În prima parte a lucrării am abordat în teorie subiectul ariilor protejate și am prezentat câteva arii protejate importante de pe teritoriul globului. [306770]

[anonimizat]. Lumea a [anonimizat], în scopuri financiare.

Dezvoltarea accelerată a turismului, precum și extinderea posibilităților oamenilor de a călători și explora, a [anonimizat]-a [anonimizat] s-ar putea să aibă de suferit de pe urma turismului. [anonimizat], între care există o relație direct proproțională.

Totuși, din ce în ce mai multe organizații guvernamentale iau în calcul premisa conform căreia nu există dezvoltare pe termen lung fără resurse naturale. Existența unei activități de turism de calitate se bazează pe calitatea mediului înconjurător. [anonimizat], materia primă o reprezintă natura. [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], cât mai aproape de natura care are proprietatea de a oferi liniște. Astăzi, putem afirma că atunci când se vorbește despre turism se folosește sintagma “turism durabil”. Dezvoltarea durabilă este un concept folosit deja în multe sectoare de activitate și principiile acesteia se întind pe mai multe medii: [anonimizat]-cultural și ecologic. [anonimizat].

Foarte multe zone ale lumii au fost declarate “arii protejate”, tocmai pentru a fi ferite de nepăsarea omului. [anonimizat]-lea, preocuparea pentru ariile protejate a [anonimizat], iubitorilor de natură. Schimbările din mediul înconjurător au adus în discuție necesitatea implementării unor legi și politici pentru protejarea și conservarea naturii.

[anonimizat] 2017. Este vorba despre deschiderea unui hotel în satul Crișan din Rezervația Biosferei Delta Dunării, a cărui activitate de management va fi realizată de către mine. [anonimizat], am un rol activ în modul de amenajare a hotelului, [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat]. Interesul care se acordă activităților de conservare și protejare a mediului este mai profund și mai cuprinzător ca niciodată deoarece include și principiile dezvoltării durabile și anume: satisfacerea tuturor laturilor societății contemporane (socio-culturală, economică, politică) în paralel cu conservarea naturii.

Un alt imbold al începerii lucrării de față a [anonimizat] și până acum. Apropierea din ce în ce mai evidentă a omului de natură a ridicat incertitudini cu privire la siguranța celei din urmă. În acest sens, această lucrare își propune să găsească o cale de mijloc pentru satisfacerea nevoilor de recreere a populației într-un mod care să nu accelereze degradarea mediului.

Ariile protejate constituie un nivel de atractivitate foarte ridicat în rândul turiștilor pentru unicitatea resurselor, originalitate sau efectiv pentru frumusețea peisagistică și/sau culturală de care se bucură. Tocmai de aceea, amenajările turistice în ariile protejate trebuie supuse unor reglementări. Mai mult, comportamentul vizitatorilor trebuie monitorizat, iar vizitele și explorarea spațiilor trebuie făcute în mod organizat, astfel încât resursele naturale să nu fie puse în pericol. Același lucru îngrijorător se întâmpla și în Delta Dunării, subiect pe care îl vom aborda în aceasta lucrare.

În prima parte a lucrării am abordat în teorie subiectul ariilor protejate și am prezentat câteva arii protejate importante de pe teritoriul globului.

În ultima parte a lucrării am abordat subiectul Deltei Dunării deoarece o considerăm una dintre cele mai atractive zone ale lumii din punct de vedere al bogăției de specii de plante și animale, habitate naturale, peisaje specifice. Delta Dunării este foarte atractivă și din punct de vedere al arhitecturii specifice și obiceiurilor din zonă. Pentru România, aceasta reprezintă locul cu cel mai mare potențial ecoturistic international neexploatat.

Această lucrare este menită să întărească ideea conform căreia se poate și trebuie să existe o îmbinare armonioasă între conservarea resurselor naturale și activitățile antropice, o “colaborare” de succes, care nu poate decât să aducă beneficii ambelor părți. Elementele naturale dau de cele mai multe ori atractivitate unei zone, iar fără acestea turismului nu ar mai putea exista. Este important de văzut faptul că această relație de interdependență dintre turism si natură trebuie valorificată prin protejarea mediului.

Capitolul 1

Ariile protejate- delimitări conceptuale

Ariile protejate au ca principal scop protejarea și conservarea mediului. Înainte de a intra în teoria ariilor protejate, este nevoie să menționăm părerea Erikăi Stanciu și Florentinei Florescu care pun accentul pe înțelegerea diferenței dintre “protejare” și “conservare”. Această precizare de început este necesară pentru a elimina concepțiile greșite cu privire la acești termini care pot să transmită ideea de “restricții” într-un sens nedorit. Astfel, conform autoarelor mai sus menționate, “protecția naturii implică într-adevăr, în termeni tehnici, în primul rând acțiuni de păstrare a speciilor și ecosistemelor într-o stare cât mai naturală, protejarea lor de efectele acțiunii umane, ceea ce duce de cele mai multe ori la restricții în ceea ce privește activitățile umane.” Pe de altă parte, conservarea naturii are o abordare mai complexă: “poate însemna menținerea în stare cât mai naturală a speciilor și habitatelor rare fără să se intervină în procesele naturale, dar permite și intervenții active pentru menținerea valorilor naturale sau chiar impune managementul activ al resurselor naturale (…) “.

Efectele nedorite asupra mediului pe care activitățile umane le-au lăsat în urmă au fost observate treptat de către asociații și organizații de protecție a mediului care au făcut tot posibilul pentru a le contracara. Acest lucru a fost și este posibil prin adoptarea unor măsuri legislative a căror aplicare ar putea diminua efectele nedorite ale activității antropice și ar ajuta la protejarea mediului. În lucrarea „Economia turismului” a lui Oscar Snak, Petre Baron și Nicolae Neacșu sunt evidențiate câteva aspecte ale degradării mediului prin turism: „Circulația necontrolată a turiștilor efectuată la obiectivele turistice naturale sau antorpice provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au consacrat ca atracții turistice, dar care asigură valoare intrinsecă, uneori având caracter unicat”.

Conform lui Nicolae Ciangă și Ștefan Dezsi, există patru tipuri de mijloace specifice menite să asigure conservarea asociațiilor biotice, și anume:

Crearea ariilor protejate

Managementul zonelor protejate

Implementarea unor măsuri de conservare și în afara ariilor protejate

Restaurarea/ refacerea zonelor degradate

Așadar, pentru a putea trece mai departe este nevoie să definim ariile protejate. Definiția ariilor protejate universal acceptată este dată de IUCN (The world convervation union): „aria protejată este un spațiu geografic bine delimitat, recunoscut, desemnat și administrat în baza unor acte legale sau prin alte mijloace eficiente, cu scopul de a se realiza pe termen lung conservarea naturii împreună cu serviciile de mediu și valorile culturale asociate (Definiție IUCN 2008)”.

În cadrul subiectului, se vorbește și despre rețelele de arii protejate. Aceste rețele sunt formate din ariile protejate și din „coridoarele” care le leagă. Conform definiției găsită în lucrarea „Ariile protejate din România. Noțiuni introductive” preluată din legislația românescă, „coridoarele ecologice sunt zone naturale sau amenajate care asigură cerințele de deplasare, reproducere și refugiu pentru speciile sălbatice terestre si acvatice și în care se aplică măsuri de protecție și conservare”. Din păcate, în realitate, aceste coridoare ecologice există doar în teorie, fără a fi delimitate sau protejate.

Clasificarea ariilor protejate

Pentru a fi incluse în anumite categorii, IUCN a stabilit o serie de elemente și criterii clare. Astfel, a dezvoltat un sistem de clasificare a ariilor protejate, grupate pe categorii:

Categoria I: Rezervații științifice/ rezervații naturale integrate și zone sălbatice: acestea au rolul de a proteja speciile animale și vegetale și procesele naturale. Au o importanță științifică, educativă și au un rol semnificativ în monitoringul mediului. Accesul sau intervenția antropică este strict interzisă în aceste areale, procesele fiind lăsate să evolueze în mod natural. Aceste procese le includ și pe cele care ar putea afecta sistemul ecologic, cum ar fi incendii naturale, cutremure, epidemii, infestările prin insecte, furtuni. Ca și exemple, pot fi date următoarele areale: Rezervația Științifică Gemenele, Roșca-Buhaiova, Peștera Cloșani, Acvariul litoral marin Vama-Veche- 2 Mai.

Categoria II: Parcuri naționale: aceste zone sunt destinate peisajelor naturale, puțin sau chiar deloc modificate de acțiunea antropică. Au rolul de a oferi protecție unuia sau mai multor ecosisteme. Scopul acestor parcuri naționale este științific, educativ sau recreațional. Chiar dacă accesul turiștilor este permis, exploatarea resurselor naturale în scopuri comerciale este interzisă. Conform aceleași surse menționate mai sus, se impun niște norme pentru zonarea unui parc național, și anume:

Zonă de natură sălbatică, fără alte elemente;

Zonă de natură sălbatică, dar și cu un spațiu natural;

Oricare din cele două sau amândouă împreună cu o zonă turistică amenajată;

Oricare din cele două sau amândouă împreună cu una sau mai multe zone clasificate din punct de vedere antropologic, arheologic sau istoric.

Categoria III: Monumente ale naturii/ elemente naturale marcante: areale protejate în care se găsește unul sau mai multe elemente naturale sau culturale. Acestea au ca și caracteristici esențiale unicitatea, raritatea, reprezentativitatea, calitatea estetică sau semnificația culturală. În România se găsesc 123 astfel de monumente, printre care enumerăm: Râpa Roșie, Detunata Goală, Lacul Albastru, lacul fosilifer Aliman, Muntele de sare de la Praid, Rezervația fosiliera Chiuzbaia, Peșterile Topolnița, Gura Dobrogei, Polovragi, Grădina Zmeilor, Piatra Teiului.

Categoria IV: Rezervații de conservare a naturii/ rezervații naturale divizate/ arii de gestionare a habitatelor și speciilor (sanctuare de faună): intervenția antropică este prezentă în aceste zone terestre și/sau acvatice pentru a proteja, a menține sau a crea habitatele unor specii de animale sau plante. În această categorie putem da ca exemple următoarele: Codrul Secular Slătioara, Tinovul Poiana Stampei, Fânațele Clujului- Copârșaie, Lacul Sf. Ana, Poiana cu narcise de la Negrileasa, Cheile Întregalde, Dealul cu melci, Scărița- Belioara, Pădurea Vorona, Cheile Turzii.

Categoria V: Peisaje terestre sau marine protejate: în această categorie intra zone terestre și/ sau marine care datorită interacțiunii omului cu natura au dat naștere unor peisaje cu valori particulare. Pot fi peisaje cu o atractie estetică, ecologică sau culturală. Aceste zone au oportunități serioase de valorificare a turismului.

Categoria VI: Rezervații de resurse naturale: acestea sunt arii destul de largi ca și suprafață, sunt nepopulate sau slab populate, dar cu resurse considerabile din punct de vedere turistic. Acestea trebuie monitorizate și controlate în permanență, dar și asigurat accesului limitat.

Categoria VII: Rezervații antropologice/ Regiuni biologice naturale: se caracterizează prin lipsa tehnologiei moderne, modul de viață al localnicilor fiind neschimbat, tradițional, aceste teritorii nefiind modificate. În aceste areale este importantă conservarea tradiției, creându-se astfel o destinație turistică culturală.

Categoria VIII: Regiuni naturale amenajate în scopul utilizării multiple/ zone de gestiune a resurselor naturale: au ca și scop valorificarea resurselor naturale, atât în mod tradițional, cât și modern. În aceste zone se pot organiza evenimente turistice în aer liber, organizate. Este vorba despre păduri, pășuni, rețele hidrografice etc.

Categoria IX: Rezervații ale biosferei: în această categorie intra și Delta Dunării. Sunt zone care au ca și scop conservarea și protecția ecosistemelor specifice, dar și exploatarea durabilă a resurselor.

Categoria X: Bunuri (naturale) ale patrimoniului mondial: sunt formate din monumente naturele fizice și/ sau biologice cu o valoarea extraordinară dintr-un anumit punct de vedere (științific, estetic, educativ sau pentru conservarea biodiversității).

