În elaborarea acestei lucrării limitările obiective întâlnite nu au reprezentat un impediment ci o motivație spre a descoperi cât mai mult. [302162]

Rezumat

Apa prezintă o importanță deosebită în susținerea vieții pe Pământ. Deși aproximativ 70% [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat], reprezintă o sursă epuizabilă și că îi revine obligația protecției și valorificării ei în mod rațional. Acesta a fost ideea de la care am plecat în desfășurarea acestei lucrări de licență. Atât curiozitatea cât și dorința de a explora cât mai mult au fost premise ce au dus la realizarea unei priviri de ansamblu asupra zonei.

[anonimizat].

Scopul lucrării a fost analizarea chimismului apelor de suprafață și a [anonimizat].

[anonimizat], analizei, cartografică, statistico-matematică etc. A [anonimizat], [anonimizat], Paint, ArcGis.

Pentru întocmirea hărților am folosit programul ArcGis 9.2 și ArcGis 9.3, hărți topografice la scara 1:25.000 și am folosit informații cartografice de pe hărțile topografice și cele extrase din SRTM (Shuttle Radar Topography Mission).

[anonimizat], [anonimizat].

Rezultatele lucrării constau în precizarea calității apei bazinului pe baza datelor obținute și prelucrate. Totodată, sperăm că studiul va aduce un plus de informație în domeniul vizat.

Un ajutor considerabil în realizarea acestei lucrări a [anonimizat] ,,Bursa Tânărului Cercetător” la care lucrez încă din anul 2015.

În elaborarea acestei lucrării limitările obiective întâlnite nu au reprezentat un impediment ci o motivație spre a descoperi cât mai mult.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Introducere

Prezenta lucrare de licență intitulată ,,[anonimizat]”, realizată sub îndrumarea doamnei profesor șef lucr.dr. Oana Cristina Stan, a fost structurată pe patru capitole fiecare prezentând puncte de interes.

Lucrarea a [anonimizat], realizarea atât a unei prezentari a lucrărilor bibliografice studiate cât și sugerarea elementelor de noutate avute în vedere.

[anonimizat], [anonimizat], dar și geologia bazinului Șomuzului Mare.

Al treilea capitol a vizat prezentarea materialelor și a [anonimizat], pentru a reuși o înțelegere cât mai clară și precisă a [anonimizat]-o ultimă instanță am caracterizat factorii ce influențează resursele de apă din bazinul Șomuzului Mare.

[anonimizat] acestuia am prezentat chimismul apelor de suprafață între Dolhești și Horodniceni și am analizat precipitațiile din aceste două localități. De asemenea, am precizat tipul de apă caracteristic arealelor studiate și pe baza unui standard am menționat calitatea apelor provenite din precipitații.

În final, am elaborat concluziile, bibliografia și anexele întregind, astfel, prezenta lucrare.

I. Gradul de cunoaștere al regiunii analizate

Spațiul aferent bazinului studiat nu a fost cercetat la un nivel ridicat, însă au fost realizate studii de specialitate pe arii mai largi, care evident cuprind și zona de confluență a Siretului cu Șomuzul Mare, iar pe cele mai semnificative le vom aminti în cele ce urmează.

Particularitățile subunităților din cuprinsul Podișului Moldovei au fost în atenția a mai multor specialiști iar cercetările au un caracter divers. Informații despre bazinul cercetat putem obține din mai multe studii. Astfel, în 1968 Bica Ionesi în lucrarea „Stratigrafia depozitelor Miocene de Platformă dintre Valea Siretului și Valea Moldovei” face aprecieri asupra stratigrafiei și litologiei din împrejurimile Fălticeniului.

În 1980, apare sub coordonarea lui Vasile Băcăuanu studiul „Podișul Moldovei. Natură, om, economie” lucrare complexă în care apar informații grafice, cartografice și textuale cu referiri la particularitățile geografice ale Podișului Sucevei.

Studiile și cercetările paleogeografice și geologice datează încă din anul 1974 când în lucrarea „România”, Victor Tufescu denumește Podișul Moldovei “mai corect Dealurile Moldovei”, și afirmă că „singura adaptare la tectonica din fundament o constituie Culoarul Siretului, o prelungă arie de subsidență, în care forajele n-au ieșit din depozitele sarmațiene nici la 3000 de metri, o adevarată fosă asemănătoare cu cea de la periferia Subcarpaților Curburii”(pagina 156).

După Al Doilea Război Mondial cercetarea geografică, orientată atât către elaborarea marilor lucrări de sinteză asupra teritoriului României, dar și către latura practică, aplicativă a determinat apariția de volume de studii fizico-geografice consacrate reliefului, evoluției văilor, contactelor morfostructurale și litostructurale, proceselor geomorfologice actuale etc. A

Studiile climatice, paleoclimatice și paleontologice au apărut în 1997 prin intermediul lui Gheorghe A. Slavic în lucrarea „Podișul Sucevei- Studiu climatologic” în care face numeroase observații de natură climatică cu referiri directe asupra orașului Fălticeni. Astfel, climatic bazinul Șomuzului Mare este situat în zona climatului temperat continental de dealuri și podișuri, cu influențe baltice.

II. Cadrul natural

II.1. Incadrarea geografică

Bazinul Șomuzului Mare se desfășoară pe o suprafață de 489 Km2, cursul râului având o lungime de 51 de Km, fiind afluent de drepta al Siretului. Prin particularitățile sale în raport de cele ale bazinelelor limitrofe, bazinul hidrografic al Șomuzului Mare reprezintă pentru partea estică a podișului Sucevei, un bazin distinct față de Șomuzul Mic sau Moldova, marcat de limite în general clare exprimate în relief. Din poziția matematic-geografică a bazinului se deduce că acesta se desfășoară pe 50 minute 29 secunde de la vest către est și respectiv între 19 minute 26 secunde de la nord la sud. În cadrul teritoriului românesc are o poziție nord-estică (fig.1), desfășurâdu-și rețeaua hidrografică pe teritoriul județului Suceava.

Bazinul Șomuzului Mare străbate ca subunități de relief ale Podișului Sucevei, Podișul Fălticeni, și respectiv subunitățile acestuia, Podișul Liteni și Podișul Tătărușului. Șomuzul Mare are o direcție NV-SE până la Fălticeni, după care direcția se schimbă fiind V-E, direcție care se menține până la localitatea Arghira, de la această localitate, cursul capătând o nouă direcție ușor orientată către S-E.

II.2. Caracteristicile rețelei hidrografice

Forma bazinului hidrografic (fig.2) are o influență asupra surselor de apă din areal, aceasta fiind alungită.

Înfățișarea generală a dispunerii rețelei hidrografice corespunde unui bazin în care majoritatea afluenților se varsă în colectorul principal sub unghiuri ascuțite, ceea ce face ca definirea aspectului rețelei bazinului să corespundă unei rețele dendritice (fig. 3).

Regimul hidrologic al Șomuzului Mare

Scurgerea medie reprezintă elementul de bază al regimului hidrologic al cursului de apă care este reprezentat prin debitul mediu, ce constituie volumul de apă ce se scurge într-un râu într-o unitate de timp, debitul specific, stratul scurgerii, volumul de apă, coeficientul de scurgere și valorile procentuale.

Pentru a putea analiza acești parametri, am avut în vedere datele de pe o perioada de timp îndelungate, de la stația hidrometrică Dolhești (fig.4), iar din datele prezentate se poate urmări evoluția hidrologică a râului.

Analizând evoluția multianuală a debitelor medii anuale ale Șomuzului Mare între anii

1995-2017 se poate observa că cele mai mari valori ale debitului mediu anual (3,42 mc/s) s-au înregistrat în anul 1995 iar cele mai mici în anul 2006 (0,80mc/s).

II.3. Geologia arealului

Formațiunile care iau parte la alcătuirea bazinului la care ne referim se situează în cadrul unității de platformă veche – Platforma Moldovenească care reprezintă continuarea spre vest a Platformei Est Europene (fig.8). Aceasta este constituită dintr-un soclu rigid, de roci metamorfice peste care se dispune o cuvertură sedimentară de aproximativ 2000 m.

La alcătuirea geologică iau parte formațiuni de vârstă diferită.

Paleozoicul este reprezentat prin Ordovician și Silurian. La începutul Ordovicianului se deschide primul ciclu de sedimentare care va ține până la jumătatea Paleozoicului. În alcătuirea formațiunilor ordoviciene intră o serie detritică–grezoasă, cu un gresii cuarțitice grosiere, gresii cuarțitice sau argiloase, calcare grezoase pe alocuri cu intercalații de argilite cenuși –verzui sau cenușii-brune. Seria se încheie cu gresii parțial argiloase. Silurianul este format din șisturi argiloase, calcare fine intercalate cu marne, gresii calcaroase și argile cenușii.

Mezozoicul este reprezentat prin jurasic superior și cretacic superior. Jurasicul superior cuprinde calcare brecioase brune cu intercalații lamelare subțiri de narnă brună și străbătute de diaclaze cu calcit și anhidrit. Cretacicul superior (Cenomanian) cuprinde gresii glauconitice, nisipuri calcaroase, calcare cenușii, marne cretoase, cu accidente silicioase (Țibuleac, 2000).

Neozoicul, în sectorul analizat, cuprinde formațiuni din neogen, respectiv miocen. În aceste perioade de timp s-au petrecut procese de importanță majoră deoarece s-au pus bazele configurației actuale a bazinului Șomuzului Mare.

