În activitatea neîntreruptă de până acum de peste 12 ani la catedra din învățământul [615372]

1
Introducere

În activitatea neîntreruptă de până acum de peste 12 ani la catedra din învățământul
preuniversitar, prin diversele activități educaționale școlare și extrașcolare, curriculare și
extracurriculare, dar nu numai, ci și prin alte tipuri de acțiuni în care au fost implicați
elevii, am avut numeroase ocazii de a observa cu atenție care sunt valorile, atitudinile și
comportamentele ti nerilor de vârstă școlară de la toate nivelurile: primar, gimnazial, liceal
și postliceal, de a înțelege care sunt interesele și motivațiile lor și cum pot eu ca și cadru
didactic, respectând, desigur, dezideratele pedagogice, idealul educațional, scopuril e și
obiectivele educaționale, să vin în întâmpinarea preocupări lor acestor elevi .
Și am constatat faptul că pentru foarte mulți tineri, îndeosebi liceenii, aflați la vârsta
adolescenței, școala cu activitățile didactice specifice acestei instituții nu ma i reprezintă ,
cel puțin în percepția acestora, factorul educațional primordial, cum de altfel nici ceilalți
factori „clasici” reprezentați de familie de exemplu sau biserică nu se mai află pe primul
loc. Oricât de moderne și interactive sunt metodele și mi jloacele folosite, oricât de
atractive ar fi activitățile de predare -învățare, chiar dacă prin această strădanie se obține un
oarecare minim de interes pentru școală din partea elevilor, totuși este insuficient pentru a
putea afirma că școala „crește” în o chii lor. Pur și simplu, pentru mare parte dintre ei
altceva prezintă mai multă importanță. De ce se întâmplă așa, de ce școala nu mai este
valorizată ca odinioară, cel puțin la modul declarativ, este o problematică deosebit de
importantă și de complexă in tens dezbătută.
Însă nu despre această problematică este lucrarea de față, ci dimpotrivă tema o
reprezintă acel ceva de o mai mare importanță decât școala în percepția tânărului aflat la
vârsta adolescenței. Ca atare, ne punem întrebarea: ce este mai impo rtant pentru
adolescentul din ziua de astăzi? Care sunt factorii cu cea mai mare influență asupra
dezvoltării lui, asupra formării p ersonalității sale, a caracterului? Care sunt concepțiile,
convingerile, valorile, principiile unor tineri aflați într -o societate în care normele și
regulile nu mai respectă tiparele de altădată ale ordinii sociale. Și mai ales ne punem
întrebarea: cum putem interveni în aceste procese de influență asupra tinerilor adolescenți ,
de așa manieră încât, într -un fel sau altul, fără a altera sau îngrădi drepturile și libertățile
acestora, să dirijăm în mod programatic acele fenomene și procese cu impact educațional
axiologic ce se desfășoară în a fara cadrului școlar? Acest lucru nu ar însemna ca scopurile
spre care ar fi dirijate acele fenomene și procese să fie altele fundamental diferite de cele

2
vehiculate prin instituția școlară, ci din contră, chiar mai mult, s -ar putea pune problema de
a real iza o îngemănare între factorul școlar și acele fenomene și procese extrașcolare cu
impact major asupra tinerilor astfel încât aceste procese informale și/sau non -formale să se
subsumeze sau să se armonizeze cu cele formale ale cadrul ui școlar.
Din aceast ă perspectivă, dacă privim școala ca fiind locul de muncă al unui elev, iar
ceea ce se petrece în afara ei ca reprezentând timpul său liber, atunci putem spune că avem
nevoie de o pedagogie a timpului liber. La fel cum elevul trebuie să învețe cum să înveț e,
tot așa trebuie să învețe cum să -și utilizeze timpul său liber. Am sesizat bunăoară că, în
ultimul timp, mulți copii mici nici nu știu să se joace. Or tocmai jocul, activitățile ludice,
sunt pentru aceștia calea învățării.
Continuând pe aceeași lungime de undă , ne întrebăm paradoxal: oare am putea
aduce în cadrul educației formale, școlare, activitățile non -formale specifice timpului liber,
pe care să le transpunem în activități cu valențe didactice? Sau invers, putem oare ca
intervenind asupra activită ților non -formale specifice timpului liber să le facem purtătoare
de sensuri pedagogice? Alătura rea aceasta dintre școală, înțeleasă ca și cadru instituțional
specific educației formale, programatice, în care pentru îndeplinirea scopurilor și
obiectivelor educaționale, adică formarea de competențe la elevi, se utilizează metode
didactice de predare -învățare a unor conținuturi selectate prevăzute de curriculumul școlar,
pe de o parte și pe de altă parte non -formalul și informalul , înțelese ca fenomene și pro cese
de învățare din experiențe neplanificate și neproiectate, pare a fi una cu totul antitetică.
Prin această lucrare se încearcă demonstrarea faptului că acest lucru nu este chiar
imposibil. Dacă înțelegem conceptul de educație în sensul său lar g și nu cel restrâns la
cadrul școlar, dacă înțelegem că educație nu se face numai în școală ci și în afara ei, atunci
putem vedea că între acest concept pedagogic și conceptul sociologic de socializare, definit
ca proces prin care indivizii aparținând speciei din care facem parte, din simple ființe
biologice sunt formați pentru a deveni ființe c omplexe, personalități sociale, există o foarte
mare compatibilitate. Socializarea nu înseamnă doar a ști ce să faci, ci, în cazul unei
socializări autentice, adică a obținerii stării maxime de socializare, respectiv cea de
internalizare, ea înseamnă să faci efectiv ceea ce este dezirabil social. Or, sociologia ca
știință d edicată realității sociale și mecanismelor sociale dispune de resursele necesare
pentru a pune la dispoziția pedagogiei elementele pentru formularea modalităților de
intervenție practică asupra factorilor educaționali care au astăzi cea mai mare influență
asupra tinerilor, adică, așa cum arătam anterior, asupra factorilor extrașcolari cu potențial
educațional manifestați în timpul liber al adolescenților.

