In Cautarea Pestisorului DE Aur. O Privire Antropologica Asupra Dorintelor
ÎN CĂUTAREA PEȘTIȘORULUI DE AUR. O PRIVIRE ANTROPOLOGICĂ ASUPRA DORINȚELOR
CUPRINS
I. Introducere
II. Superstițiile − fundament al metodelor de împlinire a dorințelor
1. Ce sunt superstițiile?
2. Legătura dintre dorințe și superstiții
3. Superstițiile ca metodă de îndeplinire a dorințelor. Exemple din mediul tradițional românesc
4. Superstițiile moderne ca metode de îndeplinire a dorințelor. Exemple din contemporaneitate
III.O abordare „științifică” a dorințelor
1. Ce sunt dorințele, de fapt?
2. Clasificarea dorințelor
3.Perspectiva filosofică asupra dorințelor
4. Perspectiva psihologică asupra dorințelor
5. Perspectiva matematică asupra dorințelor
IV. Dorințele în plan demiurgic, spiritual, religios
1. Cea dintâi dorință
2. Dorințele în creștinism în comparație cu alte religii ale lumii
3. Metode religioase de îndeplinire a dorințelor
V. Studiul de caz
1. Introducere
2. Analiza chestionarelor
2.1. Premise generale, scopul chestionarului și obiectivele propuse
2.2. Colectarea și prelucrarea datelor
2.3. Analiza datelor chestionarului
3. Analiza interviurilor
4.Analiza filmelor
4.1.Introducere
4.2. 16 Wishes (16 Dorințe) − 2010
4.3.When in Rome (Amor la Roma) − 2010
4.4. New Year's Eve (De Anul Nou) − 2011
4.5. The Bucket List (Ultimele dorințe) − 2007
VI. Concluzii
VII. Bibliografie selectivă
VIII. Anexe
II. Superstițiile − fundament al metodelor de împlinire a dorințelor
„Superstițiile sunt poezia vieții.”
(Johann Wolfgang von Goethe)
1. Ce sunt superstițiile?
Orice încercare de a înțelege un concept trebuie să pornească de la însăși etimologia cuvântului care îl denumește. În cazul de față, termenul de superstiție derivă de la latinescul superstitionem (super-stat, superstare), adică ceea ce „stă deasupra”, ceea ce va rămâne dincolo de trecerea timpului. Acest aspect demonstrează că, nu de puține ori, etimologiile au puterea de a salva un cuvânt, restaurându-i sensul nobil, inițial.
Dacă astăzi superstițiile sunt definite drept „o prejudecată ce decurge din credința în spirite bune și spirite rele, în vrăji și farmece, în numere fatidice, în semne prevestitoare sau în alte rămășite ale magiei sau animismului” și nu reprezintă altceva decât o opțiune individuală, de multe ori privită cu scepticism de către ceilalți, conform mărturiilor istorice și literare, întreaga existență cotidiană în Evul Mediu se desfășura între semne și minuni. Atunci, superstițiile erau elementele constitutive ale legilor și astfel întregul univers exista printr-un raport de coordonare cu acestea. Medievalii etichetau frecvent credința în lucruri precum întâmplările miraculoase, viața de după moarte, intervenția divină, previziunile sau eficiența rugăciunilor ca fiind un element constitutiv al conceptului de superstiție. În antichitate, în schimb, elitele romane acceptau doar sfaturile „specialiștilor” în domeniu (augurii și haruspicii), disprețuindu-i pe cei care profitau de naivitatea și teama persoanelor presupunând că sunt cunoscători ale tainelor universului. Altfel spus, superstițiile care stăteau la baza activității celor din urmă erau văzute drept o formă degradată a religiei caracterizată printr-un exces ritualic și o frică de multe ori nejustificată de supranatural.
Trecerea timpului nu a făcut ca reacțiile negative la adresa superstițiilor să dispară. În Evul Mediu, ele erau combătute de Biserică prin lupta acesteia împotriva vrăjitoriei, magiei, ocultismului, iar în perioada iluminismului românesc, reprezentanții Școlii Ardelene au discreditat superstițiile numindu-le „credințe deșarte”. În paralel, din perspectiva romantismului secolului al XIX-lea, intelectualitatea românească vede în practicile străbune o supraviețuire a unor vremuri îndepărtate, o curiozitate demnă de a fi consemnată și astfel se lansează un adevărat program de strângere a superstițiilor din toate zonele țării.
Nu poate fi trecută cu vederea înrudirea acestora cu folclorul, fiind transmise pe cale orală de la o generație la alta. În timp, au căpătat caracterul neoficial al pildelor bătrânești. Se poate afirma că își împart teritoriul cu cel al religiei, având o răspândire largă și multiple tendințe restrictive, dar și cu cel al psihologiei, întrucât pot satisface nevoia intrinsecă a individului de a formula prejudecăți pe marginea fenomenelor lipsite de o explicație logică, științifică. Având în vedere că ele, fiind cunoscute de toți, pot fi considerate literă de lege pentru unii sau un motiv pentru întărirea scepticismului pentru ceilalți, gravitând în jurul tuturor de secole, putem afirma că ele reprezintă, într-o oarecare măsură, credința comună, dar neîncoronată a umanității.
În ceea ce privește proveniența superstițiilor, putem spune despre ele că au la bază obiceiuri păgâne ancestrale, dezvoltându-se cu precădere în mediile rurale nedezvoltate, acolo unde nivelul de educație al oamenilor din perspectivă științifică este mai scăzut, aceștia fiind mai apropiați de tradiția străbună. De asemenea, se poate afirma faptul că acestea provin, la nivelul conștiinței individului, din teama lui față de necunoscut. Omul transformă într-o superstiție tot ceea ce pare să nu aibă o explicație științifică. Cu toate că astăzi nu mai există niciun domeniu la care știința să nu aibă acces, omul având posibilitatea de a aprofunda cunoașterea legilor naturii, de a pătrunde în tainele cele mai ascunse ale vieții, el pare să prefere de multe ori să-și fundamenteze existența pe unele superstiții care nu au nicio legătură cu realitatea sau cu experiența concretă a umanității. De ce se atașează individul de un produs anacronic, lipsit de argumente și de origine mistică într-o eră a tehnologiei și a postmodernismului? Conform unor cercetări, explicația stă în nevoia omului de a crede în existența unei forțe superioare lui, a acelei forțe care a organizat întreaga materie în ceea ce el vede zi de zi, în fața ochilor săi − lumea. Din perspectiva psihologică, s-a constatat că tendința comportamentului superstițios al omului este una instinctuală, cu rădăcini adânc întipărite în subconștientul fiecăruia.
O clasificare a superstițiilor este foarte greu de alcătuit, acest lucru fiind datorat domeniilor vaste în care ele apar. Le putem totuși cataloga ca fiind, în primul rând, „de bine” sau „de rău” (apariția unui element care ne prevestește dacă se va întampla ceva bine sau ceva rău − aflarea în proximitatea unui hornar în antiteză cu o întâlnirea cu o pisică neagră). De asemenea, ele au fost clasificate de-a lungul timpului în colecțiile marilor etnologi fie în funcție de elementul natural ce le predomină − apa, aerul, focul, pământul, fie în legătură cu evenimentele cele mai importante din viața unui om − ciclurile vieții, nașterea, cununia, moartea − sau în directă conconrdanță cu aspirațiile indivizilor − rodnicia pământului, găsirea sufletului pereche, noroc, etc.
După cum am afirmat anterior, s-au făcut numeroase cercetări privind superstițiile în domenii precum psihologia, etnologia sau antropologia. Pentru cercetători, superstițiile apar ca niște elemente incerte ale spiritului uman, elemente de care omul pare a fi legat într-un mod definitiv, aproape instinctual. În acest context, antropologul Claude Lévi-Strauss consemna faptul că ele sunt atât de răspândite și frecvente încât este demnă de luat în considerare perspectiva conform căreia superstițiile ar reprezenta o formă universală și permanentă de gândire. Tot despre puterea pe care ele o au în lumea înconjurătoare nota și etnologul francez Marcel Mauss, privindu-le ca pe o „nebuloasă care plutește în jurul credințelor religioase”, fiind totodată o „imensă masă informă”. Psihologul american Stuart Vyse consideră că superstițiile se fundamentează pe lipsa de control și, implicit, pe dorința fiecărei ființe umane de a deține cât mai mult control atât în ceea ce privește viața personală, cât și a celor din jurul său.
2. Legătura dintre dorințe și superstiții
Existența umană s-ar putea rezuma la încercările permanente ale omului de a-și face cunoscute și de a-și îndeplini dorințele. Persoanele își doresc mai ales acele lucruri pe care nu le pot obține în mod obișnuit. De cele mai multe ori, ele consideră că sunt necesare intervenții divine, formule magice sau puteri superioare pentru ca acel lucru care le lipsește să apară în realitatea lor cotidiană. Acest lucru poate fi observat ca fiind o formă de captivitate într-un mod de gândire primitiv, moștenit am putea spune chiar genetic de la strămoșii noștri. Este evident faptul că nevoia de a simți o forță organizatoare în lumea noastră complexă este o manifestare a condiției umane. Omul este convins că, în lumea sa, există o intenție voită pentru orice și, apelând la metode ce sunt mai presus de timp, ar putea să fie el cel care stă la baza acelei intenții.
Altfel spus, superstițiosului i se oferă o iluzie reconfortantă a unor înțelesuri. Acesta creează o relație între un comportament și un eveniment de importanță particulară în devenirea și împlinirea sa. Relația va fi cu atât mai puternică cu cât este dovedit faptul că oamenii rețin succesele și uită eșecurile într-un timp relativ scurt. El va ține minte momentul când o anumită dorință i s-a împlinit urmând anumiți pași ce nu sunt în legătură directă cu scopul său final în defavoarea acelor momente în care nu se va întâmpla ceea ce își dorește cu toate că a îndeplinit toate condițiile cerute de un anumit ritual. Întrucât credința sa într-o cauzalitate supranaturală este mai puternică decât simțul rațiunii, el va rămâne convins că un eveniment provoacă un altul, fără a realiza că nu există niciun proces natural care să le lege. Lipsa procesului va fi sezizată numai în caz de eșec, folosind-o drept metoda prin care înțelege de ce nu s-a întâmplat ceea ce dorea.
Cu alte cuvinte, această nevoie a omului de a controla ceea ce se întâmplă în jurul său, de a-și dori să provoace anumite evenimente care pot să schimbe realitatea în care trăiește nu este altceva decât manifestarea nevoii sale instinctive de a-și pune dorințe.
Cu cât dorințele sunt mai intense sau mai greu de îndeplinit, cu atât omul va fi mai receptiv la metodele prin care s-ar putea apropia de acea forță superioară ce guvernează întregul univers. Un om care nu își dorește nimic nu poate fi un om superstițios. El nu simte nevoia de a controla realitatea în sânul căreia trăiește. Altfel spus, în lipsa dorințelor, superstițiile nu s-ar mai fi născut și nu ar mai fi fost capabile să depășească barierele timpului.
Clasificarea superstițiilor poate reprezenta o oglindire a dorințelor pe care oamenii le-au avut în diverite epoci. Aceștia aspiră, încă din cele mai vechi timpuri, la găsirea sufletului pereche, la noroc și spor, la rodnicia pământului, la protecția față de spiritele nefaste − duhuri, strigoi, iele − sau la o stare fizică bună.
Superstițiile se bazează pe rămășițe ale magiei și animismului, nefiind conforme cu nivelul cunoașterii științifice. În momentul în care își dorește cu adevărat ceva, omul va depăși barierele conștiinței raționale și va tinde să creadă în ceea ce este inexplicabil, apelând la mecanismele ancestrale ale superstițiilor. Astfel, el se va simți instinctiv mai aproape de atingerea scopurilor sale.
3. Superstițiile ca metodă de îndeplinire a dorințelor. Exemple din mediul tradițional românesc
Cele mai des întâlnite superstiții în spațiul tradițional românesc sunt cele legate de aflarea ursitului și a viitorului, de prevenire a unor evenimente nefaste, de stimulare a unei viitoare recolte bogate sau pentru atragerea norocului și sănătății asupra întregii familii. Fie că acestea presupun îndeplinirea unui anumit ritual sau simpla purtare a unui obiect aducător de noroc, ele au fost respectate cu sfințenie de către cei care au năzuit la un anumit lucru încă din cele mai vechi timpuri și continuă să fie literă de lege și astăzi pentru unii dintre noi. Se pare că este întipărită înn diverite epoci. Aceștia aspiră, încă din cele mai vechi timpuri, la găsirea sufletului pereche, la noroc și spor, la rodnicia pământului, la protecția față de spiritele nefaste − duhuri, strigoi, iele − sau la o stare fizică bună.
Superstițiile se bazează pe rămășițe ale magiei și animismului, nefiind conforme cu nivelul cunoașterii științifice. În momentul în care își dorește cu adevărat ceva, omul va depăși barierele conștiinței raționale și va tinde să creadă în ceea ce este inexplicabil, apelând la mecanismele ancestrale ale superstițiilor. Astfel, el se va simți instinctiv mai aproape de atingerea scopurilor sale.
3. Superstițiile ca metodă de îndeplinire a dorințelor. Exemple din mediul tradițional românesc
Cele mai des întâlnite superstiții în spațiul tradițional românesc sunt cele legate de aflarea ursitului și a viitorului, de prevenire a unor evenimente nefaste, de stimulare a unei viitoare recolte bogate sau pentru atragerea norocului și sănătății asupra întregii familii. Fie că acestea presupun îndeplinirea unui anumit ritual sau simpla purtare a unui obiect aducător de noroc, ele au fost respectate cu sfințenie de către cei care au năzuit la un anumit lucru încă din cele mai vechi timpuri și continuă să fie literă de lege și astăzi pentru unii dintre noi. Se pare că este întipărită în memoria noastră colectivă nevoia de a crede în miracole și, apelând la aceste legi ce sunt dincolo de timp, ne apropiem de forța superioară ce este responsabilă cu ordinea ce există în lume.
Dorința prin excelență a tuturor fetelor încă din vremea lui „a fost o dată ca niciodată…”, aflarea ursitului, se împlinește prin respectarea unor suite de ritualuri dintre cele mai diverse. Poate cea mai cunoscută metodă este cea a punerii de busuioc sub pernă pentru ca tinerei să îi apară în vis cel ce îi este sortit. În ajunul unor sărbători importante de peste an (de Bobotează, de Sânziene, în noaptea Sfântului Andrei), fetele de măritat iau o crenguță de busuioc din mănunchiul preotului și, înainte de a se culca, se spală pe față cu aghiazmă și pun crenguța sub pernă în speranța că își vor visa alesul inimii. Încă din antichitate, romanii credeau că busuiocul este planta dragostei. El este utilizat în ritualurile creștine tocmai din vremea lui Iisus (La botezul Său, toți oamenii i-au adus crenguțe de busuioc). O altă modalitate de aflare a ursitului este privitul în oglindă după o zi întreagă de post și rugăciune. Tradiția spune că fetele trebuie să se dezbrace în fața unei oglinzi la lumina lumânărilor la miezul nopții într-una dintre nopțile magice de peste an (de Crăciun, de Sf. Andrei sau de Sf. Vasile) și, dacă au inima curată, vor reuși să vadă umbra viitorului lor soț. Un alt exemplu ar fi deschiderea porților în noaptea de Anul Nou pentru a-l atrage pe cel sortit, sau pregătirea unei mese pentru acesta, în speranța că umbra sa va fi cea care va veni să i se alăture fetei la masă.
Pentru a se asigura că vor avea un an rodnic, în care pământul să fie fertil, oamenii, încă din cele mai vechi timpuri, practică diverse ritualuri. Dintre acestea, cel care a dăinuit în timp este obiceiul uratului în noaptea de Anul Nou. Tinerii merg din casă în casă cu plugușorul pentru a alunga spiritele rele și a chema spiritele bune pentru a avea grijă de familii pe toată durata noului an. În această noapte se fac urări de sănătate, noroc și prosperitate.
Norocul este un alt lucru râvnit de către ființa umană. Oamenii poartă asupra lor diverse obiecte aducătoare de noroc − cum ar fi potcoavele sau se feresc să omoare șerpii care dau târcoale gospodăriilor lor pentru a nu-și omorî norocul odată cu ei. Norocul este cel protejat și în nopțile sfinte de peste an când duhurile rele sunt pe pământ cu ajutorul usturoiului sau a busuiocului, plante ce țin strigoii la distanță.
Atunci când omul are o dorință oarecare, ce nu presupune de la sine un ritual anume, se poate folosi de diferite instrumente pentru a favoriza întâmplarea respectivă. De exemplu, se spune că de Anul Nou cerul se deschide de 3 ori și că doar cei credincioși pot sesiza acest lucru. Omul care vede cerurile deschise poate să-i ceară lui Dumnezeu trei lucruri, iar Acesta va auzi și îi va da omului cele necesare. Se spune că este bine să ceri sănătate, noroc și raiul, dar că un om cu adevărat credincios va cere un singur lucru și anume să ajungă în rai. Un alt obicei străbun de îndeplinire a dorințelor este înmulțirea apei. În Ajunul Crăciunului, trebuie să umpli un pahar de apă cu alte nouă pahare mai mici. Dimineața se va măsura apa din pahar. Dacă vor fi zece pahare de apă în paharul cel mare înseamnă că dorința omului se va îndeplini, altfel, înseamnă că ceea ce omul dorește nu este bine pentru el. Copiii au, la rândul lor, metodele proprii pentru a afla dacă ceea ce își doresc se va împlini. Atunci când se taie o găină ei urmăresc să fure osul în formă de y de la baza pieptului, numit iadeș. Doi dintre ei țin câte o parte a acestuia și trag de el până îl rup în două. I se va îndeplini dorința celui care rămâne în mână cu bucata cea mai mare.
4. Superstițiile moderne ca metode de îndeplinire a dorințelor. Exemple din contemporaneitate
Fiind atât de prezente în viața tuturor, superstițiile au drept caracteristică și o mobilitate deosebită. Ele se nasc și mor în permanență, fiind într-un continuu flux de schimbare. Am ales să prezentăm câteva dintre cele mai frecvente medode de punere de dorințe ce se întâlnesc astăzi atât în mediul urban, cât și în cel rural. După cum am arătat anterior, în contemporaneitate, superstițiile sunt mai ales o opțiune individuală; oamenii aleg să creadă în ele pentru că așa își doresc, nu pentru că ar fi obligați de vreun context social sau politic sau din teama de necunoscut, știința putând oferi astăzi răspunsul la toate întrebările pe care și le pune omul în drumul său pe calea cunoașterii și împlinirii. Vom prezenta o suită de astfel de superstiții contemporane încercând să realizăm o clasificare a lor prin raportare la partea corpului cu ajutorul căreia se realizează.
