În lucrarea de față am ales să vorbesc despre strânsa legătură dintre minte și corp, [629779]

1
INTRODUCERE

În lucrarea de față am ales să vorbesc despre strânsa legătură dintre minte și corp,
despre cum se întrep ătrund și se influențează reciproc. Din ce în ce mai mult se urmărește
legătura dintre factorii psihologici și factorii etiologici în dec lanșarea bolilor somatice.
Stresul psihic favorizează apariț ia multor tulbur ări și boli psihosomatice. O tulburare
psihosomatică este o boală care implică atât mintea cât și corpul. Unele boli fizice sunt
considerate a fi deosebit de predispuse la agravare a factorilor mentali , cum ar fi stresul și
anxietatea. Starea mentală actuală poate afecta cât de gravă este o boală fizică în orice
moment.
Medicina a început să aibă din ce în ce mai mult î n vedere starea psihic ă a pacientului în
tratarea unor afec țiuni, și cu at ât mai mult atunci c ând rezultatele nu sunt pe mă sura
așteptărilor.
Studiile de caz din aceast ă lucrare prezintă problemele de piele ale unor tinere și
cum aceste afec țiuni le schimb ă complet via ța.
În ziua de azi este foar te important aspectul f izic, atâ t în rela țiile profesionale c ât și în cele
personale. O amenii judec ă foarte uș or orice anomalie , uneori chiar și locul de muncă poate
fi pus în primejdie dac ă cerintele impuse de companie în ceea ce priveș te aspectul fizic nu
sunt îndeplinite . Astfel c ă acest aspect a ajuns s ă fie foar te sensibili și foarte fragili, din
punct de vedere psihic.

2
CAPITOLUL 1
TULBURĂRILE ANXIOS -DEPRESIVE

1.1 ANXIETATEA

Tulburările de anxietate reprezintă un grup de tulburări mintale caracterizate de
sentimente de anxietate și frică. Anxietatea este o îngrijorare cu privire la evenimentele
viitoare și frica este o reacție la evenimentele curente. Aceste sentimente pot provoca
simptome fizice, cum ar fi ritm cardiac rapid și tremurat. Există o serie de t ulburări de
anxietate: tulburarea de anxietate generalizată, fobia specifică, tulburarea de anxietate
socială, tulburarea de anxietate de separare, agorafobia, tulburarea de panică și mutismul
selectiv. Diagnosticul diferă în funcție de simptome. Oamenii au a desea mai multe tulburări
de anxietate. (DSM V, 2013)
Fobii specifice
Cea mai mare categorie de tulburări de anxietate este cea a fobiilor specifice care
include toate cazurile în care teama și anxietatea sunt declanșate de u n anumit stimul sau
situație. Între 5% și 12% din populația din întreaga lume suferă de fobii specifice. (Barker,
2010) Cei care suferă, de obicei, anticipează consecințe terifiante de la întâmpinarea
obiectului fricii lor, car e poate fi orice, de la un animal la un loc, până la un lichid corporal,
într-o anumită situație. Suferinzii înțeleg că frica lor nu este proporțională cu pericolul
potențial real, dar sunt totuși copleșiți de ea. (Passer, 2009)
Tulburare a de panică
În cazul tulburării de panică, o persoană are atacuri scurte de teroare și de teamă
intense, adesea marcate de tremur, confuzie, amețeli, grețuri și/sau dificultăți de respirație.
Aceste atacuri de panică, definite de APA ca frică sau disconfort care apar brusc și cresc ca
și intensitate în mai puțin de zece minute, pot dura câteva ore. (University of Pennsylvania)
Atacurile pot fi declanșate de str es, teamă sau chiar exerciții, cauza specifică nu este
întotdeauna evidentă.
În plus față de atacurile de panică neașteptate recurente, diagnosticul de tulburare de
panică necesită ca aceste atacuri să aibă consecințe cronice: potențialele implicații ale
atacurilor ajung să devină îngrijorătoare, teama persiste ntă de atacuri viitoare sau schimbări
semnificative de comportament legate de atacuri. Ca atare, cei care suferă de tulburare de
panică simt simptome chiar și în afara episoadelor de panică specifice. Adesea, modificările
normale ale bătăilor inimii sunt o bservate de un pacient care suferă de panică, ceea ce îl
determină să creadă că ceva nu este în regulă cu inima lui sau că urmează să aibă un alt atac
de panică. În unele cazuri, în timpul atacurilor de panică se produce o conștientizare sporită
(hipervigi lanța) a funcționării organismului, în care orice schimbare fiziologică percepută
este interpretată ca o posibilă boală care amenință viața (adică, hipocondriza extremă).

3
Agorafobia
Agorafobia este anxietatea specifică de a fi într -un loc sau situație în care evadarea
este dificilă sau jenantă sau în care ajuto rul poate fi indisponibil. (Craske, 2003) Agorafobia
este strâns legată de tulburarea de panică și este adesea precipitată de teama de a avea un
atac de panică. O mani festare obișnuită implică necesitatea de a fi în permanență în preajma
unei uși sau altei căi de evacu are. Termenul agorafobie este adesea folosit pentru a se referi
la comportamentele de evitare pe care suferințele le dezvoltă adesea . (Fisher & O'Donohue
, 2006) De exemplu, în urma unui atac de panică în timpul conducerii, cineva care suferă de
agorafobie poate dezvolta anxietate în timpul conducerii și, prin urmare, va evita condusul.
Aceste comportamente de evitare pot avea a desea consecințe grave și, de multe ori , întăresc
frica de care sunt cauzate.
Tulburare a de anxietate socială
Tulburarea de anxietate socială (DAS, cunoscută și sub numele de fobie socială)
descrie o teamă intensă și evitarea examinării minuțioase negati ve a publicului, jena
publică, umilința sau interacțiunea socială. Această teamă poate fi specifică anumitor
situații sociale (cum ar fi vorbirea în public) și este experimentată în majoritatea
interacțiunilor sociale (sau toate). Anxietatea socială manife stă adesea simptome fizice
specifice, inclusiv înroșirea, transpirația și dificultatea de a vorbi. Ca și în cazul celorlalte
tulburări fobice, cei care suferă de anxietate socială de multe ori vor încerc a să evite sursa
anxietății lor, în cazul anxietății sociale acest lucru este deosebit de problematic, iar , uneori,
poate duce la o izolare socială completă.
Anxietatea socială fizică (SPA) este un subtip de anxietate socială. Este îngrijorare
în ceea ce privește evalua rea trupului de către alții . (Acevedo, 2012) SPA este frecventă
printre adolescenți, în special femele.
Stres post -traumatic
Tulburarea de stres post -traumatic (PTSD) este o tulburare de anxietate care rezultă
dintr -o experiență traumatizantă. Stresul post -traumat ic poate rezulta dintr -o situație
extremă, cum ar fi lupta, dezastrul natural, violul, a fi luat ostatic, abuzul asupra copilului,
agresiunea sau chiar un accident grav. De asemenea, poate rezulta din expunerea pe termen
lung (cronică) la un stresor grav ( de exemplu, soldații care suferă bătălii individuale, dar
care nu pot face față luptei continue). Simptomele obișnuite includ hipervigilanța,
flashback -urile, comportamentele evitante, anxietatea, furia și depresia. Există o serie de
tratamente care formea ză baza planului de îngrijire pentru cei care suferă de PTSD. Astfel
de tratamente includ terapia comportamentală cognitivă (CBT), psihoterapia și sprijinul din
partea familiei și a prietenilor. (Barker, 2010)
Tulburarea de str es posttraumatic (PTSD) a început cu veteranii din Vietnam,
precum și cu victimele dezastrelor naturale și non -naturale. Studiile au constatat că gradul
de expunere la un dezastru s -a dovedit a fi cel mai bun predictor al PTSD.
Tulburarea anxietății de se parare
Tulburarea anxietății de separare (SepAD) este sentimentul unor niveluri excesive și
inadecvate de anxietate de a fi separat de o persoană sau de un loc. Anxietatea de separare
este o parte normală a dezvoltării la bebeluși sau copii, și numai atun ci când acest sentiment
este excesiv sau inadecvat, poate fi considerat o tulburare. (Siegler, 2006) Tulburarea

4
anxietății de separare afectează aproximativ 7% dintre adulți și 4% dintre copii, dar cazurile
din cop ilărie tind s ă fie mai severe, î n unele cazuri, chiar și o scurtă separare poate produce
panică. (Arehart -Treichel, 2006) Tratarea unui copil mai devreme poate preveni agravarea .
Aceasta poate include instruirea părinților și a familiei cu privire la modul de abordare a
acestora. Adesea, părinții vor întări anxietatea pentru că nu știu cum să lucreze în mod
corespunzător cu copilul. În plus față de antrenamentul părinților și terapia familială,
medicația, cum ar fi SSRI , poate fi utilizată p entru a t rata anxietatea de separare . (Mohatt &
at al., 2014)
Anxietate situațională
Anxietatea situațională este cauzată de situații noi sau evenimente în schimbare. De
asemenea, poate fi cauzată de diverse evenimente care f ac ca acel individ să se simtă
incomod. Apariția sa este foarte frecventă. Adesea, un individ va experimenta atacuri de
panică sau anxietate extremă în situații specifice. O situație care determină un individ să
experimenteze anxietatea nu poate afecta del oc un alt individ. De exemplu, unii oameni
devin neliniștiți în mulțimi sau spații strâmte, așadar stând într -un loc foarte aglomerat, să
spunem la bancă sau într -un registru al magazinului, le -ar putea provoca anxietate extremă,
posibil un atac de panică. Alții, pot prezenta anxietate atunci când apar schimbări majore în
viață, cum ar fi intrarea la facultate, căsătoria, copiii etc.
Tulburarea obsesiv -compulsivă
Tulburarea obsesiv -compulsivă (OCD) nu este clasificată ca o tulburare de anxietate
de catre DSM -5, dar este de catre ICD -10. Acesta a fost anterior clasificat ă ca o tulburare
de anxietate în DSM -IV. Este o condiție în care persoana are obsesii (gânduri sau imagini
greșite, persistente și intruzive) și/sau constrângeri (îndeamnă să execute în mod repetat
anumite acte sau ritualuri) care nu sunt cauzate de droguri sau de ordinea fizică și care
provoacă primejdie sau disfuncție socială. (National Collaborating Centre for Mental
Health, 2015) Ritualurile compulsive sunt re guli personale urmate pentru ameliorarea
anxietății. TOC afectează aproximativ 1 -2% dintre adulți (oarecum mai multe femei decât
bărbați) și sub 3% dintre copii și adolescenți. (Soomro, 2012)
O persoană cu TOC știe că simptome le sunt nerezonabile și se luptă atât împotriva
gândurilor, cât și împotriva comportamentului. Simptomele lor ar putea fi legate de
evenimentele externe de care se tem (cum ar fi casa lor ia foc pentru că uită să oprească
soba) sau se tem că se vor comport a necorespunzător. (IQWiG, 2015)
Nu este sigur de ce unii oameni au TOC, dar factori comportamentali, cognitivi,
genetici și neurobiologici pot fi implicați. Factorii de risc includ istoricul familial, fiind
unic (deși acest l ucru poate rezulta din tulburare), precum și o clasă socio -economică mai
înaltă sau care nu sunt în câmpul muncii . TOC este cronic, aproximativ 2 0% dintre oameni
o vor depăși, iar simptomele vor scădea în timp pentru majori tatea oamenilor (încă 50%).
Mutism selectiv
Mutismul selectiv (SM) este o tulburare în care o persoană care este în mod normal
capabilă să vorbească nu vorbește în situații specifice sau cu anumite persoane. Mutismul
selectiv coexistă de obicei cu timiditatea sau anxietatea socială. (Viana & et al., 2009)
Persoanele cu mutism selectiv rămân tăcute chiar și atunci când consecințele tăcerii lor

5
includ rușinea, ostracismul social sau chiar pedeapsa. Mutismul selectiv afectează
aproximativ 0,8% dintre persoane l a un moment dat în viața lor. (Brown, 2005)
Cauza tulburărilor de anxietate este o combinație a factorilor genetici și de mediu.
Factorii de risc includ un istoric al abuzului asupra copilului, istoricul familial al
tulburărilo r mintale și sărăcia. Tulburările de anxietate apar adesea cu alte tulburări psihice,
în special tulburare depresivă majoră, tulburare de personalitate și tulburare de consum de
substanțe. Pentru a fi diagnosticate, simptomele trebuie în mod obișnuit să fi e prezente timp
de cel puțin șase luni, să fie mai mult decât ar fi de așteptat pentru acea situație și să scadă
funcționarea. Alte probleme care pot duce la simptome similare, inclusiv hipertiroidismul,
boala de inima, cofeina, alcoolul sau consumul de ca nabis și, printre altele, retragerea de la
anumite medicamente.
Fără tratament, tulburările de anxietate tind să rămână. (NIMH, 2016) Tratamentul
poate include modificări ale stilului de viață, consiliere și medicamente. Consi lierea este, de
obicei, cu un tip de terapie comportamentală cognitivă. Medicamentele, cum ar fi
antidepresivele sau beta -blocantele, pot îmbunătăți simptomele.
Aproximativ 12% dintre persoane sunt afectate de o tulburare de anxietate într -un
anumit an și între 5 -30% sunt afectate la un moment dat în viața lor. Acestea apar de două
ori mai frecvent la femei decât la bărbați și, în general, încep înainte de vârsta de 25 de ani.
Cele mai frecvente sunt fobia specifică care afectează aproape 12% și tulburarea de
anxietate socială care afectează 10% la un moment dat în viața lor. Acestea afectează
persoanele cu vârste între 15 și 35 de ani și devin mai puțin frecvente după vârsta de 55 de
ani. Rata pare să fie mai ridicată în Statele Unite și Europa. (Passe & et al., 2009)

1.1.1 Cauze
Anxietatea și depresia pot fi cauzate de abuzul de alcool, care, în majoritatea
cazurilor, se ameliorează prin abstinență prelungită. Chiar și consumul moderat, susținut de
alcool poate crește nivelul d e anxietate la unele persoane. (Evans & Sullivan, 2001)
Dependența de cofeină, alcool și benzodiazepine poate agrava sau provoca atacuri
de anxietate și panică. (Lindsay & Powell, 1998) Anxietatea apare frecvent în timpul fazei
acute de întrerupere a alcoolului și poate persista timp de până la 2 ani, ca parte a unui
sindrom de abstinență post -acută, în aproximativ un sfert de oameni care se recuperează din
alcoolism. (Ban kole, 2011)
Într-un studiu efectuat în 1988 -1990, la aproximativ jumătate dintre pacienții care
frecventau serviciile de sănătate mintală la o clinică de psihiatrie britanică pentru afecțiuni
ca tulburări de panică sau fobie socială, boala a fost deter minată ca urmare a dependenței de
alcool sau benzodiazepină. La acești pacienți, o creștere inițială a anxietății a apărut în
timpul perioadei de așteptare, urmată de întreruperea simptomelor de anxietate. (Cohen,
1995)
Există dovezi că expunerea cronică la solvenții organici în mediul de lucru poate fi
asociată cu tulburări de anxietate. Pictura, lăcuirea și așezarea covoarelor reprezintă unele
dintre locurile de muncă în care poate apărea o expunere semnificativă la solvenți organici.
(Morrow & et al, 2000)

6
Uneori, tulburare de anxietate poate fi un efect secundar al unei boli endocrine care
afectează hiperactivitatea sistemului nervos, cum ar fi feocromocitomul sau
hipertiroidismul.
Tulburările d e anxietate pot apărea ca răspuns la stresul vieții, cum ar fi îngrijorările
financiare sau bolile fizice cronice. Anxietatea în rândul adolescenților și adulților tineri
este cauzată de stresul interacțiunii sociale, evaluării și imaginii corpului. Anxiet atea este,
de asemenea, obișnuită în rândul persoanelor în vârstă care au demență. Pe de altă parte,
tulburarea de anxietate este uneori greșit diagnosticată în rândul adulților mai în vârstă
atunci când medicii interpretează greșit simptomele unei afecțiu ni fizice (de exemplu,
variații ale frecvenței cardiace cauza te de aritmie cardiac ă) ca semne de anxietate.
Tulburarea de anxietate generală este mai frecventă în rândul celor cu istoric
familial și este de șase ori mai frecventă la copiii unei persoane cu această afecțiune. (Patel
& Fanche, 2013)
În timp ce anxietatea a apărut ca o adaptare, în timpurile moderne este aproape
întotdeauna gândită negativ în contextul tulburărilor de anxietate. Persoanele cu aceste
tulburări au s isteme foarte sensibile, prin urmare, acestea tind să reacționeze excesiv la
stimuli aparent inofensivi. Uneori apar tulburări de anxietate la cei care au avut o tinerețe
traumatizantă, demonstrând o prevalență crescută a anxietății atunci când apare un co pil,
acesta va avea un viitor dificil. (Grinde, 2005) În aceste cazuri, tulburarea apare ca o
modalitate de a prezice că mediul individului va continua să prezinte amenințări.
La un nivel scăzut, anxietatea nu este un lucru rău . De fapt, răspunsul hormonal la
anxietate a evoluat ca un beneficiu, deoarece ajută oamenii să reacționeze la pericole.
Cercetătorii din medicina evolutivă consideră că această adaptare permite oamenilor să
realizeze că există o potențială amenințare și s ă acționeze în consecință pentru a asigura cea
mai mare posibilitate de protecție. S -a demonstrat că cei cu nivel scăzut de anxietate au un
risc mai mare de deces decât cei cu niveluri medii. Acest lucru se datorează faptului că
absența fricii poate duce l a răniri sau deces. În plus, pacienții cu anxietate și depresie au
avut o morb iditate mai scăzută decât cei ce au avut doar depresie. Semnificația funcțională
a simptomelor asociate cu anxietatea includ: o vigilență mai mare, o pregătire mai rapidă
pentru acțiune și o probabilitate redusă la amenințările care lipsesc. În sălbăticie, indivizii
vulnerabili, de exemplu cei răniți sau însărcinați, au un prag mai scăzut de a deveni anxioși,
făcându -i mai atenți. Aceasta demonstrează o istorie evolutivă îndelunga tă a răspunsului la
anxietate. (Bateson & et al., 2011)
Atenția este concentrată asupra prevenirii tulburărilor de anxietate. Există dovezi de
susținere a utilizării terapiei comportamentale cognitive și a terapiei de mindfulne ss.
(Bienvenu & Ginsburg, 2007) Începând cu anul 2013, nu există măsuri eficiente de
prevenire a tulburării de anxietate generală la adulți.

