În etiologia delincvenței se îmbină atât cauzele interne ce se leagă de caracterul uman al persoanei, cât și cele externe ce țintesc mediul, cultura,… [614719]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZARE PSIHOLOGIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Absolvent: [anonimizat]
2017

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZARE PSIHOLOGIE
IMPACTUL EXPERINȚELOR
TRAUMATICE
ASUPRA DEZVOLTĂRII TULBURĂRII
DE PERSONALITATE ANTISOCIALĂ
LA ADOLESCENȚII DELINCVENȚI
Coordonator științific:
Lector univ. dr. Dana Opre
Dr. Ioan Buș
Absolvent: [anonimizat]
2017
2

Rezumat
În etiologia delincvenței se îmbină atât cauzele interne ce se leagă de caracterul uman al
persoanei, cât și cele externe ce țintesc mediul, cultura, etc. Când ne referim la comiterea de
infracțiuni, o pondere mai mare o reprezintă cauzele interne în raport cu cele externe, deoarece
comiterea unui act delincvent stimulează, în diferite grade, structurile cognitive și funcțiile
psihice ale indivizilor.
În cadrul acestei cercetări ne propunem să investigăm corelația dintre traumele
experențiate de subiecții studiului și predispoziția lor către tulburarea de personalitate
antisocială, și influența potențială a acestei tulburări de personalitate în relație cu comiterea
actelor delincvente.
În urma acestui studiu corelațional, aplicat unui număr de 50 de adolescenți, cu vârsta
cuprinsă între 16 și 18 ani, instituționalizați în Penitenciarul pentru minori și tineri din Craiova,
ne așteptăm să obținem ca rezultat corelații pozitive, moderate între variabilele, precum traumele
experențiate de subiecți și nivelul ridicat de tulburare de personalitate antisocială, pe de o parte,
și tulburare de personalitate antisocială și comiterea actelor delincvente, pe de altă parte.
Rezultatele propuse sugerează că o expunere la traume poate juca un rol signifiant în dezvoltarea
predispoziției tulburării de personalitate antisocială mai severe. Astfel, această predispoziție a
indiviziilor crește probabilitatea de a comite acte delincvente.
Cuvinte cheie: tulburare de personalitate antisocială, psihopatie, traume, abuz și neglijare a
copilului, delincvenți juvenili.
3

Abstract
The etiology of delinquency combines both internal causes that relate to the human
character of the person, as well as those external to the environment, culture, etc. When it comes
to committing crimes, the internal causes are higher in relation to external ones, as committing a
delinquent act involves, in varying degrees, the cognitive structures and mental functions of
individuals.
In this research we aim to investigate the correlation between the traumas exerted by the
subjects of the study and their predisposition to the antisocial personality disorder, and the
potential influence of this personality disorder in relation to committing delinquent acts.
Following this correlative study, applied to 50 teenagers aged between 16 and 18,
institutionalized in the Juvenile and Young Penitentiary in Craiova, we expect to achieve
positive, moderate correlations between the variables, such as the traumas exerted by subjects
and the high level of antisocial personality disorder, on the one hand, and antisocial personality
disorder and committing delinquent acts, on the other. The proposed results suggest that
exposure to trauma may play a significant role in developing the predisposition of the more
severe antisocial personality disorder. Thus, this predisposition of individuals increases the
likelihood of committing delinquent acts.
Keywords: antisocial personality disorder, psychopathy, trauma, abuse and neglect of the child,
juvenile delinquents.
4

Cuprins
CAPITOL 1. INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………. 6
1.1 Prezentarea problemei …………………………………………………………………………………………….. 6
1.2 Explorarea importanței problemei ……………………………………………………………………………. 7
1.3 Prezentarea literaturii relevante ……………………………………………………………………………….. 8
1.4 Precizarea obiectivului general, specific și a fiecărei ipoteze formulate ………………………24
CAPITOL 2. METODĂ ………………………………………………………………………………………………….. 25
2.1 Designul de cercetare ……………………………………………………………………………………………. 25
2.2 Participanți………………………………………………………………………………………………………….. 25
2.3 Instrumentele de măsurare …………………………………………………………………………………….. 26
2.4 Procedura de lucru ……………………………………………………………………………………………….. 28
CAPITOL 3. REZULTATE ……………………………………………………………………………………………… 31
CAPITOL 4. DISCUȚII ………………………………………………………………………………………………….. 34
CAPITOL 5. CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………… 37
Bibliografie:………………………………………………………………………………………………………………….. 38
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………… 40
5

CAPITOL 1. INTRODUCERE
1.1 Prezentarea problemei
Delincvența juvenilă reprezintă o problemă alarmantă în România. Înregistrările
statistice, în domeniul juridic, relevă o pluralitate de acte deviante. Statistica ne arată că în
fiecare zi sunt trimiși în judecată minori, pentru comiterea actelor delincvente. În România,
datele statistice înregistrează o tendință de creștere a fenomenului delincvenței juvenile, ceea ce
reprezintă o gravitate deosebită pentru societate. Pentru a dobândi cunoștințe asupra dimensiunii
delicvenței juvenile în România, tabelul următor ne relată dinamica acestui fenomen. (Datele au
fost preluate printr-un raport publicat de către Consiliul Superior al Magistraturii, denumit în
continuare CSM):
Tabelul 1 relatează dinamica delincvenței:
AnulTotal
minoriOmorViolTâlhărieFurturiAlte infracțiuni
199025182104396071184 78
1991507731962311342891 110
1992562527056513381284 177
1993467621236710822873 142
199433031832117212071 117
199526751321725271735 109
19962289831864731444 103
19972613791255441726 139
1998217887994801456 56
1999179259834621132 56
200015216582366945 63
200114325883422815 54
2002139661126445735 29
2011358044674782172 819
20124964999771628821170
20134826959672627701139
6

20143422731035571850 839
20153535951107101761 859
Conform statisticilor CSM, aproximativ 80% din delicvenții minori își au proveniența în
medii defavorizate sau dezorganizate, mai precis, ei provin din familii monoparentale care oferă
copiilor lor o educație de tip permisiv.
Problema delincvenței juvenile a fost investigată în domeniul cercetării psihologice prin
nenumărate studii, luând în considerare mai mulți factori care au determinat acest comportament,
unde s-a luat în considerare mediul familial, mediul socio-cultural și mediul economic.
Pe lângă aceste medii, care favorizează comiterea de către minori a unor acte deviante, un
rol important îl are personalitatea minorului, existând o relație semnificativă între anumite
trăsături de personalitate și comportamentele deviante.
Ne propunem să studiem influența experiențelor traumatice ale adolescenților asupra
apariției tulburării de personalitate antisocială și dacă această tulburare de personalitate
favorizează comportamentul deviant al adolescenților. Studiul se va efectua pe un eșantion
format din adolescenți instituționalizați în Penitenciarul pentru minori și tineri Craiova (județul
Dolj).
Conform DSM-5, tulburarea de personalitate antisocială a fost denumită psihopatie,
sociopatie sau tulburare de personalitate disocială . În studiile care stau la baza acestei lucrări, a
fost întâlnit termenul de psihopatie. Așadar, oriunde vom utiliza termenul de psihopatie, acesta
va avea înțelesul de tulburare de personalitate antisocială, așa cum acest tipar comportamental
este încadrat în DSM-5. Conform studiului investigat de Anne Farina și Michael G. Vaughn
realizat pe 253 de adolescenți încarcerați, psihopatia a fost corelată cu experiențe traumatice.
Autorii au găsit corelații semnificative statistic între traume suferite în copilărie și dezvoltarea
tulburării de personalitate psihopate la participanți.
O meta-analiză recentă, integrând rezultatele a 53 de studii, a arătat că psihopatia este
corelată moderat cu delincvenț a (Asscher et al., 2011).
1.2 Explorarea importanței problemei
Motivul pentru care este necesară o nouă cercetare în domeniul delincvenței juvenile se
datorează faptului că fenomenul delincvenței juvenile reprezintă o problemă stringentă în
România, deoarece acest fenomen înregistrează o creștere continuă.
Problema comportamentului deviant a fost abordată în studiile efectuate în străinătate
7

confirmând o asociere între trăsăturile de personalitate ale minorului și comiterea actelor
delincvente. Explorând tipurile de trăsături, am constatat că tulburarea de personalitate
antisocială are prevalență în populația încarcerată. Acestui tip de tuburări de personalitate i se
acordă o atenție deosebită și în DSM-5.
Personal, am investigat problema delicvenței juvenile, studiind statisticile și cerând
informații de la conducerea Penitenciarului pentru minori și tineri Craiova, iar în urma discuțiilor
am constatat că frecvența acestui tip de tulburăre antisocială, denumită psihopatie, este foarte
ridicată în rândul tinerilor instituționalizați. Tinerii instituționalizați la care s-a confirmat
prezența psihopatiei au comis atât fapte care au adus prejudicii patrimoniale, cât și fapte care au
adus un prejudiciu valorilor sociale.
O importanță practică a acestui studiu ar fi aceea că, dacă se validează ipoteza propusă,
atunci un făptuitor care prezintă aceste tulburări de personalitate, apărute în condițiile unui
mediu defavorizant, ar putea beneficia de acordarea de circumstanțe atenuante la stabilirea
pedepsei în urma comiterii faptelor de natură penală, iar măsurile de corectare să se îndrepte
asupra intervențiilor terapeutice, mai degrabă decât înspre privarea de libertate.
Avantajele acestei cercetări, prin efectuarea unui studiu corelațional, din punct de vedere
metodologic, ar fi că se pot colecta și studia mai multe informații de la subiecți (în cazul nostru
trăsăturile de personalitate ale subiecțiilor și evenimentele traumatizante din viața acestora) și, în
același timp, a investiga interrelațiile dintre acestea și actele delincvente comise.
Dintre dezavantaje putem menționa faptul că, fiind un studiu corelațional, acesta nu
permite interpretarea în mod cauzal a concluziilor acestuia .
1.3 Prezentarea literaturii relevante
Un copil se naște nevinovat și, dacă este educat cu grijă și atenție, atunci el va crește într-
un climat pozitiv. Dezvoltarea fizică, mentală, morală și spirituală a copilului joacă un rol
esențial în realizarea potențialului său înalt. Dimpotrivă, mediul dăunător, neglijența părinților
față de nevoile lui de bază, o societate eronată și alte abuzuri pot transforma un copil într-un unul
delincvent.
Delicvența juvenilă poate fi definită ca implicarea minoriilor de sub 18 ani, într-un
comportament ilegal, care atrage pedepse instituite de lege. Conceptul de delincvență a avut
inițial un înțeles obiectiv care se referea la părinții care și-au neglijat și abandonat copiii.
Un copil dobândește denumirea de delincvent atunci când el comite un act care este nedorit
punct de vedere social. Delincvența juvenilă este expresia dorințelor nesatisfăcute. Pentru un
8

