În zilele însorite de vară, dacă stăm în fața unui stup de albine, putem observa, cu admirație, organizarea impecabilă a activității fiecărei… [311080]

[anonimizat], [anonimizat], organizarea impecabilă a [anonimizat]. După circa 12-16 [anonimizat], [anonimizat].
 După o [anonimizat] o gamă largă de produse: miere, propolis, păstură, ceară, polen, venin și lăptișor de matcă.

Astăzi urmărim să prezentăm propolisul ca un produs de o [anonimizat].

Propolisul, numit și „clei de albine“ sau „penicilină românească“, este un produs apicol extrem de prețios. [anonimizat], lipicioase, [anonimizat], cu aromă plăcută de rășină și balsamuri. Este prelucrat de albinele lucrătoare după colectarea unor produse biologice din cel puțin 20 de specii de arbori care produc secreții rășinoase și anume din mugurii unor copaci (plop, mesteacăn, arin, castan, fag, frasin, pin, brad), [anonimizat] (salcie, prun). [anonimizat], ceară și alți compuși biochimici.
[anonimizat] a propolisului diferă în funcție de speciile vegetale de pe care s-au colectat materiile prime. [anonimizat] 20 °C , când produsul finit devine plastic.

[anonimizat] o cantitate de 100-400 [anonimizat]. Lucrarea constă din răzuirea de pe pereții stupului a [anonimizat], sub forma unor bulgărași sau ca tinctură alcoolizată.

Efectele tămăduitoare ale propolisului au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. [anonimizat], asigurând păstrarea nealterată a mumiilor de-a lungul mileniilor. [anonimizat] o „purificare a cerii“ și îl recomanda ca remediu pentru contuzii și plăgi supurânde.

Treptat, preparatul a [anonimizat], fiind păstrate în secret.

1.Istoria apiculturii

Apicultura (din lat. apis care înseamnă albină) este o ramură a [anonimizat] a sporirii producției de semințe la plantele agricole entomofile. [anonimizat], iar prin acțiunea de polenizare încrucișată a plantelor entomofile asigură însemnate sporuri de producție la multe culturi agricole.

[anonimizat] a vânat cuiburile de albine sălbatice și le-a luat mierea. Apicultorii au folosit stupii și au recoltat miere de la ei cu cel puțin 4500 de ani în urmă. Pe parcursul ultimelor decenii (din anii 1800 până în prezent), [anonimizat] a [anonimizat].

Se presupune că primii oameni au luat miere de la albine din cuiburile construite în copaci sau în alte locuri. Colectarea de miere din cuiburi sălbatice se efectuează până în prezent, cu excepția regiunilor unde a fost înlocuită total de apicultură. Erau vânate cuiburile de albine melifere (Apis) și speciile mari de albine care nu înțeapă (Meliponinae). Nu numai omul a fost un vânător al cuiburilor de albine, ci și unele mamifere ca cimpanzeii care au fost observați folosindu-și mâinile sau bețe pe care le introduceau în cuib pentru a le scoate unse cu miere.

Cea mai veche dovadă arheologică asupra vânatului albinelor melifere (Apis mellifera) este un desen de pe o piatră din epoca mezolitică care a fost găsit în estul Spaniei și datează din perioada 5000 î. Hr. Desenul fost folosit ca simbol al celui de-al 18-lea Congres Internațional de Apicultură de la Madrid din 1961 și a apărut în numeroase reviste și cărți apicole. Persoana reprezentată, în general considerată a fi o femeie, ia miere dintr-o grotă situată în fața unei stânci. Nu există dovezi asupra existenței unei surse de fum sau a unei îmbrăcăminți de protecție.

Alte picturi pe stâncă realizate înaintea erei noastre în India și Africa de Sud arată fapul că vânătoarea de miere sau chiar apicultura a fost o activitate organizată care implica alcătuirea de echipe de bărbați și femei.

Înainte ca apicultura în păduri să fie practicată, prin anii 2500 î.Hr., în Egiptul Antic se practica o apicultură avansată. Primele reprezentări datează din 2450 î.Hr. și apar într-o scenă care a format o parte a unui basorelief al unui templu al soarelui, de lângă Nilul inferior. Cele mai bune dovezi ale existenței apiculturii în lumea antică, provin din mormintele egiptene. Există scene, puține la număr, în care pot fi observate mierea din faguri și stupii, care documentează ce s-a întâmplat în acele timpuri. Stupii egipteni folosiți cu câteva mii de ani în urmă erau cilindrici și nu difereau foarte mult de cei găsiți în ținuturi mai izolate ale țării, în zilele noastre.

Cele mai recente dovezi scrise despre apicultura cu stupi datează din perioada 1500 î. Hr., iar câteva dintre ele au fost ilustrate de Neufeld, E. (1979) în lucrarea Apiculture in ancient Palestine (early and middle Iron Age) within the framework of the ancient Near East. Ele formează o parte a unui cod de legi hittite, inscripționate pe tăblițe de lut găsite în câmpia Anatoliei, la 1000 de km de nordul Egiptului. Legile reglementau amenzile care trebuiau plătite de un hoț care fura stupi goi sau ocupați. Stupii tradiționali utilizați în prezent în Anatolia sunt încă cilindri orizontali.

În perioada anilor 1600 – 1700 științele au cunoscut o dezvoltare considerabilă, iar în domeniul apiculturii progresele au fost făcute între anii1568 și 1792, în special în domeniul biologiei. În 1800 se cunoșteau deja realități de bază despre comportamenul, anatomia și fiziologia albinei europene, Apis mellifera. Substanțele produse de albine erau diferențiate de cele colectate de ele: puietul și ceara erau produse în stup; nectarul, polenul și propolisul erau produse de plante și colectate de la ele de albine. Adesea cunoștințele nu erau răspândite în afaraEuropei sau în afara locului unde erau descoperite, de aceea se întâmpla ca aceeași descoperire să fie făcută mai târziu într-o altă parte a lumii. În general noile cunoștințe erau teoretice, iar dezvoltarea majoră în apicultura practică a început în jurul anului 1850 în America de Nord.

Lorenzo Langstroth (1810-1895)

Progresul practic a fost făcut în anul 1851 de către reverendul L.L. Langstroth din Philadelphia care a încorporat rame mobile în cutii stratificate. Principiul după care a fost construit stupul cu rame mobile a fost descoperirea spațiului albinei, un loc pe care albinele îl folosesc ca pe un coridor. Teoretic, acest spațiu este de 6 până la 10 mm, iar practic este de obicei de 8 mm. Reverendul Langstroth nu și-a revendicat invenția, el a fost doar cel care a identificat nevoia spațiului albinei, atunci când a creat stupul practic, cu rame mobile. Stupii cu rame mobile au fost inventați înainte de anul 1852, când stupul Langstroth a fost patentat, însă aceștia nu erau practici, deoarece erau fie prea complicați, fie prea scumpi.

1.1 Apicultura în România

Apicultura în România sau stupăritul este unul din sectoarele agriculturii cu cele mai vechi tradiții. Tracii și dacii, strămoși ai poporului român, se ocupau cu creșterea albinelor de la care obțineau miere, ceară și alte produse apicole.

Astfel, Herodot menționează (secolul al V-lea î.Hr.) mulțimea albinelor la nordul Dunării, aceasta fiind prima atestare documentară a apiculturii pe teritoriul României. De asemenea, există numeroase alte izvoare istorice, descoperiri arheologice, surse folclorice care atestă continuitatea apiculturii în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Apicultura, ca ramură a agriculturii este o activitate benefică prin faptul că albinele au o contribuție importantă la creșterea recoltelor prin polenizare.

Cercetările arheologice au demonstrat existența prisăcarilor încă din timpuri străvechi. Lucru firesc, dacă ne gândim că albinele produceau multă miere și ceară, dispunând și de o bogată floră meliferă din păduri , fânețe și poieni. Afirmația apare și în lucrarea Anabassis a marelui istoric grec Xenofon (430-355 a.Hr.) care a scris: „… hrana geților constă în primul rând din miere, legume, lapte simplu sau preparat, și foarte puțină carne , căci credința în Zamolxes îi oprea”.

Academicianul V. Pârvan, arheolog și specialist în istoria antică, referindu-se la perioada evenimentelor de după anul 1000, menționa felul cum a înflorit comerțul: „De la Marea Neagră și de la Adriatică până la Marea Nordului și până la Marea Baltică, traficul este neîntrerupt”. În acest context schimburile de mărfuri se făceau activ și se presupune că și produsele apicole dacice aveau mare căutare. Cercetând documentele vremurilor trecute, B. P. Hajdeu în lucrarea Istorie critică menționează că locuitorii din Valea Mureșului aprovizionau cu miere și ceară multe sate din Europa. Nicolae Iorga în lucrarea Coloniile grecești din Dobrogea , vol. 1, scrie că schimbul de grâne miere și ceară cu Asia, era foarte activ. Alexandru Xenopol , în Istoria românilor scrie: „… dacii se îndeletniceau cu agricultura, creșterea vitelor și cu cea a albinelor ”. „… dacii, în toamnă, coborau la mare pentru exportul belșugului holdelor, a mierii și a cerii albinelor”.

