Impozitul pe Profit Intre Contabilitate Si Fiscalitatedocx
=== Impozitul pe profit intre contabilitate si fiscalitate ===
Introducere
Statul pentru a-și putea continua desfașurarea activitații ,trebuie sa-și procure venituri pe care și le poate preleva din impozite colectate de la persoanele fizice cat și cele juridice.Impozitul reprezintă izvorul principal al formării veniturilor bugetului de stat și al finanțării cheltuielilor publice. Impozitul este o funcție crescătoare a venitului: la o rată de impunere fiscală dată , el sporește când venitul crește.
Lucrarea este structurata pe trei secțiuni si urmareste prezentarea cadrului legal al impozitelor directe,metodologia de calcul a profitului contabil și modul de determinare a impozitului pe profit la o societate comerciala.
Impozitul se prezinta sub diferite forme: direct, indirect; pe consum și pe venit; pe capital, pe dobândă etc. Nu este corect să se practice un impozit unic, deoarece elementele impozabile – venitul, averea, produsele care fac obiectul schimbului, serviciile etc. – pot fi mai bine diferențiate și impuse prin aplicarea mai multor forme de impozite.
Plata impozitului catre stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venituri din: salarii, profit, veniturile realizate de liber profesioniști, etc.
Rolul principal al impozitelor datorate statului este o sursa de acoperire a cheltuielilor publice.
Pe plan social, rolul impozitelor este de redistribuire a unei părți din produsul intern brut între clasele și păturile sociale, între persoanele fizice și cele juridice.
Impozitul pe profit reprezinta o sursa principla la bugetul statului,ce sta la baza sustinerii veniturilor bugetare .
Profitul impozabil este rezultatul dintre diferenta veniturilor obținute și cheltuielile acestor venituri , exceptand cheltuielile nedeductibile. Totodata baza profitului impozabil determina calcularea , recalcularea și regularizarea acestuia la bugetul statului.Impozitul pe profit conform legislatiei in vigoare se calculează de către contribuabil prin aplicarea cotelor de impozit stabilite legal , asupra profitului impozabil determinat pe baza cotelor înscrise lunar în contabilitate.
SECȚIUNEA 1. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND IMPOZITELE DIRECTE
CAPITOLUL 1.1. IMPOZITELE DIRECTE – CARACTERISTICI ȘI CLASIFICĂRI
Elementele impozitului
Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de contribuabili.Printre elementele impozitului se numără: subiectul (plătitorul), suportătorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plată, etc.
Caracterizarea generala a impozitelor directe
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat și în orânduirile precapitaliste, însă, o extindere și o diversificare mai mare au cunoscut abia în capitalism.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. Impozitele directe pot fi grupate în impozite reale și impozite personale.
Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământul, clădirile, fabricile, magazinele, etc.), făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se așează asupra produsului brut al obiectivului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situația subiectului impozitului.
Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit si pe avere, în strânsă legatură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute și sub denumirea de impozite subiective.
Impozitele pe venit sunt forma de bază a impozitelor personale și au putut fi introduse atunci când s-a înregistrat o suficientă diferențiere a veniturilor realizate de diferite categorii sociale.Subiectele impozitului pe venit sunt persoanele fizice și cele juridice (societățile de capital) care realizează venituri din diferite surse.
Impozitele pe profitul persoanelor juridice. La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidența într-un anumit stat, precum și cele nerezidente, care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele excepții prevăzute de lege. De la plata impozitului pe venit se acordă unele scutiri, astfel în mod frecvent sunt scutiți de plata impozitului pe venit suveranii și familiile regale, diplomații străini acreditați în țara respectivă (cu condiția reciprocității), uneori militarii, instituțiile publice și persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul minimului neimpozabil.
Sistemul impunerii separate poate fi întâlnit fie sub forma unui impozit unic pe venit, care permite o impunere diferențiată pentru fiecare categorie de venit în funcție de natura acestuia, fie prin instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare în parte venitul obținut dintr-o anumită sursă.
Sistemul impunerii globale este cel mai frecvent întâlnit și presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de proveniență, și supunerea venitului cumulat unui singur impozit.Din compararea celor două sisteme de impunere, rezultă că impunerea separată permite tratarea diferențiată a veniturilor, în ceea ce privește modul de așezare și nivelul cotelor de impozit, deoarece acestea din urmă diferă în funcție de sursa de proveniență a veniturilor.Persoanele care realizează venituri din mai multe surse sunt avantajate, deoarece nu mai sunt afectate de consecințele progresivității impunerii, care se fac simțite prin cumularea veniturilor practicată în sistemul impunerii globale.
Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proporționale sau progresive. În unele țări, venitul impozabil este supus mai întâi impunerii la cote proporționale și apoi impunerii în cote progresive. Cea mai frecvent utilizată este impunerea în cote progresive pe tranșe de venit.Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabilește, de regulă, anual, pe baza declarației de impunere întocmite de subiectul impozitului. După stabilirea impozitului datorat statului, acesta se înregistrează în debitul contribuabilului în registrul de rol. Încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobânzi, rente, etc. se realizează, de cele mai multe ori, prin stopaj la sursă, iar impozitul asupra celorlalte venituri se încasează direct de la contribuabili.Nu sunt supuse impozitării:
pensiile care nu depășesc 500 de lei pe lună și ajutoarele primite în cadrul sistemului asigurărilor sociale;
alocațiile de stat pentru copii;
pensiile de întreținere;
bursele acordate elevilor, studenților și doctoranzilor;
dobânzile acordate pentru titlurile de stat și cele aferente depunerilor la vedere în conturi la societăți bancare;
sumele sau bunurile primite ca ajutor;
donațiile;
sponsorizările (la persoanele care le primesc);
sumele primite de asigurați în baza contractelor de asigurare de bunuri sau persoane;
veniturile obținute din tranzacționarea valorilor mobiliare, etc.
Impunerea are ca obiect venitul efectiv realizat, determinat ca diferență între totalul veniturilor încasate din activitatea desfășurată și cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor. Pentru a se determina venitul impozabil, contribuabilii trebuie să depună, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, declarația de impunere pentru veniturile realizate în anul fiscal precedent.Pentru calcularea impozitului cuvenit statului asupra venitului anual impozabil se aplică cote progresive compuse al căror nivel minim este de 15% pentru veniturile de până la 300lei. Cota de impunere maximă este de 35% și se aplică asupra veniturilor care depășesc 1200lei. Tot pe baza acestor cote se calculează și impozitul pe veniturile obținute din drepturi de autor, din cesionarea, închirierea și valorificarea unor astfel de drepturi dobândite prin moștenire.
Pentru veniturile obținute din închirierea, subînchirierea și din constituirea dreptului de uzufruct, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 15% asupra venitului anual impozabil, care se obține prin deducerea din veniturile încasate la nivelul unui an a impozitului pe clădiri, a primelor de asigurare plătite și a impozitului pe teren aferente spațiului închiriat. Dacă este vorba de închirierea sau subînchirierea de camere mobilate, se mai deduce și o cotă forfetară de cheltuieli de 20% din venitul rezultat în urma scăderii impozitelor și a primelor de asigurare menționate.
Impozitul pe profitul persoanelor juridice
Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societățile de capital), în unele țări se folosește același sistem de impunere ca în cazul persoanelor fizice, iar în altele se practică un sistem distinct. Modul în care se realizează impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societăți de persoane sau ca societăți de capital. În cazul societăților de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil să se facă distincție între averea fiecăreia din persoanele asociate și patrimoniul societății respective.La societățile de capital, poate fi făcută o demarcație netă între averea personală a acționarilor și patrimoniul societății deoarece acționarii răspund pentru actele și faptele societății numai în limitele părții de capital pe care o dețin. Profitul obținut de o societate de capital se repartizează atat acționarilor sub formă de dividende (proporțional cu participarea lor la capital), cât și la dispoziția societății pentru constituirea unor fonduri. Aceasta repartizare a profitului permite luarea în considerare a mai multor modalități de impunere a veniturilor realizate de societățile de capital și anume:
a) se impune mai întâi profitul total obținut de societatea de capital și apoi separat profitul repartizat acționarilor sub formă de dividende. În acest caz, considerat clasic, partea din profit repartizată acționarilor este impusă de două ori impozitării (o dată la societate și a doua oară la acționari sau asociați);
b) se impun numai dividendele, iar partea din profit lăsată la dispoziția societății de capital este scutită de impozit. Practicarea acestei metode este avantajoasă pentru societățile de capital și vizează simularea acestora în plasarea profitului realizat în noi investiții;
c) se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziția societății de capital, iar dividendele repartizate acționarilor nu sunt impuse impozitării. În acest caz se încalcă principiul echității fiscale, deoarece se exonerează de la impunere dividendele realizate de acționari;
d) impunerea separată, mai întâi a dividendelor repartizate acționarilor și apoi a părții din profit rămase la dispoziția societății de capital.
În vederea stabilirii venitului impozabil al societății de capital, se pleacă de la rezultaele de bilanț ale acesteia, la care se adaugă: soldul stocurilor (soldurile de la începutul anului, plus intrările din producție, minus ieșirile), veniturile din câștiguri de capital, dobânzile la conturile curente, veniturile din dobânzi la creditele acordate, veniturile din chirii, etc. Pentru a se stabili venitul impozabil, urmează ca din veniturile brute astfel determinate să se scadă: cheltuielile de producție, dobânzile plătite, prelevările la fondul de rezervă și la alte fonduri speciale permise de lege, pierderile din activitatea anului curent și eventual din anii precedenți, anumite prelevări pentru scopuri social-culturale. Condițiile și limitele în care pot fi făcute aceste scăzăminte diferă de la țară la țară.În ceea ce privește impozitarea propriu-zisă a profitului net obținut de societățile de capital, practica internațională permite evidențierea următoarelor situații:
a) în unele țări cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de proprietarul capitalului social;
b) cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de natura activităților din care se obține profitul;
c) nivelul cotelor de impunere este stabilit în funcție de cifra de afaceri a societăților comerciale;
d) utilizarea unor cote de impozit diferite, după cum impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale;
e) utilizarea unei singure cote de impunere.
După cum rezultă din cele prezentate, impozitul pe profitul societăților de capital se calculează pe baza unor cote proporționale cărora li se pot aplica anumite corective.Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face, de regulă, anual, pe baza declarației de impunere întocmite de acestea.
Impozitele pe avere. Instituirea acestor impozite a fost făcută din cauza că diferite persoane fizice și juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.În practica fiscală din diferite țări, impozitele pe avere se întâlnesc sub următoarele forme:
impozite asupra averii propriu-zise;
impozite pe circulația averii;
impozite pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii.
Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi întâlnite atât ca impozite stabilite asupra averii, dar plătite din venitul obținut de pe urma averii respective, cât și ca impozite instituite pe substanța averii. Impozitele asupra averii propriu-zise care se întâlnesc mai frecvent sunt:
impozitele pe proprietățile imobiliare;
impozitele asupra activului net.
Impozitele pe proprietățile imobiliare se întâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor și clădirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie valoarea de înlocuire sau valoarea declarată de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective. Cotele de impunere sunt în general scăzute și sunt diferențiate atât în funcție de categoria de folosință a terenului, cât și de amplasamentul acestuia.
Impozitele asupra activului net au ca obiect întreaga avere mobilă și imobilă pe care o deține un contribuabil. La plata acestui impozit în unele țări sunt supuse atât persoanele fizice cât și cele juridice, iar în altele fie numai persoanele fizice, fie numai societățile de capital.Impozitele pe circulația averii se instituie în legătura cu trecerea dreptului e proprietate asupra unor bunuri mobile și imobile de la o persoană la alta. În această categorie de impozite, se află:
impozitele pe succesiuni;
impozitele pe donații;
impozitele pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile;
impozitele pe hârtiile de valoare (acțiuni, obligațiuni, etc.);
impozitele pe circulația capitalurilor și a efectelor comerciale.
Impozitele pe succesiuni au ca obiect al impunerii averea primită drept moștenire de o persoană fizică și vizează numai circulația bunurilor între persoanele fizice. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toată averea lăsată moștenire, fie separat pentru partea de avere ce revine fiecărui moștenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferențiat atât în funcție de valoarea averii care face obiectul succesiunii, cât și în funcție de gradul de rudenie existent între persoana decedată (decujus) și moștenitorii acesteia (impozitul este mult mai mare cu cât succesorul este rudă mai îndepărtată cu persoana decedată).
Impozitele pe donații au fost introduse pentru a preveni ocolirea plății impozitului pe succesiuni, în cazul în care are loc efectuarea de donații de avere în timpul vieții. Impozitul cade în sarcina persoanei care primește donația (donatar) și se calculează pe baza unor cote progresive. Nivelul progresivității este influențat de valoarea averii donate și de gradul de rudenie dintre donator și donatar.
Impozitele pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile cad în sarcina cumpărătorilor. În unele țări pentru calcularea impozitului se utilizează cote proporționale, iar în altele cote progresive.Impozitele pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Ca impozite de acest gen putem menționa:
impozitul pe surplusul de valoare imobiliară;
impozitul pe sporul de avere realizat în timp de război..
Impozitul pe surplusul de valoare imobiliarăa fost introdus pentru impunerea sporului de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare în intervalul de timp de la cumpărare și până la vânzare, fără ca proprietarul să fi efectuat o cheltuială în acest scop.
Impozitul pe sporul de avere realizat în timp de război are ca obiect averea dobândită în timpul sau ca urmare a războiului. Cu toate că impozitul se calcula în cote progresive, el n-a avut un randament prea ridicat, deoarece existau numeroase căi de sustragere de la impunere și se plătea în moneda depreciată în urma inflației.
CAPITOLUL 1.2. LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT
În țara noastră sistemul de impozitare a profitului s-a aflat și incă se mai află într-un proces continuu de perfecționare, fapt care determină evidențierea unui traseu pe care l-a urmat reglementarea legală în domeniu.
În prezent, Noul CodFiscal Român și normele de aplicare ale acestuia sunt principalele acte normative care stau la baza implementării obligației de a constitui și de a plati impozitul pe profit.A fost adoptat prin Legea nr.571/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, abrogată prin Legea 227/2015Publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.
Principalele modificări, completări și actualizări aduse de-a lungul timpului Codului Fiscal și implicit Noului Cod fiscal, în materie de impozit pe profit sunt următoarele:
Legea nr.174/2004 pentru aprobarea OG.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală
OG. nr.83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr.494/2004
OUG nr.138/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal(Monitorul Oficial nr.1281 din 30 decembrie 2004), aprobată cu modificări prin Legea nr.163/2005.Această Ordonanță a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005
OUG nr.24/2005 privind modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, ordonanță ce a fost ulerior modificată, în ceea ce privește intrarea în vigoare, prin OUG nr.30/2005 privind modificarea alin. 2 și 3 ale art.III din OUG nr.24/2005;abrogată prin art.II din Legea nr.163/2005 privind aprobarea OUG nr.138/2004
HG nr.797/2005 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și pentru amenzile care se indexează/ajustează anual pe baza ratei inflației, apllicabile în anul fiscal 2006
OUG nr.203/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, aprobată prin Legea nr.162/2006
Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.Modificările se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2007
OUG nr.110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr.372/2007
OUG nr.91/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.Modificările au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2009
OUG nr.127/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal(MO nr.705 din 16 octombrie 2008)
OUG nr.200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal(MO nr.815 din 4 decembrie 2008)
HG nr.956/2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, imoozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010
OUG nr.22/2010 pentru modificarea și completarea completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal(MO nr.201 din 30 martie 2010)
OUG nr.58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal și alte măsuri financiar-fiscale(MO nr.431 din 28 iunie 2010)
OUG nr.87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal(MO nr.669 din 30 septembrie 2010)
OUG nr.117/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
OG nr.30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale(MO nr.627 din 2 septembrie 2011)
OUG nr.125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal(MO nr.938 din 30 decembrie 2011)
Ordonanța de urgență nr. 102/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
OUG nr. 102/2013 – modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 – Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale (MO nr.703 din 15 noiembrie 2015
OUG 50/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.( MO nr 817 din 3 noiembrie 2015)
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, actualizată prin Legea nr. 358 din 31 decembrie 2015, face referire la impozitul pe profit în cadrul Titlului II, care este structurat în șase capitole (art.13-art.46).
După cum menționează Ministerul Finanțelor Publice, Noul Cod Fiscal a fost alcătuit într-un mod transparent, astfel încât toți plătitorii de impozite și taxe să poată urmări și să poată întelege sarcina fiscală ce le revine și să poată analiza ușor influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.Unele dintre avantajele majore ale Noului Cod Fiscal sunt următoarele:
claritate și transparență cu privire la totalitatea impozitelor și taxelor
unificarea legislației fiscale – este bine știut faptul că până la apariția Codului Fiscal, legislația fiscală a României s-a caracterizat printr-un număr foarte mare de acte legislative și ordonanțe de Guvern, cât și printr-o modificare excesivă a acestora, de aceea este o mare realizare faptul că prin Codul Fiscal s-a obținut un sistem întreg și unic al legislației fiscale
precizarea principiilor fiscalității – Noul Cod Fiscal aduce un element de noutate absolută în practica fiscală românească, și anume faptul că precizează principiile de bază ale fiscalității în România, principii care stau la baza întregii construcții a Codului Fiscal.
Pe plan internațional, o reglementare care stă la baza analizei impozitul pe profit este Standardul Internațional de Contabilitate nr. 12(IAS 12) “Impozitul pe profit”.Acest standard a fost emis de Comitetul Internațional de Contabilitate (IASC) în octombrie 1996.El a înlocuit IAS 12”Contabilitatea impozitului pe profit”(emis în iulie 1979).Obiectivul standardului este de a prescrie tratamentul contabil pentru impozitele pe profit. Acest standard mai operează și cu recunoașterea creanțelor privind impozitul amânat rezultate din pierderile fiscale sau creditele fiscale nefolosite și cu prezentarea informațiilor referitoare la impozitul pe profit.
Standardele Internaționale de Contabilitate pot prezenta interese pentru normele naționale în următoarele circumstanțe:adoptarea directă ca norme naționale, izvor de documentare pentru elaborarea reglementărilor naționale, bază de referință pentru armonizare între național și internațional.
CAPITOLUL 1.3. ABORDĂRI ALE CONCEPTULUI DE IMPOZIT PE PROFIT
Obiectivul principal al unui sistem fiscal este și acela de a asigura funcționarea economiei naționale, în contextul globalizării economiei mondiale, în condiții de competitivitate, raporturi echitabile între parteneri și protejarea economiei naționale împotriva fraudelor la care este supusă prin evaziunea fiscală internațională "legală" sau ilegală.
Impozitul pe profit – este o prelevare obligatorie ,definitivă și fără contraprestație din partea statului , asupra unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice , plătită în bani efectuată de contribuabil către stat . Impozitul reprezintă izvorul principal al formării veniturilor bugetului de stat si al finanțării cheltuielilor publice. El este o funcție crescătoare a venitului: la o rată de impunere fiscală dată , el sporește când venitul crește. Nivelul prelevărilor obligatorii este puternic legat de nivelul cheltuielilor publice, deoarece constituie sursa principală dar nu singura de finanțare a acestora .
“Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil , plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală , apropiată sau mai mică în schimbul impozitului plătit ”.
”Fiscalitatea este o știință, este matematică vie întrucât totul pornește de a rațiunea de a armoniza interesele personale cu cele sociale pe calea impozitelor, impozite care trebuie stabilite pe bază de principii clare și sănătoase, de echitate fiscală, economică și socială.
Fiscalitatea este o artă, o artă a rațiunii economice, sociale și politice întrucât în stabilirea impozitelor nu există tipare, prototipuri după care să se aplice politica fiscală în orice țară, nu există rețete universal valabile. Chiar și în aceeași țară "strategia fiscală", "arta fiscală" se schimbă frecvent, uneori destul de mult , în funcție de evoluția economică, socială și politică, internă și internațională”.
Tendințele globalizării economiei mondiale, în care persoanele, mărfurile și capitalurile circulă tot mai ușor peste granițele naționale, impun schimbări frecvente în ce privește politica fiscală a statelor . Trăim în perioada de realizare a "economiei globale" .Economia globală se caracterizează prin libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor. Printre obiectivele prevăzute a se realiza de Comunitatea Europeană se înscrie și "principiul liberei circulații", care presupune crearea unei piețe interne unice, care să înglobeze întreg spațiul statelor membre. Este un început care se va amplifica până se va ajunge la nivel planetar, respectiv la realizarea "economiei globale".
În consecință asistăm adesea la dispariția frontierelor fiscale dintre tot mai multe state, inclusiv la desființarea definitivă a taxelor la exporturi în cadrul schimburilor comerciale.
Prin convențiile fiscale de evitare a dublei impuneri încheiate de țara noastră cu celelalte țări se realizează, în mare parte, politica fiscală pe plan internațional, prevederile fiscale din convențiile de evitare a dublei impuneri au întâietate față de cele din legislația internă.