Dintre aceste categorii, primele cinci au un statut de arii protejate tipice, fiind însărcinate cu protejarea și conservarea biodiversității. Cât despre celălalte categorii, acestea nu îndeplinesc strict rolul de protejare, deși este unul dintre obiectivele secundare ale managementului acestora.

În tabelul de mai jos (Tabelul nr. 1.1) sunt prezentate obiectivele de management în arii protejate, fiind notate în ordinea importanței astfel: 1-cel mai important; 3-cel mai puțin important. Putem observa că ariile protejate nu au în mod cert ca prim obiectiv protejarea și conservarea naturii. Ariile protejate din categoriile II și III, adică parcurile naționale și monumente ale naturii, au ca principal scop turismul și recreerea.

Au existat nenumrărate voci care au susținut incopatibilitatea dintre turism și protecția mediului. Garrod și Fyall chiar au făcut o comparație între turism și industria grea. Această idee vine din faptul că industria turistică exploatează resursele unei zone și le vinde turiștilor, la fel cum se întâmplă și în industria extractivă sau petrochimică. Or, știm foarte bine că există o criză de materii prime pentru industria grea. Alții au considerat turismul „un nou tip de zahar” sau „plantația plăcerii”

Tabelul nr. 1.1: Obiectivele de management în ariile protejate clasificate de IUCN

a= obiectiv principal; b= obiectiv secundar; c= obiectiv potențial realizabil, d= obiectiv irealizabil

Sursa: IUCN (1992), preluat din Nicolae Ciangă, Ștefan Dezsi, Amenajare turistică, Editura „Presa Universitară Clujeană, 2007, pg. 168

Totuși, în cazul organizării unui turism controlat, bazându-se pe principiile turismului durabil, se pot contracara efectele negative pe care, să spunem, le-ar fi generat industria turistică până în prezent. Așadar, cu ajutorul unor amenajări conform standardelor și cu ajutorul unor măsuri legale aplicabile și aplicate, putem spune că turismul și protecția mediului pot fi două activități care s-ar îmbina armonios. Este cazul și celui mai mare parc național din lume, Yellowstone, despre care vom vorbi într-un capitol viitor.

Susa foto: www.planetware.com/tourist-attractions-/wyoming-yellowstone-national-park-us-wy-yellow.htm

S-au evidențiat două condiții pe care ambele activități, atât organizarea ariilor protejate, cât și activitatea de turism trebuie să le respecte pentru a se desfășura împreună în mod optim:

Rezervațiile naturale și parcurile naționale să fie organizate în temeiul unor criterii funcțional- științifice, astfel încât protejarea unor spații largi să fie asigurată;

Activitățile turistice să îmbrace forme specifice, iar accesul turistului să fie restricționat unde este cazul. În acest sens, ecoturismul este forma cea mai avantajoasă care poate fi practicată.

Managementul ariilor protejate

Partea cea mai dificilă după crearea și stabilirea bazei legale pentru ariile protejate o reprezintă managementul acesor zone. Prin „managementul ariilor protejate” se înțelege totalitatea acțiunilor care țin de planificare, de relații cu populația locală, cu autoritățile locale și naționale, asigurarea serviciilor de calitate pentru turiști, monitorizarea permanentă, pregătirea și perfecționarea personalului și alte activități strict manageriale. În mod teoretic, un management eficient depinde foarte mult de cadrul legislativ și de existența instituțiilor abilitate în domeniu care să vină în sprijinul agenților de turism pentru încurajarea unei atitudini pozitive a turiștilor față de mediu. Acest lucru este considerat, cel puțin în România, cel mai dificil aspect.

Un management eficient al ariilor protejate ține și de „gradul de utilizare și valorificare antropică a resurselor naturale din perimetrul în cauză.” Omul a conviețuit cu natura vreme de mii de ani, fiind o parte integrantă din aceasta. Neglijarea acestui aspect poate avea consecințe neplăcute, dificil de prevăzut. În cazul în care se constată că există o supraexploatare a resurselor poate conduce chiar spre excluderea comunităților umane din ariile protejate. O astfel de situație trebuie evitată, cei implicați în protecția mediului și agenții economici interesați de o zonă protejată fiind nevoiți să colaboreze și să ajungă la un consens.

Populația rezidentă din aria protejată joacă un rol extrem de important în eficiența managementului. Aceasta trebuie să conștientizeze importanța amenajării ariei protejate în zona lor de rezidență și mai ales să susțină obiectivele acestui demers. Implicarea populației locale în organizarea unei arii protejate pornește, în primul rând, din informarea cât mai corectă asupra viitoarelor proiecte și asupra efectelor pe care le-ar putea avea dacă nu s-ar aplica măsurile necesare.

În al doilea rând, populația din zonă poate fi încurajată să participe activ la demersurile necesare în vederea creării unei arii protejate prin angajare la diferitele instituții formate, prin încurajarea începerii unor activități proprii de dezvoltare care le poate aduce venituri semnificative. Această ultimă variantă de a încuraja populația să participe la amenajarea ariilor protejate este mai mult decât bine- venită, întrucât în marea majoritate a ariilor protejate populația nu are prea multe surse de venit. De exemplu, în Delta Dunării, pescuitul este singura sursă de venit a unora. Faptul că industria turistică a pătruns în această zonă a însemnat o adevărată „scăpare” pentru cei de acolo. Pe lângă amenajarea locurilor de cazare în arii protejate și obținerea de venituri din închirierea acestora, populația mai poate desfășura activități precum: confecționarea de obiecte artizanale tradiționale, suveniruri comercializate în magazine din perimetrul ariei protejate, organizarea a diverse activități și evenimente cu specific tradițional zonei.

De asemenea, pentru ca industria turistică să aibă succes este nevoie specializarea personalului. Un personal care cunoaște zona, istoricul, atracțiile, posibilitățile de recreere, regulile care trebuie respectate în zona care se vizitează, este un personal care va reuși să răspundă rapid numeroaselor probleme ce pot apărea în funcționarea și organizarea unei arii protejate. În plus, activitatea de marketing este un punct- cheie în succesul activității turistice.

În cadrul amenajării turistice a ariilor protejate pot interveni o serie de probleme cu privire la gestionarea, exploatarea și conservarea resurselor existente. Astfel, majoritatea țărilor au recurs la individualizarea unei structuri ce înglobează trei zone diferite. Aceste zone au menirea de a segmenta întreaga arie protejată în amplasamente ale infrastructurii de acces, de circulație interioară și a bazei materiale turistice.

Cele trei zone dispuse după o schemă radiocentrică sunt:

Zona de protecție integrală pe termen lung: este vorba de zona științifică sau de natura sălbatică exclusivă, unde se găsește biodiversitate maximă. Acestă zonă din interiorul rezervației beneficiază de un statut de zonă strict protejată, fiind restricționate unele activități umane sau accesul turiștilor sau chiar accesul limitat la un anumit număr de persoane care desfășoară activități științifice;

Zona- tampon: are scopul de a suplimenta suprafața de protecție, dar cu un regim diferit de abordare. Este, de obicei, o suprafață destul de extinsă unde este permisă derularea unor activități turistice în limitele asigurării protecției elementelor naturale (peisaje, floră, faună);

Zona periferică („proparc”): este zona de acces liber și loisir unde sunt permise și chiar încurajate activitățile economice precum activitatea turistică. De obicei, această zonă acoperă suprafața cea mai extinsă și este supusă, în continuare, regimului de protecție. Are rolul de a „reanima și dezvolta economia zonelor rurale în declin, prin asociere cu avantajele economice decurgând din primirea turiștilor”. Spațiile de cazare sunt multiple în proparc și includ terenuri de camping, corturi, cabane, vile, hoteluri, iar zona de alimentație publică și agrement este, de asemenea, dezvoltată. Pe lângă acestea, trebuie asigurate insatalațiile sanitare și căi de acces spre vizitarea diferitelor obiective, toate acestea ținând cont de standardele de protecție a zonei.

În figura 1.1 sunt prezentate aceste trei zone distribuite în schema radiocentrică.

Figura 1.1: Modelul general al unei rezervații a biosferei

Sursa: Nicolae Ciangă, Ștefan Dezsi, Amenajare turistică, Editura „Presa Universitară Clujeană”, 2007, pg. 175, preluat din Primack, coord., 2002

Managementul efectiv al ariilor protejate ține cont de niște indicatori de suport pentru turism, printre care cel mai important este referitor la capacitatea ecologică. Acesta se referă la „stabilirea acelui nivel de dezvoltare a structurilor și activităților turistice fără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de degradare a componentelor acestuia.” Pe lângă componentele naturale care se iau în considerare (aer, apă, sol, floră, faună) este important și procesul de producție și refacere economică, mai cu seamă costurile acestuia să nu fie mari datorită degradării mediului.

Alți indicatori de suport sunt capacitatea fizică, capacitatea social- receptivă (cu referire la relația populație autohtonă- turiști), capacitatea economică, capacitatea psihologică.

Beneficiile asociate ariilor protejate

Este evident faptul că ariile protejate reprezintă un mod extraordinar de conservare a elementelor naturale, ecosistemelor, habitatelor. Acestea reprezintă „zone model” și pot demonstra că menținerea în bună funcționare a capitalului natural este un pas primordial în asigurarea serviciilor turistice de calitate și pe termen lung. Așadar, cel mai important beneficiu pe care îl asigură ariile protejate este faptul că este baza dezvoltării turismului durabil.

În al doilea rând, ariile protejate sunt „adevărate „laboratoare” în care acțiunile de protecție strictă (…) permit acumularea de cunoștințe valoroase fie cu privire la procesele naturale, fie pentru găsirea „formulelor” eficiente pentru asigurarea tranziției de la o dezvoltare economică centrată pe profit la un model de dezvoltare durabilă”. Tot în această temă, ariile protejate sunt considerate adevărate „săli de clasă în aer liber”, unde oamenii pot conștientiza importanța protejării mediului.

Sursa foto: www.himalayannature.org/index.php/page/2/

Un alt aspect foarte important de precizat este că prin practicarea turismului în ariile protejate se pot dezvolta noi și noi forme de turism și activități de petrecere a timpului liber. Ecoturismul este un dintre aceste forme și poate da naștere unor amenajări turistice specifice, unice, originale, de pe urma cărora pot apărea beneficii financiare considerabile. O idee este cazarea în aer liber, în locuri sălbatice, ecomoteluri, construite din materiale ușoare, reciclabile, bazate pe energie neconvențională și un design indigen. În cazul structurilor de alimentație se caută produsele bio, ecologice, cât mai naturale. Acest aspect poate da un nou suflu restaurantelor care pot să își conceapă meniuri bazate pe produse bio sau pot veni cu idei inovatoare cum ar fi cultivarea unei grădini proprii în curtea restaurantului de unde să fie luate fructele și legumele proaspete pentru gătit. Acest lucru însuși ar putea însemna un punct de atracție semnificativ pentru turiști.

Pentru a demonstra în cifre beneficiile economice pentru comunitățile locale datorită existenței ariilor protejate, în Europa s-au făcut mai multe studii.

Conform unui raport al unui workshop al Finnish Forest Research Institute, Maija Huhtala, în Finlanda banii cheltuiți de vizitatorii parcurilor naționale au adus încasări de 70,1 milioane euro/ an, iar cel mai mare parc național, Oulanka National Park și împrejurimile sale, au adus încasări de 14,2 milioane euro și au dat locuri de muncă pentru 183 de oameni. Un alt exemplu este regiunea Yorkshire din Marea Britanie. Totalul încasărilor estimat din banii cheltuiți de turiști în 2010 au fost de 502,8 milioane lire.

Pe baza tabelului nr. 1.2. se poate contura o idee mai sintetizată cu privire la valorile asociate ariilor protejate.