delicvent, actul deviant reprezintă un răspuns normal la dorința lui lăuntrică. Este important să
diferențiem limita de vârstă și discernământul minorilor în raport cu data încălcării a normelor
sociale, disociere stabilită clar de sistemul nostru juridic. Până la vârsta de 14 ani neîmpliniți
minorii sunt prezumati că nu au discernământ, chiar dacă comit infracțiuni. De asemenea, între
14 si 16 ani minorii sunt prezumați de lipsă de discernământ, având caracter relativ, care poate fi
anihilată prin dovedirea existentei acestuia. În aceste caz, se emite o expertiză medico-legală
psihiatrică coroborată cu alte probe. Între 16 ani și 18 ani neîmpliniți, minorii sunt considerați că
au discernământ și răspund în fața legii.
Conceptul de delincvență, de asemenea, variază în funcție de punctul de vedere al
oamenilor care simt o provocare pentru acest comportament deviant. Problema
comportamentului deviant a fost abordată în literatura de specialitate deseori ca rezultat in urma
cercetării și exprimând diverse păreri ale specialiștilor în psihologie, sociologie sau drept. Pentru
un asistent social interpretează delicvența ca pe un act neacceptat din punct de vedere social. Un
psihiatru sugerează că comportamentul delincvent este o activitate care se abate de la normal. Un
avocat ar afirma că delincvența juvenilă este ceea ce stabilește legea. Afirmațiile lui W.H.
Sheldon, consideră că delincvența nu este nimic altceva decât un comportament dezamăgitor
pentru societate. Este anevoiosă determinarea limitei de unde începe comportamentul aprobat și
unde se termină acesta și de unde începe cel respins.
Un număr mare de cercetători au fost interesați de definirea delicvenței juvenile pornind
de la reliefarea caracteristicilor specifice personalității delicventului minor, ajungându-se la
creionarea unui profil psihologic, caracterizându-se prin: instabilitate emoțională, tendința către
agresivitate, fie latentă, fie manifestă, dificultate de adaptare socială, duplicitate
comportamentală, dezechilibru existențial.
Cauzele delincvenței juvenile, care determină comportamentul aberant, sunt variate. Din
această cauză este importantă studierea cauzelor la nivel de individ. Unii delicvenți sunt
victimele propriei constituții psihice, care, nativ, au înclinația de a se angajeza în comportamente
antisociale la vârste timpurii. În mare parte, acești minori ajung recidiviști.
Factorii care favorizează delincvența juvenilă pot fi clasificați în două categorii majore:
factori interni, individuali și factori externi, sociali.
a. În categoria factorilor interni, un rol deosebit au următoarele elemente:
Un factor signifiant putem considera ca fiind inteligența scăzută a minorilor care
împiedică întrezărirea consecințelor faptelor ilegale, fiind dominați de impulsul antisocial.
Conform teoriilor, inteligența verbală scăzută a minorilor este corelată cu performanțe școlare
9

slabe, ceea ce duce la comiterea de delicte. De asemenea, minorii care comit delicte tind să
părăsească școala la vârste fragede. C ondițiile de viață, supraviețuirea, influențele negative din
comunitate pot părea pentru ei mai importante, decât frecventarea școlii.
Anomaliile psihice, în genere, sunt native, însă pot fi determinate, în special de boli, ca
encefalita epidemică, care să favorizeze modificări comportamentale ale individului.
Ereditatea nu are caracter permanent ce răspunde de delincvența minorilor. Nu se
transmite genetic criminalitatea, ci anomaliile cromozomiale sunt cele care pot determina
comportamente deviante. Sub aspect biopsihic, individul, prin naștere, aduce cu sine un bagaj de
atribute originale, ceea ce constituie fondul său genetic. Mai târziu, personalitatea individului
evoluează interferând fondul său genetic cu factorii de influență din mediu. Natura uneori comite
erori și apar carențe native. În anul 1961, în urma unor studii realizate în cadrul închisorilor din
USA, Anglia și Australia, s-a constatat că deținuții cu comportamente antisociale înregistrează
anomalii cromozomiale. Cercetătorii au considerat că această anomalie cromozomială este
răspunzătoare de declanșarea comportamentului antisocial. În acest caz, apare un
heterocromozom Y alături de heterocromozomii XY , devenind în acest fel formula cromozomică
XYY. S-a constatat că indivizii care au această formulă cromozomică sunt persoane dominate
prin impulsivitate agresivă, neavând capacitatea de inhibiție, au un IQ sub medie și deseori
recurg la soluții violente în situații de probleme complicate în decursul vieții sociale.
Propensiunea spre reacții violente latente ale individului duce la declanșarea conduitelor
aberante. Rata prezenței acestei anomalii este de 60 ori mai mare față de populația generală.
S-a dovedit că nivelul mare de hormon masculin, testosteronul, are un rol major în
declanșarea agresivității. (F.H. Branson, C. Desjardins, 1971). De asemenea, anumiți hormoni și
neuromediatori sunt răspunzători de generarea agresivității, provocând un dezechilibru între
structurile cerebrale, emoțional-afective și rațional-anticipative. Agresivitatea poate conduce la
declanșarea unor comportamnete deviante. De asemenea, dopamina, mediator cerebral secretat
la nivel limbic, crește declanșarea agresivității, iar serotonina încetinește acțiunea dopaminei, a
agresivității. Anomaliile create de acțiunea mediatorilor cerebrali se relevă în biocurenți, ceea ce
reliefează predispoziția la inadaptare – 50% din infractori înregistrează aceste anomalii
consemnate la encefalogramă.
În urma unei investigații, experimentatorii au constatat că indivizii agresivi (criminalii
feroce) care se află în constantă tensiune au o particularitate funcțională cerebrală. Această
particularitate constă prin existența unui mic centru aflat în zona subhipotalamică posterioară
care se află în stare de hiperexcitație continuă. Scoaterea din funcție a transformat indivizii în
10

persoane disciplinate, fără să reprezinte vreo periclitate societății. Pe lângă ereditate este
important să fie analizați factorii ambianți, cum ar fi situația economică a familiei, locuințele
insalubre, nutriția deficitară, calitatea relațiilor interne din mediul familiei, etc., factori care
influențează negativ capacitatea mintală a individului. Pentru unii, decisiv este mediul ambiant,
pentru alții patrimoniul genetic care declansează conduite deviante.
Fenomenul frustrării este un alt factor perturbator de ordin moral de amplă incidență.
Acesta poate fi generat de deficiențe de ordin psihic, infirmități care induc individului un
sentiment de inferioritate și de aici apare ura contra celor sănătoși, agresivitatea și uneori chiar
comportamente delincvente. Un copil cu handicap fizic, poate fi caracterizat de egoism din cauza
infirmității sale. În acest caz, are un rol important mediul social în care acesta trăiește. Dacă
mediul social îl tolerează, fără să-l privească cu dispreț, el se poate integra psihic în colectivitate.
Conform descrierilor lui Unger, dizabilitățile de învățare pot genera sentimente de frustrare.
Această stare de frustrație constă în diferite relații sociale edificate ale individului cu grupurile
sociale. Aspectele obiective ale frustrării pot fi conceptualizate conform psihologului Silammy
N. ca ”înșelarea individului în speranțele sale!”. Freud a sintetizat conceptul de frustrare în
geneza trărilor individului care nu și-a satisfăcut apetitul erotic.
Efectele psihoentropice sunt variate, unele pot fi îmbunătățite, altele se pot solda cu
manifestări comportamentale conflictuale și reacții violente. Conflictele pot antrena individul în
angajarea unor comportamente aberante în macrosistem (societate). Astfel, individul poate să
ajungă la credința că drepturile lui sunt anihilate. Individul, ajungând uneori victimă a frustrației,
va trece sub aspect psihic printr-o suită de momente entropice, uneori tranzitorii, alteori de durată
și poate încheia cu comiterea unui fapt delincvent, prin reacții iraționale, destabilizante. De
multe ori, macrosistemul social (societatea) constituie un loc permanent al frustrării. Astfel,
individul receptează incidentele malefice ale societății și va fi străpuns de mai multe sentimente,
de la tristețe și dezolare, cauzate de inferioritate, până la alunecarea morală în izolare și
disperare. Efectele acestor noxe duc la erodarea sentimentului de adeziune la aspirațiile,
idealurile proprii, ajungând ca individul să se considere radiat din macrosistem și pentru apărarea
eului ajungând să alunce în comiterea unor fapte aberante, pedepsite de normele
macrosistemului.
Tulburările de caracter. Caracterul, nucleul personalității, se dezvoltă sub imperiul
mediului în care trăiește individul și ansamblul factorilor socio-culturali. Studiile confirmă că
delincvenții juvenili sunt caracterizați prin nestăpânirea autocontrolului, agresivitate,
impulsivitate, subevaluarea greșelilor și a faptelor antisociale, înclinații spre egocentrism,
11

deziderat pentru un trai ușor fără depunerea efortului de muncă și neacceptarea normelor morale
și social-judiciare.
Conform cercetărilor științifice s-a demonstrat o corelație strânsă între hiperactivitate,
impulsivitate și delincvența juvenilă. Stările de hiperactivitate debutează la o vârstă precoce,
înainte de 5 ani, persistând chiar și în perioada adolescenței. Această stare este caracterizată prin
impulsivitate, stări angoase, concentrație insuficenta a atenției, denumit sindromul
hiperactivitate-impulsivitate-atenție dificilă (H.I.A.)
b. În categoria factorilor externi, un rol deosebit au următoarele elemente:
Alături de factorii interni, vor produce noxe similare și factorii externi. Un mediu de viață
impropriu, cum ar fi locuințele insalubre, aerul poluat, etc., are efecte decisive asupra calității
psihicului copilului.
Printre factorii de mediu, cu efecte nocive, putem aminti factorii prenatali, precum
nutriția completă, consistentă, igienică a mamei în perioada vieții intrauterine a fătului, precum și
în primii 2 ani ai vieții extrauterine a copilului și carențele socio-culturale. Acestă alimentație
este importantă pentru construcția structurii neurale, multiplicarea și ramificarea neuronilor, etc,
procese de creștere și structurare. Malnutriția mamei poate afecta sistemul nervos, calitatea
psihismului individului. Carențele socioculturale includ evenimentele de viață familiale.
Separarea copilului de părinții săi afectează puternic fondul de stimuli senzorial-motorii, ceea ce
favorizează trezirea și dezvoltarea inteligenței. Prin urmare, fondul cognitiv primar al copilului
este în legătură strânsă cu calitatea relațiilor din interiorul familiei lui, starea economică a
familiei, etc.
Dezvoltarea copilului poate fi afectată de consumul de țigări de către mamă în perioada
sarcinii, ceea ce conduce la deficiențe, performan țe școlare slabe ale copilului, pe când excesul
de alcool consumat de mamă în perioada vieții intrauterine a fătului conduce la riscul de a avea
un copil hiperactiv, cu o vorbire defectuoasă și cu inteligență scăzută. Copiii, a căror greutate se
situează sub greutatea normală și cu alte complicații, perinatale sunt înclinați spre
comportamente deviante.
Universul familial joacă un rol vital în educarea copiilor. Mediul familial, ca factor de
ordin social-economic și cultural-educativ, joacă un rol deosebit în integrarea tinerilor în viață și
în activitate socială. Părinții, printr-o suită de acte comportamentale, exercită o influență asupra
copiilor, astfel formând concepția lor despre viață, un mod adecvat de comportare, achizționarea
valorilor sociale și modul de conformare cu diferite norme. Părinții devin un model social de
urmat pentru copiii lor. Copilul este dependent de părinți, având personalitatea în formare și
12

