În condițiile accelerării economice, a sistemelor și a uniunilor monetare de -a [604220]

I.Introducere

În condițiile accelerării economice, a sistemelor și a uniunilor monetare de -a
lungul istoriei, lumea a dispus de anumite resurse imense, care nu puteau fi prelucrate și
cuantificate fără a avea capital. Oamenii, au fost ghidați de dor ința de a produce, de a
crea, de a avea rezultate și de a se afirma prin acțiunile pe care le -ar putea întreprinde ca
să obțină ceea ce își propun. Astfel, Mark Blaug (în Teoria economică în retrospectivă vol
I, Editura Didactică și Pedagogica, București, 1992 pg 12 – 1), susține afirmațiile lui John
Law prin care a considerat că „ceea ce lipsea erau mijloacele monetare necesare pentru a
aduce în circuitul economic resursele respective”.1
În acest sens a apărut ideea de credit bancar, iar potrivit lui Leo nardo Badea,
Adela Socol, Violeta Dragoi și Imola Drigă, (Managementul riscului bancar”, Editura
Economică, București, 2010 –pg 13 2), “ cu ajutorul său pot fi create mijloacele necesare
pentru punerea în mișcare a forțelor economice neutilizate. ”2
Pentru creditori, realizarea acestui împrumut implică anumite riscuri ce pot
apărea, astfel, Joel Bessis definește riscul bancar în lucrarea sa, "Risk Management in
Banking" (Editura Wiley, 2002, p. 11 -3 ) “ca un efect negativ asupra profitabilității a mai
multor surse distincte de incertitudine ”3. În alte cărți de specialitate, găsim diferite viziuni
asupra definirii riscului bancar. Lumința Roxin, în "Gestiunea riscurilor bancare" (Editura
Didactică și Pedagogică RA. București, 1997, p.11 -12 -4 ) definește ” riscurile bancare
drept:
 Posibilitatea de a obține rezultate favorabile sau nefavorabile într -o
acțiune viitoare, exprimată în termini probabilistici;
 Un eveniment viitor și probabil a cărui producer ar putea provoca
anumite pierderi celor afectați de acțiun ea sa;
 Posibilitatea apariției unei pierderi în cadrul unei tranzacții economice,
ca rezultat al producerii unor evenimente și fenomene imprevizibile. ”4

O viziune mai amplă a riscului bancar, mult mai apropiată de a lui Joel Bessis
este cea a lui Laurenț iu-Mihai Treapăt în lucrarea sa, (Managementul și asigurarea

1 Blaug M. (1992), Teoria economică în retrospectivă vol I , București, Editura Didactică și Pedagogică,
p.12
2 Badea L., Socol A., Drăgoi V ., Drigă I., (2010), Managementul riscului bancar , București, Editura
Economică, p.13
3 Bessis J., (2002), Risk management in Banking , New Jersey, Editura John Wiley&Sons, p.11
4 Roxin L., (1997), Gestiunea riscurilor bancare , București , Editura Didactic ă și Pedag ogică, p.11 -12

