Impozitul pe Dividende

LUCRARE DE LICENȚĂ

IMPOZITUL PE DIVIDENDE

-studiu de caz-

INTRODUCERE

1. IMPOZITE ȘI TAXE ÎN ROMÂNIA

1.1 IMPOZITE ȘI TAXE

1.2 ÎNREGISTRAREA FISCALĂ ȘI DECLARAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

1.3 CONTRIBUȚII SOCIALE

1.4. IMPOZITE DIRECTE

2. IMPOZITUL PE DIVIDENDE

2.1 IMPOZITUL PE DIVIDENDE- CONSIDERAȚII GENERALE

2.1.1 DEFINIREA NOȚIUNII DE DIVIDEND

2.2. PARTICULARITĂȚILE IMPOZITULUI PE DIVIDENDE

2.2.1 SUBIECTUL MPUNERII

2.2.2 BAZA IMPOZABILĂ ȘI MODUL DE CALCUL

2.2.3 COTA DE IMPUNERE

2.2.4 OBIECTUL IMPOZITULUI PE DIVIDENDE

2.3. IMPOZITUL PE DIVIDENDE ÎN DREPTUL FISCAL EUROPEAN

2.4.IMPOZITUL PE DIVIDENDE ÎN CONTEXTUL EVITĂRII DUBLEI IMPUNERI

2.4.1 CONVENȚIA INTERNAȚIONALĂ PRIVIND EVITAREA DUBLEI IMPUNERI

2.4.2. FORMELE CONVENȚIONALE INTERNAȚIONALE

2.4.3 REPARTIZAREA DREPTULUI DE IMPUNERE

2.5 OBIECTUL IMPOZITULUI PE DIVIDENDE

3.STUDIU DE CAZ

3.1.PREZENTAREA SOCIETĂȚII

3.1.1.ISTORICUL S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.1.2. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.1.3.CONDUCEREA S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.1.4. PIAȚA ȘI CONCURENȚA S.C. MOBILA ALFA S.A

3.1.5. ANALIZA ECONOMICO FINANCIARĂ A S.C. MOBILA ALFA S.A

3.2.ANALIZA PROFITULUI

3.2.1. FORMELE PROFITULUI – PROFITUL BRUT, PROFITUL IMPOZABIL ȘI PROFITUL NET

3.2.1.1.PROFITUL BRUT

3.2.1.2. PROFITUL IMPOZABIL

3.2.1.3. PROFITUL NET

3.2.2.ANALIZA PERFORMANȚEI INTREPRINDERII

3.2.3. REPARTIZAREA PROFITULUI

3.3.IMPOZITUL PE DIVIDENDE LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.3.1. FORME ALE DIVIDENTELOR

3.3.2. VALOAREA DIVIDENTELOR LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.3.3. DISTRIBUIREA DIVIDENDELOR LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.3.4. FACTORI DETERMINANȚI AI POLITICII DE DIVIDEND LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.3.5. INDICATORII POLITICII DE DIVIDEND LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.3.6. IMPOZITUL PE DIVIDENDE LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

,,Impozitele înseamnă ceea ce plătim pentru o societate civilizată.”
(Justice Oliver Wendell Holmes)

Viața curentă a oamenilor presupune satisfacerea atât a nevoilor individuale procurate prin mecanismul pieței – haine, îmbrăcăminte, adăpost, cât și a nevoilor sociale care sunt furnizate de autoritățile publice pe seama unor activități vizând asigurarea apărării naționale, ordinea publică, protecție socială, menținerea echilibrului ecologic, asistenta sanitară și educație.

Finanțele publice constituie o componentă de mare importanță a vieții social-economice a fiecărei țări, iar impactul lor asupra economiei naționale are conotații atât în proporțiile redistribuirii PIB, cât și modul concret de realizare a acestui proces.

În societatea contemporană, în condițiile revoluției tehnico-științifică, răspunderea socială a omului primește o semnificație deosebită. Răspunderea socială se referă la comportamentul pe care îl aleg membrii societății din multiple variante posibile în cadrul determinismului social. Acesta presupune o atitudine conștientă într-un comportament care corespunde cerințelor, necesitaților sociale obiective, atitudine ce rezulta dintr-o hotărâre, act de conștiință și voința a individului.

Problemele fiscale joacă un rol esențial în economia de piață. În acest context, impozitul constituie un instrument cu caracter istoric și cu implicații asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradițional de constituire a veniturilor statului.

CAPITOLUL I

IMPOZITE ȘI TAXE ÎN ROMÂNIA

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice.

În accepțiune generală, impozitele reprezintă o prelevare la dispoziția statului a unei părți din veniturile său averea persoanelor fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului . Autoritate abslitata cu instituirea de impozite este statul, dreptu acestuia de a întroduce impozite exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori și prin organele administrației centrale de stat locale .

Parlamentul se pronunța în legătură cu introducerea impozitelor de inportanta generală, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităților administrativ locale .

Oricare ar fi instituția care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii . Legea care introduce impozitul este dată de Parlament, dar este aplicată de Guvern și de Administrația Financiară.

Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil . Caracterul definitiv al impozitului evidențiază lipsa obligației de restituire direct către plătitor a sumei percepute . În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată .

Pentru toate societățile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri bănești a bugetului, dar și importante instrumente de politică financiară, economică și socială.

Inițial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară . Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice .

Fiecărui moment de dezvoltare al societății îi corespunde unui anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări .Specific evoluției impozitelor în perioada postbelică este tendința creșterii lor în mărime absolută și relativă. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creșterea numărului plăților, creșterea volumului materiei impozabile, precum și prin majorarea cotelor de impunere . Astfel, în țările dezvoltate, impozitele și taxele procură între opt și nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului . În țările în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor și taxelor cunoaște diferențe mai mari în totalul resurselor financiare, variind între cinci și nouă zecimi .

În perioada modernă, impozitele au dobândit un rol, fiind folosite ca instrument de intervenție al statului în viața economică au devenit o metodă de conducere prin care se regleza mecanismele pieței . În funcție de intenția legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare a unor activități de creștere ori reducere a producției sau consumului unui anumit produs . Ele servesc ca metode intervenționiste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluției, pentru stabilizarea și echilibrarea creșterii economice .

În cazurile când se urmărește o activitate a vieții economice, prin intermediul impozitelor, se acționează prin diminuarea mărimii acestora, iar atunci când se urmărește creșterea se procedează la suprataxare, prin majorarea nivelului impozitelor și multiplicare numărului lor.

Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul redistribuie o parte importantă din produsul intern brut între clase și grupuri sociale între persoanele fizice și cele juridice . În acest mod are loc o anumită rectificare a discrepanțelor dintre nivelurile veniturilor .

Modalitățile de intervenție sunt numeroase :

practicarea unui nivel minim de venit neimpozabil ;

acordarea de înlesniri fiscale categoriilor defavorizate ;

reducerea impozitelor pentru anumite bunuri de primă necesitate ;

majorarea impozitelor pentru acele bunuri ale căror consum trebuie ținut sub control (alcool, tutun, bunuri de lux) .

În cazul consumului, dacă se dorește stimularea cereriii se acționează prin reduceri de impozite și prin micșorarea numărului impozitelor, iar dacă se dorește diminuarea cererii se procedează la o majorare a impozitului pe bunurile sauserviciile respective și la o multiplicare a numărului de impozite .

Folosirea impozitelor în plan social urmărește asigurarea bunăstării, securității și justiției social .

Prin lege se stabilesc anumite limite ale impozitelor, al căror nivel diferă de la o țară la alta, și de la o perioadă la alta . Astfel, după cel de-al doilea război mondial se consideră că această limită reprezintă 25% din PNB . În a doua jumătate a anilor ’80 această pondere reprezenta, în majoritatea țărilor dezvoltate din Europa, între 35% și 45% .Un nivel prea ridicat al impozitelor aduce neajunsuri, slăbește inițiativa și multiplică fenomenele de evaziune și fraudă fiscală, generează inflația . De aceea, se consideră un nivel rațional al impozitelor dincolo de care s-ar înregistra descreșteri în randamentul acestora .

1.1 IMPOZITE ȘI TAXE

Principalele impozite și taxe ale sistemului nostru fiscal sunt reglementate prin Codul Fiscal al României care stabilește cadrul legal, precum și modul de calcul și plata pentru următoarele impozite și taxe:

– impozitul pe profit;

– impozitul pe venit;

– impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;

– impozitul pe reprezentanțe;

– taxa pe valoarea adăugată;

– accizele;

– impozitele și taxele locale.

Codul fiscal al României arată că impozitele și taxele pe care le reglementează se bazează pe următoarele principii:

neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori și capitaluri, cu formă de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;

certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale ce le revine;

echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora;

eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore.

1.2 INREGISTRAREA FISCALĂ ȘI DECLARAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

Toate persoanele fizice și juridice care sunt subiecte într-un raport juridic fiscal sunt înregistrate fiscal prin primirea unui cod de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent. Codul de identificare fiscală îmbracă următoarele forme:

cod de înregistrare fiscală pentru persoanele juridice, cu excepția comercianților, precum și a asocierilor și a altor entități fără personalitate juridică;

cod numeric personal pentru persoanele fizice, atribuit potrivit legii speciale;

număr de identificare fiscală, pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal;

cod unic de înregistrare fiscală, atribuit potrivit legii speciale, pentru comercianți;

cod de inregistare fiscală, atribuit potrivit legii speciale, pentru persoanele fizice plătitoare de taxă pe valoarea adăugată.

În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele arate mai sus au obligația să depună, la organul fiscal competent, declarație de înregistrare fiscală, în termen de 30 de zile de la:

data înființării, potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică;

data eliberării actului legal de funcționare, începerii activității, data obținerii primului venit sau dobândirii calității de angajator, după caz, atunci când este vorba de persoane fizice.

Codul de identificare propriu fiecărui plătitor de impozite și taxe trebuie să fie menționat pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice documente emise.

Declarația de înregistrare fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la

dispoziție gratuit de organul fiscal, persoana care solicită înregistrarea având obligația să atașeze la cererea respectivă actele doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

Declarația OZITELOR ȘI TAXELOR

Toate persoanele fizice și juridice care sunt subiecte într-un raport juridic fiscal sunt înregistrate fiscal prin primirea unui cod de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent. Codul de identificare fiscală îmbracă următoarele forme:

cod de înregistrare fiscală pentru persoanele juridice, cu excepția comercianților, precum și a asocierilor și a altor entități fără personalitate juridică;

cod numeric personal pentru persoanele fizice, atribuit potrivit legii speciale;

număr de identificare fiscală, pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal;

cod unic de înregistrare fiscală, atribuit potrivit legii speciale, pentru comercianți;

cod de inregistare fiscală, atribuit potrivit legii speciale, pentru persoanele fizice plătitoare de taxă pe valoarea adăugată.

În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele arate mai sus au obligația să depună, la organul fiscal competent, declarație de înregistrare fiscală, în termen de 30 de zile de la:

data înființării, potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică;

data eliberării actului legal de funcționare, începerii activității, data obținerii primului venit sau dobândirii calității de angajator, după caz, atunci când este vorba de persoane fizice.

Codul de identificare propriu fiecărui plătitor de impozite și taxe trebuie să fie menționat pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice documente emise.

Declarația de înregistrare fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la

dispoziție gratuit de organul fiscal, persoana care solicită înregistrarea având obligația să atașeze la cererea respectivă actele doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

Declarația de înregistrare fiscală cuprinde:

date de identificare a contribuabilului;

categoriile de obligații de plată datorate potrivit Codului fiscal;

datele privind sediile secundare;

datele de identificare a împuternicitului;

datele privind situația juridică a contribuabilului;

alte informații necesare administrării impozitelor și taxelor. Modificările ulterioare ale datelor din declarația de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoștință organului fiscal competent de către contribuabilul în cauză, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea și depunerea unei declarații de mențiuni.

Pe baza declarației de înregistrare fiscală, organul fiscal competent eliberează certificatul de înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data depunerii declarației. În certificatul de înregistrare fiscală este înscris codul de identificare fiscală.

Organul fiscal competent, pe baza informațiilor din declarațiile de înregistrare, organizează evidența plătitorilor de impozite și taxe în cadrul registrului contribuabililor, care conține:

datele de identificare a fiecărui contribuabil;

categoriile de obligații fiscale de plată datorate, potrivit legii, denumite vector fiscal;

alte informații necesare administrării obligațiilor fiscale.

Pentru că administrarea impozitelor și taxelor să se facă în conformitatea cu legea și cu obiectivele de politică fiscală ale statului, contribuabilii au obligația să conducă evidențe fiscale, astfel încât să se poată stabili starea de fapt fiscală și obligațiile fiscale de plată datorate.

În acest sens, contribuabilii au obligația să evidențieze veniturile realizate și cheltuielile efectuate din activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror altor documente prevăzute de lege. Contribuabilii sunt obligați să utilizeze pentru activitatea desfășurată documente primare și de evidență contabilă stabilite prin lege, achiziționate numai de la unitățile stabilite prin normele legale în vigoare, și să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operațiunilor înregistrate. Organul fiscal poate lua în considerare orice evidențe relevante pentru impunere ținute de contribuabil.

1.3 CONTRIBUȚII SOCIALE

Contribuțiile sociale reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

d) contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj;

e) contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;

f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.

1.4. IMPOZITE DIRECTE

Impozitele directe sunt acele impozitele care au următoarele caracteristici:

sunt suportate direct de către cei care le plătesc și care nu se transferă asupra prețurilor;

se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege;

se încasează de la persoana juridică și/sau fizica, la anumite termene dinainte stabilite.

Impozitele directe sunt în general progresive, adică se stabilesc în funcție de puterea economică a contribuabililor. Astfel, rata de impunere se mărește până la un punct, pe măsură ce venitul impozabil crește.

Impozitele directe reunesc o bună parte din ansamblul modalităților de extragere a valorii în favoarea autorităților publice. Ele alcătuiesc o diversitate extinsă de instrumente fiscale bazate pe mecanismul impunerii nemijlocite a materiei impozabile.

Datorită faptului că materia impozabilă este personalizată, impo-zitele directe sunt individualizate.

Caracterul individual al impozitelor directe constituie atât caracteristica definitorie, cât și trăsătura determinantă a lor .

Impozitele directe, de regulă, sunt suportate efectiv de subiectul lor – persoana fizică sau juridică care obține venituri, posedă avere, practică activități ce constituie materia impozabilă.

Deoarece se cunoaște exact mărimea obiectului impozabil, se poate judeca despre puterea contributivă a subiectului impozitului, fapt ce admite posibilitatea diferențierii cotelor de impozitare în funcție de venitul, averea sau situația personală a contribuabilului. Anume aceasta este însușirea centrală a impozitelor progresive.

Impozitele directe au termene de plată precis stabilite, fapt convenabil pentru plătitori și important pentru administrarea fiscală.

În așa mod, impozitele directe, datorită individualizării, diferențierii și progresivității impunerii, corespund într-o măsură mare principiului de echitate fiscală. Acest fapt motivează ponderea sporită și rolul important al impozitelor directe în formarea resurselor financiare publice în țările dezvoltate economic.

Impozitele directe, mai ales cele pe avere, obiecte materiale și activități, sunt mai puțin sensibile la conjunctura economică, asigurând astfel stabilitate fluxurilor de venituri publice.

Aceste impozite, mai cu seamă cele pe venituri, sunt eficiente ca un instrument economic utilizat pentru stimularea sau frânarea anumitor procese economice.

Totodată, impozitele directe sunt relativ mai costisitoare în asieta lor: un efort suplimentar necesită stabilirea certă a materiei impozabile și a mărimii ei, supravegherea evoluției cantitative și calitative a ei, evidența contribuabililor, lucrul individual cu ei etc. Cu toate acestea, impozitele directe, datorită justeței lor, și-au adjudecat o mai mare preferabilitate, devenind, în final, mai eficiente, atât financiar, cât și moral.

Principalele impozite directe sunt urmatoarele:

-Impozitul pe venit

-Impozitul pe profit

-Impozitul pe veniturile microintreprinderilor

-Impozitul pe salarii

-Impozitul pe dividende

-Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice

-Impozitul pe veniturile din vânzarea activelor

-Impozitul pe avere

CAPITOLUL II

IMPOZITUL PE DIVIDENDE

IMPOZITUL PE DIVIDENDE- CONSIDERAȚII GENERALE

2.1.1 DEFINIREA NOȚIUNII DE DIVIDEND

Dividendele reprezintă o cotă parte (exprimată în cotă procentuală) din profitul net al unei societăți pe acțiuni stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierdere, repartizată/distribuită anual acționarilor, în funcție de capitalul subscris (valoarea nominală a acțiunilor), declarată oficial. Dividendele se distribuie acționarilor sub formă de numerar, plată în natură sau cedare de noi acțiuni.