dezvoltare.
Părinții își modelează copiii în mod direct prin strategiile educaționale, însă nu toate
strategiile utilizate de ei duc la rezultatele expectate. La începutul existenței copilului prezența
mamei este signifiantă și indispensabilă. Între cei doi se dezvoltă o relație de afecțiune.
Neexistența acestei relații afectează individul ducând în timp la deficențe psihice de tip
schizofrenic. Copilul, deja în primul an de viață, începe să-și formeze personalitatea sub imperiul
influențelor părinților, aceasta depinzând și de caracterul său. Universul familial, important
pentru dezvoltarea personalității copilului, care poate fi pozitiv sau negativ, intervine între
educația oferită de părinți și comportamentele achiziționate la nivelul personalității copilului. O
ambianță familială neprielnică poate fi stabilită de: aplicarea unor pedepse corporale, amenințare
cu urcarea glasului, lipsa de consens între părinți relativ la problemele de autoritate, absența
înțelegerii și instabilitatea comportamentață a părinților. Conform cercetărilor s-a constatat că în
majoritatea familiilor absența afectivității determină în 32% din cazuri comportamente
antisociale, în 20% din cazuri la aversiune, în 13% exacerbarea de tandrețe și în 16% slăbiciunea
exprimată față de copii.
Cadrul familial influențează conduitele delincvente ale copiilor prin faptul neînțelegerilor
din familie, neglijența copiilor de către părinți, nesatisfacerii nevoilor primare. Studiile despre
delincvența juvenilă arată că mediul familial poate prezenta fie un factor de risc, fie unul de
protecție. Se consideră un factor de risc atunci când mediul familial/și social promovează
adoptarea unui comportament dăunător, crescând astfel ca minorii expuși, să aibă probabilitate
mare ca să adopte comportamente delincvente. Prezența unui factor de risc, coroborată cu un alt
factor de risc, poate favoriza o probabilitate mai mare de determinare a comportamentului
problematic. Famililile care sunt expuse la factori de risc multiplii sunt considerate familii
vulnerabile În contrast, un factor de protecție echivalează efectele negative ale factorilor de risc
și, bineînțelesc reduce probabilitatea angajării în comportamente deviante.
Familiile dezmembrate la vârsta când copilul are între 0-4 ani reprezintă un potențial risc
mai mare ca acesta să devină delincvent în perioada adolescenței, decât când copilul atinge
vârsta adolescentei. Această situație neprielnică se poate cristaliza în cazurile în care mama nu
este afectuosă față de copil și nu poate compensa lipsa tatălui. Recăsătoria unui părinte, în
special după divorț, reprezintă un risc ridicat ca copilul să comită acte delincvente, acesta fiind
influențat negativ de părintele vitreg. Delincvența juvenilă poate înrâuri individul a cărui mamă
adolescentă l-a crescut singură în condiții extreme de sărăcie și fără lipsa tatălui.
Copiii crescuți în mediile defavorizate rămân în urmă față de alți copiii din medii
13

prielnice. Un alt factor principal reprezintă sărăcia care are efecte de durată asupra dezvoltării
creierului, sănătății, cogniției și abilităților non-cognitive. C opiii din medii sărace, care provin
din familii monoparentale, au riscul mare să ducă lipsă pe lângă lipsa trebuințelor de bază, de
abșența modelării părințești, educație inadecvată, până la alterarea imaginii de sine din cauza
excluziunii sociale. Aceste condiții sunt dăunătoare pentru dezvoltarea copilului. Conform
studiilor efectuate de Maguin and Loeber au dovedit că sărăcia înlănțuită cu performanța slabă a
copiilor în școală este asociată cu debutul delincvenței. (1996). Adesea, copiii defavorizați
privesc școala ca pe ”un loc de luptă” în loc de instituție de învățământ, unde își pot arăta
violența, furia și pot fura de la colegii de clasă. Din nefericire, acești copii nu percep niciodată ca
educația să fie o prioritate pentru ei. Astfel, c ondițiile de viață, supraviețuirea, influențele
negative din comunitate pot părea mai importante.
Swain a constatat că copiii defavorizați care cresc într-o comunitate izolată de sărăcie,
sunt marginalizați și preiau raționamentul din societate și că nu pot obține performanțe
academice din cauza condițiilor lor de viață. Astfel, ei sunt constrânși să se retragă din școală. Pe
lângă acest raționament, copiii din mediile sărace se pot confrunta cu lipsa îmbrăcămintei
decente sau adecvate pentru anumite anotimpuri, cu lipsa transportului, trăind în zonele
periferice ale orașului, cu întreruperea servicilor de întreținere și cu o aglomerare a numărului
mare de membrii din familie. Toți factorii înlănțuiți pot reprezenta o barieră pentru copiii săraci
care le împiedica capacitatea de a merge la școală și de a învăța. (2006)
Cercetările empirice realizate de Sampson, Raudenbush, 2001 dovedesc că traiul copiilor
într-un cartier sărac conduce la consecințele negative ale vieții lor. Efectul sărăciei asupra
criminalității poate fi mai mare în cartierele în care sărăcia este concentrată spațial. Cercetătorii
pot crede că sărăcia în comportamentul criminal poate fi oarecum atenuată atunci când este mai
puțin concentrată din punct de vedere spațial și potențial exacerbată atunci când este mai
concentrată.
Mulți cercetători în urma studiilor efectuate au ajuns la concluzia că există o legătură
directă între sărăcie și delincvența juvenilă. Din diferite studii se poate conchide că persoanele
care duc un trai sărac ajung să comită un număr mare mare de crime decât altele care nu trăiesc
în condiții nefavorabile. De asemenea, și izolarea joacă un rol vital în comportamentul criminal
în rândul persoanelor cu un trai sărac.
Brooks-Gunn și Duncan au considerat că sărăcia instalată timpuriu în viața copilului și
durata persistenței sărăciei sunt indicatori puternici ai delincvenței juvenile (1997). Această
formă de sărăcie este definită sub numele de sărăcie persistentă. Un copil care trăiește în sărăcie
14

persistentă dezvoltă ușor comportamente deviante care conduc la delincvență. Aceste
comportamente deviante pot fi exprimate în societate sub forma furiei, agresivității și
impulsivității.
Duncan și alții (1994) au realizat un studiu care a investigat impactul sărăciei persistente
asupra copiilor care aveau vârsta de 5 ani. Studiul a confirmat că ”efectele sărăciei trecătoare nu
sunt la fel de majore ca și efectele asupra sărăciei persistente” și ”delincvența este mai răspândită
în ceea ce privește sărăcia persistentă decât sărăcia pe termen scurt” (Duncan et al., 1994; pg.
307).
Dezvoltarea copiilor este afectată și de abandonarea școlii la vârstă timpurie. Conform
relatării lui Wilson (1987) copiii care nu sunt supravegheați de părinți consideră că singura
opțiune de a avea un nivel mai ridicat de statut socio-economic este criminalitatea. Banii obținuți
ilegal prin săvârșirea unor infracțiuni, cum ar fi vânzarea ilegală a drogurilor, sunt folosiți pentru
a întemeia o afacere legală. Odată ce afacerea legală este întemeiată, nu mai este nevoie să se
comită acte delincvente și aceast lucru poate stabili individul într-o altă clasă socială. Conform
afirmației lui Agnew infracțiunea este privită de adolescenți ca o distracție sau ocupație pentru
umplerea timpului. (1992) Conform relatărilor lui Mofitt recompensele din mediul școlar sunt
limitate din cauza insuccesului școlar, astfel acesta crește riscul de delincvență la copii, aceștia
ajungând, uneori, să se împlice în comportamente criminale. (1981)
Mulți adolescenți încep să comită acte delincvente din cauza practicilor părint ești care se
dovedesc ineficente. A avea un mediu sărac și a avea copii conduce, deseori, la suferință
emoțională. După Sampson și Laub, relația dintre părinte și copil se alterează puternic, dacă
părinții sunt autoritari și extrem de duri cu copiii lor. (1994). Când această relație se degradează,
copiii sunt mai vulnerabili riscului de a comite comportamente deviante. De asemenea, părinții le
oferă o educație săracă față de alți părinți, care se împlică intens în educația copiilor lor.
Printre factorii de mediu cu efecte defavorabile dezvoltării personalității armonioase a
minorului putem remarca alienarea parentală care este un element perturbator în funcția
individului. Acest lucru poate favoriza deviații comportamentale imprudente, mai ales prin
aspectele sale morale. Acest fenomen se traduce prin dezechilibre psihice care pot cauza
conduite aberante. Cel mai frecvent, cauza majoră este un părinte care intenționează să excludă
un alt părinte din viața copilului lor, dar și alți membri ai familiei. Adesea, acest lucru duce la
înstrăinarea acestuia pe o perioadă lungă sau chiar permanentă de unul dintre părinți sau alți
membri ai familiei. Aceste fenomene nocive dezavantajoase din viața copilului duc la rezultatate
signifiante crescute a riscului de boli mintale și fizice la copii sau chiar la comportamente
15

aberante.
O influența deosebită o exercită mișcarea de gang (a băieților de cartier) asupra minorilor.
În România, după 1990, acest concept a apărut în studiile criminologice. Walker, Schmidt și
Lunghofer au conceptualizat cauzele pentru care indivizii aleg să alăture la mișcarea de gang:
•nevoia de a aparține unei comunități,
•încercarea creării unei relații informale,
•căutarea sentimentului de afecțiune,
•nevoia de stimulare nervoasă,
•integrarea necondiționată în grup fără să se țină cont de rasă, origine, sex sau orientare
sexuală, necesitatea de a fi iubit,
•necesitatea de a domina pe alții.
Fuga de acasă și vagabondajul sunt considerate tulburări grave de comportament. Fuga
din mediul familial constituie un început de comportament delincvent, iar vagabondajul se
datorează unui mediul nedorit de copil. Copiii care adoptă modalitatea de vagabondaj pot fi
caracterizați printr-o personalitate dizarmonică, din pricina unor traume sau infecții cerebrale
suferite. Adesea întâlnim cazuri la copiii orfani, neocrotiți, care vor să se eschiveze din traiul
sever din cadrul orfelinatului și recurg la comportamente antisociale sub imperiul unor
personalități psihopate, sub influența grupului la care se alătură. Manifestarea acestui
comportament de vagabondaj este influențată de factorul spiritului de aventură, pe când fuga de
acasă este influențată de dezideratul de independență, spiritul de revoltă, etc.
Literatura de specialitate evidențiază mai multe teorii referitor la etiologia
comportamentului deviant. Amintim următoarele teorii:
Teoriile psihologice reliefează cauzele comportamentului deviant ce se datorează
caracteristicilor indivdului, structura personalității acestuia, factorii constituenți ai personalității,
efectele învățării și relațiilor sociale. Se susține, că fenomenul de delincvență este efectul
inadaptării individului la anturajul său datorită trăsăturilor lui psihice: labilitate emoțională,
egocentrism, agresivitate, insensibilitate afectivă. Personalitatea copilului începe să se contureze
sub imperiul părinților lui după împlinirea vârstei de 2 ani, când copilul începe să perceapă și să
fie receptiv la mediul din jurul său. În perioada adolescenței, personalitatea individului se
dezvoltă necontenit într-un ritm alert. În această perioadă în care capacitatea de abstractizare și
sinteză a atins un nivel ridicat, copilul deține o poziție puternică, și la formarea personalității lui
contribuie colectivul școlar și grupul de prieteni. Deși un rol vital îl joacă exemplul de
16

obiectivitate oferit de părinți și educatori, totuși gândirea copilului este caracterizată de un nivel
ridicat de subiectivism. Toate tulburările adolescenței conduc la formarea personalității copilului,
la formarea unui ideal de viață și al unui sistem de valori care ulterior rămâne nemodificat. În
cazul în care copilul crește în sânul unei familii dezbinate, înrăurit negativ de anturaj, etc.,
personalitatea poate deveni asemenea a unui infractor. Personalitatea infractorului minor, este
rezultatul unei îmbinări neizbutite, a tuturor factorilor care concură la formarea personalității
umane, îmbinare care dă naștere unei personalități temporar imperfecte care îmbină greutăți de
diferite grade în procesul de adaptare la cerințele vieții în societate.
În literatura de specialitate teoriile sociologice ale delincvenței sugerează că crima este
un produs social, care este precipitat de factori sociologici, cum ar fi o schimbare rapidă socială,
urbanizarea, viața de familie dezorganizată, practicile de creștere ale copiilor, șomajul, presiunea
de grup și sărăcia (Regoli & Hewitt, 1994).
Teoriile pozitive despre delincvență reliefează trăsăturile biologice și factorii fiziologici,
cum ar fi dezechilibrul hormonal, deficiența chimică și leziunile creierului ca și cauze ale
comportamentului criminal (Feldman, 1996).
Teoriile psihologice presupun că un comportament antisocial este rezultatul modelării,
învățarii din mediu, conflictelor din copilărie și factorilor cognitivi.
Teoriile au sugerat că delincvența în relație cu săracia se datorează șomajului, familiilor
dezorganizate, lipsei educației, divorțului, gospodăriilor conduse de femei singure, sarcinii
adolescentelor, izolării persoanelor în cartiere mai sărace, influența bandei de grup împlicate în
acte delincvente, lipsei modelelor în comunități cu nivel de viață scăzută, etc. (Anderson, 1993,
Hannerz, 1968, Liebow, 1967, Rainwater 1970, Sullivan, 1993, Sutles, 1968).
V om trece în revistă tulburarea de personalitate antisocială de care se leagă și cercetarea
noastră pe care o vom dezvolta mai jos. Acest termen identificat in DSM-V corespunde vechiului
concept de psihopatie. Termenul de „psihopatie” este reprezentat de confluența a trei curente
conceptuale. Astfel putem distinge:
•concepțiile germane integrează termenul de psihopatie în construcția nosografică
germană ca un grup de indivizi care nu exprimă un tablou semiologic circumscris,
dar în cazul cărora nici normalitatea nu este prezentă;
•concepțiile anglo-saxone se focalizează pe cercetarea descrierilor
comportamentelor inter-individ și grupul social, renunțând la punctul de vedere
constituționalist și conceptul de predispoziție;
17