riscurilor bancare în România, Editura Economică, București, 2011, pg.38 -5), conform
căreia “riscul bancar este resimțit de practicieni ca un fenomen care poate apărea pe
parcursul derulării ope rațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra
activităților respective prin deterioarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar
înregistrarea de pierderi. ”5
Laurențiu -Mihai Treapăt în cartea sa, (Manual de studii de caz și bune practice
bancare, Editura Tritonic, București, 2013, p. 47 -6) aduce afirmația: “Activitatea de
creditare implică un risc, prin însăși elementele de previziune pe care se bazează decizia
de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanță identificarea potențialelor riscuri”.
Autorul dorește să sublinieze faptul că la acțiunea de creditare, împrumutatorul este supus
anumitor riscuri care pot surveni în momentul acordării sau în perioada desfășurării
acestuia. ”6
Pentru a oferi un cadru general asupra pr incipalelor tipuri de riscuri, Stephen M.
Frost oferă o clasificare a acestora în lucrarea sa, (The Bank Analyst Handbook – Money,
Risk and Conjuring Tricks, Editura John Wiley and Sons, 2004, p. 131 -132 – 7) și anume
“riscul de credit, riscul de neplată, riscul de rată a dobânzilor, riscul de schimb valutar,
riscul de piață, riscul de lichiditate, riscul de țară, risc strategic, riscul de reglementare,
riscul de fraudă, riscul operațional, riscul juridic și legal. ”7
Unul dintre riscurile enumerate mai su s și anume riscul de credit, va reprezenta
scopul cercetării iar obiectivul studiului este de a analiza cum influențează acest tip de
risc demersurile realizate Departamentul de Risk Management. Deoarece factorii care
influențează acest tip de risc sunt nu meroși și se află într -o permanentă evoluție, un
Departament de Risk Management al unei bănci ar trebui să se afle într -o concordanță cu
tendințele și să -și mențină o poziție care să îi ofere siguranță atunci când se confruntă cu
acesta și factorii săi det erminați.
Acest studiu va aduce o claritate asupra acțiunilor ce trebuie întreprinse în
momentul în care banca se decide asupra acordării unui împrumut și noi metode și
instrumente prin care acest risc să poată fi evitat. Iar pentru a evidenția ma i mult
claritatea asupra acestui concept, mă voi folosi de rezultatele pe care le voi obține în urma
îndeplinirii obiectivelor cercetării: familiarizarea cu termenii de specialitate, realizarea
unei analize cantitative, validarea ipotezelor și aducerea de concluzii sau completări.

5 Treap ăt L.M., (2011), Managementul și asigurarea riscurilor bancare în România , București, Editura
Economică, p. 38
6 Treap ăt L.M., (2013), Manual de studii de caz și bune practici bancare , București, Editura Triton, p.47
7 Frost S.M., (20 04), The Bank Analyst Handbook – Money, Risk and Conjuring Tricks , New Jersey, Editura
John Wiley&Sons, p.131 -132

Noțiuni de bază cu privire la creditele bancare

Pe parcursul anilor, omenirea s -a întâlnit deseori acest concept de credit și cum
este unul dintre cele mai ample instrumente de factură economico -financiară, a fost
transpus de specialiștii în domeniu în lucrările lor, dând multiple definiții.
O definiție simplistă asupra creditului este redată de către Cezar Basno, Nicolae
Dardac în lucrarea lor Moneda, credit, bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1996 pg. 9 – 8) astfel: “Creditul, ca și moneda este o categorie economico -financiară
creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de
procesul de schimb.”8
Definiții mai ample, implicând și opinii diferite au fost date și de alți autori. Un
exemplu important în acest sens este Sue Wright, care definește creditul în lucrarea ei
(International Loan Documentation, editura Palgrave Macmillan, 2005, pg -9) drept un
“împrumut care este pus la dispoziția împrumutatului atâta timp cat el v a fi rambursat în
ratele specificate în tr-o anumită perioadă de timp.”9
John Talomo, în lucrarea sa, (The Mortgage answer book: Practical answers to
more than 150 of your mortgage and loan questions , editura Sphinx, 2008, pg 5 – 10)
prezintă “toate cr editele ca având câteva lucruri în comun. Împrumutatul trebuie să facă o
plată lunară, să plătească dobânda pentru banii împrumutați și să plătească înapoi
împrumutul la o dată viitoare”.10
Jesus Huerta de Soto în lucrarea sa, (Moneda, creditul bancar și c iclurile
economice, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2010 p. 51 – 11) redă o
definiție care le susține pe cele precedente prezentând -o într -un mod foarte accesibil și
sintetic și anume: “de a renunța astăzi la dispoziția asupra bunurilor prezente în favoarea
împrumutatului, pe care acesta să le folosească, pentru a obține în viitor, în schimb, o
cantitate în general mai mare de bunuri, la încheierea termenului stabilit în contract…
este necesar să adăugăm bunurilor viitoare o sumă adiționa lă, sub forma dobânzii.”11
De asemenea, legislația bancară română definește creditul “ca fiind orice
angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei
plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate d e această sumă sau

