Impozitul pe Venit

Cap 1. IMPOZITUL PE VENIT – ABORDĂRI TEORETICE

CONCEPTUL DE VENIT IMPOZABIL

Venitul, conform accepțiunii generale, este suma de bani care revine unei persoane sau firme dintr-o activitate prestată sau din proprietatea deținută, într-o perioada de timp.

Principalele probleme legate de alegerea impozitului pe venit sunt cele legate de definirea venitului ca o formă de bogăție și totodată distingerea dintre acesta și alte forme de bogății cum ar fi capitalul.

Venitul poate fi definit atât din punctul de vedere al dreptului civil cât și din punct de vedere fiscal. Din punct de vedere al dreptului civil venitul este definit ca o suma de bani, provenită dintr-o sursă permananetă în mod constant. Această definiție pune în evidență principalele caracteristici ale venitului:

venitul are o formă monetară, este o sumă de bani sau orice altă formă de bogăție care poate fi transformată în bani sau poate genera bani;

venitul trebuie să provină dintr-o sursă fixă, venitul este astfel întotdeauna legat de o formă a capitalului, din care el se obține. Spre exemplu chiria presupune existența unui imobil, dividendele sunt legate de acțiuni etc. Capacitatea de muncă este considerată tot o sursă de venit deoarece poate genera venituri salariale;

venitul are o periodicitate, este o sumă de bani, un element de bogăție care se încasează periodic: salariul se încasează în fiecare luna, chiria se poate încasa lunar, anual etc, dividendele sunt plătite de obiecei anual. Periodicitatea venitului nu impune însă și regularitatea lui deoarece angajatul își poate pierde capacitatea de muncă sau să devină șomer, imobilul poate să rămână fără chiriași iar acțiunile pot să nu genereze dividende în fiecare an (Inceu și Mara, 2008).

Din punct de vedere al fiscalității, noțiunea de venit este preluată din dreptul civil însă apare o lărgire a sensului de venit pe toate caracteristicile fundamentale ale acestuia după cum urmează:

venitul nu trebuie să aibă întotdeauna o formă bănească, sensul fiscal al venitului cuprinzând și veniturile în natură. În această accepțiune intră impozitarea autoconsumului agricol a cărui venit impozabil este greu de dimensionat și astfel neputând fi impozitat. Apare și noțiunea de venit virtual care este un venit presupus pe care contribuabilul l-ar încasa în urma valorificării patrimoniului pe care îl deține, cum ar fi impozitarea folosirii locuinței personale deoarece aceasta ar genera venituri în urmă închirierii. O altă noțiune care nu mai are importanță mare în zilele noastre dar apare în istoria fiscalității este impozitarea așa numitor venituri fictive cum ar fi impozitarea deținerii de obiecte de artă deoarece contribuabilul ar putea obține venituri din vânzarea acestora.

distincția între sursă permanentă a venitului și venitul însuși este diminuată. Spre exemplu creșterea de capital este impozitată deși această nu poate fi disociată de capitalul care a generat-o.

deși majoritatea formelor de venit au o periodicitate, sensul fiscal al venitului cuprinde și anumite venituri impozabile care nu au o periodicitate, fiind impozitate că venituri și creșterea elementelor patrimoniale: plus valoarea fondului de comerț, plus valuta funciară (Inceu și Mara, 2008).

În virtutea celor de mai sus, noțiunea de venit impozabil este un element greu de definit în termeni exacți. Deoarece nu este precizată o sfera de cuprindere exactă a venitului impozabil au apărut anumite neajunsuri după cum urmează:

Impunerea plus valorii cu titlu de impozit pe venit ar trebui să implice și rambursarea sau deducerea de impozit în cazul scăderii sau dispariției de valoare. În legislația fiscală nu există o astfel de precizare, existând puține cazuri de compensare între creșterea și diminuarea de valoare

Extinderea noțiunii fiscale de venit impozabil, creează dificultăți în asimilarea câștigurilor excepționale cu veniturile normale și impunerea lor că atare. Câștigurile cu caracter excepțional au neajunsul de a fi aspru impozitate, astfel sunt necesare acordarea anumitor deduceri (Inceu și Mara, 2008).

Venitul anual global impozabil reprezintă suma veniturilor nete realizate din activități independente, din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceeași natură realizate din străinătate, obținute de persoanele fizice române din care se scad pierderile fiscale reportate și deducerile personale.

1.2. TIPOLOGIA IMPOZITARII VENITULUI

Impozitele pe venitul personal sunt o sursă importantă de venituri publice, în special impozitul pe veniturile persoanelor fizice, acestea reprezentând aproape un sfert din impozitarea totală, în medie 24% în țările OCDE (OCDE 2013) și 21% în EU-27 (Comisia Europeană, 2013). Structura fiscală reprezintă un aspect important în conceptul de calitate a impozitării prin proiectarea politicii fiscale pentru a atinge obiectivele de politică dorite și în același timp pentru promovarea creșterii economice, reducerea la minim a distorsiunilor și reducerea costurilor colectării impozitelor (Lee și Gordon, 2005). Cu sarcini fiscale diferite, în funcție de nivelul veniturilor și a situației familiale, impozitele au un rol important în politicile de redistribuire a veniturilor (Cordes și Juffras, 2012).

Impunerea reprezintă una din laturile procesului fiscal și constă în indentificarea tuturor categoriilor de contribuabil, a bazei de calcul a impozitului și în determinarea exactă a cuantumului acestuia. Impozitul se stabilește asupra sumei totale a venitului obținut în urma efectuării diferenței dintre venitul brut și cheltuieli, respectiv asupra venitului net anual pe care îl deține un contribuabil; venitul net include proprietățile, capitalurile deținute, profesiile exercitate, salariile, pensiile, rentele viagere, dar și beneficiile din operțiuni lucrative desfășurate (Tulai și Șerbu, 2007:145).

Alegerea unui impozit pe venitul personal constă în primul rând în alegerea bazei de impozitare și apoi alegerea unui program de impozitare. Literatura de specialitate trecută face referire la proiectarea optimă a impozitului pe venit, așa cum este exemplificat de Vickrey (1945) și Mirrlees (1971), presupunând că baza de impozitare ideală este capacitatea contributivă a fiecărui individ, deoarece aceasta este singură caracteristică care îi diferențiază pe oameni (Gordon și Kopczuk, 2013:97).

În practica impunerii se utilizează metode și tehnici diverse care diferă în funcție de felul impozitului, de statutul juridic al plătitorului și de instrumentele folosite, ceea ce face că impunerea să îmbrace mai multe forme.

Impunerea în cote fixe. Cota fixă a impozitului reprezintă o suma concretă de unități monetare aferentă unei unități de măsură a impozitului. Impunerea în cote fixe se folosește mai frecvent când baza de calcul o formează un anumit bun, o fapta sau un act: suprafață de teren, capacitatea cilindrică a autoturismului.

Impunerea în cote procentuale. Sistemul de impunere în cote procentuale se utilizează mai des în cazurile când baza de calcul este valoarea sau veniturile sub orice formă. Se întâlnesc următoarele tipuri de impunere procentuală:

Progresivă – sunt acele cote de impunere care cresc, progresează, pe măsura creșterii venitului impozabil, fie într-un ritm constant, fie într-un ritm variabil

Proporțională – procentul ramâne nemodificat indiferent de mărimea obiectului impozabil și de situația socială a plătitorului. Se numesc cote proporționale deoarece indiferent de mărimea venitului impozabil proporția impozitului în venitul respectiv rămâne aceeași. Această metodă de impunere respectă principiul la venituri egale-impozite egale.

Regresivă – odată cu creșterea materiei impozabile cota de impunere este din ce în ce mai mică. Văzute ca sume absolute, impozitele regressive cresc pe măsură ce crește materia impozabilă, dar intr-un ritm mai lent decât aceasta.