Tabelul nr. 1.2. Clasificarea valorilor ariilor protejate

Sursa: Tabel realizat de către autor pe baza informațiilor din Erika Stanciu, Florentina Florescu, Ariile protejate din România. Noțiuni introductive, Editura „Green Steps”, Brașov, 2009, pg. 41-42

Așadar, ariile protejate sunt o importantă sursă de venit a țărilor în care se află, pe lângă importanța majoră pe care o au pentru conservarea capitalului natural. Protejarea mediului aduce beneficiile pe termen lung, iar potențialul ariilor protejate nu a fost încă exploatat. Există numeroase idei de afaceri care se pot dezvolta pe baza resurselor din ariile protejate.

În concluzie, ariile protejate joacă un rol semnificativ în protejarea resurselor la nivel mondial. Resursele protejate pe termen lung înseamnă beneficii pe termen lung, atât economiei globale, cât și individului, fie că ne referim la sănătate sau la bunăstare. În acest capitol am încercat să evidențiem faptul că pe lângă posibilitatea salvării a numeroase specii de plante și animale, a unor peisaje spectaculoase, ariile protejate au un rol extraordinar în a satisface latura social-economică a societății. Pe de o parte, latura socială se referă la faptul că ariile protejate oferă posbilități de recreere și relaxare, petrecerea timpului în natură fiind un lux în zilele noastre. Latura economică este dată de posibilitățile pe care activitatea turistică le are în cadrul anumitor arii protejate.

Dezvoltarea unei relații om- natură se poate efectua în cadrul ariilor protejate, unde are loc sensibilizarea indivizilor cu privire la problemele de mediu. Faptul că omul nu a fost restricționat în totalitate să viziteze anumite locuri atractive de pe Pământ trebuie considerat un privilegiu și trebuie apreciat prin respectarea tutror standardelor impuse în cadrul ariilor protejate.

Sursa foto: https://populationgrowth.org/is-humanity-above-nature-or-part-of-nature

Capitolul 2

Modele de areale protejate la nivel mondial

Pe fondul importanței tot mai mari acordate problemei protecției mediului, au început să apară inițiative ale unor personalități de-a lungul istoriei. Deși această problemă pare destul de recentă, nefiind una fundamentală în raport cu efectele pozitive ale Revoluției Industiale în perioada anilor 1850-1950, unii oameni au încercat încă de dinaintea erei noastre să își pună semne de întrebare cu privire la siguranța unor specii de plante și animale. De exemplu, în anul 242 î. Hr. apare o lege a unui împărat indian, Asoka, care „stipula protecția peștilor, animalelor terestre și a pădurilor, în cadrul așa numitelor „Abhaya- rana”, teritorii care pot fi identificate integral actualelor rezervații.” Un alt exemplu este din provincia Thessalia unde exista o lege pentru protecția berzelor. Din însemnările lui Marco Polo, aflam că Kublai Khan interzice în secolul al XIII-lea vânătoarea unor specii de păsări și mamifere, și mai mult decât atât, le asigura și hrană și menținea unele suprafețe de pădure.

Așadar, observăm că încă din Antichitate au existat voci care au avut inițiative lăudabile. Totuși, fundamentarea științifică a apărut mult mai târziu și adevărata conștientizare a problemei a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, după ce Revoluția Industrială și-a lăsat amprenta asupra mediului. Conceptul de „parc național” apare în Statele Unite ale Americii pentru prima data în 1832 la inițiativa lui George Catlin, care îl definește „…ca și un parc magnific … un parc al națiunii, cu oameni și animale, în toată sălbăticia și prospețimea frumuseții lor naturale”.

În 1864 valea Yosemite din California a devenit rezervație a statului. În Europa, a apărut în 1856 un sanctuar pentru animale sălbatice în Italia, numit Grand Paradiso, urmând ca în 1861 Napoleo al III-lea să acorde pădurii Fontainbleau statutul de rezervație naturală. În Australia, 1879 este anul în care se înființează primul parc național.

2.1. Parcul Național Yellowstone

Parcul Național Yellowstone este primul din lume și s-a înființat în 1872 în Munții Stâncoși, în nord- vestul statului Wyoming. Mai apoi, în anul 1906, statului ariilor protejate a fost stipulat prin lege. S-a interzis exploatarea pădurilor, vânătoarea, mineritul, dar și activitățile comunităților indigene și locale. Putem spune despre aceasta că este o concepție clasică, cu reguli impuse de către stat. Totuși, spre sfârșitul secolului XX, apare concepția modernă despre ariile protejate care subliniază importanța recunoașterii lor și conservării valorilor culturale. Așadar, concepția clasică despre ariile protejate, cum că nu trebuie să se folosească în niciun fel resursele este înlocuită de abordări moderne, iar drepturile comunităților indigene și a celor locale încep să prindă contur.

Faptul că este primul parc național, a însemnat că a fost un model pentru guvernul american și nu numai și a creat un model pentru viitoarele parcuri ce aveau să se deschidă. Yellowstone este și unul dintre cele mai extinse parcuri continentale din SUA, având 899 139 ha. Totodata, parcul face parte din patrimoniul mondial- „World Heritage Site” din anul 1978, din anul 1976 fiind inclus în patrimoniul UNESCO pe lista rezervațiilor biosferei. În plus, parcul prezintă unul dintre cele mai extinse ecosisteme din lume. În centrul său se găsește lacul Yellowstone, situat la cea mai mare altitudine din emisfera vestică (2357m) și este cel mai mare lac din SUA.

Figura nr. 2.2. Harta ecosistemelor din Parcul Național Yellowstone

Sursa: https://www.nps.gov/yell/learn/nature/greateryellowstonemap.htm, accesat la data de 27.05.2016

Obiectivele turistice de care se bucură sunt numeroase, cu aproximativ 10 000 de locuri atractive de vizitat. Yellowstone este o regiune cu o activitate geotermală impresionantă, cea mai ridicată din SUA și a cincea în lume (după Siberia, China, Noua Zeelandă și Islanda), 3 000 de izvoare termale fiind prezente în acest parc. Explicația stă în situarea parcului într-o zonă vulcanică foarte activă în trecut. Atracția principală a parcului o reprezintă gheizerul Old Faithful, datorită activității sale neîntrerupte în cei 100 de ani de observație. O altă caracteristică pentru care gheizerul este foarte vizitat este faptul că aruncă o coloană de apă fierbinte (aproximativ 96 grade Celsius) la o înălțime care variază între 32 și 55m. De altfel, principalul motiv pentru organizarea și crearea acestui parc a fost protejarea ariilor geotermale.

Sursa foto: www.yellowstoneparknet.com/geothermal_features/old_faithful_geyser.php

Alte obiective turistice care conferă parcului unicitate și originalitate le reprezintă munții foarte înalți (cel mai înalt vârf de 3462m- Eagle Peak), câmpiile acoperite de lavă, pădurile pietrificate, numeroasele râuri și lacuri, cascadele și, nu în ultimul rând, Marele Canion al râului Yellowstone.

Caracteristicile geologice formează fundația unui ecosistem. La Yellowstone, există o îmbinare între procese vulcanice, hidrotermale și glaciale, iar distribuția florei și faunei dau valoare intrinsecă parcului.

Vegetația din parcul național Yellowstone include numeroase combinații de specii de plante specifice Munților Stâncoși, dar și plante de câmpii și depresiuni. În prezent, la Yellowstone se găsesc trei specii de plante endemice, unice în lume, alături de multe altele foarte rare. Vegetația a avut de suferit de pe urma incendiilor produse la Yellowstone. Conform site-ului oficial, incendiile sunt un factor cheie în modelarea ecologică a ecosistemelor. Unele plante au evoluat, adaptându-se incendiilor, și au supraviețuit, sau chiar s-au dezvoltat mai puternic după perioadele de incendii. În 2014, o suprafață de 2000 de mp a ars din cauza a cinci incedii, două dintre ele fiind considerate accidentale ca rezultat al activității antropice (foc de tabară, automobile, țigări). Din 1988 încoace, numărul incendiilor a crescut de la 1 la 78 în fiecare an. Cel mai mare incendiu a avut loc în anul 1988, o jumătate din suprafața acoperită cu păduri fiind distrusă. Un alt fact interesant despre aceste incendii este acela că aproximativ 25 dintre incendiile dintr-un an sunt provocate de fulgere. Totuși, deși ne-am putea îngrijora, 92% din incendii nu acoperă o zonă mai mare de 40 de hectare, iar aceste incendii au modelat natural peisajele pe parcursul a 14 000 ani.

Sistemul de management al Parcului Național Yellowstone în ceea ce privește icendiile se bazeză pe două principii. Primul se referă la siguranța pompierilor și a vizitatorilor, iar al doilea vizează permiterea într-o măsură cât mai mare a focului să își joace rolul ecologic în parc prin tactici și strategii. Pentru a realiza cel de-al doilea obiectiv, personalul specializat al parcului folosește două instrumente: tratamente de combustibil planificate și incendiile naturale. Tratamentele de combustibil mecanice se referă la curățarea pădurilor de surplusuri prin incendii planficate de personal specializat și montorizate cu atenție pentru a proteja pompierii și publicul în cazul unor incendii mai mari și pentru a ajuta la refacerea ecosistemului (prin curățarea acumulărilor de lemn mort). „Incendiile sălbatice" pot fi inițiate de oameni sau de fulgere. În cazul celei de a doua situații, incendiul este monitorizat de personalul parcului și este unul controlat. Dacă siguranța vizitatorilor este pusă în pericol, pompierii sting focul.

În ceea ce privește viața sălbatică, diversitatea și atractivitatea ei este în mare măura egală cu cea pentru gheizere. Aici se găsesc 67 de specii de mamifere, aproape 300 de specii de păsări, 16 specii de pești, 5 specii de amfibieni și 5 specii de reptile. Cea mai importantă activitate de salvarea a unei specii a fost în legătură specia de lupi albi. În anii 1800, expansiunea spre vest i-a adus pe coloniști în contact cu habitatul natural al lupilor, care a avut de suferit ca urmare a dezvoltării agriculturii. Din lipsă de hrană, lupii au început să vâneze animalele domestice ale oamenilor, iar aceștia din urmă i-au eliminat prin acțiuni cum ar fi vânătoarea sau chiar otrăvirea. Și alte animale de pradă au avut de suferit atunci, incluzând aici urși, pume, coioți pentru a fi protejate animalele domestice și alte specii de animale „mai dorite” ca și căprioara și elanul.

În anul 1995 a început procesul de recolonizare a parcului cu lupi. Până în anul 1996, 31 de lupi au fost aduși din Canada, fiind relocați la Yellowstone. Un an mai tarziu, alți 10. În cadrul acestui proces, în anul 2008, lupul alb a fost scos de pe lista speciilor pe cale de dispariție, iar azi, după 70 de ani de absență, lupii fac parte din biodiversitatea Parcului Național Yellowstone. În acest program de reintroducere a fost implicat și IUCN.

Sursa foto: https://nps.gov/media/photo/gallery.htm?id=25C97BD8-155D-451F-675E208BE082FE26

Parcul Național Yellowstone are un rol cultural semnificativ. Centrul de Patrimoniu și Cercetare (The Heritage and Research Center) găzduiește muzeul Parcului Yellowstone, arhive, o librărie și laboratoare de istorie și arheologie. Are o suprafață de 32 000 mp. În ceea ce privește aspectul educațional, această rezervație este în adevăratul sens al cuvântului „o clasă în aer liber”. Există numeroase programe pentru copii și tineri care vor să învețe, expediții educaționale, olimpiade, programe pentru viitorii oameni de știință, etc.

Activității turistice i se asigură o funcționalitate optimă datorită bunei organizari și administrări a parcului. În primul rând, pentru ca activitatea turistică să fie asigurată este nevoie să abordam subiectul infrastructurii. În Parcul Național Yellowstone există 1600 km de drumuri rutiere. Vizitarea fiecărui obiectiv turistic este facilitată de trasee special amenajate și poteci de lemn, iar zonele de belvedere dispun de platforme speciale. În apropierea obiectivelor turistice care prezintă un interes ridicat, sunt amplasate centre de informare turistică.