8 Basno C., Dardac N., (1996), Moneda, credit, b ănci, București, Editura Didactică și Pedagogică, p.9
9 Wright S., (2005), International loan documentation , Londra, Editura Palgrave Macmillan, p.9
10 Talomo J., (2008), The mortgage answear book: Practical answers to more than 150 of your mortgage
and loan questions , Naperville, Editura Sphinx, p.5
11 de Soto J.H., (2010), Moneda, creditul bancar și ciclurile economice , Iași, Editura Universității
“Alexandru -Ioan Cuza”, p.51

orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu
care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani”12. (Ordonanța de
Urgență nr.99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului publicată în
Monitorul Oficial nr.99/06.12.2006, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență
nr. 25/18.03.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.179/23.03.2009 – 12 )

În urma definițiilor putem observa faptul că în acti vitatea de creditare sunt
implicate, după cum relatează Cezar Basno și Nicolae Dardac (Monedă, Credit, Bănci,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996, pg 126 ) “Două subiecte ale raportului
de credit”, numiți creditor și debitor.
În cadrul credit elor, un rol important îl joacă dobânda percepută de către
creditor, care potrivit lui Nicolae Dardac și Teodora Vascu, în Moneda și Credit
(http://www.biblioteca -digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=capitolul%205 -13 ) ,
“reprezintă o caracteristică a creditului și constituie, după cum se desprinde din literature
de specialitate, prețul capitalului utilizat sau “chiria”, pe care o plătește debitorul pentru
dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat.”13
În concordanță cu teoria autorilor menționați mai sus, Alan A. Rabin, definește
dobânda într -o manieră mult mai simplificată ca “prețul plătit pentru utilizarea unei
anumite cantități de valoa re pe parcursul unui anumit timp”14 (în Monetary theory,
Edward Elgar Publishing, Massachusetts, 2004, pg .267 – 14).
Plecând de la aceste definiții putem să aprofundăm studiul pentru a putea realiza
clasificarea creditelor bancare.
Potrivit lui Laurențiu -Mihai Treapăt (Managementul și asigurarea riscurilor
bancare în România, Editura Economică, București, 2011, p. 143), “creditele bancare pot
fi clasificate astfel, “din punct de vedere al scadenței, deosebim creditele pe termen scurt,
cele pe termen mediu și pe termen lung. Prin credite pe termen scurt se înțeleg
operațiunile de împrumut al unor sume de bani pe o durată ce nu depășește 12 luni, cu
excepția creditelor pentru pentru produse cu ciclu lung de fabricație. Creditele a căror
durată de rambursare e ste între un an și cinci ani sunt considerate pe termen mediu, iar
cele care depășesc durata de cinci ani sunt credite pe termen lung.”
O altă clasificare, este realizată de Nicolae Dardac și Teodora Vascu, în Moneda

12 (Ordonanța de Urgență nr.99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului publicată în
Monitorul Oficial nr.99/06.12.2006, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență nr. 25/18.03.2009,
publicată în Monitorul Oficial nr.179/23.03.2009
13 Dardac N., Vascu T., Monedă și credit , http://www.biblioteca –
digitala.ase. ro/biblioteca/pagina2.asp?id=capitolul%205
14 Rabin A. A., (2004), Monetary theory , Massachusetts, Editura Edward Elgar, p.267

