În lucrarea de față voi încerca să vorbesc despre turism , identific ând câteva [617581]

4

ARGUMENT

În lucrarea de față voi încerca să vorbesc despre turism , identific ând câteva
forme ale sale de manifestare , punând în evidență turismul rural în mod principal,
temele turismului cultural, incluzând însă și factorii care determina dezvoltarea
turismului în general.
Partea aplicativă, sub denumirea de FORME DE VALORIFICARE
TURISTICĂ. FESTIVALURILE ȘI M ANIFESTĂRILE CULTURALE DIN
ZONA ETNOGRAFICĂ LOCUITĂ DE HUȚULI A MARAMUREȘULUI
ISTORIC , pornește de la general la particular. Istoria huțulilor, legendele locale,
bisericile vechi, muzica tradițională, festivalurile zonale și activitățile culturale toate
contribuie la stâ rnirea unui interes anume pentru această zonă , ajungându -se
inevitabil în final la practicarea mai multor t ipuri de turism, zonale, realizându -se
chiar circuite turistice superbe.
Zona pe care am ales să fac aplicația aparține M aramureșului istoric, zona
etnografică a huțulilor, cum mai este denumită , apropiată sufletește de mine, care
cuprinde Comuna Bistra , alcătuită din Crasna Vișeului și Valea Vișeului, cu trimiteri
și spre Comuna Repedea. Aici m ajoritatea populați ei este de origine ucraineană, iar
acești ucraineni poartă denumirea de huțuli. Zona este definită de un cadru natural
deosebit , dar și de multitudinea activitățilo r culturale, despre care o să încerc să
vorbesc.
Din dorința de a scoate în evidență comorile din zo nă și pentru a le face
cunoscute mai departe , prin dezvoltarea turismului zonal, am scos în evidență
festivalurile de importanță majoră din zonă , despre care consider că merită o
promovare adecvată pentru a fi cunoscute de că tre turiști. Frumusețea evenimentelor
culturale , cea a obiceiurilo r zonale și a cadrelor naturale consider că oferă

5
posibilitatea practicării mai multor tipuri de turism , mai ales că accesul în zonă s -a
simplificat semnificativ în ultimii decenii.
Viața omului a fost, este și va fi o temă care atrage din mai multe puncte de
vedere, sociologic, antropologic, spiritual și religios. Datorită faptului că păstrarea
tradițiilor a fost sfântă pe vremea bunicilor, reușita trasmiterii mai departe a acestora,
a fost garantată. Prin interme diul acestor obiceiuri și tradiții bine închegate, a muzicii
transmise din generație în generație se realizează acea unitate de exprimare și de
simțire în interiorul diversității.
Despre ce merită văzut, ce s -a pierdut și ce există încă, despre festivalur i și
evenimente culturale care aduc anual turiști în zonă, despre posibilitățile practicării
unor tipuri de turism în zonă, despre toate aceste lucruri vă voi vorbi în continuarea
lucrării.

6

1. TURISMUL
Turismul. Definiție și concepte

Turis mul reprezintă suma elementelor implicate într -o deplasare, a
realațiile și a fenomenelor create în timplu sejurului persoanelor în afara
locului lor de reședință, cu scopul educativ, de formare profesională, de
relaxare, recreere, sau cu scopul de a-și petrece concediul sau de a participa l a
anumite manifestări cultural -religioase, socio – politice și nu numai .
Turismul a devenit după anii 60 una dintre cele mai importante activități
economice din lume, omenirea fiind tot mai preocupată de modul și de locul
de petrecere a timpului său liber.
Etimologic vorbind „ cuvȃntul „TURISM” provine din termenul
englezesc „TO TOU R” (a călători, a colinda), avȃ nd deci semnificația de
excursie. Creat în Anglia secolului al XVIII -lea , desemn ând inițial acțiunea
de a călători în Europa, acest termen provine la rândul său din cuvȃ ntul
francez „TOUR” (călătorie, miș care în aer liber, drumeție în circuit ) care , la
rândul său, derivă din grecesc turnos și respectiv, din cel latin turnus, păstrînd
semnificația de circuit.”1
Turismul a început să se consolideze ca fenomen social -economic în
Europa încă din 1880. Ulterior au urmat multe încercări al definirii
turismului. J. Von Schullem zu Schrattenhafen a descris turismul ca un
fenomen care desemna toate legăturile care intră în acțiune pentru rezidenți
temporari și străini în in teriorul unei comun e sau a unui stat determinat.

1 Ion Ionescu, Turism Fenomen Social -Economic și Cultural , Editura Oscar Print, București 2000, pag.
32

7
Definirea t ermenul ui de turist a fost acceptat ă în anul 1937 și desemna
deplasarea oricărei persoane pentru o durată de cel puțin 24 de ore într -o altă
țară.2
Pentru turistul intern, UI OOT a adoptat următoarea definiț ie: “orice
persoană c are vizitează un loc, altul decȃ t acolo unde are domiciliul s au
obișnuit, în interiorul ț ării sale de reș edință pentru orice motiv, alt ul decȃt
acela de a face o activitate remunerată și efectuȃnd aici un sejur de cel puț in o
noapte (sau 24 de ore), poate fi considerat, turist național”. 3
Ȋn 1963, UIOOT (Uniunea Internațională a Organizaț iilor Oficiale de
Turism ), a dat o definiție general ă a temenul ui de vizitator care spunea :
“oricare persoană care se deplasează într -o altă ț ară decât cea în care își are
reședința obișnuită, pentru oricare alt scop , altul decât a efectua o activitate
remunerată în altă țară dată” 4este considerat ă ca vizitator. Această include
doi termeni: turiști, repectiv vizitatori cu un sejour de cel puțin 24 de ore sau
cel puț in o înnoptare în țara de vizită, ale căror motive de călătorie pot fi:
odihă, distracție, agrement, sănătate, religie, studii, afaceri , familie e tc. și
excursioniști, respectiv vizitatori temporari, al căror sejur este de mai puțin de
24 de ore în țara de vizită (inclusiv croaziere).
Ca o sinteză , în care luăm în considerare cele două tipuri de relații ce
se stabilesc în turism (cele materiale – turiștii recurgând la sevicii plătite și
cele imateriale , recurgând din contactul cu populația locală, cultura, tradiția,
instituțiile publice din zona vizitată) , putem spune că turismul reprezintă
activitatea cu caracter recreativ ce constă în parcurgerea pe jos sau cu diferite
mijloace de transport a unor distanțe pentru vizitarea regiunilor pitorești, a
localitățiilor, sau a obiective lor atractive. Turismul este un fenomen complex
ce implică și fenomenele sociale, economice și circuitul valor ilor materiale
dintre țări, în procesul utilizării timpului liber.
Odată cu evoluța societății, turismul se transformă dintr -o posibilitate
într-o necesitate, depinzând de timpul liber disponibil, de bani și de modul de
viață al individului, de nivelul și gradul de de zvoltare al serviciilor, devenind

2 ibidem
3 Idem, pag. 33
4 ibidem

8
asfel parte integrată a sistemului de inter -relații existente între diferite grupe
de valori.
Unii autori au încercat o tipologizare a turiștilor în funcție de
nenumăratele forme de turism și de per sonalitatea indivizilor care călătoresc.
De exemplu M. Bassau d5 (1968) distinge patru tipuri principale de turiști:
turistul sportiv, care caută divertisment , turistul expert, amator de opere de
artă, turistul singuratic, care caută contactul cu natura și turistul spectator,
care caută să vadă cât mai multe locuri de interes general .

1.1. Tipuri și forme de turism

Formele de turism reflectă structura mediului ce le -a generat, structura
societății omenești. În activitatea turistic ă se practică o gamă largă de forme chiar și
aranjamente tur istice, care sunt determinate de modalităț ile de satisfacerea nevoi lor
de turi sm, de particula ritățile organizării călătoriei și de condiț iile de realizare a
echilibrului oferta -cerere . În mai multe locuri, sunt oportunităț i pentru practicarea
unor forme de turism speciale bazate pe atracții le locale cu interes sporit sau mai
puțin obișnuite.
Aceste forme de t urism au posibilitatea dezvoltării pe o scară mai largă decât
formele tradiționale de turism î n diferite le regiuni . Însă , pentru o posibilă
comercializare a acestor for me de turism este necesară stăpânirea cunoștințelor de
specialitate, iar autoritățile locale trebuie implicate direct în cadrul acestora.
Formele de turism sunt definite în funcț ie de dif eritele criterii sau factori care
își pun amprenta asupra individ ualizării și al desfășură rii fenomenului turistic .
Aceste criterii pot fi atât distanța, durata cât și proveniența turistilor, numărul
turiștilor, organizare a și modul de desfăș urare, mij loace de transport utilizate, vâ rsta
turistilor și aportul social și nu în ultimul rând, particularitățile regiunii de destinaț ie.
Forma turism ului poate fi definită prin asocierea sau combinarea serviciil or
(cazare , transport , alimentaț ie, agrement) care alcătuiesc un produs turistic, precum
și posibila modalitate de comercializare a acestuia. Practica turistică prezintă o

5 Idem, pag. 3

9
multitudine de criterii și posibilităț i de grupare a formelor de turis m6. După locul de
proveniență sau chiar originea turiș tilor, se distinge: turism ul național intern,
practi cat de populația unei ț ări î n interiorul graniț elor na ționale , și turismul
internaț ional sau extern , rezultat al deplasării persoanelor în afara granițelor țării lor
de reședintă . După locul de proveniență al turiștilor se disting două categorii de
turism, turismul național, cel practicat de cetățenii țării, sau turism intern și turismul
internațional, extern care cuprinde vizitele externe, practicat atât de cetățenii străini
în scopuri turistice cât și de cetățeni rezindenți.
După momentul și modul de angajare al prestațiilor turistice , avem turismul
organizat , contractual, în grup sau individual, care constă în prestabilirea activitățiilor
și precumpărarea serviciilor angajate, turism neoganizat sau individual, nu
presupune angajarea prealab ilă a unor prestații turistice, în care v izitatorul hotărâste
singur asupra destinației, duratei deplasă rii, mijlocul de transport, modalită tilor de
agrement.
Turismul semior ganizat (mixt) individual sau în grup, se caracterizează prin
îmbinarea trăsă turilor specifice celor două forme deja prezentate. O parte a
prestațiilor angajate fiind achitate în prealabil iar cealaltă parte fiind achitată în
timpul călătoriei. Câteva exemple ale formelor organizate și semiorganizate din țara
noastră includ, călătoriil e charter cu avioane închiriate la un preț care include
serviciile de bază, adică transport, cazare și masă și programele de agrement.
După sezonalitate , turism ul de vară are un rol im portant în ceea ce privește
rezultatele economice ale unei ț ări sau zo ne cu stațiuni și localități de interes turistic.
Turismul de iarnă vizează parte muntoasă, motivațiile principale din cadrul acestuia
fiind sporturile de iarnă , cum ar fi patinajul și schiatul. De asemenea , aici mai avem
și turismul de circumstanță, local izat în timp și spațiu , ocazionat de vâ nătoare,
pescuit, manifestări cultural -artistice, tâ rguri și expoziții, hramuri, pelerinaje.
În funcț ie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de: turism
itinerant sau de circulație, caracterizat printr -un grad de mobilitate ridicat, în care
programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1 -2 zile) în același
perimetru și turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea
vacanței în aceeași localitate, indiferent d e durata acesteia.

6 Idem, pag. 55

10
„După gradul de mobilitate a turiștilor avem turism ul de sejur în cadrul căruia
turismul rămâne o vreme la aceeași localitate pentru odihnă, tratament balnear,
practicarea unui sport urmărirea unor manif estări culturale sau artistice”,7 cu durate
diferite, sejur lung de peste 30 de zile pentru tretament balnear la pensionari, turism
de sejur lung sub 30 de zile, concediu patit și turism de sejur scurt, având durate de o
spatamână practicat în weekenduri .
Turis mul de sejur se subdivide, la râ ndul lui în: tu rism de sejur scurt se mai
numește ș i turism de w eekend, presupunând una sau doua înnoptări, î n zonele
limitrofe locului de reședință , turism de sejur mediu care are o durabilitate standard
a călă toriilor cu aproximare (12 – 15 zile) , turism ul de sejur lun g care depășeș te, de
regula peste 30 de zile. Este practicat în general de turistii de vâ rsta a treia care
efectueaza cure și tratamente medicale sau de câtre turiș tii cu venituri ridicate.
După mijlocul ul de transport folosit, amintesc drumețiile sau turismul
pedestru care antrenează numeroș i turiști ce se d eplasează pentru vizitarea diverselor
monumente ale naturii. Forma aceasta de turism include alpinismul , vănătoarea,
pescuitul , iar pentru cei din categoria turismului neorganizat, cazarea turiștilor are loc
în corturi sau popasuri și tabere pentru turism semiorganizat și organizat. Turismu l
pedestru oferă posibilitatea de a simți cea mai strânsă legătură între oameni ș i natură,
având un caracter recreativ.
Turism ul rutier cuprinde o parte importantă a turismului intern și internațional
pentru cei cu venituri medii și peste medie, oferind o gamă variată de forme
organizate și se practică de numeroși participanți, pe distanț e scurte (cicloturismul),
lungi sau chiar foarte lungi (cu motociclete, autocare sau automobile ). Este cea m ai
dinamica formă actuală de turism, datorită perfecționării căilor și a mijloacelor de
transport, precum și înmulțirii posibilităț ilor, de a avea un mijloc de transport
personal.
Turism ul feroviar constituie o formă accesibilă prin preț, realizabil în toate
anotimpurile, este favorizat de prezenț a unor mijloace de transport s igure, cu un
confort ridicat, optim pentru deplasări la distanț e mar i. Este practicat sub forma
călătoriilor în circuit, sau de cȃtre turiști ce se deplasează spre anumite localităț i alese
ca și loc de desfășurare a activității recreative sau curative.