Nici punerea în operă a unei mari piețe interne și nici crearea Uniunii Monetare și Economice nu au avut ca efect reducerea disparităților considerabile care există încă la ora actuală între regimurile fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Problema cunoașterii, interpretării și aplicării corecte a principiilor și tehnicilor fiscale internaționale de evitare a dublei impuneri este deosebit de importantă, atât pentru fiecare țară, cât și pentru fiecare persoană fizică și juridică a acesteia, existând o corelație strânsă între bunăstarea unui stat și cea a membrilor săi .
Modalitățile prin care se realizează evitarea dublei impuneri sunt deosebit de importante și trebuie să se bazeze pe principii de echitate fiscală internațională . În cazul în care metodele de evitare a dublei impuneri nu sunt folosite corespunzător de un stat, acesta va înregistra pierderi semnificative.
Statul este cel care are dreptul de a introduce impozite și el își exercită acest drept prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) ,iar uneori și, în anumite condiții , prin organele de stat locale .În România ,conform Constituției ,consiliile locale sau județene stabilesc impozitele si taxele locale ,în limitele și în condițiile legii.
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar , economic și social .Un prim rol al impozitelor este acela de a constitui mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Prin intermediul impozitelor , statul procedează la redistribuirea unei părți importante din Produsul Intern Brut (PIB) între grupuri sociale si indivizi , între persoanele fizice si cele juridice ,astfel, prin intermediul impozitelor ,taxelor și contribuțiilor statul preia la buget între patru și cinci zecimi și chiar mai mult din PIB și între trei și patru zecimi în țările în dezvoltare .Prin urmare un alt rol al impozitelor este acela de a constitui principalul instrument de care statul dispune pentru redistribuirea veniturilor și averii.În actualul context economic intern și internațional, marcat de profunde transformări la nivelul economiei mondiale, România a trebuit să-și adapteze structurile economico-sociale, financiare și fiscale în concordanță cu mecanismele și legile de funcționare ale economiei de piață.Funcția de finanțare a cheltuielilor publice contribuie la realizarea obiectivului echilibrului bugetar. Existența deficitelor publice impune recurgerea și la alte mijloace de finanțare – îndatorarea și emisiunea monetară.
Impozitul se definește ca fiind o prelevare din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului.
Caracteristicile impozitului:
Obligativitatea – decurge din faptul că fiecare impozit este instituit printr-o lege fiscală;
Nerambursabilitatea – impozitul se prezintă ca o plată definitivă;
Lipsa contraprestației – în momentul plății impozitului nu intervine nici o obligație din partea statului. Impozitul nu presupune contraprestație directă și imediată (prin aceasta diferă de taxă).
Principalele elemente sunt:
Subiectul impozitului – persoană fizică sau juridică care realizează un venit sau posedă averi este obligată, prin lege, la plata impozitului.
Obiectul impozitului – materia supusa impunerii (profitul, cifra de afaceri ,salariul, valoarea unei clădiri, suprafața de teren deținută).
Suportatorul impozitului – persoana asupra căreia se răsfrânge sarcina fiscală
Sursa impozitului – indică din ce se plătește impozitul. În cazul impozitelor directe pe profit sursa se identifică cu profitul obținut.
Unitatea de impunere-este unitatea de măsură în care se exprimă obiectul impozabil (unitatea monetară în care se exprimă venitul sau ha la impozitul pe teren).
Cota de impunere – reprezintă impozitul ce revine la una sau 100 unități de impunere. Dacă se folosesc cotele procentuale, ele pot fi proporționale, progresive și regresive.
Utilizarea cotelor de impunere
În practica de specialitate se folosesc următoarele cote :
Cota proporțională este unică. Impozitul crește proporțional cu creșterea venitului impozabil.
Cote progresive sunt cote diferențiate, al căror nivel crește pe măsura creșterii venitului impozabil. Aplicarea lor se realizează în două moduri:
sub forma cotelor simple sau globale;
sub forma cotelor compuse sau pe tranșe de venit.
Cote regresive
Principiile fiscalității
În anul 1776 ,Adam Smith ,în cartea sa „Avuția națiunilor ”,propunea patru principii care ar trebui urmate în stabilirea impozitelor .În ciuda unor diferențe de limbaj ,ele își păstrează actualitatea:
Cetățenii fiecărui stat trebuie să contribuie la sprijinirea guvernului , pe cât posibil , cât mai aproape de capacitatea lor de a plăti, adică proporțional cu venitul de care ei se bucură sub protecția statului .
Impozitul pe care fiecare individ trebuie să-l plătească să fie stabilit după reguli clare , nu în mod arbitrar.
Fiecare impozit trebuie perceput în perioada si modul cel mai favorabil pentru contribuabil.
Fiecare impozit trebuie astfel stabilit ,încât să ia cât mai puțin din buzunarele cetățenilor și să aducă cât mai mult bugetului statului . El trebuie sa păstreze în buzunarele cetățenilor mai mult decât aduce la trezoreria publică ”
Sistemul fiscal optim ,este sistemul fiscal care respectă un set de principii, principii care adesea sunt contradictorii.
principii economice :
principii de bază – principiul eficienței ;
– principiul echității .
principii complementare .
principii juridice :
principiul neretroactivității legii – o anumită prevedere legală acționează doar pentru viitor ;
principiul egalității în fața legii fiscale ;
principiul anualității .
alte principii economice.
principiul de natură psihologică – orice contribuabil are sentimentul că propria sa povară fiscală este mare ,întotdeauna va considera că propria materie fiscală e mai mare decât a altui contribuabil în situație similară ;
principiul randamentului ;
principiul simplității ;
principiul flexibilității ;
principiul stabilității .
Contrapunerea principiului eficienței cu cel al echității stârnește de cele mai multe ori numeroase controverse legate de fiscalitate .Fiecare impozit încearcă să echilibreze balanța între cele două principii .Alte principii la fel de importante sunt principiul randamentului, simplității , flexibilității și stabilității . Întrucât ,economie fără fiscalitate nu există, ne rămâne de analizat efectul administrării și aplicării a impozitelor asupra contribuabililor .
Efectele economice ale impozitului pe profit
“ Presiunea fiscală se măsoară ca raport între prelevările obligatorii anuale și PIB, însă comparațiile internaționale prin prisma acestui indicator trebuie făcute cu prudență deoarece, în ce privește prelevările, nu se ține cont nici de cheltuielile fiscale și nici de transferurile între administrații .Economiștii de expresie liberală consideră că o presiune fiscală ridicată descurajează contribuabilii să investească, economisească, producă și să muncească. O creștere a presiunii fiscale determină o scădere a activității sau o creștere a fraudei și evaziunii având drept consecință diminuarea încasărilor fiscale ”.
Ca efect al lărgirii câmpului de acțiune a forțelor pieței ,statele democratice dezvoltate conștientizează consecințele dezastroase care ar putea apărea, generate de nemulțumiri și disfuncții economice ,progresivitatea impozitului fiind percepută ca o frâna a investițiilor lor și nu ca un instrument de dezvoltare socială .Necesitatea de a menține echitatea între contribuabili rezultă nu numai din considerente filozofice ,ci și din critici la adresa administrației fiscale și a modalități lor de aplicare a impozitelor. Criticile sunt numeroase, de o mare varietate și formulate de diverse categorii de persoane. Aceste critici reliefează o dată în plus necesitatea unei abordări echilibrate, remarcată de anti fiscalism, a locului și rolului fiscalității într-un stat de drept.
Mecanismul politic prin care se stabilește impozitul nu este scutit de critici, deși domeniul fiscalității abundă de proiecte de reformă, totuși, inerția fiscală, generată de factori obiectivi, dar și subiectivi reușește, de cele mai multe ori, să le stopeze aplicarea. Factorii obiectivi țin atât de mecanismul puterii din țara respectivă (teama autorității publice că se va confrunta cu o reducere a încasărilor fiscale, rezistența administrației fiscale, ritmul lent al deciziei în plan politic), dar și de interdependența tot mai strânsă dintre țări .
Cel mai important factor subiectiv care acționează este psihologia contribuabilului care este convins că schimbările în materie fiscală vor duce la o creștere a poverii sale fiscale. Astfel, evoluția istorică a demonstrat că, până acum, marile transformări în materie fiscală au urmat unor schimbări profunde în plan politic și social. În societățile dezvoltate sistemele fiscale au o evoluție care, urmărită pe termen lung, pune în evidență schimbări semnificative care se pot aborda în general ca fiind legate de două tipuri de acțiuni:
reforme care corespund unui proiect pe termen lung, care să conducă la atingerea unor obiective clare și care au consecințe importante asupra întregului sistem fiscal. În această categorie se pot plasa opțiunea pentru impozitarea de tip progresiv și tendința de reducere a presiunii fiscale asupra întreprinderilor;
adaptări ale diverselor reglementări fiscale generate fie de necesitatea de a face față unei situații conjuncturale, fie de presiunea anumitor grupuri de interese. Aceste modificări induc creșterea complexității și a capacității sistemului fiscal .
După cum este cunoscut, în cea mai mare parte, statul își procură veniturile necesare acoperirii cheltuielilor publice pe calea impozitelor. Sunt și situații în care introducerea sau modificarea unui impozit este impusă de realizarea unor obiective de politică economică. Pe calea impozitelor se poate frâna sau stimula dezvoltarea unor domenii de activitate, produse și servicii, impulsiona exporturile, restrânge importurile anumitor bunuri și servicii. Măsurile de ordin fiscal sunt folosite în orice țară ca unul din cele mai importante instrumente de influențare a activității economice, în special pentru stimularea dezvoltării unor domenii de activitate, produse și servicii, inclusiv prin acordarea de facilități fiscale. Realitatea este că, pentru investitorii corecți, legislația fiscală nu este favorabilă. Contribuabilii corecți sunt supuși unor obligații fiscale excesive, deosebit de mari, ajunse la limita suportabilității. Efectiv, aceștia trebuie să suporte și sarcinile fiscale ce revin evazioniștilor, ceea ce conduce la mărirea substanțială a obligațiilor de plată ale acestora”.
În aceste condiții, bogații frauduloși devin tot mai' bogați, în timp ce contribuabilii corecți suportă o povară fiscală tot mai mare, sărăcind pe zi ce trece și depășind 50% din populația țării. Asemenea stări de lucruri ridică serioase probleme, din punctul de vedere al principiilor de politică economică promovate de România și, în special, din punctul de vedere al principiilor de politică fiscală. Principalii beneficiari a acestor numeroase neajunsuri din legislația fiscală din țara noastră sunt unele societăți comerciale, în special străine, care, prin strategii lor fiscali, reușesc să-și însușească sume importante din impozitele ce se cuvin bugetului de stat și, în frecvente cazuri, să le transfere peste hotare.
