesta trebuie să fie subscris și vărsat integral la data costituirii societății.
Societățile de leasing se înscriu în registrul ținut de B.N.R. Societățile de leasing precum și societățile comerciale care utilizează bunuri mobile sau imobile în sistem de leasing sunt obligate să înscrie în evidențele contabile date referitoare la valoarea de intrare a bunurilor. Înscrierea datelor se face în momentul încheierii contractului arătându-se suma totală a ratelor de leasing aferente contractului într-un exercițiu financiar, inclusiv cuantumul lor indexat, dacă părțile au prevăzut în contract actualizarea periodică a ratelor, calculul și evidențierea amortizării bunului care face obiectul contractului.
Societățile de leasing care încheie contracte de leasing având ca obiect utilizarea sau realizarea unei construcții pot dobândi, potrivit legii, dreptul de folosință sau de achiziție a terenului pe care se efectuează lucrarea de către antreprenor sau dreptul irevocabil de achiziție a construcției la expirarea contractului de leasing.
Situațiile financiare anuale ale societăților de leasing sunt supuse auditării, în condițiile legii.
Locatarul/utilizatorul este partea din contract care dobândește dreptul de folosință asupra bunului proprietate a locatorului/finanțatorului. Calitatea de locatar/utilizator o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, în condițiile legii române.
În privința persoanei fizice care încheie contractul de leasing în calitatea sa de locatar/utilizator, este necesară condiția deplinei capacități de execuție, sau pentru persoanele cu capacitate de execuție restrânsă, încuviințarea autorității tutelare. Cu privire la capacitatea cerută persoanei juridice pentru a perfecta contracte de leasing în calitate de locatar/utilizator, aceasta trebuie analizată în condițiile actului de înființare a acesteia.
Contractul de leasing se încheie prin acordul de voință al părților, una din caracteristicile acestui contract fiind aceea că viitorul utilizator este cel care alege bunul, tratează modalitățile de achiziționare direct cu furnizorul, uneori înainte chiar de a fi ales modul de finanțare pe care îl va folosi societatea de leasing la care va apela.
Clauze privind obiectul contractului. În contractul de leasing trebuie prevăzute clauze cu privire la obiectul contractului.
Conform regulilor din dreptul comun, art. 962 C.civ. , constituie obiect al contractului prestațiile la care se obligă în mod obișnuit părțile; potrivit orientării generale a doctrinei în materie, obiect al contractului de leasing îl constituie orice bun care poate fi dat în leasing, pe de o parte, și prețul, pe de altă parte, deși acestea constituie obiecte derivate ale contractului de leasing. Bunul obiect al contractului de leasing trebuie să existe, să se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil. Durata contractului este corelată cu durata amortismentului fiscal al bunului vare face ociectul contractului.
Potrivit art. 1 alin.(2) din O.G. nr. 51/1997, “operațiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinație, precum și bunuri mobile, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor și a bunurilor necorporale”. În legatură cu unele opinii potrivit cărora sfera bunurilor susceptibile de a face obiectul contractului de leasing s-ar fi restrâns, prin modificarea operată prin Legea nr. 99/1999, se consideră că ele nu au o fundamentare solidă. În ceea ce privește omiterea unor categorii speciale de bunuri, precum echipamentele industriale și bunurile mobile de uz comercial, aceasta poate fi justificată prin faptul că se pot încadra în categoriile de bunuri enumerate în ordonanță, anume bunuri mobile de folosință îndelungată, respectiv bunuri imobile prin destinație.
Mai poate constitui obiect al contractului de leasing, dreptul patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator, dacă titularul dreptului de autor a autorizat această operațiune ( art. 1 alin 3 din ordonanță) .
Conform art. 24 din ordonanță, contractual de leasing poate avea ca obiect: realizarea unei construcții pe terenul proprietatea locatarului/utilizatorului; dobândirea dreptului de edificare a unei construcții pe terenul locatorului/finanțatorului; construcțiile existente, proprietatea locatorului/finanțatorului sau care urmează să fie achiziționate de acesta, construite pe terenul proprietate a locatorului/finanțatorului ori care urmează să fie achiziționat de acesta sau pe un teren asupra căruia locatorul/finanțatorul are un drept de superficie; construcțiile existente, proprietate a locatorului/finanțatorului, construite pe terenul proprietate a locatarului/utilizatorului sau pe un teren proprietate a unui terț, asupra căruia locatorul/finanțatorul are un drept de folosință.
Bunul care constituie obiectul contractului de leasing trebuie precizat prin denumire și caracteristicile de identificare a acestuia.
Regulile generale privind valabilitatea prețului sunt aplicabile și în material leasingului, acesta trebuind să fie stabilit în bani, să fie determinat sau determinabil, sincer și serios.
Prețul folosirii bunului se determină în contractual de leasing prin precizarea valorii totale a contractului, a ratelor de leasing și a valorii reziduale.
Valoarea totală a contractului reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing, la care se adaugă valoarea reziduală.
Rata de leasing se stabilește diferențiat potrivit prevederilor din ordonanță.
În cazul contractului de leasing financiar, rata de leasing reprezintă cota-parte din valoarea de intrare a bunului și dobânda de leasing, care se stabilește pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul părților.
Fără a se suprapune noțiunii de “rată de leasing “, plățile periodice la care este obligat locatarul/utilizatorul conform contractului de leasing mai pot include, pe lângă aceasta, și prima de asigurare, anumite comisioane, precum și contravaloarea altor cheltuieli pe care locatorul/finanțatorul le-a efectuat cu bunul care face obiectul contractului.
Deși în mod frecvent este menționat ca un element de distincție între leasing și creditul bancar, avansul nu este exclus nici în cadrul operațiunilor de leasing, cu mențiunea că în acest caz plata unui avans constituie excepția. Avansul reprezintă o sumă de bani calculată procentual din valoarea totală a contractului, sumă pe care locatarul/utilizatorul o plătește la începutul derulării operațiunii de leasing.
Valoarea de intrare este valoarea la care a fost achiziționat bunul de către locator/finanțator, respectiv costul achiziției.
Dobânda de leasing este dobânda convenită prin înțelegerea părților, iar nu dobânda legală stabilită în condițiile O.G. nr. 9/2000. În cazul leasingului operațional, rata de leasing se stabilește prin acordul părților.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către locatar/utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum și a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, operează transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator.această valoare se stabilește prin acordul părților contractante.
Prin urmare, în contractul de leasing trebuie precizate în concret sumele de bani, care reprezintă valoarea totală a contractului, valoarea ratelor de leasing și valoarea reziduală. De asemeni, trebuie precizate în contract numărul ratelor și termenele de plată.
Așadar, pentru a avea un contract valabil, prețul, cu specificul său izvorât din natura juridică complexă a contractului de leasing, trebuie să fie stabilit în bani, să fie determinat sau determinabil și să fie real.
Clauze privind durata contractului. În contractul de leasing trebuie inserate clauze cu privire la durata de utilizare în sistem de leasing a bunului.
În privința întinderii duratei contractului, art. 7 din ordonanță, în forma republicată, prevedea o limită minimă de un an. Această dispoziție a ordonanței a fost suprimată, în consecință, în prezent, durata folosirii bunului în sistem de leasing se stabilește prin convenția părților în funcție de interesele lor. Soluția este consacrată expres de art. 24 alin.(2) din ordonanță în privința contractului de leasing având ca obiect bunuri imobile.
Clauze privind asigurarea bunului. Bunul care constituie obiectul contractului de leasing trebuie asigurat prin încheierea unui contract de aisgurare cu o societate de asigurare.
În contractul de leasing trebuie să se prevadă clauze privind obligația asigurării bunului.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 51/1997, prin contractul de leasing, obligația de a asigura bunul revine finanțatorului, care are libertate în privința alegerii asigurătorului, în lipsă de stipulație contrară. Costurile asigurării sunt în sarcina locatarului/utilizatorului, dacă prin contract părțile nu convin altfel.
Prin urmare, în contractul de leasing trebuie precizate clauze privind partea contractantă care va încheia contractul de asigurare cu asigurătorul, precum și partea contractantă care va suporta costurile asigurării.
Clauze speciale în contractul de leasing financiar. Având în vedere specificul său, contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă, pe lângă clauzele menționate, și alte clauze care privesc valoarea de intrare a bunului, valoarea avansului și rata de leasing.
Valoarea de intrare a bunului reprezintă valoarea la care a fost achiziționat bunul de către locator/utilizator, respectiv costul de achiziție.
Valoarea avansului reprezintă, așa cum am precizat cu altă ocazie, o parte a prețului folosinței bunului. Aceasta se stabilește prin convenția părților și se achită la încheierea contractului de leasing.
Rata de leasing este valoarea stabilită potrivit art.2 lit.d) din ordonanță. Ea se plătește periodic, la termenele stabilite în contract.
Clauzele prevăzute de art. 6 din ordonață, pe care părțile sunt obligate să le includă în contractul de leasing, reprezintă un minimum de reglementare a raporturilor juridice dintre părțile contractante. De aceea, ordonanța prevede că părțile pot prevedea, prin acordul lor, și alte clauze, care se pot referi la derogări de la dispozițiile ordonanței, în cazurile permise de ordonață.
II.2. FORMA CONTRACTULUI DE LEASING
Forma contractului de leasing este impusă prin dispozițiile ordonanței, care reglementeză atât cuprinsul contractului, cât și formalitățile de publicitate privind contractul de leasing.
II.2.1. CONDIȚII DE FORMĂ ALE CONTRACTULUI DE LEASING
Contractul de leasing se încheie în scris ( art. 7 din ordonanță). Condiția formei scrise este cerută ad probationem, iar nu ad validitatem.