7 Idem, pag. 58

11
Turism ul naval, practicat cu nave maritime sau fluviale, pentru cei cu venit
peste mediu, datorită prețurilor mari . Frecvența maximă se înregistrează pe lacurile
interioare, î n anumite sectoare ale fluviilor și rȃ urilor (cele care traversează marile
aglom erații urbane) și cele din zonele de litoral. Ca și variantă a turismului naval,
destul de frecventă este croaziera î n bazinul unor mari intercontinentale (Mediterana,
Caraibe, Marea Japoniei);
Turism ul aerian se realizează cu avionul, având curse regulate sau charter, a
luat avȃ nt imens în a doua jumă tate a secolu lui XX, prin dezvoltarea mijloace lor
rapide de transport . Este practicat de persoanele cu venituri mari, cu posibilitatea
alegerii confortului dorit în timpul călătoriei, dornice de a -și satisface necesităț ile
recreative la foarte mari distanțe. Deltaplanele ș i elicopte rele, tot mai intens utilizate
în acest s cop, încearca să diversifice opțiunile î n acest domeniu.
După motivația deplasă rilor, se pot disting e urmă toarele forme ale circulaț iei
turistice: turismul de odihnă și recreere, care cuprinde majoritatea acțiunilor de
turism, cu efect re laxant.
Turismul de recreere ș i agrement este o forma intâlnită des care oferă un bun
prilej de a intra în coeziune cu locuri noi, istoria ș i obiceiurile, meșteșugurile
respectivelor destinații ; din acest pun ct de vedere, el se interferează cu turism
cultural . Scopul fundamental al practică rii acestei forme de turism este reprezentat de
satisfacerea nevoilor de recreere al populației, mai ales a celei din spațiu urban c are
este în permanență antrenată în activități solicitante. Distanța de deplasare poate
varia mult, în funcție de cerințele și posibilitățile materiale ale turiș tilor. Eficienț a
economică a turismului de recreere este una dintre cele mai ridicate. Exista u n mare
numar de turiști cu venituri reduse, î n special tineri, la care recreerea se realizează în
urma unei minime solicită ri a produsului turistic .
„Turismul cultural cuprinde călătoriile și participările la festivalurile de artă,
care conferă indiv idului ceva mai mult decât ieșirea din cotidian, răspunzând
motivației de cunoaștere, dobândirii de noi cunoștințe, dezvoltării personalității
umane…, mod de viață, compo rtament, vestimentație, religie etc.”8

8 idem, pag. 62

12
Turismul de tratament și cură balneară reprezintă o forma a turismului de
odihnă, care s-a dezvoltat ca urmare a dorinț ei de a preveni anumite îmbolnăviri dar
și tratarea anumitor boli.
Cea mai obișnuită formă a călătoriilor de afaceri este reprezentată de turismul
de reuniuni, în cadrul căruia se participă în general la conferințe, congrese sau
simpozioane.
Călătoriile -stimulent sunt sub forma unor vacanț e de scurtă durată, cu un
nivel de confort foarte ridicat, oferit e anumitor angajați, în cadrul cărora accent ul
cade pe relaxare , distracț ie, ca recompensă pentru performanț ele obținute î n cadrul
activității profesionale .
După categoria de vârstă și ocupația turiș tilor, formele de turism pot fi
următoarele; turism pentru tineret practicat de că tre elevi și studenț i, cu forma
recreativă și culturală , turism pentru populaț ia activă (turism polivalent) și turism
pentru pensionari , preponderent curativ.9
Turismul în staț iunile balneo -climaterice reprezintă un sect or major î n cadrul
industriei turistice românești, datorita particularităț ilor sale specifice. Este cunoscut
ca apro ape o treime din apele termale ș i minerale de care benef iciaza Europa este
concentrata în Român ia, iar efectele acestora pentru sanatate au fost atestate de -a
lungul secolelor.

9 Idem, pag. 66

13

2.LOCUL TURISMULUI CULTURAL ÎN CADRUL
FENOMENULUI TURISTIC

Definiții
Pentru a putea realiza corelațiile între un spațiu geo grafic și
valorificarea turistică a acestuia , este indispensabilă introducerea termenilor d e
cultură și civilizație. Angela Banciu definește cultura ca fiind “totalitatea valorilor
spirituale create de omenire în decursul practicii social -istorice și care reprezintă
procesele realizate în cunoașterea naturii, societăŃii și a dev enirii însăși a ființ ei
umane” . 10
F. Braunstein afirmă faptul că astăzi “se admit două sens uri pentru
termenul de civilizație. Civilizaț ia constituie starea unui grup uman, evoluat, șlefuit,
civilizat. Al doilea, mai larg, desemneaz ă procedee sale tehnice, credințele,
activităț ile intelectuale, artistice, formele de organizare politică și socială ale unui
popor”. 11
Arta este o formă de manifestare a culturii, care trebuie să se exprime
prin operele de artă și literat ură. Între acestea, un rol esenț ial îl au artele plastic e,
artele deco rative, artele muzicale și creaț iile literare. Prin ele și trăirile unor categorii
demografice, izvorâte din realităț ile sociale și naționale, își exprimă reacț iile
atitudinale de acceptare sau de respingere a unora dintre aceste realități.
“Cultura nu poate fi înț eleasă decâ t ca element al ansamblului vieț ii sociale. Ea
reprezintă o rezultantă a schimbului realizat între proce sele vieții sociale,
intercondiț ionarea lor reciprocă (de acumular e, cunoaștere, reflect are, creaț ie și
valorizare). De cele mai multe ori trebuie să ț inem c ont de cele trei topuri de relaț ii:
om-natură, om -om și om -valoare, însă o definire a bogatului conț inut al culturii nu

10 Angela Banciu, Cultură și civilizație , Editura Lumina Lex, București, 2003, pag. 15.
11 Floren ce Braunstein, Istoria civilizațiilor de la origini până în secolul al VII -lea d.Hr ., Editura Lider,
Seria Cultură Generală, București, pag. 8.

14
trebuie să se reducă la câteva relații, ea trebuie să cupri ndă anal ize asupra tuturor
relațiilor în care cultura apare ca termen de raportare, spre a determina acel prag al
cunoașterii. ”12
Cultura are ca funcție unificarea diverselor comportamente și nu
intervine ca o structură globală.Lipsa de unitate cultural ă în zilele noastre își face din
ce în ce mai simțită prezența prin îndoiala tot mai accentuate asupra capacității
omului de a fi propriul stăpân.Cultura neavând același sistem de semnificații capabil
să dea sensuri ale vieții este în plină destrămare a ar haicului, a tot ceea ce cândva era
o cultură tradițională pură.Revendicarea dimensiunii globale ar fi unica soluție.
Termenul autenticității culturale are la bază existentența unor
puternice legături între legăturile economice, sociale, religioase și ce le estetice.
Antopologia culturală se preocupă să ofere o interpretare teoretică faptelor de
cultură,încercând să definească trăsăturile comune a vieții în grup ,depâșind aspectul
diversității culturilor. “Spațiul obiectiv al unității culturilor nu poate fi interpretat
decât dintr -o perspectivă cu obiectivitate limitată, istorică, așadar condiționată de
cadrele sale istorice și sociale pe care le interiorizează. Asemănările, înrudirile și
coincidențele relative dintre variatele moduri de manifestare a creativității umane,
unitatea de fundal antropologic a culturilor și produsul unor interacțiuni existențiale
dintre popoare, națiuni și culturi, sunt percepute și interpretare d intr-un punct de
observație local care aparține unei culture, iar imaginea rezultată ..va privilegia
implicit coordonatele sale istorice și spațiale, sistemul de valori prin care își definește
identitatea.”13
Cultura se bazează pe sisteme de valori adân c înrădăcinate în istoria
colectivității care se manifestă prin intermediul unor practici care se pot împărți în
trei categorii: riturile, eroi și simbolurile. Riturile sunt activități colective a căror
utilitate constă în legătura instaurată între indivi d și normele sociale. Eroii sunt
concretizări reale sau imaginate ale unor valori esențiale în concepția grupului căruia
servesc drept model. Simbolurile sunt obiecte verbale, picturale sau de altă natură,
care denotă sau conotează sisteme de referintă.

12 Camelia Teodorescu , Turism cultural -, Ed. Transversal, București, 2009, pag. 6.
13 Grigore Gheorghiu, Natiune, Cultură, Identitate , Editura Diogene, București, 1997, p. 399 – 400

15
Identitatea culturală face apel și la mituri fondatoare și totodata la unul
sau l a mai mulți presupuși strămoși. Identitatea lingvistică este o componentă a
identității individuale sau a celei colective,iar practicile lingvistice se află în centrul
proces ului de identificare. Limba este cea care participă în mod direct la construcția
identitară a subiectului individual,de asemenea aceasta constituie o dimensiune
specifică și pentru identitatea colectivă.În cadrul dimanicilor identitare,limbile
înseamnă atâ t variația la scara comunității în timp și spațiu, adică transmiterea
permanentă și schimbare în însușirea lor de către vorbitor, cât și invariație, relativa
la scara individului. Cultura reflectă caracteristicile comunității umane iar prin
specificul național, cultura unui popor participa la cultura lumii. Unit atea culturii
universale exprimâ ndu-se prin diversitatea culturilor naț ionale. Identitatea culturală a
unui popor poate fi foarte diferită de identitatea culturală a altui popor. Diversitatea
se manifestă în cadrul culturilor foarte bine diferențiate, dar se poate la fel de bine
manifesta și la nivelul aceleeași culturi privind (vest imentația/ muzica preferată de
tineri spre deosebire de bătrâni). Î n funcție de gradul de omogenitate socială sau de
toleranța a fiecărei societăți intervine diversitatea subculturilor .
“Asimilarea culturilor naț ionale, cu specificul lor, î n cultura univ ersală,
duce la realizarea unui tablou variat al culturii lumii, în care ie s în relief
individualitatea națiunilor ș i, deopotrivă, trăsăturile generale ale culturii, ca întreg.
Cultura universală exprimă un sistem complex de elemente, format dintr -o divers itate
de fapte de cultură națională, care s -au universalizat prin originalitate și prin
noutate. ”14
Turismul cultural este numit adesea ș i turism de vizitare, deoarece
practicarea sa presupune, invariabil „vizita” la un obiectiv sau grupare de obiectiv e
sau resurse atractive. Menirea ace stui tip de turism este complexă : în primul rând
este instruirea prin îmbogă țirea cunoașterii, în al doilea rȃnd este recrearea resimțită
pe plan s piritual prin aflarea unor adevă ruri și cunoaș terea uno r noi fenomene.
Primordială rămâne însă în sfera condiționă rilor nevo ia de cunoaștere și recreare .
Româ nia deține un patrimoniu cultural -istoric ș i etnofolcloric de mare
valoare și atractivitate turistică. Există peste 680 valori de pa trimoniu cultural de
interes național și interna țional, printre care se remarcă : biserici și ansambluri

14 Idem, pag. 7.

16
mănă stirești, monumente și ansambluri de arhitectura ș i de artă , ansambluri
arhitec turale urbane, centre istorice ș i situri arheologice, din care o parte s -au
constituit ca valori ale Patrimoniului Universal , sub egida UNESCO (bisericile
fortificate, biseri cile cu fresce exterioare, cetãț ile dacice, cetatea Sighiș oara).
Tezaurul etnografic și folcloric romȃ nesc este de asemenea de mare originalitate,
fiind repreze ntat prin: arhitectura specifică satelor din provinciile istorice româ nești;
bisericile de lemn din Maramureș și Sã laj; prelucrarea lemnu lui; portul popular; arta
decoră rii; man ifestă ri etnoculturale și religioase tradiționale; tȃrguri ș i expoziții
muzeale etnografice î n aer lib er sau pavilioane expoziț ionale.

2.1. Turismul Rural

Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată
condusă de populația locală și are la bază o legătură strânsă cu mediul natural și cel
uman, incluzând toate activitățile turistice care au loc în mediul rural. Așadar ,,
turismul rural este o formă de turism care valorifică resursele turistice locale ca și
dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice,
utilizând diverse spații de cazare – hanuri și hoteluri rurale, și îmbracă forme de
sejur cu valențe cultural -cognitive. ’’15
Conceptul de turism rural își are mai mu lte accepțiuni, de natură psihologică,
sociologică și cea geografică, datorită faptului că acesta este un fenomen socio –
economic . Potrivit accepțiunii psihologice ,,turimul rural poate fi definit ca o formă
particulară de turism bazată pe o anumită artă a primirii turistului și a unui
comportament diferit de cel practicat în mod obișnuit în cadrul altor tipuri de
turism’’.16
Din acest punct de vedere, turismul rural poate fi privit ca și o stare de spirit,
care include ospitalitatea ca și ingredientul pr incipal care vine din partea comunității
rurale, răsplătită cu respect și considerație pentru acel mediu de către turist. Turistul

15 Alexandru Puiu Tacu, Vasile Glăvan, Turism Rural. Actualitate și Perspective , Editura Pan Europe,
Iași 1999, pag. 16
16 Rodica Petrea – Dan Petrea, Turism Rural , Presa Universității 2000, pag.18

17
este considerat un oaspete care este primit ca un prieten de întreaga comunitate
rurală, nu doar de persoanele care -l găzdui esc.
În accepțiunea sociologică, turismul rural este conceput ca o activitate care
pătrunde în intimitatea societăților rurale, în care turistul are posibilitatea să
descopere omul societăților tradițion ale, folclorul zonal și chiar sărbătorile
tradiționale. Accepțiunea geografică este cea care relaționează turismul rural cu
existența spa tiului rural corespunzător.
,,Turismul rural este definit ca fiind forma de turism care se manifestă în
spațiul rural , indiferent care sunt caracteristicile fizico -geografice și demografice ale
acestuia..activitățile turitice care se desfășoară în zonele rurale nu au întotdeauna
caracter rural, ele pot avea caracter urban, calificativul de rural fiind deținut doar de
localizare. ’’17
Din punctul de vedere economic , zona rurală poate avea trei tipuri de bază;
ruralul periferic , care este caracterizat prin populație mică, cu gr ad ridicat de
îmbătrâ nire, fără activități industriale pronunțate, bazate pe îndeletniciri populare,
zona rurală integrată cu privire la aspectul economic, situată în apropierea orașelor și
caracterizată prin activitate agricolă intensivă, și rurarul intermediar care se află între
cele două. Așezările omenești în timp, au avut tendința deplasării prin evoluție spre
partea urbană, în consecință au apărut situații intermediare, adică așezare rurală prin
localizare însă economia și infrastructura caracteristică zonei urbane.
Prin istoric și conținut , turismul este un concept urban, majoritatea turiș tilor
provin din aceste mediu iar turi smul poate avea influență urbaniza ntă asupra zonelor
rurale. Turismul rural poate fi definit ca o activitate complexă care nu include doar
turism bazat exclusiv pe gospodăria țărănească ci și diverse activități din perioada
vacanțel or în mijlocul naturii, precum ; excursii educative, drumețiile, al pinism,
cicloturism, vânătoarea etc. ,,Apariția călătoriilor turistice a apărut în antichitate, ia r
activitățile turistice în spațiul rural, au fost practicate în aceeași perioadă..leagănul
călătoriilor în regiunile rurale l -a constituit Europa, fiind binecunoscute participarea
elenilor la vizitarea locurilor sfinte – Dadona ( Zeus) și Delfi (Apollo).’ ’18