Ochii sunt unele dintre cele mai importante instrumente cu ajutorul cărora ne putem îndeplini dorințele. În primul rând, dacă cineva observă că ne-a căzut o geană pe obraz și ne pune să ghicim pe care dintre cei doi obraji se află în timp ce ne gândim la o dorință, vom afla dacă aceasta se va împlini sau nu în funcție de capacitatea noastră de a nimeni unde este geana. Oamenii își pun cele mai multe dorințe atunci când observă un anumit fenomen neobișnuit în natură: o stea căzătoare, un curcubeu, un cal alb căruia nu i se observă coada sau când se uită la ceas la 11:11 (se știe că în numerologie numărul 11 este un număr maestru, iar când ceasul indică ora 11 și 11 minute se degajă un cumul energetic puternic care ar putea conduce la împlinirea unei dorințe).
Cu ajutorul gurii putem de asemenea să ne apropiem de ceea ce ne dorim. De exemplu, dacă pronunți un lucru în același timp cu altcineva este un moment propice pentru formularea unei dorințe în gând. De asemenea, a sufla în lumânări de ziua ta sau într-o păpădie albă ajută la alinierea favorabilă a planetelor. Poți verifica dacă ceea ce îți dorești se va întâmpla în funcție de reușita acțiunii tale; altfel spus, dorința ta se va îndeplini numai dacă reușești să stingi toate lumânările odată sau dacă dezprinzi printr-o singură suflare toate semințele de pe floarea de păpădie.
Nu în ultimul rând, nu putem uita că, doar cu ajutorul mâinilor aruncăm monede în fântâni sau atingem pietre ce ne pot ajuta în transformarea viselor noastre în realitate. De asemenea, se spune că atunci când primul fulg de zăpadă îți ajunge în palmă este un moment propice pentru a-ți pune o dorință
* Omul consideră că respectarea superstițiilor îl ajută să se conecteze la o forță superioară, atemporală, ce se crede a fi responsabilă cu ordinea din lume. Credința oarbă în aceste ritualuri străvechi presupune și o distanțare simțul rațional, pragmatic al ființei umane. Cu toate că nu există niciun fundament științific care să demonstreze eficacitatea superstițiilor, acestea sunt parte din viața fiecăruia dintre noi la un moment dat, fie că ne dăm seama sau nu. O delimitare a superstițiilor de ieri sau de azi este foarte greu de realizat, cu precădere din cauza caracterului atemporal al acestora. Chiar dacă le privim ca pe niște credințe străvechi, suntem conștienți că, într-o oarecare măsură, ele se nasc în fiecare zi, în funcție de contextele trăite de fiecare individ în parte. Coincidențele par a fi principalul element ce menține vie latura superstițioasă a persoanelor, indiferent de era în care acestea trăiesc.
III. O abordare „științifică” a dorințelor
„Dorința nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îți imaginezi.”
(Paolo Coelho, Unsprezece minute)
1. Ce sunt dorințele, de fapt?
Cu toate că este aproape imposibil să găsești o definiție completă a dorințelor, care să surprindă toate sensurile pe care acest termen le deține, au existat de-a lungul timpului multiple încercări de a o defini, fie de către filosofi, psihologi sau teoreticieni, fie de către oamenii care se aflau în căutarea unor răspunsuri. Printr-o prezentare comparativă a eforturilor depuse în această direcție, vom încerca să aflăm ce sunt, de fapt, dorințele.
Dorința se definește, în sensul ei cel mai pragmatic, drept o stare sufletească a celui care aspiră, râvnește, tinde la ceva. De aici înțelegem că ea este specifică ființei umane ce este înzestrată cu sentimente și care are capacitatea de a acționa conform unui sistem de gândire evoluat. Năzuințele sunt direct proporționale cu modul prin care o persoană își propune să acționeze în existența sa. Încă de la începuturile lumii civilizate, oamenii au fost fascinați de ideea îndeplinirii dorințelor. De la geniile mitologile din lămpi care promiteau înfăptuirea a trei dintre aspirațiile celor care îi descopereau sau de la vrăjitorii Evului Mediu și până la jocul copiilor care-și pun o dorință în timp ce suflă în lumânările de pe tort, indivizii tind în permanență la ceva mai mult sau mai puțin realizabil.
„A dori” este parte a întregului cultural; dorințele oamenilor reflectă sentimentele lor și modul în care se raportează la restul societății, fiind înrădăcinate în structura interioară a acestora. Le-am putea vedea drept un barometru al condiției umane, fapt prin care se justifică interesul actual la nivel mondial asupra acestui subiect.
Ioan Gyuri Pascu definea dorința în cartea sa, În căutarea armoniei, drept acțiunea de „a cere” la infinit. Omul nu are nevoie de un fundament logic, științific pentru a-și exprima, fie doar și la nivelul gândirii, năzuințele sale. Nu există o limită numerică a lucrurilor pe care ni le-am putea dori, de aici survenind și caracterul etern, atemporal a ideii de aspirație.
2. Clasificarea dorințelor
Cu toate că fiecare persoană are propria sa individualitate, deci implicit și dorințe diferite, conform unui studiu realizat de către autorul american Clifford A. Pickover, s-a putut contura o clasificare a aspirațiilor umane, în funcție de frecvența apariției lor.
Cele mai frecvente dorințe sunt cele legate de alți oameni. Aceste dorințe includ ideea de a vorbi sau de a fi alături de anumite persoane ce nu se află în proximitatea doritorului, de a pedepsi acțiunile unor apropiați, de a afla ce cred ceilalți despre tine, fericirea altor oameni, a ajuta alți indivizi, speranța că ceilalți își vor folosi inteligența în anumite circumstanțe, că își vor schimba atitudinea, năzuința de a întâlni celebrități sau de a-i ajuta pe cei care au nevoie, sfârșitul suferinței umane, întoarcerea unei iubiri pierdute, etc. Aceste dorințe sunt urmate de cele referitoare la bani/valori materiale (acumularea unor averi sau posesii naturale, achitarea datoriilor sau aspirația către bunurile celorlalți), la abilități (dobândirea sau perfecționarea capacității de a comunica, de a-și dezvolta memoria fotografică, de a avea puteri supranaturale – a fi invizibil, a se teleporta, de a vindeca sau a citi în mințile celorlalți, de a influența, de a simți culorile, de a auzi formele, de a gusta sunetul, de a trăi la maximul potențialului, de a învăța limbi străine) și la familie (asemănătoare cu dorințele din prima categorie, fiind orientate expres către membrii familiei – fericirea și sănătatea copiilor, o relație mai apropiată cu soțul/soția).
Următoarele tipuri de dorințe au o caracteristică predominant abstractă și se referă fie la pace (la scară atât personală, cât și globală; atât interzicerea armelor nucleare, cât și dorința de a dezvolta relații armonioase cu cei din jur), fie la spiritualitate prin consolidarea legăturii cu sursa creației universale, armonizarea cu sinele, comunicarea spirituală, fie la ideea de filosofie (a dori să nu îți dorești nimic, să știi ce sa îți dorești, să ți se împlinească dorințele într-un mod miraculos, fără a depune eforturi) sau fie chiar la religie (descoperirea lui Dumnezeu, înțelegerea lui, dorința de a ști care religie este cea adevărată, corectă, originară) ori timp (manipularea timpului, nevoia de atemporalitate, dorința de a avea mai mult timp pentru sine, pentru călătorii, pentru îndeplinirea sarcinilor).
O altă categorie importantă este cea referitoare la însăși persoana doritorului. Cu alte cuvinte, omul își dorește diverse lucruri în legătură cu ideea de știință, intelectualitate (dezvoltarea cunoștințelor, a puterii de înțelegere, a înțelepciunii și a intelectualității în domenii științifice, filosofice), cu personalitatea sa (dorințe legate de sine, de starea de fericire, de îndreptare, de acceptare și înțelegere a celorlalți, de diminuare a defectelor și augmentare a calităților) cu starea sa de sănătate (menținerea ei, vindecarea de boli sau depresii, pierderea de greutate, dar și o îmbunătățire a sistemului medical la nivel global) sau cu locul său de muncă (avansarea pe un post superior, perfecționarea abilităților profesionale). Tot aici putem integra și dorințele cu tentă sexuală (exprimarea dorințelor sexuale, a celor legate de schimbarea de sex) sau cele legate de ideea de faimă (recunoașterea efortului depus, capacitatea de a schimba lumea în care trăiește) sau de afaceri (dorința de dezvoltare a unei anumite industrii).
Nu în ultimul rând, persoanele, indiferent de vârsta la care se află, au diferite aspirații cu privire la mediul înconjurător (controlul poluării, diminuarea distrugerii habitatului natural, crearea unei limbi universale, toleranță interculturală), la călătorii (explorarea unor spații și lumi reale sau imaginare) sau, de ce nu, la lumea cosmică (un prim contact cu extratereștii, demonstrarea existenței vieții pe alte planete).
Se mai pot realiza clasificări ale dorințelor în funcție de sexul sau de vârsta doritorilor. Conform diferitelor studii, aspirațiile persoanelor de sex feminin se vor canaliza cu precădere pe ideile de pace, cooperare, iubire, înțelegere, în vreme ce persoanele de sex masculin își vor dori mai degrabă acele lucruri ce sunt în legătură directă cu dezvoltarea profesională, cu capacitățile intelectuale sau cu nevoia de a se afirma pe plan personal, dar și global.
Pornind de la acest aspect, psihologul social Geert Hofstede a clasificat culturile, în special cele organizaționale, în feminine sau masculine. Cu alte cuvinte, membrii unei culturi feminine își vor dori mai ales menținerea bunăstării sociale, punând accent pe interesele și nevoile indivizilor, în vreme ce o cultură masculină se focalizează pe obținerea unor rezultate pragmatice, a succesului, a recunoașterii internaționale. Într-unul dintre studiile sale, Hofstede idenfică România ca având o cultură preponderent feminină, unde oamenii lucrează doar pentru a putea supraviețui, ei apreciind egalitatea, solidaritatea și calitatea la locul de muncă. Chiar și așa, și caracteristici ale culturii masculine pot fi întălnite, de tipul celor legate de perseverență și de dorința de avansare. Având în vedere acest rezultat al studiului, se poate afirma că, în cazul românilor, există un echilibru între dorințele de tip feminin și cele de tip masculin.
În ceea ce privește categoria de vârstă, copiii năzuiesc fie la lucruri strict materiale − jucării, fie la unele irealizabile − cum ar fi teleportarea, întâlnirea extratereștrilor, etc. Dorințele adulților vor avea un profund caracter pragmatic, iar cele ale vârstnicilor vor pune accept pe dimensiunea spirituală a existenței – obținerea mântuirii, apropierea de Dumnezeu, repararea greșelilor din trecut.
3. Perspectiva filosofică asupra dorințelor
Încă din cele mai vechi timpuri, înțelegerea conceptului de dorință și implicit a ambiguității profunde care este omul în esența sa i-a preocupat pe marii gânditori ai lumii. Dorința nu există în sine, ci este mereu raportată la ceva, indiferent că este vorba despre o stare, o persoană sau un lucru material. Îndeplinirea sa conduce la stări de satisfacție, de plenitudine. Interesant de analizat este și dinamismul năzuințelor umane, acestea transformându-se sub presiunea contextelor sociale, a sentimentelor celor apropiați, a intenției fiecăruia de a atinge starea de armonie universală.
Platon spunea că singurul lucru cu adevărat dezirabil este adevărul, dar că această dorință, care este sursa cunoașterii, nu are nimic în comun cu acele dorințe rele care se nasc din uniunea sufletului cu corpul. Tot ceea ce ne asaltă corpul – bolile, dorințele, temerile – ajunge într-un final să ne înlocuiască într-așa un fel încât niciun gând nu mai devine posibil. Exigența părții noastre fizice este prin excelență posesiunea de bunuri, fapt ce a declanșat, în durata lungă, numeroase controverse, a animat războaie și bătălii fără sfârșit. Chiar dacă am reuși să atingem o stare de echilibru, chiar dacă nimic din exterior nu ar mai interveni în drumul nostru către cunoaștere, se pare că dorințele corpului nostru nu vor înceta să apară. Astfel, conchide Platon, singura modalitate prin care omul poate ajunge la adevărul văzut ca împlinirea dorinței prin excelență este separarea de corp pentru a vedea cu sufletul lucurile în însăși esența lor.
Filosofia antică este de asemenea interesată de caracterul moral al dorințelor. Epicur, într-una dintre scrisorile sale, categorisește diferitele tipuri de dorințe. Altfel, el face distincție între dorințele naturale și cele zadarnice, dar și între cele care sunt necesare pentru a atinge starea de fericire, cele pentru bunăstarea corporală și cele care sunt vitale. Criteriul de alegere a lor este plăcerea, dar acest lucru nu înseamnă că nu se vor avea în vedere condițiile sau consecințele unei decizii. Epicur subliniază faptul că uneori trebuie să renunțăm la plăceri dacă știm că ele vor fi urmate de dureri mai mari și totodată să acceptăm o durere dacă știm că ea ne va conduce către o plăcere mai mare în final. În cadrul stoicismului, perspectiva din care este privită problema diferă într-un mod sensibil. Epictet afirmă că trebuie să distingem între dorințele a căror îndeplinire depinde de noi și cele care se împlinesc prin intermediul altora.
Cel care critică dorințele într-un mod virulent este Nietzsche. Acesta consideră că dorințele nu sunt altceva decât o expresie a nihilismului, o depreciere a vieții care se naște din teama de a suferi. Omul este construit pentru a se afla mereu între bine și rău, iar prin aspirația către diverse lucruri mai mult sau mai puțin materiale, el se îndepărtează de sensul ultim al existenței sale. După Nietzsche, plăcerea și suferința sunt conectate printr-o legătură indisolubilă. A-l elibera pe om de suferință ar presupune în același timp să îl privezi de orice formă de plăcere, dar, cu toate acestea, ființele umane aspiră spre dimensiunea dionisiacă a vieții.
Situarea dorințelor între nevoie și lipsă este conturată de către Schopenhauer. A vrea un anumit lucru este în directă corelație cu lipsa și implicit trimite la ideea de suferință. Starea de plenitudine ce apare odată cu satisfacerea unei dorințe în particular nu poate fi absolută atât timp cât aspirația îndeplinită împiedică alte năzuințe să se realizeze. Caracterul său efemer este demonstrat și de dinamismul naturii umane, omul găsind în cel mai scurt timp alte lucruri pe care să și le dorească. Freud a introdus ideea conform căreia omul are capacitatea de a-și ajusta progresiv aspirațiile în funcție de condițiile concrete ale existenței sale. În copilărie, individul nu este guvernat decât de principiul plăcerii. Odată cu trecerea anilor, principiul realității tinde să ia locul celui dintâi în gândirea adultului și mai apoi a bătrânului. Astfel se fundamentează ideea conform căreia există în fiecare om dorințe ce sunt interzise sau expulzate din conștiință, dar care continuă să reprezinte o amenințare prin înrădăcinarea lor în subconștient.
Deși dorința a fost adesea văzută dintr-o perspectivă negativă, ca o sursă a dezechilibrelor care se opune celorlalte facultăți umane, Spinoza oferă o alternativă acestei concepții. El definește dorințele drept însăși esența omului. Acestea sunt prezentate drept eforturile pe care cineva este necesar să le facă pentru a persevera înlăuntrul său, raportându-se în același timp la suflet și la corp. Astfel, ele devin sursa tuturor afectelor și în special a celor care se raportează la un obiect. Este imposibil să poți evalua din perspectivă obiectivă lucrurile și legitimitatea lor în absența conceptului de dorință.
De asemenea, ideea conform căreia dorințele sunt în strânsă legătură cu ideea de lipsă este criticată de către Deleuze și Guattari. Aceștia văd în aspirațiile umane motorul care pune în mișcare individul și nu o mașinărie producătoare de fantasme. În plus, se demonstrează faptul că dorințele nu derivă din conceptul de nevoie, ci, dimpotrivă, nevoile se fundamentează pe acestea.
O altă abordare din perspectivă pozitivă a dorințelor este subliniată de către Bataille. Acesta demonstrează faptul că societatea are principala menire de a asigura strictul necesar care să acopere nevoile primare ale omului. Altfel spus, producția și consumul în genere sunt dictate de către conceptul de necesitate. În același timp, în mediul înconjurător s-au dezvoltat sărbători, jocuri, culte, arte, etc care nu răspund unei nevoi în mod particular, ci care sunt o expresie a dorințelor specifice naturii umane. Altfel spus, aspirațiile nu sunt o extrapolare a nevoilor sau o abstractizare a lipsurilor, ci o dimensiune specifică a existenței indivizilor.
Medierea imaginară dintre două subiecte se încadrează în sfera conceptului de dorință. Altfel spus, conștiința internațională nu poate exista decât prin recunoașterea unui alter − obiectul imaginar, fapt ce instituie totodată și calitatea obiectului de a fi dorit. Cu alte cuvinte, dorința se prezintă drept o recunoaștere a sinelui în alteritatea celuilalt, dar și ca un mecanism inconștient orientat spre îndeplinirea unor sarcini precise. Ea nu există în sine, ci este mereu raportată la obiectul său. În absența acestuia, existența a însuși conceptului de a dori ar fi inutilă. Astfel s-a produs antropologizarea dorințelor, prin intermediul lucrărilor lui Jacques Lacan care a introdus noțiunea de dorință a dorințelor, un termen abstract ce este superior oricărei reprezentări psihic-energetică în mod exclusiv.
În concluzie, încă din cele mai vechi timpuri și până în contemporaneitate, dorințele au fost înțelese drept un motor ce pune în mișcare individul, propulsându-l către împlinirea scopurilor și idealurilor sale. Prin ele se creionează deopotrivă apetitul, aspirația, dar și tendința individului orientate spre un obiect ce capătă un sens aparte prin aportul personalității acestuia.
4. Perspectiva psihologică asupra dorințelor
În timp ce dorintele sunt adesea identificate ca fiind emoții de către persoanele neavizate, psihologii diferențiază, de cele mai multe ori, dorințele de emoții. Pentru aceștia, dorințele iau naștere din nevoile și funcțiile fizice (de exemplu nevoia stomacului de hrană și a sângelui de oxigen). La polul opus, emoțiile sunt cauzate de starea mentală a unei persoane. Un studiu efectuat de Universitatea din Michigan in 2008 arată că, în timp ce oamenii manifestă senimente de frică și dorință ca termeni psihologici opuși, acestea împărtășesc același circuit în sistemul nervos. Un studiu din 2008 intitulat "Corelațiile neuronale ale dorințelor" arată capacitatea creierului uman de a clasifica orice stimul în funcție de dezirabilitatea lui, activând trei zone diferite ale creierului: cortexul superior orbitofrontal, cortexul mid-cingular și cortexul anterior cingular.
În timp ce neuroștiinta fericirii și a bunăstării este încă într-un stadiu incipient, studii referitoare la „verii îndepărtați” ai plăcerii și dorinței arată că recompensa este un element cheie în crearea acestor două stări. Alte studii au arătat că o substanță chimică denumită „dopamină” este „substanța chimică a plăcerii” a creierului. Cercetari in acest domeniu arată, de asemenea, conexiunea dintre cortexul orbitofrontal și sistemele de dopamină și opiacee și stimularea acestui cortex este asociată cu rapoarte subiective de plăcere.
