În zilele noastre, poluarea, principala consecință a dezvoltării urbane, creșterii traficului [606564]

INTRODUCERE

În zilele noastre, poluarea, principala consecință a dezvoltării urbane, creșterii traficului
rutier și a dezvoltării industriale, afectează pe zi ce trece orașul, locuitorii lui și nu în ultimul
rând, spațiul natural. Din această cauza protecția și conservarea mediului reprezintă cea mai
importantă problema a umanității. Astfel, se justifică eforturile oamenilor de pretutindeni de a
crea noi spații verzi intravilane și extravilane, dar și de a le mari pe cele existente. Frumusețea
natur ii și cadrul natural așezate cu bun gust în cadrul zonelor intravilane oferă locuitorilor
senzația de vitalitate, recreere, relaxare și chiar de siguranță printre “munții” din beton și sticlă.
Sistematizarea localităților și a zonelor turistice ori de agr ement, are drept urmare
armonizarea spațiilor verzi în perimetrele construite. După V.Sonea, urbanismul urmărește atât
amplasarea zonelor de locuit, industriale sau cu altă destinație, cât și proiectarea, amenajarea și
repartizarea spațiilor verzi atât în zonele intravilane cât și în cele periurbane.
“Spațiul verde constituie un indicator al gradului de civilizație al unui popor, situându -se
în parametrii optimi în societățile caracterizate de prosperitate” (A. Florincescu)
Omul, în primul rând, trebuie să păstreze, iar în al doilea rând să construiască ori să
refacă echilibrul biologic prin amenajarea de spații verzi corespunzătoare, deoarece perisajul
natural conține o inepuizabilă sursă de a grupa elemente sugestive care permit o senzație de
relaxare, med itație reconfortantă.
Rolul arhitectului peisager este să proiecteze “trăiri”, să creeze armonie și vitalitate, să
protejeze natură, iar eu, prin prezența lucrare, am încercat să obțîn același rezultat prin
amenajarea unei grădini individuale în localitate a Valea Lupului, Județul Iași .

CAPITOLUL I
CONDIȚII NATURALE
1.1 Așezarea geografică
Orașul Iași este situat în partea de est a României și anume în sudul Câmpiei
Deluroase a Jijiei, către contactul acestuia cu Podișul Central Moldovenesc. Orașul se extinde
în șesul larg al Văii Bahluiului și pe versanții acesteia, reprezentați prin terase fragmentate de
către văile râurilor Ciris, Țicău, Podgoria Copou și Rediu în nord și prin flancurile abrupte
ale dealurilor Miroslava, Cetățuia, Căpriță ș i Bălan în sud.
Așezarea orașului îmbină un relief variat de terase și coline ce se succed ascendent,
diferențiindu -se net de așezarea din șesul Bahluiului sau de cel al pantelor mai dulci sau mai
abrupte de versanți spre văile care diferențiază colinele. Așezarea să oferă vederi de pe
colinele din sudul orașului, total sau parțial și în general de la cote din ce în ce mai ridicate
care domină orașul și care formează o dublă ghirlandă de puncte de belvedere în imediată
apropiere de pe dealurile Bucium, Cetă țuia, Galata și Miroslava, sau mai departe de culmile
Homul Mare, Păun -Repedea; profunzime de culmile împădurite ale poienilor Barnovei și
Mogosestilor.
Caracteristic orașului este perceperea peisajului exterior de pe întreg cuprinsul sau
care este variat, de un pitoresc deosebit, că și vederile peisagiste de un farmec unic sub care
apare orașul văzut din împrejurimi. Și chiar în cadrul orașului sau de pe cornișe, de la o

colină la altă, acesta își deschide frumusețile interioare în desfășurări de silueta s au de
ansamblu care impresionează fiecare privire.
Acestora li se adaugă, sporindu -le frumusețea, luminozitatea ce împrumută orașului o
coloristică specifică.
Aceste aspecte pozitive de estetică urbană și arhitectură peisagera constituie pentru
orașul Iași una din trăsăturile cele mai caracteristice, fixându -i cu predominantă specificul.

