În situația actuală se constată o diversificare a condițiilor d e folosire a irigației. Ea a [614614]

1 
 INTRODUCERE
În situația actuală se constată o diversificare a condițiilor d e folosire a irigației. Ea a
devenit o necesitate pentru culturi în sere și solarii, culturi de legume în câmp, ca și pentru
culturi alimentare, industriale și furajere cu producții ridica te (ex. porumb, cartofi, sfeclă de
zahăr, tutun, in, ș.a). În horticultură, irigația este folosită și pentru a asigura o calitate superioară
a fructelor și legumelor iar în pomicultură regularizează produ cția de fructe și limitează
alternanța de rodire. În țara noastră, irigația se practică p e suprafețe mari, fiind justificată tehnic
și economic de condițiile climatice, de sol și de sporurile de producție care se realizează. Fără
irigație, cheltuielile pentru asigurarea celorlalți factori de producție în agricultură (mecanizare,
chimizare, soiuri și hibrizi pr oductivi, ș.a.) nu pot fi puse î n valoare, datorită riscului determinat
de cantitățile insuficiente de p recipitații care se semnalează în mulți ani în fazele de consum
hidric intens. Realizarea unei pomiculturi moderne nu poate fi conceputa fara asigurarea unui regim hidric
corespunzator necesitati lor speciilor pomicole alaturi de ferti lizare. Chiar in zonele in care se
inregistreaza anual 600-700 mm pr ecipitatii, apare necesitatea acoperirii deficitului de apa in
perioada iulie-septembrie, sau uneori primavara in martile-apri lie, inaintea si in timpul
infloritului si toamna in octomb rie, in perioada cresterii inte nse a radacinilor.
Menținerea și sporirea fertilității solurilor irigate este posi bilă dacă în paralel cu aplicarea
rațională a udărilor se efectuează și un program de fertilizare prin administrarea îngrășămintelor
organice și minerale atât la nivelul solului cât și foliar cu diferite concentrații în elemente
nutritive, ce permite echilibrarea și corectarea nutriției mine rale pe diferite faze de vegetație ale
plantelor pomicole. Acest tip suplimentar de fertilizare are un rol determinant în obținerea de
producții de fructe eficiente. Î n același timp, fertilizarea fo liară suplimentară, determină o
influență pozitivă asupra compoziției minerale la nivelul frunz elor și fructelor în sensul realizării
unor rapoarte echilibrate ale elementelor în acestea.
În cercetările anterioare efectua te în țara noastră privind sta bilirea regimului de irigare și
a efectelor sale asupra comportării speciilor măr și cais s-au folosit metodele de udare
tradiționale (brazde, aspersiune), prin care s-au aplicat canti tăți mari de apă. Faptul că, problema
economisirii apei capătă o importanță din ce în ce mai mare, od ată cu schimbările climatice
globale, a ridicat printre alte probleme și pe aceea a reduceri i și raționalizării folosirii apei prin
irigație. Ținând seama de acest aspect, prin lucrarea de față, ne-am propus să punem în evidență
efectele metodelor moderne de apl icare localizată a apei și a f ertilizării foliare a supra comportării
a câte trei soiuri valoroase la două specii de interes pentru zona de sud-est a României, măr și
cais, unde întâlnesc condiți i optime de cultură.

2 
 CAPITOL I. PREOCUPĂRI P RIVIND MEDIUL
ÎNCONJURĂTOR ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ CHAPTER I. CONCERNS ON ENVIRONMENT AND SUSTAINABLE DEVELOPMENT
1.1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE PR OTECȚIA MEDIULUI. RESURSE
NATURALE

Conceptul dezvoltare rural ă durabilă abordează necesitatea unui concept nou pentru
evoluția societății umane impus de constatările tot mai numeroa se privind degradarea mediului și
consumul de resurse naturale și care trebuie să clarifice unele stări conflictuale existente în
societate: dezvoltarea nu înseam nă doar profituri mai mari și s tandarde mai înalte de trai pentru
un mic procent din populație, ci creșterea nivelului de trai al tuturor. Dezvoltarea nu ar trebui să
implice distrugerea sau folosirea excesivă a resurselor natural e, nici poluarea mediului ambiant,
problema-cheie a dezvoltării du rabile este opoziția între nevoi le de creștere ale populației și
limitele impuse de resursele planetei precum și degradarea cont inuă a mediului.
Ca urmare a acestor preocupări, în anul 1987, Comisia Brundtlan d a prezentat raportul
″Viitorul nostru comun″ în cadrul Conferinței O.N.U., în care s e referea la conceptul dezvoltare
durabilă ca fiind modelul dezvoltării pentru deceniile următoar e. Potrivit acestui concept
dezvoltarea societății trebuie concepută astfel încât să fie sa tisfăcute necesitățil e prezentului, fără
a compromite posibilitatea genera țiilor viitoare să-și satisfac ă propriile cerințe.
Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvol tare, întrunită la Rio de
Janeiro în iunie 1992, recunoscând natura integrală și inter-de pendentă a Pământului, a aprobat
Declarația de la Rio, care, în 27 principii arată care sunt pro blemele presante ale omenirii și cum
pot fi soluționate. La conferință au mai fost prezentate: √ Age nda 21, care reprezintă strategia de
urmat pentru ca dezvoltarea soci etății să fie posibilă în condi ții durabile, √ Declarația asupra
pădurilor care, subliniind importanța acestora și dezastrele pr oduse de exploatarea lor abuzivă,
recomandă căile de urmat pentru ca această categorie de folosin ță să își recapete valoarea ei, √
Convenția asupra modificărilor climatice care atrage atenția om enirii asupra pericolului încălzirii
globale și arată obiectivele ca re trebuie îndeplinite de fiecar e stat, √ Convenția asupra diversității
biologice prin care sunt recunoscu te valorile speciilor natural e și necesitatea protecției lor.
Mediul și resursele naturale c onstituie componentele principale ale funcționării sistemului
economic. Acestea reprezintă temelia naturală a activităților e conomice, care pot favoriza sau

3 
 limita dezvoltarea societății. În măsura în care îl considerăm pe om ca parte a mediului natural,
putem aprecia că mediul natural are un rol determinant în dezvo ltarea societății (Constantinescu,
1976). De aceea este necesară: ► cunoașterea temeinic ă a mediului natural și a interac țiunilor dintre sistemul social-economic
și sistemele naturale ; nu putem concepe creșterea ec onomică și dezvoltarea durabilă numai prin
creșterea cantității de bunuri pe locuitor, ci prin corelarea a cestor cantități cu o serie de cerințe
reale, raționale, în așa fel încât consecințele unui impact neg ativ asupra resurselor naturale să fie
evitate sau menținute în limite minime; ► utilizarea ra țională și cu economicitate maxim ă a resurselor naturale, evitarea risipei și a
dezordinii în gospod ărirea lor ; aceasta duce la obținerea din aceiași cantitate de materie pr imă și
energie a unui volum mai mare de utilități sau de valoare adăug ată, ca urmare a potențării muncii
de prelucrare a acestora; în acest sens se impune necesitatea r educerii energo intensivității unor
produse, atragerea și valorificar ea tuturor componentelor utile din zăcăminte, înlăturarea
caracterului prea sel ectiv al tehnologiilor de prelucrare (prin crearea unor tehnologii integrative),
recuperarea și refolosirea mat erialelor după sco aterea lor din uz, reciclarea deșeurilor și a unor
reziduuri industriale; ► prevenirea și combaterea atât a degrad ării mediului natural provocat ă de om, cât și a celei
produse din cauze naturale ; prin adoptarea de tehnologii ne poluante și echiparea procesel or de
producție generatoare de poluan ți cu instalații împotriva poluă rii, valorificarea substanțelor utile
existente în deșeurile proven ite din activitate a de producție ș i consum și neutralizarea efectelor
negative ale reziduurilor nerecuperabile, realizarea și folosir ea unor mijloace de transport
nepoluante, precum și a unor subs tanțe chimice cu nocivitate și remanență cât mai reduse,
instruirea și educarea cetățenilor în sensul înțelegerii mediul ui natural ca factor vital al
activităților econom ico-sociale;
► armonizarea intereselor imediate cu cele de lung ă durată și permanente ale societ ății umane
în utilizarea factorilor naturali de mediu: aer, ap ă, sol, subsol, flor ă, faun
ă, rezerva ții,
monumente ale naturii, peisaj ; atragerea și valorificarea maximă a resurselor naturale trebu ie să
se facă și cu fața spre viitor, printr-o politică de conservare eficientă, fără a afecta interesele
generațiilor prezente.
În cazul conceptului de dezvoltare durabilă, problematica mediu lui și a resurselor naturale
își pune amprenta asupra redefin irii și determinării conținutul ui lor real, în condițiile evoluției
sistemelor naturale.

4 
 1.1.1. Solul
Varietatea și proporționalitatea re lativă a formelor de relief prezintă caracteristici unice în
Europa și rare pe glob: 28% masive muntoase (altitudine peste 1 000 metri), 42% dealuri și
podișuri (altitudine între 300 și 1000 m) și 30% câmpii (altitu dine sub 300 m). Zona de dealuri și
podișuri a suferit intervenții mai extinse ale activitații uman e (așezări urbane și rurale, elemente
de infrastructură, plantații de vii și pomi fructiferi, culturi de plante tehnice și cereale, creșterea
animalelor, exploatări forestier e, extracție de hidrocarburi, m inerit, întreprinde ri industriale),
fiind supusă unor fenomene mai acc entuate de deteriorare prin d espăduriri, eroziune, alunecări
de teren, degradarea solului. Cu toate acestea, regiunea de dea luri și podișuri înalte conține o
gamă variată de zone ocrotite și prezintă un potențial însemnat pentru selectarea unor noi areale
nealterate sau slab modificate antropic.
Regiunile de câmpie sunt cele mai dens populate și intens explo atate, arealele naturale
care s-au păstrat reprezentând o excepție. Inundațiile severe d in vara anului 2005 au afectat în
special Lunca Dunării, unde s-au realizat înainte de 1989 masiv e lucrări de îndiguiri și desecări.
Acest fapt a readus în atenție necesitatea reintroducerii în si stem natural a unor însemnate
suprafețe de teren, cu efecte ecologice și economice benefice.
După nivelul și modul de inte rvenție al populației umane, fondul funciar al României
cuprinde:
● 61,7% din total reprezintă terenuri destinate activităților c u specific agricol (circa 14,7
milioane hectare), din care 64,1% teren arabil folosit extensiv și intensiv pentru culturi agricole
(adică 0,45 hectare pe cap de locuitor, plasând România pe locu l 5 în Europa), 22,6% terenuri cu
vegetație ierboasă folosite ca pă șuni naturale și seminaturale, 10,4% terenuri cu vegetație
ierboasă folosite în regim seminatural pentru producerea furaje lor, 3% terenuri folosite pentru
plantații și pepiniere viticole și pomicole;
● 27% din suprafață este ocupa tă de fondul forestier (circa 6,4 3 milioane hectare), din care 3%
(aproximativ 200 mii hectare) înregistrate ca păduri primare și restul de 97% ca păduri secundare
și terenuri cu vegetație forestieră; dacă se iau în considerați e numai pădurile ecologic
funcționale, gradul de împădurire este de numai 23%. Procentul de împădurire în România este
cu mult sub cel al altor țări europene cu condiții naturale sim ilare (Slovenia 57%, Austria 47%,
Bosnia 53%, Slovacia 41%), reprezentând circa jumătate din prop orția optimă pentru România
(40-45%).
Ca rezultat al unor intervenții neraționale (poluare prin activ itați industriale, în special
miniere, petroliere și chimice, depozitarea de deșeuri sau efec tuarea necorespunzătoare a
lucrărilor agricole, slaba reacție față de fenomenele de eroziu ne) se constată compactări,

5 
 distrugeri ale structurii solului, epuizări ale substanțelor nu tritive, ducând la diminuarea
fertilitații solurilor folosite în agricultură. Sub acest aspec t, solurile din România, la nivelul
anului 2007, aveau în proporție de 52% o fertilitate redusă sau foarte redusă, 20,7% o fertilitate
moderată și doar 27% posedă o fert ilitate ridicat ă și foarte ri dicată.
1.1.2. Apa
Resursele de apă ale României prezintă particularitatea că o pr oporție de 97,8% din
rețeaua hidrografică este colec tată de fluviul Dunărea cu o lun gime de 1.075 km pe teritoriul țarii
(din totalul de 2.860 km). Resursa hidrologică (naturală) expri mată prin stocul mediu multianual
al apelor curgătoare este de 128,10 miliarde metri cubi pe an, din care 40,4 miliarde metri cubi
din râurile interioare, iar 87,7 miliarde metri cubi din partea ce revine României din stocul mediu
multianual al Dunării. Volumul apelor subterane este estimat la 9,62 miliarde metri cubi pe an.
România dispune de un potențial c onsiderabil în p rivința apelor minerale naturale de calitate, cu
o rezervă exploatabilă de circa 45 milioane metri cubi pe an, d in care se valorifică doar 40%
(peste 2.000 de izvoare naturale și resurse de adâncime în circ a 500 de locații). De-a lungul
anilor, activitațile antropice au afectat calitatea apelor de s uprafață și subterane, îndeosebi a celor
freatice. Doar 57,5% din lungimea totală a râurilor monitorizat e calitativ reprezintă ape apte a fi
utilizate pentru alimentarea centralizată cu apă potabilă. Din totalul resurselor potențiale, doar
45,5% sunt tehnic utilizabile, în special din cauza contaminări i resurselor. Ca urmare, resursa de
apă utilizabilă este în România de 2.660 metri cubi pe locuitor pe an (față de potențialul de 5.930
metri cubi/an/locuitor) în comparație cu media europeană de pes te 4.000 metri cubi/an/locuitor,
ceea ce plasează România printre st atele cu resurse utilizabile de apă relativ scăzute.
Râurile interioare se alimentează predominant din ploi și zăpez i, m ai pu țin d in izv o ar e
subterane, ceea ce duce la un înalt grad de dependență și vulne rabilitate față de condițiile
climatice. Resursa hidrologică este neuniform distribuită pe te ritoriul țarii și are o mare
variabilitate nu numai sezonieră ci și de la an la an. Pe terme n mediu și lung, satisfacerea
cerințelor de apă ale populației, industriei, agriculturii și a ltor folosințe nu este posibilă în
România fără realizarea unor lucră ri hidrotehnice de anvergură, care să redistribuie în timp și
spațiu resursele hidrologice (b araje, lacuri de acumulare, deri vații inter bazinale de debite).
1.1.3. Clima
Clima României este temperat continenta lă, cu variațiuni regionale im portante (8-12 luni
pe an cu temperaturi pozitive în zonele sudice și de litoral fa ță de 4 luni în zonele montane

6 
 înalte). Se înregistrează destu l de frecvent valuri de căldură, cu temperaturi de peste 40 ⁰C (trei
asemenea valuri la București în vara anului 2007), și de frig, cu temperaturi sub -30 ⁰C, în special
în depresiunile intramontane. Precipitațiile, cu o medie multia nuală de 640 milimetri la nivelul
întregii țari, prezintă, de asemenea, diferențe notabile între regiuni (între 1.200-1.400 mm pe an
în zonele montane înalte și 400-500 mm în principalele zone agr icole din jumătatea sudică),
precum și în timp, perioadele de uscăciune și secetă severă alt ernând, uneori chiar în cursul
aceluiași an, cu perioade cu umiditate excedentară care produc daune însemnate (inundații,
alunecări de teren). Existența unor locații unde media anuală a vitezei vântului depășește 4 m/s și
a altor zone extinse unde durata de strălucire a soarelui depăș ește 2.000 ore anual indică un
potențial considerabil pentru u tilizarea acestor surse regenera bile de energie.
1.1.4. Biodiversitatea
În privința biodiversitații, România a adus în Uniunea Eur opeană un patrimoniu valoros,
cu numeroase specii de plante și animale, unele endemice, care sunt extincte sau rare în alte parți
ale Europei. Deși vegetația naturală deține o pondere redusă în zonele de câmpie, podișuri și
dealuri joase, există încă suprafețe însemnate în care interven ția omului a fost minimă (regiunile
de munte și dealuri înalte, Delta Dunării, sistemele lagunare ș i luncile unor râuri).
Conservarea diversității biologi ce se realizează prin intermedi ul Rețelei Ecologice
„Natura 2000”. Înființarea rețe lei Natura 2000 reprezintă „fund amentul politicii comunitare de
conservare a naturii”. Toate sta tele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la
statutul de membru se confruntă cu problematica rețelei Natura 2000 și cu necesitatea de a
adopta Directiva Păsări – 79/409/EEC18 și Directiva 18 Habitate – 92/43/EEC19. Scopul Rețelei
Natura 2000 este de a proteja biodiversitatea Europei și de a p romova activități economice
benefice pentru biodiversitate. Ca o consecință a poziției sale geografice, România este o țară cu
o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de ec osisteme, cât și la nivel de specii. Cu
excepția marilor zone agricole și a unor ecosisteme terestre și acvatice aflate sub impactul
negativ al unor surse de poluare , în care se înregistrează modi ficări ale structurii și dinamicii
diversității biologice, restul me diului natural se păstrează în parametrii naturali de calitate,
oferind condițiile necesare conservării diversității biologice specifice. Deoarece sistemele
ecologice sunt sisteme funcționale cu organizare complexă, în g eneral, modificările structurale la
nivelul acestora nu sunt sesizabile de la un an la altul, doar în cazul unor accidente ecologice
majore și pe termen scurt, ulterior, prin eliminarea factorului perturbator, mediul natural se poate
reface. Ecosistemele naturale și seminaturale din România repre zintă aproximativ 47% din
suprafața țării. Ca urmare a st udiilor efectuate prin Programul CORINE Biotops au fost

7 
 identificate și caracterizate un număr de 783 tipuri de habitat e (13 habitate de coastă, 89 de zone
umede, 196 de pajiști, 206 de păd ure, 54 de mlaștină, 90 de stâ ncării/nisipuri și 135 agricole) în
261 de zone analizate de pe întreg teritoriul țării. Au fost id entificate, de asemenea, 44 de zone
de importanță avifaunistică, cu o suprafață totală de 6.557 km2, reprezentând peste 3% din
suprafața țării. Nivelul ridicat al diversității habitatelor re flectă și un nivel ridicat al diversității
speciilor de floră și faună. Pe teritoriul României au fost ide ntificate: 3700 specii de plante, din
care până în prezent 23 sunt declarate monumente ale naturii, 7 4 sunt extincte, 39 periclitate, 171
vulnerabile și 1253 rare. Speciil e caracteristice pășunilor rep rezintă aproximativ 37% din totalul
celor existente în România. Există, de asemenea, un număr de 60 0 specii de alge și peste 700
specii de plante marine și costiere. Speciile endemice reprezin tă 4%. Astfel, s-au identificat un
numar de 57 de taxoni endemici ( specii și subspecii) și 171 tax oni subendemici, 33792 specii de
animale, din care 33085 nevertebra te și 707 vertebrate (Marin D .I., 2009).
Completarea inventarul ui speciilor și a bazei de date pentru a acoperi și alte grupe
taxonomice, inclusiv diversitatea biologică din sistemele de pr oducție agricolă (soiuri de plante
și rase de animale autohtone) va necesita, încă, un proces de d urată, dependent de nivelul
expertizei profesionale, de modul de organizare a investigației și de gradul de acoperire a tuturor
categoriilor de ecosisteme.
1.2. DEGRADAREA SOLURILOR
1.2.1. Extinderea degradă rii solurilor pe glob

Pe baza "Hărții mondiale a stării de degradare a solului indusă de om" (World Map
of the Status of Human-induced Soil Degradation), elaborată de ISRIC – Olanda în 1990, în cadrul
unui proiect special sponsorizat de UNEP, a fost elaborat un ma terial de către L.R. Oldeman
(1993) cu privire la extinderea degradării antropice a solurilo r (Global Extent of Soil
Degradation) publicat în raportul bi anual pe anii 1991-19 92 al ISRIC – Wagen ingen, Olanda.
Având în vedere utilitatea cunoașt erii distribuției pe glob și continente a suprafețelor
afectate de diferite forme de de gradare a solurilor indusă de o m , d e a l t f e l s i n g u r e l e d a t e d e
acest fel, se redau în cele ce u rmează cele mai semnificative i nformații privind degradarea
solurilor, reproduse din materialul menționat.
Elaborată de un colectiv larg de specialiști din toate continen tele și țările lumii, harta
degradării antropice a solurilor (la scara 1:10.000.000) redă u rmătoarele genuri de informații:
► tipurile de degradare a solurilor: eroziunea prin apă, eroziu nea prin vânt,
deteriorarea chimică (pierdere de nutrienți, salinizare, poluar e, acidifiere), deteriorare fizică;

8 
 ► gradul de degradare a solurilor: slabă, moderată, puternică, extremă;
► extinderea relativă a degradării solurilor (procente de supra față degradată din
unitatea cartografică): su b 5 %, 5-10 %, 10-25 %, 25-50 %, și p este 50 % din suprafața arealului;
►factorii cauzatori ai degradării solului: despădurirea, suprap ășunatul,
supraexploatarea covorului vegetal, activ itățile agricole, acti vitățile industriale.
Arealele neafectate de activitatea omului au fost grupate în 2 categorii:
● terenuri stabile: î n condiții natu rale, în condiții de utiliz are agricolă permanentă
și în condiții de amenajare d e către om;
● terenuri inutilizabile pentru producția vegetală sau inaccesi bile (dune, pustiuri,
suprafețe sărate, stâncării, suprafețe acoperite cu gheață).

Extinderea globală a degradării antropice a solurilor
Degradarea solurilor indusă de om afectează 1964 milioane de he ctare, ceea ce
reprezintă 15% din suprafața ter estră. Cele mai extinse suprafe țe degradate apar în Asia (5,7%)
și Africa (3,8%), iar cele mai reduse suprafețe în continentele Oceania, America de Nord și
America Centrală (0,8, 0,7 și re spectiv 0,5% față de totalul de 15%). Cele mai puternic
afectate continente de degradarea antropică sunt însă America C entrală cu 58,5% și Europa
cu 21,2% din suprafața continentului; în cel elalte continente d egradarea indusă de om
ocupă între 17 și 12%, cu excepția Americii de Nord afectată do ar pe cca 5% din suprafață
(Tabel 1.1). La totalul suprafeței degradate contribuie ca pond ere mare Asia și Africa.

Tabel 1.1. Extinderea degradării solurilor indusă de om pe glob
Tabel 1.1 Expansion of human-induce d soil degradation worldwide

Continentul Suprafa
ța terestră Procente din:
Degradată
(mil.ha)Totală
(mil.ha)Suprafața
degradatăSuprafața
uscatului Suprafața
continentului
Africa 494 2964 25 3,8 16,8
Asia 748 4350 38 5,7 17,2
America de Sud 244 1753 15 1,9 13,9
America Centrală 62 106 3 0,5 58,5
America de Nord 96 2032 5 0,7 4,7
Europa 218 1028 11 1,7 21,2
Oceania 102 843 5 0,8 12,2
Total 1964 13076 15,1 –

Dacă însă se raportează cifrele la suprafața terestră "locuită" (adică fără terenurile
neproductive sau inaccesibile din punct de vedere climatic, top ografic, etc.), procentul de

9 
 degradare crește la 24% pe Terra, cu variații între 12% în Amer ica de Nord, 18% în America
de Sud, 19% în Oceania, 26% în E uropa (inclusiv partea european ă a fostei U.R.S.S.), 27%
în Africa și America Centrală și 31% în Asia (Oldeman L.R, 1993 ).
Extinderea diferitelor tipuri de degradare antropică a solurilo r
Eroziunea prin ap ă a solurilor este cel mai extins tip de degradare, afectând aproap e
1100 milioane hectare, ceea ce re prezintă cca 56% din totalul s uprafeței de soluri degradate
antropic și 8,4% din suprafața terestră (Tabel 1.2). Eroziunea de suprafață este cea mai
răspândită formă de eroziune hidrică, fiind înregistrată pe 920 milioane hectare, în timp ce
eroziunea în adâncime apare pe 174 milioane hectare (47 și resp ectiv 9% din suprafața totală
degradată).
Eroziunea prin apă se constată în toate continentele, fiind mai e x t i n s ă î n c l i m a
umedă. America Centrală este cea mai puternic afectată (43%), i ar America de Nord cea mai
puțin afectată (3,0%).
Eroziunea prin vânt este larg răspândită în zone ari de (și semiaride), îndeosebi pe
soluri cu textură grosieră cu covor vegetal neîncheiat; cca 550 milioane hectare sunt afectate
de eroziune eoliană pe glob, ceea ce reprezintă 28% din totalul suprafeței de terenuri cu
soluri afectate de degradare antropică și 4,2% din suprafața us catului. Cea mai mare
suprafață de soluri erodate eolian, 455 milioane hectare (23% d in suprafața totală
degradată) prezintă pierderea orizontului superior, în timp ce "deformarea terenului" apare
pe 82 milioane hectare, iar acoperirea cu nisip pe 12 milioane hectare. Continentele cele mai
slab afectate sunt Oceania și America de Nord, iar cele cu cea mai extinsă eroziune eoliană
sunt Africa și Asia (Tabel 1.2).
Tabel 1.2. Extinderea pe continente a diferite tipuri de degrad are antropică a solurilor
Tabel 1.2. Extending the continen ts of different types of anthr opogenic degradation of soils

Continentul Eroziune prin apă Eroziune prin vânt Degradare
chimicăDegradare fizică
mil.ha % mil.
ha %m i l .
ha %m i l .
ha %
ax bx axbxaxbx ax bx
Africa 227 46 7,7 186 38 6,3 62 12 2,1 19 4 0,13
Asia 441 59 10,1 222 30 5,1 74 10 1,7 12 2 0,05
America de
Sud 123 51 7 42 17 2,4 70 29 4 8 3 0,17
America
Centrală 46 74 43,4 5 7 4,7 7 11 5,7 5 8 4,72
America de 60 63 3 35 36 1,7 + + + 1 1 0,05

10 
 Nord
Europa 114 52 11,1 42 19 4,1 26 12 2,5 36 17 1,65
Oceania 83 81 9,8 16 16 1,9 1 1 0,1 2 2 0,24
1094 56 8,4 548 28 4,2 240 12 1,8 83 4 0,6
ax – procente din totalul solurilor degradate, bx – procente din suprafața continentului
Deteriorarea chimic ă a solurilor afectează cca 240 milioane hectare, repr ezentând
12% din totalul suprafețelor degradate (Tabel 1.2). Este de rem arcat natura foarte variată a
formelor de degradare (deteriorare) chimică în diferite contine nte, ca și ponderea lor (pe
ansamblu domină pierderea de nutrienți).
În America de Sud aproximativ 30% din totalul solurilor degrada te aparțin
degradării chimice, îndeosebi pierderilor de nutrienți și de ma terie organică din sol. În
America de Nord și Oceania degradarea chimică este ca și inexis tentă (sub 1%). În Africa, Asia,
America Centrală și Eu ropa, aproximativ 12% din suprafața solur ilor degradate este reprezentată
prin soluri degradate chimic; pi erderea de nutrienți este forma principală de degradare chimică în
Africa și America de Sud, salinizarea în Asia, iar poluarea în Europa. În ceea ce privește acidifierea
se constată o pondere redusă printre formele de degradare chimi că (cca 6 milioane hectare,
îndeosebi în Asia).
Deteriorarea fizic ă a solurilor apare pe o suprafată mai redusă, cca 83 milioane hectare
sau aproximativ 4% din totalul suprafeței degradate pe Terra și sub 1% din suprafața diferitelor
continente, cu excepția Americii Centrale (4,7%) și a Europei ( 1,6%) (Tabel 1.2).
Cea mai răspândită formă de degradare (deteriorare) fizică a so lurilor este compactarea,
formarea de crustă și întărirea masei solului care afectează 68 mili
oane hectare (82% din
degradarea fizică); din această suprafață, 33 milioane hectare sunt înregistrate în Europa unde au
o largă utilizare mașinile grele. Formarea de crustă și întărir ea apar, de asemenea, în Africa (18
milioane hectare) și Asia (10 milioane hectare) ca rezultat al suprapășunatului și ineficienței
acoperirii cu vegetație a solului.
Stagnarea de apă cauzată de intervenția omului prin sistemele d e îmbunătățiri
funciare este forma de degradare fizică a solurilor în America Centrală, dar este întâlnită și în
America de Sud. Subsidența solurilor organice s-a constatat în regiunile de coastă cu exces de
umiditate în sud-estul Asiei, ca și în unele părți ale Europei (mai ales în Republica Federativă
Rusă).

11 
 Degradarea solurilor și factorii cauzatori
Au fost luate în considerare 5 categorii principale de interven ții umane care au cauzat
degradarea solurilor: despădurirea, supraex ploatarea covorului vegetal, suprapășunatul, practica
agricolă și activitățile industria le și bioindustriale. Datele privind extinderea acțiunii acestor factori
cauzatori sunt redate în tabelul 1.3, iar legătura dintre aceșt ia și tipul de degradare în tabelul 1.4.
Cele mai răspândite cauze de degradare sunt suprapășunatul (35% ), despădurirea
(29%) și activitatea agricolă (28%).
Peste jumătate din solurile degradate cauzate de despădurire s e găsesc în Asia, acest
factor fiind dominant și în America de Sud. În Africa factorul cauzator cel mai extins este
suprapășunatul. Activitatea agri colă apare ca factor cauzator î n toate continentele, extins în
A s i a ș i A f r i c a ș i c e l m a i i m p o r t a n t f a c t o r d e d e g r a d a r e î n A m e r ica de Nord și America
Centrală. În Oceania suprapășuna tul este factorul cauzator de d egradare a solului net
predominant. Activitățile (bio)i ndustriale apar ca un factor mi nor în degradarea solurilor (în
comparație cu ceilalți factori), afectând doar 22 milioane hect are (cca 1%) din care 21 milioane
în Europa (aproximativ 10% din suprafața degradată) (Tabel 1.3) .

Tabel 1.3. Factori cauzatori ai de gradării solurilor indusă de om
Table 1.3. Causative factors of hu man-induced soil degradation

Continent Despădurire Supraexploatare Suprapășunat Activități a gricole Activități
industriale
mil.ha % mil.ha % mil.ha % mil.ha % mil.ha %
Africa 67 13,6 63 12,7 243 49,2 121 24,5 + +
Asia 298 39,8 44 5,9 199 26,6 206 27,6 1 0,1
America de Sud 100 41 12 4,9 68 27,9 64 26,2 – –
America
Centrală 14 22,6 11 17,7 9 14,5 28 45,2 + +
America de
Nord 4 4,2 – – 29 30,2 63 65,6 + +
Europa 84 38,5 1 0,5 50 22,9 64 28,5 21 9,6
Oceania 11 10,8 – – 83 91,4 8 7,8 + +
578 29,4 131 6,7 681 34,7 552 28,1 22 1,1

Despădurirea, suprapășunatul și practica agricolă sunt cauzele cele mai importante
pentru eroziunea hidrică, iar suprapășunatul este cauza princip ală a eroziunii eoliene. Practica
agricolă reprezintă cauza principală a degradării chimice (dato rită unei inadecvate aplicări de
fertilizatori), la care se adaugă despădurirea (care duce la o scădere a conținutului de materie
organică). Activitățile (bio)i ndustriale sunt cau za exclusivă a poluării solului. Degradarea fizică
este determinată îndeosebi de activitățile agricole ca și de su prapășunat (Tabel 1.4).

12 
 Tabel 1.4. Tipuri de degradare a solului indusă de om și factor i cauzatori
Tabel 1.4. Types of human-induce d soil degradation and causativ e factors

Tipuri de degradare a
solului Despădurire Supraexploatare Suprapășunat Activități
agricole Activități
industriale
mil.
ha% mil.
ha% mil.
ha% mil.
Ha% mil.
ha %
Eroziune prin apă 471 43,1 36 3,3 321 29,3 266 24,3 – –
Eroziune prin vân t 44 8 85 15,5 332 60,6 87 15,9 – –
Degradarea chimică 62 25,9 10 4,2 12 5 133 55,7 22 9,2
Degradarea fizică 1 1,2 + + 16 19,3 66 79,5 – –
Total 578 – 131 – 681 – 552 – 22 –

Degradarea solurilor și utilizarea terenurilor
Există în genere o anumită legăt ură între utilizarea terenurilo r și degradarea solurilor
(Tabel 1.5).
Terenurile cultivate (arabile și cu culturi permanente) sunt af ectate de degradare pe
glob în proporție de 38% (respectiv cca 560 milioane hectare), datorită unei practici agricole
inadecvate. Din acestea, 6 % sunt puternic degradate, iar 20% m oderat degradate. Continentele cele
mai afectate sunt America Centr ală (74%) și Africa (65%).
Terenurile cu pășuni permanente sunt afectate în proporție de 2 1% (respectiv cca 685 milioane
hectare), din care aproape 40% (271 milioane hectare) sunt m oderat degradate. Factorul cauzator este
evident suprapășunatul. Cele mai afectate continente sunt Europ a (35%) și Africa (31%),
celelalte prezintă proporții între 11 și 20%.

Tabel 1.5. Extinderea terenurilor cu diferite folosințe și a c elor afectate de degradare antropică
Table 1.5. Extending different l and uses and those affected by anthropogenic degradation

Continent Terenuri cultivate Pă șuni permanente Terenuri împădurite
Total De gradat % T o t a l D e gradat%T o t a l D e gradat %
Africa 187 121 65 793 243 31 683 130 19
Asia 536 206 38 978 197 20 1273 345 27
America de Sud 142 64 45 478 68 14 896 112 13
America Centrală 38 28 74 94 10 11 66 24 36
America de Nord 236 63 26 274 29 11 621 4 1
Europa 287 72 25 156 54 35 353 92 26
Oceania 49 8 16 439 83 19 156 12 8
Total glob 1475 562 38 3212 684 21 4048 718 18
Notă: Suprafețele totale de terenuri după FAO, 1990
Observație: Probabil în America Centrală este inlcus și întregu l Mexic, deoarece suma suprafeț elor cu cele 3 utilizări pentru
America Centrală, 198 mil. ha depășește cu mult suprafața acest eia, din această cauză procentele calculate ar putea să
fie diferite de cele reale.

Terenurile împădurite sunt degradate antropic în proporție de 1 8% (cca 718 milioane hectare) din
care aproape jumătate (348 miloane hectare) sunt moderat degrad ate. Factorul cauzator major al

13 
 degradării este supraexploatarea covorului vegetal. Continentel e cu cele mai mari proporții de
terenuri împădurite cu soluri degradate sunt America Centrală ( 36%), Asia (27%), Europa (26%) și
Africa (19%), la celelalte contin ente proporția fiind mai redus ă astfel: America de Sud cu 13%,
Oceania cu 8%, iar America de Nord cu 1%.
Datele prezentate dau o imagine generală asupra magnitudinii pr oblemei solurilor
degradate și a răspândirii solurilor afectate de diferite tipur i și forme de degradare pe Terra, care
constituie o bază știintifică informativă pentru fundamentarea politicii și strategiei naționale și
internaționale de valorificare sus tenabilă a resurselor de sol.

1.2.2. Extinderea degradării antr opice a solurilor în România

Se constată din tabelul 1.6 că suprafața totală afectată de deg radare este de aproape 15 milioane
ha, ceea ce reprezintă aproape 62% din suprafața țării. Cel mai extins tip de degradare este
deteriorarea fizică, 7,1 milioane hectare sau 48,2% din suprafa ța degradată, urmat de eroziunea prin
apă cu 4,3 milioane hectare sau 29,5% din suprafața totală degr adată. Celelalte tipuri de degradare
ocupă suprafețe mai reduse, 8,4% din total, deteriorarea chimic ă, 4,2% deteriorarea complexă, 2,6%
eroziunea prin vânt. O suprafață apreciabilă, peste 1 milion he ctare (6,9% din total) , a fost scoasă în
ultimii ani din circ uitul producției vegetale (Munteanu și cola b., 2000; Mihalache M., Ilie L.,
2008).

Tabelul 1.6. Extinderea solurilor cu degradare indusă de om a u nor factori restrictivi
Tabel 1.6. Expanding human-induced s oil degradation of restrict ive factors

Tipul de degradare Supraf ață % din suprafața
țării mii ha % din suprafața
Degradat ă
Eroziune prin ap ă 4331 29,5 18,2
Eroziune prin vânt 387 2,6 1,6
Deteriorare fizic ă 7100 48,2 29,8
Deteriorare chimic ă 1241 8,4 5,2
Deteriorare complex ă 614 4,2 2,6
Excavare și acoperire cu de șeuri 33 0,2 0,1
Scoatere din produc ția vegetală 1022 6,9 4,3
Total 14728 100 61,8
Seceta frevent ă 3900 16,4
Exces temporar de apă sta gnantă 900 3,8
Asigurare slabă cu elemente nutritive 2963 12,4

14 
 La aceste suprafețe de teren degradate se adaugă suprafețe afec tate de condiții
naturale defavorabile (restrictive) cum ar fi seceta în numeroș i ani (16,4% din suprafața țării),
excesul temporar de umiditate stagnantă în sol (3,8%) și conțin utul redus de substanțe nutritive
în sol (12,4% din suprafața țării).
Dintre modurile de folosință, terenurile cultivate sunt cele ma i afectate de degradări
antropice, peste două treimi din total, ceea ce reprezintă 10 m ilioane hectare; tipul de degradare
cel mai extins este deteriorarea fizică (îndeosebi compactarea cu formarea "tălpii plugului")
cca 6,5 milioane hectare, urmat de eroziunea prin apă cu 2,1 mi lioane hectare (Tabel 1.7) și
deteriorarea chimică cu 0,8 milioane hectare (Munteanu și colab ., 2000).

