Impozitele pe Veniturile Obtinute din Romania de Nerezidenti

Cuprins

Introducerea

Tema lucrării mele de licență se intitulează: „Analiza impozitului pe venit”. Am optat pentru această temă întrucât am dorit să îmi însușesc mai multe cunoștințe în domeniul fiscalității cu privire la impozite.

Am optat ca temă de licență pentru: „Analiza impozitului pe venit”, deoarece apreciez că impozitele înfățișează, în zilele noastre, obligații pecuniare pretinse, în baza dispozițiilor legale, de către autoritatea publică, de la persoanele fizice și juridice, în raport cu puterea contributivă a acestora, recepționate la bugetul statului, fără o contraprestație imediată, utilizate de către acesta ca resurse folosite pentru acoperirea cheltuielilor publice și ca mod de armonizare a interesului public cu interesul general al contribuabililor.

Lucrarea de licență având titlul este redactată într-o așa manieră încât să asigure o tratare sistematică a fiscalității, prin intermediul unor informații teoretice și practice în contextul realității dinamico-social-economice din țara noastră, pe fondul multiplelor schimbări legislative ce au guvernat România în ultimii ani.

Pe fondul complex al bibliografiei din domeniul finanțelor publice, al fiscalității și al legislației în vigoare pe baza căreia am reliefat principalele elemente teoretice, am reușit să încorporez rezultatele noilor modificări legislative, cu implicații atât în plan teoretic, cât mai ales în cel practic.

Țelul acestei lucrări este de a efectua un studiu de prezentare a regulilor de impunere a veniturile persoanelor fizice din orice fel de activitate, a normelor metodologice și caracterizarea modului de impunere și calculul asupra veniturilor din activități independente, salarii, pensii, investiții, cedarea folosinței bunurilor, etc.

Importanța reținerii impozitelor este una deosebită, deoarece rolul principal al acestora este să contribuie la formarea fondurilor bugetului de stat, pentru ca mai apoi, acesta să redistribuie o parte între clase și grupuri sociale, între persoanele fizice și cele juridice. De asemenea, ele mai dețin și un rol primordial în determinarea economiei naționale.

Lucrarea este organizată pe trei capitole și cuprinde următoarele:

În primul capitol, intitulat: „Aspecte generale privind impunerea veniturilor persoanelor fizice” este prezentată noțiunea de impozit, subiecții impozabili, perioada impozabilă, cotele de impunere, sistemele de impunere, apariția și evoluția impozitelor, sub o formă schematică este realizată clasificarea impozitelor, de asemenea sunt menționate veniturile exceptate de la plata impozitului pe venit.

Astfel, impozitul reprezintă o plată obligatorie, generală și definitivă, adică nerambursabilă, plătită de persoanele fizice și juridice la bugetul statului sau la bugetele locale, în cuantumul și la termenele prevăzute de lege, fără ca statului să îi incube obligația de a executa plătitorului un echivalent direct și imediat, util pentru satisfacerea cerințelor societății.

Calitatea de contribuabil al impozitului pe venit presupune reunirea anumitor condiții, între care realizarea de venituri este condiția esențială.

Stabilirea materiei impozabile reprezintă o operațiune complexă ca rezultat al varietății economice, a naturii și destinației veniturilor.

După stabilirea mărimii impozitului, organele fiscale au obligația să informeze contribuabilii despre cuantumul datorat statului și termenele de plată aferente acestuia. După această etapă se trece la încasarea impozitului.

Al doilea capitol prezintă și caracterizează categoriile de venituri impozabile;

Veniturile impozabile reprezintă categoria de venituri aservite impozitării

și anume: venituri din activități independente din care fac parte veniturile

comerciale, venituri din profesii liberale, precum și venituri obținute din

dreptul de proprietate intelectuală; venituri din salarii; venituri din cedarea

folosinței bunurilor; venituri din investiții; venituri din pensii pentru

sumele ce depășesc un anumit cuantum pe lună, indicat prin ordin al

Ministerului Finanțelor Publice; venituri din activități agricole menționate

expres în actele normative în vigoare; venituri din premii și din jocuri de

noroc; venituri din alte surse.

Iar ultimul capitol este dedicat impunerii veniturilor realizate de către persoanele nerezidente.

Ultima secțiune a lucrării de licență este destinată concluziilor finale, unde am realizat o sintetizare a concluziilor rezultate în urma analizei pe baza impozitului pe venit în România și bibliografiei.

Cap. I. Aspecte generale privind impunerea veniturilor persoanelor fizice

1.1 Noțiunea de impozit și elementele sale

Apariția și progresul taxelor și impozitelor pe teritoriul României se individualizează ca fiind un proces complex și de lungă durată, ce a avut ca punct de plecare destrămarea și apariția comunei primitive, apariția proprietății private și împărțirea societății în clase sociale, creșterea forțelor de producție și a relațiilor marfă – bani, apariția statului și făurirea aparatului de stat, menit să rezolve diferența dintre clase și să apere interesele celor mai puternici din punct de vedere economic.

În România, prin Legea numărul 661 din 22 februarie 1923, privind unificarea contribuțiilor directe și înființarea impozitului pe venitul global, a fost reglementat pentru prima oară impozitul pe venit.

În această lege se prevedea „Contribuțiunile directe corespunzătoare celor de mai jos, acum existente în tot cuprinsul României, se înlocuiesc de la 1 Aprilie 1923, cu următoarele:

Impozitul pe veniturile proprietăților agricole,

Impozitul pe veniturile proprietăților clădite,

Impozitul pe veniturile valorilor mobiliare,

Impozitul pe veniturile comerciale și industriale,

Impozitul pe salarii,

Impozitul pe veniturile din profesiuni și ocupațiuni neimpuse la celelalte impozite,

Impozitul progresiv pe venitul global.

Primele 6 impozite sunt obiective, ele lovind veniturile speciale, împărțite în 6 categorii, după originea și tratamentul cari li se aplică, și formând astfel 6 impozite elementare. Pe lângă aceste impozite se pot stabili impuneri adiționale în folosul comunelor, județelor și altor instituțiuni publice, în limitele prevăzute de aceasta lege. Ultimul impozit este subiectiv și completează impunerea, lovind totalitatea veniturilor.” Termenul de impozit, își are originea în latinescul ,,impositum”.

În sens general, impozitele reprezintă o prelevare la bugetul statului a unei părți din veniturile ori averea persoanelor fizice sau juridice, având principal scop acoperirea cheltuielilor publice.

Această prelevare are caracter obligatoriu, nerambursabil și fără a exista o contraprestație din partea statului.

Specialiștii în domeniu au considerat analiza impozitului una dintre prioritățile esențiale din cadrul economiei, elaborând o serie de definiții.

Într-o primă opinie: ,,prin impozit înțelegem o plată bănească, obligatorie și generală, cu titlu nerambursabil, efectuată de contribuabili(persoane fizice sau juridice) în favoarea bugetului public național, în cuantumul și la termenele stabilite de lege, fără a se obține o contraprestație directă și imediată din partea statului”.

Într-o altă opinie: ,,Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului general consolidat de către persoanele fizice și juridice pentru veniturile pe care le obțin sau bunurile pe care le posedă”.

De asemenea: ,,Impozitele moderne, în concepția doctrinei financiare contemporane, sunt mijlocul de realizare a veniturilor publice individualizat si particularizat de elementele esențiale și ireductibile privind forma pecuniară, plata fără contraprestație, stabilirea autoritară unitară, utilitatea lor publică și caracterul juridic obligatoriu”.

În România Constituția prevede: ,,Impozitele și taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin lege. Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și condițiile legii”

Din definițiile enumerate reies și caracteristicile impozitului:

formă pecuniară: persoanele fizice și juridice contribuie la formarea fondurilor bănești necesare societății prin plata unor sume de bani cu titlu de impozit în situația în care realizează venituri sau dețin averi;

forma nerambursabilă: în sensul că în schimbul impozitelor nu se așteaptă o contraprestație ulterioară, ci ele sunt plătite pentru interesul general. Acest element le diferențiază de taxe care sunt plătite în schimbul unei contraprestații ulterioare. De exemplu pentru eliberarea certificatului de urbanism se plătește o taxă în funcție de suprafața terenului în cauză;

caracter obligatoriu: statul legiferând prin Parlament, iar uneori prin autoritățile legislative locale stabilește un cuantum al impozitului pe care toate persoanele fizice și juridice sunt obligate sa îl achite în scopul formării fondurilor bănești necesare întregii colectivități;

În această relație dintre stat si persoanele fizice sau juridice, nu este necesar consimțământul expres al plătitorului, iar în cazul în care acesta din urma nu se conformează, statul poate aplica măsuri coercitive. Sub acest aspect, este de remarcat că statul are dreptul de a executa silit încasarea impozitelor de la persoanele private, dacă acestea nu execută operațiunile de plată în condițiile prevăzute de lege. Acest drept este specificat în legile de instituire a impozitelor, iar în acest sens, statul îi poate constrânge pe supușii săi să-și îndeplinească și această obligație.

– plată generală: subiecții nu sunt individual determinați, ci impozitul stabilit de lege se aplică unei colectivități de contribuabili;

– sunt instituite conform legii: principiul ,,nullum impositum sine legae” are caracter de regulă obligatorie, astfel că orice impozit este stabilit doar prin lege, fiind exclus de exemplu ca prin cutumă să se instituie un impozit;

– au un caracter de reversibilitate: în sensul că persoanele fizice și juridice plătitoare, beneficiază de sumele pe care le-au plătit sub forma serviciilor, gratuităților. Gratuitățile se manifestă în mai multe domenii de exemplu în învățământ, sănătate, artă, cultură, educație fizică și sport.

Rolul impozitelor se evidențiază pe trei direcții:

financiar;

economic;

social.

În ceea ce privește direcția financiară, rolul impozitelor este acela de a produce bani la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor publice. Ponderea aportului adus diferă de la o țară la alta, în funcție de dezvoltarea țării respective.

Astfel, dacă o țară este dezvoltată și ponderea va fi mai mare, însă dacă o țară este în curs de dezvoltare, ponderea adusă la bugetul de stat va fi limitată.

Cantitatea perceperii impozitelor se poate majora cu ajutorul mai multor factori, cum ar fi: sporirea numărului contribuabililor, majorarea cotelor de impunere, lărgirea bazei de impunere, înăsprirea colectărilor la bugetul de stat.

În tările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor, dar și al taxelor se achiziționează între 80-90% din totalul resurselor financiare publice.

Pe plan economic, impozitele au rol de intervenție în economie, măsurile se pot exprima fie ca un instrument de creștere, fie ca un instrument de reducere a fabricării și utilizării unui produs, de intensificare sau de micșorare a comerțului exterior, de stimulare sau de împiedicare a unei anumite activități economice.

