În mod frecvent pielea este expusă agresiunilor unor micoorganisme din mediul extern. Acestea pot fii de mai multe tipuri: [301975]

CUPRINS

1.Introducere

În mod frecvent pielea este expusă agresiunilor unor micoorganisme din mediul extern. Acestea pot fii de mai multe tipuri:

[anonimizat]. [anonimizat].

Obiectivul lucrării noastre este de a [anonimizat], [anonimizat].

2. INFECȚII BACTERIENE

2.1. Impetigo

Impetigo este o infecție contagioasă superficială a pielii. [anonimizat]. [anonimizat]-hemolitic. Toxinele exfoliative produse de Staphilococus aureus distrug molecula de adeziune celulară numită desmigleina 1. [anonimizat], iar daca este generalizată conduce la formarea de bule generalizate ca în „sindromul copilului opărit” [1,2,3].

2.1.1. Epidemiologie

Impetigo este mai frecventă la copii (în special la copiii de 2-5 ani) decât la adulți. [anonimizat], [anonimizat] [1].

2.1.2. [anonimizat] a [anonimizat], dând aspectul caracteristic de crustă de miere colorat (Fig.1.1).

Haloul inflamator din jurul fiecarei bule prezintă originea microbiană.

Figura 1.1 Impetigo, aspect clinic.

2.1.3. Aspecte histopatologice

Din punct de vedere microscopic se evidențiază (Fig.1.2):

acumularea neutrofilelor sub stratul cornos al pielii.

pustulă subcorneală

bacterii (colorații speciale)

[anonimizat] 1.2 Impetigo, aspecte microscopice.

2.1.4. [anonimizat] a [anonimizat], rivanol. [anonimizat], acid fusidic. [anonimizat]+acid clavulanic (Augmentin) [anonimizat] (Keflex).

În cazurile severe se administrează un antibiotic oral. Leziunile se vor vindeca complet într-o săptamână [2,4,5,6,7,].

Erizipel

Erizipelul este o dermo-[anonimizat].

2.2.1. Epidemiologie

Sursa de infecție poate fi :

endogenă, [anonimizat] ([anonimizat], angină)

exogene, când apariția erizipelului este consecința pătrunderii directe a streptococului. [anonimizat] (prin plaga ombilicală a nou-născutului). [anonimizat].

2.2.2. Aspecte clinice

Erizipelul este un tip particular de celulită, are margini elevate, extensie rapid.

Localizarea frecventă este la nivelul extremităților inferioare

Boli vasculare periferice sau limfedem pot fi prezente

Agentul patogen este Streptococii spp în cele mai multe cazuri iar poarta de intrare se prezintă sub forma unor ulcerații cutanate superficiale

Bacteriemia este comună

Figura 1.3 Erizipel, aspect clinic.

Incubația este de 1-3 zile. Debutul este brutal, cu febră, cefalee, vărsături. La locul de apariție a placardului bolnavul prezintă o senzație de jenă care se manifestă sub formă de durere și arsură. Erizipelul feței – se instalează prin contiguitate, de la o infecție în vecinătate: foliculită endo nazală. Placardul este localizat la ambii obraji, are aspect de fluture, și culoare roșie fiind bine delimitat. Erizipelul pavilionului urechii- apare prin contiguitate, placardul se extinde pe suprafața pavilionului, iar bolnavul prezintă o durere greu de exprimat. Erizipelul membrelor inferioare- este caracterizat prin prezența leziunilor de epidermofitie interdigitală, iar poarta de intrare este exogenă. Placardul este de culoare roșu-violaceu și prezintă o delimitare difuză [8] (Fig.1.3).

2.2.3. Aspecte histopatologice (Fig.1.4)

Din punct de vedere microscopic se evidențiază

Edem marcat subepidermic

Formarea unor leziuni veziculo-buloase

În afara acestor zone: abundent infiltrat inflamator cu neutrofile ( mai accentuat uneori în jurul vaselor)

Ectazie vasculară

Nu apar abcese

Leziunile pe cale de vindecare : infiltratul dermic diminuă, iar țesutul de granulație se formează imediat sub zona de edem subepidermal.

Figura 1.4 Erizipel, aspecte microscopice

2.2.4. Tratament

Tratamentul de elecție este Penicilina G administrată la 12 ore. Penicilina G se administrează până la dispariția completă a simptomelor. Durata tratamentului este de 10-14 zile. Dacă persoana afectată este alergică la Penicilină se administrează, un macrolid de exemplu, eritromicină, claritromicină sau azitromicină.

Local se mai pot aplica comprese cu Rivanol. Atunci când este prezentă forma buloasă de erizipel nu este indicat să se aplice comprese umede, pentru că se poate suprainfecta tegumentul lezat.Tratamentul chirugical se face în cazurile de erizipel flegmonos prin incizie și drenaj [8].

3. INFECȚII CU SPIROCHETE

3.1. Sifilisul

3.1.1. Epidemiologie

Sifilisul este o infecție sau o boală cu transmitere sexuală cauzată de bacteria Treponema Pallidum (Fig.1.3).

Figura 1.3

Sifilisul se transmite prin contact sexual, dar și prin contact direct cu leziunea deschisă. Leziunile apar la nivelul organelor genitale, dar și pe buze și în jurul lor. Transmiterea este posibilă prin sărut dacă persoana infectată are leziuni sau tăieturi la nivelul gurii sau buzelor. Sifilisul se mai poate transmite și prin întepătură cu un ac folosit de o persoană infectată. Sifilisul este transmisibil prin contact sexual cu leziuni infecțioase, prin transfuzia de produse din sânge și ocazional, prin rupturi ale pielii care vin în contact cu leziunile infecțioase. Boala poate fi de asemenea, transmisă de la mamă la făt în timpul sarcinii sau la naștere, ducând la sifilis congenital.