În Badenian Platforma Moldovenească este supusă unei noi transgresiuni(iar formarea Bazinului Dacic, a apărut ca urmare a refulării apelor din avanfosa carpatică peste Platforma Modovenească) și astfel se deschide al cincilea ciclu de sedimentare (după cele din Ordovician, Jurasic, Cretacic și Paleocen). Depunerea sedimentelor s-a făcut la o adâncime de 150-200 m și sunt reprezentate de marne și marno-calcare, interceptate în foraje în zona Fălticeni. În cadrul acestui etaj se pot separa trei unități litologice ce reflectă evoluția sedimentării: formațiunea detritică, formațiunea evaporitică, formațiunea argilo – marno – calcaroasă. Grosimea celor trei unități litologice crește sensibil spre vest, unde ajunge la 450 de metri.

Ultima perioadă de sedimentare aparține Volhinianului. Coloana litologică a depozitelor volhiniene ce însumează o grosime de circa 500 m (fig.5, fig.6, fig.7) este reprezentată printr-o succesiune de complexe argilo-nisipoase, în care domină uneori argilele, alteori nisipurile, separate prin nivele calcaro-grezoase, net diferite de restul sedimentelor constituite din gresii calcaroase, gresii oolitice și oolite”.Depunerile volhiniene (fig.6, fig. 7) se întâlnesc pe tot cuprinsul bazinului și constituie formațiunile în care s-a sculptat relieful actual.

Pentru a ne da seama de condițiile de sedimentare din marea volhiniană trebuie să luăm în calcul și alcătuirea litologcă (fig. 11) și conținutul macro- și microfaunistic (fig.9, fig.10). Litologic după cum am arătat stiva sedimentelor volhiniene este constituită dintr-o serie de complexe argilo-nisipoase, separate de orizonturi calcaro-grezoase, uneori oolitice. Succesiunea acestor sedimente ne arată adâncimea bazinului de sedimente n-a fost uniformă în timpul volhinianului, ci a suferit variații. Nivelele calcaro-grezoase și în special calcarele oolitce, sunt depozite de adâncime mai mică față de cele argilo nisipoase. Totodată formarea calcarelor oolitice presupune și existeța unei ape calde, agitate și bogate în carbonat de calciu.

Elementul de noutate adus constă în grosimea mult mai mare a Volhinianului în apropierea orașului Fălticeni în bazinul Șomuzului Mare, respectiv de peste 900 metri, datorat unei evoluții tectonice diferite a acestei regiuni, constituită, după toate probabilitățile, într-un bloc tectonic cu evoluție separată pe anumite intervale stratigrafice. Succesiunea litologică a depozitelor din partea superioară a Volhinianului a fost urmărită în profile destul de complete în regiunea Șomuzului Mare, și în împrejurimile orașului Fălticeni. Aceste sedimente se dispun peste orizontul calcarogrezos de Burdujeni, așa cum reiese atât din calcularea înclinării generale a stratelor, cât și din conținutul macro și microfaunistic. În bază sunt reprezentate printr-un lumașel grezos, de circa 30 cm grosime, format aproape în întregime din exemplare de ceriți. Acest lumașel apare deschis imediat la sud de Fălticeni, pe Pârâul Târgului ca și spre est, imediat în dreapta șoselei ce duce spre Dolhasca, în amonte de cota 272 m. Sedimentele ce urmează peste acest nivel lumașelic, pe o grosime de circa 10 m, nu sunt deschise. De asemenea la Șoldănești și Rădășeni au fost semnalate în argilele vinete, intercalații lenticulare de lignit. Cărbunii de origine sarmațiană se găsesc în strate subțiri a căror grosime variază de la cațiva zeci de centimetri până la 1m, și au fost exploatați între anii 1917-1919. Apariția complexului de cărbuni s-a datorat unei oscilații de nivel a mării Sarmatice, în urma căreia pe uscatul nou apărut au luat naștere suprafețe lacustre cu apă dulce care mai apoi au evoluat spre turbării. În cadrul Formațiunii Fălticeni-Sasca-Răucești, după datele de foraj existente, sunt circa 22-29 straturi. Aceste intercalații cărbunoase au extindere variabilă, excepție făcând patru strate compuse, de grosimi mai mari, a căror extindere areală poate fi urmărită, cu unele întreruperi în toată zona. Acestea au fost considerate straturi principale și denumite „A”, „B”, „C”, „D”, în ordinea inversă formării.

Totodată, în partea de vest a bazinului apar depozite fluvio-deltaice care aparțin Dealului Ciungi, fiind reprezentat prin pietrișuri și nisipuri în care se găsesc și intercalații argiloase. În partea de sud a bazinului apar depozite Bessarabiene. Litologic aceste sedimente sunt reprezentate în special prin nisipuri în care se disting nivele de gresii calcaroase și gresii oolitice și unele intercalații subțiri de argile și argile nisipoase.

Evenimentele petrecute în Cuaternar au contribuit la configurația actuală a reliefului. Acestea s-au petrecut la sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului și au constat prin organizarea bazinului Șomuzul Mare, sculptarea suprafeței topografice sarmatice, crearea primelor văi și interfluvii dar și apariția proceselor geomorfologice. Iar depozitele cuaternare de origine fluviatilă (prezente mai ales în cadrul văilor, sub formă de terase pleistocene ori aluviuni de luncă holocene) sunt constituite din nisipuri, prundișuri argile și luturi.”

III.Geochimia apelor râului

Șomuzului Mare între Dolhești și Horodniceni

III.1. Materiale si metode de lucru

Pentru a se atinge obiectivele propuse a fost necesară o metodologie de cercetare riguroasă, aceasta fiind structurată pe mai multe etape:

a. Faza de documentare și prelevarea probelor;

c. Faza de laborator;

d. Analiza, interpretarea, sintetizarea datelor culese prin diferite metode dar și elaborate în baza unor observații directe sau indirecte, folosind și programele Global Mapper și Arc Gis în realizarea acestui studiu.

a. Faza de documentare;

Prezenta lucrare de licență a debutat cu studiul bibliografiei specifice. În faza de documentare pentru a structura acestă lucrare, și ulterior pentru a o contura de real folos au fost observațiile în teren surprinse prin instantanee fotografice, hărțile topografice și imaginile satelitare. De asemenea, am prelevat probe de apă și rocă din localitățile Dolhești și Horodniceni, situate în arealul bazinului Șomzul Mare.

b. Faza de laborator;

În faza de laborator am analizat probele prelevate din teren de apă și rocă, totodată, cercetând tipurile de fosile ientificate în areal pentru a ne da seama de condițiile în care a evoluat bazinul Șomuzului Mare.

c. Analiza, interpretarea, sintetizarea datelor culese prin metode speciale și comune dar și elaborate în baza unor observații;

Dintre metodele comune am utilizat, în primul rând, metoda observației directe pentru a caracteriza cantitativ și calitativ elementele și procesele din teren.

Observațiile expediționare s-au bazat pe evaluări cantitative, pe elementele dintr-o anumită perioadă de timp, prin interpretarea unor aspecte din peisaj și a informațiilor de la localnici, pe corelarea realității din teren cu cea de pe hărțile topografice, rezultatele fiind prezentate în această lucrare.

S-au recoltat probe de apă și rocă din diferite puncte de pe traseul stabilit (Dolhești și Horodniceni). Totodată aceste observații au vizat identificarea unor forme de relief specifice, a impactului antropic asupra mediului etc.

Observațiile indirecte au valorificat mijloace diverse: bibliografie, hărți, grafice. Hărțile topografice ne-au permis identificarea curbelor de nivel, cotelor altimetrice, rețelei hidrografice, stând la baza lucrării de față. Imaginile satelitare ne-au oferit de asemenea informații privind caracteristicile suprafeței bazinului Șomzului Mare.

Metodele speciale folosite au fost cele morfometrice, morfografice. Metodele morfometrice au ajutat la evidențierea unor trăsături ale bazinului hidrografic: trepte altimetrice, panta, expoziția versanților. Metodele morfografice au necesitat folosirea și interpretarea hărților topografice pentru localizarea în spațiu a unor elemente, pentru studierea rețelei hidrografice.

Metodele de reprezentare cartografică au completat acest studiu, realizându-se conținutul științific al hărților prin: metoda fondului calitativ, metoda izoliniilor, metoda liniilor simple, metoda punctului, metoda semnelor. Schițele de hartă le-am realizat pe baza hărților topografice din baza de date a programului Global Mapper 11.

De asemenea, cu ajutorul programului Arc GIS, conectat la o rețea de poziționare globală am realizat hărți. Pentru realizarea modeleor numerice altimetrice (MNA) am vectorizat curbele de nivel pe o suprafață de 489 km2.

III.2. Considerații hidrogeochimice

Resursele de apă din bazinul Șomuzului Mare

Resursele de apă din bazinul hidrografic Șomuzului Mare sunt constituite din rețeaua hidrografică permanentă, temporară, lacuri și ape subterane (freatice și de adâncime).

Apele freatice se acumulează în primul orizont de materiale permeabile. Ele se alimentează din precipitații, din unitățile hidrologice superioare și local din revărsarea râurilor, iar regimul lor hidrologic este în mare parte influențat de elementele climei. Apele freatice de calitate se găsesc la adâncimi variabile de 5-10 m care sunt folosite de către localnici prin săparea de fântâni și amenajarea unor puțuri; sub 1 m unde este favorizată producerea înmlăștinirilor și la aproximativ 200-300 m unde prezintă debite însemnate ce ar putea fi utilizate în scop industrial. Adesea se întâmplă ca apa subterană din depozitele deluviale să ajungă la suprafață sub formă de izvoare.

Apele subterane sunt reprezentate și de apele de stratificație din depozitele interfluviale ce sunt cantonate în depozitele nisipoase ale Sarmațianului. Acestea sunt poziționate pe mai multe niveluri, iar alimentarea lor se face din precipitații, din unități hidrologice superioare, prin capătul mai ridicat al stratului iar drenarea se face prin capătul mai coborât. Ele pot alimenta apele freatice și pot fi alimentate de către acestea.

