Inalta Tradare

=== bcd11b0ea53eaebf7561cddf18c8322280fe2bb0_505787_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I ASPECTE COMUNE ALE INFRACȚIUNILOR
CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE

Noțiuni preliminare

Obiectul protecției penale

Subiecții infracțiunii

Conținutul constitutiv

Tentativa și consumarea

Sancțiunea

CAPITOLUL II ÎNALTA TRĂDARE

Noțiune și definiție

Analiza elementelor constitutive

CONCLUZII ASPECTE COMPARATIVE CU REGLEMENTAREA ANTERIOARĂ

BIBLIOGRAFIE

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

B.J – Buletinul Jurisprudenței

C.A.B. – Curtea de Apel București

C.D – Culegere de decizii

C.pen. – Codul penal al României

C.pr. pen. – Codul de procedură penală

C.P. Ad. – Codul penal adnotat

C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție

H.G. – Hotărârea Guvernului

Î.C.C.J – Înalta Curte de Casație și Justiție

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

R.D.P. – Revista de Drept Penal

T.M.B – Tribunalul Municipiului București

vol. – volumul

CAPITOLUL I

ASPECTE COMUNE ALE INFRACȚIUNILOR
CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE

1.1. Noțiuni preliminare

Actualul Cod penal al României a fost adoptat prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

În linii generale, această lege penală menține numeroase elemente de continuitate din Codul penal anterior, atât sub aspectul condițiilor de incriminare, cât și în privința regimului sancționator. Titlul al X-lea din Partea specială a Codului penal prevede 17 infracțiuni contra securității naționale: trădarea (art. 394), trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat (art. 395), trădarea prin ajutarea inamicului (art. 396), acțiuni ostile împotriva ordinii constituționale (art. 397), înalta trădare (art. 398), acțiunile ostile contra statului (art. 399), spionajul (art. 400), atentatul care pune în pericol securitatea națională (art. 401), atentatul contra unei colectivități (art. 402), actele de diversiune (art. 403), comunicarea de informații false (art. 404), propaganda pentru război (art. 405), compromiterea unor interese de stat (art. 406), divulgarea secretului care periclitează securitatea națională (art. 407), infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională (art. 408), constituirea de structuri informative ilegale (art. 409), nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale (art. 410).

Cu o serie de elemente de diferențiere aceste infracțiuni au corespondent în Codul penal din anul 1969. Excepție fac infracțiunea de înaltă trădare, care în această formă este inedită în legislația penală, și infracțiunea de constituire a unor structuri informative ilegale al cărei conținut constitutiv se găsește parțial în varianta inițială a art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. A fost redefinit conținutul infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale și a atentatului care pune în pericol securitatea națională, iar infracțiunea de propagandă pentru război a devenit o infracțiune contra securității naționale.

Unele modificări îmbracă un caracter reformator în evoluția dreptului penal românesc.

Astfel, este pentru prima dată când un Cod penal conține expresia securitate națională, ca un efect al impunerii în textul Constituției României și în vocabularul juridic a concepției integratoare și pluridimensionale asupra securității naționale.

Tot un element de noutate este și așezarea infracțiunilor contra securității naționale în arhitectura Codului penal. În mod tradițional, infracțiunile care au ca obiect juridic generic relațiile sociale referitoare la stat și la atributele sale fundamentale erau cele care inaugurau Partea specială a Codului penal. În prezent, noua perspectivă asupra ierarhiei valorilor sociale ocrotite prin mijloacele dreptului penal, care plasează individul și drepturile sale pe un loc prioritar, a „exilat” infracțiunile contra securității naționale spre finalul Părții speciale după infracțiunile contra persoanei, infracțiunile contra patrimoniului, infracțiunile privind autoritatea și frontiera de stat, infracțiunile contra înfăptuirii justiției, infracțiunile de corupție și de serviciu, infracțiunile de fals, infracțiunile contra siguranței publice, infracțiunile care aduc atingere unor minții privind conviețuirea socială și infracțiunile electorale.

În sistemele penale europene pot fi identificate două mari modele privind reglementarea infracțiunilor contra securității naționale. Primul model este cel tradițional, generat de codurile penale adoptate în n doua jumătate a secolului al XlX-lea și în primele decenii ale celui următor.

În cadrul acestor legi penale, infracțiunile denumite generii „contra statului” sau „contra statului și apărării naționale”, sunt plasalu la începutul părții speciale a codului penal. După criteriul sancțiunii aplicabile, aceste coduri penale disting în materia infracțiunilor între crime și delicte. Majoritatea infracțiunilor contra statului sunt crime și au un regim sancționator sever, constând în pedeapsa privării de libertate cu un maxim special ridicat. Se înscriu în acest model codurile penale ale statului italian, german, luxemburghez, elvețian etc.

Al doilea model de reglementare a infracțiunilor contra securității naționale este expresia reformei pe care a cunoscut-o legislația penală în ultimele trei decenii în mai multe state europene. începând cu ultimul deceniu al secolului al XX-lea au fost adoptate noi coduri penale cu o arhitectură și un conținut sensibil diferite de legile penale pe care le înlocuiesc.

Aceste noi coduri penale reprezintă în fapt o schimbare de paradigmă în filosofia penală. în mod simbolic, primele infracțiuni sancționate nu mai sunt cele îndreptate împotriva statului, ci acelea care vatămă persoana sub aspectul prerogativelor sale fundamentale (viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, demnitatea etc.). Infracțiunile contra statului și a atributelor sale esențiale își găsesc sediul de reglementare în a doua parte a codului, chiar spre finalul acestuia.

Regimul sancționator se menține într-un registru sever, dar pentru majoritatea infracțiunilor alături de pedepsele privative de libertate se prevăd, în mod alternativ, și sancțiuni pecuniare. Se înscriu în acest model codurile penale ale Franței, Spaniei, Portugaliei, României, Republicii Moldova etc.

Aspectul sistematizării infracțiunilor în Codul penal ține de un anumit simbolism și de tradiția reglementării penale. O infracțiune nu este mai gravă și nici valoarea socială protejată nu este mai importantă în funcție de criteriul exclusiv al numărului articolului pe care i l-a rezervat legiuitorul. În acest sens, Vintilă Dongoroz subliniază că „chestiunea sistematizării nu este în esența sa decât o operațiune de clasificare legislativă determinată de un îndoit interes: unul formal privind buna rânduială a materialului în cod și unul substanțial privind precisa caracteriozare a fiecărei infracțiuni prin locul ce i se dă în cod”.

În argumentația referitoare la abandonarea sistematizării infracțiunilor în crime și ili'lido și necesitatea adoptării unei clasificări bazată pe sferele de iiilnrose omogene, Vintilă Dongoroz arăta că acestea se pot stabili ”piornind de la interesele individuale de ordin privat și urcând până la interesel colective de ordin general”. Spre exemplificare erau reținute următoarele sfere de interese, având ca obiect: „patrimoniul, persoana, familia, libertățile cetățenești, bunele moravuri, sănătatea publică, securitatea publică, încrederea publică, liniștea publică, împărțirea dreptății, bunul mers al treburilor publice, puterile Statului, siguranța stalului, ordinea socială și umanitară în comunitatea internațională a statelor”. Concluzia lui Vintilă Dongoroz, pe care o considerăm că-și menține valabilitatea la peste 8 decenii de la exprimarea ei, este următoarea: „succesiunea în care aceste interese vor fi înșiruite în cod nu are nicio importanță; se va putea foarte bine folosi ordinea enumerării de mai sus sau această ordine inversată, după cum iarăși se va putea proceda la orice modificare a acestei ordini”.

