În lucrarea de licență intitulată ,,Date despre istoria primelor farmacii din Transilvania’’ voi prezenta o parte din istoria farmaciilor de pe acest… [306933]

INTRODUCERE

În lucrarea de licență intitulată ,,Date despre istoria primelor farmacii din Transilvania’’ voi prezenta o [anonimizat], orașul gazdă al primei farmacii din România. Aceste date au fost adunate și compuse în licență cu ajutorul domnului Conferențiar Dr. [anonimizat] a [anonimizat]-i mulțumesc pe această cale.

[anonimizat] a putea observa mai de aproape tot ceea ce ține de trecutul farmaceutic și pentru ca studiul meu să fie unul reușit am adunat informațiile din cadrul Muzeului de Istorie a [anonimizat]. Căutând mai multe detalii despre istoria farmaciei am aflat o [anonimizat] o deosebită importanță pentru că aici a fost semnalată existența primului spital în anul 1292, și prima farmacie atestată documentar din țara noastră în anul 1494.

[anonimizat], [anonimizat]-o încăpere separată ne duce cu gândul la un început al farmaciei. Dar, date despre o farmacie bine delimitată ca unitate sanitară a fost semnalată în anul 1494 și și-a continuat activitatea neîntrerupt până la naționalizarea ei în anul 1949. Modul de organizare a [anonimizat], [anonimizat] m-au determinat să aleg aceasta temă pentru lucrarea mea de licență.

Scopul acestui studiu a fost de a [anonimizat], iar acest lucru a [anonimizat] „Oficinele Transilvaniei”, [anonimizat] a celor sanitare care au pus bazele acestor științe.

În primele două capitole am pus accentul pe date istorice despre farmacia „La Vulturul Negru”, ea reprezentând prima farmacie de pe teritoriul României pornind de la premisele istorice care au dus la dezvoltarea farmaciei în spațiul transilvănean și am detaliat istoria farmaciilor din orașul Sibiu. [anonimizat].

[anonimizat].

În capitolul șase se face o prezentare a Muzeului de Istorie a [anonimizat] a Muzeului Național Brukenthal. Aici mi-a făcut o [anonimizat] o [anonimizat]-o lume plină de semnificație istorică atunci când treci pragul muzeului.

Colecția din Muzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu este unul dintre cele mai interesante obiective culturale din oraș, care prin mărimea și diversitatea sa aduce o mărturie valoroasă asupra tehnicii și practicii farmaceutice. Faptul că am avut ocazia de a mă afla în acest muzeu m-a inspirat în ilustrarea exponatelor din laboratorul muzeului și a contribuit la dezvoltarea cunoștințelor mele despre aspecte legate de „Istoria Primelor Farmacii din Transilvania”.

CAPITOLUL 1

PRIMA FARMACIE DIN ROMÂNIA

1.1. Premisele istorice

În documente este atestat faptul că teritoriul Sibiului și cele adiacente au fost primele zone din Transilvania colonizate cu sași în jurul sec al XII – lea de către regele Géza al II-lea Árpád (1130 –1162) [1]. Acesta le-a dat sașilor multe privilegii materiale, comerciale care au influențat viața socială, economică și culturală a locuitorilor din teritoriile colonizate. Până la apariția farmaciilor, nevoile populației, din punct de vedere terapeutic, erau asigurate de leacuri băbești, unele preparate din substanțe de origine animală. [2]

În regiunile colonizate, asistența medico-farmaceutică era asigurată de călugării din mănăstiri deoarece printre sașii colonizați nu erau medici sau farmaciști. Astfel, pe teritoriul actual al Transilvaniei începuturile practicii medicinii și farmaciei trebuie să le căutăm în mănăstiri [3]. În incinta mănăstirilor călugării practicau arta vindecării iar mai târziu apare transformarea în aziluri sau hospitaluri pentru toți cei care aveau nevoie de îngrijire. Cea mai veche mânăstire din județul Sibiu dar și printre cele mai vechi atestate a fost cea de la Cârța, numită  Abbatia Beatae Mariae Virginis de Candeli, construită în jurul anului 1200 de către călugării cistercieni, unde probabil erau cultivate plante medicinale și erau tratați bolnavii, așa cum era specific acestui ordin călugăresc.

Evoluția instituțiilor sanitare din Transilvania trebuie urmărită odată cu dezvoltarea Sibiului, comparativ cu alte localități din Transilvania. Dezvoltarea Sibiului a fost favorizată și de așezarea geografică, fiind situat în sudul Transilvaniei existau multe drumuri comerciale ce duceau spre Țara Românească, ceea ce va influenta viața economică și culturală a regiunii. Ascensiunea Sibiului era rapidă în comparație cu alte localități astfel ajungând la rangul de ,,Oraș” în sec al XIV – lea, iar ,,Provincia Sibiului ” a fost menționată în anul 1355. [3]

În anul 1292 este atestat Hospitalul din Sibiu, ca fiind prima formă de asistență spitalicească oficială din aceasta zonă. Documentul, păstrat până astăzi, menționează faptul că ,,Juzii, jurații și întreaga comunitate a localității Sibiu predau în 26 iunie 1292 călugărilor Cruciferi din Ordinul Frateribus Cruciferis de Ordine Sancti Spiritus Hospitalul înființat pentru a veni în ajutorul bolnavilor, săracilor, străinilor și infirmilor”.[3]

Despre acest ordin religios scria Papa Urbanus al IV – lea (1195 – 1264) în anul 1262 că acorda o atenție deosebită preparării medicamentelor. Nu a fost menționat motivul pentru care conducerea comunității a predat hospitalul călugărilor dar probabil cunoștiințele acestora cu privire la întrebuințarea medicinală a plantelor a condus la acesta hotărâre. [3,4]

Acest spital mănăstiresc a fost primul spital de pe teritoriul României și putem spune că în incinta acestui spital s-au pregătit, în mod legal, primele medicamente în țara noastră.

1.2. De la farmacia orașului (1494) la Farmacia particulară „La Vulturul Negru”

Documentul care atestă că în Sibiu s-a deschis prima farmacie de pe actualul teritoriu al României datează din 15 august 1494 în care apare o chitanță prin care i s-a plătit farmacistului Johannes suma de 0,5 florini pentru anasonul cumpărat pentru farmacie (figura 1.1) [5,6,7]. Aceasta era ,, farmacia orașului”, organizată după sistemul farmaciilor din Germania, fiind în proprietatea consiliul orășenesc, care gestiona funcționarea ei. Farmaciștii o preluau pe bază de inventar, o conduceau ca pe un bun personal fiind salariați ai orașului, dar aveau obligația să o predea pe inventar în perfectă stare de funcționare.

În 1495, pentru conducerea farmaciei, a fost adus farmacistul Martinus Flaschner (diriginte: 1495 – 1507) din Germania [8]. El primea un salariu de 10 florini de la oraș și plătea o chirie de 3 florini consiliului. [9]

Unii istorici, datorită greutății de interpretare a arhivelor (scrise în germana gotică) și datorită evenimentelor care au avut loc în Sibiu între 1507 și 1524 (epidemii, rebeliunea localnicilor împotriva conducerii locale, decapitări) au ajuns la concluzia eronată că farmacia orașului a fost închisă în acea perioadă, adică 15 ani. Maior O. aduce dovezi concrete și documentate care infirmă aceste supoziții. Doctorul orașului Andreas Seling, conform lui Maior O. s-a ocupat de farmacia orașului în afara obligațiilor sale profesionale. Astfel, în 1524, primește din partea orașului suma de 70 florini pentru a reface farmacia [3].

Figura 1.1 Documentul în care este atestată existența primei farmacii din Sibiu

(Arhivele de stat Naționale, cota U III, nr. 217)

În anul 1525, orașul îl angajează pe farmacistul Georg Weselin (diriginte 1525 – 1531) din Schorndorf (Germania) care primea 250 de galbeni avans pentru procurarea veselei noi pentru farmacia orașului, cu termen de plată în 4 ani.

În anul 1531, probabil datorită faptului că Weselin nu a putut să plătească împrumutul din veniturile farmaciei, orașul a vândut o casa a lui și i-a desfăcut contractul de muncă, angajând ca farmacist pe Andreas Barthel (diriginte 1531 – 1548) ocazie cu care s-a făcut un inventar al aromatelor și al speciilor aflate în farmacie. Se zice că acest inventar ar fi fost cel mai complet document în istoria farmaciei din secolul al XVI-lea. În anul 1537, Barthel se aproviziona cu medicamente direct de la Viena, deci farmacia lua avânt. Orașul prelua farmacia în 1458 de la văduva lui Barthel plătind contravaloarea de 180 de galbeni și o predă farmacistului Michael (1550 – 1551), urmat de farmacistul Gallus Fischer (diriginte 1551 – 1573). [10]

Ocuparea funcției de farmacist în secolele XVI – XVII presupunea numeroase obligații și datorii prevăzute în hotărârile consiliului comunal, în concordanță cu legislația străină. A fost aplicat și în Transilvania inventarul de medicamente al farmaciei din care reiese: ,,că dispunea de 250 de medicamente în anul 1580, față de cel din anul 1531 care cuprindea numai 84 de feluri de medicamente”.[3]

Conduitei farmaciștilor din Transilvania acelei perioade era influențată de normele din Germania și Austria. Astfel încă din 1580 apare jurământul farmacistului. Primul care a depus acest jurământ a fost Wilhelm Balck în data de 2 februarie 1580, când a preluat farmacia orășenească (diriginte între 1580 și 1595), jurământ public prin care „se obligă să mânuiască medicamentele și aparatura în mod conștiincios”. [3, 11]

Acesta a fost primul jurământ – declarație al unui farmacist ardelean (figura 1.2).

