În lumea contemporană preocupa rea pentru copilul cu dizabilităț i neuromotorii este tot [604090]

5
INTRODUCERE

În lumea contemporană preocupa rea pentru copilul cu dizabilităț i neuromotorii este tot
mai frecventă în domenii variate ș i din pe rspective tot mai multe . Cunoașterea copilului cu
dizabilități neuro -psiho -motorii ș i a problemelor pe care aceasta le pune , este resimțită azi la
nivel social și depașeș te mult interesul un ora sau altora. Astfel se pune î ntrebare a dacă atenția
acordată copilului cu aceste dizabi lități este o problemă medicală , psiho -pedagogică și socială
mereu actuală .
Deși paralizia cerebral ă infantilă afectează doar 2 -3 nou -născuți din 1000 de naș teri,
se crede că este cea mai comună cauză de dizabilitat e gravă la copii. Din punct de veder e
istori c, paralizia cerebrală infantilă, a fost predominant studiată în relație cu patologia ș i
etiologia leziunilor cerebrale . Totuș i semnificaț ia termenului de paralizie cerebrală se dez bate
de mai bine de 150 de ani și discuț iile despre diferite manifestari ale paraliziei cerebrale pot fi
clasificate. Istori a acestei maladii a demonstrat că există mari diferențe de concept și abordare
cu implicații evidente asupra evoluției ș i a pro nosti cului pe termen lung sau scurt.
1.1. Importanța alegerii temei
Înca din parcusul carierei sale de chirurg ortoped din Londra , Wiliam John Little
(1810 -1894), considera că principala cauză a paraliziei cerebrale era asfixierea la naștere dat ă
de un travaliu prelungit. Însă î n 1987, Sigmund F reud aduce argumente potrivit cărora
dizabil itățile neuro -motorii sunt rezultatul unor factori prenatali care au influen țat dezvoltarea
fătului.
Paralizia cerebrală infantilă, repezentând o tulburare a mișcărilor ș i posturilor , este mai
mereu însoțită de o deficiență intelectuală moderată sau î n unele cazuri de ti p sever. Acest
lucru s -a aflat întotdeauna în atenț ia specia liștilor în încercarea de a stabili un diagnostic
corect, rapid și a unei strategii care să confere subiecților o viață câ t mai independe ntă.
Cercetările recente în neurofiziolog ie și studiile experimentale efectuate în ultimii 60 de ani,
au adus noi con cepții în ceea ce priveș te etiologia paraliz iei cerebrale la copii, dar ș i în
domeniul recuperării neuro -motorii atât la adulți cât ș i la copii, domeniu î n care informațiile
sunt întotdeauna insuficinte pentru a putea întelege și rezolva probleme, atât de diverse care
formează noțiunea de „ paralizie cerebrală infantilă ”.
Înca din jurul anilo r 1980, datorită unor studii fă cute pe aproximati v 35000 de nou -născuț i si
pe mamele lor de către Institutul Național de Tulbură ri Neurologice si A ccidente Va sculare , s-
a descop erit că mai puțin de 10% din cei născuți cu paralizie cerebrală infantilă au avut
complicații la naștere, însa fără să se depisteze cauza exactă a acestora.

6
La copiii cu paralizie infantilă există o stransă legatură î ntre dezvoltarea psihica si cea
motor ie, aceste tipuri de tulbură ri devenind princi pala prioritate pentru specialiș tii implicați î n
domeniu l recuperării, acest subiect predomină și în activitățile de cercetare științifică și
metodologică. Odată cu trecere a timpului , s-au făcut remarcate niș te sc himbă ri în
managementul dezvoltat de ș colile de recuperare și anume că se pune mai mult accent pe
selecția opțiunilor fizicale și ortopedico -chirurgicale prin c are pot fi atinse obiective foarte
importante cum ar fi independența și capacitatea de a interacționa cu mediul înconjură tor.
În acest sens , reeducare a a căpătat valențe noi prin abordarea copilului ca ființă
complexă, î n sensul e xploatării potențialului funcțional existent, prin perfecți onarea sau
folosirea a ceea ce el poate realiza la nivel fizio logic pe toate planurile dezvoltă rii: neuro –
motor, senzitivo -senzorial și psihic. Din această viziune rezultă faptul că, ansamblul
problematic reprezentat de h andicapul unei persoane, poate fi redus p rin utilizarea unor
mijloace aso ciate pe criterii demonstrate știintific.
1.2. Motivația alegerii temei și scopul cercetă rii
Din cauza faptului că numărul de copii cu dizabilități neuro -motorii este în creș tere,
lucrarea de față dorește să demonstreze faptul că un program kinetic bine elaborat, aici
incluzându -se și dozarea parametrilor (intensitate, volum, complexitate și durată ) poate avea o
valoare semnificativă în procesul de recuperare a copiilor cu tetrapare ză si parapareză
spastică, pentru ca în final aceștia să -și cunoască mai bine propriul co rp, să câș tige un grad
mai mare de independență, pentru a se putea integra mai bine în mediul înconjurator,
respectiv în societate.
1.3.Obiectivele ș i sarcinile temei
Obiectivul lucră rii este a cela de a verifica viziunea enuțată mai sus , precum ș i
selec tarea, adaptarea mijloacelor specifice kinetoerapiei , care să contribuie la recuperarea mai
rapidă și eficientă a copiilor cu tetrapareză și parapareză ș i realizarea unui program kinetic,
desfăș urat pe baza unor obiective bi ne stabilite ce contribuie la: reducea spasticităț ii astfel
iîncat mișcarea să se facă fără un efort deosebit, la dezvoltarea miscărilor de bază (controlul
capului, întorcerea de pe o parte pe alta, șed erea, îngenuncherea, reacții la echilibru, simș ul
senzitiv ) și o mai bună coordona re.

7
1.4.Ipoteza cercetă rii
Această lucrare de cercetare își propune să expun ă importanța acestui domeniu și niș te
aspecte generale cu privire la trecutul studiului copiiilor cu deficiențe și să demonstreze că un
program kinetic reali zat pe baza unor obiecti ve bine stabilite contribuie la: reducea
spasticității astfel încat miscarea să se facă fară un efort deosebit, la dezvoltarea mișcărilor de
bază (controlul capulu i, întorcerea de pe o parte pe alta, șederea, îngenuncherea, reacții la
echilibru, simtul senzitiv) și o mai bună coordonare .

8
2. FUNDAMENTAREA TEORETICO – ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII
2.1.Noțiuni generale cu privire la copiii cu dizabilităț i
În general procesele ce influențează creșterea ș i dezvoltarea copilu lui sunt influenț ate
de factori externi si interni. Ca tegoria factorilor interni cuprinde factorii care țin de
organismele parinț ilor și de produsul de concepț ie. Factorii exter ni sau de me diu sunt
reprezentați de condițiile geo -climatice, locuința, stare a de sănătate, situatia socială ș i
economi că, poluare a.
În abordarea acestei teme vom insista asupra facto rilor de risc ce pot viza apariția
anomaliilor genetice ș i congenitale, de aceea vo m discuta efectul mutagen si teratogen.
Efectul mutagen apare în condițiile modifică rii materialului ge netic, fenomen ce se
manifestă sub forma anomal iilor genetice prezente la urmaș i. Teratoge neza este o tulburare a
dezvoltă rii produsului de concepție ce determină apariția malformațiilor congenitale. Această
tulburare apare frecvent în urma acț iunii unor factori interni sau externi p rin intermdiul mamei
sau al tată lui direct asupra embrionului, asupra complexului feto -placentar.
În abordarea a spectelor legate de teratogeneză, trebuie luate în considerare două
elemente: perioadele critice și acț iunea factorilor teratogeni.
Perioadele critice sunt acele pe rioade în care se formează organele si țesuturile și î n
care acestea sunt sensibile la acțiunea factorilor perturbatori. Într -un anumit moment al
dezvoltă rii embrionului , apare o creștere a cantităț ii de ARN si proteine, fenomen ce duce la
formarea u nei anumite primordii de organ ș i apoi la definitivarea organului respectiv. Această
acumulare de acid nucleic și proteine este diferită de cea a organelor vecine prin raportul
cantitativ al substantelor organice . În timpul acestui proces pot interveni o serie de factori
perturbato ri, dar sunt importante durata și intensitatea acț iunii. Efectele perturbatoare pot
aparea pe toat ă perioada sarcinii, dar cele mai grave se manifestă în primele două luni de
sarcină , etapă considerată critică .
Acțiunea factorilor t eratogeni a fost intens studiată experimental, ceea ce a permis
elaborarea unor principii generale:
rolul esențial al stadiului de dezvoltare, adică produsul de concepț ie trece prin trei stadii de
formare: de ou , embrionară și fetală – perioada emrionară este cea în care diferențierea este
intensă, astfel că efectul factorilor teratogeni este major ;
acțiunea factorilor teratogeni depinde de genotip; în condițiile apariț iei unor insta bilități
genetice asistă m la cresterea marcată a efectului factorilor teratogeni;
acești factori acționează asupra metabolismului celular, putând determina inhibiț ia sintezei
acizilor nucleici sau a proteinelor, ori putând genera alteră ri ale structurilor celulare
embrionare.

9
Efectul teratogen apare în urma interacțiunii unui număr mare de factori de risc, de
unde și importanța cunoașterii și monitoriză rii acestora. Din p ăcate , studiile care au fost făcute
iau î n consi derare separat factorii de risc , fără a se evalua efectul asoc ierii lor, fenomen
aproape imposi bil de studiat la nivelul tehnicilor actuale.
Pornind de la aceste considerente, K.Berger identifică cinci tipuri generale de factori
de risc :
 cacteristicile materne , în care includem starea de sănătate a mamei, vârsta, alimentația
neadecvată și acț iunea factorilor mecanici;
 caracteristicile ereditare cuprind predispoziț ia pentru anumite proleme de sănătate ;
 particularitățile familiei cuprind în special nivelul socio -economic al acesteia,
insistâ ndu-se asupra aspe ctelor legate de sărăcie;
 natura factorilor teratogen: aceștia intervin în etapele precoce de dezvoltare și sunt
prezenți în doze mari și în combinații complexe;
 tipul de îngrijire prenatala în timpul nașterii: se insită mai ales asupra numă rului de
exam ene medicale la care se prezintă femeia însarcinată;
 la acest co mplex de cinci factori de risc îl vom adăuga și pe cel de -al șaselea,
reprezentat de organismul tată lui. Consumul patern de alcool sa u de droguri po ate
determina scăderea numă rului sau a motilității spermatozoizilor. Expunerea tatălui la
acțiunea factorilor de risc din mediu (radiații, pesticide, etc.) poate duce la apariț ia
anomaliilo r genetice ale spermatozoizilor, ceea ce crește riscul naș terii uno r copii cu
probleme de sănă tate. Acest tip de expuner e este mult mai frecvent la tatăl care lucreza
adesea în medii toxice. De asemenea vârsta î naintata poate fi un factor de risc pentru
apariț ia sindromului Down.
Studiile efectuate de United Cerebral Palsy Research and Education Fo undation în
Statele Unite, arată că infecț iile mamei din timpul sarcinii, chiar și cele care nu sunt ușor de
diagnosticat, pot tripla riscul apariției tulburărilor, î n special prin intoxi carea encefalului cu
cytokines (substa ntă creată de sistemul imuni tar), apărute în urma reacț iei de tip inflamator .
De asemenea, greutatea scazută la naștere a fă tului, adică sub 2 kg, reprezintă un factor de
risc.
Recuperarea este u n domeniu complex de activitate , medical, educațional, socia l și
profesional prin care se urmăreș te resta bilirea cât mai deplină a capacității funcț ionale
pierdute sau nedezvoltate de către un individ, î n urma unei boli sau a unui traumatism, precum
și dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să -i asigure în v iitor posiilitatea de muncă
sau autoservire, respectiv o viată independentă economic ș i social . Pornind de la acesta
difiniț ie care datează de peste 40 de ani, numero și specialiști la nivel internațional au adă ugat

10
elemente cu aproximativ aceeaș i putere de acoperire, dar mai puț in sin tetice și sistematizate ,
corelate cu modelul nou integrat ICF -DC ( Internatioal Cl assification of Functioning
,Disability a nd Health) elaborat de Organizația Modială a Sănătătii î n mai 2001.
În domeniul recuperă rii copiilor cu dizabilități neuro -motorii în genral și cu paralizie
cerebrlă în special , s-a făcut remarcată î n ultimii ani o abordare pragmatică î n man agementul
acestora, dezvoltat în ș coli de recupe rare cu prestigiu din diferite ță ri. Se pune un accent
deosebit pe se lecția opțiunilor fizicale ș i ortopedico -chirurgicale prin care pot fi atinse de
către copil și familia sa. Obiectivele funcț ionale necesare pentru realizarea pe câ t posi bil a
unui nivel de independență cât mai ridicat în cazul constrângerilor comunitare sunt
îmbunătăț irea capacității de a interacționa cu mediul înconjurător apropiat, dar și cu
societatea.
În acest sens , prin abordarea copilului ca ființă complexă, reeducarea a căpătat valenț e
noi, în sensul exploatării potențialului funcț ional exis tent, prin folosirea sau perfecț ionarea a
ceea ce el poate realiza la nivel fiziologic pe toate planurile dezvoltării : neuro -motor,
senzitivo -senzorial ș i psihic. Astfel metodele clasice de recuperare cum ar fi Bobath, Kabat,
Vjta, Le Metayer, au căpătat noi int erpretări și mai ales o îmbunătăț ire a tehicilor și
procedeelor folosite.
Tulbură rile de psihomotricitate cunosc o paletă extrem de variată care se pot grupa în
următoarele categorii:
 Tulburări ale motricității: întârziere în dezvoltarea motorie, deficit e motorii, debilitate
motrică, tulbură ri de echili bru, de coordonare , de sensi bilitate;
 Tulburări de schemă corporală , de lateralitate, de orientare și structurare spațială, de
orientare și structurare temporală ;
 Instabilitate psiho -motorie ;
 Tulbură ri de r ealizare motrica: apraxia, dispraxia, disgraf ia motrică ;
 Tulbură ri psihomotrice de origine afectiva.
Recuperarea psihomotrică se numară printre cel e mai recente metode utilizate în
domeniul terapeutic, ocupând un rol important î n sist emul metodelor de recuperare atât î n
psihiatr ia infantilă cât și î n kinetoterapie. Importanța ei este mare atâ t pentru copilul cu
dizabilități cât ș i pentru cel normal (pentru profilaxie).
Deficiența neuromotorie trebuie recunoscută cu mult înainte ca ea să fie vizibilă
pentru părinț i. Recuperarea prin kinetoterapie ș i readaptarea copilului cu diza bilități
neuromotorii ș i nu numai, se po ate concepe numai printr -o muncă în echipă, alături de alți
specialiști pe diferite domenii (medicină, psihologie, nutriție etc. )

11
Dezv oltarea psihomotricității la copil prezintă o serie de caracte ristici care stau la baza
evaluării nivelului si calității dezvoltă rii. Aceste caracteristici sunt următoarele:
 Dezvoltarea psihomotricității înregistrează salturi calitative, pe baza unor acumulări
cantitative ; formele noi de comportament sunt întotdeauna superioare celor
precedente;
 Noile calități nu le desființează pe cele anterioare, ci le includ prin re structură ri
succesive;
 Dezvoltarea psihomotricității se produce stadial, în etape distincte , cu caracteristici
proprii fiecărei vâ rste;
 Transformă rile din domeniul psihomotricitații sunt continue și impercepț iile, la
intervale mici de timp.
În diagnosti carea precoce, cunoastere a stadiilor de dezvoltare neuro motorie constituie
un elemen t de bază ș i un punct de pornire indispensabil deoar ece bazele educării
neuromotorii se pun în primele luni după naștere, iar procesul de educare î ncepe p rin dirijarea
primelor manifestări motorii: mișcările organice ș i instin ctive și reflexele.
2.2. Rolul re facerii mobilității musculo -articulare î n recuperare
Mobilitatea articulară se constituie ca un o biectiv de bază al activităț ii din cadrul
procesului de recuperare mio -neuro -artro -kinetica. Articulaț ia este un component complex, a l
cărui funcț ie este aceea de a permite deplasarea a două oase, unu l fată de celălalt, astfel încat
sa se realizeze mișcarea unui seg ment al corpului nostru.
Forma diverselor articulații este condiționată și de funcția pe care acestea o efectuează .
Ele nu pot fi privite ca fo rmațiuni cu caracter fix ci ca organe care s -au adaptat filogenetic la
diverse funcț ii de ansam blu ale aparatului locomotor, căpătând modificările treptate
ontogenetice și ajungând la funcții din ce î n ce mai perfecte.
2.2.1. Structura articulaț iei
Extremităț ile osoase sunt modelate după mișcările articulaț iei respective . Factori
complecși intervin în determinarea formei. Între aceștia, un rol important îl joacă locul
inserțiilor musculare. Arhite ctura maselor osoase este și ea influențată de forțele
gravitaț ionale și de sensul mișcă rilor.
Cartilajul articular (diartrodial sau de încrustare) care îmbracă extremităț ile osoase
este un cartila j hialin. El este armat de o rețea de fibre de colagen, care sunt arhitectural
dispuse în așa fel încât să suporte forțele, unele foarte mari care se exercită asupra lui.
Grosimea cartilajului este varibilă fiind mai mare î n zonele de presiune mai ridicata. Cart ilajul
este mai gros la copiii și se subțiaza pe masură ce osul crește și epifiza respectivă se osifică .
Cartilajul diartrodial este un t țesut bradi trof, adica cu un metabolism scăzut. Nu are

12
vascularizație proprie, hrănindu -se prin inhibiție din ț esutul subcondral și din l ichidul sinovial.
Troficitatea și creșterea se găsesc sub dependenț e hormonale.
Cartilajul prezint ă două caracteristici esențiale pentru funcția sa: este compresibil și
elastic și joacă rolul unui amortizor.
Capsula articulară unește extremitătile osoase, izolâ nd con ținutul articulaț iei. Ea nu
este altceva decâ t continuarea periostului celor două extremităț i osoase, pre zentându -se ca un
manșon, a căror inserție se face î n jurul epifizelor articulare. Capsula articulară se compune
din două straturi, corespunzătoare celor două straturi periostice :
 Stratul extern , fibros este întărit de formațiuni mai dense : ligam entele extra -articulare.
Din pun ct de vedere anatomic , fibrele capsulare reprezintă o structură traiectorială,
determinată de tracțiunile care se exercită asupra lor. Se desc riu astfel fibre
longitudinale, oblice ș i circ ulare. Din punct de ved ere funcț ional , ligamentele
articulare se grupează în ligamente ajutătoare care consolidează legatura dintre oase ș i
ligamente frenatoare care frânează mișcă rile dincolo de mobiltatea articulară. Există ș i
ligamente intra -articulare, care contribuie și ele la rezistența articulației fată de
solicitările nefiziologice: ligamentul rotund al articulației coxo -femurale , ligamentele
încrucișate ale genunchiului etc.
 Stratul intern al capsulei articulare es te format din membrana sinovială . Această
herniază sub ca psula fibr oasă și îmbraca formațiunile vecine articulației: tendoanele
mușchilor periarticulari î ntre care se formează pungile sinoviale cu rol mecanic
important. Lichidul sinovial e ste produs de membrana sinovială . În mod n ormal
lichidul sinovial se gasește î n canti tate foarte redusă , interpun ându -se între suprafețele
alunecoase ale articulaț iei și mărind adeziunea dintre acestea. Pe lânga rolul să u
nutrit iv pentru cartilajul articular, mai are și rol de lubrifiant, indispensabil mișcarii
articulare. El micș oreaza frecare a, deoarece alunecarea se face î n grosimea acestui
strat de lichid , prin ro stogolirea macromoleculelor lui, transformâ nd astfel alunecarea
prin frecare î ntr-una prin rostogolire, comparabilă cu aceea care se face pe rulmenți.
Pentru a întelege a cest lucru este suficient să comparam mișcarea normală cu cea care
se produce în sinovita cronică fibroasă post -traumatică, î n care screlozarea membranei
sinovial e duce la diminuarea apreciabilă a trans -sudanț ei de lichid sinovial.
Inervația ar ticulară este foarte bogată. Bogăția de receptori explică durerile v iolente
care pot duce la sincopă î n cazul traumatismelor articulare și obligă la numeroase precauții î n
tratamentul de reeducare a ar ticulatiilor bolnave. Cu această bogație de inervaț ii, articulaț ia
apare ca un verita bil organ senzorial periferic, înregistrand modificările cele mai variate:
gravitaț ionale, m ecanice, termice, chimice. Pe lângă organul vederii ș i canalele semicirculare,

13
proprioceptorii articulari aduc o indispensabilă contri buție î n orientarea modificărilor de
poziție și de tonus necesare menținerii echilibrului și realizării mișcă rilor. Experimental,
Rauber a reușit înca din 1867 să facă o ablaț ie de propr ioceptori periarticulari realizâ nd astfel ,
pentru o perioada de timp , o ataxie cere brală .
Vascularizația articulațiilor este caracterizată printr -o abundență de anastom oze
arterio -veninoase de tipul șunturilor. Î n 1946 Muratori a descris acest fel de comunicare la
nivelul aceta bulului. Aceste anastomoze joacă un rol deosebi t în asigurar ea unei circulații mai
intense în timpul funcționării. Faptul că aceste căi de comunicare nu se întalnesc la noi –
născuți ș i sun t deosebit de abundente la adulți este o dovadă în plus că prezenț a lor este legată
în primul rand de funcție. Tot ș unturile sunt cele care, în conditii patologice generează staza
sângelui neoxigenat ducând la artroză(resorbție osoasă cu osteofitoză la periferia cartilajului
hialin).
2.2.2. Mișcarea articulară
Clasificare a articulațiilor ține seamă în primul rând de miș carea lor:
 Articu lații plane, care pe rmit un grad foarte redus de mișcări cum ar fi articulațiile
intercraniene sau articulația calcaneo -cuboidiană ;
 Articulaț ii cilindroide, care permit o mi care rotatorie cum ar fi articulatia radio –
cubitală superioară ;
 Articulaț ii elipsoi de cu două grade de libertate cum este articulatia genunchiului;
 Articulații sferoidale (enartrozele) cu trei grade de libertate cum este articulația
umărului.
Mișcă rile articulare sunt limitate de forma extremităț ilor osoase de elemetele
fibrocapsulare de contenție și de întindere a formațiilor musculare. În cazul î n care un muschi
sau un grup mus cular este paralizat, se observă creșterea amplitudinii mișcării opuse funcției
mușchiului respectiv.
Mișcările articulare se împart î n patru grupe principale:
Mișcă rile de alunecare sunt mișcările articulaț iilor plane, ale diartrozel or, adesea
imperceptibile. O miș care aparte de alunecare este miș carea de nuta ție a articulaț iei sacro –
iliace.
Mișcă ri de rotatie . Acestea sunt de două feluri :
 Simple, când miș carea se face în axul extremității articulare, ca la umă r;
 Cu deplasarea osului, când osul se învarte în jurul altui os, asa cum radiusul se rotește
fată de cubitus. Miscare a de rotație este internă și externă , dupa cum extremitatea
articulară a osului respecti v se rotește înăuntru sau în afara.

