În prezent, în perspectiva cercetărilor fitopatologice la plantele de cultură se au în vedere următoarele: [304587]

[anonimizat]. Se cultivă în peste o [anonimizat], 220385285 mii ha (Anuar FAO 2013).

Impactul bolilor și dăunătorilor asupra culturilor de cereale este rezultanta interacțiunii dintre un anumit sistem gazda/parazit și condițiile locale de mediu și de cultură (Popov și colab., 2009; Malschi și colab., 2009, citați de Emil Georgescu și Lidia Cană, 2010).

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], fiind de altfel cel mai eficace mijloc de combatere a bolilor (Bărbulescu și colab., 2002; Nagy și Kadar, 2004; Popov și colab., 2005 a; Shaner și Buechley, 1999; Gooding și colab., 2002, citați de Elena Nagy și Dan Cristian Nagy, 2010).

[anonimizat], aparatul foliar este afectat în proporție de 40-50% de către o serie de agenți patogeni: Blumeria graminis f. sp. tritici, [anonimizat], [anonimizat], Helminthosporium tritici repentis (Nagy și colab., 2005; Popov și colab., 2007; [anonimizat], 2008). În a doua parte a [anonimizat], Cladosporium si Alternaria care pot fi prezente pe 15-25 % din spice (Ahmed și colab., 1996; Jergensen și colab., 1996; Osborne și Stein, 2007, citați de Elena Nagy și Dan Cristian Nagy, 2010;).

[anonimizat], reprezintă un permanent factor de risc pentru stabilitatea și calitatea recoltelor. [anonimizat] o producție de grâu de peste 3000 kg/ha, [anonimizat], atunci presiunea de infecție a agenților patogeni crește proporțional. Evitarea pierderilor de recoltă în acest caz se realizează prin aplicarea a două până la trei tratamente cu fungicide (https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/857-tratamentele-aduc-sporuri-importante-de-productie-la-grau.html).

[anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]:

-Crearea de soiuri cu rezistență naturală la boli;

Studierea mai aprofundată a patogenității semințelor;

-Studii privind combaterea cu precădere biologică a bolilor și eliminarea pe cât posibil a substanțelor chimice (poluante);

-Crearea de soiuri și hibrizi cu rezistență genetică la boli;

-Intensificarea cercetărilor de biologie și combatere a [anonimizat], irigate și a celor speciale;

-Folosirea razelor infraroșii în cartografiere și întocmirea hărților fitosanitare;

-Utilizarea laserului în cercetarea și dezvoltarea agenților patogeni s.a.

[anonimizat], eliminarea pierderilor de recoltă și menținerea unei activități rentabile privind munca pământului și obținerea de producții agricole aducătoare de profit (http://agroindcauaceu.ro/patologia-vegetala-sau-fitopatologia).

Producția grâului înregistrează pagube datorită atacului diferitelor boli, produse de agenți patogeni, în special de ciuperci. Bolile care aduc mari prejudicii producției de grâu sunt: septorioza- Septoria tritici; ruginile, rugina brună-Puccinia recondita; rugina neagră – Puccinia graminis tritici; rugina galbenă – Puccinia striiformis; făinarea – Erisiphe graminis; fuzarioza – Fusarium graminearum; îngenuncherea tupinilor și șiștăvirea boabelor – Gäumannomyces graminis var. tritici; mălura comună – Tilletia spp; mălura pitică – Tilletia controversa etc. (Gheorghe Petcu, Elena Petcu, 2008).

Lucrarea cu titlul „Dinamica apariției și evoluției atacului unor agenți patogeni la grău, în condițiile pedoclimatice ale județului Brăila” își propune prezentarea rezultatelor obținute în urma studiului efectuat în zona sat Urleasca, comuna Traian, județul Brăila, la S.C. AGRITUR SRL, în anul agricol 2017-2018, cu privire la comportarea în cultură a 4 (patru) soiuri de grâu de toamnă, din punct de vedere a rezistenței la boli.

Lucrarea este structurată pe patru capitole.

Capitolul I, prezintă un studiu bibliografic privind cerințele grâului față de factorii de mediu și aspecte privind principaele boli ale grâului și metodele de combatere ale acestora.

Capitolul II, prezintă scopul și obiectivele lucrării, oferta ecologică și particularitățile pedoclimatice a zonei în care s-a efectuat prezentul studiu descrierea materialului biologic și a metodelor de lucru folosite.

Capitolul III, prezintă rezultatele și discuțiile structurate pe obiectivele principale propuse, în vederea îndeplinirii scopului lucrării.

Capitolul IV, prezintă concluzii și recomandări.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND PRINCIPALII AGENȚI PATOGENI CE PRODUC BOLI LA GRÂU ȘI METODE DE COMBATERE ALE ACESTORA

1.1.CERINȚELE SPECIEI TRITICUM AESTIVUM FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

Perioada de vegetație, în condițiile țării noastre este de 270 – 300 zile la grâul de toamnă și 100 – 140 zile la grâul de primăvară.

1.1.1.Cerințe față de temperatură

Suma de grade de temperatură este de 1800 – 2100oC.

Temperatura minimă de germinare este în funcție de soi între 1 – 4oC, temperatura optimă 23 – 25oC, temperatura maximă 30 – 35oC.

Pentru răsărire necesită, în medie 120oC, temperaturi medii zilnice peste 0o, ceea ce înseamnă că la o temperatură medie zilnică de 10oC răsare în 12 zile. Temperatura optimă pentru răsărire este de 15 – 20oC. Necesarul de căldură de la răsărit și până în iarnă este de 500 – 550oC.Temperatura optimă pentru înfrățire este de 8 – 10oC.

Călirea plantelor durează 35 – 55 zile. În prima etapă, în cursul zilei necesită 10 – 15oC, iar noaptea 0 – 5oC. În partea a doua, călirea se desăvârșește la temperaturi care variază de la -1oC până la -5oC. Bine călit rezistă bine la iernare temperaturi până la -20oC.

Împăierea se produce la 14 – 18oC, iar înspicarea la 16 – 20oC.

Înflorirea, polenizarea și fecundarea se desfășoară bine la temperaturi de 11 – 12oC noaptea și 18 – 22oC în cursul zilei.

Temperatura optimă în perioada umplerii boabelor este de 20oC. Depășirea unor temperaturi de 25 – 26oC în perioada maturizării boabelor sunt dăunătoare.

1.1.2.Cerințe față de umiditate

Bune rezultate se obțin în zonele cu precipitații cuprinse între 400 – 700 mm în perioada de vegetație. F. Angelini dă ca factor limitativ 250 mm. Wholtmann apreciază ca optim 600 mm. Coeficientul de transpirație oscilează între 350 – 700, frecvent 350 – 400 (Bîlteanu Gh., 2003).

Fazele de vegetație cu consum maxim sunt:

-formarea primordilor spiculețelor și diferențierea primordilor florilor, când se decide numărul de spiculețe și de flori fertile în spiculeț;

-polenizarea și fecundația, când seceta reduce receptivitatea stigmatelor și scade viabilitatea grăunciorilor de polen;

-formarea și umplerea boabelor, când lipsa precipitațiilor determină șiștăvirea;

-formarea primordilor din care iau naștere frații. Lipsa de umiditate reduce numărul de frați;

-împăierea.

Seceta din toamnă poate împiedica răsărirea grâului, iar mai târziu formarea rădăcinilor coronare.

Grâul este sensibil și la excesul de umiditate. Astfel, excesul din perioada de creștere împiedică aerația solului și nitrificarea, plantele rămân mici și clorotice.

Excesul din perioada polenizării și fecundației predispune plantele la călire și boli.

Excesul la recoltare, împiedică execuția lucrării, diminuează greutatea boabelor, le decolorează, le depreciază calitatea și favorizează încolțirea boabelor în spic.

1.1.3.Cerințe față de lumină

Grâul este o plantă iubitoare de lumină. Cercetările reliefează că fotoperioada lungă și temperatura scăzută intensifică procesul de călire și deci sporesc rezistențele la iernare.

Lumina abundentă sporește numărul fraților și mărește rezistența la cădere.

La temperaturi ridicate, acțiunea luminii este negativă, mai ales când intensitatea acesteia este prea mare. Rezultă că stresul fotonic este un factor limitativ al producției de grâu.

1.1.4.Cerințe față de sol

Cele mai favorabile sunt solurile cu textură mijlocie, lutoase și luto-argiloase din seria cernoziomurilor, solurile bălane și brun roșcate cu pH 6 – 7,5.

Nu dă bune rezultate pe solurile extreme textual, grele sau ușoare.

Pe solurile brune argiloiluviale, luvisoluri albice, planosoluri, soluri erodate, nisipoase și pe cele alcaline, rezultate bune se pot obține prin aplicarea complexului de măsuri pedo-ameliorative, a îngrășămintelor și amendamentelor.

1.2.ASPECTE PRIVIND PRINCIPALELE BOLI ALE GRÂULUI ȘI METODELE DE COMBATERE ALE ACESTORA

1.2.1.Virozele grâului

Mozaicul dungat al grâului –Wheat streak mosaic virus

Boala a fost cunoscută în SUA și Canada din 1937 (figura 1.1). La noi în țară a fost identificată și studiată de I. Pop (1961/1962). În prezent boala mai este cunoscută pe porumb și raigras italian.

Simptome. Primele simptome apar la scurt timp de la răsărire. Pe frunze apar striuri de culoare verde închis sau gălbui, paralele cu nervurile. Cu cât boala este într-un stadiu mai avansat, cu atât suprafețele mai mari de frunză au culoarea galben – aurie, rămânând doar dungi verzi pe fond galben. În timpul iernii simptomele dispar pentru a apărea din nou primăvara. Simptomele devin mai evidente în luna mai, când pe suprafața frunzelor apar striuri, apoi fâșii mai late, de culoare verde deschis sau gălbuie. Cu timpul frunzele se îngălbenesc aproape în întregime, cu excepția unor zone alungite, paralele cu nervurile care rămân de culoare normal (figura 1.2). Plantele bolnave au tufa răsfirată, cu spice mici fără semințe, pierderile de producuție putând ajunge la 50-80 % iar făina rezultată din semințele virozate este de slabă calitate.

Agentul patogen. Wheat streak mosaic virus. Particulele virusului sunt filamentoase, rigid flexibile, de 700 x 15 mμ, cu o singură moleculă de ARN monocatenar, cu greutate moleculară de 2,8 x 106. Temperatura de inactivare este în jur de 54oC. Rezistența în suc este minim 4 zile la 20oC și 30 zile la 2oC.

Virusul poate rămâne activ până la 16 ani în frunze deshidratate cu CaCl3.

Epidemiologie. Virusul persistă peste iarnă în raigras.

În timpul vegetației se răspândește prin acarieni (Aceria tulipae, A. tosichella și A. tritici) care achizițonează virusul în stare de nimfă, dar nu-l pot transmite de la adulți la ouă (figura 1.3).

Prevenire și combatere. Măsura principală constă în respectarea epocii optime de semănat specifice fiecărei zonă de cultură. Semănatul prea timpuriu favorizează boala. De asemenea este foarte importantă distrugerea samulastrei și buruiernilor mai ales graminee care pot fi surse de virus

1.2.2.Micoplasmozele grâului

Îngălbenirea, piticirea și aspermia grâului – Mycoplasma

Boala a fost pentru prima dată semnalată în Transilvania (E. Rădulescu și E. Docea, 1966 citați de Velichi E., 2012) și apoi a mai fost observată și în alte zone din Moldova, Banat și Dobrogea.

Simptome. Atacul se manifestă în toate fazele de vegetație a plantelor, prin îngălbenirea frunzelor de la vârful limbului către bază, sub formă de dungi de-a lungul nervurilor, însoțită de gofrarea limbului și apoi de uscarea țesuturilor.

Frunzele atacate sunt mai îngroșate și mai late, prezintă un luciu caracteristic și adesea sunt colorate în roșu prin antocianarea celulelor. Plantele rămân mai mici, cu aspect de nanism și formează spice firave cu un număr redus de boabe. Simptomele sunt cu atât mai puternice, cu cât atacul s-a produs mai de timpuriu.

Agentul patogen. Este un organism de tip mycoplasma ce se prezintă sub formă de particule sferice sau ovale cu diametrul între 100-300 mμ.

Epidemiologie. Se transmite artificial prin grefare și în natură prin cicada Deltocephalus (Psamotettix) alienus. Sunt atacate mai multe specii ale genului Triticum, cât și orzul, secara și ovăzul.

Prevenire și combatere. Este necesar ca pe solele unde s-a remarcat atacul să nu se revină cu cereale păioase 3-4 ani. Deosebit de important este ca grâul să fie semănat în epoca optimă. Semănatul prea timpuriu poate favoriza boala. Se vor cultiva soiurile ce se dovedesc mai puțin atacate.

1.2.3.Micozele grâului

Rugina brună a grâului – Puccinia recondita f. sp. tritici (sin. Puccinia triticina)

Boala este prezentă în toate zonele de cultură ale grâului (figura 1.4), unde apare în fiecare an și produce pierderi medii de 5 % din recoltă. În România este considerată a fi cea mai periculoasă rugină a grâului.

Simptome. Primele simptome pot apărea din toamnă și continuă în primăvară. Boala se manifestă mai ales pe frunze, dar poate să apară și pe teci, uneori pe tulpini și foarte rar pe spice. Pe frunzele atacate apar pustule eliptice, ovale sau circulare de 1 – 2 mm lungime și 0,5 – 0,8 mm lățime, de culoare ruginie, dispersate pe ambele fețe ale limbului (toamna uredopustulele apar la baza frunzelor). Pe frunze, pustulele sunt în număr mai mare pe fața superioară a frunzei. Pustulele sunt la început acoperite de epidermă, iar mai târziu epiderma se rupe fiind puși în libertate spori de culoare gălbuie (uredosporii). Atacul se extinde de la frunzele inferioare spre cele superioare și uscarea lor are loc în aceeași ordine. Atacul cuprinde treptat tecile și tulpinile. Între înspicare și maturitate, mai ales spre sfârșitul perioadei de vegetație a grâului (când frunzele încep să se îngălbenească) apar mai ales pe teci și pe tulpină, pustule mici de culoare neagră, strălucitoare, ovale alungite, acoperite de epidermă, împrăștiate neregulat. Acestea conțin sporii de rezistență ai ciupercii (teliosporii). Lagărele de teliospori rămân tot timpul acoperite de epidermă.