Nu în ultimul rând, pe plan social, rolul impozitelor este acela de a redistribui o parte semnificativă din produsul intern brut către persoanele fizice și cele juridice.

Elementele impozitului în teoria și practica financiară:

subiectul impozabil: persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului. De exemplu medicul în cadrul unei activități independente, salariatul în cadrul impozitului pe salariu, etc. De asemenea subiectul impozabil în vorbirea curentă poartă denumirea de contribuabil. În situația în care salariul este plătit de o altă persoană, cum ar fi patronul în cazul impozitului pe salariu, subiectul impozabil rămâne tot salariatul;

obiectul impozabil: se referă la materia supusă impozitării. În calitate de obiect al impunerii se pot înfățișa, după caz, venitul, averea, iar uneori chiar și cheltuielile. Astfel: – în situația impozitelor directe venitul și averea au calitatea de obiect al impunerii, de exemplu în cazul impozitului pe salariu, obiectul impozitului îl reprezintă salariul și alte drepturi de personal, iar în cazul impozitului pe profit, obiectul impozitului este profitul;

unitatea de impunere: este reflectată de unitatea de măsură în care se exprimă obiectul impozabil. De exemplu la impozitul pe salarii unitatea de impunere este reprezentată de unitatea monetară, în cazul impozitului pe clădiri unitatea de impunere este metrul pătrat de suprafață utilă, în situația impozitului funciar unitatea de impunere este hectarul;

cota de impunere: impozitul calculat unei unități de impunere. Poate fi fixat într-o sumă fixă, când impozitul aferent unității de impunere se ivește ca o mărime invariabilă ori în cote procentuale(proporționale, progresive ori regresive). Cota de impunere se poate manifesta în mărimi absolute ori în mărimi relative.;

asieta: măsurile adoptate de organele fiscale în vederea identificării fiecărui subiect impozabil, deciderii dimensiunii obiectului impozabil și stabilirii cuantumului impozitului datorat statului.

1.2. Apariția și evoluția istorică a impozitelor

Prin lege se fixează anumite limitări ale impozitelor, al căror nivel diferă de la o țară la alta, și de la o perioadă la alta. După cel de-al Doilea Război Mondial se aprecia că această limită reprezintă 25% din Produsul Național Brut. În a doua jumătate a anilor '80 această pondere întruchipa, în majoritatea țărilor dezvoltate din Europa, între 35% si 45%. Un nivel prea crescut al impozitelor aduce dificultăți, micșorează inițiativa și dezvoltă fenomenele de evaziune si fraudă fiscală, determinând inflația. De la ivirea lor, impozitele au fost concepute și aplicate diferit, în funcție de dezvoltarea economico-socială și de cheltuielile publice aferente fiecărui stat. Informații despre impozitele, taxele si cheltuielile publice din Antichitate izvorăsc, în special, din istoria statelor antice, grec și roman.

În statul roman antic, în toate etapele de evoluție, cel mai important impozit a fost „tributum”. Inițial, acest impozit era cerut numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime din produsul brut realizat. Mai apoi, tributum a fost universalizat și a primit un caracter de permanență, el fiind perceput în mod obligatoriu de la toți cetățenii statului roman care aveau proprietăți imobiliare și, mai târziu, bunuri mobile. Pe lângă acest impozit, se mai percepea, un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meșteșuguri și, temporar, un impozit datorat de celibatari și un impozit pe numărul sclavilor.

În Evul Mediu, grație progresului organizării statale, impozitul trebuie să finanțeze o administrație tot mai complexă. Astfel, în Anglia, favorizată de faptul că era o țară cu puține frământări sociale, prin Magna Charta Libertatum, din 1215, s-a oprit perceperea impozitelor de către monarhi fără autorizarea poporului. Alături de impozitul perceput proprietarilor de pământ în funcție de venitul realizat prin valorificarea proprie și în arendă, în Anglia secolului al XIII-lea și în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit diferențiat pentru nobili, clerici și țărani, impozite pe clădiri, pe veniturile meșteșugarilor, ca și impozite incluse în prețurile de vânzare ale cărbunilor, pieilor și altor bunuri.

În Principatele Române, succesiunea mare a dărilor ordinare cuprindea birul așezat ca ,,cislă" asupra localităților și înregistrat cu denumirea de văcărit, vinărit, tutunărit, oierit etc. Acestora li s-au adăugat dări cum erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornițele etc. Adesea, stabilirea și perceperea acestor dări erau întâmplătoare și excesive.

În Franța, până la Revoluția din 1789, în specia impozitelor se includeau: impozitul „la taille” în variantele: reală, pentru proprietarii de terenuri și personală, pe veniturile cetățenilor; impozitul de a douăzecea parte din venit, multiplicat, mai apoi, la a zecea parte din venit; capitația, impusă de toți locuitorii în cuantum bănesc diferit în raport cu rangul social; patența, datorată în avantajul monarhului de către cei ce realizau meserii și comerț, pe cont propriu; alte taxe. După Revoluția franceză din 1789, grație numărului mare al impozitelor si taxelor, Adunarea Constituantă a Franței a exclus privilegiile avute până atunci de nobili și clerici, a anulat arbitrariul în fixarea și încasarea impozitelor și a suprimat anumite impozite pe vânzări ale bunurilor de consum.

În perioada actuală, exercitarea dreptului parlamentelor de a stabili și modifica impozitele a fost determinată de mărirea permanentă a cheltuielilor publice în toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost și sunt nevoite să mărească impozitele și taxele, iar consimțământul cetățenilor la aceste impozite se consideră a fi exprimat prin votarea, de către reprezentanții lor în parlament, a legilor referitoare la impozite si taxe.

1.3. Clasificarea impozitelor

Impozitele se împart în funcție de mai multe criterii:

1. În funcție de forma de percepere:

– impozite în natură;

– impozite în bani.

Impozitele în natură se percepeau sub forma prestațiilor sau dărilor în natură, erau definitorii orânduirilor trecute. Dările de cotitate au fost percepute în natură, până în secolul al XVI-lea în Țara Românească și în Moldova. De exemplu putem include în această categorie albinăritul sau darea de stupi, vinăritul sau darea de vin, oieritul, numit în Țara Românească și vama oilor, iar în Moldova goștină de oi, era darea de oi achitată în funcție de numărul lor, tutunăritul, văcăritul, goștina sau darea de porci, supranumită și vama porcilor etc. Cel mai important dintre impozite era darea în bani pe cai, boi, vaci și bivoli pe care aveau obligația să-l plătească toți cei ce posedau aceste animale, indiferent de categoria socială din care făceau parte. La aceste dări se mai adăugau cele privind obligația de a presta diferite munci la mori, drumuri, iazuri, etc.

Impozitele în bani reprezintă forma actuală de percepere în orice stat modern, înlocuind impozitele în natură, ele au fost rezultatul extinderii relațiilor marfă-bani.

2. În funcție de obiectul impunerii:

– impozite pe avere: care la rândul lor se subclasifică în:

– impozite pe averea propriu-zisă;

– impozite pe circulația averii;

– impozite pe sporul de avere.

– impozite pe venit;

– impozite pe cheltuieli.

Impozitele pe averea propriu-zisă au ca și obiect, în general, proprietățile imobiliare, cum ar fi terenurile, clădirile, etc., și activul net. Acest tip de impozit se plătește la bugetul statului, fie din profitul averii, fie din alte venituri ale subiectului. În acest din urmă caz, putem spune că acesta este un impozit pe substanța averii, fiind rar întâlnit, deoarece determină diminuarea materiei impozabile, adică a averii respective. O problemă cu totul esențială și de actualitate o constituie evaluarea averii, ce poate fi făcută prin mai multe mijloace și anume: pe baza declarației contribuabilului, cu ajutorul documentelor ce atestă obținerea averii, cu ajutorul unor norme fixate de autoritatea publică, ori în baza unei expertize.

Impozitul asupra circulației averii, se încasează ca urmare a transferului dreptului de proprietate de la o persoană la alta. De exemplu impozite pe vânzarea averii, în acest caz baza de impunere este reprezentată de valoarea vânzării, impozite pe succesiuni, impozite pe donații.

Impozite pe sporul de avere are ca obiect câștigul de capital și averea obținută în condiții cu totul speciale.

Impozitul pe venit este un impozit anual, încasat de către stat asupra veniturilor obținute de către persoanele fizice și juridice, intră în această categorie de exemplu impozitele pe salarii, pe veniturile din profesiunile liberale, iar în cadrul impozitelor pe cheltuieli putem include taxa pe valoare adăugată și accizele. Impozitul pe venitul persoanelor fizice se deosebește în dependență de mărimea venitului, precum și de starea socială a contribuabilului. Progresivitatea impozitării veniturilor în cazul unor persoane fizice și facilitarea altora este întâlnită sub denumirea de echitate verticală. Este utilizată și noțiunea de echitate fiscală orizontală, ce constă în perceperea de impozite egale la venituri egale, fără a avea importanță sursa venitului.

3. În funcție de frecvența încasării lor:

– impozite permanente;

– impozite incidentale.

Impozitele permanente se percep în mod frecvent la bugetul statului, prezentând o anumită regularitate.

Impozitele incidentale se încasează o singură data, de exemplu impozitul pe avere, impozitul pe profiturile excepționale de război.

4. În funcție de modul de percepere:

– impozite directe: care la rândul lor se subclasifică în:

– impozite reale;

– impozite personale.

– impozite indirecte.

Impozitele directe se încasează nemijlocit de la subiecții obligați pentru veniturile pe care le realizează și bunurile pe care le dețin. Impozitele directe reprezintă nu doar forma cea mai veche și mai simplă, dar și acea formă de impunere ce asigură echitatea fiscală. Acest impozit prezintă o incidență directă, adică plătitorul este aceași persoană cu suportatorul. O trăsătură a acestor impozite este aceea că, de regulă, acestea au un cuantum și un termen de plată precizate în prealabil și ca atare prezintă avantajul că pot fi cunoscute din timp de contribuabil.

Impozitele indirecte se încasează atunci când se prestează servicii, se vând bunuri, se execută lucrări, importuri sau exporturi, fiind suportate de către consumatorul final. Aceste impozite prezintă avantaje cât și dezavantaje.

