ÎN ACȚIUNEA DE DIVORȚ PRIN ACORDUL SOȚILOR Judecător CristianaAMihaela CRĂCIUNESCU Judecător Tania BĂDIN 1. Aspecte generale privind soluționarea… [616980]

1 ACORDUL DE MEDIERE
ÎN ACȚIUNEA DE DIVORȚ PRIN ACORDUL SOȚILOR

Judecător CristianaAMihaela CRĂCIUNESCU
Judecător Tania BĂDIN

1. Aspecte generale privind soluționarea divorțului pr in acordul soților.
Desfacerea căsătoriei constituie un drept strict pe rsonal al soților, care privește statutul
civil al persoanei. Soluționarea acțiunii de divorț este reglementată prin dispoziții speciale,
atât de C. civ.1 cât și de C. proc. civ.2.
Divorțul prin acordul soților cunoaște, în reglemen tarea Codului civil, cele mai largi
posibilități de realizare. Astfel, pentru prima dat ă în dreptul românesc, divorțul prin acordul
soților poate fi obținut atât pe cale judiciară, câ t și pe cale administrativă și prin procedura
notarială. Fiind vorba despre o acțiune cu implicaț ii deosebite pentru întreaga familie, fiecare
dintre aceste modalități de realizare a divorțului soților cunoaște reglementări exhaustive în
Codul civil, pentru divorțul înfăptuit pe cale jude cătorească acestea fiind completate și cu
prevederile Codului de procedură civilă.
Astfel, divorțul prin acordul soților pe cale admin istrativă sau prin procedură notarială
poate fi constatat doar în condițiile prevăzute de art. 375A378 Cod civil.
Divorțul pe cale judiciară poate fi dispus de insta nță atât în cazul existenței acordului
soților, prevăzut de art. 373 lit. a) C. civ., sit uație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 374
C. civ. coroborate cu cele ale art. 914 și urm. C. proc. civ., cât și în cazurile de divorț din
culpa soților și pentru motive de sănătate, prevăzu te de art. 373 lit. b), c) și d) C. civ., când se
aplică dispozițiile art. 379A381 C. civ., coroborat e cu cele ale art. 914 și urm. C. proc. civ., în

1 Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, publ icată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 511 din 24 /07/2009 și republicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15/07/2011, reglementează desfacerea căsătoriei în art. 373 și urm.
2 Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010 și republicat în Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012, în
temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 , dânduAse te xtelor o nouă numerotare, modificat prin OUG 4/2013 A privind
modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în apl icare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedu ră civilă, precum și
pentru modificarea și completarea unor acte normati ve conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 68 di n 31/01/2013 și prin
LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Mo nitorul Oficial nr. 89 din
12/02/2013, reglementează procedura divorțului în a rt. 914 și urm. .

2 ambele situații fiind incidente și dispozițiile pri vind efectele divorțului cuprinse în art. 382 și
urm. C. civ.
Deși există reglementare specială, clară și limitat iv aplicabilă, în practica instanțelor
judecătorești au apărut o serie de probleme privind interpretarea dispozițiilor care privesc
realizarea divorțului prin acord cu intervenția med ierii, referitoare atât la posibilitatea
consfințirii de către instanță a acordului de medie re având ca obiect divorțul soților, cât și
la taxa de timbru datorată, forma cererii, soluția dată și calea de atac.
În acest sens, foarte multe instanțe au fost sesiz ate cu cereri de consfințire a acordului
de mediere privind desfacerea căsătoriei prin acord ul soților, în baza dispozițiilor art. 59 alin.
(2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și orga nizarea profesiei de mediator 3, formulate
atât ulterior depunerii unei cereri de divorț, cât și în lipsa unei astfel de cereri.
În ceea ce privește consfințirea înțelegerii părților cuprinsă într-un acord de mediere
având ca obiect divorțul prin acordul soților printrAo hotărâre judecătorească de expedient
întemeiată pe dispozițiile art. 59 alin. (2) din Le gea nr. 192/2006, apreciem că nu este
posibilă, întrucât divorțul este o acțiune personal ă care privește statutul persoanei, aceasta
neputând face obiectul medierii potrivit alin. (4) al art. 2 din aceeași Lege. În acest sens,
printre neînțelegerile dintre soți care pot face ob iectul medierii, menționate în art. 64 alin. (1)
din Legea nr. 192/2006, se numără doar cele privind continuarea căsătoriei, nu și divorțul. De
asemenea, divorțul nu figurează printre cauzele lim itativ prevăzute de aceeași lege a medierii
în alin. (1 1) al art. 64, în care acordurile de mediere pot îmbrăca forma unor hotărâri de
expedient.
Redactarea nu foarte clară a alin. (2) a aceluiași art. 64 al Legii nr. 192/2006 ar putea
da loc unor interpretări divergente. Apreciem însă că „înțelegerea soților cu privire la
desfacerea căsătoriei” de care acesta face vorbire se referă la înțelegerea cu privire la
modalitatea desfacerii căsătoriei , nu la realizarea divorțului în forma acordului de mediere. O
dovadă certă în acest sens o constituie faptul că l egea stabilește că un astfel de acord de
mediere nu poate fi depus decât la instanța compete ntă să pronunțe divorțul. Considerăm că
spiritul legii este în sensul de a se acorda posibi litatea instanței care va pronunța divorțul de a
avea în vedere înțelegerea soților cu privire atât la modalitatea în care vor divorța, cât și cu
privire la soluționarea capetelor de cerere accesor ii.

