Impozitul pe Profit la Intreprinderile Mici Si Mijlocii

INTRODUCERE

Fiscalitatea are, de foarte multă vreme, o imagine negativă. Ea este considerată, de către contribuabili, drept o formă de constrângere exercitată de stat, care prin metode speciale și conform normelor legale din legislația fiscală din țara noastră, scoate din buzunarele cetățenilor anumite sume de bani câștigate cu greu și deci bine meritate de aceștia.

Ar fi incorect să privim lucrurile exclusiv dintr-o asemenea perspectivă, întrucât analizându-le cu onestitate, cu oarecare detașare și cu dorința de a le înțelege vom descoperi că realitatea este alta. Dreptul statului de a-și institui un sistem de impunere care să-i asigure în mod corespunzător cuantumul veniturilor publice necesare îndeplinirii funcțiilor sale izvorăște din punerea în aplicare a mai multor teorii, care au menirea de a explica necesitatea reglementării veniturilor bugetare, în principal sub forma impozitelor și taxelor.

Impozitul reprezintă acea contribuție bănească, obligatorie și cu titlu nerambursabil, care este datorată bugetului de stat de către persoanele fizice și juridice,în raport cu capacitatea lor contributiva.

Impozitul pe profit reprezintă o sursă de venit importantă pentru bugetul statului și are o influență deosebită asupra activității economico-sociale generatoare de profit și asupra structurii de ansamblu a economiei din România.

În această lucrare am abordat problema impozitului pe profit atât din punct de vedere contabil cât și din punct de vedere fiscal, deoarece este știut faptul că există anumite diferențe între impozitul pe profit contabil și impozitul pe profit fiscal.

Am considerat utilă prezența mai multor exemple cu privire la calculul și înregistrarea impozitului pe profit, pentru a realiza în mod corect prevederile legislației fiscale din România.

În acest sens trebuie corelate regulile de definire, recunoaștere și bazele de calcul astfel încât agentul economic să nu fie supus riscurilor de evaziune și fraudă fiscală.

Împreună cu amortizarea, profitul reprezintă un factor important al capacității de autofinanțare al agenților economici. Cu cât profitul brut este mai afectat de impozitul pe profit, cu atât capacitatea de autofinanțare a entităților este mai redusă în condițiile păstrării constante a volumului amortizării.

Relația dintre contabilitate și fiscalitate este una complexă, fiscalitatea exercitându-și rolul de susținător al dezvoltării economice, iar contabilitatea, ca susținător al entității, trebuie să fie neutră, imparțială și nediscriminatorie. Este bine cunoscut faptul că, în vederea determinării bazelor impozabile pentru majoritatea impozitelor și taxelor cuvenite bugetului general consolidat, contabilitatea reprezintă principala sursă de informații.

În ceea ce privește impozitul pe profit există anumite divergențe între contabilitate și fiscalitate. Conducătorii întreprinderilor trebuie să facă o alegere foarte delicată între obligația de a prezenta prin situațiile financiare imaginea fidelă a patrimoniului și rezultatele întreprinderii și dorința de a obtimiza costul fiscal al activitații. Dacă se aplică regulile contabile, pot aparea unele neconcordanțe cu regulile fiscale, ceea ce duce la un alt rezultat impozabil decât cel contabil. În România nu se întocmește un bilanț fiscal, care să fie destinat fiscului, de aceea, pentru obținerea rezultatului impozabil sunt necesare câteva prelucrări extracontabile pe baza rezultatului contabil.

Cadrul fiscal românesc a suferit ajustări importante in ultima perioadă de timp urmărindu-se stimularea afacerilor și alinierea la aquis-ul comunitar. Referitor la impozitul pe profit legislația din țara noastră s-a modificat frecvent cu privire la: categoriile de contribuabili, unitățile scutite, cotele de impozitare, sfera de cuprindere a cheltuielilor deductibile și nedeductibile, facilitați fiscale. Cu toate că s-au aprobat reglementările armonizate în stabilirea rezultatului fiscal, se realizează în continuare corectarea rezultatului contabil pentru a se determina rezultatul fiscal.

În urma acestor modificări, eficiența sistemului fiscal din țara noastră este departe de cea a sistemelor din țările Uniunii Europene.

Organizarea unui sistem de impozitare adecvat, cu administrarea rațională a impozitelor și taxelor, prezintă o importanță deosebită deoarece vizează realizarea veniturilor bugetare la un nivel favorabil pentru acoperirea cheltuielilor publice și eliminarea deficitului bugetar.

Această lucrare este structurată pe cinci capitole. Primul capitol se referă la noțiuni generale privind impozitul pe profit. Al doilea capitol cuprinde o prezentare aprofundată a întreprinderilor mici și mijlocii în România. Al treilea capitol face referire la impozite și taxe în țări din U.E. Al patrulea capitol este prezentat studiul de caz, iar al cincilea capitol reprezinta concluziile și propunerile trase după efectuarea studiului de caz. Am ales această lucrare deoarece am dorit să surprind atât conținutul teoretic al impozitelor cât și modificările ce au apărut în urma aderării României la Uniunea Europeană.

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT

1.1 ELEMENTELE IMPOZITULUI

În țara noastra, ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de contribuabili. Ca urmare, în legile prin care se instituie impozitele, se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunilor ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu își onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.

Printre elementele impozitului se numără:

subiectul (plătitorul)

suportatorul

obiectul impunerii

sursa impozitului

unitatea de impunere

cota impozitului

asieta

termenele de plată ș.a.

Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. În reglementările fiscale, ca și în vorbirea curentă, subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Uneori, impozitul datorat de o persoană este vărsat la bugetul de stat de către o altă persoană, de exemplu impozitul pe venitul din salarii, datorat statului de un muncitor sau funcționar, este reținut de către o persoană care îi plătește drepturile salariale și apoi este vărsat la bugetul de stat. În același mod procedează o bancă, o editură, o publicație sau o altă persoană care, din venitul cuvenit altei persoane (dobândă, drept de autor, colaborare etc.) reține impozitul datorat statului și-l varsã la buget.În aceste situații, subiect al impozitului este salariatul, beneficiarul dobânzii, al dreptului de autor sau al colaborării, iar nu cel ce a reținut de la acesta impozitul datorat statului și l-a vărsat efectiv la buget, prin plata în numerar sau prin virement.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul.În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul real al acestuia. În realitate, sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse căi și mijloace pentru a transpune, într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiectul impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. În cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul, la impozitul pe salarii – salariul și alte drepturi de personal, la impozitul pe donații – bunurile mobile și imobile care fac obiectul donației, deci, altfel spus, averea donată. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat.

Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul, din venit sau din averea proprie. În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa acestuia. În schimb la impozitele pe avere nu există întotdeauna o asemenea coincidență, deoarece, de regulă, impozitul se plătește din venitul realizat pe urma averii și numai rareori aceasta diminuează substanța averii.

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit de către stat în sumă fixă sau în cote procentuale.

Asietă (mod de așezare a impozitului)

Prin asietă se înțelege totalitatea măsurilor luate de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea subiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat bugetului de stat.

Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat bugetului de stat. Neachitarea impozitului până la data stabilită prin lege, atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti și majorări de intârziere. Prin lege sunt prevazute și alte sancțiuni care se aplică contribuabililor rău platnici, cum ar fi: sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma datorată statului, popriri etc.

1.2 CLASIFICAREA IMPOZITELOR

În practica financiară se întâlnește o diversitate de impozite, care se deosebesc nu numai ca formă ci și în ceea ce privește conținutul acestora.

Clasificarea impozitelor se face astfel:

după trăsăturile de fond și formă, deosebim:

impozite directe, care la rândul lor pot fi:

reale (impozitul pe clădiri, impozitul pe venitul agricol, etc.)

personale: impozitul pe venit

impozite indirecte:

accize

TVA

taxe vamale

taxe de timbru etc.

după obiect, deosebim:

impozite pe venit

impozite pe cheltuieli

după scopul urmărit:

impozite financiare

impozite de ordine

după frecvența care se realizează:

impozite permanente

impozite incidentale

după instituția care le administrează:

impozite ale administrației publice centrale

impozite ale administrației publice locale

In practica fiscală internațională întâlnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca formă și conținut. De aceea, pentru a identifica ușor efectele diferitelor categorii de impozite în plan economic, financiar, social și politic este necesară gruparea acestora pe baza următoarelor aspecte :

trăsăturile de fond și de formã ale impozitelor;

obiectul asupra cărora se așează;

scopul urmărit de stat prin instituirea lor;

frecvența perceperii lor;

instituția care le administrează

În funcție de trăsăturile de fod și formă , impozitele se grupează în:

impozite directe;

impozite indirecte

Impozitele directe : se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/și juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere și se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regulã, în cazul acestor impozite, subiectul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași persoanã.

Pe baza criteriilor care stau la baza așezării impozitelor directe, acestea se grupează în: 

impozite reale (obiective, pe produs), care:

se stabilesc în legătură cu deținerea unor obiecte materiale (cum sunt pământul, clădirile, magazinele etc.), facându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului;

au cunoscut o largă aplicabilitate în perioada capitalismului premonopolist, dar ele se practică și în prezent în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de clădiri, exploatărilor agricole;

în aceasta categorie se includ:

impozitul funciar;

impozitul pe clădiri;

impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere;

impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.

impozite personale (subiective), care:

se așează asupra veniturilor sau averii avându-se în vedere și situația personală a subiectului impozitului;

în aceastã categorie se includ:

impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

impozitele pe veniturile societăților de capital;

impozitele pe averea propriu-zisã;

impozitele pe circulația averii;

impozitele pe sporul de avere.

Impozitele indirecte : se percep cu ocazia vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianți sau prestatori de servicii și suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor impozabile. 
În cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora. 

În funcție de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupează în:

taxe de consumație;

venituri care provin de la monopolurile fiscale;

taxe vamale;

taxe de timbru și de înregistrare.

Avându-se în vedere obiectul asupra cărora se așează, impozitele se clasifică în:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

În funcție de scopul urmărit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupeaza în:

Impozite financiare,  instituite de stat în scopul realizării de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumație etc.). 

Impozite de ordine,  introduse de stat în scopul limitarii unei activități anume sau în vederea realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate asupra consumului de alcool și tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping în scopul limitării importului anumitor mărfuri ce au preț de dumping.

