Imprumuturile Lexicale Recente In Limba Romana

CUPRINS

Argument…………………………………………………………………………………2

PARTEA I. Împrumuturile lexicale recente în limba română…..

Cap. 1. Aspecte ale fenomenului împrumuturilor lexicale în limba română-context general…………………………………………………………………………………………………………………4

1.1. Tipuri de împrumut: neologisme, calc lingvistic……………………………………….5

1.2. Avantaje și dezavantaje ale împrumuturilor lexicale………………………………….9

1.3. Preluarea neologismelor……………………………………………………………………….12

Cap. 2. Împrumuturile /vs/ norma lingvistică/norma literară…………………………………..

2.1. Norma lingvistică și norma literară………………………………………………………..15

2.2. Consecințe ale împrumuturilor în dinamica limbii…………………………………..20

2.2.1. Împrumutul și norma lingvistică…………………………………………………………23

PARTEA A II-A. MODALITĂȚI DE ADAPTARE A CUVINTELOR RECENTE….

Cap. 3. Condiții ale adaptării cuvintelor recente………………………………………………….25

3.1. Cuvinte care intră strict în limbaje de specialitate……………………………………27

3.2. Cuvinte care intră în limbaje de specialitate, dar au și utilizare generală…….30

Cap. 4. Adaptarea cuvintelor recente la norma literară…………………………………………..

4.1. Preambul. Tipuri de adaptare………………………………………………………………..34

4.2. Grade ale adaptării………………………………………………………………………………36

Cap. 5. Tipuri de adaptare……………………………………………………………………………………..

5.1. Adaptare fonetico-ortografică……………………………………………………………….42

5.2. Adaptare morfologică………………………………………………………………………….46

5.3. Adaptare semantică……………………………………………………………………………..48

Considerații finale………………………………………………………………………………………………53

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………..56

Argument

În această lucrare, intitulată Modalități de adaptare fonetică a cuvintelor recente în limba română, mi-am propus să evidențiez importanța neologismelor în vocabularul limbii noastre, care au fost avantajele și dezavantajele preluării acestora, dar și ce consecințe au avut ele în dinamica limbii. Consider că lexicul reprezintă latura cea mai sensibilă a unei limbi, că trebuie studiat îndeaproape și foarte atent, fiind cel mai labil compartiment al limbii și, totodată, cel mai deschis cu privire la influențele de afară, prin preluarea și însușirea de termeni noi.

Lucrarea este structurată în două părți, în prima parte vorbind mai mult despre aspectul general al împrumuturilor lexicale, despre rolul pe care l-a avut fiecare limbă în împrospătarea lexicului. Un rol fundamental în modernizarea vocabularului limbii române l-a avut, în ultima vreme, influența engleză, de la care am împrumutat cea mai mare parte a neologismelor, această pătrundere impresionantă aflându-se într-o continuă dezvoltare, motivul fiind acela că vorbitorii aveau nevoie de termeni concreți pentru a putea numi anumite realități extralingvistice. În ultimele două-trei decenii, un număr impresionant de creații neologice au pătruns în limba română, cu scopul de a dezvolta posibilitățile de comunicare, de a facilita contactele internaționale sub toate aspectele.

În partea a doua a lucrării mi-am propus să abordez modalitățile propriu-zise de adaptare, din perspectivă semantică, fonetico-ortografică și din pespectivă morfologică. În ceea ce privește primul tip, în procesul preluării neologismelor se constată, adesea, schimbări ale sensurilor inițiale, acestea suferind pe „teritoriul” limbii noastre atât restrângeri de sens, cât și extinderi de sens. Însă, cea mai controversată problemă rămâne adaptarea neologismelor recente din pespectivă fonetico-ortografică, chiar și lingviștilor fiindu-le greu să o rezolve, întrucât nu se poate ajunge la un numitor comun foarte simplu din cauza unor diferențe mai mari sau mai mici în ceea ce privește sistemul articulator, al limbii române, pe de o parte, și ale limbilor „donatoare”, pe de altă parte. Ca orice fenomen al limbii, și preluarea cuvintelor recente generează anumite greșeli, cele mai frecvente fiind pleonasmul, etimologia populară, incompatibilitatea semantică, atracția paronimică.

Adaptarea neologismelor din perspectivă morfologică a întâmpinat și ea numeroase dificultăți, întrucât engleza și româna aparțin unor familii de limbi distincte, adaptarea morfologică depășind cu mult greutățile privitoare la cea grafică și fonetică.

Un alt capitol important al lucrării se intitulează Adaptarea cuvintelor recente la norma literară, în care am discutat despre gradul de adaptare a împrumuturilor, anume despre neologismele total adaptate, despre cele cu un grad minim de adaptare, dar după cum bine știm, în ultima perioadă, pentru foarte multe împrumuturi, în special din engleză, s-a revenit la forma din limba de proveniență.

Dezvoltarea și îmbogățirea lexicului unei limbi cu termeni noi este un fenomen absolut firesc, însă nu trebuie neglijat faptul că această invazie de neologisme, tot mai consistentă în ultima peroadă, poate genera dificultăți și chiar să producă alterări, chiar dacă numai temporar în unele cazuri, asupra limbii noastre.

În acest capitol am analizat influența egleză asupra lexicului limbii noastre, atât în limbajele de specialitate, cât și în limba uzuală. În cadrul acestui capitol am realizat și o analiză lingvistică în ceea ce privește adaptarea împrumuturilor recente la norma literară, în special a celor din engleză, o mare parte dintre acestea trecând deja printr-un proces de adaptare și de asimilare la sistemul limbii române, altele rămânând la forma etimologică atât în scriere, cât și în pronunție.

Neologismele se adaptează la normele limbii române în funcție de frecvența cu care sunt utilizate de către toate categoriile de vorbitori, formele străine fiind preferate în uzul actual al limbii.

Alegerea subiectului se datorează faptului că tema este una de actualitate și încă neelucidată în întregime, tocmai din cauza caracterului de noutate al acestor cuvinte.

Scopul acestei lucrări este, în primul rând, observarea fenomenului și a impactului pe care îl are acesta în dinamica limbii române, precum și evidențierea preluărilor defectuoase, din perspective multiple.

Corpusul selectat etste constituit din cuvinte înregistrate în DOOM2 și în limbajul presei actuale, a căror analiză va viza diferențele dintre normă și uz.

PARTEA I. ÎMPRUMUTURILE LEXICALE RECENTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Cap. 1. Aspecte ale împrumuturilor lexicale în limba română-context general

„Cunoașterea principalelor mijloace de îmbogățire a lexicului merită o atenție deosebită, întrucât bogăția unei limbi este dată,în primul rând, de bogăția și de varietatea vocabularului ei. Conform unei idei general acceptate, după ce o limbă s-a constituit ca idiom de sine stătător, dezvoltarea ei constă mai ales în îmbogățirea cu noi cuvinte, deci în continua sporire a inventarului său lexical”. Vocabularul se reînnoiește necontenit, fiind considerat cel mai instabil compartiment al limbii, și cel mai deschis cu privire la influențele din afară, prin preluarea și însușirea de termeni noi. Împrumutul lexical reprezintă“un proces de încorporare a unui element lingvistic dintr-un idiom în altul.” Reacțiile față de acest fenomen al limbii au fost foarte variate, întrucât unii au fost foarte receptivi la spiritul înnoitor pe care îl procura limba prin aceste împrumuturi, iar alții s-au dovedit a fi împotriva acestor schimbări, fiind de părere că vocabularul propriu unei limbi ar dispune de tot ceea ce-i trebuie vorbitorului pentru a se exprima.

Theodor Hristea, în lucrarea sa Sinteze de limba română, spune că împrumutul lexical constituie un aspect fundamental al contactului dintre limbi și una dintre cele mai importante probleme referitoare la studiul vocabularului în general. Asemenea calcului lingvistic, împrumutul lexical este fie un produs al bilingvismului propriu-zis, fie consecința unei cunoașteri a unei limbi străine, pe care vorbitorul influențat de ea poate să nu o folosească în mod curent. Factori precum vecinătatea geografică, amestecul de populații, relațiile de ordin politic, economic și cultural ,dar și alții, ne determină să recurgem la împrumuturi din alte limbi. Ca mijloc extern de îmbogățire a vocabularului, împrumutul lexical este un fapt obiectiv și apare ca o consecință de ordin lingvistic a unor factori extralingvistici. Cuvintele împrumutate din alte limbi sunt adaptate la sistemul fonetic și morfologic al limbii receptoare au influențate. Cea mai importantă în procesul adaptării este calea pe care pătrund cuvintele dintr-o limbă în alta. Ele pot fi împrumutate fie pe cale directă (adică prin contactul nemijlocit între populații cu limbi diferite), fie pe cale indirectă (adică prin intermediul cărților și al scrisului).

1.1. Tipuri de împrumut

Unul dintre cele mai importante împrumuturi lexicale recente este împrumutul neologic. Prin neologism înțelegem „orice cuvânt nou apărut într-o limbă oarecare, indiferent dacă acesta e un împrumut sau reprezintă o creație a limbii respective prin derivare, compunere etc” (cf. grec. néos „nou” și lógos „cuvânt”, „vorbă”). În lingvistica românească sunt considerate nelologisme în special împrumuturile pe care româna le-a făcut din alta limbă (ex. metrou < fr. métro, cinemascop < fr. cinémascope, ștecăr < germ. stecker, spicher < engl.speaker), cât și cuvintele create recent din materialul limbii respective (cum sunt, de pildă, în limba română: normator format din substantivul normă și sufixul -tor, premiant din substantivul premiu și sufixul -ant). Mijloacele actuale de comunicare permit răspândirea cu rapiditate a neologismelor. Datorită presei, radioului, televiziunii, cuvintele noi sunt citite și auzite direct de masa mare a vorbitorilor, care le recepționează și le utilizează în vorbire.

La formarea lexicului neologic românesc au contribuit foarte multe limbi, printre care cele mai importante sunt latina, italiana, germana, franceza și engleza. În ordine cronologică, prima influență care a contribuit la construirea vocabularului neologic românesc este influența latină. Lexicul limbii române a dobândit un număr apreciabil de neologisme luate direct din latină pe cale livrescă. Trebuie totuși să facem distincție între aceste neologisme și cuvintele pe care le-am moștenit din aceeași limbă și care (datorită vechimii lor) au evoluat mai mult din punct de vedere fonetic și chiar semantic. De exemplu cuvântul clarus a fost o dată moștenit si a devenit chiar, iar a doua oară a fost împrumutat ca neologism, în secolul al XIX-lea, și a rezultat cuvântul clar. Alte exemple, de asemenea dublete etimologice (cu primul element moștenit și al doilea șmprumutat), sunt următoarele: frupt-fruct, bășică-vezică, femeie-familie, bătrân-veteran etc. Există, desigur, și neologisme care (cel puțin formal) se explică exclusiv prin latină, cum sunt, de pildă adagiu, ambigen, adnota, aproba, biblie, caabalin, colocviu, dormita, dormitor, elibera, insulă, literă, rege, tezaur, pictură etc.

Un rol foarte important în modernizarea vocabularului românesc îl are influența italiană, care a contribuit și ea la schimbarea fizionomiei lexicale a limbii noastre prin neologisme. Majoritatea italienismelor existente în limba română aparțin terminologiei muzicale și au, de obicei caracter internațional.

Cuvinte ca adagio, allegro, allegretto, alto, arpegiu, bariton, crescendo, duet, flaut, intermezzo, moderato, trio, tumultuoso,vibrando,vivace sunt tipic italienești, chiar dacă unele dintre ele se regăsesc și în franceză, engleză sau rusă. Tot din limba italiană provin și termenii din domeniul economic și financiar-bancar, de exemplu: acont, agenție, bancă, bilanț, cambie, casier, contabil, fisc, gir, gira, liră, scont, speze, scadență. Dintre împrumuturile italienești sunt românizate cuvintele lazane s.f. pl. , rizoto s.n., spaghete s.f. pl., dar sunt neadaptate canneloni, ravioli, tortellini, toate la plural și nearticulate.

„Cuvântul pizza s.f. își păstrează grafia etimologică, cu zz pronunțat [ț], dar prezintă semne de adaptare morfologică: în mai multe dicționare acest substantiv este dat cu finala, mai puțin obișnuită, a neaccentuat și este considerat invariabil, dar se răspândește din ce în ce mai mult varianta pizză, cu pluralul pizze, acceptată în DEX, deși este hibridă (neadaptată grafic, în ciuda adaptării morfologice)”.

Cea mai importantă dintre toate influențele moderne (începând cu secolul al XIX-lea) este influența franceză. Vocabularul limbii noastre a împrumutat din franceză câteva mii de cuvinte acoperind toate domeniile vieții materiale și spirituale. Cea mai mare parte a termenilor polutico-sociali, militari, administrativi, economici, juridici, filozofici, medicali și științifici sunt în marea lor majoritate de origine franceză ori au, adeseori, o etimologie multipla (inclusiv cea franțuzească). O serie de împrumuturi recente au o sferă de circulație restrânsă și par lipsite de perspectiva generalizării, întrucât nu răspund unor necesități reale ori au, în limba română, echivalente perfecte din punct de vedere semantic. De exemplu la verbele a acușa „a naște”, a badina „a glumi”, a efesa „a șterge”, a sermona „a dojeni”, a flana „a hoinări”, la substantivele cristianism „creștinism”, (h)istorien „istoric”, insumisiune „nesupunere”, plezanterie „lucru amuzant”, sensiblerie „sensibilitate excesivă” sau la adjectivele afolat „înnebunit, ieșit din minți”, eclatant „strălucitor”, inubliabil „de neuitat”, impardonabil „de neiertat”.

Împrumuturile autentice din limba franceză trebuie deosebite foarte atent de pseudofranțuzismele și de franțuzismele aparente, unele dintre noile dicționare ale limbii române ne oferă informații incomplete sau eronate despre aceste cuvinte. Următoarele cuvinte sunt doar o parte dintre neologismele care par de proveniență franceză,ele neexistând, de fapt, în această limbă: angrosist, bonjurist, conspirativ, esaveraj, frizer, jurnalist, grandoman, grandomanie, hidrofor, logoped, longeviv, picaj etc. Toate acestea si multe alltele asemănătoate sunt creații ale limbii române.

Neologismele provenite din limba engleză sunt și ele într-un număr considerabil, unele dintre acestea fiind împrumutate prin intermediul limbii franceze sau, cum e cazul termenilor boiler, cocs, tubing care au apărut în limba noasră prin mediere germană. Ceea ce ne face să ne dăm seama de faptul că unele împrumuturi englezești au pătruns în română prin intermediul limbii franceze este chiar sensul acestora, care se potrivește perfect cu cel al etimonurilor franțuzești, și nu cu al celor de origine engleză. În această situație se află cuvintele dancing, parking, picup, smooching și spicher cu sensul de „crainic” (în engleză îi corespunde announcer). Unele anglicisme au intrat în limba română prin franceză datorită formei are se aseamănă mai mult cu limba franceză decât cu engleza. Acestea au fost supuse unor mici modificări de ordin fonetic care s-au menținut și în limba română. De pildă cuvântul biftec (care este apropiat ca formă mai mult de fr. bifteck decât de engl. beefsteak), la fel și rosbif, care nu este diferit de fr. rosbif decât prin accent față de engl. roast beef (care are și varianta roast-beef). O mare parte dintre cuvintele de origine engleză își păstrează grafia etimologică, pronunția lor fiind mai milt sau mai puțin asemănătoare cu cea a limbii din care provin: chips [čips], ham and eggs [hèmendéks], ketchup [kečap], mixed grill [mixtgril]. Cele mai multe cuvinte englezești aparțin domeniului sportiv, care au pătruns în limbă prin filieră franceză. Cele mai cunoscute sunt: aut, baschet, base-ball, bowling, cnocaut, corner, dribla, dribbling, fault, ring, scor, set, supporter, henț, ofsaid, șut etc.