1.2 Geologia și aclatuirea litologica
Teritoriul municipiului Iași face parte din ansamblul Podișului Moldovei, având o
alcătuire geologică relativ simplă, o mobilitate tectonică redusă și cu o structura biologică destul
de uniformă.
Așa cum arată rezultatele obținute din forajele adânci, executate în zonele Nicolina și
Socola, formațiunile geologice de până la 1931 m aparțîn la baza: precambrianului, apoi
ordovicianului și silurianului din cadrul Erei Paleozoice. Cea mai veche formațiune geologică,
mai exact – Soclul Platformei Moldovenești – se găsește în fundamentul orașului la 1121 m
adâncime și este de vârstă precambriana. Peste acest fundament se află o curvertura de depozite
transgresive, cu o grosime de cca. 518,90 m formată din gresii și șisturi argiloase.
În atenția proiectului pe care urmează să îl întocmesc, se mențîn cele mai noi depozite
care apar pe teritoriul județului și al orașului, cu grosimi de 10 -30 m, formate din nisipuri și
pietrisuri la baza, argile și loessoide la partea superioară.
La acestea se adaugă aluviunile din șesul Bahluiului și a afluientilor, argile și luturi
nisipoase de origine deluvio -coluviala.

1.3 Condiții pedologice
Din punct de v edere pedo -geologic, teritoriul județului aparține provinciei moldo –
sarmatice, care se caracterizează prin interferență tipurilor de sol est -european cu cele central –
europene. Învelișul de sol de pe teritoriul orașului este foarte mozaicat, datorită faptul ui a
diversității factorilor geografici co rol pedogenetic – climă, vegetație, relief, roci, ape freatice s.a.

Astfel pe colinele joase din nordul Bahluiului și vestul Nicolinei, predomină molisolurile,
pe coasta Bucium și pe platoul înalt Reprea: argiluvi solurile, pe restul Bahluiului și a văilor
afluientilor se află solurile de tip hidro -halomorfic, iar pe versanți cea mai mare pondere o dețîn
solurile slab dezvoltate.
Molisolurile
Reprezentate prin cernoziom, cernoziom cambic și cernoziom argiloiluvial, sunt
caracteristice pratourilor interfluviale și versanților slab înclinați din zona Câmpiei Moldovei.
Sau format în condițiile bioclimatice ale stepei și silvostepei pe luturile loessoide (local
pe marne).
Argiluvisolurile
Sunt reprezentate prin solurile cenușii, solurile brune și solurile brune luvice (podzolite).
Solurile cenușii din jurul Iașilor se caracterizează printr un conktinut mai redus de humus (2,5 –
4%), textura mijlocie și structura glomerurala, mai puțîn stabilă în orizontul superio. Solul bru n
este foarte puțîn reprezentat la tranzitul dintre solurile cenușii ale Coastei Iașului, la solurile
brun-luvice de pe platoul Repedea -Păun. Solul brun -luvic (brun podzolit) se caracterizează
printr -un grad redus de saturație în baza (55 -70%) și reacție a ccentual acidă (pH 5,3 -6), cărora li
se asociază conținutul redus de humus (2 -2,5%).
Solurile hidro -halomorfe
Au o largă extindere în spațiul orașului, ocupând cea mai mare parte din șesul Bahluiului
și din șesurile afluientilor. Formarea lor este consecin ță stratului acvifor mineralizat și apropiat
de suprafață. Sunt caracterizate prin lacoviști salinizate și lacoviști mlăștinoase.
Lacoviștile salinizate sunt net dominante, totalizând peste 80% dintre solurile hidro –
halomorfe, salinizarea lor provenind fie din sărurile depuse odată cu aluviunile fie din
acumularea secundară din apele freatice slab -moderat mineralizate.
Lacoviștile mlăștinoase sunt soluri hidromorfe carbonatate și slab până la foarte slab
salinizate, iar cu totul local având tendința de evol uție spre solonceacuri. Au apariții insulare pe
fondul celor salinizate sau bandiforme spre marginea acestora.
Solurile slab -evoluate