Atmosfera, oceanele, apele continentale sunt părți ale unui sistem chimic extrem de complicat. Cu toate că în ultima perioada de timp s-au facut cercetări, clarificarea modului în care funcționează acest sistem și stabilirea ecuațiilor diferențiale care descriu transferul componenților majori și minori între diferitele părți rezultatele obținute sunt incomplete (după Holland, 1983).

În laboratoare s-au dezvoltat modele de simulare, aplicate oceanelor și sistemului ocean-atmosferă, dar se consideră a fi necesară și dispunerea unui sistem de ecuații diferențiale care să descrie transferul elementelor între geosferele Terrei și apoi între Terra și spațiul extraatmosferic.

S-au obținut rezultate importante, în urma analezelor efectuate, cu privire la dimensiunea rezervoarelor, compoziția lor chimică, precum și identificarea pierderilor și surselor importante care alimentează și drenează rezervoarele majore. Astfel, relațiile funcționale între regimul rezervoarelor, intrările și ieșirile din acestea sunt puțin cunoscute și un model complet de operare al planetei noastre este încă un obiectiv greu de atins.

Orice înveliș al Terrei (biosfera, hidrosfera, litosfera, pedosfera) poate fi considerat ca un singur rezervor, dar frecvent este utilă și necesară o divizare a acestora.

Ciclul hidrologic descrie felul în care apa se mișcă între geosfere sau subdiviziunile acestora. (după Holland, 1983)

Figura 12 reprezintă o manieră mai abstractă de a ilustra o parte din termenii folosiți în descrierea ciclurilor geochimice. Fiecare căsuță reprezintă un rezervor, adică un spațiu definit arbitrar conținând o anumită masă de substanță care nu interesează iar săgețile reprezintă transferul sau fluxul de material în sau în afara rezervoarelor. Numărul de rezervoare folosit pentru a descrie un anumit ciclu este dependent de problema pusă în studiu.

Timpul de rezidență a unei substanțe (în cazul nostru apa) dintr-un rezervor este obținut prin împărțirea cantității de substanță din rezervor la fluxul de substanță. Dacă cantitatea substanță din rezervor nu se schimbă în timp (rezervorul este în stadiul stabil) timpul de rezidența reprezintă perioada medie pe care o moleculă de substanță o petrece în rezervor între momentul sosirii și cel al părăsirii rezervorului.

Dacă rezervorul nu este într-un stadiu stabil, așa cum este cazul majorității sistemelor acvatice, termenul de timp de rezidență nu mai este potrivit fiind folosit frecvent termenul de timp de reacție.

Acesta indică perioada de timp în care cantitatea de substanță își va schimba compoziția la o schimbare a proporției între formare și consum. Modelul cu căsuțe prezentat mai sus este folosit pentru cuantificarea ciclurilor mai multor substanțe din natură și pentru a preciza urmările acțiunii omului asupra sistemelor naturale. În general, dacă fluxul antropogenic al unei substanțe este comparabil în intensitate cu fluxul natural sunt de atunci apar schimbări semnificative în sistemul natural (după Holland, 1983).

Circuitul apei în natură

Cu privire la circuitul apei în natură (fig. 13), evaporarea apei oceanelor și, în mai mică măsură, evaporarea apelor de la suprafața continentelor conduce la aprovizionarea atmosferei cu apa. Când aerul se răcește, vaporii de apă din aer condensează pentru a forma nori ce sunt purtați de masele de aer pe distanțe mai mari sau mai mici. Dacă picăturile de apă sau cristalele de gheață din nori sunt suficient de grele, precipitațiile sub diferite forme vor începe să cadă, cauza principală fiind răcirea atmosferei. Ea este cauzată de expansiunea adiabatică (ce determină ridicarea aerului) sau pentru că aerul este forțat să se ridice peste o formă de relief înaltă.

Precipitațiile nu reprezintă apa în stare pură, ele conținând o largă categorie de substanțe dizolvate. În largul oceanelor și în apropierea coastelor sursa principală de material dizolvat sunt sărurile marine. Sărurile marine reprezintă doar o sursă a soluțiilor din precipitații, proporția acestora în apa de ploaie diferă în funcție de cantitățile provenite din apa de mare.

Studiile au pus în evidență influența poluării industriale asupra soluțiilor din precipitații. Concentrația totală poate fi de până la trei ori mai mare decât cea a probelor "naturale" iar soluțiile dominante sunt acizii sulfurici și azotici. Arderea combustibililor fosili ce conțin sulf (în special cărbune) degajă în atmosferă cantități importante de sulfat. Oxidarea în timp și hidratarea sulfatului din atmosferă dă naștere acidului sulfuric. Spălarea acidului sulfuric prin intermediul precipitațiilor este principala cauză a ploilor acide.

Procesele de combustie internă duc la oxidarea azotului atmosferic. Oxidarea și hidratarea monoxidului de azot produc acid azotic care reprezintă cealaltă sursă de aciditate a ploilor. De asemenea se constată prezența în apa ploilor a amoniacului, în special, în zonele afectate de poluare atmosferică, sursa neputând fi stabilită cu exactitate.

Asupra chimismului apelor de suprafață își pun puternic amprenta acumulările de deșeuri casnice (menajere) și industriale. Asemenea deșeuri sunt rareori modificate chimic de oxidare ele fiind de regulă precipitate în apa râurilor și absorbite pe fundul acestora.

Excluzând apa meteorică, acviferele continentale sunt aprovizionate și din alte surse denumite non-meteorice.

Când sedimentele sunt depuse în ocean, apa de mare este prinsă între granulele acestora. Dacă sedimentele sunt ulterior acoperite, apa prinsă în ele va fi denumită apă de sediment (captivă). În practică este practic imposibil să se demonstreze dacă apa existentă în porii unor sedimente vechi este aceiași care a fost incorporată inițial.

Din interpretarea unei roci preexistente, rezultă sedimente și roci sedimentare ce pot conține mineralele argiloase. Rocile sedimentare formate în acest mod pot fi supuse la temperaturi și presiuni ridicate, care le transformă în roci metamorfice. În timpul metamorfismului mineralelor argiloase acestea sunt convertite în minerale mai puțin hidratate, iar apa este eliberată din roci. Această apă este denumită apă metamorfică și în timpul migrării ei spre suprafață se amestecă cu apa meteorică, în general fiind dificilă recunoașterea sa. Este posibil ca o parte din izvoarele bogate în dioxid de carbon să conțină o componentă importantă de apă metamorfică.

De asemenea, o posibilă sursă o reprezintă mantaua Pământului care conține apă combinată chimic, care este transferată gradual spre suprafața terestră prin vulcanism.

Apa la nivelul scoarței terestre

Partea expusă a scoarței terestre a interacționat cu atmosfera, determinând dezagregarea rocilor, iar multe din gazele vulcanice din atmosfera "timpurie" s-au dizolvat în apă sub formă de acizi care puteau reacționa cu mineralele.

Mai târziu, după ce oxigenul a fost asimilat în atmosferă alterarea rocilor a continuat prin reacția acestuia cu mineralele deja supuse procesului de reducere.

O dată apariția plantelor terestre, mineralele componente ale scoarței au fost supuse acțiunii dioxidului de carbon, prezent în porii rocilor, acesta rezultând din descompunerea resturilor organice și metabolismului plantelor.

În urma reacției dioxidului de carbon cu apa din sol, acidul carbonic rezultat a determinat o mărire a vitezei de alterare a rocilor, proces amplificat și de activitatea umană generatoare de azot și sulf reactiv în atmosferă.

Astfel spus, apele subterane alcătuiesc un sistem unitar și dinamic, împreună cu rocile pe care le înconjoară, aerul din scoarță, organismele vii și resturile organice rezultate după moarte. Orice modificare în structura celor patru componente ale sistemului duce la schimbări, dereglări, ale întregului sistem. Aceste schimbări își găsesc expresia în procesele geochimice și în migrația elementelor chimice în spațiu și timp.

Mișcarea apei subterane este considerată a fi "motorul" dezvoltării structurii sistemului, pentru că, prin schimbarea reacțiilor din mediu, se obține un nou echilibru între componentele sistemului.

Apa reprezintă principalul factor al alterării rocilor, transportului, precum și al acumulări și depunerii sedimentelor. Transformările pe care le determină la contactul cu rocile gazdă, decurg din momentul dipol ridicat al moleculei de apă, datorat diferenței dintre electronegativitatea hidrogenului și cea a oxigenului, rezultând astfel, capacitatea de a realiza hidroliza substanțelor și proprietatea de solvent a apei. Atracția între dipolii moleculelor de apă și ionii de la suprafața moleculelor de apă și ionii de la suprafața cristalelor, facilitează trecerea în soluție a ionilor și de aici modificarea compoziției sale chimice la contactul cu rocile în care se găsește, cât și evoluția proceselor de alterare determinate de apă.

Legătura puternică de hidrogen din cadrul moleculei de apă condiționează vâscozitatea și tensiunea superficială. Acest fapt duce la interdependența neobișnuită dintre temperatura și densitatea apei, care are o valoare mai ridicată de 40C, față de punctul de îngheț 00C. Atât legătura dintre vâscozitatea și tensiunea superficială cât și temperatura, favorizează pătrunderea apei în porii și fisurile rocilor la adâncimi din ce în ce mai mari.