Diagnosticul se face prin analiza de sânge. Cu toate acestea bacteriile pot fi de asemenea, vizualizate la microscop.

Sexul neprotejat este principalul factor de risc, în special în rândul bărbaților homosexuali, care au reprezentat 83,7% din toate cazurile de sifilis în Statele Unite.

Cele mai multe cazuri noi de sifilis sunt dobândite sexual. Manifestările clinice depind de stadiul bolii. Studiile efectuate în epoca pre-antibiotică permit o înțelegere relativ completă a istoricului natural al sifilisului netratat. Informații despre istoricul natural al sifilisului netratat la om derivă din datele colectate din mai multe surse.

Istoric

La sfârșitul secolului al XIX-lea, un medic norvegian a descris evoluția infecției la mai mult de 1400 de pacienți cu sifilis primar și secundar. Deoarece a crezut că terapiile disponibile în acel moment au fost foarte toxice și au un beneficiu redus, pacienții nu au primit tratament .

Date suplimentare au fost colectate dintr-un studiu efectuat la 382 de adulți cu sifilis care au suferit autopsii între 1917 și 1941. Această informație a oferit confirmarea patologică a manifestărilor tardive ale sifilisului [9].

Când sifilisul a apărut pentru prima dată în Europa în anul 1495, a fost o boală acută și extrem de neplăcută. După numai câțiva ani, a fost mai puțin severă decât a fost odată, și s-a schimbat în următorii 50 de ani într-o boală mai cronică. Simptomele severe precoce pot fi rezultatul introducerii unei boli într-o nouă populație gazdă fără mecanisme de rezistență, dar schimbarea virulenței este cel mai probabil să se fi întâmplat din cauza selecției care favorizează tulpini mai ușoare ale agentului patogen. Simptomele bolii virulente timpurii au fost atât debilitante, cât și evidente potențialilor parteneri sexuali ai infecției, iar tulpinile care au provocat simptome mai puțin evidente sau dureroase s-ar fi bucurat de o rată de transmisie mai mare. [10]

Sifilisul a infectat 12 milioane de persoane în întreaga lume în 1999, cu peste 90% din cazuri în țările în curs de dezvoltare. După scăderea drastică de la disponibilitatea pe scară largă a penicilinei în anii 1940, ratele de infecție au crescut de la începutul mileniului în multe țări, adesea în combinație cu virusul imunodeficienței umane (HIV). Acest lucru a fost atribuit parțial practicilor sexuale nesigure, printre bărbații care fac sex cu bărbații, prostituția și scăderea utilizării protecției împotriva barierelor. [11]

3.1.2. Aspecte clinice și histopatologice

Sifilisul prezintă 4 stadii de evoluție:

Sifilisul primar: se caracterizează prin prezența șancrului sifilitic și adenopatiei sifilitice. Șancrul sifilitic apare dupa o perioada de 3 săptămâni aceasta fiind perioada de incubație. Se prezintă sub forma unei eroziuni rotund-ovalară, este nedureroasă, de culoare roșie. Baza se prezintă sub formă de indurație de tip lamelar sau nodular, de unde și denumirea de șancru dur. Șancrul sifilitic este localizat cel mai adesea în zona genitală, dar poate fi localizat și în zona regiunii cefalice cum ar fi buze, bărbie, limbă (Fig.2.3, Fig.3.3). În evoluție, șancrul se epiteliază spontan dupa 4-6 săptămâni, lăsând o pată pigmentată ce dispare spontan.

Figura 2.3 Sifilis primar (șancru sifilitic). Figura 3.3 Sifilis primar (șancru sifilitic).

Sifilisul secundar se caracterizează prin prezența unor erupții cutaneo-mucoase. Leziunile cutanate-sifilide au urmatoarele caracteristici: sunt nepruriginoase, de culoare roz sau arămiu, neinflamatorii și au tendința de a deveni circumscrise. Silfidele eritematoase au un debut de 45 zile de la șancrul sifilitic. Rozeolele sunt macule eritematoase de culoare roz, nescuamoase, localizate de cele mai multe ori pe flancuri, trunchi. Silfidele papuloase au un aspect rotund sunt de culoare roșie-aramie, acoperite cu o scuamă sub forma unui guleraș epidermic.

Silfidele papulo-scuamoase sunt papule acoperite de scuame cu aspect psoriaziform, localizate pe palme și plante. Silfidele papulo-crustoase sunt papule aoperite de cruste galbui și sunt localizate pe zonele porase.

Sifilisul terțiar- silfidele nodulare sau tuberculoase se prezintă sub forma unor noduli duri, rotunzi, de culoare roșie–arămie, sunt localizați pe față, pielea capului, trunchi. Au caracter asimetric și contur policiclic.

3.1.3. Evoluție și complicații

Sifilisul primar se prezintă sub forma unei răni, nedureroase, dure. Apare la bărbați cât și la femei în zona genitală. Leziunile sunt de obicei nedureroase. Șancrul durează între 28-42 de zile dupa care se vindecă lăsând o cicatrice subțire. Creștera în volum a limfo-ganglionilor apare în zona unde se găsește șancrul. Șancrul produce puroi și este inflamat în zona în care apare pe corp. Sifilisul primar este caracterizat prin ulcerații și limfadenopatie locală. Ulcerul sau cancerul primar de sifilis care conține spirocheta Treponema pallidum este caracterizat prin infiltrație leucocitară mononucleară, macrofage și limfocite. Se vindecă spontan. Inflamația se va vindeca singură în 3-6 săptămâni. Dar asta nu înseamnă că infecția a dispărut. Înseamnă că individul este pe cale să intre în a doua etapă a sifilisului [12,13].