Dovezi istorice cu privire la istoria albinăritului în țara noastră le aflăm și in arhiva moldovenească din care spicuim: Hrisovul de la Suceava, emis în 1400 de Alexandru cel Bun , care face o convenție comercială cu negustorii cerari din Pocuția , cărora le îngăduise să colecteze ceara din Moldova, cu condiția ca la vama din Bacău să dea câte o piatră de ceară , adică un sloi cu o greutate de 3,870 kg, denumit și „camănă”, plată în natură, impusă de circulația cerii în Moldova. Prin alt hrisov, emis la 8 octombrie 1408, Alexandru cel Bun schimbă taxa în natură prin plata în bani , obligând pe colectorii de ceară să dea la cele 13 vămi existente, taxa în bani, și anume: „…ceara din Muntenia sau cea din Brașov, nu este slobodă și vor da vamă pentru o piatră de ceară, un groș , iar la descărcare, la Suceava , de fiecare piatră de ceară un groș , iar la Siret o piatră de ceară un groș ”. Ultimul popas al cerii la Siret este explicat prin faptul că acolo se centraliza ceara colectată și acolo se preparau sloiurile, prin presare în ateliere specializate, proprietate domnească.

În Moldova , ajutat de vecinul său Vlad Țepeș, se urcă în scaunul domnesc un tânăr de numai 20 de ani , Ștefan cel Mare . Acesta dădea urice în plin divan. Un important uric cu specific apicol este cel dat la 3 aprilie 1488, prin care domnul dăruiește mânăstirii Putna „… venitul său drept, toate presele de ceară de la târgul nostru Siret și 6 voștinari de la Târgul Siret și propriile noastre mori de la Siret și stadița Jicov”. Potrivit vechilor cronici moldovene, zidirea mânăstirii, ctitorie a lui Ș tefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare si fortificațiile au fost terminate în 1481.

În provinciile românești de dincolo de munți acțiunea de încurajare și sprijinire a apicultorilor a început abia în secolul al XVIII-lea. Astfel în anul 1767, Maria Tereza, înființează la Viena, prima școală de apicultură , unde în mod gratuit se pregăteau cadre calificate. La aceste cursuri au participat și numeroși apicultori din Bucovina, din Ardeal și Banat. În 1775 cancelaria imperială emite o patentă (un fel de decret) pentru sprijinirea și încurajarea apiculturii prin scutiri de dări și alte privilegii favorabile dezvoltării apiculturii . Maria Tereza (n. 13 mai 1717 , Viena – d. 29 noiembrie 1780 , Viena ) , din Casa de Habsburg Domnie: 20 0ctombrie 1740-29 noiembrie 1780.

În nordul Moldovei existau cele mai mari topitorii de ceară, pentru întreaga provincie, înființate încă din 1404, pe timpul voievodului Alexandru cel Bun . Ceara verde, aromată, din această zonă era apreciată în comerțul cu Viena , fiind considerată ca o specialitate a stuparilor din partea locului. Marele cărturar Dimitrie Cantemir precizează în lucrarea sa Descrierea Moldovei , că ceara verde aromată este o combinație de ceară cu propolis. Din datele furnizate de documentele epocii putem deduce că în secolul al XVIII-lea numărul stupilor din Moldova și Țara Românească era de peste un milion . O statistică din anul 1763 menționează că Moldova avea la acea dată 670 . 000 de stupi.

La Triest era locul de întâlnire al negustorilor de ceară din Asia Mică, Polonia, Rusia, Principatele Române etc. Prețul se stabilea în funcție de sosirea cerii moldovenești, a cărei calitate și parfum servea ca etalon pentru ceara din alte țări. În notele de călătorie ale abatelui italian Domenico Zanelli se menționa „… ceara românească are mare trecere în portul Triestului și e atât de abundentă încât pe fiecare an se pune în comerț 400.000 kg . De asemenea consulul francez la Ioanina, Parqueville, scria că se cumpărau 338.700 kg de ceară provenind din Moldova, Țara Românească și Bosnia, de unde se aducea pe caravane. Numeroase documente despre comerțul ce se făcea cu străinătatea, arăta că, mulți negustori de origine română erau angajați în afaceri având ca obiect mierea și ceara care se expediau la Veneția, Viena, Lemberg, Țarigrad, Triest, Ioanina ș.a.

În România au existat și există condiții naturale favorabile apiculturii și resurse melifere însemnate. Numeroase localități din România au primit denumiri legate de această activitate:  Stupărei,  Stupina,  Stupini,  Stupinii Prejmerului, Știubei, Știubieni, Prisaca, Prisaca Dornei,Prisăcina, Prisăcani, Prisăceaua, Priseaca, Prisecani, Albina,  Albinari.

2.Produsele apicole

2.1 Mierea

Mierea a fost încă din antichitate cel mai important produs obținut de la stupi sau de la albinele sălbatice. În antichitate mierea era utilizată în special în medicină și a fost unul dintre cele mai populare „medicamente” în Egiptul Antic, fiind menționată de peste 500 de ori în 900 de rețete și a fost un ingredient comun în medicina medievală. Mierea era adesea singura substanță disponibilă care putea face ca celelalte ingrediente acceptabile ca gust. În Europa mierea era utilizată ca medicament, ca hrană și ca îndulcitor: era mai ieftină decât zahărul până în anii 1700 sau mai târziu. Prima carte despre miere, The virtues of honey in preventing many of the worst disorders a fost scrisă de Sir John Hill și publicată în 1759 în Anglia. Mierea reprezintă un aliment deosebit de plăcut, hrănitor, cu mare valoare biologică și calorică (3 150 kcal), ușor asimilabil, iar datorită conținutului său în inhibină, posedă reale proprietăți bactericide.

Albinele recolteaza de la plante nectarul sau seva pentru miere, iar rasinile pentru propolis si le folosesc in cuibul lor, pentru curatenie si sanatate.

Tipurile de miere : mierea monoflora si mierea poliflora,  Mierea de salcam, Mierea de tei , Mierea de mana, Mierea de cimbrisor, Mierea de rapita, Mierea de castan, Mierea de zmeur, Mierea de brad, Mierea de floarea-soarelui, Mierea de coriandru, Mierea de menta.

2.2 Ceara

Faguri de ceară

Ceara este produsul apicol cel mai ușor de transportat și manipulat, deoarece nu se deteriorează și nu necesită stocarea în recipiente speciale. Este un produs ce servește ca materie primă pentru numeroase industrii (peste 40). În antichitate și în Evul Mediu, ceara era folosită pentru plata tributului sau a altor taxe și era un articol comercial, deoarece putea fi utilizat în mai multe scopuri: pentru turnarea metalelor, modelare, impermeabilitate, ca adeziv, ca o componentă a unor alifii, pentru cosmetică, lumânări și alte surse de lumină. În Europa și în regiunile cu tradiție creștină, biserica avea nevoie de cantități însemnate de ceară pentru lumânări, motivul utilizării acesteia fiind virginitatea albinelor. În perioada anilor 1200 un cod galic, Cymraeg, dădea și motivul utilizării cerii în biserică:

The origin of Bees is from Paradise, and on account of the sin man they came hence, and God conferred his blessing upon them, and therefore the mass cannot be said without the wax („Originea albinelor este din paradis, ele au venit din cauza păcatului omului, iar Dumnezeu le-a binecuvântat și de aceea slujba nu poate fi rostită fără ceară”).

În ultima sută de ani piața mondială a cerii a scăzut considerabil, deoarece mierea se extrage prin centrifugare, iar fagurii se pot refolosi mai mulți ani. Astfel se pot obține producții de miere mai mari, iar producția de ceară reprezintă doar până la 2% din produsele stupului. O proporție considerabilă de ceară produsă se reîntoarce în industria apicolă care o prelucrează în forma fagurilor artificiali.

2.3 Lăptișor de matcă

Multa vreme, oamenii care nu erau familiarizati cu produsele albinelor credeau ca laptisorul de matca este faurit de matca stupului. Adevarul este pe dos: laptisorul este facut de albine pentru regina lor. Cele mai tinere zburatoare din stup, cele mai pure, numite si doici, il produc in glandele lor hipo-faringiene. Este ca si laptele de mama pentru sugar. In stup, cu laptisorul de matca sunt hranite toate larvele, pana la varsta de 3 zile, dupa care vor manca, atat cat traiesc, doar miere si polen. O singura exceptie exista de la aceasta regula: larva de matca. Ea continua sa primeasca laptisor, care constituie hrana reginei, pe toata durata vietii ei.

