În această lucrare am ales s ă studiem popula ții ale speciei de p ăianjen Geolycosa [628121]

1Introducere

În această lucrare am ales s ă studiem popula ții ale speciei de p ăianjen Geolycosa
vultuosa (C. L. Koch, 1838). Aceast ă specie face parte din Familia Lycosidae, deci este un
păianjen-lup. Cu toate c ă nu este cea mai mare specie de p ăianjen ce se întâlne ște în România,
acesta are dimensiuni semnificative (Fuhn & Niculescu-Burlacu 1971). Practic, în rândul
păianjenilor-lup din România, numai specia Lycosa singoriensis poate prezenta dimensiuni
mai mari (Fuhn & Niculescu-Burlacu 1971) . La realizarea volumului de faun ă, încă ambele
specii erau incluse într-un singur gen, Lycosa .
Siturile Natura 2000 sunt acele zone natu rale care au menirea de a forma o re țea de
arii protejate pe nivel European asigurând contin uitate de habitate pentru specii protejate (mai
multe detalii pe pagina de internet https://na tura2000.ro, sau pe pagina Comisiei Europene, la
adresa: http://ec.europa.eu/environment/natur e/natura2000/index_en.htm). Siturile Natura
2000 se împart în dou ă categorii, și anume, situri incluse în Directiva P ăsări (Arii de Protec ție
Speciale Avifaunistice – SPA – Special Protection Areas ) și situri incluse în Directiva Habitate
(Arii Speciale de Conservare – SAC – Special Areas of Conservation ) (https://natura2000.ro).
Directiva de Habitate (Council Directive 92/43 /EEC) cuprinde lista speciilor protejate,
înafara de specii de p ăsări, listate în Directiva P ăsări (Directive 2009/147/EC). Adoptarea
Directivei de Habitate în legisla ția Român ă s-a făcut pe paginile Ordonan ței de Urgen ță nr. 57
din 20 iunie 2007, privind regimul ariilor naturale pr otejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei și faunei s ălbatice . Conservarea habitatelor na turale în primul rând se
concentreaz ă asupra păsărilor, alte grupe de animale fii nd mai neglijate (Veloso et al. 2008),
în special nevertebrate le. Directiva de hab itate cuprinde o singur ă s p e c i e d e p ăianjen,
Macrothele calpeiana , de dimensiuni relativ mari. Fiindc ă această specie nu tr ăiește în
România, OUG 57/2007 nici nu cuprinde specii de p ăianjeni.
Pagina Agen ției Europene de Medi u (http://eunis.eea.europa.eu/species/226693)
conține informa ții limitate despre specia Geolycosa vultuosa . Lista Ro șie Interna țională nici
nu o ține în eviden ță (IUCN Red List 2018), având numai 249 de specii de p ăianjeni listate pe
plan mondial. Putem spune, c ă păianjenii sunt subestima ți de către IUCN (Bidegaray-Batista
2017, Viera & Gonzaga 2017).
Chiar dac ă Directiva de Habitate listeaz ă specii de dimensiuni mari, observabile
tuturor, “uitând” afar ă animale mici, cum sunt și păianjenii (https://care2.com/causes/why-
our-future-depends-on-spider-conservation.html), totu și la nivel European, mai multe țări au
liste roșii naționale, ce cuprind inclusiv specii de p ăianjeni. Dac ă considerăm, numai specia