1.2.1 IMPOZITAREA SEPARATĂ VERSUS GLOBALĂ

Practica fiscală a consacrat două sisteme de așezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice după cum urmează:

Sistemul impunerii separate, impunerea prin lege pentru fiecare categorie de venit (salarii, chirii, dobânzi etc). Acest sistem prezintă avantajul aplicării unei fiscalități diferențiate asupra diferitelor venituri pe care le realizează contribuabilul. Acest sistem permite aplicarea cotelor de impunere diferențiat în funcție de natura ventiturilor. Din acest considerent se pot distinge trei categorii de bază: o presiune mai ușoară pentru veniturile realizate din muncă salarială, o impunere mai aspră pentru veniturile produse din capital sau jocuri de noroc și o presiune medie pentru veniturile mixte.

Acest sistem de impunere distinctă a venuturilor prezintă dezavantajul al imposibilității personalizării impozitului deoarece permite alegerea veniturilor ce vor fi impozitate și nu a contribuabilului după capacitățile sale contributive. Datorită acestui aspect, acest tip de impozit nu este folosit singur ci în corelație cu un sistem de impozitare globală a veniturilor.

Potrivit autorilor Moraru și Nedelescu (2007:161), „impozitul pe venitul anual global reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate în cursul unui an, indiferent de sursa de proveniență”, respectiv, „venitul anual global reprezintă totalitatea veniturilor nete realizate de un contribuabil în decursul unui an fiscal, indiferent de sursa de proveniență, din care se scad pierderile aferente anilor anteriori și deducerile personale, venituri care se pot realiza atât în țară, cât și în străinătate”.

Sistemul impunerii globale presupune faptul că, după ce în cursul anului s-a efectuat impunerea separată pentru fiecare venit în parte, cu cotele de impozitare aferente, în funcție de impozitul și de venitul respectiv, la sfârșitul anului toate veniturile sau numai o parte din aceastea realizate de o persoană fizică se cumulează și, pe baza unei noi grile de impozitare anuale progresive pe tranșe de venit, se calculează impozitul anual. Calculat în acest fel impozitul rezultat se compară cu totalul impozitelor achitate provizoriu de de subiectul impozabil (cu ocazia impunerii separate, în cursul anului) și apoi se face regularizarea diferențelor.

Venitul global se declară de către plătitor în mărime anuală și poate fi stabilit pe familie sau persoană. În cazul în care este stabilit pe familie presupune luarea în considerare a situației familiale specifice, respectiv numărul de persoane care realizează venituri, numărul de persoane care nu realizează venituri sau alte persoane întreținute. În țările în care se practică impunerea globală se folosesc acele sisteme de stabilire a bazei impozabile prin luarea în considerare a situației familiale.

Stabilirea unei astfel de grile, în cazul globalizării veniturilor, avantajează persoanele cu venituri mici și chiar medii, cărora, de regulă, după finalizarea impozitării globale, li se va restitui o parte din impozitele plătite în timpul anului. Grila în cauză are cote progresive mai apăsătoare pentru pentru veniturile mari și foarte mari, ceea ce determină ca persoanele în cauza să datoreze în plus impozite față de cele achitate cu ocazia impunerii separate. Concepută în acest fel, impunerea pe veniturile globale, în cazul persoanelor fizice, are și un important rol de protecție socială în favoarea celor cu venituri mici și foarte mici, această metodă manifestându-se și ca un important mijloc de intervenție a statului în economie, prin redistribuirea veniturilor între diferitele grupuri sociale (Mara, 2013:82).

Impunerea separată presupune o sarcina fiscală mai mică pentru contribuabil doarece impozitul se calculează pe fiecare persoană în parte și nu solicită cote ridicate. În cazul impunerii globale venitul impozabil se calculează însumând totalitatea veniturilor de unde rezultă un volum ridicat al bazei impozabile căreia îi corespunde un nivel superior al cotei de impunere. Acest dezavantaj poate fi atenuat dacă se aplică modalități combinate, cum ar fi calculul pentru fiecare categorie de venit cu ajutorul unor cote proporționale și apoi calculul impozitului pe venitul globale pe tranșe.

Tabelul 1. Impozitarea separată versus globală

(Sursa: prelucrări proprii)

Deși pare mai eficient, din punctul de vedere al contribuabilului, sistemul impunerii separate nu asigură eficient respectarea echității fiscale. Impunerea globală permite într-o mai mare măsură satisfacerea acelor cerințe, în sensul că venitul global poate fi un element de comparatie între categoriile de persoane.

1.2.2 IMPOZITAREA PROGRESIVĂ VERSUS PROPORȚIONALĂ

Impunerea în cote progresive are caracteristic faptul că nivelul cotei impozitului crește pe măsură sporirii materiei impozabile, ceea ce face ca dinamică impozitului să o devanseze pe cea a materiei impozabile. Cotele progresive pot crește fie printr-un ritm constant, fie între-unul variabil. Impunerea în cote progresive cunoaște două variante:

Impunere în cote progresive simple (globală). În aces caz dacă un contribuabil „y” are o materie impozabilă cuprinsă în tranșa „i” de venit, atunci acelui contribuabil i se va aplica pentru întreaga materie impozabilă cota de impozitare „ci“ aferentă tranșei „i” : dacă Mi-1+1≤My≤ Mi se va aplica cota de impunere „ci“, iar impozitul se va calcula după formula: Iy = ci*My.

Impunere în cote progresive compuse (pe tranșe). Materia impozabilă este partajată pe tranșe de venit care sunt egale ca mărime cu tranșele stabilite prin grila de impozitare, respectându-se următoarele relații:

Myi =Mi – Mi-1, i = 1,2.3,…n

Impozitul se va stabili după relația:

În cazul impunerii în cote progresive simple, se aplică aceeași cote de impozit asupra întregii materii impozabile, aparținând unui contribuabil. Cota de impozit va fi cu atât mai mare, în limitele progresivității stabilite de lege, cu cât volumul materiei impozabile va fi mai mare. Impozitul datorat statului se obține făcând produsul între venitul impozabil și cota de impozit corespunzătoare nivelului acestuia. Impunerea în cote progresive simple, deși se bazează pe creșterea cotei de impozit pe măsură sporirii mărimii materiei impozabile, prezintă și unele neajunsuri. Astfel această impunere îi dezavantajează pe cei care au venituri al căror nivel se situează la limita imediat superioară celei până la care acțioaneaza o anumită cotă de impozit.

Impunerea în cote progresive compuse presupune divizarea materiei impozabile în mai multe tranșe, iar pentru fiecare tranșă de venit este stabilită o anumită cotă de impozit. Prin însumarea impozitelor parțiale, calculate pentru fiecare tranșă de venit în parte, se obține impozitul total de plată ce revine în sarcina unui contribuabil. Impunerea în cote progresive compuse înlătura neajunsurile semnalate la impunerea în cote progresive globale.

Impunerea în cote proporționale este o manifestare directă a principiului egalității în față impozitelor. Conform acestei impuneri se aplică aceeași cota de impozit indiferent de mărimea obiectului impozabil, păstrându-se în permanentă în aceeași proporție între impozit și volumul venitului (valoare averii). Cu toate avantajele față de impunerea în cote fixe impunerea proporțională are și unele neajunsuri, deoarece nu respectă echitatea în materie fiscală (nu se ia în considere că puterea contributivă a diferitor categorii sociale este diferită în funcție de mărimea absolută a veniturilor și mărimea absolută a averii pe care o posedă).

