În proiectul de fată sunt prezentate pe scurt metodele de control nedistructiv cu pulberi magnetice [624077]

În proiectul de fată sunt prezentate pe scurt metodele de control nedistructiv cu pulberi magnetice
al e semifabricatelor și fabricatelor din metale .
Control nedistructiv este procesul de verificarea a produselor, materialelor sau
structurilor reale pe baza unor specificații tehnice prestabilite pentru a evidenția
neconformități și a stabili nivelul de cali tate folosind mijloace de investigare specifice.
Domeniul testării nedistructive (NDT) este unul foarte larg;este un domeniu interdisciplinar care
joacă un rol critic în îndeplinirea funcțiilor componentelor structurale și a sistemelor într – un mod
eficient și în același timp economic. Tehnicienii și inginerii definesc și pun teste pentru a localiza
și caracterizează condițiile materialului și defectele care ar putea provoca altfel prăbușirea
avioanelor,cedarea reactoarelor, deraierea trenurilor, spargerea c onductelor, o varietate de efecte
mai puțin vizibile, dar la fel de periculoase. Testele sunt efectuate într – un mod care nu afectează
utilitatea viitoare a obiectului sau a materialului. Cu alte cuvinte, NDT permite inspectarea
componentelor și materialel or, fără a le deteriora. Deoarece permite controlul fără a interfera cu
utilizarea produsului final, NDT oferă un echilibru excelent între controlul calității și eficiența
costurilor. În general vorbind, NDT se aplică la inspecțiile industriale. Deși tehno logiile folosite
în NDT similare cu cele utilizate în industria medicală, se aplică de obicei obiectelor lipsite de
viață.
Metode de examinare nedistructivă (uzuale):
– optico – vizual (VT);
– cu particule magnetice (MT);
– cu lichide penetrante (PT);
– cu u ltrasunete (UT);
– cu radiații penetrante (RT);
– cu curenți turbionari (ET);
– verificarea etanșeității (LT);
– termografiere în infraroșu (IRT);
– metode combinate.

Parametrii regimului de examinare:
Optico – vizuală:
– tipul ș i intensitatea luminii de examinare;
– puterea de mărire a sistemelor de vizualizare (lupe, microscoape, endoscoape, etc)
– geometria examinării.
Particule magnetice:
– magnetizare: circulară, longitudinală, mixtă, multidirecțională;
– iluminarea obiectulu i examinat;
– geometria examinării – schema de amplasare a jugului magnetic, a electrozilor, a
magneților permanenți, a conductorilor electrici, pasul de examinare;
– parametrii electrici ai surselor de curent;
– durata de magnetizare;
– proprietățile fizi ce și chimice ale particulelor magnetice utilizate, interacțiile cu obiectul
de examinat;
Lichide penetrante:
– tipul și intensitatea luminii de examinare;
– spălarea și uscarea suprafețelor de examinat;
– duratele de: penetrare, spălare, uscare, developar e;
– proprietățile fizice și chimice ale lichidelor penetrante utilizate;
– interacțiile cu obiectul de examinat.

Ultrasunete:
– tipul de unde utilizate: longitudinale (normale și înclinate), transversale, de suprafață
(unde Creeping , unde difractate fol osite în TOFD) ;
– frecvența;
– dimensiunile elementului piezoelectric;
– mărimea câmpului apropiat;
– caracteristica sonică a traductorului;
– unghiul de incidență la traductoare unghiulare;
– punctul de zero;
– rezoluția sau puterea separatoare;
– distan ța focală, zona focală;
– geometria examinării: amplasarea traductoarelor, pasul de examinare, direcțiile și
sensurile de examinare;
– tensiunea de excitare;
– vizualizarea semnalelor traductorului;
– afișarea rezultatelor;
– poarta monitorului;
– amplific area;
– examinare manuală, automată sau semiautomată, examinare impuls – ecou reflectat, prin
transmisie, tandem etc.
– metoda de reglare a sensibilității de examinare (AVG, blocuri de referință, blocuri de

calibrare).
Radiații penetrante: (radiații X, radia ții )
Radiații X:
– geometria expunerii: distanța focală, poziția unghiulară a sursei de radiații în raport cu
filmul și obiectul examinat, distanța piesă – film;
– energia radiației;
– tensiunea anodică;
– intensitatea curentului anodic;
– expunerea;
– tipu l filmului: dimensiuni, granulație, densitatea de înnegrire.
Radiații :
– geometria expunerii: distanța piesă – film; distanța focală, poziția unghiulară a sursei de
radiații în raport cu filmul și obiectul examinat;
– tipul radionuclidului;
– activitatea;
– energia radiației mono sau polienergetică;
– perioada de înjumătățire;
– expunerea;
– tipul filmului: dimensiuni, granulație, densitatea de înnegrire.

Curenți turbionari:
– parametrii geometrici ai examinării: pasul de baleiere, distanța sondă – piesă;
– parametrii electrici: curent, tensiune, schema de redresare, frecvența sau frecvențele de
lucru, amplificările orizontale și verticale, curenți de joasă frecvenț ã, examinarea prin
curenți de înalt ã frecven ț ã, cu simpl ă frecvență și cu dublă frecvență;
– examinare cu bobină aplicată, cu bobină de trecere;
– poziția punctului de zero, unghiul fazei, nivelul de excitație al sondei;
– valorile filtrelor „trece sus” și „trece jos”;
– baza de timp;
– semnalizarea sonoră și/sau vizuală a depășirii pragului prest abilit;
– tipul constructiv al bobinelor și caracteristicile geometrice ale sondei;
– viteză relativă de deplasare piesă – traductor;
– scanare manuală sau automată.

;

Ghid pentru evaluare
Cunoștințele necesare se referă la:
– caracteristici ale materialului/produsului examinat care influențează examinarea
nedistructivă;
– tipuri de materiale și tehnologii de prelucrare;
– discontinuități posibile, probabile și originea lor;
– elemente de bază de desen tehnic;
– elemente compo nente ale documentației tehnice care însoțește produsul;
– metode și tehnici de examinare posibile ;
– structura unui sistem de examinare;
– mărimi ce caracterizează un sistem de examinare: sensibilitatea, rezoluția etc.;
– modalități de verificare a compo nentelor unui sistem de examinare.
– modalități de evaluare a mărimii discontinuităților.
Capitolul II
Controlul nedistructiv cu pulberi magnetice

Această metodă se realizează prin inducerea unui câmp magnetic într – un material
feromagnetic și presă rarea suprafeței cu particule de fier (fie uscat sau suspendate în lichid).
Imperfecțiunile de suprafață, sau aproape de aceasta, denaturează câmpul magnetic și
concentrează particulele de fier lângă imperfecțiuni, realizând identificarea vizuală a defectu lui.