Sifilisul secundar- apare printr-o erupție la 4-10 săptămâni după apariția șancrului. Leziunile sunt mici de 2 cm de culoare roșie-maronie și apar pe tot corpul. Declanșarea erupției relevă faptul că infecția s-a răspândit în organism. În acest stadiu infecția este foarte contagioasă. Erupția poate fi tratată fără tratament, în 2-12 săptămâni. Pielea rămâne decolorată după ce se vindecă. Leziunile localizate la nivelul mucoasei pot conține puroi. Sifilisul secundar este cauzat de răspândirea hematogenă a bacteriei. Aceasta duce la o vasculită larg răspândită. Motivele pentru rezolvarea sifilisului secundar sunt neclare, dar sunt susceptibile de a fi legate de o combinație de absorbție a spirochetelor opsonizate și a imunității mediate de celule [12].

În jur de 2 până la 10 săptămâni după apariția primei inflamații individul poate dezvolta următoarele:

erupție cutanată care cauzează răni mici, roșiatic-maronii

răni în gură, vagin sau anus

febră

glande umflate

slăbire

pierderea parului

durere de cap

oboseală

dureri musculare

Dacă nu se primește imediat tratament, simptomele vor dispărea dar nu pentru mult timp. Acest lucru se poate întâmpla, dar până la un an. Chiar dacă simptomele nu revin, infecția este încă latentă în corpul vostru.

Sifilisul latent- apare la un an de la debutul acestuia, în lipsa unui tratament adecvat. Dupa vindecarea eruptiei din stadiul doi, persoana infectată va fi asimptomatică o perioadă între 5-40 ani. Diagnosticul poate fi confirmat prin analiza de sânge. Sifilisul în stadiul latent poate fi transmis de la mamă la făt.

Dacă sifilisul secundar nu se tratează, boala poate trece la faza latentă (ascunsă). Nu toată lumea care are sifilis va trece prin această etapă. În unele cazuri, simptomele nu se vor întoarce niciodată. Dar infecția nu a dispărut, pur și simplu progresează spre stadiul terțiar [13].

Sifilisul terțiar – poate debuta de la un an la altul . Boala produce afecțiuni ale vaselor de sânge , a inimii, orbire , moarte și tulburări mentale.

Această este etapă finală, este cea mai severă a sifilisului. Poate apărea la 10 până la 30 de ani după infecția inițială. Complicațiile pot include [13,14]:

probleme cerebrale (neurologice)

accident vascular cerebral

infecția și inflamația membranelor din jurul creierului și măduvei spinării

amorțeală

surditate

probleme vizuale sau orbire

schimbările de personalitate

demență

anevrism

Sifilisul congenital- este transmis de la mamă la făt în timpul sarcinii sau la naștere. Bebelușii încep sa fie afectați în a IV lună atunci când începe să se dezvolte sistemul lor imunitar.

3.1.4. Tratament

Tratamentul recomandat în toate stadiile acestei boli este antibioticul. Cel mai utilizat antibiotic este penicilina. Tratamentul rapid cu antibiotic este recomandat pentru a prevenii complicațiile și transmiterea către alte persoane. Se administrează injectabil. Dacă persoana a fost infectată cu mai puțin de un an, atunci este posibil să se administreze doar o injecție cu penicilină pentru a fi vindecată. Dar este posibil să fie nevoie de mai multe doze dacă infecția este mai veche de un an. După administrarea unei injecții cu penicilină sau a altor antibiotice, este posibil ca persoana afectată să prezinte:

febră

dureri de cap

dureri articulare sau musculare

greață și frisoane

Tratamentul cu antibiotic corect efectuat previne apariția complicațiilor [15].

Persoanelor care sunt alergice la penicilină li se va administra azitromicină pe cale orală sau doxiciclină timp de 14 zile.

4. Infecții virale

4.1. Herpes simplex

4.1.1. Epidemiologie

Herpesul este o infecție cauzată de HSV (virusul herpes simplex). Acest virus afectează organele genitale externe, regiunea anală, suprafețele mucoasei și pielea din alte părți ale corpului. Rezervorul de virus este omul bolnav și purtătorul sănătos. VSH-1 este un agent infecțios nozocomial. Indivizii purtători de VHS-1 elimină virusul continuu sau intermitent. VHS-2 este localizat în secrețiile genitale la barbati și la femei.

Se transmite direct de la persoanele cu leziuni herpetice localizate la nivelul mucoasei bucale, anale, genitale și indirect prin aerosoli. La nou-născuți infecția se transmite în timpul nașterii de la mamă la făt. După vârsta adolescenței 90% din populatie are anticorpi VHS-1 [1].

4.1.2. Aspecte clinice:

Din punct de vedere clinic se prezintă sub forma unor vezicule clare care se vindecă fără cicatrici (excepție infecția secundară suprabacteriană).

Figura 1.4 Infecția cu herpes simplex, aspecte clinice.

Simptome

Majoritatea oamenilor nu simt simptome timp de luni sau ani de la infectare. Cei care au simptome în timpul perioadei inițiale le vor observa, de obicei, la aproximativ 4 zile după expunere (intervalul mediu este de 2-12 zile).

Simptome de infecție primară (herpes genital):

Infecția primară este un termen folosit pentru apariția unui focar de herpes genital care apare atunci când o persoană este infectată pentru prima dată. Simptomele pot fi destul de severe și pot include:

ulcerații la nivelul organelor genitale externe, în vagin sau pe colul uterin

durere și mâncărime

ganglioni limfatici extinse

durere la urinare

febră

stare de rău

Simptome de infecție recurente (herpes genital):

Simptomele care apar într-o infecție recurentă tind să fie mai puțin severe și nu durează atâta timp cât în stadiul de infecție primară. De obicei, simptomele nu vor dura mai mult de 10 zile și includ:

arsuri sau furnicături în jurul organelor genitale înainte de apariția leziunilor

femeile pot avea ulcerații pe colul uterin

Dacă o mamă cu herpes genital are răni în timpul nașterii, este posibil ca infecția să fie transmisă copilului.

