Impozitul PE Profit Si Impozitul PE Dividende

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, BĂNCI ȘI CONTABILITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

IMPOZITUL PE PROFIT ȘI IMPOZITUL PE DIVIDENDE ÎN CADRUL SOCIETĂȚII COMERCIALE ALEX GENERAL BUSINESS SRL

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Lector univ. dr. BUCUR CRINA-RALUCA

ABSOLVENT:

TUȚĂ A. ANDREEA-ALEXANDRA

BUCUREȘTI

2016

* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului și notei acordate.

** Nota acordată de conducătorul științific se calculează cu relația: Suma totală a notelor acordate / 10

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E 1

1.Impozitul pe profit-NOȚIUNI GENERALE, TERMENUL de „profit” 3

1.1 CONȚINUTUL SI ROLUL 4

1.1.1 Elementele tehnice ale impozitului 6

1.2 PRINCIPIILE IMPUNERII 10

1.3 PRINCIPIILE FISCALITĂȚII 14

1.4 AȘEZAREA IMPOZITELOR 14

1.5 INSTITUIRE ȘI EVOLUȚIE 17

1.6 SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI 22

1.7 REGULI SPECIALE DE IMPOZITARE 23

2. Impozitul pe profit 27

2.1 CONTRIBUABILI ȘI SCUTIRI, PERIOADA IMPOZABILĂ, PROFITUL IMPOZABIL 30

2.1.1 Contribuabili și scutiri 30

2.1.2 Perioada impozabilă 31

2.1.3 Profitul impozabil 33

2.2 CALCULUL REZULTATULUI FISCAL 36

2.2.1 Reguli generale 36

2.2.2 Deduceri pentru cheltuielile de dezvoltare, cercetare .37

2.2.3 Scutirea de impozit a profitului reinvestit 38

2.3 NOUTĂȚI ÎN DOMENIUL IMPOZITULUI PE PROFIT REGLEMENTATE DE CODUL FISCAL VALABIL ÎNCEPÂND CU 01 IANUARIE 2016 39

3.IMPOZITUL PE DIVIDENDE 41

3.1 CONSIDERAȚII GENERALE 41

3.2 MODALITAȚI DE CALCUL, DE PLATĂ 42

4. MODALITĂȚI DE DETERMINARE A IMPOZITULUI PE PROFIT ÎN CADRUL sc IFAX SRL 43

4.1 NOȚIUNI TEORETICE FUNDAMENTALE 43

4.2 PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII 45

4.3 CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT PE TRIMESTRE ÎN ANUL FISCAL 2015 46

CONCLUZII ȘI PROPUNERI 53

B I B L I O G R A F I E 54

A N E X E 55

I N T R O D U C E R E

Tema lucrării mele de licență se intitulează: Impozitul pe profit și impozitul pe dividende în cadrul societații comerciale ALEX GENERAL BUSINESS S.R.L. Am ales această temă deoarece am vrut să-mi apropriez mai multe cunoștințe în domeniul fiscalitații, în mod special cu privire la impozite. Impozitul este definit ca fiind prelevarea obligatorie și gratuită efectuată de către stat asupra resurselor sau bunurilor individuale sau ale colectivităților și plătită în bani. Impozitul constituie o sursă a finanțării cheltuielilor de interes general al statului și al administrației locale. Este, de asemenea, un instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor, pot fi stimulate investițiile și inviorarea conjuncturii economice. Reprezintă un izvor principal al formării veniturilor bugetului de stat și al finanțării cheltuielilor publice.

Una din cele mai importante surse de venituri ale bugetului statului este impozitul pe profit și poate reprezenta un instrument financiar deosebit de important prin intermediul căruia statul poate interveni în economie și poate influența activitatea agenților economici. Faptul că la baza unei adevărate democrații, obligațiile fiscale, impozitele, sunt considerate, de drept și de fapt, o instituție cu caracter permanent este relevat in economia de piață a țărilor dezvoltate și democratice, unde există o zicală și anume: "Nimic nu este mai durabil decât impozitul". Ca o consecință a suveranității statului asupra contribuabilului, impozitul are caracter universal, fără acesta neputându-se concepe existența statului, făcând parte organică din el. Impozitul pe profitul societății a fost și este în continuare discutat de mulți experți. Acest impozit nu are nicio justificare economică, potrivit anumitor păreri, deoarece toate impozitele pe profitul societății vor deveni profituri ale indivizilor și obiect al impozitului pe venitul personal. Cu toate acestea, impozitul există în toate țările dezvoltate. Impozitul pe profitul societății a fost și este foarte controversat, întreprinzătorii subliniind impactul său negativ asupra prețurilor, deoarece determină creșterea costului de producție, iar unii politicieni și economiști au sugerat, de-a lungul timpului, chiar anularea lui.

Argumentele economice împotriva impozitului sunt foarte multe, potrivit opozanților, dar acesta are și numeroase „puncte forte”, subliniate de susținătorii săi. Astfel, cel mai important rol al impozitelor se manifestă în sens financiar, acestea constituind principalul mijloc de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Cu privire la rolul impozitelor, economistul francez, Pierre Lalumiere, declară faptul că impozitele pot fi folosite pentru “a încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (sub forma suprataxării) o anumită activitate economică . Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și social“.

Referitor la impozitul pe dividende, se poate afirma faptul că o persoană juridică română care plătește dividende către o persoană juridică română are obligația să rețină, să declare și să plătească impozitul pe dividende reținut către bugetul de stat.

În capitolele lucrării mele voi prezenta noțiuni teoretice legate, în principiu, de impozitul pe profit, dar și câteva noțiuni despre impozitul pe dividende și voi expune modalitățile de calcul ale impozitului pe profit în cadrul societății comerciale ALEX GENERAL BUSINESS S.R.L.

În primul capitol, intitulat „Noțiuni generale privind impozitul pe profit” am prezentat informații teoretice, cum ar fi faptul că impozitul pe profit este unul dintre cele mai importante impozite directe reglementate de Codul Fiscal Român. De asemenea, în acest capitol am prezentat conținutul și rolul impozitului pe profit, elementele tehnice ale acestuia, principiile impunerii, principiile fiscalității, asezarea impozitelor, instituire și evoluție, sfera de cuprindere a impozitului, precum și reguli speciale de impozitare.

Capitolul al doilea „Impozitul pe profit” cuprinde prezentarea contribuabililor, a scutirilor, noțiuni despre perioada impozabilă și profitul impozabil, precum și reguli generale despre calculul rezultatului fiscal, deduceri pentru cheltuielile de dezvoltare, cercetare, scutirea de impozit a profitului reinvestit. De asemenea, în acest capitol am inclus noțiuni legate de noutățile în domeniul impozitului pe profit reglementate de Codul Fiscal valabil începând cu 01 ianuarie 2016.

În continuare, am prezentat capitolul 3, și anume „Impozitul pe dividende”, capitol ce conține atât considerații generale, cât si modalitațile de calcul și de plată ale acestuia.

În final, capitolul 4 cuprinde studiul de caz la SC ALEX GENERAL BUSINESS, conceput pe baza modalității de determinare a impozitului pe profit în anul fiscal 2015. 1.NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT

Conform cerințelor gestiunii financiare, fiecare întreprindere este obligată nu doar să acopere toate cheltuielile din venituri, ci și să obțină un anumit venit net cât mai mare posibil, pe seama căruia să asigure autofinanțarea propriei dezvoltări, îndeplinirea funcției sociale, cointeresarea salariaților și să participe la formarea fondurilor centralizate ale statului destinate nevoilor generale ale societății.

În orice societate, venitul net ca expresie bănească a plusprodusului este o rezultantă firească a productivității muncii, a înzestrării tehnice a muncii, a modalităților de organizare a producției și a muncii, intr-un cuvant a forței productive a muncii.

Având în vedere că valoarea adaugată creată în întreprindere este o rezultantă a aportului muncii vii pe de-o parte și a capitalului fix pe de altă parte, ea se manifestă sub două forme și anume: valoarea adăugată brută și valoarea adăugată netă.

Dacă din valoarea adăugată sunt deduse salariile negociate brute, sporurile de orice fel, compensațiile și alte drepturi de personal, precum și eventuala parte din valoarea nou creată, cedată de întreprindere sub formă de dobândă posesorilor de capital de împrumut se obține venitul net realizat de întreprindere. O altă parte a venitului net este preluată sub diferite forme la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau alte forme cu destinație specială.

În ceea ce privește originea termenului de „profit”, aceasta provine de la latinescul „proficere”, care înseamnă a progresa, a da rezultate, capatând ulterior seminificația de a aduce profit. Asupra conținutului și accepțiunilor profitului au fost dezbatute subiecte, de-a lungul timpului de mai mulți teoreticieni.

Astfel, Adam Smith în „Avuția Națiunilor” scoate în relief faptul că profiturile nu trebuie confundate cu salariile de conducere care variază în raport de „calitatea, capacitatea fizică și ingeniozitatea forței de muncă considerată a se ocupa cu controlul și direcționarea”.

David Ricardo în „Principiile economiei politice” expune teorema fundamentală: „profiturile depind de salariile înalte sau joase” cu ajutorul unui singur exemplu. În pofida faptului că munca și capitalul cresc cu aceeași rată, rata profitul de capital tinde să scadă pentru că marfurile de salariu se realizeaza cu cheltuieli mai mari.

Marshall combate opiniile unor „scriitori americani” referitoare la profituri ca „remunerari ale riscului” pe baza faptului ca multe riscuri pot fi asigurate.

CONȚINUTUL ȘI ROLUL

Impozitele reprezintă o formă de prelevare obligatorie, fără contraprestație și cu titlu nerambursabil a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de ordin general.

Sumele astfel colectate îi sunt necesare statului pentru realizarea obiectivelor politicii sociale, economice, financiare, respectiv realizarii funcțiilor sale interne si externe.

Din definiția impozitelor, mai sus menționată, reies mai multe caracteristici ale acestora și anume: o primă caracteristică este aceea că au caracter obligatoriu, astfel că plata impozitelor către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și juridice care realizeaza venituri dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, potrivit legii, datorează impozit.