3 Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a fost publicată în Monitoru l Oficial, Partea I, nr.
441 din 22 05. 2006 și a suferit ulterior mai multe modificări și completări.

3 În practică se pot întâlni mai multe situații priv ind divorțul cu acord de mediere:

1. Atunci când instanța a fost deja sesizată cu acțiunea de d ivorț (care poate fi formulată
din culpa unuia dintre soți sau prin acordul acesto ra pe divorț și cu neînțelegeri
privind capetele de cerere accesorii) , încheierea unui acord de mediere prin care
părțile își exprimă înțelegerea lor cu privire la m odalitatea de a divorța și/sau cu
privire la cererile accesorii divorțului (cele care privesc efectele divorțului între soți și
cele cu privire la copiii minori ai acestora) poate fi depus la instanță din inițiativa
părților și avut în vedere la soluționarea cauzei. În astfel de cazuri, dacă instanța
constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute d e lege pentru desfacerea căsătoriei,
iar acordul de mediere depus la dosar nu cuprinde p revederi nelegale și respectă
interesul superior al copiilor (acolo unde este caz ul), va dispune desfacerea căsătoriei
și va putea lua act de înțelegerea părților pe cape tele de cerere accesorii, concretizată
în acordul de mediere, pe care îl va insera în disp ozitivul hotărârii.
2. Atunci când a fost sesizată cu acțiunea de divorț , instanța poate recomanda părților
medierea, în cursul procesului, în temeiul art. 227 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu
art. 61 și urm. din Legea nr. 192/2006. ÎntrAo astf el de ipoteză, apreciem că ar fi
recomandabil ca instanța să precizeze limitele medi erii, respectiv capetele de cerere
referitoare la drepturi cu privire la care părțile pot dispune, în vederea încheierii
acordului de mediere. Potrivit dispozițiilor art. 6 2 alin. (1) din Legea medierii, în cazul
în care părțile convin să urmeze procedura medierii , instanța poate suspenda cauza, la
cererea acestora, până la închiderea medierii. La î nchiderea procedurii de mediere, în
baza art. 61 alin. (2) din Legea medierii, mediator ul este obligat să transmită instanței
acordul de mediere și procesulAverbal de încheiere a medierii în original și în format
electronic dacă părțile au ajuns la o înțelegere sa u doar procesulAverbal de încheiere a
medierii în situațiile în care nu sAa ajuns la o as tfel de înțelegere.
3. Instanța nu a fost sesizată cu o cerere de divorț , iar părțile au încheiat un acord de
mediere privind divorțul și soluționarea capetelor de cerere accesorii acestuia și
solicită consfințirea acestei înțelegeri.

