în deficiențele de coloan ă vertebrală la copii cu CES clasele I -V Coordonator științific : Conf. Univ. Dr. BR ATU MIRCEA Autor: CĂLIN MARIN NICU… [620396]

1

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE

Kinetoterapia
în deficiențele de coloan ă vertebrală la copii cu
CES clasele I -V

Coordonator științific :
Conf. Univ. Dr. BR ATU MIRCEA

Autor:
CĂLIN MARIN NICU ȘOR
Școala Gimnazială Specială Nr.4

BUCUREȘTI
2019

2

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1. Importanța temei ……………… ……………………………………………………………………….. ……4
1.2. Motivarea alegerii temei ……… ………………………………………………………………………….. 5
1.3. Reflectarea temei în literatura de specialitate …………………………………………………… 6

CAPITOLUL 2. FU NDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. Elemente de a natomi e și biomecanic ă a coloanei vertebrale
2.1.1. Anatomia coloanei verte brale ……………………………………………………………………. 8
2.1.2. Biomecanica coloanei vertebrale ……………….. ……………………………………………. 13

2.2. Evaluarea somato -funcțională
2.2.1. Evaluarea creșterii și dezvoltării fizice ………….. ………………………………………….. 15
2.2.2. Evaluarea mersului …………………………………… …….. …………………………………… …16
2.2.3. Bilanțul articular al coloanei vertebrale …………………………………………………….. .21
2.2.4. Bilanțul muscular al coloanei vertebrale …………………………………………… ……… 23
2.2.5. Evaluarea respiratorie …………………………………………………………………………… …29
2.2.6. Evaluarea activității psihice ……………………………………………………………………. ..31

2.3. Particularit ățile deficient ului mintal
2.3.1. Definiții și delimitări conceptuale ale handicapului de intelec t…………………… ….36
2.3.2. Clasificarea deficiențelor mintale la copii cu CES …………………………………….. ..40
2.3.3. Tabloul clinic și psihofizic al de ficienților mintali……………. ……………………….. ..44

2.4. Postura corectă și modificările de postură
2.4.1. Postur a corectă ………………………………………………………………………………………. 46
2.4.2. Clasificarea modificări lor de postură ……………………………………………………….. 46
2.4.3. Etiologia modificărilor de postură ……………………………………………………………. 58

2.5. Kinetoterapia
2.5.1. Scop, obiective …………………………… ……………………………….. ……………………….. 59
2.5.2. Principiile kinetoterapiei …………………………………………………………………………. 59
2.5.3. Mijloace kinetice convenționale
2.5.3.1. Exercițiul fizic terapeutic………… ………. ………………………………………… 60
2.5.3.2. Posturarea ………………………………………………………………………………… 64
2.5.3.3. Masajul …………………………………………………………………….. …………….. 66
2.5.4. Mijloacele kinetice neconvenționale
2.5.4.1. Shiatsu………………………………………………………………………………….. ….69
2.5.4.2. Stretching -ul……………………………………………………………………………… 77
2.5.4.3. Efecte le cumulative …………………………………..……………. …77
2.5.4.4. Cinci reguli pentru Shiatsu și Stre tching …………………………… …….7 8
2.5.4.5. Când nu trebuie să efectuați Shiatsu și Stre tching ………………… …..78

3

CAPITOLUL 3. CONTRIBUȚII PERSONALE PRIVIND ROLUL MIJLOACELOR
KINETOTERAPEUTI CE FOLOSITE ÎN CORECTARA MODIFICĂRILOR DE POSTURĂ

3.1. Ipoteza, sarcinile și scopul cercetării ………………………………………………………….. …..79
3.2. Organizarea și desfășurarea cercetării ………… ……………………………….. ……………… ..80
3.3. Subiecții ……………………………………………………………………………………………………… …80
3.4. Metode de cercetare și evaluare ………………………………………………………….. ………… .81

CAPITOLUL 4. PREZENTAREA ȘI ANALIZAREA REZULTATELOR

4.1. Prezentarea datelor ……………………………………………………………………………………. …..85
4.2. Analiza și i nterpretarea rezultatelor ………………….. ………………………………………. …..95

CAPITOLUL 5. CONCLUZII. PROPUNERI

5.1. Concluzii generale ………………………………………………………………………………………….. ….107
5.2. Concluzii experimentale ………………………………………………………………………………….. …108
5.3. Propuneri ……………………………………………………………………………………………………….. …109

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………………….. …….110

ANEX A 1. Fișă de observație……………………………………………………………………………….. ……..114
ANEX A 2.Rezultate obținute în urma evaluării……………………………………………………… ………116
ANEX A 3.Program de corectare a cifozei dorsale…………………………………………………….. ……125
ANEX A 4.Îndrumar pentru părinți și elevi privind recuperarea modificărilor de postur ă……..12 9

4

Capitolul 1. I NTRODUCERE

1.1. Importanța temei

Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, om ul a fost preocupat de frumusețe, iar imaginea
ideală a corpului uman are încă un efect puternic și creează involuntar o stare de mulțumire și de
bine. Noțiunea de frumusețe este relativă, iar idealul uman de frumusețe corporală diferă de la o
societate la alta sau de la un moment istoric la altul, dar indif erent de epocă sau de cultura
civilizației, idealul frumuseții umane este influențat și de adoptarea și menținerea unei posturi
corecte a corpului. Pentru că omul trece prin aceleași procese de creștere, dezvoltare și formare a
atitudinii corporale, mențin erea posturii corecte a corpului este o problemă foarte impor tantă și
frecvent înt ânlită în rândul copiilor, dar și adulților sedentari . Aaparută în urma unor cercetări
derulate de -a lungul a 30 de ani francezul Danis Bois, la acea vreme kinetoterapeut și osteopat
actualmente profesor universitar și directorul laboratorului de cercetare aplicată în Psihopedagogie
Perceptivă (CERAP) din cadrul Universității Fernando Pessoa (Portugalia) , Pishopedagogia
Perceptivă este știința care expune cel mai bine relația dintre minte și corp menționând că
eliminarea tensiunilor din corp are ca efect înlaturarea tensiunilor psihice și că mobilizarea
tonusului corporal stimulează tonusul psihic. Această recuperare a vitalității redă persoanei forța sa
de a avansa, forța m entală, motivația și optimismul.
Postura corpului este în strânsă relație cu medi ul înconjurător și cu legile care guv ernează
acest mediu. Pentru a menține o postură normală, omul și-a dezvoltat o structură care are rolul de a
învinge forța grav itațională – „sistemul tonic postural de stabilitate verticală” . Acest sistem
funcționează în mod automat și involuntar, ca urmare a analizei informațiilor senzitive, tactile,
termice, dureroase, etc. primite de la nivelul receptorilor . Orice dereglare a acestui sis tem poate
duce cu tim pul, la schimbări mecanico -fiziologice la nivelul întregului corp, într -un adevărat „lanț
al slăbiciunilor ”: musculatura abdominală slab dezvoltată influențează negativ mișcările coastelor,
iar respirația deficitară dezechilibrează met abolismul și sistemul glandular, ca în cele din urmă să
fie afectată și activitatea nervoasă.
“Coloana vertebrală, prin complexitatea structurală și funcțională, motivată de conexiunile
directe cu toracele și bazinul, cât și indirecte , prin cele două la nțuri de mișcare ale trenului superior
și inferior, conferă simetrie corpului, direcție de mișcare făcând posibile atât stabilitatea, cât și
mobilitatea participând asfel la procesele complexe de relație și int egrare în mediu” (Adriana Nica)
„Actul terape utic urmărește restabilirea stării de sănătate și asigurarea independenței
funcționale a individului” ( M. Bratu, 2011). În afecțiunile și modificările coloanei vertebrale care
pot duce la modificări posturale, principala metodă de restabilire a sănătății o reprezintă
Kinetoterapia cu toate mijloacele ei specifice și nespecifice .
Shiatsu face parte din tehnicile neconvenționale ale Kinetoterapiei și reprezintă o tehnică
japoneză bazată pe presiuni exe cutate cu degetele și cu palma, pe anumite puncte ale corpului, cu
scopul de a îmbu nătăți sănătatea organismului și a -i stimula vitalitatea.

5
Stretching -ul este o t ehnică occidentală ce folosește exerciții de întindere care determină
flexibilizarea mușchilor și articulațiilor.
Chiar din momentul în care omul s-a ridicat în picioare și a început să adopte o postură
bipedă , i-a fost dat să sufere de afectiuni datorate posturii deficitare . Pentru a preveni și a trata
aceste afecțiuni, oamenii execută diferite mișcări care au ca scop menține rea flexibilitatății
corpului. Din cele mai vechi timpuri aceste mișcări au fost combinate cu diverse tipuri de terapii
manuale, într -o imensă varietate de sisteme de sănătate și de exerciții.
Îmbinarea tratamentului shiatsu (presopunctură) cu stretching -ul (exerciții de înti ndere) s -a
născut din aceeași nevoie de a sistematiza într-o meto dă eficientă două tehnici care nu necesită un
spațiu mare pentru a putea fi aplicate . Ambele pot fi lesne efectuate, în liniște, oricând și oriunde.
Prin urmare, ele sunt perfect adecvate utilizarii în procesele de recuperare ale deficiențelor coloanei
vertebrale în rândul copiilor cu CES.
Tehnica shiatsu și stretching -ul evoluează din gesturi instinctive, efectuate pentru a ușura
unele dureri sau pentru a relax a corpul. O persoană care fric ționează , apasă sau frământă un mușchi
amorțit sau dureros, efectuează, fără să știe, un tratament shiatsu . Iar persoana care -și întinde brațele
și picioarele în pat dimineața, ori își rid ică brațele deasupra capului și î și înti nde spatele după ce a
stat m ult timp în aceeași poziție, execută ceva ce astăzi numim stretching .
După cum spune Toru Namikoshi în cartea sa:” Ca să folosesc un limbaj metaforic, dacă
tratamentul shiatsu poate fi com parat cu spălatul hainelor, stretching -ul poate fi comparat cu
călcatul, care nete zește toate încrețiturile”.

1.2. Motivarea alegerii temei

În cei opt ani de activitate kinetoterapeutică desfășurată în Școala Gimnazială Specială Nr4
am avut oportunitatea de a lucra cu elevi cu deficiențe mintale moderate , aceștia prezentâ nd și
afecțiuni asociate deficienței psihice : deficiențe fizice ale coloanei vertebrale și/sau membrelor,
afecțiuni neurologice, alte deficiențe senzoriale, autism, Sindrom Down etc.
În vederea recuperării și corectării modificăril or de postură am elabora t și am implementat
programe kinetice individualizate și personalizate care aveau la bază mijloace kinetice
convenționale (exerciții fizice, posturare, terapie ocupațională). Ca urmare a activităților terapeutice
desfășurate cu elevii cu deficiențe mintale moderate am înțeles nevoia lor de schimbare, de noutate,
dorința lor de altceva – nou și atractiv, am înțeles cât de importantă este diversitatea mijloacelor
folosite în actul recuperator.

Shiatsu și Stretching -ul este un complex simplu de manevre și mi șcări care poate fi practicat
rapid, fără necesitatea utilizării aparatelor sofisticate și costisitoare. Avantajele cele mai importante
ale practicării Shiatsu -ului și Stretching -ului de către kinetoterapeuți în timpul programelor de
recuperare aplicate el evilor cu CES reprezintă elementele de noutate pe care le aduce aceste metode
rutinei exercițiilor fizice specifice .
Plecând de la receptivitatea elevilor pentru mișcare practicată sub diverse forme, am
considerat că Shiatsu și Stretching -ul asociate vor reprezenta unul dintre mijloacele neconvenționale

6
ale kinetoterapiei care poate fi utilizat cu succes în prevenirea și corectarea modificărilor de postură
la elevii cu deficiență mintală moderată .

Activitatea în sala de kinetoterapie mi -a adus numeroase s atisfacții pe plan profesional și
afectiv , elevii cu deficiență mintală moderată cu care am lucrat de -a lungul timpului mi-au oferit
mereu un feedback pozitiv. Rezultatele terapeutice obținute în urma activității mele în școală au
demonstrat eficiența prac ticării periodice și conșiente a exercițiilor fizice . Rezultatele obținute în
urma acestei cercetări au demonstrat eficiența asocierii mijloacelor kinetice convenționale cu cele
neconvenționale – Shiatsu și Stretching -ul, prin creșterea c apacit ății general e de relaxare a
musculaturii afectate , prin corectarea modificărilor de postură ale coloanei vertebrale, prin
îmbunătăț irea capacit ății cardio -vascular e, respiratori i, locomotori i și prin îmbunătățirea activității
psihice și consolidarea relațiilor sociale , prin favoriza rea procesel or de dezvoltare și creștere fizică
armonioasă.

1.3. Reflectarea temei în literatura de specialitate

Exercițiile fizice au fost practicate sub forme diverse, în funcție de cultură și epocă: lupte,
atletism, scrimă, înot, arucarea c u piatra, sărituri, box, alergare, etc. Acest lucru dovedește
preocuparea popoarelor încă din antichitate, privind aplicarea mișcării în scop profilactic și
terapeutic. Tot din antichitate sunt cunoscute și primele studii despre relația mișcare – mușchi,
despre efectele fiziologice ale gimnasticii și masajului, sănătatea fiind definită de părintele
medicinii, Hipocrat, ca „un echilibru între exercițiile corporale și alimentație”1.
De la practicarea exercițiilor fizice, indiferent de forma acestora, până la gimnastica igienică
și terapeutică nu au fost de făcut decât câțiva pași. Medicii au fost cei care au recomandat și au
promovat exercițiul fizic sub forma sa terapeutică , existând dovezi în acest sens încă din antichitate .
În literatura internă de special itate există studii și cărți referitoare la tehnicile kinetice
specifice și nespecifice convenționale după cum amintim: Bratu M. -Bazele generale ale
kinetoterapiei , Cordun M. – Kinetologie medicală , Postura corporală normală și patologică , Fozza
C, Nicolae scu V. – Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fizice la școlari , Ispas C, Geambașu
A- Kinetoterapia în afecțiuni ortopedico -traumatice etc. dar nu există bibliografie legată de
tehnicile kinetice neconvenționale aplicate elevilor cu CES. În rândul pop ulației asiatice și indiene,
există un procent mult mai scăzut al incidenței problemelor de coloană vertebrală datorită
deschiderii manifestate de terapeuți în asocierea tehnicilor kinetice neconvenționale cu cele
convenționale.
În literatura de specialita te internă și internațională există informații privind practicarea
Shiatsu -ului și Stretching -ului și beneficiile aduse organismului uman de acest ea și informații
despre caracteristicile deficientelor mintale . Un studiu efectuat la Universitatea „Vasile Al ecsandri”
din Bacau condus de Mârza -Dănilă Doina și Mârza -Dănilă Dănuț Nicu arată rolul Shiatsu -ului și al
Stretchingu -lui în recuperarea funcțională a pacienților cu angină pectorală stabilă. Rezultatele au

1 Cordun M. – Kinetologie medicală , editura Axxa, București, 1999 , pag. 16

7
demonstrat faptul că aplicarea unor programe spe cifice de Shiatsu și Stre tching a u contribuit la
scaderea intensitații, frecvenței și duratei crizelor anginoase.
În literatura internațională sunt numeroase studii elaborate care evidențiază beneficiile
folosirii Shiatsu -ului în asociere cu Stretching -ului cum ar fi la „Institute of Preventative Medicine
la National Taiwan University ” și publicat în British Medical Journal arată că 90% din pacienți i
care suferă de durere de spate au avut rezultate foarte bune pe termen scurt dar și au fost menținute
peste 6 luni după tratament. Rezultatele arată că Shiatsu asociat cu Stre tching -ul este mai eficient
decât fizioterapia clasică având scoruri mai mari din punct de vedere al durerii, starea funcțională și
dizabilitatea, spun autorii.
Shiatsu Re search Institut e a efectuat numeroase studii ale impactului aplicarii Shiatsu -lui în
tratarea cancerului, efectelor cauzate de chimioterapie, durerilor de cap, problemelor de somn, în
sarcină, în boli mintale dar și în autism ” Zen Shiatsu: A Longitudinal Case Study Measu ring Stress
Reduction in a Child with Autism Spectrum Disorde r. Rezultatele au fost cre scute pe toate
domeniile evaluate, acest lucru indicând o imbunătățire a calit ății vieții în doar 6 luni de la primirea
tratamentului prin Shiatsu.
În literatura de sp ecialitate internațională apar informații despre ameliorarea stării psiho –
emoționale dar nu sunt informații despre asocierea mijloacelor kinetice convenționale Shiatsu -ului
și Stretching -ului în recuperarea modificărilor de postură la copiii cu deficiență mintală moderată .
De aceea prin această lucrare mi-am propus realizarea asocierii mijloacelor kinetice
convenționale cu Shiatsu -ul și Stretching -ul în vederea reducerii hiper -curburilor coloanei
vertebrale, îmbunătățirii capacității respiratorii, ameliora rea stării psiho -emoționale și însușirea unei
posturi corecte a corpului pe tot parcursul zilei la elevii mei .

8
Capitolul 2. F UNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1.Elemente de anatomie și biomecanică a coloanei vertebrale

2.1.1. Anatomia co loanei vertebrale

Coloana vertebrală este segmentul axial al scheletului trunchiului, care se întinde de la
cutia craniană până la pelvis, fiind alcătuită din 33 -34 de vertebre . Coloana vertebrală constituie
scheletul de susținere al întregului organism. Ea prezintă trei funcții esențiale pentru viața și
activitatea omului:
1) Oferă suport întregului corp, căruia îi transferă rezultanta forțelor interne și externe
care acționează asupra ei;
2) Permite mișcările fiziologice de flexie, extensie, înclinări laterale și rotații;
3) Protejează măduva spinării împotriva oricăror forțe externe, mișcări bruște sau alte
traume.
În plan frontal sau privită din spate, coloana vertebrală este rectilinie (dreaptă). În plan
sagital (antero -posterior), coloana vertebrală prezintă patru curburi fiziologice , care cresc
flexibilitatea, rezistența la sarcini și presiuni și mențin totodată postura corectă a corpului:
I. Curbura cervicală – cu concavitatea spre posterior;
II. Curbura dorsală (toracală) – cu concavitatea spre anterior;
III. Curbura l ombară – cu concavitatea spre posterior;
IV. Curbura sacrală – cu concavitatea spre anterior.

Fig. 1. Coloana vertebrală – vedere anterioară, laterală, posterioară (www.salabucuresti.ro )

Curburile primare – curbura dorsală/ toracică și curbura sacrală – sunt prezente încă de la
naștere, iar curburile secundare sunt posturale, compensatorii și se formează mai târziu. Curbura
cervicală se formează după 3 -6 luni de la naștere când copilul își ține bine capul, iar curbura
lombară apare după 12 -18 luni de la naștere când copilul își însușește postura bipedă.

9
Elementele anatomice ale coloanei vertebrale

A. Vertebrele reprezintă unitatea anatomică osoasă a coloanei vertebrale. Cele 33 -34 de vertebre
sunt dispuse metameric , una peste alta și sunt împărțite după regiunile cărora le aparțin în
7vertebre cervicale , 12 vertebre dorsale/toracale , 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale și
vertebre 4-5 coccigiene.

Vertebra „tipică” este alcătuită din:
 corp vertebral situat anteri or, de formă relativ cilindrică, cu rol de suport al greutății și cu rol
de hrănire a discului intervertebral;
 arc vertebral orientat posterior, care prezintă două proeminențe – pedunculi, două aripi
vertebrale – lamine și patru proeminențe articulare ;
 gaura vertebrală care se formează prin unirea corpului și arcului vertebral;
 canalul neural sau vertebral care se formează prin suprapunerea vertebrelor una peste alta.

Vertebrele sunt separate între ele de o formațiune predominant gelatinoasă – discul
intervertebral și se interconectează prin ligamentele spinale . Ele diferă ca formă și structură în
funcție de localizare și de rolul pe care îl joacă la nivelul coloanei vertebrale. În funcție de gradul de
mobilitate, vertebrele sunt grupate în:
 vertebre adevă rate sau mobile : cele 7 cervicale, 12 toracale și 5 lombare;
 vertebre false sau imobile : cele 5 sacrale și cele 3 -4 coccigiene.

Caracteristicile vertebrelor

▪ atlasul – este prima vertebră a coloanei cervicale și se compune din două mase laterale unite
printr-un arc anterior și unul posterior. Prezintă două fațete articulare superioare pentru
articularea cu osul occipital, o fațetă pe arcul anterior pentru articularea cu procesul odontoid al
axisului și niște foramene transverse prin care trec arterele vert ebrale.
▪ axisul – este cea de -a doua vertebră a coloanei cervicale și prezintă procesul odontoid , care este
o prelungire perpendiculară a corpului vertebral, cu rol în articularea cu atlasul. Procesul spinos
este bifurcat și prezintă lateral două foramene t ransverse prin care trec arterele vertebrale.

a) Atlas – vedere superioară b) Axis – vedere postero -superioară
Fig.2. Vertebre cervicale (www.salabucuresti. ro)

10
▪ vertebra cervicală prezintă:
• corp vertebral cu patru laturi, alungit transversal;
• proces spinos scurt și bifurcat;
• procese transverse scurte și așezate pe laturile corpului vertebral;
• foramene transverse prin care trec arterele vertebrale.

▪ vertebra toracală prezintă:
• anterior corpul vertebral care este partea cea mai voluminoasă;
• două procese tranverse care sunt prelungirile laterale ce serversc la inserția ligamentelor
intervertebrale și care prezintă două fațete articulare de care se prinde fieca re coastă;
• laminele arcului vertebral sunt lamine oasoase care delimitează gaura vertebrală în
partea posterioară și se unesc pentru a forma procesul spinos;
• procesul spinos este prelungirea dorsală cu rol în inserția ligamentelor interspinoase;
• procesele articulare servesc la articularea cu vertebrele adiacente, două superioare și
două inferioare;
• pediculii vertebrali sunt pereții laterali ai găurii vertebrale care permit existența
foramenelor intervertebrale prin care trec nervii spinali.

a) vedere superioară b) vedere laterală
Fig.3. Vertebră toracală (www.salabucuresti.ro )

▪ vertebra lombară prezintă:
o corp vertebral voluminos și înalt;
o proces spinos foarte dezvoltat pe o direcție oblică în jos;
o procese transverse orientate transversal.

Fig. 4. Vertebră lombară – vedere superior (www.salabucuresti.ro )

11

▪ sacrul este o structură osoasă de formă tr iunghiulară formată prin unirea vertebrelor sacrale;

▪ coccisul este o formațiune osoasă formată din 3 sau 4 vertebre aproape atrofiate și care
constituie partea terminală a coloanei vertebrale.

Fig. 5. Osul sacru și osul coccis (www.mixdecultura.ro )

B. Discurile intervertebrale reprezintă 20 -30% din lungimea totală a coloanei vertebrale. Discul
intervertebral este fibrocartilajul intervertebral de forma unei lentile biconvexe care are o
înălțime de 5 -8 cm în funcț ie de zona și presiunea la care este supus. Fiziologic, discurile
intervertebrale permit mișcări de flexie, extensie, lateralita te și rotație ca urmare a elasticității, a
capacității de a se comprima și de a reveni la forma inițială. El răspunde în mare mă sură de
sarcinile compresive la care este supus organismul.
Discul intervertebral este alcătuit din:
▪ nucleu pulpos – masă gelationoasă localizată central, alcătuită din țesut hidrofilic și fibrocartilaj
(conține 80 -90% apă);
▪ anulus fibros – 20 de inele co ncentrice situate la exterior și formate din fibre de colagen care se
intersectează între ele conferind rezistență și adaptare la mișcarea de răsucire (torsiune) a
coloanei vertebrale.

Fig. 6. Discul intervertebral ( www.sfatulmedicului.ro )

C. Platoul cartilaginos realizează contactul între disc și corpul vertebral și are rol important în
nutriția discului. Odată deteliorat el nu se mai poate reface.

12
D. Articulațiile intervertebrale facilitează mișcările la nivelu l coloanei vertebrale, opresc
mișcările peste limita fiziologică și previn alunecarea vertebrelor spre anterior. Ele conferă
stabilitate coloanei vertebrale.
Articulațiile corpurilor vertebrale sunt articulații numite simfize , articulațiile proceselor
articulare sunt în regiunea cervico -dorsală articulații plane , iar în regiunea lombară articulațiile
sunt trohoide .
Articulația lombosacrată unește ultima vertebră lombară L5 cu prima vertebră sacrată S1.
Este formată dintr -un disc intervertebral, partea inf erioară a ligamentelor vertebrale longitudinale
anterior și posterior, capsulă articulară, ligamentele galbene și ligamentele supraspinos și
interspinos.
Articulația sacrococcigiană este o simfiză care permite mobilizarea pasivă a vârfului
coccisului spre înapoi în timpul nașterii.

E. Ligamentele spinale , după Dr. E. L. Sidenco sunt structuri rezistente la forțele de tensiune. Ele
permit mișcările fiziologice între vertebre, participă la fixarea posturii corecte a corpului cu
consum minim de energie, protejea ză coloana vertebrală și împreună cu mușchii intervertebrali
asigură stabilitatea coloanei.
Ligamentul vertebral longitudinal anterior este o panglică lungă, alb -sidefie, situată pe fața
anterioară a coloanei vertebrale de la baza occiputului până la nivel ul vertebrei a doua sacrate S2. El
aderă intim de corpurile vertebrale și mai puțin de discurile intervertebrale.
Ligamentul vertebral longitudinal posterior este o panglică lungă, alb -sidefie, situată pe fața
posterioară a corpurilor vertebrale, în interi orul canalului rahidian și se întinde de la porțiunea
bazilară a occiputului până la baza coccisului. Este lat de la occiput la canalul sacrat , de unde are
dimensiunea unui cordon subțire și se numește ligamentul sacrococcigian dorsal profund .
Ligamentele galbene realizează unirea lamelor vertebrale. Au formă dreptunghiulară și
închid partea posterioară a canalului rahidian. Rolul acestor ligamente este de a readuce coloana în
poziție normală după felxia ei, de a se opune flexiei bruște sau exagerate a colo anei și contribuie la
menținerea poziției verticale a coloanei vertebrale.
Ligamentele interspinoase se prezintă ca două lame spinoase în spațiul dintre două procese
spinoase vecine. Realizează unirea proceselor spinoase și sunt mai puțin dezvoltate la niv el cervical,
mai late și mai pătrate la nivel lombar.
Ligamentul supraspinos unește vârfurile proceselor spinoase. Este un cordon fibros puternic,
foarte dezvoltat în regiunea cervicală – ligamentul nucal. Acesta este de formă triunghiulară, dispus
sagital și separă mușchii cefei.
Ligamentul interosos are valoarea unui disc intervertebral care se osifică după 40 de ani.
Ligamentele periferice :
 ligamentul sacrococcigian ventral este porțiunea inferioară a ligamentului vertebral longitudinal
anterior și se în tinde de la vârful sacrului la coccis;
 ligamentul sacrococcigian dorsal superficil închide hiatul sacrat;

13
 ligamentul sacrococcigian dorsal profund este partea terminală a ligamentului vertebral
longitudinal posterior;
 ligamentele sacrococcigiane laterale sunt câte unul pentru fiecare parte și se întinde de la
unghiul inferior al sacrului până la procesul transvers al coccisului.

2.1.2. Biomecanica coloanei vertebrale

Coloana vertebrală are o mare rezistență la sarcini și presiuni ca urmare a curburilor
fiziolog ice. Dezavantajul major al existenței acestor curburi îl constituie vertebrele situate în
locurile de început al curburilor, ele fiind supuse unor eforturi și presiuni permanente.

Aceste vertebre expuse se constituie în „ zone -balama ”, deseori sediul dure rilor vertebrale :
• Balamaua occipito -cervicală este formată din baza occiputului – atlas și axis. Este balamaua
mobilității care permite mișcarea capului în toate direcțiile și în toate planurile. Mobilitatea
acestei zone este asigurată de mușchi de dimensi uni relativ reduse de aceea este și cea mai
fragilă zonă a coloanei vertebrale. Orice modificare, deformare la nivelul acestei balamale are
importante repercursiuni asupra coloanei vertebrale în ansamblu, iar prin învecinarea cu
trunchiul cefalo -rahidian p ot apărea și tulburări la nivelul sistemului neuro -vegetativ.

• Balamaua cervico -dorsală este formată din ultima vertebră cervicală C7 curbată spre anterior și
prima vertebră dorsală D1 curbată spre posterior. Fragilitatea acestei zone este dată de frânare a
mișcărilor coloanei cervicale de către prima vertebră dorsală. Ca o compensare a acestei
fragilități, majoritatea oamenilor adoptă o postură cifotică în zona dorsală, care poate duce la
apariția „cocoașei bizon”, însoțită de o îndreptare a lordozei lomba re după 40 de ani. La
adolescenți, în această zonă sensibilă poate apărea epifizita vertebrală sau cifoza dureroasă a
adolescenților (maladia Scheuermann sau maladia platourilor vertebrale).

• Balamaua dorso -lombară este formată din ultima vertebră dorsală D12 și prima vertebră
lombară L1. Această zonă este deosebit de fragilă ca urmarea presiunilor enorme exercitate
asupra părții superioare a primei vertebre lombare L1 (greutatea capului și a trunchiului,
greutatea obiectelor ridicate sau purtate de brațe s au mâini). Orice mișcare violentă imprimată
oricărei părți a corpului situată deasupra acestei zone se traduce prin zdrobirea corpurilor
vertebrale afectate. Se poate însoți de comprimarea sau chiar secționarea măduvei spinării cu
consecințe dramatice.

• Balamaua lombo -sacrală este formată din ultima vertebră lombară L5 și partea superioară a
osului sacru S1. Este balamaua cea mai puțin mobilă ca urmare a mobilității reduse a coloanei
lombare, curbată anterior și imobilitatea sacrului, curbat posterior, dar și cea mai solidă balama
datorită vertebrelor masive și a mușchilor profunzi puternici. Această zonă suportă în totalitate
presiunile corpului și ale greutăților purtate, de aceea aici apar cele mai multe afecțiuni discale
și vertebrale. Aici se produc cel e mai violente dureri – durerile lombare, crizele sciatice2.

2 Amziev Alexis – Durerea de spate -Cum poate prevenită și vindecată, editura Gemma Print, 2008, București , pag. 42

14
Coloana vertebrală, din punct de vedere biomecanic, este capabilă să producă mișcare , deși
înțelesul cuvântului mișcare este foarte vast. În biomecanică, „ mișcarea este o deplasare
observabilă (de o anumită durată), dintr -o poziție în alta a unei greutăți (corp sau segment
corporal)” (A. Gagea, 2006). Mișcarea biomecanică utilizează noțiuni concrete: are durată, este
realizată de un corp real cu volum și de o anumită densitate, care se află în s pațiul fizic euclidian.
Un rol deosebit de important în mișcările naturale ale omului sănătos (mersul, alergarea, săriturile,
aruncările, etc.) îl au coloana vertebrală, ca ax central al sistemului locomotor și musculatura
paravertebrală.
Coloana vertebral ă realizează mișcări complexe, care sunt posibile ca urmare a morfologiei
diferitelor vertebre, dar și a articulațiilor care leagă vertebrele între ele și între ele și alte părți ale
scheletului.

Clasificarea mișcăril or coloanei vertebrale

Flexia este m ișcarea executată în plan sagital (antero -posterior) și ax frontal (transversal).
La nivel muscular , flexorii capului și gâtului, ai trunchiului și membrelor inferioare se
cotractă „trăgând” coloana spre anterior , în timp ce extensorii capului, spatelui ș i membrelor
inferioare se relaxează, neopunând nici o rezistență mișcării coloanei.
La nivel vertebral , flexia determină o comprimare a corpilor vertebrali și a discuril or
intervertebrale și o „îndepărtare ” posterioară a articulațiilor articulare. Pentru a preveni lezarea
discurilor intervertebrale mișcării de flexie a coloanei i se opun ligamentul posterior, ligamentul
galben și ligamentele interspinoase. Flexia coloanei redresează lordoza cervicală și lombară și
mărește cifoza dorsală.
Flexia cervicală este de 30 -45°, cea dorsală este de 45 -50°, iar flexia lombară de 40°. În
total, flexia normală a coloanei vertebrale este de 120 -135° amplitudine3.

Extensia este mișcarea inversă flexiei, executată în plan sagital (antero -posterior) și ax
frontal (trans versal).
La nivel muscular extensia se produce prin contracția extensorilor capului, spatelui și
membrelor inferioare, în timp ce flexorii capului și gâtului , trunchiului și ai membrelor inferioare se
destind.
La nivel vertebral , articulațiile posterioare intervertebrale se apropie, iar corpii vertebrali se
depărtează ușor unii de alții producând o comprimare a discurilor intervertebrale spre posterior.
Aplitudinea acestei mișcări este limitată fizic de apofizele spinoase și mecanic prin rezistența opusă
de ligamentul comun anterior.
Cifric amplitudinea totală a extensiei este de 55 -75°, pe segmentul cervical este de 35 -45° și
pe cel dorso -lombar de 20 -35°.

Înclinarea laterală (dreapta și stânga) este mișcarea executată în plan frontal și ax sagital.
Se produce prin contracția mușchilor laterali și a flexorilor abdominali de partea în care se produce
mișcarea de înclinare. Vertebrele se apropie lateral de partea înclinării și se depărtează de partea
opusă, discurile intervertebrale fiind și ele comprimate de partea înclinării și decomprimate de

3 Cordun Mariana – Kinetologie medicală, editura Axxa, 1999, București , pag. 90 -91

15
partea opusă. Amplitudinea înclinării laterale este pentru coloana cervico -dorsală de 30 -45° și
pentru coloana dorso -lombară de 20 -35°.

Rotațiile (spre dreapta și spre stânga) sunt realizate în plan transversal și a x vertical. Este
mișcarea de pivotare a unei vertebre sau a unui grup de vertebre în raport cu cea/cele situată/situate
dedesubt. Este o mișcare complexă care antrenează numeroși mușchi profunzi și superficiali.
Amplitudinea rotației depinde de zona în car e se produce: pe segmentul cervical este de 45 -70°, iar
pe segmentul dorso -lombar este de 30 -45°.

2.2. Evaluarea somato -funcțională

Diagnosticul medical poate fi dat de o analiză morfologică ce arată o înclinare ori o rotație a
capului, o basculare a umeril or sau a bazinului, un genunchi, un picior orientat spre interior sau
exterior. Doar examenul dinamic al tonusului muscular al segmentelor corpului permite stabilirea
unei disfuncții localizată, cu contracturi segmentare sau o disfuncție sistematizată, un „sindrom de
deficiență posturală”, cu hipertonie pe o singură parte sau generalizată la nivelul întregii
musculaturi posturale.

2.2.1. Evaluarea creșterii și dezvoltării fizice

Somatoscopia
Examenul somatoscopic este o metodă clinică de evaluare a posturii și a dezvoltării fizice,
care se poate realiza concomitent cu examenul clinic al aparatelor și sistemelor și care constă în
vizualizarea subiectului în vederea aprecierii dezvoltării globale și segmentare a acestuia. Această
metodă este cu atât mai fiabilă c u cât se efectuează în aceleași condiții pentru fiecare din cei testați.
În vederea realizării unui examen corect și obiectiv este indicat ca acesta să se desfășoare în
cabinet la cadrul antropometric (CAS) , în condiții de luminozitate bună, la o temperat ură de minim
21-22°C; subiectul trebuie să fie dezbr ăcat și desculț pentru a putea fi analizat din față, din profil și
din spate, în statică și dinamică.
În urma examenului somatoscopic se poate stabili ținuta sau atitudinea subiectului, starea
globală de nutriție a sa, dezvoltarea musculaturii sub aspectul formei -volumului -dispoziției –
simetriei, prezența și modul în care este repartizat țesutul adipos și eventualele deficiențe fizice.