1.1.2 Diagnosticare
Tulburările de anxietate sunt adesea afecțiuni cronice severe, ca re pot apărea de la o
vârstă fragedă sau pot începe brusc după un eveniment declanșator. Ele sunt predispuse să
izbucnească în momente de stres ridicat și sunt frecvent însoțite de simptome fiziologice,

7
cum ar fi dureri de cap, transpirații, spasme muscula re, tahicardie, palpitații și hipertensiune
arterială, care în unele cazuri duc la oboseală.
Diagnosticarea tulburărilor de anxietate este dificilă deoarece nu există biomarkeri
obiectivi, se bazează pe simptome care, de obicei, trebuie să fie prezente ce l puțin șase
luni, să fie mai mult decât s -ar fi de așteptat pentru acea situație și să scadă funcționarea.
Câteva chestionare generale de anxietate pot fi folosite pentru a detecta simptomele de
anxietate, cum ar fi Inventarul de anxietate de stare (STAI) , Tulburarea de anxietate
generalizată 7 (GAD -7), Inventarul de anxietate Beck (BAI), Scala de auto -evaluare a
anxietății Zung și Scala de anxietate Taylor. Alte chestionare combină măsurarea anxietății
și a depresiei, cum ar fi Scala de evaluare a anxietă ții Hamilton, Scala de anxietate și
depresie în spital (HADS), Chestionarul pentru sănătatea pacientului (PHQ) și Sistemul de
informații privind măsurarea rezultatelor raportate de pacienți (PROMIS). Modele de
chestionare specifice de anxietate includ Scal a anxietății sociale Liebowitz (LSAS), Scala
anxietății de interacțiune socială (SIAS), Inventarul de fobie socială (SPIN), Scala socială
de fobie (SPS) și Chestionarul de anxietate socială (SAQ -A30). (Rose & Devine, 2014)
Tulb urările de anxietate apar de cele mai multe ori împreună cu alte tulburări
psihice, în special depresia, care poate apărea la 60% dintre persoanele cu tulburări de
anxietate. Faptul că există o suprapunere considerabilă între simptomele de anxietate și
depresie și că aceleași mecanism e de declanșare (trigger) pot provoca simptome în oricare
dintre stări, poate ajuta la explicarea acestei rate ridicate de comorbiditate. (Cameron, 2007)
Disfuncția sexuală adesea însoțește tulburar ea de anxietate, deși este dificil să se
determine dacă anxietatea determină disfuncția sexuală sau dacă aceasta apar e dintr -o cauză
comună. Cele mai frecvente manifestări la persoanele cu tulburare de anxietate sunt
evitarea actului sexual, ejacularea pre matură sau disfuncția erectilă la bărbați și durerea în
timpul actului sexual în rândul femeilor. Disfuncția sexuală este deosebit de frecventă în
rândul persoanelor afectate de tulburarea de panică (care se poate teme că un atac de panică
se va produce în timpul excitării sexuale) și tulburări de stres posttraumatic. (Coretti &
Baldi, 2007)
Diagnosticul unei tulburări de anxietate necesită mai întâi excluderea unei cauze
medicale subiacente. Boli care pot prezenta similitudini cu o tulburare de anxietate, inclusiv
anumite afecțiuni endocrine (hipo și hipertiroidism, hiperprolactinemie), tulburări
metabolice (diabet), starea de deficiență (niveluri scăzute ale vitaminei D, B2, B12, acid
folic), bolile gastrointestinale (boala cel iacă, sensibilitatea glutenului non -celiac, boala
inflamatorie intestinală), boli de inimă, boli de sânge (anemie), și boli degenerative ale
creierului (boala Parki nson, demența, scleroza multiplă, boala Huntington). (Neuendorf &
et al., 2016)
De asemenea, mai multe medicamente pot provoca sau agrava anxietatea. Acestea includ
alcoolul, tutunul, canabisul, sedativele (inclusiv benzodiazepinele cu prescripție medicală),
opioidele (inclusiv medicamentele contraceptive și medicament ele ilicite cum ar fi
heroina), stimulentele (cum ar fi cofeina, cocaina și amfetaminele), halucinogene și
inhalanți. (DSM V, 2013)

8
1.1.3 Tratament
Opțiunile de tratament includ modificări ale stilului de viață, terapie și
medicamente. Nu există dovezi clare cu privire la faptul că terapia este mai eficientă decât
medicamentele sau invers , alegere a depinde de persoană , iar cei mai mulți aleg terapia.
Celălalt poate fi oferit în plus față de prima alegere sau dacă prima alegere nu reușește să
atenueze si mptomele.
Modificările stilului de viață includ exerciții fizice, pentru care există dovezi
moderate pentru unele îmbunătățiri, reglarea somnului, reducerea consumului de cofeină și
oprirea fumatului. (Stein & Sareen, 2015) Oprirea fumatului are beneficii în reducerea
anxiet ății la fel de mar i sau mai mar i decât le au medicamentel e.
Terapia cognitivă comportamentală (CBT) este eficientă în tulburările de anxietate
și este un tratament principal. CBT pare să fie la fel de efici entă și atunci când este
efectuată prin intermediul internetului. Între timp dovezile pentru aplicațiile de sănătate
psihică sunt promițătoare. (Warren, 2007)
Cărțile de auto -ajutorare pot contribui la tr atamentul persoanelor cu tulbură ri de
anxietate.
Programele bazate pe mentalitate par să fie, de asemenea, eficiente pentru
gestionarea tulburărilor de anxietate. Nu este clar dacă meditația a re un efect asupra
anxietății, iar meditația transcendentală nu pare să fie diferită de alte tipuri de meditație.
Medicamentele ce conțin SSRI sau SNRIs sunt alegerile principale pentru tulburarea
generalizată de anxietate, nu există dovezi clare în care unul să fie mai bun decât altul,
astfel încât costurile determină adesea alegerea me dicamentului. (Baldwin & et al, 2014)
Buspirona, quetiapina și pregabalinul sunt tratamente secundare pentru persoanele care nu
răspund la SS RI sau SNRI. Există, de asemenea, dovezi că benzodiazepinele, inclusiv
diazepamul și cl onazepamul, sunt eficiente, dar nu mai sunt preferate din cauza riscului de
dependență și de abuz.
Medicamentele trebuie utilizate cu grijă în rândul vârstnicilor, care au mai multe
șanse de a avea reacții adverse din cauza tulburărilor fizice coexistente . Problemele de
aderență sunt mai predispuse la persoanele în vârstă, care pot avea dificultăți în înțelegerea,
vizualizarea sau reținerea instrucțiunilor.

1.2 DEPRESIA

Tulburarea depresivă este o boală care implică corpul, starea de spirit și gândurile.
Interferează cu viața de zi cu zi, cu funcționarea normală și cauzează durere atât pentru
persoana cu tulburare cât și pentru cei apropiați.
O tulburare depresivă nu este aceeași cu o dispoziție tristă care trece. Nu este un
semn al slăbiciunii personale sau al unei condiții care poate fi voită sau dorită. Persoanele
cu boală depresivă nu se pot "extrage singure" și să se faca bine. Fă ră tratament,
simptomele pot dura săptămâni, luni sau ani. Depresia este o boală obișnuită, dar serioasă,

9
iar majoritatea o amenilor care o au necesită tratament pentru a se îmbunătăți. Tratamentul
adecvat, poate ajuta majoritatea persoanelor care suferă de depresie.
Tulburările depresive vin în diferite forme, la fel ca și în cazul altor boli cum ar fi
bolile cardiace, ale că ror simptome variază în numărul de simptome, precum și în
severitatea și persistența acestora.

1.2.1 Cauze
Nu există o singură cauză a depresiei. Mai degrabă, este rezultatul unei combinații
de factori genetici, biochimici, de mediu și psihologici.
Cerce tările arată că bolile depresive sunt tulburări ale creierului. Tehnologiile
imaginilor cerebrale, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), au arătat că
creierul persoanelor care au depresie arată diferit de cel al persoanelor fără depresie. Pă rțile
creierului responsabile pentru reglarea stării de spirit, a gândirii, a somnului, a poftei de
mâncare și a comportamentului par să funcționeze anormal. În plus, neurotransmițătorii
importanți (substanțele chimice pe care celulele creierului le folose sc pentru a comunica)
par să fie în afara echilibrului. Dar aceste imagini nu dezvăluie de ce a apărut depresia.
(Tsuang & at al, 2004)
Unele tipuri de depresie tind să se tragă din familii, sugerând o legătură genetică. Cu
toate acestea, depresia poate apărea și în cazul persoanelor fără istoric familial. Cercetările
genetice indică faptul că riscul pentru depresie rezultă din influența mai multor gene care
acționează împreună cu facto ri de mediu sau de alte tipuri. În plus, t rauma, pierderea unui
iubit, o relație dificilă sau orice situație stresantă poate declanșa un episod depresiv.
Episoadele depresive ulterioare pot apărea cu sau fără un declanșator evident.
Depresia la femei:
Femeile trec prin depresie de două ori mai de s ca bărbații. Factorii biologici,
perioada de viață, hormonii și alți factori unici femeii, o pot lega de rata de depresie mai
mare. Cercetătorii au arătat că hormonii afectează chimia creierului care controlează
emoțiile și starea de spirit. Unele femei pot fi predispuse la o formă severă de depresie din
cauza sindromul premenstrual, numit tulburare dismorfică premenstruală (PMDD). Femeile
afectate de PMDD trăiesc, de obicei, depresie, anxietate, iritabilitate și schimbări de
dispoziție cu o săptămână în ainte de menstruație, astfel încât acestea interferează cu
funcționarea lor normală. Femeile cu PMDD debilitante nu au neapărat schimbări
hormonale neobișnuite, dar au răspunsuri diferite la aceste schimbări. (Schmidt & at al,
1998) Acestea pot avea, de asemenea, o istorie a altor tulburări de dispoziție și diferențe în
chimia creierului care le determină să fie mai sensibile la modificările hormonale legate de
menstruație. Oamenii de știință explorează modul în care creșterea ș i scăderea ciclică a
estrogenului și a altor hormoni pot afecta chimia creierului asociată cu depres a. (Dreher &
al, 2007)
De exemplu, femeile sunt deosebit de vulnerabile la depresie după naștere, când
schimbările hor monale și fizice, împreună cu noile responsabilități de îngrijire pentru nou –
născut, pot fi copleșitoare. (Altshuler & at al, 1998) Unele studii sugerează că femeile care
suferă de depresie postpartum au avut episoade depresive anterioare. Tratarea de către un
medic înțelegător și sprijinul emoțional al familiei pentru noua mamă sunt considerate

10
primordiale în a o ajuta să -și recâștige bunăstarea fizică și psihică, precum și capacitatea ei
de a se îngriji și de a se bucura de co pil.
Multe femei se confruntă, de asemenea, cu stres suplimentar de muncă și
responsabilități la domiciliu, părinți singuri și îngrijirea copiilor și părinților în vârstă,
abuzul, sărăcia și tulburările de relație. Rămâne neclar de ce unele femei care se c onfruntă
cu provocări enorme dezvoltă depresie, în timp ce altele cu provocări similare nu.
Depresia la bărbați
În cazul bărbaților, cercetătorii estimează că cel puțin 6 milioane de bărbați din
Statele Unite suferă de o tulburare depresivă în fiecare an. Cercetările și dovezile clinice
arată că, în timp ce femeile și bărbații pot dezvolta simptomele standard ale depresiei,
aceștia experimentează diferit depresia și pot avea modalități diferite de a face față
simptomelor. Bărbații pot fi mai dispuși să rec unoască oboseala, iritabilitatea, pierderea
interesului pentru muncă sau hobby -uri și tulburări de somn, mai degrabă decât sentimente
de tristețe, lipsă de valoare și vină excesivă. Unii cercetători se întreabă dacă definiția
standard a depresiei și testel e de diagnosticare bazate pe aceasta captează în mod
corespunzător starea așa cum apare la bărbați.
Depresia poate afecta, de asemenea, sănătatea fizică la bărbați în mod diferit față de
femei. Un studiu arată că, deși depresia este asociată cu un risc cre scut de boală cardiacă
coronariană atât la bărbați cât și la femei, numai bărbații suferă o rată ridicată a mortalității.
În loc să -și recunoască sentimentele, să ceară ajutor sau să caute un tratament
adecvat, bărbații se îndreaptă către alcool sau drogur i atunci când sunt deprimați sau devin
frustrați, descurajați, supărați, iritabili și, uneori, violenți, abuzivi. Unii bărbați fac față
depresie, prin angajarea în mod abuziv în munca lor, încercând să -și ascundă depresia de ei
înșiși, de familie și de pr ieteni. Alți bărbați pot reacționa la depresie printr -un
comportament nesăbuit, asumându -și riscuri și punându -se în pericol.
De patru ori mai mulți bărbați decât femei mor prin sinucidere în Statele Unite,
chiar dacă femeile fac mai multe încercări de si nucidere în timpul vieții. În lumina
cercetărilor care indică faptul că suicidul este deseori asociat cu depresia, rata alarmantă de
sinucidere la bărbați poate reflecta faptul că mulți bărbați cu depresie nu obțin diagnostic și
tratament adecvat care le -ar putea salva viața.
Chiar dacă un bărbat își dă seama că este deprimat, poate că este mai puțin dispus
decât o femeie să caute ajutor. Încurajarea și sprijinul din partea membrilor familiei pot
face diferența. La locul de muncă, profesioniștii din asisten ța angajaților sau programele de
sănătate psihică la locul de muncă pot fi de folos în a ajuta oamenii să înțeleagă și să
accepte depresia ca fiind o boală reală ce are nevoie de tratament. (Cochran & Rabinowitz ,
2000)
Depres ia la vârstnici
Unii oameni au ideea greșită că este normal ca vârstnicii să se simtă deprimați.
Dimpotrivă, persoanele în vârstă se simt mulțumite de viața lor. (Gallo & Rabins, 1999)
Uneori, însă, atunci când se instalează d epresia, aceasta poate fi respinsă , ca o parte
normală a îmbătrânirii. Cu toate acestea, atunci când bătrânii au depresie, pot fi trecuți cu

11
vederea, deoarece pot prezenta simptome diferite, mai puțin evidente și pot fi mai puțin
dispuși să recunoască senti mente de tristețe sau durere.
În plus, vârstnicii pot avea mai multe afecțiuni medicale, cum ar fi boli de inimă,
accident vascular cerebral sau cancer, care pot determina simptome depresive, sau pot lua
medicamente cu efecte secundare care contribuie la d epresie. Unii bătrâni pot experimenta
ceea ce doctorii numesc depresie vasculară, numită și depresie arteriosclerotică sau depresie
ischemică subcorticală. Depresia vasculară poate rezulta atunci când vasele de sânge devin
mai puțin flexibile și se întăres c în timp, devenind restrânse. Astfel de întărire a vaselor
împiedică ajungerea fluxul sanguin normal în organele corpului, inclusiv la creier. Cei cu
depresie vasculară pot avea sau pot fi în pericol pentru o boală cardiovasculară co -existentă
sau un acci dent vascular cerebral.
Majoritatea vârstnici lor cu depresie înregistrează îmbunătățiri atunci când primesc
tratament cu un antidepresiv e, psihoterapie sau o combinație a celor două. Cercetările au
arătat că numai medicamentele și tratamentul combina t sunt eficiente în reducerea ratei
recurențelor depresive la adulții în vârstă. Numai psihoterapia poate fi eficientă în
prelungirea perioadelor fără depresie, în special pentru vârstnicii cu depresie minoră și este
deosebit de utilă pentru cei care nu do resc să ia medicamente antidepresive. (Reynolds & at
al, 2006)

1.2.2 Tratament
Depresia, chiar și cele mai grave cazuri, este o tulburare extrem de tratabilă. Ca și în
cazul multor boli, cu cât tratamentul se începe mai devreme , cu atât este mai eficient și cu
atât este mai mare probabilitatea ca recurența să poată fi prevenită.
Tratamentul adecvat pentru depresie începe cu un examen fizic efectuat de către
medic. Anumite medicamente, precum și unele afecțiuni medicale, cum sun t infecțiile
virale sau tulburările tiroidiene, pot provoca aceleași simptome ca și depresia, iar medicul
ar trebui să excludă aceste posibilități prin examinări, interviuri și teste de laborator. Dacă o
cauză fizică exclude depresia, o evaluare psihologic ă trebuie făcută fie de către medic, fie
de către un specialist în domeniul sănătății mintale. Acesta ar trebui să discute istoricul
familial al depresiei, inclusiv tratamentul acestora, și să obțină un istoric complet a l
simptomelor, cum ar fi când au început, cât timp au durat, cât de severe sunt, dacă pacientul
le-a avut înainte. Și dacă da, dacă simptomele au fost tratate, ce tratament a fost
administrat. Medicul ar trebui să întrebe despre consumul de alcool și de droguri și dacă
pacientul are gânduri de moarte sau sinucidere.
Odată diagnosticată, o persoană cu depresie poate fi tratată cu o serie de metode.
Cele mai frecvente tratamente sunt medicația și psihoterapia.
Medicamente
Antidepresivele ajută la normalizarea substanțelor chimice din creier ca re apar în
mod natural, numite neurotransmițători, în special serotonina și norepinefrina. Alte
antidepresive lucrează la neurotransmitatorul dopamina.
Cele mai noi și cele mai populare medicamente sunt denumite inhibitori selectivi ai
recaptării serotonin ei (SSRI). SSRI includ fluoxetina (Prozac), citalopram (Celexa),

