În zilele noastre, poluarea, principala consecință a dezvoltării urbane, creșterii traficului [606565]

INTRODUCERE

În zilele noastre, poluarea, principala consecință a dezvoltării urbane, creșterii traficului
rutier și a dezvoltării industriale, afectează pe zi ce trece orașul, locuitorii lui și nu în ultimul
rând, spațiul natural. Din această cauza protecția și conservarea mediului reprezintă cea mai
importantă problema a umanității. Astfel, se justifică eforturile oamenilor de pretutindeni de a
crea noi spații verzi intravilane și extravilane, dar și de a le mari pe cele existente. Frumusețea
natur ii și cadrul natural așezate cu bun gust în cadrul zonelor intravilane oferă locuitorilor
senzația de vitalitate, recreere, relaxare și chiar de siguranță printre “munții” din beton și sticlă.
Sistematizarea localităților și a zonelor turistice ori de agr ement, are drept urmare
armonizarea spațiilor verzi în perimetrele construite. După V.Sonea, urbanismul urmărește atât
amplasarea zonelor de locuit, industriale sau cu altă destinație, cât și proiectarea, amenajarea și
repartizarea spațiilor verzi atât în zonele intravilane cât și în cele periurbane.
“Spațiul verde constituie un indicator al gradului de civilizație al unui popor, situându -se
în parametrii optimi în societățile caracterizate de prosperitate” (A. Florincescu)
Omul, în primul rând, trebuie să păstreze, iar în al doilea rând să construiască ori să
refacă echilibrul biologic prin amenajarea de spații verzi corespunzătoare, deoarece perisajul
natural conține o inepuizabilă sursă de a grupa elemente sugestive care permit o senzație de
relaxare, med itație reconfortantă.
Rolul arhitectului peisager este să proiecteze “trăiri”, să creeze armonie și vitalitate, să
protejeze natură, iar eu, prin prezența lucrare, am încercat să obțîn același rezultat prin
amenajarea unei grădini individuale în localitate a Valea Lupului, Județul Iași .

CAPITOLUL I
CONDIȚII NATURALE
1.1 Așezarea geografică
Orașul Iași este situat în partea de est a României și anume în sudul Câmpiei
Deluroase a Jijiei, către contactul acestuia cu Podișul Central Moldovenesc. Orașul se extinde
în șesul larg al Văii Bahluiului și pe versanții acesteia, reprezentați prin terase fragmentate de
către văile râurilor Ciris, Țicău, Podgoria Copou și Rediu în nord și prin flancurile abrupte
ale dealurilor Miroslava, Cetățuia, Căpriță ș i Bălan în sud.
Așezarea orașului îmbină un relief variat de terase și coline ce se succed ascendent,
diferențiindu -se net de așezarea din șesul Bahluiului sau de cel al pantelor mai dulci sau mai
abrupte de versanți spre văile care diferențiază colinele. Așezarea să oferă vederi de pe
colinele din sudul orașului, total sau parțial și în general de la cote din ce în ce mai ridicate
care domină orașul și care formează o dublă ghirlandă de puncte de belvedere în imediată
apropiere de pe dealurile Bucium, Cetă țuia, Galata și Miroslava, sau mai departe de culmile
Homul Mare, Păun -Repedea; profunzime de culmile împădurite ale poienilor Barnovei și
Mogosestilor.
Caracteristic orașului este perceperea peisajului exterior de pe întreg cuprinsul sau
care este variat, de un pitoresc deosebit, că și vederile peisagiste de un farmec unic sub care
apare orașul văzut din împrejurimi. Și chiar în cadrul orașului sau de pe cornișe, de la o

colină la altă, acesta își deschide frumusețile interioare în desfășurări de silueta s au de
ansamblu care impresionează fiecare privire.
Acestora li se adaugă, sporindu -le frumusețea, luminozitatea ce împrumută orașului o
coloristică specifică.
Aceste aspecte pozitive de estetică urbană și arhitectură peisagera constituie pentru
orașul Iași una din trăsăturile cele mai caracteristice, fixându -i cu predominantă specificul.

1.2 Geologia și aclatuirea litologica
Teritoriul municipiului Iași face parte din ansamblul Podișului Moldovei, având o
alcătuire geologică relativ simplă, o mobilitate tectonică redusă și cu o structura biologică destul
de uniformă.
Așa cum arată rezultatele obținute din forajele adânci, executate în zonele Nicolina și
Socola, formațiunile geologice de până la 1931 m aparțîn la baza: precambrianului, apoi
ordovicianului și silurianului din cadrul Erei Paleozoice. Cea mai veche formațiune geologică,
mai exact – Soclul Platformei Moldovenești – se găsește în fundamentul orașului la 1121 m
adâncime și este de vârstă precambriana. Peste acest fundament se află o curvertura de depozite
transgresive, cu o grosime de cca. 518,90 m formată din gresii și șisturi argiloase.
În atenția proiectului pe care urmează să îl întocmesc, se mențîn cele mai noi depozite
care apar pe teritoriul județului și al orașului, cu grosimi de 10 -30 m, formate din nisipuri și
pietrisuri la baza, argile și loessoide la partea superioară.
La acestea se adaugă aluviunile din șesul Bahluiului și a afluientilor, argile și luturi
nisipoase de origine deluvio -coluviala.

1.3 Condiții pedologice
Din punct de v edere pedo -geologic, teritoriul județului aparține provinciei moldo –
sarmatice, care se caracterizează prin interferență tipurilor de sol est -european cu cele central –
europene. Învelișul de sol de pe teritoriul orașului este foarte mozaicat, datorită faptul ui a
diversității factorilor geografici co rol pedogenetic – climă, vegetație, relief, roci, ape freatice s.a.

Astfel pe colinele joase din nordul Bahluiului și vestul Nicolinei, predomină molisolurile,
pe coasta Bucium și pe platoul înalt Reprea: argiluvi solurile, pe restul Bahluiului și a văilor
afluientilor se află solurile de tip hidro -halomorfic, iar pe versanți cea mai mare pondere o dețîn
solurile slab dezvoltate.
Molisolurile
Reprezentate prin cernoziom, cernoziom cambic și cernoziom argiloiluvial, sunt
caracteristice pratourilor interfluviale și versanților slab înclinați din zona Câmpiei Moldovei.
Sau format în condițiile bioclimatice ale stepei și silvostepei pe luturile loessoide (local
pe marne).
Argiluvisolurile
Sunt reprezentate prin solurile cenușii, solurile brune și solurile brune luvice (podzolite).
Solurile cenușii din jurul Iașilor se caracterizează printr un conktinut mai redus de humus (2,5 –
4%), textura mijlocie și structura glomerurala, mai puțîn stabilă în orizontul superio. Solul bru n
este foarte puțîn reprezentat la tranzitul dintre solurile cenușii ale Coastei Iașului, la solurile
brun-luvice de pe platoul Repedea -Păun. Solul brun -luvic (brun podzolit) se caracterizează
printr -un grad redus de saturație în baza (55 -70%) și reacție a ccentual acidă (pH 5,3 -6), cărora li
se asociază conținutul redus de humus (2 -2,5%).
Solurile hidro -halomorfe
Au o largă extindere în spațiul orașului, ocupând cea mai mare parte din șesul Bahluiului
și din șesurile afluientilor. Formarea lor este consecin ță stratului acvifor mineralizat și apropiat
de suprafață. Sunt caracterizate prin lacoviști salinizate și lacoviști mlăștinoase.
Lacoviștile salinizate sunt net dominante, totalizând peste 80% dintre solurile hidro –
halomorfe, salinizarea lor provenind fie din sărurile depuse odată cu aluviunile fie din
acumularea secundară din apele freatice slab -moderat mineralizate.
Lacoviștile mlăștinoase sunt soluri hidromorfe carbonatate și slab până la foarte slab
salinizate, iar cu totul local având tendința de evol uție spre solonceacuri. Au apariții insulare pe
fondul celor salinizate sau bandiforme spre marginea acestora.
Solurile slab -evoluate

Sunt localizate fie pe versanți (regosolurile și erodisolurile) fie pe vai (coluviosolurile și
solurile aluvionare).
Coluviosolurile se întâlnesc în fâșii înguste și discontinui la contactul versanților cu șesul
Bahluiului sau al unor vai afluiente. Se formează în coluviile sau glacisurile coluvio -proluviale
active ori semiactive și cu drenaj vertical bun. De obicei se g ăsesc în complexe cu
cernoziomurile și cu solurile hidro -halomorfe. Sunt soluri incipiente, relativ sărace în humus și
elemente nutritive.
Solurile aluvionare au evoluat aproape în totalitate pe șesul Bahluiului în lavocisti
salinizate și mlăștinoase. Mai rar apar că soluri aluvionale tipice, predominante fiind cele molice,
gleizate și salinizate.

1.4 condiții geomorfologice
Relieful din zona orașului Iași este foarte variat, fiind alcătuit din dealuri, coline și
platouri fragmentate de numeroase vai. To ate acestea s -au format prin acțiunea de eroziune a
bahluiului și a afluientilor săi.
Principalele dealuri și coline din oraș și din împrejurimi sunt următoarele: Dealul Copou,
pe care este așezat cel mai important și cel mai vechi nucleu al orașului, Deal ul Sorogari, pe care
este așezat cartierul Tătărași – Moară de Vânt, dealul Ciricului. La sud de valea Bahluiului se
găsește dealul Miroslava – Galata pe care este amplasat cartierul Galata, dealul Cetățuia, unde se
află Mănăstirea Cetățuia, dealul Socola și dealul Căpriță la poalele cărora este așezată o parte din
cartierul Socola și Bucium.
Mai la sud sunt situate dealurile Repedea și Păun, care străjuiesc orașul și oferă condiții
bune de amenajare a spațiilor pentru agrement.
Înălțimea dealurilor din cad rul orașului și împrejurimi oscilează între 60 -400 m (dealul
Ciris -Aroneanu – 215 m, dealul Breazu – Copou – 206 m, dealul Miroslava – 186 m, dealul
Repedea până la 365 m, iar pe dealul Păun până la 400 m). Cele mai joase cote sunt situate în
șesul Bahluiu lui unde la ieșirea din oraș către est, cota este de 36 m.
Formele de relief din zona orașului Iași pot fi grupate în două mari categorii:

1-forme create prin acumulare;
2-forme create prin sculptare.
Din prima categorie fac parte:
– Șisturi aluviale ale Bahluiului și a afluientilor săi. Acestea ocupă
peste 20% din suprafață intravilanului, cel mai important fiind șesul Bahluiului care
atinge lățimi cuprinse între 1 -2 km. Materialul aluvionar este reprezentat în baza, de o
grosime de 3 -5 m prin depozite mai grosiere, cu nisipuri și lentile de prundiș bogate în
apă subterană. Peste acestea urmează depozite mai fine, groase de 5 -7 m și alcătuite din
argile cu lentile de nisipuri mai fine..
– Terase fluviale. Acestea oc upă peste 25% din suprafață
intravilanului și constituie terenurile cele mai bune pentru construcții. Ele oferă condiții
optime și pentru dezvoltarea spațiilor verzi, pe una din terase fiind situate spre exemplu:
parcul Copou.
Terasele din zona orașului Ia și, pot fi grupate, după altitudinea lor relativă în:
o terase inferioare joase – cu o treaptă de 2 -4 m altitudine relativă și
altă de 8 -10 m altitudine relativă.
o Terasă inferioară înalta – care este larg dezvoltată pe partea stânga a
Bahlu iului cu o altitudine relativă de 25 m și pe care sunt situate nucleul central al
orașului între Biblioteca Central Universitară și Palatul Culturii, cartierele
Tătărași și Abator, Fabrică de Antibiotice și o parte din cartierul Nicolina. Această
terasă es te alcătuită din luturi loessoide la suprafață iar sub acesta se găsește
complexul argilo -marnos impermeabil de vârstă sarmatică.
o Terasele superioare – au altitudini relative cuprinse între 70 -160 m,
fiind răspândite în dealurile Copou, Sorogari, Ciric, Galata și Miroslava. Ele sunt
alcătuite la partea superioară dintr o manta de luturi loessoide (10 -15 m) sub care
se găsesc nisipuri cu lentile de prundisuri (3 -5m).
– Glacisurile. Acestea sunt forme de relief care iau naștere p rin
acumularea de materiale fine, la contactul dintre diverse trepte de relief. Cele mai extinse
sunt glacineurile de la contactul sesului Bahluiului cu terasele inferioare. Unele glacineuri

se formează pe suprafață teraselor inferioare la contactul acesto ra cu abruptul terasei
imediat superioare.
În categoria reliefurilor sculptate intră versanțîi cailor Ciric, Țicău, Podgoria Copou
precum și versantul drept al văii Bahluiului ( Miroslava, Galata, Cetățuia, Căpriță, Bălan).
Acestea ocupă circa 40% din suprafață terenului și se caracterizează prin răspândirea
proceselor de alunecare și eroziune (în suprafață sau liniară -torențială). Cele mai răspândite
sunt procesele de alunecare. Ele dețîn circa 80% din suprafață ocupată de reliefurile
sculpturale și se datorează panzelor de apă care circulă sub depozitele de suprafață, la
contactul acestora cu argilele sarmatice impermeabile.
Alunecările din zona orașului Iași, creează un microrelief specific cu valuri și
monticoli de alunecare până la 3 -4 m, în spatele cărora se formează mici depresiuni unde se
poate chiar adună apă, terenul devenind supraumezit. Materialele care sunt antrenate în
alunecare, au o compoziție complexă, fiind alcătuite din luturi, nisipuri și prundiș, care
provin de la suprafețele de teras ă la care se adaugă și unele argile din strațele de baza.
Grosimea stratului alunecat variază între 1 și 8 m.
Pe terenurile cu degradări accentuate, nefiind propice pentru construcțîi, urmează să
fie extinse spații verzi, care vor trebui să fie alcătuite m ai cu seama din specii de arbori cu
sisteme radiculare adânci și foarte bine dezvoltate, pentru a contribui la stabilizarea
alunecărilor.