Somatoscopia, ca de altfel întreg examenul dezvoltării fizice, analizează poziția capului
(corectă, înclinată anterior sau lateral), poziția umerilor, a claviculelor și a omoplaților (înclinare,
asimetrie, proiectare), poziția coloanei vertebrale (aspectul fiziologic al curburilor), forma toracelui
(simetric, cilindr ic, conic, cu baze evazate, eventuala prezență a sechelelor rahitice), abdomenul
(formă, tonus, volum, adipozitate), bazinul (aspect general, simetri e), membrele inferioare (forma
genunchilor și modul în care se realizează articularea oaselor la acest nive l, aspectul general al
segmentelor membrelor inferioare), piciorul (addus, abdus, dimensiunea bolții plantare).

16
Somatoscopia instrumentală (fir cu Pb, CAS)
Postura se poate aprecia și prin examinarea subiectul la cadrul antropometric de simetrie (un
cadru de metal care prezintă fire de ață așezate din 5 în 5 centimetri, pe orizontală și pe verticală).
Aprecierea poziției corecte a corpului precum și a dezvoltării armonioase se realizează din trei
unghiuri diferite: față, profil, spate, urmărindu -se reper ele anatomice specifice fiecăruia.
Reperele urmărite la examinarea din față sunt, de sus în jos : frunte -piramidă nazală -menton
(mijlocul bărbiei) -mijlocul sternului -linia albă a abdomenului (linie unde cei doi mușchi drepți ai
abdomenului se unesc) -mijlocu l simfizei pubiene -spațiul dintre cei doi genunchi -spațiul dintre cele
două glezne.
Reperele urmărite la examinarea din spate sunt, de sus în jos : mijlocul capului -apofizele
spinoase ale vertebrelor coloanei vertebrale -pliul interfesier -spațiul dintre cei doi genunchi -spațiul
dintre cele două glezne.

Poziția corectă, ortostatică , neforțată a corpului se caracterizează printr -o poziție dreaptă,
din profil:
✓ capul și gâtul se află pe aceeași verticală, care trece posterior de apofiza mastoidiană,
✓ trece poster ior față de vertebrele cervicale,
✓ intersectează a șaptea vertebră cervicală C7,
✓ trece anterior de vertebrele dorsale,
✓ trece posterior în regiunea lombară,
✓ străbate joncțiunea lombosacrată,
✓ trece prin fața articulației genunchiului,
✓ atinge solul în dreptul tarsului anterior.
Postura precum și poziția corectă a segmentelor poate fi apreciată nu numai prin examen
somatoscopic ci și printr -o analiză în timpul mersului sau în timpul adoptării pozițiilor din timpul
condusului, șezutului pe scaun, lucrului la serv iciu. Se poate întâmpla ca în cadrul examinării statice
să nu descoperim aspecte relevante sau care să nu poată explica anumite dureri și atunci devine
extrem de utilă examinarea în timpul mersului (o modalitate incorectă de a călca poate genera dureri
la nivelul coloanei vertebrale).

2.2.2. Evaluarea mersului

Conform M. Cordun „ mersul constă în dezechilibrări și reechilibrări permanente, prin care
corpul se adaptează suprafeței de sprijin și mediului înconjurător, păstrând permanent contactul cu
suprafața pe c are se efectuează deplasarea ”, iar conform lui M. Bratu „mersul este deprinderea
motrică care asigură deplasarea corpului omenesc prin mișcări constante și alternative ale
membrelor inferioare ”.
Mersul este o realizare a forțelor interne reprezentate de g rupele musculare care acționează
asupra sistemului de pârghii osoase și a forțelor externe reprezentate de factorii de mediu. Mersul
este important la copii atât pentru dezvoltarea funcției respiratorii și circulatorii, cât și pentru
formarea unei posturi corecte.

17
Elementele mersului normal (după M. Cordun):
1. Suportul antigravitațional este asigurat prin reflexele antigravitaționale care sunt influențate
permanent de poziția capului și gâtului;
2. Pășitul este declanșat de contactul plantei cu o suprafaț ă de sprijin și de înclinarea corpului dintr -o
parte în alta ca urmare a transferului de greutate de pe un picior pe altul;
3. Echilibrul constă în păstrarea direcției de mers;
4. Propulsia se realizează prin înclinarea antero -laterală a corpului în timpul mersului.

Analiza biomecanică a mersului

Diferiți autori indică diferiți timpi ai mersului . După Duchroquet, mersul are patru timpi:
I. timpul 1 – primul sprijin dublu sau atacul cu talonul;
II. timpul 2 – primul sprijin unilateral cu:
a. semipasul posterior
b. momentul verti calei
c. semipasul anterior
III. timpul 3 – al doilea sprijin dublu ;
IV. timpul 4 – al doilea sprijin unilateral.

După J. Perry, mersul are două etape:
I. sprijinul cu cele 5 faze ale sale:
a. contactul inițial
b. răspunsul la încărcare
c. sprijinul mijlociu
d. sprijinul final
e. pre-pendularea
II. pendularea cu cele 3 faze:
a. pendularea inițială
b. pendularea intermediară
c. pendularea finală
Indiferent de timpii sau fazele mersului cel mai important este să se urmărească apariția unor
eventuale perturbări ale mersului și să se stabilească disfun cțiile de la nivelul aparatului neuro -mio-
artro -kinetic pentru reușita în recuperare kinetoterapeutică.

Mersul suferă numeroase modificări în funcție de tipul afecțiunii (după C. Albu ), astfel:
• în afecțiunile bazinului se calcă pe vârf, coapsa și gamba su nt în ușoară flexie, iar trunchiul este
proiectat ușor înapoi pentru diminuarea durerii;
• în afecțiunile șoldului coapsa este în flexie și rotație externă pentru a reduce durata sprijinului
plantar; bazinul este înclinat de partea sănătoasă și coloana lomba ră de partea bolnavă;
membrele superioare sunt în abducție. Paralizia mușchilor șoldului duce la un mers caracterizat
de proiecția anterioară a bazinului. Luxația congenitală unilaterală și paralizia fesierului
mijlociu se asociază cu un mers „legănat”, cu înclinarea accentuată de partea sănătoasă. Luxația

18
congenitală bilaterală este caracterizată de mersul de „rață”, cu bascularea de ambele părți a
bazinului și lordozare accentuată.
• în afecțiunile genunchiului mersul este inegal, ca umare a durerii/discom fortului, greutatea fiind
transferată rapid pe piciorul neafectat.
• în afecțiunile gleznei și piciorului , cum este picior ul plat, mersul se realizează cu o bază mare de
susținere cu sprijin pe calcaneu și cu vârful rotat extern. În piciorul equin paralitic mersul este
„stepat”, contactul picior -sol se face doar pe antepicior, șoldul și genunchiul sunt în flexie, iar
piciorul în adducție și rotație internă.

Evaluarea mersului se realizează prin observarea directă a kinetoterapeutului sau prin
posturotest și ea oferă o multitudine de informații despre segmentele implicate local și global, dar și
despre complexul neuro -mio-artro -kinetic.
Prin evaluare se urmăresc parametrii generali ai mersului precum echilibrul, legănarea,
gradul de rotație al bazinului, pozi ția capului, lungimea pasului (distanța dintre călcâiul acelu iași
picior între două poziții identice ale corpului; la adult este de 70-80 cm), lățimea/lărgimea pasului
(distanța care separă călcâiul de linia de mers ; poate fi de 5 -6 cm), unghiul pasului ( este format de
axa longitudinală a piciorului cu linia mersului și are 15°), cadența mersului/tempo -ul (numărul de
pași pe unitatea de timp – 70-80 pași/min.), viteza de mers (distanța parcursă în unitatea de timp;
este de 4km/1h), activitatea și eficiența mușchilor implicați.
De-a lungul timpului ca urmare a dificultăților întâlnite în studiul/evaluarea mersului cu
ochiul liber, s -au descoperit noi metode, tehnici de măsurare a parametrilor mersulu i. Cele mai bune
rezultate s-au obținut prin metoda fotogra fică a lui Marey și prin metoda
cinematografică/înregistrarea video . Noile sisteme 2Dși 3D oferă oportunitatea vizionării și
studierii mersului în timp real.
Analiza baropodometrică a mersului este o analiză cantitativă, dinamică a amprentelor,
bazată pe distribuția presiunilor plantare în timpul mersului. Se pot astfel identifica deficiențe ale
bolții plantare care nu pot fi evaluate din statică. Analizele se fac în laborator cu ajutorul unor
senzori de presiune de pe plante și prin platforme dinamometric e (de forță) situate pe o pistă de
mers de 8 m. Se pot măsura: timpul de presiune și de contact al plantei cu suprafața de sprijin,
viteza de mers, orientarea și coordonarea pașilor, repartiția sprijinului, etc. Acest tip de analiză este
costisitor și nece sită specialiști în domeniu, dar informațiile obținute astfel sunt necesare în vederea
orientării terapeutice, în alegerea ajutoarelor tehnice și a încălțărilor etc.
Analiza cinematică a mersului oferă informații despre parametrii cinematici ai mersului
rezultați ca urmare a traictoriilor în mișcare a diferitelor segmente ale corpului, unghiurile în funcție
de timp, viteză și accelerație.
Accelerometrele măsoară lungimea pașilor, lungimea lor, viteza de deplasare, durata
sprijinului unipodal.
Sistemul opt o-electronic studiază mișcările complexe din timpul mersului cu ajutorul
camerelor în infraroșu care permit localizarea și monitoriarea tridimensională a segmentelor
corpului și a markerilor reflectorizanți fixați pe corp.

19
Podovideografia studiază cu ajuto rul camerelor video și a covorului rulant mersul dinamic,
din cele trei planuri. Se obțin informații despre biomecanica piciorului și a gleznei și despre
mișcările compensatorii apărute la nivelul anumitor articulații; se face evaluarea calitativă și
canti tativă a mersului ca urmare a intervențiilor terapeutice.
Analiza cinetică a mersului utilizează platforme de forță pentru studierea parametrilor
cinetici reprezentați de forțele ce produc mișcarea/deplasarea corpului în spațiu.
Electromiografia se realize ază cu ajutorul electrozilor plasați pe tegument în zona mușchilor
investigați, putându -se detecta mușchii cu activități anormale.
Podotestul oferă informații complexe și precise privind parametrii temporali ai mersului și
reparțiția presiunilor în diferit ele faze ale mersului. Podotestul analizează sprijinul podal în statică și
dinamică cu ajutorul senzorilor de mișcare de pe încălțăminte și a pistei de mers de 8 -10 m. Prin
comunicarea bluetooth se poate analiza orice formă de mers: înainte, înapoi, în zig zag, lateral; pe
teren plat/plan, pe scări etc.

Evaluarea echilibrului

Se realizează în statică și dinamică și este un proces foarte important care are rolul de a
stabili capacitatea individului de a menține segmentele sale sau întregul corp într -o pozi ție stabilă.
Evaluarea echilibrului se realizează prin dezechilibrări ale corpului de pe diferite suprafețe de
sprijin, prin studierea echilibrului în statică și dinamică sau în poziții fiziologice, sau prin utilizarea
de teste specifice.

Evaluarea echili brului static

Testul Romberg se realizează în poziția stând cu ochii deschiși/închiși, apreciindu -se timp de
60 sec. pierderile de echilibru sau încercările de menținere a echilibrului, prin realizarea de oscilații
sau de pași. În mod normal nu există nic i o deviație.
Testul Romberg sensibilizat se realizează la fel ca testul Romberg, micșorându -se suprafața
de sprijin prin așezarea unui picior înaintea ceilulalt.
Testul echilibrului prin sprijin unipodal – din stând cu un genunchi flectat și cu membrele
superioare încrucișate pe torace, se menține poziția de sprijin unipodal timp de 30 sec., întâi cu
ochii deschiși și apoi cu ei închiși.
Testul echilibrului prin sprijin unipodal pe o platformă de forță statică – aceeași testare ca
cea anterioară doar că su prafața de sprijin este o platformă de forță conectată la un PC care poate
calcula componenta verticală a centrului de greutate.
Testul funcțional de prindere (testul Duncan) – din ortostatism cu trunchiul înclinat anterior,
se încearcă menținerea echilib rului la mimarea mișcării de apucare a unui obiect aflat la distanță și
se măsoară distanța maximă. Peste 15 cm, riscul de cădere se înmulțește cu 2, de la 5 -15cm se
înmulțește cu 4, iar sub 5cm cu 8.
Testul Flamingo înregistrează numărul de încercări pe c are le face subiectul ca să -și mențină
echilibrul timp de 1 min. din stând în sprijin unipodal (celălalt membru inferior este în flexie, cu

20
glezna prinsă cu mâinile) pe un suport de 50 cm lungime, 4 cm înălțime și 3 cm lățime. Fiecare
dezechilibru se penal izează cu 1 punct. 15 întreruperi în primele 30 sec. impun întreruperea tes tării,
iar pentru 5 încercări reușite de câte 1 min. se acordă 5 puncte.

Evaluarea echilibrului dinamic

Testul Bass – se marchează pe sol 10 cercuri. Se cere subiectului să sară d e pe un picior pe
altul din cerc în cerc și după fiecare săritură să -și mențină echilibrul 5 sec. Se acordă câte 5 puncte
pentru fiecare aterizare corectă și câte 1 punct pentru fiecare secundă de menținere a echilibrului, iar
punctajul maxim este de 100 p uncte.
Testul Fukuda – subiectul cu ochii închiși merge pe o linie dreaptă imaginară cu ridicarea
alternativă a genunchilor de 50 de ori. Orice deviație ≤ 30° este normală. Deviațiile mai mari de 30°
indică o afectare labirintică unilaterală pe partea devi ației. O variantă a acestui test constă în
desenarea a 2 cercuri cu diamentrul de 1 m respectiv 2 m, divizate în sectoare de 30°. Subiectului
plasat în centrul cercurilor i se cere să meargă cu ochii închiși pe o linie imaginară cu brațele
flectate la 90° și coatele extinse. Se evaluează deviația de la linia imaginară, iar deviațiile mai mari
de 45° indică o afectare labirintică pe partea deviației.
Testul „ridică -te și mergi” „up and go” (a lui Mathias) evaluează echilibrul în timpul unor
sarcini motrice. Din așezat pe un scaun cu spătar, plasat la 3 m de un perete, se cere subiectului să
se ridice de pe scaun, să mențină ortostatismul câteva secunde, să se deplaseze până la perete, să se
întoarcă 360° fără a atinge peretele, să revină la scaun, să se întoa rcă 360°și să se așeze iar pe scaun.
Interpertarea se face în funcție de o scală de la 1 la 5, iar un scor ≤ 3 impune mare atenție din partea
evaluatorilor.
O altă formă a acestui test este contra timp „timed up and go”, unde timpul mediu este de
15 sec. Sub 20 sec. nu sunt limitări pentru activitățile cotidiene; între 20 și 29 sec – mobilitate
redusă cu limitare funcțională; peste 30 sec. – limitare severă a mobilității.
Proba Tinetti evaluează echilibrul prin cei 13 itemi și mersul prin cei 9 itemi, la p ersoanele
vârstnice. Scorurile finale sunt împărțite pe o scală de la 1 la 3, unde 1 -echilibru stabil, 2 –
instabilitate parțial compensată, 3 – instabilitate permamentă.
Itemii echilibrului :
1. echilibrul în așezat pe un scaun cu spatele drept;
2. ridicarea de pe scaun fără ajutor;
3. echilibrul în ortostatism (primele 5 sec.);
4. echilibrul în stând cu picioarele apropiate, ochii deschiși;
5. echilibrul în stând cu picioarele apropiate, ochii închiși;
6. în stând răsucire la 360°;
7. în stând cu picioarele apropiate, rezistența la dezechilibrări;
8. echilibrul în stând după rotația capului spre dreapta;
9. echilibrul în sprijin unipodal timp de 5 sec.;
10. echilibrul în ortostatism cu capul în hiperextensie;
11. subiectul încearcă să apuce un obiect suspendat de tavan;
12. subiectul ridică un obie ct de pe podea;
13. echilibrul în timpul așezării în poziția așezat.

21

Itemii mersului:
1. echilibrul imediat după inițiere mersului;
2. evaluarea lungimii alternative a pașilor;
3. evaluarea înălțimii alternative a pașilor;
4. evaluarea simetriei alternative a pașilor pe linia mersului;
5. evaluarea cadenței pașilor;
6. capacitatea de a merge în linie dreaptă;
7. execuția unui viraj în timpul mersului;
8. evaluarea stabilității trunchiului;
9. evaluarea lățimii pașilor.
Nu există indicatori statistici privind lungimea, înălțimea și lățim ea pașilor, totul ține de
experiența evaluatorului.
Alte metode de evaluare ale echilibrului sunt: Berg Balance Scale (testul Berg) compus din
14 itemi; testul dublei sarcini care evaluează efectele unei sarcini s uplimentare asupra echilibrului
în mers; Stress test care evaluează echilibrul în timpul aplicării unei forțe de dezechilibrare etc.

2.2.3. Bilanțul articular al coloanei vertebrale

Bilanțul articular sau evaluarea amplitudinii articulare „constă în aprecierea gradului de
mobilitate într -o articulați e, prin măsurarea analitică a unghiurilor de mișcare, pe direcțiile
anatomice posibile, în planurile și axele corespunzătoare” (M. Cordun, 1999).
Pentru evaluarea amplitudinii articulare se folosește goniometrul care se compune dintr -un
raportor și două b rațe (unul fix și unul mobil) ce se prind în axul goniometrului. Goniometrele sunt
de mai multe dimensiuni, în funcție de articulația de evaluat. Pentru a obține valori corecte
comparabile cu valorile standard (normale) trebuie ca raportorul să fie plasat în planul mișcării, axul
goniometrului să fie așezat pe proiecția cutanată a axului biomecanic al mișcării, brațele să se
plaseze paralel cu axele longiudinale ale segmentelor care formează unchiul articular măsurat –
brațul fix pe segmentul fix și brațul mobil pe segmentul care execută mișcarea, iar articulația testată
să se plaseze în poziția „0” anatomic.
În deficiențele de coloană vertebrală este necesară evaluarea acesteia, iar valorile
amplitudinilor articulare se determină fie prin măsurători cu cent rimetrul/banda metrică, în urma
unor probe/teste, fie prin măsurarea unghiurilor articulare cu ajutorul unor goniometre speciale:
înclinometrul, cifometrul, scoliometrul etc.

Măsurători centimetrice pe segmentul cervical

Flexia se apreciază prin:
Indicel e menton -stern: din stând sau din așezat, se măsoară cu centimetrul distanța dintre menton
(punctul cel mai anterior de pe corpul mandibulei) și stern la încercarea subiectului de atinge cu
bărbia sternul.

22

Extensia se apreciază prin:
Indicele menton -stern: din stând sau din așezat, se măsoară cu centimetrul distanța dintre menton
(punctul cel mai anterior de pe corpul mandibulei) și punctul suprasternal la încercarea subiectului
de depărta cât mai mult bărbia de stern.

Înclinarea laterală se apreciază p rin:
Distanța tragus -acromion – din stând sau din așezat, se măsoară cu centimetrul distanța dintre tragus
(proeminența mică a cartilajului pavilionului urechii, înaintea conductului auditiv extern) și
acromion (extremitatea cea mai laterală a apofizei acr omiale) la încercarea subiectului de a apropia
urechea de umăr. Se măsoară la înclinarea capului spre stânga și spre dreapta.

Rotația se apreciază prin:
Distanța menton -acromion – din stând sau din așezat, se măsoară cu centimetrul distanța dintre
menton și acromion la încercarea subiectului de a „privi peste umăr”. Se măsoară la rotația capului
spre stânga și spre dreapta.

Măsurători centimetrice pe segmentul dorso -lombar

Flexia se apreciază prin:
Testul Schöber – din poziția stând cu genunchii extinși, se determină apofiza spinoasă a primei
vertebre sacrale S1, apoi se măsoară 10 cm proximal de aceasta și se notează noul reper R. Se
execută flexia maximă cu genunchii extinși și se măsoară distanța dintre vertebr a S1și reperul luat
R. În mod normal aceas tă distanță crește cu 5cm. Se va nota indicele Schöber = 10/15cm.
Testul Schöber etajat – din poziția stând cu genunchii extinși, se determină apofiza spinoasă a
primei vertebre sacrale S1, apoi se măsoară 15 cm proximal de aceasta și se notează noul reper R.
După flexia totală a coloanei vertebrale distanța crește în zona lombară cu 4 -5 cm, în zona dorsală
inferioară cu 2 -3 cm, iar în zona dorsală superioară cu 1 -2 cm.
Testul Ott – din stând se determină apofiza spinoasă a primei vertebre toracale T1 și se măsoară 30
cm distal de aceasta. Se execută flexia maximă a trunchiului care duce la mărirea distanței între cele
două repere cu 3 -3,5 cm.
Distanța degete -sol (Tomayer) – din poziția stând cu genunchii extinși, se execută flexia maximă și
se măsoară dist anța dintre dactilion (vârful mediusului) și sol. În mod normal distanța este de 0 cm.
Testul separării degetelor – din stând sau din așezat, se plasează policele și indexul sau policele și
mediusul pe două apofize vecine. Se execută flexia maximă a trunch iului și se măsoară iar distanța
între cele două degete. În mod normal valoarea crește cu 3 -4 cm.
Testul Stibor – din stând se determină apofiza spinoasă a vertebrei sacrale S1 și a vertebrei cervicale
C7, apoi se măsoară distanța dintre cele două repere. Se execută flexia maximă a trunchiului cu
genunchii extinși, prin care în mod normal distanța dintre cele două repere crește cu 10 cm.

23
Extensia se apreciază prin:
Testul Schöber lombar inversat : din poziția stând cu genunchii extinși, se determină apofiz a
spinoasă a primei vertebre sacrale S1, apoi se măsoară 10 cm proximal de aceasta și se notează noul
reper R. Se execută extensia coloanei lombare cu genunchii extinși și se măsoară distanța dintre
vertebra S1și reperul luat R. În mod normal această dista nță scade cu 1 cm.
Testul Elsensohn – din stând cu bărbia și bazinul sprijinite de perete, fără a se deplasa bazinul se
execută extensia totală a coloanei vertebrale și se măsoară distanța dintre furculița sternală și perete.

Înclinarea laterală se aprec iază prin:
Distanța dactilion -capul fibulei – din poziția stând cu genunchii extinși, se execută înclinarea
trunchiului spre stânga/dreapta și se măsoară distanța dintre dactilion și proeminența laterală a
epifizei proximale a tibiei.

Rotația se măsoară prin gradul deplasării planului frontal al liniei umerilor cu planul frontal al liniei
șoldurilor, subiectul fiind așezat călare pe un scaun.

Rahimetria

Evaluarea mobilității articulare a coloanei vertebrale cu ajutorul goniometriei se numește
rahimetrie . Gonimetrele folosite sunt înclinometrul cifometrul, scoliometrul.
Cifometrul măsoară unghiurile coloanei vertebrale în plan sagital. Este alcătuit din două
brațe (se poziționează pe două apofize spinoase) care se prind într -un cadran gradat. Unghiul cif ozei
dorsale se măsoară între vertebrele toracale T1 și T12 și are o valoare normală de 20 -45°, al
lordozei lombare între T12 și L5 și are o valoare normală de 40 -60°.
Scoliometrul este un goniometru utilizat pentru măsurarea unghiurilor gibozităților
scoliotice toracice și lombare din șezând cu trunchiul înclinat anterior.
Înclinometrul mecanic indică atât orizontala cât și verticala, precizia fiind de 2°. Este
alcătuit dintr -o bază, un cadran cu scală gradată din 2° în 2°. Indiferent de poziția în care este
aplecat, acul înclinometrului indică doar verticala. Baza prezintă două coloane culisante care permit
măsurarea unghiurilor articulare între două articulații mici, iar prin fixarea unor brațe mai lungi este
posibilă măsurarea unghiurilor articulare m ai mari.

2.2.4. Bilanțul muscular al coloanei vertebrale
Metode subiective
Testingul muscular sau bilanțul muscular este o metodă de evaluare subiectivă a
aparatului neuro -mio-artro -kinetic folosită pentru determinarea gradului de forță musculară.
Informațiile f urnizate prin această metodă sunt deosebit de importante pentru stabilirea restantului
funcțional al subiectului și pentru stabilirea indicațiilor kinetoterapeutice ulterioare.
Testingul muscular a fost standardizat pentru prima dată în 1912 de către Love tt Robert W.,
profesor ortoped la Universitatea Harvard. În 1940, kinetoterapeuții Brungstrom Signe și Dennen
Marjorie de la Institutul din New York, detaliază un sistem de testare pe direcțiile de mișcare
articulară, folosindu -se gravitația și rezistențe exteriore.

24
Paul Le Coeur a propus evaluarea funcțională clinică a câte unui mușchi pe o scară de la
0 la 5: 0=forță nulă; 1=forță decelabilă, dar inutilă pentru funcție; 2=forță utilă, dar insuficientă;
3=forță suficientă pentru funcție uzuală; 4=fo rță normală , dar care se epuizează ușor; 5=forță
normală4.

Scara folosită în prezent este cunoscută ca „scara 0 -5”, propusă în anul 1940 și revizuită în
1946 de către Fundația Națională pentru Paralizie Infantilă din SUA:
 f0 zero – mușchiul nu realizează nicio c ontracție evidentă;
 f1 schitață – se sesizează contracția mușchiului prin palparea lui sau a tendonului (doar pentru
mușchii superficiali);
 f2 mediocră – mușchiul mobilizează segmentul în amplitudine completă cu eliminarea
gravitației;
 f3 acceptabil ă – mușchiul mobilizează segmentul în amplitudine completă împotriva gravitației;
 f4 bună – mușchiul mobilizează segmentul în amplitudine completă împotriva unei rezistențe cu
valoare medie;
 f5 normală – mușchiul este capabil să mobilizeze segmentul pe toa tă amplitudinea de mișcare,
împotriva unei rezistențe maxime, aplicate distal pe segmentul mobilizat.

În mod normal forțele f0, f1 și f 2 se testează din poziții de descărcare – fără gravitație, iar
mișcarea se execută paral el cu suprafața de sprijin. Pent ru forțele f3, f4 și f5 se utilizează poziții
perpendiculare pe suprafața de sprijin și împotriva gravitației – poziții antigravitaționale .
Cercetătorii americani Smith, Iddings, Spencer, Harrington au adăugat cifrelor care reprezintă
valoarea forței musc ulare semnele (+) și ( -).
Bilanțul muscular al coloanei vertebrale se poate realiza doar pe segmentele vertebrale:
bilanțul muscular al coloanei cervicale, al trunchiului și al bazinului.

Coloana cervicală – bilanț muscular

Flexia capului și gâtului – este realizată de mușchii sternocleidomastoidieni SCM, care prin
contracție unilaterală rotesc și înclină capul de partea opusă, iar prin contracție bilaterală flectează
capul.
Poziția de testare pentru f 0 – f5 – decubit dorsal cu capul sprijinit de masă:
 f4 – f5 – se flectează capul în amplitudine completă cu rezistență pe frunte, menținându -se
imobilă partea inferioară a toracelui. Dacă apar diferențe între cei doi mușchi SCM, aceștia se
pot evalua prin rotația capului de -o parte și flexia gâtului;
 f3 – se flectează capul în amplitudine completă, cu imobilizarea părții inferioare a toracelui.
Dacă amplitudinea de mișcare este parțială forța este f (3-);

4 Chiriac Mircea – Testarea manuală a forței musculare, editura Universității din Oradea, 2003 , pag. 9

25
 f2 – se flectează parțial capul;
 f0 – f1 – se palpează mușchiul pe părțile laterale ale gâtului.

Extensi a capului și gâtului este realizată de mușchii: trapezul superior, marele complex,
splenius al capului, spenius al gâtului, mușchii spinali, micul complex, transversul gâtului, spinalul
capului, spinalul gâtului, mușchii accesori. Acțiunile acestor mușchi: extensori ai capului și gâtului
și prin contracție heterolaterală, rotatori.
Poziția de testare pentru f 0 – f5 – decubit ventral cu capul și gâtul înafara mesei de testat:
 f4 – f5 – din decubit ventral cu gâtul flectat, se extinde capul și gâtul în amplit udine completă cu
rezistență crescândă pe regiunea occipitală. Se susțin partea superioară a toracelui și omoplații.
Extensorii de pe o parte ai gâtului pot fi evaluați prin rotația și extensia lor de partea interesată;
 f3 – din decubit ventral cu gâtul fl ectat, se extinde capul și gâtul în amplitudine completă. Se
susțin partea superioară a toracelui și omoplații. Dacă amplitudinea de mișcare este parțială forța
este f (3-);
 f2 – se extinde parțial capul, cu fixarea toracelui;
 f0 – f1 – se palpează mușchii în bloc paravertebral cervical.

Trunchiul – bilanț muscular

Flexia este realizată de mușchii drepți abdominali și piramidali. Când au punct fix pe bazin,
în decubit dorsal, drepții abdominali realizează flexia trunchiului cu accentuarea cifozei dorsale ș i
reducerea lordozei lombare. Când au punct fix pe torace drepții abdominali realizează flexia coapsei
pe bazin cu retroversia bazinului, fixează toracele la flexia capului și gâtului, contracarează acțiunea
lordozantă a iliopsoasului și realizează cu ceil alți mușchi abdominali presa abdominală.

1. Evaluarea porțiunii supraombilicale
 f5 – decubit dorsal cu membrele inferioare extinse și fixarea bazinului la nivelul oaselor coxale
și a membrelor inferioare, umerii abduși, coatele flectate și mâinile la ceaf ă: se execută flexia
trunchiului cu desprinderea completă a omoplaților de pe masă.
 f4 – decubit dorsal cu membrele inferioare extinse și fixarea bazinului la nivelul oaselor coxale
și a membrelor inferioare, membrele superioare înainte/încrucișate în pla n anterior: se execută
flexia trunchiului cu desprinderea completă a omoplaților de pe masă.
 f3 – decubit dorsal cu membrele inferioare extinse și fixarea bazinului la nivelul oaselor coxale
și a membrelor inferioare, membrele superioare pe lângă corp cu coatele extinse și mâinile în
pronație: se execută flexia trunchiului cu desprinderea omoplaților .
 f2 – decubit dorsal cu membrele inferioare extinse și fixarea bazinului la nivelul oaselor coxale
și a membrelor inferioare, membrele superioare pe lângă co rp cu coatele extinse și mâinile în
pronație: se execută flexia trunchiului cu decolarea spinelor omoplatului.

26
 f1 – f0 – decubit dorsal cu membrele superioare extinse pe lângă corp, șoldurile și genunchii
flectați, picioarele pe masă: subiectul tușește, st rănută sau realizează flexia capului și a gâtului,
mușchii palpându -se de o parte și alta a liniei albe, între ombilic și apendicele xifoid.

2. Evaluarea porțiunii subombilicale
Poziția de evaluare f 0 – f5 – decubit dorsal cu membrele inferioare flectate și picioarele
sprijinite pe masă.
 f5 – se mențin membrele inferioare aproape de planul mesei cu genunchii extinși.
 f4 – se mențin membrele inferioare la 45° de planul mesei cu genunchii extinși.
 f3 – se mențin membrele inferioare la 60° de planul mesei cu genunchii extinși.
 f2 – se poziționează pasiv membrele inferioare și se susțin în flexia șoldului la 90° cu genunchii
extinși.
 f1 – f0 – se desprind picioarele de pe planul mesei și se palpează mușchiul de o parte și alta a
liniei albe, între ombilic și regiunea suprapubiană.

Extensia – este realizată de ilio -costalul dorsal, lungul dorsal, spino -spinosul spatelui și
sacro -lombarul.

1. Evaluarea extensorilor dorsali
Poziția de evaluare pentru f 5 – f4 – decubit ventral, cu o pernuță sub abdomen, partea
superioară a trunchiului flectată în afara mesei, mâinile la ceafă; se fixează pelvisul și porțiunea
toracică joasă.
 f4 – f5 – se execută extensia trunchiului cu rezistență progresivă aplicată la nivelul primelor
vertebre toracice.

2. Evaluarea extensorilor lo mbari
Poziția de evaluare pentru f 5 – f3 – decubit ventral cu o pernuță sub abdomen și cu pelvisul
fixat.
 f5 – f4 – cu membrele superioare ușor ridicate de pe masă/cu mâinile la ceafă: se desprinde
toaracele și partea superioară a abdomenului, cu decolarea ombilicului de pe masă și cu
rezistență progresivă aplicată în partea caudală a toracelui.
 f3 – cu dublă stabilizare la nivelul pevisului și a gleznelor, se desprinde toaracele și partea
superioară a abdomenului.

3. Evaluarea extensorilor toracali și lombar i
 f3 – din decubit ventral cu brațele abduse la 90° și cu mâinile la ceafă, cu stabilizarea pelvisului
și a gleznelor: se execută extensia coloanei toracale și lombare cu desprinderea totală a toracelui
de pe suprafața de sprijin.

27
 f2 – din decubit ventral cu mâinile ușor ridicate de pe masă și cu stabilizarea pelvisului și a
gleznelor, se execută extensia coloanei toracale și lombare cu desprinderea totală a toracelui de
pe suprafața de sprijin.
 f1 – f0 – mușchii extensori paravertebrali se palpează în masă , de o parte și de alta a apofizelor
spinoase toracale și lombare.

Rotația este realizată de mare oblic și micul oblic.

Evaluarea marelui oblic
Prin contracție unilaterală produce flexia trunchiului cu înclinare de aceeași parte și rotația
părții superio are a trunchiului către partea opusă, iar prin contracție bilaterală realizează flexia
trunchiului alături de drepții abdominali și realizează presa abdominală alături de ceilalți mușchi
abdominali.

Poziția de evaluare pentru f 0 – f5 – decubit dorsal cu m embrul inferior stâng flectat și piciorul
sprijinit pe masă (pentru mușchiul marele oblic de pe partea dreaptă), cu fixarea anterioară a
coapselor și a pelvisului de partea opusă evaluării (heterolateral).
 f5 – cu mâinile la ceafă, se execută flexia trunch iului cu rotația lui spre stânga, cu desprinderea
totală a omoplaților.
 f4 – cu membrele superioare încrucișate pe torace se execută flexia trunchiului cu rotația lui spre
stânga, cu desprinderea totală a omoplaților.
 f3 – cu brațele ușor flectate, se exec ută flexia trunchiului cu rotația lui spre stânga, cu
desprinderea totală a omoplaților.
 f2 – din așezat cu tălpile pe sol și cu pelvisul fixat, se execută rotația trunchiului.
 f1 – f0 – din decu bit dorsal cu șoldurile și genunchii flectați, se tușește, se flectează capul și se
rotește concomitent trunchiul spre stânga, iar mușchiul se palpează pe partea anterolaterală și
superioară a abdomenului.