Potrivit Constituției României, impozitele datorate bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, ele fiind determinate și plătite pe baza unor reglementari legale care sunt adoptate de puterea legislativă și în anumite condiții, de organele de stat legale în strânsă legatură cu obiectivele politicii financiare în domeniul resurselor financiare publice.

O altă caracteristică este aceea că reprezintă plăți cu titlu definitiv, contribuabilii nebeneficiind de regula de rambursare a acestor sume.

O a treia caracteristică este aceea că plata impozitelor nu presupune obligația unei contraprestații din partea statului in favoarea contribuabilului.

Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar, economic și social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferențiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta. Principalul rol al impozitelor datorate statului este acela de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

În țarile dezvoltate impozitele, taxele și contribuțiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului.

În cadrul țărilor în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor și taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează diferențieri importante, variind între cinci și nouă zecimi.

În plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei parți importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice.

Totuși, efectul major al rolului impozitelor pe plansocial îl constituie creșterea presiunii fiscale globale.

  Presiunea fiscală global reprezintă raportul dintre nivelul total al impozitelor, taxelor și contribuțiilor și un agregat care poate fi PIB, VN, PNB, conform relației:

PF= , unde:

PF- presiunea fiscal

Pfi- prelevarea fiscală(impozit, taxă, contribuție) de tipul i

n- numarul tipurilor de prelevări fiscal

În plan economic, rolul impozitelor rezidă în faptul că se folosesc ca  pârghii  de  politica  economică, prin intermediul cărora se pot stimula sau frâna anumite activități, zone (regiuni), consumul anumitor marfuri și/sau servicii, relațiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite țări.

Scutirea de la plata taxelor vamale și/sau a taxei de valoare adăugată pentru importul de mijloace fixe, linii tehnologice care constituie aport de capital poate conduce la stimularea investițiilor străine, la creșterea producției într-un anumit domeniu al economiei, la crearea unor noi locuri de muncă, la obținerea unor resurse financiare publice sporite în viitor pe seama profiturilor realizate.

Limitarea exportului de materii prime, materiale, prin stabilirea unor taxe vamale de export poate conduce la stimularea producției naționale în anumite domenii.

Ocupând primul loc în mobilizarea și constituirea resurselor financiare publice, impozitele își manifestă rolul lor și pe plan financiar.

Proporția în care impozitele, taxele și contribuțiile își aduc aportul la constituirea resurselor financiare publice depinde de politică financiară a fiecărui stat și de gradul de dezvoltarea al acestuia.

1.1.1 Elementele tehnice ale impozitelor

Realizarea obiectivelor financiare, economice și sociale urmărite de către stat, când introduce diferite impozite și taxe, este posibilă numai atunci când reglementările fiscale  respective sunt cunoscute și respectate atât de contribuabili, cât și de organele fiscale.

De aceea, în legile prin care se instituie impozite și taxe se folosesc următoarele

elemente tehnice: subiectul (plătitorul impozitului), suportatorul (destinatarul) impozitului, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitului, asieta fiscală, termenul de plată.

Subiectul (plătitorul) impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozitul.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. Astfel, în cazul impozitelor directe, suportatorul coincide cu subiectul impozitului, iar în cazul impozitelor indirecte, subiectului impozitului îi revine o obligație formală de a plăti impozitul (T.V.A.-ul, de exemplu), suportarea efectivă realizându-se de către persoana care cumpără mărfurile sau serviciile a căror vânzare este supusă impozitelor.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. În cazul impozitelor directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, profitul, venitul realizat de o persoană, bunurile mobile și imobile, anumite acte și fapte juridice etc. În cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii îl constituie încasările din vânzarea mărfurilor produse în țară sau provenite din import, din prestarea anumitor servicii, etc. Asupra obiectului impunerii se aplică, de regulă, principiul unicității, potrivit căruia un obiect impozabil se impune o singură dată. 

Actele normative prevăd obiectul impozabil ca fiind impersonal, adică trebuie să fie concretizat atât cantitativ cât și calitativ, formând astfel baza impozabilă.

Determinarea bazei impozabile presupune două operațiuni și anume: identificarea obiectului impozabil și stabilirea naturii acestuia (determinarea calitativă) și evaluarea (măsurarea și exprimarea valorică) obiectului impozabil pe o anumită perioadă de timp (determinarea cantitativă).

Mărimea impozitului de plată depinde în mod direct de stabilirea corectă a bazei impozabile, care se exprimă în unități bănești, iar uneori în unități demăsură fizice (kg, bucăți, ha etc.)

Sursa impozitului indică din ce anume se plătește impozitul, respectiv din venit sau din avere. Ca sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, profitului, dividendelor, rentei, în timp ce averea se prezintă sub formă de bunuri mobile, imobile sau de capital (ca expresie a acțiunilor emise de societățile comerciale sau a altor hârtii de valoare tranzacționate prin bursele de valori). În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide, întotdeauna, cu sursa. 

În schimb, în cazul impozitelor pe avere, nu întotdeauna există o asemenea coincidență, deoarece, de regulă, impozitul se plătește din venitul realizat de pe urma averii respective și numai acesta diminuează substanța averii propriu-zise. 

De exemplu, în cazul impozitului pe clădiri, obiectul impozabil îl constituie valoarea clădirilor, procesul economic de utilizare a clădirilor, iar sursa impozitului pe clădiri o constituie alte venituri realizate de proprietarul clădirilor respective.

Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură prin care se exprimă mărimea obiectului impozabil și are fie o expresie monetară (în cazul impozitelor pe venit), fie o expresie fizico-naturală (ha, kg, bucăți, ș.a.) în cazul impozitelor pe avere.

Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Altfel spus, cota de impunere este suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului. În funcție de natura venitului impozabil și categoriile de plătitori, cotele deimpunere se grupează în: cote fixe (în sumă fixă, forfetară), cote procentuale.

Cotele fixe de impunere sunt stabilite în sumă fixă, independent de mărimea venitului impozabil, de averea sau situația plătitorului.

Aceste cote se folosesc atunci când bazele impozabile sunt exprimate în unități naturale, ca de exemplul a calcularea impozitului agricol în sumă fixă pe hectar, la determinarea impozitului pe terenurile acoperite de construcții și neacoperite la calcularea taxelor asupra mijloacelor de transport etc.

Cotele procentuale de impunere se aplică numai bazelor impozabile exprimate valoric și pot fi: proporționale, progresive, orizontale, vertical, simple, compuse, regresive.

Cotele proporționale de impunere sunt cele al căror procent rămâne constant, indiferent de mărimea obiectului impozabil, iar dacă se face raportul între impozitul rezultat prin aplicarea lor și venitul impozabil, proporția rămânene modificată (cota de 25% sau 19% aplicată asupra profitului impozabil, cota de 1,5% aplicată asupra venitului microîntreprinderilor, etc.).

Cotele progresive de impunere cresc pe măsura creșterii venitului impozabil, fie intr-un ritm constant, fie într-un ritm variabil. Ele pot să opereze atât orizontal, cât și vertical. 

În cazul progresivității orizontale, la venituri impozabile egale ca mărime, cota de impozit este diferită în funcție de natura venitului impozabil și de categoriile de plătitori. 

În cazul progresivității verticale, cota de impozit crește pe măsura creșterii veniturilor, precum și în funcție de natura venitului impozabil și de categoriile de plătitori. La rândul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale) și compuse (pe tranșe). În cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere aferent tranșei superioare a venitului impozabil se aplică întregului venit impozabil realizat de către plătitor.

Cotele progresive compuse (pe tranșe) se determină separat, prin aplicarea asupra fiecărei tranșe, a unui anumit procent, iar pentru obținerea impozitului total de plată, fiind necesară însumarea impozitelor aferente fiecărei tranșe.

Cotele regresive de impunere se diminuează pe măsura creșterii nivelului impozabil, în scopul avantajării plătitorului.

Asieta fiscal exprimă modul de așezare a impozitelor și include totalitatea măsurilor luate de organele fiscale pentru identificarea subiecților impozabili, stabilirea mărimii materiei impozabile și a cuantumului impozitelor datorate statului. Asieta constată existența unei creanțe fiscale a statului și creează obligația de plată a impozitelor în sarcina contribuabililor. Stingerea acestei obligații fiscale poarta denumirea de lichidare și se face, de regulă, prin încasarea impozitului. Termenele de plată indică data la care impozitul trebuie plătit. Termenele de plată sunt precizate în fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare.

La fixarea termenelor de plată se au în vedere: perioadele de realizare a veniturilor din care se plătesc impozitele, necesitatea alimentării permanente a bugetului statului cu resurse financiare, dimensionarea optimă a sumelor datorate statului de către contribuabili. Termenele de plată au caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor până la termenele stabilite prin lege, atrage după sine obligația contribuabililor de a plăti și dobânzi și penalități de întârziere sau sunt sancționați sub formă de popriri pe salarii, sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma impozitului datorat, vânzarea acestora prin licitație.

În afara celor opt elemente tehnice prezentate anterior, actul legal de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă: autoritatea și beneficiarul impozitului, posibilitatea impozitului, facilitățile fiscale acordate, sancțiunile aplicabile și căile de contestație (sau de atac).

Autoritatea impozitului reprezintă puterea publică care instituie impozitul, la care se adaugă organele care așază și percep în mod efectiv impozitul. Învirtutea dreptului de suveranitate fiscală al fiecărui stat, această autoritate se stabilește prin Constituție.

În România, dreptul de a institui impozite îl are Parlamentul și  în anumite condiții consiliile locale  sau  județene. În statele federative, suveranitatea fiscală se exercită atât la nivelul fiecărui stat component al federației, cât și la nivel federal. De regulă, încasarea impozitelor se realizează printr-un singur aparat administrativ, pentru a se reduce cheltuielile cu administrarea acestora.

Beneficiarul impozitului poate  fi bugetul constituit la  nivelul centralizat al statului  (federației), bugetele comunităților locale, bugetele unor fonduri speciale sau bugetele unor instituții publice, după caz.

Posibilitatea impozitului evidențiază capacitatea economică a contribuabililor de a plăti impozitele, precum și baza de calcul luată în considerare pentru stabilirea mărimii impozitului.