•concepțiile franceze introduc noțiunea de „degenerescență”, însemnând o
„deviație maladivă de tip primitiv” ( Marcelli, D. & Braconnier, A. , 2004, pg 431)
care se datorează unor factori ereditari, apoi dezechilibrul mental care se află la
unirea dintre normal și patologic distingând dezechilibrați simpli (persoane
normale, dar vulnerabile) și dezechilibrați cu degenerescență (persoane cu
stigmate fizice, intelectuale și afective).
Cercetatorii au descoperit, în urma unui studiu că factorii biologici (genetici), de mediu,
precum și factorii interpersonali au o influență signifiantă asupra dezvoltării psihopatiei.
Psihopatia are o constelație de caracteristici importante:
•carență de empatie;
•farmec superficial;
•grandoare;
•atașamente disfuncționale;
•căutarea satisfacției imediate;
•deficențe de culpabilitate;
•absența socializării;
•impulsivitate;
•parazitism;
•egocentrism;
•sărăcia judecății;
•incapacitatea de a iubi;
•încălcări repetate ale normelor sociale;
•înclinații antisociale, etc..
Aceste constelații de trăsături sunt influențate genetic, și incep să se dezvolte și să se
manifeste comportamental și afectiv deja în copilărie, fiind relativ stabile în timp. (Larssonet al.,
2006; Lynam și colab., 2007; Viding și colab., 2007). ”Psihopatia a fost descrisă ca fiind una
dintre cele mai importante constructe psihologice din cadrul
sistemului de justiție penală (Hare et al, 2000;. Harris și colab., 2001), poate cel mai important
concept medico-legal de la începutul secolului XXI (Monahan, 2006), si unificat
cu teoria crimei (DeLisi, 2009)”.
Teoriile susțin că nu se poate vorbi de comportamente antisociale înainte de împlinirea
18

vârstei de 18 ani, totuși semnele pot fi remarcate chiar înainte de 15 ani, atunci când întâlnim cel
puțin trei elemente din cele enumerate:
1.dispută violentă în școală;
2.exmatriculare din școală pentru un comportament inadecvat;
3.delincvență;
4.părăsirea domiciliului părintesc pentru câteva zile;
5.raporturi sexuale în decursul unor relații efemere;
6.comportare de vandal;
7.rezultate inferiore la școală;
8.încălcarea regulilor la școală și la domiciliu;
9.denaturarea intenționată a adevărului;
10.instigare la scandaluri.
Teoria pedopsihiatriilor susține că la un copil poate să apară conduite psihopate între
vârsta de 7-8 ani și 12-13 ani. În adolescență, psihopatul nu deține o autonomie reală, este
dominat de alții, neavând nicio inițiativă în derularea unei sarcini. În acest fel, conduita adoptată
intensifică sentimentul de devalorizare al adolescentului psihopat.
Sânul familiei psihopatului poate ascunde conflicte, altercații frecvente, scene de
alcoolism pentru care individul psihopat să fie dominat de sentimentul marginalizării. Mediul
individului psihopat poate fi defavorizat de:
•lipsa tatălui sau o relația devalorizată cu acesta (invaliditate, împlicat în viciul alcoolului,
divorț, pieire);
•mama individului psihopat poate avea un comportament neadecvat ambivalent față de
copilul ei psihopat: de la afecte covârșitoare la pasivitate, de la pasivitate la obediență, de
la principii morale severe la laxitate. Toate aceste comportamente dovedesc o legătură
puternică și la fel de dezorganizată între adolescentul psihopat și mamă.
Din punct de vedere al funcționării cognitive, adolescenții psihopați pot fi caracterizați
astfel (B. Gibello):
•dispraxia evocă inaptitudinea de a imagina consecințele unor acțiuni, gesturi. Clinic se
interpretează prin acționarea cu neîndemânare a obiectelor de către adolescent.
•discronia sugerează „incapacitatea de a gândi și a investi un obiect ținând cont de
caracterul său de permanență în timp. Obiectul nu există decât în măsura în care este
prezent, absența sa corepunzând aneantizării sale. În planc clinic, acest fapt se traduce
19

prin dezinvestiri bruște ale unui bun material sau ale unui persoane de îndată ce prezența
sa imediată nu mai sunt garantate.”( Marcelli, D. & Braconnier, A. , 2004, pg 443)
•disgnozia descrie tulburările funcției semiotice. În plan clinic poate fi interpretat ca
tulburare a limbajului în relațiile interumane.
Aceste caracteristici simbolizează o dizarmonie cognitivă, care se datorează unor tulburări trăite
în perioada primei copilării, fiind afectată dezvoltarea proceselor secundare ale cogniției.
Diverși autori susțin că adolescentul psihopat se caracterizează printr-o constantă
„slăbiciune a Eului” care poate avea trăsături specifice și nespecifice. ( Marcelli, D. &
Braconnier, A., 2004, pg 444). Acest termen are ca origine concepțiile psihanalizei genetice
introdus de Hartman.
Dintre trăsăturile nespecifice putem aminti:
–o capacitate medie de acceptare a angoasei;
–carența unei capacități de autocontrol;
–carența posibilității mulțumitoare de sublimare.
În plan structural, pe lângă slăbiciunea Eului se ia în considerare și „ organizarea arhaică
a Supraeului”(Marcelli, D. & Braconnier, A. , 2004, pg 444), unde iertarea este imposibilă, iar
angoasa se formează când psihopatul are credința că nu mai are stima și afecțiunea persoanei pe
care o iubește și toate acestea se datorează propriului comportament neadevat.
Rezultatele cercetărilor arată că persoanele care au obținut un scor ridicat la psihopatie au
nivel scăzut la empatie combinat cu un nivel ridicat de impulsivitate și în căutarea senzațiilor.
Studiile de laborator pe subecți psihopați-criminali au confirmat că există o anomalie în
creier care lezează modul de procesare a informațiilor care sunt de natură emoțională. Disfuncția
emoțională face ca persoana psihopată să manifeste niveluri înalte de agresivitate instrumentală
focusându-se înspre scop. Sistemul limbic din creier rămâne neactivat la semnalele trimise de
nucleul amigdalian, iar, astfel, aceste persoane nu au simțământul fricii cu efectele ei limitate și
se simt excitați sub influența violenței și pentru că morala nu-i oprește, recurg la săvârșirea
crimelor în serie.
Deseori, s-a ajuns la concluzia că astfel de comportamente antisociale sunt cauzate de
factori genetici.
Genetica ne aduce în lumină mai multe conceptualizări despre natura psihopată. S-a
dovedit, că psihopatia (h2 = .64) are o componentă ereditară relativ mare.
Un alt factor important de menționat ar fi mediul socio-cultural, pe lângă factorii genetici.
20

Cercetatorii au încercat sa stabilească modul in care influența grupului de prieteni, părintelui,
neglijarea sau abuzul fizic, afectează cele două trăsături specifice ale psihopatiei, mai precis
dominanță neînfricată și comportament antisocial-impulsiv. Pentru investigație cercetătorii au
evaluat 2.604 gemeni, în vârstă de 17 de ani, urmărind determinare factorilor care pot influența
dezvoltarea psihopatiei. Astfel, au evaluat relația părinte-copil și mediul social, inclusiv
interacțiunile cu grupuri sociale, nivelurile de comportament antisocial, comportamentele
prosociale și performanța academică măsurată în cadrul școlii. În plus, echipa a luat în
considerare evenimentele externe, inclusiv problemele juridice, problemele școlare și alte
experiențe de viață stresante ale acestora.
În urma acestui studiu s-a confirmat că gemenii de sex masculin au prezentat
comportamente mai psihopate per ansamblu. Băieții au obținut scoruri mai înalte în relația cu
grupurile antisociale, probleme de relație între mamă și copil, școală și probleme juridice față de
fete, a căror scor era mai înalt la rezultatele școlare, la problemele de angajament și la nivel de
familie. Cercetătorii argumentează că rezultatele lor relativ la problemele relaționale sunt
semnificative. Problemele, cum ar fi perturbarea relației părinte-copil și tendințele antisociale
încep să favorizeze dezvoltarea acestei trăsături care mai târziu duc la eșec școlar, respingerea
relațiilor sociale și afilierea la un grup cu comportamente deviante, consum de droguri și până la
urmă delincvență. Se discută puțin despre relația disfuncțională a părintelui cu copilul, cum ar fi
factorii care stau la baza inițială în relația perturbată părinte-copil, cum ar fi temperamentul
necontrolat al unui copil sau chiar trăsăturile antisociale ale părinților, aplicând practicile lor
parentale. Cercetătorii au ajuns la concluzia că factorii genetici reprezintă o sursă probabilă care
conceptualizează diferențele individuale, care după, factorul de mediu va exercita o influență
asupra personalității.
În urma studiilor de laborator criminalistic, s-a dovedit că subiecții care erau psihopați și-
au reluat seria crimelor și după eliberarea lor și că aceștia au o anomalie în creier care afectează
modul de procesare a informațiilor cu caracter emoțional. Între înțelesul lingvistic al cuvintelor și
sensul lor emoțional este o delimitare aproape completă. Sistemul limbic din creier rămâne
dezactivat la semnalele ce sunt trimise de nucleul amigdalian. În acest fel, aceste persoane nu
resimt niciodată anxietatea și se caracterizează prin carența „frânei morale”. Psihopații sunt
excitați de percepția vizuală a violenței și, nejudecând conform normei morale, comit crime în
serie.
În literatura de specialitate s-a examinat legătura dintre trăsăturile psihopatice și
delicvența. Relația între cele două variabile, delincvență și psihopatie este una complexă.
21