și Credit ( http://www.biblioteca -digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=capitolul%205
“în funcție de calitățile debitorului se delimitează creditul acordat persoanelor fizice și
creditul acordat pers oanelor juridice.” Aceeași autori au clasificat creditele “în funcție de
calitatea debitorului și a creditorului se disting creditul privat și public”, iar “după scopul
acordării creditului, se disting credite de producție, credite de circulație și credite de
consum”.
Pentru a analiza o problemă de actualitate cu privire la credite, potrivit lui
Johanna Niemi, Iain Ramsay, William C. Whitford (în Consumer credit, Debt and
Bankruptcy – Comparative and International Perspectives, Editura Hart Publishing,
Oxford and Portland, Oregon, 2009, p.11 – 15), “Datoriile la credite au crescut dramatic
în ultimii ani și modurile în care amenință securitatea financiară a multor familii,
gospodării și chiar a unor persoane care au urcat doar temporar în clasa de mijloc”.15
Acestă formă de îngrijorare a datoriilor la credite a fost inclusă de diverși autori
în lucrările lor caracterizând -o drept “explozie de datorii”16 – ( E. Warren, A. Warren
Tyagi, The Two -Income Trap: Why Middle -Class Mothers & Fathers are Going Bro ke,
Ed. Basic Books, New York, 2003, p.129 -16) sau “dependență de credit”17 – (RD
Manning, Credit Card Nation: the Consequences of America’s Addiction to Ctredit, Ed.
Basic Books, New York, 2000, prefață -17).
Datorită popularizării acestui subiect, inter vine rolul instituțiilor financiar –
bancare în acordarea de credite bancare.

2. Rolul instituțiilor financiar bancare și importanța creditelor bancare

Ca primă idee pentru analiza acestui concept o presupune definirea funcțiilor
instuțiilor bancare, o idee inclusă de o varietate de auto ri în lucrările lor științifico –
economice.

15 Niemi J., Ramsey I., Whitford W.C., (2009), Consumer credit, Debt and Bankruptcy – Comparative and
International Perspectives , Oregon, Editura Hart Publishing, p.11
16 Warren E., Tyagi A.W., (2003), The Two -income trap: why middle class mothers&fathers are going
Broke , New York, Editura Basic Books, p.129
17 Manning R.D., (2000), Credit card nation: the consequences of america’ s a ddiction to credit , New York,
Editura Basic Books, prefa ță

Potrivit lui Leondardo Badea (Managementul riscului bancar, pg 49) "Banca
este o entitate de stat sau particulară a cărei funcții principale sunt:
1) Atragerea mijloacelor bănești temporar disponibile ale clienților în conturile
deschise ale acestora.
2) Acordarea de credite pe diferite termene.
3) Efectuarea de viramente între conturile deschise la alte bănci.
4) Emiterea de instrumente de credit și efectuarea de tranzac ții cu asemenea
instrumente.
5) Vânzarea cumpărarea de valută și alte operațiuni valutare"

Aceeași autori ai aceleași lucrări mai afirmă că: "Locul și rolul băncilor în
economie sunt legate și de calitatea de intermediari nemonetari. În această calitat e,
băncile mobilizează economiile monetare disponibile și acordă credite pe termen mediu
și lung beneficiarilor ( pentru investișii, ipotecă, comerț exterior, consum). Deși uneori
acești intermediari funcționează sub denumirea de bănci, ei nu creează moned ă (precum
banca centrală și băncile comerciale), ci utilizează capitalurile pe care le colectează sau
care sunt puse la dispoziție. 51 -52"
Rămânând la acest concept, Peter Howll și Keith Bain, definesc și ei instutuțiile
bancale și rolul acestora insistâ nd asupra conceptului de credit, în lucrarea lor (The
economics of money, banking and finance: European text , Editura Pearson Education
Limit ed, Edinburgh Gate, 2005, pg 10 – 18) și anume: " Instituțiile financiare vin în
diferite forme și oferă o varietate de servicii. Îm general, putem spune că instituțiile
financiare se specializează în una sau într+una dintre diferitele funcții:
1) furnizarea unui mecanism de plată;
2) furnizarea unui mijloc de împrumut;
3) furnizarea altor servicii precum schimburi străine, asigurări și altele."18

Rolul instituțiilor bancare a fost de -a lungul timpului într -o continuă evoluție și
schimbare, iar după cum citează Hennie van Greuning, Sonja Brajovic B ratanovic, în