Conform ordonanței, așa cum am arătat anterior, pe lângă identificarea părților, contractul de leasing trebuie să mai cuprindă, în mod obligatoriu, clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operațional, denumirea bunului care face obiectul contractului și caracteristici de identificare a acestuia, valoarea ratelor de leasing și termenul de plată a acestora, perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului, clauza privind obligația asigurării bunului, valoarea totală a contractului de leasing.
Conform art. 4 din ordonață, pentru efectuarea unei operațiuni de leasing, orice persoană fizică sau juridică formulează o cerere fermă, în care să precizeze bunul care va constitui obiectul contractului de leasing. Cererea se va transmite societății de leasing împreună cu actele din care să rezulte situația financiară a solicitantului.
II.2.2. VALOAREA DE TITLU EXECUTORIU A CONTRACTULUI DE LEASING
Potrivit art. 8 din ordonață, contractul de leasing constituie titlu executoriu.
Aceeași valoare de titlu executoriu o au și contractele de garanție reală sau personală încheiate în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing.
Cu privire la valoarea de titlu executoriu a contractelor de leasing care au ca obiect dreptul de utilizare a programelor pentru calculator, ordonața stabilește anumite condiții. Aceste contracte constituie titlu executoriu, dacă utilizatorul nu renunță la dreptul de utilizare, nu procedează la dezinstalarea programului și la ștergerea copiilor de siguranță, precum și, după caz, la restituirea suporturilor și documentației aferente programului pentru calculator, în cazul în care la expirarea duratei contractului, utilizatorul nu a formulat opțiunea cumpărării bunului, respectiv opțiunea dobândirii dreptului definitiv de utilizare a programului pentru calculator sau a prelungirii contractului, precum și în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.
CAPITOLUL III. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE LEASING
Ca o precizare prealabilă, trebuie subliniat ca încheierea contractului de leasing nu poate fi analizată decât în contextul mai larg al formării operațiunii din care face parte. Operațiunile de leasing presupun mai multe etape în derularea lor, prima dintre acestea fiind, în mod firesc, formarea raporturilor contractante.
Un rol important în procesul de formare a oricărui contract comercial este negocierea, care a fost definită ca o activitate complexă, specifică comercianților în scopul obținerii unor rezultate reciproc avantajoase în procesul derulării raporturilor contractuale. Deși nu stabilesc legături contractuale între parteneri, atât angajarea de tratative fără intenția serioasă de a contracta, cât și ruperea bruscă a unor tratative avansate pot antrena răspunderea civilă delictuală a partenerului culpabil.
Complexitatea leasingului face ca etapa formării contractului să aibă la rândul său mai multe componente, care diferă în funcție de elementul operațiunii care ia naștere, atât din punct de vedere cronologic, cât și calitativ. Astfel, pentru perfecționarea contractului de leasing se impune existența în proprietatea locatorului/finanțatorului a bunului care va constitui obiectul contractului de leasing. În cazul în care locatorul/finanțatorul nu deține un asemenea bun, locatorul/finanțatorul trebuie să îl dobândească, în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu furnizorul.
III.1. PROCEDURA ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE LEASING
Încheierea contractului de leasing urmează, în principiu, regulile generale ale încheierii contractelor comerciale.
Cererea locatarului/utilizatorului. Prima etapă în cursul formării operațiunilor de leasing o reprezintă selectarea de către viitorul utilizator a producătorului care urmează să-i furnizeze bunurile de care urmează să se folosească. Pentru desfășurarea în bune condiții a activității sale și a rentabilității afacerii, alegerea producătorului se va face după efectuarea unor studii de prospectare a pieței.
Utilizatorul identifică furnizorii care comercializează bunurile care îi sunt necesare, solicită furnizorului informațiile privitoare la performanțele și caracteristicile tehnice, termenul de livrare și prețul bunurilor, urmând ca în funcție de toate cele enumerate, viitorul utilizator să se decidă.
Dat fiind că inițiativa încheierii contractului de leasing revine locatarului/utilizatorului, acesastă situație nu poate fi interpretată în sensul că exclude posibilitatea calocatorul/finanțatorul să ofere potențialilor locatari/utilizatori oferte în vederea încheierii unor contracte de leasing, în practică întâlnindu-se relativ des. Nu este exclus ca inițiativa locatorului/finanțatorului să îmbrace forma unei cereri de ofertă fără a se încălca etapizarea propusă de ordonanță privind operațiunile de leasing. În același timp, inițiativa locatarului/utilizatorului poate lua forma unei cereri de ofertă sau a unei comenzi ferme, iar răspunsul afirmativ al societății de leasing reprezintă oferta, respectiv, confirmarea comenzii.
În acestă etapă în mecanismul de formare a contractului de leasing, locatarul/utilizatorul acționează în nume propriu ca și când ar fi în situația de a cumpăra bunul. Reprezentarea achiziționării bunului de către societatea de leasing explică și cauza rezilierii în beneficiul terțului desemnat de locatar/utilizator.
Având în vedere această realitate, art. 4 din ordonanță prevede că pentru efectuarea unei operațiuni de leasing, orice persoană fizică sau juridică formulează o cerere fermă către societatea de leasing (locator/finanțator) , în care să precizeze bunul care va constitui obiectul contractului de leasing. Cererea se transmite societății de leasing împreună cu actele din care să rezulte situația financiară a solicitantului.
În cuprinsul cererii, utilizatorul va insera două categorii de informații:
informații asupra bunului care urmează să fie achiziționat, în special avantajele folosirii acestui bun;
informații asupra persoanei sale, îndeosebi asupra capacității sale financiare de a restitui creditul sub forma valorii totale a contractului. Legea nu arată în concret ce acte trebuie anexate cererii.
În doctrină s-a apreciat că pentru a oglindi în mod obiectiv capacitatea sa economico-financiară, locatarul/utilizatorul va trebui să înainteze finanțatorului, alături de cerere, următoarele documente care sunt de natură a-l asigura pe acesta că derularea contractului nu va implica riscuri financiare majore:
actele de înființare a societății, precum și actele adiționale care atestă modificări importante în structura și patrimoniul locatarului/utilizatorului;
actele contabile, care reflectă situația financiară a locatarului/utilizatorului;
dacă este cazul, acte de proprietate pentru spațiile de producție sau pentru locurile unde locatarul/utilizatorul își desfășoară activitatea.
Din punctul de vedere al formei pe care trebuie să o îmbrace cererea, am arătat că aceasta nu poate fi decât froma scrisă, confrom art. 4 și 7 din ordonanță.
Această cerere are semnificația unei cereri de ofertă, la care societatea de leasing va face o ofertă. În evaluarea acesteia, societatea de leasing va lua în considerare mediul de realizare a investiției, evoluția pieței, stabilitatea monetară, modul de investire a fondurilor, și nu în ultimul rând, bonitatea financiară a utilizatorului, luându-se în calcul activitatea anterioară și planul de exploatare a bunului. Toți acești factori de risc servesc la calcularea unor indici, care vor cinstitui baza de calcul al prețului finanțării.
Aceste elemente, legate de riscul investiției, vor influența valoarea și durata contractului de leasing, cu implicații asupra ratelor de leasing.
Dacă societatea de leasing acceptă oferta, atunci convenția de porte-fort, având ca părți furnizorul și viitorul locatar/utilizator devine un contract propriu-zis, etapa următoare fiind achiziționarea bunului de către locator/finanțator în vederea perfectării contractului de leasing stricto sensu.
Atunci când această etapă este anterioară stabilirii furnizorului, asemănător situației când utilizatorul tratează mai întâi cu producătorul, dacă societatea de leasing acceptă oferta utilizatorului, între cele două părți se formează un antecontract, prin care locatorul/finanțatorul își asumă obligația să încheie contractul de leasing cu locatarul/utilizatorul, căruia îi transmite toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție.
În ipoteza în care condițiile contractuale au fost deja negociate de furnizor, direct cu locatarul/utilizatorul, pentru a se realiza contractul de vânzare-cumpărare este suficient ca societatea de leasing să se adreseze furnizorului cu o comandă prin care să-si manifeste intenția în sensul achiziționării bunului pe care l-a ales locatarul/utilizatorul.
De regulă, înainte ca această comandă să fie transmisă, finanțatorul o mai supune încă o dată spre aprobare utilizatorului, ca o măsură de precauție. După primirea comenzii, nu este exclus ca furnizorul să solicite societății de leasing un acont.
Referitor la programele pentru calculator, locatorul/finațatorul are obligația să dobândească dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator. Pe de altă parte, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare, societatea de leasing dobândește dreptul de proprietate asupra bunului care va face obiectul contractului de leasing.
Așa cum am precizat, societatea de leasing poate să accepte sau să refuze cererea, după cum îi dictează interesele.
Dacă cererea este acceptată, contractul de leasing se va încjeia, precizându-se clauzele contractuale și obligațiile reciproce pe durata contractului și la încetarea acestuia din urmă.
Perfectarea contractului de leasing. Din moment ce bunul solicitat de locatarul/utilizatorul se află în proprietatea societății de leasing, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare, iar locatarul/utilizatorul agreează bunul în cauză, se poate trece la perfectarea contractului de leasing.
Potrivit art. 9 lit.c) din ordonață, locatorul/finanțatorul are obligația de a încheia contractual de leasing cu locatarul/utilizatorul. În temeiul contractului încheiat, locatorul/finanțatorul transmite locatarului/utilizatorului toate drepturile ce derivă din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție asupra bunului care face obiectul contractului de leasing.