Facilitățile fiscale aferente impozitului se pot concretiza, după caz, în: exonerări pentru anumite categorii de subiecți, perioade de scutire, reduceri de impozite, reduceri sau scutiri de dobânzi și penalități, eșalonarea plății impozitelor și/sau dobânzilor și penalităților pe anumite perioade de timp, restituiri de impozite.

Sancțiunile aplicabile au drept scop întărirea responsabilității contribuabililor  în ce privește stingerea obligațiilor fiscale, în favoarea beneficiarului, la termenele stabilite.   În funcție de natura abaterii constatate de organele de control, acestea pot fi, în cazul constatării unor contravenții, sub formă de: amenzi, dobânzi și penalități de intârziere, popriri asupra unor venituri, confiscarea unor bunuri, sechestrarea unor bunuri și vânzarea acestora prin licitație.

În cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri grave se retrage autorizația de funcționare și/sau se declanșează procedura de urmărire penală.

Căile de contestație se referă la modalitățile prin care contribuabilii pot ataca actele de impunere sau de sancționare ale organelor de control.

1.2 PRINCIPIILE IMPUNERII

Obiectivele social-economice urmărite prin politica fiscală, dimensionarea, așezarea și perceperea impozitelor, constituie elemente esențiale ale sistemului fiscal și se întemeiază pe anumite cerințe care dau raționalitate sistemului fiscal respectiv.

 Aceste cerințe sunt cunoscute sub denumirea de principii ale impunerii și au fost formulate inițial, de Adam Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii.

Potrivit lui Adam Smith, la baza politicii fiscale a statului trebuie să stea următoarele principii sau maxime:

Principiul justeții impunerii(echității fiscale), potrivit căruia cetățenii fiecărui stat trebuie să contribuie cu impozite la acoperirea cheltuielilor publice în funcție de veniturile pe care le obțin sub protecția statului;

Principiul certitudinii impunerii, vizează legalitatea impunerii și  presupune  ca mărimea  impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă și nu arbitrară, iar termenele, modalitățile de percepere a impozitelor, sumele de plată trebuie să fie clare și cunoscute de fiecare plătitor;

Principiul comodității perceperii impozitelor, potrivit căruia impozitele trebuie să fie percepute la termenele și în modalitățtile cele mai convenabile pentru contribuabili;

Principiul randamentului impozitelor presupune încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli și totodată acestea să fie cât mai puțin apăsătoare pentru plătitori.

Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1988, apreciază  că  principiile  generale  ale  fiscalității într-o societate liberă sunt următoarele:

• individualitatea,  potrivit căreia fiscalitatea trebuie să constituie  un mijloc de asigurare  deplină a dezvoltării personalității fiecărui cetățean, conform propriilor sale aspirații;

• nediscriminarea, potrivit căreia este necesară promovarea unor reguli precise, unitare, valabile pentru toți, astfel ca impozitele să fie stabilite și percepute fără discriminări, indiferent de subiecții acestora;

• impersonalitatea, potrivit căreia sunt preferate impozitele analitice, așezate asupra fiecărui bun sau asupra fiecărei operațiuni în parte, față de cele sintetice, care sunt așezate asupra unor aspect de ansamblu ale activității contribuabililor (cifra de afaceri, capital,venit ș.a.);

• neutralitatea impozitelor, potrivit căreia impozitele trebuie să fie favorabile realizării unei economii cât mai eficiente și să nu frâneze gestionarea optimă a acesteia;

• legitimitatea impozitelor se referă la adoptarea fiscalității în funcție de natura veniturilor (legitime sau nelegitime);

• lipsa arbitrariului presupune perceperea  impozitelor așezate pe baza unor principii precise,  simple și clare, care să nu ocazioneze apariția arbitrariului.

Maximele lui Adam Smith și principiile lui Maurice Allais le regăsim cristalizate în știinta finanțelor publice ca: principii de echitate fiscală, principii de politică financiară, principii de politică economiă, principii social-politice.

Principiile de echitate fiscal presupun impunerea diferențiată a veniturilor și a averii în funcție de puterea contributivă a subiectului impozitului. Echitatea fiscală reprezintă dreptate socială în materie de impozite, iar respectarea ei presupune îndeplinirea simultană a urmatoarelor condiții: stabilirea unui minim neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit  a unui venit minim și a unei averi care să permit satisfacerea nevoilor de trai strict necesare (această condiție este valabilă numai în cazul impozitelor directe);

Sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui contribuabil, adică în funcție de mărimea veniturilor și averilor impozabile, de situația personală a subiectului impozitului(singur, căsătorit, numărul persoanelor aflate în întreținerea sa,etc.);

La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscal a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparație cu sarcina altei persoane din aceeași categorie socială; impunerea să fie generală, adică să cuprindă toți subiecții care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere, excepție făcând doar persoanele care se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil). Măsura respectării acestor principii rezultă din felul în care se realizează impunerea care, așa cum am precizat anterior, se poate efectua în cote fixe și cote procentuale. Dintre sistemele de impunere utilizate în practica fiscală internațională, cel care permite respectarea, în mare măsură, a cerințelor echității fiscal, este sistemul bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse.

Principiile de politică financiară cuprind cerințele de ordin financiar care trebuiesc îndeplinite de orice impozit nou introdus în practică. Astfel, acesta trebuie să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic.

  Pentru ca un impozit nou introdus în practică să aibă un randament fiscal ridicat, se cer a fi îndeplinite mai multe condiții și anume: impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice și juridice care obțin venituri din aceeași sursă sau dețin același gen de avere sau își apropie, prin cumpărare, aceeași categorie de bunuri; universalitatea impozitului presupune, totodată, ca întreaga materie impozabilă să fie supusă impunerii; să nu existe posibilități, legale sau nelegale, de sustragere de la impunere a unei părți din materia impozabilă; cheltuielile aferente asietei impozitului să fie cât mai reduse.

  Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său nu se modifică de-a lungul întregului ciclu economic. Altfel spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească pe măsura sporirii volumului producției și aveniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic și nici să se micșoreze în perioadele nefavorabile ale acestuia.

Elasticitatea impozitului presupune ca aceasta să poată fi adaptat permanent  necesarului de venituri al statului, respectiv dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare, acesta să poată fi majorat și invers. Din practica fiscală internațională rezultă că, de cele mai multe ori, elasticitatea impozitului acționează în sensul majorării acestuia. O problemă de politică financiară în materie de impozite o reprezintă tipul și numărul de impozite care să fie utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului. În timp s-au conturat două concepții, prima susținând că un singur impozit reprezentativ  este suficient  (aceasta a fost promovată de fiziocrați), iar a doua susținând necesitatea instituirii perceperii mai multor impozite.

Concepția promovării unui sistem pluralist de impozite este aplicată în practica fiscală a majorității țărilor lumii, însă alegerea numărului și tipului de impozite utilizate, diferă de la o țară la alta în funcție de gradul de dezvoltare economică, de tradiții, de rezistența anumitor categorii sociale la introducerea unor impozite noi și de alte criterii luate în considerare de către guvernele șio rganele legiuitoare aflate în exercițiu.

Principiile de politică economic vizează utilizarea de către stat a impozitelor  nu numai pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci și pentru încurajarea sau restrângerea activității din unele domenii, ramuri sau regiuni economice,  pentru reducerea sau creșterea consumului unei anumite mărfi, pentru extinderea exportului sau restrângerea importului anumitor bunuri, pentru limitarea inflației.

Astfel, pentru stimularea activității unor ramuri sau subramuri economice, se pot adopta anumite măsuri de ordin fiscal, cum sunt: reducerea impozitelor indirecte sau scutirea de la plata acestora pentru mărfurile autohtone, stabilirea unor taxe vamale ridicate la import, reducerea impozitelor directe stabilite însarcina întreprinzătorilor care își plasează capitalurile în ramura sau sub ramura respectivă, admiterea amortizării accelerate a capitalului fix din aceste domenii etc.

Consumul anumitor bunuri sau servicii poate fi stimulat prin diminuarea sau eliminarea impozitelor indirecte care le grevează sau poate fi restrâns prin majorarea cotelor utilizate pentru calculul impozitelor indirecte aferente. Extinderea relațiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată și prin promovarea unor măsuri fiscale cum sunt: acordarea unor prime pentru export, restituirea integrală sau parțială a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate, reducerea taxelor vamale la importul anumitor marfuri și servicii utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului, scutirea de taxe vamale  a importului unor mărfuri sau pentrumărfurile provenite din anumite țări.

Restrângerea comerțului exterior se poate realiza fie prin utilizarea unor taxe vamale la import cu caracter protecționist, fie prin limitarea accesului în țară a unor mărfuri prin intermediul unor contingente cantitative. De asemenea, contingentele cantitative se pot stabili și în cazul exportului unor materii prime, încurajându-se exportul de produse finite.

Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul că, prin politica fiscală promovată, statele urmăresc și îndeplinirea unor obiective de natură social-politică.   Prin realizarea acestor obiective, guvernele urmăresc să-și mențină încrederea populației în politica pe care o promovează, precum și influența asupra unor categorii sociale.

În acest scop sunt promovate: anumite facilități fiscale în favoarea contribuabililor cu venituri reduse sau care au în întreținere mai multe persoane fără venituri proprii (copii, bătrâni), impozite speciale în sarcina persoanelor căsătorite care nu au copii și celibatarilor, pentru a stimula natalitatea, impozitele indirecte, care prin mărimea lor, limitează influențele negative asupra sănătății oamenilor, a consumului de tutun și băuturi alcoolice, etc.

1.3 PRINCIPIILE FISCALITĂȚII

Impozitele și taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

1.4 AȘEZAREA IMPOZITELOR

Așezarea impozitelor constă în determinarea și evaluarea materiei impozabile, în vederea stabilirii bazei de impozitare asupra căreia se va aplicacota impozitului. Pentru așezarea impozitelor este necesară derularea succesivă a următoarelor operațiuni: stabilirea mărimii obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului, perceperea (încasarea) impozitului.

