Impozitul pe Profit In Cadrul S.c. Edd’s Global Market Srl

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

din BUCUREȘTI

FACULTATEA DE CONTABILITATE

ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

LUCRARE DE LICENȚĂ

POLITICI ȘI TRATAMENTE CONTABILE PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT (IAS 12)

Conducător științific

Absolvent

Andreea STAIU

BUCUREȘTI

2016

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Cap. I Reglementările Contabile Românești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

I.1. Contabilitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

I.2. Bilanțul…………………………………………………………………….7

I.3. Profitul……………………………………………………………………..10

I.4. Evoluția Impozitului pe Profit…………………………………………….10

I.5. Contul de profit și pierdere (CPP)…………………………………………12

Cap. II Standardele Internaționale de Contabilitate IAS 12 . . . . . . . … . . 15

II.1. Aria de definire a IAS 12 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

II.2. Obiectivul IAS 12 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

II.3. Aria de aplicabilitate IAS 12 (Impozitul amânat) . . . . . . .. . . . . . . . . . . .

Cap. III Studiu de caz al contabilității privind impozitul de profit

la S.C. Eddy’s Global Market SRL ………………..…………………..

III.1. Prezentarea generală a S.C. Edd’s Global Market SRL ……………………..

Concluzii……………………………………………………………………..

Bibliografie ……………………………………………………………………

I N T R O D U C E R E

Tema lucrării mele de licență se intitulează: Politici și tratamente contabile privind impozitul pe profit. Am ales această temă deoarece am vrut să-mi insușesc mai multe cunoștințe în domeniul contabilității, în special cu privire la impozite.

Impozitul este cea mai importantă și cea mai veche resursă financiară aflată la dispoziția statului . O zicală devenită obicei în economia de piață a țărilor dezvoltate și democratice spune: "Nimic nu este mai durabil decât impozitul" în esență, reflectă faptul că la baza unei adevărate democrații, obligațiile fiscale, impozitele, sunt considerate, de fapt și de drept, o instituție cu caracter permanent.

Impozitul are caracter universal, el fiind o intituție de drept publică fără de care nu se poate concepe existența statului.

Cel mai important rol al impozitelor este în sens financiar, acesta fiind principalul mijloc de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Impozitul pe profitul societății este discutat aprins de către experți. Există păreri potrivit cărora impozitul nu are o justificare economică, deoarece toate impozitele pe profitul societății vor deveni profituri ale indivizilor și obiect al impozitului pe venitul personal. Cu toate acestea, în toate tările mai dezvoltate, impozitul există. Impozitul pe profitul societății a fost și este foarte controversat, întreprinzătorii și economiștii subliniind impactul negativ pe care îl poate avea asupra prețurilor, deoarece determină creșterea costurilor de producție. Argumentele economice împotriva impozitului sunt foarte puternice, totuși există și susținători al acestuia.

Economistul francez, Pierre Lalumiere, declară faptul că impozitele pot fi folosite pentru “a încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (sub forma suprataxării) o anumită activitate economică . Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și social “.

Impozitul pe profit este una din cele mai importante surse de venit ale bugetului de stat și poate reprezenta un instrument financiar deosebit de important prin intermediul căruia statul poate interveni în economie și poate influența activitatea agenților economici. Putem spune că, impozitul pe profit deține un rol extrem de important atât în economia unei țări, precum și în activitatea agenților economici iar contabilitatea și analiza acestuia, precum și a rezultatelor financiare, reprezintă un studiu complex.

Standardele Internaționale de Contabilitate constituie limbajul mondial de raportare financiară. Pentru România, una dintre cele mai sensibile probleme legate de aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate o reprezintă legatura dintre contabilitate și fiscalitate, în condițiile deconectării principiilor contabile de regulile fiscale. Între cele două există o legătură și anume impozitele amânate .

În capitolele lucrării mele voi prezenta maniera în care România se aliniază la aceste standarde de contabilitate. Voi particulariza prin prezentarea unui Standard de reală importanță pentru raportarea financiară prin implicațiie acestuia atat in raportările unei firme cât și prin prisma implicațiilor fiscale la nivelul statului român, Standardul Internațional de Contabilitate IAS 12 “Impozitul pe profit”.

Primul capitol, Reglementări contabile Romanești, va cuprinde modalitățile de calcul a profitului impozabil, a impozitului pe profit, precum și despre plata impozitului dar și depunerea declarațiilor de impozit pe profit. De asemenea am prezentat bilanțul și contul de profit și pierdere, situațiile financiare din care se poate determina impozitul pe profit.

În capitolul al doilea, Standardul Internațional de Contabilitate IAS 12, am prezentat aria de definire, obiectivul și aplicabilitatea IAS 12, acestea fiind aspecte principale ale IAS 12. De asemenea va cuprinde noțiuni despre impozitul exigibil și impozitul amânat.

Capitolul I: Reglementările Contabile Românești

I.1. Contabilitatea

Din antichitate ne-au parvenit diferite liste de cheltuieli sau de provizii, fără ca ele să fie componente ale unui sistem contabil articulat.

Indiferent de momentul sau de modul în care au fost făcute astfel de însemnări, o primă valență a contabilității a fost aceea de a cunoaște din punct de vedere cantitativ ,,averea”.