4.1.3. Aspecte histopatologice

Modificările timpurii interesează nuclei epidermului, care vor avea un aspect omogen de sticlă mată, sau vor avea un aspect balonizat. Aceste modificări sunt inițial focale, la nivelul stratului bazal, dar interesează rapid întreg epidermul.

Figura 2.4 Herpes simplex, aspecte microscopice.

Figura 3.4: Herpes simplex, aspecte

Figura 4.4: Herpes simples, aspecte microscopic

Vezicula intraepidermală prezintă degenerare vacuolară (balonizarea epidermului). Aceasta este o modificare caracteristică infecțiilor virale. Celulele afectate alunecă și își pierd conexiunile cu celulele adiacente, separându-se de acestea (acantoliza secundară). Citoplasma acestor celule devine intens eozinofilă, unele putând deveni chiar celule gigante multinucleate (celule Tzanck). În timp, stratul bazal al epidermului este distrus, ducând la formarea unei vezicule subepidermale.

Figura 5.4 Herpes simplex, aspecte microscopice.

Veziculă intraepidermală prezintă degenerare reticulară cu distrofie hidropică progresivă a celulelor epidermale, de dimensiuni mari cu citoplasma clară, cu doar câteva lame fine de citoplasmă restante.

Figura 6.4 Herpes simplex, aspecte microscopice.

Herpes simplex mai prezintă incluzii eozinofile intranucleare care sunt frecvent prezente. Mai frecvente în celulele multinucleate. Se mai găsesc neutrofile și inflamație la nivelul dermului.

Figura 7.4: Herpes simplex, aspecte microscopice

Figura 8.4: Herpes simplex, aspecte microscopice

4.1.4. Tratament

Medicii pot prescrie un antiviral, cum ar fi aciclovirul, care împiedică multiplicarea virusului. Aciclovirul ajută la eliberarea rapidă a focarului și contribuie, de asemenea, la reducerea severității simptomelor.

Medicii prescriu de obicei antivirale prima dată când o persoană are simptome. Deoarece, focarele recurente sunt, de obicei, ușoare, tratamentul nu este de obicei necesar [16].

4.2. Moluscum contagiosum

Molluscum contagiosum este o infecție virală a pielii care determină apariția cutanată a unor papule asemănătoare perlelor.

4.2.1. Epidemiologie

Molluscum contagiosum este o infecție cronică. Leziunile pot persista de la câteva luni până la câțiva ani. Perioada de vindecare este între șase până la nouă luni. Molluscum contagiosum este cauzat de un virus cu același nume care face parte din familia virusului pox. Infecția apare mai frecvent la copii și se transmite prin contact direct.

4.2.2. Aspecte clinice

Papulele au dimensiuni între 1-5 mm și au culori diferite albe, roz sau maronii. Leziunile au un aspect ceruit cu centru ombilicat. Au aspect ferm și sunt pruriginoase. La nivelul zonei ombilicate se găsește un material cu cosistență brânzoasă. În timp se inflamează și se formează cruste. Infecția afectează în genereal copii și adulții. Un individ poate prezenta de la câteva până la sute de papule pe piele [17] (Fig.8.4, Fig 9.4).

Simptome

Localizarea pentru papulele de tip molluscum contagiosum sunt pe față, trunchi , organele genitale, abdomenul și coapsele adulților și pe membrele copiilor.

Simptomele sunt :

în general sunt nedureroase și prezintă mâncărimi

sunt mici (cu diametrul de 2 până la 5 milimetri), ferme, sub formă de cupolă și de culoarea pielii

cu timpul devin mai moi

nucleul este central se prezintă sub forma unui material alb și ceros. Persoanele HIV pozitive sau cele cu imunodepresie prezintă leziuni mai extinse.

Figura 8.4: Molluscum contagiosum, aspecte clinice

Figura 9.4: Molluscum contagiosum,aspecte clinice.

4.2.3. Aspecte histopatologie

Din punct de vedere microscopic se observă (Fig.10.4, Fig.11.4, Fig.12.4 )

Hiperplazie epidermala verucoasă

Elementul diagnostic specific corpii molluscum

Incluzii citoplasmatice mari, de formă elipsoidală, omogene în stratul granulos și stratul cornos.

Figura 10.4: Molluscum contagiosul, aspect histopatologice

Figura 11.4 : Molluscum contagiosul, aspect histopatologice

Figura 12.4 : Molluscum contagiosul, aspect histopatologice.

4.2.4. Tratament

Molluscum contagiosum este de obicei auto-limitat, astfel încât tratamentul nu este întotdeauna necesar. De obicei, leziunile sunt îndepărtate fie prin înghețare fie prin răzuire. Medicamentele topice sunt utilizate pentru a elimina negii. Îndepărtarea chirurgicală a leziunilor individuale poate duce la cicatrizare.

Tratamentul este de obicei recomandat numai copiilor și adulților mai mari atunci când petele sunt deosebit de inestetice și afectează calitatea vieții sau pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit. În astfel de cazuri, tratamentele care pot fi oferite includ:

lichide, geluri sau creme care se aplică direct pe piele

Procedurile minore, cum ar fi crioterapia (în cazul în care petele sunt eliminate prin înghețarea lor)

Pentru majoritatea pacienților, nu este nevoie de tratament deoarece leziunile dispar în mod spontan în aproximativ șase până la 12 luni, deși pentru câteva pot dura până la patru ani. Crioterapia (înghețarea), chiuretajul (tăierea leziunilor) și terapia cu laser pot de asemenea elimina leziunile. În plus, cremele care conțin acid salicilic, tretinoin și cantaridină pot elimina leziunile. Un medicament antiviral (Valtrex) a fost utilizat pentru a trata boala. Medicii pot folosi cimetidina (Tagamet) pentru a trata molluscum contagiosum la copiii mici. Un nou medicament, imiquimod (Aldara), ajută la întărirea răspunsului imun al pielii și poate ajuta la scăderea leziunilor la unii oameni. Crema topică cu un corticosteroid cu doză mică reduce orice simptome care pot însoți zgârierea nodulilor. Unii medici pot trata boala cu antiinflamatoare topice, cum ar fi gelul diclofenac [18].

