Impozitul PE Profit Si Impozitul PE Dividende ÎN Cadrul Societătii Comerciale Ifax Srl

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, BĂNCI ȘI CONTABILITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

IMPOZITUL PE PROFIT ȘI IMPOZITUL PE DIVIDENDE ÎN CADRUL SOCIETĂȚII COMERCIALE IFAX SRL

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Lector univ. dr. BUCUR CRINA-RALUCA

ABSOLVENT:

TUȚĂ A. ANDREEA-ALEXANDRA

BUCUREȘTI

2016

* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului și notei acordate.

** Nota acordată de conducătorul științific se calculează cu relația: Suma totală a notelor acordate / 10

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E 1

1. Noțiuni generale privind Impozitul pe profit, TERMENUL de „profit” 2

1.1 CONȚINUTUL SI ROLUL 4

1.2 INSTITUIRE ȘI EVOLUȚIE 6

1.3 SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI 11

1.4 PRINCIPIILE FISCALITĂȚII 12

1.5 REGULI SPECIALE DE IMPOZITARE 13

2. Impozitul pe profit 16

2.1 CONTRIBUABILI ȘI SCUTIRI, PERIOADA IMPOZABILĂ, PROFITUL IMPOZABIL 17

2.1.1 Contribuabili și scutiri 17

2.1.2 Perioada impozabilă 18

2.1.3 Profitul impozabil 20

2.2 CALCULUL REZULTATULUI FISCAL 23

2.2.1 Reguli generale 23

2.2.2 Deduceri pentru cheltuielile de dezvoltare, cercetare .24

2.2.3 Scutirea de impozit a profitului reinvestit 25

3.IMPOZITUL PE DIVIDENDE

3.1 CONSIDERAȚII GENERALE

3.2 MODALITAȚI DE CALCUL, DE PLATĂ

4. MODALITĂȚI DE DETERMINARE A IMPOZITULUI PE PROFIT ÎN CADRUL sc

4.1 PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

4.2 CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT PE TRIMESTRE ÎN ANUL FISCAL 2015

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

B I B L I O G R A F I E

A N E X E

I N T R O D U C E R E

Tema lucrării mele de licență se intitulează: Impozitul pe profit și impozitul pe dividende în cadrul societații comerciale IFAX S.R.L. Am ales această temă deoarece am vrut să-mi apropriez mai multe cunoștințe în domeniul fiscalitații, în mod special cu privire la impozite. Impozitul este definit ca fiind contribuția bănească obligatorie, generală și nerambursabilă, directă sau indirectă, efectuată de persoanele fizice sau juridice din venitul sau averea lor, în cuantumul și la termenele stabilite de lege, fară contraprestație din partea statului. Contribuția menționată se constituie venit pentru satisfacerea cerințelor societații la bugetul de stat, la bugetele locale și la fondurile extrabugetare.

Una din cele mai importante surse de venituri ale bugetului statului este impozitul pe profit și poate reprezenta un instrument financiar deosebit de important prin intermediul căruia statul poate interveni în economie și poate influența activitatea agenților economici. Faptul că la baza unei adevărate democrații, obligațiile fiscale, impozitele, sunt considerate, de drept și de fapt, o instituție cu caracter permanent este relevat in economia de piață a țărilor dezvoltate și democratice, unde există o zicală și anume: "Nimic nu este mai durabil decât impozitul". Impozitul are caracter universal ca o consecință a suveranității statului asupra contribuabilului, el fiind o instituție de drept publică fără de care nu se poate concepe existența statului, făcând parte organică din el. Impozitul pe profitul societății este discutat aprins de mulți experți. Există păreri potrivit cărora acest impozit nu are nicio justificare economică, deoarece toate impozitele pe profitul societății vor deveni profituri ale indivizilor și obiect al impozitului pe venitul personal. Cu toate acestea, impozitul există în toate țările dezvoltate. Impozitul pe profitul societății a fost și este foarte controversat, întreprinzătorii subliniind impactul său negativ asupra prețurilor, deoarece determină creșterea costului de producție, iar unii politicieni și economiști au sugerat chiar anularea lui.

Argumentele economice împotriva impozitului sunt foarte puternice, dar acesta are totuși, numeroase „calități” subliniate de susținătorii săi. Cu alte cuvinte, cel mai important rol al impozitelor se manifestă în sens financiar, ele constituind principalul mijloc de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez, Pierre Lalumiere, declară faptul că impozitele pot fi folosite pentru “a încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (sub forma suprataxării) o anumită activitate economică . Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și social“.

Impozitul pe profit este una din cele mai importante surse de venituri ale bugetului statului și poate reprezenta un instrument financiar deosebit de important prin intermediul căruia statul poate interveni în economie și poate influența activitatea agenților economici. Putem cert menționa că impozitul pe profit deține un rol extrem de important atât în economia unei țări, precum și în activitatea agenților economici.

Referitor la impozitul pe dividende, se poate afirma faptul că o persoană juridică română care plătește dividende către o persoană juridică română are obligația să rețină, să declare și să plătească impozitul pe dividende.