CONCLUZII
Impozitul – este o prelevare obligatorie și gratuită efectuată de către stat asupra resurselor sau bunurilor individuale sau ale colectivității și plătită în bani. El constituie o sursă a finanțării cheltuielilor de interes general al statului și al administrației locale, fiind un instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor, putând fi stimulate investițiile și înviorarea conjuncturii economice. Din punct de vedere economic , impozitul îmbracă diferite forme: direct, indirect, pe consum și pe venit, pe capital, pe dobândă etc. Nu este posibil și nici echitabil să se practice un impozit unic. Aceasta deoarece elementele impozabile – venitul, averea, produsele ce fac obiectul schimbului, serviciile etc. – pot fi mai bine diferențiate și impuse prin aplicarea mai multor forme de impozite.
Impozitul pe profit este un impozit personal iar în cadrul reformei fiscale din România , impozitul pe profit ocupă un rol important atât în prisma contribuției sale la formarea veniturilor bugetare cât și prin influențarea activităților generatoare de profit.
SECȚIUNEA 2. METODOLOGIA DE CALCUL A PROFITULUI CONTABIL
CAPITOLUL 2.1. TIPURI DE CHELTUIELI DEDUCTIBILE ȘI NEDEDUCTIBILE FISCAL
Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale. Cheltuielile cu salariile și cele asimilate salariilor astfel cum sunt definite potrivit titlului IV din Legea 227/2015 sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal. Totodată, conform art.25 din legea mai sus citată, următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:
A. cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol. În cadrul cheltuielilor de protocol se includ și cheltuielile înregistrate cu taxa pe valoarea adăugată colectată, pentru cadourile oferite de contribuabil, cu valoare mai mare de 100 lei;
B. cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului Muncii. Intră sub incidența acestei limite următoarele:
ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;
cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe, grădinițe, școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști și altele asemenea;
cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pentru salariații proprii și membrii lor de familie, precum și contribuția la fondurile de intervenție ale asociațiilor profesionale ale minerilor;
alte cheltuieli cu caracter social efectuate în baza contractului colectiv de muncă sau a unui regulament intern:
cheltuielile reprezentând tichetele de masă și vouchere de vacanță acordate de angajatori;
scăzămintele, perisabilitățile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare;
pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
cheltuielile reprezentând cantitățile de energie electrică consumate la nivelul normei proprii de consum tehnologic sau, în lipsa acesteia;
cheltuielile cu provizioane/ajustări pentru depreciere și rezerve;
cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar;
amortizarea;
cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;
cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;
cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice.
Următoarele categorii de cheltuieli nu sunt deductibile:
cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către autoritățile române/străine, potrivit prevederilor legale, cu excepția celor aferente contractelor încheiate cu aceste autorități;
cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată.
cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;
cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile. În situația în care evidența contabilă nu asigură informația necesară identificării acestor cheltuieli, la determinarea rezultatului fiscal se iau în calcul cheltuielile de conducere și administrare, precum și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, prin utilizarea unor chei corespunzătoare de repartizare a acestora sau proporțional cu ponderea veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor înregistrate de contribuabil;
cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte servicii, prestate de o persoană situată într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații.
cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele și riscurile asociate activității contribuabilului, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;
pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor, pentru partea neacoperită de provizion, precum și cele înregistrate în alte cazuri decât următoarele:
punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat printr-o sentință judecătorească, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014;
procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești;
debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori;
debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;
debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul;
au fost încheiate contracte de asigurare.
cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;
valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil declarat inactiv conform prevederilor Codului de procedură fiscală, cu excepția celor reprezentând achiziții de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014;
cheltuielile cu taxele, contribuțiile și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4. 000 euro anual;
cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale/mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări efectuate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;
cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, în cazul în care, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;
cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, la momentul transferului din categoria activelor imobilizate deținute în vederea vânzării în categoria activelor imobilizate deținute pentru activitatea proprie;
cheltuielile din evaluarea activelor biologice în cazul în care, ca urmare a efectuării unei evaluări utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;
cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziționate în baza unor contracte cu plată amânată;
cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în acțiuni;
cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor;
cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție;
cheltuielile din evaluarea/reevaluarea titlurilor de participare.
CAPITOLUL 2.2. TIPURI DE VENITURI IMPOZABILE ȘI NEIMPOZABILE
Categorii de venituri impozabile
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 sunt:
venituri din activități independente, definite conform art. 67;
venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76;
venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83;
venituri din investiții, definite conform art. 91;
venituri din pensii, definite conform art. 99;
venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103;
venituri din premii și din jocuri de noroc, definite conform art. 108;
venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite conform art. 111;
venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117.
Conform Art. 62 din Legea 227/2015, următoarele categorii de venituri nu sunt impozabile:
ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice sau colectate public, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum și cele de aceeași natură primite de la organizații neguvernamentale, potrivit statutelor proprii, sau de la alte persoane;
indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate, potrivit legii, persoanelor fizice, altele decât cele care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor;
indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii;
recompense acordate conform legii din fonduri publice;
veniturile realizate din valorificarea, prin centrele de colectare, a bunurilor mobile sub forma deșeurilor care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deșeurilor din patrimoniul personal;
sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum și orice alte drepturi, cu excepția câștigurilor primite de la societățile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți, cu ocazia tragerilor de amortizare;
despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;
sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform legii;
sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităților naturale, precum și pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces pentru personalul participant, potrivit legii, la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces, survenite în timpul sau din cauza serviciului, personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuții obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat;
sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat, conform legii;
veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile din patrimoniul personal;
drepturile în bani și în natură primite de:
militarii în termen, soldații și gradații profesioniști care urmează modulul instruirii individuale, elevii, studenții și cursanții instituțiilor de învățământ din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională;
personalul militar, militarii în termen, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, rezerviștii, pe timpul concentrării sau mobilizării;
bursele primite de persoanele care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare în cadru instituționalizat;
sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație.
veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare pentru activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială, în condiții de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internațional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;
veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale ale României amplasate în străinătate, precum și veniturile în valută primite de personalul încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, trimis în misiune permanentă în străinătate, în conformitate cu legislația în vigoare;
veniturile primite de oficialii organismelor și organizațiilor internaționale din activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială, cu condiția ca poziția acestora de oficial să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
veniturile primite de cetățeni străini pentru activitatea de consultanță desfășurată în România, în conformitate cu acordurile de finanțare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaționale și organizații neguvernamentale;
veniturile primite de cetățeni străini pentru activități desfășurate în România, în calitate de corespondenți de presă, cu condiția reciprocității acordate cetățenilor români pentru venituri din astfel de activități și cu condiția ca poziția acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
sumele reprezentând diferența de dobândă subvenționată pentru creditele primite în conformitate cu legislația în vigoare;
subvențiile primite pentru achiziționarea de bunuri, dacă subvențiile sunt acordate în conformitate cu legislația în vigoare;
premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice/paralimpice;
premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport și altele asemenea, obținute de elevi și studenți în cadrul competițiilor interne și internaționale, inclusiv elevi și studenți nerezidenți în cadrul competițiilor desfășurate în România;
prima de stat acordată pentru economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu alte modificări și completări ulterioare.
CAPITOLUL 2.3. CALCULUL PROFITULUI CONTABIL ȘI MODUL DE CONSTITUIRE, DECLARARE ȘI VIRARE A ACESTUIA
IAS 12 face distincția între rezultatul contabil și cel fiscal, definindu-le astfel:
Rezultatul contabil este profitul sau pierderea aferentă unei perioade, înaintea deducerii cheltuielilor cu impozitul.
Rezultatul fiscal este profitul sau pierderea eferentă exercițiului, determinate pe baza regulilor stabilite de autoritatea fiscală, pe baza cărora impozitul pe profit este plătibil sau recuperabil. Între cele două rezultate există diferențe care se împart în două categorii:
Diferențe permanente – sunt reprezentate prin deducerile fiscale și cheltuielile nedeductibile fiscal. Astfel, impozitul exigibil reprezintă valoarea impozitului pe profit, plătibil sau recuperabil, în raport cu profitul impozabil sau pierderea fiscal aferente unei perioade.Prin urmare,
Diferențe temporare – intervin ca urmare a faptului că incidențafiscală a unor tranzacții are loc la un moment diferit de cel al recunoașteriiacestora în contabilitate.Diferențele temporare apar atunci când valoarea contabilă a uneicreanțe sau a unei datorii este diferită de valoarea atribuită de autoritateafiscală creanței sau datoriei respective, în vederea impozitării.Există două tipuri de diferențe temporare:
Diferențe temporare impozabile.
Diferențe temporare deductibile.
O diferență temporară impozabilă determină o creștere a impozitului exigibil în perioadele următoare și generează o datorie de impozit amânat. Diferența temporară impozabilă rezultă atunci când:
Valoarea contabilă a unei creanțe este mai mare decât baza fiscală.
Valoarea contabilă a unei datorii este mai mică decât baza fiscală.
O diferență temporară deductibilă determină diminuarea impozitului exigibil în perioadele viitoare și generează o creanța de impozit amânat. Diferența temporară deductibilă rezultă atunci când:
Valoarea contabilă a unei creanțe este mai mică decât baza fiscală.
Valoarea contabilă a unei datorii este mai mare decât baza fiscală.
Valoarea contabilă a creanțelor sau datoriilor se obține prin aplicarea normelor contabile, în timp ce baza fiscală se obține prin aplicarea regulilor fiscale.
Baza fiscală a unei creanțe reprezintă valoarea ce va fi dedusă în scopuri fiscale din avantajele pe care le va genera firma atunci când recuperează valoarea contabilă a creanței. Dacă avantajele economice nu sunt impozabile, baza fiscală a creanței egală cu valoarea sa contabilă.
Baza fiscală a unei datorii reprezintă valoarea contabilă a acesteia diminuată cu orice sume ce vor fi deduse în scopuri fiscale din această datorie.
Dacă aplicăm cota de impozitare de 16% asupra diferențelor temporare, rezultă datorii sau creanțe de impozit amânat, astfel:
Diferențe temporare impozabile × 16% = Datorii de impozit amânat
Diferențe temporare deductibile × 16% = Creanțe de impozit amânat(Pierderi fiscale)
Art. 19 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată prevede că profitul sau pierderea se stabilește ,de regulă, la sfârșitul exercițiuluifinanciar. Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, după ce situațiile financiare anuale sunt aprobate.