Avantaje:

impun o perioadă scurtă de timp din momentul nașterii hotărârii de instituire a impozitelor;

necesită cheltuieli modice de așezare, percepere și urmărire;

sunt mai mobile, fiind cuprinse în prețul de vânzare al produselor sau al tarifelor serviciilor prestate;

Dezavantaje:

cotele nu sunt diferite în funcție de mărimea venitului sau averii subiectului impozabil și nu se are în vedere situația personală a contribuabilului;

prejudiciază în mod deosebit pe cei cu venituri mici;

nu lezează într-un mod direct venitul disponibil, ci puterea de cumpărare a contribuabililor, având un caracter regresiv;

impozitele pe consum nu au în vedere principiul echității fiscale, ce îl regăsim în cazul impozitelor directe;

Doctrina ne oferă o schemă relevantă în analiza impozitelor directe și indirecte:

,,I. Impozite directe:

– reale

– impozit financiar;

– impozit pe clădiri;

– impozit pe activități industriale;

– impozit pe activități comerciale și profesii liberale;

– impozit pe avere.

– persoanele

– impozit pe succesiuni;

– impozit pe donațiuni;

– impozit pe suflet (capitație);

– impozit pe obiecte de consum.

II. Impozite indirecte:

– taxe de consumație (accize)

– pe obiecte de lux;

– pe alte bunuri;

– impozit pe cifra de afaceri.

b. – monopoluri fiscale

– asupra producției;

– asupra vânzării;

– asupra producției și vânzării;

– de import.

c. – taxe vamale

– de export;

– de tranzit.

d. – alte taxe

– de timbru;

– de înregistrare;

– pe circulația averii;

– alte taxe.”

5. În funcție de țelul urmărit:

– impozite financiare;

– impozite de ordine.

Impozitele financiare sunt utilizate pentru a acumula venituri pentru stat, necesare bunului mers al societății, de exemplu impozitele pe venit, taxele de consumație.

Impozitele de ordine implementate de stat cu scopul de a limita unele activități anume sau în vederea efectuării unor activități nefiscale cum sunt de exemplu unele accize introduse de stat pentru consumul de alcool și tutun..

6. După criteriul administrării:

– impozite datorate statului federal ori statelor membre ale federației sau statului;

– impozite locale, datorate unităților administrativ-teritoriale.

1.4. Subiecții impozitului pe venit

Impozitul pe venit o cunoscut o evoluție treptată odată cu societatea, dacă la început era impus unui număr restrâns de persoane, treptat numărul lor a crescut, la fel și cota de impozitare a suferit majorări.

După cum am precizat și anterior impozitul pe venit se percepe asupra veniturilor realizate de persoanele fizice și juridice.

Calitatea de subiect în cazul impozitului pe venit o pot avea, conform Codului Fiscal articolul 39:

,, a. persoanele fizice rezidente;

b. persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România;

c. persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în România;

d. persoanele fizice nerezidente care obțin venituri prevăzute la art. 89”.

Potrivit legii, România cuprinde marea teritorială și spațiul aerian, asupra cărora Romania se poate bucura de deplină suveranitate, de asemenea cuprinde și zona contiguă, platoul continental și zona economică exclusivă.

Următoarelor categorii de venituri li se aplică impozitul pe venit:

venituri obținute din orice surse, atât din România, cât și din afara României, realizate de persoane fizice rezidente române, având domiciliul în România;

venituri obținute din România, realizate de către persoane fizice rezidente, fără domiciliu în România;

venituri obținute din activități independente cu ajutorul unui sediu permanent în România, pentru venitul net atribuibil sediului permanent, realizate de către persoane fizice nerezidente;

venituri obținute din activități dependente în România, pentru venitul salarial net din această activitate dependentă, realizate de către persoane fizice nerezidente.

Principiile clasice ale impunerii stabilite de către Adam Smith:

1. Principiul certitudinii impunerii: conform acestui principiu impozitul trebuie sa fie bine precizat, ci nu arbitrar;

2. Principiul justeții impunerii: se referă la faptul că locuitorii fiecărui stat trebuie să contribuie pe cât posibil la susținerea acestuia în raport cu posibilitățile fiecăruia, adică în raport de venitul de care ei se bucură, sub protecția statului;

3. Principiul randamentului: potrivit acestui principiu sumele plătite de populație, trebuie să fie echitabile, pentru a asigura statului un randament optim. Randamentul impozitului presupune îndeplinirea anumitor condiții:

Universalitatea impozitului: toți cei care obțin venit trebuie sa plătească;

Economia de cheltuieli: presupune constituirea unui sistem instituțional cât mai ieftin;

Transparența: neputința sustragerii de la plata impozitelor și astfel diminuarea posibilităților de evaziune fiscală;

Anestezia fiscală: adică a asigura unui impozit la introducerea lui, o anumită capacitate de suportabilitate.

4. Principiul comodității perceperii impozitelor: orice impozit trebuie să fie perceput la timpul și modul care reies a fi cel mai avantajoase pentru contribuabil.

1.5. Perioada impozabilă, cotele și sistemele de impunere

Prin perioadă impozabilă se înțelege anul fiscal, care își are valența în anul calendaristic, cele 12 luni în care se realizează venituri. În situația în care are loc decesul contribuabilului, perioada impozabilă se reduce și înglobează numărul de luni din anul calendaristic pană la data decesului.

Cota de impunere este fixă și anume de 16%, aplicată asupra venitului impozabil obținut din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, salarii, pensii, investiții, premii, activități agricole, alte surse.

Sunt cunoscute două sisteme de impunere a veniturilor:

Impunerea separată a veniturilor provenite din fiecare sursă;

Impunerea globală a veniturilor, indiferent din sursa din care provin.

Impunerea separată se efectuează prin stabilirea mai multor impozite, fiecare vizând veniturile dintr-o anumită sursă.

Impunerea globală rezidă în însumarea veniturilor realizate de o persoană fizică, având la bază diverse surse și supunerea acestora unui singur impozit. Acest sistem de impunere este cel mai des întâlnit în țări ca SUA, țările membre ale U.E. etc.

Din analiza celor două sisteme de impunere, rezultă că impunerea separată prezintă mai multe avantaje întrucât veniturile sunt tratate în mod diferențiat, ca mod de așezare cât și ca nivel de cote, iar efectele progresivității impunerii inerente in cazul cumulării veniturilor din cadrul impunerii globale nu mai sunt suportate de către persoanele ce realizează venituri din mai multe surse.

Principalul dezavantaj al impunerii globale este acela că nu se mai ține cont de natura veniturilor: muncitorul, micul fermier sunt tratați din punct de vedere al impozitării în același mod ca și comerciantul, proprietarul funciar.

Pentru a fi evitate dezavantajele unor astfel de sisteme, o serie de țări, printre care se numără și România au adoptat un sistem de impunere mixt, prin care impunerea separată și cea globală sunt îmbinate.

1.6. Venituri exceptate de la plata impozitului pe venit

Datorită unor motive de ordin social, sunt scutite de la plata impozitului pe venit o serie de persoane care realizează venituri din ajutoare, indemnizații, pensii, etc. Ar fi inechitabil impozitarea acestor categorii de persoane, având în vedere situația lor financiară.

În continuare voi enumera câteva surse de venituri exceptate de la plata impozitului:

ajutoarele, indemnizațiile și alte moduri de sprijin, conferite de la bugetul de stat și cele având aceeași destinație primite de la alte persoane, fiind excluse din această categorie indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă;

pensiile acodate orfanilor, invalizilor, vaduvelor, sumele pentru îngrijirea pensionarilor ce suferă de gradul I de infirmitate;

bonurile de valoare ce se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice;

sumele ori bunurile acordate sub formă de sponsorizare sau mecenat;

sumele acordate sub forma despăgubirilor ori alte drepturi din asigurările de orice fel. Nu se impozitează despăgubirile în bani ori în natură acordate unei persoane fizice ca urmare a suferirii unui prejudiciu material, inclusiv despăgubirile reprezentând daune morale.

sumele date ca despăgubiri pentru pagubele suferite în urma calamităților naturale;

contravaloarea tichetelor de masă, oferite de angajator angajatului;

sumele pentru cheltuielile de transport, cazare, în țară și în străinătate acordate de angajator angajatului în interes de serviciu pentru perfecționare profesională;

bursele primite de elevi sau de studenți;

sumele ori bunurile obținute din donații sau moșteniri;

veniturile obținute din agricultură sau silvicultură, cu anumite excepții prevăzute de lege;

premiile primite de sportivii medaliați la diferite concursuri;

premiile sau alte drepturi primite de elevi sau studenți la diverse competiții;

sumele primite cu titlu de despăgubire pentru expropriere;

alte venituri neimpozabile.

Schimbările Codului fiscal, prevăzute în OG nr. 4/2015 au în vedere, în principal scutirea de impozit a veniturilor din activități independente, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;  reintroducerea prevederilor privind  obligația de plată a TVA pentru achiziția intracomunitară de bunuri; precizarea  categoriilor  de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Au fost introduse reglementări prin care să se garanteze egalitatea de tratament fiscal a veniturilor din activități independente, din activități agricole, silvicultură și piscicultură  realizate în mod individual cât și/sau într-o formă de asociere, de persoanele cu handicap grav sau accentuat cu cel aplicat veniturilor din salarii și/sau pensii obținute de persoanele respective, care sunt venituri neimpozabile.

În reglementările anterioare abrogate, numai contribuabilii persoane fizice cu handicap grav sau accentuat și care obțin venituri din salarii sau din pensii se bucurau de neimpozitarea acestor venituri.

Cap. II. Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Obiectul impozabil îl constituie materia care se impozitează, adică în cazul nostru venitul.

Veniturile impozitate se clasifică astfel:

– venituri din activități independente;

– venituri din salarii;

– venituri din cedarea folosinței bunurilor;

– venituri din investiții;

– venituri din activități agricole;

– venituri din pensii;

– venituri din premii și jocuri de noroc;

– venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;

– venituri din alte surse.

2.1 Venituri din activități independente

Veniturile din activități independente se constituie din venituri comerciale,din activități de producție, prestări de servicii, venituri din profesii liberale, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, obținute în mod individual, ori într-o formă de asociere, ca activități adiacente.

Veniturile comerciale erau considerate: ,,veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii altele decât cele prevăzute la alineatul(3), precum și din practicarea unei meserii”. Acum după ce dreptul civil a fost considerat dreptul comun în materie comercială veniturile din fapte de comerț au fost calificate ca fiind venituri din activități de comerț, putem include în această categorie:

organizarea de spectacole distractive, culturale, etc;

transportul de bunuri și de persoane;

vânzarea în regim de consignație;

activități al căror scop este ușurarea efectuării unor tranzacții prin intermediar;

activități de producție.

Veniturile din profesii liberale sunt alcătuite din veniturile obținute din activitățile desfășurate de medici, avocați, contabil autorizat, notar, arhitect, expert-contabil, auditor financiar, consultant fiscal sau a altor astfel de profesii, derulate în mod independent, în condițiile stabilite de lege. Veniturile pe care le obțin avocații stagiari, precum și avocații salarizați în interiorul profesiei sunt considerate a fi venituri obținute din activități independente.