În ceea ce privește capacitatea de cazare, parcul dispune de 2 225 de camere de cazare în diverse locații: hoteluri, moteluri, cabane sau cabine rustice din lemn. În plus, se adaugă 12 terenuri de campare. Fiecare centru de vizitare dispune de unități de alimentație publică, magazine, benzinării, automate bancare, servicii medicale (parcul dispune de 3 spitale). Zona de agrement este constituită din servicii de echitație, închiriat biciclete, închiriere de ghizi, îbchiriere de ambarcațiuni. Au fost amenajate platforme de receptare a peisajelor, de observare a animalelor sălbatice, puncte de belvedere. De asemenea, nu lipsesc parcările amenajate și locurile pentru picnic. Există și numeroase rampe de acces pentru persoanele cu dizailități, mașini special amenajate astfel încât oricine dorește să viziteze marile atracții să nu se lovească de niciun fel de barieră.

Fluxul turistic înregistrează cele mai mari valori pe perioada sezonului estival, cu precădere în lunile iulie și august (Vezi figura nr. 3.2.). Anual se înregistrează aproximativ 4 milioane turiști. De la an la an s-au observat creșteri semnificative a numărului de turiști (Vezi figura nr. 4.2.), Reuters relatând cifre care bat record peste record. Anul 2015 a bătut recordul de număr de vizitatori numai până la finalul lunii septembrie, cu 3,8 milioane de vizitatori în numai primele nouă luni ale anului. Conform Serviciului de Parcuri Naționale (National Park Service), această cifră a ajuns la 4,1 milioane la finele anului 2015.

Acest număr mare de vizitatori anual atrage după sine venituri considerabile. Conform unui raport al NPS arată că în anul 2015, cei 4,1 milioane de vizitatori au cheltuit în total 493,6 milioane $ în cadrul parcului și în împrejurimi. Aceste venituri încasate au generat locuri de muncă în număr de 7 737, având un beneficiu cumulativ de 638,6 milioane $ pentru economia locală. Tot același raport a evidențiat faptul că majoritatea cheltuielilor turiștilor au fost pentru cazare, urmate de serviciile de alimentație publică, combustibil, taxe și suveniruri. (Vezi figura nr. 5.2.)

Figura nr. 2.3. Media vizitatorilor pe lună pe perioada 1979-2015

Sursa: https://www.nps.gov/yell/planyourvisit/visitationstats.htm, accesat la data de 27.05.2016

Figura 2.4. Totalul vizitatorilor pe ani

Sursa:https://irma.nps.gov/Stats/SSRSReports/Park%20Specific%20Reports/Annual%20Park%20Recreation%20Visitation%20Graph%20(1904%20-%20Last%20Calendar%20Year)?Park=YELL, accesat la data de 27.05.2016

Figura nr. 2.5.

Sursa: Figură realizată de absolventă pe baza datelor oferite de www.nps.gov

Așadar, turismul este domeniul de activitate care se bucură de cele mai mari beneficii datorită ariilor protejate. Pe baza tutror datelor amintite mai sus, putem concluziona că cele peste 2 000 de camere care pot asigura cazarea turiștilor în interiorul parcului nu sunt de ajuns pentrul fluxul mare de vizitatori de care Yellowstone se bucură. Astfel, această rezervație aduce beneficii numeroase împrejurimilor, comunitatea locală beneficiind considerabil de existența parcului. Acesta este și dezideratul autorităților care se ocupă de managementul ariilor protejate, și, în fond, dezideratul acestei lucrări: de a demonstra că ariile protejate sunt nu numai benefice mediului înconjurător, cât și economiei în ansamblul ei.

2.2. Parcul Național Kakadu- Australia

Din punct de vedere geologic, Australia este una dintre cele mai vechi țări din lume și este singura țară care se întinde pe întreg continentul. Peisajele Australiei abia dacă s-au transformat de-a lungul a sute de ani. Este o țară extrem de diversificată din punct de vedere biologic, localizarea sa relativ izolată permițând dezvoltarea unor specii de plante și animale unice în lume. Din același motiv, aceste specii sunt foarte vulnerabile in fața invaziei unor specii precum iepuri, vulpi sau broaște râioase de trestii de zahar. Multe dintre ecosistemele Australiei sunt foarte fragile. De la apariția primilor coloniști europeni la începutul anilor 1700, peste 50 de specii de animale endemice și alte 60 de specii de plante au dispărut.

Parcul Național Kakadu este recunoscut ca parte din patrimoniul mondial „World Heritage Site” atât pentru importanța sa naturală, cât și pentru cea culturală. Anul în care a fost inclus pentru prima dată în patrimoniul mondial a fost 1981, urmând ca alte arii să fie incluse în anii 1987, 1992 și 2011. Kakadu a fost înființat pe perioada anilor 1981, 1987, 1892 în trei etape aferente fiecărui an. Suprafața parcului este de aproape 20 000 km pătrați.

Sursa foto: https://whc.unesco.org/en/list/147

Kakadu este o rezervație arheologică și etnologică unică în lume, fiind locuită continuu de mai bine de 50 000 de ani. Populația aboriginală locuiește în cadrul acestei rezervații și lor le aparține managementul acesteia. Jacob Nayinggul, președintele consiliului de management din Kakadu, declară într-un filmuleț de prezentare că „ … în țara noastră, copacii, râurile, pârâurile și plantele ne oferă mâncarea … noi trebuie să avem grijă de ele și astfel să locuim în țara noastră și să știm că totul este bine. Dar noi ne ajutăm unii pe alții cu pământurile noastre. Acei vecini din sud, vest, est și nord. Ne ajutăm unii pe alții să avem grijă de pământurile noastre exact cum au făcut strămoșii noștri. Asta este tot ce am de spus. Voi știți, noi știm cu toții că este un lucru bun să îngrijim ținuturile pe care le avem.”

Din aceste simple cuvinte a unui om simplu, de origine aboriginală, ne dăm seamă de rolul extraordinar pe care locuitorii îl au în conservarea mediului. De zeci de mii de ani, acești oameni simpli, fără multă educație, conștientizează că atâta vreme cât natura este îngrijită, protejată, ei vor avea surse de hrană, adăpost. Managementul parcului (format din populație aborginală majoritară – zece din cinsprezece membrii) lucrează îndeaproape cu Serviciul de Parcuri Naționale Australia (Parks Australia) și utilizează un mix de metode tradiționale și știință modernă pentru administrarea parcului. După cum afirmă și UNESCO, faptul că statul cooperează în protejarea acestei rezervații cu locuitorii aboriginali este un aspect esențial al sistemului de management eficient.

Cel mai mare parc național din Australia, Kakadu ajută la conservarea celei mai mari varietăți de ecosisteme de pe continentul australian, incluzând aici zone mari de savană, păduri, păduri deschise, lunci, mangrove, mlaștini, zone de coastă și păduri musonice. Diversitatea florei este una asupra căreia impactul activităților umane a a avut cel mai puțin de suferit. Există cel puțin 2 000 de specii de plante dintre care majoritatea sunt unice în lume. Plantele asigură hrană, sunt folosite în scopuri medicinale și de asemenea, pentru alte întrebuințări (obiecte de artizanat).

În ceea ce privește viața sălbatică, există peste 10 000 de crocodili, 74 de specii de mamifere, 280 de specii de păsări, 32 de specii de pești, peste 10 000 de specii de insecte. Putem afirma că există o asemănare între Parcul Național Kakadu și Delta Dunării datorată întinderilor mari de apă care fac posibilă dezvoltarea a multitudinii de specii de păsări. Unele peisaje acvatice din Kakadu se aseamănă extrem de mult cu peisajele oferite de Delta Dunării.

Diversitatea se aplică si peisajelor, în Kakadu fiind atât zone joase, de luncă, acoperite de apă, cât și coline înalte, păduri și savane. Peisajele sunt uimitoare, colinele care ajung până la 330 m înălțime și formează o linie neîntreruptă de câteva sute de kilometrii.

Kakadu recunoaște șase anotimpuri pe perioada unui an, conform cunoștințelor strămoșilor aboriginali. Primul este sezonul musonic (local denumit Gudjewg) care ține din decembrie până în martie și înregistrează temperaturi cuprinse între 24 grade Celsius și 34 grade Celsiuus. Acest anotimp se caracterizează prin multitudinea de furtuni, ploi și inundații care dezvoltă abundent flora. Banggerreng, al doilea anotimp, sau cum este supra denumit „Knock ‘em down”, apare în luna aprilie, temperaturile ajung la 34 de grade Celsius și prin furtuni violente. Un anotimp mai răcoros, dar tot cu un nivel de umiditate ridicat este Yegge, din mai până la mijlocul lunii iunie. Este anotimpul în care se practică incendiile controlate pentru a curăța pământurile. Sezonul rece, sau Wurrgeng, este caracterizat prin temperaturi cuprinse între 17-30 grade Celsius și începe la mijlocul lunii iunie până în august. Gurrung, un anotimp cald și secetos, de la mijlocul lunii august până la mijlocul lunii octombrie, temperaturile ajung până la 37 grade Celsius. Anotimpul pre-musonic, care începe de la mijlocul lunii octombrie și ține până în decembrie, este caracterizat prin vreme din ce în ce mai umedă.

O parte importantă a acestui parc ține de subiectul conservării culturale. Kakadu este o fereastră spre civilizație, picturile pe roci datând din Pleistocen. Aceste picturi semnifică practici de vânătoare și de cultivare a plantelor, structuri sociale și diferite ceremonii, ritualuri practicate de strămoșii aboriginali. Datorită acestei arte atât de bine conservate de-a lungul a zeci de mii de ani, se pot observa chiar specii de animale care au dispărut cu mult timp în urmă. Toate aceste atribute culturale și naturale, și faptul că populația aboriginală este încă prezentă în Kakadu și practică tradițiile străvechi, dau unicitate și valoare deosebită acestui parc.

Sursa foto: www.parksaustralia.gov.au/kakadu/people/rock-art.html

Activitatea de turism a înregistrat o creștere o dată cu introducerea parcului pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Turismul aduce o contribuție substanțială eonomiei Teritoriului de Nord al Australiei, cea mai populară destinație din această zonă fiind Kakadu National Park, urmată de Litchfield National Park și orașul Darwin. Conform site-ului oficial al parcurilor naționale din Australia, Kakadu s-a bucurat anul trecut de un număr de 43 325 vizitatori.

2.3. Parcul Național Simien- Ethiopia, Africa

Parcul Național Simien este localizat în nordul Ethiopiei și are o suprafață de 220 km pătrați. A fost introdus pe lista patrimoniului mondial UNESCO- World Heritage Site în anul 1996, fiind înființat în anul 1969 și protejat de lege. Eroziunea masivă a platoului Ethiopian de-a lungul anilor a creat unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din lume. Simien are o semnificație globală dată de conservarea biodiversității. Parcul găzduiește câteva dintre cele mai rare specii de animale din lume babuinul Gelada, lupul ethiopian și capra Walia, care se găsește numai în acest parc.

Organizarea parcului s-a făcut pe o zonă locuită și, la acel moment, 80% din suprafața parcului era folosită de oameni într-un mod sau altul. Amenințările la adresa integrității parcului au fost date de așezările umane, cultivarea și eroziunea solului, dese incendii și un număr excesiv de mare de animale domestice. Activitățile de agricultură au afectat sever valorile naturale ale proprietății, incluzând aici situația critică a habitatelor lupului ethiopian și caprei Walia. Astfel, în interiorul parcului au fost stabilite limite care despart unele zone esențiale menținerii și protejării valorilor naturale. Totuși, aceste arii delimitate se consideră că nu sunt de ajuns pentru a proteja în deosebi cele două specii amintite mai sus, astfel că există propuneri din partea UNESCO să se revizuiască și să se extindă aceste arii strict protejate. Astfel, așezările umane din aceste zone vor dispărea, împreună cu culturile de plante.

Pe lângă speciile amintite mai sus, extrem de rare, parcul este casa și a altor specii de mamifere, cum ar fi babuinul Anubis, babuinul Hamadryas, antilope, șacalul auriu și alte peste 20 de specii. De asemenea, parcul este foarte important pentru speciile de păsări (peste 130 de specii), printre care câteva specii de vulturi spectaculoase, pe cale de dispariție. Această bogăție de specii se datorează altitudinilor foarte înalte și climei diverse, care a modelat ecosistemele Afromontane și Afroalpine.