17 Idem, pag 19 -21.
18 Puiu Nistoreanu, Turism Rural , Editura C.H. Beck, București 2000, pag. 95

18
Popularita tea turismului rural a crescut î n ultimii ani. De la iniț iative cu caracter
individual s -a ajuns la o adevarată alternativă de petrecere a timpului liber. Motivul
dezvoltă rii turismului în mediul rural este conștientizarea, de că tre micii agricultori,
a necesității diversifică rii activi tății atȃ t în cadrul fermei agricole, câ t și î n afara
acesteia, prin angrenarea în silvicultură , turism sau apelȃnd la anumite activită ți pe
timp determinat, î n interiorul economiei l ocale. Conform o piniei specialiștilor ,
prosperitatea nu este de partea agricultorului pur, ci a agricultorului muncitor,
artizan, for estier, în finalitatea pluralită ții de venituri, în condiț iile unor combinații de
activită ți complexe.
Turismul rural nu mai reprezin ă o noutate . Dorința de expansiune și petrecere
a timpului liber și a vacanțelor la țarã constituie preocupãri vechi mai ales al
iubitorilor de natură . ,,Turismul rural p oate reprezenta reîntoarcerea că tre valorile
pure, nealterate ale spațiului ancestral – satul -, apropiere de natură, cu alte cuvinte
reîntoarcerea la origini ”.19
Satul românesc reprezintă un produs turistic inedit, atât pe piața națională cât
și pentru cea mondi ală, contribuind la descoperirea țării noastre ca posibilă
destinație turistică. Țara noastră dispune de o gamă largă de resurse naturale și
culturale, facilități și experiențe turistice diverse, dispune de trăsăturile de unicitate și
specificitate, diver sitatea religioasă, istoria, legendele, cultura – arta, costumele,
muzica, dansul, meșteșugurile, bucătăria, și nu în ultimul rând geografia și
topografia.
Produsul turistic rural românesc cuprinde componente de bază , care cuprind
cazarea, alimentația și transportul , și componente auxiliare , care cuprind activitățile
de agrement, cele sportive și nu numai. În acest produs turistic intră și factorii
naturali , care cuprind aș ezarea geograf ică, relieful, peisajele, fauna etc., și factorii
generali ai existe nței umane din trecut și prezent, care includ limba, mentalitatea,
ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura, politica, economia.
De o importanță majoră este elementul uman care constă în atitudinea
oamenilor față de turiști, infr astructura generală dată de structura și imaginea
așezărilor, aprovizionarea cu apă, transporturi și comunicații, și echipamente turistice
–transporturile, mijloacele de cazare, alimentația, activitățile zonale, informațiile,

19 idem, pag. 90

19
toate acestea contribuie la formarea ofertei turi stice. ,,Agroturismul este o formă a
turimului rural care utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiuni turistice
și fermele agruturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile
turistice naturale și de valorile cultural i storice , de tradițiile și obiceiurile prezente în
mediul rural .

2.2 Turismul cultural și formele pe care acesta le generează

Turismul cultural este cel care implică cele mai diverse categorii sociale și
de vârstă , în mod general elevi și studenți, și const ă în vizitarea siturilor rurale ,
caselor memoriale, muzeelor, sau participarea la anumite sărbători sau datini
tradiționale. „Ambasador cultural, instrument de progres social și de promovare a
relațiilor dintre oameni, turismul s -a dezvoltat în ritm r apid într -un moment în care
intensificarea participării fiecărei națiuni, fiecărui popor la circuitul mondial de
valori spirituale reprezintă o caracteristică fundamentală a evoluției epocii
contemporane”20. Turismul contribuie la cunoașterea vieții, cultu rii și istoriei altor
țări și oferă omului posibilitatea de a -și consuma timpul liber într -un scop util.
Din puntul de vedere social, turismul reprezintă un act de cultură, datorită
acumulării cunoștințelor turistului din timpul deplasării din diferite d omenii. În
timpul deplasărilor turistice, oamenii își lărgesc orizonturile cunoașterii. Călătoriile
oferă posibilitatea oamenilor de a -și îmbogății sufletul și mintea, să învețe să
aprecieze adevăratele comori estetice ale pământului și să învețe să vadă f rumusețile
naturii. Aceste călătorii sunt adesea adevăratele lecții în natură, de istorie,
arheologie, geografie, de artă și cultură, fiind mijloace de educare și cultu ralizare,
recreere și odihnă.
„Oamenii au posibilitatea de a cunoaște și aprecia și a lte popoare cu
obiceiuril e, cultura și civilizația lor.. Odată cunoscute și asimilate, aceste valori
conduc la dezvoltarea spiritului de prețuire, de cruțare a ideii de solidaritate
împotriva oricărei încercări de negare sau distrugere a valorilor universa le create de -a
lungul secolelor și mileniilor”.21 Prin diversificarea schimburilor cu țările stăine și

20 Ioan Istrate, Turismul Un Fenomen În Mișcare , Editura Sport -Turism, București 1988, pag 103
21 Idem, pag. 10 4

20
fluxul de turism în creștere, a crescut nivelul informației despre România în
străinătate, făcându -se cunoscut trecutul istoric și al civilizației și cul turii țării.
Schimburile, contribuie la îmbunătățirea cunoașterii realizărilor reciproceîn domeniul
culturii și artei, a specificului creației sprirituale, a tradițiilor și a aportului la
progresul general al umanității între țara noastră și alte țări.
Contribuția României este conferită de zestrea varietăților atracțiilor
turistice, atât naturale cât și cele cultural – istorice. În patrimoniul turistic cultural
național sunt cuprinse obiectivele cultural -istorice, muzee, monumente, limba și
mentalitatea , obiceiurile și datinile, folclor, artă și cultură. De asemenea activitatea
contemporană a omului poate fi inclusă în categoria de mai sus, fiind cea care
sporește interesul atunci când vine vorba de alegerea destinației câtre turist. În
împrejurimile ac estor destinații, adesea se pot găsi case monumente istorice, ruine,
monumente funerare, mori și multe altele.
Fiind create de -a lungul mileniilor se poate afirma că monumentele
arheologice sau istorice, cele de arhitectură sau de artă populară, împreună cu
obiectivele și documentele istorice, formează tezaurul folcloric inestimabil, al
poporului român și contribu ie la îmbogățirea patrimoniului de cultură și artă
populară al umanității. Create de poporul nostru, unele se conservă în situ iar altele
sunt expuse în marile sau micile muzee.

2.3. Evoluția turismului

Turismul ca fenomen social -economic și cultural este deternimat de acț iunea
mai multor factori, specifici unei anumite perioade is torice , dezvoltăndu -se ca o
activitate economică interdependentă cu toate domeniile, cu rol multiplicator .
”Principale le motivații și majoritatea factorilor de influență și formele de
turism au un substrat procesual în manifestarea perceptibilă de esență social –
economică și culturală, iar efectul, amploarea și structurile sale evoluează odată cu
societatea și sunt infl uențate de anumite conjuncturi politice, militare, economice. ”22

22 Ion Ionescu, op.cit , pag. 50

21
Principalii factori care determina dezvoltarea turis mului sunt: calitatea mediului
înconjurator, factorii demografici, economici, politici, sociali, psiholog ici etc.
Rolul unuia dintre aceș ti factori poate deveni primordial î ntr-o anumita
perioa da pentru un anumit teritoriu. Ȋ n timp putem a sista la o schimbare a
importanței rolului lor pentru același teritoriu în funcț ie de alte criterii (de exemp lu:
de modă, că ci putem vorbi de o "modã" și î n turism ). Ȋn cele mai multe cazuri acești
factori acționează în strȃnsa interdependențã asociindu -se în atragerea turiștilor
potenț iali.
Creșterea numerică a populației, î n special a populației urbane, a dus la
creșterea numãrului de turiști. Turismul este o creație umanã, rezultatã din nevoia de
recreere. Deci, pre tutindeni și î n toate timpurile, omul a reprezent at principalul
element al apariției și dezvoltãrii turismului. Creș terea n umărului de locuitori ai
planete i a determinat sp orirea treptatã a numarului de turiș ti; astfel turismul s -a
generalizat treptat ca fenomen social.
“Structura profesionalã a turiș tilor constituie un factor semnificativ pentru
tipurile de turism practicat.”23 Putem observa faptul că participa rea celor cu studii
superioare ș i a celor cu stud ii medii este mult mai mare decȃt cea a muncitorilor
necalificaț i.
După natura factorilor avem , factor i social – economici . Tipul ș i formele de
turism depind de venitul populație, timpul liber, ofer ta turistică, prețurile și tarifurile .
Persoanele cu venituri mari practica turismul de lungã durata și la distanț e mari, c u
mijloace de transport rapide ș i confortabile. Persoanele cu venituri mi ci participa la
turism de scurtã duratã, la distanța scurta și pe cȃ t posibil la utilizarea unor baze de
cazare și servicii ieftine, eventual î n extrasezon. Factori tehnici care vizează
infrastructura generală, mijloacele de transport, telecomunicațiile, energie electrică,
apă potabilă, etc.
Factori i socio -culturali au importanțã decisivă în ceea ce priveș te dezvoltarea
turismului. Repartiț ia timpului liber într -un an este importantã pentru delimit area
tipurilor de turism, iar în funcț ie de timpul liber utilizat apar trei categorii de turism;
turismul ocazi onal se practicã în timpul sãptãmȃ nii la imediata apropiere, turis mul de

23Dinu Mihaela, Geografia turismului , Ed. Uranus, Bucuresti, 2006, pag 80.

22
recreere care se practicã la sfȃrșitul sãptãmȃnii ș i turismul de recree re și îngrijire care
se desfãșoarȃ în perioada concediilor, cu o duratã mai mare.
Factorii politici reprez entate de s ituațiile de instabilitate politicã , recesiunile
economice, crizele (energetice, al imentare, etc.) determina restrȃ ngerea ariei
activi tãților turistice.
Factori de natură psiho -demografică, cei demografici care vizează creșterea
numărulu i populației, durata de viață și structurile pe sexe, grupe de vărstă.
Factorii psihologici și de educație care se manifestă ca urmare a
conștientizãrii rolul omului în naturã . „Motivaț iile pentru turism sunt
diferite ,motivații sociale, dorinț a de evadare din rutină, de cunoaș tere a altor grupuri
sociale, nevoia de a se convinge singur de informațiile auzite sau citite, aspirația la
culturã etc. Motivaț ii familiale: nevoia de a participa la e ducarea
copiilor……. motivaț ii personale: nevoia de a practic a alte activitãț i, recreative
(plim bări, sport), de restabilire a echilibrului nervos….de cunoaștere și asp irație spre
realizarea personală . ”24
După efectul produs asupra turismului avem trei tipuri de factori. Factorii
cauzali care fac referire la mijloacele de transport și căile de acces, cresterea unui
anumit grad de complexitate a muncii. Factorii favorizanți se referă la creșterea
timpului liber, dezvoltarea industriei serviciilor, dezvoltarea bazei tehnico -materiale
turistice, perfecționarea o rganizării turistice, respectiv diversficarea ofertei turistice,
acordarea anumitor facilități în cadrul turismului organizat, creșterea gradului de
mobilitat e etc.
După gradul de atractivitate avem ca factori de atracție, spațiile nepoluate,
ținuturi retrase, valori antropice cu valoare de unicat, castele, folclor, monumente
istorice și monumentele ale naturii, religioase și de arhitectură, manifestări culturale,
ospitalitatea localnicilor etc.

24 Firoiu Daniela, Resurse umane în turism , Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003, pag. 8.

23

2. FORME DE VALORIFICARE TURISTICĂ.

FESTIVALURILE ȘI MANIFESTĂRILE
CULTURALE DIN ZONA ETNOGRAFICĂ LOCUITĂ
DE HUȚULI A MARAMUREȘULUI ISTORIC

Maramureșul este un muzeu imens , în care își are locul omul puternic legat
de istoria, credința, obiceiurile moștenite din strămoși. Acesta deține o încărcătură
aparte de frumusețe și original itate; plin de efervescență este purtătorul unei străvechi
civilizații românești care are porți le larg deschise spre turism intern dar și
internațional, oferind; „locuri de o rară frumusețe, posibilități de odihnă și agrement,
valori inestimabile ale artei tradiționale, trăsături etnografice dintre cele mai
interesante, ceea ce îi oferă statutul de zonă turistică de primă importanță. ”25
Bogăția culturală a județului este reprezentată de patrimoniul celor patru zone
etnofolclorice, Țara Chioarului, Țara Codrului, Țara Lăpușului și Țara
Maramureșului istoric. Aceste zone deși îndepărtate prin caracter istici geografice,
demografice și cele economice sunt extrem de apropiate prin idealurile care le
unifică și le umanizează într -o măsură egală, prin obiceiuri, tradiții, port popular,
cântece și dans.
Țara Maramureșului istoric este cea mai mare dint re cele patru, acoperind
aproape jumătate din suprafața totală a ținutului. „Tărâm legendar, Maramureșul
istoric, cu istoria sa păstrată în lemn și cântece, reprezintă o comoară de vechi tradiții
folclorice ”26, reprezentând o carte de vizită pentru țara no astră. „Maramureșul istoric
posedă potențial turistic original, renumit prin elemente de etnografie și folclor,

25 Ioana Niculescu, Maramureș Monografie , Editura Sport – Turism, București, 1980, pag. 298.
26Emanuel Peterliceanu, Andrei – Alexandru Achim, România – Maramureș , Colecția Thesaurus,
Editura Proema 2015, pag. 47.