Calcul lingvistic este un alt mijloc de îmbogățire a vocabularului. Maria Istrate, în lucrarea sa Calcul lingvistic în limba română, definește această noțiune ca fiind „un mijloc de inovație lingvistică , aflat la granița dintre mijloacele interne și cele externe de îmbogațire sau de nuanțare a limbii”.

Calcul lingvistic este un procedeu prin care se copiază sau se imită structurile sau formele interne ale unui cuvânt străin. Termenul de calc aparține domeniului artelor, fiind utilizat cu sensul de „reproducere a unei schițe sau a unui desen”, operație realizată cu ajutorul unei hârtii speciale numită hârtie de calc. Ulterior, el și-a lărgit sfera semantică și se folosește și în alte domenii decât acela al artelor, de exemplu cu sensul de „copie , imitație sau reproducere”, în general.

Calcul se clasifică, în funcție de compartimentele limbii, in:calc lexical, calc gramatical și calc frazeologic.

Calcul lexical este cel mai important tip de imitație, conducând la „îmbogățirea lexicului fie cu un nou cuvânt, fie cu un sens nou, adăugat conținutului semantic al unui cuvânt preexistent”.

Calcul lexical cunosște două aspecte:1. „imitație de formă internă sau de structură morfematică, adică apariția unui cuvânt nou, alcătuit în totalitate sau măcar parțial din morfeme autohtone”; 2. „imitație de sens sau structură semantică, în urma căreia nu apare un termen nou, ci unul existent deja în limbă își modifică sfera semantică datorită influenței unui model străin cu care este parțial sinonim”.

Calcul lexical de structură morfematică se clasifică, in funcție de traducerea totală sau parțială a elementelor care alcătuiesc modelul, in calc total (integral) și calc parțial. Cele totale presupun „traducerea în întregime a modelului”. De exemplu cuvântul întretăia după fr. entrecouper, alcătuit din prefixul entre- (rom. între) și verbul couper (rom. a tăia), supraveghea după fr. sourveiller, format din prefixul sur- (rom. supra) și veiller (rom. a veghea).

Calcurile parțiale sunt posibile doar atuci când numai o parte din structrura calchiată aparține limbii care imită, iar cealaltă limbii imitate (ex. prejudecată din fr. préjugé).

Calcul grmatical „presupune o inovație apărută prin imitație în sistemul gramatical al unei limbi, ca urmare a unei influențe străine”. La rândul său, calcul gramatical se poate clasifica in calc morfologic și calc sintactic. Prin calc morfologic, Maria Istrate înțelege „schimbarea categoriei lexico-gramaticale a unui cuvânt sau a regimului unui verb, potrivit situației existente într-o altă limbă.” Calcurile sintactice „sunt mai numeroase decât cele morfologice, întrucât procedeele și construcțiile sintactice se împrumută, în general, mai ușor decât faptele de morfologie”.

Maria Istrate definește calcul sintactic ca fiind un mijloc de îmbogățire a limbii care „presupune o schimbare a posibilităților de combinare ale limbii la nivelul propoziției sau al frazei”.

Un alt tip de calc este cel frazeologic. Prin unități frazeologice calchiate înțelegem „combinații lexicale cu caracter constant reprezentând echivalente reale ori numai potențiale ale unor cuvinte”, ele poartă numele de calcuri frazeologice și constau în „imitarea sau copierea structurii unor grupuri stabile de cuvinte, cum sunt locuțiunile, expresiile sau alte îmbinări lexicale mai mult sau mai puțin sudate”. De exemplu, a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a cădea de acord (după fr. tomber d΄accord).

1.2. Avantaje și dezavantaje ale împrumuturilor lexicale

Modificările care izvorăsc din„necesitățile autentice ale comunicării” sunt înregistrate ca având o conotație pozitivă. În preluarea xenismelor trebuie luat în seamă caracterul internațional al unui cuvânt, întrucât el face accesibil schimbul de informații între specialiști, unde necesitatea de a comunica cât mai rapid și de a primi informații este esențială. În afară de avantajele pragmatice, există și unele stilistice, atunci când ne referim la întocmirea unui text, cum ar fi: precizia scrisului, scurtimea și simplitatea structurii. Pe lângă acestea se mai adaugă originalitatea textului și expresivitatea lui, care sunt foarte importante.

Un alt avantaj adus împrumuturilor recente este exprimarea eufemistică, care provine dintr-un disconfort resimțit de vorbitori, în cazul echivalentului românesc, deoarece xenismul nu este perceput categoric. De exemplu (mărfuri) second hand în loc de la mâna a doua, gay în loc de homosexual și altele.

Pe lângă avantaje, împrumuturile lexicale recente prezintă și numeroase dezavantaje. Valeri Guțu Romalo vorbește despre cele trei cauze ale greșelilor de limbă, și anume insuficienta cunoaștere a limbiiI (atât a celei din care se face împrumutul, cât și a celei materne), comoditatea sau „legea minimului efort”, analogia, care cauzează adaptarea morfologică a anglicismelor, extinderea unor procedee de îmbogățire a lexicului. Dorința vorbitorilor de a se exprima cât mai „îngrijit”, mai „literar” este sursa de încălcare a limitelor de combinare impuse de conținutul semantic al cuvintelor. Vorbitorii preferă termenii mai puțin familiari, chiar dacă nu cunosc sensul lor, și atunci există riscul de a-i folosi greșit în context.

De exemplu, termenul fortuit, cu sensul de„întâplător, neprevăzut” este un neologism destul de cunoscut. El este foarte frecvent folosit greșit, cu sensul de „forțat”: „În aceeași ordine, actualizarea fortuită a legendei cu lâna de aur”. (V.A în articolul Opinii despre reportaj, publicat în Gazeta literară IX,1962, nr. 24, p. 6). 2 Neglijarea acestor diferențe semantice dintre cuvintele din vorbirea curentă și neologisme conduce la combinații de cuvinte folosite incorect. Un alt exemplu este verbul a staționa , care este sinonim parțial cu a sta,. Verbul a sta are mai multe sensuri, exprimând lipsa mișcării sub cele mai diverse aspecte, pe când a staționa exprimă doar absența deplasării. De multe ori este folosit greșit în enunțuri precum „Ceasul staționează”, la fel și a debuta, sinonim cu a începe: „Un cântec…debutează astfel.” O foarte mare răspândire are, în limba română actuală, verbul a sevi, care înlocuiește pe a mânca. Construcții ca: Mai serviți, (vă rog), Ce doriți să serviți la cină?, Dece nu serviți puțină prîjitură?, Mergem să servim masa la restaurant sunt auzite frecvent în vorbirea curentă, chiar dacă sunt incorecte.

În toate situațiile verbul a sevi este folosit în locul verbelor a mânca sau a lua: Mai luați (mâncați), va rog, Mergem să mâncăm la restaurant etc. Lărgirea sensului verbului a servi o constituie, probabil, construcții ca: Masa e servită, Chelnerul servește la masă, acestea fiind corecte și acceptate în limba literară.

O altă cauză a preluărilor defectuoase este și improprietatea termenilor. Asemenea greșeli sunt întâlnite la cuvinte cu mare circulație, pe care toată lumea le consideră cunoscute și fiind utilizate în exces, creează greșeli precum: accidentele semantice, pleonasmul, tautologia, atracția paronimică, etimologia populară, toate aceste purtând numele de cultisme.

Pleonasmul este greșeala cel mai des întâlnită în limba română, fiind rezultatul îmbinării unor cuvinte cu același sens, reluării aceleiași idei. După gradul de inadecvare plenasmele pot fi tolerabile, mai pițin supărătoare, care pot fi motivate prin insistența vorbitorului sau prin utilizarea frecventă a unor construcții în care vorbitorii cu un vocabular mai puțin dezvoltat nu observă legăturile etimologice; formulări de tipul: vârfuri de top, a aduce aport și intolerabile, a căror prezență, în vorbire sau în scris, este cu totul inacceptabilă. Astfel de greșeli apar în construcții precum variațiuni diferite, obstacol care împiedică, realizări înfăptuite, a scruta (cu atenție), a sublinia relevant, a extermina (în masă) etc.

O altă greșeală lexico-semantică este accidentul semantic, care apare atunci când un cuvânt este folosit corect din punct de vedere formal, dar cu sens eronat. De exemplu cuvântul (zi) onomastică, folosit corect cu sensul de zi a numelui, însă unii vorbitori îl folosesc și pentru ziua de naștere, (grecescul onoma „nume” și familia lui stau la baza a numeroase cuvinte, ca onomatopee, toponimie, anonim, legate de ideea de nume), onomastică are și sensurile „disciplină care studiază numele proprii” și „totalitatea numelor proprii dintr-o limbă”. Astfel de probleme pun și cuvintele: lucrativ („care aduce câștig, profitabil”) folosit cu sensul „care poate fi lucrat”, summum (fig., „punctul cel mai înalt la care se poate ajunge”) folosit cu sensul „sumă”, specios (”amăgitor, înșelător”) – cu sensul „special”.

Tautologia este o greșeală de limbă care constă în repetarea de prisos a aceleiași idei exprimată cu alte cuvinte, este un o specie de pleonasm. Tautologia pleonastică este redată de dublarea formei de plural, prin forma originară a cuvântului și prin pluralul românesc „i” sau „-uri”: tenismeni, slums-uri, sticksuri.

Atracția paronimcă, pe care unii o confundă cu etimologia populară, este o altă cauză a preluării defectuoase e neologimelor. Este o greșeală lexico-semantică determinată de paronimia cuvintelor ; vorbitorul selectează o formă și o utilizează cu sensul formei paronime; un paronim mai des utilizat și mai familiar vorbitorilor îl atrage pe acela care este mai puțin cunoscut, substituindu-i-se. Paronimele sunt cuvinte cu formă asemănătoare, dar cu sens total diferit. Astfel se produc confuzii între cuvintele paronime: de exemplu forma sașiu (de origine turcă) folosită cu sensul termenului șasiu (din franceză), a gresia în loc de a gresa, temporar în loc de temporal, distins în loc de destins și lista poate continua.

O altă greșeală lexico-semantică este etimologia populară, aceasta cuprinzând toate toate grupările etimologice neautentice ca reacție a vorbitorilor față de caracterul nemotivat al semnului lingvistic. Ea implică un element inductor (forma corectă a cuvântului), care produce legături de sens mai mult sau mai puțin neclare, și un element indus, din care rezultă forma modificată a cunvântului. Etimologia populară este definită în Dicționarul de științe ale limbii ca „fenomen prin care subiectul vorbitor, bazându-se pe o serie de asemănări sau asocieri superficiale, alătură în mod spontan o formă lexicală (cuvânt) de o alta de care nu este legată genetic. Aceste asocieri se produc în procesul de pătrundere a împrumutului dintr-o limbă în alta și se datorează unui anumit grad de ignoranță, cât și nevoii subiectului vorbitor de a se manifesta ca factor activ în procesul de comunicare”.

1.3 Preluarea neologismelor

Preluarea cuvintelor neologice se poate realiza atât prin limbaje de specialitate, făcând astfel mai accesibilă comunicarea, cât și prin mijloace de comunicare în masă. Neologismele sunt atât adaptate, cât și neadaptate la scrierea limbii române. Din domeniul alimentației pot fi consemnați termeni precum: puding, chec, cremșnit, gem, furs, lichior, punci. Toți acești termeni sunt adaptați la grafia limbii române, dar există o multitudine de neologisme care au rămas la forma etimologică. De exemplu termeni ca: chou à la crème, kranz, cherry, whisky etc.

Termenii din domeniul sportiv sunt în cea mai mare parte împrumutați: handbal, fotba, judo, rugbi, surfing,volei, padoc, hochei, brec, jogging, judo, skeet, derbi, drive, ofsaid, șlem și multe altele. În alte cazuri s-au păstrat grafia și pronunțarea din limba de origine: team (< engl. team), draw (< engl. draw), judo (< fr. judo). Unii dintre termenii sportivi împrumutați sunt utilizați paralel cu formații românești. Deși termenii nu sunt întotdeauna absolut necesari pentru limba română, ei ajută la înnoirea continuă a lexicului român, mai ales în limbajul sportiv, care comunică direct cu masa de vorbitori, la o exprimare cât mai concisă, putând înlocui o sintagmă printr-un singur cuvânt. De exemplu lovitura de la unsprezece metri coexistă cu penalti, sau lovitură de colț cu corner.

Domeniul politic este foarte bogat în termeni împrumutați din alte limbi. În afară de termenii specifici, lexicul politic deține și termeni preluați din alte limbaje terminologice, de exemplu din sfera militară (campanie, confruntare, front, lagăr, luptă, tabără), dar și din cea economică: (a implementa, a negocia). Alte neologisme din domeniul politic sunt: lider, miting, lobbz, summit, puci etc.

Presa are o funcție fundamentală în ceea ce privește îmbogățirea și modernizarea lexicului datorită audienței sale foarte largi, ocupând un rol foarte important in difuzarea și impunerea noutăților lingvistice. Cuvintele care au aprofundat sensuri noi în mass-media sunt reprezentate de neologisme, și asta pentru „a satisface setea de informație sau de divertisment a publicului”. Celor care li se acordă o poziție privilegiată sunt termenii specializați, care, „prin intermediul presei, pătrund în alte terminologii decât cele cărora le aparțin prin definiție și, ulterior, în limbajul literar standard. Modificările semantice suferite de cuvintele preluate în mass-media din terminologii au drept rezultat lărgirea semnificației și apariția de sensuri figurate”.

Utilizarea masivă a neologismelor provoacă de cele mai multe ori confuzii în ceea ce privește semantica cuvintelor, folosindu-le în contexte greșite. De exemplu cuvântul inextricabil, care însaemnă „de neînțeles”, este folosit frecvent de către vorbitori cu sensul de „care nu se strică”, în enunțuri de genul Telefonul pe care mi l-am cumpărat este inextricabil.

Un alt domeniu invadat de cuvinte neologice este cel vestimentar, unele dintre ele fiind folosite ca atare, neadaptate grafic sau fonetic. De exemplu franțuzismele chemisier [șömizié], deux-pièces [döpiés], sau cuvintele provenite din engleză blazer [bléizăr], tea-shirt [tișărt]. Alte împrumuturi sunt adaptate, de pildă: bolerou, chimonou, furou, jabou, maiou, mantou, macrameu.

Engleza a avut o influență puternică asupra limbii române, împrmuturile masive de termeni anglo-americani făcându-se cunoscute în majoritatea limbilor europene și nu numai, acest fenomen fiind motivat mai ales prin dezvoltarea anumitor domenii ale tehnicii. Aceste inovații lexicale sunt necesare într-o limbă, chiar pozitive, însă ele trebuie să respecte normele și să nu fie utilizate în exces și fără rost. Majoritatea neologismelor sunt preluate din limba engleză, această pătrundere impresionantă se află într-o continuă dezvoltare, fiind motivată de necesitatea vorbitorilor de a desemna anumite realități extralingvistice, realități care adesea au nevoie de termeni concreți pentru a putea fi numite.Anglicismele care apar în pesa actuală pot fi clasificate în împrumuturi „necesare” sau împrumuturi de „lux”.

Împrumuturile „necesare” sunt „cuvinte sau unități frazeologice care nu au corespondent românesc sau care prezintă anumite avantaje în raport cu termenul autohton”. Elocvente sunt următoarele împrumuturi: dealer „vânzător intermediar”, duty-free „mărfuri cumpărate pe aeroporturi”, shipping „transport de marfuri cu ajutorul navelor”, banner „fâșie lungă de pânză pe care este scris un mesaj”, hot line „linie telefonică, folosită în crizele diplomatice”, high-life „elită”, party „petrecere”etc.

