Începuturile și istoricul culturii de kiwi [305118]

CAPITOLUL I: STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL ÎNMULȚIRII VEGETATIVE A [anonimizat], istoric, [anonimizat], pare a [anonimizat] a stat mereu așa.

Procesul de domesticire a plantei de kiwi a început cu puțin peste 100 de ani în urmă. Deși luarea în cultură s-a [anonimizat], fructul de kiwi s-a [anonimizat], [anonimizat]. Adaptarea sa în vederea cultivării la nivel comercial constituie un spectaculos exemplu al plantelor de succes ale secolului XX.

[anonimizat], [anonimizat] (Figura 1.1.).

[anonimizat] 34ș – 46ș latitudine nordică și 30ș – 42ș latitudine sudică. Acest lucru nu constituie însă un impediment în răspândirea speciei pe mapamond.

Cea mai veche plantă crescută în afara granițelor Chinei, a [anonimizat] 1899 (Vilmorin și Bois, 1904) și se preconizează că sămânța din care a fost crescută planta aparținea a ceea ce este azi cunoscută sub numele de Actinidia chinensis var. deliciosa.

[anonimizat], Ernest Wilson (Ernest H. Wilson, 1876-1930). [anonimizat] 1899-1911, Wilson a explorat flora din vestul Chinei și a [anonimizat] 100 genuri și 1000 [anonimizat] A. chinensis (Hillier, 1976; Brigges, 1993), care au fost trimise la instituțiile de cercetare botanică din Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și au fost utilizate ulterior în programele de creștere și dezvoltare ale plantelor. În anul 1900, Wilson a transportat semințe de A. [anonimizat], în 1903, o plantă de A. chinensis a fost expusă la un spectacol în cadrul Societății Regale de Horticultură din Londra.

În ianuarie 1904, kiwi a [anonimizat] (Figura 1.2.) – [anonimizat] – a luat cu ea niște semințe de A. chinensis var. deliciosa, procurate direct sau indirect de la Wilson (Atrkins, 1948). Aceste semințe stau la baza industriei globale de kiwi.

Anul 1928 este menit să străpungă ceea ce înseamnă creșterea de kiwi. Horticultorul Hayward Wright a reușit să dezvolte o varietate excepțională de kiwi. [anonimizat]. [anonimizat] „Hayward” [anonimizat].

Cultivarul „Hayward”, care încă reprezintă mai mult de 80% [anonimizat] „Bruno” [anonimizat] „Allison” etc., sunt descendenții direcți ai acestor semințe preluate de Fraser (Ferguson și Bollard, 1990).

Prin urmare, Noua Zeelandă își admite noul pui, primele plantații comerciale fiind înființate de către Jim MacLouglin în jurul anului 1930. Tot aici, în 1959, numele de „kiwi” l-a înlocuit pe cel inițial de „chinese gooseberry”, noua titulatură este atribuită de importatorii americani prin prisma asemănării cu pasărea kiwi – Apteryx australis, simbol sacru și național al țării gazdă. Francezii îl numesc „souris vegetale” care are semnificația de „șoarece vegetal”.

Dacă denumirea populară a speciei a suferit modificări în trecut, cea științifică este aceeași și se regăsește schematic mai jos în încadrarea sistematică, în Figura 1.3.

Figura 1.3. Taxonomia genului Actinidia (original)

Specia de kiwi era denumită Actinidia chinensis var. hipsida, până în anul 1980, când taxonomiștii au separat-o în două specii: Actinidia chinensis, care prezintă fructe mici cu epicarpul neted și Actinidia deliciosa, care are fructele mai mari, pubescente.

Plantele care fac parte din familia Actinidiaceae au o durată mare de viață, fiind productive timp de 60 de ani. Majoritatea sunt liane, lemnoase, subtropicale. Această familie botanică cuprinde până la 60 de specii, dar doar 4 dintre ele produc fructe comestibile: Actinidia chinensis, A. arguta, A. deliciosa și A. kolomikta.

Importanța culturii de Actinidia

Importanță: alimentară, din punct de vedere al sănătății, economică

Plantele genului Actinidia se cultivă pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă, utilizate sub această formă și în diverse preparate precum: cocktail-uri, gazpachos (supe reci), salate și sosuri. Un curent care a luat amploare în ultima vreme este plusul de valoare adăugat prin destinația fructelor în vederea procesării, realizându-se astfel: produse de panificație cu kiwi, bomboane, înghețată, gem, suc, piure precum și produse de îngrijire pentru frumusețe. Kiwi mai are un atribut, îngheață bine, păstrându-și o mare parte din aromă.

Fructele de kiwi conțin un spectru larg de elemente nutritive: fibre, calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, vitamina C, tiamină (vitamina B1), riboflavină (vitamina B2), niacină (vitamina B3), piridoxină (vitamina B6), acid folic (vitamina B9) și vitamina E. Această combinație unică de elemente oferă beneficii semnificative pentru sănătatea și buna funcționare a organismului.

Tabel 1.1.

Referințe nutriționale pentru 100 g fruct (kiwi)

Tabel adaptat după sursa: https://www.zespri.eu/en/happy-healthy/nutrient-richness-kiwi (2019)

Substanțele hrănitoare cheie sunt: fibrele, potasiul, acidul folic și vitamina C.

Cercetările în curs demonstrează că unul dintre efectele consumului de kiwi este reducerea și încetinirea în mod semnificativ a absorbției de zaharuri din mâncare în sânge, ceea ce conduce la un control mai bun al glicemiei. Acest control se caracterizează prin menținerea unui nivel constant al zahărului din sânge, ajutând astfel la evitarea stărilor de oboseală și de foame între mese.

Compoziția fibrei, în kiwi, este unică și se comportă diferit față de alte fibre frecvent consumate (de exemplu: în mere, portocale și tărâțe de grâu). Acest lucru se datorează faptului că fructele de kiwi au o capacitate foarte mare de stocare a apei. Când este mâncat, fibrele din kiwi atrag apă, întrucât acestea se umflă și se îngroașă ca un gel. Pe măsură ce hrana este digerată este împărțită în zaharuri mai mici și acestea se mișcă mai încet prin gel. Acest lucru are ca rezultat preluarea zahărului cu o rată redusă în sânge și livrarea energiei mai lent, favorizând pierderea sau menținerea unei greutăți sănătoase.

Conținutul de potasiu este aproape același ca al unei banane. Potasiul este un mineral important pentru dezvoltarea multor funcții ale organismului: este necesar pentru contracția musculară și contribuie la menținerea tensiunii arteriale normale.

Kiwi este o sursă naturală de acid folic (Vitamina B9), un compus sintetizat de plante. Organismul uman nu are proprietatea să-l producă, fiind necesar să-l găsească în alimentație. Acesta îndeplinește funcții importante pentru sănătate și sunt necesare cantități suficient de ridicate înaintea și în timpul sarcinii deoarece aceasta ajută la dezvoltarea materialului genetic.

Antioxidanții cum ar fi vitamina C, vitamina E și polifenolii sunt compuși care protejează organismul de radicalii liberi. Vitamina C antioxidantă oferă numeroase beneficii pentru sănătate, printre care ajută la prevenirea îmbătrânirii prin reducerea daunelor cauzate celulelor pielii de: razele UV, poluare, stres și fumat și provoacă formarea colagenului, ajută la buna funcționare a sistemului nervos și la menținerea sistemului imunitar puternic.

Chiar dacă are numeroase beneficii, fructul are și câteva contraindicații adresate persoanelor mai sensibile, alergice sau cu o intoleranță. Kiwi poate provoca reacții alergice, iritații locale la nivelul gurii, erupții, roșeață pe piele și urticarie. Este important ca aceste persoane să acorde atenție atunci când mănâncă acest fruct.