1.1 condițîi hidrologice
Situat în bazinul răului Bahlui, la contactul a două mari subunități geografice ale
Podișu lui Moldovei, Câmpia colinară a Moldovei și Podișul Centra Moldovenesc, teritoriul
municipiului Iași prezintă un potențial hidric variat, constituit din ape subterane (minerale sau
dulci) și din ape de suprafață (sub formă de râuri și lacuri).
1.1.1 Apele subterane
Pe teritoriul municipiului Iași sunt prezente cele două categorii de ape subterane: captive,
cu sau fără presiune, și libere.

a.apele captive sub presiune – situate la diferite adâncimi sub cota talvegului râurilor, au
fost interceptate de foarejele executate în albiile majore ale Bahluiului și ale afluientilor săi. Ele
sunt înmagazinate în depozite siluriene, badeniene și sarmatice. Aceste ape, cu caracter artezian
și cu bogat conținut în săruri dizolvate, au favorizat dezvoltarea complexu lui balnear Nicolina,
exploatarea lor putând fi extinsă
b.apele captive fără presiune – au aceleași calități și se găsesc în depozite sarmațiene. Așa
sunt cunoscute apele sulfato -sodice -magneziene de la Breazu, exploatate și valorificate înainte de
al doil ea război mondial. Apele minerale au fost descoperite și în bazinul Podgoria Copou (pe
teritoriul Grădinii Botanice), la Tomești și Galata.
c.apele libere – includ strațele acvifere freatice, cuprinse în depozitele cuaternare din
șesuri, terase, glacinuri sau de pe versanți și interfluvii sculpturale. Importantă pentru minicipiul
Iași – deși se află în afară limitelor sale – este apă de sub plăcile de gresie și călcare sarmatice
din dealurile Păun -Repedea. Rezervele de apă de aici sunt accesibile, ele aapar sub formă de
izvoare semipermanente și permanente, cele din urmă fiind în parte captate pentru alimentarea cu
apă potabilă a unor sectoare din sudul orașului.
1.5.2 apele de suprafață
O altă sursă naturală a municipiului Iași o reprezintă apele de suprafa ță cuprinse în râuri
și lacuri.
Râurile – sunt reprezentate prin cursul inferior al Bahluiului și al afluientilor săi
(Nicolina, Manta Roșie, Vamesoaia – în sud Rediu, Podgoria Copou, Cârlig, Ciric – în nord).
Râurile de pe teritoriul municipiului Iași au o alimentare pluvionala și subterană
moderată, ploile contribuind cu peste 50% la scurgerea medie anuală, iar zăpadă cu 35%.
Alimentarea subterană patcipita cu circa 15% și provine din strațele acvifere din terase, dealuri
și șesuri; permanentă acestor st rate, deci au aport scăzut, asigura scurgerea râurilor și în
perioadele lipsite de precipitațîi. Repartiția neuniformă a precipitațiilor în timpul anului se
reflectă în regimul râurilor, a căror scurgere prezintă variații mari de la un anotimp la altul și de
la an la an. Cantitatea de apă scursă pe Bahlui la intrare în orașul Iași este în medie de 3.235
m3/s. Dacă la intrarea în Iași, Bahluiul aduce 104 mil. M3/an de apă, pe teritoriul acesteia mai
primește de la afluienti încă 20 mil. M3/an.

Bahluiul își a re originea la 500 m altitudine absolută în Dealul Mare – Dudora, situat în
estul podișului Sucevei, prin care curge 25,5 km. Râurile care străbat orașul iași, au o alimentare
pluvionala și subterană moderată, ploile contribuind cu 50%, restul provenind di n alimentarea
subterană.

1.2 condițîi climatice
Climă în zona județului Iași, are un pronunțat caracter temperat -continental, integrându –
se în mod organic ansamblului condițiilor naturale ale Podișului Moldovei. În amănunt însă,
climă de aici, prezintă o seama de particularități determinate de factorii geografici și antropici,
printre care amintim situarea în aria de interferență a Câmpiei Colinare a Moldovei cu Podișul
Central Moldovenesc, caracterele locale ale reliefului, cu diferența de altitudine, f ragmentare,
orientare față de razele solare, de masele de aer umed ori uscat, natură suprafeței subadiacente
(clădită, necladita, acoperită cu vegetație, zăpadă, apă, etc.), de poluarea atmosferei.
1.2.1 temperatura aerului
Temperatura aerului este un element climatic care redă cel mai bine influienta factorilor
climatogeni și în primul rând a radiației solare.
Temperatura medie multianuală pentru zona Iași este …………. minimă ………în ianuarie,
maximă ……. în iulie. Temperatura maximă ab solută a fost de 40,2 GRADE C (27 iulie 1909), iar
minimă absolută de -30 GRADE C (ianuarie 1997). Amplitudinea temperaturilor atinge valori
mari (70 GRADE), determinată de valorile maxime absolute din iulie și minime absolute din
ianuarie.

Tabel 1
Factorii care caracterizează regimul termic la Iași (media pe 50 ani)

Obișnuit, în zona Iași, primul îngheț se produce între 10 -20 octombrie, iar ultimul între
12-18 mai. Depășirea temperaturilor de 0 Grade C are loc în jurul datei de 25 -28 februarie, ia r
coborârea temperaturii sub această valoare între 1 -5 decembrie.

Temperaturile de peste 5 grade C încep după 15 -16 martie și durează până aproape de 5 –
10 noiembrie, iar celece înregistrează peste 10 grade C încep după 25 -31 martie și țîn până la 15 –
20 oct ombrie.

Table 2
Temperatura medie a aerului la Iași în perioada ………. ( grade C)
Suma gradelor de temperatura activă este de peste 3000 grade C, zilele de vara cu
maximă de 25 grade C sunt în număr de 90 -95, iar cele cu temperaturi ce depășesc 30 gr ade C
sunt de 29 -30 pe an.

Tabel 3
Temperatura aerului în perioada ………………. la iași (grade C)

1.2.2 umiditatea aerului
Umiditatea relativă a aerului este mărimea care variază invers proporțional cu
temperatura și se caracterizează pri ntr o valoare multianuală relativ redusă (70%) și o aplitudine
medie mare (24%) specifică regimurilor cu climat occidental. Cele mai mari valori medii lunare
se apropie de 90% (82% în decembrie) iar cele mai joase ajung până la 62% (aprilie, mai).
Acest de ficit de umezeală din timpul primăverii, identificat uneori și vara, afectează
negativ nu numai vegetația (prin aceea că intensifica evapo -transpirația, frânează formarea
presipitatiilor și deci creează condițîi de apariție a fenomenului de seceta meteorol ogică și apoi
pedologică), ci și gradul de impurificare al atmosferei, în special al atmosferei urbane, poluarea
cu praf luând în aceste stări de vreme, proporții însemnate, de asemenea și frecvența mare a
zilelor cu umiditate relativ mare, specifică anoti mpului rece, reprezintă un aspect negativ al
climei minicipiului Iași, influiențând starea de sănătate a populației.

Tabel 4

Umezeală relativă a aerului la Iași în anii ………………. (%)

1.2.3 nebulozitatea
Nebulozitatea este legată de umi ditatea aerului și de influienta factorilor dinamici și
geografici, îi este specifică o distribuție în timp și spațiu analogă umidității. S -a constatat că
valorile medii lunare ale nebulozitatii la Iași sunt cuprinse între 7,8 (februarie) și 5,1 (august).
Acest regim anual al nebulozitatii cu valori ridicate la sfârșitul și începutul toamnei își
găsește exxplicatia în activitatea ciclonică frontală dintre Marea Mediterana în timpul iernii și
respectiv a celei anticiclonice din lunile august – septembrie. R egimul nebulozitatii anuale poate
fi corelat și cu regimul de temperatura al aerului sau mai bine spus cu cel al duratei de strălucire
a soarelui pe cer, cu care variază fie direct fie invers proporțional. La valori mai mari ale
nebulozitatii din sezonul r ece al anului, corespund valori ridicate ale duratei de strălucire a
soarelui.
1.2.4 precipitațiile
Situat la o mare distanță de ocean, în partea extrem sud -estică a Câmpiei Moldovei,
teritoriul municipiului Iași primește cantități medii anuale de p recipitațîi de valori moderate.
Precipitațiile medii anuale în ecosistemul agricol Iași sunt de circa 529 mm (medie
multianuală dată de stația meteorologică Iași).
Lunile cele mai ploioase sunt: mari, iunie, iulie și august.
Precipitații reduse cantitativ cad în lunile: ianuarie, februarie, martie, noiembrie și
decembrie.

Tabel 5
Precipitațiile medii la Iași în perioada …………………… (mm)

Repartizarea precipitațiilor este neuniformă și se diferențiază în funcție de anotimp:

– primăvară – 20-27%
– vara – 31-42%
– toamna – 17-29%
– iarnă – 13-22%
O bună parte din precipitațiile din zona orașului Iași cad sub formă de zăpadă. Numărul
mediu al zilelor cu ninsoare este de 26 pe an, iar durata medie a zilelor cu zăpadă este de 57.
Grosimea medie a stratului de zăpadă este uneori de peste 50 cm. În afară precipitațiilor sub
formă de ploaie și ninsoare, mai prezintă interes, din punct de vedere științific și practic, și alte
produse ale condensării sau sublimării vaporilor de apă că: lapoviță, poleiul, chiciură, brumă –
fenomene care alături de ceață și viscol completează tabloul general al condițiilor.

1.6.5. regimul eolian
În timpul iernii, dinamică armosferica se caracterizează prin preponderență vânturilor
dinspre N -V și N, ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s. Vara, vânturile au dispoziție S și S -E și o
viteză de 2,1 m/s.
Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s, au o frecvența de 78% activând puternic
evaporarea ap ei din sol.
În general frecvența maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului.
Aceste vânturi de origine continentală atrag după ele ierni în general friguroase, în special pentru
lunile ianuarie și februarie.
Calmul atmosferic reprez intă 26,6% și se înregistrează în luna iulie.
Primăvară cunoaște cea mai sporită frecvența a vânturilor care bat din toate direcțiile,
ceea ce diminuează procesul de calm atmosferic.
Toamna, când în estul țării începe să se simtă înfluienta ciclonului sibe rian, se
înregistrează o evidență scădere a frecvenței vânturilor dinspre N -V.

În peste 50 de zile din an viteză vântului depășește 16 m/s, iar în cel puțîn 5 zile din an
viteză are cel puțîn 22 m/s. Cea mai mare viteză a vântului a fost atinsă în anul 196 6, 40 m/s –
vânt însoțit de furtună de nisip.
Iarnă deși viteză vânturilor este mai redusă, se manifeste destul de activ crivățul, care
bate din estul europei producând frig și viscole puternice.
În decursul anului, direcțiile predominante ale vântului se mențîn în general aceleași,
numai frecvența lor oscilează puțîn.
Tabel 6
Frecvența și viteză vânturilor

1.6.6 vegetația
Vegetația are caracter predominant de silvo -stepă, însă datorită reliefului accidentat și
diferenței apreciabile de altitudine între nivelul inferior al văilor (cca. 40 m pe șesul Bahluiului)
și nivelul superior al dealurilor dominante (dealul Breazu – 206 m, dealul Repedea – 356 m,
dealul Păun – 404 m) are o dispoziție etajată: stepă, silvostepa și pădure. În strânsă concordanță
cu etajarea climei și a solurilor, silvostepa rămâne reprezentativă.
Teritoriul Iașului și împrejurimile se includ în provincia ponto -sarmativa, la contactul
acesteia cu provincia central – europeană est – carpatica (reprezentată aici de masivul forestier
(Repedea – Barnova) ambele provincii făcând parte din regiunea euro -siberiană.

Etajul de stepă – este prezent numai la nivelul cel mai coborât al reliefului, sub 70 m
altitudine. Enclave stepice se găsesc încă și mai sus pe varsantii sudici și estici car e sunt supuși
insolatiei. Vegetația de stepă este în general sărăcăcioasă, degradată și rudelarizata, prin pășunat
și activități umane. Pe alocuri pot fi întâlnite speciile caracteristice: stepă lessingiana, stepă
joanis, pirul crestat – agropyrum cristatu m, păiușul – festuca vallesiaca, festuca preudovina, etc.