14
Mișcări de opoziț ie. În mișcarea de opoziț ie, unul dintre segmentele osoase se mișcă
fată de cel cu care formează o articulație, în mod alternativ într -un sens și în sensul opus.
Aceste mișcări se clasifică î n raport c u planul î n care au loc.
Cele care se petrec paralel cu planul s agital al corpului se numesc mișcări de flexie și
de extensie. Mișcările de flexie sunt mișcările de îndoire față de poziția ortostatică, mișcările
care în linia reflexă aparț in reflexului n ociceptiv de flexiune. Mișcările de extensie sunt
mișcările care au loc în sensul îndrep tării ortostatismului și chiar al exageră rii lui.
Mișcă rile care se produc perpendicular pe planul sagital se numesc mișcări de abducție
și de adducț ie, după cum miș carea se face în sensul îndepărtă rii sau apropierii de planul
sagital.
Miscarea de circu mducț ie. Este miscare de frondă, î n car e un segment articular descrie
în spaț iu un c on cu baza mai mare sau mai mică al cărui vârf se află în axul articulaț iei.
Când vorb im despre mișcă rile segmen telor osoase sau ale membrelor în totalitate,
noțiunile se complică. Miș carea de rotație cu deplasarea osului (așa cum se petrece ea la
antebraț) capătă numele de mișcare de pronație(mișcare de rotație internă ) și de supinaț ie
(mișcare de rotație externă ).
La umăr, miș carea de flexie, de ridicare a brațului spr e înainte, nu este propriu -zis o
mișcare de flexie. Unii preferă termenul de anteproiecție (respectiv retroproiecție, pentru
mișcarea de extensie), dar nici acest termen nu es te dintre cei mai proprii, dată fiind confuzia
ce se poate face cu miș carea de ac est fel proprie maxilarului inferior. Credem c ă mai corect
este termenul de anteducție și retroducț ie.
La picior, flexia g leznei are loc in plan anterior, în timp c e flexia p iciorului, din
articulația mediotarsiană are loc pla nar. Pentru a deosebi aceste noțiuni, unii fol osesc
termenul de flexie dorsală a piciorului și flexie plantară a piciorului.
Pentru a desemna miscare a de abducție a piciorului conbinată cu rotaț ia sa in ternă se
foloseș te termenu l de anteversia piciorului sau prin analogie cu mâna, supinația piciorului.
Invers, mișcarea de abducție a piciorului combinată cu rotația sa externă poartă denumirea de
retroversia piciorului sau pronaț ia piciorului .
Pentru tru nchi se folosește noțiunea de flexie laterală, pentru îndoirea de o parte ș i de
alta a trunchiului. Acest termen este întrebuintat și pentru mișcă rile capului.
În ceea ce privește mâna, miscare a de abducție și adducție a degetelor este socotită
față de axu l mâinii, care trece pr in mijlocul degetului mijlociu și nu față de planul sagital al
corpului. Astfel, de sfacerea degetelor devine abducție, iar apropierea lor, adducție. Tot la
nivelul mâinii, pentru mișcarea de semicircumducție a policelui, grație că reia de getul mare
este plimbat prin fața celorlalte degete, se foloseș te term enul de opozitie a police lui. Opozitia

15
este de fapt rotația metacarpianului din abducție maximă . Actul pre hensiunii propriu -zise se
face î n acest caz prin flexia policelui din opoziț ie.
O ultimă categorie de mișcări sunt acelea de ridicare și de coborâ re. Mișcările acestea
au loc l a nivelul maxilarului inferior și la nivelul umărului, într -o măsură mai aproximativă,
terme nul poate fi folosit pentru ridicarea de o parte a baz inului.
Există o categorie de mișcări care pot fi definite și prin diformitatea ortopedică
asemănătoare. Astfel, micile mișcări de lateralitate ale cotului și ale genunchiului (mișcări mai
ales pasive) și care sunt de fapt mișcări de adducție și abducț ie sunt denumit e uneori mișcări
în varus sa u valgus. De asemenea pentru miș carea de extensie a piciorului se folosește
noțiunea de mișcare î n ecvin.
Amplitudinea mișcărilor se masoară cu goniometru. Așezând unul din brațele
goniometrului î n axul osului unuia dintre segme nte, iar brațul celălalt î n axul longitudinal al
celuilalt segment , citim pe raportor gradele de mișcare posibilă (pasivă și activă), limita la
care mișcarea se oprește activ ș i pasiv .
Procesul de reeducare cere o cunoaștere precisă a biomecanicii fiecă rei articulații în
parte a gradului de mișcări posibile, a limitelor l or și a axului în care ele se petrec. A ceasta
este o cerință elementară pentru ca procesul terapeutic să se desfășoare în stricte condiții
fiziologice și în primul râ nd conform perceptului hip ocratian „sa nu facă ră u”.
2.2.3. Funcția musculară
Rezultatul întregii activități nervoase în ceea ce privește mișcarea este contracția
musculară. Muș chiul este acela care produce mișcarea prin contracția sa generată și controlată
de activitatea sistemului ner vos. Mușchiul scheletal reprezintă mijlocul prin care orga nismul
reacționează față de mijlocul ambiant extern sau citându -l pe Secenov „Toată diversitatea
infinită a manifestărilor externe ale activității cerebrale poate fi privită , în ultima instanță , ca
un singur fenomen: acela al mișcă rii musculare.”
Efectuar ea mișcării este rezultatul uner activități complexe, determinată de procese
diverse pe care abia începem să o cunoaș tem mult mai bi ne. Intre elaborarea reflexă a
activității sistemului nervos ș i contracția propriu -zisă se interpun o serie întreaga de feno mene
care în mare se înlănț uiesc astfel:
 impulsul nervos este condus de -a lungul axonului neuronului motor la terminația sa
din placa terminală musculară ;
 impulsul declanșează în terminație eliberarea acetilcoline i;
 acetilcolina provoacă o depolarizare a membranei fibrei musculare, inițiind un impuls
în fibră; depolarizarea este urmată de o contracție fazică scurtă denumită secusă, deci:
transmisia neuro -musculară, cuplajul excitaț ie-contrac ție, contracț ie.

16
Secusa aceast a, denumita de Fenn „explozie”, trebuie să ne -o imagină m sub aspectul
unei serii de modificări bruște dar reversibile. Dacă luăm în considerație că un axon motor
inervează î ntre 2 si 150 de fibre musculare ne închipuim că această explozie ar realiza o
mișcare foarte rapidă și puternică, cel mai adesea inutilizabilă pentru organism.
2.2.4. Modică rile biochimice
Procesul biochimic al contracției așa cum îl explică Szent -Gyorgy:
 în starea de repaus, actina și miozina se găsesc î n star e disociată ;
 excitația: unda de excitație și echilibrul sarcin ilor determină formarea complexului
actină -miozină -ATP, complex reversibil. Aceasta es te acto -miozina. Unda de excitație
persistă suficient în muș chi pentru a produce acest fenomen, da r ea dispare cu mult
înainte ca ciclul să fie complet.
 contractia: a cto-miozina în prezenț a ATP -ului se contractă. În Același i timp, miozina
acționează ca o enzimă, defosforilizân d ATP -ul în acid adenozin -difosforic.
 Relaxarea: s ursa de energie ATP este refacută prin re fosforiliarea acidului adenozin –
difosforic .
Sursa de en ergie chimică este procurată de binecunoscutul proces al glicozei
musculare. Alte surse de energie: desfacerea fosfagenului , a acidului adenilic muscular,
precum și oxidarea gră similor. Transfo rmările chimice ale acestora au ca ultim re zultat
formarea de a pa, bioxid de carbon, acid lactic ș i acid piruvic.
2.2.5. Mecanica musculară
Efectul ultim al contracț iei muscu lare este acela de a realiza mișcarea prin apropierea
sau depărtarea pâ rghiilor osoase ale segmente lor corpului, care se deplasează în jurul axului
articulaț iei dintre acel e oase. Efectul acestei contracț ii se tra duce printr -un lucru mecanic,
măsurat î n kg m/sec.
Gradul de contracție a muș chiului la un anum it moment este dependent de: lungime a
mușchiului, grosimea mușchiului, sarcina de executat.
Din punctul de veder e al raportului dintre lungime ș i tensiune, se r ecunosc o lungime
de echilibru ș i una de repaus.
Lungimea de echilibru este reprezentată de lungimea muș chiului relaxat, nefixat, la
care tensi unea de repaus este zero. Este bineinteles vorba de o va loare relativă, mușchiul
găsindu -se în permanentă tensiune. (este cunoscut faptul că secț ionarea tendonului produce
scurtarea muș chiului resprectiv cu circa 20%).
Lungimea de repaus este acea lungime a mușchiului la care se dezvoltă tensiunea de
contracție maximă .

17
Asupra lung imii de repaus a mușchiului nu există un acord unanim. După unii, această
lungime ar fi egală cu valoarea ex tensiei maxime. Ralston crede că lungimea de repaus est e
mai mică decât extensia maximă. Kenny arată că lungimea de repa us este diferită pentru
fiecare muschi in parte, ea fiind legată de funcț ia sa.
Tensiunea de contracție creș te mai mult sau mai puțin liniar cu creșterea lungimii
inițiale, până la un maxim, după care se dezvoltă o contracție mai mică. În linii mari, acea stă
lungime optimă corespunde lungimii de repaus.
Relația dintre tensiune și grosimea muș chiului face posibil calculul după care forța
musculară absolută este egală cu tensiunea exprimată î n kg/cmp de secțiune transversală
functională .
În sfârșit, î n raport cu sarcina de executat, contracția este rapidă la o sarcină egală cu
zero și scade în viteză, până la anularea mișcării, în fața unor sarcini foarte mari când
mușchiul se contractă izometric.
Aplicaț ia binecunoscutelor legi ale p ârghiilor din meca nică la funcția musculară este
veche. Punctul de inserție al muș chiului este punctul de aplicare al forței, care după așezarea
sa față de rezistență ș i punctul de sprijin, respectiv axul articular, formează o pârghie de
gradul I, II sau III. Î n segm entele membrelor, majoritatea pâ rghiilor sunt de gradul al III -lea;
în corpul omenesc se cunoaște o singura pârghie de gradul II: piciorul în sprijin pe vâ rfuri.
Aplicarea legilor pâ rghiilor la mecanica m usculară, are o mare importanță: pe de o
parte, datorită ac estor legi prin cunoașterea rezistenței și a lungimii brațului pâ rghiilor, se
poate determina forța musculară , iar pe de al ta parte, prin varierea aceloraș i date, lungimea
pârghiei și rezistenț a. Se poate educa si reeduca forța musculară, ușurând sau încăr când
munca pe care mușchiul o are de î ndeplinit.
Contracția musculară propriu -zisă se clasifică în raport cu calitatea lucrului îndeplinit.
Una din proprietățile fundamentale ale muș chiului este a ceea de a exercita o tensiune între
inserțiile sale (izomet rie), spre deosebire de contracț ia de scurtare (izotonie). Se deosebește și
un al treilea mod de contracție și anume acela în care forța se opune, fiind mai mare decât
aceea a muș chiului, reușind să îl întindă în timp ce el se contractă activ. Est e cazul luc rului de
efort al mușchilor antagoniș ti sau al momentului de cedare al mușchiului încordat în fața
greutății prea mari sau a forțelor gravitaționale. Contracț ia prin scurtare se mai numeș te
concentrică , iar cea care se produce cu alungire – excentriă .
Contracția izometrică realizează totuș i o scurta re a mușchiului prin întinderea pe care
o exercită asupra formațiunilor fibro -elastice ale inerției sale. Această scurtare este în medie
10% din lungimea sa. Î n acest caz, energia netransformată în lucru meca nic, se degajă sub
formă de caldură .

18
2.3.Mecanismul fiziopatogenic la copii cu retard psihic sever si moderat
2.3.1. Introducere
Inteligenț a este fac ultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor
înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme
noi.
Evaluarea nivelului inte lectual individual se realizează prin intermediul testelor
psihologice. Acestea duc la stabilirea unu i coeficient intelectual notat în România cu C.I,
variabilă care exprimă rapor tul dintre vârsta mentala si vârsta cronologică , totul înmultit cu
100. Inteligența medie normală corespunde unui coeficient cuprins între 85 și 115, unde se
încadrează aproximativ 70% din populatie. Aparent, valoa rea coeficientului de inteligență se
menți ne constantă de -a lungul vieții, suferind î nsa m odificări relativ minore în timp (în plus
sau în minus).
Retardul me ntal defineș te o stare de nedezvoltare psihică sau de dezvoltare
incompletă, în care trăsătura principală este afectarea proceselor intelectuale, a gandirii, dar și
a celorlalte funcț ii psihice precum afectivitatea, comportamentul, personalitatea.
Inapoierea mentală este o stare reziduală, stabilizată, ireversibilă, efect al unei
suferințe cerebrale survenită în perioada intrauterină , în cursul nașterii sau în copilă rie.
Retardarea mentala nu este o boală , ci mai mult o in capacitate care trebuie diferențiată de alte
stări care se manifestă asemănă tor.
2.3.2. Clasificarea retardului mental
Pot fi specificate patru grade de severitate, care reflectă nivelul deteriorării
intelectuale: ușoară, moderată , sever ă și profundă .
 Retardarea mentală usoară
Prezintă un nivel al coeficientului de inteligență situat î ntre 50 -55 pana la aproximativ
70. Acest grup constituie cel mai î ntins segment al celor cu această tulburare, fiind de aproape
85%. Acest tip de retard f ace referire la categoria educațională „educabil” și se caracterizează
printr -o deteriorare în ariile senzorio -motorii, iar a desea nu se disting de copiii fără retard
până mai târziu. Copiii pot achiziționa aptitudini școlare corespunză toare aproximativ
nivelului clasei a șasea. Î n cu rsul perioadei adulte ei achiziționează de regulă aptitudini
sociale ș i profesionale a decvate pentru un minim de autoîntreț inere, dar pot necesita
supraveg here, îndrumare și asistență, în special în condiț ii de s tres. În circumstanț e norma le,
persoanele cu retard pot trăi cu succes î n co munitate, fie independent, fie în condiț ii de
supraveghere sau suport corespunză tor.

19
 Retardarea mentală moderată
Prezintă un nivel al coeficientului de inteligență situat î ntre 35 -40 și 50-55. Această
categorie constituie aproximativ 10% din întreaga populaț ie a oamenilor cu retardare mentală.
Cei mai mulț i indivizi cu acest nivel de retard achiziționează aptitudini de comunicare precoce
în copilărie. Ei beneficiază de antrenament profesional și, cu supraveghere moderată, pot
participa la propria lor î ngrijire. Des i pot beneficia de antrenament în aptitudinile sociale ș i
profesionale, ei nu sunt capabili să progreseze dincolo de nivelul clasei a doua în materie de
școală. Ei pot î nvăța să călătorească independent prin locuri familiare. În cursul adolescenței,
relațiile lor cu seme nii pot fi afectate de faptul că ei au dificultați în cunoașterea convențiilor
sociale. În perioada adultă, majoritatea sunt capabili să presteze o muncă necalificată sau
semicalificată, sub supraveghere, în ateliere protejate sau în cadrul forței de muncă generale.
 Retardarea mentală severă
Prezintă un nivel al coeficientului de inteligență situat î ntre 20 -25 si 35 -40. Acest grup
reprezintă 3-4% din totalul indivizilor cu retard mental. În mica copilarie ei achiziționează
prea puț in sau deloc limbajul comunicativ. În timpul perioadei de școlarizare, ei pot învăța să
vorbească și pot fi antre nați î n aptitudini elementare de autoîngrijire. În această etapă de
dezvoltare, ei pot fi învățați să citească , la pri ma vedere, cuvinte de „supraviețuire”. În
perioada adultă ei pot fi capabili să efectueze sarcini simple, în condiții de supraveghere
strictă. Cei mai mulți se adaptează bine la viața în comunitate și î n fam iliile lor, exceptând
cazurile î n care au asociat un handicap ce necesită îngrijire specializată .
 Retardarea mentală profundă
Prezintă un nivel al coeficientului de inteligență situat sub 20 -25 ș i constituie
aproximativ 1 -2% din totalul persoanelor cu reta rd. Cei mai mulț i cu acest diagnostic au o
condiț ie neurologică identificată care justifică retardarea lor mentală. În cursul micii copilării,
ei prezintă deteriorări considerabile în funcț ionarea senz orio-motorie. Dezvoltarea optimă
poate surveni doar î ntr-un mediu înalt structurat cu ajutor și supraveghere constantă și o
relație individualizata cu un infir mier. Dezvoltarea motorie, autoîngrijirea ș i aptitudinile de
comunicare se pot ameliora dacă este oferit un antrenament corespunză tor. Unii pot efectua
sarcini simple, în condiții de supraveghere strictă .
2.3.3. Etiologia
Etiologia este o ramură a medicinei care studiază cauzele b olilor și factorii care
influențează apariț ia diverselor boli. Etimologia cuvâ ntulu i provine de la cuvintele grecești:
„aitia” -cauză si „logia” -rațiune, învățătură .
Cauze genetice si negenetice ale retardului mintal:

20
Mai multe studii etiologice ample au st abilit că retardul mental, ca perturbare a
formă rii și funcționă rii creierului poate fi produs de cauze genetice sau negenetice dar în circa
50% din cauzele retardului mental etiologia rămâne necunscută, fiind probabil multifactorială.
Acest gen este în regresie continuă datorită acumulării cunoștințelor și perfecționării
metodelor de investigație cromozomice, moleculare ș i neuro -imagistice.
Cauzele de mediu ale retardului me ntal sunt reprezentat e de diferite agresiuni care
acționează prenatal, perinatal și postnatal. Complicațiile prematurității și agresiunile externe
explică 10% din formele de retard mental ușor și 20% din retardul me ntal sever.
Cauzele genetice răspunză toare de producere a retardului me ntal sunt reprezentate de
anomali i cromozomice și mu tații monogenice, tran smise mendelian: ereditatea multifactorială
a fost implicată în explicarea retardului me ntal idiopatic pornind de la premisa implicării unor
gene multiple precum și a unor factori de mediu în determinismul funcț iilor cognitive.
2.3.4. Factorii implicați î n determinarea retardului mental
Factorii care cauzează deficitele mentale sunt diverși ș i multipli. Ei pot fi genetici sau
endogeni, negenetici (doba nditi sau exogeni). Implicarea în determinarea stă rii este a unei
categorii, a celeilalte sau a ambelor categorii de factori. Câ nd sunt implicate ambele categorii
este practic impo sibil de precizat ponderea fiecă reia. La circa 40% dintre indivizii cu reta rd
mental a putut fi determinată o cauză genetică . De asemenea, circa 20% sunt aparent
determinate de agenti exogeni, dar pen tru restul de 40% nu s -a putut încă stabi li natura
factorilor determinanți. Circa 80% dintre retardă rile mentage grave au ca suport afecț iuni
organice cerebrale cauzate de factori g enetici sau exogeni. Î n general, cauzele exogene sunt
evenimentele nefavorabile perinatale, leziunile post -traumatice cerebrale sau infecții ale
creierului în copilărie. De regulă , aceste cazuri sunt sporadice în familii. Tot aici intră copiii
care supravi ețuiesc unor boli ca incompatibil itatea Rh sau a altor boli de sâ nge, care au efecte
distructive asupra celulel or nervoase. Majoritatea retardărilor uș oare precum intelectul la
limită sau retardul de gradul I par a fi mai degrabă rezultatul intervenției u nor factori
complecș i; sunt mai puț in reprezentate cazurile care apar ca efect dramatic al factorilor
exogeni, dar influența acestora există cu specificația că rezultatul apare mai putin sever;
tulburările neurologice apărute în urma unor traumatisme uș oare, d e exemplu, fac parte din
această categorie. În situațiile de retard ușor, influenț a factorilor genetici este cunoscută, la
aceasta se adaugă influența ambientală, exprimată prin nivel social scăzut și nivel cultural și
de educație de asemenea scăzut . Această categorie de stări se întalnește mai des î n anumite
familii, deci au un model pronunțat de recurență familială .