Evaluarea micului ob lic
Prin contracție unilaterală produce ridicarea bazinului de aceeași parte și rotația că tre partea
opusă și împreună cu pătratul lombar produce înclinarea de aceeași parte. Prin contracția bilaterală
determină flexia trunchiului, împreună cu oblicii și cu drepții abdominali; realizează retroversia
bazinului cu accentuarea cifozei dorsale și ș tergerea lordozei lom bare; crește presiunea abdominală
alături de mușchiul transvers.

Poziția de evaluare pentru f 0 – f5 – decubit dorsal cu membrul inferior stâng flectat și piciorul
sprijinit pe masă (pentru mușchiul micul oblic de pe partea dreaptă), membrele superioare pe lângă
corp.
 f5 – f4 – se ridică hemibazinul drept complet contra unei rezistențe progresiv crescătoare cu
fixarea umărului stâng.

28
 f3 – se ridică hemibazinul drept complet.
 f2 – se ridică hemibazinul drept incomplet fără sprijin pe călcâiul de aceeași parte.
 f1 – f0 – se execută ridicarea și rotația hemibazinului drept spre umărul stâng și se palpează
inferior și lateral de spina iliacă anterosuperioară.

Metode obiective
Dinamometria este o metodă obiectivă prin care se evaluează f orța maximă de contracție a
unui grup muscular. Unitatea de masură este kilogramul -forță.
De menționat că, dinamometrele sunt acționate prin compresie sau tracțiune, de aceea se pot
plasa în cele mai convenabile poziții de măsurare.
Dinamometria oferă date concrete despre câștigul funcțional și nu numai.Având in vedere că
forța maximă depinde în mare măsură de capacitatea de concentrare corticală a excitației și de
motivație, vom obține în mod indirect informații și despre aceste procese neuropsihice. Când se
constată scăderi ale forței musculare, valorile maxime evaluate se referă la valorile maxime
momentane.
Masurătorile, efecutate în dinamică, permit aprecierea câștigului funcțional considerat
indicator al eficienței tratamentului. Important este ca dete rminările succesive să se realizeze la
același unghi articular, iar valorile obținute sa fie interpretate prin raportare atât la valorile standard,
cât și la cele întregistrate la nivelul membrului controlateral sănătos, când scăderile de forță
afectează s egmentele simetrice.
Dinamometria trebuie aplicată repetat, la intervale de timp convenabile, pentru a evalua
corect câstigurile de foță, având în vedere că această calitate motrică se dezvoltă rapid prin lucru
specific.
Mulți cercetători evidențiază o rel ație directă între scăderea și existența unor focare de
infecție, nedepistate prin mijloace de investigație medicală.
În mod obișnuit valorile forței diferă în functie de sex:
• pentru mușchii flexori palmari reprezintă 50% din greutatea corporală la fete și 65%
la baieți;
• pentru mușchii regiunii scapulare reprezintă 50% din greutatea corporală la fete și
75% la baieți;
• pentru mușchii regiunii lombare valorile sunt egale ca procentaj din greutatea
corporalăpentru ambele sexe și reprezintă 150 -200% .
Pe baza valorilor dinamometriei se calculează indicele de forță , care reprezintă media
aritmetică a forței mușchilor amintiți .
Valorile medii ale indicelui de forță diferă în funcție de sex: 1,1 -1,25 la b ăieți și 0,9 -1 la
fete.Valorile raportate la masa a ctivă sunt cu 25% mai mari decât cele raportate la greutatea
corporală.
Miotonometria reprezintă o metod ă obiectivă de apreciere a tonusului muscular, atât în
stare de relaxare, cât și în stare de contracție.
Masurătorile, exprimate în U.I., se efectuează cu ajutorul miotonometrului, aplicat pe masa
musculară (nu pe tendon).
Valorile de repaus sunt de 50 -60 U.I pentru fete și 60 -70 U.I la băieți, în timp ce în
contracție se înregistrază 110 -120 U.I. la fete , respectiv 120 -150 U.I. la băieți.

29
Valori crescut e de repaus se constată în stări de oboseală cronică sau acută, contractură
musculară, spasticitate.

2.2.5. Evaluarea respiratorie

Spirometria

Spirometria este mijlocul cel mai frecvent folosit pentru a determina starea de sănătate a
plămânilor. Spiro metria măsoară volumul și debitele pulmonare: cât de mult și cât de repede poate
să inspire și să mențină aerul în plămâni o persoană. În cadrul acestei investigații se va sufla într -o
piesă care va fi introdusă în cavitatea bucală (ambou) care este atașa tă la un dispozitiv de
înregistrare (spirometru). Informațiile colectate de către spirometru pot fi imprimate pe un grafic
(diagramă) numit spirogramă . Acuratețea unui test spirometric depinde de cum înțelege și
cooperează pacientul în timpul procedurilor.

Fig.7. Spirometria (www.bendo.ro )

Evaluarea funcțiilor pulmonare
Prin evaluarea funcțiilor pulmonare se urmăresc parametrii respiratori: volumele pulmonare
mobilizabile și cele nemobilizabile și debitele ventilatorii.

A. Volume pulmonare statice

1. Volumul curent (VC) – este volumul de aer in spirat și apoi expirat într -un ciclu respirator de
reapus (~0.5l) .
2. Volumul inspirator de rezervă (VIR) – este volumul de aer inspirat după un ispir de rep aus peste
volumul de aer inspirat normal (2,5 -3,5l).
3. Volumul expirator de rezervă (VER) – volumul de a er expirat după un expir normal de repaus
(1,0-1,5l).
4. Volumul rezidual (VR) – cantitatea de aer care rămâne în plămâni după un expir forțat (~1,5l) .

30
B. Capacități pulmonare statice

1. Capacitatea pulmonară totală (CPT) – volumul gazelor pulmonare în urma u nui inspir maxim
sau suma tuturor volumelor :
CPT = VT+VER+VR
2. Capacitatea vitală (CV) – volumul maxim de aer e xpirat după un inspir maxim lent:
CV = VT+VER+VIR
CV reprezintă cea mai mare cantitate de aer pe care subiectul o poate mobiliza în mod
voluntar ș i are valori medii cuprinse între 3000 -4000ml pentru femei și 4000 -5000ml pentru bărbați.
Valorile diferă și în funcție de poziție, fiind cu 5% mai mici din decubit comparativ cu cele din
ortostatism.
Cele mai cunoscute formule de calcul ale capacității v itale sunt5:
West și colaboratorii: talia (cm) x 25 – băieți și talia (cm) x 20 – fete.
Baldwin si Cournand :
27,63 – (0,112 x varsta) x talia (cm) – băieți și 21,78 – (0,101 x varsta) x talia (cm) – fete.
Ludwig si colab oratorii : (talia x 40 ) + (greutatea x 30) – 4400 .
Gaubatz: metabolismul bazal x 2,3.
3. Capacitatea inspiratorie (CI) – volumul de aer maxim inspirat după un expir normal de repaus.
CI = VT +VIR
4. Capacitatea reziduală funcționallă (CRF) – reprezentat de volumul expirator de rezervă și
volumul rezidual la sfâ rșitul unui expir obișnuit de r epaus.
CRF = VR+VER

C. Debitele ventilatorii

1. Capacitatea vitală forțată (FVC) – este volumul de aer expirat forțat după un inspir maxim
forțat. Este mai mică decât capacitatea vitală.
2. Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) – volumul maxim de aer expirat în prima secundă
a expirului forțat după un inspir maxim. Se poate măsura și la 0,5/0,75/2/3sec . de la începutul
expirului. Valorile normale sunt de 2 -3 l la femei și 3 -4 l la bărbați.
3. Volumul inspirator maxim pe secundă (VIMS) – volumul maxim de aer inspirat în prima
secundă a unui inspir forțat după un expir maxim.
4. Debitul expirator maxim de vârf – este cea mai mare valoare a fluxului de aer într -un expir
maxim forțat după un inspir maxim.
5. Debitul inspirator maxim – este cea mai mare valoare a fluxului de aer într -un inspir maxim
forțat după un expir maxim.

5 http://www.scritub.com/medicina/

31
6. Debitul expirator maxim instantaneu la 25%, 50%, 75% di n capacitatea vitală forțată (MMEF)
– evaluează trecerea aerului prin conductele medii și mici.
7. Debitul inspirator maxim instantaneu la 25%, 50%, 75% din capacitatea vi tală forțată (MMIF)
– este cores pondentul inspirator al MMEF .
8. Ventilația pulmonară globa lă (VE) – volumul total de aer inspirat sau expirat într -un minut
într-un ciclu respirator de reapus.
VE = VT+FR (VT -volumul curent, FR -frecvența respiratorie)
9. Ventilația pulmonară maximă (MVV) – volumul maxim de aer care poate fi mobilizat pe
unitatea de timp.
Pentru femei – MVV = 150 – (0,84 x vârsta)
Pentru bărbați – MVV = (134 x înălțimea) – (1,26 x vârsta) – 21,4

2.2.6. Evaluarea activității psihice

În activitățile de recuperare/reeducare funcțională un rol deosebit de important îl ocupă
evaluarea psih ologică a pacientului. O bună cunoaștere a psihicului pacientului duce la
individualizarea tratamentului, la adaptarea lui la particularitățile de temperament ale pacientului,
iar implicarea mijloacelor psihoterapeutice este importantă pentru acceptarea st ării de boală și
pentru formularea motivațiilor care să asigure implicarea activă în actul terapeutic/recuperator.
Mijloacele psihoterapeutice reprezintă un set de procedee care pot înlătura reacțiile
emoționale dezadaptative, comportamentele nedorite. Ele constau în diferite modalități de ed ucare
și instruire în scopul creșterii capacității psihice și dezvoltării personalității pacientului.
Cele mai folosite metode de psihodiagnoză sunt: anamneza psihologică, observația,
autoobservația și autoaprecierea , interviul, ancheta, chestionarele, testele.

Evaluarea temperamentului este foarte importantă fiindcă poate orienta tratamentul și
modul de interacțiune kinetoterapeut -pacient. Se realizează prin chestionare, în care se marchază cu
„X” răspunsul consider at adevărat.
Cele patru tipuri temperamentale, după Pavlov I.P., au explicații psiho -nervite, în care
excitația și inhibiția se află într -o anumită combinație:
▪ Coleric – puternic, mobil, neechilibrat
▪ Sanguin – puternic, mobil, echilibrat
▪ Flegmatic – putern ic, inert, echilibrat
▪ Melancolic – slab, inhibitiv.
Conform specialiștilor din domeniu, nu există tipuri temperamentale „pure”, ci combinații
de trăsături în diferite proporții. Caracterizarea temperamentală are la bază și stabilirea gradului de
extraversi e și introversie. După Eysenck:

32
▪ Extravertitul – este sociabil, vorbitor, săritor la nevoie, se plictisește repede, nu este mereu de
încredere;
▪ Introvertitul – este opusul.

Autoobservația și autoaprecierea
Pacientul este singurul care poate să -și observe și să -și autoanalizeze reacțiile apărute ca
urmare a unui tratament: forma/localizarea/intesitatea durerii; limitarea/creșterea amplitudinii
articulare, creșterea/scăderea tonusului muscular, etc. Toate acestea pot fi apoi comparate cu datele
obținute în urma evaluărilor realizate de psiholog și/sau kinetoterapeut.

Anamneza psihologică
Este una dintre metodele de evaluare psihologică care încheie psihodiagnoza pacientului. În
acest mod se pot recolta informații privind posibilele dificultăți de adaptare la noua stare (de boală,
de covalescență, de spitalizare, etc.), informații despre relația cu echipa de recuperare, motivația
recuperării, relația cu familia, etc.
In evaluarea psihologică a elevilor cu CES, o metodă des întânlită pentru evaluarea clinică și
funcțională este GAFS (Global Assesment of Functioning Scale).
GAFS este utilizată in scopul creșterii obiectivității funcționale.

Scala de Evaluare Globală a Funcționării

Cod Notă: se pot utiliza și coduri intermediare
100-91 – funcțion are la nivel inalt intr -o sfera largă de activități;
– deține controlul asupra propriei vieți;
– calitațile sale sunt apreciate de ceilalți;
– nu prezintă niciun simptom de boala mentală/psihică.
90-81 – simptome absente/minime (ex., anxietate usoară inai ntea unui examen);
– buna funcționare in toate domeniile vieții sociale;
– interes și implicare intr -o gamă largă de activitați;
– eficiența socială, satisfacut in general de viată;
– are doar probleme/preocupări cotidiene (ex. o ceartă ocazională cu membr ii
familiei).
80-71 – dacă se evidentiază unele dificultăți psihologice, sunt doar reacții expectabile
și tranzitorii la stresori psihosociali (ex. dificultăți de concentrare dupa o ceartă
in familie);
– ușoară deteriorare in funcționarea socială, profesi onală sau socială (ex.
dificultați temporare in activitatea școlară).
70-61 – ușoare simptome (ex. dispoziție depresivă si insomnie ușoară);
– unele dificultăți in funcționarea socială, profesională sau școlară (ex. chiul
ocazional sau furturi din casă), insă , in general, funcționarea este bună;
– cateva relații personale semnificative.

33
60-51 – moderate simptome (ex. afect plat, limbaj circumstanțial, atacuri de panică
ocazionale);
– moderate dificultați in functionarea socială, profesională sau școla ră (ex.
puțini prieteni, comportament conflictual cu egalii sau cu colaboratorii).
50-41 – severe simptome (ex. ideație suicidară, ritualuri obsesionale severe, furturi
din magazine) sau
– deteriorare severă in funcționarea socială, profesională sau șco lară (ex.
niciun prieten, incapacitatea de a -și păstra serviciul).
40-31 – o oarecare deteriorare in capacitatea de testare a realitații sau in comunicare
(ex. uneori, limbajul este ilogic, neinteligibil, irelevant) sau
– deteriorare majoră in mai multe domenii: școala, familie, profesie, gandire
sau afectivitate (ex. depresivul evită prietenii, iși neglijează familia,
incapacitatea de a -și menține serviciul, agresivitate comportamentală).
30-21 – comportament influențat in mod considerabil de idei delir ante sau de
halucinații sau
– deteriorare severă in comunicare sau judecată (ex. uneori este incoerent,
acțiunile sale sunt inadecvate, preocupări suicidare);
– incapacitatea de a funcționa in majoritatea domeniilor: social, ocupațional sau
familial (ex. stă in pat toata ziua, nu desfașoară nicio activitate lucrativă, nu are
prieteni).
20-11 – există un oarecare pericol de auto sau heteroagresivitate (ex. tentative de
suicid demonstrative, fără urmarirea clara a morții )
– frecvent violența, excitație man iacală sau
– ocazional, incapabil sa mențină un minimum de igiena personală (ex.,
miroase a fecale) sau
– deteriorare flagrantă in comunicare (ex. incoerența sau mutism).

10-1 – pericol persistent de vătămare severă sau a altora (ex. violență recurentă) sau
– incapacitatea menținerii unei igiene personale minime sau
– act suicidar sever cu dorința clară de a muri.

Corelația intre scala GAFS și deficiența funcțională

Scorul GAFS Deficiența funcțională
100-81
80-61 Fără deficiența psihică
Deficie nța psihică ușoară
60-41 Deficiența psihică medie
40-21 Deficiența psihică accentuată
20-1 Deficiența psihică gravă

34
Evaluarea comportamentelor
După D. Mârza există mai multe tipologii comportamentale:
▪ Realistul – nivel de anxietate redus, încre dere în propriile forțe și în terapie, motivat, cooperant,
respectă indicațiile primite;
▪ Combativul – supramotivat, dominat de furie, iritabilitate, nu respectă întocmai indicațiile
primite;
▪ Dependentul de rol – anxios, nu are încredere în propriile forțe deși este motivat, cooperant;
▪ Incurabilul – suferința psihică este mai mare decât cea fizică, învinuieșete pe alții pentru propria
suferință, un grad ridicat de pesimism și anxietate;
▪ Pățitul (cunoscătorul) – are antecedente medicale și a beneficiat de di verse terapii, cunoaște
diagnosticul și măsurile de urmat, dar care poate să -și abandoneze tratamentul dacă nu este
corect abordat, este reținut și cu nivel ridicat de anxietate de frica recidivei sau fiindcă știe
mereu pe cineva care a pățit;
▪ Resemnatul – consideră că nu mai are nimic de făcut decât să accepte situația, greu de motivat
fiindcă nu crede că poate fi ajutat și fiindcă simte că nu are resurse pentru a se recupera;
▪ Fatalistul – este pesimistul cronic, fără încredere în terapie în general și în propriile forțe în
special, este demotivat și nu colaborează cu terapeutul.

Este important de știut cu ce tip comportamental avem de lucru pentru a ști ce tehnică de
consiliere comportamentală să aplicăm6.

Tehnica stingerii comportamentelor nedorite :
1. Terapia implozivă – experimentarea de către pacient a unor intensități nerealist de mari în
legătură cu obiectele sau evenimentele ce -i provoacă teamă. Condițiile determinate de boală
impun utilizarea restânsă a acestei terapii în kinetoterapie.
2. Terapia exp unerii (flooding ) – experimentarea de către pacient a situațiilor provocatoare de
teamă sub supraveghere a terapeutului.

Tehnica desensibilizării sistematice cu cele trei etape:
I. Învățarea relaxării – metoda relaxării progresive Jacobson;
II. Stabilirea ierarh iilor – ierarhizarea situațiilor care provoacă anxietate, în ordine
decrescătoare;
III. Desensibilizarea – în condiții de relaxare, descrierea, de către kinetoterapeut, în mod
progresiv de la cea mai puțin anxioasă la cea mai puternic anxioasă situație.

6 Bratu M ircea – „Bazele generale ale kinetoterapiei”, editura Bren, București, 20 11

35
Modela rea – tehnica de învățare prin care pacientul observă și imită comportamentul altora.

Psihoterapia asertivă – metodă de desensibilizare și de formare a unor abilități de a face față
situațiilor de viață.

Pe lângă toate aceste terapii comportamentale și d erivând din ele se folosesc adesea și
terapiile cognitive care urmăresc modificarea congnițiilor și a p attenurilor de gândire ale
pacientului. Cele mai cunoscute sunt:
Terapia rațional -emotivă (concepută de Albert Ellis) – modificarea autoverbalizării
pacientului. Sunt provocate convingerile iraționale și gândind logic i se demonstrează mecanismele
sale iraționale de apărare. Pacientul este pus în situația de a înțelege relația dintre gândurile
iraționale și comportamentul patologic.

Terapia învățării cogn itive (Beck) – fiecare comportament dezadaptativ este urmare a unei
relaționări greșite. Terapia urmărește dezvoltarea unui simț de competență individuală prin
rezolvar ea unui act pozitiv care ulteri or este sublinit, apreciat și recompensat.

Consilierea d e tip cognitiv -coportamental combină principiile terapiei cognitive cu cel ale
terapiei comportamentale. Se pune accentul pe formularea de concepte în termeni operaționali și pe
validarea empirică a rezultatelor tratamentului.

Modificarea gândurilor neg ative se realizează prin:
✓ Raționalizarea – se explică rațiunile tratamentului prin demonstrarea relației dintre gândire,
sentiment și comportament;
✓ Furnizarea de informații despre mecanismele anxietății/depresiei – se descriu în detaliu
simptomele, evoluț ia lor probabilă;
✓ Distragerea – concentrarea asupra conținutului unei conversații și nu asupra stării proprii;
✓ Programarea activităților – se notează oră de oră activitățile desfășurate evaluându -le sub
aspectul unor stări afective: anxietate, oboseală, pl ăcerea, gradul de control asupra situației.
✓ Sugestia constă în influențarea altei perosane, fără ca aceasta să știe. Sugestiile pot fi transmise
în stare de conș tiență, sau în stare de relaxare profundă; ele urmăresc întărirea EU -lui,
suprimarea neîncreder ii, a neliniștii și înlocuirea cu încredere în propriile posibilități.
✓ Autosugestia stă la baza gândirii pozitive. Pacientul este învățat formule sugestive de ordin
general și specific. Este folosită pentru întărirea imaginii de sine, a încrederii în forțe le proprii,
îmbunătățirea performațelor și a depășirii stării de oboseală.

36

2.3. Part icularitățile deficientului mintal

2.3.1. Definiții și delimitări conceptuale ale handicapului de intelect

Definițiile și terminologia utilizată în psihopedagogia școlarilor cu handicap consecutiv
deficienței mintale sunt destul de complicate. Existența unui număr mare de definiții și termeni
determină dificultăți de înțelegere și delimitare a tipurilor, formelor și gradelor sub care se
manifestă deficiența mintală.
Cei mai î ntâlniți termeni folosiți în literatura de specialitate sunt: arierație mintală, ameție,
oligofrenie, insuficiență intelectuală, debilitate mintală, etc..
Definițiile deficienței mintale, după G. Ionescu (Ionescu, G., 1985,pag. 192), pot fi grupate,
în fu ncție de criteriul luat în considerare, în etiologic -structurale , constatativ -funcționale și
operațional -comportamentale . Fiecare categorie în parte are avantajele și limitele ei care țin fie de
conținutul precis al acestuia, fie de posibilitățile de opera ționalizare ale acestuia.
Dupa psihologul de origine franceză Rene Zazzo, una dintre cele mai acceptate definiții ale
stării de handicap de intelect este cea care afirma că ”debilitatea mintală este prima zonă de
insuficiență mintală – insuficiență relati vă la exigențele variabile de la o societate la alta –
insuficiență a cărei factori determinanți sunt biologici (normali sau patologici) și cu efect ireversibil
în stadiul actual al cunoștințelor.” (Zazzo, R., 1979, pag 33).
O primă definiție a deficiențe i mintale, in România, este dată de către Alexandru Roșca
(1936), după care această categorie de ”anormalitate” reprezintă o ”stare de potențialitate restrânsă
sau o oprire a dezvoltării cerebrale,în urma căreia persoana atinsă este incapabilă, la maturita te, să
se adapteze la mediul său, la cerințele comunității, în așa fel încât să poată menține existența fără
supraveghere și sprijin extern.” (Roșca A., 1936, – apud Radu Gh., 2000, pag 16).
Valentina Radu și Șerban Ionescu (1973) menționează că ”deficien ța mintală este tipul de
deficiență determinată de un complex de factori etiologici, cu acțiune defavorabilă asupra creierului
în perioada de maturizare a acestuia, având două consecințe principale: oprirea sau încetinirea
ritmului de evoluție a funcțiilor cognitive și diminuarea competenței sociale.
Deficiența de intelect, după Gh. Radu (Radu, Gh., 1999, pag. 73), reprezintă o insuficiență
globală ce vizează întreaga personalitate, structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă,
psihomotrică, co mportamental – adaptativă, de natură ereditară sau câștigată în urma unei leziuni
organice sau funcționale a sistemului nervos central, care se manifestă din primii ani de viață, în
grade diferite de gravitate în raport cu nivelul mediu al populației, cu u rmări directe în ceea ce
privește adaptarea socio -profesională, gradul de competență și autonomie personală și socială.
Ca o concluzie privind definițiile de mai sus, se poate spune că ”deficiența mintală se referă
la fenomenul lezării organice și/sau al afectării funcționale a sistemului nervos central, cu
consecințe negative asupra procesului maturizării mintale, al dezvoltării sub diferite aspecte la
individul în cauză. Handicapul mintal reprezintă dezavantajul pe care deficiența mintală îl creează
în planul relațiilor de adaptare și integrare ale individului respectiv cu mediul social căruia îi
aparține” (Radu, Gh., 2000, pag. 17).

Din punct de vedere etiologic (gr. ”Aitia” = cauză, ”Logos” = știința) Paul Popescu Neveanu
o definește, în Dicționar de P sihologie ca fiind ”o disciplină care studiază cauzele unui fenomen (în
speță maladii), dezvăluind originile și evoluția sa (Popescu Neveanu, P, 1978, pag. 247).
Etiologia handicapului de intelect, în literatura de specialitate, a fost subiectul a numeroa se
dezbateri, prin varietatea sa, agentul patogen fiind un ”mozaic de factori” care determină apariția
deficienței mintale.
Factorii cauzali fundamentali ai deficienței mintale, se situează la nivelul sectoarelor de
bază, sectoare care determină, în gener al, evoluția socio – umană a oricărui individ:

37
• Ereditatea (zestrea genetică)
• Mediul și influențele educative

Interacțiunea obișnuită dintre factorii care influențează hotărâtor procesul dezvoltării
personalității umane are ca rezultă o dezvoltare obiș nuită, a majorității indivizilor. În condiții
speciale, între factorii genetici și influențele mediului înconjurător are loc o interacțiune anormală,
defavorabilă, care poate determina o deficiența, prezentând tabloul etiologic (cauzele deficienței
respect ive și simptomele acesteia), dar și evoluția individului (perspectivele și limitele dezvoltării
sale).
Ereditatea poate fi explicata ca ”o moștenire de la părinți, dar nu o transcriere a însușirilor
părinților, ci a genelor acestora (care pot să nu se man ifeste la părinți) (Popescu Neveanu P, 1978,
pag. 341). ”La nivelul omului, ereditatea asigură transmiterea cu precădere a caracterelor fizice, a
adaptărilor fiziologice primare și a unor predispoziții. Ea nu se extinde asupra structurilor
psihocomportamen tale superioare„ după Mihai Golu (1979).
Se observă două laturi fundamentale ale fenomenului ereditar: filogeneza (menținerea
permanenței organizării de -a lungul mai multor generații) și ontogeneza (menținerea identității cu
sine a organismului în procesu l dezvoltării individuale).
Cauzele cele mai importante sunt cele ereditare, genetice, deficiența de intelect reprezentând
doar o parte a tabloului simptomatologic rezultat. În cele mai multe cazuri, tulburările vieții psihice
acompaniază diverse alte afe cțiuni somatice sau metabolice, în cadrul stării de polihandicap.
”Mediul ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care
individul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale” (Cosmovici A, Iaco b L,
1998, pag. 27).
Luminița Iacob afirma ca ”deși apare ca principal furnizor al materialului ce stimulează
potențialul ereditar, acțiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate fi în egală măsură o șansă a
dezvoltării (un mediu favorabil), dar și o frâ nă sau chiar un blocaj al dezvoltării (un mediu
substimulativ, ostil, insecurizant sau alienat).” (Cosmovici A, Iacob L, 1998, pag. 29).
Educația poate fi definită ca ”activitate specializată, specific umană, care mijlocește și
diversifică raportul dintre om și mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul
societății și a societății prin intermediul omului” (Cosmovici A, Iacob L, 1998, pag 29 -30).
În procesul instructiv -educativ trebuie să se aiba in vedere două idei principale: o educație
precară, care nu ține cont de principiile individualității și a diferențierii poate devia activitatea
psihică a individului, putând deveni chiar o sursă complementară de agravare a simptomelor; în
procesul educației trebuie să se acționeze ținând cont de nive lul ”proximei dezvoltări” a celui
educat.
În Romania, o primă clasificare a cauzelor deficienței mintale o oferă Mariana Roșca, în
anul 1967; aceasta subliniază că există multiple clasificări ale cauzelor întârzierii mintale, și anume:
după natura cauzelo r; în funcție de relația dintre ereditate și mediu; în funcție de momentul acțiunii
factorilor cauzatori (Roșca M, 1967, apud Radu, Gh., 2000, pag 37).

După E. Verza (Verza, E, 1995, pag 85) cele mai frecvente cauze ale deficienței mintale ar
fi:
• Leziuni și disfuncționalități ale sistemului nervos central;
• Factori ereditari, concretizați în aberații cromozomiale;
• Vârsta prea fragedă sau prea înaintată a părinților și scăderea puterii de procreație;
• Tulburări degenerative și metabolice care influențează de zvoltarea normală a
sistemelor cerebrale;
• Bolile infecțioase apărute în ontogeneza timpurie, ce conduc la stagnarea funcțională
în circuitele nervoase sau împiedică dezvoltarea cranio -cerebrală;

38
• Traumele fizice de la nivelul craniului, cu efecte negative asupra sistemului nervos
central;
• Intoxicații alcoolice sau cu diferite substanțe chimice ce au efecte negative asupra
evoluției sistemului nervos;
• Factori stresanți și oboseala exagerată a gravidei;
• Privarea afectivă a copilului la vârste mici, c are împiedică achizițiile în plan
intelectual și nu stimulează dezvoltarea psihică;
• Radiațiile, care exercită o acțiune negativă asupra dezvoltării generale a
organismului;

Conform lui Matty Chiva și Yvette Rutschmann (1979), în clasificarea factorilor et iologici
ai deficienței mintale se diferențiază:
I. Factori genetici, ereditari, endogeni sau constituționali
a) Nespecifici
b) Specifici
– Datorită unor aberații cromozomiale
– Datorită unor deficiențe specifice genelor
II. Factori extrinseci, exoge ni, dobândiți sau aparținând mediului
a) Prenatali
b) Perinatali
c) Postnatali
d) Psihoafectivi

Florin Verza in lucrarea sa, realizează o clasificare mai detaliată a factorilor exogeni:
I. Factori prenatali:
a) Factori progenetici (corespunde perio adei formării produsului de concepție, care durează
câteva zile după fecundație):
– Radiațiile (rotgen, alfa, beta, gama) – care determină o lezare primară prin iradiație,
producând moartea celulei sau o lezare secundară, ceea ce duce la tulburări metabol ice;
– Procese involutive la nivelul ovarului;
– Șocuri psihice grave, ce determină modificări la nivelul celulelor germinative;
– Diabetul zaharat duce la o atrofiere a ovarelor și la o tulburare funcțională genitală;
b) Factori embriopatici:
– Fizic o-chimici (iradieri anatomice, raze X, oxid de carbon, sărurile unor metale grele);

– Medicamente teratogene (citostatice, neuroleptice, antidepresive, tranchilizante) ce duc la
distrugerea oului sau la mutații genetice;
– Boli infecțioase, virotice;

39
– Boli cașectizante ale mamei (tuberculoza, febra tifoidă, malaria, alimentație carențială);
– Traumatisme ale gravidei (loviri, căderi, accidente);
– Tulburări endocrine ale mamei;
c) Factori fetopatici:
– Diverse intoxicații (alcool, plumb, mercur);
– Traumatisme fizice;
– Infecții materne (malaria);
– Stări carențiale (avitaminoză, carențe alimentare)
II. Factori perinatali:
a) Prematuritatea
b) Postmaturitatea cu greutatea prea mare a fătului
c) Nașterea cu forceps
d) Sugrumarea cu cordonul o mbilical
III. Factori postnatali:
a) Boli inflamatorii cerebrale (meningo -encefalită, TBC)
b) Boli infecțioase cu complicații cerebrale (tuse convulsivă, scarlatină, varicelă, variolă,
gripă, hepatită epidemică)
c) Traumatisme cranio -cerebrale
d) Into xicații acute și cronice (plumb, alcool)
e) Vaccinurile (antivariolic)
f) Neasigurarea alimentației suficiente
Florin Verza (Verza F., 2002, pag 45 – 46)
Ca o concluzie putem afirma că este foarte importantă cunoașterea temeinică a factorilor
etiologici ai deficienței mintale în inițierea unor măsuri educaționale și sociale adecvate.

Sindroame ale deficienței mintale, determinate prin mecanisme genetice specifice :

Maladia Down – este un sindrom determinat de aberația unui cromozom autosom, la
indivizii cu această anomalie apărând, în nucleul celulelor, un cromozom în plus, în perechea 21,
motiv pentru care se mai numește și ”Trisomia 21”.
Un factor comun, din punct de vedere etiologic, ar putea fi slăbirea funcțiilor reproductive
ale părinților ca re poate fi cauzată de: vârsta înaintată a mamei; vârsta înaintată a tatălui; diferența
mare de vârstă între părinți; acțiunea unor factor nocivi în timpul sarcinii (oboseala exagerată a
gravidei; traumatisme; intoxicații; stări afective traumatizante).
La aceste maladii se remarcă urmatoarele caracteristici: ”craniul mic și brahcefalic,
protuberanța occipitală neconturată, fantele palprebale oblice și orientate către exterior, limba
fisurată, având aspect lat și hipotonic, sau îngust și ascuțit, buzele gr oase și fisurate transversal,
frecvente anomalii ale maxilarelor și dinților, degetele scurte și prezentând, uneori, sindactilie,
etc…” (după Emil Verza, 1998). Copii cu sindrom Down au o capacitate imunitară foarte scăzută.

40
Subiecții cu sindrom Down, d e obicei, se află la nivelul deficienței mintale severe sau chiar
profunde, prezentând de asemenea accentuate întârzieri în dezvoltarea limbajului, tulburări de
pronunție și dificultăți majore în însușirea scris – cititului.

Sindromul lui Klinefelter se regăsește în categoria aberațiilor unui cromozom sexual,
carotipul majorității bolnavilor fiind 47 XXY și afectează numai sexul masculin.
Persoanele cu acest sindrom prezintă o serie de caracteristici fizice ca: în copilărie – talie
înaltă, testicole mici, necoborâte în scrot iar la pubertate se accentuează unele trăsături specifice
genului feminin – șolduri late, musculatură slab dezvoltată, pilozitate săracă. Acestor persoane le
este afectată și dezvoltarea intelectuală, gravitatea afecțiunii fiind în str ânsă legătură cu numărul
cromozomilor X.

Oligofrenia fenilpiruvică (fenilcetonuria) este o formă metabolică ereditară, o formă gravă a
handicapului de intelect. Dacă la debutul vieții copilul pare normal, din punct de vedere fizic și
psihic, după primele luni copilul prezintă o iritabilitate excesivă, o instabilitate psihomotorie, uneori
crize manifestate prin convulsii.
Persoanele cu acest sindrom prezintă părul blond, depigmentat, ochii de culoare albastru
deschis și exeme, încadrându -se în formele de handicap profund și sever, QI -ul nedepășind 50.
La copil se poate remarca o întârziere accentuată în dezvoltarea motorie și un debut foarte
târziu al vorbirii, după 4 ani. Limbajul este constituit din câteva cuvinte, însoțite de fenomenul de
ecolalie. Per soanele cu acest sindrom prezintă balansări continue de trunchi, un mers cu pași mici și
cu aplecare înainte și o tendință permanentă de mișcare a mâinilor.

Idioția amaurotică (sau boala lui Tay – Sachs) este definită ca fiind o disfuncție cu caracter
ereditar cu o frecvență mai redusă. La început copilul lasă impresia de normalitate, pe parcurs
devinind apatic, cu o motricitate ce nu evoluează în mod normal.
Copilul prezintă hipersensibilitate la lumină și zgomote, apoi, pe parcurs vederea se va
degrada până la orbire. Copilul nu poate apuca obiecte, nu poate ține capul ridicat, iar mai târziu se
instalează convulsiile și paraliziile.
Indiferența față de mediul ambiant este una din manifestările copilului iar în plan psihic
dezvoltarea poate fi extrem de redusă.