12
sertralina (Zoloft) și altele. Serotonina și inhibitorii de recaptare a norepinefrinei (SNRI)
sunt similare cu SSRI și includ venlafaxina (Effexor) și duloxetina (Cymbalta). SSRI și
SNRI sunt mai populare decât clasele mai vechi de antidepresive, cum ar fi triciclice
(denumite pentru structura lor chimică) și inhibitori de monoaminooxidază (MAOI),
deoarece au tendința de a avea mai puține efecte secundare. Cu toate acestea,
medicamentele afec tează pe toată lumea în mod diferit, astfel încât nu existe o abordare
„one -size-fits-all” pentru medicamente. Prin urmare, pentru unele persoane, triciclicii sau
IMAO pot fi cea mai bună alegere.
Pentru toate clasele de antidepresive, pacienții trebuie să ia doze regulate timp de
cel puțin trei până la patru săptămâni înainte ca acestea să prezinte un efect terapeutic
complet. Aceștia ar trebui să continue să ia medicamentele pentru timpul specificat de
medicul lor, chiar dacă se simt mai bine, pentru a pr eveni o recădere a depresiei.
Medicamentul trebuie oprit numai sub supravegherea medicului. Unele medicamente
trebuie oprite treptat pentru a oferi corpului timp pentru a se ajusta. Deși antidepresivele nu
creează dependență, încheierea bruscă poate provoca simpt ome de sevraj sau poate duce la
o recădere. Unii indivizi, cum ar fi cei cu depresie cronică sau recurentă, ar putea fi nevoiți
să rămână pe medicamente pe ntru o perioadă nedeterminată.
În ciuda relative siguranțe și popularități a SSRI și a altor antidepresiv e, unele studii
au sugerat că acestea pot avea efecte secundare la unele persoane, în special la adolescenți
și adulți tineri. Bazat pe revizuirea aprofundata , FDA a publicat și nepublicat studiile
clinice controlate, pe antidepresive pe aproximativ 4.400 d e copii și adolescenți. În 2005,
FDA a îndemnat să se adopte o eticheta de avertizare „ black box ” pe toate medicamentele
antidepresive pentru a alerta publicul despre potențialul risc crescut de gândire suicidară
sau tentativă la copii și adolescenți ca re iau antidepresive. În 2007, FDA a propus ca
producătorii de medicamente antidepresive să prelungească avertismentul pentru a include
adulții tineri până la vârsta de 24 de ani. Un avertisment „ black box ” este cel mai grav tip
de avertizare pe etichet a medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală.
Psihoterapii
Există mai multe forme de psihoterapie, unele pe termen scurt (10 -20 săptămâni) și
alte pe termen lung, în funcție de nevoile individului. Două tipuri principale de psihoterapii
terapia cognitiv ă comportamentală (CBT) ș i terapia interpersonală (IPT) s-au dovedit
eficiente în tratarea depresiei. Prin predarea unor moduri noi de gândire și comportament,
CBT ajută oamenii să schimbe stiluri negative de gândire și comportament care pot
contribui la depresia lor. IPT îi ajută pe oameni să înțeleagă și să lucreze la relațiile
personale tulbure care pot provoca dep resia lor sau o pot face mai r ea. (Rohan & at al,
2004)
Pentru depresia ușoară până la moderată, psiho terapia poate fi cea mai bună opțiune
de tratament. Cu toate acestea, pentru depresie majoră sau pentru anumite persoane,
psihoterapia poate să nu fie suficientă. Studiile au arătat că, pentru adolescenți, o
combinație de medicație și psihoterapie poate fi cea mai eficientă abordare pentru tratarea
depresiei majore și reducerea probabilității de reapariție. În mod similar, un studiu care
testează tratamentul depresiei la vârstnici a constatat că pacienții care au raspuns la
tratamentul inițial de medicație și IPT au fost mai puțin predispuși să aibă depresie
recurentă în cazul în care au continuat tratamentul lor de asociere timp de cel puțin doi ani.

13
Terapia electroconvulsivă (ECT) este utilă, în special, pentru persoanele a căror
depresie este severă sau l e pune în pericol viața sau pentru cei care nu pot lua medicamente
antidepresive. ECT este adesea eficientă în cazurile în care medicamentele antidepresive nu
asigură o ameliorare suficientă a simptomelor. În ultimii ani, ECT a fost mult îmbunătățită.
Un r elaxant muscular este administrat înainte de tratament, care se face sub anestezie
scurtă. Electrozii sunt plasați în locuri precise pe cap pentru a furniza impulsuri electrice.
Stimularea provoacă o convulsie scurtă (aproximativ 30 de secunde) în creier. Persoana
care primește ECT nu simte în mod conștient stimulul electric. Pentru beneficiul terapeutic
complet, sunt necesare câteva sesiuni de ECT, de obicei făcute trei pe săptămână. (Trivedi
& at al, 2006)

14
CAPITOLUL 2
EFECTELE PSIHOSOMATICE

2.1 PSIHOSOMATICA

Psihosomatic înseamnă mintea (psihic) și corpul (soma). O tulburare psihosomatică
este o boală care implică atât mintea cât și corpul. Unele boli fizice sunt considerate a fi
deosebit de predispuse la agravarea factorilor mentali , cum ar fi stresul și anxietatea. Starea
mentală actuală poate afecta cât de gravă este o boală fizică în orice moment.
În 1935, în Statele Unite ale Americii ia naștere medicina psihosomatică prin
publicarea „Emoțiilor și schimbărilor fizice, o analiză a literaturii asupra interrelațio nărilor
psihosomatice 1910 -1933 ” de către Helen Flanders Dunbar.
În introducere, Dunbar începe prin a afirma că „Studiul științific al emoției și al
schimbărilor corporale care însoțesc o experiență emoțională diferită marchează o nouă eră
în medicină. Știm acum că multe procese fiziologice care au o semnificație profundă pentru
sănătate, nu numai a individului, ci și a grupului, pot fi controlate prin intermediul
emoțiilor. În a ceste cunoștințe avem cheia multor probleme în prevenirea și tratarea bolilor,
dar tocmai am început să folosim ceea ce știm … Mai mult, am ajuns la un punct în care
progresul specialităților în sine este blocat de o lipsă de înțelegere a relațiilor dint re ele .”
(Dunbar, 1935)
Medicina psihosomatică acoperă un domeniu diferit și amplu. Obiectivul său este de
a studia în relația lor aspectele psihologice și fiziologice ale tuturor funcțiilor fizice normale
și anormale și, astf el, de a integra terapia somatic ă și psihoterapia. Medicina psihosomatică
nu este limitată la nici un domeniu specific de patologie. Specialitățile medicale, cum ar fi
medicina internă, pediatria, dermatologia, oftalmologia etc., pot fi astfel restricționa te.
Medicina psihosomatică, cu toate acestea, nu este o specialitate medicală de acest tip, ea
desemnează o metodă de abordare a problemelor de etiologie și terapie, mai degrabă decât
o delimitare a zonei.
Scopul cercetării psihosomatice este de a explora și clarifica interrelația dintre
procesele psihologice și cele patologice, cu speranța de a înțelege clar ce înseamnă boala.
Termenul tulburare psihosomatică este folosi t în principal pentru a defini „o boală
fizică care se presupune că este cauzată sau a gravată de factori mentali ”. (Dunbar, 1935)
Unele boli fizice sunt considerate a fi deosebit de predispuse la agravarea factorilor
mentali , cum ar fi stresul și anxietatea. De exemplu, acestea includ psoriazis, eczeme,
ulcere ga strice, hipertensiune arterială și boli de inimă. Se crede că partea fizică reală a
bolii (gradul de erupție cutanată, nivelul tensiunii arteriale etc.) poate fi afectată de factori
mentali. Acest lucru este dificil de dovedit. Cu toate acestea, mulți oame ni cu aceste a și cu
alte boli fizice spun că starea lor mentală actuală poate afecta cât de rău este boala lor fizică
în orice moment.

15
Unii oameni folosesc și termenul tulburare psihosomatică atunci când factorii
mentali provoacă simptome fizice, dar în care n u există nicio boală fizică. De exemplu, o
durere în piept poate fi cauzată de stres și nu pot fi găsite boli fizice.
Este bine cunoscut faptul că mintea poate provoca simptome fizice. De exemplu,
atunci când ne temem sau ne îngrijorăm se poate dezvolta: r itm cardiac rapid, palpitații,
senzație de rău (greață), tremurat, transpirație, gură uscată, dureri în piept, dureri de cap, un
nod în stomac, respirație rapidă. Aceste simptome fizice se datorează activității crescute a
impulsurilor nervoase trimise de l a creier către diferite părți ale corpului și eliberării
adrenalinei (epinefrinei) în sânge atunci când suntem neliniștiți.
Cu toate acestea, modul exact în care mintea poate provoca anumite simptome nu
este clară. De asemenea, modul în care mintea poate a fecta afecțiunile fizice reale (erupții
cutanate, tensiune arterială etc.) nu este clară. Poate avea ceva de -a face cu impulsurile
nervoase care merg spre corp, pe care nu le înțelegem pe deplin. Există, de asemenea, unele
dovezi că creierul poate fi capab il să afecteze anumite celule ale sistemului imunitar, care
este implicat în diferite boli fizice.
Fiecare boală are propriile opțiuni de tratament. Pentru bolile fizice, tratamentele
tradiționale , cum ar fi medicamentele sau operațiile, sunt de obicei cele mai importante. Cu
toate acestea, lucrătorii din domeniul sănătății vor încerca, de obicei, să trateze o persoană
în ansamblu și să ia în considerare factorii mentali și sociali care pot contribui la boală. Prin
urmare, tratamentele pentru a ușura stresul, a nxietatea, depresia etc. pot ajuta, dacă se
consideră că acestea contribuie la boala fizică a pacientului. (Roger, 2016)
Medicina psihosomatică nu este echivalentă cu ceea ce se înțelege prin termenul
psihiatrie. Psihiatria est e preocupată de studiul și terapia tulburărilor mintale, dacă aceste
tulburări sunt rezultatul experiențelor emoționale sau al schimbărilor anatomice (procese
degenerative, inflamatorii sau neoplasme) ale sistemului nervos central. Principalul interes
al psihiatriei este mintea bolnavă.
Medicina are în vedere realitatea că majoritatea bolilor sunt multifactoriale, fiind
formate din situații anterioare ale căror efecte se acumulează în organism. Întreaga istorie
de viață a persoanei dă indicații de circumst anțe în care fiecare exercită un anumit rol care
culminează cu o imagine clinică. Astfel, condițiile de gestație și de naștere, antecedentele
patologice, stilul de viață al părinților, mediul familial, mediul fizic în copilărie,
experiențele traumatice fiz ice și emoționale în copilăria timpurie, emoțiile simțite de modul
în care a fost tratat, experiențele traumatice din adolescență, boala, starea de evoluție a
tendințelor, tendința gândurilor pozitive sau negative ale pacientului, familiei, sociale,
sexual e, financiare, sistemelor de credință, tendința spre optimism sau pesimism sunt
factori proprii și unici pentru fiecare persoană, făcând boala o stare particulară și specifică a
individului care o deține. În fiecare proces de boală, există contribuții biol ogice,
psihologice, emoționale, sociale și spirituale.

2.2 Afecțiunile dermatologice

Dermatologia participă la această dezvoltare științifică și mult mai mult decât în
celelalte domenii ale medicinei, deoarece tot ceea ce afectează pielea este vizibil atât pentru

16
oameni, cât și pentru pacientul însuși. De aici rezultă, în plus pe lângă senzațiile fizice
neplăcute care dezavantajează persoana, disconfort, iritare și nerăbdare, deteriorarea
aspectului fizic, care compromite imaginea de sine a individului și atinge respectul de sine.
Conceptul care se concentrează pe piele ca o reflecție a minții și a emoțiilor și
influențează în același timp aceste două sfere , a existat dintotdeauna, deoarece stările
emoționale, cum ar fi frica, rușinea, furia și teroarea se manifestă pr in schimbări de culoare,
textur ă, umiditatea și atașamentele cutanate, precum și stările mentale, cum ar fi depresia,
anxietatea și distorsiunea imaginii corpului, sunt create de tulburări ale pielii.
Cu toate acestea, imposibilitatea eviden țierii materiale a mecanismului acestei relații
a îngreunat dermatologii să -și accepte realitatea. Din 1984, cu publicarea cărții
„Psychosomatic Dermatology: Stress and Skin Diseases” de profesorul Emiliano
Panconesi, din Florența, Italia, în care s -au fol osit deja rezultatele cercetărilor din
psihoneuroimunologie, câțiva experimentatori, autori și clinicieni au început să
răspândească interacțiunea minte -piele și nevoia de îngrijire dincolo de dermatologia
clasică, în ceea ce se numise deja dermatologia ps ihosomatică, iar astăzi, în general, se
numește psihodermatologie.
Psihodermatologia începe prin a lua în considerare efectele profunde asupra
psihicului și asupra dezvoltării fizice și fiziologice a individului cauzată pur și simplu prin
atingerea pielii. Acesta este un mecanism magic realizat de piele, care ar trebui să fie în
conștiința fiecărui dermatolog.
Pielea este ambalajul și granița dintre mediul înconjurător și individ, cu funcțiile
multiple și extraordinare ale regulatorului de barieră, emulsie, termoregulatorie,
fotoprotectoare, metabolice, endocrine, depozitare, tensiuni arteriale și a fluxului sanguin și
imunovigilenței avansate. Dincolo de aceasta, pielea primește și interpretează informațiile
provenite de la sistemul nervos central prin inte rmediul mesagerilor chimici și produce
toate substanțele mediatorului originare din creier pentru a le oferi informații retrografice,
jucând o trăsătură umană care poate fi diferența dintre viață și moarte. Această capacitate
de a produce aceleași substanț e ca și creierul face pielea un creier extern. (Paus R, 2006)
Lipsa de atingere și stresul percepției senzoriale (durerea și trauma atingerii) conduc
la o creștere rapidă a nivelului de cortizol din plasmă, ceea ce indică organ ismului o
schimbare de mediu sau un stres. Modificarea cronică a echilibrului cortizolului plasmatic,
a altor hormoni și a mediatorilor chimici duce la dezvoltarea anormală a țesutului cerebral
și la distrugerea acestui țesut normal anterior. Pe de altă pa rte, atingerea delicată și plină de
dragoste este asociată cu niveluri scăzute de cortizol din plasmă, rezultând schimbări
pozitive în țesutul cerebral. (Hatfield, 1994)
Cu toată această complexitate a pielii, consultările derma tologice trebuie, în multe
cazuri, să depășească anamneza, examenul fizic, diagnosticul și tratamentul. În clinica
zilnică, toți dermatologii se confruntă cu pacienți care prezintă plângeri care nu sunt legate
de problema actuală a pielii, referiri la even imentele zilnice, percepții, convingeri,
interpretări ale faptelor, impact emoțional, experiențe, afecțiuni, frustrări, tristețe, anxietate
și alte rapoarte de natură psihologică și emoțională. De câte ori dermatologul trebuie să
răspundă la întrebarea: „Este din cauza stresului? ” De câte ori pe zi clinicianul aude
afirmația spontană a pacientului: „Sunt foarte stresat/ anxios/ nu pot să aștept/ vreau totul
făcut ieri/ vreau totul perfect?”. Este necesar să se știe că aceste afirmații, deși nu pot fi