Agentul patogen. Puccinia recondita Rob. et Desm. f. sp. tritici Eriks, fam Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Este o specie heteroică și macrociclică care formează stadiile picnidiene și ecidiene pe Isopyrum fumaroides (Siberia). La noi se comportă ca o specie cu ciclul incomplet (microciclică și autoică) formând numai uredo și teliospori pe grâu. Uredosporii sunt unicelulari, sferici, de 20 – 28 x 18 – 24 μm cu tegumentul echinulat de culoare galbenă – portocalie (figura 1.6). Teliosporii sunt bicelulari, de 30 – 55 x 12 – 20 μm, cu membrana brună, îngroșată la celula superioară care este oblic trunchiată și au un peduncul scurt.

La această specie s-au identificat în lume 91 de rase fiziologice. Dintre acestea în România au fost identificate de către E. Rădulescu și Florica Negulescu 54 de rase fiziologice.

Epidemiologie. Ciuperca rezistă peste iarnă fie ca miceliu de infecție, fie sub formă de uredospori care asigură infecțiile anul următor. După recoltare uredosporii rezistă pe plantele din miriște sau produc noi infecții pe samulstră de pe care trec pe semănăturile din toamnă. Uredosporii germinează la temperaturi cuprinse în limite largi; 2 – 32 oC, cu un optim de 10 – 22 oC, în condiții de umiditate maximă. Teliosporii nu joacă nici un rol în ciclul evolutiv al ciupercii chiar dacă pot germina și forma bazidiospori, deoarece aceștia nu au în flora României o plantă gazdă pe care să formeze ecidii.

În anii cu ierni excesiv de geroase și fără zăpadă, atât miceliul de rezistență din frunze cât și uredosporii pier, lanurile de grâu ieșind astfel în primăvară neatacate de rugina brună. Acest lucru nu înseamnă că plantele vor rămâne neinfectate în acești ani. În aceste cazuri infecțiile se datoresc uredosporilor aduși de vânturi de la distanțe mari, de pe lanurile atacate timpuriu. Vânturile care aduc uredosporii acestei ciuperci sunt cele din est, sud – est, nord – est și sud.

Prevenire și combatere. Prevenirea apariției acestei boli se poate realiza prin cultivarea unor soiuri rezistente. Acest lucru se realizează destul de greu din cauza specializării fiziologice variate a patogenului.

Depășirea epocii optimă de semănat sensibilizează grâul la această boală. De asemenea fertilizarea excesivă cu azot sensibilizează plantele la această boală.

Arăturile de vară, distrugerea samulastrei, realizarea unui asolament corect, reduc riscurile de extindere a acestei boli la plantele din toamnă. Se vor executa tratamente cu produse fungicide, omologate, specifice combaterii bolilor foliare ale păioaselor.

Rugina galbenă – Puccinia striiformis

Rugina galbenă este mai puțin frecventă decât rugina brună, însă în anii în care apare de timpuriu și sub forma unor atacuri puternice poate să producă pierderi mari de producție. Pagubele cele mai mari se înregistrează în anii cu primăveri umede și reci, așa cum au fost anii 1960, 1961, 1962, 1966, 1967, 1977 și 1978 când s-au produs epifiții în Câmpia Dunării, Dobrogea și centrul Moldovei (Ana Hulea și col., 1975, citați de Velichi E., 2012).

Simptome. Rugina galbenă se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor, pe limb, teci, tulpină, glume, ariste și mai rar chiar pe boabe. Toamna atacul este sporadic și apare sub forma unor uredopustule galbene la vârful plantelor. La plantele dezvoltate apar dungi galbene – clorotice, lungi, dispuse în lungul nervurilor, acoperite (mai ales pe partea superioară) cu numeroase pustule (uredosporii) mici, de 0,5 – 1 mm lungime și 0,3 – 1 mm lățime, dreptunghiulare sau elipsoidale, galbene – portocalii, prăfoase, la început dispersate, iar mai târziu dispuse în șiruri logitudinale, una lângă alta (figura 1.7). În cazul atacurilor puternice, spre sfârșitul perioadei de vegetație mai ales în perioda maturizării grâului, apar pe aceleași organe, lagăre de teliospori care sunt de culoare neagră, lucioase, dispuse în șiruri și acoperițe cu epidermă. Aceste lagăre străpung epiderma țesuturilor, mărind astfel suprafața de evaporare, producând o uscare mai rapidă a frunzelor și șiștăvirea boabelor.

Agentul patogen. Puccinia striiformis f. sp. tritici West. [sin. P. glumarum (Schm) Erikss. et Henn] fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Cercetările asupra formei specializate tritici executate între 1960 și 1978 au pus în evidență 13 rase fiziologice dintre care cea mai răspândită este rasa 20.

Ciuperca este o specie microciclică și autoică, cu uredospori unicelulari, sferici sau aproape sferici, de 18 – 30 x 18 – 26 μm, cu episporul fin echinulat și de culoare galbenă. Teliosporii sunt bicelulari, cu membrana netedă, de dimensiuni cuprinse între 30 – 70 x 12 – 24 μm și prevăzuți cu un peduncul scurt și nu prezintă importanță biologică, neavând nici un rol în ciclul evolutiv al ciupercii.

Epidemiologie. Este o specie de rugină adaptată regiunilor mai reci, temperatura optimă de germinație a uredosporilor fiind de 12,3oC (minimă de 2 – 3 oC, maximă de 29oC). Dacă temperaturile din timpul verii depășesc 29oC, uredosporii sunt omorâți dar infecțiile de toamnă se pot produce cu spori aduși de vânturile din Nord, Nord-Vest și Vest, unde verile sunt răcoroase și umede.

În condițiile din țara noastră agentul patogen rămâne după recoltare pe miriște sau produce infecții pe samulastră de pe care trece pe semănăturile din toamnă. În iernile fără geruri puternice uredosporii și miceliul de infecție rezistă la temperaturile scăzute și în primăverile răcoroase și umede produc infecții puternice. În cazul în care iernile sunt geroase, iar miceliul și uredosporii sunt distruși, infecțiile de primăvară se pot totuși produce datorită uredosporilor aduși de vânturile de NV sau S.

Prevenire și combatere. Cultivarea de soiuri rezistente este cea mai eficientă cale de prevenire a atacurilor de rugină galbenă. Măsurile de igienă culturală, de fertilizare echilibrată sunt indicate pentru prevenirea atacului acestei boli. Se pot executa tartamente cu produse fungicide specifice bolilor foliare ale păioaselor ca și în cazul ruginii brune.

Rugina neagră – Puccinia graminis f. sp. tritici

În România, rugina neagră (rugina paiului sau rugina lineară) este mai puțin frecventă decât rugina brună, producând de multe ori atacuri fără importanță practică.

Simptome. Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale grâului și a altor gramineee, prin apariția pe ambele fețe ale frunzelor, pe teci, pe pai, pe glume și chiar pe ariste, a unor pustule alungite, liniare, de 2 – 4 mm lungime, prăfoase, risipite neregulat sau unite mai multe într-un loc, sub formă de dungi, care ajung până la 1 cm lungime. În aceste pustule, care au o culoare brună – ruginie – închisă, se formează uredosporii, care sunt sporii de propagare a ciupercii. La început, pustulele (lagărele) de uredospori sunt acoperite de epidermă, iar apoi epiderma se rupe sub presiunea uredosporilor și pustulele devin pulverulente. Spre sfârșitul perioadei de vegetație a grâului, printre uredospori sau în locul acestora încep să se formeze sporii de rezistență, teliosporii, iar pustulele își schimbă treptat culoarea, din brună în brună negriciaosă apoi în neagră. Teliosporii se pot forma și în pustule separate, având de la început culoarea neagră .

Agentul patogen. Puccinia graminis Pers. f. sp. tritici Erikss et Henn,. Fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina. Este o specie macrociclică, heteroică, stadiul de picnidii și ecidii dezvoltându-se pe dracilă (Berberis vulgaris) și pe Mahonia sp., iar stadiul de uredospori și teliospori pe grâu și alte cereale precum și pe alte graminee din pășuni și fânețe.

Din punct de vedere morfologic și biologic, sporii formați de Puccinia graminis prezintă următoarele caracteristici:

-basidiosporii – sunt unicelulari, globuloși, hialini, haploizi, de sexe diferite, ei se formează pe basidii;

-picnosporii – sunt unicelulari, hialini, globuloși, haplozi, apar în picnidii pe gazda intermediară, dracila;

-ecidiosporii – sunt unicelulari, hialini, sferici sau poliedrici de 14-16µ diametru, galben, fin echinulați, binucleați. Ei se formează în lanțuri în ecidii, care se formează pe miceliu dicariotic dezvoltat pe gazda intermediară. Ecidiosporii pot germina imediat ce s-au format, la temperaturi cuprinse între 5-18°C putându-și păstra capacitatea germinativă 3-6 săptămâni;

-uredosporii – sunt unicelulari, elipsoidali sau ovali, echinulati, lung pedunculați, galben portocalii, binucleați. Ei se formează pe grâu și servesc la răspândirea ciupercii pe această plantă. Sunt capabili să germineze imediat după ce s-au format, în condiții de umiditate ridicată (99%) și la o temperatură optimă de 20°C;

-teleutosporii – sunt bicelulari, elipsoidali, lung pedunculați, măciucați, rotunjiți sau ascuțiți la vârf, cu membrana puternic îngroșată. Ei servesc drept organe de rezistență și nu pot germina imediat după formare ci trebuie să suporte condițiile vitrege din timpul iernii pentru maturizare. Teleutosporii suportă bine temperaturile scăzute (-25°C) în timp ce temperaturile ridicate (circa 35°C) le distrug capacitatea germinativă.

Epidemiologie. Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de teliospori sau sub formă de miceliu de infecție în mugurii lăstarilor de Berberis. Bazidiosporii rezultați din germinarea teliosporilor asigură infecțiile primare de pe frunzele de Berberis sp. și Mahonia sp. Răspândirea ciupercii în primăvară se prin intermediul picnosporilor ce multiplică înfecția pe plantele gazdă intermediare (Berberis sp. și Mahonia sp.). Ecidiosporii formați pe plantele gazdă de Breberis și Mahonia, își păstrează facultatea germinativă 3 – 6 săptămâni și pot germina la temperaturi de 5 – 18 oC. Aceștia vor infecta plantele e grâu. Uredosporii care apar pe grâu, pot germina imediat dacă există o umiditate atmosferică mare (99 %) și o temperatură între 2 – 31 oC cu un optim la 20 oC. Dacă atmosfera este uscată și zilele sunt însorite și caniculare procentul de germinație și numărul de infecții scade foarte mult. Uredosporii pot produce infecții pe samulastră, sau pe grâul semănat toamna, dar miceliul de infecție piere în timpul iernii (este distrus de temperaturi sub – 5 oC).

Teliosporii servesc drept organe de rezistență. Ei nu pot germina însă imediat după formare și au nevoie de o perioadă de postmaturație, care se încheie primăvara următoare.În timpul iernii pot rezista la temperaturi foarte scăzute (până la – 25 oC). Germinează la temperaturi cuprinse între 5 – 34 oC. Temperaturile mai ridicate de 35 oC și uscăciunea le distrug capacitatea de germinare.

Ciclul biologic al acestei ciuperci (figura 1.9) este complex și se desfășoară în felul următor:

1.–Primăvara, teliosporii care au suportat rigorile iernii, germinează formând în urma kariogamiei epibazidii. Pe acestea, după meioză și 1-2 mitoze, se vor forma bazidiospori haploizi.

2.–Bazidiosporii duși de vânt, ajung pe frunzele și fructele tinere ale plantelor de Berberis sp. și Mahonia sp. pe care vor forma miceliul primar de infecție care este hapliod.

3.–Miceliul primar de infecție va forma picnidii cu picnospori haploizi ce vor produce noi infecții pe plantele de Berberis sp. și Mahonia sp.

4.–După 3 – 4 zile de la apariția picnidiilor apar ecidiile, care în urma plasmogamiei vor forma ecidiospori binucleați, aceștia fiind capabili să infecteze plantele de grâu.

5.–Ecidiosporii ajung de pe plantele de Berberis sp. și Mahonia pe plantele de grâu pe care vor produce infecții (miceliu secundar binucleat).

6.–Pe acest miceliu secundar, de pe plantele de grâu, se vor forma uredospori ce vor perpetua alte infecții pe grâu.

7.–Spre sfârșitul perioadei de vegetație, pe miceliul secundar, printre uredospori, încep să se formeze teliosporii care vor ierna, iar în primăvară, vor germina, reluând astfel ciclul ciupercii.

Plantele de Berberis sp. și Mahonia sp. joacă un rol important în transmiterea de la un an la altul și răspândirea ciupercii. Cele două specii preizintă un pericol mare, deoarece pe acestea se pot naște mereu prin încrucișare noi rase fiziologice, care pot fi mai virulente și mai agresive decât cele existente. În anii când Berberis și Mahonia nu sunt infectate, boala poate totuși apărea datorită sporilor aduși de vânt de la mari distanțe (mai ales din direcția sud și sud – est).

În lume există peste 300 de rase fiziologice dintre care în România au fost identificate 12 rase, dintre care rasa 34 este cea mai răspândită.

Prevenire și combatere. O măsură importantă ce se poate lua împotriva acestei rugini este distrugerea plantelor gazdă intermediare (mai ales Berberis sp.). Cultivarea de soiuri rezistente și precoce este indicată deoarece, datorită maturizării rapide nu mai pot fi infectate de ecidiosporii formați pe gazdele intermediare. Tratamentele cu produse fungicide, specifice bolilor foliare, au efect și asupra acestei ciuperci.

Pătarea brună a frunzelor – Septoria tritici și Septoria nodorum

Agentul patogen produce pagube mai ales în anii ploioși și răcoroși.

Boala crează frecvent probleme în țările cu un climat mai umed și mai răcoros, în care grâul se cultivă intensive (figura 1.10).