Chimismul apelor se răsfrânge asupra rocilor scoarței prin următoarele moduri de manifestare:

alcătuiește mediul fizico-chimic al rocilor din scoarța superficială, prin variațiile pH-ului și Eh-ului;

provoacă descompunerea mineralelor prin hidratare și hidroliză;

determină solubilitatea O2, CO2 și a diverșilor acizi, în acest fel, potențând acțiunea lor;

facilitează solubilizarea, transportul și depunerea compușilor chimici în scoarța de alterare;

Apa circulă prin porii rocilor descendent sub acțiunea gravitației până la adâncimi considerabile, cât și ascendent datorită capilarității sau presiunilor create de anumiți factori hidrologici. În funcție de sensul deplasării și chimismului apei, se remarcă o zonalitate distinctă (Fig.14).

Zona de oxidare (aerare) este cuprinsă la contactul dintre scoarță cu atmosferă și nivelul hidrostatic, respectiv nivelul de ridicare al apelor prin capilaritate în rocile permeabile superficiale și a pânzelor acvifere freatice, caracterizându-se prin circulația descendentă a apelor bogate în oxigen.

Zona de saturare cu apă activă situată sub nivelul hidrostatic, este alimentată cu apă de suprafață și constituie sursa pentru rețeaua hidrografică; mobilitatea apei de aici, fiind direct influențată de variațiile nivelului de bază al rețelei hidrografice.

Zona de saturare cu apă pasivă, în care deplasarea apei este lentă, fiind determinată de diferențele de presiune și de compoziție a apelor subterane.

pH-ul apelor

Apele de precipitații încărcate cu bioxid de carbon din atmosferă, apele infiltrate prin litiera scoarței (în zonele împădurite), bogate în acizi humici, mlaștinile și izvoarele termale acide, aparțin domeniului acid.

Domeniului neutru îi aparțin apele râurilor și mărilor, iar domeniului alcalin, îi revine o serie de izvoare termale și ape subterane îmbogățite în ioni alcalini.

Ionii de hidrogen rezultați prin disocierea apei substituie cationii metalici de la suprafața mineralelor cu care vin în contact, fiind mobilizați în soluție de către dipol. Astfel, pH-ul soluției, devine și efectul mobilității nu numai cauza acestui proces. Echilibrele multor elemente implicate în procesele exogene sunt condiționate de valoare pH-ului.

Potențialul de oxido –reducere (Eh-ul)

Prin capacitatea mediilor apoase de la suprafața scoarței terestre de oxidare sau reducere a elementelor cu care vin în contact, acestea prezintă o importanță deosebită.

Astfel, la suprafața uscatului au loc procese de oxidare, în general, în zona de aerare a scoarței și sunt înlocuite sub nivelul hidrostatic, în special în zona de stagnare a apelor, prin procese reducătoare.

Absorbția și schimbul ionic

În cadrul acestor procese prezintă importanță adsorbția ionilor minerali de către substanțele coloidale în suspensie sau depuse și schimbul ionic dintre soluția apoasă și rocile de contact.

Influența gazelor.

Oxigenul și bioxidul e carbon sunt singurele care au un rol important, după trecerea lor în apă, în relația rocă-apă, cu rezultate deosebite în chimismul celor două medii. Oxigenul din apele de circulație fixează ionii metalici și de a formează combinații simple, în zona de reducere sau de oxidare. De asemenea, oxigenul prezintă tendința dea forma anioni și o influență favorabilă precipitării sărurilor oxigenate corespunzătoare.

Bioxidul de carbon, datorită solubilității sale mari, atinge o concentrație medie în apele de circulație de 2,14%, ceea ce reprezintă o creștere de 70 de ori, în raport cu conținutul său din atmosferă.

III.3. Factori ce influențează resursele de apă din bazinul Șomuzului Mare

Resurselor de apă, atât cele din arealul studiat cât și la nivel global, sunt influențate de condițiile fizico-geografice și geologice. Condițiile climatice sunt considerate factorul principal ce influențează scurgerea superficială și subterană. Printre factorii secundari se număr relieful, solul și vegetația.

Factorii climatici

Precipitațiile și evaporația asigură echilibrul sistemului hidrologic. Astfel, se asigură posibilitatea completării resurselor de apă și se generează pierderi la nivelul sistemului. Astfel, bilanțul hidrologic poate fi pozitiv sau negativ.

Umezeala, completează rezervele momentane de apă și provine mai ales dinspre Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, o parte se formându-se și în urma circuitului local.

Din analizele ce s-au realizat au fost stabilite corelații strânse între zonele de umiditate ale țării și tipurile de bilanț hidrologic. Zonele de umiditate din țara noastră sunt: cu umiditate deficitară; cu umiditate variabilă; bogată și excesivă.

Precipitațiile reprezintă un important element climatic (fig. 15) iar importanța lor practică o putem observa zi de zi în sectoarele economice precum agricultura, silvicultura, construcții. Prezintă efecte pozitive sau negative atunci cand precipită cantități mari într-un timp scurt sau puține în decursul unei perioade îndelungate. O cantitate mare de precipitații într-un timp scurt duce la inundații, revărsări, o eroziune accelerată a unor terenuri în pantă cu folosințe agricole, distrugeri de locuințe, afectarea infrastructurii, victime în rândul oamenilor și animalelor. În cazul unor lipse de precipitații pe durate lungi duce fenomene de uscăciune și secetă care afectează agricultura, economia, starea de sănătate a populației etc. Cantitatea medie anuală de precipitații la Dolhești este de 550,73mm (1992-2017).

Astfel, compușii carbonului (CO32-, HCO3-), compușii azotului (NO2-, NO3-, NO, NH4+)

compușii cu sulf (SO2, H2S, SO42-) regăsiți în apa de precipitații au impact considerabil asupra apelor de suuprafață.

Influența reliefului

Varietatea reliefului influențează repartiția teritorială a abundenței scurgerii. Această influență poate fi privită din două perspective deoarece există o influență directă care se exercită prin fragmentarea și pantele reliefului pe care se formează scurgerea superficială și care determină în bună parte deplasarea apelor freatice, și o influență indirectă (cea mai importantă), prin care se realizează zonalitatea pe verticală a climei, a scurgerii și abundenței apei freatice. Compartimentarea condițiilor climatice determină o varietate teritorială deosebit de mare a abundenței surselor de alimentare.

Influența vegetației

Rolul principal al vegetației este de a oferi solului rezistență la eroziunea. Aceasta, de asemenea, poate contribui la geneza unei structuri de sol mult mai afânat decât în locurile libere, prin aceasta mărindu-se permeabilitatea diferitelor tipuri de sol. În regiunile împădurite unde apare și litiera formată din frunzișurile căzute, împletirea sistemelor de rădăcini duce la creșterea rezistenței suprafeței solului la eroziune, la înlesnirea infiltrațiilor și la menținerea umidității în sol. Repartiția vegetației în cadrul bazinului este prezentată în figura 16.

Influența solului asupra scurgeri

Procesul formării scurgerii superficiale și în procesul alimentării apelor subterane prin infiltrații sunt influențate considerabil de sol. Acesta este un element intermediar între factorii climatici și scurgere, având în vedere că el reprezintă stratul superficial al mediului în care se formează scurgerea superficială. Astfel, unde întâlnim soluri cu permeabilitate mare, precipitațiile bogate nu vor asigura întotdeauna apariția unor valori ridicate ale scurgerii din cauza infiltrațiilor rapide pe parcurs; efect contrar îl au solurile cu capacitate mai mare de reținere a apei. Sub aspectul bilanțului hidrologic, în regiunile cu soluri permeabile valorile scurgerii sunt mai ridicate, iar ale evapotranspirației mai reduse decât în regiunile cu soluri argiloase. Solurile din arealul studiat se prezintă conform figurii 16.

IV. Rezultate si discuții

IV.1. Chimismul apelor de suprafață între Dolhești și Horodniceni

Compoziția chimică a rocilor și solurilor, factorii climatici (precipitații, evapotranspirație etc.), hidrologici și factorul antropic își pun amprenta asupra compoziției chimice a apelor de suprafață. Influența antropică este resimțită din ce în ce mai mult prin apele uzate evacuate în rețeaua hidrografică.

Diferențierea factorilor naturali pe altitudine și, de asemenea, parțial diversificarea activităților antropice generează creșterea gradului de mineralizare și chiar modificarea tipurilor hidrochimice.

În Șomuzul Mare mineralizarea medie crește de la izvor spre vărsare.

S-au stabilit relații de proporționalitate directă între mineralizarea și conținutul fiecăruia din ionii principali (HCO3-,SO42- Cl-, Ca2+, Mg2+, Na+, K+), ilustrând domeniile de variație ale acestuia și, implicit, modul de dezvoltare al compoziției chimice. Creșterea mineralizării crește și conținutul fiecărui constituent principal, dar în mod diferențiat, fapt ce determină și modificarea tipurilor hidrochimice.

Șomuzul Mare este relativ omogen din punct de vedere hidrochimic și reflectă condițiile locale, fiind un curs de apă scurt.

Variațiile zilnice, lunare, sezoniere, anuale ale principalilor ioni sunt invers proporționale cu cea a debitelor de apă. Amplitudinile medii de variații sunt mai importante pentru ionii care dețin cele mai ridicate ponderi și revin bicarbonicului și calciului la concentrații mici, clorului și sodiului la mineralizări mari.

În unele cazuri amplitudinile de variații ale sulfatului și magneziului sunt mai importante (ca amploare) decât a celorlalți ioni.

Dintre substanțele biogene, azotații și azotiții apar ca urmare a descompunerii resturilor organice și se găsesc în cantitate moderată (0-10 mg/l și respectiv 0-3 mg/l).

Fierul se găsește obișnuit între 0 și 0,3 mg/l, fiind legat de spălarea unor substanțe humice, alimentarea subterană bogată sau evacuarea unor ape uzate industrial.

Spre deosebire de mineralizările medii, care în lungul râurilor prezintă creșteri și descreșteri, debitele ionice medii cresc din amonte în aval asemănător debitelor de apă.