În cazul programelor pentru calculator, locatorul/finanțatorul transmite locatarului/utilizatorului dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator, fără a-și mai putea exercita acest dreptr pe perioada executării contractului de leasing. Dacă bunul solicitat de locatar/utilizator există în patrimoniul locatorului/finanțatorului (furnizor) , părțile procedează la încheierea contractului de leasing.
În toate cazurile perfectarea contractului de leasing se realizează prin întocmirea contractului în formă scrisă, cu clauzele prevăzute de art. 6 din ordonață și semnarea lui de către părțile contractante.
În ceea ce privește momentul și locul încheierii contractului de leasing,în cazul în care părțile sunt prezente, identificarea momentului și locului încheierii convenției nu prezintă dificultăți. Ipoteza încheierii contractului prin telefon nu privește și contractele de leasing, deoarece acestea se încheie în formă scrisă. Modalitatea realizării unui acord de leasing prin mijloace electronice nu contravine prevederilor legale, datorită faptului că, potrivit Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică căruia i s-a atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, este asimilat cu înscrisul sub semnătură privată.
Sub aspect comparativ, contractul de leasing s-a dovedit eficient în cazul investițiilor pe termen mediu sau lung, atât în tranzacțiile naționale, cât și acelea internaționale.
Contractul de leasing internațional se derulează potrivit clauzelor generale ale contractului de leasing intern, cât și clazelor specifice tranzacțiilor internaționale.
Leagea nr. 105/1992 conferă părților posibilitatea de a desemna prin contract autoritățile și legislația statului uuia dintra contractanți sau unui stat terț, incidente contractului de leasing internațional.
Convenția UNIDROIT asupra leasingului financiar internațional este incidentă atunci când locatorul/finanțatorul și locatarul/utilizatorul își au sediul în state contractante sau atunci când atât contractual de furnizare, cât și contractual de leasing sunt guvernate de legea statului contractant.
Convenția, care consacră principalele drepturi și obligații ale părților, are caracterul de regulă generală și se aplică tuturor contractelor de leasing, dacă prin acestea nu s-a renunțat în mod expres la beneficiul contractului. Părțile nu pot deroga însă de la clauzele obligatorii privind garanția pentru evicțiune.
Convenția, care constituie cadrul general în baza căruia se derulează operațiunile de leasing și se soluționează litigiile apărute, lăsând pe seama dreptului comun determinarea instanțelor competente cu soluționarea litigiilor, guvernează, în conformitate cu prevederile ordonanței, operațiunile de leasing financiar, referitor la toate echipamentele, cu excepția acelora care trebuie utilizate în principal de către locator/utilizator cu titlu personal, familial sau casnic.
Părțile contractului de leasing internațional pot insera în contract o clauză compromisorie, beneficiind astfel de posibilitatea soluționării eventualelor litigii pe cale de arbitraj.
De asemenea, părțile pot introduce în contract o clauză de impreviziune, ori un pact de menținere a valorii, referitoare la prestațiile monetare, evitând astfel riscurile decurgând din fluctuațiile monedei.
În temeiul unor asemenea clauze, societatea de leasing își rezervă dreptul la indexarea redevențelor datorate de locatar/utilizator, în temeiul clauzei de impreviziune, atunci când obligațiile părților devin imposibil de executat, ori executarea ar duce la falimentarea părții contractante, contractul va înceta.
În raporturile cu furnizorul, beneficiarul se poate prevala de clauza ofertei concurente pentru a obține modificarea sau rezilierea contractului.
III. 2. PUBLICITATEA CONTRACTULUI DE LEASING
În scopul protejării intereselor părților și asigurarea opozabilității față de terți, ordonanța impune anumite formalități de publicitate.
Contractele de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile vor fi înscrise în Cartea funciară Partea a III- adin registrul cadastral de publicitate imobiliară, obligativitatea menționării înscrierii existând doar dacă durata contractului de leasing imobiliar va depăși 3 ani, conform art. 19 alin.(1) din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare. Dacă aceste formalități nu au fost îndeplinite, societatea de leasing nu poate opune creditorilor săi contractul încheiat cu locatarul/utilizatorul.
Exercitarea dreptului de opțiune al utilizatorului în sensul achiziționării imobilului generează obligația locatorului/finanțatorului de a încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare, prin care proprietatea va trece asupra locatarului/utilizatorului în schimbul achitării valorii reziduale. Regulile de publicitate pentru această ipoteză vor fi comune oricărei forme de vânzare, operându-se modificările corespunzătoare în foaia de proprietate, cu consecința imediată a radierii locatarului/utilizatorului din foaia de sarcini.
Schimbările privind situația juridică a bunului sau a sediului uneia dintre părți atrage obligația acesteia de a notifica cealaltă parte contractantă, și de a efectua mențiunile corespunzătoare în cartea funciară. Nu generează această obligație modificările privind filialele, sucursalele sau reprezentanțele uneia dintre părți, nici schimbările referitoare la obiectul de activitate, asociați, etc., produse pe parcursul contractului în statutul locatorului/finanțatorului sau al locatarului/utilizatorului.
CAPITOLUL IV. EFECTELE CONTRACTULUI DE LEASING
Ca orice contract bilateral, contractul de leasing dă naștere unor drepturi și obligații reciproce în sarcina ambelor părți.
Leasingul, cel puțin lesingul financiar, este o operațiune juridică tripartită. Analiza drepturilor și obligațiilor ce revin părților contractului de leasing ar fi incompletă fără a se ține cont și de celelate componente ale operașiunii în general. Operațiunea de leasing este o tranzacție care implică mai multe părți, printre care un producător sau un furnizor, un locator/finanțator, anume societatea de leasing, un locatar/utilizator, indiferent dacă este vorba despre o persoană fizică sau juridică, precum și o societate de asigurare.
Referirea la operațiunea de leasing implică și o serie de alte acte juridice interdependente, grupate în jurul contractului de leasing, anume o vânzare-cumpărare, un mandat, o stipulație pentru altul, un contract de asigurare și o promisiune unilaterală de vânzare.
Din perspectiva acestei distincții, efectele ar trebui să privească operațiunea de leasing, noțiune mai cuprinzătoare decât contractul de leasing propriu-zis, însă delimitarea normativă și doctrinară dintre contract și operațiune nu este una foarte strictă, pentru că celelate componente ale operațiunii sunt în realitate efecte ale contractului de leasing stricto sensu. Este motivul pentru care abordarea leasingului având ca punct de plecare contractul dintre locator/finanțator și locatar/utilizator nu prezintă riscul de a fi incompletă în raport cu monografiile care tratează separat operațiunea de contract.
De lege lata, efectele contractului de leasing sunt reglementate la art. 9-12 din O.G. nr. 51/1997. Obligațiile părților prevăzute de ordonanță nu au un caracter limitativ, în contractul de leasing putând fi stipulate și alte obligații, potrivit cu interesele părților contractante.
IV.1. OBLIGAȚIILE LOCATORULUI/FINANȚATORULUI
Sediul materiei în ceea ce privește obligațiilor locatorului/finanțatorului izvorând dintr-un contract de leasing îl constituie art. 9 din ordonanță, care, așa cum am precizat anterior, nu au caracter limitativ, părțile având libertatea de a stipula în contract și alte obligații.
Obligația de a transmite locatarului/utilizatorului dreptul de folosință asupra bunului.
Dreptul de folosință asupra bunului se transmite locatarului/utilizatorului în temeiul contractului de leasing (art. 1 din ordonață). Pentru a putea exercita dreptul de folosință asupra bunului, locatarul/utilizatorul trebuie să intre în posesia bunului, fapt care implică predarea bunului.
În ceea ce privește executarea obligației de predare a bunului care face obiectul contractului de leasing, trebuie făcute anumite precizări.
În cazul în care locatorul/finanțatorul ( societatea de leasing ) are și calitatea de furnizor, obligația de predare se execută de locator/finanșator. Pentru nerespectarea obligației de predare a bunului se angajează răspunderea locatorului/finanțatorului.
În cazul în care pentru dobândirea bunului s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între locator/finanțator și furnizor, obligația de predare către locatar/utilizator revine furnizorului. Deși nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare, locatarul/utilizatorul are dreptul de a primi bunul, drept pe care l-a dobândit în temeiul contractului de leasing.
Deoarece, în cazul analizat, obligația de predare aparține furnizorului, răspunderea pentru nerespectarea acestei obligații revine furnizorului și nu locatorului/finanțatorului. În acest sens, art. 14 alin. 2 din ordonanță prevede expres că locatorul/finanțatorul nu răspunde dacă bunul care constituie obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător locatarului/utilizatorului de către furnizor.
Din perspectiva angajării răspunderii furnizorului, locatarul/utilizatorul, ca titular al dreptului de a primi bunul, are acțiune împotriva furnizorului. În acest sens, ordonanța prevede că, în temeiul contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are acțiune directă asupra furnizprului, în cazul reclamațiilor privind livrarea, calitatea, asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție și post garanție, locatorul/finanțatorul fiind exonerat de orice răspundere ( art.12 lit.a) din ordonanță).
Conform Convenției UNIDROIT asupra leasingului financiar internațional, dacă finanțatorul se implică în alegerea furnizorului și a echipamentelor făcută de către utilizator, va fi obligat să-l garanteze p acesta nu numai pentru evicțiune, ci și pentru viciile bunului oferit în leasing.
Obligația de a garanta liniștita folosință a bunului.
Potrivit prevederilor ordonanței, art. 9 lit. e) , locatorul/finanțatorul este obligat să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosința liniștită a bunului care face obiectul contractului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale.