După frecvența cu care se relizează (respectiv, se percep la buget), distingem: 

Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula, anual), fiind înscrise în cadrul fiecărui buget public. 

Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie în situații excepționale (cum ar fi, de pildă, în situații de crizã și război) și se percep o singurã datã, motiv pentru care ele nu sunt înscrise în bugetul public.

După instituția care le administrează impozitele se grupează în funcție de tipul statelor în care se instituie și percep, astfel: 

în statele de tip federal distingem:

impozite federale;

impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federațiilor;

impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau județelor, ale municipiilor, orașelor și comunelor.

în statele de tip unitar distingem:

impozite ale administratiei centrale de stat;

impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

1.3 AȘEZAREA IMPOZITELOR

Așezarea impozitelor constã în a determina și evalua materia impozabilã, în vederea stabilirii bazei de impozitare asupra cãreia se va aplica cota impozitului. Pentru asezarea impozitelor este necesarã derularea succesivã a urmatoarelor operațiuni:

stabilirea marimii obiectului impozabil;

determinarea cuantumului impozitului;

perceperea (încasarea) impozitului.

1. Stabilirea marimii obiectului impozabil are ca scop principal constatarea și evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea sã poatã fi supuse impunerii este necesarã constatarea existentei acestora de catre organele fiscale și apoi evaluarea lor.
Evaluarea materiei impozabile, care vizeazã determinarea marimii acesteia, se poate realiza apelând fie la metoda evaluarii indirecte (bazatã pe prezumție), fie la metoda evaluarii directe (bazatã pe probe), asa cum este prezentat in figura 4.6.

Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil se utilizeazã, în special, în cazul impozitelor reale și constã în stabilirea cu aproximație a valorii obiectului impozabil de natura terenurilor, clãdirilor, activitãților industriale etc., farã sã se ia în considerație situația persoanei care deține obiectul respectiv. De exemplu, în cazul impozitului funciar, erau folosite pentru stabilirea marimii obiectului impozabil criterii cum sunt:

suprafața de teren, cu sau fãrã luarea în considerare a destinației acestuia;

prețul pamântului;

cantitatea de samânța folositã;

numarul animalelor din gospodãrie;

arenda s.a.

In cazul impozitului pe cladiri erau utilizate criterii cum sunt:

numarul și destinația camerelor;

numarul de ferestre și uși;

aspectul exterior;

numarul coșurilor de fum;

chiria prezumata ș.a.

Aceastã evaluare prezintã avantajul cã este simplã și puțin costisitoare, dar conduce la o impunere aproximativã, ceea ce se rasfrânge negativ asupra echitații fiscale.

Evaluarea forfetarã presupune atribuirea unei valori obiectului impozabil de cãtre organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, fãrã a se avea pretenția de exactitate.
Evaluarea administrativã se realizeazã pe baza datelor pe care organele fiscale le au la dispoziție. Valoarea materiei impozabile stabilitã de catre fisc este comunicatã subiectului impozitului, iar dacă acesta nu este de acord cu evaluarea facută, are dreptul sã o conteste prezentând argumentele necesare.
Evaluarea pe baza declarației unei terțe persoane se efectuează atunci când marimea obiectului impozabil este cunoscută de o altă persoană decât subiectul impozitului, iar această persoană este obligată prin lege sã depună la organele fiscale o declarație în acest scop.
Deși aplicabilitatea sa este limitata, ea prezintã avantajul eliminãrii, într-o anumita mãsurã, a posibilitãții sustragerii de la impunere a unei parți din materia impozabilã, deoarece terța persoana care declara venitul impozabil nu este interesatã sã-l subevalueze.
Evaluarea pe baza declarației contribuabilului (plãtitorului) se realizeazã cu participarea directã a subiectului impozitului, care este obligat sã ținã evidența veniturilor și cheltuielilor ocazionate de activitatea pe care o desfasoarã, sã întocmeascã un bilanț fiscal și sã prezinte, organelor fiscale, o declarație specificã, din care sã rezulte veniturile sau averea aflate sub incidența fiscalitații. Pe baza declarației primite, organele fiscale determinã mãrimea materiei impozabile, uzând de prezumția sinceritãții contribuabililor. Deși are cea mai largã aplicabilitate, aceastã modalitate de realizare a evaluarii marimii materiei impozabile prezintã dezavantajul cã face posibilã sustragerea de la impunere a unei parți din materia impozabilã datoritã întocmirii unor declarații nesincere.

2. Determinarea cuantumului impozitului presupune stabilirea:

persoanei care efectueazã calculul (contribuabilul de drept sau organul fiscal);

cota de impunere;

reducerile si majorãrile acordate;

procedeul de calcul.

Pentru a determina cuantumul prelevarii fiscale este necesarã opțiunea între recurgerea la cote cu tarife specifice (fixe) sau la cote procentuale. Cu câteva excepții, cotele de impunere, actuale, sunt sub forma procentuala și reprezintã o formã de manifestare a personalizãrii impozitului.
Fiecarui impozit îi sunt specifice nivelul și numãrul cotelor de impunere. In practica fiscalã se poate utiliza fie o cotã de impunere generalã, fie o cotã standard și un anumit numãr de cote inferioare sau superioare acesteia, fie o cota aditionalã fațã de cota standard, în funcție de anumite obiective ale politicii fiscale.
De asemenea, este necesarã precizarea procedeului de calcul, alegându-se între procedeul impunerii proporționale, a progresivitãții simple sau a progresivitãții compuse.
Conform procedeului de calcul ales, în urma aplicãrii cotei asupra bazei de impozitare se obține cuantumul prelevãrii fiscale. In cazul anumitor impozite directe se pot opera fie reduceri, fie majorãri. Dupã aplicarea acestor reduceri sau majorari legale, se determinã cuantumul final al prelevãrii fiscale datorate.

3. Perceperea impozitelor reprezintã ultima operațiune din cadrul asezãrii impozitelor.
Dupã determinarea mãrimii impozitului, organele fiscale trebuie sã aducã la cunostința contribuabililor atât cuantumul impozitului datorat statului, cât și termenele de platã a acestuia și ulterior se trece la încasarea lui. În timp, s-au utilizat mai multe metode de percepere a impozitelor, cum sunt:

strângerea acestora de cãtre unul din contribuabilii fiecarei localitãți;

încasarea impozitelor prin intermediul unor concesiuni;

perceperea impozitelor printr-un aparat specializat al statului cunoscut sub denumirea de fisc sau de aparat fiscal.

În prezent, s-a generalizat metoda încasarii impozitelor printr-un aparat fiscal propriu, folosindu-se urmatoarele modalitați:

direct de catre organele fiscale de la plãtitori;

prin stopajul la sursã;

prin aplicarea de timbre fiscale.

Încasarea impozitelor de catre organele fiscale direct de la plãtitori se realizeazã prin:

prezentarea contribuabilului la sediul organelor fiscale și achitarea impozitului datorat din proprie inițiativã (aceste impozite se numesc portabile);

deplasarea încasatorilor la domiciliul plãtitorilor și încasarea impozitelor datorate (aceste impozite se numesc cherabile).

Stopajul la sursa constã în reținerea și vãrsarea impozitului datorat statului de catre o terțã persoanã.

Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale se practicã în cazul taxelor datorate statului pentru acțiunile în justiție și, de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele și diferitele documente elaborate de notariatele și de organele administrației de stat.

1.4 METODE ȘI TEHNICI DE IMPUNERE, URMĂRIRE ȘI PERCEPERE A TAXELOR ȘI IMPOZITELOR

În practica fiscală din România se utilizează diverse metode, tehnici și procedee de impunere, care diferă în funcție de natura impozitului sau taxei, de statutul juridic al plăților, de felul obiectului impozabil, de modul de evaluare a bazei de calcul, de instrumentele folosite, precum și necesitatea alimentării ritmice cu venituri bugetare a bugetului de stat și a bugetelor locale din țara noastră.

Impunerea, din lanțurile importante ale procesului fiscal, presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice, care dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul a impozitului sau a taxei, precum și determinarea corectă a cuantumului acestora.

În situațiile în care contribuabilii persoane juridice identifică singuri obiectul impozabil, evalueaza baza de calcul și determină obligația de plată la bugetul de stat, impunerea îmbracă forma de autoimpunere.

Instrumentele impunerii se întocmesc și se depun de contribuabili la organul fiscal competent în momente diferite în raport cu perioada impunerii, adicã anterior, concomitent sau după perioada respectivă.

Toți plătitorii, persoane fizice sau juridice, române sau străine care datorează impozite și taxe bugetului de stat și bugetului local, au obligația să întocmească și să depună declarații sau deconturi de impunere, denumite generic declarații de impozite și taxe sau declarații de impunere.

Declarația de impunere este unul din instrumentele cele mai des întâlnite în practica fiscală, este documentul prin care plătitorul informează organul fiscal competent cu privire la dobândirea obiectului impozabil și a celorlalte elemente de care se ține seama la determinarea bazei de calcul a impozitului și a cuantumului acestuia.

Prin declarațiile de impunere plătitorul declară:

impozitele și taxele datorate, în cazul în care potrivit legislației, obligația calculului impozitelor și taxelor revine plătitorului;

bunurile și veniturile impozabile, în cazul în care potrivit legislației, stabilirea impozitelor și a texelor se face de organul fiscal;

impozitele colectate prin stopaj la sursă, în care plătitorul are obligația de a calcula, reține și vãrsa impozitele și taxele.

Înștiințarea de plată și deciziile de impunere sunt, de asemenea instrumentele impunerii.

Urmărirea și perceperea impozitelor și taxelor reprezintă o altă latură foarte importantă a procesului fiscal, fără de care activitatea fiscală nu ar avea finalitate.

Activitatea de urmărire a impozitelor și taxelor se desfășoară de către aparatul fiscal, sau după caz de către serviciile de specializate ale autorității administrației publice locale și are în vedere depistarea contribuabililor plătitori, supravegherea și îndrumarea acestora în scopul achitării integrale și la termen a obligațiilor fiscale ce revin bugetului de stat, precum și organizarea evidenței debitelor, în cazurile prevăzute de lege și a sumelor încasate.

Perceperea impozitelor și taxelor presupune încasarea efectivă a sumelor datorate de plătitori și înregistrarea lor în conturile bugetare deschise la trezoreria publică sau la bănci; cu această ocazie are loc stingerea obligației fiscale.

