În orice act comunicațional se pot sesiza câteva elemente fără de care nu s-ar putea efectua [619433]

INTRODUCERE
În orice act comunicațional se pot sesiza câteva elemente fără de care nu s-ar putea efectua
comunicarea: emițător, receptor, mesaj, canal de comunicare și efectul asociat acestuia.
Comunicarea trebuie în permanență învățată. Ea este o abilitate ca oricare alta și necesită efort și
concentrare. Când vrem să transmitem un mesaj trebuie să ne punem 3 întrebări: Ce a funcționat
până acum? Ce am putea face mai bine? Ce am învățat din greșeli pentru a corecta data viitoare?
Mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor de comunicare în masă. Ea poate fi grupată în 3
categorii astfel:
Mijloace tipărite- cărți, ziare, reviste, afișe, etc.
Mijloace bazate pe film- cinematografie, fotografie
Mijloace electonice- radio, televiziune, telefon, fax, videocasetofon, etc.
Multimedia, sau noile media, se află la intersecția a 3 căi comunicaționale: telecomunicațiile,
informatica și audiovizualul.
Capacitatea presei de influențare a publicului depinde de mai mulți factori: cine transmite
mesajul, pe ce canal pleacă mesajul, ce se comunică și în ce modalitate și cum satisface mesajul
așteptarea receptorilor. Pentru ca acești factori să aibă efectul dorit este nevoie ca transmițătorul să
cunoască publicul căruia se adresează mesajul. Acest lucru este posibil prin sondaje de opinie, feed-
back, anchetă prin interviu și alte metode asemănătoare ce permit emitentului să înțeleagă cum să
formuleze mesajul și pe ce cale să-l transmită, astfel încât să ajungă repede la publicul țintă și să fie
înțeles de acesta.
În anul 2001 s-a făcut o statistică pentru a demonstra amploarea fenomenului jurnalistic1.
Aceasta prezenta peste 600 de publicații înregistrate la Registrul Comerțului, aproape 114 posturi de
televiziune și 140 posturi de radio, 4 agenții de presă, 24 de birouri mass-media acreditate în
București și peste 30 de publicații în limbile minoritaților etnice.
În societatea actuală, mass-media joacă un rol important în viața socială, devenind o putere în
continuă dezvoltare și indispensabilă populației, cu o influență puternică asupra tuturor segmentelor
societății. Prezența activă a mass-mediei se face simțită în viața financiar-bancară, în dezvoltarea
industriei, evoluția tehnologiei, viața politică, dar și în viața cotidiană.
Mass-media influențează realitatea prin faptul că are capacitatea de a construi o anumită
realitate cu ajutorul mesajelor pe care le transmite. Mijloacele de comunicare în masă fac o selecție
a problemelor care apoi sunt difuzate, acordându-le diferite grade de importanță.
Lumea contemporană este invadată de mesaje publicitare al căror scop esențial (pe lângă cel
de a informa) este să convingă publicul să cumpere produse sau servicii chiar dacă nu are neapărat
nevoie de acestea. Tocmai din această cauză se pot observa în reclame numeroase tehnici de
manipulare mai ușor de sesizat sau mai ascunse, indiferent dacă acestea apar la televizor, la radio, în
presa scrisă, pe afișele stradale sau pe internet.
1 Victor Vișinescu, Jurnalism contemporan, note de curs, p.3
1

Capitolul 1 – Despre fenomenul de manipulare
1.1 Definifție și concept
Conform Dicționarului de Sociologie, manipularea reprezintă acțiunea de a determina un actor
social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu
interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care
distorsionează intenționat adevărul, lăsând impresia libertății de gândire și decizie.
Spre deosebire de influența de tipul convingerii raționale, prin manipulare nu se urmărește
înțelegerea mai profundă a situației, ci inculcarea unei înțelegeri convenabile, recurgându-se la
inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât și la apelul palierelor emoționale sau non-raționale.
În cazul manipulării, intențiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui
manipulat.
Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei
clase, grup, colectivități nu prin mijloace coercitive, la îndemână totuși puterii, ci prin inducere în
eroare. Din acest motiv, recurgerea la această cale în situații de divergență de interese devine tot mai
frecventă în societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai eficient și mai puternic decât
utilizarea forței.
Herbert Marcurse (școala de la Frankfurt) este autorul unei ample analize a manipulării,
considerată a fi un instrument esențial al „societății industriale de masă”. El evidențiază formele
particulare pe care manipularea le ia în diferite sfere ale vieții sociale, începând cu cea politică și
sfârșind cu cea economică.
Clasificarea manipularilor (cf. Ficeac, 1997) :
Manipulare mică – modificari mici, dar care pot fi urmate de efecte majore (Ex: România
1992, criza artificială de pâine – facilitarea importurilor – comisioane)
Manipulare medie – modificări importante ale situațiilor sociale, cu efecte uneori peste
ateptări (Ex: experimentul lui Milgram; Revoluția din decembrie 1998 – disiparea responsabilității
prin fragmentarea actelor genocide – neputința detectării vinovaților)
Manipularea mare – influențarii culturi în care trăiește individul (Ex: învățământul –
instrument de perpetuare si înrădăcinare a conformismului, potrivit ideologiilor curente).
Formele si modurile generale de manipulare : persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea (prin
minciună, zvon etc.)
Persuasiunea
Prin persuasiune înțelegem acțiunea de a convinge intr-un mod sau altul pe cineva sa facă sau
sa aleagă un lucru. Este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand sa convinga
auditoriul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele
logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de „necesitatea” sau „importanta” aparenta a acțiuni
sau lucrului respectiv.
Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu ascunde fapte ci le evidentiaza doar pe
cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul in
2