17
văzute , palpate, biopsate și dozate, sunt aproape întotdeauna legate de tabloul clinic și
trebuie luate în considerare pentru satisfacția pacienților și pentru tratamentul care
depășește modificările de suprafață. Este necesar să se ajungă la originile care, deș i pot
părea ciudate modelului biomedical, pot fi plasate în niveluri de energie anterioare celor ale
corpului fizic. (Dalgard & et al., 2015)
Mai mult decât atât, este necesar să se acorde atenție starii emoționale a pacientului
cauzată de dermatoză. Cum poate o tânără cu par frumos să se simtă atunci când apar zone
de alopecie, care nu răspund la tratamente și progresează într -un mod inevitabil? Ce trebuie
să-i spună dermatologului? Expresia „trebuie să accepți acest lucru”, emi să ca sfat de către
mulți experți, oferă o anumită perspectivă pacientului? De asemenea, și în cazurile de acnee
pustulară la adolescenți, sclerodermie liniară pe față, vitiligo în principal pe mâini,
melasma, chelie precoce, psoriazis și practic toate der matozele. (Saleh & et al., 2008)
Deoarece sunt vizibile altor persoane, aproape toate dermatozele afectează, într -o
mai mare sau mai mică măsură, starea emoțională a pacienților, iar acest lucru trebuie să -l
intereseze pe dermat olog. Oricare ar fi factorul cauzal, declanșator, agravant sau
consecvent, starea emoțională a nemulțumirii, a dezgustului, a fricii, a rușinii și a furiei face
parte din tabloul clinic și necesită atenție la fel de mult ca imaginea cutanată. Incidența
tulburărilor psihice sau psihiatrice la pacienții de la dermatologie variază în funcție de tipul
bolii, localizarea în zone vizibile și nivelul social al acestora. (Gupta , 2002)
Faptul că pielea primește interferențe de la minte este demonstrat prin fenomenele
evident. Când cineva trece printr -o situație jenantă există o înroșire a feței, când cineva se
înfurie pielea devine roșie, când cineva se sperie pielea devine palidă, când se simte
îngrozită părul de pe corp se ridică. Aces te reacții, pe care oricine le poate vedea, sunt atât
de incontestabile încât există expresii utilizate în mod obișnuit pentru a le reprezenta, cum
ar fi a te înroș i cu rușine a, roșu cu furios, alb cu speriat, sudoare rece cu frică, păr zbârlit cu
groază.
Acest lucru indică faptul că mereu, oricând, oricine a fost capabil să demonstreze că
stările emoționale se manifestă pe piele. Prin urmare, este curios că și astăzi experții se mai
îndoiesc că emoțiile cu care se confruntă oamenii afectează pielea tot ti mpul și având
posibilitatea de a modifica culoarea, temperatura, umiditatea, secreția sebacee, rezistența,
fluxul sanguin, adică proprietățile lor funcționale. În consecință, au puterea de a produce
dezechilibre traduse sub formă de dermatoză.
Legătura lip să a început să apară odată cu prima experiență a psihologului Robert
Ader în 1970 și cu cercetarea ulterioară în același domeniu, care a format ceea ce ar
constitui noua știință , psihoneuroimunologie. Aceste lucrări au arătat calea comunicării
minte -corp, inclusiv a relației minte -piele. În acest sens, a fost publicat un articol în 1992 în
care se menționează că competența în tratarea emoțiilor ar putea fi aspectul decisiv pentru
apariția multor boli și pentru succesul multor tratamente. (Azambuja , 1992)
De atunci, nenumărate cercetări au demonstrat efecte cutanate ale gândurilor și
emoțiilor, cum ar fi vindecarea întârziată, inhibarea creșterii părului și reducerea funcției de
barieră.
Prin evoluția cercetărilor psihoneuroimun ologice, se știe acum că activitatea
mentală determină modificări electrice în cortexul cerebral, care sunt transmise la talamus
și hipotalamus. Acolo, ele sunt traduse în substanțe chimice, care sunt mesagerii gândurilor,

18
și anume neurotransmițători, neur ohormoni și neuropeptide. Acestea, prin circulație sau
prin nervi, ajung la toate celulele organismului și, logic, și la celulele pielii. În fiecare
celulă, atunci când sunt captate de receptori, ele sunt decodificate astfel încât celulele să
înțeleagă mes ajul pe care îl reprezintă. După decodarea și înțelegerea mesajului, celulele
funcționează conform ordinii chimice care are originea în gânduri imateriale.
Comunicarea minte -corp, după cum demonstrează cercetările, are loc prin substanțe
mesagere și recept ori celulari. Pe aceste două elemente, dr. Candace Pert (1946 -2013), șef
al Diviziei de Biochimie Brainică a Institutului Național de Sănătate al Statelor Unite, le
denumește moleculele de emoție și numește rețeaua psihosomatică setul de neuropeptide și
receptori distribuite de întregul organism. (Pert , 1999)
Atunci când sentimente de anxietate sau depresie intervin, medicamente, cum ar fi
antidepresivele, pot fi recomandate. Multe intervenții nonfarmacologice, inclusiv tehnici le
minții și corpului, au arătat promisiuni, deși majoritatea studiilor sunt mici și necontrolate.
Unele abordări au efecte care nu sunt specifice bolii, ci generale, reducând stresul și
anxietatea, îmbunătățind sentimentul de control al pacientului și spo rind funcția imună.
Clinicienii pot utiliza una sau mai multe dintre următoarele: hipnoza, tehnici de relaxarea și
meditație, psihoterapia. (Herbert , 2006)
Acțiunea stresului
Mintea produce gânduri de două feluri: facilitatori și limitatori. Conform tipului de
gândire produs, va da inevitabil o senzație plăcută, neutră sau neplăcută. Lanțul
evenimentelor, atâta timp cât se produce un gând, este automat, deoarece, gândind, dăm
naștere unor produse chimice în creier. După cum exp lică endocrinologul indian, Dr.
Deepak Chopra, un gând este un impuls al energiei și informațiilor, ca totul în natură.
Credințele, gândurile și emoțiile creează reacțiile chimice care susțin viața în fiecare celulă.
(Chopra , 19 93)
Gândurile stresante sunt de cele mai variate tipuri, deoarece depind de interpretarea
pe care fiecare persoană o acordă lucrurilor din mintea sa. Orice gând poate fi stresant
pentru unii, hilar pentru alți, neutru față de ceilalți. Printre cei care p articipă la experiența
de a călări un roller coaster, unii se bucură de ei înșiși, alții se sperie, alții sunt îngroziți,
alții îl simt ca o activitate blândă, unii pleacă dispuși să se întoarcă, alții niciodată nu vor să
treacă din nou prin aceeași situaț ie, iar pentru alții este indiferent. Ceea ce face ca senzațiile
să varieze este modul în care indivizii percep experiența. Unii se simt bine, deoarece, în fața
ocaziei, gândurile lor erau de bucurie și această compoziție biochimică a generat entuziasm
și euforie , alți au creat gânduri de frică și pericol și starea biochimică rezultată a fost
tensiune și teamă.
Faptele sunt neutre, modul în care fiecare se vede este ceea ce îl face unic și asta îl
schimbă instantaneu. Vederea unei vițe de vie curbată pe pot eca unei păduri creează o
reacție imediată de stres pentru un excursionist, ca un șarpe gata să atace în clipa
următoare, după realizarea naturii sale adevărate și inofensive, starea stresului încetează și
se stabilește calmul. Într -o clipă, răspunsul orga nismului s -a schimbat de la reacția de luptă
sau de fugă la relaxare în același moment în care gândul trecea de la amenințarea fanteziei
la realitatea inofensivă.
Fiecare gând declanșează creierul și reacționează în funcție de natura afluxului
primit. Crei erul nu interpretează ceea ce spune omul prin cuvinte și imagini cu grijă. Prin

19
urmare, fantezia și realitatea produc aceleași stări biochimice și emoții în organism. Luați în
considerare gr ijile. Când cineva se îngrij orează de ceva ce se poate întâmpla la u n moment
dat în viitor, se întâmplă de fapt emoțional, prin anticipare, ce se va întâmpla. Dacă este un
eveniment care va provoca nemulțumire sau nefericire, individul va simți în prezent stresul
pe care aceste sentimente îl v or aduce. Dacă situația nu se î ntâmplă, persoana va fi fost deja
stresată, pentru că, în creier, aceasta era reală. În același mod, când cineva se gândește la
ceea ce se va întâmpla în următoarea vacanță, creierul produce senzațiile simțite de
persoană ca și cum aceasta ar fi deja acolo . Individul se va simți fericit în avans.
Ce se întâmplă în întregul corp prin acest proces se vede și pe piele. Cu toate
acestea, pielea este un organ special datorită vizibilității sale. Când cineva are o tulburare în
unele organe interne, el/ea se simte rău și îndurerat/ă, dar este o experiență individuală.
Când tulburarea se află pe piele, în plus față de senzația neplăcută a alterării cutanate, există
perturbarea prin aspect, prin ceea ce cred ceilalți, prin întrebările care îi sunt adresate și prin
retragerea sau repulsia celorlalți. Senzațiile fizice adaugă o stare psihologică. (van
Laarhoven & et al., 2002)
Gândurile, prin urmare, afectează pielea prin mediatorii chimici aduși celulelor
pielii. Gândurile ce cauzează stres provoacă reacții de „luptă sau de fugi” în piele, care se
efectuează prin intermediul unor substanțe, cum ar fi factor corticotropin (CRH),
hormonului corticotropină (ACTH), cortizol, catecolamine, prolactină, substanța P, NGF și
altele, începând o serie d e schimbări fiziologice și comportamentale cu obiectivul de
adaptare a organismului la presiunea stresului, care provoacă inflamații, mâncărime și
îmbătrânire. (Chen & Lyga , 2014)
Confruntându -se cu interacțiunea permanentă di ntre minte -piele, face necesar ca
pacientul să fie tratat ca o unitate formată din mai multe nivele de vibrație, care corespund
aspectelor cutanate, emoționale și mentale. Este necesar să se facă față condițiilor clinice,
folosind resursele disponibile pen tru Dermatologie, dar și cele care se află în domeniul
celorlalte zone care participă la aceste boli, și anume Psihiatria și Psihologia.

2.3 Alopecia și impactul său psihologic

Alopecia este o afecțiune dermatologică cronică în care oamenii își pierd o p arte sau
tot părul de pe cap și, uneori, și de pe corp. Este o boală inflamatorie cronică care afectează
foliculii părului. Nu este nici periculoasă pentru viață, nici dureroasă, deși pot apărea iritații
ale pielii, precum și probleme fizice care rezultă d in pierderea genelor și sprâncenelor.
Etiologia și dezvoltarea ulterioară a alopeciei nu este pe deplin înțeleasă, dar se știe că este
o tulburare autoimună care provine dintr -o combinație de influențe genetice și de mediu.
(Madan i & Shapiro, 2000)
Alopecia are puține efecte dăunătoare din punct de vedere fizic, dar poate duce la
consecințe psihologice, inclusiv la niveluri ridicate de anxietate și depresie. Tratamentul
medical pentru această tulburare are o eficacitate limitată, iar eșecul de a găsi un remediu
poate lăsa pacienții foarte tulburați. (Kalish & Gilhar, 2003)
Micile cercetări sistematice au examinat efectele psihologice ale alopeciei. Alopecia
poate fi asociată cu consecințe psihologice g rave, în special în ceea ce privește anxietatea și

20
depresia . Este o formă de desfigurare care poate afecta simțul și identitatea persoanei, poate
fi cauzată de evenimente traumatice, alopecia după un eveniment traumatic poate face
dificilă tratarea.
În stu diile randomizat e de control nu a fost studiat ă eficacitatea tratamentului
psihologic al alopeciei.
Diferitele tipuri de alopecie pot fi calitativ diferite. Alopecia areată implică
pierderea unor zone de păr de pe cap, variind în mărime de la 1 cm până l a zone relativ
mari. Persoanele cu pierderea limitată a părului sunt mai capabile să acopere pierderea cu
părul rămas și astfel este mai puțin probabil să întâmpine probleme psihologice, cum ar fi
tulburarea de stres post -traumatic (cu alopecia ca evenimen t traumatic dureros), anxietate
sau depresie. Zone mici de pierderi de păr sunt relativ frecvente la femeile însărcinate.
Persoanele cu alopeci e areată pot avea remisiune spontană, dar pot avea și episoade
repetate. Părul care crește înapoi nu este întotde auna de același tip, culoare și textură ca
înainte. Alopecia areată este uneori receptivă la tratamentul medical, deși eficacitatea unui
astfel de tratament este neclară. (Meidan & Touitou, 2001)
Alopecia totalis implică pierde rea întregului păr de pe cap, iar alopecia universalis
implică pierderea părului capului și a corpului. Aceste două forme de alopecie sunt mult
mai puțin receptive decât alopecia areat ă la tratament, iar pacientul este mult mai puțin
probabil să înregistre ze o creștere substanțială. Alopecia totalis și alopecia universalis sunt
estimate să reprezinte de la 7% până la 30% din tre toate cazurile de alopecie.
Alopecia mai poate fi cauzată și de chimioterapie. Odată ce chimioterapia este
oprită, părul tinde să cre ască înapoi, dar, ca și în cazul altor tipu ri de alopecie (cum ar fi
areat ă, totalis și universalis), este posibil să nu fie același ca înainte.
Cercet ările în problemele psihologice asociate cu alopecia nu au fost întotdeauna
aprofundate și sistematizate. O astfel de cercetare este adesea secundară unui alt scop al
studiului (de exemplu, efectele unui tratament). Dovezile existente susțin ideea că alopecia
este dăunătoare psihologic, provoacă suferințe emoționale intense și conduce la probleme
personale, s ociale și de muncă. (Hunt & McHale, 2005) Există o legătură importantă între
păr și identitate, în special la femei. (Weitz, 2004) Aproximativ 40% dintre femeile care
suferă de alopecie au avut prob leme conjugale, iar aproximativ 63% susțin că au avut
probleme legate de carieră. Extinderea alopeciei este unul dintre predictorii stresului
psihologic. Este mai probabil ca persoanele cu pierdera severă a căderii părului să treacă
printr -o tulburare psih ologică.
Unele studii nu susțin pe deplin ideea că alopecia este tulbur ătoare psihologic , deși
acestea deseori arată că persoanele cu alopecie au mai multe probleme decât mecanisme de
coping . Cu câteva decenii în urmă, alopecia a fost considerată o tulburare psih osomatică,
însă cercetarea limitată a fost asociată cu probleme metodologice, cum ar fi instrumentele
de evaluare psihiatrică slabă, criteriile de diagnosticare slabe și sistemele de clasificare
inadecvate. (Ruiz -Doblado & et al., 2003)
Tulburările psihice sunt mai frecvente la persoanele cu alopecie decât la populația
generală, sugerând că cei cu alopecie pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta un episod
depresiv sever, tulburare de anxietate, fobie socială sau tulburare par anoidă. Într -un alt
studiu, pacien ții cu alopecie experimentează un sentiment continuu al pierderii, arătând că,

21
pentru unii indivizi, copingul cu alopecia poate fi asemenea cu suferința din perioada de
doliu. (Koo & at al., 1994)
Majoritatea cercetărilor arată că persoanele cu alopecie prezintă niveluri mai ridicate
de anxietate și depresie decât mecanisme de coping . De asemenea, aceștia se confruntă cu o
stima de sine mai scăzută, cu o calitate mai slabă a vieții și cu o imagine mai slab ă a
corpului. Cei care își pierd sprancenele și genele pot, de asemenea, să aibă probleme cu
identitatea și schimbarea identității, deoarece aceste trăsături ajută la definirea feței unei
persoane. (Hunt & McHale, 2005)
Căderea părului poate fi văzută în t ermeni de anomalie și ca nerespectare a
normelor de aspect fizic în societate, care are potențialul de a distruge oamenii atât în ceea
ce privește propria lor evaluare, cât și în evaluarea altora. Oamenii pot avea probleme
serioase cu stima de sine. O limi tare a cercetării este că asocierea dintre alopecie și depresie
sau anxietate poate fi confundată cu evenimentele de viață stresante, care pot declanșa atât
alopecia cât și depresia sau anxietatea.
Părul este esențial pentru identitatea multor femei. Femin itatea, sexualitatea,
atractivitatea și personalitatea sunt legate simbolic de părul unei femei, mai mult decât
pentru un bărbat. Prin urmare, pierderea părului poate afecta serios stima de sine și
imaginea corpului.
Într-un studiu al pacienților cu cancer , cu sau fără alopecie, cei cu alopecie aveau o
imagine mai slabă a corpului. În plus, conceptul de sine al femeilor s -a înrăutățit după
căderea părului.
Un studiu a urmărit un grup de femei care au prezentat cădere a părului după
chimioterapie și s-au găsi t patru reacții comune celor mai multe dintre grupuri: nu au fost
pregătite, șocant, jenant și au simțit pierderea de sine. (McGarvey & et al., 2001)
Părul este simbolic multor credințelor și valorilor culturale, ia r pentru unele femei
pierderea părului este raportată ca fiind psihologic mai dificilă decât pierderea unui sân în
urma cancer de sân.
Există o slabă cercetare care să examineze eficacitatea tratamentului psihologic ca
mijloc de a permite persoanelor cu alopecie să facă față consecințelor psihologice ale
tulburării. Cercetarea nu a fost sistematică și nu a inclus studii clinice randomizate de
control. S -a concentrat mai curând pe aspectele generale ale copingului decât pe strategiil e
specifice tratamentului psihologic.
Un studiu a descris avantajele (reducerea problemelor psihologice) de a folosi un
grup de sprijin pentru a ajuta persoanele cu alopecie să facă față acestei tulburări. Acesta
descrie un grup condus de pacienți, cu asis tenți medicali, medici și alți lucrători din
domeniul sănătății ca oratori, dar nu sunt prezentate dovezi privind eficacitatea acestor
grupuri. (Prickitt & et al., 2004)
Recunoașterea posibilelor probleme psihologice care însoțe sc alopecia este
importantă și astfel de probleme trebuie abordate cu atenție. Având în vedere că tratamentul
medical pentru formele mai severe de alopecie este în mare parte ineficient, este esențial ca
persoana să fie ajutată să învețe să trăiască cu ace astă tulburare și să fie descurajată să caute
fără succes un tratament . Aceasta poate însemna trimiterea la serviciile psihologice.

22
Medicii ar trebui să fie conștienți de impactul psihologic al alopeciei, mai ales că
tratamentele actuale au o eficacitate limita tă. Furnizarea unui tratament, care este puțin
probabil să fie eficient, poate face mai mult rău psihologic decât bine. Medicii trebuie, de
asemenea, să -i ajute pe pacient să -și înțeleagă alopecia și reacțiile psihologice la această
tulburare. Aceștia pot face acest lucru parțial prin furnizarea de informații adecvate
(inclusiv despre schimbarea aspectului cu ajutorul, de exemplu, perucilor și tatuajelor).
Deși puțini psihologi sau psihiatri se specializează în problemele psihologice asociate cu
alopecia, m edicii de familie pot s esiza cazurile grave psihologi lor clinieni sau serviciilor
psihiatrice, deoarece simptomele psihologice experimentate sunt comune și au recomandat
strategii de tratament.