Condiționarea specificată în partea a doua a art. 9 lit. e) din ordonanță a fost criticată în doctrină, deoarece lasă deschisă posibilitatea ca locatorul/finanțatorul să fie exonerat de obligația de garanție, chiar dacă încălcarea contractului din partea locatarului/utilizatorului este minimă. Apare ca deplin justificată propunerea făcută în sensul că îndatorirea finanțatorului proprietar de garanție pentru evicțiune ar trebui prevăzută necondiționat, asemănător locațiunii.
Garanția pe care sociatatea de leasing este ținută să o ofere locatarului/utilizatorului are însă o sferă mai puțin cuprinzătoare decât cea a locatorului, care trebuie să îi asigure părții contractante și folosința utilă a bunului. Dacă în ceea ce privește obligația de garanție pentru evicțiune cele două contracte prezintă asemănări importante, locatorului/finanțatorului nu îi revine și sarcina garantării pentru viciile ascunse ale bunului care face obiectul contractului de leasing.
În doctrină s-a apreciat că această particularitate a contractului de leasing spre deosebire de contractul de locațiune nu se justifică, atâta timp cât suma de bani plătită locatorului/finanțatorului cu titlu de rată de leasing reprezintă cotă-parte din valoarea bunului obiect al tranzacției, valoare ce ar putea să includă și cuantumul prejudiciilor cauzate locatarului/utilizatorului de viciile ascunse existente la data încheierii contractului de leasing.
În mod just, instanța supremă a considerat că dacă locatorul/finanțatoeul este în același timp și furnizorul bunului, acesta este obligat sîă garanteze și pentru viciile ascunse, nu doar pntru evicțiune. Dacă vicile ascunse sunt atât de importante încât bunul devine impropriu folosirii, locatarul/utilizatorul poate cere rezoluțiunea contractului, cu consecința restituirii sumelor de bani plătite în temeiul contractului de leasing.
Astfel, în temeiul obligației de garanție, locatorul/finanțatorul răspunde pentru tulburarea folosinței bunului de către locatar/utilizator datorate faptelor proprii sau ale terților.
Nu reprezintă evicțiune înstrăinarea bunului de către locator/finanțator în cursul duratei contractului de leasing, în condițiile art. 17 din ordonanță.
În ceea ce privește tulburarea folosinței din partea terților, locatorul/finanțatorul răspunde numai pentru tulburările de drept, adică pentru tulburările întemeiate pe existența unui drept, care exclude dreptul dreptul de folosință al locatarului/utilizatorului.
Împotriva tulburărilor de fapt, locatarul/utilizatorul are posibilitatea să se apere singur, fiind îndrepățit să xercite acțiunile posesorii. Ceea ce este specific acțiunilor posesorii este împrejurarea că prin intermediul acestora se apără starea de fapt a posesiei, fără a se pune în discuție însuși dreptul asupra bunului care face obiectul contractului. Acțiunea posesorie se justifică, printre altele, prin aceea că, de cele mai multe ori, posesia corespunde dreptului, astfel că prin apărarea posesiei este apărat dreptul însuși. Pe de altă parte, într-un regim de ordine juridică, în care nimeni nu este îndreptățit să îșî facă dreptate singur, se justifică apărarea chiar a unei simple stări de fapt, cum este posesia, împotriva oricărei tulburări.
Obligația de a asigura bunul.
Potrivit art. 9 lit. f) din ordonanță, locatorul/finanțatorul are obligația de a asigura printr-o societate de asigurare bunul care constituie obiectul contractului de leasing, dacă prin contract părțile nu au convenit altfel.
Contractul de asigurare reprezintă acel contract prin care o parte, numită asigurat, se obligă să plătească periodic celeilalte părți, numită asigurător, o anumită sumă de bani, numită primă de asigurare, în schimbul obligației asigurătorului ca, în ipoteza survenirii cazului asigurat, să plătească o sumă de bani către asigurat sau către un terț beneficiar desemnat de acesta, numită indemnizație.
Prevederile ordonanței permit părților contractului de leasing să convină ca asigurarea bunului să fie în sarcina locatarului/utilizatorului, dar dacă părțile nu convin în acest sens, obligația asigurării bunului care face obiectul contractului va reveni locatorului/finanțatorului, cu obligația de plată a primelor de asigurare către locatar/utilizator. Soluția este aceeași atât în cazul leasingului financiar, cât și în cazul leasingului operațional.
Contractul de asigurare, ca parte a unei operațiuni de leasing, ridică probleme strâns legate de riscurile unui astfel de contract. Astfel, dacă pieirea bunului se datorează culpei locatarului/utilizatorului, asigurătorul rămâne ținut la plata despăgubirilor, deoarece culpa beneficiarului sau a asiguratului nu înlătură această obligație atunci când suntem în prezența unei asigurări de bunuri.
Dreptul englez, prin comparație, nu cuprinde o obligație legală de a asigura bunul, deși, atunci când se încheie un leasing financiar sau un conditional sale, unde riscurile locatarului/utilizatorului sau cumpărătorului, după caz, clauza privind asigurarea este aproape invariabil inserată.
În dreptul german, lipsa unui regim juridic specific pentru contractele de leasing atrage în mod necesar și absența unei obligații legale de asigurare a bunului.
Obligația de a respecta dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului.
Potrivit reglementărilor ordonanței, un element specific al operațiunii de leasing și, totodată al contractului de leasing, este dreptul locatarului/utilizatorului ca, la sfârșitul perioadei de leasing, să opteze pentru cumpărarea bunului, prelungirea contractului ori încetarea raporturilor contractuale ( art. 1 din ordonanță). În corelație cu dreptul de opțiune al locatarului/ utilizatorului, există și obligația locatorului/finanțatorului de a respecta dreptul de opțiune în cauză. Această obligație se impune indiferent de felul contractului de leasing, fie el financiar sau operațional.
Dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului apare ca o construcție juridică nouă raportat la instituțiile deja consacrate în dreptul continental. Literatura de specialitate din dreptul internațional apreciază natura juridică a dreptului de opțiune ca fiind aceea a unei promisiuni unilaterale de vânzare din partea locatorului/finanțatorului.
Fiind un drept esențial al leasingului, dreptul de opțiune și obligația respectării dreptului de opțiune își are temeiul în lege. Aceasta înseamnă că dreptul/obligația există chiar dacă nu a fost prevăzută în contractul de leasing. O dovadă în acest sens o reprezintă faptul că art. 6 din ordonanță nu prevede obligația stabilirii în contract a unor clauze privind dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului, respectiv obligația locatorului/finanțatorului de a respecta acest drept de opțiune.
Dat fiind faptul că există obligația de a se preciza în contract clauza privind definirea contractului ca leasing financiar sau operațional, în mod necesar, părțile vor prevedea și clauze referitoare la dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului. Prin urmare, dreptul de opțiune și, respectiv, obligația respectării dreptului de opțiune au, pe lângă temeiul legal, și un temei contractual.
În temeiul dreptului de opțiune, locatarul/utilizatorul poate opta între cumpărarea bunului care face obiectul contractului de leasing, prelungirea contractului și încetarea raporturilor contractuale.
Legea nu prevede ce valoare are tăcerea utilizatorului la finalul contractului. Considerăm că unul dintre efectele necesare ale dreptului de opțiune este inaplicabilitatea în materie de leasing a tacitei relocațiuni. Dacă am presupune că această regulă privind prelungirea efectelor locațiunii se aplică și leasingului, ar însemna ca prin tăcerea locatarului/utilizatorului se naște un nou contract de leasing, încheiat în aceleași condiții ca primul, având durată nedeterminată, situație care este contrarie regimului juridic al contractului de leasing.
Cu totul nejustificat, unele instanțe au admis tacita relocațiune și în situația contractelor de leasing, chiar pe calea ordonanței președințiale.
Opțiunea pentru cumpărarea bunului are drept rezultat transferul dreptului de proprietate asupra bunului de la locator/finanțator către locatar/utilizator. Realizarea acestei operațiuni este condiționată de achitarea de către locatar/utilizator a tuturor ratelor de leasing și a valorii reziduale, precum și a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului.
În doctrină, s-au exprimat păreri conform cărora transmiterea dreptului de folosință potrivit contractului de leasing poate devein o transmitere a dreptului de proprietate, prin exercitarea opțiunii locatarului/utilizatorului în sensul manifestării dorinței de a cumpăra bunul pe care l-a folosit. Ar rezulta, per a contrario, că încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare nu mai este necesară, fiind suficientă opțiunea manifestată în acest sens a locatarului/utilizatorului.
S-a afirmat, printre altele, că leasingul imobiliar cu clauză irevovabilă de vânzare este în realitate o locațiune-vânzare, nu un leasing propriu-zis, iar transferul proprietății operează automat, ca efect al acordului inițial de voință sau prin simpla manifestare a dreptului de opțiune în sensul achiziționării.
Opțiunea de prelungire a contractului presupune continuarea raporturilor contractuale.
Opțiunea de prelungire nu este foarte des întâlnită în practică, motiv pentru care nu a format obiectul preocupării legiuitorului roman, cum este cazul opțiunii pentru achiziționarea bunului. Cu toate acestea, se apreciază că este necesară o intervenție legislativă pentru a determina modul de calcul al prețului noului contract de leasing în absența unei prevederi contractual exprese.
În situația în care se opteză pentru prelungirea contractului, părțile trebuie ca, printr-un act adițional, să stabilească condițiile folosirii bunului în sistem de leasing (valoarea ratelor de leasing, durata contractului, valoarea reziduală, etc.). Cu toate acestea, ordonanța interzice schimbarea naturii contractului de leasing.