Anglicismele de „lux” reprezintă”împrumuturi inutile și, în unele cazuri, chiar dăunătoare, care nu fac altceva decât să dubleze cuvinte românești fără a aduce informații suplimentare”. Cel mai fecvent întâlniți sunt termeni precum: adevrsiting „publicitate”, showroom „magazin de expoziție”, key-spicker„vorbitor principal”, band „orchestră, formație muzicală”, modeling „meseria de manechin”, make-up „farduri” și multe altele. Chiar dacă aceste anglicisme nu sunt adaptate la sistemul limbii, fiind utilizate în mod regulat și repetabil, ele sunt considerate ca deținând un caracter normativ (fonetic, ortografic și morfologic).

Cap. 2. Împrumuturi vs norma lingvistică/literară

2.1 Norma lingvistică și norma literară

Valeria Guțu Romalo definește conceptul de normă ca fiind  „rezultatul unei noțiuni între două sau mai multe reguli paralele, coexistente. Constiuirea normei presupune alegerea uneia/unora dintre posibilitățile de care dispune la un moment dat limba-considerată în multuplele ei variante-și respimgerea, în virtutea acestei opțiuni, a celorlalte”.

Norma lingvistică este definită ca un ansamblu de reguli și îndrumări care vizează întrebuințarea unei limbi date. Ea implică existența unor forme interzise propuse în plan fonetic, gramatical și lexical. Cea mai complexă lucrare normativă care are drept scop tratarea problemelor de limbă în plan fonetic și morfolosintactic este Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2). Conceptul de normă lingvistică se alătură celui de regulă în măsura în care, și unul și celălalt, au în vedere, ca obiect, relația lingvistică.

Norma lingvistică urmărește toate niveluirile limbii: morfologie, lexic, fonetică. Norma morfo-sintactică este consemnată în gramatici, cea fonetică apare în dicționarele ortografice și ortoepice, iar cea lexicală apar în dicționarele explicative. Norma lingvistică înglobează toate faptele de exprimare stabilite din punct de vedere social, înfățișând uzul comun și curent al unei comunități lingvistice, care poate fi considerat model de vorbire. Limba are un caracter normat prin însăși structura ei, iar norma poate fi echivalată, în viziunea unor autori, cu însăși structura limbii. (Ion Coteanu).

Greșeala are un rol important in dezvoltarea limbii, întrucât de cele mai multe ori înnoirile lingvistice, schimbările care se produc în limbă sunt rezultatul generalizării unor greșeli. Însă nu se poate pune semnul identității între greșeală și schimbare în limbă, evoluție lingvistică, deoarece nu orice greșeală trebuie acceptată, ci doar un număr relativ mic dintr-o mulțime de greșeli se conservă și devin norme. Chiar dacă formele eronate ale cuvintelor sunt folosite frecvent în limbă, asta nu înseamnă că vor deveni norme. Noțiunea de greșeală de limbă reprezintă, de fapt, ceea ce în termeni moderni lingviștii numesc abatere.

Conceptul de abatere poate fi interpretat fie cu sensul „de îndepărtare spațială, fie cu sensul abstract de îndepărtare, de nerespectare a unor reguli”.

Normele ortoepice și ortografice au un rol foarte important în vorbire și scriere, cunoașterea și respectarea lor conduc spre o exprimare îngrijită atât în scris, cât și oral.

„Normele ortoepice asigură unitatea limbii române literare la nivelul pronunțării (dar și al scrierii) și presupun, ca oricare tip de norme, selectarea și impunerea uneia dintre numeroasele modalități de rostire de care dispune limba română în diversitatea ei”. Sub presiunea uzului lingvistic se află termenii care tind să se învechească în limbă, de exemplu: pateu, macrameu cu pluralul macrameuri;varianta neadaptată *macrame este pedantă, tangou cu pluralul tangouri este un neologism adaptat morfologic și pronunțat cu accentul pe o; varianta *tango este neliterară. Unele cuvinte străine, majoritatea din limba germană, care încep cu consoanele s sau ș, desemnând termini tehnici, se scriu în limba română după regula de pronunție din limba de origine, cum e cazul termenilor șpaclu, șpan, ștaif, ștangă (unde într-o grupare consonantică litera s- este asociată sunetului ș-; de exemplu, cuvintele germane: Strasse [ștráse], Steif [ștaif] etc. Unele creații împrumutate din alte limbi (unde litera s se pronunță [s]) ; stal ( < fr.), spicher, start, stres ( < engl.), stucatură ( < it.), strangula ( < lat.) cunosc, pe lângă formle corecte în ceea ce privește pronunția, formulări greșite cu [ș-], cum sunt [ștal], [șpicher], [ștrangula]. Formele greșite ale acestor termini sunt folosite frecvent atât în limbajul oral, cât și în scris, de către vorbitorii care nu cunosc normele ortoepice, încălcând astfel și norma ortografică.

Anglicisme precum knock-out, knock-down au fost adaptate greșit și, fiind folosite frecvent de către vorbitori, au devenit normă, scrise și pronunțate cnocaut și cnocdaun. În unele împrumuturi sau nume proprii, vocalele duble pot avea alte valori doar în scrierea cuvintelor românești, în funcție de regulile ortografice ale limbii respective: spleen (angl.) [splin]. La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a adoptat soluții diferite, și anume : folosirea unor substantive cu aceeași formă la singular și la plural : dandy, hipy, peso, încadrarea în modelul substantivelor românești, prin formarea pluralului : adidași, bodyguarzi/bodygarzi, dealeri.

„Normele ortografice sunt restricții impuse scrierii spre a-i da unitate și stabilitate și spre a-i mări eficacitatea funcțională ; ele hotărăsc, potrivit cu principiile adoptate, ce forme grafice sunt considerate corecte și resping, direct sau indirect, alte posibilități virtuale de scriere a aceluiaș fapt”. Aceste norme sunt creațiile unor specialiști și dețin, astfel, caracter subiectiv, fiind recomandate și întrebuințate prin convenție explicită. Ortografia, ca sistem de norme de scriere corectă, are un foarte important rol social și cultural. Respectarea normelor ortografice asigură eficacitatea funcțională a comunicării prin scris.

G. Beldescu, în lucrarea sa Ortografia actuală a limbii române, vorbește despre norme individuale și norme generale, încercând să facă o distincție între cele două. Astfel, „norma care se referă la o caracteristică de scriere (și de pronunțare) a unei serii de fapte, nominalizate în enunț, este o normă particulară. Normele particulare sunt norme analitice”. În ceea ce privește norma generală, aceasta fixează un mode de scriere (și de pronunțare) caracteristic pentru totalitatea faptelor, are carcter generic, neavând obligația de a semnala diferit componentele mulțimii la care face referire.

„Norma literară este un ansamblu de condiționări, restricții impuse implicit sau explicit subiectului vorbitor în întrebuințarea limbii, limitând libertatea lui de exprimare”. Uneori norma literară se stabilește în funcție de presiunea uzului lingvistic, dar acest lucru nu va duce la schimbarea radicală a normelor literare în vigoare. De exemplu verbe precum a tăcea, a (a) părea. a plăcea sunt folosite de majoritatea vorbitorilor sub formă greșită: *mi-ar place, *va apare. Norma literară recomandă forma de conjugarea a II-a pentru aceste verbe și anume:a plăcea, a (a) părea, a tăcea, a încăpea, a (pre) vedea, a cădea și nu * a place, *a tace, *a pare. Chiar dacă formele greșite sunt frecvent folosite, nu înseamnă că ele vor deveni norme. Noțiunea de corectitudine are în vedere respectarea normelor, a regulilor, în opoziție cu greșeala care reprezintă încălcarea, nerespectarea acestor reguli. Opinia Valeriei Guțu Romalo cu privire la cele menționate mai sus este următoarea: „greșeala de limbă poate fi provocată de cunoașterea insuficientă a unei limbi, de comoditatea vorbitorilor și de analogie.”

„O limbă evoluează nu numai prin modificări de sistem, produse într-un singur plan, ci și prin diferențiere spațială și socială- prin diversificare în graiuri și dialecte și prin apariția argourilor, jargoanelor, limbajelor tehnice și a limbii literare”. Formarea limbii literare permite extinderea noțiunii de abatere lingvistică. Limba literară se caracterizează față de celelalte aspecte ale limbii prin existența normelor, care se deosebesc de regulile fiecărui sistem lingvistic, prin faptul că se bazează pe selectarea materialului lingvistic pe care îl posedă limba dată. Trecând printr-un proces complicat și foarte îndelungat, norma limbii literare se constituie admițând anumite elemente ale limbii date, dar eliminând, înlăturând altele. Partea fundamentală a selecției este reprezentată, în acest proces de elucidare, de raportarea la un model, la un ideal. Norma literară implică, de obicei, o componentă evaluativă.

Norma literară „este o expresie convențională, la nivelul limbii literare, a unui anumit uzaj lingvistic dominant, impusă- cu o forță coercitivă mai mare sau mai mică- oamenilor de cultură aparțimând unei comunități, atunci când redactează un text.” (I. Gheție).

Normele literare au un mod de organizare variat, în funcție de epocă, de condițiile istorice în care se realizează procesul. În limba română există o perioadă în care dorința de realizare a normelor are caracterul unui proces brusc, pragmatic, care nu este transpus în concepte, și o perioadă în care ni se prezintă un proces statornic,conștient orientat, de constituire a unei variante literare supradialectale,incomparabile și omogene, care se află în folosul unei societăți actuale.

Datorită evoluției societății, comunicarea actuală este una intensă , realizându-se printr-o verbalizare abundentă, în care vocile avertizate se fac cu greu auzite. Uzul actual al limbii române este depreciat din cauza exprimării neîngrijite, care nu ia în seamă exigențele limbii literare, ce implică respectarea normelor și adaptarea discursului la condițiile de comunicare.

Valeria Guțu Romalo, în lucrarea sa Aspecte ale evoluției limbii române, definește comunicarea actuală prin noțiunea de „stil relaxat”. „Deseori comunicarea, chiar și atunci când se realizează sub imperiul normelor literare, se caracterizează printr-o relaxare a exigențelor specifice aceste variante”. De fat, această relaxare a exigențelor, pe care le impune varianta literară, se referă la pătrunderea unor elemente care nu respectă norma literară: elemente populare, familiare, argotice.

Exprimarea îngrijită este rezultatul respectării normelor limbii literare și adecvării discursului la situația de comunicare. Odată încălcate aceste reguli, produc deprecieri cu privire la starea actuală a limbii române.

2.2 Consecințe ale împrumuturilor în dinamica limbii

Eugen Coșeriu definește limba ca sistem în mișcare, care se construiește și se reconstruiește fără încetare. Limba se află într-o continuă dezvoltare, evoluează pe zi ce trece datorită relațiilor destinse, datorită limitelor dintre zonele stabile și instabile. Acest fenomen este propriu perioadelor care se află într-o intensă și accelerată transformare socială, de exemplu secolul al XIX-lea, perioada de după 1944.

„Evoluția limbii se realizează ca transformare neîntreruptă, rezultând dintr-un proces complex de schimbări concomitente, dar realizate în ritmuri distincte, afectând numeroase puncte, zone din sistem” .

Valeria Guțu Romalo, în lucrarea sa Aspecte ale evoluției limbii române, precizează ca „dinamica limbii, realizată mai ales prin abateri, inovații care se îndepărtează și contrazic organizarea lingvistica, este determinată bilateral: din exterior, ca urmare a participării limbii la dezvoltarea vieții sociale sub toate aspectele și în toate domeniile, și din interior, drept consecință a complexității fenomenului lingvistic”. Împrumuturile dețin un rol fundamental în dinamica limbii române, consecințele lor fiind atât pozitive, cât și negative. În ultima perioadă un număr impresionant de creații neologice au pătruns în vocabularul limbii române,scopul lor fiind acela de „a dezvolta posibilitățile de comunicare, de a facilita contactele internaționale sub toate aspectele”. Există o categorie largă de cuvinte care devin cunoscute într-un timp foarte scurt din cauza domeniilor, foarte accesibile publicului larg, la care se referă (modă, cultură, sport). Acești termeni au pătruns în limba noastră, unii având șanse minime de a rămâne, alții fiind deja acceptați. Utilizarea necontenită a cuvintelor internaționale este motivată prin nevoia de rafinare a exprimării sau prin progresul societății în toate domeniile ei. Un interes deosebit pentru neologisme ar trebui să-l aibă ziariștii și jurnaliștii, ei fiind cei care au contact permanent cu acești termeni și, de asemena, cei care redau zilnic inovațiile care au loc la nivel politic, economic, științific etc.

Sextil Pușcariu afirmă ca „neologismele au schimbat, mai mult decât se admite de obicei, aspectul limbii române, încadrând-o din nou în spiritualitatea romanică și îndepărtand-o de comunitatea balcanică”, acestea dând stilului un caracter cult, uneori chiar prețios și artificial. Așadar, numărul impresionant de neologisme și utilizarea lor frecventă, chiar și atunci când nu e cazul, provoacă apariția așa numitelor barbarisme (cuvinte împrumutate dintr-o limbă străină care sunt folosite în locul cuvintelor autohtone, deși ambele semnifică același lucru) neadaptate sistemului limbii române. Accepatarea barbarismelor în limba română pune în pericol structura de bază a limbii. Astfel de cuvinte sunt:a antama, care provine din franțuzismul entamer, este folosit în loc de a începe, a deschide în construcții de genul „A antama o conversație, o dicuție.”, a juisa provenit din franțuzismul jouir cu sensul de a se bucura, a apela după franțuzismul appeler, în loc de a chema, a habita din fr. habiter, în loc de a locui sau sustenabil din fr. soutenu, în loc de a susținut, dar și unele anglicisme precum user, în loc de utilizaotr, updatat, în loc de actual, loser, în loc de perdant și lista poate continua.

Împrumuturile ineluctabile, nelogismele necesare, care aparțin lexicului internațional, au întâietate în domeniul științei și tehnicii, dar și în comerț și politică. Sursele de împrumut ale neolgismelor sunt foarte variate, în limbajul actual franceza, spaniola, italiana concurează intens cu engleza, dar și cu germana. Incluzând o serie de reguli, limba este susceptibilă de greșeli, de încălcări ale acestor reguli, greșeala și abaterea reprezentând unul dintre principalele imbolduri ale dezvoltării limbii. Greșeala de limbă poate fi cauzată, cum am spus, de cunoașterea redusă a unei limbi, aici este vorba în special de cazurile în care limba este vorbită de un străin. Astfel de erori nu contribuie la evoluția limbii, neavând șanse de generalizare. „Stricarea” limbii este cauzată de abundența neologismelor, de utilizarea lor excesivă, care poate duce la perturbarea comunicării. De foarte multe ori vorbitorii limbii române sunt tentați să recurgă la cuvinte străine, din simplă comoditate, pentru că le sunt mai la îndemână .

Dorința vorbitorilor de a avea un limbaj cât mai „îngrijit” și mai „literar” duce la încălcarea limitelor de combinare a cuvintelor în ceea ce privește sensul lor și, totodată, la folosirea incorectă a acestora. Abuzul apare atunci când, din varii motive (comoditate sau cunoașterea insuficientă a termenilor), se recurge la echivalentele străine, neluând în considerare riscul unei exprimări defectuoase, ratate. Neținând seama de aceste reguli, apar confuzii de sens între cuvinte, de exemplu între termenii mai vechi și sinonimele lor neologice, sunt preferate cele noi, cele rar folosite: sinonimul neologic al lui a începe este a debuta, este folosit frecvent în vorbire, chiar și atunci când nu e cazul, în construcții de genul „melodia debutează”…, „filmul debutează”. Se creează confuzii și între verbele a lipsi și a absenta, preferându-se utilizarea celui din urmă chiar și în contexte neadecvate precum „Popescu absentează de pe lista candidaților.” Aceste erori de sens poartă numele de cultisme, adică termenul vechi, considerat familiar, banal, este înlocuit printr.un sinonim neologic, omițând faptul că cele două cuvinte nu sunt sinonime perfecte.