Figura 1. 2 Jurământul și semnătura farmacistului Wilhelm Balck

la preluarea farmaciei pe bază de inventar (anul 1580),

(Arhivele de stat Naționale, cota U III, nr.218)

Farmacia orașului a avut între anii 1595 și 1616 doi diriginți respectiv farmacistul Ambrosi, farmacistul Hans, despre care nu se cunosc multe date.

În luna decembrie 1610, principele Gabriel Báthory (1589 – 1613) a intrat în Sibiu însoțit de 20.000 de haiduci terorizând orașul, cu scopul de a subjuga comunitatea săsească. Printre victime s-a numărat și soția farmacistului Wilhelm Balck, care a fost omorâtă de însuși Báthory, cunoscut pentru cruzimea și atrocitățile sale. Până în 1613, când Gabriel Bethlen (1580 – 1629) a devenit principele Transilvaniei, Sibiul a fost pustiit. În 1615 este refăcută clădirea farmaciei orășenești, cumpărându-se veselă și ustensile noi. [3]

Din 18 iunie 1616, farmacistul brașovean Paulus Schwarz devine dirigintele farmaciei orașului Sibiu până în 1639. Piesa cea mai veche din colecția Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu este mojarul din bronz datat 1597 (număr de inventar F3614), donată muzeului de către doctorul Ernest Klaus din Sibiu în 1977. Mojarul din bronz are formă tronconică cu un mâner ornamentat. În partea superioară și bazală are reliefuri inelare rezultate prin turnare. În exterior, central, este turnată o figură umană. Prezintă inscripție în partea superioară PAVLVS SCHWARTZ 15GK97 (figura 1.3,1–2), fiind numele posesorului. Are pistil din bronz, cu extremitatea inferioară ovoidală, iar extremitatea superioară în forma literei T.

Figura 1.3.1 Figura 1.3.2

Figura 1. 3, 1 – 2. Mojar din bronz cu pistil

(nr. inv. F 3614, colecția de Istoria Farmaciei din Sibiu – Muzeul Național Brukenthal).

A aparținut farmacistului Paulus, dirigintele farmaciei orășenești Sibiu în 1616.

Farmacia orașului este întreținută între 1639 și 1672 de doctorul Josephus Blondellus, farmaciștii Paulus Tuzzinus, Andreas, Petrus Walther, Ernst Walkopf, Gasparus Cramerus și Georg Stockinger.

Botanistul și farmacistul Georg Vette devine diriginte în 1672. În momentul acela, farmacia este consemnată ca fiind poziționată în actuala Piața Mare a orașului într-o clădire ce a fost dărâmată în 1906, fiind construită actuala Primărie a Municipiului Sibiu.

În colecția Muzeului Național Brukenthal, respectiv picturile, gravurile și litografiile Franz Neuhauser cel Tânăr (1763 – 1836) există o pictură din 1789 intitulată Târg annual la Sibiu (număr de inventar XI/935), unde se poate observa casa în care funcționa farmacia orășenească (figura 1.4). Această pictură face parte din tezaurul național al României conform ordinului de clasare numărul 2285 din 07.07.2009.

Figura 1. 4. Franz Neuhauser cel Tânăr (1763 – 1836) – Târg annual la Sibiu 1789 (Colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, număr de inventar XI/935). Farmacia orașului se afla începând cu 1672 în zona unde astăzi este turnul bisericii din Piața Mare.

Maior O. scria despre Vette că este “primul farmacist om de știință cunoscut la noi până la aceea dată, membru al Academiei Regale Leopoldine a cercetărilor științelor naturale” [3]. Georg Vette (30 octombrie 1645 – 11 iunie 1704) s-a născut la Graudenz (Polonia). A urmat cursurile Universității din Toruń (Polonia), la finalizarea studiilor a fost farmacistul diriginte al farmaciei regale din Gdańsk (Polonia). Consiliul orașului Sibiu l-a chemat pe Vette să preia farmacia orașului, care, la scurt timp după venirea acestuia a înregistrat o creștere semnificativă a câștigurilor, salariul anual al farmacistului fiind mărit la 60 de florini. Datorită situației financiare, Georg Vette a cumpărat în 1672 o casă situată pe locul actualei Case Albastre din Piața Mare a orașului. În 1691, farmacistul Vette este ales în funcția de membru al consiliului orășenesc exterior, centumvir, fiind primul farmacist care ocupă o funcție înaltă în conducerea orașului Sibiu.

El era un cetățean respectat datorită implicării sale sociale și științifice (publicând numeroase studii în revista Miscellanea curiosa medico – physica Academia natura curiosum sive Ephemeridum medico – physicarum Germanicarum). La moartea lui Vette farmacia orașului a fost administrată de alți farmaciști aleși cu consimțământul magistratului sibian, dar Georg Vette l-a pregătit pe fiul său Johann Georg Vette (30 iunie 1684 – 27 ianuarie 1746) să devină succesorul său ca diriginte al farmaciei orășenești. Johann Georg Vette a studiat începând cu 1706 medicina în orașul universitar Jena din Thuringia (Germania), apoi a urmat cursurile universității din Wittenberg (Universität Wittenberg, Germania). Diploma de doctor în medicină a obținut-o în 1711 la Harderwijk (Olanda). Nu se știe cu precizie anul când J.G. Vette a preluat farmacia orașului, dar din din istoria orașului Sibiu aflăm că în 1713 acesta este ales, asemenea tatălui său, centumvir al orașului. Spre deosebire de tatăl său, J.G. Vette s-a ocupat mai mult de cariera politică decât de cea medicală sau ca farmacist, el lăsând farmacia pe seama altor diriginți. A ocupat de-a lungul carierei numeroase funcții administrative în oraș (vicenotar, pârcălab, pretor, senator, inspector arhitectural, divizor, președintele Societății de Comerț, jude al Scaunului Sibiu și inclusiv primar), fiind cunoscut ca o persoană conflictuală și ambițioasă. Familia Vette era în 1720 una dintre cele mai bogate familii ale orașului. [3]

Maior O. consideră că farmacia orașului a trecut în proprietate particulară între anii 1709 și 1710 cu acordul magistratului orașului. J.G. Vette a numit farmacia ”La Vulturul Negru” – ”Zum Schwarzen Adler”. [3]

Există istorici care consideră că prima farmacie din România și Sibiu nu a fost farmacia orășenească ci o farmacia militară din Sibiu datată 1460. [5]

În Registrul Matricol (Anyakonyv) al Colegiului Farmaceutic Ungar, circumscripția numărul .21, a Ardealului de sud, registru care, în urma evenimentelor istorice din timpul celui de al Doilea Război Mondial, s-a pierdut, erau consemnate conform istoricilor acelei perioade următoarele cuvinte: „Um das Jahr 1460 wurde die K.K. Militarpotheke auf dem oberen Johannisrucken zu Hemannstadt gegrundet” relatând faptul că în jurul anului 1460 s-a înființat la Sibiu o farmacie militară în strada Centumvirilor de astăzi. [12]

Maior O. consideră că ar putea fi vorba numai de o ladă sau scrin farmaceutic militar portabil numit și Feldapotheke, cum era întâlnit în mai multe țări europene aceea perioadă, scrinul fiind începutul asistenței farmaceutice militare. Scrinul sau lada farmaceutică era transportabilă în caz de campanii militare, iar pe timp de pace medicul sau farmacistul sau chiar chirurgul se baza în activitatea lui pe stocul de medicamente din acel fel de „Feldapotheke”. Ca farmacie militară, fie la început temporară, sub formă de scrin farmaceutic a fost consemnată în arhivele Sibiului și de către Herbeth: ,,În perioada 1700-1740 a existat pentru garnizoana Sibiu o farmacie militară”, dar și de către cronicarul Emil Sigerus care spune că: ,,în ziua de 15 ianuarie 1720, moare în farmacia militară dirigintele Elias Brandel, născut în Braselin (Moravia)”.[5]

La Muzeul de Farmacie din Cluj există vase din lemn din această farmacie din anul 1561 cu inscripție caracteristică acelor vremuri, medicamentele și denumirile lor sunt demult ieșite din uz.[13]

În Arhivele Primăriei Municipiului Sibiu există o scrisoare eliberată de farmacia militară datată 1776 (numărul de înregistrare 1169). În anul 1795 farmacia militară din Sibiu intră în posesia Statului în proprietate particulară, sub denumirea ,,La Vulturul Imperial” – „Zum Kaiserlich Apotheke”.

În concluzie, prima farmacie atestată din România a fost farmacia orașului Sibiu – Stadtapotheke datată din 1494.

CAPITOLUL 2

PRIMELE FARMACII DIN SIBIU ȘI EVOLUȚIA LOR

2.1. Farmacia „La Vulturul Negru” – „Zum Schwarzen Adler”

În capitolul precedent am descris evoluția aceste farmacii începând cu înființarea ei în 1494, fiind prima farmacie atestată documentar din România. Astfel, din 1494 până în 1709/1710, timp de peste 200 de ani, a fost farmacia orașului Sibiu. Din cele mai vechi studii observăm că strămoșii noștri au fost interesați de medicina tradițională, dar și de felul în care se folosesc ierburile vindecătoare. Astfel evenimentele ulterioare au dus la dezvoltarea domeniului farmaceutic [14].

