Încadrare Diagnostic Si Recuperarea Lombalgiilor la Populatia Activă Profesional

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE MEDICALĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

Încadrare diagnostic și recuperarea lombalgiilor la populația activă profesional

PROFESOR COORDONATOR

PROF. DR. LAZĂR LIVIU

ABSOLVENT

VIȘOVAN LAVINIA-CLAUDIA

ORADEA

2016

Capitolul II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1 Noțiuni de anatomie

Coloana vertebrală este cea mai importantă componentă a scheletului si aparatului locomotor fiind considerată axul central al structurii noastre fizice iar ca și consecință starea funcțională a fiecăruia se va reflecta asupra întregii ființe. De aceasta sunt ancorate și celelalte elemente care alcătuiesc corpul uman: capul, trunchiul(format din torace, abdomen și pelvis), membrele superioare și inferioare. Ca și dimensiune reprezintă aproximativ 40% din lungimea totală a corpului cu o lungime medie de 63 cm la femei respectiv 73 cm la barbați si cu o lațime maximă care se măsoară la baza sacrului de 11 cm.

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial, se mai numește și rachis fiind situată în partea mediană și posterioară a corpului, îndeplinind numeroase funcții: protejează măduva spinării, reprezintă axul de susținere a corpului, iar datorită multiplelor mișcări pe care le poate executa oferă corpului o mobilitate sporită.

2.2 Scheletul coloanei vertebrale

„ Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de segmente osoase, 344 de suprafețe articulare, 24 de discuri intervertebrale, 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție” (Baciu C., 1972, p.193)

În funcție de localizare vertebrele sunt distribuite astfel:

Vertebrele cervicale care sunt în numar de 7 fiind notate de la C1 la C7 formând coloana cervicala.

Vertebrele toracale în număr de 12 notate de la T1 la T12 formând astfel coloana toracală.

Vertebrele lombare în numar de 5 (L1-L5) formând coloana lombară. Vertebrele C1-L5 respectiv vertebrele coloanei cervicale, toracale si lombare sunt oase mobile și independente (delimitate una de cealaltă) și se mai numesc vertebre adevărate.

Vertebrele sacrale în număr de 5 care prin sudare formează osul sacru.

Vertebrele coccigiene în numar de 4-5 care formează prin fuzionarea lor coccigele.

Vertebrele sacrale si coccigiene răspund pelvisului fiind numite și vertebre false.

Fig. 2.1 Structura coloanei vertebrale

( Moll Karl-J., Moll M. – Atlas de anatomie Winterthur)

Fiecare vertebră prezintă:

Corpul vertebral situat anterior

Arcul vertebral situat posterior

Pediculii care sunt situați lateral de-o parte și de alta

Corpul vertebral are forma de cilindru, voluminos și prezintă:

2 fețe (superioară și inferioară) ce servesc la articulația dintre vertebre

o circumferință

Arcul vertebral are fromă neregulată și prezintă:

procesul spinos posterior

două procese transverse situate lateral respectiv spre dreapta și spre stânga

patru procese articulare, două superioare și două inferioare, care servesc la articulația dintre vertebre.

Pediculii vertebrali sunt reprezentați de porțiunile care leagă arcul vertebral de corpul vertebral, prezintă o margine inferioară mai scobită și o margine superioară mai puțin scobită. Între aceste două margini se delimitează gaura vertebrală.

Gaura vertebrală formează prin suprapunerea vertebrelor canalul vertebral, care adăpostește măduva spinării.

Fig. 2.2 Structura unei vertebre

( Papilian V. – Anatomia Omului)

2.3 Caractere generale ale vertebrelor

Vertebrele regiunilor cervicale, toracice și lombare sunt oase mobile și autonome, iar din acest punct de vedere mai sunt numite și vertebre adevărate. Vertebrele care corespund pelvisului și anume vertebrele sacrale și coccigiene datorită faptului că sunt oase fixe și sudate între ele mai poartă denumirea de vertebre false.

Vertebrele din fiecare regiune prezintă anumite caracteristici,dar unele dintre ele au și câteva particularități care le individualizează de celelalte vertebre chiar și în regiunea din care fac parte, datorită raporturilor anatomice diferite dar și a diferențelor funcționale (Albu I., 1998).