2.3.2. Clasificarea deficiențelor mintale la copii cu CES

Clasificarea handicapului de intelect, în literatura de specialitate, prezintă numeroase
dificultăți, ținând seamă de marea varietate de forme și tipuri, de paleta largă de factori etiologici,
dar și de simptomatologia extrem de bogată.
S-au realizat clasificări de catre specialiștii din domeniu, ținându -se cont de următoarele
criterii:
➢ Criteriul lingvistic – capacitatea de comprehensiune, achiziție și utilizare corectă a
limbajului verbal;
➢ Criteriul educabilității – nivelul la care elevul realizează sarcinile școlare accesibile
altor subiecți de aceeași vârstă cronologică;
➢ Criteriul psihometric – gradul de performanță realizat de către subiect în condițiile
testării psihologice, evaluat prin raportarea scorului obținut la un etalon reprezentativ;
➢ Criteriu autonomiei personale și sociale – măsura în care subiectul își însusește o
serie de deprinderi indinspensabile adaptării (de autoservire, igienă personală, orientare spațio –
temporală, de i nițiere și susținere a relațiilor interpersonale; de utilizare a banilor, etc.);

41
➢ Criteriul semiologic – în funcție de natura factorilor răspunzători de etiologia
deficiențelor mintale, de caracterul înnăscut sau dobândit al retardului;
Dintre criteriile enumrate mai sus s -a evidențiat, deținând locul central în majoritatea
clasificărilor criteriul psihometric. Acesta se datorează nevoii de raportare a formelor și gradelor de
deficiență mintală la un etalon cât mai obiectiv și cât mai discriminativ.
Conc eptul de coeficient de inteligență (prescurtat QI, sau CI) a fost introdus pentru a putea
aprecia capacitățile intelectuale ale copilului, în psihometrie. Cu ajutorul acestuia se calculează
stabilirea raportului dintre vârsta mintală (”termen introdus de B inet pentru a diferenția nivelul
intelectual infantil de vârsta cronologică. Vârsta mintală se stabilește însă prin calcul statistic al
performanțelor intelectuale de care sunt capabili copiii normali la anumite vârste”) (Popescu
Neveanu P, 1978, pag 775) și vârsta cronologică (reală) a copilului.
Coeficientul de inteligență este ”raportul dintre vârsta mentală a unui copil (apreciată prin
metoda testelor) și vârsta sa reală, după cum este subliniat și în dicționarul Larousse, sau, mai
corect, raportul din tre nota obținută la un test și nota ce se presupune a fi obținută de un individ
mediu de aceeași vârstă, la același test de inteligență” ( Larousse – Dicționar de psihologie , 2000,
pag 69).
Unii specialiști consideră clasificările de tip psihomotric (pe b aza coeficientului de
inteligență) ca fiind un concept unilateral, acesta bazându -se numai pe aprecierea gradului de
întârziere în dezvoltarea intelectuală, fără a lua în considerare și alte diferențe prezente între
copii de aceeași vârstă mintală.

A. Bin et și Th. Simon, în 1908 realizează o primă clasificare psihometrică a deficiențelor
mintale :
A. Deficienți mintal:
• Idioți (QI: 0 – 20/25)
• Imbecili (QI: 20/25 – 50)
• Debili (QI: 50 – 70)

B. Subnormali:
• Liminari (QI: 70 -90)

O altă scară psihometri că foarte răspândită este Scara Terman – Merill, scală care stabilește
limitele formelor de deficiență de intelect astfel:
• Idioți (QI: 0 – 24)
• Imbecili (QI: 25 – 49)
• Debili (QI: 50 – 69)
• Cazuri de limită (QI: 70 – 79)
• Tardivi (QI: 90)

Varianta scări i Terman – Merill, adaptată pentru condițiile țării noastre din prima jumătate a
secolului al XX -lea, de către Institutul de Psihotehnică din Cluj, sub conducerea lui Fl. Ștefănescu –
Goangă, a fost publicată în anul 1930, de Al. Roșca (Radu, Gh., 2000, pa g 66 – 67) și arăta astfel:
A. Debili mintali:
• Idioți (QI: 0 -22)
• Imbecili (QI: 23 – 49)
• Moroni (QI: 50 – 69)
B. Înapoiați mintali:

42
• Mărginiți (QI: 70 – 79)
• Proști (QI: 80 -089)

C. Normali (QI peste 90)
I. Druțu (Druțu I., 1995, pag 24) în 1995, r ealizează o altă clasificare a gradelor deficienței
de intelect, care este acceptată la nivel mondial de majoritatea cercetătorilor:
• Deficiență mintală profundă (QI: 0 – 20/25)
• Deficiența mintală severă (QI: 20/25 – 35)
• Deficiență mintală moderată (QI: 35 – 50/55)
• Deficiență mintală ușoară (QI : 50/55 – 70/75)
• Intelectul de limită (QI: 70 – 85)

Emil Verza (1998) clasifică deficiența mintală astfel:
• Intelectul de limită (sau liminar) – QI: 85 – 90
• Debilitatea mintală (sau handicap de intelect ușor) – QI: 50 – 85
• Handicapul intelectual sever (sau imbecilitatea) – QI: 20 – 50
• Handicapul de intelect profund (sau idioție) – QI sub 20

Conform DSM 4 (2000), deficiența mintală se împarte în:
• Retard mental ușor (oligofrenie gradul I) – QI: 70 – 50/55
• Retard mental moderat (oligofrenie gradul II) – QI: 50/55 – 35/40
• Retard mental sever (oligofrenie gradul III) – QI: 35/40 – 20/25
• Retard mental profund (oligofrenie profunda) – QI sub 20/25
• Retard mental de severitate nespecificată – există prezumția de retard, dar nivelul de
inteligență al persoanei nu poate fi evaluat prin teste.

Diferiți autori, printre care M.S. Pevzner (1959), A. Rey (1963), S.l. Rubinștein (1970) ș.a.,
apelează la descrierea principalelor caracteristici ale celor trei niveluri tr adiționale de gravitate ale
stărilor de handicap mintal.
Radu Gheorghe a preluat descrierea principalelor caracteristici ale celor trei niveluri de
gravitate a stărilor de handicap mintal din ”Dicționarul Defectologic” (1970), pe care o voi
reproduce, păs trând terminologia folosită de autori:

Handicapul de intelect profund ”(Idioția) reprezintă o stare accentuată de nedezvoltare
mintală și a întregii personalități, de dereglare a dezvoltării psihice și fizice, însoțită de tulburări
endocrine, de malforma ții în structura scheletului și a craniului. Motricitatea idioților este deficitară,
îndeosebi sub aspectul capacității de coordonare a mișcărilor, mulți prezentând tulburări ale
mersului și stereotipii motrice. În ceea ce privește dezvoltarea vorbirii, de obicei, acești handicapați
grav nu depășesc stadiul însușirii unor cuvinte izolate, pe care, de cele mai multe ori, le pronunță
deformat. Nu ințeleg ambianța în care se găsesc și nu reacționează adecvat condițiilor concrete care –
i înconjură. Nu reușesc să -și formeze nici deprinderile elementare de autoservire.
Manifestă accentuate tulburări în comportament, pe fondul unei stări generale de apație sau,
dimpotrivă, a unei permanente agitații, aceștia necesitând o supraveghere și o îngrijire neîntreruptă,
fiind dirijați, de obicei, spre instituții de asistență sau rămânând în îngrijirea permanentă a familiei.

43

Handicapul de intelect sever (Imbecilitatea) reprezintă o stare de dereglare a dezvoltării
fizice și psihice, mai puțin accentuată decât în cazurile d e idioție, totuși suficient de evidentă.
Imbecilii își însușesc unele elemente ale vorbirii, dar bagajul lor de cuvinte este limitat, iar
pronunția – alterată, evidente fiind insuficiențele motricității fine, ceea ce influențează puternic
asupra capacități i lor de însușire a scrierii. Aceștia manifestă o accentuată nedezvoltare a
capacităților cognitive, în special a proceselor analitico -sintetice, ceea ce determină dificultăți
importante în activitatea de formare chiar și a celor mai elementare deprinderi de citit și calcul.
Existența unui comportament pueril, inadaptat, chiar și cerințelor simple ale activității
școlare, în condițiile unei asistențe și educații speciale permanente, se observă totuși in formarea
unor deprinderi elementare de autoservire, d e comportament și de muncă simplă. Aceștia nu reușesc
să atingă un suficient grad de orientare și de adaptare la cerințele mediului înconjurător, persistând
într-o continuă stare de dependență. De regulă, sunt orientați spre instituții de asistență socială și de
educație elementară, unde li se formează deprinderi simple de muncă în condiții protejate.

Handicapul de intelect moderat (Debilitatea mintală) reprezintă o stare de insuficientă
dezvoltare mintală și fizică, mai puțin accentuată însă, decât în ca zurile de imbecilitate. Debilii
mintal își însușesc vorbirea, iar în ceea ce privește dezvoltarea lor psihomotrică aceasta poate fi
corijată într -o asemenea măsură încât să le permită pregătirea pentru o activitate practică simplă. În
ciuda diminuării capa cităților intelectuale, debilii mintali sunt capabili să își însușească deprinderile
elementare de citit, scris și calcul, pentru a face față cerințelor care sunt prezente în programele de
învățământ ale școlii speciale.
Comportamentul lor poate fi educab il, aceștia reușind să se orienteze în situații simple, să se
supună regulilor de conduită în școala specială, să execute diferite sarcini elementare în activitatea
instructiv -educativă. Pot fi pregătiți pentru anumite activități simple, cei mai mulți dint re ei reușind,
ulterior, să se integreze, cu rezultate acceptabile, în societate.
Acest mod de descriere a caracteristicilor deficienței mintale, pe niveluri de gravitate, în
literatura de specialitate se mai numește și ”Sindromul oligofrenic” sau ” Sindro mul Luria –
Pevner” . Aceste descrieri ale unor trăsături de bază ale gradelor deficienței mintale, ale dezvoltării
vorbirii și motricității, ale capacității de autoservire și ale comportamentului constituie o bază
temeinică pentru activitatea practică de e ducație și de recuperare a copiilor diagnosticați cu acest
sindrom.
Se punctează faptul că în școlile speciale, printre elevii cu deficiență mintală ușoară întâlnim
și elevi cu deficiență mintală de limită (intelect liminar) sau pseudo – deficiență mintal ă.
Deficiența mintală de limită acoperă zona de graniță dintre normal și patologic. Această
formă de deficiență se întâlnește în cazurile în care vorbim despre un decalaj între vârsta mintală și
cea reală de 2 ani, 2 ani și jumătate la 10 ani.
In dezvolt area somatică se observă o subdezvoltare din punct de vedere statural și ponderal
prezentând în deosebi semne de rahitism și anemie. De asemenea din punct de vedere
psihopatologic se observă următoarele caracteristici specifice: răspunsuri inegale la sarci nile
școlare; raspunsuri scurte și formulate în etape (uneori fiind necesar un ajutor din partea cadrului
didactic). Din punct de vedere afectiv, ei sunt labili emoțional, cu o teamă de eșec constantă.
Conform autorului Gheorghe Radu ”confuzia ce se face, adesea, între deficiența mintală
ușoară și intelectul de limită, pornindu -se, mai ales, de la criterii lingvistice și nu de la cunoașterea
exactă a realităților la care se referă cei doi termeni, generează pericolul abordării nediferențiate în
activitatea de terapie complexă și de recuperare, a unor copii între care, din punct de vedere al
dezvoltării și al capacităților intelectuale reale, există nu numai diferențe cantitative, scoase în
evidență de procedeele psihometrice, dar și diferențe calitative, al e căror punere în evidență nu se
poate face decât printr -o activitate mai laborioasă de psiho -diagnostic diferențial, bazată pe
investigații complexe, îndeosebi pe probe formative.” ( Radu, Gh., 2000, pag 74 – 75).
Termenul de pseudodeficiență mintală se re feră la acele categorii de copii cu întârziere sau
încetinire în dezvoltarea psihică, cu blocaje emoționale, cu carențe educative, care sunt determinate

44
de factori exogeni și al căror randament școlar și rezultate la unele teste psihologice sunt
asemănătoa re cu cele ale deficientului mintal. Diferența relevantă dintre pseudodeficienții mintali și
deficienții mintali este dată de faptul că pseudodeficienții mintali pot recupera deficitul intelectual
dacă intervenția este imediată și promptă, sistematică și d e durată, în timp ce la deficienții mintali
deficitul intelectual se consideră a fi ireversibil.
În ceea ce privește persoanele diagnosticate cu pseudodeficiență mintală, S.M. Sarasan, Th.
Gladwin , sunt de părere că aceștia sunt "needucați", adica persoan ele la care nu s -au putut evidenția
modificări organice, și care provin din medii subculturale.
Făcând o sinteză a modului de abordare a pseudodeficienței mintale se poate observa că
autorii au urmărit fie un factor, fie însumarea acțiunii a mai multor fa ctori care pot genera
diversitatea manifestării deficitului intelectual, conducând astfel la ideea eterogenității categoriei de
pseudodeficiență mintală.

2.3.3. Tabloul clinic și ps ihofizic al deficienților mintali

Dincolo de tabloul clinic al deficiențelor mi ntale, acestea dispun de o serie de caracteristici
proprii care generează specificitatea deficienței mintale.
Termenul de specificitate a fost introdus în literatura de specialitate de către Rene Zazzo în
anul 1960 , prin cercetările proprii ce se referă l a caracteristicile deficienților mintal, afirmând că,
printre noțiunile cheie, după care trebuie să se definească sau să se redefinească fenomenul
”deficiențelor mintale” – termen utilizat intenționat la plural, pentru a evidenția, astfel,
complexitatea și varietatea fenomenului definit.
Principalele trăsături de specificitate sunt:
1. Caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări
2. Vâscozitatea genetică
3. Heterocronia dezvoltării
4. Inerția oligofrenică
5. Fragilitatea și labilitatea construcției verbale

În cadrul activităților în care copilul este sprijinit/ ajutat de către un adult sau de alți copii în
cadrul unui grup, acesta poate avea capacitatea de a rezolva o serie de cerințe (inclusiv sarcini
cognitive), pe care, la momentul dat, el nu l e putea rezolva prin muncă independentă.
”Diferența dintre nivelul rezolvării unei sarcini, accesibilă copilului în condițiile dirijării
(sprijinirii) de către adult, și nivelul rezolvării aceleiași sarcini printr -o activitate desfășurată
independent, de către copilul respectiv, definește, în concepția lui L.S. Vâgotski , zona proximei
dezvoltări.” ( Radu, Gh., 2000, pag 96 ).
L.S. Vâgotski punctează faptul că există o mare diferență între copilul cu intelect normal și
copilul cu deficiență mintală, referito r la zona proximei dezvoltări. Copilul cu deficiență de intelect
prezintă o zonă a proximei dezvoltări limitată, lipsită de dinamism operațional și puțin eficientă sub
aspectul achizițiilor posibile, cu atât mai limitată cu cât gravitatea deficitului de in telect este mai
mare, în timp ce copilul cu intelect normal se caracterizează printr -o zonă proximă largă, dinamică,
eficientă sub aspectul realizării noilor achiziții cognitive.
Particularitățile zonei proximei dezvoltări la deficienții mintali pot fi int r-o continuă
dinamică, acestea formându -se treptat și modificandu -se atât sub aspect pozitiv cât și negativ în
procesul dezvoltării ontogenetice și în contextul interacțiunii cu mediul înconjurător.
Vâscozitatea genetică
În limbajul de specialitate terme nul de „vâscozitate genetică” a fost introdus de Barbel
Inhelder, fiind utiliyat ulterior și de alți autori. Acest termen se referă la incapacitatea deficienților
mintale de a se desprinde rapid de stadiile precedente ale dezvoltării mintale. De asemenea,

45
termenul cuprinde și încetinirea încetinirea acestei dezvoltări înainte ca stadiile sale superioare să
fie atinse.
În cercetarile sale despre ”vâscozitatea genetică” Barbel Inhelder a demonstrat că
debilitatea mintală se caracterizează printr -o construcți e operațională incompletă, aceasta oprindu -se
oprește in jurul zonei operațiilor concrete, în timp ce la deficiența mintală severă și profundă acest
tip de construcții nu există. Subliniază faptul că, în situații noi și în stări de încordare emoțională
modul de a raționa a deficienților mintal poare regresa către stadiile anterioare. Acest proces nu
poate fi etichetat ca fiind intenționat, ci mai degrabă fiind vorba de un reflex de apărare.
Barbel Indeher propune folosirea principiului comutativității în p rocesul instructiv –
educativ al copiilor. Barbel Indeher sustine că este benefic ca activitățile concrete de învățare cu
elevii dizabilități să se inițieze prin utilizarea unor procedee de lucru mai ușoare urmând ca
achizițiile obținute ulterior să fie ”t ransferate ”, apoi, în palierul operațional, la nivelul la care elevii
respectivi ar trebui să se afle, conform vârstei cronologice.
Heterocronia patologică
O altă caracteristică importantă a dinamicii dezvoltării mintale distorsionate, în perspectiva
modelării adaptative a activităților de învățare cu deficienții mintali o reprezintă heterocronia.
Gheorghe Radu spunea că ”hetorocronia specifică deficienților mintal este acea
caracteristică prin care acești deficienți sunt nu numai întârziați în dezvoltar ea lor, ci sunt și
dizarmonici în structura personalității, ceea ce înseamnă că întârzierea în dezvoltare se manifestă
inegal la nivelul diferitelor paliere.” ( Radu, Gh., 2000, pag 112 ).
Distingerea întârzierii globale la copii cu deficiență mintală se cr eează cu ajutorul
intrumentelor clasice de măsurare a inteligenței și prin compararea rezultatelor obținute de aceștia
cu performanțele medii ale copiilor cu intelect normal, cu aceeași vârstă cronologică.

Inerția oligofrenică
Inerția oligofrenică este definită ca fiind ”expresia unor inegalități în ritmurile dezvoltării
diferitelor componente ale profilului psihologic al fiecărui deficient mintal, manifestate pe fondul
unor întârzieri globale, mai mult sau mai puțin accentuate, și situate sub valorile medii ale
dezvoltării mintale” (Radu, Gh., 2000, pag 117).
Acest proces manifestându -se printr -o rigiditate a reacțiilor psihice ale deficientului mintal,
fiind și o consecință directă a dereglării raporturilor de echilibru, forță, mobilitate dintre cele două
procese nervoase fundamentale ( excitația și inhibiția )
Realizând o sinteză a particularităților activității nervoase superioare la persoana cu
deficiență mintală pot fi evidențiate următoarele aspecte: insuficiența proceselor de excitație și
inhibiție , inerția lor, apariția frecventă a manifestărilor inhibiției de protecție și insuficienta
dezvoltare a celui de -al II-lea sistem de semnalizare.
Fragilitatea și labilitatea construcției verbale
Emil Verza în anul 1995, descrie fragilitatea și labilitate a construcției verbale în funcție de
criteriile de performanță și competență ale comunicării la subiecții cu handicap mintal.
Acesta a caracterizat conduita verbală a deficienților mintali prin: ”neputința handicapatului
de a exprima logico -gramatical, co nținutul situațiilor semnificative de a se menține la nivelul unui
progres continuu și de a -și adapta conduita verbală la schimbările în diverse împrejurări”.

46

2.4. Postura corectă și modificările de postură

2.4.1. Postura corectă

Dacă ar fi să o definim, postura (sau atitudinea corpului) reprezintă „o funcție a corpului
uman, bazată pe acțiunea sinergică și coordonată a elementelor aparatului locomotor și a
sistemului nervos central și periferic, cu ajutorul cărora se mențin stabilitatea corpului, echilibrul
și ra porturile constante între segmentele corpului, între corp și mediul înconjurător” (M. Cordun,
2009).

Postura este un comportament spațial, pe care corpul uman și -l asumă în relația lui cu mediul
înconjurător și în relație cu forța gravitațională care guve rnează acest mediu. Omul a dezvoltat un
sistem ”tonic pos tural de stabilitate verticală” cu scopul de a învinge forța gravitațională. Acest
sistem funcționează involuntar și în mod automat și depinde de impulsurile recepționate de
proprioceptorii din țesut urile periarticulare, tendoane și mușchi, precum și d interoceptorii din piele
și analizatorii vizuali și acustico -vestibulari. Atitudinea corpului se formează prin intermediul unor
reflexe prin care individul își menține aceleași raporturi între segmentel e sale în timpul activităților
statice sau dinamice.
Postura corectă a corpului uman rezultă prin colaborarea sistemelor muscular, osteo –
articular și nervos și este influențată într -o mare măsură de starea psihică. Stabilitate verticală
antigravitațională se menține prin tonusul muscular postural, prin acțiunea tendoanelor și a
ligamentelor și prin distribuția echilibrată a tensiunilor musculare.
Educarea unei posturi corecte ar trebui să înceapă de la vârsta de 5 ani, atunci când se
termină procesul de mie linizare a fibrelor nervoase, când se poate regla tonusul muscular și se poate
forma reflexul stabil de atitudine corporală corectă.

Elementele de bază ale posturii co rpului uman :
➢ Elemente le pasive au rolul de susținere și de mobilizare pasivă: schetetul osos, țesuturi
periarticulare, fasciile și aponevrozele.
➢ Elemente le active au rol ul de mobilizare activă și de poziționare a sistemului pasiv
osteoarticular: sistemul neuromuscular.

2.4.2. Clasificarea modificărilor de postură

Deposturările sunt stâns legat e de poziția și planurile anatomice, de baza de susținere și
centrul de greutate, de unghiul de stabilitate și pârghiile osoase.

Planurile anatomice sunt suprafețe care secționează imaginar corpul uman. Cele trei
categorii de planuri sunt:

47
1. Frontale – secționează corpul uman într -o porțiune anterioară și una posterioară fiind paralele
cu fruntea și au o dispunere verticală și latero -laterală;
2. Sagitale – secționează corpul uman într -o parte stângă și una dreaptă fiind dispuse vertical și
antero -posterior;
3. Transversale – secționează corpul uman într -o porțiune superioară și una inferioară fiind
paralele cu solul și dispuse orizontal.

Axele se formează prin intersectarea a două planuri:
1. Vertical – la intersecția planului frontal cu cel sagital;
2. Sagital – la intersecția planului sagital cu cel transversal;
3. Frontal (transversal) – la intersecția planului frontal cu cel transversal.

Gravitația este forța de atracție a Pământului exercitată aspura tuturor corpurilor și
obiectelor. Este orientată spre centrul P ământului și are sensul de sus în jos.

Greutatea este forța atracției gravitaționale exercitată de câmpul gravitațional al Pământului
asupra corpurilor.
Ḡ = m x ḡ, unde Ḡ = greutatea; m = masa; ḡ = accelerația gravitațională (9,81m/s2).

Baza de susț inere este baza care suportă greutatea unui corp/obiect. La om, baza de
susținere are formă geometrică diferită și este reprezentată de vârfurile degetelor picioarelor, de
marginile extene ale picio arelor și de linia călcâielor.

Unghiul de stabilitate este format de proiecția centrului de greutate al corpului cu dreapta ce
unește centrul de greutate cu marginea bazei de susținere.

Tulburări de statică a piciorului

Piciorul plat valg (platfus) este o deficiență fizică a picioarelor constând în căderea bolții
plantare. Se asociază cu obezitatea și cu insuficienta dezvoltare a musculaturii plantare. Poate fi
platfus unilateral sau bilateral și poate avea diferite grade. Această afecțiune a piciorului poate
rămâne deseori nedepistată tocmai fiindcă nu pune probleme deosebite chiar în absența corecției. În
schimb, lipsa corecției la cei care practică sporturi poate duce la dureri (metatarsalgii) în perioadele
de solicitare intensă. La această solicitare se poate adauga și un echipament mai puțin adaptat
(încălțăminte), care împiedică antrenamentele și mai grav, competițiile.

48
Tulburări de statică la nivelul coloanei vertebrale
Coloana vertebrală este alcătuită din 33 -34 de piese osoase
(vertebre): 7 cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrate, 4 -5 coccigi ene
formând coccisul.
Văzută din față (în plan frontal) coloana vertebrală este rectilinie,
iar orice deviație este considerată patologică.
Văzută din profil (în plan sagital) coloana vertebrală prezintă 4
curburi care se succedă alternativ convex -concav de sus în jos:
 Două curburi cifotice , cu concavitatea anterioară: cifoza dorsală și
cifoza lombo -sacrată;
 Două curburi lordotice , cu convexitatea anterioară: lordoza cervicală
și lordoza lombară.
În limbajul comun când se vorbește de cifoză sau lordoză se
desemnează o stare patologică, corespunzând unei hipercifoze sau unei
hiperlo

Fig. 8. Curburile fiziologice ale
coloanei vertebrale din profil

Cifoza dorsală

Cifoza ("cocoașa") este o deviație a coloanei vertebrale în plan sagital (antero -posterior)
cu convexitatea curburii orientată posterior . Se însoțește în general de cap și gât aplecat anterior,
umeri căzuți și adduși înainte, omoplați desprinși de spate și depărtați de coloana vertebrală, stern
înfundat și genunchi varum.

Fig. 9. Cifoză dorsală și cifoza totală

Clasificarea cifozelor

După localizare:
 Tipice – deficiența apare ca o exagerare a curburii normale a coloanei vertebrale dorsale;
 Atipice – deficiența apare în alte zone decât cele cifotice în mod fiziolog ic, cum ar fi regiunea
lombară, cervicală, zonele de trecere cervico -dorsală și dorso -lombară, sau la nivelul întregii
coloane vertebrale.

49

După momentul apariției:
 Primare când deficiența apare ca primă afecțiune;
 Secundare când însoțește/compensează o al tă deficiență/afecțiune.

După numărul vertebrelor implicate:
 Scurte (angulare) când sunt interesate 2 -3 vertebre;
 Mijlocii când sunt interesate toate vertebrele unei regiuni; sunt formele rotunjite de cifoză;
 Lungi când interesează toate vertebrele coloan ei vertebrale; sunt formele ovale.

După mărimea unghiului Cabb:
 Ușoare când unghiul Cabb are o valoare mai mică de 30°;
 Medii când unghiul Cabb are o valoare între 30 -60°;
 Grave când unghiul Cabb are o valoare mai de 60°.

După cauze și modificările anat omo-funcționale:
 Funcționale când nu apar modificări anatomo -funcționale la nivelul structurilor coloanei
vertebrale;
 Patologice când apar modificări anatomo -funcționale la nivelul structurilor coloanei vertebrale.

Formele cifozelor patologice

Cifozele congenitale – Sunt cifozele care au ca principale cauze atrofia, turtirea corpurilor
vertebrale sau lipsa unuia sau mai multor corpi vertebrali; sudarea discurilor intervertebrale sau a
articulațiilor intervertebrale; coaste supranumerar sau lățite sau si nostoze costale.

Cifoze ale bolilor metabolice (cifoza rahitică) – Rahitismul este o boală metabolică care
deter mină numeroase deformații la niv elul capului, toracelui, membrelor inferioare și a celor
superioare. Cifoza rahitică apare la nivelul coloanei vertebrale lombare, pielea la nivelul apofizelor
spinoase afectate fiind aspră, pigmentară și groasă. Cifoza nu se însoțește de durere, iar mobilitatea
coloanei lombare se păstrează.

Cifoze postinflamatorii (cifoza reumatică) – Apare în anchiloza anchilo poetică, boală
autoimună care se caracterizează prin anchilozarea articulațiilor. Cifoza debutează la tinerii adulți
cu dureri în regiunile sacroiliace, evoluând lent cu pusee de acutizare. Se localizată la nivelul
coloanei dorsale, cu o evoluție lungă și ireversibilă.

Cifozele neuromusculare – Apar ca urmare a paraliziei mușchilor intervertebrali. În
poliomielită apare ca urmare a distr ugerii neuronilor motori din co arnele anterioare ale măduvei din
regiunea dorsală. Evoluția es te rapidă, ducând la deformații grave, chiar la apariția cifoscoliozei.

50
Cifoze posttraumatice – Apar în urma unor accidente chiar ușo are care determină rarefierea
structurii corpului vertebral și în timp turtirea vertebrelor. Evoluția acestui tip de cifo ză are trei faze:
I. Etapa I: accidentul cu fenomene dureroase, urmat sau nu de contracturi musculare și
compresie medulară;
II. Etapa II: durează între 6 săptămâni și 4 luni, perioadă în care dispare durerea;
III. Etapa III: reapar durerile în zona traumatizată și se poate observa deformația vertebrală care
se însoțește de tulburări nervoase senzitive.

Cifoze postinfecțioase/Cifoza pottică – Sunt cifozele care apar în urma tuberculozei corpilor
vertebrali sau Morbul lui Pott, cu localizare în regiunea dorsală mijloci e, dorsolombară sau lombară.
Infecția produce distrugerea vertebrelor prin localizarea bacilului Koch în spongioasa corpului
vertebral. Din cauza contracției musculaturii paravertebrale și a greutății corpului, vertebrele
afectate se turtesc și se prăbușeș c anterior. Cifoza afectează 2 -3 vertebre de aceea este o formă
scurtă, angulară, fixă. Se însoțește de parestezii și paralizii ale musculaturii paravertebrale dorsale,
iar semnul precoce este durerea puternică.

Cifoze posttetanică – În tetanos apar cont racții musculare violente la nivelul coloanei
vertebrale care determină microtraumatisme la nivelul vertebrelor.

Cifozele în maladia Scheuermann – Maladia Scheuermann cunoscută și ca epifizita
vertebrală sau cifoza adolescenților, se caracterizează prin c ifoză în zona dorsală sau lombară ce
apare în adolescență, în perioada de creștere. Se însoțește de dureri locale mai mult sau mai puțin
intense și produce o distrofie a platourilor cartilaginoase vertebrale.

Cifozele senile – Apar la vârstnici, în spec ial la bărbați. Apare ca urmare a scăderii tonusului
musculaturii spatelui și a unor microfracturi pe fondul proceselor degenerative. La bărbați cifoza
este localizată în regiune dorsală, iar la femei în regiunea lombară.

Cifoze medicamentoase – Sunt urm are a tratamentelor îndelungate cu cortizon care
determină apariția osteoporozei.

Tratamentul cifozelor structurale

Tratamentul cifozelor este un tratament complex, medicamentos, ortopedico -chirurgical,
kinetic. Tratamentul cifozelor structurale are ca scop recuperarea atitudinii cifotice și ca obiective
principale:
– Tonifierea musculaturii paravertebrale , în special cea dorsală, în condiții de scurtare și tonifierea
musculaturii anterioare a toracelui în condiții de alungire;
– Corectarea deficiențelor fiz ice secundare : cap -gât înclinat anterior, umerii proiectați anterior,
omoplași depărtați și desprinși de coloana vertebrală, torace îngust și înfundat la bază, bazin
retroversat, genunchii semiflectați;
– Stingerea reflexului greșit de atitudine și formarea unui reflex postural corect și stabil , în
activități statice și dinamice .

51

Mijloacele folosite în kinetoterapia cifozelor

1. Exerciții statice constând în poziționări corective/hipercorective ale corpului din poziții
fundamentale și derivate. Cele mai indi cate sunt pozițiile înalte și cele cu suprafață mare de
sprijin: decubit, pe genunchi, așezat, stând, atârnat.
2. Exerciții dinamice constând în :
 exerciții active libere/cu rezistență care se adresează :
• trunchiului sub forma mișcărilor de extensie, răsuciri ș i circumducții în plan posterior
• membrelor superioare ce vor lucra în plan posterior și deasupra liniei orizontale a
umerilor
• membrelor inferioare ce lucrează în plan anterior: forfecări, ABD -ucții, flexii,
circumducții.
 exerciții de respirație , libere sau din poziții corective, pentru corectarea toracelui înfundat și
creșterea mobilității cutiei toracice;
 exerciții aplicative: mers pe vârfuri, alergare, târâre, echilibru;
 exerciții la aparate;
 exerciții cu obiective portative
 exerciții de redresare act ivă – autocontrol sau de redresare pasivă .
3. Masajul spatelui este foarte indicat pentru a crește tonusul musculaturii și combaterea durerii.

Lordoza lombară

Lordoza este o deficiență a coloanei vertebrale în plan sagital (antro -posterior) cu
convexitatea curburii orientată anterior . Se însoțește în general de omolpați depărtați de coloana
vertebrală, membre superioare în plan posterior, abdomen proeminent, bazin basculat posterior,
șolduri în flexie.

Fig. 10. Lordoza lombară și lordoza totală

52

Clasificarea lordozelor

După localizare:
 Tipice – deficiența apare ca o exagerare a curburii fiziologice a coloanei vertebrale lombare;
 Atipice – deficiența apare în alte zone decât cele lordotice în mod fiziologic, cum ar fi regiunea
cervico -dorsală, dorsală și dorso -lombară.

După momentul apariției:
 Primare când deficiența apare ca primă afecțiune;
 Secundare când însoțește/compensează o altă deficiență/afecțiune.

După numărul vertebrelor implicate:
 Scurte (angulare) când sunt interesate 3 -4 vertebre;
 Lungi când interesează toate vertebrele coloanei vertebrale.

După gradul curburii :
 Ușoare – gradul I – gradul curburii între 20° -40°;
 Medii – gradul II – gradul curburii între 40° -60°;
 Grave – gradul III – gradul curburii peste 60°.

După prez ența durerii :
 Dureroase – în atitudinile lordotice sau lordozele posttraumatice;
 Nedureroase – în lordozele congenitale.

După cauze și modificările anatomo -funcționale:
 Funcționale când nu apar modificări anatomo -funcționale la nivelul structurilor coloan ei
vertebrale; sunt deviații ușoare cu evoluție lentă.
 Patologice când apar modificări anatomo -funcționale la nivelul structurilor coloanei vertebrale.

Formele lordozelor patologice

Lordoze congenitale – Apar în urma malformațiilor congenitale de la nive lul corpurilor
vertebrale și a articulațiilor intervertebrale. Se întâlnesc frecvent în regiunea lombară și
lomboscarată, unde apar sacralizări ale vertebrei L5 (sudare a vertebrei a cincea lombare cu osul
sacru) sau lombalizări S1 (separarea primei vertebr e sacrale de osul sacru).

Lordoze în boli metabolice – Tipică este lordoza r ahitică care se caracterizează prin forma sa
lungă, nedureroasă, apărută în prima copilărie. Apare în urma hipotoniei musculaturii abdominale și
a insuficienței ligamentare de la nivelul coloanei vertebrale.

53
Lordoze reumatice – Apar în spondiloza lombară ca urmare a durerii apare contractură la
nivelul mușchilor lombari. Dacă contractura este bilaterală apare lordoza reumatică, care netratată
corespunzător poate duce la lordoză lo mbară fixă, dureroasă.

Lordoze neuropatice – Apar în urma parezei mușchilor abdominali ca urmare fie a leziunii
de neuron motor periferic în poliomielită, fie a leziunii de motor central în paralizia cerebrală.
Această formă de lordoză necesită corset lom bosacrat.

Lordoze miopatice – Miopatiile sunt afecțiuni musculare progresive (distrofii musculare)
sau degenerative, care afectează băieții cu vârste între 7 și 14 ani. Se localizează în regiunea
lombară și se manifestă prin atrofie, contractură și retra ctură musculară.

Lordoze prin spondilolistezis – Multiplele microtraumatisme ale coloanei vertebrale pot duce
în timp la alterarea discurilor intervertebrale L4 -L5 sau L5 -S1. Corpul vertebral al vertebrei L5
alunecă spre anterior, producând o lordoză scur tă, dureroasă, iar spațiile intervertebralee L4 -L5-S1
se micșorează posterior, determinând pensarea rădăcinilor nervilor spinali și apariția semnelor de
lombosciatică.

Lordoze în tumori abdominale – Tumorile abdominale, prin creșterea lor în volum,
determ ină creșterea volumului ab dominal cu apariția lordozei lombare. Tumorile maligne, în special
cele de ovar, determină apariția de metastaze în vertebrele lombare cu distrugerea lor și prăbușirea
coloanei lombare.