Sunt localizate fie pe versanți (regosolurile și erodisolurile) fie pe vai (coluviosolurile și
solurile aluvionare).
Coluviosolurile se întâlnesc în fâșii înguste și discontinui la contactul versanților cu șesul
Bahluiului sau al unor vai afluiente. Se formează în coluviile sau glacisurile coluvio -proluviale
active ori semiactive și cu drenaj vertical bun. De obicei se g ăsesc în complexe cu
cernoziomurile și cu solurile hidro -halomorfe. Sunt soluri incipiente, relativ sărace în humus și
elemente nutritive.
Solurile aluvionare au evoluat aproape în totalitate pe șesul Bahluiului în lavocisti
salinizate și mlăștinoase. Mai rar apar că soluri aluvionale tipice, predominante fiind cele molice,
gleizate și salinizate.

1.4 condiții geomorfologice
Relieful din zona orașului Iași este foarte variat, fiind alcătuit din dealuri, coline și
platouri fragmentate de numeroase vai. To ate acestea s -au format prin acțiunea de eroziune a
bahluiului și a afluientilor săi.
Principalele dealuri și coline din oraș și din împrejurimi sunt următoarele: Dealul Copou,
pe care este așezat cel mai important și cel mai vechi nucleu al orașului, Deal ul Sorogari, pe care
este așezat cartierul Tătărași – Moară de Vânt, dealul Ciricului. La sud de valea Bahluiului se
găsește dealul Miroslava – Galata pe care este amplasat cartierul Galata, dealul Cetățuia, unde se
află Mănăstirea Cetățuia, dealul Socola și dealul Căpriță la poalele cărora este așezată o parte din
cartierul Socola și Bucium.
Mai la sud sunt situate dealurile Repedea și Păun, care străjuiesc orașul și oferă condiții
bune de amenajare a spațiilor pentru agrement.
Înălțimea dealurilor din cad rul orașului și împrejurimi oscilează între 60 -400 m (dealul
Ciris -Aroneanu – 215 m, dealul Breazu – Copou – 206 m, dealul Miroslava – 186 m, dealul
Repedea până la 365 m, iar pe dealul Păun până la 400 m). Cele mai joase cote sunt situate în
șesul Bahluiu lui unde la ieșirea din oraș către est, cota este de 36 m.
Formele de relief din zona orașului Iași pot fi grupate în două mari categorii:

1-forme create prin acumulare;
2-forme create prin sculptare.
Din prima categorie fac parte:
– Șisturi aluviale ale Bahluiului și a afluientilor săi. Acestea ocupă
peste 20% din suprafață intravilanului, cel mai important fiind șesul Bahluiului care
atinge lățimi cuprinse între 1 -2 km. Materialul aluvionar este reprezentat în baza, de o
grosime de 3 -5 m prin depozite mai grosiere, cu nisipuri și lentile de prundiș bogate în
apă subterană. Peste acestea urmează depozite mai fine, groase de 5 -7 m și alcătuite din
argile cu lentile de nisipuri mai fine..
– Terase fluviale. Acestea oc upă peste 25% din suprafață
intravilanului și constituie terenurile cele mai bune pentru construcții. Ele oferă condiții
optime și pentru dezvoltarea spațiilor verzi, pe una din terase fiind situate spre exemplu:
parcul Copou.
Terasele din zona orașului Ia și, pot fi grupate, după altitudinea lor relativă în:
o terase inferioare joase – cu o treaptă de 2 -4 m altitudine relativă și
altă de 8 -10 m altitudine relativă.
o Terasă inferioară înalta – care este larg dezvoltată pe partea stânga a
Bahlu iului cu o altitudine relativă de 25 m și pe care sunt situate nucleul central al
orașului între Biblioteca Central Universitară și Palatul Culturii, cartierele
Tătărași și Abator, Fabrică de Antibiotice și o parte din cartierul Nicolina. Această
terasă es te alcătuită din luturi loessoide la suprafață iar sub acesta se găsește
complexul argilo -marnos impermeabil de vârstă sarmatică.
o Terasele superioare – au altitudini relative cuprinse între 70 -160 m,
fiind răspândite în dealurile Copou, Sorogari, Ciric, Galata și Miroslava. Ele sunt
alcătuite la partea superioară dintr o manta de luturi loessoide (10 -15 m) sub care
se găsesc nisipuri cu lentile de prundisuri (3 -5m).
– Glacisurile. Acestea sunt forme de relief care iau naștere p rin
acumularea de materiale fine, la contactul dintre diverse trepte de relief. Cele mai extinse
sunt glacineurile de la contactul sesului Bahluiului cu terasele inferioare. Unele glacineuri