24
originalele case, porți, unelte, țesături, biserici, datini și folclor..acestea sunt întălnite
…în așezările de pe văile Tisei și Vișeului.”27 Viața omului a fost, este și va fi o temă
care atrage atenția din mai multe puncte de vedere, dacă dorim să ne apropiem de
anumite elemente definitorii. Aducem în discuție perspectiva sociologică,
antropologică, spirituală, religiosă, fiecare în parte reu șind să aducă plusul de
informație. Acest lucru se datorează faptului că omul este într -o continuuă schimbare
și adaptare la condițiile în care trăiește.
Comunitatea etno -folclorică asupra căreia o să ne oprim atenția este
vorbitoare de limba ucraineană și se deosebește prin obiceiurile și tradițiile sale, care
s-au păstrat de -a lungul timpului și care oferă acestor comunități huțule o identitate
proprie. Conform Dicționarului Explicativ „ („huțúl”) , -ă, huțuli, -e, persoană care
face parte dintr -o pop ulație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și
Ceremușului și care vorbește un dialect ucrainean; huțan (2). 2. Adj. Care aparține
huțulilor (1), privitor la huțuli (din ucr. “hucul”). ”28
Ucrainenii erau menționați ca ruteni în statisti cile interbelice, afirmându -se la
adresa lor că trăiau compact în localitățile Valea Ruscovei (Ruscova,Repedea,
Poienile de sub Munte), Valea Vișeului (Crasna, Bistra, Valea Vișeului), Valea Tisei
(Lunca la Tisa, Crăciunești, Tisa și Bocicoi ), Valea Roniș oarei (Rona de Sus) ,
împreună cu românii și maghiarii.
Conform studiului lui Dermer “dacă în perioada interbelică numărul
ucrainenilor era de 19 293 de suflete, în prezent, (la recensământul din 1992),
numărul lor este mai mult decât triplu față de anul 19 33.”29
În vreme ce ucrainenii din Maramureșul istoric au beneficiat de condițiile în
care am trăit cu toții în ultima jumătate de veac, românii din dreapta Tisei,care au
trăit în Cehoslovacia Interbelică și viețuiesc de 50 de ani în Ucraina de azi, n -au avut
parte de aceeași condiții favorabile păstrării ființei naționale, fiindcă niciodată, în
istoria lor destul de frământată, nu au aparținut statului român. În perioada interbelică
Maramureșul din dreapta Tisei a aparținut Cehoslovaciei iar românii au trăit acolo în
condițiile unei stăpâniri străine, așa cum și ucrainenii din stânga Tisei au trăit sub

27 Iulia Platona, Turism Rural, Editura Universit[íi din Oradea, 2002, pag. 65
28Dicționarul explicativ al lim bii Rom âne, Ediția a II – a , Editura Univers Enciclopedic, București , 1998,
pag. 467
29Dermer I., Marin I. Maramureșul Românesc . – București: Cartea Românească, 1933. – 129 p.

25
stăpânire străină, chiar dacă statul român le -a acordat drepturi sporite.
„În dreapta Tisei, printre colinele ce urcă spre Munții Maramureșului, între
râurile Taras și Șopârca trăiau compact românii din Cehoslovacia interbelică în
localitățile Apșa de Jos (peste 6000 de suflete), Apșa de Mijloc (peste 4000 de
suflete), Biserica Albă (peste 1700 de suflete), satul Slatina (peste 200 de suflete) .
Cifrele menționate îi reprezintă pe românii care au trăit alături de alte etnii în
Maramureșul din dreapta Tisei (cehi, slovaci, evrei, unguri, ucraineni, etc.) din
rândul cărora erau re crutați reprezentanții administrației, "notabilitățile"localităților
amintite formate pe străvechi pământuri românești.” 30 Se vorbea despre evoluția
comunității ucrainenilor că s -ar fi produs în valuri.Primul val ar fi venit din Galiția și
s-ar fi așezat p e Valea Ruscovei formănd în acest fel localitățile Poienile de sub
Munte, Repedea Si Ruscova.
În ceea ce privește al doilea val al venirii ucrainenilor în Țara Maramureșului
acesta s -a oprit în comunitățile românești de pe Valea Tisei (Lunca la Ti sa, Bocicoi,
Crăciunești, Virișmort sau Tisa de azi, Câmpulung la Tisa, Remeți) și își are originea
tot în Galiția, după cum susțin cercetătorii în domeniu. Prin anexarea Galiției la
Imperiul Habsburgic și desființându -se granița ,se produce al treilea va l de venire al
ucrainenilor. Practic are loc un fenomen de migrație complex prin intermediul căruia
ucrainenii vor popula valea inf erioară a râului Vișeu , formând în acest fel satele
precum Crasna, Bistra, Valea Vișeului, care formează în prezent comuna B istra.
Între ruteni și huțuli există totuși anumite diferențe, însă de cele mai multe ori
se fac confuzii la adresa acestor grupuri. În limba română, termenul de rutean este de
proveniență germană, reprezentând populația ucraineană din fostul imperiu Aust ro-
Ungar. Populația ucraineană care era sub dominația Imperiului Austriac, precum și
cei din Galiția, Bucovina și cei din comitatele de n ord-estice maghiare,erau numiți , în
actele oficiale, ruteni.
Această populație s -a autodenumit pe parcursul secolului al XIX -lea, drept
rusyny , sau ruși mici. După ce apare tendința influenței politice, termenul cel mai des
folosit era cel de ucrainean. Această autodenumire a grupului etnic ucrainean ca
rusyny a co ndus la o mișcare politică la jumătatea secolului al XIX -lea a rutenilor
bătrâni, conduși de clerici greco -catolici din Lemberg.

30Idem,p. 117

26
Mișcare a a fost defapt un răspuns la tendințele de polonizare sau de
maghiarizare a ucrainenilor. Aceștia au optat pentru in troducerea limbii ruse ca
limbă literară a rutenilor, aceștia fiind considerați că ar fi avut o ramură a poporului
rus. „În contrapondere cu rutenii bătrâni din anii 60 ai secolului al XIX -lea, în Galiția
a apărut o mișcare politică a tinerilor ucraineni, condusă de o elită de intelectuali
proveniți din rândul profesorilor universitari și gimnaziali.
Sub influența poetului Taras Sevcenko, aceștia îi considerau pe ucraineni un
popor distinct și se pronunțau pentru adoptarea limbii populare ucrainene ce limb ă
literară.La sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului XX, termenul de
ucrainean a cunoscut o largă răspândire pătrunzând în conștiința maselor largi.De
atunci și până acum termenul de ucrainean a devenit uzual în societatea ucraineană și
în toate provinciile locuite de aceștia. ”31
Revin la proveniența cuvântului huțul , care ne este explicată în diferite feluri.
Varianta to tal eronată pe care o atribuie unii istorici acestui cuvânt este sinonimul
hoțul. “Pe teritoriul Huțulșciney de azi, a trăit un popor cu numele de Karpii (secolul
II) , care de fapt sunt rădăcina etnosului slav.Din acel etnonim provine și denumirea
muntelui Karpat, iar din neamul unui Karp cu numele de Huț, provine Huțulșcina și
locuitorii ei. ”32
Etnonimul hu țul este destul de vechi însă explicația acestuia apare în secolul
al XVIII -lea. “O legendă de istorisește că demult, demult, atunci când prin zona
Ciorna Hora (azi – Prut-Ceremuș ), trăia un popor migrator numit pereholovți, aceștia
aveau fața ce semăna cu un bot de câine. Odată aceștia au năvălit într -un bordei unde
au gasit o femeie care își legâna copilul într -o covată din coajă de brad, pronunțând
cuvintele ( hu -țu-ța…..hu -țu-țaaaa….! ) Cânta cu o mare jale speriată fiind de acele
arătări înspăimântătoare. Cântecul ei se auzea în ecou prin munții din jur.Războinicii
auzind aceste ecouri s -au speriat crezând că femeia a chemat în ajutor pe cineva cu
numele Huțuța. Alarmați de vocile ce se auzeau din munții hoarda s -a pus pe fugă
strigănd și ei hu -țu-ța. De atunci cei de acolo au fost numiți Hu -țu, apoi huțuli. Zona

31Alexa Beuca și Cristina Zebreniuc, Aspecte monografice,Poienile de sub munte,Maramureș , Editura
Enesis, Baia Mare,2012,p 46
32 Petro Siredjuk, Din cronica populării Huțuliei Galițiene,Istoria Huțuliei , volumul IV, p. 124

27
a fost numită Huțulia sau i se mai spune și Huțulșcina.”33.
În general, în toate timpurile, huțul ii au trăit respectând u n principiu ( familie
→ rude → ș i locul natal ), trăind mai multe generații la rând pe locurile neamului lor,
transmițând în felul acesta din generație în generație originalitatea lor. Într-un articol
scris de Iaroslav Kikinciuk, Pr eședintele Consiliului Raional Verhovena, Regiunea
Zakarpatea , este dezv ăluit principiul pe baza căruia huțulii au reușit să trasmită mai
departe pachetul lor de zestr e. „În momentul de față, pentru a fi huțul t rebuie
respectat principiul „ trei în unu”: moștenitor, ocrotitor și continu ator al tradițiilor
huțule. Ținâ nd seama de faptul că huțulii, de -a lungul timpului, s -au ghidat numai
după acest principiu, au reușit să -și păstreze autenticitatea și moștenirea lor.
În ultimii 10 – 15 ani pentru mulți a fi huțul sau „huțul onorabil” a devenit o atracție.
Mulți gândesc că dacă îți pui pălăria pe cap, mai iei și cămașa cusută ( huțulka) peste
o pereche de blugi și ieși pe o colină, atunci ai devenit deja huțul. Dar sunt departe de
acest lu cru… Huțul este acela care are un sentime nt de mândrie (autosatisfacere) , dar
nu superficial, deoarece un huțul are foarte bine dezvoltat sentimentul de demnitate,
el este purtătorul culturii sale inconfundabile, a limbii, al portului, a mâncărurilor și a
meșteșugului tradițional. De aceea, în timpurile noastre, pentru a fi un huțul autentic
în Ucraina sau oriunde în lume este o adevărată provocare.
Toate obiectele autentice ale huțulilor sunt făcute manual. Această lucrare
este foarte costisitoare peste tot în lume și este binecunoscută sub denumirea de „
hand made”. Fiecare familie de huțuli are obiecte uzuale care se transmit din
generație în generație, dar în același timp huțulii confecționează pentru ei și pentru
familia lor „veșminte” și „ construcț ii” noi , actuale, de vară și de iarnă, atât pentru
adulți cât și pentru copii. Bineînțeles, pentru a confecționa toate acestea î ți trebuie
material de calitate : lână, piele și pânză. Astfel, huțulii trebuie să crească oi, capre,
cai, porci, vaci și să deț ină terenuri pentru a întreține toate aceste animale. Dacă luăm
în considerare că huțulii sunt și gazde primitoare, iubitori de oaspeți, se străduiesc să
facă construcții noi ( dar din lemn masiv), doar pe baza acestui lucru putem trage

33 Opinie citat, Alexa Beuca și Cristina Zebreniuc, Aspecte monografice,Poienile de sub
munte,Maramur eș, Editura Enesis, Baia Mare,2012, p. 47

28
concluzia că viața unui huțul în Ucraina este în același t imp scumpă, dar și
prestigioasă. ”34
Satul Valea Vișeului , cu denumirea ucraineană Veșivsca Dolena, din
Maramureș, este situat chiar la graniță cu Ucraina, fiind considerat din acest punct de
vedere cel mai apropiat sat din zonă de Ucraina. Satul se află la confluența râului
Vișeu cu râul Tisa.
Pășind pe aceste meleaguri, orice străin va rămâne surprins de frumusețea
incontestabilă a peisajelor fermecătoare. Este un sat micuț ca mărime, dar are
puterea de a te capta în interiorul lui, atât prin elementele sale geografice, cât și prin
elementele sale culturale. Așadar, satul Valea Vișeului este o zonă folclorică superbă
în care sunt foarte bine păstrate obiceiurile și tradițiile, transmise din generație în
gener ație. Începând de la așezarea geografică, hotare, relief, ape, peisaje, obiceiuri,
tradiții, toate acestea conferă acestui loc caracteristici specifice, care îl deosebesc de
celelalte sate sau comune.
Localitățile Bistra și Valea Vișeului sunt străbătute de DJ 185 drum legat de
DN 18. Așezarea geografică a comunei este în imediata apropiere de Centrul
Geografic al Europei, aflat dincolo de Tisa, în Ucraina, reprezintă un pol de atracție
turistică. „ În viitor există oportunitatea reală de a deschide o nou ă legătură feroviară
internațională dintre Ucraina și România, intitulată – Centrul Europei – Kiev -Lviv –
Rahiv -Valea Vișeului – București. Aceasta ar scoate din izolare zona și ar duce la
dezvoltare socio -economică cu un ritm accentuat .”35
Accesul mijloacelo r de trasport în zonă, existența potențialului turistic natural
și antropic face posibilă practicarea diverselor forme de turism. În prezent avem pe
raza comunei câteva pensiuni agroturistice deschise și altele în construcție. Turismul
recreativ este pra cticat în zonă de persoanele venite din mediul urban pe periaoda
weekend -ului. Acest turism de week -end în zona montană este practicat de populația

34http://uniuneahutulilor.ro/ce -inseamna -a-fi-hutul -in-ucraina/ , Iaroslav Kikinciuk, Președintele
Consiliului Raional Verhov ena, Regiunea Zakarpatea. Data preluării 12.06.2015 Ora 10:08

35 Vasile Cureleac, Stelian Gigel, Vasile Oniujec, Ilie Ghergheș, Mihai Petrețchi, Vasile Bumbar, Adrian
Teodor Mandric, Dumitru Coreniuc, Comuna Bistra Județul Maramureș, Monografie , Editura Eurotip,
Baia Mare, 2011, pag 91

29
venită din Sighetu Marmației, Borșa, Vișeu de Sus, Baia Mare, etc. Pe sezon de vară
este posibilă efectuarea drumețiilor pe munți.
Există posibilitatea amenajării traseelor turistice locale, potecile haiducești,
dar și practicarea cicloturismului montan pe traseul Crasna Vișeului -Maidan –
Masivul Pop Ivan. În sezonul de iarnă versanții munților pot fi folosiți pe ntru
practicarea sporturilor de iarnă, schi, săniuș. Un interes major în aceasta perioada
este acordat obiceiurilor și tradițiilor huțulilor din timpul sărbătorilor de iarnă.
Bătrânii satului se implică permanent în transmiterea obiceiurilor și tradițiil or pe mai
departe, pentru că la rândul lor le -au primit drept moștenire de la părinții lor.
Este imposibil să rămâi imun la poveștile bătrânilor de pe vremea lor cu
privire la rituri, ritualuri, sărbători dar și la credințe și superstiții legate de anumit e
sărbători ale anului, care se desfășoară și în zilele noastre după calendarul iulian,
decalat cu 13 zile față de cel al „românilor ”.
Între muzică și geo grafie, exis tă o axă care face posibilă întâ lnirea acestor
două domenii în sectorul tur istic. Ne este cunoscut faptul că muzica nu are limbă,
are un limbaj comun, iar importanța cade asupra mesajului transmis prin emoție.
Din dorința de a experimenta și de a cunoaște, turismul a cuprins și activitățile
întreținute de industria muzicală, festivalurile culturale, concerte. Muzica este cea
care oferă viață comunităților etnice huțule. Fenomenul muzical a luat aploare din
dorința oamenilor de a -și exprima unele trăiri și a le face cunoscute unor grupuri de
oameni prin diferite manifestări cul turale și festivaluri zonale.
În ceea ce privește muzica, există o multitudine de similarități dincolo de Tisa
pe partea Ucrainei. Versurile câ ntecelor fredonate la nunți pare la fel, de asemenea
ritmul și linia melodică de multe ori este chiar identică c u cea al ucrainenilor dincolo
de Tisa.
Festivalul reprezintă un eveniment organizat în aer liber care durează în jur de
două zile și este caracterizat de factori precum, naționalitatea sau etnia. Ucrainienii
din zona etnografică huțulă și -au conservat ext rem de bine tradițiile și obiceiurile,
printre care și muzica autentică tradițională. Manifestările culturale zonale atrag din
acest punct de vedere turiști iubitori de cultură printre care și studenți sau chiar
specialiști din domeniul folclorului și nu n umai.