Clasificarea metodelor de magnetizare

2.1 Metoda cu flux de curent prin piesă

Pentru această metodă, curentul care produce câmpul magnetic circulă prin piesa de
controlat sau printr – o parte a acesteia.
Curentul poate fi introdus în piesă de la o sur să exterioară (metoda cu curent electric prin
piesă) sau produs prin metoda inductivă (metoda cu montaj inductiv).
În cazul metodei cu curent electric prin piesă, curentul este introdus în piesa prin punctele
de contact.
În funcție de forma și dimensiunile piesei, ca și de puterea sursei de curent, piesa poate fi
străbătută de curent în întregime sau pe porțiuni. Câmpul magnetic format este întotdeauna
perpendicular pe direcția curentului electric.

Se deosebesc două cazuri:
a – piesa de controlat are dimensiuni transversale reduse față de direcția curentului astfel încât
întreaga secțiune transversală a piesei este străbătută aproape uniform de către curent. Aceasta
este situația barelor și țaglelor, a pieselor forjate și tur nate alungite. În cazul acestei geometrii, în
conductorul electric și în jurul lui ia naștere un câmp magnetic circular care provoacă indicații
ale fisurilor orientate longitudinal
(fig.2.1).

Fig. 2.1. Trecerea curentului prin piesă pentru detectarea fisurilor
orientate longitudinal sau oblic într – o piesă alungită

Intensitatea H a câmpului magnetic la suprafaț a conductorului se poate determina din
relația:
u I
d I H    (2.1)

unde d și u reprezintă diametrul, respectiv circumferința piesei străbă tute de curent, iar I este
intensitatea curentului.
Din aceasta relație se poate calcula cât de intens trebuie să fie curentul pentru a se realiza
o anumită intensitate a câmpului magnetic la suprafața piesei:

u H d H I    (2.2)
b – piesa de controlat are o extindere transversală mare comparativ cu secțiunea de
contact
Modifica !

În acest caz curentul care circulă între cele două puncte de contact se distribuie în
secț iunea piesei. Aceasta înseamnă ca cea mai mare densitate de curent și deci și cea mai ridicată
intensitate a câmpului magnetic se realizează pe linia de legătură dintre contacte, cu un minim în
porțiunea mediană.
Transversal pe această linie, valorile menț ionate scad continuu în ambele părți câmpul
electric are cea mai mare extindere în planul median dintre punctele de contact, liniile singulare
de curent sunt cercuri care trec prin cele două puncte de contact (fig.2.2).

Fig. 2.2. Trecerea curentului prin piese de controlat de dimensiuni mari pentru
detectarea fisurilor orientate in lungul liniilor de curent sau oblic fața de acestea

Distribuția intensității câmpului este deci neuniformă . În principiu, sunt detectate cel mai
bine fisurile care sunt orientate în lungul liniilor de curent și deci perpendicular pe liniile de
câmp magnetic.
Metodele cu flux de curent prin piesă nu dau naștere la poli magnetici,
adică liniile de câ mp magnetic formează un circuit închis atunci când piesa
nu conține nici o fisură. Sunt necesare totuși puncte de contact.
Cu ajutorul montajului tip transformator, curentul poate fi indus fără contacte electrice
într – o piesă doar când aceasta prezintă un orificiu prin care să fie introdusă o bară feromagnetică
ce scurtcircuitează din punct de vedere magnetic polii unui jug. Se formează astfel înfășurarea
secundară în scurtcircuit a unui transformator (fig.2.3).

Fig. 2.3. Principiul montajului inductiv (tip transformator) pentru detectarea
fisurilor circumferențiale și oblice pe întreaga suprafață a pieselor

Din cauza rezistenței electrice scăzute pentru obținerea curentului pentru magne tizare
este necesară doar o tensiune redusă, însă o putere considerabilă.
Se pot asigura valori optime printr – o dispunere adecvată a bobinei primare și o realizare
pe cât posibil fără pierderi a miezului transformatorului.
Deoarece transformatorul poate funcționa doar cu curent alternativ, acest principiu de
control nu intra în discuție în cazul curentului continuu.
Deoarece metoda nu da naștere la poli magnetici și nici nu necesită contacte electrice,
apar indicații de fisu ri de pe întreaga suprafață, adică de pe fața exterioară, interioară și laterală
piesei (fig.2.3).
Din cauza fenomenelor de saturație din fier, pentru transmiterea energiei electromagnetice,
trebuie să fie disponibilă o anumită secțiune minimă a conductorului magnetic ajutător.
Pentru evitarea pierderilor prin curenți turbionari, miezul de fier să fie din tole (table
subțiri izolate, dispuse una lângă alta).
Cu cât este mai mare diametrul exterior, respectiv circumferința piesei,
cu atât mai ma re este necesarul de energie și puterea de magnetizare a bobinei primare și a
secțiunii transversale a miezului transformatorului.

Relațiile fundamentale ale transformatorului mult simpificate, se prezintă astfel:
2 1
2 1
n n
U U  (2.3)

Tensiunile U se află în același raport cu numărul de spire n.

Puterea P 2 disponibilă în secundar este, în cazul ideal (fără pierderi) egală cu puterea P 1
din înfășurarea primară:
1 2 P P  (2.4)
Știind ca P=UI, rezultă din aceste două relații că valorile curenților disponibili trebuie să fie
invers proporționale cu numărul a de spire:

1 2
2 1
n n
I I  (2.5)

Deci, când piesa de controlat constă dintr – o singură spiră în scurt circuit, prin ea circulă
un curent electric mare la o tensiune comparativ redusă.

2.2. Magnetizarea cu conductor parcurs de curent

La aceasta metodă, conductorul electric prin care circulă curentul de magnetizare nu este
identic cu cel din piesa de controlat, aceasta fiind străbătută doar de fluxul magnetic.

Magnetizarea se poate realiza cu conductori auxiliari (ex. cabluri, bare de cupru) sau cu o
bobină cu configurație fixă.
În cazul metodei cu conductor auxiliar, prin orificiul unei piese de formă inelară sau
tutbulară (fig.2.4), se introduce un conductor e lectric prin care circulă curentul de magnetizare.