Din punct de vedere economic cultura de Actinidia este considerată a fi una scumpă deoarece costul de investiție pentru înființarea culturii este ridicat: materialul vegetal (un pom altoit are prețul de 6 € – 8 €, densitatea de plantare fiind de 320 – 380 plante/ ha), sistemul de susținere (4 000 € – 6 000 €/ ha, în funcție de forma aleasă, T sau pergolă) și sistemul de irigare (2 000 €/ ha, care nu includ și pompa) se pot amortiza abia după 3 – 4 ani, când plantația intră pe rod. Cheltuielile inițiale presupun luarea în considerare și a contravalorii: lucrărilor de întreținere din primii 4 ani (ajung la suma de 6 500 €/ ha), tratării solului împotriva dăunătorilor (până la 1 500 €/ ha), forței de muncă, lucrărilor mecanizate etc. În cazul în care nu dispunem de un teren, trebuie să știm că prețul arealelor favorabile pentru o livadă de Actinidia poate depăși 18 000 €/ ha. Deși costurile de înființare presupun resurse financiare sporite, investițiile se recuperează după a doua recoltă.

Potrivit domnului profesor Florin Stănică, speciile de kiwi aclimatizate pot reprezenta o alternativă pentru cultivatorii români, mai ales că nu există dăunători naturali pentru această cultură în țara noastră (Sursa: 2019, https://agrointel.ro/25718/ce-trebuie-sa-stii-despre-infiintarea-unei-plantatii-de-kiwi-in-romania/).

Tendințe și orientări ale culturii de Actinidia

Cultura de Actinidia pe plan mondial și în țara noastră

Cultura de kiwi a luat naștere în urmă cu aproximativ 300 de ani, în China. Apoi, pentru o lungă perioadă de timp, Noua Zeelandă a avut cea mai mare pondere în ceea ce privește suprafața ocupată și producția de fructe de kiwi. În 1967 apar primele plantații comerciale din California și în 1970 în Italia.

Producția de kiwi este prezentă astăzi în ambele emisfere. Dintre țările nordice se remarcă Italia (24 800 ha în 2014), urmată de Grecia (7 300 ha în 2012) și Franța (3 952 ha). În țările sudice, cultura este concentrată în Noua Zeelandă (12 757 ha) și în Chile (11 000 ha).

Italia are un procent 65% din producția de kiwi din emisfera nordică. O creștere a producției a realizat de asemenea Grecia, care este al doilea producător european care exportă 80% din oferta sa din cauza cererii reduse a pieței interne. Potrivit FAOSTAT, în emisfera nordică se înregistra o creștere puternică a producției turcești, care trecuse de la 26 554 tone în 2010 la 36 781 în 2012. În mod surprinzător, Iranul și-a mărit producția cu o medie de 32 000 de tone în 2012, comparativ cu cele 20 000 de tone din primii ani ai anului 2000. Producția Iranului este concentrată în nordul țării, zona de producție crescând în special în 2013, când guvernul a eliminat restricțiile la export pentru a permite o piață competitivă cu prețuri economice mai mici pentru kiwi comparativ cu Noua Zeelandă și Chile.

Rapoartele de cercetare oferă cea mai recentă publicație pe tema „Piața globală a fructelor de kiwi – segmentată geografic – creștere, tendințe și prognoză” (2019 – 2023), furnizând informații cheie printr-un raport detaliat. Într-o privire de ansamblu asupra acestuia, privind piața fructelor de kiwi, producția mondială este concentrată în mâinile câtorva țări. Primele zece țări producătoare reprezintă peste 95% din producția mondială globală, în timp ce primele cinci țări producătoare dețin o cotă de 85%. Industria de kiwi din lume s-a transformat de-a lungul anilor indicând o extindere puternică ca urmare a creșterii populației, a schimbării și educării preferințelor consumatorilor și a creșterii gradului de conștientizare a sănătății în rândul populației. Cererea de fructe kiwi a înregistrat o mărire substanțială în Asia – Pacific în ultimii ani. Principalii producători din această regiune sunt Noua Zeelandă și China.

Noua Zeelanda exporta în jur de 583,2 mii tone în anul 2016, valoare care era de 1,19 miliarde $. În 2015, Noua Zeelandă a exportat fructe kiwi în mai mult de 50 de țări.

China are o producție totală de 2,4 milioane de tone metrice în anul 2016, ceea ce reprezintă mai mult de 50% din producția totală de kiwi la nivel global. Kiwi este cultivat în zonele muntoase din sud-vest și în provinciile Shaanxi și Sichuan din China. Deoarece kiwi este nativ din China, aici se găsesc cele mai multe varietăți de kiwi față de orice altă țară din lume. Importatorii importanți de kiwi din China sunt: Japonia, Rusia, Coreea și Franța.

Tabel 1.2.

Topul țarilor producătoare de kiwi la sfârșitul anului 2017

Conform informațiilor menționate în introducere, aria de cultură pentru Actinidia se limitează între paralelele de 34ș – 46ș latitudine nordică și 30ș – 42ș latitudine sudică. România se situează la limita nordică a acestui areal și deține în sudul țării, pe terasele Dunării, suprafețe în conformitate cu cerințele pedo-climatice ale speciei.

Primul experiment în vederea aclimatizării speciei de Actinidia la noi în țară, a avut loc la Mehedinți în jurul anilor 80’ când cercetătorii Stațiunii Pomicole Zonale au depus eforturi în acest sens. Țăranii din Mehedinți creșteau și ei plante de kiwi și obișnuiau să mănânce câte unul cules din propria grădină. Lianele au fost eficiente pentru solurile nisipoase ale Mehedințiului – nu numai prin fixarea lor foarte bună, dar și prin îmbunătățirea fertilității, culturile tradiționale neavând un randament bun. În plus, soiul s-a aclimatizat neașteptat de bine. Dar toate astea n-au durat prea mult, a venit Revoluția și plantațiile de kiwi s-au pierdut.

Prima plantație comercială din România a fost înființată în localitatea Ostrov din Constanța, în urmă cu 26 de ani, în anul 1993, când profesorii Facultății noastre de Horticultură din cadrul U.S.A.M.V. București au adus de pe plaiurile italiene primii butași de kiwi spre a-i aclimatiza și dezvolta într-o plantație productivă.

Câmpul experimental ales este localizat în Dobrogea, zona fostului IAS Ostrov și măsoară nu mai mult de 2 hectare. Timp de 8 ani, până când IAS-ul a fost privatizat, s-au aflat sub supravegherea lor științifică 6 soiuri de kiwi din specia Actinidia deliciosa și câteva selecții din Actinidia arguta, asupra eficienței cărora urmau să se pronunțe profesorii și specialiști care au condus procesul de ameliorare și multiplicare. În anul de referință 2008, concluziile sunt următoarele: plantațiile de kiwi din România reprezintă o șansă economică și socială încurajatoare, aclimatizarea culturii de kiwi se justifică atât din punct de vedere pedoclimatic, cât și economic. În condițiile unei ierni extrem de geroase, cea din 1993, butașii de kiwi ce se aflau în primul an de viață în plantație au supraviețuit în proporție de 80%, procent ce creează certitudinea că o plantație viguroasă va suferi pierderi mult mai mici. Producția realizată în cazul unor soiuri ar putea să atingă nivelul celor mediteraneene, cu condiția ca sistemul de irigare, existent în plantația de la Ostrov, să fie folosit. Tot în anul 1993 a fost înfăptuit, în cadrul Facultății de Horticultură București, un câmp de selecție cu specii și soiuri de Actinidia. În 2003, în urma cercetărilor efectuate au fost alese 2 selecții bărbătești și 8 selecții femele (A. arguta) pentru a fi multiplicate pe mai departe.

Sortimentul

Sortimentul de kiwi are la bază speciile care produc fructe comestibile: Actinidia deliciosa, A. chinensis, A. arguta și A. kolomikta.

Actinidia deliciosa este specia cea mai răspândită, cunoscută și sub denumirea generică de kiwi, are fructele cele mai mari, acoperite de o pubescență maronie, iar mezocarpul prezintă o culoare verde strălucitor.

Planta necesită o perioadă de vegetație de 240 de zile, în care să nu fie afectată de înghețurile timpurii de toamnă sau cele de revenire din primăvară (pot distruge mugurii porniți în vegetație în totalitate). În perioada de repaus suportă temperaturile scăzute de până la – 15℃, care survin treptat, asigurând plantei timpul necesar în vederea maturării lemnului și pregătirii metabolismului pentru perioada rece.

În speță, cultura de kiwi reușește în aceleași zone pedoclimatice unde reușesc și culturile de citrice, piersic și cais. Este bine de știut că toate cultivarurile au nevoie de o perioadă cu temperaturi reduse în timpul iernii, iar în zonele în care nu se asigură acest necesar de frig plantele nu vor mai produce flori în anul următor.