În practica fiscală din țara noastră, perceperea se realizează pe mai multe căi sau metode de percepere, dintre care reținem:

calculul și vărsarea directă

stopajul la sursă

impunerea și debitarea

aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile.

Metoda calculării și vărsării directe presupune determinarea impozitelor și taxelor, precum și vărsarea la termen a sumelor datorate la bugetul de stat, de către contribuabilii înșiși în baza prevederilor legale cu carecter fiscal.

În cazul perceperii prin stopaj la sursă, obligația calculării și reținerii la termen a impozitului către buget revine plătitorului de venit. Această metodă se aplică în cazul impozitului pe venitul din salarii, a impozitului provenit din dividende, din dobânzi, din transferul dreptului de proprietate asupra veniturilor imobiliare, din pensii, din jocuri de noroc și alte venituri pentru care venitul este final.

În cazul metodei de percepere prin impunere și debitare, intervenția organelor fiscale de impunere în proces este mai evidentă. Această metodă se aplică pentru anumite impozite și taxe cum ar fi: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxe asupra mijloacelor de transport, impozitul pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor, impozitele pe veniturile din activități independente desfășurate în mod individual.

O situație aparte intervine în cazul taxei de timbru, când perceperea obligațiilor fiscale se face prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile. Această metodă de percepere se aplică persoanelor fizice si juridice, pentru acte și fapte cu caracter jurisdicțional cât și pentru actele și serviciile notariale.

1.5 IMPOZITUL PE PROFIT

Profitul este o forma de venit obținut prin intermediul unei activități economice, ca urmare a investirii unui capital într-o societate. Pentru ca venitul realizat să poată fi calificat drept profit, este necesar ca activitatea economică să fie desfășurată cu scopul obținerii de beneficiu. Această subliniere este foarte importantă, deoarece, în practică, există situația în care o entitate desfășoară o activitate producătoare de venit, ce nu este calificat drept profit, pentru că nu există intenția obținerii unui beneficiu, veniturile fiind destinate unei alte activități proprie entității respective. Este cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ.

Impozitul pe profit este un impozit direct care se aplică beneficiului obținut din desfășurarea unei activități economice. El reprezintă una dintre cele mai importante venituri ale bugetului de stat din țara noastră.

1.6 PLATA ȘI DECLARAȚIA IMPOZITULUI PE PROFIT

Începând cu data de 1 Ianuarie 2013, contribuabilii, pot opta pentru declararea și plata impozitului pe profit, cu plăți anticipate, care se efectuează trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului este termenul de depunere a declarației impozitului pe profit.

Declararea și plata impozitului pe profit, cu exceptiile prevăzute de lege, se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor 1 – 3.

Opțiunea pentru sistemul anual de declarare și plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor legii. Opțiunea efectuată este obligatorie pentru cel puțin 2 ani consecutivi. Ieșirea din sistemul anual de declarare se efectuează la începutul anului fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale locale, modificarea sistemului de declarare și plată a impozitului, potrivit prevederilor Codului fiscal, până la data de 31 Ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.

Societățile comerciale bancare- persoanele juridice române și sucursalele din România ale băncilor-persoane juridice străine au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit, cu plăți anticipate efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului este termenul de depunere al declarației privind impozitul pe profit.

1.7 DEPUNEREA DECLARAȚIEI DE IMPOZIT PE PROFIT

Contribuabilii au obligația de a depune și declarația privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor.

Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală privind impozitul pe profit până la data de 25 Martie inclusiv a anului următor, cu excepția anumitor contribuabili prevăzuți în Codul fiscal, care depun declarația anuală de impozit până la termenele prevăzute în lege.

1.8 CONTRIBUABILII

Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

persoanele juridice române;

persoanele juridice străine care desfășoară activitatea prin intermediul unui sediu sau mai multor sedii permanente în România;

persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitatea în România într-o asociere cu sau fărã personalitate juridică;

persoane juridice străine care realizează venituri sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;

persoane fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă, de către persoana juridică română;

persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene.

1.9 SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

în cazul persoanelor juridice române și a persoanelor juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene, asupra profitului impozabil provenit din orice sursă, atât din România cât și din străinătate;

în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitatea prin intermediul unui sediu sau mai multor sedii permenente în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil determinat la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligațiile fiscale;

în cazul persoanelor juridice străine și persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitatea în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, asupra parții din profitul impozabil al asocierii care se atribuie fiecărei persoane;

în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea, cesionarea titlurilor deținute la o persoană juridică română asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

1.10 SCUTIRI DE LA PLATA IMPOZITULUI

Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

trezoreria statului

instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;

persoanele juridice române care plătesc impozitul pe venitul microîntreprinderilor în conformitate cu prevederile legale;

fundațiile române constituite ca urmare a unui legat;

***Abrogat

cultele religioase, pentru: venituri obținute din producerea si valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, venituri obținute din chirii, alte venituri din activități economice, venituri din despăgubiri în formă banească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașelor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea în nume propriu sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit, ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor;

instituțiile de învățământ acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare și OUG nr. 174/2001 privind unele măsuri, pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;

asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari potrivit Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile obținute din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea unităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune;

fondul de garantare al depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

fondul de compensare a investițiilor, înființat potrivit legii;

fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.

1.11 COTELE DE IMPOZITARE DIN ROMÂNIA

În țara noastră, cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16 %, cu excepțiile prevăzute în art. 38 din Codul fiscal.

1.12 ANUL FISCAL PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT

Când un contribuabil se înregistrează la registrul comerțului sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

Prin unele excepții de la lege, contribuabilii care au obtat, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, pot opta ca anul fiscal să corespundă exercițiului financiar. Primul an fiscal modificat include și perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 Ianuarie și ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat.

1.13 ALTE IMPOZITE

Contribuabilii care desfășoară activități de natura cluburilor de noapte, barurilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanelor fizice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în legislația fiscală este mai mic decât 5 % din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5 % aplicat acestor venituri înregistrate.

1.14 SCUTIREA DE IMPOZIT A PROFITULUI REINVESTIT

În cazul contibuabililor prevăzuți la art. 103 din Codul fiscal, care devin plătitori de impozit pe profit în conformitate cu prevederile art. 107-1, pentru aplicarea facilității se ia în considerare profitul contabil cumulat de la începutul anului investit în activele menționate la alin. 1 din Codul fiscal, produse sau achiziționate începând cu trimestrul în care aceștia au devenit plătitori de impozit pe profit. Pentru anul 2009 profitul contabil luat în considerare în aplicarea facilității este cel înregistrat de pe data de 1 Octombrie 2009.

Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea rezervelor până la concurența profitului contabil înregistrat la sfârșitul exercițiului financiar. În cazul în care la sfârșitul exercițiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează regularizarea profitului investit, iar contribuabilul nu este obligat să repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor.

1.15 VENITURI NEIMPOZABILE

Veniturile neimpozabile la calculul profitului impozabil sunt următoarele:

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporãrii rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se dețin titlurile de participare, cu excepția celor aferente titlurilor de participare pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la lit. e), h) din Codul fiscal;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate în acte normative;

dividendele primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terț, cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primește dividendele deține, la persoana juridică română sau la persoana juridică străină din statul terț, la data înregistrării acestora, potrivit reglementărilor contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10 % din capitalul social al persoanei juridice care deține dividendele;

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea sau anularea unor dobânzi sau penalități de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altei persoane juridice;

veniturile din vânzarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are închiată o convenție de evitare a dublei impuneri dacă la data vânzării inclusiv contribuabilul deține pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10 % din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare. Nu intră sub influența acestor prevederi veniturile din vânzarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri;

veniturile reprezentând justificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, biologice, ca urmare a evitării ulterioare, utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizarii fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiții imobiliare, biologice, după caz;

veniturile din impozitul pe profit amânat determinat și înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile, conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară;

veniturile din lichidarea unor alte persoane juridice române sau unei persoane juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii operațiunii de lichidare, potrivit legii, contribuabilul deține pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10 % din capitalul social al persoanei juridice supuse operațiunii de lichidare.

IMPOZITUL PE PROFIT LA ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII

2.1 IMPOZITUL PE PROFIT LA ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII

"Categoria întreprinderilor micro, mici și mijlocii, este formată din întreprinderi care angajază mai puțin de 250 de persoane și care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 mil. de euro sau dețin active totale de până la 43 de mil. de euro."

Totuși ele sunt adeseori confruntate cu imperfecțiunile pieței. IMM-urile au adeseori dificultăți în obținerea de capital sau credite, mai ales în faza de start-up. Resursele lor limitate pot, de asemenea, să reducă accesul de noi tehnologii sau inovare.

Întreprinderile micro, mici și mijlocii, joacă un rol esențial în economia europeană. Ele reprezintă o sursă de abilități antreprenoriale, inovare și creare de locuri de muncă. În UE există la 25 de țări, aproximativ 23 mil.de IMM care asigură în jur de 75 de mil. de locuri de muncă și reprezintă 99 % din toate întreprinderile.

De aceea sprijinul pentru IMM din prioritățile Comisiei Europene pentru creșterea economică, crearea de locuri de muncă și coeziune economică și socială.

În ultimul deceniu s-a înregistrat o dezvoltare importantã a micilor afaceri care au luat amploare în statele Asiei. Ca urmare a dezvoltării acestui sector a crescut prosperitatea, nivelul de trai și o dezvoltare importantă atât a acestor state de pe continentul Asia cât și a celor industrializate.

Întreprinderile mici și mijlocii joacă un rol important în economie din următoarele motive:

suplețea structurilor care le conferă o capacitate ridicată de adaptare la fluctuațiile mediului economic;

întreprinderile mici și mijlicii se pot integra relativ ușor într-o rețea industrială regională ceea ce contribuie pe de o parte la o dezvoltare economică a regiunii respective, iar pe de altă parte la reducerea șomajului și creșterea nivelului de trai din regiunea respectivă;

dimensiunea lor redusă, care contribuie la evitarea birocrației excesive;

IMM-urile formează la nivel individual un ansamblu mult mai ușor de condus.

2.2 DEFINIȚIA IMM-URILOR

Sunt organisme cu vocație industrială sau comercială cu un centru de profit și o singură activitate.

În aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere următoarele criterii cantitative și calitative:

cantitative : volumul vânzărilor, numărul salariaților, cifra profitului;

calitative : la atingerea unui anumit nivel al producției muncii, atingerea unui anumit grad în mediul economic, la atingerea unui anumit grad de comportament.

Întreprinderile din SUA sunt considerate întreprinderi mici și mijlocii dacă numărul proprietarilor este între 1 și 20, au o localizare geografică bine determinată, managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de afacere sunt în jur de ( 8 mil. USD – comerț cu amănuntul, 22 mil. USD – comerț cu ridicata).

În Uniunea Europeană principalul criteriu este cel al numărului de salariați, clasificați pe 3 categorii :

microîntreprindere : 1 – 9 salariați ;

întreprinderi mici : 10 – 99 salariați ;

întreprinderi mijlocii : 100 – 499 salariați.

România a preluat următorul criteriu de clasificare :

microîntreprindere : 1 – 9 salariați ;

întreprinderi mici : 10 – 49 salariați ;

întreprinderi mijlocii : 50 – 249 salariați ;

Cadrul legal de funcționare al IMM-urilor este asigurat prin legea 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea IMM-urilor. Majoritatea IMM-urilor își desfășoară activitatea în sfera producției de bunuri materiale și servicii.

2.3 ORGANIZAREA INTERNĂ A IMM-URILOR

Organizarea internă a IMM este influențată de 2 aspecte :

în 80 % din cazuri conducerea este asigurată de proprietar ceea ce împiedică într-o anumită măsură apariția și manifestarea disocierii față de autoritate ;

salariații sunt slab sau puțin sindicalizați ceea ce contribuie la formarea unor relații privilegiate între salariați și proprietari. Aceastã relație este influențată de personalitatea conducătorului.

Oganizarea și structura IMM-urilor depind de interacțiunea dintre întreprindere și familia proprietarului; apare necesitatea obiectivă de a gestiona cu mare grijă această interacțiune.

Această situație indică unele probleme, după cum urmează :

menținerea concentrată a puterii la nivelul fiecărei generații ;

succesiunea și transpunerea puterii ;

gestionarea unei politici de personal, care să permită coexistența relațiilor familiare și nefamiliare ;

compatibilitatea evoluției întreprinderii cu evoluția familiară.

Aceste întreprinderi pot fi înființate în orice domeniu de activitate, în general servicii, construcții generale, comerț cu amănuntul și ridicata. Aceste servicii pot fi oferite atât consumatorilor individuali cât și întreprinderilor. În comerțul cu amănuntul IMM-urile oferă mărfuri spre vânzare direct consumatorilor și ele se pot clasifica în : lanțuri de magazine și unități independente.

În comerțul cu ridicata sunt de regulă intermediari între producție și comerțul cu amănuntul. De regulă în construcții și în industria prelucrătoare există puține IMM-uri, deoarece costurile sunt ridicate și ciclurile de producție relativ lungi.

În general se conturează în viața economică 2 tipuri de IMM :

mica întreprindere tradițională – care de regulă nu are o strategie pe termen lung, are o piață restrânsă de desfacere, iar procesele de realizare a bunurilor și eventuala linie de dezvoltare a întrepriderii sunt trimise din generație în generație.

noul tip de IMM – pune în aplicare o tehnologie de vârf, caută piețe noi, se orientează spre găsirea unui crenel tehnologic, spre crearea de produse mai bine adaptate destinației lor, produse de calitate superioară însoțite de un service superior mai ales în ceea ce privește fiabilitatea, rezistența și finisajele. Întreprinderile moderne de regulă prezintă competență în realizarea unui produs complex, competență dobândită fie prin studii de specialitate ale angajaților, fie prin aptitudini deosebite și experiența acestora.

2.4 ROLUL ȘI IMPORTANȚA IMM-URILOR

Rolul și importanța IMM are la bază următoarele trăsături :

favorizează inovarea și flexibilitatea ;

oferă noi locuri de muncă ;

stimulează concurența ;

se constituie practic în locul în care personalul se perfecționează și se poate îndrepta apoi spre întreprinderile mari ;

fabrică produse și prestează servicii în condiții de eficiență ;

ajută la buna funcționare a întreprinderilor mari pentru care prestează diferite servicii sau produc diferite ansamble.

2.5 PERSPECTIVELE IMM-URILOR

În ultimul timp acest sector a înregistrat un recul în economia românească. În perioada următoare se va accentua importanța IMM-urilor din următoarele motive :

există o tendință de modificare a ponderilor între ramurile economiei naționale ;

au apărut și apar în continuare publicații de specialitate pentru IMM-uri ;

s-au creat asociații care apără interesele IMM-urilor ;

oamenii au început să apară foarte interesați și pregătiți pentru organizațiile IMM ;

actele normative și ordonanțele au oferit o serie de facilități în legăturã cu IMM.

În activitatea IMM-urilor pot apărea următoarele probleme :

conducătorii acestor întreprinderi nu au pregătirea necesară ;

deficiențele activității de marketing ;

lipsa resurselor financiare ;

apar dificultăți în recrutarea personalului ;

salariul nemotivant față de firmele mai mari ;

sunt mai instabile : rată mare de creare, de faliment.

2.6 INSTRUMENTE DE SUSȚINERE A IMM-URILOR

Incubatoare de afaceri. Incubatorul de afaceri reprezintă un laborator economic care oferă asistență IMM-urilor și care contribuie la stimularea și cultivarea întreprinzătorului. Pun la dispoziție asistența și spațiul pentru schimburi de idei, pregătire și perfecționare, programe de pregătire pentru manageri și salariați, oferă consultanță gratuită și ușurează contractele cu bãncile și partenerii.

Agențiile de consultanță. Acestea oferă sprijin IMM-urilor în :

testarea aptitudinilor întreprinzătorului ;

cursuri de pregătire în domeniul afacerilor ;

oferă informații necesare pentru începerea afacerilor ;

elaborarea planului de afaceri.

2.7 PARTICULARITĂȚILE GENERALE ALE IMM-URILOR

IMM-urile formează o " lume " caracterizată prin diversitate, dinamism și flexibilitate. Starea de sănătate a oricărei economii depinde de numărul IMM-urilor înființate în fiecare an. Mobilitatea și adaptarea la cerințele și dinamica pieței introduc o serie de elemente specifice în abordarea teoretică si în modalitatea de practicare a managenentului în cadrul întreprinderii.

Activitatea IMM-urilor se desfășoară sub influența conjugată a unor factori de mediu atât de ordin general, cât și specifici, aceștia constituindu-se în constângeri care își pun amprenta asupra proceselor manageriale. Într-o economie de tranziție aflată în plin proces de dezvoltare și consolidare a IMM-urilor, numărul și natura constrângerilor sunt diferite.

Constrângerile privind cadrul legislativ se concretizează în reglementări fiscale disipate, confuze și într-o lipsă a codificării și clasificării coerente a impozitelor directe pe categorii de venituri. În țara noastră sistemul de calcul al impozitului pe profi este nestimulativ.

Pe plan financiar constrângerile rezidă în faptul că resursele disponibile sunt insuficiente și nu asigură întreg necesarul. Gama serviciilor financiare oferite de bănci și de către societățile de asigurări e limitată, iar personalul este insuficient instruit pentru a lucra cu IMM-urile.

Tabloul condițiilor de mediu este completat de o infrastructură fizică neadecvată și de o furnizare deficitară a unor servicii cum ar fi ( transport, asigurarea utilităților, planificarea pentru amplasări de spații ).

2.8 ETAPELE DE VIAȚĂ ALE IMM-URILOR

Etapa lansării

Faza de supraviețuire – Se formează întreprinderea, se folosesc resursele proprii și împrumutate, se caută clienți și se testează cotele de adaos și pragul de rentabilitate. Faza e caracterizată prin faptul că " patronul e afacerea " deoarece s-a observat că patronul se implică în toate activitățile și controlează în mod direct angajații. Activitățile sunt numeroase dar reduse ca volum.

Faza de consolidare – În această fază se înregistrează creșteri ușoare și se amplifică necesarul de active circulante. Factorii cei mai importanți sunt capacitatea managerială și resursele financiare.

Etapa creșterii

Faza controlului și a planificării – În această fază se demonstrează capacitatea de a concura pe piață prin penetrarea acesteia. Se înregistrează eforturi de mărire a capitalului, un control financiar mai intens, apare și necesitatea de personal suplimentar, se deleagă sarcini și se fac eforturi în direcția unei planificări strategice a activității.

Faza extinderii – În faza extinderii se trece de la întreprinderea mică la cea mijlocie. Are loc o expansiune majoră, crește competitivitatea, apar managerii profesionioști, crește gradul de delegare și apar următorii factori critici :

planificarea operaționala ;

planificarea strategică ;

capacitatea de planificare ;

resursele umane.

Etapa încetinirii creșterii. Etapa aceasta a încetinirii cresterii se bazează pe o stagnare din punct de vedere al profitului, vănzărilor, numărului de salariati, numărului de sedii etc. Acestea rămân pe o linie dreaptă de plutire în care nu se înregistrează nici o creștere majoră, dar nici o scădere brusca.

Etapa de maturitate. În această etapa este vorba despre stagnarea volumului de activitate și bineînțeles și a profitului întreprinderii.

Etapa declinului

Cauzele eșecului unei întreprinderi în general cuprind următoarele elemente :

rigiditate ;

incapacitatea de a determina piața și elementele țintă ;

educația managerială și economia deficitară.

Aceste etape sunt greu de identificat pe parcursul vieții unei întreprinderi, dar fiecare din aceste etape în mod normal se întind pe o perioadă de cel puțin un an. Trecerea de la o perioadă la alta e precedatã de regulă de o criză la nivelul întreprinderii care, dacă este corect rezolvată, se trece la o fază superioară.

Dimensiunea redusă a IMM-urilor produce în plan managerial o serie de enemente distinctive. Dincolo de acestea, principiile, metodele și tehnicile de bază rămân aceleași indiferent de mărimea întreprinderii, forma de proprietate și mediul în care acționează.