Silvostepa – se constituie dintr -un etaj mijlociu, cel mai extins și specific pentru Iași,
acoperind toate formele de relief între 70 -200 m. Ea aparține districtului nordic al silvostepei

Podișulu i Moldovenesc, păstrând aceleași elemente ierboase, dar îmbogățite în special cu
elemente xeromezofile și pâlcuri de pădure.

Pâlcurile de pădure (sleauri) de silvostepa – Breazu, Rediu, Aroneanu, Uricani, Bucium,
Vladiceni – sunt alcătuite în principat d in gorun (quercus petraea) și stejar (quercus robur),
alături de care vegetează frecvent: teiul (tilia tomentosa, tilia cordată), jugastrul (acer campestre),
arțarul (acer platanoides), arțarul tataresc (acer tataricum), carpenul (carpinus betulus), frasin ul
(fraxinus excelsior), ulmul de câmp (ulmus foliacea), etc. Spre periferia acestor păduri sunt
reprezentați arbuștii: cornul (cornus mas), sângerul (cornus sanguinea), darmozul (viburnum
lantana), lemnul câinesc (ligustrum vulgare), alunul (corylus avell ana), etc.
Aproape nelipsite sunt: iederă (hedara helix) și curpanul (clematis vitalba).
În componentă stratului ierbos vom găși: firuța de pădure (poa nemoralis), golomatul
(dactylis glomerata), șopârliță (veronica chamaedrys), urzică moartă ( lamium macu latum),
untisorul (ranunculus ficaria) și altele, alături de binecunoscutele flori de primăvară: ghiocelul
(galantis nivalis), toporasul (viola odorata), vioreaua (scilla bifolia), brebenelul (corydalis solidă)
etc.

etajul forestier este cantonat pe masi vul deluros repedea – păun din sudul
orașului, la altitudinea de peste 200 m – 250 m, și corespunde subetajelor cvercineelor
și fagului, ambele "carpinizate" și "teizate".
subetajul cvercineelor extins la altitudini între 200 (250 m) și 300 (350 m), pe
soluri cenușii – brune argiloluviale, este format din păduri și fragmente de păduri de
tipul sleaurilor de deal, în care stejarul, gorunul, carpenul se asociază frecvent cu teiul,
arțarul, jugastrul, frasinul, ulmul și diverși arbuști cu bogată flora ierbo asă de "mull".
subetajul fagului urmează la peste 300 – 350 m predominant pe solurile brune
luvice (podzolite) și este format din fageto -carpinete, fageto -gorunete și fagete
caracteristice limitei inferioare acestui etaj.
în afară omniprezenței fagului (fagus silvatica, inclusiv ssp. moesiaca) și a celorlalte
esențe de baza: carpen, gorun, tei, la formarea pădurilor acestui subetaj mai participa:

arțarul. frasinul, ulmul de munte (ulmus montană),
paltinul (acer pseudoplatan us), scornful (sorbus torminalis), cireșul (cerasus avium), plopul
tremurător (populus tremula) s.a. arbuștii au o prezența redusă, iar flora ierboasă este
caracteristică mull -ului moderat acid.
1.7. arborii ocrotiți
în perimetrul și împrejurimile orașului , există numeroși arbori care atrag atenția. fie
prin vârstă lor înaintată sau și prin înfățișarea lor monumentală, fie prin raritatea lor în flora țării
noastre sau prin semnificația lor cultural -istorică, motiv pentru care sunt puși sub ocrotire.
mențion ăm în acest sens:
·teiul lui eminescu (tilia tomentosa) – din grădina copou, cca
150 de ani.
·plopii (populus albă) – de la bucium, 29 exemplare, cca
300 de ani.
·teii (tilia cordată) – de la rediu tătar, 3 exemplare, cca
250 de ani.
·cladastris lutea – din grădina botanică veche (universitate).
·tisa (taxus baccata) – din stradă pinului nr.l, 8 exemplare.
·castanii (aesculus hippocastanum) – din grădina botanică veche
(universitate), 2 exemplare, cca 150 de ani.
·părul lui ibrăileanu – din stradă flam ura roșie, cca 150 de ani.
·gorunii (quercus petrea) – de la cantonul florescu poieni, 12
exemplare, cca 300 de ani.
·stejarii (quercus robur) – de la muzeul de istorie naturală, cca
250 de ani.
·stejarul (quercus robur) – din stradă sf. anastasie, cca 300 de ani.
·ginkgo biloba – din grădina botanică veche.
sub regim de ocrotire se află și plante ierboase că:

·stanjenelul de stepă (iris brandzae), precum și toți arborii seculari
aflați pe marginea drumului, în parcurile urbane și rurale pe proprietățile
de stat și particulare.
·laleaua pestriță (fritillaria meteogris)
·papucul doamnei (cypripedium calceolus).

capitolul 2
condiții social -economice
2.1. scurt istoric al orașului iași
orașul iași a devenit de multă vreme expresia cultural -istorică a românilor.
la frumusețea naturală, așezat pe șapte coline asemeni romei, s -a adăugat dragostea,
devotamentul și priceperea locuitorilor care au dus în final la împletirea armonioasă a edificiilor
cu natură. construcții precum mănăstirea trei ierarhi, mănăstirea golia sau mitropolia, palatul
culturii, teatrul național sau filarmonica au devenit embleme atât pentru orașul iași cât și pentru
întreagă țară.
vechimea și continuitatea viețuirii pe aceste meleaguri este dovedită de știință
arheologilor că aparțînând unor vremi foarte îndepărtate, săpăturile datând din neolitic ba chiar
paleolitic (mileniul iii i.d.c).
așezat la întâlnirea dintre drumurile comerciale dinspre nord și orient, către bizanț,
iașul a devenit centru comercial și loc de vama odată cu întemeierea statului feudal moldova.
o cronică slavă din sec. xiv pomenește pentru prima dată existența orașului, dar
primul document autohton datează de la 1408, din vremea lui alexandru cel bun.

după înscăunarea lui ștefan cel mare, la mij locul sec. al xv -lea se așează la iași, pe
locul actual al palatului culturii, curtea domnească, dovadă importanței ce o căpătase.
dezvoltarea orașului continuă, așa că după un secol, în 1565 alexandru lăpușneanu
își mută reședința din cetatea sucevei la i ași.
pe lângă nouă funcție politică, se desfășoară o dezvoltare economică însemnată, iar până
la unirea principatelor, aproape 300 de ani, iașul dețînând funcția de capitală a moldovei. pe
timpul domniei lui alexandru loan cuza limita de nord ajunge în dre ptul grădinii copou. cu
prelungiri de -a lungul cailor de acces păcurari (drumul oierilor) și sărărie. la începutul sec. xix
lașul avea o populație de aproximativ 22.000 de locuitori; la sfârșitul sec. xix aproximativ 70.000
de locuiton. pentru că în anul 2 000 să ajungă la aproape 400.000 de locuitori.

De-a lungul existenței sale, Iașul a suferit multe calami tati, iar într -un timp istoric scurt
orașul s -a îmbogățit cu o serie de edificii și lucrări edilitare de referinfa.
În 1898 inginerul român L. Bejan î ntocmește primul plan cadastral, care la scară 1:500
reprezintă și azi o lucrare de man proporții.
În anul 1905 inginerul H. Lindby proiectează alimentarea cu apă din sursă Timisesti,
situată la peste 200 km de oraș.
În 1836 arhitecții Tehler și Hilner proiectează clădirea Teatrului Național, în 1898 se
construiește Universitatea, în 1856 Aurel Fătu înființează la Iași prima grădina botanică din
țară.
În 1899 inginerul francez Eiffel (autorul tumului din Paris ce -i poartă numele)
proiectează clădirea Hai ei Centrale și a actualului hotel Traian, una din primele clădiri din
Europa executată pe schelet din metal. Din 1906 până în 1926 arhitectul Berindei, construiește
pe locul fostei curți domnești Palatul Administrativ – actualul Palat al Culturii.
La toate acestea se poate sublinia aportul fruntașilor orașului care au contribuit la
dezvoltarea meșteșugurilor, a comerțului și a industriei în perioada interbelică.
După terminarea celui de al ÎI -lea război mondial, dezvoltarea orașului îmbracă haina
impusă de politică vremii, iar rezultatele se resimt și în ziua de azi: cartiere întregi de blocuri,
zona industrială anostă, prăfuită, cu aspect urat și afunctionala.

2.2. SCURT ISTORIC AL ZONEIAMENAJATE
Figura 1. Vedere din spațiu a zonei valea lupului
Necunoașterea istoriei propriului oraș pentru un locuitor oarecare nu are nici o relevanță
asupra esteticului și echilibrului acelui oraș. însă pentru ignorarea cu bună știință a istoriei
orașului pe care îl slujești are repercursiuni foarte grave asupra înfățișării viitoare a
urbei. Excluzând cazurile evidente de edificii așa -zis „restaurate” ele nemaiavând nimic de -a
face cu trecutul lor. ne putem referi la nou -înființată Piață a Națiunii sau la intervențiile greșite
asupra Pieței Gării. Stirbindu -i și ma i mult din farmecul ei și așa afectat de dezvoltarea social –
economică a orajului.
Din păcate prea multe date despre zona ce urmează a o supune atenției, nu am găsit.
însă din puținul pe care am reușit să-1 adun am putut trage unele concluzii și învățăminte .
Comună Valea Lupului se află la 1 km V de Municipiul Iași. Suprafață administrativă a
comunei Valea Lupului este de 1300 ha, din care 1012 ha teren agricol (arabil, pajiști,
vii). Activități principale: Creșterea animalelor și Cultură Viței de Vie.
2.3. ANALIZĂ NECESITĂȚIi SPAȚIULUI VERDE
Urbanismul și amenajarea teritoriului fac parte din activitățile care contribuie nemijlocit
la asigurarea condițiilor necesare creșterii calității vieții. în ansamblul acestor condiții, spațiile
verzi și în special vege tația lemnoasă are influențe binefăcătoare asupra mediului înconjurător
inclusiv a omului într-adevăr, urbanismul privește nu numai amplasarea zonelor de locuit.
comerciale. de învățământ, cultură, sănătate, industrial, a cailor de circulate etc., dar și repartiția.
proiectarea și amenajarea spațiilor verzi în intravilan și în zona preorășenească.
Ameliorand factorii de mediu armonizand peisajele artificiale cu cele naturale, spațiile
verzi exercită o puternică influență binefăcătoare asupra stării de sănăt ate a oamenilor. Spatile
verzi reprezintă ambianța în care tiparele de viață umană se corelează cu elementele naturale sau
artificiale ale accstora ( Simondz O. 1967), ceea ce stimulează sentimentul trăirii sociale,
intelectuale. afective și emotive.

Const ruite în mod preponderent din vegetație lemnoasă, spatiilc verzi au, în general,
aceleași funcții că și pădurile. Specificitatea acestora face însă să crească ponderea funcției de
recreere și, în cadrul acesteia, a celei estetico -peisagistice.
Activitatea umană contemporană evoluează convingător spre accelerarea evidență
a procesului de urbanizare, concomitent cu implementarea celor mai diverse industrii și
tehnologii. Are loc astfel creșterea continuă a densității populației urbane și suprafețelor
construi te, iar în paralel diminuarea dimensiunilor terenurilor plantate și intensificarea factorilor
poluanți. Este deci absolut necesar să se găsească soluții corespunzătoare în direcția menținerii
unui echilibru al ambianței umane, în consens cu natură, prin am eliorarea permanentă cu ajutorul
vegetației a raportului dintre spațiile construite și cele plantate.

După criteriul de amplasare în teritoriu și după folosință, spațiile verzi din perimetrul
construibil sunt de mai multe tipuri:
a.cu acces nelimitat ( scuarul, grădina complexului de locuit, grădina
de cartier, grădina orășenească, parcul, spațiul verde din cadrul complexului de locuit,
fâșia plantată stradală, plantația de arbori în linie).
b.cu acces limitat (spațiul verde din incinta unităților social -culturale și de
învățământ, spațiul verde din incinta întreprinderilor industriale, a expozițiilor, a
parcurilor sportive ale asociațiilor etc.).
c.cu profil specializat (grădina botanică, spațiul verde din
incinta unităților zoologice, a stadioanelor etc., precum și plantațiile de protecție).

2.4. FUNCȚIA SANITAR -IGIENICĂ
Existența spațiilor verzi influențează pozitiv microclimatul urbei, contribuind la:
reducerea temperaturii aerului și creșterea umidității relative a acestuia; scăderea
intensității luminii directe sau reflectate; stimularea schimburilor de aer și, implicit,
oxigenarea și purificarea aerului. În acest mod spațiile verzi exercită o acțiune directă
igienico -sanitară asupra organismului uman.