Cele mai cultivate soiuri sunt: Hayward, Abbot, Allison, Bruno, Top star, Matua, Autari, M3 și cei mai larg răspândiți polenizatori sunt: Matua, Toumori, Chico Early.

Hayward este cel mai comercializat cultivar fiind prezent în supermarketurile din întreaga lume. Este un soi viguros, cu fructe mari, dulci, aromate, are nevoie de o perioadă de vegetație de 225-240 de zile. Este recomandat pentru zonele de cultură cu ierni blânde deoarece are lăstarii sensibili la ger. Se recoltează la momentul când nivelul de zahăr atinge 6ș Brix.

Actinidia arguta (Sieb. E Zucc) este o specie mai puțin viguroasă și foarte rezistentă la ger. Glabră în întregime, formează fructe mici de 10 – 20 grame, cu pulpa colorată de la verde deschis până la roșu. Aroma fructelor variază în funcție de culoarea pulpei, iar semințele sunt mult mai mici. Își menține producția până la 80 de ani. Poate produce 23 t/ha dacă este cultivată în condiții optime și poate intra pe rod din anul 3 de la plantare. Temperaturile pe care le tolerează ajung la valori de – 25℃. Plantele au nevoie de o perioadă de vegetație de aproximativ 150 de zile fără temperaturi negative. Cele mai cunoscute cultivaruri femele sunt: 74-49, 119-40-B, Anna, Geneva 2, Geneva 3. Cele mascule sunt: 74-46 și Meader male.

Actinidia chinensis (Planch) are talia asemănătoare cu Actinidia deliciosa, dar pubescența plantelor și a fructelor este fină și catifelată. Fructele se coc mai timpuriu și pot avea pulpa de culoare galbenă, până la portocaliu-roșiatică, iar gustul este mai dulce și mai intens aromat. A. chinensis este preferat în China în defavoarea fructelor de A. deliciosa.

Selecțiile femele valabile sunt: Lushanxiang, Jiangxi 79-1, Kuimi, Jinfeng care au fost cultivate în Italia, Noua Zeelandă și SUA, rezultate comerciale obținându-se doar în California iar ca polenizator este PolliChina®.

Actinidia kolomikta (Maim e. Rupr.) este folosită mai ales ca specie ornamentală, decorând prin frunzele colorate în verde pătat cu alb și roz. Prezintă o vigoare mai redusă față de A. arguta, dar este mai rezistentă la temperaturi reduse de până la -40℃.

Există următoarele cultivaruri femele: Krupnopladnaya, Pautske, Red Beauty, September, iar un bun polenizator pentru acestea este Adam.

Particularitățile botanice ale Actinidiei

Este o specie unisexuat-dioică, având exemplare diferite cu flori mascule sau femele. Câteva selecții prezintă pe același individ ambele tipuri de flori, fiind astfel capabile de autopolenizare, dar se recomandă totuși existența unei plante cu flori mascule pentru a asigura o polenizare mai bună.

Planta de kiwi este o liană, cu fructificare pe ramurile anuale.

Dispune de un sistem radicular superficial, dar acesta are capacitatea de a susține o tulpină cu lungi ramificații. Speciile sunt destul de viguroase și pot ajunge până la 10 m înălțime.

Mugurii sunt solitari și pot fi vegetativi și micști. Din aceștia doar 60% evoluează în lăstari, procentul de fertilitatea al acestora variind între 20-80%.

Frunzele sunt simple, cordiforme și au pețiolul lung. Acestea au culoarea verde-închis, cele tinere prezentând perișori roșiatici iar cele mature au peri de culoare verde-închis pe partea superioară și albi pe cea inferioară.

Florile sunt solitare sau grupate câte 2-3 și apar pe lăstari la axila frunzelor în luna mai. Florile mascule au polenul viabil în primele 2-3 zile de la deschidere, iar cele femele între 7-9 zile de la înflorire, chiar și după începutul căderii petalelor.

În vederea polenizării este necesară plantarea unui mascul pentru 5-8 femele. Polenizarea se realizează pe cale entomofilă chiar dacă florile nu sunt foarte atractive pentru albine, în mică măsură, polenizarea se produce și anemofil.

Fructul este o bacă pubescentă sau glabră, cu epicarpul maroniu, verde sau roșcat, în funcție de specie. Acesta poate avea o formă ovală, ovoidă sau poate fi oblong. Mezocarpul este de culoare verde și este ferm până la maturare completă. Endocarpul este suculent și prezintă semințe mici, negre, dispuse grupat în centru.

Cerințele față de factorii de mediu ale Actinidiei

Temperatură, lumină, umiditate, sol

Temperatura prezintă un factor limitativ pentru Actinidia, fiind necesare toamne lungi și călduroase pentru ca fructul să poată ajunge la maturitate. Actinidia deliciosa prezintă sensibilitate la ger, motiv pentru care se recomandă plantarea în locuri adăpostite, în zone specifice din țară, unde riscul de îngheț este redus. Adeseori pe timpul iernii, pentru a ferii plantele de îngheț în perioada de repaus, acestea necesită protecție.

Intensitatea luminoasă are importanță în buna dezvoltare a plantei, fiind necesare areale însorite cu expoziție sudică sau vestică.

Pretențiile față de umiditatea solului sunt ridicate, motiv pentru care necesită sistem de irigare. Cel care se pretează cel mai bine este prin microaspersie, pulverizându-se apă și realizând-se în acest fel o atmosferă umedă. Planta nu tolerează excesul sau băltirea de apă, așa că atunci când se plantează terenul trebuie modelat astfel încât să se asigure drenajul apei.

Solul trebuie să asigure o bună circulație a aerului, să fie fertil, cu un pH de 6-6.5. Pot apărea probleme atunci când există un conținut prea ridicat de calcar activ.

Înmulțirea Actinidiei

Înmulțirea Actinidiei pe cale generativă

Acest tip de înmulțire este cel mai utilizat de către cercetători în lucrările de ameliorare dar și pentru obținerea de portaltoi franc. Ținând cont de faptul că specia este unisexuat-dioică (sexul plantelor nu poate fi prevăzut), în urma acestui tip de înmulțire, numărul de descendenți masculi este de 60%, iar de femele de 40%.

Semințele de Actinidia se caracterizează printr-un proces lent de germinație. Pentru obținerea unei ponderi mai mari în vederea germinării uniforme se poate utiliza metoda de menținere a acestora în condiții de frig pentru depășirea dormansului seminal. Este necesar ca perioada de frig să depășească 3 săptămâni, iar temperatura să fie menținută constantă.

La sfârșitul iernii se execută semănatul în sere calde sau pe substraturi încălzite ori primăvara, în sere de tip tunel. Solul trebuie să fie steril. Germinarea are loc în 3 săptămâni la 25℃. Transplantarea se efectuează în ghivece cu diametrul mic și în primele zile se menține aceleași valoare a temperaturii ca în timpul germinației. Atunci când ating înălțimea de 10-15 cm, pot fi plantați în pepinieră la distanțe de 30-40 cm pe rând și 1 m între rânduri. Puieții mici pot fi transplantați la container în orice perioadă a anului.

Înmulțirea Actinidiei pe cale vegetativă

Înmulțirea prin butași

Butășirea este o metodă de înmulțire vegetativă mult întrebuințată în pepiniere la numeroase specii de arbori și arbuști, care au capacitatea de a forma noi indivizi, pornind de la porțiuni de plantă puse în condiții de înrădăcinare (Florin Stănică et al., 2003).

Factorii care influențează succesul butășirii sunt foarte variați iar acesta nu este garantat an de an.

Momentul recoltării butașilor, juvenilitatea, hormonii, substratul, irigarea, încălzirea bazală și ceața artificială nu au dus la rezultate deosebite. Succesul a fost obținut prin folosirea ca substrat a perlitului grosier, ceață artificială 2 secunde/ 5 minute, umbrire, tratare 5 minute cu soluție 1% ANA. Butașii semilignificați, cu lungimea de 12-18 cm respectiv cu 2-3 frunze și mugurele terminal intact au fost recoltați în iulie-august. S-au plantat în seră cu posibilități de aerisire și nu a fost necesară încălzirea bazală a butașilor (Dirr, M.A., 1986).