În capitolele lucrării mele voi prezenta noțiuni teoretice legate, în principiu, de impozitul pe profit, dar și câteva noțiuni despre impozitul pe dividende și voi expune modalitățile de calcul ale impozitului pe profit în cadrul societății comerciale IFAX S.R.L.

În primul capitol, intitulat „Noțiuni generale privind impozitul pe profit” am prezentat informații teoretice, cum ar fi faptul că impozitul pe profit este unul dintre cele mai importante impozite directe reglementate de Codul Fiscal Român.

De asemenea, în acest capitol am prezentat conținutul și rolul impozitului pe profit, instituirea și evoluția acestuia, sfera de cuprindere, principiile fiscalității, precum și reguli speciale de impozitare.

Capitolul al doilea „Impozitul pe profit” cuprinde prezentarea contribuabililor, a scutirilor, noțiuni despre perioada impozabilă și profitul impozabil, precum și reguli generale despre calculul rezultatului fiscal, deduceri pentru cheltuielile de dezvoltare, cercetare, scutirea de impozit a profitului reinvestit. De asemenea, în acest capitol am inclus noțiuni legate de noutățile în domeniul impozitului pe profit reglementate de Codul Fiscal valabil începând cu 01 ianuarie 2016.

În continuare, am prezentat capitolul 3, și anume „Impozitul pe dividende”, capitol ce conține atât considerații generale, cât si modalitațile de calcul și de plată ale acestuia.

În final, capitolul 4 cuprinde studiul de caz la SC IFAX SRL, conceput pe baza modalității de determinare a impozitului pe profit în anul fiscal 2015.

1.NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT

Conform cerințelor gestiunii financiare, fiecare întreprindere este obligată, nu numai să acopere toate cheltuielile din venituri, ci să obțină și un anumit venit net cât mai mare posibil pe seama căruia să asigure autofinanțarea propriei dezvoltări, îndeplinirea funcției sociale, cointeresarea salariaților și să participe la formarea fondurilor centralizate ale statului destinate nevoilor generale ale societății. În orice societate, venitul net ca expresie bănească a plusprodusului este o rezultantă firească a productivității muncii, a înzestrării tehnice a muncii, a modalităților de organizare a producției și a muncii, intr-un cuvant a forței productive a muncii.

Având în vedere că valoarea adaugată creată în întreprindere este o rezultantă a aportului muncii vii pe de-o parte și a capitalului fix pe de altă parte, ea se manifestă sub două forme și anume: valoarea adăugată brută și valoarea adăugată netă.

Dacă din valoarea adăugată sunt deduse salariile negociate brute, sporurile de orice fel, compensațiile și alte drepturi de personal, precum și eventuala parte din valoarea nou creată, cedată de întreprindere sub formă de dobândă posesorilor de capital de împrumut se obține venitul net realizat de întreprindere. O altă parte a venitului net este preluată sub diferite forme la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau alte forme cu destinație specială.

În ceea ce privește originea termenului de „profit”, aceasta provine de la latinescul „proficere”, care înseamnă a progresa, a da rezultate, capatând ulterior seminificația de a aduce profit. Asupra conținutului și accepțiunilor profitului au fost dezbatute subiecte, de-a lungul timpului de mai mulți teoreticieni.

Astfel, Adam Smith în „Avuția Națiunilor” scoate în relief faptul că profiturile nu trebuie confundate cu salariile de conducere care variază în raport de „calitatea, capacitatea fizică și ingeniozitatea forței de muncă considerată a se ocupa cu controlul și direcționarea”.

David Ricardo în „Principiile economiei politice” expune teorema fundamentală: „ profiturile depind de salariile înalte sau joase” cu ajutorul unui singur exemplu. În pofida faptului că munca și capitalul cresc cu aceeași rată, rata profitul de capital tinde să scadă pentru că marfurile de salariu se realizeaza cu cheltuieli mai mari.

Marshall combate opiniile unor „scriitori americani” referitoare la profituri ca „remunerari ale riscului” pe baza faptului ca multe riscuri pot fi asigurate.

CONȚINUTUL ȘI ROLUL

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei parți din veniturile persoanelor fizice sau juridice, rezidente și nerezidente, cu caracter obligatoriu și cu titlu nerambursabil, la dispoziția statului și care nu presupune o contraprestație din partea acestuia. Sumele astfel colectate îi sunt necesare statului pentru realizarea obiectivelor politicii sociale, economice, financiare, respectiv realizarii funcțiilor sale interne si externe.

O primă caracteristică a impozitelor este aceea ca au caracter obligatoriu presupunand că plata impozitelor către stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice și juridice care realizeaza venituri din: salarii, profit, veniturile realizate de liber profesioniști, etc.

Potrivit Constituției României, impozitele datorate bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, ele fiind determinate și plătite pe baza unor reglementari legale care sunt adoptate de puterea legislativă și în anumite condiții, de organele de stat legale în strânsă legatură cu obiectivele politicii financiare în domeniul resurselor financiare publice.

O altă caracteristică este aceea că reprezintă plați cu titlu definitiv, contribuabilii nebeneficiind de regula de rambursarea acestor sume.

O a treia caracteristică este aceea că plata impozitelor nu presupune obligația unei contraprestații din partea statului in favoarea contribuabilului.