Debitele ionice specifice sunt cuprinse între 100t/km2*an și peste 200 t/km2*an.

Duritatea totală este cuprinsă între 8 – 16 0G.

Valorile mijlocii ale durității (8-160G) sunt cele mai frecvente și se întâlnesc la râurile cu bazinele hidrografice dezvoltate cu precădere pe depozite neogene și cuaternare și cu mineralizări de 200–800 mg/l (Șomuzu Mare).

Concentrațiile ionilor de hidrogen variază frecvent între 6,5 și 8 unități pH.

Oxigenul dizolvat se găsește în concentrații cuprinse în mod obișnuit între 7 și 14 mg/l și crește odată cu altitudinea, datorită scăderii temperaturii și cantității de substanțe oxidabile precum și datorită proceselor de aerare.

Ionul HCO3-

Cursul reacțiilor în soluții depinde de raportul Ca2+/ HCO3-.

Analizând concentrațiile celor doi constituenți se constată că pentru toate cele 3 râuri ele se încadrează în tipul 3.

Există 3 surse principale de HCO3- în apa râurilor:

a. CO2 atmosferic care fie că a interacționat direct cu solurile și rocile, fie că a fost produs prin fotosinteză, urmată de alterarea provocată de plante și de respirația prin rădăcini.

b. CO32- din mineralele carbonatice, în principal calcit, aragonit și dolomit, dar și ca siderit, ankerit, rodocrozit și alte minerale carbonatice.

c. CO2 care a fost produs prin oxidarea materiei organice și a carbonului ca element deja prezent în roci, anterior ridicării lor în zona de sol.

CO2 atmosferic este considerat de departe cel mai important factor în alterarea diferitelor tipuri de roci însă în principal de origine magmatică și metamorfică. Cea de-a doua sursă de bioxid de carbon poate avea un rol important în alterarea argilelor litificate cărbunoase, așa cum este cazul în perimetrul bazinului Șomuzului Mare. Pentru alterarea calcarelor și dolomitelor, atât bioxidul de carbon din atmosferă cât și carboxilul din calcit și dolomit contribuie în măsură egală la conținutul în HCO3- atât din apele râurilor cât și din cele subterane. (Marcel Porof, 2001)

Valori ale ionului bicarbonic ce caracterizează râul Șomuzu Mare sunt cuprinse între 315 și 405 mg/l, media acestuia între anii 2015-2017 fiind de 363,17

Potasiul din apele curgătoare

Dizolvarea mineralelor evaporitice cu potasiul și ciclarea atmosferică contribuie cu o proporție redusă, dar în același timp puțin studiată la conținutul total de potasiu din apa râurilor. Se consideră că majoritatea potasiului din astfel de ape provine din alterarea silicaților. De obicei, nu se produce o eliberare completă a potasiului în timpul alterării silicaților, o bună parte din el fiind frecvent reținut în illit (K+, H+) și minerale cu rețea atomică planară mixtă, ca și în zonele de schimb cationic (Marcel Porof, 2001).

Sursa de SO42- din apa râurilor este încă nesigură. Datele disponibile în prezent sugerează că în jur de 40% sunt ciclate prin atmosferă și că restul de 60% din alterarea sulfurilor și din dizolvarea sulfaților minerali. Gipsul și anhidritul reprezintă în acest sens cele mai importante minerale. Contribuția solubilizării lor la conținutul de SO42- este aparent în totală disproporție cu abundența acestor minerale în roca sedimentară medie; aceasta poate eventual să presupună că reciclarea evaporitelor este mai rapidă decât cea a altor tipuri de roci sedimentare. Oxidarea sulfurilor este un proces limitat la rocile din apropierea suprafeței și probabil ea contribuie cu SO42- în apa râurilor aproximativ proporțional cu concentrarea în sulfuri a rocilor ce suferă alterarea (Marcel Porof, 2001).

Conținutul în sulfat întâlnit în Somuzul Mare variază între 35 și 43 mg/l,media fiind de 39,67 mg/l.

În ceea ce privește Cl- se consideră că principala sursă de proveniență este dizolvarea clorurilor evaporitice, și nu reciclarea acestuia prin intermediul atmosferei.

În localitățile din care s-au prelevat probe conținutul variază între 13 și 26 mg/l, media fiind de 18,67 mg/l.

În ceea ce privește Ca2+, acesta provine din reciclarea sărurilor marine, iar solubilizarea gipsului și anhidritului contribuie cu aproximativ 9% din total. Se presupune, de asemenea, un mic aport și din dizolvarea clorurilor dar masa principală a calciului provine din solubilizarea mineralelor carbonatate și din alterarea silicaților minerali. Solubilizarea carbonaților aduce în mod obișnuit, de 4 ori mai mult calciu decât alterarea silicaților, iar Mg2+ își datorează prezența în apa râurilor în urma unor procese similare. Totuși, alterarea silicaților se presupune că, contribuie cu aproximativ 50% mai mult magneziu decât produce dizolvarea silicaților. (Marcel Porof, 2004)

Pentru ionul e calciu, conținutul în râul Șomuzu Mare variază între 83 și 115 mg/l, media fiind de 98,33 mg/l.

Pentru magneziu conținutul variază între 19 și 33 mg/l, media fiind de 26,67 mg/l.

Na+ din apa râurilor în proporție de 35% își datorează prezența în medie, alterării silicaților, iar restul de 65% este datorat reciclării atmosferice și dizolvării sării din sedimente cu evaporite. Conținutul acestuia este de 57,3 mg/l în Horodniceni și 117,1 în Dolhești.

În prezent se consideră că solubilizarea sării geme aduce de două ori mai mult sodiu decât reciclarea atmosferică și depinde foarte mult de datele relativ incomplete privind concentrația de NaCl în media apelor de precipitații.

Tabel 1. Concentrații ionice medii în mg / dm3

Tabel 2. Concentrații ionice medii (mg / dm3)

Tabel 3. Concentrații medii de săruri (mg/l)

Tabel 4. Concentrații medii de săruri (valori procentuale)

Pe baza datelor din tabelul 1 au fost întocmite diagramele Piper și Durov (fig 17 și fig 18). Diagrama Piper reprezintă procentul principalilor ioni, anioni și cationi. Principalul scop al acesteia este figurarea grupelor de date și identificarea probelor cu compoziții identice sau asemănătoare.

Atât diagrama Piper cât și Durov Ambele dezvăluie asemănări și deosebiri între probele de apă, cele similare având tendința de a se comporta ca grupuri (Todd, 2001). Cu toate acestea, în diagrama Piper, datele reprezentate pe subdiviziunile în formă de diamant decid tipul de apă în funcție de probele luate în calcul.

În contrast cu aceasta, la diagrama Durov intersecția liniilor extinse din cadrul diagramelor ternare și proiectarea lor sub forma de puncte în secțiunea binară definesc procesele hidrochimice implicate împreună cu tipul de apă.

Astfel, am întâlnit probleme în ceea ce privește balanța ionică. Aceasta reprezintă sistematizarea informației legate de chimismul unei probe de apă prelevate. În cadrul acesteia sunt detaliate relațiile si procente ionice, elemete legate de pH etc. În ceea ce privește probele prelevate aceasta nu se închide. Apele analizate sunt de tipul bicarbonato-calcic cu excepția probelor din 2017, prevelate din Horodniceni, care sunt de tipul bicarbonato-sodic.

Pe baza tabelului 2 și 3 putem observa că probele din Horodniceni notate cu A corespund celor normal alcalino-pământoase având conținut predominant de bicarbonat, iar cele din Dolhești corespund literei G, anume apelor alcaline cu conținut ridicat de sulfat și clor.

Pentru tabelul 2 balanța ionică se închide doar pentru Horodniceni.

Tabelul 5. Tipuri de apă, după diagrama Piper (după Langguth)

Fig. 20. Conținutul de săruri, după tabelul 4 Fig. 21. Conținutul de săruri, după tabelul 4

În ceea ce privește conținutul de săruri ale probelor se ramarcă faptul că în apele din localitatea Horodniceni (fig.20) predomină conținutul de bicarbonat de calciu, iar în localitatea Dolhești predomină conținutul de bicarbonat de sodiu (fig.21). Astfel, cu toate că distanța dintre cele două localități este mică se pot observa diferențe importante cu privire la tipul de apă predominantă.

IV. 2. Chimismul apelor provenite din precipitații din Dolhești și Horodniceni

Atmosfera, prin elementele sale constitutive, generează diverse procese ce se produc la suprafața scoarței terestre sau în apropierea acesteia. Ea este formată dintr-un amestec fizic de gaze simple, gaze rare, substanțe gazoase compuse și corpuri străine. Datorită interacțiunii acestor compuși cu vaporii de apă din atmosferă, parțial această încărcătură chimică se va regăsi în apa din precipitații.

Pentru realizarea aceastei analize s-au folosit datele de la Administrația Națională „Apele Române”- Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava. Aceste probe de ape s-au prelevat lunar, din râul Șomuzul Mare de la stațiile hidrometrice Dolhești și Horodniceni (fig.22). Probele au fost analizate în cadrul laboratorului S.G.A Suceava- Direcția Apelor Siret. Pentru această analiză am folosit datele din anii 2014-2016.

Evaluarea stării ecologice de calitate am făcut-o pe clase de calitate conform prevederilor Normativului privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă (Ordinul MMGA nr. 161/2006).

Caracterizarea globală a calității apelor se efectuează prin încadrarea lor în cinci clase de calitate , acestea fiind: clasa I -stare ecologică foarte bună, clasa a II-a stare ecologică bună, clasa a III-a stare ecologică moderată, clasa a IV-a stare ecologică slabă, clasa aV-a stare ecologică proastă.