18 Howll P., Bain K., (2005), The economics of money, banking and finance: european text , Edinburgh Gate,
Editura Pearson Education Limited, p. 10

lucrarea lor (Analiza și managementul riscului bancar:evaluarea guvernanței corporatiste
și a riscului financiar, Casa de Editură Irecson , București, 2003, p11 – 19), " practica
bancară tr adițională – bazată pe constituirea de de pozite și acor darea de credite – este
astăzi o parte din activitatea tipică a băncilor, fiind adesea și cel mai puțin profitabilă.
Noile activități bazate pe informații…reprezintă acum sursele mahjore de profitabilitate
ale băncilor"19
O altă funcție importantă a inst ituțiilor financiar+banc are este surprinsă de
Laurențiu -Mihai Treapăt în (Managementul și asigurarea riscu rilor bancare în România
pg 145 -146) "Cea mai importantă funcție a managementului bancar este de a controla și
analiza calitatea portofoliului de cred ite. Procesul de analiză a calității portofoliului de
credite constituie o acțiune care se repetă, parcurgând mai multe etape, dintre care se
detașează două:
– momentul ce precede acordarea creditului și care include, în principal, analiza
clientului, res pectiv analiza financiară internă….
– etapele acordării și postacordării creditului, care presupun o atentă
supraveghere a clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rabursează ratele
de credit și dobânda."
O completare la această afirmaț ie este adusă de Leonardo Badea în
(Managementul riscului bancar, pg. 224 ) prin care " Fiecare societate bancară își
elaborează propriile norme de creditare a persoanelor fizice, pe care le supune aprobării
organelor de conducere ale băncii" –
http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/finante -contabilitate -si-banci/72.pdf

1.3 Creditele bancare pentru persoanele fizice
Potrivit lui Laruentiu -Mihai Treapat, o instituție financiar -bancară poate acorda
pentru persoanele fizice, oferindu -le definiții totodată: "Credit de consum: orice credit
contractat de o persoană fizică, în vederea satisfacerii nevoilor personale ale socilitantului
și/sau ale familiei a cestuia ori pentru achiziționarea de bunuri, altele decât cele care se

19 van Greuning H., Bratanovic Brajovic S., (2003), Analiza și managementul riscului bancar:evaluarea
guvernanței corporatiste și a riscului financiar , Bucure ști, Casa de Editură Ericson, p. 11

circumscriu unei investiții imobiliare, în sensul prevăzut în definiția creditului pentru
investiții imobiliare.
Credit pentru investiții imobiliare: orice credit contractat de o persoană fizică,
inclusiv credit ipotecar, având ca destinație dobândirea sau menținerea drepturilor de
proprioetate asupra unui teren și/sau construcții." – (Manual de studii și bune pract ici
bancare – 91-92)
Același autor, în aceeași lucrare prezintă "criteriile de eligibilitate pentru
persoanele fizice, să aibă una dinte următoarele calități din care să realizeze venituri
certe: angajat cu carte de muncă, pensionar, persoană fizică care realizează venituri
dovedite sau documente justificative, conform legii." ((- 90))
Leonardo Badea în (Managementul riscului bancar pg.225 -226) afirmă că
societățile bancare își organizează activitatea de analiză a persoanelor fizice solicitante de
credite , sub forma unui proces ce presupune: –
https://www.scribd.com/document/131501265/Analiza -Creditului -Destinat -Persoanelor –
Fizice
a) Analiza credibilității clienților, prin care banca urmărește ca clienții să
prezinte credibilitate pentru rambursarea credi telor la scadență;
b) Analiza veniturilor clienților, prin care banca urmărește identificarea și
evaluarea capacității de plată a clientului;
c) Analiza financiară a clienților, printr -un model economic și de risc utilizat
pentru determinarea gradului m axim de îndatorare al clientului, pe care banca consideră
că îl poate lua în calcul în determinarea capacității de rambursare a acestuia.
d) Analiza documentațiilor de credite și încheierea documentelor contractuale
cu clienți retail. Documentația pe care societățile bancare trebuie să o solicite în mod
obligatoriu clienților persoane fizice solictintați de credite cuprinde: documente care
atestă capacitatea solicitantului de a dispune de venituri certe; declarația pe poropria
raspundere privind valoarea a ngajamentelor de plată ale solicitantului și ale familiei
acestuia; declarație pe preopria răspundere privind litigiile cu terții
e) Analiza garanțiilor prezentate de către client."
Laurențiu -Mihai Treapăt vine în completarea lor cu definiția “scoringu lui ca,
cumul de criterii standard prestabilite, în urma cărora împrumutatul va fi încadrat automat