  1. Stabilirea mărimii obiectului impozabil are ca scop principal constatarea și evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea să poată fi supuse impunerii, este necesară constatarea existenței acestora de către organele fiscale și apoi evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile, care vizează determinarea mărimii acesteia, se  poate realiza apelând fie la metoda evaluării indirecte(bazată pe prezumție), fie la metoda evaluării directe(bazată pe probe). Metoda evaluarii indirecte cunoaște trei variante de realizare: evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil, evaluarea forfetară, evaluarea administrativă.

Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil se utilizeaza, în special, în cazul impozitelor reale și constă în stabilirea cu aproximație a valorii obiectului impozabil de natura terenurilor, clădirilor, activităților industriale etc., fără să se ia în considerare situația persoanei care deține obiectul respectiv.

Această evaluare prezintă avantajul că este simplă și puțin costisitoare, dar conduce la o impunere aproximativă, ceea ce se rasfrânge negativ asupraechității fiscale.

Evaluarea forfetară presupune atribuirea unei valori obiectului impozabil de către organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, fără a se avea pretențiade exactitate.

Evaluarea administrativă se realizează pe baza datelor pe care organele fiscalele au la dispoziție.

Valoarea materiei impozabile stabilită de către fisc este comunicată  subiectului  impozitului, iar dacă acesta nu este de acord cu evaluarea facută, are dreptul să o conteste prezentând argumentele necesare.

Metoda evaluării directe cunoaște la rândul ei două variante de realizare: evaluarea pe baza declarației unei terțe persoane, evaluarea pe baza declarației contribuabilului (plătitorului).

Evaluarea pe baza declarației unei terțe personae se efectuează atunci când mărimea obiectului impozabil este cunoscută de o altă persoană decât subiectul impozitului, iar această persoană este obligată prin lege să depună la organele fiscale o declarație în acest scop.

Deși aplicabilitatea sa este limitată, ea prezintă avantajul eliminării, într-o anumită măsură, a posibilității sustragerii de laimpunere a unei părți din materia impozabilă, deoarece terța persoană caredeclară venitul impozabil nu este interesată să-l subevalueze.

Evaluarea pe baza declarației contribuabilului (plătitorului) se realizează cu participarea directă a subiectului impozitului, care este obligat să țină evidența veniturilor și cheltuielilor ocazionate de activitatea pe care o desfășoară, să întocmească un bilanț fiscal și să prezinte organelor fiscale o declarație specifică, din care să rezulte veniturile sau averea aflate sub incidența fiscalității.

Pe baza declarației primite, organele fiscale determină mărimea materiei impozabile, uzând de prezumția sincerității contribuabililor. Deși are cea mai largă aplicabilitate, această metodă de evaluare a materiei impozabile prezintă dezavantajul că face posibilă sustragerea de la impunere a unei părți din materia impozabilă datorită întocmirii unor declarații nesincere.

2. Determinarea cuantumului impozitului presupune stabilirea: persoanei care efectuează calculul (contribuabilul de drept sauorganul fiscal), cotei de impunere, a reducerilor și majorărilor acordate, a procedeului de calcul.

Cu câteva excepții, cotele de impunere actuale sunt sub formă procentuală și reprezintă o formă de manifestare a personalizării impozitului. Fiecărui impozit îi sunt specifice nivelul și numărul cotelor de impunere. În practica fiscală se poate utiliza fie o cotă de impunere generală, fie o cotă standard și un anumit număr de cote inferioare sau superioare acesteia, fie o cota adițională față de cota standard, în funcție de anumite obiective ale politicii fiscale. Precizarea procedeului de calcul presupune alegerea între procedeul impunerii proporționale, al progresivității simple sau al progresivității compuse. Conform procedeului de calcul ales, în urma aplicării cotei asupra bazei de impozitare se obține cuantumul prelevării fiscale. În cazul anumitor impozite directe se pot opera fie reduceri, fie majorări. După aplicarea acestor reducerisau majorări legale, se determină cuantumul final al prelevării fiscale datorate.

3. Perceperea impozitelor reprezintă ultima operațiune din cadrul așezării impozitelor. După determinarea mărimii impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoștința contribuabililor atât cuantumul impozitului datorat statului, cât și termenele de plată ale acestuia și ulterior se trece la încasarea lui. În timp, s-au utilizat mai multe metode de percepere a impozitelor, cum sunt:

• colectarea acestora de către unul din contribuabilii fiecărei localități;

• încasarea impozitelor prin intermediul unor concesiuni;

• perceperea impozitelor printr-un aparat specializat al statului cunoscut sub denumirea de fisc sau de aparat fiscal.

În prezent, s-a generalizat metoda încasării impozitelor printr-un aparat fiscal propriu,

folosindu-se următoarele modalități: direct de către organele fiscale de la plătitori, prin stopajul la sursă, prin aplicarea de timbre fiscale.

a) Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori se realizează prin: 

-prezentarea contribuabilului la sediul organelor fiscale și achitarea impozitului datorat din proprie inițiativă (aceste impozite se numesc portabile);

-deplasarea încasatorilor la domiciliul plătitorilor și încasarea impozitelor datorate (aceste impozite se numesc cherabile).

b) Stopajul la sursă constă în reținerea și vărsarea impozitului datorat statului de către o terță persoană. De exemplu, angajatorii sunt obligați să rețină impozitul pe salarii și contribuțiile aferente datorate de angajați și să le verse la bugetele autorităților publice respective. La fel se reține și se varsă la bugetul destat și impozitul pe dividendele plătite acționarilor și impozitul pe dobânzilecuvenite deținătorilor de hârtii de valoare sau titularilor depozitelor de bani încont la bancă.

c) Perceperea prin aplicarea de timbre fiscal se practică în cazul taxelor datorate statului pentru acțiunile în justiție, pentru taxele privind actele,certificatele și diferitele documente elaborate de notariatele și de organele administrației centrale sau locale.

1.5 INSTITUIRE ȘI EVOLUȚIE

Redefinirea dreptului de proprietate, apariția agenților economici cu capital de stat privat și mixt, reconversia proprietății publice în proprietate privată, a necesitat eliminarea transferului subiectiv și automat a beneficiilor către bugetul de stat.

Impunerea profiturilor obținute de întreprinderile mici și mijlocii cu scop lucrativ, s-a făcut prin aplicarea unor cote progresive (între 1% și 50%) pe tranșe de profit, tranșă până la 50.000 lei fiind scutită. Acest lucru a avut loc odată cu crearea cadrului legal pentru desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative în industrie, comerț și servicii.

După apariția legii privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și legea privind societățile comerciale, prelevările pentru societate din valoarea producției nete și vărsămintele din beneficii au fost înlocuite prin introducerea începând cu anul 1991 a impozitului pe profit.

Tehnică de impunere s-a caracterizat prin instabilitate. Această a fost generată de modificările stabilite în mod succesiv printr-un ansamblu de acte normative : Legea 12/1991, Legea 55/1991, Legea 35/1991, HG 804/1991, HG 127/1991, OG 70/1994 modificată prin OG 34/1995 și OG 23/1996.

Studierea ajustărilor aduse tehnicii de impunere a profitului permite evidențierea mai multor etape:

Prima etapă (anul 1991) s-a caracterizat prin impunerea pe cote progresive pe tranșe de profit, tranșă până la 25.000 lei fiind exonerată. Pentru restul de 66 tranșe cotele au fost cuprinse între 2,5% și 77%. Concomitent s-au acordat o seama de facilități fiscale. Numărul mare de cote și transe nu a asigurat o previzionare optimă a cuantului monetar al fluxurilor fiscale și a incidenței acestora asupra gestiunii financiare a intreprinderilor.

În a două etapă (1991-1994 inclusiv) s-a aplicat impunerea prin cote proporționale pe 2 tranșe de profit;

Până la 1.000.000 lei – 30%

Peste 1.000.000 lei – 45%

Această decizie deși a contribuit la simplificarea administrării impozitului, și a prognozării dimensiunii prelevării, nu a fost corelată cu dimensiunea și potențialul financiar real al agenților economici. Practic s-a urmărit creșterea neutralității impozitului. Totuși principiul neutralității a fost denaturat de ansamblul facilităților fiscale stabilite, prin care nu s-a reușit atingerea finalităților dorite. Acestea au rămas simple costuri fiscale, care în loc să genereze creșterea capitalului productiv și a materiei impozabile, au facilitat evaziunea fiscală.

Prin acordarea unor facilități fiscale, s-a dorit stimularea apariției unui sector privat viabil și atragerea capitalului străin. În practică această finalitate a fost distorsionată. Exonerările, deducerile, reducerile de natură fiscală au urmărit obținerea unor finalități fie sociale, fie ecologice, fie economice.

Decizia de reducere cu 50% a impozitului aferent profitului utilizat pentru tehnologii și investiții destinate protejării mediului a urmărit obținerea unei finalități ecologice. Totuși aceasta a fost insuficientă pentru eliminarea efectelor fluidelor și produselor poluante, sau pentru a induce comportamente responsabile.

Facilitățile economice au cuprins:

-deducerea din baza impozabilă a veniturilor realizate în scopul creșterii calității produselor, precum și cele destinate reclamei și publicității;

-reducerea cu 50% a impozitului aferent prfitului reinvestit în scopul dezvoltării, modernizării și obținerii de profit suplimentar

-reducerea cu 25% a impozitului pe profitul realizat de agenții economici cu capital străin ce realizau o seama de investiții, creau un anumit număr de locuri de muncă, intermediau furnizarea unor materii prime necesare României,etc.

Principala cauză a creșterii numărului de agenții economici înmatriculați la sfârșitul anului 1994 a constituit-o modificarea regimului de impozitare a profitului începând cu 1 ianuarie 1995, prin care exonerările temporare erau eliminate. Acestea au fost utlizate în scopul sustragerii de la plata impozitului, prin înființarea de noi societăți comerciale principalul scop fiind de a beneficia de scutirile legale. Toate aceastea au contribuit la creșterea costurilor de gestiune a impozitelor la nivel administrației fiscale, care s-au adăugat la costurile determinate de acordarea facilităților.