Încetarea raporturilor contractuale atrage după sine restituirea bunului obiect al contractului către locator/finanțator. Locatarul/utilizatorul nu este obligat să restituie bunul în starea în care l-a primit, deoarece ratele de leasing plătite de locatar/utilizator pe parcursul derulării contractului au inclus și cota-parte din valoarea de intrare a bunului.
În practica de afaceri, opțiunea de restituire este destul de rar întâlnită, deoarece valoarea reziduală, dacă leasingul este financiar, are un cuantum foarte redus, motiv pentru care este în interesul locatarului/utilizatorului să devină proprietarul bunului. Dacă acesta însă optează pentru restituirea lucrului, societatea de leasing va avea posibilitatea să ofere bunul unui alt locatar/utilizator, printr-un nou leasing financiar sau operațional.
Potrivit prevederilor ordonanței, contractul de leasing constituie titlu executoriu, facilitând astfel posibilitatea locatorului/finanțatorului sa-și recupereze bunul în cazul nerestituirii acestuia la termenul stipulat în contract.
Sub aspect comparativ, prin prevederile Convenției UNIDROIT asupra leasingului financiar internațional, dreptul de opțiune al utilizatorului în sensul cumpărării bunului, restituirii acestuia sau prelungirii contractului poate fi prevăzut în astfel de tranzactii, dar, în absența unor prevederi exprese, utilizatorul trebuie să restituie bunul care a format obiectul contractului de leasing.
Nerespectarea dreptului de opțiune al locatarului/utilizatorului atrage răspunderea locatorului/finanțatorului. Răspunderea constă în plata de daune-interese care să acopere integral prejudicial cauzat prin încălcarea obligației ( art. 16 din ordonanță). În cazul nerespectării opțiunii pentru achiziționarea bunului, instanța de judecată investită cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Locatorul/finanțatorul are, conform prevederilor ordonanței, pe lângă obligațiile enunțate anterior, următoarele drepturi:
dacă locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, drepturile reale ( de proprietate) ale locatorului/finanțatorului asupra bunului utilizat în baza contractului de leasing sunt opozabile judecătorului sindic;
dacă însă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare și/sau lichidare, dispozițiile enumerate mai sus se aplică și lichidatorului.
Dreptul de proprietate al locatorului/finanțatorului asupra bunului obiect al contractului de leasing se prezintă ca cea mai puternică garanție, care-i permite recuperarea creanței și care îl apără de pretențiile terților, în cazul înstrăinării frauduloase a bunului de către beneficiar, precum și de creditorii beneficiarului falit, care au drepturi speciale asupra patrimoniului acestuia.
Drepturile reale ale locatorului/finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului sindic, în situația în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară sau faliment în conformitate cu dispozițiile ordonanței. Acestea din urmă se aplică și lichidatorului, dacă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare și/sau lichidare.
Judecătorul sindic, sesizat cu cererea locatorului/finanțatorului pentru recuperarea bunului, poate dispune fie restituirea bunlui, fie continuarea contractului de leasing cu executarea obligațiilor asumate.
În situația în care bunul nu se mai află în posesia debitorului la data declanșării procedurii și nu poate fi recuoerat de la actualul deținător, locatorul/finanțatorul este îndreptățit să-și înscrie creanța în tabelul de creanțe cu valoarea lucrului la acea dată.
La fel se va proceda și în situația pierderii posesiei, ulterior declanșării procedurii.
IV.2. OBLIGAȚIILE LOCATARULUI/UTILIZATORULUI
Conform prevederilor din ordonanță, locatarul/utilizatorul are următoarele obligații:
Obligația de a efectua recepția și de a primi bunul.
Locatarul/utilizatorul are obligația să efectueze recepția și să primească bunul la termenul și în condițiile de livrare stabilite cu furnizorul. Potrivit ordonanței, locatarul/utilizatorul are nu numai dreptul, dar și obligația corelativă de a primi bunul care face obiectul contractului de leasing de la furnizor.
Locatarul/utilizatorul este obligat să primească bunul numai dacă acesta este conform condițiilor prevăzute în cererea de ofertă. Pentru a constata dacă bunul îndeplinește aceste condiții, locatarul/utilizatorul are obligația de a efectua recepția bunului, atât sub aspect calitativ, cât și sub aspect catitativ. În acest scop se încheie un proces-verbal de recepție a bunului. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, locatarul/utilizatorul va răspunde pentru eventualele defecțiuni al bunului.
Recepția și primirea bunului trebuie efectuate la termenul și în condițiile de livrare stabilite în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între locator/finanțator și furnizor. Dacă în contractual de leasing s-a prevăzut un termen pentru predarea bunului, acesta trebuie respectat.
În cazul în care locatarul/utilizatorul refuză să primească bunul la termenul agreat cu furnizorul și/sau în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a cere rezilierea contractului, care se realizează conform prevederilor din dreptul comun.
Dacă prin refuzul locatarului/utilizatorului de a primi bunul s-a cauzat un prejudiciu, locatarul/utilizatorul va fi obligat la plata daunelor interese.
Obligația de a exploata bunul potrivit instrucțiunilor furnizorului.
Conform art. 10 lit. b) din ordonanță, locatarul/utilizatorul are obligația să folosească bunul care face obiectul contractului de leasing potrivit destinației sale, adică să exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de furnizor și să asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze, dacă este cazul.
În temeiul contractului de leasing locatarul/utilizatorul beneficiază de asistență tehnică, de service în perioada de garanție și postgaranție. În cazul descoperirii unor vicii ascunse ale bunului obiect al contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are acțiune direct împotriva furnizorului, locatorul/finanțatorul fiind exonerate de orice răspundere.
Potrivit prevederilor ordonanței, riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului, din cause fortuite, este suportat de locatar/utilizator. Legiuitorul, prin excepție de la principiul conform căruia riscul pieirii fortuite sau pentru cauză de forță majoră a lucrului revine proprietarului, instituie în sarcina locatarului/utilizatorului o răspundere obiectivă pentru pierderea, distrugerea sau avarierea bunului dat în folosință. Aceasta își găsește explicația prin aceea că societatea de leasing i-a transmis locatarului/utilizatorului toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, mai puțin dreptul de dispoziție, ceea ce presupune asumarea de către locatar/utilizator a tuturor obligațiilor, inclusive acelea legate de riscurile pieirii bunurilor primate în leasing.
Se deduce din conținutul prevederilor ordonanței că pieirea fortuită a bunlui nu îl exonerează pe locatar/utilizator de continuarea plății ratelor de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului, deaoarece riscurile aparținându-i, executarea contractului trebuie continuată. Locatarul/utilizatorul are obligația de asigurare a bunului contra riscurilor pieirii sau deteriorării, plătind primele de asigurare pentru bunul utilizat.
În cazul realizării riscului, suma primită de locatar/utilizator reprezentând indemnizația de asigurare, va fi folosită în scopul reparării sau înlocuirii bunului, iar atunci când acest lucru nu este cu putință va fi vărsată societății de leasing.
Folosirea bunului potrivit destinației sale, adică în conformitate cu instrucțiunile emise de furnizor, implică și obligația locatarului/utilizatorului de a nu aduce modificări bunului fără acordul locatorului/finanțatorului. De asemeni, locatarul/utilizatorul nu poate, fără acordul locatorului/finanțatorului, să schimbe locul de exploatare a bunului prevăzut în contractul de leasing.
Pentru a asigura îndeplinirea de către locatar/utilizator a obligației privind respectarea instrucțiunilor de exploatare a bunului, locatorul/finanțatorul are dreptul de a efectua verificări. În acest sens, potrivit ordonanței, locatarul/utilizatorul este obligat să permit locatorului/finanțatorului verificarea periodic a staării și a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractuluide leasing.
Cheltuielile de întreținere a bunului, precum și orice alte cheltuieli aferente bunului sau prevăzute în contractul de leasingse suportă de locatar/utilizator. Aceste obligații ale locatarului/utilizatorului îl defavorizează suplimentar în raporturile cu locatorul/finanțatorul, deoarece societatea de leasing are dreptul să stabilească instrucțiuni cu privire la modul de utilizare a bunului dat în leasing, deși nu are obligația să suporte cheltuielile necesare ocazionate de folosirea acestuia.
Obligația de a plăti pagubele care decurg din folosirea bunului.
În temeiul contractului de leasing, afară de existența unei clauze contrare, pe întreaga perioadă a contractului, locatarul/utilizatorul își asumă totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi.
Observăm în aceste prevederi faptul că, deși locatarul/utilizatorul este terț în ceea ce privește raporturile dintre furnizor și locator/finanțator, este totuși obligat să respecte instrucțiunile de folosire date de către furnizor. Această obligație incumbă locatarului/utilizatorului ca o premisă necesară angajării răspunderii furnizorului în cazul intentării acțiunilor directe în temeiul art. 12 din O.G. nr. 15/1997.
Din momentul încheierii contractului de leasing și până la expirarea acestuia și reintrarea în posesia bunului, locatorul/finanțatorul este exonerat de orice răspundere față de terți pentru prejudiciile cauzate prin folosința bunului, fapta sau omisiunea locatarului/utilizatorului.
Obligația de a plăti ratele de leasing și alte datorii prevăzute în contractual de leasing.
Cea mai importantă obligație a locatarului/utilizatorului în temeiul contractului de leasing este cea de plată a ratelor. Deși prezintă anumite particularități raportat la caracterul financiar sau operațional al contractului, obligația de plată a ratelor este fără îndoială corelativă dreptului de folosință a bunului.
Referitor la modul de calcul a acesteia, rata reprezintă, în cadrul leasingului, cota-parte din valoarea de intrare a bunului și dobânda de leasing, care se stabilește pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul părților.