Pentru o perioadă îndelungată de timp, dreptul fiscal a intervenit în domeniul contabil pentru a fixa reguli de evaluare sau metode de prezentare a conturilor anuale. Subordonarea contabilității față de fiscalitate poate fi justificată de cel putin două explicații:

în absența unei reguli contabile specifice, norma fiscală se impunea ca normă practică;

fiscalitatea era preocupată de regulile determinării bazelor de impozitare datorită necesității de acoperire a cheltuielilor publice din impozite.

Pe plan internațional nevoia de informare a unui număr mare de utilizatori a dat naștere unui adevărat drept contabil, complet „nealterat” de dreptul fiscal. Fiecare dintre cele două discipline are autonomia sa, dispune de o reglementare specifică și posedă, în consecintă, domeniul său propriu de intervenție. Datorită autonomiei celor două drepturi, în principiu, natura documentelor ce trebuiesc întocmite este cea care condiționează regula ce trebuie aplicată:

în plan contabil, este obligatorie aplicarea regulii contabile pentru determinare conturilor anuale (așa cum rezultă ea din planul contabil general), chiar dacă este semnificativ diferită de cea fiscală.

în plan fiscal, trebuie aplicate dispozitiile dreptului fiscal, divergențele eventuale cu dreptul contabil implicând corectarea rezultatului contabil. În orice altă situație, regulile contabile sunt aplicabile.

În practică însă, există numeroase puncte de divergență între dreptul fiscal și cel contabil. Deseori apare situația în care conducătorii întreprinderii trebuie să facă o alegere foarte delicata între obligația de a prezenta conturile anuale (respectând principiul imaginii fidele) si dorința de optimizare a costul fiscal al activității lor. În acest caz, aplicarea regulilor contabile poate duce la apariția unor erori din punct de vedere fiscal, care pot atrage dupa ele penalitatăți. Pentru eliminarea acestor erori este necesara atenționare organelor fiscale cu privire la poziția deținuta de întreprindere și motivelor care au dus la această abordare. În acest scop, în anexele ce însoțesc bilanțul contabil și contul de profit și pierdere sunt menționate regulile și metodele contabile folosite, modalitățile de evaluare aplicate, în special dacă există posibilitatea alegerii între mai multe metode, indicate și justificate.

Rezultatul unei activități economice este tratat din două puncte de vedere:

Rezultatul contabil considerat și rezultat brut al exercițiului sau rezultatul exercițiului  înainte de impozitare se calculează având în vedere cerințele unei contabilități de angajament și respectând principiul independenței exercițiului.

Rezultatul fiscal numit și profit impozabil sau pierdere fiscală este rezultatul brut al exercițiului corectat cu deducerile fiscale si cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal.

Contabilitatea românească, ca și în multe alte țări, este conectată la fiscalitate. Bilanțul contabil este destinat nevoilor proprii de informare si altor terți (în afara de stat), neținând cont de constrângerile fiscale. În lipsa unui bilanț fiscal, care să fie destinat fiscului pentru impunere, pentru obținerea rezultatului impozabil (fiscal) sunt necesare câteva prelucrări extracontabile.

Situațiile Financiare:

Situațiile financiare sunt întocmite în scopul prezentării unei imagini cât mai fidele a poziției financiare și a performanței unei societați. Elementele componente de bază ale situațiilor financiare sunt:

Bilanțul ( Situația poziției financiare)

Contul de profit și pierdere ( Situația rezultatului global)

Situația fluxurilor de trezorerie

Fiecare dintre aceste trei componene de bază evidențiază un aspect particular al societații. Bilanțul redă bogația acumulată de către o societate într-o anumită perioadă, contul de profit și pierdere indică performanța generată de societate iar fluxurile de trezorerie identifică mișcările de numerar.

Pe langă cele trei componete de bază, situațiile financiare mai cuprind:

Situația modificărilor capitalului propriu;

Note explicative la situațiile financiare anuale.

Situațiile financiare se bazează pe evenimente din trecut ceea ce ajută utilizatorii să identifice tendințele pentru viitor, în funcție de performanțele din trecut.

I.2. Bilanțul

Pentru formarea unei imaginii clare și complete asupra activitații economice realizate de către întreprindere este necesară întocmirea bilanțului contabil.

Reglementările din România definesc bilanțul ca fiind documentul contabil de sinteza prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entitații la încheierea exercitiului, precum și celelalte situații prevăzute de cadrul legislativ.

Bilanțul contabil este sursa principală de informație pentru utilizatorii interni și externi ai societații. Prin analiza acestuia se pot aprecia valoarea și structura patrimoniului,gradul de îndatorare, capacitatea de plată, coeficienții de lichiditate, rezultatul financiar și mulți alți indicatori necesari pentru luarea de decizii manageriale. Informația din bilanțul contabil se folosește de către băncile comerciale și organele fiscale.

Condiția de bază a bilanțului contabil este dată de egalitatea activului cu pasivul.