Facilitațile acordate investitorilor straini au dus la distorsionarea relațiilor concurentiale intre capitalul autohton si cel strain.

Evaziunea fiscală și acordarea de facilitați suplimentare investitorilor au influentat asupra incasarilor cuvenite la bugetul de stat  avand  ca  rezultat stricarea  relațiilor de piața între agenții economici pe cale legistlativă.

In a treia etapă (1995-1996) s-a urmarit creșterea neutralitații impozitului pe profit, prin stabilirea unei cote normale de 38% și eliminarea exonerarilor temporare acordate  agenților economici nou înfiintati. 

În același timp, prin intermediul cotei, amortizării deductibile fiscal, creditului fiscal, tehnicii de actualizare la inflație și de plată s-a urmărit obținerea unor facilitați de natura economic.

Deoarece profitul brut al persoanelor juridice romane era lovit de impozitarea dublă, întai cu 38%, iar apoi 10% pentru cel distribuit acționarilor sau asociaților, iar  persoanele juridice straine erau impozitate doar cu 38%, s-a aplicat o cota suplimentara de 6,2% pentru impunerea profitului acestora diu urma. În acest mod s-a influențat decizia investitorilor de capital, alegerea de către aceștia a persoanelor juridice romane sau straine  pornind de la baze realtiv egale  din punctul de vedere fiscal legat de impozitarea profitului.

Profitul Băncii Naționale a României, obținut după deducerea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezerva legal, a fost supus impozitarii cu o cota de 80%, partea lăsată la dispoziția Băncii Naționale fiind destinată realizării și funcționării sistemului de decontări interbancare.

Persoanele juridice cu scop lucrativ ce obțin cel putin 80% din venituri din agricultura, sunt supuse unei cote de impozitare de 25%. Persoanele juridice ce obtin peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc sau baruri sau cluburi de noapte, suportă ocota adițională de 22%.

Inițial tehnica de impunere a profitului, determinarea profitului impozabil,acordarea de facilități fiscale și modul de plată a obligațiilor fiscale, a cuprins unele reglementări specifice pentru contribuabilii mici, mari și respectiv persoanele juridice străine. Concomitent s-au stabilit condiții cumulative pe care trebuiau sa le îndeplinească contribuabilii pentru a fi încadrați în una din cele două categorii. Determinarea profitului impozabil realizat de contribuabilii mari și de persoanele juridice străine printr-un sediu permanent, s-a calculat ca diferentă între patrimoniul net de la sfârșitul anului fiscal și cel de la începutul aceluiași an, minus aportul efectuat la capitalul social în cursul anului și veniturile neimpozabile, plus cheltuielile nedeductibile. Pe baza profitului impozabil de la sfârșitul anului fiscal se determină impozitul pe profit si plațile anticipate in contul impozitului pe profit pe tot parcursul anului fiscal următor.

Pentru contribuabilii mici, profitul impozabil se calculează lunar, cumulat de la începutul anului fiscal, stabilindu-se ca diferența între venituri și cheltuielile aferente veniturilor realizate, cu excepția cheltuielilor nedeductibile.

Contribuabilii mari și persoanele juridice străine au beneficiat de dreptul de a raporta și recupera pierderile în următorii cinci ani fiscali din profitul impozabil datorat, pe când, cei mici raportau pierderea lunar până la recuperarea acesteia, dar fără a depăși 36 luni de la înregistrare.

În a patra etapă (începută în 1997) tehnică de impozitare a profitului s-a simplificat. A dispărut distincția dintre contribuabilii mici și mari. Cu unele excepții tehnică impunerii profitului, a devenit aproape identică cu cea aplicată anterior contribuabililor mici.

Cota normală de impunere de 38%, diminuările și majorarile de cota, precum și tehnica de aplicare a acestora s-au menținut cu o singură excepție: cota adiționala de 22% aplicată societaților care obțineau peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc, sau care dispuneau de baruri si cluburi de noapte, se aplica, în prezent, numai acelei parți din profitul impozabil aferente ponderii veniturilor provenite din activitațile mentionate mai sus in totalul ventiturilor obtinute de firme.

Exonerările de la plata impozitului au fost extinse, în scopul obținerii unor facilitați sociale. Astfel s-au acordat exonerari pentru asociațiile de binefacere, cooperativele care funcționeaza ca unitați protejate, organizațiile de nevazatori și invalizi, asociațiile persoanelor cu handicap fizic și intelectual și unitațile economice ale acestora, unitațile aparținand diferitelor culte religioase.

Prin reducerile de impozit s-au urmarit finalitați de natură socială, economică si ecologică. Totuși suma reducerilor acordate a fost limitata la 50% din impozitul pe profit determinat înainte de aplicarea reducerilor. S-a stabilit si o prioritate pentru aplicarea reducerilor.

S-au menținut și/sau modificat reduceri la impozitul pe profit pentru agenții economici care angajează persoane cu deficiențe fizice și intelectuale, agenții economici care produc bunuri de export, agenții economici care reinvestesc in modernizare si dezvoltare.

Decizia de limitare a sumei totale a reducerilor a urmărit menținerea unei relații directe între facilitațile fiscale acordate și asumarea unor obligații de catre agenții economici, concomitent cu asigurarea unui anumit grad de protectie a finanțarii bugetului statului. Ordinea de prioritate a reducerilor reflectă importanța acordată susținerii procesului de privatizare, integrării într-o activitate economica a persoanelor cu handicap și corectării balanței comerciale, concomitent cu stimularea unor investiții.

Fluxurile de trezorerie legate de plata impozitului pe profit de la nivelul agenților economici de stat și repectiv cele de incasare de la nivelul bugetului de stat sau bugetelor locale, sunt influențate de tehnica evaluarii prin echivalența pentru ultima luna din an și de sfera aplicării tehnicii decalajului.

Prin lege se stabileste ca Banca Națională Română și societațile bancare de rang doi să plătească impozitul in luna urmatoare realizarii profitului. Pentru ultima lună din an băncile plătesc un impozit egal cu cel din luna noiembrie urmând ca regularizarea să se facă până la termenul stabilit pentru depunerea bilantului.

Pentru restul agenților economici s-a stabilit aplicarea tehnicii decalajului. Aceștia sunt obligați să plătească impozitul trimestrial, în prima lună a trimestrului următor celui în care s-a realizat profitul. Pentru ultimul trimestru, impozitul pe profit se calculează însumand impozitul pe octombrie și de 2 ori impozitul pe noiembrie (pentru decembrie considerandu-se un impozit egal cu cel pe noiembrie). In 1997 tehnica decalajului nu s-a aplicat, toate societațile calculand impozitul după metoda aplicată băncilor.

Modificările aduse tehnicii de impozitare a profitului s-au produs in condițiile liberalizării treptate a prețurilor factorilor de producție, ale renunțării în etape la alocarea direcționată a resurselor bugetare către unii agenți economici din unele sectoare de activitate prin subvenții și credite bancare.

Existența în economie a prețurilor administrate alături de cele liberalizate a distorsionat semnalele pieței, și a influențat alături de alocarea direcționată a resurselor in mod diferentiat asupra veniturilor, cheltuielior și rezultatelor agenților economici.

Pentru eliminarea evaziunii fiscale legale eliminarea multiplelor cote de impunere constituia o necesitate. Politica economică și tehnica de impunere a profitului nu au cotribuit la apariția, dezvoltarea și consolidarea unui acționariat energic si dinamic.

1.6 SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

a) în cazul persoanelor juridice române, al persoanelor juridice străine având locul de exercitare a conducerii efective în România, precum și al persoanelor juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;

b) în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligațiile fiscale;

c) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri obținute din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică românăasupra profitului impozabil aferent acestora.

c) justețea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau a proprietăților acestuia;

d) eficiența impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exercițiu bugetar la altul prin menținerea randamentului impozitelor, taxelor și contribuțiilor în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât și în cele de criză;

e) predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii.

1.7 REGULI SPECIALE DE IMPOZITARE

  În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezultatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de venituri:

a) pentru cultele religioase, veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, veniturile obținute din chirii, veniturile obținute din cedarea/înstrăinarea activelor corporale, alte venituri obținute din activități economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată;

b) pentru unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior, particulare, acreditate, precum și cele autorizate, veniturile obținute și utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale;

c) pentru asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, veniturile obținute și utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune, potrivit legii;

d) pentru Societatea Națională de Cruce Roșie din România, veniturile obținute și utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nr. 139/1995, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul organizațiilor nonprofit, organizațiilor sindicale, organizațiilor patronale, la calculul rezultatului fiscal, următoarele tipuri de venituri sunt venituri neimpozabile:

a) cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor;

b) contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților;

c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare;

d) veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive;

e) donațiile, precum și banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;

f) veniturile din dividende, dobânzi, precum și din diferențele de curs valutar aferente disponibilităților și veniturilor neimpozabile;

g) veniturile din dobânzi obținute de casele de ajutor reciproc din acordarea de împrumuturi potrivit legii de organizare și funcționare;

h) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

i) resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile;

j) veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;

k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;

l) veniturile obținute din reclamă și publicitate, veniturile din închirieri de spații publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărți, reviste, ziare, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale; nu se includ în această categorie veniturile obținute din prestări de servicii de intermediere în reclamă și publicitate;

m) sumele primite ca urmare a nerespectării condițiilor cu care s-a făcut donația/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizațiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului și obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;

n) veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;

o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV;

p) sumele colectate de organizațiile colective autorizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităților de finanțare a gestionării deșeurilor. În cazul organizațiilor nonprofit, organizațiilor sindicale, organizațiilor patronale, pentru calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile și alte venituri realizate, până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile și anume:

a) cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor; b) contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților; c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare; d) veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive; e) donațiile, precum și banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat; f) veniturile din dividende, dobânzi, precum și din diferențele de curs valutar aferente disponibilităților și veniturilor neimpozabile; g) veniturile din dobânzi obținute de casele de ajutor reciproc din acordarea de împrumuturi potrivit legii de organizare și funcționare; h) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole; i) resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile; j) veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora; k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică; l) veniturile obținute din reclamă și publicitate, veniturile din închirieri de spații publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărți, reviste, ziare, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale; nu se includ în această categorie veniturile obținute din prestări de servicii de intermediere în reclamă și publicitate; m) sumele primite ca urmare a nerespectării condițiilor cu care s-a făcut donația/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizațiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului și obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz; n) veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică; o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV; p) sumele colectate de organizațiile colective autorizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităților de finanțare a gestionării deșeurilor. Aceste organizații datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil care corespunde veniturilor, altele decât cele considerate venituri neimpozabile (menționate mai sus), asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% sau de 5%, după caz. Prevederile prezentului articol se aplică cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat.