Laptisorul nutritiv, antiviral, antibiotic cu spectru larg, creste durata vietii prin ameliorarea calitãtii multiplicãrii celulare, creste pofta de mâncare, anabolizant natural, afrodisiac , energizant, vitaminizant, antidepresiv, scade nivelul tri-iodo-tironinei, stimuleazã secretia gonadotrofinelor, creste secretia de luteinã si progesteron, stimuleazã glandele suprarenale, creste cortizolemia, creste testosteronemia, micsoreazã mãrimea prostatei si testiculelor, scade greutatea ficatului, creste raportul albumine/globuline, scade activitatea adenozintrifosfatazei, creste consumul de oxigen, antiinflamator, depurativ, scade greutatea rinichilor, creste greutatea globalã a corpului, vasodilatator, antiaterosclerotic, hematopoietic (eritrocite, leucocite, trombocite), imunoreglator, scade multiplicarea tumorilor cu crestere lentã, normalizeazã secretia de sebum a glandelor sebacee, stimuleazã regenerarea celulelor epiteliale, antibacterian si antiviral local (cosmeticã, dermatologie).

2.4. Polenul

Polenul de albine este considerat unul dintre cei mai sanatosi nutrienti pe care natura ii poate pune la dispozitie. Este utilizat de mii de ani ca supliment nutritional, medicament, revigorant, iar majoritatea nutritionistilor vorbesc de el ca de un adevarat miracol pentru mentinerea tineretii si vitalitatii, pentru stimularea organsimului sa lupte impotriva bolilor si pentru conferirea unei stari de bine general.

In polen se gasesc toti micronutrientii atat de importanti pentru sanatate care lipsesc, de regula, din alimentele moderne, datorita supraprocesarii lor. In polenul crud sunt prezente atat vitamine lipo-solubile (A, cu carotenoizi numerosi, D, E, K), cat si vitamine hidro-solubile (C, B1, B2, B3, B5, B6, B12). Toate mineralele prezente in corpul omenesc sunt prezente si in polen; intre ele sunt de mentionat fierul, calciul, zincul, magneziul, seleniul, fosforul. De asemenea, contine enzime si pro-enzime. Un organism care are orice carenta de micronutrienti si-o poate compensa din polen. Si diabeticii pot lua polen, desi acesta contine si glucide (in medie 20-30%). S-a demonstrat ca administrarea a 2-3 lingurite de polen pe zi, la diabetici, ajuta la obtinerea si intretinerea unui nivel glucidic mai bun, la reglarea tuturor functiilor corpului si obtinerea unei stari generale de bine.

Polenul reduce productia de histamine, neutralizand multe alergii. Prezenta complexului de vitamine B in polen, mareste longevitatea si ajuta in eliminarea acneelor. Este benefic si in simtomele diabetului tip II restaurand mineralele si luptand impotriva deficientelor metabolice. Polenul ajuta organismul in anemii, constipatie, colici, sinuzite, astm si bronsite.

2.5 Veninul de albine

Veninul de albine este un lichid produs de albine în glande speciale și depozitat în punga de venin lichid pe care îl elimină cu acul cu vezică cu tot când sunt în pericol. Este posibil să existe diferențe în privința calității veninului în funcție de alimentație, vârstă, sezon, rasă.

Veninul de albine este o substanță organică foarte complexă, formată din proteine toxice, lipide, acizi organici, uleiuri volatile, săruri minerale și apă. Este un lichid incolor, dens, ușor solubil în apa. Se solidifică în 20 de minute în contact cu aerul.

Antireumatic natural:

S-a dovedit că veninul albinelor are proprietăți antireumatice puternice. Acțiunea terapeutică a veninului se datorează conținutului de melitină, o substanță cu proprietăți antiinflamatoare. Melitina stimulează secreția de către organism a unui hormon antiinflamator, cortizolul. În același timp, melitina are proprietăți antibacteriene, stimulează producerea de anticorpi și imunitatea organismului, îmbunătățește microcirculația. Tratamentul cu venin de albine este eficient în afecțiunile osteoarticulare, atât în formele acute (artrite, osteoartrite), cât și în formele degenerative (artroze). 
Tratamentul cu venin de albine este poate chiar mai vechi și mai faimos decât tratamentul cu miere, în afecțiuni reumatice, maladii chirurgicale ale vaselor periferice, infiltrații inflamatorii nepurulente, astm bronșic, în hipertensiune arterială, hipertiroidiile fără visceralizare, fără complicații cardiace. 
Cele mai bune rezultate se obțin însă în tratamentul bolilor neurologice (nevrite, nevralgii, miozite). Mai putem observa rezultatele interesante pentru tratamentul nevrozelor climacteriale (de menopauza), în boli infecțioase .

2.6 Pastura

Pastura sau « painea albinelor » este un produs apicol mai putin cunoscut de catre consumatori, insa cu proprietati mult mai ridicate fata de polen.
Polenul proaspat recoltat de albine este descarcat in celulele fagurilor din cuib. Acolo albinele tinere maruntesc polenul si ii adauga o serie de enzime, dupa care este tasat pana cand celulele sunt umplute aproximativ 2/3. Peste acest amestec albinele adauga un strat de miere si unul de ceara.
Sub influenta conditiilor de umiditate si caldura din stup, stimulat de enzimele cu care este imbogatit polenul, are loc un proces de fermentatie ce dureaza aproximativ 3 luni de zile(in trei etape), dupa care rezulta pastura.

Actiunea terapeutica a pasturii

Principalele indicatii terapeutice ale pasturii :
* Tratarea afectiunilor tubului digestiv (se administreaza cate 10 grame/zi)
* Tratarea anemiei care pote fi vindecata printr-o cura cu pastura de 90 de zile (cate 10- 15 grame/zi).
* Hepatitele pot fi ameliorate prin administrarea a 10-30 grame pastura in trei reprize/zi, la 30 minute dupa mese.
* Detoxifierea organismului datorita continutului de seleniu, un mineral esential cu puternica actiune antioxidanta.
* Cresterea imunitatii organismului printr-o cura cu pastura timp de 30 zile.
* Benefica in cazul afectiunilor sistemului nervos – se administreaza cate 10 -15 grame/zi
* Intervine in tratarea calcemiilor– se administreaza cate 10-15 grame/zi.

3. PROPOLISUL

3.1 Etimologie

Cuvântul propolis vine din limba greacă și înseamnă „partea dinaintea cetății”. Învățații greci l-au denumit așa observând cum își construiesc albinele stupul și ajungând la concluzia că această substanță joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.

3.2Funcțiile propolisului în stup

Propolis pe marginea unui stup

Este un produs de digestie al albinelor și este cules de pe cel puțin 20 de specii de arbori, în special de pe mugurii de plop și de arin, de pe frunzele, mugurii și scoarța coniferelor și a plopilor, a salicaceelor (sălcii) și a prunilor. Materiile rășinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secreții salivare și ceară.

Astfel, propolisul este recunoscut pentru actiunile sale antiinflamatoare, antibiotice, antibacteriene, bacteriostatice, dezinfectante, antivirotice, antifungice (contra ciupercilor), toate cu spectru larg de actiune partial cunoscut; el mai are actiuni antialergice, antihistamice, antigerminative, actiune stimulatoare a reactiilor imunitare, actiune antiiradianta, cicatrizanta, conservanta, antitoxica, combate mancarimea de piele si tumorile, actiune eutrofica, regeneratoare, etc.

Albinele produc propolis ca mijloc de apărare împotriva microbilor, a mucegaiurilor, pentru mumificarea într-un înveliș a intrușilor stupului, care sunt omorâți de albine (cum ar fi alte insecte sau șoareci), proces ce nu permite putrezirea lor.

Propolisul mai este folosit (de către albine) pentru căptușirea pereților stupului cu un strat lucios, etanș, care nu permite formarea curenților de aer. Acțiunea sa este antimicotică, bactericidă și bacteriostatică, fapt ce previne îmbolnăvirea albinelor.

Propolisul superior are o consistenta mai mult fluida si este folosit de albine la acoperirea celulelor, a solzisorilor de ceara ce intra in constructia fagurilor, precum si a capacelelor de faguri, a barajelor din jurul fagurilor, precum si acoperirea spatiilor din jurul ramelor sau de pe podisor si formarea micilor depozite de rezerva de pe marginea ramelor. Acest propolis are mai ales actiuni chimico-biologice si este format in proportie de 70% din sucuri protective din muguri de arbori (din perimetrul stupinei) si din secretii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina ramasa in gusa lor de la polen si in proportie de 30% din ceara si polen.

Propolisul inferior are o consistenta mai mult solida si este folosit de albine fie la acoperirea diverselor resturi, fie la micsorarea gaurilor din urdinis, gasindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioara a raelor sau catre urdinis; are mai ales actiuni fizico-chimice si este format in proportie de 70% din ceara si polen si 30% din sucuri de pe muguri si din secretii ale albinelor.

3.3 Producerea propolisului

Este un produs de digestie al albinelor și este cules de pe cel puțin 20 de specii de arbori, în special de pe mugurii de plop și de arin, de pe frunzele, mugurii și scoarța coniferelor și a plopilor, a salicaceelor (sălcii) și a prunilor. Materiile rășinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secreții salivare și ceară.