În România se găsesc două specii, repartizate în funcție de condițiile climatice. Astfel în zonele de câmpie cu un climat mai arid este preponderentă Septoria tritici, în cele mai umede din zona colinară din Muntenia, centrul Moldovei și Crișana predomină Septoria nodorum. În podișul Transilvaniei este prezentă numai Septoria nodorum (Gheorhieș C., 1976, 1980 citat de Velichi E., 2013).

În cadrul aceleeași zone, proporția dintre cele 2 specii este condiționată de precipitații și umiditatea atmosferică.

Simptome. Septoria tritici atacă mai frecvent limbul, mai rar tecile frunzelor, tulpinile și spicele. Atacul se poate manifesta din toamnă. Pe frunze apar pete eliptice (până la 10 mm), alungite, dispuse longitudinal, care la început sunt galbene apoi brune. Cu timpul țesutul din dreptul petelor se deschide la culoare și devine cenușiu – albicios (figura 1.11). În acest stadiu, petele sunt înconjurate de o margine brună – deschis sau brună – cenușie. În dreptul acestor pete apar numeroase puncte mici, negricioase, deseori dispuse în șiruri longitudinale – picnidiile ciupercii.

Pe tecile frunzelor și pe pai se formează pete clorotice alungite sub formă de dungi, care cu timpul devin brune.

Atacul poate cuprinde și glumele, rahisul și aristele care pot prezenta pete de decolorare pe care apar un număr mic de picnidii.

Când verile sunt umede și răcoroase, atacul poate fi puternic și frunzele se pot sfâșia.

Septoria nodorum. Ciuperca afectează toate organele aeriene ale plantei, în toate fazele ei de dezvoltare. La plantule, după 2 – 4 săptămâni de la răsărire, pe coleoptil apar pete brune, liniare, care ajung la vârful acestuia. Mai târziu, țesutul din dreptul petelor se necrozează, iar la suprafața lor se formează numeroase puncte mici, negre – picnidiile ciupercii (figura 1.12). Bobul unei asemenea plante, scos din pământ, va prezenta numeroase picnidii grupate în apropierea șanțului ventral și a smocului de perișori de la vârful bobului.

La plantele mai dezvoltate, boala se manifestă pe teaca și pe limbul frunzelor. Pe teci petele sunt brune, alternând cu porțiuni de țesut de culoare mai deschisă. Pe limbul frunzelor apar la început pete de 1 – 2 x 0,5 – 1 mm, brune, cu centrul de culoare albicioasă. Țesuturile frunzelor atacate de S. nodorum se necrozează înaintea apariției picnidiilor. Petele, prin extinderea și înmulțirea lor pe limbul foliar, se contopesc și determină uscarea prematură a frunzelor. Pe tulpină, simptomele sunt asemănătoare cu cele de pe frunze dar picnidiile apar mai târziu pe noduri. Deseori această formă de atac, poate duce la frângerea tulpinilor.

Agentul patogen poate trece și pe spic și pe boabe, care devin șiștave, masa a 1000 de boabe și facultatea germinativă scad, iar pe tegument se observă picnidiile care pot transmite infecția.

Agenții patogeni. Septoria tritici Roberge et Desm. și Septoria nodorum Berk. fam. Sphaeropsidaceae, ord. Sphaeropsidales cl. Coelomycetes, subîncr. Deuteromycotina. Septoria tritici este forma conidiană a ciupercii Leptosphaeria tritici (Gar.) Pass., iar Septoria nodorum a ciupercii Leptosphaeria nodorum E. Müller. fam. Pleosporaceae, ord. Pleoporales, cl. Loculoascomycetes, subîncr. Ascomycotina.

Talul filamentos al acestor agenți patogeni se dezvoltă intercelular, este hialin în stadiul tânăr și brun la maturitate.

Picnidiile de S. tritici sunt globuloase de 80 – 150 μm în diametru și conțin picnospori hialini, pluricelulari, filamnetoși, cu 3 – 7 septe, rotunjiți la capete, cu dimensiuni de 39 – 70 x 1,7 – 2,5 μm.

Picnidiile de S. nodorum sunt globuloase sau piriforme, de 60 – 170 μm în diametru și conțin picnospori mai scurți și mai groși decât cei ce de S. tritici (18 – 40 x 3 – 4,5 μm).

La Leptosphaeria tritici periteciile sunt globuloase, brune – închis, de 68 – 114 μm în diametru. Ascele au 30 – 40 x 11 – 14 μm, cu câte 8 ascospori eliptici, bicelulari, neuniformi, incolori de 30 – 40 x 11 – 14 μm.

Leptosphaeria nodorum are peritecii globuloase, negre; ascele sunt cilindrice, septate, incolore; ascosporii sunt fusiformi, galbeni – brunii, cu 3 septe, îngustate ușor în dreptul septelor, de 20 – 32 x 4 – 6 μm.

Epidemiologie. Ciupercile se răspândesc în cursul vegetației prin picnospori (figura 1.13).

La S. tritici picnosporii, germinează în limite largi de temperatură, de la 2 – 3 șC la 32 șC, cu un optim de 22 – 26 șC.

Perioada de incubație durează 7 – 16 zile, iar picnidiile se formează după 11 – 15 zile. Condițiile climatice cu ploi dese și umiditate atmosferică ridicată favorizează răspândirea agentului patogen, care poate avea până la 7 – 9 generații de picnidii într-o perioadă de vegetație.

S. tritici se transmite de la un an la altul prin resturile pe care rezistă sub formă de miceliu sau picnidii.

S. nodorum prezintă mai multe forme de rezistență: miceliu în frunze, picnidii pe resturile vegetale și miceliu pe semințele infectate. Ciuperca poate infecta și gramineele din flora spontană (permanentizându-se pe acestea), pe care formează picnidii cu picnospori.

Prevenire și combatere. Pentru reducerea infecțiilor cu septorioză este necesar să se respcte o rotație corectă, fără cereale păioase, arături de vară pentru înglobarea resturilor vegetale în sol, fertilizare rațională fără exces de azot.

Se vor tratata semințele obligatoriu cu produse specific omologate. În cazul depășirii pragului economic de dăunare (intensitatea atacului > 10 – 15 %), se recomandă tratamente cu produse specifice bolilor foliare ale păioaselor.

Pătarea în ochi a bazei tulpinii – Pseudocercosporella herpotrichoides

Această boală este considerată în prezent una din cele mai păgubitoare boli ale grâului în America și Europa centrală.

La noi în țară a fost semnalată în 1965 de C. Raicu în Dobrogea, Transilvania, Maramureș și Moldova.

Simptome. Atacul poate apărea din toamnă, prin brunificarea coleoptilului sau dacă sunt condiții favorabile plantele pot pieri la scurt timp după răsărire. Primăvara pe fața exterioară a primului internod, se observă pete mici, eliptice, în formă de ochi, brune – deschis sau galbene – portocalii, care mărindu-se, se alungesc pe verticală. Frunzele plantelor bolnave se colorează brun – roșcat, iar apoi se usucă. La plantele mari se formează pete de 10 – 40 x 3 – 6 mm, eliptice, ovale – lenticulare, galbene, albicioase cu marginile brune – măslinii. În mijlocul petelor apare un punct negricios, format din aglomerări de miceliu, pe care se dezvoltă conidiile. Tulpinile plantelor atacate se îndoaie sau chiar se rup la nivelul petelor, plantele având aspect de îngenunchere. Îngenuncherea se produce în toate direcțiile, în funcție de poziția atacului pe pai. Lanurile atacate au aspectul unei culturi călcate de o turmă de animale. Deoarece prin cădere se produce întreruperea afluxului de sevă către partea superioară a plantelor, spicele sunt de culoare albă, rămân sterile sau cu boabele șiștave.

Agentul patogen. Pseudocercosporella herpotrichoides (Fron.) Deighton. (sin. Cercosporella herpotrichoides Fron.) fam. Mucedinaceae, ord. Moniliales, cl. Hyphomycetes, subîncr. Deuteromycotina.

Forma perfectă a ciupercii se numește Tapesia yallundae Wallwork et Spooner și face parte din fam. Dermateaceae, ord. Helotiales, cl. Discomycetes subîncr. Ascomycotina. Formează apotecii negre, de 0,2 – 0,5 mm în diametru, care conțin asce fusiforme de 35 – 38 µm x 5,9 – 7,4µm

Ciuperca formează în ciclul ei evolutiv o formă sterilă, stromatică, evidentă prin petele caracteristice lenticulare de la baza tulpinilor și o formă fertilă, reprezentată de conidioforii și conidiile ce apar în centrul acestor pete. Conidioforii sunt simpli, uneori ramificați, scurți, erecți, ușor cenușii, mai umflați la bază. Conidiile se inseră pe conidiofori câte una sau câte două, apical sau sub apical. Ele sunt incolore, alungite, ușor îndoite, cu baza îngroșată și cu vârful subțiat, curbate, de 30 – 100 x 1,5 – 3,5 μm, cu 2 – 7 septe tranversale (figura 1.15).

Epidemiologie. Agentul patogen rezistă la temperaturile din timpul iernilor blânde în resturile vegetative din miriște și continuă chiar să vegeteze în ferestrele cu temperaturi mai mari de 0 șC ale iernii. Pe resturile din miriște, ciuperca va forma în primăvară noi generații de conidii ce vor răspândi micoza, mai ales în condiții de monocultură.

Culturile semănate de timpuriu sunt mai puternic atacate, deoarece agentul paogen are nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru străbaterea succesivă a tecilor frunzelor și infectarea paiului, care determină ,,căderea’’ lanului.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat la grâul semănat în terenuri acide, cu textură luto – argiloasă și în condiții de densitate prea mare a culturii. Fertilizarea neechilibrată cu azot sensibilizează pantele la atac (Ana Hulea și M. Hatman, 1975 citați de Velichi E.).

Prevenire și combatere. Respectarea măsurilor agrotehnice cum ar fi: semănatul în epoca optimă, fertilizarea echilibrată, evitarea terenurilor acide, rotații de 4 – 5 ani fără cereale păiose, reduc pagubele produse de acest agent patogen.

Tratamentele executate cu produse specifice combaterii bolilor foliare la cerealele păioase, contribuie la diminuarea atacului și a acestui patogen.

Mucegaiul de zăpadă. – Calonectria (Micronectriella) graminicola.

Boala este semnalată în iernile cu depuneri abundente de zăpadă, pe solele unde terenul nu a fost nivelat și există depresiuni sau pe ternurile joase din luncile râurilor.

Simptome. Boala se manifestă în mai multe faze de vegetație ale plantelor, începând cu germinația semințelor, apoi după răsărire și la înspicare.

Simptomul cel mai tipic este cel ce se dezvoltă pe plantele răsărite în faza de rozetă, care au fost acoperite cun strat gros de zăpadă ce se topește greu și creează în sol un exces de umiditate primăvara. La baza plantelor ciuperca produce zone mici brunificate, alungite de-a lungul tulpniței, iar pe frunze se dezvoltă un miceliu al-cenușiu cu punctuații roz.

Vetrele de atac se pot extinde sub zăpadă, frunzele plantelor se îngălbenesc, se usucă și după topirea zăpezii se observă că frunzele sunt lipite de sol iar cultura prezintă goluri (figura 1.16).

Agentul patogen Calonectria (Micronectriella) graminicola (Herk. et Br.) Wr., fam. Hypocreaceae, ord. Sphaeriales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Fusarium nivale (Fr.) Ces.

Miceliul ciupercii trăiește saprofit în sol pe resturi vegetale și parazitează în timpul iernii baza tulpinilor și frunzele, pe care produce sporodochii cu conidiofori ce susțin conidii hialine fusiforme, ascuțite la capete, cu 1-3 septe, de 25-29 x 5,3-5,8 μm.

Periteciile au formă sferică, măsoară 100-200 μm în diametru și conțin asce cu ascospori hialini, de 10 – 20 x 2 – 4 μm.

Epidemiologie. Ciuperca se permanentizează sub formă de miceliu saprofit pe resturile vegetale din sol, sub formă de organe de rezistență, clamidospori care au formă sferică și sunt strălucitori.

În perioada de vegetație răspândirea se realizează prin ascospori și apoi prin conidiile care sunt purtate de curenții de aer.

Prevenire și combatere. Se recomandă evitarea amplasării culturilor pe terenurile pe care apa stagnează de obicei și evacuarea apei rezultate din topirea zăpezii, primăvara cât mai de timpuriu. Se vor lua măsuri asemănătoare cu cele care care se iau împotriva altor fusarioze.

Făinarea grâului – Erysiphe (Blumeria) graminis f. sp. tritici

Este una din cele mai comune boli ale grâului, orzului și secarei din țara noastră, ce apare în fiecare an. Frecvența și intensitatea atacului depind de condițiile climatice, de măsurile tehnologice și de reacția solurilor. Pierderile obișnuite sunt de 3-4 %, dar în unii ani pot ajunge și la 20-25 % (Ana Hulea și colab., 1975 citați de Velichi E., 2012).

Simptome. În toamnă pe frunze pot apărea pete albe, pâsloase, de mărimi variabile, ce pot fi semnalate pe ambele fețe ale limbului (figura 1.17). Sunt atacate frecvent frunzele de la bază, tulpina și mai rar spicele.

În primăvară, dacă există condiții favorabile, atacul se extinde, petele albe pot acoperi porțiuni mari din suprafața limbului și a tulpinii. Sub pâsla miceliană țesuturile la început se îngălbenesc, apoi se brunifică. După formarea conidiilor petele capătă un aspect pulverulent, iar mai târziu, în pâsla miceliană apar punctișoare brune sau negricioase, dispuse neregulat care sunt cleistoteciile ciupercii. Pe teaca frunzei, pâsla miceliană apare sub forma unui manșon. Acesta se poate desprinde, lăsând numai pata brună de țesut afectat. Plantele puternic atacate nu se mai dezvoltă.