21
Factorii intrinseci în determinismul retardului mental se ref eră la accidentele survenite
începând cu momentul concepției și continuâ nd în timpul vieții intrauterine până la sfârșitul
primei copilă rii (factori prenatali, perinatali si postnatali).
 Factorii prenatali : în această categorie intră toț i factorii care infl uențează femeia
purtătoare de sarcină :
 Infecția maternă, î n special cu virusul rubeolic, HIV și cu toxoplasmă (un parazit
care nu dă simptome la mamă, dar provoacă avort spontan, fie malformații grave,
neuropsihice la nou -născuț i);
 Toxemiile (autointoxicar ea mamei cu produși reziduali -vărsături) gravidice
precoce sau tardive;
 Eclampsia (deficitul de Ca și Mg în timpul sarcinii, ce provoacă crize convulsive
la mamă, foarte grave și pentru mamă ș i pentru copil);
 Diabetul î n timpul sarcinii;
 Intoxicaț iile cu CO2, alcool, ali mentare, tranzitorii – detergenț i, ciuperci etc.
 Medicamente ș i anestezice administrate mamei î n timpul sarcinii;
 Manevre abortive (de provocare a avortului) chimice sau mecanice;
 Circa 1% este implicată incompatibilitatea materno -fetală de tip Rh.
 Factorii perinatali :
 Anoxia sau anoxemi a produse prin ci rculare stransă de cordon în jurul gâ tului
copilului;
 Analgezice administrate m amei pentru diminuarea durerii în timpul naș terii;
 Travaliul prelungit , care supune copilul la hipoxie;
 Traumatis me diverse obstetricale, în care între altele, operația cezariană, așa -zisă
la rece(efectuată înainte de apariția primelor semne de declanșare a nașterii) și de
asemenea, aplicaț ia forcepsului;
 Nașterea prematură, care poate declanș a leziuni cerebrale de tipul hemoragiilor
meningeale sau intraventriculare ori e demul cerebral.
 Factorii postnatali :
 Pot fi de natură traumatică, infectioasă sau toxică .
Aceștia au ș i ei efect e severe prin lezarea localizată sau difuză a structurilor cerebrale,
având ca urmare un grad variabil de deficit motor ș i psihointelectual. Recunoscute î n acest
domeniu sunt encefalitele, meningo -encefalitele și meningitele, în special cele de natură
infecțioasă. Majoritatea bolilor copilă riei (rujeola, scarlatina, oreionul, varicela, tusea
convulsiva) pot avea ca și complic ații, meningo -encefalitele. Întotdeauna sau aproape

22
întotdeauna (99%), aceste complicaț ii au ca efect un grad va riabil de distructie neurologică cu
deficit mental. În afara de aceasta categorie, ca factori postnatali mai sunt :
 Toxicozele (toxiinfecț iile ma i grave);
 Gastroen teritele severe cu deshidratare accentuată ;
 Toate tulburările neurologice de natură traumatică, infecțioasă sau toxică .
Factorii psihoafectivi : Aceștia sunt implicați în dezvoltarea intelectuală a copilului
într-un mod care sugerează o problemă de relație și care, prelungită î n timp, se poate solda cu
un deficit mental de grade diferite.
2.3.5. Retardul ment al determinat de anomalii cromoz omiale
Între 10 -15% dintre persoanele deficiente mental prezintă anomalii cromosomiale.
Dintre acestea, majoritatea, în jur de 10 până la 14% au trisomie 21 (sindrom Down).
1. Retard ul determinat de anomalii cromoz omiale autosomale
Cele mai frecvente la copii i viabili sunt trisomiile cromoz omilor 8, 9, 13, 18, 21 și 22.
Monosomiile autosomale sunt rare pentru că nu asigură viabilitatea individului, dar la
persoanele cu retard mental pot f i întâlnite monosomii ale cromoz omilor mici, precum 21 și
22. Deficitul mental este constant la toți, cu excep ții neglijabile. Frecvența în populația
infantilă este direct proporțională cu gravitatea stărilor. Cu cât anomalia are șanse de viață mai
reduse, cu atât gravitatea afectării psihointelectuale a supraviețuitorului este mai mare.
Pacienții cu anomalii auto somale au în comun, în afară de retard, câteva caracteristici,
respectiv greutatea redusă la naștere, diferite dismorfisme la nivelul feței, trunchiului și
membrelor, malformații interne, viscerale diverse (cerebrale, cardiace, renale, genitale etc.),
precum și dermatoglife (amprentele digitale) anormale. Unul dintre cele mai frecvente
sindromuri determinate de anomalii cromosomiale autosomale este Sindromul Down.
Sindromul Down , numit și mongolism, sindrom Langdon -Down, are o frecvență de
1:600 sau 1:700 de nou -născuți, cu mențiunea că 2/3 dintre purtătorii acestui sindrom sunt
avortați spontan. Fetele și băieții sunt afectați în mod egal. Anomalia genetică responsabilă
fiind trisomia 21, deci prezența unui cromosom 21 suplimentar. Clinic, sindromul este
caracterizat printr -o mare diversitate de malformații prezente la naștere sau adăugate în
primele luni de viață. Nici un semn nu este de unul singur hotărâtor pentru diagnostic, ci
numai ansamblul semnelor, care dă un aspect particular sugestiv pentru boa lă:
 Capul copilului Down prezintă:
 microcefalie (cap mic);
 aplatizarea osului occipital;
 fața rotundă, cu reliefuri șterse;
 nas scurt, cu rădăcina plată și nări largi;

23
 fante palpebrale oblice în sus și în afară, mongoliene;
 epicantus (pleoapa inferioară este trasă către exterior, formând un pliu în
unghiul extern al ochiului);
 hipertelorism (ochi depărtați);
 strabism în 20 % din cazuri;
 urechi mici, rotunde, prost rulate, asimetrice;
 gura mică, deschisă mai tot timpul, li mba în afară, buze groase, uscate,
fisurate;
 dinți mici, cu erupție întârziată și cu vicii de implantare;
 gât scurt și gros.
 Abdomenul este mare, evazat, hipoton, revărsat în lateral.
 Mâinile:
 palme scurte și late, cu degete scurte, care dau aspect de palmă pătrată;
 pliul de flexie palmară este unic (linie simiană);
 deseori la degetul mare este, de asemenea, un singur pliu de flexie;
 dermatoglifele sunt caracteristice. Acestea sunt singurele care pot tranșa
diagnosticul clinic;
 piciorul prezintă clinodactilie (între degetul mare de la picior și celelalte degete se
formează un spațiu mai mare decât normal).
Sindromul mai prezintă malformații viscerale asociate: malformații cardiace (35 -40%
din cazuri), gastrointestinale sau renale. Acestea amplifică riscul de mortalitate. Înapoierea
mentală este constantă și profundă. C.I. variază de la individ la individ, media se situează în
jurul valorii de 55. În perioada adolescenței deprinderea limbajulu i este în general la nivelul
unui copil de trei ani. La naștere, copilul este apatic. Mai târziu devine afectuos și temător.
După o perioadă de instabilitate, între 6 și 8 ani, comportamentul se modifică, copilul
devine încăpățânat și uneori agresiv. Vorbitul rămâne întotdeauna rudimentar, iar scrisul
imposibil sau extrem de dificil. Memoria este însă bună. Copiii au risc crescut pentru
alzheimer, leucemie, retard psihomotor constant, de gravitate medie sau severă. Băieții sunt
sterili, dar fetele nu, de unde rezultă riscul crescut de a da naștere unor copii trisomici. Durata
vieții este în funcție de malformațiile interne asociate, de apariția leucemiei și de riscul
infecțios crescut.
Mortalitatea este mare în primii ani de viață: 30% mor în primele l uni, 53% în primul
an. În ultimii ani, datorită dezvoltării calității vieții și grijii pentru om, speranța de viață a
crescut mult, în sensul că 28 % ajung până la 30 de ani, 8% depășesc 40 de ani, 3% pot depăși

24
50 de ani. Între 2 și 6% dintre downieni sun t purtătorii unei translocații între cromosomul 21
și un cromosom din grupa D (13, 14, 15) sau din grupa G(21, 22). Această anomalie
constituie un mozaic celular alcătuit din 2 -3 linii celulare între care una are trisomie 21, ceea
ce determină cazuri atipi ce, cu un tablou clinic variabil, care deseori determină malformații
mai puțin complexe și o speranță de viață mai mare. În toate cazurile, studiul cariotipului
tranșează diagnosticul și stabilește riscul de recurență. Pentru o trisomie clasică riscul de
recurență între copiii aceleiași femei este de 1 -2% și depinde de vârsta mamei și de existența
altor cazuri în ascendență. Pentru o translocație cu cromosomi din grupa D, riscul este, pe de o
parte de avort spontan, dar există și situații în care 1 din 4 co pii poate fi normal. Pentru
translocația cu un cromosom din grupa G, riscul este de apariție a unei monosomii 21
(întotdeauna letală) sau a unei trisomii 21 (alt sindrom Down). După 40 de ani, vârsta mamei,
riscul apariției unei trisomii este de neacceptat . Conduita terapeutică include recomandarea
către femei de a concepe copii până la 30 de ani, și examenul citogenetic pentru confirmarea
diagnosticului și un sfat genetic corespunzător.
Retardul determinat de anomalii gonosomale
În sindromurile gonosoma le, deficitul mental este relativ inconstant și mai puțin grav.
Spre exemplu, în sindromul Klinefelter, retardul este frecvent întâlnit, dar în grad foarte
variabil. Valorile coeficientului de inteligență (CI) se situează la nivelul unei debilități ușoare
sau medii.
Sindromul Klinefelter
Anomalia genetică este 47, XXY, deci un X suplimentar la un bărbat. În forma de
mozaic apare ca 2 linii celulare, una normală 46, XY, una anormală 47, XXY. Cea mai
importantă condiție de apariție este vârsta mamei, pes te 40 de ani. Frecvența sindromului în
populația generală este de aproximativ 2/1000 nou născuți băieți. Clinic prezintă un aspect
sugestiv. Până la adolescență semnele însă sunt prea puțin caracteristice, adică un aspect
longilin, cu oarece disproporție î ntre membre și trunchi și între umeri și bazin.
La pubertate apar:
 atrofia testiculară;
 ginecomastie (dezvoltare anormală a sânilor) uni – sau bilaterală în 45% din
cazuri;
 criptorhidism (testiculul ectopic, care rămâne în abdomen);
 pilozitatea pe față și pe piept este redusă sau absentă;
 musculatura scheletică este slab dezvoltată, iar țesutul adipos are repartizare
de tip feminin;
 bazinul este lat, umerii înguști;

25
 vocea bitonală (ca la adolescenți);
 talia este medie, în special datorită lungimii membrelor inferioare.
Dinamica sexuală este afectată, bărbatul are azoospermie constantă (practic nu are
spermatozoizi în lichidul seminal), de unde concluzia că este infertil.
În situația XXY există o tendință accentuată de creștere a gravității retardului, cu
fiecare c romosom X care apare în plus. În situația existenței în plus a unui cromosom Y,
afectar ea intelectuală a purtătorului este relativ incertă. Sunt unii bărbați YY normali ca
inteligență, alții chiar cu nivel superior. Dar se cunosc și cazuri cu retard de intensitate
diferită, care m erge de la intelect limitat la debilitate ușoară sau medie. Cel mai sigur este că
inteligența este că inteligența acestor b ărbați este variabilă. Ca o concluzie, putem spune că
între configurați a cromosomială, ati pică, cu modificarea numărului de cromosomi și CI
calculat, nu se pot stabili corelații matematic e riguroase. Este evident însă faptul că excesul de
cromosomi X are efecte diferite ca in tensitate, la cele două sexe.
Un sindrom cu un aspect genetic particular, în care retardul intelectual apare asociat,
poartă numele de situs fragil X și are un tablou clinic specific:
 dezvoltare staturo -ponderală aparent în limite normale;
 o față ovală, alungită, cu frunte înaltă, cu hipoplazia eta jului median al feței, cu ușor
prognatism (bărbia este puțin împinsă în afară), cu gură mare, b uza inferioară eversată
(mare, ieșită în afară), și cu palatul dur ogival (în formă de clo pot, de ogivă), urechile
mari, insuficient rulate;
 degetul mare de la mâini este mai mare proporțional cu celelalte .
 sunt asociate anomalii ale organelor genitale externe, între care caracteristică este
macroorhidia (prezentă uneori la naștere, dar pronunțată bine la pubertate);
 articulații hiperextensibile ;
 deficit mental variabil, de la ușor la profund;
 tulburări nespecifice de limbaj, care pot sugera diagnosticul la o vârstă precoce (4, 6
ani). Dificultățile în vorbire se situează între absența vorbirii și dificultăți ușoare de
comunicare. Adesea se obs ervă un model de vorbire dezordonat (talmeș -balmeș) în
care vorbirea este rapidă, trunchiată, deformată, repetitivă și confuză.
Comprehensiunea limbajului este adesea mai bun decât exprimarea și mai bună decât
ceea ce așteaptă în baza valorii coeficientulu i de inteligență;
 un slab contact ochi în ochi (aversiunea de a privi în ochii altora);
 tulburări de comportament, hiperactivitate, instabilitate, anxietate.
Evident, transmiterea este recesivă, legată de cromosomul X, însă este de două ori
mai frecv ent la bărbați față de femei.

26
Din punct de vedere genetic, pacienții prezintă un situs fragil, aproape de telomer, pe
brațul lung al cromosomului X. La nivelul acestui situs cromozomul se poate rupe în timpul
lucrărilor de evidențiere a cromosomilor. A cest sindrom este al doilea ca frecvență ce
cauzează retardare mentală după sindromul Down. Majoritatea persoanelor cu X fragil au un
retard moderat, existând și cazuri cu inteligența normală. Declinul coeficientului de
inteligență al persoanelor cu X frag il are loc după perioada copilăriei.
2.3.6. Retardul poligenic
Starea mentală a unor indivizi cu deficiență ușoară sau medie pare a fi condiționată
poligenic, alcătuind grupul retardurilor mentale nediferențiate, la care nu se pot identifica
factori exogeni recunoscuți și nici anomalii metabolice sau cromosomiale.
Poligenia este însă confirmată de concordanța la gemeni monozigoți, de frecvența
crescută la indivizii proveniți din legături consanguine, de concentrația familială crescută și de
transmiterea din generație în generație. Aproximativ 90% dintre acești indiv izi cu deficit ușor
sau mediu (indici între 50 -72) au cauzalitate poligenic. Ei realizează, de obicei asocieri
familiale cu persoane de aceeași condiție intelectuală, alcătuind un cuplu cu fertilitatea
păstrat, deseori chiar excesivă. Rudele sunt în mod si milar afectate cu atât mai mult cu cât
apropierea biologică de proband este mai mare astfel încât deficitul intelectual apare ca o
dimensiune globală, familială. Deși la aceste persoane nu s -au putut identifica defecte
biochimice sau neurologice care să ex plice nedezvoltarea intelectuală, existența acestora este
de presupus. Altfel, somatic și funcțional sunt aparent normali. Deficiența intelectuală a
acestor persoane este definit ca familială, cultural -familială, subculturală, simplă, fiziologică
sau clini că (prostia obișnuită).
2.4. Rolul ș i locul kinet oterapeutului în recuperare
În atenția kinetoterapeutului trebuie să se afle preocuparea pentr u combaterea ș i
prevenirea contracturilor la copiii mici ș i ameliorarea lor la copiii mai mari. Rolul
kinetoterapiei este considerat ca find de bază cu condiț ia de a fi aplicat precoce și fără
discontinuități. Programul kinetic este direcționat în funcție de manifestă rile cli nice pe care
copilul le prezintă, acestea constând î n:
 corectarea posturii vicioase a copilului ș i formarea deprinderii de a se relaxa;
 combaterea hipertoniei sau a spasmelor intermitente, astfel încat mișcarea să fie
executată fără un efort prea mare;
 ameliorarea motricității în secvențele sale reziduale, atât în privi nța posturii cât și în
cea a mișcă rii.
În cadrul acestor posturi atenția se va orienta asupra coor donării miscărilor capului și
gâtului corelate cu trunchiul, precum și asupra î ntregului bagaj de mișcă ri specifice copilăriei

27
cum ar fi rostogolirea, târârea , poziția așezat, poziția ș i mersul în patru labe, ridicarea și
mersul în genunchi ș i ortostatismul.
Tratamentu l tetraparezei ș i paraparezei infantile impune cunoașterea ș i respectarea
unor reguli legate de utilizarea kineoterapiei, cum ar fi cunoașterea î n detaliu a bolii ș i a
bolnavului, a resurselor bliologice de care bolnavul dispune, a eficienței mijloacelor ș i
metodelor selec ționate ale tratamentului, acestea constituie ceri nțe indispensabile pentru o
reușită terapeutică .
În ansamblul terapeutic de c are kinetoterapia dispune există o mare varietate de
mijloace și metode, însă nu multitudinea lor este esențială ci capacita tea de a alege cea mai
potrivită metodă care să corespndă cazului clinic având în vedere că nu există doi bolnavi
identici.
Este foarte important ca pacientul să conștientizeze cât mai multe senzaț ii posib ile
asupra tonusului, posturii și a limitelor motricității de care acesta dispune. Creșterea și
dezvoltarea armonioasă a copilului, în drum spre vârsta preșcolară , trebuie s ă parcurgă etapa
de la leagăn spre autonomia mersului ș i capacitatea de autoservire .
Trebuie făcută precizarea că, la copiii ma i mari cooperarea este asigurată prin
comunicarea direct ă între părți pe când la copilul mai mic, exercitiul fizic tera peutic trebuie
aplic at sub formă de joc.
2.4.1. Rolul kinetoterapiei și a terapiilor ascociate în recuperarea tetrapar ezei ș i
paraparezei spastice la copii
Tratarea copiilor cu diz abilităț i neur o-motorii presupune examinarea î n echipa
interdisciplinara, p entru a cuprinde toate deficienț ele copilului.
Tratamentul complex consta î n:
 tratament fizica l (kinetoterapie, terapie ocupaț ional ă, crioterapie, electroterapie,
hidrokinetoterapie);
 tratament medicamentos;
 tratament ortopedico -apareiaj (de posturare);
 tratament chirurgical;
 terapie cu camera hiperbară .
2.4.1.1. Tratamentul fizical
În cele ce urmează von face o clasificare ș i o descriere a mijloacelor din kinetoterapie
utilizate în cadrul acestui studiu în vederea recuperă rii.
A. Exerciț iul fizic
Exerciț iile fizice sunt structuri psiho -motrice create ș i folosite sistematic, ce presupun
deplas ări ale corpului omenesc ș i ale segmen telor lui sau diferite planuri și axe, din ș i în

28
poziții definite, efectuate cu amplitudini pe direcț ii și traiectorii bine precizate, cu doză ri ale
efortului prestabilite cu scopul:
 învățării , reînvățării și perfecționării priceperilor ș i deprinderilor motrice;
 dezvoltării capacităților condiț ionale ș i coordinative;
 redobândirii și perfecționării funcț iilor aparatului neuro -mio-artro -kinetic ș i a
celorlalte aparate și sisteme;
 amelioră rii calit ății vieț ii.
Clasificarea exercițiilor fizice se face luând în considerare urmă toarele criterii:
1. După structurile anatomice ale corpului – poartă denumirea segmentului,
articulației sau muș chiului, grupelor musc ulare implicate.
2. După complexitatea mișcă rilor efectuate:
 exerciț ii simple – acestea se adresează unui singur segment, articulație sau
mușchi și se efectuează în jurul unui ax, pe o direcție (putând fi în ambele
sensuri și cu amplitudine diferită) și î ntr-un singur plan;
 exerciț ii compuse – includ mișcările î n cadrul ti mpilor succesivi ai unui
exercițiu, efectuate de Același i segment, articulaț ie, mușchi, dar în planuri
diferit e;
 exerciț ii combinate – cuprind mișcările în cadrul aceluiași timp al exercițiului,
efectuate cu două sau mai multe segmente, articulații, muș chi, dar din planuri
diferite.
3. După gradul de implicare al executantului î n efectuarea exerciț iilor:
 exerciț ii pasive – mișcările sunt efectuate î n totalitate prin eforturi externe
depuse d e alte persoane sau de aparatură și instalaț ii speciale .
 exerciț ii pasivo -active – prima secvență motrică este realizată cu ajutor extern,
iar ur matoarea de că tre executant;
 exerciț iile active – mișcă rile sunt efectuate î n totalitate prin depun erea unor
eforturi interne de către executant. Exerciț iile active pot fi și libere (rezitența
este dată de greutatea p roprie a segmentului corpului) ș i cu rezis tența (dată de
obiecte, aparate sau partener)
4. După felul activităț ii musculare:
 exerciț ii dinamice – activitatea musculară are caracter izotonic, deplasarea
segmentelor se efectuează prin contracț ii cu alungirea fibrelor muscular e
(excentric) sau scurta rea fibrelor musculare (concentric);
 exerciț ii statice – activitatea musculară are caracter izometric, adică mușchiul
prin contracție nu își modifică lungimea;

29
 exerciț ii mixte – activitatea musculară are ori caracter auxotonic (combinat
izotonic -izometric) ori include a ctivitatea de relaxare musculară voluntar ă.
5. După scopul urmărit pot fi pentru însușirea bazelor generale ale mișcării,
influențarea selectivă și analică a aparatului locomotor, pentru a daptarea
organismului la efort ș i pentru dezvoltarea calităț ilor motrice.
6. După efectul lor asu pra organismului din punct de vedere medical:
 execiți i profilactice – asigură întărirea și dezvoltarea sănătăț ii organismului;
 exerciț ii terapeutice – tratarea afecțiunii diagnosticate medical, î n timpul
perioade i acute;
 exerciții de recuparare a functței afectate în urma îmbolnă virii, traumatismelor
sau intervențiilor chirurgicale, precum ș i la rea daptarea persoanelor pentru
viața personală și socială .
B. Masajul
Masajul reprezintă prelucrarea metodică a părț ilor mo i ale corpului, prin acțiuni
manuale sau mecanice, în scop fiziologic, profilactic ș i terapeutic.
Masajul prin unele din procedeele ș i tehnicile sale cum ar fi efluerajul (alunecare
usoara, ritmic ă asupra tegumentelor în sensul circulației de î ntoarcere), petrisajul (apăsarea și
frământarea ț esuturilor) ș i scutur ările, are efect de des ensibilizare contribuind la obiș nuirea
pacientului cu co ntactul cu terapeutul, ceea ce îl pregatește și pentru restul procedeelor și
tehnicilor pasive î n care segmentele corpu lui pacientului sunt mișcate de că tre kin etoterapeut .
Masaju l pe lângă efectele menționate mai sus are și efecte de activare a circulației sangvine,
de relaxare ș i antial ergic.
C. Hidrokinetoterapia
Reprezintă o metodă de utilizare a exercițiului fizic în apă , utilizâ nd avantajele oferite
de factorii mecanici ai mediului acvatic. Factorii meca nici sunt: factorul termic (dacă se
utilizează apa termală) și factorul chimic (în cazul utiliză rii apelor minerale sau a apei de
mare).
Apa este utilizată pentru propriet ățile sale biochimice conținute ce induc diverse
reacții biologice cât și pentru proprietățile fizice prin descărcarea presiunii hidrostatice și
descărcarea î n ap ă. Din acest motiv hidro kinetoterapia este des utilizată î n paraliziile
cerebrale.
Programele de k idrokinetoterapie sunt grup ate în trei categorii:
 exerciții cu încă rcare progresiva – acestea se desfășoară în bazine de mers cu adâ ncime
variabil ă;

