În Evul Mediu sistemul de organizare socială a fost cel feudalist. Un sistem social și politic prin [604061]

1

În Evul Mediu sistemul de organizare socială a fost cel feudalist. Un sistem social și politic prin
care aristocrația agrară și militară stăpâneau pământul și țăranii. Această formă de organizare s -a
întâlnit în perioada medieval ă în întreaga Europă, dar în decenii și secole diferite.
Confor m terminologiei latine, starea stăpânilor laici de domenii care beneficiau de privilegii
purtau denumirea de nobili.
Potrivit clasificării făcute de Anton Verancsics referitoare la locuitorii Transilvaniei, acest
teritoriu era locuit de trei națiuni: ungur i, sași și secui, iar aceste grupuri sociale aveau fiecare nobilime
proprie.
Națiunea cea mai importantă dintre cele trei menționate anterior, potrivit afirmației cărturarului
Anton Verancsics a fost cea a ungurilor din Ardeal. Acest statut privilegiat li se datora și din faptul că
erau la origini huni. Ungurii din Ardeal respectau obiceiurile, tradițiile și legislația ungurilor din
Panonia.
În ceea ce privește superioritatea ungurilor din Transilvania, se pare că nu doar umanistul Anton
Verancsics este de această părere, deoarece de -a lungul secolului al XVI -lea mai mulți cărturari și
învățați ai vremii au făcut această afirmație. De precizat în această situație este și afirmația iezuitului
Feranțe Capeci: “ungurii sunt stăpânii tari cei mai prețuiți”, afi rmație ce se regăsește într -o scrisoare
redactată la Cluj, la finalul secolului al XVI -lea.
O altă națiune din Trans ilvania Medievală considerată nobilă era cea a secuilor. Acest statut
privilegiat li se atribuia și datorită originii lor, fiind considera ți de origine scitică – o origine nobilă.
Acest fapt este precizat și în lucrarea lui Antonio Possevino: “secuii se socotesc toți nobili”, lucrare ce
datează din anul 1583.
Un alt criteriu pentru care secuii sunt numiți nobili este cel al independenței jurid ice a acestora,
deoarece aceștia erau egali în drepturi și aveau libertățile lor, fapt menționat și de Anton Verancsics
care afirma că secuii sunt scutiți de datoriile (censurile) anuale și de cererea unor servicii. Cei mai
importanți dintre secui fiind ri dicați la rangul de patricieni sau baroni.

2
Referitor la sașii din Transilvania este de consemnat faptul că statutul de nobili li se datorează
în primul rând, originii germanice, trăgându -se din popoarele saxone, datorită vechimii așezării lor în
Panonia, d ar și pentru relațiile bune pe care le -au avut cu ungurii.
Un alt motiv pentru care sașii sunt considerați nobili este faptu l că au independent sistemul
judiciar, drept care a fost primit de la unguri. Însă cel mai important motiv pe ntru care sașii erau
considerați nobili este cel al civilizației l or, aceștia nu acceptau jaful sa u hoția și nici nu invidiau pe
alții pentru bunurile pe care le dețin .
Referitor la populația romană din Transilvania, umanistul Anton Verancsics afirmă că aceștia
nu aparțin niciunei nobilimi, aceștia nu aveau o nobilime proprie evidențiată prin trăsături speciale, ci
doar anumite privilegii juridice în ceea ce privește li bertatea acestora.
Imaginea românilor din Transilvania a fost surprinsă de către autorii vremii fie în raport cu
celelalte națiuni din Transilvania, fie ca apartinând valahilor din Țara Românească, ceea ce face ca
românilor din Transilvania să nu le revină niciun statut privilegiat. Cu toate acestea au fost români care
au reușit să obțină statutul de nobil. Istoricul Marius Diaconescu prezintă trei modalități prin care unii
cnezi români au fost ridicați la rang nobiliar în epoca angevina. Prima ar fi cea a cnezilor cu moșie, dar
fără diplomă regală, al căror drept de stăpânire a fost recunoscut de comunitatea nobiliară a comitatului
în secolul al XIII -lea. Cea de -a două situație este cea a cnezilor români din secolul al XVI -lea care au
obținut reconfirmarea regală asupra moșiilor lor, iar cea cea de -a treia metodă a fost metoda tradițional ă
de inobilare a cnezilor prin oferirea de diplome regale și împropietă rirea cu anumite moșii. Acest
proces de ridicare la rang nobiliar a cnezilor transilvăneni era atestat documentar.
Funcțiile ocupate de no bilii ardeleni în Epoca angevină au fost militare, administrative și
ecleziastice. Cercetătorul Marius Diaconescu a identificat aproximativ 70 de nobili ardeleni care au
urmat o carieră de la cea de slujbași ai voievozilor sau notari, până la funcțiile de vicecomis sau
vicevoievozi, plus funcțiile ecleziastice.
Oricum nobili ardeleni aveau acces foarte greu la funcțiile centrale sau la funcțiile de la curtea
regală, acest fapt datorându -se probabil și situației că la conducerea Transilvaniei se află voievodul,
acesta jucând rolul de intermediar între instituțiile statului.
Potrivit unei cercetări făcute de istoricul Marius Diaconescu, acesta a descoperit următoarele
tipur i de domenii nobiliare ardelene: patru dintre familiile ardelene nobiliare dețineau propietăți foarte