Agentul patogen. Erysiphe (Blumeria) graminis f. sp. tritici March. fam. Erysiphaceae, ord. Erysiphales, cl. Pyrenoycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Oidium monilioides (Nees.) Link

Ciuperca este parazită obligată, prezintă miceliul sub formă de tal filamentos, ramificat, ectoparazit, fixat pe organe cu apresorii și se hrănește prin intermediul haustorilor digitat – ramificați trimiși în celule. Pe acest miceliu se formează conidiofori simpli, scurți, hialini, pe care se dezvoltă lanțuri de condidii unicelulare hialine, de formă eliptică. Conidiile a dimensiuni între 18-36 x 11-17 μ (C. Sandu-Ville, 1967 citați de Velichi E., 2013) și sunt dispuse în lanțuri (figura 1.18).

În urma procesului de înmulțire sexuată pe miceliu apar cleistoteciile negre, sferice sau ușor turtite, apendici scurți, neramificați, bruni. În cleistoteciile de 115-230 μm în diametru, se diferențiază numeroase asce elipsoidale de 66-90 x 24-36 μm, cu 4-8 ascospori elipsoidali.

Epidemiologie. Temperatura de germinare a conidiilor variază în limite foarte largi, 3-31 șC, cu un optim termic de 14-17 șC. Umiditatea optimă a aerului pentru germinare este de 95 %, dar pot germina și sub această limită.

Infecțiile primare, care se produc toamna și primăvara, sunt inițiate atât de conidii (care se formează pe samulastră), cât și de ascosporii ce s-au eliberat din cleistoteciile rămase pe miriște. Pe plantele infectate toamna nu se produc cleistotecii (figura 1.19). Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de miceliu.

Frecvența și intensitatea atacului sunt condițonate de o serie de factori agrotehnici, de specializarea agentului patogen și de rezistența soiurilor.

Epocile timpurii de semănat, cantitățile mari de îngrășăminte pe bază de azot, dublate de desime mai mare a plantelor, creează condiții de maximă favorabilitate pentru evoluția agentului patogen.

Ciuperca are un spectru larg de virulență și posibilități de apariție rapidă a unor noi rase fiziologice. Datorită acestui fapt rezistența soiurilor nou create cedează cu timpul, și acestea trec din grupa celor rezistente în alte grupe inferioare, ceea ce face necesar ca procesul de ameliorare să fie continuu.

Prevenire și combatere. În cadrul luptei integrate pentru a preveni atacul acestui patogen se impune arătura adâncă de vară pentru a încorpora sub brazdă resturile de plante cu surse de inocul.

Se vor cultiva numai soiuri rezistente și în cazul în care PED-ul (25 pete pe ultimele 3 frunze) se vor executa tratamente foliare cu fungicide.

În mod obișnuit se aplică 1-2 tratamente în funcție de factorii favorizanți ai bolii și de rezistența soiului cultivat.

Primul tratament se aplică la înălțarea paiului și dacă este necesar, al doilea se aplică la apariția paiului.

În loturile semincere, dacă sunt condiții foarte favorabile ciupercii, se va aplica și un al treila tratament după înflorire.

Fuzarioza tulpinilor și arsura spicelor – Gibberella zeae, G. avenacea

Boala are o răspândire generală pe glob fiind semnalată pe toate continentele. Este totuși mai păgubitoare în zonele cu climă temperată, semiumede. La noi în țară produce pierderi de producție de 1-3 % iar în anii favorabili până la 10-20%. În anul 1961 boala a apărut pe suprafețe mari și atacul a fost deosebit de intens, determinând pierderi ca s-au ridicat local la unele soiuri până la 25 % (E. Rădulescu și colab. 1963, citat de Velichi E., 2012).

Simptome. Atacul se produce în toate fazele de dezvoltarea a plantelor, din momentul germinării boabelor și până la maturitate. Plantulele, imediat după germinare, prezintă un aspect de debilitare, apoi se răsucesc și nu mai pot răsări, putrezind în sol diminuînd densitatea culturii.

În faza de înfrățire se observă o brunificare a rădăcinilor și bazei tulpinilor. În fazele de vegetație mai avansate, atacul este mai evident pe tulpină în regiunea coletului., pe rădăcini și aproape de maturitatea grâului apare și pe spice (figura 1.20).

Cea mai periculoasă fază de infecție este cea de după înspicare, când unele flori izolate sau spiculețe întregi se decolorează devenind gălbui, apoi roze din cauza miceliului și condiilor agentului pathogen. Atacul începe de regulă, la spiculețele din regiunea mijlocie sau superioară a spicului și progresează în jos, extinzându-se pe vreme favorabilă (umedă) la toate spiculețele din spic. În condiții de umiditate pronunțată, de peste 90 %, infecțiile sunt mai puternice și pot cuprinde spicele în întregime.

Dacă atacul s-a produs mai târziu sau a evoluat lent, boabele se formează dar sunt și ele atacate. Acestea sunt șiștave, mici, cu facultate germinativă slabă și cu masa a 1000 de boabe sub 30 g. Boabele infectate pot transmite boala de la un an la altul.

Agenții patogeni. Gibberella zeae (Schw.) Petch. și G. avenacea Cke., fam. Hypocreaceae, ord. Sphaeriales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Fusarium roseum f. cerealis (Cke.)Snyder et Hansen.

Periteciile la G. zeae sunt sferice sau ovale, negre-violacee, formate pe spicele atacate și conțin numeroase asce alungite, hialine cu câte 8 ascospori fusiformi prevăzuți 1-2 septe și cu dimensiuni între 17-30 x 3-5 μm. După cercetări efectuate la noi (Ana Hulea și colab., 1975) forma conidiană Fusarium roseum f. cerealis (Cke.) Snyder et Hansen este mai răspândită și păgubitoare, prezentând mai multe varietăți după cum urmează:

-Fusarium roseum f. cerealis var. graminearum formează sporodochii roze- portocalii. Acestea au conidiofori scurți pe care se găsesc macroconidii fusiforme, ușor curbate, hialine, de 40 – 80 x 4 – 6 μm cu 3-5 septe care prezintă uneori celulele transformate în clamidospori. Miceliul ciupercii atât în natură cât și pe medii artificiale are culoare albă, apoi roz – rubinie. Această varietate este întâlnită cel mai adesea pe spice unde produce aspectul denumit ,, roșeața spicelor’’.

-Fusarium roseum f. cerealis var. culmorum prezintă microconidii unicelulare sau bicelulare, hialine de 5 -12 x 2,5 – 3 μm, drepte sau ușor curbate și macroconidii de 25 – 50 x 4,5 – 7,5 μm asemănătoare ca formă cu varietatea precedentă. Se întâlnește mai rar pe spice, dar este foarte frecventă la baza plantelor.

-Fusarium roseum f. cerealis var avenaceum formează sporodochii portocalii pe care se găsesc macroconidii pluricelulare (cu 3 – 6 septe) înguste, curbate, de 40 – 80 x 3,5 μm, cu capetele ascuțite. Această varietate nu formează clamidospori și se dezvoltă mai ales pe spice.

Periteciile se formează rar, sunt sferice sau ovale, negre violacee și conțin numeroase asce alungite, hialine, cu 8 ascospori fusiformi, cu 1 – 2 pereți transversali și cu dimensiuni între 17-30 x 3-5 μm.

Epidemiologie. În cursul vegetației infecția se realizează prin miceliu, prin conidii și ascospori. De la un an la altul, ciuperca rezistă pe semințe sub formă de conidii iar în sol, sub formă de peritecii cu asce și ascospori (figura 1.21).

Înfecțiile se produc toamna la temperatura de 10 șC și continuă în primăvară până la 28 șC.

Gravitatea atacului este amplificată de reacția acidă a solului, de umiditatea între 30 – 40 % a acestuia și de temperaturile nefavorabile germinării și răsării rapide a plantelor. Umiditatea atmosferică ridicată, peste 90 % și temperatura de peste 20 șC favorizează infecțiile la spice în faza de înflorire.

În solurile alcaline dezvoltarea patogenului este împiedicată mai ales dacă temperaturile sunt sub 10 șC sau peste 28 șC.

Fertililizarea în exces cu azot favorizează boala.

Prevenire și combatere. În solele unde s-a manifestat boala se recomandă arături adânci de vară pentru îngroparea resturilor vegetale și evitarea apariției samulastrei ce poate fi atacată și va constitui o sursă de infecție pentru culturile semănate în toamnă. Se va evita cultivarea succesivă de specii de cereale păioase, deoarece va crește inoculul infecțios. Se vor aplica doze echilibrate de azot, fosfor și potasiu.

Loturile semincere puternic atacate se resping de la certificare.

Condiționarea și tratarea semințelor de grâu este obligatorie înainte de semănat, deoarece pe suprafața acestora se pot găsi spori ai ciupercii. Tratamentul se execută cu produse omologate. În timpul vegetației se vor executa tratamente folosind diferite produse fungicide omologate ce au în componență diferite substanțe active ce au acțiune și asupra acestei ciuperci.

Tăciunele zburător al grâului – Ustilago tritici.

În România atacul de tăciune la grâu este semnalat în fiecare an, dar fără a depăși 1 % plante atacate mai rar 4-5 %. În ultimul timp datorită faptului că unele sole au fost semănate cu sămânță netratată cu fungicide sistemice, procentul de plante atacate s-a mărit.

Simptome. Înainte de apariția spicelor atacul de tăciune este greu de depistat, și se manifestă printr-o talie mai redusă a plantelor și aspectul rigid al paiului ce poartă spicul infectat (figura 1.22).

La ieșirea spicului din burduf se observă că acesta este învelit într-o membrană fină, argintie sub care toate componentele spiculețelor sunt distruse și transformate într-o masă de teliospori (clamidospori) care are aspectul unei pulberi brune-negricioase. După ruperea membranei, vântul disemiează pulberea de spori și din fostul spic rămâne doar rahisul, care este singurul organ al spicului ce nu este atacat.La unele plante atacul se manifestă numai la spicul de la tulpina principală, iar la altele sunt infectate atât tulpina principală, cât și frații.

Agentul patogen. Ustilago tritici (Pers.) Jens., fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subînr. Basidiomycotina.

Ciuperca se răspândește prin teliosporii de pe spicele atacate (care apar cu câteva zile mai devreme decât cele sănătoase) care vor infecta florile spicelor sănătoase. Teliosporii sunt ovali sau sferici, bruni, cu membrana fin echinulată cu dimensiuni între 6-9 μm. Ei germinează între limite largi de temperatură (6 – 35 oC), dar cel mai rapid la 25-30 șC. În urma germinării apar epibazidii (promicelii) cilindrice, cu 4 celule diferențiate ca sex. În urma înmulțirii sexuate apare mai întâi miceliul secundar (dicariotic) de infecție ce pătrunde în ovar, trece prin pericarp, se dezvoltă interceluar și timp de o lună reușește să infecteze embrionul. Cariopsele infectate nu se deosebesc de cele sănătoase, dar infecția internă poate fi pusă în evidență printr-un procedeu special de colorare a miceliului.

La germinarea grâului, miceliul iese din stadiul său de rezistență și invadează nodurile tulpinii, crescând o dată cu acesta și apoi se localizează în primordiile spicului. În timpul înspicării miceliul se ramifică abundent iar celulele devin teliospori prin rotunjirea și îngroșarea pereților urmată de fragmentarea aparatelor vegetative.

La noi în țară cercetările întreprinse de E. Rădulescu în 1935 și E. Rădulescu și C. Tușa în 1979 au evidențiat existența a 22 grupuri de rase dintre care au manifestat o virulență deosebită grupurile 3-9.

Epidemiologie. Infecțiile cu Ustilago tritici sunt florale, iar ciclul biologic se desfășoară în doi ani. În primul an are luc infecția florală, iar în anul al doilea an se observă simptomele de atac.

Răspândirea agentului patogen în lan se face prin teliospori (clamidospori) duși de vânt, iar de la o solă la alta transmiterea ciupercii se face prin intermediul semințelor infectate.

Prevenire și combatere. În vederea obținerii de sămânță sănătoasă se recomandă izolarea loturilor de semincere de loturile de grâu de consum. Înainte de semănat grâul va tratat cu produse fungicide omologate.

Mălura comună – Tilletia sp.

Boala este răspândită pe glob în toate zonele cerealiere. A fost considerată mult timp cea mai păgubitoare boală a grâului. Caracterul infecțios al bolii a fost evidențiat de Tillet în 1775, iar patogenul a fost descris prima dată de Prevost, în 1807. Datorită introducerii tratamentului la sămânță incidența bolii a scăzut foarte mult. Totuși, datorită faptului că unii fermieri au semănat grâu fără tartament la sămânță, în unele zone boala a reapărut.

Simptome. Plantele atacate se recunosc destul de dificil până la înspicare, deoarece singurele simptome sunt scăderea taliei cu 10 – 20 % și o ușoară colorare în verde – albăstrui a frunzelor. La ieșirea din burduf se constată că spicele mălurate au aceeși culoare verde – albăstruie ca și frunzele, sunt mai scurte, cu un număr mai redus de spiculețe, dar cu mai multe boabe în spiculeț. Către maturitate spicele capătă o nuanță brună – vineție din cauza boabelor mălurate. Spicele sunt mai zburlite din cauza dimensiunii mărite a boabelor, aristele sunt mai fragile se rup ușor și adesea apar ca cele de la soiurile nearistate (figura 1.23). Cariopsele au șanțul ventral puțin pronunțat și o culoare închisă(cenușie), deoarece endospermul este înlocuit parțial sau în întregime de o masă pulverulentă de spori negri. La treierat cariopsele total distruse se sfărâmă ușor iar grâul capătă un miros de pește alterat, datorită conținutului în trifenilamină a sporilor.

Agenții patogeni: T. tritici (Bjerk.) Winter [sin Tilletia caries. (D.C.) Tul.], T. triticoides Săvul., T. intermedia Gassner, T. foetida (Bauer) Liro (sin. T. laevis Kunh), fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Aceste patru specii ale genului Tilletia se deosebesc între ele prin caracteristicile teliosporilor care au dimensiuni și ornamentații diferite.

Tilletia tritici are teliosporii sferici de 19 – 21 μm cu episporul reticulat format din 36-60 ochiuri iar pereții rețelei au 1,6 – 2 μm înălțime. Această specie este răspândită mai ales în Banat, Oltenia și Moldova.