Pe lângă rata de leasing, contractual mai prevede în mod obligatoriu o sumă la plată căreia locatarul/utilizatorul este obligat, anume valoarea reziduală. Aceasta din urmă reprezintă, cum am menționat cu alte ocazii, valoarea la care, după achitarea de către locatar/utilizator a ratelor de leasing prevăzute în contract, precum și a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator și este stabilită de părțile contractante.
Pe lângă rata de leasing, locatarul/utilizatorul mai poate fi obligat și la alte plăți, cum ar fi, cu titlu exemplificativ, primele de asigurare, dacă părțile nu derogă de la regimul supletiv instituit de prevederile ordonanței, impozite, taxe, etc.
În privința consecințelor nerespectării obligației de plată a ratelor de leasing, trebuie făcută o distincție.
În cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligație de plată integrală a ratei de leasing, timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing. Ca efect al rezilierii contractului, locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul care face obiectul contractului și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. Potrivit ordonanței, consecința rezilierii contractului poate fi înlăturată prin clauză contrară inserată în contractul de leasing.
În cazul neplății altor sume datorate conform contractului de leasing, consecințele sunt cele ale nerespectării obligațiilor contractuale, potrivit dreptului comun.
Obligația de a nu greva bunul cu sarcini.
În baza contractului de leasing, locatarul/utilizatorul dobândește numai dreptul de folosință asupra bunului, dreptul de dispoziție privind bunul rămânând locatorului/finanțatorului.
Potrivit dispozițiilor din dreptul comun, constituirea de sarcini asupra unui bun (ipotecă, garanție reală mobiliară) este un act de dispoziție. Prin urmare, neavând un drept de dispoziție asupra bunului, locatarul/utilizatorul are obligația să nu greveze cu sarcini bunul care constituie obiectul contractului de leasing, decât cu acordul locatorului/finanțatorului.
Drepturile locatarului/utilizatorului sunt mai întinse decât cele ale unui simplu locatar, deoarece, spre deosebire de acesta din urmă, care, potrivit dispozițiilor C.civ, nu are dreptul să schimbe forma bunului închiriat în nici o situație, locatarul/utilizatorul poate să opereze modificări dacă are acordul locatorului/finanțatorului. Astfel, subleasingul este permis exclusive cu acordul locatorului/finanțatorului și în condițiile stipulate de acesta, chiar dacă în contract nu se menționează nimic referitor la subleasing. Legea prevede o condiție suplimentară, anume, ca locatarul/utilizatorul inițial (locator/finanțator în contractual de subleasing) să fie o societate de leasing. Se evită ,astfel, posibilitatea eludării condițiilor restrictive privind capacitatea locatorului/finanțatorului, pe calea unui contract subsecvent de leasing.
Pentru realizarea unei astfel de operațiuni este necesar acordul prealabil scris al locatorului/finanțatorului inițial și îndeplinirea de către locatar/utilizator a condițiilor cerute unei societăți de leasing.
Încălcarea acestei obligații atrage nulitatea actului de grevare a bunului, în condițiile prevăzute de dreptul comun.
Trebuie precizat că, potrivit actualei reglementării locatarul/utilizatorul unui bun care face obiectul unui contract de leasing poate să încheie un contract de leasing având ca obiect același bun cu un alt locatar/utilizator, denumit locatar/utilizator.
Obligația de apărare a locatorului/finanțatorului contra uzurpărilor.
Locatarul/utilizatorul are obligația să apere dreptul de proprietate al locatorului/finanțatorului asupra bunului care constituie obiectul contractului de leasing. În eventualitatea unei tulburări a dreptului de proprietate din partea unui terț, locatarul/utilizatorul are obligația să îl informeze în timp util pe locator/finanțator, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-și pregăti apărarea.
Conținutul acestei obligații este asemănător în toate situațiile în care proprietarul este ținut să garanteze pentru evicțiune, și are ca scop limitarea exercitării abusive din partea deținătorului bunului a dreptului de chemare în garanție.
Prevederile care impun această obligație a utilizatorului devin incidente exclusiv când tulburarea privește direct dreptul de proprietate asupra bunului dat în leasing. Împotriva tuturor celorlalte tulburări, locatarul/utilizatorul are posibilitatea să se apere singur, deoarece dispozițiile ordonanței îi recunosc dreptul la exercitarea acțiunilor posesorii, deși are calitatea de detentor precar, iar nu de posesor al bunului.
Deci, în cazul în care află că un terț formulează pretenții, care vizează dreptul de proprietate asupra lucrului care face obiectul contractului de leasing, locatarul/utilizatorul trebuie să îl informeze pe locator/finanțator asupra acestor pretenții, pentru ca acesta din urmă să poată apăra dreptul său de proprietate asupra bunului.
Pentru a proteja interesele locatorului/finanțatorului se care ca informarea acestuia de către locatar/utilizator să fie făcută în timp util.
Locatorul/finanțatorul informat în timp util despre tulburarea dreptului său de proprietate, poate formula acțiunea în revendicare, iar locatarul/utilizatorul acționat în judecată de către terț, are obligația legală de a-l arăta pe locator/finanțator ca titular al dreptului, solicitând introducerea în cauză a acestuia.
Nerespectarea obligației de informare în timp util angajează răspunderea locatarului/utilizatorului pentru prejudiciile cauzate locatorului/finanțatorului, în condițiile din dreptul comun. Locatarul/utilizatorul răspunde și în cazul în care a incercat, dar fără success, să apere dreptul de proprietate asupra bunului, dacă locatorul/finanțatorul face dovada că ar fi avut mijloacele necesare pentru respingerea pretențiilor terțului.
Așa cum am precizat, în cazul unor tulburări de fapt din partea terților, locatarul/utilizatorul este în măsură să se apere singur, având la dispoziție acțiunile posesorii, cărora li se aplică dispozițiile din dreptul comun.
Obligația de restituire a bunului.
Conform prevederilor ordonanței, locatarul/utilizatorul are obligația să restituie bunul în temeiul clauzelor contractului de leasing.
Această obligație există atunci când, la expirarea duratei contractului de leasing, locatarul/utilizatorul optează pentru încetarea raporturilor contractuale.
Obligația de restituire incumbă chiar și în situația în care, din vina societății de leasing sau a furnizorului, locatarul/utilizatorul nu și-a exercitat dreptul de opțiune pentru prelungirea contractului sau pentru achiziționarea bunului, astfel încât, în cazul nerestituirii bunului, se va angaja răspunderea locatarului/utilizatorului.
Bunul care face obiectul contractului de leasing trebuie returnat liber de orice sarcini, cu excepția sechestrelor și ipotecilor rezultând din pretențiile față de locator/finanțator și care sunt relative la dreptul de proprietate al acestuia asupra acestui bun.
La returnarea bunului, locatarul/utilizatorul are îndatorirea de a îndepărta de pe acesta însemnele sale de identificare, iar bunul să se afle în starea în care a fost dat, cu uzura normală aferentă duratei folosinței.
Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza contractului de leasing sunt opozabile judecătorului sindic și creditorilor, dacă locatorul/finanțatorul a fost supus procedurii insolvenței, precum și lichidatorului.
În cazul nerespectării obligației, locatorul/finanțatorul își poate recupera bunul în temeiul contractului de leasing, care, așa cum am menționat cu altă ocazie, constituie titlu executoriu.
CAPITOLUL V. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE LEASING
Ca orice obligație civilă contractuală, obligațiile izvorâte din contractul de leasing încetează în condițiile prevăzute de ordonață, care se completează cu prevederile din dreptul comun.
O.G. nr. 51/1997 vorbește despre încetarea raporturilor contractuale ca o componetă a dreptului de opțiune. Actul normativ prevede, de asemenea, o serie de situații care îndreptățesc locatorul/finanțatorul să ceară rezilierea contractului de leasing.
V.1.EXPIRAREA DURATEI CONTRACTULUI DE LEASING
Asemeni oricărui contract cu executare succesivă, contractul de leasing încetează la data expirării duratei contractului.
Trebuie menționat însă că, dacă în contractele cu executare succesivă, în general, expirarea duratei contractului are ca efect încetarea contractului, în cazul contractului de leasing, la expirarea duratei contractului, locatarul/utilizatorul are dreptul de opțiune între a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing sau de a înceta raporturile contractuale.
În funcție de opțiunea locatarului/utilizatorului, contractul de leasing va înceta, cu anumite consecințe, sua își va continua existența.
Opțiunea pentru cumpărarea bunului.
Dacă locatarul/utilizatorul optează pentru achiziționarea bunului, contractual de leasing încetează. Ca efect al opțiunii, încetarea contractului de leasing este urmată de nașterea unui raport juridic de vânzare-cumpărare între locator/finanțator și locatar/utilizator, în temeiul căruia locatarul/utilizatorul devine proprietar al bunului folosit în sistem de leasing.
Transferul dreptului de proprietate asupra bunului este condiționat de achitarea de către locatar/utilizator către locator/finanțator a tuturor ratelor de leasing și valorii reziduale, precum și a celorlalte sume datorate conform contractului.
În actuala reglementare, în cazul nerespectării de către locator/finanțator a opțiunii locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, instanța judecătorească va putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și să oblige pe locator/finanțator la plata de daune-interese.
Opțiunea pentru prelungirea contractului.
În situația în care locatarul/utilizatorul optează pentru prelungirea contractului de leasing, acesta din urmă nu încetează, ci continuă să își producă efectele, în sensul existenței dreptului de a folosi bunul în schimbul plății ratelor de leasing.