Nu se mai regăsesc în cadrul actualei reglementări o serie de fapte penale sancționate de Codul penal anterior în titlul privind infracțiunile contra siguranței statului: infracțiunea de subminare a economiei naționale, infracțiunea de complot și infracțiunea de propagandă în favoarea statului totalitar. în prezent, conținutul lor poate fi identificat în cuprinsul altor articole ale Codului penal (abuzul în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat) sau ale actelor normative speciale precum O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Obiectul protecției penale

Obiectul juridic generic, comun tuturor infracțiunilor contra securității naționale, constă în relațiile sociale referitoare la securitatea națională, valoare socială supremă care condiționează existența și funcționabilitatea statului.

Securitatea națională presupune păstrarea nealterată a atributelor fundamentale ale statului (unitatea, suveranitatea, independența și indivizibilitatea), dar și ocrotirea altor valori sociale care în ansamblul lor creează climatul general de securitate și liniște, necesar statului pentru îndeplinirea tuturor funcțiilor și sarcinilor ce îi revin.

Dacă din perspectiva obiectului juridic generic acțiunea sau inacțiunea incriminată pune în pericol sau atinge într-un mod specific toate valorile sociale componente ale securității naționale sau se referă numai la o parte din ele, sub aspectul obiectului juridic special, activitatea infracțională privește numai o valoare socială determinată.

Unele infracțiuni contra securității naționale (trădarea, trădarea prin transmitere de informații secrete de stat, trădarea prin ajutarea inamicului, înalta trădare, acțiunile ostile contra statului, spionajul) au un obiect juridic special identic sau foarte apropiat de obiectul juridic comun, respectiv relațiile sociale referitoare la suveranitatea, unitatea, independența și indivizibilitatea statului.

Pentru alte infracțiuni din această categorie, obiectul juridic special constă în relațiile sociale referitoare la anumite valori determinate, precum: ordinea constituțională și puterea de stat (acțiuni împotriva ordinii constituționale); viața persoanei (atentatul care pune în pericol securitatea națională); viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei (atentatul contra unei colectivități; integritatea bunurilor (actele de diversiune); regimul special al documentelor sau datelor care constituie informații secrete de stat (divulgarea secretului care periclitează securitatea națională); viața, integritatea corporală, sănătatea și libertatea persoanei (infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională); activitatea de înfăptuire a justiției (nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale) etc.

Majoritatea infracțiunilor contra securității naționale sunt lipsite de obiect material, prin săvârșirea lor creându-se o stare de pericol pentru una sau mai multe din relațiile sociale care condiționează existența și dezvoltarea statului român. În mod excepțional, atunci când fapta incriminată se îndreaptă în mod nemijlocit asupra unei entități materiale se poate identifica în structura infracțiunii și un asemenea obiect. Intră în această categorie: documentul care conține informații secrete de stat (infracțiunea de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, divulgarea secretului care periclitează securitatea națională); teritorii, orașe, poziții de apărare, depozite, instalații ale forțelor armate române sau care servesc apărării, nave, aeronave, mașini, aparate, armament, oameni, valori și materiale predate sau procurate inamicului (trădarea prin ajutarea inamicului); corpul victimei (atentatul care pune in pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități, infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională); instalații industriale, căi de comunicație, mijloace de transport, mijloace de telecomunicații, construcții, produse industriale sau agricole ori alte bunuri (actele de diversiune); documente sau înscrisuri (compromiterea unor interese de stat).

Subiecții infracții

Subiect activ nemijlocit al infracțiunilor contra securității naționale poate fi, de regulă, orice persoană fizică sau juridică care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale.

La unele infracțiuni subiectul activ este calificat, precum infracțiunile de trădare, trădare prin transmitere de informații secrete de stat și trădare prin ajutarea inamicului care nu pot fi săvârșite decât de un cetățean român, iar infracțiunile de acțiuni ostile contra statului și de spionaj pot fi săvârșite de către un cetățean străin sau apatrid.

Tot o infracțiune cu subiect activ nemijlocit calificat este și infracțiunea de înaltă trădare care nu poate fi comisă decât de Președintele României sau de un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. în cazul altor infracțiuni subiectul activ nemijlocit nu primește o calificare expresă, dar aceasta rezultă din specificul elementului material. Este cazul infracțiunii de compromitere a unor interese de stat care nu poate fi săvârșită decât de o persoană care are acces la documente sau înscrisuri în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină sau al variantei tip a infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea națională unde subiect activ nemijlocit este un funcționar care cunoaște documentele sau datele pe care le divulgă datorită atribuțiilor de serviciu.

Participația penală la săvârșirea infracțiunilor contra securității naționale este posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate), în cazul infracțiunilor cu subiect activ calificat pentru existența coauto- ratului este necesar ca toți participanții care săvârșesc acte nemijlocite de executare să aibă calitatea specială cerută de lege. Coautoratul nu este posibil la infracțiunea de nedenunțare a unor infracțiuni contra securității naționale, deoarece în acest caz obligația de denunțare este strict personală.

Subiectul pasiv principal al infracțiunilor contra securității naționale este întotdeauna statul român ale cărui atributele fundamentale sunt periclitate prin săvârșirea faptelor care constituie elementul material al acestor infracțiuni. în cazul anumitor modalități ale infracțiunii de trădare prin ajutarea inamicului sau ale infracțiunii de acțiuni ostile contra statului subiect pasiv poate fi și un stat străin aliat a cărui putere de luptă a armatei este periclitată sau împotriva căruia făptuitorul luptă sau face parte din formații de luptă.

Pentru unele infracțiuni există și un subiect pasiv secundar reprezentat de: persoana fizică vătămată sau persoana juridică păgubită împotriva căruia se îndreaptă acțiunile violente (infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale); persoana care deține o funcție de demnitate publică (infracțiunea de atentat care pune în pericol securitatea națională); colectivitatea împotriva căreia se îndreaptă actele de otrăvire, provocare de epidemii sau orice alte acte cu potențial distructiv sau vătămător (infracțiunea de atentat contra unei colectivități); persoana juridică sau fizică care exercită dreptul de proprietate asupra bunurilor prin a căror distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuințare se pune în pericol securitatea națională (infracțiunea de acte de diversiune); instituția care deține ori păstrează un document sau un înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină (infracțiunea de compromitere a unor interese de stat); instituția în cadrul căreia erau păstyrate documentele sau datele care constituie ibnformații secrete de stat.

Conținutul constitutiv

Latura obiectivă.

Sub aspectul elementului material, infracțiunile contra securității naționale sunt în marea lor majoritate infracțiuni comisive care se realizează prin săvârșirea unor acțiuni constând în una sau mai multe modalități alternative.

Varietatea lor este mare, legiuitorul păstrând elementele tradiționale din istoria reglementării acestor infracțiuni pe care le-a completat cu noi fapte în efortul de a acoperi întreaga sferă a acțiunilor care pot pune în pericol securitatea națională.