30
Satul Valea Vișeului are un calendar bogat al sărbătorilor creștine. Aceste
sărbători implică multe obiceiuri tradiționale de peste an. Comunitatea respectă cu
sfințenie sărbătorile. Oamenii care nu le respectă sunt considerați păgâni, fără
Dumnezeu . Prin intermediul sărbătorii are loc marcarea unor evenimente retrăirea și
păstrarea acestora. Odată cu instituirea sărbătorii se realizează o reîmprospătare a
tradițiilor și a obiceiurilor arhaice, însă sub incidența măștii asumate cu care ne este
strict inter zis să ne confundăm.
După cum am învățat, sărbătorind primim acces la sacru, deoarece are loc
intrarea în timp mitic, iar în acest fel, profanul se transformă în sacru. Obiceiurile,
riturile și sărbătorile s -au impus în timp ca niște comportamente cu caracter repetitiv
având o puternică încărcătură simbolică , au rolul de a înstitui ordine. Sărbătorile au
date fixe, fiind cunoscute de întreaga comunitate ucraineană – fiecare știa ce avea de
făcut.
Cel mai bun mijloc prin intermediul căruia se stabileau anumite corelații între
oameni, erau tradițiile și obiceiurile, deoarece acestea presupuneau comunicare
permanentă între indivizi și o oarecare colaborare.
În lipsa sărbătorilor , comunitatea ucraineană nu avea șanse mari să fie
implicată în rela țiile cu alte comunități. Fiind o comunitate minoritară care vorbește
limba ucraineană pe teritoriul românesc , niciodată nu a încetat să -și cultive
obiceiurile și tradițiile, prin participări frecvente la festivaluri, unde își putea
manifesta cu mândrie adevărata identitate, prin acestea deveneau plăcuți majorității,
indiferent de faptul că mulți nu întelegeau și nu înțeleg limba lor, dar în schimb au
posibilitatea să vadă și să îi descopere prin tradițiile, obiceiurile , muzica și dansul
lor.
“Există interval de timp sacru, ca de pildă timpul sărbătorilor( în cea mai mare
parte periodice) și, pe de altă parte, Timpul profan, durata temporară obișnuită, în
care se înscriu actele lipsite de semnificație religioasă…Orice sărb ătoare religioasă,
orice Timp liturgic înseamnă reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc într –
un trecutmitic.Participarea religioasă la o sărbăto are implică ieșirea din durata
temporară și integrarea în Timpul mitic actualizat de acea sărbătoare”.36

36 Mircea Eliade, Sacrul și profanul , Editura Humanitas, București, 1995, p. 61

31
Unul dintre cele mai vechi festivaluri zonale atestate îl r eprezintă festivalul de
colinde al ucrainenilor , care are loc în fiecare an în data de 9 -11 ianuarie la Sighetul
Marmației , ajungând deja la a 23 – A ediție, aduc e anual peste 750 de colindători din
toate colțurile țării și chiar din afara ei, acumulând în acest fel popularitate .
Colindatul este activitatea cea mai complexă din cadrul sărbătorii Crăciunului și din
fericire acest obicei se păstrează foarte bine și astăzi. Colindele sunt o formă de
vestire a Nașterii Domnului. Primii colindători erau copiii, în Ajunul Crăciunului
care pe rit vechi este sărbătorit pe data de 6 ianuarie , ieșeau la colindat după lăsarea
întunericului. La fel ca și în joia mare de dinaintea Paștelui, copiilor inițial li se
dădeau nuci, mere și colăcei, însă în zilele noastre copiilor li se oferă bani.
Copiii umblă cu colinda de la casă la casă, parcurgân d în felul acesta tot satul.
Noaptea de Craciun este dedicată colindelor adulților, care pornesc într -un grup
restrâns însă de la casă la casă grupul se lărgește, ajungându -se la un număr de 20 de
membri. Colindătorii din Valea Vișeului uneori merg acompan iați de un ceteraș,
colindele adulților ajundând la 10 strofe. Toate cele trei zile ale crăciunului sunt
respectate cu sfințenie de câtre întreaga comunitate.
A doua zi, oamenii merg la biserică. După ieșirea oamenilor din biserică un
grup format numai din băieți, numit Viflaimul, merge la colindat pe la casele
creștinilor. Viflaimul este grupul care învață de dinaintea Crăciunului colindele,
vârstele membrilor variază între 14 – 35 de ani. Grupul este format din 12 persoane de
sex masculin, fiecare asumând u-și un rol în cadrul acestui grup.
Teoretic grupul este compus din personajele biblice care au avut un rol
important în ceea ce privește nașterea Mântuitorului. Așadar avem: 2 îngeri, 4
păstori, 3 regi, îl avem și pe Irod și mai avem un moș și un jid. A cest grup practic
primește bani de la gazde pentru colindă, care ulterior trec în fondul bisericii din sat.
Un al doilea grup care merge cu colinda este format din 9 bărbații din sat,
care de asemenea strâng bani care vor intra în fondul bisericii satului . Vârstele
bărbaților din acest grup variază între 35 – 55 de ani. Și acest grup are ceva specific,
el se numește (stara colida) , tradus în română ar fi colinda străveche cu care s -au
obișnuit bătrânii satului și este inacceptabil ca de Crăciun acest grup de colindători
vechi să nu fie primit în casă, era o rușine.

32
Colindătorii au colinde vechi în repertoriu și sunt acompaniați de o vioară și
un fel de tulnic. Tulnicarul este cel care dă semnalele locuitorilor, pentru ca aceștia
să localizeze mai ușor pe a cești colindători. Colindătorii erau asteptați cu o lumânare
aprinsă pe masă, după ce se așezau, aceștia începeau o colindă la cererea gazdelor.
După trecerea acestui moment, bătrânii con siderau Crăciunul trecut deja.
Viflaimul este cel care reprezintă localitatea Valea Vișeului la Festivalul din
Sighetul Marmației organiza t de obic ei la sfârșitul lunii decembrie sau în ianuarie.
„Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă la ucraineni, care de 23 de ani se
desfășoară la Sighetu Marmației, este una din tre cele mai importante acțiuni culturale
organizate de Uniunea Ucrainenilor din România …la care participă peste 750 de
colindători din toate colțurile tării și chiar din afara ei.”37
Festivalul organizat de obicei aduce un număr nu foarte mare de turi ști, însă
tradiția și vechimea obiceiurilor care sunt reprezentate la acest festival, prin parade,
costumațiile aparte fiecărui grup din localitățile participante, aduc mult interes și le
dau o continuitate aparte. De obicei cei care participă sunt oameni cu vârste cuprinse
între 30 -35 de ani, cu studii superioare sau nu, iubitori de frumos și tradiție.
Din vechi timpuri , după afirmația lui Dumitru Coreniuc, cultura locuitorilor
din comuna Bistra a fost o cultură tipică sat ului de munte care avea la baza o
infrastructură de tip familial, de autogospodărie, adică producerea a celor necesare
traiului în casă și în familie, începând de la haine îmbrăcăminte, unelte, vase, obiecte
ornamentale, alimente. Casa era locuită de trei sau patru generații ceea ce înlesnea
transmiterea patrimoniului cultural generațiilor următoare. Casele erau așezate pe
dealuri aproape de lemnul pădurilor la distanțe mari unele de altele, dar indiferent de
acest criteriu, oamenii nu trăiau izolat, ci se vizitau des.
Oamenii se ajutau reciproc , predomina munca colectivă și se organizau clăci
la cosit, la defrișări, la construcția caselor, șezători de tors, țesut, cusut, însoțite de
momente distractive când se rosteau poveștile, legendele, de asemenea se cântau
cântece din gură, din instr umente tradiționale și se dansa la aceste activității până
spre miezul nopții . În general la clacă participau fetele nemăritate, iar băieții veneau
la clacă pentru a avea oportunitatea în acest context să stea în preajma a cestora.
Cultura sătenilor era mereu împrospătată de trecerea huțulilor din Verhovina spre

37 Curierul Ucrainean, nr. 303 -304, ianuarie 2016, pag. 8

33
târgul din Sighet unde poposeau adesea la casele oamenilor din sat, aducând cu ei
cântec, instrumente muzicale, povești, legende, în memoria colectivității se regâ sesc
și astăzi cântecele de atunci, fiind considerate cele mai frumoase.
„Fundamentul culturii populare a locuitorilor comunei era kolomeika, poezie
cântată sau recitată, formată dintr -o singură strofă sau mai multe pe diferite ritmuri
lente doinite sau vioaie de joc…prin kolomeika ucrainenii își exprimă și transmit cele
mai intense sentimente și trăiri . ”38 Instrumentele muzicale sunt arhaice legate de
cultul pastoral, trumbița, sopilca, drumba, frunza, iar cele moderne sunt vioara,
țembale – țambal, ba se-zongora. Vioara se crede că a fost adusă de câtre evrei în
localitate, fiind îndrăgită și asimilată foarte repede. Dansul la huțuli se realizează în
perechi pe melodiile ritmate de bătăile dobei . Există și dansuri colective realizate de
bărbați, cel mai cunoscut dans de acest fel poartă denumirea de „kozaciok’’.
Locuitorii comunei Bistra aveau cultură pastorală în care ciobanul, oaia și
calul, ocupau loc central. Multe credințe, obiceiuri, practici magice sunt închinate
protejării și creșterii animalelo r. Următoarea sărbătoare despre care o să vorbesc este
sărbătoarea care a rezistat pănâ în zilele noastre sub denumirea locală, MIRA.
„Primăvara, devreme când abia dă colțul ierbii, sătenii aleg delegatul, adică gazda
peste stână..după alegere încep să or ganizeze MIRA…cu o zi înainte, mieii se înțarcă,
iar oile sunt duse în puncte prestabilite pentru mulgere, fiind duse a doua zi la stână
în compartimente special îngrădite și începe mulsul pentru măsuriș. ”39
Mira la huțuli, este o sărbătoare care marc hează urcarea turmelor de oi la
stâne fiind sărbătorită după tradițiile și obiceiurile vechi, în fiecare an, în comuna
Bistra, în luna mai, în acest an având loc în data de 13 mai. Așa cum românii au
„Sâmbra Oilor”, ucrainenii au o sărbătoare legată de păstorit, respectiv „Mira la
huțuli ”.
În privința similitudinilor între obiceiurile și tradițiile maramureșenilor fie ei
români sau ucraineni, s -ar părea că interferențele între zone ar fi avut loc chiar de la
prima stabilire a primilor lo cuitori din secolul al XIV -lea și secolul al XV -lea. Se știe
că în perioada respectivă conviețuiau două sau chiar trei etnii; etnia valahă – română,

38 Vasile Cureleac, Stelian Gigel, Vasile Oniujec, Ilie Ghergheș, Mihai Petrețc hi, Vasile Bumbar, Adrian
Teodor Mandric, Dumitru Coreniuc , Comuna Bistra Județul Maramureș, Monografie , Editura Eurotip,
Baia Mare, 2011, pag 110

39 Idem, pag. 111

34
etnia rusnacă – ucraineană și etnia maghiară. Toate aceste etnii au contribuit la
păstrarea tradițiilor, obi ceiurilor și datinilor străbune. Transhumanța și păstoritul
oilor și a vitelor a jucat un rol important pe vremea respectivă, spre exemplu datorită
faptului că ; “ la această îndeletnicire luau parte păstorii și păstorițele de pe valea
Marei, Izei, Stejaru lui, Rona de jos, Petrova, Leordina, precum și rutenii de pe Valea
Tisei, Vișeului, Ruscova, Repedea și Poienile de sub munte ”, trăind în munți
împreună o perioada destul de lungă de timp , s -au cunoscut și și -au împărtășit
experiențe.
Maramureșenii au p reluat anumite datini și obiceiuri huțule a celor aflați
dincolo de lanțul muntos Pietrosul – Copilaș – Pop Ivan. O altă modalitate de
transmitere / preluare sau un alt mod de interferență îl c onstituiau și tradiționalele
târguri de vite din Petrova , Poienile de sub Munte și din Sighet.
Mira la huțuli reprezintă cea ma i mare sarbătoare câmpenească care
simbolizează și venirea primăverii. Reprezintă o ocazie excelentă pentru o frumoasă
petrecere pe câmp, unde, se mănâncă și se b ea. Înainte de a urca oile la munte, are
loc o ceremonie religioasă, oficiată de preot, în cadrul căreia oile su nt stropite cu apă
sfințită iar rugăc iunile au rol apotropaic, pentru protejarea oilor împotriva bolilor și
animalelor sălbatice, după care ar e loc măsurișul laptelui dat de oi. În funcție de câte
măsuri va mulge gazda, atâta lapte va primi peste an, care se va transforma apoi
cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii.
Pentru a nu se pierde obiceiul, sătenii din Bistra l -au transformat în festival
care s e defășoară anual la începutul lunii mai , de obicei organizat în zilele de
sămbătă și duminică, neavând o dată prestabilită . Printre păstorii și cunoscătorii
folclorului și tradițiilor locale se numără, muzicantul – violonist Iavorivschi, Slavita,
Havreleț, la fluier Godenciuc și Maricec din Valea Vișeului, din Bistra ceteraș mai
actual Madiar, Bocicorec, la fluier Ceretivschei, Mascaliuc, iar la trămbiță Dohotar și
Nicorici.
După slujba de la biserică, cei prezenți s -au deplasat pe Valea Neagră, lângă
o stână de oi, acolo are loc în fiecare an măsurișul laptelui. A fos t oficiată o slujbă
de sfințire a oilor, după care a urmat un spectacol inedit alături de artiști de valoare ai
locului. La această activitate participă majoritatea sătenilor din comunele învecinate
și nu numai. Prezența estimativă a persoanelor la acest eveniment este de circa 500 –