Autosugestia, văzută drept o metodă modernă a tehnicilor psihologice, nu este nimic altceva decât acțiunea de a impune o idee creierului unei persoane. Creierul nu poate face diferența între imaginație și experiență și tocmai de aceea vizualizarea unei dorinței ne aduce mai aproape de împlinirea sa. Fiecare gând al individului este parte a energiei electromagnetice pe care acesta o emană în univers. Odată emanată, energia va căuta o alta cu care să vibreze în armonie și astfel acel lucru va fi atras în existența noastă cotidiană. Această perspectivă poartă numele de lege a rezonanței.
Conform acestei teorii, este suficient să ne comportăm ca și cum dorința noastră ar fi deja împlinită, fără a ne gândi la metodele prin care ea se va realiza. Atitudinea ce trebuie abordată este precum aceea a unui copil care consideră că orice îi va scrie lui Moș Crăciun se va întâmpla. El nu ia în considerare factorii din mediul exterior, condiția financiară a familiei sale sau limitele ce i-au fost impuse de către inconștientul colectiv. Nu mai trăim astăzi într-o societate în care toate lucurile sunt văzute separat, ci că acestea sunt interconectate într-un mod misterios. Bazându-ne în special pe puterea noastră intrinsecă, având o credință puternică în forțele proprii, putem obține, conform specialiștilor în domeniu, toate acele lucruri pe care le dorim cu adevărat.
* În concluzie, am putut observa că, în durata lungă, conceptul de dorință s-a situat mereu între doi poli, rămânând până în prezent o ideologie învăluită în mister. Cert este că dorințele, în esența lor, sunt specifice ființelor umane, că le influențează în mod direct modul de acțiune și percepțiile asupra vieții. În ciuda încercării de a le clasifica, de a le încadra într-o tipologie, ele rămân un fenomen abstract, a cărui proveniență nu poate fi clar identificată. În absența lor, individualitatea fiecărei persoane s-ar estompa, conceptul de fericire nu ar mai avea un profund caracter personificat sau chiar ar putea, în lipsa unui fundament psihologic, să dispară. După cum Liiceanu afirma în jurnalul său, Întâlnire cu un necunoscut, „fericirea depinde de putința fiecăruia dintre noi de a intra în starea de vrajă.”. Astfel se explică caracterul magic, de neînțeles, al dorințelor oamenilor, care nu sunt altceva decât metodele prin care putem deveni fericiți.
IV. Dorințele în plan demiurgic, spiritual, religios
„Dorința e începutul întregii creații. Este primul gând. Este un sentiment grandios în suflet. Este Dumnezeu care alege ce să creeze în continuare.”
(Neale Donald Walsch, Conversații cu Dumnezeu)
1. Cea dintâi dorință
Întregul univers a luat ființă în urma existenței celei dintâi dorințe. Indiferent de perspectiva cosmogonică la care ne raportăm, este lesne de înțeles că ceea ce a precedat Cuvântului este dorința Creatorului ca lumea să existe. Toate celelalte acte care au urmat nu au fost altceva decât o reiterare, sau, mai bine spus, o încercare de reiterare a activității creatoare primare. Altfel spus, la baza fiecărei acțiuni, fie ea umană sau demiurgică, stă o intenție ideatică, adică o dorință. În funcție de indiciile pe care le percepem, putem cataloga această intenție ca fiind personală sau parte dintr-un plan superior ce este dincolo de puterea noastră de înțelegere. Luând în considerare această aserțiune, dorința poate părea sinonimă cu ideea de scop, dar și cu aceea de stimulent, de „motor” care pune în acțiune ideile noastre.
În decursul timpului s-a putut observa că omul, ca produs arhetipal, a avut dintotdeauna tendința de a se raporta la ceva superior sieși pentru a înțelege de ce existența sa înseamnă mai mult decât suma acțiunilor sale. Principalul element la care acesta se raportează este acel sistem al cărui nucleu este o forță superioră, Creatorul. El poate fi întâlnit sub diferite denumiri (de la Dumnezeu la Zeul Suprem, de la energie la liniște) în funcție de spațiul cultural, ideologic la care individul aderă prin proprie intenție sau prin învățare.
Unicitatea Creatorului este demonstrată prin diferite povești atemporale, cum ar fi parabola indiană a îngrijitorului de elefanți care avea sașe fii orbi. Într-o zi, acesta i-a rugat pe copiii lui să spele unul dintre elefanți. După ce au terminat treaba, au început să se întrebe cum arăta de fapt elefantul. Cel care-i spălase coada spunea că este precum o sfoară, cel care se ocupase de trompă îl vedea precum un șarpe, cel care curățase picioarele credea despre el că nu este altceva decât patru coloane și așa mai departe, fapt ce a condus la o divergență între cei șase. Când tatăl lor i-a auzit, a încercat să-i calmeze spunându-le că au toți dreptate și în același timp se înșeală cu toții. Într-un mod asemănător se poate vorbi și despre Creator. Suntem incapabili să avem o viziune de ansamblu, așa că atribuim diferite sensuri aceluiași lucru. Singurul element de legătură ar fi părerea unanimă că Acesta este cel care a avut cea dintâi dorință.
2. Dorințele în creștinism în comparație cu alte religii ale lumii
Pornind de la ideea că Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor în plan generalizat, iar dorința este sursa acțiunilor în plan individual, este lesne de înțeles legătura directă care se realizează între divinitate și dorințe.
Cu toate că ar părea că cel mai des se operează cu clasificarea conform căreia dorințele ar fi bune sau rele, din perspectiva creștină au întâietate deosebirile între dorințele care fac parte din planul divin și cele care nu au nicio legătură cu acesta. Altfel spus, o dorință rea este mai puțin periculoasă decât una bună (corectă din punct de vedere moral, etic, social, dar care nu are nimic în comun cu intenția divină), întrucât a dori ceva rău îl poate ajuta pe om în evoluția sa spirituală ulterioară prin conștientizare și pocăință.
De asemenea, se face o diferențiere clară între dorințele trupului și cele ale sufletului. Cu precădere în textele Noului Testament se subliniază ideea conform căreia sufletul ar avea nevoie de renunțarea la dorințele trupești, cu toate că acestea sunt cele care îl conturează și îl influențează pe om. Evoluția pe scara spiritualității se raportează la puterea de abstinență a individului, la capacitatea sa de sacrificiu în vederea apropierii de divinitate. Potrivit acestei teorii, omul ar trebui să renunțe la toate dorințele care au legătură cu existența sa materială în favoarea urmăririi scopului superior, acela de a se apropia și de a-l cunoaște pe Dumnezeu.
Chiar și așa, creștinismul propune diferite „metode” prin care omul ar putea fi ajutat de către divinitate pentru îndeplinirea gândurilor sale, cu condiția ca acestea să fie în directă conexiune cu intenția primară, spirituală a lui Dumnezeu în ceea ce privește viața fiecăruia dintre noi. Dovadă în acest sens este pasajul din Biblie conform căruia „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea” (Evanghelia după Marcu, 11:24).
Creștinii cred într-un Dumnezeu iubitor care poate fi cunoscut într-un mod personal încă din viața aceasta. De aceea, ei nu se orientează neapărat către ritualurile religioase sau către realizarea unor anumite fapte bune, ci dezvoltă o relație cu divinitatea în încercarea de a o înțelege. Prin venirea lui Hristos pe pământ, ideea de experiență capătă un sens primordial. Miracolele se pot produce și în viața pământeană prin intermediul credinței. Dumnezeu împlinește dorințele celor care cred cu adevărat în El, dar și în ceea ce își doresc.
Hinduismul se caracterizează prin credința simultană în mai mulți zei și în existența mai multor vieți consecutive ale individului, putând fi identificate în existența curentă elemente din viețile precedente. Astfel se explică prezența suferinței și a răului în lume. Dorința supremă este aceea de a obține acel nivel al perfecțiunii spirituale care să permită ieșirea din ciclul reîncarnărilor, sau, cu alte cuvinte, o formă a libertății. Eliberarea se produce la nivel individual, ideea de colectivitate nefiind esențială în acest caz. Omul se luptă cu sine pentru sine, iar raportarea la celălalt nu reprezintă un element definitoriu pentru evoluția spirituală, ca în cazul creștinismului. Astfel, dorințelor de ordin material nu li se acordă importanță, ritualurile religioase sau devotamentul față de un anumit zeu nefiind impuse, ci lăsate la libera alegere a individului.
O perspectivă diferită există în cadrul islamului, musulmanii crezând că există un singur Dumnezeu, transcendent, care este creatorul universului și a tuturor lucrurilor bune sau rele care există în lume. Totul se întâmplă prin voia lui Allah, nimic nu se decide la nivel individual. Însuși cuvântul islam înseamnă supunerea față de Dumnezeu, singura dorință îngăduită oamenilor fiind aceea de a se împlini intenția divină. Se pune accent pe respectarea cu strictețe a ritualurior religioase care au un caracter obligatoriu pentru toți credincioșii. Allah este o divinitate răzbunătoare, superioară, accesul la acesta fiind limitat. Cu alte cuvinte, singura relație care se poate contura este de ascultare, de supunere completă. Ideea conform căreia destinul fiecăruia este prestabilit conduce la o suprimare accentuată a posibilității de a avea dorințe individuale. Tocmai de aceea, nu sunt prevăzute în textele sacre modalități prin care omul ar putea să ceară ajutorul divin pentru îndeplinirea unor scopuri personale individualizate pentru că astfel se consideră că s-ar nesocoti planul superior realizat în momentul nașterii de către divinitate.
Dorințele sunt privite dintr-o perspectivă aparte în cadrul buddhismului. Practicanții acestei religii consideră suferința ca fiind elementul central al lumii pământene, ea fiind provocată de existența dorințelor. Detașarea de acestea este scopul principal al oamenilor și totodată atingerea nivelului superior pe scara evoluției spirituale. Cu alte cuvinte, în momentul în care omul reușește să nu mai aibă niciun fel de dorință, el încheie ciclul reîncarnărilor și ajunge în stadiul de Nirvana, echivalentul Raiului pentru creștini. Totuși, este important de precizat faptul că dorințele nu trebuie suprimate, ci individul are menirea de a învăța să se detașeze de acestea prin diferite ritualuri spirituale, cum ar fi meditația. Dumnezeu nu este o entitate superioară distinctă, ci se află în interiorul fiecărui om. Altfel spus, Dumnezeu este omul care a rămas fără dorințe. Această idee a detașării este conturată și în cadrul creștinismului, după cum am menționat anterior.
Sintetizând, se poate afirma că se acceptă ideea conform căreia dorințele fiecăruia au rolul de a contura personalitatea, dar chiar și întreaga existență a individului. Sacrificiul suprem pe care omul trebuie să îl facă este renunțarea, detașarea de activitatea de a dori, de a râvni lucrurile ce au importanță doar în planul lumii materiale. În funcție de apropierea care se instituie între umanitate și divinitate, între sacru și profan, se îngăduie o anumită libertate a individului de a decide, deci implicit de a avea dorințe.
3. Metode religioase de îndeplinire a dorințelor
În creștinism, dar și în cadrul religiilor orientale, s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, diferite metode prin care dorințele individului pot deveni realitate. Unele dintre aceste practici sunt recomandate de către Biserică, altele, în schimb, au ajuns să fie blamate de aceasta, fiind supranumite false ritualuri creștine.
În Biblie este consemnat, în Evanghelia după Matei, că omul trebuie să ceară și i se va da. Problema care se impune este cum trebuie să ceară acesta. Se consideră drept condiție esențială capacitatea persoanei de a crede că va primi ajutorul divin, dubiile nefăcând altceva decât să stopeze „intervenția divină”. Creștinii comunică cu Dumnezeu prin rugăciune, deci implicit aceasta este și principala metodă de îndeplinire a dorințelor. Există rugăciuni speciale pentru anumite categorii de dorințe (pentru sănătate, în vederea căsătoriei, a izbăvirii de dușmani), dar pot fi întâlnite și rugăciuni speciale pentru îndeplinirea dorințelor. Cele din urmă sunt de regulă relativ scurte și trebuie repetate de mai multe ori pe zi, timp de câteva săptămâni. Un exemplu de o astfel de rugăciune este cea „descoperită” de un preot de la o mănăstire din Bușteni, părintele Gherontie care susținea că s-a trezit într-o dimineață cu un bilețel în mână în care era scrisă aceasta: Doamne, întoarce-i la bunătate și la rugăciune pe toți vrăjmașii mei. Amin”. Dacă este repetată de 30 de ori pe zi timp de 40 de zile, se spune că ajută la îndeplinirea oricărei dorințe.
Un echivalent al rugăciunii creștine în credințele orientale este rostirea mantrelor. Mantrele sunt niște sunete sacre, care simbolizează puterea divină a nivelului de conștiință cel mai înalt din fiecare individ. Ele își au originea în limba sanscrită, considerându-se că au fost transmise direct de către zeitățile buddhiste. Una dintre cele mai celebre mantre pentru îndeplinirea dorințelor este OM PADMO USHNISHA VIMALE HUM PHAT. Aceasta nu are o traducere exactă, întrucât este foartă importantă și succesiunea sunetelor în vederea „accesării” energiei cosmice. La fel ca în cazul rugăciunilor, ea trebuie rostită de câteva ori pe zi timp de mai multe săptămâni.
O alta modalitate de exprimare a dorințelor este punerea pe hârtie a acestora. Creștinii au obiceiul de a scrie pomelnice, adică liste cu numele de botez care se dau preotului înainte de slujbe pentru a-i menționa pe respectivii în rugăciune. De cele mai multe ori, aceste liste sunt însoțite și de o enumerare a dorințelor pe care oamenii le au. Se întâmplă adesea ca acestea să semene între ele (oamenii se roagă cu precădere pentru sănătate, iertarea păcatelor, izbăvire de dușmani), dar există și elemente personale, care îl ajută pe preot să se raporteze mai ușor la cei pomeniți.
O practică relativ asemănătoare poate fi întâlnită și în culturile Orientului extrem. Întrucât Dumnezeu nu este o entitate diferită de om, aceste „liste” nu sunt înmânate unui intermediar, ci se redactează de către fiecare persoană în parte în mod repetat, timp de mai multe zile. O dorință se scrie de patruzeci și nouă de ori într-o singură zi pentru a obține nivelul de concentrare necesar „accesării energiei cosmice”.
Un alt element important în plan religios, unanim recunoscut în marea majoritate a religiilor, pentru facilitarea obținerii ajutorului divin, este ideea de jertfă, de sacrificiu. Se aduc ofrande de flori, se oferă ajutorul celor mai puțin norocoși, se încurajează perioadele de abstinență de la anumite alimente (prin post) sau acțiuni considerate nefiind conforme cu normele religioase.
În cultul creștin, o importanță aparte o au și lumânările. Ele sunt asociate în principal cu slujbele Bisericii, dar se recomandă și aprinderea lor în timpul rugăciunilor individuale. Lumina lor duce cu gândul la ideea de divinitate, sau mai bine zis de cunoaștere a divinității, simbolizând lumina lui Hristos. De asemenea, ele reprezintă un semn alt jertfei pe care creștinul i-o aduce lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, prin aprinderea lumânărilor se instituie un alt canal de comunicare cu transcendentul, această practică fiind cunoscută și de celelalte religii ale lumii.
Alte modalități prin care omul simte că se apropie de Dumnezeu, putând astfel comunica cu Acesta, ar putea fi pelerinajele la așa numitele icoane făcătoare de minuni sau la moaștele unor anumiți sfinți. Existența unor elemente ce nu pot fi explicate prin intermediul științei (icoane care plâng, trupuri care nu putrezesc) îl determină pe om să creadă într-o forță superioară sieși, fapt ce este o condiție esențială în vederea îndeplinirii dorințelor, după cum am arătat anterior.
Pe lângă toate aceste metode există și altele care nu sunt unanim acceptate de Biserică, întrucât par a avea legătură cu practici păgâne, cu magia, cu vrăjitoria. Am prezentat în paralel cu elementele creștine și alte procedee specifice culturilor orientale întrucât acestea au început să se practice și în spațiul românesc, consecință a fenomenului de globalizare. Ele sunt folosite cu precădere de către cei mai tineri, de către cei aflați în căutarea unui parcurs spiritual propriu.
V. Studiul de caz
1. Introducere
2. Analiza chestionarelor
2.1. Premise generale, scopul chestionarului și obiectivele propuse
Pornind de la ideea conform căreia dorințele au o plurivalență de sensuri și semnificații, putând fi privite din numeroase perspective (a superstițiilor, psihologică, filosofică, religioasă), am încercat să descoperim cum se raportează la acestea omul de rând al secolului XXI, în funcție de vârsta pe care o are sau, mai bine spus, în funcție de experiențele acumulate de-a lungul timpului.
Scopul principal al chestionarului a fost acela de a identifica în ce măsură mai sunt dorințele parte a naturii umane, care este frecvența apariției lor în realitatea cotidiană și, mai ales, care sunt metodele cunoscute de respondenți prin care se pot împlini dorințele.
Cu alte cuvinte, obiectivele propuse s-ar putea sistematiza după cum urmează: în primul rând, am dorit să observăm dacă dorințele constituie mai degrabă un legământ al generațiilor sau, dimpotrivă, sunt o formă de accentuare a conflictului dintre ele. În cel de-al doilea rând, am încercat să vedem care este caracteristica dominantă a visurilor românilor (idealismul, pragmatismul sau generalitatea) prin solicitarea unor exemple concrete de dorințe împlinite, dar și care este elementul principal care-l ajută pe om să își îndeplinească aspirațiile (divinitatea, forțele proprii − autosugestia, credința în superstiții, efortul susținut, ajutorul celorlalți). Un alt obiectiv important este acela de a descoperi care este importanța existenței dorințelor pentru evoluția societății în care trăim (în acest sens au fost propuși doi itemi − unul referitor la modalitatea prin care societatea contemporană sprijină sau respinge ideea de împlinirea a dorințelor și altul care propunea un exercițiu de imaginație respondenților și anume îi invita să își imagineze cum ar arăta o lume lipsită de dorințe). Nu în cele din urmă, chestionarul își propune să realizeze o ierarhizare a metodelor de împlinire a dorințelor, fie că acestea sunt legate de o superstiție sau de dimensiunea religioasă a existenței, dar și o primă schiță a unui catalog de dorințe a românilor.
2.2. Colectarea și prelucrarea datelor
Chestionarul a fost aplicat unui număr de 132 de persoane din mediul urban, atât de sex feminin (82 – 62,1%), cât și de sex masculin (50 – 37,9%). Aceștia au fost împărțiți în trei categorii de vârstă (18-30 de ani, 30-50 de ani și peste 50 de ani). Pentru fiecare dintre aceste categorii de vârstă a existat următorul număr de respondenți: pentru prima categorie, 18-30 de ani, 53 de respondenți, adică un procent de 40,2% din numărul total, pentru cea de-a doua, de 30-50 de ani, un număr de 51 de respondenți, adică 38,6%, iar pentru cea de-a treia categorie (peste 50 de ani), a existat un număr de 28 de respondenți, adică 21,2%.