Producerea propolisului se face în același timp cu cea a mierii și se realizează de către albine specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20 °C, moment în care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o cantitate de 100 – 400 g de propolis, în funcție de regiune. Lucrarea constă din răzuirea de pe pereții stupului a stratului de propolis care se păstrează, ulterior, sub forma unor bulgărași sau ca tinctură alcoolizată.

Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules si de secretie al albinelor, din aceeasi categorie cu mierea si polenul. In conditii obisnuite, activitatea acestuia scade rapid odata scos din stup si mai lent dupa primele 2-3 ore, pentru ca in functie de conditiile de pastrare, activitatea uila a propolisului sa dispara dupa 1-3 ani. La rece, propolisul este o substanta solida, dura, friabila in aschii; la cald devine moale, maleabila, aderenta si lipicioasa.

3.4 Proprietăți fizice

Propolisul numit și „clei de albine“ sau „penicilină românească“, este un produs apicol extrem de prețios. Se prezintă ca o masă lipicioasă de culoare variabilă între verde, maro și negru, având miros aromat de rășini și balsamuri. Este solubil în alcool și eter și greu solubil în apă. Greutatea specifică este de 1,112 -1,136 g/cm³. Punctul de topire este situat între 70 – 120 °C. La temperatura de 37 °C se înmoaie, iar la temperaturi scăzute este casant.

Este prelucrat de albinele lucrătoare după colectarea unor produse biologice din cel puțin 20 de specii de arbori care produc secreții rășinoase și anume din mugurii unor copaci (plop, mesteacăn, arin, castan, fag, frasin, pin, brad), tulpini și ramuri tinere, pețiolul frunzelor și scoarță (salcie, prun). La această materie rășinoasă, albina adaugă secrețiile glandelor salivare care conțin enzime, ceară și alți compuși biochimici.

Atât culoarea, cât și aroma și compoziția chimică a propolisului diferă în funcție de speciile vegetale de pe care s-au colectat materiile prime.

3.5 Compoziție

Compoziția chimică a fost studiată de multe instituții științifice, care au căutat să explice proprietățile terapeutice și efectele manifestate într-o multitudine de afecțiuni maladive.

Propolisul este compus din rășini vegetale, balsam de diferite compoziții, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente , la care se adaugă polen, flavonoide, secreții ale glandelor salivare ale albinelor.

Compoziția chimică reprezintă un amestec de substanțe, în special: derivații flavonici, acidul ferulic (activ contra germenilor Gram pozitiv și Gram negativ), ceruri, aminoacizi, balsamuri, fermenți, microelemente (siliciu, magneziu, cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, fier, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt, stronțiu), substanțe antibiotice, rășini, acizi aromatici, acizi. Compoziția propolisului variază în funcție de specia vegetală de pe care s-a cules, dar, în medie, acesta conține 55% rășini și balsamuri, 30% ceruri și 10% uleiuri eterice si aromatice, 5% polen proporții care sunt asemănătoare pentru orice fel de propolis.

În cantități mai mici există aminoacizi, enzime, vitamine (A, B, D, E, PP), hormoni naturali, flavone, flavonoizi, acizi organici (cinamic, cafeic, ferulic), precum și un complex de săruri minerale în care predomină Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Mo, Al, Ca, siliciu, bariu, vanadiu, elemente care sunt implicate în desfășurarea optimă a proceselor fiziologice ale organismelor umane și animale.
Cât privește efectele terapeutice ale propolisului, primele observații și cercetări au urmărit să explice motivația pentru care albinele îl colectează din flora spontană.

S-a constatat că acest preparat este utilizat de albine pentru căptușirea pereților stupului cu un strat lucios și etanș care evită formarea curenților de aer în interior. Astfel se astupă toate crăpăturile din stup, se dezinfectează ramele destinate creșterii puietului și se acoperă, cu un strat aseptic, corpurile unor dăunători intrați în stup și uciși prin injectarea veninului de la albine.
Stratul de ceară care îmbălsămează cadavrele musafirilor nepoftiți va feri stupul de infecții și va asigura o perfectă igienă a stupului datorită proprietăților antibiotice, antibacteriene și cicatrizante. De altfel, cuvântul „propolis“ derivă din limba greacă și înseamnă „partea din afara cetății“, legat de faptul că această substanță are rol de pavăză împotriva agresorilor din afară, stupul fiind asemuit cu o adevărată cetate.

Acțiunea bactericidă și bacteriostatică a fost dovedită prin culturi pe diferite bacterii (streptococi, stafilococi, Trichomonas, Klebsiella, Salmonella, Shigella, Proteus, Candida, Helicobacter pilori). Intervine și în distrugerea unor paraziți intestinali (Giardia). Prin studii moderne s-a testat sensibilitatea la propolis a circa 80 de microorganisme demonstrând că sunt distruse 21 specii de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite și 30 tipuri de virusuri. Pentru aceste efecte, propolisul este apreciat ca cel mai puternic medicament antiinfecțios.

De remarcat că propolisul își păstrează nealterată capacitatea antimicrobiană, spre deosebire de antibioticele de sinteză, față de care bacteriile dezvoltă o rezistență treptată, ceea ce face necesară introducerea periodică a unor noi produse. Alte cercetări au dovedit efectele anestezice excepționale, de 3,5 ori mai mari decât ale cocainei și de 5,2 ori mai mari decât ale novocainei.

3.6 Utilizări în medicina umană

Efectele tămăduitoare ale propolisului au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. În Egiptul antic, preoții sacerdoți îl foloseau la îmbălsămarea morților, asigurând păstrarea nealterată a mumiilor de-a lungul mileniilor.

În Grecia, filosoful Aristotel considera că propolisul este o „purificare a cerii“ și îl recomanda ca remediu pentru contuzii și plăgi supurânde.

Treptat, preparatul a intrat în folosința medicinii populare, deși explicațiile concrete asupra efectelor terapeutice au ajuns insuficient cunoscute de marele public, fiind păstrate în secret.

Datorită componentelor chimice multiple, propolisul este considerat cel mai prețios produs apicol, cu o mare diversitate de acțiuni terapeutice: bactericide, antiseptice, antivirale, antitoxice, antiparazitare, epitelizante, cicatrizante, antiinflamatoare, diuretice, analgezice, antitumorale, anticanceroase, regeneratoare și stimulatoare ale sistemului imunitar. Prin aceste proprietăți intervine pozitiv în ameliorarea și vindecarea multor afecțiuni maladive, fizice și psihice.

Datorită proprietăților sale antivirale, antitoxice și antiinflamatorii, propolisul se folosește și în medicația umană. Studiile moderne privitoare la proprietățile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de știință: nu mai puțin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând și varietățile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecțios cunoscut. Eficiența sa a fost demonstrată în cel puțin de 200 de afecțiuni, fiind un bun stimulator al refacerii țesuturilor afectate de răni, tăieturi și, mai ales, arsuri, degerături. Este foarte util în vindecarea rănilor produse cu arme de foc, precum și în cicatrizarea operațiilor. Propolisul vindecă mucoasa bucală și înlătură sângerările gingiilor. Balsamul de propolis protejează împotriva radiațiilor Roentgen și de altă natură.

In Romania, propolisul se comercializeaza intr-o singura categorie eterogena, sub forma bruta, in piete sau in magazinele specializate. Trebuie precizat ca exista sortimente deosebit de valoroase, cum ar fi propolisul de delta, cel de conifere, de lunci, etc.

3.7. Actiuni terapeutice ale propolisului

Datorita consistentei sale complexe, deosebit de bogate in substante active, produsele sau preparatele pot avea o pluralitate de actiuni.

Prima indicatie a tratamentelor cu propolis o constituie chiar intepaturile veninoase ale albinelor. Propolisul actioneaza ca un real antidot, foarte puternic, al veninului de albine. Este suficient ca dupa intepatura albinei sa se smulga usor acul cu punga de venin ramas in piele si sa se aplice deasupra propolis, fie in solutie apoasa, fie in solutie alcoolica, uleioasa sau chiar brut, luat imediat de pe rama, pentru ca in 1-5 minute sa dispara orice reactie locala sau generala (umflatura, roseata, durere, intepatura, mancarime, tulburari generale) adesea fara a fi nevoie de o alta aplicare de propolis. Pentru persoanele mai sensibile sau cand intepaturile sunt pe fata sau pe cap, este preferabil sa se repete aplicarea de propolis de 2-3 ori pe zi.

Ședințe de aerosoli cu tinctură de propolis pentru astmatici

Datorită proprietăților antibacteriene, antitoxice și antiinflamatoare, propolisul s-a dovedit eficient în cel puțin 200 afecțiuni, fiind considerat ca cea mai puternică armă din arsenalul terapiei naturale. Prin efectele biostimulatoare și bioregulatoare acționează, în special, la nivelul nucleilor hipotalamici.
În tratarea bronșitei acute, broșietaziei, a astmului infecțios și abcesului pulmonar se utilizează tinctura de propolis (30%) din care se iau câte 15-30 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-un păhărel cu lapte sau apă călduță, într-o cură care durează până la vindecare. În astmul bronșic sunt deosebit de benefice ședințele de aerosoli cu tinctură de propolis (15%), diluată cu apă în proporție de 1 : 1; zilnic se fac câte 2 ședințe cu o durată de 5 minute, urmate de odihnă 20 minute, într-o cură de 15-30 de zile.