Johann Georg Vette (30 iunie 1684 – 27 ianuarie 1746) este cel care a transformat farmacia orașului într-una particulară ”Zum Schwarzen Adler”, cu acordul magistrului și posibil datorită funcțiilor politice înalte pe care J.G. Vette le ocupa în oraș. Devenind farmacie particulară a trecut într-o altă etapă a dezvoltării acestei „instituții”, o etapă ce o va transforma într-un exemplu de bune practici pentru toate farmaciile sibiene și nu numai, datorită farmaciștilor dedicați și competenți care au lucrat aici.

La moartea lui J.G. Vette în 1746, farmacia este preluată de unicul fiu al acestuia doctorul Johann Andreas Vette (licențiat din 1740 la Universitatea din Lepzig). Din nefericire, acesta suferea de o boală psihică, iar în 1752 Michael Gottlieb Theiss (18 decembrie 1718 – 10 septembrie 1766) cumpără farmacia de la Vette. Theiss era și doctorul orașului. A decedat la 14 ani după preluarea farmaciei, văduva acestuia angajând temporar farmaciști diriginți pe perioade nelimitate de timp (Drautner 1776 – 1780, Samuel Kräutner 1780 – 1783, Johann Jakob Kladni 1786 – 1787). Dintre farmaciștii temporari sau provizorii care au lucrat la farmacia particulară „La Vulturul Negru” din Sibiu trebuie să ne oprim la Petrus Sigerus (3 iulie 1759 – 7 septembrie 1831) a fost un farmacist și botanist desăvârșit, părintele botanicii farmaceutice din Transilvania (figura 2.1). Din 1783 a studiat farmacologia la Universitatea din Viena. După cinci ani de studii a obținut diploma de Magistru în farmacologie la Pesta. Petrus Sigerus a fost bunicul marelui cronicar, etnolog și colecționar Emil Sigerus (1854 – 1947).

Figura 2. 1 Petrus Sigerus (3 iulie 1759 – 7 septembrie 1831) – farmacist provizoriu al Farmaciei ”La Vulturul Negru” din Sibiu, părintele botanicii farmaceutice din Transilvania (Fotografie după lucrarea lui Franz Neuhauser cel Tânăr (1763 – 1836) – arhiva Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, fără număr de inventar).

În 1795, farmacia „La Vulturul Negru” este cumpărată de către farmacistul Gottlieb Johann Burg, ajutat fiind de colegii săi Johann Not. [3]

Punctul culminant al acestei farmacii particulare începe în anul 1809 când este cumpărată de către Samuel Friedrich Müller (21 iulie 1784 – 22 octombrie 1828). Dinastia familiei de farmaciști Müller la conducerea acestei farmacii, ca proprietari, va dura 160 de ani până la naționalizarea ei în 1949. În urma apariției primei farmacii la Sibiu în 1494, îi sunt astăzi dedicate două colecții, ambele ținând de Muzeul Brukenthal. Una dintre ele poartă chiar numele de „Muzeul de Istorie a Farmaciei” și este adăpostită de vechea clădire a farmaciei „La Ursul Negru”. [15]

2.1.1. Familia de farmaciști Müller

„La Vulturul Negru” – ”Zum Schwarzen Adler” din Sibiu a fost martora dezvoltării și evoluției practicii farmaceutice în Sibiu. Pragul ei a fost trecut de numeroși tineri farmaciști, angajați, ucenici și laboranți dornici să se afirme și să pătrundă în tainele acestei meserii nobile. Farmacia a fost arendată, dar în istorie, începând cu 1808, farmacia ”La Vulturul Negru” din Sibiu va fi cunoscută ca Farmacia Müller, singurii proprietari, de drept, timp de 160 de ani.

Samuel Friedrich Müller (21 iulie 1784 – 22 octombrie 1828) a rămas în istoria orașului Sibiu nu grație activității sale în cadrul farmaciei „La Vulturul Negru”, ci datorită relațiilor sociale pe care le-a legat în special cu Baronul Samuel von Brukenthal (1721 – 1803). Chiar dacă în aceea perioadă Samuel von Brukenthal nu mai ocupa funcția de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, influența politică și socială a acestuia l-a ajutat pe S. F. Müller să aducă familia la un rang social înalt, el devenind membru în consiliul centumvirilor. Ca rezultat, moștenirea financiară dar și socială lăsată nepotului său farmacistul Carl Müller (1813 – 1904) a contribuit la creșterea și dezvoltarea ulterioară a farmaciei.

Carl Müller, spre deosebire de unchiul său, s-a dedicat „trup și suflet” profesiei de farmacist devenind cel mai cunoscut farmacist din Transilvania. A lucrat ca farmacist până la moarte, timp de peste 40 de ani. A fost de asemenea membru al comisiei sanitare a orașului Sibiu, membru al Societății pentru Cercetarea Transilvaniei – Verein für Siebenbürgische Landeskundeavând drept scop cercetarea istorică și a bogățiilor naturale a Transilvaniei și încă de la înființare, membru al Societății Ardelene de Științele Naturii din Sibiu – Siebenbürgischen Vereins für Naturwissenschaften zu Hermannstadt, societatea fondatoare a actualului Muzeu de Istorie Naturală din Sibiu, inaugurat în 1895.

În arhivele Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu există manuscrise ale lui C. Müller, fiind vorba de studii de botanică (figura 2.2), anatomie, aparatura din laboratorul farmaceutic (figura 2.3) și liste cu remediile preparate de acesta (figura 2.4), datate 1836 – 1837, probabil din perioada studenției, semnate și datate de acesta (figura 2.5).

C. Müller l-a îndrumat spre profesie și pe fiul său care i-a purtat numele Carl Müller (1840 – 1914), care a absolvit studiile universitare de profil la Viena în 1862. Din 1963 a fost angajat ca farmacist în farmacia ”La Vulturul Negru”, lucrând sub îndrumarea tatălui său.

Figura 2. 2 Manuscris cu conținut botanic farmaceutic aparținând lui Carl Müller senior

(1813 – 1904) datat din 1836 (Arhiva Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu)

Figura 2.3 Manuscris al farmacistului Carl Müller senior (1813 – 1904) datat din1836

(Arhiva Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu), aparatura din laborator

Figura 2.4 Manuscris al farmacistului Carl Müller senior (1813 – 1904) datat din 1836

(Arhiva Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu),

remedii farmaceutice vegetale preparate probabil de farmacist.

Figura 2. 5 Semnătura farmacistului Carl Müller senior (1813 – 1904) datat din 1837

(Arhiva Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu).

Carl Müller junior și-a pus amprenta asupra farmaciei. Datorită relațiilor pe care S. F. Müller le-a avut cu Baronul Brukenthal și a relațiilor și funcțiilor politic locale păstrate de membrii acestei familii, în 1896 farmacia este mutată la parterul Palatului Brukenthal din Piața Mare a Sibiului. Palatul fusese transformat de către Baronul Brukenthal într-un muzeu încă din 1817 (fiind primul muzeu din România). Vizibilitatea farmaciei a crescut considerabil datorită poziționării sale.

Mobilierul farmaciei a fost schimbat în 1902, fiind comandat din Viena un set special realizat din lemn de brad. Acest mobilier poate fi admirat astăzi în oficina Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu (figura 2.6).

Figura 2.6 Oficina Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu, mobilierul datat 1902 care a aparținut farmaciei „La Vulturul Negru” din Sibiu

În 1904, C. Müller senior moare, iar fiul său devine proprietarul de drept al farmaciei. Acesta din urmă continuă să conducă farmacia conform tradiției inoculate de tatăl său. S-a dedicat și atribuțiilor sale de membru al consiliului orașului.

Fiul său, Erich Müller (1894 – 1965) nu a îmbrățișat cariera de farmacist ci pe cea militară, fiind ofițer activ de cavalerie în armata Imperiului Austriac [3]. A fost decorat cu ordinul ,,Coroana României cu spade în gradul de Cavaler”. [16]

În 1914, C. Müller junior arendează farmacia, din motive de sănătate, farmaciștilor Eugen Wittmeyer (1883 – 1958) și Hans Gustav Binder (1888 – 1963).

Evenimentele istorice din 1918, îl obligă pe Erich Müller, proprietarul de drept al farmaciei ”La Vulturul Negru” să urmeze studii de farmacie la Graz, devenind farmacist în 1923, iar în 1925 devine dirigintele farmaciei (figura 2.7). [3]

Figura 2. 7 Ultima ”Carte de ajutor” aparținând farmaciei „La Vulturul Negru” din Sibiu, semnată de arendașul acesteia (între anii 1914 și 1924) farmacistul E. Wittmeyer (1883 – 1958) ( Arhiva Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu).

În 2 aprilie 1949 farmacia a fost naționalizată, s-a realizat exproprierea și familia Müller a pierdut după 160 de ani farmacia „La Vulturul Negru” sau cum era cunoscută Farmacia Müller. De la această dată farmacia și-a încheiat activitatea. O parte din obiectele de importanță istorico – farmaceutică au fost donate Muzeului Național Brukenthal (Anexele 1.1-1.4.), care urma să constituie, conform decretului emis de Ministerul Sănătății din acea perioadă, o colecție de istoria farmaciei și să fie expusă în vechiul sediu al farmaciei, la parterul Palatului Brukenthal. [3,17]

2.1.2. Obiecte din patrimoniul național studiate, provenite de la Farmacia „La

Vulturul Negru”

Obiectele studiate au aparținut farmaciei „La Vulturul Negru” din Sibiu aflate actualmente în gestiunea Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu (conform proceselor verbale de predare – primire – Anexa I), respectiv colecția de alopatie a muzeului.