Din numărul total de unsprezece întrebări, sașe întrebări au fost cu răspuns deschis, trei cu o singură variantă de răspuns și două întrebări care presupuneau alegerea de răspunsuri multiple. Pentru răspunsurile la întrebările al căror răspuns trebuia ales dintr-o listă, s-a realizat o centralizare procentuală, însoțită de o serie de grafice, diagrame reprezentative. Întrebările cu răspuns deschis au fost centralizate în funcție de vârsta respondenților.
Întrebările adresate vizează atât metodele prin care oamenii încearcă să își îndeplinească dorințele, cât și atitudinea lor referitoare la ideea de împlinire a visurilor. Metodele propuse în cadrul chestionarului fac referire la superstițiile legate de dorințe, la dimensiunea religioasă prin care dorințele oamenilor ar putea deveni realitate, dar și la componenta psihologică necesară împlinirii diverselor năzuințe (motivația, determinarea, importanța autosugestiei). Răspunsurile urmează a fi analizate comparativ în funcție de vârsta și de sexul respondenților.
2.3. Analiza datelor chestionarului
La prima întrebare, „Considerați că dorințele se pot împlini?”, 36,4% dintre respondenți sunt siguri că dorințele se pot împlini (48 de persoane au ales răspunsul „Da, cu siguranță”), 34,1% consideră că acestea se îndeplinesc prin efort susținut (45 de persoane au ales răspunsul „Da, dacă mă străduiesc.”), 25,8% sunt de părere că împlinirea dorințelor este condiționată de factori externi (34 de persoane au ales răspunsul „Depinde de circumstanțe”), iar 3,8% cred că împlinirea dorințelor este un fenomen care apare foarte rar. (5 dintre respondenți au ales varianta de răspuns „Foarte rar.”). Astfel, se poate observa faptul că oamenii nu resping ideea împlinirii dorințelor, cred în eventualitatea întâmplării lucrurilor la care aspiră.
Marea majoritate a celor care sunt convinși că dorințele se pot împlini fac parte din cea de-a doua categorie de vârstă (30-50 de ani), lucru ce denotă că, odată cu trecerea timpului și a acumulării de experiențe, oamenii își întăresc credința în posibilitatea fiecăruia de a-și modela propria existență. Tinerii sunt mai degrabă înclinați să considere că dorințele se împlinesc datorită efortului susținut pe care îl depun, ceea ce ne indică o nouă generație responsabilă, încrezătoare în forțele proprii, care nu așteaptă soluții din partea celorlalți. Răspunsurile din partea celor care au vârste peste 50 de ani sunt echilibrate, neputând fi indentificată o tendință anume în ceea ce îi privește. Cu alte cuvinte, se poate observa faptul că dorințele sunt acceptate ca fiind o componentă a naturii umane, că acestea, fiind corect formulate, pot să devină realitate și să nu rămână doar la stadiul unui proiect mental.
Cea de-a doua întrebare, „Cum credeți că se împlinesc dorințele noastre?”, urmărește să identifice care este fundamentul împlinirii dorințelor. Nouăzeci și șapte de respondenți, reprezentând un procent de 73,5%, consideră că dorințele se împlinesc datorită efortului susținut pe care îl depun. Acest lucru ne sugerează că persoanele sunt conștiente de faptul că fiecare împlinire are în spatele său o bază rațională, că realitatea este o sumă de rezultate a unor acțiuni concrete și nu o lume a imprevizibilului, a fenomenelor inexplicabile.
Cu toate acestea, 50,8% dintre persoanele care au completat chestionarul iau în considerare și ajutorul primit din partea divinității când se raportează la ideea împlinirii unor dorințe. Aceștia recunosc existența unei forțe superioare lor, o forță care nu poate fi complet definită prin conceptele realității cotidiene. Ei nu urmăresc să își controleze în mod absolut existența prin propriile puteri, chiar dacă depun eforturi pentru a realiza ceea ce își propun.
În cele din urmă, 39,4% dintre respondenți iau în considerare importanța structurii lor mentale, motivația și determinarea în demersul împlinirii unor dorințe. Aceștia sunt de părere că transformarea idealurilor în realitate este favorizată de autosugestie. Influențându-și propriul psihic prin idei sau imagini mentale, ei obțin cu mai mare ușurință ceea ce își doresc. Se consideră că creierul uman nu poate face diferențe între factorii realității și cei ai imaginației. Un om care s-a imaginat într-o anumită situație nouă se va adapta mai ușor atunci când se va confrunta cu aceasta dacă creierul lui este familiarizat cu posibilitățile cu care individul se confruntă.
Având în vedere categoriile de vârstă, cei între șaisprezece și treizeci de ani sunt cu precădere de părere că dorințele se împlinesc prin autosugestie și datorită efortului susținut pe care îl depun, iar cei cu vârste peste 30 de ani se bazează mai ales pe ajutorul divinității și al efortului susținut pe care îl depun. Așadar, putem observa că obținerea rezultatelor prin muncă este o constantă, indiferent de vârsta respondenților.
Cea de-al treilea item este unul cu răspunsuri multiple, respondentul trebuind să aleagă dintr-o listă care sunt momentele pe care le preferă pentru a-și pune o dorință. Lista este alcătuită din diverse superstiții cunoscute în spațiul românesc (cum ar fi, de exemplu, momentul în care individul suflă în lumânările de pe tort, în care vede o stea căzătoare, în care suflă într-o păpădie, când îi cade o geană sau aruncă o monedă într-o fântână, etc), dar și din ritualuri creștine (rugăciunea, aprinderea lumânărilor la biserică).
Cei mai mulți dintre respondenți își pun dorințe în momentul în care spun rugăciuni (68%), dar și atunci când aprind o lumânare la biserică (42,4%) sau când se află în fața unei icoane făcătoare de minuni (50%). Acest fapt demonstrează încă o dată că oamenii au nevoie de un imbold pentru a-și îndeplini visele. Relația individului cu divinitatea este esențială pentru existența armoniei în viața sa. Reprezentanți ai tuturor categoriilor de vârstă au selectat una sau chiar toate variantele de răspuns, dar cei mai mulți, din perspectivă procentuală, au fost cei cu vârste peste cincizeci de ani (peste 70%), urmați fiind de cei cu vârste cuprinse între treizeci și cincizeci de ani (aproximativ 68,6%). Așadar, credința devine din ce în ce mai activă odată cu acumularea de experiență de viață, cu toate că nu este proporțională cu vârsta oamenilor. Sunt persoane care aleg să își pună dorințe atunci când se roagă pe parcursul întregii lor vieți, pentru că, în fond, a spune rugăciuni nu reprezintă altceva decât a-I cere lui Dumnezeu să ne ajute să ne împlinim visele.
Pe de altă parte, un număr de optzeci și șapte de respondenți au recunoscut că își pun dorințe atunci când suflă în lumânările de pe tort. Această superstiție, îmbrățișată de 66% dintre respondenți își are originea în Grecia Antică, când oamenii duceau la templul zeiței Artemis ofrande pe care aprindeau lumânări întrucât se credea că fumul pe care lumânările îl scot atunci când sunt stinse poartă dorințele lor până în ceruri. Peste nouăzeci la sută dintre tinerii respondenți au selectat această variantă de răspuns, fapt ce demonstrează că respectarea acestei metode este susținută încă din primii ani de viață și că, din acest motiv, caracterul său ludic este predominant.
Există obiceiul aruncării de monede în fântâni încă din Roma Antică. Monedele au fost mereu considerate obiecte purtătoare de noroc. Ele erau aruncate în fântâni pentru că se credea că acolo se adăpostesc spiritele care coboară pe pământ. Monedele aveau rolul de a fi intermediari între oameni și duhurile care facilitau împlinirea dorințelor. În cadrul chestionarului, 41% dintre respondenți au declarat că folosesc această modalitate prin care își pun dorințe. Marea lor majoritate face parte din cea de-a doua categorie de vârstă, cea cuprinsă între treizeci și cincizeci de ani.
Superstiția conform căreia ne putem pune dorințe atunci când vedem stele căzătoare este originară tot din Grecia Antică. Acolo, oamenii erau convinși că stelele căzătoare sunt niște reprezentări ale zeilor care se apropiau de Pământ pentru a-i putea observa mai bine pe oameni. Tocmai de accea, aceștia considerau că zeii vor fi mai receptivi în legătură cu dorințele lor. Această superstiție este respectată și astăzi de aproximativ 42% dintre respondenți, chiar dacă aceștia nu mai iau în considerare sensul originar al metodei, ci mai degrabă i-au conferit o dimensiune ludică.
Celelalte metode propuse au fost alese de un număr redus de persoane (în jur de 10%), tinerii fiind cei care le utlizează cu precădere. Ele sunt legate de fenomene care reprezintă ideea de început („când primul fulg de nea vă ajunge în palmă”), de coincidențe („când spuneți un lucru în același timp cu altcineva”, „când vă uitați la ceas la ora unsprezece și unsprezece minute”) sau au un fundament mitic (de exemplu, faptul că oamenii își pun dorințe atunci când le cade o geană pe obraz își are originea în mitul grecesc al nimfei Episima, o nimfă care le îndeplinea celorlalți dorințe și care își dorea să își poată îndeplini și ei un singur vis, de a se simți iubită; una dintre genele sale a zburat până la zei și unul dintre discipolii Afroditei s-a îndrăgostit de ea).
În continuare, respondenții au fost întrebați ce alte metode de împlinire a dorințelor cunosc. Marea lor majoritate au subliniat faptul că munca asiduă este esențială pentru a-ți putea împlini orice fel de dorință, dar aceștia iau în considerare și repetarea permanentă a dorințelor formulate într-o manieră corectă și completă în minte (metodă a autosugestiei).
A fost amintită și o metodă feng-shui de îndeplinire a viselor, metodă ce presupune ca o persoană să scrie timp de patruzeci și nouă de zile în fiecare zi de patruzeci și nouă de ori o dorință pe care a formulat-o cu atenție în prealabil. Acest procedeu presupune concentrare, răbdare și perseverență și se spune că conduce energiile pozitive către materializarea obiectivelor personale. Cei care au amintit această modalitate au consemnat și faptul că foarte puține persoane ajung să o respecte în totalitate, dar și că toate dorințele celor care au reușit să termine de scris s-au împlinit.
De asemenea, au fost menționate metode prin care dorințele sunt „trimise” către niște forțe superioare prin lansarea unor lampioane sau prin scrierea pe o bucată de hârtie a dorinței, urmând ulterior ca acea hârtie să fie îngropată în vârful unui munte sau trimisă pe o apă curgătoare. Se presupune atât formularea explicită a dorinței, cât și asumarea ei prin împărtășirea ei simbolică cu universul, cu elementele primare care îl compun.
Începutul unui ciclu de viață, experimentarea unor lucruri noi, sunt de asemenea momente prielnice pentru adresarea de dorințe. Din acest motiv, tinde să devină obișnuit să alcătuiască o listă de planuri, rezoluții în prima zi a noului an sau în Noaptea de Înviere (Învierea fiind prin excelență simbolul creștin al noilor șanse). Începutul aduce cu sine și speranța, încrederea în forțele proprii. A fost, de asemenea, menționată ideea conform căreia unii oameni își pun dorințe atunci când mănâncă pentru prima dată într-un an un anumit fruct sau când ajung într-un loc în care nu au mai fost.
Nu în cele din urmă, au fost consemnate și modalități de împlinire a dorințelor prin obiceiurile legate de divinitate. Este greu de spus în ce măsură aceste metode sunt într-adevăr creștine și implicit acceptate de Biserică, dar este cert faptul că un număr mare de oameni apelează la ele atunci când își doresc un anumit lucru. Metodele cele mai des amintite au fost următoarele: metoda aluatului de la Ierusalim (Dupa ce primești de la cineva maia pentru o pâine, trebuie să o înmulțești adăugând în fiecare zi timp de o săptămână câte un ingredient. În cea de-a șasea zi, maiaua obținută se împarte în trei părți, păstrând una pentru sine pentru a o coace a doua zi și dăruind mai departe celelalte două părți. Se spune că celui care face această pâine i se va îndeplini o dorință. Cu toate că această metodă nu face parte din ritualurile creștine, ea ne aduce aminte de importanța împărțirii cu ceilalți, de solidaritate și compasiune.), cea a înnodării unei sfori în timpul Evangheliei din Joia Mare (Se fac douăsprezece noduri în momentul în care se citește fiecare dintre cele douăsprezece Evanghelii la slujba din Joia Mare. În timpul anului, de câte ori are o dorință, persoana care a înnodat sfoara desface câte un nod și se roagă pentru împlinirea unei dorințe.) și înconjurarea în genunchi a Mănăstirii Hagigadar, o mănăstire armenească a împlinirii dorințelor de la marginea Sucevei (Mănăstirea este situată pe un deal care este urcat în genunchi de către credincioși ca o jertfă pentru Maica Domnului. După ce au urcat, credincioșii înconjoară de trei ori în genunchi Biserica rugându-se pentru împlinirea dorințelor lor.)
Prin următorul item se urmărește descoperirea situațiilor în care dorințele au șanse mai mari de a se îndeplini. Șaizeci la sută dintre respondenți consideră că dorințele se împlinesc mai ales atunci când se gândesc la ele. Acest fapt demonstrează importanța acordată autosugestiei și gândirii pozivite în demersul împlinirii visurilor de către indivizi. Procentul general este respectat în cadrul fiecărei categorii de vârstă, ceea ce denotă că încrederea în forțele proprii nu se dobândește prin raportare la experiența de viață acumulată. Asumarea anticipată a rezultatelor provocate de împlinirea dorinței este văzută ca fiind metoda cea mai eficientă de către 20% dintre respondenți. Dintre aceștia, 70% au vârste curprinse între treizeci și cincizeci de ani, lucru ce arată faptul că asumarea vine odată cu maturizarea persoanelor. Un număr mai mic de indivizi sunt de părere că dorințele se îndeplinesc mai ușor când sunt scrise pe o bucată de hârtie (și implicit, sunt formulate într-o manieră clară și concisă) sau când le-o împărtășesc și celorlalți (selectarea acestui răspuns implică demontarea mitului conform căruia o dorință nu se mai poate împlini când o faci cunoscută și celor din jurul tău).
În ceea ce privește disponibilitatea persoanelor de a testa metode pe care le-au auzit de la indivizi din anturajul lor, peste la 74% dintre respondenți s-au arătat dispuși să încerce, lucru ce sugerează faptul că oamenilor nu le este frică să experimenteze unele lucuri, chiar dacă acestea nu au neapărat un fundament logic, rațional. Douăzeci la sută din totalul persoanelor întrebare au afirmat că nu ar fi interesate de noi metode de împlinire a dorințelor. Dintre acestea, peste jumătate se încadrează în a doua categorie de vârstă și sunt preponderent bărbați. Astfel se confirmă dimensiunea psihologică pragmatică mai dezvoltată în cazul indivizilor de sex masculin, dar și latura misterioasă, care dorește să experimenteze, a femeilor.
Când aveam mai mare curaj să ne punem dorințe? A fi copil prezintă un avantaj când vine vorba despre credința în posibilități nenumărate? Conform răspunsurilor la întrebări, peste 70% dintre respondenți consideră că în copilărie își puneau mai multe dorințe. Întrebați fiind de ce, aceștia au declarat că atunci aveau o fire mai visătoare, nu erau conștienți de eforturile pe care trebuiau să le depună, aveau niște dorințe mai simplu de îndeplinit (își doreau obiecte materiale cu precădere: o jucărie nouă, o bicicletă), aveau mai mult timp pentru a se gândi la ele și, de asemenea, credeau că lumea are o componentă substanțială de magie. Luând în considerare aceste răspunsuri, putem observa că respondenții asociază copilăria cu o lume ideală, în care nu suntem conștienți de limitele sau de barierele pe care le întâlnim în demersurile noastre. Doar doisprezece la sută sunt de părere că, odată cu trecerea timpului, și-au perfecționat tehnica de a-și pune dorințe, luând în considerare factorii externi, raționali, care justifică nevoia de împlinire a unui anumit vis. De asemenea, aceștia afirmă că în prezent au mult mai multe dorințe decât în trecut, dat fiind și faptul că realitatea cu care se confruntă este complexă. În cele din urmă, zece la sută din respondenți au convingerea că împlinirea dorințelor nu poate fi raportata pe o axă temporală, fiecare vârstă având dorințele și metodele ei caracteristice de împlinire. Se subliniază ideea conform căreia dorințele nu au vârstă, că ele fac parte din natura umană a individului și că trecerea timpului determină o deosebire a tipului de dorințe, nu a frecvenței în care ele apar.
Prin următoarea întrebare am încercat să alcătuiesc un catalog al dorințelor împlinite ale oamenilor, corelându-le cu metodele folosite pentru a le îndeplini. Respondenții au fost invitați să dea exemplu de o dorință care li s-a împlinit, precizând și metoda la care au apelat pentru ca acel lucru să se petreacă. În urma analizării răspunsurilor primite, am observat că marea majoritate a persoanelor au aproximativ același tip de dorințe în funcție de categoria de vârstă în care se încadrează. În ceea ce privește metodele folosite, acestea nu se deosebesc prin raportarea la numărul de ani pe care indivizii îi au.
În cadrul acestei analize, am constatat că dorința prin excelență a tinerilor a fost să urmeze cursurile unei anumite facultăți (peste 60% dintre respondenții cu vârste curprinse între 18 și 30 de ani au ales drept visul lor reprezentativ cel de a intra la o anumită specializare). Cu toții au afirmat că dorința li s-a împlinit printr-un efort susținut atât din partea lor, cât și din partea părinților. Au subliniat faptul că suportul moral al familiei a fost esențial în vederea reușitei lor. Doar câțiva au făcut referire la ajutorul din partea lui Dumnezeu, iar aceste referiri au fost complementare efortului lor intelectual („multă muncă și un pic de speranță din rugăciune”). Ceilalți respondenți care se încadrează în prima categorie de vârstă au dat exemple de dorințe materiale, cum ar fi achiziționarea unui aparat de fotografiat profesionist, a unei motociclete, a unei biciclete, dar și a unor lucruri mai simplu de obținut, cum ar fi o carte sau o pereche de pantofi.
Persoanele din cea de-a doua categorie de vârstă au menționat în special dorințele lor în legătură cu formarea unei familii (căsătorie, copii), cu succesul pe plan profesional și câteva cu privire la implicarea în activități caritabile. În ceea ce privesc metodele folosite, ei au amintit în egală măsură importanța gândirii pozitive, a legii atracției, dar și a ajutorului din partea divinității. Au dat exemple de probleme aparent fără soluție care s-au rezolvat de la sine după ce s-au rugat timp de o perioadă mai îndelungată.