Pentru a se bucura de un management eficient, parcul are nevoie de menținerea și creșterea permanentă a nivelului de pregătire al angajaților. Principalele ținte de acțiune rămân protejarea speciilor foarte rare și pe cale de dispariție și cooperarea strânsă cu comunitățile locale. Este vital ca acestea să conștientizeze importanța reducerii activității lor, punând presiune pe resursele parcului prin agricultura excesivă. Pentru a realiza acest deziderat, managementul parcului are nevoie de suport financiar și de un plan bine conturat pentru a reuși să alterneze viața comunităților locale cu protejarea resurselor parcului. În acest sens, putem considera că turismul ar fi o variantă care ar putea să acopere nevoile financiare ale localnicilor și care poate să aducă suport pentru consiliul de management al parcului. După cum este considerată și de Ambasada Ethiopiei, țara este un „paradis turistic”, încă neexploat, spunem noi.

Parcul național Simien este punctul de atracție cel mai important, care poate asigura practicarea a numeroase activități, care pot, la rândul lor, genera anumite beneficii economice. Ecoturismul poate lua naștere în aceste locuri, fiind cararcterizat de activități ca: drumeții montane, echitație și plimbări cu măgarul pe munte, speologie, bird- watching, iar populația locală, prin tradițiile și obiceiurile încă practicate, pot fi un punct cultural atractiv.

Sursa foto: www.simienpark.org

Fiecare regiune a globului se bucură de o specificitate aparte, de climă diferită, de floră și faună diferite, precum și de tradiții, culturi, artă diferite. Parcurile naționale și ariile protejate, în general, oferă posibilitatea protejării tuturor elementelor unice, valoroase, specifice anumitor regiuni. Astfel, turiștii pot explora și se pot bucura de o diversitate extraordinară, menținută și pentru generațiile viitoare.

Capitolul 3

Studiu de caz

Rezervația Biosferei Delta Dunării

În România, legislația (Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, a florei și faunei sălbatice) definește ariile protejate ca arii naturale protejate, evidențiind că valorile protejate sunt cele naturale: „arie naturală protejată- zonă trestră/acvatică și/sau subterană în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală, care are un regim special de protecție și conservare stabilit conform prevederilor legale.”

După cum s-a observat în cazul abordării arealelor protejate din întreaga lume, și în România au existat inițiative destul de timpurii cu privire la reglementarea relației om- natură. În Moldova, pe perioada domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), s-au înființat așa- numitele „braniști”: „nimeni nu va avea voie să vâneze, să pescuiască și să pășuneze vitele.” Această inițiativă a fost urmată și de altele în perioada medievală.

Resursele forestiere au fost cele pentru care s-au constituit primele încercări de reglementare prin constituirea serviciului silvic regulat în Banat (1739), urmate și de alte reglementări de acest tip și în Transilvania și Țara Românească.

În anul 1904 are loc înființarea primei rezervații naturale din România: Codrul Secular Săltioara. Emil Racoviță înființează la Cluj primul institut de speologie din lume în anul 1920, iar mai apoi, tot la Cluj, ia naștere o asociație cu caracter turstic „Frăția munteană”. În 1928 are loc prima întâlnire oficială a naturaliștilor în România, unde tot la propunerea lui Emil Racoviță se adoptă o hotărâre cu privire la elaborarea legii pentru protecția naturii. Doar doi ani mai tarziu, această lege apare și se constituie în cadrul Academiei Române- Comisia pentru Ocrotirea Naturii- CMN.

În 1935 se înființează primul parc național din România, Parcul Național Retezat, ca mai apoi, în 1938 numărul ariilor protejate din România să fie de 30, iar în 1965 la 130. În 1990 se constituie alte 13 parcuri naționale în fond forestier.

În prezent, în România exită cca. 1000 de arii naturale protejate, reprezentând aproximativ 20% din suprafața țării, conform Ministerului Mediului.

Figura nr. 6.3. Harta ariilor naturale protejate de interes național

Sursa: Erika Stanciu, Florentina Florescu, op. cit., pg. 20

3.1. Arii protejate din România

Parcul Național Retezat este o arie protejată de interes național. A fost înființat în anul 1935 pe o suprafață de 13 000 ha, urmând ca apoi să fie extins la 30 000 ha, iar în prezent depășește 38 000 ha. În 1979, la inițiativa UNESCO, Parcul Național Retezat a primit statutul de rezervație a biosferei, punând astfel bazele juridice care au permis funcționarea duală a parcului: pentru turism și activități științifice.

Motivele pentru care acest parc este și merită să fie protejat sunt:

Este un loc în care intervenția antropică a fost minimă, iar natura nu a avut mult de suferit de pe urma acesteia;

În acest parc există peste 1190 de specii de plante, care reprezintă o treime din speciile de plante din România;

Dintre aceste specii, 90 sunt endemice, unice în lume;

Foarte multe plante sunt în pericol sau pe cale de dispariție, dar pot fi încă văzute în Retezat;

Pădurile din apropiere și muntele în sine sunt habitate naturale pentru multe specii de animale;

Există un echilibru între speciile de animale carnivore și ierbivore, în Retezat găsindu-și locul atât lupi, urși și râși, cât și capre negre, cerbi, căprioare, mistreți, iepuri și altele;

Există 185 de specii de păsări.

Sursa foto: www.photomaniacs.ro/parcul-national-retezat-31-1-articole-foto.php

Pe suprafața de 38 047 ha a parcului se găsesc 80 de lacuri, dintre care cel mai extins lac glaciar din România, lacul Bucura și cel mai adânc lac glaciar din România, lacul Zănoaga. Munții Retezat găzduiesc peste 20 de vârfuri mai înalte de 2000 de metri. În ceea ce privește relieful, în Parcul Național Retezat există atât relief tipic glaciar, cu văi, lacuri și circuri glaciare, dar există și calcare împânzite de chei, peșteri și avene.

Ca și orice parc național, conservă și valori culturale și tradiționale și o parte importantă care dă valoare Parcului Retezat o reprezintă legendele și poveștile fascinante legate de această zonă.

Măsurile necesare implementării organizării de vizitare a parcului de către turiști sunt: „delimitarea exactă a zonelor funcționale ale parcului și respectarea strictă a destinației lor prevăzute în regulamentul parcului; crearea unui corp permanent de personal desemnat să supravegheze non stop vizitatorii; modernizarea rețelei de drumuri de acces (…); interzicerea producerii zgomotelor (…); interzicerea strictă a campării pe teritoriul Parcului (…); realizarea unor puncte de control la punctele de intrare (…) însoțită de realizarea unei baze turistice adecvate (…) și spații destinate campării (…).

Parcul Național Pietrosu Rodnei este situat în partea de nord- vest a Masivului Rodnei, la aproximativ 10 km de orașul Borșa, fiind cuprins în arealul administrativ al acestui oraș. A fost proclamat ca și parc național în anul 1990, după includerea de către UNESCO în anul 1980 în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei. Are o suprafață de 46 399 ha.

Din punct de vedere al resurselor, se amintește relieful rezultat în urma acțiunii glaciațiunii cuaternare (circurile glaciare Iezeru, Zănoaga Mare, Zănoaga Mică, complexul glaciar Buhăescu- Repedea). Flora este de orgine alpină și subalpină, printre specii amintind floarea de colț, smârdarul, zâmburul, tisa, garofița, gușa porumbelului, iar în cazul faunei întâlnim capra neagră, marmota alpină, ursul brun, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte, cerbul, râsul, acvila de munte, etc.

În vederea protejării cât mai eficiente a resurselor amintite, accesul turiștilor se face pe bază de autorizație specială emisă de administratorul rezervației (Ocolul Silvic Borșa) și numai pe traseele marcate. Cu toate acestea, Munții Rodnei prezintă un potețial uriaș de dezvoltare din punct de vedere turistic, prin colaborarea și participarea efectivă a județelor Maramureș și Bistrița- Năsăud. În vederea derulării unor activități turistice este nevoie de delimitarea, în cadrul Parcului, a celor trei categorii de areale: rezervații științifice, zonele- tampon și zona de preparc și diferențierea gradului de intervenție antropică pentru fiecare zonă în parte. Un alt mod de a atrage turiști este modernizarea bazei materiale existente din orașul Borșa (hotelurile Stibina, Brădet, Cascada, Iezer). În acest context, integrarea hotelurilor private într-un program de dezvoltare a turismului ar fi benefică. Modernizări trebuie făcute și în cazul infrastructurii de comunicație și marcarea traseelor montane. Gospodăriile familiale pot fi încurajate să se integreze în rețeaua de unități de primire a turiștilor, astfel fiind promovată tradiția locală prin turism rural.

Parcul Național Ceahlău este localizat în Munții Ceahlău, cel mai renumit și impresionant masiv din partea centrală a Carpaților Orientali. Aici găsim areale ale naturii nealterate de intervenția antropică. Parcul este și unul dintre cel mai bogat în legende și mituri (Baba Dochia, Vulturul lui Traian, Panaghia, Toaca, etc.). Cel mai înalt vârf din acest masiv este Vârful Ocolașul Mare de 1907 m și Vârful Toaca de 1904 m.

Sursa foto: www.ceahlaupark.ro/galeria-foto/

Printre resursele naturale care ii conferă atractivitate sunt numeroasele specii de orhidee, printre care sângele voinicului și papucul doamnei, dar și bulbuci de munte, argințica sau floarea de colț, specii de plante protejate la nivel european.

În ceea ce privește fauna, aici sunt întâlnite specii comune zonelor montane: broaște divers colorate, tritoni, șopârle, vipere, specii de mamifere: căprioare, cerbi, mistreți, lupi, urși, râși și specii de păsări: pițigoi mari, de brădet, de munte, cu creastă, țicleni, șorecari, huhurezi.

Sursa foto: www.ceahlaupark.ro/galeria-foto/

În cazul activității turistice, accesul în parc se face numai după achitarea taxei de vizitare și numai pe traseele marcate. Camparea se face în locuri special amenajate în acest sens. Accesul câinilor în parc este permis cu condiția ca patrupedele să fie ținute în lesă. Pentru a vizita Rezervațiile Științifice Ocolașul Mare și Polița cu Crini este nevoie de acordul scris al administratorului, și, după caz, cu însoțitor din partea administrației. De asemenea, este interzisă deranjarea, colectarea sau distrugerea florei și faunei, a panourilor indicatoare, semnalelor de marcaj, refugii, stâlpi, bariere; abandonarea deșeurilor; aprinderea focului; poluarea fonică; colectarea fructelor de pădure, ciupercilor sau plantelor medicinale.

În cadrul Parcului Național Ceahlău există un centru de vizitare, amenajat sub forma unei expozitii sau al unui muzeu prin care se face o incursiune prin Parc sau se desfășoară „un fir epic al naturii din Ceahlău”. Acest centru are un rol educațional, copiii fiind capabili să experimenteze diverse jocuri de descoperire și învățare non- formală, atât în interiorul centrului, cât și în grădină. În plus, centrul dispune de un cinematograf unde se pot urmări documentare despre aspectele care fac din Ceahlău un loc special, precum și un scurt filmuleț 3D.

România deține destul de multe areale naturale de interes național și internațional, cu un potențial de dezvoltare ridicat. Este, încă, foarte puțin înțeles faptul că arealele protejate constituie „suportul „vieții” și implicit dezvoltării socio- economice”. Este de reținut faptul că ariile protejate sunt menite să conserve și valorile culturale și tradiționale, locuri care s-au format prin intervenția omului, în afară de arealele naturale, sălbatice, neatinse de om.

3.2. Rezervația Biosferei Delta Dunării

Delta Dunării este una dintre comorile cele mai de preț, având o valoare deosebită nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume. Este un „areal exotic”, cu foarte multe specii de plante, cu cea mai bogată faună ornitologică și ihtiologică de pe continent. Totodată, Delta Dunării este cea mai mare rezervație de ținuturi umede din Europa, și, bineînțeles, inclusă în patrimoniul UNESCO.