Fig. 2.4. Principiul metodei cu conductor de ajutor pentru detectarea fisurilor
orientate axial/radial sau oblic pe toate fețele piese

Câmpul magnetic produs se propagă circumferențial. Astfel se pot detecta fisurile
longitudinale, adică fisurile orientate axial sau radial, aflate pe oricare din fețele piesei
(exterioară, laterale sau interioară). Pentru aceasta metodă, care nu conține contacte electrice și
nu produce poli magnetici, sunt valabile aceleași relații ca în cazul metodei cu curent prin piese
masive cu secțiune transversală limitată.
O magnetizare prin metoda conductorului auxiliar se poate realiza și la table plane sau
curba te, ca și la obiecte mari prin folosirea unui cablu pentru curent electric.
Pentru aceasta, cablul este așezat în apropierea secțiunii de controlat, calculul intensității
câmpului se poate face conform relației:

u H d H I    (2.6)

Intensitatea câmpului magnetic poate fi mărită prin aranjarea corespunzătoare a cablului –
curenții trebuie să circule în cele 2 ramuri în aceeași direcție (fig.2.5).

Fig. 2.5. Magnetizare cu conductor auxiliar la o îmbinare sudată,
pentru detectarea fisurilor cu orientare longitudinală

Din cauza parcursului comparativ mare al liniilor de câ mp magnetic în aer, densitatea de
flux în piesa de controlat este relativ redusă. Se poate realiza o creștere ulterioară, dacă fluxul
este obligat să se închidă nu prin aer, ci de exemplu printr – un profil din fier în forma de U
(fig.2.6).

Fig. 2.6. Creșterea valorii fluxului magnetic
prin așezarea unui profil U din fier deasupra cablului de ajutor
Un astfel de control nu necesită contacte electrice, însă da naște re la poli magnetici, după cum se
constată din figura 4.7.

Fig. 4.7. Distribuția liniilor de forță și formarea polilor
în cazul unei table magnetizate prin conductor auxiliar

La magnetizarea cu un solenoid, bobina plană este înlocuită de un cablul flexibil înfășurat
în jurul piesei de controlat. În principiu, ambele geometrii ale cablului auxiliar au același efect,
anume magnetizarea longitudinală (fig.4.8).

Fig. 4.8. Principiul magnetizării longitudinale cu solenoid
pentru detectarea fisurilor orientate transversal și oblic

Câmpul magnetic orientat pe direcția axei solenoidului produce indicaț ii ale fisurilor
transversale. Metoda nu necesită contacte electrice dar crează poli magnetici.
La baza calcului intensității câmpului magnetic H din interiorul solenoidului stă formula
generală:
2 2 I d n I H
  (4.7)

unde: n este numărul de spire, d – diametrul bobinei, 1 – ungimea bobinei,

I – intensitatea curentului.

Hotărâtor pentru intensitatea câmpului în interiorul unui solenoid este, în afară de
configuraț ia sa (exprimată prin numitorul raportului de mai sus), așa – numitul număr amperi – spire
I·n. Aceasta înseamnă că o bobină (se presupune o geometrie constantă) poate fi confecționată
fie din multe spire din sârmă subțire pentru intensități mici de curent, fi e din spire puține dintr – un
conductor cu secțiune mare pentru intensități mari de curent. Intensitatea câmpului de
magnetizare este aceeași când produsul I·n rămâne constant.
Alegerea modului de realizare depinde în primul rând de punctul de vedere practic , adică
de problemele constructive și de tehnica de utilizare. Aceeași afirmație este valabilă și pentru
configurația bobinei (raportul lungime/diametru).

2.3. Magnetizarea cu jug

Magnetizarea cu jug nu se deosebește fizic de magnetiza rea cu solenoid. Cu această
metodă se obține același efect, ea oferind însă anumite avantaje la manipulare.
Miezul de fier transmite în afara bobinei câmpul magnetic folosit pentru control, format
în interiorul bobinei.
Forma de bază a jugului magnetic est e de potcoavă (în cazul jugului închis), circuitul
magnetic închizându – se prin piesa de controlat.
Bobina jugului poate fi amplasată fie pe traversă (fig.2.9),

Fig. 4.9. Principiul magn etizării cu jug pentru detectarea fisurilor
orientale transversal și oblic; bobină de magnetizare pe traversa jugului

fie divizată în două, pe cele două brațe ale jugului (fig.4.10).

Fig. 4.10. Principiul magnetizării cu jug;
bobina de magnetizare divizată in două părți, pe brațele jugului

Jugul magnetic (electromagnet sau magnet permanent) se amplasează pe suprafața controlată
astfel încâ t liniile de forță ale câmpului magnetic, între cei doi poli, să traverseze perpendicular
discontinuitățile presupuse a exista în piesa controlată (fig.4.11). Orientarea liniilor de câmp se
poate evidenția cu ajutorul indicatorul de flux, magnetic.

2.4. M agnetizarea cu electrozi de contact

Electrozii mobili de contact sunt confecționați din cupru sau aluminiu și sunt legați prin
cabluri la sursa de curent. Ei sunt folosiți pentru introducerea curentului electric în piesa
examinată, în vederea magnetizări i acesteia (fig.4.16).
Distanța dintre electrozi se calculează cu relația: I = 4,7 x d [A] în care I este intensitatea
curentului debitat de sursă (se folosește o sursă de curent alternativ care furnizează un curent de
500 A).
Se apreciază zona de exam inare că are forma unei elipse cu semiaxa mare egală cu distanța
dintre electrozi și cu semiaxa mică egală cu jumătatea acestei distanțe.

Fig. 4.16. Magnetizarea cu electrozi de contact

Anexe

1. Instalații de tip mese de control

2. Instalații de tip bancuri de control

3. Jug magnetic DEUTROPULS

Concluzie

În urma prezentării principiului de funcționare cât și a o parte din modurile de utilizare a
procedeului de control cu pulberi magnetice, rezultă că aceste sunt încă o parte importantă în
domeniul defectos copiei.
Defectoscopia cu pulberi magnetice are avantajul că oferă o imagine de ansamblu destul
de clar asupra localizării defectelor și în același timp, este o metodă destul de simplă, care nu
necesită o pregătire extensivă.
Întocmirea a cestui proiect m – a ajutat să îmi îmbogățesc cunoștințele legate de acest
domeniu și să înțeleg mai bine modul de diagnosticare a defectelor materialelor prin acest
procedeu.
Bibliografie