Mașină cu șaibe de porțelan, secolul al XIX – lea, pentru pisat și amestecat fixată pe masă de stejar (numărul de inventar F 13, donată conform procesului verbal numărul nr.396/28.11.1949, Anexa I.1). Mașină de pulverizat este realizată din fontă, vopsită în roșu, cu șaibe de porțelan. Mașina este compusă din următoarele piese: suport de fontă cu două picioare care susține părțile componente: corp cilindric emailat în interior, fixat pe suport prin două șuruburi tip fluture; piston; două șaibe de porțelan; corp cilindric de tabșă emailată prevăzut cu gură de scurgere; ax central care susține elementele cu mișcare de rotație; roată de fontă prevăzută cu mâner pentru manipulare manuală (figura 2.8). Tot de la această farmacie este și moara de mână din fontă, vopsită roșu, cu roată pentru măcinat (numărul de inventar F 14, proces verbal de predare – primire numărul.2/26 iulie 1950, Anexa I.2).

Figura 2. 8 Mori/mașini pentru măcinat (numerele de inventar F 13 și F 14),

colecția Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu,

care au aparținut farmaciei ”La Vulturul Negru” din Sibiu.

În laboratorul farmaciei „La Vulturul Negru” din Sibiu a fost utilizată și pâlnia din tablă cu pereți dubli pentru filtrare la cald specifică laboratoarelor farmaceutice secolul al XVIII – lea (numărul de inventar F 98, procesul verbal de predare – primire numărul 2/ 26 iulie 1950) (figura 2. 11). Obiectul este format din două piese:

– pâlnia ca atare formată cu pereți din tablă, dublii, cu urechi de prindere. Etanșietatea este asigurată prin lipitură cu cositor;

– robinet de evacuare a apei calde. Robinetul este confecționat din alamă, turnat și modelat cu pila (figura 2. 9).

Figura 2.9 Pâlnie din tablă cu pereți dubli pentru filtrare la cald specifică laboratoarelor farmaceutice secolul al XVIII – lea

(numărul de inventar F 98, colecția Muzeului de Istoria Farmaciei Sibiu).

Din donație nu putea să lipsească mojarul farmaceutic cu pistil. Dar cel care atrage atenția este mojarul din piatră cu pistil datat secolul al XVII – lea, o ”fosilă” a acestui tip de ustensilă. Mojarul mare din piatră (figura 2.10) are formă tronconică, cu două mânere și un pistil din piatră de formă conică.[18]

Figura 2.10 Mojar cu pistil din piatră secolul al XVII – lea

(numărul de inventar F 274, proces verbal de predare – primire 2/ 26 iulie 1950,

Colecția de Istoria Farmaciei Sibiu).

Dintre numeroasele flacoane farmaceutice studiate numărul de inventar F531 prezintă în continuare remediul original în interior iar eticheta este intactă, prezentând sigla farmaciei din perioada lui Carl Müller junior adică dintre anii 1878 și 1914 (figura. 2.11). Spongia Marina este burete-de-mare ars, numit, de asemenea, Spongia Usta sau Spongia Tosta. Scheletul speciei marine Spongia officinalis Linné este prăjit într-un vas închis până ajunge de culoare maro și apoi pulverizat. Spongia este mult folosită, de asemenea, ca remediu pentru iritație la nivelul laringelui și era extrem de eficient în cazul unor forme severe de tuse convulsivă.

Figura 2.11 Flacon farmaceutic cu inscripție Spongia Marina

(numărul de inventar F 531, proces verbal predare – primire 2/ 26 iulie 1950,

Colecția de Istoria Farmaciei Sibiu).

2.2. Farmacia „La Ursul Negru” – „Die Apotheke Zur Schwarzen Beren”

Această farmacie adăpostește astăzi unul dintre cele mai mari muzee din țara noastră [19] (figura 2.12). El este un monument istoric de arhitectură, datând din anul 1568 și prezentând numeroase elemente gotice și renascentiste specifice: spații boltite la subsol și parter, deschideri semicirculare sprijinite pe stâlpi de piatră în forme diferite, un tronson boltit semicilindric, iar structura plafoanelor interioare decorată cu tâmplărie de epocă. Motivul pentru care muzeul a fost inaugurat în această clădire este acela că aici a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii sibiene „La Ursul Negru” (Die Apotheke Zur Schwarzen Beren). Imobilul a funcționat ca locuință, oficiu și laborator al farmacistului diriginte, din 1760 până în 1949, aproape 200 de ani.

Figura 2.12 Clădirea Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu,

vechiul sediu al farmaciei ”La Ursu Negru” din Sibiu.

Numele de „La Ursul Negru” i-a fost dat de farmacistul Johann Georg Kayser (1789 – 1820), care a cumpărat farmacia în 1809.

Dar această farmacie particulară a fost înființată în 1609, nu se știe numele inițiatorului ei, dar este considerată de istorici a doua farmacie publică din Sibiu. [3]

Primul farmacist menționat în istorie ca diriginte a fost Georg Schirmer între 1621 și 1644 . Portretul acestuia se află în colecția de artă a Muzeului Național Brukenthal – Colecția Pictură Germană (nu poate fi fotografiat fiind în depozitul muzeului).[3]

Până în 1740 nu se cunosc date ca apoi în anul 1740 numele farmacistului Georg Binder apare în arhive dar acesta moare după șapte ani. Este urmat la conducerea farmaciei de către Michael von Ahlefeld, Josef Schäffer, Samuel Kräutner și Michael Fakler. [3]

După cum reiese din protocolul sfatului orășenesc din 1760 s-a discutat în ședință memoriul farmacistului Joseph Schaffer, care intenționa să cumpere o casă nouă în Piața Mică, în care voia să-și mute farmacia și care cerea sfatului să i se aprobe ca în locul unui geam existent, să deschidă o ușă. În același an, farmacistul Schaffer cere să i se aprobe, ca în locul unui geam din Piața Mică, să fixeze noua emblemă a farmaciei, reprezentând „un om sălbatic”.

Farmacistul Samuel Kräutner este proprietarul farmaciei din 1783 până în 1797 și are diriginte pe Jakob Schiverth până în anul 1787 și pe Thobias Schieverth până în anul 1793. Pe vremea aceea farmacia era situată în casa nr. 441 din Piața Mică (6 Martie de astăzi, sediul Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu). În scurt timp farmacia ajunge printre primele nu numai în Sibiu, ci în toată Transilvania.

În anul 1809, farmacia este cumpărată de farmacistul Johann Georg Kayser pentru suma de 15.000 galbeni, noul proprietar o denumește „La Ursul Negru”. După moartea lui, la 17.05.1820, văduva Josepha Kayser devine proprietara farmaciei. Din 1852 farmacia trece în proprietatea farmacistului Gustav Adolf Kayser (1817-1878) (figura 2.13), fiul lui Johann Georg Kayser. În 1874, Kayser coordona activitatea tuturor farmaciilor din districtul Sibiu, care includea 18 localități. Acesta a fost, de asemenea, unul dintre membrii fondatori ai Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, departament al Muzeului Național Brukenthal. A lăsat moștenire muzeului un valoros ierbar, compus din 57 de fascicole, cuprinzând peste 1700 specii de fanerogame și criptogame din Transilvania.

Figura 2.13 Farmacistul Gustav Adolf Kayser (1817-1878)

(Fotografie Arhiva Muzeului de Istorie Naturală Sibiu).

Datorită stării precare de sănătate a lui G.A. Kayser, între 1875-1878, a fost angajat ca farmacist Karl Henrich (1850 – 1920). După moartea lui Kayser în 1878, moștenitorii și coproprietarii farmaciei, i-au încredințează conducerea lui K. Henrich, până la moartea acestuia. În 1938, Guido Fabritius (1907 – 1998) devine proprietarul farmaciei, acesta fiind ultimul ei proprietar până la naționalizare.

Alături de proprietarii farmaciei alți au fost angajați sau și-au făcut stagiul de practică farmaciștii:

Jakob Schiwerth 1783-1787

Tobias Schiwerth 1787-1793

Johann Friedrich Binder 1829-1830

Ferdinand Jekelius 1841-1843

Julius Hornnung 1876-1877

De la această farmacie, s-au păstrat puține obiecte în colecția Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu dar regăsim un borcan din sticlă incoloră, de formă cilindrică, cu dop de plută. Inscripția neagră pe etichetă cu fond alb. Pyramidon salycilicum BAREN APOTHEKE GUIDO FABRITIUS – HERMANNSTADT (numărul de inventar F 3381, figura. 2.14).

Figura 2.14 Borcan de sticlă (numărul de inventar F 3381)

care a aparținut farmaciei „La Ursul Negru” din Sibiu

aflat în colecția Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu.