În gripă, răceală, guturai, traheită și laringită cronică se utilizează tinctura de propolis 20%, cu acțiune antivirală (20-30 picături diluate într-un păhărel cu apă sau lapte, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese cu o oră). Cu această tinctură se face gargară, după care se înghite sau se fac inhalații dimineața și seara.

Efecte deosebite se obțin în tratamentul emfizemului pulmonar, pneumonie, silicoză, tuberculoză pulmonară și extrapulmonară. Se folosește tinctura de propolis 20% (câte 30 picături de 3 ori pe zi), inhalații de 2 ori pe zi sau un extract alcoolic de propolis cu miere de salcâm și macerat de usturoi (125 g căței tocați în 125 ml alcool 900 și macerați timp de 10-15 zile).

Reducerea colesterolului din sânge

S-au constatat efecte remarcabile asupra sistemelor capilare prin reducerea fragilității și refacerea elasticității vaselor sanguine periferice datorită acțiunii vasodilatatoare produsă de prezența flavonozidelor naturale.

În cardiopatia ischemică și angină pectorală, cu aritmii și insuficiență cardiacă, se recomandă tinctura de propolis (30%) luată intern de 2-3 ori pe zi, câte 10 picături, după mese, timp de 15 zile pe lună.

În tratarea hipertensiunii arteriale și a aterosclerozei, cu reducerea cantității de colesterol din sânge este eficientă tinctura de propolis (20% în alcool 800) din care se iau câte 30 picături în puțină apă, în fiecare dimineață pe nemâncate, până la completa ameliorare a bolii.

Pâine cu propolis pentru tratarea ulcerului

La gastrite hiperacide și ulcere (gastric și duodenal) se pun 30 picături tinctură de propolis (20%) pe o felie de pâine albă și uscată care se mestecă bine în gură și se înghite pe stomacul gol, de 4 ori pe zi, având efecte cicatrizante și de reglare a secreției sucurilor acide (de aceea nu se consumă fără pâine).
Efecte favorabile au fost menționate în enterite, colite acute și cronice, steatoză hepatică, colecistite cronice, hepatită, ciroze, boli virotice ale stomacului și în stimularea secreției biliare. Se folosește tinctura de propolis (20%), dimineața pe stomacul gol, câte 30-40 picături. În durerile de stomac se iau câte 30 de picături tinctură în 100 ml lapte cald, dimineața pe stomacul gol. Se poate lua și pulberea de propolis brut, măcinată fin, în doze de 10-20 g pe zi, cu o oră înainte de mese, până la vindecarea completă.

Efecte bune în afecțiunile maligne

În cancerul mamar, genital, hepatic, tiroidian, de colon și în metastazele pulmonare se ia tinctura de propolis (20-30%) în doză de 30-50 picături înainte de mese, de 3-4 ori pe zi, într-o cură de lungă durată. Tratamentul cu propolis are efecte de blocare a celulelor maligne, mărește capacitatea sistemului imunitar și restabilește echilibrul organic al bolnavilor de cancer. Tratamentul înlătură efectele nefaste ale aplicării radioterapiei în cancer.

În cancerul de piele se aplică o compresă cu tinctură de propolis care se ține 60 de minute pe locul afectat după care se lasă pielea la aer timp de 30 minute și se completează cu un strat subțire de unguent, aplicat pe plăcile canceroase.

În bolile reumatice, propolisul acționează favorabil în reumatism acut, artroze, poliartrite reumatoide și spondilită anchilozantă.

Alte indicații terapeutice

Boli renale și genitale

La tratarea prostatei și a adenomului de prostată se suge propolis brut (câte 5 grame pe zi), timp de 30 de zile.

În uretrită cronică se utilizează tinctura de propolis (20%), luând câte 40 picături, de două ori pe zi, cu o oră înainte de mese.

În tumori vezicale, infecții urinare și tulburări de menopauză se folosește tinctura de propolis (20%), câte 10 picături dimineața pe nemâncate, într-o cură de lungă durată, chiar un an de zile.
În vaginite, leucoree, metrite ulceroase, eroziuni cervicale și plăgi postoperatorii se folosește tinctura de propolis (20%) pentru tamponări zilnice, timp de 10-15 zile consecutiv.
Boli ale cavității bucale și ORL (nas, gât, urechi)

Propolisul este eficient în gingivite purulente și sângerânde, stomatită, abcese paradontale, paradontoză incipientă, dureri de dinți sau după extracții, faringo-amigdalite, laringite, sinuzite, otită sclerozantă hipoacuzivă, rinite și ozenă. Se recomandă propolis brut (5-20 g pe zi, mestecat în gură sau sugere), unguent în nas, spray-uri, aerosoli și gargarisme. 
La otită se aplică tinctura (câte 10 picături de 3 ori pe zi) în urechea bolnavă.

Tratarea viermilor intestinali

Prezența protozoarului Giardia lamblia și a altor paraziți intestinali poate fi tratată cu tinctură de propolis (30%) timp de 20 de zile, luând câte 30 picături pe o felie de pâine, de 4 ori pe zi, înainte de mese. După o pauză de 10 zile se reia tratamentul pentru alte 20 de zile.

Boli glandulare

Gușa tiroidiană endemică se vindecă cu propolis brut (25 g pe zi luat pe nemâncate).
Afecțiunile dermatice

Propolisul s-a dovedit un bun stimulator al refacerii țesuturilor afectate de răni vechi, eczeme, abcese, tăieturi, arsuri, acnee, coșuri, striviri, degerături, înțepături de insecte, răni provocate de arme de foc precum și pentru cicatrizarea operațiilor. Aceste efecte sunt datorate conținutului bogat în flavonoizi. Se aplică tamponări locale sau comprese cu tincturi de propolis 20% (chiar dacă produce usturimi), precum și unguent de propolis (20% în vaselină).

La herpes, furuncule și ulcere varicoase situate pe gambă se fac comprese zilnice cu tinctură de propolis 20%, folosind un tampon de vată sau pulverizare fină în zona ulcerată. Spre periferia rănii se aplică unguentul de propolis (20% în vaselină) timp de 4-12 săptămâni, până la cicatrizarea și vindecarea completă.

La bătături și negi se aplică, sub formă de pansament, o bucată de propolis topită la foc mic, astfel ca după câteva zile să cadă atât scoarța rănii, cât și rădăcina.

În alopecie se fac frecții zilnice cu tinctură urmate de masaje energice cu unguent (30%) timp de 10-15 zile.

În tratarea fisurilor anale și hemoroizilor se utilizează unguent de propolis cu care se unge zona respectivă de două ori pe zi, dimineața și seara, astfel ca după circa două săptămâni să dispară durerea, mâncărimea sau sângerarea.

Tuberculoza pielii se tratează cu alifie salicilată care conține 50% propolis înlocuită, treptat, cu alifie pură de propolis, aplicată sub leucoplast sau sub hârtie cerată, astfel ca după 1-2 luni să aducă vindecarea.
În legătură cu afecțiunile pielii s-a constatat că diferite forme de propolis protejează organismul uman împotriva radiațiilor Roentgen și a altor radiații.

3.8 Preparatele din propolis

1. Gama APIVITA

Apivita, unul dintre putinele branduri recunoscute la nivel international ca pionieri in domeniul cosmeticelor naturale, vine cu o inovatie, propunand produse cu totul unice, pe baza de propolis. Produsele Apivita, fie ca sunt destinate ingrijirii tenului si a corpului sau ca sunt produse pentru protectia solara, au in comun miraculosul propolis, care le sporeste eficienta, actionand ca un calmant asupra simturilor si conferind o stare de bine si de revitalizare. Remarcabila este gama de ingrijire a parului, formata din sampoane, balsamuri, masti si vopsele naturale, imbogatite cu ulei de floarea-soarelui si cu un pretios extract de miere organica.

2. Sapun vegetal pe baza de produse apicole

Sapun cu miere si propolis

SAPUNURILE din ULEIURI VEGETALE marca "Savon a l'ancienne" – fabricate in Franta dupa o veche reteta, folosind doar cele mai fine ingrediente din regiunea Provence (apa din Marea Mediterana, Ulei esential de Lavanda, ulei virgin de masline), sunt apreciate pentru calitatea lor, dar si pentru parfumul lor deosebit floral, fructat sau de plante.

Sapunul cu miere si propolis este cel mai cautat de clienti datorita calitatilor antibacteriene deosebite ale propolisului, fiind preferat mai ales de persoanele cu ten sensibil.