Veniturile din dreptul de proprietate intelectuală iau naștere din desene și modele, brevete de invenție, mostre, know-how, procedee tehnice, drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor, etc, de asemenea sunt incluse în această categorie și veniturile obținute din cesionarea drepturilor de proprietate intelectuală, care au la bază un contract intervenit între părți în acest sens.

De asemenea, persoanele fizice ce obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din desfășurarea unui număr de ce depășește 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului fiscal sunt calificate ca fiind venituri din activități independente, fiind supuse regulilor de stabilire a venitului net anual pentru această categorie, determinat pe baza contabilității în partidă simplă.

Subiecții care sunt obligați la plata impozitului pe venit din activități independente sunt persoanele fizice române și străine care obțin aceste venituri în mod individual sau asociate, asociere realizată numai cu respectarea dispozițiilor legale pentru a lua ființă în mod valabil, fără a crea o persoană juridică.

Astfel, aceste persoane fizice române și străine își desfășoară activitatea în mod independent, fiind libere să își aleagă programul de lucru, locul în care vor efectua activitatea, să își asume riscul în cazul eșuării scopului propus, să își aleagă clienții, să dețină în subordine personal angajat.

Venitul net anual din activități independente se calculează utilizând două metode, fie pe baza contabilității în partidă simpla (sistem real), fie în temeiul normelor de venit.

Fixarea venitului(adică a bazei de impozitare) pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă:

Venitul net al activității independente pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, îl obținem scăzând din venitul brut cheltuielile deductibile născute ca urmare a realizării venitului.

Venitul brut include:

sumele obținute din desfășurarea activității;

dobânzile obținute din creanțe comerciale ori din creanțe folosite într-o strânsă legătură cu o activitate independentă;

câștigurile obținute din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă;

veniturile rezultate dintr-un acord de a nu desfășura o activitate independentă sau de a nu-i face concurență unei alte persoane;

venituri obținute din scutirea ori anularea plății unor datorii ivite în legătură cu o activitate independentă;

veniturile consemnate de casele de marcat cu memorie fiscală.

Nu constituie venit brut:

aportul în numerar adus la înființarea activității ori în cursul desfășurării acesteia;

împrumuturile sau creditele bancare luate de la persoane fizice sau juridice;

sponsorizările, mecenatul sau donațiile;

despăgubirile.

Cheltuielile pentru a putea fi deduse trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale:

– să fie realizate în scopul desfășurării activității (cheltuieli cu achiziționarea de materii prime, consumabile, mărfuri) și să fie întemeiate pe documente;

– să facă parte din exercițiul financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

– să fie realizate pentru salariați pe timpul delagării și detașării într-o altă localitate, tară ori străinătate, în interesul serviciului.

– să respecte regulile privind amortizarea;

Prin deducerea amortizării se recapătă din punct de vedere fiscal cheltuielile efectuate cu achiziționarea, construirea, producerea, asamblarea, instalarea sau îmbunătățirea mijloacelor fixe amortizabile.

Orice imobilizare corporală constituie un mijloc fix amortizabil, însă trebuie să îndeplinească anumite condiții:

– este folosit și deținut în fabricarea, livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi dat în folosința terților sau în scopuri administrative;

– durata normală de folosire este mai mare de un an;

– limita stabilită prin hotărâre de Guvern este depășită de valoarea de intrare.

Pentru mijloacele fixe amortizabile care sunt utilizate în loturi, seturi sau care alcătuiesc un singur corp, lot ori set, se are în vedere valoarea întregului corp, lot, set la determinarea amortizării.

Sunt, de asemenea, apreciate ca fiind mijloace fixe amortizabile:

investițiile realizate mijloacelor fixe ce fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere etc;

mijlocele a căror funcțiune este doar parțială;

investițiile realizate pentru valorificarea de substanțe minerale și de extracție în subteran și la suprafață;

investițiile realizate pentru optimizarea parametrilor tehnici inițiali pentru a se obține în viitor câștiguri economice, prin majorarea valorii mijlocului fix;

investiții făcute bunurilor aflate în proprietate publică;

amenajările efectuate terenurilor;

Nu intră în categoria activelor amortizabile:

tablourile și operele de artă;

terenurile;

lacurile, bălțile, iazurile care nu constituie consecința unei investiții;

fondul comercial;

bunurile aflate în domeniul public al statului;

casele de odihnă proprii, locuințele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele având ca obiectiv realizarea veniturilor;

orice mijloc fix care nu își pierde valoarea în timp grație utilizării.

Amortizarea se calculează prin folosirea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe și se înglobează în cheltuielile de exploatare.

Valoarea de intrare a mijloacelor fixe constă în:

– costul de achiziție;

– costul de producție;

– valoarea de piață.

Regimuri de amortizare:

– amortizarea liniară: se efectuează prin înglobarea în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite în mod proporțional cu numărul de ani al întinderii normale de folosire a mijlocului fix. Cu alte cuvinte, se aplică cota anuală de amortizare la valoarea de intrare a mijloacelor fixe;

– amortizarea degresivă: rezidă în sporirea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre următorii coeficienți:

1,5 în cazul în care întinderea de utilizare a mijlocului fix de amortizat este între 2 și 5 ani;

2,0 în cazul în care întinderea de utilizare a mijlocului fix de amortizat este între 5 și 10 ani;

2,5 în cazul în care întinderea de utilizare a mijlocului fix de amortizat este mai mare de 10 ani.

– amortizare accelerată: în primul an de funcționare se cuprinde în cheltuielile de exploatare o amortizare de până la 50% din valoarea de intrare a respectivului mijloc fix.

În situația echipamentelor tehnologice subiectul impozabil are dreptul de a alege între metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată.

În cazul construcțiilor se întrebuințează metoda de amortizare liniară. În ipoteza oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate alege dintre metoda de amortizare liniară sau degresivă.

Intră în categoria cheltuielilor deductibile limitat:

cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul;

cheltuielile de sponsorizare, mecenat, burse private făcute în concordanță cu legea, în limita unei cote de 5% din baza de calcul;

cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat în mod anual;

sumele plătite cu delegările și detașările într-o altă localitate, în țară și în străinătate cu prilejul și în interesul serviciului, în limita a 2,5 ori nivelul legal fixat pentru instituțiile publice;

cheltuielile cu tichetele de masă acordate salariatului de către angajator, conform legii;

pierderile ce au ca obiect bunurile perisabile conform actelor normative în vigoare;

pierderile având drept cauză bunurile perisabile în limitele stabilite de lege;

contribuțiile realizate în numele angajaților la fondurile de pensii faculative în conformitate cu legislația în materie, având limita în lei a 400 de euro pentru fiecare participant într-un an fiscal;

prima de asigurare voluntară de sănătate, având limita în lei a 200 de euro pentru o persoană, conform legii;

dobânzile născute din împrumuturile obținute de la persoane fizice și juridice, folosite în desfășurarea activității, în limita dobânzii de referință a Băncii Naționale a României;

contribuțiile sociale obligatorii pentru salariați și contribuabili, de exemplu asigurările pentru accidentele de muncă și bolile profesionale, conform legii;

cheltuielile ce reprezintă contribuții profesionale obligatorii datorate, conform legii;

cheltuieli făcute cu chiria, cu ratele provenite din contracte de leasing, etc.

Nu sunt considerate cheltuieli deductibile:

amenzile, confiscările, dobânzile, penalitățile rezultate în urma întârzierilor cuvenite autorităților române și străine, conform prevederilor legale, care nu își au temeiul în contractele comerciale;

sumele ori bunurile folosite de subiectul impozabil pentru uzul personal al familiei sale;

dobânzile rezultate din creditele luate pentru achiziționarea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe;

ratele aferente creditelor;

cheltuielile cu bunurile lipsă din gestiune sau aflate într-o stare de degradare și neimputabile atunci când acestea nu au fost acoperite cu ajutorul unei polițe de asigurare;

cheltuielile cu procurarea și confecționarea bunurilor și a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar;

sumele sau valoarea bunurilor care au fost confiscate ca și consecință a nesocotirii dispozițiilor legale în vigoare, etc.

Sunt considerate cheltuieli deductibile:

cheltuielile efectuate cu lucrările efectuate și serviciile desfășurate de către terți;

cheltuielile rezultate în urma achiziționării de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar și mărfuri;

chiria plătită pentru spațiul în care se efectuează activitatea sau pentru utilajele aferente, potrivit contactului de locațiune;

cheltuielile făcute pentru efectuarea de lucrări și prestarea de servicii pentru clienți;

cheltuielile efectuate cu reclama și publicitatea;

cheltuielile făcute cu energia și cu apa;

cheltuielile de personal;

cheltuielile făcute cu virarea impozitelor și taxelor la bugetul de stat, în afară de impozitul pe venit;

alte cheltuieli făcute pentru realizarea veniturilor.

Veniturile și cheltuielile ce nu sunt exprimate în moneda națională, ci în cea străină se calculează în lei la cursul de schimb valutar din momentul încasării, respectiv al plății.

Venitul net anual din activități independente pe baza normelor de venit:

Venitul net din activități independente se determină pe baza normelor de venit atunci când activitatea este desfășurată de către subiectul impozabil în mod individual, fără a utiliza salariați, prin intermediul unui punct fix. Prin punct fix se înțelege locul în care se efectuează activitatea în mod permanent. Atunci când o persoană desfășoară atât o activitate impozabilă pe baza normelor de venit, cât și una care se impozitează în sistem real, activitățile astfel desfășurate se determină pe baza contabilității în partidă simplă. Astfel, acești contribuabili:

sunt exonerați de la obligația de a desfășura evidențele contabile;

le incubă obligația de a efectua plăți anticipate trimestriale în contul impozitului anual datorat,iar organul fiscal, prin decizia de impunere le calculează și le comunică;

dacă optează pentru determinarea impozitului în sistem real predau o cerere în acest sens la organul fiscal, înaintea începerii anului fiscal următor. Valabilitatea opțiunii are o durată de cel puțin 2ani.

Ministerul Finanțelor Publice efectuează nomenclatorul activităților pentru care venitul net se poate calcula pe baza normelor anuale de venit, care se aprobă prin ordin al ministerului finanțelor publice, în concordanță cu activitățile din Clasificarea activităților din economia națională –CAEN. Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice Județene, respectiv ale Municipiului București, le incubă următoarele obligații:

fixarea nivelului normelor de venit;

publicarea normelor anual, în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se aplica.