Figura nr. 7.3. Harta cu poziția RBDD în Europa

Sursa: http://www.ddbra.ro/harta-rbdd, accesat la data de 02.06.2016

Delta Dunării este o regiune a contrastelor, o regiune în care se îmbină suprafețe acvatice cu terenuri mlăștinoase, se găsesc grinduri maritime și fluviale, dune de nisip, litoral marin, peisaje multiple în care fauna se încadrează pefect. Geo Bogza afirma despre Dunăre următoarele: „Intrată pe pământurile țării noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunărea îl părăsește prin uriașul, somptuosul, mirificul evantai al Deltei”. Este o regiune de interes turistic major, cu potențial încă neexploatat, dar care pare că își începe calea dezvoltării atât printre turiștii autohtoni, cât și pentru cei din străinătate.

Un aspect prin care Delta Dunării se diferențiază de alte delte ale marilor fluvii ale lumii este nivelul coborât al terenului față de nivelul mării. În cazul Deltei Dunării, 80% din suprafața terenurilor este acoperită aproape continuu de ape.

Figura nr. 3.8. Harta Rezervației Biosferei Delta Dunării

Sursa: http://www.ddbra.ro/harta-rbdd, accesat la data de 02.06.2016

3.2.1. Istoricul Rezervației Biosferei Deltei Dunării

Primele măsuri pentru protejarea faunei (cu referire mai ales la protejarea păsărilor), dar și a pădurilor de pe grindurile Letea și Caraorman și a peisajelor tipic deltaice au fost inițiate încă din perioada interbelică. După cum afirmă Constantin Iordachi și Kristof Van Assche, călătorii și oamenii de știință au început să observe rolul special și frumusețea unică a deltelor din jurul lumii, atribuindu-le o valoare ecologică. În perioada interbelică, Grigore Antipa a fost cel care a subliniat importanța economică pe care stocurile de pește ar putea-o avea. Acesta a făcut o serie de studii privind complexitatea ecologică și abundența de resurse de care se bucură delta. Alți savanți ai epocii, cum ar fi Emil Racoviță, Tr. Săvulescu, Gh. Ionescu-Sisești, Th. Bușniță, au adus la cunoștința autorităților competente de atunci presiunea antropică dăunătoare pentru deltă. Inițiativele acestor oameni s-au materializat în anul 1938 prin constituirea primei rezervații din Delta Dunării, Pădurea Letea.

După Al Doilea Război Mondial, numărul zonelor protejate din Delta Dunării a crescut datorită demersurilor făcute de Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române. Astfel, în 1961, suprafața protejată a fost de 41 064 ha, grupate în șase rezervații: două forestiere și patru ornitologice. Mai existau și șase refugii de cuibărit sau migrație, regimul acestora de protecție fiind mai redus. Decretul- lege cu nr. 287/1950 a acordat statutul de monument al naturii unor specii ornitologice amenințate: pelicanul comun, pelicanul creț, egreta mare, egreta mică, lopătarul, călifarul alb, călifarul roșu, piciorongul. Legea nr. 9/1973, art. 81 a reconfirmat și întărit acest statut.

După prăbușirea regimului comunist, ecologiștii au început să elaboreze planuri pentru Delta Dunării și administrarea ei. În parte pentru sălbăticia pe care delta o oferea, pe de altă parte pentru bogăția ecologică, un motiv în elaborarea acestor planuri a fost și reacția internațională asupra problemelor de mediu apărute în urma politicii de guvernare a liderilor comuniști.

A existat o tendință în a se da arealelor mediului deltaic o funcționalitate economică prin amenajări stuficole, agricole (în special amenajări de culturi intensive de orez), suprafețe piscicole sau silvice și exploatarea irațională a resurselor piscicole, toate acestea influențând negativ mediul și provocând unele dezechilibre semnificative. După anul 1990, tocmai din aceste motive, multor zone li s-a redat treptat funcția de „zonă umedă”, dar biotipurile specifice deltei se refac treptat. Așadar, interesul economic este înlocuit de cel științific și de protecție, acest fapt fiind concretizat prin Decretul nr. 103 din 7 februarie 1990 care avea în vedere sistarea tutror lucrărilor care ar putea dăuna mediului deltaic.

În același context, anul 1990 este acela al constituirii Rezervației Biosferei Delta Dunării și anul în care aceasta a fost recunoscută și inclusă în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei în cadrul programului „Omul și biosfera” (Man and the biosphere), inițiat de UNESCO. RBDD a fost inclusă și pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Aceste momente au fost urmate de constituirea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, o instituție publică cu personalitate juridică cu sediul în municipiul Tulcea. Scopul principal al acestui organ administrativ este de a urmări aplicarea regimului de protejare și conservare a rezervației.

O altă etapă semnificativă în definitivarea regimului de protecție a fost aderarea României la Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă- Convenția RAMSAR 1991.

În prezent, suprafața totală a Deltei Dunării este de 5 800 km² ( 580 000 ha) din care:

3 510 km² delta propriu- zisă;

1 145 km² Complexul lacustru Razim- Sinoe;

1 030 km² apele marine până la izobata de 20 m;

13 km² albia Dunării între Cotul Pisicii și Isaccea;

102 km² lunca inundabilă a Dunării între Isaccea și Tulcea.

3.2.2. Floră, faună și habitate

Flora din RBDD este reprezentată de aproximativ 2 380 de specii de plante, circa 70% din vegetație fiind dominată de stuf, papură, asociațiile de Scripetum și vegetația de stuf de pe plauri.

Cele mai importante specii de plante și, totodată, cele mai spectaculoase sunt:

Orațelul de baltă: o plantă carnivoră care crește în ape stătătoare sau lin curgătoare. Se hrănește din zooplancton;

Nuferi albi și galbeni: sunt considerați simboluri ale Deltei. Au rolul de a oferi adăpost și umbră diferitelor specii de pești, fiind specii de plante rare;

Volbura de nisip: este o plantă rară întâlnită pe litoralul nisipos al Mării Negre. Este o specie foarte rară, inclusă pe Lista Roșie a speciilor aflate pe cale de dispariție;

Capul șarpelui: o plantă care se aseamănă cu capul unui șarpe, de asemenea rară în RBDD;

Bujori: o specie de orhidee cu flori violete. Imită, prin forma florilor, femelele insectelor pentru a atrage masculii pentru polenizare;

Liana grecească: plantă agățătoare care poate ajunge până la 25-30 m înălțime, dând Deltei un aspect tropical.

Mlăștinița sau Spânzul regal: o specie de orhidee cu flori mari care trăiește în zonele mlăștinoase.

Sursa foto: www.ddbra.ro/deltapedia/galerie-foto-dd

Fauna este constituită din mamifere, păsări rare, pești, reptile și amfibieni, moluște și crustacee, insecte. Printre speciile de mamifere existente amintim:

Hermelina: se aseamănă cu nevăstuica și se hrănește cu mamifere mici, păsări și ouăle acestora. Este o bună cățărătoare, urmărindu-și prada până în copaci;

Pisica sălbatică: o specie relativ comună în România, răspândită în Carpați, Subcarpați sau la șes. Este un animal solitar, cu excepția perioadelor de împerechere când se folosește de glanda perianală pentru atragerea partenerului;

Șacalul auriu: se aseamănă cu lupul, dar și cu vulpea, fiind un animal nocturn;

Câinele enot: este o specie monogamă;

Mistrețul: are un simț al mirosului foarte bine dezvoltat. Are un rol extraordinar în natură fiindcă contribuie la combaterea biologică a dăunătorilor, iar prin râmat ajută la regenerarea naturală.

Sursa foto: www.ddbra.ro/deltapedia/galerie-foto-dd

Dintre speciile de păsări, amintim: stârcul purpuriu, stârcul galben, rața roșie (cea mai rară specie de rață sălbatică din Europa), buhaiul de baltă, gâsca cu gât roșu, prundărașul de sărătură, chirighița cu obraz alb, chirighița neagră, barza albă, barza neagră, ereta de stuf (specie prădătoare care se bucură de protecție aparte, RBDD fiind unul dintre siturile- cheie pentru conservarea acesteia), dumbrăveanca, lebăda de vară, lebăda de iarnă, egreta mare (aflată pe cale de dispariție și declarată Monument al Naturii împreună cu egreta mică, șoimul dunărean, vânturelul de seară, codalbul (unii specialiști declară ca este a doua emblemă a Deltei, după pelican), piciorongul, pelicanul creț (o specie periclitată la nivel mondial), pelicanul comun (emblema Deltei), țigănușul (specie pe cale de dispariție- în timpul comunismului s-a încercat chiar producerea de conserve cu carne de țigănuș) și multe altele.

Sursa foto: www.ddbra.ro/deltapedia/galerie-foto-dd

În ceea ce privește speciile de pești, întâlnim: porcușorul de șes, avatul, țiparul, văduvița, zvârlugi, linul, ac de mare, plătica, bibanul soare, somnul, știuca, morunul, nisetrul, păstruga, cega, pisica de mare, etc. În cazul amfibienilor și reptilelor, se găsesc diferite specii de broaște, printre care broasca țestoasă de uscat, de apă, vipera de stepă, șarpele rău (neveninos), scoica mică de râu, racul.

Insectele sunt cele mai numeroase din RBDD. Cele mai importante sunt: văduva neagră, paianjenul viespe, călugărița pitică, fluturi.

În Delta Dunării întâlnim un mozaic de habitate care găzduiesc speciile amintite mai sus. Printre habitatele existente se numără: bancuri de nisip acoperite în permanență cu un strat mic de apă, comunități cu Salicornia și alte specii anuale care colonizează regiunile nisipoase și mlăștinoase, fiind caracterizate de soluri bogate în săruri, pajiști halofile mediteraneene, dune mobile embrionare (în formare), dune gri, cu vegetație erbacee perenă, lagune costiere, vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos, melele și golfuri, lacuri distrofice și iazuri, stepe ponto-sarmatice, pajiști panonice, păduri ripariene mixte.

3.2.3. Atracții turistice în Delta Dunării

Grindul și Pădurea Letea. Grindul Letea este cel mai mare din RBDD și curpinde satele Letea, C.A. Rosseti, Stistofca, Cardon și Periprava. Pădurea Letea are o suprafață de 2825 ha, o parte din aceasta fiind strict protejată. O atracție semnificativă din pădurea Letea o reprezintă caii sălbatici și semisălbatici care trăiesc în libertate și frumusețea lor poate fi admirată de turiști. Vegetația este alcătuită din stejari seculari, plopi albi, frasini și tei. De asemenea, întâlnim specii de plante cățărătoare care dau aspectul exotic, tropical, de savană acestei locații. Peisajele formate datorită vegetației și includerii cailor sălbatici în aceste peisaje oferă turiștilor experiențe vizuale extraordinare.

Sursa foto: www.ddbra.ro/deltapedia/galerie-foto-dd

Lacul Nebunu face parte din complexul de lacuri Șontea-Fortuna și este supus regimului de protecție datorită anumitor specii de pești caracteristici lacurilor de întindere mică. Alte diferite specii de rațe și păsări călătoare au posibilitatea de a-și face cuiburi în această zonă, turiștii având posibilitatea să le observe în habitatul lor natural.

Grindul și Pădurea Caraorman se află în partea sudică a Brațului Sulina și o parte este strict protejată, accesul turiștilor fiind interzis ca și în cazul Pădurii Letea. În acest loc se important fiind „Stejarul Îngenuncheat” vechi de 400 de ani, cu o circumferință a trunchiului de 4 m. Denumirea vine de la faptul că ramificațiile stejarului ating pământul.

Sursa foto: www.info-delta.ro/delta-dunarii-17/padurea-caraorman–119.html

Arinișul Erenciuc este situat de o parte și de alta a lacului Erenciuc, iar atractivitatea constă în faptul că arinul negru se dezvoltă continuu și adăpostește vulturul codalb, o specie strict protejată.

Complexul Sacalin- Zătoane este format din grinduri marine, nisipoase, care adăpostesc cca. 100 de specii de păsări, printre care pelicanul creț și cel comun, emblemele Deltei, căutate de toți turiștii sosiți.