de o aplicație informatică într -o clasă de risc definită și va ob ține calificativul
admi/respins” ( – Manual de studii de caz si bune practici bancare – pg. 92)
Leonardo Badea, în (Mnagementul și asigurarea riscurlor bancare în România,
pg.227) enumeră "etapele procesului de acordare a creditelor destinate persoanelor fizice:
1. Consilierea clientului presupune acordarea de asistență acestuia, în vederea
definirii cerințelor și nevoilor acestuia, prezentarea condițiilor de eligibilitate…;
2. Preavizarea creditului solicitat presupune comunicarea oferită clientului cu
privire la posibilitatea acestuia de a beneficia de credit în baza informațiilor datelor s au
documentelor preliminare prezentate;
3. Verificarea calității clientului presupune studierea serviciului datoriei și a
expunerii totale a solicitantului față de bancă;
4. Analiza și aproabarea credtitului presupune primirea și verificarea
documentelor solicitate de bancă. … După verificarea documentației, funcționarii bancari
au obligația de a verifica surse independente pentru a proba veridicitatea despre
angajator…
5. Tragerea creditului presupune punerea la dispoziție a creditului după
îndeplin irea tu turor condițiilor de tragere"

1.4 Creditele bancare pentru persoanele juridice
Instituțiile financiar bancare pot acorda către persoanele juridice: “credite pe
termen scurt:
-credite globale de exploatare, acordate pentru a finanțarea activită ții de bază și
a nevoilor generale ale companiilor;
– credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare și sezoniere;
– credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație;
– credite pentru prefinanțarea exporturilor și credi te pentru exportul de produse
garantate cu creanțe asupra străinătății, în lei și valută;
Credite pe termen lung:
– credite pentru echipament în cofinanțare;
– credite pentru cumpărarea de acțiuni și active;
– credite ipotecare;

– credite pentru activitatea de le asing;
– credite de forfetare în valută. ” ( Laurențiu -Mihai Treapăt, Manual de studii
de caz și bune practici bancare pg. 48 )
Pentru a acorda un împrumut persoanelor juridice, creditorii efectuează două
tipuri de analize:
„a) Analiza calitativă – reprezin tă un complex de activități derulate de
ofițerul/analistul de credite, având ca finalitate obținerea de informații referitoare la
situația persoanei juridice creditate, a pieței pe care acționează, a personalului și
managementului și a istoricului relațiil or bancare ale clientului analizat…. Un posibil
model în cuantificarea factorilor calitativi se referă la: calitatea managementului, calitatea
acționariatului, poziția de piață, conduita tranzacțională și calitatea garanțiilor primite.
Societățile bancare delimitează factorii calitativi speficifi clienților pesroane jurdice în
cadrul unor limite pe baza unui punctaj.
b) Analiza cantitativă – Sursele informaționale pe care se bazează analiza
cantitativă a persoanelor juridice solicitante de credite sunt r eprezentate de situațiile
financiare anuale și balanțele de verificare ale clienților . Funcționarii bancari introduc în
aplicațiile informatice datele din situațiile financiare ale clientului, pe baza cărora obțin
seturi de indicatori ierarhizați în cadru l unor aplicații de tip scoring…. Expunem un
posibil model de indicatori utilizat de bănci în analiza cantitativă, referitor la cinci grupe
de indicatori de lichiditate, solvabilitate, profitabilitate, de rambursare și de gestiune ce
poate fi notataă cu un scor de maxim 10 puncte” ( pg. 228 -230)
Potrivit lui Laurențiu -Mihai Treapăt, în lucrarea (Manua l de studii de caz și
bune practici bancare, clienții corporate pot fi reprezentați de „ regii autonome, companii
și societăți naționale pg.43 -44), constituite potrivit Legii nr.15/1990, societăți cu capital
de stat sau privat și alte unități care își desfășoară activitatea în cadrul economiei
naționale, societăți cu capital integral străin sau mixt, societăți agricole cu personalitate
juridică, unități administ rativ teritoriale, fundații și alte organizații nonprofit, asociații de
proprietari“.