Delincvența poate fi considerată un factor de risc care favorizează dezvoltarea tendinței spre
psihopatie și, de asemenea, o consecință a uneia dintre caracteristicile psihopatice (Asscher,
Vugt, Stams, Dekovic, Eichelsheim, & Yousfi, 2011).
Numeroși autori (Caldwell și colab., Frick și colab., 2003; Gretton și colab., 2004; Skeem
& Cauffman, 2003 & Vaughn, Howard & DeLisi, 2008) în urma cercetării transversale au
constatat că psihopatia este corelată de la moderat până la nivel ridicat cu delincvența.
Psihopatia este un predictor signifiant al recidivei de violență sexuală. (Rice & Harris,
1995). Persoanele cu psihopatie, care reprezintă aproximativ 15-25% din populația din
penitenciare, recidivează într-un număr mult mai mare și mult mai repede decât celelalte
persoane considerate fără tulburări de personaliate, 75-85% .
Într-o meta-analiză recentă, integrând rezultatele a 53 de studii, autorii (Asscher et al.,
2011) au considerat că psihopatia este corelată moderat cu delincvența.
În urma cercetării unui eșantion mare de delincvenți juvenili s-a confirmat faptul că
trăsăturile de personalitate psihopatice reprezintă o predictie pentru delincvență (Vaughn și
colab., 2008).
Conform literaturii de specialitate ne așteptăm ca, după testarea ipotezei, trăsătura
psihopată să se asocieze cu comportamentele infracționale grave săvârșite cu intenție (indice de
corelație să fie semnificativ statistic), care definește o persoană labilă, cu comportamente
antisociale, cu deficența judecății morale, căutarea satisfacției imediate prin încălcarea normelor
sociale.
Psihopatia poate avea origini diferite. Conform relatărilor lui Karpman, acesta sugerează
două origini dihotomice, denumite psihopatie primară și secundară. În acest model, psihopatii
primari au influență genetică, iar cei secundari sunt influențați puternic de factori de mediu. În
ceea ce privește anxietatea, acesta stă la baza psihopatiei primare și secundare și joacă un rol de
mediere signifiant în psihopatie, însă sunt puține dovezile care susțin procesele etiologice. Dintre
factorii de mediu, ca evenimente traumatizante din perioada copilăriei unui individ, putem aminti
abuzul fizic, care poate favoriza dezvoltarea tulburării de personalitate psihopate.
Literatura de specialitate evidențiază o legătură pozitivă în studiul investigat de Anne
Farina și Michael G. Vaughn realizat pe 253 de adolescenți încarcerați. Autorii au găsit corelații
semnificative între traumele suferite de adolescenți în timpul copilăriei (r = .31, p <.01) și
dezvoltarea tulburării de personalitate psihopate. La femei s-au găsit corelații semnificative
statistic între abuzul fizic și psihopatie (r = .30, p <.01), precum și între abuz emoțional și
psihopatie (r = .27, p <.01). De asemenea, la bărbați au fost înregistrate asemănări notabile,
22

respectiv corelații semnificative între abuz fizic și psihopatie, și abuz emoțional și psihopatie.
Marshall și Cooke au constatat, în studiul lor în care au comparat experiențele din
copilărie trăite de psihopați adulți criminali cu experinețele familiale din copilărie trăite de non-
psihopați, că experiențele negative corelează puternic cu psihopatia.
Schraft și colaboratorii, în urma studiului realizat pe un eșantion de adolescenți
instituționalizați, au raportat corelații semnificative între maltratarea generală a copilului și
tulburarea de personalitate psihopată, într-un eșantion de deținuți adolescenți de sex masculin. În
acest studiu, relația specifică s-a constatat între experiențele abuzului sexual și psihopatie.
Campbell, Porter & Santor au realizat un studiu pe un eșantion de 226 de adolescenți
încarcerați, pe baza căruia au arătat o corelație moderată între scorurile mai ridicate de
psihopatie și abuzul fizic.
Recent, Verona, Hicks și Patrick au raportat că, în rândul femeilor infractoare, există o
corelație semnificativă între experiențele de abuz fizic și sexual și scorurile înalte de psihopatie.
Într-un studiu întreprins de Serin și colegii lui (1990) pe un număr de 93 prizonieri
eliberați, au demonstrat că severitatea psihopatiei a fost corelată cu recidiva. Într-un alt studiu,
Hart și colegii (1988) au arătat că, dintre 231 de indivizi aflați în stare de libertate, 38% dintre
aceștia au fost diagnosticați clinic cu psihopatia și care nu au fost recondamnați după un an de la
eliberare. Această constatare a fost confirmată de Hare și de colegii lui (2000) evidențiând că
81,8% din 728 de infractori psihopați au fost găsiți vinovați comitând o altă infracțiune în decurs
de 2 ani după eliberare.
Rezultatele experimentului realizat de Giuseppe Craparo, Adriano Schimmenti and
Vincenzo Caretti pe 22 de infractori condamnați pentru crime violente în vârstă de 22 – 60 de ani
a sugerat că nivelurile mai ridicate de traumatism relațional suferite de participanți în copilărie
au fost asociate pozitiv cu dezvoltarea psihopatiei. Concluzia acestui studiu relatează că o
expunere timpurie la traume poate juca un rol signifiant în dezvoltarea unor trăsături psihopatice
mai severe.
În ceea ce privește tratamentul psihopatiei, încă nu este cunoscut modul de intervenție
prin care să se restabilească funcțiile paralimbice care sunt afectate în psihopatie. Din cauza
acestei afecțiuni, indivizii psihopați nu conștientizează gravitatea problemelor lor psihologice sau
emoționale și în general sunt mulțumiți de ei înșiși, se consideră ființe superioare într-o lume
inferioară. Nici forme mai directe de terapii chirurgicale, electroșoc, droguri – nu pot rezolva
problema acestei trăsături, fiind considerate doar focuri de artificii în întuneric.
23

1.4 Precizarea obiectivului general, specific și a fiecărei ipoteze formulate
Obiectivul general al studiului es te reprezentat de investigarea relației dintre
evenimentele traumatice ale subiecților care au comis acte delincvente și identificare tulburării
de personalitate antisocială caracteristice delinscvenților și corelarea acestei tulburări cu
generarea comportamentelor delincvente.
Obiectivele specifice ale studiului propus sunt:
investigarea relației dintre experiențele traumatice de viață care au comis acte
delincvente ale subiecților și tulburarea de personalitate antisocială;
investigarea relației dintre tulburarea de personalitate antisocială a subiecților
determinată de experiențele traumatice din viața lor și comportamentul delincvent.
Principalele ipoteze ale studiului sunt:
➢H1: Există o corelație pozitivă între experiențele traumatice ale subiecților
care au comis acte delincvente și tulburarea de personalitate antisocială;
➢H2: Există o corelație pozitivă între tulburarea de personalitate antisocială
determinată de experiențele traumatice și comportamentele delicvente ale
subiecților.
24

CAPITOL 2. METODĂ
2.1 Designul de cercetare
Designul de cercetare pentru care optăm este cel al studiului corelațional. În acest fel,
vom încerca să evaluăm relația dintre anumite variabile naturale pentru a identifica relații care să
permită predicții. În cadru studiului nostru, ne propunem să găsim o corelație pozitivă între
experiențele traumatice și tulburarea de personalitate antisocială, pe de o parte, și tulburarea de
personalitate antisocială și comportamentele delicvente, pe altă parte.
Decizia alegerii acestui instrument de cercetare se datorează faptului că efectuarea unor
studii experimentale este anevoioasă. Anevoința se datorează faptului că fenomenul delincvenței
juvenile este unul vast, activitatea deviantă putând îmbrăca forme diferite. Pe lângă aceasta,
găsirea unui eșantion reprezentativ este dificilă. Dificultatea pe care o putem întâmpina este
faptul că alegerea aleatorie a unui eșantion reprezentativ ar degrada eșantionul, dacă din numărul
de subiecți stabiliți nu și-ar da consimțământul decât o parte. În acest caz, alegerea unui eșantion
reprezentativ ar limita cercetarea noastră.
Variabile utilizate:
Experiențe traumatice ale subiecților;
Nivel de tulburare de personalitate antisocială din DSM-5;
Comportamente delincvente.
2.2 Participanți
În cercetarea noastr ă, vom investiga un lot de 50 de adolescenți instituționalizați din
Penitenciarul pentru minori și tineri. Pentru ca eșantionul să fie eterogen, se vor recruta subiecții
cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, indiferent de sex, de tipul infracțiunilor comise și de nivelul
de educație. Selectarea subiecților se bazează pe modalitatea de voluntariat .
Subiecții vor fi rugați să completeze testele, chestionarele și vor fi supuși unor interviuri
semistructurate, pentru a testa variabilele analizate. În cazul în care subiecții prezintă un nivel
scăzut de inteligență la completarea testelor, investigarea se va efectua pe baza de interviu.
Locul de desfășurare al cercetării, unde se vor colecta datele subiecților, va fi
Penitenciarul pentru minori și tineri Craiova (județul Dolj) , unde aceștia sunt instituționalizați.
Părinții sau tutorii subiecțiilor voluntari vor semna o declarație prin care își vor da
consimțământul că au luat la cunoștință despre faptul că răspunsurile subiecțiilor vor fi tratate în
25

mod confidențial și anonim și că datele colectate pot fi accesate numai de către cercetători. Ca
semn de recunoștință pentru participare, subiecții vor recompensați prin creditare. Acest lucru îi
va motiva să participe la studiu. Numărul de credite va fi stabilit de către conducerea Unității,
printr-o decizie internă. Pe baza acestei creditări subiecții participanți la studiu vor beneficia de
suplinirea vizitelor celor apropiați și permisiunea de ieșire.
În scopul respectării prezumției lipsei de discernământ a minorilor cu vârsta cuprinsă
între 14 si 16 ani, vom analiza doar adolescenții între 16 ani și 18 ani neîmpliniți, care sunt
considerați că au discernământ și răspund în fața legii.
2.3 Instrumentele de măsurare
Studiul va împlica utilizarea următoarelor instrumente după cum urmează:
A. Pentru măsurarea experienței traumatice a subiecților vom folosi scala Traumatic
Experience Checklist (TEC). Această scală de auto-raportare, formată din 29 itemi, elaborată de
Nijenhuis, Van der Hart și Kruger (2002), măsoară evenimentele potențial traumatizante din
viața subiecților. Se folosesc răspunsuri dihotomice și o scală de tip Likert cu 5 gradații de
răspuns referitor la impactul evenimentului traumatizant supra subectului, respectiv de la
neînsemnat până la extrem de însemnat. Scala permite calcularea cumulată și calcularea diferită
a scorurilor următoarelor evenimente traumatizante, scoruri pentru:
•neglijare emoțională;
•abuz emoțional;
•abuz fizic;
•hărțuire sexuală;
•abuz sexual;
•pedeapsă corporală.
Se exclude din scală întrebarea numărul 8 referitor la propriul divorț deoarece se exclude această
stare în cazul subiecțiilor propuși pentru cercetare.
B. Pentru măsurarea nivelului de psihopatie vom folosi:
Testul The Hare Psychopathy Checklist (PCL:YV- dezvoltat de Robert Hare, publicat în
anul 2003), care este un instrument de diagnosticare a tendințelor psihopatice sau antisociale ale
unei persoane. Printre simptomele de psihopatie putem include următoarele elemente: lipsa unei
conștiințe sau sentimentul de vinovăție, carență de empatie, egocentrism, mitomanie, încălcări
repetate ale normelor sociale, nerespectarea legii, emoții superficiale.
26