Cu titlu exemplificativ menționăm următoarele acțiuni: acțiunea de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora (trădarea, înalta trădare, acțiuni ostile contra statului); transmiterea unor informații secrete de stat, procurarea ori deținerea de către cei care nu au calitatea de a le cunoaște de documente sau date ce constituie informații secrete de stat (trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat, înalta trădare, spionajul); predarea și procurarea de bunuri, trecerea de partea inamicului, lupta împotriva statului român și a aliaților săi (trădarea prin ajutarea inamicului, înalta trădare, acțiuni ostile contra statului); acțiuni armate și acțiuni violente (acțiuni împotriva ordinii constituționale, înalta trădare); atentatul contra vieții (atentatul care pune în pericol securitatea națională); otrăviri în masă, provocarea de epidemii sau alte mijloace (atentatul contra unei colectivități); distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a instalațiilor industriale, căilor de comunicații, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicație, a construcțiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri (actele de diversiune); acțiunea de comunicare sau de răspândire de știri, date, informații ori documente (comunicarea de informații false); propaganda pentru război de agresiune și răspândirea de știri tendențioase sau inventate (propaganda pentru război); distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris (compromiterea unor interese de stat); divulgarea unor documente sau date care constituie informații secrete de stat ori deținerea unui document care conține informații secrete de stat (divulgarea secretului care periclitează securitatea națională); acțiunea îndreptată împotriva vieții, integrității corporale, sănătății sau libertății persoanei (infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională); inițierea, organizarea, constituirea unor structuri informative ori desfășurarea de către acestea a unei activități de culegere sau prelucrare a unor informații secrete de stat (constituirea de structuri informative ilegale).

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 408 C. pen. (infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională) elementul material este mixt, deoarece în a doua modalitate normativă lovirea și alte violențe, vătămarea corporală, loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte și lipsirea de libertate în mod ilegal se pot realiza atât prin acțiuni, cât și prin inacțiuni. Există și o infracțiune al cărei element material constă exclusiv într-o inacțiune. Nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale, prevăzută în art. 410 C. pen., se realizează prin fapta de a nu înștiința autoritățile cu privire la pregătirea sau comiterea unor infracțiuni contra securității naționale.

În conținutul constitutiv al majorității infracțiunilor contra securității naționale este menționată și o cerință esențială care caracterizează acțiunea incriminată. În absența ei fapta nu va fi încadrată în infracțiunile Titlului al X-lea din Codul penal, ci într-o infracțiune contra persoanei, contra patrimoniului sau o infracțiune de serviciu. Textul incriminator menționează expres această cerință în cuprinsul art. 401, art. 403 și art. 407 („dacă fapta pune în pericol securitatea națională”), al art. 404 („dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională”) și al art. 406 („dacă prin aceasta sunt puse în pericol sau vătămate interesele de stat”).

Pentru toate infracțiunile contra securității naționale urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru atributele fundamentale ale statului român și pentru securitatea națională ca valoare socială esențială în existența și dezvoltarea societății românești.

Nu este iccesar ca securitatea națională să fie lezată în mod efectiv, deoarece .iceste infracțiuni sunt infracțiuni de pericol. În conținutul constitutiv al unor infracțiuni contra securității naționale (îxistă și o urmare imediată secundară care constă într-un rezultat. Acesta poate consta în moartea persoanei care deține o funcție de demnitate publică (atentatul care pune în pericol securitatea națională), moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanelor (atentatul contra unei colectivități, infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională), o pagubă în patrimoniul public sau privat (actele de diversiune) sau în distrugerea ori alterarea unui document (compromiterea unor interese de stat). Pentru aceste infracțiuni care au o urmare imediată complexă se poate aprecia că ele au un dublu caracter, de infracțiuni de pericol și infracțiuni de rezultat.

Pentru toate infracțiunile contra securității naționale legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea incriminată și urmarea imediată specifică rezultă din materialitatea faptei săvârșite (ex re), deoarece este generată o stare de pericol și nu se produce un rezultat determinat. Particularitățile relației cauzale în conținutul constitutiv al acestor infracțiuni derivă din faptul că pentru unele acțiunea sau inacțiunea trebuie să fie de natură să pună în pericol securitatea națională, în timp ce pentru altele este necesar să se pună în pericol efectiv securitatea națională121. în cazul infracțiunilor care au în conținutul constitutiv o urmare imediată complexă, legătura de cauzalitate trebuie stabilită în concret de către organele judiciare.

Latura subiectivă.

Toate infracțiunile contra securității naționale se săvârșesc cu intenție, care poate fi directă sau indirectă. Intenția depășită este posibilă în a doua modalitate normativă a infracțiunii prevăzute în art. 408 C. pen., atunci când infracțiunea săvârșită contra unui reprezentant al unui stat străin sau a altei persoane care se bucură de protecție în conformitate cu convențiile internaționale și se află în misiune oficială în România constă în lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. în reglementarea anterioară a acestor infracțiuni exista posibilitatea ca infracțiunea de nedenunțare (art. 170 C. pen. 1969) să fie comisă și din culpă. în prezent această posibilitate este exclusă ca urmare a dispozițiilor imperative ale art. 16 alin. (6) C. pen., în baza căruia fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai atunci când legea o prevede în mod expres. Atunci când acțiunea incriminată este comisă din culpă se poate realiza conținutul unei alte infracțiuni care nu este îndreptată împotriva securității

Tentativa și consumarea

Infracțiunile contra securității naționale sunt, cu o singură excepție, infracțiuni comisive care sunt susceptibile de o desfășurare în timp a activității infracționale. Acțiunea făptuitorului poate parcurge toate formele care se materializează în manifestări exterioare: acte pregătitoare, fapta tentată, fapta consumată și fapta epuizată.

Actele pregătitoare se pedepsesc prin asimilarea lor cu tentativa în cazul următoarelor infracțiuni contra securității naționale: trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat, trădarea prin ajutarea inamicului, acțiuni împotriva ordinii constituționale, acțiuni ostile contra statului (raportat la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului), atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități, actele de diversiune și infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională.

Potrivit art. 412 alin. (2) C. pen. se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor mai sus-precizate.

S-a atras atenția că din această enumerare lipsește infracțiunea de înaltă trădare, dar având în vedere că ea constituie o variantă calificată a faptelor de la art. 394-397 C. pen. se poate considera că și în acest caz sunt asimilate tentativei actele pregătitoare. Prin urmare, ar fi pedepsibile producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunii de înaltă trădare atunci când se raportează la trădare prin transmitere de informații secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului și acțiuni împotriva ordinii constituționale111. Avem rezerve față de această interpretare în condițiile în care art. 412 alin. (2) nu prevede art. 398, iar atunci când legiuitorul a avut în vedere o infracțiune al cărei element material corespunde unei alte infracțiuni a menționat expres acest lucru. Este cazul infracțiunii de acțiuni ostile contra statului (art. 399), unde sunt pedepsibile și actele pregătitoare prin raportare la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului.