Tratamentul topic constă în administrarea de creme cu tretinoin, cantaridină și acid tricloroacetic. Acești agenți distrug epiteliul și favorizează descuamarea leziunii. Pentru tratamentul molluscum contagiosum la copii mici se utilizează cantaridina. O metodă foarte utilizată este crioterapia cu azot lichid. Astfel că, prin această metoda se distrug celulele infectate prin înghețare.

Laserterapia – pulsul laser-ului reprezintă terapia de elecție în cazul leziunilor multiple de molluscum contagiosum . Leziunile se vindecă în 2 săptămâni după o singură ședință de tratament.

Tratamentul chirugical – s-a dovedit a fi eficient atât în cazul copiilor cât și la adulți această metoda. Atât chiuretajul cât și criotereapia pot lăsa cicatrici tegumentare și decolorarea pielii [17,19].

5. INFECȚII MICOTICE

5.1. Candidoza

5.1.1. Generalizăți

Candidozele sunt cauzate de levuri din genul Candida spp., în special Candida Albicans. În cazul infecțiilor locale la pacientii sănătoși, anumiți factori predispozanți, de exemplu, diabetul, sarcina, folosirea antibioticelor cu spectru larg, obezitatea, pot fi implicați în patogeneza acestor candidoze [1,4].

Creșterea numărului de infecții cauzate de Candida în ultimul deceniu este semnificativă. Acest lucru este valabil în mod special pentru pacienții spitalizați, în care rata infecțiilor datorată speciei Candida spp a crescut cu aproape 500 % în ultimii ani. Această creștere este însoțită de o creștere semnificativă a mortalității și o spitalizare prelungită.

5.1.2. Candidoza mucocutanată cronică

5.1.2.1. Aspecte clinice

Se prezintă ca zone intertiginoase roșii, macerate, balanită sau prurit anal. Candidozele mucocutanate cronice au aspect de leziuni cutanate hiperkeratozice circumscrise, alopecie parțială în zonele cu leziuni ale scalpului. Prezintă erupție eritemo-veziculo-buloasă cu epiderm macerat, albicios și umed [20,21,22].

Figura 1.5 : Candidoză cutanată, aspecte clinice

5.1.3. Candidoza bucală

Candidoza bucală apare frecvent la nou-născuți, sugari, vârstnici. Aceasta poate să mai apară în urma unui tratament cu antibiotice, acesta distrugând flora saprofita din gură și favorizează dezvoltarea fungilor, imunosupresoarelor și datorită contraceptivelor orale care realizează modificări hormonale. Candidoza apare sub forma unor depozite albicioase pe limbă, mucoasa obrajilor și zona faringo-amigdaliana [1,21].

Candida albicans apare atunci cand sistemul imunitar datorită unor medicamente de exemplu, prednison sau antibiotice perturbeaza echilibrul natural al microorganismelor din corpul uman.

Semne și simptome

inflamație a mucoasei

sângerări a leziunilor la periajul dinților

tulburări de gust

senzație de discomfort la nivelul gurii și a gâtului

depozite albicioase localizate pe mucoasa orofaringiană în special la sugari

Diagnosticul candidozei orofaringiene se face pe baza examinari clinice a leziunilor. Se face examinarea microscopică a unei probe recoltate prin exudant faringian. Pacienții care prezintă candidoze esofaringiene diagnosticul se pune pe baza unei endoscopii. Proba cu hidroxid de potasiu este o altă metodă prin care la examinarea microscopică ciupercile pot fi evidențiate . Aceasta drenează proteinele din celulele umane.

Anumite patologii cresc susceptibilitatea pentru apariția unei infecții candidozice precum:

Hiv –Virusul imunodeficienței umane deteriorează celulele sistemului imun, făcând organismul susceptibil la infecții oportuniste la care organismul uman ar rezista în mod normal.

Diabetul zaharat datorită cantității crescute de glucoză din salivă se poate dezvolta o candidoza bucala.

Patologia tumorala malignă – în timpul tratamentului cu chimioterapice sistemul imun scade și poate crește riscul formării candidozei [23].

Figura 2.5 Candidoza bucală, aspecte clinice

5.1.3.1. Cauze

Candidoza apare de obicei după un tratament cu antibiotice fără antimicotic, mai apare în condițile de stres, somn insuficient, diabet zaharat sau dupa medicamente care scad imunitatea organismului (corticosteroizi). Candidoza se transminte în timpul nașterii dacă mama are candida vaginală ea poate sa o transmită fătului . Aceasta poate dezvolta candidoză bucală la 3-7 zile. Aceasta se mai transmite folosind în comun obiectele de igiena dentară, prin introducerea în gură a unor obiecte contaminate sau prin contact sexual oral.

5.1.3.2. Aspecte histopatologice

Variază în funcție de proprietățile organismului patogen, de răspunsul organismului gazdă și de gradul de suprainfecție bacteriană. În general se manifestă ca o dermatită exzematoasă ușoară, asociată cu neutrofile intraepidermale (Fig.3.5). Agenții micotici (peretele bogat în MPZ) pot fi puși în evidență utilizând diferite colorații speciale. Eg. colorația PAS colorează agenții micotici în roz palid spre roșu intens ( Fig.4.5).