Reprezentanții celei de-a treia categorii se bazează aproape în exclusivitate pe ajutorul divin pentru a-și îndeplini dorințele. Au menționat că, odată cu trecerea timpului, au ajuns să conștientizeze că efortul susținut nu este mereu suficient, că experiența le-a demonstratat că există și o forță superioară lor care controlează toate situațiile cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, ei au subliniat faptul că în lipsa unui efort susținut, dorințele nu se vor împlini niciodată de la sine. Ei își doresc în primul rând sănătate și binele copiilor lor. Astfel se poate observa faptul că odată cu trecerea timpului se produce și o prioritizare a dorințelor, o selectare din ce în ce mai atentă a lor.
Respondenți aparținând tuturor celor trei categorii de vârstă au dat și exemple de dorințe imateriale, cum ar fi revederea unui prieten sau a familiei după o perioadă îndelungată, o călătorie în jurul pământului. Nu a fost uitat nici visul fiecărui copil, acela de a crește mare cât mai repede, pentru a se bucura de libertatea pe care o implică maturitatea. Această dorință a fost clasificată ca fiind singura care nu necesită niciun efort, nicio metodă anume pentru a o face să devină realitate.
Am constatat că, pe măsura avansării în vârstă, persoanele sunt mult mai reticente în ceea ce privește împărtășirea experiențelor și năzuințelor personale. Răspunsurile devin din ce în ce mai vagi, se abstractizează până în acel punct în care orice eveniment petrecut capătă sensul unei dorințe împlinite. Cu alte cuvinte, caracterul definitoriu al dorințelor bătrânilor este generalizarea, al dorințelor adulților pragmatismul, iar al dorințelor tinerilor idealismul.
Următoarea întrebare face referire la frecvența existenței dorințelor în viața de zi cu zi a oamenilor. Aceștia au fost invitați să spună când a fost ultima dată când și-au dorit un anumit lucru. Peste 45% dintre respondenți au declarat că ultima dată când și-au pus o dorință a fost în decursul ultimelor douăzeci și patru de ore, 26% în ultima lună, 15% în ultimul an și 13% dintre ei nu își amintesc care a fost ultima dată când s-au gândit la dorințele lor. De aici putem trage concluzia că dorințele sunt în continuare o componentă de bază a naturii umane, ca ele se manifestă în mare proporție în cotidianul fiecăruia dintre noi.
În ceea ce privesc răspunsurile date de tineri, acestea sunt poate cele mai exacte, existând formulări de tipul „acum 5 minute”, „pe 9 aprilie”, etc și sunt raportate în cea mai mare parte a lor la timpul prezent. Așadar, persoanele care se încadrează în prima categorie de vârstă sunt cele care au dorințele cele mai active, care apar și se schimbă în permanență. Reprezentanții cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani au declarat că și-au pus dorințe în ultimul an calendaristic. Odată cu maturitatea apare și tendința de a-ți selecta dorințele, de a cântări, din perspectivă pragmatică, care sunt cele mai utile, care merită să se numească dorințe, care merită consumul de energie necesar pentru împlinirea lor. Cu toate că sunt mai rare, acestea sunt totuși prezente în realitatea de zi cu zi a persoanelor, apar ca o constantă în durata lungă. În schimb, în legătură cu răspunsurile persoanelor din cea de-a treia categorie de vârstă, putem observa că aceștia nu se mai identifică în mod primordial cu dorințele lor care își pierd din intensitate. După cum am subliniat și anterior, visele capătă un caracter general și nu mai pot fi plasate cu ușurință pe o axă temporală. Reperele temporale oferite de aceștia sunt ele însăși foarte vagi, de tipul „acum ceva vreme”, „zilele trecute”, etc. Cu alte cuvinte, în vreme ce tinerii fac corp comun cu dorințele lor acestea fiind motorul evoluției lor, bătrânii învață să se detașeze de acestea, lăsându-le cumva în urma lor.
Este greu să vorbești despre om fără a-l raporta la comunitatea din care face parte. Traiul în colectivitate a devenit una dintre cele mai importante perspective din care trebuie privit omul pentru a-l înțelege, nefiind suficient doar să iei un individ și să-l separi de lumea sa pentru a-l analiza. Cu alte cuvinte, de câte ori ai nevoie să afli despre un om, trebuie să-l observi în mediul său cotidian, să îl pui față în față cu realitatea cu care se confruntă, să privești prin ochii lui lumea care-l înconjoară. Tocmai de aceea am ales să includ în cadrul chestionarului o întrebare referitoare la comunitatea cu titlu generic în care persoanele trăiesc. Am urmărit să aflu în ce măsură consideră respondenții că societatea contemporană susține sau respinge ideea de împlinire a dorințelor, invitându-i totodată pe aceștia să ofere exemple din spațiul public care să exemplifice poziția pe care o adoptă.
Jumătate dintre cei intervieviați consideră că lumea în care trăiesc este o lume care încurajează existența dorințelor oamenilor și care oferă metode de împlinire a acestora sau exemple ale altor persoane care au reușit. Unii afirmă că nu este negată posibilitatea îndeplinirii viselor, dar această posibilitate este una care nu se bazează pe elemente extraordinare, ci mai degrabă pe ideea conform căreia orice vis poate deveni realitate prin efort continuu, în vreme ce alții sunt de părere că lumea este încurajată să creadă în miracole (prezentarea în mass-media a unor cazuri în care s-au împlinit dorințe „imposibile”) în aceeași măsură în care este îndemnată să lucreze pentru împlinirea aspirațiilor personale.
Au fost oferite numeroase exemple ale modalităților în care societatea devine o parte importantă a procesului prin care oamenii formulează sau își îndeplinesc dorințe. Unii au afirmat că dorințele nu stau doar la baza naturii umane, ci și la baza societății, fiecare acțiune întreprinsă având drept fundament un ideal omenesc. De asemenea, este subliniată ideea conform căreia sunt susținute astăzi cu precădere dorințele de ordin material, care în fond au fost induse de societate prin strategii de marketing și publicitate. Cu alte cuvinte, omul nu mai gândește în profunzime care sunt dorințele potrivite pentru sine, ci împrumută idealul unui prototip prezentat în mass-media. Unul dintre respondenți a afirmat că, în societatea contemporană, „consumerismul este noua religie.”
Chiar și așa, respondenții iau în considerare și „nevoia organică a omului de a crede într-o forță superioară lui, chiar dacă, de cele mai multe ori, neagă acest lucru”. A trata această aserțiune drept un adevăr pare a fi singura modalitate prin care se pot explica frecvența pelerinajelor la diferite locuri de cult sau luarea în considerare, chiar și în epoca modernă, a superstițiilor ancestrale. Această latură „ocultă” a omului este alimentată de către societatea contemporană prin reportaje apărute în mass-media, prin cărți, filme, producții muzicale. De asemenea, nu trebuie uitată nici importanța pe care mediile de comunicare online o acordă acestui subiect (se practică, de exemplu, distribuirea unui anumit mesaj unui număr mare de prieteni virtuali pentru împlinirea unei dorințe). Un alt exemplu ar putea fi constituit de cartea Secretul, care a devenit un fenomen atât pe plan internațional, România putând fi inclusă pe lista țărilor în care această carte, scrisă de Rhonda Byrne a produs, într-un fel sau altul, o schimbare de perspectivă. Cartea prezintă ideea conform căreia gândurile atrag diferitele evenimente din viața cotidiană și că, învățând să îți controlezi gândurile, vei putea obține tot ceea ce îți dorești. Cu alte cuvinte, este prezentată puterea autosugestiei într-un limbaj accesibil publicului larg, fiind o carte nescrisă de un specialist.
Cu toate că, în general, persoanele care consideră că societatea contemporană susține ideea de împlinire a dorințelor văd în acest lucru ceva pozitiv, există și păreri conform cărora „arhiprezența în societate a religiei, superstițiilor și miturilor” nu este benefică, omul ne mai fiind capabil să își ia viața în propriile mâini, să lupte pentru ceea ce își dorește, preferând să aștepte ca o minune să rezolve totul. Această lipsă de pragmatism este perceptută drept un factor care inhibă evoluția societății, sau, altfel spus, societatea „își pune singură piedici”.
O a doua categorie de respondenți (25% dintre aceștia) sunt cei care consideră că lumea de astăzi respinge ideea de împlinire a dorințelor, întrucât credința este minimalizată, existând un spirit pragmatic accentuat. A fost observat faptul că există o intenție de a anihila conceptul de dorință și de a-l înlocui cu cel de scop, de obiective care se pot îndeplini numai prin muncă continuă, prin efort susținut și prin relațiile și conexiunile potrivite cu cei din jurul tău. De asemenea, a fost subliniată importanța pe care educația tinerilor o are asupra concepției despre dorințe, constatându-se că tinerii de astăzi sunt mai sceptici, nu mai interacționează cu natura în aceeași manieră ca acum 50 de ani și prin aceasta ei invață despre lume într-un spirit pragmatic.
Un alt aspect esențial creionat este cel conform căruia lipsa timpului cauzează și o diminuare a viselor și coșmarurilor. Lumea de astăzi trece printr-o criză nu numai economică, ci mai degrabă de identitate. Prin succesiunea mult prea rapidă a evenimentelor și a ideilor, omul nu mai are cum să găsească acea atmosferă optimistă care să faciliteze, care să creeze condițiile necesare pentru dorințele sale. Visele, aspirațiile trec în planul secund al existenței, cei mai mulți ajungând să nu facă ceea ce își doresc numai din cauza unor convenții sau stereotipuri sociale. De exemplu, în momentul în care cineva se străduiește să își împlinească un vis, foarte puțini sunt cei care îi vor spune „bravo, mergi mai departe, am încredere în tine”, tendința generală fiind aceea de a adresa următoarea întrebare: „chiar crezi că vei reuși?”. De asemenea, au fost identificate păreri conform cărora dorințele sunt ceva care se leagă de caracterul oamenilor slabi, fără perspectivă pragmatică, a celor care nu vor și poate nici nu pot să își împlinească singuri visele și tocmai din acest motiv, societatea face abstracție de ele.
În cele din urmă, alți 25% dintre respondenți consideră că societatea contemporană nu are nicio legătură cu ideea de împlinire a dorințelor, acest aspect fiind unul care ține în mod exclusiv de individualitatea fiecăruia și care nu poate fi influențat din exterior. Lumea din jurul nostru poate cel mult să provoace diverse constrângeri, dar nu are capacitatea de a influența puterea proprie a fiecăruia de a-și stabili scopurile.
A fost subliniată ideea conform căreia dorințele pot fi totuși susținute, dar că acest lucru depinde de mai mulți factori, cum ar fi mediul în care indivizii trăiesc (mediu urban sau rural, cei de la sate fiind înclinați a-și dori lucruri de natură spirituală în defavoarea celor materiale, în vreme ce cei din orașe luptă pentru obținerea unor dorințe cu caracter preponderent pragmatic, de natură financiară, socială), clasa socială de care aparțin (și implicit, nivelul de educație practicat în cadrul acelei clase sociale), resursele financiare (este inoculată ideea conform căreia oamenii cu o situație materială bună au posibilități mai mari de împlinire a propriilor dorințe). Un alt aspect important este sublinierea diferențelor între dorințele individuale și cele de grup. Aspirațiile colective vor fi întotdeauna mai susținute de către mediul exterior decât cele personale, care aduc beneficii unui singur individ.
Cu toate că vorbesc despre aceeași lume, respondenții o privesc pe aceasta în trei moduri complet diferite. Acest lucru se datorează cel mai probabil faptului că nu a fost acordată o definiție exactă a ideii de societate. Societatea poate fi privită în întregul său sau poate fi privită în mod segmentat (pornind de la mass-media, clasa politică, autoritățile locale sau naționale și ajungând până la grupul de prieteni, vecinii din bloc, sistemul educațional din care fac sau au făcut parte sau la familie). Ar fi fost imposibil să obținem un răspuns unitar, dar am observat că raporturile procentuale sunt aceleași în cadrul tuturor categoriilor de vârstă. Cu alte cuvinte, trecerea timpului nu influențează în mod direct percepția oamenilor referitoare la mediul în care trăiesc, existând atât sceptici, cât și visători în toate grupurile de vârstă precizate.
Ultimul item din chestionar presupune efecutarea unui exercițiu de imaginație. Respondenții au fost invitați să își imagineze cum ar arăta o lume în care dorințele nu ar mai exista. Cu toate că anterior au putut fi observare păreri distincte cu privire la ideea de vis, răspunsurile la această întrebare au fost într-o oarecare măsură similare. Diferențele au fost minore, impresia generală fiind aceea că o lume fără dorințe este o lume care nu poate exista în planul real.
Peste 70% dintre respondenți descriu această lume imaginară lipsită de dorințe ca fiind una „neagră”, „monotonă”, „plictisitoare”, „previzibilă” și într-un „regres continuu”. Se consideră că odată cu dispariția dorințelor s-ar pierde și „motorul inovației”, că oamenii s-ar concentra exclusiv pe realitatea imediată nefiind preocupați de viitor și ar acționa fără energia provenită din aspirația de a duce la bun sfărșit un lucru sau de a se perfecționa într-un anumit domeniu. Prin aceste exemple este subliniată din nou ideea conform căreia dorințele sunt la baza oricărei societăți în aceeași măsură în care sunt parte a fundamentului naturii omenești. Pentru existența posibilității de a evolua, cea mai importantă dorință a fost consemnată ca fiind cea de a ieși din zona noastră de confort. În lipsa dorințelor, nu am fi animați să continuăm să descoperim.
Oamenii acestei lumi imaginare au fost asemănați unor roboți lipsiți de sentimente și de entuziasm, care nu cunosc semnificația reușitei sau a fericirii. Această idee a fost susținută și prin răspunsuri care cataloghează dorințele ca fiind cele care dau realității cotidiene o notă romantică, boemă și care totodată atrag magia și necunoscutul specifice Evului Mediu în era modernă. Au existat și persoane care au declarat faptul că o lume lipsită de dorințe ar fi o lume în care oamenii nu ar exista, asemănând nevoia de a ne pune dorințe cu nevoia de aer, apă, alimentație. A existat și o categorie de respondenți care au declarat că nu se simt capabili să își imagineze o lume lipsită de dorințe, acestea fiind cele care ne dau un sens sau un rost.
Sub 5% din totalul de respondenți au declarat că societatea contemporană este cea face toate eforturile pentru ca lumea de mâine să fie una lipsită de dorințe și că acest proces de transformare deja a început, în primul rând la nivel personal (omul secolului XXI este prea ocupat pentru a mai avea timp să își pună dorințe), dar și la un nivel superior prin conturarea unui spațiu în care te lovești în permanență de dificultăți și care nu te ajută în niciun fel pentru a reuși să le depășești.
* Analizând răspunsurile unei plaje largi de persoane care se diferențiază între ele prin numeroase aspecte, cum ar fi atât cele de ordin biologic (vârstă, sex), dar și cele de ordin social (nivelul educației, pregătirea profesională, poziție socială, ocupație, resurse financiare), pot concluziona afirmând faptul că toți oamenii încă mai cred în ideea împlinirii dorințelor. Este în natura lor umană să își dorească și nu pot masca acest aspect. Dacă consideră că este un subiect pueril, îl prezintă dintr-o perspectivă oarecum mai pragmatică (dorințele sunt pentru ei, de fapt, planuri, scopuri, aspirații), dar în esență conceptul rămâne același.
Există numeroase metode de a încerca să îți împlinești dorințele, făcând apel la instrumente din cele mai vaste arii care studiază omul și felul său de a fi (superstiții, autosugestie, apel la divinitate). În final, ceea ce contează cu adevărat este determinarea fiecăruia dintre noi de a duce la bun sfârșit misiunile autoimpuse. Scriind pe o bucată de hârtie care este visul tău, nu vei face ca acesta să se împlinească de la sine, dar vei primi un imbold care să-ți amintească că ceea ce tu îți dorești este realizabil dacă depui suficient de mult efort.
3. Analiza interviurilor
După cercetarea teoretică a implicațiilor conceptului de dorințe într-o varietate de domenii care țin de sfera socialului, am constatat că acesta are în mod predominant caracteristici specifice dimensiunii religioase și psihologice a existenței. Tocmai din acest motiv am hotărât să aflu, prin intermediul unor interviuri, care este părerea unor specialiști cu privire la acest subiect și, mai ales, care este rolul acestora în procesul împlinirii dorințelor celor care apelează la serviciile lor. Sunt preoții sau psihologii varianta mundană a duhului din lampa lui Alladin?
Pentru început, au fost intervievați trei preoți creștini-ortodoxi, fiecăruia dintre aceștia fiindu-le aplicată aceeași grilă de interviu. Primul dintre ei, pr. G.M. este din Piatra Neamț, are în jur de cincizeci de ani și este preot de 22 de ani. Cel de-al doilea, pr. T.P. slujește la Biserica din Bucșoaia, județul Suceava de aproximativ 10 ani și are o vârstă de 40 de ani, iar cel de-al treilea, pr. P.C. este preot în Gura Humorului de 30 de ani și are o vârstă în jur de 60 de ani. Grila a fost compusă din opt itemi, fiecare dintre aceștia fiind selectați de așa manieră încât la final să obținem o perspectivă generală asupra componentei religioase care stă la baza conceptului studiat.
Prima întrebare adresată a fost una care presupunea definirea din punct de vedere ortodox a dorințelor și identificarea unor anumite metode specifice prin care acestea s-ar putea îndeplini. Cel dintâi respondent, pr. G.M., afirma faptul că dorințele, atunci când sunt în concordanță cu voința divină, simbolizează un imbold pe care Dumnezeu i-l trimite omului pentru a-l antrena în efectuarea misiunii sale pământene. Cel de-al doilea, pr. P.C. a oferit o definiție dintr-o dublă perspectivă, făcând deosebire între aspirațiile și idealurile omenești, care, dacă corespund principiilor moral-religioase, îl conduc pe om la împlinirea misiunii sale vocaționale cu care a fost înzestrat prin intermediul naturii umane create de către Dumnezeu, la mântuire și la desăvârșirea morală creștină în veșnicie și afinitățile păcătoase sau dispozițiile pătimașe, care-l conduc pe omul necredincios spre patimi și spre păcate, pierzându-și astfel mântuirea. În cele din urmă, cel de-al treilea respondent, pr. T.P. spunea că nu poți vorbi despre o dorință fără să știi, în primul rând, ce înseamnă să fii ortodox pentru a avea la ce te raporta. Înțelegând ce este ortodoxia, ajungi să îl iubești pe Dumnezeu și să trăiești în harul Lui și atunci nu mai poate exista dorință care să nu fie împlinită. Cu alte cuvinte, cu toate că nu au fost oferite niște definiții exacte ale dorințelor, răspunsurile ne indică legătura indisolubilă creată între oameni, Dumnezeu și vise, cele din urmă devenind un liant între cei dintâi. Cu privire la metodele de împlinire a dorințelor, au fost menționate perioadele de post și rugăciune, precum și iubirea absolută față de Dumnezeu și încrederea în Acesta.