Acest instrument a fost conceput pentru măsurarea tulburării trăsăturii psihopate și
comportamentele psihopatice la adolescenți. Acest instrument PCL:YV constă din două părți, un
interviu semistructurat și o colectare de informații certe cu privire la istoricul subiecților din
dosarele lor. Întrucât persoanele cu trăsătura de personalitate psihopată mint frecvent și usor,
datele despre ele necesită să fie confirmate printr-o revizuire a istoricului lor.
PCL-R constă din 20 de itemi (conținutul item-ilor reprezintă caracteristici personale) și
măsoară dimensiunile interpersonale, afective și comportamentale considerate fundamentale
pentru construirea psihopatiei. Testul permite evaluatorilor să compare gradul de psihopatie al
unui subiect cu cel al unui psihopat prototipic. Pentru fiecare întrebare se acordă între 0-2 puncte
(0-absent, 1-slab prezent, sau 2 prezent din plin) și, sumarizând punctele, se obține un punctaj
final. Punctajul obținut situat în jurul valorii 40 reprezintă un psihopat prototipic, peste pragul de
30 reprezintă un diagnostic de psihopatie. Prin urmare, în cadrul acesti studiu, noi vom investiga
subiecții care trea peste pragul de 25.
Scor PCL:YV Nivel de psihopatie
33-40 5 – foarte ridicat
25-32 4 – ridicat
17-24 3 – moderat
9-16 2 – scăzut
0-8 1 – foarte scăzut
B. Pentru măsurarea comportamentelor delincvente vom utiliza instrument ul de evaluare –
Delinquency Scale (Audio-Computer Assisted Self-Interview-ACASI).
Acestă scală este un instrument de evaluare în formă de interviu autoadministrat asistat de
calculator, elaborat de Elliott, D. S., și Ageton, S. S. (1995), concentrată larg pe delincvența
juvenilă, dar se poate administra pentru copii de la împlinirea vârstei de 10 ani. Respondenții,
fiecare în parte, pot asculta întrebările prin intermediul unei căști și pot înregistra răspunsurile lor
direct într-un laptop. Acest mod facilitează confidențialitatea răspunsurilor refertor la colectarea
datelor sensibile a comportamentelor ilegale și jenante ale subiecților. Astfel, se înlătură orice
barieră potențială între respondent și intervievator la dezvăluirea răspunsului.
Scala se compune din 17 itemi, la care respondenții aleg varianta pe o scala Likert cu 4
posibilități de răspuns, precum de la niciodată până la adesea. Acestă scală măsoară formele
27

minore, moderate și severe ale actelor delincvente ale subiecților, precum furtul, tâlhăria, violul,
violența, crima și consumul de droguri . Noi vom investiga ca comportament infracțional comis
de subiecți, cum ar fi furtul și tâlhăria. Instrumentul măsoară parametrii diferiți ai carierei
delincvente, cum ar fi prevalența, frecvența și gravitatea lor.
Un alt avantaj, putem menționa ca fiind reducerea răspunsurilor incomplete ale
subiecților; prin ascultare se eludează problema potențială a analfabetismului, în așa fel
nemaifiind necesară interacțiunea intervievatorului.
2.4 Procedura de lucru
Întrucât vom efectua studiul explicitat prezentat mai sus asupra unor delincvenți juvenili
va fi nevoie de vizite efective la Penitenciarul pentru minori și tineret din Craiova. Astfel, este
nevoie de aprobările din partea conducerii unității penitenciare, în vederea desfășurării activității,
și a Tabelui nominal cu persoanele incluse în cercetare, precum și de acordul și cooperarea
persoanelor custodiate pentru includerea lor în cercetarea științifică (consimțământ informat și
formular de acceptare, model tipizat din cadrul Ghidului Protocolului de cercetare, care poate fi
accesat pe Portalul intern ANP)
După cum arătam și la capitolul participanți, ne vom limita la un lot de 50 de subiecți,
încercând să testăm lotul de subiecți stabiliți. Pentru finalizarea acestui demers va fi nevoie de 15
luni. De asemenea, este necesară o formă de recompensare a participanților la studiu, deoarece
este foarte puțin probabil ca aceștia să fie de acord fără o modalitate de recompensare, cel puțin
sub forma unei recompense nepecuniare . Acestă modalitate își dovedește eficiența datorită
faptului că declanșează un răspuns psihologic din partea participanților. Este important ca orice
incentivare să fie realizată în așa mod încât să nu biaseze rezultatele studiului.
În legătura cu instrumentele de măsurare, așa cum am prezentat în capitolul anterior, se
vor utiliza scale psihologice, în limba română și interviuri semistructurate. În acest studiu,
identitatea delincvenților juvenili participanți, este insignifiantă. În scopul corelării variabilelor,
se va aloca un cod numeric aleatoriu pentru fiecare participant. Scala va fi administrată de aceași
persoană tuturor participanților în scopul limitării erorii inter-evaluatori.
28

Prima fază a studiului se va referi la identificarea și selectarea delincvenților juvenili în
funcție de vârstă din Penitenciarul din România, indiferent de delictele comise. Această fază este
estimată a dura până la două luni.
A doua fază a studiului o reprezintă obținerea autorizațiilor necesare pentru administrarea
scalelor psihologice și a tabelului nominal, incluzând consimțământul părinților și tutorilor
subiecților partiipanți la studiu. Această fază ar putea dura trei luni.
A treia fază a studiului va fi administrarea efectivă a scalelor, testelor și susținerea
interviului susținut la Penitenciar, fază estimată la aproximativ șase luni.
A patra și ultima fază, va fi constituită de analizarea datelor și extragerea concluziilor,
fază ce o estimăm la aproximativ patru luni.
Figura 2. Diagrama studiului:
Faza I
Identificarea și selectarea participanților
(termen 2 luni)
↓
Faza II
Obținerea autorizațiilor
(termen 3 luni)
↓
Faza III
Administrarea scalelor, testelor și
susținerea interviului semistructurat
(termen 6 luni)
↓
Faza IV
Analizarea datelor și extragerea
concluziilor
(termen 4 luni)
29

30

CAPITOL 3. REZULTATE
Propunem calcularea indicelui de corelație (numit r – coeficent de corelație Pearson) și
indicelui de predicție (numit r ²-coeficent de determinare ), ajutându-ne de programul SPSS for
Windows, versiunea 17. Ne așteptăm să obținem ca indicele de corelație să se încadreze între
0.3-0.5 și în funcție de rezultat să se calculeze indicele de predicție (numit r ²-coeficent de
determinare).
Bazându-ne pe rezultatele literaturii de specialitate, ne așteptăm că, după testarea primei
ipoteze, între variabila independentă (în acest caz, experiența traumatică ) și cea dependentă (în
cazul nostru, tulburare de personalitate antisocială) să obținem o corelație pozitivă, moderată
între cele două variabile. Aceasta va însemna că există o legătură pozitivă între cele două
varibile, însă această legătură nu reprezintă o relație cauzală, deoarece nu putem afirma faptul că
tulburarea de personalitate antisocială este cauzată de experiențele de viața traumatice din viața
subiecților. În acest caz, coeficentul de determinare va fi util doar pentru o predicție limitată.
Pentru a emite o predicție decentă, avem nevoie să apară o corelație mai strictă de peste 0,7
(pentru r2 de peste 0,49 – adică aproximativ 50% varianță comună).
Legătura dintre experiențele traumatice și tulburarea de personalitate antisocială a fost
larg demonstrată prin mai multe studii. Această legătură pozitivă se oglindește în studiul
investigat de Anne Farina și Michael G. Vaughn realizat pe 253 de adolescenți încarcerați.
Autorii au găsit corelații semnificative între traumele suferite de adolescenți în timpul copilăriei
(r = .31, p <.01) și dezvoltarea tulburării de personalitate psihopate. La femei s-au găsit corelații
semnificativ statistic între abuzul fizic și psihopatie (r = .30, p <.01), între abuz emoțional și
psihopatie (r = .27, p <.01). De asemenea, la bărbați au fost înregistrate asemănări notabile,
respectiv corelații semnificative între abuz fizic și psihopatie, și abuz emoțional și psihopatie.
Marshall și Cooke au constatat în studiul lor că au comparat experiențele din copilărie
trăite de psihopați adulți criminali cu experinețele familiale din copilărie trăite de non-psihopați
și au ajuns la concluzia că acestea corelează puternic.
Schraft și colab., în urma studiului realizat pe un eșantion de adolescenți instituționalizați,
au raportat corelații semnificative între maltratarea generală a copilului și tulburarea de
personalitate antisocială într-un eșantion de deținuți adolescenți masculi. În acest studiu, relația
specifică s-a constatat între experiențele abuzului sexual și psihopatie.
Campbell, Porter & Santor au realizat un studiu pe un eșantion de 226 de adolescenți
31

încarcerați pe baza căruia au arătat o corelație moderată între scorurile mai ridicate de psihopatie
și abuzul fizic.
Recent, Verona, Hicks și Patrick au raportat că, în rândul femeilor infractorilor, o
corelație semnificativă între experiențele de abuz fizic și sexual și nivelul ridicat de psihopatie în
rândul femeilor delincvente.
Într-un studiu întreprins de Serin și colegii lui (1990) pe un număr de 93 prizonieri
eliberați, au demonstrat că severitatea psihopatiei a fost corelată cu recidiva. Într-un alt studiu
Hart și colegii (1988) au arătat că, din 231 de indivizi aflați în stare de libertate, 38% dintre
aceștia au fost diagnosticați clinic cu psihopatia și au fost recondamnați după un an de la
eliberare. Această constatare a fost confirmată de Hare și de colegii lui (2000) evidențiind că
81,8% din 728 de infractori psihopați au fost găsiți vinovați comițând și o altă infracțiune în
decurs de 2 ani după eliberare.
Rezultatele experimentului realizat de Giuseppe Craparo, Adriano Schimmenti and
Vincenzo Caretti douăzeci și doi de infractori condamnați pentru crime violente în vârstă de 22 –
60 de ani a sugerat că nivelurile mai ridicate de traumatism relațional în copilăria suferite de
participanți au fost asociate pozitiv cu dezvoltarea psihopatiei. Concluzia acestui studiu relatează
că o expunere timpurie la traume poate juca un rol signifiant în dezvoltarea unor trăsături
psihopatice mai severe.
În cazul ipotezei a doua, vom investiga tulburarea de personalitate antisocială în relație cu
comportamentele delincvente. Bazându-ne pe rezultatele literaturii de specialitate, ne așteptăm
ca, după testarea ipotezei a doua, între variabila independentă (în acest caz, trăsătura psihopată)
și cea dependentă (în cazul nostru, comportamente delincvente) să avem o corelație pozitivă,
moderată. Aceasta va indica că există o legătură pozitivă, adică subiecții care obțin un nivel
ridicat și foarte ridicat la tulburare de personalitate antisocială tind să comită acte delicvente,
însă această legătura nu indică o relație cauzală.
Având în vedere că ne așteptăm să găsim o corelație moderată (indicele de corelație să se
încadreze între 0.3-0.5. ) între psihopatie și comportamentele infracționale, coeficentul de
determinare va fi util pentru o predicție limitată.
Un sprijin considerabil am găsit în literatura de specialitate care a examinat legăturile
dintre trăsăturile psihopatice și delicvență, pe baza căreia am clădit așteptarea unei corelații
moderate pentru afirmația potrivit căreia comportamentele infracționale săvârșite cu intenție tind
să fie comise de indivizi cu trăsătura de personalitate antisocială.
Relația între cele două variabile, delincvență și psihopatie este una complexă.
32

Delincvența poate fi considerată un factor de risc care favorizează dezvoltarea tendinței spre
psihopatie și, de asemenea, o consecință a uneia dintre caracteristicile psihopatice (Asscher,
Vugt, Stams, Dekovic, Eichelsheim, & Yousfi, 2011).
Numeroși autori (Caldwell și colab., Frick și colab., 2003; Gretton și colab., 2004; Skeem
& Cauffman, 2003 & Vaughn, Howard & DeLisi, 2008), în urma cercetării transversale, au
constatat că psihopatia este corelată de la moderat până la un nivel ridicat cu delincvența.
Psihopatia este un predictor signifiant al recidivei de violență sexuală. (Rice & Harris,
1995). Persoanele cu psihopatie, care reprezintă aproximativ 15-25% din populația din
penitenciar, recidivează într-un număr mult mai mare și mult mai repede, decât celelalte persoane
considerate fără tulburări de personaliate, 75-85% .
O meta-analiză recentă, integrând rezultatele a 53 de studii, a considerat că psihopatia
este corelată moderat de delincvența (Asscher et al., 2011).
În urma cercetării unui eșantion mare de delincvenți juvenili s-a confirmat faptul că
trăsăturile de personalitate antisociale reprezintă o predicție pentru delincvență (Vaughn și colab.,
2008).