În conformitate cu Legea nr. 31/1990 – privind societățile comerciale, dividendul reprezintă cotă-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat proporțional cu cota de participare a fiecărui acționar la capitalul social, dacă în actul constitutiv al societății nu este prevăzut altfel.

Atât în doctrina fiscală internă, cât și în doctrina fiscală internațională se manifestă un interes deosebit pentru a se formula o definiție cât mai cuprinzătoare noțiunii de dividende.

În accepțiunea generală, dividendele sunt considerate ca fiind partea din profitul net al unei societăți comerciale care se distribuie titularului unei acțiuni, în funcție de valoarea nominal a acesteia. Concret, pe surse legislative, dividendele sunt definite astfel:

Conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dividendele reprezintă cota-parte din profitul obținut de societățile comerciale ce se plătește fiecărui acționar sau asociat, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal definește dividendul ca fiind o distribuire de bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică.

În Convenția Model OCDE, noțiunea de dividend este definită ca fiind veniturile provenite din acțiuni, drepturi sau titluri de folosință, părți miniere, părți de fondator, alte drepturi – exceptând creanțele cu participare la beneficiu, precum și veniturile din alte părți sociale asimilate veniturilor din acțiuni de către legislația fiscal a statului contractant în care este rezidentă societatea distribuitoare de dividende.

În Convențiile fiscale încheiate cu România, definirea noțiunii de dividend nu este identică, astfel încât pentru o corectă aplicare a fiecărei convenții este necesar a se face o analiză a textului concret cuprins în acea convenție. Și aceasta cu atât mai mult cu cât în definirea noțiunii de dividend se face trimitere la dreptul intern, care va completa definiția din convenție. Spre exemplu, iată definițiile din cadrul convențiilor fiscale încheiate de România cu Germania și Canada:

Germania – dividendele sunt definite ca fiind veniturile provenind din acțiuni, drepturi de folosință sau titluri de creanță, din acțiuni miniere, părți de fondator sau alte venituri care sunt supuse aceluiași regim de impunere ca veniturile din acțiuni de către legislația statului în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor și veniturilor generate de certificatele aparținând unui fond de investiții.

Canada – dividendele înseamnă veniturile provenind din acțiuni, din drepturi de folosință, din părți miniere, din părți de fondator sau din alte drepturi care nu sunt titluri de creanță, din participarea la profituri, precum și veniturile care sunt supuse aceluiași regim de impunere ca veniturile din acțiuni de către legislația statului în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor.

2.2. PARTICULARITĂȚILE IMPOZITELOR PE DIVIDENDE

2.2.1 SUBIECTUL IMPUNERII

Impozitul este datorat de asociații sau acționarii societăților comerciale beneficiare de dividend. Subiecții impunerii pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice,române sau străine, indifferent de proveniența și natura capitalului social al societăților comerciale distribuitoare a dividendelor.

Subiectul impunerii în cazul impozitului pe dividende este beneficiarul dividendelor, dar plătitorul nu este subiectul impunerii, ci o altă persoană.

Subiectul impozitului pe dividende îl reprezintă asociații sau acționarii cărora le-au fost distribuite dividende din beneficiul net al întreprinderii în conformitate cu prevederile din contractul de societate sau în lipsă de prevedere , în proporție cu cota de participare la capitalul social. 

Veniturile sub forma de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora.

2.2.2 BAZA IMPOZABILĂ ȘI MODUL DE CALCUL

Impozitul se calculează în raport de suma totală pe care o reprezintă dividendele cuvenite fiecărui subiect al impunerii. Mărimea dividendelor este dependent de volumul profitului net total și de cota de participare al capitalul social al subiectului impunerii.

2.2.3 COTA DE IMPUNERE

Ca regulă generala, cota de impunere se aplică asupra bazei impozabile. În prezent, cota de impunere este de 10% asupra dividendelor brute plătite către o persoană fizică juridică, dar există și excepții. Sintetizat, baza impozabilă și cotele de impunere conform legislații, se prezentată astfel:

În ceea ce privește regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene, acesta este reglementat de Codul fiscal, Titlul II art. 20.

Plătitorul impozitului

În cazul impozitelor pe dividende, plătitorul impozitului nu este subiectul impunerii, ci persoana juridică română distribuitoare a dividendelor. În fapt, subiectul impunerii reprezintă persoana care suportă plata impozitului. Dividendele fiind supuse impozitării prin procedeul reținerii la sursă, obligația calculării, declarării, reținerii de la subiectul impozabil și virării impozitului pe dividende la bugetul de stat revine persoanei juridice române distribuitoare a dividendelor. Această obligație legală atrage după sine răspunderea persoanei juridice române distribuitoare a dividendelor, și nu a subiectului impunerii în cazul unui calcul greșit, al declarării, reținerii și virării unei sume inferioare de impozit sau al plății cu întârziere a acestuia.

2.2.4.OBIECTUL IMPOZITULUI PE DIVIDENDE

Obiectul impozitului pe dividende îl reprezinta profiturile realizate de o societate comerciala si împartite între asociati sau actionari sub forma de dividende. Ele se pot distribui sub diferite forme: plata în numerar, plata în natura, alocari de noi actiuni ale societatii. Distribuirea si plata anuala variaza în functie de profitul net si de politica de distributie a societatii.

La societățile cu capital integral /majoritar de stat, dividendele ce urmează a fi supuse impozitării se determină astfel: din profitul după plată impozitului pe profit se deduce

fondul de participare al salariaților la profit în cotă de 10%;

cota de participare a managerului la profit;

sumele pentru constituirea resurselor proprii de finanțare. Dacă ,capitalul social este integral/majoritar privat, dividendele se distribuie din beneficiul net al întreprinderii.

Termenul de plată

Persoana juridică română care plătește dividende are obligația ca impozitul reținut să-l vireze la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătesc dividendele. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul aferent pe dividende se plătește până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

2.3.IMPOZITUL PE DIVIDENDE ÎN DREPTUL FISCAL EUROPEAN

În cadrul Uniunii Europene nu există o armonizare fiscală din punct de vedere al cotei de impunere asupra veniturilor din dividende. Însă toate statele membre au aprobat măsuri destinate să evite dubla impunere. În acest sens, câteva exemple privind modul cum este reglementat și perceput impozitul pe dividende:

Belgia:

Impozitul pe dividende este cuprins în categoria veniturilor de natură imobiliară;

Cotele de impunere pentru veniturile de natură imobiliară sunt în funcție de tranșa de venit și sunt cuprinse între 15% și 25%;

Impozitul pe dividende este cu regim de reținere la sursă.

Cehia:

Potrivit regulilor fiscale, dividendele sunt impozitate cu o cotă de 15%, prin procedeul reținerii la sursă;

Dividendele plătite de filială societăților-mamă suportă o reținere la sursă de maxim 10%;

Pentru a evita dubla impozitare a dividendelor, societățile își pot deduce din baza impozabilă 50% din reținerile la sursă asupra dividendelor și a celorlalte distribuiri de beneficii.

Danemarca:

Cota de impozitare a dividendelor este de 28% dacă aceste venituri nu depășesc anual 42.400 DKK. Pentru veniturile care exced acest prag, se percep un impozit suplimentar de 15%;

Impozitul de 28% se percepe prin reținere la sursă, iar impozitul suplimentar, pe baza declarației de impunere depuse de contribuabil. Declarația de impunere trebuie depusă de contribuabil până la data de 2 mai a anului fiscal următor, iar eventualele diferențe de plată trebuie achitate de contribuabil în trei rate: septembrie, octombrie și noiembrie.

Finlanda

Dividendele sunt cuprinse în categoria veniturilor din investiții;

Cota de impunere este de 28%.

Italia:

Dividendele sunt cuprinse în categoria veniturilor din capital;

Cota de impunere este de 12,5%, prin reținere la sursă. Pentru distribuțiile de dividende făcute unei societăți de persoane sau unei persoane fizice care deține acțiuni pentru un anumit prag (5% din acțiunile unei societăți cotate la bursă și 25% din acțiunile unei societăți nelistate), se impozitează doar 40% din valoarea distribuției făcute.

Lituania:

Dividendele sunt impozitate cu o cotă de 15%, prin reținere la sursă.

Polonia:

Dividendele sunt impozitate cu 19%, prin reținere la sursă. Însă impozitul astfel plătit de societatea care distribuie dividende poate fi dedus din cuantumul impozitului pe profit datorat.

2.4 IMPOZITUL PE DIVIDENDE ÎN CONTEXTUL EVITĂRII DUBLEI IMPUNERI

2.4.1. CONVENȚII INTERNEȚIONALE PRIVIND EVITAREA DUBLEI IMPUNERI

Eliminarea dublei impozitări internaționale reprezintă o condiție sine qua non în situația actuală a economiei contemporane. În condițiile mondializării economiei și a raporturilor de interdependență în care este implicată economia românească, extinderea relațiilor comerciale, economice, tehnico-științifice și culturale internaționale depinde în mare măsură de încheierea convențiilor internaționale.

Din cauza existenței unor reglementări fiscale naționale numeroase și variate, a unor tehnici fiscale diferențiate de la un stat la altul, precum și a intereselor proprii ale statelor, s-a confirmat că evitarea dublei impuneri prin măsuri unilaterale nu poate soluționa problemele complexe ce se ivesc în materie fiscală. În același timp, aceste măsuri unilaterale nu au corespondent de reciprocitate în legislația tuturor statelor cu care România întreține relații comerciale, cooperare economică, tehnico-științifică, financiară, culturală etc., deoarece reglementările legale diferă de la un stat la altul. Există astfel pericolul ca legislația română să evite dubla impunere internațională, în timp ce legislația țărilor partenere să nu conțină măsuri legale identice ori asemănătoare sau ca acestea să nu fie echivalente.

De reținut în cazul convențiilor internaționale sunt următoarele aspecte:

Convențiile fiscale nu stabilesc impozite și taxe și nu înlocuiesc legea fiscală înternă.

Ele au ca scop numai partajarea dreptului de impunere între statul de rezidență și cel de sursă.

2.4.2. FORMELE CONVENȚIILOR INTERNAȚIONALE

În funcție de modul în care pot fi încheiate convențiile fiscale, acestea se pot clasifica în două categorii:

convenții fiscale bilaterale;

convenții fiscale multilaterale.

În această privință, România a optat pentru încheierea de convenții bilaterale. Există însă încheiate și două convenții multilaterale. Forma bilaterală este cea mai indicată, deoarece prin acest procedeu pot fi negociate mult mai ușor interesele reciproce dintre cele două state decât dacă s-ar fi negociat între trei sau mai multe state. Datorită diversității sistemelor fiscale naționale și intereselor fiscale, consensul este mult mai ușor de obținut între două state decât între mai multe state.

La încheierea convențiilor bilaterale, România a utilizat în general regulile, soluțiile și metodele de evitare a dublei impuneri din Convenția model OCDE, deoarece și-a concentrat atenția pentru încheierea de convenții mai ales cu membrii OCDE și cu statele apropiate acestora.

Cele două convenții multilaterale încheiate de România sunt:

Convenția cu privire la evitarea dublei impuneri a veniturilor și bunurilor persoanelor fizice încheiate la Miskolc (Ungaria) la 27 mai 1977;

Convenția cu privirea la evitarea dublei impuneri a veniturilor și bunurilor persoanelor juridice încheiate la Ulan Bator (Mongolia) la data de 19 mai 1978.

2.4.3. REPARTIZAREA DREPTULUI DE IMPUNERE

În majoritatea convențiilor încheiate de România, ca regulă generală se instituie următoarele prevederi:

dreptul de impunere al statului contractant al cărui rezident este beneficiarul dividendelor distribuite de o societate rezidentă a celuilalt stat contractant. Altfel spus, dividendele plătite de o societate care este rezidentă a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat contractant. Această soluție nu înseamnă că dividendele se impun exclusiv de către statul contractant al cărui rezident este beneficiarul acestora, ci are natura unor declarații că dreptul de impunere aparține acelui stat.

dreptul de impunere rezervat statului de sursă a dividendelor, respectiv statului contractant în care este rezidentă societatea distribuitoare de dividende. Dacă beneficiarul dividendelor este rezident al celuilalt stat contractant, dreptul de impunere este limitat, în sensul că statul de sursă a dividendelor are dreptul de a reține un impozit echivalent cu o cotă procentuală din suma dividendelor distribuite. Această cotă este stabilită în mod concret în fiecare convenție fiscală.

Cotele de impunere care se regăsesc în convențiile încheiate de România sunt următoarele:

10% în convențiile fiscale încheiate cu SUA, Franța, China, Suedia, Italia, Belgia, Japonia, Finlanda, Norvegia, Malaysia, Egipt, Zambia, Uzbekistan, Armenia, Moldova, Cipru etc.;

10% dacă plătitorul este o societate care deține direct cel puțin 25% din capitalul societății plătitoare și 15% în celelalte cazuri, în convențiile încheiate cu Danemarca, Spania, Regatul Unit, Filipine, Ukraina, Olanda;

15% în convențiile încheiate cu Canada, Rusia, Israel, Turcia, Iordania, Maroc, Ecuador, Vietnam, Algeria, Africa de Sud;

0% din suma bruta a dividendelor dacă beneficiarul efectiv este o societate care deține în mod direct cel puțin 25% din capitalul societății distribuitoare de dividende și 5% în toate celelalte cazuri, spre exemplu, în convenția încheiată cu Austria;

5% din suma brută a dividendelor dacă beneficiarul este o societate (alta decât un parteneriat) care deține în mod direct cel puțin 10% din capitalul societății plătitoare de dividende și 15% din suma brută a dividendelor în toate celelalte cazuri, spre exemplu, în convenția încheiată cu Germania.

În conformitate cu Codul fiscal, Titlul II Impozitul pe profit, Cap. VI Impozitul pe dividende, Art. 36 Declararea, reținerea și plata impozitului pe dividende, persoana juridică română care distribuie/ plătește dividende către o altă persoană juridică română, este obligată la reținerea , declararea și plata impozitului pe dividende către bugetul de stat.

În cazul în care o persoană juridică română datorează dividende unor persoane juridice/ fizice străine, impozitul pe dividende este înlocuit cu impozitul pe veniturile nerezidenților conform legislației în vigoare (acord de evitarea dublei impuneri cu țara al cărei rezident este acționar la persoana juridică română sau , dacă nu există respectivul acord, Codul fiscal român). Dacă există acord de evitarea dublei impuneri, cota de impozit ce se aplică dividendelor brute, nu va depăși cota de impozit prevăzută în acord.

Dividendele se plătesc acționarilor/asociaților până la data stabilită de adunarea generală a acționarilor/asociaților, însă nu se pot depăși 6 luni de la data la care s-au aprobat situațiile financiare aferente anului anterior. Dacă termenul este depășit, persoana juridică datorează daune-interese proporțional cu intervalul de întârziere la nivelul valorii dobânzii legale sau mai mare dacă așa este prevăzut în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale a acționarilor/ asociaților.

Impozitul pe dividende se stabilește, conform Codului fiscal, prin aplicarea unei cote de 16% asupra profitului brut distribuit unei persoane juridice române.

Impozitul pe dividende se declară până în data de 25 ale lunii următoare celei în care se plătește dividendul. În cazul în care dividendele anului anterior au fost distribuite, dar nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare, impozitul pe dividende se declară și se plătește până la data de 25 ianuarie anul următor.

În cazul în care impozitul pe dividende nu este plătit la termen, persoana juridică datorează majorări de întârziere începând cu ziua următoare expirării termenului de plată . Majorările de întârziere aplicate sunt cele reglementate de legislația în vigoare privind modul de calcul și plata majorărilor de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor.

2.5 OBIECTUL IMPOZITULUI PE DIVIDENDE

Obiectul impozitului pe dividende îl reprezintă profiturile realizate de o societate comercială și împărțite între asociați sau acționari sub formă de dividende. Ele se pot distribui sub diferite forme: plata în numerar, plata în natură, alocări de noi acțiuni ale societății. Distribuirea și plată anuală variază în funcție de profitul net și de politica de distribuție a societății.

La societățile cu capital integral /majoritar de stat, dividendele ce urmează a fi supuse impozitării se determină astfel: din profitul după plată impozitului pe profit se deduce

fondul de participare al salariaților la profit în cotă de 10%;

cota de participare a managerului la profit;

sumele pentru constituirea resurselor proprii de finanțare. Dacă ,capitalul social este integral/majoritar privat, dividendele se distribuie din beneficiul net al întreprinderii

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ

3.1.PREZENTAREA SOCIETĂȚII

3.1.1.ISTORICUL S.C. MOBILA ALFA S.A.