Tabel 1.7. Extinderea solurilor c u degradare indusă de om (pe m oduri de folosință) în România
Table1.7. Extension of soil degr adation induced by human use (t he modes of use) in Romania

Tipul de degradare Modul de folosin ță
Pădure Pajiști Teren cultivat Alte
folosin țe Total
mii
ha % mii
ha% mii
ha% mii
ha% mii
ha %
Eroziune prin apă 266 28,9 1965 67,8 2100 21,2 – – 4331 29,5
Eroziune prin vân t – – 114 3,9 273 2,8 – – 387 2,6
Deteriorare fizică 100 10,9 500 17,2 6500 65,8 – – 7100 48,2
Deteriorare chimică 141 15,3 280 9,7 820 8,3 – – 1241 8,4
Deteriorare complexă 414 44,9 20 0,7 180 1,8 – – 614 4,2
Excavare și acoperire
cu de șeuri , halde, etc. – – 21 0,7 12 0,1 – – 33 0,2
Scoatere din producția
vegetală – – – – – – 1022 100 1022 6,9
Total 921 100 2900 100 9885 100 1022 100 14728 100
6,3 19,7 67,1 6,9 100

Suprafața de pajiști afectată de degradare antropică este de 2, 9 mil h a (aproape 20%
din suprafața degradată); tipul de degradare dominant în acest caz este eroziunea prin apă cu
aproape 2 mil ha, urmat de deter iorarea fizică cu 0,5 mil ha și cea chimică cu 0,3 mil ha.
Suprafața împădurită este cea mai puțin afectată de degradare i ndusă de om, cca 0,9 mil ha (cca
6% din suprafața totală degradată); aproape jumătate din aceast ă suprafață este marcată de
deteriorare complexă care se man ifestă prin tendința de uscare a pădurii (Florea N., Buza M.,
2004).
În ceea ce privește tipul de degradare în funcție de folosință, se observă că eroziunea
prin apă și vânt apare îndeosebi pe terenurile agricole (cultur i sau pajiști) , deteriorarea fizică și
chimică îndeosebi pe terenurile cultivate, iar deteriorarea com plexă mai ales în păduri.
Se constată, de asemenea, că cele mai afectate terenuri de proc ese de degradare sunt
cele cultivate, în proporție de peste două treimi (67,1%), urma te de terenurile cu pajiști cu cca
1/5 (19,7%); terenurile forestiere sunt cele mai slab afectate, în jur de 6%.

15 
 Munteanu și colab.,2000 au elaborat o hartă a terenurilor la sc ara 1:1.000.000
privind riscul și gradul de manifestare a proceselor de eroziun e, alunecări sau prăbușiri și
inundații, pornind de la conceptul de "stabilitate" a terenului în raport cu așezările umane,
diferite tipuri de construcții sau de utilizări. În această ha rtă au fost delimitate 12 unități
menționate în cele ce urm ează, reunite în 3 grupe:
I. Grupa terenurilor practic plane (panta sub 8%) neafectate de procese de eroziune și alunecări
(94.320 km2, 39,6%).
1.Terenuri relativ stabile, neafe ctate și fără risc de degradar e prin procese naturale (34.274 km2,
14,4%).
2.Terenuri relativ stabile cu risc de inundații și colmatare da că nu sunt protejate prin lucrări de
îndiguire sau de regularizarea cursurilor de apă (27.785 km2, 11,7%).
3.Terenuri relativ stabile, dar cu risc de supraumezire din cau za stagnării apei ca urmare a
permeabilității reduse a solului (11.575 km2, 4,9%).
4.Terenuri relativ stabile, dar cu risc de supraumezire prin ri dicarea nivelului apei freatice în anii
ploioși sau pri n irigație (14.345 km2, 6,0%).
5.Terenuri umede, instabile, cu portanță redusă și/sau risc rid icat de inundație (2.985 km2, 1,2%).
6.Terenuri relativ instabile, afectate sau cu pericol de eroziu ne eoliană (terenuri nisipoase) (3.336
km2, 1,4%).
II. Grupa terenurilor înclinate-accidentate (panta peste 8%), dife rit afectate sau cu risc variat de
eroziune prin apă și alunecări (93.046 km2, 39,0%).
7.Terenuri relativ stabile, cu e roziune neapreciabilă sau slab- moderată cu risc redus de alunecări,
dar cu risc ridicat de accentuare a eroziu nii prin a pă (49.379 km2, 20,7%).
8.Terenuri moderat stabile, cu eroziune moderat-puternică, cu a lunecări relativ vechi, stabilizate,
dar cu risc ridicat de activare (32.404 km2, 13,6%).
9.Terenuri cu stabilitate foarte redusă, afectate de eroziune p uternică excesivă, asociată cu ravenări
și alunecări active (11.265 km2, 4,7%).
III. Grupa terenurilor înclinat-accidentale (pantă peste 15%) predo minant cu vegetație naturală
(păduri) în genere neafectate sau slab afectate de procese de e roziune, alunecări ș i prăbușiri, dar
cu risc ridicat de declanșare a acestor procese în cazul îndepă rtării vegetației naturale (49.537
km2, 20,8%).
10.Terenuri relativ instabile, cu risc ridicat de alunecări, su rpări, prăbușiri ( 18.709 km2, 7,9%)
11.Terenuri relativ stabile, dar cu fenomene locale de prăbușir i, căderi de stânci (30.828 km2,
12,9%). La aceste categorii de terenuri se adaugă una aparte:
12.Terenuri acoperite de ape.

16 
 CAPITOL II. IRIGAȚIILE – PARTE IMPORTANTĂ ÎN
REALIZAREA UNEI AGRICULTURI DURABILE ȘI DE CALITATE CHAPTER II. IRRIGATION – PART OF IMPORTANT IN
ACHIEVING SUSTAI NABLE AGRICULTURE
AND QUALITY

Producțiile plantelor c ultivate, indiferent de natura acestora (culturi agricole, horti-
viticole etc.), sunt nemijlocit legate, în principal, de factor ii privind clima și solul, caracteristici
unor anumite zone. Se poate vorbi astfel de o interrelație dint re plantă, pe de o parte și climă și
sol, pe de altă parte, care, în funcție de modul cum evoluează în timp, poate conduc e la rezultate
caracterizate prin diferite grade de favorabilitate în ceea ce privește recoltele posibil a fi
obținute. Aici trebuie menționat un fapt important și anume că, relațiile înt re diferiții
factori care se intercondiționează pot fi influențate și uneori c h i a r d i r i j a t e d e c ă t r e o m , î n
sensul în care să se poată ajunge cât mai aproape de rezultatel e dorite. Se cunoaște de altfel
faptul că atunci când se intervi ne asupra unor factori care inc lud și pe cei care survin de la
natură, nu se pot întotdeauna rea liza unele previziuni, indifer ent cu câtă competență și precizie
s-ar acționa. Totdeauna rămâne o anumită doză de incertitudine, care însă nu trebuie să ajungă
până acolo încât să pună în disc uție oportunitatea acțiunii car e trebuie a fi întreprinsă. Concret,
toate posibilitățile care stau la îndemâna omului trebuie utili zate până la epuizare, la nivelul
stadiului respectiv de cunoaștere.
În b aza tuturor studiilor și cercetăr ilor efectuate până în prezent rezultă că cel puțin
pentru partea de sud și sud-est a țării, pentru practicarea une i agriculturi durab ile, irigația apare
ca o măsură obligatorie. Astfel, pagube produse de apariția uno r perioade secetoase reflectate în
producțiile obținute se întâlnesc și în zonele cu soluri vertic e sau brune-roșcate, acestea au însă o
frecvență mai redusă și de cele mai multe ori se produc pe arii restrânse, în raport de condițiile
climatice, foarte variate, specifice țării noastre. Cu cât se a vansează către zonele umede, trecând
bineînțeles prin cele subumede, rolul irigațiilor se diminuează treptat. Ca urmare, ținând cont de
condițiile naturale ale țării noast re (climă, sol, relief și hi drogeologie) este greu de făcut o raionare,
eventual o zonare din punct de vedere al oportunității irigații lor pe teritoriul agricol al țării
noastre. Pe plan social, amenajările de irigații au un ro l important, constituind un mijloc de
menținere a unei vieți rurale active și stabile, prevenind depl asarea populației rurale spre orașe,

17 
 oferind posibilitatea de obținer e a unor venituri satisfăcătoar e din agricultură în zone
defavorizate pedoclimatic (zone secetoase, cu soluri nisipoase sau erodate). În condițiile actuale,
irigația pune la îndemâna fermier ilor un instrument care le per mite să se adapteze mai ușor la
cerințele pieței. De asemenea, sunt de reținut efectele favorab ile ale irigației asupra ocupării
forței de muncă în zone rurale, creării de venituri suplimentar e și dezvoltării rurale, iar prin
intensificarea agriculturii sunt create noi locuri de muncă în sectoarele din amonte și din aval de
sectorul agricol (în raport de 2:3 pentru un loc de muncă în ag ricultură) (Lup A., 1997).

2.1. ISTORIA ȘI EVOLUȚIA IRIGAȚIILOR

Irigația reprezintă o ș tiință și în același timp o artă, folosi tă din cele mai vechi timpuri, în
zone dezavantajate pluviometric , pentru asigurarea apei necesar e agriculturii. Ea s-a dezvoltat în
antichitate, mai întâi în zonele aride, extinzându-se treptat ș i în zonele semiaride, iar în ultimele
decenii, și în zonele semi-umede. Civilizațiile din antichitate , cum au fost cele din valea fluviilor
Nil, Tigru și Eufrat, Indus și Gange, Fluviului Galben, au cuno scut și realizat mari lucrări de
irigație. În valea Nilului se practica irigația prin revărsare încă din jurul anului 6000 î.e.n. când a
fost construit și primul baraj pe Nil, la Memphis. Romanii a u realizat lucrări grandioase pentru
aducțiunea apei potabile și de irigații, ale căror urme se văd și astăzi în Italia, Spania, Franța,
Maroc, iar în America de Sud, incașii au realizat mari canale d e aducțiune a apei din munții Anzi
pentru irigarea câmpiei litoral e. După o perioadă de stagnare s au regres în perioada evului mediu,
amenajările de irigații au început să se extindă din nou de la începutul secolului XIX, ritmul de
amenajare crescând treptat odată c u dezvoltarea demografică (Ca zacu E. și colab., 1989).
Suprafața irigată raportată la populație a înregistrat în secol ul XX un ritm de creștere mai
mare în deceniul 6, mai diminuat în deceniile 7 și 8, iar din 1 980 se manifestă o scădere, care se
explică prin aceea că ritmul de c reștere demografică a devenit superior ritmului de creștere a
suprafeței irigate. În prezent suprafața amenajată la nivel mon dial este de cca. 270 milioane ha
(reprezentând cca. 1/6 din suprafața arabilă). Ea asigură însă peste 1/3 din producția agricolă
mondială, iar la unele culturi, ca orezul și grâul, contribuția ajunge la 55%. În ultimele decenii se
remarcă atât dezvoltarea de noi a menajări în zonele aride și se miaride, cât și extinderea irigațiilor
spre latitudini din ce în ce mai mari, mai ales în emisfera nor dică, în zone cu regim pluviometric
neregulat sau cu soluri nisipoase. În ceea ce privește dezvolta rea în perspectivă, se apreciază că
pentru a asigura cerințele de hrană la nivelul ritmului de creș tere demografică, suprafața irigată
ar trebui să crească anual cu un ritm de 0,8 % , pentru a ajung e la 280 milioane ha amenajate în
anul 2010. În același sens, Banca Mondială și Programul Națiuni lor Unite pentru Dezvoltare
consideră că 80 % din nevoile ali mentare ale sporului de popula ție (care până în anul 2025 este

18 
 estimat la cca. 3 miliarde) trebuie să fie satisfăcut prin exti nderea irigației. Tot aceste organisme
semnalează însă și o serie de situații nefavorabile ce vor infl uența negativ extinderea irigațiilor
ca: restrângerea suprafețelor de terenuri pretabile la irigații , creșterea costurilo r pentru amenajări
noi și echipamente de udare, reducerea rezervelor de apă dispon ibile pentru irigații prin
concurența altor folosințe ca și prin poluarea unora din ele. L a acestea se adaugă managementul
defectuos al unor amenajări actua le, randamente hidraulice scăz ute, salinizarea unor suprafețe
irigate (din cele 270 milioane ha echipate pentru irigații în p rezent, se exploatează efectiv cca.
235 milioane ha, iar restul de 10-15% din suprafețe au fost deg radate prin salinizare și
înmlăștinire).
2.2. NECESITATEA APLICĂRII IRIGAȚIILOR

Apa are un rol esențial în creșterea plantelor și obținerea uno r producții agricole ridicate
și independente de condițiile climatice. Ea asigură transportul substanțelor nutritive și a
produselor de fotosinteză în int eriorul plantei, permite solubi lizarea substanțelor nutritive și
extragerea lor din sol de rădăcinile plantelor, este necesară p entru germinație, răsărire și pentru
alte funcții. În agricultura modernă, irigația este folosită în scopuri multiple. În primul rând, ea
are rolul fiziologic de asigurare a apei necesare creșterii și stabilizării producțiilor agricole, în
zone unde precipitațiile sunt ins uficiente sau sunt distribuite neuniform în timpul vegetației. Pe
lângă acest rol principal, poate fi utilizată pentru prevenirea compromiterii recoltelor în
pomicultură datorită înghețurilor sau brumelor târzii de primăv ară (acest fel de irigație este
cunoscută sub denumirea de irigați e antigel), pregătirea în con diții bune a patului germinativ
după o perioadă prelungită de se cetă (situații frecvente în pe rioada de vară, înainte de
însămânțarea celei de a doua culturi, ca și toamna, la însămânț area grâului), epurarea biologică
naturală prin utilizarea pentru irigație a apelor uzate, evitâ ndu-se astfel instalații costisitoare de
epurare (Ghena.N. și colab., 2004).
În cultura orezului, este folo sită irigația prin inundare (alim entând parcele și ridicând
nivelul apei în ele) și pentru r eglarea temperaturii atunci cân d intervin scăderi accentuate de
temperatură (așa numita irigație termică sau termoregulatoare).
De asemenea, utilizând irigația de spălare se asigură dizolvar ea și spălarea sărurilor în cazul
solurilor salinizate. În țara noastră, irigația se practică pe suprafețe mari, fiind justificată tehnic
și economic de condițiile climatice, de sol și de sporurile de producție care se realizează. Fără
irigație, cheltuielile pentru asigurarea celorlalți factori de producție în agricultură (mecanizare,
chimizare, soiuri și hibrizi pr oductivi, ș.a.) nu pot fi puse î n valoare, datorită riscului determinat

19 
 de cantitățile insuficiente de p recipitații care se semnalează în mulți ani în fazele de consum
hidric intens.
În situația actuală se constată o diversificare a condițiilor d e folosire a irigației. Ea a
devenit o necesitate pentru culturi în sere și solarii, culturi de legume în câmp, ca și pentru
culturi alimentare, industriale ș i furajere cu producții ridica t (ex. porumb, cartofi, sfeclă de zahăr,
tutun, in, ș.a). În horticultură, irigația este folosită și pen tru a asigura o calitate superioară a
fructelor și legumelor iar în pomicultură regularizează producț ia de fructe și limitează alternanța
de rodire (Ghena N. și colab., 2004).
2.3. SITUAȚIA IRIG AȚIILOR DIN ROMÂNIA
2.3.1. Trecutul amenajărilor de irigații din România

Folosirea irigațiilor în România se pierde în negura timpului. Există, astfel multiple
referiri despre utilizarea iriga țiilor încă din pe rioada daco-r omană . Se irigau mai ales fânețele, printre
alte zone cu precădere în Țara Făgărașului. În acest scop se f olosea o metodă ingenioasă prin
care apa era adusă la parcelele c u fânețe, pe cale gravitaționa lă. Cursurile de apă, care se aflau
multe la număr în această regiune, aveau pante foarte mari, fap t care înlesnea derivarea unor
canale prin care se putea practica irigarea gravitațională și c hiar construirea unor mori. Unele
cercetări efectuate de prof. I. M. Gheorghiu menționează că uti lizând tehnica irigării gravitaționale,
prin revărsare, în zona Făgărașului, în jurul anului 1960, se iriga încă o suprafață de cca 6.500 ha
în 24 de așezări rurale, suprafață care ulterior s-a extins. Ir igarea, pe lângă rolul de a umezi solul în
perioadele secetoase (deși în zona se înregistrează precipitați i cuprinse între 600 și 700 mm anual)
mai contribuia și la fertilizarea acestuia prin aportul aluviun ilor fertile, de către apa care le
transporta. Udările se aplicau prin metoda revărsării, folosind parcele amenajate în acest scop. În
perioada de după venirea romanilor în provincia Dacia, regimul pășunilor și al fânețelor era diferit
de cel care exista anterior în s tatul dac. Astfel, în cadrul un or obști erau utilizate în comun
izlazurile, pășunile și apele. În ceea ce privește modul de pre luare a apei din sursa care de re-
gulă este un pârâu, această operație se execută utilizând mater iale locale: bolovani, legături de
nuiele etc., care dispar în perioada în care debitul acestora c rește producând inundații, la viituri.
Ulterior, aceste lucrări se refac, efortul mare constând din fo rța de muncă necesară, având în
vedere că, așa după cum am arăt at, materialele folosite sunt ce le existente pe plan local.
I. M. Gheorghiu (1964) specif ică faptul că irig ațiile utilizate încă de pe timpul romanilor
includeau pe lângă fânețe și importante plantații de pomi (meri în special). În prezent se mai
întâlnesc irigații inclusiv la po mi, dar plantațiile sunt îmbăt rânite, în declin, în cea mai mare
parte.

20 
 Privită retrospectiv, evoluț ia irigațiilor în România, se constată faptul că în prima etapă,
epoca romană la care ne-am referit, acestea nu s-au concentrat în zonele cele mai secetoase. S-au
folosit cu precădere în zona păș unilor montane, cum s-a văzut, unde precipitațiile medii anuale
variază între 600 și 700 mm, și unde bilanțul hidrologic este, în general, excedentar, în Țara
Făgărașului, Țara Loviștei, etc. Într-o oarecare măsură, cu tim pul, au coborât și mai jos, pe
valea Oltului și chiar și pe cea a Dunării, sporadic, în preajm a cetăților ridicate de romani,
utilizându-se, cel mai des, ca s urse pentru apă izvoarele, care aveau ca scop principal, apa
pentru băut pentru l ocatarii cetăților.
Problema folosirii irigațiilor ca măsură de luptă împotriva sec etelor în vederea
combaterii deficitului de umidita te la culturile agricole, în z onele cele mai deficitare în
precipitații s-a pus cu cea mai mare acuitate începând cu secol ul al XIX-lea. Datorită
pagubelor aduse recoltelor culturilor agricole cauzate de secet e, suportate de populație și
sesizate de reputați specialiști în domeniu (unii dintre acești a și proprietari de pământuri), în
special începând cu secolul XX se fac chiar propuneri concrete prin proiecte de amenajare
pentru irigații, în zonele cele mai bântuite de secete puternic e și frecvente.
Astfel, Ion Ionescu de la Brad (1865) propunea irigarea fânețel or pe moșia Pantelimon,
în vederea obținerii unor produc ții constante, indiferent de co ndițiile climatice și totodată a
unor venituri mai mari. În acest sens pledează și marele agrono m P. S. Aurelian, citat de St.
Hepites (1906) care insista asupra faptului că aplicarea irigaț iei să fie însoțită și de unele mă-
suri agrotehnice, cum ar fi arătu rile de 30-40 cm, inclusiv fer tilizarea pe bază de îngrășăminte
organice.
Referindu-ne la studii și unele proiecte concrete privind posib ilitățile de aplicare a
irigațiilor în România sunt de re marcat studiile întocmite în a nii 1890-1905 de către inginerul
C. Chiru, care a investigat posib ilitățile folosirii la irigați i și la navigație a râurilor țării noastre.
Pe această linie se înscrie și studiul întocmit de V. Roșu (190 7). Pe baza acestuia, autorul men-
ționează faptul că prin utilizar ea râurilor care provin din Car pați, s-ar putea iriga, în Vechiul
Regat, o suprafață de cca 150.000 ha. A mai studiat, de asemene a, un canal lung de 80 km,
alimentat din Siret pentru irigarea unor mari suprafețe din Băr ăganul de Nord. Propunea, de
asemenea, folosirea și a altor râuri pentru irigarea unor supra fețe din Câmpia Burnasului și a
Bărăganului. Susținea și efectuarea unor investigații în legătu ră cu debitele și nivelurile unor
râuri în vederea utilizării la irigații, concomitent cu unele c ercetări privind necesarul de apă
al culturilor irigate.
O documentație de mai mare anvergură privind dezvoltarea irigaț iilor în România o
reprezintă anteproiectul întocmit de inginerul A. Davidescu, în anul 1912, pentru irigarea
Câmpiei Bărăganului. Acest anteproiect, cu adevărat îndrăzneț p entru acea perioadă, avea în

21 
 vedere irigarea unei suprafețe de 1.300.000 ha situată în câmpi a cuprinsă între Siret și Argeș. Se
prevedea folosirea irigației gravitaționale pe 900.000 ha, util izând apa din râurile interioare, în
primul rând din Siret; pentru 400.000 ha se prevedea utilizarea ca sursă de apă fluviul Dunărea,
din care apa urma a fi preluată prin pompare, în lunile iulie ș i august când debitul râurilor
interioare era mai scăzut.
Principalul canal de irigație era prevăzut cu punctul de priza din Siret, în dreptul
localității Adjud, urmând ca traseu l său să străbată, până la r âul Argeș, un parcurs pe la baza
zonei colinare preluând și apa di n râurile pe care le traversa. Acest mare canal de dimensiuni
impresionante era prevăzut să aibă o lungime totală de 260 km ș i pornind de la Adjud, urma să
colecteze apele Putnei, Buzăului, Ialomiței, Dâmboviței și Arge șului, traversând orașele
Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău și București. Era prevăzută și o rețea navigabilă, însumând în
total 1.600 km, pentru vase de 1.000 tone, precum și centrale h idroelectrice cu o capacitate
de cca 200.000 C.P. Pentru acoperirea n ecesarului de apă al culturilor agricole era prevăzut
un debit specific la hectar (hidromodul) de 0,28 l/s, care ulte rior a fost considerat mult inferior
față de ceea ce în mod real trebuie s ă fie. La avizarea acestui an teproiect, în cadrul Ministerului
Agriculturii și Domeniilor au fost consultați o serie de specia liști români și de peste hotare.
Printre specialiștii străini menționăm pe inginerii Wilcocks, Villoresi, Armand și Grantz.
Inginerul W. Wilcocks din Anglia ave a o bogată experiență în am enajarea unor mari lucrări de
irigații în Africa, iar Luigi Villoresi participase la efectuar ea unor amenajări importante de
irigații în Italia. În concluziil e rezultate de pe urma avizări i acestei importante documentații
privind irigarea Bărăganului, a fost unanim acceptată ideea opo rtunității irigațiilor de către toți
participanții. Au fost însă aduse obiecții cu privire la calcul ul necesarului de apă considerat ca
subdimensionat, în ceea ce privește debitele râurilor interioar e, cât și în stabilirea
hidromodulului, fapt la care s-a făcut și anterior referire.
Într-o documentație ulterior întocmită, inginerul Villoresi, pr opunea irigarea unei
suprafețe de 180.000 ha, situată în partea de nord a Bărăganulu i Central, în ceea mai mare
parte cu alimentare din Siret și în zona Slobozia – Urziceni, a vând ca sursă de apă râul
Ialomița, în Bărăganul de Mijloc. Se merge cu un hidromodul de 1,1 l/s și utilizează în scopul
irigației inclusiv lacurile de câmpie ca rezervoare compensatoa re. Tot ulterior întocmirii
anteproiectului întocmit de inginerul român A. Davidescu, ingin erul englez W. Wilcocks vine cu o
soluție care, din punct de vedere al schemei hidrotehnice (mai ales în ceea ce privește canalul
magistral din Siret), se suprapune în linii mari peste schema e laborată de inginerul Davidescu.
Vine însă cu o propunere ca, anual, să se irige numai o treime din suprafața total amenajată, prin
rotație, socotind că în felul acesta s-ar evita pericolul ridic ării nivelului apei freatice. Astfel, se
urmărea acoperirea necesarului de apă pentru irigat, utilizându -se numai debitul provenit din

22 
 râurile interioare fără a se mai apela la fluviul Dunărea ca su rsă de apă, prevăzută pentru o
suprafață de 400.000 ha, în cazul documentației întocmite de in ginerul român Davidescu.
Lipsa unor date certe, bazate pe cercetări cu privire la necesa rul de apă al plantelor, a condus la
diferența foarte mare în ceea ce privește mărimea hidromodululu i care la Davidescu era de 0,28 l/s/ha,
la Wilcocks de 0,5 l/s/ha, iar la Villoresi de 1,1 l/s/ha. Lăsând la o parte aceste puncte de vedere diferite, ca de altfe l și altele, mai puțin importante
probabil, fapt unanim recunoscut de toți specialiștii a fost ac ela că, mai ales în a numite zone d in țara
noastră, irigarea este recunoscută ca o măsură absolut necesară , cu efect determinant în combaterea
secetelor.
Din păcate, interesul pentru introducerea irigațiilor pe scară largă în România a apărut mai
ales după unii ani excesiv de secetoși, sau după unele perioade de ani secetoși. Din acest punct de
vedere poate fi exemplificat cazul în care Ministerul Lucrărilo r Publice a invitat specialiști străini
pentru a analiza posibilitățile de dezvoltare a irigațiilor în zonele secetoase. Așa s-au petrecut
lucrurile când, după seceta din perioada 1865-1872, acest minis ter a adresat o asemenea invitație
inginerului italian Gioia, care executase importante lucrări de irigații în Câmpia Padului. Astfel,
la noi în țară, în a nul 1874, inginerul Gi oia a propus realizar ea unui mare canal denumit „Canalul
lui Traian", cu priza în Dunăre, în dreptul localității Drobeta Turnu-Severin, care urma să
străbată pe la limita nordică, întreaga Câmpie a Dunării, până la Brăila, din care urma să se irige
pe cale gravitațională important e suprafețe din cadrul acestui teritoriu.
Datorită unor motive de ordin tehnic, în primul rând, apoi fina nciare și la care probabil s-au mai
adăugat altele, ideea a fost abandonată. În urma unor studii ul terioare s-a constatat că cel puțin
soluția pentru realizarea alimen tării din Dunăre pe cale gravit ațională, așa cum se propusese, nu
avea o bază reală, susținută de studii care să fundamenteze ace astă posibilitate.
Din aceste consideren te, vorbind de documen tații cu abordare ma i realistă și cu justificări
tehnice mai argumentate, s-a început cu propunerile amintite, i nițiate la începutul secolului XX
(Chiru, Roșu, Davidescu, Villoresi, Wilcocks, etc.). De altfel, documentația întocmită ulterior în
cadrul Institutului de Proiectăr i pentru Ameliorații (înființat în anul 1951), documentația de
proiectare privind irigarea Bărăganului avându-l ca șef de proi ect pe inginerul Spiridon Boeru, în
linii mari se aseamănă mult cu p ropunerile inginerilor A. David escu și W. Wilcocks, mai ales în
ceea ce privește Canalul magistral, atât ca amplasament al punc tului de priză din râul Siret, cât
și ca traseu. Evident, documenta ția inginerului Boeru (întocmit ă la nivel de studiu general în
perioada 1952-1953) s-a sprijinit pe studii mai aprofundate în ceea ce privește solul în mod
deosebit, precum și cu privire la necesarul de apă al plantelor , pe baza cercetărilor efectuate de
secția de specialitate a Institutului de Cercetări Agronomice a l României (I.C.A.R.). Această
nouă etapă, de după 1 950, este nemijlocit legată de numele prof esorului I. M. Gheorghiu,

23 
 personalitate proeminentă în do meniu, care a contribuit efectiv la organizarea serviciului și apoi a
direcției de specialitate din Min isterul Agriculturii, la organ izarea secției de cercetare de
specialitate din I.C.A.R., la înființarea Institutului de Proie ctări pentru Amelior ații, precum și la
înființarea și organizarea primei facultăți cu profil de îmbună tățiri funciare de la Galați. Trebuie
reținut și faptul că acest mare in ițiator și organizator a tutu ror organismelor din domeniul
îmbunătățirilor funciare , anterior amintite, a fost și primul c onducător al acestora (pe rând, iar la
unele concomitent), timp în care a contribuit și la orientarea activității acestora cu multă
competență, pe un drum adecvat cerințelor specifice problematic ii din țara noastră (Gheorghiu și
colab.,1964).
În legătură cu cercetările privind necesarul de apă al culturil or agricole irigate, inclusiv
regimul de irigație, acestea au început în mod sistematic, orga nizat, în anul 1945, prin înființarea de
către academicianul Marcu Botzan a primelor câmpuri experimenta le: unul la Mărculești, în
centru Bărăganului și altul la St udina, în Câmpia Romanaților. Ulterior, aceste cercetări au fost
extinse prin înființarea încă a unui câmp de cercetare la Moara Domnească pentru solurile brun-
roșcate. La Brăila, în anul 1953 a luat ființă o stațiune exper imentală profilată pentru irigații
(proiectant N. Grumeza). În această etapă a fost elaborată și o metodă pentru calculul normei de
udare. Pentru limita inferioară a rezervei de apă din sol admi să înaintea udării. M. Botzan a
propus noțiunea de plafon minim, o prioritate în domeniu.
Necesitatea irigării viței-de-vie, inclusiv efectul benefic asu pra umidității aerului în
condițiile țării noastre a fost c onstatată de A. C. Garoflid (1 943). Primul mare sistem de irigații
pentru irigarea culturilor de câmp, în mod deosebit a bumbaculu i s-a amenajat în 1952 în zona
Călărași Dichiseni, în suprafa ță de circa 12.000 hectare. Următ orul, Stoenești, în județul Olt a
început să se amenajeze în anul 1958, în prezent atingând o sup rafață de circa 23.000 hectare.
În ceea ce privește evoluția suprafețelor amenajate pentru irig ații se constată că saltul cel
mai mare s-a produs după 1970, când ș i ritmul general al acesto r amenajări a crescut vertiginos.
Trebuie precizat că, până în 19 50, irigațiile în România se pra cticau aproape în exclusivitate pentru
culturile de legume și orez. Modul cum au evoluat amenajările d e irigații din România, după
anuarele statistice apărute î n țara noastră, se prezintă în fig ura 2.1.

24 
 
Figura 2.1. Dinamica suprafețelor amenajate pentru irigații în România
Figure 2.1. Dynamics of surfaces equipped for irrigation in Rom ania
2.3.2. Stadiul actual al irigațiilor în România

În România, suprafața amenajată pentru irigații însumează cca 3 ,2 milioane hectare, ritmul de
realizare al acestor amenajări crescând mai ales după anul 1970 .
În raport cu folosința terenului, repartiția suprafețelor amena jate la nivel național în anul
1990 era următoarea: culturi de câmp cca. 2,9 milioane ha, legu me cca. 79.000 ha, plantații
viticole cca. 58.000 ha, plantații pomicole cca. 370.000 ha, pă șuni cca. 80.000 ha, orezării cca.
65.592 ha și fânețe cca. 2.400 ha ( Lup A., 1997).
Ca sursă principală de apă s-a utilizat fluviul Dunărea, râuril e in terio a r e î n af a r ă d e O l t ( a
cărui regularizare s-a efectuat între timp), neoferind debite i mportante în etapa sus amintită. De
altfel, se cunoaște că problema regularizării râurilor din inte riorul țării este deosebit de
complicată, întrucât aceasta pres upune luarea în considerare a întregului bazin hidrografic al
fiecărui curs de apă, în cazul în care se dorește o soluționare rezonabilă prin care să se înlăture
eventualele intervenții ulterioare, spre exemplu. Astfel, se im pune ca înainte de a se trece la
efectuarea fiecărei categorii de lucrări, să existe studii teme inice, în ceea ce privește regimul
scurgerilor lichide și solide în întregul bazin, în primul rând , iar după aceea și altele.
Majoritatea lacurilor de acumula re, realizate prin barajele exe cutate în scopul regularizării,
prezintă probleme legate de colmatarea cu debit solid, provenit de pe versanții care însoțesc
acest curs de apă. Unele probleme deloc neglijabile au apărut ș i în legătură cu excesul de apă
rezultat din infiltrațiile prin digurile executate tot în scopu l menționat. Ca urmare, s-au elaborat
soluții și unele au fost chiar aplicate, dar deocamdată sunt în că importante suprafețe de teren
0500100015002000250030003500
1938 1944 1944 1944 1944 1944 1944 1944 1944 1944 194415.41842.593.1199.7300731.31474.223002956.33215mii hectare
Suprafata amenajată (mii ha)

25 
 agricol, afectate de exces de umiditate, ceea ce evident c onduce la diminuarea recoltelor,
datorită în principal unor impedimente care apar frecvent, în e fectuarea lucrărilor de întreținere
a culturilor agricole. Oricum, problema nu este simplă, ca să n u mai vorbim de eforturile
financiare care trebuie făcute p entru realizarea și întreținere a unor asemenea lu crări care, odată
executate, își diminue ază efectul, începând încă din primii ani de la darea în exploatare în cazul
lipsei unei întrețineri corespunzătoare. Problema nu se oprește însă aici. Când se pornește la o
asemenea acțiune, se are în vedere o analiză de ansamblu a situ ației (așa cum s-a precedat și
în alte țări cu experiență în d omeniu), analiză care în multe c azuri trebuie să aibă în vedere
inclusiv o conectare interbazinală care poate să se desfășoare în mod diferit, de la caz la caz,
în funcție de condițiile locale date.
Apare evident, prin urmare că, ț inând seama de cele expuse ante rior, sursa principală de
apă pentru irigații, disponibilă la acea vreme (perioada în car e s-a declanșat acțiunea de
realizare a marilor amenajări pentru irigații) era reprezentată de Dunăre, corespunzătoare atât
în ceea ce privește debitul necesar, pe de o parte, cât și din punct de vedere al calității, pe de
altă parte. Legislația în vigoar e, referitoare la utilizarea cu rsurilor de apă care străbat mai multe
state, nu ridica probleme în ceea ce privește țara noastră, mai mult decât atât, poate chiar era
în avantaj.
Folosirea Dunării, ca sursă de apă, se coroborează totodată cu prezența acesteia în
vecinătatea celor mai secetoase zone din țara noastră, atât în ceea ce privește numărul, cât și
frecvența perioadelor cu deficit de umiditate (sărace în precip itații cu evapotranspirația
foarte ridicată). În aceste zone, după toate studiile și cercet ările efectuate, irigația apare ca o
măsură aproape obligatorie pentru toate categoriile de culturi agricole și hortiviticole. Pe de
altă parte însă, cunoscut fiind că nivelul apei din acest fluvi u prezintă mari fluctuații în
cursul perioadei de vegetație, folosirea apei pentru irigat nu se putea face decât prin stații de
pompare plutitoare. Este c unoscut faptul că asemenea obiective necesită mari investiții, fapt care
impune reducerea la minimum necesar a numărului acestora, în se nsul concentrării unui număr
cât mai mare de utilaje și echipamente amplasate pe asemenea "n ave", de unde rezultă și
mărimea suprafețelor deservite d e respectivele stații de pompar e. În felul acesta au rezultat mari
sisteme hidroameliorative, cu can ale de aducțiune de dimensiuni importante, însoțite de celelalte
construcții hidrotehnice, corespunzătoare unor asemenea situați i. Evident, la vremea respectivă
s-au efectuat și calculele econom ice, social-economice și respe ctiv, de fezabilitate, care
justificau asemenea soluții, ținând seama bineînțeles și de oro grafie, geomorfologie, relieful
terenului, etc.
În prezent, odată cu retehnologizarea amenajărilor de irigații (ac țiune care nu mai poate
întârzia, fiind impusă în cea mai mare măsură de considerentele la care anterior s-a făcut

26 
 referire), se pot reconsidera și unele soluții avute în vedere cu mulți ani în urmă privind
folosirea pentru irigații a apei din fluviul Dunărea. Studiile și cercetările, inclusiv experiența de
până în prezent, își vor spune cuvâ ntul în ceea ce privește măs urile care ar putea să conducă la
unele îmbunătățiri. Toate aceste a se bazează pe studii, analize și calcule de fezabilitate rezultate în
lumina realităților cu care se confruntă țara noastră.
În legătură cu sursele de apă, necesare și posibile a fi utilizate pentru irigații, se pot spu ne
multe, mai ales în ceea ce privește perspectiva. S-a vorbit în primul rând despre Dunăre, care este
legată cel mai mult de amenajă rile existente, situate, așa după cum s-a arătat, în z onele care necesită
în cea mai mare măsură folosirea irigațiilor (Câmpia Română și Dobrogea).
Facem specificarea că prin Câmpia Română am înțeles întreg ansa mblul de câmpii constituit
din cea a Olteniei, Burnasului, B ărăgan, inclusiv parțial sudul Moldovei.
Zonele cu cele mai mari suprafețe amenajate sunt situate în Câm pia Română,
podișul Dobrogei și partea sudică a podișului Moldovei (Figura 2.2). Suprafețe mai mici sunt
amenajate de-a lungul râurilor Pr ut și Siret și în interiorul p odișului Moldovenesc, în
Transilvania, în Câmpia Banatulu i și câmpia nordică a Tisei (Ci smaru C., Gabor V.,2008)

Figura 2.2. Suprafața amenajată pentru irigații în România, dup ă Lup A. (Irigațiile în agricultura
României)(I-zona caldă-secetoasă, II-zona moderat-subumedă, III -zona răcoroasă-umedă)
Figure 2.2. Irrigated area in Roman ia, after Lup A. (Irrigation in Romanian agriculture) (I-
region hot-drought, II- moderate sub-humid region, III- region cool-humid)

Tot pentru irigații mai pot fi utilizate și alte surse în cazul în care se vor considera neces are
noi suprafețe care ar necesita asemenea amenajări. Se poate rec urge la râurile interioare prin
regularizare, așa după cum am mai spus, la apa subterană, bazin e de retenție, etc. Toate acestea

27 
 se pot realiza în urma unor stud ii privind oportunitatea, debit ele disponibile, precum și
condițiile de calitate, mai ales î n cazul apei s ubterane, posib ilitățile de realizar e a unor acumulări
în zonele colinare (Grumeza N., Klepș C., 2005).
Modernizarea și dezvoltarea infrastructurilor de irigații trebu ie să aibă în vedere
concepțiile de rentabilizare a lo r, prin asigurarea cu apă și a altor consumatori (u nități industriale,
centre populate, amenajările piscicole, sporturi acvatice). În ceea ce privește realizarea de
amenajări noi, există premise ca, pe măsură ce exploatațiile ag ricole private se vor dezvolta,
folosind și credite din programe externe, ca și de la stat, să aibă loc o dezvoltare a sistemelor
locale private, cu apă din foraje , puțuri, acumulări colinare ș i de câmpie, care vor fi performante
atât în privința costurilor totale (de investiții și exploatare ), cât și a producțiilor obținute și a
satisfacerii cerințelor de protecție a mediului. În abordarea p oliticilor privind irigația, trebuie
avute în vedere condițiile clima tice, ponderea agriculturii în economia țării, ca și perspectiva
unor posibile modificări climatice la nivel global, care poate să conducă la o creștere a frecvenței
și intensității secetelor în zona țării noastre (Cismaru C., Ga bor V., 2008).
Conform Strategiei Inve stițiilor în Sectorul Irigațiilor elabor ată de Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale, suprafața amenajată pentru irigații, a r eprezentat în 2012 aproximativ 24%
din suprafața agricolă utilă (S AU), în timp ce suprafața irigat ă a fost mai mică de 1,3%. Din cele
3,2 milioane hectare amenajate cu infrastructură de irigații, d oar 50% sunt considerate viabile.
Totodată, în ultimii ani, România a trebuit să facă față celor mai mari inundații din ultimii 35 de
ani, fiind una din țările cele mai afectate din Europa. Suprafa ța amenajată pentru desecări este
aproape egală cu cea amenajată pentru irigații, iar combaterea eroziunii solului se face pe circa
15% din suprafața agricolă (Figura 2.3).