Impunerea în cote proporționale exprimă o manifestare a principiului egalității în fața impozitelor, păstrându-se un raport constant între venit și impozit, dar, în același timp, încalcă principiile de echitate fiscală deoarece nu are în vedere faptul că puterea contributivă crește odată cu creșterea veniturilor realizate de diferite categorii sociale. Daniel Mitchell descrie acest regim fiscal că fiind unul „simplu, cinstit […], care tratează toți contribuabilii în mod egal" (Mitchell, 2005). Numeroși economiști celebri, printre care și Friedrich Hayek și Milton Friedman, de exemplu, susțin că rata unică de impozitare prezintă avantaje importante rezultate din absența discriminărilor pe care, inevitabil, impozitarea progresivă le face între indivizi. Un alt aspect care nu trebuie neglijat este sistemul relativ simplu de colectare al impozitului care generează economii atât statului cât și reducerea costurilor contribuabililor în ceea ce privește respectarea legislației fiscale (cunoașterea, completarea formularelor).

Impunerea cu cote progresive compuse respectă principiile de echitate fiscală numai în cazul în care se combină cu sistemul impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de proveniență. Nu este respectat însă principiul egalității în față impozitelor deoarece contribuabilii care realizează venituri mai mari vor plăti un impozit mai mare ca procent din materia impozabilă față de cei ce realizează venituri mai mici. “În momentul în care abandonezi principiul cardinal de a extrage de la toți indivizii aceeași proporție din venitul lor, te afli pe mare fără busola sau compas și nu există vreo injustiție sau nebunie de care să te mai poți feri” (McCulloch, 1845). Impozitul progresiv pe venitul personal are cea mai mare sferă de aplicare în timp ce impozitarea proporțională a veniturilor colectează mult mai puține fonduri (Durović si Dordević, 2012:33).

Tabelul 2. Impozitarea proporțională versus progresivă

(Sursa: prelucrări proprii)

1.3 EFECTELE IMPOZITULUI PE VENITUL PERSOANELOR FIZICE

Impactul economic al impozitului pe profit face referire la faptul că acesta apare ca o piedică în realizarea progresului economic. Astfel, impozitul pe venit este așezat mai ales asupra veniturilor bănești ale persoanelor fizice obținute prin muncă, descurajând astfel creșterea productivității și a diviziunii muncii. Totodată impozitul pe venit are un efect antiinflaționist deoarece influențează puterea de cumpărare a contribuabilului în sensul scăderii ei, având că efect diminuarea consumului (Mara, 2013:83).

Din punct de vedere al tehnicii fiscale impunerea se poate face individual, pentru fiecare contribuabil în parte sau pentru un grup de persoane care realizează o activitate comună.

Pentru a se comporta ca pârghie financiară, impozitele directe personale pe veniturile persoanelor fizice,trebuie să răspundă câtorva cerințe. Impunerea separată pe fiecare contribuabil în parte are avantajul că se poate aplica un tratament fiscal diferențiat pentru fiecare contribuabil în parte ținând cont de situația personală a acestuia. Dacă impozitarea se face distinct pe fiecare fel de venit realizat de contribuabil, se poate asigura o diferențiere a impozitului ținând cont de sursa de proveniență a veniturilor. Vor fi impozitate mai aspru veniturile care se obțin mai ușor față de cele care se obțin mai greu cum ar fi veniturile din muncă salarială.

“În cazul impunerii globale, se poate practica o impunere progresivă, mai corectă, asigurând o impozitare cu atât mai aspră cu cât veniturile sunt mai mari” (Inceu, 2000:45).

Încasarea impozitelor se face în cele mai multe cazuri prin stopaj la sursă, la plata salariilor sau a altor venituri, iar reglarea diferențelor, după globalizare, se face prin plata directă de către cei în cauză la organele fiscale dacă e cazul. Trebuie acordată o atenție impozitului asupra veniturilor salariale. Acest impozit are un impact deosebit asupra persoanelor angajate care se răsfrânge asupra consumului și economisirii. “Dacă admitem că o parte din venitul realizat este destinat consumului iar o parte economisirii, conform teoriei înclinației spre consum formulată de John Maynard Keynes, contribuabilul nu își va reduce consumul în aceeași proporție în care crește impozitul ci partea destinată economisirii va avea de suferit” (Mara, 2013:83).

Pentru ca aceste impozite să funcționeze și ca pârgie fiscală trebuie ținut cont de multiplele implicații pe care le au asuprea vieții economice: (Inceu, 2008:250).

efectul stabilizator al cheltuielilor de consum;

implicațiile asupra economiilor bănești ale populației;

implicații asupra stimulentelor muncii și pentru investiții.

Efectul stabilizator al cheltuielilor de consum se realizează numai în măsura în care impozitele pe veniturile persoanelor fizice sunt progresive, caz în care efectul acestora va fi același pe care-l realizează toate impozitele progresive. De asemenea, veniturile nete ale persoanelor fizice, după deducerea impozitului, sunt afectate și de înclinația marginală spre consum. Prin combinarea celor două mecanisme rezultă efectul de diminuare a presiunii exercitate asupra pieței, de creșterea bruscă a veniturilor populației.

Economiile bănești ale populației prezintă o legătură directă cu impozitele pe venitul persoanelor fizice, deoarece economiile se formează ca diferență dintre venitul brut total și impozitul pe venit și cheltuielile de consum. Veniturile obținute de persoanele fizice sub diferite forme de economisire nu sunt supuse impozitării pentru că se consideră că sumele respective provin din venituri care au fost deja impozitate. Această soluție este corectă deoarece în caz contrar s-ar ajunge la o dublă impozitare: o dată a veniturilor când acestea sunt obținute și o a două oară când acestea sunt economisite.

Ideea de a deduce din venitul total, partea ce se va economisi, s-ar putea să nu fie convenabilă statului, pentru că înseamnă renunțarea, cel puțin parțială și pe moment, la o parte din veniturile bugetare. Soluția de compromis ar putea fi aceea a deducerii parțiale a economiilor din venitul total. Deducerea economiilor din venitul total realizat ar putea fi necesară nu numai din motive de echitate ci și pentru că economisirea realizată de persoanele fizice are implicații majore asupra vieții economice în ansamblul ei. În funcție de necesitățile concrete ale persoanelor, impozitele pot fi utilizate pentru încurajarea sau înfranarea unei activități, cum ar fi: producția sau consumul unor anumite produse. Altfel spus, impozitele pot fi folosite pentru „influențarea deciziilor economice ale persoanelor fizice și firmelor” (Văcarel, 2003:402).

Stimularea muncii și a investițiilor este un alt domeniu major în care impozitele asupra veniturilor își fac simțită influența, acesta aflându-se și într-o strânsă legătură cu economisirea care reprezintă una din sursele de finanțare ale investițiilor. În acest caz este necesar ca statul, societatea umană în general, să stimuleze dorința cetățenilor, a contribuabulilor, de a munci și câștiga cât mai mult ( Inceu, et al, 2000: 46).

Cap. 2. ASPECTE LEGISLATIVE PRIVIND IMPOZITAREA VENITULUI PERSOANELOR FIZICE

2.1 IMPOZITUL PE VENITUL PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA

Potrivit Codului Fiscal 2015, cu modificările și completările ulterioare, următoarele

Persoane datorează plata impozitului pe venit (cf. art. 40, L. 571/2003):

persoanele fizice rezidente;

persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independent prin intermediul; unui sediu permanenet în România;

persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependențe în România;

persoanele fizice nerezidente care obțin venituri prevăzute la art.89.

Categorii de venituri impozabile:

Figura nr. 1

(Sursa: Prelucrări proprii)

1. VENITURI DIN ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE

Cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale și veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, realizate într-un mod individual și/ sau sub formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabulilor, din prestări de servicii, precum și din practicarea unei meserii. Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert contabil, auditor financiar, contabil autorizat, consultant fiscal, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau alte profesii asemănătoare, desfășurate în mod independent în condițiile legii. Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de inventive, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor și altele asemenea.