Prelungirea contractului nu presupune continuarea acestuia în condițiile stabilite inițial. Luând în considerare diminuarea valorii bunului ca urmare a folosinței, precum și acoperirea unei părți din valoarea bunului,prin plata ratelor de leasing, locatarul/utilizatorul este în drept să ceară revizuirea cuantumului ratelor de leasing care trebuie plătite în continuare și eventual valoare reziduală.
Stabilirea acestor elemente, a noii durate a contractului, precum și a altor elemente necesare, presupun încheierea unui act adițional, care devine parte integrantă a contractului de leasing.
La expirarea noii durate a contractului, locatarul/utilizatorul își poate exprima dreptul de opțiune, în condițiile stabilite prin actul adițional mai sus amintit.
Opțiunea pentru încetarea raporturilor contractuale.
În situația în care locatarul/utilizatorul optează pentru încetarea raporturilor contractual, contractul de leasing încetează. Prin încetarea contractului, se stinge și dreptul de folosință asupra bunului care constiuie obiectul contractului de leasing.
Nemaiavând nici un drept asupra bunului, locatarul/utilizatorul are obligația de a restitui bunul folosit în sistem de leasing către locator/finanțator.
V.2. REZILIEREA CONTRACTULUI DE LEASING
Deși este o cauză de încetare a contractului întâlnită și în dreptul comun, legea reglementeză câteva particularități ale contractului de leasing privind rezilierea. Cazurile speciale sunt prevăzute la art. 14-15 din O.G. nr. 51/1997.
Pe lângă situațiile expres reglementate de ordonanță, rezilierea contractului de leasing poate fi cerută în condițiile dreptului comun, pentru neîndeplinirea culpabilă de cître una dintre părți a obligațiilor sale.
Referitor la posibilitatea acordării unui termen de grație, aceasta există doar în favoarea locatarului/utilizatoului și numai în situația în care pentru aceasta contractual de leasing nu constituie faptă de comerț.
Trebuie menționat că regimul juridic al rezilierii poate fi suplimentat de către părți prin inserarea unor pacte comisorii exprese în favoarea locatarului/utilizatorului sau a locatorului/finanțatorului. Pronunțându-se asupra validității unor asemenea clauze, instanța supremă a arătat că o prevedere din contractul de leasing, conform căreia acesta se desființează în situația în care imobilul ce face obiectul contractului va fi revendicat, exonerează locatorul/finanțatorul de la obligația asumată prin promisiunea unilateral de vânzare, dacă evenimentul vizat de părți s-a produs, deci devine incident pactul comisoriu.
Printre altele, părțile contractante pot proceda la evaluarea prejudiciului cauzat societății de leasing prin rezilierea contractului din vina locatarului/utilizatorului, sub forma unei clauze penale.
Spre deosebire de reglementarea din România, în dreptul american, datorită poziției economice superioare a locatorului/finanțatorului, răspunderea acestuia este reglementată mai strict, conferindu-se locatarului/utilizatorului drepturi extinse în cazul încălcării de către cealaltă contractantă a obligațiilor care îi revin potrivit contractului de leasing.
Cazul refuzului locatarului/utilizatorului de a primi bunul.
Conform prevederilor din ordonanță, dacă locatarul/utilizatorul refuză să primescă bunul la termenul stabilit în contract, locatorul/finanțatorul este în drept să ceară rezilierea contractului de leasing și să obțină de la locatar/utilizator cheltuielile ocazionate de păstrarea și întreținerea bunului peste termenul contractual.
Posibilitatea rezilierii contractului de leasing există doar în situația în care locatarul/utilizatorul refuză, expres sau tacit, să primescă bunul care face obiectul contractului.
Rezilierea contractului de leasing pentru refuzul preluării bunului este o facultate a locatorului/finanțatorului, care poate cere executarea contractului de către locatar/utilizator, cu daune-interese.
Cazul neplății de către locatar/utilizator a ratelor de leasing.
În situația în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integral a ratelor de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul este în drept să ceară rezilierea contractului.
Ca urmare a rezilierii contractului de leasing, deținătorul bunului, adică locatarul/utilizatorul, este obligat să restituie bunul și să achite toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Totuși, conform prevederilor ordonanței, locatorul/finanțatorul poate să nu ceară rezilierea contractului pentru nerespectarea obligației privind plata ratelor de leasing, dacă prin contractual de leasing s-a prevăzut altfel.
Printr-o hotărâre, Instanța supremă a statuat că temeiul juridic al raportului obligațional este reprezentat de contractual de leasing și actul adițional la acesta, care nu cuprind sancțiuni în cazul neîndeplinirii clauzelor contractuale, astfel încât temeiul juridic al desființării pentru viitor a contractului nu mai poate fi convenția părților, cum greșit a reținut instanța de control judiciar, ci prevederile contractului de leasing ar fi producătoare de efecte juridice, în sensul deschiderii posibilității locatorului/finanțatorului de a cere rezilierea sau cu privire la modul de sancționare a neplății la scadență a redevențelor anuale.
Cazul nerespectării de către locator/finanțator a dreptului de opțiune al locatarului/utilizatorului.
Dacă nu respect dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului, așa cum este reglementat în ordonanță, locatorul/finanțatorul datorează daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin încălcarea obligației.
Există o omisiune în acest sens în prevederile ordonanței , deaoarece se are în vedere numai răspunderea locatorului/finanțatorului pentru încălcarea obligației de a respecta dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului, ignorând soarta contractului de leasing.
Fiind vorba de nerespectarea unei obligații și reglementându-se sancțiunea daunelor-interese, trebuie să admitem că, în situația analizată, locatarul/utilizatorul are dreptul să ceară rezilierea contractului de leasing.
V. 3. SITUAȚII SPECIALE DE ÎNCETARE A CONTRACTULUI DE LEASING
Contractul de leasing poate înceta și în alte situații distinct față de cele enumerate în capitolul anterior, și anume: prin vânzarea bunului care face obiectul contractului de leasing, prin dispariția bunului obiect al contractului, în situația în care locatarul/utilizatorul sau locatorul/finanțatorul se află în dizolvare și/sau lichidare sau este supus procedurii insolvenței.
Vânzarea bunului care constituie obiectul contractului de leasing.
Conform prevederilor ordonanței, în cursul duratei contractului de leasing, locatorul/finanțatorul poate înstrăina bunul care face obiectul contractului de leasing. Recunoașterea acestui drept are ca temei dreptul de dispoziție asupra bunului al cărui titular a rămas locatorul/finanțatorul.
Potrivit ordonanței, dacă locatorul/finanțatorul înstrăinează bunul obiect al contractului de leasing, dobânditorul este legat de aceleași obligații contractual întocmai ca și locatorul/finanțatorul care a înstrăinat bunul.
În cazul contractului de leasing având ca obiect dreptul de utilizare a unui program de calculator, dacă în cursul duratei contractului locatorul/finanțatorul cesionează dreptul definitive de utilizare asupra programului pentru calculator altei societăți de leasing, dobânditorul este ținut de aceleași obligații contractual ca și înstrăinătorul care a cesionat dreptul definitive de utilizare asupra programului pentru calculator. Operează, în această situație, o transmitere a obligațiilor locatorului/finanțatorului inițial din contractual de leasing către dobânditor. În fapt, nu numai obligațiile, ci și drepturile locatorului/finanțatorului inițial se transmit dobânditorului, care va avea calitatea de locator/finanțator.
Vânzarea bunului care constituie obiectul contractului de leasing operează o cesiune a contractului de leasing, prin înlocuirea locatorului/finanțatorului de către dobânditor. Consecința înstrăinării bunului constă în faptul că efectele contracului de leasing se produc între dobânditor, în calitate de locator/finanțator, și locatar/utilizator.
În ceea ce privește finalitatea contractului de leasing, aceasta este una diferită față de cele amintite cu altă ocazie, și anume: contractual de leasing încetează în raporturile cu locatorul/finanțatorul inițial și continuă să subziste în raporturile dintre dobânditor și locatar/utilizator.
Dispariția bunului care face obiectul contractului de leasing.
Contractul de leasing încetează dacă bunul care constituie obiectul contractului dispare prin furt, daună totală sau distrugere totală.
Dacă dispariția bunului a survenit înainte de împlinirea unui an de la intrarea în vigoare a contractului de leasing, acesta nu își schimbă natura, iar bunul esteconsiderat din punct de vedere fiscal și contabil ca bun, obiect al unui contract de leasing.
Consecințe similare întâlnim în situația încetării contractului de leasing din culpa locatarului/utilizatorului.
Cazul locatarului/utilizatorului sau locatorului/finanțatorului aflat în dizolvare și/sau lichidare.
După cum se observă, prevederile ordonanței au în vedere atât situația locatarului/utilizatorului, cât și situația locatorului/finanțatorului aflați în dizolvare și/sau lichidare.
Dacă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare și/sau lichidare, drepturile locatorului/finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile lichidatorului numit în condițiile Legii 31/1990 a societăților comerciale.
Dacă locatorul/finanțatorul se află în dizolvare și sau lichidare, drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului care face obiectul contractului de leasing sunt opozabile lichidatorului, numit în condițiile legii societăților comerciale.
Conform prevederilor ordonanței, drepturile locatarului/utilizatorului prevăzute în ordonanță sau cele stipulate în contractul de leasing vor urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, cu condiția respectării întocmai a drepturilor locatorului/finanțatorului.
Cazul locatarului/utilizatorului sau locatorului/finanțatorului supus procedurii insolvenței.
În situația în care locatarul/utilizatorul este supus procedurii reorganizării judiciare și/sau procedurii falimentului, în condițiile Legii nr. 85/2006, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, cu plata de daune interese.