Capul Doloșman este o formațiune depresionară care se ridică înaintea apei și oferă turiștilor peisaje nemaiîntâlnite, unice în România. Este o zonă foarte importantă pentru protecția dihorului pătat, a șarpelui rău și șarpelui de apă, dar și pentru păsări precum drepnela neagră și pietrarul negru.

Sursafoto: https://www.cjtulcea.ro/sites/cjtulcea/Galerie/Forms/DispForm.aspx?ID=85

Istria-Sinoe este un areal important atât din punct de vedere ornitologic (pot fi obervate numeroase specii de păsări), dar și din punct de vedere arheologic. Se mai păstrează vestigii ale vechilor civilizații care pot fi vizitate.

Plaja sălbatică din Sulina este o plajă virgină, fiind printre cele mai căutate locuri din Delta Dunării de către turiști, alături de Plaja Gura-Portiței, unde pe o parte a unei formațiuni nisipoase este Dunărea, iar pe cealaltă parte este Marea Neagră, turistul fiind chiar la limita dintre cele două. Tot în această linie, Plaja Sf. Gheorghe deține cel mai fin nisip de pe țărmul Mării Negre.

Trofeele pescarilor din Delta Dunării pot fi admirate, cele mai interesante fiind știuca de 16 kg, crap sălbatic de 42 kg, somn de 63 kg, șalău de 15kg. Trofeele sunt mândria pescarilor.

Canalul Bâstroe este un punct de interes mai ales datorită controverselor ce au apărut în jurul acestui subiect. Acesta este un canal ce trebuia să lege Dunărea de Marea Neagră și să treacă prin mijlocul Deltei. Construcția acestui canal a venit la propunerea Ucrainei în anul 2003.

Sursa foto: www.ddbra.ro/deltapedia/galerie-foto-dd

Disputele care s-au aprins între România și Ucraina legate de acest canal au fost datorate faptului că Ucraina a decis că acest canal va trece prin mijlocul Rezervației, într-o zonă cu un regim de protecție integrală, unde orice activitate umană este strict interzisă. Uniunea Europeană s-a implicat în aceste discuții și i-a recomandat să suspende lucrările deja începute la acest canal, și, întru-un final acestea s-au sistat.

Atracțiile turistice nu constau doar în peisagistica spectaculoasă și faunistica bogată, cultura, tradițiile, populația locală din zonă fiind de interes major pentru turiști. De asemenea, gastronomia specifică Deltei este foarte căutată.

Oamenii din Delta Dunării sunt oameni simpli, car trăiesc într-o permanență armonie cu natura. Aceștia sunt implicați în industria turistică prin găzduirea turiștilor la ei acasă, prin gătitul în stil tradițional pentru aceștia. Teritoriul Deltei înglobează o serie de etnii, deci diversitatea culturală este prezentă. Etniile întâlnite în zonă sunt lipovenii, ucrainienii, turcii și tătarii.

Porturile populare sunt încă purtate de localnici în perioada sărbătorilor, la biserică. Costumul tradițional lipovenesc este alcătuit dintr-un batic floral, o bluză simplă, la care se adaugă un pois (un cordon brodan care, în concepția populară, are rolul de a apăra de rele). Femeile măritate poartă pe cap o chicică. Portul rusesc-lipovenesc este format din sarafan, coroniță și batistă, în diferite culori.

Arhitectura din Delta Dunării este unică, prin prelucrarea inedită a stufului și papurei. Folosit nu doar la exteriorul caselor pentru garduri sau acoperișuri, stuful reprezintă materie primă pentru carpete, pereți despărțitori sau decorațiuni interioare. Stuful este un material izolator foarte bun, păstrând căldura pe timpul iernii și răcoarea pe timp de vară. Este și un bun izolator fonic și este un material care se integrează peisajelor din Deltă. Culoarea specifică este albastrul inconfundabil.

Sursa foto: www.ddbra.ro/deltapedia/galerie-foto-dd

Cultura gastronomică este diversă, turiștii pot experimentat o serie de preparate interesante de pește. Adrian Gagea prezintă câteva dintre rețetele care pot fi gustate în Deltă: roșeața de știucă, ciulama de pui de baltă, piure de ciulini de baltă, raci cu mujdei, salata din miez de papură, salată de bureți de salcie, scoici mari cu orez, plăcintă dobrogeană cu brânză. Printre feluri de băuturi locale întâlnim: suc rece din miez de rozomi de trestie groasă și votcă cu esență de mentă creață.

3.2.4. Forme de turism și fluxul turistic al Deltei Dunării

Conform site-ului oficial al Rezervației Biosferei Delta Dunării, formele de turism care pot fi practicate în Deltă sunt:

Turismul pentru odihnă și recreere: este probabil cea mai întâlnită formă de turism practicată de către turiștii români. Delta Dunării este o destinație foarte potrivită pentru practicarea acestei forme, întrucât apropierea de natură, de sălbăticie este intensificată, iar rolul primordial al naturii este să creeze o oază de liniște pentru cei ce pătrund în ea;

Turismul de cunoștere (itinerant): este forma care se adresează turiștilor activi, dornici să-ți îmbogățească cunoștințele în materie de habitate, specii, peisagistică. Turismul itinerant se desfășoară prin intermediul excursiilor, fie individuale, fie organizate;

Turismul specializat: se adresează oamenilor de știință, cercetătorilor, ornitolgilor, studenților, etc.;

Turismul rural: este extrem de căutat în rândul turiștilor străini care caută să locuiască la localnici, să le urmărească îndeletnicirile de zi cu zi. Totodată, această formă este cea mai profitabilă din punct de vedere economic pentru populația din Delta Dunării;

Turismul pentru practicarea pescuitului sportiv: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării face pași din ce în ce mai importanți în a atrage turiști interesați de această formă. În anul 2016, în Delta Dunării, se va organiza un campionat intrnațional de pescuit sportiv, primul de acest gen și un număr impresionant de turiști români, dar și străini și-au anunțat deja participarea;

Turismul pentru practicarea sporturilor nautice, foto-safari: este o formă care, în mod organizat, ar putea aduce venituri substanțiale.

Ecoturismul este forma de turism potrivită penru comunitățile din Deltă. Ecoturismul trebuie considerat un instrument atât pentru conservare, cât și pentru dezolvtarea durabilă, în special în zonele în care localnicii sunt implicați în administrarea zonei.

Perspectivele de dezvoltare a ecoturismului în Delta Dunării trebuie să respecte câteva principii, și anume: practicarea turismului „verde”, puțin poluant, posibilități de extindere a activităților turistice prin practicarea curei helio-marină de pe litoralul deltaic, dezvoltarea unor forme de agrement sportiv, nautic care ar putea fi practicate în Deltă în conformitate cu măsurile de protejare a ecosistemelor, tineretul ar trebui implicat mai mult în programe de cunoaștere a naturii și importanței ei, amenajările de turism să fie în concordanță cu restricțiile ecologice, dezvoltarea turismului rural.

Putem afrima fără să ne fie teamă că vom fi contraziși că Delta Dunării este în momentul de față destinația cu cel mai mare potențial de dezvoltare turistică din România. Anual, numărul turiștilor care vizitează Delta Dunării este ridicat (vezi Tabelul nr. 3.3), iar prognoza estimează că vor crește de la an la an.

Tabelul nr. 3.3. Sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică, cu funcțiuni de cazare turistică în Delta Dunării, pe tipuri de structuri și categorii de confort, în anul 2013

Sursa:http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Breviar%20turism/Romanian_Tourism_2014.pdf, accesat la data de 07.06.2016

În prezent, oferta turistică din Delta Dunării este destul de variată, fiind disponibile atât hoteluri de 5 stele, cât și de 2 stele sau neclasificate, și chiar hoteluri plutitoare. În urma unei accesări a site-ului Booking.com la data de 07.06.2016 am dorit să vedem care ar fi tariful unui sejuri de 7 nopți în Delta Dunării, dar și disponibilitatea la acel moment a hotelurilor și pensiunilor pentru diferite perioade. Am ales ca și primă perioadă datele de 01.07.2016, cu check-out la data de 08.07.2016. 55% din camerele a celor 145 de proprietăți generate de Booking.com erau deja rezervate. Tarifele au variat de la 50 de lei pentru două persoane în locurile de campare, la 7 230 de lei/ zi/ două persoane cu regim all-inclusive la hotelurile plutitoare (Hotelul Plutitor Milena din Tulcea).

Sursa foto: www.hotelplutitormilena.ro/galerie_foto/

În ceea ce privește transportul din Tulcea până la localitatea de destinație, acesta costă în medie 60 de lei de la Tulcea până la Sulina de persoană. Excursiile pe apă sunt taxate suplimentar cu alți 60 de lei/ persoană, iar masa de prânz și cină ajunge la un cost mediu de 60 de lei/ persoană. Așadar, costul mediu al unui sejur de opt zile pentru două persoane, la un hotel de 3-4 stele, presupunând că se fac 5 excursii pe perioada sejurului și se socotesc 8 zile pentru masă, ar costa în medie 3430 lei. Aceste tarife sunt destul de ridicate, deci putem concluziona că turismul deltaic se dezvoltă și oferă turiștilor experiențe de lux, inedite.

3.2.5. Posibilități de dezvoltare a industriei turistice

Pornind de la considerentul că turismul este fundamentul dezvoltării economice a zonei Deltei Dunării și a orașului Tulcea, am decis să punctăm câteva linii noi, ingenioase de dezvoltare pentru aceste zone.

În primul rând, este nevoie să se elimine unele preconcepții cu privire la efectele negative pe care turismul le-ar putea avea asupra valorii culturale a comunităților locale. Îndeletnicirile primare ale localnicilor, cum ar fi agricultura, pescuitul, sau formele specifice de construcție și decorare a locuințelor ar putea avea de suferit de pe urma introducerii tehnicilor moderne de procurare a hranei, de amenajare a spațiilor. Totuși, nu suntem de acord cu aceste afirmații deoarece considerăm că tocmai aceste lucruri ar putea da valoare industriei turistice din arealele mai sus menționate. Așadar, putem contura o primă idee cu privire la inovația ce ar putea fi adusă în domeniul turismului în Delta Dunării și Tulcea. Aceasta se referă la faptul că localnicii vor putea fi cei care vor procura materia primă pentru gătit pentru hotelurile și pensiunile din zonă. Aceste produse ar fi 100% bio, extrem de căutat la momentul de față. Turiștii ar putea chiar să viziteze aceste grădini, să vadă efectiv de unde provine materia primă pentru mâncare din farfuria lor. Micuțe bazine de pește proaspăt pot fi amenajate chiar în cadrul resorturilor pentru că impactul pe care acest lucru ar putea să îl aibă asupra turiștilor ar putea genera creșteri ale cererii.

Modalitățile de amenajare trebuie să fie în concordanță cu specificul locului. Stuful, un material cu foarte multe proprietăți, poate fi folosit în combinație cu design-uri moderne, minimaliste, dar care să păstreze sălbăticia locului.

Pentru a rămâne în domeniul amenajărilor turistice de impact, Delta Dunării este locul perfect pentru a încerca noi modele futuriste de unități de cazare. Dormitul în aer liber, cât mai aproape de natură este un concept pe care turiștii străini îl apreciază. Amenajarea unor „camere” în aer liber, pe ramurile copacilor care permit acest lucru ar fi o idee de dezvoltare inedită, neîntâlnită încă în Delta Dunării și foarte puțin întâlnită în România. De asemenea, cu ajutorul unui video-proiector, se pot organiza diferite evenimente în mijlocul naturii: movie-nights, urmărirea unor evenimente sportive, documentare despre natură, despre atracțiile fascinante ale Deltei, etc. Potențialul evenimentelor culinare trebuie exploatat, întrucât reprezintă una dintre atracțiile importante ale Deltei. Totul organizat în cadrul peisajelor pe care Delta le oferă. Este de la sine înțeles faptul că toate aceste amenajări și evenimente inedite trebuie să țină cont de regimul de protecție atribuit Deltei, dar suntem de părere că se pot realiza perfect în aceste condiții. Mai mult, faptul că turiștii ar putea fi cazați în unități amenajate din materiale reciclabile, că mâncarea va fi naturală și proaspătă ar putea fi un plus în crearea de valoare și unicitate pentru RBDD. De asemenea, pescuitul sportiv este o modalitate prin care turiștii pot fi atrași, dar este nevoie de organizarea mai multor competiții de acest gen.