Dacă pentru primele două situații nu sunt dificultă ți de interpretare a textelor de lege,
pentru ultima ipoteză se pot pune mai multe întrebări :

4 a) Este admisibilă o cerere prin care se solicită inst anței să ia act de acordul de mediere
încheiat și să consfințească învoiala părților cu p rivire la desfacerea căsătoriei și
aspectele accesorii acesteia, care privesc numele p e care soții le vor purta ulterior
desfacerii căsătoriei și situația copiilor minori r ezultați din căsătorie sau asimilați
acestora, fără a se depune o cerere de divorț care să îndeplinească cerințele art. 915
coroborat cu art. 194 C. proc. civ. ?
Așa cum am arătat mai sus, divorțul este o acțiune personală, care privește statutul
persoanei, aceasta neputând face obiectul medierii potrivit alin. (4) al art. 2 din Legea nr.
192/2006. În acest sens, constatăm că în cadrul art . 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind
medierea și organizarea profesiei de mediator se pr evăd limitativ neînțelegerile dintre soți
care pot fi soluționate prin mediere, respectiv:
1) continuarea căsătoriei;
2) partajul de bunuri comune;
3) exercițiul drepturilor părintești;
4) stabilirea domiciliului copiilor;
5) contribuția părinților la întreținerea copiilor;
6) orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de
care ei pot dispune potrivit legii. Printre acestea nu se numără, așadar, divorțul, care poate fi
dispus doar de instanță, în condițiile legii.
Considerăm că dispoziția cuprinsă în alin. (2) al a rt. 64 din Legea nr. 192/2006,
potrivit căreia înțelegerea soților cu privire la d esfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor
accesorii divorțului se depune de către părți la in stanța competentă să pronunțe divorțul se
referă la modalitatea în care soții se pot înțelege să solicite divorțul la instanța competentă
(dacă aceștia vor solicita desfacerea căsătoriei pr in acordul lor sau din culpa comună sau
exclusivă a unuia dintre ei).
Această opinie este susținută și de faptul că dispo zițiile art. 64 alin (1 1) din Legea nr.
192/2006, care prevăd limitativ situațiile în care instanța poate încuviința acordul de mediere
printrAo hotărâre de expedient nu cuprind și divorțul , ci doar cauzele/conflictele ce au ca
obiect: exercițiul drepturilor părintești , contribuția părinților la întreținerea copiilor și
stabilirea domiciliului copiilor .
Prin urmare, sesizarea instanței nu poate fi făcută decât printrAo cerere de desfacere a
căsătoriei, iar nu printrAo cerere de omologare a a cordului de mediere cu privire la divorțul
părților. Însă, instanța va putea avea în vedere în țelegerea părților cuprinsă în acordul de
mediere încheiat, atât cu privire la forma divorțul ui, cât și cu privire la soluționarea cererilor

5 accesorii acestuia, în cadrul soluționării procesul ui în care a fost legal sesizată cu desfacerea
căsătoriei.
În situația în care soții formulează o cerere prin care nu solicită decât ca instanța să ia
act de acordul de mediere încheiat la mediator în c ondițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr.
192/2006, iar respectivul acord privește desfacerea căsătoriei și aspectele accesorii acesteia,
suntem de acord cu opinia potrivit căreia instanța o va respinge ca inadmisibilă .
Apreciem că în etapa de regularizare a cererii inst anța nu poate interveni, întrucât dacă
ar pune în vedere părților să își precizeze obiectu l cererii, ar însemna, de fapt, o solicitare a
schimbării obiectului acesteia, ceea ce nu este pos ibil în această etapă procedurală (obiectul
cererii formulate de părți fiind „consfințire acord mediere”). Însă, la soluționarea cauzei, dacă
acordul de mediere privește desfacerea căsătoriei, instanța nu va putea să ia act de acesta, în
temeiul art. 438A411 Cod procedură civilă și art. 5 9 alin. (2) coroborat cu art. 2 alin. (4) din
Legea nr. 192/2006 și să pronunțe o hotărâre de exp edient, având în vedere caracterul
personal al cererii, care privește statutul civil a l părților.
Nu suntem de acord cu opinia potrivit căreia cereri le de a se lua act de acordul de
mediere și cu privire la divorț pot fi admise, astf el cum au considerat unele instanțe și unii
autori 4.
Apreciem că instanța nu poate dispune cu privire la desfacerea căsătoriei dacă nu este
sesizată printrAo cerere formulată în acest sens, î n condițiile legii, iar în lipsa mențiunii
exprese a pronunțării divorțului de către instanță prin dispozitivul hotărârii judecătorești,
căsătoria nu poate fi considerată desfăcută.
Un argument în plus în favoarea acestei interpretăr i a dispozițiilor legale îl constituie
reglementarea publicității hotărârii de divorț. Ast fel, potrivit dispozițiilor art. 927 alin. (4) C.
proc. civ., instanța la care hotărârea de divorț a rămas definitivă o va trimite din oficiu
serviciului de stare civilă unde a fost încheiată c ăsătoria, Registrului național al regimurilor
matrimoniale și, dacă unul dintre soți este profesi onist, registrului comerțului. Or, pentru
hotărârile judecătorești prin care a fost omologat un acord de mediere fără ca instanța să
dispună desfacerea căsătoriei, nu există bază legal ă pentru realizarea acestor comunicări.