Figura 2.3. Suprafața irigată a României, după Strategia Invest ițiilor în Sectorul Irigațiilor
elaborată de M.A.D.R.
Figure 2.3. Irrigated area in Ro mania, after Irrigation Sector Investment Strategy elaborated by
MADR

28 
 
Suprafața irigată fluctuează, întrucât din 2010 apa pentru irig ații se livrează
Organizațiilor de Îmbunătățiri F unciare (OIF) și celorlalți ben eficiari, numai la solicitarea
acestora. Amenajările pentru irigații nu mai corespund noii str ucturi a exploatați ilor agricole, fapt
ce a impus ca procesul de reformă a sectorului agricol să inclu dă și măsuri de restructurare a
modului de administrare și utili zare a infrastructurii existent e, astfel:
– infrastructura rațională de irigații și îmbunătățiri funciare a fost păstrată în proprietatea și
adminstrarea statului până la un anumit nivel; – infrastructura intermediară și finală a fost transferată în p roprietatea și administrarea
utilizatorilor finali (fermierilor) organizați în structuri aso ciative (Organizații de Utilizatori de
Apă pentru Irigații – OUAI și Fe derații de Organizații de Utili zatori de Apă pentru Irigații –
FOUAI).
Datorită numărului mare de exploatații, mici și foarte mici, pr ocesul de asociere a
acestora este greoi, astfel că suprafața irigată în anul 2012 a reprezentat cca. 50% din cea irigată
în 2007, mult sub necesar.
Nonperformanța producției agricol e anuale este generată, în pri mul rând, de dependența
încă (prea) ridicată de condițiile meteorologice anuale (meteo- dependența producției agricole)
deoarece sistemele de irigații s unt în mare parte, degradate și nefuncționale, echiparea precară a
fermelor cu instalații de irigare și costul ridicat al apei pen tru irigat, dar și datorită folosirii unor
tehnologii agricole învechite, cu consum redus din categoria in put-urilor care susțin performanța
(îngrășăminte, substanțe de protecția culturilor) și cu echipam ente tehnice depășite din punct de
vedere al consumului de energie și al productivității. Seceta, cu frecvența din ce în ce mai mare,
afectează producția agricolă mai cu seamă în Câmpia Română, Dob rogea și Moldova, zone unde
se găsesc și cele mai întinse sisteme de irigații, construite î n perioada 1960–1990, dar
nefuncționale sau neuti lizate de circa 20 de ani.

29 
 CAPITOL III. STUDII ȘI CER CETĂRI ÎNTREPRINSE ÎN
ȚARA NOASTRĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE PRIVIND
IMPACTUL IRIGAȚIILOR ASUPRA SOLULUI CHAPTER III. STUDIES AND RESEARCH CARRIED OUT IN OUR COUNTRY AN D ABROAD ON THE
IMPACT OF IRRIGATION ON THE SOIL

Sub acțiunea diferitelor măsuri hidroameliorative, pedoameliora tive și agroameliorative,
solul suferă o serie de modificări de ordin fizic, chimic și bi ologic care imprimă evoluției
acestuia un sens și o intensitate diferită de evoluția solului nesupus unor măsuri ameliorative.
Din păcate efectele lucrărilor hidroameliorative nu sunt numai pozitive. Efectele negative apar cu
deosebire în sistemele amenajate pentru irigații. Cunoașterea m odului cum evoluează solurile
care au beneficiat de lucrări de îmbunătățiri funciare are o ma re importanță practică, deoarece
mijlocește prognoza pedoameliorativă, ajută deci la stabilirea justă a măsurilor pedoameliorative
care să contribuie la ridicarea continuă a fertilității acestor soluri. Importanța cunoașterii acestor
aspecte este evidentă, dacă se ț ine seamă de faptul că suprafeț e foarte mari de soluri beneficiază
de îmbunătățiri funciare (irigații, desecări, îndiguiri, etc.), în care se semnalează procese de
degradare a solului (salinizare secundară, înmlăștinare, etc.).
În ultimele decenii, în țara noastră au fost extinse mult lucră rile hidroameliorative și în
special cele de amenajare a terenului în vederea irigării, măsu ră importantă, care reprezintă o
condiție hotărâtoare a sporirii producției agrico le. Suprafața amenajată pentru irigație, la nivelul
anului 1990 ajunsese la circa 3,3 milioane de hectare. Sporirea suprafeței amenajate este o
condiție a sporirii producției, d ar nu suficientă. Paralel treb uie acordată o atenție deosebită
folosirii în întregime și exploatării raționale a acestor teren uri, respectării cu strictețe a
tehnologiilor de exploatare cores punzătoare, aplicării corecte a normelor stabiliite pentru udare și
executării la un înalt nivel calit ativ și a celorlalte lucrări (Doorembos J., Pruitt W.O., 1975).
În cele mai multe sisteme amena jate pentru irigare, producțiile au crescut realiz ându-se dorința
ca producția agricolă să depindă din ce ce mai puțin de condiți ile climatice. Irigarea culturilor de
câmp, a legumelor, a livezilor sau a viței-de-vie, precum și a pajiștilor s-a dovedit și în condițiile
țării noastre un procedeu tehnic specific agriculturii intensiv e, moderne, menit să contracareze
efectul negativ al lipsei sau insuf icienței apei asupra recolte lor.
După opinia majorității specia liștilor, producții le pe terenuri le irigate pot și trebuie să fie
mult mai mari ca pe cele neirigate, în felul acesta recuperarea investițiilor făcute se realizează

30 
 într-un timp mai scurt și economia țării beneficiază de cantită ți mai mari de produse agricole.
Ori, în unele cazuri, pe terenurile irigate, recoltele n-au fos t cu mult mai mari decât cele obținute
în cultura obișnuită sau, ceea ce este mai grav, producțiile au scăzut, ca urmare a irigării
neraționale și a apariției unor fenomene secundare, precum înml ăștinarea și salinizarea.
Pentru a înțelege astfel de situații și a le combate trebuie av ut în vedere faptul că apa de irigație
se interferează cu pedosfera, exercitând o influență complexă a supra solurilor irig ate și îndiguite
în cadrul sistemelor de irigație , cât și asupra terenurilor lim itrofe.
Deși, prin definiție, irigația are efect favorabil asupra solul ui, de multe ori situația este inversă.
Într-adevăr, creșterea umidităț ii solului activează alterarea m ineralelor, mineralizarea
substanțelor organice, ceea ce determină o creștere a fertilită ții actuale pe seama fertilității
potențiale a solului. În același timp, însă, irigația favorizea ză levigarea substanț elor fertilizante și
înrăutățește însușirile fizice ale solului. De altfel, practica îndelungată a irigației confirmă, de
cele mai multe ori, că irigația nu are efecte pozitive asupra s olului. De aceea, se afirmă că, deși
are efecte pozitive asupra recoltei, irigația este „o armă cu d ouă tăișuri". Acest adevăr apare,
evident în cazul în care se încalcă normele raționale. Din punc t de vedere fitotehnic,
nerespectarea regulilor impuse de o irigare rațională duce la p ierderi de recoltă. Și mai grave sunt
însă consecințele pe planul evoluț iei solurilor. Abaterea de la normele raționale poate duce la
scoaterea pentru un timp îndelungat din circuitul agricol a uno r întinse suprafețe de teren, ca
urmare a dezvoltării proceselor s ecundare de salinizare, solone țizare, înmlăștinare, etc. Viteza
scăderii fertilității solului î n aceste condiții este deosebită , încât numai în câțiva ani un sol poate
deveni steril, deci impropriu pentru agricultură. Readucerea ci rcuitului agricol a acestor terenuri
pune probleme deosebit de dificile și este foarte costisitoare. Trebuie reținut și faptul că într-o
serie de țări unde se practică irigația de multă vreme pe mari suprafețe, terenurile afectate de
salinizare și înmlăștinare sec undară reprezintă o suprafață îns emnată.
Problema este deosebit de actuală și pentru țara noastră, dat f iind faptul că în România
circa 10 % din suprafaț a arabilă are condiți i de salinizare pot ențială.
Sunt semnalate deja procese de salinizare și înmlăștinare secun dară a solului în unele perimetre
îndiguite și irigate din Lunca Dunării, Câmpia Română, Câmpia T isei și din luncile interioare.
Prin metode moderne de amenajare și exploatare a terenurilor ir igate, fenomenele negative
amintite pot fi și sunt mult limitate sau înlăturate.

31 
 3.1. INFLUENȚA LUCRĂRILOR DE IRIGAȚII ASUPRA
PROPRIETĂȚILOR SOLURILOR

Factorii care condiționează evolu ția solurilor din sistemele hi droameliorative sunt:
► condițiile naturale în care se află sistemul hidroameliorativ ,
► tipul și calitatea lucrărilor ameliorative; ► modul de exploatare a sistemelor hidroameliorative. ► Condițiile naturale
Condițiile naturale joacă un rol deosebit în determinarea evolu ției solurilor din sistemele
hidroameliorative, deoarece asoc ierea, într-un anumit mod a ace stora poate duce la dezvoltarea
proceselor de salinizare, solonețizare, înmlăștinare, etc. În c ontinuare sunt sch ițate câteva moduri
posibile de interacțiune a factor ilor naturali care determină c ondițiile evoluției solului într-o
anumită direcție. Condiții de salin izare potențială a solului s e realizează în terenurile care:
● sunt cuprinse în zonele de st epă și silvostepă, caracterizate printr-o temperatură medie anuală
mai mare de 9°C, printr-o cantitate anuală de precipitații sub 600 mm, indici de ariditate mai
mici de 28 și printr-un deficit an ual de umiditate mai mare de 100 – 150 mm;
● prezintă relief depresionar, a cumulativ, cu drenaj defectuos, cu pante mai mici de 3 % și cu
aflux de ape și săruri din zonele vecine (lunci, delte, terase joase, zone de divagare a râurilor,
câmpii subcolinare, zone de subs idență actuală, limanuri fluvia tile și marine, etc.);
● au ape freatice cu un grad de mineralizare depășind mineraliz area critică (în general peste 2
g/l) și sunt situate la adâncimi mai mari decât adâncimea criti că (în general sub 3 – 4,2 m);
● prezintă acumulări de săruri î n roca-mamă (în general sub 1,5 m adâncime) depășind 0,3 %
reziduu mineral, cel puțin într- un singur strat s ituat deasupra nivelului apei freatice;
● nu prezintă o acumulare de săruri pe profilul de sol (circa 1 ,5 m) care să depășească 0,2 %
reziduu mineral. La acestea pot fi adăugați și factorii hidrolo gici, respectiv hidrochimici, care
dau indicații cu privire la calitatea nesatisfăcătoare ca ape d e irigație a surselor disponibile în
zonă. Terenurile care prezintă condițiile de mai sus și care au o fertilitate ridicată, în condiții
naturale, pot fi afectate de pro cese de salinizare secundară, c a urmare a irigării sau îndiguirii lor
neraționale (fără drenaj), cât și prin cultivarea lor extensivă , în condițiile unei agrotehnici
neștiințifice (Oan ea N., Radu A.T., 2003).
Condiții de salinizare actuală secundară sunt caracteristice terenurilor care prezintă aceleași
condiții de climă, relief și litologie înfățișate anterior, dar la care condițiile hidrogeologice și

32 
 pedologice au fost modificate esențial, ca urmare a intervenție i prin irigație și îndiguire
nerațională, agrotehnică defectuoasă, etc., în așa fel încât, d atorită apelor freatice mineralizate
care s-au ridicat deasupra nivelu lui critic sau datorită apelor de irigație de calitate
necorespunzătoare, solul prezintă o salinizare de origine secun dară, depășind 0,2% reziduu
mineral pe adâncimea profilu lui de sol (circa 1,5 m).
Condiții de salinizare actuală primară sunt caracteristice terenurilor care prezintă aceleași
condiții de climă, relief și lit ologie ca și cele două categori i de terenuri prezentate mai sus, dar se
deosebesc de acestea în ceea ce privește hidrogeologia și învel ișul de sol, prezentând ape freatice
cu un grad de mineralizare ce depășește mineralizarea critică, situate la adâncimi mai mici decât
adâncimea critică și fiind ocupa te cu soluri saline și alcalice de origine primară . În mod analog se
pot defini condițiile de înmlăștinare a solului. Condiții de înmlăștinare potențială a solului se întâlnesc în perimetrele care:
● sunt cuprinse în zona de pădur e, caracterizată printr-o tempe ratură medie anuală mai mică de 9
°C, printr-o cantitate medie anu ală de precipitații peste 600 m m, indici de ariditate mai mari de
35 și printr-un excedent anual de umiditate; ● prezintă relief depresionar, c u drenaj natural defectuos și c u aflux de ape din zonele vecine,
lunci, terase joase, zone de divagare a râurilor, câmpii subcol inare, zone de subsidență actuală,
deltă, limanuri fluviatile și maritime, etc.;
● cu ape freatice nemineralizate situate la adâncimi subcritice (4 – 5 m). Solurile care se găsesc
în condițiile de mai sus, în urma îndiguirii, iri gării și culti vării necorespunzătoa re pot ușor evolua
în sensul înmlăștinării. Condiții de înmlăștinare actuală secundară sunt caracteristice perimetr elor în care, condițiile
de înmlăștinare potențială secunda ră au fost modificate în cond iții de înmlăștinare actuală, ca
urmare a intervenției omului pri n irigație și îndiguiri nerațio nale, agrotehnică defectuoasă, etc.
Solul prezintă procese intense de hidromorfism pe întregul prof il.
Condiții de înmlăștinare actuală primară caracterizează terenurile cu condiții asemănătoare
celor două categorii precedente, dar se deosebesc prin hidrolog ie și învelișul de sol, care este
caracterizat prin prezența solurilor hidromorfe de origine prim ară cu procese de hidromorfism
intense. ► Tipul și calitatea lucrărilor hidroameliorative
Amenajările pentru irigații influențează mai ales regimul hidro salin al solului irigat.
Elementele de care depinde în mare măsură evoluția solurilor în acest caz țin de: tipul rețelei de
alimentare, densitatea ei, gradul de impermeabilizare a canalel or, prezența gropilor de împrumut

33 
 și continuitatea acestora, norme le de irigare și de udare folos ite, etc., precum și de existența unor
lucrări de îndiguire și de drenaj. Lucrările de îndiguire provo acă ridicarea nivelului apelor pe
cursul îndiguit și implicit ridicarea pânzei freatice în incint a îndiguită, datorită efectului
hidrostatic. De aceea, este necesar ca îndiguirea să fie asocia tă cu drenajul, mai ales că, incintele
îndiguite sunt de regulă și iriga te. Lipsa sau insuficiența dre najului este urmată de înmlăștinare
sau salinizare secundară. Reglar ea regimului hidric al solurilo r hidromorfe se poate realiza mai
ales, prin executarea unor sisteme de drenaj și desecare. Eleme ntele de care depinde efectul
lucrărilor de drenaj și desecare și implicit evoluția solurilor sunt: tipul rețelei de drenaj-desecare,
densitatea ei, adâncimea de drenaj, etc. ► Modul de exploatare a siste melor hidroameliorative
De o deosebită importanță în exp loatarea sistemelor ameliorativ e apare modul cum este
dirijată și reglată apa în sol. Apa ajunge în sol ca urmare a p recipitațiilor, a udărilor, cât și ca
urmare a pierderilor ce au loc la nivelul elementelor de aducți une în sistemul de irigație, etc.
Irigația constituie metoda principală de reglare a conținutului apei în sol. Norma de udare poate
fi considerată că este bine calculată dacă apa administrată cor espunde cerințelor plantei, nu
alimentează pânza freatică, nu umezește un strat salinizat (atu nci când nu există drenaj) și nu
provoacă băltire sau șiroire. De regulă, norma de udare este ca lculată corect, dar uneori aplicată
defectuos, ceea ce duce la umezi rea excesivă a unor suprafețe ș i insuficientă a altora. Umezirea
excesivă are urmări negative atât în ce privește recolta, cât ș i solul. Se pot deosebi următoarele
situații mai importante: ♦ dacă apa freatică se găsește la mare adâncime și solul este p ermeabil, surplusul de apă se
infiltrează, levigă profilul și se pierde inutil în profunzirne , împreună cu substanțele nutritive pe
care le-a dizolvat; ♦ dacă apa freatică se găsește la adâncimi apropiate de adâncim ea subcritică (4 … 5 m), apa de
irigație infiltrată poate ajunge l a franja capilară și deci ali menta stratul freatic, în acest caz,
nivelul apei freatice va crește și dacă apa este mineralizată d uce la salinizarea secundară sau,
dacă nu este mineralizată, la înml ăștinarea secundară a solului ;
♦ în cazul unui sol cu permeabilitate redusă, apa nu se infiltr ează și ca urmare, băltește sau
șiroiește la suprafață. Au loc , în acest caz, procese de înmlăș tinare, tasare, respectiv de eroziune;
♦ într-un sol care prezintă la oarecare adâncime un strat salin izat, apa de irigație infiltrată până la
acest strat provoacă redistribuirea sărurilor și este posibilă salinizarea secundară. Aspectele
amintite mai sus, posibil și altele, sunt strâns legate de meto da de udare, care exercită o influență
hotărâtoare asupra solului prin faptul că este corelată cu mări mea normei de udare și

34 
 uniformitatea udării. Așa, spre exemplu, udarea prin submersie , care se aplică în orezării,
implică folosirea unor cantități mari de apă și deci alimentare a sistematică a pânzei freatice. Ca
urmare, nivelul stratului freatic crește, determinând salinizar ea secundară a solului din incintă și
din afara ei, dacă nu este izolat ă hidrologic prin drenuri sufi cient de adânci.
Udarea prin revărsare prezintă, de asemenea, mari neajunsuri deoarece umezirea solul ui este
neuniformă, au loc băltiri și pier deri mari prin infiltrații pâ nă spre apa freatică.
Udarea pe brazde și fâșii folosește, în general, norme mari de udare, motiv pentru care nu este
recomandabilă pe terenuri cu permeabilitate mare și cu apă frea tică la adâncime mică și pe
terenuri greu permeabile; în aces t caz, dacă panta terenului e ste mare, iar brazdele și fâșiile sunt
prea lungi, se produce și eroziunea la suprafață. Cea mai recom andată metodă de udare, mai ales
pentru irigarea solurilor cu permeabilitate redusă sau excesivă , a celor susceptibile de sărăturare
sau a pantelor, este prin aspersiune .
Cantitatea de apă pierdută prin infiltrație spre pânza freatică depinde de randamentul sistemului
de irigație. Randamentul este scăzut mai ales în cadrul sisteme lor de irigație cu alimentare prin
canale de pământ. În acest caz, cel puțin 30% din apa de iriga ție se pierde, infiltrându-se spre
pânza de apă freatică. Procentul de apă pierdută crește odată c u creșterea densității rețelei de
alimentare, cu permeabilitatea ei, cu gradul de îmburuienare, e tc. Kovda (citat de Obrejanu și
Măianu, 1966) arată că ridicarea anuală medie a nivelului freat ic, pe seama apei de irigație
infiltrată este de 50 – 60 cm la un randament de circa 0,7 și d e 100 – 150 cm la un randament de
0,3 – 0,4 al sistemului de irigație. Cercetările au arătat că un strat de apă de grosime h, infiltra t până în pânza freatică determină o
creștere a nivelului acesteia cu H. Raportul H/h = K are valori de la 6,7 pentru solul cu textură
ușoară, până la 8,7 pentru soluri cu textură fină. Considerând o normă mod erată de irigare 3000 m
3/ha, la un randament de 0,7 înseamnă că se vor
infiltra în sol și posib il în pânza freatică 900 m3 adică h= 90 mm. La o valoare a lui K= 6 și un
randament de 0,7 înseamnă H = 540 mm, iar pentru un randament d e 0,4 un H = 1080 mm.
Așadar se confirmă și pe această cale valorile indicate de Kovd a. Practica a dovedit că
salinizarea și înmlăștinarea secundară survin rapid în cazul ra ndamentelor scăzute ale sistemelor
de irigație. În incinta Călmățui -Gropeni, pe soluri aluviale fe rtile, au fost semnalate procese de
salinizare secundară (Obrejanu și colab.) la numai 2-3 ani de e xploatare în condiții de irigare.
Cauza declanșării acestui proces a fost ridicarea nivelului ape i freatice. Influența pe care o
exercită irigația asupra solului depinde, așa cum s-a văzut, și de calitatea apei de irigație și în
primul rând de gradul de mineralizare a acesteia. Într-adevăr, utilizarea apelor saline pentru
irigație reprezintă singurul factor antropogen care poate contr ibui la salinizarea secundară a
solurilor pe terenuri care înainte de introducerea irigațiilor nu prezentau condiții de salinizare

35 
 potențială. Limita maximă a conținutului total de săruri ce poa te să-l aibă o apă bună pentru
irigat depinde de natura sărurilor prezente în soluție și propo rția de Na, Ca, Mg, bicarbonați și
alți cationi (Nicolescu C. și colab., 2008) sunt prezentate în tabelul 3.1.

Tabel 3.1. Grade de calitate ale a pei pentru producția de cultu ri de seră și de pepinieră
Table 3.1. Degrees of water quali ty for the production of green house crops and nursery

Grade de
calitate Conductivitate
Electrică CE x 10
-3
(milimhos) Săruri
solubile total
(ppm)Conținutul de
sodiu (săruri % ca Na)SAR Ph
Excelentă 0,25 175 20 3 6,5
Bună 0,25 – 0,75 175 – 525 20 -40 3- 5 6,5 – 6,8
Admisibilă 0,75 – 2,0 525 – 1400 40 – 60 5- 10 6,8 – 7,0
Îndoielnică 2,0- 3,0 1400 – 2100 60 – 80 10 – 15 7,0 – 8,0
Improprie >3,0 >2100 >80 >15 >8,0

Eficacitatea sistemelor de drenaj și desecare depinde, în mare măsură și de modul de
exploatare și întreținere a rețelei. Dacă canalele nu sunt cură țate de vegetație și de depunerile de
material solid, adâncimea lor scade, iar, odată cu ea și efectu l drenant. Efectul drenant al
sistemului poate fi mult diminuat și datorită stagnării apei în sistem, ca urmare a neasigurării
descărcării apei. În aceste condi ții, excesul de umiditate din sol se accentuează, iar odată cu el și
fenomenele de înmlăștinare și salinizare secundară a solului. L a aceleași consecințe negative,
privind evoluția solurilor, se poate ajunge și prin defectuoasa întreținere și exploatare a digurilor
și a incintelor respective. Plantele cultivate influențează, de asemenea, evoluția solurilor din sistemele hi droameliorative,
în primul rând prin procesul de bioacumulare, prin readucerea î n orizontul de la suprafață a
elementelor fertilizante și prin protejarea solului la efectele fizico-mecanice negative ale apei.
Influența pozitivă este mai accentuată în cazul culturilor dese și a celor cu înrădăcinare mai
bogată sau mai profundă (cereale păioase, lucernă, etc.). Impor tanță prezintă și măsurile
agrofitotehnice aplicate. Prin lu crările solului se poate între rupe continuitatea cap ilară și deci se
micșorează consumul neproductiv, se încetinește procesul de sal inizare. Administrarea
îngrășămintelor minerale și organice, condiție obligatorie pent ru agricultura irigată, contribuie
atât la sporirea recoltelor, cât și la îmbunătățirea unor indic i ai fertilității solului, cum sunt
conținutul de humus, procentul de agregate hidrostabile, permea bilitatea, etc. Neaplicarea
îngrășămintelor duce rapid la diminuarea rezervelor naturale al e solului, ceea ce se răsfrânge
negativ și asupra structurii solului, a proceselor biologice și implicit asupra fertilității acestuia.

36 
 3.1.1. Influența lucrărilor de iri gații asupra proprietăților f izice ale solurilor
Cercetări sistematice privind indicii fizici și îndeosebi hidro fizici, dezvoltate de Botzan și
Merculiev (1956), s-au amplificat după extinderea în teritoriu a lucrărilor de îndiguire, drenaj,
irigație, pentru care au constituit informații de bază în proie ctarea, executarea și exploatarea
sistemelor de îmbunătățiri funciare (Canarache și Dumitriu, 198 6; Canarache, 1990; Dumitru
E.,1998).
Modificări mai importante ale uno r însușiri fizice și chimice a le solurilor se constată sub
acțiunea irigației, drenajului, fertilizării și amendării. Așa, spre exemplu, structura solului , sub
acțiunea apei de irigație, suferă modificări predominant negati ve. În contactul brusc cu apa de
irigație, aerul, din agregatele de sol uscat, este „surprins" î n interiorul acestora. Presiunea aerului
din interiorul agregatului crește, pe seama tensiunii capilare generată prin pătrunderea apei. La
un moment dat, presiunea aerului d in interiorul agregatului, în vinge coeziunea agregatului și face
ca acesta să „explodeze" (Pleșa I. și colab., 1990; Pleșa I. și colab., 200; Dumitru E. și colab.,
1999).
Chiar dacă agregatul nu este distrus, prin umezire are loc o go nflare a acestuia, care-i
slăbește rezistența la efectul m ecanic al picăturilor de apă. L a udarea prin aspersiune, datorită
efectului cinetic al picăturilor are loc destrămarea agregatelo r, fenomen cunoscut sub denumirea
de mâlire. Datorită mâlirii are loc o reducere considerabilă a permeabilității solului și formarea
crustei. Aceste procese sunt influențate, într-o măsură însemna tă, și de interacțiunea coloizilor
din sol cu cationii din apa de irigație. Dacă coloizii din sol fixează cationi alcalini, în special Na
+,
stabilitatea lor scade și sunt ușo r dispersați; dimpotrivă, dac ă rețin cationi alcalino-teroși, în
special Ca++, stabilitatea lor crește. În sc himbul cationic dintre coloizii din sol și apa de irigații
interesează în mod deosebit înlocuirea prin Na+ și H+ și reciproc. Dacă se irigă un sol cu apă
mineralizată, relativ bogată în NaCl, permeabilitatea la începu t crește, datorită acțiunii floculante
a sărurilor și apoi se menține c onstantă. Agregatele de flocura re nu sunt hidrostabile și în urma
unei ploi permeabilitatea descrește considerabil, ca urmare a d ispersiei coloizilor saturați cu Na+.
C u c â t p r o p o r ț i a d e N a+ în complexul coloidal este mai mare, cu atât se produce mai re pede
degradarea structurii solului . Solurile care conțin CaCO 3 au complexul adsorbtiv, în cea mai mare
parte, saturat cu Ca și chiar dacă în soluție apare NaCl struct ura rămâne stabilă. Persistența NaCl în
soluție favorizează însă spălarea CaCO 3 și înlocuirea Ca++ c u N a+ în complex, ceea ce duce la
degradarea structurii.
Cantitatea de sodiu adsorbit în c omplex variază cu salinitatea apei de irigații și cu compoziția
cationică a acesteia. De aceea este de mare importanță aprecier ea calității apei de irigat. Conținutul de

37 
 săruri a apei de irigație se apreciază fie direct p r i n r e z i d u u mineral (g/l), fie indirect în conductivitatea
electrică specifică a acestora (micromho/cm). Raportul dintre Na
+ și Ca+++ /Mg++ din apa de irigație se apreciază prin doi indici. Primul indic e
este raportul de adsorbție a sodiului (R.A.S.) iar al doilea in dice, raportul critic al apei de irigație se
corelează strâns cu gra dul de mineralizare.
Din cercetările făcute de Antipov-Karataev rezultă că un conțin ut de Na+ schimbabil de 10 –
15 % din capacitatea de schimb cationic reprezintă valoarea cri tică pentru dispersie. După Demolon, o
proporție >5 % de Na+ schimbabil are deja efecte negative.
Efecte întrucâtva asemănătoare cu ale Na+ are și Mg++. Dacă raportul Ca++/Mg++ scade, se
constată efectele asemănătoare c u cele produse de sărurile de s odiu. Ionul de magneziu se hidratează
putemic și poate contribui la dispersarea coloizilor minerali ș i organici. Când Mg++ depășește 40%
din suma bazelor schimbabile, solul capătă însușiri de soloneț. Se cunosc dealtfel astfel de
solonețuri.
Degradarea structurii atrage după sine modificări și ale coeziu nii, adeziunii și rezistenței
la arat. Coeziunea solului crește odată cu degradarea structurii. S-a constatat o relație directă între
coeziune și conținutul de Na+ adsorbit. Coeziunea crește odată cu creșterea procentului de N a+ adsorbit, atinge
un maximum când sodiul deține 70% din suma bazelor schimbabile ș i s c a d e a p o i l a v a l o r i m a i m a ri
pentru Na+ adsorbit. Adeziunea este, de asemenea, influențată de natura cationilor adsorbiți. Solurile
care conțin Na+ adsorbit au adeziunea cea mai mare. De altfel, influența natur ii cationilor adsorbiți asupra
adeziunii, are loc conform seriei:
Na>NH 4>K>Mg>Ca>H>Fe>A1.
Rezistența la arat crește odată cu creșterea coeziun ii și adeziunii. Solurile norm ale, prezintă valori mai mici
decât aceleași soluri după o peri oadă de irigație. Diferențele sunt mult mai mari dacă ne referim la
soluri care au ajuns într-un stadiu mai avansat de solonețizare . Spre exemplu, rezistența la arat a unui
cernoziom este de 0,3 — 0,35 kg/cm2, în timp ce la un soloneț ajunge la 1,0 kg/cm2.
Odată cu degradarea structurii solului se constată o tasare a acestuia. În stare uscată solul este
mai rigid și rezistă forțelor e xterioare, păstrându-și starea afânată. Prin umezire, solul devine
plastic și sub greutatea proprie „se lasă", compactându-se. Com pactarea este amplificată prin
fenomenul de reținere mecanică a fracțiunilor granulometrice an trenate de apă pe verticală, ca urmare a
stricării structurii în orizontul de la suprafață.
Tasarea poate afecta uniform întreaga su prafață, dacă sol ul este bine n ivelat sau se loca1izează mai
ales în formele depresionare, unde apa poate „bălti" și determi nă în acest fel formarea crovurilor
secundare. Tasarea solurilor irigate este pusă în evidență și p rin modificarea densității aparente, a
porozității, a compactării, a cond uctivității hidraulice, etc. Date experimentale în această problemă sunt
puține. Astfel, Daniluc și colab. , 1969, constată modificări în urma irigării timp de 15 ani, a solurilor

38 
 de tip cernoziom de la Mărculești-Ialomița și Chiscani-Brăila, Florescu la solul brun roșcat de la
Băneasa, iar Simota la cernoziomul de la Valul lui Traian-Const anța.
Pentru caracterizarea solurilor su b aspectul aplicării irigație i au fost efectuate cercetări în
partea de Sud Est a României pe 3 tipuri reprezentative de solu ri (Cernoziom Cambic de la
Fundulea, Cernoziom – Mărculești și sol aluvial de la Fetești). S-au urmărit modificările
survenite în urma aplicării timp de 20 de ani irigației a însuș irilor fizice (densitatea aparentă,
rezistența la penetrare, hidrostabilitatea structurală, dispers ia și indicele de stabilitate). Pentru
caracterizarea chimică s-a urmărit evoluția principalelor însuș iri chimice: materie organică, pH-
ul, N, P și K. Apa utilizată pentru irigarea solului în cazul c ernoziomului cambic de la Fundulea
a provenit din Lacul Mostiștea, iar pentru solurile din zona Mă rculești și Fetești din Dunăre.
Determinările au fost efectuate pe două adâncimi 0-20 cm și 20- 40 cm. Modificările înregistrate
de însușirile agrochimice ale solurilor ca urmare a aplicării i rigației în zona de sud-est sunt
reduse și de importanță scăzută atât pentru regimul trofic al s olurilor respective, cât și pentru
consecințele asupra proprietăților fizice.
Pe cernoziomul de la Mărculești și pe solurile aluviale ca urma re a aplicării fertilizării și a
apei de irigație de bună calitate se înregistrează o creștere a conținutului de materie organică
îndeosebi la adâncimea 20-40 cm. În urma aplicării irigației a avut loc îndepărtarea CaCO 3 de la
suprafață la adâncimea de 25-30 cm. Această creștere a conținut ului de humus în startul arat într-
o perioadă de timp de 20 de ani printr-o aplicare corectă a com ponentelor tehnologice a
determinat o conservare foarte bu n ă a a c e s t o r s o l u r i c a r a c t e r i z ate printr-un înalt grad de
fertilitate.
Pe cernoziomul cambic de la Fundulea a avut loc o reducere a co nținutului de humus,
potasiu mobil, fosfor mobil și o creștere a reacției, sub influ ența regimului de irigare, îndeosebi
în variantele nefertilizate ca ur mare a irigației cu apă de cal itate mai puțin satisfăcătoare.
Hidrostabilitatea structurală a prezentat sub influența irigați ei o ușoară reducere, mai vizibilă
fiind în variantele nefertilizat e. În acest caz conținutul de a gregate hidrostabile s-a redus de la 15
la 11%, indicele de instabilitate structurală a crescut de la 0 ,42 la 0,54. Densitatea aparentă
determinată pe cernoziom a crescut ușor de la 1,22 la 1,25 g/cm3 sub influența regimului de
irigare, aceiași tendință manife stându-se și în cazul solului a luvial și cernoziom cambic.
Celelalte caracteristici agrofizi ce privind rezistența la penet rare, macroporozitatea și
permeabilitatea solului pentru apă ale solurilor studiate au p rezentat valori care nu au arătat
diferențe statistic semnificative între factorii experimentați (Mihalache M. și colab., 2004;
Mihalache M., 2014).
Tasările de pământ ridică probleme greu de rezolvat, mai ales î n cazul construcțiilor
hidrotehnice. De aceea s-au între prins și se întreprind numeroa se cercetări în această direcție.

39 
 Tasările de pământ în perimetrele irigate sunt deosebit de dăun ătoare, deoarece duc la ruperi de pantă
pe canale, la pierderi mari de apă prin inundare și la înmlăști narea unor suprafețe.
Starea de compactare a solurilor agricole, importantă pentru ca racterizarea mecanică a solurilor, a fost
studiată de Florescu (1963, 19 64), Canarache (1965, 1980) și St ângă (1978), având ca obiect cunoașterea
rezistenței la penetrare și stabilirea cerinței de afânare a so lurilor. Stângă stabilește chiar un idicator util în acest
sens, denumit gradul de tasare a solului, care ia în calcul por ozitatea totală și indirect densitatea și densitatea
aparentă a solului și porozitatea minimă necesară, calculată în funcție de conținutul de argilă al solului.
Pentru prevenirea tasărilor trebuie luate măsuri de înlăturare a cauzelor care provoacă aceste
fenomene, și anume: eliminarea apelor staționare de suprafață; nivelarea terenului; interzicerea
amenajării de gropi, puțuri absorbante în apropierea construcți ilor; verificarea rezistenței și etanșarea
conductelor de apă; um ezirea preventivă a terenului pentru a se tasa înainte de executărea lucrării, etc.
Tot o modificare fizică a solului, de data aceasta sub acțiunea drenării, este subsidența .
Eliminarea excesului de apă din so1 prin drenaj favorizează usc area și apariția crăpăturilor în sol și
descreșterea nivelului solului, fenomen cunoscut sub denumirea de subsidență . Fenomenul afectează atât
solurile minerale drenate (lăcoviști, soluri gleice, soluri hal omorfe, vertisoluri) cât și solurile organice
(turboase). Subsidența se manifestă și în cazul solurilor aluvi ale, drenate natural în urma retragerii apelor
de inundație.
Subsidența este cauzată printre altele, de diminuarea presiunii apei și de contracția prin forțele
capilare, procese ce se manifestă în urma drenării terenului.
Drenarea provoacă coborârea nivelului apei freatice și în acest caz greutatea straturilor care se găsesc sub
nivelul pânzei freatice se va transmite în totalitate straturil or subiacente. Înainte de drenare numai o
parte din greutatea acestor straturi era suportată de straturil e subiacente. Această creștere a sarcinii, în
cazul straturilor compresibile, cauzează subsidența.
Totodată, după drenare porii solului se golesc parțial de apă ș i se umplu cu aer. Forțele
capilare apărute prin pierderea apei, care în stratul arabil po t atinge valori de circa 3 kg/cm2
determină compresiunea masei solului și scăderea volumului pori lor. Solul se contractă.
Contracția orizontală duce la f ormarea crăpăturilor, iar contra cția verticală duce la subsidență.
Ca efecte ale subsidenței trebui e de reținut, în primul rând, c oborârea nivelului terenului,
ceea ce face necesară mărirea adâncimii de drenaj. De aceea, pe ntru proiectarea și executarea
lucrărilor de drenaj este necesară o hartă a subsidenței terenu lui de amenajat, întrucât prin
coborârea nivelului terenului, apa freatică se apropie de supra față și implică reconsiderarea
elementelor componente ale sistemului de drenaj (adâncimea de p ozare a drenurilor, capacitatea
stației de pompare, etc.).