Hotelurile plutitoare existente în Delta Dunării și Tulcea în acest moment fac parte din contextul unor idei ingenioase de afaceri. Totuși, am adauga faptul că modernizarea acestora este un element- cheie pentru succesul lor. O promovare mai eficientă a acestora ar fi necesară, de asemenea.

Apa este un factor care ar putea fi folosit în diverse moduri pentru că este factorul fundamental al Deltei. În cazul unităților de cazare aflate chiar pe malul Dunării, se pot sublinia o serie de avantaje. De exemplu, ar putea fi create hamace deasupra apei cu ajutorul unor bare metalice. Partea de wellness and spa poate fi integrată în unele locuri în apa Dunării. În acest sens, se pot crea piscine pe modelul celor întâlnite în regiunile luxoase asiatice, care să creeze senzația că înoți chiar în Dunăre. În loc de modelele clasice de jacuzzi, pot fi folosite modele- butoi, care să aibă exact aceleași funcții, dar aspectul să fie mult mai natural. Același lucru se poate aplica și în cazul amenajării băilor.

Pontoanele care asigură trecerea turiștilor din barcă pe țărm nu trebuie să îndeplinească doar această funcție. Acestea ar trebui să fie amenajate astfel ingenios pentru că sunt primul lucru cu care intră în contact turistul. Niște idei în acest sens sunt amenajarea unor baruri în aer liber, unde clienții pot fi întâmpinați cu o băutură rece sau tradițională. Însuși designul acestui bar ar putea atrage. De exemplu, mesele și scaunele pot fi amenajate în bărci vechi care nu se mai folosesc, acest concept fiind valabil și pentru terasa hotelului/ pensiunii. Scaunele unui bar în aer liber nu ar trebui să fie tradiționale, ci ar trebui să ofere ceva nou. De exemplu, se pot folosi hinte de o persoana din lemn, agățate de un suport cu sfoară.

În cadrul restaurantelor cu specific din Delta Dunării ar fi ideal să existe unele trofee pescărești, cu o poveste în spate. Inclusiv în cazul amenajării restaurantelor pot fi create diverse atracții. Mesele pot fi deosebite, tablourile din încăpere sau chiar vesela poate să se îndepărteze de cea clasică. Se pot folosi farfurii și tacâmuri din lut, din producția localnicilor, pictate în stil specific locului.

Un aspect deosebit de important în succesul unui astfel de proiect îl reprezintă personalul. O echipă dinamică, cu zâmbetul pe buze și specializată în domeniul turismului poate face diferența dintre un loc frumos sau un loc de senzație, unde turiștii ar reveni oricând.

De asemenea, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării trebuie să colaboreze strâns cu tour-operatorii și prestatorii de servicii. Aceștia din urmă sunt cei mai în măsură să ofere feedback-uri cu privire la ce își doresc turiștii cel mai mult în Delta Dunării și se poate realiza. Excursiile organizate la diferitele puncte de atracție trebuie să fie mai dinamice, interactive, să fie oferite servicii suplimentare. O idee în acest sens ar fi angajarea unui fotograf profesionist care să facă, contra cost, o poză turiștilor pe care să o poată developa pe loc. Ambarcațiunile prin intermediul cărora se organizează astfel de excursii trebuie modernizate, atât în sensul în care să corespundă standardelor de protecție a mediului, dar și în sensul oferirii unei game mai largi de servicii pe perioada excursiei. Serviciile conexe ce pot fi implementate în cadrul ambarcațiunilor pot fi servirea de băuturi. Prețul cerut pentru o excursie care să ofere și alte servicii complementare poate fi mult mai ridicat decât cel actual.

Pe lângă cooperarea ARBDD cu ceilalți agenți, este nevoie de cooperare între agenții economice care desfășoară diferite activități. Astfel, este permisă crearea unor pachete de servicii care pot fi promovate mai eficient împreună, decât separat.

În urma dezvoltării turismului în zonă, se pot dezvolta și alte domenii de activitate cum ar fi industria farmaceutică, alimentară, de agrement, etc. În toate activitățile menționate mai sus, localnici pot fi integrați cu ușurință, care, la rândul lor, ar avea o sursă de venit mult mai consistentă.

Într-o notă mai oficială și administrativă, este nevoie de modernizarea canalizării, a mijloacelor de epurare a apei, a infrastructurii de acces la diversele obiective turistice. Cum s-a mai menționat întru-un subcapitol anterior al acestei lucrări, promovarea turismului pentru cura heliomarină poate fi un aspect care trebuie luat în considerare atât de autorități, cât și de investitori.

Considerăm că ideile menționate mai sus sunt perfect realizabile, cu atât mai mult cu cât Delta Dunării începe să se facă cunoscută peste hotare. Nu este de dorit ca Delta Dunării să atragă un flux de turiști mai mare decât capacitatea de suport ecologic și nici modernizarea și varietatea serviciilor nu trebuie făcut sub nicio formă în moduri care ar putea dăuna în cel mai mic mod posibil ecosistemele.

Implicarea instituțiilor administrative este vitală pentru a face din RBDD o destinație care să poată concura cu destinațiile de top ale lumii. În prezent, în ceea ce privește fondurile naționale, Guvernul României lucrează la o stategie integrată de dezvoltare durabilă a Rezervației Biosferei Delta Dunării. Conform declarațiilor premierului, cu ajutorul noului instrument financiar elaborat numit Investiții Teritorial Integrate (ITI), se vor putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor de apă și canal din comunitățile Deltei. Tot acesta a mai declarat că Delta Dunării și zona aferentă acesteia au asigurat un buget de 1,114 miliarde de euro până în anul 2020.

Investițiile care trebuie făcute în zonă sunt de o mare anvergură, și, de aceea, posibilitatea accesării fondurilor europene ar putea ajuta investitorii privați să transforme Delta Dunării într-o destinație de lux, o destinație ecologică, inedită, unică în lume.

Concluzii

În urma realizării acestei lucrări, putem trage unele concluzii comparative cu privire la modul de administrare și de promovare a diferitelor areale protejate de pe glob de interes turistic în raport cu Rezervația Biosferei Delta Dunării.

În primul rând, în ceea ce privește monitorizarea fluxului de turiști și a beneficiilor economice generate de către aceștia, parcurile naționale din străinătate oferă informații mult mai accesibile și mai actualizate decât în cazul ariilor protejate din România. Putem crede că aceste probleme în a găsi informații actualizate și mai segmentate în cazul României sunt date fie de o monitorizare deficitară, fie de durata mult prea mare de a aduna și interpreta datele.

În al doilea rând, este momentul în care, mai mult ca niciodată, trebuie conștientizat potențialul turistic al Deltei Dunării. Varietatea de servicii oferite în cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării ar trebui să sporească, turiștii având posibilitatea să își mărească arealul de posibilități de petrecere a timpului liber.

Ultimul subcapitol al acestei lucrări a fost destinat oferirii unor soluții ingenioase de afaceri care s-ar putea dezvolta în Delta Dunării. O parte dintre acestea, în special cele ce țin de amenajare turistică, sunt idei ce vor fi implementate în cadrul proiectului de deschidere a unui hotel în satul Crișan. Am insistat asupra ineditului, noului, minimalistului îmbinat cu tradiționalul pentru că noi credem că acestea sunt elementele- cheie în a atrage turiștii, imediat după potențialul cadrului natural de care dispunem. Astfel, putem spune că aspectele care trebuie avute în vedere înaintea amenajării unei structuri turistice în interiorul unei arii protejate, în ordinea importanței acestora, sunt:

Respectarea standardelor ecologice în vederea construirii unei amenajări turistice care să nu afecteze sub nicio formă mediul;

Resursele naturale să fie principalul aspect care dă frumusețe și atractivitate locului viitoarei amenajări turistice;

Să fie păstrate elementele culturale ale zonei și să se țină cont de aspectul universal al celorlalte construții/așezăminte;

Turistul să aibă posibilitatea să petreacă cât mai mult timp în natură;

Turistul trebuie, ca în urma sejurul său, să acumuleze informații valoroase despre protejarea naturii în urma experienței șederii sale într-o anumită unitate de cazare;

Combinarea tradiționalului cu modernul să fie armonioasă.

Este foarte simplu să tragem concluzia că întreg personalul antrenat în amenajarea unei structuri turistice, dar și personalul care va urma să lucreze în respectiva unitate să fie un personal specializat în permanență. În cazul Deltei Dunării, acest lucru se poate realiza fără prea mari probleme în perioada de extrasezon atunci când majoritatea unităților de primire nu desfășoară nicio activitate turistică.

De asemenea, nu trebuie neglijată nici activitatea statului și a autorităților din turism. Pe de o parte, activitatea sa trebuie să fie mai vizibilă din punct de vedere administrativ, al protejării ecosistemelor, iar pe de altă parte, acesta ar trebui să fie implicat în acțiuni de finanțare a investitorilor și în proiecte de investiții.

În încheiere, suntem încrezători că România, prin intermediul Deltei Dunării, dar și a celorlalte locuri cu potențial ridicat de exploatare din punct de vedere turistic, va deveni una dintre destinațiile preferate a turiștilor. Activitățile de marketing nu trebuie să se îndrepte numai pe piețele internaționale în căutare de turiști, deoarece populația autohtonă este prima care ar trebui să beneficieze de pe urma frumuseții locurilor din țara noastră.

Bibliografie

Cărți

Alina, Bădulescu, Dorin Bâc, Tehnica amenajărilor turistice, Oradea, Editura „Universitatea din Oradea”, 2008;

Bâc, Dorin Paul, Turismul și dezvoltarea durabilă. Realități. Provocări. Oportunități, București, Editura „Economică”, 2013;

Cinagă, Nicolae, Ștefan Dezsi, Amenajare turistică, Cluj-Napoca, Editura „Presa Universitară Clujeană”, 2007;

Constantin, Iordachi, Kristof Van Assche, The Bio-Politics of the Danube Delta: Nature, History, Policies, Editura „Lexington Books”, 2015;

Elena, Matei, Ecoturism, București, Editura Universitară, 2011;

Erika, Stanciu, Florentina Florescu, Ariile protejate din România. Noțiuni introductive, Brașov, Editura „Green Steps”, 2009;

Frost, Warwick, C. Michael Hall, Tourism and National Parks. International perspectives on development, histories and change, Editura „Routledge”, 2009

Ilie, Niță, Constantin Niță, Piața turistică a României. Realități-mencanisme-tendințe, București, Editura „Economică”, 2008

Oscar, Snak, Petre Baron, Nicolae Neacșu, Economia turismului, București, Editura „Expert”, 2003

Studii

Ben Boer, Stefan Gruber, Legal Frame Work for Protected Areas, Case Study, 2010

Maija Huhtala, Finnish Forest Research Institute, Monitoring and Management of Visitors and Visitor Flows- workshop, Rovaniemi, Finland, 3.-5.11.2009

Yorkshire Dales National Park Management Plan Review, Evidence report, May 2013

Broșuri

Asociația „Salvați Dunărea și Delta Dunării”, Delta Dunării- Paradisul aproape pierdut!

Pagini web

http://www.abs.gov.au

http://biodiversitate.mmediu.ro

http://www.booking.com

http://www.bursa.ro

Prezentare

http://www.cjtulcea.ro

http://www.ddbra.ro

http://www.dexonline.ro

http://www.environment.gov.au

http://www.ethiopianembassy.net

http://www.himalayannature.org

http://www.hotelplutitormilena.ro

http://www.info-delta.ro

http://www.insse.ro

http://www.iucn.org

http://www.irma.nps.gov

http://www.nps.gov

http://www.parksaustralia.gov.au

http://www.photomaniacs.ro

http://www.populationgrowth.org

http://www.ramsar.org

http://www.retezat.ro

http://www.reuters.com

http://www.simienpark.org

http://www.unesco.org

http://www.whc.unesco.org

http://www.yellowstoneparknet.com