Este cunoscut faptul că dezvolt area industrializării este însoțită de consumul tot mai
mare de oxigen și de alterarea climatului că urmare a creșterii concentrației de CO2.
Lipsa de oxigen se face simțită mai ales în aglomerările urbane pe vreme liniștită, când nu are
loc schimbul de aer între straturile inferioare ale atmosferei.
Este de asemenea remarcabilă capacitatea de epurare microbiană a aerului de
către vegetație. Substanțele colatile (fitoncidele) emanate de arbori contribuie la distrugerea
unor ciuperci și bacterii generatoare de boli, dintre care unele deosebit de grave.
Capacitatea de diminuare a intensității zgomotului, prin intermediul spațiilor verzi,
depinde de compoziția și structura, densitatea și înălțimea coronamentului arborilor și
arbuștilor, dispunerea plantației în raport cu sursă de zgomot.
Zgomotele produse de traficul urban se combat eficient prin amenajarea de spații verzi
cu plantații dense, plurietajate, dispuse perpendicular pe direcția zgomotului, din specii cu
frunze persistente sau marcescențe, cu corona ment compact. Speciile cu cea mai mare
capacitate dc reducere a intensității zgomotului sunt: Acer pseudoplatanus, Tilia platyphillos,
Viburnum lantana, Viburnum rhytidophyllum, Carpinus betulus, Fagus syluatica, Ilex
aquifolium, Quercus robur, Syringa vul garis (după Beck, 1967, citat de Bernatzky, 1978).
S-au constatat efecte benefice și asupra psihicului uman, astfel coroanele columnare ori
conice (plop piramidal, stejar, tuia) stimulează emoțiile stenice, voință, elanul, fermitatea.
Coroanele de formă sf erică ( castan porcesc, salcâm globulos, tei pucios) mențîn starea psihică
normală și au un putemic rol recreativ.
Culorile pastelate, în general, crează bună dispoziție, în timp ce tentele de culoare mai
închisă predispun la calm și pasivitate.

2.5. F UNCȚIA RECREATIVA
Se observă că în ultimele decenii, societatea modernă a părăsit mediul natural în favoarea
celui artificial creat de apariția a sute de mii de orașe noi. De aceea condițiile create de oraș
trebuie să facă viață nu numai posibilă dar și pl ăcută.

Analizele efectuate ale spațiilor verzi arată că amenajările peisagere joacă un rol
fundamental și de neînlocuit în menținerea echilibrului fizic și psihic, înviorarea și recreerea
oamenilor, mai ales a tineretului.
Cu cât mediul ambient respectă ma i mult apropierea impusă de legile și exigențele
naturii. cu atât omul capătă energia vitală și tonusul reconfortant.
Spațiile verzi constituie un mediu deosebit de favorabil pentru diferite forme de recreere:
plimbări ușoare sau repaus, activități sportive, concrete în aer liber, excursii. Nu există persoană
care să nu simtă dorința de destindere sau de distracție în aer liber.
O problema de omogenizare o constituie diversele tipuri de activități la rezolvarea cărora
spațiile verzi contribuie din plin: destindere și relaxare fizică, jocuri pentru copii, întâlniri cu
prietenii și colegi, lectură în aer liber, studierea anumitor domenii la față locului.
În acest context se arată că în 1966 a fost creat „Centrul internațional de studiu al loisir –
ului” , a cărui carte elaborată de Colmar arată: „Loisir -ul este o necesitate vitală. El conține un
element compensator al condițiilor de lucru și de viață comtemporane. Cu cât aceste condiții sunt
mai nocive că urmare a exigențelor producțiilor intensive, ori a inconvenientelor datorate
concentrarilor umane, cu atât recreerea prin alegerea, durata, periodicitatea dar mai ales cadrul în
care se execută își îndeplinește rolul binefăcător.
2.6. FUNCȚIA ESTETICĂ
Dacă pădurile dau forme și frumusețe peisajului natura l, spațiile verzi intravilane dau
viață și expresivitate artistică peisajelor arhitecturale din spațiile artificiale.
La baza oricărei compoziții artistice stă simțul estetic iar arhitectură peisagera
este opera artistică cu cea mai mare întindere și expun ere din spațiul interuman.
A
În societatea modema, înconjurat de clădirile statice cu forme geometrice rigide,
cu preocupări automatizate, omul sacrifică spiritul, creativitatea, frumusețea în favoarea
necesarului zilnic.
O. Simonds definește frumusețea că „fiind armonia tuturor părților, indiferent de
subiectul în care apare, asamblate într -o asemenea proporție și legătură, încât nimic nu poate fi
adăugat sau diminuat decât în dauna operei”.
A

În aceste condiții rolul arhitecturii peisagere în general și a l arhitectului peisager în
special, este de a înfrumuseța mare parte din vegetație și spațiile verzi din marile orașe.
Funcția estetică a elementelor peisagere este multiplă: mărirea impresiei de spațiu și
întindere a parcurilor sau grădinilor, dirijarea p erspectivelor, mascarea elementelor inestetice și
evidențierea celor valoroase, compartimentarea spațiilor, echilibrarea elementelor, stabilirea
proporției între lumina și umbră, filtrarea luminii, crearea de contraste, armonizarea culorilor în
funcție de ambient, răspândirea aromelor și altele.
Pentru realizarea acestei complexe munci, de scoatere a frumosului în evidență și
„aruncarea” lui la îndemână fiecăruia, se pot folosi diverse mijloace și componente: oglinzi de
apă, fântâni arteziene, grupuri statu are, aliniamente, pâlcuri sau masive de arbori și arbuști,
partere, ronduri, borduri rabate de flori, gazon și multe alte realizări care folosite cu fantezie,
dragoste și dibăcie întrunesc un ansamblu frumos, practic, util care are că finalitate esteticul.
2.7. ANALIZĂ POSIBILITĂȚILOr ECONOMICE DE
REALIZARE A SPAȚIILOR VERZI
Posibilitățile materiale de amenajare, reamenajare și întreținere a spațiilor verzi intră în
preocupările autorităților locale și se realizează prin alocarea sumelor necesare către ser viciile
de specialitate.
Materialul săditor dendrologic se poate procura din pepinierele silvice, cum ar fi,
Pepinieră „Dimitrie Cantemir” sau chiar din pădurile învecinate în condiții ce respectă legile în
vigoare.

Materialul săditor floricol se poate procura din pepinierele Universității Agronomice și
din pepinierele și serele de la Holboca și Grădinari.
Transportul și forță de muncă vor fi asigurate de Serviciul Spații Verzi de la R.A.
Citadin sau de R.A. Locuită.
O altă varianta care trebuie luată în seama este apelarea la serviciile unor firme private,
atât pentru procurarea materialului săditor, cât și pentru transportul, executarea lucrărilor cu
forțe de muncă proprii și întreținerea ulterioară a spațiului verde amenajat.

CAPITOLUL 3
MEMORIU JUSTIFICATIV
3.1. MOTIVAȚIA SOLUȚIEI PROPUSE
ANALIZĂ CRITICĂ A SITUAȚIEI EXISTENTE
Proiectul are că principal obiectiv propunerea de amenajare peisagistică a unei grădini
private în zona Valea Lupului. Această va cuprinde atât amenajarea spațiului verde din jurul
casei, cât și un heleșteu, un foișor pentru relaxare și luat masă, și multe alte dotări realizate
pentru destindere și relaxare. Se urmărește realizarea unei grădini unitare, corespunzătoare din
punct de vedere funcțional și estetic, liniștită și perfectă că loc de relaxare și odihnă.
Spațiile verzi îndeplinesc funcția de recreere care este considerată de protecție, pădurea
protejând sănătatea populațiilor umane. Evident, funcția de recreare, denumită și funcție socială,
se referă și la rolul sani tar-igienic și estetico -peisagistic al pădurii. Asupra organismului uman se
exercită atât influientele mediului natural fizic (îndeosebi ale factorilor de climă și ale
fenomenelor ciclice prin care se manifestă relațiile din cadrul sistemului planetar), câ t și cele ale
mediului artificial și social în care trăiește.
Este dovedit faptul că ființa umană nu se poate adapta la modificările rapide și grave ale
mediului. Starea de sănătate este în mod esențial determinată de adaptarea omului la mediul său
înconju rător. Mai ales tulburările psihice sunt o consecință a incapacității organismului uman de
a se adapta la condițiile ambianței ecologice . Un peisaj frumos și sănătos joacă un rol de
importantă majoră în asigurarea sănătății publice.
Folosirea activă a fa ctorilor peisajelor naturale sau plantelor pentru refacere, menținerea
și întărirea sănătății, stimularea optimismului și asigurarea longevității umane este una dintre
problemele epocii noastre.

În cadrul peisajului, vegetația este elementul ce acționează deosebit de favorabil asupra
sănătății omului. Prin funcțiile de protecție hidrologică, antierozională, contra factorilor climatici
dăunători, de purificare a atmosferei și atenuare a zgomotelor, pădurea contribuie la crearea unui
mediu echilibrat, prielni c organismului uman. De asemenea, funcția estetico -peisagistică a
pădurii, manifestându -se în contactul nemijlocit al omului cu natură, influențează pozitiv starea
psihică și în consecință. întregul organism uman. Totodată spațiul verde furnizează populați ei
numeroase elemente de confort și civilizație, hrană consistentă nepoluanta, plante medicinale,
s.a. Prin această chiar funcția de producție însăși este în relație directă cu sănătatea omului.
Rolul sanitar -igienic al spațiilor verzi se datorează proprie tăților vegetației pomicole de a
purifică și ioniză aerul, de a defini un microclimat specific, de a atenua zgomotul etc.,
Terenul este lipsit de vegetație în totalitate, motiv pentru care nu am fost condiționat în
conceperea proiectului.
Aleile betonate ș i dalate au fost deja trasate de către constructor, însă mică alee de acces
am putut -o concepe în funcție de fiecare propunere, țînând cont de două aspecte importante:
funcționalitate și încadrarea în amenajare din punct de vedere estetic.
O problema întâm pinată în teren o reprezintă resturile rămase după constructs (șantier),
terenul nefertil și foarte tasat. Din această cauza a fost nevoie de lucrări de înlăturare a
deșeurilor, decapare a pământului nefertil, frezare a suprafeței rămase și un transport de pământ
fertil, ce să fie întins pe suprafață terenului într -un strat de 15 -20 cm.
În urmă acestei analize obiective a situației existente în teren concluzionez că nevoia de
amenajare peisagistică este esențială. Se impune amenajarea spațiului verde pentru crearea unui
mediu ambiant plăcut, pentru crearea unui ansamblu compact și unitar între locuința și spațiul ce
o înconjoară și nu în ultimu rând pentru satisfacția clientului.
3.2. CONCEPȚIA PROPUNERII DE PROIECTARE
Amenajarea spațiilor verzi este supusă unor legi și principii științifice cu grad de norme,
în a căror aplicare să se ajungă la realizarea unor ansambluri estetice și funcționale. Frumosul se

caracterizează prin armonie, ordine și proporție, principii, conduc la unitar, în funcție de rolul și
ponderea fiecărui element, conduc la obținerea unor compoziții reușite.
Realizarea unității și armoniei dintre conținut și formă conduc la relații logice între
elemente, ceea ce formează existența esteticului, care aduce că rezultat sentimente de bucurie și
plăcere.
Având că punct de plecare acest raționament, terenul luat în analiză este potrivit deoarece
formă, mărimea. amplasarea, relieful și majoritatea factorilor componenți permit amenajările
necesare. Amenajarea are că rezultat crearea unui concept de tot unitar.
Figura 2 vedere din spațiu a proprietății amenajate

Stilul abordat aici este unul liber -peisager.
Soluția se păstrează cea în terasă. S -a pus accentul pe abundență vegetației arborescente.
Acest Stil prin traseele mai puțîn rigide, prin alei le curbe și sinuoase, cu masive de arbori
nesupuși unei
discipline de foarfecele gradinarilor, cu peluze neordonate, cu poieni și luminișuri
smălțuite de
flori, lasă impresia unui cadru mai pufin artificializat, imitând oarecum peisajul natural.

La stilul peisager sau romantic, relieful este mai puțîn modelat, și chiar acolo
unde necesită
intervenții, acestea se reduc la mici corectări, la îndulcirea unei pante prin taluze.

Vegetația sub varietatea ei de forme: arbori, arbuști, flori și gazon const ituie cel
mai
important element decorativ.

Florile pot alcătui masive sub formă de ronduri și platbande, uneori pe peluze sau
la

marginea vegetației arborescente. Vegetația lemnoasă este compusă din esențe de mărimi
și
forme diferite și astfel așezate în cât să permită fie deschiderea unor vederi asupra
punctelor
pitorești, fie mascarea unor părți mai puțîn estetice, întreruperea unor monotonii dintr –
o poiana sau peluze.