se formează pe suprafață teraselor inferioare la contactul acesto ra cu abruptul terasei
imediat superioare.
În categoria reliefurilor sculptate intră versanțîi cailor Ciric, Țicău, Podgoria Copou
precum și versantul drept al văii Bahluiului ( Miroslava, Galata, Cetățuia, Căpriță, Bălan).
Acestea ocupă circa 40% din suprafață terenului și se caracterizează prin răspândirea
proceselor de alunecare și eroziune (în suprafață sau liniară -torențială). Cele mai răspândite
sunt procesele de alunecare. Ele dețîn circa 80% din suprafață ocupată de reliefurile
sculpturale și se datorează panzelor de apă care circulă sub depozitele de suprafață, la
contactul acestora cu argilele sarmatice impermeabile.
Alunecările din zona orașului Iași, creează un microrelief specific cu valuri și
monticoli de alunecare până la 3 -4 m, în spatele cărora se formează mici depresiuni unde se
poate chiar adună apă, terenul devenind supraumezit. Materialele care sunt antrenate în
alunecare, au o compoziție complexă, fiind alcătuite din luturi, nisipuri și prundiș, care
provin de la suprafețele de teras ă la care se adaugă și unele argile din strațele de baza.
Grosimea stratului alunecat variază între 1 și 8 m.
Pe terenurile cu degradări accentuate, nefiind propice pentru construcțîi, urmează să
fie extinse spații verzi, care vor trebui să fie alcătuite m ai cu seama din specii de arbori cu
sisteme radiculare adânci și foarte bine dezvoltate, pentru a contribui la stabilizarea
alunecărilor.

1.1 condițîi hidrologice
Situat în bazinul răului Bahlui, la contactul a două mari subunități geografice ale
Podișu lui Moldovei, Câmpia colinară a Moldovei și Podișul Centra Moldovenesc, teritoriul
municipiului Iași prezintă un potențial hidric variat, constituit din ape subterane (minerale sau
dulci) și din ape de suprafață (sub formă de râuri și lacuri).
1.1.1 Apele subterane
Pe teritoriul municipiului Iași sunt prezente cele două categorii de ape subterane: captive,
cu sau fără presiune, și libere.