Tentativa la infracțiunile contra securității naționale se pedepsește conform art. 412 alin. (1) C. pen. Ea este exclusă în cazul infracțiunilor care sunt de imediată consumare sau prezintă modalități cu această caracteristică: trădarea prin transmitere de informații secrete de stat și spionajul în modalitatea acțiunii de deținere de documente sau date ce constituie informații secrete de stat; acțiuni împotriva ordinii constituționale; atentatul care pune în pericol securitatea națională; atentatul contra unei colectivități; divulgarea secretului care periclitează securitatea națională în modalitatea deținerii de documente care conțin informații secrete de stat în afara îndatoririlor de serviciu; infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională în modalitatea atentatului contra vieții. în cazul infracțiunii prevăzută în art. 408 C. pen. nu se pedepsește tentativa la infracțiunea de loviri sau de alte violențe, infracțiunea de vătămare corporală [cu excepțiile arătate în art. 194 alin. (2) C. pen.] și la infracțiunile de amenințare, șantaj sau hărțuire. De asemenea, în acest caz nu este posibilă tentativa la infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și la infracțiunea de lipsire forma de vinovăție este intenția depășită.

Tentativa nu este posibilă nici la infracțiunea de nedenunțare a unor infracțiuni contra securității naționale, deoarece aceasta este o infracțiune omisivă.

Consumarea infracțiunilor contra securității naționale are loc în momentul în care se realizează fapta incriminată, moment în care se produce urmarea socialmente periculoasă constând în starea de pericol pentru securitatea națională și pentru celelalte valori sociale care o condiționează. în cazul în care acțiunea făptuitorului este săvârșită la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracțiunile contra securității naționale pot îmbrăca forma infracțiunii continuate, epuizându-se în momentul efectuării ultimului act de executare în realizarea rezoluției unice sau în momentul descoperirii infracțiunii.

În anumite modalități de săvârșire unele infracțiuni sunt susceptibile de a fi săvârșite și în formă continuă, având ca moment al epuizării momentul în care încetează acțiunea făptuitorului ori este descoperită fapta. Astfel, cu titlul de exemplu, îmbracă această formă trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat în situația acțiunii de deținere a unor documente sau date ce prezintă aceste caracteristici ori trădarea prin ajutarea inamicului atunci când se realizează prin acțiunea de a lupta sau de a face parte din formații de luptă împotriva statului român sau a aliaților săi. De asemenea, este comisă în formă continuă și infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea națională atunci când făptuitorul deține un document care conține informații secrete de stat.

Sancțiunea. Modalități de săvârșire

Tratamentul sancționator al infracțiunilor contra securității naționale se menține într-un registru sever raportat la politica penală ce particularizează actualul Cod penal. Pedeapsa principală a detențiunii pe viață este prevăzută în mod alternativ cu pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului, infracțiunea de înaltă trădare, atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități și atentatul contra vieții persoanelor care se bucură de protecție internațională. Toate cele 17 infracțiuni cuprinse în Titlul al X-lea se sancționează cu pedeapsa închisorii ale cărei limite se situează între 1 an și 25 de ani.

Cea mai grea pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între 15 și 25 ani și privește faptele care sunt sancționate în mod alternativ cu pedeapsa detențiunii pe viață. Pedeapsa cea mai blândă o reprezintă închisoarea cuprinsă între 1 an și 5 ani și este prevăzută pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false și a infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea națională în forma atenuată din cadrul art. 407 alin. (3) C. Pen.

Un regim sancționator aparte a fost stabilit în cazul infracțiunilor contra integrității corporale, sănătății sau libertății săvârșite împotriva reprezentantului unui stat străin sau altei persoane care se bucură de protecție în conformitate cu convențiile internaționale și se află în misiune oficială în România. Având în vedere că infracțiunile corespondente sunt sancționate cu pedeapsa cu închisoare în cuantum diferit, legiuitorul a optat în cazul săvârșirii lor în condițiile art. 408 alin. (2) C. pen. pentru sistemul sancționării cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

Majoritatea infracțiunilor contra securității naționale sunt sancționate și cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi. Raportat la dispozițiile art. 67 alin. (1)
C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată doar în cazul în care instanța de judecată pronunță pedeapsa închisorii, nu și pedeapsa detențiunii pe viață.

Aplicarea pedepsei complementare este obligatorie atunci când textul de lege prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită. Codul penal nu prevede în regimul sancționator aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi pentru următoarele infracțiuni: comunicarea de informații false, divulgarea secretului care periclitează securitatea națională în formele atenuate prevăzute în art. 407 alin. (2)-(3), infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională în modalitatea prevăzută în art. 408 alin. (2) și nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale.

Modalități

Reglementarea infracțiunilor contra securității naționale prezintă mai multe diferențieri determinate de sancțiunea prevăzută (modalități normative) sau de modul concret în care s-a comis activitatea infracțională și de împrejurările care însoțesc fapta săvârșită (modalități faptice)111. Astfel, infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale prezintă două modalități normative: una simplă prevăzută la alin. (1) și una atenuată prevăzută la alin. (2). Infracțiunea de propagandă pentru război poate fi realizată într-o variantă simplă și într-o variantă asimilată, iar infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea națională într-o variantă tip și două variante atenuate. Modalitățile faptice sunt numeroase și constau în procedee diferite de realizare a activității infracționale sau în consecințe diverse pe care le generează comiterea faptei.

Cauze de reducere a pedepsei

Articolul 411 C. pen. reglementează în materia infracțiunilor contra securității naționale o cauză de reducere a pedepsei. Conform acestui text se reduc la jumătate limitele speciale ale pedepsei atunci când persoana care a săvârșit una din infracțiunile contra securității naționale înlesnește, în cursul urmării penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a autorilor sau a participanților. Dispozițiile art. 411 C.pen. trebuie coroborate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, modificată și completată. Potrivit acestui text, persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite în competența D.I.I.C.O.T. (astfel cum este cazul infracțiunilor contra securității
naționale), iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Beneficiarul acestei cauze de nepedepsire este persoana care a săvârșit una din infracțiunile contra securității naționale111. în terminologia legii penale, prin săvârșirea sau comiterea unei infracțiuni „se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice” (art. 174).

În literatura de specialitate s-a apreciat în mod corect că printre infracțiunile avute în vedere de art. 411 nu se poate înscrie și infracțiunea de nedenunțare a unor infracțiuni contra securității naționale. în acest caz, pentru persoana care, luând cunoștință despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre infracțiunile enumerate limitativ în art. 410 alin. (1) C. pen., nu înștiințează de îndată autoritățile este aplicabilă cauza de nepedepsire prevăzută în art. 410 alin. (3) C. pen.

Cauza de nepedepsire specială este mai favorabilă decât cauza generală de reducere a pedepsei, atât prin efectul său, cât și prin momentul de referință avut în vedere de legiuitor: momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 410 alin. (3), este ulterior momentului începerii urmăririi penale la care face referire art. 411.

Persoana care a săvârșit o infracțiune contra securității naționale (cu excepția arătată anterior) trebuie să înlesnească aflarea adevărului sau tragerea la răspundere a autorului sau a participanților în cursul urmăririi penale a respectivei infracțiuni. Nu poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei persoana care a săvârșit infracțiunea și a înlesnit aflarea adevărului sau tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților în cursul judecății. Această conduită poate fi valorificată în cadrul individualizării pedepsei, deoarece printre criteriile generale de individualizare a pedepsei se află și conduita infractorului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, conform art. 74 alin. (1) lit. f) C. Pen.