Venitul impozabil din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile sau pe bază de norme de venit.

Venitul brut cuprinde (cf. art. 48 din Codul Fiscal actualizat):

sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfășurarea de activități;

veniturile sub formă de dobânzi din creanțe comerciale sau din alte creanțe utilizate în legătură cu o activitate independent;

câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv valoarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activității;

veniturile din angajamentul de a nu desfășura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;

veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă;

veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehicule de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

2. VENITURI DIN SALARII

Sunt considerate venituri din salarii, toate veniturile în bani și în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv pentru indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor (cf. art. 55, al. 2 din Codul Fiscal actualizat):

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și în comisia de cenzori;

sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii;

orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. Impozitul lunar se determină astfel:

La locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, și următoarele:

deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

cotizația sindicală plătită în luna respectivă;

contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 400 euro.

Pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pentru fiecare loc de realizare a acestora (Mara, 2013).

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1000 lei inclusiv, astfel: (cf. art. 56 din Codul Fiscal actualizat)

Contribuabulii care nu au persoane in intretinere: 250 lei;

Contribuabulii care au o persoană in întreținere: 350 lei;

Contribuabulii care au doua persoane in întreținere: 450 lei

Contribuabulii care au trei persoane in întreținere: 550 lei

Contribuabulii care au patru sau mai multe persoane in întreținere: 650 lei

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01 lei și 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus și se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se acordă deducerea personală. Persoana în întreținere poate fi soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu depășesc 250 lei lunar. În cazul în care o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înțelegerii între părți. Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniți, ai contribuabilului sunt considerați întreținuți. Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreținerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreținute. Perioada se rotunjește la luni întregi în favoarea contribuabilului.Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice în suprafață de peste 10.000 mp în zonele colinare și de șes și de peste 20.000 mp în zonele montane.

“Din punct de vedere practic, deducerea personală se poate defini ca fiind venitul din salarii scutit de impozitul pe venit” (Mara, 2013:92).

Impozitarea forței de muncă nu se reduce doar la aplicarea impozitului de 16%. Atât angajatorii cât și angajații au obligația de a contribui la anumite fonduri prin plata contribuțiilor sociale. Angajatul trebuie să contribuie la fondul de pensii, sănătate și șomaj însumând 16,5% din salariul brut. Costul forței de muncă pentru angajator include pe lângă salariul brut și contribuțiile obligatorii la diferitele fonduri special. Atât contribuțiile angajatiilor cât și a angajatorilor sunt redate în tabelul de mai jos.

Tabelul 3. CAS angajat și angajator 1 ianuarie 2015

(Sursa: prelucrari proprii)

Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt  impozabile (cf. art. 55, alin. 4 din Codul Fiscal actualizat):

ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.

drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare;

contravaloarea folosinței locuinței de serviciu sau a locuinței din incinta unității, potrivit repartiției de serviciu, numirii conform legii sau specificității activității prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și compensarea diferenței de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor special

cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția oficialităților publice, a angajaților consulari și diplomatici care lucrează în afara țării, în conformitate cu legislația în vigoare;

contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajații își au domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situațiile în care nu se asigură locuință sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare

sumele primite, potrivit dispozițiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creație de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației și al ministrului finanțelor publice;

 cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională și perfecționarea angajatului legată de activitatea desfășurată de acesta pentru angajator;

costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

3. VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR

Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt veniturile, în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal, altele decât veniturile din activități independente.

Venitul brut din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.

4. VENITURILE DIN INVESTIȚII

Veniturile din investiții cuprind (cf. art. 65 din Codul Fiscal actualizat):

-dividende;

-venituri impozabile din dobânzi;

-câștiguri din transferul titlurilor de valoare;

-venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen.

Reprezintă titlu de valoare orice valori mobiliare, titluri de participare la fond deschis de investiții sau alt instrument financiar, calificat de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și părți sociale.

Reprezintă venituri neimpozabilie:

veniturile realizate la prima tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea" de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acțiuni, în condițiile titlurilor I și VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

veniturile realizate din deținerea și tranzacționarea titlurilor de stat și/sau a obligațiunilor emise de către unitățile administrativ-teritoriale.

dobânzile din venituri repartizate membrilor caselor de ajutor reciproc în funcție de fondul social deținut.

Impozitul se calculează și se reține de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont.

5. VENITURILE DIN PENSII

Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat.

Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor (cf. art. 69 din Codul Fiscal actualizat):

contribuții sociale obligatorii calculate, reținute și suportate de persoana fizică;

suma neimpozabilă lunară de 1.000 lei;

deducerea specială pentru credite.

Orice plătitor de venituri din pensii are obligația de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit, de a-l reține și de a-l vira la bugetul de stat, potrivit prevederilor prezentului articol. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii. Impozitul calculat se reține la data efectuării plății pensiei și se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei.

6. VENITURI DIN ACTIVITĂȚI AGRICOLE SILVICULTURĂ ȘI PISCICULTURĂ

Veniturile din activități agricole cuprind veniturile obținute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din (cf. art. 71 din Codul Fiscal actualizat):

cultivarea produselor agricole vegetale;

exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea;

creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Venitul dintr-o activitate agricolă se stabilește pe bază de norme de venit. Impozitul pe venitul din activități agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activități agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final.

7. VENITURI DIN PREMII SI JOCURI DE NOROC

Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, precum și cele din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice. Venitul net este diferența dintre venitul din premii și suma reprezentând venit neimpozabil.

Veniturile sub formă de premii se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu. Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 1% aplicată asupra tuturor sumelor încasate de un participant de la un organizator de jocuri de noroc. Veniturile din jocuri de noroc care depășesc echivalentul a 15.000 euro se impozitează cu 16%, iar veniturile care depășesc echivalentul a 100.000 euro se impozitează cu 25%.

Nu sunt impozabile veniturile obținute din premii, în bani și/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de 600 lei, realizate de contribuabil pentru fiecare premiu.

8. VENITURI DIN ALTE SURSE

În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri (cf. art. 78 din Codul Fiscal actualizat):

prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activități pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii;

câștiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare;

venituri, sub forma diferențelor de preț pentru anumite bunuri, servicii și alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foști salariați, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi  speciale;

venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial;

venituri obținute din valorificarea prin centrele de colectarea deșeurilor de metal, hârtie, sticlă și altele asemenea. Nu sunt impozabile veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul Programelor naționale finanțate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;

venituri obținute de persoana fizică în baza contractului de administrare încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare. Fac excepție veniturile realizate din exploatarea și valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislației în materie, din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, care sunt neimpozabile.

Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul plății veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut.Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final. Impozitul astfel reținut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

2.2. IMPOZITAREA VENITULUI PERSOANELOR FIZICE ÎN STATELE UNIUNII EUROPENE

Strategia de politică fiscală a UE este explicată în comunicarea Comisiei intitulată „Politica în domeniul impozitării în cadrul Uniunii Europene – priorități pentru anii viitori” . Fiecare dintre statele membre sunt libere să-și aleagă sistemul de impozitare pe care îl consideră cel mai potrivit, cu condiția să respecte normele UE. În acest cadru, principalele priorități ale politicii fiscale a UE sunt eliminarea obstacolelor de natură fiscală care împiedică activitatea economică transfrontalieră, lupta împotriva concurenței fiscale dăunătoare și promovarea unei mai largi colaborări la nivelul administrațiilor financiare, pentru asigurarea controlului asupra fraudei și pentru combaterea acesteia. O mai mare coordonare a politicii fiscale ar asigura sprijinirea unor obiective de politică ale UE mai largi prin politicile fiscale ale statelor membre, conform celor mai recente prevederi din Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice în Romania: Începând din 2005, cota unică de impozitare de 16% aplicată și pe impozitul pe profit, a înlocuit sistemul de cote progresive cu patru tranșe de impozitare (între 18% și 40%). Această cotă se aplică, în general, veniturilor din activități independente, drepturilor de autor, veniturilor din bunuri mobile și imobile (cum ar fi chiriile), câștigurilor de capital și de asemenea, veniturilor din dobânzi. Sistemul electronic național de plată a fost lansat în martie 2011.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice în Danemarca : Este caracterizat de rate medii și marginale relativ ridicate. Contribuabilii persoane fizice plătesc 8% din câștig salarial brut înaintea oricărei deduceri. Ca și în alte țări nordice taxele locale joacă un rol important. Cota medie a impozitului pe venit local este de 25,7%. Există o deducere personală de 5765€. Pentru veniturile din dividende, precum și pentru câștigurile din titluri de valoare se utilizează două cote: una de 27% și una de 42% în funcție de nivelul acestora. Contribuțiile sociale joacă un rol limitat în Danemarca.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice în Marea Britanie : Cotele impozitului pe venit sunt de 20% și respectiv 40%. O cotă mai mare (50%) se aplică veniturilor anuale peste 150.000 GBP din 2010, care urmează să fie redusă la 45% începând cu aprilie 2013. Deducerile personale mai ridicate sunt valabile pentru cei cu vârsta minimă de 65 de ani. Cotele impozitului veniturilor din capital începând cu iunie 2010 sunt de 18% și 28% în funcție de venitul total. O cotă de 10% se aplică pentru câștigurile din activități antreprenoriale. Pentru dividente se aplică 3 cote: 10% cota inițială, 32,5% cota superioară și 42,5% o cotă adițională. Deducerile pentru taxele succesorale sunt înghețate la nivelul din aprilie 2009 pentru persoane fizice, până în 2014-2015. O cotă de 40% se aplică peste acest prag.

Există mai multe clase pentru contribuțiile naționale de asigurări:

Clasa 1 pentru angajați și angajatori;

Clasa 2 pentru activități independente (2,65 GBP pe săptămână);

Clasa 3 pentru contribuții voluntare (fixate la 13,25 GBP pe săptămănă);

Clasa 4 pentru activități independente la o cotă de 9% pentru profiturile între 7.605 – 4.247 GBP pe an și o cotă de 2% pentru profiturile care depășesc acest prag.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice în Franța: se percepe anual, aplicându-se asupra venitului anual global, pe un sistem de cote progresive. Pentru 2014, cea mai mare cotă de impozitare este de 45%. O caracteristică de remarcat a sistemului este numărul mare de praguri și scutiri aplicate. Ca răspuns la criză, în anul 2009 s-a introdus o reducere temporară a impozitului pentru gospodăriile cu venituri mici. Veniturile din investiții și câștigurile din capital sunt impozitate cu o rată fixă de 19%. În anul 2006, nivelul de impozitare a veniturilor a fost revizuit prin reducerea numarului de tranșe de venit și scăderea cotelor de impozitare. Creditul fiscal pe venitul câștigat a fost majorat cu 50%. Valoarea totală a impozitelor plătite de către persoanele fizice, inclusiv a impozitului pe venit, pe avere și a taxelor locale, a fost plafonată la 50% din venitul lor (bouclier fiscal). Acest sistem va fi desființat începând cu anul 2013.

Contribuțiile de asigurări sociale ale angajatorilor sunt deosebit de ridicate și variază între 14% (aplicată la salariul minim, în cazul IMM-lor cu mai puțin de 20 de angajați) și 45%, în timp ce contribuțiile angajaților sunt în jur de 14%.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice în Germania : Începând cu anul 2007, o cotă maximă de 43% se aplică veniturilor de peste 250.000 €. Pe lângă impozitul pe venit se percepe o suprataxă de solidaritate de 5,5%. De la 1 ianuarie 2009 a intrat în vigoare opțiunea de evaluare a veniturilor din investiții private și câștiguri de capital, acestea fiind impozitate la sursă, de 25% (plus taxa suplimentară de solidaritate). O deducere de 801 € pe an se aplică impozitului pe veniturile din capital. Venitul minim neimpozabil anual a fost de 8.130 € in 2013, urmând să crească la 8.353 € in 2014. De la 1 ianuarie 2010, cotele de impozitare au crescut progresiv de la cota de bază de 14% la 45%.

Contribuțiile sociale obligatorii fac referire la contribuțiile de asigurări sociale (19,9% în 2010), contribuțiile de asigurări de șomaj (2,8%), contribuțiile de asigurări de asistență medicală (1,95%) și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (14,0%). Acestea sunt, în general, plătite jumătate de către angajatori și jumătate de angajați până la un anumit plafon. Cu toate acestea, angajații plătesc o contribuție suplimentară la contribuția de asigurări sociale de sănătate de 0,9%, rezultând o cotă totală de 14,9%. Angajații fără copii, plătesc o cotă suplimentară de 0,25%, pentru asigurările de asistență medicală.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice în Ungaria: Începând cu 1 ianuarie 2011, sistemul de impozitare progresiv a fost înlocuit cu cota unică de 16%. Acesta se aplică nu numai la salarii, ci la toate categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, cum ar fi vânzarea de bunuri imobiliare, dividende și dobânzi. Tot atunci, a fost introdus un nou sistem privind creditul fiscal. Guvernul a crescut în mod semnificativ alocațiile copiilor. Familiile cu unul sau mai mulți copii pot reduce plata impozitului pe venit cu până la 110 euro/copil.

Contribuții de asigurări sociale de stat: În 2012, contribuțiile angajatorilor se ridică la 28,5% fiind constituite din: o contribuție pentru specializări (1,5%), o contribuție de pensii, o contribuție de asigurări de sănătate și o contribuție la fondul de șomaj. Ultimele trei se ridică la 27% și sunt redenumite colectiv "taxa contribuției sociale" începând cu 2012. Contribuția angajaților este compusă din: o contribuție de pensie de 10% o contribuție de sănătate de 7% (crescută cu 1 pp față de 2011) și o contribuție la fond de șomaj de 1,5%. Un credit fiscal egal cu 20% din plățile la fondurile de pensii facultative sau conturi de economisire sunt prevăzute până la aproximativ 320 € pe an.

Tabelul 4. Impozitul pe venit in statele UE

(Sursa: prelucrari proprii)

CAPITOLUL 3. ANALIZA …….

3.1 Analiza datelor absolute

Tabelul 5. Impozit pe venit EU 28 – date absolute

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 2

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 6. Indici cu bază fixă impozit pe venit

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 3

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza graficului de mai sus, se observă o tendință de creștere a impozitului pe venit până în anul 2008, creștere moderată per ansamblu la nivelul EU 28 dar mai accentuată la nivelul NMS 13, România având un ritm de creștere mai pronunțat, înregistrând o creștere de 123% în anul 2008 față de anul de bază 2005. După anul 2008 se evidențiază o evoluție oscilatorie a impozitului pe venit.

Tabelul 7. Indici cu baza în lanț impozit pe venit

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 4

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza indicilor cu bază în lanț, care redau evoluția impozitului pe venit de la un an la altul, se observă tendința de creștere a impozitului pe venit în anii 2006 și 2007 urmată apoi însă de o scădere, înregistrând un punct de minim în anul 2009. Cea mai mare scădere se înregistrează la nivelul NMS 13, impozitul pe venit din anul 2009 reprezentând doar 79% din impozitul pe venit aferent anului 2008, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 21%. Și România urmează același trend, înregistrând o scădere a impozitului pe venit de aproximativ 18% în anul 2009 față de anul 2008. Cea mai mare creștere a impozitului pe venit se înregistrează în România, impozitul pe venit aferent anului 2007 fiind mai mare cu aproximativ 42% față de anul 2006. Începând cu anul 2010 se observă o evoluție oscilatorie a impozitului pe venit atât la nivelul EU 28 și NMS 13, cât și la nivelul României.