Impozitele au rol social, economic, financiar ele fiind utilizate de stat ca pârghie economico-finaciara, ca mijloace de intervenție în economie.

Rolul principal al impozitelor datorate statului este acela de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. Astfel, în țarile dezvoltate impozitele, taxele și contribuțiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În cadrul țărilor în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor și taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistreaza diferențieri importante, variind între cinci și nouă zecimi.

Pe plan social, rolul impozitelor este de redistribuire a unei parți din produsul intern brut între clasele și păturile sociale, între persoanele fizice și cele juridice, conform obiectivelor de politică socială, financiară în domeniul utilizării resurselor financiare publice.

Limita impozitelor este influențată de factori externi și interni, printre care pot fi menționați:

a) din categoria factorilor externi menționam: nivelul produsului intern brut pe locuitor; nivelul mediu al impozitului și progresivitatea impunerii; prioritățile stabilite de către stat în ce privește destinația resurselor financiare concentrate la dispoziția să; natură instituțiilor politice.

b) în cadrul factorilor interni, care influențează limita impozitelor locul cel mai important îl ocupă progresivitatea cotelor de impunere, precum și modul de determinare a materiei impozabile.

Din punct de vedere economic, impozitele își pot manifestă rolul lor prin influențarea desfasuararii activităților economice. Astfel, acordarea de facilități fiscale de natura scutirii de la plata impozitului pe profit pentru activitatea desfășurată în întreprinderile mici și mijlocii sau practicarea unor cote reduse de impunere pentru profitul obținut din activitatea de export sunt măsuri menite să stimuleze producătorii vizați.

Scutirea de la plata taxelor vamale și/sau a taxei de valoare adăugată pentru importul de mijloace fixe, linii tehnologice care constituie aport de capital poate conduce la stimularea investițiilor străine, la creșterea producției într-un anumit domeniu al economiei, la crearea unor noi locuri de muncă, la obținerea unor resurse financiare publice sporite în viitor pe seama profiturilor realizate.

Limitarea exportului de materii prime, materiale, prin stabilirea unor taxe vamale de export poate conduce la stimularea producției naționale în anumite domenii.

Ocupând primul loc în mobilizarea și constituirea resurselor financiare publice, impozitele își manifestă rolul lor și pe plan financiar. Proporția în care impozitele, taxele și contribuțiile își aduc aportul la constituirea resurselor financiare publice depinde de politică financiară a fiecărui stat și de gradul de dezvoltarea al acestuia.

Printre elementele impozitului se numără subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, termenul de plata etc.

Subiectul impozitului este persoană fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. Astfel, de exemplu la impozitul pe profit subiectul fiind agentul economic.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie suportatorul real al acestuia. În realitate suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. Astfel în cazul impozitului pe profit obiectul impunerii îl constituie profitul.

Sursa impozitului arată din ce anume să plătește impozitul: din venit sau din avere.

1.2 INSTITUIRE ȘI EVOLUȚIE

Redefinirea dreptului de proprietate, apariția agenților economici cu capital de stat privat și mixt, reconversia proprietății publice în proprietate privată, a necesitat eliminarea transferului subiectiv și automat a beneficiilor către bugetul de stat.

Impunerea profiturilor obținute de întreprinderile mici și mijlocii cu scop lucrativ, s-a făcut prin aplicarea unor cote progresive (între 1% și 50%) pe tranșe de profit, tranșă până la 50.000 lei fiind scutită. Acest lucru a avut loc odată cu crearea cadrului legal pentru desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative în industrie, comerț și servicii.

După apariția legii privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și legea privind societățile comerciale, prelevările pentru societate din valoarea producției nete și vărsămintele din beneficii au fost înlocuite prin introducerea începând cu anul 1991 a impozitului pe profit.

Tehnică de impunere s-a caracterizat prin instabilitate. Această a fost generată de modificările stabilite în mod succesiv printr-un ansamblu de acte normative : Legea 12/1991, Legea 55/1991, Legea 35/1991, HG 804/1991, HG 127/1991, OG 70/1994 modificată prin OG 34/1995 și OG 23/1996.

Studierea ajustărilor aduse tehnicii de impunere a profitului permite evidențierea mai multor etape:

Prima etapă (anul 1991) s-a caracterizat prin impunerea pe cote progresive pe tranșe de profit, tranșă până la 25000 lei fiind exonerată. Pentru restul de 66 tranșe cotele au fost cuprinse între 2,5% și 77%. Concomitent s-au acordat o seama de facilități fiscale. Numărul mare de cote și transe nu a asigurat o previzionare optimă a cuantului monetar al fluxurilor fiscale și a incidenței acestora asupra gestiunii financiare a intreprinderilor.

În a două etapă (1991-1994 inclusiv) s-a aplicat impunerea prin cote proporționale pe 2 tranșe de profit;

Până la 1000000 lei – 30%

Peste 1000000 lei – 45%

Această decizie deși a contribuit la simplificarea administrării impozitului, și a prognozării dimensiunii prelevării, nu a fost corelată cu dimensiunea și potențialul financiar real al agenților economici. Practic s-a urmărit creșterea neutralității impozitului. Totuși principiul neutralității a fost denaturat de ansamblul facilităților fiscale stabilite, prin care nu s-a reușit atingerea finalităților dorite. Acestea au rămas simple costuri fiscale, care în loc să genereze creșterea capitalului productiv și a materiei impozabile, au facilitat evaziunea fiscală.