2din acest studiu, Geolycosa vultuosa , aceasta este protejat ă în Ungaria (Szinetár 2006),
Slovacia (Gajdos & Svaton 1993) , unde este considerat ă chiar periclitat ă.
Un dezavantaj în studiul p ăianjenilor este reprezentat de dificultatea identific ării lor pe
teren și de nevoia unor exemplare conservate la nu meroase specii, identificarea în laborator
fiind solu ția cea mai optim ă (Fuhn & Niculescu-Burlacu 1971). Acest lucru nu numai c ă
limitează posibilitatea lor de conservare dar și efectuarea unor studii ecologice. Ca exemplu
de păianjeni-lup, putem men ționa grupul Pardosa lugubris , ce conține în realitate mai multe
specii, în continuarea ap ărând descrieri de specii noi (Nadolny et al. 2016). Cu toate c ă există
studii asupra ecologiei unor specii din acest grup ( Pardosa lugubris ), aceste studii se
realizează cu colectarea și sacrificarea animalelor (Michalko et al. 2016). În mod identic se
procedeaz ă și în cazul a multor alte specii de p ăianjeni, în vederea st udierii ecologiei lor
(Michalko & Pekár 2015).
Însă, în cazul unor p ăianjeni-lup, care putând fii identifica ți mai ușor, studiile
ecologice pot fi realizate f ără uciderea indivizilor din popula ție (Seer et al. 2015). Aici se
încadreaz ă și specia Geolycosa vultuosa , ce poate fi confundat numai cu specia Lycosa
singoriensis , dar față de care se poate identifica u șor fără sacrificare (Fuhn & Niculescu-
Burlacu 1971, http://izeltlabuak.ucoz.hu/).
Populațiile de Geolycosa vultuoasa , cercetate de noi, se afl ă în regiunea Câmpiei
Careiului, pe teritoriul ariei protejate Situ l Natura 2000 – Câmpia Careiului. Cu toate c ă nu în
România nu exist ă specii de p ăianjen protejate, statutul de sit Na tura 2000 a Câmpiei
Careiului, a contribuit la faptul s ă dispunem de date faunistice despre Lycosidae. Pe lâng ă
publicații ce vizeaz ă distribuția unor grupe ce apar în Directiva Habitate, ca p ăsări (Gache
2014), mamifere – lileci (Hoffmann & Hoffmann-B erei 2014), amfibieni și reptile (Covaciu-
Marcov et al. 2009), pe ști (Telcean et al. 2014), în cazul Câ mpiei Careiului dispunem inclusiv
de date asupra distribu ției unor grupe de nevertebrate, ca izopode (Feren ți et al. 2012) dar și
păianjeni-lup (Sas-Kovács & Sas- Kovács 2014a). În anul 2014 a ap ărut un studiu, ce vizeaz ă
distribuția popula țiilor de Geolycosa vultuosa în Câmpia Careiului (Sas-Kovács & Sas-
Kovács 2014b), publica ție după care ne-am ghidat și noi pe parcursul studiului nostru.
Scopul studiului nostru a fost investigarea a patru popula ții de Geolycosa vultuosa din
Câmpia Careiului, habitatele fii nd cercetate în perioada de toamn ă.
Studiul vine în completarea unui alt studiu reali zat în perioad ă de prim ăvară,
coordonat tot de conduc ătorii acestei lucr ări (Dr. Sas-Kovács István și Dr. Sas-Kovács Éva-
Hajnalka), c ărora doresc s ă le mulțumesc pentru ajutorul acordat atât în munca de teren cât și
în prelucrarea datelor.

3Prezentarea speciei Geolycosa vultuosa (C. L. Koch, 1838)

Păianjenul-lup, Geolycosa vultuosa , are o distribu ție ce se întinde din sud-estul
Europei pân ă în Asia Central ă (Nentwig et al. 2017). De date asupra distribu ției speciei
dispunem din 12 țări și două insule (Fauna Europaea 2018). Îns ă după World Spider Catalog
(2018), distribu ția speciei pe Insula Sa rdinia se pune la îndoial ă. Cataloage recente ce
menționează prezența speciei exist ă pentru Bulgaria (Bayra m et al. 2017, Demir & Seyyar
2017) și Turcia (Blagoev et al. 2017). Îns ă aceste cataloage nu se bazeaz ă neapărat pe studii
recente. Date faunistice recente am g ăsit pentru Ungaria (Pfliegler 2014, Szmatona-Túri &
Vona-Túri 2016), Grecia (Buchar & Dolanský 2011).
Pentru România exist ă două studii recente care men ționează prezența speciei pe baza
datelor de teren, ambele studii referindu-se chiar la zona cercetat ă de noi, Câmpia Careului
(Sas-Kovács & Sas-Kovács 2014a,b).

Specia Geolycosa vultuosa (C. L. Koch, 1838) în momentul elabor ării volumului de
faună dedicat p ăinjenilor-lup, înc ă era inclus ă în genul Lycosa , purtând numele Lycosa
vultuosa C.L. Koch, 1838 (Fuhn & Ni culescu-Burlacu 1971). Într-adev ăr cele dou ă specii
seamănă între ele, îns ă există câteva caracteristici morfologice dup ă care pot fi distinse pe
teren, fără sacrificarea animalelor (http://izeltlabuak.ucoz.hu/).
Este o specie relativ mare, dup ă Fuhn & Niculescu-Burlacu (1971) femelele ajungând
cu lungimea corporal ă, până la 23,5 mm, iar masculii pân ă la 18,5 mm. Fa ță de Lycosa
singoriensis are corpul mai zvelt, textura picioarelor este mai pu țin pronun țată, cu perozitate
mai redus ă. Dunga median ă lanceolat ă este mult mai pronun țată la Geolycosa vultuosa decât
la Lycosa singoriensis . Toate picoarele, pe partea ventral ă, au patela de culoare deschis ă, de
culoare alb ă sau galben ă. Patela la Lycosa singoriensis tot timpul este de culoare neagr ă. În Figura nr.1. Distribu ția speciei
Geolycosa vultuosa
(după World Spider Catalog 2018)

4cea ce prive ște firele de p ăr de pe partea ventral ă ale picoarelor, aceste sunt dense și lungi,
numai la Lycosa singoriensis , și scurte și alipite de picioare la Geolycosa vultuosa
(http://izeltlabuak.ucoz.hu/).