b) Care va fi forma în care trebuie făcută cererea de divorț prin acordul soților, în
situația în care aceștia au încheiat un acord de me diere anterior sesizării instanței?

4 Camelia Gagu, DorinAValeriu Bădulescu – Medierea în contextul noului Cod de Procedură civil ă , Ed. Universul Juridic,
București, 2014, p. 208.

6 În ceea ce privește divorțul, cererea nu va putea f i formulată potrivit dispozițiilor art.
59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, ci ea va trebu i să respecte dispozițiile speciale de
procedură prevăzute de art. 915 coroborat art. 194 și cu art. 929 C. proc. civ. la care poate fi
anexat acordul de mediere (conform art. 915 alin. (4) Cod proc. civ.). Argumente în acest
sens ar putea fi:
A în cazul divorțului, cererea trebuie să cuprindă o serie de mențiuni obligatorii, cum ar
fi: numele copiilor minori ai celor doi soți ori ad optați de aceștia sau mențiunea că nu
există astfel de copii și solicitarea păstrării num elui din căsătorie dacă este cazul [art.
915 alin. (1)A(2) C. proc. civ.];
A cererea de divorț va fi însoțită, obligatoriu, de o copie a certificatului de căsătorie și,
după caz, de câte o copie a certificatelor de naște re ale copiilor minori;
A potrivit alin. (4) al art. 915 C. proc. civ., acord ul de mediere privind divorțul și, după
caz, rezolvarea aspectelor accesorii acestuia poate fi alăturat cererii de divorț;
A pentru a pronunța divorțul, instanța trebuie să ver ifice îndeplinirea condițiilor
prevăzute de lege în acest sens (existența unei căs ătorii valabil încheiate, existența
copiilor din căsătorie sau asimilați acestora, exis tența consimțământului liber și
neviciat al soților cu privire la desfacerea căsăto riei).
A indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care petenții sAau înțeles cu privire la
situația copiilor din căsătorie sau asimilați acest ora este necesară pentru a da
posibilitatea instanței de a verifica acordul de me diere sub aspectul îndeplinirii
condițiilor de fond, în concret, respectarea intere sului superior al copilului (obligație
instituită de art. 506 C. civ. și de art. 8 din Leg ea nr. 272/2004 republicată 5).
Observăm, așadar, că alin. (4) al art. 915 C. proc. civ. prevede expres că, în cazul în
care a intervenit medierea, înțelegerea soților con cretizată în acordul de mediere se alătură
cererii de divorț formulate în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 373 lit. a) C. civ., in stanța poate pronunța divorțul prin
acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unui a dintre soți acceptată de celălalt. Așadar,
pentru a pronunța divorțul prin acordul soților, in stanța va trebui să fie sesizată în una dintre
aceste două forme.
Cererea de divorț prin acord formulată de ambii so ți împreună va trebui să îmbrace
forma prevăzută de art. 194 coroborat art. 915 și cu art. 929 C. proc. civ., iar cea formulată

5 Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului a fost republicată în Monito rul Oficial Partea I,nr.
159 din 5 martie 2014.