Pentru indicatorii care suferă cele mai rapide modificări și pot schimba cu ușurință clasa de calitate a râului vom analiza indicatorii regimului de oxigen (oxigen dizolvat și consum chimic de oxigen prin oxidare cu permanganat) și cei ai regimului de N (ionii amoniu, azotiți, azotați și fosfor total).

Oxigenul dizolvat (OD)

Oxigenul, care se găsește sub formă dizolvată, este necesar în respirația organismelor acvatice, prin intermediul cărora se petrec o serie de procese chimice aerobe, iar în absența sau diminuarea cantității de oxigen vor lua naștere procese anaerobe.

Bilanțul oxigenului din apă este reprezentat de echilibrul a două grupe de procese. Un grup care îmbogățește cantitatea de oxigen din apă, iar altul care va reduce cantitatea de oxigen.

Dizolvarea oxigenului atmosferic (face parte din primul grup) reprezintă procesul care depinde de cantitatea de oxigen dizolvată, de temperatură și presiunea aerului atmosferic, acesta fiind direct proporțional cu presiunea și invers cu temperatura.

Al doilea grup de procese, care are caracteristici de a reduce cantitatea de oxigen, este reprezentat de consumul acestuia, în procesul de transformare și degradare biochimică a substanțelor organice, sau uneori de oxidare a unor elemente minerale (fier, mangan). Aceste procese se desfășoară mai intens la temperaturi mai ridicate ale apei, de aceea în timpul verii bilanțul oxigenului din apele de suprafață este mai scăzut decât în timpul iernii sau în perioadele mai reci ale anului. Aceasta se observă clar în (fig.23) unde oxigenul dizolvat variază invers proporțional cu temperatura apei, fiind în cantitate mai mică în perioada caldă a anului și mai mare în perioada rece a anului.

Fig.23 Mediile lunare ale concentrației de oxigen dizolvat în raport

cu temperatura apei la Dolhești (2014 – 2016)

Valorile acestui indicator pentru a se încadra în clasa I de calitate trebuie să fie de cel puțin 9 mg /l, pentru clasa a II-a între 9-7mg /l iar pentru clasa a III-a să se încadreze în valorile 7-5mg /l. Se observă în (fig. 24) că valorile OD nu variază în limite foarte mari ceea ce ne arată un grad de poluare redus.

Fig.24. Mediile lunare a concentrației de oxigen dizolvat la

Dolhești și Horodniceni în perioada 2014-2016

Cele mai mari valori s-au înregistrat în lunile ianuarie atât la Horodniceni (12,23 mg/l) cât și la Dolhești (11,58mg/l), iar cele mai mici în lunile iulie și august la Dolhești fiind de 6,95mg/l, iar la Horodniceni de 8,56mg/l. Aceste valori scăzute care încadrează râul în clasa a III-a de calitate poate fi explicată prin existența unor precipitații abundente sau antrenarea unor cantități mai mari de deșeuri organice consumatoare de oxigen.

Consumul chimic de oxigen prin metoda cu permanganat (CCOMn)

CCOMn reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu KMnO4. Creșterile sau scăderile de CCOMn se pot datora prezenței în cantități mai mari sau mai mici a substanțelor de origine organică dar și anorganică ce pot fi transportate de apele râului.

Valorile acestui indicator se încadrează în majoritatea cazurilor în clasa a II-a de calitate, depășind pragul de 5mg/l care este stabilit pentru clasa I de calitate. Excepții fac lunile ianuarie, februarie, martie, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie când la Horodniceni se încadrează în clasa I de calitate. În concluzie, putem afirma că valoarea medie a CCOMN se încadrează în clasa a II-a de calitate a apei (fig.25).

Fig. 25. Mediile lunare a concentrației de CCOMn(mg/l) la

Dolhești și Horodniceni în perioada (2014-2016)

pH-ul

pH-ul reprezintă concentrația ionilor de hidrogen exprimată logaritmic. Apa pură este neutră adică are un pH = 7. Conform Ordinului 161/2006 apele naturale trebuie să se încadreze cu valori între 6,5 și 8,5 unități pH.

pH-ul apelor de suprafață variază de pH-ul neutru datorită prezenței dioxidului de carbon, bicarbonaților și carbonaților. Apele dure au un pH mai ridicat față de cele moi. Prezența apelor reziduale a căror pH poate fi acid sau alcalin poate indica o cauză a perturbării echilibrului biologic al bazinului receptor, care impiedică desfășurarea normală a procesului de autopurificare.

Fig. 26 Mediile lunare a pH-ului la Dolhești și Horodniceni în perioada 2014-2016

Analizând (fig.26) observăm că valorile se încadrează în intervalul amintit mai sus, media valorilor înregistrate în anii 2014-2016 fiind de 8 unități pH. Excepții fac lunile mai la Horodniceni, unde valoarea medie a pH-ului scade până la 5,8 unități indicând un mediu acid.

Compușii azotului: azotul se găsește în apele de suprafață sub formă de ioni de amoniu, azotiți și azotați. Prin prezența a ionilor de amoniu, azotiți, și azotați se indică un stadiu de mineralizare parțială a substanțelor organice dizolvate în apă, dar poate fi și din prezența unor surse de impurificare naturale sau antropice.

Ionul amoniu

Ionul amoniu , amoniacul liber plus hidroxidul de amoniu reprezintă forme sub care apare în apă azotul amoniacal (care se formează în prima fază a descompunerii reziduurilor organice cu un conținut de azot în molecula lor, prezența lor indicând o poluare recentă de ordinul ore-zile periculoasă). Concentrația de amoniac reprezintă cele două forme, iar starea lor de echilibru este influențată de valoarea pH-ului și a temperaturii apei.

Fig. 27. Mediile lunare a concentrației ionului amoniu (mg/l) la Dolhești și Horodniceni în perioada 2014-2016

Analizând (fig.27) mediile concentrațiilor din perioada 2014-2016 observăm că la Horodniceni (situat în amonte de Fălticeni) concentrația ionului amoniu a fost sub 0,4 care indică o clasa de calitate I. Pentru Dolhești mediile arată că se încadrează în clasa IV-a de calitate.

Ionul azotit

Azotitul este un produs al oxidării microbiene a amoniacului sau a reducerii bacteriene a nitraților. Prezența nitriților arată în general impurificarea apelor cu ape menajere, care pot proveni și din apa de ploaie sau poate fi un indiciu al poluării cu un combustibil. În apele de suprafață azotiții trec în general prin oxidare în azotați.

Fig. 28. Mediile lunare a concentrației ionului azotit

(mg/l) la Dolhești și Horodniceni în perioada 2014-2016

Analizând fig. 28 putem observa că indicatorul de la Horodniceni are o variație constantă pe parcursul lunilor încadrându-se în medie până în 0,03 mg/l care indică clasa a II-a de calitate. La Dolhești se înregistrează niște maxime ale concentrației ionului azotit în lunile iunie și august unde se ating valori medii de 0,20 mg/l ceea ce indică o clasă de calitate V.

Cu excepția situațiilor de la Horodniceni din lunile mai, iunie și august în medie râul se încadrează în clasa III-a de calitate.

Ionul azotat

Azotații se găsesc atât în apele de suprafață, fiind atât de natură organică (prin oxidarea bacteriană a materiilor organice, mai ales a celor eliminate de animale) cât și anorganică (din minerale azotate, fertilizatori și pesticide ce conțin azot).

Din figura 29 observăm că datele prelucrate de la Horodniceni indică o medie care se încadrează în clasa I de calitate a apei, având o medii maxime de 0,7mgN/l.

Pentru Dolhești se înregistrează concentrații mai mari în lunile mai având o medie de 1,67mgN/l, fiind încadrat în clasa II-a de calitate.

Fig. 29 Mediile lunare a concentrației ionului azotat – (mg/l)

la Dolhești și Horodniceni în perioada 2014-2016

Fosfor total (Pt)

Un alt indicator care face parte din regimul nutrienților la cere ne referim este fosforul total. Ionii acidului fosforic joacă un rol important în dezvoltarea vieții acvatice, deoarece pe de o parte sunt indispensabili vieții acesteia, iar pe de altă parte, atunci când crește concentrația lor acționează ca inhibitor în dezvoltarea anumitor specii. Fosforul din apă poate proveni din roci fosfatice (apatit) din spălarea solurilor, prin poluare cu ape reziduale industriale, cu pesticide, îngrășăminte, cu gunoaie sau din surse artificiale (detergenți polifosfatici).

Fig. 30. Mediile lunare a concentrației de Pt (mg/l) la

Dolhești și Horodniceni în perioada (2014-2016)

Se observă că pentru Horodniceni valorile medii nu depașesc 0,7mg/l ceea ce ne indică o clasă de calitate I a apei. Pentru Horodniceni mediile variază între 0,13 și 0,36 ceea ce ne idică clasa a II-a de calitate, adică o stare ecologică bună. Aceste creșteri pot surveni din diverse cauze cum ar fi: din agricultură, prin folosirea îngrășămintelor naturale, inexistența gropilor de gunoi care determină depozitarea deșeurilor de la creșterea animalelor pe malul apelor.In linii mari apele râului Șomuzul Mare se încadrează în clasa I de calitate pentru Horodniceni iar pentru Dolhești în clasa II-a de calitate a apei.

IV.3. Calitatea apei – impactul antropic

Ca urmare a dezvoltării industriei și a așezărilor urbane, a folosirii îngrășămintelor și pesticidelor în agricultură, calitatea apei râurilor a fost afectată în diferite grade de intensitate.