Lordoze în luxația congenitală de șold – Luxația congenitală de șold este o malformație care
afectează capsula și ligamentele coxo -femurale determinând dislocarea capului femural din
acetabul. Netratată corespunzător, corpul încearcă o reechilibrare prin înclinarea bazinului și
apariția lordozei lo mbare.

Lordoze în deficiențele genunchilor – Genum recurvatum sau genunchii în hiperextensie
induc o lordo zare lombară pentru reechilibrarea corpului.

Lordoze diverse :
– Lordoza de cauză extravertebrală: în arsuri, cicatrici, toracoplastii;
– Lordoza după d ezechilibrări sacrococcigiene;
– Lordoza dureroasă a adolescentului.

Tratamentul lordozelor structurale

Tratamentul lordozelor este un tratament complex, medicamentos, ortopedic, kinetic și mai
rar chirurgical. Tratamentul lordozelor structurale are ca sco p recuperarea atitudinii lordotice și ca
obiective principale:
– Corectarea și redresarea curburii lordotice prin tonifierea musculaturii sacro lombare în
condiții de alungire și tonifierea musculaturii abdominale hipotone în condiții de scurtare;
– Redresarea poziției bazinului și a genunchilor hiperextinși ;

54
– Corectarea deficiențelor fizice secundare de la nivelul trunchiului și membrelor inferioare;
– Prevenirea și corectarea cifozei dorsale compensatorii;
– Corectarea poziției capului și gâtului, dezvoltarea torac elui;
– Stingerea reflexului greșit de atitudine și formarea unui reflex postural corect și stabil a
trunchiului și membrelor inferioare în activitățile statice și dinamice .

Mijloacele folosite în kinetoterapia lordozelor

1. Exerciții statice constând în pozi ționări corective/hipercorective ale trunchiului, bazinului și
membrelor inferioare în poziții fundamentale și derivate : decubit, pe genunchi, așezat, stând, și
atârnat .
2. Exerciții dinamice constând în :
 exerciții active libere/cu rezistență care se adreseaz ă:
• trunchiului cu accent pe flexie, înclinări laterale și răsuciri simultan cu mișcările de
flexie ;
• membrelor inferioare, bazinului din stând, atârnat sau decubit dorsal,
• membrelor superioare pentru prevenirea accentuării cifozei dorsaleși pentru creerea
unei poziții corecte a centurii scapulare;
• abdomenului din decubit dorsal și atârnat.
 exerciții de respirație din poziții corective: așezat, decubit dorsal cu genunchii flectați, cu
accent pe expir ;
 exerciții aplicative : mersul piticului/ursului, elefantu lui, târâre, echilibru ;
 exerciții la aparate;
 exerciții cu obiective portative ;
 exerciții de redresare a trunchiului și bazinului executate activ sau pasivo -activ
 exerciții de autocontrol.
3. Masajul spatelui este foarte indicat pentru a crește tonusul mu sculaturii și pentru a combate
durer ea.

Scolioza

Scolioza – este o deformație tridimensională a coloanei vertebrale caracterizată prin
încurbarea coloanei vertebrale în plan frontal, rotarea vertebrelor în plan transversal/orizontal și
gibozitate costală în plan sagital. Rotația vertebrală este de partea c onvexit ății și gibozitatea
vertebro -costală accentuată posterior de partea convexității.

55
Clasificarea scoliozelor

După orientarea curburii :
Orientarea scoliozei este dată de convexitatea din regiune a dorsală.
– Dreaptă – convexitatea din regiunea dorsală este pe partea dreaptă;
– Stângă – convexitatea din regiunea dorsală este pe partea stângă.
După proba firului cu Pb
– Echilibrată – firul cu Pb cade în pliul interfesier;
– Neechilibrată – firul cu Pb cad e lateral de pliul interfesier.

După reducerea scoliozei:
– Reductibilă – deviația coloanei disapare în anumite poziții;
– Nereductibilă – deviația coloanei nu dispare indiferent de poziția corpului.

După numărul de curburi :
 Cu o singură curbură – în „C”;
 Cu două curburi – în „S”;
 Cu trei curburi – foarte rar e.

Fig. 11. Scolioze: toracică, lombară, toracolombară, dublă (http://www.niams.nih.gov )

După localizarea curburii: Cervicale, Dorsale, Cervico -dorsale, Lom bare, Dorso -lombare

După mărimea unghiului curburii primare :
– Ușoară – mărimea unghiului Cobb mai mic de 30°;
– Medie – mărimea unghiului Cobb între 30° -60°;
– Gravă – mărimea unghiului Cobb între 60° -90°;
– Foarte gravă – mărimea unghiului Cobb mai mare de 90° .

După apariția durerii: Dureroase, Nedureroase

După vârsta apariției: Infantilă – până în 3 ani; Juvenilă – între 3 ani și pubertate;
Adolescentului – după pubertate; Adultului

După momentul apariției :
– Congenitală – apare imediat după naștere;
– Dobân dită – apare pe parcusul vieții .

56

După stadiul evolutiv :
– De gradul I – curbura reductibilă la flexia trunchiului ;
– De gradul II – curbura primară nereductibilă total în flexia trunchiului; rotația vertebrelor este
incipientă; apar curburi compensatorii;
– De gradul III – cubură primară ireductibilă, accentuată; rotație verterală importantă; gibozitate
costală; curburi compensatorii;
– De gradul IV – sudarea articulațiilor intervertebrale, imobilitatea coloanei vertebrale.

După cauze și modificările anatomo -funcționale:
– Funcționale când nu apar modificări anatomo -funcționale la nivelul structurilor coloanei
vertebrale; sunt deviații ușoare în plan frontal, fără gibozitate și rotație vertebrală.
– Patologice sunt deviații tridimensionale, când apar modificări anat omo-funcționale la nivelul
structurilor coloanei vertebrale.

Tipurile scoliozelor patologice

Scolioza congenitală – Este determinată de diferitele malformații de la nivelul corpului: de la
nivelul vertebrelor (turtire, vertebre supranumerar, în bloc sau cuneiforme), de la nivelul coastelor
(coaste lățite sau sudate), de la nivelul coloanei vertebrale lomb are (spina bifida), de la nivelul
șoldului (luxație congenitală de șold).

Scolioza rahitică – Este produsă de rahitism și apare în regiunea dorsală și l ombară.

Scolioza reumatică – Sunt scoliozele care apar în afecțiunile reumatice, mai frecvent la
adulți, cu localizare cervicală și lombară.
Scolioza paralitică – Apare ca urmare a lezării neuronilor motori din coarnele anterioare ale
măduvii spinării de către virusul pol iomielitei. Este cauzată de pareza sau paralizia asimetrică a
musculaturii paravertebral e.

Scolioza gravă a adolescenților – Este scolioza din maladia Scheurmann, mai frecvent ă la
sexul masculin în regiunea dorsală.

Scolioza toracogenă – Apare în urma modificărilor la nivelul toracelui: toracoplastii,
piotorax, pahipleurită .

Scolioza ideopatică – Acest tip de scolioză este cea la care nu se poate stabili cu precizie
cauza. Sunt scoliozele infantile, juvenile și a adolescentului.

Scoli oze diverse :
– Scolioza ca sechelă a mobului Pott;
– Scolioza în osteroporoză;
– Scolioze secundare traumatismelor cerebrale;
– Scolioze în afecțiunile psihice (isteria).

57
Tratamentul scoliozelor structurale în „C”

Tratamentul scoliozelor este un tratament complex , medicamentos, ortopedico -chirurgical,
kinetic. Tratamentul scoliozelor structurale are ca scop recuperarea atitudinii scoliotice și ca
obiective principale:
– Tonifierea musculaturii paravertebrale în condiții de scurtare pe partea convexității curburii și în
condiții de alungire pe partea concavității curburii;
– Prevenirea sau corectarea deficiențelor din zonele învecinate: centura scapulară, centura
pelviană, torace;
– Reducerea gibozității costale prin mobilizarea coloanei vertebrale și derotarea /detorsiona rea
corpurilor vertebral e;
– Dezvoltarea mobilității cutiei toracice pentru îmbunătățirea respirației;
– Ștergerea reflexului greșit de postură și formarea unui reflex nou, corect și stabil.

Mijloacele folosite în kinetoterapia scoliozelor

1. Exerciții statice constând în poziționări ale corpului în poziții fundamentale și derivate,
corective/hipercorective, asimetrice/simetrice.
2. Exerciții dinamice constând în :
• exerciții active libere/cu rezistență care se adresează trunchiului , membrelor superioare
și inferioar e;
• exerciții de respirație pentru redresarea activă a cutiei toracice, executate
simetric/asimetric ;
• exerciții aplicative : mers, târâre, echilibru ;
• exerciții la aparate;
• exerciții cu obiective portative ;
• exerciții de redresare pasivă sau activă .
Exerc ițiile de trunchi pot fi lucrate simetric sau asimetric în funcție de tipul scoliozei. La
scoliozele cu două curburi se lucrează separat, pentru regiunea inferioară prin blocarea centurii
scapulare și pentru regiunea superioară prin blocarea centurii pelvi ene.

Cifolordoza – este o deficiență a coloanei vertebrale în plan sagital cu convexitatea curburii
spre posterior (cifoza) și spre anterior (lordoza) .

Spate le plan – este o deficiență a coloanei vertebrale în plan sagital rezultată prin
ștergerea curbu rilor normale ale coloanei vertebrale, cifoza toracală și lordoza lombară fiind puțin
exprimate .

58
2.4.3. Etiologia modificărilor de postură

Pentru realizarea stabilității poziției verticale, postura este permanant reglată de centrii
nervoși . Dacă sistemul d e stabilitate verticală antigravitațională funcționează normal, nu apar
asimetrii corporale și deci nici dureri musculare sau articulare. Modificările de postură globale sau
totale sunt abateri de la normal apărute ca urmare a insuficienței sau excesului f uncțional, sau
apărute ca urmare a dezechilibrelor sau asimetriilor funcționale ale întregului aparat de susținere și
mișcare.

✓ Factori genetici – în sensul unei predispoziții familiale ;
✓ Factori metabolici – care pot altera formarea țesutului ce constitui e scheletul de rezistență al
corpilor vertebrali ;
✓ Factorul biomecanic – indiferent de cauza care a dus la apariția deficienței vertebrale, după
depășirea unei anumite limite, contribuie la agravarea acesteia.

Sistem ul postural fin are rolul de a realiza un control fin al posturii ortostatice ca urmare a
numeroșilor factori biomecanici, senzoriali, neuropsihici, integrați în timp real. Orice modificare
minimă a posturii corpului poate fi percepută de retină, sistemul otolitic, bolta plantară și de
mușchii membrelor inferioare , ea fiind apoi transmisă sistemului nervos central care are rolul de a
organiza și de a stabiliza mișcarea corpului. Dereglarea unuia sau mai multor receptori ai acestui
sistem postural fin antrenează transmiterea mai multor date eron ate la sistemul nervos central, ceea
ce poate duce la o presiune anormală asupra scheletului și asupra articulațiilor, fiind necesară o
activitate suplimentară a organismului pentru restabilirea echilibrului .

Cauzele posibile ale apariției modificărilor de postură:
✓ Factori i de deficiență a i sistemului de echilibru – lezarea anumitor căi de transmitere nervoasă
sau a centrilor nervoși;
✓ Asimetrii constituționale – rotația vertebrei L4 pe L5 care poate explica de ce scoliozele
dorsale/ toracale sunt frecvent drepte, iar cele lombare sunt frecvent stângi;
✓ Procesul de creștere al organismului – care uneori duce la insuficienta dezvoltare a aparatului
de susținere;
✓ Cerințele deosebite ale sistemului de învățământ – care impun elevilor încă din cele mai mici
clase (clasa 0) un efort static prelungit în poziția șezând. Se favorizează astfel luarea unor
posturi incorecte care duc la instalarea atitudinilor deficiente.
✓ Alte afecțiuni: Multe sechele apar după diferite accidente (fracturi, luxații, entorse etc.) sau ca
urmare a unor intervenții chirurgicale. Auzul defectuos și văzul sunt factorii care pot determina
apariția unei atitudin i asimetrice a capului care este ținut înclinat pentru a auzi mai bine, sau la
apriția unei atitudin i a capului și trunchiului prin flexia lor exagerată pentru a apropia ochii de
obiect.

59

2.5. Kinetoterapia

2.5.1. Scop, obiective

Scopul kinetoterapiei este „bine definit, fiind reprezentat de vindecarea integrală, anato –
funcțională, până la „restitutio ad integrum”, a structurilor afectate de b oală, cu reintegrarea cât mai
rapidă a pacientului în activitatea socio -profesională ”( M. Bratu , 2011).
Recuperarea va fi inițiată cât mai repede de la punerea diagnosticului clinic și funcțioanal,
iar tratamentul va fi individualizat, personalizat și moni torizat permanent, urmărind atingerea
obiectivelor fixate. Scopul urmărit de ședința de kinetoterapie impune stabilirea, alegerea
obiectivelor în funcție de care sunt stabilite mijloacele ce urmează a fi folosite.
Obiectivele kinetoterapiei sunt în medie î n număr de trei, ele fiind clar enunțate, bine
definite și având dat ă limită de îndeplinire a lor. În stabilirea obiectivelor se va ține cont de
diagnostic, de etapa de evoluție a afecțiunii și de particularitățile individuale ale pacientului, pentru
a se obține cele mai bune rezultate în timpul cel mai scurt și cu un minim de efort.
Cele mai importante obiective ale tratamentului kinetic pot fi sintetizate astfel7:
 Combaterea durerii și controlul procesului inflamator;
 Recuperarea mobilității articulare;
 Recâștigarea elasticității musculare;
 Recuperarea forței musculare;
 Recâștigarea echilibrului și a coordonării;
 Creșterea rezistenței musculare;
 Ameliorarea capacității de efort;
 Reducerea la minim a efectelor induse de suspendarea activității kinetice;
 Reintegrarea în activitatea sportivă.
Indiferent de obiectivul ales, în realizarea tratamentului se va ține cont de parametrii
efortului (intesitate, durată, tempo, volum, număr de repetări) și de principiile kinetoterapiei:
individualizare, progresivitate, indoloritate, implicare activă a pacientului, etc.

2.5.2. Principiile kinetoterapiei

După cum prezintă M. Cordun în lucrarea „Kinetologia medicală” pentru eficientizarea
mijlocelor kinetice trebuie respectate câteva principii . La fel ca în medicină și în kine toterapie
trebuie să ne ghidăm după principiul lui Hipocrate „ În primul rând să nu faci rău! ” (Primum non
nocere!).

7 Bratu M ircea – „Bazele generale ale kinetoterapiei”, editura Bren, București, 20 11, pag. 26

60
Un rol deosebit de important îl are stabilirea precoce a diagnosticului care ajută la
realizarea protocolului terapeutic și implicit la ati ngerea obiectivelor kinetoterapeutice, în timp ce
precocitatea instituirii tratamentului scurtează durata îmbolnăvirii și previne instalarea afecțiunilor
compensatorii.
Progresivitatea sau dozarea și gradarea efortului este impusă de gradul de toleranță a l
pacientului la efort și se realizează prin creșterea numărului de repetări, prin creșterea amplitudinii,
a vitezei de mișcare sau prin creșterea încărcăturii efortului. Dozarea efortului înseamnă trecerea
progresivă, pe parcusul programului de kinetotera pie, de la ușor la greu, de la simplu la complex și
de la cunoscut la necunoscut.
Individualizarea tratamentului este un alt principiu important al Kinetoterapiei care
presupune tratarea bolnavilor și nu a bolilor lor, deoarece reacția organismului uman d iferă de la
bolnav la bolnav. Kinetoterapia va fi individualizată în funcție de natura și faza bolii, de
reactivitatea organismului, de prezența complicațiilor, dar și de particularitățile legate de sex, vârstă,
profesie, temperament, condiții de viață, me diu etc.
Principiile psihopedagogice au rolul de a susține un dialog permanent între kinetoterapeut și
pacient, astfel încât pacientul să participe activ și cu încredere la kinetoterapie, iar prin asocierea cu
alte mijloace terapeutice se optimizează mijl oacele kinetice folosite.
Continuarea tratamentului până la recuperarea integrală este un principiu conform căruia
terapia trebuie continuată până la vindecarea funcțională. În kinetoterapie, întreruperea
tratamentului are efecte regresive evidente.
Efici entizarea și eficacitatea programelor de kinetoterapie sunt urmare a respectării
principiului conștientizării care presupune înțelegerea de către pacient a efectelor induse de
mijloacele kinetoterapeutice, a principiului activității independente conform că ruia pacientul trebuie
să utilizeze și în afara sălii de recuperare mijloacele și metodele recomandate de kinetoterapeut și
nu în ultimul rând, a respectării principiului motivației care îl determină pe pacient să vină cu
încredere la tratament, să -și dore ască efortul fizic și să nu se sperie de acesta sau de celelalte
mijloace folosite.
Pentru reușita kinetoterapiei este nevoie de respectarea acestor principii, dar și de
comunicare eficientă între kinetoterapeut, pacient, membrii echipei, familie, deoarece numai
printr -o abordare interdisciplinară a terapiei se pot obține rezultate bune și putem avea satisfacții
profesionale.

2.5.3. Mijloace kinetice convenționale

2.5.3.1. Exercițiul fizic terapeutic

Principalul mijoc al kinetoterapiei este mișcarea , ca formă de depl asare a corpului sau a
segmentelor sale, prin contracția mușchilor care acționează asupra sistemului osos. Mișcarea
practicată sub forma exercițiului fizic, alături de celelalte mijloace specifice și nespecifice asigură
starea optimă de sănătate a individu lui.

61
Din punctul de vedere al activităților motrice „ exercițiul fizic reprezintă o acțiune motrică
cu valoare instrumentală, conceput și programat în vederea realizării obiectivelor proprii
diferitelor activități motrice ” (A. Dragnea, A. Bota, 1999).
„Exercițiul fizic terapeutic constă din repetarea sistematică a unor cicluri de mișcări cu
scopul influențării dezvoltării fizice și a capcității de mișcare a individului, fără producerea unor
modificări morfologice vizibile ” (M. Cordun, 1999)

Exercițiul fi zic este un act voluntar, executat conștient și cu intenție, care are influențe
benefice la nivelul organismului uman. Exercițiul fizic are un anumit conținut și este structurat
astfel încât să determine „atingerea” scopului propus. Exercițiul fizic este u n act motric cu structură
proprie care necesită un efort fizic și un efort psihic din partea individului. Efortul fizic
caracterizează exercițiul fizic și este definit de P.P. Neveanu ca „o conduită conativă de m obilizare,
concentrare și accelerare a forțe lor fizice și psihice ale individului în cadrul unui reglaj conștient și
aconștient, în vederea depășirii unui obstacol, a învingerii unei rezistențe a mediului și a propriei
persoane .”

În practicarea exercițiilor fizice se va ține cont înto tdeauna de caracteristicile efortului fizic :
 Volumul efortului – este reprezentat de lucrul mecanic efectuat (nr. de repetări dintr -o ședință,
distanța parcursă, kilogramele deplasate, etc.) și de suma eforturilor efectuate în cadrul unei
ședințe/program kinetic.
 Intensitatea efortului – reprezintă lucrul mecanic efectuat pe unitatea de timp. Este determinată
de viteza de execuție, de tempo, de ritm, de durata pauzelor și de valoarea încărturii. Are
puternice influențe asupra frecvenței cardiace și a funcției respirato rii.
 Complexitatea efortului – este reprezentată de „nu mărul activităților motrice efectuate simultan
în cadrul unui exercițiu și originalitatea configurației topologice a elementelor”. (A. Dragnea, A.
Bota, 1999)
Clasificarea exercițiilor fizice

Nr.
Ctr. Criteriu de
clasificare Tipuri de exerciții
1. structură și formă analitice și globale simple și complexe standardizate și
variabile speciale
2. gradul de codificare cu codificare
internă cu codificare
externă fără codificare cu codificare strictă
3. calită țile motrice pentru forță pentru viteză pentru rezistență pentru coordonare și
suplețe
4. tipul de încărcătură
adițională cu partener cu obiecte portative
5. tipul de pregătire pentru pregătirea
tehnică pentru pregătirea
tactică pentru pregătirea
fizică pentru pregătirea
artistică
6. natura efectelor
induse pregătitoare specifice de concurs
7. sistemele biologice
solicitate neuromusculare cardio -respiratorii edocrino –
metabolice
8. natura contracției statice dinamice mixte

62
musculare
9. intesitatea efortului maximale submaximale medii
10. natura obiectivelor pentru dezvoltarea
calităților motrice:
viteză, forță,
rezistență,
îndemânare,
mobilitate și
suplețe, combinații
între ele pentru dezvoltarea
fizică armonioasă:
analitice (pentru
fiecare segment al
corpului ), sintetice
(pentru grupe
musculare și
segmente) pentru învățarea și
pefecționarea
deprinderilor
motrice de bază,
specifice unor
sporturi pentru dezvoltarea
capacității de efort:
anaerob alactacid (1 –
20sec.), anaerob
lactacid (21 -120sec.),
aerob -anaerob ( 121-
300sec.),
Aerob (>301sec.)
11. funcțiile îndeplinite introductive repetitive asociative creative etc.
12. structura socială individuale de grup
13. forma de execuție tipizate semitipizate libere
Tabel 1 . Clasificarea exercițiilor fizice (A. Dragnea, A. B ota, 1999)

Nr.
Ctr Criteriu de
clasificare Tipuri de exerciții
1. Scopul urmărit Pentru însușirea
bazelor generale
ale mișcărilor Pentru influențarea
selectivă și analitică a
aparatului locomotor Pentru adaptarea
organismului la
efort Pentru prevenirea
efectelor negative ale
inactivității motrice
Pentru corectarea
deficiențelor
fizice Metodice, pentru
învățarea/consolidarea/perf
ecționarea priceperilor și
deprinderilor motrice Pentru
readaptarea
funcțiilor
organismului Pentru ameliorarea
calității vieții
2. Efectele medical e
induse Profilactice Terapeutice De recuperare a funcțiilor afectate și
readapt area persoanelor pentru viața
profesională și socială
3. Nr. pacienților Individuale De grup
4. Gradul de
implic are ale
executantului Pasive Semiactive: Active:
pasivo -active libere
activo -pasive cu rezistență: în
perechi, cu
obiecte, cu și la
aparate
5. Natura efortului Dinamice Statice Mixte
6. Calitatea motrică
vizată Pentru viteză Pentru forță Pentru rezistență Pentru îndemânare
etc.
7. Structurile
anatomice
implicate Pentru brațe Pentru abdomen Pentru coapse Pentru coloana
vertebrală etc.
8. Complexitatea
mișcărilor
efectuate Simple Compuse Combinate Complexe
9. Poziția față de
aparate La aparate Cu aparate Pe aparate
10. Caracterul
succesiunii
mișcărilor
componente Ciclice Aciclice Combinate
11. Intesitatea
efortului Maximale Submaximale Medii etc.
Tabel 2. Clasificarea exercițiilor fizice terapeutice (V.Marcu, M. Dan)

63

Structura exercițiului fizic terapeutic (după M. Cordun, 1 999):
 Poziția de start este reprezentată de o poziție fundam entală sau derivată. Ea trebuie să fie cât
mai stabilă acest lucru relizându -se printr -o suprafață de sprijin și un unghi de stabilitate mare,
prin proiecția centrului de greutate cât mai central pe suprafața de sprijin pe o distanță cât mai
mică, prin susținerea greutății corporale de un număr cât mai mare de articulații
 Execuția mișcării este rezultatul contracțiilor musculare care acționează asupra sistemului de
pârghii format de scheletul osos. Se realizează prin contracția concentrică a agoniștilor,
excentrică a antagoniștilor și statică a fixatorilor. Este influențată de numărul articulațiilor,
brațul pârghiei utilizată și forța activă a mușchiului care intră în schema de mișcare și de
modific ările de tonus muscular.
 Menținerea poziției obținute – se realizează prin activitate musculară statică , izometrică a
mușchilor care acționează antigravitațional / împotriva unei rezistențe, care asigură menținerea,
consolidarea și fixarea unei poziții;
 Revenirea la poziția de start – se realizează prin inversarea grupelor musculare implica te în
secvența inițială: contracția excentrică a antagoniștilor, concentrică a anagoniștilor și statică a
fixatorilor.

Efectele induse de exercițiile fizice la nivel ul organismului
În urma practicării sistematice și metodice a exercițiilor fizice, indiferent de forma acestor,
apar în organism modificări locale sau generale, de scurtă sau de lungă durată, rapide sau lente care
modifică structura și funcțiile țesuturilo r, organelor și aparatelor.

➢ La nivel morfologic: favorizează procesele de dezvoltare și creștere fizică, previne și corectează
atitudinile deficitare ale corpului ;
➢ La nivel funcțional: crește capacitatea generală de efort a organismului, capacitatea func țională
cardio -vasculară și cea respiratorie, capacitatea funcțională a apartului locomotor și crește
capacitatea funcțională a celorlalte aparate și sisteme ale corpului ;
➢ La nivel neuro -psihic: dezv oltă capacitatea de relaxare fiz ică și psihică, capacități le coordinative
și capacitățile de învățare motrică, a expresivității și cursivității mișcărilor ;
➢ La nivel socio -educațional: favorizează integrarea/reintegrarea în grupurile sociale , formează
obișnuința de a practica exerciții fizice sistematic, în scop p rofilactic sau terapeutic, formează
reflexul de postură corectă a corpului.

64
Exercițiul fizic terapeutic este un important factor morfo -genetic la nivelul elementelor
aparatului locomotor8:
 Forțele mecanice prin presiune, întindere, răsucire, acționează as upra osului ajutând la
creșterea în lungime și grosime a osului;
 La nivelul articulației, amplitudinea mișcării este asigurată de întinderea suprafețelor
articulare, de lungimea și grosimea capsulei și ligamentelor articulare, iar stabilitatea în
timpul mi șcării este asigurată prin executarea exercițiilor fizice analitice active sau cu
rezistență;
 La nivelul musculaturii, prin practicarea exercițiilor fizice sunt influențate volumul și forța
musculară, rezistența și elasticitatea mușchilor. Tonifierea muscu lară are efecte și asupra
tendoanelor, fasciilor și aponevrozelor musculare.

Exercițiul fizic terapeutic urmărește mai ales reeducarea și recuperarea funcțiilor motorii
slăbite, modificate. Exercițiul fizic are, mai ales în perioada de creștere și dezvol tare a
organismului, un puternic rol educativ. Mișcarea repetată și corectată se perfecționează prin reglarea
mai bună a activității grupelor musculare și mai ales printr -un control mai bun psihoneuromotor.

Utilizarea exercițiului fizic în scop terapeuti c presupune respectarea unor termeni și
condiții (M. Bratu, 2011):
▪ Aplicarea principiilor kinetoterapiei;
▪ Pozițiile de start ale exercițiilor fizice trebuie să fie cât mai stabile și sigure, să faciliteze
travaliul mușchilor și să creeze teren optim pentru recuperarea funcțională;
▪ Respectarea progresivității în privința solicitărilor funcționale la care este supus organismul, de
la ușor la greu, de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut;
▪ Exercițiile se execută lent, ritmic, fără bruscări, pe toa tă amplitudinea articulară de mișcare
posibilă;
▪ Pauzele sunt adaptate solicitărilor;
▪ Efectele urmărite se întăresc prin solicitările de la finalul acesteia;
▪ Restabilirea după efortul pentru dezvoltarea calităților motrice nu este liniară.

2.5.3.2. Posturarea

„Posturarea reprezintă poziții ale întregului corp sau ale unor segmente ale acestuia,
impuse sau menținute voluntar, pentru un anumit timp, în scop profilactic sau terapeutic. ” (M.
Cordun, 1999) Posturările au efecte asupra tegumentului și asupra aparatului locomotor. La nivelul
tegumentului , posturările au rolul de a preveni complicațiile de decubit, așa numita profilaxie de
decubit. Aceasta se realizează prin scădere numărului punctelor de sprijin sau alternarea poziției de
decubit dorsal cu alte poziții, la cel mult 2 ore.

8 Fozza Cristina, Nicolaescu Viorica – Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fi zice la școlari, Editura I.E.F.S.,
București, 1977

65
La nivelul aparatului locomotor efectele induse de posturare sunt scăderea redorilor
articulare, prin menținerea segmentelor în poziții relaxante, funcționale sau de alungire a
musculaturii hipertone și scăderea spasticității musculare p rin adoptarea unor posturi reflex –
inhibitorii, inverse modelului spastic.
La nivelul organelor interne posturile antideclive facilitează circulația de întoarcere venoasă
și limfatică, posturile declive facilitează circulația arterială la nivelul capilarelo r, iar la nivelul
aparatului respirator, posturările au efecte profilactice, prevenind instalarea afecțiunilor pulmonare
prin favorizarea drenajului bronșic și asigurând o ventilație pulmonară mai bună; terapeutice, de
drenaj bronșic prin favorizarea elimi nării secrețiilor bronșice din lobii și segmentele pulmonare
afectate.

Clasificarea posturărilor din punct de vedere tehnic:
▪ Manuale – executate lent de kinetoterapeut, cu o forță care crește progresiv, cu un braț al
pârghiei cât mai scurt, în sedințe de 3-4 minute, de 10 -20 ori/zi.
▪ Autocorective – se realizează prin greutatea propriului corp/segment de membru și nu necesită
aparatură sau instalații speciale. Se folosesc în special pentru membrul inferior și pot fi însoțite
de masaj, crioterapie și solici tă participarea pacientului.
▪ Instrumentale – directe sau indirecte. Acest tip de posturări solicită intens articulația și se
folosesc timp de 15 -20 minute, în special pentru articulații mari: genunchi, șold.

Izometria – se realizează atunci când „ mușchiu l lucrează contra unei rezistențe egale cu
forța sa maximă sau când se încearcă deplasarea unei greutăți mai mari decât forța subiectului .”
(M. Cordun, 1999). Deoarece necesită forță musculară maximă care determină apariția oboselii,
izometria se realizeaz ă pe perioade scurte de timp.

Izometria este utilizată și în tehnicile de facilitare neuromusculară proprioceptivă (FNP):
– Inversare lentă cu opunere I.L.O.
– Mișcare activă de relaxare -opunere M.A.R.O.
– Relaxare -opunere R.O.
– Stabilizare ritmică S.R.
– Contra cție izometrică în zonă scurtată C.I.S.
– Izometrie alternantă Iz.A.

Efectele izometriei

A. Efecte pozitive:

• Nu solicită articulația
• Nu necesită aparatură și instalații speciale
• Necesită un timp scurt de execuție (6 -12
sec.) • Crește rapid forța musculară
• Reduce edemul
• Este mai puțin obositoare
• Menține asocierea neurală

66

B. Efecte negative:

• Reduce mobilitatea și suplețea articulară
• Scade puternic sau suprimă circulația în
mușchi
• Scade elasticitatea musculară • Limitează funcțiile de coordonare și precizie
• Dezv oltă un feed -back kinestezic redus
• Crește travaliul ventriculului stâng
• Limitează întoarcerea sângelui la inimă și
crește presiunea intracraniană
• Este greu de urmărit cantitativ forța
musculară dezvoltată în timpul izometriei.
În realizarea izometriei un rol important îl are tensiunea musculară exercitată. Dacă aceasta
este peste 35% din tensiunea musculară maximă, atunci forța musculară crește ducând la
hipertonifiere musculară. La fel de importantă este și durata contracției izometrice , sau cum o
numesc unii autori „timpul de utilizare a mușchiului”. Studiile realizate până în prezent au
demonstrat faptul că o contracție izometrică n u trebuie să depășească 12 sec., l a pacienți, contracția
izometrică este de 4 -6 sec. Importantă într -o contracție izometric ă este și lungimea mușchiului la
care se realizează contracția. În urma studiilor s -a constatat că un mușchi antrenat izometric în cele
trei poziții: scurtă, medie, lungă (niveluri de lungime a fibrei musculare), păstrându -se aceeași
ordine de antrenament, dezvoltă o forță musculară întotdeauna mai mare în prima poziție, iar cea
care dă rezultatele cele mai bune este zona lungă a mușchiului.

Tehnici izometrice (T. Sbenghe, 2002):
– EUSIZ = exercițiu unic scurt izometric . În timpul EUSIZ mușchiul trebuie să a tingă 60 -70%
din forța maximă pentru a crește forța musculară.
– ERSIZ = exerciții repetitive scurte izometrice zilnice . Constă în repetarea unor contracții
izometrice scurte, de 3 -6 sec., de 20 ori într -o ședință, cu o pauză de 20 sec. între contracții.
– Se folosește și un grup de 3 contracții izometrice de 6 sec . cu pauză de 20 -30 sec. între
contracții, de mai multe ori pe zi.

2.5.3.3. Masajul

Conform M. Cordun, „ masajul reprezintă prelucrarea mecanică metodică a părților moi ale
corpului printr -un ansamblu d e procedee manuale și/sau instrumentale în scop profilactic,
terapeutic sau igienic, de întreținere ”. După E. L. Sidenco „ masajul medical clasic este definit ca o
serie de manevre manuale variate, aplicate sistematic pe suprafața organismului în scop
terap eutic” .

Procedeele masajului clasic

A. Procedee principale

1. Netezirea (effleurajul) – constă în alunecări ritmice și ușoare în sensul circulației de întoarcere
venoasă, alunecări aplicate cu diferite părți ale mâinilor. Netezirile pot fi simultane ș i alte native,
în funcție de mod ul de aplicare al mâinilor; longitudinale/lungi, oblice/medii și

67
transversale/scurte, în funcție de direcție/lungimea pe care se execută manevrele; inițiale și
finale, din punct de vedere metodic.

Formele speciale sunt netezirea s acadată – pe segmentele circulare; netezire în perie – pe
regiunile cu hipertricoză; netezirea liniară – la nivelul ten doanelor și pe spațiile interoso ase cu
vârful degetelor, longitudinal; netezirea în clește – pe tondonul lui Achile. Netezirile scurte ș i
asociate cu presiuni se folosesc în tratamentul indurațiilor, nodozităților fibroscleroase și în
degradarea și împrăștierea infiltratelor din țesuturile profunde.

2. Fricțiunea – constă în presiuni și deplasări ale țesuturilor moi subcutanate pe țesuturil e dure, în
limita elsticității proprii. Se execută cu vârful degetelor în sens liniar -longitudinal sau
transversal și în sens circular – concentric /excentric, cu palma, cu pumnul, cu marginea cubitală
sau cu rădăcina mâinii.

Formele speciale sunt fricțiun ea transversală („în ferăstrău”) – pe tendonul Achilian cu
marginea cubitală; fricțiune a în zig -zag pe coloana vertebrală, cu vârful degetelor.

3. Frămâtatul (petrisajul) – constă în prinderea mușchilor și a țesuturilor profunde, ridicarea lor în
limita elas ticității și stoarcerea prin comprimare între degete sau între degete și palmă, sau prin
presiune pe planul profund.

Formele speciale sunt frământat în cută pe loc sau deplasabilă („în val”) – pe toate
segmentele corpului; frământat circular și șerpuit – pe segmentele circulare; frământat între
marginile cubitale ale mâinilor – pe peretele abdominal; frământat cu pumnii – pe regiunile
voluminoase (coapse, fese).