Întreprinderea este “celula de bază” a sistemului de producere a bunurilor economice destinate vânzării.

S.C. MOBILA ALFA S.A., cu sediul în județul Bihor, localitatea Oradea, a realizat în industria de prelucrare a lemnului prin prezența de peste un deceniu pe piață, creșterea continuă a nivelului de producție încercând să satisfacă cerințele exigente ale consumatorilor oferind produse și servicii de calitate.

S.C. MOBILA ALFA S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile contractului de societate ale prezentului statut și reglementările în vigoare.

Societățile pe acțiuni reprezintă un tip de societate de capitaluri, în cadrul cărora drepturile și riscurile ficărui asociat, numit acționar, sunt reprezentate prin titluri negociabile, numite acțiuni. Reprezintă forma tipică a întreprinderii contemporane prin ponderea sa în activitatea economică desfășurată și capitalul folosit în economia țărilor dezvoltate cu economie de piață.

Sediul societății este în localitatea Oradea, județul Bihor, șos. Borsului, Nr. 19, telefon 0259/454.131, Fax 0259454131.

Crearea și funcționarea societăților pe acțiuni reclamă elaborarea unui contract de asociere și a unui statut care reglementează funcționarea și desfășurarea întregii activități.

Societatea a fost înregistrată la Registrul Comerțului nr. J05/194/1991 și a primit prin înregistrarea la Finanțe 2722190, completat cu litera R, semnificând faptul că societatea comercială este plătitoare de TVA.

Capitalul social este de 2 162 540 lei divizat în 2 703 175 de acțiuni comune cu o valoare nominală de 0,8 lei / acțiune.

Structura capitalului social este redată în tabelul următor:

Structura capitalului social

În calitate de coproprietar asupra unei părți din societatea emitentă acționarul beneficiază de o serie de drepturi:

dreptul de a încasa dividend: în cazul în care societatea a încheiat anul în profit și Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) decide acordarea de dividende;

drept de vot: atât în AGA ordinare, cât și extraordinare, proporțional cu numărul de acțiuni deținute;

drepturi de subscriere și de atribuire: în cazul majorărilor de capital, aceste drepturi oferă posibilitatea vechilor acționari de a-și păstra poziția în societate;

dreptul de informare privind activitatea financiar-contabilă a societății;

participarea la lichidarea societății în caz de faliment.

Atât majoritatea capitalului social, cât și reducerea de capital se face pe baza hotărârii AGA. Sociatățile pe acțiuni prezintă o serie de avantaje în raport cu celelalte tipuri de întreprinderi:

permit atragerea unor resurse de capital numeroase ;

se caracterizează printr-o mare capacitate de inovare și asimilare a progresului tehnic datorită posibilităților mari de finanțare;

posibilitatea de asigurare a unei conduceri superioare;

o mai mare stabilitate și o putere de concurență ridicată;

răspunderea limitată a acționarilor.

3.1.2. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE S.C. MOBILA ALFA S.A.

Orice activitate economică este îndreptată către mediu, în general, către piață în special, urmărind două obiective fundamentale ale existenței sale. Primul, satisfacerea cererii consumatorilor prin produsele pe care le creează și le oferă pe piață, la un nivel calitativ cât mai ridicat. Al doilea, creșterea sistematică a eficienței economice, și în mod deosebit a rentabilității sale, atât pe seama sporirii volumului total al vânzărilor, cât și pe seama structurii acestora. Principala cale de realizare a acestor obiective de bază o reprezintă creșterea flexibilității și adaptabilității sistemului său productiv la dinamica și structura mediului, a pieței.

În acest context înfăptuirea obiectivelor este dependentă de capacitatea de antrenare și mobilizare a întreprinzătorilor, de capacitatea de valorificare a resurselor de care dispune. Așadar, regula de bază după care se călăuzește desfășurarea unei activități economice o constituie obținerea oportună a unui volum cât mai mare și diversificat de utilități, solicitate pe piață, corespunzătoare calitativ, cu un nivel cât mai scăzut de cheltuieli și valorificarea lor căt mai profitabilă.

Procesul de producere a bunurilor economice presupune achiziționarea și consumarea factorilor de producție, adică a acelor resurse materiale și umane care sunt efectiv atrase în activitatea economică. Orice firmă este preocupată de alegerea acelor combinații între factorii de producție care să-i permită realizarea unui volum de producție cu o eficiență maximă. Astfel, o anumită cantitate de bunuri poate fi obținută fie cu echipamente de lucru simple și un număr mai mare de lucrători, fie cu o tehnică avansată, concretizată în mașini, cu performanțe înalte și cu un număr redus de ore de muncă. Pentru un întreprinzător, criteriul, care stă la baza alegerii variantei optime este maximizarea intereselor, ceea ce depinde de costurile de producție.

După revoluția din 1989, în România s-a realizat posibilitatea liberalizării și stimulării inițiativei proprii, s-au deschis căile de comunicare cu exteriorul, ceea ce a con- tribuit la creșterea cerințelor, a necesităților oamenilor. Liberalizarea importului a condus la asigurarea ofertei din produsele ramurilor economice necunoscute până atunci.

Scopul principal al societății S.C. MOBILA ALFA S.A. îl constituie realizarea de profit, ca urmare a activităților de producție, comerț și prestări servicii conform obiectului de activitate; asigură pieței mobilier în cantitatea și calitatea necesară, care să permită onorarea cerințelor (solicitărilor) clienților tradiționali și/sau ocazionali, din țară și străinătate. Activitățile firmei sunt în așa fel concepute și derulate încât să permită armonizarea categoriilor de interese econmice ale principalilor cumpărători interni și externi. Concomitent, urmărește o valorificare eficace a resurselor materiale, financiare, umane și informaționale de care dispune pentru realizarea obiectivelor.

O firmă trebuie să câștige suficient pentru a-și acoperi costurile dacă vrea să rămână în afacere pe termen lung. Dacă dorește maximizarea profiturilor sale se va strădui să producă acea cantitate care va genera un maxim de profit. În lupta pentru îndeplinirea obiectivelor, firma ar trebui să-și poată estima cât se poate de bine valorile curente și viitoare obținute ale vânzărilor, precum și costurile de producție curente și viitoare.

Principalele produse finite comercializate de societate

“Una și numai una este responsabilitatea socială a afacerii: să utilizeze resursele sale și să se angajeze în activități menite să-i crească profiturile atâta timp cât sunt păstrate regulile jocului”.

3.1.3.CONDUCEREA S.C. MOBILA ALFA S.A.

În baza prevederilor Legii nr.31 /1990, modificată prin Legea nr.161/2003, și în baza Statutului organul suprem de conducere a societății este Adunarea Generală a Acționarilor. Acesta are următoarele atribuții principale:

aprobă structura organizatorică;

decide asupra strategiei de dezvoltare economico-financiară;

aprobă deschiderea de sucursale și filiale;

decide asupra angajării de credite bancare, asupra garanțiilor constituite;

examinează și aprobă bilanțul contabil anual;

repartizează profitul;

încheie bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea ficărui an;

ia hotărâri cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, a numărului și valorii nominale a acțiunilor;

hotărește asupra modificării contractului și statutului societății;

decide asupra efactuării de investiții;

ia decizii privind fuziunea, divizarea, dizolvarea sau lichidarea societății.

Conducerea operativă a S.C. MOBILA ALFA S.A. este asigurată prin Consiliul de Administrație, Comisia de Cenzori și Directorul Genaral, care are în subordine trei directori: director tehnic, director de producție și director economic, care conduc și angajează unitatea în relațiile cu furnizorii, clienții, băncile, bugetul statului și celelalte bugete și fonduri speciale, în probleme de fiscalitate privind plata obligațiilor de impozite, taxe și contribuții la diferite fonduri. Aceștia au la rândul lor în subordine un număr de compartimente funcționale.

Administratorii societății prin intermediul Consiliului de Administrație pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, în afară de restricțiile prevăzute de lege sau de actul constitutiv. Deciziile în Consiliul de Administrație se iau cu majoritatea absolută – jumătate plus unu – a membrilor prezenți.

Pentru verificarea gestiunii societății, Adunarea Generală numește trei cenzori care vor îndeplini obligațiile și vor exercita drepturile stabilite prin lege.

Gestiunea, văzută ca un ansamblu de operațiuni vizând primirea, păstrarea, eventual transformarea și eliberarea de valori materiale și bănești, incubă răspunderea personalului însărcinat cu efectuarea lor, atât în privința integrității valorilor, cât și în privința eficienței lor. Răspunderii i se atribuie o importanță deosebită și pentru a se înfăptui acțiuni eficiente este necesar ca firma să dețină personal calificat în posturi. Munca reprezintă cel mai important factor de producție, fără de care nici o activitate economică nu ar fi posibilă. Este furnizată de indivizi, de persoane înzestrate cu un ansamblu de cunoștințe, de calități fizice, intelectuale, experiență etc.,în vederea creării bunurilor.

Viabilitatea economică a întreprinderii este dependentă de volumul, structura și eficiența utilizării resurselor materiale, financiare și umane.

Încadrarea cu personal a structurii organizatorice la S.C. MOBILA ALFA S.A.

Din punct de vedere structural, ponderea cea mai ridicată o au muncitorii, iar în cadrul acestora muncitorii direct productivi.

Încadrarea cu personal se realizează în două importante ipostaze. Prima are în vedere “dotarea” cu personal a societății comerciale în ansamblul său, iar cea de a doua, dimensiunea umană a componentelor procesuale (în special activități) și structural – organizatorice (compartimente și posturi).

3.1.4. PIAȚA ȘI CONCURENȚA S.C. MOBILA ALFA S.A.

Piața cuprinde toată gama de acțiuni prin care cumpărătorii și vânzătorii intră în contact pentru a schimba bunuri, servicii și/sau informații, indiferent de locul unde acestea se desfășoară, agenții economici manifestându-se în calitate de producător (ofertant), pe de o parte, respectiv de consumator (cumpărător), pe de altă parte. Reprezintă un ansamblu coerent, un sistem de relații de vânzare-cumpărare între agenții economici, care sunt pe de o parte legați prin legături de interdependență, și, pe de altă parte, se află în raporturi de opoziție, fiecare urmărind propriul interes.

Limitele pieței nu sunt neapărat definite de granițe naționale sau geografice, depinzând de anumiți factori cum ar fi cererea pentru acel bun, precum și cât de ușor și ieftin este transportul său.

Piața de desfacere a societății S.C. MOBILA ALFA S.A. este locală, națională dar și internațională. Principalii clienți la nivel național sunt din orașele: Oradea, Arad,Timișoara, Sibiu, Cluj Napoca. Pe plan internațional firma exportă în Ungaria, Olanda, Belgia, Italia.

Întreprinderea pătrunde în cadrul pieței prin intermediul produselor sale. În general, o firmă care decide să intervină pe o piață, admite, că nu se poate adresa tuturor cumpărătorilor. Aceștia sunt prea numeroși, disperați și eterogeni în așteptările și modurile lor de cumpărare pentru a putea fi satisfăcuți de o singură întreprindere. Întreprinderea trebuie să identifice grupurile de consumatori atractive și compatibile cu obiectivele și resursele sale. Analiza acestui deziderat presupune parcurgerea a trei etape:

analiza structurii pieței – identificarea tipurilor sau segmentelor de piață;

alegerea piețelor țintă;

definirea unei poziționări;

sarcini, ce îi revin specialistului de marketing.

Activitatea de marketing a societății constă mai ales în acțiuni publicitare și de promovare a produselor.

Punctele de bază ale strategiei societății comerciale S.C. MOBILA ALFA S.A. pentru consolidarea poziției sale pe piață sunt:

diversificarea gamei de produse, folosirea calitatății superioare a materiei prime, a lemnului și designului deosebit al produselor realizate;

extinderea rețelei de desfacere pentru întărirea poziției pe piețele unde are o poziție mai slabă;

politica de promovare a produselor prin publicitate și participarea la târguri și expoziții.

Chiar dacă obiectivul general al publicității este sporirea vânzărilor întreprinderii, se pot evidenția câteva obiective particulare:

informarea asupra unui produs (existență, caracteristici, etc.) sau asupra unor acțiuni particulare (promovarea vânzărilor);

construirea unei imagini pe atitudini și sentimente;

atragerea înspre produs.

Publicitatea are un efect important pe piața unui bun. Un produs care și-a câștigat o reputație nu tocmai bună, în privința siguranței și fiabilității va înregistra o diminuare a vânzărilor; un producător care a câștigat o bună reputație prin publicitate va înregistra o creștere a vânzărilor.

Unul dintre cele mai importante elemente ale pieței și una din elementele esențiale a economiei de piață este concurența – privită ca model de comportament al agenților și subiecților economici în sistemul de piață, ca un proces de confruntare prin care aceștia urmăresc să-și îmbunătățească situația. Făcând posibil ca în societate să se producă ce și cât este necesar, cerut și dorit, la cele mai mici prețuri și costuri posibile, concurența asigură pe de o parte profiturile considerate suficiente de firmele producătoare și pe de altă parte satisfacerea în cât mai mare măsură a trebuințelor consumatorilor.

Obținerea de avantaj competitiv într-un mediu concurențial constituie unul din obiectivele majore ale elaborării și implementării strategiei societății. Direcțiile în care se acționează se referă la:

îmbunătățirea raporturilor cost – preț, pentru aceasta sunt necesare mai multe acțiuni care să permită poziționarea fiecărui produs în nomenclatorul de fabricație al întreprinderii și precizarea impactului diminuării costului de producție asupra eficienței economiei de ansamblu;

obținerea și comercializarea unor produse diferite de cele ale concurenței în ceea ce privește unii parametrii constructivi, funcționali, calitativi.

În vederea menținerii calității, societatea a decis să se aprovizioneze cu materii prime de la o serie de furnizori selectați după următoarele criterii:

asigurarea calității materiilor prime;

respectarea termenelor contractuale;

stabilirea relativă a prețurilor.

Concurența societății este compusă de societăți comerciale de pe plan local dar și din țară: S.C. Stejarul, S.R.L. Zalău, S.C. Pinemob S.R.L. Oradea, S.C. Mobimar S.A. Oradea, S.C. Special S.A. Sibiu etc.

3.1.5. ANALIZA ECONOMICO FINANCIARĂ A S.C. MOBILA ALFA S.A.

În concepția modernă cu privire la rolul și atribuțiile funcției financiare a întreprinderii, punctul de vedere cel mai răspândit este acela că scopul exercitării acesteia constă în a se lua decizii cu privire la fluxurile monetare ce caracterizează viața întreprinderii.

Informațiile obținute și vehiculate în legătură cu exercitarea funcției financiare a întreprinderii îmbracă forma indicatorilor. Aceștia devin un instrument de lucru indispensabil activității financiare și implicit derulării actului decizional microeconomic.

Fiecare firmă este nevoită să-și elaboreze o strategie de expansiune pe piață. Elaborarea unei asemenea strategii reclamă o profundă analiză prealabilă a modului în care întreprinderea a folosit toate condițiile pe care le-a avut la dispoziție și rezultatele financiare obținute în strânsă corelație cu acestea.

Societatea este obligată să cunoască în orice moment raportul dintre efortul depus și efectul obținut pe de o parte, iar pe de altă parte să-l protejeze și să-l prevadă pentru viitor într-o viziune care să-i asigure o poziție satisfăcătoare în confruntarea concurențială de pe piață.

Prezentarea celor mai relevanți indicatori pentru caracterizarea activității societății, indicatori referitori la profit:

Principalii indicatori economico-financiari

Observație: Primii nouă indicatori au fost luați din bilanțul contabil întocmit la închiderea exercițiului financiar și din contul de profit și pierdere întocmit tot la închiderea exercițiului financiar, iar indicatorii de la 10 la 13 sunt indicatori complecși și au fost calculați pe baza datelor din aceleași bilanțuri contabile.

Analiza indicatorilor din Tabelul nr. 4. și modul de calcul al indicatorilor complexi:

Cifra de afaceri a crescut în anul 2013 în comparativ cu anul 2011 de aproximativ 3 ori, acest lucru producându-se datorită diversificării sferei serviciilor prestate.

Cheltuielile au crescut de aproximativ 3 ori, acest lucru explicându-se prin achizițiile de bunuri imobile în anul 2013.

Societatea a înregistrat în acești ani profit, astfel profitul anului 2013 fiind de aproximativ 5 ori mai mare decât în anul 2011 (în anul 2011 și 2012 cota impozitului pe profit era de 25%, iar în 2013 de 16%, modificată prin L. nr. 163/2012) Indicatorii de la 10 la 13 sunt indicatori agregați, obținuți din alți indicatori, aceștia fiind luați din bilanțul contabil.