33

CAPITOL 4. DISCUȚII
Experiențele traumatice pot favoriza dezvoltarea tulburării de personalitate psihopate, iar
această legătură a fost larg demonstrată prin mai multe studii. Această legătură pozitivă se
oglindește în studiul investigat de Anne Farina și Michael G. Vaughn realizat pe 253 de
adolescenți încarcerați. Autorii au găsit corelații semnificative între traumele suferite de
adolescenți în timpul copilăriei (r = .31, p <.01) și dezvoltarea tulburării de personalitate
psihopate. La femei s-au găsit corelații semnificative statistic între abuzul fizic și psihopatie (r
= .30, p <.01), precum și între abuz emoțional și psihopatie (r = .27, p <.01). De asemenea, la
bărbați au fost înregistrate asemănări notabile, respectiv corelații semnificative între abuz fizic și
psihopatie, și abuz emoțional și psihopatie.
Marshall și Cooke au constatat, în studiul lor în care au comparat experiențele din
copilărie trăite de psihopați adulți criminali cu experinețele familiale din copilărie trăite de non-
psihopați, că experiențele negative corelează puternic cu psihopatia.
Schraft și colaboratorii, în urma studiului realizat pe un eșantion de adolescenți
instituționalizați, au raportat corelații semnificative între maltratarea generală a copilului și
tulburarea de personalitate psihopată, într-un eșantion de deținuți adolescenți de sex masculin. În
acest studiu, relația specifică s-a constatat între experiențele abuzului sexual și psihopatie.
Campbell, Porter & Santor au realizat un studiu pe un eșantion de 226 de adolescenți
încarcerați, pe baza căruia au arătat o corelație moderată între scorurile mai ridicate de
psihopatie și abuzul fizic.
Recent, Verona, Hicks și Patrick au raportat că, în rândul femeilor infractoare, există o
corelație semnificativă între experiențele de abuz fizic și sexual și scorurile înalte de psihopatie.
Într-un studiu întreprins de Serin și colegii lui (1990) pe un număr de 93 prizonieri
eliberați, au demonstrat că severitatea psihopatiei a fost corelată cu recidiva. Într-un alt studiu,
Hart și colegii (1988) au arătat că, dintre 231 de indivizi aflați în stare de libertate, 38% dintre
aceștia au fost diagnosticați clinic cu psihopatia și care nu au fost recondamnați după un an de la
eliberare. Această constatare a fost confirmată de Hare și de colegii lui (2000) evidențiând că
81,8% din 728 de infractori psihopați au fost găsiți vinovați comitând o altă infracțiune în decurs
de 2 ani după eliberare.
Rezultatele experimentului realizat de Giuseppe Craparo, Adriano Schimmenti and
Vincenzo Caretti pe 22 de infractori condamnați pentru crime violente în vârstă de 22 – 60 de ani
a sugerat că nivelurile mai ridicate de traumatism relațional suferite de participanți în copilărie
34

au fost asociate pozitiv cu dezvoltarea psihopatiei. Concluzia acestui studiu relatează că o
expunere timpurie la traume poate juca un rol signifiant în dezvoltarea unor trăsături psihopatice
mai severe.
În literatura de specialitate s-a examinat legătura dintre trăsăturile psihopatice și
delicvența. Relația între cele două variabile, delincvență și psihopatie este una complexă.
Delincvența poate fi considerată un factor de risc care favorizează dezvoltarea tendinței spre
psihopatie și, de asemenea, o consecință a uneia dintre caracteristicile psihopatice (Asscher,
Vugt, Stams, Dekovic, Eichelsheim, & Yousfi, 2011).
Numeroși autori (Caldwell și colab., Frick și colab., 2003; Gretton și colab., 2004; Skeem
& Cauffman, 2003 & Vaughn, Howard & DeLisi, 2008) în urma cercetării transversale au
constatat că psihopatia este corelată de la moderat până la nivel ridicat cu delincvența.
Psihopatia este un predictor signifiant al recidivei de violență sexuală. (Rice & Harris,
1995). Persoanele cu psihopatie, care reprezintă aproximativ 15-25% din populația din
penitenciare, recidivează într-un număr mult mai mare și mult mai repede decât celelalte
persoane considerate fără tulburări de personaliate, 75-85% .
Într-o meta-analiză recentă, integrând rezultatele a 53 de studii, autorii (Asscher et al.,
2011) au considerat că psihopatia este corelată moderat cu delincvența.
În urma cercetării unui eșantion mare de delincvenți juvenili s-a confirmat faptul că
trăsăturile de personalitate psihopatice reprezintă o predictie pentru delincvență (Vaughn și
colab., 2008).
Conform literaturii de specialitate ne așteptăm ca, după testarea primei ipoteze,
experiența traumatică a subiecților să influențeze predispoziția tulburării de personalitate
antisocială, pe de o parte, iar după testarea ipotezei a doua tulburarea de personalitare antisocială
să se asocieze cu comportamentele delicvente (indice de corelație să fie semnificativ statistic),
care definește o persoană labilă, cu comportamente antisociale, cu deficența judecății morale, în
căutarea satisfacției imediate prin încălcarea normelor sociale. Calcularea corelației Pearson, r,
reprezintă doar o metodă matematică a numerelor care ne ajută să găsim doar o parte din
răspunsuri pentru ipotezele cercetării noastre.
Pentru a ameliorarea simptomelor generate de psihopatie s-a introdus programul MJTC,
o terapie comportamentală intensivă, de lungă durată ceea ce a produs o reducere semnificativă a
comportamentelor violente. Nu este clar dacă programul a "vindecat" psihopatia, dar cel puțin a
modificat manifestarea cea mai proeminentă și distructivă a psihopatiei – tendința de agresiune
(Caldwell, 2013).
35

Printre limitele cercetării noastre, putem include faptul că scalele nu au fost testate pe un
eșantion din România iar, în acest caz, recomandăm replicarea acestor scale pe populația din
România.
O altă limită a cercetării ar fi modalitatea de selectare voluntară a subiecților. Faptul că
nu avem un eșantion reprezentativ, nu ne permite ca rezultatul propus să fie extrapolat asupra
populației generale. Am ales acestă varianta de selecție deoarece alegerea aleatorie a subiecților
ar putea altera eșantionul propus în cazul în care o mare marte din subiecți nu ar accepta
participarea la cercetarea noastră.
Având în vedere că tulburarea de personalitate antisocială poate avea un caracter ereditar,
odată diagnosticată, recomandăm ca la o cercetare viitoare să se investigheze dacă persoanele
diagnosticate clinic cu tulburarea de personalitate antisocială, în condițiile în care această
tulburare se suprapune cu un mediu în care primează abuzul fizic, sunt predispuse la recidivă în
comiterea actelor delincvente.
36

CAPITOL 5. CONCLUZII
Ne așteptăm ca ipoteza avansată în cadrul studiului nostru să se confirme, respectiv să
existe o corelație pozitivă, moderată între următoarele constructe, precum experiențele
traumatice și predispoziție spre tulburare de personalitate antisocială, pe de o parte, și
predispoziția de tulburare de personalitate antisocială și comportamente delincvente, pe de altă
parte. Legătură pozitivă între variabile relatează că o parte din subiecți, datorită unui mediu
defavorizant, trecând prin experiențele traumatice, pot dezvolta o predispoziție a tulburării de
personalitate antisocială, ceea ce crește probabilitatea ca aceștia să comită acte delincvente.
Putem conchide faptul că după testarea acestei cercetări, în urma unei corelații pozitive
așteptate, vom avea suport statistic pentru ipoteza noastră, în direcția propusă. Această asociere
ne arată o înțelegere mai nuanțată a istoricului traumelor suferite de subiecți, care reprezentă o
predispoziție a tulburării de personalitate antisocială, și că persoanele predispuse mai labile, cu
comportamente antisociale, cu deficența judecății morale, în căutarea satisfacției imediate tind să
încălce normele sociale. Dacă în urma testării cercetării noastre se confirmă rezultatele
expectate, atunci vom putem accepta ipotezele cercetării noastre ca fiind practice și utilizabile.
Deși tulburarea de personalitate antisocială nu este singurul factor de risc pentru
comiterea actelor de delincvență, ea este omniprezentă ca primă trăsătură la personalități
criminogene. Această trăsătură este considerată prea importantă pentru a fi ignorată, mai ales
când este vorba despre actele violente. Prin urmare, comportamentul psihopatic poate fi o
consecință potențială a comportamentului infracțional. Nu putem exclude faptul că pot exista
nenumărați factori care, înlănțuiți cu această tuburare de personalitate antisocială, pot influența
puternic comiterea unor comportamente delincvente, dar în cazul acestui studiu nu se caută
cauzele ce permit raționamente de inferență cauzală.
Pentru a diminua dezvoltarea tulburării de personalitate antisocială, aceasta poate fi
prevenită în copilăria timpurie cu tratamente de îmbunătățire a empatiei. Netratatea acestor
tulburări atrage după sine consecințe negative asupra unei cariere de succes. Pe măsură ce apar
intervenții psihologice din ce în ce mai eficiente, părinții cu diverse cunoștințe și obiective pot
apela la acestea pentru a corecta comportamentele copiilor lor. Unii părinți pot încuraja empatia
dezechilibrată și disfuncțională, iar alții pot diminua în mod deliberat empatia copilului lor în
speranța că ea va juca un rol vital în carieră, dacă acesta va deveni un om de afaceri sau chiar
avocat.
37

Bibliografie:
Ababi, A. (2011) Delincvența juvenilă. Accesat la adresa: https://alexandra-
ababi.blogspot.ro/2011/07/delicventa-juvenila.html
Ardoin, L & Bartling, C. (2010, May 5). Biological, Psychological, and Sociological Effects
on Juvenile Delinquency. American Journal of Psychological Research, 6(1) . Accesat
la adresa https://www.mcneese.edu/f/c/22152a3a/AJPR%2010-11%20Ardoin%204-
06.pdf
Baciu, D., Radulescu S.M., V oicu M. (1987). Adolescenții și familia . București: Editura
Științifică și Enciclopedică
Currie, J. & Tekin E. (2011) Understanding the cycle: Childhood matreatment anf future Crime.
The Journal of Human Resources , 47-2. Accesat la adresa
https://www.princeton.edu/~jcurrie/publications/Understanding%20the20CycleChildhood
.pdf
Danilet, C. (2016). Statistici 2011-2015: Delincventa juvenila si minorii victime. Accesat la
adresa http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20896885-statistici-2011-2015-delincventa-
juvenila-minorii-victime.htm
Dragomirescu, Virgil, Tiberiu. (1976). Psihosociologia comportamentului deviant . București:
Editura Științifică și Enciclopedică
Florian, Gheorghe. (2009). Psihologie penitenciară. București: Oscar Print
Graham, W., Giles. (2002). Turbulent Transitions: Delinquency and justice in Romania .
Bucharest:Editura Expert
Kiehl, Kehl & Lushing, Julia. (2014). Psychopathy. Scholarpedia, 9(5). Accesat la adresa
http://www.scholarpedia.org/article/Psychopathy
Law, N. D. & Harris, R. (2001). Cum se formează copiii noștri. București: Humanitas
Leibert, Amanda. (2015). Childhood Trauma and Psychopathic Features Among Juvenile
Offenders Accesat la adresa h ttps://sswr.confex.com/sswr/2017/
webprogram/Paper28987.html
Léonard, Lucie. (2011). Families at risk: The impact of the familial environment on juvenile
delinquency. Accesat la adresa https://www.publicsafety.gc.ca/cnt/rsrcs/pblctns/fmls-
rsk/index-en.aspx
Levitt, S. D., & Dubner, S. J. (2005). Freakonomics: A Rogue Economist. Explores the Hidden
38