Tabelul 8. Impozitul pe venitul persoanelor fizice – date absolute

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 5

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 9. Indici cu bază fixă impozit pe venitul persoanelor fizice

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 6

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Evoluția indicilor cu bază fixă a impozitului pe venitul persoanelor fizice surprinde o tendință de creștere de la un an la altul a impozitului pe venitul persoanelor fizice până în anul 2008, această tendință fiind mai accentuată la nivelul României, când se înregistrează o valoare cu 158% mai mare față de anul de bază 2005. După anul 2009, care marchează o scădere a impozitului pe venitul persoanelor fizice, acesta are o evoluție oscilatorie atât la nivelul EU 28 și NMS 13 cât și la nivelul României.

Tabelul 10. Indici cu baza în lanț impozit pe venitul persoanelor fizice

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 7

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Indicii cu bază în lanț surprind o evoluție oscilatorie a impozitului pe venitul persoanelor fizice pe întregul interval analizat. Această tendință este mai accentuată la nivelul NMS 13 și a României în comparație cu EU 28, astfel că la nivelul NMS 13 se înregistrează atât creșteri accentuate: impozitul pe venitul persoanelor fizice crește în 2006 cu aproximativ 18% față de anul 2005 și cu aproximativ 25% în 2007 față de 2006, cât și cea mai mare scădere, de 19% în 2009 față de anul 2008. România urmează evoluția de ansamblu a NMS 13 și o amplifică, înregistrând o creștere a impozitului pe venitul persoanelor fizice, de 52% în anul 2006 față de anul 2005 și de 46% în anul 2007 față de anul 2006. În perioada de scădere, respectiv anul 2009, România înregistrează o scădere, însă nu la fel de accentuată ca și în cazul NMS 13, impozitul pe venitul persoanelor fizice având o valoare mai mică cu 12% în anul 2009 față de anul 2008.

Tabelul 11. Impozit pe venit la nivelul EU 15 – date absolute

(Sursa: Eurostat)

Tabelul 12. Indici cu baza în lanț impozit pe venit la nivelul EU 15

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 8

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza indicilor cu bază fixă care redau evoluția impozitului pe venit la nivelul EU 15 se observă evoluția oscilatorie a acestuia. Cea mai mare creștere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul statului Luxembourg, când acesta este mai mare cu 52% în anul 2012 față de anul de bază 2005. Cea mai mare scădere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul statului Irlanda, când acesta scade cu aproximativ 18% în anul 2010 față de anul de bază 2005.

Tabelul 13. Indici cu baza în lanț impozit pe venit la nivelul EU 15

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 9

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza indicilor cu bază în lanț la nivelul EU 15, care redau evoluția impozitului pe venit, se observă tendința oscilatorie a acestuia. Cea mai mare creștere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul statului Irlanda, acesta fiind mai mare cu aproximativ 17% în anul 2011 față de anul anterior. Cea mai mare scădere se înregistrează în Marea Britanie când impozitul pe venit scade cu 20% în anul 2009 față de anul 2008.

Tabelul 14. Impozit pe venitul persoanelor fizice la nivelul EU 15 – date absolute

(Sursa: Eurostat)

Tabelul 15. Indici cu bază fixă impozit pe venitul persoanelor fizice – EU 15

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 10

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Figura nr. 11

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din graficele de mai sus, care surprind evoluția indicilor cu bază fixă a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul EU 15 reiese faptul că acesta a avut o evoluție ascendentă în majoritatea statelor analizate. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Luxembourg, cu o creștere de 71% în anul 2012 față de anul de bază 2005, respectiv în Grecia, cu o creștere de 49% în anul 2012 față de anul de bază 2005. La polul opus se află statele în care impozitul pe venitul persoanelor fizice a scăzut, cum este în cazul Irlandei, cu o scădere de 13% în anul 2010 față de anul de bază, respectiv Marea Britanie, cu o scădere de 14% în anul 2009 față de anul de bază 2005.

Tabelul 16. Indici cu baza în lanț impozit pe venitul persoanelor fizice – EU 15

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 12

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Figura nr. 13

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Analizând evoluția indicilor cu bază în lanț a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul EU 15 se observă evoluția oscilatorie a acestuia. Cea mai mare creștere se înregistrează în Grecia, când impozitul pe venitul persoanelor fizice crește cu 36% în anul 2012 față de anul 2011, urmată de Luxembourg cu o creștere de 18% în anul 2006 față de anul 2005. La polul opus, printre statele care au înregistrat scăderi a impozitului pe venitul persoanelor fizice se află Marea Britanie cu o scădere de 16% respectiv Irlanda cu 15% în anul 2009 față de anul 2008. În anul 2009 toate statele din cadrul EU 15 înregistrează scăderi a impozitului pe venitul persoanelor fizice cu excepția Olandei unde acesta crește cu 14% față de anul 2008.

Tabelul 17. Impozit pe venit la nivelul NMS 13 – date absolute

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 14

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 18. Indici cu bază fixă impozit pe venit – NMS 13

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 15

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus surprinde evoluția indicilor cu bază fixă a impozitului pe venit la nivelul NMS 13, acesta având o evoluție oscilatorie. Cea mai mare creștere a impozitului pe venit se înregistrează în România în anul 2008, când acesta crește cu 123% față de anul de bază 2005. Pe următoarele locuri se situează Bulgaria, cu o creștere de 118% în anul 2007 față de anul 2005, respectiv Letonia cu 118 % în 2008 față de anul de bază. Cele mai mari scăderi se înregistrează în Lituania, cu 32% în 2010, respectiv 28% în 2011, față de anul de bază 2005.

Tabelul 19. Indici cu baza în lanț impozit pe venit – NMS 13

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 16

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Analizând indicii cu bază în lanț a impozitului pe venit la nivelul NMS 13, se observă evoluția oscilatorie a acestora. Cele mai mari creșteri se înregistrează în Bulgaria, când impozitul pe venit crește cu 87% în anul 2007 față de anul 2006, dar și în Cipru și România unde crește cu aproximativ 40% în anul 2007 față de anul 2006. În anul 2009 impozitul pe venit scade în toate țările analizate cu excepția Maltei. Cele mai mari scăderi se înregistrează în Lituania cu 47% și Letonia cu 41% în anul 2009 față de anul 2008.

Tabelul 20. Date absolute impozit pe venitul persoanelor fizice NMS 13

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 17

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 21 . Indici cu bază fixă impozit pe venitul persoanelor fizice – NMS 13

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 18

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza graficului de mai sus se observă tendința de creștere a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13, cu excepția Ungariei, Lituaniei și Slovaciei în care tendința este de scădere spre sfârșitul perioadei analizate. Cele mai mari creșteri a impozitului pe venitul persoanelor fizice se înregistrează în România, cu o creștere de 158% în anul 2008 și 150% în anul 2012, față de anul de bază 2005. Cele mai mari scăderi se înregistrează în Lituania, unde impozitul pe venitul persoanelor fizice scade cu 30% în anul 2010 față de anul de bază 2005.

Tabelul 22. Indici cu baza în lanț impozit pe venitul persoanelor fizice – NMS 13

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 19

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Analizând indicii cu bază în lanț a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13, se observă tendința oscilatorie a acestuia. Astfel cele mai mari valori se înregistrează în România, când impozitul pe venitul persoanelor fizice crește cu 52% în anul 2006 față de anul 2005, respectiv Cipru cu o creștere de 47% în anul 2007 față de anul 2006. Anul 2009 marchează o scădere generală a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13, cea mai însemnată fiind în Lituania, când se înregistrează o scădere de 48% față de anul 2008.