2.9 MANAGEMENTUL IMM-URILOR ESTE INFLUENȚAT DE O SERIE DE COORDONATE MICRO-ECONOMICE

Coordonatele microeconomice care influențează managementul IMM-urilor sunt :

numărul mare de IMM-uri și dimensiunea redusă a acestora conferă piețelor o configurație puternic atomizată și un caracter concurențial ;

principala piață de desfacere este zona sau localitatea unde este amplasată întreprinderea ;

din cauza numărului mare, fac greu diferența între concureții principali și ceilalți concurenți. Ca rezultat nu știu cum să acționeze cu ceilalți concurenți;

majoritatea IMM-urilor provin din foste microîntreprinderi sau eventual întreprinderi mici dar care oferă o gamă largă de bunuri, însă într-o pondere mare bunurile sunt identice;

IMM-urile sunt puternic influențate de preturile concurenței.

Eficiența procesului de conducere favorizează creșterea dimensiunilor firmei sau trecerea într-un stadiu superior de dezvoltare. Între stadiul de dezvoltare al firmei și managementul acesteia se stabilesc unele intercondiționări și interconexiuni.

P. Drucker spunea că " micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterilor economice ".

Aceste mici afaceri contribuie în bună măsură la realizarea unor obiective fundamentale ale orcărei economii naționale.

2.10 RADIOGRAFIA SECTORULUI IMM DIN ROMÂNIA

Analiza datelor relevă două intervale de evoluție diferențiată :

creșterea constantă între 2003-2008

declin în perioada de criză 2008-2010.

În 2010 numărul IMM-urilor de apropie de cel din 2006.

Principala formă de ieșire din piață în 2009 a fost suspendarea activitații. Peste 133.00 de IMM-uri, și-au suspendat activitatea, comparativ cu numai 12.000 în 2007 sau 2008.

Decizia de ieșire din mediu de afaceri poate fi asociată cu un fenomen de asanare, respectiv prin reținerea în mediul economic a firmelor active și competitive în condiții de criză economică.

În acelaș timp, faptul că în anii 2009-2010 înființarea de noi IMM-uri nu a căzut dramatic, demonstrează, pe de o parte, potențialul antreprenorial al României, iar pe de altă parte necesitatea susținerii sectorului IMM, ca o modalitate de relansare a crșterii economice.

2.11 EVOLUȚIA CIFREI DE AFACERI

Creștere spectaculoasă înaintea crizei financiare – valoarea maximă înregistrată în anul 2008 a fost de aproape trei ori mai mare decât cea realizată în 2003.

În intervalul 2008/2009 numărul de salariați în IMM a scăzut cu 12 % în timp ce cifra de afaceri s-a diminuat cu numai 5 %, ceea ce indică o îmbunătățire a indicatorilor globali de productivitate și profitabilitate ai IMM-urilor în perioada de criză.

Cea mai importantă contribuție la performanța globală a IMM în 2010 o au întreprinderile din clasa mijlocie.

Impactul crizei economice a fost resimțit cu intensitate mai mare la clasa mică și la clasa mijlocie, unde cifra de afaceri a scăzut cu 10 % în cei 2 ani de criză, în timp ce în cazut microîntreprinderilor creșterea pozitivă a cifrei de afaceri nu a fost întreruptă.

Potrivit prevederilor ordonanței, toate societățile comerciale plătitoare de impozit pe profit, care realizează venituri ce nu depășesc 65.000 de euro, sunt obligate la plata veniturilor microîntreprinderilor începând cu 1 Februarie 2013. Acestea vor comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere până la data de 25 Martie 2013 inclusiv, prin depunerea formularului 010.

În țara noastră cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este de 3 %.

Dacă în cursul unui an fiscal microîntreprinderea realizează venituri mai mari de 65.000 de euro, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile și cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, calculul și plata impozitului pe profit efectuânduse începând cu trimestrul în care s-a depășit plafonul de 65.000 de euro.

Fac excepție de la sistemul de impunere persoanele juridice române care își desfășoară activitatăți în domeniul bancar, în domeniul asigurărilor și reasigurărilor al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care își desfășoară activități de intermediere în aceste domenii, activități în domeniul jocurilor de noroc, consultanței și managementului.

Persoanele juridice române ce au obtat pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit reglementărilor legale, până la data de 1 Februarie 2013, pastrează acest regim de impozitare pentru anul 2013, dacă în cursul anului nu depășesc plafonul stabilit.

2.12 IMPUNEREA IMCROÎNTREPRINDERILOR CARE REALIZEAZĂ VENITURI MAI MARI DE 65.000 DE EURO SAU VENITURI DIN CONSULTANȚĂ ȘI MANAGEMENT

Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 de euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanță și management în venituri totale este de peste 20 % inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit. Calculul și plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depășit oricare din limitele prevăzute în prezentul articol, luând în considerare veniturile și cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal.

Impozitul pe profit datorat reprezintă diferența dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârșitul perioadei de raportare și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.

2.13 BAZA IMPOZABILĂ

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă din care se scad :

veniturile aferente costurilor stocurilor de produse ;

veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție ;

veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale ;

veniturile din subvenții ;

veniturile din provizioane și ajustări din depreciere sau pierdere de valoare ;

veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi sau penalități de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil ;

veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii ;

veniturile din diferențe de curs valutar ;

veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării ceranțelor și datoriilor în lei în funcție de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate inițial ;

valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării.

2.14 IMPOZITAREA PERSOANELOR FIZICE ASOCIATE CU O MICROÎNTREPRINDERE

În cursul unei asocieri fără personalitate juridică, între o micoîntreprindere și o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea are obligația de a calcula, a reține, declara și plăti la bugetul de stat, impozitul stabilit prin aplicarea cotei de 3 % la veniturile ce revin acesteia din asociere, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

TAXE ȘI IMPOZITE ÎN ȚĂRI DIN U.E.

3.1 MAREA BRITANIE

Impozitul pe venitul persoanelor fizice: Cotele impozitului pe venit sunt de 20% și respectiv 40%.

O cotă mai mare (50%) se aplică veniturilor anuale peste 150.000 GBP din 2010, care urmează să fie redusă la 45% începând cu aprilie 2013. Deducerile personale mai ridicate sunt valabile pentru cei cu vârsta minimă de 65 de ani. Cotele impozitului veniturilor din capital începând cu iunie 2010 sunt de 18% și 28% în funcție de venitul total. O cotă de 10% se aplică pentru câștigurile din activități antreprenoriale.

Pentru dividente se aplică 3 cote: 10% cota inițială, 32,5% cota superioară și 42,5% o cotă adițională.

Deducerile pentru taxele succesorale sunt înghețate la nivelul din aprilie 2009 pentru persoane fizice, până în 2014-2015. O cotă de 40% se aplică peste acest prag.

Impozitul pe profit: există două cote: o cotă standard de 24% începând cu aprilie 2012 și o cotă pentru profituri reduse de 20% începând cu aprilie 2011. Un credit fiscal pentru R&D este disponibil pe baza a două scheme în funcție de mărimea companiei/ organizației.

TVA si accize: din 2011 cota standard a TVA-ului a crescut de la 17,5% la 20%. O cotă redusă de 5% se aplică, de exemplu pentru combustibil și energie. Cota zero este folosită pe scară largă și se aplică la unele produse alimentare, cărți, construcții noi, transport de pasageri, unele acțiuni de caritate și pentru îmbrăcăminte de copii și încălțăminte.

Cotele accizelor la băuturile alcoolice au fost crescute cu 2% peste nivelul inflației. În vederea îmbunătățirii sănătății publice, au fost crescute cotele accizelor la tutun cu 2% peste nivelul inflației.

Impozitul pe proprietate: taxa de timbru pentru terenuri și proprietăți variază între 0% și 4%, în funcție de valoarea tranzacției (cu deduceri semnificative în calitate de prim cumpărător). Din 2012 o nouă cotă de 7% se aplică la achiziția unei proprietăți rezidențiale peste 2 mil. GBP.

Contribuții de asigurări sociale de stat: există mai multe clase pentru contribuțiile naționale de asigurări:

Clasa 1 pentru angajați și angajatori;

Clasa 2 pentru activități independente (2,65 GBP pe săptămână);

Clasa 3 pentru contribuții voluntare (fixate la 13,25 GBP pe săptămănă);

Clasa 4 pentru activități independente la o cotă de 9% pentru profiturile între 7.605 – 4.2475 GBP pe an și o cotă de 2% pentru profiturile care depășesc acest prag.

3.2 FRANȚA

Impozitul pe venitul persoanelor fizice: se percepe anual, aplicându-se asupra venitului anual global, pe un sistem de cote progresive. Pentru 2012, cea mai mare cotă de impozitare este de 41%.

. O caracteristică de remarcat a sistemului este numărul mare de praguri și scutiri aplicate. Ca răspuns la criză, în anul 2009 s-a introdus o reducere temporară a impozitului pentru gospodăriile cu venituri mici. Veniturile din investiții și câștigurile din capital sunt impozitate cu o rată fixă de 19%. În anul 2006, nivelul de impozitare a veniturilor a fost revizuit prin reducerea numarului de tranșe de venit și scăderea cotelor de impozitare.

Creditul fiscal pe venitul câștigat a fost majorat cu 50%. Valoarea totală a impozitelor plătite de către persoanele fizice, inclusiv a impozitului pe venit, pe avere și a taxelor locale, a fost plafonată la 50% din venitul lor (bouclier fiscal). Acest sistem va fi desființat începând cu anul 2013.

Impozitul pe profit: Acest tip de impozit se aplică tuturor profiturile realizate în Franța de către companii și alte entități juridice. Cota standard este de 33,33%. IMM-urile sunt impozitate cu o cotă redusă de 15% pentru primii 38.120 € din profit. Companiile mari sunt supuse la o cotă suplimentară de 3,3%. Rata efectivă de impozitare este de 34.43%. Pentru 2012 și 2013, se aplică o cotă suplimentară de 5% la societățile cu venitul brut de peste 250 mil. de euro (înainte de a folosi creditele fiscale).

TVA si accize: Cota standard TVA este de 19,6%, și va crește la 21,2% până la sfârșitul anului 2012. Două cote reduse se aplică 5,5% asupra mărfurilor de bază și 7% asupra sectorului imobiliar, serviciilor de cazare și restaurantelor. O cotă de 2,1% se aplică la ziare, spectacole de teatru și medicamente.