Prin acordarea unor facilități fiscale, s-a dorit stimularea apariției unui sector privat viabil și atragerea capitalului străin. În practică această finalitate a fost distorsionată. Exonerările, deducerile, reducerile de natură fiscală au urmărit obținerea unor finalități fie sociale, fie ecologice, fie economice.

Decizia de reducere cu 50% a impozitului aferent profitului utilizat pentru tehnologii și investiții destinate protejării mediului a urmărit obținerea unei finalități ecologice. Totuși aceasta a fost insuficientă pentru eliminarea efectelor fluidelor și produselor poluante, sau pentru a induce comportamente responsabile.

Facilitățile economice au cuprins:

-deducerea din baza impozabilă a veniturilor realizate în scopul creșterii calității produselor, precum și cele destinate reclamei și publicității;

-reducerea cu 50% a impozitului aferent prfitului reinvestit în scopul dezvoltării, modernizării și obținerii de profit suplimentar

-reducerea cu 25% a impozitului pe profitul realizat de agenții economici cu capital străin ce realizau o seama de investiții, creau un anumit număr de locuri de muncă, intermediau furnizarea unor materii prime necesare României,etc.

Principala cauză a creșterii numărului de agenții economici înmatriculați la sfârșitul anului 1994 a constituit-o modificarea regimului de impozitare a profitului începând cu 1 ianuarie 1995, prin care exonerările temporare erau eliminate. Acestea au fost utlizate în scopul sustragerii de la plata impozitului, prin înființarea de noi societăți comerciale principalul scop fiind de a beneficia de scutirile legale. Toate aceastea au contribuit la creșterea costurilor de gestiune a impozitelor la nivel administrației fiscale, care s-au adăugat la costurile determinate de acordarea facilităților.

Facilitațile acordate investitorilor straini au dus la distorsionarea relațiilor concurentiale intre capitalul autohton si cel strain.

Evaziunea fiscală și acordarea de facilitați suplimentare investitorilor au influentat asupra incasarilor cuvenite la bugetul de stat  avand  ca  rezultat stricarea  relațiilor de piața între agenții economici pe cale legistlativă.

In a treia etapă (1995-1996) s-a urmarit creșterea neutralitații impozitului pe profit, prin stabilirea unei cote normale de 38% și eliminarea exonerarilor temporare acordate  agenților economici nou înfiintati. 

În același timp, prin intermediul cotei, amortizării deductibile fiscal, creditului fiscal, tehnicii de actualizare la inflație și de plată s-a urmărit obținerea unor facilitați de natura economic.

Deoarece profitul brut al persoanelor juridice romane era lovit de impozitarea dublă, întai cu 38%, iar apoi 10% pentru cel distribuit acționarilor sau asociaților, iar  persoanele juridice straine erau impozitate doar cu 38%, s-a aplicat o cota suplimentara de 6,2% pentru impunerea profitului acestora diu urma. În acest mod s-a influențat decizia investitorilor de capital, alegerea de către aceștia a persoanelor juridice romane sau straine  pornind de la baze realtiv egale  din punctul de vedere fiscal legat de impozitarea profitului.

Profitul Băncii Naționale a României, obținut după deducerea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezerva legal, a fost supus impozitarii cu o cota de 80%, partea lăsată la dispoziția Băncii Naționale fiind destinată realizării și funcționării sistemului de decontări interbancare.

Persoanele juridice cu scop lucrativ ce obțin cel putin 80% din venituri din agricultura, sunt supuse unei cote de impozitare de 25%. Persoanele juridice ce obtin peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc sau baruri sau cluburi de noapte, suportă ocota adițională de 22%.

Inițial tehnica de impunere a profitului, determinarea profitului impozabil,acordarea de facilități fiscale și modul de plată a obligațiilor fiscale, a cuprins unele reglementări specifice pentru contribuabilii mici, mari și respectiv persoanele juridice străine. Concomitent s-au stabilit condiții cumulative pe care trebuiau sa le îndeplinească contribuabilii pentru a fi încadrați în una din cele două categorii. Determinarea profitului impozabil realizat de contribuabilii mari și de persoanele juridice străine printr-un sediu permanent, s-a calculat ca diferentă între patrimoniul net de la sfârșitul anului fiscal și cel de la începutul aceluiași an, minus aportul efectuat la capitalul social în cursul anului și veniturile neimpozabile, plus cheltuielile nedeductibile. Pe baza profitului impozabil de la sfârșitul anului fiscal se determină impozitul pe profit si plațile anticipate in contul impozitului pe profit pe tot parcursul anului fiscal următor.

Pentru contribuabilii mici, profitul impozabil se calculează lunar, cumulat de la începutul anului fiscal, stabilindu-se ca diferența între venituri și cheltuielile aferente veniturilor realizate, cu excepția cheltuielilor nedeductibile.