4. Tapotamentul (baterea) – constă în aplicarea unor lovituri ușoare și ritmice executate cu dife rite
părți ale mâinilor.

Formele speciale sunt manevre de tocat – se realizează cu marginea cubitală (cubito -palmar,
cubito -dorsal), cu treimea inferioară a antebrațelor, cu vârful degetelor („în mănunchi de nuiele”);
manevre de bătătorit – cu palma în c upă sau ventuză și cu pumnul cubital sau palmar; manevre de
plescăit sau lipăit – cu fața palmară a mâinilor sau a degetelor; manevre de percutat – cu vârful
degetelor.

5. Vibrațiile – constau în imprimarea în țesuturi a unui număr mare de mișcări oscilatori i pe
unitatea de timp și se execută pe loc sau cu deplasare lentă. Pentru a induce o stare de relaxare,
de amorțire și de încălzire se folosesc vibrațiile fine și prelungite.

B. Procedee secundare

1. Rulatul și cernutul au rol relaxant, decongestiv asupra mu sculaturii și redau elasticitatea
structurilor supraiacente. Rulatul constă în deplasarea ritmică, alternativă, de jos în sus sau
invers, segmentul fiind prins între fețele palmare ale mâinilor, acestea lucrând în planuri
paralele. Cernutul – se deplasează masa musculară în sens lateral, de jos în sus sau invers prin

68
ridicări și presiuni alternative; segmentul se prinde între fețele palmare ale mâinilor, degetele
fiind ușor întrepătrunse și ușor flectate.

2. Presiunile – constau în apăsări superficiale sau p rofunde și pot fi aplicate simplu, asociate cu
mișcările respiratorii sau asociate cu vibrațiile. Printre efectele lor putem aminti: ischemie
inițială urmată de hiperemie locală cu scăderea sensibilității, scăderea tonusului muscular local
și secundar rela xare musculară și reducerea stării de oboseală.

3. Tracțiunile, tensiunile, scuturările – Tracțiunile sunt elongații în axul longitudinal al
segmentelor. Tensiunile sunt mișcări pasive care detrmină creștera mobilit ății articulare.
Scuturările sunt mișcări o scilatorii ample, executate ritmic în special la nivelul membrelor.
Tracțiunile și tensiunile produc întinderea elementelor periarticulare cu scăderea presiunilor
intraarticulare.

4. Ciupiri și pensări – Ciupirile se execută cu priză mică, între police și i ndex, iar pensările se
execută cu pensă medie, între degete și podul palmei sau mare, între vârfurile degetelor. Dacă
sunt aplicate rapid ele au efecte excitante.

Toate procedeele masajului clasic pot fi folosite pentru a induce efecte atât relaxante cât și
stimulante, prin modificarea ritmului, intensității și a presiunii cu care sunt executate. Fricțiunile,
frământatul și tapotamentul sunt procedee eminamente stimulante.

Efectele masajului clasic

Efectele locale : sedative asupra durerilor musculare, ar ticulare sau nevralgice; hiperemice; de
resorbție.

Efectele generale :
– Stimularea funcției circulatorii prin favorizarea circulației de întoarcere, resorbția edemelor,
stimularea vasomotricității pielii și prin creșterea fluxului sanguin.
– Stimularea funcț iei respiratorii;
– Stimularea musculaturii prin manevrele scurte, centripete; relaxarea musculaturii prin manevre
lungi, blânde și lente; decongestia musculară prin manevre blânde, centripete, rapide.
– Îmbunătățirea stării generale a tegumentului prin vasodi latație care este urmată de creșterea
elasticității cutanate și a calității structurilor colagene și elastice ale dermului, prin activarea
secreței de sebum și sudoare, prin favorizarea lipolizei și prin favorizarea exfolierii celulor
cornoase ale pielii.
– Creșterea metabolismului bazal;
– Îmbunătățirea stării generale.

În kinetoterapie masajul clasic are rolul de a pregăti musculatura, prin stimularea circulației
locale și rol de a induce un puternic efect analgezic local. Pentru musculatura hipotonă este i ndicat
masajul excitant, iar pentru musculatura hipertonă se indică executarea procedeelor sedative –
relaxante.

69

2.5.4. Mijloace kinetice neconvenționale – Shiatsu și Stretching

Shiatsu – tehnică japoneză bazată pe presiuni exe cutate cu degetele și cu palma, pe anumite
puncte ale corpului, cu scopul de a îmbu nătăți sănătatea organismului și a -i stimula vitalitatea.
Stretching – tehnică occidentală ce folosește exerciții de întindere care determină
flexibilizarea mușchilor și articulațiilor.
„Îmbinarea trata mentului shiatsu cu stretching -ul s-a născut din aceeași nevoie și a fost
sistematizată într -o meto dă. Nici una dintre cele două metode nu au nevoie de un spațiu mare pentru
a se desfășura. Ambele pot fi lesne efectuate, în liniște, oricând și oriunde. Pr in urmare, ele sunt
perfect adecvate necesităților oame nilor contemporani, mai ales celor care locuiesc în orașe
suprapopulate și care adoptă , din cauza muncii lor, o postură nemișcată , în aproximativ aceeași
poziție, lungi perioade de timp. ” (Toru Namiko shi- Shiatsu si Stre tching)
Terapia shiatsu, al cărei scop este prevenirea și tratarea bolilor, reprezintă un sistem de
ameliorare a sănătății, prin îndepărtarea elementelor ce provoacă obo seala, și de stimulare a
forțelor naturale de refacere ale corpulu i, prin aplicarea presiunii cu degetele și cu mâinile asupra
unor anumite puncte de pe suprafața corpului. (Toru Namikoshi)
Exercițiile de stretching întind foarte încet mușchii, care apoi sunt menținuți în poziția
respectivă un anumit timp. Ele constituie un sistem de antrenament care mărește limitele de
întindere ale mușchilor și articulațiilor, dezvoltă forța și rezis tența mușchilor și îi ajută să rămână
flexibili. (Toru Namikoshi)

2.5.4.1. Shiatsu

Folosirea mâinilor și a degetelor (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Fig.12 (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Degetul mare
Se apasă buricul degetului mare pe piele, iar celelalte patru degete lipite se sprijină ușor pe
corp (fig. 1 3). Metoda se folosește pentru tratamentul regiunii cervicale a nterioare (stânga și
dreapta), al spatelui, al punctelor Namikoshi, al brațelor, al palmelor, al picioarelor și al tălpii
picioarelor.

70

Fig13 (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Ambele degete mari
Vârfurile ambelor degete mari se ating, iar cu burice le se apasă pielea. Celelalte patru degete
ale fiecărei mâini servesc drept sprijin ușor. Presiunea este aplicată concomitent cu ambele degete
mari (fig. 14). Se utilizează în tratarea spatelui, a picioarelor și a tălpilor.

Fig14. (Toru Namikoshi – Shiat su si Stre tching)

Degetele mari suprapuse
În general, degetul mare al mâinii drepte se află dedesubt, iar cel al mâinii stângi deasupra,
apăsându -i unghia. Celelalte patru degete ale fiecărei mâini servesc drept sprijin ușor. Presiunea se
exercită cu ambe le degete mari simul tan (fig. 15). Se folosește atunci când este necesară o presiune
mai puternică — pentru tratamentul spatelui, al picioarelor și tălpilor.

Fig15. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Arătătorul, mijlociul și inelarul
Degetul mare servește drept sprijin, iar buricele arătătorului, degetului mijlociu și inelarului
apasă pielea (fig. 16). Se folosește în tratamentul capului, al feței, al regiunii cervicale laterale și
posterioare, al regiu nii suprascapulare, al pieptului și al abdo menului.

71

Fig.16. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Palma
Degetele, împreună cu podul palmei, se apasă pe piele (fig. 17). Se folosește în tratamentul
capului, al ochilor, al articu lațiilor umărului, al spatelui și al genun chilor.

Fig. 17. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Palmele suprapuse
Ținând ambele mâini îndreptate în aceeași direcție, apăsați pielea cu una dintre palme, iar pe
cealaltă așezați -o deasupra acesteia. Atunci când o persoană utili zează pentru autotratament
presiunea sh iatsu, mâinile trebuie să fie întoarse în direcții opuse. Presiunea se aplică, de fapt, cu o
singură palmă (fig. 18). Se folosește în tratamentul capului și al abdomenului.

Fig.18. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Degetele împreunate
Degetele ce lor două mâini sunt împreunate, astfel încât regiunile lor carpi ene apasă pielea.
Presiunea se exercită simultan de către ambele mâini (fig. 19). Se folosește în tratamentul capului,
al spatelui și al regiunii rinichilor (dreap ta și stânga).

72

Fig.19 (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Degetul mare opus celorlalte degete
Buricul degetului mare se ține cu fata spre buricele celorlalte degete. Partea corpului care
este tratată se apucă în tre degetul mare și celelalte degete (fig. 20). Se folosește în tratamentul
brațelor, al picioarelor și al tendonului lui Ahile.

Fig.20. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Degetul mare opus arătătorului
Procedeul seamănă cu cel anterior, cu excepția faptului că partea corpului care este tratată se
apucă într e buricul dege tului mare și cel al arătătorului (fig. 21). Se folosește în tratamentul
degetelor de la mână și de la picior, și al tendonului lui Ahile.

Fig. 21. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Zona tenară
Zona tenară a palmei se apasă pe piele (fig. 22). Se folosește în tratamentul feței și al
regiunii inghinale.

73
Fig.22. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Degetul mijlociu suprapus peste arătător
Pentru a asigura stabilitatea, apăsați vârful degetului mijlociu peste unghia arătătorului.
Celelalte degete rămân lipite. Presiunea este aplicată cu vârful arătă torului (fig. 23). Se utilizează în
tratamen tul feței și al părților laterale ale nasului.

Fig.23 (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Degetele mijlocii suprapuse
Toate degetele , cu excepția celor mijlocii ale ambelor mâini, sunt apropia te. Vârful unui
deget mijlociu se așează peste unghia celuilalt. Presiunea este aplicată cu buriccele ambelor degete
(fig. 24).
Se folosește în tratamentul zonei medulla oblongata.

Fig.24. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Modalități de aplicare a presiunii

Presiune obișnuită
Această metodă, ce cunoaște utilizarea cea mai frecventă, constă în exerci tarea unei presiuni
ferme perpendicular pe suprafața corpului (fig. 25). Fieca re ap licare durează între trei și cinci
secunde. Apăsarea se reduce ușor înainte de a se trece la aplicarea următoarei presiuni. Se
recomandă să inspirați la începutul tehnicii, când degetul e în stare de repaus. Apoi expirați în
timpul presiunii.

Fig.25. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

74
Presiune gradată
Presiunea se aplică în mod gradat, în trei trepte — ușoară, medie și puter nică, cu o pauză
între treapta a doua și a treia (fig. 26).

Fig.26. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

La început, t receți de la presiunea ușoară la cea medie, menținând această apăsare medie un
anumit timp, conform indicațiilor. Apoi, fără să ridicați vârfurile degetelor de pe suprafața pielii,
încetați s -o mai apăsați. În sfârșit, treceți la presiunea pu ternică. Fiec are apăsare trebuie să dureze
între trei și șapte secunde. În anu mite cazuri, chiar și durata aplicărilor este gradată: trei, cinci și
șapte secunde.

Presiune susținută
În general, se aplică doar cu o singură palmă, uneori cu amândouă, după ce s -a atins un
anumit grad de intensitate; acest gen de presiune trebuie să dureze între cinci și zece secunde (fig.
27).

Fig.27. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Presiune concentrată
În general, această presiune este aplicată cu degetele mari suprapuse, de asupra unui punct de
tratament shiatsu, timp de 5 -7 secunde, mărindu -se treptat intensitatea, până când se atinge un
anumit nivel. În continuare, menținându -se degetul pe piele, presiunea este treptat micșorată și apoi
aplicată din nou (fig. 28). Se repet ă de mai multe ori.

Fig.28. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

75

Presiune aspirată
Prin această tehnică speci ală, degetele (ori palma), lipi te de piele, sunt folosite ca să tragă,
aspirând parcă – de obi cei spre persoana care utilizea ză tehnica shiatsu — țesuturile conjunctive
dintre piele și mușchi (fig. 29).

Fig.29. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Presiune curgătoare
Acest gen de presiune se face ritmic, curgător, fie înainte și înapoi, fie la dreapta și la stânga,
de la un punct la altul, utilizându -se fie palma, fie dege tele (fig. 30). Fiecare apăsare durează între
una și două secunde.

Fig.30. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Vibrația
Mai multe vibrații de mică frecvență și foarte mică presi une sunt aplicate pe corpul p a-
cientului prin așezarea ușoară a degetelor (sau a palmei) pe piele și deplasarea lor lentă îna inte și
înapoi (fig. 31). Aceas tă tehnică se caracterizează printr -o senzație plăcută și prin profunzimea
efectelor ei.

Fig.31. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stretching)

76
Stimul produs de palmă
Prin această tehnică, în vreme ce se menține o presiune constantă, palma lipită de piele
mângâie rapid corpul de sus în jos (fig. 32). Se aplică în general pe abdomen sau pe coloana
vertebrală, pentru stimularea nerv ilor spatelui. Tehnica se poate efectua cu o singură palmă, cu
palmele suprapuse sau cu o palmă plasată deasupra și în unghi drept față de cealaltă.

Fig.32. (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Controlul intensității

Pentru a regla intensitatea presiunii shiatsu, se impune să cunoaștem bine starea mușchiului
supus tratamentului. Dacă vom acționa în funcție de rigidi tatea mușchiului, vom spori eficiența
tratamentului; există deosebiri esențiale între felurile în care mușchii pot fi făcuți mai ela stici.
O apăsare bruscă și puternică asupra unor mușchi foarte rigizi poate duce la efecte contrare.
Dacă însă vom alterna din când în când o presiune delicată cu una puternică, tratamentul va fi
eficace.
Cu timpul, persoana care utilizează shiatsu va ajun ge să înțeleagă modifi cările ce intervin în
starea mușchilor. Atunci când acestea se produc, presiuni le trebuie variate, tehnicile și părțile mâinii
utilizate în apăsare urmând să fie adecvate nevoilor momentului respectiv.

Etape ale intensității pre siunii
Atingere. Simplul contact al pielii cu mâna. Atingerea, trebuie să dureze trei secunde pentru
fiecare punct și poate fi utilizată într -un diagnostic tactil, pentru a determina dacă o parte a corpului
este febrilă sau rece.
Presiunea delicată. Pacien tul trebuie să aibă senzația unei atingeri delicate a pielii. Durata
acesteia trebuie să fie de trei secunde pentru fiecare punct. Metoda este aplicată țesuturilor
conjunctive, situate între piele și mușchi, și este folosită pentru a se detecta asprimea, u miditatea,
rigiditatea și pentru a se determina tonusul pielii.
Presiune ușoară. Ceva mai apăsată decât precedenta, presiunea ușoară du rează între trei și
cinci secunde pentru fiecare punct, ajungând până la suprafața mușchiului. Astfel, ea favorizează
mărirea elasticității acestuia.
Presiune medie. Acest tip de presiune, mai apăsată decât precedenta, durea ză între trei și
șase secunde pentru fiecare punct și detectează rigiditatea muș chiului. Este plăcută, deoarece
efectele ei se simt până în adâncul mu șchiului.
Presiune puternică. Această presiune, cea mai puternică din shiatsu, pătrun de până la părțile
rigide din interiorul mușchiului. Poate fi dureros -agreabilă, dar nu trebuie să fie atât de tare încât să
nu fie suportată ușor. Durează între trei și șapte secunde pentru fiecare punct.

77
2.5.4.2. Stretching (Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Înainte de a începe stretching -ul, este necesar să ajungeți la o armonie mentală, recurgând la
o respirație profundă și regulată. Acest lucru vă va ajuta să vă relaxați mușchii și vă va pregăti
corpul pentru poziția în care va fi efectuată întinderea.

Durata
În general, durata fiecărei poziții de întindere variază de la 10 până la maximum 30 de
secunde. În toate cazurile, însă, se impune să cunoaștem stare a mușchilor și să adaptăm durata
stretching -ului la aceasta. Chiar dacă indicațiile date ajung, de exemplu, la cincisprezece secunde,
dacă mușchii sunt foarte rigizi, îngreunând menținerea unei poziții pe această durată, se poate
coborî până la treispreze ce, douăsprezece sau chiar zece se cunde. Treptat, dacă se va continua
stretching -ul, mușchii vor deveni mai elas tici, permițând prelungirea duratei.

Poziții
Poziția explicată în text trebuie înțeleasă foarte bine și executată corect. Corpul trebuie să s e
afle într -o poziție corectă de echilibru, pentru a efectua exercițiile de întindere. Forțarea corpului din
poziții defectuoase de echilibru, vreme îndelungată, poate provoca dereglări. Nici o poziție de
stretching în care capul este ținut în jos nu poate fi menținută mai mult de zece secunde.

Alternați tratamentul shiatsu cu stretching -ul
Întotdeauna trebuie să vă pregătiți mușchii cu ajutorul tratamentului shiatsu înainte de a
începe exercițiile de întindere. Ulterior, se recomandă să utilizați din nou tehnica respectivă pentru a
reda elasticitatea mușchilor care au deve nit tensionați și rigizi datorită întinderii repetate. Apoi,
stretching -ul poate continua. Alternând în acest fel tehnica shiatsu și stretching -ul, puteți preveni
stresul mușchilor.

Shiatsu și stretching folosite simultan
La unele părți ale corpului este posibilă efectuarea întinderii o dată cu apli carea tehnicii
shiatsu sau folosirea tratamentului shiatsu în timpul întin derii. De exemplu, este permis să se
efectueze flexia dorsală și flexia plantară aplicându -se concomitent shiatsu pe partea inferioară a
piciorului. Sau, întru cât ambele mâini rămân libere în timp ce partea de jos a piciorului se întinde,
este posibilă aplica rea concomitentă a tehnicii shiatsu pe spate sau pe regiu nea lombară. Fiecare in –
divid poate să utilizeze după cum dorește combinații ale celor două metode, oprindu -se asupra
acelora care sunt cele mai eficiente pentru scopurile sau nevoile sale.

2.5.4.3. Efectele cumulative
(Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)

Tratamentul shiatsu elimină rigiditatea musculară, mărește flexibilitatea, înlătură oboseala.
Stretching -ul întinde mușchii, îmbunătățește circulația, mărește rezistența și flexibilitatea, fortifică
organismul. Combinația dintre cele două metode (shia tsu și stretching) îmbină efectele lor pozitive.
De regulă, stretching -ul urmează imediat după shiatsu. În acest sens, tra tamentul shiatsu
poate fi comparat cu încălzirea, iar stretching -ul cu activitățile sportive. Angajarea într -un sport dur
și extenuan t, fără suficientă încălzire duce, în mod inevitabil, la accidentări. Tot așa, efectuarea unor
exerciții de stretching fără a ține seama de oboseală, de rigiditatea musculară, duce la creșterea
oboselii și poate provoca vătămări fizice. Precedându -se stret ching -ul cu un tratament shiatsu
complet, care conferă elasticitate și elimină oboseala, se extind limitele întinderii și se fortifică
mușchii. Atunci când aceștia sunt flexibili și puternici, se vor îmbunătăți și limitele întinderii, și
mobilitatea articu lațiilor.

78
Astfel, dacă vom combina cele două metode, eficiența lor va spori. Mai mult decât atât,
deoarece nici una dintre ele nu necesită mult spațiu, timp sau forță fizică, ele pot fi efectuate
oricând. Utilizând câteva minute în plus, în baie sau în pat , sau oricând dispunem de puțin timp liber
pentru un program de shiatsu și stretching, vom înlătura oboseala, ne vom fortifica trupul și vom
rămâne o perioadă mai îndelungată sănătoși și tineri.

2.5.4.4.Cinci reguli pentru Shiatsu și Stre tching
(Toru Na mikoshi – Shiatsu si Stre tching)

1. Relaxați -vă corpul. Efectuați stretching -ul numai după ce mușchii au deve nit elastici prin
aplicarea unui tratament shiatsu amănunțit.
2. Atât shiatsu, cât și stretching -ul trebuie să fie utilizate treptat și în sincron izare cu
respirația. Nu este nevoie de acțiuni violente sau excesiv de alerte.
3. Măriți eficiența tratamentului prin adaptarea forței de apăsare de tip shiatsu și a duratei
pozițiilor de stretching la starea mușchilor asupra cărora me todele sunt aplicat e. Pentru aceasta, este
esențială cunoașterea respective lor stări.
4. Întotdeauna, trebuie să urinați și să aveți scaun înainte de a începe trata mentul.
5. Tratamentul zilnic devine mai plăcut dacă alcătuiți programe combinate de shiatsu și
stretching, î n funcție de scopurile și necesitățile personale.

2.5.4.5.Când nu trebuie să efectuați Shiatsu și Stre tching
(Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching)
1. Pe stomacul gol sau imediat după masă.
2. Când aveți febră.
3. Când aveți o leziune externă a pielii, o contuzie, o luxație ori o fractură incomplet sudată.
4. Când sunteți într -o stare proastă sau de mare slăbiciune.
5. Imediat după ce ați suferit sindromul „loviturii de bici" — forțarea, rapidă și violentă, a
capului pe spate, apoi în față, cu lezarea c oloanei cervicale în urma unui accident de circulație.
6. Când suferiți de inflamarea unui organ sau de ulcer.
7. Când consumați alcool sau fumați.

79
Capitolul 3. CONTRIBUȚII PERSONALE PRIVIND ROLUL MIJLOACELOR
KINETOTERAPEUTICE FOLOSITE ÎN CORECTAREA MODIFICĂRILOR DE
POSTURĂ

3.1. Ipoteza, scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei lucrări este de a evalua impactul și de a sublinia rolul asocierii tehnicilor
kinetice convenționale cu cele neconvenționale -Shiatsu si Stretching , în recuper area modificărilor
de postură la elevii cu deficiențe mintale din clasele I-V.

Ipoteza lucrării:

Dacă programul de kinetoterapie în corectarea modificărilor de postură la școlarii
deficienți mintal din clasele I-V asociaz ă mijloace kinetice conven ționale cu mijloace kinetice
neconventionale ( Shiatsu si Stretching ), administrate și iterate corespunzător atunci se crește
eficiența și eficacitatea acestuia, creștere evidențiată prin diminuarea hipercurburilor și
îmbunătățirea capacității respiratorii.

Pentru verificarea ipotezei ne -am propus următoarele sarcini :
• acumularea și sistematizarea cunoștințelor și a datelor generale și specifice din literatura de
specialitate, internă și internațională;
• alcătuirea loturilor de elevi supuse cercetării;
• selecționar ea metodelor de evaluare;
• întocmirea fișelor individuale;
• individualizarea programelor de kinetoterapie;
• selectarea metodelor statistico -matematice în vederea interpretării rezultatelor obținute.

Obiective :
 tonifierea în regim de scurtare a muculaturii hipotone (alungite) și în regim de alungire a
musculaturii hipertone (scurtate) în modificările coloanei vertebrale ;
 micșorarea gradul ui curburilor cifotice ;
 reducerea deficitul ui de mobilitate articulară a coloanei vertebrale ;
 creșterea capacit ății vitale;
 executarea acasă corect și cu plăcere a exercițiile folosite în sală ;
 realizarea emulați ei de grup .

80

3.2. Organizarea și desfășurarea cercetării

Cercetarea a urmări t:
➢ apariția diferențelor în funcție de gen și vârstă;
➢ stabilitatea sau instabilitate a efect elor recuperării kinetice pe perioada vacanțelor de iarnă și
primăvară ;
➢ relevanța statisticii;
➢ constituirea unui grup de lucru care să practice Shiatsu si Stretching .

În cercetarea prezentă a fost asigurată asistență de specialitate pentru 24 de elevi cu
deficienț e mintale , pe o peroadă de 9 luni (1 octombrie 201 7 – 1 iunie 2018). Cele două loturi de
lucru – de control și experimental, au beneficiat de programe de recuperare individualizate și
personalizate conform deficiențelor fizice, fiind evaluați – inițial (înaintea aplicării programului
kinetic) și final (la sfârșitul cercetării), monitorizați și investigați permanent . Rezultatele obținute au
fost consemnate în fișe individuale. De asemenea, datele au fost sistematizate în tabele separate
pentru fiec are grup (experimental, de control) facilitând analiza și interpretarea lor.
Orele de kinetoterapie s -au desfășurat de două ori pe săptămână, în sala de kinetoterpie a
Școlii Gimnaziale Speciale Nr4. Modelul programului kinetoterapeutic se regăseste la ANE XA 3

3.3. Subiecții

Subiecții cercetării prezente au fost elev ii claselor I-V, de la Școala Gimnazială Specială
Nr4, sector 4 , București. Dintre cei 24 de elevi implicați în cercetare, 1 4 sunt de sex feminin, iar 1 0
de sex masculin. Repartiția elevilor pe clase: elevii de clasa a II-a – 7, de clasa a I II-a – 2, de clasa a
IV-a – 7 și de clasa a V -a – 8. Această distribuție în funcție de sex și vârstă a avut la bază tipul de
deficiență fizică: cifoză dorsală,.
Elevii participan ți la cercetare au fost împărțiț i în mod aleator în două loturi de lucru:
 Lotul de control (LC) – a lucrat un program kinetoterapeutic care a folosit doar mijloace kinetice
convenționale ;
 Lotul experimental (LE) – a lucrat un program kinetoterapeutic care a folosit mijloace kinetice
conv enționale asociate cu mijloace neconvenționale – exerciții Shiatsu si Stretching .
Acestor elevi li s -au întocmit fișe individuale de evaluare (vezi ANEXA 1) cu următoarele
mențiuni:
– date personale de identificare;
– antecedente personale și heredocolaterale;
– examen somatoscopic;
– evaluare articulară și musculară a coloanei dorso -lombare;
– măsurători antropometrice (greutate, înălțime, perimetre, elasticitate toracică);
– măsurători fiziologice (capacitate vitală);
– testare motrică.

81

Nr.
Ctr. Inițiale – nume,
prenume elevi Sex Vârstă Clasa Diagnostic
medical
LOTUL DE CONTROL
1. PA M 9 II CD
2. CL M 9 II CD
3. EA M 9 II CD
4. GE M 10 IV CD
5. PM M 12 V CD
6. ZM F 9 II CD
7. CMI F 9 III CD
8. ZM F 11 IV CD
9. IMB F 10 IV CD
10. PSA F 12 V CD
11. PFN F 12 V CD
12. TAM F 12 V CD
LOTUL EXPERIMENTAL
13. AAA M 8 II CD
14. AMN M 8 II CD
15. NAG M 11 IV CD
16. NEC M 10 IV CD
17. TTA M 13 V CD
18. SNA F 9 II CD
19. VNC F 10 III CD
20. ZM F 12 IV CD
21. DMG F 10 IV CD
22. LFD F 12 V CD
23. MAN F 13 V CD
24. LA F 13 V CD
Tabel 3. Loturile de lucru

3.4. Metodele de cercetare și evaluare

Programul de recuperare al subiecților din lotul de control a fost alcătuit exclusiv din
mijloace kinetice convenționale , în timp ce programul subiecților din lotul experimental a asociat
mijloace kinetice convenționle cu mijloace kinetice neconvenționale – Shiatsu si Stretching .
Programele de recuperare pentru cele două loturi de lucru au respectat principiile kinetoterapiei:
individualizare și progresivitate, elevii participând în mod conștient și fiind motivați pentru
recuperare.
După o documentare bibliografică (internă și internațională) și o documentare
computerizată adecvată demersului propus, am apelat la observație . Prin observație s -au obținut
date și informații relevante, din statică și din dinamică, urmărindu -se atent, met odic și intenționat
diferitele aspecte ale proceselor, faptelor și fenomenelor.

Metodele statistico -matematice ne-au oferit argumente științifice valide în interpretarea
datelor obținute din cercetarea întreprinsă.

82

Programul “Excel” a fost utilizat pentr u calcularea următorilor indicatori statistici:
• Diferențele între evaluări;
• Media artimetică;
• Abaterea standard – o măsură a dispersiei acestei valori în jurul uneia considerate
mijlocii.

Metoda grafică abordată în lucrarea prezentă a permis o examinare i ntuitivă a rezultatelor
cercetării efectuate și compararea mai multor curbe/grafice pe aceași figură.

Evaluarea este un proces care susține un program de recuperare prin măsurarea gradului în
care s -au realizat obiectivele, prin identificarea domeniilor sau aspectelor ce trebuie îmbunătățite și
prin încurajarea deciziilor ce trebuie luate, incluzând schimbarea obiectivelor și metodologia
programului. Evaluarea presupune un ansamblu de teste, tehnici, metode de evaluare destinate
recoltării datelor și info rmațiilor, în vederea cunoașterii cât mai exacte a efectelor programelor de
recuperare aplicate.

Stabilirea metodelor corective impune efectuarea unui examen clinic, executat cu multă
atenție. Cercetarea începe cu anamneza:
❖ date personale de identitate , ce permit orientarea nu numai asupra etiologiei
afecțiunii, dar mai ales asupra evoluției ei și a posibilităților de corectare;
❖ antecedente personale fiziologice (diferențiate în funcție de vârsta subiectului ) și
patologice (boli sau intervenții chirurg icale care au determinat apariția afecțiunii în mod
direct sau indirect) ;
❖ antecedente heredocolaterale , semnificative în aprecierea fondului genetic al
subiectului sau în dobândirea afecțiunilor cu caracter familial;
❖ debutul și evoluția afecțiunii ;
❖ tratamentele efectuate până la data examinării.

Metodele de evaluare aplicate nu necesită echipamente sofisticate sau cunoștințe de
specialitate:
1) Somatoscopia pentru a stabili aspectele generale privind creșterea și dezvoltarea,
deficiențele fizice ale centu rii scapulo -humerale, a coloanei vertebrale, a toracelui,
membrelor superioare și a membrelor inferioare;
2) Evaluarea articulară a coloanei vertebrale;
3) Evaluare bioantropometrică : greutate corporală, înălțime, perimetre, elasticitate toracică;
4) Testare motric ă: mers, echilibru, coordonare.

83
Somatoscopia

În urma examenului somatoscopic am stabilit , pentru fiecare dintre elevii evaluați,
atitudinea corpului și ținuta , starea globală de nutriție, dezvoltarea musculaturii sub aspectul formei –
volumului -dispoz iției-simetriei, prezența și modul în care este repartizat țesutul adipos și
deficiențele fizice ale coloanei vertebrale, centurii scapulo -humerale, toracelui, membrelor
superioare și a celor inferioare.
Prin somatoscopie, am analizat poziția capului (core ctă, înclinată anterior sau lateral), a
umerilor , a claviculelor și a omoplaților (înclinare, asimetrie, proiectare), poziția coloanei
vertebrale (aspectul fiziologic al curburilor), forma toracelui (simetric, cilindric, conic, cu baze
evazate, eventuala p rezență a sechelelor rahitice), abdomenul (formă, tonus, volum, adipozitate),
bazinul (aspect general, simetrie), membrele inferioare (forma genunchilor și modul în care se
realizează articularea oaselor la acest nivel, aspectul general al segmentelor memb relor inferioare),
piciorul (addus, abdus, dimensiunea bolții plantare).

Evaluarea articulară a coloanei vertebrale

Am realizat măsurători centimetrice pentru segmentul cervical și dorso -lombar pentru
fiecare dintre mișcările posibile:
– indicele menton -stern pentru flexia și extensia capului și gâtului;
– distanța tragus -acromion pentru înclinarea laterală dreapta și stânga a capului și gâtului;
– distanța menton -acromion pentru rotație dreapta și stânga a capului și gâtului;
– testul Schober și distanța dege te-sol pentru flexia trunchiului;
– distanța dactilion -capul fibulei pentru înclinarea laterală dreapta și stânga a trunchiului;
– gradul deplasării planului frontal al liniei umerilor cu planul frontal al liniei șoldurilor
pentru rotația trunchiului. (vezi ANE XA 2)

Evaluare bioantropometrică

Am realizat următoarele măsurători/evaluări:
– greutatea corpului și înălțimea cu cântarul medical și respectiv taliometrul, în aceleași
condiții pentru toți elevii: dimineața în îmbrăcăminte sport (șort, tricou);
– perime trele au fost măsurate cu banda metrică (centimetrul). Au fost evaluate următoarele
dimensiuni circulare:
▪ perimetrul toracelui – l-am măsurat pe sub axilă plasând b anda metrică posterior sub
vârful omoplaților, iar anterior la baza apendicelui xifoid, în c azul băieților și la
nivelul articulației coastei a patra cu sternul, la fete.

84
▪ perimetrul abdominal – l-am măsurat poziționând banda metrică orizontal la nivelul
omfalionului;
▪ perimetrul brațului relaxat – banda metrică am plasat -o la jumătatea distanței dintre
punctul acromial și cel radial, membrul superior fiind relaxat pe lângă corp;
▪ perimetrul coapsei – banda metrică am poziționat -o orizontal, sub fese (pliul fesier).
– elasticitatea toracică calculată ca diferența între perimetrul toracic după un inspi r forțat și
perimetrul toracic după expir forțat, în urma măsurării cu banda metrică. Valoarea medie în
repaus respirator este de 83 -84cm cu o ampliație (creștere) de 5 -7cm.
– capacitatea vitală care s -a evaluat cu ajutorul spirometrului; rezultatele obținu te, exprimate
în ml, au fost comparate cu valorile standard pentru anumite vârste, din literatura de
specialitate. (vezi ANEXA 2)

Fig. 33. Evaluarea capacității vitale ( www. consultatiiladomiciliu.ro)

85
Capitolul 4. PREZENTAREA ȘI ANALIZ AREA REZULTATELOR

4.1. Prezentarea datelor

Subiecții acestei cercetări au fost selecționați după diagnosticul existent în fișele medicale
ale elevilor din Școala Gimnazială Specială Nr4, București. Copiii au avut vârste cuprinse între 8 și
13 ani, fiind înca drați conform fișelor de orientare școlară și profesională în clasele a II-a, a III-a,
aIV-a și a V-a.

Elevii au fost împărțiți în două grupe de lucru:
1. Lotul de control, care a beneficiat pe parcu rsul celor nouă luni de cercetare de kinetoterapie
specifică diagnosticului medical, a cuprins 12 elevi , cinci baieți și șapte fete cu cifoză dorsală.
2. Lotul experimental care a beneficiat de un program de recuperare care a curprins mijloace
kinetice convenționale asociate cu mijloace kinetice neconvențion ale – Shiatsu și Stretching , a
fost alcatuit din 12 elevi cu cifoză dorsală , cinci baieți și șapte fete .
În cele ce urmează voi prezenta graficele rezultatelor evaluării inițiale pentru cele două
loturi de lucru.