5.1.3.3. Tratament

Tratamentul poate sa difere în funcție de simptomele pacientului și de vârsta lui. Tratamentul constă în antifungice ( tablete, soluții/ suspensii orale pentru badijonaj bucal).

Tipuri de medicamente antifungice:

Medicamente pe baza de poliene: nistatinul este un medicament care se recomandă în cazul unui candidoze incipiente și amforeticina b se administrează în cazul infecțiilor de lungă durată ce rezistă la tratamentul inițial.

Medicamente pe baza de imidazol: clotrimazol, miconazol, ketokonazol, fluconazol. Derivații de imidazol se folosesc la infecțiile rezistente la tratamentul cu nistatin.

Forma incipienta a infecției la adult poate fi tratată cu medicamente antifungice iar simptomele trebuie sa dispară în 2 săptămâni. De exemplu diflucan 50 mg comprimate și badijonaj cu violetul de gentiana este un medicament puternic cu efect antifungic.

La copii nou născuți se recomandă ca tratamentul să se continuie înca 2 zile de la dispariția simptomelor deoarece ei nu au un sistem imunitar suficient de puternic. Copii care sunt alăptați se recomandă ca mameloanele sa fie dezinfectate cu o soluție antifungică iar după alăptare acestea trebuie sa fie șterse și date cu cremă pe bază de lanolina.

Remedii naturale și precauții

Spălatul pe dinții și folosirea aței dentare. Periuțele de dinți nu se împrumută. Schimbați periuța de dinți după episodul de candidoză. Controlul periodic la medical stomatolog. Spălare frecventă a mâinilor.

În cazul sugarilor se spală zilnic tetinele i biberoanele iar dupș prepararea laptelui, biberonul se păstrează la frigider pentru a împiedica înmulțirea ciupercilor.

Bicarbonatul de sodium este un remediu natural și se administrază de două ori pe zi după masă. Durata tratamentului este de o lună sau chiar mai mult.

Otetul de mere este un alt remediu natural, se face gargară de mai multe ori pe zi.

Iaurtul natural luptă împotriva infecției, ajută la restabilirea ph-ului gurii și se utilizează tamponând zona afectata.

Echinaceea este un alt remediu natural care luptă împotriva infecțiilor. Tinctura de echinacee se administrează timp de 10 zile de 3 ori pe zi câte 30 picaturi.

Uleiul de cocos este un remediu eficient fiind un antifungic natural. Conține 3 tipuri de aminoacizi care luptă împotriva candidozei [1,4,24].

5.1.4. Candidoza vaginală

Este o infecție fungică, care produce mâncărimi intense la nivelul vaginului, scurgeri vaginale, iritație.

5.1.4.1. Cauze

Vaginul conține în mod normal o asociere echilibrată de fungi (inclusiv candida) și bacterii. Bacteriile Lactobacillus (lactobacilii) produc acid, prevenind astfel înmulțirea în exces a ciupercilor. Când acest echilibru este deteriorat, se ajunge la o infecție fungică.

Candidoza vaginală afectează 75% din femei. La barbați candidoza se întâlnește rar și este cunoscută și sub denumirea de Balanită. Ca și medicație se administrează un antifungic oral și o cremă care se aplică în zona genitală. Candidoza vaginală poate să apară în urma administrării de antibiotice cu spectru larg care perturbă echilibrul florei din vagin. Obezitatea, diabetul zaharat graviditatea ajută Candida să se dezvolte.

5.1.4.2. Aspecte clinice . Simptome.

Candidoza vaginală se manifestă printr-o vulvo-vaginită pruriginoasă și dureroasă cu placi albe localizate pe mucoasa inflamată. Erupția se poate extinde în zona inghinală. Din punct de vedere clinic prezintă forme cu depozite alb-galbui pe pereții vaginali, forme cu leucoree grunjoasă, abundentă de culoare albă. [1,20]

Simptome

Candidoza vaginală simplă se manifesta prin:

Senzatie de arsură, în timpul urinarii sau a actului sexual

Înroșirea și edemul vulvei

Iritație la nivelul vulvei și vaginului și mâncărime

Scurgere vaginală groasă de culoare albă

Candidoza vaginală complicată se manifestă prin:

Edem și mâncărime care duc la fisuri sau ulcere

Mai mult de 4 candidoze într-un an

5.1.4.3. Aspecte histopatologice

Variază în funcție de proprietățile organismului patogen, de răspunsul organismului gazdă și de gradul de suprainfecție bacteriană. În general se manifestă ca o dermatită exzematoasă ușoară, asociată cu neutrofile intraepidermale (Fig.3.5). Agenții micotici (peretele bogat în MPZ) pot fi puși în evidență utilizând diferite colorații speciale. Eg. colorația PAS colorează agenții micotici în roz palid spre roșu intens (Fig.4.5).

Figura 3.5: Candida, aspecte histologice

Figura 4.5 Candida, colorația PAS

5.1.4.4. Tratament

Tratamentul candidozei vaginale necomplicate este medicația antifungică. Tratamentul durează 7-14 zile și se prezintă de regulă sub formă de cremă vaginală, unguent, comprimate sau ovule. Macmiror cremă se aplică dimineața și seara. Durata tratamentulu trebuie sa nu depașească 10 zile. Comprimatele vaginale se administrează câte unul seara la culcare. Medicație orală: se administrază Fluconazol de 50 mg administrat oral în 2-3 doze, în locul tratamentului vaginal. Acest tratament nu este recomandat în sarcină.

Tratamentul de întreținere constă în administrarea timp de 6 luni de Fluconazol un cpr / săptămână. Simultan se poate administra clotrimazol ovule vaginale o dată pe săptămână [25].