Contribuabilii mari și persoanele juridice străine au beneficiat de dreptul de a raporta și recupera pierderile în următorii cinci ani fiscali din profitul impozabil datorat, pe când, cei mici raportau pierderea lunar până la recuperarea acesteia, dar fără a depăși 36 luni de la înregistrare.

În a patra etapă (începută în 1997) tehnică de impozitare a profitului s-a simplificat. A dispărut distincția dintre contribuabilii mici și mari. Cu unele excepții tehnică impunerii profitului, a devenit aproape identică cu cea aplicată anterior contribuabililor mici.

Cota normala de impunere de 38%, diminuările și majorarile de cota, precum si tehnica de aplicare a acestora s-au menținut cu o singură excepție: cota adiționala de 22% aplicată societaților care obțineau peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc, sau care dispuneau de baruri si cluburi de noapte, se aplica, în prezent, numai acelei parți din profitul impozabil aferente ponderii veniturilor provenite din activitațile mentionate mai sus in totalul ventiturilor obtinute de firme.

Exonerarile de la plata impozitului au fost extinse, în scopul obținerii unor facilitați sociale. Astfel s-au acordat exonerari pentru asociațiile de binefacere, cooperativele care funcționeaza ca unitați protejate, organizațiile de nevazatori și invalizi, asociațiile persoanelor cu handicap fizic și intelectual și unitațile economice ale acestora, unitațile aparținand diferitelor culte religioase.

Prin reducerile de impozit s-au urmarit finalitați de natură socială, economică si ecologică. Totuși suma reducerilor acordate a fost limitata la 50% din impozitul pe profit determinat înainte de aplicarea reducerilor. S-a stabilit si o prioritate pentru aplicarea reducerilor.

S-au menținut și/sau modificat reduceri la impozitul pe profit pentru agenții economici care angajează persoane cu deficiențe fizice și intelectuale, agenții economici care produc bunuri de export, agenții economici care reinvestesc in modernizare si dezvoltare.

Decizia de limitare a sumei totale a reducerilor a urmarit menținerea unei relații directe între facilitațile fiscale acordate și asumarea unor obligații de catre agenții economici, concomitent cu asigurarea unui anumit grad de protectie a finanțarii bugetului statului. Ordinea de prioritate a reducerilor reflectă importanța acordată susținerii procesului de privatizare, integrării într-o activitate economica a persoanelor cu handicap si corectării balanței comerciale, concomitent cu stimularea unor investiții.

Fluxurile de trezorerie legate de plata impozitului pe profit de la nivelul agenților economici de stat și repectiv cele de incasare de la nivelul bugetului de stat sau bugetelor locale, sunt influențate de tehnica evaluarii prin echivalența pentru ultima luna din an și de sfera aplicării tehnicii decalajului.

Prin lege se stabileste ca Banca Națională Română și societațile bancare de rang doi să plătească impozitul in luna urmatoare realizarii profitului. Pentru ultima lună din an bancile platesc un impozit egal cu cel din luna noiembrie urmand ca regularizarea sa se faca pana la termenul stabilit pentru depunerea bilantului.

Pentru restul agenților economici s-a stabilit aplicarea tehnicii decalajului. Aceștia sunt obligati să plătească impozitul trimestrial, în prima lună a trimestrului următor celui în care s-a realizat profitul. Pentru ultimul trimestru, impozitul pe profit se calculează însumand impozitul pe octombrie și de 2 ori impozitul pe noiembrie (pentru decembrie considerandu-se un impozit egal cu cel pe noiembrie). In 1997 tehnica decalajului nu s-a aplicat, toate societațile calculand impozitul după metoda aplicată băncilor.

Modificările aduse tehnicii de impozitare a profitului s-au produs in condițiile liberalizării treptate a prețurilor factorilor de producție, ale renunțării în etape la alocarea direcționată a resurselor bugetare către unii agenți economici din unele sectoare de activitate prin subvenții și credite bancare.

Existența în economie a prețurilor administrate alături de cele liberalizate a distorsionat semnalele pieței, și a influențat alături de alocarea direcționată a resurselor in mod diferentiat asupra veniturilor, cheltuielior și rezultatelor agenților economici.

Pentru eliminarea evaziunii fiscale legale eliminarea multiplelor cote de impunere constituia o necesitate. Politica economică și tehnica de impunere a profitului nu au cotribuit la apariția, dezvoltarea și consolidarea unui acționariat energic si dinamic.

1.3 SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

a) în cazul persoanelor juridice române, al persoanelor juridice străine având locul de exercitare a conducerii efective în România, precum și al persoanelor juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;

b) în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligațiile fiscale;

c) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri obținute din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică românăasupra profitului impozabil aferent acestora.

PRINCIPIILE FISCALITĂȚII

Impozitele și taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

c) justețea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau a proprietăților acestuia;

d) eficiența impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exercițiu bugetar la altul prin menținerea randamentului impozitelor, taxelor și contribuțiilor în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât și în cele de criză;

e) predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii.