Taxe pe avere și tranzacții: Un impozit pe avere netă (ISF) este perceput persoanelor fizice rezidente, pe valoarea activelor deținute, exclusiv pasive, în cazul în care valoarea netă a acestor active depășește 790 000 €. Activele, participațiile, anumite polițe de asigurare de viață, precum și alte diverse active sunt excluse de la această taxă. O scutire de 75% se aplică anumitor acțiuni nominative deținute de angajați, manageri sau acționari și o deducere de 50% din impozitul pe venit se aplică investițiilor de capital în IMM-uri.

Contribuții sociale obligatorii: Contribuțiile de asigurări sociale ale angajatorilor sunt deosebit de ridicate și variază între 14% (aplicată la salariul minim, în cazul IMM-lor cu mai puțin de 20 de angajați) și 45%, în timp ce contribuțiile angajaților sunt în jur de 14%.

3.3 GERMANIA

Impozitul pe venitul persoanelor fizice: Începând cu anul 2007, o cotă maximă de 45% se aplică veniturilor de peste 250.000 €. Pe lângă impozitul pe venit se percepe o suprataxă de solidaritate de 5,5%.

De la 1 ianuarie 2009 a intrat în vigoare opțiunea de evaluare a veniturilor din investiții private și câștiguri de capital, acestea fiind impozitate la sursă, de 25% (plus taxa suplimentară de solidaritate). O deducere de 801 € pe an se aplică impozitului pe veniturile din capital. De la 1 ianuarie 2010, cotele de impozitare cresc progresiv de la cota de bază de 14% la 42%.

Impozitul pe profit: În ianuarie 2008 s-au luat două măsuri legate de baza de impozitare a impozitului pe profit: (i) o așa-numită regulă a pragului de dobândă (Zinsschranke), care introduce o limită a bazei impozabile prin deducerea cheltuielilor cu dobânzile în cazul în care cheltuielile nete cu dobânzile depășesc 3 milioane € și (ii) o regulă modificată a bazei de impozitare, prin care se adaugă în vederea impozitării cheltuielile cu dobânzile, cu chiriile, cheltuielile de leasing și drepturi de licență. Impozitul comercial, cum ar fi impozitul pe tranzacții imobiliare, face parte din categoria impozitelor non-personale. Orice afacere comercială care se efectuează pe teritoriul Germaniei intră în categoria impozitului comercial. Începând din ianuarie 2008, cota impozitului pe profit a crescut de la 15% la 15,83%, cu o suprataxă de solidaritate de 5,5%. Împreună cu impozitul local comercial, cota de impozitare generală este de aproximativ 30%.

Două alte aspecte ale reformei, aplicate de la 1 ianuarie 2009, sunt: noul tratament preferențial al rezultatului reportat în întreprinderile individuale și asociațiile (non-juridice încorporate) și introducerea unui impozit reținut la sursa finalã de 25% care se aplică la plățile de dobânzi, dividende și la cele mai multe forme de câștiguri de capital.

TVA si accize: Cota standard de TVA a crescut de la 16% la 19% începând cu 1 ianuarie 2007. Se aplică o cotă redusă de 7% la anumite produse alimentare, transport public, cărți, hoteluri și pensiuni. Scutiri de TVA sunt acordate pentru puține servicii, cum ar fi servicii de închirieri și servicii medicale.

Taxe pe avere și tranzacții: În Germania nu se aplică impozitul pe avere. Impozitul pe proprietate, este perceput anual de către toate landurile, în funcție de valoarea fiscală evaluată a

terenurilor și clădirilor situate în regiunea lor. Practic, cota reală de impozitare a transferurilor imobiliare, se ridică la 3,5%, dar începând cu 1 ianuarie 2007, landurile germane, își pot modifica singure cota și, drept urmare, jumătate dintre ele au crescut cota. Taxele de moștenire și de donație s-au modificat în 2008, fiind percepute la cote variind de la 7% la 50%, în funcție de valoarea înregistrată.

Contribuțiile sociale obligatorii fac referire la contribuțiile de asigurări sociale (19,9% în 2010), contribuțiile de asigurări de șomaj (2,8%), contribuțiile de asigurări de asistență medicală (1,95%) și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (14,0%). Acestea sunt, în general, plătite jumătate de către angajatori și jumătate de angajați până la un anumit plafon. Cu toate acestea, angajații plătesc o contribuție suplimentară la contribuția de asigurări sociale de sănătate de 0,9%, rezultând o cotă totală de 14,9%. Angajații fără copii, plătesc o cotă suplimentară de 0,25%, pentru asigurările de asistență medicală.

3.4 UNGARIA

Impozitul pe venitul persoanelor fizice: Începând cu 1 ianuarie 2011, sistemul de impozitare progresiv a fost înlocuit cu cota unică de 16%. Acesta se aplică nu numai la salarii, ci la toate categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, cum ar fi vânzarea de bunuri imobiliare, dividende și dobânzi. Tot atunci, a fost introdus un nou sistem privind creditul fiscal. Guvernul a crescut în mod semnificativ alocațiile copiilor. Familiile cu unul sau mai mulți copii pot reduce plata impozitului pe venit cu până la 110 euro/copil.

Impozitul pe profit: În ultimii ani a existat o tendință puternică de reducere a cotelor impozitului pe profit, în special în noile state membre. În acest context, a introdus o cotă a impozitului pe profit de 18% în 1995, diminuată până la 16% în 2004. Deși începând cu 1 ianuarie 2010, a fost lărgită baza de impozitare, iar cota a fost majorată până la 19% (cu excepția cotei de 10% încă aplicabilă pentru baza de impozitare mai mică de 500 mil HUF3), aplicarea taxei de solidaritate de 4% a fost întreruptă, conducând la scăderea poverii fiscale cu 1 pp.

Întreprinderile mici pot alege regimul simplificat de impozitare al profitului cu o cotă totală de 37% din cifra de afaceri. Municipalitățile mai pot percepe o taxă pe afacerile locale de până la 2% pentru anumite activități. Începând cu anul 2010 o fost introdusă o suprataxă pe activitatea instituțiilor financiare.

TVA si accize: Cota standard TVA a crescut de la 20% la 25% în iulie 2009 și la 27% în 2012, în timp ce o cotă redusă de 18% se aplică pentru lapte, produse din lapte, pâine, produse de panificație, servicii de cazare. Cota TVA pentru serviciile de încălzire a fost redusă la 18% în anul 2009. Începând cu anul 2010 aceasta se situează la un nivel de 5%, cotă care se mai aplică și la medicamente, cărți, ziare. În 2009 și 2010, au crescut accizele la tutun, alcool și combustibil. Creșterea suplimentară în 2011 a accizelor pentru produsele din tutun este în conformitate cu Directiva 2008/118/CE. Accizele la alcool, combustibili și tutun (aceasta din urmă în două etape, în februarie și în iulie) au crescut și în anul 2012.

Alte taxe: De la 1 ianuarie 2009, o nouă taxă a fost percepută furnizorilor de energie – taxa specială de energie. Municipalitățile pot percepe o taxă imobiliară pe clădiri și terenuri, cu toate acestea, pentru cele mai multe dintre ele nivelul cotelor este nesemnificativ.

Contribuții de asigurări sociale de stat: În 2012, contribuțiile angajatorilor se ridică la 28,5% fiind constituite din: o contribuție pentru specializări (1,5%), o contribuție de pensii, o contribuție de asigurări de sănătate și o contribuție la fondul de șomaj. Ultimele trei se ridică la 27% și sunt redenumite colectiv "taxa contribuției sociale" începând cu 2012. Contribuția angajaților este compusă din: o contribuție de pensie de 10% o contribuție de sănătate de 7% (crescută cu 1 pp față de 2011) și o contribuție la fond de șomaj de 1,5%. Un credit fiscal egal cu 20% din plățile la fondurile de pensii facultative sau conturi de economisire sunt prevăzute până la aproximativ 320 € pe an.

Atragerea unor noi investiții este scopul oricărui stat în vederea obținerii unei economii prospere. Taxele impuse pe afacere joacã un rol important în atragerea investitorilor. Astfel, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, în unele state membre ale Uniunii Europene , impozitul pe profit este inexistent, iar taxa pe valoarea adăugată oscilează între 15 și 25%. Cea mai mare TVA se înregistrează în Danemarca, Suedia și Ungaria.

Există state în lume care nu percep afaceristilor impozit pe profitul comercial. În Uniunea Europeană  avem patru astfel de exemple: Cipru, Luxemburg, Malta si Republica Cehă. Statele UE cu un impozit pe profit mic sunt: Irlanda cu 12,5%, Lituania, Bulgaria și Letonia cu 15%. Trei state ale Uniunii Europene, România, Estonia și Bulgaria, practica un impozit pe profit de 16%. Următoarele sunt Slovacia și Polonia care percep 19%, conform unui studiu al Băncii Mondiale.

Un impozit pe profit de 25% este practicat de: Germania, Austria și Slovenia. Urmează Finlanda cu 26%, Portugalia cu 27,5%, iar Suedia si Danemarca practică un impozit pe profit de 28%. Aceeași taxa este în Regatul Unit de 30%.

Celelalte sapte state membre au un impozit pe profit care depașește 30%. Astfel, Olanda are 31,5%,  Grecia 32%, iar Italia 33%. Belgia percepe pe profit o taxa de 33,9% iar Franța se situeaza pe locul 2 in topul țărilor cu cel mai mare impozit pe profit. Pe primul loc in clasamentul țărilor cu cea mai mare taxă pe profit se afla Spania cu 35%. Una peste alta, se pare ca statele dezvoltate economic practică o taxare mult mai mare a impozitului, dublată însa de condiții de facilizare a ajungerii companiilor la acest rezultat final.

În ceea ce privește impozitarea profitului companiilor pe plaiurile mioritice, trebuie sa mai menționãm faptul că, în afara cotei standard de 16%, codul fiscal prevede posibilitatea pentru microîntreprinzători de a opta pentru un impozit pe cifra de afaceri. Pentru 2007 acesta este de 2%, urmând ca el sa crească în 2008 la 2,5% iar în 2009 la 3%.

3.5 FOSTELE STATE COMUNISTE, MEDIU FISCAL MAI RELAXAT

Este de remarcat faptul că dintre cele 10 state foste comuniste, în prezent membre ale Uniunii Europene, nouã se afla pe lista celor cu impozite pe profit mici, sub 20%. Situația poate fi considerată un semnal pozitiv pentru investitorii care au apărut cu întârziere în aceste țări, din cauza regimului politic practicat.