a.apele captive sub presiune – situate la diferite adâncimi sub cota talvegului râurilor, au
fost interceptate de foarejele executate în albiile majore ale Bahluiului și ale afluientilor săi. Ele
sunt înmagazinate în depozite siluriene, badeniene și sarmatice. Aceste ape, cu caracter artezian
și cu bogat conținut în săruri dizolvate, au favorizat dezvoltarea complexu lui balnear Nicolina,
exploatarea lor putând fi extinsă
b.apele captive fără presiune – au aceleași calități și se găsesc în depozite sarmațiene. Așa
sunt cunoscute apele sulfato -sodice -magneziene de la Breazu, exploatate și valorificate înainte de
al doil ea război mondial. Apele minerale au fost descoperite și în bazinul Podgoria Copou (pe
teritoriul Grădinii Botanice), la Tomești și Galata.
c.apele libere – includ strațele acvifere freatice, cuprinse în depozitele cuaternare din
șesuri, terase, glacinuri sau de pe versanți și interfluvii sculpturale. Importantă pentru minicipiul
Iași – deși se află în afară limitelor sale – este apă de sub plăcile de gresie și călcare sarmatice
din dealurile Păun -Repedea. Rezervele de apă de aici sunt accesibile, ele aapar sub formă de
izvoare semipermanente și permanente, cele din urmă fiind în parte captate pentru alimentarea cu
apă potabilă a unor sectoare din sudul orașului.
1.5.2 apele de suprafață
O altă sursă naturală a municipiului Iași o reprezintă apele de suprafa ță cuprinse în râuri
și lacuri.
Râurile – sunt reprezentate prin cursul inferior al Bahluiului și al afluientilor săi
(Nicolina, Manta Roșie, Vamesoaia – în sud Rediu, Podgoria Copou, Cârlig, Ciric – în nord).
Râurile de pe teritoriul municipiului Iași au o alimentare pluvionala și subterană
moderată, ploile contribuind cu peste 50% la scurgerea medie anuală, iar zăpadă cu 35%.
Alimentarea subterană patcipita cu circa 15% și provine din strațele acvifere din terase, dealuri
și șesuri; permanentă acestor st rate, deci au aport scăzut, asigura scurgerea râurilor și în
perioadele lipsite de precipitațîi. Repartiția neuniformă a precipitațiilor în timpul anului se
reflectă în regimul râurilor, a căror scurgere prezintă variații mari de la un anotimp la altul și de
la an la an. Cantitatea de apă scursă pe Bahlui la intrare în orașul Iași este în medie de 3.235
m3/s. Dacă la intrarea în Iași, Bahluiul aduce 104 mil. M3/an de apă, pe teritoriul acesteia mai
primește de la afluienti încă 20 mil. M3/an.

Bahluiul își a re originea la 500 m altitudine absolută în Dealul Mare – Dudora, situat în
estul podișului Sucevei, prin care curge 25,5 km. Râurile care străbat orașul iași, au o alimentare
pluvionala și subterană moderată, ploile contribuind cu 50%, restul provenind di n alimentarea
subterană.

1.2 condițîi climatice
Climă în zona județului Iași, are un pronunțat caracter temperat -continental, integrându –
se în mod organic ansamblului condițiilor naturale ale Podișului Moldovei. În amănunt însă,
climă de aici, prezintă o seama de particularități determinate de factorii geografici și antropici,
printre care amintim situarea în aria de interferență a Câmpiei Colinare a Moldovei cu Podișul
Central Moldovenesc, caracterele locale ale reliefului, cu diferența de altitudine, f ragmentare,
orientare față de razele solare, de masele de aer umed ori uscat, natură suprafeței subadiacente
(clădită, necladita, acoperită cu vegetație, zăpadă, apă, etc.), de poluarea atmosferei.
1.2.1 temperatura aerului
Temperatura aerului este un element climatic care redă cel mai bine influienta factorilor
climatogeni și în primul rând a radiației solare.
Temperatura medie multianuală pentru zona Iași este …………. minimă ………în ianuarie,
maximă ……. în iulie. Temperatura maximă ab solută a fost de 40,2 GRADE C (27 iulie 1909), iar
minimă absolută de -30 GRADE C (ianuarie 1997). Amplitudinea temperaturilor atinge valori
mari (70 GRADE), determinată de valorile maxime absolute din iulie și minime absolute din
ianuarie.

Tabel 1
Factorii care caracterizează regimul termic la Iași (media pe 50 ani)

Obișnuit, în zona Iași, primul îngheț se produce între 10 -20 octombrie, iar ultimul între
12-18 mai. Depășirea temperaturilor de 0 Grade C are loc în jurul datei de 25 -28 februarie, ia r
coborârea temperaturii sub această valoare între 1 -5 decembrie.