2. IMPOZITUL PE PROFIT

Reforma fiscală din România a cuprins și măsuri privind armonizarea legislației impozitului pe profit cu cea comunitară.

În acest sens, modul de așezare, urmărire si percepere a impozitului pe profit a suferit modificări sub aspectul sferei de cuprindere, a cheltuielilor deductibile si nedeductibile, a cotelor de impunere-modificate atât ca număr, cât și ca nivel, al reducerilor și scutirilor, precum și al sancțiunilor aplicate.

Impozitul pe profit, unul din cele mai importante impozite directe reglementate de Codul Fiscal Român, are o sfera de cuprindere din ce în ce mai largă la nivel de contribuabili. Statul român îmbunătățește an de an dispozițiile de aplicare a impozitelor și taxelor la nivel de stat prin Norme Metodologice, Ordonanțe Guvernamentale, Ordonanțe Guvernamentale de Urgență, Hotărâri de Guvern și Legi ducând astfel la mai bune prelevări fiscale, pecuniare și definitive necesare finanțării globale a cheltuielilor publice Impozitul pe profit ocupă un rol important atât prin prisma contribuției sale la formarea veniturilor bugetare cât și prin influențarea activităților generatoare de profit.

Rolul ce revine impozitului, ca resursă de finanțare a cheltuielilor publice, dar și ca variabilă cu impact direct asupra venitului disponibil și implicit a consumului personal, investițiilor private, producției, ofertei și ocupării forței de muncă, este avut în vedere și în modelele de creștere economică echilibrată.

PROFITUL este surplusul obținut de o societate comercială atunci când venitul total pe care acesta în obține din toate activitățile sale depășește cheltuielile necesare realizării acestor activități.

PROFITUL BRUT (profitul impozabil) efectiv realizat al unei societăți comerciale este calculat prin scăderea tuturor cheltuielilor (deductibile) din venitul total obținut de societate.

PROFITUL NET se calculează prin scăderea din profitul brut a cotelor de impozit de profit.

Încasările din impozitul pe profit în standarde cash, în cuantum de 10,92 mld. lei, nete de impactul schemelor de compensare implementate (în sumă de 8,8 mil. lei), au înregistrat o creștere modestă, de 1,46% în 2013, comparativ cu anul anterior (+157mil. lei), fiind cu mult inferioare față de estimările din bugetul inițial (aproximativ cu 805 mil. lei), dinamica slabă a acestora fiind determinată atât de regularizările efectuate la impozitul pe profit datorat de către băncile comerciale , dar și de o evoluție foarte slabă a încasărilor de la agenții economici nefinanciari, acestea din urmă fiind influențate negativ de performanța financiară slabă a companiilor.

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Nivelul nominal al veniturilor încasate din impozitul pe profit rămâne semnificativ sub cel înregistrat în perioada pre-criză, această evoluție fiind ilustrată și de nivelul indicelui de eficiență a colectării (calculat conform metodologiei ESA95), care a înregistrat o reducere semnificativă în perioada 2008-2012 (în linie cu evoluțiile din NSM10), Graficul 2 sugerând o legătură directă între gradul de eficiență a colectării și poziția ciclică a economiei. Odată cu reluarea creșterii economice în anul 2011, indicatorul de eficiență a consemnat o relativă stabilizare, astfel că, dacă în termeni cash dinamica încasărilor din impozitul pe profit a fost de doar 0,58%, conform metodologiei ESA95 acestea au avansat cu 10,16% în 2013, față de 2012, remarcându-se o ușoară creștere a indicelui de eficiență a taxării la nivelul anului 2013, datorită faptului că veniturile din impozitul pe profit au evoluat într-un ritm superior celui aferent bazei macroeconomice relevante (excedentul brut din exploatare).

Sursa: Calcule Consiliul Fiscal

2.1. CONTRIBUABILI ȘI SCUTIRI, PERIOADA IMPOZABILĂ

2.1.1 Contribuabili și scutiri

După anul 1990, legislația privind impozitul pe profit s-a modificat permanent. În cadrul reformei fiscale din țara noastră, prin reglementările legale, privind impozitul pe profit, s-a urmărit armonizarea acestora cu legislația din țarile Uniunii Europene. În acest context, au fost operate modificări importante, în principal, referitoare la sfera de curpindere a cheltuielilor deductibile și nedeductibile, cotele de impozitare, facilitați fiscale etc.

Impozitul pe profit este plătit de persoane juridice sau fizice, denumite generic „contribuabili”, care sunt reprezentate de:

a) persoanele juridice române, cu excepțiile menționate ulterior; 

b) persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România;

c) persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;

d) persoanele juridice străine care realizează venituri obținute din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română

e) persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene.

Nu intră sub incidența prezentului titlu următoarele persoane juridice române:

a) Trezoreria Statului;

b) instituția publică, înființată potrivit legii, cu excepția activităților economice desfășurate de aceasta;

c) Academia Română, precum și fundațiile înființate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu excepția activităților economice desfășurate de acestea;

d) Banca Națională a României;

e) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

f) Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;

g) Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii; g1) Fondul de garantare a asiguraților, constituit potrivit legii; h) persoana juridică română care plătește impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile titlului III; i) fundația constituită ca urmare a unui legat;  j) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

2.1.2 Perioada impozabilă

Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde cu anul calendaristic. Când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

Când un contribuabil se înființează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă începe:

a) de la data înregistrării acestuia în registrul comerțului, dacă are această obligație potrivit legii;

b) de la data înregistrării în registrul ținut de instanțele judecătorești sau alte autorități competente, dacă are această obligație, potrivit legii;

c) pentru sediul permanent, de la data la care persoana juridică străină începe să își desfășoare, integral sau parțial, activitatea în România, cu excepția sediului care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerțului, pentru care perioada impozabilă începe la data înregistrării în registrul comerțului.

Când un contribuabil încetează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă se încheie:

a) în cazul fuziunilor sau divizărilor care au ca efect juridic încetarea existenței persoanelor juridice absorbite/divizate prin dizolvare fără lichidare, la una dintre următoarele date:

1. la data înregistrării în registrul comerțului/registrul ținut de instanțele judecătorești competente sau de alte autorități competente a noii persoane juridice ori a ultimei dintre ele, în cazul constituirii uneia sau mai multor persoane juridice noi;

2. la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea sau de la altă dată stabilită prin acordul părților în cazul în care se stipulează că operațiunea va avea efect la o altă dată, potrivit legii;

3. la data înmatriculării persoanei juridice înființate potrivit legislației europene, în cazul în care prin fuziune se constituie asemenea persoane juridice;

b) în cazul dizolvării urmate de lichidarea contribuabilului, la data încheierii operațiunilor de lichidare, dar nu mai târziu de data depunerii situațiilor financiare la organul fiscal competent;

c) în cazul încetării existenței unui sediu permanent, la data radierii înregistrării fiscale.

Prin excepție de la faptul că „anul fiscal este anul calendaristic” și de la faptul că atunci „când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat”, contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislația contabilă în vigoare, pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal să corespundă exercițiului financiar.

Primul an fiscal modificat include și perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie și ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal.

Contribuabilii comunică organelor fiscale competente opțiunea pentru anul fiscal modificat, în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării acestora, după caz.

În cazul contribuabililor care au optat, în conformitate cu legislația contabilă în vigoare, pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, dreptul organului fiscal de a stabili impozitul pe profit se prescrie în termen de 5 ani începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se împlinesc 6 luni de la încheierea anului fiscal pentru care se datorează obligația fiscală.

Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligați la plata impozitului în cotă de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

2.1.3 Profitul impozabil

Rezultatul fiscal, reprezentat de profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, se stabilește respectând reglementările fiscal și în funcție de marimea acestuia se stabilește nivelul de impozitare exigibil. Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, cumulate de la începutul anului fiscal. La stabilirea profitului impozabil, se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare. Următoarele elemente similar veniturilor pot fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil: – diferențe favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul raportat, ca urmare a retratării sau transpunerii; – rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil. Următoarele elemente similare cheltuielilor pot fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil: – diferențe nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datoriilor în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul raportat, ca urmare a retratării sau transpunerii; – cheltuiala cu valoare neamortizată a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventor care a fost înregistrată în rezultatul raportat.