Acest exemplu arată cum fiecare element poate afecta rezultatul final al procesului de înmulțire. Trebuie cunoscută foarte bine planta cu care se lucrează, iar dacă o plantă nu înrădăcinează de prima data nu trebuie renunțat (Florin Stănică et al., 2003).

Butașii de Actinidia pot fi confecționați din material vegetal aflat în repaus în timpul iernii (butași lignificați), sau în faza de vegetație (butași semilignificați sau vegetativi). O atenție sporită trebuie acordată prelevării butașilor de tip ierbaceu, aceasta trebuie să se realizeze în condiții optime și într-un timp scurt deoarece țesuturile sunt expuse deshidratării și atacului unor ciuperci și bacterii.

Butășirea în uscat se execută iarna, în timpul repausului vegetativ. Ramurile anuale, de grosimea unui creion, se taie la o lungime de 8-15 cm (2-3 muguri). Tăietura bazală se face sub nod și se tratează cu o soluție sau o pudră rizogenă pe bază de hormoni de înrădăcinare. De asemenea este recomandat un tratament al butașilor cu fungicide. Înrădăcinarea se poate face în nisip, amestecuri de turbă, perlit sau vermiculit în amestec sau dublu strat. Conform studiului de cercetare „Efectul de fertilizare asupra nutriției minerale a Actinidia deliciosa (kiwi) cultivată pe diferite substraturi” (Adrian Peticilă et. al, 2015), bune rezultate a dat-o rețeta de amestec (50% gunoi de grajd + 20% turbă + 20% pădure în pământ + 10% nisip). Încălzirea bazală a substratului de înrădăcinare la o temperatură de 23-24℃ este necesară pentru a favoriza procesul de formare a rădăcinilor. Menținerea unei umidități optime și constante este și ea foarte importantă și se recomandă ca temperatura de la nivelul frunzelor să fie cu 2-3℃ mai redusă decât cea de la nivelul substratului. După 6-8 săptămâni butașii emit rădăcini și se pot transfera la ghivece, procentul de prindere al rădăcinilor fiind variabil (între 60 și 80%).

Butășirea în verde se poate realiza cu butași nelignificați sau semilignificați, în funcție de momentul recoltării; epoca optimă pentru prima variantă de butași este iunie – iulie, iar pentru cea de a doua este iulie – august. Se urmăresc aceeași pași precum la butășirea în uscat în vederea fasonării butașilor, cu mențiunea că se păstrează o frunză, iar dacă dimensiunea acesteia este mare, se reduce la jumătate, evitându-se astfel o evapotranspirație intensă. Înrădăcinarea are loc de asemenea în 6-8 săptămâni în procent de 70-80%.

Înmulțirea prin altoire

Altoirea constă în îmbinarea a unor părți care provin de la două sau mai multe plante diferite pentru a constitui un individ nou, cu însușiri deosebite. Deci altoirea este o operație chirurgicală de mare finețe care presupune îndeplinirea unui mare număr de condiții pentru a fi încununată de succes. Datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă altoirea este una din principalele metode de producere a materialului săditor pomicol și dendrologic (Florin Stănică et al., 2003).

În Noua Zeelandă, 90% din plantațiile de Actinidia sunt înființate cu material altoit.

Altoirea se execută în perioada iunie, în ochi dormind. Executarea altoirii este condiționată de: existența mugurilor normal dezvoltați pe ramurile altoi și desprinderea scoarței de pe portaltoi. La sfârșitul perioadei de creștere intensă a lăstarilor, mugurii din zona mediană își desăvârșesc dezvoltarea. În paralel, se desfășoară procese de lignificare a scoarței lăstarilor altoi și se aproprie astfel momentul optim pentru altoire. Ea se realizează în perioada de circulație activă a sevei, stimularea circulației acesteia se poate face prin aplicarea unei udări abundente cu o săptămână înainte.

Altoirea are ca scop stabilirea afinității între specii rezistente la frig, folosite ca portaltoi și Hayward. S-au obținut rezultate bune la altoirea lui Hayward pe puieți de Bruno în vârstă de un an. Producția în primii ani de recoltă a fost semnificativă, iar în anii următori plantele au demonstrat o vigoare mare și o producție comercială.

După ce se altoiesc, plantele sunt menținute în câmpul pepinierei până toamna când sunt scoase pentru a fi transplantate.

Prin altoire se poate realiza și schimbarea rapidă a sortimentului fără investiții majore (supraaltoire), atunci când piața cere altceva sau pentru introducerea unor noutăți, de exemplu soiuri rezistente la boli și dăunători sau în plantațiile cu probleme prin supraaltoirea unor soiuri polenizatoare. După supraaltoire, planta își reface rapid structura coroanei și reia procesul de fructificare, mai ales dacă este dirijat prin operații în verde.

În urma cercetărilor realizate s-a constatat că metoda de altoire sub scoarță este una dintre cele mai simple și eficiente, cu precădere asupra tuturor tipurilor de supraaltoire. Datorită perioadei în care se altoiește, prinderea este superioară pentru că temperaturile și activitatea internă a portaltoiului sunt ridicate. Lungimea optimă a altoiului trebuie să fie de 2 muguri. Pentru a evita desprinderea ramurilor altoi sub influența vântului sau datorită greutății fructelor, acestea se vor altoi pe partea superioară a ramurilor portaltoiului. La schimbarea soiului, pentru refacerea rapidă a elementelor coroanei pomului, trebuie aplicate imediat după pornirea în vegetație a lăstarilor altoi, operații în verde (ciupiri, dirijări, pliviri etc.). Înălțimea altoirii influențează puternic intrarea pe rod a altoiului în sensul creșterii precocității cu înălțimea punctului de altoire. Pomii intră pe rod în al doilea an de altoire, iar în al treilea aproape toate structurile coroanei sunt refăcute. La legat se recomandă folosirea benzilor adezive închise la culoare, deoarece stimulează prinderea prin încălzirea suplimentară a punctului de altoire.

Înmulțirea in vitro

În anul 1993 a fost început în cadrul Facultății de Horticultură din București un program de înmulțire la kiwi, folosind mai mult de 1000 de plante hibride obținute la firma Vitroplant din Cesena, Italia. Cu o experiență de peste 30 de ani, Vitroplant folosește microînmulțirea pe scară industrială la Actinidia arguta, atât pentru obținerea de portaltoi cât și pentru obținerea în ameliorare a semințelor (Adrian Peticilă, 2015).

Principalele medii de cultură folosite sunt MS și QL, dar au fost utilizate și alte medii precum: Standardi, Pieric, WPM, Nitsh, Cheng’s K(h).

Pentru faza de inițiere, se recoltează ramuri în ianuarie-februarie, se tratează cu Benomyl 0,3 g/l, se păstrează la temperatura de +1℃ sau usnt puse la forțat. De la aceste ramuri sunt prelevate apexurile meristemale.

În faza de inițiere, se sterilizează meristemele prin introducerea lor în alcool etilic 80% pentru 5 minute și apoi în hipoclorit de calciu 4% timp de 20 de minute. În vederea pasării pe mediu, acestea se țin în apă sterilă în mediu aseptic. Explantele pasate pe mediul de cultură sunt păstrate la o temperatură de 24℃ în camera de creștere și o fotoperioadă de o oră de lumină și două de întuneric, iar după 15 zile de cultură la 16 ore de lumină și 8 ore de întuneric.

Faza de multiplicare se caracterizează prin mai multe subculturi repetate la interval de 30 de zile menținute la 16 ore de lumină. În compoziția mediului de cultură se adaugă următorii hormoni de creștere: BAP – pentru ramificarea mini-lăstarilor și GA – care determină alungirea explantelor.

În faza de înrădăcinare, alcătuirea mediului favorizează formarea calusului bazal care determină emiterea rădăcinilor după 20-25 de zile de la pasare.

Ajunse la acest stadiul, plăntuțele sunt trecute în faza următoare de aclimatizare, pe substrat de amestec de pământ și se mențin acoperite sub un mini-tunel de polietilenă pentru a păstra un nivel ridicat și constant al umidității atmosferice astfel împiedicându-se deshidratarea părții aeriene.