Tilletia triticoides are teliospori sferici de 17 – 19 μm cu rețea de 36 – 60 ochiuri dar cu pereți de numai 0,4 – 0,5 μm înălțime. Specia este răspândită în zonele mai umede din nordul și vestul țării.

Tilletia intermedia are teliospori sferici sau ovali de 15 – 17 μm cu o rețea de 70 – 240 ochiuri, despărțite prin pereți de 0,2 – 0,3 μm înălțime. Este un hibrid între T. foetida și T. tritici fiind întâlnit sporadic în jud. Suceava și Hunedoara.

Tilletia foetida are teliospori ovali, eliptici, cu diametrul de 15 – 18 μm, de culoare brună, cu o vacuolă în interior în interior și epispor neted. Această specie este cea mai virulentă și mai răspândită în toate zonele țării, dar mai ales în sudul Moldovei, Dobrogea, Bărăgan și Banat.

Epidemiologie. Ciclul evolutiv al agentului patogen se desfășoară pe un an agricol iar infecția este germinală și are loc toamna dar manifestarea bolii se observă abia la înspicat. La treirat cariopsele mălurate se sparg și pun în libertate teliosporii care infectează cariopsele sănătoase unde rămân atașați de tegument în șanțul ventral sau pe perișorii de la vârf.

La semănat, cariopsele infestate, netratate, aduc agentul patogen în sol. Când grâul germinează la umiditate suficientă și 14 – 16 șC, germinează și teliosporii producând epibazidii neseptate cu o coroană de bazidiospori subțiri (sporedii) care sunt diferențiați ca sex. Între aceștia se formează o punte de legătură, după care urmează procesul sexuat reprezentat numai de plasmogamie. Din basidiosporii copulați rezultă micelii secundare pe care se pot forma sterigme secundare (conidii) dikariotice ce pot multiplica inoculul din sol. Miceliul infecțios pătrunde în plantă prin coleoptil, direct prin cuticulă sau prin răni. Atacul are loc la 9 – 12 șC în condiții de 60 % umiditate a solului și durează până când plantele au 2 cm înălțime.

Miceliul crește în același ritm cu planta, ajunge în spic, în ovare unde formează inițial o masă miceliană albicioasă, apoi prin fragmentarea în în porțiuni unicelulare cu pereți groși și bruni apare masa de teliospori.

Atacul de mălură este influențat de o serie de factori agrotehnici. Astfel, adâncimea mai mare de semănat decât cea obișnuită și la epoci mai tardive duce la infecții puternice.

Solurile ușoare, bine aerate și cele care se încălzesc mai repede favorizează producerea de infecții puternice, în timp ce solurile grele, cu exces de umiditate și cu reacție acidă clamidosporii nu au condiții germinație și nici de permanentizare.

Soiurile de grâu de tomană sunt mai sensibile decât grâul de primăvară iar soiurile speciilor de Triticum durum, T. dicocum, și T. monococum sunt mai rezistente.

Prevenirea și combatere. În vederea obținerii unor culturi sănătoase se impun următoarele măsuri:

-arături adânci de vară pe tarlalele unde s-a manifestat boala;

-loturile semincere să fie semănate la epoca optimă și cu grâu tratat. Dacă la inspecția fitosanitară se găsesc plante mălurate, lotul se respinge de la sămânță și se declasează la grâul de consum;

-combinele folosite la recoltarea loturilor semincere trebuie atent curățate;

Mălura pitică – Tilletia controversa (sin.Tilletia nanifica; Tilletia brevifaciens)

Răspândirea pe glob este mai redusă în comparație cu mălura comună, dar în unele țări din Europa (Austria, Elveția și în țările din fosta U.R.S.S.) și din America de Nord (S.U.A.) pierderile sunt mai mari. În România atacul a fost observat pentru prima dată în 1953 în Oltenia, nordul Moldovei, Muntenia și Tranilvania, iar apoi în alte zone ale țării (Ana Hulea și colab., 1975; I. Comes și E Baniță).

Simptome. Atacul mălurii pitice este asemănător cu al celorlalte specii, în sensul că plantele au o culoare verde – albăstruie și cariopsele sunt transformate în teliospori. Se deosebește de celelalte specii de Tilletia prin talia mult mai redusă a plantelor atacate, care este cu 60-80 % mai redusă.

Plantele bolnave înfrățesc mai mult, iar frații sunt mai rigizi.

Spicele au aspect răsfirat, iar boabele mălurate sunt mai mici, mai rotunde decât boabele cu mălură comună, iar conținutul lor este mai puțin prăfos, mai aglutinat. Aceste boabe se sfărâmă mai greu.

Agentul patogen. Tilletia controversa Kühn [sin.Tilletia nanifica (Wagner) Săvulescu; T. brevifaciens Fischer] fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Teliosporii agentului patogen suntde 20 – 25 μm, cu formă sferică, epispor reticulat cu 36 – 65 ochiuri se au pereții despărțitori de 1,5 – 2,5 μm înălțime și sunt acoperiți de un strat gelatinos de 1,5 – 4 2,5 μm grosime. Caracteristic este prezența sporilor incolori în proporție de 8 – 10 % a sporilor incolori de 13 – 19 μm, cu suprafață netedă (figura 1.25).

Temperatura de germinare a teliosporilor acestei specii este mai scăzută decât la alte specii de Tilletia, adică la 0 – 10 șC cu un optim la 5 șC. Germinația are loc numai în prezența luminii ceea ce face ca numai clamidosporii de la suprafața solului sau cei din stratul superficial să producă infecții. De asemenea germinația este faorizată de o reacție slab acidă a solului și de o umiditate potrivită. Îngrășămitele azotate stimulează germinarea sporilor.

Epidemiologie. Agentul patogen rezistă în sol sub formă de teliospori deoarece plantele atacate de mălură pitică nu sunt recoltabile, datorită taliei reduse. Acestea rămân pe miriște și sunt încorporate în sol o dată cu arătura. Boabele mălurate se sfărâmă o dată cu lucrările solului iar sporii se răspândesc pe o suprafață destul de mică ( câțiva metri pătrati) și care va constitui în caz de monocultură vatra de atac. În solurile umede sporii rezistă 1 – 2 ani iar în solurile uscate pot rămâne viabili 3-8 ani. În condiții de laborator sporii au germinat după 13 ani. Teliosporii din sol vor germina și vor infecta numai grâul din monoculturi semănate târziu, în terenuri acide, fertilizate nerațional cu azot și numai dacă semințele sunt aproape de suprafața solului. De regulă boala este mai frecventă în regiunile cu precipitații mai puține.

În afară de grâu agentul patogen mai atacă și alte gazde, mai ales graminee spontane cum ar fi: Bromus sterilis, Lolium perene și Agropyron cristatum.

Prevenire și combatere. Pe terenurile unde s-a semnalat atacul se recomandă o rotație de 4-5 ani și neamplasarea loturilor semicere. Sămânța va tratată cu produse fungicide omologate.

CAPITOLUL II

SCOPUL, OBIECTIVELE LUCRĂRII, CONDIȚIILE DE STUDIU, MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

2.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

Alegerea temei este motivată de următoarele considerente:

-În funcție de soiul cultivat, condițiile climatice și tehnologia de cultură, aparatul foliar este afectat în proporție de 40-50% de către o serie de agenți patogeni: Blumeria graminis f. sp. tritici, Septoria tritici, Stagonospora nodorum, Puccinia striiformis, Puccinia recondita, Helminthosporium tritici repentis (Nagy și colab., 2005; Popov și colab., 2007 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008). În a doua parte a perioadei de vegetație apar simptome specifice ale unor ciuperci din genurile Fusarium, Stagonospora, Cladosporium și Alternaria care pot fi prezente pe 15-25% din spice (Ahmed și colab., 1996; Jergensen și colab., 1996; Osborne și Stein, 2007 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008).

-Obținerea unor recolte de calitate superioară în condițiile unor costuri cât mai reduse, nu poate fi realizată decât prin aplicarea unor tehnologii specifice, perfecționate care să permită o valorificare superioară atât a resurselor naturale cât și a inputurilor.

-Alături de măsurile agrotehnice, cum ar fi asolamentul, epoca de semănat, fertilizarea echilibrată, cultivarea de soiuri rezistente, măsurile chimice ocupă un loc important, fiind de altfel cel mai eficace mijloc de combatere a bolilor (Bărbulescu și colab., 2002; Nagy și Kadar, 2004; Popov și colab., 2005; Shaner și Buechley, 1999; Gooding și colab., 2002 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008).

-Pierderile de producție înregistrate sunt cuprinse între 10 și 30%, la care se adaugă deprecierea calitativă a valorii alimentare, furajere și culturale ale semințelor (Nagy și Kadar, 2004; Popov, 2002; Popov și Bǎrbulescu, 2007 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008).

-În condițiile din țara noastră, cerealele păioase de toamnă sunt frecvent atacate pe toată perioada de vegetație, de un complex de boli și dăunători. Atacul acestora, început adesea încă din perioada de germinare-răsărire, poate cauza pagube importante exploatațiilor agricole.

-Acțiunile de protecția plantelor prezintă un interes major, uneori chiar determinânt, privind înființarea culturii sau obținerea recoltei, ceea ce impune cunoasterea de către toate persoanele implicate și în primul rând de către producătorii agricoli, a organismelor dăunătoare și a factorilor care le influențează negativ evoluția.

-Având în vedere că la majoritatea culturilor, numeroase organisme dăunătoare se transmit prin sămânță și sol, iar atacul acestora se manifestă uneori imediat după semănat, determinând pagube însemnate, inclusiv compromiterea înființării culturii respective, se impune adoptarea unui sistem complex de măsuri care în multe situații se bazează pe tratarea semințelor.

-Cunoscând bolile, dăuntorii și buruienile prezente, pornind de la tehnologia de cultură și ținând seama de protecția mediului și a sănătății oamenilor se preconizează măsurile de combatere. Acestea se aleg în funcție de costuri (nivel de eficacitate, număr de lucrări de combatere, nivelul producției) și, pe baza avertizării și a pragurilor economice de dăunare, se fac recomandările necesare.

-O importanță mare o are verificarea eficacității, care se face începând cu controlul calității tratamentelor, a acțiunii lor biologice și ulterior a producției și a influențelor asupra mediului înconjurtor.

-Pe lângă factorul climatic, fermierii români care vor să obțină performanța în culturi ar trebui să ia în considerare și alte aspecte, atunci când se decid asupra soiului de grâu pe care îl vor cultiva. Un factor foarte important il reprezintă rezistența soiului la boli.

Rezistența la bolile foliare – întreținerea culturii de grâu necesită și aplicarea fungicidelor, însă cu cât soiul este mai rezistent la principalele boli foliare, cu atât producția va fi de o calitate mai bună.

Scopul studiului care face obiectul prezentei lucrări, a fost de evaluare a rezistenței la boli a patru soiuri de grâu de toamnă (Apache, Sorrial, Glosa, Andalou) cultivate în condițiile anului agricol 2017/2018, în zona Urleasca, județul Brăila.

În acest context, principalele obiective ale studiului aferentei lucrări au fost:

realizarea unui studiu bibliografic privind agenții patogeni ai grâului de toamnă;

comportarea unor soiuri de grâu de toamnă la atacul principalilor agenți patogeni;

stabilirea soiului de grâu cel mai rezistent, dintre cele studiate, în condițiile pedoclimatice oferite de zona în care s-a efectuat studiul;

valorificarea rezultatelor obținute prin recomandări privind cultivarea soiurilor de grâu, cele mai rezistente la boli, în condițiile oferite de zona în care s-a realizat studiul.

La baza realizării prezentei lucrări au stat următoarele obiective specifice:

identificarea agenților patogeni care se găsesc în cultura de grâu de toamnă;

evaluarea stării fitosanitare a culturii de grâu de toamnă prin aprecierea nivelului de atac al principalilor agenți patogeni;

stabilirea frecvenței și intensității atacului agenților fitopatogeni;

stabilirea gradului de atac.

Stabilirea procentului de pagubă produs de către agenții patogeni.

2.2.CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL AL ZONEI ÎN CARE SE REALIZEAZĂ STUDIUL

2.2.1.Aspecte generale (relief, condiții climatice, sol)

Județul Brăila este situat în câmpie, în sud-estul României ocupând o parte din Lunca Siretului inferior, o parte din Câmpia Bărăganului, mici porțiuni din Câmpia Sălcioara și Câmpia Buzăului. În est, județul Brăila cuprinde Insula Mare a Brăilei (figura 2.1).

Poziția pe harta României a județului Brăila este dată de următoarele coordonate (http://www.prefecturabraila.ro): 28 grade și 10 minute longitudine estică – punct extrem fiind comuna Frecăței; 27 grade și 5 minute longitudine vestică, punct extrem comuna Galbenu; 45 grade și 28 minute latitudine nordică, punct extrem comuna Măxineni; 44 grade și 44 minute latitudine sudică, punct extrem comuna Ciocile.

2.2.1.1.Așezarea geografică și relieful

Județul Brăila este situat în câmpie, în sud-estul României ocupând o parte din Lunca Siretului inferior, o parte din Câmpia Bărăganului, mici porțiuni din Câmpia Sălcioara și Câmpia Buzăului. În Est, județul Brăila cuprinde Insula Mare a Brăilei. El reprezintă 2% din suprafața întregii țări. În ansamblu, relieful este constituit din spații interfluviale netede si întinse, din terase fluviatile si lunci cu o mare dezvoltare.

Relieful aparține în exclusivitate părții de nord-est a Câmpiei Române, reprezentată prin subunitatea Bărăganului de Nord, care este alcătuit din câmpia slab fragmentată cu crovuri și cea nefragmentată, Lunca și Delta Dunării și podișul slab fragmentat.

Județul Brăila, fiind situat în câmpie, are un relief în general uniform, singurele accidente de teren fiind apele curgătoare, crovurile și depresiunile lacustre. Câmpia Română este rezultatul diverșilor factori – tectonic, lacustru, fluvial și eolian – diferențiindu-se ca un complex de câmpuri relativ plane, format din terase și lunci reunite sub denumirea de Bărăgan (figura 2.2). Altitudinile sunt reduse, cuprinse între 20 – 30 m în nord, 30 – 35 m în nord-est și 5 – 10 m în zonele depresionare – crovuri. Panta generală a terenului este de 0,001 – 0,003 %.