3
mari de peste 30 de moșii, trei familii nobiliare dețineau domenii mari de peste 30 de moșii, 16 familii
nobiliare dețineau domenii medii de 10 -20 de moși i, circa 50 de familii dețineau domenii mici de 3 -10
moșii, iar ceilalți membrii ai nobilimi ardelene dețineau moșii foarte mici, respective una sau două
propietăți.
O altă categorie importantă a societății ce se regăsește în Transilvania în perioada m edievală
este țărănimea. Aceasta constituia numărul cel mai mare al locuitorilor și era împărțită în categorii în
funcție de avere și statut social.
O primă categori e este cea a țăranilor dependenț i sau așa cum mai erau numiți “cei legați de
glie”, cei care nu aveau voie să părăsească moșia unde locuiau. Aceștia se puteau căsători doar dacă
primeau acordul de la seniorul moșiei unde își desfășurau activitatea, neavând voie să se căsător ească
cu alte personae din afara moșiei. Averea se transmitea urmașilor doar dacă plăteau o taxa, iar seniorul
era de accord cu acest fapt. Urmașii țăranilor dependenți purtau denumirea de șerbi și aveau foarte
multe obligații față de senior.
A două categorie de țărani o reprezentau țăranii liberi. Aceștia aveau o libertate mai ma re față
de țărănimea dependent ă, totodată bucurându -se de mai multe drepturi.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale țăranilor liberi era faptul c ă aveau posibilitatea de
a părăs i moșia unde locuiau. Trăiau în sate libere și aveau conducători proprii.
Comparativ cu țăranii dependenț i, țăranii liberi puteau lasă moștenire averea pe care o dețineau
fără să ceară permisiunea seniorului.
Obligațiile țăranilor liberi erau către stat și către Biserica. Acestea erau plătite în bani – taxe și
redevențe , în muncă – țăranii participau la construirea drumurilor sau a podurilor și ave au la fel ca
țăranii din Țară Românească și Moldova datoria de a participa la oaste.
Un dezavantaj al țăranilor era acela că nu erau apărați legal de către nicio instituție a statului sau
de vreo altă autoritate judecătorească , fiind lăsați fără ajutor în f ața abuzurilor și a violențelor. Acest
fapt a avut consecințe negative atât în Trans ilvania, dar și la nivel e uropean, având loc mai multe
răscoale ale țăranilor. În Transilvania este de amintit Răscoala de la Bobâlna din 1437.