Temperaturile de peste 5 grade C încep după 15 -16 martie și durează până aproape de 5 –
10 noiembrie, iar celece înregistrează peste 10 grade C încep după 25 -31 martie și țîn până la 15 –
20 oct ombrie.

Table 2
Temperatura medie a aerului la Iași în perioada ………. ( grade C)
Suma gradelor de temperatura activă este de peste 3000 grade C, zilele de vara cu
maximă de 25 grade C sunt în număr de 90 -95, iar cele cu temperaturi ce depășesc 30 gr ade C
sunt de 29 -30 pe an.

Tabel 3
Temperatura aerului în perioada ………………. la iași (grade C)

1.2.2 umiditatea aerului
Umiditatea relativă a aerului este mărimea care variază invers proporțional cu
temperatura și se caracterizează pri ntr o valoare multianuală relativ redusă (70%) și o aplitudine
medie mare (24%) specifică regimurilor cu climat occidental. Cele mai mari valori medii lunare
se apropie de 90% (82% în decembrie) iar cele mai joase ajung până la 62% (aprilie, mai).
Acest de ficit de umezeală din timpul primăverii, identificat uneori și vara, afectează
negativ nu numai vegetația (prin aceea că intensifica evapo -transpirația, frânează formarea
presipitatiilor și deci creează condițîi de apariție a fenomenului de seceta meteorol ogică și apoi
pedologică), ci și gradul de impurificare al atmosferei, în special al atmosferei urbane, poluarea
cu praf luând în aceste stări de vreme, proporții însemnate, de asemenea și frecvența mare a
zilelor cu umiditate relativ mare, specifică anoti mpului rece, reprezintă un aspect negativ al
climei minicipiului Iași, influiențând starea de sănătate a populației.

Tabel 4

Umezeală relativă a aerului la Iași în anii ………………. (%)

1.2.3 nebulozitatea
Nebulozitatea este legată de umi ditatea aerului și de influienta factorilor dinamici și
geografici, îi este specifică o distribuție în timp și spațiu analogă umidității. S -a constatat că
valorile medii lunare ale nebulozitatii la Iași sunt cuprinse între 7,8 (februarie) și 5,1 (august).
Acest regim anual al nebulozitatii cu valori ridicate la sfârșitul și începutul toamnei își
găsește exxplicatia în activitatea ciclonică frontală dintre Marea Mediterana în timpul iernii și
respectiv a celei anticiclonice din lunile august – septembrie. R egimul nebulozitatii anuale poate
fi corelat și cu regimul de temperatura al aerului sau mai bine spus cu cel al duratei de strălucire
a soarelui pe cer, cu care variază fie direct fie invers proporțional. La valori mai mari ale
nebulozitatii din sezonul r ece al anului, corespund valori ridicate ale duratei de strălucire a
soarelui.
1.2.4 precipitațiile
Situat la o mare distanță de ocean, în partea extrem sud -estică a Câmpiei Moldovei,
teritoriul municipiului Iași primește cantități medii anuale de p recipitațîi de valori moderate.
Precipitațiile medii anuale în ecosistemul agricol Iași sunt de circa 529 mm (medie
multianuală dată de stația meteorologică Iași).
Lunile cele mai ploioase sunt: mari, iunie, iulie și august.
Precipitații reduse cantitativ cad în lunile: ianuarie, februarie, martie, noiembrie și
decembrie.

Tabel 5
Precipitațiile medii la Iași în perioada …………………… (mm)

Repartizarea precipitațiilor este neuniformă și se diferențiază în funcție de anotimp:

– primăvară – 20-27%
– vara – 31-42%
– toamna – 17-29%
– iarnă – 13-22%
O bună parte din precipitațiile din zona orașului Iași cad sub formă de zăpadă. Numărul
mediu al zilelor cu ninsoare este de 26 pe an, iar durata medie a zilelor cu zăpadă este de 57.
Grosimea medie a stratului de zăpadă este uneori de peste 50 cm. În afară precipitațiilor sub
formă de ploaie și ninsoare, mai prezintă interes, din punct de vedere științific și practic, și alte
produse ale condensării sau sublimării vaporilor de apă că: lapoviță, poleiul, chiciură, brumă –
fenomene care alături de ceață și viscol completează tabloul general al condițiilor.