2.3. Farmacia „La Coroana” – „Zum Krone Apotheke”

A treia farmacie înființată în Sibiu, “La Coroana”, actuala farmacie nr. 20 din Sibiu, a fost fondată în anul 1761 de farmacistul Johann Gottlieb Schuster (1726 – 1803), originar din Warenbrunn, Silezia (Schlesien).[3]

Obiectul care atestă înființarea acestei farmacii este un mojar cu pistil din alamă care prezintă inscripționat anul și numele farmacistului Schuster. Mojarul este expus în expoziția generală a Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu (figura 2.15). Acesta a emigrat în anul 1758 la Sibiu. Despre activitatea lui Johann G. Schuster ca farmacist se găsesc puține amănunte dar Maior O. menționează că alături de ceilalți trei proprietari de farmacii s-a opus în anul 1791 înființării unei alte farmacii în Sibiu. Este cunoscută însă activitatea socială a acestuia el fiind membru în loja francmasonică a orașului „St. Andreas zu den drei Seeblattern” alături de Baronul Samuel von Brukenthal și studentul la medicină aflat în vizită Samuel von Hahnemann, părintele Homeopatiei.

Figura 2.15 Mojar de alamă, inscripție:

J.G. SCHUSTER: APOTHE: ANO MDCCLXI

(numărul de inventar 427, Colecția Muzeului de Farmacie Sibiu).

În anul 1795 din cauza unei boli cronice Schuster era obligat să-și reducă activitatea farmaceutică iar fiul său Friedrich Schuster preia o bună parte din muncile farmaciei și să aibă grijă și de tatăl său. În 26 aprilie 1803 J. G. Schuster a decedat la Sibiu iar piatra funerară aflată astăzi în colecția Muzeului Brukenthal are sculptate motive farmaceutice: între două distilatoare vechi se află o plantă pe a cărei tulpină florală e încolăcit un șarpe.

Farmacia trece după moartea lui asupra fiului său, Friedrich Schuster, căsătorit cu Christina Hoffner, sora soției farmacistului Johann Georg Kayser, proprietarul farmaciei „La Ursul Negru”, menționată mai sus. Farmacia se afla atunci în casa nr. 429 din Piața Mică, vis-a-vis de măcelării. Proprietarul Friedrich Schuster era prezentat ca om modest, chibzuit, adept al chimiei și își practica meseria de farmacist cu silință. Farmacia se afla în colțul pieței mici, în casa proprie. Oficina era mică și împărțită în două încăperi întunecoase. Laboratorul era mic înzestrat cu cuptoare vase și instrumente. Era amenajat un sistem de uscare și depozitare fapt care ne duce cu gândul că unele plante ce se găseau în împrejurimile Sibiului erau colectate și valorificate prin farmacie [3].

În 1851, casa a fost dărâmată, împreună cu tunelul, din motive de igienă, situația devenind cea cunoscută azi. În această vreme, farmacia a fost mutată în clădirea din str. Ocnei, unde locuiau atât familia Schuster, cât și familia Jikeli. Dreptul „real” al aceste farmacii a fost obținut cu nr. 25032\1857, de farmacistul Josef Jikeli, având ca diriginte pe farmacistul Andreas Kremeer până în anul 1868. După moartea lui Josef Jikeli, în anul 1870, proprietar devine nepotul său, Karl Jikeli. [3]

La această farmacie au fost angajați sau au efectuat stadiul de practică farmaciștii (figura 2.16,1-2):

Werner, Michael 1806-1808

Kraemer, Andreas 1851-1866

Kessler, Rudolf 1888-1890

Frank Andreas 1892-1902

În 2 aprilie farmacia a fost naționalizată fiind menținută în continuare ca unitate de stat, având numărul 2 iar mai târziu numărul 20.

Figura 2.16.1

Figura 2.16.2

Figura 2.16, 1 – 2. Farmacia ,,La Coroana” în secolele XVIII-XIX

(Nr.inventar GD 18257,GD 18258, Colecția Muzeului Național Brukenthal).

De la această farmacie au fost donate, alături de donația Farmaciei ”La Vulturul Negru” din Sibiu, cele mai multe obiecte care astăzi alcătuiesc colecția alopatică a muzeului, conform următoarelor documente oficiale:

Actul de donație în momentul naționalizării

Proces verbal nr.5/28.10.1950 (Anexa I.3)

Donatorii-Farmacia de stat nr.1 (str. Turnului Nr.14) prin Dr. Bordon Ioan

Muzeul Brukenthal prin Dr. Iuliu Bielz

Obiectele au fost înregistrate în muzeu cu nc.43/2.11.1950, și au fost donate următoarele:

-2 borcane de sticlă în formă de pară autentice cca. 500 de gr, nr. poziții din inventar 933/934, un borcan sticlă mat formă de pară autentice cca. 500 de gr. spart și lipit, 4 borcane sticlă mat autentice capac cca 5oo de gr., un borcan metal cositor cca. 2oo gr. cu numerele de inventar 864/445, un ibric de aramă cu coadă de fier diam. 27 cm cu nr. poziții în inventar 448.

Proces verbal nr.38/15.12.1951 (Anexa I.4)

Donatorii-Farmacia de stat nr.1 (str. Turnului Nr.14) prin Ghe. Benko

Muzeul Brukenthal prin Dr. Iuliu Bielz

Obiectele au fost înregistrate în muzeu cu nc.1111/1951, și au fost donate următoarele:

-două dulapuri de perete cu nr. Inventar F/414

3. Proces verbal nr.39/15.12.1951

Donatorii-Farmacia de stat nr.1 (str. Turnului Nr.14) prin Ghe. Benko

Muzeul Brukenthal prin Dr. Iuliu Bielz

Obiectele au fost înregistrate în muzeu cu nc.1112/1951, și au fost donate următoarele:

– un mojar de bronz cu pistil sec al XVI-lea cu nr., o retortă de sticlă, o statuie gips ,,Esculap”, un suport de stejar mojar mare, 2 diplome originale

4. Proces verbal nr.43/ 1952

Donatorii-Farmacia de stat nr.2 prin Iulia Irimescu

Muzeul Brukenthal prin Dr. Iuliu Bielz

Obiectele au fost înregistrate în muzeu cu nc.56/1952, și au fost donate următoarele:

-8 borcane de lemn vopsite negru, 2 borcane mici de lemn vopsite negru.

Printre obiectele donate se numără borcanele farmaceutice de lemn, vopsite în negru, de formă cilindrică, baza și capacul cu profiluri inelare, datate secolul al XVIII – lea (figura 2.17). Se deosebesc de celelalte recipiente din oficina muzeului prin simboluri alchimice inscripționate pe signatură, deasupra sau dedesubtul denumirii în limba latină a remediului pe care îl conțin. Aceste borcane au aparținut farmaciei „La Coroana” din Sibiu.

Simbolurile alchimice erau folosite în farmacie în secolele XVII – XVIII, pentru a evidenția anumite elemente și componente chimice. Analizând sursele produselor medicamentoase, pe baza inscripțiilor ce apar pe borcane, rezultă că toate acestea sunt de origine naturală. Forma de prezentare este pulberea simplă sau compusă, utilizate în prepararea medicamentelor.

Dintre simbolurile, pe care patima timpului nu le-a șters, pot fi observate: pulbere sau pulvis, dizolvat și calcinat sau oxid de calciu .

Figura 2.17 Inscripții:

– Simbol alchimic pentru pulbere sau pulvis CONTRA NERV: (numărul de inventar F578);

– Simbol alchimic pentru pulbere sau pulvis ADVER MES. este un vermifug (substanță medicamentoasă utilizată împotriva viermilor intestinali), obținut din tuberculul plantei numită popular Jalap (Ipomoea purga (Wender) Hayne), originală din Mexic (numărul de inventar F583);

– Simbol alchimic pentru pulbere sau pulvis VISCUS QUER. este praful sau pulberea de vâsc comun (Viscum album subsp. album) care a parazitat un stejar (Quercus robur L.), utilizat în tratamentul epilepsiei și a convulsiilor severe (numărul de inventar F582).

CAPITOLUL 3

PRIMELE FARMACII DIN BRAȘOV

În volumul Studii și Comunicări nr. 18 Științe Naturale editat de Muzeul Brukenthal în anul 1973 a fost publicat Registrul Matricol al fostei asociații a farmaciștilor Regiunii a VI-a Transilvania, districtul 21 de recte , 22 Sibiu de la înființare până în anul 1919.

Prima farmacie din Brașov este atestată încă din anul 1512. Dovada existenței sale este o chitanță prin care se plătea onorariul farmacistului din contribuția publică. Faptul că orașul plătește un salariu și impozitul pe casa în care locuia farmacistul Johannes dovedește că orașul avea propria farmacie și angajase un ,,aromatarius” sau ,,apotecarius”. Alte șapte spițerii sunt după anii 1520 – 1523, iar cele mai multe funcționau în centrul vechi al orașului, în jurul Bisericii Negre: două dintre ele erau în Piața Sfatului, una în dreptul Târgului Inului, iar cealaltă în dreptul poliției. Alte două erau pe actuala stradă Republicii, iar cea din urmă era în Scheii Brașovului.[20]

În acea perioadă, în Brașov era un singur farmacist maghiar, restul fiind sași. Din păcate, astăzi Brașovul nu mai păstrează nicio farmacie autentică, însă Muzeul de Istorie găzduiește o încăpere în care este amenajată o farmacie precum cele din anul 1500.