Pierderea contabilă reportatăeste acoperită din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților. Din această afirmație reyultă că o entitate poate să obțină ca rezultat contabil, profit sau pierdere.
Profitul reprezintă diferența pozitivă dintre veniturile totale obținute și cheltuielile totale. sau valoarea care rămâne dupa ce cheltuielile au fost deduse din venituri. În caul în care cheltuielile depășesc veniturile, atunci rezultă o pierdere de profit sau diminuări de beneficii economice.Profitul se utilizează frecvent ca măsură a performanței sau ca bază de referință pentru alți indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiției sau rezultatul pe acțiune.
Profitul este indicatorul eficienței economice în cazul în care sunt se înregistreză toate veniturile, o unitate fiind profitabilă dacă veniturile obținute sunt mai mari decât cheltuielile aferente. De aceea profitul se definește ca excedentul de venit obținut din vânzările unei entități economice peste nivelul cheltuielilor aferente.
Profitul contabil „brut” exprimă acel profit care nu a fost „prelucrat”, care nu a fost „curățat” de veniturile neimpozabile și de cheltuieli nedeductibile în vederea determinării profitului impozabil, a impozitului pe profit și a profitului contabil net.
În legislația de specialitate în vigoare nu este dată o definiție clară „profitului contabil brut”, însă aceasta exprimă diferența pozitivă între „veniturile totale brute” și „cheltuielile totale brute”.
Dacă veniturile totale sunt mai mari decât cheltuielile totale, diferența pozitivă dintre acestea reprezintă profitul contabil brut.
Profitul contabil brut = venituri totale – cheltuieli totale
Dacă cheltuielile totale sunt mai mari decât veniturile totale, se înregistrează pierdere contabilă brută.
Pierdere contabilă brută = cheltuieli totale – venituri totale
În practică, entitatea poate înregistra rezultate diferite la finele exercițiului financiar, fapt ce o plasează într-una din următoarele situații:
Obtine profit contabil brut, profit impozabil și în consecință are și profit contabil net;
Obține profit contabil brut, are pierdere fiscală și prezintă și profit contabil net;
Obține pierdere contabilă brută, are profit impozabil și în final prezintă pierdere contabilă netă;
Obține pierdere contabilă brută, are pierdere fiscală și în final prezintă pierdere contabilă netă.
De reținut că atât profitul contabil brut, cât și pierderea fiscală nu se înregistrează în evidențafinanciar-contabilă, ci numai extracontabil, în Registrul fiscal și în consecință în „Declarația privind impozitul pe profit”.
Principalele formule care se utilizeaza la stabilirea rezultatului contabil sunt următoarele:
Venituri totale = venituri impozabile + venituri neimpozabile
Cheltuieli totale = cheltuieli deductibile + cheltuieli nedeductibile
Profit contabil brut = venituri totale – cheltuieli deductibile
Profit contabil net = profit contabil brut – impozit pe profit
Profit impozabil (fiscal) = profit contabil brut + cheltuieli nedeductibile – venituri neimpozabile +/– elemente similare veniturilor sau cheltuielilor
Impozit pe profit = profit impozabil x cota de impozit (16%).
CONCLUZII
Profitul contabil reprezintă diferența între veniturile obținute și cheltuielile aferente acestora cu excepția cheltuielilor nedeductibile. De asemenea reprezintă baza pentru calcularea , recalcularea și regularizarea impozitului pe profit cu bugetul statului.
Profitul contabil nu este trecut în evidența contabilă ci doar înregistrat în Registrul fiscal și Declarația impozitului pe profit.
SECȚIUNEA 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT LA S.C.BOROMIR S.A.
CAPITOLUL 3.1. PREZENTAREA SOCIETĂȚII
Scurt istoric
Născută în respectul tradiției, dar cu o perspectivă modernă asupra acestui domeniu, atât de vechi și totuși atât de puțin exploatat, societatea s-a dezvoltat și și-a diversificat activitatea oferind pieței atât produse tradiționale, cât și produse noi, de care piața românească avea nevoie.
1994 → Ia ființă societatea comercială S.C. BOROMIR IND Râmnicu Vâlcea. Obiectul principal de activitate îl constituie achiziția, prelucrarea cerealelor, precum și valorificarea superioară a făinurilor prin secțiile proprii de panificație și patiserie.
1998 → Moara Cibin din Sibiu a fost preluată de către grupul Boromir, iar la sfârșitul anului 2001, S.C. BOROMIR IND Râmnicu Vâlcea a devenit acționar majoritar. Moara Cibin este dotată cu mori performante ce procesează grâu moale, grâu dur și porumb.
2000 → A fost preluată moara de grâu din Buzău. Moara produce în special făinuri superioare, putând realiza întreaga gamă sortimentală de produse de morărit și panificație.
1999 – 2002 → În această perioadă S.C. BOROMIR IND Râmnicu Vâlcea achiziționează unități de tip Comcereal, având ca obiect principal activitatea de achiziție, păstrare și valorificare a cerealelor.
2011 → Pe lângă cele trei societăți, BOROMIR IND Râmnicu Vâlcea, BOROMIR PROD SA Buzău și Moara Cibin din Sibiu, Grupul Boromir mai deține puncte de lucru la Deva, Hunedoara, Iași, Slobozia.
Pe parcursul a 16 ani, Boromir s-a dezvoltat într-un ritm dinamic, pentru ca în prezent să ajungă să controleze 10% din activitatea de morărit de pe piața de profil din Romania, cu o capacitate de măcinare de 1500 t/zi. Acest lucru a fost posibil atât în urma achiziționării de noi fabrici de morărit și panificație aflate în zone ale țării cu potențial de dezvoltare din Sibiu, Buzău, Deva, Slobozia, cât și prin retehnologizarea și reutilarea tuturor facilităților de producție din patrimoniu.
Societatea dispune de o rețea de magazine specializate "Boromir Pan Café" (magazine cu suprafețe cuprinse între 50 și 150 mp), acestea constituind un proiect lansat în aprilie 2008, bazat pe re-branduirea tradiționalelor brutării Boromir existente în orașul Râmnicu Vâlcea încă din anul 1996. În municipiile Buzău și Râmnicu Sărat își desfășoară activitatea o rețea proprie de desfacere de 20 de magazine, din care 16 sunt situate în municipiul Buzău iar 4 în orașul Râmnicu Sărat. Pe lângă acestea, Boromir mai deține 3 benzinării în Râmnicu Vâlcea și fabrica de cherestea Hardwood .
Din totalul afacerilor Boromir, divizia de morărit are o pondere de 55%, urmată de cea de dulciuri și prăjituri care deține 20%, apoi de divizia de panificație cu o pondere de 15% iar restul activităților sunt reprezentate de magazine, distribuție și benzinării care acoperă 10% din afaceri. Acestea au reprezentat o cifra de afaceri de 110 mil Euro pentru 2013.
Statut juridic
Denumire societate: BOROMIR PROD SA BUZĂU
Sediul comercial : Buzău , strada Santierului, numărul 37 ;
Număr telefon , fax : 0238712001
Codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului : RO 1145077
Număr de ordine în Registrul Comerțului : J10/184/1991
Capital social subscris vărsat :23.306.374 RON
Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: BVB București
Domeniul de activitate este fabricarea pâinii, prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie.(cod CAEN: 1071)
Societatea deține certificări în sistemul de management în Siguranța Alimentelor, Sistemul de Management al Mediului și Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale pentru a oferi satisfacție și siguranță în alimentație prin: tehnologia folosită, condițiile de prelucrare a materiilor prime și finite, condițiile de muncă și calitatea serviciilor.
Sistem de Management al Siguranței Alimentelor conform ISO 22000/2005, certificat nr. AJAEU /08/10984. Scopul certificării: producție și vânzare produse de morărit, panificație, cofetărie-patiserie și pizza
Sistem de Management al Mediului conform ISO 14001/2004, certificat nr. AJAEU /09/90341. Scopul certificării:
Producție și vânzare produse de morărit, panificație, cofetărie-patiserie și pizza;
Vânzare produse petroliere;
Comercializare produse alimentare și nealimentare.
Sistem de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale conform OHSAS 18001/2007, certificat nr. AJAEU /09/90342. Scopul certificării:
Producție și vânzare produse de morărit, panificație, cofetărie-patiserie și pizza;
Vânzare produse petroliere;
Comercializare produse alimentare și nealimentare.
Societatea are implementat Sistemul de Management al Mediului conform standardului SR – EN – ISO 14001:2005. Identificarea aspectelor de mediu ia în considerare: emisiile de aer; deversările în apă; utilizarea materiilor prime și a resurselor naturale; utilizarea energiei; energie emisă (căldură, radiații, vibrații); deșeuri și subproduse. Pentru evitarea încălcarii legislației privind protecția mediului, societatea și-a elaborat proceduri referitoare la pregătirea pentru situațiile de urgență și capacității de răspuns care sunt adecvate necesităților sale particulare, planuri de gestionare a deșeurilor generate de fiecare sector.
Capitalul social și acționarii
La data întocmirii prezentului plan de afaceri, capitalul social al societății este de 23.306.374 RON divizat în 23.306.374 acțiuni la valoarea nominală de 0,1 lei/acțiune.
SC Boromir Prod SA deține 157.984.908 acțiuni, alte persoane juridice dețin 49.923.877 acțiuni (21.42 %), iar alți actionari, persoane fizice dețin .25.660.453 acțiuni (11.01 %)
Societatea are șase acționari care au un total de 172.772.193 acțiuni, reprezentând 74,13% din totalul drepturilor de vot. Acești acționari sunt:
BOROMIZ CONSTANTIN (36% din acțiunile firmei)
SAVA CONSTANTIN
FRINTU GEORGE
RĂILEANU VASILE
VIOREL DINU
RADU HANGA
Părți afiliate:
SC BOROMIR PROD SA Buzău face parte din grupul de firme BOROMIR. Societățile afiliate cu care societatea a desfășurat tranzacții comerciale în anul 2015 sunt prezentate în tabelul 2.1, astfel:
Tabel 3.1.1. Părțile afiliate SC BOROMIR PROD SA.
SC BOROMIR PROD SA deține titluri de participare la următoarele societăți:
Tabel 3.1.2. Ponderea acțiunilor în capitalul social
Obiect de activitate
Societatea desfășoară activități conform cu obiectul de activitate aprobat de către acționari, respectiv:
producerea și comercializarea produselor de morărit;
producerea și comercializarea produselor de panificație, patiserie;
comercializarea en-gross si en-detail a mărfurilor;
prestarea de servicii (activități de consultanță pentru afaceri și management)
fabricarea și comercializarea de furnire și panouri.