40 
 La solul care datorită subsidenței devine mai compact, crește capacitatea portantă. Totodată are
loc o subțiere a orizonturilor, vizibilă mai ales pentru cele c u un conținut mai ridicat de argilă și cele cu un
conținut mare de materie organică.
La irigarea terenurilor în pantă pot apărea și fenomene de degr adare a solului prin eroziune de
suprafață. Este vorba, în acest caz, de transportul materialului fin din a monte în aval, ceea ce are
implicații deosebit de negative. Cantitatea de sol transportată de apă depinde de anumiți factori, dintre
care panta terenului, natura vegetației, permeabilitatea solulu i, tehnica de udare și norma de udare.
Se apreciază că eroziunea pe solurile irigate devine apreciabil ă la pante mai mari de 3 – 5 %.
Efectul conjugat al lucrărilor h idro-pedoameliorative efectuate în urmă cu 24 ani în Depresiunea
Rădăuți pe solurile gleice molice au arătat o creștere a densit ății aparente și scăderea concomitentă a porozității
totale datorită scăderii semnif icative a numărului de macropori . Valorile mari ale densit ății aparente în stratul
arat arată că compactarea solului a fost cauzată de lucrările s ecundare ale solului și nu de efectul direct al
plugului (Filipov F. și colab, 2001). Modificările semnalate în ceea ce privește concentrația și natura
sărurilor din sol, alcătuirea capacității cationice, sumei baze l o r , e t c . , d e t e r m i n ă ș i modificarea
pH-ului.
Prin irigare pot fi îndepărtate parțial bazele din complexul co loidal și înlocuite cu H, ceea ce duce
la scăderea valorilor pH-ului. Dacă apa de irigație conține Ca++, prin irigare se poate mări gradul
de saturație în baze și pH-ul. În cazul când prin irigare este favorizată reținerea Na+ în complexul
adsorbtiv, atunci pH-ul crește foarte mult. Prezența carbonatul ui de sodiu în apa de irigație sau
neoformarea lui ca o consecință a irigării conduc la creșterea considerabilă a pH-ului.

3.1.2. Influența lucrărilor de iri gații asupra proprietăților c himice ale solurilor
Modificarea alcătuirii ma teriale a solului
Modificarea alcătuirii materiale a solului poate avea loc mai a les ca urmare a îndiguirii, irigării,
drenării și îngrășării. Modificările pot fi determinate de: ● întreruperea aportulu i apelor de inundație;
● levigarea sărurilor solubile ș i a elementelor fertilizante;
● aportul mineral al apei de irigație;
● aportul mineral al apelor fr eatice, prin creșt erea nivelului acestora;
● neoformarea mineralelor, ● intensificarea activității microorganismelor; ● aportul mineral și organic, pr in aplicarea sistematică a îngr ășămintelor.

41 
 Întreruperea aportului mineral și organic al apelor de inundați e. În urma îndiguirii
incintelor, odată cu întreruperea revărsărilor se întrerupe și aportul de mâl care are rol fertilizant.
Urmarea directă este o scădere ap reciabilă a conținutului de el emente nutritive și deci a fertilității
solului, fapt ce se constată l a câțiva ani după îndiguire.
Levigarea sărurilor solubile și a elementelor fertilizante . Pe solurile irigate se constată, de
regulă, o levigare mai intensă a sărurilor solubile, față de so lul neirigat din zonă. Intensitatea
levigării depinde de permeabilitatea solului, de metoda și regi mul de irigare, de compoziția apei
de irigație, de prezența unui sistem de drenaj. Aceste aspecte interesează în mod deosebit în
cazul solurilor salinizate.
Irigarea cu norme mari de apă (irigarea prin submersiune și pri n scurgere la suprafață)
favorizează levigarea sărurilor solubile, cu condiția asigurări i drenajului, în caz contrar efectul
este tocmai invers, salinizare. F olosind norme mici, la udarea prin aspersiune se obține o spălare
a sărurilor solubile din orizontur ile superioare către cele inf erioare, chiar și în a bsența drenajului.
Experiențele efectuate pe soluri saline și alcalice demonstreaz ă efectul irigației în
desalinizarea solului. Trebuie de reținut însă faptul că odată cu spălarea sărurilor solubile
dăunătoare, prin irigare sunt înde părtate și elementele fertili zante (azot nitric, fosfor mobil, etc.).
Aceste efecte se constată chiar și la norme relativ mici de uda re, dacă după udare urmează ploi,
datorită efectului aditiv de levigare. Așa se explică că soluri le irigate și spălate reacționează
foarte bine la aplicarea îngrășămintelor. Unele date, în acest sens, s-au obținut în câmpurile
experimentale irigate de la Rușețu-Buzău, Brăila, Mărculești-Ia lomița, Bertești-Lunca Dunării,
etc. Cercetările efectuate de Gr. Obrejanu și colab. în Lunca D unării, pentru spălarea solurilor
salinizate secundar sub orezărie, au arătat o scădere a producț iei de orez cu 800 – 2000 kg/ha ca
urmare a scăderii conținutului de substanțe nutritive în sol da torită levigării. Aplicând
îngrășăminte în doze crescânde s-a obținut un spor important la producția de orez. Aplicarea
îngrășământului foliar poate fi mai eficientă decât cea aplicat ă solului, dar o combinare a
tratamentelor solului și a celor foliare sunt recomandate în ve derea managementului nutrienților
pentru măr (M. E. Amiri, E. F allahi et A. Golchin, 2008).
Intr-o plantație irigată și cu îngrășăminte minerale aplicate a tât la nivelul solului dar și
foliar s-a constatat că ureea a determinat stoparea colorării f ructelor și scăderea raportului
zahăr/vitamina C dar și creșterea dimensiunii fructelor și a cr eșterilor vegetative, dar aplicarea
produsului “Algan” a sporit cant itatea de zahăr și vitamina C d ar și colorarea fructelor
(Bertschinger L . și colab., 1997).
Efectul stropirilor în coroană cu Ca, K și Mg a fost creșterea conținutului total de Ca până
la sfârșitul lunii august, în timp ce potasiul (K) și magneziul (Mg) au continuat să se acumuleze
pe parcursul întregii perioade de vegetație. La recoltare, conc entrațiile de calciu și magneziu au

42 
 fost semnificativ mai mari în coajă decât în pulpă, în timp ce concentrația în potasiu a fost
aproape de două ori mai mare în pulpă decât în pieliță, Ca intr ând în fruct pentru o perioadă mult
mai lungă decât fusese sugerat an terior (Zavalloni C. și colab. , 2001).
Aportul mineral al apei de irigație .
Hilgard (1906), este unul dintre primii cercetători care au rec unoscut importanța apei de
irigat și a propus unele standarde bazate pe compoziția și conc entrația totală de săruri din apa de
irigat, care depind de sursa principală de apă. Însă, indiferen t de sursă, apele de irigat conțin
săruri dizolvate, al căror tip și cantitate depind de originea lor, cât și de cursul ce l-au avut
înaintea folosirii (Hanan J., 1981). Acest factor poate fi deos ebit de important. Se cunoaște că
apa de irigație, indiferent de proveniența ei, are o mineraliza re mult mai mare ca apa meteorică.
Așadar, efectul ei asupra acumulării sărurilor va diferi esenți al de cel al apei de ploaie. Este ușor
de înțeles că intensitatea acumul ării sărurilor în sol va creșt e proporțional cu gradul de
mineralizare al apei de irigație ș i cu volumul de apă administr at (norma totală de irigare). Prin
irigarea cu ape slab mineralizate (1g/l), salinizarea puternică a solului apare după circa 20 de ani
de irigație, în timp ce prin folosirea la irigat a apelor puter nic mineralizate (> 5 g/l), practic solul
se salinizează în 1- 2 ani de la aplicare a irigației.
Un caz particular al acumulării sărurilor solubile în urma irig ației poate fi considerat cel
constatat în orezăriile dispuse în trepte și în depresiunile di n apropierea perimetrelor irigate. În
aceste situații, aportul de săruri se produce ca urmare a levig ării acestora prin sol în sensul pantei
(oblic). În cazul irigării oreză riilor în trepte, salinizarea e ste favorizată la irigarea din amonte în
aval și defavorizată în cazul irigării din aval în amonte, dren ajul având un rol hotărâtor. Între
conținutul de săruri din parcelă și denivelarea dintre două par cele există o corelare pozitivă. De
reținut că în acumularea sărurilor din apa de irigație nu se co nstată conturarea unor zone ca în
cazul aportului salin freatic. Pe lângă săruri, apele de irigaț i e a d u c p e t e r e n u r i l e i r i g a t e ș i
importante cantități de mâl. Cantitatea de mâl depusă depinde d e turbiditatea apei folosită la
irigat și de norma de irigare. Într-adevăr la o turbiditate red usă (0,5 g/l ) și o normă de irigare
moderată (3000 m
3/ha) se acumulează 1500 kg/ha mâl. Materialele purtate în suspe nsie de apele
râurilor au o influență însemnată asupra calității acestora ca apă de irigație. Cele mai bogate în
elemente nutritive sunt aluviunile fine (ø 0,005 mm), dar acest ea conduc în timp la înrăutățirea
permeabilității solului. Aportul de mâl poate constitui un fact o r i m p o r t a n t d e a m e l i o r a r e a
solurilor saline și a celor cu textură nisipoasă. Apa Dunării ș i a râurilor interioare conțin, de
regulă, aluviuni cu textură fină ș i medie și are efecte pozitiv e asupra solurilor irigate. Fac
excepție aluviunile transportate în cursul superior al râurilor , care au textura mai grosieră și cele
salinizate (Călmățui, Buzău, Râmnicul, etc). În cazul apei din Dunăre, folosită pentru irigarea a

43 
 mari suprafețe în țara noastră, turbiditatea este în medie 244 g/m3, deci la o normă de irigare de
3000 — 5000 m3/ha se pot acumula 732 – 1220 kg/ha mâl.
Aportul mineral al apei freatice . Irigarea nerațională sau îndiguirea și irigarea unor incinte fără
asigurarea unui drenaj corespunz ător, duc la creșterea nivelulu i pânzei freatice. Apa freatică
mineralizată ajunsă la adâncimea critică provoacă salinizarea s ecundară a solului. Literatura de
specialitate arată că după îndiguirea luncilor se produc schimb ări esențiale în evoluția gradului
de mineralizare a apelor freatice și a solurilor. Procesele de salinizare secundară din incinte
îndiguite și irigate apar ca urmare a schimbării regimului hidr osalin al acestor soluri sub
influența îndiguirii. Salinizar ea secundară a solului poate ave a loc sub influența directă a
îndiguirii, fie ca urmare a ridicării nivelului apelor freatice , datorită infiltrației apelor de
inundație de-a lungul digului, fie ca urmare a suspendării regi mului de spălare periodică a
solurilor care erau supuse inunda ției înainte de îndiguire.
Pe terenurile irigate nerațional poate avea loc creșterea nivel ului freatic care conduce, în
final, la salinizarea secundară a solului. Cercetările efectuat e de Muratova, semnalează o ridicare
însemnată a nivelului apelor fre atice ca urmare a irigării, pro ces însoțit și de creșterea gradului de
salinitate a solurilor. În decurs de 27 de ani (1927 – 1953), a ceasta a constatat o creștere a
nivelului mediu al apelor freatice din sistemul de irigație Ord jonikidze (fosta U.R.S.S.), de la
11,2 m la 2,5 m, a reziduului min eral în sol de la 0,5 % până l a 2,3 %. Mecanismul fenomenului
constă în ridicarea capilară a a pei din pânza freatică până la o zonă în care, datorită
evapotranspirației, are loc o concentrare a soluției solului pâ nă la atingerea punctului de
saturație, moment în care se declanșează depunerea sărurilor. Acumularea sărurilor poate avea
loc, așadar, la suprafața solulu i, dacă apa capilară ajunge pân ă la suprafață, sau la o anumită
adâncime, corespunzătoare nivelulu i la care are loc evaporarea apei provenită din f ranja capilară.
Fenomenul acumulării sărurilor în sol influențat de adâncimea ș i salinitatea apei freatice,
de natura sărurilor dizolvate, de regimul hidric al solurilor, de regimul de irigație, de textura
solului, de lucrările agrotehnice, etc. De reținut și faptul că între gradul de mineralizare al apei
freatice și adâncimea acesteia exi stă o corelație inversă, ceea ce agravează și mai mult pericolul
salinizării secundare, odată cu creșterea nivelului apei freati ce. Precipitarea și depunerea
sărurilor în sol are loc în ordi ne inversă solubilității acesto ra. Precipită și se depun mai întâi
sărurile de Fe și Mg, cele ma i greu solubile, urmează CaCO 3, apoi CaSO 4 și la urmă sărurile ușor
solubile. Din această cauză și succesiunea orizonturilor, ce co nțin aceste săruri, luând ca direcție
sensul predominant al curentului apei în sol, este aceeași. La un curent predominant ascendent,
sărurile greu solubile se găsesc spre baza profilului, iar cele ușor solubile spre suprafața acestuia,
în timp ce la un curent predominant descendent, dispunerea oriz onturilor de acumulare a
sărurilor este inversă. În cazul predominării curentului ascend ent (regim hidric exsudativ) este

44 
 caracteristic procesul de acumulare a sărurilor solubile în sol , în timp ce, la un curent
predominant descendent (regim hi dric percolativ) este caracteri stic procesul de levigare a
sărurilor solubile din sol. Dacă acumularea predomină net asup ra levigării, solul se
caracterizează printr-un regim de salinizare sezonier nereversi bil, care duce la formarea solurilor
de tip solonceac. Dacă perioada de salinizare este urmată de o perioadă de levigare intensă,
atunci solul se caracterizează pr intr-un regim de desalinizare sezonier reversibil, ceea ce duce la
formarea solurilor de tip soloneț. Între cele două situații ext reme se formează soluri de tranziție
între solonceac și soloneț.
Neoformarea mineralelor . Formarea a noi minerale în sol în condiții de irigare este
puțin studiată. Cunoscând în general condițiile în care au loc astfel de procese, pot fi estimate
cele caracteristice condițiilor de irigare. Interesează mai ale s formarea substanțelor dăunătoare
pentru plante și sol ca urmare a irigării (carbonatul de sodiu, h i d r o g e n u l s u l f u r a t , e t c . ) ș i
modificarea argilelor. Formarea și acumularea carbonatului de s odiu (soda) în solurile irigate
este procesul ce caracterizează alcalizarea secundară a solului . Acest proces însoțește, de regulă,
fenomenele de salinizare-desalinizare.
Eaton citat de Kelley, 1951 admite că Na 2CO 3 se poate forma și pe seama bicarbonaților
conținuți în apa de irigație. Totuși, cantitățile formate în ac est mod nu pot fi prea importante.
Modificarea argilelor în solurile irigate este puțin studiată. Din cercetările întreprinse se
desprinde concluzia că aceste procese depind, în primul rând, d e natura materialului parental și
contextul fizico-chimic în care se desfășoară. Așa, spre exempl u, se recunoaște „rolul pilot" al
calciului în geneza montmorilloni tului (Millot citat de Duchauf our), al magneziului în
transformarea illitului, al solodizării în transformarea montmo rillonitului în vermicullit. Prin
irigații sau prin drenaj, modifi cându-se mediul fizico-chimic, s e c r e e a z ă p r e m i s e p e n t r u
modificarea argilelor.

3.1.3. Influența lucrărilor de iri gații asupra proprietăților b iologice ale solurilor

În condiții de irigare sau de dren aj, intensificarea activități i microorganismelor are drept
consecință o accelerare a procesului de mineralizare a humusulu i. Se admite, în general, că în
aceste condiții ritmul de mineralizare a humusului întrece pe c el al formării acestuia și în
consecință, are loc o scădere lentă, dar sesizabilă, a humusulu i (Crăciun C., Dumitru S., 2000).
Cercetări întreprinse (Daniliu c D., 1967) la noi pe sol brun ro șcat (Moara Domnească-Ilfov),
cernoziom castaniu (Mă rculești-Ialomița) și cernoziom carbonati c (Chiscani-Brăila) nu confirmă
însă întru totul concluziile de m ai sus. Așa, de exemplu, s-a c onstatat o ușoară, dar semnificativă,
creștere a humusului în stratul arat pe cernoziomul castaniu. R ezerva de humus pe adâncimea de

45 
 75 cm a rămas practic aceeași la cemoziomul castaniu și a scăzu t cu circa 5% la brun roșcat și
cernoziom carbonatic. Trebuie reținut că solurile cercetate era u irigate abia de 10 – 15 ani și că
pentru a trage concluzii definitive sunt necesare noi cercetări . Rezultate care arată o oarecare
creștere a conținutului de humus în orizontul de la suprafață a u fost obținute (Gheorghiu și
colab.) și pe solurile de pajiș ti din zona Făgăraș, care sunt i rigate de circa 100 de ani. O creștere a
conținutului de humus și azot to tal prin irigație a obținut și Sarâkalina și Mersin citați de
Obrejanu și Măianu, 1966, pe un so l aluvial din lunca râului Mo scova. Așadar, ipoteza privind
scăderea conținutului de humus î n solurile irigate trebuie veri ficată în condiții concrete și nu
admisă fără rezerve (Oanea N., Radu A.T., 2003).
Intensificarea activ ității microbiene în condiții de irigare ar e consecințe importante și în
ce privește dinamica diferitelor elemente minerale. Se apreciaz ă că, în general, are loc o
mobilizare mai intensă a acestor elemente și fixarea în cantită ți mai mari a azotului atmosferic.
Aportul mineral și organic, prin aplicarea sistematică a îngrăș ămintelor, constituie o importantă
sursă de creștere a conținutului diferitelor elemente de nutriț ie a plantelor. În absența ferfilizării
scade conținutul în elemente d e nutriție a solurilor irigate și implicit fertilitatea acestora, ceea ce
se reflectă în eficiența scăzută a irigării.
Postolache (1987) analizează din datele de micromorfologia solu lui, rolul râmelor și
mezofaunei în geneza molisolurilor, constatând că masa acestora este practic un amestec de
depuneri de râme și de mezofaună, precum și fenomene de transpo rt de material de sol pe
verticală care conduc la pătrunder ea de humus în orizontul infe rior sau a carbonaților în
orizonturile superioare (orizon tul AC al unor molisoluri fiind în mare măsură rezultatul migrării
râmelor mari pe verticală). Luca rea mecanizată a solului și iri gația determină de regulă o
deteriorare a structurii zoogene.
O activitate intensă a faunei în solurile din sudul țării a fos t semnalată din trăsăturile
morfologice ale solurilor, sepa rându-se chiar un subtip vermic de cernoziom asociat cu textură
mijlocie, humus calcic și umiditate scăzută. Caracterul vermic al unei redzine este atribuit
acțiunii unor viermi de pământ de dimensiuni neobișnuit de mari (Pop și Postolache, 1987) și
anume a unor specii de Octodrilus ș i Allolobophora considerate calcifile, care formează
comunități cu râme de dimensiuni normale pe solurile formate pe calcare, specii neîntâlnite pe
soluri acide din vecinătate care pot fi considerate barieră eda fo-geografică în răspândirea lor
(constatare verificată și e xperimental, Pop și colab., 1992).
Râmele sunt "ajutătoare" de netăg ăduit ale omului, ele particip ând activ la combinarea
materiei humice cu particulele de argilă în procesul de formare a complexului argilo-humic.

46 
 Pot trăi în sol pâna la 2-4 milioane de râme/ha, care corespund greutății de 0,5-2 tone de
masă vie/hectar. Activitatea desf ășurată de acestea este uriașă și constă în răscolirea și
amestecarea a 500-1000 t pământ/ha/an, reprezentând o cincime d in solul arabil.
Prin deplasarea continuă, râme le înghit sol, pe care îl ameste că în tubul digestiv,
îmbogățindu-l cu unele elemente nu tritive. La un hectar râmele pot produce până la 60-80 tone
de excremente care conțin o serie de elemente nutritive, astfel încât în terenurile populate cu
râme există potențialul de a se produce de 5 ori mai mult azot solubil, de 7 ori mai mult fosfor
solubil, de 11 ori mai mult potasiu solubil, de 2 ori mai mult magneziu, decât în cele nepopulate.
Proprietățile fizico-chimice ale galeriilor râmelor căptușite c u excremente, le transformă în spații
favorabile pentru dezvoltarea rădă cinilor plantelor (Bălan V. ș i colab.,2003).
Efectele benefice ale activității râmelor au determinat unii sp ecialiști să le cons idere un indicator
de fertilitate a solului (alătu ri de prezența în sol unor ciupe rci sau fungi) și de eficiență a
măsurilor agrotehnice aplicate în agricultura biologică.
Participarea microorganismelor la formarea biopedoplasmei, part ea cea mai reactivă a
solului, și a vierțuitoarelor din sol la alcătuirea materiei de bază a solului, fără de care solul nu
poate fi conceput, a fost sub liniată de Papacostea în 1987 și F lorea în 1989.

47 
 CAPITOL IV. IRIGAREA ÎN POMICULTURĂ
CHAPTER IV. POMICULTURE IRRIGATION

4.1. IMPORTANȚA IRIGĂ RII ÎN POMICULTURĂ
Realizarea unei pomiculturi moderne nu poate fi concepută fără asigurarea unui regim
hidric corespunzător necesitățilo r speciilor pomicole. Chiar în zonele cu precipitații abundente
trebuie luat in considerare faptul că acestea sunt repartizate neuniform de-a lungul perioadei de
vegetație și că există momente critice în care pomii au nevoie de cantități mai mari de apă
(Căpraru F., 2010).
Apa reprezintă un element determinant pentru desfășurarea în op t i m a p r o c e s e l o r d e
creștere și fructificare. Lipsa apei din sol creează deficite d e apă la nivelul celulelor și astfel, sunt
stânjenite procesele fiziologice de creștere în volum a celulel or și fotosinteza (stomatele se
închid pentru a micșora transpirația, ceea ce împiedică pătrund erea CO 2 în frunze).
De asemenea, deficitul de apă din sol are ca efect scăderea pr ocentului de fructe legate și
a dimensiunilor acestora, precum și creșterea procentului de fr ucte care cad înaintea recoltării
(Sumedrea D., Mihaela Sumedrea, 2003 ).
Consumul hidric al speciilor pom icole se exprimă prin coeficien tul de transpirație
(cantitatea de apă consumată p entru sintetizarea unui kilogram de substanță uscată). Acesta
diferă în funcție de specie, portaltoi și condițiile pedoclima tice. Coeficientul de transpirație
prezintă valori de 150-300 și după unii autori ajunge la 500-60 0.
Cea mai mare parte din apa din sol se pierde prin consumul pom ilor, dar și prin consumul
altor plante din ecosistemul pom icol, prin evaporare, scurgere la suprafață, infiltrare în straturile
profunde, etc. Astfel, la un hectar de piersic consumul pomilor prin transpirație este de 2500-
4000 m3 la care se adaugă restul pierderilor de 2.000-2.500 m3 și, ca urmare, necesarul anual
ajunge la 450-600 mm precipitaț ii în perioada de vegetație ( Baldini, citat de Drăgănescu E.,
1998). În general, se apreciază că, cons umul zilnic de apă la plantel e pomicole variază între 4 și
7 mm, în funcție de specie, portaltoi și fenofaza de vegetație, c e l m a i m a r e c o n s u m f i i n d î n
perioada înflorire – recoltare ( Popescu M.,1992 ).
Pentru condițiile din țara noastră aplicarea irigării este abs olut necesară în zonele unde
cad mai puțin de 500 mm precipitații. În zonele cu 500-700 mm p recipitații, irigarea are numai
un caracter de suplinire a acestuia, iar în zonele cu mai mult de 750 mm precipitații irigarea se
aplică numai în condiții speciale. Analizând repartiția precipi tațiilor pe teritoriul țarii noastre se
constată că, pe mai mult de 20% din teritoriu (Dobrogea, sudul și estul Podișului Moldovei)

48 
 valoarea medie a precipitațiilor anuale este sub 500 mm, ceea c e impune aplicarea obligatorie a
irigării în plantațiile pomicole. De asemenea, partea sudică a țării, o parte din zona dealurilor
subcarpatice Meridionale cât și unele zone din vestul țării, au precipitații între 500-600 mm, ceea
ce reclamă aplicarea irigării cu o frecvență destul de mare ( Iancu M., 1997 ).

Umiditatea redusă sau lipsa apei poate aduce prejudicii mari re coltei din anul în curs sau
formării rodului pentru anul următor. Un ușor stres hidric are ca efect amplificarea fenomenului
de diferențiere a mugurilor de rod. De asemenea, reducerea udăr ilor determină diminuarea
creșterii vegetative exagerate a lăstarilor și dirijarea asimil atelor spre fructe. În ceea ce privește
rezistența la secetă, datorită unor particularități anatomo-fiz iologice ale sistemului radicular,
speciile pomicole se comportă diferit. Astfel, sâmburoasele sun t mai rezistente decât
semințoasele sau decât arbuștii fructiferi și căpșunul. Portalt oiul vegetativ la măr și păr, este mai
sensibil la secetă decât portaltoiul sălbatic. Deși multă vreme caisul a fost considerat a fi rezistent
la secetă, ceea ce în parte este adevărat întrucât reușește bin e în zonele de stepă și silvostepă,
unde cad în jur de 400-600 mm precipitații anual, după anii cu producție abundentă sau după
recoltarea fructelor când trebuie stimulate funcțiile de crește re, inducția și diferențierea
mugurilor de rod, în faza de creșt ere intensivă a lăstarilor și a fructelor, nevoia de apă este mult
mai mare decât poate fi asigurat ă în condiții naturale, caisul răspunzând deosebit de bine la
irigații. Mulți cercetători s-au preocupat de acest aspect al rezistenței la secetă și principala
concluzie la care au ajuns este aceea că lipsa apei din sol are efecte negative asupra pomilor în
general și a producției de fructe în special.
Se poate spune că specia cais vegetează în condiții de secetă, dar cantitatea și calitatea
fructelor și mai ales capacitate a de a produce susținut în fiec are an depinde de cantitatea de apă
din sol (Bălan V. și colab, 2008) . Trebuie precizat că cerințel e pomilor pentru apă variază foarte
mult și în funcție de zona de cultură, de amplasarea livezii pe pantă sau pe teren plan, de modul
de întreținere a solului, etc. Chiar în zonele în care se înreg istrează anual 600-700 mm
precipitații, apare necesitatea ac operirii deficitului de apă î n perioada iulie-septembrie, sau
uneori primăvara, în martie-apr ilie înaintea și în timpul înflo ritului și toamna, în octombrie în
perioada creșterii intense a rădă cinilor. Majoritatea suprafețe lor cultivate cu pomi sunt situate pe
nuri în pantă care ridică probleme deosebite în ceea ce priveșt e asigurarea necesarului hidric.
Astfel, se știe că o bună parte din apa din precipitații se pie rde prin scurgere la suprafață. Acest
fenomen este accentuat pe terenurile cu conținut ridicat în arg ilă care sunt prezente în zona
colinară și care au o permeabilitate scăzută. În plus, datorită insolației ridicate, pe pantă
pierderile de apă prin evaporar e și evapotranspirație sunt mai mari. În ceea ce privește sistemul
de întreținere a solului, se cons tată în general pierderi mai m ari de apă în cazul ogorului negru,

49 
 comparativ cu înierbarea și mulcirea. Importanța irigării pomil or, ca și a celor mai multe culturi
în zonele secetoase este dovedită cu prisosință de practica sec ulară a culturilor. Rezultatele
experiențelor din ultimul timp și cele obținute în producție, î n țara noastră și în alte state,
demonstrează ca în regiunile cu precipitații de 500 și chiar 60 0 mm, udatul este un factor
hotărâtor în obținerea recoltelor mari de fructe, constante de la un an la altul. Asigurarea unei
prinderi de 100% în anul plantăr ii, a creșterii și dezvoltării maxime în primele perioade din viață
a pomilor, a longevității lor, a r ecoltelor mari și susținute, este posibilă numai cu condiția
asigurării plantelor cu apă în toată perioada de vegetație. Dat ele extrase pe o perioadă
îndelungată arată că în producția medie de fructe în culturile neirigate este de 10 t/ha, în timp ce
în cele irigate de 25 t/ha. În culturile de piersic din zona Me dgidia s-au obținut prin irigare
producții record de 79 kg/pom fructe, față de 40 kg, fără iriga re. În timpul secetei și căldurilor
mari, irigarea îmbunătățește c ondițiile de vegetație ale pomilo r.
Obiectivul principal, care se urmărește prin irigarea pomilor c onstă în menținerea la
nivelul optim a umidității necesare pentru fiecare fenofază. Pl afonul minim, sub care nu trebuie
să scadă umiditatea din sol, depinde de textura solului. Pe sol urile ușoare, apa este reținută cu
forță mai mică decât pe solurile grele, de aceea plafonul minim va fi mai ridicat pe solurile grele
decât pe cele ușoare.
Plafonul minim se poate calcula cu următoarele relații:
• pentru solurile ușoa re: Co + (C-Co)/3 (%)
• pentru solurile mijlocii: Co + (C-Co)/2 (%) • pentru solurile grele și nisip uri: Co + 2/3(C-Co) (%) în care C este capacitatea de apă în câmp,
în procente, iar Co – coeficientul de ofilire, tot în procente.
Capacitatea de câmp pentru apă a solului, coeficientul de ofili re și coeficientul de
higroscopicitate reprezintă indi cii hidrofizici cei mai importa nți pentru aplicarea irigației (Tabel
4.1). Menținerea umidității optime în sol, în mod obișnuit, nu este posibilă fără irigarea livezilor
și aceasta, mai ales în zonele de stepă și silvostepă, unde se ridică problema eliminării
periodicității de rodire la pomi și obținerea de recolte mari.

Tabel 4.1. Proprietătile fizice ș i indicii hidrofizici ale unor grupe de soluri din s uprafața irigabilă
din sudul României
Table 4.1. Physical and hydro indice s of groups of soils in irr igated area in southern Romania
Grupe de soluri Adân
ci
mea
(m) Greuta
tea
volume
trică (t/
m3)Poro
Zita
tea
totală (%)Coeficient de
higroscopicitat
eCoeficient de
ofilire Capacitatea de
apă în câmp
% m3/ha % m3/ha % m3/ha
Soluri zonale
cernoziomuri (luto-
nisipoase-lutoase) 0-0,5 1,26 53 6,6 420 9,9 630 24,7 1560
0-1 1,26 53 6,3 810 9,5 1220 24,7 2980
0-1,5 1,26 53 6,0 1240 9,0 1860 22,9 4430

50 
 Cernoziomuri levigate
(lutoase-argiloase) 0-0,5 1,34 50 8,0 530 12,0 800 24,0 1610
0-1 1,36 49 8,3 1130 12,5 1700 23,1 3140
0-1,5 1,36 49 8,1 1670 12,2 2510 22,2 4610
Soluri brun-roșcate (luto-
argiloase) 0-0,5 1,39 49 7,9 540 11,9 810 23,7 1640
0-1 1,44 47 9,2 1310 13,8 1970 23,0 3320
0-1,5 1,46 46 9,4 2040 14,1 3060 22,5 4900
Soluri brune (luto-
argiloase) 0-0,5 1,35 50 9,9 670 14,9 1010 29,8 1970
0-1 1,35 50 11,6 1520 17,4 2280 30,8 4130
0-1,5 1,36 49 12 2460 18 3690 29,8 6070
Soluri cu dune de nisip
mijlociu-nisip fin. Nisipuri
de dune semimobile (pe stân
ga Jiului) 0-0,5 1,54 43 1,1 80 1,7 130 10,2 790
0-1 1,55 42 1,3 200 2,0 310 10,5 1630
0-1,5 1,55 42 1,4 330 2,0 470 10,8 2520
Cernoziomuri levigate (pe
dreapta Călmățuiului) 0-0,5 1,44 44 4,5 320 6,8 490 20,1 1440
0-1 1,44 44 4,4 640 6,6 960 16,7 2400
0-1,5 1,48 43 3,8 850 5,7 1270 15,1 3360
Soluri aluviale nisipoase și
nisipo-lutoase 0-0,5 1,34 47 3,7 250 5,5 370 21,1 1420
0-1 1,31 47 3,3 430 4,9 640 19,5 2560
0-1,5 1,34 47 3,5 710 5,2 1050 19,6 3950
Luto-nisipoasae și lutoase 0-0,5 1,30 49 5,4 350 8,1 530 23,9 1550
0-1 1,31 49 5,3 700 8,0 1050 22,2 2900
0-1,5 1,31 49 5,9 1160 8,9 1750 24,0 4730
Luto-argiloase 0-0,5 1,31 47 9,0 580 13,5 870 29,3 189
0-1 1,33 46 9,7 1290 14,6 1940 27,9 3720
0-1,5 1,34 45 9,1 1830 13,6 1730 27,3 5480

Peste tot în lume, începând înde osebi cu anii '70, în dezvoltar ea lucrărilor de irigații s-au
avut în vedere următoarele obiective (E. Cazacu, 1989): ● realizarea de consumuri energeti ce reduse, economii de materi ale, forță de muncă și apă
și creșterea randamentului sistemelor; ● evitarea fenomenelor secundare de înmlăștinare ș sărăturare a solului, de poluare a apelor și
solurilor; ● creșterea gradului de mecanizare și funcționare automată a si stemelor de irigații.
În ultimii ani, amenajările pentru irigații au fost făcute cu r ețele de conducte subterane,
care au o fiabilitate mai ridicată, randamente mai mari iar che ltuielile de exploatare mai reduse
față de amenajările cu canale și jgheaburi (Doorembos J., Pruit t W.O., 1986).