23
CAPITOLUL 3
STUDII DE CAZ

STUDIU CAZ I
Nume: Denisa
Vârstă: 21 ani
Profesie: Studentă
Stare civilă: necăsătorită
Studii: Facultate ASE

Istoricul cazului:
Denisa este o tânără domnișoară în vârstă de 21 ani, necăsătorită, studentă în anul I la
Facultatea Administrarea Afacerilor de la Unive rsitatea București.
S-a prezentat la cabinet acuzând o situație disperată, fața i s -a umplut de o acnee agresivă
de care nu știe cum să scape, a fost și la dermatolog și urmează de mai bine de 2 luni un
tratament (compus din 18 medicamente – vitamine pe zi , 10 zile pe lună timp de 3 luni, plus
creme) însă până acum nu vede niciun rezultat. Se gândește să meargă la dermatolog și să -i
schimbe tratamentul în cel mai scurt timp. S -a îngrășat foarte mult și s -a umplut de celulită,
fapt care o face să stea mai mu lt în casă. În afară de a merge la facultate nu are viață
socială, simte că nu se poate conecta cu nimeni de aici. Se simte foarte diferită de colegii ei
de la faculta te pe care îi descrie ca fiind „superiori, mai deștepți, mai cizelați, mai bine
imbrăcați ”.
În ultima perioadă, Denisa are o dispoziție depresivă, de foarte multe ori se simte inutilă,
simte că este vina ei pentru că se află în această situație, că este grasă, plină de celulită și de
coșuri și se afundă în mâncare, simte că aceasta este cea m ai bună prietenă a ei deoarece o
liniștește și îi alină orice suferință; nu poate dormi bine nopțile așa că, de multe ori se ridică
din pat și se duce la frigider; este mai mereu irascibilă, îi este foarte greu să ia decizii.
Își dorește foarte mult să -și schimbe starea de spiri t, să reușească să se abțină d e la acest
mod nesănătos de a mânca, să dea jos kilogramele acestea care o transformă într -o persoană
extrem de nefericită și nemulțumită. Se simte prinsă într -un cerc vicios din care nu știe cum
să iasă.
Simte că toate au legatură între ele, acneea, celulita, grăsimea, toate sunt cumva corelate
însă nu știe cum să facă să scape.
Asta nu pare a fi viața ei, nu așa își imagina că va fi la facultate. Era foarte nerăbdătoare să
vină la București, să cunoască o ameni noi, să simtă energia și viața frumoasă din capitală
de care toată lumea vorbește.

24
Istoricul personal și social
Denisa provine dintr -o familie de nivel mediu, părinții ei s -au despărțit dinainte ca ea să se
nască așa că tatăl ei nu a recunoscut -o, însă a fost de acord să -i plăteasc ă pensie alimentară.
Până la vârsta de 6 ani, când a fost luată de mama ei la Severin pentru a se pregăti de
școală, a locuit la bunici. Din câte a auzit a fost un copil foarte cuminte, „unde îl puneai
acolo stătea”, nu pl ângea mai niciodată și era foarte ascultătoare. Nu prezintă în niciun fel
separarea de mam ă, spune că o întelege pe mama ei când a decis să o lase la bunici pentru
că pe atunci era destul de greu, nu aveai concediu postnatal și mama, fiind singură, i -ar fi
fost foarte greu să aibă grijă de ea. Declară că a avut o copilărie fericită, bunicii ei au iubit –
o foarte mult și au avut grijă să nu -i lipsească niciodată nimic, în plus avea destui verișori și
verișoare, iar curtea era mereu plină de copii. Își aduce a minte că bunicul mereu o invăța
să-și ia casa ei, să fie o femeie independentă, să facă un copil atunci când va fi pe picioarele
ei și va avea posibilitatea să -l crească chiar și singură, să nu fumeze și să dea la medicină (îi
pare rău că nu l -a ascultat î n această privință și nu și -a făcut o carieră ca medic și s -a
îndreptat spre contabilitate).
Relația cu tatăl era inexistentă, iar pe mama o prezintă ca fiind foarte exigentă, îi cerea să
aibă note mari, să învețe bine, „să fie cea mai bună”. Își aminteșt e că prin clasa a -VI-a a
luat nota 5 la geografie și nu s -a mai dus acasă, i -a fost frică să se ducă acasă pentru că
mama ei îi spusese că „dacă iei note mici să nu mai vii acasă !” și nu s -a mai dus, nu știa
cum să se ducă și să -i spună că a luat așa o notă mică și că sigur va mânca bătaie. Însă
mama ei s -a speriat foarte tare, a căutat -o prin tot orașul, iar când a găsit -o a luat -o în brațe
și a pupat -o, era foarte fericită că era bine și sănătoasă, că nu a pățit nimic și i -a zis „să nu
mai facă niciodată a șa ceva”.
Acum au o relație mult mai bună, vorbesc mai tot timpu și simte că îi este alături, chiar
dacă mai au neînțelegerile lor din când în când.
S-a mutat în București anul trecut când s -a înscris la facultate și se gândește să rămână aici,
să nu se m ai întoarcă acasă după ce termină studiile. Locuiește singură, cu chirie, într -o
garsonieră. În primul an i -a fost foarte greu, drumul de la facultatea -acasă i se părea foarte
lung și o epuiza, agitația din București o obosea, așa că după ce se întorcea de la facultate
se oprea la patiserie, își cumpăra pateuri, cornuri cu ciocolată, cu gem, le mânca când
ajungea acasă și apoi dormea, nu se simțea în stare să mai f acă nimic altceva. Totul era at ât
de diferit de cum era acasă, nu știa cum va face față la toa tă nebunia asta de aici, simțea că
nu se va putea acomoda niciodată și se întrista la gândul că se va întoarce la Severin. Acum
este mai bine, s -a mai obișnuit cu ritmul de aici.
Denisa declară că nu are viață socială, a mai fost invitată de colegi în oraș , însă când
ajungea acasă și începea să se pregătească nu găsea nimic în care să se poată îmbrăca și
simți bine, frumoasă, îi părea că toate hainele o fac și mai grasă decât este și că machiajul
nu face altceva decât să -i accentueze și mai rău acneea, și p ână la urma nu mai pleca,
rămânea în casă și de cele mai multe ori plângea, și îi veneau în cap numai gânduri
negative, „nu sunt destul de frumoasă”, „nu sunt destul de bună, de deșteaptă”(mama ei
mereu o învața să studieze mult, să fie mereu cea mai bună, cea mai deșteaptă și ajunsese să
fie cea mai bună din clasă, asta până a venit la facultate în București și a realizat că oricât ar
încerca, mereu va fi cineva mai bun, mai deștept ca ea iar acest lucru a fost o altă

25
dezamagire pe care a suportat -o cu gre u), „mă simt foarte singură, nu am pe nimeni cu care
să pot vorbi”, „ nu am încredere în mine”, „sunt foarte stresată și mă irit ușor”.
Istoric medical : acnee acută, supraponderal ă, celulită.
Statusul mental : aspect îngrijit, respectuos, este bine orientată , conștientă de problemele
sale, nivel intelectual ridicat și nivel înalt de cooperare, dar cu o dispoziție anxioasă.

Examen psihologic :
Diagnosticul multiaxial a fost stabilit conform DSM -IV TR (2002), fiind utilizate
următoarele instrumente:
– Interviul Clin ic Structurat pentru Tulburările de Personalitate de pe axa II a DSM –
SCID II (First, Gibbon, Spitzer, Williams, Benjamin, 2007) – pacienta nu a obținut
rezultate concludente pentru o anumită tulburare de personalitate .
– Scala Stimei de Sine (Rosenberg, 1989) – la care s -a obținut un scor total de 15,
ceea ce indică un nivel scăzut al stimei de sine.
– Scala de anxietate Hamilton (HARS -Hamilton, 1959) – s-a obținut un scor de 27,
ceea ce indică o anxietate moderată.
– Chestionarul gândurilor automate -ATQ (Steven H ollon si Philip Kendall) – nivel
foarte ridicat.
– Inventarul de depresie Beck – BDI II (2006) – s-a obținut un scor de 20, ceea ce
semnifică depresie moderată;
Diagnostic DSM -IV-TR (2000):
Axa I ( tulburări clinice ): tulburare depresivă m ajoră;
Axa II ( tulburări de personalitate ): nimic semnificativ clinic;
Axa III ( boli somatice, condiții medicale ): acnee acută, suprapondere, celulită;
Axa IV ( probleme psihosociale și de mediu ): probleme personale și sociale, stres;
Axa V ( evaluarea globală a funcționării ): indicele general de funcționare GAF 55
Diagnostic diferențial:
A fost stabilit diagnosticul de tulburare depresivă majoră deoarece clienta prezintă criteriile
de diagnostic specifice acesteia. De mai bine de două săptămâni prezintă simtome ca:
tulburări de somn, modificări în greutate, iritabilitate, nivel scăzut de energie, pierderea
interesului, dificultăți în a lua decizii, dispoziție depresivă.
Tulburarea distimică este o formă de tulburare afectivă descrisă printr -o dispoziție
depresivă cel puțin d oi ani mai multe zile pe săptămână. Tulburarea bipolară I vizează
existența unuia sau mai multor episoade maniacale, însoțite de depresie majoră, iar
tulburarea bipolară II are cel puțin un episod maniacal. Tulburarea ciclomică prezintă
simptome hipomaniac ale cel puțin 2 ani.
Tulburarea depresivă majoră este de cele mai multe ori acompaniată de anxietatea
generalizată. Pacienta relatează că mai toată viața s -a simțit anxioasă. Atacul de panică este
un episod brusc de frică intensă, asociat de cele mai mult e ori cu senzația de moarte.
Agorafobia este teama de a fi în locuri sau situații din care este greu de scăpat. Fobia

26
specifică este anxietatea de expunere la un obiect sau situație considerată a fi periculoasă.
Fobia socială este teama de a se expune la o anumită situație socială sau de performanță, ce
duce de cele mai multe ori la un comportament de evitare.

Concluziile examenului psihologic:
Toate schimbările prin care a trecut Denisa de când s -a mutat în București plus credințele
care i -au fost inocul ate de mama ei au făcut -o să devină anxioasă, cu o stimă de sine
scazută. Mediul haotic în care trăiește, lipsa suportului social au facilitat apariția
simptomelor depresive.

Stabilirea obiectivelor – împreună cu clienta am stabilit următoarele obiective:
– Psihoeducația privind depresia și anxietatea;
– Reducerea anxietății;
– Combaterea rezistențelor rezultate din gândirea irațională cu temeri nerealiste sau
nejustificate;
– Creșterea încrederii în sine și îmbunătățirea imaginii de sine;
– Antrenamentul asertiv pen tru o mai bună auto -valorizare.
Scopurile specifice în intervenția psihologică au fost:
– Un scop important în lupta cu depresia este recompensarea, stabilirea unor activități
zilnice, săptamânale. În acest scop am oferit pacientei o fișă în care să noteze
activitățile zilnice.
– Clienta este ajutată să înțeleagă natura anxietății;
– Modificarea gândurilor automate negative.

Planul de intervenție:
– Exerciții de control al respirației și relaxare progresivă pentru reducerea anxietății ;
– Tehnica întrebărilor socrati ce pentru a identifica activitățile ce -i confereau plăcere
înainte de a se confrunta cu depresia, pentru a reintroduce în progrmul
zilnic/săptămânal activitățile care îi făceau plăcere;
– Trainingul autogen ;
– Auto -recompensa pentru combaterea anxietății și / sau depresiei ;
– Ținerea unui jurnal zilnic în care pacienta să treacă comportamentele sau
evenimentele care susțin sau infirmă un gând ;
– Combaterea, contraargumentarea și înlocuirea gândurilor negative cu gânduri
adaptative.

27

STUDIU CAZ II
Nume: Alina
Vârs tă: 31 ani
Profesie: economist
Stare civilă: căsătorită
Studii: Master ASE

Istoricul cazului
Alina este o tânară în vârstă de 31 ani, de profesie economist, lucrează în domeniul bancar
de mai bine de 6 ani, s -a prezentat la cabinet cu simptome specifice de depresie, acuzând o
neliniște enormă în ceea ce privește starea de sănătate, aspectul feței ei, teama că nu -și va
mai reveni , iar bubițele de pe frunte se vor întinde pe toată fața și nu va mai găsi niciun
remediu de vindecare.
A fost la un medic derma tolog care în urma analizelor i -a pus diagnosticul de Veruce Plane,
un virus ce se va întinde pe toată fața, iar cel mai sigur tratament este ca aceste bubițe să fie
arse cu laserul. În prima ședință de tratament nu s -a reușit arderea tuturor bubițelor pen tru
că se înroșise toată fruntea și nu se mai puteau vedea, așa că a fost trimisă acasă și să revină
după ce acestea s -au vindecat. Au trecut 5 zile de la acest prim tratament și încă nu poate
vedea nicio îmbunătățire, nu știe ce să facă în continuare, dac ă să mai continue tratamentul
sau să le lase așa o perioadă și să vadă cum mai evoluează.
Pacienta nu a avut niciodată probleme cu tenul, iar apariția acestor bubițe au transformat -o
într-o persoană tristă, fricoasă, necomunicativă, închisă în ea, nu -i ma i place să iasă din
casă, iar atunci când este nevoită să iasă face tot posibilul să le ascundă cât mai bine (se dă
cu mult fond de ten și cu pudră, își aranjează bretonul în așa fel încât să -l facă să stea cât
mai bine pe frunte, se ascunde sub o șapcă), s-a izolat până și de familie, de soț, de copil.
Alina are momente de cădere pronunțată în depresie, se simte foarte singură, cu toate că
este o persoană deschisă și comunicativă nu reușește să -și găsească o prietenă adevărată în
fața căreia să se poată de schide cu adevărat și cu care să aibă interese comune. Se izolează
de familie, are frecvent insomnii și se întamplă ca în aceste nopți lungi în care este singură
să îi apară în minte diverse gânduri negative, cum că nu va scăpa niciodată de aceste bubițe
și va fi urâtă, se simte singură, iar de cele mai multe ori ajunge să adoarmă plângând. Se
simte foarte neajutorată, este obosită cronic, moleșită, nu se poate concentra, lipsită de
speranță.
Nu dorește să -și îngrijoreze familia, vrea să fie o bună mamă și s ă funcționeze la capacitate
maximă, astfel încât să poată fi cu adevărat alături de fata ei, pe care nu vrea să o
impovareze cu problemele ei.

28
Istoricul personal și social
Alina provine dintr -o familie cu statut socio -economic mediu, mama are studii medii , tatăl
a murit când ea avea 6 ani, mai are un frate mai mare pe care îl iubește foarte mult și cu
care se în țelege foarte bine. Alina se întristează foarte tare atunci când vorbește de moartea
tatălui ei, spune că erau o familie foarte fericită și că tat ăl ei o iubea foarte mult și o răsfăța
mereu, însă tragica despărțire de el a schimbat foarte mult întreaga familie. Mama ei a
trebuit să se descurce singură cu 2 copii mici și i -a foat tare greu. Nimic nu a mai fost la fel
pentru Alina de atunci.
La doi ani de la moartea tatălui, mama Alinei și -a găsit puterea într -un alt cult religios, până
acum era creștin -ortodoxă, însă a decis să se schimbe la penticostali. Alina o însoțea mai
mereu la slujba de duminică. La vârsta de 22 ani se căsătorește cu Mihai, pe care îl
întâlnește la biserică. Ali na se declară foarte binecuv ântată că -l are pe Mihai alături de ea,
se înțeleg foarte bine, se susțin reciproc, „este stâlpul meu de rezistență” precizează ea, el
este mai cerebral, mai realist. Au împreună o fetiță în vârstă de 6 ani pe care o iubește
foarte mult și cu care se înțelege foarte bine, ea este foarte ascultătoare și foarte cuminte.
Alina spune că era o personă foarte activă și prietenoasă, îi plăcea ca în timpul liber să iasă,
să se întalnească cu prietenii, cu rude le, să meargă la biserică, dar de când i -au apărut
bubițele astea pe frunte îi vine foarte greu să iasă din casă, și o face doar dacă este absolut
necesar, în rest preferă să stea închisă în casă. Își dă seama că acest tip de comportament o
distanțează de fiica ei, nu mai merge cu ea în parc, nu se mai duce să o ia de la grădiniță, iar
copila nu înțelege ce se întamplă cu mama ei și de ce s -a schimbat atât de mult.
Istoric medical : veruce plane.
Statusul mental : are un aspect bine îngrijit, este foarte ele gantă prin port și atitudine, nivel
intelectual ridicat și cu nivel înalt de cooperare, prezintă dispoziție depresivă și anxioasă.

Examen psihologic :
Diagnosticul multiaxial a fost stabilit conform DSM -IV TR (2002), fiind utilizate
următoarele instrumente:
– Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările de Personalitate de pe axa II a DSM –
SCID II (First, Gibbon, Spitzer, Williams, Benjamin, 2007) – pacienta nu a ob ținut
rezultate concludente pentru o anumită tulburare de personalitate.
– Scala Stimei de Sine (Ro senberg, 1989) – la care s -a obținut un scor total de 27,
ceea ce indică un nivel mediu al stimei de sine.
– Scala de anxietate Hamilton (HARS -Hamilton, 1959) – s-a obținut un scor de 20,
ceea ce indică o anxietate moderată.
– Inventarul de depresie Beck – BDI II (2006) – s-a obținut un scor de 23, ceea ce
semnifică depresie moderată.
Diagnostic DSM -IV-TR (2000):
Axa I ( tulburări clinice ): tulburare afectivă datorată veruce plane;
Axa II ( tulburări de personalitate ): nimic semnificativ clinic;
Axa III ( boli so matice, condiții medicale ): veruce plane;

29
Axa IV ( probleme psihosociale și de mediu ): probleme personale și sociale, stres datorat
problemelor de ten;
Axa V ( evaluarea globală a funcționării ): indicele general de funcționare GAF 55
Diagnostic diferenția l:
Pacienta îndeplinește criteriile de diagnostic aferente tulburării afective datorate unei
condiții medicale. Starea ei de sănătate s -a deteriorat de la apariția acestui virus și mai ales
de când dermatologul i -a spus că există posibilitatea ca acestea s ă nu mai dispară.
Tulburarea depresivă majoră, bipolară I, bipolară II și de adaptare nu îndeplinesc condițiile
medicale aferente unei condiții medicale generale.