Radioul, televiziunea și școala contribuie și ele la dezvoltarea vocabularului, punând vorbitorii în contact cu limba literară, aceasta fiind caracterizată prin prezența unui număr imens de neologisme, care devin simbolul exprimării îngrijite și dobândesc o glorie nu tot timpul motivată. Un fenomen negativ care indică uzul actual al limbii române,respectiv nerespectarea normelor existente, se poate produce din cauza necunoașterii acestora, a respingerii lor sau pentru că au ieșit din uz, normele fiind și ele supuse schimbării.

Limbajul infomaticii reprezintă limbajul tehnic cu un progres formidabil asupra limbii române, care s-a răspândit și s-a internaționalizat într-un timp relativ scurt datorită utilizării tot mai frecvente a computerului personal și a internetului (proces accelerat vizibil în România după 1989). Acest proces generează diverse schimbări lingvistice precum evoluția sensurilor, formarea cuvintelor, interferența registrelor etc.

2.3. Împrumutul și norma lingvistică

Vocabularul reprezintă compartimentul cel mai instabil al limbii, el suferind de-a lungul timpului numeroase modificări, precum și spectaculoase progrese și, totodată, reflectând „gradul de civilizație a vorbitorilor unei limbi”. Împrumutul de cuvinte internaționale poate fi considerat un fenomen indispensabil, care ajută la dezvoltarea și culturalizarea lexicului unei limbi. Limba română și-a însușit foarte multe neologisme de-a lungul timpului, unele fiind adaptate la sistemul fonetic și morfologic, altele păstrându-și forma din limba de origine. El este invadat de termeni inernaționali, întrucât inovațiile se răspândesc într-un ritm rapid datorită avalanșei de informații cotidiene, transmise prin presă, internet sau televiziune. Printre mijloacele de pătrundere a neologismelor în limba română se numără comerțul, limbajul tehnic și obiectele de modă, însă canalul cel mai larg prin care s-au strecurat la noi neologismele a fost presa. Sextil Pușcariu precizează ca presa a fost cea care a pus cititorii în contact cu termenii europeni, în special cu cei de origine franceză.

Termenii străini care pătrund într-o limbă nu sunt introduși doar în urma unei opțiuni prestabilite, ci mai degrabă ca rezultat al unui mecanism lingvistic, inerent situației de comunicare.

Unele neologisme au întâmpinat numeroase probleme de adaptare la normele limbii române, întrucât unele limbi din care acestea au fost preluate dispun de sunete pe care limba română nu le posedă. În limba franceză de exemplu există vocalele [ö], cu grafia eu și [ü], cu grafia u, pe care vorbitorii le-au substituit în română cu sunete similare (e, o, u) și altele. Cuvintele franțuzești chauffeur, coiffeur, liqueuri, cu echivalentele lor românești șofer, coafor, lichior au suferit astfel de schimbări, deoarece, așa cum am precizat deja, limba română nu deține sunetele ö și ü, acestea fiind înlocuite cu vocale asemănătoare. După cum am văzut, împrumuturile cu sufixul –eur întâmpină unele dificultăți de adaptare, românizarea lui realizâdu-se în diverse feluri. Unul dintre acestea este –er, în cazul unor cuvinte precum frizer ( < fr. friseur), jongler ( < fr. jongleur), boxer ( < fr. boxeur. Unele cuvinte au primit sufixul –or: demaror”dispozitiv pentru pornirea motoarelor” ( < fr. démareur), acordor „specialist în acordare instrumentelor muzicale” ( < fr. accordeur), gresor „dispozitiv pentru gresarea pieselor unui sistem tehnic; ungător” (< fr. graisseur), sondor ( < fr. sondeur), destructor „distrugător”( < fr. destructeur), dublor”dispozitiv care dublează o anumită mărime” ( < fr. doubleur), elector „persoană care are dreptul să participe la o alegere” ( < fr. électeur), emailor „lucrătoe specializat în emailare;smălțuitor” ( < fr. émailleur), finisor ( < fr. finisseur) sau –eor cum e cazul cuvântului sufleor ( < fr. souffleur). În cazul cuvântului dizeur„cântăreț vocal”, se păstrează scrierea cu eu și pronunțarea [ö], fiind un împrumut semiadaptat. Există unele împrumuturi franceze care nu au fost adaptate la sistemul limbii române, scriindu-se ca în limba din care provin. Un astfel de exemplu îl constituie cuvântul maître „șef de sală”, cu pronunția [metr].

Unele împrumuturi au suferit modificări odată cu apariția noului Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, reluându-se formele din limba de origine unor anglicisme ca: challanger (pronunțat celenger) „sportiv cu care un campion își dispută locul întâi în cadrul unei noi ediții a întrecerii”, bluff (pronunțat blaf), blues (pronunțat bluz) „dans lent,melancolic”, cocker (pronunțat cocăr) „rasă de câini”, cockpit (cu pronunția cock-pit) „loc rezervat pilotului unui avion”, conffeti. Există unele situații, puține la număr, în care sunt acceptate atât forma adaptată, cât și cea din limba de origine. În această circumstanță se află neologisme ca: cocktail/cocteil, rugby/rugby, pocher/poker, bos/boss, derbi/derby (prima formă fiind cea preferată).

PAERTEA A II-A. MODALITĂȚI DE ADAPTARE A CUVINTELOR RECENTE

Capitolul 3. Condiții ale adaptării cuvintelor recente

După anul 1990, s-a renunțat la sistemele fixe ideologice, politice, culturale, socilale, acest fapt producând o eliberare a comunicării și o sincronizare a ritmului dezvoltării la nivel mondial, pierderile suferite până in anul 1989 trebuind recuperate.

În perioada regimului comunist accesul la informație era posibil numai prin intermediul instanțelor stabilite de Putere: comitete de propagandă, documente oficiale, congrese. Nu se putea efectua nicio publicație fără ca înainte să fie controlată, cea mai simplă formă de control pe vremea aceea fiind cenzura. În acea perioadă funcția informativă a prsei a fost profund afectată, comunicarea naturală fiind substituită cu limbajul ideologic sau cu ceea ce s-a numit limba de lemn.

Cel care s- ocupat pentru prima dată din punct de vedere teoretic de acest fenomen a fost Francoise Thom, în lucrarea Limba de lemn. Ca instrument de comunicare, rolul limbii este acela de a transmite informații de la un vorbitor la altul, această funcție implicând adecvarea mesajului la realitatea comunicată prin selectarea elementelor lingvistice corespunzătoare, capabile să asigure corectitudinea informației. Privit din această perspectivă, fenomenul limbii de lemn prezintă o dereglare, ce constă în lipsa de corespondență între mesaj și realitatea pe care o comunică, ceea ce duce la suprimarea comunicării, reducând discursul prin golirea de conținut la nivelul incantației.

Ca formă de comunicare a regimurilor comuniste, limba de lemn este asociată discursului persuasiv ideologic, transformându-se într-un puternic mijloc de influențare a mentalităților, de modelare a viziunii despre lume a vorbitorilor , în sensul alambicat, impus de forța politică dominantă.

După lunga perioadă de maximă interdicție, limba de lemn a fost respinsă, ceea ce a dus la modificări consistente ale lexicului românesc. Sintagma limbă de lemn a devenit foarte cunoscută mai ales după 1989, aceasta fiind utilizată în cele mai diverse situații de comunicare linvistică, de diverse categorii de vorbitori, specialiști și nespecialiști, cu o denotație evazivă. Vocabularul limbii de lemn nu se îndepărtează foarte mult de al nostru, fiind vorba doar de pace, de progres și de cooperare. Când vorbim de limba de lemn, ne referim, de fapt, la limba vorbită de oficialitățile din perioada comunistă, o limbă care se opune transparenței și care trebuie descifrată printre rânduri.

Françoise Thom spune că limba de lemn standard „funcționează ca un vehicul al puterii și trimite sistematic la un dublu ideologic al realității; e suficient să dispară unul din aceste elemente pentru ca limba de lemn să se transforme dintr-un factor de putere într-o afacere de sti”. Lingviștii spun că descrierea tehnică a limbii de lemn este practic imposibilă, desizând în sintagma limbă de lemn un grad de metaforizare, mai exact la substantivul limbă. „Limba de lemn este mai mult decât un sociolect, dar mai puțin decât o limba propriu zisă”, întrucât nu putem vorbi de o limbă în în sensul intens al lingvisticii, ci mai degrabă de un discurs, de o limbă fragmentară, compusă dintr-un lexic împrumutat, fără structuri gramaticale proprii. Spre deosebire de limba naturală care este un sistem deschis, ea fiind nevoită să reziste în fața infinitei diversități a ideilor și situațiilor, limba de lemn este închisă, rolul ei fiind acela de a reduce totul la ce s-a mai spus.

Unii termeni constitutivi ai limbii de lemn au fost transpuși în vocabularul pasiv, fiind înlocuiți cu termeni noi. Un astfel de exemplu îl constituie cuvântul lider, care l-a substituit pe conducător, la fel și curriculum vitae înlocuiește cuvântul autobiografie. Un exemplu mai recent îl constituie anglicismul job care se folosește frecvent în prezent, înlocuind cuvântul serviciu sau construcția loc de muncă, de asemena termenul show împrumutat din engleză este preferat în locul cuvântului spectacol. După 1990, limba română a fost invadată de un număr impresionant de neologisme, producând o adevărată explozie lexicală. Un alt motiv care a generat de asemenea îmbogățirea neologică a fost necesitatea de exprimare mai expresivă, mai riguroasă a noțiunilor abstracte, dar și a ideilor cu privire la ultimele descoperiri.

În ceea ce privește aspectul normativ al limbii, împrumuturile lexicale pot fi condamnate „din perspectiva celor două laturi ale normei lexicale: cea socio-culturală (privind motivația și funcția în limbă) și cea lingvistică (privind corectitudinea formală și acceptabilitatea semantică)”.

3.1 Cuvinte care intră strict în limbajele de specialitate

Neologismele sunt termeni care au fost recent creați într-o limbă sau de curând împrumutați din alte limbi, servind la denumirea concretă a unui obiect. Majoritatea termenilor împumutați aparțin limbajului tehnico-științific, acesta fiind compartimentul cel mai activ al limbii, astfel activitatea terminologică pune accentul pe actualizarea permanentă a fondului existent. Ceea ce a avantajat pătrunderea împrumuturilor a fost apariția unei realități noi în felurite limbaje funcționale. Cea mai mare parte a termenilor specializați provin, îndeosebi, din terminologia științelor exacte (medicină, sport, informatică, matematică etc.).

Domeniul informaticii reprezintă astăzi, nu doar pentru limba română, domeniul care dispune de terminologia cu cele mai multe concepte noi, unele dintre ele nefiind încă asimilate. Ceea ce a generat rapiditatea și internaționalizarea acestui limbaj a fost utilizarea tot mai frecventă a computerului personal și a Internetului. Termeni din limbajul informaticii cu statut tehnic vor fi vizați in cele ce urmează. De exemplu: hard, soft, computer,a computeriza, mouse, procesor (din care s-a forma și verbul a procesa), scanner, cip „material semiconductor pe care se formează simultan componentele unui circuit integrat”, laptop, bit, a tasta, a reseta, a restarta, server, site, a chatui”a discuta pe Internet”, a formata, printer și multe altele. Verbul a implementa (din engl. to implement) folosit în limbajul informatic, dar a produs o modă și în limbajul economic, politic și jurnalistic. O însușire previzibilă care caracterizează limbajul specific în genere, dar mai ales calcurile din engleză, este frecvența compuselor din substantive juxtapuse, cum este cazul următoarelor cuvinte: limbaj masină, fișie-text, așezare fișier. O altă serie de termeni tehnici o constituie substantive ca: convertor (din engl. convertor), procesor (din engl. processor), descriptor (din engl. descriptor), digitizor (din engl. digitizer). Termenul englezesc compiler este adaptat în forma compilator, alții precum server, controller au rămas la forma etimologică, și asta deoarece formele adaptate servitor sau controlor ar fi generat probabil omonimii deranjante.

Conceptul fundamental al limbajului informatic se utilizează în două forme concomitente: computer (cu pronunția etimologică) și calculator, cea de-a doua formă fiind cel mai frecvent întâlnită. Prima formă este utilizată mai mult în limbajul oral de către specialiști sau utilizatori.

Rodica Zafiu, în lucrarea sa Diversitate stilistică în limba română, vizează faptul că”influența reciprocă intre limbajul de specialitate și limba comună se poate exercita prin extindere metaforică”, astfel încât limbajul de specialitate recepționează cuvinte din limba actuală, al căror sens îl extinde cu ajutorul metaforei. Acest proces de ”metaforizare” a termenilor împrumutați este considerat ca fiind procedeul cel mai eficient de îmbogățire semantică a lexicului. Anglicismul mouse este un termen preluat ca atare în limba română , întrucât nu a putut fi înlocuit cu un corespondent românesc, însă în franceză el a fost tradus și a devenit souris. Câțiva termeni metaforici precum:a naviga, a accesa, vizita au fost traduși, pătrunzând astfel în limbajul specializat. Verbul a accesa ( < engl. to acces) este specific limbajului informatic, însă printr-o lărgire a sensului, el este folosit și in limbajul curent, în construcții de genul: „a accesa inima cuiva” (intr-un context sentimental). Majoritatea cuvintelor recente intrate în vocabularul limbii provin din limba engleză.

Un alt domeniu care dispune de o serie de termeni tehnici este cel al modei, aceștia intrând destul de ușor în limbajul curent, unii dintre ei nerezistând foarte mult. Unele neologissme din această sferă au parte de o adaptare accelerată și de multe ori indolentă. Acest domeniu ne înzestrează și el cu termeni de specialitate precum: troacar ( < fr. trois-quarts) „jachetă femeiască lungă”, balonzaid ( < germ. Ballonseide) „material de mătase impermeabil”, loden, termen cu dublă etimologie ( < fr. loden, < germ. Loden) „stofă groasă și păroaseă, de obicei impermeabilă”, taior ( < fr. tailleur), acestea fiind adaptate la normele limbii române. Profesiile modei sunt de asemena interesante ca limbaj de specialitae.

Rodica Zafiu analizează termeni ca: stilist ( < fr. styliste) cu sensul literar de „maestru al modei”și cu cel religios de „credincios care respectă calendarul iulian”. Însă în acest caz este vorba de două cuvinte: primul provenind din franceză, iar al doilea a fost transformat prin derivare de la sintagma stil vechi. Ulterior, el capătă un sens nou, putând fi împrumutat atât din engleză, cât și din franceză, acela de „creator de modă”. Însă sunt utilizate destul de frecvent și sintagma creator de modă sau doar cuvântul creator. Cel mai nou și des utilizat de către majoritatea vorbitorilor este anglicismul neadaptat designer.

Din domeniul economic există termeni ca: a impozita, bonus, broker, manager, clauză, comision, leasing, excedent „sumă cu care încasările depășesc cheltuielile; surplus”, gaj, reyident, acont, deficit, trust, partener, sponsor etc. Din terminologia artei fac parte cuvinte precum: vodevil „mică piesă de teatru cu un comic facil”, science-fiction, muzeu, studio, scheci, live, remake, scherzo „piesă muzicală cu caracter vesel”, flash, flashback, laitmotiv, show, relaș „suspendare temporară a spectacolelor unui teatru”, play-back etc. Domeniul sportului a procurat și el numeroși termeni: fitness, iahting, jogging, skeet „probă de tir din ochirea unor talere aruncate din șanț”, padoc, derbi, aut, ofsaid, sprint, penalti, goal-keeper, șalanger, pugilist „boxer”, presing „presiune exercitată asupra adversarului”. Ceea ce a avantajat pătrunderea împrumuturilor a fost ivirea unei noi realități în diverse limbaje funcționale. Din justiției și administrației avem termeni precum: recurs, a revendica, proces, abitație, aleatoriu, fungibil, litigiu, infracțiune, demisie, indemnizație, partaj etc.