Tabelul 23. Date absolute impozit pe venit – ponderi din PIB

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 20

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 24. Indici cu bază fixă impozit pe venit ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 21

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza graficului de mai sus care redă evoluția indicilor cu bază fixă la nivelul EU 28 se poate observă tendința de creștere a impozitului pe venit în prima perioadă a intervalului de analizat, până în anul 2008, respectiv o tendință de scădere după acest an. Dintre elementele analizate, cea mai mare creștere se înregistrează în România, impozitul pe venit crescând cu 25% în anul 2008 față de anul 2005. La polul opus cea mai mare scădere se înregistrează la nivelul NMS 13, când impozitul pe venit scade cu 7% în anul 2011 față de anul de bază.

Tabelul 25. Indici cu baza în lanț impozit pe venit ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 22

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus surprinde evoluția indicilor cu bază în lanț la nivelul EU 28 surprinzând fluctuația impozitului pe venit. Creșteri însemnate a impozitului pe venit se înregistrează în România și la nivelul NMS 13, și anume 12% și 11% în anul 2007 față de anul 2006. Cea mai însemnată scădere să înregistrează la nivelul NMS 13, când impozitul pe venit scade cu 11% în anul 2009 față de anul 2008, dar și în România când se inregistreza o scădere de 10% în anul 2010 față de anul 2009.

Tabelul 26. Date absolute impozit pe venitul persoanelor fizice – ponderi din PIB

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 23

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 27. Indici cu bază fixă impozit pe venitul persoanelor fizice ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 24

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Analizând evoluția indicilor cu bază fixă a venitului persoanelor fizice la nivelul EU 28 se constată o creștere ușoară a acestora pe întregul interval analizat. În cazul României creșterea impozitului pe venitul persoanelor fizice este mai pronunțată, înregistrând o creștere de 52% în anul 2012 față de anul de bază 2005. La nivelul NMS 13 se constată o scădere a impozitului pe venitul persoanelor fizice, cu aproximativ 4% în anul 2012 față de anul de bază 2005.

Tabelul 28. Indici cu baza în lanț impozit pe venitul persoanelor fizice ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 25

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Analizând evoluția impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul EU 28 prin prisma indicilor cu bază în lanț se observă o tendința oscilatoria a acestuia. Cea mai mare creștere se înregistrează în România, când impozitul pe venitul persoanelor fizice crește cu 22% în anul 2006 față de anul 2005. La polul opus, cea mai mare scădere a impozitului pe venitul persoanelor fizice se înregistrează la nivelul NMS 13 acesta fiind mai mic cu 8% în anul 2009 față de anul 2008.

Tabelul 29. Date absolute impozit pe venit EU 15 – ponderi din PIB

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 26

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 30. Indici cu bază fixă impozit pe venit EU 15 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 27

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza indicilor cu bază fixă a impozitului pe venit la nivelul EU 15 reiese că acesta a avut o evoluție oscilatorie pe perioada analizată existând însă și țări precum Germania, Spania sau Portugalie în care evoluția impozitului pe venit este una ascendentă. Cele mai mari creșteri ale impozitului pe venit la nivelul EU 15 se înregistrează în Portugalia, cu o creștere de 19% în anul 2011 față de anul de bază 2005. O creștere cu 19% a impozitului pe venit se înregistrează în anul 2007 față de anul de bază și în cazul Spaniei. Suedia înregistrează cea mai mare scădere a impozitului pe venit, acesta fiind mai mic cu 17% în anul 2012 față de anul 2005

Tabelul 31. Indici cu baza în lanț impozit pe venit EU 15 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 28

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza indicilor cu bază în lanț, se observă evoluția oscilatorie a impozitului pe venit la nivelul EU 15. Astfel cele mai mari creșteri ale impozitului pe venit se înregistrează în Irlanda, cu o creștere de 14% în anul 2011 față de anul 2010, urmată de o creștere de aproximativ 11% în Spania și Portugalia, în anul 2007 față de anul 2006. Cele mai mari scăderi ale impozitului pe venit se înregistrează în Spania, fiind mai mic cu 19% în anul 2008 față de anul 2007, și în Franța, fiind mai mic cu 16% în anul 2009 față de 2008.

Tabelul 32. Date absolute impozit pe venitul persoanelor fizice EU 15 – ponderi din PIB

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 29

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 33. Indici cu bază fixă impozit pe venitul persoanelor fizice EU 15 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 30

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza graficului de mai sus reiese evoluția oscilatorie a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul EU 15 pe întreagă perioadă analizată. Creșteri semnificative se constată la nivelul statelor precum Grecia, cu o creștere de 49% în anul 2012 față de anul de bază 2005, Olanda, cu 30% în anul 2009 față de anul 2005. La polul opus se situează Suedia, cu o scădere a impozitului pe venitul persoanelor fizice de 16% în anul 2011 față de anul de bază 2005.

Tabelul 34. Indici cu baza în lanț impozit pe venitul persoanelor fizice EU 15 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 31

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus surprinde evoluția oscilatorie a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul EU 15. Creșteri semnificative ale impozitului pe venitul persoanelor fizice de la un an la altul se înregistrează în Grecia, unde acesta este mai mare cu 46% în anul 2012 față de anul 2011. La fel și în cazul Olandei, impozitul pe venitul persoanelor fizice înregistrează o creștere de 19% în anul 2009 față de anul 2008. Datorită evoluției oscilatorie, unele state înregistrează și scăderi, cum este cazul Greciei în anul 2010, impozitul pe venitul persoanelor fizice fiind mai mic cu 12% față de anul 2009.

Tabelul 35. Date absolute impozit pe venit NMS 13 – ponderi din PIB

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 32

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 36. Indici cu bază fixă impozit pe venit NMS 13 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 33

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Analizând evoluția indicilor cu bază fixă a impozitului pe venit la nivelul NMS 13 se constată o tendința oscilatorie. Cele mai mari creșteri se înregistrează în Bulgaria, când impozitul pe venit este cu 65% mai mare în anul 2007 față de anul 2005, și în Cipru cu 51% în aceelasi an. La polul opus se înregistrează și scăderi a impozitului pe venit, cea mai semnificativă fiind înregistrată în Malta în anul 2011, când acesta scade cu 52% față de anul 2005.

Tabelul 37. Indici cu baza în lanț impozit pe venit NMS 13 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 34

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din graficul de mai sus se observă tendința oscilatorie a impozitului pe venit la nivelul NMS 13, redată de indicii cu bază în lanț. Se remarcă Bulgaria cu o creștere a impozitului pe venit cu 62% în anul 2007 față de anul 2006 și imediat o scădere a impozitului pe venit cu 20% în anul 2008 față de anul 2007.

Tabelul 38. Date absolute impozit pe venitul persoanelor fizice NMS 13 – ponderi din PIB

(Sursa: Eurostat)

Figura nr. 35

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Tabelul 39. Indici cu bază fixă impozit pe venitul persoanelor fizice NMS 13 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 36

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza indicilor cu bază fixă se observă evoluția oscilatorie a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13. Cea mai mare creștere se înregistrează în Cipru, impozitul crescând cu 59% în anul 2007 față de anul de bază 2005. Cea mai mare scădere se înregistrează în Lituania în anul 2012, acesta fiind cu 49% mai mic față de anul 2011. O evoluție de remarcat a impozitului pe venitul persoanelor fizice are loc în România, înregistrându-se o creștere de 51% în anul 2012 față de anul de bază.