Ratele rentabilității societății sunt calculate sub următoarele forme:

Modul de calcul al ratelor rentabilității

Rata rentabilității economice este indicatorul cel mai pur al efortului depus de orice societate, măsurând eficiența mijloacelor materiale și financiare. Acest indicator se compară cu indicele de inflație și e considerat bun, dacă va fi superior acesuia sau egal cu acesta. Se poate observa o majorare a acestei rate în anul 2013 față de anul 2011. Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a produce profit.

În ceea ce privește S.C. MOBILA ALFA S.A., se poate observa că a înregistrat o creștere în anul 2013 față de anul 2011, ajungând să fie de circa 77,9%, fiind considerată foarte bună, deoarece depășește nivelul de 10%, nivel la care este considerată a fi bună.

Rata profitului este bună dacă se situează în jurul valorii de 25% sau mai mare. În cazul societății noastre rata profitului a fost în fiecare an mai mare ca 25%, ajungând ca în 2013 să fie de 67,33%.

Rentabilitatea vânzărilor reflectă randamentul financiar al afacerilor societății, relevând câte unități monetare, reprezentând profit, revine pe o unitate monetară încasată, ca urmare a prestării serviciilor. În anul 2011 rata rentabilității a înregistrat un nivel de 6,33%, ajungând ca în anul 2013 să înregistreze o creștere de aproape 2 ori, obținându-se astfel nivelul de 12,18%.

Această grupă de indicatori este menită să ofere informații cu privire la nivelul de fructificare economică și financiară a capitalului. Rolul acestora pornește de la semnificația atribuită profitului în economia de piață. Orice întreprinzător caută să obțină un profit suficient pentru a putea asigura:

remunerarea convenabilă a capitalului pus la dispoziție;

menținerea unui potențial tehnic și economic, corespunzător cerințelor impuse de progresul tehnico-științific din sectorul său de activitate;

asigurarea unei expansiuni rezonabile pe piață, ținând seama de evoluția acesteia și tendințele conjuncturale ce se manifestă.

Acest profit rezultă dintr-un ansamblu de activități și operațiuni ce concură la îndeplinirea obiectivelor asumate de întreprindere în consens cu strategia sa de piață.

Prin urmare, profitul reprezintă pentru întreprindere o sarcină (obligație), un mijloc, un semnal (informație) și un rezultat al acțiunilor concentrate pe care acesta le realizează în virtutea manifestării funcțiilor sale. Drept consecință, indicatorii au rolul de a releva tocmai aceste aspecte și de a servi actul conducerii tocmai prin “furnizarea” celor mai relevante informații cu privire la profit și profitabilitate.

3.2.ANALIZA PROFITULUI

Profitabilitatea reprezintă pentru fiecare întreprinzător în afaceri măsura eficienței finale a activității sale realizate în condițiile concrete, materiale date, manifestate într-un timp și spațiu particular, fiind rezultatul prevederii viitorului și al reducerii riscurilor. Practic nu există întreprinzător care, dispunând de un anumit capital și dorind să-l investească într-o anumită afacere economică, să nu întrebe: cât trebuie să investească, la ce prețuri se vor vinde produsele, cât de mari vor fi veniturile obținute, dacă acestea vor fi satisfăcătoare pentru firmă, în fine, la ce riscuri se expune.

Astfel, atât mărimea masei, cât și cea a ratei profitului este influențată de factori cu acțiune directă, cât și de factori cu acțiune indirectă, cantitativi și calitativi, dintre care cei mai importanți sunt:

Volumul, structura și calitatea producției;

Nivelul costurilor de producție,

Nivelul prețurilor de vânzare;

Nivelul productivității muncii;

Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție;

Viteza de rotație a capitalului.

Dintre factorii mai sus evidențiați, primii trei se regăsesc implicit în masa profitului, determinând mărimea acestuia. Asupra acestor factori de gradul I acționează factori de ordin calitativ, îndeosebi nivelul productivității muncii, nivelul absolut și relativ al repartizării veniturilor între posesorii factorilor de producție, precum și viteza de rotație a capitalurilor plasate fie în active imobilizate, dar mai ales în active circulante.

Analiza profitabilității permite evidențierea, evaluarea și valorificarea rezervelor privind creșterea eficienței economice, direcționează eforturile societăților comerciale spre domenii nevalorificate suficient, oferă soluții referitoare la menținerea în afaceri a firmelor. Oferă soluții practice în vederea prevenirii și înlăturării factorilor cu acțiune distructivă și crearea pe această bază, a condițiilor manifestării neîngrădite a factorilor cu influență pozitivă.

Volumul, stuctura și calitatea producției

Procesul de producere al bunurilor economice presupune achiziționarea și consumarea factorilor de producție, adică a acelor resurse materiale și umane care sunt efectiv atrase în activitatea economică.

Volumul, structura și calitatea producției acționează asupra profitului atât în unanimitatea lor, cât și separat:

1.Abordând producția sub aspectul său cantitativ (volumul), acesta este singurul factor care conduce implicit spre posibilitatea formării profitului, după ce a fost valorificată pe piață prin intermediul prețului. Prin adaptarea condiționării produsului la așteptările consumatorului, întreprinderea își poate spori vânzările. Masa profitului este, deci, dependentă direct de mărimea producției destinate vânzării, dacă producția răspunde unor parametri economici, dintre care:

volumul fizic al producției este dimensionat pe criteriile rentabilității, luându-se în considerare rezultatele analizei tehnice a valorii și stabilirea din partea firmei a cantității optime de producție, care să genereze obținerea efectului maxim;

întreaga producție destinată vânzării are piață de absorbție asigurată;

în jocul concurențial de piață, valoarea de întrebuințare a produselor satisface trebuințele sociale într-o măsură mai mare sau cel puțin egală cu altele similare fabricate de alți întreprinzători.

2. Structura producției fiind adaptabilă și o rezultantă a cerințelor pieței reprezintă de fapt elementul care trebuie să fie cel mai elastic. Deși volumul fizic al producției poate rămâne constant, structural producția trebuie să se deplaseze frecvent către produsele solicitate de piață și care în consecință, pot fi valorificate la prețuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul la formarea profitului. Deplasarea structurii producției către produsele la care cererea de piață este mai mare, se realizează (sau ar trebui realizată) numai în condițiile menținerii costurilor proiectate ori chiar reducerii lor, urmărindu-se astfel minimizarea consumului factorilor de producție.

Prin creșterea productivității, producția de bunuri poate să sporească mai mult decât proporțional față de volumul de factori de producție, iar profiturile firmei se măresc. În același timp, se realizează o economie de resurse care pot fi realocate pentru alte bunuri necesare acoperirii nevoilor.

Presiunea cererii pieței asupra deciziei manageriale privitoare la schema producției poate avea drept consecință:

renunțarea la fabricarea unor produse;

diminuarea volumului fizic al produselor cu parte din piață îngustă;

creșterea volumului mărfurilor a căror cerere este confirmată în procesul schimbului de proprietate;

intoducerea în fabricație a unor produse a căror utilitate finală a fost testată și configurată de piață.

3. Calitatea producției reprezintă un factor determinant în condițiile diversificării și înnoirii rapide a ofertei de mărfuri, mondializării piețelor și creșterii continue a exigențelor clienților. Condiționează direct – alături de volumul fizic și structura sortimentală – masa profitului întrucât produsele de o calitate superioară, confirmată, sunt absorbite de piață mai repede, având ca efect economic:

obținerea unor prețuri de vânzare mai mari;

scurtarea timpului de stocare – vânzare ca urmare a reîntregirii rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în sfera aprovizionării și producției.

Nivelul costurilor de producție

Costul de producție este expresia bănească a factorilor de producție consumați cu prilejul producerii și desfacerii unor bunuri materiale și servicii, reflectând prin structura, mărimea și evoluția sa, gradul de eficiență a activității unei firme.

Dacă prețul de formare al mărfurilor fabricate se formează în funcție de nivelul cererii și ofertei de pe piață la un moment dat, nivelul costului de producție, în anumite limite, poate fi prevăzut de întreprinzător, atât ca sumă totală pentru întreaga producție, cât și ca sumă pe unitatea de produs fabricat.

Producătorul este interesat să cunoască nu numai costul global (ansamblul cheltuielilor care corespund unui anumit nivel al producției), dar și modul cum fiecare element al costului oscilează în funcție de cantitatea totală produsă. Din acest punct de vedere, cheltuielile efectuate de o anumită firmă pentru achiziționarea diferiților factori de producție, necesari producerii unei anumite cantități de marfă, pot fi împarțite astfel:

costuri fixe – nu-și modifică nivelul odată cu modificarea producției; includ cheltuieli convențional constante legate de amortizarea capitalului fix, chirii, prime de asigurare, întrețineri și consumuri constant netehnologice;

costuri variabile – se referă la cheltuielile care, la un nivel dat al productivității se modifică proporțional cu volumul producției, de pildă cele referitoare la materiile prime, energie, apa industrială, salarii directe, contribuțiile asupra acestora și alte impozite și taxe;

costuri marginale – reprezentând cheltuielile suplimentare necesare sporirii producției cu o unitate. Urmărindu-se menținerea sau maximizarea profitului, fiecare unitate suplimentară de producție va trebui să aibă un cost mai mic. Oricum, venitul suplimentar ce se va obține ca urmare a sporului de producție vândută va trebui să fie mai mare decât costul suplimentar încorporat.

Dintre toți factorii care acționează asupra mărimii profitului, costul de producție are cea mai mare influență, ținând în alertă permanentă orice întreprinzător sau manager. Acceptând faptul că ceilalți factori rămân constanți sau relativ constanți, minimizarea costurilor se poate realiza având ca principale efecte:

economisirea resurselor ce se încorporează în produse, fie pe seama perfecționării tehnologiilor, a reducerii consumurilor netehnologice și a pierderilor, fie pe seama folosirii unor înlocuitori mai ieftini a resurselor de bază. Oricare soluție s-ar adopta, calitatea produselor nu trebuie să scadă;

minimizarea costului pe unitatea de produs și a costurilor pe ansamblul activităților are efecte asupra maximizării profitului, ca relație între costul de producție și prețul competitiv;

reducerea costurilor poate avea ca urmare sporirea ofertei de produse întrucât economia de factori de producție poate fi folosită fie pentru amplificarea producerii acelorași sortimente, fie pentru transferul acestei economii spre alte ramuri;

costul redus pe produs are ca efect direct un curs de revenire net superior în cazul valorificării produselor la export, acestea devenind competitive și eficiente pe piața internațională.

Nivelul prețurilor de vânzare

Prețul – categorie economică fundamentală în economia producției de mărfuri, guvernatoare obiectivă a legii valorii și circulației bănești – exprimă suma de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obținerea unui bun sau serviciu. ținând seama de stadiile și verigile pe care le parcurg mărfurile în mișcarea lor de la producător la consumator, de variația mărimii cheltuielilor, de particularitățile circulației mărfurilor, de elementele structurale ale prețurilor, în practica economică se folosesc mai multe categorii de prețuri și anume:

prețurile cu ridicata sunt prețurile care se negociază și la care circulă produsele;

prețurile cu amănuntul sunt prețurile la care se desfac sau se revând populației diferite produse de către unitățile comerciale specializate sau de către magazinele proprii ale unităților producătoare;

tarifele pentru serviciile prestate întreprinderilor și populației.

Prețurile respectiv tarifele real stabilite pe piață – în funcție de cerere și ofertă – conțin, în stuctura lor elemente referitoare la: cost, obligații fiscale, amortizări aferente activelor corporale și evident, profit.

Pentru perioada imediat următoare când vor fi asamblate și vor funcționa mecanismele pieței concurențiale, trebuie avute în vedere și alte categorii de prețuri din care:

prețul (cotația) la bursă, pentru mărfuri fungibile, standardizate;

prețul de listă (de catalog) impus de exportator, adaptabil la cerere și ofertă;

prețul de tranzacție efectiv, realizat în momentul vânzării – cumpărării produselor;

prețul indexat, care cuprinde pe lângă elementele de bază (cheltuieli de exploatare, financiare, extraordinare și profit) și evaluarea unor indexări.

Actele decizionale, intenția și speranțele întreprinzătorului pot fi direcționate în două sensuri în relația cost – preț:

minimizarea costurilor, ce oferă producătorului competivitatea pe piața internă și externă;

maximizarea prețurilor de vânzare prin structura și calitatea producției.

Asigurarea efectivizării practice a celor două sensuri va influența în egală măsură sporul de profit ce se poate obține, respectiv pe cel al rezultatutului curent.

Nivelul productivității muncii

La nivel microeconomic, productivitatea muncii este acceptată ca fiind posibilitatea forței de muncă de a produce, într-o perioadă de timp dată, o anumită cantitate de bunuri.

Creșterea productivității muncii determină modificări, atât în mărimea valorii pe unitate de produs cât și în structura ei (cheltuieli materiale, cheltuieli cu munca vie, profit). Asigurarea creșterii productivității muncii are multiple implicații și corelații economice:

același volum de producție se poate obține și cu un număr mai redus de salariați;

volumul producției poate să crească sau să scadă în condițiile folosirii aceluiași număr de salariați sau chiar în situația reducerii lor;

utilizarea factorului muncă asigură sporul de productivitate și minimizarea cheltuielilor cu salariile (reducerea absolută a costului când aceeași producție se realizează cu un număr mai mic de salariați/când același număr de salariați produc un volum mai mare de producție).

În sfera creșterii productivității muncii, actul decizional ține seama de reducerea influenței factorilor de risc pe piața concurențială, concentrându-se pe elementele aferente producției prin dezvoltare. Astfel, productivitatea crescută se va putea asigura prin existența și combinarea unor factori esențiali, și anume:

pregătirea și calificarea forței de muncă la nivelul tehnologiilor utilizate; “educarea este cheia succesului în creșterea productivității”;

dezvoltarea cercetării științifice și promovarea rapidă a inovațiilor în activitatea economică;

aplicarea celor mai moderne metode de gestiune și management, utilizarea intensivă a capitalurilor de producție, folosirea intensivă a timpului de producție.

Repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție

La nivelul întreprinderilor capitalul și munca, doi factori de producție, constituie o condiție esențială pentu desfășurarea activităților, participă la realizarea de bunuri și servicii cu scopul de a obține profit.

Profitul, ca rezultat al utilizării și rotației capitalului se cuvine deținătorilor care și-au asumat riscul plasamentelor în întreprinderea creată. Din veniturile obținute de firmă o parte se repartizează lucrătorilor, corespunzător contribuției acestora la obținerea rezultatelor, sub forma salariilor. Salariul reprezintă pentru întreprindere un cost de producție, iar pentru lucrător un venit.

Dimensionarea cuantumului părții de venit distibuite sub forma salariului pentu personalul întreprinderii are în vedere o seamă de corelații economice, dintre care pe de o parte: raportul dintre producție și salarii, iar pe de altă parte raportul între salarii și productivitatea muncii. În sfera profitabilității, indicele de creștere a producției și cel de creștere a productivității muncii trebuie să fie superior celui de creștere a salariilor.

Veniturile obținute din activitatea economică și financiară, după deducerea cheltuielilor cu salariile și asimilate acestora, sunt folosite pentu reconstituirea fondurilor consemnate în procesele economice, pentru achitarea obligațiilor fiscale și de asigurări, precum și pentru amortizarea activelor fixe corporale. Partea rămasă din aceste venituri brute reprezintă de fapt profitul brut impozabil, care, după vărsarea impozitului, va deveni masa profitului net supus repartizării în funcție de voința deținătorilor de capital.

În procesul de repartizare a profitului, actul decizional singular sau al adunării generale a asociaților și acționarilor trebuie să armonizeze interesele întreprinderii cu cele individuale privitoare la dividende.

În vederea asigurării protecției și dezvoltării întreprinderii, o parte din profit va fi repartizată rezervelor, majorării capitalului social, adică pentru asigurarea capacității de autofinanțare. Restul de profit va fi repartizată deținătorilor de capital, sub formă de dividende.

Viteza de rotație a capitalului

Viteza de rotație a capitalului, ca indicator cantitativ, exprimă eficiența utilizării acestuia în funcție de posibilitatea recuperării, reîntregirii și reactivării plasamentelor în noi cicluri economice. Acest indicator, ca factor de influență a masei profitului brut, dă posibilitatea ca atât în sfera previziunii cât și în cea a analizei de gestiune să se evidențieze numărul rotațiilor capitalului într-o perioadă de timp, de regulă un trimestru sau un an, precum și numărul de zile în care se înfăptuiește o rotație.