Bilanțul contabil poate fi reprezentat în mai multe formaturi:

Formatul orizontal sub forma unui tabel:

Active = Capitaluri sau

Activ = Capital propriu + Datorii

A = CP + D

Formatul vertical sub formă de listă:

Activ – Datorii = Capital propriu

A – D = CP

  Dintre cele două formate ale bilanțului contabil, România a optat, pentru cel vertical, de tip listă, bazat pe gruparea elementelor după natura și lichiditatea lor.

Toate elementele prezente în bilanț sunt prezentate doar valoric.

Bilanțul contabil se realizează trimestrial și trebuie prezentat până la data de 25 a lunii următoare iar bilanțul anual care trebuie prezentat până la 31 martie anul următor.

Elementele bilanțului contabil sunt activele, capitalul propriu și datoriile.

Activ:

Active imobilizate – mijloace fixe ( bunuri și valori cu o durată de folosință îndelungată):

Imobilizări necorporale – active intangibile sau nemateriale ( cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, licențe etc)

Imobilizări corporale – active fixe sau tangibile ( terenuri, clădiri, utilaje, mobilier etc)

Imobilizări financiare – investiții pe termen lung (titluri de participare)

Active circulante – bunuri și valori cu o durată mica de funcționare

Stocuri – bunuri deținute/achiziționate pentru a fi vândute ( materii prime, material consumabile, produse finite, mărfuri etc)

Creanțe – valori în curs de decontare ( clienți, efecte de primit, etc)

Investiții financiare pe termen scurt – titluri de plasament sau valori de trezorerie)

Casa și conturile la bănci – operațiile în numerar sau prin banci

Cheltuieli în avans

Capital Propriu și Datorii:

Capitalul social – sursa de finanțare a unei societăți

Prime de capital – creștere a capitalului social

Rezervele din reevaluare

Rezervele – constituite anual din profitul societății

Provizioanele – datorii probabile ale unei societați

Datoriile:

Datoriile financiare, Datorii comerciale, Datorii fiscale, Datorii salariale, Datorii sociale

Venituri în avans – venituri înregistrate în avans.

I.3. Profitul

Profitul, din punct de vedere economico-financiar, este considerat ca fiind beneficiul obținut în urma investirii de capital. Conceptual, termenul de profit poate fi folosit în sens larg ca fiind diferența (soldul) rămas după deducerea tuturor cheltuielilor efectuate de către un agent economic din veniturile obținute de acesta.

Profitul reprezintă surplusul obținut de o sociateta comercială atunci când venitul total obținut de aceasta depășește cheltuielile totale efectuate în vederea realizării activității economice.

Profitul Brut (impozabil) realizat se calculeaza prin scăderea tuturor cheltuielilor efectuate de către o societate din totalul veniturilor realizate de către aceasta.

Profitul Net se calculează prin scăderea cotelor de impozitare a profitului din profitul brut rezultat de societate.

Profit brut = Ven.totale – Cheltuieli totale

Profit net = Pr.brut – Imp. pe profit

Având natura de venit, profitul trebuie supus impozitării.

Impozitul pe profit ocupă un rol important prin contribuția acestuia la formarea veniturilor bugetare dar și prin influențarea activităților generatoare de profit. În condițiile economiei de piață din România ce se află în continuă dezvoltare, se dorește ca agenții economici să obțină profituri din ce în ce mai mari. Impozitul pe profit reprezintă unul dintre cele mai importante venituri bugetare.

I.4. Evoluția Impozitării profitului.

Legile nr. 12/1991, 70/1994, 73/1996, 189/2000 și 227/2015.

Dorinta creării unui sistem fiscal coerent, echilibrat și eficient a avut ca rezultat adoptarea Legii privind impozitul pe profit. Instituirea acestui impozit a devenit necesară pentru a se crea un cadru juridic unitar privind impozitul pe profit datorat de persoanele juridice. Potrivit Legii nr.12/1991 persoanele juridice obligate la plata impozitului pe profit erau: regiile autonome, societățile comerciale, organizațiile cooperatiste, instituțiile financiare și de credit, alți agenți economici organizați ca persoane juridice, inclusiv cele cu capital străin, si unitățile economice ale altor persoane juridice, române sau străine, care realizau profituri din activitatea desfășurată numindu-se unități plătitoare ale impozitului, ceea ce astăzi numim, contribuabili. Anterior intrării în vigoare a legii, agenții economici persoane juridice erau supuși unui sistem fiscal diferențiat. Impozitele datorate de persoanele juridice erau diferite nu numai din punct de vedere al categoriilor de cote de impunere, dar și în ceea ce privește nivelul acestor cote, baza impozabilă, calculul impozitului și alte elemente ale impunerii ceea ce înseamna că la același nivel de profit obținut, agenții economici din diverse domenii de activitate datorau un procentaj diferit.

Inițial, impozitul pe profit era considerat ca un instrument fiscal nou menit să înlocuiască impozite existente anterior.

Analizând în present putem considera că scopul acestei legi a fost pozitiva, din păcate lipsa de experiența din acea perioada a făcut ca acest act normativ să devină incomplet.

Observăm că încă din acea perioadă s-a încercat atragerea de investiții străine însă prevederile legale instituite nu au făcut decât să afecteze negativ reforma fiscal prin acordarea de facilități, uneori aceluiați contribuabil, astfel reducând prea mult cota de impozitare.