Adriana Stoichițoiu-Ichim analizează o serie de termeni specializați aparținând diverselor domenii: drive-in „restaurant în aer liber, în care se intră cu mașina” se folosește în limbajul actual numai cu sensul de „restaurant” (rar întâlnit), non-profit (forma trunchiată a compusului non-profit-making), este un termen care se folosește frecvent în terminologia economică cu sensul „care nu caută să obțină profit”, rating este folosit în limbajul economic și cel publicistic cu un sens mai limitat decât cel din engleză („categorie, clasă, clasificare, rang”), tour-operator este un împrumut folosit în terminologia turismului, sensul fiind identic cu acela din engleză („companie care organizează și vinde vacanțe prin intermediul unui agent turistic”). Un alt împrumut din engleză care s-a impus în domeniul turistic este teremnul voucher „document care poate fi folosit, în loc de bani, pentru a achita ceva”. Împrumutul din engleză airbag „pernă gonflabilă destinată să protejeze, în caz de ciocnire, pasagerii de pe locurile din față ale unui automobil” ține de terminologia tehnică.

Limbajul politic este de asemenea împânzit de de termeni împrumutați, în special din engleză, termeni care sunt introduși și difuzați, de regulă, prin intermediul mass-media. Ceea ce motivează împrumutul sunt factorii lingvistici, dintre care menționăm: absența unui termen românesc adecvat, caracterul specializat (monosemantic) sau expresiv al termenului englezesc, concizia, circulația internațională. Printre termenii consacrați terminologiei politice se numără: lobby, lider, speekh, congresmen, yankeu, staff, miting, summit și mulți alții.

Adriana Stoichițoiu-Ichim realizează o analiză semantică a unor termeni din domeniul politic, în special a acelora care suferă modificări de sens. De exemplu, lider este înregistrat în dicționare cu sensurile consacrate din domeniile politic („conducător”) și sportiv („echipă sau sportiv aflat în fruntea unui clasament”). Acumularea excesivă de sensuri asociată în mass-media actuală termenului lider dă naștere unor diverse domenii de utilizare. Pe lângă cel politic, menționăm și alte domenii: artistic (liderul grupului „Divertis”), religios (lider spiritual) etc. Împrumutul summit, înregistrat în MDN cu sensul de „întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel”, este folosit în presă și cu alt sens decât cel politic, în construcții de genul: summit de afaceri, summitul bucătarilor etc.

3.2. Cuvinte care intră în limbajele de specialitate, dar au și utilizare generală

Influența engleză reprezintă un constituent fundamental al lexicului limbii române, făcându-se vizibilă atât în limbajele de specialitate, cât și în limba comună. Realitățile culturale, sociale , economice și politice sunt cele care ne constrâng să împrumutăm cât mai multe cuvinte din engleză, acest proces desfășurându-se îndeosebi prin intermediul mass-mediei. Lexicul de specialitate a cunoscut un progres simțitor în toate domeniile, astfel încât, unii termeni au fost preluați de către vorbitorii obișnuiți, pe care îi folosesc în limbajul de zi cu zi. Presa a fost cea care a contribuit la această risipire a limbajelor de specialitate, multe cuvinte din lexicul specializat fiind utilizate și în limbajul comun.

Ion Coteanu, în lucrarea sa Stilistica functională a limbii române, spune că limbajul este „sistemul lingvistic mai mult sau mai puțin specializat în redarea conținutului de idei specifice unei activități profesionale, unuia sau mai multor domenii din viața socio-culturală”. Domeniile profesionale nu sunt „închise”, din contră, ele se află într-o continuă interferență, ceea ce duce la „migrația” termenilor dintr-un domeniu în altul, dintr-un limbaj funcțional în altul, ajungând sa fie utilizate chiar și în limbajul uzual. Acest fenomen se datorează funcției comunicative, care are un rol fundamental în limbajul unei limbi. Chiar dacă stilul tehnico-științific presupune un vocabular specializat și dispune de cuvinte monosemantice cu expresivitate zero (folosite doar în cadrul terminologiei respective), este vizibil cum unii termeni aparținând aceluiași domeniu au pătruns și în limbajul familiar.

Există o categorie largă ce termeni care se răspândesc cu rapiditate, acest fapt datorându-se domeniilor foarte accesibile publicului larg. Avem termeni din diverse domeni, cu care ne-am familiarizat foarte repede. De plidă cuvinte ca: look, aut, deux pièces, fancy, top-model etc.

Terminologia sportivă de uz general pătrunde în limba literară și, parțial, în limba uzuală. De pildă: as, a ataca, atatc, a califica, a (se) clasa, ligă, junior, competitor, echipier, federație, lot etc. Mulți dintre acești termeni sunt folosiți atât în limbajul sportiv, cât și în limba comună. Unii termeni sportivi sunt utilizați în limbajul publicitic, cu scopul de a da o notă de diversitate discursului. Adriana Stoichițoiu-Ichim dă câteva astfel de exemple: termenul din domeniul boxului cnocaut, folosit în expresia a face pe cineva cnocaut: „Contribuabilul va fi făcut cnocaut”, dar și alți termeni sportivi folosiți în alt context decât acesta, cum ar fi: a prinde pe cineva în ofsaid cu sensul de „a demasca pe cineva”, a face o fentă „a păcăli”, a face mat „a învinge”, a o da în bară „a greși”.

Mioara Avram menționează o serie ce cuvinte din domeniul artelor care se folosesc și în limbajul colocvial, în special cuvinte din cinematografie: happy-end, love-story, a regiza, a monta; din muzică: single, blues, rapper, rock, a mixa, top, house etc. ne dăm astfel seama că majoritatea termenilor care „migrează” dintr-un domeniu în altul s-au adaptat mult mai repede datorită circulației tot mai sporite a acestora.

Cum am menționat și în subcapitolul anterior, domeniul cu cei mai multi termeni de specialitate și cel mai frecvent utilizați de către toate categoriile de vorbitori este cel al informaticii. Avem astfel termeni ca: e-mail, desktop, web, site, on-line, inbox, download, a seta , mouse etc. Acești termeni și mulți alții au devenit familiari aproape tuturor vorbitorilor tocmai datorită utilizării frecvente, acest fapt ducând la folosirea lor nu doar în limbajul de specialitate, ci și in cel uzual. Există câteva cuvinte care nu au fost încă înregistrate în dicționarele limbii române, dar care se folosec în mod curent în limba vorbită. De pildă, de la substantivul fax s-a ajuns la verbul a faxa (fr. faxer) „a trimite un fax”, la fel și a heckări (engl. to hack) „a sparge codul de acces într-un sistem”, sau a chatui (engl. to chat).

Terminologia marketingului și a managementului, ai cărei termeni sunt de origine engleză, a devenit familiară nu doar specialiștilor în acest domeniu, ci și vorbitorilor obișnuiți, limba engleză fiind, după cum bine știm, o limbă de circulație internațională. O serie de termeni din domeniul marketingului, care sunt utilizați și în limbajul uzual, sunt: card, cash and carry, discount, franciză „parte exceptată dintr-un total, exprimnată în procente”, consultant, brand, leadership, mall, management, second-hand, shop, spot „scurt anunț la radio sau la televiziune”, staff „grup de persoane cu o anumită misiune, sub direcția unui șef”, trainer, trend, voucher, trend, stand by etc. O mare parte dintre acești termeni au devenit deja cunoscuți în limbajul uzual, părăsind chiar sfera lexicului specializat. Dintre aceștia, amintim: consultant, leasing, card, design, discount, fast food, job, mall, dealer, trainer etc. După cum bine știm, vocabularul limbii române se află într-o permanentă schimbare, modernizarea și înnoirea lui fiind un proces esențial și inevitabil. Majoritatea termenilor aparținând limbajului de specialitate sunt folosiți și în limbajul comun, mai ales de către tineri, tocmai datorită frecvenței cu care sunt utilizați și accesului accelerat către orice sursă de informare. Termenii împrumutați, în special din engleză, au ajuns să fie utulizați în mod curent în limbajul de zi cu zi, înlocuind cuvintele românești, pentru a fi „la modă”.

„Neologismele trebuie să fie motivate prin nevoile comunicative ale unui grup socio.profesional sau ale comunității în ansamblu, să fie accepatate și utilizate cu o anumită frecvență de către vorbitori”. Foarte multe neologisme, înregistrate în dicționar și catalogate ca fiind rar întânline, au realizat în ultima perioadă o accentuată dezvoltare a frecvenței (nu doar în presă, ci și în limbajul standard curent). Menționăm termeni ca: snack-bar „local unde se servesc imediat gustări și băuturi; bufet expres”, hobby, lider, urmate de alte anglicisme des întâlnite, majoritatea aparținând unor limbaje specializate: bussines, sponsor, best-seller, faan, story, cameraman, jogging, hit,western „film de aventuri”, flash „bliț”.

Întâlnim frecvent în presa de actualitate numeroase anglicisme cu sens denotativ care nu sunt înregistrate în dicționarele de neologisme, majoritatea aparținând anumitor terminologii, dar „prezența lor în presă este o dovadă a faptului că au depășit granițele strictei specializări, tinzând să pătrundă în varianta standard a limbii”. Substantivele speech, înregistrat în dicționarul de neologisme la categoria termenilor „rar” folosiți și explicat prin „discurs, cuvântare ocazională; alocuțiune”, fiind întrebuințat și în limba uzuală cu același sens, primind o ușoară tentă de ironie familiară, boss „patron” este des întâlnit și în limbajul comun, în exprimări de genul „Mutu a devenit boss la Fiorentina”. Există unii termeni care au fost transpuși mai recent în limbajul familiar, fiind dobândiți ca atare și de presă. De exemplu, anglicismul party, care nu apare în dicționarele românești, este folosit în presă cu sensul originar „petrecere”, dar și cu un sens mai larg, confirmate în denumirea unor spectacole complexe, de genul fashion party (prezentare de modă), full, și el absent din dicționare, apare în presă, dar și în limba de zi cu zi ca adjectiv invariabil cu sensul „plin [de oameni], aglomerat”.

Foarte mulți termeni specializați sunt folosiți și în alte contexte decât cele obișnuite, pierzându-și factura monosemantică și dezvoltând noi sensuri metaforice. Unii termeni din domeniul sportiv ca: a fenta, cu sensul de bază „a face o mișcare menită să-l deruteze pe adversar” , apare și în limbajul familiar cu un sens figurat, în construcții de genul: „a fenta legea”, fault „infracțiune constând în împiedicarea adversarului de a acționa în câmpul de joc”, apare și cu sens figurat în sintagme de genul: „fault democratic”. Ceea ce face ca răspândirea cuvintelor să fie cât mai rapidă este și popularitatea diferitelor domenii accesibile unui număr cât mai mare de receptori.

Un alt aspect care trebuie adus în discuție este economia limbajului care desemnează enunțurile concentrate „sub forma unor termeni sau grup de termeni; enunțuri ce se caracterizează prin brevilocvență”. Această tendință se manifestă atât în limbajele de specialitate, cât și în limbajul colocvial, însă în mod diferit și din motive diferite.

Spre deosebire de limbajul monosemantic al tehnicii care nu necesită adăugiri de nuanță, cel colocvial sau cel familiar încearcă evitarea acestora din cauza dorinței vorbitorului de a comunica. De pildă, în limbajul folosit de anumiți specialiști nu sunt necesare adăugiri suplimentare, cum ar fi limbajul între electricieni sau între medici: „este suficient să zică cuvântul tensiune ca să-și dea seama că este vorba despre tensiunea arterială și nu cea electrică”2.

În limbajul uzual acest fenomen este întâlnit mult mai frecvent, iar acest lucru se datorează grabei permanente de a redacta și de a relata, dar și comodității emițătorului. Așadar, lexicul este acela care se adapteaza cel mai rapid la schimbările sociale și, aflându-ne într-o epocă în care totul se petrece cu o viteză uimitoare, vocabularul trebuie să acționeze în acest mod. Acesta a fost și principalul motiv pentru care au fost împrumutate și adaptate cuvinte într-un număr considerabil.

Există împrumuturi, cate din cauză că echivalentul lor românesc este format din două sau mai multe cuvinte, este preferată forma străină. De exemplu, se preferă cash în loc de bani gheață, job pentru loc de muncă, echange pentru casă de schimb valutar, card pentru cartelă magnetică, training pentru pregătire profesională, duty-free în loc de scutit de taxe vamale etc. Pentru unii termeni din limba română care sunt alcătuiți dintr-un cuvânt, la fel ca în limba străină, este preferat de obicei termenul mai scurt, doar dacă cele două cuvinte sunt la fel de bine cunoscute de vorbitor sau de receptor. Sunt preferate, de exemplu: top pentru „clasament”, party pentru „petrecere”, lieder pentru „conducător”, live pentru „în direct”, trend pentru „tendință” și lista poate continua.

Este vizibil faptul că în ultima perioadă un număr considerabil de cuvinte de origine engleză s-au făcut remarcate în diferite spații culturale, economice, politice, mondene, sportive, publicistice etc. Ne întrebăm adesea, dacă în fața acestui abuz al anglicismelor asupra lexicului limbii române, influența limbii engleze este, totuși, utilă?

Cap. 4. Adaptarea cuvintelor recente la norma literară

Limba este cea mai temeinică modalitate de comunicare între oameni, având menirea de a face inteligibil ceea ce se comunică și, totodată, fiind legată de societate și implicit de evoluție. Putem discuta astfel de o limbă a cărei dezvoltare se produce odată cu societatea, și „trebuie studiată în evoluția ei, în legătură cu societatea”. După cum bine știm, limba engleză reprezintă o mare influență asupra lexicului limbii noastre, atât în limbajele de specialitate, cât și în limba uzuală. Dezvoltarea și îmbogățirea lexicului unei limbi cu termeni noi este un fenomen absolut firesc, însă nu trebuie neglijat faptul că această invazie de neologisme, tot mai consitentă din ultima perioadă, poate genera dificultăți și chiar să producă alterări asupra limbii noastre. Acest capitol va avea în vedere o analiză lingvistică în ceea ce privește adaptarea împrumuturilor recente la norma literară, în special a celor din engleză. O mare parte a împrumuturilor au trecut deja printr-un proces de adaptare și de asimilare la sistemul limbii române, altele au rămas la forma etimologică atât în scriere, cât și în pronunție.

Odată cu apariția noului Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), s-a revenit la forma din limba bază pentru multe cuvinte din engleză. Fiind o lucrare normativă, acest dicționar prezintă informații cu privire la scrierea, pronunțarea și accentuarea cuvintelor, dar și reguli morfologice (cu privire la schimbarea formei cuvintelor) „consacrate, în cea mai mare parte, prin uzul literar ─ care este aspectul cel mai îngrijit al limbii române”. Nerologismele se adaptează la normelele limbii române în funcție de frecvența cu care sunt utilizate de către toate categoriile de vorbitori, formele străine fiind preferate în uzul actual al limbii. Trebuie precizat însă că în lucrările normative pot fi întâlnite și unele preconizări mai puțin corespunzătoare, uneori chiar forme care sunt considerate greșite. De aceea, pentru fi absolut absolut siguri de corectitudinea cuvintelor pe care le folosec, este necesar ca vorbitorii unei limbi să consulte mai întâi un stfel de dicționar.

4.1. Grade ale adaptării

Studiul cu privire la adaptarea împrumuturilor din limba engleză s-a produs sub diferite aspecte, și anume, din perspectivă etimologică, fonetică, morfologică și semantică, fiind vizate de asemenea și cele două aspecte ale anglicismelor: cel legat de scriere și pronunție și cel cu privire la morfologie, respectiv genul și numărul substantivelor.