În cadrul Câmpiei Române, Bărăganul de Nord sau Câmpia Brăilei s-a separat ca formațiune geomorfologică unitară.

Din punct de vedere al unităților de relief, se disting mai multe subregiuni și anume: Bărăganul de Nord (Câmpia Brăilei), Câmpia Râmnicului, Balta Brăilei, Lunca Siretului, Lunca Buzăului și Lunca Călmățuiului.

2.2.1.2.Condiții climatice

Clima este temperat continental (figura 2.4), cu nuanțe mai excesive în vest și mai moderate în nord spre Lunca Siretului și în est spre Insula Mare a Brăilei. Este caracterizată prin valori ridicate ale bilanțului radiativ și caloric, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cu temperaturi excesive, peste 35o C, cantități relativ reduse de precipitații, cu ploi torențiale în timpul verii și perioade de secetă în tot timpul anului, viscole și ger – iarna.

Verile sunt călduroase și uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influența valorilor mari ale radiației solare (125 Kcal/cm2), iar precipitațiile sunt reduse, cu caracter torențial și inegal repartizate. Iernile sunt reci, fără strat de zăpadă stabil și continuu, influențate de anticiclonul siberian. Uniformitatea terenului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puțin modificate pe cuprinsul județului Brăila.

Județul Brăila are temperaturi medii mai ridicate cu 1,5 °C față de restul Câmpiei Române.Temperatura medie anuală este de 10,5 °C, maxima absolută de 44,5 °C fiind înregistrată în anul 1951, iar minima absolută de -30 °C s-a înregistrat în anul 1942.

Regimul temperaturii aerului, prin valorile medii lunare și în special prin amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental, cu nuanțe excesive.

Izoterma anuală este de 11 – 11,1 oC, amplitudinea termică medie este mai mare de 20 oC. În sezonul cald se pot înregistra temperaturi în aer de peste 30 oC, chiar peste 35 oC, iar în sezonul rece geruri de –15 – –20 oC.

Amplitudinea maximă a temperaturilor medii lunare este de 26,5 șC. Temperaturi medii zilnice peste 15 șC sunt realizate între 30 aprilie și 15 septembrie în decurs de circa 130 – 150 zile/an, iar temperaturi peste 300C într-un număr de 55 – 60 zile/an, totalizându-se o sumă a temperaturilor de 2850-3180 șC, (în medie 3000 șC), indicând un climat cu caracter continental.

Cele mai călduroase luni ale anului sunt iunie, iulie și august, când se înregistrează valori termice superioare pragului de 25 șC, iar cea mai stabilă lună de toamnă este octombrie, cu temperaturi oscilante între 11 – 14 șC. Temperaturile medii lunare multianuale cele mai mici se realizează în ianuarie, luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -3 șC (-2,1 șC Brăila) (http://www.prefecturabraila.ro).

Precipitațiile atmosferice care cad anual totalizează între 450 – 550 mm; media multianuală însumând 452 mm, (figura 2.5.) din care 183 mm în perioada de iarnă și 269 mm în perioada de vară. Din sezonul agricol, lunile iulie și august sunt cele mai sărace în precipitații. În partea de sud a județului (Câmpia Călmățuiului), cantitatea de precipitații se apropie de 500 mm/an, iar în Câmpia Brăilei acestea variază între 400 – 490 mm/an. Cele mai mici cantități de precipitații (sub 400 mm/an) se înregistreză în Balta Brăilei.

Regimul precipitațiilor are o foarte mare variabilitate în timp și spațiu, reflectând tipul de climat continental. În semestrul cald (aprilie – septembrie) cade 59 – 62 % din cantitatea de precipitații, uneori însă în ultima parte a verii apar intervale îndelungate de secetă (80 – 100 de zile). Precipitațiile anuale sunt reduse (in medie 456 l/mp.) și au caracter torențial vara. Cantitatea anuală de precipitații nu acoperă necesitățile obținerii unor producții agricole mari, deficitul de apă trebuind să fie acoperit prin irigații.

Stratul de zăpadă nu este continuu și de lungă durată. Din observațiile făcute la stațiile climatice, rezultă că stratul de zăpadă persistă, în medie, 40 de zile în câmpie și 30 de zile în Balta Brăilei. Numărul zilelor cu ninsoare este în medie între 15 – 20 în câmpie și 10 – 15 în Balta Brăilei. Grosimea medie a stratului de zăpadă este destul de mică, sub 10 cm (stația Brăila).

Stratul de zăpadă este neuniform repartizat, fiind regiune de stepă, este puternic spulberată de vânt. Stratul gros de zăpadă, dacă este uniform repartizat pe suprafața solului, reprezintă un înveliș protector împotriva înghețurilor pentru culturile care traversează perioada de iarnă.

Deficitul de umiditate din sol, în perioada aprilie – septembrie, calculat ca diferență între evapotranspirație și precipitații este de 300 – 350 mm/sezon. Acest deficit indică necesitatea irigării complementare a culturilor.

Vântul constituie un element climatic cu o mare influență în condițiile morfografice ale Câmpiei Române orientale. Lipsa obstacolelor orografice și forestiere face ca deplasarea maselor de aer să se facă cu ușurință, iar influențele asupra culturilor să fie mari.

Vânturile cele mai cunoscute în Bărăganul de Nord sunt Crivățul, un vânt rece uscat, care bate în timpul iernii, determinând anticiclonul siberian, cu direcția nord, nord-est și Suhoveiul, vânt uscat și cald care bate vara din partea estică cu o frecvență mai mică (figura 2.6).

Numărul mediu anual al zilelor cu vânt tare (peste 11m/s) este în zona de câmpie de circa 70, iar în Balta Brăilei în jur de 10. Intensitatea vânturilor este în general mare datorită lipsei obstacolelor naturale din zonă. Viteza medie a vântului este cuprinsă între 2,5-5,0 m/s dar variațiile diurne sezonale sunt destul de mari, de la calm (v=0) până la viteze de 25-30 m/s. Cele mai puternice vânturi se întâlnesc în sezonul rece (iarna) (Marin Gh., 2003 citat de Nicoleta Cristea, 2014).

Valorile potențialului caloric sunt printre cele mai ridicate din țară, suma anuală a radiației solare globale fiind de 125 kcal/cm2, iar valoarea bilanțului radiativ depășind 45kcal/cm2 într-un an. Durata de strălucire a soarelui este de circa 2000 ore/an.

Radiația solară înregistrată la Stația meteorologică Brăila are valori ridicate, de 125 kcal/cm2/an, legată de durata de strălucire a soarelui care în Câmpia Româna de Est înregistrează un număr de 2200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fără soare), adică peste 60% din durata posibilă.

Evapotranspirația potențială (ETP) este de peste 700 – 716,2 mm anual, iar deficitul de apă reprezintă 35 – 70% din ETP.

Perioadele de secetă sunt frecvente. Cele mai numeroase perioade de secetă sunt cuprinse între 10 și 20 de zile, având de obicei loc în mai – iunie.

Umiditatea relativă anuală a aerului ajunge la peste 72 %, iarna depășește 80 %, în timp ce vara reprezintă numai 65 %. Umiditatea relativă a aerului are valorile minime în luna iulie-august.

Indicele de ariditate după De Martonne este cuprins între 15 – 20, evidențiind un climat secetos încă de la începutul verii, cu valori mici față de cele normale. Zona Bărăganului de Nord este o zonă cu risc climatic de deșertificare moderat (figura 2.6.).

Cele mai mari valori ale acestuia (<22) sunt caracteristice zonei de maximă ariditate de la periferia estică a Bărăganului, Bălții Brăilei și Câmpiei Siretului Inferior, care corespunde celor mai mici cantități anuale de precipitații (<450 mm/an). Urmează apoi, jumătatea vestică a Bărăganului, ca și o parte din Câmpia Buzăului – Siret cu valori ai indicelui de ariditate de 22 – 24 (http://www.cjbraila.ro).

2.2.1.3. Solul

Condițiile pedoclimatice din județul Brăila au determinat apariția și evoluția unei cuverturi de soluri, diversă, dominată de solurile zonale de tip cernoziom, soluri azonale, soluri aluvionare, coluviale, neevoluate, psamosoluri, gleisoluri etc. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol este redată în tabelul 2.1, figura 2.7.

Tabel 2.1. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol

(după SRTS 2003)

Cernoziomurile ocupă 70-75 % din suprafața zonei și cuprind o gamă foarte variată: cernoziomuri castanii și ciocolatii, cernoziomuri carbonatice, cernoziomuri levigate argiloase compacte, cernoziomuri levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale etc. Dintre cernoziomurile menționate, mai răspândite sunt cele castanii, ciocolatii, carbonatice și levigate. Acestea au profilul de sol mai conturat, fertilitatea mai mare și sunt răspândite în special in Câmpia Brăilei.

Solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta Brăilei si a Siretului). Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solificare care are loc pe cele mai recente depozite fluviale depuse în timpul revărsărilor. La fertilitatea lor contribuie și regimul hidric aflat sub influența apelor freatice din luncă. Pentru folosirea în condiții optime a solurilor aluviale cea mai mare parte a luncilor (din județul Brăila) a fost scoasă de sub influența inundațiilor prin îndiguire.

Sub influența predominantă a unui exces de umiditate de lungă durată s-au format o serie de soluri hidromorfe, reprezentate prin lăcoviști și soluri gleice în diverse stadii de evoluție. Apa freatică se află la adâncimi mai mici de 1,5-2 m și este slab mineralizată (0,5 – 1,5 g/l). Deși sunt bogate în humus, prezintă proprietăți fizice și biologice puțin favorabile pentru plantele de cultură, fiind folosite de regulă pentru pășuni. Partea nordică a Câmpiei Brăilei prezintă soluri nisipoase în diferite stadii de evoluție.

În partea de nord a arealului de studiu, in zona aferenta judetului Galati pe un relief mai înalt (Podișul Covurlui) s-au dezvoltat solurile argiloiluviale (cernoziomuri argiloiluviale, soluri cenușii, soluri brun roșcate podzolite).

În zona dobrogeană solul este mozaicat datorită variației reliefului și rocii parentale. Părțile marginale mai coborâte ale reliefului sunt acoperite în general cu soluri bălane.

2.2.1.4. Vegetația spontană și cultivată

Zona Bărăganului de Nord este situata în prima zonă agricolă a țării care cuprinde Câmpia Română, Dobrogea, Lunca și Delta Dunării, totalizând o suprafață agricolă de 3,5 mil ha.

Structura de culturi agricole este reprezentată astfel:

• porumb (33-35%),

• plante furajere – porumb siloz, porumb masă verde- (14,3-15,5%),

• grâu (10-12%),

• soia (8-9%),

• orz și orzoaică de toamnă (6-8%),

• floarea soarelui (5-6%),

• sfeclă de zahăr (4-5%), etc.

Vegetația naturală a fost supusă unei intense modificări antropice prin extinderea practicării unei agriculturii intensive. Este cea specifică stepei estice a Bărăganului și a zonelor de luncă, și care se păstreză numai în petece foarte mici (de-a lungul drumurilor, canalelor) fiind (aproape) total de plantele de cultură și de cele ruderale. Este reprezentată de plante ierbacee, cum ar fi: firuța (Poa bulbosa), obsiga (Bromus inermis), păiușul (Festuca pratensis), cicoarea (Cichoryum inthybus), pelinița de stepă (Artemisia austriaca), pir gros (Cynodon dactylon), iarba păroasă (Botrinocloa ischaemum), etc.

Existența zonelor depresionare (microdepresiuni-crovuri) a determinat apariția în aceste zone a excesului de umiditate care uneori este asociat cu sărăturarea secundară. Ca urmare a acestor fenomene gramineele și leguminoasele au fost înlocuite cu plante higrofile și halofile ca: mușețelul (Matricaria chamomila), coada șoricelului (Achillea setaceea), pelinița de sărătură (Artemisia salina). În zonele cu exces de umiditate pe o perioadă mai îndelungată se întâlnesc: stuful (Phragmites communis), papura (Thypna latifolia), izma (Mentha aquatica), rogozul mare (Carex riparia).

În plantele de cultură întâlnim vegetație ruderală foarte dezvoltată și reprezentată prin: mohor (Setaria glauca), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), troscot (Polygonum avicualre), știrul (Amaranthus retroflexus), volbura (Convolvulus arvensis), holera (Xanthium spinosum), ciumăfaia (Datura stramonium), pălămida (Cirsium arvense) și păduri cu rol de perdele de protecție alcătuite din salcâm (Accacia), salcie (Salix), plop-alb (Populus alba), plop negru (Populus nigra) și alte specii.

2.2.2.Particularități pedologice și climatice

2.2.2.1.Caracterizarea solului din zona Urleasca, comuna Traian, județul Brăila

Comuna Traian are in componenta 4 sate: Traian, Căldărușa, Silistraru și Urleasca (figura 2.10).

Solurile sunt formate pe de depozite loessoide (loessuri argiloase, loessuri prăfoase, prafuri argiloase loessoide, prafuri nisipoase loessoide) și nisipuri de dune, având vârsta Holocen Inferior. Prezența pe suprafețe întinse foarte slab înclinate sau orizontale a depozitelor loessoide, lipsite în cea mai mare parte de drenaj superficial, condițiile climatice semiaride, cu umiditate superficială și existența asociațiilor vegetale ierboase de stepă, au determinat formarea solurilor cernoziomice în diferite faze de evoluție pe cea mai mare parte a teritoriului Brăila.

Prezentând un grad mare de porozitate, infiltrațiile pe verticală se realizează ușor. În condițiile existentei aridității, apa freatică determină supraumezirea și evaporația.

Vara, datorită insolației, suprafața solurilor își ridică temepratura, se intensifică evaporația, iar umiditatea (sun 1 m) se menține între coeficientul de ofilire și mijlocul umidității active. Acestea sunt caracteristicile ținuturilor cu climat temperat – continental unde vegetația naturală, în perioada de formare au constituit-o ierburile de stepă. (http://www.uat-traian.ro/traian_date-fizico-geografice-108.html).