1. Ilinoiu G. Evaluarea conformității betonului, Ed. Cartea Univer sitarã, București, 2006.
2.SR EN 583 – 1/01 Examinãri nedistructive. Examinarea cu Pulberi magnetice.
6.STAS 9552/74 Defectoscopie Magnetică. Examinarea îmbinărilor sudate prin topire
7. www.wikipedia.com
8. www.howstuffworks.com
9. http://web.mit.edu

Lucrare de licenta
Controlul fisurilor cu pulbere macnetica
Introducere
Fisurile in special cele de la suprafata pieselor supuse permanent solicitarilor, reprezinta zonele
defecte cele mai periculoase. Nu doar consideratiile teoretice , ci si rezultat ele cercetarilor ,
avariile arata ca mai ales fisurile de suparafata duc la distuugerea pieselor, deoarece chiar in

acele zonesunt , prezente , de obicei, cele mai mari solicitari.Parearea raspandita in trecut nu
numai printre controlori , ca orice fisura cat de mica ar duce cu timpul in mod cert la o ruptura nu
se mai justifica , ca urmare a cunostintelor despre mecanica ruperii.Cu toate acestea , detectarea
fisurilor se afla pe primul loc in cadrul operatiilor de control nedistructiv ( CND ) . Daca aceas ta
problema a fost in prezent rezolvata la piesele cu geometrie simpla de tipul bare, tevi, bolturi ,
inele si altele , in special prin control de serie , de preferinta prin ultrasunete ,m curenti turbionari
sau prin conmtrol automat cu flux de dispersie , in cazul pieselor cu forma complicata din
materiale feromagnetice , nu exista un procedeu mai adegvat de control pentru fisurile de
suprafata decat metoda de control ( al fisurilor ) cu pulbere magnetica ( PM ) Aceasta denumire
va fi folosita in lucrarea pe care o voi prezenta . Aceasta denumire caracterizeaza metoda mai
clara decat termenii folositi in standardele ,, metoda flux magnetic de dispersie" (1) , ,,controlul
cu pulbere magnetica" (2 la 4) , decat denumireile de asemenea utilizate ,, control mag netic al
fisurilor" , ,, controlul magneto – elastic ' sau de cat expresia raspandita ,,fluxare" Nu datorita
regulilor severe actuale de asigurare calitatii ci mult inainte a fost introdus controlul PM in
industria auto si a furnizorilor acesteia , forje t urnatorii , fabrici de rulmenti. In aceste ramuri
industriale , PM este cea mai folosita metoda de CND. Afirmatia este valabila nu numai in
legatura cu cantitatea zilnica de piese care se controleaza , ci in primul rand in raport cu numarul
persoanelor car e se ocupa de acest tip de control.In mod suprinzator , nu exista nici o carte de
specialitate pentru controlori. Mult folosita cartea a lui E.A.W.Muler ,, Controlul materialelor
prin metoda pulberi magnetice" ( 5) a fost editata ultima oara in 1951 , apoi a fost inglobata in
,,Manual de control nedistructiv al materialelor " (6) al aceluiasi autor.Autorii lucrarii – un savant
, un cercetatorde aparate si un specialist in aplicarera controlului – doresc sa acopere acest gol.Ei
si – au propussa descrie intr – un limbaj accesibil starea actuala a controlului PM. Pe langa
posibilitatile tehnice de control , treuie clarificate si limitele metodei , ca posibilitate de folosire
ale altor metode de CND. Notiunea de fisura nu este univoc definita.Descrierea continuta in tr – un
standard german (8) "o fisura este o separare local limitata a structurii materialului , cu latimea
redusa, insa adesea cu lungime si adancimie considerabile"este inexactadin punct de vedere
cantitativ.
Intr – o alta norma germana (9) , fisura este de finita ca o " separare limitata a materialului, cu
extinderea preponderenta in doua dimensiuni". Folosirea unor notiuni nedefinite , ca "redus" sau
"preponderent" apare ca nesadisfacatoare. O delimitare mai exacta fata de alte neomogenitati , ca
incluziuni , restasuri, sufluri sau zagrieturi , este oferita de descrierea fisurii ca fiind o separare
tridimensionala de material , ale carei dimensiuni se afla intre ele in raport minim 1:10:100.Prin
aceasta descriere, un defect este desemnat ca fiind fisura daca lungimea sa este de cel putin 10
ori mai marec decat adancimea , iar aceasta depaseste , la randul ei latimea de cel putin 10 ori.
Cutele de forjare, suprapunerile si fisurile datorata fulgilor constitue cazuri speciale. Stratificarile
sunt fisuri interne conditionate de procesul de fabricatie(35).
Istoria controlului fisurilor cu pulbere magnetica
Principiile altor metode CND , de exemplu controlul ultrasonic , au fost descrise in cea de – a doua

jumatate a secolului XIX , fara a fi precizate posibilitatile tehnice de cutilizare. In cazul PM ,
situatia a fost diferita.Englezul Saxby folosea dejea in 1868 indicarea formarii campului
magnetic de cdispersie cu ajutorul deplasarii acului busolei pentru detectarea fisurilor tevil or de
tun . Ca in multe alte domenii ale dezvoltarii tehnologice , tot probleme de tehnica miliotara au
reprezentat motivul datorita caruia americanul Hoke imagina metoda de detectare a fisurilor cu
ajutorul piliturii de fier. Doi ani mai tarziu a fost aco rdat un patent , pe baza careia de Forest ,
intemeietorul firmei Magnaflux din Chicago , a obtinutlicenta ,inainte ca sa foloseasca , prima
oara in 1912 , metoda de magnetizare cu ajutorul fluxului de curent prin piesa. Primul aparat
european de control al fisurilor a fost construit in anul 1937 de care italianul Giraudi sub
denumirea de Metalloscopio.In colaborare cu Institutul Rotgen al Reichului . intemeiat de
Berthold si Vaupel in 1933 , Heubach in Berlin si E.A.W.MuLLer in cadrul firmei Siemens au
const ruit aparate mobile si combinate de control al fisurilor.Pana la revolutia politica din
Republica Ceho – Slovaca , Karasek a dezvoltat aparatele Inkar , cwdand apoi firmei Tiede
fabricatia acestora , dupa fuga din Praga si inainte de stabilirea in Brazilia , in anul 1948. Prima
pulbere fluorescenta a fost desacoperita in S.U.A . de Switzer in anul 1942.
K. si V.Deutsch au inceput in anul 1960 productia aparatelor

CONTROLUL CALITATII SUDURILOR
29.CONTROLUL CALITATII SUDURILOR
29.1.METODE DE C ONTROL.GENERALITATI
Controlul nedistructiv nu duce la deteriorarea îmbinării sudate și nu influențează negativ
comportarea în exploatare a acesteia. Spre deosebire de controlul distructiv, carese bazează pe
încercări făcute cu distrugerea probei, respectiv a epruvetelor special confecționate. În cazul
controlului nedistructiv, poate fi examinată, la nevoie, fiecare piesă înparte, întrucît toate piesele
examinate pot fi utilizate. Prin metodele decontrol nedistructiv, a căror aplicare necesită multă
experien ță,pot fi determinate anumite categ orii de defecte, nu șivalorile caracteristicilormecanice,
care pot fi stabilite numai prin încercări cu distrugere.Aplicarea metodelor de control nedistructiv
a contribuit, în mod substanțial, ladezvoltarea construcțiilor sudate.