Norma anuală de venit pentru fiecare activitate nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulțit cu 12. În situația unei activități ce se desfășoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, norma anuală de venit corespunzătoare fiecărui asociat din cadrul asocierii nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulțit cu 12.

La fixarea normelor anuale de venit, plafonul de venit determinat prin înmulțirea cu 12 a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, reprezintă venitul net anual mai înainte de a se aplica criteriile. Aceste criterii pentru stabilirea normelor de venit sunt reflectate în norme metodologice.

Suma ilustrând venitul net și nivelul plăților anticipate se comunică subiectului impozabil, până la data de 15 aprilie a anului fiscal.

În cazul în care contribuabilul, își desfășoară activitatea pe perioade mai mici de un an, normele de venit se micșorează proporțional cu perioada de timp nelucrată, același lucru se întâmplă și în situația în care au loc întreruperi temporare de activitate cauzate de accidente, spitalizări sau alte cauze obiective atestate cu documente justificative.

Dacă o persoană efectuează două sau mai multe activități, ce determină venituri comerciale, venitul net din astfel de activități se calculează prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activități.

La determinarea normelor de venit, următoarele criterii pot fi avute în vedere:

vârsta contribuabililor;

vadul comercial și clientela;

efectuarea de lucrări, prestarea de servicii și dobândirea de produse cu material propriu sau al clientului;

locul de desfășurare a-l activității, întru-un spațiu propriu sau închiriat;

utilizarea de mașini, dispozitive și scule, acționate manual ori de forțe motrice.

Persoanele pentru care venitul net se calculează pe bază de norme de venit

și care în anul fiscal anterior au perceput un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor, au obligația stabilirii venitului net anual în sistem real. Acești contribuabili, trebuie să complecteze și să depună declarația privind venitul estimat /norma de venit până la data de 31 ianuarie inclusiv.

Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabilește prin diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile:

cheltuială deductibilă egală cu 20% din venitul brut;

contribuțiile sociale obligatorii plătite.

Venitul net obținut din lucrări de artă monumentală se stabilește prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:

cheltuială deductibilă egală cu 25% din venitul brut;

contribuțiile sociale obligatorii plătite.

Pentru stabilirea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală,

subiecții pot completa doar partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală ori își realizează obligațiile declarative direct pe baza documentelor elaborate de plătitorul de venit, în acest din urmă caz, contribuabilii au obligația să arhiveze și să conserve documentele justificative cel puțin în limitele termenului de prescripție prevăzut de lege și nu au obligații în ceea ce privește evidența contabilă.

Exemplu privind modul de impozitare a veniturilor din activități independente:

Presupunem că X, cu domiciliul în România, deține autorizația pentru activitatea de „Servicii de amenajare a spațiilor locative” și nu a optat pentru determinarea venitului net în sistem real, plătind impozit pe venit în funcție de venitul net stabilit pe baza normei de venit.

Presupunând că venitul este de 13.000 lei, impozitul datorat de contribuabil este de 16%×13.000 lei= 2.080 lei, sumă care va fi plătită în patru tranșe trimestriale egale cu 520 lei.

Plățile anticipate stabilite pentru veniturile din activități independente, impuse pe baza normelor de venit, reprezintă impozit final.

Jurisprudență privind veniturile din activități independente:

Reclamanta X contestă Decizia de impunere anuală privind veniturile realizate în România de persoanele fizice la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Y. Contestația a fost depusă în termenul legal impus de lege. Obiectul contestației îl reprezintă suma de 1.000 lei impozit pe venit.

1. Reclamanta prin contestația formulată invocă:

– este în dezacord cu stabilirea impozitului pe venit din activitatea de avocat, întrucât consideră că este scutită de plata impozitului pentru veniturile salariale obținute din această activitate, în baza Legii 360/2009, precum și a Codului Fiscal articolul 55.

2. Administrația Finanțelor Publice prin Decizia de impunere anuală privind veniturile realizate a stabilit că persoana fizică datorează un impozit pe venit total în suma de 1000 lei (x lei obligații plăți anticipate +y lei diferența de impozit anual de regularizat).

3. Organul de soluționare a contestației reține următoarele pe baza susținerilor părților, legilor în vigoare, documentelor prezentate la dosarul cauzei:

– organul fiscal a constatat că reclamanta a obținut un venit net din activitatea de avocat (profesie liberală) în valoare de x lei pentru care a calculat prin decizia de impunere în speță un impozit pe venit anual datorat în suma de 1000 lei, din care x lei reprezintă obligații plăți anticipate și y lei reprezintă diferența de impozit anual de regularizat.

– reclamanta în apărare susține că nu datorează impozitul pe venit în valoare de 1000 lei, întrucât în baza emiterii Certificatelor de încadrare în grad de handicap, are un grad de handicap accentuat și ca urmare se bucură de scutire de la plata impozitului pe veniturile din activitatea de avocat pe care aceasta le considera ca fiind venituri de natură salarială.

În drept, sunt aplicabile următoarele prevederi legale:

– ,,Art. 46. Definirea veniturilor din activități independente

(1) Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente.

(2) Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum și din practicarea unei meserii.

(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.

(4) Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor și altele asemenea.

– veniturile obținute din activitatea de avocat nu sunt venituri de natură salarială;

– veniturile de natură salarială sunt venituri din activități dependente, spre deosebire de veniturile din activitatea de avocatură care sunt venituri din profesii liberale, desfășurate în mod independent;

– sunt scutite de impozit pe venit și prin urmare nu se impozitează veniturile din salarii realizate la funcția de bază de o persoană fizică cu handicap grav sau accentuat;

– în speță, reclamanta chiar daca are încadrarea legală în baza certificatelor emise, de persoană cu grad de handicap accentuat, întrucât realizează efectiv venituri din activitatea sa de avocat nu beneficiază de scutire la plata impozitului pe venit, scutirea fiind aplicabilă în mod expres pentru o persoana fizică cu grad de handicap grav sau accentuat care obține venituri din salarii, ori reclamanta nu se încadrează în această situație.

– mai mult, însăși art. 26 lit. a) din Legea 448/2006, modificat prin Legea 360/2009 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, invocat în contestație, specifică de asemenea:

,,Facilități, Art. 26 Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilități fiscale:

a) abrogată;

b) scutire de la plata impozitului pe clădire și teren;

c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului;

d) scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizației de funcționare pentru activități economice și viza anuală a acestora;

e) scutire de la plata taxei hoteliere.

– de asemenea Codul fiscal precizează în articolul 55: ,, Veniturile din salarii prevăzute la art. 55 alin. (1) – (3) realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit.″

Se va respinge contestația ca neîntemeiată pentru suma de 1000 lei reprezentând impozit pe venit. Această decizie poate fi atacata la Tribunal într-un termen de 6 luni de la data comunicării.

2.2 Venituri din salarii

Veniturile în bani sau în natură dobândite de către o persoană fizică ce îndeplinește o activitate pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioadă, de denumire sau forma sub care se acordă sunt apreciate ca venituri din salarii.

Regulile ce se aplică veniturilor din salarii se vor utiliza și în cazul următoarelor tipuri de venituri, ce pot fi asimilate salariilor:

indemnizații rezultate din activități efectuate ca urmare a unei funcții în cadrul persoanelor juridice ce nu au un scop patrimonial;

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale create prin subscripție publică;

sumele încasate de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;

indemnizația lunară a asociatului unic, la pragul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale;

indemnizațiile obținute activități prestate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite în acord cu legea;

drepturile de soldă lunară, primele, indemnizațiile, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar, stabilite conform legii;

indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, ce se cuvine administratorilor dintr-o companie/societate națională, societate comercială în cadrul căreia statul ori o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;

sumele ce le-au revenit reprezentanților în adunarea generală a acționarilor, a consiliului de administrație, a consiliului de supraveghere, a consiliului de cenzori, a directoratului;

indemnizația sau orice altă sumă oferită salariaților pe perioada delegării și detașării într-o altă localitate, în țară și în străinătate, în interes de serviciu; etc.

Salariul reprezintă o formă de venit efectuată de persoanele fizice, ca echivalent a muncii prestate în baza unui contract de muncă.

Salariul brut este suma de bani ce revine salariatului în schimbul muncii prestate, anterior stabilirii și reținerii impozitului aferent acestuia.

Salariul net este suma ce se cuvine salariatului în urma reținerii impozitului prin stopajul la sursă.

Angajatorul este persoana juridică sau fizică, care are în subordine și pentru care își desfășoară activitatea una sau mai multe persoane fizice ce prestează muncă în schimbul unui echivalent ce poate consta în bani sau alte beneficii.

Angajatul este persoana fizică care își desfășoară activitatea în subordinea și sub autoritatea unui angajator, pe baza unui contract de muncă ori având în vedere unele legi speciale, în schimbul unei plăți.

Prin hotărâre, Guvernul României a dispus începând cu data de 1 ianuarie ca salariul de bază minim brut pe țară să fie de 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună, reprezentând 5,781 lei pe oră, iar începând cu data de 1 iulie 2015 să se majoreze la 1,050 lei, pentru același program, reprezentând 6,225 lei pe oră.

De asemenea s-a stabilit ca pentru personalul încadrat în sistemul bugetar, nivelul salariului de bază minim să nu fie mai mic decât cel garantat pe țară. În cazul încălcării acestor prevederi ale Guvernului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției sociale și Persoanelor Vârstnice prin inspectoratele teritoriale de muncă județene și al municipiului București vor aplica o amendă de la 1000 lei la 2000 lei.

Cei care obțin venituri din salarii, datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către angajatori.

Acest impozit se calculează astfel:

a) La locul de muncă unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul.

Venitul net se obține scăzând din venitul brut contribuțiile obligatorii unei luni, iar astfel baza de calcul va fi determinată de diferența între venitul net și următoarele:

deducerea personală conferită pentru luna respectivă;

cotizația sindicală plătită în luna respectivă;

contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât într-un an să nu se depășească echivalentul în lei a 400 de euro.

b) În cazul veniturilor obținute în celelalte cazuri, în afara funcției de bază prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul, care spre deosebire de cea anterioară va fi stabilită, ca diferență între venitul brut și cheltuielile obligatorii.

Plătitorului îi incubă obligația de a stabili valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil, dar și posibilitatea de a redirecționa 2% din valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii către o organizație non-profit, care își desfășoară activitatea conform legii.

Impozitul se virează la bugetul statului până la data de 25 inclusiv ale lunii următoare celei pentru care se achită aceste venituri.

Persoanele care realizează venituri din salarii sunt contribuabili ai sistemelor de asigurări sociale. Contribuțiile sociale plătite de salariați și angajatori se aplică asupra unor baze de calcul.

Prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat sau prin legea bugetului de stat cotele de contribuție pot fi modificate.

Contribuțiile salariaților:

Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat: 10,5%;

Contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj: 0,5%;

Contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate: 5,5%.

Din contribuția totală de asigurări sociale, 4,5% se redirecționează către fondurile de pensii administrate privat.

Contribuțiile angajatorilor:

Contribuția din asigurări sociale: 20,8%, 25,8%, 30,8% în funcție de condițiile de muncă;

Contribuția din asigurări sociale de sănătate: 5,2%;

Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate: 0,85%;

Contribuția la bugetul asigurărilor de șomaj: 0,5%;

Contribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale: 0,25%.

Nu sunt incluse în venituri salariale și ca urmare nu pot fi impozitate, următoarele sume:

drepturile de hrană oferite de angajatori angajaților, având la bază legislația în vigoare;

cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția angajaților consulari și diplomatici, a oficialităților publice care își desfășoară activitatea în afara țării, în conformitate cu legislația în vigoare;

echivalentul cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajații își au domiciliul stabil și localitatea unde se află locul de muncă al acestora, pe baza unui abonament lunar, pentru ipoteza în care nu se asigură locuință sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

sumele încasate, în acord cu dispozițiilor legale, cu scopul de a acoperi cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

cheltuielile ocazionate de angajator pentru pregătirea profesională și perfecționarea angajatului legată de activitatea desfășurată de acesta pentru angajator;

valoarea abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, realizate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

ajutoarele de înmormântare, pentru bolile grave și incurabile, pentru pierderile produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, pentru naștere, veniturile pentru copii salariaților ce sunt minori, sumele pentru tatament și odihnă; Cadourile primite de către copii salariaților cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a altor sărbători similare, precum și cadourile oferite salariatelor de 8 martie, și sunt neimpozabile, în situația în care valoarea cadoului nu depășește 150 de lei. Etc.

Una dintre facilitățile fiscale oferite de către stat persoanelor cu un venit brut sub 3.000 de lei pe luna o reprezintă deducerea personala. Având în vedere art. 56 din Codul fiscal, deducerile personale se acordă pe mai multe trepte.

Astfel :

pentru subiecții impozabili ce au un venit brut mai mic sau egal cu 1.000 lei și nu au persoane în întreținere comunicate angajatorului, deducerea personala este de 250 lei. Aceasta semnifică că baza de calcul a impozitului se micșorează, ceea ce determină și plata unui impozit mai mic de către salariat. Beneficiarul acestei prevederi este salariatul întrucât nu plătește impozit pentru suma de 250 lei;

Pentru persoanele care au o singură persoană în întreținere deducerea este de 350 lei;

pentru contribuabilii ce au două persoane în întreținere deducerea este de 450 lei;

pentru cei ce au trei persoane în întreținere deducerea este de 550 lei;

Iar pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere deducerea este de 650 lei.

De precizat că în situația în care o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili, deducerea se v-a acorda unui singur contribuabil, potrivit înțelegerii intervenite întrei părți. Pentru persoanele ce obțin venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01 lei și 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus și se fixează prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice, iar pentru cei ce depășesc suma de 3.000 lei nu se mai acordă nici o deducere personală.

Exemplu calculare impozit pe venituri din salarii:

Dacă salariul brut este în valoare de 1.000 Ron:

Angajatul plătește la bugetul de stat 259 lei;

Salariul net, cunoscut ca salariu primit în mână va fi de 741 lei;

Salariul complect, ce reprezintă costul total al angajatorului cu salariul este de 1.231 lei;

Angajatorul plătește la bugetul de stat 231 lei;

Statul colectează la bugetul de stat în total suma de 490 lei.

2.3. Venituri din pensii

Veniturile din pensii sunt considerate a fi acele sume de bani primite ca pensii de la fondurile formate din contribuțiile sociale obligatorii la un sistem de asigurări sociale. Veniturile din pensii se impozitează doar dacă depășesc o sumă fixă neimpozabilă lunar. Această sumă este variabilă de la un an la altul, dar în prezent este de 1.000 lei. Veniturile din pensii obținute de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit.

Venitul impozabil din pensii se calculează prin scăderea din totalul venitului din pensii a sumei neimpozabile de 1.000 lei și a contribuțiilor obligatorii calculate, reținute și suportate de către persoana fizică, ca mai apoi să se aplice cota de 16% asupra venitului impozabil. Orice plătitor de astfel de venit are obligația de a-l calcula, reține și vira la bugetul de stat, până la data de 25 ale lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor.

În situația pensiilor de urmași, acestea se particularizează în funcție de numărul urmașilor, iar având în vedere drepturile fiecăruia se va face impozitarea. Impunerea este finală în cazul veniturilor din pensii.

Venitul impozabil lunar din pensii se fixează prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor:

contribuții sociale obligatorii ale persoanei fizice;

suma neimpozabilă lunară de 1.000 lei;

deducerea pentru credite.

Exemplu privind modul de calcul al impozitului privind veniturile din pensii:

X beneficiază de o pensie în valoare de 1.500 lei:

Contribuția datorată asigurărilor de sănătate: 1.500 lei x 5,5 % = 82,5 lei;

Venitul impozabil: 1.500 lei – 1.000 lei = 417,5 lei;

Impozitul pe venit din pensie: 16% x 417,5 lei = 66,8 lei;

Total cost: 82,5 lei + 66,8 lei = 149,3 lei;

Venitul net din pensie: 1.500 lei – 149,3 lei = 1.350,7 lei.

Însă dacă X beneficiază de o pensie în valoare de 750 lei:

Contribuția datorată asigurărilor de sănătate: 750 lei x 5,5 % = 41,25 lei

Venitul impozabil: 750 lei ‹ 1.000 lei

Impozitul pe venit din pensii: 0 lei

2.4. Venituri din cedarea folosinței bunurilor

Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt cele obținute din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, de către proprietar, uzufructuar ori alt deținător legal.

Intră în această categorie venituri din închirieri și subînchirieri de bunuri mobile și imobile, arendarea bunurilor agricole din patrimoniul propriu.

Determinarea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor:

Venitul brut reprezintă suma de bani sau echivalentul în natură obținut sub forma chiriei ori a arendei stabilit în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal. La acest venit brut se adaugă și unele cheltuieli ce cad în sarcina proprietarului, însă sunt executate de cealaltă parte, de exemplu:

întreținerea părților aflate în proprietate comună situate în interiorul clădirilor sau în exteriorul acestora, a instalațiilor;

păstrarea la un nivel adecvat exploatării și funcționării clădirii pe perioada închirierii ori subînchirierii.

Aceste cheltuieli se scad din chirie și nu se încadrează în cota forfetară de cheltuieli, iar impunerea rămâne neafectată, adică nemodificată.

Venitul net se obține scăzând din venitul brut cheltuielile deductibile, iar apoi aplicând cota de 25% asupra venitului brut.

În Codul Fiscal se statuează și posibilitatea de a stabili venitul net din cedarea folosinței bunurilor și în sistem real, adică pe baza contabilității în partidă simplă.

Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, fiind excluse din această categorie veniturile obținute din arendare, conform Codului Fiscal, au obligația de a face plăți anticipate cu titlu de impozit la bugetul de stat. Acestea, se stabilesc printr-o decizie ce se trimite contribuabilului, potrivit legii, iar acesta le efectuează în patru rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare an.

Impozitul se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net obținut din cedarea folosinței bunurilor, iar acesta se calculează de către organul fiscal competent pe baza declarației de venit realizată de către contribuabil.

Exemplu calculare impozit pe venit din cedarea folosinței bunurilor:

Dacă X obține venituri din chirii anual în valoare de 20.000 lei.

În sistem forfetar se vor efectua următoarele calcule:

Baza de calcul:

20.000 lei – ( 25 % x 20.000 lei ) = 20.000 lei – 5.000 lei = 15.000 lei;

Contribuția datorată casei de asigurări de sănătate:

5,5 % x 15.000 lei = 825 lei;

Impozitul datorat statului: 15.000 lei x 16 % = 2.400 lei

În sistem real se vor executa următoarele calcule:

Cheltuieli în valoare de 2.000 lei

Baza de calcul: 20.000 lei – 2.000 lei = 18.000 lei

Contribuția datorată casei de asigurări de sănătate:

5,5 % x 18.000 lei = 990 lei

Impozitul pe venit:

16 % x ( 20.000 lei – 2.000 lei – 990 lei ) = 16 % x 17.010 lei = 2.722 lei

2.5. Venituri din investiții

Intră în această categorie:

dividendele;

câștigurile obținute din transferul titlurilor de valoare, conform articolului 7 din Codul Fiscal;

veniturile din dobânzi;

veniturile rezultate în urma dizolvării sau lichidării unei persoane juridice;

venituri obținute din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen,având la bază în mod obligatoriu un contract și orice alte operațiuni similare.

Veniturile sub formă de dividende se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligația reținerii și calculării impozitului pe venit sub forma dividendelor le incubă persoanelor juridice concomitent cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul în care trebuie plătit este până la 25 inclusiv ale lunii următoare celei în care se face plata.

Veniturile sub forma dobânzilor se impun asemeni veniturilor sub forma dividendelor cu o cota de 16% din suma acestora. Plătitorii de astfel de venituri au datoria de a calcula si de a reține impozitul, la momentul consemnării în contul curent de depozit al titularului atunci când este vorba de dobânzi capitalizate. Pentru împrumuturile conferite în baza contractelor civile, calculul impozitului se execută la momentul plății dobânzii. Virarea se face lunar, până la data de 25 ale lunii.

Obligația de a calcula, reține și vira impozitul rezultat din veniturile realizate din transferul valorilor mobiliare în cazul societăților comerciale închise și din transferul părților sociale revine dobânditorului, în momentul încheierii tranzacției, având la bază contractul încheiat între părți. Se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra câștigului.

Câștigul din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, având la bază un contract și din orice alte operațiuni de acest gen se impun cu o cotă de 16% la fiecare tranzacție. În ceea ce privește calcularea, reținerea și virarea revine intermediarilor sau altor plătitori de venituri.

2.6. Venituri din activități agricole

Sunt incluse în această categorie, următoarele categorii de activități:

creșterea și exploatarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solare special amenajate;

cultivarea și exploatarea arbuștilor, ciupercilor și plantelor decorative;

valorificarea pepinierelor viticole și pomicole;

vânzarea produselor agricole rezultate după recoltare, de pe terenurile aflate în proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate;

creșterea și valorificarea animalelor, inclusiv din exploatarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură, realizate în mod individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică de către persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat, sunt scutite de impozit pe venit, de asemenea sunt scutite:

produsele capturate din fauna sălbatică, făcând excepție cele realizate din activitatea de pescuit comercial supuse impunerii conform dispozițiilor capitolului II, Venituri din activități independente, Codul Fiscal.

produsele culese din flora sălbatică, exclusiv masa lemnoasă. În cazul masei lemnoase sunt considerate venituri ce nu se impozitează numai acele venituri obținute din exploatarea și valorificarea acesteia în volum de maximum 20 mc/an din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate;

Sunt venituri neimpozabile veniturile realizate din exploatarea pășunilor și fânețelor naturale.