Cea de-a doua întrebare face referire la existența în lume a două tipuri de dorințe − cele bune și cele rele − și la modalitățile prin care oamenii pot învăța să facă deosebire între cele două și să identifice care dintre cele bune sunt potrivite pentru individualitatea lor. Răspunsurile la această întrebare au fost relativ similare, subliniindu-se faptul că prin rugăciune permanentă și prin dragoste față de Dumnezeu, în timp reușim să identificăm care dorință este cea specifică sufletului nostru. Cel de-al treilea respondent, pr. TP, a mai subliniat faptul că dorința cea mai mare pe care cu toții ar trebui să o avem este pacea. Având pace, adică găsindu-L pe Dumnezeu în fiecare dintre noi, reușim să ne împlinim și toate celelalte năzuințe, fie ele de ordin material sau spiritual.
În continuare, am încercat să aflu care sunt dorințele omului de astăzi și care este caracteristica lor predominantă (pragmatismul sau spiritualitatea). Pr. P.C. afirma că, în contemporaneitate, persoanele trăiesc după „legea timpului”, sau, mai exact spus, după „legea păcatului”, făcând din elementele mundane (bani, poziție socială) nu mijloace necesare mântuirii lor și a aproapelui lor, ci scopuri în sine, căzând într-un materialism grosier, care-i desfigurează atât trupește, cât și duhovnicește. Pr. T.P. realizează o disticție între dorințele trecătoare, de moment, care sunt în deșertăciune și dorința de a avea pace pe care fiecare dintre noi o avem, dar nu realizăm că acest lucru este cel pe care îl căutăm. El clasifică tipurile de oameni care îl caută în funcție de felul în care aceștia se raportează la dorințele lor. Astfel, o primă categorie este cea a oamenilor care merg la duhovnic doar din interes, pentru că își doresc să li se împlinească anumite dorințe. Apoi, sunt cei care merg din curiozitate, cei care caută o definiție a lui Dumnezeu și astfel se lansează în polemici. Mai există o categorie a celor care așteaptă ca preotul să fie un vrăjitor care să le deschidă cărți pentru a le spune cum va fi viitorul lor. Aceasta este cea mai periculoasă categorie, căci ar putea cauza dispariția permanentă a dorințelor − pentru ce am mai trăi dacă am ști cu exactitate ce se va întâmpla a doua zi?. O ultimă categorie este cea a persoanelor care caută pacea și care își doresc să își schimbe modul de a gândi, de a fi, de a trăi. Pr. G.M. spunea că dorințele omului menționate în acatiste sau mereu un caracter general (marea lor majoritate spun că își doresc sănătate, iertare de păcate, izbăvire de dușmani, spor în casă și în familie, reușite la examene), dar că a observat o tendință ce pare să se generalizeze în redactarea pe ultimul rând dintr-un acatist a ceea ce oamenii își doresc în mod concret și individual. Cu alte cuvinte, după ce fiecare credincios enumeră dorințele generale, el „prinde curaj” să scrie care este, de fapt, nevoia sa cea adevărată.
Cel de-al patrulea item urmărește să descopere care este atitudinea Bisericii față de metodele promovate prin mass-media de împlinire a dorințelor, metode ce sunt într-o oarecare măsură legate de ideea de divinitate. Pr. G.M. a observat că oamenii sunt destul de reticenți în a împărtăși cu un preot informațiile pe care le-au preluat din afara Bisericii. Poate doar cei vârstnici cer opinia duhovnicului lor înainte de a aplica o anumită metodă. Acest lucru constituie un dezavantaj pentru că putem comite foarte ușor un păcat și nici să nu realizăm acest lucru. Pr. P.C. afirmă că Biserica Ortodoxă Română, ca parte componentă și integrantă a Bisericii Ortodoxe Universale, îl plasează pe om în perspectiva veșniciei, atenționându-l că toate cele necesare traiului trebuiesc folosite decent și cumpătat, ca mijloace de mântuire a omului și a aproapelui său și nu ca mijloace egoiste în sine. Mass-media nu ne va îndemna niciodată să ne apropiem de mântuirea noastră personală, ci, mai degrabă, se va concentra pe dorințele efemere. Practicile de tipul „Pâinea de la Ierusalim” sau legarea nodurilor pe ață în timpul citirii de către preot a celor Douăsprezece Evanghelii din Joia Mare sunt niște practici necanonice, întrucât nu au fost niciodată atestate în tradiția liturgică ortodoxă și nici nu s-au găsit nicăieri consemnate în literatura religioasă. Acestea pot juca cel mult rolul unor instrumente propice împlinirii unor dorințe efemere, nicidecum pentru mântuirea credinciosului creștin-ortodox. Aceeași referire la ideea de mântuire a realizat-o și părintele T.P., spunând că Biserica nu ia în considerare practicile efemere, promovate prin mass-media, care nu ne conduc la marele nostru scop final, și anume mântuirea.
Următoarea întrebare privește felul în care oamenii reacționează după ce au fost la Biserică și și-au pus diferite dorințe și dacă consideră că acestea ar trebui să se împlinească imediat sau au răbdare și așteaptă să se înfăptuiască voința dumnezeiască. Pr. P.C. spune că încep să fie mai mulți oamenii care se întorc la Biserică pentru a adresa rugăciuni de mulțumire decât cei care vin pentru a-L „certa” pe Dumnezeu că nu le îndeplinește dorința instantaneu. De asemenea, el subliniază faptul că divinitatea cere uneori oamenilor îndelungă răbdare și rugăciune stăruitoare pentru a obține o întărire a credinței. Momentul împlinirii unei dorințe este ales din pure rațiuni dumnezeiești, pe care omul nu le poate percepe. Pr. T.P. afirmă că există o adevărată pedagogie religioasă, întrucât preoții trebuie să îl lase pe om în starea sa, dar și să îl ducă spre înțelegerea sensului vieții. Este imposibil ca unui om care vine cu inima deschisă și care Îl iubește pe Dumnezeu să nu i se împlinească vreo dorință. Oamenii nu se întorc spre a-l mustra pe preot, întrucât conștientizează că nu stă în puterea preotului să împlinească ceea ce doar Dumnezeu poate împlini.
Fiind intermediari între credincioși și divinitate, preoții au fost întrebați ce le cer ei lui Dumnezeu pentru oamenii din jurul lor. Pr. G.M. a spus că îl roagă pe Dumnezeu să le dea tuturor înțelepciunea necesară pentru a-și formula dorințele corecte, cele care îl apropie pe individ de divinitate și implicit de mântuire, iar pr. P.C. îi cere lui Dumnezeu să le dăruiască bine-credincioșilor creștini-ortodocși mântuire, sănătate, înțelepciune, îndelungă-răbdare, pace, liniște duhovnicească și cele necesare pentru viața pământeană și cea veșnică. Acest fapt denotă ideea conform căreia preoții își autolimitează puterea pe care noi ceilalți considerăm că o au în fața lui Dumnezeu printr-un act de supunere și formulează cereri care să facă referire la puterea universală pe care voința divină o are.
Cea de-a șaptea întrebare lansează ideea unei analize comparative între perspectiva ortodoxă asupra legăturii dintre dorință și suferință și viziunea din cadrul religiilor orientale, viziune conform căreia omul trebuie să renunțe la toate dorințele lui pentru a putea elimina suferința din viața sa. Pr. P.C. consideră că atât dorințele, cât și suferința pot fi un instrument care să ne apropie de mântuire. El spune că suferința trebuie văzută ca un dar dumnezeiesc, ca un mijloc de întărire a credinței, ca un factor de iertare de păcate. Dorințele pe care Dumnezeu ni le împlinește sunt cele absolut necesare pentru viața pământeană și pentru cea veșnică. Niciodată nu vor primi mai mult decât ceea ce ne este esențialmente de ajutor pentru a ne împlini misiunea pământeană și a ne pregăti pentru viața de după moarte. În ortodoxie, omul este văzut ca un călător ce trebuie să înainteze în permanență. Prin dorințe, acesta își continuă drumul cu mai mare ușurință. În același spirit, pr. T.P. subliniază faptul că specificitatea creștinismului este aceea că suferința se elimină tot prin suferință, iar că dispariția dorințelor nu ar putea facilita acest proces. Omul trebuie să aibă dorințe ca și cum nu le-ar avea. Ele trebuie să existe în permanență, atât timp cât nu devin o obsesie care să ne îndepărteze de Dumnezeu. Pr. G.M. este de părere că renunțarea este esențială pentru desăvârșirea spirituală, dar că aceasta nu are cum să fie completă dată fiind natura umană păcătoasă a individului. Dumnezeu îl provoacă pe om încă o dată, lăsându-i liberul arbitru cu ajutorul căruia trebuie să selecteze la ce dorințe să renunțe și care sunt cele benefice pentru mântuirea sufletului său.
În cele din urmă, respondenții au fost întrebați în ce măsură sunt oamenii conștienți de angajamentul pe care și-l iau în momentul în care rostesc Rugăciunea Domnească, mai ales atunci când spun „facă-se voia Ta”. Pot oamenii să accepte voința lui Dumnezeu chiar în defavoarea propriilor lor dorințe? Pr. P.C. consideră că acest lucru depinde de libertatea morală a omului și de gradul său de conștientizare. Fiecare își raportează esența sa la preceptul moral biblic „facă-se voia Ta” într-o oarecare măsură, fiind sau nu conștienți de acest lucru. Pr. G.M. își amintește faptul că în urmă cu mai mulți ani o fetiță care tocmai învățase Tatăl Nostru l-a întrebat dacă Dumnezeu nu se va supăra pe ea când va fi tristă pentru că nu a obținut un anumit lucru. Iubirea lui Dumnezeu iartă toate stările noastre de deznădejde temporară și tot ce așteaptă el în schimb este măcar o rostire conștientă a rugăciunilor pe care le spunem. Cu alte cuvinte, există un moment în viața fiecăruia când ne lăsăm în voia lui Dumnezeu și nu ne împotrivim, nici cu gândul, nici cu fapta sau cuvântul. E suficient să fie o singură dată în viața noastră păcătoasă și Dumnezeu va înțelege că îl iubim și îl acceptăm. Pr. T.P. vede dorințele ca fiind niște trepte în existența pământeană. Dacă ne lăsăm mai mult în voia Domnului și râvnim mai ales la pacea și iubirea dumnezeiască, acele trepte ne vor duce mai aproape de cer. În schimb, dacă dorim să fim în controlul absolut al propriilor noastre dorințe, nu vom reuși să urcăm, ci doar să coborâm. Altfel spus, în subconștientul nostru acceptăm preceptul biblic, chiar dacă nu suntem mereu atenți la cuvintele pe care le rostim. Dumnezeu nu așteaptă ca oamenii să creadă în fiecare secundă, în mod obsesiv, că nu sunt în controlul propriei lor existențe, ci ne lasă să experimentăm și să găsim singuri drumul către El.
După această incursiune în dimensiunea moral-religioasă a conceptului de dorințe și de împlinire a acestora, am continuat prin aplicarea unei grile de interviu unui număr de trei psihologi pentru a înțelege cum sunt văzute dorințele din perspectivă științifică. O.O. are în jur de 40 de ani, fiind psiholog de 10 ani în București, A.N. are o vârstă de 35 de ani și experiență de 5 ani într-un cabinet din Gura Humorului, iar C.P. are 50 de ani și este psihoterapeut în Suceava de 15 ani. Cei trei respondenți au specializări diferite, după cum urmează: O.O. este specializat în terapiile care vizează tratarea depresiilor și dezvoltarea personală, C.P. se ocupă mai ales de persoanele care au trecut prin anumite traume la o vârstă prematură, iar A.N. este reprezentanta unui cabinet psihologic școlar, pacienții săi fiind cu precădere liceeni care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește atmosfera din familie sau alegerea unei cariere viitoare.
Prima cerință adresată a presupus definirea, din perspectivă psihologică, a dorințelor. În vreme ce C.P. consideră că dorințele oamenilor se asociază cu așteptările pe care aceștia le au de la viață, A.N. definește dorințele, raportându-se la studiile efectuate de Paul Popescu-Neveanu, ca fiind trebuințele conștientizate, tendințele către o stare emoțională satisfăcătoare sau către o acțiune sau o activare emoțională orientată spre obiectivul său. Cu toate acestea, subliniază ideea conform căreia dorința nu se echivalează cu un act voluntar, apărând doar ca o premisă a acestuia. O.O. spune că termenul „dorință” este unul aproximativ vag, el referindu-se în uzul comun cu precădere la una dintre aspectele dorinței, fie la obiectul dorinței („să fiu pilot e dorința mea!”), fie la starea psihoafectivă trăită în legătură cu atingerea unui scop („simt o dorință foarte mare să…!”) sau fie la tensiunea resimțită atunci când obiectul nu este clar („îmi doresc ceva, nu știu ce, îmi doresc mult ceva”). El accentuează faptul că orice dorință are trei componente: nevoia nesatisfăcută a dorinței, tensiunea psihoafectivă resimțită și obiectul dorinței. Așadar, pentru ca o nevoie să poată deveni dorință, este necesar ca ea să rămână nesatisfăcută o perioadă mai îndelungată de timp pentru a se acumula tensiunea psihică care dă energie și persistență. Apoi, următorul pas ar fi alegerea spontană a unui obiect care reprezintă direct, contradictoriu sau în mod simbolic obiectul nevoii inițiale. În fapt, dorința poate funcționa ca nume generic dat oricărui fapt motivațional. Atunci când este folosită în sens strict, se urmărește diferențierea următoare: nevoie, dorință, interes, pasiune. Nevoia este cea mai ușor de satisfăcut, în vreme ce dorința este o nevoie mai complexă care durează de obicei de la câteva zile la câteva luni și este mai constantă și mai sintetică decât nevoia simplă. Cu alte cuvinte, dorința are un obiect care aduce satisfacții unui cumul de nevoi simple. Interesul este o dorință care rămâne constantă pe o perioadă mai lungă din viața individului și deține un rol important în determinarea unor aspecte ale personalității. În schimb, pasiunea ocupă un rol central și predominant în sfera intereselor persoanei, devenind un nucleu principal al personalității.
Cea de-a doua întrebare urmărește să identifice care este legătura dintre dorințe și problemele pe care oamenii care apelează la un psiholog le au. A.N. consideră că problemele indivizilor apar în momentul în care nu le sunt satisfăcute propriile dorințe. Dificultatea apare în momentul în care persoana nu știe ce își dorește cu adevărat și astfel întâmpină dificultăți în încercarea de a-și rezolva acele probleme. C.P. afirmă că problemele adulților sunt în principal legate de un nivel prea ridicat al așteptărilor, în vreme ce copiii au nevoie de ajutor ca urmare a unor nevoi nesatisfăcute în legătură cu ideea de securitate, de apartenență la un grup, de acceptare și de afecțiune. O.O. subliniază faptul că, aparent, totul este legat de dorințele pe care oamenii le au în mod conștient. De fapt, cele mai puternice dintre aceste dorințe reprezintă în mod simbolic și fantasmatic realizarea unei nevoi reprimate sau lupta împotriva propriilor nevoi reprimate pe care nu le putem conștientiza (de exemplu, dorința de a deveni polițist pentru a face lumea mai sigură ar putea reprezenta impulsul de a distruge lumea).
Următorul item încearcă să identifice care este rolul terapeutului în procesul legat de fenomenul dorințelor. Este el cel care ajută oamenii să realizeze ce își doresc cu adevărat sau să își îndeplinească dorințele de care sunt deja conștienți? C.P. afirmă că rolul său este acela de a-și ajuta pacienții să-și identifice stilul de viață, iar apoi să conștientizeze ce își doresc și că au de ales în ce fel își ating scopurile. A.N. este de părere că fiecare dintre noi este expert în ceea ce privește propria sa viață și că rolul său este de a fi alături de cei care au nevoie să fie ascultați, acceptați, valorizați și respectați, creând astfel un mediu propice atât formulării corecte a dorințelor, cât și a descoperirii metodelor prin care acestea se pot împlini. O.O. consideră că rolul terapeutului este acela de a ajuta oamenii să cunoască necunoscutul din ei. Cu alte cuvinte, să reușească să își cunoască nevoile inconștiente și să înțeleagă cum acestea se transformă în dorințe conștiente. Altfel spus, este esențial ca omul să înțeleagă ce dorințe dețin un rol important, care este sursa lor și mai ales, în ce măsură aceste dorințe îi transformă destinul, în ce mod acestea satisfac sau împiedică nevoia sa reală, cum ele, nesatisfăcute, pot deveni interese pregnante sau pasiuni mistuitoare.
Cea de-a patra întrebare vrea să clarifice în ce măsură contează exprimarea corectă, exactă, a dorințelor fiecăruia dintre noi. În vreme ce C.P. vede în conștientizarea exactă a dorințelor un stadiu intermediar al procesului terapeutic, A.N. subliniază importanța acestei practici în cazul persoanelor care manifestă credințe iraționale sub forma cerințelor absolutiste față de propria persoană, față de ceilalți sau față de viață în general. Credințele absolutiste pot fi definite drept acele convingeri rigide, dogmatice, care blochează atingerea scopurilor personale, ducând la emoții disfuncționale și comportamente dezadaptative. Odată cu conștientizarea obiectului dorinței personale, omul dezvoltă o capacitate de a se orienta către o serie de credințe raționale (flexibile), care nu mai sunt în permanență raportate la imperativul „trebuie”. Pe de altă parte, O.O. susține că este importantă mai ales conștientizarea dorințelor noastre neasumate, cele care ne par a fi străine sau chiar opuse celor cu care ne idenficăm. În plus, capacitatea de asumare, de acceptare ca fiind ale noastre proprii, ne lasă liberi să ne împlinim dorințele conștiente dacă mai e cazul și dacă în urma asumării nu au fost înlocuite cu altele mai proprii ființei noastre întregite. Exprimarea acestor noi tendințe duce la stingerea tensiunii dorinței inițiale. De altfel, uneori importanța exprimării unei dorințe conștientizate stă în faptul că astfel putem înțelege de ce avem această dorință și dacă împlinirea sa nu ne poate face mai degrabă nefericiți. Cu toate acestea, exprimarea nu ajută în sine la îndeplinirea dorinței, care poate lua forma unei spaime teribile inconștiente, ci mai degrabă la o clarificare a propriei ființe, a scopurilor și a valorilor în care merită să investim.