3.6 PESTE 9 MILIARDE DE EURO ISD, ATRASE DE ROMÂNIA

Impactul mediului fiscal se vede cel mai bine în atragerea de investiții străine. De aceea și atâtea critici atrase și asupra României pentru introducerea cotei unice de impozitare. Investițiile străine în România au fost de asemenea stimulate de prezența cotei unice de impozitare de 16%, aplicată impozitului pe venit și celui pe profit. Valoarea investițiilor străine directe (ISD) atrase de România în 2006 a fost cu 70% mai mare, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, depăsind ușor 9 miliarde Euro, potrivit ARIS.

Aceastã sumă cuprinde preluarea de către Erste Bank a 36,8% din acțiunile BCR (2,2 miliarde euro). "Participațiile la capital" au fost principala metodă componentă a investițiilor străine directe atrase de România (circa 4 miliarde Euro reprezentând 45,1% din volumul total de ISD), urmată de împrumuturi acordate de compania mamă structurilor afiliate din România (circa 3 miliarde Euro reprezentând 33,3% din volumul total de ISD), și componența "profit reinvestit" (aproape 2 miliarde de Euro reprezentând 21,5% din volumul total de ISD).

În prima lună a anului în curs, potrivit datelor ARIS, valoarea investițiilor străine directe atrase de România a depășit 390 milioane Euro, în scădere cu 43% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2006.

Cea mai importantã componentă a investițiilor străine directe atrase de România în luna ianuarie a fost "profit reinvestit" (191 milioane Euro reprezentând 48,2% din volumul total de ISD), urmată de împrumuturi acordate de compania mamă structurilor afiliate din România (157 milioane Euro reprezentând 39,6% din volumul total de ISD), si componența "participații la capital" (48 milioane Euro reprezentând 12,1% din volumul total de ISD).

3.7 BULGARIA – IMPOZIT PE PROFIT MAI MIC DECÂT AL NOSTRU

Volumul investițiilor străine ar putea înregistra scăderi și din cauza piețelor concurente. Bulgaria și Ungaria sunt două dintre țările vecine care au atuuri pentru atragerea investitorilor. Impozitul pe profit este un exemplu în acest sens. În România valoarea lui este de 16%, în timp ce Bulgaria percepe un impozit pe profit de 15% iar cel al Ungariei este egal cu al nostru.

În ceea ce priveste taxele impuse investitorilor, România deține și ea un avantaj asupra principalelor contracandidate. Bulgaria practică o TVA de 20% iar Ungaria 25%, în timp ce in România taxa pe valoarea adăugată este de 19%.

3.8 CIPRU ȘI LUXEMBURG, CEA MAI MICĂ COTĂ TVA

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusa în Comunitatea Economică Europeană în 1970, cu scopul de a înlocui impozitele pe producție și consum aplicate până la acea data de către Statele Membre. Legislația stipuleaza principiile de baza privind TVA, dar lasă Statelor Membre o serie de opțiuni. Astfel încât, majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, în număr de cinci, percep o TVA de 19%: România, Grecia, Olanda, Republica Ceha si Slovacia.

Celelate state membre, care percep o TVA situată sub 20%, sunt: Franța cu 19,6%, Malta, Estonia, Letonia și Lituania practicau 18%. Regatul Unit are o TVA de 17,5%, iar Spania si Germania 16%. Statele membre ale Uniunii Europene care percep cea mai mică taxa pe valoare adăugată, de 15%, sunt Cipru si Luxemburg, potrvit aceluiași studiu al Băncii Mondiale.

În trei state, taxa pe valoare adăugată este de 20%, Bulgaria, Slovenia îi Austria. Celelate țări cu o TVA care depășește 20% sunt: Portuglia, Italia, Irlanda și Belgia cu 21%, Polonia și Finlanda 22%. Cea mai mare taxă pe valoare adăugată, de 25%, este percepută în trei țări membre ale Uniunii Europene: Danemarca, Suedia si Ungaria.

Mai trebuie menționat că încă există state în care în afara acestei cote standard mai pot fi regăsite și cote reduse sau chiar produse scutite de TVA. Chiar dacă opiniile UE merg către eliminarea acestui regim special.

STUDIU DE CAZ

În acest studiu de caz privind impozitul pe profit la întreprinderile mici și mijlocii, o să analizez situațiile financiare ale entității SC AL SIM SRL descrisă după cum urmează:

4.1 PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

Înființată în anul 2001, SC AL SIM SRL este o societate cu capital privat integral românesc, ce își desfășoară activitatea în domeniul contabilității.

SC AL SIM SRL dispune de personal de specialitate cu o solidă pregătire profesională, experimentat și motivat de realizările obținute și de perspectivele existente.

Datele de identificare ale firmei:

Nume : SC AL SIM SRL

Registrul comerțului : J52/98/2001

Cod unic de înregistrare : 13880063

Sediul : Comuna Zorile, Județul Giurgiu

Telefon : 0766307122

Fax : 0246250222

Email : [anonimizat]

Alte date privind societatea analizată :

Numărul angajaților 2011 : 4 , 2012 : 5 , 2013 : 6

Capitaluri proprii 2011 : 367.689 , 2012 : 453.222 , 2013 : 499.388

Entitatea este condusă de Director general Sima Nicolae

Obiectul principal de activitate al societății SC AL SIM SRL

Obiectul principal de activitate al societații este : Cod CAEN 6920 " Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal ".

Exercuțiul financiar, bilanțul, repartizarea beneficiilor și a pierderilor

Exercițiul financiar începe la 01 ianuarie și se termină la 31 decembrie din fiecare an calendaristic în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Raportul anual cuprinde situațiile financiare anuale, raportul administratorului, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz, și propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.

Profitul societății se stabilește prin bilanțul aprobat de Adunarea Generală a Asociaților. Profitul rezultat consitutuie baza de calcul pentru stabilirea impozitului datorat bugetului de stat. În cazul în care societatea înregistreaza pierderi, asociații sunt obligați să analizeze cauzele și să ia măsurile ce se impun.

Aceasta a fost prezentarea firmei, la care, în următoarea parte a lucrării de licență o să analizez situațiile de profit și pierdere și o să calculez impozitul pe profit datorat statului.

4.2 ANALIZA PROPRIU – ZISĂ A FIRMEI

În această etapă a lucrării o sa analizăm profitul și impozitul pe profit datorat statului, pe baza bilanțului, și contului de profit și pierdere de la entitatea SC AL SIM SRL.

Pe baza bilanțului societății SC AL SIM SRL urmează să analizez pe o perioadă de trei ani evoluția, stagnarea sau scăderea profitului și a impozitului pe profit datorat statului.

4.2.1 Anul 2011

Situațiile financiare anuale conform bilanțului contabil, la data de 31.12.2011 ale societății SC AL SIM SRL au înregistrat următoarele situații :

cifra de afaceri : 297.830

profit net : 65.589

profit brut : 74.524

capitaluri proprii : 367.689

Aceștia sunt cei mai importanți indicatori cu ajutorul cărora putem calcula impozitul pe profitul aferent anului 2011. Restul indicatorilor îi putem găsi în bilanțul cantabil al entității SC AL SIM SRL anexa 1.

Urmând acești indicatori calculăm impozitul pe profit datorat bugetului de stat. Cota de impozit pe profit care se aplică profitului impozabil la întreprinderile mici și mijlocii este de 16%.

SC AL SIM SRL se incadrează la microîntreprinderi deoarece conform bilantului aceasta are un profit anual mai mic de 65.000 de euro. Entitatea analizată se încadrează la cota de impozitare de 3 %.

Ca urmare impozitul datorat statului de entitatea SC AL SIM SRL în anul 2011 se calculeaza astfel :

Profitul 2011 65,589 x 3 % cota de impozitare = 1.967 lei

De la înființarea entitații și până în prezent aceasta a avut o creștere a profitului de la an la an, datorită conducerii și experienței personalului. Odată cu creșterea profitului de la an la an și impozitul datorat statului era mai mare în fiecare an.

În anul 2010 entitatea a obținut un profit de 21.444 lei.

Calculul impozitului pe profit pentru anul 2010 :

Profit 2010 21.444 x 3 % cota de impozitare = 643 lei

Graficul entității SC AL SIM SRL privind profitul și impozitul pe profit în anii 2010 comparativ cu 2011.

Figura 4.1

Aceasta a fost situația pentru anii 2010 comparativ cu 2011 a profitului și calculul impozitului pe profit aferent acestor ani.

4.2.2 Anul 2012

Situațiile financiare anuale conform bilanțului contabil, la data de 31.12.2012 ale societății analizate au înregistrat următoarele situații :

cifra de afaceri : 319.414

profit net : 84.178

profit brut : 93.761

capitaluri proprii : 453.222

Pe baza acestor factori putem analiza profitul și calcula impozitul pe profit datorat statului în anul 2012. După efectuarea calculelor vor reprezenta grafic comparația anilor 2011 – 2012 privind impozitul pe profit și profitul realizat de entitate.

Profit 2011 65.589 x 3 % cota impozitului pe profit = 1.967 lei

Profit 2012 84.178 x 3 % cota impozitului pe profit = 2.525 lei

Graficul entității SC AL SIM SRL privind profitul și impozitul pe profit în anul 2011 comparativ cu 2012

Figura 4.2

Conform calculelor efectuate, între anii 2011 și 2012 sunt următoarele diferențe :

cifra de afaceri : 2012 319.414 – 2011 297.830 = 21.584 lei

– cifra de afaceri în anul 2012 comparativ cu anul 2011 a crescut cu 21.584 lei

profitul net 2012 84.178 – 2011 65.589 = 18.589 lei

– profitul net în anul 2012 comparativ cu anul 2011 a crescut cu 18.589 lei

profitul brut 2012 93.761 – 2011 74.524 = 19.237 lei

– profitul brut în anul 2012 comparativ cu anul 2011 a crescut cu 19.237 lei

capitaluri proprii 2012 453.222 – 2011 367.689 = 85.533 lei

– capitalurile proprii în anul 2012 comparativ cu anul 2011 au crescut cu 85.533 lei

Aceasta au fost analiza, comparația și reprezentarea graficã a profitului, impozitului pe profit și altor factori importanți ai acestei societăți.