30
 exerciții de mobilizare în apă – exerciții de tip pasiv ș i activ, acestea fiind facilitate de
forța hidrostatic ă și frânate de reziste nța hidrodinamică ;
 exerciț ii de recuperare neuro -motorie.
Hidrokinetoterapia are avantajul că poate folosi factorul termic prin apă caldă sau rece
realizând astfel concomitent ș i o termite rapie. Efectele termice influențează durata,
intensitatea ș i tipul programului de kinetoterapie. Cu cât temperatura este mai ridicată cu atât
trebuie scăzută intensitatea ș i tipul programului de lucru.
Metodele de reeducare neuro -motorie se folos esc de aceste procese de inhibiție ș i
facilitare, pentru a accelera forma rea controlului motor voluntar și a miscă rilor globale .
În accepțiunea Asociațiilor Intrnaț ionale a Instru ctorilor Bobath, Kabat, Vojda etc.,
conceptul reprezintă calea prin intermediul c ăreia terapeuții se pot orienta î n rezol varea unei
probleme, fără a utili za un set de exerciții ș i tehnici date.
În urma consultă rii literatu rii de specialitate se consideră necesară o sistematizare a
conceptelor ș i a metodelor actuale de r eeducare neuro -motorie utilizată în paralizia cerebrală
infantilă .
D. Stimularea dezvoltă rii neuro -motorii (Bobath)
Cunoscut ca fiind de prestigiu , conceptul Boath consideră că tratamentul se bazează pe
inhibarea miș cărior exagerate și facilitarea mișcă rilor normale voluntare.
Scopul final al acestei orientă ri tera peutice fiind obținerea unui gra d cât mai mare de
independență a pacientului și pregă tirea acestuia pentru via ță.
Un moment important în evoluț ia tehnicilor de reeducare a copiilor cu paralizie
cerebrală infantilă ș i a celorla lte afecț iuni caracterizate de prezența hipertoniei îl reprezintă
introducerea noțiunii de „șuntare a spasticității” având la bază două principii:
 inhibarea ră spunsurilor caracteristice reflexelor anormale, reprezentate de hipertonie;
 facilitarea reacț iilor de posturare normale.
Formarea atitudinii corpului, c onsiderată ca fiind rezultatul raportului între forța
musculară și forța gravitațională, se realizează prin facilitarea reacț iilor sup erioare de ridicare,
redresare ș i echil ibrare, prin stimularea unor mișcări de răspuns spontan și controlat într -o
poziț ie de reflex inhibatorie.
Reacț iile de ec hilibrare ale corpului apar dup ă ce o anumită atitudine este ob ținută și
trebuie menținută prin formarea ș i stimularea mecanismelor de ech ilibrare, mecanisme
deficitare î n paralizia infantil ă.
Obiectivele p rincipale a le tratamentului după Bobath sunt inhibarea simptomel or
patologice precum spasticitatea, reacț iile asociate, mișcările în masă și facilitarea activităț ii
motrice controlate.

31
În timpul tratamentului , kinetoterapeutul trebuie să ofere pacientului cât mai mul te
senzaț ii posib ile asupra tonusului, posturii și mișcării, ajutându -l astfel să experimenteze
senzaț ia mai multor posturi normale.
Din păcate inhibarea totală a schemelor de miș care a schem elor patologice nu este
posibilă , ele fiind expresia unor leziuni centrale și imposibil de ș ters total. Scopul
tratamentului îl reprezintă îmbunătăț irea mecanismului de control postu ral. Controlul postural
normal î mpotriva gravitației se manifestă inițial prin controlul capului și merge în directie
cefalo -caudală , iar modificarea mișcă rilor membrelor , de la proxima spre distal. Din acest
motiv gradul ș i modul de distribuire a hip ertonusului la nivelul extremităț ilor poate fi
controlat de la nivelul acest or puncte cheie. Copilul este lăsat să își miște activ membrele , în
timp ce terapeutul controlează punctele cheie, prevenind apariț ia hipertonusului.
Inhibarea activității tonice reflexe se face prin gă sirea pentru pacient a unor poziț ii
reflex-inhibitorii. În aceste poziț ii, fluxul impulsurilor nervoase î n canalele sta bilite vicios este
blocat, în timp ce se deschid noi căi pentru o activitate diferită și normală. Poziț iile inhibitorii
sunt total sau parțial opuse posturii iniț ial anormale a pacientului. Pozițiile reflex -inhibitorii
sunt variabile în funcț ie de pacient , de forma spasticității lui și de vârstă . La fiecare pacient va
trebui căutată calea adecvată de inhibiție, poziția avantajoasă pentru libertarea mișcă rilor.
Facilitarea constă într -o tehnică ce obtine miș cări de ră spuns d in partea copilului,
controlat î ntr-o postură reflex -inhibitorie. Aceste mișcări de ră spuns sunt apoi ferm stabilite
prin repetiție. Tehnica de obținere a mișcărilor de ră spuns spontan este baz ată pe existenț a
reflexelor posturale integrate la un nivel superior.
Extensia membrelor superio are este facilitată în cadrul reflexului „pregatirea pentru
saritură”, după ce acesta a apă rut. Se vor stimula prin toate mijloacele, reacțiile de echilibru
ale corpului provocându -le și întărindu -le prin repetare. În poziția „pe patru labe”, în genunchi
și în picioare ace astă stimulare se realizează împingându -l într-o parte sau în cealaltă, ori
înainte sau î napoi.
Pacientul va fi învățat să reacționeze și prin ridicarea braț ului de partea înspre care
este împins, reflex care lipsește de obicei î n cazurile de pa ralizie spastica. Aceste stimulări
învață pacientul să execute micile mișcări ajută toare unui gest sau unei activităț i.
Este important ca , în poziția stând, la aceste stimulări ale echilibrului, bolnavul să
învețe să reacț ioneze ș i cu membrul inferi or. Astfe l, împins ușor din spate să învețe să duca
înainte un membru infer ior pentru sprijin. Este o reacție normală, indispensabilă mersului
normal.
E. Educare terapeutică (Le Metayer)

32
Educarea terapeutică reprezint ă ansamblul teh nicilor specifice, proprii fiecă rui copil,
care pot dezvolta motricitate funcțională a copiilor cu paralizie cerebrală infantilă , prin
utilizarea la maxim a potenț ialului motor cerebral. Aceste tehnici permi t copilului organizarea
referințelor perceptive, pratice și corectarea activ ității sale gestuale perturbate de leziunile
cerebrale.
Obiectivul educării terapeutice îl reprezintă modificarea organiză rii motrice
patologic e, prin asocierea unor tehnici în sensul ameliorării performanțelor funcț ionale ale
copilului.
Etapele educă rii terapeutice sunt:
 contactul fizic și psihologic între copil ș i terapeut;
 decontracturarea ș i corectarea posturilor anormale;
 stimularea au tomatismelor cerebro -motorii înnăscute, posturale,
antigravitaționale și de locomoț ie;
 dezvoltarea comenzii voluntare g lobal e și selective;
 educarea terapeutică, perceptivo -motrică și senzorială .
În scopul obținerii unui nivel câ t mai înal t de evoluție motrică, cu eventuliatea
achiziț ionării mersului, trebuie să se țină cont de nivelul de evoluție motrică a copilului.
Stimulare a reacțiilor posturale antigravitaționale permit copilului menținerea unei poziții din
ce în ce mai in stabile. Copilul va fi ghidat către locomoț ie, prin parcurgerea etapelor
importa nte. Kinetoterapeutul realizează ghidajul astfel în cât să î i ofere copilul ui situații
favorabile realizării mișcărilor, astfel încât acesta să le poata realiza activ și să le repete î n
funcție de capacităț ile sale.
Atingerea acestor nivele de evoluție motrică depind și de dizabilităț ile existente , de
modul de participare a copilului, de implicarea a familiei, de dorinț a copilului, de intelect si
de capacitatea de a integra mișcarea î n diferite canale senzoriale.
Cele mai utilizate ghidaje sunt:
 ghidajul de la nivelul capului și a gâtului pentru obținerea po ziției de decubit
ventral cu sprijin pe antebraț ;
 obținerea poziț iei asimetrice de târâre din decubit ventral cu sprijin pe
antebraț e;
 rostogolirea din decubi t ventral cu sprijin pe antebrațe în decubit dorsal ș i
invers;
 ghida jul de la nivelul capului al o bținerii poziț iei „pe genunch i” din așezat cu
șezuta pe călcâ ie;

33
 trecerea din poziția pe genunchi în aș ezat pe o parte, cu ghidaj de la nivelul
capului sau a braț elor.
 ghidajul obținerii patrupediei din aș ezat pe o parte;
 ridicarea în ortostatism din poziția pe genunchi cu ghidaj de la nivelul
bazinului;
 ghidajul mersului de la nivelul bazinului sau a umerilor.
Trebuie menționate ș i tehnicile manuale de alungire a musculaturii spastice prin
menț inerea u nor posturi care pot ad uce un câștig important î n sesul prevenirii int ervenț iilor
chirurgicale.
F. Facilitarea neuromusculară proprioceptivă (Kabat)
Baza conceptu lui de facilitare neuromusculară proprioceptivă a fost pusă în anii 1940 –
1950 de că tre H erman Kabat. Acesta considera că orice ființă umană, inclusiv cea cu
dizabilități, dispune de un potenț ial funcț ional neexploatat.
Principii de bază ale tratamentului:
 rezistența optimă – reprezintă valoarea rezistenței opuse în timpul unei activități și
trebuie aplicată corect, în funcț ie de posibilitățile pacientului ș i scopul activi tății;
 iradierea și întă rirea – iradierea constă în răspândirea ră spunsului care poate fi de
contracție sau de inhibare; întărirea poate fi direcționată de către kinetoterapeut spre
mușchii mai slab dezvolta ți, prin valoarea rezistenței aplicate muș chilor puternici;
 contactul manual – stimulează receptorii cutanați ai pacientului și oferă informații cu
privire la direcția corectă a mișcă rii;
 comanda vocală – instructaj clar ș i concis;
 stimuli vizuali;
 tracțio narea ș i aproximarea – tracționarea reprezintă întind erea trunchiului sau a
extremităților având efect terapeutic prin stimulare a receptorilor intraarticulari ș i
alungirea musculat urii; aproximarea este utilizată pentru obținerea stabilității,
facilitării contracț iei;
 stretch -ul (întindere);
 secve nțialitatea mișcă rii.
În cazul copiilor cu paralizie cerebrală cele mai utiliz ate sunt schemele globale de
mișcare, reprezentate de activităț i pe saltea cum ar fi: rostogolirea, ridicarea din decubit
ventral în pat rupedie, mersul î n patrupedie, ridicare di n decubit dorsal în așezat, ridicarea din
așezat în ortostatism ș i mers.

34
G. Stimulare globală (Vojta)
Vaclav Vojta a pus bazele conceptului ce constituie pentru medicină un element fiabil
de diagnostic ș i un instrument clinic pentru evaluarea dezvoltă rii copil ului încă de la naștere.
Pentru kinetoterapeuți este însă o terapie globală performantă ce poate fi utilizată încă din
primele zile de viață , cu scop curativ sau preventiv.
Cercetă rile pe care Vojda le-a întreprins conțin două aspecte:
 investigarea ne urologică trebuie să ducă la o elaborare a unei me todologii de
evaluare a dezvoltă rii copilului, a dinamicii sale și a principalelor tulbură ri;
 sistemul ner vos este un sistem deschis al cărui funcții și maturitate anatomică
pot fi influențate de diverș i stimuli.
Pe baza observaț iior constatate de -a lungu l anilor s -a constatat faptul că aplicarea
tehnicii de stimulare globală poate cuprinde o sferă mărită a indicațiilor: afecțiuni
neuropediatrice, afecțiun i neurologice și afecțiuni de cauză ortopedică traum atică .
Tratamentul bazat pe „locomoția reflexă ” contribuie la:
 diminuarea activității reflexe tonice posturale și orientarea dezvoltă rii
neuromotorii într-o direcție fiziologică ;
 modificarea automatismelo r spinale în cazul leziunilor medulare;
 creșterea capacităț ii vitale prin ameliorarea respiraț iei;
 controlul reacțiilor neurovegetative și favorizarea unei dezvoltă ri armonioase a
aparatului locomotor.
H. Terapia ocupațională
Reprezintă o verigă foarte impor tantă î n cadrul tratamentului complex de r ecuperare,
acesta constâ nd în mai multe forme de activităț i atractive , cum ar fi:
 jocuri ce implică stimularea mișcării membrelor superioare și inferioare,
stimularea atenției, concentrării și senzorială ;
 activități sportive selectate în mod corespunză tor;
 activități lucrative cum ar fi olărie, țesut, desen etc.
I. Crioterapia
Acest tip de terapie constă în aplicări locale de gheață, acid carbonic sau clorură de
metil simultan cu efect uarea unor manevre de presiune și fricț iune. Efectele sunt:
 diminuarea spasticităț ii, reduc erea durerii, diminuarea conducției nervoase,
reducerea inflamației, efect antiedemos, prevenirea hemoragiei post –
traumatice.

35
J. Electroterapia
Reprezintă o formă fizical ă ce utilizează forme diferite de curent electric (continuu, de
joasă frecvență, de medie frecvență), dar ș i diverse forme de energie. Cele mai utilizate forme
de curent î n tratarea paraliz iei cerebrale infantile sunt curenț ii de joasă frecvență .
Scopul electroterapiei este de a diminua spasticitatea musculară, avâ nd la b ază
principiul inhibă rii mot oneuronilor muschilor spastici ș i inducerea efectului de r elaxare prin
excitarea electrică a receptorilor contractili.
2.4.1.2. Tratamentul medicamentos
Tratamentul este complex ș i nu se poate dispensa de prescrierea unor medicamente fie
cu caracter specific sau cu caracter trofic general. Medicația neuroleptică este recomandată
pentru eliminarea manifestă rilor psihotice ale copilului, fie de acomodare la mediu, fie pentru
eliminarea manifestă rilor organice.
Medicați ei decontracturante îi revine rolul de a produce relaxare musculară, ajungând
la diminuarea spasticitații. Medicația neurotrofică este folosită pentr u stimularea celulei
musculare ș i a celulei nervoase.
2.4.1.3. Tratamentul ortopedic
Acesta e ste mult mai necesar pentru menț inerea progreselor obținute în urma
ședinț elor de kinetoterapie. Mijloacele ortopedice sunt:
 orteze pentru menținerea poziț iei co rective a membrelor superioare ș i
inferioare;
 verdicalizatorul pentru menț inerea ortostatismului;
 trotte -lapin pentru menț inerea p oziției ș ezut;
 planul înclinat pentru poziț ia de decubit ventral;
 ghetele ortope dice pentru asigurarea stabilităț ii la nivelul gleznei;
 corsete din pânza pentru poziț ionarea coloanei vertebrale.
2.4.1.4. Tratament chirurgical
Dintre toate posibilităț ile de trata ment utilizate la pacienții cu paralizie cerebrală
infantilă, rizonomia dorsală selectivă reprezintă una dintre cele ma i eficiente forme de terapie.
Efectele acestui tip de t erapie sunt reducerea sp asticității, îmbunătățirea
performanțelor î n ortostatism, în pozitia sezând si chi ar a mersului. Rizonomia dorsală
selectivă constă în secț ionarea de fibre nervoase senzitive din rădăcina medulară posterioară.
Intervenția chirurgicală se realizează la nive lul vertebrelor L4, L5 cu o incizie de 3 -4
centimetri, prin care se evidenț iază măduva spinării ș i nervii spin ali. În timpul acestei
intervenții, neurochirurgul separă fiecare rădăcină posterioară în 4 -7 fragmente și stimulează
electric fiecare fragm ent. A sa se identifică porțiunea care cauzează spasticitatea

36
2.4.1.5. Terapia cu camera hiperbară
Reprezintă o formă de terapie prin care copilul inhalează oxigen presurizat într -o
cameră hiperbară, având la bază teoria conform căreia ț esutul din zona leziuni poate fi
reactivat.
Creșterea presiunii parțiale a oxigenului în ț esuturi are o serie de efecte benefice:
 efecte în recuperarea rapidă a traumatismelor osoase;
 efecte î n recuperarea leziunilor cerebrale;
 îmbogățește procesul de învăț are;
 efect antispastic de durată .
2.5.Aspecte generale privind evaluarea plasti cității la copii cu deficiențe intelectuale
Evaluarea este un act necesar ș i obligatoriu în conducerea unui sistem care are
obiective clare ș i precise, este procesul prin care se delimit ează, se obțin și se utilizează
informaț iile utile privind luarea unor decizii ulterioare.
Primul și ultimul act al kinetote rapeutului, în procesul asistenței de recuperare
funcțională este evaluarea. Inițial, evaluarea este necesară pentru aprecierea def icitului ce
urmează a fi recuperat și a restantului funcțional pe care se bazează capacitățile și activitățile
pacientului, iar în final, evaluarea apreciază rezultatele obț inute prin aplic area programului de
recuperare și concluzionează asupra mă surilo r care se mai impun î n continuare. Evaluarea în
kinetoterapie precizează starea de sănătate sau de boală, gradul în care un organ sau o funcț ie
se abate de la normal, modul în care dispune la tratament o disfuncție, capacitatea de muncă
sau de îngrijire ș i se stabilește astfel p entru kinetoterapeut obiectivele programului, tehnicile
și metodele ce vor fi utilizat e , durata programelor, eficiența aplicării și eventual mo dificarea
lui.
Din studiul literaturii de specia litate cu privire la evaluarea î n kinet etoterapie, se pot
trage câteva concluzii generale:
 evaluarea este un act absolut necesar;
 evaluarea se realizează pentru cunoașterea subiecțior, a rezultatelor și a progresului;
 procesul de cunoaștere a subiecților este ritmic, evolutiv ș i permanent;
 are eficiență daca se realize ază multidisciplinar;
 finalizarea sa duce la op timizarea procesului instructiv -educativ;
 stă la baza dirijării și corectă rii procesului.

37
3. ORGANIZAREA ȘI DEFĂȘURAREA CERCETĂRII
3.1. Obiectivele și sarcinile cercetării
Obiectivele si sarcinil e studiului prezent constau în:
 studierea unor observații privind problematica acestei deficiențe;
 documentarea prin parcurgerea literaturii de specialitate, interne si internaționale;
 stabilirea metodologiei de lucru;
 alegererea tematicii acestui studiu;
 calcularea si urmărirea evoluției nivelului funcțional ( inițial, intermediar si final)
 prelucrarea statistico -matematică a datelor obținute;
 analiza comparativă a datelor obținute;
 deprinderea unor concluzii care să ajute în desfașurarea activităților ulterioare.
Obiectivul lucrarii este a cela de a selecta , adapta mijloacele specifice kinetoerapiei
care să contribuie la recuperarea mai rapidă și eficientă a copiilor cu tetrapareză și parapareză,
la realizarea unui program kinetic desfaș urat pe baza unor obiective bine stabilite ce
contribuie la: reducea spasticității astfel încat mișcarea să se faca fără un efort deosebit, la
dezvoltarea mișcărilor de bază (controlul capului, î ntorcerea de pe o parte pe alta, șederea,
îngenuncherea, reacții la echilibru, simțul senzitiv) și o mai bună coordonare .
3.2. Metode ș i tehnici de cercetare utilizate
În cadrul prezentei lucră ri, pentru elaborarea ei și pentru efectuarea acestei cercetări au
fost adoptate o serie de metode specifice. Dintre metodele ut ilizate în acest studiu ne -am oprit
asupra următoatelor metode si tehnici de cercetare:
Metoda studiului bibliografic
Aceasta metodă are ca scop înregistrarea cunostințelor referitoare la deficiențele și
atitudinile deficiente, oferind totodata posibilit atea reliefării opiniei a mai multor specialiști în
domeniu legat de tema respectivă, ca urmare a experimentelor si cercetărilor desfașurate de
aceștia.
Această metodă de cercetare este deosebit de eficientă în aprofundarea temei de
cercetare, informații e selectate permitându -ne sa delimitam problematica abordată prin
eliminarea unor neclarități si găsirea celor mai eficiente mijloace de desfașurare a cercetării.
Metoda cercetării computerizate
Această metodă este una extrem de eficientă dat fiind faptul ca mărește foarte mult
viteza cautării bibliografice prin accesul la internet comparativ cu cel manual, cel al carților.
Folosind aceasta metodă a fost posibilă intrarea in posesia a unor materiale de specialitate din
plan național si mondial. Aceste materiale au fost absolut necesare pentru realizarea unor
obiective ale acestei cercetări.