Vertebrele cervicale au corpul mic și alungit transversal, procesul spinos scurt și vârful bifid, procesele transverse au baza perforată de gaura transversară prin care străbat vasele vertebrale. Vârful are doi pediculi unul anterior fiind rudiment de coastă și un tubercul posterior care este procesul transvers propriu-zis. La nivelul feșei superioare a procesului transvers se află șanțul nervului spinal. Procesele articulare sunt orientate aproape în plan transversal.

Atlasul, prima vertebră cervicală prezintă anumite particularități, și anume: nu prezintă corp vertebral, este alcătuită din două mase laterale unite prin două arcuri, unul anterior și altul posterior, aceste componente delimitează gaura vertebrală. Procesele transverse ale atlasului pleacă de pe masele laterale ale acestuia.

Axisul, a doua vertebră cervicală se individualizează prin alungirea transversală a corpului, iar pe fața ei superioară se află o proeminență verticală care se numește dinte. Dintele are o față articulară anterioară care străbate orificul vertebral al atlasului în partea anterioară, și o față articulară posterioară care ia contact cu ligamentul transversal al atlasului (Papilian V., 2003).

A șasea vertebră cervicală are tuberculul anterior al procesului transvers mai proeminent fiind cunoscut sub denumirea de tuberculul carotidian.

A șaptea vertebră cervicală se caracterizează prin lungimea procesului spinos, de unde i se mai dă și denumirea de vertebra proeminenta, fiind un reper important în anatomia topografică.

Vertebrele toracice au corpul rotund și orientat antero-posterior, canalul vertebral îngust, iar pe părțile laterale prezintă câte două fosete articulare pentru capetele coastelor. Procesul spinos este lung și orientat oblic înapoi și jos. La nivelul proceselor transverse pe partea lor anterioarăse află foseta costală a procesului transvers care se articulează cu tuberculul coastei corespunzătoare. Procesele articulare sunt orientate în plan frontal.

A unsprezecea vertebră dorsală prezintă o singură cavitate pe corp, fiind rezervată capului costal. A doisprezecea vertebră dorsală este caracterizată printr-o singură cavitate fiind rezervată capului costal corespunzător și prin lipsa fosetei costale de pe procesul transvers datorită absenței articulării coastei a doisprezecea cu procesul transvers al acestei vertebre.

Vertebrele lombare sunt cele mai voluminoase, având corpul puțin lățit transversal, procesul spinos este dreptunghiular și are o direcție orizontală în plan sagital. Corpul vertebral lombar, privit din profil are partea anterioară mai înaltă decât cea posterioară.

„Vertebrele sacrale sunt unite formând sacrul, cu baza mai lată în partea superioară și înclinat în față la un unghi de 20-50°, față de orizontală. Se articulează cu coloana prin promontoriu. Sacrul se articulează prin apofizele articulare cu cele ale vertebrelo L5. Canalul sacral pornește de la hiatul sacro-lombar până la cel sacral, având câte patru canale de fiacare parte, prin care trece nervul sacral corespunzător. În dreptul vertebrei a 2-a se termină sacul dural care este în canalul sacral.” (Dumitru D., 1984, p.16).

„ Coccigele este format din sudarea a patru vertebre coccigiene. Este omologul scheletului cozii la mamifere. Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median și nepereche, prezentând două fețe, o bază, un vârf și două margini.” (Papilian V., 2003, p.22).

2.4 Musculatura coloanei vertebrale

Mușchii regiunii posterioare a trunchiului și a cefei datorită formei și amplasării lor, sunt de două tipuri: mușchi superficiali care unesc coloana vertebrală de membrul superior și mușchi profunzi care aparțin coloanei vertebrale. După Papilian V., (2003) mușchii acestei regiuni sunt studiați pe planuri.