Concluziile examenului psihologic:
Din relatările pacientei toată această schimbare în viața ei s-a produs atunci când fruntea i -a
fost invadată de acest virus. Având mereu un ten curat, fără imperfecțiuni, îi este greu să se
uite în oglindă și să se vadă atât de schimbată, cu fruntea împânzită de atâtea bubițe.
Până în acest moment nu s -a mai con fruntat cu aceste stări.
Sentimente de tristețe a mai avut atunci când a murit tatăl ei, doar că ea era destul de mică
și nu -și mai amintește atât de bine.

Stabilirea obiectivelor – împreună cu clienta am stabilit următoarele obiective:
– Psihoeducația pri vind depresia și anxietatea;
– Îmbunătățirea relației cu ea însăși, învățarea să se accepte și să se iubească oricum
ar arăta;
– Îmbunătățirea abilităților de comunicare și relaționare eficientă cu ceilalți;
– Antrenamentul asertiv pentru o mai bună auto -valoriz are.

Planul de interventie:
– Învățarea tehnicilor de relaxarea prin respirație, relaxarea musculară progresivă,
întreruperea gândurilor negative și distragerea atenției (Leahy, Holland, 2002);
– Tehnica întrebărilor socratice pentru a identifica activitățile ce-i confereau plăcere
înainte de a se confrunta cu virusul Veruce Plane, pentru a le reintroduce în
progrmul zilnic/săptămânal;
– Ținerea unui jurnal zilnic în care pacienta să treacă comportamentele sau
evenimentele care susțin sau infirmă un gând.

30
STU DIU DE CAZ III
Nume: Cristina
Vârstă: 33 ani
Profesie: asistent ă medical
Stare civilă: necăsătorită
Studii: Facultate Contabilitatea și Informatica de Gestiune Universitat ea București, Școala
Postliceală Sanitară Fundeni

Istoricul cazului:
Cristina are 33 ani, este asistent ă medical, nu este c ăsătorită și nu are copii, locuiește cu
mama ei.
Cristina s -a prezentat la cabinet acuzând o stare enormă de neliniște, de anxietate, de
tristețe, chiar de disperare, de câțiva ani suferă de varice și pe masură ce timpu l trece
această afecțiune se înrăutățește. Știe foarte bine ce are de făcut, a consultat o gr ămadă de
medici, s -a documentat și pe cont propriu, având în vedere că lucrează în domeniu are toate
sursele la îndemână. Poate și de aceea îi este foarte greu să ia o decizie. Cristian știe că
operația nu este suficientă, pentru că varicele vor reveni, ceea ce va trebui să facă pe lângă
operație va fi să -și schimbe cu totul stilul de viață, ceea ce implică și renunțarea la cariera
ei. Acesta este principalul motiv care o face să se simtă așa. Îi place foarte mult această
meserie, îi place să -și ajute semenii, să le fie alături, îi place să îi asculte, să le spună o
vorbă bună. Toată lumea are numai cuvinte de laudă pentru ea, pacienții sunt foarte fericiți
că în sfâ rșit este acolo cineva care „îi tratează și pe ei ca pe niște oameni”, cineva care vine
și-i întreabă cum se simt fară a aștepta nimic în schimb, care este sincer și înțelege suferința
celor bolnavi. Chiar ea spune că „sunt convinsă că majoritatea ajung aici pentru că și -au
făcut singuri rău, însă încerc să -i înțeleg și să -i ajut, pentru că mă gândesc că nu sunt aici de
plăcere ci de nevoie, și suferă deja de pe urma bolii așa că nu am de ce să -i mai necăjesc și
eu”.
Cristina este o persoană caldă, sincer ă, cu foarte multă bunăvoință, care pune deasupra ei
nevoile celorlalți.
Este perfect conștientă că pentru a -i fi ei mai bine trebuie să -și schimbe jobul, atâtea ore în
picioare, atâția ani de nopți nedormite încep să -și spună cuvântul și trebuie să facă c e este
cel mai bine pentru ea.
Pacienta povestește că inițial a terminat facultatea de contabilitate, și chiar a lucrat în
domeniul bancar mai bine de doi ani, în timpul facultății. Însă ceva s -a întâmplat într -o
iarnă pe când era în excursie cu prietenii și s-a decis să se facă asistenat ă medical. Chiar în
anul acela s -a înscris la școala postliceală sanitară, iar la 23 de ani lucra deja în domeniu
medical, lăsând în urmă cariera de economist și îndreptându -se către ceva mai uman.
Despre fostul job spune că i se părea ok, avea un program destul de lejer, știa foarte bine ce
are de făcut și totul mergea foarte bine. Pe când aici, în sistemul medical, nicio zi nu
seamană cu alta, ești mereu activ, ești în contact cu oamenii, iar lucru ăsta o face să
trăiască.

31
Acum, dupa 10 ani de practică trebuie să renunțe la visul ei în detrimentul sănătății. Este
sigură că își poate găsi ceva ori în domeniul bancar ori în contabilitate, însa îi este foarte
greu să renunțe.
Pe lângă acestea, apariția varicelor în viața ei au schimbat foarte mult modul în care se
raportează la ea ca femeie, este foarte jenată de picioarele ei, face orice să și le ascundă, nu
poartă niciodată fustă sau pantaloni scur ți, nu mai merge la mare sau la piscină, încrederea
în ea nu mai e aceeași.
Se confruntă destul de des cu insomnii, este mai mereu tristă, obosită, se simte inutilă.

Istoricul personal și social:
Cristina este singură la părinți, mama ei a făcut -o când avea 40 ani, a fost un copil pe care
și l-a dorit foarte mult, iar pe tatăl ei nu l-a cunoscut niciodată, știe despre el doar că este
neamț, mama ei nu i -a spus că este însărcinată, așa că el nu știe de existența ei.
Cristi na spune că dintotdeauna a fost dependentă de mama ei. Dupa ce a născut -o mama ei
a avut concediu doar o săptămână , după care a trebuit să se întoarcă la serviciu, iar pe
Cristina a trebuit să o dea la creșă. A rezistat acolo o săptămână timp în care plângea de
când o lăsa și până o lua, nemaiputând continua așa a trebuit să o ia și să o ducă la parinții
ei unde a sta t până la vârsta de 6 ani. Mama ei mergea să o vadă in fiecare weekend și în
concediu. Cristina spune că nu -și amintește să fi plâns după mama ei, bunica o lua și o
păcălea cu câte ceva astfel încât ea nici nu -și dădea seama, însă își amintește destul de b ine
că era extrem de nerăbdătoare să vină weekend -ul și să vină mama la ea. Era foarte fericită
la bunici, îi plăcea foarte mult să aibă grijă de animale, mai ales de puișori și de rățuște,
erau preferatele ei. A fost întotdeauna un copil cuminte, la locul lui, ascultător.
La 6 ani a revenit în București pentru a merge la grădiniță și a începe să se pregătescă
pentru școală. Această schimbare i s -a părut foarte interesantă, era nerăbdătoare să
cunoască copii și să învețe lucruri noi. Nu -și amintește să fi plâns după bunica ei, își
amintește doar că bunicii ei erau foarte triști că pleca, se obișnuiseră cu ea acolo și acum
începeau să -i simtă lipsa.
Cu mama ei a avut mereu o relație destul de bună, a învățat -o să-i spună mereu adevărul, să
nu-i ascundă nimic, să fie sinceră și deschisă cu ea, s -au sprijinit mereu una pe alta și s -au
susținut.
Singurele situații care au făcut -o să simtă lipsa tatălui a fost atunci când mama ei se
confrunta cu câte o problemă de adulți și căuta să se sfătuiască cu ea, însă Cristi na se simțea
neputincioasă, nu știa foarte bine ce să -i spună, nu simțea că asta este treaba ei.
Își amintește că până la va ârsta de 11 ani a trăit cu frica că sunt monștrii sub patul ei și
mereu o punea pe mama ei să se uite sub pat și să se asigure că nu este nimeni, une ori se
trezea și în miez de noapte și îi ce rea mamei ei să se uite sub pat . Cristina spune că această
frică i s -a instalat pe la 7, 8 ani după ce a văzut un desen animat cu monștrii.
Își aminte ște că astfel de episoade de tristețe a mai avut și în gimnaziu, când copii râdeau de
ea că avea dinții strâmbi, și mama ei a mers cu ea la doctor și i -a pus aparat dentar.

32
Nu are foarte mulți prieteni apropiați, și nici pe aceștia pe care îi are nu -i simt e chiar atât de
apropiați, adică se înțelege bine cu ei însă atunci când le c ere câte un sfat ei îi spun că „nu
știu, cel mai bine este să faci cum sim ți tu”, însă dacă se întâmplă invers ea este foarte
sinceră și directă cu ei și le spune exact ce gândește. Și -ar dori ca ș i ei să facă la fel, însă nu
se întampl ă deloc așa.
Spune că asta a învățat -o de la mama ei, să fie mereu deschisă și să spună ce gândește, să
nu-i fie frică de ce ar spune lumea și să facă mereu așa cum este cel mai bine pentru ea.
Relațiile strânse de p rietenie pe care le are s -au legat încă din gimnaziu, a mai rămas în
relații bune și cu colegi din liceu, din facultate, din școala postliceală și de la fostele locuri
de muncă, însă pe aceștia îi simte cei mai apropiați.
A avut câteva relații de dragoste , dar nu s -a sudat niciuna foarte bine, iar acum este singură.
De când s -au evidențiat varicele nu a mai fost cu nimeni și nici nu își dorește vreo relație
acum. Spune că are nevoie de timp pentru ea, trebuie să se simtă liniștită și să ia cea mai
bună deci zie.
Istoric medical : varice.
Statusul mental : aspect îngrijit, respectuos, foarte deschisă și vorbăreață, este bine
orientată, conștientă de problemele sale, nivel intelectual ridicat și nivel înalt de cooperare,
dar cu o dispoziție anxioasă.

Examen psihologic :
Diagnosticul multiaxial a fost stabilit conform DSM -IV TR (2002), fiind utilizate
următoarele instrumente:
– Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările de Personalitate de pe axa II a DSM –
SCID II (First, Gibbon, Spitzer, Williams, Benjamin, 2007) – pacienta nu a obținut
rezultate concludente pentru o anumită tulburare de personalitate, însă putem spune
că prezintă elemente de personalitate obsesiv -compulsivă și schizoidă, obținând cele
mai ridicate valori.
– Scala Stimei de Sine (Rosenberg, 1989) – la care s -a obținut un scor total de 15,
ceea ce indică un nivel scăzut al stimei de sine.
– Scala de anxietate Hamilton (HARS -Hamilton, 1959) – s-a obținut un scor de 25,
ceea ce indică o anxietate moderată.
– Inventarul de depresie Beck – BDI II (2006) – unde s-a obținut un scor de 22, ceea
ce semnifică depresie moderată.
Diagnostic DSM -IV-TR (2000):
Axa I ( tulburări clinice ): tulburare depresiv -anxioasă mixtă;
Axa II ( tulburări de personalitate ): nimic semnificativ clinic;
Axa III ( boli somatice, condiții m edicale ): vene varicoase la membrele inferioare;
Axa IV ( probleme psihosociale și de mediu ): probleme personale și sociale, stres;
Axa V ( evaluarea globală a funcționării ): indicele general de funcționare GAF 50

33
Diagnostic diferențial:
Tulburarea anxioas ă indusă de o substanță și tulburarea anxioasă datorată unei condiții
medicale generale se deosebesc de tulburarea anxios -depresivă prin faptul că simptomele
disforiei sunt generate de efectele fiziologice ale unui drog de abuz, respectiv ale unei
condiții medicale generale.
Importanța crescută în ceea ce privește ordinea, organizarea, standardele înalte cu privire la
ce este bine și ce este rău, încăpățânarea, rigiditatea, sunt elemente specifice tulburării de
personalitate obsesiv -compulsiv ă, însă nu se î ndeplinesc toate criteriile de diagnostic.
Nu poate spune că are relații strânse cu alți oameni, este indiferentă la ce spun oamenii
despre ea, există destul de puține lucruri care o fac cu adevărat fericită, toate acestea sunt
specifice tulburării de comp ortament schizoidă, însă nu sunt semnificative diagnosticării.

Concluziile examenului psihologic:
De mai bine de două luni clienta manifestă o stare de tristețe, de frică, la care se mai adaugă
și un nivel scăzut al stimei de sine, un sentiment de dispera re în ceea ce privește viitorul,
perturbare a somnului, fatigabilitate.
Îi este destul de greu să renunțe la ceva ce -i face cu adevărat plăcere, cum este cariera sa,
însă este destul de conștientă de riscurile la care se expune dacă va continua cu acest
program.

Stabilirea obiectivelor , împreună cu clienta am stabilit următoarele obiective:
– Psihoeducația privind depresia și anxietatea;
– Creșterea încrederii în sine și îmbunătățirea imaginii de sine;
– Antrenamentul asertiv pentru o mai bună auto -valorizare.
Scopurile specifice în intervenția psihologică au fost:
– Clienta este ajutată să înțeleagă natura anxietății;
– Identificarea altor probleme coexistente – probleme de familie, relație de cuplu.

Planul de intervenție:
– Exerciții de control al respirației și rel axare progresivă pentru reducerea anxietății
– Tehnica întrebărilor socratice pentru a identifica activitățile ce -i confereau plăcere
înainte de a se confrunta cu depresia, pentru a reintroduce în progrmul
zilnic/săptămânal activitățile care îi făceau plăce re;
– Auto -recompensa pentru combaterea anxietății și/sau depresiei;
– Ținerea unui jurnal cu îngrijorările sale.

34
STUDIU CAZ IV
Nume: Andreea
Vârstă: 28 ani
Stare civilă: necăsătorită
Studii: Facultate Ingineria Produselor Alimentare, Universitatea Politehni că

Istoricul cazului:
Andreea este o tânără în vârstă de 28 ani, se află într -o relație cu un băiat de 3 ani însă nu
sunt căsătoriți, nu lucrează și nu a lucrat niciodată, a terminat facultatea de Ingineria
Produselor Alimentare în cadrul Universității Po litehnica, locuiește cu părinții cu toate că
are un apartament de două camere la câteva blocuri distanță , însă îi este teamă să locuiască
singură, fără mama ei, are un cățel pe care îl iubește foarte mult, îl consideră cel mai bun
prieten al ei și este foarte speriată la gândul că l -ar putea pierde, cățelul este destul de
bolnav și ar avea nevoie de tratament în străinătate.
La cabinet a fost trimisă de medicul dermatolog, însă clienta susține că nu știe de ce a fost
trimisă aici, ea are probleme cu căderea părului nu cu altceva. Se simte foarte agitată și
foarte neîncrezătoare, nu crede că problema ei s -ar putea rezolva aici și nu înțelege de ce
dermatologul a hotărât asta.
Andreea de aproape un an suferă de alopecie, iar de 6 luni urmează un tratament cu injecții
cu corticosteroizi . Ea povestește cum într -o zi s -a trezit așa, cu un smoc de păr în mână, iar
zona din care îi căzuse părul era de dimensiunea unei monede, îi rămăsese locul acela gol
foarte neted și fin la atingere, de parcă acolo nu fusese niciodată păr. S -a speriat foarte tare,
nu reușea să înțeleagă ce s -a întâmplat, ce a făcut ca acest lucru să se întâmple. A început să
caute explicații și informații pe internet, să vadă dacă și alții au mai pățit ca ea , și apoi s -a
decis să caute un medic dermatolog și să meargă să vadă ce e de făcut. Andreea s -a decis să
se tundă scurt , pentru a -i fie mai ușor să -și ascundă golul din cap. Dermatologul, după ce i –
a făcut o serie de analize și investigații i -a spus că suf eră de o boală auto -imună,
diagnosticul fiind alopecie aerată, iar la acest moment cel mai avansat tratament sunt
injecțiile cu corticosteroizi.
După 4 luni începuseră să se vadă și rezultatele însă acum a stagnat creșterea părului, iar
medicul dermatolog a îndrumat -o să meargă la consiliere.
Andreea ține foarte mult la aspectul ei fizic, spune că „pentru o femeie este foarte important
să arate bine”. Are foarte mare grijă de cum se îmbracă, să fie mereu aranjată când iese
afară, să -i stea bine părul, mach iajul, totul să fie impecabil. De pildă, pentru că aceste
injecții cu steroizi sunt destul de dureroase, înainte, zona respectivă trebuie anesteziată,
după prima ședință de tratament când Andreea s -a văzut în oglindă cu părul ciufulit și în
toate direcțiil e, a decis să renunțe la anestezie. Îi este mult mai ușor să accepte durerea,
decât ca imaginea ei să aibă de suferit.
Își aduce aminte că în adolescență era destul de grăsuță și suferea foarte mult din această
cauză, iar atunci când în sfârșit s -a decis s ă facă ceva și să încerce să slăbească i -a fost
foarte greu, însă a reușit. De atunci ține foarte mult la aspectul ei fizic și este foarte atentă.