Impozitul pe profit se calcula prin aplicarea unor cote procentuale progresive, diferite în funcție de mărimea profitului unității plătitoare de impozit. Cotele erau cuprinse între 0 și 77% și se aplicau asupra profitului impozabil realizat. Profitul impozabil se determina ca diferență între veniturile încasate și cheltuielile aferente realizării acelor venituri. Pentru simplificarea operațiunilor de calcul al impozitului pe profit s-a adoptat prin H.G. 804/199125 forma de impozitare prin două cote procentuale și anume 30%, respectiv 45% din profit.

Datorită neajunsurilor din anul 1991 în materia impozitării profitului, Legea nr. 12/1991 a fost abrogată, si a fost înlocuita cu Ordonanța Guvernului României nr. 70/1994 intrată în vigoare la 1 ianuarie 1995, și care aducea importante schimbări în concepția de impunere a profitului în România.

Conform O.G nr 70/1994, contribuabilii erau acum împartțiți în două categorii. Prima categorie erau contribuabilii mici, iar la depasirea unui numar de 299 de salariati sau 10 miliarde lei cifra de afaceri, aceștia puteau deveni contribuabili mari. Contribuabilii mici beneficiau de reducere cu 50% a impozitului datorat pentru profitul reinvestit, în schimb contribuabilii mari beneficiau de o diferită calculare a impozitului, nu pe profit ci în funcție de creșterea de activ net.

Calcularea impozitului pe baza activului net era un procedeu folosit la scară largă, metoda aceasta fiind mai corectă chiar și în comparație cu metoda actuală în care profitul se calculează ca diferență dintre venituri și cheltuieli.

Datorită multor critici aduse unora din prevederile O.G. nr. 70/1994 la numai doi ani de la intrarea în vigoare, prin Legea nr. 73/1996 au fost adoptate anumite modificări și completări.

Principala modificare a fost eliminarea categoriilor contribuabilor și revenirea la calculul clasic al profitului ca diferență între venituri și cheltuieli.

Cota de impozit pe profit a fost de 25%, din anul 2000, cu excepțiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.

În momentul actual în România se practică o cotă standard a impozitului pe profit de 16% conform Codului Fiscal în vigoare,iar dacă societatea desfășoară activități din domeniul barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, impozitul nu poate să fie mai mic de 5% din total venituri realizate.

I.5. Contul de Profit și Pierdere ( CPP )

Una dintre cele mai importante funcții ale contabilității este măsurarea și raportarea performanței societății.

Performanța sau rezultatul activității este determinat de diferența între venituri și cheltuieli.

Rezultatul poate fi pozitiv adică profit sau poate fi negativ adică pierdere.

Profitul apare în situația în care veniturile înregistrate de societate sunt mai mari decât cheltuielile acesteia iar pierderea apare în situația inversă.

Venituri – Cheltuieli = Rezultat

Cheltuieli + Rezultat = Venituri

Chetuielile și veniturile sunt elementele component ale contului de profit și pierdere.

Cheltuielile reprezintă diminuări de beneficii economice aparute în cursul unui exercițiu financiar datorate diminuării unor active sau apariția unei noi datorii. Acestea sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul conturilor din clasa 6 – Conturi de cheltuieli din planul de conturi.

Veniturile reprezintă cresteri de beneficii economice apărute în cursul unui exercițiu financiar datorate creșterii activelor sau diminuării unei datorii. În contabilitate acestea sunt reflectate cu ajutorul conturilor din clasa 7 – Conturi de venituri din planul de conturi.

Conform reglementărilor din România, veniturile și cheltuielile sunt grupate astfel:

Venituri și cheltuieli din exploatare;

Venituri și cheltuieli financiare;

Venituri și cheltuieli extraordinare.

Pe baza acestei clasificari a veniturilor și cheltuielilor, contul de profit și pierdere furnizează câțiva indicatori importanți cu ajutorul cărora putem aprecia performanța unei societați:

Rezultatul din exploatare;

Rezultatul financiar;

Rezultatul current;

Rezultatul extraordinar;

Impozit pe profit

Rezultatul net al exercitiului ( Profit sau pierdere ).

Veniturile și cheltuielile din exploatare provin din activitatea economică de zi cu zi ce ajută la exercitarea activitatii economice cum ar fi vânzarea de bunuri, prestări de servicii etc în cazul veniturilor, cheltuieli cu achiziționarea de mărfuri, personal, asigurări sociale și altele în cazul cheltuielilor.

Venituri și cheltuieli financiare apar din dobânzi, reduceri financiare, diferențe de curs valutar etc.

Venituri și cheltuieli extraordinare apar din tranzacții sau evenimente ce nu fac parte din activitatea curentă a societății.

Datorită contabilizării într-un mod distinct a veniturilor și a cheltuielilor, la finalul fiecarei luni toate conturile de venituri și cheltuieli se vor transfera în contul 121 ”Profit și pierdere„ cu ajutorul căruia se va determina rezultatul exercițiului.

Elementele contului 121 ”Profit și pierdere„:

Debit 121 ”Profit și pierdere” Credit

Repartizarea cheltuielilor ( Clasa 6 ) în rezultatul exercițiului:

121 Profit și pierdere = Cheltuieli Clasa 6

Repartizarea veniturilor ( Clasa 7 ) în rezultatul exercițiului:

Venituri Clasa 7 = 121 Profit și pierdere

După închiderea conturilor de venituri și cheltuieli de la finalul fiecarei luni se poate determina rezultatul exercitiului înainte de impozitare.