29.3.CONTROLUL CU RADIATII X
Controlul nedistructiv cu radiații electromagnetice penetrante a construcțiilor
sudate se bazează pe proprietatea acestor radiații de a străbate substanța,proprietate
asociată cu acțiunea asupra unei plăci fotografice sau a substanțelor fluorescente.
Din această categorie de radiații fac parte radiațiile X și radiațiilegamma.
Principiul metodei.
Radiațiile X sînt oscilații electromagnetice, avînd frecvență
foarte mare, respectiv lungimea de undă foarte mică ; au proprie tatea de a pătrunde
materialele, fiind absorbite mai mult sau mai puțin pe parcurs, în funcțiede proprietățile fizice și
grosimea materialului respectiv. Aceste radiații emise de surse ca : aparate Rontgen, betatroane,
accelerat ori liniari de electroni etc. dirijate printr – o mică fantă asupra îmbinării, străbătînd
grosimea acesteia, sînt făcute perceptibile cu ajutorul unuiecran fluorescent sau a unei plăci
fotografice.
Difuzarea, în continuare, a radiațiilor, este oprită de căt re o placă de plumb.

Fig.29.3.1.Sursa Rontgen

Dacă în cordonul de sudură există o defecțiune internă (suflură, incluziune,porozitate, fisură etc.)
atunci razele X, în locul respectiv, sunt mai puțin absorbite decît înlocurile vecine cu metal
compact, iar pe filmul amplasat pe fața opusă a îmbinării, se obținedupă developare
o pataîntunecată, a cărei formă constituie proiecția defectului pe planul clișeului radiografiei.
Fig.29.3.2.Principiul metodei de control

CONTROLUL CALITATII SUDURILOR
Aprecierea calității cusăturilor de sudură poate fi făcută, fie pe baza clișeului
radiografiei, fie pe baza fotografiilor cusăturii. În vederea obținerii unei radiografii debună
calitate este necesar să fie îndeplinite anumite condiții.
1.Pregătirea suprafeței cusăturii înainte de radiografiere, prin eliminarea stropilor de sudură,
înde părtarea zgurii și a straturilor de protecție sau altor neregularități ale suprafețelor exterioare
și interioare. Suprafața cusăturii se prelucrează,prin polizare, numai în cazurile cînd
neregularitățile acesteia ar putea creea dificultăți înevidențierea d efectelor interne.
2.Pentru identificarea radiografiilor, pe una din părțile laterale ale cordonului de sudură, trebuie
plasate cifre sau litere din plumb care sâ apară pe film și care săservească la identificarea, fără
dubiu a părții din îmbinarea examina tă.
Suprafața controlată trebuie să fie marcată, prin poansonare, în cel puțin două puncte, cu același
indicativ. În cazul cînd condițiile de lucru ale piesei controlate nu per – mit poansonarea, se poate
folosi și un alt procedeu adecvat.
3.In cazul execută rii unui control radiologie pe toată lungimea cordonului de sudură
(radiografiere 100%), capetele filmelor succesive trebuie să se suprapună pe o lungime de cel
puțin 10 mm, pentru ca nici o porțiune a cusăturii să nu fie omisă la radiografiere.
Direcția d e iradiere.
Axa fasciculului de radiații trebuie să fie orientată către centrul secțiunii examinate, după o
direcție normală la suprafață și film, în acel punct.
Se admite, utilizarea unei direcții oblice de iradiere în cazul în care punerea în evidență a unor
anumite tipuri de defecte este înlesnită în acest fel, cum este cazul, defectelor situate în planul
prelucrării marginii tablei , sau dacă forma piesei necesită oiradiere oblică.

Fig.29.3.3.Schema de principiu
1 – piesa;
2 – rama;
3 – identificator
4 – film;
5 – placa din plumb;
6 – caseta

Examinarea cu pulberi magnetice

EXAMINAREA CU PULBERI MAGNETICE
1. Terminologie si notiuni generale
Controlul nedistructiv magnetic, MT (Magnetic
Testing) – metoda de control nedistru ctiv care consta in detectarea discontinuitatilor unui
material pe baza efectelor produse de acestea asupra unor caracteristici ale campului magnetic
produs in obiectul controlat.
Examinarea cu pulberi magnetice – metoda de control magnetic, constand in de tectarea
discontinuitatilor materialelor feromagnetice cu ajutorul pulberilor magnetice ce se acumuleaza
in dreptul acestora, ca urmare a atragerii lor de catre campurile de scapari.
Pulbere magnetica – pulbere cu o anumita granulatie, din materiale cu per meabilitate magnetica
mare si remanenta mica. In mod obisnuit sunt folositi oxizi de fier feromagnetici.

Materiale feromagnetice – materiale metalice cu permeabilitatea magnetica relativa • r (mult mai
mare decat 1). Aceste materiale sunt atrase foarte puternic de un camp magnetic. Exemple: fier,
nichel, cobalt, magnetita – Fe 3 O 4 .
Rezulta de aici ca, prin aceasta metoda, pot fi controlate doar piese si semifabricate
confectionate din materiale care se magnetizeaza, cum ar fi: otel carbon si slab aliat,
fonta, unele oteluri aliate, cobalt, nichel si unele aliaje ale lor.

Camp magnetic de dispersi e – camp magnetic produs in mediul inconjurator in dreptul unei
discontinuitati ca urmare a magneti zarii marginilor sale. Sinonim: camp sau flux de scapari (fig.
1).