care acesta este capabil sa-si puna intr-o lumina cat mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale
complexe si a limbajului specific, care imbina forta cuvantului cu atuurile artei actoricesti (tonul,
mimica, expresivitatea miscarii), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate
mijloacele de comunicare in masa.
Dezinformarea
Dezinformarea reprezintă orice intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces de
comunicare, intervenție ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în
receptori anumite atitudini, reacții, acțiuni dorite de un anumit agent social.
Uneori este considerată ca fiind echivalentă cu propaganda neagră deoarece vehiculează
informații false. Etimologia cuvântului vine și susține această legătură. Desinformation (< rusă
dezinformatsia “numele unei divizii KGB răspunzătoare cu propaganda neagră”).
O altă definiție acceptată și destul de influentă este cea dată de R. Shultz și R. Godson (1986,
p. 41, apud A. Gavreliuc, 2002, p.280) “conceptul descrie ansamblul informațiilor false, incomplete,
eronate, care sunt îndreptate, alimentate, confirmate către o țintă ce reprezintă un individ, un grup
sau o țară.”
De regulă, acțiunea de dezinformare presupune existența unei structuri sistemice alcătuită
din : unul sau mai mulți comanditari, specialiști (planificatori și controlori), intermediari (agenții de
influență) și relee.
Comanditarii – formează nivelul de decizie. Sunt cei care concep și proiectează conținutul
mesajului, stabilesc țintele, atitudinile și comportamentele dezirabile care se caută a se obține.
Aceștia sunt factori de decizie (guverna, state majore militare, partide politice, firme influente,
organizații economice etc.) care pot solicita acest gen de operațiuni defensive (replică la atacurile
adversarilor, mascarea propriilor eșecuri etc.) sau ofensive (angajarea într-o dezinformare). În cea
mai mare parte cele două tipuri de operațiuni se întrepătund și se autoalimentează reciproc într-o
banală logică circulară.
Specialiștii (experții) – nivelul de elaborare strategică. Reprezintă planificarea profesionistă a
secvențelor tactice ale dezinformării. În această categorie găsim specialiști în comunicare, în
tehnicile de influențare socială, sociologi, psihologi sociali, analiști politici etc.
Controlorii – nivelul de legătură. Sunt aleși dintre persoanele ce stabilesc o relaționare
eficientă între comanditari și agenții de influență. Ei sunt “binevoitorii” care sugerează cine și în ce
condiții ar fi dispus să participe la dezinformare. Au ca misiune racolarea subiecților interesanți din
perspectiva derulării operațiunilor de dezinformare și de a comunica cu regularitate “efectele
dezinformării”
Agenții de influență – nivelul de propagare penetrantă, releele. Indivizi care se bucură de
prestigiu în grupul lor și care, datorită statusului de prestigiu, vor ajunge să propage mesajul cu
eficiență sporită. Aceștia sunt recrutați din rândul liderilor de opinie, persoane cu prestigiu
academic, științific, cultural. Tehnicile uzuale în vederea racolării lor sunt : șantajul (“fiecare are
ceva de ascuns”) sau cumpărarea (“fiecare are prețul lui”) .
Dezinformatorul este cel care dezinformează receptorul (ținta), dar acesta poate să fie diferit
de individul, structura, grupul, instituția care dorește dezinformarea. Tintele pot fi atât grupuri sau
segmente ale societății, cât și indivizi, dar întotdeauna lideri, oameni ce pot influența decizional
grupul în care se află. Dezinformarea desfășurată prin mass-media are cele mai eficiente rezultate la
nivel social. Efectele dezinformării depind, pe de o parte, de caracteristicile tintelor (atitudine
critică, personalitate, nivel intelectual, aspirații etc.), iar pe de altă parte, de posibilitatea sau
imposibilitatea de verificare a informațiilor vehiculate.
3