1.6.5. regimul eolian
În timpul iernii, dinamică armosferica se caracterizează prin preponderență vânturilor
dinspre N -V și N, ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s. Vara, vânturile au dispoziție S și S -E și o
viteză de 2,1 m/s.
Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s, au o frecvența de 78% activând puternic
evaporarea ap ei din sol.
În general frecvența maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului.
Aceste vânturi de origine continentală atrag după ele ierni în general friguroase, în special pentru
lunile ianuarie și februarie.
Calmul atmosferic reprez intă 26,6% și se înregistrează în luna iulie.
Primăvară cunoaște cea mai sporită frecvența a vânturilor care bat din toate direcțiile,
ceea ce diminuează procesul de calm atmosferic.
Toamna, când în estul țării începe să se simtă înfluienta ciclonului sibe rian, se
înregistrează o evidență scădere a frecvenței vânturilor dinspre N -V.

În peste 50 de zile din an viteză vântului depășește 16 m/s, iar în cel puțîn 5 zile din an
viteză are cel puțîn 22 m/s. Cea mai mare viteză a vântului a fost atinsă în anul 196 6, 40 m/s –
vânt însoțit de furtună de nisip.
Iarnă deși viteză vânturilor este mai redusă, se manifeste destul de activ crivățul, care
bate din estul europei producând frig și viscole puternice.
În decursul anului, direcțiile predominante ale vântului se mențîn în general aceleași,
numai frecvența lor oscilează puțîn.
Tabel 6
Frecvența și viteză vânturilor

1.6.6 vegetația
Vegetația are caracter predominant de silvo -stepă, însă datorită reliefului accidentat și
diferenței apreciabile de altitudine între nivelul inferior al văilor (cca. 40 m pe șesul Bahluiului)
și nivelul superior al dealurilor dominante (dealul Breazu – 206 m, dealul Repedea – 356 m,
dealul Păun – 404 m) are o dispoziție etajată: stepă, silvostepa și pădure. În strânsă concordanță
cu etajarea climei și a solurilor, silvostepa rămâne reprezentativă.
Teritoriul Iașului și împrejurimile se includ în provincia ponto -sarmativa, la contactul
acesteia cu provincia central – europeană est – carpatica (reprezentată aici de masivul forestier
(Repedea – Barnova) ambele provincii făcând parte din regiunea euro -siberiană.

Etajul de stepă – este prezent numai la nivelul cel mai coborât al reliefului, sub 70 m
altitudine. Enclave stepice se găsesc încă și mai sus pe varsantii sudici și estici car e sunt supuși
insolatiei. Vegetația de stepă este în general sărăcăcioasă, degradată și rudelarizata, prin pășunat
și activități umane. Pe alocuri pot fi întâlnite speciile caracteristice: stepă lessingiana, stepă
joanis, pirul crestat – agropyrum cristatu m, păiușul – festuca vallesiaca, festuca preudovina, etc.

Silvostepa – se constituie dintr -un etaj mijlociu, cel mai extins și specific pentru Iași,
acoperind toate formele de relief între 70 -200 m. Ea aparține districtului nordic al silvostepei

Podișulu i Moldovenesc, păstrând aceleași elemente ierboase, dar îmbogățite în special cu
elemente xeromezofile și pâlcuri de pădure.