Fig. 1 Magnetizarea unei piese fara discontinuitate (a)
si a uneia cu discontinuitate (b)

Campul magnetic de dispersie este neomogen si are energie mare.
Tendinta campului de a – si micsora energia pana la o valoare minima posibila este
satisfacuta prin atragerea unor particule feromagnetice depuse sub forma de pulbere pe suprafata
piesei controlate; se formeaza astfel aglomerari de pulbere pe suprafata piese i, marcand prezenta
defectelor.
Marimea campului magnetic de scapari depinde in mod direct de orientarea discontinuitatii in
raport cu liniile de forta ale campului magnetizant si de adancimea la care se gaseste
discontinutatea.

camp magnetic de scapari

1 2 3 4
1 – discontinuitate de suprafata, orientata perpendicular pe liniile de camp;
2 – discontinuitate in apropierea suprafetei, orientata perpendicular pe liniile de camp;
3 – discontinuitate de profunzime, orientata inclinat fata de liniile de camp;
4 – discontinuitate in apropierea suprafetei , orientata paralel cu liniile de camp.
Fi g. 2. Perturbarea liniilor de camp de catre discontinutati
Dupa cum se vede in figura 2 numai discontinuitatile 1 si 2 pot fi detectate prin examinarea cu
pulberi magnetice.
2. Materiale utilizate la examinarea cu pulberi magnetice
Pulbere magnetica – vezi pct. 1
Pulbere magnetica fluorescenta – pulbere magnetica ale carei granule sunt acoperite cu o
pelicula fluorescenta. Contrastul fata de fond se obtine prin diferenta de stralucire la iluminarea
cu radiatii ultraviolete (UV).
Pulbere magnetica colorata – pulbere magnetica ale carei granule sunt colorate prin depunere de
pelicule sau prin atacare chimica. Contrastul fata de fond se obtine prin diferenta de culoare.

Suspensie magnetica – suspensie de pulbere magnetica intr – un mediu de dispersie (aer, apa,
p etrol, ulei). Sinonim: lichid magnetic, daca mediul este lichid.
Observatie : In functie de modul de utilizare a pulberii magnetice, metodele de control pot fi:
– metode uscate, cand pulberea este folosita in suspensie cu aer;
– metode umede, cand pulberea este folosita sub forma de lichid magnetic.
Clasificarea standardizata a componentelor suspensiei magnetice este prezentata in tabelul 1.

Tabelul 1
Pulbere Fluid purtator
Denumire Simbol Denumire Simbol
Fluorescenta A Aer 1
Hidrocarburi lichide 2
Colorata B Apa 3
Alte fluide 4

3. Tehnologia controlului cu pulberi magnetice

Pentru controlul cu pulberi magnetice a unui obiect (piesa, semifabricat) sunt necesare
urmatoarele operatii:

1 0 Curatirea suprafetelor controlate
• Zonele care se vor examina se curata mecanic indepartandu – se murdaria, spanul, rugina,
arsura, produsele de coroziune. Substantele grase se indeparteaza prin degresare, mai ales
arunci cand se vor utiliza suspensii magnetice pe baz apa.
• Curatirea se aplica zonei d e examinat si unei zone adiace nte pe o distanta de minimum
25 mm.
• Prelucrarea mecanica este admisa cu conditia ca ea sa nu genereze o rugozitate a suprafetei,
Ra • 12,5 • m
2 0 Magnetizarea
Modul in care se realizeaza magnetizarea pie sei este esential pentru reusita controlului cu pulberi
magnetice.
Regula de aur, in cazul de fata, este urmatoarea: magnetizarea trebuie astfel realizata
incat liniile de forta ale campului magnetic sa cada perpendicular pe discontinuitatile
cautate .

Sens ibilitatea de detectie scade apreciabil daca orientarea discontinuitatilor este deviata
cu mai mult de 45 0 fata de directia optima.
Luand in considerare directia liniilor de camp , in raport cu axa de simetrie a piesei
magnetizate, campul magnetic poate fi longitudinal sau transversal.
Vor exista deci:
– magnetizare longitudinala, cand directia campului magnetic este paralela cu
axa longitudinala a piesei (fig.3,a);
– magnetizare transversala, cand directia campului magnetic este
perpendiculara pe axa longitudinala a piesei;
– magnetizare circulara (fig.3,b), cand liniile de camp urmaresc conturul
periferic al obiectului controlat; ea poate fi considerata o varianta
a magnetizarii transversale.
Fig. 3.
Tipuri de magnetizare
Pentru a fi siguri ca toate discontinuitatile piesei vor fi detectate se poate proceda astfel:
– se combina metodele de magnetizare, obtinandu – se magnetizarea mixta ;
– se schimba directia liniilor de camp magnetic prin schimbarea pozitiei
dispozitivului de magnetizare;
– se magnetizeaza suplimentar portiunile deficitare, prin una din met odele
posibile.
Exista o mare varietate de metode de magnetizare, care folosesc aproape in exclusivitate
curentul electric pentru producerea campului magnetic (v.anexa 1). Luand in consideratie modul
de producere a campului magnetic in piesa controlata, ma gnetizarea se poate realiza:
– prin introducerea piesei intr – un camp magnetic;
– prin trecerea curentului electric prin piesa.

Intrucat, aproape in exc lusivitate, curentul electric este folosit la producerea campului
magnetic, felul si marimea curentului devin deosebit de importante pentru controlul magnetic.
Cateva considerente:
• Intensitatea curentului electric trebuie sa fie suficient de mare p entru ca
inductia magnetica (B) din piesa magnetizata (in vecinatatea suprafetei), indiferent de
metoda de magnetizare utilizata, sa fie de minimum 0,72 T.
• Curentul electric folosit la alimentarea dispozitivelor de magnetizare poate fi:
continuu, alternativ sau pulsant.
Curentul continuu – asigura o mai buna sensibilitate de detectare a discontinutatilor
in profunzime (de circa 7 – 8 ori mai buna decat la curentul alternativ), dar prezinta
inconveniente legate de obtinerea lui.
Curentul alternativ – asigura o buna sensibilitate de detectare a discontinuitatilor fine
de suprafata (din cauza vibrarii granulelor pulberii), se obtine usor, dar are o mica
sensibilitate de detectare in profunzime (din cauza efectului pelicular).
Curentul pulsant – intrunes te avantajele metodelor precedente dar se obtine destul de
dificil.
• Dispozitivele de magnetizare moderne permit masurarea intensitatii curentului electric
folosit la crearea campului magnetic. Valorile intensitatii minime a curentului pentru
fiecar e metoda de magnetizare sunt indicate in standardul STAS 8539 – 85 pct.3.1.
3 0 Aplicarea pulberii magnetice
La metodele uscate (v. pct. 2) pulberea se poate aplica pe suprafata piesei examinate sub
forma de suspensie A1 sau B1 (tabelul 1), prin pulverizare sau prin sitare. Pentru suprafetele
rugoase se poate folosi un recipient din plastic cu pereti subtiri (doza magnetica).
La metodele umede , suspensiile de tip A2, A3, A4, B2, B3 si B4, se aplica prin turnare,
pulverizare, pensulare, stropire sau imersie.
Pentru amplificarea contrastului se admite indepartarea excesului de penetrant prin
agitarea pesei, suflarea cu un jet de aer (max. 2 bar) sau asezarea ei intr – o pozitie favorabila
scurgerii excesului de suspensie.
Derularea si aplicarea pulberii – conduce la doua tipuri de metode de control.
– Metoda in camp aplicat, la care aplicarea suspensiei magnetice si observarea indicatiilor
se fac in timpul magnetizarii (fig. 4,a).