În zona Urleasca, comuna Traian, județul Brăila, solurile fac parte din clasa Cernisoluri, predominând Cernoziomurile (Figura 2.10) (după SRTS–2003), formate pe loess sau depozite loessoide.

Din punct de vedere al formei principale de relief comuna Traian se încadrează în categoria câmpie.

În cele ce urmează sunt prezentate, în mod sintetic, clasele și tipurile de sol existente în zona de aplicabilitate a studiului din prezenta lucrare (tabelul 2.2, figura 2.11).

Textura solurilor din comuna Traian este redată în figura 2.12.

Pe teritoriul comunei Traian principalele tipuri de sol sunt redate în tabelul 2.2.

Tabel 2.2. Tipurile de sol existente pe raza comunei Șuțești, județul Brăila

2.2.2.2.Caracterizarea condițiilor climatice ale anului agricol 2017-2018

Elementele climatice ale anului agricol 2017/2018 sunt prezentate în tabelul 2.13 (S.C.D.A., 2018).

Tabelul 2.3. Situația climatică a anului agricol 2017-2018

În figurile 2.13., 2.14 și 2.15. sunt reprezentate grafic datele privind temperatura, precipitațiile și umiditatea relativă a aerului înregistrate în anul agricol 2017/2018 comparativ cu mediile multianuale.

Temperaturile (figura 2.13).

-Toamna a fost un anotimp cald din punct de vedere termic, temperatura medie în aer de 12,5șC a depășit multianuala (11,5 șC) cu 1,0 șC. Valorile termice lunare au depașit multianuala în lunile Septembrie și Noiembrie cu 1,8 șC respective 1,5 șC iar în luna Octombrie s-a înregistrat aceeași valoare medie de 11,5 șC.

-Iarna a fost un anotimp cald din punct de vedere termic, media anotimpuală de 1,7 șC fiind mai ridicată față de normal (-0,5 șC) cu 2,2 șC. În toate cele trei luni de iarnă s-au înregistrat valori ale temperaturii medii lunare superioare normalei, cu 2.7 șC în Decembrie, 3,0 șC în Ianuarie și 1,1 șC în Februarie.

-Primăvara cu o temperatura medie de 12,3 șC este caracterizată ca fiind un anotimp cald, depășind multianuala cu 1,7 șC.

Luna Martie a înregistrat o valoarea termică lunară de 2,9 șC, cu 1,8 șC sub valoarea normalei (4,7 șC) ceea ce se poate afirma ca din punct de vedere termic a fost o lună rece. Lunile Aprilie și mai au fost calde înregistrându-se valor superioare normalei cu 3,6 șC respectiv 2,6 șC.

Figura 2.13. Temperaturile (șC) înregistrate în anul agricol 2017/2018 comparativ cu normala (sursă SCDA Brăila)

Precipitațiile (Figura 2.14)

-Toamna a asigurat o aprovizionare cu apă puțin peste media normalei. Multianuala toamnei (95 mm) a fost depășită cu 30 mm, de asemenea, cu excepția lunii Septembrie, s-au evidențiat lunile Octombrie și Noiembrie, cu depășiri ale multianualelor lunare cu 48,8 mm, respectiv 7 mm.

-Iarna a prezentat o aprovizionare cu apă de 132,9 mm apropiată de valoarea normalei (91 mm). S-au înregistrat valori superioare multianualei în lunile decembrie și februarie, de 2,3 mm, respeciv 51,6 mm, excepție făcând luna ianuarie, cu un deficit de 12 mm față de multianuală (28 mm).

-Primăvara cu un total de 127,7 mm a fost caracterizată ca fiind mediu aprovizionată pluviometric, depășind normal (109 mm) cu 18,7 mm, a debutat cu luna Martie mediu umedă -37,9 mm, cu 11,9 mm peste multianuală, urmată de luna Aprilie foarte umedă – 66,4 mm, cu 31,4 mm peste multianuală și luna Mai uscată – 23,4 mm, cu 24,6 mm sub multianuală.

Figura 2.14. Precipitațiile (șmm) înregistrate în anul agricol 2017/2018 comparativ cu normala (sursă SCDA Brăila)

Pe ansamblu, pe perioada de vegetație a grâului, se poate observa că din punct de vedere pluviometric a fost o perioadă umedă, totalizând 385,6 mm, cu 90,6 mm peste normal (295 mm).

2.3.DESCRIEREA UNITĂȚII

Societatea comercială S.C. AGRITUR S.R.L. are sediul în satul Urleasca, com. Traian, județul Brăila și deține o suprafață de 500 ha de teren agricol.

Principalele mașini agricole și echipamente utilizate în producție, sunt: tractor Valtra 220 CP (1 buc.), tractor Valtra 100 CP (1 buc.), semănătoare Amazone Cirrus 4000 (1 buc.), semănătoare Monosem- 8 rânduri (1 buc.), combinator Angelchi 5,5 (1 buc.), tocător NQX (1 buc.), plug Lemren- 6 trupițe (1 buc.), cultivator (1 buc.), mașină de erbicidat tractată Fer 18 (1 buc.).

Rotația din cadrul :

2.4.DESCRIEREA MATERIALULUI BIOLOGIC

Materialul biologic studiat a fost constituit din patru soiuri de grâu de toamnă de proveniență străină, cultivate în zonă și folosite de fabricile de bere din zonă: Glosa, Apache, Sorrial și Andalou.

Soiul Glosa

Soi de grâu de toamnă, timpuriu, rezistent la secetă, recomandat în sudul țării, unde poate înlocui cu succes soiurile Dropia, Flamura 85, Fundulea 4, cât și alte soiuri, atât în condiții de irigare, cât și fără irigare.

Anul înregistrării: 2005. Soiul a fost omologat și în Ungaria.

Caracteristici morfofiziologice: soi aristat, mai timpuriu la înspicat cu 2 zile decât soiurile Dropia și Flamura, și cu 4-5 zile față de Fundulea 4. Talia plantei este de 78,8 cm. Este un soi rezistent la iernare, la cădere și la rasele actuale de rugină galbenă. Este superior soiurilor Dropia și Flamura 85 în privința rezistenței la făinare și rugina brună și asemănător acestora în privința reacției la fuzarioza spicelor și septorioză.

Performanțe de producție: ca productivitate, acest soi a depășit cu 10-13% soiurile martor Dropia, Flamura 85 și Fundulea 4, sporul de producție fiind mai mare în condiții de secetă. Rezultatele testelor fiziologice evidențiază, de asemenea, toleranța superioară a soiului Glosa la stresul provocat de deficitul hidric.

Soiul Apache

Varietate de grâu nearistată, de talie medie, timpurie și cu o adaptabilitate foarte ridicată. Putere mare de înfrățire și de umplere a bobului. Toleranță bună la iernare, la cădere și fuzarioză. Satisface exigențele în proteine, Hagberg și W. Calități deosebite pentru morărit și panificație.

Caracteristici agronomice: Aristare: nearistat; Înălțime: medie; Ritm de dezvoltare: înspicare: semitimpurie, maturitate: timpurie; Rezistență la cădere: rezistență bună; Rezistență la germinare în plic: sensibilitate redusă; Toleranță la Chlotoluron – tolerant.

Clasa calitativă: grâu panificabil superior cu o greutate specifică bună. W: valoare crescută 200-250; Conținut crescut de proteine: 11,5-12,5; Zeleny: valoare crescută 20-25; Nivel de hidratare: bun 60-61%; Vâscozitate specifică: bună 1,8-2,2; MMB: 42-45 g;

Potențial de producție este ridicat pentru o varietate timpurie.

Rezistența la boli: Toleranță crescută la Oidium și Septorioza nodorum, toleranța bună la Septorioza tritici, Rugina galbenă, sensibilitate redusă la Rugina brună, Helminthosporiose, și rezistent la Fusarioza.

Soiul Sorrial

Caracteristici agronomice: soi de grâu nearistat; alungirea paiului semitimpurie; înspicare timpurie/semitimpurie; talia plantei: medie; rezistență la iernare – rezistent; rezistență la cădere – destul de rezistent/rezistent, rezistență la secetă și arșiță –destul de rezistent/rezistent,se recomandă pentru toate zonele de cultură a grâului.

Clasa de calitate: clasa tehnologică: BPS (BPMF), forța de panificație: 260-280; raport P/L 0,7; Indicele Zeleny 45-50; nota totală de panificație: 270-280; MMB-9; proteină 12-16%; gluten 29-33%;

Rezistența la boli: toleranță la septorioză –puțin sensibil, toleranță la fuzarioză –destul de tolerant; toleranță la făinare – destul de rezistent, rugină brună – puțin sensibil; rugina galbenă – destul de rezistent/rezistent;

Soiul Andalou

Soi de grâu de toamnă semiprecoce; Este zonat pentru cultura pe solurile fertile din Campia Romana, Campiile si Podisurile Moldovei si Banat unde realizeaza randamente de productie ridicate.

Caracteristici agronomice talia plantei: scurta 75-85 cm; talie scunda cu portul spicului semierect, rezistent la cadere; spicul de culoare alba, semicompact; bobul rosu cu indici calitativi superiori de panificabilitate; capacitate de infratire foarte mare;potential de productie ridicat: 6-8 t/ha; toleranta la seceta si scuturare; toleranta buna la iernare;

Densitatea recomandata la semanat: 250-280 boabe germinabile/mp (in functie de pregatirea patului germinativ, momentul semanatului si fertilizare). Norma de semanat: 130-150 kg/ha.

Rezistența la boli: toleranta buna la bolile foliare;

Clasa de calitate: calitate buna de morarit si panificatie; MMB: 42-45 g.

2.5.METODE DE LUCRU

2.5.1.Controlul fitosanitar al culturii de grâu de toamnă

Combaterea unui agent patogen nu se poate realiza decât printr-o cunoaștere temeinică a ariei lui de răspândire, a stadiului evolutiv în care se află și a gravității atacului. Pentru determinarea acestor elemente este necesar să se efectuieze controlul fitosanitar al culturilor. Atunci când acest control vizează identificarea agenților fitopatogeni periculoși, care nu există în țară sau se găsesc în zone bine delimitate, controlul fitosanitar este denumit control de carantină fitosanitară (Stelica Cristea, Gheorghieș C., 2001).

Cunoașterea stării de sănătate și de comportare a soiurilor de plante la atacul agenților fitopatogeni și a dăunătorilor prezintă mare importanță în vederea stabilirii eficienței economice diferitelor verigi ale tehnologiei culturii (fertilizare, irigare, rotație etc.) cu implicații directe asupra producției, furnizând, totodată, indicii prețioase asupra însușirilor genetice a speciilor și soiurilor în vederea utilizării lor în procesul de ameliorare și de testare și înregistrare a soiurilor (ISTIS, 2010).

Efectuarea controlului fitosanitar are două obiective distincte:

1. Identificarea agenților fitopatogeni din cultura controlată;

2. Stabilirea frecvenței și a intensității atacului produs de aceștia.

Gradul în care plantele sunt atacate de un patogen sau dăunător variază cu specia, fenofaza, soiul, sistemul de cultură, evoluția factorilor de mediu, etc.

Atacul agenților fitopatogeni asupra plantelor, care are ca efect diminuarea cantitativă și deprecierea calității producției, se exprimă valoric prin notarea frecvenței (F %), a intensității (I %) și a gradului de atac (G.A %).

În funcție de suprafața lanului, numărul punctelor din care se ridică probe variază astfel:

-1 punct pentru maximum 10 ha (dar nu mai puțin de 3 puncte dintr-un lan);

-3 puncte pentru 100 ha;

-5 puncte pentru suprafețe până la 250 ha.

Unitatea maxima de suprafață supusă controlului este considerate cea de 250 ha. Pentru suprafețele mai mari lanurile vor fi delimitate la loturi de sub 250 ha.

Din fiecare punct se controlează (recoltează) câte 100 plante (fire). Firele recoltate se analizează macroscopic și pentru verificare și microscopic.

Observațiile pentru notarea atacului de boli se fac într-o singură parcelă (repetiție), unde agentul patogen se manifestă cel mai puternic. Metodologia de luare a observațiilor și de calcul al frecvenței și intensității atacului este cea indicată mai jos.

Frecvența atacului (F %) este valoarea relativă a numărului de plante sau organe ale plantei atacate (n) raportate la numărul de plante sau organe observate (N).

Valoarea frecvenței se apreciază prin observații directe asupra unui număr de plante sau organe, în funcție de cazuri și condiții existând diverse metode de luare a probelor sau de efectuare a observațiilor.

În urma observațiilor, datele brute se generalizează prin relația:

(2.1)

În care:

n – numărul de plante atacate;

N – numărul de plante analizate.

Intensitatea atacului (I%) reprezintă gradul sau procentul în care este atacată o plantă sau un organ al plantei, respectiv, cât anume din suprafața plantei sau organului analizat (frunză, fruct) este acoperit de boala luată în studiu.

Aprecierea suprafeței atacate (intensității atacului) se face, de cele mai multe ori, cu ochiul liber sau cu lupa, evaluându-se procentul ocupat de pete, arsuri, etc., provocate de agentul patogen.

Se trec în carnetul de observații procente sau note pentru fiecare plantă (organ de plantă) luată în analiză.

Ulterior se face calculul intensității medii, după formula:

(2.2)

În care:

I% – intensitatea atacului (în punctul de control respectiv);

i – intensitatea notată pentru fiecare plantă;

f – numărul de cazuri (plante, organe) cu procentul respectiv de atac;

n – numărul de plante atacate;

Drept criterii pentru redarea intensității se folosesc și scări (tabelul 2.4) ce pot avea număr diferit de clase de notare (cu 4-5-6-10 clase).Pentru redarea intensității atacului, în cazul majorității bolilor (pătări foliare, mănări, rugini), se utilizează scara de notare de la 0 la 6, după cum urmează:

Tabelul 2.4. Scara de notare a intensității atacului la bolile plantelor

Scara de notare a intensității atacului pentru ruginile cerealelor (Scara Cobb modificată), este redată în tabelul 2.5.

Tabelul 2.5. Scara Cobb (modificată)

În prezent pentru calcularea intensității medii a atacului se apreciază ca fiind mai apropiată de realitate notarea în scara F.A.O. ( care folosește note de la 1 la 9).