1.5 REGULI SPECIALE DE IMPOZITARE

  În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezultatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de venituri:

a) pentru cultele religioase, veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, veniturile obținute din chirii, veniturile obținute din cedarea/înstrăinarea activelor corporale, alte venituri obținute din activități economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată;

b) pentru unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior, particulare, acreditate, precum și cele autorizate, veniturile obținute și utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale;

c) pentru asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, veniturile obținute și utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune, potrivit legii;

d) pentru Societatea Națională de Cruce Roșie din România, veniturile obținute și utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nr. 139/1995, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul organizațiilor nonprofit, organizațiilor sindicale, organizațiilor patronale, la calculul rezultatului fiscal, următoarele tipuri de venituri sunt venituri neimpozabile:

a) cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor;

b) contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților;

c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare;

d) veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive;

e) donațiile, precum și banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;

f) veniturile din dividende, dobânzi, precum și din diferențele de curs valutar aferente disponibilităților și veniturilor neimpozabile;

g) veniturile din dobânzi obținute de casele de ajutor reciproc din acordarea de împrumuturi potrivit legii de organizare și funcționare;

h) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

i) resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile;

j) veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;

k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;

l) veniturile obținute din reclamă și publicitate, veniturile din închirieri de spații publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărți, reviste, ziare, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale; nu se includ în această categorie veniturile obținute din prestări de servicii de intermediere în reclamă și publicitate;

m) sumele primite ca urmare a nerespectării condițiilor cu care s-a făcut donația/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizațiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului și obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;

n) veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;

o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV;

p) sumele colectate de organizațiile colective autorizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităților de finanțare a gestionării deșeurilor.

În cazul organizațiilor nonprofit, organizațiilor sindicale, organizațiilor patronale, pentru calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile și alte venituri realizate, până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile și anume:

a) cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor; b) contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților; c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare; d) veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive; e) donațiile, precum și banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat; f) veniturile din dividende, dobânzi, precum și din diferențele de curs valutar aferente disponibilităților și veniturilor neimpozabile; g) veniturile din dobânzi obținute de casele de ajutor reciproc din acordarea de împrumuturi potrivit legii de organizare și funcționare; h) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole; i) resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile; j) veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora; k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică; l) veniturile obținute din reclamă și publicitate, veniturile din închirieri de spații publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărți, reviste, ziare, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale; nu se includ în această categorie veniturile obținute din prestări de servicii de intermediere în reclamă și publicitate; m) sumele primite ca urmare a nerespectării condițiilor cu care s-a făcut donația/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizațiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului și obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz; n) veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;

o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV; p) sumele colectate de organizațiile colective autorizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităților de finanțare a gestionării deșeurilor. Aceste organizații datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil care corespunde veniturilor, altele decât cele considerate venituri neimpozabile (menționate mai sus), asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% sau de 5%, după caz. Prevederile prezentului articol se aplică cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat.

2. IMPOZITUL PE PROFIT

Reforma fiscală din România a cuprins și măsuri privind armonizarea legislației impozitului pe profit cu cea comunitară.

În acest sens, modul de așezare, urmărire si percepere a impozitului pe profit a suferit modificări sub aspectul sferei de cuprindere, a cheltuielilor deductibile si nedeductibile, a cotelor de impunere-modificate atât ca număr, cât și ca nivel, al reducerilor și scutirilor, precum și al sancțiunilor aplicate.

Impozitul pe profit, unul din cele mai importante impozite directe reglementate de Codul Fiscal Român, are o sfera de cuprindere din ce în ce mai largă la nivel de contribuabili. Statul român îmbunătățește an de an dispozițiile de aplicare a impozitelor și taxelor la nivel de stat prin Norme Metodologice, Ordonanțe Guvernamentale, Ordonanțe Guvernamentale de Urgență, Hotărâri de Guvern și Legi ducând astfel la mai bune prelevări fiscale, pecuniare și definitive necesare finanțării globale a cheltuielilor publice Impozitul pe profit ocupă un rol important atât prin prisma contribuției sale la formarea veniturilor bugetare cât și prin influențarea activităților generatoare de profit. Rolul ce revine impozitului, ca resursă de finanțare a cheltuielilor publice, dar și ca variabilă cu impact direct asupra venitului disponibil și implicit a consumului personal, investițiilor private, producției, ofertei și ocupării forței de muncă, este avut în vedere și în modelele de creștere economică echilibrată.

PROFITUL este surplusul obținut de o societate comercială atunci când venitul total pe care acesta în obține din toate activitățile sale depășește cheltuielile necesare realizării acestor activități.

PROFITUL BRUT (profitul impozabil) efectiv realizat al unei societăți comerciale este calculat prin scăderea tuturor cheltuielilor (deductibile) din venitul total obținut de societate.

PROFITUL NET se calculează prin scăderea din profitul brut a cotelor de impozit de profit.

2.1. CONTRIBUABILI ȘI SCUTIRI, PERIOADA IMPOZABILĂ

2.1.1 Contribuabili și scutiri

După anul 1990, legislația privind impozitul pe profit s-a modificat permanent. În cadrul reformei fiscale din țara noastră, prin reglementările legale, privind impozitul pe profit, s-a urmărit armonizarea acestora cu legislația din țarile Uniunii Europene. În acest context, au fost operate modificări importante, în principal, referitoare la sfera de curpindere a cheltuielilor deductibile și nedeductibile, cotele de impozitare, facilitați fiscale etc.