Side of Everything. New York: William Morrow
Marcelli, D. & Braconnier, A.(2004). Tratat de psihopatologia adolescenței . Paris: Éditions
Masson.
Nijenhuis, E.. (2017). Traumatic Experience Checklist (TEC). Accesat la adresa
http://www.enijenhuis.nl/tec/
Priyanka, Yadav.(2016). Juvenile Delinquency as a Behavioural Problem .The International
Journal of Indian Psychology , 4, 293-309
Rubinstein, Noah. (2011). Environmental and Genetic Influences on Psychopathy. Accesat la
adresa http://www.goodtherapy.org/blog/environmental-genetic-influences-psychopathy/
Stan A. (2016). Statistici alarmante 2011-2015: Delincventa juvenila – Zeci de minori trimisi
zilnic in judecata pentru diferite infractiuni. Accesat la adresa
http://opiniatransilvana.ro/statistici-alarmante-2011-2015-delincventa-juvenila-zeci-de-
minori-trimisi-zilnic-in-judecata-pentru-diferite-infractiuni/
Stănișor, Emilian. (2003). Delincvența juvenilă . București: Editura Oscar Print
Stregăroiu, Constantin, C. (2014). Comportamentul Criminogen epifenomen psiho-entropic.
București: Universul juridic
Surdea, H. A. (2011). Delincvența juvenilă-Cauze și condiții favorizante. Accesat la adresa

DELINCVENŢA JUVENILĂ – CAUZE SI CONDITII FAVORIZANTE

Thornberry, Terence, P. & Marvin D. Krohn. (2011) The Self Report Method for Measuring
Delinquency and Crime. Criminal Juctice 2000 , 4. Acesat la adresa
https://www.ncjrs.gov/criminal_justice2000/vol_4/04b.pdf )
39

ANEXE
Anexa 1.
Scală de auto-raportare a experiențelor traumatice
Traumatic Experience Checklist (TEC). Autor: Nijenhuis, E.
Oamenii pot experimenta o varietate de experiențe traumatice în timpul vieții lor. Noi dorim să
aflăm trei lucruri legate de traumele Dvs:
1)dacă ați experimentat oricare dintre următoarele 29 de evenimente;
2)câți ani ați avut când s-au întâmplat și
3)ce impact au avut asupra Dvs.
A. În prima coloană se încercuiește răspunsul Da/Nu, (Da, indică experiența traumatică
prezentă din Viața Dv.).
B. Pentru fiecare experiență pentru care ați încercuit răspunsul DA, completați în a doua
coloană vârsta Dvs. când s-a intamplat.
C. În ultima coloană încercuiți numărul adecvat de la 1 la 5 referitor la impactul care a
avut acesată experiență asupra Dvs.
1 = deloc
2 = puțin
3 = moderat
4 = mult
5 = extrem de mult
Vi s-a întâmplat acest lucru? A.B.
Vârst
aC. Ce impact
a avut asupra
Dvs.?
1. Ați fost pus în situația de a avea grijă de părinți sau de
frați/surori atunci când ați fost copil?Nu/Da……….1 2 3 4 5
2. Ați avut probleme familiale (de ex. părinți alcoolici
sau cu probleme psihice, sărăcie)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
40

3.V-ați confruntat cu pierderea unui membru al familiei
(frate, soră, părinte) când ați fost copil?Nu/Da……….1 2 3 4 5
4. V-ați confruntat cu pierderea unui membru al familiei
(copil sau partener) în perioada adultă?Nu/Da……….1 2 3 4 5
5. Ați suferit vătămări corporale grave (pierderea unui
membru, mutilări, arsuri)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
6. V-a fost pusă în pericol viața datorită vreunei boli,
intervenții chirurgicale sau unui accident?Nu/Da……….1 2 3 4 5
7. V-ați confruntat cu divorțul părinților? Nu/Da……….1 2 3 4 5
8. V-ați confruntat cu propriul divorț? Nu/Da……….1 2 3 4 5
9. V-a fost amenințată viața de către altă persoană (printr-
o infracțiune)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
10. Ați suferit o durere intensă (în urma unei vătămări
sau intervenții chirurgicale)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
11. Ați trăit experiențe de război (încarcerare, pierderea
rudelor, deprivări, vătămări)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
12. Ați fost victimă de generația a II-a a războiului
(experiențe de război ale părinților sau rudelor
apropiate)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
13. Ați fost martor la traumele altora? Nu/Da……….1 2 3 4 5
14. Ați fost neglijat emoțional (lăsat singur, afecțiune
insuficientă) de către părinți, frați sau surori?Nu/Da……….1 2 3 4 5
15. Ați fost neglijat emoțional de către un menbru al
familiei mai îndepărtat (unchi, mătușă, nepot, nepoată,
bunic)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
16. Ați fost neglijat emoțional de către persoane din afara
familiei (ex. vecini, prieteni, părinți vitregi, profesori)?Nu/Da……….1 2 3 4 5
17. Ați fost abuzat emoțional (ridiculizat, șicanat,
poreclit, amenințat verbal sau pedepsit pe nedrept) deNu/Da……….1 2 3 4 5
41

către părinți, frați sau surori?
18. Ați fost abuzat emoțional de către membri ai familiei
mai îndepărtați?Nu/Da……….1 2 3 4 5
19. Ați fost abuzat emoțional de către persoane din afara
familiei?Nu/Da……….1 2 3 4 5
20. Ați fost abuzat fizic (lovit, torturat sau rănit) de către
părinți, frați sau surori?Nu/Da……….1 2 3 4 5
21. Ați fost abuzat fizic de către membri mai îndepărtați
ai familiei?Nu/Da……….1 2 3 4 5
22. Ați fost abuzat fizic de către persoane care nu fac
parte din familie?Nu/Da……….1 2 3 4 5
23. Ați fost pedepsit în mod bizar?
Dacă răspunsul este Da, vă rugăm să detaliați
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
…………………………………………………………………..Nu/Da……….1 2 3 4 5
24. Ați fost hărțuit sexual (acte care au o natură sexuală
dar care nu implică un contact fizic) de către părinți, frați
sau surori?Nu/Da……….1 2 3 4 5
25. Ați fost hărțuit sexual de către membri ai familiei mai
îndepărtați?Nu/Da……….1 2 3 4 5
26. Ați fost hărțuit sexual de către persoane din afara
familiei?Nu/Da……….1 2 3 4 5
27. Ați fost abuzat sexual (acte sexuale nedorite care au
implicat contact fizic) de către părinți, frați sau surori?Nu/Da……….1 2 3 4 5
28. Ați fost abuzat sexual de către membri mai
îndepărtați ai familiei?Nu/Da……….1 2 3 4 5
29. Ați fost abuzat sexual de către persoane din afara
familiei?Nu/Da……….1 2 3 4 5
42

30. Dacă ați fost maltratat sau abuzat, câți oameni v-au cauzat asta?
A) Maltratarea emoțională (dacă ați răspuns DA la oricare dintre întrebările 14-19).
Număr de persoane: …….
B) Maltratarea fizică (dacă ați răspuns DA la oricare dintre întrebările 20-23).
Număr de persoane: …….
C) Hărțuirea sexuală (dacă ați răspuns DA la oricare dintre întrebările 24-26).
Număr de persoane: …….
D) abuz sexual (dacă ați răspuns DA la oricare dintre întrebările 27-29).
Număr de persoane: …….
31. Vă rugăm să descrieți relația dvs. cu fiecare persoană menționată în răspunsul dvs.
la întrebarea nr. 30 (de exemplu, tată, frate, prieten, profesor, străin etc.) și adăugați dacă
persoana/persoanele) a fost cu cel puțin 4 ani mai mare decât Dvs. în momentul în care a avut loc
experiența (experiențele)
A)Neglijarea emoțională …………………………………………………………………………………..
B)Abuzulemoțional ………………………………………………………………………………………….
C)Abuzul fizic ………………………………………………………………………………………………..
D)Hărțuirea sexuală…………………………………………………………………………………………..
E)Abuzul sexual ………………………………………………………………………………………………
32. Vă rugăm să descrieți orice ALTE evenimente traumatice care au avut un impact asupra
dumneavoastră ………………………………………………………………………………………………………………….
33. Dacă ați răspuns DA la oricare dintre întrebările 1-29, cât de mult sprijin ați primit
ulterior?
(Indicați numărul întrebării și nivelul de sprijin)
Numărul de întrebare Nivelul de suport (0 = niciunul, 1 = puțin, 2 = mult)
…………….. ………….
…………….. ………….
…………….. …………..
…………….. …………..
Vă rog să completați și să marcați cu un X ceea ce vi se aplică.
34. Varsta: …. ani
35.Sex: . … feminin
…. masculin
43

36. Starea civilă: …. singur
…. căsătorit
…. locuiesc împreună
…. divorțat
…. văduv / văduvă
37. Educație: ….număr de ani
38. Data de astăzi ……….. / ………. / ……..(zi lună an)
39. Nume: …………………………………………
Vă mulțumim foarte mult pentru cooperarea Dvs.!
44

Anexa 2.
PCL:YV (Hare Psychopathy Checklist). Autor: Robert Hare
Se marchează caracteristica potrivită persoanei:
1. Volubilitate / farmec superficial
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
2. Supraevaluarea grandioasă a propriei valori
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
3. Înclinația spre plictiseală / nevoia permanentă de stimulente
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
4. Mințitul patologic
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
5. Șiret / manipulativ
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
6. Lipsa remușcărilor sau a sentimentului de vină
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
7. Afecțiune superficială
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
8. Cruzime / lipsa empatiei
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
9. Stil de viață parazitar
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
10. Control slab al furiei
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
11. Comportament sexual promiscuu
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
45

12. Probleme de comportament încă din copilărie
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
13. Absența unor obiective
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
14. Impulsivitate
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
15. Iresponsabilitate
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
16. Nu acceptă responsabilitatea pentru propriile acțiuni
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
17. Relații interpersonale instabile
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
18. Delincvență juvenilă
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
19. Încălcare gravă a eliberării condiționate
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
20. Versatilitate criminală
▫ absent ▫ slab prezent ▫ prezent din plin
46

Anexa 3.
Interviu autoadministat asistat pe calculator
Audio-Computer Assisted Self-Interview (ACASI). Autor Elliott, D. S., Ageton, S. S.
Următoarele întrebări sunt despre lucruri pe care le-ați făcut sau nu în ultimele 12 luni.
1. În ultimele 12 luni, cât de des ați copiat temele sau o sarcină de clasă
de la altcineva?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
2. În ultimele 12 luni, cât de des a trebuit să rămâneți în detenție sau la ore după programul
școlar?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
3. În ultimele 12 luni, cât de des ai trișat la un test de clasă?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
4. În ultimele 12 luni, cât de des ați fost suspendat sau expulzat din școală?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
5. În ultimele 12 luni, de câte ori ați fumat țigări sau ai mestecat tutun?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
6. În ultimele 12 luni, de câte ori ați furat ceva de la un magazin sau de la o altă persoană?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
47

7. În ultimele 12 luni, cât de des v-ați confruntat cu poliția?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
8.În ultimele 12 luni, cât de des ai purtat o armă?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
9. În ultimele 12 luni, cât de des ați folosit o identitate falsă?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
10. În ultimele 12 luni, cât de des v-ați îmbătat?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
11. În ultimele 12 luni, cât de des ați fugit de acasă?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
12. În ultimele 12 luni, cât de des ați lipsit nemotivat o zi întreagă de școală sau de lucru?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
13. În ultimele 12 luni, cât de des ai intenționat deteriorarea sau distugerea unei proprietăți care
nu v-a aparținut?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
14. În ultimele 12 luni, cât de des ai fost împlicat într-o luptă fizică?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
48

3 = de câteva ori
4 = adesea
15. În ultimele 12 luni, cât de des ați atacat pe cineva cu ideea de a-l răni grav sau de a-l ucide?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
16. În ultimele 12 luni, cât de des ați fumat marijuana sau hașiș?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea
17. În ultimele 12 luni, cât de des ați folosit droguri dure, cum ar fi Heroină, cocaină sau LSD?
1 = niciodată
2 = o singură dată sau de două ori
3 = de câteva ori
4 = adesea.
49