35
1000 de persoane depinzând în mare parte și de codițiile meteorologice.
Activitatea culturală locală s -a dezvoltat după ani i 1950, datorită primilor
absolvenți ai liceului pedagogic ucrainean din Sighetul Marmației, care au venit să își
desfășoare activitatea de cadru didactic în sat, ducând o activitate cultural -artistică
destul de dezvoltată, inființând coruri, grupuri vocale, formații de dans și chiar teatru.
Printre acești oameni se numără Hosciuc Silv ia, Luțac Vasile, Mar icec Nicolae din
Valea Vișeului , Coreniuc Dumitru din Bistra. În timp , formațiile artistice din comună
s-au făcut remarcate în cadrul Festivalului Național Cântarea României, primind
numeroase diplome.
În prezent funcționează mai multe formații arti stice în comună, care
evoluează pe scenele localităților ucrainene din Maramureș în cadrul festivalurilor și
evenimentelor organizate de Uniunea Ucrainenilor din România cu Ministerul
Culturii. Aici amintesc Nunta la Huțuli , coordonată d e Maricec Nicolae, Grupul de
copii Vesnianca , condus de Iavorivschi Maria, Grupul Huțulii Veseli , condus de
profesorul Coreniuc Dumitru.
În afară de Mira, se mai organizează în comună Festivalul Cântecului și
dansului în Crasn a, în cadrul căruia are loc î ntâlnirea scriitorilor de etnie ucraineană
și omagierea primului poet huțul din zona, Havrelo Klempuș din Valea Vișeului. „ În
comună ființează Asociația Cultural Sportivă Huțulii, care are ca obiective creșterea
nivelului conștiinței asupra apartenenței p opulației din comuna Bistra, la familia
etnică a huțulilor ukraineni, la păstrarea, promovarea tradițiilor locale, culturale și
religioase, dezvoltarea meșteșugurilor populare, a bucătăriei tradiționale,..la
dezvoltarea ecoturismului și sportului rural. ”40
Grupul artistic „Huțulskei Plai ” din Valea Vișeului a fost înființat în anul
2005 de câtre Maricec Nicolae, directorul căminului cultural din Valea Vișeului,
trecând ulterior sub aripa doamnei Ledia Spivaliuc, profesor de limba ucraineană la
Scoala generală cu Clasele I – VIII din sat.
Grupul a fost format în vederea păstrării tradițiilor și a obiceiurilor din cadrul
unei nunți tradiționale, respectiv prezentarea fragmentelor din cadrul acesteia pe
scenele naționale dar și internaționale. De la anul înființării grupului și până în
prezent, grupul a participat la mai multe festivaluri și acțiuni culturale, prima apariție

40 Idem, pag. 112

36
a sa fiind la Festivalul de nunți din Vadul Izei, Maramureș, care se desfășoară anual
în data de 2 iulie, unde în anul 2 005 a obținut locul 2. În Ucraina, grupul a participat
la Festivalul Huțulilor „Oleksa Dovbuș”, în localitate Pecenijen din Raionul
Kolomeia și la Festivalul „Berlebanjkei Banuj” în localitatea Kostelivka raionul
Rahiv. Ca și apariție internațională, doa mna Ledia Spivaliuc, spune că „această nuntă
a avut o reprezentație în Polonia, participând la sărbătoarea tradițiilor în anul 2008, în
cadrul muzeului de cultură din Zănandrov, iar în anul 2009, a luat parte la
sărbătoarea culturii din localitatea Mokre. ”41
Având în vedere faptul că Maramureșul are 13 sate cu etnie ucraineană și în
fiecare dintre ele se organizează , anual, diferite festivități și activități culturale,
grupul nostru Huțulskei Plai, cu regularitate, ia parte la ele, a adăugat doamna Ledia
Spivaliuc. Exemple de activități culturale la care ia parte grupul fiind; Festivalul de
colinde și obiceiuri din Si ghetul Marmaț iei 9 – 11 ianuarie, Cinstirea Veteranilor de
Război în Poienile de sub munte, unde are loc o interpretare a cântecelor specifice
perioadei de război, care are loc la sfârșitul lunii mai, fără o dată fixă, Mira la huțuli
din Bistra 13 mai. Activitățile din acest an al grupului a u avut loc în localitatea Groși
în cadrul Festivalului Danțul la Șură din data de 18 aprilie 2017, iar în 5 -7 mai 2017,
grupul a participat la Festivalul Internațional „Carpathian Space” din Ivano –
Frankivsc, Ucraina .
Grupul este alcătuit din tineri și persoane mai în vârstă, datorită necesității în
componența grupului a domnișoarelor ( drujke) și domnișorilor de onoare (drujbe), al
nașilor, al mirelui și a miresei, al părinților și nuntașilor. Primul act est e reprezentat
de domnișoarele de onoare și domnișorii de onoare care învită sătenii la nuntă,
costumați în hainele populare. Fetele poartă cămașa încrețită la umeri și mânecă,
realizată din pânză de in , cu decolteul pătrat și mănecile normale, strânse dea supra
cotului cu fodor, cu motive florale în culoarea roșie – neagră, pe umeri și în jurul
gâtului. Zgărdanul, confecționat din mărgele mici de culoarea roșie, verde și
nonculoarea neagră în motive geometrice late de 1 -2 centimetri reprezinta statutul
socia l al familiei, existând anumite diferențe cromatice și florale în realizarea
acestuia.

41 Informator, Ledia Spivaliuc

37
La baza portului tradițional erau poalele din pânză albă, și zadiile înguste
colorate în galben, roșu -vișiniu, negru în localitatea Crasna Vișeului, iar în Valea
Vișeu lui, zadiile erau țesute mărunt din lănă, în culoarea roșie cărămizie, vopsite
natural cu coaja de arin. Actual se poartă sumna roșie cu motivele florale. Pieptarul
este cojocul de oaie scurt de culoare deschisă, fără măneci cu motive florale, acesta
fiind purtat iarna iar cu timpul acesta a adoptat nuanțe mai închise. Vestimentația
bărbaților este sobră, în nonculori, în trecut gatiile albe din pânză cu opinci. Cămașa
este scurtă și brodată cu guler, având la gât o închizătoare din șnur care se prinde la
gura cămășii. În trecut bărbații purtau căciuli de piele, cușmă de oaie, pantaloni albi
din postav de casă și suman. Datorită faptului că în trecut exista obiceiul îmbrăcării
morților în costume tradiționale, s -au îngropat exponatele muzeistice extrem de
valoroase.
Mirii se îmbracă în costume populare, mireasa purtâ nd pe cap în loc de voal
actual , o coroniță cu denumirea locală de peremitka, care era confecționată din
mătase albă, și care ii era pusă miresei pe cap de câtre preotul care oficia cu nunia,
după sosirea acestora la biserică. La ieșirea din biserică, după cununia religioasă,
pentru îndepărtarea malignului, mirii trec sub baltagurile încrucișate ai domnișorilor
de onoare, după care se întorc acasă, unde urmează momentul trecerii pe sub c olac
ținut de doi băr bați și spargerea acestuia de că tre un băiat nuntaș, despre care se
spunea că va avea noroc. Următorul act este reprezentat de înconjorul mesei și
aruncarea grâului de câtre nașă. Se spunea că, cu câte boabe de grâu vei prinde în
palmă , cu atâția copii te vei alege. După aceste reprezentări, are loc așezarea
nuntașilor la masă, se joacă, se cânt ă, se mănâ ncă și se bea până în momentul în care
are loc jocul miresei, după care are loc ridicarea coroniței de pe capul miresei cu
baltaguri, iar mirele îî pune pe capul acesteia mai multe baticuri, aceasta întotdeauna
alegându -l pe cel roșu care are rolul de a o pune pe aceasta în rândul femeilor
măritate. Durata acestei reprezentații este de o jumătate de oră, activitatea fiind
finanțată de U niunea Ucrainenilor din România, care a dotat recent, acest grup atât
cu cojoace cât și cu instrumente muzicale necesare prestări i acestei activități.
Nunțile tradiționale huțule autentice în trecut, se realizau cu o multitudine de
elemente tradiționale s pecifice care erau nelipsite , împletite cu acțiuni magico –
ritualice, cu rol apotropaic, de inițiere etc. Spre exemplu, nunta nu se ținea în nici un

38
caz sâmbăta. Aceasta se ținea de obicei marțea sau chiar joia. Mai demult în comune
nu existau brutării. Pâinea se cocea acasă în cuptor. În ajunul nunții se chema o
bucătăreasă, care urma să pregătească bucatele și toate cele necesare. Începea astfel
un întreg ritual care s -a numit și se numește "zapic" (cuvânt care în traducere liberă
are o conotație mai largă, însemnând pregatirea pentru nuntă. La "zapic" sunt
prezenți mirii, domnișorii de onoare (stegarul și drusca), bucătăreasa (cucharika),
paharnicul (starosta), trâmbițasul, părinții mirilor, rudele și vecinii, d e obicei se
strâng vreo 20 -30 de persoane. După ce se servește câte un pahar de țuică,
"cucharica", cea care conduce "zapicul", le dă mirilor o găleată și o bucată de pâine,
și îi trimite să aducă apă de la izvor. Ajunși la izvor, mirele sau mireasa arunc a o
bucată de pâine în sensul invers al curgerii izvorului de trei ori. Când bucata de pâine
ajunge a treia oară în dreptul lor, iau apa și bucata de pâine în găleată și le duc
acasă. Ajunși acasă "cucharika" îi dă mirelui un cuțit, și -1 trimite să taie patru cepuri
de frasin, prun sau stejar. Aceste cepuri mirele le bate pe cei patru pereți ai camerei,
unde urmează să aibă loc nunta. Pe aceste cepuri cucharica așează colăcei copți, care
rămân acolo până la terminarea nunții.
După a cest ritual se formează două grupuri: un grup rămâne în casă, iar
celălalt grup iese afară ca să ocolească casa (grupul care este afara este format din
perechi). Chucarica pregătește într -o oală, sau pe un făraș, jar peste care pune
tămâie, mir, lumănări și flori. Mirele și mireasa fac parte din grupul care va ocoli
casa (în unele cazuri ei stau doar la ușa de la intrare) și au în mână o farfurie cu colac
împodobit cu busuioc, iar în mijlocul colacului sunt puse boabe de grâu și un pahar
cu miere. După sem nalul trâmbiței, pe care este pus un colac mare, grupul care
ocolește casa începe să cheme la nunta: "gospodari și gospodine, din munți și din văi,
haideți la nuntă…! haideți la nuntă!".
Când se ajunge la colțul casei, trâmbița cântă, stegarul stropeșt e cu apă adusă
de miri, colțul casei și pe nuntasi, apă în care "cucharica" a pus țuica și miere. Drușca
unge cu miere colțurile casei și pe membrii grupului.Urmează momentul când aceștia
se așeaza la fiecare colț al casei (uhol). Când grupul ce ocolește c asa , ajunge în
dreptul geamului deschis, se oprește și închina cu cei din casă. La al treilea ocol, cei
din casă pregătesc sticle cu apă și închinând cu cei de afară, schimbă sticlele.
Văzându -se păcăliți, cei de afară își cer sticlele înapoi.Sunt refuza ți și cu multă

39
amabilitate poftiți în casa. Înainte de a intra în casă se cinstesc și se omenesc într -o
atmosfera de mare bucurie. Cine știe cât ar dura petrecerea, dacă ritualul n -ar trebui
respectat și la casa miresei.
Urme ază alte pregăt iri pentru desfă șurarea nunții. Se începe cu invitația
musafirilor și mai ales a rudelor apropiate, cu 3 zile înainte de pregătirea nunții, se
urmărește ca tinerii să se înțeleagă, să aibă o viața liniștită. Astfel, în aluatul din care
se fac colăceii, se amestecă puțina miere de albină, pentru ca viața tinerilor să fie "
dulce ca mierea".
Înaintea nunții cu o zi, se coase "steagul mirelui", steag care constă dintr –
un brăduț lung de 1,50 -2 m, cu crenguțe doar în partea superioară, ca un smoc, în rest
crengile sunt tăiate, pentru a fi mai ușor de mânuit în timpul mersului și venitului de
la biserică,în ritmul muzicii care însoțeste nuntașii. Acest steag al mirelui este
împodobit cu diferite panglici și baticuri de culori multiple în parte a superioară, iar în
'partea de jos sunt puși doi colăcei, care îi simbolizeaza pe cei doi tineri miri.
In ajunul cununiei, începe ceremonia pieptănatului și a îmbrăcatului
miresei. În tot acest timp se cântă diferite cântece la adresa mi resei. Pieptănatul
miresei se face de câtre o femeie anume destinată, care este ajutată de către drușce.
Apoi vine mirele cu întreg alaiul și împreună cu mireasa pornesc la cununie.
Mirele se îmbracă în haine calde, chiar dacă e toiul verii, iar mireasa se
acoperă pe cap cu un val de pânză care atârna în față până aproape de genunchi, iar
deasupra voalului își așează cununița frumos împodobită pe care a purtat -o încă de
când era fata. Când ies de la biserică mirii se țin de mână, printr -un șt ergar pe care
sunt așezați doi colăcei. Urmează deplasarea cu cântec și veselie către casa miresei
sau a mirelui, unde are loc desfășurarea nunții propriu -ise, masa și cinstitul
invitaților, precum și acordarea darurilor către miri.
În satul meu natal, Valea Vișeului, anual în data de 23 iulie, are loc
Sărbătoarea Cântecului Ucrainean de nuntă, în cadrul căruia participă formații
artistice care prezintă obiceiurile de nuntă din satele lor. Printre invitați, inclusiv în
acest an, vor fi formați i din Ucraina din regiunea Ivano -Frankivsc.
Festivalul Narciselor din localitatea Repedea din Maramur eș este organizat în
fiecare an, de fiecare dată în ultima duminică a lunii mai. Prin aceast festival se
valorifică această zona atât de spectaculoasă. Pe perioad a această se poate vizita de