Introducând în relația de calcul elementele profitului impozabil, acesta se determină astfel: P1 = RC – Sd + Sned

P1 – Rezultatul fiscal RC – rezultatul contabil Sd – sume deductibile fiscal Sned- sume nedeductibile fiscal

Pentru determinarea corectă a rezultatului contabil și, implicit, a rezultatului fiscal, întreprinderea are obligația de a înregistra în contabilitate veniturile obținute și cheltuielile ocazionate. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor legale. Conform legislației sunt considerate, de asemenea, cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri următoarele elemente: a) cheltuieli cu achiziționarea ambalajelor pe durata de viață stabilită de cate contribuabil; b) cheltuieli efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuieli efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale; c) cheltuieli reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii, și cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale; d) cheltuieli de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acorda în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vanzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor; e) cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate, efectuate de către salariați și administratori; f) contribuția la rezerva mutuală a casei centrale a cooperativelor de credit; g) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de acte normative in vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă; h) cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat; i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii; j) cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizari necorporale din punct de vedere contabil; k) cheltuieli pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întretinerea și perfecționarea sistemelor de management al calitații, obținerea atestării conform cu standardele de calitate; l) cheltuieli pentru protejarea mediului și conservarea resurselor; m) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale; n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate. Pentru determinare profitului impozabil, un instrument util este Registrul de Evidență Fiscală. Contribuabilii sunt obligați să întocmească un registru de evidență fiscală, într-un singur exemplar, compus din cel puțin 100 file, ținut în formă scrisă sau electronică. Completarea se face în ordine cronologică, iar informațiile înregistrate trebuie să corespundă cu operațiunile fiscale și cu datele prezentate în declarațiile de impunere. Registrul de evidență fiscală se completează în toate situațiile în care informațiile cuprinse în declarația fiscală sunt obținute în urma unor prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile. Modul de completare a registrului de evidență fiscală este la latitudinea fiecărui contribuabil, în funcție de specificul activității și de necesitățile fiecăruia. Impozitul pe profit se calculează trimestrial, respectiv lunar în cazul societaților bancare, cumulate de la începutul anului fiscal, potrivit relației: IMPOZITUL PE PROFIT=

În calcul se iau datele cumulate de la începutul anului, astfel că, impozitul pe profit, este reprezentat numai de diferența dintre impozitul pe profit calculate la sfârșitul perioadei fiscale de referință și impozitul înregistrat până la finele perioadei fiscale precedente. În țările Europei Continentale, unde impozitul pe profit are legătură cu rezultatul contabil, fiscalitatea exercită o influență importantă asupra obiectivelor contabilitații și asupra procesului de evaluare.

2.2 CALCULUL REZULTATULUI FISCAL

2.2.1 Reguli generale

Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum și pierderile fiscale care se recuperează. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală. Rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal. Pentru determinarea rezultatului fiscal, erorile înregistrate în contabilitate se corectează astfel:

a) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea și depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală; b) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama contului de profit și pierdere sunt luate în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal în anul în care se efectuează corectarea acestora. Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieșirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul rezultatului fiscal. În cazul contribuabililor care desfășoară activități de servicii internaționale, în baza convențiilor la care România este parte, veniturile și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenții. Tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piață. La stabilirea rezultatului fiscal al persoanelor afiliate se au în vedere reglementările privind prețurile de transfer, prevăzute de Codul de procedură fiscală. În scopul determinării rezultatului fiscal, contribuabilii sunt obligați să evidențieze în registrul de evidență fiscală veniturile impozabile înregistrate într-un an fiscal, precum și cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, în același an fiscal, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

2.2.2 Deduceri pentru cheltuielile de cercetare, dezvoltare

La calculul rezultatului fiscal, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, definite potrivit legii, se acordă următoarele stimulente fiscale:

deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 50%, a cheltuielilor eligibile pentru aceste activități; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispozițiilor art. 31;

aplicarea metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor destinate activităților de cercetare-dezvoltare. Stimulentele fiscale se acordă, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare desfășurate în scopul obținerii de rezultate ale cercetării, valorificabile de către contribuabil, activități efectuate atât pe teritoriul național, cât și în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele care aparțin Spațiului Economic European. Activitățile de cercetare-dezvoltare eligibile pentru acordarea deducerii suplimentare la determinarea rezultatului fiscal trebuie să fie din categoriile activităților de cercetare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, relevante pentru activitatea desfășurată de către contribuabili. Stimulentele fiscale se acordă separat pentru activitățile de cercetare-dezvoltare din fiecare proiect desfășurat. În aplicarea prevederilor prezentului articol se elaborează norme privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, aprobate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului educației și cercetării științifice. Deducerile prevăzute de acest articol nu se recalculează în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare.

2.2.3 Scutirea de impozit a profitului reinvestit

  Profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit. Activele corporale pentru care se aplică scutirea de impozit sunt cele prevăzute în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe. Profitul investit reprezintă soldul contului de profit și pierdere, respectiv profitul contabil brut cumulat de la începutul anului, obținut până în trimestrul sau în anul punerii în funcțiune a activelor. Scutirea de impozit pe profit aferentă investițiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă. Pentru contribuabilii care au obligația de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situația în care se efectuează investiții în trimestrele anterioare, din profitul contabil brut cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea. În cazul în care în trimestrul în care se pun în funcțiune activele se înregistrează pierdere contabilă, iar în trimestrul următor sau la sfârșitul anului se înregistrează profit contabil, impozitul pe profit aferent profitului investit nu se recalculează. Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz. Suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit, mai puțin partea aferentă rezervei legale, se repartizează la sfârșitul exercițiului financiar, cu prioritate pentru constituirea rezervelor, până la concurența profitului contabil înregistrat la sfârșitul exercițiului financiar. În cazul în care la sfârșitul exercițiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează recalcularea impozitului pe profit aferent profitului investit, iar contribuabilul nu repartizează la rezerve suma profitului investit. Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin.1 (Profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit. Activele corporale pentru care se aplică scutirea de impozit sunt cele prevăzute în subgrupa 2.1, respectiv în clasa 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe) au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării acestei condiții, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit și se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, de la data aplicării facilității, potrivit legii. În acest caz, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale rectificative. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situații:

a) sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;

b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;

c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.

2.3 NOUTĂȚI ÎN DOMENIUL IMPOZITULUI PE PROFIT REGLEMENTATE DE CODUL FISCAL VALABIL ÎNCEPÂND CU 01 IANUARIE 2016

Impozitul pe profit se datorează în cotă de 16%, cotă generala. În cazul în care societatea desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, impozitul menționat mai sus nu poate să fie mai mic de 5% din totalul veniturilor realizate. Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementarilor contabile în vigoare, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Se remarcă o nouă definiție a cheltuielilor deductibile, și anume: sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul realizării activității economice. De asemenea, se remarcă introducerea în Codul Fiscal a unei proceduri similare celei de corectare a erorilor contabile, în sensul că dacă în anul curent se identifica o eroare de calcul a impozitului pe profit aferenta unui exercițiu închis, iar eroarea este nesemnificativă, corectarea se face pe seama profitului anului curent. Atunci când eroarea este semnificativă, se impune o corectare pe seama rezultatului fiscal al anului la care se refera eroarea.

Dintre modificările aduse impozitului pe profit amintim:

Facilitatea de profit reinvestit se acordă atât pentru echipamentele din grupa 2.1, cât și din clasa 2.2.9 din Catalogul mijloacelor fixe, respectiv Echipamente tehnologice (mașini, utilaje si instalații de lucru) și Calculatoare electronice si echipamente periferice, mașini și aparate de casă, control și facturat. Se observă extinderea bunurilor aflate în sfera profitului reinvestit și lărgirea sferei către calculatoare și echipamente de facturare. Extinderea categoriei de venituri neimpozabile pentru sumele colectate de operatorii responsabili cu gestionarea deșeurilor.

Cheltuielile de protocol sunt deductibile în cotă de 2% asupra profitului contabil la care se adaugă cheltuiala cu impozitul pe profit și cheltuiala de protocol. Nu se fac ajustări fiscale, se pornește de la profitul brut contabil.

Cheltuielile sociale se pot acorda în valoare de până la 5% din cheltuielile cu salariile retinem majorarea plafonului.

Cheltuielile de sponsorizare reduc impozitul pe profit în procentul de 0,5% (5 la mie) din cifra de afaceri, fără a depăși 20% din impozitul pe profit și se pot reporta pe o perioada de 7 ani. Observam majorarea procentului din cifra de afaceri.

Pentru împrumuturile pe termen lung de la alte entități se reduce la 4% nivelul ratei dobânzii când acesta este în valută ce poate fi deductibilă, condiționat de gradul de îndatorare. Anterior acest procent era de 6%.

În cazul achiziției mijloacelor de transport se accentueaza faptul că amortizarea este limitată la 1.500 lei/luna, iar valoarea ce depășeste această sumă este nedeductibilă, chiar dacă mijlocul de transport este vandut cu profit.

Se menține regula generală a plăților trimestriale de impozit pentru primele 3 trimestre, până pe data de 25 a lunii următoare celei în care s-a încheiat trimestrul, cu depunerea până pe data de 25 martie a anului următor a declarației anuale de impozit pe profit.

3. IMPOZITUL PE DIVIDENDE

3.1 CONSIDERAȚII GENERALE

Atât în doctrina fiscală internă, cât și în doctrina fiscală internațională se manifestă un interes deosebit pentru a se formula o definiție cât mai cuprinzătoare noțiunii de dividende. În accepțiunea generală, dividendele sunt considerate ca fiind partea din profitul net al unei societăți comerciale care se distribuie titularului unei acțiuni, în funcție de valoarea nominală a acesteia. Concret, pe sursă legislativă, dividendele reprezintă cota-parte din profitul obținut de societățile comerciale ce se plătește fiecărui acționar sau asociat, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. În Convenția Model OCDE , noțiunea de „dividend” este definită ca fiind veniturile provenite din acțiuni, drepturi sau titluri de folosință, părți miniere, părți de fondator, alte drepturi – exceptând creanțele cu participare la beneficiu, precum și veniturile din alte părți sociale asimilate veniturilor din acțiuni de către legislația fiscală a statului contractant în care este rezidentă societatea distribuitoare de dividende. În Convențiile fiscale incheiate cu România, definirea noțiunii de „dividend” nu este identică, astfel încât pentru o corectă aplicare a fiecărei convenții este necesar a se face o analiză a textului concret cuprins în acea convenție. Și aceasta cu atat mai mult cu cât în definirea noțiunii de „dividend” se face trimitere la dreptul intern, care va completa definiția din convenție. Spre exemplu, iată definițiile din cadrul convențiilor fiscale încheiate de România cu Germania si Canada: Germania – dividendele sunt definite ca fiind veniturile provenind din acțiuni, drepturi de folosință sau titluri de creanță, din acțiuni miniere, părți de fondator sau alte venituri care sunt supuse aceluiași regim de impunere ca veniturile din acțiuni de către legislația statului în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor și veniturilor generate de certificatele aparținând unui fond de investiții. În Canada, dividendele înseamnă veniturile provenind din acțiuni, din drepturi de folosință, din părți miniere, din părți de fondator sau din alte drepturi care nu sunt titluri de creanță, din participarea la profituri, precum și veniturile care sunt supuse aceluiași regim de impunere ca veniturile din acțiuni de către legislația statului în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor.