2.4.1 Mușchii planului I

Mușchiul trapez – are aspect triunghiular, având baza la coloana vertebrală și vârful la humerus. Împreună cu mușchiul de cealaltă parte formează regiunea cefei și porțiunea superioară a spatelui. Inserție: medial se inseră pe linia nuchală superioară, pe protuberanța occipitală externă, pe ligamentul nuchal, pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T12 și pe ligamentul supraspinos toracic. De la nivelul acestei inserții fibrele se îndreaptă către centura scapulară unde fibrele superioare, oblic descendente, se inseră pe treimea laterală a marginii posterioare și a feței superioare a claviculei. Pe marginea posterioară a acromionului și a spinei scapulei se inseră fibrele mijlocii. Pe marginea posterioară a spinei scapulei se inseră fibrele inferioare care au un traiect oblic ascendant. Acțiune: atunci când ia ca punct fix inserția medială și se contractă total trapezul ridică umărul si îl trage înăuntru. Porțiunea descendentă ridică umărul, cea ascendentă îl coboară, împreună cele două porțiuni au și o acțiune de rotație. Partea transversală duce scapula medial. Când trapezul ia punct fix pe scapulă, fibrele superioare înclină capul de partea interesată și determină și o mișcare de rotație care duce fața în direcție opusă. Fibrele mijlocii înclină de partea lor coloana vertebrală, iar cele inferioare participă la ridicarea corpului în întregime. Trapezul prin tonusul său ajută la menținerea umărului la înălțimea potrivită. Inervație: este inervat de nervul accesor și de ramuri din plexul cervical.

Mușchiul marele dorsal – are aspect triunghiluar, este cel mai lat mușchi al corpului și este poziționat în partea postero-inferioară a trunchiului. Inserții: marele dorsal își are originea pe fața externă a ultimelor 3-4 coaste. Se inseră pe procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre dorsale, ale vertebrelor lombare și pe creasta sacrată medială, pe creasta iliacă în treimea posterioară a buzei externe. De la origine fibrele se îndreaptă către axilă, fibrele superioare fiind orizontale, cele mijlocii fiind oblic ascendente iar cele inferioare aproximativ verticale. Marele dorsal se finalizează pe humerus, în fundul șanțului intertubercular printr-un tendon scurt. Acțiune: când are punct fix pe humerus ridică toracele, iar când are punct fix pe coloană el coboară brațul ridicat. Inervație: este realizată de nervul toracodorsal din plexul brahial.

2.4.2 Mușchii planului II

Mușchiul ridicător al scapulei – are un aspect triunghiular și este poziționat pe părțile laterale ale cefei. Inserții: se inseră pe procesele transverse ale primelor 4-5 vertebre cervicale prin 4-5 fascicule care apoi se îndreaptă în jos unde se unesc și se inseră pe unghiul superior al scapulei. Acțiune: înclină coloana de partea lui când ia punct fix pe scapulă, iar când acționează sinergic cu trapezul ridică scapula în întregime. Cu ajutorul romboidului, mușchiul menține omoplatul în poziție. Inervație: se realizează de nervul ridicător al scapulei din plexul cervical și prin nervul dorsal al scapulei din plexul brahial.

Mușchiul romboid – este situat pe peretele posterior al toracelui. Inserție: se inseră pe procesele spinoase C6-C7 și T1-T2-T3-T4, precum și pe părțile corespunzătoare ligamentelor nuchal și supraspinos. De la acest nivel fibrele coboară și se fixează pe marginea medială a scapulei. Uneori romboidul este împărțit printr-un interstițiu celular aflat în partea superioară, în micul romboid care pornește de pe ultimele două procese spinoase cervicale și marele romboid care pleacă de pe primele patru procese spinoase dorsale. Acțiune: rotește scapula în jurul unghiului lateral, adductor și ridicător al umărului. Inervație: se face prin nervul mușchiului romboid din plexul cervical și prin nervul dorsal al scapulei din plexul brahial.

Mușchiul dințat postero-superior – are o formă patrulateră, este un mușchi subțire și este așezat înaintea romboidului în partea superioară a spatelui. Inserție: se inseră pe procesul spinos al vertebrei C7 și pe procesele spinoase ale vertebrelor T1-T2-T3. De la acest nivel mușchiul se continuă prin patru fascicole și se fixează pe fața externă a coastelor 2-5. Acțiune: are rol în procesul de inspirație prin acțiunea de a ridica coastele. Inervație: este realizată de către nervii intercostali 2-5.

Mușchiul dințat postero-inferior – are o formă patrulateră, este subțire și este așezat în partea inferioară a spatelui. Inserție: se ramifică pe procesele spinoase ale vertebrelor T11-T12 și L1-L2. Din acest punct merg în sus și lateral și se termină prin patru fascicole pe fețele externe ale ultimelor patru coaste. Acțiune: are rol în procesul de expirație prin acțiunea de a coborî coastele. Atunci când cei doi dințați posteriori acționează sinergic devin inspiratori. Inervația: este realizată de nervii intercostali 9-12.