3. Creme, masti, balsamuri

CREMA HIDRATANTA cu Miere, Propolis, Ceara de Albina

CREMA ANTIRID de zi cu Miere,Ceara,Extract din Flori de Salcam si Laptisor de Matca

CREMA REGENERANTA de noapte cu Miere,Ceara, Laptisor de Matca, Vitamina A & E

CREMA CONTUR DE OCHI cu Miere, Ceara de albine, Laptisor de Matca, Ulei de masline, Ulei din Samburi de Struguri, Vitamina E

GOMMAGE DE FATA cu Miere, Argila, Extract din Samburi de Masline – ideal pentru inlaturarea celulor moarte si previne inchiderea porilor si formarea cosurilor negre. Este indicat a se folosi 1 data / saptamana.

MASCA CLEOPATRA cu Miere, Argile, Ulei din Samburi de Struguri, Ulei de masline, Vitamina E – are un puternic efect hidratant pentru pielea foarte uscata (sau dupa expunerea in exces la vant sau soare). Se recomanda a se folosi dupa ce tenul e in prealabil foarte bine curatat (eventual dupa un gommage sau folosirea unui sapun exfoliant), pentru ca porii sa absoarba cat mai bine uleiurile esentiale, nutrientii si vitaminele de care are nevoie. Argila are rolul de a inchide porii si a cicatriza.
BALSAM DE BUZE cu Miere & Ceara de albine – un tratament ideal in sezonul rece. Se poate aplica seara inainte de culcare, sau inainte de a iesi din casa, ca un strat protector.

4. Clei pentru lustruirea instrumentelor muzicale

Sub forma unui clei se folosește la prepararea unor produse medicamentoase (unguente, paste, extracte, emulsii, tincturi) și a unor lacuri superioare folosite pentru lustruirea instrumentelor muzicale din lemn (viori, violoncele) și a mobilei. Domeniile de aplicare sunt foarte diverse: chirurgie, dermatologie, stomatologie și ginecologie datorită proprietăților bactericide, bacteriostatice, anestezice, cicatrizante și antiradiante.

3.9 Actiuni toxice, adverse ale propolisului

Datorita compozitiei sale plurale, necunoscuta in mare parte, exista posibilitatea ca unele sortimente de propolis sa contina substante toxice, rezultate din culesuri toxice de la sucurile anumitor muguri de arbori sau de la poleina anumitor polenuri florale toxice. Este o situatie care trebuie avuta in vedere si care impune prudenta si o testate prealabila a sortimentului care urmeaza sa fie folosit in aplicarea in scop medical. Uneori, sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminata cu microorganisme rezistente la propolis, cu pesticide si cu alte impuritati fizice sau chimice care il pot face nociv, sau chiar sa genereze actiuni adverse.

Există aproximativ 1-2% din populație cu alergie la propolis, sau cu reacții alergice la anumite substanțe ce intră în compoziția sa, cum este prenil-cafeatul. Ca rezultat al acestor alergii, propolisul nu este recomandat acelor persoane ce suferă de asemenea alergii.

Iată câteva reacții adverse ce pot apare la persoanele alergice după administrarea de propolis (intern sau/și extern):

Dermatite de contact la propolis (brut sau cremă, unguent).

Dermatite cosmetice după aplicarea de creme cu propolis, loțiuni etc.

Alergie la inhalarea de propolis cu spasme bronșice.

Mucozități orale cu ulcerații (tablete cu propolis, propolis de mestecat). 
 Eczeme ocupaționale la apicultori (propolis natural).

Hipotensiune arterială (propolisul este spasmolitic și astfel scade nivelul presiunii arteriale).

4. PRODUSE DE UZ MEDICAL PE BAZA DE PROPOLIS

În funcție de natura afecțiunilor maladive, propolisul se utilizează sub diverse forme:
– tinctura de propolis: se iau 20-30 g propolis brut la 100 ml alcool 900, se lasă la macerat, în întuneric, cu agitare zilnică timp de 7 zile, se strecoară în sticluțe de culoare închisă și se consumă câte 30-50 picături puse pe o felie de pâine sau în miere, de 2-4 ori pe zi, cu o oră înainte de mese. Nu se recomandă diluarea cu apă deoarece anumite substanțe din compoziția propolisului precipită în contact cu apa devenind insolubile și trec prin organism fără efect;

– extract alcoolic de propolis: se iau 150 g propolis brut pulverizat fin care se pune la macerat, în întuneric, cu un litru alcool 900, agitând zilnic. După 7 zile se strecoară prin tifon și se trece în sticluțe brune pentru păstrare timp îndelungat. Se consumă câte 20-40 picături în 100 ml lapte sau apă caldă, cu o oră înainte de mese. Are efecte în reglarea tensiunii arteriale. Pusă pe gingia dureroasă sau pe măseaua cariată alină durerea și împiedică infecția;
– apa de propolis: se prepară din 5 lingurițe tinctură de propolis la 200 ml apă rece; are efecte excelente în combaterea stomatitelor și a cariei dentare (prin clătirea gurii) și în tratarea unor afecțiuni genitale la femei (leucoree, cervicită);

– spray de propolis: se pulverizează de la distanța de 10-15 cm în tratarea unor afecțiuni externe (ulcer varicos de gambă, plăgi, eczeme, arsuri, leziuni cutanate, keratodermii, leziuni);

– miere propolizată: se combină o linguriță de tinctură de propolis cu 3 lingurițe de miere. Se recomandă la copii câte ½ lingură de 3 ori pe zi pentru întărirea sistemului imunitar și pentru combaterea infecțiilor respiratorii și intestinale. Adulții anemici vor lua câte o lingură de 3 ori pe zi ca biostimulator, mărind rezistența fizică și înlăturând oboseala;

– sirop de propolis: se prepară dintr-o linguriță propolis brut mărunțit în 250 ml apă care se fierbe până când lichidul scade la jumătate; se strecoară, se îndulcește cu 2 linguri de miere și se consumă cu mare eficacitate în combaterea tusei (3 lingurițe pe zi);

– unguent de propolis: peste 50 grame untură încinsă la foc mic se pun 3 linguri tinctură de propolis și o bucată de ceară de mărimea unei alune; se amestecă bine timp de 10 minute, se ia de pe foc și se amestecă în continuare până la întărire. Preparatul se păstrează în frigider și se folosește în tratament extern pentru vindecarea unor răni ușoare, eczeme, arsuri și contuzii;

– propolis brut: o bucată de propolis de mărimea unei alune se suge în gură, ca pe o bomboană sau gumă de mestecat, astfel ca principiile active să aibă efect local. Se recomandă în infecții la nivelul gurii, în faringite și amigdalite. Faptul că aderă puternic pe dantură este un inconvenient și necesită o spălare repetată;

– pulberea de propolis: se obține prin răzuirea propolisului brut și se păstrează într-o cutie închisă ermetic pentru a fi utilizată în tratarea rănilor și arsurilor mari.

Gama produselor de uz medical pe baza de propolis care se comercializeaza este extrem de larga. Sunt multe firme care luand in consideratie beneficiile propolisului au produs si formulat o varietate de suplimente sau alte produse cosmetice. Exemplificam cateva dintre ele :

Balsam de calcaie cu Propolis & Ceara de Albine – ideal pentru piele foarte crapata
Apa de gura cu Propolis, Ulei de Eucalipt si Extracte de Plante (Extractul de Cimbru cu puternic efect antibacterian)

Extract purificat de rășină “Mumie cu propolis”

Compoziție:
Rășina Mumie – în compoziția sa intră un întreg complex de substanțe organice și minerale (între 25 și 40): produse de descompunere a compușilor polimoleculari (acizi zoomelanici, acizi humici, acid benzoic, axalic), aminoacizi (fenilalanină, alanină, arginină, tirozină, lizină, serină, valină, metiomină, glicină, acid aspartic, acid glutamic) și alți acizi, terpenoide, steroizi vegetali, vitamine din grupa B și P, fragmente de molecule polifenolice și alți compuși, și de asemenea macro- și microelementele: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, etc.

Acțiuni: imunomodulator (stimulează diviziunea limfocitelor T și a limfocitelor B), detoxifiant (elimină reziduurile și toxinele din organism), tonic și energizant puternic, regenerant și întineritor, acționează sinergic în lupta împotriva radicalilor liberi, responsabili ai procesului de îmbătrânire prematură sau accelerată a organismului, influențează pozitiv funcționarea sistemului nervos și endocrin, a sistemului osos, a aparatului respirator și cardiovascular, a sistemului urinar și reproducător și a întregului tub digestive, vasodilator și hipotensiv, antimicrobian, antibacterian, antiparazitar și antivirotic, cicatrizant, antispastic, antiseptic bucal, stimulator al refacerii țesuturilor afectate de răni, tăieturi, arsuri, degerături, protector împotriva radiațiilor Roentgen și de altă natură.