Cu privire la acest aspect, mi-am propus să realizez o scală a adaptării împrumuturilor, în special a anglicismelor, care au invadat într-un număr impresionant limba română. Corpusul este constituit din cuvinte înregistrate în DOOM2 și în limbajul presei actuale, a căror analiză va viza diferențele dintre normă și uz. În ceea ce privește împrumuturile și gradul de asimilare al acestora, putem vorbi de împrumuturi total adaptate, împrumuturi cu un grad mediu de adaptare, dar după cum bine știm, în ultima perioadă, pentru foarte multe împrumuturi, în special din engleză, s-a revenit la forma etimologică.

Așadar, chiar dacă pentru majoritatea împrumuturilor se preferă forma etimologică, există foarte multe neologisme care au trecut printr-un proces de adaptare la sistemul limbii române, cele mai frecvent întâlnite vor fi analizate în cele ce urmează. De pildă, unele împrumuturi din engleză: lider (engl. lieder), clovn/claun (după noul DOOM, ambele variante sunt corecte); pl. clovni/clauni, puding (engl. pudding) „budincă, conglomerat”; pl. pudinguri, biftec (engl. beef-steak) „friptură din mușchi de vacă”; pl. biftecuri, miting (engl. meeting); pl. mitinguri, trencicot (engl. trenchcoat); pl. trencicoturi și forma trunchiată trenci (engl. trench); pl. trenciuri, spicher (engl. speaker) „prezentator, crainic”; pl. spicheri, congresmen (engl. congressman); pl. congresmeni, scheci (engl. sketch) „scurtă scenetă cu caracter glumeț”; pl. scheciuri, brec (engl. break) „trăsură”; pl. brecuri, ofsaid (engl. off-side); pl. ofsaiduri, iahting (engl. yachting) „sport nautic”, dar și unele franțuzisme precum: tripou (fr. tripot) „local cu jocuri de noroc”; art. tripoul; pl. tripouri, lichior (fr. liqueur); pl. lichioruri, parfé (fr. parfait); art. parfeul; pl. parfeuri, angro (fr. en gros); art. angroul; pl. angrouri, crep (fr. crêpe) „țesătură subțire cu suprafața ușor încrețită”; pl. crepuri, imptimeu (fr. imprimé); art. imprimeul; pl. imprimeuri, bolerou (fr. bolero); art. boleroul; pl. bolerouri (noul DOOM acceptă și vatianta bolero), mantou (fr. manteau); art. mantoul; pl. mantouri etc.

Există unele împrumuturi cu dublă pronunție sau scriere. În această situație se află cuvinte ca: bodyguard (angl.) pron. bodigard/badigard; pl. bodyguarzi/bodigarzi, claun/clovn; pl. clauni/clovni, cocktail (angl.); pron. cocteil/cocteil; pl. cocktailuri/cocteiluri, break2 (angl.) pron. brec/brec2 „punct obținut de un jucător de tenis împotriva adversarului său”; pl. breakuri/brecuri, derby (angl.)/derbi „cursă de călărie, întrecere sportivă”; art. derby-ul/derbiul; pl. derby/uri/derbiuri, pocher/poker; pl. pochere/pokere, smeș/ (angl.) smash „lovitură de atac la tenis” pron. smeș; art. smash-ul/smeșul; pl. smash-uri/smeșuri, penalty (angl.)/penalty; art. penalty-ul/penaltiul; pl. penalty-uri/penaltiuri. Unele împrumuturi au fost parțial adaptate la normele limbii române, printre acestea numărându-se: dizeur (fr. diseur) pron. dizör; pl. dizeuri, sufleor (fr. souffleur) pron. suflör; pl. sufleori etc.

Așa cum am menționat anterior, noua ediție revăzută și adăugită a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române a suferit modificări majore, multe dintre aceste modificări reflectând adaptarea normei academice la uzul actual, îmbunătățindu-și totoodată și modul de prezentare prin diverse informații suplimentare. Autorii noii ediții a DOOM2 au hotărât ca pentru majoritatea neologismelor să se revină la forma din limba de origine, îndeosebi a anglicismelor care în ultima perioadă reprezintă o „modă” în limba nostră, folosirea lor într-un mod exagerat nemaiputând fi împiedicată. Așadar printre neologismele care au revenit la forma etimologică se numără: bluff, bridge, brunch, dancing, derby, speech, spray, staff, pick-up, penalty, penny (monedă), wattmetru, tweed (sorturi), striptease, self-service „magazin, restaurant cu servire”, scotch „bandă transparentă adezivă, servind la lipit”, tapeur „persoană care cere bani cu împrumut”, knockdown, knockout, ketchup, jazz, jack „diapozitiv folosit în telefonia manuală”, discount, dry „sec, fără zahăr”, dressing, cocktail, cocker, charmeuse „tricot din fire de mătase pentru articole de lejerie”, bestseller „cel mai bine vândut”, breakfast „micul dejun”, bluff etc.

În ceea ce privește articularea și formarea pluralului anglicismelor, există două situații; conform normelor ortografice și morfologice din DOOM2, se recomandă scrierea cu cratimă în cazul împrumuturilor a căror finală grafică prezintă deosebiri între scriere și pronunțare și scrierea fără cratimă la împrumuturile, chiar dacă nu sunt adaptate sub alte aspecte, care se termină în litere existente în alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română. În prima situație se află împrumuturi precum: brandy (sorturi, porții), art. brandy-ul; pl. brandy-uri, body, art. body-ul; pl. body-uri, bridge, art. bridge-ul; pl. bridge-uri, dandy, art. dandy-ul; pl. dandy-uri, show, art. show-ul; pl. show-uri, loby, art. loby-ul, site, art. site-ul; pl. site-uri, display, art. display-ul; pl. display-uri, single, art. single-ul, pl. single-uri, derby; art. derby-ul; pl. derby-uri, mouse, art. mouse-ul; pl. mouse-uri etc.

Din categoria împrumuturilor care nu se despart prin cratimă la forma de plural și la cea articulată fac parte: dumping „expor de mărfuri la prețuri reduse”, art. dumpingul; pl. dumpinguri, brand, art. brandul; pl. branduri, dealer, art. dealerul; pl. dealeri, banner, art. bannerul; pl. bannere, board, art. boardul; pl. boarduri etc. Deși normele recomandă scrierea fără cratimă a formelor articulate ale unor cuvinte, în limba uzuală întâlnim frecvet substantive, la care articolul este legat cu cratimă. De exemplu, împrumuturi ca: boss/boss-ul, haker/haker-ul, superman/superman-ul, outsider/outsider-ul, joker/joker-ul etc.

Rodica Zafiu atrage atenția asupra numeroase împrumuturi recente, în special ale celor provenite din engleză, care au fost înregistrate pentru prima dată în DOOM2. De exemplu: aftershave, trade-center, top-model, timing „stabilire a folosirii timpului de joc” etc. În ceea ce priveste anglicismele, putem remarca că acestea încalcă principiul tradițional al ortografiei românești, respective corespondența sunet-literă. În cele ce urmează voi aduce în discuție cuvinte care respectă ortografia și ortoepia cuvîntului originar din limba respectivă. Păstrarea acestor forme de către normă se explică prin faptul că tinerii vorbitori, majoritatea cunoscători de limbă engleză, dar și de alte limbi, s-ar obișnui mai greu, probabil, cu o transcriere sau cu o pronunție românească a cuvintelor străine. Care va fi soarta pe termen lung a acestor împrumuturi, numai viitorul ne-o va putea arăta, deocamdată ele fiind înregistrate în dicționarele normative ale limbii noastre. Așadar, există foarte multe împrumuturi care și-au păstrat forma din limba de origine, printre acestea se numără: advertising (angl.) pron. advertaĭzing, „publicitate”, agreement (angl.) pron. ăgriment „accord”, aide-memoire (fr.) pron. edmemoar, art. aide-memoire-ul; pl. aide-memoire-uri, airbag (angl.) pron. erbeg, pl. airbaguri, babysitter (angl.) pron. bebisităr; pl. babysitteri, backround (angl.) pron. becgraũnd, pl. backrounduri „fundal sonor”, café-frappé (fr.) art. café- frappé-ul; pl. café-frappé-uri, cash1 (angl.) pron. cheș, adj. invariabil „plată”, cash2 (angl.) pron cheș, art. cash-ul, casting (angl.) art. castingul, catering (angl.) pron. keĭtăring, art. cateringul, CD-ROM (angl.) pron. sidirom; pl. CD-ROM-uri, CD-writer (angl.) pron. sidiraĭtăr; pl. CD-writere, cherry (angl.) pron. ceri; art. cherry-ul; pl. cherry-uri „porții, sorturi”, curry (angl.) pron. cari; art. curry-ul „mâncare condimentată”, cutter (angl.) pron. catăr; pl. cuterre „cuțit”, grugstore (angl.) pron. dragstore; art. drugstore-ul; pl. dgrugste-uri „magazin unede se vând produse farmaceutice, cosmetice, cărți, înghețată”, föhn (ger.) pron. ãdetaĭ, feedback (angl.) pron. fidbec; pl. feedbackuri, hotdog (angl.); art. hotdogul; pl. hotdogi, horror (angl.); art. horrorul; pl. horror, job (angl.), pron. ğob; pl. joburi, jumping (angl.) pron. ğamping; art. jumpingul „concurs hipic de sărituri cu obstacole”, laptop (angl.) pron. leptop; pl.. laptopuri, link (angl.); pl. linkuri, loisir (fr.) pron. loazir; art. loisirul „timp liber”, raiting (angl.) pron. reĭting; pl. raitinguri, remake (angl.) pron. rimeĭc; art. remake-ul; pl. remake-uri „ecranizare nouă a unui film”, roaming (angl.) pron. răuming, shopping center (angl.) pron. șoping sentăr, showroom (angl.) pron. șoǔrum, art.showroommul; pl. showroomuri, standby/stand-by (angl.) pron. stendbaĭ adj. invariabil, mall (angl.) pron. mol; pl. malluri, make-up (angl.) pron. meĭcap; art. make-upul; pl. make-upuri, story (angl.); art. story-ul; pl. story-uri, hotline (angl.) pron. hotlain etc.

Există foarte multe împrumuturi,care odata cu apariția noului Dicționar ortografic ortoepic și morfologic al limbii române, au suferit diverse modificări, unele dintre ele revenind la forma din limba de origine, unele fiind acceptate cu ambele forme, atât cea etimologică cât și cea adaptată. În această situație se află cuvinte ca: knockout (angl.) pron. cnocaut/nocaut; pl. knockouturi, clearing (angl.) pron. cliring, dar este acceptată și forma adaptată cliring, motto, art. mttoul; pl. mottouri, musical „spectacol” (angl.), pron. mĭuzicăl; pl. musicaluri, music-hall „local unde se ține un spectacol” (angl.) pron. mĭuzic-hol; pl. music-halluri, looping (angl.) pron. luping; pl. loopinguri, old-boy (angl.); art. old-boy-ul; pl. old-boy; art. old-boy-i „jucător retras din sportul competițional datorită vârstei”, skating (angl.) pron. scheĭting; pl. skatinguri, slang (angl.) pron. sleng; pl. slanguri „nume dat argoului în Anglia”, service (angl.); art. service-ul; pl. service-uri, self-service (angl.); art. self-service-ul; pl. self-service-uri „restaurant cu autoservire” etc. Unele împrumuturi, care în primul DOOM erau înregistrate cu forma etimologică, în noua ediție normativă au trecut la forma adaptată. Printre acestea se numără: recordmeni; pl. recordmeni, tenismen; pl. tenismeni, sportsmen; pl. sportsmeni.

Trebuie să sesizăm faptul că în unele cazuri cum ar fi: pocker, rugby, boss, s-a revenit la forma inițială, dar s-a păstrat totuși și forma adaptată de limba română. Unele cuvinte neologice pătrunse în „familia” limbii române au fost adapatate conform ortografiei și morfologiei limbii române. Rodica Zafiu face o precizare cu privire la gradul de adaptare a neologismelor, și anume că „puține sunt cazurile în care DOOM2 propune o adapatare ortografică; este nevoie ca termenul să fi devenit într-adevăr foarte răspândit, popular și deja românizat în scris, în paginile ziarelor, ca bodyguard, pentru care se avansează și varianta bodigard”.

Și în ceea ce privește accentul putem remarca numeroase diferențe pe care DOOM2 le propune. Întâlnim probleme de accentuare și la unele cuvinte neologice. Un exemplu elocvent îl constituie termenul comercial Carrefour, pe care majoritatea vorbitorilor îl pronunță cu accentul pe prima silabă respectiv: [،karfur], dar și într-o manieră anglicizată. La fel și numele Orange care la noi este pronunțat în versiune englezească [،orindj] și nu ca în franceză [o،rãj], dat fiind faptul că firma de telefonie „Orange” provine din Franța. Ne întrebăm de ce trebuie să schimbăm originea cuvintelor și să le pronunțăm într-o altă limbă decât cea din care provin?

Un răspuns la această întrebare pare să-l dea Rodica Zafiu în lucrarea sa Păcatele limbii- Accentul, care preciza că „preferința se poate explica prin analogie și se observă nu numai în cazul numelor proprii, ci și la unele creații arbitrare (sigle, compuse) și mai ales în modificarea unor împrumuturi mai vechi, deja asimilate”.

În funcție de uzul actual, normele literare admit variante accentuale literare libere, unele dintre ele prezentând unele deosebiri față de DOOM1. În această situație se află cuvinte precum: manager/manager, modem/modem, colaps/colaps, candid/candid, buldog/buldog, antic/antic, anost/anost, hatman/hatman, intim/intim, penurie/penurie, trafic/trafic, molibden/molibden, șpilhozen/șpilhozen etc.

Așadar, în limba română circulă atât termeni integral asimilați, cât și neadaptați la sistemul foentic al limbii române. Este de înțeles numărul impresionant de anglicisme, ținând cont de perioada „de tranzitie pe care o tot trecem. Faptul că majoritatea lor sunt folosite ca atare, adică neadaptate, se datorează dificultății de a fi traduși imediat și corect, și aici vorbim, în special de termenii care nu au corespondent în limbă.

Mai trebuie semnalat faptul că invazia termenilor străini a coincis cu cea a produselor „de import”, al căror prestigiu a devenit incomparabil cu al celor românești, deși acestea din urmă au aceeași calitate sau sunt mai ieftine; de exemplu: trenci, grep sau grepfrut, jeep, cocteil etc. totuși, explicația cea mai simplă pentru împrumuturile unor neologisme pare a fi aceea datp de necesitatea îmbogățirii și evoluției vocabularului. Atât adaptarea sub aspect fonetic și ortografic, cât și cea din perspectivă morfologică s-au datorat și circulației cuvintelor recente în limbajele unor categorii sociale variate.

Capitolul 5. Tipuri de adaptare

5.1 Adaptare fonetico-ortografică

În mod normal, împrumuturile trec printr-un proces de adaptare la sistemul limbii române literare, forma lor ajungând la un moment dat să reprezinte stadiul și felul adaptării. Întrucât există o mare diferență de pronunțare între limbi, adaptarea fonetică a unui cuvânt nu este total perfectă nici atunci când, din procesul de integrare în sistemul limbii literare, rezultă o formă cvasiidentică etimonului. Așadar, nici în ceea ce privește ortografia nu se poate vorbi de o adaptare perfectă, ci doar imprecisă.