Impozitul pe profit este plătit de persoane juridice sau fizice, denumite generic „contribuabili”, care sunt reprezentate de:

a) persoanele juridice române, cu excepțiile menționate ulterior; 

b) persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România;

c) persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;

d) persoanele juridice străine care realizează venituri obținute din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română

e) persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene.

Nu intră sub incidența prezentului titlu următoarele persoane juridice române:

a) Trezoreria Statului;

b) instituția publică, înființată potrivit legii, cu excepția activităților economice desfășurate de aceasta;

c) Academia Română, precum și fundațiile înființate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu excepția activităților economice desfășurate de acestea;

d) Banca Națională a României;

e) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

f) Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;

g) Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii; g1) Fondul de garantare a asiguraților, constituit potrivit legii; h) persoana juridică română care plătește impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile titlului III; i) fundația constituită ca urmare a unui legat;  j) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

2.1.2 Perioada impozabilă

Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde cu anul calendaristic. Când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

Când un contribuabil se înființează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă începe:

a) de la data înregistrării acestuia în registrul comerțului, dacă are această obligație potrivit legii;

b) de la data înregistrării în registrul ținut de instanțele judecătorești sau alte autorități competente, dacă are această obligație, potrivit legii;

c) pentru sediul permanent, de la data la care persoana juridică străină începe să își desfășoare, integral sau parțial, activitatea în România, cu excepția sediului care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerțului, pentru care perioada impozabilă începe la data înregistrării în registrul comerțului.

Când un contribuabil încetează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă se încheie:

a) în cazul fuziunilor sau divizărilor care au ca efect juridic încetarea existenței persoanelor juridice absorbite/divizate prin dizolvare fără lichidare, la una dintre următoarele date:

1. la data înregistrării în registrul comerțului/registrul ținut de instanțele judecătorești competente sau de alte autorități competente a noii persoane juridice ori a ultimei dintre ele, în cazul constituirii uneia sau mai multor persoane juridice noi;

2. la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea sau de la altă dată stabilită prin acordul părților în cazul în care se stipulează că operațiunea va avea efect la o altă dată, potrivit legii;

3. la data înmatriculării persoanei juridice înființate potrivit legislației europene, în cazul în care prin fuziune se constituie asemenea persoane juridice;

b) în cazul dizolvării urmate de lichidarea contribuabilului, la data încheierii operațiunilor de lichidare, dar nu mai târziu de data depunerii situațiilor financiare la organul fiscal competent;

c) în cazul încetării existenței unui sediu permanent, la data radierii înregistrării fiscale.

Prin excepție de la faptul că „anul fiscal este anul calendaristic” și de la faptul că atunci „când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat”, contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislația contabilă în vigoare, pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal să corespundă exercițiului financiar.

Primul an fiscal modificat include și perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie și ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal.

Contribuabilii comunică organelor fiscale competente opțiunea pentru anul fiscal modificat, în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării acestora, după caz.

În cazul contribuabililor care au optat, în conformitate cu legislația contabilă în vigoare, pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, dreptul organului fiscal de a stabili impozitul pe profit se prescrie în termen de 5 ani începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se împlinesc 6 luni de la încheierea anului fiscal pentru care se datorează obligația fiscală.

Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligați la plata impozitului în cotă de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

2.1.3 Profitul impozabil

Rezultatul fiscal, reprezentat de profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, se stabilește respectând reglementările fiscal și în funcție de marimea acestuia se stabilește nivelul de impozitare exigibil. Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, cumulate de la începutul anului fiscal. La stabilirea profitului impozabil, se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare. Următoarele elemente similar veniturilor pot fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil: – diferențe favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul raportat, ca urmare a retratării sau transpunerii; – rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil. Următoarele elemente similare cheltuielilor pot fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil: – diferențe nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul raportat, ca urmare a retratării sau transpunerii; – cheltuiala cu valoare neamortizată a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventor care a fost înregistrată în rezultatul raportat. Introducând în relația de calcul elementele profitului impozabil, acesta se determină astfel: P1 = RC – Sd + Sned P1 – Rezultatul fiscal RC – rezultatul contabil Sd – sume deductibile fiscal Sned- sume nedeductibile fiscal