Pentru determinarea rezutatului fiscal, se recurge la corectarea rezultatului cu o serie de elemente deductibile ( Deduceri fiscale) și nedeductibile ( Cheltuieli nedeductibilie).

Rezultatul = Rezultatul exercitiului + Cheltuieli – Deduceri

Fiscal înainte de impozitare nedeductibile fiscale

Conform legislației în vigoare existente în țara noastră, cota impozitului pe profit este de 16 %.Impozitul pe profit se calculează lunar și se achită trimestrial.

Rezultatul net al exercițiului rezultă din scăderea cheltuielii cu impozitul pe profit din rezultatul contabil înainte de impozitare.

Rezultat net = Rezultatul înainte – Cheltuiala cu

al exercițiului de impozitare impozitul pe profit

Rezultatul net al exercițiului poate reprezenta profit sau pierdere. Profitul va figura ca sold creditor al contului 121, respectiv pierderea se va regăsi în soldul debitorul al contului.

Înregistrarea impozitului pe profit datorat:

691 Cheltuieli cu = 4411 Impozitul pe profit

Impozitul pe profit

Închiderea contului de cheltuieli cu impozitul pe profit:

121 Profit și pierdere = 691 Cheltuieli cu impozitul pe profit

Capitolul II: Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 12)

II. Standardele Internaționale de Raportare Financiară

Standardele Internaționale de Raportare Financiară ( IFRS ) sunt un set de standarde contabile folosite la nivel internațional. În prezent, ele sunt emise de International Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute și sub denumirea de Standarde Internaționale de Contabilitate sau IAS.

Standardele Internaționale de Contabilitate au fost emise între 1973 și 2001 de către consiliul International Accounting Standards Committee (IASC).

Din aprilie 2001, toate standardele IAS au fost adoptate de către IASB, ulterior continuând dezvoltarea lor, noile standarde purtând denumirea de IFRS. În prezent nu se mai emit standarde IAS, însă cele deja existente sunt în continuare în vigoare până la înlocuirea sau modificarea acestora prin emiterea de standarde noi IFRS.

IFRS sunt considerate a fi un set de standarde „bazate pe principii”, întrucât stabilesc reguli generale, dar și impun anumite tratamente contabile specifice.

Standardele Internaționale de Raportare Financiară cuprind:

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) — standarde emise după 2001

Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) — standarde emise înainte de 2001

Interpretări ale Comitetului Internațional pentru Interpretări privind Raportarea Financiară (IFRIC) — emise după 2001

Interpretări ale Comitetului Permanent pentru Interpretări (SIC) — emise înainte de 2001

Există și un Cadru General pentru Întocmirea și Prezentarea Situațiilor Financiare care descrie o parte din principiile care stau la baza IFRS.

II.1. Aria de definire a Standardului IAS 12

Acest standard impune unei întreprinderi să contabilizeze consecințele fiscale ale

tranzacțiilor și a altor evenimente în același fel în care înscrie în contabilitate tranzacțiile și

celelalte evenimente în sine. Astfel, pentru tranzacțiile și celelalte evenimente recunoscute în

contul de profit și pierdere orice efecte fiscale aferente se vor recunoaște și ele în contul de

profit și pierdere. Pentru tranzacțiile și alte evenimente recunoscute direct în capitalul propriu,

orice efecte fiscale aferente vor fi, de asemenea, recunoscute direct în capitalul propriu.

Acest standard mai operează și cu recunoașterea creanțelor privind impozitul amânat

rezultate din pierderile fiscale sau creditele fiscale nefolosite.

Acest standard nu operează cu metodele de contabilitate folosite pentru subvențiile

guvernamentale sau pentru creditele fiscale de investiții, ci operează cu contabilizarea diferențelor temporare ce pot apărea din astfel de subvenții sau credite fiscale pentru investiții.

Cheltuiala cu impozitul (venitul din impozit) reprezintă valoarea globală inclusă în

determinarea profitului net sau a pierderii nete pe perioada exercițiului în ceea ce privește

impozitul curent și pe cel amânat.

Impozitul curent este valoarea impozitului pe profit plătibil (recuperabil) în raport cu

profitul impozabil (pierderea fiscală) pe o perioadă.

Datoriile privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit,

plătibile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce privește diferențele temporare impozabile.

Creanțele privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit,

recuperabile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce privește:

a) Diferențele temporare deductibile;

b) Reportarea pierderilor fiscale nefolosite; și

c) Reportarea creditelor fiscale nefolosite.

Diferențele temporare sunt diferențele dintre valoarea contabilă a unui activ sau datorie

din bilanț și baza fiscală a acestora. Diferențele temporare pot îmbrăca fie forma unor:

a) Diferențe temporare impozabile, sunt acele diferențe ce vor avea ca

rezultat valori impozabile în determinarea profitului impozabil (sau a pierderii fiscale) al

perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau

decontată;

b) Diferențe temporare deductibile, sunt acele diferențe ce vor avea ca

rezultat valori ce sunt deductibile pentru determinarea profitului impozabil (sau a pierderii

fiscale) al perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este

recuperată sau decontată.