4.2. METODE DE UDARE FOL OSITE ÎN POMICULTURĂ
1.1.4. Metode de irigare
Alegerea metodei de udare se face în funcție de însușirile fiz ice ale solului, panta
terenului, condițiile climatice , sursa de apă, posibilitățiile economice, etc.
Cele mai folosite metode de i rigare în pomicultură sunt:

51 
  Irigarea prin brazde se recomandă pe terenurile cu pantă mică și uniforme, cu textu ra
mijlocie. Pe terenurile cu pante mai mari de 15 % se poate folo si această metodă, orientând
brazdele pe curbele de nivel ast fel încât să aibă o înclinare d e 1-1,5 %.
Brazdele se deschid mecanizat la 1,2-1,5 m față de rândul de p omi, la 0,8-1,0 m între ele.
Lungimea brazdelor este de 50-60 m pe solurile ușoare și de 120 -200 m pe solurile grele.
Adâncimea brazdelor este de 15- 20 cm, deschiderea la suprafață este de 30-40 cm, iar înclinarea
este de 1 ‰ până la 1 %.
Apa ajunge pe brazde prin conduc tele principale subterane, în gropate de-a lungul
rândului de pomi și prin conducte le secundare, cu poziție perpe ndiculară pe primele.
Această metodă prezintă avantajul unui consum mic de energie ș i de materiale.
Irigarea prin bazine se utilizează pe terenurile cu pantă mică, de până la 1-2 % ș i
constă în ridicarea unor diguleț e de pământ (de 15-25 înălțime) în jurul pomului, care
delimitează bazinele. Apa ajunge î n bazinele amenajate prin can ale deschise sau conducte
îngropate.
Administrarea apei în plantațiile pomicole prin această metodă poate avea consecințe
negative, deoarece poate determina asfixierea rădăcinilor și în răutățește regimul aerohidric al
solului. De asemenea, prezintă dezavantajul creșterii costurilo r, având în vedere că necesită forță
de muncă pentru ridicarea digulețelor.
Irigarea prin aspersiune. Prin această metodă distribuirea apei se face sub presiune
folosindu-se echipamente special e: sursa de creare a presiunii (stații de pompare), conducte de
aducțiune a apei și dispozitive de împrăștiere a apei (aspersoa r e ) . A c e a s t ă m e t o d ă d e i r i g a r e
poate fi practicată pe terenurile cu relief mai frământat și re alizează o economie de apă de cca.
25-30 % fața de irigarea pe brazde.
Conductele pot fi din aluminiu sau material plastic, cu diamet re de 76-101 mm și lungime
de 6 m. Acestea se cuplează mai multe la un loc și formează ari pile de udare care pot fi fixe sau
mobile ( Iancu M., 1997 ). Distanțele dintre aripile de udare și între aspersoare sunt multiplu de 6
m și variază de la 12/12 m până la 24/24 m.
Pentru a sigura o eficiență sporită este necesar să se realize ze o distribuție cât mai
uniformă a apei în sol și să se coreleze intensitatea ploii cu viteaza de infiltrație a apei în sol. În
acest sens trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:
 debitele să fie mai mici decât c apacitatea de infiltrație a ape i în sol;
 irigarea să se apli ce numai în condiții lipsite de vânt;
 prelungitoarele pe care se montează aspersoarele să fie perpend iculare pe suprafața
solului;

52 
  la aceiași udare aspersoarele de pe aripa vecină să fie dispuse la mijlocul distanței dintre
aspersoarele aripii anterioare, iar la cea de-a doua udare, ari pile de udare să fie dispuse la
mijlocul intervalelor de la prima udare.
Irigarea prin aspersiune se poate face sub coroana pomilor, fo losindu-se prelungitoare
scurte, în cazul livezilor clasi ce sau deasupra coroanelor pomi lor, cu prelungitoare mai lungi care
se fixează pe sistemul de susținere, în cazul livezilor intensi ve.
Datorită consumului mare de forță de muncă pentru mișcarea ari pilor de udare, se caută
utilizarea unor instalații speciale care se pot mișca circular sau linear și care sunt acționate
mecanic sau hidraulic.
Irigarea prin aspersiune 
Distribuția apei se realizează sub presiune, în formă de picătu ri, asemănător ploii naturale. În 
cadrul acestei metode de udare t rebuie să se asigure următoarel e părți componente o bligatorii: sursa de 
apă sub presiune; rețeaua de transport a apei sub presiune; reț eaua de distribuție a apei la plante. 
Aceasta este formată din conducte de aluminiu (sau PVC) cu lung imea obișnuită de 6 m, cu diametrul de  
60, 75, 100 sau 125 mm. Pe conducte se montează aspersoarele di stribuitoare de apă, realizate în 
diferite variante constructive, metalice sau din PVC, cu debite  diferite și amplasate la diferite distanțe 
între ele, în funcție de schema de udare aplicată în condițiile  date. Conductele se cuplează prin mufe și, 
împreună cu aspersoarele, formea ză aripile de udare. Acestea po t fi mobile și /sau fixe. 
Spre deosebire de metoda de udare prin brazde, irigarea prin as persiune se poate aplica și pe 
terenurile cu un microrelief neregulat, evitându‐se astfel nive larea. De asemenea, se poate aplica și pe 
solurile care au o permeabilitate ceva mai redusă, sau care pre zintă o neuniformitate mai mare în 
profilul solului (Grumeza ș.a.,  1979. În situațiile prezentate  mai sus, prin aspersiune se realizează o 
distribuție mai uniformă a apei, față de metoda de irigare prin  brazde, eliminându‐se totodată pierderile 
prin infiltrare în profunzime sau ridicarea nivelului pânzelor  freatice.  
Principala  condiție  care  limitează  alegerea  acestei  metode  cons t ă  î n  c o s t u l  r i d i c a t  a l  
echipamentului și al energiei necesare pentru funcționare. În c adrul metodei de aspersiune, distribuția 
apei se face cu ajutorul aspersoarelor. Acestea constituie part ea principală a echipamentului de udarea 
prin aspersiune. Există o gamă largă de aspersoare care se deos ebesc după modul de acționare, debitul 
de apă care îl distribuie, diametrul udat, mărimea și finețea p icăturilor. Distanțele dintre  aripile de 
udare și dintre aspersoare pe aripă variază de la 12m/12 m până  la 24m / 24 m. Există și instalații de 
aspersiune cu auto‐deplasare, dintre care cele mai utilizate su nt instalațiile cu tambur și furtun, de 
diferite dimensiuni, care permit aplicarea apei în livezi, în f uncție de caracteristicile tehnice ale acestora. 
Acestea nu necesită forță de muncă pentru deplasarea pe o altă  poziție a căruciorului care poartă 
aspersoarele. 
O cerință esențială a irigării prin aspersiune este realizarea  unei distribuții cât mai uniforme a 
apei pe sol și corelarea intensi tății ploii cu viteza de  infil trație a apei în sol, aspect deosebit de important 
în cadrul solurilor cu texturi e xtreme: nisipoase sau argiloase , sau pe solurile în pantă.  
  În cazul plantațiilor intensive, de talie joasă și în plantați ile de arbuști fructiferi, irigarea se poate 
aplica și deasupra coroanei acestora, folosindu‐se prelungitoar e de lungimi corespunzătoare care se vor 
fixa pe trepiede livrabile odată cu restul echipamentului. Aspe rsiunea deasupra coroanei pomilor nu 
realizează o bună uniformitate de udare la nivelul solului dato rită interpunerii coronamentului în calea

53 
 jetului de aspersiune, dar are avantajul că reduce impactul jet ului de apă cu fructele care ar putea fi 
rănite sau scuturate.  
  Irigarea prin aspersiune rămâne o metodă de perspectivă în iri garea plantațiilor de pomi dacă se 
caută în permanență să se reducă consumul de energie prin const ruirea unor sisteme de irigare care să 
lucreze cu presiuni mai mici. În felul acesta se reduc dimensiu nile stațiilor de pompare și ale conductelor 
de transport. Presiunea mai redusă necesită însă o dispunere a  aspersoarelor la distanțe mai mici, ceea 
ce înseamnă un număr mai mare de aspersoare și conducte. Îmbună tățirile realizate în ultimul timp în 
ceea ce privește construcția și funcționarea aspersoarelor la p resiuni mai reduse pot însă învinge astfel 
de dificultăți. De asemenea, utilizarea instalațiilor de udare  cu tambur și furtun poate rezolva unele 
dintre aceste aspecte . 
Irigarea localizată Irigarea localizată reprezintă metoda cea mai recomandată pentr u irigarea livezilor. Aceasta 
constă în utilizarea a două metode: irigarea prin picurare și i rigarea prin microaspersiune. Cele două 
metode sunt prezentate în continuare. 
Irigarea prin picurare 
Se caracterizează prin dispunerea apei în mod lent sub formă de  picături în zona de consum 
maxim de către pomi, fig. 2. Metoda necesită ca apa, înainte de  a fi introdusă pe conducte, să fie filtrată 
în funcție de sursa și gradul  de impurificare a acesteia.  
Irigarea prin picurare pre zintă următoarele avantaje: 
  1. Menținerea aproape constantă în zona de răspândire maximă a  rădăcinilor pomilor, a unui 
conținut ridicat de apă, ceea ce  reduce la maxim stresul hidri c, 
  2. Oferă o bună uniformitate a distribuției apei pe teren dato rită numărului mare de puncte prin 
care apa este eliberată (picurătoare care, la rândul lor, au de bite uniforme), 
  3. Umezirea parțială a solului ceea ce implică: pierderi mai r eduse ale apei prin evaporare și /sau 
percolare sub stratul radicular al plantelor; limitarea creșter ii buruienilor; reducerea la maximum a 
degradării solului; 
4. Menținerea frunzișului neumezit și a umidității atmosferice  reduse în livadă, reducând astfel 
apariția unor boli specifice; 
5. Posibilitatea irigării pe terenuri cu pante apreciabile și c u soluri cu o permeabilitate mai 
redusă decât cernoziomurile; 
6. Economia de energie (presiunea de lucru) și viteza de aplica re a apei fiind reduse,
determină și o reducere a capacită ții stațiilor de pompare și a diametrului conductelor;
7. Posibilitatea de aplicare a îngrășămintelor odată cu apa de irigare, ceea ce înseamnă:
economie de forță de muncă; aplicarea restrânsă numai la nivelu l rădăcinilor, a îngrășămintelor;
schimbarea rapidă a cantităților și concentrației îngrășămintel or în conformitate cu stadiul de
creștere sau fructificare a pomilor;
8. Permite automatizarea complet ă a distribuirii apei reducând  foarte mult forța de muncă  
pentru supraveghere; instalațiile  de udare sunt fixe și nu treb uie mutate pe alte poziții),

54 
 9. Realizarea economiei de apă de irigație, în special în primi i ani de la plantarea pomilor când 
suprafețele umezite sunt mult mai mici. 
  Limitările acestei metode constau în cheltuielile ridicate ale  echipamentului de udare, urmat de 
pericolul înfundării  picurătoarelor. 
Pentru condițiile din țara noastră unde plantațiile se înființe ază și pe terenuri în pantă și unde 
irigarea are un caracter de sup linire a precipitațiilor, aceast ă metodă are mari perspective de a fi extinsă. 
Cantitatea de apă ce trebuie apl icată se calcule ază săptămânal  sau decadal și se aplică în funcție 
d e  c o n s u m u l  d e  a p ă  a l  p o m i l o r .  C a n t i t ă ț i l e  d e  a p ă  p o t  f i  m ă s u r a te  pe  baza  debitului  real  al 
picurătoarelor folosite, frecven ței de aplicare a udărilor și d uratei acestora. 
La speciile pomicole care se plantează la distanțe mai mari, pe rioada de timp până când întregul 
spațiu de nutriție destinat pomilor prin distanțele de plantare  va fi ocupat de către rădăcini, este mai 
lungă decât la plantațiile cu densitate mai mare. Ca atare, num ărul și tipul picurătoarelor din instalația 
de irigare vor fi diferite, iar schema de udare va fi și ea dif erită, în funcție de evoluția vegetativă a 
plantației respective.  
  Irigarea prin microaspersiune 
Se  caracterizează  prin  distribuț ia  apei  cu  ajutorul  microaspers oarelor,  care  au  următoarele 
caracteristici de bază: presiunea de lucru 2,0 ‐ 3,0 bar; debit e în general de la 12 la 160 l/h; diametrul de 
udare de la 1,8 – 6,0 m. Microaspersoarele pot distribui apa su b forma unui jet fix, având piesa de 
distribuție fixă sau pot distribui apa printr‐o mișcare rotativ ă, având piesa de distribuție mobilă. Acestea 
din urmă, față de primele, realizează: diametre de udare și pic ături de apă mai mari; dispunerea 
circulară a apei; distribuția mult mai uniformă a apei. 
Avantajele irigării prin microaspersiune sunt: a) flexibilitate a diametrului umezit, lungimea razei 
de dispunere a apei poate fi sporită pe măsură ce pomul înainte ază în vârstă, cu e fecte economice 
privind volumul de apă de irigație, diametrul umezit poate fi r eglat prin simpla schimbare a piesei de 
dispersie a apei; b) comparativ cu metoda de udare prin picurar e, cerințele pentru filtrarea apei sunt mai 
puțin pretențioase; c) ușurința d e a depista mai devreme perico lul de înfundare a microaspersoarelor; d) 
o  combatere  mai  bună  a  buruienilor  datorită  aplicării  apei  la  p erioade  de  timp  mai  lungi.  Deși 
uniformitatea de distribuție a apei de către microaspersoare nu  este foarte ridicată, la nivelul solului se 
realizează totuși o uniformitate  acceptabilă, datorită redistri buției apei. 
În ultimele decenii s‐a trecut în numeroase cazuri de la metode le de aplicare a apei pe întreaga 
suprafață a solului, cu pierderi importante de apă, la aplicare a localizată a acesteia. Rezultatele obținute 
au arătat că sistemele radiculare ale pomilor s‐au adaptat rapi d chiar în zone climatice cu o intensitate 
ridicată a transpirației.  
Metode de udare prezentate mai s us se aplică, în general, în ca zul unor suprafețe mari ocupate 
cu pomi. În cele mai multe cazuri însă, numărul de pomi din gos podării este mult mai redus. De 
asemenea, nu totdeauna se dispune de echipamente de udare și ni ci de surse suficiente de apă. Trebuie 
folosită apa cât mai eficient și, ca atare, ca și în cazul apli cării îngrășămintelor chimice apa trebuie 
aplicată acolo unde rădăcinile pomilor au cea mai ridicată dens itate (sub proiecția coroanei pomilor). 
Pentru a asigura pătrunderea cât mai adâncă a apei în sol, apli carea acesteia în cadrul aceluiași "ciclu de

55 
 udare"  se  poate  realiza  repetat,  în  3‐4  reprize.  Pentru  reducer e a  e v a p o r ă r i i  a p e i  d i n  s o l  e s t e  
recomandabil ca suprafața de sub rândul de pomi să se acopere c u diferite materiale cu rol de "mulci": 
resturi de paie, material vegetal rezultat din cosirea benzilor  înierbate dintre rândurile de pomi, resturi 
de buruieni, folie de polieti lenă de culoare neagră, etc.  (Grumeza N. si colab., 1979)  

Irigarea localizată constă în aplicarea apei numai în zona de răspândire a sistemul ui
radicular, rămânând o suprafață neudată între pomi și între rân duri. Din această categorie de
metode face parte:
– irigarea prin picurare;
– irigarea prin c onducte perforate;
– irigarea prin microaspersiune; – irigarea prin c onducte subterane.
Irigarea prin picurare . Apa este adusă prin conducte de material plastic de diametre
reduse, pe care sunt montate duze de picurare (picurătoare), ca re distribuie apa sub forma de
picătură, cu un debit de 1-10 l/oră.
Irigarea prin picurare prezin tă următoarele avantaje:
 economie de apă (norme de udare cu 30-40 % mai mici față de cel elalte metode) și
aplicarea exactă a cantităților de apă;
 umezirea parțială a solului, are ca efect reducerea pierderilor prin evaporare, reducerea
degradării solului și limita rea creșterii buruienilor;
 oferă posibilitatea aplicării î ngrășămintelor odată cu apa de i rigare (fertirigare);
 prin menținerea uscată a aparatului foliar se evită apariția un or boli criptogamice;
 economie de energie (presiunea de lucru și viteza de aplicare a apei sunt mai reduse) și de
forță de muncă (nu este necesară mutarea echipamentelor).
Dezavantajele acestei metode se referă la investiția mare și p osibilitatea înfundării
picătoarelor. Din această cauză es te necesară filtrarea apei în ainte ca aceasta să fie introdusă pe
conducte.
Irigarea prin conducte perforate este o variantă mai economică a irigării prin picurare,
care se realizează prin simpla perforare a conductelor de mater ial plastic, ce conduc apa la pom.
Conductele sunt fixate de-a lungul rândului de pomi, pe sistem ul de susținere, la 30-40
cm de la suprafața solului. Având în vedere pierderea de presiu ne pe traseul conductei,
diametrele orificiilor vor fi crescânde, în limita de 1,6-2,5 m m, de-a lungul conductei, care are o
lungime de până la 200 m, pentru a asigura debite constante ( Popescu M., 1992 ).
Irigarea prin microaspersiune . Distribuția apei se realizează prin microaspersoare, care
se montează ca și picurătoarele direct pe conductele de udare s au pe un suport mobil care se
fixează în sol, microaspersorul putând fi mutat de o parte sau alta a rândului de pomi.
Microaspersoarele pot distribui a pa sub forma unui jet fix, avâ nd piesa de distribuție fixă sau pot
distribui apa printr-o mișcare rotativă, cu piesa de distribuți e mobilă.

56 
  Caracteristicile de bază ale microaspersoarelor sunt: presiune de lucru 1-3 atmosfere,
debitul 23-333 l/oră, diametrul de udare 1,8-8,0 m ( Iancu M., 1997 ).
Comparativ cu irigarea prin pi curare această metodă prezintă a vantajul flexibilității
diametrului umezit și este mai puțin pretențioasă față de filtr area apei. Având în vedere aceste
avantaje, irigarea prin microaspe rsiune este mai răspândită pe plan mondial decât irigarea prin
picurare.
Irigarea prin conducte subterane constă în distribuirea apei direct la rădăcinile pomilor
prin intermediul unei rețele fixe de tuburi din ceramică sau ma terial plastic perforate, plasate la
adâncimea de 50-60 cm.
Avantajele acestei me tode de irigare sunt:
 apa este adusă direct la nivelu l sistemului radicular, evitându -se pierderile prin evaporare;
 nu stânjenește executarea lucrăr ilor de întreținere a solului, a tratamentelor fitosanitare,
etc.;
 permite administrarea îngrășămin telor odată cu apa de irigare;
 nu afectează structura solului.
Dintre dezavantaje putem menționa costul foarte ridicat al mat erialelor necesare,
pericolul înfundării orificiilor și chiar posibilitatea de a pr ovoca salinizarea solului ( Drăgănescu
E., 1998 ).
 

În pomicultură se folosesc mai multe metode de udare, alegerea făcându-se în funcție de
condițiile naturale l ocale. Metodele de uda re cele mai întâlnit e sunt:
ș udare prin scurgere la supr afață (brazde, fâșii);
ș udare prin aspersiune; ș udare prin micro aspersiune;
ș udare prin microjet; ș udare prin picurare; ș udare prin rampe perforate; ș udare subterană; ș subirigare.
La alegerea metodei de udare se ține seama de proprietățile sol ului, felul sursei și debitul
d e a p ă a s i g u r a t , c o n d i ț i i l e h i d rogeologice, climatice, economic e și de experiență locală. Se va
alege metoda care asigură cea mai bună uniformitate de udare, o e f i c i e n ț ă d e f o l o s i r e a a p e i

57 
 ridicată și o productivitate mare la aplicarea udărilor. Aceste metode diferă între ele în principal
prin modul de distribuție al apei la plante, prin cantitatea de apă administrată și prin volumul de
sol umezit. Având în vedere că arătura și discuitul vor fi redu se până la eliminare, irigarea va
constitui și un mijloc de distribuire a îngrășămintelor chimice . S-a constatat că irigația
influențează favorabil conținutul de P 205 din sol. Cele mai bune rezult ate s-au obținut atunci când
umiditatea din sol a fost menținută la 50% din I.U.A. (interval ul umidității active). Analizând
conținutul în K 20 mobil s-a constatat o tendință de creștere în parcelele neiri gate și o scădere în
parcelele irigate proporțional cu creșterea umidității (Voicule scu N. și colab, 2001). Pentru a
aduce unele contribuții privind influența efectului cumulativ a l rezervei scăzute de apă din sol
asupra consumului elementelor nutritive cât și asupra conținutu lui unor macro și microelemente
din frunzele de măr, Iancu și colab., 1977, a efectuat cercetăr i cu soiurile Jonathan și Parmen
auriu, altoite pe sălbatic. Cele două variante au constat în me nținerea umidității solului la limita
inferioară și respectiv, superioa ră a I.U.A. (intervalul umidit ății active) fără administrarea de
îngrășăminte.
S-au făcut analize privind con ținutul în elemente nutritive a frunzelor și straturilor de sol
explorate de rădăcini. La varianta cu regim hidric normal s-a î nregistrat un consum ridicat de
fosfor, pe adâncimea de 100 cm, 49% față de numai 16% la varian ta cu deficit de umiditate. În
schimb, în această variantă consumul a crescut pe profil de la 100 cm până la 2,8 m. Aceleași
curbe de absorbție a prezentat și scăderea conținutului de pota siu schimbabil. Conținutul de
calciu pe profil, a fost invers proporțional cu conținutul în a pă. Conținutul în magneziu s-a
diminuat la varianta cu deficit de umiditate și a rămas neschim bat la cea cu regim hidric normal
(Iancu M.,1978). Valoarea conținut ului în fosfor a frunzelor a fost mai mare la pomii din varianta
bine aprovizionată cu apă, la am bele soiuri cercetate. Conținut ul de potasiu din frunze a fost mai
ridicat la pomii din varianta sla b aprovizionată cu apă. În spe cial la soiul Jonathan, conținutul de
calciu și magneziu din frunze, a fost mai ridicat la aceeași va riantă și de asemenea, în anii cu
producții mari când și creșterile vegetative au fost mai mici. Conținutul în bor a fost mai ridicat
la varianta mai bine aprovizionată cu apă, datorită faptului că acesta este absorbit numai sub
formă solubilă în apă. Scăderea conținutului de apă de pe adânc imea de 1,4 m aproape de limita
inferioară a I.U.A.(intervalul u midității active) a determinat ca rădăcinile merilor să absoarbă apa
și elementele nutritive de la adâncimi de până la 3 m. Pe aceea și perioadă, aplicarea irigării prin
picurare, față de varianta neirigată, a determinat o scădere a conținutului de calciu din frunze cu
5% și a celui de magneziu cu 12%. Conținutul de azot, fosfor și potasiu nu a fost modificat
semnificativ în medie pe perioada analizată. Aplicarea irigării prin picurare, față de varianta
neirigată a micșorat conținutul de zahăr din fruct cu 3% și pe cel de cenușă cu 9,5% (Iancu M.,
1978).

58 
 Celelalte componente chimice nu au fost influențate semnificati v decât în anumiți ani. Irigarea
asociată cu fertilizarea foliară este necesară pentru a crea un mediu nutritiv favorabil în obținerea
de producții și indicatori de cal itate. Fertilizarea foliară cu 0,1% Cropmax a asigurat creștere
semnificativă a producției la soiul de măr ΄Idared` de 6,2 t/ha (Gradinariu G., 2004). Menținerea
și sporirea fertilității solurilor irigate este posibilă dacă î n paralel cu aplicarea rațională a udărilor
se efectuează și un program de fertilizare prin administrarea î ngrășămintelor organice și minerale
atât la nivelul solului cât și foliar (Bălan V. și colab.,2003) . Metodele de udare folosite în
pomicultură au evoluat de la irigarea pe brazde prin scurgere l a suprafață, la irigarea prin
aspersiune, mai recent la irigarea prin picurare, microaspersiu ne și irigarea subterană. Evoluția
acestor tehnici de udare a vizat în primul rând reducerea consu mului de energie și creșterea
gradului de folosire al apei către plante. Metodele de udare pr in scurgere la suprafață și
aspersiune presupuneau consumuri mari de apă și energie și exis tența unor sisteme de aducțiune,
pompare și distribuție costisitoare. Prin trecerea la exploataț ii pomicole pe suprafețe mai mici
aceste metode de udare sunt cu atât mai mult, neaplicabile. Ind iferent de metoda de udare
folosită, orice sistem de irigație este alcătuit din: sursă de apă, instalația de punere sub presiune,
sistemele de filtrare, sisteme de transport și distribuție. Sursa de apă . România se bucură de o rețea destul de importantă de ape de s uprafață, fie
curgătoare, fie lacuri sau bălți. De asemenea straturile acvife re freatice sunt bogate și aflate la
adâncimi nu prea mari.
La amenajarea unei surse de apă pentru irigații trebuie să se ț ină cont de debitul, pe care
aceasta îl poate asigura, de gradul de mineralizare al apei, de temperatura acesteia (în cazul
apelor freatice) și de puritatea a p e i ( e x i s t e n ț a a l g e l o r m i c r o s c o p i c e , a s u s p e n s i i l o r , a u n o r
substanțe toxice poluante). Câ nd priza de apă va folosi o sursă de suprafață aceasta se va amplasa
într-o zonă care nu este afectat ă de fluctuațiile de debit în t impul perioadelor secetoase. Atunci
când se recurge la folosirea apei din pânza freatică trebuie re alizat un bazin sau un lac de
acumulare la suprafață. Acesta poate fi efectuat în săpătură av ând pereții betonați sau
impermeabilizați cu argilă bătută. Pe terenurile în pantă pot f i identificate mici crovuri (în care se
formează și izvoarele de coastă) care pot fi amenajate pentru a crea rezerve de apă. În toate
cazurile, volumul acestor acumulări trebuie corelat cu necesaru l de apă care trebuie aplicată la o
udare (norma de udare). Umplerea bazinelor de acumulare poate f i făcută prin pompare din
profunzime sau prin colectarea ap ei din drenurile (izvoarele de coastă) din amonte.
Instalația de punere sub presiune . Presiunea de care sistemul are nevoie depinde foarte mult de
sistemul de distribuție, de diferențele de nivel existente și d e distanțele la care apa se transportă.
Sistemele de distribuție moderne necesită în general presiuni r eduse de 0,5-1,0 atm. pentru
picurare și 1,5-2,5 atm. pentru microaspersie. Acest lucru perm ite folosirea unor pompe cu

59 
 consum redus de energie, cuplate la hidrofoare care să asigure valori constante ale presiunii. În
situația realizării unor bazine d e acumulare pe pantă se recurg e la distribuția apei prin scurgere
gravitațională (picurare, rampe perforate, irigare subterană, e tc.).
Sistemele de filtrare . Întrucât sistemele moderne de irigație au organe active cu or ificii reduse,
crește pericolul înfundării aces tora în condițiile folosirii ap ei nefiltrate. Apele de suprafață
trebuie obligatoriu trecute prin sisteme de filtrare pentru că altfel se compromite nu numai
sistemul de distribuție dar și întreaga rețea de conducte de tr ansport. Procesul de filtrare este
însoțit de regulă de decantarea apei. În general, se folosesc s isteme de filtrare cu nisip de diferite
granulații utilizându-se chiar cartușe filtrante performante ca re rețin părți foarte fine de suspensie
sau alge. Sistemul de transport și distribuție. Cele mai moderne sisteme de irigație folosesc la ora
actuală conducte din polietilenă de înaltă densitate (PEID) îng ropate, mufate prin electrosudură
sau cu ajutorul unor fitinguri de compresiune. Apa este transpo rtată subteran până la capătul
rândului de pomi de unde este di stribuită printr-o conductă de suprafață de diametru mai mic la
picurătoare, la aspersoare s au la rampele perforate.
Metoda de udare pe brazde este indicată pe solurile cu textură mijlocie, mijlocie spre g rea, pe
terenurile cu pante mici și uniforme deoarece pe aceste terenur i se pot executa brazde lungi de
udare și se poate asigura o unifo rmitate corespunzătoare de apl icare a apei.
Metoda de udare prin brazde sau prin infiltrare prezintă multe avantaje, atât din punct de
vedere agrobiologic cât și economic. Irigarea se realizează pri n deschiderea între rândurile de
pomi a unor brazde adânci de 15-20 cm, a căror număr variază în funcție de distanța dintre
rânduri și de natura solului. Brazdele se deschid cu mijloace m ecanizate, la distanța 0,8-1,0 m
depărtare una de alta și la 1,5 m depărtare de rândurile de pom i. În total, pe un interval se execută
două brazde în plantațiile tinere (numai pe lângă rândurile de pomi) și 3-6 brazde în livezile pe
rod. Lungimea brazdelor variază după natura solului: în soluril e ușoare 50-60 m, iar în solurile
grele 120-200 m. Cu cât terenul e ste mai neuniform, cu atât lun gimea brazdelor se reduce până la
100 și chiar 50 m; pe dealuri, b razdele au sub 150 m lungime. P entru circulația apei pe brazde
este necesară o pantă de 0,001 – 0,01. Distribuirea apei din ca nalele provizorii de irigație la
brazde se face cu ajutorul sifoanelor portabile. Adâncimea braz delor este de cel puțin 12-15 cm,
dacă solul este înierbat sau întreținut ca ogor negru. În cazul când o dată cu udatul se introduc și
îngrășăminte, brazdele se adâncesc până la 18-20 cm, pentru ca acestea să pătrundă mai în
profunzime (Figura 4.1). În ulti mul timp, rețeaua provizorie de udare a fost înlocuită cu conducte
din cauciuc butyl, reducându-se astfel pierderile de apă, supra fața scoasă din cultură și necesarul
de udări la unitatea de suprafață. Apa pătrunde simultan în mai multe brazde și se repartizează pe
toată suprafața explorată de rădăcinile pomilor. Sistemul radic ular al acestora se dezvoltă liber

60 
 atât în sens orizontal, cât și vertical, crusta nu se formează decât pe brazde, așa încât structura
solului se păstrează mai bine. În comparație cu udarea prin inu ndare, scad pierderile de apă prin
percolare în adâncime, iar peric olul de sărăturare a solului, p rin ridicarea pânzei freatice, este
mai redus. Sistemul de udat prin brazde prezintă și avantajul c ă se poate aplica pe terenurile cu
pantă până la 15-20%, cu condiția ca brazdele să fie trasate ap roape paralel cu curbele de nivel.
În asemenea situații este raționa lă înlocuirea canalelor perman ente prin conducte fixe îngropate
care urmează să se racordeze, pentru irigarea pe brazde, conduc te flexibile. Lungimea
conductelor este de 100 m, diametrul cuprins între 100-300 mm, iar distanța între orificiile de
distribuire a apei 60-100 cm, în funcție de cultură. Astfel, se evită eroziunea și spălarea solului
iar udarea se execută uniform și la un cost mai redus. Acest si stem alături de irigarea prin
aspersiune, favorizează o infiltrație mai bună a apei și se fol osește pe scară largă în plantațiile
intensive. El prezintă neajunsul că în biloanele dintre brazde se acumulează săruri, atunci când
apa de irigat are un grad mai ridicat de mineralizare sau solul conține multe săruri. De aceea, în
S.U.A. s-au realizat mașini car e fac brazde mai late cu fundul plat și biloane mai înguste.

Figura 4.1. Irigarea prin brazde la vița de vie
Figure 4.1. Furrow irrigation at vineyards

Studiile privind comportarea la secetă a caisului au fost efect u a t e l a V a l u l u i T r a i a n
pentru 11 soiuri, anul VII de veg etație, în condițiile unui an secetos. În anul în care au fost
desfășurate cercetările, suma p recipitațiilor a fost de 353,9 m m, iar în cursul perioadei de
vegetație a pomilor (1 aprilie – 30 septembrie) au căzut doar 1 63,1 mm precipitații. Nu a fost
aplicată nici o irigare până în data de 23 iulie, când s-a apli cat prin brazde cantitatea de 900
m.c./ha și studiile au scos în evidență că:

61 
 – lăstarii anuali încetează din creștere mult mai timpuriu, res pectiv din data de 19 iulie,
față de 20-26 august în anii normali;
– diferențierea mugurilor flori feri scade foarte mult și duce la compromiterea recoltei
anului următor. Scăderile de pr oducție semnalate în anul următo r au fost cuprin se între 28,73% și
96,17% față de anul în studiu (Figura 4.2).

Figura 4.2. Producția de caise î n doi ani secetoși, consecutivi la Valu lui Traian
Figure 4.2. Apricot production of two dry years, consecutive to the Valu lui Traian

– aplicarea unei udări cu 900 m.c/ ha în decada a treia a lunii iulie a ajutat soiurile timpurii
(NJA 19) în pregătirea recoltei a nului următor, dar a fost fără efect pentru soiurile cu coacere
medie și târzie;
– dintre toate soiurile luate î n studiu cel mai puternic a reac ționat soiul CR 24-17 care la
data aplicării udării (23 iulie) era în faza de „pârgă a fructe lor” și începuse procesul de ofilire a
fructelor și frunzelor. Procesul a fost ireversibil (Bălan V. ș i colab,2008).
Metoda de udare prin aspersiune se poate folosi atât pe solurile cu textură ușoară, cât și pe
cele cu textură mijlocie spre grea. Se recomandă cu precădere p e solurile ușoare, pe care prin
brazde nu se poate asigura o uniformitate bună de udare pe solu rile cu apă freatică aproape de
suprafață sau cu un orizont impermeabil la mică adâncime, pe te renurile cu microrelief mai
frământat și cu pante mai mari. Udarea prin aspersiune nu este indicată în zonele cu vânturi
puternice, peste 3 m/s, care dispersează apa, distribuind-o neu niform pe teren.
Metoda de udare prin aspersiune se poate aplica cu eficiență ri dicată chiar și pe terenurile cu
microrelief mai frământat. Această metodă dă posibilitate mecan izării lucrărilor agrotehnice, nu
strică structura solului, dacă se folosesc aspersoare cu intens ități mici de udare și cu grad ridicat EarlirilC.R. 2-63MamaiaRoșii
timpuriiSelenaC.R. 24-
17SulmonaLitoralN.J.A. 19BlenrilStark
Early
Orange1984198501020304050607080
1984 1985kg/pom

62 
 de pulverizare, scade pericolul sărăturării și înmlăștinării so lului. Această metodă prezintă un
coeficient de utilizare a apei mai mare decât metodele de udat prin inundare sau brazde. Udarea
prin aspersiune se poate realiza prin folosirea de aspersoare m ici, instalate sub coroana pomilor
(Figura 4.3), sau a unor aspersoare mai mari, așezate pe prelu ngitoare care distribuie apa
deasupra coroanelor.

Figura 4.3. Irigarea prin aspersiune
Figure 4.3. Sprinkler irrigation

Irigația prin aspersiune are o acțiune favorabilă prin faptul c ă spală de pe frunze praful,
precum și dăunătorii existenți, de asemenea contribuie la ridic area energiei și uniformității de
formare a hidraților de carbon precum și a energiei de formare a mugurilor floriferi. Irigarea prin
aspersiune duce la scăderea temperaturii și la o creșțere simți toare a umidității relative a aerului,
cu 12-13% și crează astfel un microclimat favorabil. Microclima tul realizat în urma irigației prin
aspersiune se menține timp de 3-4 zile, iar temperatura solului scade ziua cu 2,2 – 3,5 ⁰C la
adâncimea de 10 cm, cu 1,2 ⁰C la adâncimea de 20 cm și 0,3 – 0,8°C la adâncimea de 50 cm. Î n
ultimul timp s-au extins suprafețele irigate prin aspersiune cu conducte îngropate, toată rețeaua
de conducte fiind fixă, numai aripile de udare sunt mobile. În acest caz, de-a lungul ultimei
categorii de conducte (antenă) se p revăd hidranți, la care se r acordează aripile de udare. O atenție
deosebită în sistemele de irigație trebuie acordată nivelării t erenului. Pe terenurile denivelate se

63 
 creează în mod frecvent zone în care stagnează apa și zone care rămân în permanență neudate.
Acestea duc la înrăutățirea propr ietăților fizice ale solului ș i la neuniformitatea recoltei.
Metoda de udare prin microaspersie . Eliminarea neajunsurilor irigării prin aspersiune în
condițiile în care se păstrează avantajele acestei metode se po ate realiza prin aplicarea
microaspersiei. Presiunea scăzută , cantitatea redusă de apă și distribuirea ei uniform pe suprafața
solului sunt câteva dintre atuurile acestei metode. În condiții le pomiculturii integrate care
promovează întreținerea înierbată a solului și aplicarea mulcir ii, irigarea prin microaspersie
devine un instrument de bază pentru asigurarea necesarului de a pă și chiar substanțe minerale (F.
Stănică, 1999; Gabor V. și colab.,2006). Organele active folosite pentru micro aspersiune sunt de
diferite tipuri: duze rotojet, microaspersoare, etc. Ele sunt d ispuse la o înălțime variabilă de la
sol, iar raza de udare vari ază de la 1-2 m la 3-4 m.
La irigarea pe suprafețe mari (pl antații de pomi, kiwi) se reco mandă folosirea unor duze
tip fluture care au debite și raze mai mari de lucru. Pentru au tomatizarea irigării pot fi folosite
programatoare de diferite tipuri aplicate direct pe sursa de ap ă sau legate de aceasta prin
intermediul unor electrovane (el ectrovalve). Aceste programatoa re pun în funcțiune sistemul la o
anumită oră și pentru un anumit interval de timp. Pentru a mări eficiența sistemului de irigare și a
evita pierderile de apă, programat orului i se poate atașa un se nzor de umiditate care împiedică
intrarea sistemului în funcțiune când solul este umed (după plo aie). Un aspect deosebit de
important este aplicarea în parale l a apei și a îngrășămintelor solubile prin fertirigare.
Metoda de udare prin picurare asigură o uniformitate foarte bună de distribuire a apei în so l, o
eficiență ridicată de folosire a apei, un regim optim nu numai de apă, ci și de aer și nutritiv, de
aceea asigură sporuri de producție mai mari decât celelalte met ode de udare. Irigarea cu un
sistem de picurare folosește mai puțină apă decât irigarea prin aspersiune (Proebsting, 1994),
metoda este însă mai scumpă. Metoda de udare prin picurare, pri n avantajele pe care le are,
asigură sporuri de producție la irigarea pomilor cu 20-50% mai mari decât celelalte metode de
udare. Metoda de irigare localizată a asigurat o creștere a pro ducției de caise de 11,06 kg, în
comparație cu metoda de micro irigare cu aspersoare care a asig urat o creștere de 5,18 kg,
ambele metode utilizând 1m3 de apă (Iancu M., Septar L., 2009).
Această metodă de udare a fost dezvoltată la începutul anului 1 970 și s-a perfecționat continuu
prin găsirea de noi soluții tehnice. Sistemul clasic folosește picurătoare cu debit fix sau reglabil
de la 1 la 100 l/oră. În funcție de tipul plantației, numărul d e picurătoare/pom variază între 1 și 4
dispuse la 40-60 cm de sol (Figura 4.4).

64 
 
Figura 4.4. Udarea prin picurare
Figure 4.4 Drip Irrigation

Se pot utiliza și rampe perforate cu fante dispuse la diferite distanțe. Realizate din
materiale și cu tehnologii performante rampele prezintă dispozi tive de turbionare a apei care
împiedică înfundarea fantelor. La irigarea prin picurare se obs ervă o dezvoltare unilaterală a
sistemului radicular în zonele umectate și pot apare fenomene d e sărăturare localizată. Apa este
distribuită direct la plantă, pri n picurare, prin intermediul u nor duze sau dispozitive speciale de
picurare amplasate pe conducte d in mase plastice cu diametrul m ic (6 – 51 mm). Conductele se
amplasează de-a lungul rândurilor d e pomi (Figura 4.4). Distanț a între picurătoare se stabilește în
funcție de distanța dintre pomi, prevăzându-se pentru fiecare p om câte patru dispozitive de
picurare, cu câte un debit de 1-2 l/oră. Durata de udare depind e de consumul de apă din fiecare
perioadă, debitul picurătoarelor putând varia între 3 și 12 ore pe zi. La noi în țară metoda are
perspective la udarea plantațiilor pomicole amplasate pe soluri nisipoase și nisipuri mobile.
O variantă a irigării prin pic urare este irigarea cu tuburi por oase. Aceste tuburi care se pot
amplasa la suprafața terenului s au îngropate la nivelul sistemu lui radicular, sunt alcătuite din
materiale poroase (de regulă, cauciuc reciclat). La presiune sc ăzută apa iese prin orificiile foarte
mici existente pe întreaga suprafață a tubului (gutație) și ume zește solul. Dacă p resiunea rețelei
de alimentare cu apă este mare se impune intercalarea unor redu ctoare de presiune la începutul
rețelei de distribuție a apei ca re reduc presiunea la o atmosfe ră.

65 
 4.3. NORMELE DE APĂ UTI LIZATE ÎN POMICULTURĂ
Prin irigare se urmărește menținerea umidității solului în cadr ul intervalului umidit ății
active, care este cuprins între capacitatea de câmp pentru apă și coef icientul de ofilire. Astfel
spus, pomii supraviețuiesc dacă nivelul hidric al solului este deasupra coeficientului de ofilire.
Aprecierea momentului optim de udare constă în stabilirea plaf onului minim de
umiditate, care se exprimă în funcție de capacitatea de câmp pe ntru apă sau în funcție de
intervalul umidității active (IUA). În general, se apreciază că nivelul apei din sol nu trebuie s ă coboare sub 70-80 % din
capacitatea de câmp pentru apă. La măr, s-au obținut rezultate bune când plafonul minim a fost
menținut la 75-80 % din capacitatea de câmp pentru apă a solulu i (Grumeza N., 1979; Iancu M,
1980). În alte situații se ia în considerare intervalul umidității ac tive. Astfel, în condițiile
Stațiunii Pomicole Valul lui Traian – Constanța, la specia pier sic, soiul Redhaven s-au obținut
rezultate pozitive când umiditat ea solului s-a menținut la 70 % din IUA.
Pe un sol brun roșcat de pădure, la cireș au fost obținute cel e mai bune rezultate în
varianta de menținere a umidității la plafonul de 85 % din capa citatea de câmp pentru apă
(Popescu M., 1992 ).
Bunea A., (1991 ), recomandă, pentru o plantație de măr pe rod din nord-vestul țării
aplicarea udării în momentul câ nd umiditatea solului se apropie de 50-70 % din intervalul
umidității active. Umiditatea solului din plantațiile pomicole trebuie să aibă va lori diferite în funcție de
specie, soi, portaltoi și fenofază. Arbuștii fructiferi, căpșun ul, mărul altoit pe portaltoi vegetativ,
părul pe gutui, cer soluri mai bine aprovizionate cu apă. Migda lul, caisul, piersicul, părul altoit
pe franc preferă solurile cu umiditate medie-scăzută, cu 40-50 % din IUA ( Drăgănescu E., 1998 ).
Baldinii E., citat de Popescu M., (1992 ), consideră că intervalul umidității active trebuie
să fie considerat cel cuprins între coeficientul de ofilire (li mita inferioară și echivalentul de
umiditate (limita superioară). Echivalentul umidității este un nivel inf erior capacității de câmp și
egal cu cantitatea de apă păstrată de solul respectiv, după ce a fost centrifugat timp de 30 minute,
stabilindu-se o turație ce asigură o accelerație egală cu 1000 de ori accelerația gravitației.
Valoarea acestuia variază între 5-20 % pe solurile grosiere și 35-40 % pe cele cu textură fină.
Momentele în care se impun interv enții prin irigare depind de fenofaza în care se găsesc
pomii și de specie. Astfel, la speciile semințoase fenofazele în care se intervine sunt: înainte de
înflorit, după legarea fructelor, la creșterea intensă a lăstar ilor, în perioada căderii fiziologice a
fructelor, cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare și, mai rar to amna, după recoltare, dacă solul este
uscat, se recomandă o udare de aprovizionare.