1.5 Riscurile care pot apărea în decursul perioadei de finanțare

Gerard Shroeck, un specialist în domeniu, oferă următoarea definiție pentru
riscul de creditar e și anume că „riscul de creditare este riscul care apare din orice neplată
sau reprogramare a unei plăți plătite a unui împrumut care determină o pierdere
economică către bancă”20 (Risk management and value creation in financial institutions,
Editura John Wiley & Sons, 2002, New Jersey, pg. 170 – 20)
O altă definiție ne este oferită de către Niklas Wagner în lucrarea Credit Risk –
Models, Derivatives and Management ,Editura Chapman&Hall/ CRC Financial
mathematics series, Londra, 2008 pg.69 -70, -21 care af irmă că “riscul de credit este
sursa principală de risc pentru majoritatea băncilor comerciale și poate fi definit ca riscul
de pierdere rezultat din neîndeplinirea obligațiilor de către plătitori. Riscul de credit apare
în aproape toate doemniile de activ itate financiară și este prin urmare important să fie
măsurat și gestionat cu acuratețe”21
Bogdan Moinescu, în (Strategii și tehnici bancare – Administrarea calității
activelor – pg.1 http://www.ase.ro/upcpr/profesori/756/c2_stb.pdf) – 22 subliniază fapt ul
că , "se consideră că un anumit debitor se află în stare de „nerambursare” atunci când are
loc oricare dintre evenimentele următoare:
a) întârzierea la plată a debitorului a depășit 90 de zile pentru orice obligație
semnificativă din credite către inst ituția de credit, societatea -mamă sau oricare dintre
filialele acesteia.
b) instituția de credit consideră că, fără a recurge la măsuri precum executarea garanției,
dacă aceasta există, este improbabil ca debitorul să -și plătească în întregime obligațiile
din credite către instituția de credit, societatea -mamă sau oricare dintre filialele
acesteia;"22
Problematica riscului de credit și a componentelor sale au fost vehement
discutată în lucrările științifice ale specialiștilor. Printre aceștia se numără și Evelyn

20 Shroek G., (2002), Risk management and value cr eation in financial institution , New Jersey, Editura John
Wiley& Sons, p.170
21 Wagner N., (2008), Credit Risk – Models, Derivatives and Management , Londra, Editura
Chapman&Hall/CRC Financial mathematics series, p.69 -70
22 Moinescu B., Strategii și bune tehnici bancare , http://www.ase.ro/upcpr/profesori/756/c2_stb.pdf