Cheltuielile cu impozitul (venitul din impozit) cuprind cheltuielile cu impozitul curent

(venitul din impozitul curent) și cheltuielile cu impozitul amânat (venitul din impozitul

amânat).

Baza fiscală a unui activ reprezintă valoarea ce va fi dedusă în scopuri fiscale din orice

beneficiu economic impozabil care va fi generat către o întreprindere atunci când aceasta

recuperează valoarea contabilă a activului. Dacă aceste beneficii economice nu vor fi

impozabile, atunci baza fiscală a activului este egală cu valoarea sa contabilă.

II.2. Obiectivul IAS 12 sau IFRS 12

Standardul IAS 12 are ca obiectiv tratamentul contabil al consecințelor fiscale curente și viitoare privind impozitul pe profit dar și prezentarea impozitului pe profit în situațiile financiare și prezentarea informațiilor legate de impozitul pe profit.

Obiectivul IFRS 12 este de impunere a unei societăți să prezinte informații ce vor permite o evaluare clară de catre utilizatorii situațiilor financiare, asupra naturi și riscurilor asociate intereselor deținute la respecita societate și efectele acelor interese asupra poziției financiare, a performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie ale acesteia.

IFRS 12 trebuie să fie aplicat de o societate ce deține interese în oricare dintre filiale, entități asociate, entități structurate neconsolidate.

Prezentul standard trebuie aplicat pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date.

II.3. Aria de aplicabilitate a IAS 12

Acest standard se aplica strict în contabilitatea impozitului pe profit.

Datoriile privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit

plătibile în perioadele contabile viitore, în ceea ce privește diferențele temporare impozabile.

Creanțele privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit,

recuperabile in perioadele contabile viitoare, în ceea ce privește:

Diferențele temporare deductibile

Reportarea pierderilor fiscale nefolosite

Reportarea creditelor fiscale nefolosite

Impozitul amânat (creanță sau datorie) apare atunci cand:

Exista diferențe între valoarea contabilă și baza fiscală a unei creanțe sau datorii

Aceste diferențe sunt reversibile (temporare)

Creanțele sau datoriile respective fac obiectul impozitării

Recunoașterea datoriei cu impozitul amânat. IAS 12 menționează că datoria cu

impozitul pe profit amânat trebuie recunoscută pentru toate diferențele temporare impozabile.

Recunoașterea unei creanțe cu impozitul amânat. O creanță cu impozitul pe profit

amânat trebuie recunoscută pentru toate diferențele temporare deductibile, pierderi fiscale

neutilizate și credite fiscale nefolosite.

Creanțele cu impozitul pe profit amânat pentru diferențe temporare deductibile ce

rezultă din participații în sucursale, filiale, întreprinderi asociate sau de tip joint-venture

trebuie recunoscute în măsura în care este probabil ca diferența temporară să se reia într-un

viitor previzibil, profitul impozabil să fie disponibil, iar diferența temporară să fie utilizată.

(IAS 12.44).

Valoarea contabilă a creanțelor cu impozitul pe profit amânat trebuie revizuită la

închiderea exercițiului și diminuată în măsura în care nu mai este probabilă disponibilitatea

unui profit impozabil suficient pentru a permite utilizarea acestui activ. Orice astfel de

diminuare trebuie reluată în măsura în care profitul devine suficient. (IAS 12.37).

Recunoașterea unei cheltuieli cu impozitul pe profit sau al unui venit.

Impozitul pe profit curent sau amânat trebuie recunoscut ca și venit sau cheltuială și

inclus în profitul net al perioadei, mai puțin în situațiile în care provine din: ( IAS 12.58)

tranzacție sau eveniment care este contabilizat direct în capitalul propriu

tranzacție contabilizată ca și achiziție.

Dacă impozitul se referă la elemente contabilizate direct în capitalurile proprii atunci și

acesta trebuie contabilizat direct în capitalurile proprii (IAS 12.61)

Dacă impozitul se referă la o achiziție, trebuie contabilizat ca activ sau pasiv identificabil la data achiziției în conformitate cu IFRS 3 – Combinări de intreprinderi.

Creanța sau datoria privind impozitul pe profit amânat nu poate fi actualizată.

Pentru determinarea impozitului pe profitul curent și IAS 12 pentru determinarea impozitului pe profit amânat, se poate concluziona că rezultatul final (profit sau pierdere fiscala) se poate determina și astfel:

Rezultat fiscal = Rezultat contabil +/- Diferențe permanente +/- Diferențe temporare

Conform metodei impozitului exigibil, impozitul datorat pentru un exercițiu

constituie cheltuială cu impozitul pe exercițiul respectiv.

În această metodă, utilizată de întreprinderile românești, impozitul contabilizat este calculat extracontabil și nu corespunde întotdeauna veniturilor și cheltuielilor înregistrate în contabilitate în exercițiul de referință.

În înregistrarea pe cheltuieli doar a impozitului exigibil poate fi invocat principiul independenței exercițiilor, aplicat însă într-un mod foarte strict.