Despre ,,Farmacia Orașului” fondată în anul 1512 aflăm că a funcționat până în anul 1689 când în urma unui incendiu foarte puternic a fost complet distrusă. Ea a fost condusă de –a lungul anilor de următorii diriginți –Johannes de Monaco (1520), Gabriel Aromatarius (1523), Wolfgangus Apothecarius (1532-1533), Pantaleon (1562-1570), Andreas (1570-1572) Farmacista (văduva lui Andreas-1572-1596), Michael (1589-1604) Caesar Blondello (1619-1634), Daniel Teusch (1677-1689). Farmacia a fost bine aprovizionată întrucât brașovenii puteau cumpăra: substanțe aromatice, uleiuri, mirodenii. Printre mirodeniile cele mai căutate în secolul al XVI-lea erau: piperul, șofranul, aromele indiene, tămâia. În izvoarele orașului apare deosebit de interesant inventarul farmaciei orașului Brașov realizat în anul 1576 realizat de către farmaciștii: Cornel Crișan, Olteanu Andrei și Eichhorn Albert. Inventarul cuprindea : 6 file respectiv, 12 pagini sub titlul ,,Stadische Rechungen”, el era scris pe o hârtie de moară provenind de la Moara de hârtie medievală din Brașov, cu filigran-coroana Brașovului și era încheiat cu ocazia schimbării unor farmaciști. De-a lungul timpului imobilul a suferit foarte multe intervenții de reparații, ca și după incendiul din anul 1689. În anul 1688 populația Brașovului se revoltă împotriva armatei austriece, răscoala este înăbușită dar în 21 aprilie 1689 izbucnește incendiul în oraș ca măsura de represalii a trupelor austriece asupra populației. Atunci s-a pierdut o moștenire culturală irecuperabilă.[20]

Importanța monumentului, complexitatea și dificultatea identificării fazelor de construcție a farmaciei orășenești au impus o cercetare amănunțită iar prin intervenția directă prin săpături arheologice aflăm că primul nivel de construcție datează din secolul al XIV-lea iar pe tavanul în formă de butoi era o pictură florală care acoperea în întregime suprafața pereților. [21]

Farmacia ,,Ursu” de pe strada Orfanilor nr.1 (fost Pelikan de aur) a fost fondată în anul 1690, imediat după marele incendiu din 1689 în care farmacia orașului a fost arsă. Dr. Lucas Seuler la sosirea din Germania a cumpărat farmacia și l-a instruit pe Michael Binder din Mediaș să-i conducă oficina. Dintre proprietari mai putem aminti: Dr. Johann Tragott Seuler (1741), Schimdt Adam (1812-1816), Samuel von Roll (1819-1839), Czekely Andreas (1839-1848), Czekely Eduard (1857-1868), Szava Gregor (1868-1870), Zell Carl (1870-1876), Roth Viktor (1890-1911), Schimdt Karl (1911-1925). [ 22]

Farmacia ,,La Leu” fondată în anul 1696 și îi putem aminti ca proprietari pe Wolfgang Mylius(1696-1727), Dr. Johann Friederich Mylius (1726-1768), Dr. Bartholomeus Mylius (1768-1806). În anul 1806 farmacia este cumpărată de Johann Monterus și este unificată cu farmacia ,,La Coroana de aur” dotată în anul 1801, deci la această dată farmacia ,,La Leu” dispare. [23]

Farmacia ,,La Arab” ia ființă în anul 1710 și aflăm ca proprietari pe Teusch (1710) și Martin Flaigner (1740). În acel an farmacia este transferată în Moldova și redeschisă de Dr. Andreas Fronius (1764) și moștenitorii săi. După anul 1768 farmacia nu a mai putut fi urmărită, probabil a fost închisă.

Farmacia ,,Vulturul Negru’’ (redenumită ,,Îngerul Păzitor”) primește drept real în anul 1720. Aici îi aflăm pe primii proprietari: Dr. Albrich Johann (1720-1749), moștenitorii Dr.Albrich (pâna în anul 1760), Beckers Daniel (1760-1781), Beckers Johann (1781-1818), Văduva lui Beckers J.Regina (1818-1836). Josefa Beckers, fata văduvei reginei Beckers preia farmacia în 31 Martie 1836 în valoare de 9000 de Fl. Prin căsătorie cu Franz Greising farmacia ajunge și în posesia acestuia. După care este cumpărată de Eduard Fabick care schimbă numele farmaciei din ,,Vulturul Negru” în anul 1866.[23]

Farmacia ,,La sălbatic” fondată în anul 1730 de Mathias Betzmann și atestată până în anul 1740,iar după această dat[ farmacia nu mai poate fi urmărită.

Farmacia ,,Arab” de pe strada Florilor nr.15 fondată în anul 1733 și îi găsim ca proprietari pe Boltesc Georg sen.(1733-1747), Boltesch Georg jun. (1747-1780), Boltesc Friederich Samuel (1780-1814), Bogner Gottfried (1814-1840), Rornung Carl (1840-1880), arendași-Binder A.G. Această farmacie poartă emblema ,,La arab” după Trausch, românii o numeau de fapt ,,La Dracul”.

Farmacia ,,Biserica Albă” de pe strada Principele Carol nr.8 a fost fondată în anul 1772 de către Weisskircher Ferdinand Christian. După unii cronicari farmacia ar fi fost fondată în secolul al XV-lea ca farmacie orășenească.

Conform arhivei Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu, în momentul naționalizării au fost donate următoarele obiecte:

Brașov-Farmacia de stat nr. 4 ,,Orașul lui Stalin”

Proces verbal nr.27/1951

Obiectele au fost înregistrate în muzeu cu nc.75/6.02.1951, și au fost donate următoarele:

Un volum Farmacopee maghiară, un borcan conținând un șarpe conservat, un volum Prangoische ,,Apoteken Praxis” etc.

Brașov-Farmacia de stat nr. 3 ,,Orașul lui Stalin”

Proces verbal nr.30/1951, Semnat de Farm. Dirigintă Maria Contici

Obiectele au fost înregistrate în muzeu cu nc.104/24.02.1951, și au fost donate următoarele: o balanță de mână mare (figura 3.1), o mașină pentru creme și unguente, 80 volume de farmacie în limba latină aflate actualmente în gestiunea Bibliotecii Muzeului Brukenthal.

Figura 3.1 Balanță de mână mare (F1650)

donată Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu conform p.v. nr.30/1951.

CAPITOLUL 4

ISTORIA PRIMELOR FARMACII DIN BISTRIȚA – NĂSĂUD

Prima mențiune a localității Bistrița-Năsăud datează din anul 1241, când în condicele mănăstirii Echternach este menționat numele „oppidum Nosa” dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche).[24]

Din documente aflăm despre existența primului farmacist din Bistrița purtând numele de Walther Kugler pornind cu un salariu din partea primăriei de 10 florini anual.[24]

Prima farmacie urbană din Bistrița – Năsăud – ,,Vulturul Negru”

Înclinându-se către trecutul farmaciilor, T. Ghițan ne spune că anul 1516 este data inaugurată a acestei farmacii. Pare că evoluția acestei farmacii a fost lentă. Mult mai târziu, mai exact în anul 1567 când consiliul primăriei a invitat în 20 august un farmacist din Cluj ca să creeze o oficină a farmaciei și să asigure remediile necesare a început dezvoltarea farmaciei propriu zisă la Bistrița. În jurul anului 1531 documentele ne spun de existența unui farmacist italian (Italus) Andre, stabilit în Bistrița. În alte documente sau almanahuri farmaceutice este semnalată fondarea primei farmacii din Bistrița în jurul anului 1600.[24]

Farmacia ,,Vulturul Negru” este a treia ca vechime din Transilvania.[25]

După 1703, farmacia ajunge în proprietate privată. Primul proprietar despre care se știe sigur este Sigismund Moser, care în anul 1728 a vândut-o lui Mihail Fritsch cu 1000 de floreni. De-a lungul timpului proprietarii se schimbau des – totuși ei erau „persoane nobile dintre sași care făceau cinste numelui german…”.[25]

În preajma anului 1800 farmacistul „Vulturului Negru” se remarca prin realizarea unei prezentări a plantelor și a florei ținutului, catalogând peste 300 de specii, conform Manualul de Cultură și Civilizație la Bistrița-Năsăud, scris de Vasile Duda, Corneliu Gaiu, Guenter Klein și Nicoleta Toma.[26]

A doua farmacie din Bistrița –Năsăud – ,,Minerva’’ a fost fondată în anul 1772 și se afla în locul unde este acum Galeria de Arte.

A treia farmacie din Bistrița –Năsăud – ,,Farmacia Coroanei” nu se cunoaște data exactă a deschiderii acestei farmacii.

În istoria orașului Bistrița aflăm despre farmaciști că erau cei mai înstăriți cetățeni ai orașului.[26]

Orașul Bistrița păstrează azi 54 de monumente de arhitectură, situri arheologice și monumente sculpturale de interes național / internațional și 145 de interes local. Între acestea Biserica Evanghelică din Piața Centrală este cel mai reprezentativ simbol arhitectural al orașului. Construită din secolul al XIII-lea în mai multe etape este azi o biserică hală de mari dimensiuni, cu cel mai înalt turn bisericesc din piatră din România (cca. 75 m).[26]

Din această zonă a țării, în Colecția Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu, nu se găsesc obiecte donate în momentul naționalizării.

CAPITOLUL 5

PRIMELE FARMACII DIN CLUJ-NAPOCA

În ceea ce privește data la care a fost fondată prima farmacie din Cluj-Napoca, unii autori precizează începutul unei epoci de mare înflorire a orașului în secolul al XVI-lea, în jurul anului 1572-1573, iar existența următoarei farmacii a fost remarcată doar în secolul al XVII-lea.