Tabel 2.6.Scara de notare a intensității medii a atacului F.A.O

Gradul de atac (G.A.%) reprezintă aprecierea sintetică asupra nivelului atacului într-o cultură, înglobând atât frecvența cât și intensitatea atacului. Se calculează după relația:

(2.3)

În care:

G.A.% – gradul de atac (în punctul de control);

F% – frecvența atacului;

I% – intensitatea atacului;

Controlul fitosanitar al culturilor de grău se realizază ținând seama de agentul patogen (tablel 2.7).

Tabel 2.7. Controlul principalilor agenți patogeni ai grâului

Aprecierea pierderilor de recoltă, respective stabilirea gradului de dăunare

Când există la îndemână o cultură neatacată, situate în apropierea celei atacate și în aceleași condiții de soi, agrotehnică, pierderea de recoltă, poate fi ușor stabilită prin cântărire și calculul după formula:

….sau…. (2.4)

În care:

GD (%) – gradul de dăunare (pierderea în procente);

a – producția culturii neinfectate;

b – producția parcelei atacate;

Deoarece în practică, martorul netratat este foarte rar întâlnit, pierderile produse de boli se calculează cu ajutorul unor coeficienți stabiliți experimental (tabelul 2.8).

Pentru a exprima pagubele produse de o boală oarecare, se calculează și gradul de atac care reprezintă expresia extinderii gravității atacului culturii sau a numărului total de plante.

Aceste calcule se efectuează in toate observațiile fitosanitare experimentale, cu deosebire in loturile semincere și pentru stabilirea (cunoașterii) comportării unor soiuri de plante la atacul agenților fitopatogeni.

Tabel 2.8. Coeficienți pentru transformarea gradului de atac în % – pagube la cultura de grâu

Evaluarea gravității atacului agenților patogeni ai plantelor cultivate se face ținând cont de datele înscrise în tabelul 2.9.

Tabelul 2.9. Evaluarea gravității atacului agenților patogeni ai grâului

(după I. Vonica)

2.5.2.Evaluarea producției

Producția fizică s-a determinat prin cântărirea producției obținută pe fiecare parcelă în parte. Valoarile producțiilor fiecărei parcele au fost corectate și calculate pentru umiditatea stas de 14 %, după formula (Săulescu N.A., și Săulescu N.N., 1967):

(2.5)

2.5.3.Descrierea experienței

Pentru realizarea obiectivelor propuse, în anul agricol 2017/2018, s-a realizat un studiu la SC Agritur SRL, sat Urleasca, comuna Traian, județul Brăila. Studiul a fost realizat în vederea evaluării stării fitosanitare a 4 soiuri de grâu de toamnă cultivate pe parcele de 5 ha. Variantele experimentale sunt prezentate în tabelul 2.10.

Ca martor a fost stabilit varianta V2 (soiul Glosa), reprezentativă pentru cultura de grâu practicată în județul Brăila, înainte de introducerea în cultură a celorlalte soiuri mai noi. Soiurile Glosa și Dropia sunt folosite ca soiuri martor în testările multianuale, atât cele oficiale din rețeaua I.S.T.I.S., cât și cele din rețeaua ecologică a I.N.C.D.A. Fundulea (http://agrointel.ro).

Tabelul 2.10 Variantele experienței

Evaluarea culturii, din punct de vedere a stării fitosanitare s-a realizat pe baza determinării: frecvenței atacului, intensității atacului, respectiv gradul de atac.

Capitolul III

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Atacul agenților fitopatogeni din cultura de grâu reprezintă una dintre cauzele datorită cărora producția de grâu nu se valorifică la întregul potențial. Făinarea, pătarea brună a frunzelor și rugina grâului sunt considerate ca fiind cele mai răspândite și păgubitoare boli ale grâului. În țara noastră, atacul acestor agenți patogeni apare an de an, cu intensități diferite, putând produce pagube cuprinse între 3-4%, pâna la 20% din producție. Astfel, utilizarea soiurilor rezistente la atacul de Blumeria graminis (DC.) Speer., Septoria tritici Rob. ex. Desm. și Puccinia recondita Rob. et Desm. figurează permanent în preocupările producătorilor de grâu (C.I. Arsene, Andreea-Mihaela Bălău, E. Ulea, 2013).

3.1.TEHNOLOGIA APLICATĂ

Planta premergătoare

Suprafața pe care s-a înființat experiența a fost cultivată în prealabil cu soia, considerat ca fiind o plantă foarte bună premergătoare.

Lucrările solului

Lucrările solului la societatea SC Agritur SRL au constat în:

-arat la adâncimea de 20 cm (5 Octombrie 2017);

-pregătirea patului germinativ cu combinatorul (15 Octombrie 2017).

Fertilizarea

Fertilizarea de bază a constat în administrarea odată cu pregătirea patului germinativ, a 180 kg/ha de îngrășăminte complexe, de tipul 20:20:0 și 13 kg sulf.

Fertilizarea fazială a constat în administrarea a 200 kg/ha de îngrășământ complex de tipul 20:20:0 și 7 kg sulf.în data de 04 Aprilie.

Semănatul

Semănatul grâului de toamnă la societatea SC Agritur s-a realizat în 16 Octombrie 2017, la toate cele patru soiuri. Sămânța din soiurile Glosa, Apache, Sorrial, Andalou a fost tratată cu YUNTA QUATTRO – 2 l/tona de semințe.

Densitatea de semănat folosită a fost de 450 b.g./m.p. la toate cele patru soiuri.

Distanța între rânduri: 12,5 cm.

Adâncimea de semănat: 5 cm.

Norma de semănat: se stabilește în funcție de valoarea culturală, MMB și densitatea de semănat, conform formulei:

(3.1)

După calcularea normei de sămânță s-au aplicat: Andalou – 218 kg/ha, Glosa 273 kg/ha, Sorrial 216 kg/ha, Apache 187 kg/ha.

Lucrări pe vegetație

Speciile reprezentative de buruieni frecvente în zona unității agricole unde s-a efectuat studiul, sunt evidențiate în tabelul 3.1.

Tabel 3.1. Spectrul de buruieni apărute în cadrul experienței

Pe perioada de vegetație s-au efectuat trei tratamente:

în toamnă s-a aplicat un tratament cu fungicidul TAZER 250 SC

Tratamentul I (10 Aprilie 2018):

-MUSTANG (erbicid selectiv, sistemic, acționând asupra buruienilor dicotiledonate anuale și perene, conține: Florasulam 6,25 g/l + 2,4 D EHE 300 g/l) – 0,5l/ha,

-ARCHER TURBO (125 g/l propiconazol + 450 g/l fenpropidin) – 1,0 l/ha,

-UREE (îngrășământ chimic granulat, 46% s.a. N) – 3,0 kg/ha.

Tratamentul II (30 Aprilie 2018):

-ZANTARA 216 EC (fungicid systemic, conține: bixafen 50 g/l + tebuconazol 166 g/l ) – 1,0 l/ha,

-INAZUMA (este un insecticid cu activitate complexă, sistemică și de contact, conține Acetamiprid + Lambda-cihalotrin) – 0,200 g/ha,

-TERRA-SORB (biostimulator cu: Aminoacizi liberi: 9.3%, Azot total:2.1%, Total aminoacizi:12.0%, Zinc: 0,067%, Mangan: 0,046%, Bor: 0,019%, Materie organica: 14%) – 2,0 l/ha.

Tratamentul III (02 Iunie 2018):

-TAZER 250 SC (fungicid sistemic, conține: 250 g/L azoxistrobin) – 1,0 l/ha,

-INAZUMA (este un insecticid cu activitate complexă, sistemică și de contact, conține Acetamiprid + Lambda-cihalotrin) – 0,200 g/ha,

-SOLAR VERDE (îngrășământ foliar lichid care conține o cantitate mare de N, Mg,Cu și microelemente chelatate EDTA) – 3,0 l/ha.

Recoltarea

Recoltarea s-a efectuat mecanizat, în faza de coacere deplină, la o umiditate a boabelor cât mai aproape de 14% (15,1% – 15,7%) în data de 30.06 2018. Producția medie a experienței a fost de 7475 kg/ha.

3.2.REZULTATE PRIVIND COMPORTAREA SOIURILOR DE GRÂU DE TOAMNĂ LA ATACUL PRINCIPALELOR BOLI

Bibliografie:

1Antonia Ivașcu, 2009, Ghid pentru determinarea rezistenței la boli și dăunători, Institutul de stat pentru testarea și înregistrarea soiurilor;

2.Axinte M., 2006, Fitotehnie, vol.I. anul IV, Învățământ la distanță, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, (pag.164-194);

3.Bîlteanu Gh., 1969, Fitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, București, (pag.202-304);

4.Bîlteanu Gh.și colab., 1979, Fitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, București, (pag.173-241);

5.Bîlteanu Gh., Bîrnaure V., 1989, Fitotehnie, Editura Ceres, București, (pag.161-255);

6.Bîlteanu Gh., 2003, Fitotehnie – vol I, Editura Ceres, București, (pag. 47-168);

6.Borcean I., și colab., 2005, Fitotehnia și protecția culturilor de câmp, Editura de Vest, Timișoara;

7.Ceapoiu N., și colab ., 1984, Grîul, Editura Academiei republicii Socialiste România, București;

8.C.I. Arsene, Andreea-Mihaela Bălău, E. Ulea, 2013, Some wheat varieties behavior regarding the attack of main pathogens under climatic conditions from central area of Moldavia, Romania, Cercetari Agronomice in Moldova, The Journal of “Ion Ionescu De La Brad” University of Agricultural Sciences And Veterinary Medicine of Iasi, volumul 46, nr. 3;

9.Cristea (Axinti) Nicoleta, 2013, Cercetări privind calitățile tehnologice ale unor soiuri de orz pentru bere cu perspectivă pentru cultivare în Bărăganul de Nord Est – teză de doctorat, Seria 14, Inginerie industrial,nr. 15, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați;

10.Elena Nagy, Dan Cristian Nagy, 2008, Influența tratamentelor asupra producției și calității la câteva soiuri de grâu, Analele I.N.C.D.A. Fundulea, volumul 76, Protecția plantelor;

11.Emil Georgescu, Lidia Cană, 2010, Caracterizarea atacului de boli și dăunători la un sortiment de genotipuri de grâu (Triticum aestivum), în sistem ecologic, Analele I.N.C.D.A. Fundulea, volumul 78, nr.1, Genetica și ameliorarea plantelor;

12.Gheorghe Petcu, Elena Petcu, 2008, Ghid tehnologic pentru grâu, porumb, floarea soarelui, Editura Domino, București;

13.Ion Viorel, 2010, Fitotehnie, USMV București;

14.Lidia Cană, Elena Nagy, Nicolae Goga, Valerian Stoica, Constantin Popov, 2010, Cercetări privind perfecționarea tehnologiei de protecție a cerealelor păioase împotriva agenților patogeni transmiși prin sămânță și sol, Analele I.N.C.D.A. Fundulea, volumul 78, nr.1, Genetica și ameliorarea plantelor;

15.Marin Ștefan, 2011, Fitotehnie, Manual universitar pentru învățământ la distanță, Craiova, (pag. 73-93);

16.Mihail Axinte, 2006, Fitotehnie, vol.I. anul IV, Învățământ la distanță, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, (pag.164-194);

17.Muntean L.S. și colab., 2001, Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, (pag.160-189);

18.Elena Nagy, Dan Cristian Nagy, 2008, Influența tratamentelor cu fungicide asupra poducției și calității la câteva soiuri de grâu, Analele I.N.C.D.A.,Fundulea, vol.LXXVI, Protecția plantelor;

19.Stelica Cristea, Cornel Gheorghieș, 2001, Prognoză și avertizarea în combaterea bolilor plantelor, USAMV, București;

20.Velichi Eugen, 2012, Fitopatologie generală și specială, Editura Universitară;

Site-uri:

1.http://www.agriculturae.ro/index.php/informatii-generale/alte-informatii/324-mozaicul-dungat-al-graului.html

2.http://www.agroatlas.ru

3.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Puccinia_recondita_f.sp._tritici_on_triticum_aestivum_uredospores,_bruine_roest_op_gewone_tarwe_uredosporen_(1).jpg

Tratamentele la grau impotriva principalelor boli si daunatori ai acestor cereale

https://www.agro.basf.ro/agroportal/ro/ro/stiri/stirile_agricole/epidemiologie-rugna-galbena-manifestare-septorioza-cereale-basf-288960.htmlhttps://www.syngenta.ro/news/noutati/cum-controlam-septorioza

https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/agrotehnica/4557-cum-controlam-septorioza.html

https://www.agro.basf.ro/agroportal/ro/ro/stiri/stirile_agricole/ce-este-septorioza-cerealelor-288322.html

https://ohioline.osu.edu/factsheet/plpath-cer-07

http://agriculture.vic.gov.au/agriculture/pests-diseases-and-weeds/plant-diseases/grains-pulses-and-cereals/septoria-tritici-blotch-of-wheat

https://scielo.conicyt.cl/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0365-28072003000400004&lng=en

https://pnwhandbooks.org/node/3691/print

http://www.fito-info.si/index1.asp?ID=OrgCirs/takson.asp&CODE=8D2B142F-C95B-41F8-95EB-797B82390D09

http://www.apsnet.org/publications/imageresources/Pages/fi00189.aspx

http://www.agro-magazin.ro/enciclopedie/ghidul-bolilor/49-grau/263-ghidul-bolilor-grau-fuzarioza-tulpinilor-si-arsura-spicelor-gibberella-zeae

http://www.agriculturae.ro/index.php/informatii-generale/alte-informatii/33-fuzarioza-graului.html http://www.instepp.umn.edu/sites/default/files/product/downloadable/Fusarium%20graminearum%20HC.pdf

http://medcraveonline.com/APAR/APAR-02-00039.pdf

http://www.dinagris.ro/images/soiuri/sorrial.pdf

http://agrointel.ro/47024/soiuri-romanesti-de-grau-care-promit-in-2016-otilia-pajura-si-pitar-vor-reusi-ele-sa-detroneze-glosa/).