În activitatea de zi a copilului jocul ocupă, în mod evident, locul perfect, jucându -se el își [611801]

INTRODUCERE

În activitatea de zi a copilului jocul ocupă, în mod evident, locul perfect, jucându -se el își
satisface nevoia de activitate, de a acționa, cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în
diferite roluri și situații care îl apropie de realitățile înconjurătoare.
Pentru un copil, aproape orice activitate este un joc. Tocmai prin joc el prefigurează,
anticipează conduitele superioare.
La copil, scria Claparede ,,jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții.
Jocul este singura atmosferă în care ființa sa ,,psihologică'' poate să respire și în c onsecință poate
să acționeze'' (Claparede, 1981, p. 341)
De asemenea, jocul este o oglindă fidelă a personalității sale în ansamblu.
Astfel se știe că în joc copilul pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa
particular, transform în fapte potențele virtuale care apar succesiv la suprafața fii nței sale, le
asimilează, le dezvoltă, le îmbină și le complică, coordonându -și astfel ființa și devenirea.
Prin urmare, jocul dezvoltă funcțiile latent ale psihicului.
Pentru copil jocul are aceeași importanță și același rol pe care munca o are în cazu l
adultului.
Așa cum adultul se simte mândru și valorizat de lucrările sale, tot așa și copilul se simte
mare prin succesele sale ludice.
Jocul didactic reprezintă una dintre activitățile didactice frecvent utilizate în gradiniță și
îndrăgite de copii.
Termenul ,,didactic'' asociat celui de joc accentuează partea instructivă a activității,
deoarece, indifferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât
aspectul informative cât și formative ale procesului de învățământ.
Spre deosebire de celelalte activități, jocul didactic are acea particularitate esențială de a
îmbina armonios partea instructivă și exercițiul cu partea distractivă. Copilul, prin joc, într -un
mod plăcut și distractiv învață.
Îmbinarea elementului instru ctiv cu cel distractiv conduce la apariția unor stări emotive
complexe, care stimulează și exersează procesele de dezvoltare psihică.

Având în vedere aceste considerente legate de locul, rolul și importanța jocului în viața
copilului, îmi doresc să aprofu ndez studiul jocului didactic la copiii de vârstă preșcolară, să
identific rolul și funcțiile acestuia, precum și implicațiile pedagogice ale jocului didactic.
Un motiv subiectiv ce m -a determinat să optez pentru o astfel de temă a fost acela că de –
a lun gul timpului am observat că jocul didactic este activitatea pe care copiii o realizează cu
plăcere cu educatoarea, îmi ating obiectivele propuse dar descopăr și noi abordări, posibilități de
a realiza jocul didactic.
Jocul didactic își dovedește eficienț a în orice situație de învățare, făcând predarea mai
atractivă pentru copiii care nu țin cont de efortul depus ori de durata și dificultatea activității.
Consider că după studierea unui vast material bibliografic, pot proiecta și derula activități
didacti ce atractive și dinamice și chiar abordarea și realizarea cât mai eficientă a jocului didactic.
Posibilitatea de a aplica practic ideile despre jocul didactic și analiza teoretică a
subiectului, impunerea exemplificării unor jocuri didactice folosite în g rădiniță, m -au determinat
să optez pentru această temă.

CAPIUTOLUL I. EDUCAȚIA TIMPURIE

1.1 Conce pții fundamentale ale educației timpurii
“Educația este, în estența sa, o acțiune umană și socială de transformare si modelare a
naturii umane, acțiune ce se desfășoară în direcția facilitării și impulsionării evoluției individului
spre stadiul de personalitate formată, autonomă, responsabilă, co nformă cu valorile promovate la
un anumit moment în societate” ( Stan, 2001, p. 83)
Educația este o activitate socială complexă care se realizează printr -un lanț nesfârșit de
acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat, în fiecare moment un subiect –
individual sau colectiv, acționând asupra unui obiect -individual sau colectiv, în vederea
transformării acestuia din urmă într -o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât
condițiilor istorico -sociale prezente și de perspectivă, cât ș i potențialul ui său biopsihic
individual” ( Nicola, 2003, p.25).
De asemenea educația este un ansamblu de acțiuni desfășurate în mod deliberat într -o
societate, în vederea transmiterii și formării, la noile generații, a experiențelor de muncă și viață,
a cu noștințelor, comportamentelor și valorilor acumulate de oameni până în acel moment.
(Dicționar de pedagogie, 1979).
Așadar, educația reprezintă un proces complex prin care agenții specializați acționează
asupra individului, în raport cu cerințele impuse de societate, acțiune care are ca scop
transformarea individului în personalitate autonomă, creativă, capabilă să se integreze în
societate.
Legea educațională are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori,
creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe
fundamentale, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate. Misiunea

asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale, a societății românești, în
acord cu noile cerințe.
Norme educaționale. Desfășurarea înalt calitativă a activităților dintr -un domeniu este
direct condiționată, printre altele, și de sistemul principiilor, normelor și regulilor acelui
domeniu, cu alte cuvinte de normativitatea domeniului respectiv. Cu cât a ceste aspecte normative
sunt mai bine închegate, cunoscute și respectate de către actorii decidenți și practicieni ai
domeniului în cauză cu atât aceștia pot realiza activități și acțiunii mai eficiente și mai eficace.
Desigur, educația nu este un domeniu de excepție din acest punct de vedere al normativități unui
domeniu, dar putem înțelege ansamblul principiilor, normelor și regulilor ce reglementează
modul de structurare și de acțiune optimă în cadrul acelui domeniu. Astfel, normativitatea
presupune un a nsamblu de elemente reglatoare, fiecare cu un anumit grad de generalitate.
Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viața copilului, întrucât este
marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai târziu, la școală și în viață. In tervenția
adultului asupra copilului în această perioadă este fundamentală. Educația timpurie vizează
intervalul de timp cuprins între naștere – pentru că din momentul când se naște copilul începe să
se dezvolte și să învețe, și până la 6/7 ani – vârsta in trării la școală. Educația timpurie se
realizează în atât în mediul familial, cât și în cadrul serviciilor specializate, precum creșa sau
grădinița.
Copiii crescuți într -un mediu stimulativ au o dezvoltare intelectuală accelerată în
comparație cu cei cresc uți într -un mediu restrictiv. De la naștere și până când cresc, copiii sunt
persoane care au o dezvoltare afectivă și o receptivitate specială față de diferitele categorii de
stimuli, aspect ce poate fi influențat de informațiile care le primește copilul d in mediu, precum și
de calitatea procesării acestora. Se impune astfel organizarea de către practicieni a unor
intervenții cu caracter formativ pentru a valorifica această receptivitate.
Educația timpurie este o necesitate în contextul social actual, deoar ece perioada cuprinsă
între naștere și 6/7 ani este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă procesul de dezvoltare
este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este dificilă și costisitoare. Investiția în
copii la vârste cât mai fragede conduce, pe termen lung, la dezvoltarea socială a acestora și la
realizarea susținută a drepturilor copiilor. Dacă la nivelul educației timpurii sunt depistate și
remediate deficiențele de învățare și psiho -comportamentale ale copiilor, deci înainte de

integrarea copilului în învățământul primar – beneficiile recunoscute se referă la: performanțele
școlare superioare, diminuarea ratei eșecului școlar și a abandonului.
Calitatea educației, a îngrijirii și protecției copilului de la naștere până la 6/7 ani depinde de
noi, toți cei care interacționăm cu copiii, zi de zi: părinți sau educatori, consilier școlar sau
asistent medical – toți acționând coerent și având în atenție permanentă copilul și particularitățile
lui.
Educația timpurie se constituie într -o abordare pedagogică ce acoperă intervalul de la
naștere la 6/7ani, interval în care au loc transformări profunde și achiziții fundamentale în
dezvoltarea copilului.
Documentele Conferinței Mondiale de la Jomtien (1990), care a avut ca obiectiv Educația
pentru toți, subliniază că învățarea începe de la naștere și se derulează pe tot parcursul vieții. De
asemenea, conferința a adus în prim plan necesitatea corelării domeniilor sănătății, al nutriției și
igienei, al protecției sociale cu sfera educației, o edu cație bazată pe conceptul de dezvoltare
cognitivă și emoțională a copilului prin care se urmărește valorificarea la maximum și în context
optim a potențialului acestuia. Educația timpurie devine astfel prima treaptă de pregătire pentru
educația formală, pr egătind intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu în jurul
vârstei de 6/7 ani.
Note distinctive ale educației timpurii (Curriculum pentru Învățământul Preșcolar , 3-6/7
ani, M.E.C.T., 2008)
• copilul este unic și abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele
dezvoltării sale);
• vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educație timpurie (îngrijire,
nutriție, educație);
• adultul/ educatorul, la nivelul relației didactice, apare ca un partener matu r de joc, care
cunoaște toate detaliile și regulile care trebuie respectate;
• activitățile desfășurate în cadrul procesului educațional sunt adevărate ocazii de învățare
situațională;
• părintele este partenerul -cheie în educația copilului, iar relația fa milie – grădiniță –
comunitate este hotărâtoare.

Focalizarea pe educația timpurie este firească, știut fiind faptul că dezvoltarea copiilor este
rapidă în această etapă de vârstă, iar valorificarea potențialului pe care îl are copilul creează
pentru acesta premisele performanțelor lui ulterioare.