Mușchiul splenius – este un mușchi lat și subțire, situat din regiunea cefei până în partea superioară a spatelui. Inserții: se inseră pe jumătatea inferioară a ligamentului nuchal, pe ligamentele interspinoase, pe procesele spinoase ale primelor 4-5 vertebre toracice și pe procesul spinos al ultimei vertebre cervicale. Fibrele au un traiect ascendant și se divid în spleniusul capului care se fixează pe jumătatea lateral a mastoidului și spleniusul gâtului care se fixează pe vârful proceselor transverse ale atlasului și axisului. Acțiune: sunt extensori ai capului atunci când acționează bilateral și înclină capul de partea sa determinând și o rotare de aceeași parte când acționează unilateral. Prezintă și o mișcare contrară cu mușchiul sternocleidomastoidian și semispinal al capului de aceeași parte și sinergică cu mușchii sternocleidomastoidian și semispinal al capului de partea opusă. Inervație: este realizată de ramurile posterioare ale nervilor cervicali.

2.4.3 Mușchii planului III

Este alcătuit dintr-un complex muscular numit mușchiul erector al coloanei vertebrale, dispus de-o partea și de alta al spatelui. Acestuia i se alătură mușchiul spinal. Erectorul coloanei în partea inferioară nu este divizat, dar în regiunea lombară acesta se divide în doi mușchi: iliocostalul și longissimul.

Masa comună – este realizată de către fascia toracolombară și de scheletul porțiunii sacrolombare. Masa comună are mai multe inserții: pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare, pe creasta iliacă, pe fața posterioară a sacrului, pe creasta sacrată mediană și pe fascia toracolombară. Masa comună sacrospinalăeste repartizată pe două coloane musculare care au un traiect ascendent de-a lungul coloanei spre torace și spre craniu. Coloana laterală unește bazinul de coaste dar și coastele între ele, fiind reprezentat de mușchiul iliocostal. Coloana medială unește bazinul de coaste și de procesele transverse, fiind reprezentat de mușchiul longissimus.

Mușchiul iliocostal – se desprinde din masa comună și este așezat pe partea laterală și posterioară a coloanei vertebrale. Încrucișează consecutiv toate coastele până ce sosește în regiunea cervicală. Inserție: iliocostalul se clasifică în porțiunea lombară care pornește din masa comună și se fixează pe unghiurile costale ale ultimelor șase coaste, porțiunea toracică care unește ultimele șase coste de primele și porțiunea cervicală având originea pe coastele 3-6 și se fixează pe tuberculii posteriori ai proceselor transverse C3-C7. Acțiune: atunci când contracția se realizează de ambele părți se efectuează extensia coloanei vertebrale, la contracția unui iliocostal se realizează înclinarea coloanei vertebrale de aceeași parte. Fasciculele care au inserție pe coaste le coboară.

Mușchiul longissimus – numit și lungul șanțurilor vertebrale, este situat medial de iliocostal. Se desprinde din masa comună și se continuă până la procesul mastoidian. Mușchiul longissimus leagă bazinul de coaste prin fasciculele laterale și cu procesele transverse ale vertebrelor prin fasciculele mediale. Datorită localizării, se deosebesc: Porțiunea toracică a mușchiului care pleacă din masa comună și emite două tipuri de fascicule de inserție, fascicule costale fixate pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare și pe coaste și fascicule transversare fixate pe procesele accesorii în regiunea lombară, precum și pe procesele transverse în regiunea dorsală. Porțiunea cervicală a longissimului se fixează prin fasciculele tendinoase pe procesele transverse ale primelor cinci vertebre toracice, la acest nivel se întrunesc într-un corp muscular ce apoi se grupează în cinci fascicule ce se inseră pe procesele transverse ale ultimelor cinci vertebre cervicale. Porțiunea cefalică pornește prin fascicule mai multe de pe procesele transvese ale ultimelor vertebre cervicale și ale primelor vertebre toracice, în acest punct se unesc într-un corp muscular și se inseră pe vârful mastoidei. Acțiune: când iliocostalul se contractă bilateral acesta face extensia coloanei vertebrale și a capului, iar atunci când contracția este unilaterală înclină coloana și o rotește de aceeași parte. Porțiunea toracică a iliocostalului coboară coastele.