40
către turiști unul dintre cele mai atractive puncte de pe Valea Ruscovei, anume
Poiana Narciselor.
Dacă sarbătoarea Sfântului Gheorghe, ca re este sărbătorit în calendarul Iulian pe
data de 30 mai se suprapune a cu festivalul , atunci șansa de a urca la Lacul Vinderel
era de ne -ratat, deoarece există o legendă care spunea că în această zi, fetele care
doreau să se căsătorească cât mai curând, trebuiau să se spele în lac, iar prin rostirea
diferitelor incantații, această baie în lac chiar dădea roade. Drumul către lac se poate
parcurge cu maș inile de teren. Există un traseu pentru turiști care pornește din centrul
comunei Repedea și este marcat cu bandă al b-albastr ă ,care marchează traseul
principal, întâlnit în traseele de creastă.
Lacul Vinderel este situat la poalele Vârfului Farcă u, la o altitudine de 1615
metri. Varful Farcă u este un alt punct de interes, fiind cel mai înalt vârf din Munții
Maramureșului, cu o altitudine de 1957metri. De aici, se poate admira un peisaj
superb care include o parte din regiunea montană a Maramureșului, Munții Rodnei,
Munții Gutai, Munții Țibles și zona Maramureșului Ucrainean, din apropierea zo nei
de frontieră. În zonă se poate găsi floarea de colț ocrotită de lege, ca monument al
naturii.
Sărbătoarea Narciselor se derulează în perioadă înfloriri narciselor și include o
urcare în poiană , dar ș i un spectacol folcloric ucrainean , la care sunt invitați să
participe formații și interpreți din în tregul județ, grupuri folclorice a le ucrainenilor
din alte zone al e României și chiar din Ucraina . În ultimii ani sărbătoarea din păcate
nu a mai fost organizată .
Ca o continuitate a sărbătorii z onale cu scopul promovării valorii culturale, în
acest an în data de 29 – 30 iulie 2017, se va desfășura Festivalul Internațional al
Huțulilor din România. După cuvintele domnului Popovici Vasile „evenimentul face
parte din Programul Cultural Prioritar al Consiliului Județ ean Maramureș , în
organizarea Fund atiei Uniunea Huțulilor din Româ nia, în parteneriat cu Primă ria și
Consiliul Local Repedea, Facultatea de Litere, specializarea Etnoturism din cadrul
Universității Tehnice Cluj -Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare și
Громадськa організаці Всеукраїнське товарство «Гуцульщина» din Ucraina.”
Tot acesta a mărturisit faptul că în cadrul acestu i festival se vor desfășura
urmă toarele activități: parada portului popular, târg cu produse tradițonale, program

41
artisc susținut de ansambluri și grupuri folclorice locale, naționale, artiști cu renume
din România și Ucraina. Pontețialul cultural turistic în această perioadă va fi puternic
accentuat.
Din punctul de vedere al turismului cultural, un ro l important joacă un
micro -eveniment care s -a organizat anul trecut pentru prima data pe data de 17
August 2016, organizat de Iavorovschi Maria, profesor de istorie la Școala generală
cu clasele I – VIII din Valea Vișeului. Evenimentul a fost inclus într-un proiect mai
larg sub denumirea de „Satele Unite ale Maramureșului”, propus de Peter Hurley în
cadrul Asociației Interculturale de Tradiții. În cadrul acestui micro -eveniment s -a
organizat șezătoarea ucraineană, prin intermediul căreia s -a scos în e vidență
specificul locului. Șezătoarea a fost organizată la Casa Memorială Havrelo Clempuș ,
din Valea Vișeului, acesta fiind un poet reprezentativ pentru ucraineni din Țara
Maramureșului, care a trăit prin tre anii 1910 -1990. Profilul general al muzeului
specificat de CIMEC este de Memoriale și Istoria Literaturii. Revenind la turism, în
cadrul acestei șezători au luat parte fetele tinere și femei care au reactualizat
șezătoarea, la aceasta luând parte turiști din diferite zone ale țării, precum Cluj,
Bucur ești și Constanța, pr intre care doi dintre ei fiind studenț i. Așadar, interesul a
fost stâ rnit, iar după spusele Mariei Iavorovschi, evenimentul va lua amploare în
acest an când șezătoarea va fi organizată pentru a doua oară, tot în luna august,în
același loc, în cadrul aceluiași proiect cultural.

3.1 Broderiile huțule

Cântecele populare și cusăturile populare sunt o manifestare a forțelor de
creație ale poporului. Ele se transmiteau împr eună cu câ ntecul, de la mama la copii,
se dezvoltau permanent, se îmbogățeau cu motive noi, cu mijloace de reali zare ș i
structuri compoziționale, ajungând astfel pana î n zilele noastre.
În broderia populară, ca și în alte genuri ale artei, se contopesc într -un mod
armonios măiestria de realizare, aptitudinile, talentul natural și gustul estetic rafinat.
Broderia este o arta îndeobște anonimă, creată de meșteri populari pe pânza. Acesta
putea fi observată în îmbracămintea huțulilor: la cămăs i pentru femei, bărbați și

42
copii, cingătoare, pieptare, cojoace, basmale de nuntă, iar la biserică: in veșmintele
preoțești, prapuri, ștergare, draperii.etc.
O trăsătură caracteristică a broderiei huțule este ornamentul geometric.
Aproape fiecare model e ste alcătuit din forme de romb,triunghi și dreptunghi, în care
sunt situate elementele principale și secundare. Cele mai răspăndite sunt cruciulițele,
inelele. Mai rar sunt folosite elementele plate,așa -numite(de suprafață).
Gama crom atică a broderiilor din Carpați este un tablou original cu culori vii –
fierbinți și un model negru care încadrează contururile desenului. Acesta este
întregită cu o gama de culori roșu -galben aprins, întarită cumva cu culoarea brazilor
verzi, dar rareori în modele vom întalni culoarea albastră.
Meșterii încă din timpurile străvechi alegeau și potriveau cu atenție ațe de
diferite culori pentru brodat: broderiile erau atat cu motive de ornament geometric
cât și cu motive florale.Desenele geometrice sunt un fel de scriere originală:
ornamentele pot fi transcrise. În ornamentul transcris este reprezentat: soarele,
stelele, flori, cerbi, copaci, oameni, etc. Desenele geometrice cu cruciulițe erau
folosite cel mai des de către femeile huțule din timpuri străvec hi pănă în anii 1930.
Desenele erau făcute pe o pânză albă de casă, de in sau câ nepă, din care erau
croite apoi cămăși femeiești, bărbătești și pentru copii. Brodarea cămășilor este o
tradiție veche. Ea a cunoscut o dezvoltare deosebită în ținuturile huț ulilor. Aici s -au
pastrat formele vechi de confecționare a lor: croitul, modelarea, principiile de situare
a broderiilor pe anumite parți de suprafața ale camășilor, tehnica brodatului,
modelele, cromatică.
Huțulii păstrau cu sfințenie obiceiurile locale,din neam in neam transmiteau
credința populara despre cămașă care, pe lăngă toate celalalte, îndeplinea rolul de
păzitor, ocrotitor al sănătății, crezănd că ea poate prevesti un destin mai bun.
Caracterul brodă rii, a transcrierii că mășilor este condiționat de normele de viața
statornicite, de eticheta populară, de obiceiuri și ritualuri. Pentru realizarea cămăși lor
era folosită cea mai bună pâ nză, țesută man ual din fire subțiri de in și câ nepă.
Oamenii știau bine cum trebuie să albea scă pâ nza, cu ajutorul apei ș i a soarelui.
De la sfâr șitul secolului al XIX -lea, s-au păstrat cămășile cu croi drept,care
se compun din două părț i, partea de sus -talie(stanoc) și cea de jos – poale. Mâ necile
largi erau c usute în zona pieptului. Sub mâ neci se coseau mici dreptunghiuri de

43
pânză -(altițe). Ele făceau mâ necile mai largi ș i asigurau mișcarea liberă a mâ inilor.
La cămăși erau b rodate părți clar determinate – mânecile, pieptul, partea de jos a
poalelor.
Broderiile populare huțule din vechime se disting printr -o oarecare
masivitate, densitatea modelelor, bogăția și coloritul strict al tonurilor calde cu ața de
cusut. Din cele mai vechi timpuri, pentru ornamentarea cămășilor sunt folosite
dantelele. Ele împodobesc pieptul cămășii, partea de cad ru din jurul gâtului, partea
de jos a mănecilor si a poalelor. Printr -o fășie subțire de dantelă erau îmbinate
pieptul, mâneca și bucățile de pânză de sub mâ neca(altițe). În construcția de
ansamblu a cămășii, dantelele aveau o importanță practică și deco rativă specială. Ele
scoteau în evidență și accentuau rezonanța coloritului broderiei huțule.
La cămășile de sărbătoare, femeiești sau bărbătești, modelele erau mai
complicate, mai mari ca proporție, iar poalele erau cusute cu niște fășii ornamentale,
la cele de zi cu zi, desenele erau mai modeste, mai înguste, iar poalele aveau doar
danteluța sau tivitură. De la sfâ rșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului XX,
s-au păstrat atâ t cămăși femeiești, cât și bărbătești, brodate cu ața din lână ș i din
bumbac. Brodatul cu ațe de lână vopsită cu tighel mărunt, pe pâ nză albă subțire de
casă, arată extrem de frumos, însă modelele sunt ma i complicate, distribuite des, î n
relief, încrețite, se disting pe pâ nză, printr -o diversitate de culori și nuanțe. Cu ațele
de lâ nă erau cusute modele dese, stufoase, proprii covoarelor, care cuprindeau toată
suprafața mănecilor, o făsie largă pe piept, fiind mai înguste pe manșete. Și pentru
că ațele de in s -au adeverit a fi mult prea groase pentru brodat, ele treb uiau împărțite
în două.
Cu timpul, femeile au înce tat de a mai broda cu ațe din lâ nă, deoarece la
spălatul cămășii lâ na se decolora,vopselele se suprapuneau una peste alta și cămașa
putea fi compromisă. Pentru a evita acest lucru , trebuia cunoscută tehnica spălă rii,
cămașa trebuia spălată în apă rece, numai vara și apoi să fie uscate într -o zi de arșița
și vânt, pentru ca să se usuce cât mai r epede vopselele din ațele de lâ nă.
Cămășile de sărbătoare sunt destinate pentru a ieși din casă în sat, pentru a
merge la biserică, în ospeție sau la nuntă. Fiecare femeie huțulă vroia să aibă cea
mai frumoasă cămașă brodată, ca să demonstreze lumii că ea știe cel mai bine să
îmbine culorile.

44
Brodatului garniturilor se acorda o atenție deosebită, ca unui accent de bază
în întregul sistem de ornamentare a cămășilor. Broderiile huțule cu garnituri sunt
opere de artă populară originale , care se disting printr -o armonie deosebită, îmbinare
perfectă a materialelor, a tehnicii de realizare, a ornamentelor, a co mpozițiilor și
gamei de culori. Ele sunt cele mai importante elemente în brodatul cămășilor.
Imediat după garnitură, pe mâ necă, este brodată așa -numită -ante-manecă care este un
izvod îngust, neapărat geometric de 5 -12 cm în lățime, cusut de obicei cu fire de
aceeași culoare -galben pal, portocaliu, rareori verde.
Mai jos , de fâ șia orizontală a antemâ necii este brodată toată lățimea
mânecilor. Ornamentul este geometric. Motivele principale armonizează cu desenul
garniturilor.
Situarea izvoadelor pe mâ neci depinde de cea care brode ază, mai r ăspândite
sunt cele pe linie verticală, orizontală sa u oblică. Părțile de jos ale mânecilor largi
sunt strâ nse în manșete, așa numitele brățare. Ele sunt brodate orizontal, fiind
aplicate acele motive ornamentale și cul ori ale firelor de ață ce sunt folos ite pe
garnituri și mâ neci. Broderiile brățărilor sunt înrămate cu șireturi ca și pe garnituri.
Broderia pe verticală și pe orizontală a mâ necilor formează un tot întreg
compozițional. Broderiile de pe părțile de la piep t ale cămășilor huțule, așa zisele
pieptare, spre deosebire de cele românești, sunt mai puțin complicate. Ele au neapărat
izvoade pe marginile tăieturii de la piept. Dacă la cămășile românești sunt brodate
două -trei fâ șii ornamentale, situate pe partea de la piept a cămășii și la spate, la
cămășile huțule pe spate nu se brodeaza nimic.
Până î n zilele noa stre, la veșmintele huțule sunt păstrate, principiile vechi de
situare a ornamentelor pe unele părți si componente ale haine lor. Cămășile bărbătești
la sfârșitul secolului al -XIX-lea inceputul secolului XX erau brodate cu aceleași fire
de ața ca și cele femeiești și cu desene asemănătoare. În același timp, se păstra strict
tradiția aplicării numai a ornamentelor geometrice. La piept , de-a lungul tăieturii pe
ambele părți, brodezele aplicau fâ șii ver ticale în culori lungi până aproape de brâu.
Se putea întâmpla ca la cămășile pentru bărbați să se brodeze un izvod compact lat ,
care acoperea întreaga tăietură de la piept. Pe o bucățică dreptunghiulară de pâ nză de
5-8 cm în lăț ime și în funcție de grosimea gâ tului bărbatului, în lungime se broda un
izvod din broderia de pe piept. Dar mai tâ rziu acest izvod er a cusut pe tăietură în