Circulația capitalului continuă din forma lichidităților bănești în forma stocurilor, a cheltuielilor avansate în producție și invers, are două efecte globale asupra profitului:

1. dimensionarea necesarului de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare care pot fi:

mai mari, în cazul rotației lente, datorate, fie unui ciclu lung de fabricație, fie unor cheltuieli în diverse stadii ale proceselor economico – financiare;

mai mici, la întreprinderile cu ciclu scurt de fabricație sau în cazul evitării stocajelor, întreprinderilor tehnologice, evitarea rebuturilor și remanierelor.

2. sporirea părții de venit brut rezultat din vânzarea și încasarea ritmică a producției de marfă oferită.

Privită prin prisma cifrei de afaceri, viteza de rotație a capitalului reprezintă raportul dintre aceasta și suma medie a soldurilor de active circulante, ea reflectând numărul de rotații complete necesare formării cifrei de afaceri.

Profitul trebuie să fie acceptat ca fiind rezultatul unei utilizări eficiente a întregii averi a întreprinderilor în sfera activităților economice și financiare, aferente unei anumite perioade de gestiune.

3.2.1. FORMELE PROFITULUI – PROFITUL BRUT, PROFITUL IMPOZABIL ȘI PROFITUL NET

Niciun întreprinzător nu poate progresa, nu se poate dezvolta și nici nu are motivație de a întreprinde vreo activitate economico-financiară dacă nu găsește o posibilitate reală de a obține profit.

Privită prin prisma raționalității economice, este evidentă necesitatea obținerii profitului ca o referință a progresului, a dezvoltării. Toți factorii subiectivi implicați în formarea profitului sunt interesați de obținerea lui, în sensul că:

deținătorii de capital primar au motivația sporirii patrimoniului firmei fondate prin reinvestirea unei părți din profit și însușirea unei părți care să le asigure nevoile de costuri;

deținătorii forței de muncă au motivația menținerii și dezvoltării potențialului economic al firmei în perspectiva însușirii în venituri a echivalentului muncii depuse, a sporirii acestora și a posibilității de a fi retribuiți inclusiv din profit;

statul, întrucât pentru acesta profitul reprezintă materie impozabilă, din care o parte se va mobiliza ca venit direct la bugetul său.

Profitul unei întreprinderi poate îmbrăca mai multe forme, astfel, în sumă globală, profitul poate fi descompus în trei componente:

profit brut;

profit impozabil;

profit net.

3.2.1.1.PROFITUL BRUT

Potrivit Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 628/28.08.2002, contul de profit și pierdere evidențiază rezultatele financiare brute prin însumarea a trei tipuri de rezultate:

rezultatul din exploatare;

rezultatul financiar;

rezultatul extraordinar.

1. Rezultatul din exploatare este un rezultat real determinat prin operațiunile de exploatare, fiind generat de activitatea de bază a întreprinderii. Se calculează ca diferență între veniturile de exploatare (VE) și cheltuielile de exploatare (CE).

În cadrul noțiunii de venituri din exploatare se includ următoarele tipuri de venituri:

Venituri din vânzarea mârfurilor

Producția vândută

Venituri din producția de imobilizări

Venituri din producția stocată

Venituri din subvenții de exploatare

Alte venituri din exploatare

Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare.

În cadrul noțiunii de cheltuieli de exploatare se includ următoarele tipuri de cheltuieli:

Cheltuieli privind mărfurile

Cheltuieli privind stocurile

Alte cheltuieli materiale

Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate

Alte cheltuieli de exploatare

Cheltuieli cu amortizarea, provizioanele și ajustarea la inflație.

Astfel, în scopul determinării rezultatului din exploatare este necesar calculul următoarelor elemente:

cifra de afaceri (CA) ca indicator în care sunt “cumulate” toate aspectele cantitative și calitative ce privesc proiectarea , aprovizionarea, producția, livrarea și încasarea prețului produselor vândute pe piață, a lucrărilor executate și serviciilor prestate după caz. Evidențiază dimensiunea profitului de afaceri realizată de o societate comercială în relație cu diferiți parteneri.

CA = VM + PV

unde: VM – vânzarea de mărfuri;

PV – producția vândută.

La S.C. MOBILA ALFA S.A în anul 2013 a fost înregistrată următoarea valoare a cifrei de afaceri: CA = VM + PV = 52 825 864 + 1 642 963 = 54 468 827 lei

producția exercițiului (PE) care evidențiază dimensiunea activității comerciale a unei firme productive; se poate determina pe baza următoarei formule de calcul:

PE = PV + SPS + Pi

unde: PV – producția vândută;

SPS – soldul producției stocate;

Pi – producția imobilizată.

La S.C. MOBILA ALFA S.A vom avea următorele rezultate: PE = 52 825 864 + 6 868 908 + 4 985 = 59 699 757 lei

valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate comercială în demersul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exercițiului financiar; se poate determina pe baza relației:

VA = SPS + Pi + CA – CMV – Ci

unde: CMV – costul mărfurilor vândute

Ci – consumul intermediar

La S.C. MOBILA ALFA S.A vom avea: VA = 6 868 908+ 4 985 + 54 468 827 – 1 585 200 = 59 757 520 lei Astfel, veniturile și cheltuielile de exploatare care intră în componența rezultatului de exploatare a societății pot fi determinate după următoarele relații:

VE = CA + SPS + Pi + Ave

unde: CA- cifra de afaceri;

SPS – soldul producției stocate;

Pi – producția imobilizată;

AVe – alte venituri din exploatare.

VE = 54 468 827 + 6 868 908 + 4 985 + 83 976 = 61 426 696 lei

CE = CM + Cp + A + Ace

unde: CM – cheltuieli materiale;

Cp – cheltuieli cu personalul;

A – amortizarea activelor imobilizate;

Ace – alte cheltuieli de exploatare:

– ITV – impozite, taxe și vărsăminte asimilate;

– LSPT – lucrările și serviciile prestate de terți.

CE = 39 766 264 + 4 983 937 + 670 752 + 7 111 012 = 52 531 965 lei

Rezultatul exploatării (RE) se calculează ca diferență între veniturile din exploatare (VE) și cheltuielile din exploatare (CE): RE = VE – CE

RE = 61 426 696 – 52 531 965 = 8 894 731 lei

Rezultatul de exploatare evidențiază rentabilitatea economică a intreprinderii, poate fi profit din exploatare sau pierdere. În cazul societății, având în vedere faptul că veniturile din exploatare sunt mai mari decât cheltuielile din exploatare, s-a realizat un profit din exploatare în sumă de 8 894 731 lei.

2. Rezultatul din operațiuni financiare se referă la diferența dintre veniturile financiare (VF) și cheltuielile financiare (CF). Veniturile finanaciare se compun din:

Venituri din imobilizări finanaciare

Venituri din investiții financiare pe termen scurt

Venituri din diferențe de curs valutar

Venituri din dobânzi

Venituri financiare din creanțe imobilizate

Venituri din sconturi obținute

Alte venituri financiare.

Cheltuielile financiare includ:

Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate

Pierderi din creanțe legate de participații

Cheltuieli privind dobânzile

Cheltuieli din diferențe de curs valutar

Cheltuieli cu amortizmente și provizioane.

Pentru a putea evidenția rezultatul financiar înregistrat în anul 2013 de S.C. MOBILA ALFA S.A este necesară determinarea veniturilor și cheltuielilor financiare înregistrate în cursul exercițiului financiar pe baza următoarelor relații:

VF = VP + VD + AVF

unde: VP – venituri din participații;

VD – venituri din dobânzi;

AVF – alte venituri financiare.

Astfel, la S.C. MOBILA ALFA S.A au fost înregistrate următorele venituri financiare: VF = 26 363 + 13 590 = 39 953 lei CF = CD + ACF

unde: CD – cheltuieli cu dobânzile;

ACF – alte cheltuieli financiare.

Cheltuielile financiare realizate în cadrul societății: CF = 856 587 + 56 651 =913 238 lei

Rezultatul financiar se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile financiare:

RF = VF – CF

RF = 39 953 – 913 238= – 873 285 lei

Diferența dintre veniturile și cheltuielile financiare este nefavorabilă, deoarece firma folosind împrumuturi bancare însemnate, datorează dobânzi însemnate, înregistrând astfel o pierdere din exercițiul financiar în valoare de – 873 285 lei.

3. Rezultatul extraordinar se determină tot ca diferență între veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare. În categoria veniturilor extraordinare vor fi incluse de exemplu daunele pretinse de deținătorii de polițe în urma producerii unor calamități, iar în categoria cheltuielilor extraordinare pot fi incluse de exemplu calamități și alte evenimente extraordinare.

Pentru evidențierea rezultatului extraordinar este necesară determinarea veniturilor respectiv a cheltuielilor extraordinare înregistrate de sociatate în cursul anului 2013.

VEX = VG + VC

unde: VG – venituri extraordinare din operații de gestiune;

VC – venituri extraordinare din operații de capital.

CEX = CG + CC

unde: CG – cheltuieli din operații de gestiune;

CC – cheltuieli din operații de capital.

Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile extraordinare: REX = VEX – CEX

În conformitate cu prevederile IAS 8, “Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale șimodificări ale politicilor contabile”, societatea comercială nu a înregistrat venituri și cheltuieli extraordinare, deci nu a fost posibilă obținerea unui rezultat financiar extraordinar la încheierea exercițiului financiar.

Prin agregarea rezultatelor activității de exploatare (RE) și financiare (RF) se obține rezultatul curent al exercițiului (RCE): RCE = RE + RF

RCE = 8 894 731 + (- 873 285) = 8 021 446 lei

Rezultalul financiar brut realizat de societatea în anul 2013 poate fi determinat ca sumă între rezultatul de exploatare, rezultatul financiar și rezultatul extraordinar, precum și pe baza diferenței dintre veniturile totale și cheltuielile totale înregistrate de firmă: RBE = RE + RF + REX = RCE + REX

unde: RE – rezultatul din exploatare;

RF – rezultatul financiar;

REX – rezultatul extraordinar.

RBE = 8 894 731 + (- 873 285) + 0 = 8 021 446 lei

sau: VT = VE + VF + VEX

unde: VE – venituri din exploatare;

VF – venituri financiare;

VEX – venituri extraordinare.

VT = 61 426 696 + 39 953 + 0 = 61 466 649 lei

CT = CE + CF + CEX

CT = 52 531 965 + 913 238 + 0 = 53 445 203 lei

Astfel, rezultatul brut al exercițiului va fi: RBE = VT – CT

unde: VT – venituri totale;

CT – cheltuieli totale.

RBE = 61 466 649 – 53 445 203 = 8 021 446 lei

Observăm faptul că, cuantumul veniturilor totale a depășit cuantumul cheltuielilor totale înregistrate în decursul aceluiași an, astfel încât întreprinderea a înregistrat un profit brut în sumă de 8 021 446 lei, mai mare de aproximativ patru ori decât cel realizat în anul 2011. Un aspect al analizei de ansamblu al profitabilității este acela de identificare a ponderii fiecărei categorii de rezultate în rezultatul brut al exercițiului, și anume:

ponderea rezultatului din exploatare (GE):

RE 8 894 731

GE = ——– * 100 = ——————– * 100 = 110,88 %

RBE 8 021 446

ponderea rezultatului financiar (GF):

RF – 873 285

GF = ——– * 100 = —————— * 100 = – 10,88 %

RBE 8 021 446

unde: RE – rezultatul din exploatare;

RF – rezultatul financiar;

RBE – rezultatul brut al exercițiului.

Pe baza rezultatelor obținute putem să concluzionăm următoarele:

ponderea principală în totalul veniturilor o dețin veniturile din exploatare, fapt ce evidențiază activitatea productivă a firmei;

rezultatul financiar fiind negativ, diminuează într-o anumitămăsură rezultatul brut al exercițiului.

Se poate afirma că pe întreaga activitate întreprinderea a avut o prestație profitabilă, cu toate că, în perioada analizată, asupra întreprinderii și-au pus amprenta o serie de factori externi, cu o influență negativă, între care: rata inflației, cursul de schimb, politica economică și politica fiscală a statului, negocierile aderării României în UE, ratingul de țară acordat României etc.

Rezultatul exercițiului nu a fost influențat de retratarea efectuată în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 94/20.02.2001, dublat de OMFP nr.306/2002 pentru aplicarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate fiind influențată doar structura rezultatului de exploatare care înglobează ceea ce conform Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată în M.Of. nr. 628/2002, reprezintă elementele de venituri și cheltuieli excepționale.

Principalii indicatori cu influență asupra profitului brut – lei-

3.2.1.2. PROFITUL IMPOZABIL

Între profitul brut și profitul net intervine noțiunea de profit impozabil, care este egal cu rezultatul fiscal, atunci, când acesta este mai mare ca zero. Rezultatul fiscal (RF) se determină ca diferență între veniturile totale (VT) și cheltuielile totale dintr-un an fiscal, la care se adaugă sumele pentru care nu se admite deducerea, adică cheltuielile nedeductibile (CHN) și din care se scad sumele neimpozabile – venituri neimpozabile sau deduceri fiscale (DF). Din mărimea obținută se scade, dacă este cazul, și pierderea fiscală rămasă de recuperat din anii precedenți (PRF). RF = VT – CT + CHN – DF – PRF

În scopul determinării rezultatului fiscal se iau în considerare câștigurile din orice sursă, inclusiv cele realizate din investițiile financiare. Norma fiscală precizează că, cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar, referindu-se la perioadele sau la exercițiile viitoare, se înregistrează în cheltuieli curente ale perioadelor sau exercițiilor financiare viitoare. Tot în această categorie se încadrează și sumele plătite pentru obținerea unor autorizații de funcționare sau pentru achiziționarea unor drepturi de folosință, pentru încheierea de contracte de concesiune sau pentru obținerea de licențe care se repartizează pe întreaga perioadă de valabilitate. Înregistrarea veniturilor și cheltuielilor în evidența contabilă se vor efectua conform regulamentului de aplicare a Legii Contabilității.

Sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, printre care:

cheltuieli efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuieli efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate, efectuată de către salariați și administratori;

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private se scad din impozitul pe profit, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea cu modificările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

este în limita a 3% din cifra de afaceri;

nu depășește mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

cheltuieli cu provizioane și rezerve, în limitele legale prevăzute;

cheltuieli cu dobânda și diferențele de curs valutar respectiv amortizarea, în limitele prevăzute de lege;

cheltuieli sociale în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii;

cheltuieli reprezentând tichetele de masă acordată de angajatori.

Nu se admite deducerea pentru următoarele categorii de cheltuieli:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate;

dobânzile majorate de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române sau străine, ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România sau autorități străine;

cheltuielile de protocol, care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și cheltuielile aferente;

cheltuielile cu indemnizația de deplasare acordată salariaților, pentru deplasări în țară și străinătate, care depășește de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora și pentru care nu sunt încheiate contracte;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau a asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune sau degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă;

cheltuieli înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile;

cheltuieli determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare, respectiv a obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea – cesionarea acestora;

pierderi înregistrate la scoaterea în evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate.

Veniturile, care nu sunt rezultate din activitatea societății și care sunt destinate acoperirii unor cheltuieli, respectiv, pentru care nu s-au acordat deduceri în momentul efectuării lor sunt numite venituri neimpozabile și acestea sunt:

dividende primite de la o persoană juridică română;

diferențe favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la care se dețin participații;

veniturile din anularea cheltuielilor sau provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile. Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 25% respectiv 16% (în prezent) cu excepțiile prevăzute de lege, plata acestuia efectuându-se trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni a trimestrului următor.

Impozitul pe profit reprezintă una dintre principalele surse de venit ale statului. Are caracter fiscal, dar nu trebuie neglijat nici rolul său de pârghie economico – financiară. Întreprinderea se va stădui în limitele îngăduite de lege, să micșoreze impozitul.

ținând cont de veniturile neimpozabile și de cheltuielile nedeductibile, profitul impozabil și impozitul pe profit se pot calcula astfel:

Astfel, în urma activității desfășurate în anul 2013 S.C. MOBILA ALFA S.A a realizat un profit impozabil în sumă de 8 664 815 lei, asupra căruia s-a aplicat conform prevederilor legale cota de 16%, obținându-se astfel un impozit pe profit datorat și vărsat de către societate la bugetul de stat în sumă de 1 386 370 lei.

3.2.1.3. PROFITUL NET

Profitul net este eficiența economică a agenților economici, exprimată în valori absolute, ce se obține în plus față de cât s-a cheltuit în activitatea economică. Este un rest ce revine deținătorului pentru capitalul său investit evidențiind de asemenea importanța strategiilor și politicilor financiare adoptate de către întreprindere, necesitatea deciziilor și acțiunilor care urmăresc reducerea cheltuielilor de producție și comercializare respectiv creșterea încasărilor întreprinderii.