Pentru a beneficia de înjumătățirea limitelor de pedeapsă cel care a comis o infracțiune contra securitătii naționale trebuie să contribuie în orice mod la tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților și la aflarea adevărului în cauză.

Din textul art. 411 C. pen. nu reiese incidența acestei cauze de reducere a pedepsei în situația în care instanța de judecată se orientează pentru aplicarea pedepsei detențiunii pe viață. în mod concret, sunt 5 infracțiuni (trădarea prin ajutarea inamicului, înalta trădare, atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități, atentatul contra vieții săvârșit împotriva persoanelor care se bucură de protecție internațională) unde regimul sancționator prevede alternativ pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii.

Față de această problemă, în literatura de specialitate s-a exprimat opinia că o cauză de reducere a pedepsei operează ca o circumstanță atenuantă și prin urmare, în temeiul art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa detențiunii pe viață nu se va aplica, iar limitele speciale ale pedepsei închisorii se vor reduce la jumătate.

Suntem de acord cu argumentul că rațiunea existenței acestei cauze de nepedepsire înlătură posibilitatea aplicării pedepsei detențiunii pe viață în cazul infracțiunilor unde această pedeapsă principală este prevăzută în mod alternativ cu pedeapsa închisorii.

Nu putem extinde efectele circumstanțelor atenuante la cauze și situații care nu se încadrează în categoria circumstanțelor atenuante legale sau judiciare. Mai rezonabilă ni se pare opinia care susține necesitatea completării dispozițiilor art. 411 cu o dispoziție similară celei cuprinse în art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., conform căreia atunci când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.

În felul acesta s-ar aduce un plus de claritate reglementării cauzei de reducere a pedepsei cu efecte benefice în atitudinea persoanelor care au săvârșit o infracțiune contra securității naționale și doresc să-și asigure un tratament sancționator favorabil prin înlesnirea aflării adevărului și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

CAPITOLUL II
ÎNALTA TRĂDARE

Noțiune și definiție

Infracțiunea de înaltă trădare nu are corespondent în această formă în legislația penală anterioară. În istoria dreptului penal român identificăm în mai multe rânduri această denumire ca definind o infracțiune sau un grup de infracțiuni, dar conținutul fiecăruia este diferit.

Astfel, Codul penal din anul 1865 folosea noțiunea de Crime de înaltă trădare pentru a denumi un întreg titlu al Cărții a II-a în care erau sancționate toate crimele și delictele împotriva siguranței exterioare și a siguranței interioare a statului. Următorul Cod penal, intrat în vigoare în anul 1937, a păstrat denumirea de Crimă de înaltă trădare, dar i-a redus în mod drastic conținutul doar la atentatul contra vieții, integrității corporale sau libertății Regelui. După anul 1948, când au fost abrogate toate infracțiunile îndreptate împotriva Regelui sau a familiei regale, titulatura de înaltă trădare a fost păstrată pentru a înlocui denumirea generică de Trădare.

Adoptarea Constituției României din anul 1991 a readus în actualitatea juridică românească conceptul de înaltă trădare. Legea fundamentală intrată în vigoare la data de 8 decembrie 1991 prevedea la art. 84 alin. (3) următoarele: „Camera deputaților și Senatul, în ședință comună, pot hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție, în condițiile legii. Președintele este demis de drept de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare”.

Caracterul ambiguu al acestui text și, mai ales, absența în cadrul legislației penale a unei infracțiuni de înaltă trădare au generat ample dezbateri în literatura juridică de specialitate cu privire la limitele imunității prezidențiale și a necesității respectării principiului legalității incriminării și pedepsei. Revizuirea Constituției României în anul 2003 nu a pus capăt acestor dileme doctrinare, deoarece „îmbunătățirea pe fond a reglementării inițiale” nu a fost însoțită și de clarificarea aspectului lipsei unei infracțiuni de înaltă trădare în legislația penală românească.

Sub denumirea marginală Punerea sub acuzare, Constituția României prevede în cadrul art. 96 următoarele: „(1) Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare. (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștința Președintelui României pentru a putea da explicații cu privire la faptele ce i se impută. (3) De la data punerii sub acuzare și până la data demiterii, Președintele este suspendat de drept. (4) Competența de judecată aparține înaltei Curți de Casație și Justiție. Președintele este demis de drept de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare”.

Articolul 96 din Constituție, referitor la procedura punerii sub acuzare, reglementează posibilitatea răspunderii penale a Președintelui României pentru înaltă trădare. Aceasta este considerată o excepție de la caracterul absolut al imunității procedurale și materiale de care se bucură Președintele, în baza art. 84 alin. (2) din Constituție, și care acoperă orice infracțiune indiferent de natura ei sau de momentul comiterii. S-a exprimat însă și opinia că singura imunitate de drept material a Președintelui României este doar pentru opiniile politice, iar art. 96 din Constituție nu reglementează o imunitate de drept substanțial, ci doar o imunitate procedurală privind procedura punerii sub acuzare pentru înaltă trădare. În acest sens, s-a atras atenția că „nu se poate stabili pe cale de interpretare ceea ce legiuitorul constituant nu a statuat în mod expres, anume o imunitate totală și absolută pentru Președinte”, motiv pentru care reglementarea unei proceduri speciale pentru înalta trădare este determinată de specificul faptei și nu de aspectul că punerea sub acuzare pentru înaltă trădare este singurul caz în care Președintele poate răspunde penal pe durata mandatului său.

În literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite și cu privire la conținutul sintagmei „înaltă trădare”. Unii constituționaliști au afirmat că tragerea la răspundere penală a Președintelui României se face pentru „faptele penale deosebit de grave care, tradițional, în constituțiile democratice sunt exprimate generic prin sintagma înaltă trădare”, dar nu identifică aceste infracțiuni. într-o altă opinie, înalta trădare este „o agravantă a infracțiunii de trădare prevăzută de Codul penal” și, prin urmare, instanța supremă „va trebui să constate că fapta Președintelui Republicii întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, dar să aplice o pedeapsă apropiată de maximul prevăzut pentru infracțiunea de trădare în Codul penal.”

Într-un sens apropriat, s-a susținut și ideea că este în sarcina Parlamentului ca prin hotărârea de punere sub acuzare a Președintelui să definească elementele constitutive ale „infracțiunii” de înaltă trădare, urmând ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe „o hotărâre de condamnare a cărei pedeapsă să fie individualizată prin raportare la principiile generale de drept penal și la reglementările penale în materia faptei de trădare”.

Pentru un autor penalist sintagma „înaltă trădare” desemnează „un concept politico-juridic care poate fi constituit din una sau mai multe din infracțiunile prevăzute în Codul penal sau legi speciale sau pur și simplu se poate referi la un act politic de o gravitate care ar putea impune revocarea din funcție”. Într-o altă opinie s-a susținut că noțiunea reprezintă o denumire generică ce face referire la texte de incriminare deja existente în legislația penală. în această ipoteză, înalta trădare nu ar trebui limitată doar la formele infracțiunii de trădare reglementate în Codul penal, ci ar trebui să includă toate infracțiunile contra securității naționale prevăzute în legea penală generală sau în legea specială.