Girardin arată că « amenajarea peisageră trebuie să fie mai mult poetică și pictural ă
decât grădinărească sau arhitecturală ». Cadrul este tot așa de important în peisaj, că și în
tablourile pictorilor iar lumina și variația ei diurnă au o mare importantă, planurile trebuie
ordonate, plantațiile trebuie să aibă liziere sinuoase, apele ogl inzi naturale, construcpile să se
încadreze în peisaj, artă având că scop să îmbogățească natură. O concepție deosebită este
cea referitioare la trasarea aleilor, care contrar stilului geometric, sunt curbe și sinuoase, astfel
încât să formeze itinerarii c omode, agreabile și să atingă obiective bine precizate. Curbele
și sinuozitățile aleilor, diferitele schimbări de direcție trebuie să fie justificate de relieful și
obstacolele naturale ale terenului. Într -o compoziție care are o clădire centrală rețeaua d e alei
trebuie să fie concentrica,
unind clădirea cu punctele îndepărtate.
Vegetația constituie elementul principal al compoziției și se dispune diferit pe parcursul
compoziției. Astfel, lângă clădire se introduc specii de talie mică, cu înflorire frumoasă și
bogată,
care să permită observarea clădirii cu ușurință. Pe suprafețele mari gazonate se plantează izolat,
la
distanțe relativ mari, specii de arbori și arbuști exotice, decorative prin formă, frunze, flori,
fructe,
etc. Pe măsură ce ne depărtăm de clă dire se pot folosi arbori și arbuști indigeni, care sunt
adaptați
cel mai bine condițiilor locale.

În proiectarea spațiilor verzi în stil peisager se disting două concepții: modelul englez,
în

care domină peluze întinse, alei în iarbă, grupări rare de vegetație, etc. și modelul francez, în
care
construcțiile mici sunt mai numeroase, vegetația este mai bogată și cu aspecte mai romantice.

Vegetația lemnoasă : Aesculus hipo, Platanus orientalis, Aesculus
hippocastcmum,Fraxinus excelsior, Quercus robur, C arpinus betulus, Populus nigra, Castanea
sativa, Betula pendulă, Cotoneaster horizontales, Catalpă, Abies albă, Larix decidua,
Acer platanoides,
Acer campestre, Prunus cerasifera, Malus floribunda, Pinus nigra, Arțari ( A.rubrum,
A.pseudoplatanus, A.tatari cum).

Suprafețe cu flori:
-„plante de mozaic“ ( Coleus blumei, Cineraria maritimă, Santolina viridis, Stachys
lanata ), specii anuale, decorative prin flori sau cu creștere determinată (begonia, lobelia).

3.3. AMPLASAREA ÎN INTRAVILAN
Zona ce urmează a fi amenajată se află în Valea Lupului pe teritoriul orașului Iași. La
amplasarea spațiilor verzi voi ține cont de principiile specifice pentru lucrări în intravilan astfel:
1. – suprafață fiind limitată în plan și spațiu, amenajarea trebuie să fie econo mică,
funcțională, compactă și estetică, armonizandu -se cu specificul zonei;
2. – elementele de constrângere, limitare și geometrizare pot fi compensate cu
ajutorul vegetației și a unei trasari corespunzătoare;

3. – microclimatul neprielnic impune o inte rvenție activă pentru purificarea,
răcirea și ozonificarea aerului cu ajutorul filtrelor de vegetație, pulverizarii apei cu
aerosoli, creării de oglinzi de apă, de pasaje, etc.
3.4. PRINCIPIILE DE COMPOZTIE FOLOSITE LA AMENAJAREA ZONEI

La proiectarea grădinii a fost necesar să țîn seama de unele principii de
proiectare care depind de condițiile existente în teren ( situarea terenului unde urmează să se
creeze un spațiu verde în intravilan, pe terenuri plane sau în pantă etc ).
Pentru proiectarea în med iul urban am ținut cont de următoarele principii:
1. – suprafețele fiind, în general, mai reduse decât în mediul rural și mai limitate
în plan și spațiu, amenajarea trebuie să fie compactă, foarte economică,
judicioasă funcțional, întreagă organizare trebuind să se impună vizual, că un tot unitar;
2. – elementele de constrângere, limitare și geometrizare pot fi compensate cu
ajutorul vegetației și a unei trasari corespunzătoare;
3. – stabilirea raporturilor dintre construcții și oraș se pot face prin intermediul
străzii, deci o atenție deosebită a trebuit dată: circulației, intrărilor și ieșirilor, izolării față de
zgomot, gaze
și praf, prin ecrane de vegetație dese;
4. – microclimatul neprielnic impune o intervenție activă pentru purifi carea.
răcirea și ozonificarea aerului cu ajutorul filtrelor de vegetație, pulverizarii apei că aerosoli,
creării de oglinzi
de apă, de pavaje răcite, etc.

Proiectarea pe terenuri orizontale. plane s -a executat țînându -se seama de
următoarele principii:

1. – amenajările pe astfel de terenuri oferă un grad de libertate ridicat și
compozițiile în Stil geometric au putut fi executate cu destulă ușurință;

2. – peisajul fiind monoton, legătură dintre spațiu și elemente a tre buit
foarte bine studiată;
3. – orice element vertical introdus capătă o valoare sculptural a și a trebuit
judecat după felul în care formă proprie se încadrează în mediul înconjurător, se profileza pe un
fundal sau constituie un fond pentr u alte elemente situate în față lui;
4. pe astfel de terenuri de prima importantă sunt: formele îndrăznețe, culorile
puternice, formele verticale, pentru monumentalitatea și realizarea de contraste, formele
orizontale pentru realizarea de acorduri cu orizontul și introducerea unor scări umane de
comparație;
5. în lupta cu monotonia elementul constructiv poate deveni în unele cazuri
dominat față de vegetație.
6. orice denivelare cât de mică de teren are o ma re importantă și ea a putut fi
accentuată prin utilizarea unor efecte optice.
7. lipsa de protecție față de unele elemente naturale (vânturi,
zăpezi, insolatii) necesită luarea unor măsuri speciale de protecție.

Proiectarea pe terenuri situate în pantă a necesitat luarea în considerare a următoarelor
principii
1. – curbele de nivel reprezintă elemente majore de amplasare a construcțiilor,
teraselor, a vegetației dispuse în aliniamente; legătură prin scări de acces executate pe
linia de cea
mai mare pantă creează multiple posibilități de amenajare arhitecturală, care să corespundă
cerințelor funcțional și estetice;
2. – amenajările în terase se impun adeseori că singurele posibile, mai ales la
pantele accentuate;
3. – vârfurile de pantă oferă deschideri de perspective lungi și vederi
panoramice, care trebuie însă să fie exploatate în mod rațional;

4. – adeseori vârfurile de pantă constituie motive de închideri de perspective și
în acest caz o mare atenție trebuie acordată amenajărilor pe verticală;
5. – pantele constituie prilejuri nimerite de amenajare a stancariilor,
grădinilor alpine, grotelor, fântânilor de perete, a nișelor etc.
Principii gener ale de compoziție și organizare
La proiectarea grădinilor se va ține seama de o serie de principii generale de compoziție.
Astfel, orice compoziție trebuie să prezinte o proporție justă a tuturor elementelor față
de ansamblu și a detaliilor față de element ul dominant. În acest scop, încă de la
începutul amenajării se va fixă centrul compoziției și se va caută că toate celelalte elemente
ale grădinii să i se subordoneze succesiv, în ordinea importanței lor și a apropierii față de acest
centru compozițional. Acest centra compoziponal poate să fie situat în apropierea centrului
geometric al compoziției, la intrarea grădinii, în prim plan, în fundal sau chiar în lateral. În cazul
amenajării grădinilor întinse că dimensiuni pot există chiar mai multe elemente dom inante și se
pot fixă mai multe centre compoziționale.
Am ales stilurile de compoziție în funcție de condițiile naturale, condițiile social –
economice existente, istoricul zonei și viziunea mea asupra spațiului.
Țînând cont de cele de mai sus, stilul ales p entru amenajarea în cauza este stilul mixt, cu
accente geometrice și un mod de tratare mai modern, cu o dispunere a vegetației în pete, liberă,
în grupări studiate, cu decor floral eșalonat, dar care par cât mai naturale.

Principiul funcționalității
Cuno scut și sub denumire de principiul proiectării organice, impune proportionarea
funcțională a volumelor, formelor și suprafețelor planului. În actualul proiect am urmărit

respectarea acestui principiu prin corelarea folosintelor, ambientului și factorului u man,
realizând o armonie a relațiilor plan -mediu.

Principiul compatibilității
Are la baza concordanță dintre funcționalitate și obiectivul pe care trebuie să -l amenajăm.
Acest principiu obligă la integrarea spațiului verde în ambient. Cu toate că oriunde un spațiu
verde este plăcut, nerespectarea acestei reguli duce la pierderea caracteristicilor funcționale care
stabillizeaza amenajarea efectivă în timp și spațiu.

Principiul unicității
Impune ordonarea elementelor decorative și spațiile amestecate care se supun unei
concepții dominante capabilă să atragă toate părțile componente într -un întreg, obțînându -se în
cele din urmă unitatea în diversitate, adevărată lege de aur ce a dominat artă grădinilor clasice și
baroce ale Europei, măsură maximă fiind grăd inile din jurul Palatului de la Versailles.

Toate elementele folosite sunt legate unele de altele, unul singur nefiind suficient dar
fiecare rămâne subordonat celuilalt și toate la un loc unui element central care constituie centrul
compozițional.

Echilibrul
Cere realizarea unei compoziții în care atenția să fie repartizată egal pe cele două părți ale
axei verticale centrale. Orice tablou, perspectiva, priveliște sau proiectare lipsită de această
regulă apare neplăcută și dezordonată. În acest peisa j am ales acele perspective, linii de vedere
sau priveliști care să producă un echilibru vizual satisfăcător încă de la prima contemplare.

Simetria
Elementele unui plan simetric sunt asemenea față de un punct central sau de fiecare parte
a unei axe. Axa poate fi o linie sau o zona de folosință cum ar putea fi o potecă, o stradă, sau o
perspectiva lînă de -a lungul unei fâșii deschise unei pajiști, având de ambele părți lucruri ce par a
fi egale și așezate echilibrat.

Asimetria
Subtilă, reconfortantă, int eresantă, întâmplătoare dar umană, proiectarea asimetrică nu
mai conduce vizitatorul pas cu pas, ci îl lasă să descopere singur ceea ce este frumos, plăcut ori
folositor. Asimetria pune omul în legătură directă cu natură, circulația este liberă în imeginil e de
o varietate nenumărată.

Repetarea și ritmul
Reprezintă alternarea regulată la intervale determinate a acelorași elemente. Ritmul se
poate exprimă în modul de amplasare a speciilor, a grupurilor, a băncilor, cât și periodicitatea
acestora. El ușureaz ă perceperea unor compoziții, deoarece tot ce alternează regulat, repetându –
se, devine obișnuit și deci ușor accesibil înțelegerii. Când la vederea unui plan, se distinge un
ritm al obiectivelor și intervalelor, ochiul anticipează următorul obiect sau inte rval și este șocat
dacă ceva lipsește. Mobilierul, aliniamentele sau parterele înflorate din perimetrul amenajat au
beneficiat de repetări special pentru a nu deranja.

Principiul armoniei
Include relația desfășurată a tuturor elementelor dintr -un întreg. Frumosul se realizează
prin aceea că un întreg este guvernat de legile armoniei prin relațiile dintre părțile sale și nu
printr -o singură parte considerată prin ea însăși.
O. Simonds, observă că: “ ordinea este într -adevăr cea mai mare și cea mai generală
dintre legile estetice”. După el, armonia arhitecturală este dominată de două legi: a identității și a
asemănării.
Atât identitățile cât și asemănările le -am folosit și la elementele antropice și la cele
naturale pentru o încadrare cât mai bună în compozi ție.

Principiul proporționalității
Proporția exprimă relația dintre mărimile unor elemente și acționează, întotdeauna, direct
asupra privitorului.
În realizarea spațiilor verzi, în acest proiect, obiectele au fost proporționate la o scară
individuală (al ei, bănci).

Perspectiva
Este o privesliste limitată, de obicei îndreptată către un element sau o trăsătură dominantă
sau terminală. Perspectiva poate fi naturală sau poate fi construită că o perspectiva maestuoasa.

Punctul terminus
Este elementul termi nal asupra căruia se orientează perspectiva și se formează tema care
trebuie dezvoltată.

Încadrarea
O perspectiva are 3 planuri de încadrare care sunt de obicei cel mai bine valorificate că
formă, textura și culoare. Planunrile verticale pot fi naturale sau artificiale, libere sau severe.
Planurile terestre pot fi plane, înclinate sau terasate cu materiale de îmbrăcăminte. Manevrarea
de deasupra capului (cerul sau frunzișul copacilor) în punctul de observație sau în altă parte,
poate execută un control im portant asupra calității scării perspectivei.

Perceperea progresivă
O perspectiva poate fi pusă în valoare satisfăcător într -o varietate infinită de moduri. Este
necesar doar, că din toate punctele de observație ori căile de acces, perspectiva să fie con cepută
că o entitate vizuală plăcută. Perspectiva poate sugera mișcare sau repaus. Toate perspectivele
din amenajare supun privitorul unei linii obligatorii de observație, în altrage cu lucrătură bogată
a elementului, iar la apropiere dezvăluie formele și culorile, decorațiunile, permițând
contemplarea detaliului.