Profitul net reflectă partea din beneficiul întreprinderii ce rămâne după scăderea din profitul brut a tuturor pierderilor admise de reglementările în vigoare. La determinarea mărimii profitului net este necesară luarea în calcul a tuturor veniturilor, din orice sursă, precum și a tuturor cheltuielilor.

Prin deducerea impozitului pe profit din profitul impozabil se obține profitul net sau rezultatul net al exercițiului pe baza următoarei relații: Rezultatul net al exercițiului = Rezultatul contabil înainte de impozitare – Imozitul pe profit (profit sau pierdere) (profit brut sau pierdere)

Dacă profitul brut este mai mare ca zero, apare obligația fiscală concretizată prin impozitul pe profit datorat, iar dacă este mai mic decât zero, atunci se înregistrează pierderi, care urmează să fie recuperate din profiturile viitoare, într-o perioadă de timp ce nu poate depăși limita precizată prin reglementările legale.

Calculul profitului net la S.C. MOBILA ALFA S.A

Întreprinderile, în economia de piață, pot determina profitul net prin efectuarea următoarelor operații:

adăugarea încasărilor din producția vândută, precum și variația stocurilor față de perioada precedentă, la cifra de afaceri;

din încasările din vânzări se deduc cumpărările consumate și alte consumuri materiale, obținându-se valoarea adăugată;

din valoarea adăugată se deduc impozitele și taxele vărsate la bugetul statului, cheltuielile de personal și provizioanele obținându-se excedentul brut al exploatării;

se scade amortismentul din excedentul brut al exploatării și se obține excedentul net al exploatării; potrivit politicii de finanțare a firmei, acesta va trebui să achite unele cheltuieli (dobânzi) concomitent cu încasarea unor venituri financiare. Prin scăderea cheltuielilor financiare din excedentul net al exploatării și adăugarea veniturilor financiare se obține rezultatul curent (profitul înainte de plata impozitului pe profit);

influențând rezultatul curent cu impozitul pe profit și cu soldul altor profituri și pierderi, se obține profitul net.

Pe baza datelor înregistrate în contul de profit și pierdere încheiat la data de 31.12.2013 referitoare la întreaga activitate desfășurată de S.C. MOBILA ALFA S.A poate fi evidențiat modul de determinare a profitului net, precum și caracterizarea activității desfășurate de către societate pe parcursul anului 2013. Pentru a efectua o analiză corespunzătoare care să evidențieze cât mai bine profitul rezultat de către societate pe anul 2013, este necesară compararea acestor rezultate cu datele înregistrate în contul de profit și pierdere întocmit pe anul 2012.

Contul de profit și pierdere pe anii 2012 și 2013

În anul 2012, activitatea de exploatare s-a realizat cu un profit brut cumulat în sumă de 2 414 090 lei, iar în anul 2013 de 8 021 446 lei, de circa trei ori mai mare decât cel realizat în 2012. Din totalul cheltuielilor de exploatare înregistrate în anul 2012, 9 065 805 lei sunt cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, reprezentând 40,33%, iar în anul 2013 cheltuielile cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate sunt de 4 109 204 lei, care reprezintă 7,8%, observându-se o scădere foarte mare a ponderii acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor de exploatare.

Activitatea financiară a înregistrat pierderi financiare, în 2012 în valoare de 767 523 lei, iar în 2013 în sumă de 873 285 lei, fiind determinate în principal de dobânzile achitate către Banca Comercială Română pentru creditele angajate.

După scăderea pierderii financiare în sumă de 873 285 lei din profitul rezultat din activitatea de exploatare, se obține un profit brut realizat la sfârșitul lunii decembrie de 8 021 446 lei.

Pentru calcularea impozitului pe profit, se determină cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal fiind prezentate în tabelul următor:

Valorile cheltuielilor nedeductibile

Impozitul calculat pe baza profitului impozabil este de 1 386 370 lei, iar prin scăderea acestuia din profitul brut înregistrat de societate în anul 2013, se obține un profit net cumulat

de 6 635 076 lei. Modificarea cotei impozitului are consecințe favorabile cu privire la profitul net. Din realizările preliminate a rezultat depășirea profitului, atât a celui brut cât și a celui net, în măsura în care s-au menținut realizările medii.

3.2.2.ANALIZA PERFORMANȚEI INTREPRINDERII

Performanța și funcționalitatea întreprinderii depind de calitatea gestiunii economico–financiare, în condițiile unei înzestrări tehnice optime și a organizației raționale a muncii și a producției. Sintetizează la nivelul întreprinderii rezultatele obținute în gospodăria patrimoniului, reflectând raportul dintre efecte și eforturi. Depinde atât de gradul de înzestrare cu resurse ale întreprinderii, cât și de performanța managementului în toate sferele activității acesteia și în special în plan economico-financiar.

Diagnosticarea activității tehnico-productive și economico-financiare se poate face prin măsurarea performanțelor activităților și pe ansamblul întreprinderii pentru a găsi soluții ca aceasta să devină competitivă. Este vorba, deci, de un instrumentar financiar adecvat, care să permită întreprinderii efectuarea unei analize financiare corespunzătoare și formularea unei strategii competitive. Acest instrumentar financiar este format, de fapt, din ansamblul indicatorilor financiari.

În expresia lor, indicatorii financiari sunt rapoarte semnificative între două mărimi, sau grupe de mărimi, din bilanț și din contul de profit și pierdere, efectuând aprecieri exacte asupra situației financiare și a bonității întreprinderii, respectiv facilitând adoptarea de decizii corecte privind evoluția financiară viitoare.

În activitatea practică pot fi construiți nenumărați factori, în funcție de gradul de adâncime a analizei și curiozității managerilor financiari în a cunoaște anumite aspecte din evoluția situației financiare a întreprinderii.

Profitabilitatea activității desfășurate sau previzionate are o importanță semnificativă în supraviețuirea întreprinderii. Astfel, pentru măsurarea gradului de eficiență economico-financiară a activității întreprinderii, se pot utiliza următorii indicatori:

indicatorii de profitabilitate oferă informații cu privire la nivelul de fructificare economică și financiară a capitalului, despre modul în care o întreprindere poate opera. Este necesară construirea unui sistem de măsurare a profitabilității, capacitatea de a produce profit fiind apreciată în raport cu efortul;

indicatorii de rentabilitate contribuie și ei la măsurarea gradului de eficiență economico-financiară a activității autonome a întreprinderii evidențiind eficiența resurselor financiare și materiale investite în activitatea de ansamblu a întreprinderii, măsurând astfel profitabilitatea mijloacelor alocate, mai precis capacitatea lor relativă de a produce profit.

Principalii indicatori ce caracterizează activitatea societății comerciale S.C. MOBILA ALFA S.Asunt următorii:

1.Marja profitului brut (MPB)

PB

MPB = —— * 100

CA

unde: PB – profit brut

CA – cifra de afaceri.

Valoarea acestui indicator pe parcursul perioadei 2011-2013 la nivelul S.C. MOBILA ALFA S.A a fost:

PB 1 848 036

MPB 2011 = —— * 100 =——————* 100 = 9,74%

CA 18 958 157

PB 2 414 090

MPB 2012 = —— * 100 =——————* 100 = 9,92%

CA 24 327 587

PB 8 021 446

MPB 2013 = —— * 100 =——————* 100 = 14,72%

CA 54 468 827

Marja profitului brut a avut o evoluție crescătoare, ajungând de la 9,74% în anul 2011 la 14,72% în anul 2013, creștere care se explică prin faptul că, cifra de afaceri a crescut de la un an la altul.

2. Marja profitului net (MPN)

PN

MPN = —— * 100

CA

unde: PN – profit net;

CA – cifra de afaceri.

La S.C. MOBILA ALFA S.A situația marjei nete pentru anii 2011, 2012 și 2013 este:

PN 1 200 775

MPN 2011 = —— * 100 = —————— * 100 = 6,33%

CA 18 958 157

PN 1 682 897

MPN 2012 =——* 100 =——————* 100 = 6,91%

CA 24 327 587

PN 6 635 076

MPN 2013 = —— * 100 =——————* 100 = 12,18%

CA 54 468 827

În anii 2011 și 2012 marja netă se menține la un nivel mai scăzut, 6,33% respectiv 6,91%, față de anul 2013, când are loc o creștere de până la 12,18%, creștere datorată și modificării cotei impozitului pe profit.

Ambii indicarori exprimă rentabilitatea societății, arătând proporția (marja) pe care profitul o deține în totalul încasărilor întreprinderii și relevând câte unități monetare, reprezintând profit, revine pe o unitate monetară încasată, ca urmare a vânzării produselor. Evident, că se dorește ca acest coeficient să înregistreze un nivel cât mai mare, iar în evoluție să marcheze un nivel ascendent.

Rata rentabilității comerciale (RRC) are forma similară cu cea a marjei profitului net; reprezintă un indicator care permite analiza eficienței politicii comerciale și mai ales a politicii de prețuri practicate de către întreprindere într-o anumită perioadă de timp. Relevă contribuția veniturilor la întărirea capacității de autofinanțare a societății.

3.Marja profitului brut de exploatare (MPBEX)- măsoară nivelul rezultatului brut din exploatare independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a evenimentelor excepționale determinându-se pe baza următoarei relații:

PBEX

MPBEX = ———— * 100

CA

unde: PBEX – profit brut din exploatare;

CA – cifra de afaceri.

La S.C. MOBILA ALFA S.A situația acestei marje pentru anii 2011, 2012, 2013 este:

PBEX 2 445 159

MPBEX 2011 = ———— * 100 =——————– * 100 = 12,89%

CA 18 958 157

PBEX 3 588 824

MPBEX 2012 = ———— * 100 =——————– * 100 = 14,75%

CA 24 327 587

PBEX 8 894 731

MPBEX 2013 = ———— * 100 =——————– * 100 = 16,32%

CA 54 468 827

Marja înregistrează o creștere de la 12,89% în anul 2011 la 14,75% în anul 2012, respectiv la 16,32% în anul 2013, creștere datorată evoluției crescătoare a cifrei de afaceri de-a lungul perioadei de analiză.

4. Rata profitului (RP) – este un indicator care caracterizează în mod sintetic calitatea activității economice desfășurate de agenții economici. Oglindește atât eficiența capitalului utilizat și avansat cât și a pieței muncii relevând gradul de rentabilitate pe produse și pe întreprindere.

PB

RP = ——– * 100

C

unde: PB – profit brut;

C – capital utilizat.

De-alungul celor trei ani analizați rata profitului a înregistrat următoarele valori:

PB 1 848 036

RP 2011 = —— * 100 =—————- * 100 = 48,2%

C 3 833 660

PB 2 414 090

RP 2012 = —— * 100 =—————- * 100 = 48,5%

C 4 977 307

PB 8 021 446

RP 2013 = —— * 100 =——————* 100 = 67,33%

C 11 912 165

Rata profitului a înregistrat o evoliție favorabilă ajungând de la 48,2% în anul 2011 la 67,33% în anul 2013, creștere care relevă un grad ridicat de rentabilitate la nivelul societății.

5. Randamentul capitalului (RK)– este un indicator financiar care exprimă eficiența utilizării capitalurilor investite de către societate pe o anumită perioadă de timp. Se determină pe baza raportului dintre profitul brut și capitalul propriu investit:

PB

RK = ——– * 100

CPR

unde: PB – profit brut

CPR – capital propriu

În perioada analizată, la S.C. MOBILA ALFA S.A s-au înregistrat următoarele valori:

PB 1 848 036

RK 2011 = ——– * 100 =—————- * 100 = 68,11%

CPR 2 713 075

PB 2 414 090

RK 2012 = ——– * 100 =————– * 100 = 83,17%

CPR 2 902 540

PB 8 021 446

RK 2013 =——– * 100 =————– * 100 = 94,23%

CPR 8 511 746

Randamentul capitalului înregistrează o creștere de la 68,11% în anul 2011 la 83,17% în anul 2012, urmând, ca în anul 2013 să ajungă la nivelul de 94,23%, nivel care indică o utilizare eficientă a capitalurilor investite.

6. Rata rentabilității capitalului propriu (RRCPR) – este un indicator financiar care permite evidențierea modului în care capitalul întreprinderii contribuie la obținerea profitului. Are aceași formă și se calculează similar cu randamentul capitalului.

7. Rata rentabilității economice (RRE) – măsoară eficiența resurselor alocate, trebuie să fie superioară ratei inflației și să permită reînnoirea și creșterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.

PN

RRE = —— * 100

CPP

unde: CPP – capital permanent.

PN 1 200 775

RRE 2011 = ——– * 100 = ————– * 100 = 31,32%

CPP 3 833 660

PN 1 682 897

RRE 2012 = —— * 100 = ———— * 100 = 33,81%

CPP 4 977 307

PN 6 635 076

RRE 2013 = ——– * 100 =————– * 100 = 55,7%

CPP 11 912 165

Rentabilitatea economică a societății a înregistrat creșteri însemnate pe parcursul perioadei analizate, creștere ce trebuie menținută și în anii următori pentru sporirea eficienței utilizării activelor.

8. Rata rentabilității financiare (RRF) – este un indicator care reflectă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

PN

RRF = ——– * 100

CPR

unde: CPR – capital propriu.

PN 1 200 775

RRF 2011 = ——– * 100 =————– * 100 = 44,25%

CPR 2 713 075

PN 1 682 897

RRF 2012 = ——– * 100 =————– * 100 = 57,98%

CPR 2 902 540

PN 6 635 076

RRF 2013 = ——– * 100 =————– * 100 = 77,95%

CPR 8 511 746

9. Rata rentabilității activelor totale (RRA) – este un indicator financiar care asigură reflectarea gradului de rentabilitate al întreg capitalului investit în întreprindere.

PN

RRA = ——– * 100

A

unde: A – active totale

PN 1 200 775

RRA 2011 = —— * 100 = ———— * 100 = 18,13%

A 6 620 164

PN 1 682 897

RRA 2012 = —— * 100 =————– * 100 = 18,36%

A 9 163 379

PN 6 635 076

RRA 2013 = —— * 100 =————– * 100 = 41,42%

A 16 016 863

10. Rata rentailității generale (RRG) – permite întreprinderii să-și acopere cheltuielile realizate într-un anumit exercițiu financiar pe baza profitului aferent perioadei respective.

PN

RRG = —— * 100

CT

unde: CT – cheltuieli totale.

PN 1 200 775

RRG 2011 = —— * 100 = ————– * 100 = 6,9%

CT 17 209 634

PN 1 682 897

RRG 2012 = —— * 100 =————– * 100 = 7,09%

CT 23 703 476

PN 6 635 076

RRG 2013 = —— * 100 =————– * 100 = 12,41%

CT 53 445 203

Rentabilitatea elementelor patrimoniale și a activelor societății este eficientă în anul 2013 după creșteri însemnate înregistrate în 2011 și 2012, la fel și rata rentabilității comerciale respectiv financiare.

Observăm deci, că anul cel mai bun din punct de vedere al rentabilității a fost 2013, an în care se înregistrează valorile cele mai ridicate.

3.2.3. REPARTIZAREA PROFITULUI

În procesul de repartizare a profitului, obiectivul principal îl constituie armonizarea intereselor întreprinderii cu cele ale fiecărui acționar asociat, salariat și ale întregii sociatăți. Este important stabilirea unui raport rațional, echilibrat, între partea de profit ce rămâne la dispoziția întreprinderii pentru autofinanțare, partea care se acordă acționarilor și salariaților sub formă de dividende, participarea la profit și la ceea ce se varsă bugetului de stat pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății.

Modelul de repartizare a profitului net trebuie să răspundă unor cerințe multiple, variabile în spațiu și timp dar care să satisfacă în același timp și dezideratul “profituri utilizate cât mai eficient”.

Profitul reprezintă pentru societatea comercială o resursă importantă de finanțare a investițiilor, pentru dezvoltarea și lărgirea activelor imobilizate existente și pentru obiective noi. Rolul profitului în finanțarea investițiilor decurge din ponderea lui ridicată în ansamblul resurselor de finanțare, dar și din faptul că folosirea profitului în acest scop acționează ca o pârghie pe linia cointeresării întreprinderii și stimulării răspunderii lor.

Prin politica de autofinanțare, întreprinzătorul are interesul să asigure resursele necesare unor plasamente pe termen lung care să permită expansiunea și perfecționarea tehnologiilor. Între politica de autofinanțare a întreprinderii și politica de repartizare a profitului există o strânsă legătură. Acordarea de dividende mai mari sau mai mici acționarilor influențează nemijlocit asupra mărimii fondului de rezervă și prin urmare asupra autofinanțării.

Profitul constituie totodată și o resursă care asigură rambursarea datoriilor, motiv pentru care o parte din acesta este destinat creșterii surselor proprii de finanțare, în același timp, din profit se va asigura și acoperirea costului capitalului propriu evaluat prin intermediul dividendelor.