Prin intrarea în vigoare a actualului Cod penal s-a tranșat această dispută care a animat în ultimele două decenii interpretările constituționaliștilor și penaliștilor cu privire la răspunderea penală a Președintelui României. Reglementarea infracțiunii de înaltă trădare are caracteristicile unei norme de referire. Articolul 398 C. pen. consideră înaltă trădare faptele de trădare, trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat, trădarea prin ajutarea inamicului și acțiuni împotriva ordinii constituționale atunci când sunt comise de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Opțiunea legiuitorului este una benefică având în vedere rațiunea incriminării și necesitatea găsirii unei soluții optime, în acord cu juris- prudența europeană și principiile dreptului penal modern, la problematica sensibilă ale răspunderii penale a Președintelui României. în actuala formă, înalta trădare este apreciată ca fiind o specie a infracțiunii de trădare a cărei specificitate este dată de calitatea subiectului activ al infracțiunii și de includerea în conținutul legal și a acțiunilor împotriva ordinii constituționale. Considerăm ca fiind însă întemeiată critica conform căreia sfera infracțiunilor la care face referire art. 398 C. pen. ar fi trebuit să fie mult mai largă141 și să cuprindă și alte infracțiuni contra securității naționale din categoria celor care au ca subiect activ nemijlocit un cetățean român.

Textul incriminator prevăzut în art. 398 C. pen. este următorul: „Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, constituie infracțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiunea pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

Analiza elementelor constitutive

Obiectul protecției penale

Obiectul juridic special constă în relațiile sociale referitoare la securitatea națională și la atributele fundamentale ale statului român și democrației constituționale, care pot fi în mod grav periclitate atunci când anumite fapte sunt săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Având în vedere condițiile preexistente din analiza infracțiunilor prevăzute în art. 394-397 C. pen., infracțiunea de înaltă trădare poate avea sau nu un obiect material. în cazul săvârșirii infracțiunii de trădare de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, înalta trădare nu are obiect material, deoarece în această ipoteză fapta se săvârșește împotriva unor valori sociale abstracte (unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului). Atunci când fapta se realizează sub forma infracțiunii de trădare prin transmiterea de secrete de stat, infracțiunea de înaltă trădare nu are obiect material în ipoteza transmiterii informației secret de stat prin viu grai, semne, semnale ori limbaj cifrat sau codat.

De asemenea, nu există obiect material atunci când subiectul activ trece de partea inamicului, efectuează acțiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forțelor armate române sau a armatelor aliate, sau luptă ori face parte din formații de luptă împotriva statului român sau a aliaților săi. Nu există obiect material nici atunci când este întreprinsă o acțiune armată în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, deoarece atât ordinea constituțională, cât și puterea de stat sunt concepte abstracte.

Infracțiunea are obiect material, constând în documentul care constituie informații secrete de stat, atunci câne acesta este transmis de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării către o putere sau organizație străină ori agenților acestora. Obiect material al infracțiunii de înaltă trădare sunt teritoriile, orașele, pozițiile de apărare, depozitele, instalațiile forțelor armate române sau care servesc apărării, navele, aeronavele, mașinile, aparatele, armamentul sau orice alte materiale predate, precum și oamenii, valorile și materialele procurate inamicului în timp de război. Există obiect material constând în corpul persoanelor sau în bunurile față de care se întreprind acțiuni violente în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională.

Subiecții infracțiunii.

Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de înaltă trădare este dublu calificat, trebuind să aibă atât calitatea de cetățean român, cât și pe aceea de Președinte al României sau de membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Rolul Președintelui României în cadrul sistemului constituțional românesc, alegerea, incompatibilitățile și imunitățile, precum și atribuțiile sale în timpul mandatului sunt prevăzute în Capitolul al II-lea (Președintele României) din Titlul al Ill-lea (Autoritățile publice) al Constituției României.

Conform acestor dispoziții constituționale, Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării. El este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat pentru un mandat de 5 ani. Președintele României își exercită mandatul de la data depunerii jurământului și până la depunerea jurământului de către președintele nou ales.

Subiect activ nemijlocit al infracțiunii de înaltă trădare poate fi doar președintele ales în perioada exercitării mandatului, nu și președintele interimar. în situația în care funcția de președinte devine vacantă ori dacă președintele este suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei deputaților.

Făcând referire la răspunderea președintelui interimar, art. 99 din Constituție restrânge răspunderea acestuia doar la răspunderea politică pentru săvârșirea unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituției. Prin urmare, în ipoteza în care pe durata interimatului funcției prezidențiale președintele interimar săvârșește una din faptele prevăzute în art. 394-397 C. pen., el va răspunde pentru infracțiunea de trădare, trădarea prin transmitere de informații secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului sau acțiuni împotriva ordinii constituționale și nu pentru infracțiunea de înaltă trădare.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării este autoritatea administrativă autonomă care în temeiul art. 119 din Constituție organizează și coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii. În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Președintele României îndeplinește funcția de președinte al C.S.A.T., iar primul-ministru funcția de vicepreședinte. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt: ministrul apărării naționale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiției, ministrul industriei și resurselor, ministrul finanțelor publice, directorul Serviciului Român de Informații, directorul Serviciului de Informații Externe, șeful Statului Major General și consilierul prezidențial pentru securitatea națională. Funcția de secretar al C.S.A.T. este îndeplinită de o persoană numită de Președintele României și are rang de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale.

Pentru ca să îndeplinească condiția de subiect activ nemijlocit a acestei infracțiuni este necesar ca atât Președintele României, cât și membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării să fie în exercițiul funcțiunii la momentul comiterii faptei.

Gravitatea deosebită a infracțiunii de înaltă trădare rezidă din această particularitate ca o infracțiune de trădare, trădare prin transmiterea de informații secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului sau acțiuni împotriva unei funcții să fie săvârșită în momentul exercitării unei funcții ce implică loialitate și responsabilitatea față de statul român și democrația constituțională. Nu este însă necesar ca fapta să fie comisă în legătură cu atribuțiile specifice calității de membru al C.S.A.T. În doctrină s-a arătat că atunci când un membru al C.S.A.T. transmite un document conținând informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora el săvârșește infracțiunea de înaltă, chiar dacă respectivul document nu intră în atribuțiile Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Fiind o infracțiune cu subiect activ nemijlocit calificat, infracțiunea de înaltă trădare în ipoteza săvârșirii de către Președintele României poate avea ca participanți doar instigatori și complici. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării pot comite infracțiunea și sub forma coautoratului, cu mențiunea că toți făptuitorii trebuie să aibă această calitate la momentul săvârșirii faptei. În această ultimă ipoteză, instigatori sau complici poate fi orice altă persoană.

În situația în care un participant, cetățean român, comite acte tipice de executare, dar nu are calitatea de membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, el nu răspunde pentru complicitatea la infracțiunea de înaltă trădare, ci pentru una din infracțiunile prevăzute la art. 394-397 C. pen. Sunt în această situație invitații la lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Țării care, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 415/2002, pot fi reprezentanți ai Parlamentului, administrației publice centrale și locale, ai organizațiilor neguvernamentale, ai altor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, precum și ai societății civile.

În cazul infracțiunii de înaltă trădare în modalitatea întreprinderii unor acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, este necesar ca măcar una din persoanele participante (coautor, instigator sau complice) să fie Președinte al României sau un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Subiectul pasiv principal este statul român, deoarece asupra lui se răsfrânge activitatea infracțională, punându-se în pericol atributele sale esențiale, ordinea constituțională și exercitarea puterii de stat. în modalitățile prevăzute în art. 398 C. pen., raportat la dispozițiile art. 396 lit. d) și e) C. pen., subiect pasiv poate fi și un stat străin aliat a cărui putere de luptă a armatei este periclitată sau împotriva căruia făptuitorul luptă sau face parte din formații de luptă.