1.5. Circulația și funcționalitatea ei

Proiectarea circulației în peisaj are la baza realitatea dinamismului vieții: tot ce ne
înconjoară și noi insime suntem supuși în pe rmanentă mișcării. Timpul și spațiul reprezintă
coordonate ale fiecărui mobil. Cinematică mișcării include observația că orice percepție a
realității fizice implică o raportare la aceste coordonate.

Fuziunea spațiului cu timpul o reprezintă mișcarea însăși . De aceea, omul în mișcare se
raportează permanent la el și la elementele lui de orientare în spațiu și timp.
Elementele înconjurătoare au sens numai în raport cu felul de viață al omului.
Orientarea se face numai în raport cu peisajele ce -i sunt oferite subiectului de -a lungul
diferitelor trasee care -l conduc spre o țintă , dându -i înconjur, trecând pe deasupra sau
dedesuptul lui, urmărind un traseu axial, sinuos, frânt sub diferitele unghiuri.
Formele de mișcare în peisaj por fi: drept (axial, direct, in direct), curbiliniu (în cerc,
spirală, snios), neregulat (zig -zag, haotic).

Modulația mișcării în spațiu
În arhitectură peisajului, se caută o modulare a spațiului prin volume, forme și
perspective, panuri, distanțe, etc, în vederea creării unor compoziț ii unitare, armonioase, bine
echilibrate, având un stil distinct și peren.
Arhitectul peisagist caută prin proiectare și execuție să realizeze o succesiune
armonioasă, echilibrată în volume, forme, culori, de tranziție în cadrul unui stil propriu sau a
unor stiluri armonios -integrate.
Acesta mai trebuie să acționeze asupre compozițiilor sale, asupra emoțiilor, gândurilor,
reacțiilor umane, stărilor de spirit, cu aceeași originalitate că și sculptorul, pictorul, muzicianul.
Succesiunea percepțiilor și trăiri lor proiectate trebuie să aibă continuitate, să fie progresive,
ordonate și supuse unui scop bine gândit. Proiectată deliberat, o succesiune arhitecturală a
peisajului constituie un procedeu eficient și subtil care să îndemne la schimbare, mișcare, să
direcționeze, să aducă spre o stare de spirit și de reflexie.
În arhitectură peisajului, proiectantul trebuie totuși să modeleze stilul după alte
considerente abordând mișcarea în funcție de planul solului, apelor, planul cerului, distanțele
dintre ele, în fun cție de volumele arborilor, construcțiilor ornamentale și funcționale,
elementele vizibile și mai puțîn vizibile ale peisajului.
Pentru traficul pietonal sau al automobilelor se proiectează șosele, drumuri, autostrăzi.
În proiectarea drumurilor, arhitectul peisagist va ține seama de principii, reguli, norme
care vor fi prezentate selectiv incontinuare:

– Prioectarea drumurilor de acces se realizează în sensul de pe dreapta
drumului. La intrare se preferă traficul într -un singur sens. Aleile de acces se
proiectează pentru a realiza un trafic corect, simplu, rapid și estetic.
– Amenajările arhitecturale trebuie valorificate chiar de la intrare, punerea
lor în valoare fiind realizată prin curbe și sinuozitati ale drumului care valorifica
prin perspective d in diferite unghiuri, imagini frumoase, inedite și pun în valoare
calitățile plastice ale construcțiilor.
– Unele axe de perspectiva trebuie să dezvăluie calitățile arhitecturale
încadrate în peisaj ale plantațiilor, apelor, fântânilor arteziene, jocurilo r de lumini și
umbre, conform percepției tematice.
– Aleea se proiectează în același stil cu grădina, construcția, ornamentele,
axele de perspectiva. Aleea nu trebuie să se oprească brusc în construcție, să se
sprijine monoton de ea, ci să se strecoare su btil pe lângă ea.
– Pantele, rampele și taluzele drumurilor trebuie tratate prin sistematizări pe
verticală atât funcțional cât și estetic.
În concluzie, drumurile și aleile se trasează în funcție de stil, relief, sol, ape, materiale de
construcție folosi te și în acord cu vegetația, arhitectură, artă și tehnică folosită, impunând
siguranță traficului, unitate și bună funcționalitate într -un cadru armonios.

1.5. Zonare, propuneri de amenajare, vegetație, amplasament.
Amenajările de grădini îmbracă diverse forme pornind de la criterii estetice, care se pot
clasifică în două categorii: grădini rustice și grădini moderne. Stilul de amenajare a grădinii
poate fi definit că fiind unul modern. Astfel, aleile cu forme organice, amenajarea zonelor
pentru relaxare și dispunerea vegetației, toate acestea împreună imprimă sentimente de armonie
și unitate în diversitate.
Vastă peluză, este marginită de borduri vegatale, iar resul vegetației arboricole și
arbustive este dispusă armonios de -a lungul acesteia. Se p oate preciza faptul că peluza de gazon
înlocuiește locurile de stat colectiv. Plantele au deveneit component vital al ambianței naturale.
S-a optat pentru împărțirea sitului în două mari zone.

Zona 1 este zona cu cea mai mare suprafață și vegetație existența. În momentul de față,
se pot indentifică exemplare de Tilia tomentosa , Rosa sp. , Thuja orientalis ¸ Juniperus sp. ,
și Yucca flaccida ‘Golden sword’ și șapte butași de vie. Dintre aceste plante menționate mai sus
se vor păstra exemplarele de Thuja , Tilia. și butașii de vie.
Această zona este dispusă pe două terasamente, care se vor păstra și se vor pune
în evidență cu ajutorul plantelor și a aleilor.
Situația existența:

Propunere de amenajare a Zonei 1
În primul rând s-a optat pentru construirea unei alei dalate, și pentru adăugarea a
două noi zone de odihnă și relaxare: zona pentru șezlonguri și zona cu numărul doi de unde se
poate observă foarte bine noul peisaj creat.

În al doilea rând, vegetația est e dispusă de -a lungul imprejmuirii, astfel, este pusă
în evidență și această. În momentul în care au fost conecpute grupările vegetale, și -a ținut cont de
momentul înfloririi astfel, peisajul creat va decora pe tot parcursul anului. Plantele alese sunt
decorative atât prin flori cât și prin frunze sau lujeri, cum ar fi de exemplu Euonymus fortunei
‘Emerald n Gold’ sau Cornus albă ‘Sibirica’.

Pentru a oferi mai multă intimitate beneficiarilor, și pentru a asigura decor și pe
parcursul sezo nului rece s -a optat pentru dispunerea unor exemplare
de Parthenocissus tricuspidata de-a lungul imprejmuirii în partea de jos a sitului. Totodată
pentru a marca aleea se vor plantă doi trandafiri, pe de o parte și cealaltă a alei, iar la prima
terasă vor fi plantați 4 exemplare de Pinus mugo pentru a marca trecerea de la un nivel la celălat.
Zona 2
Pentru ce de -a două zona, mai restrânsă că suprafață, s -a optat pentru construirea
unei alei, care duce spre capătul parcelei. S -au folosit aceleaș i linii organice conforme stilului
peisager liber. Se vor păstra cele 2 exemplarea de Thuja. Se va renunta la aleea existența, urmând
că în urmă modificărilor, spațiul să beneficieze ce compoziții vegetale bine definite și zona de
peluza de gazon.
Propuner e de amenajare a Zonei 2
Din dorința de a avea un decor cât mai îndelungat, s -au folosit plante care au
posibilitatea de a decora atât prin port, ( Salix caprea „Pendulă‟, Corylus avelana „Contorta‟),
prin flori ( Rosa Floribundă „Simplicity‟, Kerria japonica ) cât și prin frunze ( Euonymus
fortunei „Emerald n Gold‟). Intrarea pe alee este marcată de tufe de Hemerocallis sp. în
combinație cu Iris sp și Juniperus horizontalis.
Gazonul
Pe lângă gupările vegetale, amenajarea va beneficia ș i de gazon tip peluză. Se vor
folosi rulouri de gazon, cu aspect plăcut, culoare verde crud, dens, cu fire fine și uniforme, făra
goluri, și rezistent în sezonul rece cu durata de viață mare. Suprafața pe care se vor monta, pe pat
de 1 cm, terenul pregătit în prealabil: săpat, mărunțlit și nivelat.
Pregătirea terenului se face prin frezare cu adâncimea de circa 15 cm, greblare și
tăvălugire, pentru că suprafața să fie netedă, foarte ușor compactă, fertilă. Temperatura solului
trebuie să fie scăz ută, dar să nu fie înghețat.

Gazonul, pe langă rolul estetic și funcțional are și o funcție foarte importantă în epurarea
fizică și chimică a zonei. Masă foliară a gazonului, contribuie și ea la producerea unei cantități de
O2 dar și la reținerea impurităților de la nivelul solului. Conform cercetărilor este dovedit faptul
că o peluză reține de la 3 până la 6 ori mai mult praf decât o suprafață nudă.
3.6.1
Descrierea plantelor

1. Abies concolor – Brad argintiu
Descriere:
Arbore de tal ia I ce decorează prin formă coroanei conice, regulată și dreapta ,
a culorii frunzelor de nuanță deschisă verde -albăstrui -argintie, textura medie, conuri cilindrice,
erecte, verde violacee înainte de maturitate.
Caracteristici și cerințe: rustic, necesită locuri bine însorite, sol bine drenat, tolerează
seceta și gerul. Tolerează mai bine fumul și praful atmosferei urbane.
2. Abies normanniana – Brad de Caucaz
Descriere:
Arbore decorativ rășinos de înălțime 2 -65 m, cu frunze de culoare verde închis
strălucitor. Arborii tineri au crengile orizontale, la cei bătrâni crengile se îndoaie spre pământ.
Îngrijire: Nu necesită îngrijiri speciale (udare moderată,iar primăvară și toamna,pământul
se sapă în jurul copacului; primăvară se administrea ză îngrășământ chimic sau natural).
3. Berberis thumbergii ‘Aurea’
Descriere:
Darcila Aurea este un arbust de talie mică cu o creștere medie spre ușoară. La
maturitate soiul poate ajunge la o înălțime cuprinsă între 100 -150 de centimetri. Perio ada de
înflorire începe în luna aprilie și ține până în mai. Zonele potrivite pentru plantare sunt în locații

cu semi -umbră sau locuri însorite. Arbustul berberis crește bine în soluri bine drenate și nu este
pretențios, neavând nevoie de îngrijiri deosebi te. Tolerează seceta și poluarea atmosferică.
Berberis thunbergii Aurea este un arbust decorativ prin port, aspect, frunze și
culoare fiind ideal pentru amenajarea grădinilor și a parcurilor.
4. Berberis thunbergii „Atropurpurea‟
Descriere:
Arbust decorativ de înălțime 1 -1,5 m, de formă globoasa, cu frunze de culoare
roșu închis – vara și roșu carmin – toamna
Florile sunt galben -aurii cu ușoară tentă roșie, înfloresc în mai
Se poate amplasa în orice tip de sol, dar bogat în substanțe nutritive, se plantează
în plin soare deoarece soarele determina colorarea frunzelor; solitar sau în garduri vii.
Nu necesită îngrijiri speciale (udare moderată,iar primăvară și toamna,pământul
se sapă în jurul arbus tului; primăvară se administrează îngrășământ chimic sau
natural). Înălțime : 1- 1,5 m

5. Betula pendulă -Mesteacăn
Descriere

Mesteacănul e numele arborilor din genul Betula, în familia Betulacee, înrudit cu familia
fagului/stejarului, Fagaceae. Aceștia sunt în general arbori sau arbuști de talie mică spre medie,
cu o coajă albă caracteristică, care cresc mai ales în climă temp erată nordică. Frunzele sunt
simple, și pot fi dințate sau lobate. Fructul este o samară, cu toate că aripile acesteia pot lipsi, la
anume specii. Diferența între mesteacăn și anin (genul Alnus) este că amenții (mâțișorii) femeli

nu sunt lemnoși și la maturitate cad și lasă loc semințelor, spre deosebire de mâțișorii de anin,
lemnoși și în formă de con.
6. Buddleia davidii – Liliac de vara
Buddleja davidii poate crește până la 3 metri înălțime. Pentru o dezvoltare
corespunzătoare, necesită o suprafață de 1,5 metri pătrați. Este indicat să plantăți Buddleja în
locuri însorite. Pentru o înflorire abundentă, este necesară udarea suplimentară în perioadele
secetoase. Este un arbust de exterior cu flori albastre, grupate în spic, ale căror dimensiuni pot
ajuge până la 25 de cm. În perioada de înflorire această oferă o mireasmă încântătoare. Deoarce
este un arbust cu aspect de tufa această plantă este ideală pentru amenajarea de parcuri și grădini.
7. Cornus albă 'Sibirica' – Corn
Descriere:
Tufa deco rativă prin frunză și lăstari – iarnă, de înălțime maximă 1,5 -2 m. Floarea
și fructele sunt nesemnificative din punct de vedere decorativ. Se va amplasa în locuri însorite,
dar nu aride, solitar. Iarnă, lăstarii roșii -portocalii ies în evidență în contrast cu zăpadă.
Nu necesită îngrijiri speciale (udare moderată,iar primăvară și toamna,pământul
se sapă în jurul copacului; primăvară se administrează îngrășământ chimic sau natural).Se tunde
des.
8. Euonymus fortunei Emerald n Gold – Salbă mare Em erald Gold
Descriere:
Este un soi de arbore ornamental din familia Celastraceae. Are frunzele veșnic verzi care
cresc compact și bogat sub formă de tufe. Frunzele, foarte decorative sunt scăldate în nuanțe de
verde închis și crem. Au formă ovală cu margini ușor ondulate. Paleta de culori a acestui arbore
se remarcă mult mai bine dacă este utilizat în combinații cu arbuști în culori de verde crud cu alb
pur, pe timp de iarnă sau dacă este plantat pe langă pomi fructiferi sau pe zidul casei, în
anotimpurile c alde.