Principalele produse, mărfuri și servicii prestate sunt: produse de morărit; produse de panificație; mărfuri diverse (dulciuri, cafea); prestări servicii ( morărit, transport).
Compania și-a extins activitatea de distribuție în direcția comerțului cu amănuntul, tocmai în ideea dezvoltării rețelei de retail cu scopul comercializării produselor Boromir.
Grupul Boromir deține o cotă importantă în industria de morărit și panificație operând în zonele Râmnicu Vâlcea, Buzău, Sibiu, Constanța, Iași și Hunedoara.
Din perspectiva micromediului, Boromir acționează în desfășurarea activității ei concomitent pe două piețe: piața intrărilor și piața ieșirilor. Pe primul tip de piață firmă apare în calitate de cumpărător și stabilește legături în special cu furnizorii de mărfuri, de forță de muncă și prestator de servicii. Pe piața ieșirilor, Boromir are calitatea de vânzător și valorifică produsele și serviciile realizate stabilind legături în principal cu clienții.
Compania produce opt categorii de produse de panificație și anume:
1. Cozonaci
Cozonaci de sărbători (Cozonac tradițional 1kg, Cozonac cu cremă de ciocolată – 450 g, Cozonac cu cremă de ciocolată – 600 g, Cozonac cu nucă și cacao – 450 g, Cozonaci de Paște (Pasca cu branza si stafide, Pasca cu ciocolată, Pască tiramisu, Pască cu lămâie Cozonac tradițional 1kg, Cozonac cu cremă de ciocolată – 450 g, Cozonac cu cremă de ciocolată – 600 g, Prestige cu ciocolată, etc.)
Cozonac de zi cu zi (Cozonac feliat nucă și stafide 300g, Cozonac feliat cacao 300g, Cozonac cu crema de nuci – 600 g, Cozonac cu nucă și stafide – 400g, etc)
2. Croissante
Croissant (Croissant cu cremă de ciocolată, Croissant cu cremă de vanilie, Croissant cu cremă de caise, Croissant cu ciocolată și rom, Croissant cu cremă lapte etc.)
Picolina (Picolina cu vanilie , Picolina cu cicolată, Picolina cu caise)
3. Cornulețe – Cornulețe fragede ( Cornulețe cu gem de prune, Cornulețe cu gem de caise, Cornulețe cu gem de mere, Cornulețe cu rahat)
4. Covrigi
Covrigei buzoieni (Covrigei cu tărâțe de grâu, Covrigei cu mac, Covrigei cu ceapă, Covrigei cu sare, Covrigei cu usturoi, etc.)
5. Panificație – Pâine și specialități (Pâine, Pâinici, Baghete, Pâine ambalată, Pâine tradițională )
6. Paste făinoase (Spaghete Giani 500g, Paste scurte Giani cornetti rigati 400g, Tăieței de casă cu ou 125 g, etc)
7. Pișcoturi – Blaturi de tort , pișcoturi
8. Morărit – Făină industrială și Făină Retail.
Resurse umane la S.C. BOROMIR PROD S.A.
Structura organizatorică ierarhică și funcțională este sintetizată în organigrama societății și totalizează un număr de 443 persoane: 438 salariați și 5 colaboratori, din care 102 cu studii superioare și 283 cu studii medii, cu funcții și calificări corespunzătoare, definite în fișa postului.. Organismul de conducere al societății este Consiliul de Administrație. Componența actuală a Consiliului de Administrație este redată în tabelul de mai jos:
Tabel 3.1.3. Structura Consiliului de Administrație
Conducerea executivă a societății este asigurată în baza celor două contracte de management încheiate cu dl ing. Sava Constantin în calitate de director general și președinte al Consiliului de administrație și dl ec.Hanga Radu.
Politicile societății nu prevăd acordarea de bonificații sau obligații contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii membri ai organelor de administrație, conducere și supraveghere și nici acordarea de avansuri și credite.
La data de 31.03.2015 societatea a înregistrat un număr mediu de 443 salariați, înregistrând o scădere cu 49 salariați față de anul 2014 și cu 122 persoane salariate față de anul 2013.
Tabel 3.1.4. Număr salariați/ an
Tabel 3.1.5.Evoluția numărului de salariați pe categorii în intervalul 2013-2015
Tabel 3.1.6.Structura personalului la data de 31.03.2015
Furnizori, clienți, piață, concurență
Aprovizionarea cu materii prime și materiale se face în funcție de capacitatea spațiilor de depozitare (pentru grâu), dimensiunea stocurilor, termene de valabilitate.
Materialele folosite în procesul de fabricație sunt: drojdie – stoc minim două zile; margarină – aprovizionare săptămânală; sare, zahăr – aprovizionare lunară; ambalaje, etichete – aprovizionare lunară.
Pentru aprovizionarea cu materiile prime folosite în procesul de fabricare a produselor alimentare firma SC Boromir Prod SA desfășoară activități de colaborare cu diferiți agenți economici care au sediul atât în municipiul Buzău cât și în zonele învecinate.
Pentru produsele cerealiere, principalii furnizori sunt: Cargill Agricultura SRL, RO Agroital SRL, Alfred C. Toepfer International SRL, SC Agricover SA, SC Somalex SRL, SC A&S International SRL, SC Acvila SRL.
Pentru panificație, respectiv patiserie, principalii furnizori sunt: SC Cope SA Costisa Neamt, SC Enzime și Derivate Costisa, SC Orkla Foods SA Craiova, SC Slik Impex SRL Buzău, SC Esarom Romania SRL Sibiu, SC Lesaffre Romania SRL Otopeni.
Materia primă cu ponderea cea mai mare în toate rețetele de fabricație, făina, este asigurată chiar de Boromir Prod SA, datorită morii de grâu pe care aceasta o deține în județul Buzău. Firma este nevoită doar să își achiziționeze grâul necesar. Acesta este achiziționat fie de la micii producători, fie importat din Ungaria.
Celelalte materii prime necesare cum ar fi: drojdia, zahărul, uleiul, laptele, sarea, untul, margarina, sunt cumpărate de la unități specializate: Zahărul SA, Agricola Total SA, Ulvex SA, Interfrig SA, Ady Com SRL, Midopan SRL, Sweets Com SRL, Salina Slănic SRL, Ertrag SRL.
Piața și clienții
Boromir Prod S.A. Buzău nu depinde de niciun client major a cărei pierdere ar influența negativ veniturile societății, având un portofoliu extins și diversificat de clienți. Consumatorii finali ai produselor fabricate de SC Boromir Prod SA fac parte din toate categoriile de populații.
Cea mai mare pondere în cifra de afaceri realizată o dețin clienții pentru produsele de panificație și morărit. Vânzarea produselor de morărit în anul 2015 a înregistrat o creștere față de anul 2014 cu 53%. În ceea ce privește evoluția pentru următorii cinci ani, se estimează a creștere a vânzarilor cu 20 % pe an.
Produsele de morărit au înregistrat o pondere de 60 % în totalul vânzărilor ca produse finite către diverșii clienți. Sociatatea prezintă o creștere a făinurilor industriale de 7 % prin atacarea segmentului de mici consumatori. Pe segmentul de morărit principalii clienți sunt: SC Can Serv, SC San Pauli Com, SC Cuptorul de Aur, SC Melisa Prod, SC Comfruct, SC Madexport, SC Superpan Lux.
Produsele de panificație au înregistrat o creștere în vânzări față de anul 2014 cu 4.5 %. Atât produsele de panificație proaspete cât și cele ambalate sunt distribuite atât în Buzău, cât și în localitățile limitrofe din județele Vrancea, Prahova, Ialomița și Brăila (în proporție de 90% pe piața locală și județeană și doar 10% pe piața națională prin intermediul rețelelor de distribuție.).
Pe segmental de panificație printre principalii clienți se regăsesc: SC Rewe Romania, SC Luxor, SC Agricola Internațional, SC Gimar Com.
Vânzarea produselor aparținând firmelor din „GRUPUL BOROMIR” în cadrul depozitelor en gross deține o pondere de 75 % în totalul vânzărilor de mărfuri. Pentru a asigura o valorificare corespunzătoare a producției realizate, firma utilizează mai multe forme de desfacere:
Livrarea la ieșirea din secția de producție către cumpărătorii organizaționali
Vânzarea în supermarketuri, rețele de magazine și magazine mici, unele dintre ele proprii cum ar fi și supermarketul “Avantaj”.
Concurenții direcți ai firmei sunt: SC Pambac SA Bacau; SC Dobrogea Grup SA; SC Lulis SA; SC Baneasa SA; SC Velpitar SA; SC Mopan SA; Holding Com SRL; SC Panicarma ABC SRL; SC Europan 2005 SRL; SC Daniro Pan SRL; SC Ginar Prod Panif SRL; SC Total Com SRL; mici producatori locali din județele unde Boromir deține capacități de producție.
Pe piața produselor de panificație și patiserie buzoiană vorbim de o concurență agresivă, purtată prin toate mijloacele posibile: publicitate, ofertă, reduceri de preț, etc. Pe acestă piață acționează la ora actuală șapte mari jucători, iar clasamentul s-a modificat în anul 2011, când Boromir a devenit lider.
Piața românească de panificație este estimată în prezent la 1,5 mld de euro, valoarea corespunzatoare unei producții de cca 2.3 milioane tone pâine, în condițiile în care România dispune de o capacitate de producție de 2.5 ori mai mare decât necesarul de consum. Veniturile înregistrate sunt aferente activității de bază, respectiv, producerea și comercializarea produselor de morărit și panificație.
Ca structură în cifra de afaceri la 30.09.2015 au fost înregistrate următoarele ponderi :
producția și valorificarea produselor de panificatie-patiserie și cofetărie – 30 %
producția și valorificarea produselor de morărit – 31 %;
producția și valorificarea produselor de paste și muștar – 3.15% ;
vânzarea produselor la nivelul depozitelor de tip engross – 35.85%.
Concluzia este că SC BOROMIR PROD SA Buzău este viabilă din punctul de vedere al activității comerciale și a demosntrat posibilitatea de adaptare la condițiile pieței și la presiunile concurențiale, devenind in anul 2011 lider in Buzău, fiind capabilă să își păstreze clienții și să atragă noi consumatori ai produselor Boromir.