38
Metoda observației
Observația este contemplarea intenționata a unui obiect, fenomen, document sau
proces. Aplicarea metodei o bservației pe parcursul lucrării a stat la baza investigațiilor
funcționale. De asemenea, a fost utilizată și la formarea unor obiective pentru etapele
următoare ale programelor kinetice.
Metoda statistico -matematică de calculare a indiclor de eficiență
Constă în aprecierea critică a datelor empirice obținute de subiecți ș i formarea unei
prognoze asupra desfășurării viitoare a evenimentelor într -o situație experimentală dată.
Statistica matematică permite evaluarea unui fenomen fară a se urmări milioanele de indivizi,
ci doar prin studierea comportării unui grup restrâns din acești indivizi. Asadar, se lucrează cu
eșantioane care oferă informații asupra populației respective.
Metoda înregistrării, prelucrării și reprezentării grafice a datelor
Am folosit una din tehnicile clasice de înregistrare și anume, cea în tabele, care a
constatat în întroducerea în tabele a datelor ce ne interesează referitor la motricitatea fină,
motricitate grosieră, autoservire și nu în ultimul rând la echilibru.
În urma colectării tuturor datelor necesare la începutul cercetării, în final s -a realizat
centralizarea și prelucrarea datelor. Prezentarea și interpretarea acestora a fost însoțită de
reprezentare grafică, pentru a scoate în evidență cât mai clar modul cum i nfluențează
kinetoterapia dezvoltarea psiho -motrică a copiilor cu tretrapareză și parapareză și deficiențe
intelectuale.
3.3. Desfășurarea cercetării
3.3.1. Subiecții, locul de desfășurare, perioada și frecvența activității
În vederea afectuării acestei lucrări am efectuat un studiu experimental cu doi
subiecți, mai precis două fete. Subiectul A cu vârsta de 16 ani a fost diagnosticat la intrarea in
centrul de copii cu tetrapareză spastică, epilepsie sim ptomatică și retard psihic sever.
Subiectul B cu vârsta de 12 ani a fost dinagnosticat cu paraplegie spastică, cu deficit
funcțional și retard psihic sever depistat de la vârsta de trei ani.
Studiul s -a efectuat la un centru de plasament pentru copiii cu dizabilități diversif icate
din orașul Galați, Micro 40 Iovan Iorgovan (Cp 3), desfășurându -se pe o perioadă de 6 luni (a
început pe data de 01.10.2015) acesta urmând să fie finalizat la mijlocul lunii mai, iar
frecvența activității a fost cu aproximație de 2 ori pe saptamână. Acesta s -a desfășurat pe două
etape, evaluarea intermediară efectuându -se pe data de 01.04.2016.
În cadrul programului de recuperare s -au folosit următoarele materiale: saltea, scară
fixă (șpalier), bicicletă ergometric ă, bancă de gimnastică și minge bobat h.

39
3.4. Etapele evaluării
Evaluarea este un act absolut necesar și obligatoriu în conducerea unui sistem care are
obiective clare si precise, este procesul prin care se delimitează, se obțin și se utilizează
informațiile utile privind luarea unor decizii ulterioare. În kinetoterapie majoritatea testelor
utilizate în evaluare sunt teste analitice care se adresează punctual unei infirmități anatomice,
fiziologice sau psihilogice. De abia în ultimul timp k inetoterapia a început să -și însușeas că și
evaluările globale, evaluări ale incapacităților curent utilizate în terapia ocupațională.
3.4.1. Evaluarea amplitudinii articulare
Mobi litatea reprezintă capacitatea ș i proprie tatea unui individ de a executa singur sau
cu ajutorul unor forțe externe, mișcări de mare amplitudine prin mobilizarea uneia sau a mai
multor articulații. Mobilitatea este calitatea aparatului locomotor de a efectua su b forma
influențelor forțelor interne sau externe mișcări în diferite planuri, cu grade diferite de
libertate, considerate normale. Mobilitatea mai poate fi influențată de diferiți factori cum ar fi
vârsta, sexul, factori de mediu dar și factori de natură psihologică. Din punctul de vedere al
forței mobilizatoare, mobilitatea poate fi pasivă cu o amplitudine mai mare și activă cu un
unghi articular mai mic. Mobilitatea activă poate fi dezvoltată prin creșterea forței musculare.
Aprecierea gradului de mobilitate al articulațiilor poartă numele de bilanț articular.
Acesta constă în măsurarea directă a unghiurilor disponibile de mișcare și măsurarea indirectă
prin măsurători centrimetice ca raspuns la executarea unor probe sau teste.
Goniometria reprezint ă o metodă directă de evaluare a unghiurilor articulare. Este o
metodă fiabilă, bazată pe repere anatomice ușor de identificat. Goniometrele sunt de diferite
mărimi și modele adaptate segmentelor de studiat. Cele clasice sunt compuse dintr -un raportor
( 0°-180°) și două brațe, unul fix si unul mobil.
Pentru măsurătorile goniometrice trebuiesc r espectate următoarele condiții:
 poziția subiectului să fie una comodă și relaxantă;
 poziția kinetoterapeutului va fi de asemenea una comodă și relaxantă pentru a asig ura
o maximă tehnicitate;
 raportorul se va plasa în axul mișcării;
 axul goniometrului se va poziționa în axul mecanic al mișcării, mai precis pe proiecția
cutanată;
 brațele se plasează paralel cu axele lonitudinale ale segmentelor care formează unghiul
articular ce urmează a fi examinat;
 goniometrul se va aplica ușor, fară presiune, pentru a nu limita mișcarea;
 testările se vor realiza prin mișcări active sau pasive.

40
Amplitudinile de mișcare pot suferi următoarele modificări; limitare, exces sau
pierdere. L imitarea mobilitătii articulare are caracter reversibil acesta fiind consecința
organizării țesuturilor fibroase intra si extra articulare. Limitarea se mai numește si redoare
articulară și poate avea mai multe cauze cum ar fi durerea, contractura muscular ă, edeme sau
corpi străini intraartculari. Excesul de mobilitate articulară se înregistrază în caz de laxitate
articulară, hipotonie musculară, ruptură musculară, elongații ale tendoanelor.
Pierderea totală a or icărei mișcări la nivelul unei articulații s e numește anchiloză.
Poziția maximă de funcționare a articulațiilor reprezintă poziția articulațiilor ce asigură
independența funcțională a individului.
Tabel . 1- Grade normale de amplitudine a articulațiilor membrelor superioare și
inferioare
Articulația Mișcarea Sector de mobilitate
Umăr Flexie
Extensie
Abducție
Rotație interrnă
Rotație externă 0°-180°
activ -50°-60°; pasiv -90°
0°-180°
90°-95°
80°-90°
Cot Flexie
Extensie activ -90°-120°;pasiv -160°
0°
Antebraț Supinație
Pronație 0°-80°
0-85°
Pumn Flexie
Extensie 0-85°
0-85°
Șold Flexie

Extensie

Abducție
Adducție
Rotație internă
Rotație externă activ 125° -130°:
pasiv 145° -150°
activ 120° -140°
pasiv160°
60°
30°
45°
35°
Genunchi Flexie

Extensie activ 120° -140°
pasiv -160°
0°

41
Gleznă Flexie
Extensie 20°-25°
20°-25°

3.4.2. Evaluarea controlului muscular și a coordonării
Controlul muscular, coordonare și echilibrul alcătuiesc împreună „controlul motor”
care se definește ca: abilitatea de a realiza ajustări ale posturii dinamice și a regla mișcările
corpului și membrelor. Cu alte cuvinte, mișcările noastre de la cele mai si mple la cele mai
complexe sunt realizare pe baza acestui control motor. Se precizează însă că este vorba de
mișcări voluntare, comandate sau automate, doar mișcările orientate precis spre scopul
propus, mișcările coordonate, mișcări engramate. Controlul m otor se dezvoltă, dupa naștere,
în etape successive: mobilitatea, stabilitatea, mișcarea controlată și abilitatea.
Evaluarea controlului motor înseamna în fond a evalua abilitatea unui subiect de a se
mișca, de a fi activ. Aprecierea completă, asupra cont rolului motor este o problemă complexă
necesitând strângerea unui număr mare de informații care rareori poate fi facută într -o singură
zi. Această apreciere nu înseamnă a testa o serie de gesturi ale membrelor, ci și a testa
posturile de bază (culcat, șezu t, stănd), modul de trece dintr -o postură în alta, deplasarea etc.
Procesul complet de apreciere al controlului motor se desfășoară în cinci etape:
1. Etapa întai este a impresiilor inițiale în care se adună toate informațiile de la familie,
medici, asistenț i, îngrijitori etc, despre starea funcțională a pacientului.
2. Etapa a doua este etapa observării posturii si a controlului mișcărilor în care
kinetoterapeutul trebuie să sesizeze abateri de la postura normală, existența unor mișcări
anormale a unor deficie nțe de mobilizare, a mișcărilor compensatorii, toate aceste aspecte
afectând performanța subiectului. Concomitent trebuie să se observe domeniul kinetic în
care performanța motorie este normală. Observațiile asupra mișcării trebuie sa cuprindă:
a. Poziția de start a corpului și baza de susține a corpului. Simetria sau asimetria
distribuirii greutății corporale, devierile posturale, diferențele dintre cele două
părți simetrice ale corpului.
b. Inițierea fazei de mișcare, direcția de mișcare, schimbări în baza de susținere;
c. Momentul de trecere a unei mișcări spre o alta în contextul secvențelor de
mișcare;
d. Momentul de terminare a mișcării;
e. Aprecierea amplitudinii mișcării;
f. Calitatea mișcării.
3. Etapa a treia, asistarea manuală a kinetoterapeutului pentru a corecta aliniamentul, a
modifica o mișcare atipică, a ajuta executarea unei mișcări care nu poate fi facută

42
independent, a bloca mișcările trucate. În aceasta etapă kinetetoterapeutul se implic a activ
alături de pacient în realizarea mișcărilor comandate.
4. Etapa a patra are ca oboectiv evaluarea capacităților relevante, de fapt o apreciere analitică
a tuturor cauzelor disfuncționale care stau la baza deficitului de mișcare cum ar fi: limitări
ale amplitudinii de mișcare, scădere de formă musculară, de rezistență musculară, de
aliniament, de echilibru, de comandă motorie etc.
5. Etapa a cincea este etapa analizei informațiilor în care se face o lista a problemelor
disfuncționale ale pacientului și în al doilea rând se conturează modalitatea de rezolvare a
acestor probleme.
Dintre testele formale, standardizate, care apreciază incoordonarea amintim câteva:
 Proba pianotajului interdigital Ozeretzki : poziția copilului este în ortostatism sau
așezat, brațele adduse, antebrațele perpendicular pe braț, se execută atingerea vârfului
policelui de către celelalte degete, Aprecierea se face asfel:
• mișcare imposibilă (valoare 0);
• mișcare necoordonată daca miș carea este facută cu dificultate și nu se pot
atinge degetele 4 si 5 (valoare1);
• mișcare usor necoordonată dacă execuția se face cu oarecare dificultate, sau se
omite vreun deget (valoare 2);
• mișcare coordonată daca se execută rapid și fară ezitări (valoar e 3).
 Proba index -nas; se execută din așezat sau din ortostatism, membrul superior este
abdus la 90° față de trunchi, se va cere copilului să flecteze cotul și să ducă indexul la
nas. Aprecierea se face astfel:
• mișcare imposibilă (valoare 0);
• mișcare necoo rdonată dacă aceasta este facută cu oarecare dificultate (val. 1);
• mișcare usor necoordonată dacă mișcarea se face cu o oarecare dificultate
(valoare 2);
• mișcare coordonată dacă se execută rapid si fară ezitări (valoare 3).
 Proba genunchi călcâi; din decub it dorsal, membrele superioare pe lângă corp,
membrele inferioare paralele, un membru inferior execută flexia genunchiului si duce
călcâiul la genunchiul opus. Se cere apoi copilului să coboare călcâiul la nivelul
maleolei interne. Pentru a crește dificult atea proba se poate repeta fiind legat la ochi.
Aprecierea se face astfel:
• mișcare imposibilă (valoare 0);
• mișcare necoordonată dacă aceasta este facută cu oarecare dificultate (val. 1);

43
• mișcare ușor necoordonată dacă mișcarea se face cu o oarecare dificultate
(valoare 2);
-mișcare coordonată dacă se execută rapid și fară ezitări (valoare 3).
 Proba ridicării pe vârfuri : din ortostatism, membrele superioare pe lângă corp,
membrele inferioare apropiate, se cere copilului să se ridice pe vârfuri și să m ențină
pozitia timp de 5 secunde:
• mișcare imposibilă (valoare 0);
• mișcare necoor donată dacă aceasta este facută cu oarecare dificultate (val. 1);
• miscare ușor necoordonată dacă mișcarea se face cu o oarecare dificultate
(valoare 2);
• -mișcare coordonată dac ă se execută rapid si fară ezitări (valoare 3).
 Testul unipodal: într-un picior cu brațele încrucișate pe piept sau dacă nu este posibil
brațele sunt pe langă corp, se cronometrează cât iși poate ține echilibrul. Pentru a
crește dificultate se poate flecta piciorul sau inchide ochii:
• mișcare imposibilă (valoare 0);
• mișcare necoordonată dacă aceasta este facută cu oarecare dificultate (val. 1);
• mișcare usor necoordonată dacă mișcarea se face cu o oarecare dificultate
(valoare 2);
• mișcare coordonată dacă se e xecută rapid si fară ezitări (valoare 3).
 Evaluarea prehensiunii . Prehensiunea reprezintă apucarea obiectelor ca intr -o pensă,
în care policele are un rol important. Prinderea depinde de forma, greutatea, volumul
obiectelor și se realizează cu o anumită pr ecizie și o anumită forță.
Tipuri de prehensiune:
• Prehensiunea terminală este realizată între extremitatea pulpei policelui si
extremitatea pulpei fiecarui deget. Testul de eficacitate constă în apucarea ac
sau a unui baț de chibrit de pe masă.
• Prehensiun ea subterminală este realizată între pulpa policelui si pulpa altui
deget. Testul de eficacitate constă în încercarea de a smulge o foaie de hârtie
ținută între două degete.
• Prehensiunea subtermo -laterală se realizează între pulpa degetului și fața
laterală a unui deget . Testul de eficacitate constă în rasucirea unei chei. Acest
tip de prehensiune se poate realiza si trigital între pulpa policelui, indexului si
fata laterala a mediusului, această priză este utilizată la scris.
• Prehensiunea palmară este o prehensiune de forța, realizată între palmă ,
ultimele patru degete și police aplicându -se în jurul unor obiecte voluminoase.

44
• Prehensiunea prin opozite digito -palmară opune pa lmei ultimele patru degete
și permite manevrarea unor obiecte mai subțiri.
• Prehensiunea latero -laterală, se realizează între fețele laterale și mediana a
două degete apropiate, cum ar fi index si medium. Această prehensiune este
solicitată la ținerea uni o biect între degete.
Scară de evaluare:
• 0 execuție imposibilă;
• 1 execuție posibilă.
3.4.3 . Evaluarea globală
Metodele de evaluare cu caracter analitic au un caracter relativ atunci cand
dizabilitatea motorie este globală sau are origine centrală. Aceste metode nu iau in
considerare impactul abaterilor de la anatomia, fiziologia sau psihologia normală asupra
activităților funcționale ale copilului. Pornind de la observațiile r ealizate asupra motricității
cunoscute, Le Metayer a remarcat faptul că nivelul de evoluție motrică reprezintă o
succesiun e de activități pe care copilul le descoperă în timpul expoatării mediului
înconjurător, situații active sau aptitudini cerebro -motric e înăscute ce intervin la naștere,
pentru a permite ajustările automate în execuția mișcărilor.
Scară de evaluare:
• 0 execuție imposibilă;
• 1 execuție dificilă și lentă;
• 2 execuție reușită în ciuda deficitelor motrice vizibile
• 3 execuție reușită în ciuda câtorva deficite poturale;
• 4 execuție normală.
Tabel . 2-Evaluarea nivelului de evoluție după Le Metayer
Activități Punctaj
Știe să se rostogolească din decubit dorsal în decubit ventral 0 1 2 3 4
Știe sa se rostogolească din decubit ventral în decubit dorsal 0 1 2 3 4
Menține poziția iepuraș cu coatele extinse 0 1 2 3 4
Se deplaseaza prin târâre 0 1 2 3 4
Trece din poziția iepuraș în poziția pe genunchi cu șezuta pe călcâie nesprijinit 0 1 2 3 4
Menține poziți a pe o parte cu sprijin pe palm 0 1 2 3 4
Trece din poziția iepuraș în așezat pe o parte cu sprijin pe palme 0 1 2 3 4
Menține poziția așezat pe o parte fară sprijinul mâinilor 0 1 2 3 4
Menține poziția așezat pe sol cu sprijin anterior pe palme, genunchi semi -flectați 0 1 2 3 4

45
Menține poziția așezat pe o bancă 0 1 2 3 4
Menține pozitia așezat pe sol fară sprijinul mâinilor 0 1 2 3 4
Menține poziția patrupedie, coapsele verdicale și coatele extinse 0 1 2 3 4
Se poziționează singur in patrupedie 0 1 2 3 4
Trece din poziția pe genunchi in poziția cavaler, cu sprijinul mâinilor 0 1 2 3 4
Trece din poziția pe genunchi în ortostatism cu sprijin 0 1 2 3 4
Se deplasează în patrupedie 0 1 2 3 4
Menține poziția ghemuit cu sprijin anterior pe palme 0 1 2 3 4
Menține pozția pe genunchi 0 1 2 3 4
Din poziția pe genunchi știe să cadă spre înainte cu sprijin pe palme 0 1 2 3 4
Trece din patrupedie în poziția pe genunchi 0 1 2 3 4
Avansează pe genunchi fară sprijinul mâinilor 0 1 2 3 4
Menține ortostatismul fară sprijinul mâinilor 0 1 2 3 4
Merge ținut de o mană 0 1 2 3 4
Din decubit dorsal se ridică în așezat cu sprijin pe cot și pe palma 0 1 2 3 4
Merge fară ajutor 0 1 2 3 4
Din ortostatism știe sa cadă spre înainte( pe genunchi și pe palme) 0 1 2 3 4
Din poziția pe genunchi trece fară sprijin în poziția cavaler și menține poziția 0 1 2 3 4
Urcă o treaptă cu sprijinul unei mâini 0 1 2 3 4
Urcă o treaptă fară sprijin 0 1 2 3 4
Coboară o treaptă fară sprijin 0 1 2 3 4
Coboară scara fară sprijin 0 1 2 3 4
Urcă în plan înclinat fară sprijin 0 1 2 3 4
Coboară un plan înclinat fară sprijin 0 1 2 3 4
Merge fară ajutor pe un teren accidentat 0 1 2 3 4

3.4.4. Teste efectuate
Pentru a desfășura cercetarea conform scopurilor definite au fost necesare a fi
efectuate următoarele teste:
 Evaluarea amplitudinii articulare.
 Proba pian otajului interdigital Ozeretzki.
 Proba index -nas.
 Proba genunchi călcâi.
 Proba ridicării pe vârfuri.

46
 Testul unipodal.
 Evaluarea prehensiunii.
 Evaluarea nivelului de evoluție după Le Metayer .
1. Evaluarea amplitudinii articulare
Pentru desfășurarea acestui tip de evaluare a fost nevoie de două persoane: una care sa
manevreze goniometrul și o persoană pentru a ajuta la susținerea mișcării. Datorită faptului că
ambii subiecți aveau retar mintal sever și mode rat evaluarea a fost desfășurată cu dificultate.
Articulațiile evaluate au fost urmatoarele:
 articulația piciorului;
 articulația gleznei;
 articulația genunchiului;
 articulația coxo -femurală;
 articulația pumnului;
 articulația antebrațului;
 articulația cotul ui;
 articulația umărului.
2. Evaluarea prehensiunii
Evaluarea a avut la bază metoda demonstrației, deoarece ambii subiecți aveau retard
psihic. Evaluarea s -a realizat pe baza exemplificării repetate a mișcării și a contactului pasiv.
Datorită incapacității de a înțelege a subiecților s -a folosit medota exemplificării si a lucrului
pasiv pentru automatizarea mișcării.
3. Evaluarea controlului muscular și a coordonării
 Proba pianotajului interdigital Ozeretzki: pentru aceasta proba cel care a examinat a
fost oblig at să explice. A fost nevoie atât de a da o comandă specifică („fă aș a”), dar și
de exemplul personal ș i de contactul pasiv pentru însușirea mișcă rii.
 Proba index -nas: s -au urmat ace eași pași ca și la proba anterioară .
 Proba genunch i-călcâi: pentru ca subiecții să susțină această probă a fost nevoie de
îndrumarea pasivă a membrul ui inferior și de exemplificarea exercițiului.
 Proba ridicării pe vârfuri: datorită manifestării paralizie i cerebrale (tetrapareză și
parapareză ) subiecții a veau un echilibru foarte slab așa că a fost folosită metoda
pasivă.
 Testul unipo dal: idem ca la proba precedentă .