Transplantarea plantelor la ghivece se execută după câteva zile și se duc în seră sau spații protejate. Procentul de supraviețuire a plantelor în faza de aclimatizare este de 90-95 %.

CAPITOLUL II: CONTRIBUȚII PROPRII LA ÎNMULȚIREA VEGETATIVĂ A UNOR GENOTIPURI DE ACTINIDIA

Justificarea temei

Motivația alegerii făcute pentru Actinidia, poate în detrimentul speciilor autohtone, are o latură empirică precum și una științifică.

Privind către anii copilăriei, relația mea cu fructul de kiwi nu a avut o traiectorie liniară. Am fost fascinată de aspectul său încă de atunci, atât de cel exterior – pe care îl consideram „păros” (neavând în vocabular termenul de pubescent) și care avea o asemănare izbitoare cu pasărea kiwi, cât și de cel interior – diferențiindu-se de alte fructe prin culoarea vibrantă, verde și multitudinea de semințe pe care le asociam cu un nor de ochi. Fascinația mea se disipa în schimb când, de cele mai multe ori, îi simțeam gustul acru și nu înțelegeam de ce nu era dulce mereu. Însă aceste aspecte s-au clarificat când am ajuns la facultate, aflând de stadiile de maturare a fructelor și de faptul că anumite fructe au proprietatea de a-și continua acest proces, după recoltare, dacă sunt păstrate în prezența fructelor care eliberează o cantitate mai mare a acestui hormon. Am învățat și alte moduri de a servire a fructelor, lucru care m-a făcut să apreciez și mai mult fructul de kiwi.

Din punct de vedere științific și economic, fructul de kiwi prezintă un potențial mare pentru țara noastră. „În ultimii 20 de ani, odată cu încălzirea asta globală, a crescut și la noi temperatura medie anuală. Avem toamne lungi, avem veri călduroase, lucruri care le priesc curmalelor sau fructului de kiwi, de exemplu. Plantația de kiwi de la Ostrov are o producție de 1,5 tone de fructe la hectar. De ani de zile, piața de kiwi din București este alimentată de livada de acolo, prețurile fiind mai mici decât ale fructelor aduse din zonele subtropicale. Un kilogram costă 4 lei, iar cele din import 6-7 lei. În țările de origine, producția este tot de 1,5 tone la hectar, așadar vremea de la noi le priește. Un singur lucru este esențial: să nu vină înghețul peste noapte. Temperaturile de sub zero grade ar trebui să vină treptat, ca să nu degere mugurii pomilor.” (Dorel Hoza, interviu acordat Ionelei Săvescu, 4 octombri 2011)

Producția ridicată, numărul redus de boli și dăunători și în special, multiplele calități ale fructelor au făcut ca această specie să se extindă rapid și să se impună pe piață înaintea altor specii exotice deja consacrate (Stănică și Cepoiu, 1996).

În concluzie, mulțumită multiplelor utilizări și beneficii pe care fructele speciei Actinidia le are și a randamentului pe care o cultură le poate aduce, se justifică alegerea temei privind metodele de înmulțire vegetativă a acesteia.

Obiectivele cercetǎrilor

Această lucrare prezintă rezultatele cercetărilor efectuate asupra înmulțirii vegetative a unor genotipuri de Actinidia, provenite din câmpul experimental al Facultății de Horticultură București, prin butășire și supraaltoire.

În cadrul acestei experiențe de cercetare s-au stabilit următoarele obiective:

Obținerea unui număr cât mai mare de butași înrădăcinați, utilizați pentru a înlocui golurile din livadă și ca material de studiu pentru următoarele cercetări;

Stabilirea efectelor administrării de stimulatori de înrădăcinare asupra creșterii și dezvoltării butașilor de Actinidia, în urma măsurătorilor efectuate la nivelul:

Diametrului butașilor;

Lungimii rădăcinilor emise și numărul acestora;

Lăstarilor și frunzelor;

Procentul de prindere a lăstarilor supraaltoiți.

Material și metodǎ

Locul desfășurării experienței

Studiile s-au desfășurat în câmpul experimental al Facultății de Horticultură București. Acesta se află în a IX-a regiune pomicolă (care cuprinde zona de stepă și silvostepă din Oltenia și Muntenia, la vest de linia Mizil-Urziceni-Lehliu-Călărași).

Climatul este temperat – continental, cu ierni reci, dar blânde. Brumele târzii, după 15 aprilie, sunt destul de rare. Se înregistrează vânturi puternice, cu direcție est-vest, atingând 50-75 km/ oră. Există amplitudini de temperatură, de la zi la noapte, dar mai ales de la vară la iarnă, acestea atingând valori de până peste 40°C. Temperatura medie anuală este de 10- 11,5°C, vara fiind de 23°C, iar iarna de 1,5°C. Intervalul fără îngheț are o durată de 178-205 zile, iar perioada de vegetație este de 245 zile. Precipitațiile înregistrează cantități medii anuale relativ scăzute, variază între 350 – 600 mm/an. Umiditatea atmosferică este cuprinsă între 56-64 %, vara coborând până la 45-50%.

Există anumite particularități generate de construcțiile urbane, diferențierile de relief și natură și au condus la conturarea următoarelor trei tipuri de microclimate:

Microclimatul zonei centrale a orașului, aflat sub influența directă a densității construcțiilor urbane, unde temperaturile sunt mai ridicate și nebulozitatea are o frecvență mai mare;

Microclimatul zonelor industriale, unde ceața și ploile sub forme de averse apar mai des datorită impurităților din aer;

Microclimatul din zonele rezidențiale periferice, care se aseamănă mult cu microclimatele naturale exterioare orașului, caracterizându-se prin vânturi mai puternice și temperaturi mai scăzute.

Descrierea genotipurilor

Ramurile folosite în vederea butășirii și supraaltoirii au fost recoltate de la genotipurile de Actinidia din livada mică, ulterior fiind plantate la casa de vegetație din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București.

Tabel 2.1.

Genotipurile hibride folosite în cele 5 experiențe

Descrierea stimulatorilor de înrădăcinare utilizați

Stimulatorii de înrădăcinare utilizați în acest experiment de cercetare au fost Radistim și Rhizopon.

Radistim este un stimulator de înrădăcinare, sub formă de pudră, folosit pentru diferite tipuri de butași: ierbacei, semilemnificați și lemnificați. El ajută la creșterea procentului de prindere al plantelor înmulțite vegetativ, prin butășire.

Avantajele pe care acesta le oferă dacă este aplicat corect, la momentul biologic potrivit, când butașii speciei au tendința naturală de a emite rădăcini, sunt următoarele:

Înrădăcinarea accelerată;

Creșterea procentului de înrădăcinare al butașilor;

Creșterea numărului mediu de rădăcini/ butaș;

Creșterea lungimii medii a rădăcinilor;

Dezvoltarea ulterioară a plantelor este mai bună;

Reducerea mortalității produse de mucegaiuri, datorită compoziției complexe, butașii sunt protejați pe perioada calusării și a emiterii rădăcinilor împotriva atacurilor diferiților agenți patogeni.

Tratamentul se folosește astfel: se introduc într-un vas mic 2/3 pudră de înrădăcinat Radistim. Se umezește terminația bazală a butașului (în cazul prezent cel al speciei de Actinidia) sau mănunchiul de butași, introducându-i cu partea inferioară în apă; se scutură bine surplusul de apă, apoi aceștia se introduc în pudră pe o înălțime de 1-2 cm, prin învârtire, pentru o acoperire uniformă. Excesul de pudră se îndepărtează prin lovirea ușoară a butașului. La plantare, pentru a preveni împingerea pudrei sub formă de inel aproape de suprafața substratului, butașul trebuie introdus cu grijă în substrat, într-un orificiu sau o rigolă, trasate anterior (se face un orificiu cu un creion pe post de plantator, se introduce butașul, se introduce creionul alături și se închide orificiul – cu mișcarea clasică de plantator).

Pudra stimulator își va exercita cel mai bine influența, dacă atât circumferința bazală cât și cei 1-2 cm înălțime vor fi acoperiți cu pudră. Nerespectarea acestui lucru, atrage după sine formarea rădăcinilor unde va fi mai puțin favorabil.