Mod de administrare: se ia intern, în funcție de greutatea corporală, după cum urmează:

Până la 70 kg – 0,2 gr. de 2 ori pe zi Între 70-80 kg – 0,3 gr. de 2 ori pe zi;

Între 80-90 kg – 0,4 gr. de 2 ori pe zi Peste 90 kg – 0,5 gr. de 2 ori pe zi;

Durata unei cure: 25-30 de zile. În cazul bolilor grave sau cronice cura se va repeta după o pauză de 5-10 zile.

Termen de valabilitate: 3 ani de la data fabricației (vezi inscripționare pe spatele blisterului). Informațiile cu privire la lot se vor citi astfel : numar lot, ziua, luna, anul.

Contraindicații: este contraindicat femeilor gravide și celor care alăptează, copiilor în vârstă de până la 3 ani, cât și celor care prezintă reacții alergice la produsele apicole. Este contraindicat consumul de alcool în perioada administrării.

Observații: datorită faptului că Extractul purificat de rășină Mumie cu propolis – prof. dr. Marioara Godeanu® nu conține stabilizatori, conservanți, amelioratori de textură sau alți aditivi, fiind prin urmare un produs naturist 100%, de natură vâscoasă, conform caracteristicilor sale fizico-chimice, este sensibil la variațiile de temperatură, căldură sau umiditate. De aceea, unele pastile pot să prezinte în timp un aspect ușor neuniform sau să fie puțin moi.

Atenție: Acest produs este un supliment alimentar ce nu înlocuiește un regim alimentar variat și nu se substituie tratamentului medicamentos prescris de medic.A nu se depăși doza zilnica recomandată. A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.

Giardinophyt

Recomandari :
Ajuta la eliminarea parazitilor intestinali : giardia , oxiuri , etc. 
Administrare :
Uz intern :
Copii de 2-6 ani : 1 ml in putina apa dimineata , inainte de masa ;
Copii de 7-14 ani : 2 ml in putina apa dimineata inainte de masa ;
Copii peste 15 ani si adulti : 3 ml in putina apa dimineata inainte de masa . 
Cura dureaza 7 zile consecutive , urmate de o pauza de 7 zile si apoi se reia 7 zile consecutiv.
Compozitie – 100 g contin :
Extract de Propolis 33 gr
Extracte vegetale de Cimbru ( Thymus vulgaris ) – 23 g 
Seminte de Marar ( Anethum graveolens ) – 13 g 
Cuisoare ( Eugenia cariophyllata ) – 8 g 
Vetrice ( Chrysanthemum vulgare ) – 10 g 
Extract de Propolis – 33 g . 
Contine alcool etilic de cereale 55% vol. 
Valoare energetica : 4,24 kcal / g . 
Este un produs 100% natural

Tinctura de propolis « Facuta in casa »

Tinctura de propolis Facuta in casa este obtinuta prin dizolvarea propolisului brut in alcool de 96%. Se obtine astfel un lichid de culoare maron cu o concentratie de 40% propolis.

Compozitie: propolis, alcool etilic

Proprietati terapeutice:

Propolisul, cu peste 70 de proprietăți farmacologice dovedite, are sute de indicații și a fost folosit în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri. Propolisul, a fost folosit cu succes în:

Cavitatea bucală: afte comune recurente cronice, glosodinii, herpes labial recurrent, moniliază, parodontopatii cronice periferice, stomatite după amigdalectomii, stomatite ulceroase, stomatite ulceronecrotice.
Otorinolaringologie: amigdalită acută, inflamația acută a urechii mijlocii, faringite cornice, faringite post-traumatice, hipoacuzie (auz slab), infecții cu viruși, laringite cornice, mezotimpanite,otite, ozenă, perforația traumatică a membranei timpanului, rino-faringite, rino-faringo-amigdalite, rino-sinuzite alergo-infectate hiperplastice cornice, sindrom cohleo-vestibular

Oftalmologie: afecțiuni inflamatorii microbiene ale polului anterior al ochiului, afecțiuni inflamatorii microbiene ale anexelor ocular, afecțiuni inflamatorii virale ale anexelor ocular, afecțiuni inflamatorii virale ale polului anterior al ochiului, arsuri ocular, arsuri ale anexelor ocular, sechele ale herpesului oftalmic, traumatisme ocular, traumatisme ale anexelor oculare.
Boli infecțioase: herpes Zoster, heptatite, salmoneloze, SIDA, lepră, tuberculoză, malaria, trichomoniaze, tripanosomiaze.

Boli pulmonare (Pneumologie): astm bronșic, bronșiectazii, bronșită astmatică, endo-bronșite nespecifice, infecții cu virusul Influenza, pneumonii nespecifice, pneumonii cronice nespecifice, traheite,tuberculoză pulmonară.

Afecțiunile aparatului digestiv: colite subacute și cornice, constipație, gastrite,ulcergastro-duodenal

Ginecologie: dureri vaginale post-operatorii, eroziuni cervical, leucoree, răni greu videcabile după operații chirurgicale în sfera ginecologică, trichomonas vaginalis, vaginite

Dermatologie: alopecie în spoturi, alopecie totală, arsuri și opăreli, eczema, escarie, foliculite, furuncule cornice, hidroadenite, hiperkeratoză, intertrigo (la sugari), lupus eritematos, neurodermite, piodermite, radiodermatite, tuberculoză cutanată (ca și adjuvant), ulcer cronic al gambei, ulcer trofic, verucoză

Radiologie și radioterapie: leziuni provocate de radiații, radiodermatite
Oncologie: tumori produse de factori externi ca : virusuri, bacterii, substanțe chimice, radiații etc., tumori produse prin slăbirea sistemului imun, tumori ce au ca origine epiteliile (pielea), sau/și endoteliile (mucoasa).

Administrare:
– uz extern- se aplica direct pe zona afectata de cateva ori pe zi

– uz intern- la recomandarea medicului, 10-15 picaturi dimineata pe stomacul gol

Pastrare
-In sticle brune inchise, la temperatura camerei

Spray-ul pe baza de propolis

Concentrație: 10% substanța activa. Descrierea produsului: cercetările moderne dau posibilitatea folosirii propolisului în diferite preparate ca substanța activa. Spray-ul pe baza de propolis reprezinta o forma adecvata de administrare a acestui produs activ în diferite afecțiuni. Indicații: ca cicatrizant cu o mare putere de regenerare a țesuturilor afectate în arsuri de gradul 1 și 2 și diverse plăgi, aducând vindecarea într-un timp foarte scurt.

Se folosește în afecțiuni dermatologice ca eczeme, eroziuni, ulcerații, escare, afecțiuni cutanate stafilococice etc., putându-se folosi atât în timpul spitalizării, cât și ambulatoriu.

Mod de întrebuințare: tratamentul se aplica prin pulverizare pe locul afectat. Pătrunde în toate pliurile cutanate datorita presiunii cu care este proiectat. Pe plaga formează o pelicula fina și elastica ce nu permite supra-infectarea.Cicatrizarea și regenerarea țesuturilor se realizează sub acesta pelicula care are și un rol protector. Spray-ul cu propolis se realizează în concentrația de 10% substanța activa.

Sirop Plantusin Forte cu Propolis – Fares

Efecte:
Ajuta la eliminarea disconfortului de la nivelul cailor respiratorii superioare.

Fluidifica secretiile bronsice, favorizeaza expectoratia, calmant.

Antitusiv cu efecte favorabile in tusea spastica, emolient (protejeaza mucoasele iritate), antiseptic al cailor respiratorii.

Recomandari:
Tuse cu expectoratie, spastica, iritativa, bronsita, astm bronsic, afectiuni pulmonare cronice.
Administrare:
Copii 3-6 ani: 1-3 lingurite pe zi, inainte de masa

Copii 7-14 ani: 4-6 lingurite pe zi, inainte de masa

Copii peste 14 ani si adulti: 3-4 linguri pe zi, inainte de masa

Durata unei cure este de 7-14 zile.

Dozele recomandate asigura necesarul zilnic de vitamina C.

Ingrediente: 
Zahar invertit; extracte de radacina de ridiche neagra (Raphanus sativus nigra), radacina de hrean (Armoracia radix), rizomi de ghimbir (Zingiberis rhizoma), lichen de piatra (Lichen Islandicus), echinaceea (Echinaceea herba), radacina de iarba mare (Inulae radix), radacina de lemn dulce (Liquiritiae radix), muguri de plop (Populi gemmae), scai vanat (Eryngii plani herba), cimbrisor (Serpylli herba), muguri de pin (Pini turiones), piper (Piperis nigri fructus), unghia gainii (Astragalus membranaceous) – min. 35%, in proportie variabila; antioxidant: vitamina C 1,2%; tinctura de propolis 1,2%, uleiuri esentiale de: scortisoara (Cinnamomi aetheroleum), lamaie (Citri aetheroleum), ti-tree (Melaleuca alternifolia aetheroleum), brad (Abieti aetheroleum), fenicul (Foeniculi aetheroleum), cimbru (Thymi aetheroleum); conservant: benzoat de sodiu.

Efecte:
-fluidifică secrețiile bronșice

-favorizează expectorația

-calmant 
-antitusiv cu efecte favorabile în tusea spastică

-emolient (protejează mucoasele iritate)

-antiseptic al căilor respiratorii.