47
4. Evaluarea globală
Aceasta s -a desfășurat după testul de motricitate Le Metayer . Majoritatea probelor
din cadrul acestui test au fost impu se de catre examinator, iar restul au fost introduse cu
ajutorul jocului.
3.5.Evaluarea inițială
Rezultatele testării inițiale au fost următoarele:
Tabel. 3 – Bilanț articular membru superior (Evaluare inițială)
Articulația Mișcarea Sector de mobilitate
A-16 ani B -12 ani
Umăr Flexie
Extensie
Abducție
Rotație internă
Rotație externă 120° 120°
20° 20°
90° 90°
40° 40°
30° 35°
Cot Flexie
Extensie 45° 45°
0° 0°
Antebraț Supinație
Pronație 50° 50°
0° 0°
Pumn Flexie
Extensie 40° 40°
40° 40°

Tabel. 4 – Bilanț articular membru inferior (Evaluare inițială)
Articulția Mișcarea Sector de mobilitate
A-16 ani B -12 ani
Șold Flexie
Extensie
Adducție
Abducție
Rotație internă
Rotație externă 30° 30°
15° 15°
10° 10°
45° 45°
10° 10°
5° 7°
Genunchi Flexie
Extensie 5° 7°
0° 0°
Gleznă Flexie
Extensie 0° 0°
0° 0°

48
Tabel . 5 – Examinarea controlului muscular ș i a coordonării (Evaluare inițială)
Proba A-16 ani B-12 ani
Proba pianotajului interdigital
Ozeretzki 1 2
Proba index -nas 1 2
Proba ridicării pe vârfuri 1 1
Testul unipodal 0 0
Proba genunchi călcâi 1 1
Scară de evaluare:
0 – mișcare imposibilă;
1 – mișcare necoordonată;
2 – mișcare ușor necoordonată;
3 – mișcare coordonată.
Tabel. 6 – Evaluarea prehensiunii (Evaluare inițială)
A-16 ani B -12 ani
Prehensiune terminală 0 0
Prehensiune subterminală 1 1
Prehensiune subtermino -laterală 0 1
Prehensiune palmară 1 0
Prehensiune din opoziție digito -palară 0 1
Prehensiune latero -laterală 1 1
Scară de evaluare:
0 – mișcare imposibilă;
1 – mișcare posibilă.
Tabel. 7 – Evaluare Globală – Testul Le Metayer (Evaluare inițială)
Activități Punctaj
A-16 B -12
Știe să se rostogolească din decubit dorsal în decubit ventral 1 1
Știe să se rostogolească din decubit ventral în decubit dorsal 1 1
Menține poziția iepuraș cu coatele extinse 1 1
Se deplasează prin târâre 1 2
Trece din poziția iepuraș în poziția pe genunchi cu șezuta pe călcâie nesprijinit 2 2
Menține poziția pe o parte cu sprijin pe palme 1 1
Trece din poziția iepuraș în așezat pe o parte cu sprijin pe palme 0 0

49
Menține poziția așezat pe o parte fără sprijinul mâinilor 1 1
Menține poziția așezat pe sol cu sprijin anterior pe palme, genunchi semi -flectați 2 2
Menține poziția așezat pe o bancă 2 2
Menține poziția așezat pe sol fără sprijinul mâinilor 2 2
Menține poziția patrupedie, coapsele verdicale și coatele extinse 0 0
Se poziționeaza singur in patrupedie 2 2
Trece din poziția pe genunchi in poziția cavaler, cu sprijinul mâinilor 1 2
Trece din poziția pe genunchi în ortostatism cu sprijin 0 0
Se deplasează în patrupedie 1 2
Menține poziția ghemuit cu sprijin anterior pe palme 0 0
Menține poziția pe genunchi 1 1
Din poziția pe genunchi știe să cadă spre înainte cu sprijin pe palme 0 1
Trece din patrupedie în poziția pe genunchi 1 1
Avansează pe genunchi fără sprijinul mâinilor 0 0
Menține ortostatismul fără sprijinul mâinilor 0 0
Merge ținut de o mână 1 1
Din decubit dorsal se ridică în asezat cu sprijin pe cot si pe palmă 2 2
Merge fără ajutor 0 0
Din ortostatism știe să cadă spre înainte ( pe genunchi și pe palme) 0 0
Din poziția pe genunchi trece fără sprijin în poziția cavaler și menține poziția 0 1
Urcă o treaptă cu sprijinul unei mâini 1 1
Urcă o treaptă fără sprijin 0 0
Coboară o treaptă fără sprijin 0 0
Coboară scara fără sprijin 0 0
Urcă în plan înclinat fără sprijin 0 0
Coboară un plan înclinat fără sprijin 0 0
Merge fără ajutor pe un teren accidentat 0 0
Scară de evaluare:
0– mișcare imposibilă;
1– mișcare necoordonată;
2– mișcare ușor necoordonată;
3– mișcare coordonată.

50
3.5.1. Program kinetic aplicat după evaluarea inițială
Obiectivele programului kinetic sunt următoarele:
 schimbarea posturii anormale ale subiecților;
 reducerea hipertoniei, spasticității astfel incât mișcarea să se facă fără un efort prea
mare;
 dezvoltarea mișcărilor importante: controlul capului, întoarcerea de pe o parte pe alta,
echilibr ul in ședere și în activitățile zilnice;
 învățarea activităților care sunt folositoare în viața de zi cu zi.
Pentru elaborarea programelor kinetice specifice de stimulare este necesar să se
respecte niște principii metodice ale reeducării neuro -motorii:
 obținerea relaxării musculaturii spastice și corectarea posturală să fie înaintea
programelor de stimulare senzorio -motorie;
 poziționarea corectă are un rol important în realizarea schemelor de mișcare;
 inițierea mișcării prin poziționare să fie astfel încât gravitația să ajute execuția, fie ea
pasivă sau activă;
 să se evite apariția oboselii și a creșterii excesive a frecvenței cardiace;
 tratamentul să se desfășoare gradat, de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de
la simplu la complex;
 să se evite persistența durerii;
 programul kinetic să cuprindă exerciții ce au în componență activități pe care copilul
le folosește în viața de zi cu zi;
Pentru ca programul kinetic să aibă efect trebuie să cuprindă și mijloace de corectare a
deviațiilor coloa nei vertebrale, a tulburărilor de coordonare dar și de comunicare. Conținutul
planului general și pentru fiecare ședința trebuie să cuprindă un complex închegat de mijloace
cu adresabilitate în sensul corectării deficienței.
După analiza mijloacelor de rec uperare și principiilor de desfășurare, programul
kinetic s -a desfășurat pe 2 etape pentru fiecare dintre subiecți. Prima etapă a cuprins
urmatoarele:
 masajul s -a efectuat cu tehnici de desensibilizare și relaxare, folosindu -se tehnicile de
efleuraj desens ibilizator si relaxator, fricțiunile cu efect antalgic, scuturările și
întinderile;
 pozițiile corective se folosesc atât pentru membrul superior, cât și pentru membrul
inferior deficient, cu accent deosebit pe relaxare musculară, folosindu -se tehnici de
decontracturare;

51
 dintre exerciiile pasive s -a pus accent pe cele de întindere ale segmentelor membrelor
deficiente;
 exerciții pasivo -active.
Tabel. 8 – Mobilizări pa sive pentru părtea superioară și inferioară – Subiectul A (16 ani),
tetrapareză spastică
NR.
CRT. Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Pacient: în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: în lateral, P pe genunchi, CP sub
gleznă;
Acțiune: ridicarea piciorului spre
verticală, genunchiul extins și
revenire. 4 repetări x 2 serii;
pauză 10 secunde
Kinetoterapeutul
înaintea pacientului,
palma sub gleznă, cu
palma pe partea
laterală a
genunchiului.

2 Pacient: în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: în lateral, P deasupra gleznei, CP
sub genunchi;
Acțiune: flexia gambe i pe coapsă, a
coapsei pe bazin, extensia
genunchiului ș i revenire în poziția
inițială. 5 repetări x 2 serii;
pauza 10 secunde
Kinetoterapeutul în
lateral, cu palma la
nivelul genunchiului.

3 Pacient: în decubit dorsal cu genunchii
flectați (plantele pe planul patului)
KT: înaintea pacientului, P pe
genunchi, CP pe fața dorsală a
piciorului;
Acțiune: ducerea genunch iului spre
exterior și revenire. 4 repetări x 2 serii;
pauza 10 secunde
Se exercită astfel
încât să nu permită ca
partea internă a
picioru lui să
părăsească suprafața
patului.
4 Pacient: în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: înaintea pacientului, P sub gleznă,
CP pe pertea laterală a genunchiului;
Acțiune: ducerea membrului inferior 4 repetari x 2 serii;
pauza 10 secunde
Kinetoterapeutul
înaintea pacientului,
palma pe genunchi și
celalta mana pe fața
dorsală a piciorului.

52
spre lateral apoi în sus invers
așezându -l pe membrul contr olateral
(abducție și adducție).
5 Pacient: în decubit dorsal, membrele
inferioare extinse;
KT: În lateral, P la nivelul degetelor
piciorului, CP la nivelul piciorului din
lateral;
Acțiune: flectarea degetelor spre talpa
piciorului și extensia lor. 4 repetari x 2 serii ;
pauza 10 secunde
Kinetoterapeutul la
piciorul pacientului,
mobilizarea se
execută în limita
mobilității articulare.
6 Pacient:în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: în lateral, P pe fața plantară a
piciorului, Cp pe gambă deasupra
gleznei;
Acțiune: – flexie dorsală -flexie plantă;
– inversie -revenire – rotări din
gleznă în ambele sensuri (anexa 1). 4×2 repetări; pauză
5-10 secunde Ritmul este lent, dar
treptat viteza de
execuție va crește .
7 Pacient: în decubit ventral, cu
genunchii flectați;
KT: plasat la piciorul pacientului, P pe
fața anterioară a gambei, deasupra
gleznei;
Acțiune: flexia -extensia genunch ilor,
simultan și alternativ. 5×2 repetări; pauză
5-10 secunde Kinetoterapeutul la
piciorul pacientului,
mobilizarea se
executa în limita
mobilitatii articulare.
8 Pacient: în decubit ventral, me mbrul
inferior flectat, celălalt extins;
KT: plasat lateral, P pe fața anterioară
a genunchiului, CP la nivelul
bazinului;
Acțiune: extensia coapsei și revenire;. 4×2 repetări; pauză
5-10 secunde Se vor evita
manevrele bruște sau
prea energice în
mobilizarea pasivă
deoarece pot cauza
accidente.
9 Pacient: în decubit dorsal cu brațul în
abducție la 90 de grade, palma brațului
afectat pe torace;
KT: plasat în lateral, palma pe cot. 4 x 2 repetări;
pauză 5-10
secunde. Se vor evita
manevrele bruște sau
prea energice în
mobilizarea pasivă

53
Acțiune: apropierea brațului de torace
și alunecarea palmei pe piept (adducția
omoplatului). deoarece pot cauza
accidente.
10 Pacient: în decubit dorsal cu brațul în
abducție la 90 de grade, palma pe
suprafața patulu i;
KT: plasat în lateral, palma pe umar.
Acțiune: apropierea brațului de corp
prin alunecarea pe suprafața patului.
KT împinge de cot și menține umărul
în poziție inițială. 4 x 2 repetări;
pauză 5-10
secunde. Ritmul este lent, dar
treptat viteza de
execuți e va crește .
11 Pacient: în decubit dorsal, antebrațul la
90 de grade;
KT: plasat lateral, P pe 1/3 distală a
antebrațului;
Acțiune: ridicarea brațului înaint e și
fixarea umărului pe planul. 4 x 2 repetări;
pauză 5-10
secunde. Ritmul este lent, dar
trepta t viteza de
execuție va crește .
12 Pacient: în decubit lateral, brațul în
abducție la 90 grade, cotul flectat;
KT: se află în lateral, P pe 1/3 distală a
antebrațului;
Acțiune: coborârea antebrațului sub
planul patului (rotație internă). 4 x 2 repetări;
pauză 5-10
secunde.
13 Pacient: în decubit dorsal cu brațul în
abducție la 90 de grade, antebrațul
perpendicular pe braț;
KT: în lateral, la nivelul palmei
pacientului;
Acțiune: flectarea a ntebrațului pe braț
și revenire. 4 x 2 repetări;
pauză 5-10
secunde. Poziția pacientului
trebuie să fie cât mai
comodă astfel încât să
nu presu pună efort
pentru menținerea ei.

14 Pacient: în decubit dorsal, brațul pe
lângă corp;
KT: în lateral, policele pe dosul
palmei pacientului, celelalte patru
degete în palma pacientului pe 4 x 2 repetări;
pauză 5-10
repetari. Se vor evita
manevrele bruște sau
prea energice în
mobilizarea pasivă
deoarece pot cauza

54
antebraț, deasupra articulației
pumnului;
Acțiune: pronația și supinația mâinii . accidente precum:
întinderi și rupturi
musculo -ligamentare,
fracturi.
15 Pacient: în decubit dorsal, antebrațul
flectat la 90 de grade, pe verticală;
KT: în lateral, la nivelul degetelor 2 -5,
cu flexie p e antebraț, deasupra
articulației pumnului;
Acțiune: flexia -extensia mâinii pe
antebraț, mișcări circulare din
articulația pumnului. 4 x 2 repetări;
pauză 5-10
secunde. Se vor evita
manevrele bruște sau
prea energice în
mobilizarea pasivă
deoarece pot cauz a
accidente precum:
întinderi și rupturi
musculo -ligamentare,
fracturi.
16 Pacient: în decubit dorsal, antebrațul
flectat la 90 grade, pe verticală;
KT: în lateral: la nivelul policelui, pe
celelalte 4 degete;
Acțiune: flexia -extensia policelui,
mișcări circulare în ambele sensuri. 4 x 2 repetări;
pauza 5 -10
secunde.
Indicații metodice:
 poziția pacientului trebuie să fie cât mai comodă astfel încât să nu presupună efort
pentru menținerea ei;
 se mobilizează inițial fiecare articulație;
 capul pacientului să fie întors de partea segmentului mobilizat inducând relaxarea
acestuia (reflexul tonic al cefei);
 se vor evita manevrele bruște sau prea energice în mobilizarea pasivă deoarece pot
cauza accidente precum: întinderi și rupturi musculo -ligamen tare, fracturi;
 mobilizările pasive vor fi executate cu amplitudini crescânde atingând treptat toată
amplitudinea posibilă;
 ritmul este lent, dar treptat viteza de execuție va crește;
 fiecare mișcare se va executa de 3 -5 ori în primele zile, ulterior număr ul de repetări va
crește (odată cu viteza de execuție) ajungându -se la 10 repetări pentru fiecare mișcare;
 dacă o anumită mișcare declanșează dureri se va executa acea mișcare cu anumită
amplitudine redusă până la limita apariției durerii sau eventual se v a renunța la ea
pentru 2 -3 zile;

55
Tabel . 9 – Tehnici de decontracturare a musculaturii spastice – Subiect A (16 ani),
tetrapareză spastică
NR.
CRT. Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Pacient: în decubit dorsal;
Kinetoterapeut; așezat în lateral fața de pacient;
Acțiune: o mană prinde toate articulațiile
gleznelor, iar cu cealaltă fixează capul si gâtul
la nivelul occipital, pentru a produce o poziție
reflex -inhibitorie kinetoterapeutul realizează
flexia șoldurilor, a genunchilor simultan cu
flexia puternică a capului si gâtului executănd
în Acelașii timp legănări; 1 reperare
cu
mentinere
de 5
secunde Se lucrează fară
apariția durerii.
2 Pacient: în așezat pe genunchi;
Kinetoterapeutul este așezat în spatele
copilului;
Acțiune: kinetoterapeutul prinde cu o mână
cotul flectat al membrului superior drept al
copilului și realizează extensia articulației prin
ducerea cotului spre înapoi. 5 repetări
cu 2
secunde
menținere Se reperată exercițiul
și pentru celalalt braț.
3 Pacient: Așezat pe o parte;
Kinetoterapeut asezat î n spatele copilului;
Actiune: kinetoterapeutul prinde mâna dreaptă
a copilului la nivelul feței palmare, iar cu
cealaltă mână, articulația scapulo -humerală,
realizand flexia brațul ui simultan cu extensia
cotului ( anexa 2). 5 repetar i
cu pauză
de 5
secunde
între ele. Se reperată exerci tiul
și pentru celalalt braț.
4 Pacientul în decubit dorsal p e saltea cu
membrul inferior stâ ng fixat de coapsa
kinetoterapeutului, iar cu cel drept în flexie;
Kinetoterapeutul î n așesat cu fața la membrele
inferioare ale pacientului;
Acțiune: kinetoterapeutul fixează cu o mână
genunchiul membrului inferior drept, iar cu
cealaltă prinde piciorul copilului r ealizând 5 repetări
cu pauză de
2 secunde
între ele. Se repetă și pentru
celalalt membru
inferior.

56
extensia genunchiului ș i flexia dorsală a
piciorului (anexa 3).

Tabel . 10 – Exerciții pasivo -active pentru subiectul A (16 ani), tetrapareză spastică
NR.
CRT: Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Exerciții de mers și pedalat (anexa
4) 10-20 de secunde
mers dupa care 1 min
pauză Au fost nevoie de 2
persoane pentru
desfășurarea acestui
exercițiu.
2 Exercițiu de urcat și coborât scările 2-3 trepte, după care
pauză 30 de secunde Au fost nevoie de
două persoane pentru
desfășurarea acestui
exerciț iu.

Tabel . 11 – Exerciții de facilitare a nivelului de evoluție motrică pentru subiectul A (16 ani),
tetrapareză spastică
NR.
CRT Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Pozitie pacient: decubit dorsal;
Kinetoterapeutul stă la capul
pacientului pe genunchi;
Execuție: kinetoterapeutul prinde
capul pacientului de la nivelul
urechilor, fără străngerea lui, se
realizează o mișcare de flexie și
rotație pe partea opusă rostogolirii, cu
transferul greutății pe partea opusă cu
facilitarea rostogolirii în de cubit
dorsal; 10 repetări cu pauză
între ele de 5 secunde Se lucrează pe
ambele parți și nu pe
fond de durere.
2 Pacientul este în decubit dorsal;
Kinetoterapeutul stă pe genunchi la
nivelul memebrelor inferioare ale
pacientului; 10 repetări cu pauză
de 5 secunde între
ele. Același exercițiu se
execută și pe partea
opusă.

57
Acțiune: kinetoterapeutul fixează
brațul drept în abducție, prinde
genunchiul și treimea inferioară a
gambei piciorului stâng, facilitând
flexia genunchiului simultan cu
flexia, adducția, rotația internă a
coapsei.
3 Pacientul e în decubit dorsal.
Kinetoterapeutul stă pe genunchi cu
fața înspre pacient;
Actiune: kinetoterapeutul realizează
cu o mână abducția unui membru,
superior, fixează palma si antebrațul
pacientului, iar cu cealaltă prinde
membrul superior liber de la nivelul
mâinii și realizează abducția acestuia.
Asa se facilitează ridicarea în așezat. 10 repetări cu pauza
de 5 secunde între ele Același exercițiu se
face pe albele părți.
Acestea au fost mijloacele aplicate în cazul pacientului cu tetrapareză spastică cu
vărsta de 16 ani. În urmatoarele tabele vom aborda mijloacele pentru subiectul de 12 ani cu
parapareză spastica. Acestea au cuprins: mobilizări pasive, tehnici de decontracturare, tehnici
de facilitare a nivelului de evoluție motrică și exerciții pasivo -active. Acestea sunt pr ezentate
în urmatoarele tabele:
Tabel . 12 – Tehnici de decontracturare pentru pacentul B (12 ani) cu parapareză spastică
NR.
CRT. Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Pacient: în decubit dorsal;
Kinetoterapeut; așezat în lateral față de pacient;
Acțiune: o mână prinde toate articulațiile
gleznelor, iar cu cealaltă fixează capul și gatul
la nivelul occipital, pentru a produce o poziție
reflex -inhibitorie kinetoterapeutul realizează
flexia ș oldurilor, a genunchilor simultan cu
flexia puternică a capului și gâtului executănd
în Același timp legănări (anexa 5). 1 reperare
cu
mentinere
de 5
secunde Se lucrează fară
apariția durerii.
2 Pacient: în așezat pe genunchi; 5 repetări Se repetă exercițiul și

58
Kinetoterapeutul este așezat în spatele
copilului;
Acțiune: kinetoterapeutul prinde cu o mână
cotul flectat al membrului superior drept al
copilului și realizează extensia articulației pr in
ducerea cotului spre înapoi. cu 2
secunde
menținere pentru celalalt braț.
3 Pacient: Așezat pe o parte;
Kinetoterapeut așezat în spatele copilului;
Acțiune: kinetoterapeutul prinde mână dreaptă
a copilului la nivelul feței palmare, iar cu
cealaltă mână, articulația scapulo -humerală,
realizand flexia brațului simultan cu extensia
cotului. 5 repetări
cu pauză
de 5
secunde
între ele. Se reperată exercițiul
și pentru celalalt braț.
4 Pacientul în decubit dorsal pe saltea cu
membrul inferior stâng fixat de coapsa
kinetoterapeutului, iar cu cel drept în flexie;
Kinetoterapeutul in așezat cu fața la membrele
inferioare ale pacientului;
Acțiune: kinetoterapeutul fixează cu o mână
genunchiul membrului inferior drept, iar cu
cealaltă prinde piciorul copilului realizând
extensia genunchiului și flexia dorsală a
piciorul ui. 5 repetari
cu pauza de
2 secunde
între ele. Se repetă și pentru
celalalt membru
inferior.
5 Poziția pacientului este atârnat cu capul în jos;
Kinetoterapeutul stă în ortostatism;
Acțiune: kinetoterapeutul prinde copilul la
nivelul artculațiilor gleznelor și ține pacientul
în poziția atârnat ajutand astfel relaxarea
flexorilor. 1 repetare
cu
menținere
de 5
secunde Nu se ține mai mult
de 5 secunde.

59
Tabelul . 13 – Mobilizări pasive pentru membrele superioare dar și inferioare – pacientul B
(12 ani) parapareză spastică
NR.
CRT. Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Pacient: în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: în lateral, P pe genunchi, CP sub
gleznă;
Acțiune: ridicarea piciorului spre
verticală, genunchiul extins și revenire. 4 repetări x 2 serii;
pauză 10 secunde
KT înaintea pacientului,
palma sub gleznă, cu
palma pe partea laterală
a genunchiului;
2 Pacient: în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: în lateral, P deasupra gleznei, CP
sub genunchi;
Acțiune: flexia gambei pe coapsă, a
coapsei pe bazin, extensia
genunchiuluiș i revenire în poziția
inițială. 5 repetări x 2 serii;
pauza 10 secunde
KT în lateral, cu palma
la nivelul genunchiului.