45
jurul gâ tului. Acesta era așa -numitul guler drept. Mânecile lungi, strânse în manșete –
brățare , modele pe guler, pe piept, înconjurate de panglici înguste -șireturi sunt alte
câteva trături specifice ce merită să fie puse în discuție. Gulerul se încheie î n jos cu
nasturi, iar su s cu ațe colorate și răsucite.
Analiza capodoperelor păstrate de la sfârșitul secolului al XIX -lea, începutul
anilor 20 din secolul XX confirmă faptul că, la cămășile huțule pentru bărbați și
femei broderiile erau situate în locuri strict determinate: pe mâ neci, piept, brățare.
Culoarea, ornamentul, structura compoziți oanală, toate aveau o argumentare logică,
reguli tradiționale stabile , ce se supuneau greu schimbărilor. Huțulii păstrau cu grijă
ceea ce se ținea de trecut. Acea sta a contribuit la faptu l că pâ nă acum avem
capodopere de artă populară ornamentală foarte prețioase.
Anumite modificări în sistemul de brodare a veșmintelor huțulilor au început
să apară în anii 30. Atunci întâ lnim to t mai des cămăși cu noi fasoane de croire, cu
altă situare arhitectonică a desenelor. La drept vorbind, în acele timpuri brodatul
geometric huțul tradițional treptat cedează locul motivelor florale. Erau brodate
mânecile și pieptul. Cămășile de sărbătoare erau cu flori mari, iar cele de zi cu flori
mici. Schimbări similare a cunoscut brodatul cămășilor bărbătești. Pe piept și brățare
au început să apară modele florale. Cea mai mare răspâ ndire au avut motivele florale,
vegetale , precum trandafirul, bujorul sau vița -de-vie.Viața comună a româ nilor cu
cea a huțulilor (în același sat sau în sate învecinate ) a influențat reciproc într -o
anumită măsură modelarea unor componente ale veșmintelor și înfrumusețarea lor
artistică.
Tehnica brodării motivelor florale la huțuli este cruciulița. Pentru acest brodat
erau folosit e mai multe ațe de diverse culori. Pe lâ ngă cele roșii, portocalii, galbene ș i
verzi de diferite nuanțe, apar ațe de culoare albastră , bleu și caf enie. Tot atunci
huțulii au început să brodeze cu mărgele, mătase, cu fire de ața metalică de culoarea
argintu lui sau aurului, cu dantele mărunte. Toate acestea au venit din satele
româ nești vecine și au lăsat influențe asupra broderiei huțule.
Procesele complexe în evoluția structurii ornamental -compoziționale de
construcție a broderiilor s -au desfășurat și continuă neuniform. Broderia huțulilor ba
este influențată activ de cea a vecinilor, ba se întoarce din nou la tradițiile
strămoșești, descoperindu -le parcă din nou.

46
De la începutul anilor 40 , până astăzi broderia, cum relatează huțulii, a trecut
prin mai multe schimbări. Imediat dup ă război femeile au început din nou să brodeze
pe pânză de casă din câ nepă și în desene geometrice, rareori cu elemente vegetale.
Din lipsa ațelor necesare, modelele care se coseau pe cămăși, în mare parte, pierdeau
coloritul specific huțul. În anii 50, pâ nza de casă pentru cămăși tot mai des este
înlocuita cu cea de fabrică. Pe cămășile din pâ nză albă de fabrică femeile brodau cu
fire de ața desene geometrice paralel cu modelele florale. De menționat este faptul
că mo delele geometrice erau brodate, în mod special, pe cămășile de sărbătoare, iar
pe cele de zi, motive vegetale. Înclusiv î n acei ani se simte influența brodezelor
româ ne vecine, mai ales în alegerea gamei de culori. Femeile huțule au început să
brodeze modelele geometrice numai cu fire negre, iar cele vegetale le încadrau cu
negru, și le umpleau cu fire cafenii și verzi. De acest fel de broderii era pasionat,de
obicei tineretul.
Brodatul î n stil vechi era răspândit la oamenii mai în vâ rsta, la cămăși,
ștergare, fețe de masa , fețe de pernă, șervete etc. Din cauza insuficienței de țesături
din câ nepă, in și bumbac, generația tâ nără a început să coase cămăși, draperii, șervete
pe pânză rară de nai lon, împodobindu -le cu fire multicolore. Ornamentul este numai
cel geometric, destul de complicat prin diferite forme. Bineînteles, acestea erau
exclusiv de sărbătoare și sunt îmbrăcate vara. Cu pă rere de rău, acestea, deși brodatul
lor necesită multă muncă, n-au o viața prea lungă, nici frumusețe a și farm ecul
caracteristic cămăși i huțule străvechi .
Se înțelege că acum există multe variante noi, combinații de model e vechi
brodate pe pâ nză de fabrică, deseori chiar și pe pâ nză de casă din bumbac. Dar
aproape în fiecare casă se află la loc de cinste b roderia străveche.

3.2. Turismul cultural – religios de pe Valea Vișeului

Având în vedere creșterea interesului pentru potențialul turistic al zonei, , în
cercetarea mea de teren, am considerat necesar să evidențiem câteva aspecte legate
de viața spirituală a comunei, incluzând totodată câ teva obiective turistice din satul

47
meu natal, Valea Vișeului. L egenda despre Trăbușana ni s-a părut un punct de
pornire foarte bun .
Legenda Trăbușana spunea că în trecutul istoric îndepărtat, tră ia o familie
săracă, alcătuită din trei frați pe numele Bușan. Creșterea animalelor, a oilor , fiind
ocupația de bază a familiei, aceștia spre finalul iernii au rămas fără hrană pentru
animale . Ca urmare, decid să plece în avalul râului Tisa, în speranța găsi rii unei
soluții. Ajungând într -o poeniță , unde zăpada era deja topită, găsesc hrană pentru
animale; observând că liniștea lor nu este tulburată, decid să rămână în respectiva
poeniță, denumind -o Poderei, iar părâul de dincolo de Tisa care era alb din cauza
zăpezii, l -au denumit „Bilei Potik” în română „Părâul Alb”, denumiri prezent e și azi
pe teritoriul Văi Vișeului, care cândva aparținea de Trăbușana .
Denumirea Trebușana vine de la numele celor trei frați. Conform unei
versiuni, cuvântul Trebușana ar deria din cuvântul românesc „Treabă”, tradus în
ucraineană ar rezulta denumirea actuală a satului de dincolo de tisa, de la dilo la
„Dilove”.
Până la sfârșitul celui de -al doilea război mondial, Valea Vișeului aparținea
de Rona de Sus, iar ceala ltă parte aparținea de Trebușana , aflată în prezent în
Ucraina. Importanța aducerii în discuție a legendei despre satul Trebușene se
datorează faptului că populația cătunului Poleana din actualul sat Valea Vișeului,
neavând biserică proprie, frecventau bis erica din Trebușen e, atât ortodocși cât și
greco -catolicii.
Ceremoniile erau oficiate de că tre preotul venit din Trebușana . Prima capelă
din lemn construită pe terasa Poderei, lovită de fulger, a ars. În noaptea nenorocirii,
clopotul a căzut și s -a rostog olit până s -a oprit în locul unde va avea loc construcția
noi biserici, acest fapt fiind considerat de oa meni ca semn divin. Biserica a fost
datată cu anul 1750 de că tre comunișt i . În cătunul Rovenska Poleana , zona actuală
numita Zaveșiva, în locul numit Cușnirca, există o piatră funerară, datată cu anul
1893 . La capelă aceasta, venea preotul din Rona de Sus care oficia evenimentele din
viața omului. La cimitirul din Pojarnița, se află capela construită în anul 1903. Până
în anul 1920 s e mergea la biserica din Trebușana , pentru cununii și botezuri, însă
începând cu anul 1920 când se instalează granița pe Tisa , satul Trebușana a rămas in
Cehoslovacia.

48
Datorită faptului că locuitorii au rămas izolați, fără preot și fără biserică, fiind
nevoiți să apeleze la preoții din satele învecinate a apărut nevoia constuirii unei
biserici în sat între anii 1920 -1925. Lângă această biserică, ulterior în anul 1991, a
început construcția bisericii actuale din cărămidă, sfințită în anul 2002.
Atât temele turismului cultural cât și formele de manifestare turistică pe care
le generează sunt diverse. Pășirea pe urmele apariției bisericilor din Valea Vișeului,
vizitarea locurilor amintite mai sus, pot fi considerate obiective cu poten țial atractiv
pentru turiști, care au posibilitatea îmbogățirii cunoștințelor, a recreerii pe plan
spiritual și cunoașterea inevitabilă a noului.
În Comuna Bistra, regăsim tema turimului religios, din cadrul turismului
cultural, care poate include atât par ticiparea la hramurile actuale ale bisericilor din
zonă cât și la sărbătorile calendaristice amintite mai sus. În data de 25 mai în Bistra
are loc hramul Bisericii de Înălțarea Domnului, în satul Valea Vișeului, hramul are
loc a treia zi de Rusalii în data de 6 iunie, iar pe 12 Iulie se sărbătorește hramul
Bisericii Sfântul Petru și Pavel din Crasna Vișeului. La aceste hramuri, participă atât
întreaga comunitate cât și pelerini din afara ei. Oamenii vin îmbrăcați la biserică în
hainele tradiționale, acest f apt fiind un puct în plus de atracție turistică.
Existența lumii, după cum am învățat, nu poate exista în lipsa sacralității.
Atât sacrul cât și profanul îl definesc pe om ca om religios. Prin intermediul
sărbătorilor se realizează revenirea la echilibru necesar. Omul trebuie să
conștientizeze și să participe activ și conștient în cadrul unei sarbători, purtând o
mască prin intermediul căreia va realiza ceea ce și -a propus, fără să se confunde cu
masca respectivă. Pe parcursul întregii vieți su ntem nevoiți să purtăm o multitudine
de măști. Omul mediilor tradiționale conștientiza faptul că există ceva dincolo de el.
“Omul societăților tradiționale nu putea trăi decât într -un spațiu deschis c ătre
înalt,unde ruptura de nivel era simbolic asigurată și unde comunicarea cu Lumea
cealaltă, cu Lumea transcendentă, era posibilă prin mijlocirea ritualurilor. ”42
Pentru a păstra legătura cu universul , omul mediilor tradiționale era conștient
de faptul că acesta trebuia să descopere și să decodeze anumite se mne. In mediile
tradiționale nimic nu era întâmplător sau fără sens. Bătrânii satului cunoșteau foarte
bine semnele prin intermediul căreia comunicau cu verticala.

42 Mircea Eliade, Sacrul și profanul,Editura Humanitas, 1992, p.32

49
Viața lor era ordonată prin intermediul credințelor, a riturilor și a obiceiurilor
primite prin moștenire din generațiile trecute și resp ectate prin tradiție atât de cei
bătrâni cât și de cei tineri. Toate riturile de la naștere până la moarte au rolul de a -l
face pe om conștient de rostul vieții. Odată cu primirea numelui, omul primește
dreptu l la lumire, devenirea având loc în microcosmos, până la nuntire, după care
are loc o mutare către macrocosmos, unde omul își continua devenirea. Cele mai
frumoase structuri complementare sunt viața și moartea. Trăim pentru a muri și
invers. În conținutul sărbătorii putem evidenția o multitudine de elemente: ideea,
evenimentul, memoria socială, aspectul moral etc.
Printre cele mai importante sărbători calendaristice luate în ordinea
cronologică se află: Crăciunul (Rizdvo ) – 6 ianuarie, Anul nou (N ovei hid) – 14
ianuarie, Boboteaza (Vidorșci) – 19 ianuarie , Paștele (Velekdeni) care este sărb ătorit
deodată cu cel al românilor , Înălțarea Domnului (Voznesinia) – 25 mai , Sfântul
Nicolae – 19 decembrie. Aceste sărbători aduc cu ele o varietate de practi ci magico –
ritualice, obiceiuri și tradiții de o importanță majoră pentru întreaga comunitate.

50

CONCLUZII

Am încercat în lucrarea de față să valorific festivalurile zonale importante ,
făcând o corelație între turism și posibilitatea participării la o serie de evenimente
culturale prin intermediul turismului organizat sau a celui neorganizat. Am mers în
teren punând accent și pe cercetarea bisericilor din Valea Vișeului , în ideea
evidențierii turismului cultural – religios.
Definirea omului religios atât prin sacru cât și profan, existența ordonată prin
multitudinea de credințe, rituri și obiceiuri zonale, contribuie la o complexitate
aparte a vieții omului mediilor tradițion ale din această zonă. Instituirea echilibrului
se realizează prin intermediu l sărbătorilor după calendarul iulian, care constituie un
interes în plus asupra zonei cercetate, meritând să fie valorificate datorită frumuseții
incontestabile al obiceiurilor și practicilor magico -ritualice implicate care conferă
compexitatea sărbătorilor rămase parcă intacte. Turistul dornic să descopere aceste
sărbători, luând parte la ele va fi plăcut surprins de ospitalitatea grupului etnic huțul.
Oameni simpli, modești, huțu lii, deși minoritari, conviețuiesc în deplină înțelegere în
cadrul majorității.
Dacă prima parte cuprinde definirea conceptelor, a turismului și a formelor
sale, în partea a doua a lucrării, am amintit cine sunt huțulii, am prezentat un scurt
istoric al venirii acestora în zona etnografică a Maramureșului istoric, modul în care
au reușit aceștia să -și păstreze obiceiurile și tradițiile devenite actual adevăratele
atracții pentru turiști și am încercat să identificăm câteva ipostaze ale turismului prin
asocierea cu anumite activități culturale din teren .
Preocuparea dominantă a rămas însă pentru cercetarea activităților culturale
zonale, punând în evidență festivalurile de o importanță mai mare, considerând că pe
structura acestora se pot forma chiar și circuite turistice, cu posibilitatea vizitării
monum entelor, locurilor, dezvoltându -se astfel un turism recreativ.

51
A fi într-un cadru natural superb , unde ai acces la posibilitatea acumulării
cunoști nțelor asupra culturii grupului etnic huțul, în preajma oamenilor primitori
unde timpul pare să stea în loc , iar reactualizarea memoriei colective are puterea de a
te purta prin trecut , nu poate fi decât o experiență de neuitat pentru un turist.
Zona etnografică huțulă cercetată i se descoperă turistului dornic să
acumuleze cunoștințe despre istoria h uțulilor, obiceiurile acestora, muzica
tradițională, având posibilitatea practicării unui turism recreativ , dar și a unui turism
cultural real, și nu numai .