În continuare vom analiza și anul 2013 în care entitatea analizată a avut o creștere față de anii anteriori. După analiza propriu-zisă o să efectuăm o comparație a tuturor anilor analizați și o să reprezentăm grafic rezultatele obținute.

Anul 2013

Situațiile financiare conform bilanțului contabil la data de 31.12.2013 ale entității analizate au înregistrat următoarele situații :

cifra de afaceri : 286.930

profit net : 46.166

profit brut : 54.776

capitaluri proprii : 499.388

Pe baza factorilor de mai sus putem calcula profitul și impozitul pe profit datorat statului în anul 2013. După efectuarea calculelor vom reprezenta grafic comparația anului 2012 cu anul 2013 privind profitul și impozitul pe profit datorat statului.

Profit 2012 84.178 x 3 % cota impozitului pe profit = 2.525 lei

Profit 2013 46.166 x 3 % cota impozitului pe profit = 1.385 lei

Graficul entității SC AL SIM SRL privind profitul și impozitul pe profit în anul 2012 comparativ cu 2013

Figura 4.3

După efectuarea calculelor, între anii 2012 și 2013 sunt următoarele diferențe :

cifra de afceri 2013 286.930 – 2012 319.414 = – 32.484 lei

– cifra de afaceri din anul 2013 comparativ cu 2012 este mai mică cu 32.484 lei

profitul net 2013 46.166 – 2012 84.178 = – 38.012 lei

– profitul net din anul 2013 este mai mic cu 38.012 lei decât în anul precedent

profitul brut 2013 54.776 – 2012 93.761 = – 38.985 lei

– profitul brut din anul 2013 comparativ cu anul 2012 este mai mic cu 38.985 lei

capitaluri 2013 499.388 – 2012 453.222 = 46.166 lei

– capitalurile din anul 2013 au crescut cu 46.166 lei față de anul 2012

Pentru încheierea studiului practic ce constă în analiza profitului și impozitului pe profit al entității SC AL SIM SRL vom reprezenta grafic cei 3 ani analizati la care am adăugat și un an 2010 pentru a ieși mai bine în evidență mai vârful profitului sau a impozitului pe profit din acești ani analizați.

Graficul entității SC AL SIM SRL privind profitul și impozitul pe profit în cei 3 ani analizați la care am adăugat un an 2010 pentru a ieși în evidență mai mult evoluția entității.

Figura 4.4

În acest grafic putem observa că anul 2012 a atins cel mai mare profit și cel mai mare impozit pe profit datorat bugetului de stat.

În anul 2013 se observă o scădere a profitului datorită activității scăzute, concurenței și prețurilor reduse ale concurenței noi intrate pe piață. Văzând prețurile reduse ale concurenților, entitățile s-au înregistrat la aceste societăți noi intrate pe piață, neinteresându-i de experiența și vechimea acestora în domeniul contabilitații.

Acestea au fost analizele pe cei 4 ani ai entității SC AL SIM SRL cu privire la profit și impozitul pe profit. SC AL SIM SRL este o societate respectată care are o contribuție importantă pentru bugetul statului românesc,de la an la an are o creștere vizibilă a profitului și totodată a impozitului pe profit. Această societate este mereu în dezvoltare, în fiecare an crește din toate punctele de vedere, această creștere fiind benefică și pentru personalul angajat și pentru conducerea entității dar si pentru statul român, plătind taxe și impozite în fiecare an mai mari, datorită creșterii ei ca entitate cât și a profitului acesteia.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

5.1 CONCLUZII

În urma studiului de caz realizat la entitatea SC AL SIM SRL privind profitul și impozitul pe profit datorat statului am extras următoarele concluzii :

Entitatea înființată în anul 2001 a avut o crestere economică și o dezvoltare a firmei de la an la an. Prin seriozitatea angajaților și a conducerii firmei, aceasta a avut o publicitate foarte bună deoarece toți clienții plecau mulțumuți de la sediul acesteia.

Odată cu apariția crizei financiare, a avut loc o scădere bruscă a profitului dar în următorii ani încet încet a revenit pe linia de plutire. Crescând de la an la an și plata impozitului pe profit este mai mare, mulțumindu-i și pe ce de la bugetul statului.

După cum se poate observa în anul 2013 entitatea analizată a avut o scădere considerabilă a profitului și totodată și a impozitului pe profit,deoarece activitatea acesteia a scazut considerabil datorită concurenței noi intrate pe piață și a prețurilor mai scăzute ale acestora.În concluzie entitatea are un parcurs foarte bun de la înființare și până în anul 2013, atunci când profitul a scăzut la jumătate comparabil cu anul 2012.

Cu experiența acumulată în timp, vechimea, personalul bine instruit și conducerea bine documentată, entitatea ar putea ajunge din nou pe linia de plutire crescându-și profitul dar și impozitul pe profit datorat statului.

5.2 PROPUNERI

Profitul entității crescând în fiecare an, societatea plătește și un impozit mai mare.

Ca urmare, o parte a profitului realizat într-un an de societatea analizată, ar trebui investit în cercetare dezvoltare și alte obiecte și domenii care ar ajuta la dezvoltarea entității, pentru un profit mai mare și pentru o plată mai mică a impozitului pe profit datorat statului român, deoarece profitul realizat a fost reinvestit.

Pentru creșterea profitului entității, conducerea acesteia ar putea micșora prețurile pentru a atrage mai mulți client, astfel relansându-se pe piață și totodată mărindu-și veniturile.

B I B L I O G R A F I E

Dumitru, A.P., Bălașa, G., Dogaru, M. – Impozite indirecte și taxe

Florescu, D. – Impozite indirecte și taxe, reglementări legale. Universul Juridic, București, 2010

Gheorghe, M. – Impozitele și taxele în România. Editura Universitară, Craoiva, 1996

Impozite, taxe și contribuții. Junimea, București, 2005

Moșteanu, N. – Fiscalitate. Editura Universitară, Craiova, 2008

România – Codul fiscal. Monitorul Oficial, București, 2011

România – Legislație fiscal. All Beck, București, 2005

Sîngeorzan, D. – Taxe și impozite. Hamangiu, 2011

Site-ul Uniunii Europene: www.infoeuropa.ro

Site-ul Ministerului Finanțelor Publice: www.mfinante.ro

Stănescu, D. – Impozitul pe profit

Țâțu, L. – Impozite, taxe și contribuții. C. H. Beck, 2011

Greceanu, V.P. – Contabilitatea simplificată și impozitarea întreprinderilor mici (microîntreprinderilor)

Tatu, L., Bragadu M., Sasu H. – Impozite, taxe și contribuții

Tatu L., Serbănescu C., Ștefan D. – Fiscalitatea. De la lege la practică

Nicolăescu, E., Ciupitu S.A. –Fiscalitatea. Editura Pro Universitaria, București, 2013

Andreiu, D., Florescu P., Bălașa G. – Fiscalitatea în România, reglementare, doctrină, jurisprudență. Editura C.H. Beck, București, 2005

Mandoiu, N. – Codul fiscal comparat 2013-2014 ( cod plus norme). Editura Confisc, București, 2014

Niculeasa, M.I. – Regimul juridic general al taxelor și impozitelor. Editura C.H. Beck. București, 2009

Stoica, C., Penu, D., Marinoiu, A.M., Bușu, C. – Finanțe publice – efeciența actului de guvernare prin finanțe publice. Editura Pro Universitaria, București, 2010

Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare. Editura Universul Juridic

Cigu, E., Oprea, F. – Finanțe publice locale. Editura C.H. Beck, București, 2013

Revista Finanțe, Bănci, Asigurări. Colecția ( 2000-2008 )

Revista Impozite și taxe. Colecția ( 2000 – 2008 )

Răileanu, V., Răileanu, A.S. – Abordări contabile și fiscal privind impozitele și taxele. Editura economică, București, 2009

Revista tribuna economică. Colecția ( 2000 – 2008 )

B I B L I O G R A F I E

Dumitru, A.P., Bălașa, G., Dogaru, M. – Impozite indirecte și taxe

Florescu, D. – Impozite indirecte și taxe, reglementări legale. Universul Juridic, București, 2010

Gheorghe, M. – Impozitele și taxele în România. Editura Universitară, Craoiva, 1996

Impozite, taxe și contribuții. Junimea, București, 2005

Moșteanu, N. – Fiscalitate. Editura Universitară, Craiova, 2008

România – Codul fiscal. Monitorul Oficial, București, 2011

România – Legislație fiscal. All Beck, București, 2005

Sîngeorzan, D. – Taxe și impozite. Hamangiu, 2011

Site-ul Uniunii Europene: www.infoeuropa.ro

Site-ul Ministerului Finanțelor Publice: www.mfinante.ro

Stănescu, D. – Impozitul pe profit

Țâțu, L. – Impozite, taxe și contribuții. C. H. Beck, 2011

Greceanu, V.P. – Contabilitatea simplificată și impozitarea întreprinderilor mici (microîntreprinderilor)

Tatu, L., Bragadu M., Sasu H. – Impozite, taxe și contribuții

Tatu L., Serbănescu C., Ștefan D. – Fiscalitatea. De la lege la practică

Nicolăescu, E., Ciupitu S.A. –Fiscalitatea. Editura Pro Universitaria, București, 2013

Andreiu, D., Florescu P., Bălașa G. – Fiscalitatea în România, reglementare, doctrină, jurisprudență. Editura C.H. Beck, București, 2005

Mandoiu, N. – Codul fiscal comparat 2013-2014 ( cod plus norme). Editura Confisc, București, 2014

Niculeasa, M.I. – Regimul juridic general al taxelor și impozitelor. Editura C.H. Beck. București, 2009

Stoica, C., Penu, D., Marinoiu, A.M., Bușu, C. – Finanțe publice – efeciența actului de guvernare prin finanțe publice. Editura Pro Universitaria, București, 2010

Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare. Editura Universul Juridic

Cigu, E., Oprea, F. – Finanțe publice locale. Editura C.H. Beck, București, 2013

Revista Finanțe, Bănci, Asigurări. Colecția ( 2000-2008 )

Revista Impozite și taxe. Colecția ( 2000 – 2008 )

Răileanu, V., Răileanu, A.S. – Abordări contabile și fiscal privind impozitele și taxele. Editura economică, București, 2009

Revista tribuna economică. Colecția ( 2000 – 2008 )