Mușchiul spinal – este localizat cel mai medial iar datorită amestecării fasciculelor lui cu cele ale mușchiului longissim toracic este greu de identificat. Mușchiul spinal cuprinde și el trei porțiuni. Porțiunea toracică sau spinalul toracic își are originea din fascicule unice iar inserțile sunt repezentate prin mai multe fascicule. Porțiunea toracică a mușchiului spinal provine din fasciculele tendinoase ce pornesc de pe procesele spinoase ale L1-L2 și T11-T12, de unde formează un singur corp muscular și emite fascicule care se fixează pe procesele spinoase ale vertebrelor toracice T1-T8. Porțiunea cervicală sau spinalul cervical are o dezvoltare redusă, leagă ligamentul nuchal de procesele spinoase ale vertebrelor C6-C7. Porțiunea cefalică sau spinalul cefalic este instabilă și reprezintă contopirea cu mușchiul semispinal al capului. Acțiune: execută extensia coloanei vertebrale și ajută la menținerea curburilor normale ale ei atunci când contracția este realizată de ambii mușchi spinali și înclină coloana de aceeași parte când contracția este realizată de un mușchi spinal. Inervația: este realizată de ramurile posterioare ale nervilor spinali.

2.4.4 Mușchii planului IV

Mușchiul semispinal – este situat cel mai superficial și este clasificat în: mușchiul semispinal toracic cu originea pe procesele transverse ale vertebrelor T6-T12 și se fixează pe procesele spinoase ale vertebrelor C6-C7 și T1-T4; mușchiul semispinal cervical cu originea pe procesele transverse ale vertebrelor T1-T6 și se inseră pe procesele spinoase ale vertebrelor C2-C5; mușchiul semispinal al capului numit și marele complex își are originea pe procesele transverse ale vertebrelor T1-T6 și ale ultimelor cinci vertbre cervicale, fasciculele se unesc într-un corp muscular care se fixează pe craniu între cele două linii nuchale ale occipitalului. Acțiune: execută extensia coloanei la contracție bilaterală a întregului mușchi. Atunci când semispinalul toracic și cel cervical se contractă unilateral efectuează rotarea coloanei toracice și cervicale spre partea opusă.

Mușchii multifizi – își are originea în șanțurile sacrate, pe procesele accesorii ale vertebrelor lombare precum și pe procesele transverse ale vertebrelor toracice și cervicale. Inserție: se realizează pe procesele spinoase, după ce fasciculele trec peste două sau trei vertebre. Acțiune: când contracția este efectuată de un multifid rotește coloana spre partea opusă, iar atunci când contracția se realizează de ambii multifizi extend coloana.

Mușchii rotatori – sunt acoperiți de multifizi din această cauză mai sunt denumiți și submultifizi. Sunt distribuiți pe întreaga coloană și unesc rădăcina proceselor transverse cu rădăcina proceselor spinoase sau cu lamele arcurilor vertebrale din imediata vecinătate. Acțiune: exactă cu cea a mușchilor multifizi. Inervația: este dată de ramurile posterioare ale nervilor spinali asupra tuturor mușchilor transverospinali.

2.4.5 Mușchii planului V

Mușchii interspinoși – sunt fascicule musculare, perechi, situate pe porțiunile laterale ale ligamentelor interspinoase, ce leagă două procese spinoase adiacente. Fiind dispuși în zonele de mobilitate maximă a coloanei vertebrale, ei sunt clasificați în mușchi interspinoși cervicali și lombari, interspinoșii toracici uneori sunt absenți. Acțiune: extinde coloana la contracția bilaterală, înclină coloana dea aceași parte la contracție unilaterală. Inervația: este asigurată de către ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Mușchii intertransversari – unesc procesele transversare a două vertebre adiacente. Regiunea cervicală și cea lombară sunt mai bine reprezentate datorită gradului ridicat de mobilitate pe care îl are coloana vertebrală. Mușchii intertransversari sunt împărțiți în anteriori și posteriori, aceștia fiind despărțiți de ramura anterioară a nervului spinal care ii inervează. Mușchii intertransversari cervicali anteriori leagă tuberculii anteriori ai proceselor transverse C1-C7, iar cei posteriori leagă tuberculii posteriori ai proceselor transverse C1-C7. Mușchii intertransversari toracici uneori sunt absenți, atunci când există se află la noivelul proceselor transvesre T10-L1. Mușchii intertransversari lombari mediali unesc procesul accesor cu procesul mamilar al vertebrei învecinate. Mușchii intertransversari lombari laterali prezintă o parte anterioară localizată între procesele costale a două vertebre alăturate, și o parte posterioară localizată între procesul accesor și procesul costal corespunzător. Acțiune: înclină coloana de partea lor. Inervație: este realizată de ramurile anterioare ale acestora.