7 de unul dintre soți urmând să fie acceptată de celă lalt va îmbrăca forma cererii de divorț
prevăzută de art. 194 coroborat art. 915 C. proc. civ., ambele având atașat și acordul de
mediere încheiat anterior de soți.
Apreciem că, atunci când sesizarea instanței se fac e prin cererea semnată de ambele
părți sau de mandatarul comun, cu procură specială autentică, în condițiile art. 929 C. proc.
civ., acordul de mediere nu poate să cuprindă decât înțelegerea soților cu privire la efectele
divorțului, forma acestuia fiind convenită de ei ab initio.
În privința condițiilor în care instanța poate fi s esizată cu o astfel de cerere, față de
dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, nou l Cod de procedură civilă oferă în plus
soților doar posibilitatea să semneze și să depună cererea prin mandatar comun cu procură
specială autentică. Atunci când mandatarul comun es te avocat, acesta va putea certifica
semnătura soților, potrivit legii, fără a mai fi ne cesară autentificarea procurii speciale, însă el
nu va putea semna cererea în locul soților în lipsa unei astfel de procuri. Ulterior înregistrării
cererii, soții pot fi reprezentați în instanță de a vocat sau mandatar, în condițiile art. 920 alin.1
C.pr.civ.
În niciun caz mandatarul comun nu va putea semna ac ordul de mediere, acesta
reprezentând voința concordantă a soților, realizat ă de aceștia personal în fața mediatorului.
Sesizarea instanței nu poate fi făcută de mediator, chiar dacă soții au urmat procedura
medierii anterior sesizării instanței cu cererea de divorț prin acord și aceasta sAa finalizat prin
încheierea unui acord de mediere, decât dacă soții lAau mandatat printrAo procură specială,
autentică, în acest sens. Mediatorul nu poate fi și avocatul părților în cauza în care a încheiat
acordul de mediere, datorită incompatibilității sta bilite prin art. 36 din Legea nr. 192/2006.
c) Cum va fi timbrată această cerere?
În ceea ce privește timbrarea cererii de divorț, po trivit dispozițiilor art. 15 lit. a) din
O.U.G. nr. 80/2013, desfacerea căsătoriei prin acor dul părților, conform art. 373 lit. a) Cod
civil, se timbrează cu 200 lei, iar cererile de div orț pentru motive temeinice, întemeiate pe
dispozițiile art. 373 lit. b) C. civ. se timbrează cu 100 lei. Spre deosebire de acestea, cererile
formulate în temeiul art. 59 alin. (1) din Legea me dierii nr. 192/2006, prin care se solicită
încuviințarea acordului de mediere, indiferent de c onținutul acestuia (dar care nu pot fi
formulate în locul cererii de divorț) se timbrează cu 20 lei, potrivit dispozițiilor art. 59 2 din
această lege coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 80/2013.

8 Renunțarea la divorț prin împăcarea soților nu poat e fi asimilată cu soluționarea
divorțului sau a efectelor acestuia prin mediere, s oluțiile fiind radical diferite (în primul caz
menținerea căsătoriei, iar în al doilea caz desface rea acesteia, indiferent dacă există sau nu
acord de mediere care să exprime învoiala părților întrAun sens sau în celălalt).
Nu suntem de acord cu interpretarea potrivit căreia semnificația termenului
„împăcare” din art. 924 alin. (1) C. proc. civ. ar consta nu doar în instituția propriuAzisă a
împăcării soților, ci și în realizarea medierii, fa pt care ar putea determina posibilitatea
instanței de a lua act de acordul de mediere privin d divorțul chiar dacă cererea nu sAa timbrat,
sau cu restituirea taxei de timbru, astfel cum sAa afirmat în doctrină 6.
În cazul divorțului, acordul de mediere poate fi co nsfințit doar în privința modalității
de a divorța și a efectelor divorțului, cererea de divorț fiind întotdeauna formulată în condițiile
prevăzute de art. 915 coroborat art. 194 și cu art . 929 C. proc. civ., iar timbrarea cererii este
cea prevăzută pentru divorțul prin acordul soților, indiferent dacă învoiala soților are loc în
fața instanței sau în cadrul procedurii medierii re alizată de mediator.
Restituirea taxei judiciare de timbru în temeiul ar t. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006
nu poate fi dispusă decât în cauzele în care se pro nunță o hotărâre de expedient, în baza art. 63
alin. (1) din aceeași lege (în cauzele de dreptul f amiliei aceste dispoziții fiind aplicabile doar
celor prevăzute de art. 64 alin. (1 1) din legea medierii).
Prin urmare, instanța nu va dispune restituirea tax ei de timbru decât în cazul împăcării
soților ce are ca efect închiderea dosarului și con tinuarea căsătoriei, iar nu atunci când soții
încheie un acord de mediere prin care se înțeleg cu m să divorțeze.
În practică se întâlnesc unele cazuri în care părți le (personal sau prin avocat, mediator,
mandatar) depun o cerere prin care solicită a se lu a act de acordul de mediere încheiat cu
privire la desfacerea căsătoriei și achită taxa jud iciară de timbru de 20 lei, conform art. 11
alin. (1) lit. a) din OUG nr. 80/2013, unele instan țe procedând, în mod greșit după părerea
noastră, la admiterea cererii și consfințirea voin ței părților inclusiv în privința divorțului.
Aceleași discuții sunt și în legătură cu desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților, taxa
datorată fiind de 100 lei conform art. 15 lit, b) d in OUG nr. 80/2013, părțile achitând doar 20
lei dacă se depune și acordul de mediere privind de sfacerea căsătoriei din culpa comună. Așa
cum am aratat, considerăm că astfel de cereri sunt corect timbrate față de obiectul lor, însă
sunt inadmisibile pentru divorț, acestea urmând a f i respinse.