66 
 Norma de udare reprezintă cantitatea de apă administrată la o udare (m3/ha) și se poate calcula
cu relația:
m = 100 x H x DA x (CC – p),
în care: m – norma de udare, în m
3/ha;
H – grosimea stratului de sol ce va fi umezit prin irigare, în m;
DA – densitatea aparentă (greu tatea volumetrică) a stratului d e sol pe adâncimea de udare
H, în t/ m3;
CC – capacitatea de câmp pentru apă a stratului de sol H, în % de greutatea raportate la
solul uscat la 105oC;
p – provizia momentană (rezerva de apa existentă în sol înaint ea udării) a stratului de sol
H, în procente de greutate față de solul uscat.
Admițând că, în condițiile unei exploatări corecte provizia de apă din sol nu trebuie să
scadă sub valoarea plafonului minim (p min), formula de calcul devi ne (Grumeza și colab., 1989):
m = 100 x H x DA x (CC – p min)
Plafonul minim al umidității solul ui reprezintă limita sub care nu trebuie să scadă cantitatea de
apă din sol pe adâncimea luată în calcul. Pentru determinarea a cestuia se folosesc următoarele
formule, în funcție de textura solului:
– soluri nisipoase și nisipo-lutoase p min = CO + 1/3(CC – CO);
– soluri luto-nisipoase și lutoase p min = CO + 1/2(CC – CO);
– soluri luto-argiloa se și argilo-lutoase p min = CO + 2/3(CC – CO), unde CO este
coeficientul de ofilire, în % de greutate față de solul uscat. Norma de irigare reprezintă suma normelor de udare aplicate la o cultură într-u n anumit
interval de timp. Se poate calcula pe o lună, pe anumite faze d e creștere și dezvoltare a plantelor,
dar mai ales pe întreaga perioadă de vegetație, caz în care est e exprimată în m
3/ha/an. Pentru
calcul se folosește relația bazată pe bilanțul apei în sol (Gru meza și colab., 1989):
m = (E+T) + Rf – Ri – Pv,
în care:
(E+T) – consumul total de apă, reprezentat prin suma pierderilo r prin evaporare (E) și
transpirație (T);
Rf – rezerva finală a apei din s ol la sfârșitul perioadei de v egetație;
Ri – rezerva inițiala a apei din sol; Pv – suma precipitațiilor din perioada de vegetație.
Cercetările efectuate de Grumeza și colab, citați de Popescu M., (1992 ), au scos în
evidență norme de irigare de 1150-1800 m
3/ha la cireș, 2140-2500 m3/ha la măr și păr. În

67 
 condițiile din Italia, cu evapot ranspirație ridicată și un nive l al precipitaților de 450-500 mm/an,
Baldini E. recomandă 1500-2000 m3/ha pentru cais și păr tânăr, 3000-4000 m3/ha pentru măr și
păr și până la 10000-12000 m3/ha pentru citrice.
În general, pentru condițiile țării noastre norma de udare est e de 350-550 m3/ha pentru
livezile tiner e și 500-800 m3/ha pentru livezile pe rod.

Prin normă de udare se înțelege cantitatea de apă, exprimată în metri cubi la hectar, ce se
folosește la o singură udare. Nor ma de irigare este cantitatea de apă necesară pentru irigarea unui
hectar în timpul perioadei de vegetație. Deci norma de irigare reprezintă suma normelor de
udare. Pentru livezile tinere, neintrate pe rod, stratul activ de sol se socotește de 30-50 cm
grosime, iar pentru livezile intrate pe rod, stratul activ este de 50-70 cm în solurile superficiale și
de 80-100 cm în cele grele (Tabel 4.2). Cantitatea de apă neces ară pentru asigurarea unei
umidități optime în sol de-a l ungul perioadei de vegetație vari ază mult, în funcție de natura
solului și de umiditatea lui înaintea udării, de condițiiie cli matice ale regiunii și anotimpului dat,
de specia și portaltoiul cultivate în plantația respectivă, de vârsta pomilor, de specificul
sistemului radicular și mai ales, de încărcătura de fructe din anul respectiv. În general, livezilor
tinere li se dă mai puțină apă la o udare decât livezilor intra te pe rod. Mai interesant însă este
faptul că la livezile tinere speciile sâmburoase, cresc mai rep ede decât cele semințoase, consumă
mai multă apă. Invers se petrec lucrurile în livezile intrate p e rod: aici sâmburoasele (cireșul,
vișinul, caisul) consumă mai puțină apă decât semințoasele, pen tru că fructele ajung mai
devreme la maturitate (Tabel 4.2).
Tabel 4.2. Norme orientative pent ru udatul pomilor și arbuștilo r fructiferi în diferite zone de
cultură
Table 4.2. Guidance norms for wa tering trees and shrubs in diff erent areas of culture
Specia Numărul
udărilor Epocile de udat Normele de
apă necesare (
m3/ha)Observații
În zona dealurilor mijlocii
Meri, peri și
pruni 2-5 5-15 martie 300-400 Dacă solul nu este umed până
la 0,80 m pentru prun, până la 1,20 m pentru măr
și păr
1-15 mai (după legarea fructelor)300-400 Dacă persistă seceta
15-25 iulie 600-700
10-15 septembrie 400-500
1-15 noiembrie, de
aprovizionare500-600 Dacă solul este uscat
Cireș și vișin 1-4 1-10 martie 300-400 Dacă solul nu este umed până
la 1,0-1,5m

68 
 20-30 aprilie (după
legarea fructelor)400-500 Dacă persistă seceta
1-10 iulie 500-600
20-30 septembrie 400-500
Căpșun și frag 1-10 martie 300-400 Dacă solul nu este bine
aprovizionat cu apă 5-15 aprilie 400-500
10-15 mai 400-500
1-10 iulie 500-600
10-15 augus t 600-700
20 sept. – 1 octombrie 500-600
Zmeur, coacăz și agriș 3-5 10-15 martie 400-500 Dacă solul nu este suficient
aprovizionat cu apă
25-30 aprilie 400-500
25 mai-5 iunie 500-600
10-15 iulie 600-700
20-30 septembrie 500-600
În zona secetoasă
Cais, cireș, prun, vișin 4-5 20 februarie – 10 martie
(înainte de dezmugurire) 300-500 Dacă solul nu este suficient
aprovizionat cu apă până la 1,5 m
10-20 aprilie (după înflorire) 400-500 Dacă este nevoie
15 mai – 15 iunie (înainte
de coacerea fructelor)400-500
5-15 iulie 500-600
15-25 septembrie 500-600

În cadrul aceleiași specii și aceluiași soi, plantațiile cu înc ărcătura mai mare cu rod
necesită cantități mai mari de apă. Speciile cu rădăcinile mai superficiale necesită norme de udat
mai mici decât speciile cu rădăcini mai adânci. Normele de udat oscilează în funcție de specie,
între 400 și 600 m3 /ha pentru livezile tinere și între 500 și 800 m3 /ha, pentru cele intrate pe rod
(Tabel 4.2). După relatările lu i N. Childers (1973), în condiți ile din S.U.A., pomicultorii au
stabilit că pentru un sol luto-argilos, norma de udare a unei l ivezi pe rod, trebuie să fie de 950
m3/ha, spre a putea umecta solul la adâncimea de 100 cm, în solur ile grele și 200 cm, în solurile
ușoare. Cu o creștere a cererii pentru soiuri noi, densitate ma i mare la hectar și arhitectura mică a
coroanei, impactul diferitelor si steme de irigare și a necesaru lui de apă asupra calității fructelor și
a producției de mere trebuie să fie studiat în viitor. Fallahi E., 2010, sugerează că sistemul de
irigare prin picurare este reco mandat pentru livezile moderne d e mere.

4.4. NUMĂRUL UDĂRILOR ȘI PERIOADA DE UDARE

În regiunile cu ploi puține sau repartizate neuniform în cursul vegetației, precum și în anii
secetoși, se recomandă irigarea pomilor când aceștia au cea mai mare nevoie de apă. Udările
trebuie să coincidă cu fazele critice de dezvoltare a pomilor: legarea fructelor, creșterea maximă

69 
 a organelor vegetative, formar ea mugurilor floriferi și sfârșit ul formării fructelor. Efectele udării
la diferite epoci sunt variabile. Astfel, udarea primăvara devr eme, pe lângă faptul că
aprovizionează solul în adâncime cu rezerve de ap ă, mai are ca efect grăbirea creșterii rădăcinilor
active, iar în cazul când terenul a fost uscat, el întârzie înf loritul prin scăderea temperaturii
solului. Totodată, udarea de primăvară constituie un mijloc de atenuare a efectelor brumelor prin
micșorarea radiației solului, ș.a. Pentru solurile care au ieși t din iarnă cu umiditate insuficientă,
udarea timpurie de primăvară este obligatorie; ea poate fi însă vătămătoare pomilor în solurile cu
umezeală suficientă. De aceea, este bine ca în cazurile discuta bile, prin sondaj, să se stabilească
conținutul de apă al solului, rămânând să se facă numai complet area, în cazul când acest conținut
este simțitor sub nivelul optim. În preajma înfloritului, udare a nu este recomandabilă, pentru că
produce căderea florilor; udarea dup ă culesul fructelor mai ale s când toamna este secetoasă, ajută
mult a doua creștere intensivă a rădăcinilor, iar în preajma ie rnii, un udat moderat pe un sol uscat
mărește rezistența rădăcinilor față de ger, prin aprovizionarea lor cu apă necesară sintetizării
substanțelor de protecție și prin mărirea capacității solului d e a degaja căldură latentă. Udarea în
preajma culesului este dăunător întrucât provoacă crăparea fruc telor. În caz de nevoie se va uda
cu cel puțin 2-3 săptămâni înainte de cules și nu cu norme mari . De asemenea, nu trebuie aplicată
udarea timp de 2-3 săptămâni după căderea frunzelor, întrucât p omii în această fenofază își
măresc de la sine conținutul în apă al țesuturilor (hidratarea țesuturilor), ca efect al reducerii la
minimum a transpirației în urma pierderii frunzișului. Pe solur ile cu apă freatică aproape de
suprafață sunt necesare o serie de măsuri care să preîntâmpine ca apa de udare să se unească cu
cea freatică. O deosebită atenție trebuie acordată acestei prob leme mai ales în preajma ploilor. În
acest scop, sondajele se fac prin instalarea în sol a unei țevi permanente până la apa freatică și
măsurând de fiecare dată adâncimea acesteia din urmă. Numărul u dărilor și perioadele de udare
trebuie stabilite în așa fel încât umiditatea din sol să fie me nținută pe cât posibil deasupra
plafonului minim.
N. Childers (1966) indică, pentru condițiile zonelor pomicole a le S.U.A, 1-8 udări, iar N.
Constantinescu (1967) pentru zona București până la 6 udări. La Stațiunea Voinești, jud.
Dâmbovița există ani când sunt necesare 1 sau 2 udări, la Medgi dia, jud. Constanța, de regulă, se
dau 4-5 udări pe an, i ar la Tâmburești, jud. Dolj, în zona de n isipuri, pot fi neces are 6-8 udări. De
asemenea, livezile care au culturi intercalate se udă mai des d ecât celelalte livezi, în care solul
este întreținut ca ogor negru.
În general, speciile sâmburoase au nevoie de apă mai multă prim ăvara și în prima
jumătate a verii, până la coacerea fructelor, în timp ce seminț oasele au nevoie de apă și în
perioadele mai târzii, în legătură cu recoltarea mai tardivă a acestora. Rezultate similare reies
dintr-un studiu privind aplicarea irigării localizate prin picu rare și microaspersiune, la diferite

70 
 norme de udare, în zona Valul lu i Traian, Jud. Constanța, cea m ai eficientă metodă fiind varianta
de picurare cu picurătorul de tip „Tack" urmată de variantele d e picurare cu picurătorul de tip
„Tipaz", microaspersiune cu debitul de 12 l/h și microaspersiun e cu debitul de 27 l/h (Septar L.,
2008).
Pentru culturile de pomi din țara noastră, orientativ, se recom andă în tabelul 4.2 normele,
perioadele și numărul de udări pentru livezile pe rod, în funcț ie de specie și așezarea livezilor.
Producția  de  fructe  obținută  în  variantele  irigate,  indiferent  de  metoda  de 
administrare a apei, a fost cel puțin semnificativ mai mare dec ât în varianta 
neirigată  în  fiecare  an  experimental.  Producția  medie  de  fructe  p e  7  a n i ,  
înregistrată în variantele irigate, a fost mai mare cu 30% (35, 6 t/ha) în varianta 
irigată prin microaspersiune, cu 28% (34,2 t/ha) în varianta ir igată prin aspersiune 
și cu 21% (33,3 t/ha) în varianta irigată prin picurare, față d e martorul neirigat 
(26,5 t/ha). 
Având în vedere rezultatele obținute în urma acestor cercetări  se desprinde ideea 
că trebuie să ne îndreptăm către metodele de irigare localizată  pentru cultura 
pomilor,  iar  dintre  aceste  metode,  irigarea  prin  microaspersiun e  ar  trebui  să 
primeze, urmată de cea prin picurare. 
PRIVIND INFLUENȚA METO DELOR DE IRIGARE ASUPR A CANTITĂȚII ȘI CAL ITĂȚII PRODUCȚIEI

71 
 

CAPITOL V. PARTICULARITĂȚIL E CADRULUI NATURAL ÎN
CARE S-AU DESFĂ ȘURAT CERCETĂRILE
CHAPTER V. PARTICULARITIES OF NATURAL
ENVIRONMENT WERE RESEARCH WAS CARRIED OUT

5.1. AȘEZARE GEOGRAFICĂ

Din punct de vedere geografic, lo calitatea Moara Domnească este situată la 30' latitudine
nordică, 26° 13 longitudine esti că, la o altitudine de 90 m, la N-E de municipiul București. La
vest și nord teritoriul fermei experimentale se învecinează cu terenul extravilan care aparține
comunei Afumați, la est cu satul Moara Domnească, iar la sud es te limitat de linia de centură a
municipiului București (Figura 5.1). Teritoriul localității est e inclus în relieful Câmpiei Române,
subdiviziunea Câmpia Vlăsiei, în zona de tranziție de la silvos tepă către zona de pădure.

72 
 Aspectul general al reliefului e ste plan, cu mici denivelări și numeroase depresiuni, denumite
crovuri, de forme și mărimi diferite.
Figura 5.1. Amplasarea Fermei D idactice Moara Domnească
Figure 5.1. The location of Didac tical Farm, Moara Domneasca

5.2. GEOLOGIA

Formațiunea geologică principală a teritoriului este loessul. A ceasta poate ajunge la
adâncimea de 8-10 m și este așezat pe depozite aluvionare forma te din pietrișuri și nisipuri care
depășesc 20 m grosime. Sub aceste formațiuni se găsesc gresii, argile și nisipuri fosiliere, care au
rezultat în urma proceselor geol ogice care au avut loc în mioce n.

5.3. HIDROGRAFIA ȘI HIDROLOGIA

Din punct de vedere hidrografic, localitatea Moara Domnească ap arține râului Argeș care
curge la aproximativ 20 km sud. Singura sursă de apă o constitu ie lacul Moara Domnească ce
aparține salbei de lacuri Pasăr ea, cu deschiderea în râul Argeș . Cantitatea de apă pe care o oferă
lacul asigură condiții pentru i rigarea unor suprafețe restrânse din jur, dar și pentru piscicultură.
Apa freatică se află la diferite adâncimi, de la 6 m la 10 m, î n funcție de relief. În anii ploioși, în
u n e l e l o c u r i , n i v e l u l a p e i f r e a tice se apropie de suprafața sol ului, ceea ce face ca procesul de
solificare să difere de cel caracteristic zonei. Se dezvoltă fe nomene de gleizare aflate în diferite

73 
 stadii de evoluție, fapt ce are consecințe negative asupra prod ucțiilor plantelor cultivate. Apa
freatică poate fi folosită ca ap ă potabilă dator ită calităților ei și a debitului put ernic și constant.

5.4. CONDIȚIILE CLIMATICE

Teritoriul Bazei experimentale Moara Domnească se află în zona a II-a climatică a
României (Berbecel O. și colab., 1981), aflată la S și E de arc ul carpatic și caracterizată printr-un
climat continental excesiv, de câmpie. Aici, apar mari variații termice, determinate de contrastul
dintre răcirile puternice din iarnă (provocate de invaziile mas elor de aer arctic) și încălzirile
excesive din timpul verii (produse de invazia, maselor de aer t ropical). În consecință, seceta este
un fenomen destul de frecvent, ma i ales vara, constatându-se ca ntități mici de precipitații anuale.
Această situație se datorează caracterului în general uscat, at ât iarna cât și vara al maselor de aer
care traversează din diverse direcții teritoriul țării. Ca urma re a acestui fapt, mai ales vara, timpul
este mai mult senin și uscat, ceea ce atrage după sine creștere a valorilor bilanțului radiativ-calo-
ric, mărind și mai mult contrast ul termic, dintre vara și iarnă .
Zona agricolă Ilfov se încadrează din punct de vedere ecoclimat ic ca fiind în general
favorabilă culturii pomilor fructiferi, atât sub aspectul resur selor termice, cât și hidrice (Tabel
5.1), cu excepția anilor secetoși în care cerințele față de apă nu sunt asigurate în optim conform
necesarului, în acest caz fiind obligatoriu udatul.
Regimul pluviometric este indicatorul hidric care exprimă gradu l de favorabilitate din
punct de vedere al necesarului de apă al plantelor pe parcursul unui interval agricol specific sau
perioada de vegetație în ansamb lu și se caracterizează prin can titățile de precipitații cumulate
între diferite praguri/limite de referință deficitare, optime ș i ploioase, corelat cu cerințele
plantelor față de apă pe tot parc ursul principalelor faze de cr eștere și dezvoltare.
Cuantumul mediu anual de precipitații (610,9 l/m2) semnifică un regim pluviometric
optim, luna cea mai ploioasă fiind iunie (77,0 l/m2), iar cea mai secetoasă, februarie (33,2 l/m2)
(Tabel 5.1). Caracteristic pentru zona Ilfov este deci, potenț ialul termic mai bogat comparativ cu
cel hidric, factorul limitativ c u efecte nefavorabile asupra pr oductivității culturilo r agricole fiind
apa provenită din precipitații, ceea ce conferă caracterul de c limat moderat-secetos pentru
agricultura practicată în această zonă. 5.4.1. Temperatura aerului
Media multianuală a temperaturilor este de 10,6șC. Media temper aturilor lunare,

74 
 constatate în perioada 1961 – 2007, este redată în tabelul 5.1. Din aceste date, reiese că
temperatura medie lunară cea mai scăzută se înregistrează în ia nuarie (-2°C), iar cea mai ridicată
în iulie (22,3°C).
Amplitudinea medie anuală a tem peraturii este de 20,3°C. Temper aturile extreme cele
mai mari, înregistrate până în p rezent sunt de 42,2°C (2000) și respectiv de -25,6°C(2002). Zona
este caracterizată prin ierni cu înghețuri și dezghețuri frecve nte în luna februarie și prin veri
calde, cu 3-4 luni secetoase. Data mijlocie a primului îngheț d e toamna este 18-20 octombrie iar
ultimul îngheț de primavara este 12-15 aprilie. 5.4.2. Precipitațiile
Alături de ceilalți factori climatici, precipitațiile au un rol foarte important pentru
obținerea unor producții bune și constante atât la cais cât și la măr. În intervalul considerat,
media anuală a precipitațiilor este 610,9 mm/m
2. Precipitațiile anuale va riază între 350 și 700
mm. Media precipitațiilor lunare, în perioada 1961-2007 este re dată în tabelul 5.1. Din aceste
date, reiese că luna iunie este cea mai bogată în precipitații (77 mm/m2), iar cea mai săracă este
luna februarie (33,2 mm/m2).
Cantitatea maximă de precipitații în 24 de ore a fost de 126,4 mm/m2 (septembrie 2005).
Grosimea medie anuală a stratului de zăpadă este de 88,6 cm. Nu mărul mediu al zilelor în care
solul este acoperit de zăpadă este de 50,l. 5.4.3. Durata de strălucire a soarelui și nebulozitatea
Lumina este un factor important p entru plantele pomicole, deoar ece favorizează procesul
de asimilație clorofiliană, contri buind la o bună diferențiere a mugurilor floriferi, la coacerea
fructelor și maturarea lăstarilor, la acumularea de substanțe n utritive în fructe. Intensitatea și
calitatea luminii ca și radiația solară fiziologică în afară de acțiunea directă asupra procesului de
fotosinteză la nivelul aparatu lui foliaceu, favorizează diferen țierea organelor gene rative ale florii.
Diferențierea staminelor, microsporogeneza și desăvârșirea ovul ului sunt condiționate direct de
intensitatea luminii solare corelată cu aprovizionarea în azot și fosfor. Pentru zona de referință
acest parametru ecologic este satisfăcător. Durata de strălucir e a soarelui este de 2132,4 ore/an
(1961-2007), lunile mai, iunie, iul ie și august sunt cele mai î nsorite luni ale anului, fenomen
important pentru creșterea fructelor și lăstarilor, deoarece se asigură o fotosinteză intensă (Tabel
5.1).

75 
 5.4.4 Regimul eolian
Resursele mecanice reprezintă un factor ecologic important pent ru cultura pomilor
fructiferi, interesând direcția , viteza, frecven ța și intensita tea (tăria) vânturilor.
Vântul predominant este cel dinspre est, cu viteza de 20,4 m/s. Ca frecvență, urmează
vântul dinspre nord-est, cu 19,6 m/sec, apoi cel dinspre sud-ve st, cu 16,8 m/sec. În privința tăriei,
pe primul loc, se situează vântul dinspre nord-est (3,4 m/s), a poi cel dinspre est (2,7 m/s) și în
cele din urmă, vântul de la sud-vest (2,1 m/s). Viteza medie a vântului este 2,0 m/s, constatându-
se că luna martie este luna când suflă vântul cel mai tare (2,6 m/s) iar luna august cu vânt mult
mai slab (1,4 m/s). În timpul ierni i, vânturile nordice și esti ce pot produce viscolirea zăpezii.
5.4.5. Umiditatea relativă a aerului
Fiind un factor deosebit pentru pomii fructiferi, umiditatea re lativă a aerului influențează
procesele biologice din plante. Aceasta are acțiune directă asu pra transpirației, fotosintezei și a
altor procese fiziologice. Efecte negative, are atât umiditatea redusă a aerului, cât și umiditatea
excesivă (peste 85-90%), majoritatea soiurilor de cais necesitâ nd o umiditate relativă a aerului de
70-80%. Un timp răcoros și umed în primăvară favorizează atacul ciupercilor patogene, iar în
prima fază de creștere a fructelor poate accentua căderea fizio logică naturală a fructelor. Zilele
călduroase și cu arșită pot duce la deprecierea producției cant itativ și calitativ, dereglând
procesele de înflorire, fructific are și creștere a fructelor.
Media umezelii relative a aerului la ora 13.00 este 57,6% din m ediile multianuale, luna
decembrie înregistrând cel mai mare procent de umezeală a aerul ui, iar cel mai scăzut luna
august cu 44,9% (Tabel 5.1). Astfel, acest factor este deficita r, ceea ce conferă zonei de studiu
caracterul de climat moderat-secetos.
5.4.6. Alte fenomene meteorologice
În zona de studiu, sunt cunoscute și alte fenomene meteorologic e, cum sunt: brumele și
înghețurile, ceața, furtunile și grindinile.
Brumele și înghețurile Brumele târzii de primăvară și cele timpurii de toamnă constitu ie fenomene
meteorologice care periclitează d esfășurarea normală a fazelor de creștere și rodire. Lunile
noiembrie și martie sunt considerate perioade critice pentru pr oducerea înghețurilor
timpurii/târzii de toamnă/primăvara, speciile pomicole fiind de osebit de vulnerabile la

76 
 producerea riscului termic produs în această perioadă mai ales dacă frigul și gerul survine brusc
și caisul este mai avansat în vegetație.

77 
 
Tabel 5.1. Resurse agroclimatice și mediile multianuale (1961-2 007) la Stația Afumati
Table 5.1. Agroclimatological resources and multiannual average s (1961-2007) in Afumati station

Categoria de resurse/parametrii climatici I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII A
Resurse termice
aer Temperatura medie
(C) -2 0 4,8 11,1 16,7 20,4 22,3 21,4 16,6 10,7 4,9 -0,2 10,6
Media temperaturilor
maxime (C) 2,1 4,9 10,9 17,9 23,6 27,3 29,3 29 24,4 17,9 9,9 3,6 16,7
Media temperaturilor
minime (C) -5,3 -3,6 0,2 5,2 10,1 13,8 15,5 15 10,8 5,6 1,2 -3,1 5,4
Temperatura maxima absoluta/
anul producerii 17,1/
200222,6/
199527,4/
197532,2/
199835,1/
196939,0/
200742,2/
200040,0/
196336,8/
198733,6/
198424,8/
199418,4/
1989 42,2/
2000
Temperatura minima absoluta/
anul producerii -23,7/
1963-23,9/
1985-19,9/
2005-4,8/
2005-1,1/
20074,8/
20007,4/
19935,2/
1981-3,1/
1977-8,0/
1997-19,4/
1993-25,6/
2002 -25,6/
2002
Numarul de zile cu temperaturii maxime ≥30C – – – 0,1 2,1 7,6 13,5 13 2,6 0,2 – – 3,3 Sol Temperatura medie la
suprafata solului (C) -2,1 0 5,7 13,6 21,1 25,7 27,7 26,1 19,8 12,1 5,2 -0,1 -12,9
Temperatura maxima la
suprafata solului (C)/ anul producerii 26,0/
2001 32,0/
2007 39,4/
2002 53,5/
2003 59,9/
2007 69,4/
2002 69,5/
2007 64,0/
2001 56,8/
2006 47,0/
2001 33,8/
2006 24,0/
2006 69,5/
2007
Resurse hidrice Precipitatii (l/mp) 36,5 33,2 40,0 46,9 66,0 77,0 67,7 57,4 52,9 41,6 48,2 43,5 610,9
Maxima in 24 ore /
anul producerii 35,3/
196655,8/
198457,0/
197345,8/
199661,9/
199770,2/
196973,6/
197085,1/
1977126,4/2
00576,6/
200552,9/
197636,5/
1990 126,4/
2005
Numarul de zile cu
pp≥ 0.1 mm 9,5 9,1 9,8 10,5 12,2 11,8 9,7 8,6 7,1 7,1 9,2 10,2 9,6
Numarul de zile cu
pp≥ 5.0 mm 2,4 2,2 2,5 2,9 4 4,4 3,6 3,3 2,8 2,4 3 2,8 3
Umezeala relativa a aerului
La ora 13 00 (%) 75,9 69,1 58,6 50,4 48,0 48,2 46,3 44,9 47,7 54,8 69,6 77,4 57, 6
Resurse
energetice Durata de stralucire a
Soarelui ( ore) 73,5 95,7 144,2 187,5 250,8 267,8 293,9 281 219 169,2 88,1 61,7 177,7
Resurse
mecanice Viteza medie a vantului
(m/s) 2,3 2,5 2,6 2,4 2 1,7 1,5 1,4 1,5 1,7 2,1 2,1 2,0

78 
 
Din acest punct de vedere, mai păgubitoare sunt brumele târzii de primăvară care pot
afecta lăstarii tineri, dar mai ales florile și fructele abia l egate. Brumele timpurii de toamnă apar
mai rar și au efect negativ mic asupra vegetației pomilor. Aces tea accelerează procesul de călire,
grăbind căderea frunzelor și preg ătirea pomilor pentru iernare.
Bilanțul termic favorabil din luni le februarie, martie declanșe ază timpuriu fenofazele de
înflorire și legarea fructelor, iar brumele și înghețurile ce p ot apare în aprilie pot compromite
parțial sau total producția.
Înghețul provoacă deci, pagube mari agriculturii în următoarele condiții:
– când este însoțit de brumă; – când se produce cu 1-3 săptămâni mai devreme toamna și mai tâ rziu primăvara;
– când are intensitate maximă; – când se produce atât î n aer cât și la sol;
– când depășește 5-6 ore c onsecutive, ca durată.
Ceața Anual, în medie, sunt 58,2 zile c u ceață, cu frecvență mai acc entuată în lunile de toamnă.
Furtunile sunt relativ destul de des întâlnite, media anuală fiind de 32 de zile, în care
apar furtuni cu diverse intens ități. În anul 1901, s-a înregist rat cel mai mare număr de furtuni (54
de zile), iar în anul 1944, cel mai mic număr de zile cu furtun i (1,5 zile).
Grindinele au atins cea mai mare frecvență, în zona București în anul 196 6. S-au
înregistrat căderi mari de grindină în anii 1975 și 1977. În an ul 1979 (19 iunie), grindina a avut
componentele de gheață cu dimensiuni foarte mari. Grindinele au influență negativă asupra
culturilor, vătămând frunzișul și fructele și putând astfel det ermina scăderi considerabile ale
producțiilor.
5.5. CONDIȚIILE PEDOLOGICE

Solul zonei studiate Moara Domnească – Ilfov aparține preluvoso lului roșcat tipic
(conform SRTS-2012; Chromic Luviso l conform WRB-ST-1998). În ta belul 5.2 sunt prezentate
analizele chimice ale solului (conform Metodologiei ICPA-1987) din care reiese o reacție slab
acidă a solului cu valori cuprinse în intervalul 5,82 – 6,19 (u nități pH). Conținutul de humus este
mic (1,20 – 2,10 %) în partea superioară a profilului de sol ( 0 – 72 cm, corespunzători secvenței
de orizonturi Ap-AB) și extre m de mic (0,36 – 0,60 %) în baza p rofilului (72 – 150 cm).

79 
 Tabel 5.2. Principalele caracteris tici chimice ale solului – Mo ara Domnească
Table 5.2. The main chemical chara cteristics of the soil – Moar a Domnească

Orizont Adâncime pH H2O Humus
(Cx1,72)SB Ah T=SB+Ah V Ah
Cm unități
pH % me/100 g sol %
Ap 0-16 6,12 2,10 13,61 6,57 20,18 67
Apt 16-29 5,82 1,92 13,39 6,33 19,72 68
Am 29-40 6,19 1,80 15,98 4,30 20,28 79
AB 40-72 6,00 1,20 20,09 2,60 22,69 89
Bt1 72-93 6,02 0,60 21,09 2,53 23,62 89
Bt2 93-130 6,04 0,36 22,03 1,70 23,73 93
Bt3 130-150 6,18 0,36 22,03 1,70 23,73 93

5.6. VEGETAȚIA

În zona localității Moara Domnească se întâlnește vegetație car acteristică atât zonei de
silvostepă, cât și zonei de pădure.
În ceea ce privește vegetația lemnoasă, ea este alcătuită din d iferite specii de Quercus: Q.
cerris , Q. robur , Q. pedunculiflora . Alături de Quercus sp ., în pădurile zonei se mai întâlnesc:
Tillia tomentosa , Acer campestre , Acer tataricum , Fraxinus excelsior , etc. Dintre arbuști se
întâlnesc: Viburnum lanata , Ligustrum vulgare , Prunus spinosa , etc.
Vegetația ierboasă spontană ar e un pronunțat caracter de stepă, prin prezența unor specii
ca: Festuca valesiaca , Botriochloa ischaemum , Agropyron repens , alături de specii caracteristice
zonei de silvostepă și zonei nemorale: Poa bulbosa , Poa pratensis , Lolium perenne , Dactylis
glomerata , Trifolium pratense , Medicago sativa , Medicago falcata , Melilotus officinalis , etc.
Datorită faptului că cea mai mare parte a teritoriului este ter en arabil, vegetația naturală se
găsește pe suprafețe restrânse, pe malul lacului, în imediata a propiere a drumurilor, a canalelor
de desecare și în lizierele de protecție împotriva vântului. În apropierea apei și în apa lacului
Moara Domnească se întâlnesc plante higro și hidrofile: Phragmites australis , Typha latifolia ,
Equisetum arvense , Polygonum amphibium , Ranunculus arvensis , etc. Datorită condițiilor
favorabile pentru un sortiment larg de culturi, în această zonă se cultivă plante alimentare de
câmp, plante horticole și plante furajere, cum ar fi: grâu, por umb, orz, ovăz, sfeclă, floarea-
soarelui, mazăre, soia, lucernă, etc. Dintre pomii fructiferi g ăsesc condiții favorabile: mărul,
părul, prunul, caisul, piersi cul, cireșul și vișinul.

80 
 
CAPITOL VI. OBIECTIVELE CER CETĂRII, MATERIALUL ȘI
METODA DE CERCETARE
CHAPTER VI. RESEARCH OBJECTIVES, MATERIAL AND METHOD OF RESEARCH

6.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Cercetările au fost efectuate la Stațiunea Didactică Belciugate le, ferma didactică Moara
Domnească în perioada 2011-2012. Caracteristic pentru zona Ilfo v este potențialul termic mai
bogat comparativ cu cel hidric, factorul limitativ cu efecte ne favorabile asupra productivității
culturilor agricole fiind apa provenită din precipitații, ceea ce conferă caracterul de climat
moderat-secetos pentru agricultura practicată în această zonă. De ceea se impune aplicarea unor
sisteme moderne de cultură a pomilor, respectiv irigare localiz ată prin picurare și fertilizare
foliară suplimentară, în acest mod obținându-se o mare economie de apă și energie.
Cercetările proprii s-au derula t conform următoarelor obiective :
1. Influența factorului experimenta l regimul de irigare asupra pro prietăților fizice și chimice
ale solului la speciile măr și cais;
2. Influența aplicării ir igării prin picurare ș i a fertilizării fo liare asupra vigorii de creștere și
caracteristicii de pr oductivitate la spec iile măr și cais;
3. Influența aplicării ir igării prin picurare ș i a fertilizării fo liare asupra elementelor de calitate
a fructelor la cele două specii studiate;
4. Eficiența economică a celor două culturi studiate în condiții d e irigare prin picurare si
fertilizare foliară;
5. Stabilirea unor corelații între indicatorii studiați;
6. Recomandări pentru producție privi nd aplicarea ir igării prin pi curare și fertilizare foliară
la măr și cais în condițiil e de la Moara Domnească.

81 
 6.2. AMPLASAREA ȘI ORGANIZAREA POLIGONULUI
EXPERIMENTAL

Poligonul experimental a fost situat pe un teren plan (sub 3%), cu expoziție sudică, tipul de
sol fiind brun roșcat de pădure (preluvosol brun roșcat), forma t pe loess. Parcela experimentală a
fost amplasată în cadrul Stațiunii Didactice Belciugatele, ferm a didactică Moara Domnească și a
cuprins studiul a două specii pomicole: măr ( Malus domesctica Borkh.) altoit pe M9, condus sub
formă de coroană gard fructifer și cais ( Prunus armeniaca L.) altoit pe Mirobolan, condus sub
formă de coroană vas ameliorat. Portaltoiul vegetativ M9 are o bună lăstărire și înrădăcinare în
p e p i n i e r ă , e s t e d e v i g o a r e m i c ă , i m p r i m ă p r e c o c i t a t e s o i u r i l o r și calitate bună fructelor. Este
sensibil la secetă, ger, cancer și păduchele lânos și pretențio s față de însușirile solului, are nevoie
de susținere și irigare . Mirobolanul ( Prunus cerasifera ) e s t e u n p o m î n a l t d e 5 – 6 m s a u u n
arbustoid de 3 – 4 m. Prezintă tendința de a forma o singură tu lpină și nu drajonează decât unele
tipuri. Acest caracter este pozitiv din punct de vedere al ceri nțelor pentru portaltoi. Sistemul
radicular al corcodușului este uș or adaptabil la diferite solur i, încât el crește bine atât pe solurile
umede, cât și pe cele reavene și chiar pe solurile mai uscate s au calcaroase.
Plantațiiile au fost înființate în toamna anului 2004, la următ oarele distanțe de plantare: 3,5 x 1,5
m la măr și 5 x 4 m la cais (Figura 6.1).

Figura 6.1. Imagini cu plantațiile experimentale unde s-au desf ășurat cercetările, măr – stânga,
cais – dreapta
Figure 6.1. Images of experimental p lantations where the resear ch took place, apple – left, apricot
– right

82 
 Pentru atingerea obiectivelor pr opuse, s-a impus organizarea un or experiențe de tip
trifactorial cu următorii factori experimentali:
FACTORUL A: SOIUL
Măr: al = Romus 3 (Figura 6.2 ), a 2 = Generos (Figura 6.3 ), a3 = Ionathan (Figura 6.4 )
Cais: al = Dacia (Figura 6.5 ) , a2 = Comandor (Figura 6.6 ), a3 = Tudor (Figura 6.7 )
FACTORUL B : NORMA DE IRIGARE
b1 = martor neirigat b2 = picurare 4 litri/oră
FACTORUL C : DOZA DE ÎNGRĂȘĂMÂNT
c 1 = nefertilizat, c2 = fertilizat cu Cropmax 0,1%

Experiența a fost aș ezată în sistem bloc liniar cu dispunerea s istematică a factorilor A, B și
C în patru repetiții cu cinci pomi/repetiție.