3 Pacient: în decubit dorsal cu genunchii
flectați (plantele pe planul patului)
KT: înaintea pacientului, P pe
genunchi, CP pe fața dorsală a
piciorului;
Acțiune: ducerea genunch iului spre
exterior și revenire. 4 repetări x 2 serii;
pauză 10 secunde
Se exercită astfel încât
să nu permită ca par tea
internă a piciorului să
părăsească suprafața
patului.
4 Pacient: în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: înaintea pacientului, P sub gleznă,
CP pe pertea laterală a genunchiului;
Acțiune: ducerea membrului inferior
spre lateral apoi în sus invers așezându –
l pe membrul contr olateral (abducție și
adducție). 4 repetari x 2 serii;
pauză 10 secunde
KT înaintea pacientului,
palma pe genunchi și
celaltă mâna pe fața
dorsală a piciorului.

5 Pacient: în decubit dorsal, membrele
inferioare extinse; 4 repetari x 2 serii ;
pauza 10 secunde Kinetoterapeutul la
piciorul pacientului,

60
KT: În lateral, P la nivelul degetelor
piciorului, CP la nivelul piciorului din
lateral;
Acțiune: flectarea degetelor spre talpa
piciorului și extensia lor. mobiliz area se executa
în limita mobilitatii
articulare.
6 Pacient: în decubit dorsal cu membrele
inferioare extinse;
KT: în lateral, P pe fața plantară a
piciorului, Cp pe gambă deasupra
gleznei;
Acțiune: -flexie dorsală -flexie plantară;
-inversie -revenire – rotări din
gleznă în ambele sensuri. 4×2 repetări;
pauză 5 -10
secunde Ritmul este lent, dar
treptat viteza de
execuție va crește
7 Pacient: în decubit ventral, cu
genunchii flectați;
KT: plasat la piciorul pacientului, P pe
fața anterioară a gambei, deasupra
gleznei;
Acțiune: flexia -extensia genunchilor,
simultan și alternativ; 5×2 repetări; pauza
5-10 secunde Kinetoterapeutul la
piciorul pacientului,
mobilizarea se execută
în limita mobilității
articulare.
8 Pacient: în decubit ventral, membrul
inferior flectat, celălalt extins;
KT: plasat lateral, P pe fața anterioară a
genunchiului, CP la nivelul bazinului;
Acțiune: extens ia coapsei pe bazin și
revenire. 4×2 repetări; pauză
5-10 secunde Se vor evita manevrele
bruște sau prea en ergice
în mobilizarea pasivă
deoarece pot cauza
accidente.
9 Pacient: în decubit dorsal cu brațul în
abducție la 90 de grade, palma brațului
afectat pe torace;
KT: plasat în lateral, palma pe cot.
Acțiune: apropierea brațului de torace
și alunecarea palmei pe piept (adducția
omoplatului). 4 x 2 repetări;
pauza 5 -10
secunde. Se vor evita manevrele
bruște sau prea energice
în mobilizarea pasivă
deoarece pot cauza
accidente.
10 Pacient: în decubit dorsal cu brațul în
abducție la 90 de grade, palma pe 4 x 2 repetări;
pauză 5 -10 Ritmul este lent, dar
treptat vi teza de

61
suprafața patului;
KT: plasat în lateral, palma pe umăr.
Acțiune: apropierea brațului de corp
prin alunecarea pe suprafața patului.
KT împinge de cot și menține umărul
în poziție inițială. secunde. execuție va crește
11 Pacient: în decubit dorsal, antebrațul la
90 de grade;
KT: plasat lateral, P pe 1/3 distală a
antebrațului;
Acțiune: ridicarea brațului înainte și
fixarea umărului pe planul; 4 x 2 repetări;
pauză 5 -10
secunde. Se execută pentru
ambele brațe.
12 Pacient: în decubit lateral, brațul în
abducție la 90 grade, cotul flectat;
KT: se află în lateral, P pe 1/3 distală a
antebrațului;
Acțiune: coborârea antebrațului sub
planul patului (rotație internă). 4 x 2 repetări;
pauza 5 -10
secunde. Se executa în limita
durerii si amplitudinii
articulare.
13 Pacient: în decubit dorsal cu brațul în
abducție la 90 de grade, antebrațul
perpendicular pe braț;
KT: în lateral, la nivelul palmei
pacientului;
Acțiune: flectarea a ntebrațului pe braț
și revenire. 4 x 2 repetări;
pauză 5 -10
secunde. Se insistă și pe
participarea activă a
subiectului.
14 Pacient: în decubit dorsal, brațul pe
lângă corp;
KT: în lateral, policele pe dosul palmei
pacientului, celelalte patru degete în
palma pacientului pe antebraț, deasupra
articulației pumnului;
Acțiune: pronația și supinația mâinii . 4 x 2 repetări;
pauza 5 -10
repetari. Se execută în limita
amplitudinii articulare.
15 Pacient: în decubit dorsal, antebrațul
flectat la 90 de grade, pe verticală;
KT: în lateral, la nivelul degetelor 2 -5, 4 x 2 repetări;
pauza 5 -10
secunde. Se execută în limita
amplitudinii articulare.

62
cu flexie pe antebraț, deasupra
articulației pumnului;
Acțiune: flexia -extensia mâinii pe
antebraț, mișcări circulare din
articulația pumnului.
16 Pacient: în decubit dorsal, antebrațul
flectat la 90 grade, pe verticală;
KT: în lateral: la nivelul policelui, pe
celelalte 4 degete;
Acțiune: flexia -extensia policelui,
mișcări circulare în ambele sensuri. 4 x 2 repetări;
pauza 5 -10
secunde. Se execută în limita
amplitudinii articulare.
Indicații metodice:
 poziția pacientului trebuie să fie cât mai comodă astfel încât să nu presupună efort
pentru menținerea ei;
 se mobilizează inițial fiecare articulație;
 capul pacientului să fie în tors de partea segmentului mobilizat inducând relaxarea
acestuia (reflexul tonic al cefei);
 se vor evita manevrele bruște sau prea energice în mobilizarea pasivă deoarece pot
cauza accidente precum: întinderi și rupturi musculo -ligamentare, fracturi;
 mobilizările pasive vor fi executate cu amplitudini crescânde atingând treptat toată
amplitudinea posibilă;
 ritmul este lent, dar treptat viteza de execuție va crește;
 fiecare mișcare se va executa de 3 -5 ori în primele zile, ulterior numărul de repetări v a
crește (odată cu viteza de execuție) ajungându -se la 10 repetări pentru fiecare mișcare;
 dacă o anumită mișcare declanșează dureri se va executa acea mișcare cu anumită
amplitudine redusă până la limita apariției durerii sau eventual se v a renunța la ea
pentru 2 -3 zile
Tabel . 14 – Exerciții de facilitare a nivelului de evoluție motri că pentru subiectul B (12
ani),parapareză spastică.
NR.
CRT . Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Poziție pacient: decubit dorsal;
Kinetoterapeutul stă la capul pacientului pe genunchi;
Execuție: kinetoterapeutul prinde capul pacientului de 10 repetări cu
pauză între
ele de 5 Se lucrează pe
ambele părți și
nu pe fond de

63
la nivelul urechilor , fără strângerea lui, se realizează
o mișcare de flexie și rotație pe partea opusă
rostogolirii, cu transferul greutății pe partea opusă cu
facilitarea ro stogolirii în decubit dorsal; secunde durere.
2 Pacientul este în decubit dorsal;
Kinetoterapeutul stă pe genunchi la nivelul
memebrelor inferioare ale pacientului;
Acțiune: kinetoterapeutul fixează brațul drept în
abducție, prinde genunchiul și treimea inferioara a
gambei piciorului stâng, facilitând flexia genunchiului
simultan cu flexia, adducția, rotația internă a coapsei. 10 repetări cu
pauză de 5
secunde între
ele. Acela și
exercițiu se
execută și pe
partea opusă.
3 Pacientul e în decubit dorsal.
Kinetoterapeutul stă pe genunchi cu fața înspre
pacient;
Acțiune: kinetoterapeutul realizează cu o mână
abducția unui membru , superior, fixează palma și
antebrațul pacientului, iar cu cealaltă prinde membrul
superior liber de la nivelul mâinii și realizează
abducția acestuia. Așa se facilitează ridicarea în
așezat. 10 repetări cu
pauză de 5
secunde între
ele. Același i
exercițiu se
face pe albele
părți.

Tabel . 15 – Exercitii pasivo -active pentru subiectul B (12 ani), parapareză spastică
NR.
CRT. Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Exerciții de mers și pedalat (
anexa 6 și 7). 10-20 de secunde
mers dupa care 1
min pauză Au fost nevoie de 2 persoane
pentru desfășurarea acestui
exercițiu.
2 Exercițiu de urcat si coborât
scările 2-3 trepte, dupa
care pauză 30 de
secunde Au fost nevoie de 2 persoane
pentru desfășurarea acestui
exercițiu.

64
3.6.Evaluarea intermediară
Rezu ltatele la testarea intermediară au fost următoarele:
Tabel . 16 – Bilanț articular membru superior (Evaluare intermediară)
Articulaț ia Mișcarea Sector de mobilitate
A-16 ani B -12 ani
Umă r Flexie
Extensie
Abducț ie
Rotaț ie inte rnă
Rotație externă 125° 125°
20° 20°
90° 90°
40° 40°
30° 35°
Cot Flexie
Extensie 45° 45°
0° 0°
Antebraț Supinaț ie
Pronaț ie 50° 50°
0° 0°
Pumn Flexie
Extensie 40° 40°
40° 40°

Tabel . 17 – Bilanț articular membru inferior (Evaluare intermdiară)
Articulaț ia Mișcarea Sector de mobilitate
A-16 ani B -12 ani
Șold Flexie
Extensie
Adducț ie
Abducț ie
Rotație internă
Rotație externă 35° 35°
15° 15°
150° 15°
50° 50°
10° 10°
5° 7°
Genunchi Flexie
Extensie 5° 7°
0° 0°
Gleznă Flexie
Extensie 0° 0°
0° 0°

65
Tabel. 18 – Examinarea controlului muscular și a coordonării (Evaluare intermediară)
Proba A-16 ani B-12 ani
Proba pianotajului interdigital
Ozeretzki 1 2
Proba index -nas 2 2
Proba ridicării pe vâ rfuri 1 1
Testul unipodal 0 0
Proba genunchi călcâi 1 1
Scară de evaluare:
0 – mișcare imposibilă;
1 – mișcare necoordonată;
2 – mișcare usor necoordonată;
3 – mișcare coordonată .
Tabel. 19 – Evaluarea prehensiunii (Evaluare intermediară)
A-16 ani B-12 ani
Prehensiune terminală 0 0
Prehensiune subterminală 1 1
Prehensiune subtermino -laterală 1 1
Prehensiu ne palmară 1 1
Prehensiune din opoziție digito -palară 1 1
Prehensiune latero -laterală 1 1
Scară de evaluare:
0 – mișcare imposibilă;
1 – mișcare posibila;
Tabel. 20 – Evaluare Globală – Testul Le Mataye (Evaluare intermediară)
Activităț i Punctaj
A-16 B -12
Știe să se rostogolească din decubit dorsal în decubit ventral 1 2
Știe să se rostogolească din decubit ventral în decubit dorsal 1 1
Menține poziția iepuraș cu coatele extinse 1 1
Se deplasează prin târâ re 1 2
Trece din poziția iepuraș în poziția pe genunchi cu șezuta pe călcâ ie nesprijinit 2 2
Menține poziț ia pe o parte cu sprijin pe palme 1 2
Trece din poziț ia iepuraș în aș ezat pe o parte cu sprijin pe palme 1 1

66
Menține poziția așezat pe o parte fără sprijinul mâ inilor 1 1
Menține poziț ia așezat pe so l cu sprijin ante rior pe palme și genunchi semi –
flectaț i 2 2
Menț ine p oziția așezat pe o bancă 2 2
Menține poziția așezat pe sol fără sprijinul mâ inilor 2 2
Menț ine poziția patrupedie, coapsele verticale ș i coatele extinse 1 0
Se poziționează singur î n patrupedie 2 2
Trece din poziția pe genunchi în poziția cavaler, cu sprijinul mâ inilor 1 2
Trece din poziț ia pe genunchi în ortostatism cu sprijin 0 0
Se deplasează în patrupedie 1 2
Menține poziț ia ghemuit cu sprijin anterior pe palme 0 0
Mentine poz iția pe genunchi 1 1
Din poziția pe genunchi știe să cadă spre înainte cu sprijin pe palme 0 1
Trece din patrupedie în poziț ia pe genunchi 1 1
Avansează pe genun chi fără sprijinul mainilor 0 0
Menține ortostatismul fără sprijinul mâ inilor 0 0
Merge ținut de o mâ na 1 1
Din decubit dorsal se ridică în așezat cu sprijin pe cot și pe palmă 2 2
Merge fără ajutor 0 0
Din ortostatism știe să cadă spre înainte (pe genunchi ș i pe palme) 0 0
Din poziția pe genunchi trece fără sprijin în poziția cavaler și menț ine poziț ia 0 1
Urcă o treaptă cu sprijinul unei mâ ini 1 1
Urcă o treaptă fără sprijin 0 0
Coboară o treaptă fără sprijin 0 0
Coboară scara fără sprijin 0 0
Urcă în plan înclinat fără sprijin 0 0
Coboară un plan înclinat fără sprijin 0 0
Merge fără ajutor pe un teren accidentat 0 0
Scară de evaluare:
0– mișcare imposibilă;
1– mișcare necoordonată;
2– mișcare usor necoordonată;
3– mișcare coordonată.

67
3.6.1. Program kinetic aplicat după evaluarea intermediară
Programul kin etic aplicat pentru recuperare în etapa intermediară cuprinde și
exercițiile din prima etapă de recuperare , asa că le voi denu mi doar pe cele care au fost
adăugate. Mijloacele pentru recuperarea subiectului A cu tetrapareză spastică au fost
următoarele:
Tabel . 21 – Tehnici de facilitare a nivelului de evoluție motrică pentru subiectul A (1 6
ani) cu tetrapareză spastică
NR.
CRT. Descrierea exerciț iului Dozare Observaț ii
1 Pacient: pe genunchi cu fața la scara fixă ;
Kinetoterapeutul : pe genunchi la spatele
copilului;
Actiune: kinetoterapeutul prinde cu
mâinile treimea inferioară a coapselor,
realizează flexia șoldului membrului
inferior drept și flexia plantei pe sol
(trecere în poziț ia de caval er), urmate de
transferul greutăț ii pe piciorul situat
anterior, extensia genunchiului ș i trecerea
în ortostatism. 5 repeta ri cu
pauz ă de 1 minut
între ele. Kinetotarapeutul
trebuie să contribuie
pasiv, iar execuț ia se
face și pe celă lalt
picior.
2 Pacientul stă în ortostatism;
Kinetoterapeutul stă aș ezat pe genunchi;
Acțiune: kinetoterapeutul fixează cu
antebrațele genunchii și coapsele
copilului, îl dezechilibrează anterior,
obținâ ndu-se reflexul de întindere a
brațelor. Prin extensia capului , subiectu l
revine în poziția initială . 5 repetă ri cu
pauză de 10
secunde între
ele.
3 Pacietul stă în ortostatim cu fața la scara
fixă cu mâinile fixate pe scară ;
Kinetoterapeutul stă î n spatele
subiectului în ortostat ism.;
Acțiune: kinetoterapeutul cu mâna
dreaptă face o priză la centura scapulo –
humerală, apoi subiectul ridică picior ul 10 repetă ri cu
pauz ă de 2
secunde între
ele. Exercițiul se face și
cu celă lalt picior.

68
pe prima treaptă apoi îl coboară .
4 Pacientul stă în ortostatism pe o placă de
echilibru cu faț a la s cara fixă , cu
genunchi i puțin flectaț i;
Kinetoterapeutul stă în ortostatim la
spatele pacientului și cu mâna dreaptă
cuprinde centura scapulo -humerală .

20 de secunde cu
pauză de 1
minut ; se fac 5
serii Pentru o execuție
eficientă , picio arele
trebuie să fie flectate
și puțin depă rtate.

Tabel. 22 – Exercitii pasivo -active pentru subiectul cu tetrapareză spastică A (16 ani)
NR.
CRT. Descrierea exerciț iului Dozare Observaț ii
1 Exerciții de mers la bandă 30 de secunde
cu pauză de 1
minut ; 2 serii. Se efectuează doar sub
asistența kinetoterapeutului.
2 Urcat și coborât scă ri cu sprijin 2 minute cu
pauză de 30 de
secunte. Se execută doar cu priză din
partea kinetoterapeutului,
datorită incapacităț ii
subiectului.
3 Exerciții de târâ re din decubit
ventral cu aju torul membrelor
inferioare dar ș i superioar 1-2 metri urmat
de 1 minut de
pauză
4 Exerciții de urcat la scara fixă . cu pauză de 1 -2
minute Urcare a nu se face pe mai
mult de 2 trepte.

Mijloacele p entru recuperarea subiectului B (12 ani) cu parapareză spastică au
fost următoarele:
Tabel. 23 – Tehnici de facilitare a nivelului de evoluție motrică pentru subiectul B ( 12 ani)
cu parapareză spastică
NR.
CRT. Descrierea exercitiului Dozare Observaț ii
1 Pacient: pe genunchi cu fața la scara fixă;
Kinetoterapeutul: pe genunchi la spatele 5 repetari cu
pauză de 1 kinetotarapeutul
trebuie să

69
copilului;
Actiune: kinetoterapeutul prinde cu mâinile
treimea inferioară a coapselor, realizează
flexia șoldului membrului inferior drept și
flexia plantei pe sol (trecere în poziția de
cavaler), urmate de transferul greutății pe
piciorul situat anterior, extensia
genunchiului și trecerea în ortostatism. minut între ele. contribuie pasiv,
iar execuția se
face și pe celălalt
picior.
2 Pacientul stă în ortostatism;
Kinetoterapeutul stă așezat pe genunchi;
Acțiune: kinetoterapeutul fixează cu
antebrațele genunchii și coapsele copilului,
îl dezechilibrează anterior, obținându -se
reflexul de întindere a brațelor. Prin extensia
capului, subiectul revine în poziția initială. 5 repetări cu
pauză de 10
secunde între
ele.
3 Pacietul stă în ortostatim cu fața la scara fixă
cu mâinile fixate pe scară;
Kinetoterapeutul stă în spatele subiectului în
ortostatism.;
Acțiune: kinetoterapeutul cu mâna dreaptă
face o priză la centura scapulo -humerală,
apoi subiectul ridică piciorul pe prima
treaptă apoi îl coboară. 10 repetări cu
pauză de 2
secunde între
ele. Exercițiul se face
și cu celălalt
picior.
4 Pacientul stă în ortostatism pe o placă de
echilibru cu fața la scara fixă, cu genunchii
puțin flectați;
Kinetoterapeutul stă în ortostatim la spatele
pacientului și cu mâna dreaptă cup rinde
centura scapulo -humerală. 20 de secunde
cu pauză de 1
minut; se fa c 5
serii Pentru o execuție
eficientă,
picioarele trebuie
să fie flectate și
puțin depărtate.

Tabel. 24 – Exerciții pasivo -active pentru subiectul cu parapareză spastică B (12 ani)
NR.
CRT. Descrierea exercițiului Dozare Observații
1 Exerciții de mers la bandă . 30 de secunde cu pauză
de 1 minut; 2 serii. Se efectuează doar sub
asistența kinetoterapeutului.

70
2 Urcat și coborât scări cu
sprijin . 2 minute cu pauză de
30 de secunte. Se execută doar cu priză din
partea kinetoterapeutului,
datorită incapacității
subiectului.
3 Exerciții de târâre din
decubit ventral cu ajutorul
membrelor inferioare dar și
superioare . 1-2 metri urmat de 1
minut de pauză
4 Exerciții de urcat la scara
fixă (anaxa 8) cu pauză de 1 -2 minute Urcarea nu se face pe mai
mult de 2 trepte.