Repartizarea profitului constituie o problemă financiară fundamentală pentru orice societate comercială. O întreprindere care realizează profit, mai întâi își va rambursa datoriile pe care le are pe termen scurt, pe urmă poate să prevadă o oarecare parte a profitului net pentru constituirea unui fond de participare a personalului la profit ca modalitate de cointeresare a acestuia la continua îmbunătățire a activității firmei. Rămâne partea substanțială a profitului net, a cărei repartizare ține de înfăptuirea strategiei pe care firma și-a ales-o în funcție de obiectivele adoptate, dar și în funcție de condițiile în care ea își desfășoară activitatea.

Repartizarea profitului net va fi stabilită în cadrul societăților pe acțiuni de Adunarea Generală a Acționarilor. Profitul net poate fi definit ca reprezentând venitul net al unei întreprinderi obținut în cursul exercițiului financiar după deducerea cheltuielilor generale și a altor sarcini privind capitalul social, precum și toate prelevările pentru riscurile comerciale și industriale. Adunarea Generală a Acționarilor hotărește asupra cotelor și cuantumului sumelor pe destinații, trebuie să decidă cât profit net ar trebui repartizat ca dividende acționarilor în calitatea lor de furnizori de capital propriu și cât ar trebui cumulat în vederea reinvestirii.

În distribuirea profitului este necesar ca acesta să fie abordat în mod structural și nu global. Astfel profitul net consemnat în bilanțul contabil definit și prin expresia de profit rămas după plata impozitului pe profit se poate repartiza pentru:

Constituirea fondului de rezervă – Legislația română prevede obligația conservării unei părți din profit sub forma fondului de rezerve, în limita a 5% din profitul brut până la concurența sumei reprezentând 1/5 din capitalul social;

Acoperirea pierderilor din anii precedenți – pentru sumele care reprezintă pierderi aferente exercițiilor anterioare și care urmează să se recupereze din profiturile impozabile obținute în următorii cinci ani potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată cu modificările și completările următoare.

Constituirea fondului de participare a salariaților la profit, în proporție de până la 10% din profitul net. În cazul societăților comerciale pe acțiuni, procentul este stabilit de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților. La S.C. MOBILA ALFA S.A , în anul 2013, Adunarea Generală a Acționarilor a decis aplicarea unui procent de 6% asupra profitului net prevăzut a fi repartizat în vederea alimentării fondului de participare a salariaților la profit.

Reinvestirea unei părți din profit pentru dezvoltare (investiții în bunuri corporale), cercetare științifică, afectarea unei părți din profitul net repartizabil pentru majorarea capitalului social precum și pentru constituirea de rezerve .

Constituirea surselor proprii de finanțare aferente profitului rezultat din vânzări de active, respectiv facilități fiscale la impozitul pe profit.

Cota de participare a administratorului la profit, care se acordă drept recompensă pentru participarea pozitivă la conducerea societății comerciale. Mărimea acestei cote se stabilește în raport cu gradul de realizare a obiectivelor convenite în contractul de management și care nu poate depăși 10% din profitul final de repartizat.

Plata dividendelor – partea rămasă din profitul net se repartizează sub formă de dividende.

Se determină astfel:

Dividendele de = Profit rămas – Constituirea fondului – Cota de participare – Sumele pentru plată după plata de participare a administratorului constituirea impozitului a salariaților la profit la profit net rezervelor pe profit

Acordarea de dividende se face numai în raport cu acțiunile subscrise și vărsate (capitalul vărsat). Poate fi definită prin contractul de societate și statutul societății.

Dividendele sunt supuse impozitării iar impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română. Termenul de plată a dividendelor este stabilit de către Adunarea Generală a Acționarilor la propunerea Consiliului de Administrație sau a directorului. De regulă, nu poate depăși nouă luni de la terminarea exercițiului. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

S.C. MOBILA ALFA S.A are obligația de a întocmi situații financiare conform Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată, aplicând Reglementările Contabile conforme cu Directiva a IV – a a Comunităților Europene aprobate cu modificările ulterioare prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1752/2012 și de a depune aceste situații financiare anuale ale societății aprobate de Consiliul de Administrație împreună cu raportul administratorilor și al auditorului financiar la unitățile teritoriale ale Miniserului Finanțelor.

Administratorilor societăților comerciale care intră sub incidența prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001, cu modificările ulterioare, le revine răspunderea, conform articolului nr. 11 din Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată, și de a adopta programe proprii prin care să se asigure măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a acestor reglementări.

Nerespectarea dispozițiilor legale privind organizarea și ținerea contabilității, atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală a administratorului sau a persoanelor de specialitate: contabilii, directorii sau cenzorii. “Repartizarea profitului reprezintă o sinteză a politicii dividendelor firmei și arată cât din profitul net este alocat pentru dividende și cât se reinvestește. Profitul reținut de către firmă este o sursă internă de fonduri pentru investiții și, astfel, are o contribuție importantă la creșterea firmei”.

Activiatea societății comerciale S.C. MOBILA ALFA S.A pe durata anului 2013 s-a concretizat în obținerea unui profit net de 6 635 076 lei și are următoarele destinații, așa cum a fost aprobat de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor:

Destinațiile profitului net

Se poate constata pe baza datelor evidențiate mai sus, în exercițiul financiar încheiat la 31.12.2013, că Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a fost, ca unitatea să repartizeze un profit în sumă de 6 212 855 lei, rămânând astfel suma de 422 221 lei ca profit nerepartizat.

În cadrul sumei profitului stabilit pentru a fi repartizat, ponderea cea mai mare o deține indicatorul surse proprii de finanțare, care a fost stabilită în limita unui procent de 48,9% din totalul profitului net de repartizat, ajungând astfel la o sumă distribuită de 3 249 193 lei. În anul 2013, societatea nu a înregistrat cheltuieli de cercetare și dezvoltare. În ceea ce privește fondul de participare a salariaților la profit, în anul 2013, Adunarea Generală Acționarilor a decis aplicarea unui procent de 6% asupra profitului net stabilit a fi repartizat, revenind acestui fond suma de 398 104 lei. Iar cota administratorului acordată ca recompensă pentru participarea pozitivă la conducerea societății comerciale a fost stabilită la 2%, respectiv 132 701 lei. Adunarea Generală a Acționarilor a decis, ca în anul 2013 valoarea totală a dividendelor acordate acționarilor să atingă suma de 2 432 857 lei.

La încheierea anului financiar 2013 nu au survenit evenimente importante care să afecteze situația financiară a S.C. MOBILA ALFA S.A Consiliul de Administrație și-a propus pentru anul 2007 desfășurarea unei serii de operațiuni care să conducă la creșterea eficienței economice.

3.3.IMPOZITUL PE DIVIDENDE LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

3.3.1. FORME ALE DIVIDENTELOR

Termenul dividend include orice distribuire în bani sau în natură, efectuată în favoarea acționarilor sau asociaților din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierdere, proporțional cu cota de participare la capitalul social.

Dividendele reprezintă o parte din profitul obținut de o societate pe acțiuni care nu se pot distribui decât din beneficiile reale obținute de către societate. Societățile comerciale distribuie dividendele conform deciziei Adunării Generale a Acționarilor, cu respectarea următoarelor condiții:

să dispună de suficient profit astfel încât distribuirea să nu afecteze capitalizarea bursieră permanentă; suma totală a dividendelor nu trebuie să depășească totalul profitului afectat acestei destinații;

distribuirea de dividende să nu afecteze lichiditatea financiară a agentului economic pentru a nu pune în pericol siguranța creditorilor săi ale căror creanțe devin scadente.

Drepturile fondatorilor este stabilită de lege în sensul că:

fondatorilor unei societăți, constituită prin subscripție publică, le revine o cotă de participare din profitul net hotărâtă în Adunarea Costitutivă;

cota de participare din profit destinată fondatorilor nu poate depăși 6% din profitul net și nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societății;

în cazul majorării capitalului social, drepturile fondatorilor vor putea fi exercitate numai asupra profitului corespunzător capitalului social.

Dividendul poate fi distribuit ca :

dividend definitiv – pe baza hotărârii Adunării Generale a Acționarilor se îm- parte între acționari partea de profit rămasă după ce s-au făcut distribuirile pentru acumulare, dezvoltare, încorporare în capitalul social și constituirea resurselor de finanțare;

dividend real – are aceeași semnificație cu dividendul definitiv, reprezentând suma distribuită acționarilor ca parte din profitul real;

dividend fix – sub forma unei sume fixe, stabilită concomitent cu emiterea acțiunilor preferențiale și acordate deținătorilor de astfel de acțiuni, indiferent de mărimea profitului realizat;

dividend fictiv – suma distribuită acționarilor unei societăți, fără ca suma în cauză să corespundă unui profit real;

dividend provizoriu – când se plătește o anumită sumă înainte de încheierea anului financiar și a bilanțului contabil.

Cuponul de dividend dă dreptul posesorului legal să încaseze cota parte din profitul net – dividendul – ce i se cuvine.

În ceea ce privește acțiunile – titluri cu caracter negociabil, care atestă dreptul de proprietate al posesorilor din capitalul social, respectiv dau dreptul posesorului asupra unei cote părți din profitul net al întreprinderii – după modul de transmitere pot fi nominative sau la purtător.

Acțiunile nominative au înscrise numele deținătorului și se pot transmite altei persoane numai prin transcrierea tranzacției într-un registru la societatea emitentă. Acțiunile la purtător nu poartă nici un nume și se pot transmite fără nici o formalitate, altei persoane.

În funcție de natura drepturilor pe care le conferă deținătorilor acțiunile pot fi ordinare (comune, obișnuite) și privilegiate.

Cele comune oferă deținătorilor drepturi bănești: dreptul la dividend, dreptul la preemțiune, dreptul de a participa la lichidarea firmei, dreptul de a beneficia de un venit de pe urma unei evoluții favorabile acțiunilor pe piață – sau drepturi de natură participativă: dreptul la vot, dreptul la informare.

Acțiunile privilegiate oferă posesorului anumite drepturi suplimentare în ceea ce privește dreptul la dividend și cel de vot dar nu oferă drept de preemțiune, și pot fi:

acțiuni cu dividend fix și suplimentar – care oferă atât un dividend fix cât și unul suplimentar – supradividend stabilit în sumă fixă;

acțiuni cu dividend prioritar – posesorii lor renunță la drepturi de vot în schimbul privilegiului de a încasa cu prioritate un dividend a cărui mărime este prestabilită înainte de orice afectare a profitului; aceste acțiuni nu pot depăși un sfert din capitalul social și au aceeași valoare ca și acțiunile ordinare;

acțiuni cu dividend cumulativ – deținătorii lor au dreptul de a încasa dividende și pentru anii în care societatea nu a distribuit dividende, ele urmând a fi plătite din beneficiile viitoare;

acțiuni cu drept de vot plural – au aceeași valoare nominală cu acțiunile ordinare, dar conferă deținătorului mai multe drepturi de vot; se acordă în general, în beneficiul membrilor fondatori ai firmei, având rolul de a păstra controlul asupra societății.

Acțiunile preferențiale și cele ordinare pot fi convertite dintr-o categorie în alta prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

Stabilirea proporțiilor între felul acțiunilor, conversia acțiunilor și fixarea dividendelor o face Adunarea Generală Extraordinară, respectiv ordinară a acționarilor.

3.3.2. VALOAREA DIVIDENTELOR LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

Pentru a afla valoarea dividendelor, se parcurg următoarele etape:

a) calcularea părții de profit cuvenită fondatorilor: PF = PN * 6% unde:

PF – suma profitului cuvenit fondatorilor

PN – profit net al societății

6% – procentajul maxim care se poate acorda

Stabilirea modului de distribuire a părții de profit cuvenite fondatorilor la nivelul S.C. MOBILA ALFA S.A. pe perioada 2011 – 2013:

PF 2011 = PN * 6 % = 1 200 775 * 6% = 72 046 lei

PF 2012 = PN * 6% = 1 682 897 * 6% = 100 973 lei

PF 2013 = PN * 6 % = 6 635 076 * 6% = 398 104 lei

Partea de profit cuvenită fondatorilor a înregistrat o creștere de aproximativ 5,5 în anul 2013 față de anul 2011, creștere datorată evoluției favorabile a profitului net de la un an la altul.

b) stabilirea părții de profit cuvenită posesorilor de acțiuni comune:

în primul rând se stabilește partea de profit rămasă de distribuit prin deducerea din profitul total distribuibil a părții de profit cuvenit fondatorilor pe baza următoarei formule: DIV = NR – PF unde:

DIV-suma aferentă dividendelor pentru remunerarea acțiunilor comune;

PNR – suma profitului net repartizabil;

PF – suma profitului cuvenit fondatorilor.

La S.C. MOBILA ALFA S.A. pe parcursul perioadei analizate, s-a înregistrat următoarea situație:

DIV 2011 = â PNR – â PF = 1 200 775 – 72 046 = 1 128 729 lei

DIV 2012 = â PNR – â PF = 1 682 897 – 100 973 = 1 581 924 lei

DIV 2013 = â PNR – â PF = 6 635 076 – 398 104 = 6 236 972 lei

stabilirea dividendului pentru remunerarea unei acțiuni comune pe baza relației:

DIV D/A = ———NA

unde:

D/A – suma dividendului aferentă unei acțiuni emise;

NA – numărul de acțiuni emise

În cazul S.C. OVOPROD S.A. avem :

DIV 1 128 729

D/A 2011 = ——— = ————— = 0, 4175 lei/acț.

NA 2 703 175

DIV 1 581 924

D/A 2012 = ——— =—————= 0, 5852 lei/acț.

NA 2 703 175

DIV 6 236 972

D/A 2013 =———=—————= 2, 307 lei/acț.

NA 2 703 175

Stabilirea valorii dividendelor acordate de către S.C. MOBILA ALFA S.A. acționarilor pe parcursul celor trei ani:

Valoarea dividendului brut (DB) este egal cu produsul dintre numărul de acțiuni acordate de către societate într-o anumită perioadă și prețul pe acțiune aferent perioadei respective:

DB = NA * Pr

unde: NA – numărul de acțiuni;

Pr – preț pe o acțiune.

Astfel, valoarea dividendelor brute la nivelul societății a fost următoarea:

DB 2011 = NA * PR = 2 703 175 * 0,4 lei/acț. = 1 081 270 lei

DB 2012 = NA * PR = 2 703 175 * 0,6 lei/acț. = 1 621 905lei

DB 2013 = NA * PR = 2 703 175 * 0,9 lei/acț. = 2 432 857 lei

a) dividendele cuvenite persoanelor fizice:

– în anul 2011: 1 762 470 * 0,4 lei/acț. = 704 988 lei

– în anul 2012: 1 762 470 * 0,6 lei/acț. = 1 057 482 lei

– în anul 2013: 1 762 470 * 0,9 lei/acț. = 1 586 223 lei

b) dividendele cuvenite persoanelor juridice:

– în anul 2011: 940 705 * 0,4 lei/acț. = 376 282 lei

– în anul 2012: 940 705 * 0,6 lei/acț. = 564 423 lei

– în anul 2013: 940 705 * 0,9 lei/acț. = 846 634 lei

Se observă, pe baza datelor prezentate, o evoluție crescătoare a prețului aferent unei acțiuni pe parcursul celor trei ani, ajungând de la 0,4 lei la 0,9 lei având o influență pozitivă și asupra valorilor dividendelor brute, înregistrând în anul 2013 suma de 2 432 857 lei, de aproximativ două ori mai mare decât în anul 2011.

3.3.3.DISTRIBUIREA DIVIDENDELOR LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

Distribuirea de dividende reprezintă un element important al deciziei financiare a întreprinderii, alături de politica de investiții și de alocare a capitalului, asigurând un venit acționarilor.

Firma trebuie să urmărească maximizarea averii acționarilor. Acționarii sunt proprietarii firmei și este deci logic să urmărească propriile lor interese. În ciuda acestei afirmații, în practică este cunoscut că majoritatea firmelor nu iau totdeauna deciziile pe baza acestei presupuneri, mai ales din cauza intereselor imediate diferite ale conducătorilor și acționarilor.

Decizia distribuirii este o decizie legată de finanțare, de structura financiară, de creșterea capitalului și este un factor important al evaluării capitalului întreprinderii. Pentru ca distribuirea dividendelor să nu priveze întreprinderea de lichiditate, este necesar să se caute rata optimală a distribuirii, care corespunde cu prețul maxim al unei acțiuni luând în considerare profitul nedistribuit, raportul între randamentul investițiilor și rata de actualizare a pieței, dividendele.