Butașii se plantează la adâncime normală, se acoperă cu substrat și se tasează ușor. După tratament, butașii se îngrijesc în condiții normale, corespunzătoare fiecărei specii.

Rhizopon este un hormon de înrădăcinare, sub formă de pudră. Substanța activă este o auxină, acidul 3-indolilbutiric. Rhizopon este utilizat în mod curent în pepinierele și serele olandeze, la înmulțirea speciilor lemnoase și floricole (erbacee).

Auxinele joacă un rol foarte important în procesul de înrădăcinare. Acestea sunt sintetizate în mod natural în plantă, dar în cantități mici. Atunci când se detașează un butaș de la planta mamă, auxinele coboară din vârfurile de creștere spre baza butașului. Atunci când la nivelul celulelor de la baza butașului s-a realizat un anumit nivel de auxine, acestea se reprogramează, transformându-se în celule radiculare (ale rădăcinii), cu rol în absorbție.

Plantele sintetizează auxine în cantități scăzute. De aceea, în funcție de specie, înrădăcinarea naturală se realizează mai ușor, cu greutate sau aproape deloc. Aplicând (similar Radistim) un hormon de înrădăcinare precum Rhizopon AA la baza butașului, aducem un aport substanțial de auxine naturale. Astfel, celulele din parenchimul inferior (acolo unde a fost aplicat hormonul) se transformă treptat în celule radiculare, cu rol de absorbție. Rădăcinile rezultate vor fi mai numeroase, uniform distribuite și viguroase.

Avantajele oferite de acest hormon de înrădăcinare sunt asemănătoare cu cele enumerate la Radistim.

Descrierea bancurilor tehnologice

Acțiunea factorilor de mediu pentru procesul de înrădăcinare este foarte importantă. Prin dirijarea acestor factori se asigură supraviețuirea butașilor de la detașarea de pe planta mamă până la apariția primelor rădăcini și definitivarea procesului de rizogeneză. Apa, lumina și temperatura din substrat (se recomandă un plus de temperatură de 2-3℃) și din atmosferă sunt factori prin a căror dirijare se stimulează acțiunea factorilor interni.

Astfel, bancurile tehnologice pentru înrădăcinarea butașilor permit un control mai mare asupra mediului din jurul lor, de exemplu prin îmbunătățirea drenajului și izolarea de bolile și dăunătorii din sol.

Încălzirea bazală a substratului se realizează prin montarea la partea inferioară a patului de înrădăcinare a unui sistem de încălzire electric sau realizat dintr-o rețea de conducte prin care se recirculă apa. Astfel se asigură temperatura optimă la nivelul punctului de unde vor porni rădăcinile care pentru kiwi este de 24℃.

Temperatura optimă a aerului pentru butașii speciei Actinidia este de 18 până la 22 ℃.

Regula care se aplică atunci când vine vorba de butășire este „mâini răcoroase, picioare calde”.

Supraviețuirea butașilor până la înrădăcinare este legată de menținerea turgescenței țesuturilor. Aceasta se realizează prin umiditatea substratului și prin umidificarea atmosferică. Substratul (nisipul) trebuie menținut permanent reavăn și umiditatea atmosferică crescută. Așadar, se poate opta pentru limitarea spațiului de aer în care stau butașii și crearea unui climat la nivelul acestora prin acoperirea aproape etanșă cu geamuri sau prin utilizarea unor cuști sau schelete, acoperite cu polietilenă sau cu pânză de tifon (așa cum sunt la casa de vegetație). Un sistem funcțional de ceață artificială (mist/ fog system) este o necesitate în cadrul bancului tehnologic deoarece împiedică transpirația și respirația excesive.

Bancul tehnologic a fost echipat pe perioada experimentului cu o instalație ce cuprinde un generator de câmp electromagnetic de frecvențe joase, care transmite trenuri de unde de formă sinusoidală printr-un bloc de programe și un amplificator, către blocul de stimulare constituit din sisteme de bobine Helmholtz și/sau Maxwell în care sunt amplasate entitățile biologice – butașii, în celule individuale permeabile pentru componenta magnetică, în care se asigură un mediu controlat – pentru umiditate, temperatură și iluminare.

Procentul de utilizare presupune aplicarea unui program de secvențe cu frecvențe și intensități ale câmpului magnetic alese adecvat scopului, speciei și soiului, unor butași supuși anterior unei proceduri de pregătire.

Parametrii instalației se pot urmări de la distanță, iar instalația se poate asambla și în teren, cu adaptările corespunzătoare. (Instalație pentru stimularea electromagnetică a înrădăcinării butașilor și procedeu de utilizare, Marian Velcea, Florin Stănică, Ioan Plotog, Adrian Peticilă).

Parametrii au fost urmăriți prin SMS, cu textul Raport și Stare, astfel:

Raport:

PPst = popa stânga;

INst = încălzire stânga;

AS = pornit;

DE = oprit.

Stare:

FRst = frunză stânga, cu valori între 230 (uscat) și 5000 + (foarte ud);

SLst = umiditate sol stânga;

TFRst = temperatura frunză stânga;

TSLst = temperatură sol stânga.

Pregătirea materialului vegetal și înființarea patului de înrădăcinare

În perioada 2018-2019 s-au realizat 3 repetări ale butășirii în uscat, o repetare a butășirii în verde și o repetare a supraaltoirii, în următoarea ordine cronologică:

09.03.2018: butășire în uscat;

27-31.08.2018: butășire în verde;

30.01.2019: butășire în uscat;

01.03.2019: butășire în uscat;

07.06.2019: supraaltoire.

Ramurile în vederea butășirii au fost recoltate în urma unor criterii de selecție ce au vizat:

Producția mai mare de 10 kg./ plantă;

Fructe cu greutatea mai mare de 900g/ 10 bucăți;

Punctaj mai mare de 20 de puncte obținut la degustare (din totalul de 25 puncte).

Ramurile anuale din care au rezultat butașii au fost prelevate de la plantele de Actinidia aflate în câmpul didactic experimental al Facultății de Horticultură din București.

După colectare, a urmat fasonarea butașilor ce se caracterizează prin dimensionarea ramurilor, la 8-15 cm (2-3 muguri), printr-o tăietură bazală dreaptă, sub mugure la partea inferioară și o tăietură oblică, deasupra unui nod la partea superioară. Pentru butașii în verde, suprafața foliară a fost redusă la jumătate pentru a micșora astfel rata evapotranspirației. După dimensionare, butașii au fost introduși într-un vas cu apă pentru a preveni deshidratarea lor.

A urmat aplicarea stimulatorilor de înrădăcinare Radistim și Rhizopon, prin scufundarea butașilor în pudră timp de 5-10 secunde, pe o lungime de 1-2 cm, ținând cont de polaritatea acestora. Apoi au fost puși în bancurile de înrădăcinare tip U.S.A.M.V. București (suprafața de 1 m2), platformele tehnologice fiind echipate cu sistemele descrise în subcapitolele anterioare, folosindu-se ca substrat nisipul, până la formarea sistemului radicular. Numărul bancurilor folosite a fost de 3, utilizate astfel: primul banc pentru proba martor, al doilea banc pentru varianta 1, stimulator de înrădăcinare folosit (Radistim), iar bancul al treilea pentru varianta 2, stimulator de înrădăcinare folosit (Rhizopon).

La final, butașii au fost transplantați într-un substrat ce conține: 10 părți pământ, 2 părți perlit, 3 părți compost viță de vie și 5 părți rumeguș.

09.03.2018: Butășire în uscat

La data de 8 martie 2018 am început cu pregătirea bancurilor tehnologice. Prima etapă a constat în dezinfectarea acestora, urmată de aplicarea unei folii de plastic cu relief – în care am realizat orificii pentru drenarea excesului de apă, peste care am aplicat un material textil pentru a preveni înfundarea orificiilor cu substrat (nisip).

Înainte de a pune substratul în interiorul bancurilor și a-l nivela, acesta a fost cernut.

La data de 9 martie 2018 am recoltat ramurile de la plantele mamă, care se aflau în repaus vegetativ.

La data de 14 iunie 2018 am transplantat butașii din bancuri în ghivece.