Figura 6.2. Fructele soiului de m ăr Romus 3 (faza de pârgă avan sată)
Figure 6.2. Fruits of apple variety Romus 3 (advanced ripening stage
)

83 
 
Figura 6.3. Fructele soiului de măr Generos Figur a 6.4. Fructele soiului de măr Ionathan
Figura 6.3. Fruits of apple variety Generos Figu ra 6.4. Fruits of apple variety Ionathan

Figura 6.5. Aspect al unui f ruct de cais soiul Dacia
Figure 6.5. One fruit of apricot variety Dacia

Figura 6.6. Fructele soiului de cais Comandor Figura 6.7. Fructele soiului de cais Tudor
Figura 6.6. Fruits of apricot variety Comandor Figura 6.7. Fruits of apricot variety Tudor

84 
 Picurătoarele au fost amplasate la distanța de 1,5 metri pe tra iectul unui furtun întins de-a
lungul rândului de pomi. Debitul picurătorului 4 litri/oră.
Irigarea prin picurare a fost inițiată începând cu data de 20 m artie, administrându-se zilnic timp
de 4 ore. Pe perioadele în care s-au înregistrat căderi de prec ipitații, irigarea a fost întreruptă. Au
fost stabilite ca momente optime perioadele în care pomii au mai mare nevoie de apă, acestea
fiind: legarea fructelor, c ăderea fiziologic ă, întărirea sâmburilor, cre șterea intensiv ă a
lăstarilor și fructelor și diferențierea mugurilor de rod. Cantitatea de apă la o udare este în jur
de 350 – 400 m3./ha.
Fertilizarea suplimentară a constat în administrarea produsului Cropmax 0,1%, care este un
biostimulator de creștere lichid cu aplicare foliară. Compoziți a complexă a produsului Cropmax
datorită conținutului bogat în macroelemente, microelemente, am inoacizi organici precum și
stimulatori de creștere, vitamine și enzime este realizată din extracte naturale. Fertilizarea a fost
aplicată de 3 ori astfel: imedia t după înflorire și la fiecare două săptămâni după.

6.3. CONDIȚIILE CONCRETE ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT
CERCETĂRILE

Realizarea unor producții mari de fructe depind în mare măsură de condițiile climatice și în
special de temperaturi și de cantitățile de precipitații.
6.3.1. Regimul termic

Regimul termic prin temperatura m edie lunară a înregistrat osci lații importante prin valori
mai mari față de media multianuală aproape pe tot parcursul per ioadei, exceptie făcând luna
octombrie (2011-2012) când temperat ura a fost foarte apropiată (10,3⁰C) de media multianuală
(10,7⁰C) (Figura 6.8). Diferențe mari sub aspect termic s-au înregist rat la nivelul anului agricol
2010-2011 în luna noiembrie (10,3 ⁰C) față de normală (4,9 ⁰C) iar anul agricol 2011-2012
începând cu luna aprilie acestea au fost mai mari cuprinse într e 1,2⁰C (luna mai) și 4,6 ⁰C (luna
iulie). Diferențe s-au înregistrat și în luna februarie (-4 ⁰C) făță de media multianuală (0 ⁰C)
(Figura 6.8 ).

85 
 

Figura 6.8. Temperaturile medii lunare și media multianuală (19 61-2007) ale anilor agricoli
2011, 2012
Figure 6.8. Monthly average temperatures and multiannual averag e (1961-2007) agricultural
years 2011, 2012
6.3.2. Regimul pluviometric

Din figura 6.9 reiese că precipitațiile încep să fie de cele m ai ori insuficiente chiar pe
parcursul unui an întreg sau să devină excedentare prin cantită ți de apă căzute într-o perioadă
foarte scurtă de timp, așa cum s-a întâmplat pe parcursul lunii mai 2012 cu cantități de apă
căzute pe parcursul a 19 zile consecutiv începând de la 0,2 l/m p, 29,2 l/mp (24.05), 35 l/mp
(15.05) și chiar 44 l/mp (19.05) î ntr-o singură zi. Normala can tităților de precipitații pentru zona
studiată este de 610,9 l/mp (Tabel 5.1) comparabilă cu deficite le de 318,2 l/mp ale anului 2010-
2011 și 401 l/mp pentru anul 2011-2012, motiv pentru care se im pune irigarea culturilor.

‐10‐5051015202530
oct. nov. dec. ian. feb. mart. apr. mai iun. iul. aug. sept2010‐2011 temp.medie(⁰C) 2011‐2012 temp.medie(⁰C)
2011‐2012 TMM (⁰C)(1961‐2007)

86 
 

Figura 6.9. Cantitatea de precipitații lunare și media multianu ală (1961-2007) ale anilor agricoli
2011, 2012
Figure 6.9. Quantity of monthly precipitation and multiannual a verage (1961-2007) agricultural
years 2011, 2012

6.4. METODE DE CERCETARE

Concepția modernă de cultură a pomilor fructiferi în sistem i ntensiv și superintensiv,
necesită soiuri cu o arhitectură care să permită plantarea la d istanțe mici, fără a diminua
posibilitățile de mecanizare complexă, luminarea nestânjenită a coroanei, cu aplicație asupra
desfășurării normale a procesului de fotorespirație și a altor procese fiziologice și biochimice,
reflectate sintetic în nivelul, r egularitatea și calitatea prod ucției.
Metodele de cercetare abordate s unt complexe și se referă la: a nalizele solului, creșterile
vegetative, caractere morfologi ce, caracteristicile producției, calitatea fructelor și analiza
economică.

6.4.1. METODE DE LUCRU PENTRU ANALIZA APEI
În teorie calitatea apei de irigat se măsoară prin caracteristi ci care o fac mai mult sau mai
puțin aptă pentru o utilizare da tă, adică pentru a satisface ce rințele plantelor.
De calitatea apei depinde păstrarea fertilității solului, dar ș i nivelul producțiilor agricole sau
beneficiile pe care le aduce irig ația. Pentru aprecierea calită ții apei este obligatoriu să se facă
periodic analiza fizico-chimică a apei, deoarece calitatea apei se modifică în timp, sub influența
diferiților factori de mediu și antropici (Nicolescu C. și cola b., 2008). La apreciere a apei de irigat
se ține seama de proprietățile f izice, hidrofizice și chimice a le solurilor irigate.
050100150200
oct. nov. dec. ian. feb. mart. apr. mai iun. iul. aug. sept
2010‐2011 precipitatii (l/mp) 2011‐2012 precipitatii (l/mp)
2011‐2012 PMM (1961‐2007) (l/mp)

87 
 Pentru ca apa sa fie bună de irigat aceasta trebuie să îndeplin ească următoarele condiții: să fie
limpede, incoloră, făra miros sau gust deosebit, temperatura să fie cuprinsă între 7-150C, pH-ul
să fie între 7-8 și să nu conțină materii străine în suspensii, mai ales să nu conțină germeni,
patogeni și în sfârșit să conțină aer și CO 2 în soluție.
Substanțele dizolvate raporate la 1 l apă nu trebuie să depășea scă următoarele limite:
– Reziduu fix la 1000C- 100-500mg;
– Cloruri exprimate în Cl, 20mg;
– Duritate totală 5-20 grade;
– Sulfați 60 mg SO 4
– Oxigen dizolvat minim 8,577 mg
– Oxid de calciu CaO 50-200 mg
– Oxid de magneziu 40 mg;
– Fier 0,2 mg
– Aluminiu 3 mg;
– Mangan 0,1 mg;
– Azotați maxim 5 mg N 2O5 .
Apa nu trebuie să conțină azotați , hidrogen sulfurat, sulfuri, amoniac sau fosfați.
Indicatorii luați în considerare la aprecierea apei de irigat a u fost: reacția (pH-ul apei), indicatorii
salini (reziduu mineral fix), indicatorii toxici și dăunători ( Pb, Zn, detergenți), indicatorii insecto
– contagioși (numărul de germeni coliformi). Metodele de analiză utilizate au fost:
► pH – SR ISO 10523/97
► Reziduu fix – STAS 9187 1984
► Cloruri – SR ISO 9297 2001
► Sulfați – PSL-04-07; EPA 375.4
► Duritatea totală – ISO 6059/1984
► Oxigen dizolvat – STAS 6563-87
► Azotați – SR ISO 7890-1 1998
► Fosfați – SR EN ISO 6878:2005
► Sulfuri – SR ISO 10530 1997
► Fier total – SR ISO 6332/ C91/ 2006
► Fosfor total – SR EN ISO 6878:2005
► Detergenți – STAS7576-66
► Mangan, Potasiu, Plumb, Zinc – SR ISO 8288:2001, SR 8662-2:199 7, SR 13315:1996/C91:
2008, ISO 9964-3

88 
 ► Bacterii coliforme – SR EN ISO 9308-1/2004

6.4.2. METODE DE LUCRU PENT RU ANALIZELE SOLULUI

► Metode de lucru pentru an aliza profilului de sol
Probele de sol au fost recoltate pe orizonturi pedogenetice (Fi gura 6.10), iar datele
analitice obținute au fost inte rpretate conform Metodologiilor ICPA (1987, 1997).
Însușirile fizice ale solurilor studiate, respectiv: granulomet ria, densitatea aparentă (DA –
g/cm
3), porozitatea totală (PT – %v/v) , gradul de tasare (GT – %v/v) , rezistența la penetrare (RP –
kgf/ cm2), au fost analizate conf orm Metodologiei ICPA-1987.
Caracteristicile chimice au fost determinate, conform Metodolog iei ICPA-1987, pe baza
următorilor parametri: pH; humus (Ct 1,72); conținutul în N,P,K; suma bazelor schimbabile
(SB), respectiv suma cationilor bazici de schimb determinată pr in metoda Kappen-Schofield-
Chiriță, prin extracție în 0.05 N HCl; aciditatea hidrolitică ( Ah); capacitatea de schimb cationic
obținută prin însumarea SB+SH (T); gradul de saturație în baze (V%).

Figura 6.10. Săparea profilelor de s ol la măr (stânga) și la ca is (dreapta) și împărțirea straturilor
pedogenetice
Figure 6.10. Digging soil profiles in apple (left) and apricot (right) and dividing pedogenetical
layers

89 
 ► Metode de lucru pentru analiza sol ului sub influența regimului hidric
Însușirile fizice luate în studiu au fost: densitatea aparentă (DA – g/cm3), porozitatea
totală (PT – %v/v), gradul de ta sare (GT – %v/v) (Figura 6.14), au fost analizate conform
Metodologiei ICPA-1987.
Probele de sol au fost recoltate în cilindri (Figura 6.11) pe 2 adâncimi (0-20 și 20-40 cm),
în variantele regimului hidric b1 (neirigat) și b2 (irigat) (Fi gura 6.12) la cele 3 soiuri Romus 3 –
a1, Generos – a2 și Ionathan – a3 la specia măr și Dacia – a1, Comandor – a2 și Tudor – a3 la cais
(Figura 6.13) (Ilie L., Mihalache M., 2013), iar datele analiti ce obținute au fost interpretate
conform Metodologiilor ICPA (1986, 1997 ).

Figura 6.11. Cilindri metalici folosiți la recoltarea probelor de sol
Figure 6.11. Metal cylinders used in soil sampling

Figura 6.12. Recoltarea probelor de sol pe variantele regimului hidric b1-neirigat (stânga) și b2 –
irigat (dreapta) la măr
Figure 6.12. Soil sampling variants on hydric regime variants b 1-nonirrigated (left) and b2 –
irrigated (right) to apple

90 
 
Figura 6.13. Recoltarea probelor de sol pe variantele regimului hidric b1-neirigat (stânga) și b2 –
irigat (dreapta) la cais
Figure 6.13. Soil sampling variants on hydric regime variants b 1-nonirrigated (left) and b2 –
irrigated (right) to apricot

Figura 6.14. Determinarea reziste nței la penetrare a solului
Figure 6.14. Determination of soil pe netration resistance

Caracteristicile chimice ale solului determinate au fost: conți nutul în săruri solubile
(mg/100g sol) în extract apos 1:5, azotul nitric (N-NO 3) (ppm), azotul amoniacal (N-NH 4) (ppm)
determinate prin metoda acetat-lactat de amoniu, azotul mineral din însumarea N-NO3 (ppm) +
N-NH4 (ppm), conținutul în P mobil și K mobil extractibil în a cetat lactat (Figura 6.15) și
analizate conform Metodologiei ICPA-1987.

91 
 
Figura 6.15. Recoltarea probelor de sol pentru determinarile ch imice
Figure 6.15. Soil sampling for chemical determinations

6.4.3. METODA DE LUCRU PENTRU D ETERMINAREA BONITĂRII
TERENURILOR PE CARE S-AU DE SFĂȘURAT CERCETĂRILE
Bonitarea naturală a terenuril or s-a făcut pe baza unor indicat ori de caracterizare
ecologică a unităților teritoriale de sol-teren (TEO) prevăzuți în Metodologia ICPA-1987 (Vol.
III).
Acești indicatori ecopedologici se referă la sol, relief, apă f reatică, rocă de solificare,
climă, hidrologie, poluare etc., ce caracterizează unitățile de teren (TEO) caracterizate în cadrul
studiului pedologic (Mihalache M., Ilie L., 2009).
Pentru bonitarea terenu rilor teritoriului studiat au fost luați în considerare următorii
indicatori ecopedologici care pa rticipă direct la stabilirea no tei de bonitare:
– temperatura medie anuală – va lori corectate (indicator 3 ⁰C);
– precipitații medii anuale-valori corectate (indicator 4 ⁰C);
– grade de stagnogleiza re (indicator 15)
– textura în Ap sau în prim ii 20 cm (indicator 23A);
– panta terenului (indicator 33);
– alunecări de teren (indicator 38)
– adâncimea apei freatice (indicator 39);
– porozitatea totală în orizontul restrictiv (indicator 44);
– conținutul de CaCO
3 total pe 0-50 cm (indicator 61);

92 
 – reacția (pH) în Ap sau în primii 20 cm (indicator 63);
– volumul edafic util (indicator 133);
– gradul de saturație în baze (V %) în Ap sau 0-20 cm (indicator 6 9);
– rezerva de humus pe adâncim ea de 0-50 cm (indicator 144).
La bonitarea terenurilor pentru condiții naturale, fiecare dint re indicatorii menționați
participă la stabilirea notei de bonitare printr-un coeficient de bonitare, care variază între 0 și 1,
după cum însușirea respectivă es te total nefavorabilă sau optim ă pentru exigențele plantei de
cultură sau folosinței luate în considerare.
Nota de bonitare pe culturi și folosințe se obține prin înmulți rea cu 100 a produsului
coeficienților indicatorilor car e participă direct la stabilire a notei de bonitare.
Stabilirea claselor de calitate a terenurilor agricole pentru d iferite folosințe este reglementată prin
Ordinul MAPAM nr. 223/2003.
Astfel, pentru categoria de folo sință arabil, nota de bonitare naturală folosită la încadrarea
în clase de calitate, reprezintă media aritmetică a notelor de bonitare pentru cele 8 culturi etalon
cu aria de răspândire cea mai mare (grâu, orz, porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartof,
soia și mazăre).

6.4.4. METODE DE LUCRU FOLOSITE LA STUDIEREA UNOR CARACTERISTICI
ȘI ÎNSUȘIRI ALE POMILOR
Au fost aplicate metode specifice studiului soiurilor, pentru c aracteristicile și însușirile:
vigoarea pomului, forma și dimens iunile coroanei, calitatea fru ctelor, producția.
CARACTERISTICI ALE VIGORII POMILOR (suprafața secțiunii trunchiului,
înălțimea pomului, volumul coroane i, indicele de formă al coroa nei)
La sfârșitul perioadei de vegetație au fost efectuate următoare le măsurători: înălțimea
pomului (m), înălțimea coroanei (m) (cais), proiecția coroanei pe direcția rândului (m) (cais),
proiecția coroanei perp endicular pe direcția rândului (m) (cais ), diametrul trunchiului pe direcția
rândului (cm), diametrul trunchiul ui perpendicular pe direcția rândului (cm). Pe baza
dimensiunilor coroanei s-a calculat: volumul coroanei (m
3) (cais) și forma coroanei (indice)
(cais), iar pe baza dimensiunilo r trunchiului s-a calculat supr afața secțiunii trunchiului, după
metode de lucru specifice amelioră rii plantelor pomicole (V. Co ciu, Șt. Oprea, 1989).
► Diametrele trunchiului

93 
 Măsurătoarea a fost efectuată în fiecare an, în același loc al trunchiului, situat la 20 cm de
la sol. La începutul efectuării măsurătorilor au fost marcați p omii și locul de măsurare cu vopsea
(Figura 6.16).

Figura 6.16. Marcarea cu vopsea a trunchiului
Figure 6.16. Paint marking the trunk

Măsurătorile au fost efectuate î ntotdeauna toamna, după încheie rea perioadei de
vegetație, la sfârșitul lunii octombrie. Creșterea în grosime a trunchiului este indicatorul de bază
pentru evaluarea proceselor de c reștere vegetativă și a vigorii pomilor.
►Suprafața secțiunii trunchiului
Suprafața secțiunii trunchiului (SST) a fost calculată după for mula:
SST (cm2)= D x d
în care:
D= diametrul trunchiulu i pe direcția rândului
d= diametrul trunchiului perpe ndicular pe direcția rândului
►Înălțimea pomilor
S-a măsurat de la colet până la vărful coroanei și s-a exprimat în metri. Prin calcul, s-au
determinat diferențele de c reștere de la an la an.

►Înălțimea coroanei
S-a măsurat de la punctul de ramificare al primei șarpante, pân ă la vârful coroanei,
exprimându-se în metri (doar la cais). Prin calcul s-au stabili t diferențele de la an la an.

94 
 
► Proiecția coroanei
Proiecția coroanei pe direcția r ândului și perpendicular pe rân d a fost determinată prin
măsurarea celor două diametre î n metri (doar la cais). Prin cal cul s-a determinat diferențele între
variante. ►Volumul coroanei este un caracter de soi, care poate fi influențat de forma de conducere, de
portaltoi sau de agrotehnică. Pe parcursul anilor, la cais au f ost efectuate intervenții prin tăieri în
sensul limitării creșterilor către intervalul de pomi, în rațiu nea de a asigura accesul mecanizat
pentru efectuarea diferitelo r lucrări (doar la cais).
Volumul coroanei s-a calculat după formula Sarger:
VDdH 

20 416,
în care:
V = volumul coroanei (m3);
D = extinderea coroanei pe rând (m);
d = extinderea coroanei perpendicular pe rând (m);
H = înălțimea coroanei (m).
0,416 = coeficient de corecție ► Indicele de form ă al coroanei
Măsurătorile biometrice asupra elementelor biologice care deter mină în ansamblu forma
de coroană au fost efectuate în perioada de repaus vegetativ al pomilor, înainte de a efectua
lucrarea de tăieri de formare și rodire, practic atunci când p omul avea pe el toate creșterile
vegetative ale anului res pectiv (doar la cais).
Forma coroanei și dimensiunile ei, depind de vigoarea soiului, de unghiul de inserție al
ramurilor, de tipul de ramificație, precum și de lungimea și po ziția ramurilor față de ax. Cu cât
unghiul de ramificare este mai mare cu atât și diametrul coroan ei este mai mare. Indicator
sintetic care dă o imagine asupr a formei coroanei, indicele de formă (If) s-a determinat cu
ajutorul formulei:
If = H
2
(Dxd)
în care:

95 
 H=înălțimea coroanei,
D=proiecția coroanei pe direcția rândului,
d=proiecția coroanei perpendi cular pe direcția rândului

După valorile obținute se apreciază forma coroanei pomilor astf el:
– când valoarea este în jur de 1 sau sub 1 se apreciază coroană de formă globuloasă sau chiar
turtită ( <1,0); – cu cât valorile sunt mai mari de 1 se apreciază forme de coro ană înalte, ajungând până la forme
piramidale sau fusiforme.
CARACTERISTICA PRODUC ȚIA DE FRUCTE (producția de fructe t/ha,
indicele de productivitate) ► Producția de fructe t/ha
Producția de fructe este o însușire biologică și totodată un in dicator de comportare a
soiurilor în condițiile de mediu dat. Pentru determinarea produ cției de fructe în perioada 2011-
2012 (Figura 6.17), s-a procedat l a cântărirea fructelor de pe fiecare pom din fiecare repetiție, a
fiecărui soi în parte pe factorii experimentali studiați: b1- m artor neirigat, b2 – irigat, c1-
nefertilizat, c2 – fertilizare suplimentară cu Cropmax 0,1%.

Figura 6.17. Determinarea producți ei de fructe în poligonul exp erimental, 2012
Figure 6.17. Determination on fruit production in experimental plot, 2012

Producția de fructe a fost diferită de la un an la altul, mărim ea ei fiind destul de mult
influențată de o serie de factori edafici și climatici. Producț ia de fructe t/ha a fost calculată din

96 
 producția medie kg/pom, raportată la densitatea de 1900 pomi/ha (distanța de plantare 3,5 x 1,5
m) la măr și la 500 pomi/ha (dista nța de plantare 5 x 4 m) la c ais.

► Indicele de productivitate s-a determinat pentru fiecare pom în parte, prin raportarea
producției medii kg/pom la supraf ața secțiunii trunchiului.
CARACTERISTICI ALE FRUCTULUI (greutatea fructului, conțin utul în substanță uscată,
aciditatea titrabilă, conținutul în acid ascorbic și fermitatea fructului)
► Greutatea medie (g) a fructului s-a determinat pe fiecare variantă, cântărindu- se fiecare fruct
dintr-o probă medie de câte 25 de fructe, cu o balanță tehnică, care asigură o precizie de 1 g. În
aprecierea clasificării greutății medii a fructului s-au folosi t descriptorii IPGRI (Internațional
Board for Plant Genetic Resources, Roma, 1980).
► Conținutul în substan ța uscată a fost determinat cu refractom etrul Zeiss gradat. Pentru
evitarea erorilor de determinare , fructele au fost analizate la maturitatea de consum, iar sucul a
fost obținut de la o probă medie de 25 de fructe. S-au făcut câ te 3 citiri, la temperatura ambiantă,
făcându-se corecții de citiri, re prezentând conținutul în hidra ți de carbon, acizi organici, săruri
minerale.
► Aciditatea titrabil ă acid malic (g%), s-a determinat prin metoda titrării directe a unui extract
diluat, cu o soluție alcalină de NaOH 0,1 N, în prezența fenoft aleinei (soluție alcoolică 1%) ca
indicator de viraj culoare. Rezultatele obținute la titrare au fost corectate cu echivalentul de
transformare și exprimare a acidității totale numai în acid mal ic. Acest echivalent pentru acidul
malic este egal cu 0,0067. Formula d e calculare a acidității to tale a fost:
tAVfn E 100
în care:
At = Aciditatea totală g %;
V = Volumul de ml NaOH n/ 10 utilizat la titrare;
n = Normalitatea soluției NaOH (n/10);
E = Echivalentul de transfo rmare în acid malic = 0,0067;
f = Factorul soluției de NaOH n/10.
► Fermitatea pulpei s-a efectuat cu penetrometr u portabil (Figura 6.18), la o prob ă de 20 fructe
din fiecare fenotip, prin măsurarea pe cele două părți ale fruc tului, de-o parte și de alta a brazdei
ventrale. Măsurarea fer mității se face în kgf/cm2.

97 
 
Figura 6.18. Penetromet ru pentru fructe
Figure 6.18. Penetrometre for fruits

6.4.5. METODE DE LUCRU FOLOSITE PENT RU DETERMINAREA EFICIENȚEI
ECONOMICE

Cuantificarea economică a rezultatelor experimentale, a fost ef ectuată la prețurile și
tarifele la nivelul anului 2012 pentru a fi concludente. Produc ția de fructe t/ha a fost calculată ca
medie a anilor 2011-2012, pornindu-se de la producția medie kg/ pom, realizată pe repetiții și
variante experimentale. La baza studiului calculului economic a u stat fișele tehnologice fiecărei
culturi și diferențiată pentru fiecare variantă experimentală ( a – soi, b – regim hidric și c – nivel
de fertilizare) și au fost determinate următoarele elemente de natură economică:
● cheltuieli, ● venituri, ● profit și ● rata rentabilității.
Tehnologia de cultură specifică pentru cele 2 specii (măr și ca is) a fost uniform aplicată
în ceea ce privește:
● lucrările de întreținere a pomilor (tăieri de rărire și fruc tificare, strângerea ramurilor rezultate),
● lucrările de întreținere a intervalelor înierbate,
● lucrările solului și ● tratamentele fitosanitare. Din analiza costurilor de exploatare a livezilor în care sunt c ultivate soiurile experimentate, au
rezultat diferențe asupra cost urilor de producție (lei/ha).
Prețurile medii de vânzare au fost diferite între soiurile luat e în studiu, astfel că soiul de măr de
vară ΄Romus 3΄ a avut un preț mediu de 2000 lei/tonă față de 15 00 lei cât au avut soiurile
΄Generos΄ și ΄Ionathan΄, iar la soiul de cais ΄Dacia΄ prețul de vânzare a fost de 2000 lei/tonă față
de 1500 lei/tonă la soiurile ΄Tudor΄ și ΄Comandor΄.
Costurile de producție (lei/ha) a u fost calculate din totalul c heltuielilor/ha împarțite la cantitatea
de fructe realizată. Față de aces t preț de cost realizat din ch eltuielile totale efectuate/ha, prețul

98 
 unitar de vânzare al producției a fost diferit în funcție de ep oca de maturare a soiurilor, rezultând
venitul realizat, profitul (dife rența dintre ven ituri și cheltu ieli) și procentul ratei rentabilității.

PRELUCRAREA DATELOR Interpretarea statistică s-a ef ectuat pe baza analizei varianțe i privind influența celor trei
factori experimentali: regimul hidric, nivelul de fertilizare ș i soi asupra unor caracteristici și
însușiri, precum: vigoarea pomului, forma și dimensiunile coroa nei, calitatea fructelor, productia
dar și calculul eficenței economice. Au mai fost analizați de asemenea, indicatori fizici și
chimici ai solului sub influența factorilor experimentali regim ul hidric și soi. Valoarea cantitativă
ce descrie relația dintre parametrii de creștere și fructificar e s-a stabilit prin determinarea
coeficientului de corelație „r”.
Analiza statistică s-a efectuat c u ajutorul programului de stat istică SPSS14.0

6.5. METODA DE IRIGARE UTILIZATĂ

Metoda de irigare folosită în parcelele experimentale ale ferme i didactice Belciugatele,
Ferma Moara Domnească este irigarea prin picurare.
Picurătoarele sunt cu autocompensare, tip Nestos, fiind prefera te datorită sistemului
propriu de autocurățare. A fost utilizat picurător de 4 litri/o ră, model buton, care are un sistem de
montare foarte simplu (Figura 6.19).

7.
Figura 6.19. Modele de picuratoare tip Nestos cu autocompensare de diferite debite
(2,4,6,8,16 l/oră)
Figure 6.19. Models of self compensating drip type Nestos diffe rent flow rates (2,4,6,8,16 l/h)

99 
 Dezavantajele acestui model față de modelele care sunt inserate pe conducta de udare,
este acela că în cazul în care presiunea din conductă depășește 3 atmosfere, există riscul
ca picurătorul să fie „ aruncat " din conductă. Marele avantaj al acestor modele de
picurătoare este că, în cazul în care filtrarea apei nu este îndeajuns de fină, acestea se pot
înfunda, iar curățarea lor este f oarte ușoară datorită sistemul ui constructiv original.
Poziționarea tubului de irigare la cultura mărului, având forma de coroană gard fructifer
(Figura 6.20), se face la înălți mea de 60 cm de la sol, așa fel încât picurătoarele să fie
amplasate la minim 10 cm de trunchi, pentru a se evita menținer ea unei umidități excesive în
jurul punctului de altoire.

Figura 6.20. Instalatie de irigare prin picurare la cultura măr , la ferma didactică Moara D.
Figure 6.20. Dripping irrigation system at apple culture in Moa ra Domnească farm

La cais, tuburile de irigare au fost dirijate prin interiorul c oroanei, sprijinite de șarpante
(Figura 6.21).

Figura 6.21. Instalatie de irigare prin picurare la cais, la fe rma didactică Moara Domnească
Figure 6.21. Dripping irrigation system at apricot culture in M oara Domnească farm

100 
 
Picurătoarele utilizate în acest studiu sunt picurătoare cu aut ocompensare, nu
neaparat pentru a suplini vreo diferență de nivel, ci mai degra bă pentru a ușura utilizarea,
acestea având un siste m propriu de autocurățare. Instalația de irigare prin picurare are ca
principale componente: picurătorul, conductele de udare, conduc tele pentru transportul apei,
blocul de distribuție, filtrul.  
Picurătorul are rolul de a tra nforma curentul continuu de apă î n picături prin reducerea
de presiune, creându-se astfel o umectare lentă a solului (Figu ra 6.22).

Figura 6.22. Pic urător Nestos
Figure 6.22. Dropper

Conductele de udare sunt amplasa te de-a lungul rândurilor de po mi și împreună cu
picurătoarele constituie partea activă a instalației (Figura 6. 20, 6.21). C onductele pentru
transportul apei sunt confecți onate din polietilenă și sunt îng ropate, fiind dimensionate în
funcție de debit ul prevăzut a fi transportat.
Blocul de distributie introduce apa în instalatia de udare. Are în componență
dispozitivul de filtrare, aparatura pentru reglarea presiunii, precum și dispozitivul pentru
amestecul îngrășămintelor (Figura 6.22).

Figura 6.22. Blocul de distribuție
Figure 6.22. Blo ck distribution

Filtrul reține materialul în suspensie provenit din apa de irigație și este amplasat înainte de
intrarea apei in instalația de udare (Figura 6.23).

101 
 
Figura 6.23. Filtrul decantor prevăzut cu site
Figure 6.23. Filter settling

6.6 . CALITATEA APEI DE IRIGAT

Agricultura irigată este dependentă de buna aprovizionare cu ap ă de calitate, deoarece
efectele irigării cu apă de calitate nespecifică, determină deg radarea ireversibilă a solurilor,
implicit a pierderilor de recoltă. Irigarea terenurilor trebui e să asigure: aprecierea producției
culturilor pomicole, ridicarea capacității de producție a so lurilor irigate precum și prevenirea
tuturor fenomenelor de degradare a solurilor.
În urma efectuării analizei apei s-a constatat un pH de 7,20, c eea ce presupune că
folosirea îndelungată a apei de irigare ar putea conduce în tim p la compactarea la suprafața
solului, dacă irigarea s-ar face prin brazde sau inundare, iar prin distribuirea apei prin picurare
aceste riscuri sunt mult diminuate.
În ceea ce privește conținutul de oxigen dizolvat (O 2) a rezultat 7,4 mg/l încadrându-se la
limita satisfăcătoare (7 – 14 mg /l) pentru dezvoltarea normală a plantelor (Tabel 6.1).
Conținutul total de săruri exprimat în reziduu mineral fix (mg/ l) al apelor folosite la
irigarea culturilor conțin fr ecvent 100 – 500 mg/l săruri solub ile, în cazul apei analizate
obținându-se o valoar e de 358,98 mg/l. În situ ația în care mine ralizarea totală a apei nu depășește
pe cea normală, apa utilizată se pr etează pentru irigarea cultu rilor pomicole.
Microelemente (Fe, Cu, Zn, Mn, Mg) se găsesc în limitele admise neavând o influență
dăunătoare asupra plantelor.

102 
 Tabel 6.1. Rezultatele fizico-chi mice ale probei de apă din lac ul Moara Domnească
Table 6.1. The results of physicoche mical sample of water from Moara Domnească Lake

Indicatori
urmări ți Valoarea admisă Rezultate obținute
pH 7-8 7,20
Reziduu fix 100-500m g /l 358,98 m g/l
Cloruri 20 m g/l 81,28 m g/l
Sulfa ți 60 m g/l 62,513 m g/l
Duritatea total ă 5-20 grade 11,33 m g/l
Oxigen dizolvat 8,577 m g/l 7,4 m g/l
Azota ți 5 m g/l 4,2364 m g/l
Fosfa ți 0,1m g/l 0,6666 m g/l
Sulfuri 0,1m g/l 0,0225 m g/l
Fier total 0,2m g/l 0,0621 m g/l
Fosfor total 0,03 m g/l 0,39 m g/l
Deter genți 0,5 m g/l 0,04 m g/l
Mangan 0,1 m g/l 0,13 m g/l
Potasiu 10 m g/l 7,0 m g/l
Plumb 0,05 m g/l 0,019 m g/l
Zinc 0,03 m g/l 0,03 m g/l
ANALIZE BACTERIOLOGICE
Bacterii
coliforme 10.000 nr/100cm3 9.200/100 cm3

6.7. CADASTRUL ȘI BONITAREA TERE NURILOR AGRICOLE ALE ZONEI
CERCETATE
6.7.1. Cadastrul zonei cercetate

Probele de sol, recoltate pe orizonturi pedogenetice, au fost a nalizate, iar datele analitice
obținute au fost interpretate conform Metodologiilor ICPA (1986, 1997 ).
În acest sens se poate sublinia faptul că datele analitice ale densității aparente (DA –
g/cm3) și cele ale porozității totale (PT – % v/v) încadrează preluv osolul roșcat tipic de la Moara
Domnească de la slab tasat la suprafața profilului de sol (cele afectate de lucrările agricole
curente), la moderat tasat pe adâncimea 30-52 cm (respectiv ori zonturile Am și AB) și puternic
tasat în orizontul argic Bt (55- 90 cm). Excepție fac orizonturi le din baza profilului, care sunt
moderat tasate.
Valorile densității aparente (DA) care oglindesc starea de așez are (afânare sau tasare) a
solului se încadrează în limitele 1,39 – 1,57 g/cm3 și descriu o curbă crescătoare (Figura 6.24) de
la nivelul orizontului de suprafață, în care solul este slab ta sat, spre partea inferioară a profilului
de sol, în care așezarea elemente lor structurale este mai îndes ată.

103 
 În ceea ce privește caracterizarea solului sub aspectul porozit ății totale (PT), putem
sublinia faptul că valorile acestui parametru sunt invers propo rționale cu cele ale densității
aparente (Figura 6.24), descriind o curbă descrescătoare de la suprafața spre baza p rofilului, de la
valori mai mari (47,5 – 44,8% v/v) înregistrate în orizontul de s u p r a f a ț ă , m a i a f â n a t ș i c u
porozitate mai mare, spre valori foarte mici (40,9 – 41,9% v/v) în suborizonturile argice Bt în
care porozitatea scade drastic.

Figura 6.24. Valorile densității aparente (DA) și porozității totale (PT) al e solului
Figure 6.24. Bulk density values (DA ) and total porosity (PT) o f soil

Profilul de sol analizat are o textură mijlocie (lut prăfoasă ș i respectiv lut medie) în
primele două orizonturi de la su prafața solului (Ap și respecti v Apt, 0-29 cm), datorită
predominanței fracțiunii granulometrice de dimensiunea nisipulu i fin (0,2-0,02 mm) a cărui
valoare este de 38,2 %. Valorile nisipului fin scad treptat pe profil până la nivelul suborizontului
Bt1, după care cresc din nou spre baza orizontului argic Bt 3 (38,0%) (Tabel 6.2).

Tabel 6.2. Granulometria profilului de sol
Table 6.2. Granulometry soil profile

Orizont Adâncime Nisip
grosie r Nisip fin Praf Argilă Clasă
texturală Carbonați
2-0,2 mm 0,2-
0,02m m0,02-0,002m
m< 0,002 mm
cm %g/g %
Ap 0-16 0,6 38,2 30,6 30,6 LL –
Apt 16-29 0,6 38,2 32,3 28,9 LL –
Am 29-40 0,5 37,8 29,2 32,5 TT –
AB 40-72 0,7 34,2 28,0 37,1 TT –
Bt1 72-93 0,5 32,6 28,1 38,8 TT –
Bt2 93-130 0,4 37,0 28,9 33,7 TT –
Bt3 130-150 0,2 38,0 27,5 34,3 TT –

3638404244464850525456
1.21.31.41.51.6
0-20 20-30 30-40 40-52 52-70 70-90 90-120% v/v g/cm3
DA PT

104 
 În schimb, praful (0,02-0,002mm) descrește treptat spre baza pr ofilului, valorile
înscriindu-se în limitele (27,5 – 30,6 %) (Figura 6.25).