Farmacia Sfântul Gheorghe

Farmacia a fost înființată în anul 1573, fiind condusă de Dr. Hints. [27]

După T. Ghițan este sugerată existența primei farmacii prin anul 1567 când un farmacist din Cluj a fost chemat la Bistrița pentru a organiza o farmacie urbană. După alte păreri, farmacia din Cluj era mai veche decât data precizată de T. Ghițan. În sprijinul acestei opinii vine un document păstrat în Arhivele Statului din Cluj, unde e evocat în anul 1543 un farmacist din Cluj cu numele de Wolfgang Teke, originar din Buda, fiul unui farmacist. El a și-a început cariera în Brașov unde a beneficiat de o reputație excelentă. Din Brașov, Wolfgang Teke a venit la Sibiu și a terminat stabilindu-se la Cluj. [24]

Menționarea documentară a lui Wolfgang Teke în calitate de farmacist, după ocuparea aceleiași funcții la Brașov și Sibiu, orașe unde existau dovezi incontestabile ale existenței farmaciilor urbane, ne arată o dovadă solidă că orașul Cluj poseda și o farmacie urbană de la prima jumătate a secolului XVI. Singura certitudine este că farmacia a existat în prima jumătate a secolului XVI, iar în secolul al XVIII-lea farmacia a devenit proprietate privată, fiind mult timp în posesia familiei Mauksch-Hintz și a funcționat până în anul 1949, la naționalizare devenind apoi muzeu al farmaciei. [24]

Clădirea a fost modificată undeva în secolul XX și intrarea în muzeu se face prin sălile de depozitare ale vechii farmacii. Peste 2.000 de vase farmaceutice tronează pe rafturile celei mai vechi farmacii din Cluj, „La Sfântul Gheorghe", a cărei atestare documentară datează din jurul anului 1573. Colecția farmaciei medievale transilvănene, a patra ca vechime din țară (după Sibiu, Brașov si Bistrița), se află în valorosul Muzeu al Farmaciei amplasat în inima Clujului. Aici îl putem aminti pe Dr. Iuliu Orient care este fondatorul primului ,,Muzeu Farmaceutic”. Colecția sa de obiecte farmaceutice cu valoare istorică a fost expusă într-o sală a ,,Muzeului Farmaceutic”, Dr. Iuliu Orient fiind considerat un specialist în domeniul istoriei farmaciei din România a scris un volum important intitulat: ,,Istoria Farmaciei din Ardeal și Banat” publicat în limba maghiară, germană și română.[28]

Farmacia Unicorn

A fost înființată în anul 1685, la naționalizare fiind condusă de Khon Iuliu.[27]

Farmacia Matei Corvin

Înființată în anul 1812 de către Biro Geza, iar din anul 1949 până în anul 1945 farmacia este condusă de către farmacista Brieff Charlotte.[27]

Institutul de Istoria Medicinii din Cluj a donat în 21 decembrie 1951 Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu conform procesului verbal de predare – primire numărul 1124, borcane farmaceutice din lemn sub formă de caliciu (figura 5.1).

Figura 5.1 Borcan din lemn (numărul de inventar F906),

Colecția Muzeului de Istorie a Farmaciei.

CAPITOLUL 6

MUZEUL NAȚIONAL BRUKENTHAL DIN SIBIU – CUSTODELE PATRIMONIULUI NAȚIONAL DE ISTORIA FARMACIEI

6.1. Scurtă prezentare a Muzeului de Istorie a Farmaciei Sibiu

Evoluția farmaciei de-a lungul timpului trebuie privită în strânsă legătură cu dezvoltarea societății umane, corelată cu progresul general al științei și tehnicii. Ansamblul cunoștințelor pe care le posedăm actual în domeniul farmaceutic este rezultatul eforturilor și experienței oamenilor care și-au dedicat viața dorinței de a înlătura suferințele cauzate de boli. Muzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu, prin rolul său de colectare, conservare și expunere a obiectelor cu valoare documentară și științifică în domeniul farmaceutic contribuie la trasarea liniei evolutive a farmaciilor din România la nivelul de peste trei secole (XVII-XIX) și aduce un omagiu farmaciștilor a căror muncă a dus la dezvoltarea acestor instituții.

Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu face parte din Muzeul Național Brukenthal încă de la inițierea colecției în 1950.

Premisele constituirii acestui muzeu au fost declanșate de naționalizarea farmaciilor ca efect al Legii 352 din 2 aprilie 1949, unitățile fiind împărțite în două categorii: cele care au trecut în proprietatea statului și au continuat să funcționeze astfel și cele care au fost închise după naționalizare.

Inventarul farmaciilor naționalizate cuprindea numeroase vestigii, care prin vechimea și importanța lor științifico-tehnică trasau linia evolutivă a dezvoltării acestei profesii nobile în România. Ca urmare, a fost eliberat, în 1949, un Decret al Ministerului Sănătății care prevedea concentrarea la Muzeul Brukenthal din Sibiu a tuturor vestigiilor din domeniul istoriei farmaciei, existente la unitățile farmaceutice din țară.

Începând cu anul 1950, peste 70 de farmacii, oficii farmaceutice, instituții medicale aflate în 32 de localități de pe întreg cuprinsul țării au răspuns actului normativ. Colecția astfel constituită s-a aflat în regim de depozitare timp de peste 20 de ani până la încheierea inventarului și amenajarea sediului.

Muzeul a fost inaugurat pentru public în anul 1972.

După inaugurare, colecția muzeului s-a diversificat și mărit, cuprinzând astăzi 6624 piese, structurate potrivit următoarelor categorii generale: mobilier și accesorii specifice; recipiente farmaceutice (flacoane, borcane); instrumente de laborator, mașini și aparatură caracteristică domeniului; instrumente și accesorii medicale; cărți, documente; inventarul homeopatic (flacoane și truse). Sursele de proveniență ale acestor preparate medicamentoase, ustensile, recipiente, cărți și documente istorice sunt centre renumite ale Europei precum: Viena, Dresden, Leipzig, Berlin, Stuttgart, Budapesta, Londra, Paris, de unde au fost achiziționate de către farmaciștii care profesau în România, constituindu-se astfel un patrimoniu internațional. Colecția s-a aflat în regim de depozitare timp de peste 20 de ani până s-a încheiat restaurarea și amenajarea sediului.[29]

Muzeul este organizat după modelul unei farmacii clasice. Vizitatorul pătrunde, de îndată ce deschide ușa muzeului, în oficină, element tradițional în configuraurația farmaciilor, având funcția de prezentare, preparare și vindere a produselor medicamentoase.

Trecerea din oficină spre laborator se face printr-un hol, unde sunt expuse diferite obiecte utilizate în tehnica farmaceutică dar și în cea medicală.

Spațiul unde a fost reconstituit laboratorul farmaceutic al secolelor XVIII – XIX ilustrează complexitatea proceselor de elaborare a medicamentelor și evoluția acestora.

Ultima sală a expoziției este rezervată homeopatiei, ilustrând interesul de care s-a bucurat această doctrină terapeutică la Sibiu. Îl putem aminti și pe medicul german, Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843), cel care a fundamentat științific doctrina terapeutică a homeopatiei, el a trăit și activat la Sibiu timp de un an și jumătate, în perioada guvernării baronului Samuel von Brukenthal.

6.2 Inventarul remediilor de origine animalieră aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu.

În cadrul Muzeului de Istorie a Farmaciei există materiale documentare care atestă utilizarea substanțelor organice de origine animală în prepararea remediilor de-a lungul secolelor XVII, XVIII și XIX.

În funcție de listele și datele incluse în lucrările de specialitate, am selectat câteva din piesele aparținând inventarului de alopatie din patrimoniul Muzeului de Istorie a Farmaciei, care au conținut sau conțin remediile respective, dar și speciile de animale din care au fost extrase substanțele, aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu.

Buretele-de-mare – Spongia officinalis

Buretele de mare era folosit natural pentru pansamentele chirurgicale sau pentru dilatarea orificiilor. Uscat și calcinat era administrat fie ca remediu intern sau extern datorită conținutului ridicat de iod. Buretele era uscat, rupt în bucăți mai mici și apoi calcinat până ce pierdea o pătrime din dimensiune inițială. Din pulberi se făceau extracte speciale care se includeau în cremele folosite la tratarea radiculitului și a afecțiunilor nervoase.

Buretele de mare are proprietăți bactericide deoarece, microorganismele în spațiul acvatic, unde sunt plasați bureții de mare lipsesc. Experimentarea extractelor din bureți de mare au demonstrat că ele au o acțiune distrugătoare pentru bacteriile gram- pozitive și gram- negative, inclusiv și asupra bacilului Koh, provocator al tuberculozei. Pe baza extractelor din bureții de mare au fost elaborate două preparate. Unul din extracte în apa și altul într-o soluție de lipide dezvoltate. Preparatele au un efect convingător asupra microflorei nazale și tractului respirator.

Figura 6.1– Spongia officinalis,

Muzeul de istorie Naturală, Sibiu, nr. Inv. S27

Figura 6.2 Spongia marina Figura 6.3 Spongia marina Figura 6.4 Spongia tost

(nr. Inv. F531) (nr. Inv. F531) (nr. Inv. F3014)

Muzeul de Istorie a Farmaciei Sibiu

Corali

Pudra de coral a fost folosită în farmacie datorită proprietăților sale absorbante. Coralul roșu a fost utilizat chiar și în 1891 pentru igiena dinților.[30]

Într-o legenda de pe insulele Hawaii se povestește despre extragerea unei toxine foarte puternice dintr-o specie de corali numită Xana utilizată pentru a unge sulițele în timpul luptelor. Această toxină a fost studiată și pentru a i se determina structura, și s-a constatat că este un acid lipidic. Are o acțiune anticancerigenă la șoareci și șobolani. În unele cazuri această substanță se utilizează în anesteziologie în timpul operațiilor chirurgicale.