Rezultatele inițiale obținute în urma evaluărilor articulare a coloanei cervical e

Tabel 4 . Rezultatele inițiale evaluărilor articulare ale coloanei cervicale LOTUL DE CONTROL

86

Tabel 5. Rezultatele inițiale evaluărilor articulare ale c oloanei cervicale LOTUL EXPERIMENTAL

Rezultatele inițiale obținute în urma evaluărilor articulare pentru coloanei dorso -lombară

Tabel 6. Rezultatel e inițiale evaluărilor coloanei dorso -lombare LOTUL DE CONTROL

87

Tabel 7. Rezultatele inițiale evaluărilor coloanei dorso -lombare LOTUL EXPERIMENTAL

Rezultatele inițiale obținute în urma evaluărilor bionatropometrice

Tabel 8. Rezultatele inițiale evaluărilor bioantropometric e LOTUL DE CONTROL

88

Tabel 9. Rezultatele inițiale evaluărilor bioantropometrice LOTUL EXPERIMENTAL

Rezultatele inițiale obținute în urma evaluărilor funcției respiratorii

Tabel 10. Rezultatele inițiale evalu ării respiratorii – LOTUL DE CONTROL

89

Tabel 11. Rezultatele inițiale evaluării respiratorii – LOTUL EXPERIMENTAL

Tabel 1 2. Rezultatele inițiale evaluării respiratorii – LOTUL DE CONTR OL

Tabel 1 3. Rezultatele inițiale evaluării respiratorii – LOTUL EXPERIMENTAL

90
În urma expunerii evaluării inițiale efectuate pe cele două loturi de lucru, vă voi prezenta
rezultatele elaluării finale ale loturilor de lucru sub forma unor grafice str ucturate.

Rezultatele finale obținute în urma evaluărilor articulare a coloanei cervical e

Tabel 14 . Rezultatele inițiale evaluărilor articulare ale coloanei cervicale LOTUL DE CONTROL

Tabel 15. Rezultatele finale evaluărilor articulare ale coloanei cervicale LOTUL EXPERIMENTAL

91

Rezultatele finale obținute în urma evaluărilor articulare pentru coloanei dorso -lombară

Tabel 16. Rezultatel e finale evaluărilor coloanei do rso-lombare LOTUL DE CONTROL

Tabel 17. Rezultatele finale evaluărilor coloanei dorso -lombare LOTUL EXPERIMENTAL

92

Rezultatele finale obținute în urma evaluărilor bionatropometrice

Tabel 18. Rezu ltatele finale evaluărilor bioantropometrice LOTUL DE CONTROL

Tabel 19 . Rezultatele finale evaluărilor bioantropometrice LOTUL EXPERIMENTAL

93

Rezultatele finale obținute în urma evaluărilor funcției respiratorii

Tabel 20. Rezultatele finale evaluării respiratorii – LOTUL DE CONTROL

Tabel 21. Rezultatele finale evaluării respiratorii – LOTUL EXPERIMENTAL

94

Tabel 22. Rezultatele finale evaluării respiratorii – LOTUL DE CONTROL

Tabel 23. Rezultatele finale evaluării respiratorii – LOTUL EXPERIMENTAL

95

4.2. Analiza și interpretarea rezultatelor

Datele obținute în urma evaluărilor au fost analizate și interpretate.

Graficul 1. Distribuția elevilor în funcție de vârstă

Distribuția elevilor în funcție de vârstă în cele două loturi de lucru este următoarea: 8%
dintre elevii participanți au vârsta de 8 ani, urmați de un procent de 25% de elevi cu vârsta de 9ani,
21% elevi cu vârsta de 10 ani, 8% elevi cu vârsta de 11 ani, 25% elevi cu vârsta de 12 ani, 13%
elevi cu vârsta de 13 . Aceste procente sugerează că deficiențele fizice apar cu precădere la vârst ă
frageda , cauza probabilă fiind postura defectuoasă la școală sau acasă, accentuată și de
particularitățile diagnosticului , în cazul nostru, creșter ea înălțime la băieți și modificăril e fizice
(apariția sânilor) și endocrine la fete le cu varsta de 12 -13 ani .

Graficul 2. Distribuția elevilor în funcție de sex

În ceea ce privește sexul , distribuția fete -băieți este în favoarea fetelor (58% fete la 42%
băieți ), iar distribuția pe cele două loturi de lucru este 10 baieti si 12 fete.

96

Trebu ie subliniat faptul că la sexul feminin apar cu precădere cifoze, ca urmare a
modificărilor fiziologice și endocrino -metabolice care apar la vârsta pubertății, în timp ce la sexul
masculin apar mai mult cifoz e pe baza cresterii în înalțime și poziției defi citare adoptate la școală
dar și acasă .
Distribuția deficiențelor fizice în funcție de vârstă respectă datele statistice din literatura de
specialitate, cifoza dorsală apare în pragul pubertății .Conform patologiei elevului cu CES și
deficiența mintală con tribuie într-un procent foarte mare la apariția cifozei .

În urma evaluărilor somatoscopice s -a constat existența relației între tipul deficienței primare
și deficiențele secundare sau compensatorii. Astfel, la majoritatea elevilor cu cifoză dorsală s-a
constat pe lângă deficiența primară și alte afecțiuni ale celorlalte segmente, adoptând atitudini
stereotipe specifice deficienței mintale.
În peste 50% dintre cazurile de cifoză dorsală umerii erau proiectați anterior, omoplații
desprinși și depărtați de coloana vertebrală, iar în câteva cazuri s -a constatat cap și gât înclinat
anterior, torace „înfundat” și genunchi în flexie (genu flexum).

Graficul 3 Indicele menton -stern Graficul 4 Indicele menton -stern

Graficul 5. Analiza statistică a diferenței indicelui menton -stern (în cm)

Conform grafic elor 3, 4 și 5, pentru distanța menton -stern apar modificări la ambele loturi
de lucru constând în scăderea acestor distanțe pentru mișcarea de flexie și creșterea acestei distanțe
pentru mișcarea de extensie a capului și gâtului . Acest lucru indică o cre ștere a mobilității atât pe
flexia cât și pe extensia capului și gâtului pe segmentul cervical.

97

Deși diferențele distanței menton -stern între cele două loturi sunt relativ mici atât pentru
mișcarea de flexie a capului și gâtului ( -12cm –lotul de control și -20cm lotul experimental) cât și
pentru mișcarea de extensie a capului și gâtului (2 3cm pentru lotul de control și 3 5cm pentru lotul
experimental), la lotul experimental sunt de remarcat elevii care au avut cele mai bune îmbunătățiri
de mobilitate a co loanei cervicale:
▪ pe flexie, scăderi de 2-3cm la 7 elevi din lotul experimental, comparativ cu 4 elevi din lotul
de control;
▪ pe extensie, creșteri de 3-4cm la 8 elevi din lotul experimental comparativ cu 3 elevi din
lotul de control.

O posibilă cauză a acestor modificări ar fi aplicarea metodei Shiatsu pe punctele de presiune
specifice zonei cervicale anterioare , laterale și posterioare la elevii lotului experimental , dar și ale
exercițiilor de Stretching pe musculatura cervicală ajutând la îmbunătățirea mobilității coloanei
cervicale .

Graficul 6. Valorile distanț ei menton -acromion (în cm)

Graficul 7. Valorile distanț ei menton -acromion (în cm)

98

Graficul 8. Analiza statistică a d iferențel or evaluărilor distanței menton -acromion (în cm)

În ceea ce privește distanța menton -acromion pentru mișcarea de rotație a capului și
gâtului la ambele loturi de lucru s -au semnalat modificări în sensul scăder ii distan ței menton –
acromion ceea ce indică crește rea mobilității coloanei cervicale.

Modificări evidente apar la compararea diferențelor dintre evaluările finale și cele inițiale ,
pentru cele două loturi . Astfel la lotul experimental, pe mișcarea de rotație spre dreapta apare o
sumă de -34 cm comparati v cu cei -15cm de la lotul de control, iar pe mișcarea de rotație spre
stânga suma este de -39cm la lotul experimental comparativ cu -11cm la lotul de control.

Graficul 9. Valorile distanței tragus -acromion (în cm)

99

Graficul 10. Valorile distanței tragus -acromion (în cm)

Graficul 11. Analiza statistică a diferențelor evaluărilor distanței tragus -acromion (în cm)

În ceea ce privește informaț iile legate de distanța tragus -acromion pentru înclinarea
laterală a capului și gâtului au fost obținute urmatoarele date: lotul exeprimental -38cm dr./-34 stg.
iar lotulu l de control 17.5cm dr . / 14 cm stg. Și aici diferența dintre lotul experimental și l otul de
control este seminificativă.

100

Graficul 1 2. Valorile testului Schober și valorile distanței degete -sol (în cm)

Graficul 1 3. Valorile testului Schober și valorile distanței degete -sol (în cm)

101

Graficul 1 4. Analiza statistică a diferențelor evaluărilor testului Schober și valorile
distanței degete -sol (în cm)

Testul Schober este un test de evaluare a mobilității coloanei lombare care se validează prin
creșterea distanței dintre cele două repere luate în poziție ortostatică. Rezultatele finale la testul
Schober sunt în creștere la ambele loturi de lucru ceea ce demonstrează o îmbunătățire a mobilității
coloanei dorsolombare pe mișcarea de flexie a trunchiului . Diferențele între evaluarea finală și cea
inițială a elevilor din cele două loturi sunt semnificative, iar la lotul experimental, suma diferențelor
este de 37cm comparativ cu suma d iferențelor la lotul de control: 29cm.
Numărul elev ilor din lotul experimental care au avut creșteri de 3-5cm este mai mare decât
numărul elvilor din lotul de control, rapo rtul fiind de 9 elevi – lotul experimental la 5 elevi – lotul de
control.

La evaluarea distanței degete -sol s-a înregistrat o scădere evidentă la ambele loturi de lucru.
Această scădere a distanței degete -sol pentru mișcarea de flexie a trunchiului se traduce prin
creșterea mobilității pe segmentul dorsolombar.
La o analiză comparativă între diferențele celor două loturi se observă cu ușurință că valorile
elevilor din lotul experimental sunt cu mult mai mari decât cele ale elevilor din lotul de control.
Diferența între cele două loturi se observă și din suma diferențelor pentru distanța degete -sol,
aceasta fiind de -37cm pentru lotul d e control și de -64cm pentru lotul experimental.

102

Graficul 1 5. Analiza statistică a diferențelor evaluărilor dactilion – capul fibulei (în cm)

În graficul 1 5 se pot observa valorile diferentelor corespunzătoare distanței dintre dactilion
și capul proximal al fibulei la înclinarea laterală a trunchiului din ortostatism cu genunchii extinși
pentru cele două loturi de lucru . Cu cât aceste valori scad, cu atât crește mobilitatea coloanei
vertebrale. Valo rile distanței dactilion -capul fibulei sunt și ele în scădere la ambele loturi de lucru
ceea ce echivalează cu creșterea mobilității coloanei dorsolombare pe mișcarea de înclinare laterală
a trunchiului.

Diferențe semnificative apar prin compararea sumei diferențelor distanței dactilion -capul
fibulei. Astfel la lotul de control, înclinarea laterală a trunchiului are o sumă de -20cm pe partea
dreaptă și de-19cm pe partea stângă, în timp ce sumele la lotul experimental sunt de -42cm pe
partea dreaptă și de -43cm pe partea stângă. Un rol foarte important în apariția acestor diferențe l-a
avut aplicarea Shiatsului în zona scapulară , subscapulară și dorsolombară de două ori pe săptămână ,
pe cele cinci puncte specifice zonelor aferente menționate, la elevii lotu lui experimental.

Graficul 16. Analiza statistică a diferențelor evaluări i distanței dintre linia umerilor și linia
șoldurilor

103

Așa cum se poate obeserv ă din grafic ul 16, diferențele distanț ei dintre linia umerilor și
linia șoldurilor crește pentru mișcarea de rotație a trunchiului spre dreapta și stânga la toți
participanții la această cercetare. Cele mai importante cr eșteri le -au avut elevii din lotul
exeprimental ca urmare a asocierii mijloacelor kinetice convenționale cu mijloacele kinetice
neconvenționale – Shiatsu și Stre tchin-ul.Anumite aplicații realizeză pe musculatura de rotație, ceea
ce a contribuit în mod sub stanțial la creșterea mobilității articulare a segmentului dorso -lombar .

Cifric sumele diferențelor dintre cel e două loturi de lucru se transcriu astfel:
➢ lotul de control pentru rotația trunchiului dreapta 6 cm și rotația trunchiului stânga 4 cm;
➢ lotul experimental pentru rotația trunchiului dreapta 15cm și rotația trunchiului stânga 1 6cm.

Graficul 17. Analiza statistică a diferențelor taliei dintre evaluare inițială și finală

În ceea ce privește creșterea în înălțime la toți elevii , valorile indică creșteri normale în
funcție de vârstă și sex, de aici ș i suma diferențelor celor două loturi. Se remarcă creșter ea înălțimii
cu valoare mai mare la elevii cu vârste cuprinse între 11 ani și 1 3 ani, elevi care sunt într -un număr
mai mare în lotul experimental, precum și creșteri cu valoare mai mare la băieți co mparativ cu
fetele.

104

Graficul 1 8. Analiza statistică a diferențelor valorilor greutății dintre evaluare inițială și
finală

Diferențe de creștere în greutate apar între cele două loturi tot ca urmare a vârstei elevilor,
dar creșterea în greutate se păstrează în limitele normale, conform datelor din literatura de
specialitate. La elevii lotului experimental suma diferențelor greutății este de 23.7 kg comparativ cu
cea a elevilor din lotul de control ca re este de 24.4 kg, cele mai mari creșteri ale greutății
observându -se la elevii de 1 1-13 ani din ambele loturi de lucru.

Graficul 1 9. Analiza statistică a diferențelor valorilor perimetrelor dintre evaluare inițială și
finală

105

Graficul 20. Analiza statistică a diferențelor valorilor perimetrelor dintre evaluare inițială și
finală

Diferențele între greutatea elevilor poate explica și diferențele apărute în măsurarea
perimetrelor . O altă exp licație pentru aceste diferențe ar fi sexul elevilor fiind cunoscut faptul că la
băieții aflați în pragul pubert ății crește perimetrul toracic, iar la fete crește perimetrul abdominal.
Așa se explică de ce apar diferențe între cele două loturi, în favoarea lotului de control pentru
perimetrul abdominal, acesta având mai multe fete în componeță și invers pentru perimetrul toracic.

Graficul 2 1. Analiza statistică a diferențelor evaluărilor pentru elast icitatea toracică

Elasticitatea toracică este rezultatul diferenței între perimetrul toracic după un inspir forțat
și perimetrul toracic după un expir forțat. După cum se poate observa în grafic ul 21 valorile finale
ale elasticității toracice sunt în creș tere la majoritatea elevilor. La compararea valorilor între cele

106
două loturi apar diferențe clare având în vedere că la elevii din lotul experimental , în cele mai multe
cazuri , creșterile sunt mult mai mari.
Și la compararea sumelor diferențelor se observă o îmbunătățire la elevii lotului
experimental. Aceștia au într -un număr mai mare creșteri de 2 -3 cm, raportul lotul
experimental/lotul de control fiind de 25/18 cm. Acest lucru este rezultatul mijloacelor kinetice
convenționale asociate cu Shiatsu și Stre tching . Shiatsu și Stre tching fiind o asociere de metod e
complex e neconvențional e de exerciții și presoterapie care se realizează cu ajutorul mâinilor în
principal degetelor pe punctele cheie specifice fiecărei zone , favorizând controlul respirației cât și
educarea respirației .

Graficul 22. Analiza statistică a diferențelor capacității vitale (ml)

Capacitatea vitală a avut creșteri de la 0ml până la 100ml de -a lungul cercetării, diferențele
cele mai mari înregistrându -se la elevii din lotul experimental. O creștere de 70-90ml a cap acității
vitale s -a observat la 6 elevi din lotul experimental comparativ cu cei 4elevi din lotul de control.
Rolul cel mai important în creșterea capacității vitale și deci în îmbunătățirea capa cității
respiratorii l-a avut asocierea mijloacelor kinetice convenționale cu mijloace kinetice
neconvenționale – Shiatsu și Stre tching -ul.

În încheierea prezentării datelor experimentului desfășurat pe cele două loturi de lucru, monționez
că în ANEX A 2 se vor gasi tabelele complete ale evaluării coloanei vertebrale, masurătorile
bioantropometrice cât și evaluarea funcției respiratorii, insoțite de evaluarea inițială, finală, suma
diferențelor, media diferențelor, mediana și abaterea standard .Tot aici s e vor gasi program ul de
recuperare folosit ANEXA 3 , dar și un model al fișei de evaluare. ANEXA 1

107
Capitolul 5. CONCLUZII. PROPUNERI

5.1. Concluzii generale

✓ Atitudinea corporală și postura corectă a corpului reprezintă o necesitate a unei vie ți sănătoase și
obiectiv ul major al terapiei de recuperare.
✓ Îmbunătățirea calității vieții la elevii cu CES face parte din obiectivele programului complex de
recuperare în modificările de postură și constituie un criteriu de evaluare a rezultatelor
recupe rării.
✓ Depistarea precoce și instituirea timpurie a unor programe de recuperare în cazul deficiențelor
fizice sunt modalități de prevenire a afecțiunilor patologice.
✓ Prevenirea și corectarea evoluției modificărilor de postură la toții elevii, fie ei cu deficienț ă
mintală sau nu, se constituie ca obiectiv important al învățământului românesc.
✓ Examenul somatoscopic este o metodă eficientă de evaluare a modificărilor posturale fiind
necostisitoare și usor de aplicat .
✓ Evaluarea articulară și musculară este ce a care ne oferă informații de bază cu privire la gradul
de mobilitate al coloanei vertebrale și la gradul de contracție al musculaturii implicate în
mișcările coloanei vertebrale.
✓ Informațiile obținute în urma evaluărilor inițiale stau la baza elaborarii program ului de
recuperare prin stabilirea direcțiilor de acțiune terapeutică și de recuperare, iar cele obținute în
urma evaluărilor finale reflectă rezultatul recuperării , respectiv limitele acesteia .
✓ Kinetoterapia rămâne singura metod ă de recuperare a mod ificărilor de postură și este folosită cu
succes la orice vârstă , dar aplicată de la vârsta prepubertară spre cea adultă are o eficiență mult
mai mare.
✓ Shiatsu asociat cu Stre tching -ul ca mijloc neconvențional al kinetoterapiei este și o metodă
eficientă pentru elevii cu deficienț ă mintală în procesul îndelungat al recuperării psiho -fizice și
energetice.
✓ Folosirea Shiatsu -lui și al Stre tching -ului are efecte rapide la nivelul tuturor sistemelor
organismului, acționând pe multiple planuri – fizic, energetic , psihic .
✓ Anumite aspecte ale dezvoltării psihofizice ale deficienților mintali cum ar fi postura, respirația,
echilibrul și coordonarea pot fi îmbunătățite și educate prin aplicarea Shiatsu -lui și asocierea lui
cu exerciții de Stre tching .
✓ Prin aplicarea S hiatsu -lui asociat cu Stre tching -ul creste implicarea elevilor cu deficiență
mintală la programul de recuperare, stereotipiile scad în intensitate , se crează o stare de confort
psihic datorită miscărilor lente de aplicare .
✓ Recuperarea, ca orice act medi cal, presupune individualizarea programului kinetic, aceasta
implicând și evaluarea psihologică a subiectului în vederea adecvarii tratamentului, adaptării
acestuia la caracteristicile de personalitate și stabilirii unei comunicări cât mai eficiente între
acesta și terapeut.

108
5.2. Concluziile experimentale

✓ La elevii cu deficienț ă mintală recuperarea modificărilor de postură și îmbunătățirea cap acității
respiratorii prin asocierea mijloacelor kinetice convenționale cu mijloace kinetice
neconvenționale – Shiatsu și Stre tching este o opțiune corect aleasă în cadrul programului
complex de intervenție desfășurat în unitatea școlară .
✓ Prin creșterea gradului de mobilitate al coloanei vertebrale pe cele două segmente – cervicală și
dorso -lombară, s -au redus hipercu rburile acesteia.
✓ S-a constat o creștere a mobilității coloanei vertebrale pe segmentul dorso -lombar la toți elevii,
prin creșterea indicelui Schober și prin micșorarea distanței degete -sol dar și a distanței
dactilion -capul fibulei.
✓ Creșterea elasticități i toracice și a capacității vitale sunt o reușită a programelor implementate
care susțin ipoteza de lucru, diferențele apărute între cele două loturi de lucru fiind rezultatul
individualizării celor două programe de recuperare. Îmbunătățirea respirației la elevii lotului
experiment al este consecința asocierii adecvate a mijloacelor convenționale kinet ice cu
mijloace neconvenționle Shiatsu și Stretching , deoarece acest ansamblu asociat realizează
concomitent tehnici de respirație și coordonarea segmentelor corpului.
✓ Elasticitatea toracică a înregistrat o evoluție semnificativă la elevii din lotul experimental, care
au obținut o sumă a diferențelor între cele două evaluări de 2 5cm comparativ cu lotul de control
18cm .
✓ Capacitatea vitală a înregistrat și ea o e voluție la lotul experimental, crescând cu 80-100ml
comparativ cu lotul de control la care creșterea a fost de 70-90ml. Diferența între cele două
loturi este rezultatul adăugării la programul clasic de kinetoterapie a Shiatsu -lui și Stretchingu –
lui.
✓ Se id entific ă o incidenț ă crescută a modificărilor de postură la vârsta pubertății – vârsta elevilor
identifica ți și inclu și în cele două loturi de lucru este curprinsă între 8 și 13 ani, 67% dintre ei
având vârsta de 1 0-13 ani, iar sexul feminin reprezintă o m ajoritate – 58% dintre elevii cu
deficiențe de coloană .
✓ S-a observat o creștere a mobilității articulare pe segmentul cervical la toți elevii, prin
îmbunătățire a valorilor finale, ca urmare a scăder ii distanței mento -stern pe mișcarea de flexie a
capului ș i gâtului și a creșterii aceleași distanțe pe mișcarea de extensie.
✓ La compararea rezultatelor evaluărilor distanței tragus -acromion și distanței menton -acromion
se pot face diferențe între elevii celor două loturi, în urma comparării rezultatelor obținute se
poate observa, la elevii lotului experimental, o îmbunătățire semnificativă a rezultatelor pe
mișcare a de rotație și înclinare laterală ca urmare a aplicării Shiatsu -lui și Stre tching -ului.
✓ Diferențele apărute dintre lotul de control și lotul experimen tal datorită individualizării
programelor de recuperare, dar și asocierea mijloacelor kinetice convenționale cu cele
neconvenționale, validează ipoteza cercetării, ceea ce ne permite să afirmăm că asocierea
mijloacelor kinetice în procesul de recuperare al deficiențelor de coloană vertebrală la elevii cu
CES a fost un real succes.

109

5.3. Propuneri

➢ Mediatizarea și informarea tutu ror părților interesate (părinți, elevi, cadre didactice implicate în
procesul educativ, minister, etc.) despre postura corectă a cor pului, despre modificările care pot
apărea și efectele acestora.
➢ Mediatizarea în rândul tuturor factorilor implicați în educația copiilor cu CES despre mijloacele
de profilaxie și/sau terapie a modificărilor de postură.
➢ Se impune realizarea unor progr ame medico -psiho -sociale și educaționale corelate cu starea de
sănătate a elevului cu deficiență fi zică și mintală , cu mediul din care provine și de nivelul
deficienței.
➢ Informarea elevilor și părinților prin orele de consiliere școlară despre pericolul pe care îl
presupun modificările de postură și des pre efectele negative ale acestora asupra organismului.
➢ Informarea părinților în spiritul sprijinirii copiilor în vederea menținerii unui stil de viață
sănătos care să includă alimentația corectă și exercițiu l fizic sub diferetele lui forme.
➢ Se impune o deschidere mai mare din partea celor implicați în educația și recuperarea copiilor
spre noi metode de practicare și aplicare a mijloacelor kinetoterapeutice .
➢ Elaborarea și distribuirea unui îndreptar pentru pă rinți și elevi privind recuperarea modificărilor
de postură la școlarii cu deficiență mintală . (ANEXA 4)

110

Bibliografie

• Albu Constantin, Gherguț Alois, Albu Mihai – Dicționar de kinetoterapie, Editura Polirom,
București, 2007
• Albu Constant in, Armbruster Tiberiu -Leonard, Albu Mihai – Kinetoterapie, Editura
Polirom, București, 2012
• Albu C, Rascarache I -Știți să respirați corect?, Editura Sport -turism, București, 1984
• Amziev Alexis – Durerea de spate -Cum poate prevenită și vindecată, Editura Gemma Print,
București, 2008
• Baciu Clement – Kinetoterapia pre și postoperatorie, Editura Sport -Turism, București, 1981
• Badiu Toma, Chiriac Paul, Hâncu Nicolae – Îndrumar metodic de kinetoprofilaxie și terapie
a deficiențelor fizice, Editura Școala Gălăț eană, Galați, 2003
• Bota Aura – Exerciții fizice pentru viață activă, Editura Cartea Universitară, 2006
• Bratu Mircea – Bazele generale ale kinetoterapiei, Editura Bren, București, 2011
• Bratu Mircea – Comunicare și consiliere în Kinetoterapie, Editura Unive rsitară, București,
2014
• Bratu Mircea – Recuperarea în traumatologia sportivă, Editura Universitară, București, 2013
• Budică Cristian – Kinetoterapia în afecțiunile ortopedico -traumatice, Editura Fundației
România de Mâine, București, 2005
• Bușneag Carmen – Terapia ocupațională, Editura Fundației România de Mâine, București,
2007
• Calais -Germain Blandine, Lamotte Andree – Anatomie pentru mișcare, vol. I și II, Editura
Polirom, București, 2009
• Ciolcă Elena Corina – Elemente de metodologia instruirii aplicate în kinetoterapie, Editura
Universitară, București, 2012
• Ciolcă Elena Corina -Jocul de mișcare în kinetoterapie , Ed. Cartea Universitară Bucuresti
2005
• Chiriac Mircea – Testarea manuală a forței musculare, Editura Universității din Oradea,
2003
• Chaurasia B.D. – Human anatomy, regional and applied dissection and clinical, vol. I,
Upper limb and thorax, ediția a IV -a, Editura CBS Publishers & Distributors, New Delhi –
Bangalore, 2004

111
• Cordun Mariana – Postura corporală normală și patologică, Editura ANEFS, Bucureșt i,
1999
• Cordun Mariana – Kinantropometrie, Editura CD Press, București, 2009
• Cordun Mariana – Kinetologie medicală, Editura Axxa, București, 1999
• Cotoman Rodica – Kinetoterapie, metodica desfășurării activității practice, Editura
Fundației România de Mâine , 2006, București
• Delavier Frederic – Anatomia unui corp perfect, Editura Litera Internațional, București,
2009
• Mârza -Dănilă Doina, Mârza -Dănilă Dănuț Nicu -Rolul Shiatsu -lui si al Stre tchingu -lui in
recuperarea functionala a pacientilor cu angina pectorala , Gymnasium ,vol.2,2016
• Dragnea Adrian, Bota Aura – Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1999
• Elberg Jean -Francois, Doucet Philippe – Durerile de spate, descriere și tratament, Editura
Antet, 2008
• Engrich Elena – Kineto terapia pe înțelesul tuturor, Editura Medicală, București, 2011
• Epuran Mihai, Cordun Mariana, Mârza Doina, Moțet Dumitru, Ochiană Gabriela, Stănescu
Monica – Asistență, consiliere și intervenții psihomedicale în sport și kinetoterapie, Editura
Fundației Hu manitas, București, 2006
• Fozza Cristina, Nicolaescu Viorica – Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fizice la
școlari, Editura I.E.F.S., București, 1977
• Gagea Adrian – Biomecanica analitică, București, 2006
• Gherguț Alois – Sinteze de psihopedagogie spec ială, Editura Polirom, București, 2005
• Gherghel Carmen Liliana – Aspecte ale echilibrului dinamic la tineri care practică activități
sportive în mod organizat , TD, ANEFS București 2008
• Gherghel Carmen Lilian a Tudor Virgil – Măsurare și evaluare în educație f izică și sport prin
mijloace TIC , Discobolul 2011 Bucuresti.
• Ghidul terapiilor complementare, Editura Litera Internațional, 2009
• Ionescu Adrian – Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicații în sport, Editura All,
București, 1994
• Ispas Cristian – Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuți, Editura Art Design,
1998
• Ispas Cristian, Geambașu Adina – Kinetoterapia în afecțiuni ortopedico –
traumatice, Editura ANEFS, 2001
• Kiss Iaroslav – Fizio -kineto terapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului
locomotor, Editura Medicală, București, 2004

112
• Larousse – Dicționar de psihologie, 2000
• Marinescu Daniela – Durerea lombară și sciatica – metode de tratament, Editura Gemma
Print, București
• Marcu Vasi le, Dan Mirela – Kinetoterapie, Editura Universității din Oradea, 2006
• Mănuilă L, Mănuilă A, Nicoulin M – Dicționar medical, Editura Ceres, București, 1998
• Mureșan Elena, Jeleascov Cristina, Mureșan Doina – Corectarea deficiențelor fizice,
mijloace utiliza te în apă și pe uscat, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006
• Niculescu Georgeta – Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundației România de Mâine,
București, 2006
• Nelson, A., Kokkonen,J. Stretching anatomy . Champaign,IL: Human Kinetics(2007).
• Radu. Gh. Psihopedagogia dezvolării școlarilor cu handicap , Ed. Didactică Pedagogică,
București, 1999;
• Paunescu C -tin. Musu I. Psihopedagie specială. Handicapul mintal. Handicapul intelectual,
Ed. Pro Humanitate, București, 1997
• Rosca M. Psihologia defici enților mintali, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967
• Sandra K. Anderson -The Practice of Shiatsu, Mosby Elsevier,2008
• Sbenghe Tudor – Kinesiologie Știința mișcării, Editura Medicală, București, 2002
• Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactică, terape utică și de recuperare, Editura Medicală,
București, 1987
• Sheehy Kate – Terapia prin fitness, Editura Aquila, 1993
• Sidenco Elena -Luminița – Ghid practic de evaluare articulară și musculară în kinetoterapie,
Editura Fundației România de Mâine, București, 20 05
• Sidenco Elena -Luminița – Masajul în kinetoterapie, Editura Fundației România de Mâine,
București, 2003
• Stănescu Edith, Stănescu Carmen – Tinerețe, sănătate, frumusețe, Editura Stadion,
București, 1974
• Stănescu Monica – Strategii de învățare motrică prin imitație, Ed. Semne 2002
• Stănescu M, Teodorescu S., Bota A. – Activități fizice adaptate pentru persoanele cu
deficiențe senzoriale, mintale și defavorizate social , Editura Printech, București, 2007
• Stănescu M , Ciolcă C, Urzeală C.N. – Jocul de mișcare: meto dă și mijloc de instruire în
educație fizică și sport , Cartea Universitar ă Bucuresti 2004.
• Stănescu Monica (coord.) – Modele de proiectare curriculară pentru educație fizică adaptată
și incluzivă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008
• Sutcliff J enny – Remedii pentru dureri de spate, Editura Litera, 2013

113
• Teodoru Șuiu Ana – Gimnastica de întreținere, Editura Medicală, București, 1985
• Tudor Virgil – Măsurare și evaluare în cultură fizică și sport, Editura Alpha, Buzău, 2005
• Toru Namikoshi – Touch and Stretch: Shiatsu for Everyone, Japan Publications, 2000
• Toru Namikoshi – Shiatsu si Stre tching, Teora, 2002
• Verza Emil – Psihopedagogie specială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
• Vigue Martin – Atlas la corpului uman, Editura Prut Internațional, Chișinău, 2006
• Wharton Jim, Wharton Phil, Browning Be v – Cum scăpăm de durerile de spate, Editura
Reader ’s Digest, București, 2008
• Zazzo R. Debilități mintale, Ed. Didactică Pedagogică, București, 1979
• http://www.sfatulmedicului.ro
• http://www.medicinasportiva.ro
• http://www.triradar.com
• http://www.elipetromed.ro
• http://www.theramed.ro
• http://www.consultatiiladomiciliu.ro

114
ANEX A 1
Fișă de observație

I. DATE PERSONALE

Numele și prenumele: LFD
Data nașterii: 10.11.2005
Clasa – vârsta cronologică: a V -a A – 12ani
Diagnosticul medical: cifoză dorsală

II. EXAMEN SOMATOSCOP IC

a. Aspecte generale privind creșterea și dezvoltarea fizică:
– Statura: normo -statural
– Starea de nutriție: normo -ponderal
– Atitudinea globală a corpului: cifotică
– Simetria feței: da
– Poziția capului și gâtului: ușor flectate

b. Deficiențele centurii scapulohum erale:
– Umerii: proiectați anterior
– Omoplații: ușor despărtați și desprinși de coloana vertebrală

c. Deficiențele coloanei vertebrale, a toracelui și a membrelor inferioare:
– Coloana vertebrală: cifoză dorsală
– Torace: normal
– Abdomen: usor hipoton
– Genunchi: fl ectați
– Picior: normal

III. EVALUAREA ARTICULARĂ

 indicele menton -stern (flexie cap -gât): 3cm / 0cm
 indicele menton -stern (extensie cap -gât): 13cm / 17cm
 distanța tragus -acromion (înclinare laterală a capului -gâtului dreapta): 10cm / 5cm
 distanța tragus -acromion (înclinare laterală a capului -gâtului stânga): 9cm / 5cm
 distanța menton -acromion (rotația capului -gâtului dreapta): 8cm / 6cm
 distanța menton -acromion (rotația capului -gâtului stânga): 10cm / 6cm
 testul lui Shöber (flexia trunchiului): 14cm/ 17 cm
 distanța degete -sol (flexia trunchiului): 18cm / 10cm
 distanța dactilion -capul fibulei (înclinare laterală a trunchiului dreapta): 6cm / 3cm
 distanța dactilion -capul fibulei (înclinare laterală a trunchiului stânga): 6cm / 3cm
 distanța linia umerilor -linia șoldurilor (rotația trunchiului dreapta): 6cm / 7cm
 distanța linia umerilor -linia șoldurilor (rotația trunchiului stânga): 6cm / 7cm

115

IV. FIȘĂ BIOANTROPOMETRICĂ:

a. Înălțime: 148cm / 150cm

b. Greutate: 44.2kg / 46 kg

c. Perimetre:
– Torace: 77cm / 78cm
– Braț: 22cm / 22cm
– Abdomen: 72cm / 71cm
– Coapsă: 46cm / 46cm

d. Elasticitate toracică
– Perimetru toracic în inspir forțat: 79cm / 80cm
– Perimetru toracic în expir forțat: 75cm / 74cm
– Elasticitate toracică: 4cm / 6cm
– Capacitatea vitală forțată (CVF): 2960ml / 3000ml

V. TESTARE MOTRICĂ

• Mers: nomal
• Coordonare: bună
• Viteză (reacție/execuție): bună
• Echilibru (static/dinamic): bun