Prin cantitatea de apă prelevată pentru alimentările (industrială și potabilă), pentru irigații și restituțiile de ape uzate calitatea și, respectiv compoziția fizico-chimică și bacteriană naturală a râurilor se modifică în sens negativ. Cea mai mare pondere, ca volum și concentrație a poluanților o au apele industriale provenite din industria celulozei și hârtiei, textilă, metalurgiei feroase, petrochimiei organice și de sinteză, alimentare etc. La acestea se adaugă și combinatele de creștere și îngrășare a animalelor.

Consecințele deversării apelor uzate în râuri sunt destul de diferite, de la neglijabile până la degradarea calității compoziției ionice, reacției pH-ului, conținutului de microelemente, de materii în suspensie și de substanțe organice.

Odată cu modificarea trăsăturilor fizico-chimice ale apei au loc și transformări de ordin biologic, care, în anumite cazuri duc la dispariția biohidrocenozelor.

Combaterea poluării apelor în Horodniceni și Dolhești s-a făcut odată cu apariția surselor de poluare care depășesc capacitatea de autoepurare a surselor respective, dar necorelarea punerii în funcțiune a obiectivelor industriale poluante cu stațiile de epurare a apelor uzate a dus la degradarea calității apei pe unele cursuri de ape din județul Suceava.

Concluzii

În ceea ce privește analizele paleogeografice efectuate se sugerează că în urmă cu 5-7 milioane de ani (varsta geologică Miocen), teritoriul pe care se află astăzi bazinul Șomuzului Mare era acoperit de apele Mării Sarmatice, care se întindeau pe un teritoriu întins între Viena de astăzi și Munții Tian-Shan din Asia Centrală.

Ca urmare a faptului că era complet izolată de oceanul planetar și în ea se vărsau fluvii care aduceau cantități însemnate de apă dulce (Dunărea, Nistru, Don, Volga etc.), Marea Sarmatică s-a îndulcit treptat.

Cu timpul, Marea Sarmatică s-a fragmentat, sub influența mișcărilor tectonice, într-o serie de bazine de mai mică întindere (Marea Neagră, Marea Caspică, Lacul Balaton, Lacul Aral și altele), care au evoluat separat.

Pe teritoriul de astăzi al României, apa s-a evaporat, iar gresia și calcarul existent au suferit eroziuni din cauza mai multor fenomene naturale.

Pe baza observațiilor litologice realizate considerăm că la nivelul Volhinianului, în zona Fălticeni a existat un golf care a evoluat episodic prin diferite medii de sedimentare șelf, turbării, chiar lacuri de apă dulce, uscat.

Lucrarea reprezintă rezultatul prelucrării și interpretării probelor de apă luate la intervale de timp diferite din localitățile Horodniceni și Dolhești.

Lucrarea reprezintă o abordare din punct de vedere hidrogeochimic a sistemului hidrosferă corespunzător arealului supus studiului prin cercetarea subsistemelor componente.

Deoarece calitatea și chimismul apelor depind într-o măsură apreciabilă și de alți factori (condiții climate, sol, relief, vegetație) au fost făcute referiri și la aceștia.

În ceea ce privește nivelul relativ ridicat al concentrațiilor de pulberi în suspensie, pentru reducerea acestuia, atât în bazinul Șomuzului Mare, cât și în Horodniceni și Dolhești este necesară creșterea exigenței autorităților administrației publice locale cu privire la igienizarea străzilor, spălarea acestora în perioadele secetoase, creșterea suprafeței spațiilor verzi, gestionarea mai bună a molozului din construcții și demolări, așa cum se realizează în țările UE. Chimismul apelor de precipitații a fost stabilit pe baza înterpretării analizelor pe probe prelevate din probe staționare care acoperă toate zonele județului.

Râurile din județul Suceava fac parte din grupa de est, aparținând bazinului hidrografic al Siretului. Rețeua de probare a cuprins un număr de 2 staționare amplasate în Horodniceni și Dolhești.

Chimismul apei râului Șomuzul Mare depinde de încărcătura ionică a apelor de precipitații (alimentare pluvială), a celor de subterane (alimentare din izvoare) și a alcătuirii petrografice a substratului străbătut (reacții de dizolvare și alterare apă-rocă).

Interpretarea rezultatelor analizelor pe probele prelevate din râu indică predomimanța tipului bicarbonato-sodic și bicarbonato-calcic, majoritatea componenților analizați fiind în conformitate cu Norma din 07/02/2002, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.10 din 19/02/2002 (Anexă ).

Ca urmare a dezvoltării industriei și a așezărilor urbane, a folosirii îngrășămintelor și pesticidelor în agricultură, calitatea apei râului a fost afectată în diferite grade de intensitate. Prin cantitatea de apă prelevată pentru alimentările (industrială și potabilă), pentru irigații și restituțiile de ape uzate calitatea și, respectiv compoziția fizico-chimică și bacteriană naturală a râurilor se modifică în sens negativ.

Bibliografie

Lucrări scrise

1. Băcauanu V. et al (1980), Podișul Moldovei, Ed. Didactică și pedagogică, București;

2. Bica Ionesi, (1968), Stratigrafia depozitelor Miocene de Platformă dintre Valea Siretului și Valea

Moldovei, Editura Academiei RSR, București;

3. Domenico A.Patrick, Schwartz W.F. (1998), Physical and chemical Hydrogeology, John Wiley & Sons. Inc. New York;

4. Gheorghe A. (1997), Podișul Sucevei- Studiu climatologic, Ed. Tehnică, București

5. Holland H. (1983), Chimia atmosferei și oceanelor, Ed. Tehnică, București. Traducere din limba engleză;

6. Nedelcu P. (1973), Apa și viața, Rev. „Natura" nr. 4 București;

7. Pascu M. (1983), Apele subterane din România, Ed. Tehnică, București;

8. Popa Gh. (1999), The hydrogeochemical balance of graoundwater from Moldavian Plateau (România), An. Univ. București, XLVIII, pg. 78-80;

9. Porof M. (2001) – Geochimia apelor de suprafață și subterane din zona orașului Fălticeni, Lucrare grad didactic I susținuta la Colegiul Național „Nicu Gane" din Fălticeni;

10. Popescu Rodica (2000), Hidrogeochimie, Ed. Univ. din București;

11. Rădulescu D., Atanasiu N. (1979), Petrologia rocilor sedimentare, Ed. Didactica și Pedagogică, București;

12. Langguth, H. R. (1966) Groundwater verhaltisse in Bereiech Des Velberter. Sattles. Der Minister Fur Eraehrung, Land Wirtsch Forste (pp. 127). Duesseldorf: NRW, traducere în limba engleză;

13. Țibuleac P. (1998), Studiu geologic al depozitelor Sarmațiene din zona Fălticeni – Sasca – Răucești (Platforma Moldovenească) cu referire specială asupra stratelor de cărbuni, Teză doctorat, Univ „Al. I. Cuza ”, Iași;

14. Todd, D.K. (2001) Groundwater Hydrology. John Wiley and Sons Publication, Canada, pp.280-281;

15. Tufescu V. (1974), România; Ed. Tehnică, București.

Surse web

1. 3rd Country Training 2004 Thailand, http://infofile.pcd.go.th/air/15_PrecipitatnChem.pdf?CFID=2822098&CFTOKEN=71413519

2. Administrația națională ,,Apele române”,

http://www.rowater.ro/default.aspx

3. Earth Observatory,

https://earthobservatory.nasa.gov/Features/Water/water_cycle_2000.pdf

4. Research Gate, https://www.researchgate.net/profile/PJ_Sajil_Kumar/publication/234128522_Interpretation_of_groundwater_chemistry_using_piperand_chadhas_diagrams

5. Research Gate,

http://eprints-bangaloreuniversity.in/4932/1/1426311407_80%20%282015%29%2031073-31077%281%29.pdf

6. Research Journal of Chemical Sciences,

http://www.isca.in/rjcs/Archives/v3/i5/6.ISCA-RJCS-2013-043.pdf

7. United Nations Children’s Fund,

https://www.unicef.org/wash/files/water_handbook.pdf

8. University of California,

https://www.epa.gov/sites/production/files/2015-10/documents/water_quality_english.pdf

9. Science for a changing world,

https://pubs.usgs.gov/sir/2008/5242/pdf/sir2008-5242.pdf

10. Sistemul de gospodărire a apelor Suceava,

http://www.rowater.ro/dasiret/sgasuceava/default.aspx

Anexă 1

Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor

Ordinul 161 din 16 februarie 2006 (Ordinul 161/2006)

pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calitatii apelor de suprafata in vederea stabilirii starii ecologice a corpurilor de apa

Publicat in Monitorul Oficial 511 din 13 iunie 2006 (M. Of. 511/2006)

In baza prevederilor art. 21 alin. (1) si ale art. 110 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 3 si 10 din Programul de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 351/2005,

in temeiul art. 5 alin. (8) din Hotararea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, cu modificarile si completarile ulterioare,

avand in vedere Referatul de aprobare nr. 826/S.B./2006,

ministrul mediului si gospodaririi apelor emite prezentul ordin.

Art. 1. – Se aproba Normativul privind clasificarea calitatii apelor de suprafata in vederea stabilirii starii ecologice a corpurilor de apa, prevazut in anexa*) care face parte integranta din prezentul ordin.

___________

*)Anexa se publica ulterior in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 511 bis in afara abonamentului, care se poate achizitiona de la Centrul pentru relatii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucuresti, sos. Panduri nr. 1.

Art. 2. – Prevederile normativului mentionat la art. 1 se aplica la toate apele de suprafata, inclusiv apele marine de coasta.

Art. 3. – La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 1.146/2002 pentru aprobarea Normativului privind obiectivele de referinta pentru clasificarea calitatii apelor de suprafata, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, si "STAS 4706/1988 – Ape de suprafata – Categorii si conditii de calitate" referitor la standardele de calitate pentru caracterizarea apelor marine costiere.