Este un arbust de talie joasă și poate atinge înălțimi cuprinse între 30 -50 de centimetri.
Mediul propice de dezvoltare optimă este în spațiile deschise cu soare sau semi -umbră. Nu este
pretențios, poate fi sădit în orice tip de sol și de asemenea po ate fi tuns cu mare ușurință.
Euonymus fortunei Emerald Gold este o specie extrem de decorativă atât în anotimpurile
reci cât și în cele calde. Se poate folosi că și gard viu ori se plantează singur sau în grupuri. În
parcuri și spații publice sau în grădi ni crează același efect superb încântând privirile oricui.
9. Forsythia x intermedia – Ploaie de aur
Descriere:
Arbust înalt până la 3 m, ramuri arcuite sau divergente. Lăstarii sunt galben –
măslinii, cu lenticele vizibile. Decorează primăvara p rin înflorirea puternică, la începutul lunii
martie. Lăstarii se îmbracă aproape pe toată lungimea cu flori galben -viu, grupate câte 2 -3.
Suportă tăierea, dar numai după înflorire. Are creștere rapidă. Rezistă bine la ger,
preferă soluri ușoar e, reavene, ușor calcaroase. Se dezvoltă foarte bine la soare dar și la
semiumbră.
10.Hydrangea macrophilla – Hortensie
Descriere:
Arbust care crește sub formă de buchet curamuri răsfirate și frunze mari zimțate pe
margini, de un verde crud. Florile cresc s ub formă de ciorchini medii spre mari și au culoarea
albă, albastră, roz sau roșie.
Perioada de înflorire este primăvara. Preferă soarele filtrat dar tolerează soarele direct.
Cald până la rece. Rezistă mai mult dacă este ținută într -un loc mai răcoros.
Este rezistentă la ger în cazul în care o plantăți în grădină. Iarnă la 15 -18°C. Se udă din
belșug în timpul perioadei de înflorire și creștere. Nu se va lăsă pământul să se usuce. Iarnă se va
udă mai puțîn.
11. Iris sp. – Stânjenel
Descriere:

Specie originară din Europa și Asia. Prezintă rizomi groși, cărnoși, tulpină cilindrică, la
partea superioară puțîn ramificată. Frunzele sunt că niște săbii, de culoare verde glauc. Florile de
culoare violet închis sunt puțîn mirositoare, grupate câte 4 -5 în raceme. Înflorirea se

produce în lunile mai -iunie. În cultură s -au produs soiuri cu flori bleu pal, galben lucitor,
albastru, roșu carmin.
Stanjeneii sunt plante puțîn pretențioase, rezistente la ger. Preferă solur ile bine drenate,
ușor calcaroase și expoziții însorite. Nevoie de mai multă apă există în perioada înfloritului.
12.Juniperus horizontalis – Ienupăr
Descriere:
Se plantează foarte făra prea mare efort, fiind foarte ușor de întreținut, este rezistent la
boli și dăunători, nu necesită aplicarea unui număr mare de tratamente, aducănd astfel beneficii
economice, se pretează la majoritatea tipurilor de sol și este rezistent la ger.
Jenupărul are putere mare de acoperire a solului, dar o creștere lentă. Decorează prin
portul repent și coloritul gri -verzui.
Preferă locuri bine însorite dar suportă și semiumbra. Nu este pretențios față de sol și
este rezistent la ger.
Arbustul este târâtor, înalt până la 1 m și poate ajunge până la 3 -4 m diametru. Acesta
prezintă ramificații laterale, lăstari scurți, frunze aciculare de culoare verde albăstruie.
13. Kerria japonica – Trandafirul domnesc
Descriere:
Plantă este cunoscută și sub numele de trandafir domnesc sau trandafir
boieresc. Kerria japonica are formă de tufă și prezintă lăstari arcuiți cu frunze verzi, ovale și
mici, zimtațe pe margini. Frunzele au o culoare de un verde strălucitor și o textură crocantă.
Plantă înflorește de două ori pe an, în mai -iunie și august -septembrie. Florile mici, galbene și
bătute sunt dispuse în vârful lăstarilorCea de -a două înflorire este mai puțîn abundentă decât
prima. Iarnă, crengile plantei pot avea o culoare galben -verde.
Arbustul poate fi plantat într -un sol normal, în semiumbră, într -o zona din gradină u nde
beneficiază de lumină naturală filtrate. Kerria japonica are nevoie periodic de tundere pentru a
preveni extinderea tufei. Lăstari noi apar din radăcină și tufa devine tot mai bogată dacă este
lasată să crească.

14. Kolkwitzia amabilis – Kolkwitzia

Descriere:
Kolkwitzia amabilis este un arbust decorativ de grădină cu origini Asiatice, din China.
Soiul face parte din familia Caprifoliaceae și formează tufe imense, înalte. Ramurile sunt lungi
ușor arcuite iar funzele sunt simple și cresc s ub formă ovală în nuanțe de verde închis. Florile au
aspect de clopoței, înfloresc în nuanțe de roz cu alb.
Kolkwitzia este un arbust de talie mare cu o creștere moderată care crește și se dezvoltă la
o înălțime de 3 metri. Locurile ideale în care trebuie plantată sunt în cele cu semi -umbră și în
zone însorite. Soiul crește bine în soluri fertile, bine drenate cu o umiditate medie. Arbustul nu
prezintă sensibilitate la boli sau la dăunători.
Kolkwitzia amabilis este un arbust decorativ cultivat pentru frumu sețea și aspectul său
interesant. Soiul este un element decorativ perfect pentru decorarea grădinilor și a parcurilor. Se
pot crea decoruri interesante și în alte aranjamente peisagistice. În perioada de înflorire arbustul
crează imagini demne de admirat. Soiul se plantează solitar pe lângă clădiri, ziduri, garduri sau în
ronduri.
15. Lavandula angustifolia – Lavandă
Descriere
Levănțica sau lavandă este o specie de plante din genul Lavandula, familia
Lamiaceae. Este o plantă aromatică și medicina lă, cu tulpini ramificate în tufă, înaltă de 30 –50
cm, frunze mici, înguste și flori albastre parfumate. Originară fiind din regiunile calcaroase și
muntoase.
16. Malus floribunda – Măr japonez
Descriere:

Această spcie de măr ornamental, suportă bine gerurule, prefer solurile permeabile și
fertile, reavene, dar se dezvoltă bine și pe solurile argiloase, lutoase, nisipoase sau calcaroase.
Seceta excesivă îl afectează vizibil. Preferă locurile luminoase sau semiumbrite.
Pentru întreținere se execută tăieri de corectare a coroanei primăvară.
Arborele are înălțimea între 2 -10 m cu coronamentul des. Înflorirea este abundență,
florile având la început culoarea roz, apoi alb. Inlorirea are loc în luna mai. Fructele sunt mici, și
globuloase, d e culoare verde -gălbuie (roșietice pe partea innsorita).

17. Prunus cerasifera ‘Nigra’ – Corcoduș negru
Descriere:

Arbore de talia a III -a, indigen. Decorativ prin frunzișul roșu închis, culoare ce se
menține și toamna. Florile sunt roz, mici, câte 2, abundente și apar în martie -aprilie. Produce
fructe rotunde (2 -3 cm), galbene sau roșii. Creștere rapidă în primii ani. Lastareste și drajoneaza.
Rezistă bine la ger și poate crește până în zonele colinare. Rezistent la seceta, are nevoie de sol
reavan, poziție bine însorită.
18. Rosa 'Sevillana'
Descriere:

Trandafirii Rosa „Sevillana‟ sunt trandafiri cu o înflorire abundență, pe toată perioada
sezonului de vegetație începând cu luna iunie până în octombrie. Formă tufei este globuloasa, iar
florile sunt de culoare roșu intens – portocaliu, frunzele sunt de culoare verde -auriu. Preferă
zonele însorite.
19. Rosa ‘Casino’
Descriere:
Acest trandafir aparține grupei Floribundă, și este cea mai apreciată grupa pentru
decorul parcurilor și al g rădinilor. Înflorirea este permanentă, oferind un decor continuu, florile
sunt medii, de culoare galbenă și foarte parfumate.
20. Rosa floribundă 'Simplicity'

Descriere:
Trandafirii din caregoria Floribundă sunt cu flori mari, apreciați pentru decoru l pe
întreg sezonul de vegetație. Poate ajunge la 1.5 m înălțime. Soiul Simplicity perzeinta flori mari,
de culoare mov, frunzele sunt mari de culoare verde -intens. Preferă zonele însorite, și solurile
reavene. Avanad în vedere că este un soi hibrid, este rezistent la boli și dăunători.

21 Salix caprea ‘Pendulă’ -Salcie căprească
Descriere:
Este un arbore decorativ ce poartă și denumirea de Salcie Căprească, cu frunze
sunt ușor ovale, lat -eliptice verzi, această specie de salcie altoită devine foarte ușor un punct de
atracție al grădinii. Arborele este obținut prin altoirea pe o tulpină de salcie albă, de regulă la cca
1,5 metri de la sol care crește în jos de la nivelul altoiului, coroana astfel formată alcătuiește o
movilă deasă de frunze, cre ngile cresc până la pământ făcând invizibilă tulpină.
Salcie Căprească este foarte decorativă, primăvară devreme înflorește în lunile
martie și aprilie apar florile sub formă unor mâțișori în nuanțe de gri -argintiu care apar înaintea
frunzelor. Un alt punct de atracție al acestei sălcii îl reprezintă ramurile pendulare.
22. Pinus mugo – Pin de munte
Descriere:
Pinus mugo este un conifer cu frunzișul veșnic verde care face parte din
familia Pinaceae . Formează un tufiș dens și bogat cu o formă globulară ușor neregulată și plată.
Frunzișul se prezintă sub formă aciculară în nuanțe de verde crud, iar în anotimpul rece frunzișul
primește o nuanță de galben -auriu.
Pînul de munte se încadrează în categoria coniferelor de talie medie care pot să se
dezvolte la o înălțime cuprinsă între 1.5-2 metri. Plantarea se recomandă a se face doar în zonele
cu multă lumină și mult soare. Iubește să fie răsfățat de razele soarelui. Se dezvoltă foarte bine în
soluri fertile și bine drenate cu o umiditate medie. Acest soi este rezistent la temperaturile
scăzute dar și la îngheț. Pinus mugo este un conifer decorativ datorită aspectului, formei, a
frunzelor sale aciculare și a culorii care persistă pe tot parcursul anului.

23 Vinca minor – Saschiu
Descriere
Tufă tarâtoare decorativă, cu frunze eliptice de 3 – 7 cm, de culoare verde – închis,
având o textură de piele. Florile au mărimea 3 -4 cm, de culoare albastră vie. Înfloresc în mai. Se
poate amplasa în orice tip de sol, bogat în substanțe nutritive, în locu ri semiumbrite. Se plantează
pentru mascarea terenurilor mai mari, în jardiniere, ghivece. Nu necesită îngrijiri speciale (udare
moderată, primăvară se administrează îngrășământ chimic sau natural). S -ar putea să înghețe
iarnă, dar primăvară își revine.
24. Yucca fillamentosa – Yucca
Descriere:
Plantă perenă ornamentală de grădină, Yucca filamentosa are frunze, rigide, de culoare
verde dispuse în rozetă și tulpini solide, lignifiate, iar în vârful tulpinii se formează unul sau mai
multe grupuri de flori asem ănătoare unor clopoței. Plantă înflorește la începutul verii. Are tulpină
lemnoasă. În vârful tulpinii se formează unul sau mai multe grupuri de flori.
25. Syringa vulgaris -Liliac
Descriere:
Face parte din familia oleaceelor și este o specie care înflorește primăvara. Este
un arbust a cărui înălțime poate ajunge până la șapte metri, cu ramuri drepte și lujeri puțîn
muchiați.
Frunzele sunt ovate sau lat -ovate, la bază cordate, până la 12 centimetri lungime,
pețiol circa 2,5 cm lungime, glabre, verzi -întunecat.
Florile sunt simple sau duble, plăcut mirositoare, grupate în penicule de până la
20 cm lungime, multiflor ale, în culori diferite, de la liliachiu la alb.