Recomandări:
-tuse cu expectorație, spastică, iritativă

-bronșită, astm bronșic

-afecțiuni pulmonare cronice.

Extractul gras de propolis

Extractul gras de propolis este o crema ce se obtine din ghee (unt clarificat) si propolisul brut, fin maruntit (8:2) si miere. Astfel putem beneficia din plin compusii liposolubili ai propolisului.

Indicatii: pe rani, leziuni, alte afectiuni ale pielii, direct aplicat sau aplicat peste tinctura de propolis.

Dozajul

Cel mai bun ritm și dozaj poate fi stabilit de către apiterapeut și variază în funcție de afecțiune, structura pacientului, caracteristicile funcționale și chiar emoționale.

Deoarece toleranța la propolis este destul de ridicată (chiar și 1 gram/Kg greutate corporală/zi poate fi tolerat), cantitatea de propolis poate să varieze în limite largi în funcție de scopurile terapeutice si de formele (tinctura, brut, extract gras) in care se administreaza.

Batoanele de propolis

Batoanele de propolis sunt de fapt propolisul brut ce a fost dozat la 5g/baton prin incalzirea pana la temperatura corpului pt a devenii gumos sa poata fi astfel modelat. Din el se rup mici bucatele ce se mesteca pt diferite afectiuni.

Miere propolizata

Actiune si indicatii: Actiune antiinflamatoare si cicatrizanta pentru – caile respiratorii: rinofaringita, amigdalita, laringita, traheobronsita, astm bronsic; – cavitatea bucala: stomatita, gingivita, afte; – caile urinare: efect diuretic in cistite, pielocistite, nefrite.
Compozitie: propolis si miere de albine

NU CONTINE CONSERVANTI SAU COLORANTI !

Administrare: cate o lingurita de 3 ori pe zi, dupa fiecare masa.

Important! A se amesteca inainte de administrare.

PRECAUTII: diabet zaharat, intoleranta la una dintre componentele produsului.
Atentie! Pentru siguranta in timpul transportului, produsul va fi ambalat in borcan de plastic.

Propolis C plus Echinaceea

Propolis C plus Echinaceea se recomanda cu scopul reducerii starilor de astenie, stres, cresterii capacitatii de efort fizic si intelectual, cresterii rezistentei organismului uman fata de infectiile bacteriene (stafilococ, streptococ), fungice (candida) si virale (virusul gripal, virusul herpetic), imbunatatirii tonusului vascular.

Propolis C plus Echinacea contine: 90 mg acid ascorbic (vitamina C), 60 mg tinctura propolis 14,4 mg reziduu uscat, 10 mg Extract uscat de Echinacea purpurea si excipienti (sorbitol, riboflavina, aspartam, stearat de magneziu, aroma)/comprimat.

Propolis C

Mod de administrare: 
1 capsula de 3 ori/zi.
Compozitie: 
Tinctura de propolis 0.100g/cps, vitamina C 0.050g/cps 
Actiune: 
Antioxidant, antiparazitar, antibacterian, antiviral.

Propolisul contine: bioflavonoizi, enzime, uleiuri volatile. Este considerat un foarte bun agent antiseptic, antibiotic, antifungic si antiviral. La nivelul sistemului imunitar are actiune stimulatoare. Este considerat un modificator de raspuns biologic .

12.Miprosept-supozitoare cu proplis

Descriere

Compozitie: extract de propolis extract 0.50g, excipienti -ad 2,5 grame per supozitor. 
Actiune terapeutica: antiseptica, antiinflamatoare, Propolisul, componenta activa a supozitoarelor Miprosept, este o substanta complexa ce contine compusi aromatici, balsamuri, rasini, ceruri, uleiuri eterice. În compozitia acestora, principalii responsabili de actiunea terapeutica sunt flavonoizii naturali si compusii fenolici. Rezultanta complexitatii compozitionale a propolisului o constituie o serie întreaga de actiuni, cum sunt: actiunea antibacteriana manifestata prin inhibarea cresterii germenilor Gram+ si Gram-, o semnificativa actiune antiinflamatorie si cicatrizanta, manifestata benefic asupra ranilor cu vindecare lenta si a tulburarilor trofice ale mucoasei rectale. Prin administrarea supozitoarelor Miprosept, se reduce timpul de vindecare a leziunilor mucoasei rectale, stimulându-se regenerarea, în special procesul de granulatie. 
Recomandari: Produsul Miprosept -supozitoare este indicat a fi aplicat rectal în tratamentul topic al proceselor inflamatorii ale mucoasei rectale, fisuri anale si hemoroizi. 
Administrare: 1 supozitor pe zi, de preferinta seara, dupa o baie calduta de sezut, timp de 7 -14 zile, în functie de tipul de afectiune. 
Precautii: Produsul va fi administrat cu precautie la persoanele ce manifesta fenomene alergice cunoscute la propolis, utilizarea sa putând determina la astfel de persoane o usoara reactie alergica locala manifestata prin prurit sau eritem. Aceste fenomene locale dispar la oprirea administrarii si nu necesita administrarea de produse antialergice. 
Contraindicatii: nu se cunosc 
Prezentare: folie PVC termosudata continînd 5 supozitoare. 2 folii 
însotite de prospect, în cutie plianta de carton. 
Conservare: loc uscat, ferit de lumina ( 15 -25°C). 
Valabilitate: 2 ani de la data fabricatiei

5. concluzii

Se spune ca propolisul este cel mai natural antibiotic descoperit vreodata de om. Remarcabil la aceasta afirmatie este faptul ca descoperirea propolisului a avut loc acum circa 2000 de ani.

Probabil ca multi nici nu au auzit de propolis si , totusi, carti medicinale stravechi il prescriu pentru tratarea multor afectiuni. Calitatile bacteriologice ale acestui medicament sunt cunoscute inca de la inceputul istoriei scrise.

Propolisul este acum considerat un important produs dietetic si un valoros element al curelor naturiste. Popularitatea lui este in continua crestere datorita multiplelor oportunitati pe care le ofera.

Pentru efectul antibiotic al propolisului este responsabila concentratia de flavonoizi. Acestia poseda numeroase efecte curative foarte puternice. Flavonoizii stimuleaza cresterea parului si imbunatatesc circulatia sangelui.

De asemenea, stimuleaza eliminarea urinei, secretia bilei si secretia glandelor endocrine. Este foarte bine cunoscut faptul ca secretia endocrina provenita din timus, glanda tiroida, pancreas si glanda suprarenala au un efect benefic pentru intreg organismul.

Flavonoizii nu sunt doar substante antibacteriene, ci sunt active si in tratarea ulcerului, reumatismului, simptomelor de gripa si raceala, iritatiilor stomacale si anumitor probleme respiratorii. In acelasi timp sunt benefici pentru unele indispozitii cronice, precum stres sau probleme ale articulatiilor.

Propolisul, prin natura lui, ne ofera cel mai puternic si multilateral supliment al aportului nutritiv. Peste tot in lume medicii au fost uluiti de puterile propolisului.

Propolisul nu este toxic cand este administrat pe cale orala sau aplicat pe piele. In schimb, aplicat la nivelul ochilor poate cauza reactii alergice, roseata si umflarea acestora. Nu este recomandat femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza si este contraindicat celor care sufera de alergie la vreunul din componentii lui

Sistemul imunitar este ajutat si intarit de consumul de propolis. Fiind un antibiotic natural, propolisul actioneaza impotriva bacteriilor daunatoare fara sa distruga anumite bacterii benefice de care corpul are nevoie, asa cum fac alte antibiotice. El poate fi folosit de oricine, sanatos sau bolnav, ca o masura de protectie impotriva microorganismelor.

Folositi-l in alimentatia dumneavostra cu incredere ! El a ajutat albinele sa supravietuiasca si sa prospere delungul timpului. Ne va ajuta si pe noi sa supravietuim mediului ce ne inconjoara.

6. BIBLIOGRAFIE

http://www.proapicultura.ro/apiterapie/propolisul.html

Dr.Ștefan Stângaciu – Curs de apiterapie

Ioana Tudor- Albinele si albinaritul, Editura Gramen, 2010

http://www.terapii-naturiste.com/retete/tincturi/tinctura_propolis.htm

Elkins, Rita (1996). Bee Pollen, Royal Jelly, Propolis and Honey: An Extraordinary Energy and Health-Promoting Ensemble. Woodland Publishing. pp. 32. ISBN 9781885670120

Fearnley, James (2001). Bee propolis: natural healing from the hive. Souvenir. pp. 128. ISBN 9780285635227

http://healthy.kudika.ro/articol/healthy~medicina-alternativa/

http://www.medicina-naturista.ro/terapii-naturiste/apiterapia/propolisul-%E2%80%93-antibiotic-natural.html

http://www.emiere.ro/Produsele-albinelor/propolis.php

Ziarul “Lumina”/23.09.2007, articol autor Constantin I. Milică, profesor universitar