27-31.08.2019: Butășire în verde

În perioada 27-31 august 2018 am recoltat ramurile de la plantele mamă, care se aflau în perioada de vegetație, pentru a realiza butași în verde.

Aceste plante au fost transplantate la data de 12 decembrie 2018.

30.01.2019: Butășire în uscat

La data de 30 ianuarie 2019 am recoltat ramurile de la plantele mamă, care se aflau în perioada de repaus, pentru a realiza butași în uscat. Această serie a fost pusă în compartimentul 7 al serei din cadrul U.S.A.M.V. București.

Transplantarea butașilor s-a realizat la data de 4 mai 2019.

01.03.2019: Butășire în uscat

La data de 1 martie 2019 am recoltat ramurile de la plantele mamă, care se aflau în perioada de repaus, pentru a realiza butași în uscat. Această serie a fost pusă la casa de vegetație din cadrul U.S.A.M.V. București.

Transplantarea acestei serii de butași a avut loc la data de 17.06.2019.

07.06.2019: Supraaltoire

La data de 7 iunie 2019 s-a executat supraaltoirea a 6 ramuri ale plantei R2P1 cu altoi realizați din ramurile plantei R1P9. O singură ramură nu a avut succes în procesul de prindere.

Pașii care s-au efectuat în vederea altoirii sunt ilustrați sub formă de fotografii după cum urmează:

Observații și măsurători

Pe parcursul derulării experimentului s-au făcut observații privind prinderea și evoluția plantelor din punct de vedere al creșterii, și anume:

Determinarea procesului de prindere;

Determinarea numărului și lungimii rădăcinilor;

Determinarea creșterilor vegetative.

Măsurătorile s-au efectuat înainte de transplantarea în ghivece a butașilor. Determinarea lungimii rădăcinilor și a creșterilor vegetative s-au realizat cu ajutorul riglei/ ruletei. Pentru stabilirea valorii diametrului butașilor s-a folosit șublerul.

Rezultate obținute

09.03.2018: Butășire în uscat

Procentul de înrădăcinare al butașilor

În ceea ce privește procentul de înrădăcinare al butașilor s-a constatat că la varianta la care s-a folosit stimulatorul Radistim acesta a avut o valoare mai mare, de 8,33 %, comparativ cu varianta la care s-a folosit Rhizopon 1,66 %. Valoarea maximă a acestui indicator a înregistrat-o genotipul R2P6 ♀ (Figură 2.27.).

Diametrul butașilor

Butașii care au prezentat cea mai bună înrădăcinare au diametrul cuprins între 6,92 (R2P6 ♀) și 6,66 (R0P13 ♀) (Figură 2.28.).

Numărul mediu de rădăcini/ butaș

Cu toate că procentul de înrădăcinare a fost mai mare la butașii martor, cei stimulați cu Radistim au prezentat un număr mai mare de rădăcini formate (3-21 rădăcini principale/ butaș), comparativ cu Rhizopon (2-7 rădăcini principale/ butaș). În cadrul variantei Radistim se distinge genotipul R3P9 ♂, cu un număr de 21 rădăcini principale și un număr de 32 rădăcini secundare (Figură 2.29.).

Lungimea medie a rădăcinilor principale

A fost evaluată lungimea medie a rădăcinilor principale și rădăcinile butașilor stimulați cu Radistim au avut o lungime mai mare (4,84 cm), comparativ cu celelalte două variante (1,65 cm la martor și 2,78 cm la Rhizopon) (Figură 2.30.).

Studiul creșterilor vegetative

S-a constatat că butașii martor au avut un număr mediu de 1,00 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 0,50 cm 3,50 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 1-5 frunze/ butaș (Figură 2.31.).

Pentru varianta la care am utilizat Radistim s-a înregistrat un număr mediu de 1,37 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 0,20 cm 14,40 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 1-5 frunze/ butaș (Figură 2.32.).

Pentru varianta la care am utilizat Rhizopon s-a înregistrat un număr mediu de 1,00 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 0,68 cm 10,80 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 3-7 frunze/ butaș (Figură 2.33.).

Cele mai bune rezultate privind studiul creșterilor vegetative au fost înregistrate la genotipurile la care s-a folosi ca stimulator de înrădăcinare Radistimul.

27-31.08.2018: Butășire în verde

Procentul de înrădăcinare al butașilor

În ceea ce privește procentul de înrădăcinare al butașilor s-a constatat că varianta la care s-a folosit stimulatorul Radistim acesta a avut o valoare de 2,80 %, comparativ cu varianta la care s-a folosit Rhizopon – 0,63 %. Procentul de înrădăcinare pentru proba martor a fost 0,00. Valoarea maximă a acestui indicator a înregistrat-o genotipul R1P1 ♀ (Figură 2.34.).

Diametrul butașilor

Butașii care au prezentat cea mai bună înrădăcinare au diametrul cuprins între 3,99 (R1P1 ♀) și 5,87 (R0P2 ♀) (Figură 2.35.).

Numărul mediu de rădăcini/ butaș

Butașii stimulați cu Radistim au prezentat un număr de 4-5 rădăcini principale formate/ butaș, comparativ cu Rhizopon 5 rădăcini principale/ butaș. În cadrul variantei Radistim se distinge genotipul R3P9 ♂, cu un număr de 5 rădăcini principale și un număr de 20 rădăcini secundare (Figură 2.36.)

Lungimea medie a rădăcinilor principale

A fost evaluată lungimea medie a rădăcinilor principale și rădăcinile butașilor stimulați cu Radistim au avut o lungime mai mare (6,52 cm), comparativ cu cealaltă variantă la care s-a folosit Rhizopon (2,00 cm) (Figură 2.37.).

Studiul creșterilor vegetative

Nici una dintre variante: Martor, Radistim, Rhizopon are butași care să prezinte lăstari.

În schimb s-a constatat că butașii la care am utilizat Radistim s-a înregistrat un număr mediu de 1- frunză/ butaș (Figură 2.38.) valoare similară și pentru varianta la care s-a folosit Rhizopon (Figură 2.39.). Martorul nu este reprezentativ deoarece procentul de supraviețuire al butașilor este 0,00.

Cele mai bune rezultate privind studiul creșterilor vegetative au fost înregistrate la genotipurile la care s-a folosi ca stimulator de înrădăcinare Radistimul.

30.01.2019: Butășire în uscat

Procentul de înrădăcinare al butașilor

În ceea ce privește procentul de înrădăcinare al butașilor s-a constatat că la varianta la care s-a folosit stimulatorul Radistim acesta a avut o valoare mai mare, de 13,30 %, comparativ cu varianta la care s-a folosit Rhizopon 0,00 %. Procentul de înrădăcinare pentru proba martor a fost 8,25. Valoarea maximă a acestui indicator a înregistrat-o genotipul R0P9 ♀ (Figură 2.40.).

Diametrul butașilor

Butașii care au prezentat cea mai bună înrădăcinare au diametrul cuprins între 11,50 (R0P9 ♀) și 12,54 (R0P13 ♀) (Figură 2.41.).

Numărul mediu de rădăcini/ butaș

Butașii stimulați cu Radistim au prezentat un număr de rădăcini formate de 6-16,25 rădăcini principale/ butaș, comparativ cu proba martor 0,33-5,5 rădăcini principale/ butaș. În cadrul variantei Radistim se distinge genotipul R1P1 ♀, cu un număr de 16,25 rădăcini principale și un număr de peste 97,5 rădăcini secundare (Figură 2.42.)

Lungimea medie a rădăcinilor principale

A fost evaluată lungimea medie a rădăcinilor principale și rădăcinile butașilor stimulați cu Radistim au avut o lungime mai mare (9,64 cm), comparativ cu proba martor (4,92 cm) (Figură 2.43.).

Studiul creșterilor vegetative

S-a constatat că butașii martor au avut un număr mediu de 1,00 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 1,50 cm 3,00 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 3-5 frunze/ butaș (Figură 2.44.).

Pentru varianta la care am utilizat Radistim s-a înregistrat un număr mediu de 1 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 2,00 cm 6,33 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 3-4,5 frunze/ butaș (Figură 2.45.).

Cele mai bune rezultate privind studiul creșterilor vegetative au fost înregistrate la genotipurile la care s-a folosi ca stimulator de înrădăcinare Radistimul.