Infracțiunea de înaltă trădare poate avea și un subiect pasiv secundar reprezentat de persoana fizică vătămată ori persoana juridică păgubită atunci când acțiunile violente întreprinse de subiectul activ se îndreaptă împotriva persoanelor sau bunurilor în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat.

Latura obiectivă.

Elementul material al infracțiunii de înaltă trădare se realizează prin oricare din acțiunile ce constituie, în mod alternativ, elementul material al infracțiunilor de trădare, trădare prin transmitere de informații secrete de stat, trădare prin ajutare a inamicului sau acțiuni împotriva ordinii constituționale.

În mod concret, Președintele României sau un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării săvârșește infracțiunea de înaltă trădare prin oricare din următoarele acțiuni: 1) intră în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului prin: a) provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine; b) subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului; c) aservire față de o putere sau organizație străină; d) ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale; 2) transmite informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora; 3) predă, în timp de război, teritorii, orașe, poziții de apărare, depozite, instalații ale forțelor armate române sau care servesc apărării, nave, aeronave, mașini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtării războiului; 4) procură, în timp de război, inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel; 5) trece, în timp de război, de partea inamicului sau efectuează alte acțiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forțelor armate române sau a armatelor aliate; 6) luptă sau face parte din formații de luptă, în timp de război, împotriva statului român sau a aliaților săi; 7) întreprinde acțiuni armate în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat; 8) întreprinde acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională

În opinia noastră, elementul material al infracțiunii de înaltă trădare nu se poate realiza și prin acțiunea de a procura sau a deține documente sau date ce constituie informații secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora. în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, modificată, accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru Președintele României, primul-ministru și miniștri.

Chiar dacă ceilalți membri ai C.S.A.T nu sunt menționați în mod expres în textul de lege anterior, apreciem că nici ei nu pot comite infracțiunea de înaltă trădare în această formă, neputând fi considerate persoane „care nu au calitatea” de a cunoaște documente sau date ce constituie informații secrete de stat. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 182/2002, Consiliul Suprem de Apărare a Țării asigură coordonarea la nivel național a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate. în plus, în temeiul art. 19 lit. a) din același act normativ, Președintele României și membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt împuterniciți să atribuie unul din nivelurile de secretizare (strict secret de importanță deosebită, strict secret și secret) informațiilor cu prilejul elaborării lor.

Infracțiunea de înaltă trădare este o infracțiune de pericol.

Urmarea imediată a activității infracționale nu se concretizează într-un rezultat material care să aducă atingere securității naționale, ci în crearea unei stări de pericol pentru atributele esențiale ale statului, pentru securitatea națională, ordinea constituțională sau puterea de stat. în anumite modalități corespunzătoare infracțiunii de trădare prin ajutarea inamicului este posibilă și urmare imediată secundară, constând în producerea unor pagube materiale.

Raportul de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată rezultă din existența faptei săvârșite (ex re).

Latura subiectivă.

Înalta trădare se poate comite cu intenție directă sau indirectă, în funcție de particularitățile acestui element constitutiv pentru fiecare din faptele absorbite de art. 398 C. pen.[2J. Astfel, fapta se comite doar cu intenție directă atunci când intră în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului prin oricare din acțiunile enumerate de art. 394 C. pen. Tot cu intenție directă este săvârșită fapta și atunci când Președintele României sau un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării întreprinde acțiuni armate sau acțiuni violente în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat.

În situația comiterii faptelor de trădare prin transmitere de informații secrete de stat sau trădare prin ajutarea inamicului, subiectul activ poate acționa atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă.

În cadrul laturii subiective a infracțiunii de înaltă trădare nu interesează scopul urmărit de făptuitor prin săvârșirea acestei fapte. Mobilurile care l-au determinat pe Președintele României sau pe un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării la săvârșirea unei asemenea fapte pot fi diverse. La fel ca și în cazul infracțiunilor corespondente din art. 394-397 C. pen., textul incriminator nu solicită un mobil special pentru existența infracțiunii. De aceasta se va ține însă seama la individualizarea judiciară a pedepsei.

Tentativa și consumarea.

Tentativa la infracțiunea de înaltă trădare se pedepsește. Există tentativă atunci când făptuitorul ia hotărârea de a intra în legătură cu o putere sau o organizație străină ori cu agenți ai acestora în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, trece la punerea în executare a intenției, dar datorită unor împrejurări independente de voința sa nu reușește să stabilească legătura. De asemenea, există tentativă și în situația în care făptuitorul a început executarea acțiunii de transmitere de informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, dar aceasta a fost întreruptă datorită unor împrejurări independente de voința sa. Tentativă la infracțiunea de înaltă trădare este și atunci când făptuitorul începe, în timp de război, executarea acțiunilor prevăzute de art. 396 lit. a)-e), dar aceasta a fost întreruptă din motive independente de voința sa ori nu și-a produs efectul.

În temeiul art. 412 alin. (2) C. pen. se consideră tentativă și atunci când Președintele României sau un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării produce sau procură mijloace ori instrumente sau ia măsuri în vederea comiterii unei infracțiuni de trădare, trădare prin transmitere de informații secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului sau acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării oricăreia dintre acțiunile ce constituie elementul material. În modalitatea transmiterii de informații secrete de stat, infracțiunea de înaltă trădare se poate realiza în formă continuată care se va epuiza în momentul săvârșirii ultimului act în realizarea rezoluției unice sau în momentul descoperirii infracțiunii. Există și posibilitatea ca infracțiunea de înaltă trădare să fie săvârșită în formă continuă atunci când făptuitorul luptă sau face parte din formații de luptă împotriva statului român sau a aliaților săi, caz în care se epuizează în momentul săvârșirii ultimului act al activității infracționale.

Sancțiunea

Infracțiunea de înaltă trădare se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se sancționează, prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa închisorii ale cărei limite pot fi de la 10 la 20 ani, dacă instanța se orientează spre aplicarea pedepsei cu detențiune pe viață, sau reduse la jumătate în cazul în care instanța optează pentru aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Având în vedere că înalta trădare nu are corespondent în această formă în Codul penal din anul 1969, în legătură cu aplicarea principiului legii penale mai favorabile s-a apreciat că el este operabil în baza argumentului că infracțiunea de înaltă trădare este o variantă calificată, de specie, a infracțiunilor de trădare, trădare prin transmitere de informații secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului sau acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Prin urmare, „în eventualitatea comiterii acestor fapte de către persoanele mai sus indicate, fapta fiind infracțiune, atât sub imperiul legii vechi, cât și al celei noi (ceea ce diferă este numai calificarea juridică) va fi aplicabil principiul mitior lex”. În continuarea acestui raționament s-a arătat că tratamentul sancționatoriu al infracțiunii de trădare, trădarea prin ajutarea inamicului și trădarea prin transmitere de secrete din cadrul Codului penal din anul 1969 este identic cu acela al infracțiunii de înaltă trădare din actualul Cod penal.