Figura 6.5 Acropora spathulata

Muzeul de istorie Naturală, Sibiu,nr. Inv. C193

Figura 6.6 Lapides cancrorum Figura 6.7 Pulv. Cancr. Lap. Figura 6.8 Pulv. Lap. Cancr.

(nr. Inv. F1409) (nr. Inv. F 1767) (nr. Inv. F3534)

Muzeul de Istorie a Farmaciei Sibiu

Sepia

De la sepie se folosea partea dorsală a scheletului numit „biscuitul mărilor”. Praful de sepie era folosit ca antiacid, absorbant gastric sau pentru igiena dentară. Praful de dinți alb era obținut din: praf de „ochi de raci”, praf de sepie, tartru depurant, rădăcină de micșunea și ulei de cuișoare.[31]

În medicina homeopată se utilizează preparatul sepia, care este elaborat din extracte din caracatiță. Acest animal posedă o glandă (un săculeț cu cerneală), care conține un colorant negru. Când apare o situație periculoasă, caracatița elimină substanța din glandă, care colorează apa în jurul ei și astfel scapă de dușmani. Se consideră că această substanță este netoxică, de aceea se utilizează ca și colorant în pictură. În legătură cu acest aspect există o mică legendă. Se spune, că medicul homeopat Samuel Haneman (1755-1843) avea un prieten pictor, care în timpul lucrului înmuia pensula cu colorant în gura. După câtva timp el a început să se plângă de dureri de cap, care nu treceau cu nici un fel de medicamente. Atunci el a fost sfătuit să întrerupă procedura de a pune în gură pensula cu vopsea, durerile de cap au dispărând astfel. Medicul homeopat a început să experimenteze extractul caracatiței și s-a convins, că are o acțiune biologic activă.

Figura 6.9 Ossa Sepiae Figura 6.10 Pulv. Dentifrit Alb. Figura 6.11 Pulv. Oss. Sepi

(nr. Inv. F1865) (nr. Inv. F1226) (nr. Inv. F947)

Muzeul de Istorie a Farmaciei Sibiu

Fiere de bou

Fel tauris sau fiere de bou cum era denumit acest remediu în vechile farmacopei este de fapt lichidul ce se găsește în vezica biliară a animalului. Bila conține mai ales colesterină și trigliceride. Din trigliceride se obținea un săpun numit în limba franceză Cholate sau Choléat de soude. Era foarte apreciat datorită reacției sale alcaline și având un pH apropiat de cel al pielii.

Fierea de bou este indicată pentru vitamina A și ca un energizant foarte bun. Din ficat se obțin acum o serie de preparate farmaceutice, cum este „vitahepat”, care se extrage din ficatul proaspăt de bovine. Preparatul include o concentrație mare de vitamina B12. Preparatul se recomandă pentru tratarea anemiilor, hepatitelor, gastritelor și distrofiliilor și în terapia vezicii biliare.

Figura 6.12 Fel tauris Figura 6.13 Extr. Fellis. Tauri

(nr. Inv. Fh 1171 – Fh 1176) (nr. Inv. F1569)

Muzeul de Istorie a Farmaciei Sibiu

Obținerea medicamentelor din coarne, copite și unghii

Citind informațiile din lucrările culturilor dispărute sau vechi, de multe ori, acestea par comice și naive, dar dacă privim lucrurile altfel, ne dăm seama că ele sunt informații raționale. Coarnele, copitele și ghearele de animale conțin o substanță numită keratină, care este o proteină cu funcții de apărare ale organismelor care o posedă. Substanța este rezistentă la încălzire, la acțiunea mediilor acide și alcaline. Keratina conține o cantitate mare de compuși ai sulfului și este bogată în aminoacizi, care la ardere se transformă în alți compuși ai sulfului, eliminându-se în acest proces un miros specific. Sulful este utilizat pe larg în farmacologie, iar acum se cunosc cu mult mai multe metode de extragere a acestuia.

În medicina populară din Asia se utilizau nu numai coarnele renilor, ci și tendoanele, dinții, oasele, creierul, sângele, carnea, pielea, vezica biliară, care, după o prelucrare (de cele mai multe ori ardere), se recomandau pentru tratarea anemiei, a oboselii și multe altele. Multe din rețetele antice folosite în Orient se utilizează chiar și în zilele noastre.

Din coarne de bovine se poate obține tirozinul, care sintetizează hormonii glandei tiroide-tiroxina și poate regla funcția tiroidei.

Figura 6.14 Figura 6.15 Figura 6.16 Pulv. Corn. Cerv. Ust. Pulv. Corn C: Ust. Pulv. Corn: C: Succ:

(nr. Inv. F963) (nr. Inv. F3124) (nr. Inv. F612)

Muzeul de Istorie a Farmaciei Sibiu

Cu toate că argumentele din antichitate, de multe ori, nu au o explicație științifică, efectul lor lasă mult de gândit sau, poate contemporanii nu au destule informații despre efectele acestor preparate. Se spune că au fost găsite multe rețete scrise pe pietre, încă din timpurile tibetane, care indicau și tratarea unor infecții virale, ceea ce civilizația noastră încă nu a reușit să rezolve. Terapiile tradiționale vin să completeze arsenalul terapeutic modern cu noi posibilități care alături de medicina alopatică întregește medicina zilelor noastre. [32]

CONCLUZIE

Se mai pot spune foarte multe despre această temă, însă un lucru este cert: cunoașterea trecutului acestei științe, istoria farmaciei, este foarte importantă în educația noastră ca viitori farmaciști. Ne ajută să înțelegem care este misiunea noastră, aceea de a sprijini eficacitatea sistemelor de sănătate, a calității asistenței medicale, inclusiv a siguranței pacienților.

Scopul propus de această lucrare a fost evaluarea primelor farmacii de pe teritoriul Transilvaniei și sper că prin nota personală adusă am reușit să stârnesc interesul de a afla mai multe lucruri despre trecutul farmaceutic cu recomandarea vizitării Muzeului de Istorie a Farmaciei Sibiu, parte integrantă a Muzeului Național Brukenthal.

Primul capitol l-am dedicat farmaciei „La Vulturul Negru”, ea fiind prima farmacie atestată documentar din țara noastră. Am amintit despre dovada semnalării acestei farmacii în anul 1494, dar și despre primul jurământ al unui farmacist ardelean dat în 2 februarie 1580.

În cadrul celui de al doilea capitol am descris primele farmacii din orașul Sibiu: „La Vulturul Negru”, „La Ursu Negru”, „La Coroana” și de asemenea am amintit proprietarii acestor farmacii. Un subcapitol l-am dedicat familiei Müller, familie foarte importantă din trecutul farmaceutic, deoarece aceștia au avut în posesie farmacia „La Vulturul Negru” timp de 160 de ani, din tată în fiu, până în momentul naționalizării. Am atașat la anexele lucrării câteva dintre actele de donație făcute către Muzeul Național Brukenthal după naționalizare, procese verbale obținute din cadrul Muzeului de Istorie a Farmaciei Sibiu.

În cel de al treilea capitol am avut în vedere primele farmacii din Brașov, relatând faptul că „Farmacia orașului” a funcționat din anul 1512 până în anul 1689, când un incendiu puternic a distrus-o până la temelii.

În următoarele două capitole am făcut referire la farmaciile din Bistrița-Năsăud și Cluj-Napoca, l-am amintit pe Dr. Iuliu Orient care este fondatorul primului „Muzeu Farmaceutic”, fiind considerat un specialist în domeniul istoriei farmaciei din România.

Ultimul capitol cuprinde două subcapitole și este o prezentare a Muzeului de Istorie a Farmaciei Sibiu și a exponatelor din acest Muzeu. Motivul pentru care Muzeul a fost inaugurat în această clădire este acela că aici a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii sibiene, a treia în ordine cronologică înființată în jurul anului 1600, denumită „La Ursul Negru”. Mobilierul încăperii a fost executat în anul 1902 la Viena și a aparținut fostei farmacii sibiene „La Vulturul Negru”, iar colecția de Homeopatie ilustrează tradiția terapiei homeopate la Sibiu. Semnificativ este faptul că fondatorul acestei doctrine terapeutice, Samuel Hahnemann, a trăit și activat la Sibiu, între anii 1777-1779, și a fost bibliotecarul oficial și protejatul baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei.

În cadrul Muzeului de Istorie a Farmaciei există materiale documentare care atestă utilizarea substanțelor organice de origine animală în prepararea remediilor de-a lungul secolelor XVII, XVIII și XIX.

În funcție de listele și datele incluse în lucrările de specialitate, am selectat câteva din piesele aparținând inventarului de alopatie din patrimoniul Muzeului de Istorie a Farmaciei, care au conținut sau conțin remediile respective, dar și speciile de animale din care au fost extrase substanțele, aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu.

Aprofundarea informațiilor legate de istoria farmaciei reprezintă o datorie față de primii farmaciști, iar prin raportarea la trecut ne permite să înțelegem evoluția evenimentelor, fiind totodată un element care denotă atât simțul responsabilității, cât și cultura generală.

BIBLIOGRAFIE