Drepturile locatorului/finanțatorului asupra bunului care constituie obiectul contractului de leasing sunt opozabile judecătorului syndic, în cazul în care locatarul/utilizatorul/ se află supus procedurii insolvenței, în condițiile Legii nr. 85/2006.
În cazul în care locatorul/finanțatorul este supus procedurii reorganizării judiciare sau procedurii falimentului, în condițiile legii amintite, drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului care face obiectul contractului de leasing sunt opozabile judecătorului syndic și creditorilor locatorului/finanțatorului, în condițiile ordonaței.
Potrivit ordonanței, drepturile locatarului/utilizatorului prevăzute în ordonanță sau stipulate în contractual de leasing vor urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, cu condiția să fie respectate întocmai drepturile locatorului/finanțatorului.
CONTRACT DE LEASING
(model orientativ)
Intervenit astazi………………. intre:
1. Societatea comerciala …………………… cu sediul in ……….. str. …….. nr. ….localitatea……….. judetul …………… tel. ……….. fax………….e-mail………… inmatriculata in Registrul Comertului …………… cu nr. ………… cont nr. …………….. la Banca ………………. cod fiscal ……………….. prin reprezentantul sau legal……………… cetatean roman………………. posesor BI/CI seria ……….nr……….eliberat de Sectia……………..Politie, cod numeric personal……………………. in calitate de locator si
2. Societatea comerciala …………………….. cu sediul in …………. str. ……… nr. ….localitatea………….. judetul …………… tel. ……….. fax ………….e-mail…………. inmatriculata in Registrul comertului ………….. cu nr. …………… cont nr. …………. la Banca ………………. cod fiscal …………… prin reprezentantul sau legal ……….. ………….. cetatean roman…………… posesor BI/CI seria. …………..nr……… eliberat de Sectia………..Politie, in calitate de utilizator.
OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul contractului il constituie transmiterea dreptul de folosinta si posesia asupra…………………….( se arata care este bunul, individualizandu-se cu elementele caracteristice, documente de provenienta etc.)
Valoarea bunului este de ………………..si va fi utilizat in scopul …………….
PRETUL
Pretul pentru folosirea bunului este de ……….. pe luna. Plata se face pe data de… a fiecarei luni in lei, in contul………………deschis la banca…………..( cambie, fila cec etc.). Ultima data de plata va fi………
La ajungerea la termen a contractului utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului.
OBLIGATIILE LOCATORULUI
a) sa transmita dreptul de folosinta si posesia bunului;
b) sa predea utilizatorului bunul pe cheltuiala………….. la data……………………… adresa …………..in baza unui proces-verbal de predare-primire semnat de ambele parti;
c) sa acorde pentru bunul livrat o garantie de ………….luni/ani, conditiile acesteia fiind
prevazute in certificatul de garantie anexat la prezentul contract;
d) sa nu faca nici un act de dispozitie cu privire la bunul ce face obiectul contractului fara a-l notifica in prealabil pe utilizator;
e) la incetarea contractului sa transmita bunul in proprietatea utilizatorului sau sa il primeasca inapoi, pe cheltuiala…………., in functie de vointa utilizatorului manifestata la data ultimei plati sau cu 30 zile inainte de expirarea contractului;
f) sa il garanteze pe utilizator pentru evictiune;
g) sa efectueze reparatiile capitale.
h) sa asigure asistenta tehnica pentru bunul livrat;
i) sa livreze bunul insotit de documentatia (instructiuni de folosire, carte tehnica etc.) si accesoriile aferente utilizarii in bune conditii.
OBLIGATIILE UTILIZATORULUI
a) sa preia si sa foloseasca bunul conform destinatiei care rezulta din documentatie si clauzele prezentului contract;
b) sa nu incheie contract de sublocatie privind bunul incredintat fara acordul locatorului;
c) sa efectueze platile la termenele stabilite in contract;
d) sa efectueze reparatiile curente si de intretinere;
e) sa asigure bunul;
f) sa nu incredinteze bunul altor persoane decat cele convenite cu locatorul;
g) sa il despagubeasca pe proprietar in caz de disparitie/ deteriorare a bunului din culpa sa. Forta majora este cauza de exonerare de raspundere.
h) in cazul optiunii pentru restituirea bunului, acesta sa fie imnanat locatorului-proprietar in stare buna, considerandu-se ca „buna” starea in care se afla bunul dupa folosirea cu buna-credinta ca un adevarat proprietar.
DURATA CONTRACTULUI
Contractul se incheie pe o durata de ……………ani, cu incepere de la data de …………….. pana la data de …………..
Contractul se poate prelungi cu o durata de pana la……………, incheindu-se in acest sens act aditional la prezentul contract.
RASPUNDEREA CONTRACTUALA
Oricare dintre cele doua parti poate cere rezolutiunea contractului in situatia in care cealalta parte nu isi executa obligatiile in decurs de … zile.
Depasirea de catre utilizator a datei platii cu mai mult de… zile atrage penalitati de …% pe zi de intarziere. Neplata timp de … zile atrage de drept rezilierea contractului fara a mai fi necesara punerea in intarziere a debitorului.
DISPOZITII FINALE
Orice divergente in executarea acestui contract vor fi solutionate pe cale amiabila, iar daca nu va fi posibil se va recurge la arbitraj, partile convenind sa aleaga ca arbitri pe………….
Prezentul contract a fost incheiat astazi…….. in localitatea…………..in doua exemplare, ambele originale, cate unul pentru fiecare parte.
LOCATOR, UTILIZATOR,
BIBLIOGRAFIE
Angheni, Smaranda, Volonciu, Magda, Stoica, Camelia, Drept comercial, Editura C.H. Beck, București, 2008
Bârsan, Corneliu, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck, 2001
Belu-Magdo, Monna Lisa, Contracte comerciale, Editura Tribuna Economică, București, 2004
Bodu, Sebastian, Drept comercial, Editura Rosetti, București, 2005
Cărpenaru, Stanciu, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, 2009
Cărpenaru, Stanciu, Stănciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Contracte civile și comerciale, Editura Hamangiu, București, 2009
Clocotici, Dorin, Gheorghiu, Gheorghe, Operațiunile de leasing, Editura Lumina Lex, București, 1998
Crișu, Constantin, Crăciunescu, Dumitru Adrian, Drept comercial, Editura Juris Argessis, Argeș, 2008
Cucu, Cristina, Gavriș, Marilena, Contracte comerciale. Practică judiciară, Editura hamangiu, București, 2006
Didea, Ionel, Drept comercial român, Editura Universul Juridic, București, 2009
Dragomir, Eduard, Ciobotea, Georgiana, Contractul de leasing, Editura Nomina Lex, București, 2009
Filip, Liviu, Drept comercial, Editura Junimea, Iași, 2005
Florescu, Eugenia, Târșia, Andreea Corina, Drept comercial, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007
Găină, Viorel S., Drept comercial român, Vol. III, Editura Universitaria, Craiova, 2003
Ionica, Ninu, Iorga, Tincuța, Drept comercial, Editura Era, București, 2002
Jurcă, Constantin, Calafus, Sorin, Căzănel, Marin, Budaș, Diana, Drept comercial, Editura Europolis, Constanța, 2000
Mischie, Beatrice, Contracte comerciale. Obligații comerciale, Editura C.H.Beck, București, 2009
Mîzgă, Ioan, Mîzgă, Alexandru, Drept comercial, Editura Victor, București, 2005
Moceanu, Mădălina Mihaela, Principalele contracte din dreptul comercial, Editura Tribuna Economică, București, 2009
Motica, I. Radu, Bercea, Lucian, Drept comercial român, Editura LuminaLex, București, 2005
Nemeș, Vasile, Drept comercial, Editura Universul Juridic, București, 2011
Pătulea, Vasile, Turianu, Corneliu, Dreptul comercial. Practică judiciară adnotată, Editura All, București, 2008
Petrescu, Raul, Drept comercial român, Editura Oscar Print, București, 2005
Petrescu, Raul, Principalele contracte de drept comercial, Editura Oscar Print, București, 1999
Popa, Ioan, Tranzacții internaționale. Politic. Tehnici. Instrumente, Editura Recif, București, 1992
Popa, Sorana, Drept comercial. Teorie și practică judiciară, Editura Universul Juridic, București, 2009
Popa,Sorana, Societățile comerciale, Editura Universul Juridic, București, 2007
Popa Nistorescu, Cristina, Drept comercial, Editura Sitech, Craiova, 2009
Popovici, Sergiu, Contractul de leasing, Editura Universul Juridic, București, 2010
Rais, Dorian, Mihalcea, Ion, Savu, Cornelia, Cisnaru, Elena, Mihoc, Vasile, Drept comercial, Editura Independența Economică, Pitești,2001
Sitaru, Dragoș Alexandru, Dreptul comerțului internațional, Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2008
Toma, Mircea, Drept comercial român, Editura Argument, București, 2003
Tudor, Marian, Pîrlici, Valeria, Marinescu, Elise, Drept comercial român, Editura Universității, Pitești, 2003
Turcu, Elena, Contractul de leasing, Editura Hamangiu, București, 2008
Turcu, Ion, Operațiuni și contracte bancare. Introducere în teoria și practica dreptului bancar, Editura Lumina Lex, București, 1995
Țiclea, Alexandru, Bârsan, Corneliu, Societăți comerciale, legislație, teorie și practică judiciară, Vol. II, Casa de Editură și Presă “Șansa S.R.L.” , București, 1999
Țuțuianu, Ion, Contracte comerciale. Curs universitar, Editura Edusoft, Bacău, 2008
Vonica, Romul Petru, Dreptul contractelor comerciale, Editura Holding Reporter, București, 1999
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Incetarea Contractului de Leasing (ID: 141268)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.