Hyden și Daniel Porath în lucrarea lor (The Basel II Risk Parameters – Estimation,
Validation, Stress Testing – with applications to loak risk management – Ediția a doua,
editura Springer, Berlin, 2006 pg 151 – 23) “Sistemele moderne de măsurare și gestionare
a riscului de credit depind într -o mare măsură de trei parametri ai riscului de credit:
probabilitatea de nerambursare ( PD), ex punerea în caz de nerambursare ( EAD) și
pierderea în caz de nerambursare ( LGD). Probabilitatea de nerambursare descri e
probabilitatea ca instituția financiară să înfrunte nerambursarea din partea anumitor
debitori a tranzacțiilor, expunerea dă o estimare asupra expunerii exigibile în momentul
nerambursării și de asemenea indică pierderea maximă a produsele respective de credit.
Probabilitatea de nerambursare măsoară pierderile pe care o bancă este posibil să le
suporte ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către debitori. “23
Cele trei componente menționate mai sus au fost totodată “componente ale
pierderii anticipa te"24 după cum afirmă Christian Bluhm, Ludger Overbeck și Cristoph
Wagner în lucrarea (An introduction to credit risk modeling", Editura
Chapman&Hall/CRC, Boca Raton, 2003, pg. 11) -24
Bogdan Moinescu, în (Strategii și tehnici bancare – Administrarea calit ății
activelor – pg.1 http://www.ase.ro/upcpr/profesori/756/c2_stb.pdf) – definește cealaltă
formă a riscului de credit, numită " Riscul de spread. Acesta reprezintă riscul ca valoarea
de piață a instrumentului de credit să se reducă datorită modificăril or intervenite în
bonitatea debitorului. Asemenea situații apar atunci cand ratingul contrapartidei se
deteriorează semnificativ în raport cu momentul acordării creditului."
De asemenea, Christian Bluhm, Ludger Overbeck și Cristoph Wagner în
lucrarea (An introduction to credit risk modeling", Editura Chapman&Hall/CRC, Boca
Raton, 2003, pg. 23), afirmă că mai există o parte a pierderilor numită "pierderi
neașteptate, inevitabile"
PENTRU PIERDERILE NEASTEPTAET LA MASURI – 1.6

1.6 Măsuri pentru evitarea ris curilor aferente unui credit bancar

Odată identificate riscurile de creditare, "instituțiile de credit terbuie să adopte
tehnici și instrumente pentru prevenirea și gestionarea riscurilor bancare semnificative"
după cum menționează Laurențiu -Mihai Trea păt – (Managementul și asigurarea

23 Hydan E., Porath D., (2006), The Basel II Risk Parameters – Estimation, Validation, Stress Testing –
with applications to loak risk management – Ediția a doua , Berlin, Editura Springer, p. 151
24 Bluhm C., Overbeck L., Wagner C., (2003), An introduction to credit risk modeling , Boca Raton, Editura
Chapman&Hall/CRC, p. 11

riscurilor bancare pg. 121 )
Una dintre metodele de evitare a riscurilor ce pot apărea în timpul peroadei
decreditare o reprezintă "stabilirea de limite de risc pe fiecare client, față de care banca
înregistrează expunere. ..La stabilirea limitei de risc, banca are în vedere ratingul de credit
aferent categoriei respective de împrumutat" Laurențiu -Mihai Treapăt – (Managementul
și asigurarea riscurilor bancare pg. 148 -149)

O metodă eficientă se regăsește în lucrarea lui Fe derer Walter Theodore – Credit
Risk Mode Valuation&Hedging, Editra Springer, Berlin, 2002, pg. 29. „…dezvoltarea de
abordări practice către gestionarea activă a riscului de credit se ocupă în mod obișnuit cu
probabilitatea de distribuiție a pierderilor în cazul neîndeplinirii oblig ației pentru plata
creditelor ”25
O altă măsură este redată de Christian Bluhm, Ludger Overbeck și Cristoph
Wagner în lucrarea (An introduction to credit risk modeling", Editura
Chapman&Hall/CRC, Boca Raton, 2003, pg. 11) afirmân d că : "Pentru împrumuturile
bancare se procedează în același mod: Încărcarea unei prime de risc adecvate pentru
fiecare împrumut și colectarea acestor prime de risc într -un cont bancar intern numit
rezervă de pierderi așteptată o să genereze o parte de ca pital pentru a acoperi pierderile
generate de neplata împrumuturilor"
Aceeași autori, aduc o nouă măsură de evitare a riscului și de data aceasta a
"pierderii neașteptate, în care banca ar trebui, față de rezerva de pierderi anticpate, să
aloce o sumă de bani pentru pierderile neașteptate, care depășesc pierderile medii
înregistrate în trecut." (( pg 23 ))

25 Federer W.T., (2002), Credit Risk Mode Valuation&Hedging , Berlin, Editura Springer, p.29