26. Thuja occidentalis – Tuia
Descriere:

Dezvoltă o tulpină dreapta, cu scoarță brună roșiatică. Coroana piramidală are mai multe
ramificații cu înălțimi apropiate. Lujerii sunt comprimați având culoarea ve rde întunecat pe față
și verde palid pe dos.
Frunzele solziforme sunt așezate opus pe patru rânduri. Conurile sunt îngust ovoide de 1 –
1.5 cm lungime și au 3 -6 perechi de solzi imbricati, pieloși, scurt mucronati la vârf.
Thuja occidentalis se caracterizeaz ă printr -o mare rusticitate. Este puțîn rezistență la
secete prelungite, chiar dacă solul este fertil.
Rezistă foarte bine la ger, fum și praf. Suportă umbră.
27. Hybiscus syriacus – Zămosița de Siria
Descriere
Hibiscusul sau Zămosița de Siria, este o specie exotică originară din Asia Mică,
China și India. Această specie este rezistentă la ger și suportă seceta, nu are pretenții mari față de
sol, lastărește puternic, acesta din urmă prezentând un avantaj pentru modul de folosire din
proiectul de față. Este iubitoare de lumină dar suportă și semi -umbră. Hybiscus syriacus este o
specie decorativă prin flori și port. Are frunze caduce de 5 -12 cm lungime, verzi. Florile sunt
divers colorate (alb, roșu -violet) de diverse forme (simple sau bătute) de 6 -10 cm. Arbustul
ajunge la înălțimi de până la 2 -3 m și un diametru al plantei de 1 -1,5 m.
28. Cotoneaster horizontalis – Cotoneaster
Cotoneaster horizontalis este un arbust târâtor (are creștere mai mult pe orizontală
decât pe verticală), ale cărui ramuri pot ajunge și 1 -1.5 metri, astfel încât diametrul tufei atinge și
trei metri. Înălțimea medie este de 50 -70 centimetri. Tulpinile sunt lungi, lemnoase și ușor
curbate. Frunzele sunt mici, rotunjite, lucioase, de un verde închis,însă toamna ele capătă o
nuanță roșiatiă, făcând plantă deosebit de atractivă. Înflorește abundent în lunile mai – iunie,
florile fiind mici și de culoare roșie, roz sau albă. După ce trec florile, apar fructele, bace mici de
culoare roșie, roz sau cărămiziu, care rămân atașate de tulpini mult după sosirea iernii,
realizându -se un contrast foarte frumos între zăpadă albă și bobițele colorate.
Cotoneaster horizontalis nu are nevoie de aproape nicio atenție deosebită în afară
tăierilor de controlare a coroanei, care trebuie să aibă loc primăvară, înainte de reluarea ciclului

vegetativ. Nu are cerințe specifice de sol, dar este bine să i se asigure un sol bine drenat, eventual
un amestec de pământ de grădină și nisip. Se udă moderat, de regulă seară sau dimineața
devreme. Este rezistent la îngheț, chiar și la temperaturi cu mult sub 0șC.
29. Chaenomeles speciosa –Gutui japonez
Chaenomeles speciosa este un soi de arbust cu proveniență din Asia. Această
specie este destinată decorului în grădini private dar și pentru spațiile publice. Soiul face parte
din familia Rosaceae. Denumirea comună este Gutui Japonez. Frunzele sunt ovale și au coloritul
verde. În perioada de înflorire, arbustul este împodobit cu floricele alburii care au o formă de
pâlnie .
Gutuiul Japonez începe să înflorească primăvară, din luna martie până în aprilie.
Acest soi de arbust atinge o înălțime medie cuprinsă între 100 -150 centimetri și trebuie plantat în
zone însorite sau ușor umbrite pentru o dezvoltare armonioasă. Este rezistent în perioadele
caniculare, dar și la apariția înghețului.

30. Corylus avellana contorta – Alun creț
Descriere:
Alunul este o specie rezistență la ger, dar nu suportă seceta, prefer solurile bogate
în humus, umed -reavene, și foar te bine drenate. Suportă foarte bine tuderea care se face la
sfârșitul iernii sau primăvară (martie). Eeste o specie cu temperament de lumine, dar preferă și
locurile cu semiumbra.
Este decorativ prin fructe, Frunze și mai ales port. Ramurile s unt contorsionate și
racucite.
31. Parthenocissus tricuspidata

Descriere :
Plantă urcatoare, decorativă prin culoarea frunzelor care se schimbă în funcție de
anotimp ( verde – roșu). Ajunge până la 1 -15 m. Nu este pretențios la tipul de sol, rezistent la
climă de oraș, se folosește pentru mascarea pereților afectați. Se tunde la nevoie.Nu necesită
îngrijiri speciale (udare moderată,iar primăvară și toamna,pământul se sapă în jurul copacului;
primăvară se administrează îngrășământ chimic sau na tural).
32. Hemerocallis -Crin
Crinul este o plantă perenă de talie mijlocie cu o creștere ușoară. La maturitate
plantă poate atinge înălțimile de 30 -50 de centimetri. Perioada de înflorire este lungă. Primele
flori apar în luna iunie și înflore sc până în luna octombrie. Plantarea trebuie realizată doar în
zonele cu semi -umbră sau în locurile însorite. Crește bine în mai multe tipuri de soluri care au un
drenaj bun cu o umiditate medie.
Hemerocallis este o plantă decorativă prin port, aspect, frunze și flori. Crinul
poate oferi decoruri superbe în orice tip de grădina și în parcuri. Se plantează pe lângă clădiri,
ziduri, borduri, copaci sau în ronduri.
33. Juniperus squamata ‘Blue chip’ -Ienupăr
Descriere:
Este un ienupăr ve șnic verde, ideal pentru stancarii.Iese ușor în evidență datorită
culoarei de albastru intens.Este foarte compact cu creștere foarte lentă.La maturitate ajunge la 1.5
m diametru. Indicații speciale: nu necesită îngrijiri deosebite, tolerează orice tip de s ol.
34. Philadelphus coronaries -Iasomie
Descriere:
Iasomia (Philadelphus coronarius ) – mai des cunoscută sub numele
de Iasomie, este un arbust erect, cu lăstari pendulați în perioada înfloririi, amintind mormane
uriașe de zăpadă, datrotiă creng ilor acoperite din plin cu flori albe.

Tufișurile de Iasomie cresc pînă la 3,5 m în diametru și 3 m în înălțime. Crengile sînt
acoperite cu frunziș verde lucios.
Iasomia nu este pretențioasă față de soluri, crește pe oricare locuri bine drenate. Dar nu
suportă salinizarea solului și apele stagnante. Iasomia este rezistentă la înghețuri.

35. Pyracantha coccinea
Descriere:
Aspectul arbustului are un rol ornamental deosebit. Fructele sunt mici, sferice
susținute de un petitol lung. Pe ramuri f ructele cresc în grupuri în nuanțe aprinse de roșu –
portocaliu.Cătină ornamentală înflorește primăvară, mai ales în luna Mai. Acest arbust de talie
medie poate ajunge chiar și la o înălțime de 2 m. Frunzele au un aspect lucios, o formă de lance
și o culoare verde crud. Preferă solurile fertile, bine drenate și o amplasare în zone luminoase și
semi -umbroase
Cătină Ornamentală este un arbust decorativ prin port, aspect, frunze și flori și
fructe. Soiul creează garduri vii deosebite care oferă imagi ni spectaculoase, pline de culori în
orice tip de grădina, în special datorită fructelor în nuanțe intense de roșu.
CAPITOLUL 4
Analiză organizării proiectului
Destinația prioritară a spațiului amenajat este cea de recreere, dar și de odihnă.
Stilul folosit în amenajarea peisagistică este cel liber peisager.

4.1. organizarea șantierului
La baza amplasării șantierului de lucru pentru amenajarea spațiilor verzi va stă principiul
păstrării elementelor de vegetație existente (arbori, arbuști, etc.), a p rotejării lor cât și a selectării
exemplarelor cele mai valoroase, care vor rămâne și pe viitor.
Pentru amenajarea șantierului de lucru, la fel că în cazul șantierelor de construcții, se vor
alege și delimita pe plan și pe teren locul viitorului șantier, p recum și următoarele amplasamente:
– Sediul conducerii șantierului

– Depozitele de materiale și utilaje
– Locul stratificării arborilor și arbuștilor ( la maxim 500 m depărtare
de locul plantării definitive și în imediată apropiere a unei surse de apă)
– Locul de mocirlire (la maxim 100 depărtare de locul plantării)
– Amenajarea drumurilor provizorii de acces la dotările specificate
4.2. Planificarea lucrărilor
Se va stabili dată începerii lucrărilor, faze le cronologice ale execuției și aprovizionarea
ritmică cu materiale.
Lucrările din acest proiect, prevăzute a fi desfășurate în teren, sunt următoarele:
– Protejarea vegetației și a construcțiilor care vor rămâne
– Curățarea, degajarea și executarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare
– Nivelarea terenului
– Trasarea de axe, drumuri sau alei, stabilirea noilor amplasamente
pentru elementele utilitare și ornamentale
– Executarea îndepărtării componentelor ce nu vo r fi păstrate: tăierea
arborilor uscați, eliberarea terenului de cioturi, pietre, gunoaie
– Conservarea și/sau completarea stratului de pământ vegetal

4.3. Raportarea în teren
Modificarea terenului pentru a se realiza cotele din proiect se va fa ce prin pichetare de
nivelment. Pe spații mici se poate folosi și caroiajul.
Că prima etapă se marchează terenul, se notează cotele, se fixează liniile axelor și se trece
la omologarea rețelelor de caroiaj în teren.

4.4. Eșalonarea lucrărilor de execuție
Lucrările trebuie executate fazial, mai întâi cele subterane, apoi cele aparențe cum ar fi
așezarea stratului vegetal (30 -40 cm pentru flori), celelalte lucrări care includ material vegetal
(spre exemplu plantarea), iar în final curățenia și îndepărtarea resturilor provenite de la lucrări.

4.5. Plantarea arborilor și arbuștilor
Lucrările de plantare se execută în timpul repausului vegetativ al plantelor, astfel:

– La speciile foioase care își pierd frunzele în toamna, plantarea se face între 15
noiembrie – 15 martie.
– La speciile foioase cu frunze persistente, plantarea se face între 15 octombrie – 15
aprilie.
– La conifere, plantarea se face la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie
sau în martie – aprilie.
Dimensiunile gropilor și șanțurilor de plantare sunt:
– arbori fără balot – 100/80 cm
– arbori cu balot – 170/80 cm
– arbuști fără balot – 60/50 cm
– trandafiri – 40/30 cm
– arbuști cu balot cu <j> de 30 cm – 80/60 cm
– gard viu de arbuști foioși pe două rânduri – 60/50 cm
– gard viu de arbuști foioși pe un rând – 60/50
– gard viu de rășinoase pe un rând – 60/50 cm
– gard viu de arbuști rășinoși sau foioși persistenți pe două rânduri – 75/50 cm
– bordură de Buxus pe 2 rânduri – 40/30 cm
Tehnologia de plantare constă în:
– Săparea gropilor pentru plantare: gropile trebuie să aibă dimensiunile, în adâncime și în
diametru, cu 15 -20 cm mai mari decâ t dimensiunile balotului.

– Introducerea pământului în groapă și tasarea ușoară pentru realizarea adâncimii de
plantare, luând în calcul și tasarea naturală ulterioară plantării; astfel nivelul superior al balotului
trebuie poziționat cu 3 -5 cm deasupra so lului.
– Așezarea și călărea balotului, astfel încât plantă să fie perfect verticală.
– Introducerea pământului între pereții gropii și balot și tasarea în mai multe reprize
pentru o cât mai bună aderența.
– Ancorarea după plantare este obligatorie pentru pomii mari; în cazul plantelor de
înălțime mai mică se face tutorarea.
– Udarea este obligatorie și se face zilnic, astfel încât apă să ajungă și în interiorul
balotului; în perioadele calde se poate udă dimineață și seară. Pe terenurile cu permeabilitate
redusă, udarile se fac la 2 -3 zile.

4.6. Plantarea florilor
Depinde de calitatea solului, deoarece dezvoltarea și înflorirea la speciile florale necesită
o pregătire minuțioasă și pretențioasă.
Pregătirea terenului începe toamna prin lucrările de desfundat, mărunțit și modelare a
solului, iar primăvară după ultimele înghețuri, se va adaugă pământ vegetal în strat de circa 15 –
20 cm.
Plantarea este operațiunea prin care exemplarele tinere, anuale, bienale sau perene,
cultivate pentru flori tăiate sau pentru decorare, care își petrec vara în loc descoperit, sunt
instalate pe locurile lor unde își continuă dezvoltarea și înfloresc.
Perioada de plantare diferă de la o specie la altă, iar lucrarea de plantare se va efectua pe
vreme închisă.

4.7. Întreți nerea spațiilor verzi

Lucrarea de întreținere constă în:

 tunderea gazonului;
 aerisirea gazonului;
 tăierile necesare plantelor ornamentale și pomilor fructiferi, conducerea
lianelor;
 aplicarea de îngrășăminte, tratamentele împotriva bolilor și dăunătorilo r;
 amenajarea de diverse aranjamente florale de sezon;
 combaterea buruienilor
 irigarea