– Metoda in camp remanent, la care aplicarea suspensiei magnetice si observarea indicatiilor
se fac ulterior magnetizarii (fig.4,b).

Fig. 4. Derularea in timp a etapelor de magnetizare si depunere a pulberii
4 0 Examinarea suprafetei
Definitii

Indicatie – orice aglomerare evidenta de pulbere magnetica
Indicatie relevanta – indicatie care poate fi asociata cu existenta unei discontinui tati.
Marimea indicatiei nu reprezinta marimea reala a discontinuitatii.
Indicatia nu ofera nici o informatie asupra adancimii discontinuitatii.
Indicatie nerelevanta – indicatie provocata de o alta cauza decat existenta unei discontinuitati.
De obicei se datoreaza unei tehnici de magnetizare incorecte sau configuratiei geometrice a
piesei.
Indicatie neconcludenta – indicatie pe baza careia nu se poate stabili existenta unei
discontinuitati sau nu se poate determina natura acesteia.
Indicatie difuza – indic atie fara contururi clare. Se datoreaza in general unei
discontinuitati aflate in vecinatatea suprafetei materialului controlat.
Depozit de pulbere – acumulare excesiva de pulbere magnetica pe o portiune a suprafetei
controlate, datorita unei magnetizari excesive a materialului.

Examinare
Examinarea suprafetei se executa dupa fiecare magnetizare.

– Suprafetele controlate cu suspensie de tipul A1….A4 se examineaza in
incinte intunecate sau slab iluminate, folosind lumina ultravioleta.
– Suprafetele controlate cu suspensie de tipul B1….B3 se examineaza in
lumina naturala sau atificiala, iluminarea minima pe suprafata fiind de 500 lx
(bec cu incandescenta de 100 W situat la o distanta de 0,2 m sau tub
fluorescent de 80 W la distanta de 1 m de suprafata examinata).
– Indiferent de felul radiatiilor utilizate (lumina alba sau ultravioleta) sursa de
lumina se indreapta spre suprafata examinata si se ecraneaza spre
observator. Unghiul dintre normala la suprafata si directia de examinare n u va
depasi 30 0 .

5 0 Interpretarea
Prezenta unei aglomerari de pulbere intr – o zona a piesei (indicatie) indica posibilitatea existentei
unei discontinuitati.
Interpretarea indicatiilor se va face dupa configuratia lor, amplasarea pe piesa, tehnol ogia
folosita la obtinerea piesei si conditiile in care a fost exploatata (daca e cazul).
Discontinuitatile plane (fisuri, suprapuneri, stratificari, nepatrunderi etc) dau indicatii cu
aspect de linii continue, intrerupte sau punctate.
Dis continuitatile spatiale (incluziuni, sufluri etc) dau indicatii circulare sau ovale.
Modificarile de sectiune, suprafetele de separatie intre materiale cu proprietati magnetice
diferite, magnetizarile prea intens, precum si cantitatile prea mari de pulbere pot provoca
indicatii nerelevante.
Indicatiile neconcludente, datorate in mod obisnuit modului de lucru necorespunzator si
pregatirii incorecte a suprafetei, impun repetarea controlului.
Luarea deciziei A/R presupune referirea la prev ederile unui standard sau ale unei norme.
De exemplu, daca se aplica prevederile prescriptiilor ISCIR – CR 6 – se procedeaza
astfel:
Se impart indicatiile in:
– liniare , la care lungimea este mai mare decat triplul latimii maxime;

– rotunjite – circulare sau eliptice – la care lungimea este mai mica decat triplul latimii
maxime.
Nu sunt admise:
– discontinuitatile ale caror indicatii sunt liniare;
– discontinuitatile ale caror indicatii sunt rotunjite, daca dimen siunea maxima a indicatiei
este mai mare de 4 mm.
Se admit cel mult trei discontinutati cu indicatii rotunjite cu dimensiunea maxima de 4 mm,
situate in linie, cu conditia ca distanta dintre marginile indicatiilor sa fie de cel putin 1,5 mm

Observatie : pentru sporirea cantitatii de informatii privind discontinuitatile si natura lor,
controlul se completeaza cu o examinare optico – vizuala a portiunii defecte!

6 0 Demagnetizarea
Exista numeroase situatii in care magnetismul remanent aparut in urma contro lului magnetic
dauneaza bunei functionari a pieselor in exploatare sau la prelucrarea ei in continuare (sudare cu
arc electric, vopsire in camp electrostatic, montaj etc.).
Din acest motiv, la sfarsitul controlului magnetic, trebuie inclusa o operatie de d emagnetizare
a pieselor controlate.
Scopul demagnetizarii consta in readucerea starii magnetice a materialului la punctul zero al
buclei de histerezis, adica aducerea la valoarea zero a inductiei B si a intensitatii campului
magnetic H (fig. 5).

Fig. Demagnetizarea prin schimbarea polilor
si reducerea concomitenta a campului magnetic

Practic, acest deziderat se poate realiza aplicand una din urmatoarele scheme de
demagnetizare:
a. trecerea piesei printr – o bobina de curent alternativ si indepartarea ei axiala, lent,
pana la circa 1,5 m.
b. introducerea piesei intr – o bobina de curent alt ernativ si reducerea treptata a
curentului la valoarea zero.
c. trecerea prin piesa a unui curent alternativ a carui intensitate se reduce treptat la
zero.
d. amplasarea pe suprafata a unui jug magnetic alimentat cu curent alternativ si
indepartarea sa – f ara a intrerupe curentul – perpendicular pe suprafata, pana la o
distanta de circa 0,45 m.
Verificarea demagnetizarii, in lipsa unui aparat special de masurare a campului magnetic
tangential, se poate face cu un ac magnetic suspendat deasupra piesei urmari nd rotirea acestuia
(testul busolei) sau, calitativ, folosind agrafe din otel feritic nemagnetizat, suspendate de un fir
(testul lantisorului).