Pentru determinarea corectă a rezultatului contabil și, implicit, a rezultatului fiscal, întreprinderea are obligația de a înregistra în contabilitate veniturile obținute și cheltuielile ocazionate. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor legale. Conform legislației sunt considerate, de asemenea, cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri următoarele elemente: a) cheltuieli cu achiziționarea ambalajelor pe durata de viață stabilită de cate contribuabil; b) cheltuieli efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuieli efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale; c) cheltuieli reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii, și cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale; d) cheltuieli de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acorda în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vanzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor; e) cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate, efectuate de către salariați și administratori; f) contribuția la rezerva mutuală a casei centrale a cooperativelor de credit; g) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de acte normative in vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă; h) cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat; i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii; j) cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizari necorporale din punct de vedere contabil; k) cheltuieli pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întretinerea și perfecționarea sistemelor de management al calitații, obținerea atestării conform cu standardele de calitate; l) cheltuieli pentru protejarea mediului și conservarea resurselor; m) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale; n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate. Pentru determinare profitului impozabil, un instrument util este Registrul de Evidență Fiscală. Contribuabilii sunt obligați să întocmească un registru de evidență fiscală, într-un singur exemplar, compus din cel puțin 100 file, ținut în formă scrisă sau electronică. Completarea se face în ordine cronologică, iar informațiile înregistrate trebuie să corespundă cu operațiunile fiscale și cu datele prezentate în declarațiile de impunere. Registrul de evidență fiscală se completează în toate situațiile în care informațiile cuprinse în declarația fiscală sunt obținute în urma unor prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile. Modul de completare a registrului de evidență fiscală este la latitudinea fiecărui contribuabil, în funcție de specificul activității și de necesitățile fiecăruia. Impozitul pe profit se calculează trimestrial, respectiv lunar în cazul societaților bancare, cumulate de la începutul anului fiscal, potrivit relației: IMPOZITUL PE PROFIT=

În calcul se iau datele cumulate de la începutul anului, astfel că, impozitul pe profit, este reprezentat numai de diferența dintre impozitul pe profit calculate la sfârșitul perioadei fiscale de referință și impozitul înregistrat până la finele perioadei fiscale precedente. În țările Europei Continentale, unde impozitul pe profit are legătură cu rezultatul contabil, fiscalitatea exercită o influență importantă asupra obiectivelor contabilitații și asupra procesului de evaluare.

2.2 CALCULUL REZULTATULUI FISCAL

2.2.1 Reguli generale

Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum și pierderile fiscale care se recuperează. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală. Rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal. Pentru determinarea rezultatului fiscal, erorile înregistrate în contabilitate se corectează astfel:

a) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea și depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală; b) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama contului de profit și pierdere sunt luate în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal în anul în care se efectuează corectarea acestora. Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieșirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul rezultatului fiscal. În cazul contribuabililor care desfășoară activități de servicii internaționale, în baza convențiilor la care România este parte, veniturile și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenții. Tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piață. La stabilirea rezultatului fiscal al persoanelor afiliate se au în vedere reglementările privind prețurile de transfer, prevăzute de Codul de procedură fiscală. În scopul determinării rezultatului fiscal, contribuabilii sunt obligați să evidențieze în registrul de evidență fiscală veniturile impozabile înregistrate într-un an fiscal, precum și cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, în același an fiscal, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

2.2.2 Deduceri pentru cheltuielile de cercetare, dezvoltare

La calculul rezultatului fiscal, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, definite potrivit legii, se acordă următoarele stimulente fiscale:

deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 50%, a cheltuielilor eligibile pentru aceste activități; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispozițiilor art. 31;

aplicarea metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor destinate activităților de cercetare-dezvoltare. Stimulentele fiscale se acordă, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare desfășurate în scopul obținerii de rezultate ale cercetării, valorificabile de către contribuabil, activități efectuate atât pe teritoriul național, cât și în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele care aparțin Spațiului Economic European. Activitățile de cercetare-dezvoltare eligibile pentru acordarea deducerii suplimentare la determinarea rezultatului fiscal trebuie să fie din categoriile activităților de cercetare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, relevante pentru activitatea desfășurată de către contribuabili. Stimulentele fiscale se acordă separat pentru activitățile de cercetare-dezvoltare din fiecare proiect desfășurat. În aplicarea prevederilor prezentului articol se elaborează norme privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, aprobate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului educației și cercetării științifice. Deducerile prevăzute de acest articol nu se recalculează în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare.

2.2.3 Scutirea de impozit a profitului reinvestit

  Profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit. Activele corporale pentru care se aplică scutirea de impozit sunt cele prevăzute în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe. Profitul investit reprezintă soldul contului de profit și pierdere, respectiv profitul contabil brut cumulat de la începutul anului, obținut până în trimestrul sau în anul punerii în funcțiune a activelor. Scutirea de impozit pe profit aferentă investițiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă. Pentru contribuabilii care au obligația de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situația în care se efectuează investiții în trimestrele anterioare, din profitul contabil brut cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea. În cazul în care în trimestrul în care se pun în funcțiune activele se înregistrează pierdere contabilă, iar în trimestrul următor sau la sfârșitul anului se înregistrează profit contabil, impozitul pe profit aferent profitului investit nu se recalculează. Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz. Suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit, mai puțin partea aferentă rezervei legale, se repartizează la sfârșitul exercițiului financiar, cu prioritate pentru constituirea rezervelor, până la concurența profitului contabil înregistrat la sfârșitul exercițiului financiar. În cazul în care la sfârșitul exercițiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează recalcularea impozitului pe profit aferent profitului investit, iar contribuabilul nu repartizează la rezerve suma profitului investit. Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin.1 (Profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit. Activele corporale pentru care se aplică scutirea de impozit sunt cele prevăzute în subgrupa 2.1, respectiv în clasa 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe) au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării acestei condiții, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit și se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, de la data aplicării facilității, potrivit legii. În acest caz, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale rectificative. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situații:

a) sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;

b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;

c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.