3.2 MODALITĂȚI DE CALCUL, DE PLATĂ

  O persoană juridică română care plătește dividende către o persoană juridică română are obligația să rețină, să declare și să plătească impozitul pe dividende reținut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol. Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. Cota de impozit pe dividende a variat de-a lungul timpului, înainte de 1 ianuarie 2016, această cotă având valoarea de 16 %. Prin excepție de la cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plătește, după caz, până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, următor anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale. Aceste prevederi nu se aplică pentru dividendele distribuite și neplătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, dacă în ultima zi a anului calendaristic sau în ultima zi a anului fiscal modificat, după caz, persoana juridică română care primește dividendele îndeplinește condițiile prevăzute în următorul paragraf. Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române, dacă persoana juridică română care primește dividendele deține, la data plății dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de un an împlinit până la data plății acestora inclusiv. Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română: a) fondurilor de pensii administrate privat, fondurilor de pensii facultative; b) organelor administrației publice care exercită, prin lege, drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de acționar al statului/unității administrativ-teritoriale la acea persoană juridică română.

4. MODALITĂȚI DE DETERMINARE A IMPOZITULUI PE PROFIT ÎN CADRUL SC ALEX GENERAL BUSINESS SRL

4.1 NOȚIUNI TEORETICE FUNDAMENTALE

Contribuabilii obligați la plata impozitului pe profit:

1. Persoanele juridice române:

● pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât din România cât și din străinătate

● împreună cu persoanele fizice rezidente, pentru veniturile realizate atât în România, cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică

2. Persoanele juridice străine:

● care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România

● care realizează venituri din proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română

3. Persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;

Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit:

● Trezoreria Statului; ● Instituția publică, înființată potrivit legii, cu excepția activităților economice desfășurate de aceasta; ● Academia Română, precum și fundațiile înființate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu excepția activităților economice desfășurate de acestea; ●Banca Națională a României; ●Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii; ●Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii; ●Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii; – Fondul de garantare a asiguraților, constituit potrivit legii; ●persoana juridică română care plătește impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile titlului III; ●fundația constituită ca urmare a unui legat; ●entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică

Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde cu anul calendaristic.

Cota de impozitare generală este de 16%.

În cazul în care un contribuabil desfășoară activități de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau a pariurilor sportive, inclusiv în cazul în care o persoană juridică realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, impozitul pe profit datorat statului nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor activități.

Baza de calcul al impozitului pe profit o reprezintă profitul impozabil calculat după următoarele formule:

Rezultatul fiscal = Venituri impozabile – Cheltuieli deductibile

Rezultatul fiscal = (Venituri totale – Venituri neimpozabile) – (Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile)

Impozitul pe profit = 16% x Rezultatul fiscal

4.2 PREZENTAREA SOCIETĂȚII

Societatea comercială ALEX GENERAL BUSINESS este o societate cu răspundere limitată, iar obiectul său de activitate este comerțul cu ridicată al produselor farmaceutice. Societatea se încadreaza în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii.

Firma și-a început activitatea în data de 12 iulie 2012, cu sediul în STR. CPT.OCTAV COCARASCU, NR.57, ETAJ.1, SECTOR 1, BUCUREȘTI (sediu, care este valabil și astăzi). Reprezentantul legal al firmei și, totodată administratorul este Vladuti Adrian-Mircea, iar reprezentantul împuternicit Puculete Viviana-Ioana(director executiv).

Codul fiscal al firmei este RO 30476457, iar certificatul de înmatriculare/înregistrare J40/8623/2012, atribuit în data de 26.07.2012, București.

Cifra de afaceri a societații a cunoscut o scădere în anul 2014 față de 2013, dar o creștere în 2015 față de 2014, astfel :

2013 : 1 euro = 4.4190 lei

2014 : 1euro = 4.4446 lei

2015 : 1euro = 4.4450 lei

Punctele forte ale firmei se bazează pe un management orientat spre performanță, o politică de investiții continue, cunoașterea profundă a mediului de afaceri românesc și în special a rețelei sanitare.

4.3 CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT PE TRIMESTRE ÎN

ANUL FISCAL 2015

TRIMESTRUL I:

La data de 31.03.2015, pentru societatea comercială SC ALEX GENERAL BUSINESS SRL se cunosc următoarele date:

VENITURI TOTALE: 30.798,13 RON

CHELTUIELI TOTALE: 68.355,54 RON

PROFIT CONTABIL: – 37.557,41 RON (PIERDERE)

Pentru calcularea impozitului pe profit prima etapă constă în stabilirea profitului impozabil, care se determină ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.

P1 = RC – Sd + Sned

P1 – Rezultatul fiscal RC – rezultatul contabil Sd – sume deductibile fiscal Sned- sume nedeductibile fiscal, deci: Profitul impozabil = (Venituri totale – Venituri neimpozabile) – (Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile)

Codul fiscal precizează următoarele categorii de venituri neimpozabile:

dividendele primite de la o persoană juridică română;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare;

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres de lege;

Venituri neimpozabile = 0

Cheltuielile nedeductibile prevăzute de Codul Fiscal sunt:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat;

dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă;

cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune;

cheltuielile înregistrate de societățile agricole, pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se dețin participații, precum și de diferențele nefavorabile de valoare aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora;

cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;

cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;

alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion.

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii;

NOTĂ: Cheltuielile cu sponsorizările diminuează impozitul pe profit de plată, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

1. este în limita a 30/00 din cifra de afaceri;

2. nu depășește mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

– cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

– cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual;

– cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreștere a valorii acestora.

TRIMESTRUL AL II-LEA:

La data de 30.06.2015, pentru societatea comercială SC ALEX GENERAL BUSINESS SRL se cunosc următoarele date:

VENITURI TOTALE: 3.703.199,05 RON

CHELTUIELI TOTALE: 3.595.670,53 RON

PROFIT CONTABIL: 107.528, 52 RON

Venituri neimpozabile=0

TRIMESTRUL AL III-LEA:

La data de 30.09.2015, pentru societatea comercială SC ALEX GENERAL BUSINESS SRL se cunosc următoarele date:

VENITURI TOTALE: 4.631.105,55 RON

CHELTUIELI TOTALE: 4.646.415,29 RON

PROFIT CONTABIL: -15.309,74 RON

Venituri neimpozabile=0

TRIMESTRUL AL IV-LEA:

La data de 30.06.2015, pentru societatea comercială SC ALEX GENERAL BUSINESS SRL se cunosc următoarele date:

VENITURI TOTALE: 10.567.882 RON

CHELTUIELI TOTALE: 10.331.331 RON

PROFIT CONTABIL: 236.550 RON

Venituri neimpozabile=0

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În decursul timpului, impozitele directe au evoluat odată cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activități, pe venituri sau pe averi.

Fiind individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere. Deși s-au practicat și în orânduirile precapitaliste, o diversificare și extindere au cunoscut abia în capitalism.

În primele decenii ale secolului al XX-lea , impozitele așezate  pe obiecte,  materiale  și genuri de activități (adică impozitele de tip real) au fost înlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de tip personal. Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorită creșterii continue a cheltuielilor  publice,  sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât s-a recurs și la impunerea indirectă. Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcție de mărimea venitului sau a averii și autermene de plată stabilite și cunoscute în anticipație, ele sunt preferabile față de impozitele indirecte.

Impozitele directe prezintă următoarele avantaje: constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp și pe care statul se poate baza la anumite intervale de timp, îndeplinesc obiective de justiție fiscală, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existență, se calculează și se percep relativ ușor.

Impozitele directe prezintă și următoarele dezavantaje: nu sunt agreabile plătitorilor, se apreciază că nu sunt productive, deoarece conducerile statelor nu ar avea interes să devină nepopulare, prin creșterea acestor impozite, pot genera abuzuri în ce privește așezarea și încasarea impozitelor.

Impozitul pe profit este un impozit personal, iar în cadrul reformei fiscale din România, impozitul pe profit ocupă un rol imortant atât în prisma contribuției sale la formarea veniturilor.

Impozitul pe profit se calculează de către contribuabil, prin aplicarea cotelor de impozit, stabilite legal, asupra profitului impozabil determinat pe baza cotelor înscrise lunar în contabilitate.

BIBLIOGRAFIE

Văcărel Iulian, Finanțe publice, Editura Didactică și pedagogică, București, 2008

Bucur Crina Raluca, Fiscalitate, Editura Prouniversitaria, București, 2014

Tâțu Lucian, Fiscalitate, Editura C.H. Beck, București, 2013

Vorniceanu Marius, Fiscalitate, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009

Ioan Condor, Impozitele, taxele si contributiile datorate de persoanele juridice, Editura Tribuna Economica-Bucuresti, 2008

A.Morariu, I. Jianu, Ghid pentru ințelegerea și aplicarea IAS 12 : Impozitul pe profit , Ed. CECCAR 2006

Costel Istrate, Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Editura Polirom, București, 2009

Roman Daniele Lidia, Finanțe aplicate, Editura Economica-Bucuresti, 2008

Pierre F., Valorisation d’entreprise et theorie financiere, Edition d’Organisation, Paris, 2006

Morariu Ana, Contabilitate și fiscalitate în dezvoltarea firmei, Ed.ExPonto, 2005

Popa Adriana,Popa Nicu, Radu Gabriel,Iordan Braduț Cristian, Codul Fiscal în contextual integrării europene Ghid practic pentru înțelegere și aplicare, Ed. Contaplus 2007

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu normele metodologice de aplicare

Instrucțiunile de completare a formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” cuprinse în Anexa nr. 8 la Ordinul Agenției Nationale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă

Aurel Isfanescu; Vasile Robu; Anca M. Hristea; Camelia Vasilescu, Analiza economico-financiara, Editura ASE 2007

Dobrotă N., Dicționar de economie, Ed. Economică, București, 2005

www.codfiscal.net

www.consiliulfiscal.ro

www.contabilul.ro

www.fiscalitate.ro

www.mfinante.ro

www.anaf.ro

www.bnr.ro

www.insse.ro

www.static.anaf.ro

www.conta.ro

www.contabilul.manager.ro