CAPITOLUL 3.2. METODOLOGIA DE CALCUL A IMPOZITULUI PE PROFIT
Orice activitate economică presupune consumul unor resurse materiale, umane și financiare, care precede obținerea veniturilor. Cheltuielile, conform „Regulamentului de aplicare a Legii contabilității”, sunt sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate și serviciile prestate de terți, remunerarea personalului, executarea de obligații legale sau contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea amortizării și provizioanelor, consumuri excepționale.
În contabilitatea financiară, cheltuielile sunt grupate după natura lor în trei categorii:
a). Cheltuielile de exploatare cuprind acele cheltuieli care sunt ocazionate de activitatea curentă de producție și comercială. În această categorie sunt incluse:
cheltuielile privind consumul de materii prime și materiale consumabile;
cheltuielile privind amortizările și provizioanele;
cheltuielile cu salariile;
cheltuielile cu serviciile și lucrările prestate de terți.
b). Cheltuielile financiare cuprind:
pierderi din creanțe legate de participații;
pierderile din vânzarea titlurilor de plasament;
diferențele nefavorabile de curs valutar;
dobânzile plătite pentru împrumuturile primate.
c). Cheltuielile extraordinare cuprind acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea curentă și se referă la operațiile de gestiune și operațiile de capital. În această categorie sunt incluse:
amenzi, penalități, despăgubiri plătite;
lipsuri de inventar;
donații și subvenții acordate;
pierderi din debitori diverși;
valoarea contabilă a imobilizărilor cedate.
Trebuie, de asemenea, avut în vedere corelația care există între venituri și cheltuieli, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Excepții de la această regulă se întâlnesc în cazul cheltuielilor financiare care nu generează venituri, după cum realizarea de venituri nu implică neapărat o cheltuială. O situație similară se întâlnește și în ceea ce privește cheltuielile și veniturile excepționale.
Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în cursul exercițiului. Potrivit reglementărilor contabile, în mod similar cheltuielilor, veniturile întreprinderii sunt structurate pe categorii de venituri, după natura lor, astfel:
a). venituri din exploatare, care cuprind:
venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și din serviciile prestate;
venituri din producția stocată și imobilizată;
alte venituri legate de exploatare.
b). venituri financiare în care se includ:
venituri din participații;
venituri din alte imobilizări financiare;
venituri din creanțe imobilizate;
venituri din titluri de plasament;
venituri din diferențe de curs valutar;
venituri din dobânzi etc.
c). venituri excepționale, reprezentând acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale și se referă fie la operații de exploatare, fie la operații de capital, cum sunt:
despăgubiri și penalități încasate;
venituri din cedarea activelor;
cote-părți de subvenții pentru investiții virate la rezultatul exercițiului;
alte venituri excepționale (donații, salarii neridicate prescrise și alte venituri.
Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe profit se face cu ajutorul conturilor:
691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit”
441 „Impozitul pe profit”
Contul 441 este un cont cu ajutorul căruia se ține evidența decontărilor cu bugetul statului privind impozitul pe profit. Acest cont este un cont bifuncțional. În creditul acestui cont se înregistrează:
– sumele datorate de unitate către bugetul de stat și care reprezintă impozitul pe profit;
– impozitul pe profit, venit aferent exercițiului financiar anterior, în vederea corectării erorilor.
În debitul contului 441 se înregistrează:
sumele virate bugetului de stat sau bugetelor locale și reprezintă bugetul pe profit sau venit datorii anuale.
Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate de unitate, iar soldul debitor, sumele vărsate în plus.
Contul 691 este un cont cu ajutorul căruia se ține evidența cheltuielilor cu impozitul pe profit. În debitul contului 691 se înregistrează:
– valoarea impozitului pe profit în corespondență cu contul 441, înregistrarea impozitului pe profit calculat ca fiind datorat bugetului de stat necesită întocmirea articolului contabil:
691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 441 „Impozitul pe profit”.
Virarea impozitului pe profit la bugetul statului se înregistrează prin articolul contabil:
441 „Impozitul pe profit” = 5121 „Conturi la bănci în lei”
Dacă din rezultatul brut al exercițiului (rezultatul înainte de impozitare) se scade impozitul pe profit, se obține rezultatul net al exercițiului (profit sau pierdere). Acest rezultat net al exercițiului se regăsește în soldul final al contului 121 “Profit si pierdere”, este înscris în pasivul bilanțului contabil și explicat în contul de profit si pierdere.
Deciziile privind modalitățile de repartizare (în cazul unui profit) sau acoperire (în cazul pierderilor) a rezultatului net al exercițiului sunt luate de Adunarea Generala a Acționarilor sau asociaților, după caz.
CAPITOLUL3.3.IMPOZITUL PE PROFIT INTRE CONTABILITATE SI FISCALITATE
Profitul impozabil se calculează și se evidențiază lunar, cumulat de la începutul anului fiscal. Plata impozitului se efectuează în lei ,indiferent de valuta în care a fost realizat astfel:
– trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, în cazul tuturor contribuabililor alții decât bănci și organizații nonprofit;
– anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, în cazul organizațiilor nonprofit și în cazul contribuabililor care obțin venituri din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultura și viticultură;
– anual, cu plați anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele inflației estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plăți anticipate, pentru contribuabilii societății bancare, persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine.
Formularul 101 – "Declarație privind impozitul pe profit"se completează pe baza unor reguli astfel:
Secțiunea Date privind impozitul pe profit conține 53 de indicatori în dreptul cărora trebuie trecute sumele aferente. Astfel, rândurile 1 ‐ 10 se completează cu datele corespunzătoare, înregistrate în evidența contabilă a contribuabililor, respectiv:
Venituri din exploatare; Cheltuieli din exploatare; Rezultat din exploatare;
Venituri financiare; Cheltuieli financiare; Rezultat financiar;
Venituri extraordinare; Cheltuieli extraordinare; Rezultat extraordinar;
Rezultat brut.
Apoi pe rândurile următoare, 11-11.3, se trec sume similare veniturilor, iar pe rândurile 12-12.2 sume similare cheltuielilor.
După aceea, suma de la rândul 10, adică Rezultatul brut, se adună cu suma de la rândul 11 – Elemente similare veniturilor, iar din acest rezultat se scade suma de pe rândul 12 –Elemente similare cheltuielilor. Rezultatul final se înscrie pe rândul 13 la Rezultat după includerea elementelor similare veniturilor/cheltuielilor.
Mai departe, pe rândurile următoare trebuie completate amortizarea fiscală, cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar reportate din perioada precedentă, rezerva legală deductibilă, provizioane fiscale din care filtre prudențiale, precum și alte sume deductibile din care deduceri suplimentare pentru cercetare-dezvoltare.
Toate aceste sume se adună, iar rezultatul obținut se înscrie la rândul 19 din declarație, Total deduceri. Noul model al formularului 101, valabil din 5 ianuarie 2015, cuprinde o detaliere clară a veniturilor din dividende ce trebuie raportate, acestea fiind grupate în funcție de persoana de la care sunt primite. Mai exact, în declarația privind impozitul pe profit trebuie trecute veniturile din dividende, din care:
Venituri din dividende primite de la o persoană juridică română, în condițiile prevăzute de lege;
Venituri din dividende primite de la o persoană juridică străină, situată într-un stat terț, în condițiile prevăzute de lege;
Venituri din dividende primite de la o filială situată într-un stat membru UE, în condițiile prevăzute de lege;
Venituri din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare, în condițiile prevăzute de lege;
Venituri din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri.
Conform instrucțiunilor de completare a formularului 101, veniturile din dividende se adună cu cele din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare, cu cele din lichidarea unei alte persoane juridice și cu alte venituri neimpozabile, iar totalul se înscrie pe rândul 24 destinat veniturilor neimpozabile. În urma tuturor calculelor de mai sus se poate stabili sau afla profitul sau pierderea. Concret trebuie urmată următoarea formulă:
Rezultat după includerea elementelor similare veniturilor/cheltuielilor (rândul 13) – Total deduceri (rândul 19) – Alte venituri neimpozabile (rândul 24) = Profit/Pierdere
În continuare, se completează defalcat toate cheltuielile, în următoarea ordine:
Cheltuieli cu impozitul pe profit datorat și impozitul pe profit amânat;
Cheltuieli cu impozitul pe profitul/venitul realizat în străinătate;
Dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române/străine;
Cheltuieli de protocol care depășesc limita prevăzută de lege;
Cheltuieli de sponsorizare și/sau mecenat, burse private, efectuate potrivit legii;
Cheltuieli cu amortizarea contabilă;
Cheltuieli cu provizioanele și cu rezervele care depășesc limita prevăzută de lege;
Cheltuieli cu dobânzile nedeductibile, care nu sunt reportate pentru perioada următoare;
Cheltuieli cu dobânzi și diferențe de curs valutar reportate pentru perioada următoare;
Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile;
Alte cheltuieli nedeductibile.
Cheltuielile menționate mai sus se cumulează, iar rezultatul reprezintă totalul cheltuielilor nedeductibile. În continuare, trebuie calculat totalul profitului impozabil/pierderi fiscale pentru anul de raportare, înainte de reportarea pierderii, adică se adună profitul sau pierderea (rândul 25) cu totalul cheltuielilor nedeductibile (rândul 37). Apoi, de la rândul 39 până la rândul 42 se înscriu pierderile fiscale. Odată aceste informații completate, se calculează profitul impozabil/ pierderea fiscală, de recuperat în anii următori, utilizând următoarea formulă:
Total profit impozabil/ pierdere fiscală pentru anul de raportare, înainte de reportarea pierderii (rândul 38) + Pierderea fiscală în perioada curentă, de reportat pentru perioada următoare (rândul 39) + Pierderea fiscală în perioada curentă – Pierderea fiscală în perioada curentă, primită de la persoana juridică cedentă – Pierderea fiscală de recuperat din anii precedenți.
Apoi se calculează totalul impozitului pe profit adunând impozitul aferent ce se impune cu cota de 16% cu impozitul de 5% aplicat veniturilor din activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, a discotecilor și a cazinourilor sau a pariurilor sportive.
După aceea, se completează rândurile aferente creditului fiscal și impozitului pe profit scutit. Mai exact, se trec următoarele sume:
Creditul fiscal extern;
Impozit pe profit scutit, din care:
Impozitul pe profitul scutit, potrivit art. 19^4 din Codul fiscal – este vorba despre suma scutită de la plata profitului reinvestit în producția și/sau achiziția de echipamente tehnologice noi care se aplică între 1 iulie 2014 și 31 decembrie 2016 inclusiv. Până în 5 ianuarie 2015, acest rând se completa cu suma ce reprezenta scutirea de la plată a impozitului pe profitul realizat din activitatea desfășurată pe durata de existență a zonei defavorizate.