G. Beldescu spune că „gradul maxim”al adaptării este atins atunci când forma sonoră originară este redată cu exactitate prin mijloace specifice limbii române, adaptarea cuvintelor neologice pătrunse de curând în limbă luând în considerare atânt modalitățile ortografice ale acestora, cât și redarea fonemelor străine în limba română. În unele limbi din care au fost preluați termeni neologici există sunete pe care limba română nu le posedă. De exemplu în limba franceză există vocalele ö (scris eu) și ü (scris u) pe care vorbitorii le-au înlocuit în limba română cu sunete asemănătoare(e,o,u etc.).G. Beldescu, în lucrarea sa Ortografia actuală a limbii române, analizează astfel de cuvinte: taior ( < fr. tailleur), lichior ( < fr. liqueur), șofer ( < fr. chauffeur), coafor ( < fr. coiffeur), major ( < fr. majeur), cozeur ( < fr. causeur), dizeur ( < fr. diseur), alură ( < fr. allure) etc., însă de foarte multe ori sunt folosite după pronunția din franceză: boxör în loc de boxer, șoför în loc de șofer, masöză/masör în loc de maseză/masor etc.

Theodor Hristea clasifică neologismele în ortografiate fonetic, ortografiate etimologic și ortografiate într-o „manieră hibridă.” Cuvintele neologice redate fonetic sunt acelea a căror adaptare s-a realizat pornind de la aspectul pronunțat al cuvintelor, acest fenomen fiind posibil în cazul cuvintelor pătrunse în limba română pe cale orală sau în cazul cuvintelor cu o anumită”vechime”, folosite de mult timp în limbă. De exemplu, cuvinte precum: vizavi ( < fr. vis-à-vis) adaptat de foarte mult timp, dar este folosită frecvent de către unii vorbitori și forma din limba franceză, anvizaja „a lua în considerare” ( < fr. envisager), ferpar „scrisoare prin care se anunță nașterea, căsătoria sau decesul cuiva”( < fr. faire-part), lider ( < engl. lieder), rarisim( < fr. rarissime) și altele. Împrumuturile din franceză și italiană sunt dobândite mai ușor decât cele de proveniență engleză, acestea fiind scrise după cum se pronunță. Cuvintele englezești preluate de limba română prin această metodă necesită anumite concordanțe fonetice care dețin un caracter organizat. Primesc ortografie fonetică unele anglicisme care au pătruns în limba vorbită. De pildă: bady, badigard, brifing, chemping, speri etc. În limba română există și forme prescurtate sub denumirea de”trunchieri” ale unor cuvinte străine. Acest procedeu nu este caracteristic limbii române, astfel de forme apar datorită expresivității, dorinței de noutate și influenței străine. Unele abrevieri provin din limba franceză:cinema, metrou, disco,homo, dar predominante sunt cele englezești, de exemplu termeni sportivi ca : volei ( < engl. voley-ball), baschet ( < engl. basket-ball), dar și termeni foarte familiari: blugi ( < engl. blue-jeans), living ( < engl. living-room), grep ( < engl. grapefruit), trenci ( < engl. trench-coat), bliț ( < germ. Blitzlich). Trunchierea se manifestă în special în limba vorbită

Florica Dimitrescu, în Dicționarul de cuvinte recente, menționează o succesiune de adjective provenite din trunchieri, care apar atât în limbajul presei cât și în limba vorbită : disco < discotecă, retro < retrograde, tele < televiziune, hi-fi „de înaltă fidelitate” < engl. high-fidelity). Prescurtarea cuvintelor poate genera, adeseori, „suprapuneri de sens”, așa cum precizează Adriana Stoichițoiu.Ichim în cartea sa Vocabularul limbii române actuale. De exemplu cuvântul master „titlu care se acordă la unul sau doi ani după terminarea facultății”și masterat „perioada studiilor pentru obținerea titlului de master” sau lobby „grup de presiune, de influență” și lobbysm „activitatea de presiune în domeniul politic sau economic”- în limba română sensul primulul cuvânt este substituit de sensul celui de-al doilea. Se poate aduce în discuție și adaptarea neologismelor din perspective modificării accentului. Aceste modificări apar îndeosebi în cazul cuvintelor compuse, aflate sub influența unor cuvinte românești omografe. De exemplu cuvintele de origine engleză:sex-sýmbol, top-módel, non-prófit, care în limba română devin sex-symból, top-modél, non-profít.

O problemă fundamentală pe care o impune adaptarea neologismelor este aceea a „scrierii consoanelor duble existente în limba din care a fost preluat cuvântul”. Unele cuvinte pătrunse recent în limbă păstrează un timp scrierea cu consoană dublă, insă o modalitate ușor de îndeplinit este anularea uneia din cele două consoane, aflate atât la sfâșitul cuvintelor: expres ( < fr. express), stres ( < engl. stress), baschetbal ( < engl. basketball), cât și în interiorul acestora:moto ( < it. motto), lavalieră (fr. lavallière), rarisim ( < it. rarissimo) etc. Cuvintele care își păstrează scrierea cu consoană dublă sunt cele din terminologia muzicală, preluate din italiană: mezzo-soprană, intermezzoi „divertisment muzical între două acte ale unei piese de teatru”, mezzo-forte, pizzicato „mod de a cânta la un instrument muzical cu coarde numai ciupindu-le, fără a folosi arcușul”, deși când se pronunță le corespunde un singur sunet: ț. Alte civinte care își păstrează în scriere consoana dublă sunt: altissimo, larghetto, fortissimo, tot de proveniență italiană. Normele ortografice ale limbii române impun scrierea cu dublă consoană unor termeni precum: accident, accelerator, acces, succes, vaccin, a căror scriere cu cc se motivează prin faptul că primul redă sunetul c, iar cel de-al doilea, pe č (ce, ci). Oscilația între j și ğ (ge, gi) este frecvent întânită la cuvintele neologice care aparțin aceleiași familii lexicale. De exemplu, în cazul cuvâtului omagiu (lat. homagium, it. omaggio, și fr. homage-pronunțat cu j), forma corectă este cea cu gi (omagia, omagiere, omagial), la fel și în cazul cuvintelor sufragiu, colegiu, ravagiu etc. Unele împrumuturi recente, foarte cunoscute în limbajele de specialitate și mai puțin familiare în limba comună, nu sunt adaptate ortografic și de foarte multe ori nici fonetic. În această postură se află următoarele cuvinte: quark (engl. quark), ytriu (fr. yttrium), kilogram (fr. kilogramme).

În cazul termenilor care nu conțin sunete străine limbii române (corner, fault, mobil) grafia etimologică s-a produs fără impedimente. Însă există foarte multe cuvinte străine care pun probleme grafice. Mioara Avram, în Cuvintele limbii române între corect și incorect, studiază astfel de împrumuturi. De exemplu, cuvintele serj, jacard, șifon, fai, crep, velur sunt adaptate grafic, deși mai sunt folosite și grafiile etimologice*serge, *crêpe, *jacquard, *chiffon, *faille, *velours, care sunt total greșite. M. Gruiță precizează că”etimonul grafic suferă modificări și din rațiuni de ordin morfologic”. De exemplu sunetul y a fost adaptat și a devenit în limba română u semivocalic, în cuvinte precum jocheu ( < engl. jockey), troleu ( < engl. troley).

Neologismele ortografiate în”manieră hibridă” îmbină grafia etimologică și pronunția străină, dând naștere unor”forme ce se îndepărtează, mai mult sau mai puțin, atât de scrierea, cât și de rostirea originară”. Unele împrumuturi din franceză scrise:cozeur (causeur) și dizeur (diseur) și pronunțate [cozör] și [dizör], și din engleză cuvântul bungalou (bungalow) pronunțat [bángălău]. Însă în limba română există foarte multe cuvinte neadaptate încă, cu grafie etimologică. Adaptarea acestora nu a fost posibilă din mai multe motive, printre care: circulația lor internațională sub o formă originară, apariția recentă în uz, impedimentul adaptării datorită inexistenței în limba română a unor sunete. Astfel de xenisme provin din engleză-hobby, week-end, cash, copy-right, fairplay, summit etc.; din franceză-chalet, rendez-vous, café-frappé, salată de boeuf etc.; din germană-foehn, schuss, bitter, zeppelin, kitsch etc.

Mioara Avram studiază o serie de cuvinte străine din terminologia vestimentară, care se folosesc ca atare, total neadaptate grafic sau/și fonetic: de pildă, franțuzismele chemisier [șömizié], deux-pièces [döpiés], dessous [desú], anglicismele blazer [bléizăr], tea-shirt [tíșărt].

Existența unor corpuri fonetice comune sau asemănătoare între cuvintele limbii române și ale celorlalte limbi din care provin termenii, reprezintă un motiv care facilitează adaptarea . termenul respectiv va fi și mai frecvent folosit, tocmai pentru că vorbitorul îl percepe ca pe un termen românesc, nu străin, fără să mai fie pus în dificultate de grafia sau de pronunța cuvântului. Așadar, este lesne de înțeeles că se adaptează mai ușor și într-un timp foarte scurt, termenii care nu conțin în limba de origine sunete specifice limbii respective și care în limba noastră nu există. Cum este în limba franceză grupul „gn” pronunțat [ŋ] sau pentru limba engleză grupul „th” pronunțat [θ].

Cuvintele scurte se adaptează mai ușor, iar dacă mai posedă și sunete similare cu cele ale sistemului limbii române, procesul este și mai facil și de durată, ceea ce înseamnă că termenii nu intră doar pentru o perioadă scurtă de timp în limba română, unii dintre ei (cei care „deservesc” realitatea) fixându-se în limba română. De exemplu: top ( < engl. top), hit ( < engl. hit), staf ( < engl. staff), cont ( < it. conto, germ. Konto, fr. compte), trust ( < fr. engl. trust), club ( < engl. club), job ( < engl. job) etc.

Dar și cuvintele mai lungi (care nu sunt formate doar dintr-o silaabă), se adaptează la fel de ușor, datorită aceluiași principiu, fie din franceză sau alte limbi romaanice, fie din engleză, unele dintre ele adaptându-se perfect la sistemul limbii române: sponsor ( < engl., fr. sponsor), lavalieră ( < fr. lavallière), a implementa ( < engl. to implement „a pune în funcțiune”), bungalou ( < engl. bungalow), a destabiliza ( < engl. destabilize), a patenta ( < fr. patenter, germ. Patentieren „a breveta”), iaht ( < engl. yacht), a nominaliza ( < fr. nominaliser) etc.

Din cele precizate până acum, constatăm că un termen străin este adaptat dacă „trece” de cât mai multe condiții impuse de limbă și de vorbitori, neluând în calcul normările propriu-zise făcute de specialiști. De foarte multe ori norma nu reprezintă decât o „oglindă” a uzului, nu în sensul că ar ceda presiunii acestuia, ci în acela de studiu științific al realității limbii, aceste condiții nefiind niște etape propriu zise, aceste fenomene putându-se produce simultan.

Așadar, în privința adaptării, nu so poate impune o regulă general valabilă pentru toate neologismele recente, întrucât limba română este o limbă receptivă la termenii roveniți din alte limbi, mai ales dacă acestea vin concomitent cu obiectele pe care le desemnează și pentru care nu există un corespondent în limbă.

5.2 Adaptarea morfologică

„Anglicismele reprezintă o componentă relativ recentă a vocabularului românesc, ceea ce are avantajul că se pot urmări „pe viu” probleme ca adaptarea împrumuturilor din engleză”. Au existat ezitări în cazul cuvintelor englezești intrate în română, mai ales cele care vizează scrierea, pronunțarea și încadrarea lor morfologică. Însă nu trebuie uitate nici problemele semantice, sensuri noi, care pun probleme în utilizarea cuvintelor.

Adaptarea neologismelor din perspectivă morfologică la sistemul flexibil românesc a întâmpinat numeroase dificultăți, întrucât engleza și româna aparțin unor familii de limbi distincte. Dobândirea morfologică a anglicismelor o depășește cu mult pe cea grafică si pe cea fonetică. În ceea ce privește genul, cea mai mare impotanță o are cel formal, adică desinența. De aceea, o mare parte din anglicismele care denumesc inanimate, primesc genul neutru în română (având pluralul în –uri). De exemplu: briefing pronunțat [brífing], cu pluralul briefinguri, show-room pronunțat [șoŭrum], cu pluralul showroomuri, shaker „recipient în care se agită elementele unui cocteil”, pronunțat [șeĭcăr], cu pluralul shakere, week-end pronunțat [uĭchend], cu pluralul week-end-uri. Însă pot fi menționate ca excepții unele anglicisme care primesc, după criteriul semantic, genul masculin sau feminin (prin asemănarea cu sinonimele lor românești). De exemplu jeanși, hotdogi, brokerii (de genul masculin) și stewardese, tenismene, reportere (de genul feminin).

În ceea ce privește substantivele animate, „genul gramatical se stabilește prin acțiunea conjugată a criteriului formal și a celui semantic (respectiv, genul natural)” . Sunt de genul masculin (cu pluralul în –i) substantive precum: bodyguard cu pluralul bodyguarzi, designer cu pluralul designeri, yesman „persoană care aprobă fără discernământ orice”, cu pluralul yesmeni, outsider cu pluralul outsideri, yeoman „scriitor la curte regală engleză”, cu pluralul yeomeni, gay-ii și altele. Excepția este dată de substantivul miss, care este de genul feminin, deși formează pluralul cu desinența de neutru- uri, distanțându-ne astfel de regula concordanței între genul natural și cel gramatical.

Anglicismele își formează pluralul în funcție de genul substantivelor, după regulile limbii române; „în cazul cuvintelor pătrunse în limba vorbită apar inclusiv alternanțele consonantice, ca mărci auxiliare ale pluralului românesc”:rackeți, jeanși, bodyguarzi etc.

Substantivele care își schimbă genul gramatical sau cele care exprimă dificultăți de formare a pluralului datorită desinenței de singular apar ca invariabile sub aspectul numărului. În această situație se află cuvinte precum: gay, baby-sitter, playboy și altele. În ceea ce privește asimilarea morfologică apar unele schimbări, îndeosebi în cazul cuvintelor compuse. Unul dintre substantivele care nu s-a adaptat morfologic la sistemul limbii este mass-media (substantiv colectiv cu formă de plural, la fel ca și media,rezultat al trunchierii), care apare în două situații diferite, și anume în acord cu forma etimologică (media reprezentând forma de plural a cuvântului de origine latină medium „mijloc”, acordul făcându-se la plural: „mass-media au publicat…”. din punct de vedere formal, poate apărea ca substantiv feminin invariabil, doar cu formă de singular: „mas-.media locală”.

Verbele împrumutate din limba engleză sunt mai puțin numeroase decât substantivele, adaptarea acestora făcându-se prin încadrarea lor la prima conjugare (care au sufixul-ez la persoana I a indicativului prezent). De pildă verbe ca:a dribla, a scana, a accesa, a procesa, a prina, a lista, a focusa, a performa.

Adriana Stoichițoiu-Ichim consideră că „avalanșa de împrumuturi din engleză poate avea drept consecință o subminare a caracterului flexionar al limbii române prin creșterea numărului adjectivelor invariabile și stergerea granițelor dintre părțile de vorbire”. Printre determinanții invariabili preluați din engleză- direct sau prin filieră franceză-se numără:single („fată single”), sexy („ținute sexy”). În unele situații substantivele capătă valoare de adjectiv în structuri ca”filme horror” , „ formații rock” și altele. Unele adverbe și adjective preluate din engleză pot primi funție de substantiv. În această situație se află cuvinte ca live („următorul live…”), second-hand („second-hand-urile din România…”), underground („underground-ul norvegian a avut un mare succes”).

5.3 Adaptarea semantică

Adaptarea din perspectivă semantică are și ea o importanță fundamentală, astfel încât fiecare termen, înainte de a fi introdus într-un context, trebuie sortat dintr-o familie semantică, în interiorul căreia există sau nu termenul românesc, pentru o exprimare cât mai precisă. Deslușirea sensului împrumuturilor se realizează, de obicei, cu ajutorul unui sinonim sau a unei expresii echivalente românești. De pildă anglicisme ca: chat „conversație purtată pe internet”, killer „ucigaș plătit”, lifting „operație de chirurgie estetică pentru eliminarea ridurilor”, brandy „băutură alcoolică preparată din vin; coniac”, hacker „spărgător de programe de calculator”, joystick „manetă care controlează mișcarea imaginilor pe un ecran electronic sau la jocurile electronice”, off-line „dispozitiv sau mod de prelucrare a datelor neconectat direct la calculator” și multe altele. Există unele anglicisme care sunt introduse în text după echivalentele din română, astfel de situații fiind rar întânite. Adriana Stoichițoiu Ichim dă câteva astfel de exemple: „bani din plastic (plastic money)” sau „mese rotunde” (talk-show).