Dezinformarea, ca fenomen malign, nedorit, dar totuși real în procesele comunicaționale
contemporane de masă, poate fi surprinsă și din perspectiva analizei tipurilor de informație și a
mijloacelelor de alterare ale acesteia, respectând nivelurile de abordare propus de H. Lassewell :
analiza sursei sau a emițătorului (control analysis), analiza mesajului (content analysis), analiza
canalelor de comunicare (media analysis), analiza receptorului sau a destinatarului (audience
analysis) și analiza efectelor comunicării (effect analysis). Acest set de modele va fi înbunătățit de
P. Lazarsfeld, L. Berelson și H. Gaudet (1948) care aduc amendamentul luării în considerare și a
contextului social (nuclee organizatoare de opinii – teoria celor doi pași în comunicare).
Plecând de la dimensiunile informației (sintactică, semantică (intențională sau realizată) și
pragmatică), se pot intui alte căi de dezinformare : manipularea contextelor receptorului prin
modificarea, la nivel sintactic, a conținutului mesajului; distorsionare semantică, prin apelul la
moduri de decodificare neadecvate, dar cladite pe baza unor convenții sociale acceptate; reglarea
efectului conținutului informativ asupra receptorului prin dozarea, organizarea, modificarea
mesajului etc. Nu trebuie ignorat aspectul legat de gradul de valabilitate a informației, adică
verosimilitate (caracterul plauzibil sau absurd) și/sau autoritatea sursei (prestigiul cunoscut de către
receptor), aspect ce ține de componenta socială a procesului comunicațional.
Dezinformarea are deci un caracter deliberat (în comparație cu zvonul) și presupune, în
general, circulația unor informații false, create deliberat, construite, manipulate strict de un grup de
specialiști etc. Poate fi o componentă a propagandei, cum zvonul poate fi o subspecie a
dezinformării.
Dezinformarea este practicată de toate marile puteri și reflectă o realitate a politicii
internaționale pe parcursul istoriei schimbându-se doar mijloacele, mizele și strategiei acesteia.
Structura sistemului social în societățile moderne este puternic influențată de raportul dintre
informare și dezinformare aferent mesajelor care se vehiculează în spațiul social respectiv.
Cercetările de teren au demonstrat că rezultatele cele mai eficiente se înregistrează în domeniul
mass-mediei, unde se poate atinge, frontal, toate segmentele de opinie ale spațiului social.
Intoxicarea
Forma de dezinformare, intoxicarea consta in suprasaturarea surselor cu informatie falsa, in
blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a pregati opinia
publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele
sale de baza sunt zvonurile, barfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de
“anesteziere” a publicului in scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face
neincrezator, ostil in fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat.
Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie ale imaginii, din
care iese invingator cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine si care a sabotat cel mai
bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat in acest sens il reprezinta modurile in care au
fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie.
(Televiziunea sarba a produs un clip in care portretele lui Bill Clinton, Madeleine Albright, Tony
Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria Criminali de Razboi. La randul
lor, aliatii au prezentat dramele refugiatilor albanezi, ca efect al epurarii etnice, in paralel cu
rememorarea atrocitatilor comise evreilor in lagarele de concentrare de la Auschwitz.)
4