În consecință, s-a reținut că „problema legii mai favorabile s-ar pune practic numai în situația săvârșirii acțiunilor descrise la art. 162 alin. (2) sau art. 1661 C. pen., cu intenție directă calificată prin scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat; în aceste situații, legea mai favorabilă este cea din prezent”.

Pornind de la situația particulară a răspunderii penale a Președintelui României s-a considerat că și în acest caz este aplicabil principiul mitior lex din perspectiva cerinței punerii sub acuzare prin votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere. în acest caz, legea penală mai favorabilă o reprezintă vechea lege penală, deoarece „eventualele infracțiuni de trădare (în oricare dintre cele trei forme), subminare a puterii de stat ori acțiuni împotriva ordinii constituționale, săvârșite de președintele României mai înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, vor putea fi urmărite și judecate numai după încetarea mandatului.

CONCLUZII
ASPECTE COMPARATIVE CU REGLEMENTAREA ANTERIOARĂ

În linii generale, reglementarea infracțiunilor contra securității naționale din Titlul al X-lea al Codului penal actual corespunde reglementării infracțiunilor contra siguranței statului cuprinse în Titlul I al Codului penal din anul 1969. Această situație se explică, în primul rând, prin păstrarea unor elemente de continuitate care se înscriu deja în tradiția dreptului penal românesc.

Sunt însă și importante deosebiri, reflecție a actualei politici penale și a unor propuneri care s-au exprimat în ultimele decenii în doctrina de specialitate. În afară de necesara adaptare terminologică constând în înlocuirea sintagmei „siguranța statului” cu „securitate națională” au fost operate unele modificări și în denumirea marginală a infracțiunilor. Unele din aceste modificări sunt rodul unui efort de corelare legislativă [„trădarea prin transmitere de informații secrete de stat” a înlocuit denumirea „trădarea prin transmitere de secrete” ca urmare a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificată, modificată și completată], în timp ce altele sunt expresia dorinței legiuitorului actual de a delimita mai clar sfera de cuprindere a respectivei infracțiuni („acțiunile ostile contra statului” a înlocuit „acțiunile dușmănoase contra statului”, „infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională” a înlocuit „infracțiuni contra reprezentantului unui stat străin”, iar „nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale” a înlocuit „nedenunțarea”).

Alături de modificările de ordin terminologic, actuala reglementare a infracțiunilor contra securității naționale aduce și o serie de modificări de substanță în structura titlului relevant din Codul penal și în conținutul mai multor infracțiuni Nu se mai regăsesc în cuprinsul Titlului al X-lea o serie de infracțiuni care erau cuprinse în titlul corespondent al Codului penal din anul 1969.

Este cazul infracțiunii de subminare a economiei naționale, a infracțiunii de propagandă în favoarea statului totalitar și a infracțiunii de complot. Nu suntem în prezența unei dezincriminări a acestor fapte, deoarece ele se găsesc sancționate, cu unele diferențe, în cadrul altor articole ale Codului penal sau acte normative cu dispoziții penale.

Astfel, infracțiunea de subminare a economiei naționale poate fi încadrată în dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. referitoare la abuzul în serviciu, inclusiv în dispozițiile art. 309 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) referitoare la abuzul în serviciu care a produs consecințe deosebit de grave.

În cadrul reglementării privind constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367 C. pen.) se identifică și conținutul infracțiunii de complot din legea penală anterioară.

Infracțiunea de propagandă în favoarea statului totalitar nu mai are în prezent corespondent în Codul penal. Fapta care era incriminată sub această denumire în Codul penal anterior se regăsește parțial în cuprinsul art. 5 alin. (1) din O.U.G nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război®, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 217/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 31/2002.

În structura actuală a infracțiunilor contra securității naționale au apărut și o serie de infracțiuni noi, unele având corespondent în legislația penal anterioară, altele reprezentând elemente de noutate în evoluția dreptului penal românesc.

Propaganda pentru război era sancționată în Codul penal din anul 1969 în cadrul infracțiunilor contra păcii și omenirii, dar actualul Cod penal o sancționează, cu unele modificări în privința condițiilor de incriminare, în cadrul infracțiunilor contra securității naționale.

Tot în materia unui transfer de reglementare se situează și cazul infracțiunii prevăzute în art. 19 din Legea nr. 51/1991 care a fost preluată, cu o serie de modificări importante, în cadrul infracțiunilor contra securității naționale sub denumirea marginală „Constituirea de structuri informative ilegale” (art. 409 C. pen.). în acest fel s-a urmărit asigurarea unui cadru unitar reglementărilor din materia securității naționale, având în vedere legătura evidentă a acestei incriminări cu anumite infracțiuni din cuprinsul Titlului al X-lea.

Fără corespondent în legislația penală anterioară este infracțiunea de înaltă trădare, reglementată în cadrul art. 398 C. pen.

Denumirea acestei infracțiuni era prezentă și în codurile penale anterioare, dar cu un sens diferit de cel actual. Dacă în cadrul Codului penal din 1865 înalta trădare este o denumire generică cuprinzând toate crimele și delictele contra siguranței statului, iar în cuprinsul Codului penal din anul 1937 ea desemna atentatul contra vieții, integrității corporale sau libertății regelui, în actuala reglementare infracțiunea de înaltă trădare constă în una din faptele de trădare, trădare prin transmitere de secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului sau acțiuni împotriva ordinii constituționale săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

În categoria modificărilor de substanță aduse de actuala reglementare a infracțiunilor contra securității naționale intră și cele referitoare la condițiile de incriminare ale unor infracțiuni. Astfel, subiect activ nemijlocit al infracțiunilor de trădare, trădare prin transmitere de informații secrete de stat și trădarea prin ajutarea inamicului nu poate fi decât un cetățean român, spre deosebire de reglementarea existentă în Codul penal din anul 1969 unde subiect activ putea fi și o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român. în schimb, infracțiunile corelative, acțiunile ostile contra statului și spionajul au ca subiect activ nemijlocit un cetățean străin sau un apatrid, indiferent de locul unde domiciliază acesta din urmă.

Pentru alte infracțiuni (atentatul care pune în pericol securitatea națională, infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională) s-au adus modificări în privința calificării subiectului pasiv, înlăturându-se în acest fel lipsa de previzibilitate a textului de incriminare din reglementarea anterioară sau extinzându-se sfera persoanelor avute în vedere de acest text.

BIBLIOGRAFIE

Tratate. Cursuri. Monografii

Barac, L. Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, București 2014;

Dongoroz, V. Drept penal. Partea specială., Editura Curierul Judiciar, 1929;

Diaconescu, Gh., C. Duvac, Tratat de drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, București 2009

Mâtă, D. C-tin Securitate națională. Concept. Reglementare. Mijloace de octorire, Editura Hamangiu 2016;

Ristea, I. Manual de drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, București 2013;

Toader, T. Drept penal român. Partea specială, ediția a 7-a revăzută ți adăugită, Editura Hamangiu, București 2012;

Vlășceanu, A. Noul Cod penal comentat prin raportare la Codul penal anterior, Editura Hamangiu București 2014;

Legislație internă

Articole în reviste de specialitate

C-tin Duvac, Studiu comparativ introductiv asupra noului Cod penal român și a Codului penal din 1969, în Dreptul nr. 5/2013;