3
În fond, factorii educaționali și agenții socializării sunt aceeași (în ordine
aleatoare): familia, ș coala, grupul de similari, mass -media, biserica, ș.a. Trebuie să facem
din acești agenți antrenori ai proceselor cognitive superioare ale tinerilor, să le dezvoltăm
acestora memoria, imaginația, creativitatea, să formăm trăsături de personalitate, caracter e
și mai cu seamă să oferim valori, atitudini și comportamente model.
Cine și cum să realizeze toate acestea? Se pot gândi mai multe variante și de
complexități diferite care să atragă implicarea pe diferite niveluri și paliere a diferiți
factori . Aici în să am să încerc să arăt că o modalitate de educare a tinerilor adolescenți
pentru și prin optimizarea utilizării timpului liber se poate și trebuie să se înfăptuiască tot
prin intermediul instituți ei școlare și a actori lor acesteia și mă voi referi la ce p oate face un
profesor , în speță un profesor consilier școlar , pentru care îndeplinirea unor strategii de
consiliere psihopedagogică a adolescenților pentru optimizarea utilizării timpului liber ar
putea fi una din atribuțiile principale. Evident că pentru un astfel de demers educațional ar
fi probabil nevoie și de o oarecare schimbare de optică paradigmatică ce ar impune
anumite reformulări de natură teoretic ă cât și practică , posibil chiar și anumite schimbări la
un anumit nivel al politicilor educaționale , alocarea de resurse umane, materiale și
financiare , dar nu voi intra în astfel de analize, ci mă voi rezuma la a lansa o propunere
ideatică pentru problematica în discuție.
Așadar, scopul lucrării de față este de a susțin e ideea că este necesară o atenție
sporită asupra modalităților preferate de utilizare a timpului liber de către adolescenți și că,
totodată este necesară educarea acestora prin metode și mijloace specifice ale unei
pedagogii a timpului liber , astfel încât adolescentul să se înscrie pe linia respectării unor
norme sociale, a unor patternuri de comportament dezirabile social și valorizate social, în
contextul în care școala este doar unul dintre agenții socializării, factorul educației formale,
sistematice, o rganizate, în c are operează cu maximă intensitate conținuturi atent
selecționate în vederea atingerii unor obiective educaționale și formării unor competențe,
pe lângă școală existând însă și alți factori educativi de mare importanță din mediul social
al adolescentului precum familia și mai ales grupul de similari sau mass -media, factori
despre care unele studii arată că au o influență chiar mai mare asupra dezvoltării
personalității și (auto)educației acestuia decât cea a școlii.
Deci problema care se pune aici și pe care o urmărim nu este aceea de a formula un
sistem de interve nție și control ( direct sau indirect ) asupra factorilor reprezentați de
familie, grupul de prieteni, mass -media, etc. din mediul soci o-cultural al elevului
adolescent , lucru care probabil că ar putea fi imaginat, dar care într -o societate democratică

4
ar fi în mod evident de o complexitate enormă , dacă nu chiar la limita imposibilului, ci,
ceea ce propun este de a acționa direct asupra elevului oferindu -i acestuia alter native de
petrecere a timpului liber prin atragerea în activități ce contribuie la dezvoltarea
armonioasă a personalității lui, activități prin care se cultivă valori, atitudini și
comportamente dezirabile social , în termenii unor principii precum: bunătat ea, adevărul,
dreptatea, libertatea, cooperarea, competiția, realizarea de sine, etc.
Considerând toate aceste aspecte, lucrarea se plasează în domeniul
sociopsihopedagogiei, undeva la intersecția a trei științe: sociologie, psihologie și
pedagogie.