Având în vedere, că valoarea întreprinderii este măsurată prin valoarea actuală a dividendelor la care se adaugă valoarea finală, politica de distribuire nu are nici un efect asupra valorii întreprinderii (neutralitatea dividendelor). Acesta va fi determinată demărimea riscului, de politica de investiții și profiturile posibile.

Nedistribuirea dividendelor are efect dublu: creșterea directă a mijloacelor de finanțare, respectiv creșterea capacităților de finanțare.

În legătură cu finanțarea investițiilor, reținerea unei părți din profit poate fi considerată și ca o măsură de prudență asigurând “soliditatea” financiară a întreprinderii, finanțarea prin îndatorare fiind mai greu de realizat din cauza riscului, a încertitudinii unor efecte viitoare.

3.3.4. FACTORI DETERMINANȚI AI POLITICII DE DIVIDEND LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

Întreprinderile își aleg o anumită politică de dividende cu privire la decizia de a repartiza și plăti o parte din profitul net acționarilor, respectiv de a o reține pentru investire.

Politica dividendelor este influențată de o serie de factori:

Situația financiară a întreprinderii. În cazul în care o întreprindere este îndatorată, fie la bănci, fie prin emisiunea de obligațiuni, înseamnă, că se confruntă cu restricții în repartizarea profitului în sensul că, mai întâi va trebui să-și asigure resursele necesare stingerii obligațiilor curente. Situația de insolvabilitate nu permite plata de dividende acționarilor, pentru a nu diminua capitalul întreprinderii și a proteja creditorii. Astfel, dividende se pot plăti numai dacă există lichidități suficiente.

Înlocuirea capitalului împrumutat cu capitalul propriu. Dacă întreprinderea caută o finanțare fără a recurge la îndatorare, trbuie să apeleze la unele componente ale capitalului propriu cum ar fi profitul reținut sau emisiunea de noi acțiuni.

Preferințele acționarilor. Având în vedere interesele acționarilor, întreprinderea, prin politica sa de dividende abordată, trebuie să satisfacă cel puțin două cerințe:

stabilirea sumei dividendelor distribuite;

formularea unei politici credibile pentru investitori.

Mulți acționari preferă încasarea dividendelor în numerar, obținându-și câștigurile direct și imediat, alții, neavând nevoie de venituri curente, preferă varianta de investire a dividendelor respective.

Psihologia investitorilor. Presupune, că investitorul poate să-și procure singur lichiditățile necesare prin vânzarea acțiunilor. Însă, s-a constat, că există o rezistență la vânzare, câștigurile au o valoare exagerată față de cele viitoare, iar o politică de dividende stabilită este percepută ca un semn de siguranță și soliditate.

Unele restricții impuse de lege :

se pot stabili și distribui dividende numai din profituri determinate potrivit legii;

dividendele se vor plăti din profituri nete;

capitalul firmei nu poate fi folosit pentru plata dividendelor;

în cazul în care firma este insolvabilă, nu se pot plăti dividende.

Efectele politicii de dividende asupra capitalului social. Se iau în considerare prin componența a trei factori:

preferința acționarilor de a dispune mai degrabă de venituri curente decât de viitoare;

perceperea gradului de risc al câștigurilor de dividende față de cel al câștigurilor de capital;

conținutul informațional al dividendelor.

Acești factori variază de la o societate la alta, în funcție de componența acționariatului. Societățile au nevoie de o politică de dividende optimă, care găsește echilibrul între dividendele curente de plătit și rata creșterii viitoare, astfel încât prețul acțiunilor firmei să fie maxim.

3.3.5. INDICATORII POLITICII DE DIVIDEND LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

Pentru a scoate în evidență performanțele unor societăți, respectiv, pentru a compara o societate cu altele similare în ceea ce privește politica dividendelor, se calculează o serie de indicatori:

Dividendul pe o acțiune (D/A) este un indicator care arată suma absolută a dividendelor care va fi distribuită pentru o acțiune.

DP

D/A = ——

NA

unde:

DP – dividende de plătit

NA – numărul acțiunilor emise

La nivelul S.C. MOBILA ALFA S.A. pe parcursul perioadei analizate 2011 – 2013 valoarea acestui indicator a fost:

DP 1 128 729

D/A 2011 = —— =—————= 0, 4175 lei/acț.

NA 2 703 175

DP 1 581 924

D/A 2012 =——=—————= 0, 5852 lei/acț.

NA 2 703 175

DP 6 236 972

D/A 2013 = ——=—————= 2, 307 lei/acț.

NA 2 703 175

Valoarea acestui indicator înregistrează o creștere de la suma de 0,4175 lei/acț. în anul 2011 la 2,307 lei/acț. în anul 2013, creștere care se datorează în primul rând sporirii profitului afectat distribuirii de dividende.

Randamentul pe o acțiune (R/A) este un indicator cu mare interes pentru acționari, semnificând o rentabilitate autentică a capitalului plasat în acțiuni. Acționarii, cunoscând mărimea indicatorului, pot decide ce să facă în continuare cu acțiunile: să le păstreze sau să le vândă.

D/A

R/A =——* 100

CA

unde:

D/A – dividend pe o acțiune

CA – cursul acțiunii

La S.C. MOBILA ALFA S.A. situația ratei pe parcursul perioadei analizate a fost:

D/A 0, 4175

R/A 2011 =——* 100 =————* 100 = 104,37%

CA 0,4

D/A 0, 5852

R/A 2012 = —— * 100 =————* 100 = 97,53%

CA 0,6

D/A 2,307

R/A 2013 = —— * 100 =———* 100 = 256,33%

NA 0,9

Randamentul pe acțiune este comparat cu randamentul care s-ar obține din alte investiții, urmând ca în cosecință să se ia o decizie.

La nivelul societății, rata înregistrează o creștere de până la 256,33%, creștere influențată de masa dividendelor distribuite pe o acțiune.

Rata distribuirii dividendelor (RD) este un indicator care pune în relief politica de distribuire a profitului și implicit a dividendelor, este relativ opus politicii de autofinanțare și invers proporțional cu gradul de capitalizare.

DP

RD = ——– * 100

PN

unde: DP – dividend de plată;

PN – profit net

Rata distribuirii dividendelor a atins următorul nivel:

DP 1 128 729

RD 2011 = ——– * 100 = —————— * 100 = 94%

PN 1 200 775

DP 1 581 924

RD 2012 = ——– * 100 =——————* 100 = 94%

PN 1 682 897

DP 6 236 972

RD 2013 = ——– * 100 =——————* 100 = 94%

PN 6 635 076

Nivelul ridicat al acestui indicator nu în toate cazurile înseamnă autofinanțare redusă.

Beneficiu pe acțiune (B/A) reprezintă un indicator, care exprimă, în cursul unui an, îmbogățirea practică a acționarilor. Averea acționarilor este reprezentată de profit, indiferent că se distribuie ca dividend sau se capitalizează.

PN

B/A = ——

NA

unde: PN – profit net

NA – număr de acțiuni

La nivelul societății, în perioada analizată beneficul a atins următoarele valori:

PN 1 200 775

B/A 2011 = —— = —————= 0,44 lei/acț.

NA 2 703 175

PN 1 682 897

B/A 2012 =——= —————= 0,62 lei/acț.

NA 2 703 175

PN 6 635 076

B/A 2013 = —— = ————— = 2,45 lei/acț.

NA 2 703 175

Acest indicator a înregistrat o creștere de-a lungul perioadei analizate, de la 0,44 lei/acț. în anul 2011 la 0,62 lei/acț. în 2012 ajungând la 2,45 lei/acț. în anul 2013, creștere datorată majorării profitului net de la an la an.

Rentabilitatea capitalului investit (RC) este recunoscut ca un indicator al eficacității cu care administratorii întreprinderii utilizează mijloacele puse la dispoziția lor. Dividendele se calculează și se varsă de societate, la valoarea nominală a acțiunilor, în special la capitalul social și astfel este important de cunoscut cât reprezintă profitul față de capitalul social.

PN

RC = —— * 100

CS unde: CS – capital social

Rentabilitatea capitalului investit a înregistrat următoarele valori in perioada analizată:

PN 1 200 775

RC 2011 = —— * 100 =————– * 100 = 55,52%

CS 2 162 540

PN 1 682 897

RC 2012 = —— * 100 = ————– * 100 = 77,82%

CS 2 162 540

PN 6 635 076

RC 2013 = —— * 100 =————– * 100 = 306,81%

CS 2 162 540

Acest indicator, cu cât înregistrează valoare mai mare cu atât este mai eficientă folosirea capitalului social.

Activul net pe acțiune (AN/A) este un indicator care permite estimarea unei acțiuni ca rezultat al activității trecute, în timp ce valoarea financiară a unei acțiuni pune accentul pe fluxurile viitoare de venit.

AN

AN/A =——

NA

unde: AN – activul net

NA – număr de acțiuni

Valoarea acestui indicator la S.C. MOBILA ALFA S.A., pe anii 2011. 2012, 2013 a fost:

AN 6 620 164

AN/A 2011 =——= —————= 2,44 lei/acț.

NA 2 703 175

AN 9 163 379

AN/A 2012 = —— = ————— = 3,38 lei/acț.

NA 2 703 175

AN 16 016 863

AN/A 2013 = —— = ————— = 5,92 lei/acț.

NA 2 703 175

La nivelul societății, în perioada analizată, valoarea activului net pe acțiune a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând în anul 2013 la o valoare de aproximativ două ori mai mare față de anul 2011, evoluție influențată de valoarea crescândă a activului net.

3.3.6. IMPOZITUL PE DIVIDENDE LA S.C. MOBILA ALFA S.A.

Obligația calculării și reținerii impozitului pe dividene revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați.

Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut.

Valoarea impozitului pe dividende (ID) aplicat asupra dividendelor brute cuvenite acționarilor pe perioada celor 3 ani:

ID = DB * CI

unde: DB – dividend brut;

CI – cota de impozit aplicat asupra dividendului.

ID 2011 = DB * CI = 1 081 270 * 10% = 108 127 lei

ID 2012 = DB * CI = 1 621 905 * 10% = 162 190 lei

ID 2013 = DB * CI = 2 432 857 * 10% = 243 285 lei

Dividendul net se obține ca diferență dintre dividendul brut stabilit și impozitul pe dividende datorat, aplicabilă asupra dividendului brut stabilit la sfârșit de an.

3) Valoarea dividendului net (DN) acordat de către S.C. MOBILA ALFA S.A. acționarilor pe perioada 2011 – 2013:

DN = DB – ID

unde: DB – dividend brut;

ID – impozit pe dividende.

DN 2011 = DB – DI = 1 081 270 – 108 127 = 973 149 lei

DN 2012 = DB – DI = 1 621 905 – 162 190 = 1 459 715 lei

DN 2013 = DB – DI = 2 432 857 – 243 285 = 2 189 572 lei

Adunarea Generală a Acționarilor fixează data începerii distribuirii dividendelor și banca de la care vor fi ridicate.

Dividendele distribuite de către o societate comercială pe acțiuni pot îmbrăca trei forme: în bani, în acțiuni și în natură.

Societatea comercială MOBILA ALFA S.A. acordă dividende în bani acționarilor, având grijă să nu micșoreze prea mult volumul lichidităților, pentru a nu pune în pericol situația creditorilor.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI PRIVIND ACTIVITATEA S.C. MOBILA ALFA S.A.

Prezenta lucrare propune o abordare a problematicii a impozitări pe dividende tratate în cadrul sistemului societății și în contextul pieței pe care acționează firma; încearcă să oglindească capitalul și finanțele firmei în conexiune cu toate presiunile la care este supusă societatea din punct de vedere financiar din partea investitorilor (acționarilor), creditorilor și mediului economic.

În vederea abordării și analizei acestei teme, lucrarea a fost concepută și realizată într-o succesiune logică.

Dividendul este partea din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar în raport cu acțiunile pe care le posedă.

Pentru investitorii de pe piața bursieră, politica de dividend practicată de societăți reprezintă un reper important în adoptarea strategiei de investiție. Aceasta capătă o importanță mai mare pentru cei cu un apetit de risc mai redus, care își economisesc disponibilitățile bănești prin piața de capital, ca o alternativă la sistemul bancar.

Politica de dividende este aceea care determină împărțirea profiturilor obținute în plăți către acționari și fonduri reținute pentru a fi reinvestite în afaceri, deci cea care stabilește rata dividendului. Rata dividendului se calculează prin raportul procentual dintre suma din profitul net repartizată acționarilor sub formă de dividend și valoarea profitului net.

În ultimii ani, dilema principală a managerilor privind politica de dividend nu mai este cea a acordării sau a neacordării de dividende, ci mai degrabă cea a distribuirii de dividende mari sau mici.

Sistemul de impozitare a veniturilor personale favorizează practica unei politici de dividend mici, în timp ce preferința de consum a câștigurilor stimulează firmele pentru distribuirea unui procent important din profitul net. Dar adoptarea unei anumite politici de dividend trebuie să ia în considerare și alți doi factori de influență foarte importanți, cum ar fi conținutul informațional al dividendelor și efectul de clientelă.

În stabilirea politicii de dividend, managerii unei societăți trebuie să țină cont de faptul ca anunțarea unui dividend estimat pentru viitor constituie un motor de creștere a prețului acțiunilor în piață. Aprecierea acestor acțiuni în piață este motivată, în afara de dividendul propriu-zis care se estimează a se acorda, și de faptul ca estimările de dividend constituie o semnalare a unor profituri viitoare, a unor fluxuri de numerar cu sold pozitiv. Pe de alta parte, conducerea nu poate ignora preferințele unor acționari mai importanți. Astfel, un acționar fond de investiții poate să aleagă o rată mai mare a dividendului, în detrimentul sumei din profituri alocată ca sursă de investiții sau finanțare a activității societății. Un alt acționar ar putea sa nu acorde o importanță așa mare unui venit imediat din dividende, ci să susțină fervent reinvestirea unei părți cât mai mari din profitul net.

În perioada analizată, 2011 – 2013, activitatea desfășurată de S.C. MOBILA ALFA S.A. Oradea, a înregistrat o serie de fluctuații, atât crescătoare cât și descrescătoare, care au avut influență asupra activității întreprinderii, dar se poate observa un proces continuu de dezvoltare și expansiune caracterizat printr-o capacitate de producție mare și sortimente de produse diversificate.

În ceea ce privește piața de desfacere, societatea a reușit să pătrundă și pe piața internațională, clienții străini fiind foarte mulțumiți de calitatea produselor.

Având în vedere, că întreprinderea își valorifică propriile resurse destul de eficient, ia decizii adecvate privind aprovizionarea, producția și desfacerea, se poate afirma, în concluzie, că S.C. MOBILA ALFA S.A. este o firmă profitabilă, rentabilă și competitivă (pe piața națională, deocamdată), pe parcursul perioadei analizate a înregistrat performanțe economico- financiare semnificative încheiând activitatea în fiecare an cu profit, rezultând că va avea resurse pentru rambursarea obligațiilor asumate și a avut posibilitatea de a acorda dividende acționarilor.

BIBLIOGRAFIE

Bufan R., Fiscalitatea operațiunilor cu elemente de extraneitate (1), RDC nr. 1, 2005

Condor I., Fiscalitatea în context comunitar, curs masterat, București, 2008

Condor I., Evitarea dublei impozitări internaționale, RA Monitorul Oficial, București, 1999

Dragota V, Politica de dividend, Editura C.H. Beck, 2003

Minea M.S., Costaș C.F., Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, București, 2006

Singeorzan D., Taxe și impozite. Dobanzi și penalități în materie fiscală. Practica judiciară, Editura Hamangiu, 2011

Tulai C., Șerbu S., Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2005

Codul fiscal și Normele metodologice – actualizat 29 mai 2014, Editura Hamangiu, 2014

Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor, revistă CECCAR, nr. 1-4, 2009

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

www.europa.eu

www.mfinante.ro

www.wikipedia.ro

BIBLIOGRAFIE

Bufan R., Fiscalitatea operațiunilor cu elemente de extraneitate (1), RDC nr. 1, 2005

Condor I., Fiscalitatea în context comunitar, curs masterat, București, 2008

Condor I., Evitarea dublei impozitări internaționale, RA Monitorul Oficial, București, 1999

Dragota V, Politica de dividend, Editura C.H. Beck, 2003

Minea M.S., Costaș C.F., Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, București, 2006

Singeorzan D., Taxe și impozite. Dobanzi și penalități în materie fiscală. Practica judiciară, Editura Hamangiu, 2011

Tulai C., Șerbu S., Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2005

Codul fiscal și Normele metodologice – actualizat 29 mai 2014, Editura Hamangiu, 2014

Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor, revistă CECCAR, nr. 1-4, 2009

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

www.europa.eu

www.mfinante.ro

www.wikipedia.ro