Următoarea întrebare face referire la metodele pe care psihologii le utilizează în ședințele cu pacienții lor prin care abordează ideea de dorințe și îndeplinirea lor. O.O. afirmă că dorințele sunt în permanență analizate, le este căutată sursa și modul în care funcționează în structura din care face parte întreaga personalitate. Acesta este singurul mod prin care se poate ajunge la un echilibru psihic, păstrându-se în același timp suficientă tensiune pentru ca omul să poată merge mai departe, satisfăcându-și dorințele în cunoștință de sine. C.P. mărturisește faptul că, în cadrul primei ședințe cu pacienții săi, îi întreabă pe aceștia care ar fi cele trei dorințe pe care și le-ar îndeplini, dacă ar avea această posibilitate sau care ar fi primul lucru pe care ar dori să îl schimbe dacă ar avea o putere magică. Așadar, ideea de dorință stă la începutul interacționării terapeut-pacient, stabilind o primă conexiune între aceștia. A.N. este de părere că percepția pe care o avem despre anumite lucruri este cea care ne influențează în mod substanțial existența. Procesul terapeutic este unul care intenționează să modeleze percepția și, astfel, unul dintre principalii pași care trebuie urmați este cel al conștientizării dorințelor prin purtarea unor discuții libere.
În societatea contemporană, se pune tot mai des accentul pe ideea de împlinire a dorințelor prin intermediul autosugestiei. Următorul item tratează acest subiect, solicitând totodată și o definire a autosugestiei. C.P. vede autosugestia ca fiind o modalitate de „educare a imaginației”, putând deveni o resursă de încurajare a pacientului. O.O. este de părere că nu este suficient să îți repeți în permanență un lucru, ci contează dacă simți acel lucru, dacă-l trăiești ca pe o realitate, dacă te emoționează și dacă se regăsește în atitudinea și comportamentul propriu. Cu adevărat important nu este lucrul în care crezi, ci modul în care te autosugestionezi în credința ta pentru a dobândi pacea interioară sau fericirea care este de fapt scopul oricărei dorințe. A.N. creionează definiția autosugestiei în literatura de specialitate ca fiind proprietatea general-umană, dar inegal dezvoltată, de a se putea sugestiona sau influența dincolo de limitele obișnuite ale autoreglajului. Autosugestia intervine în mod conștient sau nu în existența fiecăruia, în aproape toate aspectele sale și astfel a ajuns să fie studiată și aplicată în mod intens în scopul echilibrării vieții personale și a sporirii eficienței activității, deci implicit și în domeniul împlinirii de dorințe.
Ultimul item are drept scop identificarea unei posibile legături între metoda autosugestiei și celelalte practici de îndeplinire a dorințelor, cum ar fi metodele ce au ca sursă superstițiile sau rostirea unor rugăciuni. A.N. este de părere că autosugestia poate fi în spatele tuturor celorlalte practici, dar numai în anumite condiții și anume: este necesar ca obiectul autosugestiei să fie realizabil, precis, concis, afirmativ, pozitiv, concret, simplu, repetitiv, lent și să nu fie condiționat sau să condiționeze factori exteriori, pe care nu îi putem controla. C.P. nu vede nicio legătură între rugăciuni și autosugestie, dar consideră că superstițiile, cele care țin de aria culturală a unei populații, pot fi văzute și ca practici de autosugestie. În schimb, O.O. este convins că esențială pentru fiecare om și pentru buna desfășurare a metodelor de împlinire a dorințelor este capacitatea de a crede în ceea ce ești, în ceea ce ai și în ceea ce faci. Efectul autosugestiei este de cele mai multe ori de scurtă durată și nu face decât să amâne un deznodământ care ar fi apărut și în absența ei. A ajunge să te porți așa cum spui, să gândești și să trăiești în concordanță cu principiile tale intrinseci este modalitatea prin care omul reușește să facă posibile lucruri uneori inexplicabile și percepute la nivel comun ca fiind imposibile.
În concluzie, dorințele, văzute din perspectivă psihologică, își păstrează caracterul de fundament al naturii umane, fiind totodată impulsul de care fiecare persoană are nevoie pentru a acționa în vederea îndeplinirii unui scop precis sau pur și simplu pentru îmbunătățirea nivelului de trai. Mintea noastră este cea în putere să ne ajute să fim ceea ce ne dorim de fapt să fim și mai ales să devenim conștienți de dorințele noastre primordiale, înscrise în propriul nostru ADN. Cu alte cuvinte, toată informația despre și pentru noi se află înlăuntrul nostru și nu are sens să căutăm indicii în mediul exterior.
4. Analiza filmelor
4.1. Introducere
Noi, oamenii, avem nevoie mereu să ni se amintească că minunile se pot întâmpla și că dorințele noastre se împlinesc de cele mai multe ori atunci când nici măcar nu ne așteptăm. Dacă în copilărie, puterea de a ne dori era antrenată de poveștile cu zâne, cu peștișorul de aur sau cu duhul din lampa lui Alladin, odată cu trecerea anilor acest rol a început să fie jucat de mărturiile prietenilor noștri, de cărți ori filme.
Industria cinematografică se definește prin raportarea permanentă la poveștile de viață ale oamenilor, la aspirațiile acestora sau la acele lumi fictive, ideale, ce sunt un produs al imaginației lor. Filmul poate fi văzut ca un spațiu ideal de joacă, de experimentare, de trăire pentru că cunoaște foarte puține limite. Ideea de imposibil este transformată și, prin dezvoltarea tehnologică la care asistăm, ea poate deveni în curând inexistentă. Atât oamenii care fac filmul, cât și cei care îl privesc, au privilegiul de a interacționa cu o lume ce poate fi modelată după bunul lor plac, o lume care ne învață să percepem altfel realitatea cotidiană.
Tocmai din acest motiv am ales să analizez o serie de filme care tratează tema împlinirii viselor. Cu toate că sunt realizate în spațiul american, ele pot constitui un element esențial în descoperirea modului în care orice om se raportează la ideea de a avea dorințe. Sunt patru povești spuse într-un limbaj universal, decodificarea lor nefiind îngreunată de eventuale bariere culturale. Menirea lor principală este aceea de a le aminti oamenilor că ceea ce își doresc se poate întâmpla cu mai multă ușurință decât se așteaptă, că este esențial să nu renunțe la vise, dar și că trebuie să fie foarte atenți atunci când spun ceea ce își doresc pentru că s-ar putea ca acele lucruri să nu fie cu adevărat elemente de care au nevoie pentru a se simți împliniți.
4.2. 16 Wishes (16 dorințe) − 2010
Fiecare dintre noi are tendința de a percepe un eveniment viitor ca fiind momentul în care toate problemele cotidiene vor dispărea și astfel vom ajunge să avem viața pe care am visat-o dintotdeauna. Pentru Abby Jensen, acel moment este reprezentat de ziua în care va împlini șaisprezece ani. Timp de unsprezece ani, aceasta întocmește o listă cu șaisprezece dorințe și este convinsă că toate se vor îndeplini de ziua ei. Ea ține această listă ascunsă în dulapul său, un spațiu intim în care nimeni altcineva nu are acces, astfel fiind subliniată ideea conform căreia, pentru a se împlini, dorințele nu trebuie împărtășite și celorlalți.
În dimineața celei de-a șaisprezecea aniversări ale sale, Abby se trezește fiind convinsă că va avea o zi perfectă. Cu toate că familia îi invadează spațiul personal, cu toate că rivala sa, Krista Cook, născută în aceeași zi cu ea primește cadou un Beetle galben (o mașină pe care și-o doresc cei mai mulți dintre adolescenți), iar casa îi este invadată de un roi de albine, protagonista nu își pierde încrederea, păstrându-și atitudinea pozitivă, repetându-și în permanență că aceasta va fi ziua în care toate dorințele sale se vor împlini.
Lista dorințelor alcătuită de Abby reflectă visurile oricărui adolescent, devenind astfel un fel de catalog al aspirațiilor tinerilor de șaisprezece ani la nivel internațional. Ea își dorește să se întâlnească cu idolul său, un cântăreț pe nume Joe Lockhart, să fie cea mai frumoasă fată din tot liceul, să își decoreze camera după bunul ei plac, să poată mânca sushi, să aibă un card de credit ca al mamei sale, cu care să poată cumpăra orice își dorește, să fie o bună dansatoare, să ia permisul de conducere, pentru ca, mai apoi, să aibă propria sa mașină roșie. De asemenea, ea vrea să nu mai fie tratată ca un copil, să fie populară, să aibă propria sa baie, să o învingă pe rivala sa, Krista Cook, la orice, să poată ajunge oricât de târziu acasă, să fie înțeleasă de părinții săi și să aibă cea mai frumoasă petrecere cu ocazia zilei sale. Cea de-a șaisprezecea dorință trebuie notată pe listă în dimineața aniversării sale, așa că Abby lipește în dreptul numărului șaisprezece o poză cu băiatul de care era îndrăgostită. Se poate observa faptul că dorințele protagonistei nu au o anumită coerență, fiind niște lucuri pe care și le-a dorit la un moment dat din cauza unor evenimente trecătoare. Nu este o listă care să sugereze ideea unei strategii îndelung planificate, ci, mai degrabă, sunt prezentate presupuse soluții pentru niște probleme de moment, probleme care oricum ar fi putut dispărea de la sine.
În momentul în care este evacuată în stradă din cauza albinelor care i-au invadat casa, își face apariția o persoană care pare că vine dintr-o altă lume și care are menirea de a o ajuta să își împlinească toate dorințele în acea zi. „Zâna” contemporană, numită Celeste, îi înmânează lui Abby o cutie în care se află șaisprezece lumânări magice, iar aceasta realizează curând că în momentul în care suflă una dintre lumânări, o dorință de pe lista sa se va împlini instantaneu. Astfel, în decurs de câteva ore, își întâlnește idolul, primește mașina pe care și-o dorea, obține carnetul de conducere și își înnoiește garderoba. Prietenul său cel mai bun, Jay, îi este alături în toate aceste momente, fiind martor că împlinirea dorințelor nu se petrece doar în imaginația sa.
Pe măsură ce orele trec, noi probleme apar în viața tinerei care încearcă să le rezolve apelând la lumânările magice. Cu toate că dorințele sale păreau la un moment dat soluții, ele se dovedesc a fi, de fapt, niște evenimente care îi complică și mai mult existența, aceasta ajungând să fie singură, fără prieteni și fără familie. Dorința a cărei împlinire a degenerat toată situația a fost cea de a nu mai fi tratată ca un copil. Odată ce a suflat în lumânarea corespunzătoare, a pierdut toate avantajele pe care le avea datorită vârstei sale: a fost nevoită să se mute singură într-un apartament, să își caute un loc de muncă, să nu mai poată apela la ajutorul părinților săi. În momentul împlinirii acestei dorințe, celelalte rămase au devenit inutile și îndeplinirea lor nu ar mai fi putut-o ajuta în niciun fel.
Devine un „exemplu” al paremiologiei, întruchipând cu exactitate sensul proverbului binecunoscut la nivel internațional „Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple”. Totuși, situația nefavorabilă în care se găsește o ajută să înțeleagă că toate problemele din viața sa s-ar fi putut rezolva foarte simplu, că nu a fost suficient de atentă la ceea ce își doresc cei din jurul său, iar că fericirea lor ar fi, de fapt, ceea ce ar face-o și pe ea fericită. Astfel, ea descoperă că rivala sa, Krista Cook, o urăște pentru că în urmă cu mulți ani ea s-a împrietenit cu prietenul său cel mai bun, că fratele său are potențial de a ajunge să fie un bun chitarist, chiar dacă în prezent are doar o chitară de jucărie, dar și faptul că ceea ce caută ea de fapt, dragostea, este mai aproape decât s-ar fi așteptat.
Dorințele împlinite de pe lista sa devin permanente la miezul nopții, așa că ea are foarte puțin timp să se hotărască care lume este cea în care vrea să trăiască: cea reală, a fetei de șaisprezece ani sau cea nouă, rezultată din împlinirea dorințelor sale. Cu toate că dorințele de pe listă nu se pot schimba, ea reușește în ultimul moment să dezlipească poza care-l înfățișa pe băiatul popular de care credea că este îndrăgostită și să o înlocuiască cu o fotografie de-a sa realizată dimineață, înainte de a primi cutia cu lumânările magice. Făcând acest lucru, toate celelalte dorințe sunt anulate și ea își reia viața sa normală, viață pe care reușește totuși să o transforme luând în considerare noua perspectivă pe care împlinirea temporară a dorințelor sale i-a oferit-o (face pace cu Krista Cook, îi cumpără fratelui său o chitară, îi spune prietenului său cel mai bun că este îndrăgostită de el și, în plus, învață să aprecieze ceea ce se întâmplă în viața sa actuală).
Dacă privim dincolo de modalitatea simplă în care este prezentată povestea, putem concluziona faptul că noi, oamenii, avem o predilecție de a ne dori lucruri fără să ne raportăm la consecințele pe care le vor aduce în viața noastră. Ne agățăm de ideea unei zâne care ar putea să vină și să ne împlinească toate gândurile mai degrabă decât să încercăm să rezolvăm prin forțe proprii toate acele probleme care ne împiedică să avem o viață ideală. Din fericire, există și momente în care conștientizăm care este puterea noastră și atunci acționăm pentru binele nostru și al celor apropiați.
4.3. When in Rome (Amor la Roma) − 2010
Dacă vârsta de șaisprezece ani se caracterizează printr-o avalanșă de dorințe din categorii dintre cele mai diverse, odată cu trecerea anilor, cu toții ajungem într-un moment în care ne dorim doar să întâlnim marea noastră dragoste. Despre acest tip de dorință este vorba în cel de-al doilea film ales pentru analiză, When in Rome.
Protagonista, Beth, o tânără realizată din punct de vedere profesional, dar nu și personal, este într-o continuă căutare a sufletului său pereche. Oarecum dezamăgită de multiplele sale încercări eșuate de a-și găsi partenerul potrivit, atunci când merge în Roma pentru a asista la nunta surorii sale, hotărăște să ia atitudine și „să-i salveze pe unii dintre cei care caută dragostea”.
La nuntă participă și un prieten din copilărie al mirelui, un jurnalist american pe nume Nick. Acesta, prin farmecul personal, reușește să cucerească toate femeile din jurul său. Fiind o romantică incurabilă, Beth se iluzionează, crezând că el ar putea fi alesul inimii sale. La sfârșitul serii, realizează că toate eforturile sale de a-l cuceri au eșuat, el întâlnindu-se cu o altă femeie. În acel moment hotărăște să facă un gest ce ar putea fi considerat o sfidare a destinului.
În Roma, există o fântână care poartă numele de Fântâna iubirii (Fontana D'Amore) și în care oamenii care sunt în căutarea sufletului pereche aruncă câte o monedă în speranța că duhurile care trăiesc pe fundul apei îi vor ajuta să întâlnească persoana respectivă. De asemenea, se spune că cei care vor lua monedele din fântănă vor primi toată dragostea celor care le-au aruncat. Beth nu știa aceste detalii când a decis să ia câteva monede pentru a-i „salva pe cei care încă mai așteaptă dragostea”. Ea alege cinci bănuți, iar apoi se întoarce în New York.
În mod miraculos, cei cinci bărbați care aruncaseră monedele în fântână se îndrăgostesc de ea și, cu toate că provin din lumi diferite (unul are o fabrică de produse din carne − Al Russo, altul este magician de stradă− Lance, altul este pictor − Antonio și un altul este un model încrezut − Gale), o caută până o găsesc și o urmăresc în fiecare zi. În momentul în care Nick, jurnalistul care participase la nuntă, începe să o curteze, Beth este convinsă că el aruncase cel de-al cincilea bănuț și că, deși ea îl iubește, sentimentele lui nu sunt de fapt reciproce, ci doar sunt un efect al deciziei sale de a lua monedele.
Acest film ne arată o perspectivă diferită asupra ideii de împlinire a dorințelor. Există situații în care dorințele noastre se îndeplinesc chiar dacă alegem să facem opusul unei metode de împlinire a unui vis. Cu alte cuvinte, Beth, prin acțiunea sa ce se dorea a fi o renunțare la dorința sa, obține ceea ce își dorea de la bun început sau chiar mai mult decât atât.
Întregul fir narativ se concentrează asupra următoarei întrebări: „Pot să integrez realității mele cotidiene o dorință care s-a împlinit în mod miraculos, nu prin efortul meu propriu?”. Această întrebare lansează altele care ne fac să ne gândim la postura în care îi aducem pe ceilalți în momentul în care ne dorim ceva care nu ne privește doar pe noi. Este moral să „atentăm” la libertatea celorlalți de gândire, de acțiune, doar pentru a ne urmări propriul scop?
Pe măsură ce povestea înaintează, Beth realizează că nu este corect nici față de Nick, dar nici față de ea să își întemeieze o familie având la bază o superstiție ancestrală. Așadar, ea hotărăște să se întoarcă în Italia pentru a arunca înapoi toate monedele furate, redându-le astfel libertatea celor cinci bărbați, cu toate că, de-a lungul timpului, cei patru identificați înțeleg că prin dragostea lor, ei nu pot face decât să o ajute pe Beth să își trăiască propria poveste de iubire alături de cine simte ea că i se potrivește.
Întoarsă în Roma, protagonista descoperă că cea de-a cincea monedă nu fusese aruncată de către Nick, ci de un prieten de-al său care devenise preot și care nu era în postura de a-și declara iubirea față de ea, după cum au făcut-o ceilalți patru. Astfel, Beth înțelege că Nick este într-adevăr cel care s-a îndrăgostit de ea în mod natural, nu prin intermediul unui duh dintr-o fântână.
Având în vedere cele descrise, putem concluziona spunând că acest film ne arată, într-o formă diferită față de precedentul, că stă în puterea noastră să ne împlinim propriile dorințe și că trebuie să avem încredere în forțele noastre. Iubirea nu este în legătură directă cu niciun fenomen supranatural, de cele mai multe ori neavând nevoie de magie pentru a o face să apară în viața noastră. Secretul pare a fi să avem încredere și mai ales multă răbdare, iar astfel ceea ce ne dorim va apărea în viețile fiecăruia dintre noi.
4.4. New Year's Eve (De Anul Nou) − 2011
În viața fiecăruia dintre noi vine un moment căruia îi atribuim sensul unui nou început. De obicei, ne proiectăm acest moment în minte cu mult timp înainte, îl transformăm într-un termen până la care trebuie să realizăm anumite lucruri sau, dimpotrivă, îi conferim timpului până la momentul respectiv semnificația unei condiții care trebuie îndeplinită pentru a putea să începem să luptăm pentru visul nostru. În materie juridică, termenul și condiția sunt definite ca fiind modalități ale actului juridic, de ele depinzând începutul sau sfârșitul producerii de efecte. O definiție similară s-ar putea formula și în domeniul împlinirii de dorințe.
Un astfel de moment este prezentat și de cel de-al treilea film ales spre a fi analizat, New Year's Eve. El prezintă poveștile unor oameni cu existențe complet diferite, dar care se petrec simulan, în noaptea de Anul Nou, în New York. Întâmplările prin care trec aceste persoane exemplifică unele dintre temele majore care au predilecția de a se regăsi în dorințele fiecăruia dintre noi: dragostea, succesul, familia, celebritatea, încrederea.