3.7.Evaluarea finală
Rezu ltatele la testarea intermediară au fost urmă toarele:
Tabel . 25 – Bilanț articular membru superior (Evaluare finală)
Articulț ia Mișcarea Sector de mobilitate
A-16 ani B -12 ani
Umă r Flexie
Extensie
Abducț ie
Rotație internă
Rotație externă 125° 125°
20° 20°
90° 90°
40° 40°
30° 35°
Cot Flexie
Extensie 45° 45°
0° 0°
Antebraț Supinaț ie
Pronaț ie 50° 50°
0° 0°
Pumn Flexie
Extensie 40° 40°
40° 40°

71
Tabel. 2 – Bilanț articular membru inferior (Evaluare finală)
Articulț ia Mișcarea Sector de mobilitate
A-16 ani B -12 ani
Șold Flexie
Extensie
Adducț ie
Abducț ie
Rotație internă
Rotație externă 35° 35°
15° 15°
150° 15°
50° 50°
10° 10°
5° 7°
Genunchi Flexie
Extensie 5° 7°
0° 0°
Gleznă Flexie
Extensie 0° 0°
0° 0°

Tabel. 27 – Examinarea controlului muscular și a coordonării (Evaluare finală)
Proba A-16 ani B-12 ani
Proba pianotajului interdigital
Ozeretzki 1 2
Proba index -nas 2 3
Proba ridică rii pe varfuri 1 1
Testul unipodal 0 0
Proba genunchi călcâi 2 2
Scară de evaluare:
0 – mișcare imposibilă;
1 – mișcare necoordonată;
2 – mișcare usor necoordonată;
3 – mișcare coordonată .
Tabel . 28 – Evaluarea prehensiunii (Evaluare finală)
A-16 ani B -12 ani
Prehensiune terminală 0 0
Prehensiune subterminală 1 1
Prehensiune subtermino -laterală 1 1
Prehensiune palmară 1 1
Prehensiune din opoziție digito -palară 1 1

72
Prehensiune latero -laterală 1 1
Scară de evaluare:
0 – mișcare imposibilă;
1 – mișcare posibila;
Tabel . 29 – Evaluare Globală – Testul Le Metayer (Evaluare finală)
Activităț i Punctaj
A-16 B -12
Știe să se rostogolească din decubit dorsal în decubit ventral 1 2
Știe să se rostogolească din decubit ventral în decubit dorsal 1 1
Menț ine po ziția iepuraș cu coatele extinse 2 1
Se deplasează prin târâ re 2 2
Trece din poziția iepuraș în poziția pe genunchi cu șezuta pe călcâ ie nesprijinit 2 2
Menține poziț ia pe o parte cu sprijin pe palme 1 2
Trece din poziția iepuraș în aș ezat pe o parte cu sprijin pe palme 0 1
Menține poziția așezat pe o parte fără sprijinul mâ inilor 2 1
Menține poziț ia așezat pe sol cu sprijin anterior pe palme, genunchi semi -flectaț i 2 2
Menține poziția așezat pe o bancă 2 2
Menț ine poziția așezat pe sol fără sprijinul mâ inilor 2 2
Menține poziția patrupedi e, coapsele verticale ș i coatele extinse 0 0
Se poziționeză singur în patrupedie 2 2
Trece din poziț ia pe genunchi , în poziția cavaler, cu sprijinul mâ inilor 1 2
Trece din poziț ia pe genunchi , în ortostatism cu sprijin 0 1
Se deplasează î n patrupedie 1 2
Menț ine poziț ia ghemuit cu sprijin anterior pe palme 0 0
Menț ine poz iția pe genunchi 1 1
Din poziția pe genunchi stie să cadă spre înainte cu sprijin pe palme 0 1
Trece din patrupedie în poziț ia pe genunchi 1 1
Avansează pe genunchi fără sprijinul mâ inilor 0 0
Mentine ortostatismul f ără sprijinul mâ inilor 0 0
Merge ținut de o mână 1 2
Din decubit dorsal se ridică în așezat cu sprijin pe cot și pe palmă 2 2
Merge fără ajutor 0 0
Din ortostatism știe să cadă spre înainte (pe genunchi ș i pe palme) 0 0
Din p oziția pe genunchi trece fără sprijin în poziția cavaler și menține poziț ia 0 1

73
Urcă o treaptă cu sprijinul unei mâ ini 1 1
Urcă o treaptă fără sprijin 0 0
Coboară o treaptă fără sprijin 0 0
Coboară scara fără sprijin 0 0
Urcă în plan înclinat fără sprijin 0 0
Coboar ă un plan înclinat fără sprijin 0 0
Merge fără ajutor pe un teren accidentat 0 0
Scară de evaluare:
0 – mișcare imposibilă;
1 – mișcare necoordonată;
2 – mișcare usor necoordonată;
3- mișcare coordonată

74
4. REZULTATELE CERCETĂRII, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

În acest capitol se reprezintă centralizarea datelor culese în urma evaluărilor inițiale,
intermediare și finale folosind mediile aritmetice și regula proporționalității directe, acestea
fiind reprezentate cu ajutorul grafice lor și tabelelor, astfel încât:
 Pentru testul Le Metayer
Avem prezentat pentru calcu lul mediei aritmetice tabel ul 30 , figura 1 (pentru subiectul
cu tetrapareză spastică) , figura 2 (pentru subiectul cu parapareză spastică), iar metoda
proporționalității dir ecte în tabelul 31, figura 3 (pentru subiectul cu tetrapareză spastică) și
figura 4 (pentru subiectul cu parapa reză spastică).
Tabe .l 3 – pentru calculul mediei aritmetice pentru ambii subiecți
Inițial Intermediar Final Câștig funcțional
A 0,7 0,76 0,79 0,09
B 0,85 0,94 1,00 0,15

Figura . 1 – Calculul mediei aritmetice pentru subiectul A cu tetrapareză spastică
00.10.20.30.40.50.60.70.8
initial intermediar final câștig
funcțional A
initial
intermediar
final
câștig funcțional

75

Figura . 2 – Reprezentarea mediei artimetice pentru subiectul B cu parapareză
spastică
Tabelul . 31 – Cuprinde reprezentarea calculului proporționalității directe
Inițial Intermediar Final Caștig
funcțional
A 17,64% 19,11% 19,85% 2,21%
B 21,32% 23,52% 25,00% 3,68%

Figura. 3 – Reprezentarea grafică a calcului pentru subiectul A cu tetrapareză spastică
00.10.20.30.40.50.60.70.80.91
Inițial Intermediar Final Câștig
funcțional B
Inițial
Intermediar
Final
Câștig funcțional
0.00%2.00%4.00%6.00%8.00%10.00%12.00%14.00%16.00%18.00%20.00%
Initial Intermediar Final Caștig
funcțional A
Initial
Intermediar
Final
Caștig funcțional

76

Figura. 4 – Reprezentarea grafică a calcului pentru sub iectul B cu parapareză spastică
În acest caz subiectul A cu tetrapareză spastică are un deficit inițial de 80,15%, urmând
ca la evaluarea finală deficitul să scadă la 77,94%. De asemenea subiectul B cu parapareză
spastică a înregistrat un progres, având inițial un deficit de 78,68% urmând ca acesta să
scadă la 75%.
 Pentru bilanțul articul ar al membrului superior (Subiect A -tetrapareză spastică)
În acest caz s -a folosit doar calculul proporționalității directe, deoarece amplitudinea
articulară diferă de la o articulație la alta.
• Articulația umărului
Tabel. 32 – Valorile procentuale ale articulației subie ctului A cu tetrapareză spastică
Flexie Extensie Abducție Rotație
internă Rotație
externă
Inițial 66.66% 40% 50% 44.44% 37.5%
Intermediar 69.44% 40% 50% 44.44% 37.5%
Final 69.44% 40% 50% 44.44% 37.5%
Câștig funcțional 2,78% 0% 0% 0% 0%

0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%
Initial intermediar Final Caștig
funcțional B
Initial
intermediar
Final
Caștig funcțional

77

Figura . 5 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale al e articulației subiectului A cu
tetrapareză spastică
Singurul progres la această articulație a fost la mișcarea de flexie având ca deficit
inițial 33,34%, urmând ca acesta să scadă la 30,56%.
• Articulația cotului
Tabel . 33 – Valorile procentuale ale articulației subiectului A cu tetrapareză spastică
Flexie Extensie
Inițial 50% 0%
Intermediar 50% 0%
Final 50% 0%

Figura . 6 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulați ei subiectului A cu tetrapareză
spastică
010203040506070
Flexie Extensie Abducție Rotație
internă Rotație
externă Inițial
Intermediar
Final
01020304050
Inițial Intermediar FinalFlexie
Extensie

78
• Articulatia antebrațului
Tabel . 34 – Valorile procentuale ale articulației subiectului A cu tetrapareză spastică
Supinație Pronație
Inițial 62.5% 0%
Intermediar 62.5% 0%
Final 62.5% 0%

Figura . 7 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
A cu tetrapareză spastică
• Articulația pumnului
Tabel . 35 – Valorile procentuale ale articulației subiectului A cu tetrapareză spastică
Flexie Extensie
Inițial 47% 47%
Intermediar 47.5% 47.5%
Final 47.5% 47.5%

Figura . 8 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
A cu tetrapareză spastică
010203040506070
Inițial Intermediar FinalSupinație
Pronație
46.646.84747.247.447.6
Inițial Intermediar FinalFlexie
Extensie

79
 Pentru bilanțul articular al membrului inferior (Subiect A -tetrapareză spastică)
• Articulația șoldului:
Tabel . 36 – Valorile procentuale ale articulației subiectului A cu tetrapareză spastică
Flexie Extensie Adductie Abducție Rotație
internă Rotație
externă
Inițial 24% 12.5% 33.33% 75% 22.22% 14.28%
Intermediar 28% 12.5% 50% 83.33% 22.22% 14.28%
Final 28% 12.5% 50% 83.33% 22.22% 14.28%
Câștig funcțional 4% 0% 16,66% 8,33% 0% 0%

Figura . 9 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
A cu tetrapareză spastică
Privind mișcarea de flexie, la evaluarea inițială subiectul avea un deficit de 76%,
urmând ca acesta să scadă la 72%, mișcarea de adducție s -a îmbunătățit semnificativ având
un deficit de 66,67%, urmând ca acesta să scadă la 50%. De asemeanea și miscarea d e
abducție s -a îmbunătățit ajungând de la un deficit de 25% la unul de 16,73%.
• Articulația genunchiului
Tabel . 37 – Valorile procentuale ale articulației subiectului A cu tetrapareză spastică
Flexie Extensie
Inițial 16.66% 0%
Intermediar 20.83% 0%
Final 20.83% 0%
Câștig funcțional 4,17% 0%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%
Flexie Extensie Adductie Abductie Rotatie
internaRotatie
externaInițial
Intermediar
Final
Câștig funcțional

80

Figura . 10 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
A cu tetrapareză spastică
Mișcarea de flexie a avut un deficit de 83,33%, urmând ca acesta să scadă la 79,16%.
Articulația gleznei a avut amplitudinea egală cu zero inițial și final nu a mai fost necesară
reprezentarea grafică.
 Pentru bilanțul articular al membrului superior (Subiect B -Parapareză spastică)
• Articulația umărului
Tabel . 38 – Valorile procentuale ale articulației subiectului B cu parapareză spastică
Flexie Extensie Abducție Rotație internă Rotație externă
Inițial 66.66% 40% 50% 44.44% 43.75%
Intermediar 69.44% 40% 50% 44.44% 43.75%
Final 69.44% 40% 50% 44.44% 43.75%
Câștig funcțional 2,78% 0% 0% 0% 0%

Figura . 11 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului B cu
parapareză spastică
Mișcarea de flexie a prezentat un deficit inițial de 33,33%, acesta a scăzut pe
parcursul studiului la 30,56%.
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%
Inițial Intermediar Final Câștig
funcțional Flexie
Extensie
010203040506070
Flexie Extensie Abducție Rotație
internă Rotație
externă Inițial
Intermediar
Final

81
• Articulația cotului
Tabel. 39 – Valorile procentuale ale articulației subiectului B cu parapareză spastică
Flexie Extensie
Inițial 50% 0%
Intermediar 50% 0%
Final 50% 0%

Figura . 12 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
B cu parapareză spastică
• Articulația antebrațului
Tabel . 40 – Valorile procentuale ale articulației subiectului B cu parapareză spastică
Supinație Pronație
Inițial 62.5% 0%
Intermediar 62.5% 0%
Final 62.5% 0%

Figura . 13 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
B cu parapareză spastică
01020304050
Inițial Intermediar FinalFlexie
Extensie
010203040506070
Inițial Intermediar FinalSupinație
Pronație

82
• Articulația pumnului
Tabel . 41 – Valorile procentuale ale articulației subiectului B cu parapareză spastică
Flexie Extensie
Inițial 47% 47%
Intermediar 47.5% 47.5%
Final 47.5% 47.5%

Figura . 14 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
B cu parapareză spastică
 Pentru bilanțul articular al membrului inferior a subiectului B cu parapareză spastică
avem:
• Articulația șoldului:
Tabel . 42 – Valorile procentuale ale art iculației subiectului B cu parapareză spastică
Flexie Extensie Adducție Abducție Rotație
internă Rotație
externă
Inițial 24% 12.5% 33.33% 75% 22.22% 20%
Intermediar 28% 12.5% 50% 83.33% 22.22% 20%
Final 28% 12.5% 50% 83.33% 22.22% 20%
Câștig funcțional 4% 0% 16.66% 8.33% 0% 0%

46.746.846.94747.147.247.347.447.5
Inițial Intermediar FinalFlexie
Extensie

83

Figura . 15 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
B cu parapareză spastică
Amplitudinea mișcării de flexie a crescut având un deficit inițial de 76%, ca la
evaluarea finală să rămână un deficit de 72%. Mișcarea de adducție de asemenea s -a
îmbunătățit având un deficit la evaluarea inițială de 66.66% ca pe final să ramană un deficit
de 50%, iar mișcarea d e abducție de la 25% la 16.66%.
• Articulația genunchiului:
Tabel . 43 – Valorile procentuale ale articulației subiectului B cu parapareză spastică
Flexie Extensie
Inițial 20.83% 0%
Intermediar 25% 0%
Final 25% 0%
Câștig funcțional 4.17% 0%

Figura . 16 – Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale articulației subiectului
B cu parapareză spastică
0102030405060708090
Flexie Extensie Adductie Abductie Rotatie
internaRotatie
externaInițial
Intermediar
Final
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%
Inițial Intermediar Final Câștig
funcțional Flexie
Extensie

84
În acest caz amplitudinea articulară a flexiei a crescut, având un deficit inițial de
79.17% si în timpul programelor de recuperare acesta a scăzut la 75%. Articulația gleznei:
amplitudinea acesteia fiind zero inițial si final , nu a mai fost necesară reprezentarea grafică.
 Pentru evaluarea controlului muscular și coordonării
S-a realizat reprezentarea grafică pentru toate probele de eva luare folosindu -se media
aritmetică (tabel 44).
Tabel 44 .
Inițial Intermediar Final Caștig
funcțional
A 0.8 1 1 0.2
B 1.2 1.4 1.6 0.4

Figura . 17 – Reprezentarea grafică cu media aritmetică a controlului muscular si a
coordonării atât pentru subiectul A, cât și pentru subiectul B
Pentru determinarea câștigului funcțional pentru fiecare probă în parte s -a utilizat
metoda proporționalității directe, o bținându -se următoarele valori:
Tabel 45 . Calculul proporționalității directe pentru subiectul A cu tetrapareză spa stică
Inițial Intermediar Final Căștig funcțional
Proba pianotajului
interdigital Ozeretzki 25% 25% 25% 0%
Proba index -nas 25% 50% 50% 25%
Proba ridicării pe vârfuri 25% 25% 25% 0%
Testul unipodal 0% 0% 0% 0%
Proba genunchi călcâi 25% 25% 50% 25%
00.20.40.60.811.21.41.6
Inițial Intermediar Final Caștig
funcțional A
B

85

Figura . 18 – Reprezentarea grafică a calculului proporționalității directe pentru
subiectul A cu tetrapareză spastică
Proba la care subiectul A și -a scăzut deficitul de 75% la 50% este index -nas, același
progres înregistrându -se și la proba genunchi -călcâi.
Tabel. 46 – Reprezintă calculul proporționalității directe pentru subiectul B cu
parapareză spastică
Inițial Iintermediar Final Căștig
funcțional
Proba pianotajului interdigital
Ozeretzki 50% 50% 50% 0%
Proba index -nas 50% 50% 75% 25%
Proba ridicării pe vârfuri 25% 25% 25% 0%
Testul unipodal 0% 0% 0% 0%
Proba genunchi călcâi 50% 50% 50% 0%

Figura . 19 – Reprezentarea grafică a calculului proporționalității directe pentru
subiectul B cu parapareză spastică
01020304050607080
Proba
pianotajului
interdigital
OzeretzkiProba index-
nasProba
ridicarii pe
varfuriTestul
unipodalProba
genunchi
călcâiInițial
Iintermediar
Final
Căștig funcțional
01020304050607080
Proba
pianotajului
interdigital
OzeretzkiProba index-
nasProba
ridicarii pe
varfuriTestul
unipodalProba
genunchi
călcâiInițial
Iintermediar
Final
Căștig funcțional

86
Subiectul B cu parapareză spastică a reușit de asemenea sa își scadă deficitul de 50%
la 25% la proba index -nas.
 Pentru evaluarea prehensiunii
S-a folosit calculul proportionalităț ii directe ș i cel al mediei aritmetice .
Tabel. 47 – Calculul proporționalității directe pentru subiectul B cu parapareză
spastică, cât și pentru subiectul A tetrapareză spastică
Inițial Intermediar Final Câștig
funcțional
A 50% 83.33% 83.33% 33.33%
B 66.66% 83.33% 83.33% 16.66%

Figura . 20 – Reprezentarea grafică a calculului proporționalității directe pentru subiectul B
cu parapareză spastică, cât și pentru subiect ul A cu tretrapareză spastică
Folosind metoda de calcul a proporționalității directe subiectul A cu tetrapareză
spastică a realizat un progres de 33.33%, iar subiec tul B cu parapareză spastica de 16.66%.

0102030405060708090
Inițial Intermediar Final Câștig
funcțional A
B

87
CONCLUZII, PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI

Conform acestui studiu de caz, putem aprecia că propramul kinetic aplicat acestor doi
subiecți nu a determinat valori foarte mari ca și crestere, dar raportat la aceste deficiențe
destul de grave (tetrapareză spastică si parapareză spastică), progresul este destul de greu de
obținut asa că orice îmbunătățire este binevenită și are un impact destul de p uternic în pașii de
recuperare ce vor urma pe viitor.
În urma aplicării programului kinetic, s -a putut observa o îmbunătățire a calității vieții,
dar mai ales pe plan psihologic și social, acestea fiind sporite de elementele din joc aplicate la
mijloacele terapeutice dar și de suportul kinetoterapeutului la executare a exercițiilor.
Se poate spune că s -a obținut și o scădere a spasticității atât la membrul inferior cât și la cel
superior, crescând aplitudinea de mișcare (aceste lucruri fiind dovedite și de masurătorile
goniometrice). De asemenea tot din măsurătorile go niometrice se vede faptul că nu s -a obținut
o creștere de amplitudine pe toate articulațiile și acest lucru datorită faptului că ambii subiecți
au retard psihic (sever și moderat), acest fapt a împiedicat întelegerea mișcării și formarea
unei imagini menta le asupra executării exercițiilor, acest lucru făcând recuperarea destul de
grea dar nu imposibilă.
Subiecții au răpuns bine la tehnicile aplicate, dat fiind faptul că după terminarea
studiului niciunul dintre ei nu a manifestat dureri sau simptome neplac ute.
După cum s -a putut observa din acest studiu, kinetoterapia are un rol foarte important
în recuperarea tetraparezei și paraparezei spastice pentru că sprijină recuperarea mobilității și
învățarea unor mișcări ce sunt necesare în viața de zi cu zi.
Datorită faptului c ă am ajuns la finalul studiului am reușit să adaug niște propuneri
privind desfă șurarea cât mai eficientă a recuperării acestor tip de deficiențe, acestea sunt:
 Rezultatul acestui studiu demonstrează că includerea ală turi de celelalte mijl oace de
recuperare al unui program de kinetoterapie în tratarea acestor deficiențe marește
îmbunătățirea rezultatelor, redându -i pacientului o stare de bine și independență.
 Câștigurile recuperatorii sunt importante în timpul tratamentului, dar se pierd uș or
odată cu întreruperea acestora, asa că se recomandă lucrul continuu și progresiv acolo
unde se poate.
 Mărirea numarului de kinetoterapeuți în centrele de plasament, ar fi de asemenea un
beeficiu major, deoarece o singură personă nu poate acoperi un numa r prea mare de
pacienți ținandu -se cont și de faptul ca pacienții au nevoie de pauze de masă și de
odihnă pe parcursul fiecărei zi. Un alt de motiv pentru marirea personalului de
kinetoterapeuți este acela că în foarte multe procedurii, cum ar fi cele pent ru

88
reeducarea mersului sunt nevoie de două persoane pentru ca sedința să fie desfășurată
în siguranță.

89
Bibliografie

1. Albu Constantin, Adriana Albu, Alis Vișan, „ Universul de mișcare a copilului mic (o –
3 ani) ”, Editura Polidron, Iași, 2008;
2. Albu Constantin, Tiberiu -Leonard Ambrüster, Mihai Albu, „Kinetoterapie:
Metodologia poziționării și mobilizării pacientului” , Editura Polidrom, Iași ,2012;
3. Badiu T., Chiriac P., Hâncu N ., „Îndrumar metodic de kinetoprofilaxie și terapie a
defic iențelor fizice” , Editura Școala Gă lățeană ,2003;
4. Brănidșteanu Dumitru, „Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament ”,
Editura Polidrom Iași, 2011,
5. Căciul an E., Stanca D., „Paralizie cerebrală infantilă /Infirmitate motorie cerebrală –
Evaluare și kinetoterapie” , Editura Moroșan, București, 2011;
6. Cibu O. A., „Studiu anatomic al membrului superior ”, Volumul 1, Editura Zigotto,
Galați, 2010.
7. Cibu O. A., „Studiu anatomic al membrului inferior ”, Volumul 2, Editura Zigotto,
Galați, 2019.
8. Ciubotaru T., Avram E., „ Neuroștiința Dizabilității ”, Editura Universitară, București
2009;
9. Gogulescu N., „ Kinetoterapie: Note de curs ” Editura Universitatea, Dunarea de jos ,
Galați, 2001;
10. Gogulescu N., GogulescuB., „Biomecanica articulară în practica medicală” Editura
Didactică și Pedagogică, București, 2008;
11. Ichim P ., „Noțiuni de nursing pentru kinetoterapeuți”, Editura Zigotto, Galați, 2012;
12. Moțet D., „Kinetoterapia în beneficiul copilului (corectarea deficiențelor fizice la
copiii)” Editura Semne București, 2011;
13. Robănescu N., „Reeducarea neuro -motorie ”, Editura Medicală, București, 1968;
14. Sbenghe Tudor, „ Kinesiologie: Știința mișcării ”, Editura Medicală, București, 2008;
15. Stanca D., Căciulan E., „Facilitarea -inhibare în kinetoterapie. Ghid practic e”,
Editura Moroșan, București, 2012.

90
ANEXE
Anexa nr. 1 :

Anexa nr. 2:

Anexa nr. 3:

91
Anexa nr.4 :

Anexa nr. 5 :

Anexa nr. 6 :

92
Anexa nr. 7:

Anexa nr. 8:

Anexa nr.9 :

Anexa nr. 10 :