Figura nr.2. Femel ă de Geolycosa vultuosa (imagini originale, credit: Vera Keshta)

Figura nr.3. Galerii de Geolycosa vultuosa (exterior, interior și cu proprietarul acas ă)
(imagini originale, credit: Sas-Kovács)

Este o specie fotofob ă, cald-stenoterm ă, xerofilă, trăind în galerii vert icale de 16-20cm
săpate în sol, cu diametrul variabil în func ție de vârsta și dimensiuni (Fuhn & Niculescu-
Burlacu 1971). În partea superioar ă galeria este c ăptușită de pânză, iar în jurul deschiderii se
găsește un guler construit din fragmente de iarb ă și de pământ (Fuhn & Niculescu-Burlacu
1971). Tr ăiește în stepă deschisă, silvostep ă și în stepă cu piatră (Fuhn & Niculescu-Burlacu
1971).

5Materiale și metode

Observațiile pe teren s-au desf ășurat pe parcursul a dou ă zile, în perioad ă de toamn ă,
în regiunea Câmpia Careiului.
Prima ieșire a avut loc în data de 22.10.2017 și a doua ie șire în data de 11.11.2017. În
total au existat patru zone de cercetare. Prima ie șire pe teren s-a realizat în luna octombrie,
ocazie cu care s-au vizitat dou ă puncte, ambele între localit ățile Sanislău și Horea, din Jude țul
Satu-Mare. A doua ie șire pe teren a avut loc în luna noi embrie. Am cercetata un habitat aflat
în pe lâng ă drumul ce leag ă localitățile Resighea și Scărișoara Nou ă. Celălalt habitat este
situat dup ă localitatea Sc ărișoara Nou ă, spre grani ța cu Ungaria, lâng ă o stână. Cele patru
habitate au fost denumite dup ă cum urmeaz ă: habitatul A, habitatul B, habitatul C și, în final,
habitatul D.

Figura nr.4. Localizarea ha bitatelor cercetate (dup ă GoogleEarth 2018)
Pentru monitorizarea acestor popula ții de păianjeni, cu ocazia fiec ărei vizite pe teren
am efectuat un set de m ăsurători asupra parametri medi ului, printre care enumer ăm
temperatura solului la nivelul vegeta ției uscate, vegeta ției verzi, temper atura nisipului, a
frunzelor uscate, a mu șchilor verzi, usca ți, marou, temperatura materiilor fecale descoperite,
temperatura aerului, a umidit ății relative, viteza vântului.
Măsurătorile specifice au fost realizate la nivelul galeriilor: m ăsurători ai diametrului
galeriilor, lungimii și lățimii acestora, adâncimea galeriilor, absen ța sau prezen ța gulerului și a
păianjenilor. Totodat ă, au fost urm ărite și distanțele de la o ga lerie la alta și frecven ța
galeriilor vecine, situate pe o raz ă de un metru.

6

Figura nr.5. Echipamentul de teren utilizat și colectarea datelor.

Pentru observa țiile efectuate în interi orul galeriilor (prezen ța sau absen ța locuitorilor)
am fost folosit un endoscop pistol. M ăsurătorile referitoare la lungime, l ățime și adâncime s-
au efectuat cu ajutorul unui șubler. Temperatura și umiditatea aerului au fost m ăsurate
utilizând un termometru și higrometru digital. Temperatura în galerii a fost m ăsurată cu
ajutorul unui pH-metru sol, ce este prev ăzut cu o tij ă lungă și are opțiunea măsurării
temperaturii. Pentru m ăsurarea vitezei vântului s-a utilizat un anemometru.
În vederea colect ării datelor, am realiz at 10 dreptunghiuri la fiecare habitat, fiecare
având o suprafa ță de 10 metri p ătrați. Caroiajele au fost facute dintr-o sârm ă albă fixată în
colțuri cu ajutorul unor cuie. Locul galeriilor observate a fost marcat cu steaguri f ăcute din
bețișoare de frig ărui și autocolant.
Pentru prelucrarea datelor și realizarea graficelor am utilizat programul Microsoft
Excel ;i Statistica 6.0. Pentru fiecare parametru urm ărit am calculat valorile minime, maxime,
medii (media și mediana), devia ția standard.