Mușchii suboccipitali – sunt plasați în partea cea mai superioară și profundă a cefei. Ei sunt în număr de șase: a) mușchiul marele drept posterior al capului are un aspect triunghiular și se fixează în jos procesul spinos al axisului și în sus pe întinderea rugoasă de sub linia nuchală inferioară al osului occipital; b) mușchiul micul drept posterior al capului se inseră sub linia nuchală inferioară a occipitalului și pe tuberculul posterior al atlasului. Acțiunea: cei doi mușchi extind capul la contracție bilaterală și înclină capul și îl rotesc de partea lor în contracție unilaterală. c) mușchiul oblic inferior al capului se inseră pe porțiunea laterală a procesului spinos al axisului, de la acest nivel se fixează pe porțiunea posterioară și inferioară a procesului transvers al atlasului. Acțiune: rotește capul și întoarce fața pe aceași parte cu mușchiul contractat; d) mușchiul oblic superior al capului se fixează pe vârful procesului transvers al atlasului, sub linia nuchală inferioară. Acțiune: extinde și înclină lateral capul, rotește capul ducând fața în partea opusă; e) mușchiul drept lateral al capului pornește de pe procesul transvers al atlasului și se inserăpe procesul jugular al occipitalului. Acțiune: înclină capul lateral. Inervație: este realizată de ramura anterioară a primului nerv cervical; f) mușchiul drept anterior al capului își are originea pe fața anterioară a masei laterale și a procesului transvers al atlasului și se inseră pe procesul basilar al occipitalului. Acțiune: flexia capului. Inervație: asigurată de ramura posterioară a primului nerv cervical.

Mușchii sacrococcigieni – sunt divizați în sacrococcigianul ventral și sacrococcigianul dorsal. Aceștia se prelungesc de la sacru către coccige, sunt niște mușchi atrofiați.

2.5 Biomecanica coloanei vertebrale

„ Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervetebrale, precum și la nivelul articulațiilor. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor și articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibro-cartilaginos din care e compus discul /…/ Știm că nucleul pulpos, prin tensiunea lichidului care se află între elementele sale componente, are proprietatea de a fi elastic /…/ Mișcările sunt posibile deci prin rolul integral pe care-l joacă discul intervetebral, care formează un organ unitar.” (Baciu C., 1972, p.225).

„Coloana vertebrală permite mișcări în toate planurile. Mișcările de flexie-extensie și de înclinări laterale se realizează cu pensarea discului în partea în care se face mișcarea /…/ Mobilitatea coloanei vertebrale este mai mare în regiunea cervicală și lombară, redusă în cea dorsală și absentă în regiunea sacrală.” (Dumitru D., 1984, p.25).

Valorile normale care se înregistrează în mobilitatea coloanei vertebrale este reprezentată în tabelul 1.

Tabelul 2.1 – Valorile normale ale bilanțului articular pentru coloana vertebrală

„ Flexiunea este mișcarea de înclinare înainte. Discurile intervertebrale sunt apăsate anterior și se înalță posterior. Ligamentul vertebral longitudinal anterior este relaxat, celelalte ligamente fiind întinse.

Extensiunea este mișcarea de înclinare înapoi. Discurile intervertebrale sunt turtite posterior și se înalță anterior. Ligamentul longitudinal anterior este întins, celelalte sunt relaxate.

Înclinarea lateral în partea dreaptă sau stângă. Discul intervertebral se turtește în aceași parte și se înalță în partea opusă.

Circumducția este mișcarea rezultată din executarea alternativă a mișcărilor precedente.

Rotația se execută spre partea dreaptă sau spre stânga în jurul unui ax vertical care trece prin central discurilor intervertebrale.” (Zamora E., Ciocoi-Pop R.D., 2006, p.15).