Dermatofții

Dermatofitozele se referă la infecții fungice superficiale ale țesuturilor keratinizate cauzate de dermatofiți keratinofili. Conform observațiilor din întreaga lume, dermatofitozele sunt cele mai frecvente dintre infecțiile fungice superficiale. Este frecventă în tropice și poate prezenta proporții epidemice în zone cu umiditate ridicată [1,4,26].

Etiologie

Trei tipuri de dermatofiți cauzează infecțiile de tip tinea:

trichophyton- infecții ale pielii, unghilor și părului

microsporum-infecții ale pielii și părului

epidermophiton-infecții ale pielii și unghilor

Dermatofiții invadează stratul cornos iar produșii metabolici ai fungilor cauzează o inflamație. De regulă, fungi transmiși de la om la animale (zoofili) produc o inflamație mai severă decât cei transmiși de la om la om (antropofili). Dermatofiții sunt întotdeauna patogeni și cauzează infecții cutanate superficiale ale pielii, mucoaselor și fanerelor.

Aspecte clinice și histopatologice

Clinic se descriu trei tipuri:

Tinea pedis intertriginoasă ce se caracterizează printr-un epiderm alb macerat discret eritematos și fisuri la nivelul spațiilor interdigitale. Pruritul este constant. Poate fi poarta de intrare pentru Streptococ. Leziunile sunt pruriginoase și uneori dureroase, iar în sezonul cald se pot extinde în regiunea plantară sau fața dorsală a piciorului.

Tinea pedis dishidroziformă se caracterizează prin leziuni de tip eritemato-veziculos, dispuse în placi cu evoluție excentrică și marginile policiclice.Uneori au aspect inflamator și pot aparea leziuni dureroase.

Tinea pedis uscată (hiperkaratozică) este forma cronica de micoză ce se caracterizează prin leziuni eritematoase acoperite de scuame fine hiperkeratozice și fisuri. Localizarea este la nivelul călcâiului.

Dermatofiții de la nivelul mainilor (tinea manum)- sunt localizați în palmă și pe degete și se caracterizează prin acoperirea acestora de scuame, prurit. Și în cazul acestei micoze se disting mai multe aspecte (Fig.5.5):

forma uscată: cu descuamare difuză

forma exudativă: veziculară

forma hiperkeratozică : caracterizată prin fisuri și accentuarea pliurilor palmare [4,27].

Figura 5.5: Dermatofizoză a mâinii, aspect clinic.

Dermatofiții sunt ciuperci care necesită cheratină pentru creștere. Aceste ciuperci pot provoca infecții superficiale ale pielii, părului și unghiilor. Dermatofiții sunt răspândiți prin contact direct de la alte persoane (organisme antropofile), animale (organisme zoofilice) și sol (organisme geofile), precum și indirect de la fomiți. Dermatofiții pot fi ușor diagnosticați pe baza anamnezei, examenului fizic și testului cu hidroxid de potasiu (KOH). Diagnosticul necesită ocazional examinarea cu ajutorul lămpii Wood și cultura fungică sau examinarea histologică. Terapia topică este utilizată pentru majoritatea infecțiilor dermatofite. Ratele de vindecare sunt mai mari și cursurile de tratament sunt mai scurte cu alilaminele fungicide topice decât cu azolii fungistatici. Administrarea orală a griseofulvinei rămâne tratamentul standard pentru tinea capitis [28].

Dermatofiții piciorului (tinea pedis)- se caracterizează prin descuamări pruriginoase localizate între degete, iar aceste descuamari se pot extinde și pe fața plantară a degetelor.

Figura 6.5 Dermatofitoză a piciorului, aspect clinic.

Dermatofitozele pielii capului sunt produse de fungi zofili (Microsporum canis, T. verrucosum) antropofili ( T. tonsurans) și se caracterizează prin supurații și cruste aparute pe un fond eritematos, severitatea pruritului fiind variabilă. Favusul este o dermatofitoză a pieli păroase a capului caracterizată prin numeroase cruste. Este frecventă la femei și copii [27,29].

Figura 7.5 Dermatozitoză a pielii capului, aspect clinic.

Onicomicozele

Onicomicozele (tinea unghium) sunt dermatofitii unghiali și sunt mai frecvente la degetele piciorului. Unghilie au aspect îngroșat și sunt decolorate. Clinic afecțiunea debutează de la marginea unghiei. Leziunea de debut este o mică pată triunghiulara de culoare alb-galbuie, lipsită de luciu care se închide progresiv. Subunghial se constituie un depozit stratificat care ridică unghia de pe patul unghial.

Figura 8.5 Onicomicoză, aspect clinic

Tratament

În tratamentul infecției dermatofitice sunt utilizate atât terapii topice cât și sistemice. Aceasta depinde de zona afectată și de tipul de infecție. Terapia topică este eficientă pentru cazurile necomplicate. De exemplu, în terapii locale pentru infecțiile cu dermatofiți se utilizează imidazolii (ketoconazol, clotrimazol), alilaminele (terbinafina și naftifina). Continuarea tratamentului trebuie să se facă până când pacientul este vindecat de infecție, atât la examenul clinic cât și la cultură. Tinea pedis necesită perioade mai lungi de tratament.

Griseofulvina este medicamentul de elecție pentru infecțiile dermatofitice necesitând terapie sistemică.

Reacțiile adverse ale griseofulvinei sunt : cefaleea și tulburările gastro intestinale. Pacienții cu tratament de lungă durată trebuie monitorizați deoarece pot prezenta anomalii hematologice ale funcției hepatice. Tratamentul cu griseofulvina per os poate necesita pentru vindecare câteva luni și este eficient pentru tinea pedis. În cazul tinea corporis terapia depinde de extensia bolii. Infecția localizată se tratează cel mai bine cu imidazoli topici dar boala diseminată, în special la pacienții cu imunitate celulară diminuată, necesită terapie antimicotică sistemică. În cazul infecției dermatofitice a regiunilor poroase (tinea capitis) se administrează tratament anitimicotic sistemic pe o durată de 6-8 săptămâni. Concomitent se pot administra și antibiotice topice pe lângă terapia sistemică. Tinea capitis cu caracter inflamator poate duce la pierderea părului și la cicatrici iar în cazul acesta se utilizează glucocorticoizi sistemici sau topici care pot fi eficienți în prevenirea acestor sechele.