35

Istoricul personal și social :
Andreea provine dintr -o familie cu nivel socio -economic peste mediu, este singu ră la
părinți, după ce a terminat facultatea, tatăl ei nu a lăsat -o să se angajeze cu toate că își dorea
destul de mult să devină independ entă. Acesta îi spune mereu că „dacă se angajează va fi
platită sub nivelul ei și va dura prea mult până să avanseze, așa că nu se merită” mai bine
stă acasă și are el grijă de ea. Părinții ei, și în special tatăl, au fost mereu foarte preocupați
de viitorul ei, au fost autoritari și rigizi în ceea ce privește educația și viața ei privată.
Andreea își amintește că aceștia o supraprotejeau, de exemplu în fiecare zi ea era dusă la
școala, iar după terminarea programului veneau și o luau, nu reușea niciodată să -și facă
prieteni sau să se alăture grupului de colegi. Nu era lăsată să facă nimic, singura ei
activitate era studia tul. A fost mereu ținută din scurt și s -a făcut mereu așa cum părinții ei
au spus, ea niciodată nu a luat nicio decizie în ceea ce privește viața ei privată, însă
Andreea nu vede o problemă în asta, ea este de acord cu deciziile pe care părinții ei le -au
luat pentru ea, spune că „ei știu cel mai bine ce este bine pentru mine”.
Este foarte atașată de mama ei, o descrie ca fiind o persoană caldă și mereu preocupată de
educația ei.
Cu toate că mai dețin un apartament și ea ar putea locui acolo singură spune c ă îi este frică
să locuiască fără mama ei. Amintește de un eveniment nu foarte îndepărtat, în care
apartamentul a fost spart de hoți, acesta aflându -se la parterul unu bloc și pe atunci nu
aveau gratii la geamuri, așa că le -a fost destul de ușor hoților să pătrundă în el. Partea bună
este că la acel moment nu se afla nimeni acolo, însă Andreea se gândea la posibilitatea de a
se muta acolo singură , doar că acest eveniment nefer icit a făcut -o să se decidă să nu se mai
mute acolo și să locuiască în continuare cu părinții, spune chiar „îmi este frică să stau acolo
fără mama”.
Când a împlinit 18 ani părinții ei i -au făcut cadou un Golden Retriever în vârstă de 5 luni,
care i -a devenit cel mai bun prieten. Nici în școala generală și nici la liceu, Andreea nu er a
foarte populară, nu avea prea mulți prienteni, așa că s -a atașat foarte mult de acest micuț și
ușor ușor i -a imbunătățit viața, a început să fie mai activă, pentru că era responsabilitatea ei,
trebuia să -l plimbe de cel puțin două ori pe zi, să meargă cu el la veterinar. Acum că cel
mai bun prieten al ei este bolnav Andreea este panicată, nu știe ce să facă, operația care îi
este necesară cățelului nu se poate face aici și singura variantă ar fi să meargă în străinătate
cu el să -l opereze, iar acest lucru o speria foarte tare, ea nu a fost niciodată plecată de acasă
și cu atât mai mult singură, iar acest lucru o sperie foarte tare. Își dorește foarte mult să -i
salveze viața și să -l aibă cât mai mult timp alături de ea, însă pe de altă parte, plecarea de
acasă, într -o țară străină, în care nu cunoaște pe nimeni, singură, îi produce o mare anxietate
și o pune într -o mare dificultate. Nu știe ce să facă, ce decizie să ia.
Istoric medical : alopeciei areată.
Statusul mental : aspect îngrijit, este bine orientată tempo -spațial, cu o dispoziție anxioasă.

36
Examen psihologic :
Diagnosticul multiaxial a fost stabilit conform DSM -IV TR (2002), fiind utilizate
următoarele instrumente:
– Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările de Personalitate de pe axa II a DSM –
SCID II (First, Gibbon, Spitzer, Williams, Benjamin, 2007) – pacienta a obținut
rezultate concludente pentru tulburare de personalitate dependentă.
– Scala Stimei de Sine (Rosenberg, 1989) – la care s -a obținut un scor total de 14,
ceea ce indică un nivel scăzut al stimei de sine;
– Scala de anxietate Hamilton (HARS -Hamilton, 1959) – s-a obținut un scor de 28,
ceea ce indică o anxietate moderată;
– Inventarul de depresie Beck – BDI II (2006) – unde s -a obținut un scor de 13, ceea
ce semnifică depresie ușoară.

Diagnosti c DSM -IV-TR (2000):
Axa I ( tulburări clinice ): tulburarea anxios -depresivă mixtă;
Axa II ( tulburări de personalitate ): tulburare de personalitate dependentă;
Axa III ( boli somatice, condiții medicale ): alopecie aerată;
Axa IV ( probleme psihosociale și de mediu ): probleme personale și sociale, stres;
Axa V ( evaluarea globală a funcționării ): indicele general de funcționare GAF 50
Diagnostic diferențial:
Tulburarea de personalitate dependentă se caracterizează printr -un comportament
predominant submisiv, re activ și aderant. Tulburarea de personalitate borderline are ca și
caracteristică comună frica de abandon, numai că aici individul reacționează cu sentimente
de vid emoțional, furie, în niciun caz cu supunere sau căutarea urgentă a unei relații
înlocuitoa re care să -i ofere tutelare și suport. Tulburarea de personalitate histrionică se
caracterizează prin nevoia intensă de reasigurare și aprobare, însă aici individul nu dă
dovadă de un comportament m odest, docil, ci este mult mai înflăcărat cu cereri energi ce de
atenție. Tulburarea de personalitate evitantă se aseamănă cu tulburarea de personalitate
dependentă prin sentimentele de nepotrivire, hipersensibilitate, nevoia de a se reasigura,
însă aici individul prezintă o teamă intensă de umilire și respingere, ce nu va înceta până nu
vor avea siguranța că sunt acceptați.

Concluziile examenului psihologic:
Clienta nu a făcut niciodată nimic de una si ngură, nu a luat niciodată nici o decizie, nu a fost
plecată niciodată de lângă părinți. Depinde din toate punct ele de vedere de părinții ei, atât
financiar cât și emoțional.
Acum că se vede în ipostaza de a lua o decizie cu privirea la sănătatea cățelului ei, singura
responsabilitate pe care a avut -o vreodată, se simte neputincioasă, tristă, lipsită de putere, îi
este frică să ia o decizie, dar pe lângă asta îi este frică și să nu -și piardă cel mai bun
prieten.

37

Stabilirea obiectivelor , împreună cu clienta am stabilit următoarele obiective:
– Creșterea încrederii în sine, îmbunătă țirea imaginii de sine, dorește să devină
independentă, să -și ia viața în propriile mâini, să aibă un loc de muncă;
– Antrenamentul asertiv pe ntru o mai bună auto -valorizare ;
– Să ia o decizie în ceea ce privește plecarea singură în străinătate pentru a -și opera
cățelul;
– Psihoeducație privind a nxietatea și depresia .
Scopurile specifice în intervenția psihologică au fost:
– Depășirea fricilor care o țin pe loc (frica de a lua o decizie în ceea ce privește
operația cățelului, frica de singurătate, de separare, de a lua singură decizii);
– Clienta este ajutată să ințeleagă natura anxietății.

Planul de intervenție:
– Exerciții de control al respirației și relaxare progresivă pentru reducerea anxietății ;
– Auto -recompensa pentru combaterea anxietății și/sau depresiei;
– Ținerea unui jurnal cu îngrijorările sale ;
– Antrenamentul asertiv și trainingul pentru îmbunătățirea relațiilor sociale și
abilităților de rezolvare a problemelor pentru o mai bună auto -valorizare.

STUDIU DE CAZ V
Nume: Alexandra
Vârstă: 25 ani
Profesie: inginer șantier
Stare civilă: necăsătorită
Studii: Master Managementul Proiectelor în Construcții – Universitatea de Arhitectură și
Urbanism Ion Micu

Istoricul cazului:
Alexandra a fost adusă de fratele ei mai mare la cabinet. Acesta se pronunță foarte
îngrijorat pentru sora lui mai mică, care în urmă cu câteva luni a fost diagnosticată cu chist
sebaceu, localizat pe față. Viața ei s -a schimb at radical, a început să fie mai temătoare, s -a
izolat de prieteni, colegi, nu vrea să iasă din casă mai mult decât este necesar, tot ce face
este să meargă la serviciu și la facultate. Fratele ei spune că dintr -o fată veselă, mereu
zâmbitoare, activă, înc onjurată de prieteni, această afecțiune a transformat -o într -o persoană
tristă, închisă în ea, necomunicativă. Nu -i place deloc să o vadă așa și este convins că un
consilier chiar o poate ajuta să se mai liniștească.

38
Alexandra este o tânără în vârstă de 2 6 ani, lucrează de doi ani la o firmă de construcții, iar
acum este inginer de șantier. Îi place foarte mult jobul pe care îl face și -și dorește să
crească, să se dezvolte cât mai mult. Cu toate că uneori este destul de solicitant și foarte
stresant, atât la master cât și la serviciu, nu vrea să renunțe.
Alexandra îmi povestește că a trecut printr -o perioadă foarte stresantă cu sesiunea, fiind în
primul an la master, și într -o dimineață s -a trezit cu o mică umflătură pe obrazul stâng.
Inițial nu i -a acorda t importanță , credea că este o iritație, însă pe măsură ce timpul trecea
acesta creștea și în dimensiuni și în volum. A mers la nenumărați medici dermatologi, iar
aceștia i -au zis cam același lucru, că ceea ce are se numește chist sebaceu, iar singura
soluț ie este sa -l opereze și să urmeze un tratament cu Roacutan timp de 6 luni -1an. Până la
urmă asta a și făcut, însă acum a rămas cu o cicatrice pe tot obrazul și va trebui să facă
operație estetică.
Orice ar face pare că starea ei nu se îmbunătățe ște deloc, iar asta o îngrijorează foarte tare.
Alexandra spune că are seri în care visează urât și se trezește plângând, se simte mai mereu
tristă, este irascibilă, emotivă, nu se mai simte frumoasă, atrăgătoare, îi este foarte greu să
se concentreze să facă ce va, nu se poate gândi la altceva în afară de fața ei, se simte
desfigurată, are impresia că toată lumea se uită ciudat la ea prin autobuze, prin metrou, îi
vine foarte greu să se recun oască când se privește în oglin dă, parcă nici nu ar fi ea.
Toată lumea e ste al ături de ea, o încurajează, o susțin. Prietenul ei îi spune mereu că este la
fel de frumoasă ca și atunci când a vazut -o prima oară și nu ar trebui să se mai g ândească
atât de mult la asta, cu siguranță va trece.

Istoricul personal și social:
Alexan dra provine dintr -o familie cu statut socio -economic mediu, mai are un frate cu 7 ani
mai mare ca ea cu care se înțelege foarte bine, sunt foarte apropiați.
Alexandra își amintește că atunci când erau mici lucrurile nu stăteau deloc așa, el fiind ceva
mai mare ca ea, petreceau destul de puțin timp împreună, nu aveau prieteni comuni, nici
măcar când fratele ei era mergea la bunici în vacanțe nu mergeau împreună, ea rămânea în
București, nu -i plăcea deloc sa meargă la țară. Își amintește că se mai ducea cu vecina care
avea grijă de ea la ea la țară, dar cam atât.
Până la vârsta de 15 ani a fost foarte atașată de vecina care o îngrijea, era peste tot cu ea, se
simțea mai apropiată de aceasta decât de mama ei.
Cu părinții a avut mereu o relație bună, ea este o persoană destul de pa șnică și ascultătoare,
așa că nu făcea mai niciodată prostii.
De un an de zile este într -o relație, s -au cunoscut la facultate și sunt foarte apropiați, se
înțeleg foarte bine, iar el este mereu alături de ea, o încurajează și o susține.
Istoric medical : chisturi sebacee.
Statusul mental : aspect îngrijit, respectuos, este bine orientată, conștientă de problemele
sale, nivel intelectual ridicat și nivel înalt de cooperare, dar cu o dispoziție anxioasă.

39
Examen psihologic :
Diagnosticul multiaxial a fost stabili t conform DSM -IV TR (2002), fiind utilizate
următoarele instrumente:
– Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările de Personalitate de pe axa II a DSM –
SCID II (First, Gibbon, Spitzer, Williams, Benjamin, 2007) – pacienta nu a obținut
rezultate concludente pentru o anumită tulburare de personalitate.
– Scala Stimei de Sine (Rosenberg, 1989) – la care s -a obținut un scor total de 1 4,
ceea ce indică un nivel scăzut al stimei de sine.
– Scala de anxietate Hamilton (HARS -Hamilton, 1959) – s-a obținut un scor de 20,
ceea ce indică o anxietate moderată.
– Inventarul de depresie Beck – BDI II (2006) – unde s -a obținut un scor de 18, ceea
ce semnifică depresie moderată.
Diagnostic DSM -IV-TR (2000):
Axa I ( tulburări clinice ): tulburare afectivă datorată chistului sebaceu ;
Axa II ( tulburări de personalitate ): nimic semnificativ clinic;
Axa III ( boli somatice, condiții medicale ): chisturile sebacee ;
Axa IV ( probleme psihosociale și de mediu ): probleme personale și sociale, stres;
Axa V ( evaluarea globală a funcționării ): indicele general de funcționare GAF 50
Diagnostic diferențial:
Pacienta îndepline ște criteriile de diagnostic aferente tulbur ării afective datorate unei
condi ții medicale. Starea ei de sănătate s -a deteriorat de când a fost diagnosticată cu chist
sebaceu.
Tulburarea depresivă majoră, bipolară I, bipolară II și de adaptare nu îndeplinesc condițiile
medicale aferente unei condiții medicale generale.

Concluziile examenului psihologic:
Din relatările clientei toată această schimbare în viața ei s -a produs atu nci când
dermatologul i -a spus ca are chist sebaceu și solutia este s ă se opereze și să urmeze și un
tratament cu roacutan. Este biune cunoscut că acest medicam ent are ca și efect secundar
stări depresive. Având mereu un ten curat, fără imperfecțiuni, îi es te greu să se uite în
oglindă și să se vadă atât de schimbată, cu obrazul mutilat, simte că mereu va fi așa, că
operația estetică nu -i va fi de prea mare ajutor și toat ă viața va purta pe chipul ei urma
acelui chist.
Până în acest moment nu s -a mai confrun tat cu aceste stări. A fost mereu o persoană veselă,
pozitivă, prietenoasă.

Stabilirea obiectivelor , împreună cu clienta am stabilit următoarele obiective:
– Psihoeducația privind depresia și anxietatea;
– Creșterea încrederii în sine și îmbunătățirea imagini i de sine;

40
– Antrenamentul asertiv pentru o mai bună auto -valorizare.
Scopurile specifice în intervenția psihologică au fost:
– Clienta este ajutată să înțeleagă natura anxietății;
– Modificarea gândurilor automate negative;
– Identificarea altor probleme coexis tente – probleme de familie, relație de cuplu.

Planul de intervenție:
– Exerciții de control al respirației și relaxare progresivă pentru reducerea anxietății ;
– Tehnica întrebărilor socratice pentru a identifica activitățile ce -i confereau plăcere
înainte de a se confrunta cu chistul sebaceu , pentru a reintroduce în progrmul
zilnic/săptămânal activitățile care îi făceau plăcere;
– Auto -recompensa pentru combaterea anxietății și/sau depresiei;
– Ținerea unui jurnal zilnic în care pacienta să treacă comportamente le sau
evenimentele care susțin sau infirmă un gând.

41
CAPITOLUL IV
CONCLUZII

Ne aflăm într-o perioad ă a evolu ției umane î n care individul , fie că este bolnav sau
sănătos, este v ăzut ca o unitate psihosomatică, somaticul și psihicul sunt păr ți ale acelu iași
întreg ce lucreaz ă într-o strânsă interdependență .
În multe domenii din medicină tratarea individului nu se mai face îngrijind doar
trupul fizic, ci se lucreaz ă la îmbun ătățirea st ării de să nătate a individului at ât pe calea
medicam entelor tradiț ionale cât și cu ajutorul medicilor psihiatri sau psihologi, căutând și
îmbunătățirea stării psihice a acestuia.
Tulburările de anxietate se numără printre cele mai răspândite tulburări psihiatrice
din întreaga lume. Aproximativ unul din patru adulți vor sufer i de o tulburare de anxietate
la un moment dat în viața lor. Pacienții cu tulburări de anxietate suferă de disconfort fizic și
emoțional substanțial, și au rate crescute în a utiliza medicamente și de a suferi afecțiuni
medicale. Caracteristica principală a tulburărilor de anxietate este teama excesivă și
neliniștea și tulburările comportamentale asociate.
În studiile de caz prezentate putem vedea că diverse afecțiuni fizice, precum acneea,
alopecia, varicele, schimbă foarte mult individul. Acesta intră în tr-o stare de profundă
triste țe, se simte c aptiv al proprului corp, nu reuș ește să înțeleagă ce se întâmplă, ce nu mai
funcț ionea ză cum trebuie, îi este foarte gr eu să se obișnuiască cu e l așa, schimbat .

42

BIBLIOGRAFIE

Acevedo, EO. (2012) The Oxfo rd Handbook of Exercise Psychology. Oxford University
Press . p. 56.
Akimova, E., Lanzenberger, R., Kasper, S. The serotonin -1A receptor in anxiety
disorders. Biol Psychiatry. p.66(7):627 –635.
Altshuler, LL., Hendrich, V., Cohen, LS. (1998) Course of moo d and anxiety disorders
during pregnancy and the postpartum period . Journal of Clinical Psychiatry . 59: 29.
American Psychiatric Association (2013) Diagnostic and statistical manual of mental
disorders, fifth edition (DSM -5) Washington DC: American Psychia tric Association.
Angst, J., Merikangas, K. (1997) The depressive spectrum: diagnostic classification and
course. Journal Affect Disord . p. 45(1 –2):31 –39.
Arck, PC., Slominski, A., Theoharides, TC., Peters, EM., Paus, R. (2006)
Neuroimmunology of Stress: S kin Takes Center Stage. Journal Invest Dermatol .
p.126:1697 -704.
Arehart -Treichel, J. (2012) Adult Separation Anxiety Often Overlooked Diagnosis.
Psychiatric News.
Azambuja, R. (1992) A conexão psiconeuroimunológica em dermatologia. An Bras
Dermatol. p.67:3-6.
Asociația Psihiatrilor Liberi din România. (2000) Manual de diagnostic și statistică a
tulburărilor mentale DSM -IV-TR București: Autorul.
Baldwin, DS., Anderson, IM., Nutt, DJ., Allgulander, C., Bandelow, B., Boer, JA., …
Fineberg, N. (2014) Eviden ce-based pharmacological treatment of anxiety disorders, post –
traumatic stress disorder and obsessive -compulsive disorder: A revision of the 2005
guidelines from the British Association for Psychopharmacology. Journal of
Psychopharmacology.
Banki, CM., Mo lnar, G., Vojnik, M. (1981) Cerebrospinal fluid amine metabolites,
tryptophan and clinical parameters in depression. Part 2. Psychopathological
symptoms. Journal Affect Disord . p.3(2):91 –99.
Barker, P. (2003) Psychiatric and mental health nursing: the craf t of caring . London:
Arnold.