Veniturile din activitățile agricole precizate anterior, sunt neimpozabile în limitele fixate potrivit tabelului următor:

Venitul net anual din activități agricole se stabilește ori pe baza normelor de venit, ori pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. În ceea ce privește normele de venit, acestea se determină pe unitatea de suprafață, iar în cazul unor calamități naturale ce au ca rezultat unele pierderi, acestea se reduc, astfel încât să reflecteze pierderea. Acestea se avizează și se publică până la data de 31 mai a anului pentru care se aplică.

Contribuabililor care aleg normele de venit pentru determinarea venitului net anual impozabil, nu le incubă obligația de a ține contabilitatea în partidă simplă.

Impozitul se calculează tot prin aplicarea unei cote de 16% asupra sumei determinate, fie folosind normele de venit, fie în sistem real. În funcție de alegerea făcută în ceea ce privește modul de determinare a venitului net anual impozabil, contribuabilii au obligația fie de a face plăți anticipate, fie de a depune o declarație de venit, până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs.

2.7. Venituri din premii și din jocuri de noroc

În cadrul veniturilor din premii sunt incluse câștigurile din concursuri, iar în cadrul veniturilor din jocurile de noroc includem jocurile de tip bingo și keno, loterii, tombole, pariuri sportive, câștiguri de tip jack-pot.

Nu sunt considerate venituri impozabile materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor.

Pragul neimpozabil de 600 lei pentru câștigurile din jocuri de noroc este eliminat de către Guvern și este introdusă o taxă progresivă în trei trepte 1%, 16%, 25% având în vedere nivelul veniturilor.

Prin ordonanță de urgență a fost introdus acest tip de impozitare, până acum veniturile din jocurile de noroc erau reținute la sursă prin aplicarea unei cote de 25 % aplicată asupra venitului net.

În prezent, Guvernul a hotărât ca veniturile din jocurile de noroc să fie impozitate tot prin reținerea la sursă, prin aplicarea unei cote de 1%, aplicată asupra tuturor sumelor încasate de o persoană fizică, însă dacă sumele obținute sunt mai mari de 15.000 de euro, se vor impozita prin aplicarea unei cote de 16%, iar dacă depășesc echivalentul a 100.000 de euro se va aplica cota de 25%. S-a menținut neimpozitarea câștigurilor de până la 600 lei în cazul premiilor. S-a introdus de asemenea și mențiunea că nu vor fi impozitate la sursă veniturile obținute de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc de tipul slot-machine, lozuri și festivaluri de poker, acestor persoane revenindu-le obligația de a depune la administrația fiscală o declarație privind venitul realizat pentru fiecare an, urmând a se stabili impozitul datorat.

Veniturile sub forma premiilor se impun prin reținerea la sursă, prin aplicarea unei cote de 16 % asupra venitului net. Impozitul pe venit se reține și se virează la bugetul statului până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Exemplu privind calcularea impozitului datorat din premii și jocuri de noroc:

D-nul X, sub formă de persoană fizică, obține în cursul lunii martie 2014 un premiu de 1.000 lei, prin câștigarea unui concurs de informatică, iar la sfârșitul lunii septembrie 2014 mai obține un premiu la un alt concurs de informatică în valoare de 3.000 lei. În anul 2015, mai precis în luna februarie aceeași persoană fizică obține venituri dintr-un pariu sportiv în valoare de 1.100 lei, iar în luna martie a aceluiași an câștiga un bilet norocos la Loto 6/49 suma de 45.700 lei.

Întrucât toate sumele câștigate de d-nul X depășesc suma neimpozabilă stabilită de 600 lei, acestuia i se aplică următoarele cote de impozitare asupra premiilor câștigate:

-16% asupra fiecărui venit sub formă de premiu calculat astfel:

16% x (venit impozabil-plafon impozabil) obținute în anul 2014

16% x ((1000-800) +(3000-800))=16% x 2400 = 384 lei

Rezultă că d-nul X trebuie sa plătească statului un impozit pe veniturile din premii în valoare 384 lei.

25% asupra veniturilor din jocuri de noro

25% x (45.700 – 1.100) = 25% x 44.600 = 11.150 lei

În urma câștigului la jocurile de noroc și a biletului norocos la loto 6/49, contribuabilul nostru are de plată un impozit în valoare de 11.150 lei.

2.8. Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

Veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate, precum și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte între vii, asupra construcțiilor de orice fel și terenul aferent acestora, pe o perioadă de până la trei ani de la dobândire ori peste acest termen se impozitează conform Codului fiscal în vigoare.

Impozitul se calculează avându-se în vedere valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale.

Acest impozit se calculează și se reține de către notarul public sau de către organul fiscal competent atunci când dreptul de proprietate se transmite printr-o hotărâre pronunțată de instanțele judecătorești.

La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, contribuabilii au datoria de a plăti impozit astfel:

Pentru construcțiile de orice fel, împreună cu terenurile aferente acestora, precum și pentru terenurile fără construcții, achiziționate într-un termen de până la trei ani inclusiv:

– 3% până la valoare de 200.000 lei inclusiv;

– peste 200.000 lei, 6.000 lei inclusiv + 2% calculate la valoarea ce depășeste 200.000 lei inclusiv.

Pentru imobilele achiziționate la o dată mai mare de 3 ani

– 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv

– peste 200.000 lei , 4.000 lei inclusiv + 1% calculat la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv.

Impozitul pe venit nu se percepe atunci când dreptul de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor se dobândește în temeiul unor legi speciale ori în situația unei donații între rude și afini până la gradul al treilea inclusiv, precum și între soți. În cazul moștenirilor, nu se percepe impozit în situația în care succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de doi ani de la data decesului autorului succesiunii. Dacă se depășește această perioadă se plătește un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.

Impozitul se distribuie:

– o cotă de 50% devine venit la bugetul consolidat;

– o cotă de 50% devine buget la unitățile administrativ teritoriale pe teritoriul căruia se află bunurile imobile ce au făcut obiectul înstrăinării.

2.9. Venituri din alte surse

În această categorie putem include:

Onorariile obținute din activitatea de arbitraj comercial;

Indemnizațiile primite de către studenți pentru participarea la ședințele senatului universitar;

Veniturile realizate de către persoanele care fac figurații în diverse filme, spectacole, emisiuni, etc;

Sumele plătite persoanelor care însoțesc elevii la concursuri ori alte manifestări școlare;

– Indemnizațiile statisticienilor, informaticienilor, personalului tehnic auxiliar, membrilor birourilor electorale pentru executarea atribuțiilor privind desfășurarea alegerilor prezidențiale, parlamentare și locale.

– Câștigurile primite de la societățile de asigurări;

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Impozitul astfel calculat și reținut este un impozit final.

Orice venit identificat de către organele fiscale, respectând dispozițiile codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impozitează prin aplicarea unei cote de 16 % asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor și metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor și cheltuielilor. Prin decizia de impunere se va stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor.

Cap. 3. Impozitele pe veniturile obținute din România de nerezidenți

În noul context politic și economic,impozitul pe venitul nerezidenților a devenit un domeniu de actualitate. Codul Fiscal definește persoana nerezidntă ca fiind orice persoană fizică ce nu este rezidentă și care nu îndelinește niciuna dintre următoarle condiții:

– domiciliu în România;

– situat în România pe o perioadă sau mai multe ce depășesc în total 183 de zile într-o perioadă de 12 luni consecutive și care se sfârșește în anul calendaristic vizat;

– interesele vitale ale vieții sale situate în România;

– cetățean român ce își desfășoară activitatea în străinătate, având calitatea de funcționar sau trimis al României într-un stat străin.

Următoarle tipuri de persoane fac parte din această categorie:

– cetățenii străini ce au statut diplomatic ori consular în România;

– cetățenii străini care sunt angajați ori au calitatea de funcționari ai unui stat străin în România împreună cu membrii familiilor lor;

– cetățenii străini angajați ai unui organism internațional și interguvernamental întregistrat în România.

3.1. Categorii de venituri care sunt supuse impozitării

Impozitul are în vedere veniturile brute impozabile obținute în România și anume:

Dividendele de la o persoană juridică română sunt efctuat în România, în oricare dintre următoarele situații:

sunt încasate pe teritoriul țării noastre;

sunt încasate în străinătate.

Dividendele reprezintă o distribuire în bani ori în natură, realizate de o persoană juridică, unui participant la persoana juridică, datorită deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, cu anumite excepții prevăzute de lege. Excepții:

– o distribuire de titluri de participare adiționale care nu modifică procentul de posesiune a tilurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică;

– o atribuire în bani sau natură efectuată în legătură cu răscumpărarea titlurilor de participare la persoana juridică, alta decât răscumpărarea ce face parte dintr-un proiect de răscumpărare ce nu schimbă procentul de posesie a titlurilor de participare al niciunui deținător la persoana juridică;

– o repartizare în bani sau natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;

– o distribuire în bani sau natură făcută la reducția capitalului social constituit efectiv de către participanți.

Prin lege, dividendul, mai este definit, ca fiind acțiunea de încasare de către asociat sau acționar a echivalentului unor bunuri sau servicii, oferite persoanei juridice, dacă suma pe care persoana juridică o dă, depășește prețul pieței în ceea ce privește bunurile sau serviciile similare- diferența obținută este dividendul ce se ia în calcul. Dividendul este, de asemenea și suma plătită de către o persoană juridică pentru bunurile ori serviciile date în beneficiul unui acționar sau asociat al persoanei juridice, aceasta fiind folosită în interesul personal al acestuia.

Redevențe de la un rezident și de la un nerezident ce deține un sediu permanent în România. Redevența reprezintă o cheltuială a sediului permanent, o plată financiară sau în natură ce se datorează pentru folosirea oricărei dintre următoarele:

dreptul de autor pentru lucrări literare, științifice, artistice, benzilor pentru emisiuni radio sau televiziune, filmelor, înrgistărilor audio;

orice brevt, invenție, inovație, marcă de comerț sau de fabrică, licență, proiect, franciză, model, desen, schiță, plan, procedeu de fabricație;

transmisiuni, incluzându-le și pe cele către public, directe ori indirecte, prin satlit, cablu, fibre optice sau alte asemenea tehnologii;

echipament industrial, științific sau comercial, orice bun mobil, container sau mijloc de transport;

orice know-how;

imaginea ori numele oricărei persoane fizice ori alte drepturi asemănătoare ale persoanei fizice.