Tabelul 40. Indici cu baza în lanț impozit pe venitul persoanelor fizice NMS 13 – ponderi din PIB

(Sursa: prelucrări proprii Excel)

Figura nr. 37

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din analiza indicilor cu bază în lanț se observă o fluctuație la nivelul NMS 13 de la un an la altul pe perioada analizată. Valoarea maximă pe care o înregistrează impozitul pe venitul persoanelor fizice este în anul 2007, când acesta crește în Cipru cu 35% față de anul 2006. Valoarea minimă a impozitului pe venitul personal se înregistrează în Lituania în anul 2009 când acesta scade cu 37% față de anul 2008.

3.2. ANALIZA PONDERII IMPOZITULUI PE VENIT ÎN TOTAL VENITURI BUGETARE

Figura nr. 38

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din graficul de mai sus reiese evoluția impozitului pe venit în total venituri bugetare la nivelul EU 28. Cea mai mare pondere a impozitului pe venit se înregistrează în anul 2007 și reprezintă 31,65% din total venituri bugetare. După anul 2007, ponderea impozitul pe venit în total venituri bugetare începe să scadă, atingând minimul perioadei analizate în anul 2010, când reprezintă doar 29,18% din totalul veniturilor bugetare.

Figura nr. 39

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus redă evoluția impozitului pe venit la nivelul NMS 13 în totalul veniturilor bugetare. Cea mai mică pondere a impozitului pe venit la nivelul NMS 13 se înregistrează în anul 2005 și reprezintă doar 1,12% din totalul veniturilor bugetare EU 28. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008, când impozitul pe venit la nivelul NMS 13 reprezintă 1,66% din totalul veniturilor bugetare, după acest an având o evoluție descendentă.

Figura nr. 40

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

În cazul României, aceasta urmează tendința marcată de nivelul NMS 13, înregistrând un minim în anul 2005, când impozitul pe venit din România reprezintă doar 0,09% din totalul veniturilor bugetare. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008 când impozitul pe venit din România reprezintă 0,18% din totalul veniturilor bugetare.

Figura nr. 41

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din graficul de mai sus reiese evoluția impozitului pe venitul persoanelor fizice în total venituri bugetare la nivelul EU 28. Cea mai mare pondere a impozitului pe venitul persoanelor fizice se înregistrează în anul 2009 și reprezintă 23,64% din total venituri bugetare. Ponderea cea mai mică se înregistrează în anul 2005 când impozitului pe venitul persoanelor fizice reprezintă doar 22,61% din totalul veniturilor bugetare.

Figura nr. 42

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus redă evoluția impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13 în totalul veniturilor bugetare. Cea mai mică pondere a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13 se înregistrează în anul 2005 și reprezintă doar 0,68% din totalul veniturilor bugetare EU 28. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008, când impozitul pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13 reprezintă 1,01% din totalul veniturilor bugetare, după acest an având o evoluție descendentă.

Figura nr. 43

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

În cazul României, aceasta urmează tendința marcată de nivelul NMS 13, înregistrând un minim în anul 2005, când impozitul pe venitul persoanelor fizice din România reprezintă doar 0,04% din totalul veniturilor bugetare. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008 când impozitul pe venitul persoanelor fizice din România reprezintă 0,09% din totalul veniturilor bugetare.

Figura nr. 44

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus reflectă evoluția ponderii impozitului pe venit în totalul veniturilor bugetare ca și pondere din PIB. Cea mai mare pondere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul EU 15 în anul 2007 și este de 32,59% din totalul veniturilor bugetare că pondere din PIB. Cea mai mică pondere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul României în anul 2005 și reprezintă doar 12,81% din totalul veniturilor bugetare că pondere din PIB.

Figura nr. 45

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus reflectă evoluția ponderii impozitului pe venitul persoanelor fizice în totalul veniturilor bugetare ca și pondere din PIB. Cea mai mare pondere a impozitului pe venitul persoanelor fizice se înregistrează la nivelul EU 15 în anul 2009 și este de 24,62% din totalul veniturilor bugetare că pondere din PIB. Cea mai mică pondere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul României în anul 2005 și reprezintă doar 5,78% din totalul veniturilor bugetare că pondere din PIB.

3.3. ANALIZA PONDERII IMPOZITULUI PE VENIT IN TOTAL VENITURI FISCALE

Figura nr. 46

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din graficul de mai sus reiese evoluția impozitului pe venit în total venituri fiscale la nivelul EU 28. Cea mai mare pondere a impozitului pe venit se înregistrează în anul 2007 și reprezintă 47.23% din total venituri fiscale. După anul 2007, ponderea impozitul pe venit în total venituri fiscale începe să scadă, atingând minimul perioadei analizate în anul 2010, când reprezintă doar 44,92% din totalul veniturilor fiscale.

Figura nr. 47

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus redă evoluția impozitului pe venit la nivelul NMS 13 în totalul veniturilor fiscale. Cea mai mică pondere a impozitului pe venit la nivelul NMS 13 se înregistrează în anul 2005 și reprezintă doar 5,12% din totalul veniturilor fiscale EU 28. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008, când impozitul pe venit la nivelul NMS 13 reprezintă 6,82% din totalul veniturilor bugetare, după acest an având o evoluție descendentă.

Figura nr. 48

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

În cazul României, minimul perioadei analizate se înregistrează în anul 2005, când impozitul pe venit din România reprezintă doar 0,5% din totalul veniturilor fiscale. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008 când impozitul pe venit din România reprezintă 0,78% din totalul veniturilor fiscale.

Figura nr. 49

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Din graficul de mai sus reiese evoluția impozitului pe venitul persoanelor fizice în total venituri fiscale la nivelul EU 28. Cea mai mare pondere a impozitului pe venitul persoanelor fizice se înregistrează la nivelul EU 15 în anul 2009 și reprezintă 36,66% din total venituri fiscale. Ponderea cea mai mică se înregistrează în anul 2005 la nivelul EU 28 când impozitului pe venitul persoanelor fizice reprezintă doar 33,33% din totalul veniturilor fiscale.

Figura nr. 50

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus redă evoluția impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13 în totalul veniturilor bugetare. Cea mai mică pondere a impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13 se înregistrează în anul 2005 și reprezintă doar 1,03% din totalul veniturilor fiscale EU 28. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008, când impozitul pe venitul persoanelor fizice la nivelul NMS 13 reprezintă 1,52% din totalul veniturilor fiscale, după acest an având o evoluție descendentă.

Figura nr. 51

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

În cazul României, minimul perioadei analizate se înregistrează în anul 2005, când impozitul pe venit persoanelor fizice din România reprezintă doar 0,06% din totalul veniturilor fiscale. Punctul de maxim al perioadei analizate este atins în anul 2008 când impozitul pe venitul persoanelor fizice din România reprezintă 0,14% din totalul veniturilor fiscale.

Figura nr. 52

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus reflectă evoluția ponderii impozitului pe venit în totalul veniturilor fiscale ca și pondere din PIB. Cea mai mare pondere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul EU 15 în anul 2007 și este de 48,75% din totalul veniturilor fiscale că pondere din PIB. Cea mai mică pondere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul României în anul 2005 și reprezintă doar 19% din totalul veniturilor bugetare că pondere din PIB.

Figura nr. 53

(Sursa: Grafic realizat în baza prelucrărilor proprii)

Graficul de mai sus reflectă evoluția ponderii impozitului pe venitul persoanelor fizice în totalul veniturilor fiscale ca și pondere din PIB. Cea mai mare pondere a impozitului pe venitul persoanelor fizice se înregistrează la nivelul EU 15 în anul 2009 și este de 38% din totalul veniturilor fiscale că pondere din PIB. Cea mai mică pondere a impozitului pe venit se înregistrează la nivelul României în anul 2005 și reprezintă doar 9% din totalul veniturilor fiscale ca pondere din PIB.