În ceea ce privește adaptarea semantică cel mai frecvent întâlnite sunt „extinderile de sens asociate, în cazul termenilor specializați, cu procesul de determinologizare”. Extinderile de sens pe care le înregistrează, îndeosebi, neologismele, dar și diverși termeni specializați, se produc în urma schimbării domeniului de referință, noile sensuri presupunând păstrarea „nucleului semantic” și neglijarea unor seme secundare. De multe ori, termenul mai obișnuit, din limbajul de „toate zilele” este considerat familiar sau chiar banal, deși are un conținut semantic mai larg decât neologismul, acesta din urmă neputând fi folosit în toate contextele. Neglijând aceste diferențe semantice, se ajunge la combinații incorecte de cuvinte.

Unele verbe neologice, împrumutate din franceză ca termeni specializați, monosemanitci, primesc sensuri eronate: a obtura, a demara, a debuta, a derula și altele. De pildă, verbul a debuta „a-și face debutul într-o carieră, pe scenă”, este folosit cu sensul a începe, acesta fiind aproape complet scos din uz, în construcții de genul „Concursul va debuta săptămâna viitoare”. Adriana Stoichițoiu-Ichim prezintă în cartea sa Vocabularul limbii române actuale o serie de cuvinte care au suferit lărgiri de sens. De exemplu, anglicismul best-seller, cu sensul „lucrare (literară) care deține recordul la vânzare”, și-a extins sensul și mai înseamnă „articol sau produs foarte bine vândut”, poster apare în Dicționarul de neologisme cu sensul „afiș care se vinde publicului, reprezentând, de regulă, portertul fotografic al unei personalități”, este folosit în presa de actualitate cu sensul „afiș decorativ, care conține diverse imagini”, recordman este un pseudoanglicism înregistrat cu sensul „sportiv care deține sau a realizat un(nou) record”, însă apare frecvent cu sensul generic „deținător al unui record” (cu sens negativ), lider apare în Dicționarul de neologisme ca un cuvânt „rar”, cu sensurile sale din terminologia sportivă, marinărească și politică, însă presa actuală face ca sensul acestuia să se extindă. Inițial, este folosit cu sensul „conducător al unui partid politic sau al unei organizații burgheze”, în construncții de genul „liderii politici…”. Mai este folosit cu sensul generic de „șef al unui grup sau al unei formații artistice”. În terminologia sportivă, termenul este folosit cu sensul „echipă sau sportiv care se găsește în fruntea unei competiții”.

„Adaosul de sens nu duce numai la încărcarea cuvintelor, ci pune probleme de receptare corectă a vorbitorilor nefamiliarizați cu limba engleză, cu atât mai mult cu cât uneori se produc adevărate conflicte între sensuri opuse”. Mioara Avram analizează unele adjective și adverbe: formal, căruia i se adaugă sensurile din română („de formă, categoric”), și cel din engleză „oficial, solemn”, diferențiindu-le antonimele: neformal și informal, la fel și substantivul dedicație care a preluat sensul englezescului dedication („devotament, dăruire”).

Alături de extinderile de sens, pot fi aduse în discuție și restrângerile de sens, situații mult mai rar întâlnite. Într-o astfel de situație se află cuvinte precum:building (încă neadaptat), având în engleză sensul generic „clădire, construcție”, în româna actuală a fost supus unei schimbări semantice atât în plan denotativ (explicat cu sensul „zgârie-nori, clădire foarte înaltă”), cât și conotativ (prin „înnobilarea sensului” ca în exemplul următor „Economiștii din Madrid lucrează în niște buildinguri.”, rating avea în engleză sensul „categorie, clasificare, clasă, rang”, know-how, în engleză avea sensul „cunoștințe tehnice și științifice”, iar în română și-a limitat sensul la „transfer de tehnologie”, rating, care în engleză însemna „categorie, clasificare, rang”, în română s-a restrâns și este folosit mai ales în terminologia economică cu sensul „evaluarea riscului de țară” în construcții ca: „Această acțiune precedă acordarea ratingului”, în prezent ajungând să fie folosit și în mass-media, îndeosebi în televiziune cu sensul „estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele”.

Înnobilările de sens apar în momentul în care un cuvânt sau o sintagmă primește conotații favorabile, date de autoritatea socio-culturală a limbii de origine. Elocvent în acest sens este anglicismul job care substituie sintagma loc de muncă sau second-hand în loc de mâna a doua. Deprecierea sensului apare atunci când un cuvânt străin primește forme românizate, care apar în dicționar ca forme populare. De exemplu, anglicismul business cu forma românizată bișniță, în Dicționarul de neologisme fiind înregistrate doar formele business și businessman cu sensurile „afacere dubioasă, necinstită”(cu echivalentul românesc bișniță), respectiv „om de afaceri american”(cu echivalentul românesc bișnițar). Unele anglicisme sunt utilizate cu sens figurat, mai ales în limbajul presei, însoțite adesea de conotații depreciative. Un exemplu elocvent îl constituie substantivul second-hand, folosit în construcții de genul „scriitori second-hand” sau „stat second-hand din punct de vedere economic”.

Valeria Guțu Romalo constată în lucrarea sa Corectitudine și greșeală trei cauze principale ale greșelilor de limbă, și anume: insuficienta cunoaștere a limbii care produce greșeli de scriere și pronunțare, pleonasme, traduceri greșite, legături contextuale nepotrivite, comoditatea sau „legea minimului efort”, clarificănd utilizarea excesivă a trunchierilor, a prescurtărilor și, mai ales, a împrumuturilor „de lux”, care au fost preluate din engleză fără a ne da silința de a le găsi echivalențe românești, analogia care se produce îndeosebi în adaptarea morfologică a anglicismelor. Așadar, necunoșterea sensului unor anglicisme, graba sau neglijența modului de exprimare, dau naștere unor construcții eronate, îndeosebi pleonasme. Majoritatea pleonasmelor se produc prin alăturarea unor termeni în enunțuri cu caracter repetitiv, în construcții de genul: „povestea unui story”, „hobby-ul preferat”, „un hit de mare succes”, „cel mai spectaculos show”, „pub englezesc”, dar și utilizând în același enunț un termen străin și corespondentul său românesc: „leadership-ul american la conducerea firmelor economice”. Cel mai frecvent întâlnit pleonasm, în ciuda semnalărilor făcute, rămâne „mijloacele mass-media”(„Mijloacele mass-media au realizat o treabă excelentă”)..

Adriana Stoichițoiu-Ichim vorbește despre o serie de improprietăți semantice pe care le numește „falșii prieteni” sau „prietenii perfizi” prin care „sunt desemnați termeni străini cu formă identică sau foarte apropiată, dar cu semnificație distinctă față de corespondentele lor românești”. De pildă, termeni precum:educat (engl. educated „instruit, învățat”) folosit în enunțuri de genul „Există oamnei foarte bine educați în literatură”, a observa (engl. to observe) „a respecta o lege, o traditie”-„Respectul față de tradiție trebuie observat de către toată populația unui stat”, a acomoda (engl. to accomodate) „a asigura cuiva cazare”-„Organizațiile umanitare încearcă să-i acomodeze pe sinistrsții din zonele invadate de inundații”. Combinațiile lexicale ieșite din comun pot genera simple greșeli, acestea rezultând fie din neatenția vorbitorilor, fie din insuficienta cunoaștere a sensului cuvintelor, fiind condamnabile și chiar dăunătoare în ceea ce privește comunicarea. Însă pot fi și „rezultatul unei viziuni originale asupra lucrurilor și, în acest caz constiutuie modalități de expresie care stimulează imaginația și afectivitatea”. Tocmai, din cauza nerespectării sensului cuvintelor, apar unele distorsiuni semantice în utilizarea neologismelor. Printre termenii neologici întrebuințați incorect se numără:adjectivul neologic laborios ( < fr. laborieux) cu sensul „care presupune efort, dificil, anevoios”, este folosit adesea cu sensul productiv, creator, în condiții asemănătoare se află și verbul a aboli („a anula o lege, a desființa o instituție”), care este folosit în locul verbului a absolvi („a ierta, a scuti de pedeapsă”), în enunțuri de genul „Acuzatul a fost abolit de orice acuzație”.

Nu se pot impune niște reguli general valabile în ceea ce privește adaptarea împrumuturilor, de orice fel ar fi ea, limba română fiind, după cum bine știm, o limbă receptivă la termenii preluați din alte limbi, mai ales în cazul cuvintelor care vin o dată cu obiectele pe care le desemnează, care nu au un corespondent în limbă.

Considerații finale

După cele studiate, am ajuns la concluzia că limba, ca instrument al comunicării, se află într-o strânsă legătură cu societatea, reprezentând transformările de la toate nivelurile. Cel mai important și, totodată, cel mai sensibil compartiment al limbii este lexicul care, pe zi ce trece, este tot mai bogat. Dezvoltarea limbii constă mai ales în îmbogățirea cu termeni noi, deci în continua creștere a inventarului său lexical. Însă reacțiile față de acest fenomen al limbii au fost foarte variate, întrucât unii au fost foarte receptivi la spiritul înnoitor pe care îl procura limba prin aceste împrumuturi, însă alții s-au dovedit a fi împotriva acestor schimbări, opinând că vocabularul propriu unei limbi ar dispune de tot ceea ce-i trebuie vorbitorului pentru a se exprima.

În ceea ce privește sistemul fonetic și structura gramaticală, acestea se modifică mai lent, spre deosebire de lexic, la nivelul căruia se produc frecvent schimbări legate de realitățile din viața societății.

Împrumutul de cuvinte internaționale poate fi considerat un fenomen indispensabil, care ajută la dezvoltarea și culturalizarea lexicului unei limbi. Există o mulțime de mijloace prin care neologismele au pătruns în limba română, printre care se numără comerțul, limbajul tehnic, și obiectele de modă, însă cel mai larg prin care s-au strecurat la noi neologismele este presa.

Este lesne de înțeles că astăzi influența cea mai puternică asupra limbii române este cea engleză, aceasta exercitându-se asupra părții gramaticii care se află într-o continuă schimbare, anume vocabularul. După cum preciza și Mioara Avram, acest fenomen al împrumuturilor nu este o noutate care s-a produs după 1989, având o vechime de mai bine de un secol. Diferența față de prezent este că înainte 1989, influența engleză se manifesta prin intermediul limbii franceze. În schimb după acest moment se înregistrează o adevărată „invazie” a împrumuturilor, în special a anglicismelor.

Influența engleză a devenit deja un fenomen internațional, fiind receptată în mod diferit și având ca efect puncte de vedere diferite, întrucât unii lingviști au fost refractari în ceea ce privește această influență, iar alții au privit-o ca pe un fenomen constructiv pentru limba noastră. Cei care se opun vehement preluării cuvintelor din limba engleză, o fac pretextând motivul pierderii specificității limbii române, ceea ce nu corespunde realității, întrucât specificul unei limbi nu poate fi schimbat în acest fel.

Cu toate acestea, neologismele au continuat sa pătrundă într-un mod excesiv pe teritoriul țării noastre, unele adaptate la normele limbii literare, altele păstrându-și forma etimologică.

Pe aprcursul întregii lucrări am acordat o atenție deosebită normelor literare ale limbii, acestea fiind cele care oferă fundamentarea cea mai sigură în delimitarea dintre corect și greșit, dintre ceea ce este recomandabil de ceea ce nu este recomandabil. Însă caracterul normat al limbii literare nu presupune ideea că ea este o limbă fixată o dată pentru totdeaun, însă nici faptul că ea este supusă unei evoluții regulate. De foarte multe ori uzul este cel care generează schimbări la nivel normativ, în sensul că în funcție de frecvența cu care sunt utilizate unele forme în mod eronat de către vorbitori, ele devin norme, însă este important de precizat ca nu orice greșeală devine normă. Totuși normarea neologismelor ca adaptate va fi infirmată sau confirmată de uzul limbii, care le va decide, în timp, „soarta”.

În ceea ce privește acceptarea îmrumuturilor străine, Mioara Avram vine cu argumentul că „influența engleză nu este un fenomen în sine negativ, nu are de ce să fie considerată mai periculoasă decât alte influențe străine care s-au exercitat și se exercită încă asupra limbii noastre”. Ceea ce o diferențiază de celelalte limbi este faptul că ea aparține unei alte familii de limbi decât româna și, de aceea, împrumuturile neologice din această limbă pun mai multe probleme de acceptare și de adaptare.

Ceea ce a generat, de asemenea, destule controverse a fost revenirea la forma etimologică a unor neologisme care fuseseră deja adaptate la normele limbii, cu care mulți nu sunt de acord. De neînțeles pare să fie și abordarea de „adaptare” a unor cuvinte ca: weekend, cowboy, minion.

Trecând peste orice critică, peste orice justificare sau nemulțumire și chiar dacă unele lucruri ni se par lipsite de logică sau nu își găsesc justificarea, noul Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române trebuie respectat ca atare, însă pentru a fi respectat, trebuie mai întâi cunoscut.

Elevii generațiilor prezente au foarte mult de câștigat datorită tehnologiei care se află într-o continuă dezvoltare, având acces la cât mai multe surse de informare, însă consider că datoria societății și implicit a școlii este de a fi răspunzători de viitorul limbii române, despre care Eminescu spunea cândva că este că este „ca un fagure”.

Bibliografie

AVRAM, Mioara- Cuvintele limbii române între corect și incorect, Editura Cartier, București, 2001;

AVRAM, Mioara- Probleme ale exprimării corecte, Editura Academiei, București 1987;

BELDESCU, G- Ortografia actuală a limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1984;

BREBAN, Vasile (coord.)- Limba română corectă. Probleme de ortografie, gramatică, lexic, Editura Științifică, București 1973;

GOICU, Viorica- Derivarea cu sufixe neologice în româna contemporană, Editura Augusta, Timișoara, 2002;

GRAUR, Alexandru- Tendințe actuale ale limbii române, Editura Științifică, București 1968;

GUȚU ROMALO, Valeria- Corectitudine și greșeală, Editura Humanitas, București 2008;

GUȚU ROMALO, Valeria- Aspecte ale evoluției limbii române, Editura Humanitas, București 2005;

HRISTEA, Theodor- Sinteze de limbă română, Editura Albatros, București, 1984;

IORDAN, Iorgu- Limba română actuală. Ogramatică a „greșelilor”, Editura Socec, București, 1974;

COTEANU, Ion- Limba română contemporană. Vocabularul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985;

STOICHIȚOIU-ICHIM, Adriana- Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influențe, creativitate, Editura All, București, 2000;

STOICHIȚOIU-ICHIM, Adriana- Asimilarea împrumuturilor englezești; aspecte ale dinamicii sensurilor, Editura Universității din București, 2002;

STOICHIȚOIU-ICHIM, Adriana- Împrumuturi „necesare” și împrumuturi „de lux” în limbajul publicistic actual, Editura All, București, 1992;

***Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Editura Academiei, București, 2005;

***Dicționarul de științe ale limbii, Editura Nemira, București, 2005;

DIMITRESCU, Florica- Dicționar de cuvinte recente, Editura All, București, 1997;

DUMITRU, Irimia- Introducere în stilistică, Editura Polirom, București, 1999;

GRUIȚĂ, Glior- Moda lingvistică 2007: norma, uzul și abuzul, Pitești: Editura Paralela 45, 2006;

SALA, Marius- 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Editura Humanitas, București, 2010;