Redevența este și plata în bani sau în natură pentru dreptul de a capta și de a transmite, oricare ar fi modalitatea aleasă, a unor emisiuni, spectacole, evenimente sportive sau alte activități asemănătoare.

Dobânzile de la un rezident și de la un nerezident care are un sediu permanent în România. Dobânda reprezentând de asemenea o cheltuială a sediului permanent, este suma ce trebuie plătită sau primită în schimbul utilizării banilor, în legătură cu un impozit sau în acord cu un contract de leasing financiar, vânzare cu plata în rate sau sau orice altă tranzacție cu plată amânată.

Comisioanele de la un rezident și de la un nerezident ce are sediul permanent în România, comisionul fiind de asemenea o cheltuială a sediului permanent. Comisionul este acea plată în bani sau în natură obținută de către o persoană pentru serviciile intermediare realizate în legătură cu o operațiune comercială.

Veniturile din activități sportive și divertisment petrecute în țara noastră, în condițiile în care indivizii asistă efectiv la asemenea activități sau de alte persoane, sunt supuse impozitării. Aceste venituri sunt procurate în România, făra a avea importanță dacă ele sunt încasate pe teritoriul țării noastre sau în străinătate.

Veniturile din profesii independente, în care putem include profesia de doctor, arhitect, dentist, etc. , dacă acestea sunt obținute în alte condiții decât prin intermediul unui sediu permanent ori pe perioade de timp ce nu depășesc 183 de zile consecutive ce își au finalitatea în cursul anului calendaristic vizat, situație în care vorbim despre veniturile rezidenților.

Jocurile de noroc ce se practică în România sunt produc venituri impozabile. Baza de calcul a impozitelor este reprezentată de fiecare joc de noroc în parte.

Veniturile din lichidarea persoanei juridice rezultate în urma impozitării, sunt și ele supuse impozitării. Venitul brut obținut în asemenea condiții reprezintă suma excedentului distribuțiilor în bani sau în natură, peste aportul la capitalul social al persoanei juridice beneficiare.

Nerezidenții beneficiază de scutiri de la anumite venituri și anume:

– Premiile persoanelor fizice nerezidente obținute din România ca urmare a participării la concursuri naționale și internaționale artistice, culturale și sportive finanțate din fonduri publice, precum și premiile acordate elevilor și studenților nerezidenți la concursurile ce sunt finanțate din fondurile publice;

– Veniturile unei persoane fizice nerezidente ca consecință a participării într-un alt stat la un joc de noroc, ale cărui fonduri de câștig provin și din România. ;

– Veniturile persoanelor juridice străine care efectuează pe teritoriul României activități al căror obiect principal este consultanța, consultanță ce se desfășoară pe baza acordurilor de finanțare gratuită, între Guvernul României și alte guverne sau organizații internaționale guvernamentale sau neguvernamentale;

– Veniturile din dobânzi și redevențe;

– Dobânzile și dividendele plătite către fondul de pensii.

3.2. Determinarea impozitului

Calcularea impozitului pe venit pentru persoanele fizice nerezidente se face prin aplicarea următoarelor cote de impozitare:

50 % pentru veniturile având ca obiect dobânzile, redevențele, dividendele;

1 % pentru veniturile obținute din jocurile de noroc;

16 % pentru celelalte venituri impozabile obținute din România, iar

în ceea ce privește veniturile obținute de către persoanele fizice nerezidente pentru activitatea desfășurată, având funcția de administrator, fondator, membru al consiliului de administrație, impozitul se determină asemenea impozitului pe veniturile din salarii.

Forma sub care se percepe acest tip de impozit este cea pecuniară, reținându-se și vărsându-se la bugetul de stat de către plătitorii de astfel de venituri.

3.3. Certificatul de rezidență fiscală și de atestare a impozitului plătit de nerezidenți

Având în vedere principiul echității fiscale, precum și diferite convenții ce au ca scop evitarea dublei impuneri, anumite țări au hotărât ca, în cazul în care contribuabilii lor intra în relații contractuale cu nerezidenți, impozitul pe venit să se aplice doar o data, într-una din cele doua țări.

Țara noastră este una dintre aceste țări, încheind în acest sens convenții de evitare a dublei impuneri cu o serie de state. Astfel, în cazul în care o persoana juridică româna, spre exemplu, încheie un contract cu un furnizor sau producător dintr-un alt stat (dar cu care România să fi încheiat o astfel de convenție) și în baza acelui contract are de plătit o anumita suma de bani, impozitul aferent acestui venit nu se va aplica și în România, ci doar în țara terță. Pentru a face dovada că respectivul furnizor sau producător străin nu este înregistrat fiscal în România, acesta trebuie sa ofere contractantului român un certificat de rezidență fiscală, elaborat de autoritatea fiscală competenta din statul său, în urma cererii formulate de către persoana interesată. El face astfel dovada că este plătitor de impozit pe venit în țara sa, evitându-se impunerea și în România pentru aceeași sumă. Macheta certificatului de rezidentă fiscală se aprobă de Ministerul Finanțelor Publice pentru rezidenții români.

În cazul în care nerezidentul, nu aduce certificatul doveditor contractantului român, se vor aplica regulile de drept comun în materie, prevăzute de codul Fiscal Roman (Impozitul pe veniturile obținute din Romania de nerezidenți). Astfel, contribuabilul roman trebuie sa retină la sursă impozitul pe venit, nemaifiind obligat să îi plătească nerezidentului întreaga sumă determinată contractual.

Certificatul de rezidentă fiscală trebuie prezentat de către nerezidentul contractant la momentul realizării venitului (sau in anul următor realizării acestuia), acesta trebuie depus în original, sau tradus și legalizat. După ce s-a obținut acest certificat se va aplica Convenția încheiată de România cu respectiva țară a nerezidentului. Certificatul de rezidentă fiscală este valabil și în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, exceptând situația în care se modifică condițiile de rezidentă. Termenul de depunere de către nerezidenți a documentelor necesare emiterii certificatului de rezidentă fiscală, se stabilește prin norme.

Certificatul de rezidentă trebuie să conțină:

statul de rezidentă al contractantului;

elementele de identificare ale acestuia;

mențiunea că respectivul este rezident în acel stat în sensul convenției de evitare a dublei impuneri încheiată cu România, mențiunea că respectivul contractant este un plătitor regulat de taxe si impozite în statul sau de reședință, eventual cu arătarea ultimei perioade pentru care a achitat impozitele;

menționarea anului în care este valabil certificatul;

data;

semnătura;

ștampila autorității emitente.

Pentru veniturile obținute în România, nerezidenții pot cere eliberarea unui certificat de atestare a plății impozitului. Pentru a obține acest certificat persoana interesata trebuie sa depună o cerere la organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat ca și plătitor de impozite și taxe. Până la data de 31 decembrie inclusiv a anului următor celui pentru care s-au încasat veniturile impozabile în România, autorității fiscale competente îi incubă obligația eliberării certificatului de atestare.

Dubla impunere internațională

Spitz definește dubla impunere internațională ca fiind o impunere efectuată atunci când autoritățile fiscale a două sau mai multe state percep în mod concomitent impozit având aceeași bază.

În literatura de specialitate se face distincția între dubla impunere economică și dubla impunere juridică.

Dubla impunere are efecte negative ce afectează atât contribuabilul cât și eficiența exportului, competitivitatea externă a mărfurilor, cooperarea economică, dezvoltarea relațiilor economice internaționale.

Poate apărea numai în cazul impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit și al celor pe avere și se poate manifesta doar în situația în care rezidenții unei țări realizează venituri sau dețin proprietăți în alte țări.

Prevederile legislației fiscale reprezintă un instrument juridic de evitare sau limitare a dublei impuneri. Aceste prevederi legislative au la bază principiul teritorialității și cetățeniei.

Având în vedere criteriul teritorialității impozitul se aplică asupra veniturilor și bunurilor dobândite obținute pe teritoriul statului român, indiferent de cetățenia beneficiarului sau dobânditorului. Ca și excepție de la această regulă sunt fixate anumite scutiri, de exemplu sunt exceptate salariile corespondenților de presă străini primite pe teritoriul României, însă numai dacă este îndeplinită condiția reciprocității.

În aplicarea criteriului cetățeniei, legislația română prevede că se va plăti impozit, doar dacă nu s-a plătit pe teritoriul țării în care a fost dobândit bunul sau unde a fost obținut venitul.

Având în vedere reglementările Codului Fiscal, față de legislația fiscală internă se vor aplica convențiile internaționale de evitare a dublei impuneri și în general prevederile oricărui act internațional ce conține reglementări în materie fiscală. Pentru a evita dubla impunere, România a încheiat convenții cu peste 70 de țări.

Proiectul de convenție – model elaborat în anul 1963 de către Comitetul fiscal al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, modificat ulterior în 1977 și 1992, a stat la baza încheierii convențiilor bilaterale la care România este parte contractantă, însă acesta a constituit doar un punct de plecare, întrucât convențiile au fost definitivate în funcție de nevoile fiecărei țări.

Ca metode de evitare a dublei impuneri includem:

metoda scutirii

metoda creditării

Metoda scutirii are două variante și anume:

metoda scutirii totale

metoda scutirii progresive

Concluzii

Pentru a concluziona această lucrare necesită a fi înțeles punctul de plecare a prezentei teze, așadar, în primul rând se impune să precizez faptul că impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile persoanelor fizice sau juridice, cu caracter obligatoriu și cu titlu nerambursabil, la dispoziția statului și care nu presupune o contraprestație din partea acestuia.

Conform articolului 138 alineatul 1 din Constituția României, impozitele datorate bugetului de stat se fixează numai prin lege.

Caracterul obligatoriu presupune că plata impozitelor către stat este o obligație impusă tuturor persoanelor fizice și juridice care obțin venituri din: salarii, pensii, veniturile realizate de liber profesioniști, etc.

Așadar, după abordarea unei teme atât de complexe, pot spune că impozitele dețin un rol primordial în stabilitatea economiei naționale.

În primul rând ele sunt destinate să aducă bani la bugetul de stat, pentru ca mai apoi, acesta să distribuie o parte impozabilă între clase și grupuri sociale, între persoanele fizice și cele juridice.

Lucrarea de față este fracționată în 3 capitole, fiecare având mai multe subcapitole.

În structurarea și redactarea lucrării am făcut referire, în cel de-al doilea capitol, la impunerea veniturilor impozabile,