Azolii sistemici sunt în prezent disponibili pentru administrare orala. Ketoconazolul a fost primul azol oral cu un spectru larg disponibil în Statele Unite. Se utilizează în prezent atât fluconazol cât și itraconazol pentru infecțiile fungice sistemice. [30].

Concluzii

În lucrarea de față am realizat o caracterizare completă, din punct de vedere epidemiologic, clinic, histopatologic, dar și din perspectiva tratamentului, a celor mai frecvente infecții ale pielii. Ele se clasifică în funcție de agentul eptiologic în mai multe categorii: infecții bacteriene, infecții cu spirochete, infecții virale, infecții micotice. Fiecare dintre acestea determină modificări clinice și histopatologice cutanate foarte caracteristice. De asemenea, tabloul clinic și histopatologic pe care aceste infecții îl conturează depinde foarte mult de răspunsul organismului gazdă, apariția anumitor infecții fiind caracteristică mai mult unor stări de imunodepresie ale organismului gazdă. Aceste aspecte trebuie avute în vedere în momentul diagnosticului.

Cunoașterea acestor leziuni este importantă în primul rând datorită frecvenței lor crescute, dar și datorită importanței diagnosticului diferențial cu leziunile tumorale ale pielii.

Bibliografie selectivă

Caius Solovan, Elena Chiticariu, Adelina Timofte, Manual de dermatologie și venerologie, Editura Mirton, Timisoara, 2011, p. 11-44

Tessaro, Mark Oliver. Visual Diagnosis: A boy with a fever and swollen, Blistering Finger, Pediatrics in Review 5 May 2016

http://www.medicinenet.com/impetigo/article.htm (accesat 01.08.2017)

Virgil Pătrașcu, Boli dermatologice și boli sexual transmisibile, Editura Sitech, Craiova 2006

http://www.csid.ro/boli-afectiuni/dermatologie/impetigo-cauze-simptome-tratament-evolutie-si-complicatii-15730951/ (accesat 01.08.2017)

Coman Oana, Isvoranu A., Stoleru Smaranda, Zugravu A., Ed. Medicală, Agenda Medicală, 2002

http://www.medicinenet.com/impetigo/article.htm (accesat 03.08.2017)

Țățulescu Doina, Boli infecțioase, Editura Medicală Universitară Iuliu Hațieganu, Cluj Napoca, 2002

Pathela P, Braunstein SL, Blank S, et al., The high risk of an HIV diagnosis following a diagnosis of syphilis: a population-level analysis of New York City men, 2015, 61:281.

Robert J.Knell, Syphilis in Renaissance Europe: rapid evolution of an introduced sexually transmitted disease? Proceedings of the royal society, 7 May 2004

http://www.peachridgeglass.com/2012/08/evolution-of-syphilis-posters/ (accesat 29.07.2017)

https://online.epocrates.com/diseases/5024/Syphilis-infection/Etiology (accesat 10.08.2017)

Trina Pagano,MD, Symptoms of syphilis, WebMd Medical Reference, april 2017

Pranatharthi Haran Chandrasekar, MBBS, MD Professor, Chief of Infectious Disease, Department of Internal Medicine, Wayne State University School of Medicine, MedScape, Jul 11, 2017

Laura J. Martin, What’s the Treatment for syphilis?, WebMD, april 19, 2017

Nordqvist, Christian ‘’ Herpes: Symptoms, causes, and treatments’’, Medical News Today, 26 Jul 2017.

http://www.mymed.ro/molluscum-contagiosum.html (accesat 29.07.2017)

http://www.medicinenet.com/molluscum_contagiosum_facts/article.htm (accesat în 02.08.2017)

Jonathan R Olsen, John Gallacher, Vincent Piguet, Nick A Francis, Epidemiology of molluscum contagiosum in children a systematic review, Family Practice, volume 31, issue 2, 1 Aprilie 2014, p. 130-136

http://www.spitalulcolentina.ro/sccro/scc_files/scc_meniuri/invatamant/cursuri/dermatologie2/ian-2010/2006_Derma4.pdf (accesat 25.07.2017)

http://www.medikal.ro/articole-medicale-candidozele-manifestari-clinice-diagnostic-si-prevenire.html (accesat 25.07.2017)

J Hosp Infect, Epidemiology of Candidiasis, PubMed, jun 30, 1999, suppl 329-38

http://www.romedic.ro/micoza-bucala (accesat 28.07.2017).

http://www.mymed.ro/candidoza-bucal-orofaringian.html (accesat 02.08.2017)

https://doc.ro/candidoza-vaginala-cauze-simptome-tratament (accesat 02.08,2017)

Kk Surendran, Ramesh, M Bhat, Reka Boloor, D. Sukamar, A clinical and Mycological study of dermatophytic infection, Indian j. dermatol, 2014 may-jun, p. 262-267

Bulgaru Cristina, Dermatofitia tinea- simptome,diagnostic, tratament,DivaHair, Noiembrie, 2011

Barry L. Hainer, Dermatophyte Infections, American Family Physician, 01 Jan 2003,Vol 67, p. 101-108

http://www.medicina-informativa.com/2011/08/micoze-produse-de-dermatofiti.html (accesat 04.08.2017)

http://www.mediculmeu.com/boli/afectiunile-tegumentului/dermatofitiile.php (accesat 26.07.2017)