Art. 4. – Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Ministrul mediului si gospodaririi apelor,
Sulfina Barbu

Bucuresti, 16 februarie 2006.

Nr. 161.

Anexă 2

Art. 1. –

(1) Prezentele norme de calitate reglementează cerințele de calitate pe care apele dulci de suprafață utilizate sau destinate potabilizării, denumite în continuare ape de suprafață, trebuie să le îndeplinească după o tratare corespunzătoare.

(2) Apa subterană și apa salmastră nu fac obiectul prezentelor norme de calitate.

(3) Aplicarea prezentelor norme de calitate conduce la reducerea nivelului de tratare a apei brute de suprafață, cu influență directă asupra costurilor.

(4) Sunt considerate ape potabile toate apele de suprafață din care se captează apa pentru consumul uman și care se transportă prin rețele de distribuție pentru uz public.

Art. 2. – Apele de suprafață se clasifică, în funcție de valorile limită, în 3 categorii: A1, A2 și A3. Fiecărei categorii îi corespund o tehnologie standard adecvată de tratare, prezentată în anexa nr. 1a), și caracteristicile fizice, chimice și microbiologice, prezentate în anexa nr. 1b).

Art. 3. –

(1) Autoritățile bazinale de gospodărire a apelor stabilesc pentru apa de suprafață, din toate punctele de prelevare sau pentru fiecare punct individual de prelevare, valori pentru toți parametrii/indicatorii de calitate prevăzuți în anexa nr. 1b).

(2) Valorile indicatorilor de calitate prevăzute în col. G din anexa nr. 1b) reprezintă valori recomandate, iar cele din col. I reprezintă valori maxim admisibile.

(3) În avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor emitentul acestora nu este obligat să stabilească valori pentru parametrii care nu figurează în anexa nr. 1b), iar valorile maxim admisibile nu pot fi mai permisive decât cele din col. I – valori obligatorii din aceea și anexă.

(4) În situația în care în tabel nu sunt prevăzute valori decât în col. G, autoritatea bazinală de gospodărire a apelor le va utiliza pe acestea ca linii directoare/valori ghid în stabilirea valorilor limită pentru parametrii din avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor pe care le emite. După caz, aceasta poate stabili în avizele și în autorizațiile de gospodărire a apelor condiții mai severe decât cele prevăzute în col. G din anexa nr. 1b).

Art. 4. –

(1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor și protecției mediului, autoritatea competentă de gospodărire a apelor și autoritățile sale bazinale, precum și cele administrative locale vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că apa de suprafață destinată captărilor pentru producerea de apă potabilă corespunde din punct de vedere calitativ valorilor stabilite în conformitate cu prevederile art. 3.

(2) Valorile prevăzute în anexa nr. 1b) sunt obligatorii atât pentru apele de suprafață interioare, cât și pentru cele transfrontiere, destinate potabilizării.

(3) În conformitate cu prezentele norme de calitate, autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor, prin autoritățile sale bazinale de gospodărire a apelor, va lua toate măsurile necesare asigurării îmbunătățirii calității apelor. Pentru aceasta va întocmi un plan-cadru de acțiune pe 10 ani, cu un program calendaristic de ameliorare a calității apelor de suprafață, cu precădere a celei din categoria A3.

(4) Planul-cadru de acțiune și programul calendaristic prevăzute la alin. (3) se stabilesc atât în funcție de necesitățile de îmbunătățire a calității mediului și în special a apelor, cât și de limitările de ordin economic și/sau tehnic existente ori care pot apărea la nivel național sau local.

(5) Planul-cadru de acțiune și programul calendaristic prevăzute la alin. (3) se aprobă de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor și protecției mediului, în cazul cursurilor de apă transfrontiere.

(6) Autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor urmărește și raportează anual autorității publice centrale din domeniul apelor și protecției mediului îndeplinirea prevederilor planului-cadru de acțiune și respectarea programului calendaristic.

(7) Apele de suprafață ce prezintă caracteristici fizice, chimice și microbiologice sub limitele obligatorii prevăzute pentru categoria A3 nu vor fi utilizate pentru potabilizare. Totuși, în cazuri excepționale o apă de calitate inferioară poate fi folosită pentru potabilizare după o tratare adecvată, inclusiv prin amestecarea cu o apă de calitate mai bună, pentru a fi adusă la caracteristicile de calitate corespunzătoare nivelului apei brute din categoria A3.

(8) Situațiile la care face referire alin. (7) trebuie aduse de îndată, în scris, la cunoștință autorității bazinale de gospodărire a apelor de către deținătorul stației de tratare. Autoritatea bazinală de gospodărire a apelor va analiza situația și, pe baza planului de gestiune a resurselor de apă, va întocmi un raport detaliat despre aceste situații excepționale și despre măsurile ce trebuie adoptate, raport pe care îl va înainta autorității competente în domeniul gospodăririi apelor spre aprobare.

Art. 5. –

(1) Se consideră că o apă de suprafață îndeplinește condițiile pentru potabilizare, dacă probele prelevate la intervale regulate de timp, din același punct de control utilizat și pentru captarea apei de băut, arată că ea corespunde din punct de vedere calitativ, în cazul în care:

a) la 95% din numărul de probe prelevate parametrii de calitate respectă valorile cuprinse în col. I din anexa nr. 1b);

b) la 90% din numărul de probe prelevate parametrii de calitate respectă celelalte cerințe cuprinse în anexa nr. 1b).

(2) De asemenea, cele 5-10% din numărul de probe care nu se conformează cerințelor calitative se consideră că pot fi potabilizate când:

a) calitatea apei nu se abate cu mai mult de 50% de la valorile parametrilor stabiliți, excepție făcând: temperatura, pH, oxigenul dizolvat și indicatorii microbiologici;

b) apa nu prezintă pericol pentru sănătatea publică;

c) valorile parametrilor analizați la probe consecutive de apă, prelevate la intervale determinate statistic, se încadrează în valorile stabilite pentru parametrii relevanți/de interes.

(3) La calculul procentajelor prevăzute la alin. (1) și (2) nu vor fi luate în considerare valorile mai ridicate decât cele pentru apa de suprafață respectivă, dacă ele sunt cauzate de viituri, dezastre naturale sau de condiții meteorologice anormale.

(4) Prin punct de prelevare se înțelege secțiunea prizei de apă de unde se captează apa de suprafață înainte de a fi trimisă la tratare.

Art. 6. – Autoritatea publică centrală din domeniul apelor și protecției mediului poate oricând să fixeze valori mai severe decât cele stabilite prin prezentele norme de calitate.

Art. 7. –

(1) Aplicarea dispozițiilor prezentelor norme de calitate nu poate avea în nici un caz ca efect direct sau indirect degradarea calității actuale a apei de suprafață.

(2) Derogări de la prevederile prezentelor norme de calitate se pot acorda în următoarele situații:

a) în caz de inundații sau de alte dezastre naturale;

b) în cazul anumitor parametri marcați cu O în anexa nr. 1b), din cauza unor condiții geografice sau meteorologice excepționale;

c) dacă apa de suprafață se îmbogățește pe cale naturală cu anumite substanțe, ceea ce conduce la depășirea valorilor limită prevăzute în anexa nr. 1b), pentru categoriile A1, A2 și A3;

d) în cazul apelor de suprafață puțin adânci sau al lacurilor aparent stagnante, pentru parametrii marcați cu asterisc în anexa nr. 1b), această derogare este aplicabilă numai lacurilor cu o adâncime care nu depășește 20 m, cu un schimb de apă mai redus de un an și în care nu se descarcă ape uzate.

(3) Îmbogățirea naturală a apelor înseamnă procesul prin care, fără intervenția omului, o masă de apă primește din sol anumite substanțe pe care acesta le conține.

(4) Derogările prevăzute la alin. (2) nu se aplică dacă prin aceasta sunt afectate cerințele impuse pentru protecția sănătății publice.

(5) În cazurile în care autoritățile bazinale de gospodărire a apelor acordă derogări de la prevederile prezentelor norme de calitate, acestea vor informa imediat autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor, precizând motivele și perioadele anticipate pentru durata derogării.

Art. 8. – Ori de câte ori cunoștințele științifice și tehnice ori tehnologiile de tratare înregistrează un progres sau când standardele de apă potabilă se modifică, autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor, pe baza unei propuneri a autorității bazinale de gospodărire a apelor, poate revizui valorile numerice și lista cuprinzând parametrii din anexa nr. 1b), care cuprind caracteristicile fizice, chimice și microbiologice ale apei de suprafață.

Art. 9. – Anexele nr. 1a) și 1b) fac parte integrantă din prezentele norme de calitate.

ANEXA  Nr. 1a)
la normele de calitate

DEFINIREA TEHNOLOGIILOR STANDARD DE TRATARE
pentru transformarea apelor de suprafață de categoriile
A1, A2 și A3 în apă potabilă

Categoria A1

Tratare fizică simplă și dezinfecție (de exemplu: filtrare rapidă și dezinfecție).

Categoria A2

Tratare normală fizică, chimică și dezinfecție [de exemplu: preclorinare, coagulare, floculare, decantare, filtrare, dezinfecție (clorinare finală)].

Categoria A3

Tratare fizică, chimică avansată, perclorare și dezinfecție [de exemplu: clorinare intermediară, coagulare, floculare, decantare, filtrare prin adsorbție (pe cărbune activ), dezinfecție (ozonizare, clorinare finală)].

ANEXA  Nr. 1b)
la normele de calitate

I = valori obligatorii

G = valori orientative

O = condiții climatice și geografice excepționale

___________

*)Vezi art. 7 alin. (2) lit. d).