Figura 6.25. Granulometri a profilului de sol
Figure 6.25. Granulomet ry soil profile

Fracțiunea coloidală (argila < 0,002 mm) are o tendință general ă specifică solurilor cu
orizont argic, respectiv de creștere din orizontul de suprafață (30,6 %) până la nivelul orizontului
Bt1 (38,8 %), după care descrește treptat spre baza profilului (un de ajunge la 34,3 %). Această
diferențiere texturală pe profil este reflectată și de valoarea mare a Idt (indicelui de diferențiere
texturală = argila din Bt / argila din Ap) care este 1,3.
Valorile pH-ului sunt cuprins e în intervalu l 5,82 – 6,19 (unită ți pH). Cea mai mică valoare
a pH-ului (5,82) a fost înregistrată în orizontrul tasat Apt ( 16 – 29 cm). Aceste valori indică o
reacție slab acidă a solului. (Tabel 6.3). Conținutul de humus este mic (1,20 – 2,10 %) în partea
superioară a profilului de sol (0 – 72 cm, corespunzători secv enței de orizonturi Ap-AB) și
extrem de mic (0,36 – 0,60 %) î n baza profilului (72 – 150 cm).
Capacitatea de schimb cationic (T) are, la rândul ei o traiecto rie descendentă (de
suprafață spre baza profilului) , valorile fiind mici (20,18 și respectiv 19,72 me/100 g sol) în
primele două orizonturi de suprafață (Ap și respectiv Apt, 0 – 29 cm) și mijlocii (20,28 – 23,73
me/100 g sol) în toate celelalte orizonturi ale profilului.
0.0 20.0 40.0 60.0 80.0 100.0130‐15093‐13072‐9340‐7229‐4016‐290‐16Bt3 Bt2 Bt1 AB Am Apt Ap
Nisip grosier Nisip fin PrafArgilă

105 
 0510152025
012345678
0‐16 16‐29 29‐40 40‐72 72‐93 93‐130 130‐150me/100g sol unit pH și %
pH Humus SB Ah
Tabel 6.3. Însușirile chimice ale profilului de sol
Table 6.3. Chemical traits of the soil profile

Orizont Adâncime pH H2O H u m u s
(Cx1,72)SB Ah T=SB+Ah V Ah
cm unit ăți pH % me/100 g sol %
Ap 0-16 6,12 2,10 13,61 6,57 20,18 67
Apt 16-29 5,82 1,92 13,39 6,33 19,72 68
Am 29-40 6,19 1,80 15,98 4,30 20,28 79
AB 40-72 6,00 1,20 20,09 2,60 22,69 89
Bt1 72-93 6,02 0,60 21,09 2,53 23,62 89
Bt2 93-130 6,04 0,36 22,03 1,70 23,73 93
Bt3 130-150 6,18 0,36 22,03 1,70 23,73 93

Studiul proprietăților de schimb cationic pun în evidență faptu l că suma bazelor
schimbabile (SB) are valori mici în primele două orizonturi de suprafață Ap și respectiv Apt
(13,61 me/100 g sol și respectiv 13,39 me/100 g sol) și mijloci i în toate celelalte orizonturi
pedogenetice, valori care se înscriu în limitele 15,98 – 22,03 me/100 g sol (maxima fiind atinsă în
orizontul de tranziție AB, 40- 72 cm) (Figura 6.26). Aciditatea hidrolitică (Ah) descrie o curbă
descrescătoare pe profil, de la suprafață spre baza acestuia, v alorile sale fiind mari (6,57 și
respectiv 6,33 me/100 g sol) în primele două orizonturi de la s uprafața solului (Ap și Apt, 0-29
cm) și mijlocii (4,30 me/100 g sol) în Am (29-40 cm) mici (2,60 me/100 g sol) în AB (40 – 72
cm) și foarte mici (1,70 me/100 g s ol) în orizont ul argic Bt.

Figura 6.26. pH-ul, conținutul de humus și valorile sumei bazel or (SB) și ale acidității hidrolitice
(Ah) ale profilului de sol
Figure 6.26. The pH, content of hum us and the values of the amo unt of base (SB) and
hydrolytic acid (Ah) of the soil profile

Datele analitice ale N, P, K (Tabel 6.4) arată gradul de aprovi zionare a solului cu
elemente importante pentru nutriția plantelor. Valorile azotulu i total (Nt) sunt mici (0,113 –

106 
 0,118 %) în primele două orizonturi Ap și Apt (0-29 cm) și foar te mici (0,055 – 0,088 %) în
celelalte două orizonturi analizate (Am și AB – 29-72 cm), ogli ndind o stare foarte scăzută de
asigurarea solului cu Nt.

Tabel 6.4. Conținutul în N,P, K ale profilului de sol
Table 6.4. The content of N, P , K in the soil profile

Orizont Adâncime orizont N total P mobil K mobil
cm % mg/kg mg/kg
Ap 0-20 0,118 12 85
Apt 20-30 0,113 10 78
Am 30-40 0,088 5 78
AB 40-52 0,055 3 94

Valorile fosforului mobil sunt asemănătoare cu cele ale Nt, fii nd mici (10 – 12%) în
primele două orizonturi Ap și Apt (0-29 cm) și foarte mici (3 – 5%) în celelalte două orizonturi
analizate (Am și AB – 29-72 cm), oglindind starea foarte scăzut ă de asigurarea solului și cu P.
Valorile potasiului mobil sunt mici (78 – 94 mg/kg), oglindind starea foarte scăzută de asigurarea
solului și cu K (Figura 6.27).

Figura 6.27. Asigurarea cu N, P, K a solului în raport cu conți nutul de humus
Figure 6.27. Content with N, P, K in relation with soil humus c ontent

6.7.2. Bonitarea terenurilor agricole ale zonei cercetate
Bonitarea terenurilor agricole a fost făcută pentru condiții na turale și a avut ca obiectiv
stabilirea notelor de bonitare, a claselor de favorabilitate pe ntru diferite culturi și folosințe și
stabilirea claselor de calitate a terenurilor pentru folosințel e agricole actuale din teritoriu (arabil,
livadă, pășune). Stabilirea clas elor de calitate a terenurilor agricole pentru diferite folosințe este
0102030405060708090100
0.00.51.01.52.02.5
0-16 16-29 29-40 40-72mg/kg %
Humus Nt P K

107 
 reglementată prin Ordinul MAPAM nr. 223/2003. Astfel, pentru c ategoria de folosință arabil,
nota de bonitare naturală folosită la încadrarea în clase de ca litate, reprezintă media aritmetică a
notelor de boniatre pentru cele 8 culturi etalon cu aria de răs pândire cea mai mare (grâu, orz,
porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartof, soia și mază re).
Pentru teritoriul cercetat, au fost calculate notele de bonitar e (în regim natural) pentru
cele cinci categorii de folosință a terenurilor agricole (pășun e, fâneață, livadă, vie și arabil), în
vederea stabilirii claselor de calitate pentru fie care folosinț ă (Tabel 6.5).

Tabel 6.5. Încadrarea terenului î n clase de calitate pe categor ii de folosințe după nota de bonitare
(în regim natural)
Table 6.5 Classification of la nd quality class by use of evalua tion after the no ting (as natural)
Categoria de
folosinț ă pășune fâneață livadă vie Arabil
Nota 58 45 63 64 56
Clasa*) III III II II III
*)Clasele de calitate: I 81 – 100 puncte II 61 – 80 puncte III 41 – 60 puncte
IV 21 – 40 puncte V 0 – 20 puncte

Din calculele efectuate a rezultat că pășunea are 58 de puncte și se încadrează în clasa a
III-a de calitate, fâneața are 45 de puncte încadrându-se în cl asa a III-a de calitate, livada cu 63
de puncte intră în clasa a II, la fel și via (cu 64 de puncte), iar arabilul se încadrează în clasa a
III-a de calitate cu 56 de puncte.
Pentru categoria de folosință liv adă, nota de bonitare reprezin tă media aritmetică a
notelor de bonitare pentru speci ile: măr, păr, prun, cireș, viș in și cais.
Pentru teritoriul cercetat, pent ru categoria de folosință livad ă, nota de bonitare este 63, încadrând
teritoriul studiat în clasa a II-a de calitate (Tabel 6.6).

Tabel 6.6. Încadrarea terenului î n clase de calitate pe specii pomicole pentru categoria de
folosință livadă după nota de boni tare (în regim natural)
Table 6.6. Classification of land qua lity classes for fruit spe cies use for the category orchard after
the noting of evaluation (as natural)

Speciile pomicole Măr Păr Pr un Cireș-Vișin Piersic Cais
Nota 58 64 65 64 64 64
Clasa*) III III II II II II
Clasele de favorabilitate (puncte)*)
I 91 – 100 II 81 – 90 III 71 – 80 IV 61 – 70 V 51 – 60
VI 41 – 50 VII 31 – 40 VIII 21 – 30 IX 11 – 20 X 10 – 0

În ceea ce privește notele de bonitare pentru speciile luate în c o n s i d e r a r e , s i t u a ț i a s e
prezintă astfel:

108 
 – pentru măr, nota de bonitare este 58, fiind la limita superioar ă a clasei a III-a de calitate (care
este între 41 – 60 de puncte) (Tabel 6.6); – pentru păr, cireș-vișin și cais, nota de bonitare este 64, înca d r â n d u – s e î n c l a s a a I I – a d e
calitate, la limita inferioară a acesteia (care este între 61 – 80 de puncte) (Tabel 6.6).
Notele de bonitare calculate au fost penalizate de următorii in dicatori eco pedologici:
Precipitațiile medii anuale au pe nalizat (cu câte 0,1 punct) no tele pentru măr și prun (având
coeficientul 0,9). Adâncimea apei freatice a penalizat (cu câte 0,2 puncte) notele pentru toate
speciile pomicole pentru care s- a făcut bonitarea (avâd coefici entul 0,8).
Porozitatea totală în orizontul restrictiv a penalizat (cu câte 0,2 puncte) notele pentru toate
speciile pomicole pentru care s- a făcut bonitarea (având coefic ientul 0,8).
Toți ceilalți indicatori ecope dologici folosiți pentru bonitare nu au influențat nota de bonitare
(având coeficientul 1).

6.7. MATERIALUL BIOLOGIC STUDIAT
6.7.1. Scurtă descriere a s oiurilor de măr (Tudor V. și colab., 2010)
΄ROMUS 3΄
Origine. Soi obținut prin selecție hibridă în S.U.A. la
Universitatea Rutgers și încercat cu rezultate foarte bune la noi în țară, motiv pentru care s-a omologat în anul 1983.
Pomul de vigoare mijlocie, rodește predominant pe țepușe,
semispur, intră pe rod în anul 3 de la plantare. Producția de
fructe este constantă în jurul a 25 t/ha. Rezistența genetică l a
rapăn este tip Vf și se cultivă cu 6 – 8 tratamente anual fără
fungicide.
Fructul este mijlociu de 125 – 135 g., ovoid, colorat în roșu
aprins pe 2/3 din suprafață, foa rte atrăgător. Pulpa este albă, suculentă, cu gust foarte bun (S.U. =
12 – 14 %). Este considerat ca f iind cel mai valoros din grupa soiurilor de vară.
Epoca de coacere are loc în a treia decadă a lunii iulie și se păstrează 1-2 să ptămâni.

109 
 
΄GENEROS΄
Origine Soi obținut la S.C.P.P. Voinești din încrucișarea (Parmain d'o r
x M. Kaido) x (Jonathan x H 53-39-2) x Frumos de Voinești.
Omologat ca soi nou în anul 1983.
Pomul de vigoare mijlocie, intră repede pe rod, fructifică pe ramuri
scurte, țepușe; coroana invers con ică, cu ramuri de schelet sol ide, bine
garnisite cu ramuri de rod. Rezistența la rapăn este de tip pol igenic; se
cultivă cu un număr redus de tratamente fitosanitare.
Fructul este mare, 160 – 180 g., sferic sau sferic ușor turtit, ușor
asimetric. Pielița netedă, ușor acoperită de pruină, de culoare r o ș u
deschis pe 60-70 % din suprafață, pe fond verde gălbui. Pulpa galbenă, cu textură fină, suculentă,
gust plăcut, fin aromat.
Epoca de coacere și de păstrare din decembrie până în februarie; se poate păstra până la
începutul lunii martie.

΄JONATHAN΄
Origine S.U.A.
Fructul este de mărime mijlocie 130 – 140 g., de formă sferic
– alungită. Coaja este subțire, netedă, ușor cerată, de culoare
galbenă cu roșu pe mai mult de jumătate din suprafață. Este
mijlociu sensibil la arsuri. Pulpa alb – gălbuie, consistentă,
suculentă, gust dulce – acrișor.
Pomul este de vigoare mijlocie, coroana semiaplatizată,
ramurile sunt subțiri, ramifică abundent, lucrările de formare
a coroanei putând fi efectuate chiar după intrarea pe rod.
Epoca de coacere : se recoltează începând cu mijlocul lunii septembrie.

110 
 
6.7.2. Scurtă descriere a s oiurilor de cais
΄DACIA΄
Origine : Soi obținut la S.C.D.P. Băneasa din
încrucișarea Mărculești 19 x CR 5 – 180. Soi brevetat
în anul 1994. Pomul este de vigoare mijlocie, cu ramurile de schelet
puternice, rodește predominant pe ramuri de rod scurte de tip buchet. Pomul intră pe rod în anul III de la plantare, manifestând precocitate de rodire. Rezistența la boli este bună la Monilinia laxa și Plum-
pox; m e d i e l a Stigmina carpophilla ș i Cytospora
cincta . Rezistența la ger și iernare este bună, pierderile de muguri floriferi fiind reduse în anii cu
accidente climatice. Fructul este mare 85 – 95g, de formă sferică, cavitatea pedunculară este de adâncime și lărgime
medie. Pielița este de culoare portocaliu strălucitor. Grosimea pieliței este mijlocie, fin catifelată.
Aspectul deosebit al acestei cai se este conferit de forma sferi că ușor turtită la poli. Pulpa este
fermă, fină, suculentă, de culoa re portocaliu intens, neaderent ă la sâmbure. Gustul este foarte
bun, echilibrat, cu aromă plăcută specifică caiselor. Sâmburele este mic, sferic și cu miezul
dulce. Epoca de coacere: Fructele ajung la matur itate între 1 – 10 iulie.
΄COMANDOR΄ Origine : Soi obținut la S.C.D.P. Băneasa din
încrucișarea Băneasa 17/52 x Mărculești 43/1. Soi brevetat în anul 1994. Pomul este de vigoare mijlocie, cu ramurile de
schelet puternice, intră pe rod în anul III de la plantare, manifestând pr ecocitate de rodire.
Fructul este mare 60 – 65g., de formă sferică, ușor
alungită și ușor turtită later al. Pielița este de culoare
galben portocalie, acoperită cu roșu pal. Grosimea pieliței est e mijlocie, fin catifelată. Pulpa este
portocaliu deschisă, consistență bună, suculența moderată. Gust ul este foarte bun, echilibrat, cu
aromă plăcută specifică caiselor . Sâmburele este de mărime mijl ocie și cu miezul dulce.

111 
 Epoca de coacere : Fructele ajung la maturitate în jurul datei de 1 – 5 august. Prezintă bună
rezistență la bolile specifice caisului: Monilinia laxa, Stigmina carpophilla, Cytospora cincta și
Plum-pox.

΄TUDOR΄
Origine: Soi obținut la S.C.P.P. Constanța prin
încrucișarea soiurilor Vi ceroy x NJA și omologat în
anul 1995.
Pomul de vigoare mare necesită plantare la distanțe
de 5 x 5 sau 5 x 6 m; este foarte productiv, autosteril,
fiind cultivat în asociere cu unul dintre soiurile
Earlyril, NJA 19, CR 2-63.
Fructul de mărime mijlocie, în medie 40 – 45g., este de formă ovoidă, ușor turtit dorso-ventral,
cu pielița de culoare portocalie acoperită pe 2/3 cu roșu carmi n. Pulpa este portocalie, neaderentă
la sâmbure, suculentă, aromată, iar sâmburele este mare cu miez ul amar.
Epoca de coacere a fructelor are loc în decada a treia a lunii iunie și prima d ecadă a lunii iulie.

112 
 
CAPITOL VII. REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND EFECTUL
IRIGAȚIEI PRIN PICURARE ASUPRA UNOR
PROPRIETĂȚI ALE SOLULUI
CHAPTER VII. RESULTS ON EFFECT DRIP IRRIGATION ON
SOME PROPERTIES OF SOIL

7.1. EFECTUL IRIGAȚIEI PRIN PICURARE ASUPRA
PROPRIETĂȚILOR FIZICE ALE SOLULUI, MEDIA 2011-2012

7.1.1. Efectul irigației prin picu rare asupra proprietăților fi zice ale solului la măr

Prin cercetările efectuate în perioada 2011 – 2012 am urmărit e fectul irigației prin
picurare asupra unor p roprietăți fizice ale solului, cum ar fi: densitatea aparentă (DA),
porozitatea totală (PT) și gra dul de tasare (G T) (Tabel 7.1).

Tabel 7.1. Principalele proprietă ți fizice ale solului la măr
Table 7.1. The main physical prope rties of soil to the apple

Varianta
experimental ăAdâncimea
(cm)DA
(g/cm3)PT
(% v/v) GT
(% v/v)
Romus 3 (a1) b1 Mt 0-20 1,325 49,5 -1,1545
20-40 1,595 39 -22,83
b2 0-20 1,435 45,5 -9,145
20-40 1,64 37,5 -25,795
Generos (a2) b1 Mt 0-20 1,31 49,5 -1,16
20-40 1,575 39,5 -21,84
b2 0-20 1,455 44,5 -3,155
20-40 1,615 38 -24,81
Ionathan (a3) b1 Mt 0-20 1,24 52,5 4,83
20-40 1,62 38 -24,81
b2 0-20 1,365 47,5 -5,15
20-40 1,6 39 -22,83

Valorile densității aparente (DA) care oglindesc starea de așez are (afânare sau tasare) a
solului pentru varianta neirigat (b1) pe adâncimea 0 – 20 cm se încadrează în limitele 1,24
(moderat afânat) – 1,45 g/cm3 (slab tasat), iar pentru adâncimea 20-40 cm limitele se situeaz ă în
intervale relativ apropiate, situate între 1,57 (moderat tasat) și 1,62 g/cm3 (moderat tasat). În

113 
 cazul variantei b2 (irigat), valorile densității aparente (DA) sunt cuprinse între 1,36 (slab afânat
netasat) și 1,45 g/cm3 (slab tasat) pentru adâncimea 0-20 cm, iar pentru adâncimea 20- 40 cm
între 1,60 (moderat tasat) și 1,64 g/cm3 (moderat tasat). Din explicaț iile prezentate rezultă că
odată cu adâncimea crește și nivelul de tasare pe ambele varian te experimentale privind regimul
hidric (Figura 7.1 ).
Pentru o interpretare cât mai exactă a datelor obținute, la rep rezentarea grafică a
indicatorilor specifici studiați, în partea dreapta – sus, am inserat etalonul (limitele), conform
Metodologiei ICPA, 1986.
Creșterea densității aparente p e adâncimea 20-40 cm este strâns condiționată de creșterea
conținutului de argilă pe profilul solului (Figura 7.1).
Densitatea aparentă (g/cm3)
Foarte afânat <1,13Moderat afânat 1,13-1,25
Slab afânat
(netasat) 1,26-1,39
Slab tasat 1,40-1,53
Moderat tasat 1,54-1,66
Puternic tasat >1,66
Figura 7.1. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra den sitatii aparente (DA) la soiurile de
măr studiate
Figure 7.1. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the bulk t density (BD) of apple varieties
studied

Alături de densitatea aparentă, starea de așezare a particulelo r solide ale solului, poate fi
exprimată și prin porozitatea totală a solului (PT). Această în sușire oferă informații cu privire la
potențialul de aerație și circulație a apei în sol (la valori m ari ale acesteia solul are capacitate
ridicată de reținere a apei, pe rmeabilitate mare și aerație bun ă).
În ceea ce privește caracterizarea solului sub aspectul porozit ății totale (PT), putem
sublinia faptul că valorile acestui parametru sunt invers propo rționale cu cele ale densității
aparente. Se observă că la varianta b1 (neirigat) pe adâncimea 0-20 cm, porozitatea este mare,
înregistrându-se valori cuprin se între 49,5 și 52,5% v/v, față de varianta b2 (ir igat), cu valori
cuprinse între 44,5 și 47,5% v/v, unde aceasta este mijlocie. P e adâncimea 20-40 cm, pe ambele 00.20.40.60.811.21.41.61.8
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Romus 3 (a1) Generos (a2) Ionathan (a3)DA (g/cm3)

114 
 variante experimentale ale regim ului hidric (b1 și b2), valoril e sunt cuprinse între 38-39% v/v
(b1) și 37,5-39% v/v (b2) (Figura 7.2), corespunzătoare unei po rozități totale mici, implicit a
unui regim deficitar de aerație și circulație a apei. În conclu zie, se poate afirma că irigația poate
influența starea de a șezare a solului.
Porozitatea totală
(% v/v)
Extrem de
mare >58
Foarte mare 54-58
Mare 49-53Mijlocie 44-48
Mică 39-43
Foarte mică <39
Figura 7.2. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra po rozității totale (PT ) la soiurile de
măr studiate
Figure 7.2. Effect of experimenta l factors (b1, b2) on the tota l porosity (TP) of apple varieties
studied

Sub aspectul gradului de tasare al solului (GT) din reprezentar ea grafică de mai jos, se
poate concluziona că solul pe care este amplasată livada de măr se încadrează în categoria unui
sol netasat. Pe stratul 0-20 cm la varianta b1 (neirigat) limit ele sunt cuprinse între -1,16 (netasat)
și 4,83%v/v (slab tasat) iar în v arianta b2 (irigat) valorile c orespund de asemenea unui sol netasat
cuprinse între -9,14 și -3,15%v/v (Figura7.3). Valori corespunz ătoare unui sol afânat pe
adâncimea 20-40 cm se regăsesc la ambele variante experimentale ale regimului hidric aplicat b1
(-24,81..-21,84%v/v) și b2 (- 25,795..-22,83%v/v) (Figura 7.3).
0102030405060
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Romus 3 (a1) Generos (a2) Ionathan (a3)PT(%v/v)

115 
 
Gradul de tasare
(GT%v/v)
Foarte
afâna t <-18
Afâna t -18….-11
Netasat -10..0
Slab tasat 1 –10
Moderat
tasat 11-18
Puternic
tasat >18
Figura 7.3. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra g radului de tasare (GT) al solului la
soiurile de măr studiate
Figure 7.3. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the degr ee of compaction (DC) of soil to
the apple varieties studied
7.1.2. Efectul irigației prin picu rare asupra proprietăților fi zice ale solului la cais

Tabel 7.2. Principalele însușiri fizice ale so lului la cais
Table 7.2. The main physical propert ies of soil to the apricot

Soiul (a) Varianta
experimental
ăAdâncimea
(cm)DA
(g/cm3)PT
(% v/v) GT
(% v/v)
Dacia (a1) b1 Mt 0-20 1,45 44,50 -11,11
20-40 1,56 40 -2,85
b2 0-20 1,37 46,00 -8,15
20-40 1,63 37,50 -25,80
Comandor (a2) b1 Mt 0-20 1,2 54,5 8,82
20-40 1,59 21,5 -21,835
b2 0-20 1,375 47,5 -5,15
20-40 1,615 38,5 -23,82
Tudor (a3) b1 Mt 0-20 1,255 50,5 0,84
20-40 1,655 36,5 -27,775
b2 0-20 1,285 51 1,8355
20-40 1,62 37,5 -0,25

Valorile densității aparente (DA) care oglindesc starea de așez are (afânare sau tasare) a
solului pentru varianta neirigat (b1) pe adâncimea 0-20 cm se î ncadrează în limitele 1,2 (moderat
afânat) – 1,45 g/cm3 (slab tasat), iar pentru adâncimea 20-40 cm limitele se situeaz ă în intervale
relativ apropiate 1,56 (m oderat tasat) – 1,655 g/cm3 (moderat tasat). În cazul variantei b2 (irigat),
valorile densității aparente ( DA) sunt cuprinse între 1,285 (sl ab afânat netasat) și 1,375 g/cm3 ‐30‐25‐20‐15‐10‐50510
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Romus 3 (a1) Generos (a2) Ionathan (a3)GT(%v/v)

116 
 0.000.200.400.600.801.001.201.401.601.80
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Dacia (a1) Comandor (a2) Tudor (a3)DA (g/cm3)(slab afânat netasat) pentru adâncimea 0-20 cm, iar pentru adân cimea 20-40 cm între 1,615
(moderat tasat) și 1,63 g/cm3(moderat tasat). Din explicațiile prezentate rezultă că odată c u
adâncimea crește și nivelul de tasare pe ambele variante experi mentale privind regimul hidric
(Figura 7.4).

Densitate aparentă (g/cm3)
Foarte afânat <1,13Moderat
afâna
t 1,13-1,25
Slab afânat
(netasat) 1,26-1,39
Slab tasat 1,40-1,53
Moderat tasat 1,54-1,66Puternic tasat >1,66
Figura 7.4. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra den sității aparente (DA) la soiurile de
cais studiate
Figure 7.4. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the bulk density (BD) of apricot varieties
studied

Se observă că la varianta b1 (neirigat) pe adâncimea 0-20 cm, p orozitatea înregistrează
valori cuprinse între 44,5 % v/v (mijlocie) și 54,5% v/v (foar te mare), apropiate de varianta b2
(irigat), cu valori cuprinse între 46 (mijlocie) și 51% v/v (ma re) (Figura 7.5). Pe adâncimea 20-
40 cm pe ambele variante experime ntale (b1 și b2), valorile sun t cuprinse între 21 – 40% v/v (b1)
și 37,5-38,5% v/v (b2) (Figura 7.5), corespunzătoare unei poroz ități totale foarte mici, implicit a
unui regim deficitar de aerație ș i circulație a apei. În conclu zie, se poate afirma că prin aplicarea
irigației se poate constata o micșorare a porozității totale a solului pe adâncime datorită
compactării acestuia.

117 
 
Porozitate totală (% v/v)
Extrem de
mare >58
Foarte mare 54-58
Mare 49-53
Mijlocie 44-48
Mică 39-43
Foarte mică <39

Figura 7.5. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra po rozitatii totale (PT ) la soiurile de
cais studiate
Figure 7.5. Effect of experimenta l factors (b1, b2) on the tota l porosity (TP) of apricot varieties
studied

Sub aspectul gradului de tasare al solului (GT) din reprezentar ea grafică de mai jos, se
poate concluziona că solul pe care este amplasată livada de cai s se încadrează în categoria unui
sol netasat. Pe adâncimea 0-20 cm la varianta b1 (neirigat) lim itele acestui indicator sunt
cuprinse între -11,11%v/v (afânat ) și 8,82%v/v (slab tasat) iar în varianta b2 (irigat) valorile
corespund unui sol netasat și slab tasat, cuprinse între -8,15% v/v și 1,83%v/v (Figura 7.6). Pe
adâncimea 20-40 cm regăsim valori corespunzătoare unui sol afân at cu trecere spre netasat la
ambele variante experimentale ale regimului hidric aplicat b1 ( neirigat) de la -27,77%v/v la –
2,85%v/v și b2 ( irigat) de la -25,8 %v/v la -0,25 %v/v (Figura 7.6).
0.0010.0020.0030.0040.0050.0060.00
0‐20
20‐40
0‐20
20‐40
0‐20
20‐40
0‐20
20‐40
0‐20
20‐40
0‐20
20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Dacia (a1) Comandor (a2) Tudor (a3)PT (%v/v)

118 
  Gradul de tasare
(GT%v/v)
Foarte afâna
t <-18
Afâna t -18..-11
Netasat – 10..0
Slab tasat 1 –10
Moderat
tasat 11 -18
Puternic
tasat >18
Figura 7.6. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra gr adului de tasare (GT) al solului la
soiurile de cais studiate
Figure 7.6. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the degr ee of compaction (DC) of soil to
the apricot varieties studied

7.2. EFECTUL IRIGAȚIEI PRIN PICUR ARE ASUPRA PROPRIETĂȚILOR CHIM ICE
ALE SOLULUI

Aplicarea necorespunzătoare a ir igațiilor și folosirea surselor de ape uzate pot duce la
scăderea capacității pr oductive a solului, pr in manifestarea ur mătoarelor fenomene:
– colmatarea solului, datorită particulelor argiloase și organi ce din apa de irigație, însoțită uneori
și de creșterea exagerată a conținutului de azot; – salinizarea secundară a solului, manifestată prin creșterea con centrației sărurilor solubile din
sol peste o valoare critică; – alcalinizarea secundară a solului , produsă de saturarea complex ului adsorbtiv cu ioni de Na
+
și/sau creșterea conținutului de carbonați și bicarbonați alcal ini;
– acidifierea solului, datorită fol osirii la irigație a unor ape cu pH necorespunzător;
– oboseala solului, fenomen datorat creșterii conținutului solulu i în microelemente sub formă
mobilă (Zn, Cu, Al), în acizi organici, aminoacizi și alți comp uși de descompunere ai materiei
organice cu caracter toxic și pr in spălarea în profunzime a K ș i Fe;
– excesul de umiditate care determină în sol o insuficiență a oxi genului necesar respirației
rădăcinilor plantelor precum și instalarea unor procese chimice și biochimice în condiții de
anaerobioză din care rezultă compuș i toxici ce inhibă viața în sol.
‐30.00‐25.00‐20.00‐15.00‐10.00‐5.000.005.0010.0015.00
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Dacia (a1) Comandor (a2) Tudor (a3)GT(%v/v)

119 
 
7.2.1. Efectul irigației prin picu rare asupra proprietăților ch imice ale solului la măr
Cercetările efectuate în perioa da 2011-2012 au vizat următoarel e î n s u ș i r i c h i m i c e a l e
solului: conținutul în săruri solubile mg/100g sol, conținutul în N (N-NH4 + N-NO3) (ppm), P și
K mobil (Tabel 7.3, 7.4 ).

Tabel 7.3. Principalele însușiri chimice ale solului la măr
Table 7.3. The main chemical properties of soil for apple

Soiul (a1)
Varianta
experimentală Adâncimea
(cm) Săruri
solubile mg/ 100
g solN (N-NH 4 +
N-NO 3 )
(ppm) P(ppm) K(ppm)
Romus 3 (a1) b1 Mt 0-20 35 17,1 28,37 40
20-40 35 15,2 15,22 25
b2 0-20 35 27,55 25,26 35
20-40 35 21,85 14,53 25
Generos (a2) b1 Mt 0-20 35 8,55 9,72 40
20-40 35 9,5 13,15 25
b2 0-20 35 8,55 30,79 40
20-40 35 18,05 16,95 25
Ionathan (a3) b1 Mt 0-20 32 10,45 26,98 25
20-40 36 13,3 15,22 25
b2 0-20 36 28,5 37,37 35
20-40 35 19,0 15,57 25

Din punct de vedere al conținutul ui în săruri solubile a solulu i (mg/100g sol), au rezultat
valori cuprinse între 32 și 36 mg/100g sol, uniform repartizate pe toate variantele experimentale
studiate, corespunzătoare unui s ol nesalinizat (Figura 7.7).

120 
 

Săruri solubile mg/100
g sol
Nesalinizat ≤100
Slab saliniza
t 101-250
Moderat
saliniza t 251-600
Puternic
saliniza t 601-
1000
Foarte
puternic salinizat ≥1001
Figura 7.7. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) as upra conținutului în săruri solubile ale
solului la soiurile de măr studiate
Figure 7.7. Effect of experimenta l factors (b1, b2) on the salt soluble content of the soil in apple
varieties studied

Sursele nutriției cu azot ale plantelor sunt atât formele amoni acale cât și cele nitrice, în
funcție de specia și vârsta plan tei, reacția solului, capacitat ea de tamponare și prezența sau
absența în sol a anumitor cationi și anioni. Din figura 7.8, pe baza unei formule de calcul
utilizată în Metodologia ICPA, 1986 (subcapitol 6.4), s-a calcu lat cantitatea de azot pe care
plantele o au la dispoziție (N-NH 4 + N-NO 3), rezultând un conținut în N foarte scăzut la toate
variantele studiate, mult sub pr agul superior al etalonului de 40 ppm (Figura 7.8). Din
comparația între variantele regimului hidric, rezultă că la b2 (irigat) conținutul în N prezintă o
ușoară creștere, specifică fiecăr ui soi. Astfel, la soiurile Ro mus 3 si Ionathan în varianta irigat
(b2), cantitatea de azot pe adâncimea 0-20 cm este mai mare aju ngând la 27,55 ppm (Romus 3)
și 28,5 ppm (Ionathan). La soiul Generos pe adâncimea de lucru 0-20 cm conținutul este același
de doar 8,55 ppm, valoare mai ridicată de 18,05 ppm regăsind pe adâncimea 20-40 cm în
varianta irigată ( b2) (Figura 7.8 ).
3031323334353637
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Romus 3 (a1) Generos (a2) Ionathan (a3)Săruri solubile (mg/100g sol)

121 
 
Conținutul în azot
însumat (ppm)
scăzut <40
mijlociu 41-70
normal 71-100
ridicat 101-130
f.ridicat,
exces >131
Figura 7.8. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra con ținutului în azot (N) la soiurile de
măr studiate
Figure 7.8. Effect of experimenta l factors (b1, b 2) on the nitr ogen (N) content of apple varieties
studied

Valorile fosforului accesibil (mobil) arată o asigurare a solul ui mijlocie în primii 20 cm în
varianta b2 (irigat) cu 25,26 ppm la Romus 3 și 30,79 ppm la G eneros si un nivel mare de 37,37
ppm la soiul Ionathan. Pe ceala ltă adâncime (20-40cm) a variant ei b2 (irigat) se asigură un nivel
mic al acestui indicator, iar în varianta b1 (neirigat) doar la soiul Ionathan se asigură un nivel
mijlociu de 28,37 ppm pe adâncimea 0-20 și nivele mici pe adânc imea 20-40 cm (13,15 – 15,22
ppm) (Figura 7.9).
P mobil (ppm)
Extrem de
mic <4
Foarte mic 4-8
Mic 9-18
Mijlociu 19-36Mare 37-72
Foarte mare >72
Figura 7.9. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra con ținutului în fosfor (P ) la soiurile de
măr studiate 051015202530
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Romus 3 (a1) Generos (a2) Ionathan (a3)conținutul în azot însumat (ppm)
0510152025303540
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Romus 3 (a1) Generos (a2) Ionathan (a3)P (ppm)

122 
 Figure 7.9. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the phos phorus (P) content of apple
varieties studied

Aprecierea stării de asigurare a solului cu K+ accesibil (mobil) a fost făcută pe baza
valorilor obținute pentru stratul 0 – 40 cm, valori care se îns criu în limitele 25 – 40 ppm,
reprezentând o asigurare scăzută a solului cu acest element (Fi gura 7.10).

K mobil (ppm)
Extrem de
mic <41
Foarte mic 41-65
Mic 66-130
Mijlociu 131-200
Mare 201-300Foarte
mare >301
Figura 7.10. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra co nținutului în potasiu (K) la soiurile
de măr studiate
Figure 7.10. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the pot assium (K) contents of apple
varieties studied

7.2.2. Efectul irigației prin picu rare asupra proprietăților ch imice ale solului la cais

Tabel 7.4. Principalele caracteris tici chimice ale solului la c ais
Tabel 7.4. The main chemical properties of soil for apricot

Soiul (a) Varianta
experimentală Adâncimea
(cm) Săruri
solubile
mg/100g
solN-(NH 4 +
N-NO 3 )
(ppm) P
(ppm) K
(ppm)
Dacia (a1) b1 Mt 0-20 35 15,2 13,15 35
20-40 32 9,5 12,46 25
b2 0-20 32 17,1 13,15 25
20-40 35 12,35 6,69 30
Comandor (a2) b1 Mt 0-20 30 4,75 12,46 35
20-40 30 6,65 6,95 30
b2 0-20 42 5,7 13,15 30
20-40 36 15,2 9,69 35
Tudor (a3) b1 Mt 0-20 33 14,3 22,84 30
20-40 35 21,85 14,88 35051015202530354045
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Romus 3 (a1) Generos (a2) Ionathan (a3)K (ppm)

123 
 b2 0-20 36 17,1 20,07 30
20-40 36 14,25 14,19 25

Conținutul în săruri solubile ale solului (mg/100g sol), a avut valori cuprinse între 32
mg/100g sol și 42 mg/100g sol, uniform repartizate pe toate var iantele experimentale studiate,
corespunzătoare unui sol nesalinizat (Figura 7.11).
Săruri solubile
(mg/100 g sol)
Nesalinizat ≤100
Slab
saliniza t 101-250
Moderat
saliniza t 251-600
Puternic
saliniza t 601-1000
Foarte
puternic salinizat ≥1001
Figura 7.11 . Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) as upra conținutului în săruri solubile ale
solului la soiurile de cais studiate
Figure 7.11. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the sal t soluble content of the soil in
apricot varieties studied

Și la specia cais, conținutul în N este foarte scăzut la toate variantele studiate, mult sub
pragul superior al etalonului d e 40 ppm (Figura 7.12). Din com parația între variantele regimului
hidric, rezultă diferențe atât între adâncimile de lucru cât și intre soiurile studiate, astfel că valori
mai mari de 21,85 ppm regăsim la varianta b1 (neirigat) pe stra tul 20-40 cm la soiul Tudor,
urmat de 17,1 ppm, 0-20 cm la b2 (irigat) la Dacia dar și la Tu dor la aceleași variante
experimentale. Valorile foarte mici ale conținutului în azot cu prinse între 4,75 ppm și 21,85 ppm
conduc la slaba asigurare a solului cu azot si recomandarea apl icării îngrașămintelor pe bază de
N (Figura 7.12).

051015202530354045
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Dacia (a1) Comandor (a2) Tudor (a3)Săruri solubile (mg/100g sol)

124 
 

Conținutul în N (ppm)
scăzut <40
mijlociu 41-70
normal 71-100
ridicat 101-130
f.ridicat,
exces >131
Figura 7.12. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra co nținutului în azot (N) la soiurile de
cais studiate
Figure 7.12. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the nit rogen (N) contents of apricot
varieties studied

Valorile fosforului accesibil (mobil) arată o asigurare mică și foarte mică pentru cele
două adâncimi la ambele variante experimentale ale regimului hi dric aplicat (b1 și b2), numai
soiul Tudor la adâncimea 0-20 cm, la ambele variante experiment ale (b1 și b2), nivelul de
asigurare este mediu cu 22,84 ppm (b1) și 20,07 ppm (b2 ) (Figu ra 7.13).

P mobil (ppm)

Extrem de mic <4
Foarte mic 4-8
Mic 9-18Mijlociu 19-36
Mare 37-72
Foarte mare >72
Figura7.13. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra con ținutului în fosfor (P) la soiurile
de cais studiate 0510152025
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Dacia (a1) Comandor (a2) Tudor (a3)Conținutul în azot însumat (ppm)
0510152025
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Dacia (a1) Comandor (a2) Tudor (a3)P(ppm)

125 
 Figure 7.13. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the pho sphorus (P) contents of apricot
varieties studied

Starea de apreciere a solului cu K+ accesibil (mobil) a fost realizat pe baza valorilor
obținute pentru stratul 0-40 cm, valori care se încadrează în l imitele 25-35 ppm și arată o
asigurare extrem de mică cu K (Figura 7.14).

K mobil (ppm)
Extrem de
mic <41
Foarte mic 41-65
Mic 66-130
Mijlociu 131-200
Mare 201-300
Foarte mare >301
Figura 7.14. Efectul factorilor expe rimentali (b1,b2) asupra co nținutului în potasiu (K) la
soiurile de cais studiate
Figure 7.14. Effect of experimen tal factors (b1, b2) on the po tassium (K) contents of apricot
varieties studied

0510152025303540
0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40 0‐20 20‐40
b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat) b1 Mt
(neirigat)b2(irigat)
Dacia (a1) Comandor (a2) Tudor (a3)K(ppm)