Noaptea de anul nou este considerată, încă din cele mai vechi timpuri, un moment aparte, care deschide și închide un ciclu în mod simultan. Este momentul în care avem o ultimă șansă de a realiza tot ceea ce ne-am propus înainte, dar și cel în care suntem în fața unui nou început, început care aduce odată cu el posibilități infinite.
Acest film își concentrează acțiunea pe ultimele clipe din an, iar astfel tema sa centrală se referă la modalitățile în care ne putem împlini dorințele pe ultima sută de metri. Fiind prezentate poveștile unor oameni diferiți, avem ocazia de a vedea cum se manifestă individul în general în momentul în care luptă pentru împlinirea visurilor sale. Cu alte cuvinte, asistăm la o „competiție” între două femei însărcinate care doresc să nască exact la miezul nopții din pure rațiuni financiare (spitalul oferea un premiu primului copil născut în noul an), iar astfel dorința de a-și îmbrățișa pentru prima dată noul membru al familiei este subclasată dorinței de un câștig material. Prin nașterea sa, copilul aduce părinților un nou început în dublu sens: pe lângă cel natural, firesc, se adaugă și perspectiva unei stabilități financiare. La polul opus, este prezentată și povestea unui bolnav de cancer în stare terminală, a cărui ultimă dorință este să meargă pe acoperișul clădirii pentru a mai vedea pentru ultima dată tradițiile de revelion care se țin în Times Square. Această dorință ascunde de fapt o altă dorință, mult mai profundă, și anume aceea de a fi alături de fiica sa (în copilărie, priveau împreună toate acele evenimente). Așadar, atât începutul, cât și sfârșitul vieții sunt prezentate în legătură cu momentul încheierii unui ciclu și ambele stârnesc dorințe legate indisolubil de ideea de familie.
Dragostea este o dorință a fiecăruia dintre noi, chiar dacă nu suntem mereu conștienți de acest lucru. În film, sunt prezentate în paralel patru povești care se dovedesc în final a fi povești de iubire. Pe de-o parte, există cazuri ale unor persoane care au hotărât să aștepte un an întreg pentru a afla dacă sentimentele dintre ei există cu adevărat sau au fost pricinuite de avalanșa de sentimente care apare în sufletul fiecăruia cu ocazia încheierii acelui ciclu deja menționat. Pe de altă parte, avem dovada faptului că sfârșitul, în general, accentuează în sufletele noastre capacitatea de a distinge între lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat și cele care sunt doar niște pasiuni trecătoare. Astfel, noaptea anului nou pare momentul ideal de a recuceri dragostea persoanei pe care am pierdut-o din vina noastră, prin acțiunile noastre anterioare. De asemenea, mai sunt prezentate și poveștile a două cupluri de tineri care își încep povestea de iubire în aceeași seară. La un capăt avem doi adolescenți care și-au declarat anterior sentimentele, dar au hotărât că momentul ideal al începutului relației lor este miezul nopții, adică acel moment în care întreaga lume o ia de la capăt. La polul opus, sunt doi tineri care rămân blocați într-un lift și care, în alte circumstanțe, nu și-ar fi vorbit niciodată, el fiind o persoană retrasă, iar ea o tânără ambițioasă care dorea doar să reușească în carieră.
Poate cea mai relevantă poveste din perspectiva împlinirii unei dorințe este povestea unei femei care hotărăște să își împlinească toate rezoluțiile pe care le formulase în prima zi a anului trecut în seara de anul nou, după ce a fost pe punctul de a fi călcată de o mașină. Ea reușește să își împlinească singură prima dorință, aceea de a demisiona, iar apoi cere ajutorul unui tânăr pentru a reuși să ducă la bun sfârșit îndeplinirea celorlalte scopuri ale sale. Tânărul dovedește că are o cantitate enormă de creativitate prin faptul că reușește să reintrepreteze dorințele aflate pe listă în așa fel împlinirea lor să devină posibilă în doar câteva ore. Astfel, fiecare dintre noi descoperă că dorințele noastre sunt mai ușor de îndeplinit decât ne-am aștepta. De exemplu, noi nu ne dorim să vedem locuri, ci să simțim senzația dominantă din acele locuri (pe lista doamnei se afla rezoluția de a merge în Bali, dar ea a fost mulțumită să ajungă într-un spa din Brooklin, care reușise să împrumute din spiritul balinez). O călătorie în jurul lumii se poate transforma într-un tur în jurul unui glob pămânesc făcut din sticlă, salvarea unei vieți poate fi realizată prin adoptarea unui câine abandonat, poți fi uimit de orice lucru minor din jurul tău, neavând nevoie de o experiență extraordinară îndepărtată pentru a putea realiza acest obiectiv. Cu alte cuvinte, tot ceea ce trebuie un om să facă este să iasă din zona sa de confort și să renunțe la rigiditatea cu care privește lumea din jurul său.
Acest film ne prezintă de asemenea deosebiri între diferite tipuri de dorințe. Avem, pe de-o parte, dorințele lui „a trebui” și, pe de altă parte, dorințele lui „a spera”. S-a demonstrat psihologic faptul că prin atribuirea unei sarcini, a unei obligativități dorinței noastre, interesul de a o împlini scade în mod radical. De asemenea, prin alăturarea lui „a spera”, încrederea în forțele noastre proprii scade, și, implicit, scade și capacitatea noastră interioară de a ne împlini o dorință.
Nu există un moment standard în care o dorință trebuie să devină realitate. Ea se poate împlini mai devreme sau mai târziu decât ne așteptăm, se poate întâmpla să renunțăm la dorința noastră în favoarea dorinței altuia, ne putem dori anumite lucruri care nu sunt potrivite pentru noi înșine. Crearea unei conexiuni între o dorință și un moment de cumpănă, un moment care determină o schimbare de perspectivă este una dintre deciziile pe care alegem să le luăm pentru a ne împlini fiecare aspirațiile noastre.
5. The Bucket List (Ultimele dorințe) − 2007
Există oare un moment în viața noastră în care încetăm să ne punem dorințe? Ultimul film ales spre a fi analizat, The Bucket List, răspunde la această întrebare, accentuând ideea conform căreia niciodată nu este prea târziu să ai dorințe, ele fiind un dat al ființei umane.
Povestea filmului prezintă doi bolnavi de cancer în stadiu terminal care împart același salon, cu toate că provin din lumi complet diferite. Unul dintre ei este un mecanic auto care a fost nevoit să renunțe la studiile universitare pentru a-și întreține familia. Cu toate acestea, el nu a renunțat niciodată la pasiunea sa pentru cunoaștere, petrecându-și întreaga viață învățând despre lucruri din cele mai diverse domenii. Cel de-al doilea este o persoană foarte bogată, care deține în proprietatea sa până și spitalul în care ei se află.
Proximitatea dintre cei doi, nu atât la nivel spațial, cât și la nivelul emoțional al trăirilor, îi determină pe aceștia să lege o puternică conexiune interpersonală care îi conduce spre ultima mare aventură a vieții lor, aceea de a-și împlini toate dorințele pe care le mai au. Ei alcătuiesc o listă și, folosindu-se de resursele financiare ale celui de-al doilea, pornesc într-o călătorie în care limitele par să nu existe. Astfel, putem observa cum dorințele sunt cele care apropie oameni complet diferiți. Cu toate că, uneori, aspirațiile noastre ajung să îi afecteze pe ceilalți (soția mecanicului auto nu este de acord cu planul pe care aceștia hotărăsc să îl pună în aplicare), este mai important să ne urmăm propriile visuri în timpul care ne-a mai rămas.
Lista dorințelor lor cuprinde elemente dintre cele mai diferite și astfel este reliefat un catalog al năzuințelor fiecărui om. În primul rând, ei își doresc să sară cu parașuta, simbolizând astfel o evadare din propria lor condiție, care ar fi părut să îi limiteze în mod normal. După ce se aruncă din aer, hotărăsc să își facă câte un tatuaj, fapt ce poate avea semnificația unui act de împotrivire împotriva firii, a naturalului. De asemenea, ei își doresc să râdă până încep să plângă, amintindu-ne astfel de zicala conform căreia fiecare om trebuie să întreprindă următoarele acțiuni pentru a-și împlini misiunea sa pe acest pământ: să iubească, să-i ajute pe ceilalți, să descopere și să râdă, adică să se bucure de fiecare moment din viața lor. Mai sunt precizate dorințele de a conduce un anumit tip de mașină (cei doi se întrec, accidentându-se reciproc, fără să le pese de consecințe) și de a se întoarce într-un loc care, la un moment dat, le-a marcat în mod definitiv existența pentru a încerca să retrăiască, să reconstituie acea clipă definitorie pentru destinul lor.
Poate cea mai mare dorință este aceea de a călători și implicit de a descoperi sau de a-și aduce aminte. Aceasta le ocupă cea mai mare parte a timpului rămas. Ei pleacă în înconjurul lumii, dar din păcate nu au la dispoziție optzeci de zile pentru a-l finaliza. Călătoria este văzută ca un mod de viață, ca fiind modalitatea acumulării sau trăirii de experiențe pure, care te învață mai mult decât ar putea să o facă orice altă activitate. Călătorul este cel care reușește să își înțeleagă rostul pe pământ, cel care descoperă cum să se raporteze la întreaga lume din care face parte. Călătoria nu este un scop în sine, ci mai degrabă maniera prin care ne împlinim cele mai multe scopuri.
În decurs de doar câteva zile, cei doi ajung în Franța (unde cinează într-un castel cu vedere la mare), Tanzania (unde merg în safari pentru a vedea toate acele animale despre care au auzit doar din cărți), Egipt (unde, stând pe vârful piramidelor, realizează că ceea ce contează cu adevărat în viață este să găsești fericirea și să le-o împărtășești și celorlalți), India, China, Nepal și Hong Kong. O astfel de incursiune în lumi dintre cele mai diverse îi ajută pe cei doi să se redescopere, să devină conștienți de ceea ce sunt cu adevărat.
O altă dorință, aceea de a fi sărutat de cea mai frumoasă fată din lume, poate căpăta semnificații diferite față de cele care s-ar impune în mod evident: cel de-al doilea bolnav simte că dorința i s-a împlinit în momentul în care își întâlnește nepoata pentru prima dată și aceasta îl îmbrățișează.
Din păcate, cei doi nu reușesc să își împlinească toate dorințele până în momentul părăsirii acestei lumi. Dar după cum am menționat și anterior, visurile se pot împlini și mai târziu decât ne așteptăm. Ultima dorință, aceea de a ajunge în vârful muntelui Everest, se împlinește dintr-o altă perspectivă. Cenușa celor doi este dusă și lăsată acolo pentru eternitate de către asistentul celui de-al doilea bolnav. Prietenia lor depășește astfel granițele timpului, ale spațiului și mai ales ale vieții pământene.
Ce putem învăța de aici? La fel ca în cazul filmelor precedente, descoperim că credința în propriile forțe este superioară barierelor impuse de lumea în jurul căreia ne învârtim. Stă în putința fiecăruia dintre noi să își modeleze viața după bunul plac, împlinindu-și și cele mai ascunse vise. Secretul constă în ignorarea constrângerilor pe care ni le înfățișează timpul, resursele financiare sau abilitățile fizice.
VII. Bibliografie selectivă
I. Surse
EPICTET, Manualul și fragmente, trad. D. Burtea, București, Ed. Saeculum vizual, 2002.
Cuv. PAISIE Aghioritul, Cu durere pentru omul contemporan, vol.I, București, Ed. Evanghelismos, 2003.
PLATON, Phaidon sau despre suflet, trad. Petru Creția, București, Ed. Humanitas, 2011.
SPINOZA, Baruch, Etica, trad. S. Katz, București, Ed. Antet, 1993.
II. Bibliografie de referință
COUÉ, Emile, Autosugestia, trad. Horia Aramă, București, Ed. ALDO PRESS, 2010.
DELEUZE, Giles; GUATTARI, Felix, Capitalism și schizofrenie (I), Anti-Oedip, trad. Bogdan Ghiu, București, Ed. Paralela 45, 2008.
ELIADE, Mircea, Drumul spre centru, București, Ed. Univers, 1991.
ELIADE, Mircea; CULIANU, Ioan Petru, Dicționar al religiilor, Iași, Ed. Polirom, 2007.
FREUD, Sigmund, Opere esențiale, vol. I, Introducere în psihanaliză, trad. Ondine Dăscălița, București, Ed. Trei, 2010.
GAVRILUȚĂ, Nicu, Sociologia religiilor. Credințe, ritualuri, ideologii, Iași, Ed. Polirom, 2013.
GOROVEI, Artur, Credințe și superstiții ale poporului român, București, Ed. Saeculum, 2012.
NICULIȚĂ-VORONCA, Elena, Datinile și credințele poporului român, București, Ed. Saeculum vizual, 2008.
VYSE, Stuart, Believing in Magic − the Psychology of Superstition, New York, Ed. Oxford University Press, 2012.
III. Studii, Articole
OFRIM, Alexandru, „Superstițiile, o scurtă istorie”, în Dilema veche”, nr. 538, 5-11 iulie 2014.
PICKOVER, Clifford, „The Book of Wishes − an International Study of Human Desire”, cf. http://sprott.physics.wisc.edu/pickover/wishbook.htm, data accesării: 4.12.2014.
PROTOPOPESCU, Valentin, „Despre dorință și teoreticienii ei” în revista „Cultura”, nr. 64/2007.
IV. Site-uri
ADAMSON, Marylin, „Connecting with the Divine − The Major World Religions and their beliefs about God”, cf. http://www.everystudent.com/features/connecting.html, data accesării: 20.02.2015.
„Buddhism and the conquest of suffering”, cf. http://www.bltc.com/buddhism-suffering.html, data accesării: 24.02.2015.
„Ce este superstiția?”, cf. http://www.superstitii.ro/module/news/article.php?storyid=188, data accesării: 11.10.2014.
DALANACHE, Teodor, „Lumânările în cultul creștin”, cf. http://www.crestinortodox.ro/ liturgica/viata-liturgica/lumanarile-cultul-crestin-96344.html, data accesării: 28.02.2015.
IGNĂTESCU, Marius, „Superstițiile și comportamentul superstițios”, cf. http://www.descopera.org/superstitiile-si-comportamentul-superstitios/, data accesării: 13.10.2014.
LALLANILLA, Marc, „Here's why Humans are superstitious”, cf. http://www.businessinsider.com/heres-why-humans-are-superstitous-2013-9, data accesării: 13.10.2014.
„Mantre sacre: Puterea sunetelor simbolice”, cf. http://www.lumeafengshui.ro/ articol.aspx?ctg=13&kArticol=483, data accesării: 26.02.2015.
OLARU, Nicoleta, „Cum se face un pomelnic?”, cf. http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/cum-se-face-un-pomelnic, data accesării: 27.02.2015.
„Recieve showers of blessing by tapping two of the most powerful mantras”, cf. https://sanaakosirickylee.wordpress.com/tag/receive-showers-of-blessings-by-tapping-two-of-the-most-powerful-mantras/, data accesării: 26.02.2015.
Bibliografie selectivă
I. Surse
EPICTET, Manualul și fragmente, trad. D. Burtea, București, Ed. Saeculum vizual, 2002.
Cuv. PAISIE Aghioritul, Cu durere pentru omul contemporan, vol.I, București, Ed. Evanghelismos, 2003.
PLATON, Phaidon sau despre suflet, trad. Petru Creția, București, Ed. Humanitas, 2011.
SPINOZA, Baruch, Etica, trad. S. Katz, București, Ed. Antet, 1993.
II. Bibliografie de referință
COUÉ, Emile, Autosugestia, trad. Horia Aramă, București, Ed. ALDO PRESS, 2010.
DELEUZE, Giles; GUATTARI, Felix, Capitalism și schizofrenie (I), Anti-Oedip, trad. Bogdan Ghiu, București, Ed. Paralela 45, 2008.
ELIADE, Mircea, Drumul spre centru, București, Ed. Univers, 1991.
ELIADE, Mircea; CULIANU, Ioan Petru, Dicționar al religiilor, Iași, Ed. Polirom, 2007.
FREUD, Sigmund, Opere esențiale, vol. I, Introducere în psihanaliză, trad. Ondine Dăscălița, București, Ed. Trei, 2010.
GAVRILUȚĂ, Nicu, Sociologia religiilor. Credințe, ritualuri, ideologii, Iași, Ed. Polirom, 2013.
GOROVEI, Artur, Credințe și superstiții ale poporului român, București, Ed. Saeculum, 2012.
NICULIȚĂ-VORONCA, Elena, Datinile și credințele poporului român, București, Ed. Saeculum vizual, 2008.
VYSE, Stuart, Believing in Magic − the Psychology of Superstition, New York, Ed. Oxford University Press, 2012.
III. Studii, Articole
OFRIM, Alexandru, „Superstițiile, o scurtă istorie”, în Dilema veche”, nr. 538, 5-11 iulie 2014.
PICKOVER, Clifford, „The Book of Wishes − an International Study of Human Desire”, cf. http://sprott.physics.wisc.edu/pickover/wishbook.htm, data accesării: 4.12.2014.
PROTOPOPESCU, Valentin, „Despre dorință și teoreticienii ei” în revista „Cultura”, nr. 64/2007.
IV. Site-uri
ADAMSON, Marylin, „Connecting with the Divine − The Major World Religions and their beliefs about God”, cf. http://www.everystudent.com/features/connecting.html, data accesării: 20.02.2015.
„Buddhism and the conquest of suffering”, cf. http://www.bltc.com/buddhism-suffering.html, data accesării: 24.02.2015.
„Ce este superstiția?”, cf. http://www.superstitii.ro/module/news/article.php?storyid=188, data accesării: 11.10.2014.
DALANACHE, Teodor, „Lumânările în cultul creștin”, cf. http://www.crestinortodox.ro/ liturgica/viata-liturgica/lumanarile-cultul-crestin-96344.html, data accesării: 28.02.2015.
IGNĂTESCU, Marius, „Superstițiile și comportamentul superstițios”, cf. http://www.descopera.org/superstitiile-si-comportamentul-superstitios/, data accesării: 13.10.2014.
LALLANILLA, Marc, „Here's why Humans are superstitious”, cf. http://www.businessinsider.com/heres-why-humans-are-superstitous-2013-9, data accesării: 13.10.2014.
„Mantre sacre: Puterea sunetelor simbolice”, cf. http://www.lumeafengshui.ro/ articol.aspx?ctg=13&kArticol=483, data accesării: 26.02.2015.
OLARU, Nicoleta, „Cum se face un pomelnic?”, cf. http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/cum-se-face-un-pomelnic, data accesării: 27.02.2015.
„Recieve showers of blessing by tapping two of the most powerful mantras”, cf. https://sanaakosirickylee.wordpress.com/tag/receive-showers-of-blessings-by-tapping-two-of-the-most-powerful-mantras/, data accesării: 26.02.2015.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: In Cautarea Pestisorului DE Aur. O Privire Antropologica Asupra Dorintelor (ID: 154234)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.