Normalizatorii contabili preferă această metodă din comoditate și din dorința de a nu complica suplimentar sistemul de evidențe. Este clar că administrația fiscală nu se preocupă

suficient de aspectele economice ale impozitului pe profit.

Conform metodei impozitelor amânate (sau a reportului de impozit), cheltuiala cu impozitul pe profit aparține exercițiului în care veniturile și cheltuielile corespunzătoare au fost contabilizate; acest impozit pe profit este înregistrat pe cheltuieli chiar dacă nu este egal cu impozitul datorat.

Tratarea impozitelor amânate reprezintă o problemă pentru care s-au gasit soluții mai întai în țările în care contabilitatea este deconectată de fiscalitate. În schimb, în țările în care contabilitatea este conectată la fiscalitate, datorită relației strânse dintre cele două componente ale gestiunii întreprinderii, problemei impozitelor amânate nu i se acordă foarte mare importanță în conturile individuale.

Pentru calculul și înregistrarea impozitelor amânate în contabilitate se pot utiliza

două metode:

a) Metoda reportului fix

b) Metoda reportului variabil

Inițial a fost folosită prima metodă, dar în present se recomandă folosirea metodei raportului variabil.

a) Metoda reportului fix constă în stabilirea și înregistrarea diferențelor temporare pe

baza cotei de impozitare în vigoare la data apariției acestor diferențe.

În contul de profit și pierdere, cheltuiala exercițiului cu impozitul pe profit va cuprinde:

– suma impozitului exigibil;

– incidența diferențelor temporare care provin din exercițiile anterioare sau reportate asupra exercițiilor viitoare, însemnând că diferențele temporare înregistrate anterior exercițiului curent sunt păstrate pe baza cotei de impozitare din momentul apariței lor.

b) Metoda reportului variabil este cea mai folosită metodă și are ca obiectiv măsurarea cat mai precisă a creanțelor sau a datoriilor fiscale rezultate din diferențele temporare. Cheltuiala exercițiului cu impozitul pe profit cuprinde:

– suma impozitului exigibil

– impozitele care se estimează că vor fi în exercițiile următoare sau pe care le considerăm plătite în avans, corespunzătoare rezultatului din cursul perioadei

– retratările soldurilor posturilor de impozitare amânate necesare ca urmare a schimbării cotelor de impozitare sau definirea unor impozite noi.

În condițiile sistemului contabil actual din Romania, avand în vedere și reglementările

fiscale, putem identifica următoarele cauza generatoare de impozite amânate:

– provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, precum și cele pentru depreciere nedeductibile din punct de vedere fiscal, care vor genera un impozit amânat activ (o creanță potențială față de bugetul statului), până în momentul în care vor fi trecute la venituri (neimpozabile);

– veniturile și cheltuielile înregistrate în avans, atunci cand înregistrarea la rezultatul

contabil se face într-un exercițiu diferit de cel în care se iau în calculul rezultatului fiscal;

– provizioanele reglementate

Urmărirea impozitelor amânate aferente amortizărilor derogatorii trebuie să se facă separat de impozitele amânate generate de celelalte diferențe de sincronizare între rezultatul contabil și cel fiscal.

Se consideră că și subvențiile pentru investiții sunt purtătoare de impozit amânat

deoarece ele se vor trece la venituri pe măsura amortizării bunurilor astfel finanțate, contribuind la creșterea impozitului pe profit de la acea dată. Dacă subvențiile nu sunt impozabile, așa cum se întamplă pentru unele alocații bugetare în România, atunci diferența dintre rezultatul contabil și cel fiscal este una permanentă și nu mai există impozitelor amânate.

Impozitul curent și cel amânat trebuie să fie recunoscute ca venit sau ca și cheltuială în

profitul net sau pierderea netă aferentă perioadei, cu excepția cazului în care acel impozit provine

din :

O tranzacție sau un eveniment care să fie recunoscute direct în capitalul propriu

Combinări de întreprinderi care sunt reprezentate de o achiziție

Impozitul curent și impozitul amânat trebuie să fie debitate sau creditate direct în

capitalurile proprii dacă aceste impozite sunt aferente elementelor care au fost debitate sau

creditate direct în capitalurile proprii.

Diferențe temporare impozabile

O datorie privind impozitul amânat trebuie recunoscută pentru toate diferențele temporare impozabile, cu excepția cazului în care datoria rezultă din:

1. Recunoașterea inițială a fondului comercial;

2. Recunoașterea inițială a unui activ sau a unei datorii într-o tranzanție care:

Nu este o combinare de întreprinderi; și

În momentul realizării tranzacției, acesta nu afectează nici profitul contabil, nici profitul impozabil (pierderea fiscală).

Pentru diferențele temporare impozabile asociate investițiilor în filiale, sucursale sau

întreprinderi asociate, trebuie recunoscută o datorie privind impozitul amânat.

Diferențe temporare deductibile

O creanță privind impozitul amânat trebuie să fie recunoscută pentru toate diferențele

temporare deductibile în limita în care este posibil ca profitul impozabil să fie disponibil cu excepția cazurilor în care creanța privind impozitul amânat apare în urma:

Fondului comercial negativ; sau

Recunoașterii inițiale a unui activ sau a unei datorii în cadrul unei tranzacții care nu reprezintă o combinare de întreprinderi și la momentul realizării tranzacției nu afectează nici profitul contabil, nici profitul impozabil (pierderea fiscală).