Scutiri și reducere de impozit pe profit calculate potrivit legislației în vigoare.
Totalul creditului fiscal se calculează adunând creditul fiscal extern cu impozitul pe profit scutit și cu scutirile și reducerile de impozit pe profit. Mai departe se completează impozitul pe profit înainte de scăderea sumelor reprezentând sponsorizare și/ sau mecenat și burse private. Concret, se scade din totalul impozitului pe profit (rândul 44) totalul creditului fiscal extern (rândul 45).
Pe rândurile următoare se înscriu sumele reprezentând sponsorizările și/sau mecenat, burse private, în limita prevăzută de lege, care vor fi trecute în funcție de perioadă, respectiv sume din anul curent și sume reportate din perioada precedentă. Din impozitul pe profit înainte de scăderea sumelor reprezentând sponsorizare și/sau mecenat și burse private (rândul 46) se scad sumele reprezentând sponsorizare și/sau mecenat, burse private, iar rezultatul reprezintă impozitul pe profit anual.
Totodată, în formularul 101 trebuie trecută diferența de impozit pe profit datorat, care se obține prin scăderea din impozitul pe profit anual a următoarelor sume cumulate:
impozitul pe profit stabilit în urma inspecției fiscale pentru anul fiscal de raportare și care se regăsește în indicatorii din formular;
impozitul pe profit declarat pentru anul de raportare prin formularul 100;
impozitul pe veniturile microîntreprinderilor declarat pentru anul de raportare prin formularul 100.
În ceea ce privește diferența de impozit pe profit de recuperat, aceasta se obține prin adunarea celor trei tipuri de impozite menționate mai sus, iar din suma rezultată se scade impozitul pe profit anual.
Societatea S.C.BOROMIR SA prezintă la 31.12.2015 următoarele informații referitoare la cheltuielile și veniturile anului curent:
Se mai cunosc următoarele informații :
Capital social = 480.000 lei ;
Capital împrumutat = 1.000.000 lei ;
Capital propriu = 850.000 lei ;
Rezervă legală înregistrată = 10.000 lei.
Înainte de a stabili rezultatul contabil trebuie închise toate cheltuielile și veniturile după cum urmează :
1) Închiderea cheltuielilor din exploatare:
2) Închiderea veniturilor din exploatare.
3) Închiderea cheltuielilor financiare
4) Închiderea veniturilor financiare
5) Rezultatul contabil = TOTAL VENITURI – TOTAL CHELTUIELI
Rezultatul contabil = (3.456.000 – 2.546.100) + (1.350.000 – 837.000) = 909.900 + 513.000 = 1.422.900 lei
Rezultatul fiscal = Rezultat contabil – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile = 1.422.900 – 1.286.000 + 492.312= 629.212 lei
6) Venituri neimpozabile = 1.200.000 + 86.000 = 1.286.000 lei
Venituri din dividende – sunt neimpozabile deoarece sunt primite de la o persoană juridică română. (ct 761) = 1.200.000 lei
Venituri din provizioane – sunt neimpozabile, conform prevederilor legale deoarece reprezintă venituri relizate din provizioane pentru care nu s-a acordat drept de deducere în anul anterior.(ct. 7812 +ct. 7814 + ct. 7863 ) = 27.000 + 34.000 + 25.000 = 86.000 lei.
7) Cheltuieli nedeductibile = 45.000 + 31.042 + 32.370 + 11.900 + 23.000 + 18.000 + 60.000 + 256.000 +15.000 = 492.312 lei
– Cheltuieli cu asigurările ce nu vizează bunurile societății – Toate sumele plătite în favoarea acționarilor respectiv asociați. (ct. 613.2) = 45.000 lei
– Cheltuieli de protocol peste limita legală de 2%.
Baza de calcul: Total venituri – Total cheltuieli +Chelt cu impozitul pe profit + Chelt de protocol -Venituri neimpozabile + Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile = 1.422.900 + 15.000 + 40.000 – (1.200.000 + 86.000) + (256.000 + 18.000 + 180.000 + 40.000 + 18.000) = 447.900 lei
Cheltuieli cu protocolul deductibile = 447.900 x 2% = 8.958 lei
Cheltuieli cu protocolul nedeductibile 40.000 – 8.985 = 31.042 lei
– Cheltuieli cu diurna – deductibil de 2,5 ori diurna instituțiilor publice (presupunem că pentru instituțiile publice cheltuiala deductibilă este de 10,52/zi)
Cheltuieli cu diurna deductibile: 100 zile x 26,3= 2.630 lei
Cheltuieli cu diurna nedeductibile 35.000– 2.630= 32.370 lei.
– Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate nedeductibile
(ct. 635.1) = 11.900 lei
– Cheltuieli cu amenzile și penalitățile (ct. 6581) = 23.000 lei.
– Cheltuielile fără documente justificative (ct. 6588) = 18.000 lei.
– Cheltuielile cu amortizarea -mașina administratorului
(ct. 6811.2) = 60.000 lei.
– Cheltuieli cu dobânzile
Gradul de îndatorare = Capital împrumutat/ Capital proprii
= 1.000.000 /850.000 = 1,176
În această situație cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile integral.
– Cheltuieli cu provizioanele (ct. 6812.2 +ct.6813 + ct. 6814 + ct. 6863)
= 18.000 + 180.000 + 40.000 + 18.000 = 256.000 lei
– Cheltuiala cu impozitul pe profit (ct. 691) = 15.000 lei
8) Rezultatul impozabil = Rezultatul fiscal – Rezerva legală –Pierderea de repartizat
= 730.612 – 10.395 = 696.547 lei
– Rezervă legală 5% x (Total venituri – Total cheltuieli + Cheltuiala cu impozitul pe profit – Venituri neimpozabile + Cheltuieli aferente cheltuielilor neimpozabile), maxim 20% din capitalul social.
Baza rezervă legală: 1.422.900 + 15.000 – 1.286.000 + 256.000 = 407.900 lei.
Rezervă legală= 5% x 407.900 = 20.395 lei
Rezervă legală constituită 10.000 lei
Rezervă legală de constituit = 20.395 – 10.000 = 10.395 lei.
9) Impozit pe profit datorat = Rezultat impozabil * 16%=
= 629.212 x 16% = 100.673,92 lei
10) Înregistrarea impozitului pe profit de plătit la bugetul de stat:
6911 = 4411 85.673,92 (100.673,92 – 15.000)
Cheltuieli cu impozitul pe profit Impozit pe profit curent
11) Înregistrarea repartizării rezervei
129 = 1061 10.395 lei
Concluzii
Impozitul poate fi privit ca o contribuție firească, obligatorie și nerambursabilă datorată de către contribuabili pentru veniturile realizate. Ansamblul de măsuri și acțiuni întreprinse de stat printr-o politică fiscală adecvată, în ceea ce privește rolul impozitelor și taxelor formează sistemul fiscal.
Sistemul fiscal în procesul așezării, urmărind impozitele, dă posibilitatea statului ca prin aparatul specializat, să exercite în anumite limite un anumit control asupra economiei influențând dezvoltarea sau restrângerea activităților unor ramuri economice. Astfel se poate stimula producția sau consumul unor mărfuri prin extinderea exportului și reducerea importului.
Încurajarea agenților economici pentru a dezvolta anumite activități se realizează prin scutirea la plată a impozitelor sau prin reducerea lor pentru anumite bunuri autohtone, facilități prin introducerea unor noi metode de calcul fiscal.
Prin politica fiscală pe care statul o promovează se urmăresc obiective de ordin social și chiar politic. Sistemul fiscal trebuie să se caracterizeze prin modernizare, aceasta semnifică faptul că impozitele trebuie sa fie stabilite, urmărind reguli care sunt aceleași pentru toți agenții economici.
În concluzie sistemul fiscal din România ,prin inițierea noii reforme fiscale, urmărește îndeplinirea celor două funcții principale ale sale și anume: funcția socială, potrivit căreia sunt favorizate categoriile de contribuabili cu venituri mai mici și greutăți materiale mai mari ,ca și agenții economici care utilizează forța de muncă cu capacitate redusă sau absolvenții din primii ani ai învățământului superior și funcția economică ,în scopul dezvoltării activităților economiei, creării de noi locuri de muncă, sporirea volumului veniturilor, exportului.
De asemenea s-ar putea pune problema contribuabilului care va încerca să evite plata impozitelor datorate, mai ales când el consideră ca statul exagerează. El va compara efortul depus și rezultatul pe care îl obține de pe urma autorităților publice, iar în cazul unui rezultat negativ va apărea rezistență la impozite. Impozitul poate fi ocolit fără ca plătitorul să intre în conflict cu legea prin evaziunea permisă în mod voit (printr-un sistem de scutiri, excepții) și evaziunea ce are loc ca rezultat al unor lacune ale legii, datorită unor neglijențe în formularea legii.
Prevenirea evaziunii fiscale este foarte dificilă pentru ca presupune instituirea unui sistem costisitor și a unui aparat de supraveghere a colectării impozitelor.
Unul dintre efectele introducerii cotei unice de impozitare îl reprezintă descurajarea evaziunii fiscale, dar și creșterea veniturilor bugetare, favorizează deținătorii de acțiuni, cei care încasează dividende, prin impozitarea acestora o dată.
Introducerea cotei unice de impozitare este o modalitate de atragere a investițiilor. Investitorii caută în general medii economice stabile, funcționale sau performante care să le permită fructificarea și înregistrarea de profituri.
Această cotă unică de 16% duce la creșterea profitului net al societății, care va achita sume importante către bugetul de stat sub forma de impozite și taxe.
În primul rând, pentru a rentabiliza activitatea societății este necesar ca produsele și serviciile să se obțină la costuri reduse și să se valorifice la prețuri maxime, problema valorificării produselor fiind strâns legată de un ansamblu de proceduri, metode și tehnici de vânzări, respectând principiile care stau la baza creșterii profitului.
În al doilea rând pentru a fi competitive pe piața, companiile românești trebuie să respecte standardele de calitate și exigențele privind mediul înconjurător, impuse de Uniunea Europeană, întrucât intrarea acestora pe această piața este inerentă.
De asemenea trebuie avut în vedere utilizarea la maxim a activelor imobilizate de care dispune societatea și a capitalului și nu în ultimul rând efectuarea de cheltuieli care să conducă la maximizarea profitului.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impozitul pe Profit Intre Contabilitate Si Fiscalitatedocx (ID: 116469)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.