VI. OBSERVAȚII ȘI CONCLUZII

• Evaluare inițială: sept. 2017
• Evaluare finală: iunie 2018

116
ANEXA 2 REZULTATELE OBȚINUTE ÎN URMA EVALUĂRII

Rezultatele obținute în urma evaluărilor articulare a le coloanei cervicale
Lotul de Control
Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.       PA CD 0 0 0 13 15 2 7 6 -1 6 6 0 9 7 -2 8 7 -1
2.       CL CD 1 0 -1 14 16 2 10 9 -1 11 9 -2 11 9 -2 11 9 -2
3.       EA CD 0 0 0 10 13 3 9 8 -1 11 9 -2 7,5 6 -1,5 8 6 -2
4.       GE CD 0 0 0 9 12 3 7 5 -2 6 5 -1 10 9 -1 9 9 0
5.       PM CD 1 0 -1 13 15 2 7 6 -1 7 6 -1 7 5 -2 5 5 0
6.       ZM CD 2 0 -2 13 15 2 10 8 -2 10 8 -2 8 6 -2 9 6 -3
7.       CMI CD 3 1 -2 12 14 2 9 8 -1 10 9 -1 8 7 -1 8 6 -2
8.       ZM CD 0 0 0 12 13 1 7 7 0 6 7 1 8 7 -1 7 7 0
9.       IMB CD 0 0 0 14 16 2 8 5 -3 7 6 -1 7 5 -2 7 5 -2
10.     PSA CD 2 0 -2 16 18 2 9 8 -1 8 8 0 12 10 -2 11 10 -1
11.     PFN CD 4 2 -2 12 13 1 9 7 -2 9 7 -2 10 9 -1 10 9 -1
12.     TAM CD 2 0 -2 12 13 1 8 8 0 8 8 0 7 7 0 7 7 0
15 3 -12 150 173 23 100 85 -15 99 88 -11 104,5 87 -17,5 100 86 -14
Media 1,25 0,25 -1,00 12,50 14,42 1,92 8,33 7,08 -1,25 8,25 7,33 -0,92 8,71 7,25 -1,46 8,33 7,17 -1,17
Mediana 1,00 0,00 -1,00 12,50 14,50 2,00 8,50 7,50 -1,00 8,00 7,50 -1,00 8,00 7,00 -1,75 8,00 7,00 -1,00
Abatere
standard 1,30 0,60 0,91 1,76 1,66 0,64 1,11 1,26 0,83 1,83 1,31 0,95 1,61 1,59 0,63 1,70 1,62 0,99TOTALStânga DreaptaÎnclinare lateralăIndice menton-stern (cm) Distanța menton-acromion (cm) Distanța tragus-acromion (cm) Nr. crt Inițiale
nume,
prenume
eleviDiagnosti
c medicalFlexie Extensie
Dreapta StângaRotație

117

Rezultatele obținute în urma evaluărilor articulare a le coloanei cervicale
Lotul Experimental
Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.       AAA CD 2 0 -2 13 16 3 11 7 -4 11 7 -4 10 6 -4 10 6 -4
2.       AMN CD 2 0 -2 12 15 3 10 7 -3 11 7 -4 9 5 -4 9 5 -4
3.       NAG CD 0 0 0 16 18 2 9 8 -1 9 8 -1 11 9 -2 9 9 0
4.       NEC CD 1 0 -1 13 15 2 5 3 -2 5 3 -2 6 4 -2 7 5 -2
5.       TTA CD 3 3 0 12 14 2 9 7 -2 8 7 -1 9 8 -1 10 8 -2
6.       SNA CD 1 0 -1 13 16 3 7 5 -2 7 4 -3 8 6 -2 8 6 -2
7.       VNC CD 3 0 -3 13 17 4 12 6 -6 12 6 -6 9 5 -4 9 5 -4
8.       ZM CD 2 0 -2 15 18 3 10 7 -3 11 8 -3 9 4 -5 11 6 -5
9.       DMG CD 0 0 0 18 20 2 9 7 -2 11 7 -4 11 8 -3 9 8 -1
10.     LFD CD 3 0 -3 13 17 4 8 6 -2 10 6 -4 10 5 -5 9 5 -4
11.     MAN CD 4 1 -3 13 16 3 9 6 -3 8 5 -3 6 4 -2 6 4 -2
12.     LA CD 3 0 -3 15 19 4 8 4 -4 8 4 -4 7 3 -4 7 3 -4
24 4 -20 166 201 35 107 73 -34 111 72 -39 105 67 -38 104 70 -34
Media 2,00 0,33 -1,67 13,83 16,75 2,92 8,92 6,08 -2,83 9,25 6,00 -3,25 8,75 5,58 -3,17 8,67 5,83 -2,83
Mediana 2,00 0,00 -2,00 13,00 16,50 3,00 9,00 6,50 -2,50 9,50 6,50 -3,50 9,00 5,00 -3,50 9,00 5,50 -3,00
Abatere
standard 1,22 0,85 1,18 1,72 1,69 0,76 1,75 1,38 1,28 2,01 1,58 1,36 1,64 1,80 1,28 1,37 1,67 1,46Inițiale
nume,
prenume
elevi DreaptaRotație Flexie
StângaDistanța menton-acromion (cm) Distanța tragus-acromion (cm) Nr. crt
ExtensieDiagnosti
c medicalIndice menton-stern (cm)
TOTALDreaptaÎnclinare laterală
Stânga

118

Rezu ltatele obținute în urma evaluărilor articulare a le coloanei dorso -lombară
Lotul de control

Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.       PA CD 12 15 3 8 6 -2 7 5 -2 6 5 -1 2 3 1 3 3 0
2.       CL CD 13 15 2 16 11 -5 12 10 -2 10 10 0 2 3 1 2 3 1
3.       EA CD 13 16 3 21 17 -4 4 3 -1 5 3 -2 4 5 1 4 5 1
4.       GE CD 10 15 5 14 10 -4 8 6 -2 10 7 -3 5 5 0 6 5 -1
5.       PM CD 14 16 2 16 13 -3 8 6 -2 7 6 -1 6 6 0 6 6 0
6.       ZM CD 12 14 2 24 20 -4 10 9 -1 11 9 -2 6 6 0 5 6 1
7.       CMI CD 13 15 2 21 19 -2 11 8 -3 11 8 -3 4 4 0 4 4 0
8.       ZM CD 13 15 2 19 17 -2 6 5 -1 8 6 -2 5 5 0 5 5 0
9.       IMB CD 13 16 3 8 4 -4 7 5 -2 4 4 0 5 6 1 5 6 1
10.     PSA CD 13 16 3 15 12 -3 11 10 -1 12 10 -2 6 7 1 7 7 0
11.     PFN CD 13 14 1 20 18 -2 13 10 -3 12 10 -2 2 3 1 2 3 1
12.     TAM CD 13 14 1 18 16 -2 7 7 0 8 7 -1 2 2 0 2 2 0
152 181 29 200 163 -37 104 84 -20 104 85 -19 49 55 6 51 55 4
Media 12,67 15,08 2,42 16,67 13,58 -3,08 8,67 7,00 -1,67 8,67 7,08 -1,58 4,08 4,58 0,50 4,25 4,58 0,33
Mediana 13 15 2 17 14,5 -3 8 6,5 -2 9 7 -2 4,5 5 0,5 4,5 5 0
Abatere
standard 0,94 0,76 1,04 4,75 4,92 1,04 2,59 2,27 0,85 2,62 2,29 0,95 1,61 1,50 0,50 1,64 1,50 0,62Nr. crt Inițiale
nume,
prenume
eleviDiagnosti
c medicalTestul Schober (cm)
Dreapta StângaDistanțadegete-sol (cm) Distanța linia umerilor-linia șoldurilor (cm)
TOTALDreapta StângaDistanța dactilion-capul fibulei (cm)

119

Lotul Experimental Rezultatele obținute în urma evaluărilor articulare ale coloanei dorso -lombară
Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.       AAA CD 12 16 4 18 12 -6 11 8 -3 10 8 -2 3 5 2 3 5 2
2.       AMN CD 13 16 3 19 16 -3 11 8 -3 11 8 -3 2 4 2 2 4 2
3.       NAG CD 14 16 2 13 10 -3 6 5 -1 7 5 -2 3 5 2 3 5 2
4.       NEC CD 12 15 3 30 25 -5 10 8 -2 9 8 -1 3 4 1 2 4 2
5.       TTA CD 14 16 2 21 18 -3 10 8 -2 11 8 -3 2 3 1 2 3 1
6.       SNA CD 12 17 5 18 10 -8 6 4 -2 7 4 -3 2 4 2 2 4 2
7.       VNC CD 13 17 4 20 12 -8 13 6 -7 13 6 -7 3 5 2 3 5 2
8.       ZM CD 13 16 3 21 14 -7 10 6 -4 8 5 -3 6 6 0 6 6 0
9.       DMG CD 11 14 3 15 12 -3 9 5 -4 12 7 -5 6 7 1 7 7 0
10.     LFD CD 14 17 3 18 10 -8 6 3 -3 6 3 -3 6 7 1 6 7 1
11.     MAN CD 12 14 2 26 20 -6 10 5 -5 10 5 -5 3 4 1 3 4 1
12.     LA CD 14 17 3 13 9 -4 12 6 -6 12 6 -6 4 4 0 3 4 1
154 191 37 232 168 -64 114 72 -42 116 73 -43 43 58 15 42 58 16
Media 12,83 15,92 3,08 19,33 14,00 -5,33 9,50 6,00 -3,50 9,67 6,08 -3,58 3,58 4,83 1,25 3,50 4,83 1,33
Mediana 13,00 16,00 3,00 18,50 12,00 -5,50 10,00 6,00 -3,00 10,00 6,00 -3,00 3,00 4,50 1,00 3,00 4,50 1,50
Abaterea
standard 0,99 1,04 0,86 4,73 4,67 2,01 2,25 1,63 1,71 2,17 1,66 1,71 1,50 1,21 0,72 1,71 1,21 0,75TOTALDistanța dactilion-capul fibulei (cm) Distanța linia umerilor-linia șoldurilor (cm)
Dreapta Stânga Dreapta StângaNr. crt Inițiale
nume,
prenume
eleviDiagnosti
c medicalTestul Schober (cm) Distanțadegete-sol (cm)

120

Rezultatele obținute în urma evaluărilor bioantropometrice
Lotul de Control
Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.       PA CD 125 129 4 25,8 27 1,2 16 17 1 65 66 1 58 59 1 30 32 2
2.       CL CD 138 140 2 30,8 34 3,2 19 20 1 64 66 2 60 61 1 34 35 1
3.       EA CD 134 138 4 38 41 3 23 22 -1 72 73 1 71 70 -1 43 42 -1
4.       GE CD 134 137 3 26,4 28 1,6 16 17 1 58 58 0 56 55 -1 34 35 1
5.       PM CD 141 143 2 37,2 39 1,8 20 21 1 72 74 2 60 61 1 39 40 1
6.       ZM CD 133 136 3 25 27 2 17 18 1 61 61 0 53 52 -1 34 35 1
7.       CMI CD 143 145 2 37 39 2 20 20 0 68 69 1 56 55 -1 40 39 -1
8.       ZM CD 129 133 4 22,4 24 1,6 17 18 1 58 59 1 48 49 1 33 34 1
9.       IMB CD 134 137 3 49,6 52 2,4 26 27 1 80 82 2 87 89 2 48 49 1
10.     PSA CD 150 154 4 46,6 49 2,4 22 24 2 78 79 1 67 69 2 46 47 1
11.     PFN CD 149 153 4 58,6 60 1,4 26 27 1 80 82 2 89 90 1 51 53 2
12.     TAM CD 136 138 2 31,2 33 1,8 18 19 1 68 69 1 65 66 1 37 37 0
1646 1683 37 428,6 453 24,4 240 250 10 824 838 14 770 776 6 469 478 9
Media 137,17 140,25 3,08 35,72 37,75 2,03 20,00 20,83 0,83 68,67 69,83 1,17 64,17 64,67 0,50 39,08 39,83 0,75
Mediana 135,00 138,00 3,00 34,10 36,50 1,90 19,50 20,00 1,00 68,00 69,00 1,00 60,00 61,00 1,00 38,00 38,00 1,00
Abaterea
standard 7,17 7,13 0,86 10,67 10,76 0,59 3,42 3,39 0,69 7,58 8,03 0,69 12,20 12,70 1,12 6,37 6,37 0,92Nr. Ctr.
Abdomen CoapsăPerimetre (cm) Diagnosti
c medicalInițiale
nume,
prenume
eleviÎnălțime (cm) Greutate (kg)
Braț Torace
TOTAL

121

Rezultatele obținute în urma evaluărilor bioantropometrice

Lotul Experimental
Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.       AAA CD 139 142 3 32 36 4 20 21 1 65 66 1 60 61 1 33 34 1
2.       AMN CD 138 141 3 33 35 2 20 20 0 66 61 -5 60 60 0 34 35 1
3.       NAG CD 153 156 3 55,2 57 1,8 26 27 1 81 82 1 83 84 1 47 48 1
4.       NEC CD 145 149 4 32,8 36 3,2 18 19 1 68 69 1 59 58 -1 34 35 1
5.       TTA CD 166 169 3 60 64 4 25 26 1 86 87 1 87 86 -1 52 53 1
6.       SNA CD 130 134 4 26 29 3 18 19 1 57 59 2 48 49 1 32 33 1
7.       VNC CD 138 140 2 40 42 2 21 21 0 66 62 -4 68 67 -1 35 36 1
8.       ZM CD 135 138 3 26,6 28 1,4 18 18 0 62 63 1 55 56 1 35 36 1
9.       DMG CD 150 154 4 82,8 80 -2,8 33 33 0 106 107 1 100 98 -2 60 59 -1
10.     LFD CD 148 150 2 44,2 46 1,8 22 22 0 77 78 1 72 71 -1 46 46 0
11.     MAN CD 153 155 2 39,5 41 1,5 20 20 0 70 71 1 60 61 1 36 37 1
12.     LA CD 148 151 3 38,2 40 1,8 20 20 0 70 71 1 57 56 -1 42 42 0
1743 1779 36 510,3 534 23,7 261 266 5 874 876 2 809 807 -2 486 494 8
Media 145,25 148,25 3,00 42,53 44,50 1,98 21,75 22,17 0,42 72,83 73,00 0,17 67,42 67,25 -0,17 40,50 41,17 0,67
Mediana 146,50 149,50 3,00 38,85 40,50 1,90 20,00 20,50 0,00 69,00 70,00 1,00 60,00 61,00 -0,50 35,50 36,50 1,00
Abaterea
standard 9,44 9,35 0,71 15,67 14,68 1,69 4,19 4,18 0,49 12,65 13,20 2,11 14,68 14,13 1,07 8,57 8,13 0,62TOTALGreutate (kg) Perimetre (cm)
Braț Torace Abdomen CoapsăNr. Ctr. Inițialen
ume,
prenume
eleviDiagnosti
c medicalÎnălțime (cm)

122

Rezultatele obținute în urma evalu ărilor funcției respiratorii

Lotul de Control Lotul Experimental
Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.       PA CD 5 6 1 3125 3225 100
2.       CL CD 4 6 2 3450 3500 50
3.       EA CD 4 5 1 3350 3450 100
4.       GE CD 4 5 1 3350 3425 75
5.       PM CD 4 5 1 3525 3575 50
6.       ZM CD 2 3 1 2660 2720 60
7.       CMI CD 4 5 1 2860 2900 40
8.       ZM CD 4 6 2 2580 2660 80
9.       IMB CD 5 8 3 2680 2740 60
10.     PSA CD 7 9 2 3000 3080 80
11.     PFN CD 4 5 1 2980 3060 80
12.     TAM CD 4 6 2 2720 2760 40
TOTAL 51,00 69,00 18,00 36280,00 37095,00 815,00
Media 4,25 5,75 1,50 3023,33 3091,25 67,92
Mediana 4,00 5,50 1,00 2990,00 3070,00 67,50
Abaterea
standard1,09 1,48 0,65 319,51 323,22 20,15Nr. crt. Diagnosti
c medicalElasticitatea toracică (cm) Capacitatea vitală (ml) Inițiale
nume,
prenume
elevi

Initial Final Diferenta Initial Final Diferenta
1.      AAA CD 4 5 1 3475 3550 75
2.      AMN CD 4 6 2 3450 3520 70
3.      NAG CD 7 10 3 3825 3900 75
4.      NEC CD 5 6 1 3625 3725 100
5.      TTA CD 6 7 1 4150 4225 75
6.      SNA CD 4 6 2 2600 2680 80
7.      VNC CD 4 5 1 2760 2800 40
8.       ZM CD 4 6 2 2700 2760 60
9.      DMG CD 4 6 2 3000 3080 80
10.    LFD CD 4 6 2 2960 3000 40
11.    MAN CD 4 8 4 3060 3100 40
12.     LA CD 6 10 4 2960 3020 60
TOTAL 56,00 81,00 25,00 38565,00 39360,00 795,00
Media 4,67 6,75 2,08 3213,75 3280,00 66,25
Mediana 4,00 6,00 2,00 3030,00 3090,00 72,50
Abaterea
standard1,03 1,64 1,04 464,40 473,04 18,04Inițiale
nume,
prenume
eleviNr. crt. Diagnosti
c medicalElasticitatea toracică (cm) Capacitatea vitală (ml)

123

124

125
ANEXA 3 Program de corectare a cifozei dorsale (Model)
Secvențele
lecției Conținuturi Dozare Formații de
lucru Indicații Obs./
evaluare
1.Org anizarea
colectivului de
elevi (2 ’) -adunarea și alinierea elevilor
-verificarea atitudinii corpului și a stării de sănătate
-anunțarea temelor lecției 1’
30”
30” -linie pe un rând
-linie pe un rând
-linie pe un rând -Vă aliniați!
-Drepți! Sunteți bine?
-Fiți atenți! -linie dreaptă
-menținerea poz. stând
-menținerea atenției

2.Pregătirea
organismului
pentru efort (4 ’) -joc de mișcare:
Profesorul foloseste fluierul și se stabilește o sarcină de
lucru astfel:
1 fluier – sărituri pe ambele picioare;
2 fluiere- stând;
3 fluiere – ghemuit;

La semnalul acustic dat de profesor, elevii schimbă rapid
sarcina de lucru. Elevul care execută primul sarcina corectă
primește 1 punct. Elevul care primește primul 3 puncte
câștigă jocul. 4’ -linie pe un rând

-Fiți at enți la fluier!

-Nu schimbați sarcina
de lucru!

-Fiți rapizi! -schimbarea sarcinii
de lucru sau execuția
cu întârziere a sarcinii
corecte duce la
penalizarea elevului cu
1 punct

3.Influențarea
selectivă a
aparatului
locomotor (10 ’)
Ex.1. Stând de părtat:
T1-flexia brațului drept cu cotul drept extins, simultan cu
extensia brațului stâng cu cotul stâng extins
T2- arcuire
T3-flexia brațului stâng, cu cotul stâng extins,
simultan cu extensia brațului drept, cu cotul drept extins
T4-arcuire
T5…8 -idem T1-T4

Ex.2. Stând depărtat cu abducția brațelor la 90° și coatele în
extensie:
T1-adducția brațelor în plan transversal spre înainte, cu
coatele în extensie, brațul drept peste cel stâng;
T2-revenire;
T3- adducția brațelor în plan transversal spre înain te, cu
coatele în extensie, brațul stâng peste cel drept;
T4-revenire
T5…T8 -idem T1 -T4

Ex.3. Stând depărtat cu mâinile pe umeri:
T1…T8 – circumducția brațelor simultan spre înapoi
T1…T8 – circumducția brațelor alternativ spre înapoi 2x 8timpi

2x 8timpi

1x 8timpi
+1x 8timpi
– linie pe un rând

-linie pe un rând

-linie pe un rând

-„întindeți” coatele!

-„întindeți” coatele!

-ridicați mult umerii!

-amplitudinea maximă
a mișcării și menți nrea
cotelor în extensie

-amplitudinea maximă
a mișcării și menținrea
cotelor în extensie

-amplitudinea mare a
mișcărilor

126

Ex.4. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri:
T1-flexia capului și a gâtului
T2-extensia capului și a gâtului
T3…T8 -idem T1 -T2

Ex.5. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri:
T1-înclinarea laterală dreapta a capului și gâtului
T2-înclinarea laterală stânga a capului și gâtulu i
T3…T8 -idem T1 -T2

Ex.6. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri:
T1-T8 – circumducția capului spre dreapta
T1-T8 – circumducția capului spre stânga

Ex.7. Stând depărtat cu un baston pe sub axile:
T1-înclinarea laterală dreapta a trunchiului
T2- înclina rea laterală stânga a trunchiului
T3…T8 -idem T1 -T2

Ex.8. Stând depărtat cu un baston pe sub axile:
T1-rotarea (răsucirea) trunchiului spre dreapta cu genunchii
în extensie
T2-rotarea (răsucirea) trunchiului spre stânga cu genunchii
în extensie
T3…T8 -idem T1 -T2

Ex.9. Stând depărtat cu un baston pe sub axile:
T1…T8 – circumducția trunchiului spre dreapta
T1….T8 -circumducția trunchiului spre stânga

Ex.10 . Stând depărtat cu un baston de capete apucat:
T1-fandare înainte pe piciorul drept cu ducerea basto nului
sus prin flexia brațelor
T2-revenire
T3- fandare înainte pe piciorul stâng cu ducerea bastonului
sus prin flexia brațelor
T4-revenire
T5…T8 -idem T1 -T4
Ex.11 . Stând depărtat cu un baston de capete apucat:
T1-T8 – genuflexiuni
2x 8timpi

2x 8timpi

1x 8timpi
+1x 8timpi

2x 8timpi

2x 8timpi

1x 8timpi
+1x 8timpi

2x 8timpi

2x 8timpi
-linie pe un rând

-linie pe un rând

-linie pe un rând

-linie pe un rând

-linie pe un rând

-linie pe un rând

-linie pe un rând

-linie pe un rând
-ochii deschiși!

-înclinați lent capul!

-ochii deschiși!

-coatele întinse!

-țineți picioarele „lipite”
de sol!

-genunchii întinși!

-țineți bastonul sus!

-țineți picioarele „lipite”
de sol!
-amplitudinea maximă
a mișcărilor și execuție
lentă

-amplitudinea maximă
a mișcărilor și execuție
lentă

-execuție lentă în
amplitudine maximă

-amplitudine maximă a
mișcării

-amplitudine maximă a
mișcării

-amplitudine maximă a
mișcării

-menținerea poziției
corecte în timpul
execuției

-flexia maximă a
gambelor

127

4.Programul de
corectare a
cifozei dorsale
(25’) Ex.1. Decubit ventral cu mâinile prinse la spate:
T1-extensia capului și trunchiului
T2-revenire

Ex.2. Decubit ventral cu brațele abduse oblic, coatele în
extensie:
T1-extensia capului și trunchiului concomitent cu flexia
brațelor, coatele în extensie
T2-revenire
T3…T8 -idem T1 -T2

Ex.3. Decubit ventral cu brațele flecatate la 180°:
T1-extensia simultană a capului, trunchiului și membrelor
inferioare (genunchii în poziție anatomică) cu flexia brațelor
T2-revenire

Ex.4. Decubit dorsal cu gamb ele și coapsele flectate, tălpile
pe saltea, brațele flectate la 180°, coatele în extensie:
T1-flexia capului și trunchiului cu expir și extensia coloanei
dorsale la finalul mișcării cu menținerea brațelor flectate la
180°
T2-revenire cu inspir

Ex.5. Pe genunchi pe călcâie așezat, mâinile pe genunchi:
T1-flexia trunchiului simultan cu flexia brațelor la 180°,
mâinile alunecă pe saltea
T2-revenire

Ex. 6. Decubit ventral pe mingea Bobath cu mâinile la ceafă
și trunchiul sub orizontală:
T1-extensia capului și trunchiului
T2-revenire

Ex.7. Decubit ventral pe mingea Bobath cu mâinile la spate:
T1-extensia capului și trunchiului
T2-revenire

Ex.8. Așezat călare peste banca de gimnastică cu un baston
de capete apucat: 2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări -individual pe
saltea

-individual pe
saltea

-individual pe
saltea

-individual pe
saltea

-individual pe
saltea

-individual pe
minge

-individual pe
minge

-individual pe
bancă -ridicați capul!

-ridicați capul!

-ridicați capul și
picioarele în același
timp!

-spatele drept!

-spatele drept!

-spatele drep t!

-spatele drept!

-ridică bastonul, ridică
capul! -amplitudinea maximă
a extensiei

-amplitudinea maximă
a extensiei

-amplitudinea maximă
a extensiei și
simultaneitate între
cap-trunchi -membre

-extensia coloanei
dorsale la finalul
mișcării

-revenire cu
menținerea coloanei
vertebrale în
rectitudine

-mișcarea de extensie
nu trebuie să
depășească orizontala
-cu ajutor

-amplitudinea maximă
a extensiei

-amplitudinea maximă
a extensiei

128
T1-flexia brațelor cu ducerea bastonu lui sus simultan cu
extensia capului și trunchiului
T2-revenire

Ex.9. Așezat călare peste banca de gimnastică cu sprijin
înapoi:
T1-extensa capului, trunchiului, brațelor și coatelor
T2-revenire

Ex.10. Stând cu spatele la spalier, cu mâinile prinse
deasu pra nivelului capului și coatele flectate:
T1-extensia capului, trunchiului și a coatelor
T2-revenire

Ex.11. Stând cu spatele la spalier, cu mâinile prinse la
nivelul șoldurilor și coatele flectate:
T1- fandare înainte pe piciorul drept cu extensia capulu i,
trunchiului, coatelor și brațelor
T2-revenire
T3- fandare înainte pe piciorul stâng cu extensia capului,
trunchiului, coatelor și brațelor
T4-revenire x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x2timpi
20”pauză

2serii x
10repetări
x4timpi x
2 membre
inferioare
20”pauză

-individual pe
bancă

-individual la
spalier

-individual la
spalier

-capul pe spate!

-ridică capul!

-ridică capul!

-amplitudinea maximă
a extensiei

-amplitudinea maximă
a extensiei

-amplitudinea maximă
a extensiei

5.Favorizarea
revenirii
organismului
după efort (3 ’) -mers „de voie” respirații ample cu abducții și adducții ale
mebrelor su perioare

-mers cu corectarea posturii un tur de
sală
un tur de
sală -în coloană câte
unul
-în coloană câte
unul -respirați „adânc”!

-mergeți încet! -revenirea parametrilor
funcționali la valori
apropiate celor de
repaus
6. Concluzii,
aprecieri și
recom andări
(1’) -se vor efectua aprecieri privind evoluția elevilor

-se vor stabili indicații și recomandări privind activitatea
independentă a elevilor acasă 1’ -linie pe un rând -fiți atenți!

-aprecieri individuale
asupra activității

Precizări metodolo gice:
Trebuie menționat faptul că acest program de corectare al cifozei dorsale, a fost individualizat și personalizat în funcție d e
particularitățile psihofizice ale elevilor.
La elevii cuprinși în lotul experimental, în cadrul secvenței 3, 4 și 5 s -au r ealizat aplicări Shiatsu asociat cu Stre tching pe zonele
specifice musculaturii implicate în recuperare. Pe durata acestor verigi a fost alternate mijloacele convenționale cu cele ne convenționale
alcătuind un program complex de recuperare a cifozei dorsale , timpul total de lucru fiind de 45 de minute.

129

ANEXA 4
ÎNDREPTAR PENTRU PĂRINȚI ȘI ELEVI PRIVIND
RECUPERAREA MODIFICĂRILOR DE POSTURĂ

Postura corpului este comportamentul spațial pe care corpul nostru îl adoptă în relația sa cu
mediul înconjură tor și în relația sa cu legile care guvernează acest mediu. Orice dereglare a
sistemului tonic postural de stabilitate verticală duce la instalarea deficiențelor fizice. Cele mai
frecvente în rândul copiilor sunt cele de coloană vertebrală: cifoza dorsală.

Cifoza ("cocoașa") este o deviație a coloanei vertebrale în plan sagital
(antero -posterior) cu convexitatea curburii orientată posterior . Se însoțește în
general de cap și gât aplecat anterior, umeri căzuți și adduși înainte, omoplați
desprinși de spate și depărtați de coloana vertebrală, stern înfundat și genunchi
varum.

Program de exerciții pentru recuperarea cifozei dorsale (model)

1. În șezând pe un scaun, spatele drept, ducem capul spre înainte și spre înapoi.10 repetări
2. În șezând pe un scaun, spatele drept, aplecăm capul spre stânga și spre dreapta. 10 repetări
3. În șezând pe un scaun, spatele drept, răsucim capul spre stânga și spre dreapta. 10 repetări
4. În șezând pe un scaun, spatele drept, realizăm 10 rotații al e capului spre partea stânga și
apoi 10 în sens invers.
5. În șezând pe un scaun, spatele drept, realizăm 10 rotații de umeri spre înapoi.
6. În șezând pe un scaun sau stând în picioare, spatele drept, realizăm 10 rotații de brațe spre
înapoi.
7. În șezâ nd pe un scaun, spatele drept, coatele îndoite și trase spre înapoi cu mâinile la
ceafă, aplecăm capul spre înainte cu bărbia în piept și ducem coatele spre înainte și apoi tragem de
coate spre înapoi și privim în sus. 10 repetări
8. În șezând pe un scaun , spatele drept, coatele îndoite și trase spre înapoi cu mâinile la
ceafă, întindem un braț spre înainte cu palma în sus și ducem brațul întins spre lateral și urmărim
mâna cu privirea ( cotul opus rămâne tras spre înapoi); revenim cu brațul întins spre în ainte, îndoim
cotul și ducem mâna la ceafă și apoi se repetă spre partea opusă. 10 repetări
9. În șezând pe un scaun, spatele drept, coatele îndoite și trase spre înapoi cu mâinile la
ceafă, răsucim trunchiul odata cu întinderea brațelor în lateral, reveni m, după care facem în sens
opus mișcarea. 10 repetări
10. În șezând pe un scaun, spatele drept, cu brațele întinse înainte la nivelul pieptului, ținem
un baston cu mâinile de capete, ducem brațele cu coatele întinse până deasupra capului, urmărind
bastonul cu privirea și revenim. 10 repetări
11. În șezând pe un scaun, spatele drept, cu brațele întinse înainte la nivelul pieptului, ținem
un baston cu mâinile de capete, ducem brațele cu coatele întinse până deasupra capului, urmărind
bastonul cu privirea, apo i îndoim brațele și ducem bastonul la ceafă și revenim. 10 repetări

130
12. În șezând pe un scaun, spatele drept, cu brațele întinse înainte la nivelul pieptului, ținem
un baston cu mâinile de capete, ducem bastonul spre partea stângă, cotul stâng este întins și cel
drept îndoit în dreptul pieptului, revenim și realizăm în sens opus. 10 repetări
13. În șezând pe un scaun, spatele drept, cu brațele întinse înainte la nivelul pieptului, ținem
un baston cu mâinile de capete, răsucim trunchiul spre stânga și spre d reapta, ducând bastonul cu
coatele întinse spre lateral . 10 repetări
14. În șezând pe un scaun, spatele drept, cu brațele întinse înainte la nivelul pieptului, ținem
un baston cu mâinile de capete, răsucim trunchiul spre stânga și spre dreapta, ducând bas tonul cu
coatele întinse spre lateral și oblic sus, urmărind cu privirea mâna de sus. 10 repetări
15. În șezând pe scaun cu spatele drept, cu brațele întinse înainte, ținem bastonul vertical de
ambele capete cu o mână sus și una jos, realizăm mișcarea de v âslire. 10 repetări
16. În șezând pe un scaun, spatele drept, brațele îndoite ținând bastonul la ceafă, ducem
bastonul spre partea stângă întinzând cotul stâng și apoi ducem bastonul spre partea dreaptă
întinzând cotul drept. 10 repetări
17. În șezând pe u n scaun, spatele drept, brațele îndoite ținând bastonul cu coatele la spate,
aplecăm trunchiul spre înainte. 10 repetări
18. În șezând sau stând în picioare, brațele întinse spre înapoi, ținând bastonul de capete la
nivelul șezutei. Ducem brațele spre înap oi (le depărtăm de corp) cu coatele întinse. Atenție!
Trunchiul rămâne la verticală, nu ne aplecăm spre înainte. 10 repetări
19. În șezând sau stând în picioare, brațele întinse spre înapoi, ținând bastonul de capete la
nivelul șezutei, îndoim coatele și t ragem bastonul sus. Atenție! Trunchiul rămâne la verticală, nu ne
aplecăm spre înainte, umerii trași spre înapoi. 10 repetări
20. În șezând sau stând în picioare, cu brațele întinse lateral, ținând în mâini gantere de 1kg,
maxim 2 kg. Se realizează cercule țe mici spre înapoi. Spatele se menține drept. 10 repetări
21. Stând în picioare, cu brațele pe lângă corp, cu/sau fără gantere de 1 kg în mâini, ducem
brațele prin lateral sus, schimbând orintarea mâinii atunci când brațele ajung paralele cu solul,
mișcar ea se continuă până brațele ajung sus după care înainte de începerea coborârii se schimbă iar
orientarea mâiniilor. 10 repetări
22. Stând în picioare, cu brațele pe lângă corp, cu/sau fără gantere de 1 kg în mâini, îndoim
coatele după care le întindem în s us, apoi revenim. 10 repetări
23. Stând în picioare, cu brațele pe lângă corp, cu/sau fără gantere de 1 kg în mâini, ducem
alternativ câte un braț sus cu cotul întins. 10 repetări
24. Culcat pe spate, brațele întinse pe lângă corp, ținând un baston de cape te sau gantere de
câte 1 sau 2 kg. Se duc brațele cu coatele întinse sus pe lângă urechi, apoi revenim. Atenție! Dacă
sunt probleme la nivelul coloanei lombare exercițiul se face cu ambii genunchi îndoiți si cu tălpile
pe sol. 10 repetări
25. Culcat pe spa te ( în cazul unei cifoze sau spate cifotic se poate pune un săculet de nisip
sub omoplați), brațele întinse lateral ținând gantere de câte 1 sau 2 kg. Se duc brațele cu coatele
întinse sus, apoi revenim. Atenție! Dacă sunt probleme la nivelul coloanei lom bare exercițiul se face
cu ambii genunchi îndoiți si cu tălpile pe sol. 10 repetări

131
26. Culcat pe spate, brațele întinse pe lângă corp, ținând un baston de capete. Se duce un braț
în lateral sus pe lângă ureche, în ambele părți. 10 repetări
27. Culcat pe s pate, cu un baston ținut de capete la nivelul pieptului, se întinde brațul într -o
parte și în cealaltă. 10 repetări
28. Culcat pe burtă, cu brațele întinse spre înainte, ținând un baston de capete, se ridică
trunchiul. 10 repetări
29. Culcat pe burtă, cu b rațele întinse spre înainte, ținând un baston de un capăt, se ridică
trunchiul prin mutarea mâinilor pe baston. 10 repetări
30. Din poziție de cvadrupedie, se coboară bazinul pe călcâie și se întind brațele spre înainte,
se menține 5 secunde și se revine ( ruga mahomedană). 10 repetări
31. Din poziția de cvadrupedie, se întind mână -picior opus, abdomenul fiind ușor contractat.
10 repetări
32. Din poziția de cvadrupedie, se duce mâna sus prin lateral. 10 repetări
33. În sprijin pe antebrațe și pe picioare, se menține spatele drept 5 -10 secunde, după care
relaxăm. 10 repetări.

132

Declarație de autenticitate

Subsemnatul Călin Marin Nicușor , declar pe propria răspundere că lucrarea cu
titlul ” Kinetoterapia în deficiențele de colo ană vertebrală la copii cu CES clasele I -V” a fost
eleborată personal și îmi aparține în întregime. De a semenea declar faptul că în lucrarea
prezentă nu au fost folosite alte surse decât cele menționate în bibliografie.
De altfel, în lucrarea concepută per sonal d eclar faptul că nu au fost preluate texte,
date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fară a fi citate și fără a fi
precizată sursa preluării inclusive în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale propriei
persoane.
Totodată declar faptul că lucrarea ”Kinetoterapia în deficiențele de coloan ă vertebrală
la copii cu CES clasele I -V” nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs .

Data Semnătura