4
La începutul stăpânirii maghiare, țărănimea din Transilvania s -a bucurat de anumite privilegii,
însă acestea nu erau drepturi consfinț ite juridic și nici scrise, deoarece erau mai vechi decât stăpânirea
maghiară. Astfel, drepturile țăranilor români au putut fi foarte ușor încălcate și odată cu creșterea
puterii clasei nobiliare ei au devenit iobagi, șerbi sau jeleri .
Statutul românilor din Transilvania este descri s foarte bine de către secretarul lui Sigismund
Bathory, Tomassi , care afirmă despre populația din Transilvania: “ungurii sunt nobilii care trăiesc în
țară ca domni și stăpâni, românii sunt muncitorii pământului care nu se dedau la altă îndeletnicire din
cauza condiției lor nenorocite…”
În perioada medievală țăranii alcătuiau cea mai mare parte a populației. În acele vremuri circa
nouă din zece oameni erau țăra ni sau lucrători ai pământului. Marea majoritate a acestora erau șerbi,
iobagi, legați de pământ. O mică parte erau țărani liberi care nu aveau statut de sclavi ai nobilor și care
erau obligați să plătească o rată fixă pentru pământurile lor. Unii dintre a ceștia deveneau bandiți și
tâlhari. Casele țăranilor erau prevăzute cu cuptoare și sobe, iar podelele erau acoperite cu rogojini din
nuiele sau stuf. Paturile erau făcute din baloți de paie și așezați pe crengi, iar pe timpul nopții, țăranii se
acopereau c u țesături de lână sau blănuri de animale.
Toți țăranii lucrau din greu pentru nobilul care -i adăpostea pe moșiile s ale. De fapt, jumătate
din munca lor zilnică era făcută în beneficiul nobilului. Țăranii erau obligați , de asemenea , că o zecime
din totalul veniturilor sau produselor lor să fie donate Bisericii. Aceștia trebuiau să aducă daruri în piei
de animale vânate, diverse daruri cu ocazia sărbă torilor religioase sau sărbătorilor nobilului și lucrau un
număr de zile pe săptămâna.
Iobagii primeau loturi de pământ în folosință, iar dacă aceștia reușeau să -și plătească toate
datoriile către stăpân, puteau să părăsească locul respective sau aceste lo turi le puteau păstra moștenire.
Jelerii nu aveau un lot de pământ pe care să -l moștenească, dar aveau voie să se mute de la un domeniu
la altu l. Aceștia erau considerați mai săraci comparativ cu iobagii.
Categoria țăranilor liberi era dominată de sași și secui. Aceștia ofereau câte un bou la
încoronarea, căsătoria sau nașterea primului fiu al regelui.
Raportul dintre țărănime și nobilime este evidențiat de istoricul Octavian Tătar care face referire
la Tripartitum -ul lui Ștefan Werboczy, unde se prezintă f oarte clar caracterul etnic maghiar al nobilimii

5
regatului și dreptul de guvernare a țării pe care îl avea nobilimea. Potrivit raționamentului din acea
perioada: “nobilimea este continuarea legitimă a poporului maghiar, în <<variantele>> sale istorice (
“scitici”, “hunici”, și a “descălecă torilor” maghiari – recuperatorii “patriei străbune panonice” ); ea
nobilimea, (…), a moștenit moravurile și virtuțile scitilor străbuni, (…) ea a vărsat sângele pentru
dobândirea patriei străbune, doar ea, nobilimea, a d evenit (…) <<scutul și bastionul>> creștinismului.”
Despre celelalte categorii se preciza faptul că au fost condamnați la: “servitude perpetuă și viață
rustică”. Această categorie fiind a țăranilor , ei erau privați de privilegiile pe care le aveau nobili.
Situația precară a țăranilor a fost descrisă și de către călătorii străini ai perioad ei medievale,
scoțând în evidenț ă că țăranii erau persecutați și torturați.
Diferența majoră dintre cele două categorii sociale se observă și din modul de viață zilnic pe
care îl duceau. Nobilii purtau haine croite din m ătăsuri sau stofe fine după moda vremii făcute la
croitori locali sau aduse din străi nătate, în schimb vestimentația țăranilor era alcătuită din haine simple
și foarte puține ce ea ce denotă sărăcia în care tră iau, majoritatea umblând desculți. Inegalitate foarte
mare între cele două categorii sociale se re găsește și în alimentație. Hrana consumată de nobili era
diversificată, se foloseau diferite mirodenii pentru prepararea mâncărurilor, contrar cu alimentația
țăranilor care era cu mult mai sărăcăcioasă și de multe ori fără un gust prea plăcut. Opoziția dintre
țărani și nobili reiese și din locuințele acestora, țărani i trăind în bordeie simple, sărăcăcioase, iar nobili
în case mai mari cu un aspect m ai plăcut.
Astfel, putem observa situația antagonică dintre cele două categorii sociale principale , situație
favorizată și accelerată de climatul politic, social, economic, cultural și juridic din acea perioadă.