43
Barlow, DH., Campbell, LA. (2000) Mixed anxiety -depression and its implications for
models of mood and anxiety disorders . Compr Psychiatry. p.41(2 Suppl 1):55 –60.
Bateson, M., Brilot, B., Nettle, D. (2011) Anxiety: An evoluti onary approach. Canadian
Journal of Psychiatry . p.56 (12): 707 –715.
Benson, H. (2006) Stress Management: Techniques for preventing and easing stress .
Medical Editor, Harvard Health Publications.
Berk, M. (2000) Selective serotonin reuptake inhibitors in mi xed anxiety -depression. Int
Clin Psychopharmacol. p.15(Suppl 2):S41 –S45.
Beck, AT. (2006) Depression: causes and treatment. Philadelphia: University of
Pennsylvania Press.
Bienvenu, OJ., Ginsburg, GS. (2007) Prevention of anxiety disorders. International r eview
of psychiatry (Abingdon, England). PubMedIdentifier. p.19 (6): 647 –54.
Cameron, OG. (2007) Understanding Comorbid Depression and Anxiety. Psychiatric
Times. 24 (14).
Chen, Y., Lyga, J. (2014) Brain -skin connection: stress, inflammation and Skin Aging .
Inflamm Allergy Drug Targets . p.13:177 -90.
Chopra, D. (1993) Ageless Body, Timeless Mind . New York: Harmony Books. p.6; 21.
Cochran, SV., Rabinowitz, FE. (2000) Men and depression: clinical and empirical
perspectives. San Diego: Academic Press.
Cohen, SI . (1995) Alcohol and benzodiazepines generate anxiety, panic and
phobias. Journal R Soc Med . 88 (2):73 –77.
Coretti, G., Baldi, I. (2007) The Relationship Between Anxiety Disorders and Sexual
Dysfunction. Psychiatric Times . 24 (9).
Craske, MG. (2003) Origin s of Phobias and Anxiety Disorders: Why More Women than
Men?. Amsterdam: Elsevier.
Cuijpers, P., Sijbrandij, M., Koole, S., Huibers, M., Berking, M., Andersson, G. (2014)
Psychological treatment of generalized anxiety disorder: A meta -analysis. Clinical
Psychology Review . 34 (2): 130 –140.
Dalgard, FJ., Gieler, U., Tomas -Aragones, L., Lien, L., Poot, F., Jemec, GB. (2015) The
Psychological Burden of Skin Diseases: A Cross -Sectional Multicenter Study among
Dermatological Out -Patients in 13 European Countries . Journal Invest Dermatol.

44
de Vry, J. (1995) 5 -HT1A receptor agonists: recent developments and controversial issues.
Psychopharmacology. p.121(1):1 –26.
Demyttenaere, K., Bruffaerts, R., Posada -Villa, J., Gasquet, I., Kovess, V, Lepine JP, .. .
Chatterji, S. (2004) Consortium WHO WMHS Prevalence, severity, and unmet need for
treatment of mental disorders in the World Health Organization World Mental Health
Surveys. JAMA . p. 291(21):2581 –2590
Donker, T., Petrie, K., Proudfoot, J., Clarke, J., Bi rch, MR., Christensen, H.
(2013) Smartphones for smarter delivery of mental health programs: a systematic
review . Journal of medical Internet research .
Dreher, JC., Schmidt, PJ., Kohn, P., Furman, D., Rubinow, D., Berman, KF. (2007)
Menstrual cycle phase modulates reward -related neural function in women. Proceedings of
the National Academy of Sciences. 104(7): 2465 -2470.
Dunbar, HF. (1935) Emoțiilor și schimbărilor fizice, o analiză a literaturii asupra
interrelaționărilor psihosomatice 1910 -1933 . New York : Columbia University Press.
Evans, K., Sullivan, MJ. (2001) Dual Diagnosis: Counseling the Mentally Ill Substance
Abuser (2nd ed.). Guilford Press. p. 75–76.
First, MB., Gibbon, M., Spitzer, LR., Williams, JBW., Benjamin, LS. (2007) Interviul
clinic st ructurat pentru tulburările de personalitate de pe Axa II a DSM – versiune clinică.
Cluj Napoca: RTS.
Fisher, JE., O'Donohue, WT. (2006) Practitioner's Guide to Evidence -Based
Psychotherapy . Springer. p. 754.
Freyhan, FA. (1979) The target symptoms for t reatment of depressive illness
revisited. Compr Psychiatry. p.20(6):495 –501.
Gallo, JJ., Rabins, PV. (1999) Depression without sadness: alternative presentations of
depression in late life. American Family Physician. 60(3): 820 -826.
Gorman, JM. (1996) Com orbid depression and anxiety spectrum disorders. Depress
Anxiety. p.4(4):160 –168
Grossbart, TA., Sherman, C. (1992) Skin Deep: A Mind/Body program for healthy
skin, Health Press.
Guller, U., Turek, J., Eubanks, S., Delong, ER., Oertli, D., Feldman, JM. (2 006) Detecting
pheochromocytoma: defining the most sensitive test. Ann. Surg . p.243: 102 –7.
Gupta, MA. (2002) Psychosocial aspects of common skin diseases. Can Fam Physician .

45
Hamilton, M. (1959) The assessment of anxiety state by rating. Br J Med Psychol . 32:50 –
55
Hatfield, RW. (1994) Touch and Human Sexuality. In Bullough VL, Bullough B. Stein
editors. Human Sexuality: An Encyclopedia. New York: Garland Publishing.
Heun, R., Papassotiropoulos, A., Ptok, U. (2000) Subthreshold depressive and anxiety
disorders in the elderly. Eur Psychiatry . p. 15(3):173 –182.
Hunt, N., McHale, S. (2005) Reported experiences of persons with alopecia areata. Journal
Loss Trauma . p.10:33 -50.
Hunt, N., McHale, S.(2004) Understanding alopecia . London: Sheldon.
Institute for Qua lity and Efficiency in Health Care (IQWiG) (2015) Obsessive -compulsive
disorder: overview. PubMed Health .
Johnson, BA. (2011) Addiction medicine : science and practice. New York: Springer.
p.301 –303.
Kalish RS, Gilhar A. (2003 ) Alopecia areata: autoimmu nity-evidence is
compelling. Journal Investig Dermatol Symp Proc . p.8: 164 -7
Kantorovich, V., Eisenhofer, G., Pacak, K. (2008) Pheochromocytoma: an endocrine stress
mimicking disorder. Ann. N.Y. Acad. Sci . p.1148: 462 –8.
Khoury, B., Lecomte, T., Fortin, G . ( 2013) Mindfulness -based therapy: a comprehensive
meta -analysis. Clin Psychol Rev . p.33 (6): 763 –71.
Koo, J., Lebwohl, A. (2001) Psychodermatology: The Mind and Skin Connection. Am Fam
Physician . p.64:1873 -8.
Koo, JY., Shellow, WV., Hallman, CP., Edwar ds, JE. (1994) Alopecia areata and increased
prevalence of psychiatric disorders. Int J Dermatol . p.33:849 -50.
Kose, O., Sayar, K., Ebrinc, S. (2000) Psychometric assessment of alopecia areata patients
before and after dermatological treatment. Klinik Psik ofarmakoloji Bulteni. p.10:21 -5.
Leahy, RL., Holland, SJ. (2000) Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și
anxietate. Cluj Napoca: ASCR.
Lindsay, SJE., Powell, GE. (1998) The Handbook of Clinical Adult Psychology (2nd ed.).
Routledge. p. 152–153.
Madani, S., Shapiro, J. (2000) Alopecia areata update. Journal Am Acad Dermatol. p.42:
549-66

46
McGarvey, EL., Baum, LD., Pinkerton, RC., Rogers, LM. (2001) Psychological sequelae
and alopecia among women with cancer. Cancer Practice . p.9:283 -8.
Meidan, VM., Touitou, E. (2001) Treatments for androgenetic alopecia and alopecia areata:
current options and future prospects. Drugs . p.61(1): 53 -69.
Merikangas, KR., He, JP., Burstein, M., Swanson, SA., Avenevoli, S., Cui, L., Benjet, C.,
Georgiades, K., Swends en, J. (2010) Lifetime prevalence of mental disorders in U.S.
adolescents: results from the National Comorbidity Survey Replication -Adolescent
Supplement (NCS -A) J Am Acad Child Adolesc Psychiatry . p.49(10):980 –989.
Mohatt, J., Bennett, SM., Walkup, JT. (2 014) Treatment of Separation, Generalized, and
Social Anxiety Disorders in Youths. American Journal of Psychiatry. 171 (7): 741 –748.
Morrow LA. (2000) Increased incidence of anxiety and depressive disorders in persons
with organic solvent exposure. Psychos omat Med. 62 (6):746 –750
National Collaborating Centre for Mental Health, (UK) (2006) Obsessive -Compulsive
Disorder: Core Interventions in the Treatment of Obsessive -Compulsive Disorder and Body
Dysmorphic Dis order. NICE Clinical Guidelines .
Neuendorf, R., Harding, A., Stello, N., Hanes, D., Wahbeh, H. (2016) Depression and
anxiety in patients with Inflammatory Bowel Disease: A systematic review. Journal
Psychosom Res (Systematic Review). 87: 70 –80.
Olthuis, JV., Watt, MC., Bailey, K., Hayden, JA., Stewart , SH. (2016) Therapist -supported
Internet cognitive behavioural therapy for anxiety disorders in adults. The Cochrane
database of systematic reviews .
Otte, C. (2011) Cognitive behavioral therapy in anxiety disorders: current state of the
evidence . Dialogu es in clinical neuroscience . 13 (4): 413 –21.
Passer, M., Smith, R., Holt, N., Bremner, A., Sutherland, E., Vliek, M. (2009) Psychology .
McGrath Hill Education, UK: McGrath Hill Companies Inc.
Patel, G., Fancher, TL. (2013) In the clinic. Generalized anx iety disorder. Annals of
Internal Medicine. PubMedIdentifier . p.159 (11)
Patel, G., Fancher, TL. (2013) In the clinic. Generalized anxiety disorder. Annals of
Internal Medicine. p.159 (11)
Paus, R., Theoharides, TC., Arck, PC. (2006) Neuroimmunoendocrine circuitry of the
'brainskin' connections. Trends Immunol . p.27:32 -9

47
Pert, CB. (1999) Molecules of Emotion – the science behind mind -body medicine . New
York: Touchstone.
Picardi, A., Abeni, D., Renzi, C., Braga, M., Puddu, P., Pasquini, P. (2001) Increased
Psychiatric Morbidity in Female Outpatients with Skin Lesion on Visible Parts of the Body.
Acta Derm Venereol . p.81:410 -4.
Pompoli, A., Furukawa, TA., Imai, H., Tajika, A., Efthimiou, O., Salanti, G. (2016)
Psychological therapies for panic disorder with or without agoraphobia in adults: a network
meta -analysis. The Cochrane database of systematic reviews.
Preisig, M., Merikangas, KR., Angst, J. (2001) Clinical significance and comorbidity of
subthreshold depression and anxiety in the community . Acta Psyc hiatr Scand . p.104(2):96 –
103.
Prickitt, J., McMichael, AJ., Gallagher, L., Kalabokes, V., Boeck, C. (2004) Helping
patients cope with chronic alopecia areata. Dermatol Nursing . p.16: 237 -241.
Reynolds, CF. III, Dew, MA., Pollock, BG., Mulsant, BH., Frank, E., Miller, MD., Houck,
PR., … Kupfer, DJ. (2006) Maintenance treatment of major depression in old age. New
England Journal of Medicine . 354(11): 1130 -1138.
Rhebergen, D., Batelaan, NM., de Graaf, R., Nolen, WA., Spijker, J., Beekman, AT.,
Penninx, BW. ( 2011) The 7 -year course of depression and anxiety in the general
population . Acta Psychiatr Scand . p.123(4):297 –306.
Roemer, L., Williston, SK., Eustis, EH. (2013) Mindfulness and acceptance -based
behavioral therapies for anxiety disorders. Curr Psychiatry Rep. 15 (11): 410.
Rohan, KJ., Lindsey, KT., Roecklein, KA., Lacy, TJ. (2004) Cognitive -behavioral therapy,
light therapy and their combination in treating seasonal affective disorder. Journal of
Affective Disorders . 80: 273 -283.
Rose, M., Devine, J. (2 014) Assessment of patient -reported symptoms of
anxiety. Dialogues Clin Neurosci . 16 (2): 197 –211
Ruiz -Doblado, S., Carrizosa, A., Garcia -Hernandez, MJ. (2003) Alopecia areata:
Psychiatric comorbidity and adjustment to illness. Int Journal Dermatol . p.42:4 34-7.
Saleh, HM., Salem, SAM., El -Sheshetawy, RS., El -Samei, AMA. (2008) Comparative
Study of Psychiatric Morbidity and Quality of Life in Psoriasis, Vitiligo and Alopecia
Areata. EDOJ p.4:1 -28.

48
Schmidt, PJ., Nieman, LK., Danaceau, MA., Adams, LF., Rubinow , DR. (1998)
Differential behavioral effects of gonadal steroids in women with and in those without
premenstrual syndrome. New England Journal of Medicine . 338(4): 209 -216
Schoevers, RA., Beekman, AT., Deeg, DJ., Jonker, C., van Tilburg, W. (2003)
Comorbid ity and risk -patterns of depression, generalised anxiety disorder and mixed
anxiety -depression in later life: results from the AMSTEL study. Int Journal Geriatr
Psychiatry. p.18(11):994 –1001.
Sharma, M., Rush, SE. (2014) Mindfulness -based stress reduction as a stress management
intervention for healthy individuals: a systematic review. Journal Evid Based
Complementary Altern Med. PubMedIdentifier . p.19 (4): 271 –86.
Shear, K., Jin, R., Ruscio, AM., Walters, EE., Kessler, RC. (2006) Prevalence and
correlates of estimated DSM -IV child and adult separation anxiety disorder in the National
Comorbidity Survey Replication. Am Journal Psychiatry . 163 (6): 1074 –1083.
Siegler, R. (2006) How Children Develop, Exploring Child Develop Student Media Tool
Kit & Scientific American Reader to Accompany How Children Develop. New York: Worth
Publishers.
Soomro, GM. (2012) Obsessive compulsive disorder. BMJ clinical evidence.
Stahl, SM. (1997) Mixed depression and anxiety: serotonin 1A receptors as a common
pharmacologic link. Journal Clin Psychiatry . p.58(Suppl 8):20 –26.
Stein, DJ. (2013) Anxiety symptoms in depression: clinical and conceptual considerations.
Medicographia . p.35(3):299 –303.
Stein, MB., Sareen, J. (2015) Clinical Practice: Generalized Anxiety Disorder. New
Engl and Journal of Medicine. 373 (21): 2059 –68
Taylor, G., McNeill, A., Girling, A., Farley, A., Lindson -Hawley, N., Aveyard, P.
(2014) Change in mental health after smoking cessation: systematic review and meta –
analysis. BMJ . 348: g1151
Tiller, JWG. (2012) De pression and anxiety. MJA Open . p.1(Suppl 4):28 –32
Trivedi, MH., Fava, M., Wisniewski, SR., Thase, ME., Quitkin, F., Warden, D., Ritz, L., …
Rush, JA. (2006) Medication augmentation after the failure of SSRIs for depression. New
England Journal of Medici ne. 354(12): 1243 -1252.
Tsuang, MT., Bar, JL., Stone, WS., Faraone, SV. (2004) Gene -environment interactions in
mental disorders. World Psychiatry . 3(2): 73 -83.

49
van Laarhoven, AI., Walker, AL., Wilder -Smith, OH., Kroeze, S., van Riel, PL., van de
Kerkhof, PC, et al. (2012) Role of induced negative and positive emotions in sensitivity to
itch and pain in women. Br Journal Dermatol . p.167:262 -9.
Viana, AG., Beidel, DC., Rabian, B. (2009) Selective mutism: A review and integration of
the last 15 years. Clini cal Psychology Review .
Weitz, R. (2004) Rapunzel's daughters: what women's hair tells us about women's lives .
New York: Farrar, Straus, and Giroux.
World Health Organization, (1992) International statistical classification of diseases and
related health p roblems, tenth revision (ICD -10) Geneva: World Health Organization .

https://www.med.upenn.edu/ctsa/panic_symptoms.html
http:// pb.rcpsych.org/content/31/6/238.2.full
http://www.biologicalpsychiatryjournal.com
https://www.nimh.nih.gov/index.shtml
http://www.medscape.com/viewarticle/723663_6
http://www.webmd.com/anxiety -panic/guide/anxiety -disorders
https://patient.info/health/psychosomatic -disorders
http://www.sound -mind.org/situational -panic -attacks.html#.WVq2K9a0nIU
http://www.nytimes.com/2005/04/12/health/psychology/the -child -who-would -not-speak -a-
word.html
https://www.nimh.nih.gov/health/topics/anxiety -disorders/index.shtml#pub2