6 Camelia Gagu, DorinAValeriu Bădulescu – Medierea în contextul noului Cod de Procedură civil ă , Ed. Universul Juridic,
București, 2014, p. 211.

9 Alte instanțe consideră că taxa judiciară de timbru pentru divorțul prin acord este de
200 lei, indiferent sub ce formă ar fi sesizată ins tanța pentru soluționarea unei astfel de cauze,
neplata taxei ducând la anularea cererii, întrucât doar instanța judecătorească poate dispune
divorțul, acesta nefăcând parte dintre cauzele care pot fi soluționate exclusiv prin mediere
(enumerate la art. 64 alin. (1) din Legea medierii nr. 192/2006). Considerăm că, dacă instanța
este sesizată printrAo cerere formulată în temeiul art. 59 alin. (1) din Legea medierii nr.
192/2006, prin care se solicită încuviințarea acord ului de mediere cu privire la divorț și se
timbrează cu 20 lei, aceasta nu va putea fi anulată pentru insuficiența timbrajului întrucât
obiectul ei este consfințirea acordului de mediere, iar nu desfacerea căsătoriei, dar va fi
respinsă ca inadmisibilă.
Prin urmare, apreciem că în toate cazurile de divor ț, cererea se formulează potrivit
dispozițiilor art. 915 coroborat art. 194 (în cazu l formulării cererii de divorț prin acord de
către ambii soți, coroborat și cu art. 929 C. proc. civ.) și se timbrează potrivit dispozițiilor art.
15 din OUG nr. 80/ 2013, instanța având competența de a dispune desfacerea căsătoriei doar
după verificarea condițiilor prevăzute de lege în a cest sens.

d) Ce probatoriu va administra instanța în soluționare a unei astfel de cauze?

Soluționarea cauzelor de divorț, chiar dacă acesta se solicită prin acordul soților și
aceștia sAau înțeles cu privire la toate aspectele, înțelegerea fiind concretizată întrAun acord de
mediere, presupune verificarea îndeplinirii condiți ilor prevăzute de lege în acest sens. Astfel,
instanța va trebui să verifice, în primul rând, exi stența unei căsătorii valabil încheiate, care nu
a fost desfăcută sau anulată anterior, precum și ex istența consimțământului liber și neviciat al
fiecărui soț (art. 374 C. civ.). De asemenea, insta nța va trebui să verifice dacă vreunul dintre
soți șiAa schimbat numele prin căsătorie, iar în ca z afirmativ, dacă înțelegerea acestora cu
privire la numele pe care respectivul soț îl va pur ta după desfacerea căsătoriei este legală.
Probatoriul utilizat pentru verificarea îndepliniri i acestor condiții constă în certificatul de
căsătorie, pe care soții au obligația să îl atașeze în copie cererii de chemare în judecată,
potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (3) C. proc. civ..
În cazul existenței copiilor minori din căsătorie s au asimilați acestora, instanța de
divorț are obligația de a se pronunța chiar și din oficiu, dacă nu sAa solicitat, cu privire la
situația acestora după divorțul părinților, potrivi t art. 396 C. civ. coroborat cu alin. (2) al art.
918 C. proc. civ., în toate situațiile. Atunci când părinții sAau înțeles cu privire la exercițiul
autorității părintești, locuința copiilor și contri buția părinților la cheltuielile de creștere,