Pâlcurile de pădure (sleauri) de silvostepa – Breazu, Rediu, Aroneanu, Uricani, Bucium,
Vladiceni – sunt alcătuite în principat d in gorun (quercus petraea) și stejar (quercus robur),
alături de care vegetează frecvent: teiul (tilia tomentosa, tilia cordată), jugastrul (acer campestre),
arțarul (acer platanoides), arțarul tataresc (acer tataricum), carpenul (carpinus betulus), frasin ul
(fraxinus excelsior), ulmul de câmp (ulmus foliacea), etc. Spre periferia acestor păduri sunt
reprezentați arbuștii: cornul (cornus mas), sângerul (cornus sanguinea), darmozul (viburnum
lantana), lemnul câinesc (ligustrum vulgare), alunul (corylus avell ana), etc.
Aproape nelipsite sunt: iederă (hedara helix) și curpanul (clematis vitalba).
În componentă stratului ierbos vom găși: firuța de pădure (poa nemoralis), golomatul
(dactylis glomerata), șopârliță (veronica chamaedrys), urzică moartă ( lamium macu latum),
untisorul (ranunculus ficaria) și altele, alături de binecunoscutele flori de primăvară: ghiocelul
(galantis nivalis), toporasul (viola odorata), vioreaua (scilla bifolia), brebenelul (corydalis solidă)
etc.

etajul forestier este cantonat pe masi vul deluros repedea – păun din sudul
orașului, la altitudinea de peste 200 m – 250 m, și corespunde subetajelor cvercineelor
și fagului, ambele "carpinizate" și "teizate".
subetajul cvercineelor extins la altitudini între 200 (250 m) și 300 (350 m), pe
soluri cenușii – brune argiloluviale, este format din păduri și fragmente de păduri de
tipul sleaurilor de deal, în care stejarul, gorunul, carpenul se asociază frecvent cu teiul,
arțarul, jugastrul, frasinul, ulmul și diverși arbuști cu bogată flora ierboasă de "mull".
subetajul fagului urmează la peste 300 – 350 m predominant pe solurile brune
luvice (podzolite) și este format din fageto -carpinete, fageto -gorunete și fagete
caracteristice limitei inferioare acestui etaj.
în afară omniprezenței fagului (fagus silvatica, inclusiv ssp. moesiaca) și a celorlalte
esențe de baza: carpen, gorun, tei, la formarea pădurilor acestui subetaj mai participa:

arțarul. frasinul, ulmul de munte (ulmus montană),
paltinul (acer pseudoplatan us), scornful (sorbus torminalis), cireșul (cerasus avium), plopul
tremurător (populus tremula) s.a. arbuștii au o prezența redusă, iar flora ierboasă este
caracteristică mull -ului moderat acid.
1.7. arborii ocrotiți
în perimetrul și împrejurimile orașului , există numeroși arbori care atrag atenția. fie
prin vârstă lor înaintată sau și prin înfățișarea lor monumentală, fie prin raritatea lor în flora țării
noastre sau prin semnificația lor cultural -istorică, motiv pentru care sunt puși sub ocrotire.
mențion ăm în acest sens:
·teiul lui eminescu (tilia tomentosa) – din grădina copou, cca
150 de ani.
·plopii (populus albă) – de la bucium, 29 exemplare, cca
300 de ani.
·teii (tilia cordată) – de la rediu tătar, 3 exemplare, cca
250 de ani.
·cladastris lutea – din grădina botanică veche (universitate).
·tisa (taxus baccata) – din stradă pinului nr.l, 8 exemplare.
·castanii (aesculus hippocastanum) – din grădina botanică veche
(universitate), 2 exemplare, cca 150 de ani.
·părul lui ibrăileanu – din stradă flam ura roșie, cca 150 de ani.
·gorunii (quercus petrea) – de la cantonul florescu poieni, 12
exemplare, cca 300 de ani.
·stejarii (quercus robur) – de la muzeul de istorie naturală, cca
250 de ani.
·stejarul (quercus robur) – din stradă sf. anastasie, cca 300 de ani.
·ginkgo biloba – din grădina botanică veche.
sub regim de ocrotire se află și plante ierboase că:

·stanjenelul de stepă (iris brandzae), precum și toți arborii seculari
aflați pe marginea drumului, în parcurile urbane și rurale pe proprietățile
de stat și particulare.
·laleaua pestriță (fritillaria meteogris)
·papucul doamnei (cypripedium calceolus).