În contextul arhitecturii contemporane, există t endița de a pune pe primul [616085]

În contextul arhitecturii contemporane, există t endița de a pune pe primul
plan proiectele tributare unor experimente estetice de amplo are în detrimentul
problemelor concrete, la scară mică, ale comunităților. Arhitecți i tind să
creione ze o varietate de epitet e în spațiul abstract al conceptul ui, dar pierd
uneori substanța realu lui. Cultivă propulsări pe înălțime și ratează întânirea cu
imediatul. Acest lucru nu îns eamnă că vom contesta importanța acestor
preocupări, ci că propunem a fi subordon ate altora.
Pe de -o parte, î n contextul unei formidabil e inflamați i a eu lui, este
important să conștientizăm faptul că o comunitate nu ține numai prin liderii ei.
Sunt ușor de remarcat cei care -și propun să deschid ă lumea, care -și ard condiția
umană la vedere, care o trăiesc inflamat, paradigmatic, exemplar , devenind
modele im itative, într-o încercare permanentă de a face ca lumea să progreseze.
Viața și universu l sunt ținute , însă, și printr -o masă umană care participă la
lucrarea binelui, însoțindu -l cu smerenie , într-o cumințenie nestrălucitoare.
Aceștia sunt cei își fac tr eaba cu onesti tate, cu aplicație, cu hărnicie și fără să
aștepte neapărat altă recompensă decât cea care -i face să subziste1.
Vorbim astfel despre cei neștiuți, pentru care sensul vieții este facerea
binelui , iar Biserica Ortodoxă a Vechiului Calendar , o mi șcare religioasă
începută în anii 1920 , este, în acest sens, un reper relevant. Din categori a
acelor oameni pe care nimeni nu -i știe neapărat , această comu nitate păstrează
o cantitate umană de o noble țe și răbdare încurajatoare, plină de virtuți și
căreia îi lipsește viciul vanității2. Dintre aceștia ne preocupă cazul număr ului
tot mai mare de familii care locuiesc î n preajma Timișoarei și care sunt nevoi ți,
pentru activitățile ce țin de biserică, să meargă până la Reșița, unde este cea
mai apropiată mănăstire . Credinc ioșii împreună cu mai mulți monahi și-au
propus , astfel, să const ruiască o nou ă măn ăstire, în localitatea Bucovăț,
aproape de oraș .

2 Motiv pentru care i nu s -au preocupat nici mă car să aibă recunoa ștere a oficial ă de cult religios.

În cadr ul comunității, i deea slujirii în numele anonimatului face ca
centrul de greutate să cadă pe fapta slujitoare . În încercarea de a deturn a
vanitatea eului propriu , ecoul și prestigiul sunt sacrific ate, printr -o suspendare
voluntară a identității personale . Anonimatul dev ine, astfel, vocație , iar
preocup ările arhitectului trebuie , în cazul acesto ra, să se proiecteze pe nevoia
de a fi, mai mult decât pe nevoia de a se arăta .
Pe de -altă parte, î ntr-o accepțiune clasică, arhitectur a trebuie să fie făcută
„pe măsur a corpului omenesc și să corespund ă vieții pe care trebuie să o
conțină “3. Regăsirea experien ței de raportare a corpului nostru la spa țiu este
foarte importantă . Coloana rămâne statuia abstractă a omului însuși ― fiind
făurită după chipul și asemănarea lui. Istoria arhitecturii o poartă î n atât de
multe și diverse chipuri, dar în toate aceste ipostaze ea păstrează același chip
simbol ic al vertic alității, al răbdării și al veșniciei. Tot astfel , poarta, treapta,
masa și mor mântul sunt relevante încă, pentru că dau spațiului măsură ― îl
proporționează. Propor țiile conțin și exprimă deopotrivă efortul de convergență a
fizicului cu spiritul, păstrând această imagine a indisolubilității lor . A construi
presupune și îndemânarea de a aduce, în mod instinctiv, universu l la limitele
gândirii noastre, „la îndemâna simțurilor noastre “4.
În încercarea de a conchi de expunerea prime lor preocupări, credem că arhitectul
ar trebui să susțină în cadrul procesului de proiectare o permanentă preocupare
pentru corpul lucrării , pentru caracterul corporal . Corporalitatea revelă
importanța structu rii. Într-un raport complementar, s tructur a trebuie să fie
cosubstanțială identității locuitorului. Arhitecții poartă resposabilitatea de a
potrivi construcția cu acea matrice identară a celuilalt . Identitatea nu mai
poate fi doar decorativ ă. Identitatea efectiv ă este a omului întreg ―
dimensiunea fizică și modul de viață . Nevoile și așteptările utilizatorilor
trebuie s ă primeze în fața preocup ărilor estetice. În schimb, atunci când
destinatarul proiectului este un personaj care -și abandonează identitatea
personală ca să intre într -un alt tip de relație cu lumea și c u Dumnezeu ―
călugărul ― lucrurile încep să nu mai pară simple. În bună măsură , „orice
ființă pământeasc ă ― și c asa este o ființă foarte pământească ―
înregistrează chemările unei lumi aeriene, ale un ei lumi celeste. […] Casa
își cucerește partea e i de cer. Are dre pt ter asă întregul cer.“5
O organizare energetică și emoțională, născută dintr -o irațională (ori poate
mai curînd suprarațională?) scînteie de o factură, simt eu, înrudită cu
spiritualul. Și aceasta, înainte chiar de a deveni o concretizare pur
corporală. Ultimul scop al arhitecturii nu e de a crea un decor, ci o stare
sufletească, o atitudine morală . Viziune internă înainte d e a fi exteriorizare
vizuală. O arhitectură a discreției.

3 După cum notează GM C antacuzino, în „“
4 Cantacuzino , 1939 – „Proporția”, rubrica „Dicționar”, în Simetria, caiete de artă și critică, nr. I.
5 G. Bachel ard, Poetica spațiului, Paralela 45, 2003