01.03.2019: Butășire în uscat

În cadrul acestei experiențe s-a folosit o combinație de stimulatori, pentru o variantă suplimentară, datorită finalizării stimulatorului Rhizopon și anume Radistim + Rootip mix 0,5% – acesta din urmă fiind un biostimulator din gama Naturevo. Plantele supuse acestui mix de substanțe au răspuns favorabil.

Procentul de înrădăcinare

În ceea ce privește procentul de înrădăcinare al butașilor s-a constatat că varianta la care s-a folosit stimulatorul Radistim acesta a avut o valoare mai mare, de 17,56 %, comparativ cu varianta la care s-a folosit Rhizopon 0,00 % și față de varianta la care s-a utilizat Radistim + Rootip mix 0,5% 15,89%; dar nu mai mare față de cel pe care l-a înregistrat proba martor de 18,33%. Valoarea maximă a acestui indicator a înregistrat-o genotipul R2P6 ♀ (Figură 2.46.).

Diametrul butașilor

Butașii care au prezentat cea mai bună înrădăcinare au diametrul cuprins între 6,50 (R2P6 ♀) și 12,73 (R1P12 ♀) (Figură 2.47.).

Numărul mediu de rădăcini/ butaș

Cu toate că procentul de înrădăcinare a fost mai mare la butașii martor, cei stimulați cu Radistim + Rootip mix 0,5% au prezentat un număr mai mare de rădăcini formate (3-11,8 rădăcini principale/ butaș), comparativ cu Radistim (2-7 rădăcini principale/ butaș). În cadrul variantei Radistim + Rootip mix 0,5% se distinge genotipul R1P12 ♀, cu un număr de 11,8 rădăcini principale și un număr de peste 15 rădăcini secundare (Figură 2.48.).

Lungimea medie a rădăcinilor principale

A fost evaluată lungimea medie a rădăcinilor principale și rădăcinile butașilor stimulați cu Radistim + Rootip mix 0,5% au avut o lungime mai mare (7,15 cm), comparativ cu proba la care s-a folosit Radistim (4,02 cm) (Figură 2.49.).

Studiul creșterilor vegetative

S-a constatat că butașii martor au avut un număr mediu de 1,00 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 0,50 cm la 6,00 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 2,67-5 frunze/ butaș (Figură 2.50.).

Pentru varianta la care am utilizat Radistim s-a înregistrat un număr mediu de 1,00 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 2,30 cm 8,00 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 1-5,50 frunze/ butaș (Figură 2.51.).

Pentru varianta la care am utilizat Rhizopon și mixul Radistim + Rootip mix 0,5% s-a înregistrat un număr mediu de 1,00 lăstari/ butaș, valoarea lungimii medii a unui lăstar a variat de la 1,00 cm 6,23 cm, iar numărul mediu de frunze a fost între 2-5 frunze/ butaș (Figură 2.52.).

Cele mai bune rezultate privind studiul creșterilor vegetative au fost înregistrate la genotipurile probei la care am utilizat Radistim.

07.06.2019: Supraaltoire

Concluzii și recomandări

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că Radistim a fost stimulatorul de înrădăcinare care a obținut cele mai bune rezultate.

În ceea ce privește procentul de înrădăcinare se remarcă genotipul R2P6 ♀ care a avut cel mai mare procent în prima serie de butășire (09.03.2018) și în ultima (01.03.2019) și genotipurile R1P1 ♀ și R0P9 ♀.

Genotipurile care au prezentat cel mai mare procent de înrădăcinare au avut un diametru al butașilor cuprins între valorile medii de ~ 7 mm și ~13 mm.

Radistim a avut cele mai bune rezultate cu privire la numărul mediu de rădăcini/ butaș, în primele trei serii ale butășirii, remarcându-se genotipurile R3P9 ♀ în mod consecutiv și R1P1 ♀. În ultima serie, mixul de stimulatori Radistim + Rootip mix 0,5% a înregistrat un număr mai mare, valoarea maximă revenind genotipului R1P12 ♀.

Lungimea medie a rădăcinilor prezintă aceeași ordine valorică precum numărul mediu de rădăcini/ butaș. Rezultatele numerice variază între 4,84 cm și 9,64 cm pentru Radistim, iar pentru mixul de stimulatori Radistim + Rootip mix 0,5% este indicată o valoare de 7,15 cm.

Cu referire la studiul creșterilor vegetative varianta Radistim a avut cele mai ridicate valori în 3 dintre seriile pe butășire, în cea de a 2-a având valori egale cu varianta Rhizopon.

Rezultatele obținute în vederea supraaltoirii demonstrează că genotipul R2P1 ♀ prezintă afinitate pentru altoire, iar genotipul R1P9 ♀ manifestă însușirile necesare pentru a fi folosit în executarea de ramuri altoi.

BIBLIOGRAFIE

Atrkins, A. M., 1948. Introduction of Chinese gooseberry. N. Z. Gardener 4, 795.

Asănică A., D. Hoza, 2013. Pomologie. Editura Ceres, București.

Bartolini G., G.Ianni, 1990. Kiwi propagation tests with herbaceous and hardwood cuttings. Acta Horticulturae.

Brigges, R. W., 1993. In: ‘Chinese’ Wilson, vol. 7. The Royal Botanical Garden, Kew and Edinburgh, London, p. 117.

De Vilmorin M. L., D. Bois, 1904. Fruticetum Vilmorinianum: Catalogus Primarius. Kessinger Legacy Reprints.

Ferguson, A.R., Bollard, E.G., 1990. Domestication of the kiwifruit. In: Warrington, I.J., Weston, G.C. (Eds.), Kiwifruit: Science and Management. Ray Richards Publisher in Association with the New Zealand Society for Horticultural Science, Auckland, pp. 165–246.

Ghena N., N. Braniște N., F. Stănică, 2010. Pomicultură generală. Editura Invel Multimedia, București.

Hillier, H., 1976. E. H. Wilson. Garden 101, 497–502.

Huang H., 2016. Kiwifruit – the genus Actinidia. Science Press, Beijing.

Peticilă A. G., 2015. Micropropagarea plantelor horticole. Editura Granada, București.

Stănică F., N. Cepoiu, A. Chira, D. Hoza, T. Tudor. Supraaltoirea mărului – metodă rapidă de modernizare a sortimentului pomicol în corelație cu cerințele pieței, 1995. Tezele Conferinței științifice jubiliare internaționale – Realizări, programe, perspective, Tipografia UASM. Chișinău, 14-15 nov., pp 13-14.

Stănică F., Monica Dumitrașcu, Velicica Davidescu, Roxana Majdar, A. Peticilă, 2003. Înmulțirea plantelor horticole. Editura Invel Multimedia, București.

Velcea M., F. Stănică, I. Plotog, A. Peticilă, 2015. Instalație pentru stimularea electromagnetică a înrădăcinării butașilor și procedeu de utilizare. Salonul internațional al cercetării, inovării și inventicii PRO INVENT, Cluj Napoca.

Wilson E. H., 1927. Plant Hunting. The Stratford Company, Boston.

https://agrointel.ro/25718/ce-trebuie-sa-stii-despre-infiintarea-unei-plantatii-de-kiwi-in-romania/

http://areflh.org/en/francais/the-kiwi-fruit-in-the-world

http://californiaoracle.com/kiwi-fruit-market-2019-global-share-business-growth-trend-segmentation-top-key-players-analysis-industry-opportunities-and-forecast-to-2023/27781/

https://en.wikipedia.org/wiki/Actinidia_arguta#/media/File:Weiki01.jpg

https://evz.ro/horticultorii-ne-dau-de-veste-putem-deveni-o-tara-bananiera-948194.html

Radi Stim-stimulator de inradacinare pentru butasi&butasire

Kiwi paros (Actinidia deliciosa) – descriere, utilizare

http://indoorgardens.md/propagare-clonare/hormoni-de-propagare/hormon-inradacinare-rhizopon-aa-d

http://www.plantemania.ro/plante-de-vanzare/planta-kiwi/

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2210784315001825

https://www.usamv.ro/images/Programe_de_studii/Doctorat/Teze_de_doctorat/Arhiva_2015/rezumat-ro-velcea-marian.pdf