Minciuna
O specie mai puțin tratată, de mesaj deliberat fals, este minciuna. Deoarece este un concept cu
puternice amprente morale și culturale, subiectul nu a interesat, până acum câțiva ani, decât pe
filosofi, teologi, antropologi și pe psihologi (s-au făcut studii cu precădere pe copii). Este ciudat
deși putem spune că întâlnim minciuni pretutindeni, atât în public, cât și în viața privată, la orice
nivel social și în toate socitățile trecute sau prezente.Un ziarist britanic spunea că anii ’80 reprezintă
decada minciunilor (Lott, 1990). În 1991, Bradlee afirma “am impresia că în ultimii ani minciunile
au luat proporțiile unei epidemii față de care am devenit cu toții imuni”. A minți este pentru oameni
un obicei care durează de milenii și nu o lamentabilă inovație de ultimă oră, iar după cum consideră
Ruskin (1905, p. 351-352) inducerea în eroare nu a fost considerată întotdeauna și oriunde un act
condamnabil. La grecii antici sentimentul de admirație pentru cei care reușeau să păcălească un
străin era uzual.
Zvonul
Zvonul reprezintă o afirmație prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i se
verifice corectitudinea.
Zvonurile care sunt lansate în circulație au o funcție dublă :
◦funcție explicativă
◦funcție de atenuare a anumitor tensiuni emoționale.
Circulația lor este dependentă de contextele societale, de trăsăturile de personalitate ale
indivizilor și de nevoile psihosociologice ale indivizilor, grupurilor sau comunităților. Lucrările lui
Allport și Postman (1965) au pus în evidență trei legi de transmisie a zvonurilor:
◦legea sărăciei (a nivelării) – pe măsură ce zvonul circulă, el tinde să fie tot mai scurt, mai
ușor de înțeles și de relatat.
◦legea accentuării – anumite detalii se vor întări, dobândind loc central în semnificația
acestuia
◦legea asimilării – informația se conservă și se reorganizează în jurul unor motive
centrale. Asimilarea se poate face la tema centrală, prin condensare, anticipare sau prin
stereotipuri verbale.
Zvonurile tind să se ajusteze intereselor individului, apartenenței sociale sau rasiale,
prejudecăților personale ale celui care le transmite. Individul care propagă zvonul se lovește de
dificultatea de a sesiza și de a reține în obiectivitatea lor elemente ale lumii exterioare. Pentru a
putea să le utilizeze, ei trebuie să le adapteze și să le structureze conform modelului lor de
înțelegere și în funcție de interesele personale.
Kapferer (1987) a arătat că circulația zvonurilor se bazează pe trei condiții esențiale :
◦credibilitatea zvonului (poate și a sursei etc.)
◦aparența de adevăr (ca un zvon să circule mai mult trebuie să aibă totuși un miez
important de adevăr)
◦dezirabilitatea conținutului informațional (dacă zvonul este indezirabil, există
posibilitatea blocării lui)
Pentru public, zvonul evocă ceva misterios, aproape magic. Zvonurile cresc, zboară,
serpuiesc, mocnesc, circulă. Circulația zvonului apare ca un sistem de canalizare a fricii și a
incertitudinilor în fața unei situații ambigue. Ea este corelată cu forma, cantitatea, calitatea și
5

credibilitatea informației oficiale sau formale. Cu cât cea din urmă este mai săracă, incompletă sau
puțin credibilă, cu atât se intensifică propagarea zvonului. Din acest motiv în societățile totalitare
zvonurile au o mare răspândire (informația oficială este gestionată strict). Circulația zvonurilor se
restrânge atunci când există posibilitatea verificării rapide a adevărului unei informații. „Zvonul nu
este neapărat fals, în schimb este mereu neoficial. Paralel sau uneori în opoziție cu informația
oficială, zvonul o contestă, propunând alte realități. Așa se explică faptul că mediile de informare
(n.a. mass media) nu l-au desființat”. El va reprezenta un mijloc de comunicare complementar, dar
și o informație paralelă, așadar necontrolată.
Pentru profesioniștii din media lipsa de control a zvonului evoca spectrul unei defecțiuni a
fiabilității informației, defecțiune ce trebuie eliminată. Pentru cetațean și pentru omul politic, lipsa
controlului denotă lipsa cenzurii și accesul la o realitate obscură sau ascunsă.
Autorul amintit determină 6 tipuri de zvonuri (o matrice ce are pe o latură sursa zvonului – un
eveniment, un detaliu sau imaginația pură-, iar pe cealaltă latură modul de apariție a zvonului –
spontan sau provocat). Din perspectiva analizei noastre ne interesează tipurile de zvonuri provocate
cu un anumit scop, a căror apariție este premeditată. În aceste cazuri nu se poate neglija implicarea
unor actori care urmăresc sa profite de pe urma unui eveniment. Astfel se pot obține efecte care se
întind pe o gamă larga (panică, furie, frustrare, modificari nefavorabile de imagine pentru
persoanele publice etc.).
În spațiul cultural românesc trebuie amintită, ca aproape identificându-se cu zvonul, bârfa.
Aceasta are aceleași motivații psihologice (emoționale, afective, cognitive), putând fi percepută ca
un laborator de producție a zvonurilor.
6

Bibliografie
Influenta mass mediei asupra noastră –

Influenta mass mediei asupra noastră

Manipularea maselor – http://gandeste.org/general/manipularea-maselor/18278
7