Etapele de calcul a impozitelor amânate:

1.Se calculează diferențele temporare impozabile pentru fiecare element de activ și

datorie din bilanț:

B.I. = Bază de impozitare

VCA = Valoarea contabilă a activului

VCD = Valoarea contabilă a datoriei

Δti = Diferență temporală impozabilă

Δtd =Diferență temporală deductibilă

B.I.= VCA/VCD – elemente deductibile fiscal

Δt = VCA/VCD din bilanț – BI

Dacă VCA >BI sau VCD<BI =>Δti =>datorii de impozit amânat

În contabilitate se înregistrează:

(Cheltuieli cu impozitul amânat) 6912 = 4412 (Impozit amânat)

Dacă VCA<BI sau VCD>BI =>Δtd =>creanță de impozit amânat

În contabilitete se înregistrează :

(Impozit amânat) 4412 = 7912 (Venituri cu imozitul amânat)

2. Se calculează datoria / creanța privind impozitul amânat

6912 = 4412 – datorie

Datoria din impozit amânat = Δti* % cota de impozit

4412 = 7912 – creanță

Creanța din impozit amanat = Δtd* % cota de impozit

3.Recunoașterea în bilanț a creanțelor și datoriilor privind impozitul amânat

Sd 4412 => Creanța din impozit amânat

Sc 4412 => Datoria din impozit amânat

4. Recunoașterea în contul 121 (Profit sau pierdere) a modificărilor dintre Si si Sf al impozitului amânat

121 = 6912 și

7912 = 121

5. Verificarea posibilităților de compensare dintre datoriile și creanțele privind impozitul

amânat.

Impozitul pe profit datorat se calculează și se înregistrează trimestrial:

determinarea rezultatului contabil, cumulat de la începutul anului (RCo)

Rezultat contabilo = Venituri Curente-Cheltuieli Curente

determinarea rezultatului impozabil, cumulat de la începutul anului (RIo)

Rezultat impozabilo = RCo + Cheltuieli Nedeductibile – Venituri Neimpozabile –

Pierderea fiscală din anii precedenți

Calcularea impozitului pe profit datorat, cumulat de la începutul anului pană la sfarșitul trimestrului pentru care se face calculul (IPC)

IPC = RIo x Cota de Impozit

Determinarea impozitului pe profit aferent trimestrului pentru care se face calculul (IPT)

IPT = IPC – Impozitul pe profit datorat cumulat la sfârșitul trimestrului precedent

În funcție de fluctuația rezultatului impozabil de la un trimestru la altul, difrența trimestruală privind impozitul pe profit poate fi:

a) pozitivă, dacă în trimestrul respectiv s-a realizat profit

b) negativă, dacă în trimestrul respectiv s-a realizat pierdere

Dacă rezultatul impozabil stabilit la sfârsitul exercițiului financiar este negativ, acesta reprezintă pierderea fiscală și se va recupera din profiturile impozabile obținute în exercițiile financiare urmatoare.

Profitul contabil net, care reprezintă soldul creditor al contului 121 “Profit și

pierdere“ sau diferența dintre profitul contabil brut și cheltuielile cu impozitul pe profit.

În cazul în care volumul veniturilor realizate este mai mic decat cel al cheltuielilor,

rezultă pierdere contabilă netă, care reprezintă soldul debitor al contului 121 “Profit și

pierdere”.

Capitolul III: Studiu de caz al contabilității

privind impozitul de profit la

S.C. Eddy’s Global Market SRL

III.1. Prezentarea generală a S.C. Eddy’s Global Market SRL:

Societatea Comerciala pe care o voi prezenta în lucrarea mea se numește “ SC Eddy’s Global Market SRL”, societate cu raspundere limitate ce are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, cod CAEN 4711 și cu sediul în Strada Nedru Voda Nr. 61A, Comuna Branesti, Judetul Ilfov.

Aceasta societate a fost înfințată în anul 2013, la început cu un mic magazin alimentar de stradă ca acum dețină două magazine de dimensiuni mai mari. Societatea comercială are un capital social în valoare de 200 RON.

Unul din cele două magazine fucționează acum sub franciză “La doi pași” și are trei ani de la deschidere.

Cel de-al doilea magazin este de dimensiuni mai mari, deschis de aproape doi ani, de tipul unui supermarket cu măcelarie, sub numele de “Economax”.

Societatea are în prezent 16 angajați, din care 4 angajați sunt la magazinul ”La doi pași„ iar restul la magazinul mare.

Societatea este reprezentată legal de către Negoianu Cristian ca administrator, acesta având puteri decizionale depline. De asemenea soția acestuia, Negoianu Ramona are ca responabilitate bunul mers al celor două magazine și are funcția de director de marketing.

Administratorul are dreptul de a reprezenta societatea în relația cu furnizorii, de luare a deciziilor cu privire la orice modificare sau schimbare a domeniului de activitate,

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Bazele Contabilitatii (2011) – Chirața Caraiani, Mihaela Dumitrana, Camelia Lungu, Editura Universitară, Bucuresti;