10 educare, învățătură și pregătire profesională a ace stora, instanța, în baza art. 263 C. civ., va
trebui să verifice respectarea interesului superior al copiilor. Prin urmare, și în acest sens,
instanța va trebui să administreze probatoriul nece sar pentru a dispune.
Probatoriul administrat în acest sens va consta, în principal, din actele pe care legea le
prevede în mod obligatoriu, respectiv: certificatel e de naștere ale copiilor, care sunt atașate
cererii de divorț potrivit art. 915, alin. (3) C. proc. civ. și raportul de anchetă psihosocială,
prev. de art. 396 alin. (1) C. civ.. Firește, insta nța are și obligația ascultării copiilor care au
împlinit vârsta de 10 ani și îi poate asculta și pe cei sub această vârstă (art. 264 C. civ.). În
cazul în care aceste dovezi generează unele îndoiel i cu privire la respectarea interesului
superior al copilului, instanța poate suplimenta pr obatoriul pentru aAși forma convingerea că
înțelegerea părinților poate fi avută în vedere la pronunțarea hotărârii, putând administra orice
mijloace de probă.

e) În ce măsură va putea instanța să modifice acordul de mediere încheiat de părți, în
situația în care acesta nu respectă legea sau inter esul superior al copilului?

Deși potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (2) din L egea nr. 192/2006, „înțelegerea părților
nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice”, legea nu prevede
soluția la care instanța ar trebui să recurgă în ca zul în care se constată o astfel de încălcare.
Pe de altă parte, art. 4 alin. (2) din aceeași Lege prevede că: „mediatorul nu are putere
de decizie în privința conținutului înțelegerii la care vor ajunge părțile, dar le poate îndruma
să verifice legalitatea acesteia, potrivit art. 59” . Art. 59 din Lege, la care se face trimitere,
prevede posibilitatea părților de a solicita notaru lui public autentificarea acordului de mediere
încheiat de mediator, sau instanței de judecată să dea o hotărâre care să consfințească
înțelegerea lor, cu respectarea procedurilor legale . Prin urmare, competența de a verifica
legalitatea acordului de mediere ar reveni notarulu i public sau judecătorului căruia i se solicită
autentificarea acordului de mediere.
Totodată, în alin. (4) al art. 58 din Legea nr. 192 /2006, se prevede sub sancțiunea
nulității absolute, obligația instanței de a verifi ca acordurile de mediere sub aspectul
îndeplinirii condițiilor de fond și de formă, precu m și posibilitatea instanței de a le aduce
modificările și completările necesare, cu acordul p ărților, pentru situațiile în care acordul de
mediere vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor
drepturi reale, partaje și cauze succesorale. Acele ași obligații se aplică, în baza alin. (5) al
aceluiași articol, în toate situațiile în care lege a impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea

11 unor condiții de fond și de formă. Apreciem că și r espectarea legalității constituie o astfel de
condiție, care generează obligația instanței de a v erifica acordul de mediere.
Potrivit art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, hotărârii prin care instanța
încuviințează înțelegerea părților îi sunt aplicabi le dispozițiile art. 438 A 441 C. proc. civ., iar
în baza art. 64 alin. (1 1) din Legea nr. 192/2006, acordurile de mediere ce au ca obiect
exercițiul drepturilor părintești, contribuția pări nților la întreținerea copiilor și stabilirea
domiciliului copiilor îmbracă forma unei hotărâri d e expedient. Aceasta înseamnă că, sub
aspectul nulităților care îl pot afecta, acordului de mediere îi sunt aplicabile dispozițiile care
privesc tranzacția.
Astfel, potrivit art. 2273 alin. (1) C. civ., orice contract încheiat cu încălcarea
condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa val abilă este supus nulității, dacă prin lege nu se
prevede o altă sancțiune. Prin urmare, apreciem că obligația instanței de a verifica respectarea
îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăz ute de alin. (4) al art. 58 din Legea nr.
192/2006 există și în cazul acestor acorduri de med iere, pe care le poate modifica sau
completa cu acordul părților în cazul constatării u nor lipsuri.
În situația în care instanța este sesizată cu pronu nțarea divorțului prin acordul soților și
soluționarea cererilor accesorii privind situația c opiilor din căsătorie sau asimilați acestora
potrivit înțelegerii soților materializată întrAun acord de mediere, aceasta va trebui să verifice
dacă acordul de mediere încheiat în cauză respectă condițiile privind legalitatea și interesul
superior al copiilor.
În acest sens, la primul termen de judecată instanț a va dispune intocmirea raportului
de anchetă psihosocială și va dispune audierea copi ilor minori, pentru a verifica respectarea
interesului superior al acestora. Dacă din aceste v erificări reies neconcordanțe cu înțelegerea
părinților cuprinsă în acordul de mediere, instanța poate pune în discuția părților administrarea
unor noi probe, în măsura în care consideră necesar . Dacă în urma administrării probatoriilor
rezultă că acordul de mediere nu respectă condițiil e privind legalitatea sa ori interesul superior
al copiilor, instanța, potrivit dispozițiilor art. 920 alin. (2) Cod proc. civ., pune în discuție
modificarea înțelegerii părților în vederea îndepli nirii acestor condiții. În cazul în care părțile
nu sunt de acord cu modificarea sau completarea aco rdului de mediere, instanța îl va înlătura
și va dispune și cu privire la capetele de cerere a ccesorii.
Dacă părțile sunt de acord cu modificarea și comple tarea acordului de mediere,
instanța are două modalități procedurale:

12 A să facă modificarea în scris, pe marginea acordului de mediere depus la dosar, sub
semnătura ambelor părți și a judecătorului, după ca re să insereze acordul în
dispozitivul hotărârii, astfel cum a fost modificat ;
A să ia acordul părților și să consemneze în încheier ea de ședință modificările sau
completările convenite cu părțile, după care să ins ereze în dispozitivul hotărârii
acordul de mediere rezultat.
Apreciem că poate fi folosită oricare dintre aceste modalități, prima fiind însă mai
eficientă, întrucât părțile au posibilitatea să viz ualizeze modificările convenite în textul
acordului de mediere și să își exprime acordul în m od indubitabil, prin semnătură.

f) Care este calea de atac întrOo astfel de acțiune?

În privința căilor de atac aplicabile hotărârilor d e divorț prin acord cu acord de
mediere, considerăm că sunt perfect aplicabile disp ozițiile art. 930 alin. (1) și (4) C. proc. civ.,
instanța pronunțând divorțul prin acordul soților și luând act de înțelegerea lor cu privire la
cererile accesorii printrAo hotărâre definitivă. În această situație, considerăm că nu sunt
aplicabile dispozițiile art. 440 și 441 C. proc. ci v., având în vedere principiul unicității căii de
atac, prevăzut de dispozițiile speciale ale art. 9 30 alin. (1) și (4) C. proc. civ. pentru această
situație, derogarea de la acest principiu fiind reg lementată doar pentru situațiile în care părțile
nu se înțeleg cu privire la toate cererile accesori i.
În cazul unei hotărâri de divorț prin acord în care a fost consfințit un acord de mediere
care privește doar o parte dintre capetele de cerer e accesorii, cu privire la restul acestora
dispunând instanța, vor deveni aplicabile dispoziți ile art. 930 alin. (3) și (4), în condițiile legii.
Prin urmare, acordul de mediere nu poate ține locul unei hotărâri de divorț
pronunțate de instanța judecătorească în condițiile legii, după cum nu poate ține loc nici de
certificat de divorț eliberat de notarul public, în cadrul procedurii notariale reglementate în art.
375A378 Cod civil, constituind doar o înțelegere cu privire la modul de soluționare a
cererii de divorț .

NOTĂ
Opiniile cuprinse în prezentul material au fost îns ușite și de ceilalți formatori ai catedrei de
dreptul familiei.