7 0 Curatirea finala
Urmele de suspensie magnetica se indeparteaza prin stergere cu ajutorul unei panze curate. Se
poate folosi si un tampon textil imbibat intr – un solvent adecvat pentru indepartarea lichidului
purtator.

Fig.8. Defecte artificiale
Discontinuitatea (defect plan orientat perpendicular pe axa piesei si pe liniile campului
magnetic) produce o indicvatie de defect liniara, pe intreaga circumferinta a piesei.
Prezenta indicatiei demonstreaza capacitatea sistemului de control de a detecta acest tip de
defect si ne obisnuieste cu aspectul indicatiei de defect (linie continua sau intrerupta pe
circomfernita piesei, in zona de imbinare).
Experimentul 3 : Magnetizarea cu jug magnetic
Scop : insusirea modului de utilizare a jugului magnetic pentru magnetizarea unei piese in
vederea examinarii cu pulberi magnetice.
Jug magnetic – piesa in forma de U, care conduce liniile de camp ale unui electromagnet sau
magnet permanent si care serveste la magnetizarea obiectului de controlat, (fig. 9).

Bobina

Jug magnetic

Fig. 9. Jug magnetic (EM)
Desfasurare :
 Se verifica daca jugul magnetic indeplineste conditia impusa de standard: ridicarea numai
cu ajutorul fortei magnetice a unei piese din material feritic avand o masa de 18 kg,
pentru alimentarea in curent continuu, respectiv 4,5 kg pentru al imentarea in curent
alternativ.
 Jugul magnetic se amplaseaza pe suprafata controlata astfel incat liniile de forta ale
campului magnetic, intre cei doi poli, sa traverseze perpendicular discontinuitatile
presupuse a exista in pesa controlata. Orientarea liniilor de camp se poate evidentia cu
ajutorul indicatorul de flux, magnetic.
 Pentru acoperirea unei suprafete mari este necesar ca electromagnetul sa fie amplasat
succesiv pe portiuni alaturate (1,2,3.7 in figura 10), astfel in cat intreaga suprafata sa fie
controlata. Suprafata activa a electromagnetului se apreciaza pe baza distantei d dintre
polii jugului.

Fig. 10. Amplasarea succesiva a jugului electromagnetic
Magnetizarea cu electrozi de contact
Scop : insusirea modului de utilizare a electrozilor de contact magnetizarea unei piese in vederea
controlului cu pulberi magnet ice.
Notiuni teoretice :
Metode de magnetizare (v. pct. 3).
Electrozi mobili de contact – electrozi usor manevrabili, din cupru sau aluminiu, legati prin
cabluri la sursa de curent, folositi pentru introducerea curentului electric in piesa examinata, in
ved erea magnetizarii acesteia (fig. 11).

Desfasurare :
 Se calculeaza distanta dintre electrozi d folosind relatia: I = 4,7 x d [A]
in care I este intensitatea curentului debitat de sursa (in laborator se foloseste o sursa
de curent alternativ ZS 500 care furnizeaza un curent de 500 A).
 Se apreciaza zona de examinare ca are forma unei elipse cu semiaxa mare egala cu
distanta dintre electroz i si cu semiaxa mica egala cu jumatatea acestei distante (v. fig. 9
din exp. 3).
 Pentru examinarea unei suprafete intinse se va respecta asezarea electrozilor conform
aceleiasi figuri, iar directia de asezare a electrozilor se va roti cu 90 0 la a doua ex aminare.
 Pentru detectarea discontinuitatilor longitudinale ale cusaturilor sudate, electrozii se vor
amplasa de o parte de alta a cusaturii, astfel incat directia curentului de magnetizare sa
formeze un unghi de 20 – 30 0 cu axa sudurii. Examinarea in lung ul imbinarii se face pe
zone suprapuse pe o distanta de 40 – 50 mm, cu scopul punerii in evidenta a defectelor
din preajma electrozilor (fig. 12, a si b).

 Pentru detectarea defectelor transversale, curentul de magnetizare trebuie sa faca un
unghi de 90 – 120 0 in raport cu axa cusaturii sudate, iar distanta dintre electrozi, pentru
doua zone vecine, sa nu depaseasca 100 mm (fig. 12,c).

Fig. 12. Magnetizarea cusaturilor sudate cu electrozi de contact

Anexa 1
Metode de magnetizare
Metoda Dispozitiv Principiu Simbol
Magnetizare cu flux
magnetic prin piesa
(magnetizare polara) Magnet permanent
MP
Electromagnet
EM
Magnetizare cu conductori
parcursi
de curent Bobina rigida
BR
Conductor rigid
CR
Cablu flexibil central
FC
Cablu flexibil multiplu
(bobina)
FB
Cablu flexibil adiacent
FA
Magnetizare cu flux
de curent prin piesa Dispozitive de contact
DC
Electrozi
CE

Montaj inductiv
MI

Anexa 2
Exemple de aplicare practica a metodelor de magnetizare
Tipul piesei Discontinuitatile
depistate Schema magnetizarii Simbolul
metodei
Arbore Fisuri longitudinale pe
portiunile cilindrica si
conica
DC
Arbore Fisuri transversale
sau oblice

BR
Arbore Fisuri transversale
sau oblice
EM

Arbore Fisuri orientate oricum
BR
Arbore Fisuri orientate oricum
EM+DC
Arbore Fisuri transversale
pornind de la gaurile de
ungere
BR
Paleta de
turbina Fisuri transversale
EM
Cilindrica
(arbore,disc,
gros) Fisuri radiale pe
suprafetele frontale
CE
Disc Fisuri radiale
DC
Tubulara Fisuri transversale pe
suprafata interioara
BR

Cu gauri Fisuri longitudinale pe
suprafata interioara a
gaurilor
CR
Inel Fisuri orientate oricum,
pe toate fetele inelului
EM+DC
Arcuri
elicoidale Fisuri longitudinale
si transversale pe
suprafata spirelor
CR
Biela inchisa Fisuri longitudinale pe
suprafetele exterioare
DC
Biela cu capac Fisuri longitudinale pe
suprafetele exterioare
DC
Notatii:
P – piesa;
I – curentul electric de magnetizare;
C – placi de curent
Sussa : Creaza profesional